Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

cofinanţat din Fondul Social European
Axa prioritară 5. Promovarea măsurilor active de ocupare
Domeniul major de intervenţie 5.1 „Dezvoltarea şi implementarea măsurilor
active de ocupare”
Titlul proiectului: Măsuri active pentru ocuparea persoanelor fără loc de
muncă din municipiul Iaşi în sectorul contrucţiilor – CONFORM
Număr de identificare al contractului: POSDRU/99/5.1/G/77079
Titlul proiectului: Calificarea şi recalificarea angajaţilor din sectorul construcţiilor -
parteneriat şi acţiuni pentru creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă şi a
mobilităţii ocupaţionale – CONtrain
Editorul materialului: CONEST Iaşi
Data publicării: 05.03.2012
„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a
Guvernului României”
ASFALTATOR
Iaşi, martie 2012
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investeşte în oameni!”
Suport de curs
1
ASFALTATOR
Suport de curs
IAȘI, februarie 2012

2
3
Cuprins

1. Modulul I - Planifcarea actvității proprii
2. Modulul II – Comunicarea la locul de munca
3. Modulul III – Lucrul in echipa
4. Modulul IV – Efectuarea de calcule matematce simple
5. Modulul V - Aplicarea normelor de securitate şi sănătate în muncă
(NSSM) şi a normelor de protecție a mediului şi pentru prevenirea şi
stngerea incendiilor
6. Modulul VI – Aplicarea procedurilor de calitate
7. Modulul VII – Compactarea stratului de mixturi asfalctce
8. Modulul VIII – Prepararea mixturilor asfaltce in instalati
automatzate
9. Modulul IX – Aplicarea tratamentelor de protecte speciala
10. Modulul X - Asternerea mixturilor asfaltce
11. ModululXI - Pregatrea stratului suport
Bibliografe
pag.5
pag.7
pag.15
pag.17
pag.24
pag.35
pag.39
pag.44
pag.47
pag.57
pag.72
pag.81
4
5
MODULUL I
PLANIFICAREA ACTIVITĂŢII PROPRII
Planifcarea unei actvități curente astel încât :
• Se identfcă corect și realist tmpul necesar pentru realizarea lucrării.
• Se stabilește etapele de lucru și modul de abordare, în funcție de sarcinile de îndeplinit și de tmpul alocat.
• Se planifcă succesiunea fazelor, în conformitatecu cerințele procedurii de lucru și de eventualele situații
care pot interveni.
Etapele planifcării strategice:
1. Defnirea problemei de soluționat - Analiza situației (internă sauexternă).
2. Planifcarea și programarea
3. Derularea acțiunii și comunicarea
4. Evaluarea
Elementele procesului de planifcare
Planifcarea se afă în strânsă legătură cu procesul decizional, calitatea planurilor find determinată în
mare parte de abilitățile personale
Planifcarea este necesară mai ales pentru că crește intervalul de tmp dintre momentul adoptării
deciziei și cel al observării rezultatelor.
Deciziile sunt mijloace de atngere a scopurilor, fecare decizie find generată de un process dinamic
infuențat de mai mulți factori. Alegerea corectă depinde de natura problemei, de tmpul disponibil, de costul
strategiei individuale, de abilitățile celui care ia decizia, de situațiile conjuncturale din mediul internațional.
Planifcarea presupune că managerii iau decizii în legătură cu cele patru elemente fundamentale ale
planului: obiectvele, acțiunile, resursele, implementarea.
Stabilirea obiectvelor- obiectvele sunt condițiile pe care planifcatorul le consideră satsfăcătoare și
necesare pentru funcționarea ulterioară a organizației.
Stabilirea obiectvelor trebuie să țină cont de:
• Prioritatea obiectvelor. Resursele se alocă în funcție de importanța acordată anumitor obiectve, care
trebuie întâi evaluate și clasifcate.
• Dimensionarea temporară a obiectvelor. Obiectvele pot f pe termen scurt sau lung.
• Interesele celor care sunt infuențați de stabilirea obiectvelor (angajați, clienți, furnizori, agenții
guvernamentale).
• Măsurarea obiectvelor.
Planifcarea acțiunilor- acțiunile sunt mijloacele preferate pentru a atnge obiectvele. Ea poate
determina succesul sau eșecul îndeplinirii obiectvelor.
Resursele- sunt constrângerile exercitate asupra acțiunilor. Un plan trebuie să specifc resursele
necesare precum și resursele potențiale și modul de alocare. Cea mai importantă tehnică pentru alocarea
resurselor este bugetul.
Implementarea – se realizează prin intermediul actvităților realizate de angajați, motvându-I pe
aceșta să le ducă la îndeplinire.
Principii folosite în planifcare
1. principiul perioadei de angajare se referă la stabilirea perioadei în care se pot recupera resursele
investte într-o acțiune;
2. principiul fexibilității presupune ca planurile și programele să se adopte în raport cu evenimentele și
situațiile noi;
3. principiul coordonării planurilor pe termen scurt cu cele pe termen lung
2. Planifcarea actvitati
I) Se identfcă corect și realist tmpul necesar pentru realizarea lucrării:
II) Se stabilește etapele de lucru și modul deabordare, în funcție de sarcinile de îndeplinit și de tmpul
alocat.
a) organizarea frontului de lucru
b) stabilirea necesarului de material
c) aprovizionarea
6
d) stabilirea (si incadrarea) necesarului de muncitori ( conform califcarii )
e) realizarea lucrarii
f) recepta lucrarii
III) Se planifcă succesiunea fazelor, în conformitatecu cerințele procedurii de lucru
ORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
1. Identfcarea partcularităților frontului de lucru
1.1. Partcularitățile frontului de lucru sunt identfcate, cu atenție, avându-se în vedere toate aspectele
relevante pentru desfășurarea actvităților.
1.2. Lungimea frontului de lucru este identfcată corect, funcție de tpul lucrării de executat și de metoda de
lucru folosită.
1.3. Mărimea și numărul sectoarelor de lucru sunt stabilite în corelație cu lungimea frontului de lucru și
metoda de lucru adoptată.
2. Identfcarea mijloacelor de muncă necesare
2.1. Mijloacele de muncă sunt identfcate pe baza fșelor tehnologice ale lucrărilor planifcate.
2.2. Materialele necesare sunt identfcate în funcție de tpul lucrării de executat.
2.3. Echipamentele de muncă sunt identfcate avându-se în vedere toate actvitățile planifcate pentru ziua
de lucru.
3. Aprovizionează locul de muncă cu mijloacele de muncă necesare
3.1. Aprovizionarea se face conform necesarului, pe schimb sau pe zi, avându-se în vedere spațiul de lucru
disponibil.
3.2. Aprovizionarea locului de muncă cu mijloacele de muncă necesare este realizată în conformitate cu
prevederile fșei tehnologice.
3.3. Starea echipamentelor de lucru este verifcată cu atenție, în momentul preluării acestora.
4. Organizeazarea spațiului propriu de lucru
4.1. Uneltele, utlaje și materialele de lucru sunt așezate ordonat având în vedere spațiul disponibil.
4.2. Degajarea locului de muncă la fnalul actvităților se realizează asigurându-se recuperarea materialelor
refolosibile, prin metode specifce.
4.3. Spațiul propriu de lucru este organizat avându-se în vedere necesitățile de desfășurare ale celorlalți
membrii ai echipei.
Gama de variabile:
Partcularitățile frontului de lucru: amplasare, confgurație, extndere, vecinătăți, etc.
Aspecte relevante: spațiu de lucru, spațiu pentru depozitarea materialelor, spațiu de circulație, căi de
acces, puncte de aprovizionare cu materiale, locuri de depozitare a deșeurilor, surse de energie electrică, apă,
grupuri sanitare, etc.
Mijloace şi echipamente de muncă: scule, unelte, dispozitve, utlaje, etc.
Metode de lucru: specifce tehnologiei.
Starea echipamentelor de muncă: integritate, stare de funcționare, stare de curațenie, grad de uzură,
etc.
7
MODULUL II
COMUNICAREA INTERACTIVĂ LA LOCUL DE MUNCĂ
Indiferent de forma pe care o imbraca, orice proces de comunicare are câteva
elemente caracteristce:
• Existența a cel puțin doi parteneri – emițător (cel care trimite mesajul) și receptor (cel care primeşte
mesajul) - intre care se stabilește o anumita relație;
• capacitatea partenerilor de a emite și recepta semnale într-un anumit cod cunoscut de ambii parteneri
(de menționat este faptul ca, in general, în orice proces de comunicare partenerii „joacă” pe rând
rolul de enunțiator și receptor);
• existența unui mesaj ce poate f un sentment, o idee, un gând. Mesajul are ca scop informarea,
convingerea, impresionarea, amuzarea, obținerea unui acțiuni, etc.
• existența unui canal/mijloc de transmitere a mesajului.
• Existența unui răspuns – feedback – un mesaj specifc prin care emitentul primește de la destnatar un
anumit răspuns cu privire la mesajul comunicat, fapt care permite contnuarea comunicării
• se realizează într-un anumit context spațio-temporar. Contextul este foarte important pentru că aceleași
cuvinte vor suna
• altel într-un birou decât într-un mediu neofcial.
• este infuentat de o serie de bariere de comunicare, perturbații care intervin in comunicare și care
reduc fdelitatea transferului de mesaj.
În acest context, se impune distncția dintre informare şi comunicare, termeni adesea confundați.
Altel spus, termenul de informare se referă la situațiile în care rolul actv îi revine exclusiv receptorului,
în tmp ce comunicarea vizează un sistem de relații interactve. Informarea constă deci, în relaționarea
oamenilor cu faptele, iar comunicarea în relaționarea interpersonală.
Informarea
- ține exclusiv de transferul de conținut (emisie și receptare);
- se refera la situațiile in care rolul actv ii revine exclusive receptorului;
Informarea funcționeaza într-un singur sens, de la emitent către receptor.
Comunicarea
- se refera la schimburile de idei ce vizeaza schimbarea comportamentului celuilalt;
- vizeaza un sistem de relații interactve;
- constă in relaționarea interpersonala.
Comunicarea se realizeaza in mai multe direcții, fecare emitent devenind la rândul lui receptor şi
invers, în cadrul aceleiaşi secvențe de comunicare. Comunicarea implica existența feedback-ului.
3. Ascultarea actva
Deși poate părea paradoxal, cel mai difcil lucru in procesul de comunicare, fe ca se desfășoara față în
față cu cel care poseda sau dorește informația, fe ca il purtam cu mai mulți parteneri deodata in cadrul unor
întâlniri este ASCULTAREA.
De cele mai multe ori, înțelegem ascultarea ca un proces în care rolul nostru este de a găsi punctele
slabe ale celui din fața noastră, de a antcipa ceea ce vrea sa spună, de a pregăt un raspuns imediat. O
altă abordare uzuală a procesului este de a considera apriorii nesemnifcatv mesajul și implicit informația
furnizata de interlocutor.
Nu uitați!: a nu acorda respect partenerului de dialog nu inseamna un punct caștgat ci unul pierdut.
8
1. Ascultați toate cuvintele inainte de a decodifca mesajul
2. Percepeți sentmentele și starea partenerului de dialog înainte de a trage concluzii. Uneori poate
spune mai multe decât mesajul in sine.
3. Recunoașteți barierele ce se opun comunicarii in acel moment.
4. Incurajați dialogul prin comunicare verbala sau nonverbala (expresii și gesturi).
5. Concentrați-vă asupra esențialului dar nu pierdeți total din vedere detaliile. De cele mai multe ori
mesajul este complet doar atunci când toate detaliile sunt spuse.
6. Parafrazați des in tmpul conversației, pentru a f siguri ca ați înțeles corect
7. Păstrați contactul vizual cu partenerul de dialog
8. Folosiți cu măsura și precauție intonația și expresia feței. După terminarea dialogului, memoria
vizuala lasă o amprentă deosebită și de multe ori induce confuzie și deruta.
9. Puneți întrebări directe și deschise.
10. Nu întrerupeți vorbirea directa a interlocutorului.
11. Nu vă prefaceți că ascultați
12. Nu considerați că dețineți monopolul adevărului și că părerea dvs este cea mai bună.
13. Nu faceți presupuneri și nu vă impuneți punctul de vedere.
14. Nu trageți concluzii pripite.
Obstacole pentru o bună ascultare:
• mesajul supraincarcat și concentrarea asupra tuturor datelor duce la pierderea ideii esențiale (din cauza
copacilor nu se observă padurea);
• lipsa atenției – de multe ori ascultatorul pare interesat doar pentru a-i oferi confort vorbitorului. Atenția
poate f de fapt orientată spre afaceri, preocupări sau probleme personale etc;
• stmulii fzici – frig, zgomot, o altă conversație auzită in paralel;
• critca exprimării și a înfățișării – din cauza prejudecăților și percepțiilor personale mulți oameni au
tendința să-i judece spontan pe ceilalți in legătură cu modul in care se înfățișează și in care vorbesc.
Această attudine de snobism comunicațional creează artfcial categorii de persoane pe care merită
sau nu merită să le asculți;
• evaluarea subiectului ca find neinteresant – aceasta este o justfcare raționala pentru a nu asculta,
însă aprecierea in acest caz este făcută inaintea discursului;
• evitarea ascultării difcile – multe persoane nu sunt obișnuite să asculte ântâmplări detaliate care nu ii
privesc direct;
• gândirea poate prelucra 800 de cuvinte pe minut, iar vorbitorii pot debita maximum 200 de cuvinte
pe minut – din această diferență rezultă un tmp de rezervă pe care unele persoane o pot utliza in
vederea explorarii viziunii interlocutorului;
• presupunerea falsă că ascultarea este o actvitate fundamental pasivă de fapt ascultatorii buni sunt
foarte actvi: pun intrebări, parafrazeaza ideile vorbitorului, se asigură că au înțeles sensul. Nici
tăcerea nu înseamnă pasivitate: ascultarea este obositoare, consumă energie mentala și solicită
sistemul nervos in mare masură.
CAPITOLUL I
1.Mijloacele de comunicare (prin ce comunicam?)
Mesajul pe care o persoana vrea și poate să il transmita poate f de natură: scrisă, verbala sau
nonverbală.
Comunicarea scrisă
Trebuie să ințelegem comunicarea scrisă prin cele trei aspecte ale sale obligatoriu de urmărit:
1. Evidențierea clara a obiectvelor
a. Care este scopul unui document
b. Care sunt urmările pe care le avem in vedere
c. Redactarea unui document este o formă de comunicare și nu o acoperire birocratcă.
2. Receptorul mesajului
a. Cui se adresează mesajul. Este receptorul ales personajul îndreptățit să primească acest mesaj?
b. Care este nivelul de cunoștnțe al receptorului despre informațiile prezentate în mesaj? Este foarte
posibil ca receptorul să fe format din mai multe persoane fecare cu nivelul său de pregătre profesionala,
9
fecare cu un set diferit de abilități in comunicare.
c. Care sunt abilitățile de comunicare ale receptorului?
d. Care este gradul de simpate și sensibilitate existent între noi și receptor?
e. Care este starea profesională și mentală a receptorului? (care sunt sarcinile lui, ocuparea profesională
in general și la acel moment de tmp, relația acestuia cu subiectul mesajului, starea de oboseală și de surmenaj,
puterea lui de decizie și infuență in cadrul procesului ce face obiectul mesajului).
3. Mesajul in sine
a. Necesitatea acestuia: este necesară transmiterea mesajului în formă scrisă?
Nu trebuie să omitem faptul că un mesaj transmis verbal poate realiza o apropiere suplimentară față
de interlocutor, poate induce o creștere calitatvă a relației manager-angajat, poate f o forma de motvare.
b. Respecta procedurile? Avem calitatea ca manager sau angajat sa transmitem acest mesaj?
c. Avem abilitățile necesare pentru a scrie acest mesaj? Uneori trebuie să admitem că un document
prost intocmit poate produce mai multe daune decât un mesaj transmis verbal chiar cu inadvertențele și
punctele slabe pe care le poate avea.
d. Trebuie sa analizăm foarte exact necesitatea lui profesionala și nu in ultmul rând trăirile noastre
emoționale; trebuie mesajul transmis la acel moment de tmp?
Considerații generale asupra redactarii unui document
1. Stabiliți in scris obiectvele documentului
2. Stabilit ideile de baza care vor reprezenta esența documentului
3. Ordonați ideile în funcție de obiectve
4. Structurat planul in funcție de tpul de document pe care il aveți in vedere
5. Fiecare fraza sau propoziție trebuie sa fe efcienta. De aceea trebuie să scrieți scurt și concis, in
termeni înțeleși și apreciați de către receptorul mesajului. Incercați să găsiți o forma de comunicare care să
fe înțeleasă de cât mai mulți dintre receptori. Nu uitați că cei cu care comunicați nu sunt o “masă” compactă
și reprezintă personalități distncte.
6. Incercați să nu alterați mesajul prin imixtunea naturii umane. Pe cât de reală este aceasta, pe atât
subiectvismul pe care il introduce va produce pagube. Cel care recepționeaza mesajul va privi aspectul
sentmental al acestuia ca pe ceva inadecvat care nu poate, în cel mai bun caz, decât să scadă calitatea
procesului de comunicare. Dacă simțim imperios nevoia de a “umaniza” mesajul atunci este recomandat
să păstram forma impersonala a acestuia și implicit calitatea profesională și să transmitem apoi verbal
sentmentele sau gândurile noastre. Oricum hârta nu va refecta ceea ce traim.
7. Respectați procedurile de adresare si redactare acceptate in cadrul organizației. In acest fel, mesajul
va f analizat prin prisma conținutului și calității sale și nu va suporta critci legate de formă. Gradul de formalism
al unui document trebuie să fe in strânsă corelație cu relata pe care o aveți cu cel căruia ii transmiteți mesajul
precum și cu obiectvele mesajului. În cadrul insttuțiilor este inevitabilă această formă de comunicare. Ea se
concretzează în documente precum:
• Procesul verbal – reprezintă un document ofcial în care se înregistrează o anumită constatare sau se
consemnează pe scurt discutile si hotărările unei anumite adunări
• Minuta – este un document care consemnează anumite lucruri, asemănându-se cu procesul verbal de
constatare. Se deosebeste de acesta prin faptul că ea înregistrează si propuneri sau actuni întreprinse
la un moment dat care urmează a f completate ulterior.
• Referatul – este documentul scris în care sunt prezentate aspect concrete, date si aprecieri în legatură
cu o anumită problemă, precum si propuneri de modifcare a situatei existente.
Structura sa este compusă din:
– prezentarea succintă a problemei abordate;
– concluzii si propuneri;
– semnătura.
• Raportul – cuprinde o relatare a unei actvităt (personale sau de grup). Se face din ofciu sau la
cererea unui organ ierarhic. Se bazează pe cercetări amănuntte, schimburi de experientă, diverse
documentări.
Structura raportului:
1. Introducere:
• este obligatorie chiar dacă poate f structurată într-o singură frază
10
• poate pune in evidență contextual în care este redactat raportul managerial; la cerere sau ca urmare
a unei inițiatve proprii precum și contextul in care este realizat
2. Scopul raportului:
• motvul realizării raportului
• obiectvele raportului
• subiectele atnse sau cele pe care nu iși propune sa le atngă
• modalitatea de redactare a documentului: se prezintă pe scurt argumentele
3. Conținutul raportului:
• poate avea exclusiv una dintre formele menționate anterior (de actvitate, situație, strategic) sau
poate f un mixt între acestea
• pentru a evita neclarități și lipsa de fond este bine sa concluzionăm de la bun inceput care este
obiectvul raportului. Este foarte posibil ca un raport inițial conceput ca unul de actvitate sau situație să se
transforme pe parcurs in unul de tp strategic. In general aceste transformări ar trebui să aibă loc atunci cand
raportul este adresat unui factor de decizie. Din pacate însă, se intamplă exact invers. Cu cât destnatarul
ocupa o funcție mai înaltă, cu atât primește mai puține sugesti și căi posibile de acțiune și cu atât mai puțin
recomandari
• in cadrul cuprinsului este mult mai importanta coerența și abordarea logica decât forma pe care o ia
redactarea
• nu încercați să eludați sau să alterați informația in mod conștent sau involuntar
4. Concluziile raportului:
• liste de afrmații clare și concise care exprima rezumatul cuprinsului
• nu se vor introduce date sau argumente noi
5. Recomandări:
• este etapa in care este permisă exprimarea opiniei personale
• se recomandă de către expeditor alegerea unei anumite căi de acțiune
• recomandarea va f insoțită de argumentele proprii
• se va intocmi o listă cu toate persoanele care, în viziunea autorului, sunt sau vor f implicate in procesul
aferent subiectului raportului
• Memoriul – este o prezentare amănunțită și documentată a unei probleme, a unei situații. Structura
unui memoriu este următoarea:
– formula de adresare;
– numele, prenumele, funcția și adresa celui care l-a întocmit;
– prezentarea și analiza problemei;
– soluții preconizate;
– semnătura;
– funcția adresantului și organizația.
• Darea de seamă – este documentul care cuprinde prezentarea și analiza. Actvității unei organizații,
într-o anumită etapă sau justfcarea unei gestuni. Se prezintă lunar, trimestrial, semestrial sau anual
de către conducerea în fața salariaților sau a acționarilor. Materialul prezentat este critc, evidențiind
difcultățile și cauzele lor, propunând totodată și soluții de remediere.
De asemenea, forme ale comunicarii scrise mai pot f:
• note,
• circulare,
• propuneri,
• decizii,
• scrisori, etc.
Documentele scrise este bine sa fe întocmite cu multa grijă, respectându-se câteva recomandari:
– redactare îngrijită și estetcă;
– limbaj simplu, fără a exagera în acest sens;
– stlul energic pentru a sugera siguranta și încrederea în sine;
– evitarea amănuntelor neimportante;
– evitarea promisiunilor ce nu pot f respectate;
– evitarea unor critci nefondate.
Comunicarea verbala
Folosește limbajul oral și este utlizată pe scară foarte largă, reprezentând aproximatv 70-75% din
tmpul destnat comunicării. O importanță deosebită o are maniera de adresare, de a transmite mesajul astel
11
încât acesta să fe convingător, clar, scurt și precis pentru a-și atnge ținta. Această modalitate de comunicare
prezintă o serie de avantaje:
• schimb rapid de informații directe, adeseori sub forma dialogului,
• personalizarea relației șef-subaltern,
• fexibilitatea exprimării, folosirea chiar a jargonului (limbaj specializat alunei colectvități),
• costuri mai reduse etc.
Adresarea verbală are și dezavantaje, legate de faptul că dialogul poate conduce la pierdere de tmp și
nu se încheie întotdeauna cu acordul părților, iar în cazul transmiterii succesive, prin trepte ierarhice, se poate
pierde și o parte a informațiilor, deoarece sunt fltrate de fecare șef ierarhic. De obicei oamenii când vin în
contact cu alti iau o fgură serioasă, ofcială care provoacă o impresie rece. Sunt rezervat în discute, de aceea
este greu să comunici cu ei.
Sunt si oameni care zâmbesc de la prima întâlnire si se poartă atât de prietenosîncât discuta se
desfăsoară de la sine.
Nu există o retetă perfectă pentru o buna comunicare, însă folosind zîmbetul, tonul prietenesc,
ascultarea atentă, privitul în ochii celuilalt putem rezolva multe problem încă de la început.
Printre regulile unei comunicări efciente se numără:
• orientarea pozitvă a comunicării (pe fapte plăcute, stmulatve)
• comunicarea trebuie să fe bilaterală (permite schimbul de mesaje, punerea de întrebări)
• comunicarea sa fe securizată (nu un prilej de abuz afectv, emotonal al unui asupra celorlalt)
• concordanta comunicării verbale cu cea mimico-gesturală
• evitarea ambiguitătlor (subîntelegerilor, incerttudinilor)
• evitarea suprapunerilor mesajelor (interventa peste cuvântul celuilalt)
• consttuirea de mesaje clare, concise (exprimate cu cuvinte si expresii uzuale)
Nu există un stl de comunicare valabil pentru tot oamenii sau pentru toate situatile, dar iată câteva
reguli care pot să crească sansa de succes în domeniul comunicării:
- fecare să-si rezerve tmp pentru dialog
- să se asigure o atmosfera favorabila
- să fe obiectvi
- să se evite contrazicerile directe, atacul la persoana si confictele
- să se dea răspunsuri clare si la obiect pentru a evita neîntelegerea mesajului
- să se evite ca unul din cei implicat in comunicare sa acapareze toata discuta
- sa existe disponibilitatea de a lua în considerare punctele de vedere ale tuturor celor implicat in
discute si de a le accepta dacă sunt bune
- crearea unor ocazii de feedback, oferind ocazia celor in discute sa să explice si să argumenteze opiniile
sale
Comunicarea nonverbală constă în transmiterea mesajelor prin alt mijloc decât scrisul sau vorbitul,
cum ar f: gesturi, mimică, mișcări ale corpului etc. și care sunt de fapt ,,mesaje parțiale sau adiționale ce
completează conținutul mesajelor verbale“. Poate f un mijloc efcient de descifrare a mesajelor pe care le
transmite emitentul. Limbajele neverbale, completate de limbajul paraverbal (forma vocală de limbaj neverbal
precum: infexiunea și tonalitatea vocii, ritmul de vorbire, modul de accentuare a cuvintelor, pauzele între
cuvinte etc.) apelează la toate simțurile noastre și se bazează pe seturi de simboluri care pot avea un înțeles
clar sau ambiguu. Principalele tpuri de comunicare neverbală sunt:
– comunicarea senzorială – se bazează pe ceea ce recepționăm prin intermediul simțurilor;
– comunicarea estetcă – prin care se transmit diferite emoții artstce;
– comunicarea însemnelor (insigne, fanioane, uniforme) și a simbolurilor (ttulatură, decorații).
Cele mai utlizate mijloace de transmitere a mesajelor nonverbale sunt: limbajul corpului (expresia
feței, a ochilor, poziția fzică, în special a capului și a mâinilor), decorul biroului, modul de folosire a spațiului
și îmbrăcămintea.
Formele de manifestare ale comunicării neverbale cele mai efciente sunt ilustrările (când se face
apel la prezentarea unor obiecte) și manifestările afectve (stări emoționale, infexiunea vocii). Limbajele
neverbale însoțesc și comunicarea scrisă; ele sunt legate de aspectul grafc al foii, structura și formatul scrierii.
Specialiști consideră comunicarea neverbală ca find subtlă și complexă, iar gradul ei de conștentzare este
destul de redus și de aceea comunicăm adesea neintenționat. În proporție de 55% omul se exprimă prin
limbaj neverbal, 38% prin limbaj paraverbal și doar 7% prin limbaj verbal. Prin urmare, managerii trebuie să
acorde atenție deosebită comunicării neverbale, pentru a putea comunica efcient cu subalternii. De fapt,
efciența comunicării depinde de abilitatea managerului de a combina cuvântul scris și verbal cu limbajul
12
neverbal și paraverbal, pentru a exprima cu claritate sensul mesajului transmis.
2. Comunicarea Organizatonala
Spre deosebire de comunicarea interpersonala, comunicarea organizatonala nu este un proces spontan
și natural. Ea trebuie proiectată în așa fel incât să permită: coordonarea: proces ce are in vedere atngerea
unui obiectv prestabilit, necesar pentru realizarea scopului fnal al organizației armonizarea: actvitate ce are
drept scop defnirea unui obiectv comun.
Pentru cursul de față am considerat a f necesara detalierea ultmului punct al acestei categorii deoarece
reda tpurile de comunicare adaptate la tpurile de organizare a insttuțiilor, iar această adaptare ajută la
construirea mesajelor de comunicare internă.
Astel:
• comunicarea descendentă urmează, de obicei, relațiile de tp ierarhic,derulanduse de la nivelul
managementului de vârf către nivelurile de execuție. Conținutul este dat de decizii, reglementari, instrucțiuni,
transmiterea de sarcini, solicitarea de informații. Principala problema a acestui tp de comunicare o consttuie
marea probabilitate ca mesajul sa fe fltrat in tmp ce este vehiculat de la un nivel la altul, deoarece fecare
nivel poate interpreta mesajele in funcție de propriile necesități sau obiectve;
• comunicarea ascendenta constă în transmiterea de mesaje de către subordonați șeflor direcți și, succesiv,
nivelurilor superioare ale managementului. Prin ele se vehiculeaza cereri, rapoarte, opinii, nemulțumiri. Rolul
comunicarii ascendente este esențial pentru efcienta procesului de comunicare, deoarece atestă receptarea
mesajelor transmise de manageri. De asemenea, prin intermediul ei se informează managementul de nivel
superior asupra stării morale a personalului, asupra obstacolelor din calea comunicarii, nivelului și formei
abaterilor inregistrate cel mai frecvent. Faptul că mesajul circulă de la executanți la manageri nu-l scutește
de fltrele cognitve sau psihologice. Astel, in cazul transmiterii unor informații, rapoarte, sugesti privind
conținutul muncii și modalitățile de îmbunătățire ale acesteia, șefi intermediari pot f incercați de teama
ca subordonații lor ar putea f apreciați de superiori ca find mai competenți decât ei; ori, in cazul in care
informația consttuie un feedback la un mesaj anterior, șeful poate interpreta comunicarea subordonatului
drept o incercare de a-i testa competența profesionala ori autoritatea. In asemenea situații, se pot instala
blocaje cu efecte asupra capacității de control și menținere a procesului de comunicare;
• comunicarea pe orizontala (sau laterala) se stabilește între persoane sau compartmente situate la
același nivel ierarhic. Rolul acestui tp de comunicare este de a facilita coordonarea actvităților ce vizează
obiectve comune, excluzând intervenția managerilor de nivel superior;
• comunicarea diagonala este practcată in situațiile in care membrii organizației nu pot comunica prin
celelalte canale. Spre exemplu, in cazul utlizării managementului prin proiecte, apar frecvent comunicările
diagonal între echipa de proiect și restul compartmentelor structurii. Spre deosebire de comunicșrile clasice,
acest tp prezintă avantajele economiei de tmp și costuri, ale folosirii unor relații informale, ale potențării
unui climat bazat pe apreciere reciprocă.
Comunicarea internă are scopul de a trimite către categoriile de public intern mesajele potrivite pe
care organizația dorește să le difuzeze în societate. Printre benefciile programelor de comunicare internă
trebuie meționată în primul rand asigurarea efcienței. Stabilirea unui climat de lucru normal, deschis, bazat
pe colaborare și înțelegere are efect direct asupra efcientzării actvității.
Prin comunicarea internă este sprijinită mai buna performanță a fecărui angajatcare are atât informația
necesară în realizarea actvității cât și înțelegerea asupra organizației, asupra direcției în care aceasta se
îndreaptă, asupra standardelor la care trebuie să se raporteze. Angajații organizației sunt, de asemenea,
membri ai societății și ai comunităților locale, citesc zilnic presa, și sunt – în unele cazuri – și “clienți” ai
organizației. În ambele cazuri, aceșta primesc și transmit la rândul lor mesaje publicului larg. Opinia lor
despre organizație reprezintă, în majoritatea cazurilor, o oglindire a imaginii pe care o are organizația în fața
societății.
Comunicarea se realizează în cadrul organizației, indiferent dacă sefi încearcă sau nu să o controleze.
Așa cum spune Harrison, într-o organizație ierarhică tpică, cu managementul situat la vârful piramidei:
(1) Comunicarea curge de sus în jos sub formă de instrucțiuni și informații și
(2) Poate exista și o comunicare de jos în sus, sub forma propunerilor de proiecte sau a altor feluri de
feedback adresat conducerii. Fiecare colectv de muncă are propriul său sistem de comunicare:
(3) oamenii care lucrează în același birou sau în același departament din organizație comunică între ei.
(4) Comunicarea are loc între grupuri de la același nivel
(5) și între niveluri ierarhice diferite
(6) În afară de aceste trasee ale informației din cadrul organizației, există o mulțime alte căi informale
13
de comunicare între acei indivizi care, întâmplător, sunt în relație de prietenie sau de rudenie cu alți membri
ai personalului.
(7) Discuțiile informale (“mica bârfă”) care înforește în toate organizațiile este o cale sigură prin care
informația, exactă sau nu, ajunge în toate avanposturile. Un program de comunicare bun poate crea o echipă
bine închegată. Oamenii se cunosc între ei, ștu care este obiectvul organizației, cum să lucreze efcient și cum
pot partcipa actv în cadrul organizației fără a se limita doar la a-și face datoria, ceea ce îi face mai valoroși
pentru organizație.
CAPITOLUL II
1. Blocajele noastre din comunicare
Cu siguranță fecare dintre noi am avut, măcar o data, o problemă de comunicare cu șeful nostru sau
cu cel pe care il coordonam. Orice problema de comunicare naște frustrări și frământări, dorința de a ințelege
unde am greșit și ce se poate face pentru a remedia situația. Ei bine, situația nu este deloc disperată, pentru
că există câteva remedii simple.
In primul rând, trebuie să înțelegem că blocajele în comunicarea organizațional sunt, pe de o parte, de
natură personală (un anumit tp de personalitate, mod diferit de percepție, lipsa deprinderii de a asculta) și,
pe de alta parte, specifce funcției ierarhice (de subordonat sau de manager).
Comunicarea se realizează în cadrul organizației, indiferent dacă sefi încearcă sau nu să o controleze.
Așa cum spune Harrison, într-o organizație ierarhică tpică, cu managementul situat la vârful piramidei:
(1) Comunicarea curge de sus în jos sub formă de instrucțiuni și informații și
2) Poate exista și o comunicare de jos în sus, sub forma propunerilor de proiecte sau a altor feluri de
feedback adresat conducerii. Fiecare colectv de muncă are propriul său sistem de comunicare:
(3) oamenii care lucrează în același birou sau în același departament din organizație comunică între ei.
(4) Comunicarea are loc între grupuri de la același nivel
(5) și între niveluri ierarhice diferite
(6) În afară de aceste trasee ale informației din cadrul organizației, există o mulțime alte căi informale
de comunicare între acei indivizi care, întâmplător, sunt în relație de prietenie sau de rudenie cu alți membri
ai personalului.
(7) Discuțiile informale (“mica bârfă”) care înforește în toate organizațiile este o cale sigură prin care
informația, exactă sau nu, ajunge în toate avanposturile. Un program de comunicare bun poate crea o echipă
bine închegată. Oamenii se cunosc între ei, ștu care este obiectvul organizației, cum să lucreze efcient și cum
pot partcipa actv în cadrul organizației fără a se limita doar la a-și face datoria, ceea ce îi face mai valoroși
pentru organizație.
In privința primului tp de blocaje, de natură personală, capacitatea de a-l asculta pe cel de langa
noi se poate învăța. Cu toții avem tendința de a f pseudo-ascultatori din când în când. Acest lucru este cu
siguranță utl, pentru că energia noastră este limitată. In probleme importante însă, este bine să ne ascultăm
interlocutorul, incercând să eliminăm blocajele. Un astel de blocaj este comparația. Avem tendința ca, in
loc să-l ascultăm pe partenerul nostru de discuție, sa ne comparam cu el, să incercăm să stabilim cine e mai
competent, cine are mai multa dreptate, cine a greșit sau cat de jigniți ne simțim.
Recapitularea o practcăm atunci când, in loc sa fm atenți la interlocutor, ne pregătm în minte un
răspuns usturător sau bine construit, cu argumente solide, care să ne transforme în învingători în discuția
respectvă. Tendința exagerată de a vedea dincolo de vorbele partenerului pentru a afa ceea ce gândește sau
urmăreste cu adevarat, de a interpreta și de a analiza in detaliu vorbele, tonul, gesturile sau privirea celuilalt
ne împiedica să înțelegem cu adevarat ceea ce interlocutorul tocmai ne comunică.
Filtrele se refera la tendința de a selecta doar informațiile care ne convin, care ne confrmă așteptările
sau care sunt legate strict de domeniile noastre de interes. A pune etchete de la bun inceput, a emite judecăți
de valoare, înainte de a înțelege cu adevarat mesajul celuilalt, a-l introduce deja pe interlocutor într-o categorie
până să spună tot ce are de spus este, de asemenea, nociv pentru ascultare. Identfcarea are loc atunci când
povestea pe care ne-o spune celălalt reactvează o insatsfacție personală, o suferință. Din acel moment, nu
mai suntem disponibili pentru ascultare și pentru povestea partenerului. Visarea cu ochii deschiși in tmpul
unui dialog, mai ales atunci când suntem obosiți sau plictsiți, este un alt blocaj in ascultare. Nevoia de a avea
intotdeauna dreptate ne închide la critci și la sugesti poate utle. Nu mai ascultăm ceea ce ne comunică
interlocutorul. Contestarea, nerăbdarea de a-l contrazice, de a ne manifesta opoziția, ne determină să nu
mai ascultăm restul ideilor expuse. Cei care au convingeri foarte puternice sau care au tendința de a contesta
autoritatea celuilalt sunt cei mai predispuși pentru acest tp de blocaj.
14
In ceea ce privește problemele de comunicare specifce ierarhiei organizaționale, în comunicarea
managerului poate apărea ca blocaj efectul statutului funcției. Acesta constă în tendința șeflor de a nu pune
mare preț pe comunicarea cu subordonații lor, de a o invest cu valoare negatvă, având tendința de a comunica
cu cei care au același statut sau un statut superior. Solicitările confictuale ale rolului de lider, adică cerința de
a indeplini sarcini specifce de serviciu și de a oferi în același tmp suport socioemoțional
- lucru greu de echilibrat - poate afecta comunicarea cu subordonații.
Cel mai important aspect al unui proces este informația, iar comunicarea este modalitatea prin care
o obținem.
15
MODULUL III
LUCRUL ÎN ECHIPĂ
În cadrul acestui modul se va prezenta:
1) Identfcarea sarcinilor de efectuat și cerințele legate de acesteaastel incat :
• Sarcinile, procedurile și instrucțiunilereferitoare la lucrarea de executat sunt identfcate corect și
complet
• Se clarifcă eventualele neînțelegeri privindsarcinile, procedurile, instrucțiunile identfcate / primite,
apelând la persoanele competente.
• Se identfcă cu responsabilitate frontul de lucru și obiectvele de realizat.
Comunicare și informație
Pe baza procesului de comunicare-înțelegere, mai multe enttăți ce comunica intre ele pot ajunge la
concluzii, țeluri, norme, valori și principii comune find capabile, astel, să creeze structuri sociale intragrup.
Prin procesul de comunicare comunitățile nu numai că se creează dar ele se și dezvolta și din pacate se și
distrug.
Comunicarea văzută ca partcipare sau copartcipare.
Comunicarea este un proces în care se cedeaza și se primesc informații. Este un proces implicatv în
care partciparea membrilor unui anumit grup este necesară. Această partcipare nu trebuie înteleasă ca find
existentă doar la nivelul procesului de comunicare deoarece existența grupurilor și a acțiunilor comune ale
acestora implica partciparea.
Copartciparea reprezintă o implicare parțiala. În orice grup există un nucleu constant care partcipă
efectv la realizarea țelului propus și duce tot greul acțiunilor și există și anumite elemente care nu sunt nici
ostle dar nici pasive dar care partcipă, uneori, doar la anumite acțiuni în vederea atngerii acelui țel comun.
Comunicarea poate f înțeleasa și ca organizare.
Existența grupurilor și mai ales a structurilor sociale formale din cadrul acestora implică, alături de
norme, legi, reguli, ierarhizare, automat și organizarea. Putem afrma ca unul dintre marile avantaje ale
organizarii acțiunilor este reprezentat de scurtarea perioadei de tmp în care se atnge țelul propus. Un alt
mare avantaj al organizarii este creșterea nivelului de siguranța al membrilor grupului precum și increderii în
ceea ce privește atngerea țelului propus. Ultmul mare avantaj pe care o sa-l evidențiem legat de organizare
este reprezentat de posibilitatea controlului acțiunilor. La nivel macro, comunicarea-organizare se imparte
in doua, rezultând comunicarea-organizare intrasistemica, caz în care focalizarea se manifestă în interiorul
sistemului și comunicarea-organizare intersistemica, situație în care acțiunile sunt axate pe legătura sistem-
sistem.
Deoarece informația consttuie obiectul principal al comunicării, trebuie să atngă urmatoarele
calități:
- Consistența - sufcient de cuprinzatoare încât să poată furniza cât mai multe cunoștnțe;
- Relevanța - să poată furniza acele cunoștnțe care lipsesc, în vederea luării unei decizii;
- Exacttate – conținutul ei să refecte situația reală a fenomenului;
- Oportunitate - să fe furnizata in tmp utl;
- Accesibilitate - să fe clară, ușor de înțeles.
Dezvoltarea actvitatlor sociale, care au ca obiect transmiterea, memorarea sau tratarea informației,
a generat o diversifcare fără precedent a naturii informațiilor, concomitent cu creșterea exponențiala a
volumului acesteia. Se impune astel clasifcarea informației atât dupa forma sa cât și după natura și suportul
utlizat.
Clasifcarea informației
A. Clasifcarea informației dupa forma sa:
Forma analogica a informației constă în reprezentarea fenomenelor fzice, imagini fxe, sunete și imagini
în mișcare așa cum sunt ele percepute de dispozitvele tehnice de înregistrare, fără a f necesara o conversie
sau codifcare a acestora înainte de transmiterea sau memorarea pe suporturile tehnice de informații.
Exemple de reprezentare analogica a informației:
1. înregistrarea mesajelor și a altor informații sonore pe banda magnetcă sau caseta magnetcă cu
ajutorul echipamentelor audio de tp analogic (magnetofon, casetofon) precum și a dispozitvelor de captare
16
a sunetului (microfon);
2. înregistrarea imaginilor unor documente sau flmarea unor actvități, operații, procese prin folosirea
echipamentelor analogice pentru imagine și sunet de tp videorecorder și a camerei de luat vederi adecvate.
Forma digitala a informației se realizează, fe pornind de la fenomenul real, fe de la forma analogică a
acestuia, în ambele cazuri avand loc o codifcare numerică, o evaluare canttatvă, o cuantfcare a fenomenului
care face obiectul reprezentării.
B. Clasifcarea informației dupa natura sa:
1. date: numerice, alfabetce, alfanumerice.
2. texte organizate sub forma de documente, pagini de texte, paragrafe, fraze, cuvinte și caractere,
destnate a f prelucrate cu programe adecvate de editare și tehnoredactare a textelor, control gramatcal și
semantc al cuvintelor, punerii în formă și apoi in pagina a textului redactat.
3. documente grafce ce pot conține reprezentări grafce, desene schițe tehnice etc. și care pot f
vizualizate prin afșare pe monitorul calculatorului, tpărirea lor la imprimanta sau la dispozitvul de realizare
desene (ploter) etc.
4. secvențe audio generate de vocea umană, fenomene din realitate, instrumente muzicale sau
sintetzoare electronice de voce și acustce.
5. secvențe video de natură animată sau flm, însoțite de cele mai multe ori de informație sonora: voce
sau sunet.
C. Clasifcarea informației din punct de vedere al suportului tehnic utlizat:
1.informație afată pe suporturi tehnice :
a) suporturi magnetce : banda magnetcă, caseta magnetcă, discul magnetc, discul fexibil, cartelă
magnetcă etc.
b) suporturi cu lectură optca : discurile optce a căror informație este citta optc cu dispozitve lasser.
2. informație afata pe suporturi grafce:
a) suporturi opace realizate din hârte, cum sunt : documentele clasice, documentele informatce
obținute la imprimanta, documentele realizate cu ajutorul mesei de desen (ploter).
b) suporturi transparente realizate din pelicula fotografcă, pelicula flm, microflm etc.
17
MODULUL IV
EFECTUAREA DE CALCULE MATEMATICE SIMPLE
Cap. I ALGEBRA
1. MULTIMI
Mulțimea numerelor naturale
N = {0, 1, 2, 3, ...}
Mulțimea numerelor intregi
Z = {..., -2, -1, 0, 1, 2, ...}.
Mulțimea numerelor raționale
Multmea numerelor reale
R = (-∞; +∞)
2. PROPORTII
Defniție: O egalitate de două rapoarte se numește proporție.
Exemplu :
Pentru proporția , numerele a,b,c,d se numesc termenii proporției.
-a și d se numesc termeni extremi
-b și c se numesc termeni mezi
Proprietatea fundamentala a proporțiilor: produsul extremilor = produsul mezilor a*b = c*d
Modalități de calcul:

3. MEDIA ARITMETICA
Media aritmetcă a mai multor numere este raportul dintre suma acestor numere și numărul lor.
Media aritmetca =

4. MARIMI DIRECT PROPORTIONALE
Defniție: Numerele a,b,c sunt direct proporționale cu numerele x,y,z
Regula de trei simpla:
2,5 lei..............1 kg cuie
6 lei............... x kg cuie

2,5 lei..............1 kg cuie
1,5 lei............... x kg cuie
18

5. MARIMI INVERS PROPORTIONALE
Defniție: a,b,c sunt invers proporționale cu x,y,z ↔ a·x = b·y = c·z
Regula de trei simpla:
8 zile..............10 muncitori
X zile...............14 muncitori
8·10 = x·14
15 zidari..............30 zile
20 zidari............... x zile
15·30 = 20·x
6. PROCENTE
Defniție : P% =
Exemple: 5% =
3,78% =
X% din Y se scrie X%·Y
Exemplu : 5% din 30 se scrie 5%·30 = = 1,5
Cat la suta reprezinta X din Y?
?% ·Y=X
Exemplu : Cat la suta reprezinta 5 din 20?
?% ·20 = 5
?% = 5:20 = 0,25 = 25 %
7. UNITĂȚI DE MĂSURĂ
7.1.Unități de Lungime
km
hm
dam
10n· m : 10n
dm
cm
mm
unde n = numărul de pași urcați sau coborâți.
Exemple :
3 m = 3000 mm 2 km = 200 dam 250 cm = 0,25 dam
7.2.Unități de Masă
kg
hg
dag
10n g : 10n
dg
cg
mg
Exemple :
4 g = 4000 mg 7,2 kg = 720000 cg 50 dg = 0,05 hg
1 tona = 1000 kg
7.3.Unități de suprafața
km2
19
hm2
dam2
102n· m2 : 102n
dm2
cm2
mm2
Exemple:
1 m2 = 1m ·1m 1m2 = 100cm · 100cm = 10000cm2
7.4.Unități de volum
km3
hm3
dam3
103n· m3 : 103n
dm3
cm3
mm3
Exemple:
1 m3 = 1m ·1m · 1m 1m3 = 100cm · 100cm ·100cm = 1000000cm3
1m3 = 1000 litri
m = ρ · v , unde m = masa, ρ = densitatea, v = volumul
Cap. II GEOMETRIE
1.Geometrie plană
1.Triunghiul
Perimetrul= suma tuturor laturilor, adică: P=AB+BC+CA
Aria triunghiului=(înalțimea x baza)/2, adică: A triunghi=(b x h)/2.
În cazul nostru, b=BC, iar h=AD. Deci, AABC=(BCxAD)/2
2.Paralelogramul
Perimetrul= suma tuturor laturilor, adică: P=AB + BC + CD + DA. Deoarece laturile opuse ale
paralelogramului sunt congruente (egale), perimetrul poate f calculat astel P=2(AB + BC).
Aria paralelogramului = baza x înalțimea, adică A paralelogram=b x h, iar în cazul nostru, AABCD=DC
x AM, pentru că DC=b (baza) si AM=h (înalțime).
3.Dreptunghi
20
Dreptunghiul are lungime( not L=AB) și lățime (not l=BC).
Perimetrul= suma tuturor laturilor, adică: P=AB+BC+CD+DA sau P=2(L+l)
Aria dreptunghiului = lungimea x lățimea A dreptunghi=L x l. În cazul nostru, AABCD=AB x BC.
4.Pătratul
Pătratul este un dreptunghi care are toate laturile egale (congruente), sau lungimea egala cu lățimea.
Perimetrul= suma tuturor laturilor, adică: P=AB+BC+CD+DA sau P=4 L, unde L este latura
pătratului (AB=BC=CD=DA=L).
Aria pătratului=latura x latura = latura2, adica, A pătrat=L2.
In cazul nostru, AABCD=AB2.
5.Trapezul
Perimetrul= suma tuturor laturilor, adică: P=AB + BC + CD + DA.
Aria trapezului = (baza mare + baza mică ) x înălțimea/2, adică A trapez=(B + b) x h/2, iar în cazul
nostru
AABCD=(DC + AB) x AM/2, pentru că DC=B (baza mare) ,AB=b (baza mică), iar AM=h (înălțimea).
6.Cercul
Avem OA - raza (not. r)
21
Lungimea cercului (circumferinta cercului):
Aria cercului (corect ar f aria discului):
2.Geometrie
2.1. Corpuri - Poliedre
1.Piramida
Vom discuta decât de corpuri regulate, deci și piramida este regulatã.
Avem: AB - muchia bazei(not. m)
VA - muchia laterală(not. l)
VO – înălțimea piramidei (not. h)
VM - apotema laterală sau apotema piramidei (not. ap)
OM - apotema bazei (not. ab).
Aria laterala = suma ariilor fețelor laterale A lat=(Pb x ap)/2.
Aria bazei Ab=(Pb x ab)/2, unde Pb este perimetrul bazei.
Aria totala = aria bazei + aria laterala
Volumul Vpir=(Ab x h)/3.
Tetraedrul poate f considerat o piramidă care are ca bază un triunghi, aria și volumul calculându-se
analog.
2.Paralelipipedul dreptunghic, cubul, prisma
Avem: AB - lungime(not. L) ,BC – lățime(not. l) , AE – înălțimea sau muchia laterală (not. h)
Aria laterală = suma ariilor fețelor laterale A lat=Pb x h,
unde Pb este perimetrul bazei, sau A lat=2(L + l) x h
Aria bazei Ab=L x l.
Aria totală = aria bazei + aria laterală
Volumul V paralelipiped=Ab x h sau V paralelipiped=L x l x h.
Paralelipipedul dreptunghic este un caz partcular de prismă, iar cubul este un caz partcular de
paralelipiped dreptunghic, în sensul că este un paralelipiped cu toate laturile congruente.
22
3.Trunchiul de piramidă
Avem: AB - Muchia bazei mari
A’B’ - Muchia bazei mici
OO’ - Inaltme (not. h)
AA’ - Muchia laterala
OM - Apotema bazei mari (not. aB)
O’M’ - Apotema bazei mici (not. ab)
MM’ - Apotema trunchiului de piramida (not. at)
Aria laterală = suma ariilor fețelor laterale A lat=(PB+Pb) at/2, unde Pb este perimetrul bazei mici, iar
PB este perimetrul bazei mari. Ariile bazelor se calculează în funcție de natura bazelor (triunghi, patrulater
etc.), iar la piramida regulată se mai pot calcula și cu ajutorul formulelor:
Ab=Pb x ab.
AB=PB x aB.
Aria totala = aria bazei mari + aria bazei mici + aria laterala
Volumul V trunchi de piramida= (
2.2.Corpuri - Corpuri rotunde
1.Cilindrul
Avem:
AA’ - generatoare (not. g)
OO’ –înălțimea cilindrului (not. h; în cazul nostru, la cilidrul circular drept, avem g=h)
AO - raza bazei (not. r)
Aria bazei = aria cercului de la bază, adică:
Aria laterală:
Aria totalã: ):
Volumul cilindrului:

2.Conul
23
Avem:
VA - generatoare (not. g)
VO - inaltmea conului (not. h)
AO - raza bazei (not. r)
Aria bazei = aria cercului de la bază, adică:
Aria laterala:
Aria totala:
Volumul conului:V =
4.Sfera
Avem:
OA - razã (not. r)
Aria sferei:
Volumul sferei: V =
24
MODULUL V
APLICAREA NORMELOR DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ (NSSM) ŞI A
NORMELOR PENTRU PROTECTIA MEDIULUI SI DE PSI
NOȚIUNI DE IGIENA MUNCII
1. OBIECTUL ŞI IMPORTANȚA IGIENEI
Igiena este ştința păstrării şi întăririi sănătății omului.
Ea se ocupă cu studiul factorilor de mediu care infuențează creșterea și dezvoltarea organismului, cauzele
care produc bolile și metodele folosite pentru combaterea lor. Dacă nu se cunosc și nu se respectă regulile
igienice, funcționarea normală a organismului poate f deranjată și apare starea de indispoziție, de boală.
Igiena ne învață cum să prevenim îmbolnăvirile, cum să ne păstrăm sănătatea. Este deci o ştință a
sănătății.
Igiena ne învață nu numai cum să prevenim starea de boală a organismului, ci si cum sa întărim starea
de sănătate. Ea ne arată care sunt factorii dăunători și folositori de care depinde sănătatea noastră. Aceșt
factori sunt multpli și acționează diferit asupra organismului.
De asemenea, igiena ne ajută să ne formăm și dezvoltăm o personalitate echilibrată emotv, stăpână pe
sine în fața situațiilor difcile, cu o inteligență capabilă să rezolve diferite probleme pe care viața le ridică.
O consecință frească a cunoașterii și aplicării în practcă a principiilor și regulilor igienei este prelungirea
duratei de viață a omului.
Aplicarea și respectarea regulilor de igienă de care depinde sănătatea noastră, cer un efort mult
mai mic decât cel pe care îl depunem încercând să ne vindecăm de o boală după ce a apărut. Boala aduce
suferințe fzice și psihice, întreruperea actvităților zilnice, separarea de cunoscuți și prieteni, cheltuieli pe
medicamente etc. Chiar după ce s-au vindecat unele boli, lasă urme care slăbesc capacitatea de muncă
și rezistența organismului. Omul sănătos muncește cu plăcere și spor, se poate bucura de viață, privește
cu încredere viitorul. Omul bolnav suferă mult, devine neîncrezător în puterile proprii și în alți oameni, e
nefericit.
2. IGIENA MUNCII ÎN SECTORUL INDUSTRIAL. COMBATEREA NOXELOR INDUSTRIALE
Igiena muncii este ştința care se ocupă de păstrarea şi întărirea sănătății lucrătorilor la locul de
muncă, de măsurile de securitate a muncii şi de prevenirea şi combaterea bolilor profesionale.
Mediul industrial trebuie să îndeplinească anumite condiții igienice care să asigure păstrarea sănătății
și a puterii de muncă a lucrătorilor. Măsurile de protecție și organizare a muncii, au ca scop să asigure, în
primul rând lucrătorilor, microclimatul corespunzător.
a.Condițiile igienice ale microclimatului în sectorul industrial.
Microclimatul se referă la:
• Încăperile unde se desfășoară actvitatea care trebuie să fe mari, spațioase, bine întreținute și curate,
care să favorizeze mișcarea liberă a lucrătorilor și evitarea accidentărilor și a noxelor profesionale
(noxă – orice agent vătămător organismului).
• Temperatura aerului trebuie să fe de 18-20 0C. În unele sectoare industriale, cum ar f cele din industria
prelucrării metalelor (turnătorie, forje) temperatura aerului este mai ridicată decât cea normală. În
aceste condiții pentru a se apăra împotriva căldurii, organismul elimină o mare canttate de apă și
săruri, menținând astel temperature constantă a corpului. În aceste situații lucrătorii vor bea sifon
sau apă la care adaugă 0,2% - 0,5% sare. Acțiunea vătămătoare a temperaturii înalte se poate atenua
prin folosirea ventlatoarelor, aerisirea prin oberlichturi etc. Deosebit de importante sunt costumele
de protecție. Muncitorii vor purta o îmbrăcăminte ușoară din bumbac sau din lână, de culoare
deschisă care refectă radiațiile calorice. Cei care lucrează în imediata apropiere a sursei de căldură,
trebuie să poarte îmbrăcăminte de azbest. Există și situații în care muncitorii trebuie să lucreze la
temperaturi mai joase, ceea ce poate determina scăderea rezistenței naturale a organismului la
diferite boli: reumatsmul, amigdalitele, bronșitele etc. În aceste situații îmbrăcămintea de protecție
se compune din haine, încălțăminte și mănuși confecționate din materiale rele conducătoare de
căldură și umiditate, dar permeabile pentru aer.
• Starea de umiditate a aerului. Umiditatea normală variază între 50 și 70%. În afara acestor limite
aerul se consideră uscat, respectv umed. Aerul uscat tulbură respirația, usucă mucoasele și dă o
senzație neplăcută. Aerul umed îngreunează respirația și evaporarea transpirației și duce la scăderea
rezistenței organismului față de boli.
• Curenții de aer în industrie se produc în mod special în atelierele cu surse puternice de căldură (forje,
25
turnătorii, cuptoare). Cercetările efectuate arată că organismul omului poate suporta fără pericol
curenții de aer, cu viteze chiar de 3-4 m/s, dacă temperatura lor nu este prea scăzută. În orice caz,
pericol mai mare îmbolnăvire îl prezintă oprirea instalațiilor de ventlare, deoarece aceasta determină
noxe care pot produce intoxicații acute sau îmbolnăviri profesionale.
• Presiunea atmosferică care normal este de 760 mmHg, iar variațiile mici nu sunt resimțite de
organismul uman. Sunt însă și situații în care muncitorii trebuie să lucreze la presiuni mult mai mici
sau mult mai mari. La presiune scăzută sunt expuși cei care lucrează la alttudini mari, cazuri în care,
uneori, se impune ca măsură de precauție, folosirea măști de oxigen. La presiune crescută sunt expuși
cei care lucrează la fundații și poduri, la lucrările submarine etc. Trebuie evitată trecerea bruscă de la
presiune scăzută la presiune normală, care poate provoca dureri de artculații, dureri ale mușchilor,
îmbolnăvirea pielii, greutate în respirație (boala de cheson).
• Prevenirea accidentelor și îmbolnăvirilor profesionale datorate factorilor de microclimat se realizează
prin măsurile tehnico-organizatorice adecvate situației respectve, și anume: modifcare procesului
tehnologic sau a utlajului; ventlarea generală, parțială, locală sau combinată; izolarea spațiului de
lucru și amenajarea de spații speciale pentru repaus în condiții climatce normale; dușuri de apă, de
aer, perdele de apă, răcirea pardoselilor cu aer sau cu apă; prevederea unei instalații de alimentare
cu apă carbogazoasă, cu apă ușor sărată alternată cu apă dulce; regim rațional de lucru cu întrerupere
periodică a lucrărilor; echipamente de protecție și de lucru adecvate etc.
b.Noxele chimice.
Un important factor de risc care apare în mediul fzic ambiant îl consttuie noxele chimice, reprezentate
de substanțele nocive care se degajă în atmosfera locurilor de muncă: gaze, vapori, aerosoli, pulberi.
Principalele pericole generate de noxele chimice sunt: intoxicațiile, arsurile chimice și exploziile. Se
deosebesc următoarele categorii de agenți chimici nocivi:
- substanțe toxice – sunt acelea care pătrund în organism (prin inhalare, prin piele sau prin ingerare), îi
afectează funcțiunile și provoacă intoxicațiile;
- substanțe caustce – sunt cele care în contact cu organismul provoacă arsuri (clorul, oxidul de azot,
arsenul, potasiul, acidul percloric). Cele mai frecvente sunt arsurile cutanate, iar cele mai periculoase ale
căilor respiratorii și ale tubului digestv;
- substanțe infamabile – sunt cele cu pericol de incendiu, dacă întâlnesc condiții prielnice;
- substanțe explozive – sunt cele la care în urma unor reacții chimice foarte rapide, într-un tmp scurt
rezultă produși noi cu degajare de căldură.
Numeroase substanțe în contact cu aerul pot provoca amestecuri explosive (benzina, toluenul, acetona,
acidul etlic, acidul acetc, pulberea de cărbune, pulberile metalice de zinc, aluminiu, magneziu).
Prevenirea se caracterizează în cazul noxelor prin:
• măsuri tehnice:
- mecanizarea și ermetzarea proceselor tehnologice;
- înlocuirea substanțelor toxice cu altele mai puțin toxice sau chiar netoxice;
- înlocuirea unor metode cu altele nepericuloase (de exemplu sablajul cu nisip se înlocuiește prin curățare cu
alice sau curățare hidraulică);
- înlocuirea unor procedee uscate cu procedee umede;
- ventlarea generală, parțială, locală sau combinată;
- echipamente de protecție și de lucru adecvate etc.
• măsuri organizatorice:
- examen medical la angajare și periodic;
- depozitarea și manipularea corespunzătoare a substanțelor;
- curățarea atelierelor;
- alimentația de protecție;
- instructajul muncitorilor etc.
c. Pulberile industrale.
Praful industrial apare în cursul desfășurării unor procese de lucru, datorită diferitelor utlaje sau instalații
(polizoare, aparate de sablare, ciururi etc.). Pulberile acționează asupra organismului pe cale mecanică sau
chimică. Cele care consttuie noxe chimice au fost prezentate anterior.
Acțiunea mecanică a prafului industrial asupra organismului se manifestă sub formă de iritări ale
pielii, ale ochilor și ale căilor respiratorii. Iritațiile căilor respiratorii se pot datora următoarele pulberi:
26
- azbest (azbestoza);
- cărbune (antracoza);
- siderit (sideroza);
- ciment (silicatoza);
- siliciu (silicoza – cea mai răspândită).
Prin normele de igienă sunt stabilite limite privind concentrația pulberilor în atmosfera zonei de
lucru.
Una dintre măsurile de reducere a prafului industrial este ermetzarea locului unde se produc pulberi.
Acesta este un sistem de protecție care acoperă perfect locurile periculoase, nepermițând ieșirea în afară a
agenților vătămători. O altă măsură este ventlația corespunzătoare cu aspiratoare speciale.
d.Zgomotul şi trepidațiile.
Zgomotul este un factor nociv, frecvent întâlnit într-o serie de actvități industriale, cum sunt pilirea și
tăierea metalelor, nituirea, perforarea cu ajutorul compresoarelor, încercarea motoarelor etc. Este o acțiune
dăunătoare asupra întregului organism, dar în special asupra sistemului nervos. Lucrătorii supuși la zgomot
contnuu devin somnolenți, neatenți, nervoși, au dureri de cap și pofă de mâncare redusă. Din cauza unor
stmulenți contnui și neregulați cauzați de zgomot, urechea pierde treptat funcțiunea normală și în câțiva ani
se instalează așa numita surditate profesională.
Trepidațiile sunt mișcări vibratorii produse de la mașinile afate în funcțiune. Acțiunea lor îndelungată
și de o anumită intensitate, provoacă așa numita boală a vibrațiilor. Boala începe cu oboseală, dureri la nivelul
umerilor, slăbire, somn agitat. Se instalează apoi dureri la degete și artculații, dureri care se accentuează mai
ales noaptea.
Măsurile de combatere a zgomotelor şi vibrațiilor pot f:
• măsuri tehnice:
- înlocuirea procedeelor tehnologice sau a utlajelor zgomotoase cu altele silențioase (de exemplu
nituirea pneumatcă cu sudarea);
- înlocuirea mecanismelor cu mișcare rectlinie cu mecanisme cu mișcare de rotație;
- echilibrarea corectă a organelor de mașini;
- evitarea presiunilor ridicate în instalații;
- atenuarea propagării zgomotului de la sursă prin ecrane de protecție;
- întreținerea în bună stare a utlajelor;
- izolarea acustcă a utlajelor (capsulare antfonică, ecranare etc.);
- amplasarea rațională a surselor de zgomot în clădiri sau încăperi separate;
- insonorizarea platormelor, a podelelor, a pereților;
- izolarea operatorilor utlajelor în cabine fonoizolante;
- izolarea fundațiilor mașinilor generatoare de vibrații (izolații elastce, arcuri);
- utlizarea echipamentelor individuale de protecție (antfoane interne sau externe, mănuși vibroizolante,
îmbrăcăminte vibroizolantă).
• măsuri organizatorice:
- examenul medical al muncitorilor la angajare și periodic și neadmiterea la lucru a celor cu afecțiuni
auditve, ale căilor respiratorii, ale sistemului nervos, ale artculațiilor;
- schimbarea după anumite intervale de tmp ale lucrătorilor de la utlaje care produc vibrații;
- instruirea personalului.
e. Radiațiile.
În cursul actvităților industriale sunt prezente adesea anumite radiații. Radiațiile, în funcție de natura,
intensitatea, frecvența și durata acțiunii lor, pot avea diverse infuențe nocive asupra organismului, și anume:
arsuri, oboseală, somnolență, leșin, șocuri calorice, pigmentarea pielii, căderea părului, tulburări ale sângelui,
boli de iradiere, leucemie etc.
Prevenirea se poate face prin izolarea surselor de radiații prin ecranare, etanșare, ermetzare și
automatzare, telecomandă, echipament de protecție, examinare medical periodică a muncitorilor etc.
f. Iluminatul la locul de muncă.
Un iluminat necorespunzător produce oboseala oculară și nervoasă a muncitorilor. Iluminatul poate f
natural și artfcial. Cel natural are avantajul că nu obosește vederea, însă prezintă inconveniente în ceea ce
privește repartzarea neuniformă, variația în tmpul zilei, fenomene de orbire provocate de razele solare etc.
27
Iluminatul artfcial igienic trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să asigure un nivel sufcient de iluminare;
- să creeze o repartzare uniformă a luminii, pentru a evita fenomenul de orbire;
- să nu impurifce și să nu încălzească aerul din încăpere.
O parte interesantă a tehnicii iluminatului o consttuie cromatca la locul de muncă.
Asupra culorilor s-au făcut următoarele constatări generale:
- culoarea este cu atât mai caldă, cu cât se apropie de roșu și cu atât mai rece, cu cât este mai dominant
albastră;
- culorile închise au efect depresiv, descurajant, negatv și dau senzația de apăsare;
- culorile prea vii generează: stari de agitate, de nervozitate, surescitare, distragerea cu usurinta a
atentei, obosirea aparatului vizual, etc.;
- culorile deschise au efect stmulant, vesel, pozitv.
NOȚIUNI DE PROTECȚIA MUNCII
1. OBIECTUL ŞI IMPORTANȚA PROTECȚIEI MUNCII
Ca disciplină ștințifcă, protecția muncii, face parte din ansamblul ștințelor muncii, având ca obiect
studierea legităților fenomenelor de accidentare și îmbolnăvire profesională, precum și a mijloacelor și
măsurilor de prevenire a acestora. Ca insttuție de drept, protecția muncii, reprezintă “un ansamblu de norme
legale și imperatve”, având ca obiect reglementarea relațiilor sociale ce se formează în legătură cu organizarea,
conducerea și realizarea procesului de muncă, în scopul prevenirii accidentelor și bolilor profesionale.
Ca actvitate metodologico-aplicatvă, protecția muncii este parte integrantă a conceperii, organizării și
desfășurării proceselor de producție și cuprinde ansamblul de acțiuni și măsuri prin care se realizează efectv
securitatea muncii.
Deci, scopul fnal al actvității de protecția muncii este asigurarea vieții şi integrității anatomo-
funcționale a omului în procesul muncii.
2. ELEMENTELE PROCESULUI DE MUNCĂ ŞI INTERACȚIUNEA LOR
Procesul de muncă reprezintă succesiunea în tmp și în spațiu a actvităților executantului și mijloacelor
de producție în sistemul de muncă.
Sistemul de muncă reprezintă totalitatea acțiunilor pe care trebuie să le efectueze executantul prin
intermediul mijloacelor de producție, pentru realizarea scopului sistemului de muncă și a condițiilor impuse
de realizare a acestora.
Executantul este omul implicat nemijlocit în realizarea sarcinii de muncă.
Mijloacele de producție reprezintă totalitatea mijloacelor de muncă (unelte, mijloace de transport și
comunicație, recipiente și depozite pentru păstrarea produselor etc.) și a obiectelor muncii (materiile prime)
pe care oamenii le folosesc în procesul de producție.
Mediul de muncă reprezintă totalitatea condițiilor fzice, chimice, biologice și psihologice în care
executantul își desfășoară actvitatea.
3. FACTORII DE RISC DE ACCIDENTĂRI ŞI ÎMBOLNĂVIRI PROFESIONALE
Sunt factori (însușiri, stări, pocese, fenomene, comportamente) proprii elementelor sistemului de
muncă, ce pot provoca în anumite condiții, accidente de muncă sau boli profesionale.
La modul cel mai general se clasifcă astel:
Factori de risc proprii executantului se regăsesc implicați în geneza tuturor celorlalți factori de risc,
deoarece omul este elaboratorul și, totodată, cel care verifcă și poate intervenii asupra celorlalte elemente
ale sistemului de muncă.
Factorii de risc proprii sarcinii de muncă care se manifestă prin două forme:
- conținut sau structură necorespunzătoare a sarcinii de muncă în raport cu scopul sistemului de muncă
ce are la bază o insufcientă cunoaștere a tehnologiilor și metodelor de muncă;
- sub/supradimensionarea cerințelor impuse executantului care provine din neluarea în considerare a
posibilităților fzice și psihice ale omului.
Factorii de risc proprii mijloacelor de producție care pot f: fzici (risc mecanic, risc termic, risc electric),
chimici (acizi, substanțe toxice, substanțe infamabile, substanțe explozive) și biologici (microorganisme).
Factorii de risc poprii mediului de muncă sub formă de depășiri ale nivelului sau intensității funcționale
28
a parametrilor de mediu specifci, precum și de apariții ale unor condiții de muncă inadecvate.
4. CLASIFICAREA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ
Conform legislației în vigoare, în țara noastră se înțelege prin accident de muncă vătămarea
violentă a organismului, precum şi intoxicația acută profesională, care se produc în tmpul procesului de
muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de cel puțin o
zi, invadilitate sau deces.
După numărul persoanelor afectate, accidentele pot f:
-individuale, când este afectată o singură prsoană;
-colectve, când sunt afectate cel puțin trei persoane.
După urmările (efectele) asupra victmei, accidentele pot f:
-care produc incapacitatea temporară de muncă;
-care produc invadilitate;
-care produc deces.
După natura cauzelor directe care provoacă vătămarea există accidente mecanice, electrice, chimice,
termice, prin radiații sau complexe (datorate unor cauze directe combinate).
După natura leziunilor provocate asupra organismului, accidentele de muncă se împart în contuzii,
plăgi, înțepături, tăieturi, striviri, arsuri, entorse, fracturi, amputări, leziuni ale organelor interne, intoxicații
acute, asfxii, electrocutări, insolații, leziuni multple.
După locul leziunii, pot f accidente la cap, la trunchi, la membrele superioare, la membrele inferioare,
cu localizări multple.
După momentul în care se resimpt efectele, există accidente cu efect imediat și accidente cu efect
ulterior.
5. CLASIFICAREA BOLILOR PROFESIONALE
Conform defniției date de Organizația Mondială a Sănătății, bolile profesionale consttuie afecțiuni
ai căror agenți specifci sunt prezenți la locul de muncă, asociați cu anumite operații industriale sau cu
exercitarea unor profesii.
La noi în țară, prin boală profesională se înțelege afecțiunea ce se produce ca urmare a exercitării
unei meserii sau profesii, cauzată de factori nocivi fzici, chimici sau biologici, caracteristcile locului de
Bolile profesionale declarabile prevăzute de legislația din România sunt date în tabelul următor:
NR.
CRT.
Denumirea bolii Noxele profesionale care provoacă
boala
1 Intoxicații (acute, subacute sau cronice)
și consecințele lor.
Substanțe cu acțiune toxică cunoscută.
2 Pneumoconioze (fbroze pulmonare
cauzate de pulberi minerale) cum sunt:
silicoza, azbestoza, aluminoza, precum
și forme mixte simple sau asociate cu
tuberculoza.
Pulberi de bioxid de siliciu, silicați,
azbest, cărbune și altele în atmosfera
locurilor de muncă.
3 Îmbolnăviri respiratorii cauzate de pulberi
organice (bisinoză, bronșită cronică).
Pulberi vegetale textle (bumbac, in
cânepă și altele).
4 Îmbolnăviri respiratorii cronice cauzate
de substanțe cronice iritante.
Substanțe toxice iritante (bioxid de sulf,
oxizi de azot etc.) în atmosfera locurilor
de muncă.
5 Cancer pulmonar al mucoasei sinusurilor
paranazale.
Inhalarea gazelor și pulberilor
radioactve, inhalarea vaporilor și
pulberilor de compuși cancerigeni ai
cromului și nichelului.
6 Nevroze de coordonare. Mișcări numeroase și frecvent repetate.
Încordarea sistematcă a mușchilor și
ligamentelor sau presiune pe tendoane.
7 Boală de vibrații (angionevroze și
modifcări osteoartculare).
Vibrații și trepidații legate de munca cu
instrumente care vibrează puternic.
8 Dermite acute și cronice, ulcerații,
melanodermii și leucodermii.
Contact prelungit cu substanțe chimice
iritante (lacuri, solvenți, uleiuri minerale,
hidrocarburi clorate etc.)
29
9 Hipoacuzie și surditate de percepție. Acțiunea prelungită a zgomotului intens.
10 Cataractă. Acțiunea îndelungată și intensivă a
energiei radiante (radiații infraroșii, unde
electromagnetce de înaltă frecvență etc.).
11 Electroofalmie. Acțiunea radiațiilor ultraviolete.
12 Conjunctvite. Substanțe toxice iritante și pulberi
iritante în zonele de muncă.
13 Boală de iradiație. Acțiunea radiațiilor ionozante.
14 Nistagmus. Încordarea îndelungată a aparatului
vizual în condiții defavorabile de
iluminat.
15 Șoc caloric, colaps caloric, crampe
calorice.
Expunerea la condiții meteorologice
defavorabile care provoacă
supraîncălzirea organismului.
16 Psihonevroze. Îngrijirea îndelungată a bolnavilor psihici
în unități de psihiatrie.
17 Sindrom cerebroastenic și tulburări de
termoreglare.
Acțiunea prelungită a undelor
electromagnetce de înaltă frecvență.
MĂSURI DE PROTECȚIA MUNCII IN ACTIVITĂȚI CU UNELTE MANUALE
1. Uneltele de mână trebuie să fe confecționate din materiale corespunzătoare operațiilor ce se
execută.
2. În cazul actvității în atmosferă cu pericol de explozie, se vor folosi unelte confecționate din materiale
care nu produc scântei prin lovire sau frecare.
3. Uneltele manuale acționate electric sau pneumatc trebuie să fe prevăzute cu dispozitve de fxare a
sculei și cu dispozitve care să împiedice funcționarea lor necomandată.
4. La uneltele dotate cu scule ce prezintă pericol de accidentare (pietre de polizor, pânze de ferăstrău,
burghie etc.), acestea vor f protejate împotriva atngerii accidentale cu mâna sau altă parte a corpului.
5. Uneltele de mână rotatve cu acționare pneumatcă vor f dotate cu limitatoare de turație.
6. Uneltele de percuție din oțel (ciocanele, dălțile, dornurile, căpuitoarele) trebuie să fe executate din
oțeluri corespunzătoare tratate termic, încât în tmpul utlizării să nu se deformeze sau fsureze.
7. Este strict interzisă folosirea uneltelor cu suprafețe fsurate, deformate, ștrbite sau a uneltelor
improvizate.
8. Cozile și mânerele uneltelor trebuie să fe bine fxate, netede și de dimensiuni care să permită
prinderea lor sigură și comodă. Pentru fxarea cozilor și mânerelor în scule se vor folosi pene metalice.
9. Uneltele de mână prevăzute cu artculații (foarfeci, cleșt, chei etc.) nu trebuie să aibă joc în artculație.
Ele vor f așezate astel încât să aibă orientată spre exterior partea de prindere.
10. Când se efectuează lucrări la înălțime uneltele manuale se păstrează în genți rezistente și bine fxate
de corp, pentru a f asigurate împotriva căderii.
11. În tmpul transportului părțile tăioase ale uneltelor de mână trebuie protejate cu teci sau apărători
adecvate.
MĂSURI DE PROTECȚIA MUNCII ÎN ACTIVITĂȚI CU MAŞINI – UNELTE
I.Măsuri generale.
1. Oprirea mașinilor unelte la schimbarea dispozitvelor, la fxarea și scoaterea pieselor, la repararea,
curățirea, ungerea și înlătorarea așchiilor sau la plecarea de lângă mașină.
2. Folosirea ecranelor dispozitvelor de protecție, ochelarilor și a altor mijloace individuale de
protecție.
3. Întreținerea mașinii, locului de muncă și a sculelor în perefctă stare tehnică și de curățenie.
4. Verifcarea stării tehnice a mașinii, sculelor și dispozitvelor, atât înainte, cât și după încetarea lucrului
și anunțarea la predarea schimbului a tuturor defecțiunilor constatate.
II.Măsuri specifce pentru maşini de găurit
1. Se interzice ținerea pieselor cu mâna sau cu chei, cleșt etc. Fixarea se face obligatoriu în menghină
sau în dispozitve speciale.
30
2. Burghiele vor f bine fxate și centrate în mandrine sau port-scule.
3. Sculele se scot din suporturi numai după oprirea mașinii și după frânarea mecanică a acestora.
4.Este interzis lucrul la mașinile de găurit fără acoperirea capului sau prinderea părului sub basc.
III.Măsuri specifce pentru uneltele abrazive
1. Transportul, depozitarea, încărcarea, montarea și exploatarea corpurilor abrazive se vor face cu
respectarea strictă a standardelor de profl.
2. Montarea discurilor abrazive la mașini se va face numai de către muncitori instruiți, după montare
find obligatorie verifcarea centrării perfecte.
3. Montarea discurilor abrazive se face astel încât să se excludă posibilitatea deplasării pe ax, în tmpil
și din cauza rotrii.
4. Corpurile abrazive trebuie protejate în tmpil exploatării cu carcase de protecție care trebuie să
acopere întraga porțiune nelucrătoare.
5. Toate corpurile abrazive vor f supuse la verifcarea la sunet pentru descoperireaÎ fsurilor, încercarea
rezistenței la rotre și determinarea dezechilibrului.
MASURI DE PROTECTIA MUNCII LA UTILIZAREA INSTALATIILOR SI ECHIPAMENTELOR ELECTRICE
1. Asigurarea inaccesibilității elementelor care fac parte din cicuitele electrice prin izolarea electrică a
conductoarelor, folosirea carcaselor de protecție legate la pământ, îngrădirea cu plase metalice sau cu tăblii
perforate respectându-se distanța impusă până la elementele sub tensiune, amplasarea conductoarelor
electrice la o înălțime inaccesibilă pentru om.
2. Folosirea tensiunilor reduse (de 12, 24 și 36 V) pentru lămpile și sculele electrice portatve, evitarea
răsucirii sau încolăciriii cablului de alimentare în tmpul lucrului, evitarea trecerii cablului peste drumul de
acces și în locurole de depozitare a materialelor, interzicerea reparării sau remedierii defectelor în tmpul
funcționării.
3. Folosirea mijloacelor individuale de protecție (principale – tje electroizolante, cleșt izolanți, scule cu
mânere izolante și secundare – echipament de protecție, covorașe de cauciuc, platormr și grătare izolante) și
a mijloacelor de avertzre (plăci avertzoare, indicatoare de securitate, îngrădiri provizorii).
4. Deconectarea automată în cazul apariției unei tensiuni de atungere periculoase sau unor scurgeri de
curent periculoase.
5. Separarea de protecție cu ajutorul unor transformatoare de separație.
6. Izolarea suplimentară de protecție.
7. Protecția prin legare la pământ.
8. Protecția prin legare la nul.
9. Protecția prin egalizarea potențialelor.
MĂSURI DE PROTECȚIA MUNCII LA MANIPULAREA ŞI TRANSPORTUL MANUAL AL MATERIALELOR
1. Operațiile de încărcare, descărcare, transport manual şi depozitare a materialelor trebuie să se
realizeze sub supravegherea şefului formației de lucru, de către personal bine instruit în acest scop şi care are
vârsta de peste 16 ani.
2. Pentru materialele foarte periculoase (toxice, explozive, cancerigene etc.) vârsta minimă pentru
manipulatori este de 18 ani.
3. Locurile în care se efectuează operațiile de încărcare-descărcare şi depozitare, precum şi căile de
acces, trebuie să fe nivelate şi amenajate pentru scurgerea apelor, de regulă pavate sau podite.
4. În cazul operațiilor de încărcare descărcare a vehiculelor la rampă, între aceasta şi vehicul se aşează
un podeț de trecere pentru preluarea denivelărilor existente.
5. Distanțele de transport manual nu pot depăşi 60 m, iar diferențele de nivel trebuie să fe de maxim
4 m (scări, schele). Înălțimea maximă la care se pot ridica pe vertcal sarcinile maxim admise este de 1,5 m.
6. Sarcinile maxime în cazul transportului manual al greutăților sunt:
Grupa de
vârstă femei
[ani]
Masa
[kg]
Grupa de
vârstă bărbați
[ani]
Masa
[kg]
16 –18 5 16 – 18 12
18 – 21 8 18 – 21 25
21 – 40 12 21 – 45 30
31
40 – 50 10 45 – 55 30
peste 50 8 peste 55 20
7. La ridicarea, descărcarea și transportul sarcinilor ce depășesc valorile din tabelul de mai sus, precum
și cazurile în care diferența de nivel este mai mare de 4 m, este obligatoriu să se lucreze în echipe sau
mecanizat.
8. Transportarea manual a greutăților pe planuri înclinate trebuie limitată la 25 kg fără întreruperi și 30
kg cu întreruperi pentru bărbați și 12 kg cu întreruperi pentru femei.
STINGĂTOARE DE INCENDIU
În funcție de natura materialelor sau subsțantelor combustbile, care pot f implicate în procesul de
ardere, incendiile au fost clasifcate astel:
- clasa A incendii de materiale solide, în general de natură organică, a căror combuste are loc în mod
normal cu formare de jar. Exemple: lemn, hârte, materiale textle, rumeguş, piele, produse din cauciuc,
materiale plastce care nu se topesc la căldura etc;
- clasa B incendii de lichide sau de solide lichefabile. Exemple: benzină, petrol, alcooli, lacuri, vopsele,
uleiuri, gudroane, ceară, parafnă, materiale plastce care se topesc uşor, etc;
- clasa C incendii de gaze. Exemple: hidrogen, metan, acetlenă, butan, gaz de sondă etc.;
- clasa D incendii de metale. Exemple: sodiu, potasiu, aluminiu, litu, magneziu, zinc, ttan etc.;
- clasa E incendii ale echipamentelor electrice afate sub tensiune.
Principalele mijloace de intervenție în caz de incendiu sunt stngătoarele. Corecta lor alegere și amplasare,
deprinderea utlizării lor de către personalul ce lucrează în apropierea lor, devin de mare importanță pentru
limitarea și stngerea încă din faza incipienta a unor incendii care, altel, pot aduce daune imense.
Stngătoarele sunt utlizate, în modul cel mai efcace, atunci când sunt amplasate la îndemână, în
număr sufcient, având capacitatea de stngere corespunzătoare canttății și naturii materialelor combustbile
existente în spațiul protejat și sunt folosite de persoane familiarizate cu punerea lor în funcțiune. Stngătoarele
sunt dispozitve de stngere, acționate manual, care contn o substanță care poate f refulată și dirijată asupra
unui focar de ardere, sub efectul presiunii create în interiorul lor.
Stngătoarele presurizate permanent cu pulbere, spumă aeromecanică și CO2 pot f portatve și
transportabile.
Tip stngător
Temperatura de păstrare (
)
Lungime jet (m) Timp descărcare (s)
Spuma chimică +4 ÷ +60 (-15)* 6 – 8 40 – 60
Spuma mecanică +4 ÷ +60 6 – 8 40 – 60
Dioxid de carbon
(CO2)
-20 ÷ +55 1 – 4 10 – 30
Pulbere -20 ÷ +55 3 – 6 06 – 30
Nota: * - valori caracteristce solutilor aditvate pentru sezonul rece.
Stngatoare presurizate cu pulbere tp P1, P2, P3, P5, P6, P9, P10, P20, P50, P100. Sunt cele mai
utlizate datorită faptului că acoperă toată gama de clase de incendii A, B, C, D, E. Stngătoarele cu pulbere sunt
presurizate permanent, având ca agent propulsor azotul. Acesta este foarte stabil la variațiile de temperatură
și este ecologic.
Stngătoarele cu pulbere sunt folosite ca mijloc de prevenire și stngere în stații PECO, aeroporturi,
magazine Cash&Carry, vagoane CFR, depozite materiale, sedii de frme, autovehicule. Se utlizează pentru
echipamente electrice afate sub tensiune mai mică de 1000 volți. La cerere se pot livra stngătoare presurizate
cu pulbere specială care pot f folosite asupra instalațiilor electrice afate sub tensiune pana la 100.000 volți.
Pulberea este ecologică și nu conține substanțe periculoase pentru sănătatea oamenilor.
Recipientul este executat din tablă de oțel prin procedee de sudură omologate, pe mașini automate.
Protecție antcorozivă exterioară EPOXI.
Tip stngator Tipul focarului Agent de stngere
P1 5A/21B/C Pulbere
32
P2 8A/34B/C Pulbere
P3 8A/55B/C Pulbere
P5 13A/89B/C Pulbere
P6 21 A/113B/C Pulbere
P10 21A/144B/C Pulbere
P20 B/C Pulbere
P50 B/C Pulbere
P100 B/C Pulbere

Stngatoare presurizate cu spuma aeromecanică tp SM3, SM6, SM9, SM 50, SM 100. Stngătoarele cu
spumă aeromecanică sunt utlizate cu mare efciență pentru stngerea incendiilor cu focare tp A și B. Acestea
sunt folosite ca mijloc de prevenire în stații PECO, depozite de carburanți, rafnării, centrale termice, nave,
autovehicule, aeroporturi.
ATENȚIE! NU SE UTILIZEAZĂ PENTRU ECHIPAMENTUL ELECTRIC AFLAT SUB TENSIUNE.
Recipientul este executat din tablă de oțel cu protecție interioară antcorozivă prin procedee de sudură
omologate, pe mașini automate. Protecție antcorozivă exterioară EPOXI.
Tip stngator Tipul focarului Agent de stngere
SM3 5A/34B Spuma aeromecanică
SM6 8 A/113B Spuma aeromecanică
SM9 13A/144B Spuma aeromecanică
SM50 A/B Spuma aeromecanică
SM100 A/B Spuma aeromecanică
Stngătoare presurizate cu CO2 tp G1, G2, G3, G5, G6, G10, G15,G21,G30,G60. Stngătoarele cu dioxid
de carbon sunt utlizate la stngerea incendiilor din clasele B, C, și E. Stngătoarele cu CO2 au o dublă acțiune
asupra focarului: înlocuirea oxigenului atmosferic și răcirea focarului prin evacuarea agentului de stngere sub
formă de zăpadă carbonică. Se utlizează pentru echipamente electrice afate sub tensiune mai mică de
1000 volți. Acestea sunt folosite ca mijloc de prevenire în stații PECO, transformatoare, încăperi cu aparatura
electrică și electronică, computere, centrale telefonice.
Recipientul este executat din oțel aliat specifc recipienților de înaltă presiune.
Protecție antcorozivă exterioară EPOXI.
Tip stngator Tipul focarului Agent de stn-
gere
G1 13B/C CO2
G2 13B/C CO2
G3 34B/C CO2
G5 34B/C CO2
G6 34B/C CO2
G10 55B/C CO2
33
GHID DE ALEGERE A STINGĂTOARELOR
PREVENIREA INCENDIILOR ŞI A EXPLOZIILOR (I)
Măsuri și mijloace de prevenire a incendiilor și exploziilor
1. Înlăturarea eventualelor cauze de provocare a incendiilor și exploziilor, prin proiectarea procesului
tehnologic.
2. Evitarea formării în hale de producție a amestecurilor explozive prin curățarea în mod periodic a
prafului de pe toate suprafețele încărcate cu electricitate statcă.
3. Mărirea umidității relatve a aerului, acolo unde produsele permit.
4. Prevederea unor aparate de deconectare automată în caz de avarie.
5. Prevederea în depozitele de materiale combustbile a instalațiilor speciale de declanșare automată a
stropirii cu apă la ridicarea temperaturii.
6. Amenajarea unor spații pentru fumat.
7. Asigurarea unei bune evacuări a oamenilor și a bunurilor din clădire în caz de incendiu.
8. Instalarea de scări de incendiu, guri de apă, cu utlajul necesar (furtun cu lance, pompe etc.).
9. Ignifugarea materialelor combustbile folosite în construcții.
10. Marcarea zonelor periculoase, a mediilor explozive, a căilor de evacuare din clădiri și asigurarea
unor bune condiții pentru intervenția rapidă la stngerea incendiilor.
11. Organizarea de formații de pompieri voluntari și special angajați.
12. Interzicerea folosirii făcării deschise, a fumatului în medii periculoase.
13. Stabilirea unor sarcini precise privind prevenirea și combaterea incendiilor și asigurarea prelucrării
și afșării lor.
14. Instruirea muncitorilor și răspândirea cunoștnțelor tehnice referitoare la cauzele și prevenirea
incendiilor.
15. Dotarea cu utlaje și materiale tehnice de combatere a incendiilor (lopeți, pompe de mână,
stngătoare manuale, motopompe, autopompe, instalații cu rețele de apă etc.).
34
PREVENIREA INCENDIILOR ŞI A EXPLOZIILOR (II)
Obligații și răspunderi
1. Conducătorii unităților sunt obligați să ia măsuri pentru: consttuirea și funcționarea comisiilor
tehnice de prevenire și stngere a incendiilor și a formațiilor civile de pompieri, dotarea cu mijloace tehnice
adecvate producției și actvității întreprinderilor respectve, stabilirea sarcinilor care revin personalului de la
locurile de muncă și asigurarea instruirii și controlului întregului personal.
2. Obligațiile comisiilor tehnice sunt: întocmirea planului de apărare contra incendiilor, efectuarea
de propuneri pentru înlăturarea cauzelor care pot înlesni producerea unor incendii, verifcarea modului de
înreținere și de de funcționarea a instalațiilor de semnalizare și stngere a incendiilor.
3. Formațiile civile se organizează cu sprijinul unităților militare de pompieri și desfășoară actvitatea de
prevenire, intervine la stngerea incendiilor, salvează oamenii și bunurile materiale.
4. Provocarea de incendiu sau neluarea măsurilor prevăzute de lege pentru înlăturarea pericolului de
incendiu se sancționează disciplinar, contravențional sau infracțional, după gravitatea cazului.
35
Modulul VI
Aplicarea procedurilor de calitate

În cadrul acestui modul se va prezenta:
- Identfcarea normelor tehnice specifc actvității
• Normele tehnice de execuție și de control acalității sunt identfcate în funcție de specifcul actvității.
• Procedurile specifce de asigurare a calității sunt identfcate pentru fecare tp de actvitate
- Verifcarearezultatelor actvităților
• Confruntarea cu atenție a rezultatelor actvității cucerințele documentației / proiectului și, dacă este
cazul, se propune măsuri de remediere.
• Defciențele de calitate și cauzele lor se raporteaza în conformitate cu procedura de lucru /control de la
punctul de lucru / locul de muncă, în totalitate și cu operatvitate
- Remedierea defectelor
• 3.1. Remedierea defectelor se face cuprompttudine și simț de răspundere.
• 3.2. Calitatea remedierilor este verifcată atent și cu professionalism
1. Noțiuni de calitate
Controlul calității, asigurarea calității și managementul calității sunt noțiuni care se conturează într-o
măsură tot mai mare ca sarcini centrale pentru toate intreprinderile orientate spre viitor, indiferent de produs,
ramură, locație sau mărime.
Controlul calității se concentrează asupra controlului produselor sau operațiilor, adică accentul se
pune pe verifcarea sau măsurarea produselor sau operațiilor și cele necorespunzătoare sunt sortate și
îndepărtate.
Asigurarea calității se referă la calitatea produselor dar sunt incluse și elemente de dirijare pentru
conducerea acestei calități.
Calitatea produselor și serviciilor, are o importamță centrală în orice organizație. Aceasta a devenit
o chestune de supraviețuire pe piața internă și internațională, cu o competție din ce în ce mai puternică.
Pentru realizarea unei înțelegeri corespunzătoare a conceptului de calitate este necesar să se ia în considerare
toate părțile interesate.
Cele mai importante grupe de părți interesate sunt:
• clienții;
• angajații;
• furnizorii/partenerii;
• proprietari/acționarii;
• societatea;
1.1. Conceptul de asigurare al calității
ASIGURAREA CALITĂŢII reprezinta ansamblul actvităților preventve prin care se urmărește
în mod sistematc să se asigure corecttudinea și efcacitatea.
Aceste actvitat preventve sunt:
• Planifcare
• Organizare
• Coordonare
• Antrenare
• Tinere sub control
Scopul acestor actvitat este de a garanta obținerea rezultatelor la nivelul calitatv dorit.
1.2. Conceptul de control al calității
Supravegherea calității reprezintă monitorizarea și verifcarea contnuă a stării unei enttăți, în scopul
asigurării că cerințele specifcate sunt satsfăcute.
Evaluarea calității reprezintă examinarea sistematcă, efectuată pentru a determina în ce măsură o
enttate este capabilă să satsfacă cerințele specifcate.
Inspecția calității reprezintă actvitățile prin care se măsoară, examinează, încearcă una sau mai
multe caracteristci ale unei enttăți și se compară rezultatul cu cerințele specifcate, în scopul determinării
conformității acestor caracteristci.
36
Verifcarea calității reprezintă confrmarea conformității cu cerințele specifcate, prin examinarea și
aducerea de probe tangibile.
Frecvențele verifcărilor sunt menționate în prescripțiile tehnice și în caietele de sarcini din proiect.
În toate cazurile în care vreun rezultat provenit dintr-o verifcare vizuală sau încercare efectuată pe
parcurs, referitoare la rezistența, stabilitatea, durabilitatea sau funcționalitatea lucrărilor depășește în sens
defavorabil abaterile admisibile, decizia asupra contnuării lucrărilor nu va putea f luată decât pe baza
acordului scris dat de benefciar și proiectant.
1.3. Documentele calitati specifce locului de muncă
DOCUMENTELE CALITĂŢII - reprezintă documente de lucru detaliate.
Pentru lucrările de fnisaje care constau în zugrăveli, vopsitorii, tapete și ipsoserii, documentele specifce
locului de muncă, care trebuie prelucrate de conducătorul lucrării și însușite de personalul executant constau
în:
• tabelele de fnisaje din proiect;
• planșele cu detalii de arhitectură pentru ornamente deosebite;
• extrasele din caietele de sarcini referitoare la lucrările de fnisaje;
• normatvele tehnice de execuție referitoare la genul de lucrări de executat;
• procedurile de execuție proprii din cadrul sistemului de management integrat al organizației;
• instrucțiunile de depozitare, manipulare, transport și aplicare a materialelor cuprinse în Fișele tehnice
ale produselor, emise de furnizor;
Instrucțiuni de lucru
Instrucțiunile de lucru se referă la actvitatea restrânsă, limitată uneori la un singur post de lucru/ utlaj
etc.
Acestea prezintă modul cum se realizează cu consecvență actvități și procese.
• Instrucțiunile de lucru ar trebui elaborate pentru descrierea realizării acelor actvități, care ar f afectate
de lipsa unor astel de instrucțiuni.
• Detaliile, care nu conduc la un control sporit al actvității, trebuie evitate. Instruirea poate reduce
nevoia de instrucțiuni detaliate, sub rezerva că personalul afectat deține informațiile necesare pentru
a-și executa corect sarcinile.
• Indiferent de format sau combinația aleasă, instrucțiunea de lucru trebuie să fe în ordinea operațiilor,
si să refecte cerințele și actvitățile relevante.
Formulare
Formularele sunt proiectate și menținute pentru înregistrarea datelor, care demonstrează conformitatea
cu cerințele SMC.
Formularele trebuie să conțină :
1. ttlul
2. numărul de identfcare
3. revizia și data reviziei.
Formularele trebuie să fe menționate sau atașate la manualul calității, la procedurile documentate și /
sau la instrucțiunile de lucru.
Specifcații tehnice/ desene
Specifcațiile sunt documente, care stpulează cerințele.
Specifcațiile sunt unice pentru produs/ organizate, de aceea standardul de referință nu le detaliază.
Caiet de sarcini poate f considerat o specifcație. Desenele tehnice sunt documente ale produsului. Desenele
clienților fac parte din documentația externă. Cerințele legale și ale autorităților fac parte din documentația
externă.
Există diferite cerințe ale standardului prin care organizația poate îmbunătăți SMC și poate demonstra
conformitatea prin pregatrea altor documente chiar daca standardul nu le cere în mod explicit, de exemplu:
• harta proceselor, diagrame ale proceselor și/ sau descrieri ale proceselor;
• specifcații;
• instrucțiuni de lucru și/ sau de testare;
• documente conținând comunicări interne;
• programe de producție;
• lista furnizorilor aprobați;
• planuri de testare și inspecție;
37
• planuri ale calității.
Proceduri documentate
Defniția termenului procedura este „mod specifcat de desfășurare a unei actvități sau a unui proces”.
În cazul de față este vorba de proceduri documentate sau scrise. Ele pot face referire la instrucțiuni de lucru,
care defnesc cum se realizează o anume actvitate.
Structura unei proceduri poate f exprimată:
- în text,
- diagrame fux,
- tabele,
- combinație a acestora.
Conținutul procedurii va descrie actvitățile
Nivelul de detaliu poate varia în functe de:
- complexitatea actvitati,
- metodele utlizate,
- nivelul de instruire si capacitatea de întelegere a personalului, care va executa actvitatea respectve
1.4. Standarde de calitate
Standardul ISO 9001 este acela dintre standardele ISO internatonale ce contne criteria pentru
documentarea, implementarea si certfcare unui sistem de managementul calitati, practc.
Norme tehnice:
-norme de calitate,
-instrucțiuni de lucru,
-caiete de sarcini,
Desenele clienților fac parte din documentația externă.
Tipuri de actvitate
• executarea cofrajelor pentru: fundații, stâlpi din beton armat monolit, pereți din beton armat monolit,
grinzi din beton armat monolit, planșee din beton armat monolit, scări din beton armat monolit;
• executarea schelelor;
• montarea de panouri prefabricate;
• executarea pardoselilor de lemn și montarea parchetelor;
• executarea acoperișului tp șarpantă;
• încadrarea și ajustarea tâmplăriei.
Tipuri de defecte / defciențe posibile:
1. defecte ale planeității cofrajelor,
2. abateri de la vertcalitate,
3. abateri de la orizontalitate.
4. defecte ale materialului lemnos:
• de formă: curbura, însăbierea trunchiului, conicitatea anormală, lăbărțarea trunchiului,ovalitatea,
înfurcirea trunchiului, canelurile.
• de structură: fbra creață, fbra răsucită, fbra încâlcită, excentricitatea, coaja înfundată, nodurile.
Echipamente pentru controlul /verifcarea calității lucrărilor efectuate:
-furtun de nivel, fr cu plumb, nivelă cu bulă de aer, etc.
ASIGURAREA CALITĂȚII LUCRĂRILOR EXECUTATE
1. Identfcarea cerințelor de calitate specifce
1.1. Cerințele de calitate sunt identfcate în urma partcipării la instructajele periodice cu privire la calitatea
lucrărilor.
1.2.Cerințele de calitate sunt identfcate cu atenție, pe baza indicațiilor din fșele tehnologice specifce
lucrărilor.
1.3. Cerințele de calitate sunt identfcate, cu responsabilitate, conform normelor privind abaterile și toleranțele
admisibile la lucrările de executat.
2. Aplicarea procedurilor tehnice de asigurare a calității
2.1. Procedurile tehnice de asigurare a calității sunt aplicate cu responsabilitate, în funcție de tpul lucrării de
38
executat.
2.2. Procedurile tehnice de asigurare a calității sunt aplicate permanent, pe întreaga perioadă de derulare a
lucrărilor, în vederea asigurării cerințelor de calitate specifce acestora.
2.3. Procedurile de asigurare a calității sunt aplicate respectând precizările din documentația tehnică
specifcă
3.Verifcarea lucrărilor executate din punct de vedere calitatv
3.1. Verifcarea calității lucrărilor executate se realizează cu responsabilitate, pe faze de lucru.
3.2. Caracteristcile tehnice ale lucrărilor realizate sunt verifcate prin compararea atentă a calității execuției
cu cerințele de calitate impuse de tehnologia de execuție și normele de calitate specifce.
3.3. Verifcarea se realizează cu exigență, prin aplicarea metodelor adecvate tpului de lucrare executată și
caracteristcilor tehnice urmărite.
3.4. Verifcarea calității lucrărilor executate se realizează cu atenție, utlizând correct dispozitvele de verifcare
specifce necesare.
4. Remedierea defciențelor constatate
4.1. Eventualele defciențe constatate sunt remediate cu prompttudine și seriozitate.
4.2. Defciențele sunt remediate permanent, pe parcursul derulării lucrărilor.
4.3. Defciențele sunt eliminate prin depistarea și înlăturarea cauzelor care le generează.
4.4. Lucrările executate trebuie să îndeplinească condițiile de calitate impuse de tehnologia de execuție și
normele de calitate specifce.
Gama de variabile:
Cerințe de calitate: conform instrucțiunilor de lucru, fșelor tehnologice, caietelor de sarcini, normelor
interne, criteriilor și reglementărilor naționale, standardelor tehnice.
Metode de verifcare a calității execuției: vizual, măsurare, verifcare cu AMC-uri și SDV-uri adecvate
fecărui tp de lucrare.
Caracteristci tehnice ale lucrărilor: poziția/înclinarea/distanță dintre găurile ce urmează a f perforate/
forate, stabilitatea și rezistența elementelor de susținere, dimensiunile, orizontalitatea, planeitatea,
vertcalitatea pentru lucrările de zidărie, etc.
Defciențe posibile: neetanșeități ale instalațiilor, montare incorectă a elementelor de susținere, front
instabil, dimensiuni incorecte, neplaneitate, dezaliniere, defecte apărute în urma montajul, etc.
Scule şi echipamente pentru controlul/verifcarea calității lucrărilor efectuate: dreptar, ruletă, metru
liniar, aparat de trasat cu laser, nivelă cu bulă de aer, fr cu plumb, furtun de nivel, compresor, manometru,
etc.
Cauze care generează defciențe: materiale necorespunzătoare, nerespectarea tehnologiei de lucru,
nerespectarea tețetelor de preparare pentru betoane, diverse erori umane etc.
39
MODULUL VII
Compactarea stratului de mixturi asfaltice
Compactarea este operația de îndesare a mixturii asfaltce din stratul ruter și se realizează cu ajutorul
utlajelor adecvate, cu scopul de a obține valori optme pentru caracteristcile fzico-mecanice ale stratului
bituminos.
Printr-o compactare corespunzătoare se realizează:
- densitatea aparentă maximă, ceea ce echivalează cu obținerea unui volum de goluri minim;
- rezistență la compresiune mare;
- deformabilitate minimă;
- stabilitate corespunzătoare la temperaturi ridicate;
- rezistență mai mare la oboseală, deci o durată de exploatare mai îndelungată;
- uniformitatea și planeitatea suprafeței compactate;
- impermeabilitatea stratului la acțiunea apei;
- textură uniformă și o bună suprafață de rulare.
Gradul de compactare se exprimă în procente și reprezintă raportul dintre densitatea aparentă a mixturii
asfaltce, determinată pe probe intacte, prelevate din stratul compactat și densitatea aparentă, determinată
în laborator, în condiții standard, pe epruvete cubice sau cilindrice din aceeași mixtură asfaltcă, find dat de
relația:
D= în care :
D este gradul de compactare, în %;
- densitatea aparentă efectvă, determinată pe probe de mixtură asfaltcă prelevate din stratul
compactat, în g/cm 3 ;
- densitatea aparentă, determinată în laborator pe probe preparate din mixtură asfaltcă utlizată în
același strat, în g/cm 3 .
După efectuarea compactării, stratul din mixtură asfaltcă trebuie să aibă un grad de compactare de
minimum 96 %.
Factorii principali care infuențează compactarea mixturilor asfaltce sunt:
- dozajul și consistența liantului;
- granulozitatea agregatelor naturale;
- temperatura mixturii asfaltce la punerea în operă și în tmpul compactării;
- lucrul mecanic de compactare;
- grosimea stratului compactat.
Dozajul de bitum ridicat conduce la obținerea unor valori mai scăzute pentru volumul de goluri
(absorbții de apă mai mici), realizându-se un grad de compactare mai mare. Datorită procentului ridicat de
liant, stabilitatea stratului ruter la temperaturi ridicate scade cu atât mai mult cu cât conținutul de bitum este
mai ridicat și consistența sa mai scăzută.
Granulozitatea și forma agregatelor infuențează compactarea mai ales în cazurile când aceasta se
efectuează la temperaturi mai scăzute, constatându-se că mixturile asfaltce cu un procent ridicat de cribluri
prezintă o rezistență sporită la compactare, față de mixturile asfaltce cu un conținut redus de cribluri.
Temperatura mixturii asfaltce în tmpul compactării este unul dintre factorii cei mai importanți, care
infuențează în mod hotărâtor obținerea unui grad de compactare corespunzător. Scăderea temperaturii de
compactare față de temperatura optmă, cu numai 25%, conduce la mărirea volumului de goluri remanent,
pentru același lucru mecanic de compactare, cu 100 %. La temperaturi de compactare mai scăzute decât cele
prescrise pentru diverse tpuri de mixturi asfaltce, nu se pot obține grade de compactare corespunzătoare,
oricât s-ar mări energia de compactare.
Una din conditile de compactare este verifcarea efcacitati utlajelor de compactare si intensitate de
compactare a utlajului.
Lucrul mecanic de compactari trebuie aplicat cu utlaje adecvate, respectându-se tehnologia de
lucru și modul de alcătuire a atelierului de compactare Se menționează faptul că efectuarea compactării
la temperaturile prescrise conduce la folosirea unui lucru mecanic de compactare minim (deci cost redus),
iar mărirea energiei de compactare la temperaturi scăzute are un efect minim asupra creșterii gradului de
compactare. Experiența a demonstrat că folosind compactoarele cu pneuri se obțin suprafețe cu o textură
uniformă, realizându-se în același tmp un grad mare de compactare.
Acțiunea unui compactor cu rulouri netede asupra unui strat din mixtură asfaltcă poate f caracterizată
40
prin coefcientul de compactare dat de relația:
(2) în care :
P/l este masa ruloului pe unitatea de lungime a generatoarei;
D - diametrul ruloului;
η - vâscozitatea mixturii asfaltce măsurată prin încercarea triaxială;
N - numărul de treceri pe același loc;
V - viteza utlajului de compactare;
h — grosimea stratului de compactat.
S-a constatat că, pentru = (4 ... 6)10-5 , acțiunea de compactare poate f
considerată încheiată.
Grosimea stratului de compactat se alege în funcție de tpul mixturii asfaltce, de dimensiunea
constructvă minimă sau maximă admisă, sau cea rezultată din calculul de dimensionare, de utlajul existent
pentru compactare etc. Se menționează faptul că există actualmente tendința de a compacta mixturile
asfaltce în grosimi mai mari, datorită unor avantaje pe care le prezintă această tehnologie (mixtura asfaltcă
se răcește mai greu, economie la energia de compactare etc.).
Unele studii atestă însă că, la grosimi mai mari, gradul de compactare ce se obține la suprafața stratului
diferă de gradul de compactare de la baza sa . Se poate constata că, până la grosimi de 14 cm ale straturilor
din mixturi asfaltce, diferențele între gradele de compactare ce se obțin la suprafață și gradele de compactare
ce se obțin la baza straturilor pot f considerate ca,find neglijabile, în tmp ce la o grosime de 18 cm diferența
gradului de compactare realizat în zona de la suprafața stratului și gradul de compactare al mixturii asfaltce
de la baza stratului este foarte mare (circa 10 %), ceea ce conduce la o neuniformitate în comportarea stratului
ruter sub infuența trafcului.
Compactarea mixturilor asfaltce se va face separat, pentru fecare strat în parte, în grosimi uzuale de
până la 8 ... 9 cm. Compactarea se va face în lungul drumului, de la margini spre axă: pe sectoarele în rampă
sau cu pantă transversală unică, se efectuează compactarea de la marginea mai joasă spre cea mai ridicată.
Fiecare urmă a compactorului se va suprapune cu 20 ... 30 cm peste cea precedentă.
Se recomandă executarea compactării după așternere la temperaturi de peste 110 °C, iar pentru
mixturile asfaltce rugoase la peste 130 °C, primele treceri ale compactorului făcându-se cu viteza minimă.
Compactoarele trebuie să lucreze fără șocuri, pentru a evita vălurirea stratului bituminos.
Compactarea necesită respectarea câtorva reguli elementare, dintre care se menționează:
- interzicerea staționarii compactoarelor pe stratul bituminos cald;
- udarea rulourilor sau a pneurilor în vederea evitării lipirii mixturii asfaltce de acestea; această operație este
utlă, dar trebuie să fe efectuată cu canttăți minime de apă, pentru a nu se produce răcirea bruscă la partea
superioară a mixturii asfaltce așternute;
- temperatura mixturii asfaltce trebuie să fe sufcientă pentru a se putea efectua compactarea, dar nu prea
ridicată, pentru a evita producerea văluririlor sau a deplasărilor laterale.
Compactarea mixturilor asfaltce a consttuit obiectul unui număr mare de studii, în legătură cu rolul
temperaturii, al vitezei compactoarelor, al presiunii rulourilor etc.
S-a arătat anterior că, prin transportul mixturilor asfaltce la câteva zeci de kilometri în autobasculante,
pierderea de temperatură este de câteva grade, în tmp ce după așternere scăderea temperaturii este
substanțială.
La o temperature ce scade la 75 °C în jumatate de ora de la așternere în condițiile date,este o
temperatură la care nu se mai poate compacta corespunzător.
În vederea executării unei bune compactări, este necesar să se țină seama de următoarele
considerente:
- pentru prima compactare se recomandă ca, în general, compactorul să se deplaseze cu roata motrice
înainte;
- numărul compactoarelor depinde în primul rând de viteza răspânditorului și de tmpul disponibil pentru
compactare, înainte ca mixtura asfaltcă să se răcească;
- numărul de treceri variază în funcție de tpul de compactor folosit, în mod ideal, acest număr ar. trebui să
corespundă numărului necesar pentru a realize gradul de compactare prescris.
Se obțin, în general, densități mari în cazul realizării unei compactări cu compactoare cu pneuri sau
compactoare vibratoare, după compactarea inițială care se realizează cu compactoare cu rulouri netede.
Finisarea se face, de asemenea, cu compactoare cu rulouri netede special compactorul cu rulouri netede și
compactorul cu pneuri.
La noi în țară, pentru compactarea straturilor bituminoase realizate din mixturi asfaltce se recomandă
utlizarea următoarelor ateliere de compactare:
41
- tp A, alcătuit din compactor cu pneuri de 160 kN și compactor cu rulouri netede de 120 kN;
- tp B, alcătuit dintr-un compactor cu rulouri netede de 120 kN.
În funcție de condițiile specifce (tpul mixturii asfaltce, grosimea stratului de compactat, temperatura
în momentul compactării, disponibilitățile de utlaje de compactare, gradul de compactare care trebuie
realizat), compactarea se poate efectua și cu alte alcătuiri ale atelierului de compactare, dar numai după
experimentarea acestuia pe un sector de încercare. De altel, realizarea sectorului de încercare este obligatorie
în toate cazurile, în vederea determinării parametrilor de compactare.
Compactoare cu rulouri netede

Compactor cu pneuri

42

Mai compactor

Pentru a se obține rezultatele cele mai bune, literatura de specialitate recomandă următorul atelier de
compactare :
- un compactor cu rulouri netede tandem de 60 kN;
- un compactor cu pneuri de 120 ... 160 kN;
- un compactor cu rulouri netede de 100 ... 120 kN;
- un compactor cu rulouri netede cu trei axe, de 100 kN.
Compactorul tandem realizează precompactarea. Compactarea propriu- zisă se efectuează cu
compactorul cu pneuri, compactorul cu rulouri netede contnuă compactarea și nivelarea, iar compactorul cu
trei axe paralele (tridem) execută corecturile eventualelor denivelări și realizează fnisarea compactării.
43
Compactoare tandem
Compactoarele vor executa treceri lungi, astel încât numărul de opriri să fe redus. Primele treceri se
vor efectua cu viteze mai mici, de 2 ... 4 km/h, iar la trecerile următoare, cu viteză mai mare, de 4 ... 6 km/h.
Nu trebuie depășită viteza de 6 km/h, deoarece se pot produce smulgeri din stratul de mixtură asfaltcă.
Compactarea se execută în lungul benzii, primele treceri efectuându-se în zona rostului dintre benzi
(fg. 1, d și 1, e), apoi de la marginea mai joasă spre cea ridicată. Pe sectoarele în rampă, prima trecere se face
cu utlajul de compactare în urcare.
Zonele inaccesibile compactorului, în special în lungul bordurilor, în jurul gurilor de scurgere sau al
căminelor de vizitare se compactează cu plăci vibratoare sau cu maiuri mecanice sau manuale.
La executarea îmbrăcăminților bituminoase trebuie să se acorde o atenție deosebită realizării rosturilor
de lucru longitudinale. După compactarea stratului de legătură sau de uzură din prima bandă, pe marginea
adiacentă benzii următoare rămâne o zonă îngustă de câțiva centmetri (fg. 1, a), mai puțin compactată și
în general deformată. Aceeași situație se întâlnește și la întreruperea lucrului, în secțiunea transversală din
capătul benzii respectve, dar pe o zonă mai mare, de regulă de cea 10 cm lățime. Pe suprafața îmbrăcăminților
bituminoase executate la cald se observă uneori apariția unor fsuri sau crăpături longitudinale în axa drumului,
ce corespund rostului de lucru, în tmp ce îmbrăcămintea se prezintă în general foarte bine. Examinând
cauzele
care provoacă asemenea defecțiuni, s-a constatat că ele se datorează executării necorespunzătoare a rostului
longitudinal ce se creează la realizarea separată a celor două benzi de circulație
Metode de întreținere a utlajelor de compactare:
- verifcarea funcționalității înainte de utlizare
- echiparea compactoarelor cu pneuri cu șorțuri de protecție
- curățarea și ungerea tamburilor la cilindrii compactori netezi, împotriva aglomerării cu mixtură asfaltcă
În zona rostului, compactarea și sudura dintre cele două părți nu se realizează uneori în condiții bune,
iar pe 5 ... 10 cm în axa drumului gradul de compactare ce se obține este inferior cu 6 ... 10 % față de cel realizat
pe restul îmbrăcămintei și, în consecință, datorită solicitărilor trafcului, această fâșie cedează, fsurându-se.
Pentru remedierea acestei defecțiuni s-a încercat colmatarea rostului cu emulsie bituminoasă, dar
rezultatul a fost sub așteptări, deoarece după scurt tmp fsurarea a reapărut.
De asemenea, în scopul îmbunătățirii sudurii dintre cele două benzi de circulație s-a încercat încălzirea
rostului de lucru de pe banda terminată, cu ajutorul razelor infraroșii, înainte de așternerea mixturii asfaltce
pentru realizarea celeilalte benzi. Nici acest procedeu nu a dat rezultatele așteptate, deoarece s-a obținut
ridicarea temperaturii numai pe lățimea rampei de încălzire și pe o adâncime de 2 ... 3 cm. În ambele cazuri,
pentru o corectă realizare a rostului de lucru, care să evite apariția ulterioară a fsurilor specifce, la reluarea
lucrului pe aceeași bandă sau pe banda adiacentă, zonele aferente rosturilor de lucru se taie pe toată grosimea
stratului, astel încât să rezulte o muchie vie vertcală.
Această operație nu este necesară în cazul rostului longitudinal al stratului de legătură, dacă stratul
întrerupt s-a executat în aceeași zi cu stratul de pe banda adiacentă. Se amorsează marginea tăiată (fg. 6.8,
b), după care se așterne mixtura asfaltcă pe banda adiacentă, depășindu-se rostul cu 5 ... 10 cm. Acest surplus
de material se împinge apoi cu o racletă peste mixtura asfaltcă proaspăt așternută, astel încât să apară rostul
(fg. 1, c), în contnuare, se efectuează compactarea după regulile prezentate mai sus.
Pe mixtura compactată nu se va admite nici un fel de trafc înainte de răcirea stratului (circa 6 h).
44
MODULUL VIII
Prepararea mixturilor asfaltice în instalaţii automatizate
Instalațiile prepară mixtura asfaltcă după diverse rețete din agregate minerale presortate, bitum, fler,
necesară construcției, modernizării sau reparației de drumuri asfaltce.
Instalație automatzată de preparare a mixturii asfaltce, dotată cu echipamente de alimentare și dozare
a componenților, se recomandă să fe prevăzută cu uscator de fler și să fe dotată cu buncăr de stocare a
mixturii termoizolat sau cu sistem de încălzire a acesteia. Daca se foloseste buncar de stocare, acesta va trebui
sa fe incalzit.
Alegerea tpurile de mixturi asfaltce cuprinse în prezentul normatv sunt prezentate mai jos 1.
1 Beton asfaltc cilindrat, cu bitum purB.A.P.16 Îmbrăcăminte pe partea carosabilă
2 Beton asfaltc cilindrat, cu bitumB.A.m.P.16 modifcata podului
3 Asfalt turnat durA.T.D.8Îmbrăcăminți la poduri cu placa de beton.
4 Asfalt turnatA.T.7 Îmbrăcăminte pe trotuare
5 Mortar asfaltc turnatM.A.T.5Strat de protecție a hidroizolației de pe calea pe pod
Tipul de mixtura asfaltcă pentru îmbrăcămintea bituminoasă pe partea carosabilă a podului se
stabilește prin proiectul de execuție, ținând seama de următoarele recomandări:
• Îmbrăcămintea bituminoasă pe calea podurilor rutere se execută de regulă din mixture asfaltce de tpul
betonului asfaltc cilindrat sau asfalt turnat dur preparate cu bitum neparafnos pentru drumuri;
• Îmbrăcămintea bituminoasă din beton asfaltc cilindrat preparat cu bitum modifcat cu polimeri se execută
în cazul podurilor situate pe drumuri publice cu trafc foarte intens și greu, în scopul creșterii rezistenței la
deformații permanente la temperaturi ridicate și a rezistenței la fsurare la temperaturi scăzute.
Mortarul asfaltc turnat se poate utliza ca strat de protecție a hidroizolației sau de egalizare a căii
podului, funcție de prevederile proiectului de execuție.
Asfaltul turnat se utlizează în general la execuția îmbrăcăminții trotuarelor căii podului.
Instalația de preparare a mixturilor trebuie să fe echipată cu un malaxor capabil de a produce mixturi
asfaltce omogene. Dacă, cuva malaxorului nu este inchisă, ea trebuie să fe prevăzuta cu o capotă pentru a
împiedica pierderea prafului prin dispersie. Instalația trebuie să fe prevăzută cu un sistem de blocare pentru
împiedicarea golirii malaxorului inainte de terminarea duratei de malaxare.
Durata de malaxare va f funcție de tpul de instalații de preparare și tpul de mixturi și se va stabili în
cadrul operațiunii de reglare a stației de asfalt înaintea începerii fabricației.
Studiul preliminar privind compoziția mixturii asfaltce, trebuie făcut într-un laborator autorizat.
Reteța pentru fecare tp de mixtură asfaltcă susținută de studiile și rezultatele încercărilor obținute în
laborator inclusiv toate documentele corespunzătoare trebuie prezentate Consultantului in vederea aprobării
acestora.
Toate dozajele pentru agregatele naturale și fler trebuie să fe stabilite funcție de greutatea totală a
materialului granular uscat, inclusiv parțile fne, iar dozajul de liant va f stabilit funcție de greutatea mixturii
asfaltce.
Mixturile asfaltce se vor prepara în stații autorizate, operate de personal atestat. Stația va trebui să fe
automată si dotata cu dispozitve de pre-dozare, uscare, re-sortare și dozare gravimetrică sau volumetrică a
agregatelor cu liantul bituminos și să prezinte caracteristci tehnice care să permită obținerea performanțelor
cerute de diferitele categorii de mixturi asfaltce prevăzute în Caietul de sarcini.
Re-sortarea este obligatorie pentru instalațiile în fux discontnuu.
În cazul instalațiilor in fux contnuu, corecția de umiditate, respectv corelarea de agregat natural total
cu canttatea de bitum introdusă în uscator-malaxor se face automat.
Indiferent de tpul instalației, aceasta trebuie dotată cu sisteme de inregistrare și afșare a temperaturii
bitumului, a agregatelor naturale și a mixturii asfaltce și să asigure precizia dozării.
Centralele de preparare să fe automatzate și dotate cu site care să asigure respectarea dozajelor
prescrise, precum și cu dispozitve de control a dozării componentelor și de blocare a preparării în caz de
abateri de la programul impus.
Stația de preparare a mixturilor asfaltce trebuie să dispună de rezervoare de stocare a căror
capacitate să fe cel puțin egală cu consumul mediu zilnic și să dispună fecare de o jojă în prealabil
etalonată și un dispozitv capabil de a încălzi liantul până la temperatura necesară, evitând orice
supraîncălzire .
Stația de preparare a mixturilor asfaltce trebuie să dispună de mijloace mecanice corespunzatoare
pentru încălzirea, uscarea și introducerea uniformă a agregatelor în scopul obținerii unei producții
constante.
Se vor lua măsuri care să evite încălzirea agregatelor la temperaturi superioare celor indicate prin
Caietul de Sarcini, care ar putea conduce la arderea liantului.
45
În cazul dozării volumetrice a bitumului se va ține seama de faptul ca densitatea acestuia variază cu
temperatura astel încât la 1500C-1800C, 1 kg de bitum ruter are un volum de (1,09-1,11) litri.
Fluxul tehnologic de preparare a mixturilor asfaltce
- reglarea pre-dozatoarelor instalației prin incercări astel încât granulozitatea amestecului de agregate
naturale să corespundă celei prescrise, în limitele de tolerant
- introducerea agregatelor naturale în uscator sau (uscator-malaxor) unde are loc uscarea și încălzirea
acestora
- re-sortarea agregatelor naturale și dozarea gravimetrică pe sorturi (în cazul instalațiilor în fux discontnuu)
- introducerea agregatelor naturale calde în malaxor unde se amestecă cu flerul rece, dozat separat
- dozarea bitumului cald și introducerea acestuia în malaxor sau în uscator-malaxor
- amestecarea componentelor mixturii asfaltce și evacuarea acesteia în buncărul de stocare
- durata de malaxare, în funcție de tpul instalației, trebuie să fe sufcientă pentru realizarea unei anrobări
complete și uniforme a agregatelor naturale și a flerului cu liantul bituminos
- pentru mixturile asfaltce stabilizate cu fbre, durata de malaxare a agregatelor naturale cu fbră trebuie să
fe de 25-30 secunde (pentru a asigura dispersia fbrei în mixtura minerală și implicit omogenitatea acesteia
în mixtura asfaltcă), iar după introducerea liantului bituminos malaxarea să mai contnue 40-50 secunde.
Timpul
total de malaxare trebuie să fe cuprins între 65-80 secunde.
Regimul termic aplicat la prepararea mixturilor asfaltce, funcție de tpul de bitum, trebuie să se
incadreze în limite.
Temperaturile situate la partea superioară a intervalului se aplică în cazul execuției lucrărilor în zone
climatce reci sau la temperaturi atmosferice situate la limita minimă admisă de + 100C și de + 150C pentru
mixturile asfaltce stabilizate cu fbre.
Depozitarea se va face pe sorturi, în silozuri de tp descoperit, etchetate, pe platorm amenajate cu
pereți despărțitori pentru evitarea impurifcarii lor.
La ieșire din malaxor trebuie amenajate dispozitve speciale pentru evitarea segregării mixturii asfaltce
în tmpul stocării și/sau la încărcarea în mijloacele de transport.
Transportul pe șanter a mixturii asfaltce preparate se efectuează cu autocamioane cu bene metalice
care trebuie să fe curațate de orice corp străin înainte de încărcare.
Este interzisa utlizarea de produse susceptbile de a dizolva liantul sau de a se amesteca cu acesta
(motorină, pacură, etc.)
Volumul mijloacelor de transport pentru punerea in operă este determinat de debitul de funcționare a
stației de preparare a mixturii asfaltce și de punerea în opera astel încât să nu existe intreruperi.
Autobasculantele sunt in mod obligatoriu echipate cu o prelată care va f întnsă la terminarea încărcarii,
oricare ar f destnația de transport și condițiile atmosferice.
Stati de mixture asfaltce

46
Încarcarea camioanelor cu mixtură asfaltcă

Pregătrea pentru punerea în operă
47
Modulul IX
Aplicarea tratamentelor de protecte speciala
9.1. Generalități. Defniții. Clasifcare
Structurile rutere trebuie proiectate și realizate astel încât să reziste în bune condiții, pe întreaga
durată de exploatare, solicitărilor din trafc și acțiunilor factorilor hidrologici și climaterici. Stratul ruter cel
mai important care preia direct solicitările trafcului și asupra căruia acționează factorii exteriori (hidrologici și
climaterici) este îmbrăcămintea structurii rutere, în consecință, aceasta trebuie realizată din materialele cele
mai rezistente, aplicând tehnologii care să permit obținerea unor caracteristci fzico-mecanice superioare,
în vederea asigurării unei mari durabilități. Dintre îmbrăcămințile rutere moderne, cele bituminoase sunt
cele mai răspândite, datorită avantajelor pe care le prezintă din punct de vedere al posibilităților de execuție,
confortului oferit utlizatorilor, condițiilor de întreținere și exploatare, costului etc.
Îmbrăcămințile rutere bituminoase sunt îmbrăcămințile în compoziția cărora intră bitumul.
Unul dintre avantajele importante ale acestora este posibilitatea execuției etapizate a structurilor
rutere cu astel de îmbrăcăminți, pe măsura necesității de mărire a capacității portante, ca urmare a creșterii
solicitărilor din trafc. Principiul ameliorărilor progresive prin consolidări succesive se poate aplica în acest caz
fără nici o difcultate. Astel, într-o primă etapă, când trafcul este mai redus, se proiectează și se execută o
îmbrăcăminte bituminoasă provizorie, iar apoi, pe măsura creșterii trafcului, structura ruteră se ramforsează
prin execuția de noi straturi bituminoase.
În funcție de caracteristcile materialelor din care sunt realizate și de durata de exploatare a acestora,
îmbrăcămințile rutere bituminoase pot f grupate astel:
- îmbrăcăminți bituminoase provizorii;
- îmbrăcăminți bituminoase ușoare;
- îmbrăcăminți bituminoase grele;
- îmbrăcăminți bituminoase speciale.
1. Îmbrăcămințile bituminoase provizorii se realizează din macadam protejat cu tratamente bituminoase,
în scopul evitării formării prafului și noroiului, etanșării structurii rutere și conservării pietruirii existente. Ele
se proiectează și se execută pe drumuri cu trafc redus, luându-se în considerare o durată de exploatare de
câțiva ani (sub 7 ani). Trebuie menționat că acestea necesită o întreținere permanentă, ce se realizează, de
regulă, prin plombări și tratamente bituminoase de etanșare.
2. Îmbrăcămințile bituminoase uşoare , denumite impropriu „semipermanente”, se proiectează, de
regulă, pentru o durată de exploatare de 8 ... 12 ani, pentru drumuri cu trafc redus și mijlociu, valorifcând,
în funcție de tehnologiile de execuție, materialele locale existente, în această categorie pot f incluse
macadamurile bituminoase și îmbracamințile rutere realizate din anrobate bituminoase etanșate, mortare
asfaltce și betoane asfaltce cu nisip bituminos.
Îmbrăcămințile bituminoase ușoare reprezintă un ansamblu de tehnologii aplicate pentru repararea
drumurilor pietruite.
Aceste îmbrăcăminți se aplică pe toate drumurile pietruite din clasele tehnice III-V, când numărul
vehiculelor ce depășesc 5 t nu este mai mare de 20 % din totalul trafcului mediu zilnic .
Trebuie să se facă proiectarea pentru un trafc de 1500 vehicule în 24 ore, iar pentru dimensionare se
va avea în vedere trafcul de perspectvă apropiată (5-7 ani) și condițiile locale .
La proiectarea se va avea în vedere :
- menținerea în plan, profl longitudinal și profl transversal a elementelor geometrice
existente, admițându-se într-o măsură redusă amenajări locale în scopul măririi siguranței
circulației ;
- partea carosabilă are lățimea de 6 m ,iar platorma de 8 m ;
- folosirea integrală a zestrei existente a drumului vechi ;
- utlizarea la maxim a agregatelor minerale locale atât pentru executarea straturilor de
fundație cât și pentru realizarea îmbrăcăminții drumului ;
- asigurarea evacuării apelor subterane și scurgerea apelor meteorice;
- combaterea fenomenelor de îngheț-dezgheț ;
- repararea podețelor necorespunzătoare ;
- executarea consolidărilor de taluzuri și apărări de maluri .
Cele mai utlizate tpuri de îmbrăcăminți bituminoase ușoare :
- anrobate bituminoase executate la cald cu bitum D 80/120 ;
- betoane și mortare asfaltce executate cu nisip bituminos ;
- covoare asfaltce executate la cald sau la rece peste pietruirea existentă stabilizată cu
48
lianți ;
- pietruirea existentă din piatră spartă penetrată cu lianți bituminoși și etanșată cu
tratamente bituminoase ;
- anrobate bituminoase executate la rece, cu subif sau cu emulsii bituminoase ;
- macadamuri bituminoase (penetrate sau semipenetrate) executate la cald sau la rece .
3.Îmbrăcămințile bituminoase grele , denumite impropriu „permanente”, se proiectează pentru
drumuri cu trafc intens și greu, pentru o durată de exploatare de peste 12 ani. Din această grupă fac
parte toate îmbrăcămințile rutere bituminoase ce se realizează din betoane asfaltce sau asfalt turnat dur,
în grosime minimă de 6 cm, așternute de regulă pe un strat de bază din anrobate bituminoase. Față de
îmbrăcămințile bituminoase provizorii și ușoare, acestea trebuie să îndeplinească, pe lângă condițiile de
rezistență, și exigențe superioare din punct de vedere al calității suprafeței de rulare (planeitate, rugozitate),
care să asigure partcipanților la circulație condiții de confort și siguranță sporite.
4.Îmbrăcămințile bituminoase special sunt îmbrăcăminți realizate prin tehnologii specifce, cu utlizarea
unor materiale cu calități deosebite și se aplică în condiții partculare, în scopuri bine determinate, în consecință,
costul acestora este mai ridicat, comparatv cu celelalte tpuri de îmbrăcăminți rutere bituminoase.
Din categoria îmbrăcăminților bituminoase speciale fac parte:
- îmbrăcămințile bituminoase colorate;
- îmbrăcămințile bituminoase cu performanțe mecanice superioare, executate din betoane asfaltce
în compoziția cărora se utlizează ca liant bitum modifcat, bitum cu adaos de cauciuc, rășini termoplastce,
bitum aditvat etc.;
- îmbrăcămințile bituminoase etanșe, pentru calea pe poduri (asfalt turnat, asfalt turnat dur, mortar
asfaltc turnat, beton asfaltc cilindrat pentru calea pe poduri);
- îmbrăcămințile bituminoase din mixturi asfaltce prefabricate.Se vor defni, în contnuare, câteva noțiuni
mai frecvent întâlnite în proiectarea, execuția, întreținerea și exploatarea îmbrăcăminți lor bituminoase.
Durata de exploatare a îmbrăcămintei este apreciată prin numărul de treceri ale sarcinii de calcul
pe care îmbrăcămintea structurii rutere îl poate suporta în condițiile de exploatare reale (climaterice,
hidrologice), fără a se impune refacerea acesteia.
Stratul de uzură este stratul superior al structurii rutere (al îmbrăcămintei), pe care se circulă și
care preia și transmite straturilor inferioare acțiunile generate de vehicule și, parțial, acțiunea unor agenți
atmosferici.
Stratul de legătură este situat la partea inferioară a unei îmbrăcăminți bituminoase, realizând legătura
cu stratul de bază sau de fundație al structurii rutere. Pentru realizarea acestuia se utlizează, de regulă,
betoane asfaltce deschise, el proiectându-se în cazuri justfcate din punct de vedere tehnic și economic.
Prevederea acestuia nu este obligatorie în alcătuirea îmbrăcămintei bituminoase.
Stratul de bază este situat între îmbrăcăminte și fundație, având rolul de a prelua o parte din solicitările
generate de circulația vehiculelor, în special eforturile tangențiale și de întndere. Prin intermediul acestuia
se repartzează fundației structurii rutere eforturile vertcale în limita capacității de rezistență a acesteia. Se
execută, de regulă, din anrobate bituminoase, dar se poate realize și din alte materiale (macadam simplu sau
bituminos, piatră spartă, pietruiri existente, îmbrăcăminți bituminoase uzate reciclate etc.).
Amorsarea este operația de realizare a unei pelicule contnue de liant bituminos pe suprafața unui
strat, în vederea obținerii unei bune aderențe a stratului bituminos superior. Amorsarea se execută de obicei
cu bitum tăiat, emulsie bituminoasă cu rupere rapidă sau suspensie de bitum flerizat, pe suprafețe bine
curățate în prealabil, folosindu-se 0,2 ... 0,5 kg/m2 bitum rezidual, în funcție de natura și calitatea stratului
suport (o canttate mai mare poatefavoriza fenomenul de exsudare).
Asfaltarea , în înțelesul larg al cuvântului, reprezintă operația de aplicare, de regulă pe o pietruire
existentă, a unei îmbrăcăminți bituminoase.
Asfaltzarea este procesul de anrobare și închidere a unei îmbrăcăminți bituminoase, sub efectul
căldurii și circulației autovehiculelor.
Bitumarea agregatelor este operația prin care granulele unui agregat natural (nisip, criblură, pietriș,
split) se acoperă cu o peliculă foarte subțire debitum.
Badijonarea este operația de stropire cu lianți hidrocarbonați a unei suprafețe (poroase, deschise),
urmată de acoperire cu agregate natural mărunte, în vederea închiderii porilor și, în consecință, a etanșării
acesteia. Ca liant se utlizează bitum tăiat sau emulsie bituminoasă catonică, care se stropește pe suprafața
perfect curățată în prealabil, asigurându-se o canttate de 0,5 ... 0,6 kg/m 2 bitum rezidual. Acoperirea se face
cu nisip natural sau de concasaj, în canttate de 4 ... 6 kg/m 2 , recomandându-se o ușoară cilindrare pentru
fxarea agregatului natural.
Tehnologia de execuție cuprinde următoarele operații :
- se curăță suprafața îndepărtându-se impuritățile ;
- emulsia bituminoasă catonică se diluează cu apă curată, nealcalină, în recipiente curate, în proporție
49
de 1 :1 ;
- se unge suprafața cu 0,8 ... 1,0 Kg/m
2
emulsie diluată în cazul răspândirii manual sau cu
0,5 ... 0,6 Kg/m
2
în cazul pulverizării acesteia cu ajutorul aerului comprimat;
- se răspândește un strat uniform de nisip curat, de granulație 0 ... 4 mm, în canttate de cira 4 Kg/m
2
;
- se execută o cilindrare ușoară pentru fxarea nisipului și stabilitatea badijonării.
Circulația se deschide la circa 1 ... 2 ore după așternerea nisipului. În cazul stropirii manuale a emulsiei
bituminoase catonice, se va evita frecarea energică a acesteia pentru a nu se produce ruperea prematură a
emulsiei.
Etanşarea este operația de protejare a îmbrăcăminților rutere împotriva pătrunderii apei în interiorul
lor, efectuată prin: badijonare, tratamente bituminoase, aplicarea de învelișuri subțiri (șlam bituminos) sau
covoare asfaltce, colmatarea fsurilor și crăpăturilor etc.
Înnobilarea agregatelor constă în tratarea agregatelor naturale (de regulă de natură acidă) cu lapte
de var sau alți aditvi, pentru a mări adezivitatea bitumului la suprafața acestora.
Penetrarea este operația prin care se realizează pătrunderea unui liant bituminos (bitum lichid sau
emulsie bituminoasă) într-un strat din material pietros.
Aditvarea bitumului este operația prin care unui bitum i se adaugă un produs (de regulă chimic), în
scopul îmbunătățirii caracteristcilor acestuia.
Factorii care iau parte în procesul de adezivitate a liantului la agregat, s-ar putea grupa în trei
categorii:
- factori legați de compoziția și structura rocii din care se prepară agregatul;
- factorii legați de compoziția și structura liantului hidrocarbonat folosit;
- condițiile de pregătre a materialelor care urmează a intra în amestec, de prepararea amestecului
și regimul posterior preparării.
Modifcarea bitumului este operația prin care unui bitum i se adaugă un produs care îi modifcă
fundamental caracteristcile, rezultând, practc, un nou liant.
Ca adaosuri utlizate la modifcarea bitumurilor se folosesc :
- EVA – Etlenă-vinil-acetat;
- SBS – Stren-butadien-stren;
- Cauciuc;
- Poliolefne;
- Gudroane-polimer;
- Smoale epoxidice;
- Sulf.
Reabilitarea drumurilor este complexul de lucrări prin care unui drum I se asigură parametrii funcționali
corespunzători trafcului actual și de perspectvă.
9.2. Caracteristcile tratamentelor bituminoase
Tratamentul bituminous executat trebuie să prezinte caracteristci conform tabelului 3

50
9.3. Tipuri de tratamente bituminoase de suprafață
3.1.Generalități
Tratamentele bituminoase sunt învelișuri asfaltce subțiri, obținute prin stropirea părții carosabile cu un
liant hidrocarbonat urmată de răspândirea unor agregate naturale și cilindrare.
Picăturile de liant stropite cu autostropitorul se unesc, datorită fenomenului de coalescență și formează
o peliculă contnuă pe suprafața stratului suport. Sub acțiunea căldurii solare și a circulației bitumul (sau
gudronul) se ridică progresiv pe suprafața granulelor agregatului natural și reușește să le învelească complet
după un interval de tmp, procesul acesta find numit asfaltzare.
Tratamentele nu consttuie un strat ruter propriuzis și se aplică pe îmbrăcămințile rutere existente în
scopul:
- etanșeizării suprafețelor poroase;
- măririi rugozității suprafețelor;
- întreținerii îmbrăcăminților (bituminoase sau din beton de ciment);
- protejarea macadamului;
Tratamentele nu măresc capacitatea portantă a complexului ruter servind doar la îmbunătățirea
viabilității drumului.
Tratamentele bituminoase de suprafață se clasifcă după:
1) modul de punere în operă a liantului în:
- tratamente bituminoase executate la cald care se realizează numai pe tmp uscat și călduros,
la o temperatură a mediului ambiant de peste + 8
o
C, utlizînd bitum încălzit la temperatura
de 140 - 160
o
C;
- tratamente bituminoase executate la rece, ce utlizează ca liant bitumuri tăiate, emulsii
bituminoase catonice sau gudron, la o temperatură a mediului ambiant de peste + 5 C. Acest
tp de tratamente se pot aplica și pe suprafețe umede însă nu pe ploaie.
2) Tehnologia de execuție în:
- tratamente simple, obținute printr-o singură stropire cu liant urmată de răspândire de
criblură și cilindrare;
- tratamente duble obținute prin două sau mai multe stropiri cu liant urmate fecare de
răspândire de criblură și cilindrare;
- tratamente duble inverse obținute prin inversarea ordinii de utlizare a sorturilor de
agregate și anume primul strat se realizează cu sorturi mici iar stratul al doilea cu sorturi
imediat superioare;
- tratamente întărite care folosesc agregate preanrobate cu liant;
- tratamente prefabricate sub forma unei mochete rugoase, care se poate derula pe suprafața
de rulare și fxa prin lipire.
3) natura stratului suport în:
- tratamente aplicate pe suprafețe bituminoase;
- tratamente pe macadamuri și pe straturi stabilizate;
- tratamente aplicate pe beton de ciment.
4) tpul liantului în:
- tratamente la cald cu bitum;
- tratamente la rece cu emulsii bituminoase catonice sau gudron.
3.2. Condiții de calitate necesare realizării tratamentelor bituminoase
Pentru realizarea unor tratamente bituminoase de calitate sunt necesare asigurarea unor anumite
condiții.
Lianții utlizați sunt hidrocarbonați, cel mai frecvent folosit find bitumul D 80/120 (în zona climatcă
caldă) și D 180/200 (în zona climatcă rece) sau gudronul sau emulsia bituminoasă catonică cu rupere rapidă
tp EBCR cu un conținut de 60% bitum tp 80/120 (în zona climatcă caldă) sau tp D 180/200 (în zona climatcă
rece).
Liantul utlizat trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să aibă o fuiditate sufcientă, pentru a putea f pulverizat în scopul acoperirii suprafeței stratului
suport și a agregatului;
- să-și mențină o consistență corespunzătoare după aplicare;
- să manifeste o bună adezivitate față de agregate;
- să mențină granulele de agregat lipite între ele și pe suprafața tratată după terminarea cilindrării;
- să nu exudeze și să nu se desprindă de pe agregate în cazul schimbării condițiilor atmosferice.
Agregatele naturale pot f de carieră - cribluri din sorturile: 3-8; 8-16 și 16-25 sau 4-6; 6-10 și 10-16 sau
51
de balasteră - pietrișuri concasate din aceleași sorturi.
Agregatele naturale trebuie să provină din roci dure, să nu se șlefuiască și să nu conțină impurități iar
granulele să aibă o formă poliedrică.
Coefcientul Los Angeles se recomandă a avea valoarea de maximum 25% și respectv 15% pentru
drmurile cu trafc intens.
3.3. Stabilirea dozajelor
Dozajele de liant și agregate naturale se stabilesc în funcție de:
- tehnologia de execuție;
- natura și starea stratului suport;
- tpul liantului;
- sorturile de agregate naturale.
Dozajul de liant trebuie să asigure atât legarea peliculei de stratul suport, anrobarea granulelor
agregatului și a părților fne ce rezultă din agregat în urma fenomenelor de atriție.
Studiile efectuate în ultmul tmp au arătat că volumul de goluri între granule este de aproximatv
42-52%, iar după cilindrare scade la 30% și respectv 20% sub acțiunea circulației.
Bitumul umple 60-70% din aceste goluri, proporțiile find de :
- 80% agregate;
- 12 - 14% bitum;
- 6 - 8% goluri.
Granulele de agregat trebuie să fe înglobate în bitum pe circa 2/3 din înălțimea lor (fg. 1.b.),
nerespectarea acestei condiții duce la desprinderea granulelor (fg. 1.a) sau la extrudarea suprafeței (fg 1.c).

Canttatea de liant necesară pe 1 m
2
Lreprezintă, în general, 10% din volumul de agregate pe metrul pătrat.
Se poate folosi și relația:
L = a + b V [l/m
2
] (12.1.)
în care:
L - este canttatea de liant pe metru pătrat în litri;
V - canttatea de agregate (l/m2);
a - un factor care depinde de starea suprafeței îmbrăcămintei bituminoase, având următoarele
valori:
- a = 0 pentru suprafețe închise;
- a = 0,2 pentru suprafețe normale;
- a = 0,59 pentru suprafețe poroase și fsurate;
b - factor care depinde de forma granulelor și poate avea următoarele valori:
- b = 0,07 pentru cribluri;
- b = 0,09 pentru granule rotunde.
Canttatea de agregate naturale necesare pentru realizarea unui metru pătrat de tratamente se
determină în funcție de dimensiunea medie a agregatelor A care se calculează cu relația:
A = (d + D)/2 [mm] (12.2.)
în care:
A - dimensiunea medie a agregatului [mm];
d - dimensiunea granulei minime [mm];
D - dimensiunea granulei maxime [mm];
Valorile d și D se iau pentru ordonatele corespunzând resturilor de 90% și 10% ale curbei granulometrice
a agregatului considerat. Ca valoare pentru (d) se recomandă (0,6 - 0,7)D.
Pentru tratamentele bituminoase simple, executate atât la cald și la rece, dozajele sunt cele indicate în
tabelul 1.
Fig. 1. Reprezentarea schematcă a raportului liant
criblurăla tratamentele bituminoase:
a) liant insufcient; b) liant dozat corect; c) liant în exces
52
Tabelul 1.
Dozaje pentru tratamente bituminoase simple
Tipul de agregat
Canttatea de
liant [Kg/m
2
]
Canttatea de agregat [Kg/m
2
]
Bitum EBCR Sortul Kg/m
2
Criblură 1,0 - 1,2 1,4 - 1,6 8-16 13-16,5
Criblură
Pietriș concasat
1,0 - 1,5 1,2 - 1,8 3 - 8;
16 - 25
(1-6; 6-10; 10-16)
12 - 20
3.4. Executarea tratamentelor bituminoase
Tratamentele bituminoase se pot executa atât prin metoda la cald cât și la rece. Executarea lor cuprinde
următoarele operații prezentate în fg. 2.
a) pregătrea suprafeței;
b) stropirea liantului
c) răspândirea agregatelor;
d) compactarea.
a) Stratul suport se pregătește cu minimum o lună înainte de aplicarea tratamentului, prin repararea
degradărilor prin plombare sau colmatare.
Cu puțin tmp înainte de răspândirea liantului, întreaga suprafață a stratului suport se curăță temeinic,
mecanic sau manual și dacă este cazul se spală.

Fig. 2. Fazele din procesul tehnologicla executarea tratamentelor bituminoase
b) Stropirea lianților se face mecanic cu autostropitorul.
Temperaturile de depozitare și de punere în operă a lianților sunt prezentate în tabelul 2.
53
Tabelul 2. Temperaturile de utlizare a lianților
Tipul de liant
Temperatura:
de depozitare: (
o
C) de așternere: (
o
C)
Bitum neparafnos D 180/200 max 110 140 - 160
Bitum neparafnos D 80/120 max 125 150 - 160
Emulsii bituminoase catonice EBCR 60 - Temperatura mediului ambiant
Răspândirea lianților trebuie efectuată cu o deosebită atenție astel ca la executarea fâșiilor adiacente să
nu rămână suprafețe nestropite în dreptul înnădirilor iar suprapunerile de liant să fe de asemenea evitate.
În vederea repartzării cât mai uniforme a liantului rampa de stropire se va menține la o înălțime astel
aleasă încât suprafața să fe stropită simultan cu jetul a două duze adiacente - fg. 3.
Eventualele erori de stropire se vor corecta prin stropire cu lancea. Când se folosește ca liant emulsie
bituminoasă stropirea se face în prealabil pe benzile laterale și, ulterior, pe banda centrală, evitând scurgerea
laterală a emulsiei.
Fig. 3. Repartția liantului în tmpul stropirii
Tot din același motv, pe sectoarele cu declivități longitudinale
de peste 3% tratamentele bituminoase se vor executa în
sensul de urcare iar în curbele supraînnălțate este de preferat
ca execuția să înceapă de la interior spre exteriorul curbei
Viteza de deplasare a autostropitorului, care răspândește
lianții hidrocarbonați, trebuie să fe cuprinsă între 2 - 10
Km/h.
c) Răspândirea agregatelor naturale trebuie făcut1ă imediat
după stropirea lianților pentru a se evita răcirea bitumului și,
respectv, scurgerea gudronului sau emulsiei.
În vederea asigurării unei repartzări uniforme a agregatelor naturale se vor folosi răspânditoarele
mecanice de criblură, atașate la partea din spate a autobasculantelor, care vor f în prealabil reglate.
Suprafața stropită cu liant și respectv lungimea fâșiilor stropite se va stabili în funcție de numărul
și capacitatea răspînditoarelor de agregate naturale, astel ca să poată f acoperită fără întreruperi pentru
realimentarea cu agregate.
Toate porțiunile acoperite insufcient cu agregate naturale se vor complecta manual.
d) Compactarea agregatelor naturale de pe o bandă se va începe sub un minut de la răspândirea lor. Se
recomandă utlizarea a cel puțin două compactoare, de preferință pe pneuri, iar numărul de treceri în fecare
punct al suprafeței este de minimum 3.
Distanța dintre utlajele consecutve ale atelierului de lucru alcătuit din autostropitor, răspânditoare de
criblură, compactoare pe pneuri, sau cu rulouri netede, trebuie să fe de maximum 30 m.
Darea în circulație a suprafeței tratamentului se poate face după minimum două ore cu restricții de
viteză la maximum 30 Km/h până la fxarea completă a agregatelor naturale.
3.5. Tratamente bituminoase duble
Realizarea tratamentului bituminos în două reprize succesive consttuie tratamentele bituminoase
duble. Ele se utlizează frecvent pentru protejarea și etanșarea macadamurilor.
Realizarea celei de-a doua reprize a tratamentului se poate face imediat sau la un scurt interval după
terminarea primului tratament. Pentru a se realiza etanșarea suprafeței este necesar să existe un interval de
cel puțin o lună de zile de tmp călduros, până la închiderea sezonului de lucru.
Dozajele pentru tratamentele bituminoase duble sunt prezentate în tabelul 3.
Compactarea tratamentelor bituminoase duble se va realiza astel:
- la primul tratament după repartzarea agregatelor naturale, se vor efectua 2-3 treceri pe aceiași
54
urmă cu un compactor cu rulouri netede de 6 - 10 t cu viteza de 5 Km/h sau, de preferință, cu un
compactor cu pneuri de 12 -16 t cu viteza de 10 Km/h, presiunea aerului din pneuri find de 7 - 8
atmosfere.
- La al doilea tratament se vor efectua două treceri cu un compactor cu pneuri de 12 - 16 t cu viteza
de 10 Km/h sau cu un compactor cu rulouri netede de 6 - 10 t cu viteza de 5 Km/h, pentru a se fxa
prin blocare, de primul tratament, agregatele naturale.
3.6. Tratamente bituminoase întărite
Pentru a realiza protecția granulelor împotriva umezirii ca și pentru o mai bună fxare a lor se recomandă
preanrobarea agregatelor naturale. Această operație se poate realiza la cald cu (1,1 - 1,5)% bitum, raportat la
greutatea uscată a agregatelor, sau la rece cu (1,8 - 2,5)% emulsie bituminoasă catonică cu rupere semilentă
(EBCM).
Tratamentele bituminoase întărite, utlizate prin utlizarea agregatelor preanrobate, se execută numai
cu bitum. Canttățile de liant și agregate folosite sunt prezentate în tabelul 4.
Tabelul 3. Dozaje pentru tratamente bituminoase duble
Natura stratului
suport
Stratul
Canttatea de
liant [Kg/m
2
]
Canttatea de
agregat
Bitum EBCR Sortul Kg/m
2
Îmbrăcăminte bitu-
minoasă
Primul strat (in-
ferior)
1,0 - 1,2
0,8 - 1,4
1,2 - 1,4
1,2 - 1,7
8-16
10-16
16-25
13-15
12-18
Al doilea strat
(superior)
0,8 - 1,0
0,8 - 1,2
1,4 - 1,6
1,4 - 1,9
3-8
4-6
6-10
9-10
9-12
Macadam sau stra-
turi stabilizate
Primul strat (in-
ferior)
*
1,7 - 1,9 2,9 - 3,1 8-16 20-24
Al doilea strat
(superior)
1,1 - 1,2 1,9 - 2,0 3-8 16-18
Beton de ciment
(tratament bitumi-
nos invers)
Primul strat (in-
ferior)
0,8 - 0,9 1,3 - 1,5 3-8 10-12
Al doilea strat
(superior)
1,1 - 1,2 1,8 - 2,0 8-16 15-16
(*) Este inclusă și canttatea de 0,7 Kg/m
2
necesară amorsării stratului suport

Preanrobarea agregatelor naturale la cald se realizează în malaxorul instalației fxe de preparare a
mixturilor asfaltce la cald cu respectarea tehnologiei respectve. La ieșirea agregatelor din malaxor, pentru
evitarea aglomerării lor se vor răci cu jet de apă sau se vor vântura prin încărcări 1și descărcări repetate
efectuate cu încărcătorul frontal.
Preanrobarea agregatelor prin metoda la rece se realizează în instalații specifce de preparare a
mixturilor asfaltce la rece, cu emulsii bituminoase catonice cu rupere semilentă - EBCM.
Dacă agregatele preanrobate nu se utlizează imediat, acestea se depozitează separat, pe platorme
amenajate sau pe locurile de parcare, pentru evitarea impurifcărilor, până la o perioadă maximă de 6 zile.
55
Tipul de trata-
ment
Cantta-
tea de
liant [Kg/
m
2
]
Canttatea de
agregat [Kg/m
2
]
Bitum EBCR sortul Kg/m
2
Simplu 0,6-0,8
0,6-0,9
-
-
-
8-16; 3-8;
4-6; 6-10
10-16; 16-25
14 - 17
14 - 20
Dublu executat
pe macadam
sau straturi
stabilizate
Primul strat
(inferior)
0,8-0,9 2,0 - 2,2 8 - 16 20 - 24
Al doilea strat
(superior)
0,55-0,65 1,8 - 2,0 3 - 8 15 - 18
Tabelul 4. Dozaje pentru tratamente bituminoase întărite
Pentru evitarea aglomerării materialelor se va proceda zilnic la o vânturare cu încărcătorul frontal.
Realizarea tratamentelor întărite se va face utlizând tehnologiile tratamentelor bituminoase simple,
respectv duble.
3.7. Tratamente bituminoase prefabricate
Tratamentele bituminoase prefabricate, experimentate până în momentul de față, se prezintă sub
forma unei mochete rugoase care se poate derula pe suprafața de rulare fxându-se de aceasta prin lipire cu
rășini sintetce (fg. 4.)
Acest tratament este alcătuit din:
- un strat de etanșare de circa 1,5 mm grosime, care asigură impermeabilizarea suprafeței tratate,
realizat dintr-un material sintetc;
- un strat alcătuit dintr-o peliculă de liant în care sunt înglobate granulele de criblură răspândite în
mod uniform.
După granulozitatea adoptată, greutatea totală a tratamentului prefabricat variază între 7 -18 Kg/m2
pentru o grosime ce variază de la 6 la 15 mm. Pentru a se putea rula mocheta, sub formă de suluri, dozajul
de criblură este mai mic decât la un tratament obișnuit. În mod curent dimensiunile unui sul sunt de 1,65 m
lățime și 50 m lungime.
Punerea în operă a tratamentului prefabricat se face manual după ce s-a aplicat materialul de lipire
pe suprafața ce urmează a f acoperită. Urmează apoi derularea tratamentului prefabricat concomitent cu
încălzirea cu facără directă a materialului de lipire.
Fig. 4. Prefabricarea tratamentului bituminos
Deși acest tp de tratament asigură o bună aderență la stratul suport, înlătură dezlipirea granulelor de
criblură, are o bună comportare în tmp, etc. el prezintă un preț de cost ridicat care îi limitează utlizarea.
56
9.4.Controlul calitati lucrarllor
Controlul calitații lucrarilor de executarea tratamentului bituminous se execută pe faze astel:
1. Controlul calitații materialelor inainte de execuție;
2. Controlul execuției tratamentului bituminos;
3. Controlul calitații tratamentului bituminous executat
Materialele destnate execuților tratamentelor bituminoase realizate la cald sau la rece,trebuie să
verifce:
1. La elaborarea dozajelor,în cadrul studiului preliminar de laborator;
2. Înainte de executarea tratamentului bituminos,la fecare lot de material aprovizionate
Pentru executarea tratamentului bituminos.Mărimea unui lot este de maximum 1000 tone
pentru agregate natural și de minimum 16 tone pentru liant.
Controlul execuției tratamentulul bitumuinos
1.Controlul pregătrii stratului suport:
• Verifcarea reparatilor executate;
• Verifcarea starii decurățenie.
2.Controlul prealabil al utlajelor
Răspânditorul de bitum să asigure respectarea dozajelor impuse și uniformitatea stropirii liantului în
sectune longitudinal și transversală;.
Răspânditorul de agregate natural să asigure respectarea dozajelor impuse și uniformitatea răspîndirii
materialului;
Corelarea capacităților și vitezelor de avansare ale răspânditorului de liant și ale răspânditorul de
agregate naturale;

3.Verifcarea dozajelor
Verifcarea dozajelor sa executa zilnic și conetatând următoarele determinări:
Gradul de răspândirea liantului,respectve al agregatului natural;
Precizia de răspândire în secțiune transversală, a liantului. Respectve a agregatului natural.
Controlul calității tratamentului bituminous executat
Verifcarile care se efectuează pe tratamentul bituminous executat sunt cele prevăzute in tabelul 3 și
anume:
• verifcarea rugozității, conform STAS 8849;
• uniformitatea la așternere, conform tabelului 3.
Rugozitatea se verifca in termen de 30 de zile de la execuția tratamentului bituminous.
57
MODULUL X
Asternerea mixturilor asfaltice
Mixturi asfaltce
10.1. Generalități. Tipuri de mixturi asfaltce
Mixturile asfaltce sunt materiale de construcții realizate din amestecuriobținute pe baza unor dozaje
judicios stabilite, din agregate naturale sau artfciale și fler, aglomerate cu bitum printr-o tehnologie adecvată.
Acestea au multple întrebuințări, find folosite mai ales pentru realizarea îmbrăcăminților rutere bituminoase
și a straturilor de bază.
Agregatele cele mai utlizate pentru prepararea mixturilor asfaltce sunt:
- criblurile de toate sorturile;
- nisipurile naturale și de concasaj;
- balasturile și pietrișurile concasate și neconcasate;
- agregatele artfciale ca zgura de furnal înalt sortată, granulitul, zgura de haldă concasată etc.
În anumite condiții pot f utlizate, pentru prepararea mixturilor asfaltce, deșeuri de carieră, sub
produse industriale etc.
Alegerea agregatelor naturale trebuie făcută cu discernământ, ștut find că, în anumite condiții, la
prepararea mixturilor asfaltce poate f folosită o gamă largă de materiale locale, prelucrate și tratate
corespunzător, ceea ce conduce la obținerea unor mixturi asfaltce cu caracteristci tehnice satsfăcătoare,
efciente din punct de vedere al costului.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească agregatele naturale pentru a putea f folosite la prepararea
mixturilor asfaltce sunt bine defnite și se referă la mărimea și forma granulelor, natura rocii de bază,
granulozitate etc. Ele trebuie să fe mai ales curate, să prezinte o bună adezivitate față de bitumul utlizat, să
aibă rezistențe mecanice corespunzătoare, să reziste la uzură.
Filerul utlizat cel mai frecvent și cu cele mai bune rezultate este obținut prin măcinarea pietrei de
calcar. Mai pot f utlizate ca flere unele prafuri de la electrofltre, pulberea de var stns, cimentul etc.
Bitumul utlizat pentru prepararea mixturilor asfaltce are o importanță hotărâtoare în comportarea
acestora, tpul acestuia alegându-se în funcție de mixtura asfaltcă pe care dorim să o preparăm, mai precis
de caracteristcile fzico-mecanice avute în vedere pentru mixtura asfaltcă. Se poate utliza bitum pur, bitum
modifcat, bitum aditvat, derivați ai bitumului (emulsie bituminoasă, bitum tăiat). În ceea ce privește
consistența bitumului folosit, aceasta variază într-o gamă largă, în funcție de tpul mixturii asfaltce. Dacă
bitumul utlizat în mod curent este de tpul D 80/120, se remarcă practc tendința de generalizare a folosirii
unor bitumuri mai dure (D 50/80), care conferă mixturilor asfaltce o stabilitate mai ridicată în condițiile de
solicitare specifce trafcului greu și temperaturilor ridicate.
Clasifcarea mixturilor asfaltce se face după tehnologia de preparare și punere în operă, respectv după
compoziția acestora.
După tehnologia de preparare şi punere în operă , mixturile asfaltce se clasifcă în:
- mixturi asfaltce „la cald”, preparate și puse în operă la temperature ridicate (peste 150 °C), utlizând ca liant
bitumul adus la consistența necesară prin încălzire;
- mixturi asfaltce „la rece”, preparate și puse în operă la temperature mediului ambiant (peste 5 °C), utlizând
ca liant emulsia bituminoasă sau bitumul tăiat.
Din punct de vedere al compoziției, mixturile asfaltce pot f grupate astel:
- betoane asfaltce (B.A.);
- asfalt turnat (A.T.);
- mortare asfaltce (M.A.);
- anrobate bituminoase (A. B.).
Betoanele asfaltce (B.A.) sunt amestecuri alcătuite, după dozaje riguros stabilite, din cribluri, nisip
și fler, aglomerate cu bitum după o tehnologie adecvată. Ele se utlizează în principal pentru realizarea
îmbrăcăminților bituminoase grele (permanente), pe drumuri cu trafc intens. Betoanele asfaltce trebuie
să aibă caracteristci fzico-mecanice ridicate, întrucât sunt proiectate pentru îmbrăcăminți bituminoase cu
durată de exploatare mare, pe drumurile cele mai solicitate de trafc și de factorii climaterici.
Betoanele asfaltce se pot proiecta și realiza într-o mare diversitate, în funcție de necesități, dintre
acestea menționându-se:
 betoane asfaltce cu execuția „la cald”:
• beton asfaltc bogat în criblură (B.A.8 sau B.A. 16);
• beton asfaltc cu agregat mare (B.A.25);
• beton asfaltc realizat cu nisip bituminos (B.A.N.B.16);
58
• beton asfaltc rugos (B.A.R.16);
• beton asfaltc rugos prin clutaj (B.A.R.C.16)
• beton asfaltc cilindrat pentru calea pe pod (B.A.C.P.16)
• beton asfaltc deschis (cu criblură: B.A.D.25, cu pietriș concasat: B.A.D.P.C.31, cu pietriș sortat:
B.A.D.P.S.31);
• betoane asfaltce speciale:
- colorate (roșu, alb, galben etc.);
- cu caracteristci superioare (cu bitum modifcat, bitum aditvat, bitum +cauciuc etc.);
 betoane asfaltce cu execuția „la rece”:
• beton asfaltc stocabil cu bitum tăiat (B.A.B.T.8);
• beton asfaltc stocabil cu emulsie bituminoasă (B.A.E.B.16);
• beton asfaltc cu suspensie de bitum flerizat (B.A.S.16).
Asfaltul turnat (A.T.) este o mixtură asfaltcă la care golurile din agregatul natural sunt umplute complet
cu mastc bituminos, punerea în operă realizându- se, în consecință, fără cilindrare. Acesta se realizează în
două variante, și anume:
- asfaltul turnat dur (A.T.D.16);
- asfaltul turnat (A.T.N.7).
Asfaltul turnat dur se execută numai la cald, din criblură 3 ... 8 mm și 8 ... 16 mm, nisip și fler aglomerate
cu bitum dur D 40/50; se pune în operă prin aștemere și nivelare, fără a necesita compactare. Mastcul
bituminos umple complet golurile dintre agregatele naturale, mixtura find etanșă.
A.T.N.7, spre deosebire de A.T.D.16, conține, în loc de cribluri, nisip grăunțos 3 ... 7 mm.
Mortarul asfaltc (M.A.) este un amestec obținut, în anumite condiții, din nisip, fler și bitum.
Mortarele asfaltce se pot realiza:
 la cald:
• mortarul asfaltc cu bitum cald (M.A.B.C.7);
• mortarul asfaltc cu nisip bituminos (M.A.N.B.7);
• mortarul asfaltc turnat (M.A.T.7);
 la rece:
• mortar asfaltc cu suspensie de bitum flerizat sau mortar-
• subif (M.A.S.7);
• mortar asfaltc cu emulsie bituminoasă (M.A.E.B.7).

Mortarele asfaltce au o arie de aplicabilitate foarte restrânsă, deoarece conțin un procent ridicat de
bitum și realizează o îmbrăcăminte bituminoasă cu o suprafață insufcient de rugoasă.
Anrobatele bituminoase (A.B.) sunt amestecuri alcătuite, respectând anumite dozaje, în principal din
agregate naturale locale, ca: balast, nisip, pietriș, deșeuri de carieră etc., neconcasate sau concasate parțial
sau total, și fler, aglomerate cu bitum printr-o tehnologie specifcă, utlizate de regulă pentru executarea
îmbrăcăminților bituminoase ușoare sau a straturilor de bază. Din punct de vedere calitatv, anrobatele
bituminoase sunt inferioare betoanelor asfaltce, întrucât se realizează de regulă din agregate natural locale,
fără o prelucrare specială, zonele de granulozitate în care acestea trebuie să se înscrie sunt mai largi, conțin
mai puțin bitum, au grade de toleranță mai mari.
În general, anrobatele bituminoase utlizate ca îmbrăcăminți rutere pe drumuri cu trafc redus sau
mijlociu trebuie proiectate respectând principiile generale, astel încât să se folosească pentru producerea
lor aproape în exclusivitate materiale locale; de aceea, cunoștnțele și imaginația creatoare a specialistului
trebuie valorifcate din plin prin alcătuirea unor dozaje adecvate, care să conducă la obținerea unor costuri
reduse, prin realizarea unor lucrări de mare efciență tehnico-economică.
Anrobatele bituminoase se pot realiza la cald sau la rece, într-o mare varietate de tpuri, dintre care
se menționează:
 cu execuție „Ia cald”:
• anrobate bituminoase cu bitum cald (A.B.B.C.31);
• anrobate bituminoase cu nisip bituminos sau bitum fuid și
• bitum dur de petrol (A.B.N.B.31);
 cu execuție „la rece”:
• anrobate bituminoase cu suspensie de bitum flerizat (A.B.S.31);
• anrobate cu emulsie bituminoasă (A.B.E.B.31).
Alegerea tpului de mixtură asfaltcă din care să se realizeze îmbrăcămințile bituminoase prezintă o
importanță tehnică și economic deosebită. De aceea este absolut necesar ca proiectantul, pe baza studiilor
privind existența materialelor locale și posibil de procurat, a condițiilor climaterice, a evoluției trafcului
59
etc, ținând seama de caracteristcile mixturilor asfaltce, să indice în proiecte, necondiționat, modul de
alcătuire a tuturor straturilor bituminoase ale structurii rutere și mai ales tpul de mixtură asfaltcă pentru
îmbrăcăminte.
Producerea mixturilor asfaltce
Mixturile asfaltce se prepară în instalații mecanice speciale, numite fabric de asfalt sau fabrici de
mixturi asfaltce, foarte diversifcate ca tpuri și capacitate de producție, având dispozitve de predozare,
uscare (pentru tehnologie la cald), dozare a materialelor componente și dispozitv de malaxare forțată. De
asemenea, instalația poate f completată cu buncăre de depozitare termoizolate, pentru stocarea pe termen
limitat a mixturilor asfaltce produse, înainte de a f livrate șanterelor. Productvitatea acestora se înscrie
într-o gamă foarte largă de valori, de la 7 t/h până la 500 t/h sau chiar mai mult (1 000 t/h).
Producerea mixturilor asfaltce se poate face prin tehnologii „la cald” sau „la rece”, în funcție de liantul
utlizat în compoziția acestora. Procesul tehnologic de fabricare a mixturilor asfaltce la cald cuprinde
următoarele faze: predozarea agregatelor, încălzirea lor, dozarea și amestecarea la temperaturi ridicate
a agregatelor cu bitumul în malaxor. În fgura 10.1 este prezentată o fabrică de mixturi asfaltce. In
predozatoare se realizează predozarea agregatelor care se ridică în pâlnia de alimentare a uscătorului cu o
bandă transportoare, în uscător are lor încălzirea agregatelor în contracurent, cu ajutorul gazelor calde de
ardere produse de facăra unui injector, și desprăfuirea lor cu un ciclon de desprăfuire; de aici, cu elevatorul
pentru materiale calde, agregatele trec pe sitele vibratoare, care resortează agregatele calde, apoi se
depozitează pe sorturi și se cântăresc.
Agregatele cântărite trec într-un cântar malaxor unde se adaugă flerul, adus cu banda transportoare
din buncărul de fler, și bitumul cald, din dozatorul de bitum, ambele dozate în funcție de tpul mixturii
asfaltce. Din malaxor, mixtura gata preparată este ridicată cu ajutorul unui schip și depozitată în
buncărul de mixtura, de unde este descărcată direct în autobasculante. Predozarea agregatelor asigură
alimentarea contnuă și regulată a instalației de producere a mixturii asfaltce. În cazul utlizării mai
multor sorturi de agregate diferite, care trebuie să fe amestecate în anumite proporții, predozatoarele
asigură alimentarea instalației cu agregatele respectve, în proporțiile necesare și constant În general,
predozatoarele sunt consttuite din buncăre alimentatoare, prevăzute la partea inferioară cu un dispozitv
de reglare, care permite scurgerea unei canttăți constante a sortului respectv din buncăr. Transportul
amestecului de agregate se efectuează cu ajutorul benzii transportoare, în mod contnuu și în canttate
constantă. Predozatoarele (fg. 10.2) sunt prevăzute cu vibratoare, care asigură debitul constant si ușurează
evacuarea agregatelor fne (nisipuri), care au tendința, când sunt umede, să formeze o boltă în predozator.
Predozatoarele se reglează în funcție de dozajele stabilite pentru tpul de mixtură care urmează să fe
fabricat.
Predozatoarele trebuie supravegheate și controlate atent, întrucât se pot deregla foarte ușor. Cauzele
cele mai frecvente ale dereglării sunt :
- umiditatea nisipurilor, care conduce la variația dozajului de nisip, datorită fenomenului de umfare, în acest
caz se va verifca umiditatea și se va regla din nou predozatorul;
- obturarea deschizăturii predozatorului, datorită colmatării cu aggregate sau prin blocarea cu agregate de
dimensiuni mari, ceea ce conduce Ia reducerea debilului de alimentare
Fig. 10.1 Fabrica mixturi asfaltce
60
Model SIM AMMANN -stati de asfalt -fxe CB 80P
UTILAJE STATII DE ASFALT
1-TRANSPORTOR JGHEAB (THROUGH SCREW FEEDER CA)
2-VALVA ROTATIVA (ROTARY VALVE RV)
3-TRANSPORTOR UNIVERSAL (SCREW CONVEYOR TU/TC/TS)
4- VALVA ROTATIVA PT TRANSPORT PNEUMATIC (ROTARY VALVE RVS)
5-DESCARCATOR BIG-BAG (BIG-BAG DISCHARGER RBB)
6-COT (EXTRACURVE)
7- VALVA FLUTURE (BUTTERFLY VALVE VFS)
9-VALVA DEVIATOARE (DIVERTER VALVE DVA)
10- VALVA SIGURANTA ELIBERARE PRESIUNE (SAFETY PRESSURE RELIEF VALVE VCP)
11-FILTRU PENTRU SILOZ FILLER (WAMECO/WAMFLO DUST COLLECTOR)
12-FILTRU PENTRU SILOZ CIMENT (SILOTOP DUST COLLECTOR)
13-INDICATOARE DE NIVEL (LEVEL INDICATORS ILT)
14-COT ANTIABRAZIUNE (ANTIWEAR ELBOW EBC )
15-VALVA CU MANSON (PINCH VALVE VM)
16-VIBRATOARE ELECTRICE/FLUIDIFICATOARE (ELECTRICAL VIBRATORS MVE/FLOW AIDS
U025)
19-ELEVATOR CU CUPE (BUCKET ELEVATOR)
61

Uscarea, încălzirea și desprăfuirea agregatelor sunt operații deosebit de importante, întrucât pentru
a realiza o bună anrobare cu bitum a acestora este necesar ca ele să aibă o temperatură corespunzătoare,
astel încât liantul cald să nu se răcească la contactul cu agregatul, ci să rămână fuid, pentru a anroba cât
mai uniform toate granulele. Din buncărul de depozitare, agregatele sunt ridicate cu elevatorul cu cupe reci
și trecute în uscător (fg.10.3)
Fig.10.3 Uscator pentru uscarea si incalzirea agregatelor Uscătorul are o formă cilindrică, find ușor
înclinat (cca. 6°), executat din oțel și prevăzut cu dispozitv pentru încălzire. Tamburul uscător se rotește
contnuu în jurul axului său, permițând înaintarea agregatelor și uniformizarea temperaturii. Uscătorul este
prevăzut cu un injector în contracurent, asigurând astel un schimb efcient de căldură.
Agregatele se încălzesc străbătând uscătorul, în contracurent cu gazelle calde de ardere. Tirajul este
asigurat cu ajutorul ventlatoarelor, în interior, uscătorul are palete, care permit ridicarea agregatelor pe
care le lasă apoi să cadă străbătând curentul de gaze calde.
Dimensiunile uscătorului depind evident de capacitatea instalației. Tendințele actuale moderne tnd
spre mărirea diametrului uscătorului și nu a lungimii lui. Rotrea uscătorului este asigurată prin dispozitve
adecvate. Temperatura agregatelor la ieșirea din uscător trebuie să fe cuprinsă între 165 și 190 °C, întrucât
în malaxor se adaugă flerul rece, iar temperatura după amestecarea cu fler trebuie să aibă valori între 150
și 170°C.
Uscarea agregatelor este o operație de importanță majoră, care are o infuență preponderentă asupra
randamentului instalației și a consumului de combustbil. Factorii principali care trebuie luați în considerare
în procesul de uscare și încălzire sunt :
- umiditatea agregatelor;
- granulozitatea lor;
- temperatura necesară pentru anrobare.
Parametrii asupra cărora se acționează sunt durata menținerii agregatelor în uscător, reglarea
injectorului și debitul de aer.
Măsurători efectuate arată că, dacă umiditatea agregatelor crește de la 6 % la 12 %, productvitatea
uscătorului scade la 50 %.
62
În aceste condiții, consumul de combustbil variază de asemenea în limite largi, în funcție de tpul
instalației, putând crește de la 8 kg/t în cazul agregatelor uscate, la 16 kg/t pentru agregatele ude. În
consecință, este necesar să se lucreze cu agregate cu umiditate cât mai mică, pentru a avea un consum cât
mai scăzut de combustbil.
Gazele calde antrenează cu ele o parte a elementelor fne din agregate.
Pentru a evita poluarea, gazele trec printr-o instalație de desprăfuire.
La ieșirea din uscător, agregatele sunt preluate de elevatorul cald și conduse la un siloz, care poate f
prevăzut cu instalații de sortare și dozare.
Elevatorul cald este acoperit pentru a evita pierderile de căldură și pierderea partculelor fne.
Dozarea și malaxarea se fac astel încât să se poată realiza mixture asfaltce cât mai omogene,
respectându-se dozajele date de laborator.
Sortatorul-dozator are ca scop ciuruirea agregatelor calde, separându-le pe fracțiuni și reconsttuind
astel un amestec perfect dozat. Acesta este format din mai multe ciururi, care permit sortarea fracțiunilor.
Agregatele calde, cântărite de către sortatorul-dozator, sunt introduse în malaxor. Se adaugă
flerul rece, căutând să se realizeze o cât mai bună omogenizare a agregatelor (cribluri, nisip) cu flerul.
Apoi se adaugă liantul (bitumul) ferbinte, la temperatura de 150 ... 170 °C, și se contnuă amestecarea.
Bitumul este livrat cald de la rafnării și depozitat în bataluri sau în cistern mobile (tancuri de bitum). Pentru
malaxare, bitumul trebuie încălzit la temperatura de 150 ... 170 °C pentru a i se asigura o vâscozitate
scăzută.
Temperaturile recomandate pentru anrobarea agregatelor sunt 150 ... 170 °C pentru bitumul D80/120
și 165 ... 170 °C pentru bitumul mai dur (D40/50).
Filerul este dozat cu ajutorul dozatorului de fler prin cântărire, iar bitumul poate f dozat gravimetric
sau volumetric.
Malaxoarele cele mai răspândite sunt cele cu ax orizontal prevăzut cu palete (fg. 10.4). S-au studiat
formele cele mai adecvate ale cuvei malaxorului, forma și înclinarea paletelor, astel ca să se efectueze o cât
mai bună amestecare a agregatelor cu bitum. Paletele trebuie să poată f înlocuite ușor, pe măsura uzării lor.
Malaxoarele cu ax vertcal sunt folosite mai ales pentru amestecarea agregatelor cu dimensiuni mai mari,
până la 40 mm. Durata de malaxare depinde de tpul instalației și trebuie să asigure o anrobare completă
și uniformă a agregatelor cu bitum. O malaxare insufcientă conduce la o repartție eterogenă a liantului. O
malaxare prea intensă nu îmbunătățește anrobarea, dar micșorează randamentul instalației.
Fig.10.4 Malaxor pentru mixtura asfaltca
Încălzirea agregatelor și a bitumului la temperaturi foarte ridicate (peste 200 °C) trebuie evitată, la fel
ca și încălzirea prelungită a bitumului sau reîncălzirea aceleiași canttăți de bitum de mai multe ori, deoarece
în asemenea situații bitumul suferă transformări care îi schimbă caracteristcile, putându-se ajunge la
„arderea” acestuia, ceea ce echivalează cu pierderea adezivității și îmbătrânirea lui prematură.
La ieșirea din malaxor, mixtura asfaltcă se depozitează provizoriu într-un buncăr de unde este
încărcată în autobasculante și transportată la punctul de punere în operă. Temperata mixturii asfaltce
livrate de fabrica de asfalt trebuie să fe de 140 ... 170 °C, în funcție de temperatura atmosferică, distanța de
transport, tpul acesteia etc. La fabricile de asfalt în fux contnuu, malaxorul funcționează în permanență,
atât agregatele, cât și bitumul find introduse în malaxor în permanență, pe măsura necesarului.
La fabricile în fux discontnuu, încărcarea malaxorului se face succesiv, mixtura asfaltce find
preparată în șarje.Productvitatea instalațiilor de producere a mixturilor asfaltce se calculează relația :
P = n*q*kt [t/h](6.39)
în care :
P este productvitatea fabricii, în t/h;
n - numărul de șarje pe oră, n = 60/t ;
t - tmpul necesar unei șarje, în min;
q - masa unei șarje, în t;
kt - indicele de utlizare a instalației, în general egal cu 0,85.
Fabricile de asfalt în fux discontnuu sunt recomandate pentru șantere unde se lucrează cu mixturi
asfaltce diferite, acolo unde uneori dozajele se schimbă de două sau mai multe ori pe zi.
Fabricile de asfalt în fux contnuu sunt mai robuste și se recomandă mai ales pentru șantere unde se
prepară același tp de mixtură asfaltcă în canttăți mari.
Fabricile de asfalt performante, afate actualmente în dotarea societăților de drumuri, sunt
automatzate și informatzate, astel că întreg procesul tehnologic este supravegheat cu ușurință, orice
dereglaj al instalației putând f semnalat în vederea efectuării intervențiilor necesare.
În vederea realizării unor mixturi asfaltce de bună calitate, în conformitateâ cu prevederile
63
proiectului și cu dozajele elaborate de un laborator de specialitate, un rol deosebit de important revine
controlului procesului tehnologic, care trebuie să urmărească în permanență : calitatea materialelor,
funcționarea instalațiilor și a utlajelor, călit; mixturilor asfaltce.
Controlul materialelor trebuie să se facă la primirea lor pe șanter, în conformitate cu standardele în
vigoare, de către laboratorul de șanter.
Pentru criblurile aprovizionate (sorturile 3-8, 8-16, 16-25) se efectuează următoarele încercări:
- determinarea granulozității;
- determinarea formei granulelor;
- verifcarea conținutului de impurități.
Pentru nisip, pietriș și balast, pe lângă determinarea granulozității, se mai verifcă în plus conținutul
de substanțe humice.
În cazul unor materiale livrate, care nu corespund condițiilor tehnice, se va proceda conform
legislației în vigoare, urmărindu-se perseverent ca în nici un caz să nu fe introduse în procesul tehnologic,
întrucât cu materiale de proastă calitate nu se pot executa mixturi asfaltce corespunzătoare.
Filerul va f controlat pe fecare lot livrat, determinându-se fnețea și umiditatea, luându-se măsuri
pentru a f depozitat în condiții adecvate, în magazii acoperite, ferit de ploi și alte intemperii.
Bitumul este de regulă controlat la rafnării, dar totuși este necesar să fe verifcat pe șanter fecare
lot de bitum livrat, determinându-se penetrația și punctul de înmuiere. De asemenea, se efectuează
verifcarea adezivității lui față de agregatele cu care a fost aprovizionat șanterul.
Controlul materialelor aprovizionate trebuie efectuat cu deosebită exigență de către un personal
califcat și conștincios, sub directa supraveghere a șefului de șanter, care răspunde moral și material de
calitatea lucrărilor executate.
Controlul funcționării instalațiilor și a utlajelor trebuie să fe organizat și efectuat în cele mai bune
condiții, întrucât chiar cu cele mai bune materiale nu se poate realiza o mixtură asfaltcă de bună calitate,
decât cu condiția funcționării ireproșabile a instalațiilor și a utlajelor.
10.2. Echipamente de asfaltare
În fgura 10.1 este prezentat un repartzator-fnisor pentru mixturi asfaltce.
În principiu, un repartzator-fnisor este format din: sașiu automotor pe șenile, un buncăr în care se
descarcă autobasculantele, un alimentator construit dintr-o bandă transportoare metalică, două șnecuri
pentru repartzarea mixturii pe lățimea benzii de executat, o grindă metalică vibratoare pentru realizarea
precompactării și o placă nivelatoare care este în general încălzită.
Există mai multe tpuri de repartzatoare-fnisoare. Unele sunt montate pe pneuri, altele pe șenile.
Lățimea de așternere poate să fe de până la 4 m. Repartzatorul-fnisor este prevăzut cu dispozitv de reglare
a grosimii mixturii asfaltce așternute cu ajutorul a două palpatoare ce se deplasează pe două fre de oțel
montate lateral și care asigură realizarea proflului dorit. Viteza normală de deplasare a repartzatorului-fnisor
este de 8 ... 10 m/min, putându-se așterne astel 80 ... 200 t de mixtură asfaltcă pe oră
Fig.10.1 Repartzor-fnisor
Finisor asfalt Marca Vogele. 1603 6-73
64
La noi în țară, pentru compactarea straturilor bituminoase realizate din mixturi asfaltce se
recomandă utlizarea următoarelor ateliere de compactare:
- tp A, alcătuit din compactor cu pneuri de 160 kN și compactor cu rulouri netede de 120 kN;
- tp B, alcătuit dintr-un compactor cu rulouri netede de 120 kN.
Fig 10.7. Compactor cu pneuri
Compactarea mixturilor asfaltce a consttuit obiectul unui număr mare de studii, în legătură cu rolul
temperaturii, al vitezei compactoarelor, al presiunii rulourilor etc. S-a arătat anterior că, prin transportul
mixturilor asfaltce la câteva zeci dkilometri în autobasculante, pierderea de temperatură este de câteva
grade, în tmp ce după așternere scăderea temperaturii este substanțială. Mixturile asfaltce trebuie să aibă
la așternere și compactare, în funcție de tpul liantului, temperaturile prevăzute în tabelul 10.1.
Tabel 10.1. Domenii de temperatura pentru asternerea si compactarea mixturilor asfaltce
Tipul liantului
(bitumului)
Temperatura
minima a mixturii
asfaltce la
asternere,0 C
Temperatura mixturii asfaltce la
compactare,0 C
Inceput sfarsit
D 60/80
D 80/100
D 100/120
145
140
135
140
135
130
110
100
100
In vederea executării unei bune compactări, este necesar să se țină seama de următoarele
considerente:
- pentru prima compactare se recomandă ca, în general, compactorul să se deplaseze cu roata motrice
înainte;
- numărul compactoarelor depinde în primul rând de viteza răspânditorului și de tmpul disponibil pentru
compactare, înainte ca mixtura asfaltcă să se răcească;
- numărul de treceri variază în funcție de tpul de compactor folosit, în mod ideal, acest număr ar. trebui să
corespundă numărului necesar pentru a realize gradul de compactare prescris.
Se obțin, în general, densități mari în cazul realizării unei compactări cu compactoare cu pneuri sau
compactoare vibratoare, după compactarea inițială care se realizează cu compactoare cu rulouri netede.
Finisarea se face, de asemenea, cu compactoare cu rulouri netede speciale, în fgura 10.6 se prezintă
65
compactorul cu rulouri netede și în fgura 10.7 compactorul cu pneuri.
Pentru obținerea gradului de compactare prevăzut, se consideră că numărul minim de treceri ale
compactoarelor trebuie să fe cel din tabelul 10.2.
Tabel 10.2 Numarul minim de treceri ale compactoarelor
Tipul stratului Atelier de compactare
A B
Compactor cu
pneuri de 160kN
Compactor cu
rulouri netede de
120 kN
Compactor cu
rulouri netedede
de 120 kN
Numarul minim de treceri recomandat
Strat de uzura 10 4 12
Strat de legatura 12 4 14
Pentru a se obține rezultatele cele mai bune, literatura de specialitate recomandă următorul atelier
de compactare :
- un compactor cu rulouri netede tandem de 60 kN;
- un compactor cu pneuri de 120 ... 160 kN;
- un compactor cu rulouri netede de 100 ... 120 kN;
- un compactor cu rulouri netede cu trei axe, de 100 kN.
Compactorul tandem realizează precompactarea. Compactarea propriu- zisă se efectuează cu
compactorul cu pneuri, compactorul cu rulouri netede contnuă compactarea și nivelarea, iar compactorul cu
trei axe paralele (tridem) execută corecturile eventualelor denivelări și realizează fnisarea compactării.
Cilindru Compactor asfalt HAMM HD13 -3.2t din 2000
66
Cilindru compactor belle.Cilindru compactor pentru sol si asfalt motor diesel
10.3. Transportul si aşternerea mixturilor asfaltce
Transportul mixturilor asfaltce se realizează cu ajutorul autobasculantelor. Pe tmp nefavorabil se
recomandă acoperirea benei autobasculantelor cu prelate, iar în cazurile când se lucrează la temperaturi
mai scăzute sau distanța de transport este mare se recomandă să se folosească bene termoizolate sau
prevăzute cu dispozitve de încălzire. Este necesar să existe un număr sufcient de mașini pentru transportul
contnuu al mixturilor la așternere. Așternerea mixturilor asfaltce pe stratul suport se face cu ajutorul unor
utlaje speciale, numite repartzatoare-fnisoare, a căror productvitate trebuie să fe corelată cu capacitatea
de producție a instalației de preparare.
În cazuri excepționale și pentru suprafețe mici se admite ca mixture asfaltcă să fe așternută manual,
folosindu-se unelte simple ca: șabloane, greble, lopeți, dreptare pentru verifcare etc.
Înainte de așternere se pregătește cu atenție stratul suport, executându- se următoarele operații mai
importante:
- repararea corespunzătoare a tuturor defecțiunilor existente, folosindu-se tehnologiile adecvate;
- curățarea cu deosebită grijă a stratului suport, în vederea realizării unei bune acroșări, folosind în acest scop
emulsie bituminoasă, bitum tăiat sau suspensie de bitum flerizat, astel încât să se răspândească uniform 0,3
... 0,5 kg/m 2 bitum pur (rezidual).
Lucrările se întrerup pe ploaie sau când temperatura mediului ambient este sub + 5 °C.Temperatura
mixturilor la așternere va f de minimum 130 °C, iar pentru cele rugoase de minimum 145 °C.
Compactarea se realizează cu un dispozitv de vibrare. Compactarea este operația de îndesare a
mixturii asfaltce din stratul ruter și se realizează cu ajutorul utlajelor adecvate, cu scopul de a obține valori
optme pentru caracteristcile fzico-mecanice ale stratului bituminos.
Printr-o compactare corespunzătoare se realizează:
- densitatea aparentă maximă, ceea ce echivalează cu obținerea unui volum de goluri minim;
- rezistență la compresiune mare;
- deformabilitate minimă;
- stabilitate corespunzătoare la temperaturi ridicate;
- rezistență mai mare la oboseală, deci o durată de exploatare mai îndelungată;
- uniformitatea și planeitatea suprafeței compactate;
- impermeabilitatea stratului la acțiunea apei;
- textură uniformă și o bună suprafață de rulare.
Gradul de compactare se exprimă în procente și reprezintă raportul dintre densitatea aparentă a mixturii
asfaltce, determinată pe probe intacte, prelevate din stratul compactat și densitatea aparentă, determinată
în laborator, în condiții standard, pe epruvete cubice sau cilindrice din aceeași mixtură asfaltcă.
- densitatea aparentă, determinată în laborator pe probe preparate din mixtură asfaltcă utlizată în același
strat, în g/cm3.
După efectuarea compactării, stratul din mixtură asfaltcă trebuie să aibă un grad de compactare de
minimum 96 %.
Factorii principali care infuențează compactarea mixturilor asfaltce sunt:
- dozajul și consistența liantului;
67
- granulozitatea agregatelor naturale;
- temperatura mixturii asfaltce la punerea în operă și în tmpul compactării;
- lucrul mecanic de compactare;
- grosimea stratului compactat.
Dozajul de bitum ridicat conduce la obținerea unor valori mai scăzute pentru volumul de goluri
(absorbții de apă mai mici), realizându-se un grad de compactare mai mare. Datorită procentului ridicat de
liant, stabilitatea stratului ruter la temperaturi ridicate scade cu atât mai mult cu cât conținutul de bitum
este mai ridicat și consistența sa mai scăzută.
Granulozitatea și forma agregatelor infuențează compactarea mai ales în cazurile când aceasta se
efectuează la temperaturi mai scăzute, constatându-se că mixturile asfaltce cu un procent ridicat de cribluri
prezintă o rezistență sporită la compactare, față de mixturile asfaltce cu un conținut redus de cribluri
(fg.10.2)
Fig.10.2 Variata gradului de compactare in functe de felul agregatelor naturale
Fig.10.3 Variata gradului de compactare cu temperatura de compactare
Temperatura mixturii asfaltce în tmpul compactării este unul dintre factorii cei mai importanți, care
infuențează în mod hotărâtor obținerea unui grad de compactare corespunzător. Scăderea temperaturii de
compactare față de temperatura optmă, cu numai 25%, conduce la mărirea volumului de goluri remanent,
pentru același lucru mecanic de compactare, cu 100 %.
La temperaturi de compactare mai scăzute decât cele prescrise pentru diverse tpuri de mixturi asfaltce,
nu se pot obține grade de compactare corespunzătoare, oricât s-ar mări energia de compactare, în fgura 10.3
se prezintă variația gradului de compactare în funcție de temperatura de compactare pentru aceeași energie
de compactare.
Grosimea stratului de compactat se alege în funcție de tpul mixturii asfaltce, de dimensiunea
constructvă minimă sau maximă admisă, sau cea rezultată din calculul de dimensionare, de utlajul existent
pentru compactare etc.
Compactarea mixturilor asfaltce se va face separat, pentru fecare strat în parte, în grosimi uzuale de
până la 8 ... 9 cm. Compactarea se va face în lungul drumului, de la margini spre axă: pe sectoarele în rampă
sau cu pantă transversală unică, se efectuează compactarea de la marginea mai joasă spre cea mai ridicată.
Fiecare urmă a compactorului se va suprapune cu 20 ... 30 cm peste cea precedent . Se recomandă executarea
compactării după așternere la temperaturi de mpeste 110 °C, iar pentru mixturile asfaltce rugoase la peste
68
130 °C, primele treceri ale compactorului făcându-se cu viteza minimă.
Compactoarele trebuie să lucreze fără șocuri, pentru a evita vălurirea stratului bituminos.
Compactarea necesită respectarea câtorva reguli elementare, dintre care se menționează:
- interzicerea staționarii compactoarelor pe stratul bituminos cald;
- udarea rulourilor sau a pneurilor în vederea evitării lipirii mixturii asfaltce de acestea; această operație este
utlă, dar trebuie să fe efectuată cu canttăți minime de apă, pentru a nu se produce răcirea bruscă la partea
superioară a mixturii asfaltce așternute;
- temperatura mixturii asfaltce trebuie să fe sufcientă pentru a se putea efectua compactarea, dar nu prea
ridicată, pentru a evita producerea văluririlor sau a deplasărilor laterale.
Compactoarele vor executa treceri lungi, astel încât numărul de opriri să fe redus. Primele treceri se
vor efectua cu viteze mai mici, de 2 ... 4 km/h, iar la trecerile următoare, cu viteză mai mare, de 4 ... 6 km/h.
Nu trebuie depășită viteza de 6 km/h, deoarece se pot produce smulgeri din stratul de mixtură asfaltcă.
Compactarea se execută în lungul benzii, primele treceri efectuându-se în zona rostului dintre benzi
(fg. 10.8, d și 10.8, e), apoi de la marginea mai joasă spre cea ridicată. Pe sectoarele în rampă, prima trecere
se face cu utlajul de compactare în urcare.
Zonele inaccesibile compactorului, în special în lungul bordurilor, în jurul gurilor de scurgere sau al
căminelor de vizitare se compactează cu plăci vibratoare sau cu maiuri mecanice sau manuale.
La executarea îmbrăcăminților bituminoase trebuie să se acorde o atenție deosebită realizării rosturilor
de lucru longitudinale. După compactarea stratului de legătură sau de uzură din prima bandă, pe marginea
adiacentă benzii următoare rămâne o zonă îngustă de câțiva centmetri (fg. 10.8, a), mai puțin compactată și
în general deformată. Aceeași situație se întâlnește și la întreruperea lucrului, în secțiunea transversală din
capătul benzii respectve, dar pe o zonă mai mare, de regulă de cea 10 cm lățime. Pe suprafața îmbrăcăminților
bituminoase executate la cald se observă uneori apariția unor fsuri sau crăpături longitudinale în axa drumului,
ce corespund rostului de lucru, în tmp ce îmbrăcămintea se prezintă în general foarte bine. Examinând
cauzele care provoacă asemenea defecțiuni, s-a constatat că ele se datorează executării necorespunzătoare a
rostului longitudinal ce se creează la realizarea separată a celor două benzi de circulație.
69
Fig.10.8 Schema de compactare in zona rosturilor de lucru
În zona rostului, compactarea și sudura dintre cele două părți nu se realizează uneori în condiții bune,
iar pe 5 ... 10 cm în axa drumului gradul de compactare ce se obține este inferior cu 6 ... 10 % față de cel realizat
pe restul îmbrăcămintei și, în consecință, datorită solicitărilor trafcului, această fâșie cedează, fsurându-se.
Pentru remedierea acestei defecțiuni s-a încercat colmatarea rostului cu emulsie bituminoasă, dar rezultatul
a fost sub așteptări, deoarece după scurt tmp fsurarea a reapărut. De asemenea, în scopul îmbunătățirii
sudurii dintre cele două benzi de circulație s-a încercat încălzirea rostului de lucru de pe banda terminată, cu
ajutorul razelor infraroșii, înainte de așternerea mixturii asfaltce pentru realizarea celeilalte benzi. Nici acest
procedeu nu a dat rezultatele așteptate, deoarece s-a obținut ridicarea temperaturii numai pe lățimea rampei
de încălzire și pe o adâncime de 2 ... 3 cm. În ambele cazuri, pentru o corectă realizare a rostului de lucru, care
să evite apariția ulterioară a fsurilor specifce, la reluarea lucrului pe aceeași bandă sau pe banda adiacentă,
zonele aferente rosturilor de lucru se taie pe toată grosimea stratului, astel încât să rezulte o muchie vie
vertcală.
Această operație nu este necesară în cazul rostului longitudinal al stratului de legătură, dacă stratul
întrerupt s-a executat în aceeași zi cu stratul de pe banda adiacentă. Se amorsează marginea tăiată (fg. 10.8,
b), după care se așterne mixtura asfaltcă pe banda adiacentă, depășindu-se rostul cu 5 ... 10 cm. Acest surplus
de material se împinge apoi cu o racletă peste mixtura asfaltcă proaspăt așternută, astel încât să apară rostul
(fg. 10.8, c), în contnuare, se efectuează compactarea după regulile prezentate mai sus.
Din punct de vedere practc, compactarea trebuie să înceapă imediat ce mixtura asfaltcă poate suporta
compactorul fără să se producă deformații laterale și să se termine înainte de răcirea stratului sub temperatura
70
menționată în tabelul 10.1. Pe mixtura compactată nu se va admite nici un fel de trafc înainte de răcirea
stratului (circa 6 h).
Fig.10.9 Succesiunea trecerilor compactorului
10.4. Verifcarea calității stratului aşternut
Încercările mixturii asfaltce
Pentru stabilirea calității mixturilor asfaltce și a îmbrăcăminților bituminoase este necesară efectuarea
unor încercări de laborator și de teren, pe epruvete din mixtură asfaltcă, preparate în laborator sau preluate
din straturile bituminoase executate.
Caracteristcile cele mai importante care se determină sunt :
- conținutul de apă;
- compoziția mixturii asfaltce;
- rezistența la compresiune la 22 °C și 50 °C;
- coefcientul de termostabilitate;
- reducerea rezistenței la compresiune la. 22 °C, după 28 de zile de păstrare în apă;
- stabilitatea Marshall;
- indicele de curgere (fuaj);
- densitatea aparentă;
- absorbția de apă;
- umfarea la 28 de zile de păstrare în apă;
- volumul de goluri;
- stabilitatea prin încercare la compresiune triaxială;
- rezistența la întndere, coeziunea și unghiul de frecare internă, determinate prin încercarea braziliană;
- rezistența la rupere prin încovoiere;
- rezistența la pătrundere;
- stabilitatea Hubbard - Field;
- rezistența la oboseală;
- comportarea la deformații plastce cu ajutorul simulatorului de făgașe.
În practca ruteră, pe plan mondial se efectuează și alte încercări pentru determinarea caracteristcilor
fzico-mecanice ale mixturilor asfaltce și îmbrăcăminților bituminoase.
Controlul calității la aşternerea şi compactarea mixturilor asfaltce
Controlul execuției îmbrăcăminților bituminoase se va organiza astel încât fazele mai importante să fe
urmărite și verifcate permanent cu cea mai mare atenție
Controlul calității mixturii asfaltce produse este efectuat de către laboratorul de șanter, care execută
analiza acesteia, determinând conținutul de bitum și granulozitatea agregatului.
Controlul conținutului de liant permite să se constate dacă s-au respectat întocmai dozajele prescrise
pentru mixturile asfaltce și, concomitent, în cazul unor abateri de la dozaj, să se ia imediat măsuri de corectare,
verifcând atent modul de funcționare a instalației și în special a dispozitvelor de cântărire.
Rolul laboratorului de șanter este foarte important, întrucât permite verifcarea producției realizate, din
punct de vedere al compoziției exacte a mixturii asfaltce, și concomitent poate și trebuie să intervină pentru
corectarea oricăror anomalii, în scopul asigurării producerii unei mixturi asfaltce la parametrii proiectați.
Transportul mixturilor asfaltce trebuie făcut cu autobasculante corespunzătoare și sufciente, astel
încât ritmicitatea producției să fe asigurată.
Se recomandă menținerea în rezervă a 1 ... 2 autobasculante care să înlocuiască, dacă este cazul, pe
71
cele defecte.
Existența buncărelor de depozitare a mixturilor asfaltce mărește efciența transporturilor prin reducerea
tmpului de încărcare. Se recomandă construirea de buncăre cu o mare capacitate și posibilitate de încălzire,
astel încât mixture asfaltcă produsă în tmpu nopții, de exemplu, să poată f depozitată în întregime în
buncăre și pusă în operă a doua zi.
La așternere, se va urmări ca mixturile asfaltce să aibă temperaturile indicate în procesul tehnologic.
Controlul temperaturii se face cu ajutorul termometrelor, care se introduce și se mențin 5 minute în
masa mixturii asfaltce descărcate la locul de așternere.
Se reglează și se controlează cu atenție repartzatorul-fnisor sau repartzatorul mecanic, pentru a se
asigura grosimea și panta prescrisă a straturilor din mixturi asfaltce.
După așternere, se măsoară din nou temperatura stratului de mixtură asfaltca pentru a se putea trece
apoi la compactare.
Măsurarea se efectuează cu ajutorul termometrelor și se notează temperaturile măsurate în evidențele
ținute la așternere.
Compactarea trebuie să se realizeze în cel mai scurt interval după așternere, ștut find că, după
aproximatv 30 de minute de la așternere, temperatura mixturilor asfaltce coboară foarte mult, iar compactarea
devine inefcientă.
În consecință, este necesar să se verifce temperatura la începutul și sfârsitul compactării, în vederea
luării unor măsuri corespunzătoare.
În contnuare se controlează numărul de treceri ale utlajelor din atelierul de compactare în vederea
realizării compacttății prescrise.
Se recomandă ca utlajele de compactare să aibă dispozitve de înregistrare automată a numărului de
treceri sau a lucrului mecanic de compactare.
Verifcarea compactării se efectuează pe probe prelevate din stratul bituminos compactat, comparând
densitatea aparentă a probei prelevate din stratul compactat cu densitatea aparentă obținută în laborator din
aceeași mixtură asfaltcă.
Controlul efectuat, urmat de măsuri corespunzătoare în tmpul compactării, are o mare importanță
în realizarea unei îmbrăcăminți bituminoase cu caracteristci superioare, în cazul efectuării unei compactări
insufciente se obține un strat din mixtură asfaltcă, cu un volum de goluri mare, permeabil la acțiunea apei.
Straturile rutere insufcient compactau inițial vor f îndesate prin circulație, însă în mod neuniform, întrucât,
pe suprafețele unde se circulă de obicei, grosimea stratului prin compactare se va reduce, formându-se făgașe
pe care stagnează apa cu toate consecințele ce derivă din aceasta.
Măsurarea uniformității suprafeței de rulare se realizează cu ajutorul dreptarului de 3 m, a viagrafului
sau a altor aparate de control (proflometru, APL etc.).
Denivelările locale maxime admisibile în profl longitudinal, măsurate sub dreptarul de 3 m, sunt
următoarele:
- 3 mm pentru drumuri de clasa tehnică I și străzi în categoriile I .. III;
- 4 mm pentru drumuri de clasa tehnică II și străzi de categoria IV (alte zone decât rigolele);
- 5 mm pentru drumuri de clasa tehnică III;
- 7 mm pentru drumuri de clase tehnice IV și V.
În cazul în care se dispune de aparatul Viagraf pentru determinarea uniformității părții carosabile
în profl longitudinal, valorile maxime admise pentru indicatorii IHV (indicatorul hectometric Viagraf) și E
(indicatorul de amplitudine a denivelărilor Viagraf) sunt prevăzute în tabelul 10.3.
Tabel 10.3 Valorile maxime admise pentru IHV si E

Inregistrari, indicator Autostrazi si
drumuri cu patru
benzi de
circulate
Drumuri cu doua benzi de circulate,
cu trafc
> 3.000
vehicule/24 h
< 3.000
vehicule/24 h
Grafce, IHV, in
mm/100 m
20 30 60
Electronice, E, in
mm/100 m
10 12,5 15
72
MODULUL XI
Pregatirea stratului suport
11.1. Verifcă elementele geometrice ale stratului suport
Clasifcarea structurilor rutere:
Structura ruteră este elementul de rezistență al drumului, prevăzută și realizată pe partea carosabilă și
pe benzile de încadrare, alcătuită dintr-un ansamblu de straturi executate din materiale pietroase, stabilizate
sau nu cu lianți, după tehnologii adecvate, și dimensionate conform anumitor norme, având în ansamblu o
capacitate portantă stabilită în principal în funcție de intensitatea trafcului greu.
Structura ruteră se construiește pe o fundație formată din:
-terasamente, în care se include, după caz, stratul de formă;
-terenul natural.
Ţinând seama de modul de alcătuire și de comportare în exploatare, s-a ajuns la următoarea clasifcare
a structurilor rutere:
- structura ruteră suplă este alcătuită dintr-un ansamblu de straturi realizate din materiale necoezive,
stabilizate mecanic sau/și cu lianți hidrocarbonați, îmbrăcămintea stratului de bază find realizată din mixturi
asfaltce sau, în mod excepțional, din macadam bituminos sau din macadam (pietruire);
- structura ruteră rigidă este alcătuită dintr-un ansamblu de straturi stabilizate cu lianți, peste care se realizează
o îmbrăcăminte din beton de ciment;
- structura ruteră mixtă este consttuită din straturi din agregate natural stabilizate mecanic și cu lianți hidraulici
sau puzzolanici, în care apar în tmp fsuri din contracție, iar îmbrăcămintea și eventual stratul de bază sunt
straturi bituminoase. Stratul ruter din agregate naturale stabilizate cu ciment sau cu lianți puzzolanici poate
f strat de fundație sau/și strat de bază.
S-a propus ca straturile rutere care alcătuiesc structurile rutere să aibă următoarele denumiri:
- îmbrăcămintea ruteră (strat de uzură și strat de legătură, pentru structurile rutere suple și mixte, respectv
strat de uzură și strat de rezistență, pentru structurile rutere rigide);
- stratul de bază (pentru structurile rutere suple și mixte);
- stratul (sau straturile) de fundație, care s-ar putea denumi strat de rezistență pentru structurile rutere suple
și mixte;
73
- stratul (sau straturile) de fundație, care s-ar putea denumi strat portant (pentru structurile rutere rigide;
- stratul (sau straturile) de protecție.
Din alcătuirea structurilor rutere poate să lipsească unul sau mai multe straturi
Complexul ruter poate f defnit ca o construcție alcătuită din fundație (terasamente și teren natural) și
structura ruteră, cu scopul de a servi, în bune condiții și în siguranta, circulația ruteră.
Structuri rutere suple
Structurile rutere suple clasice au, în general, o îmbrăcăminte bituminoasă cu grosime redusă. Câteva
din concluziile materializate în urma observațiilor efectuate asupra unor astel de structuri rutere sunt
următoarele (experiența franceză):
- în peste 40 % din cazuri grosimea totală a straturilor rutere este de 40 ... 60 cm;
- suprafața îmbrăcăminti rutere prezintă deformații permanente (65 % din cazuri) și este fsurată (60 % din
cazuri), cu toate că în peste 50 % din cazuri, ultmul strat bituminous nu este mai vechi de 3 ... 5 ani.
74
Structuri rutere mixte
În cazul structurilor rutere mixte, se pot distnge două cazuri:
- structuri rutere mixte cu îmbrăcăminte subțire;
- structuri rutere mixte cu straturi bituminoase a căror grosime este mare H
MA/H SR>1/3, unde H
MA este grosimea straturilor bituminoase și HSR este grosimea totală structurii rutere).
Rolurile straturilor rutere
Principalele tpuri de straturi rutere care pot alcătui o structură ruteră se pot caracteriza prin anumite
partcularități care trebuie să le permită îndeplinirea rolurilor specifce.
Îmbrăcămintea ruteră este situată la partea superioară a structurii rutere și poate f alcătuită din
unul sau două straturi care suportă direct acțiunea trafcului ruter și a factorilor climaterici. Tipurile de
îmbrăcăminți rutere moderne sunt: îmbrăcăminți rutere bituminoase, îmbrăcăminți rutere din beton de
ciment și îmbrăcăminți rutere din piatră fasonată.
Îmbrăcămintea ruteră bituminoasă în două straturi este alcătuită din stratul de uzură și din stratul
de legătură; îmbrăcămintea ruteră din beton de ciment în două straturi are în alcătuire stratul de uzură și
stratul de rezistență; în ambele cazuri, dacă îmbrăcămintea este executată într-un singur strat, acesta va avea
caracteristcile stratului superior și se va numi strat de uzură, în general, îmbrăcămintea din beton de ciment
se execută într-un singur strat.
Stratul de uzură este stratul superior al structurii rutere, menit să reziste acțiunilor tangențiale date de
trafc și la acțiunea factorilor climaterici. Stratul de uzură trebuie să aibă în plus o rugozitate corespunzătoare,
să asigure o bună drenare a apelor din precipitații și să împiedice pătrunderea acestora în corpul drumului.
Stratul de legătură este stratul inferior al îmbrăcămintei bituminoase în două straturi, care face legătura
dintre stratul de uzură și stratul de bază sau stratul superior de fundație al structurii rutere. Principalele
roluri ale stratului de legătură sunt de a prelua o parte din eforturile unitare tangențiale și de a repartza pe
suprafețe mai mari eforturile unitare vertcale datorate trafcului.
Stratul de bază este situat între îmbrăcămintea bituminoasă și stratul (straturile) de fundație. Acesta
are rolul de a prelua încărcările date de trafc, în special eforturile unitare tangențiale și de întndere, și de
a repartza eforturile unitare vertcale pe suprafețe mai mari, predându-le apoi stratului inferior în limita
capacității portante a acestuia. Tipul classic de strat de bază, preferat, care îndeplinește aceste condiții, este
cel realizat din anrobate bituminoase.
Stratul (straturile) de fundație este situat între stratul de bază sau îmbrăcămintea ruteră și terenul de
fundare, având următoarele roluri:
- rol de rezistență: preia eforturile unitare vertcale de la stratul ruter superior, le repartzează pe
suprafețe mai mari și le transmite stratului imediat inferior sau terenului de fundare, în limita capacității
portante a acestora, în acest scop, straturile de fundație trebuie să fe alcătuite astel încât sarcinile statce
sau dinamice din trafc să fe preluate în așa măsură încât terenul de fundare să nu fe solicitat peste limitele
admisibile.
Straturile de fundație trebuie să aibă o rezistență stabilă și o grosime sufcientă pentru a repartza cât
mai uniform eforturile unitare vertcale, pe terenul de fundare.
Deformabilitatea acestor straturi trebuie să fe cât mai mică, cu atât mai mult cu cât straturile superioare
sunt mai subțiri și cu capacitate portantă mai redusă, în general, din acest punct de vedere, o compactare
ridicată a stratului de fundație este garanția unei bune comportări în exploatare a structurii rutere.
În cazul în care stratul superior de fundație îndeplinește și rolul stratului de bază, proiectarea și execuția
acestuia trebuie să se facă din materiale mai rezistente, deoarece primește și solicitările transmise prin
îmbrăcămintea ruteră (șocuri, vibrații, o parte din eforturile unitare tangențiale etc.). De aceea, se evită să
se folosească în stratul superior de fundație materiale pietroase din rocă slabă (calcare moi, șisturi și roci
alterabile etc:);
- rol drenant: asigură drenarea și evacuarea apelor infltrate în structura ruteră, împiedicând stagnarea
acestora la nivelul patului drumului. Acest rol este esențial pentru menținerea constantă a capacității portante
a structurii rutere. Prezența apei este deosebit de dăunătoare, ea provocând o reacție în lanț, ce conduce în
fnal la distrugerea structurii rutere;
- rol antcapilar: rupe ascensiunea capilară a apelor subterane. Acest rol este îndeplinit de straturi
rutere alcătuite din materiale granulare, având o grosime mai mare decât înălțimea ascensiunii capilare a
apelor subterane, amplasate pe terenul de fundare;
- rol antgel: împiedică pătrunderea înghețului până la nivelul pământului din patul drumului,
recomandându-se, în acest caz, folosirea în straturile de fundație a unor materiale negelive, cu o conductbilitate
termică redusa;
- rol antcontaminant (izolator): oprește pătrunderea argilei din terenul de fundare spre straturile
75
rutere superioare, de rezistență, ale structurii rutere. Cele mai frecvente cazuri de nereușită în exploatarea
straturilor de fundație se datoresc sensibilității la acțiunea apei a materialelor din care acestea sunt realizate
și contaminării straturilor rutere din materiale necoezive cu argila din patul drumului.
Dacă se exclude contactul cu apa al materialelor din patul drumului și din straturile rutere de fundație,
condițiile de rezistență sunt satsfăcătoare și se mențin corespunzătoare în majoritatea cazurilor, întrucât
eforturile unitare ce apar în straturile inferioare sunt relatv mici.
Dacă straturile de fundație nu pot realiza unul sau mai multe din rolurile: drenant, antcapilar, antgel
și antcontaminant, se impune realizarea, între patul drumului și primul strat de fundație, a unui strat de
protecție.
Straturile de protecție sunt așezate pe pământul din patul drumului, cu scopul de a feri structura ruteră
de unele efecte dăunătoare. Straturile de protecție pot avea rol drenant, antcapilar, antgel și antcontaminant,
în funcție de condițiile locale și de necesități.
Stratul drenant se execută din balast, în scopul colectării și evacuării apelor din precipitații, care pătrund
în straturile de fundație, în tmpul execuției sau ulterior, prin acostamente, fsuri, crăpături, rosturi etc. În
acest scop, se vor lua măsuri în vederea evacuării apelor din acest strat ruter în afara corpului drumului.
Grosimea stratului drenant este de min 10 cm după compactare. Acest strat ruter se ia în considerare la
calculul de dimensionare a structurilor rutere și grosimea lui se include în grosimea totală a structuriirutere,
pentru verifcarea acesteia la îngheț-dezgheț.
Stratul antcapilar se execută din balast cu o grosime de min 15 cm după compactare, find mai mare
decât înălțimea capilară maximă. Și acest strat de protecție se ia în considerare în calculele de dimensionare
și de verifcare la îngheț-dezgheț a structurii rutere.
Stratul antcontaminant (izolator) se execută din nisip sau din geotextle, atunci când nu se realizează
strat de formă sau atunci când straturile de fundație, respectve celelate straturi de protecție nu îndeplinesc și
acest rol. Grosimea stratului antcontaminant din nisip este de 7 cm după compactare și nu se ia în considerare
la dimensionarea structurii rutere și la verifcarea acesteia la îngheț-dezgheț. Stratul izolator din geotextle
poate îndeplini și rol drenant, cu condiția executării sale până la talazurile șanțurilor, caz în care cota sa va f
cu min 15 cm mai mare decât cota fundului dispozitvului de scurgere a apelor de suprafață.
Stratul antgel se execută din zgură expandată, clasa 900 ... 1200, sort 0-7, sau din zgură granulată de
furnal, clasa A, cu grosimea de min 12 cm după compactare. Acest strat de protecție nu se ia în considerare
la dimensionarea structurii rutere, dar se include în grosimea totală a structurii rutere pentru efectuarea
verifcării acesteia la îngheț-dezgheț.
11.1. Elemente geometrice ale stratului suport
Verifcarea elementelor geometrice include si îndeplinirea conditilor de calitate pentru stratul suport
si fundate, înainte de asternerea mixturilor asfaltce, în conformitate cu prevederile STAS 6400.
Grosimea straturilor va f prevãzutã în proflul transversal tp din proiect.
Verifcarea grosimii îmbrãcãminti se face în functe de datele înscrise în buletnele de analizã întocmite
pe baza încercãrii probelor din îmbrãcãmintea gata executatã, iar la aprecierea comisiei de
recepte prin maximum douã sondaje pe km, efectuate la 1 m de marginea îmbrãcãminti.
În cazul unei reabilitări, adâncimea până la care se frezează sau se scarifcă îmbrăcămintea ruteră
bituminoasă este limitată de alcătuirea structurii rutere și de capacitatea mașinii de reciclare. Lățimea
îmbrăcăminții rutere bituminoase după reciclare se menține de regulă egală cu cea a îmbrăcăminții
existente înainte de reciclare și trebuie să corespundă prevederilor STAS 2900. Proflul transversal în aliniament
se execută sub formă de acoperiș cu două pante egale, conform SR 174-2. În curbe și în zonele aferente de
amenajare proflul transversal se execută în conformitate cu STAS 863/1.
Declivitățile maxime admise pentru proflul longitudinal sunt în funcție de tpul stratului de acoperire,
conform SR 174- 1 sau Normatv AND, indicatv 523.
La cotele proflului longitudinal se admite o abatere locală de ±20 mm, cu condiția respectării pasului
de proiectare adoptat.
Materiale utlizate
Agregatele naturale care se utlizează sunt:
a) agregate naturale de aport;
b) agregate naturale rezultate din mixtura asfaltcă existentă.
Agregatele naturale de aport sunt de regulă cribluri sort 4-8, 8-16, 16-25, conform SR 667, sau pietriș
concasat sort 4-8, 8-16, 16-25, conform SR 662, în funcție de tpul mixturii asfaltce reciclate și de clasa tehnică
a drumului sau de categoria tehnică a străzii.
Liantul bituminos din mixtură asfaltcă reciclată este alcătuit din:
a) bitumul existent în îmbrăcămintea ruteră;
76
b) bitumul de aport.
Tipul de bitum de aport se alege în funcție de gradul de îmbătrânire a bitumului existent în îmbrăcămintea
ruteră bituminoasă și de zona climatcă, conform art. 25, și poate f:
a) tp D 60/80, D 50/70, D 80/100, D 70/100 sau D 100/120, conform SR 754 și Normatv AND, indicatv 537;
b) bitum modifcat cu polimeri, pentru lucrări speciale și la solicitarea benefciarului.
Pentru îmbunătățirea proprietăților fzico-chimice ale bitumului existent în mixtura frezată se poate
utliza un produs de regenerare. Produsul respectv trebuie să fe agrementat tehnic și să îndeplinească
următoarele condiții principale: să fe compatbil cu bitumul, să amelioreze compoziția amestecului dintre
bitumul de aport și cel existent din mixtură prin compensarea fracțiunilor defcitare (aromatce și rășini)
și să nu afecteze celelalte caracteristci ale acestuia (adezivitate, susceptbilitate la îmbătrânire, coeziune,
stabilitate și susceptbilitate termică etc.). Tipul de regenerator și procentul de adaos se aleg în funcție de
gradul de îmbătrânire a bitumului existent în mixtura frezată, de către un laborator de specialitate proflele
MD și D autorizat.
Bitumul de aport, utlizat ca atare sau cu adaos de regenerator, trebuie să prezinte o adezivitate
corespunzătoare față de agregatele de aport utlizate (minimum 80% în cazul criblurilor și minimum 75% în
cazul pietrișului). În caz contrar se vor utlize aditvi pentru ameliorarea adezivității. Adezivitatea se determină
conform STAS 19969/3 în cazul criblurilor și conform STAS 10969/1 - metoda dinamică, în cazul pietrișului.
Mixtura asfaltcă frezată sau scarifcată trebuie să conțină granule cu dimensiunea de maximum 31
mm, iar punctul de înmuiere IB a bitumului conținut nu trebuie să depășească 80o C. În cazul în care punctul
de înmuiere IB depășește 80oC, mixtura asfaltcă existentă se poate reutliza ca agregat natural.
Amorsarea stratului suport în cazul frezării la rece se efectuează cu emulsie bituminoasă catonică cu
rupere rapidă, conform STAS 8877 sau Normatv AND, indicatv 552.
11.2. Pregătrea stratului suport.
Înainte de asternerea mixturii, stratul suport trebuie bine curățat. Materialele neaderente, praful și
orice poate afecta legătura între stratul suport si îmbrăcămintea bituminoasă trebuie îndepărtat.
În cazul stratului suport din macadam, acesta se curătă și se mătură, urmărindu-se degajarea pietrelor de
surplusul agregatelor de colmatare.În cazurile în care straturile suport au un profl transversal necorespunzator
sau denivelari, se vor lua masuri de rectfcare a acestora.
După curătare se vor verifca, cotele stratului suport, care trebuie să fe conform proiectului de execuție.
În cazul în care stratul suport este consttuit din îmbrăcăminți existente, aducerea acestuia la cotele prevăzute
în proiectul de execuție se realizează, după caz, fe prin aplicarea unui strat de egalizare din mixtură asfaltcă,
fe prin frezare, conform prevederilor din proiectul de execuție.
Compactarea si umiditatea trebuie să fe uniformă pe toată suprafața stratului suport.
Suprafata stratului suport, pe care se asterne stratul de baza trebuie sa fe uscata. Pe stratul suport,
înaintea executãrii mixturilor, se va asterne stratul antfsurã din material geosintetc.
11.3. Aplicarea stratului de amorsare
Amorsarea stratului suport se va face cu un dispozitv special, care poate regla canttatea de liant pe
metru pătrat în funcție de natura stratului suport.
La executarea îmbracaminților bituminoase se vor amorsa rosturile de lucru si stratul suport cu o
emulsie de bitum catonica cu rupere rapida. Stratul suport se va amorsa obligatoriu în urmatoarele cazuri:
• strat de bazã din mixturã bituminoasã pe strat suport din beton de ciment sau fundate pe piatrã
spartã
• strat de legatura pe stratul de baza din mixtura bituminoasa
• strat de uzura pe strat de legatura cand stratul de uzura se executa la interval mai mare de trei zile de
la executa stratului de legatura.
Dupa amorsare se asteapta tmpul necesar pentru ruperea emulsiei catonice si pentru evaporarea
solventului. In functe de compacttatea stratului suport se va folosi un amorsaj cu 0,3-0,5 kg./mp bitum pur.
Caracteristcile emulsiei trebuie sa fe de asa natura încat ruperea sa fe efectva înaintea asternerii
mixturii bituminoase. Liantul trebuie sa fe compatbil cu cel utlizat la folosirea mixturii bituminoase.
Amorsarea se face în fata fnisorului la o distanta maximala de 100 m de fnisor.
La îmbrăcămințile bituminoase executate pe strat suport de beton de ciment sau macadam
cimentat, când grosimea totală a straturilor rutere din mixturi asfaltce este mai mică de 15 cm, rosturile se
acoperă pe o lățime de minimum 50 cm cu geosintetce sau alte materiale agrementate tehnic. În cazul în
care stratul suport de beton de ciment prezintă fsuri sau crăpături se recomandă acoperirea totală a zonei
respectve cu straturi bituminoase, armate cu geosintetce.
Materialele geosintetce se aplică pe un strat nou de mixtură asfaltcă în grosime de minimum 2 cm.
Punerea în lucru a geogrilelor și/sau a materialelor geotextle combinate se va face conform prevederilor.
77
Aşternerea mixturii.
Punerea în opera a mixturilor asfaltce va trebui sa fe efectuata cu ajutorul unui fnisor capabil de
a le repartza fara sa produca segregarea lor, respectnd proflele si grosimile fxate pin caietul de sarcini.
Mixtura asfaltcă trebuie asternuta contnuu, în mod uniform atat din punct de vedere al grosimii, cat si cel al
afanarii. Asternerea se va face pe întreaga latme a caii de rulare iar atunci cand acest lucru nu este posibil,
antreprenorul propune dirigintelui latmea benzilor de asternere si pozita rosturilor longitudinale.
Asternerea mixturilor bituminoase se face în anotmpul calduros la temperaturi peste +10°C, în perioada
marte-octombrie, în conditi de vreme uscata, în conformitate cu prevederile SR 174-1:2002. Executa trebuie
întrerupta pe tmp de ploaie.
78
Temperaturile mixturilor asfaltce trebuie sã aibã la asternere si la compactare, urmãtoarele valori, la
liantul D56/80 :
Stratul Asternere Compactare
Î n c e p u t Sfârsit
Strat bazã 140oC 130 oC 100 oC
Îmbrãcãminte 150 oC 140 oC 110 oC
Măsurarea temperaturii va f efectuată din masa mixturii în buncărul fnisorului.
Temperatura se va fxa defnitv în tmpul stabilirii modului de compactare pentru a se obtne
compacttatea optmă. Mixturile bituminoase ale căror temperatură este sub cea prevăzută în table, vor f
refuzate. Aceste mixturi se vor executa numai în santer.
Punerea în operă a mixturilor asfaltce se face pentru:
• stratul de uzură într-o singură asternere
• stratul de legătură dintr-o singură asternere
• stratul de bază într-una sau mai multe asterneri succesive, functe de grosimea stratului si de utlajele
folosite.
Mixtura asfaltcă trebuie așternută contnuu în mod uniform, atât din punct de vedere al grosimii, cât si
cel al afânării, dar numai după așternerea materialului geosintetc. Așternerea se va face pe întreaga lățime a
căii de rulare. Atunci când acest lucru nu este posibil, antreprenorul va propune dirigintelui de santer lățimea
benzilor de așternere și poziția rosturilor longitudinale.
Grosimea maximală a materialelor răspândite printr-o singură trecere este fxată de consultant la
propunerea antreprenorului. Viteza de așternere cu fnisorul trebuie să fe adaptată la cadenta de sosire a
mixturilor de la stație, si cât se poate de constantă ca să se evite total opririle.
Antreprenorul trebuie să dispună de un lucrător califcat pentru a corecta imediat după așternere si
înainte de orice compactare denivelările fagrante cu ajutorul unui suport de material proaspăt, depus cu grijă
în fața lopeții. În buncărul utlajului de așternere trebuie să existe în permanență sufcientă mixtură pentru a
se evita o răspândire neuniformă a materialului.
79
Rosturi longitudinale si transversale
Rosturile longitudinale și transversale trebuie să fe foarte regulate si etanșe.
Rostul longitudinal al unui strat nu va trebui niciodată să se găsească suprapus rostului longitudinal al stratului
imediat inferior, indiferent dacă acesta din urmă este în stratul de legătură sau în stratul de bază, realizat
din mixtura asfaltcă sau dintr-un material tratat cu liant hidraulic. Un decalaj minim de ordinul a 20 cm este
necesar totodată să nu se găsească în urma roților. Rosturile separând mixturile bituminoase răspândite de la
o zi la alta, trebuia să fe realizate în asa fel încât să asigure o tranzite perfectă si contnuă între suprafețele
vechi si cele noi. Rosturile transversale ale diferitelor straturi vor f decalate cu cel puțin un metru. Marginea
benzii vechi va f decupată pe întreaga sa lățime, eliminând o lungime de bandă de circa 50 cm. Suprafața
proaspăt creată prin decupare, va f badijonată cu emulsie de bitum exact înainte de realizarea benzii noi.
11.4. Verifcarea calității pregătrii stratului suport
Controlul nivelmentului
Verifcarea cotelor este făcută pe suprafețe corespunzătoare fecărei zile de lucru, în ax și la margine
(între 0,2 si 0,3 m de la marginea stratului) ca și în fecare dintre proflele transversale ale proiectului, eventual
și în toate celelalte puncte fxate de consultant.
Planeitatea în profl longitudinal se determină fe prin măsurarea indicelui de planeitate IRI, fe prin
măsurarea denivelărilor sub dreptarul de 3 m.
Uniformitatea suprafeței de rulare în profl longitudinal se verifcă în axă la drumuri și în axă și la rigole
la străzi.
Toleranțele în raport cu cotele prescrise sunt :±2,5 cm pentru stratul de bază și ±1,5 cm pentru stratul
de uzură. Dacă toleranțele sunt respectate în 95% din punctele controlate, cotele realizate sunt considerate
convenabile.
Controlul denivelărilor
Controlul denivelărilor este efectuat aplicând pe suprafața fecărui strat:
• în sens longitudinal o riglă de 3 m lungime
• în sens transversal o riglă de 3 m lungime când drumul este cu o pantă plană
Controlul longitudinal va f efectuat prin trecerea riglei în axul fecărei benzi de așternere, în dreptul
fecărei secțiuni transversale proiectate sau în oricare din locurile indicate de consultant.
Controlul transversal va putea f efectuat în orice profl transversal proiectat sau în pozițiile indicate
de consultant. Denivelarea maximă măsurată nu va trebui în nici un caz să depășească valorile indicate.
Consultantul va solicita evaluarea denivelărilor după caz, cu echipamente specifce (APL, BUMPINTEGRATOR,
80
etc.)
Rugozitatea stratului de uzură va f determinată prin măsurători cu pendulul SRT si vor f respectate
valorile minime prevăzute în STAS 8849/83, sau prin metoda înălțimii de nisip.
Determinarea caracteristcilor suprafeței îmbrăcămintei se efectuează în termen de o lună de la execuția
acestora, înainte de data recepției la terminarea lucrărilor.
11.5. Corecțiile abaterilelor de formă ale stratului suport
Abaterile limită locale admise în minus față de grosimea prevăzută în proiect pot f de maximum 10%.
Abaterile în plus nu consttuie motv de respingere a lucrării, cu condiția respectării prescripțiilor privind
gradul de compactare și uniformitatea stratului.
Abaterile limită locale admise la lățimea îmbrăcăminților drumurilor pot f cuprinse în intervalul ±50 mm.
Abaterile limită admise la panta proflului transversal pot f cuprinse în intervalul ±5 mm/m pentru
drumuri și în intervalul ±2,5 mm/m pentru străzi cu două benzi pe sens.
Abaterile limită locale la cotele proflului longitudinal sunt de +5 mm, față de cotele proflului proiectat
și cu condiția respectării pasului de proiectare prevăzut.
Materialul de corecție este de tpul și calitatea adecvate caracteristcilor stratului suport.Se va verifca
funcționarea corectă a dispozitvelor de cântărire sau dozare la începutul fecărei zile de lucru.
Corecțiile elementelor geometrice ale stratului suport sunt executate corect, în plan orizontal și vertcal.
Suprafața stratului se controlează în permanentă, iar micile denivelări care apar pe suprafața îmbrăcăminții
vor f corectate după prima trecere a rulourilor compactoare pe toată lățimea benzii. În cazul instalațiilor în
fux contnuu, corecția de umiditate, respectv corelarea canttății de agregat natural total cu canttatea de
bitum introdusă în uscător-malaxor se face automat, pe computer.
Antreprenorul trebuie să dispună de un personal califcat pentru a corecta eventualele denivelări,
imediat după așternere, cu ajutorul unui aport de material proaspăt depus înainte de compactare.
Zonele care se stabilesc pentru prelevarea probelor sunt alese astel încât ele să prezinte cât mai corect
aspectul calitatv al îmbrăcăminții executate.
Corecțiile stratului suport se realizează cu respectarea procedurilor de lucru specifce.
81
Bibliografe:
• CAIET DE SARCINI FURNIZARE MIXTURĂ ASFALTICĂ PENTRU REPARAŢII ÎMBRĂCĂMINŢI
RUTIERE
• Ordinul directorului general al A.N.D. Nr.47 Din 03. 05. 1999
• Caiet de sarcini pentru imbracamint bituminoase cilindrate executate la cald
• Universitatea din Piteşt-Facultatea de Mecanica si Tehnologie-Proiect-Indrumator: conf.
dr. ing. Neagu Elena
• Universitatea Tehnica “Gh. Asachi” Iasi – Cursuri
• Sr 599-2004 Lucrari Drumuri. Tratamente Bituminoase
• Prescripții AND, indicatv: - 527-1997 “Instrucțiuni tehnice privind prepararea bitumului
modifcat și a emulsiilor bituminoase cu adaos de polimeri”
• 547-1999”Normatv pentru prevenirea și remedierea defecțiunilor la îmbrăcămințile
rutere moderne”.
• 549-1999”Normatv privind execuția îmbrăcăminților bituminoase cilindrate lacald
realizate cu bitum modifcat cu polimeri”
• 550-1999”Normatv pentru dimensionarea straturilor bituminoase de ranforsarea
sistemelor rutere suple și semirigide”.
• 553-1999”Normatv privind execuția îmbrăcăminților bituminoase cilindrate
lacaldrealizate din mixturi asfaltce cu bitum aditvat”
• Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați, 1994;
• Ruban, M. Controlul calității drumurilor. Editura școlii naționale “Ponts et chaussees”,
Paris, 1997;
• Specifcație tehnică privind apttudini de utlizare a stațiilor de mixture asfaltce,
ICECONSA, 1997;
• STAS 42-68 -”Bitumuri. Determinarea penetrației”.
• STAS 539-79 “Filer de calcar, fler de cretă și fler de var stns în pulbere”.
• STAS 662-87 “Lucrări de drumuri. Agregate naturale de balasteră”.
• SR 667:1997 “Agregate naturale și piatra prelucrată pentru drumuri. Condiții tehnice
generale de calitate”.
• STAS 730-89 “Agregate naturale pentru lucrări de căi ferate și drumuri. Metode de
încercare”.
• SR 754:1999 “Bitum neparafnos pentru drumuri”.
• STAS 4606-80 “Agregate naturale grele pentru betoane și mortare cu lianți naturali.
Metode de încercare”.
• STAS 1338/2-87 “Lucrări de drumuri. Mixturi asfaltce și îmbrăcăminți bituminoase
executate la cald. Metode de determinare și încercare”.
• STAS 1338/3-84 “Lucrări de drumuri. Mixturi asfaltce și îmbrăcăminți bituminoase
executate
la cald. Tipare și accesorii metalice pentru confecționarea și decofrarea epruvetelor”.
• STAS 7970-76 “Lucrări de drumuri. Stratul de bază din mixturi asfaltce cilindrate
executate la cald”.
82
• 539-1998 “Instrucțiuni tehnice pentru realizarea mixturilor bituminoasestabilizate cu fbre de celuloză
destnate execuției îmbrăcăminților asfaltcerutere.
• Normatv din 16/03/2004 privind reciclarea la cald a îmbracamintlor rutere
• bituminoase, indicatv NE-026-2004
• CAIET DE SARCINI GENERAL COMUN-LUCRÃRILOR DE DRUMURI - ÎMBRÃCÃMINTI RUTIERE
BITUMINOASE CILINDRATE, EXECUTATE LA CALD
• EXECUTAREA LUCRARILOR DE COVOARE ASFALTICE
• Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați, 1994;
• SR 174-1:1997 “Îmbrăcăminți bituminoase cilindrate executate la cald. Condiții tehnice de calitate”.
• SR 174-2:1997 “Îmbrăcăminți bituminoase cilindrate executate la cald. mCondiții tehnice pentru
prepararea și punerea în operă a mixturilor asfaltce și recepția îmbrăcăminților executate”.
• STAS 6400-80 “Lucrări de drumuri. Stratul de bază și de fundație. Condiții tehnice generale de
calitate”.
• STAS 8849-83 “Lucrări de drumuri. Rugozitatea suprafeței stratului de rulare. Metode de măsurare”.
• 547-1999”Normatv pentru prevenirea și remedierea defecțiunilor la îmbrăcămințile rutere
moderne”
83
84
„S.C. CONEST S.A. respecta prevederile legislatiei in vigoare cu privire la
egalitatea de sanse si tratament intre barbati si femei in domeniul ocuparii si al
muncii, precum si egalitatea de sanse si nediscriminarea, si nu realizeaza nici o
deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate,
etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala,
varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la
o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu ce are ca scop sau efect
restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de
egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor
recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in
orice alt domeniu al vietii publice.”
Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
cofinanţat din Fondul Social European
Axa prioritară 5. Promovarea măsurilor active de ocupare
Domeniul major de intervenţie 5.1 „Dezvoltarea şi implementarea măsurilor
active de ocupare”
Titlul proiectului: Măsuri active pentru ocuparea persoanelor fără loc de
muncă din municipiul Iaşi în sectorul contrucţiilor – CONFORM
Număr de identificare al contractului: POSDRU/99/5.1/G/77079
Titlul proiectului: Măsuri active pentru ocuparea persoanelor fără loc de muncă
din municipiul Iaşi în sectorul construcţiilor - CONFORM
Editorul materialului: CONEST Iaşi
Data publicării: 05.03.2012
„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a
Guvernului României”

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful