You are on page 1of 57

Dreptul afacerilor – (prof.

Butnaru) __
Bibliografie:
• M. Harbada – Elemente de drept..., Ed. Gh. Zane
• Stanciu Carpenaru – Drept comercial, Ed. Al B, 2000
• Doru Clocotici – Dreptul comercial al afacerilor, Ed. Fundatia Romania de maine,
Bucuresti, 1998
________________________________________________________________________________

Notiunea de drept al afacerilor
Prin drept se intelege totalitatea normelor juridice care alcatuiesc un sistem unitar in fiecare stat,
avand ca finalitate organizarea in cadrul unei anumite comunitati statale a vietii si activitatii
persoanelor fizice si juridice cat si activitatea autoritatii statului. Dr. civil, ca ramura a dreptului
reglementeaza raporturile patrimoniale si nepatrimoniale dintre persoanele fizice si cele juridice,
constituind dreptul comun cu generala aplicare tuturor activitatilor civile. Dr. afacerilor
reglementeaza intr-un mod distinct raporturile juridice de comert si le separa de relatiile juridice
specifice dr. civil, conform unor exigente derogatorii (cum ar fi protectia comerciantului, protectia
consumatorului sau creditul). Totalitatea operatiunilor comerciale, financiare si industriale
reglementate de normele dr. af. sunt in esenta afaceri. Prin afacere se intelege o activitate
profesionala in domeniul comercial, industrial sau financiar. Afacerile constituie ob. de activitate al
comerciantilor. Am putea spune ca dr. af. constituie o adevarata tehnica a gestionarii si organizarii
rel. economice. Indiscutabil lumea afacerilor se subordoneaza vietii sociale.

Obiectul dreptului afacerilor
In raport cu sistemul adoptat de Codul comercial român se considera ca dr. af. este un drept obiectiv
in situatia in care este format din fapte si acte de comert, fara a se tine cont de calitatea persoanelor,
sau este considerat un drept subiectiv cand se au in vedere subiectii de drept carora li se aplica
normele dr. af. si care nu pot fi decat comerciantii. Codul comercial român care a fost creat in 1887
are la baza sistemul obiectiv.
Ob. dr. af. in constituie normele juridice referitoare la faptele de comert si la comercianti. Putem
defini dr. af. ca fiind totalitatea norm. jur. care se aplica raporturilor jur. considerate de lege ca fapte
de comert precum si acelor la care participa pers. care au calitatea de comerciant. Subiectele dr. af.
pot fi atat pers. fizice cat si cele jur. care indeplinesc conditia de a fi comercianti si au in obiectul lor
de activitate efectuarea de acte si fapte de comert. Comerciantii sunt acele pers. care
indeplinesc/savarsesc acte obiective de comert cu titlu profesional si in nume propriu.

1
Scurt istoric o evolutiei dr. af. in România
La inceput comertul a fost reglementat de asa-numitul obicei al pamantului (cutuma). Au existat
insa si norme de origine straina datorita legaturilor inevitabile cu persoane care faceau comert din
alte locuri (ex: geto-dacii si negustorii eleni). Prima reglementare scrisa (disparuta) a fost Pravila
(=lege) lui Alexandru cel Bun. Ulterior au aparut alte doua pravile: Pravila lui Vasile Lupu (in
Moldova, 1646) iar in Muntenia Pravila cea Mare a lui Matei Basarab (1652). In aceste ultime
doua legi erau prevazute rap. de schimb, clauzele sau prevederile contractelor precum si obligatiile
partilor. Aceste doua pravile sunt inlaturate in timpul domniilor fanariote. In anul 1814 in Muntenia
apare Codul juristului Andronache Donici in care intalnim norme privind af. comerciale si
falimentul. Ulterior, in Codul lui Caragea (1817) apar primele norme privind dreptul afacerilor si la
fel si in Codul lui Callimachi (1816-1817). Acesta din urma includea si reguli de contabilitate.
Regulamentele Organice apar in 1831. Ele fac referire la normele de comert precum si la infiintarea
tribunalelor comerciale. Aceste reguli prevad ca judecatoriile „decid dupa firea pricinii (ob. pricinii)
si nu dupa meseria partilor din procese”. In 1887 apare Codul comercial român, fiind elaborat de 5
juristi de renume si inspirat din Codul comercial italian care aparuse in 1882. Pana in prezent, acest
cod comercial a suferit mai multe modificari intre 1895-1999. Dupa anul 1945, Codul comercial
român nu s-a mai aplicat raporturilor jur. comer. interne ci numai celor de comert exterior, insa cu
importante restrictii. Dupa dec. ’89, Codul comercial român a redevenit regulament de esenta/de
baza a activitatii comerciale organizate acum pe principiile proprietatii private, libertatii
comerciale si a concurentei loiale. Prima reglementare post-decembrista a fost decretul lege
54/1990 referitor la organizarea si desfasurarea activit. ec. pe baza liberei initiative.

Influenta dreptului strain asupra dr. af.
Dr. af. a fost influentat in mare masura de dr. italian si dr. francez de unde au fost imprumutate
unele importante institutii precum: libertatea constituirii soc. com. pe actiuni, a celor in nume
colectiv si a soc. in comandita simpla. Din mediul german au fost preluate norme privind registrul
comertului si norme privind soc. cu respundere limitata. Din conventiile internationale au rezultat
norme privind cambia si cecul (1934), apoi norme privind transporturile aeriene (1953) si norme
privind brevete de inventii (1964, 1991)
Dr. af. la noi a fost influientat si de dr. american, in ceea ce priveste tehnicile moderne de banca,
contractul de leasing si contractul de franciza.
Dr. af. a mai fost influientat si de dr. comunitar, in ceea ce priveste soc. com.

2
Izvoarele dr. af.
Prin izv. acestui drept intelegem formele de exprimare a norm. jur. ref. la comert, care sunt
determinate de modul de edictare/elaborare sau sanctionare de catre stat. Ac. izv. se impart in doua
categorii: izvoare legislative si izvoare interpretative.

Izvoarele legislative sunt:
1. Legea
2. Cutuma – uzanta comerciala
3. Conventiile internationale
1. Legea – regula scrisa si obligatorie elaborata de autoritatea legislativa si generala in aplicarea ei.
Izv. primar il constituie legea fundamentala a tarii – Constitutia. Aceasta consacra principiile
fundamentale care guverneaza desfasurarea activitatii ec. In legea fundamentala se prevede ca in
tara noastra exista ec. de piata si ca statul are obligatia sa asigure libertatea comertului, protectia
concurentei loiale, crearea cadrului favorabil valorificarii factorilor de productie precum si
protejarea intereselor natioanale in activitatea economica, financiara si valutara. Statul ocroteste
proprietatea sub cele doua forme ale sale (privata si publica). Tot in Constitutie se mai prevede ca
dr. de proprietate precum si creantele asupra statului sunt garantate.
Codul comercial român reprezinta actul normativ de baza intrucat reglementeaza rel. comer. in
general si anume faptele de comert, activitatea comerciantilor sau jurisdictia comerciala.
Legile comerciale speciale reglementeaza diferitele aspecte ale activit. de comrt (ex: decr. lege
54/1990, legea 15/1990 – referitoare la reorganizarea unitatilor ec. de stat ca regii autonome si soc.
com., legea 26/1990 – ref. la Registrul comertului, legea 31/1990 – ref. la soc. comerciale, legea
52/1994 – privind bursele de valori).
Codul civil si legislatia civila constituie izvoare subsidiare ale dr. af. spre deosebire de Codul
comercial si legile comerciale care constituie izvoare proncipale. Ca izv. subsidiar al dreptului,
Codul civil cuprinde dispozitii privind obligatiile precum si contractele (contractul de mandat sau
contractul de societate). O lege civila speciala o constituie decretul 31/1954 privind pers. fizice si
jur. care se aplica in ceea ce se refera la situatia comerciantilor.
2. Cutuma si uzanta comerciala – reguli de conduita gen. nascute din diferite practici folosite o per.
mare de timp si care au dabandit un caracter obligatoriu. Ac. cutume si uzante sarvesc la acoperirea
lacunelor din legislatia comerciala sau la completarea si interpretarea legii, mai ales in materia
contractelor sau alte acte jur. comerciale.
3. Conventiile internationale – principalul izvor de dr. com. international. Prin conventie
internationala se intelege o reuniune survenita intre doua sau mai multe state sau organisme
internationale pentru reglementarea anumitor aspecte mai deosebite.

3
− Tratatul de la Roma din 1957 ref. la Comunitatea Ec. Europeana
− Tratatul de la Maastricht din 1992 ref la Uniunea Europeana
− Conventia de la Berna din 1890 privind transportul pe calea ferata
− Conventia de la Varsovia sin 1929 privind transporturile aeriene
Exista si conventii care urmaresc uniformizarea legislatiei internationale cu legislatiei interne ale
statelor ratificatoare. (ex: Conv. internationala de la Geneva, 1930-1931 ref. la titlurile de credit sau
Conv. de la Berna din 1823 privind propr. industriala).
– Conv. Europeana a Drepturilor Omului. Chiar daca aceasta se refera la dr. pers. fizice, nu trebuie
sa se inteleaga ca nu ar influienta si viata afacerilor. Aici se prevede dr. oricarei pers. ca litigiul sau
sa fie judecat in mod echitabil, public si intr-un termen rezonabil de catre un tribunal impartial. In
protocolul aditional al Conv. Dr. Omului se prevede ca pers. fizice si jur. au dreptul sa actioneze in
fata instantelor straine pentru recuperarea unor creante.
Mai sunt de semnalat si o serie de org. internationale care au un rol si in viata internationala a af. De
exemplu Fondul Monetar International care are ob. de activitate asigurarea in domeniul monetar a
stabilitatii cursurilor de schimb intre valute si acordarea de ajutor de asistenta statelor semnatare
pentru depasirea si solutionarea dificultatilor rezultate din balantele de plata. Banca Internationala
pentru Reconstructie si Dezvoltare efect. operatii financiare pe un tr. lung, obiectul fiind
reconstructia si dezvoltarea statelor membre. Conferinta Natiunilor Unite pentru comert si
dezvoltare care a aprobat in anul 1982 un cod international de conduita pentru controlul practicilor
comerciale restrictive (se au in vedere politicile abuzive care rezulta din pozitia dominanta pe care o
are o soc. com. pe plan intern sau extern).

Izvoare interpretative
Exista doua tipuri de asemenea izvoare:
1. Jurisprudenta sau practica judiciara
2. Doctrina
1. Jurisprudenta constituie totalit. hot. jud. pronuntate de instantele de toate gradele. Aceste hotarari
interpreteaza legea pe care o aplica la cazuri concrete. De multe ori jurisprudenta constituie o sursa
pentru organele legiuitoare.
2. Doctrina in sens larg constituie ansamblul scrierilor care se publica in dif. materiale. In sens
restrans prin doctrina se intelege ansamblul conceptiilor si interpretarilor date de catre cadrele
didactice, avocati, magistrati (judecatori si procurori) sau alti juristi in dif. lucrari de specialitate.
Uneori, solutiile de doctrina sunt preluate de organele legislative si transpuse in acte normative.

4
Spiritul relementarii dr. af.
Aceasta ramura de dr. se adreseaza oamenilor de afaceri si cuprinde elemente de dr. privat, dr.
fiscal, dr. muncii si alte asemenea ramuri. Principalul nucleu al dr. afacerilor il constituie dr.
comercial. Spiritul dr. af. se refera la trei asprcte:
1. Autonomia de vointa
2. Aparenta si ordinea publica
3. Pricipiile dr. af.

1) Autonomia de vointa. In Codul Civil este prevazuta regula libertatii contractuale fundamentata pe
autonomia de vointa. In rel. comerciale oamenii de afaceri recurg la contracte tip si este f. important
ca in cazul interpretarii contractelor sa se stabileasca vointa declarata si nu vointa interna a partilor.
Reglementarea comerciala are in vedere realitatea obiectiva a unei operatiuni comerciale si nu
aspectele subiective care au generat acea operatiune. De aceea (materia noastra) s-a restrans.
Notiunea de buna credinta este importanta pt. a se diminua abuzurile in ceea ce priveste exercitarea
dr. contractuale. In consecinta, pt. protectia concurentei impotriva exceselor s-au extins masurile
inspirate sin respectul loialitatii contractuale in af. comerciale. Astfel, in legea 11/1991 privind
combaterea concurentei neloiale s-a consacrat indatorirea comerciantilor de a-si exercita obligatiile
cu buna credinta si conform uzantelor cinstite calificand actul de credinta neloiala ca fiind contrar
bunei credinte in activit. de comert.
2) Aparenta si ordinea publica. Ca urmare a recunoasterii unor efecte aparente ale actelor juridice
circulatia bunurilor si a drepturilor este mult usurata in activitatea de comert. Cu alte cuvinte,
reglementarea comerciala implica o recunoastere mai larga a efectelor aparentei decat in dreptul
civil. In dr. af. notiunea de ordine publica cuprinde domenii mai largi decat dr. civil. Ac. pentru ca
statul trebuie sa asigure o orientare corecta a activitatii comerciale in scopul ocrotirii intereselor
nationale si a protectiei consumatorilor. Prin dispozitii imperative ale legilor se stebilesc conditiile
pt. exercitareaunor profesii comrciale. Ca urmare. o serie de reguli de principiu privind productia si
vanzarea marfurilor sunt subordonate unor reguli comerciale de dr. public. Este institutionalizata si
interventia organelor/autoritatilor fiscale pt. perceperea de impozite.
Prin drept public intelegem ansamblul norm. jur. si a principiilor de dr. aplicabile raporturilor dintra
stat si cetateni sau raporturilor dintre organele statului.
Dreptul privat constituie totalitatea norm. de dr./jur. si a principiilor de dr. care se refera la relatiile
dintre pers. private din acelasi stat, individual sau in grup.
3) Principiile dr. af.
I. Principiul libertatii comertului – se refera la lib. de a revinde pt a castiga care este premiza
esentiala pt. normala desfasurare a circulatiei bunurilor si valorilor.

5
II. Principiul libertatii conventiilor – exprima regula cf. careia conventiile legale facute au
putere de lege intre partile contractante.
III. Principiul concurentei si a protectiei acesteia – exprima ideea ca starea de concurenta este
o lege a ec. de piata si un factor de prosperitate.

Faptele de comert
Ac. sunt fapte de natura jur. prin care se realiz. o interpunere in circulatia marfurilor efectuate cu
intentia de a se obtine un profit/castig. Faptele de comert sunt prevazute in art. 3 si 6 din Codul
Comercial. In doctrina jur. s-a propus o clasificare a acestor fapte de comert in 3 mari categorii:

1. Fapte de comert obiective

2. Fapte de comert subiective

3. Fapte de comert unilaterale / mixte

1) Faptele de comert obiective. Ac. sunt operatiunile jur. carora li s-a dat ac. calificare pentru
functia lor economica si pentru ratiuni de ordine publica. Comercialitatea acestor fapte rezulta chiar
din lege (art. 3). Cu alte cuvinte, exercitiul profesional al oricaruia din actele de comert confera
calitatea de comerciant.
Clasificarea actelor de comert obiective:
(a) Fapte de interpunere in schimbul sau circulatia marfurilor
(b) Intreprinderile
(c) Fapte de comert conexe cu cele din primele doua categorii
(a) In aceasta categ. intalnim doua institutii:
• cumpararea si vanzarea comerciala
• operatiunile de banca si de schimb
• Cumpararea si vanzarea implica cele doua in mod
concomitent. Scopul este transmiterea proprietatii unui bun. Conditiile
comercialitatii sunt:
1. Existenta unei cumparari
2. Vanzarea-cumpararea are ca obiect bunuri mobile
3. Intentia de vanzare sau inchiriere
1. Existenta unei cumparari. Pt. a fi act obiectiv de comert cumpararea trebuie sa indeplinrasca
elementele cerute de Codul Comercial pt. a fi calificat ca atare. Achizitionarea bunului are ca scop
vinderea lui mai departe

6
2. Vanzarea-cumpararea comerciala se refera doar la bunuri mobile. Este vorba de bunuri
mobile corporale (producte sau marfuri) sau necorporale/incorporale (titluri de credit, valori
mobiliare sau creante). Sunt excluse bunurile imobile. Productele constituie: produse naturale ale
pamantului care se obtin prin cultura sau exploatare directa precum: cereale, lemne sau produse
animaliere. Prin marfuri intelegem produse ale muncii care rezista primei intrebuintari (mobilier sau
autotorisme). Titlurile de credit sunt inscrisuri pe baza carora titularii lor au calitatea sa-si exercite
dr. specificate in continutul lor. In aceasta categ. intalnim actiunile, obligatiunile, cambia, cecul si
biletul la ordin. Mai pot face obiectul unei vanz. comerciale si alte buniri (ex.: o bibliotaca, fondul
de comert, sau bunuri care se refera la dr. private sau exclusive precum brevete de inventie,
clientela sau marcile de fabrica). Operatiunile asupra bunurilor imobile nu sunt comerciale,
indiferent daca este vorba de vanzare sau de schimb. Aceste operatiuni sunt de natura civila.
3. Exista trei conditii:
a. Intentia trebuie sa existe la data cumpararii
b. Intentia trebuie sa fie manifestata in mod expres de catre cumparator
c. Intentia de revanzare / inchiriere trebuie sa se refere la bunul cumparat si sa fie
inspirata din dorinta de a realiza un beneficiu
a. Numai cumpararea bunurilor cu intentia de revanzare / inchiriere constituie un act de comert.
Daca o asemenea intentie nu exista cumpararea nu este comerciala, ci este de natura civila. Prin
urmare este esential scopul in care se face cumpararea. Intentia de a revinde, chiar in momentul
actului de cumparare, este suficienta, indiferent daca actiunea se realizeaza sau nu din diferite
motive (marfuri demodate sau vandute in pieredere).
b. Aceasta intentie trebuie se fie cunoscuta de catre partile contractante. Daca intentia nu este
cunoscuta de contractant actul care se incheie nu este comercial. Intentia de revazare poate sa
rezulte din continutul actului sau poate fi si implicita, adica sa rezulte din anumite imprejurari
precum cantitatea mare de produse sau de marfuri cumparate.
c. Nu este necesar ca prin vanzarea sa se primeasca dreptul de proprietate asupre bunului/marfii
respectiv(e). Este necesar sa se instraineza folosinta acelui bun. Pentru a fi in prezenta unei vanzari-
cumparari comerciale nu se cere ca bunul cumparat sa fie revandut in forma sa initiala. Bunul poate
fi revandut si dupa ce a suferit o serie de transformari.
• Operatiunile de banca sunt operatii complexe care la randul lor
se descompun in diferite operatii simple asupra valorii monetare a creditelor si a
titlurilor negociabile. Operatiunile de banca constau in depozite de titluri sau
valori, efectuarea de plati, acordarea de credite, operatiuni de scont, operatiuni de
cont curent, operatiuni de finantare, etc. Activit. bancare sunt supuse avizarii
bancii nationale a tarii. Operatiunile de schimb privesc comertul monedei metalice

7
sau de hartie. Ele cuprind acte de schimb de moneda sau bilete de banca nationale
sau straine precum si operatii privind transmiterea sau primirea de fonduri prin
cambii sau alte titluri de credit, evitand astfel transferul prin numerar.
(b) Codul comercial a enumerat doar o serie de varietati de intreprinderi specifice perioadei in care
a fost adoptat. Codul comercial nu defineste notiunea de intreprindere. Doctrina jur. insa s-a
preocupat de o definitie a acestei si in consecinta putem spune ca: intreprinderea este o forma de
org. a unei activit. ec. autonoma patrimonial si autorizata cf. legilor in vigoare sa faca acte si fapte
de comert in scopul obtinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale si de prestari de servicii,
din vanzarea acestora pe piata in conditiile de concurenta.
Intreprinderea are 4 caracteristici:
1. organizatie autonoma cu ajutorul factorilor economici de productie
2. coordonarea intregii activitati de catre un intreprinzator care isi asuma si riscul respectiv
3. scopul activitatii este producerea de bunuri si prestera de servicii destinate schimbului in vederea
obtinerii unui castig
4. existenta unui patrimoniu comercial al intreprinderii
Clasificarea intreprinderilor:
I) Dupa nr. salariatilor
II) Dupa ob. de activitate
I) Cf. legii 133/999 intreprinderile se impart in 4 categ:
A. Microintreprinderi (→9 salariati)
B. Intreprinderi mici (10→49 salariati)
C. Intreprinderi mijlocii (50→249 salariati)
D. Intreprinderi mari (250→ salariati)
II) Dupa acest criteriu intreprinderile se impart in doua categorii:
A. Intreprinderi de productie industriala
B. Intreprinderi de prestari servicii
Din prima categorie fac parte intreprinderile de constructii si intreprinderile de fabrica, manufactura
si imprimerie. Din a doua categorie fac parte intreprinderile de furnituri, intreprinderile de
spectacole publice, intreprinderile de comision, agentii si oficii de afaceri, intreprinderi de editura,
librarii si obiecte de arta, intreprinderile de transport de persoane sau de lucruri, intreprinderile de
asigurari si intreprinderile de depozit din docuri si antrepozite (docuri = magaziile din porturi care
servesc la depoziterea marfurilor; antrepozite = locurile aprobate de autoritatea vamala, aflate sub
controlul acestora in care marfurile se pot depozita.)
(c) Fapte de comert conexe sau accesorii – operatiunile juridice cu caracter civil care dobandesc
comercialitate datorita stransei legaturi cu operatiunile considerate de lege ca fiind fapte de comert.

8
Asadar, aceste acte sunt pur civile dar devin comerciale datorita raportului lor cu faptele de comert
principale. Din aceasta categorie fac parte contractele de raport asupra titlurilor de credit,
cumpararile sau vanzarile de parti sociale sau actiuni ale soc. comerciale, operatiunile de mijlocire
in afaceri, cambia sau ordinile in producte sau marfuri, operatiunile referitoare la navigatie,
depozitele pt. cauza de comert, contul curent si cecul, contractele de mandat, comision si
consignatie precum si contractele de gaj si fidejusiune (garantie)
2) Fapte de comert subiective – constituie acele fapte care dobandesc caracter comercial datorita
calitatii de comerciant a persoanei care le savarseste/indeplineste. Reglementarea de catre lege a
acestui gen de fapte exprima necesitetea cuprinderii in dr. af. a tuturor operatiunilor savarsite de
catre un comerciant in aceasta calitate, inclusiv a operatiunilor care nu sunt prevazute in art. 3 din
Codul comercial (care se refera la fapte de nat. obiectiva). Art. 4 din Codul comercial instituie o
prezumtie de comercialitate pentru toate obligatiile comerciale. Prin urmare vor fi comerciale nu
numai obligatiile contractuale dar si cele care se nasc din cvasicontracte (imbogatirea fara justa
cauza, gestiunea de afaceri sau plata nedatorata), dindelicte (concurenta neloiala) sau obligatiile
care apar din cvasidelicte (raspunderea pentru faptele prepusilor sau raspunderea pentru fapta
lucrurilor pe care comerciantul le are in baza) apoi obligatiile care se nasc din fapte licite si ilicite
denumite angajamente extracontractuale savarsite de comerciant personal sau prin/de prepusii sai.
Prezumtia de comercialitate poate fi inlaturata prin 2 exceptii:
a) Natura civila a obligatiei. Legea nu precizeaza ce se intelege prin obligatie de nat. civila, de
aceea se impune o cercetare obiectiva a nat. juridice a fiecarui act si a finalit. sale ec.-jur. Este
vorba de urmatoarele acte si anume: adoptia, casatoria, mostenirea / succesiunea sau operatiuni
in ceea ce priveste bunurile imobile.
b) Necomercialitatea rezulta din insasi actul facut de comerciant. Din actul incheiat trebuie sa
rezulte destinatie necomerciala a bunurilor cumparate sau a unei sume de bani imprumutate.
Contractantul trebuie sa cunoasca caract. necomercial al acelui act. Legea nu cere o decleratie
expresa intr-un inscris pentru a inlatura exceptia de necomercialitate. Aceasta institutie poate
rezulta si intr-un mod tacit din complexul imprejurarilor in care s-a incheiat actul. De pilda, un
comerciant cumpara obiecte de uz casnic/personal, strain obiectului sau de activitate.
Intotdeauna intentia de a inlatura prezumtia de comercialitate precum si cunoasterea acestei
intentii de catre contractant trebuie sa existe in momentul incheierii actului adica a manifestarii
de vointa a partilor acelui act. In situatia unui litigiu/proces judecatorul va stabili care a fost
intentia administrand probele / mijloacele de proba stipulate in Codul comercial.
3) Fapte de comert unilaterale sau mixte
Acestea sunt operatiuni care au caracterul unor fapte de comert numai pt. una din partile
contractante. In art. 56 din Codul comercial se prevede: „Daca un act este comercial numai pt. una

9
dintre parti, toti contractantii sunt supusi, incat priveste acest articol, legii comerciale”. Iata de pilda
contractul care se incheie intre un comerciant si un agricultor pt. cumpararea unei cantitati de
legume; agricultorul nu devine comerciant dar respectiva operatiune intra sub incidenta legii
comerciale. Justificarea consta in faptul ca este vorba de un act jur. unic si ca urmare nu poate fi
supus simultan la 2 reglementari, una civila si una comerciala. Consecianta reglementarii numai
prin legea comerciala este ca actiunea care decurge din incheierea unui asemenea act este de
competenta jurisdictiei comerciale. Exceptiile de la aplicarea acestei legi. Regula prevazuta de art.
56 are doua exceptii de neaplicare a legii comerciale: Prima exceptie constituie dispozitiile legii
privind persoana necomerciantilor. Dispozitiile art. 56 nu se aplica statutului personal al partii pt
care actul jur. nu este un fapt de comert. Necomerciantul, oricate acte jur. ar incheie, nu dobandeste
calit, de comerciant. Un asemenea comerciant, care incheie o afacere cu un comerciant si este in
stare de insolvabilitate/insolventa nu poate fi declarat in stare de faliment intru-cat aceasta se aplica
doar comerciantilor. Necomerciantii nu trebuie sa se inmatriculeze in registrul de comert si nici nu
trebuie sa tine vreo evidenta comerciala. In concluzie, nu se pot aplica necomerciantilor dispozitiile
legii comerciale referitoare la pers. comerciantului. A doua exceptie: dispozitiile pe care legea
comerciala le exclude de la aplicare. In partea finala a art. 56 din Codul comercial se prevede ca
actele de comert unilaterale nu sunt supuse legii comerciale in cazurile in care legea ar dispune
altfel. In art. 42 din acelasi cod comercial se mentioneaza ca, in obligatiile comerciale, codebitorii
(datornicii) sunt tinuti solidari (vor raspunde solidari/impreuna) afara de vreo stipulatie/
mentiune/prevedere contrara. Aceasta prezumtie de raspundere solidara nu se aplica
necomerciantilor pentru operatiuni care, incat ii priveste, nu sunt fapte de comert. Ex.: cazul unui
necomerciant fidejusor (un debitor subsidiar alaturi de cel principal) care a garantat o obligatie
avand o cauza civila. In aceste momente se aplica dispozitiile Codului civil care se refera la
divizibilitatea obligatiunilor cu mai multe subiecte, si aceasta pt. ca obligatia izvoraste dintr-o fapta
necomerciala (deci de nat. civila).

Actele necomerciale – caracterul obligatiilor din agricultura si a altor actvitati
Agricultura nu are caracter comercial, pt. ca ea se refera la imobile. Activitatea de creatie
intelectuala (artisti, scriitori) nu sunt de natura comerciala (nu sunt acte de comert).
Liberprofesionistii (notarii, avocatii sau expertii contabili) savarsesc activitati civile pt. ca nu exista
elem. de interpunere in schimb sau in circulatia bunurilor. De aceea liberprofesionistii un au dreptul
sa cumuleze activitatea lor profesionala cu exercitiul faptelor de comert. Cu alte cuvinte ei nu
savarsesc acte/fapte de comert.

Subiectele dr. af.

10
Comertul este exercitat de pers. fizice sau pers. jur. care sunt sau nu comercianti. Prin urmare dr. af.
are ca subiecte atat comerciantii cat si necomerciantii. In principal insa, acivitatea de comert se
realizeaza de catre comercianti, pers. fizice si pers. jur. ca de pilda soc. comerciale. In Codul
comercial nu se denumeste notiunea de comerciant. Codul acesta se limiteaza a aralta cine poate fi
comerciant. In art. 7 din Codul comercial se prevede: „sunt comercianti cei care fac fapte de
comert avand comertul ca profesiune obisnuita precum si soc. com.” Comerciantii sunt pers. fizice
sau jur. care desfasoara activitati comerciale de producere si circulatie a marfurilor indeplinind acte
de comert cu titlu profesional, in nume propriu, cu intentie speculativa, pe riscul si raspunderea lor.

Dobandirea calitatii de comerciant de catre pers. fizice
Trebuie intrunite un nr. de 4 conditii:
1) Pers. fizice trebuie sa fie capabile sa indeplineasca acte de comert. Sunt incapabili sa faca
asemenea acte minorii si pers. puse sub interdictie pe cale judecatoreasca. (Evident ca se are in
vedere protectia unor asemenea pers).
2) Pers. fizice trebuie sa savarseasca actele de comert obiective in numele si pe contul lor.
3) Savarsirea de acte de comert trebuie sa fie efectiva si cu intentia clara de a deveni comerciant.
Indeplinirea actelor de comert trebuie sa aiba un caracter licit.
4) Faptele de comert trebuie sa aiba caracter de profesiune comerciala obisnuita. Un nr. de 3 elem.
alc. aceasta a 4-a conditie:
• Obisnuinta (repetarea actelor de acest fel)
• Exercitarea in mod sistematic a unor fapte de comert de nat. asemanatoare.
• Exercitarea actelor de comert trebuie se fie cu titlu principal in nume propriu si in scopul
obtinerii unor beneficii/castiguri.

Dobandirea calitatii de comerciant de catre soc. comerciale
Soc. com. are o organizare de sine statatoare dotata cu un patrimoniu care cuprinde bunuri si
obligatii legate de activitatea sa si in scop propriu. Spre deosebire de comerciantii pers. fizice care
dobandesc ac. calitate prin exercitarea comertului cu titlu profesional, soc. comerciale se nasc
comerciante cu singura conditie ca scopul lor sa fie exercitiul unor fapte de comert in formele
stipulate de lege. Aceste soc. se pot constitui in una din cele 5 forme prevazute de legea 31/1990 si
anume: societatea in nume colectiv, societatea in comandita simpla, soc. pe actiuni, soc. in
comandita pe actiuni si soc. cu raspundere limitata.

Calitatea de comerciant a altor pers. jur.

11
a) Statul si unitatile sale administrativ-teritoriale. In Codul comercial se prevede ca statul, judetul si
comuna nu pot avea statutul de comercianti. Cu toate acestea, in unele imprejurari statul poate
savarsi/indeplini anumite fapte de comert si in consecinta rap. jur. care se nasc sunt spuse legilor
comerciale. Aceasta este valabil si pentru unitatile administrativ-teritoriale. Trebuie spus ca
savarsirea actelor de comert (in aceste exceptii) se refera chiar la serviciile publice de gestiune
privata (serviciile publice industriale sau comerciale)
b) Regiile autonome. Cf. legii 15/1990 ele au calitatea de comerciant. In mod expres, acest lucru
este mentionat in legea 26/1990 (privind Registrul Comertului). Calitatea de comerciant se
dobandeste sin momentul infiintarii regiei. Regiile autonome de interes national se infiinteaza prin
hotarari ale executivului. Regiile de interes local se creaza prin decizii ale org. adm. publice locale.
c) organizatiile cooperatiste. In legea 26/1990 se mentioneaza ca acestea au calitatea de comerciant.
Org. cooperatiste sint urmatoarele: cooperativele de consum, cooperativele mestesugaresti si
cooperativele de credit – banci populare. Aceste organizatii cooperatiste devin comercianti prin
inmatriculare in Registrul Comertului
d) asociatiile si fundatiile. Acestea desfasoara activit. culturale, sportive sau caritabile si nu vizeaza
obtinerea de beneficii/profituri. Evident, nu au calitatea de comerciant.

Dovada calitatii de comerciant
In cazul unor procese comerciale, cel care invoca sau neaga calitatea de comerciant al unor pers.
fizice sau juridice trebuie sa administreze dovada in acest sens prin orice mijlocire de proba admisa
de legea comerciala.
- dovada calit. de comerciant a pers. fizice. Aceasta calit. se poate proba numai prin prezentarea
unei dovezi din care sa rezulte ca acea persoana a savarsit efectiv una sau mai multe acte de comert
prevazute in art. 3 din Codul comercial ca profesune obisnuita si in nume propriu.
- dovada calit de comerciant a soc. com. Aceasta dobandeste calit.de comerciant prin insasi
constituirea societatii. Inmatricularea in Registrul Comertului are un efect important pt. soc. com.
intrucat de la data imatricularii ele dobandesc personalitate juridica. Calit. de comerciant a regiilor
autonome si a org. cooperatiste se probeaza in mod asemanator prin dovada infiintarii lor cf. legii,
utilizandu-se copia certificata de pe inmatricularea in Registrul Comertului.

Incetarea calitatii de comerciant
Pierderea ac. calitati decurge din incetarea reala si succesiva de catre comerciant a activit. sale.
- incetarea calit. de comerciant a pers. fizice. Pers. fizice nu mai au aceasta calitate in momentul
incetarii faptice a comertului ca profesie obisnuita si in nume propriu. Incetarea calit. de comerciant
poate fi efectul vointei acestora prin renuntarea la aceasta calitate urmata de radierea din registrul de

12
comert. Incetarea calitatii se mai poate datora si altor cauze ca de pilda retragerea autorizatiei,
falimentul, interdictia de a exercita comertul printr-o hotarare judecatoreasca si nu in ultimul rand
decesului.
- incetarea calit de comerciant a societatilor comerciale. Calit. de comerciant a acestora se pierde in
momentul in care soc. inceteaza sa mai existe ca pers. jur. Incetarea se produce in urmatoarele
ipoteze: dizolvare si lichidare, fuziune, divizare si faliment.

Conditiile de exercitare a profesiei de comerciant
Exercitarea comertului este guvernata de priincipiile economiei de piata care se bazeaza pe
proprietatea privata si libera actiune a cererii si a ofertei. Cf. Constitutiei, trebuie sa se asigure
libertatea comertului. Aceasta libertatea care este de ordin public inseamna libertatea garantata de
catre stat oricarei pers. de a exercita comertul ca profesie pe terit. tarii. Capacitatea comerciala.
Pers. fizice pot face comert daca au capacitatea deplina de exercitiu. Avand aceasta capacitate pers.
fizica poatea sa-si exercite drepturile si sa-si asume obligatiile savarsind acte juridice.

Incapacitati
Exista 2 categ de pers. incapabile de a fi comercianti:
1) Incapabilii minori
2) Incapabilii majori
1) Minorul este incapabil de a contracta chiar daca a implinit varsta de 16 ani intru-cat nu are
capacitate de exercitiu deplina pt a face acte de dispozitie. Capacitatea de exercitiu deplina se obtine
la varsta de 18 ani. Femeia minora casatorita dobandeste deplina capacitate de exercitiu din acel
moment insa calitatea de comerciant o dobandeste abia la 18 ani. Incapacitatea minorului se refera
doar la inceperea unui comert. Legea permite continuarea unui comert de catre minor prin
reprezentantii sai legali (parinti sau tutore), cu autorizarea instantei care trebuie sa fie inscrisa in
Registrul Comertului.
2) Pers. pusa sub interdictie nu poate fi comercianta si nici nu poate sa continuie un comert. Cand o
asemenea persoana ar dobandi un fond de comert, prin mostenire, parintele sau tutorele nu poate
cintinua comertul in numele interzisului. In aceste imprejurari fondul de comert apartinand pers.
puse sub interdictie va fi supus lichidarii. Pers. pusa sub curatela (im mod teoretic) poate sa inceapa
sau sa continuie un comert. (Prin curatela se intelege numirea de catre autorit. tutelara a unei pers.
in calitate de curator cu sarcina de a reprezente interesele pers. in cauza.) Practic, exercitarea
comertului de catre o pers. care din cauza infirmitatii fizice nu-si poate administrea interesele in
conditii satisfacatoare, este greu de realizat, deoarece, ar insemna ca cel reprezentat sa fie asistat in

13
profesia comerciala de catra curatorul sau, ceea ce nu este intotdeauna posibil. In sensul celor
aratate, curatela unei pers. apare ca o incapacitate de fapt in exercitarea profesiei de a fi comerciant.

Incompatibilitati
Incompatibilitatea consta in interdictia prevazuta de lege pt. anumite pers. de a exercita comertul
datorita functiei sau profesiei pe care o indeplinesc. Nu pot exercita comert magistratii (procurorii si
judecatorii), functionarii publici, politistii, diplomatii, avocatii, notarii, medicii si arhitectii.
Sanctiunea incalcarii normelor privind icompatibilitatea de catre pers. aflate mai sus nu poate fi
decat profesionala sau disciplinara insa nu are efecte asupra valabilitatii actelor de comert savarsite.

Decaderi
Acestea sunt sanctiuni juridice care constau in excluderea de la exercitiul comertului a acelor
persoane care au fost condamnate pt infractiunile concurenta neloiala, inselaciune, abuz de
incredere sau alte infractiuni de acest gen. Sanctiunea decaderii din dr.de a exercita o profesie
comerciala constituie o interzicere a drepturilor unei pers. fizice. Aceasta sanctiune de decadere o
„ia”/hotaraste o instanta penala printr-o hotarare judecatoreasca. Comerciantul decazut din dr. de a
exercita comertul trebuie sa inceteze activitatea comerciala pentru durata sanctiunii.

Interdictii
Prin aceasta se intelege acea situatie jur. a unei pers. care este privata de folosinta sau exercitiul dr.
sale. Aceasta interdictie este determinata de urmatoarele motive: interesele gen. ale societatii,
ordinea publica, apararea nationala, interesul fiscal al statului, ocrotirea sociala sau ocrotirea
sanatatii publice. Interdictia nu este o masura de protectie pt. comerciant ci o necesitate de
ordin/interes public. Asa incat, pt. ocrotirea unor interese generale ale soc. s-a stabilit ca unele
activitati nu se pot exercita pe baza liberei initiative: prospectarea si exctractia de carbune, a
minereurilor feroase, nemetalifere, a sarii si minereurilor de metale rare, extractia si prelucrarea
titeiului, fabricarea si comercializerea de echipament militar, de munitii si armament.

Autorizatii si licente
Desfasurarea unei activitati comerciale de catre pers. fiz. este conditionata de existenta unei
autorizatii eliberate de organele administratiei publice locale. Scopul acestei autorizatii este de a se
verifica de catre organul administrativ competent indeplinirea conditiilor legale pt. exercitarea
abilitatilor comerciale pe baza liberei initiative. Acesta este un control de legalitate si nu de

14
oportunitate. De aceea, daca organul adninistrativ refuza eliberarea autorizatiei solicitantul se
adreseaza instantei de judecata cf. legii 29/1990 privind contengiosul administrativ. Aceasta
autorizatie este prealabila inceperii activitatii comerciale. Exercitarea unei asemenea activitati cere
comerciantului sa faca in prealabil o declaratie la autoritatea administrativa competenta, ori
inscrierea pe un act oficial a activitatilor pe care le va indeplini. Licenta este o aprobare speciala din
partea organelor de stat competente prin care se acorda unei soc. comerciale dr. de a exporta sau
importa anumite marfuri, produse sau materii prime in cantitatile stabilite. Comerciantul face o
cerere scrisa pt. un permis special denumit licanta. Aceasta este o conditie majora pt. importul sau
exportul de bunuri.

Obligatiile profesionale ale comerciantului.
Exercitarea unei activitati comerciale impune existenta unor conditii care se grupeaza in 4 categorii:
1) Obligatii cu caracter profesional in propria gestiune
2) Dobligatii cu caracter legal fata da organisme profesionale (Camera de Comert si Industrie
teritoriala, asociatiile profesionale sau casele de asigurari de sanatate)
3) Obligatii fata de terti si public
4) Obligatii fata de stat, de natura administrativa si fiscala. Acestea din urma au ca scop ocrotirea
consumatorului, prevenirea speculei, plata impozitelor si taxelor datorate statului (de pilda
impozitul pe venit din fapte de comert).

Obligatiile principale ale comerciantilor
1) Imnatricularea si publicitatea prin Registrul Comertului
2) Organizarea si tinerea contabilitatii comerciale
3) Exercitarea comertului in limitele concurentei loiale
1) Inmatricularea. O prima conditie a oamenilor de afaceri este de a se inmatricula in Registrul
Comertului. In legea 26/1990 se instituie obligatia ca inainte de inceperea comertului, comerciantul
sa ceara inmatricularea in Registrul Comertului iar in cursul exercitarii si la incetarea comertului sa
ceara inscrierea in acest registru a mentiunilor privind faptele si actele de comert a caror inregistrare
este prevazuta de lege. Prin inmatricularea si inscrierea mentiunilor in registru se asigura
opozabilitatea fata de terti.
A) Organizarea Registrului Comertului. Acest registru este un document public. El se tine de catre
Oficiile Registrul Comertului din fiecare judet si capitala fiind in subordinea tribunalului. Registrul
Central al Comertului se tine de Oficiul National al Registrului Comertului care functionaeaza pe
langa Ministerul Justitiei. Registrul Comertului constituie o banca de date ofociale privitoare la
oamenii de afaceri, la care poate apela orica pers. interesata. Inregistrarile in registru se fac de catre

15
aceste oficii care in 15 zile de la efectuare comunica orice inmatriculare sau mentiune oficiului
nationa. Acest regisru este compus din 2: unul privind pers. fizice si altul privind pers. juridice.
Pt.fiecare an se deschide cate un registru. Registrul se tine in sistem computerizat. In afara de
registru la oficii se mai gasesc Cartoteca fiselor fiecarui comerciant, repertoriul alfabetic al
comerciantilor inclusiv emblemele si in sfarsit un registru unic de intrare-iesire in care se inscriu in
ordine cronologica toate lucrarile intrate si iesite avand rubricile din registrul tipizat adaptate la
specificul oficiului registrului. Deoarece registrul este public, el constituie instrumentul publicitatii
legale a activitatii de comert. Modul de tinere si completare a acestui registru se stabileste prin
normele metodologice intocmite de Ministerul de Justitie.
B) Inregistrarea in Registrul Comertului. Aceasta se face dupa caz la cererea comerciantului, la
cererea unei pers. interesate ori din oficiu pe baza unui act numit incheiere intocmit de judecatorul
delegat sau pe baza unei hotarari judecatoresti definitive. Activitatea fiecarui oficiu este sub
controlul unui judecator de la tribunal delegat in fiecare an de presedintele tribunalului.
Inregistrarea se poate efectua astfel:
− Pe baza cererii comerciantului in cel mult 15 zile de la data actelor si faptelor supuse obligatiei
de inregistrare
− La cererea pers. interesate in termen de 30 de zile de la data cand au cunoscut actul sau faptul
supus inregistrarii
− Din oficiu in termen de cel mult 15 zile de la data primirii copiei legalizate de pe dispozitivul
hotararii jud. definitive pt. urmatoarele fapte sau acte: hotararea de divort a comerciantului
precum si cea de impartire a bunurilor comune pronuntata in cursul exercitarii comertului;
hotararea de punere sub interdictie a comerciantului sau de instituire a curatelei precum si
hotararea prin care se ridica aceste masuri; hotararea de condamnare a comerciantului pt. fapte
penale care il fac nedemn de a exercita aceasta profesie.
C) Inmatricularea in Registrul Comertului. Aceasta se face pe baza unei cereri care se adreseaza
oficiului din raza teritoriala in care comerciantul isi are sediul. In cazul pers. fizice comerciante
cererea va cuprinde numele si prenumele, domiciliul, cetatenia, data si locul nasterii, starea civila,
averea si modul de eveluarea a acesteia precum si activitatea comerciala anterioara. Cererea va mai
cuprinde mentiuni referitoare la firma comerciala si sediul acesteia, obiectul comertului, numarul,
data si organul emitent al autorizatiei pt. exercitarea comertului. Cererea de inmatriculare a soc.
comerciale va cuprinde mentiuni privind persoana asociatilor, forma societatii, denumirea, sediul si
daca este cazul emblema acesteia, obiectul de activitate cu precizarea activitatii principale, capitalul
social subscris si varsat, administratorii societatii si limita puterii lor, apoi partea fiecarui asociat la
beneficii si pierderi, numelecenzorilor, sediile secundare (sucursale, agentii si reprezentante), durata
soc. si modul de dizolvare si lichidare a soc. Dupa efecuarea inmatricularii, oficiul regional

16
elibereaza certificatul de inmatriculare cere este unic. Comerciantii inmatriculati vor fi identificati
prin nr. de inmatriculare si codul statistic sub care vor figura in registru. In cursul exercitarii
comertului pot interveni anumite modificari privind comerciantul si activitatea sa. Aceste modificari
trebuie cunoscute de catre cei interesati si trebuie sa fie declarate de catre comercianti cf.
obligatiilor lor legale si mentionate in Registrul de Comert.
2) Organizaea si tinerea contabilitatii comerciale.
Cf. Codului Comercial, cei care practica comertul sunt obligati sa organizeze o evidenta a activitatii
comerciale. Contabilitatea permite cunoasterea situatiei economico-financiare a comerciantului,
activul si pasivul, constituind un mijloc de proba al operatiilor comerciale. Contabilitatea este
indidispensabila organelor financiare ale statului in scopul verificarii declaratiilor fiscale ale
comerciantilor si combaterii fraudelor. In faza inregistrarilor facute in registrele comerciale
organismele financiare stabilesc impozitele si taxele care vor fi achitate de comercianti. Registrele
de comert asigura furnizarea informatiilor necesare statului, patrimoniului national si organizatiilor
economice nationale. Reglementarea in materie o constituie legea 82/1991 care nu abroga Codul
Comercial ci numai il completeaza.

Organizarea si conducerea contabilitatii
Cf. legii 82/1991 obligatia de a organiza si tine contabilitatea proprie revine regiilor autonome,
societatior comerciale, institutiilor publice, organizatiilor cooperatiste, asociatiilor si celorlalte pers.
juridice precum si pers. fizice care au calitatea de comerciant. Registrele trebuie sa reflecte
miscarile privind patrimoniul intreprinderii comerciantului pers. fizica sau juridica. Micii
comercianti sunt scutiti de obligatia de a tine registre comerciale datorita volumului redus de
activitati (carausi si comercianti de mic trafic ambulant). Prin contabilitate intelegem totalitatea
inscrierilor pe care un comerciant este obligat sa le faca sau sa le tina si din care rezulta mursul
intreprinderii sale. Aceste inscrieri se fac in registre de contabilitate. Comerciantii au obligatia sa
conduca contabilitatea in partida dubla si sa intocmeasca un bilant contabil respectiv dare de seama
contabila in cazul institutiilor publice. Ministerul de Finante stabileste categoria de persoane care
pot tine contabilitatea in partida simpla precum si cele care intocmesc bilant contabil. Ctb in partida
simpla se numeste astfel pt. ca inscrisurile nu sunt inregistrate decat intr-un singur cont. Ctb. in
partida dubla semnifica faptul ca orice operatie face obiectul a doua inregistrari: una la debitul unui
cont, alta la creditul altui cont, de unde egalitatea necesara dintre totalul debitelor si totalul
creditelor. Ctb. se tine in limba romana si in monada nationala. Ctb. operatiilor efectuate in valuta
se tine in moneda nationala si in valuta. (inregistrarile se fac cronologic si sistematic, cf. Planului de
Conturi si normelor emise de Min. de Finante. Orice operatie partimoniala se consuma/
consemneaza in momentul efectuarii ei intr-un iscris care sta la baza inregistrarilor in contabilitate

17
dobandind caracter de document justificativ. Inregistrarea in contabilitate a bunurilor mobile si
imobile se face la valoarea de achizitie, de productie sau la pretul pietei dupa caz. Creantele si
datoriile se inregistreaza in contabilitate la valoarea nominala. Comerciantii au obligatia sa
efectueze inventarierea generala a patrimoniului in urmatoarea situatie: la inceperea activitatii, apoi
cel putin o data pe an pe parcursul functionarii, apoi in cazul fuzionarii sau incetarii activitatii.
Exceptie de la aceasta regula sa poate face numai cu aprobarea Min. Finantelor.

Organizarea contabilitatii patrimoniului
Obiectul ctb. patrimoniului il constituie exprimarea in bani a valorii bunurilor mobile si imobile, a
disponibilitatilor banesti, a titlurilor de valoare, a dr. si obligatiilor comerciantilor precum si
miscarile si modificarile intervenite in urma operatiunilor patrimoniale efecuate, a cheltuielilor, a
veniturilor si rezultatele obtinute de acestia. Ctb. mijloacelor fixe se tine pe categorii si pe fiecare
ob. de evidenta. Ctb. valorilor materiale se tine cantitativ si valoric sau numai valoric. Valoarea
actiunilor emise sau a altor titluri precum si a varsamintelor efectuate in contul capitalului subscris
se reflecta distinct in contabilitate. Ctb. clientilor si furnizorilor, a celorlalte creante si obligatii se
tine pe categorii si pe fiecare pers. fizica sau juridica. Ctb. cheltuielilor se tine pe feluri de cheltuieli
dupa natura lor. Profitul sau pierderea se stabileste lunar. Cf. legii, comerciantul nu are obligatia sa
conduca personal contabilitatea. Comerciantul poate imputernici o alta pers. sa imdeplineasca
aceasta functie. Pers. fizica care indeplineste aceasta functie trebuie sa fie contabil autorizat sau
expert contabil. Contabilitatea comerciantilor poate fi tinuta si de pers. juridice autorizate.
Raspunderea pt. organizarea si conducerea ctb. revine administratorului sau altei pers. care are
obligatia gestionarii patrimoniului. Daca contabilitatea nu se tine de pers. autorizate, raspunderea
revine comerciantului.
Registre de contabilitate. Aceatea sunt de trei feluri:
1) Obligatorii
2) Registre si documente cantabile de sinteza
3) Registre facultative
1) Registrele obligatorii sunt in nr. de 3: a) Registrul Jurnal – in care comerciantul inregistreaza
zilnic toate operatiunile comertului sau, adica tot ce primeste si tot ce plateste in ordinea succesiunii
lor
b) Registrul Inventar – in care comerciantul inscrie
inventarul patrimoniului sau, averea sa mobila si imobila, creantele si datoriile.
c) Registrul Cartea Mare (sau „Maestrul”) – se tine de
comerciantii care au volum mare de activitate.

18
Ctb. se tine acum numai in partida dubla, asadar o dubla inregistrare. Cele 3 registre obligatorii
precum si documentele justificative care stau la baza inregistrarilor in contabilitate se pastreaza in
arhiva comerciantului timp de 10 ani cu incepere de la data incheierii exercitiului financiar in care
au fost intocmite.
2) Registrele si documentele contabile de sinteza. Acestea sunt acte ctb. care prezinta situatia
patrimoniala a comerciantului in mod periodic si rezultatele globale ale exercitarii comertului. Ele
cuprind bilantul, contul de profit si pierderi, anexe si raportul de gestiune.
3) Registrele contabile facultative. Din aceasta categorie fac parte:
• registrul scadentar
• registrul casieriei
• registrul magazinelor
• registrul conturilor
• registrul conturilor curente
• registrul cumpararilor si vanzarilor
• registrul marfurilor
Bilantul contabil
Acesta este documentul contabil de gestiune al comerciantului. El trebuie sa constituie o imagine
clara a patrimoniului si a situatiei financiare. El se compune sin bilant, contul de profit si pierderi,
anexe si raportul de gestiune (de la litera B). Exercitiul financiar incepe la 1 ianuarie si se incheie la
31 decembrie cu exceptia primului an de activitate cand acesta incepe la data inmatricularii
comerciantului in Registrul Comertului. Bilantul ctb. se intocmeste obligatoriu anual precum si in
situatia fuziunii sau incetarii activitatii comerciantului. Acest bilant contabil se intocmeste de catre
contabilul autorizat sau expertul contabil si este supus verificarilor si certificarii de catre cenzori in
conditiile mentionate/stipulate de Ministerul de Finante. Dupa aprobare, un exemplar se depune
pana la data de 15 aprilie a aunlui urmator la Directia Generala a Finantelor Publice si Controlului
de Stat (activeaza la nivelul judetelor sau a capitalei). Bilantul contabil se pastreaza 50 de ani.

Sanctiunile pt. nerespectarea dispozitiilor legale privind organizarea si conducerea ctb.
Nerespectarea de catre comerciant a obligatiilor ce ii revin in legatura cu organizarea si conducerea
ctb. se sanctioneaza cu amenzi contraventionale, masuri penale, civile sau comerciale.
Amenzi contraventionale. Se aplica pt. urmatoarele fapte: neintocmirea balantelor de verificare;
detinerea de valori materiale si banesti sub orice forma si orice titlu precum si existenta oricaror
drepturi si obligatii patrimoniale fara a fi inregistrate in contabilitate; primirea si eliberarea din
depozite a bunurilor de orice fel fara documente justificative de intrare-iesire; nerespectarea

19
normelor Ministerului de Finante referitoare la utilizarea si tinerea registrelor de ctb., referitoare la
efectuarea inventarierii patrimoniului, referitoare la intocmirea si depunerea raporturilor juridice
stabilite de acest minister.
Sanctiuni penale. De pilda efectuarea cu stiinta de inregistrari inexacte sau omisiunile cu stiinta a
inregistrarilor in contabilitate avand drept consecinte deturnarea veniturilor, cheltuielilor, a
rezultatelor financiare precum si a elementelor patrimoniale care se reflecta in bilantul contabil
constituie infractiunea de „fals intelectual” si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

Exerciatarea comertului in limitele concurentei loiale. Respectarea regulilor de morala comerciala
In economia de piata comerciantul actioneaza in mod liber pe baza proprietatii private si in
concordanta cu legea cererii si ofertei. Intre comerciantii care produc aceleasi marfuri ori presteaza
aceleasi servicii exista o puternica lupta pt. atragerea clientelei. Putem defini concurenta ca fiind o
confruntare intre comercianti pentru castigarea si conservarea clientelei in scopul rentabilizarii
propriei activitati.
Concurenta licita
Exercitarea liberei concurente constituie un drept al fiecarui comerciant. Piata este locul unde se
intalneste cererea cu oferta. Notiunea de piata este legata de cea de situatie de concurenta care cere
ca agentii economici competitori sa fie titularii unei clientele comune, ceea ce inseamna ca acestia
sa ofere produsele si serviciile lor, in principiu acelorasi consumatori pentu satisfacerea unor nevoi
identice sau apropiate. Dreptul la concurenta trebuie sa fie exercitat cu buna credinta, fara sa se
incalce drepturile si libertatile celorlalti comercianti, in domeniile permise concurentei, cu
respectarea legii si uzantei comerciale cinstite. Numai intre aceste limite concurenta este loiala/
licita sau onesta. Exercitarea dreptului la concurenta prin folosirea unor mijloace nepermise de lege
pt atragerea clientelei sau incalcarea in alt mod a dispozitiilor legale constituie concurenta ilicita
interzisa de lege. Concurenta este protejata de lege sub un dublu aspect: pe de o parte legea reprima/
sanctioneaza intelegerile si practicile anticoncurentiale, monopoliste care pericliteaza existenta
concurentei. Protectia este asigurata prin legea 21/1996 privind concurenta. Pe de alta parte legea
sancioneaza folosirea unor mijloace ilicite si neoneste de atragere a clientelei (asa-numita
concurenta neloiala). In acest caz protectia este asigurata de legea 11/1991 privind combaterea
concurentei neloiale.
Protectia impotriva practicilor anticoncurentiale
Legea 21/1996 interzice practicile anticoncurentiale restrictive si discriminatorii precum si
concentrarile economice de natura a restrange, impiedica sau deturna concurenta pe piata
romaneasca sau o parte a acesteia. Acordurile si practicile restrictive de concurenta sau
anticoncurentiale cunoscute sub numele de practici monopoliste si discriminatorii sunt acele

20
activitati contrare uzantelor linistite prin care se urmareste restrangerea, impiedicarea sau
denaturarea concurentei in scopul acapararii pietei de catre agentii economici puternici in domeniul
productiei / circulatiei marfurilor si prestarilor de servicii. Legea 21/1996 iterzice orice intelegeri
monopoliste si anticoncurentiale intre agentii economici si asociatii de agenti economici precum si
orice decizii de asociere sau practici concertate intre acestia, practici care au ca obiect sau pot avea
ca efect acapararea, restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei pe piata interna. Sunt
incriminate de lege urmatoarele:
− aplicarea in privinta partenerilor comerciali a unor conditii inegale la prestatii echivalente
provocand astfel unora dintre ei un dezavantaj in pozitia concurentiala;
− participarea in mod concertat cu oferte trucate la licitatii sau la orice alte forme de concurs de
oferte;
− eliminarea de pe piata a altor concurenti, limitarea si impiedicarea accesului pe piata si a
libertatii exercitarii concurenteide catre alti agenti economici;
− intelegerile de a nu cumpara de la sau de a nu vinde catre anumiti agenti economici fara o
justificare rezonabila.
Incalcarea legii 21/1996 atrage raspunderea civila, administrativa, contraventionala si penala.
Independent de aceste sanctiuni, pers. fizice sau juridice vatamate au dreptul la despagubiri pt.
practicile anticoncurentiale interzise prin care li s-au adus pagube/prejudicii.
Protectia contra concurentei neloiale/neoneste/necinstite
In legea 11/1991 prin concurenta neloiala se intelege orice fapt sau act contrar uzantelor cinstite in
activitatea comerciala sau industriala. Doctrina jur. a clasificat actele si faptele care sunt considerate
de lege manifestari ale concurentei neloiale in 4 categorii:
1) Confuzia – prin aceasta se intelege orice act prin care un comerciant foloseste o firma, o
emblema sau o desemnare speciala ori ambalaje de natura a produce confuzie cu cele folosite
legitim de un alt comerciant. Confuzia mai poate consta in producerea (in orice mod), importul,
exportul, depozitarea, punerea in vanzare sau vanzarea unor marfuri purtand mentiuni false privind
brevetele de inventie, originea si caracteristicile marfurilor precum si cu privire la numele
producatorului sau comerciantului in scopul de a induce on eroare pe ceilalti comercianti. Incalcarea
legii in ceea ce priveste aceste fapte atrage raspunderea penala. Cu alte cuvinte, savarsirea faptelor
de confuzie constituie infractiune, fiind pedepsita cu inchisoare sau amenda.
2) Denigrarea – aceasta consta in comunicarea sau raspandirea de catre comerciant a unor afiramatii
mincinoase cu privire la alt concurent comerciant asupra marfurilor sau serviciilor acestuia,
afirmatii de natura a aduce daune bunului mers al comerciantului lezat. Denigrarea se realizeaza
prin orice mijloc de exprimare, adica prin cuvant, in scris sau prin imagine.

21
3) Dezorganizarea – consta in destabilizarea activitatii unui comerciant rival. Opereaza in
urmatoarele 3 ipostaze/ipoteze:
• oferirea serviciilor de catre salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent sau acceptarea
unei asemenea oferte
• dezvaluirea de catre salariatul unui comerciant a unor date secrete/confidentiale privind
activitatea acestuia catre un alt comerciant
• oferirea, promiterea in mod mijlocit sau nemijlocit de daruri sau alte avanteje salariatului unui
comerciant sau reprezentantilor acestuia pentru ca prin conduita neloiala sa poata afla procedeele
sale industriale.
4) Acapararea clientelei altuia prin mijloace neloiale. Aici intra 3 categorii:
actele de deturnere a clientelei – acestea se refera la deturnarea clienteleii unui comerciant de catre
fostul sau actualul lui salariat prin folosirea abuziva a legaturilor stabilite cu aceasta clientela in
cadrul functiei detinuta anterior de acel comerciant.
actele de acaparare a clientelei altuia prin oferirea unor avanteje – Acestea se refera la incheierea
unor contracte prin care un comerciant asigura predarea unei marfi sau executarea unei prestatii in
mod avantajos cu conditia aducerii de catre client a altor cumparatori cu care comerciantul ar urma
sa incheie contracte asemanatoare.
actele de acaparare agresiva a clientelei – in acest caz este vorba de o falsa publicitate prin care un
comerciant, folosind afirmatii mincinoase asupra propriei sale intreprinderi, produselor sau
serviciilor sale urmareste sa induca in eroare pe consumator si sa-si creeze o situatie de favoare in
dauna altor comercianti. Actele si faptele de concurenta neloiala se sanctioneaza in afara de
raspunderea penala si cu raspunderea civila si contraventionala.

Fondul de comert
Fondul de comert poate fi definit ca un ansamblu de bunuri corporale (materiale, utilaje, marfuri
sau mobilier) si necorporale (drepturile comerciantului referitoare la comertul sau si anume: firma,
emblema, brevete de inventie, desenele si modelele industriale, marci de fabrica, drepturi de autor)
precum si raporturi de fapt in valoare patrimoniala (clientela, vad comercial, secretul de fabricatie)
pe care un comerciant le reuneste si le afecteaza comertului sau. Comerciantul urmareste atragerea
clientelei si obtinerea unui profit in conditii de competitivitate si rentabilitate.
Elemetele corporale sau materiale ale fondului de comert.
1) Bunurile mobile. Acestea au o anumita stabilitate si servesc la exploatarea fondului. In aceasta
categorie fac parte: mobilierul destinat exercitarii camertului, stocurile de combustibile, marfurile,
materiile prime si ambalajele.

22
2) Bunurile imobile. In activitatea pe care o desfasoara, comrciantul se foloseste si de unele bunuri
imobile prin natura lor (de exemplu localul in care isi desfasoara activitatea) sau imobile prin
destinatie (cum ar fi de pilda instalatiile). Doctrina si practica judiciara au considerat ca atunci cand
imobilele sunt afectate unui scop comercial, ele fac parte din fondul de comert.
Elementele incorporale/necorporale ale fondului de comert.
Aceste elemente de natura imateriala, in jurul carora s-a format fondul de comert, se refera la firma,
emblema, vadul comercial si clientela, brevetele de inventie, marcile de fabrica, de comert si de
serviciu, drepturile de autor, drepturile asupra contractelor de locatiune pentru spatiile comerciale,
drepturile asupra desenelor si modelelor industriale, etc. Elementele incorporale mai sunt denumite
drepturi privative sau exclusive.
1) Firma este numele ( sau dupa caz demunirea) sub care un comerciant isi exercita comertul si sub
care semneaza. Firma unui comerciant persoana fizica se compune din numele comerciantului scris
integral (adica numele de familie si prenumele sau din numele si initiala prenumelui). Firma unei
societati in nume colectiv se compune din numele si prenumele a cel putin unuia dintre asociati, cu
mentiunea societate in nume colectiv scrisa integral. Firma unei societati in comandita simpla
cuprinde numele a cel putin unuia dintre asociatii comercianti cu mentiunea societate in comandita
simpla scrisa integral. Prin comanditat intelegem un asociat comerciant care raspunde nelimitat si
solidar pentru obligatiile societatii comerciale. Firma unei societati pe actiuni sau in comandita pe
actiuni se compune dintr-o denumire proprie de natura de a o deosebi de firma altor societati cu
mentiunea scrisa integral societate pe actiuni ( S.A) sau in comandita pe actiuni. Firma unei soc. cu
raspundere limitata se compune dintr-o denumire proprie la care se poate adauga numele unuia sau
mai multor asociati cu mentiunea scrisa in intregime societate in raspundere limitata sau S.R.L.
Oficiul Registrului Comertului are obligatia de a nu inscrie in Registru o firma care nu se
deosebeste de alte firme deja inregistrate. Firma se poate instraina numai impreuna cu fondul de
comert. Atunci cand se incalca cerintele legale in ceea ce priveste firma, oricine se considera
pagubit sau prejudiciat are dreptul sa ceara in justitie radierea firmei in culpa. Se pot cere si daune
de catre titularul dreptului incalcat.
2) Emblema este facultativa. Prin emblema intelegem semnul sau denumirea care deosebeste nu
comerciant de altul de acelasi gen. Emblema poate fi instrainata si separat de fondul de comert. De
obicei emblema constituie un semn, o figura, o reprezentare grafica, un utilaj, o figura geometrica, o
denumire distinctiva. Putem spune ca emblema este eticheta comerciantului dupa cum marca este
eticheta produsului. Emblema trebuie sa aiba un caracter de noutate si este folosita pe panouri de
reclama, facturi, scrisori, tarife, note de comanda, afise sau prospecte, cu mentiunea ca trebuie sa fie
insotita in mod vizibil de firma comerciantului. Dreptul exclusiv asupra emblemei se dobandeste
prin prioritatea de inregistrare in Registrul Comertului. Acest drept este ocrotit prin actiunea in

23
radiere sau anularea inscrierii emblemei inregistrate cu incalcarea conditiilor legale. Se pot cere
despagubiri in cazul unui prejudiciu produs prin folosirea nejustificata a emblemei de catre alte
persoane. Constituie infraciune de concurenta neloiale folosirea unei firme sau embleme cu urmarea
producerii unei confuzii cu firma folosita legitim de un alt comerciant. Tregerea la raspundere
penala are loc la plangerea partii vatamate, la sisizarea Camerei de Comert si Industrie teritoriala
sau a altei organizatii profesionale.
3) Clientela si vadul comercial. Clientela apare ca fiind elementul de esenta al fondului de comert.
Prin clientela se intelege ansamblul persoanelor fizice si juridice care apeleaza in mod obisnuit la
acelasi comerciant pentru producerea unor marfuri sau prestarea unor servicii. Doctrina juridica
distinge 4 categorii de clientela:
a) clientela atrasa – aceasta se compune din consumatorii care se
adreseaza in mod constant unui comerciant in viirtutea obisnuintei si datorita increderii pe care le-o
inspira produsele sau serviciile oferite de acesta pe piata;
b) clientela angajata sau captiva – este vorba de pers. care au incheiat
cu un comerciant un contract de aprovizionare cu sau fara clauza de exclusivitate, stabilind intre ei
legaturi constante de durata;
c) clientela derivata – aceasta este clientela unui magazin comercial,
aeroport, port, teatru, gara, etc. de care beneficiaza indirect un distribuitor (concesionar) care isi
desfasoar activitatea in acel complex comercial, intr-un spatiu inchiriat de la tutelar. De aceea
consumatorii care frecventeaza acele locuri vor fi ocazional si clientii distribuitorului sau
concesionarului unui bufet, stand sau chiosc;
d) clientela ocazionala – ac. clientela este formata din consumatorii
intamplator atrasi de amplasamentul favorabil al fondului de comert. Acest tip de clientela nu are
constanta, continuitate si stabilitate in relatiile cu comerciantul.
Clientela se instraineaza numai cu fondul de comert.
4) Vadul comercial este definit ca fiind aptitudinea/capacitatea fondului de comert de a atrage
clientela datorita mai multor factori, care particularizeaza activitatea fiecarui comerciant. Acesti
factori sunt: pozitia unde este amplasat localul, calitatea marfurilor si produselor/serviciilor oferite
clientului, preturile practicate oferite de comerciant, comportarea personalului cu clientii precu si
abilitatea realizarii reclamei.
5) Dreptul de proprietate industriala. Acesta priveste regularizarea jocului concurentei economice si
promovarea progresului tehnic. Recunoasterea unor drepturi exclusive de proprietate industriala
asigura titularului o pozitie protejata fata de alti concurenti. Drepturile de proprietate industriala se
impart in doua categorii:
− dr. asupra creatilor noi sau industriale (inventiile, desenele si modelele industriale);

24
− dr. asuprasemnelor distinctive (marcile de fabrica, comert si de serviciu, denumirile geografice si
indicatiile de provenienta)
6) Brevetul de inventie se elibereaza decatre oficiul de stat pt. inventii si marci, celui care pretinde
si face dovada ca este autorul unei inventii sau ceratii industriale. Brevetul de inventie asigura sau
confera titularului un drept exclusiv de exploatare a creatiei protejate pe durata de valabilitate a
brevetului. Pt. a fi protejati de lege comerciantii trebuie sa nscrie in Registrul Comertului mentiunile
referitoare la brevetele de inventie precum si indicatiile de provenienta.
7) Dreptul de autor rezulta din creatiastiintifica sau artistica. Titularul fondului de comert, ca autor
sau dobanditor al unor drepturi patrimoniale de autor are dreptul de reproducere, dr. de difuzare, de
reprezentare ori de folosire a operei si in consecinta de a culege beneficii corespunzatoare.
Valorificarea dr. de autor are loc in conditiile legii nr. 8/1996.
8) Regimul creantelor si datoriilor. Acestea nu sunt cuprinse in fondul de comert insa sunt
cunoscute 2 exceptii:
− prima exceptie este de natura legala si se refera la mentinerea contractelor de munca ale
angajatilor in cazul transformarii juridice a intreprinderii. Mai este ob. de mentinerea contractelor
de asigurare sau supravietuirea clauzelor de neconcurenta;
− a doua exceptie este de natura conventionala si se refera la clauzele privind continuarea
contractelor de furnituri (apa, gaz, electricitate, telefonie) in cazul transmiterii fondului de comert.
Apararea fondului de comert
Fondul de comert ca price drept de proprietate incorporala confera titularului sau un drept exclusiv
de exploatare. Cand acest drept este incalcat, titularul are la dispozitie anumite actiuni prin care se
asigura inlaturarea tulburarilor aduse precum si repararea eventualelor pagube. Atingerile aduse
fondului de comert sau unora din elementele sale componente pot fi apreciate ca fapte de
concurenta neloiala cf. legii nr. 11/1991. In toate situatiile de savarsire a unor fapte de concurenta
neloiala, titularul fondului de comert poate obtine in justitie incetarea sau inlaturarea actelor
pagubitoare precum si despagubiri pt. prejudiciile produse.
Acte juridice privind fondul de comert.
Comerciantul avand dr. de proprietate asupra fondului de comert poate face operatiuni de
transmitere (succesiuni sau donatii) sau acte de transmitere cu titlu oneros (vanzare-cumparare, gaj
sau locatiune)

Auxiliarii comertului (comerciantilor)
In activitatea pe care o desfasoara, comerciantii coopereaza sau sunt ajutati de pers. care fie le
reprezinta interesele, fie le dau sprijinul in unele activitati de comert. Exista anumite pers. prin
intermediu carora comerciantii incheie acte juridice comerciale. Aceste pers. sunt in raporturi de

25
munca cu acei comercianti si sunt salarizate de catre acestia. Aceste persoane sunt denumite
auxiliari dependenti intrucat depind de comerciant.
Auxiliarii dependenti
1) Prepusul. In conformitate cu prevederile Codului Comercial este acela care este insarcinat cu
comertul patronului sau, fie in locul unde acesta il exercita, fie in alt loc. Locul unde comertul se
exercita poate fu sediul iar alt loc determinat poate fi de pilda o sucursala. Prepusul nu este
comerciant. El este in acelasi timp un conducator de ptreprindere si un reprezentant al
comerciantului (conducator de intreprindere pt. ca este investit cu atributii de execitare a comertului
si reprezentant pt. ca este un salariat al comerciantului retribuit pe baza contractului de munca cu o
suma de bani fixa sau o cata parte din beneficiu). Pt. a putea exercita comertul, prepusul are puteri
largi, putand efectua toate operatiunile necesare desfasurarii comertului. Asa incat puterea de
reprezentare a prepusului este generala si permanenta fiind legata de un anumit loc de activitate
(sediul principal sau secundar al comerciantului). Reprezentarea este generala intrucat puterile
prepusului sunt destinate pt. rezolvarea tuturor problemelor referitoare la obiectul comertului pe
care acesta este obligat sa-l exercite. Reprezentarea este permanenta in sensul ca se exercita
neintrerupt in timp pana la incetarea imputernicirii. Puterile prepusului sunt limitate prin mandet. El
trebuie sa se supuna unor reguli:
a) are obligatia sa trateze in numele patronului si sa arate in semntura lui, pe langa numele si
prenumele propriu, numele si prenumele patronului sau firma acestuia cu mentiunea prin procura;
in caz contrar prepusul se obliga personal.
b) prepusului i se interzice concurenta neloiala fata de comerciant sau patron constand fie in
exercitarea pe cont propriu a comertului cu acelasi obiect, fie in participarea la activitatea
desfasurata de alti comercianti cincurenti.
Raspunderea prepusului decurge din atributiile care-i revin si anume:
a) prepusul raspunde de corecta tinere a registrelor contabile pt. ca el exercita comertul in fapt.
b) raspunde in caz de faliment, de faptele sale ilicite (netinerea registrelor din neglijenta sau cu rea
credinta)
c) raspunde in solidar cu patronul de capacitatea juridica a acestuia in situatia cand patronul are
capacitatea de exercitiu restransa. Daca patronul este minor sau un parinte care nu a dobandit
autorizatia legala, tertii pot sa-l actioneze pe prepus in judecata pe motivul ca acceptand sa gireze
comertul acestora el raspunde in raport de incapacitatea lor. Este un mijloc de ocrotire pentru terti
care s-au increzut in aparenta creata de prepus.
d) prepusul mai raspunde de inregistr. in Registrul Comertului de cele privind regimul matrimonial
al patronului si de modificarile survenite pe parcursul activitatii comerciale. Incetarea calitatii de

26
prepus intervine in cazul revocarii imputernicirii, in cazul renuntarii prepusului, a decesului sau in
cazul interdictiei, insolvabilitatii si a falimentului comerciantului sau prepusului.
2) Comisii pentru negot. Acestea sunt prepusii pentru vanzarea in detaliu a marfurilor. Ei sunt
salariati cu un contract de munca ai comerciantului. Ei il ajuta pe acesta in interiorul localului sub
directa supraveghere a comerciantului (de pilda vanzatorii dintr-un magazin). Acesti comisi intrain
raporturi juridice cu clientela si numai pt. vanzarea in detaliu a marfurilor. Comerciantul confera
acestor salariati dreptul ca in momentul predarii marfii sa incaseze pretul, eliberand chitanta
valabila in numele patronului. Acesti comisi sunt reprezentanti cu puteri limitate ai comerciantului.
Calitatea de reprezentant rezulta din imputernicirea expresa sau tacita si din natura functiei ce o
exercita in intreprinderi.
3) Comisii calatori pentru negot. Ei mai sunt desemnati voiajori comerciali. Desfasoara in interesul
comerciantului o activitate de teren pt. cautarea clientelei. Voiajorii incheie in numele si pe seama
patronului acte de comert sau pot trata numai incheierea lor ulterioara de catre patron sau alt
reprezentant al sau, colectand comenzi sau oferte. Spre deosebire de comisii pt. negot care isi
desfasoara activitatea la locul unde se exercita comertul patronului, activitatea voiajorilor se
desfasoara in afara acestui loc, in alte localitati, de obicei, stabilite de catre comerciant. Voiajorii
sunt salariati ai acestora retribuiti cu un salariu fix sau cu un comision pentru fiecare afacere
incheiata. In toate operatiunile de comert, comis-voiajorul trebuie sa arate calitatea sa de
reprezentant al patronului. El nu poate semna cu mentiunea prin procura ci numai sa arate numele
patronului sau. Cand nu aduce la cunostinta tertilor calitatea sa de reprezentant, comis voiajorul se
obliga personal fata de terti.
Auxiliarii independenti/autonomi
1) Mijlocitorii. Ei mai au si alte denumiri: samsari, misiti sau intermediari. Mijlocitorii pun in
contact cererea cu oferta. Mijlocirea sau intermedierea constituie o operatiune prin care o persoana
denumita mijlocitor se interpune intre alte doua persoane urmand sa stabileasca o afacere si, gratie
diligentei si activitatii sale specifice, sa le determine sa incheie contractul avut in vedere. Mijlocirea
are la baza un contract care intervine intre parti si mijlocitor. Ultimul se obliga sa depuna munca lui
pt. a se ajunge la incheierea contractului intre parti. Mijlocitorul are dreptul la un comision pt.
serviciul facut din monentul perfectarii actului de comert intre partile interesate, indiferent de soarta
ulterioara a actului (neexecutare sau reziliere) deoarece mijlocitorul are doar misiunea de a facilita
incheierea contractului. Remuneratia poate fi primita de la ambele parti sau numai de la una dintre
acestea. Acest contract de mijlocire constituie un contract de prestari servicii. In categoria
mijlocitorilor intra si agentii de banca care actioneaza in cadrul burselor de valori sau burselor de
marfuri. Bursa de valori este o institutie pblica prin care se negociaza valori mobiliare iar bursa de
marfuri constituie o institutie privata organizata sub forma societatii comerciale pe actiuni prin

27
intermediul careia se negociaza marfuri. Notiunea de agent de bursa este folosita pt a desemna atat
categoria de intermediar de bursa numit si broker cat si pe cea de comerciant de bursa denumit si
dealer. Acesta are atributii in ceea ce priveste analiza , urmarirea si usurarea tranzactiilor bursiere
pe cont propriu. Agentii de bursa au calitatea de comerciant intrucat isi desfasoara activitatea de
nijlocire in afacerile comerciale ca o profesiune obisnuita.
2) Agentii de comert. Este agent de comert pers. fizica sau juridica a carei activitate independenta,
cu caracte profesional si de durata consta in a trata si a incheia afaceri comerciale in numele si pe
seama unui comerciant fata de care nu se afla in raport de subordonare in shimbul unui comision.
Agentul comercial are calitatea de comerciant intrucat savarseste fapte de comert cu caracter
profesional. Fiind comerciant, agentul de comert are toate indatoririle corespunzatoare acestei
calitati si anume inmatricularea in Registrul Comertului, tinerea registrului de contabilitate si
exercitarea comertului in limitele concurentei loiale.
Unii comercianti doresc sa-si extinda activitatea fara sa-si asume insa cheltuielile si riscurile unor
sedii secundare. De aceea ei apeleaza la pers. care vor primi doar comisionul asupra operatiunilor
comerciale incheiate prin intermediul activitatii lor. Este mai avantajos pt. comerciant sa apeleze la
serviciile unei pers. din localitatea respectiva. Astfel de pers. care plaseaza intr-o anumita zona
produsele unuia sau mai multor comercianti sau indeplinesc pentru ei diferite operatiuni de comert
sunt tocmai agentii de comert. Acestia primesc o remuneratie sau un comision pentru operatiunile
comerciale incheiate. Activitatea de intermediere poate fi organizata si de catre o intreprindere,
agentie sau oficiu de afaceri. Agentii care lucreaza in baza contractului de agentie sunt brokerii si
factorii. Primii sunt reprezentanti ai principalului (comerciantului) si pot incheia tranzactii
comerciale insa nu au contralul si posesia asupra marfurilor pe care le negociaza. Ei lucreaaz in
numele comerciantului fiind mijlocitori intre acesta si tertele pers. interesate de tranzactie. Factorii
lucreaza ca intermediari in nume propriu insa in contul principalului. Factorul vinde bunurile pe
care i le incredinteaza comerciantul. Factorul are drept de posesie si control asupra acestor bunuri.

Societatile comerciale
In conditiile economiei de piata, activitatea comerciala se desfasoara in cea mai mare parte de catre
aceste societati. Ele au o organizare proprie, un patrimoniu si un scop determinat licit, actionand ca
pers. juridice. Doctrina juridica a apreciat ca soc. com. se constituie pe baza unui contract prin care
doua sau mai multe pers. se inteleg sa puna in comun anumite bunuri pt. a desfasura imprenuna o
anume activitate in bvederea realizarii si impartirii beneficiilor care cor rezulta.
Clasificarea si formele soc. com.
Cf. legii 31/1990, societatea poate imbraca una din urm. forme:
• soc. in nume colectiv

28
• soc. in comandita simpla
• soc. pe actiuni (SA)
• soc. in comandita pe actiuni
• societatea cu raspundere limitata (SRL)
Societatile se clasifica in doua mari categorii:
1) societatile de persoane. Acestea se constituie dintr-un numar mic de persoane pe baza cunoasterii
si increderii reciproce precum si a calitatilor personale ale asociatilor. Din aceasta categorile fac
parte: soc. in nume colectiv si cele in comandita simpla.
2) societatile de capital. Se constituie dintr-un nr. mare de asociati impus de marimea capitalului
social. Nu prezinta interes calitatile personale ale asociatilor. Esenta o constituie cota de capital
afectata de catre asociat. Soc. de capital sunt SA si cele in comandita pe actiuni. SRL-ul are un
specific anume in sensul ca imprumuta trasaturi de la ambele tipuri de soc. comerciale.
Soc. in nume colectiv. In cadrul acesteia asociatii raspund nelimitat si solidar pt. obligatiile
societatii. Acest tip de societate se constituie pentru exploatarea unei intreprinderi comerciale.
Soc. in comandita simpla. In cadrul acesteia vom intalni asociatii comanditati si pe cei comanditari.
Primii raspund nelimitat si solidar pt. obligatii iar camanditarii raspund numai pana la concurenta
capitalului social subscris.
S.A. Capitalul societatii este impartit in actiuni. Societatea se compune din actionari care nu au
calitatea de comerciant iar obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social. Actionarii
raspund numai pana la concurenta actiunilor ce le detin. Actiunile sunt hartii de valoare care
constituie un titlu ce atesta participarea la capitalul unei societati si da dreptul detinatorilor sa
primeasca un dividend. Acesta este partea din profit care se repartizeaza actionarilor pentru fiecare
actiune. Actiunile sunt la purtator si sunt negociabile, ele trec de la un detinator la altul. De aceea
societatea are caracter anonim. Organul de decizie este Adunarea Generala a Actionarilor care
functioneaza dupa principiul majoritatii. Toti actionarii au drept de vot. Insa majoritatea se
calculeaza in functie de capitalul detinut de actionari. In consecinta, actionarul sau grupul de
actuinari care va avea ½ din actiuni isi va impune vointa masei de actionari intre care este impartit
restul capitalului.
Societatea in comandita pe actiuni. Intalnim doua categorii de actionari: comanditatii si
comanditarii. Comanditatii raspund nelimitat si solidar pt. datoriile societatii iar comanditarii sunt
actionari si raspund limitat pana la concurenta actiunilor detinute. Comanditatii sunt comercianti.
SRL-ul. Este o societate de pers. pt. ca partile sociale nu pot fi cedate unor asociati decat daca
acestia sunt primiti de majoritatea celorlalti asociati. SRL-ul este si o societate de capitaluri intrucat
asociatul aduce o suma de bani in cadrul societatii in raport cu care isi limiteaza riscul. De aceea,
fiecare dintre asociati va fi tinut pt. datoriile societatii numai pana la limita capitalului subscris

29
personal. Aceste societati sunt de regula societati de capitaluri medii sau mijlocii. In SRL nr.
asociatilor nu poate fi mai mare de 50. Societatea se poate insa construi si de catre o singura pers.
Administrarea societatii este efectuata de unul sau mai multi administratori care pot fi asociati si
neasociati.
Constituirea societatilor comerciale
La baza constituirii acestora se afla vointa asociatilor manifestata in conditiile legii. Asociatii se
inteleg sa puna in comun anumite bunuri, sa desfasoare o activitete comerciala si sa-si imparta
beneficiile. Prin urmare, fundamentul soc. comerciale este actul constitutiv sau dupa caz actele
constitutive. Contractul de societate este apreciat ca fiind actul constitutiv al acesteia, indiferent de
forma ei. In situtia SA, al celei in com. pe actiuni si a SRL-ului in lege se prevede necesitatea
intocmirii si a statultului. Crearea soc. comerciale are ca origine initiativa unor pers. care sunt
viitorii asociati. Semnatarii actelor constitutive, precum si pers. care au rol important in conducerea
soc. sunt considerati fondatori. Nu pot fi fondatori pers. care sunt incapabile sau cele care au fost
condamnate pt. gestiune frauduloasa, marturie mincinoasa si infractiuni de coruptie (luare si dare de
mita, etc.)
Elementele specifice ale actului constitutiv.
Natura juridica a actului constitutiv. Actul constitutiv reprezinta acordul de vointa prin care doua
sau mai multe pers. consimt sa constituie prin acorduri individuale un fond comun destinat unei
activitati lucreative desfasurate impreuna prin indeplinirea de acte de comert in scopul de a imparti
foloasele realizate. Din aceasta definitie rezulta trei aspecte specifice: 1) asociatii se obliga sa aduca
bunuri in societate. Aceasta contributie se numeste acord sau miza; 2) asociatii pun laolalta anumite
bunuri cu intentia colaborarii in ceea ce priveste activitatea comerciala; 3) acestia urmaresc
obtinerea si impartirea beneficiilor care se vor realiza proportional, in principiu, cu aportul social
adus.
Aportul asociatilor. Notiunea de aport desemneaza valoarea patrimoniala cu carefiecare asociat
convine sa contribuie la infiintarea societatii sau prin subscriptie ulterioara. Acest acord poate sa
fie: a) in numerar (o suma de bani pe care asociatul o transmite societatii); b) in natura – bunuri
imobile (cladiri), bunuri mobile corporale (marfuri si materiale) sau elemente incorporale (fond de
comert, creante, etc.). Aporturile in numerar sunt obligatorii la constituirea oricarei forme de
societate. Aporturile in natura se realizeaza prin transferarea drepturilor corespunzatoare si prin
predarea efectiva catre societate a bunurilor aflate in stare de folosinta/utilizare.
Capitalul social. Se intelege prin aceasta notiune expresia valorica a totalitatii aporturilor asociatilor
care participa la constituirea societatii. Capitalul social are o dubla semnificatie: una contabila si
alta juridica. El are o conotatie contabila pentru ca este evidentiat la pasiv asa incat in situatia
dizolvarii societatii trebuie restituit. Semnificatia juridica consta in faptul ca el constituie gajul

30
general al creditorilor societatii. Legea distinge intre capitalul subscris si capitalul varsat. Primul
reprezinta val. totala a aporturilor cu care asociatii s-au obligat sa contribuie la constituirea soc.
Capitalul varsat constituie valoarea totala a capitalurilor realizate si care au intrat efectiv in
partimoniul societatii. La constituirea soc. pe actiuni sau in comandita pe actiuni, capitalul soc.
varsat nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris daca prin lege nu se prevede altfel. Restul
capitalului social trebuie varsat in termen de 12 luni de la inmatricularea societatii. Capitalul soc. al
soc. pe actiuni si al celei in comandita pe actiuni nu poate fi mai mic de 25.000.000 lei. Capitalul
social al societatilor cu raspundere limitata nu poate sa fie mai mic de 2.000.000 lei. In general,
capitalul social al societatii se divide in anumite fractiuni. Aceste fractiuni au denumiri diferite de
forma jur. a societatii. Vom intalni parti de interese in cazul societatilor in nume colectiv si in
comandita sompla. Vom vedea parti sociale in cazul SRL-ului si actiuni in cazul soc.de capitaluri si
anume societatile pe actiuni si in comandita pe actini. Asociatii dobandesc un numar de parti
sociale, parti de interese si actiuni in functie de valoarea aportului fiecaruia.
Participarea asociatilor la beneficii si pierderi. Regula este ca toti asociatii sa participe la acestea.
Modul de impartire al beneficiilor se face prin dividende. Dividendul este cota parte din beneficiu
care se plateste fiecaruia dintre asociati. Daca potrivit bilantului si contului de profit si pierdere nu
exista beneficii nu se pot acorda dividende asociatilor. In caz contrar, dividendele sunt fictive, fiind
luate din capitalul social. In aceasta situatie sunt prejudiciate drepturile creditorilor. Ditribuirea
dividendelor in absenta unor beneficii reale constituie o fapta ilicita care atrage raspunderea civila si
penala.
Intentia asociatilor de a colabora in desfasurarea activitatii de comert. Participarea la activitatea
societatii trebuie sa fie activa si interesata. Participarea este diferita in functie de forma acesteia insa
intotdeauna aceasta participare se manifesta prin contributia la luarea deciziilor si la controlul
asupra societatii. Asociatii trebuie sa colaboreze voluntar, sa lucreze in comun si sa suporte toate
riscurile activitatii comerciale.
Continutul actului constitutiv al societatii. Acesta trebuie sa cuprinda anumite clauze care sa
stabileasca raporturile dintre asociati. Majoritatea clauzelor sunt comune tuturor formelor juridice
de societate. Ele privesc identificarea partilor, individualizarea viitoarei societati, caracteristicile
societatii, conducerea si gestiunea acesteia, drepturile si obligatiile asociatilor, dizolvarea si
lichidarea societatii. Pe langa clauzele comune, actul constitutiv cuprinde si anumite clauze
specifice unei anumite forme juridice de societate. De pilda, aceste clauze specifice se refera la
valoarea actiunilor in cazul soc. pe actiuni.
I) Clauze comune ale societatilor

31
1) Clauze de identificare a partilor. In cazul pers. fizice, in contractul de societate se mentioneaza
numele, prenumele, domiciliul si cetatenia asociatilor. In ceea ce priveste pers. jur. in actul
constitutiv se precizeaza denumirea, sediul si nationalitatea acestora.
2) Clauze privind identificarea viitoarei societati. Prin acestea se stabilesc denumirea, forma jur. si
sediul societatii (sediul social – fiind stabilit de partile contractante).
3) Clauze privind caracteristicile societatii. Ele se refera la 3 aspecte: obiectul de activitate, durata
societattii si capitalul social.
• obiectul de activitate: acesta implica indicarea faptelor de comert pe care le va savarsi societatea.
Trebuie sa se precizeze domeniul si activitatea principala.
• durata societatii: prin actul constitutiv asociatii se pot decide asupra unui termen in cadrul caruia
sa existe societatea sau pot conveni ca durata acesteia sa fie nelimitata.
• capitalul social: in actul constitutiv este necesar sa se arate capitalul social subscris si cel varsat.
Asociatii trebuie sa respecte plafoanele minime prevazute de lege. Se va mentiona si aportul
fiecarui asociat in numerar sau alte bunuri, valoarea, modul de evaluare, data cand se va varsa
intregul capital social subscris, modul cum s-a divizat capitalul social, numarul si valoarea nominala
a actiunilor sau partilor sociale precum si repartizarea acestora intre asociati.
4) Clauze privind conducerea si gestiunea societatii. In actul constitutiv asociatii trebuie sa prevada
unele elemente reefritoare la administrarea soccietatii. Asociatii trebuie sa stabileasca pers. din
randul lor sau din afara societatii care o vor administra si reprezenta cu precizarea puterilor
conferite/atribuite. In cazul soc. pe actiuni si a celor in comandita pe actiuni, in contract trebuie sa
se mentioneze nr., numele si prenumele precum si cetatenia cenzorilor.
5) Clauze referitoare la dr. si obligatiile asociatilor. In cazul soc. in nume coloectiv, in comandita
simpla si a SRL-urilor, legea cere sa se stabileasca partea fiecarui asociat la beneficii si pierderi.
Referitor la soc. pe actiuni si in comandita pe actiuni, in actul constitutiv se va prevedea modul de
distribuire al beneficiilor.
6) Clauze privind dizolvarea si lichidarea soc. In contracul de societate trebuie sa se prevada si
clauze ref. la incetarea existentei societatii. Asociatii stabilesc conditiile in care societatea se va
dizolva si lichida. De regula acestia reproduc in actul constitutiv dispozitiile legale care fac trimiteri
la acestea.
In legatura cu cele 6 clauze cuprinse in contractul de societate se face mentiunea ca unele sunt
obligatorii iar altele sunt facultative. Clauzele obligatorii sunt urmatoarele: identificarea asociatilor
sau partilor, identificarea viitoarei soc., obiectul de activitate al societatii, aporturile asociatilor si
capitalul social subscris. Daca nu sunt respectate dispozitiile referitoare la clauzele obligatorii actul
constitutiv poate fi declarat nul.
Statutul societatii

32
In cazul societatii pe actuini, a soc. in comandita pe actiuni si a soc. cu raspundere limitata,
constituirea are ca temei doua acte: contractul de societate si statutul. Acesta din urma dezvolta
contractul de societate intregind cuprinsul acestuia. Ca si contractul, statutul se incheie in forma
autentica. Statutul dezvolta elementele contractului privind organizarea, conducerea si functionarea
societatii si anume modul de constituire si functionare a organelor de deliberare si administrare a
societatii, conditiile de adoptare a hotararilor, organele de control asupra gestiunii societatii,
intocmirea bilantului si a contului de profit si pierderi si repartizarea beneficiilor. Clauzele statutului
trebuie sa concorde cu cele ale contractului de societate. Altfel se va refuza inmatricularea
societatii.
Inmatricularea societatii comerciale.
Cf. legii 31/1990, competenta inmatricularii revine Oficiului Registrului Comertului in a carui raza
teritoriala va avea sediul societatea. Cererea de inmatriculare se introduce de fondatorii sau
administratorii societatii ori un imputernicit al acestora. Inmatricularea se cere in termen de 15 zile
de la autentificarea actului constitutiv. Inmatricularea este supusa controlului de legalitate care este
efectuat de catre judecatorul delegat. Acest judecator verifica conditiile de fond si de forma
stipulate de lege. Cand cerintele legale sunt indeplinite, acest judecator delegat printr-un act
denumit incheiere va autoriza constituirea societatii si va dispune inmatricularea in Registrul de
Comert. Din momentul inmatricularii, societatea comerciala devine pers. juridica. Inmatricularea se
efctueaza in termen de 24 de ore de la data cand incheierea judecatorului a devenit irevocabila
(inatacabila), de la data expirarii termenului pentru exercitarea singurei cai de atac – recursul, sau
de la data respingerii acestuia de catre tribunal.
Infiintarea sucursalelor si filialelor soc. comerciale.
A) Sucursala. Aceasta constituie o subunitate a soc. com. mama fara personalitate juridica. Ea are o
aorecare autonomie in limitele stabilite de societatea comerciala. Sucursala incheie acte jur. prin
reprezentantii desemnati de societate. Este vorba de prepusi.
B) Filiala. Este o societate comerciala cu personalit. jur. Ea este dependenta de soc. mama (sau
primara) prin detinerea de catre aceasta a capitalului social. Filiala se creaza in una din cele 5
forme de societati cunoscute si in conditiile prevazute pt. forma adoptata.
Functionarea soc. comerciale.
Vointa unei socieati comerciale se manifesta prin organele sale: adunarea generala, org. executiv
sau de gestiune si organul de control. Vointa sociala se formeaza in Adunarea Generala a
Asociatilor si Actionarilor care este organul de deliberare. Vointa sociala este adusa la indeplinire
prin organul executiv sau de gestiune, in speta administratorii. Controlul gestiunii acestora se face
de catre asociati sau, in anumite cazuri, de catre cenzori. In cazul societatii in nume colectiv si a
celei in comandita simpla, datorita nr. mic de asociati nu este institutionalizata adunarea generala si

33
nici nu exista cenzori. In aceste 2 societati controlul gestiunii administratorului se realizeaza de
catre asociati. In ceea ce priveste S.A si cea in comandita pe actiuni, exista adunarea generala,
administratorii si cenzorii. In ceea ce priveste SRL-ul, exista aceleasi organe ca la SA si cea in
comandita pe actini, cu unele particularitati pe care le vom vedea.
Adunarea generala. Aceasta constitue organul de deliberare si de decizie al societatii. Este cel mai
important organ de conducere pentru ca:
1. are plenitudine de competenta si atributii;
2. numeste celelalte organe ale societatii sau le revoca;
3. fixeaza limitele de competenta ale org numite de ea;
4. exercita controlul asupra organelor subordonate;
5. decide modificarea actului constitutiv al societatii in concordanta cu necesitatile decurgand din
scopul vizat.
Adunarea generala este de trei feluri:
• ordinara
• extraordinara
• speciala
Adunarile speciale se intalnesc doar in cadrul societatilor pe actiuni si in comandita pe actiuni
cuprinzand anumite categorii de actionari.
Adunarea ordinara. Se intruneste cel putin o data pe an la cel mult 3 luni da la incheierea
exerctiului financiar. Acest lucru este valabil pt. orice forma de sociatate. Adunarea ordinara are
urmatoarele atributii:
a) sa discute, sa aprobe sau sa modifice bilantul contabil dupa ascultarea raportului
administratorilor si cenzorilor si sa fixeze dividendele
b) sa aleaga pe administrator si cenzor
c) sa fixeze remuneratia cuvenita pt. exercitiul in curs administratorilor si cenzorilor, daca nu a fost
stabilita prin actul constitutiv
d) sa se pronunte asupra gestiunii administratorilor
e) sa stabileasca bugetul de venituri si cheltuieli si, dupa caz, programul de activitate pe exercitiul
financiar urmator.
f) sa decida gajarea, inchirierea sau desfiintarea uneia sau mai multo unitati ale societatii
Adunarea estraordinara. Aceasta se intalneste ori de cate ori este nevoie a se lua o hotarare in
probleme care necesita modificarea actelor constitutive ale societatii. Asemenea probleme ar fi:
schimbarea formei juridice a societatii, marirea sau reducerea capitalului social, schimbarea
obiectului de activitate al societatii, fuziuniea cu alte societati sau divizarea societatii.

34
Convocarea adunarii generale. Ea se convoaca de administaratori sau asociati. Administratorii sunt
obligati sa convoace ad. gen. cel putin o data pe an sau de cate ori este necesar. Asociatii vor cere
convocarea ad. gen. cand se constata o pasivitate a administratorilor. Convocarea va cuprinde locul
si data tinerii ad. gen. precum si ordinea de zi. Locul adunarii este sediul societatii, daca in actele
constitutive nu s-a hotarat altfel. Termenul de intrunire nu poate fi mai mic de 15 zile de la data
comunicarii convocarii. Ordinea de zi trebuie sa cuprinda toate problemele care vor face obiectul
dezbaterilor. Convocarea se aduce la cunostinta asociatilor. Ea se face in functie de forma soc.,
tinandu-se cont de nr. asociatilor. Astfel, convocarea se face prin M.O., prin unul din ziarele
raspandite din localitatea in care se afla sediul sau din cea mai apropiata localitate, prin scrisoare
recomandata, corespondenta sau prin afisare la sediu.
Sedinta adunarii generale.
Aceasta are loc la data, ora si locul aratat in convocare. Apoi se dezbat problemele care fac obiectul
ordinii de zi. Dreptul la vot este legat de participarea la capitalul social. Acest lucru este valabil pt.
toate formele jur. de societate. Dreptul de vot nu poate fi cedat. Orice conventie referitoare la
exercitarea intr-un anume mod a dreptului de vot este nula. Hotararile ad. gen. se iau prin vot
deschis. Cel secret este admis cu titlu de exceptie in urmatoarele imprejurari:
• alegerea membrilor consiliului de administratie si a cenzorilor
• in privinta revocarii acestora
• pt. luarea hotararilor privind raspunderea administratorului
Lucrarile ad. gen. se consemneaza intr-un proces verbal care va fi inserat in Registrul adunarilor
generale. Hotararile luate in ad.gen., cu respectarea dispozitiilor legale, sunt obligatorii pt. actionari
si asociati. Pentru a fi operabile tertilor, hot. ad. gen. se publica, in conditiile legii, in MO. Hot. ad.
gen. adoptate cu incalcarea legii si a actelor constitutive se pot anula pa cale judecatoreasca. Aceste
hotarari pot fi atacate de catre actionari sau asociati care nu au luat parte la ad. gen. sau au votat
impotriva si au cerut sa se mentioneze aceasta in procesul verbal al sedintei. Dr. de a ataca acste
hotarari nelegale in au si administratorii societatii. Acestia chiar au obligatia sa ceara anularea
hotararii nelegale pt. a evita consecintele prejudiciabile pentru societate. Cererea de anulare a
hotararii ad. se poate face in termen de 15 zile de la data publicarii ei in MO. Competenta de
solutionare revine instatntei pe raza teritoriala unde societatea isi are sediul. Reclamantul poate care
suspendarea executarii hotararii atacate. Atunci cand se incuviinteaza susendarea, presedintele
instantei poate obliga pe reclamant la o cautiune. Impotriva ordonantei de suspendare se poate face
recurs in termen de 5 zile de la pronuntare. Cererea de anulare a hotararii se judeca in camera de
consiliu a instantei. Hotararea definitiva de anulare se mentioneaza in Registrul Comertului si se
publica in MO. De la data publicarii, aceasta hotarare devine opozabila actionarilor si asociatilor.
Administratorii societatii.

35
Vointa sociala a societatii comerciale exprimata de ad. gen. se aduce la indeplinire prin actele de
executare ale unor persoane special investite denumite administratori. In soc. in nume colectiv,
gestiunea este asigurata de unul sau mai multi administratori. In cea in comandita simpla,
administratia soc. este incredintata unuia sa mai multor asociati comanditati. In ceea ce priveste soc.
pe actiuni, legea prevede ca este administrata de unul sau mai multi administratori. Cand sunt mai
multi administratori ei constituie un consiliu de administratie. Acesta poate delega o parte din
puterile sale unui comitet de directie compus din membrii alesi dintre administratori. Presedintele
consiliului de administratie poate fi si director general sau director, in care calitate conduce si
comitetul de directie. Executarea operatiunilor soc. poate fi incredintata unuia sau mai multor
directori executivi care sunt functionari ai societatii. Directorii executivi nu vor putea fi membri in
consiliul de administratie. Ei raspund fata de societate si terti la fel ca si administratorii pt.
neindepliirea indatoririlor lor. In soc. in comandita pe actiuni, administrarea revine unuia sau mai
multor asociati comanditati. In SRL administrarea este efectuata de unul sau mai multi
administratori, asociati sau neasociati, numiti prin actul constitutiv sau de catre ad. gen.
Reguli privind administratorii. In calitate de administrator poate fi numita atat o pers. fizica cat si
una jur. In situatia in care pers. jur. a dobandit calit de administrator ea trebuie sa-si desemneze un
reprezentant permanent pers. fiz. prin care sa-si indeplineasca functia. Aceasta pers. fizica trebuie sa
indeplineasca aceleasi conditii si are obligatia si raspunderile pe care legea le instituie pt.
administratorul pers. fizica. Pt. a fi administrator pers. fiz. trebuie sa aiba capacitate de exercitiu
deplina. Actele juridice incheiate de o pers. incapabila sunt lovite de nulitate. Moralitatea
administratorului trebuie sa fie nestirbita. El nu trebuie sa fie condamnat pt. gestiune frauduloasa,
abuz de incredere, fals si uz de fals, inselaciune, dalapidare, marturie mincinoasa, dare sau luare de
mita sau alte infractiuni prevazute de legea 31/1990. In calitate de administrator trebuie desemnat
un cetatean roman sau o persoana de catatenie straina in conditiile stipulate de lege. In orice forma
de soc. com., administratorul poate fi asociat sau neasociat. In societatile de persoane precum si in
SRL-uri asociatii sunt liberi sa stabileasca durata mandatului adminstratorului atat in cazul numirii
prin actul constitutiv, cat si al alegerii ulterioare de catre ad. asociatilor. In societatile de capitaluri,
primii administratori numiti prin actul costitutiv pot indeplini aceasta functie pe durata stabilita de
actionari fara sa poata depasi 4 ani. Cand nu s-a stabilit durata mandatului prin actul constitutiv,
acesta va fi de 2 ani. In general, la data expirarii duratei mandatului, administratorii pot fi realesi
daca prin contractul de societate sau statut nu s-a prevazut altfel. Fiecare administrator al soc. pe
actiuni sau in comandita pe actiuni trebuie sa depuna o garantie baneasca pt. administratia sa.
Aceasta suma de bani este stabilita in actul constitutiv ori, in lipsa unei clauze in acesta, trebuie
aprobata de AGA. Garantia nu poate fi mai mica dacat val. nominala a 10 actiuni sau dublul

36
remuneratiei lunare. Garantia trebuie depusa inainte de intrarea in functiune a administratorului si se
restituie la incetarea activitatii.
Principalele atributii ale administratorului sunt:
− obligatia de a indeplini formalitatile necesare constituirii societatii
− obligatia de a depune semnaturile in Registrul de Comert in cazul cand administratorul a fost
desemnat reprezentant al societatii.
− obligatia de a prelucra si pastra documentele privind constituirea societatii
− obligatia administrarii societatii, adica efectuarea tuturor operatiilor pt. indeplinirea obiectului
societatii
− obligatia de a urmari efectuarea de catre asociati a varsamintelor datorate
− obligatia de a tine registrele cerute de lege si corecta lor evidenta
− obligatia de a intocmi bilantul societatii si contul de beneficii si pierderi si de a asigura
respectarea legii la repartizareabeneficiilor si plata dividendelor
− obligatia de a lua parte la toate ad. societatii, la consiliile de administratie si organele de
conducere similare acestora
− obligatia de a aduce la indeplinire hotararile ad. gen.
− obligatia de a indeplini indatoririle prevazute de actul constitutiv si de lege
Administratorii caer si-au incalcat obligatiile de serviciu raspund fata de societate dar si fata de
creditorii acesteia. Creditorii pot exercita „actinea” numai in cazul falimentului. Functia de
administrator inceteaza prin revocarea acesteia, prin renuntarea administratorului, prin incapacitate
si prin moarte. In toate cazurile de incetare a functiei administratorului trebuie indeplinite formele
de publicitate intocmai ca si in cazul numirii in functie.
Raportul juridic dintre soc. com. si administrator. Acestia raspund civil sau penal. Administratorii
raspund fata de societate pt. nerespectarea obligatiilor derivate din contractul de mandat –
„raspunderea civila contractuala”. Administratorii raspund apoi si pt. nerespectarea obligatiilor
stabilite prin legea 31/1990. Astfel, cand este vorba de o fapta ilicita civila se vorbeste de
raspunderea civila delictuala. Iar cand ne aflam in fata unei fapte ilicite penale (infractiune)
raspunderea este de natura penala. In cazul unui administrator pers. jur., reprezentantul personal, in
speta pers. fizica, are aceeasi raspundere civila si penala ca si un administrator pers. fizica care
actioneaza in nume propriu. Raspunderea acestui reprezentant nu exonereaza (nu scuteste) de
raspundere administratorul pers. jur. si nici nu-i reduce raspunderea societatii.
Cenzorii societatii. Functionarea corespunzatoare a unei societati comerciale necesita asigurarea
unui control asupra actelor si operatiunilor administratorului. In societatile de pers. care au un nr.
mic de asociati, controlul se exercita de toti asociatii evident cu execptia administratorilor. In soc.

37
de capitaluri si in SRL-uri intalnim anumite pers. investite cu acest control si anume cenzorii. Soc.
pe actiuni si in comandita pe actiuni au cenzori al carui numar trebuie sa fie impar. Ele au 3 cenzori
si tot atatia supleanti daca in actul constitutuiv nu se prevede un nr. mai mare. In SRL, daca nr.
asociatilor trece de 15, numirea cenzorilor este obligatorie. Durata mandatului cenzorilor este de 3
ani, ei putand fi realesi. Legea cere ca unul din cenzori sa fie contabil autorizat sau expert contabil.
La societatile in care statul detine cel putin 20% din capitalul social, unul dintre cenzori va fi
recomandat de Ministerul de Finante. Majoritatea cenzorilor si a supleantilor vor fi cetateni romani.
Cenzorii sunt obligati sa depuna o garantie care reprezinta a treia parte din garantia ceruta pentru
administratori.
Drepturile cenzorilor. Ei au drptul de a participa la ad. administratorilor fara insa a avea drept de
vot. Mai au dreptul de a obtine in fiecare luna de la administratori o situatie despre mersul
operatiunilor de comert. Pt. protejarea intereselor societatii se interzice cenzorilor sa comunice
asociatilor si actionarilor in particular sau tertilor datele privind operatiile societatii constatate cu
ocazia exerciatrii mandatului lor.
Obligatiile cenzorilor. Sunt urmatoarele:
− supravegherea gestiunii societatii
− verificarea daca bilantul si contul de profit si pierderi sunt legal intocmite si in concordanta cu
registrele.
− verificarea modului de tinere a registrelor
− verificarea modului de evaluare a patrimoniului societatii
− sa faca lunar, pe neasteptate, inspectia casei (casieriei) si sa verifice existenta titlurilor sau
valorilor apartinand societatii.
− convocarea adunarii ordinare si extraordinare a asociatilor si actionarilor cand aceasta nu a fost
convocata de administrator
− sa vegheze daca dispozitiile legii si ale actului constitutiv sunt respectate de afministratori si
lichidatori
− sa aduca la cunostinta administratorului sau, dupa caz, a ad. gen. neregulile care au fost
constatate.
Censorii vor mentiona intr-un registru special constatarile facute in timpul exercitarii mandatului
lor. Nu pot fi numiti ca cenzori urmatoarele pers.:
a) rudele sau afinii pana la al 4-lea grad inclusiv sau sotii
administratorilor
b) pers. care au fost condamnate pt. comiterea unor infractiuni
c) pers. care primesc sub orice forma, pt. alte functii decat
aceea de cenzor, un salariu sau o remuneratie de la administrator sau societate.
38
Raspunderea cenzorilor. Ac. raspund d.p.v. civil si penal ca si administrativ. Se pedepseste cu
inchisoare de la o luna la 1 an sau cu amenda cenzorul care nu a convocat AGA cand este obligat
prin lege. El raspunde si pentru faptul ca a pastrat sau a acceptat insarcinarea de cenzor desi nu mai
putea sa faca acest lucru (cele trei imprejuraru aratate mai sus)

Modificarea societatilor comerciale
Uneori, conditiile economice pot determina necesitatea modif. soc. comerciale constituita cf. legii.
In aceasta situatie se modifica actul constitutiv al soc. Prin modificarea acestuia se realizeaza orice
shimbare privind elementele prevazute in actul constitutiv stabilit. Modificarea actului constitutiv
nu genereaza aparitia unei pers. jur. noi. Soc. ca pers. jur. subzista cu modificarile aduse in urma
schimbarii actului constitutiv.

Principalele cazuri de modificare a soc. com. Ac. sunt:
1) marirea sau reducerea capitalului social
2) prelungirea duratei societatii
3) fuziunea si divizarea societatii
4) transformarea soc. comerciale
1) A. Marirea cap. soc. Ac. se realizeaza in conditiile stabilite de legea 31/1990. Pt. marirea
capitalului soc. se cere hotararea ad. asoc. iar actul modificator, in forma autentica, se mentioneaza
in Reg. Com si se publica in MO. Marirea cap. soc. implica in al 2-lea rand respectarea legii in ceea
ce priveste constituirea societatii. Prin aceasta trebuie sa intelegem elementele specifice ale
diferitelor forme ale soc. si anume aporturile asociatilor, numarul acestora sau modalitatile de
formare a capitalului social. In mod obisnuit, marirea capitalului se realizeaza prin noi aporturi in
societate, apoi prin incorporarea rezervelor. Prin rezerva se inteleg anumite sume de bani prelevate
din beneficiile societatii care au destinatiile prevazute de lege. Ele sunt de 3 feluri: legale, statutare
si facultative. Marirea capitalului se mai realizeaza prin alte doua modaliati si anume incorporarea
beneficiilor sau a primelor de emisiune si prin compensarea creantelor asupra sociatatii cu actiuni
ale acesteia. Prin prima de emisiune se intelege diferenta dintre val. de emisiune si val. nominala a
aciunilor pe care trebuie sa o suporte noii actionari. Aceasta prima acopera cheltuielile emisiunii
precum si diminuarea val. actiunilor vechi.
B. Reducerea capitalului. Legea reglementeaza procedee diferite in functie de cauza care
impune reducerea capitalului. Daca reducerea este determinata de pierderi ale capitalului, aceasta se
poate realiza prin 3 modalitati:
a) micsorarea nr. de actionari sau parti sociale
b) reducarea val. nominale a actiunilor sau a partilor sociale

39
c) dobandirea propriilor actiuni urmata de anularea lor
Daca reducarea nu este determinata de pierderi sunt 2 modalitati de urmat:
a) scutirea totala sau partiala a asociatilor de varsamintele datorate
b) restituirea catre actionari si asociati a unei cote parti din aporturi,
proportionala cu reducerea capitalului si calculata egal pentru fiecare actiune sau parte sociala.
Reducerea capitalului social poate sa afecteze dr. creditorilor societatii datorita diminuarii gajului
lor general. Acesti creditori pot face opozitie la hot. ad. asoc. Acest drept il au creditorii ale caror
creante sunt anterioare datei hot. generale deoarece numai ei sunt pagubiti sau prejudiciati printr-o
asemenea hotarare. Dreptul de opozitie se exercita in termen de 2 luni din ziua in care hotararea se
publica in MO. Competenta solutionarii revine instantei de judecata.
2) Prelungirea duratei societatii. Cf. legii 31/1990, actul constitutiv al soc. trebuie sa prevada durata
acesteia. Soc. va avea durata de existenta stabilita de asociati. Cand durata expira societatea se
dizolva. In situatia in care societatea are o activitate profitabila, asociatii pot fi interesati in
prelungirea duratei din actul constitutiv. Acest lucru este posibil prin modificarea actului constitutiv
in sensul stabilirii altei durate sau a unei durate nedeterminate. Prelungirea duratei soc. trebuie
realizata inainte de expirarea duretei prevazute in actul constitutiv. Actul care constata hot. privind
prelungirea duretei in forma autentica se mentioneaza in R.C. si se publica in M.O. Prelungirea
duratei soc. nu inseamna crearea unei pers. jur. noi.
3) Fuziunea si divizarea soc. com. Fuziunea si divizarea sunt procedee tehnico-juridice prin care se
realiz. restructurarea soc. Prin fuziune se intelege o concentrare a societatilor. Ea se realizeaza prin
2 mijloace: absorbtie – in inglobarea de catre o societate a uneia sau mai multor soc. com. care isi
inceteaza existenta, si contopire – reunirea a doua sau mai multor soc. care isi inceteaza existenta
pt. constituirea unei soc. noi. Fuziunea are 3 aspecte:
− incetarea personalitatatii jur. a uneia sau a unor soc. ca urmare a dizolvarii anticipate fara
lichidare;
− transmiterea universala a patrimoniului catre soc. absorbanta sau nou constituita;
− atribuirea de actiuni sau parti sociale catre asociatii soc. care dispare;
Societatea nu isi inceteaza existenta in cazul in care o parte din patrimoniul unei soc. se desprinde si
se transmite catre una sau mai multe soc. existente sau care iau astfel fiinta. Acest aspect constituie
o modalitate de divizare si anume desprinderea. O a doua modalitate este impartire intregului
patrimoniu al unei soc. care isi inceteaza existenta intre 2 sau mai multe soc. existente sau care iau
astfel fiinta. In procesul fuz. sau div. pot fi implicate numai soc. com. Nu pot participa sucursalele
societatilor sau comerciantii pers. fiz. Soc. care fuzioneaza sau se divizeaza pot avea aceeasi forma
jur. sau forme dif. Fuz. sau div. se hotaraste de fiecare soc. in parte in conditiile stabilite pt.

40
modificarea actului constitutiv al soc. Proiectul de fuz. sau de div. este intocmit de catre
administratorii soc. in cauza si cuprinde 7 aspecte:
1) forma, denumirea si sediul social al tuturor soc. participante la operatiune;
2) fundamentarea si conditiile fuziunii sau divizarii;
3) stabilirea si evaluarea activului si pasivului care se transmit soc. beneficiare;
4) modalitatea de predare a actiunilor sau partile sociale si data de la caare acestea du dr. la
dividende;
5) raportul de schimb al actiunilor sau al partilor sociale;
6) cuantumul primei de fuziune / diviziune;
7) data bilantului contabil de fuziune si diviziune;
Proiectul este semnat de reprezentantii soc. participante si se depune la Of. R.C. unde este
inmatriculata fiecare soc. Proiectul este urmat de o declaratie a soc. care inceteaza sa existe in urma
fuz./div. despre modul cum a hot. sa stinga pasivul sau. Apoi proiectul este vizat de catre jud.
delegat si se publ. in M.O. pe chelt. partilor integral sau in extras (partial). Orice creditor al soc.
care fuzioneaza sau se divide, avand o creanta anterioara publicarii proiectului, poate face opozitie.
Aceasta suspenda executarea fuz. / div. pana la data cand hot. jud. privind opozitia devine
irevocabila, in afara de cazul in care soc. debitoare face dovada platii datoriilor sau ofera garantii
acceptate de creditori, ori convine cu acestia un aranjament pt. plata datoriilor. Ad. gen. a fiecareia
dintre soc. participante va hotara asupra diviziunii si fuziunii. Actele constitutive ale soc. nou
infiintate prin fuz. / div. se aproba de ad. gen. a societatii sau societatilor care isi inceteaza existenta.
In cazul fuz. prin absorbtie societatea absorbanta dobandeste drepturile si este tinuta de obligatiile
soc. pe care o absoarbe, iar in situatia fuziunii prin contopire, dr. si obligatiile soc. care isi inceteaza
ezistenta trec asupra noii soc. astfel infiintate.
4) Transformarea societatilor. Prin aceasta se realizeaza o schimbare a soc. in fct. de specificul
formei aleasa de asoc. Prin transformare, soc. initiala isi continua activitatea, dar intr-un nou cadru
jur., fapt ce aduce modificari in rap. asociatilor cu soc.

Dizolvarea si lichidare soc. comerciale.
Cf. legii, incetarea existentei soc. implica 2 faze: dizolvarea si lichidarea. Momentul dizolvarii
cuprinde operatiuni care declanseaza si pregatesc incetarea existentei soc. Se pune capat astfel
activitatii normale a acesteia. Lichidarea necesita un ansamblu de operatii pt. incheierea afacerilor
acelei soc., transformarea activului in numerar, plata creditorilor si impartirea sumelor ramase intre
asociati.
Cauzele acesteia pot fi genereale (valabile pentru toate formele de societate) şi speciale (care se
aplica numai anumitor forme). Cauzele gen. sunt:

41
− trecerea timpului stabilit pt. durata societaţii
− imposibilitatea realizarii obiectului societaţii sau realizarea acestuia;
− hotarârea Adunarii Generale;
− deschiderea procedurii lichidării;
Referitor la cauzele speciale ne vom referi numai la S.A. Ac. se dizolva numai in uramătoarele trei
împrejurări:
1) când administraţia constată pierderea unei jumataţi din capitalul societaţii şi convoaca A.G.
extraordinara pt. a decide reconstituirea capitalului, limitarea lui la suma rămasă sau dizolvarea
societaţii
2) când capitalul soc. se micşorează sub minimul legal;
3) când nr. acţionarilor scade sub minimul legal;
În general, dizolvarea societăţii se înscrie în R.C. si apoi se publică în M.O. în afară de cazul de
trecere a timpului stabilit pt. durata soc. Din momentul dizolvării soc. nu poate decât să continue
realizarea relaţiilor comerciale aflate în curs fără să mai poată începe alte operaţiuni de afaceri.
Activitatea sc. nu mai este normală pt. ca nu se mai urmăreşte realizarea de beneficii, ci activitatea
este orientată spre lichidare. Încălcarea acestei interdicţii legale are drept urmare răspunderea
pesonală şi solidară a administratorilor pt. operaţiunile întreprinse. Legea stabileşte ca interdicţia
unor operaţiuni comerciale noi se aplică, după caz, din ziua expirării termenului fixat pt. durata
societăţii, ori de la data când dizolvarea a fost hotărâtă de adunarea asociaţilor sau declarata prin
hot. jud.
Lichidarea. Operatiunile care fac obiectul fazei lichidarii sunt realizate de catre lichidator.
Lichidarea consta intr-un ansamblu de operatiuni care au ca scop terminarea activitatii comerciale
aflate in curs la data dizolvarii soc., incasarea creantelor acesteia, transformarea bunurilor soc. in
bani, plata datoriilor soc. si impartirea activului net intre asociati. Principiile gen. ale lichidarii sunt
urm:
1) Personalitatea jur. a soc. subzista pt. nevoile lichidarii. Soc. isi conserva atributele de
indentificare si anume: firma, sediul, nationalitatea si patrimoniul. Legea cere ca toate actele care
emana de la soc. sa arate ca ea este in lichidare. Patrimoniul soc. continua sa apartina acesteia si
constituie, si dupa dizolvare, gajul general al creditorilor. Organele soc. nu isi inceteaza activit. De
pilda, ad. asoc. numeste lichidatorii si stabileste puterile acestora pt. realizarea operatiunilor de
lichidare. Administratorii continua mandatul pana la intrarea in functie a lichidatorilor. Sunt
interzise insa, din momentul dizolvarii, operatiunile comerciale noi. Cenzorii isi continua activit. de
hot. asupra gestiunii soc. Ei exercita controlul asupra activitatii lichidatorilor.

42
2) Lichid. soc. se face in interesul asociatilor. Ea se cere doar de asociati nu si de catre
creditori. Asociatii sunt in masura sa numeasca pe lichidatori si sa stabileasca puterile acestora.
Legea permite asoc. sa stabileasca prin actul constitutiv conditiile lichidarii soc.
3) Lichid. este obligatorie si nu facultativa. Deoarece dizolv. are ca efect deschiderea
lichidarii, aceasta este obligatorie. Legea admite insa ca, in cazurile fuziunii si a divizarii,
dizolvarea sa aiba loc. fara lichidare. In lumina acestor dispozitii, din legea 31/1990, lichidarea
apare ca este obligatorie, intrucat soc. nu poate ramane in faza de dizolvare. Dupa dizolvare
urmeaza de regula lichidarea iar cu titlu execptional transmitarea universala a patrimoniului prin
fuziune sau divizare. Trecerea soc. in faza lichidarii produce 3 consecinte asupra soc.
a) obiectul si scopul soc. se modifica in concordanta cu finalitatea
lichidarii
b) administratorii sunt inlocuiti cu lichidatorii care vor administra
societatea
c) gestiunea se preda lichidatorilor care vor administra soc. aflata in
lichidare
Lichidatorii sunt pers. fiz. sau jur. Ei sunt autorizati cf. legii. Au pozitia jur. a unui mandatar.
Mandatul are un continut contractual si legal. In soc. unde nu exista cenzori, lichidatorii vor fi
controlati de asociati.
Puterile lichidatorilor.
a) tb. sa execute si sa termine operatuinile ref. la lichidare
b) tb. sa lichideze si sa incaseze creantele soc.
c) pot vinde prin licitatie publica bunurile mobile si imobile apartinand soc.
d) ei isi pot asuma oblig. care servesc scopului lichidarii si care nu sunt pagubitoare pt.
patrim. soc. aflate in lichidare
e) participa la solutioarea litigiilor privind soc. in lichidare putand face tranzactii in cond.
legale
Lichidatorii au aceleasi raspunderi ca si administratorii, asadar raspund penal si civil. Raspunderea
de natura civila implica raspunderea cotractuala precum si cea delictuala. Lichidatorul lichideaza
activul soc. precum si pasivul acesteia. Lichidarea activului implica transformarea bunurilor soc. in
bani prin licitatie publica precum si incasarea creantelor pe care soc. le are fata de terti. Prin
lichidarea pasivului soc. se intelege plata datoriilor acestora catre creditorii sai. Aceasta plata se
face cu sumele de bani rezultate din lichidarea activului societatii.
La incetarea exist. soc. ca urmare a dizolv. si lichid. asoc. sunt indreptatiti sa li se restituie valoarea
aporturilor efectuate la constituirea soc. sau cu ocazia maririi capitalului social, precum si sa
primeasca partea care li se cuvine din eventualele beneficii ramase nedistribuite. Asemenea dr. nu

43
se pot valorifica decat dupa ce au fost achitate toate datoriile fata de creditorii societatii si numei
dupa ce a ramas un sold activ. Uneori activul soc. este suficient de mare fata de pasiv, iar
lichidatorii platesc asociatilor sume de bani in contul drepturilor care li se cuvin chiar inainte de
incheierea operatiilor de lichidare. Cel mai adesea insa, numai la terminarea operatiunilor de
lichidare, lichidatorii pot constata daca exista un activ net care urmeaza sa fie impartit intre asociati.
In acest scop, lichidatorii incheie bilantul final si fac propuneri pentru impartirea activului net intre
asociati. Dupa terminarea lichidarii, lichidatorii cer radierea societatii din R.C. Radierea se cere
O.R.C in tr. de 15 sile de la data ultimului act de lichidare care este repartizarea activului net intre
asociati. Radierea se poate face si din oficiu. Registrele tuturor soc. lichidate se pastreaza un numar
de 5 ani.

Reorganizarea judiciara si falimentul
Acestea au urmatoarele caracteristici:
1. Un caracter judiciar, intrucat se realizeaza de instanta jud., judecatorul sindic,
administratorul, lichidatorul, ad. creditorilor si comitetul creditorilor.
2. Un caracter profesional pt. ca se aplica doar comerciantilor
3. Un caracter de remediu sau, dupa caz, de executare silita, asupra patrimoniului debitorului
4. Caracter colectiv, intru-cat se vizeaza satisfacerea intereselor tuturor creditorilor
comerciantului debitor
5. Caracter general si unitar, pentru ca se aplica tuturor bunurilor din patrimoniul debitorului
Exista 2 conditii pt. punerea in aplicare a procedurii prevazuta de legea 64/1995 cu modificarile
ulterioare. Prima corectie este ca debitorul sa fie comerciant, indiferent daca este pers. fiz., org.
cooperatista ori soc. com. Cu toate ca au calitatea de comerciant, regiilor autonome nu li se aplica
procedura de mai sus. In lege se prevede ca procedura aplicabila regiilor autonome pt.
insolvabilitate se va stabili prin lege in acord cu regimul general al proprietatii publice. A doua
conditie consta in existenta starii de incapacitate de plata a debitelor scadente (isolventa comerciala)
ale debitorului. Insolventa este acea stare a patrimoniuluil debitorului care exprima neputinta
acestuia de a plati datoriile comerciale scadente din cauza lipsei de lichiditati. Cererea introductiva
se depune la tribunal de catre debitorul aflat in incapacitate de plata. In afara de debitor, procedura
jur. poate fu ceruta si de catre creditori depa scurgerea a cel putin 30 zile de la scadenta creantelor
lor. In al 3-lea rand, cererea introductiva poate fi depusa si de Camera de Comert si Industrie
Teritoriala. Dupa ce a fost depusa aceasta cerere, tribunalul numeste un judecator sindic. Acesta
este un magistrat care conduce intreaga procedura a reorganizarii jud. si falim. sub autorit.
tribunalului. Actele sale sunt obligatorii atat pentru debitori cat si pentru creditori. Acest jud. poate
fi ajut. de persoanele de specialitate de care are nevoie. Acetea sunt platite din patrimoniul

44
debitorului. Renumeratiile sunt stabilite de judecator. Hot. jud. sindic sunt definitive si executorii.
Ele se pot ataca cu recurs la Curtea de Apel. Jud. poate fi inlocuit in orice stadiu al procedurii reorg.
jud. si falim. Inlocuirea se face prin incheiere motivata a tribunalului, data in camera de consiliu.
Creditorii care au anumite creante fata de debitor alcatuiesc adunarea creditorilor. Pt. prima sedinta,
convocarea se face de jud. sindic iar ulterior creditorii vor fi convocati ori de cate ori este nevoie de
catre administratori si lichidator. Un rol important in reorg. jud. revine administr. El este desemnat,
fie de jud. sindic prin hotararea de deschidere a procedurii, fie in adunarea creditorilor in cadrul
primei sedinte. In esenta administratorul conduce in tot sau in parte activitatea debitorului. Reorg.
jud. se realiz printr-un plan de reorg. Acesta este propus de debitor, de administrator, de comitetul
creditorilor si de asociatii din SNC (societatea in nume colectiv) si SRL, si de catre asoc.
comanditati din soc. in comandita. Mai pot propune un plan de reorganizare creditorii titulari a cel
putin unei treimi din val. creantelor garantate. Planul de reorganizare in conditiile legii 64/1995 este
confirmat de jud. sindic. Daca nici un plan propus nu este confirmat, tribunalul va dispune ca jud.
sindic sa inceapa procedura falimentului. Jud confirma planul care intruneste conditiile necesare.
Falimentul consta intr-un ansamblu de acte jur. care privesc efectuarea lichidarii bunurilor din
patrimoniul debitorului si distribuirea sumelor de bani realizate din lichiderea bunurilor acestuia.
Cazuri de aplicare a procedurii falimentului.
i. nerespectarea termenelor prevazute de lege pt. propunerea planului de reorganizare.
ii. lipsa unui plan de reorg. confirmat de jud. sondic
iii. neconfirmarea planului de catre jud. sindic
iv. debitorul nu respecte planul de reorg.
v. hotararea jud. sindic privind incetarea reorg.
Cu titlu de exceptie, legea 64/1995, republicata in 1999 si legea 31/1990 reglem. o raspundere in
cazurile in care prin faptele lor, anumite pers. au condus la incetarea platii datoriilor comerciale, ori
au comis infractiuni. Este vb. de o raspundere partimoniala si una de natura penala. Raspunderea
patrimoniala consta in suportarea unei parti din pasivul societatii in cauza. Infractiunile au fost
modificate de catre Parlament in luna feb. 2003 dupa cum urmeaza:
 infractiunea de bancruta frauduloasa se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 12 ani si consta
in urmatoarele: falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidentelor debitoriloe ori ascunderea unei
parti din activul averii acestuia. Bancruta mai consta in: infatisarea unor datorii inexistente,
prezentarea in registrele debitorilor a unor sume nedatorate in vederea diminuarii aparente a valorii
activelor sau instrainarea in frauda creditorilor in caz de insolvabilitate a debitorilor a unei parti
insemnate din active.
 infractiunea de gestiune frauduloasa se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 8 ani cand este
savarsita de administratorul ori lichidatorul averii debitorului precum si de orice reprezentant sau

45
prepus al acestuia. Prin gestiune frauduloasa se intelege pricinuirea unei pagube cu rea credinta cu
ocazia administrarii ori conservarii bunurilor unei persoane. Infractiunile aratate mai sus se judeca
in prima instanta (pt. prima oara) de tribunal si in procedura de urgenta.

Obligatiile comerciale
Specificul acestora. Raporturile jur. com. sumt raporturi de dr. privat. Prestatiile de natura
comerciala sunt intotdeauna oneroase iar activitatea de afaceri se desfasoara cu celeritate (cu
rapiditate). Pe de alta parte, debitele comerciale, lichide si exigibile (ajunse in stare de executie)
produc dobanzi de drept, operatiunile com. sunt simplificate, creditul comercial are un mare rol iar
partile pot folosi in solutionarea litigiilor, orice mijloc de proba. Contractul este cel mai important
izvor al obligatiunilor comerciale. Oblig. com. au si alte izv. ca de pilda actul juridic complex, actul
juridic unilateral sau angajamentul unilateral. Contractul comercial este principalul instrument
juridic folosit in afaceri. De aceea am putea denumi dr. af. ca un dr. al contractului si al creditului.
Contractul constituie manifestarea de vointa a partilor in realiz. unui act obiectiv de comert. Pt. a fi
valabile, contractele comerciale tb. sa indeplineasca cerintele legale si anume capacitatea de a
contractare, consimtamantul, un obiect determinat si o cauza licita. Capacitatea se refera la 2
aspecte: capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu. Prima se dobandeste de la nastere, a
doua incepe la 14 ani. Intre 14-18 ani, capacitatea este restransa, iar dupa 18 ani este deplina. In
cazul pers. jur., capacitatea de folosinta incepe de la infiintarea acesteia si inceteaza in momentul
desfiintarii ei. In cazul pers. jur. capacitatea de exercitiu incepe de regula o data cu cea de folosinta
iar prin exceptie, ulterior, cand pers. fizice care alc. organel pers. juridice sunt desemnate dupa
infiintarea acesteia. Consimtamantul este un act volitiv care este alc. din vointa psihica de a
contracta – numita vointa interna – si exteriorizarea acestei vointe si anume vointa declarata.
Consimtamantul partilor este necesar pt. stabilirea continutului contractelor. Consimtamantul tb. sa
fie deplin si nu trebuie sa fie viciat prin diferite manopere (eroare, inselaciune sau violenta).
Obiectul contractelor comerciale rezida in prestatiile pe care partile si le asuma spre a le indeplini.
Cauza consta in scopul imediat in vederea caruia partile au incheiat un contract. Scopul este
intrinsec contractului. Pt. a fi valabila, cauza tb. sa indeplineasca 2 conditii:
a) sa existe, sa fie reala
b) sa fie licita si in spiritul regulilor de convietuire sociala
Incheierea contractelor. Ac se ref. la 3 componente:
1) Oferta, care este manifestarea primei vointe individuale de a contracta
2) Acceptarea acesteia consta in manifestarea celei de-a 2-a vointe de a incheia un contract/o
conventie
3) Concordanta dintre primele 2, cu alte cuvinte acordul de vointa a contractantilor

46
Oferta tb. sa fie precisa, completa, ferma si neechivoca. Acceptarea tb. sa fie in concordanta cu
oferta, neindoielnica si sa intervina inainte ca aceasta din urma sa fie in mod indreptatit revocata sau
sa fi ramas caduca (inaplicabila). Concordanta dintre oferta si acceptare semnifica incheierea
contractului.
Tipuri de contracte comerciale
Cel mai frecvent este contractul de vanz.-cump. comerciala. Este folosit atat pt. producerea
marfurilor cat si pentru realiz circulatiei marfurilor de la producator la consumator. Efectele acestui
tip de contracte constau in obligatiile create pt. parti. Obligatiile vanzarilor sunt predarea marfurilor
vandute in conditiile de livrare prevazute prin contract (termene, loc, calitate si cantitate) precum si
garantarea cumparatorului pentru bunul vandut. Predarea bunurilor se face in 2 moduri: a) predare
reala – bunurile sunt puse efectiv la dispozitia cumparatorului sau predate carausului pt. a la
transporta la destinatie; b) predare simbolica – de exemplu inmanarea cheilor unui depozit unde
exista bunurile sau inmanarea recipisei de depozit catre cumparator. In principiu, predarea bunului
se exercita la locul stabilit prin contradt de partile contractante. Daca contractul nu cuprinde nici o
prevedere, predarea se face la locul care a rezultat din natura operatiei ori din intentia partilor
contractente. Daca conditiile de mai sus nu sunt indeplinite, predarea se face la locul in care
vanzatorul isi are sediul comercial sau cel putin resedinta la momentul incheierii contractului. In
contractul de vanzare-cumparare comerciala, vanzatorul raspunde nu numai pt. viciile ascunse dar si
viciile aparente. Raspunderea vanzatorului pentru viciile aparente priveste bunurile care se transmit
de pe o piata pe alta. In acest sens, legea are in vedere cazurile in care cumparatorul nu preia direct
bunurile de la vanzator ci de la caraus. Cumparatorul poate constata viciile aparente ale bunurilor
numai la primirea efectiva a acestora, de aceea cumparatorul este in drept sa invoce aceste vicii fata
de vanzator in termen de 2 sole de la primirea bunurilor. Obligatiile cumparatorului sunt in nr. de 3:
1) obligatia de a plati pretul
2) obligatia de a lua imprimire lucrul vandut
3) obligatia de a suporta cheltuielile vanzarii
Consecintele nerespectarii obligatiilor contractuale.
Oblig. partilor tb. exercitate in stricta conformitate cu clauzele contractuale. Cand una dintre parti
nu-si exercita oblig. asumate, cealalta parte poate uzita de 3 modalitati:
a) exceptia de neexecutare – se refera la dreptul oricareia dintre partile unui contract bilateral
de a refuza indeplinirea obligatiilor pe care si le-a asumat cat timp cealalta parte nu-si indeplineste
propriile sale obligatii
b) rezolutiunea contractului – inseamna o sanctiune a neexecutarii din culpa a contractului
constand in desfiintarea acestuia si in repunerea partilor in situatia avuta anterior incheierii
contractului. Rezolutiunea contractului de vanz.-cump. se cere la instanta de judecata. Prin contr.

47
partile pot conveni rezolutiunea de drept in cazul nerespectarii oblig. asumate. Este vb. despre asa-
numitul „pact comisoriu”(?). In acest caz nu se mai judeca rezolutiunea de catre judecator.
c) executarea obligatiei – se ref. la executarea obligatiilor: in cazul nerespectarii oblig.,
contractul se desfiinteaza si partea in culpa va fi obligata la daspagubiri pt. prejudiciul produs.
Codul Comercial a reglementat un mijloc eficient de executare cu participarea partii interesate in
obtinerea executarii obligatiei – este asa-numita „executare coactiva”. Se are in vedere acum
neexecutarea de catre vanzator a obligatiei de predare a bunului precum si neexecutarea de catre
cumparator a obligatiei de a lua in primire bunul vandut. Aceasta executare asigura o rezolvare
prompta a obligatiilor din contractul de vanz.-cump. Executarea se efect. imediat dupa indeplinirea
termenului
Un alt tip de contract este contractul de intermediere. Din ac. categ. evidentiem contractul de
mandat comercial, contractul de comision, contractul de consignatie, si, in fine, contractul de
agentie comerciala.
Contractul de mandat comercial. Este o conventie in temeiul carei o pers. numit mandatar se obliga
sa incheie in numele si pe seama altei pers. care i-a dat imputernicirea (mandat) anumite acte jur.
care pt. mandant sunt acte de comert.
Obligatiile mandatarului:
1) sa existe mandatul
2) sa indeplineasca sarcinile cu buna credinta a unui bun proprietar;
astfel mandatarul raspunde pt. prejudiciul cauzat mandantului
3) sa aduca la cunostinta tertului cu care incheie actul, imputernicirea in
temeiul careia actioneaza
4) are obligatia sa-l instiinteze pe mandant despre executarea mandatului
5) de a plati dobanzi la sumele de bani cuvenite mandantului
Obligatiile mandantului:
1) sa puna la dispozitia mandatarului mijloacele necesare pt. executarea
mandatului
2) va plati mandatarului remuneratia datorata pt. executarea mandatului.
Remuneratia datorata este cea aratata in contract sau cea stabilita in instanta
3) oblig. de a restitui cheltuielile facute de mandatar pentru executarea
contractului de mandat. Prin cheltuieli de executare a mandatului de intelege suma de bani avansata
de mandatar pt. indeplinirea mandatului precum si despagubirile cuvenite mandantului pt. pagubele
suferite cu ocazia indeplinirii mandatului. Prin executarea acesteui contract – adica incheierea
actului juridic de catre mandatar si terti se creaza raporturi jur. intre mandant si terti. Acest contract

48
inceteaza prin revocarea mandatarului de catre mandant, prin renuntarea mandatarului la mandat,
prin moartea, interdictia, insolvabilitatea si falimentul mandantului sau mandatarului.
Contractul de comision. In cadrul acestuia, o parte numita comisionar se obliga pe baza
imputernicirii celeilalte parti denumita comitent sa incheie anumite acte de comert in nume propriu
dar pe seama comitentului in schimbul unei remuneratii denumita comision. Acest contract are 3
caractere juridice:
a) este un contract sinalagmatic (bilateral) adica genereaza
obligatii pentru ambele parti
b) este un contract cu titlu oneros intrucat ambele parti vizeaza
foloase patrimoniale adica (evaluabile in bani)
c) este un contract consnsual – intrucat ia nastere prin simplul
acord de vointa al partilor
Comisionarul este un prestator de servicii. Acest tip de cpntract este folosit pt. realizarea unor
operatiuni de vanz.-cump., de operatiuni cu valori mobiliare sau operatiuni de transport. In activit.
de transport, contractul de comision isi gaseste aplicare in cadrul contractelor de expeditie. O pers.
denumita expeditionar se obliga fata de o alta numita expeditor sa incheie in nume propriu dar pe
seama expeditorului un contr. de transport dar cu un caraus. Expeditionarul se poate obliga si la
indeplinirea unor prestatii accesorii expedierii si anume manipularea marfii sau incarcarea acestora
in mijloace de transport. Pt. toate operatiunile facute expeditionarul primeste o remuneratie. In
cadrul contr. de comision se creaza rap. jur. intre comisionar, pe de o parte si comitent si terti pe de
alta parte. Nu se creaza rap. jur. intre comitent si terti. De pilda, daca comitentul insarcineaza pe
comisionar sa cumpere pt. el anumite bunuri, comisionarul sa afla intr-un rap. de obligatie cu tertul
si comitentul. Asadar, intre comitent si terti nu exista nici un raport juridic. Contractul de comision
inceteaza prin revocarea imputernicirii, prin renuntarea la imputernicirea primita, decesul,
interdictia, insolvabilitatea ori falimentul comitentului si comisionarului.
Contractul de consignatie. Este o conventie prin care una dintre parti numita consignant
incredinteaza celeilalte parti denumita consignatar marfuri sau alte obiecte mobile spre a la vinde
pe socoteala consignantului. Aceasta definitie este consacrata de legea 178/1934.
Obligatiile consignantului:
1) de a preda consignatarului bunurile mobile care urmeaza sa fie
vandute; nu se transmite consignatarului dreptul de proprietate asupra bunurilor incredintate.
Consignatarul ramane un simplu detinator al bunurilor primite de la cansignant
2) obligarea la plata remunareatiei cuvenite consignatarului
3) de a restitui cheltuielile facute de consignatar cu indeplinirea
insarcinarii primite

49
Obligatiile consignatarului:
1) de a lua masurile necesare pt. pastrarea si conservarea bunurilor
primite
2) obligatia de a executa mandatul dat de consignant
3) de a da socoteala consignantului asupra indeplinirii mandatului sau
Pe baza imputernicirii primite de la consignant, consignatarul incheie acte de vindere – cumparare
cu tertii. Consignatarul incheie contractele in nume propriu dar pe seama consignantului. Prin
incheierea contractelor de vanz.-cupm. se stabilesc rap. jur. intre consignatar – in calitate de
vanzator – si terti – in calitate de cumparator. Asadar nu se stabilesc rap. jur. intre consignant si
terti. Pretul bunurilor incasate de la terti se remite consignantului. Contr. de consignatie inceteaza
prin revocarea de catre consignant a imputernicirii, prin renuntare la mandat, prin decesul,
interdictia, insolvabilitatea sau falimentul celor doua parti (consignant si consignatar).
Contractul de agentie comerciala. In cadrul acestui contract, una dintre parti, denumita agent, se
obliga sa negocieze sau sa incheie contr. de vanz.-cump. in contul si/sau in numele principalului in
schimbul platii de catre principal a unei sume de bani numita comision. Agentiile comerciale pot
face urmatoarele operatii:
 obtinerea de informatii
 procurarea de clienti
 mijlocirea contractelor de vanz.-cump.
Agentul comercial nu este salariatul principalului.
Contractele de transfer de tehnologie. In aceasta categ. enumeram: contractul de licenta, contractul
de Know-How si contractul de consultanta.
Contractul de licenta. Este conventia prin care titularul unui brevet (document de recunoastere a
dreptului de inventie) transmite unui beneficiar dreptul de folosinta al unei inventii. Titularul
brevetului transmite numai folosinta dr. de exploatare. In fct. de intinderea drepturilor atribuite,
contractul poate fi de 2 feluri:
1) licenta exclusiva atunci cand licentiatul (care este beneficiarul) are
drept exclusiv de utilizare
2) licenta neexclisiva sau simpla cand licentiatul are dr. de a folosi
licenta numai in conditiile conventiei cu licentiatorul (titularul brevetului)
Contractul de Know-How. Aceste are ca obiect transmiterea unui procedeu tehnic completat cu
toate elementele necesare punerii lui in aplicare. Aceasta denumire este de origine brit. si inseamna
„cunostinta / cum sa faci asta”. Continutul acestei notiuni cuprinde abilitati, experienta, cunostinte
tehnice dobandite prin practica indelungata, cunostinte tehnice cu grad diferit de aport intelectual
etc. Transmiterea acestui contrat de la titular la beneficiar se poate face prin:

50
a) transmiterea documentatiei
b) transmiterea de tehnicieni ai intreprinderii furnizoare
c) primirea de tehnicieni de la beneficiar pentru formarea lor profesionala
Contractul de consultanta. Ac. este o conventie prin care o parte numita consultant se obliga fata de
o alta numita client sa presteze diferite operatiuni precum:
− prestatii de servicii intelectuale (planuri, conceptii)
− executari de lucrari (realizarea de instalatii sau utilaje si punerea lor in functiune)
− furnizari de materiale pentru executarea anumitor lucrari
In lumea af. se vorbeste de consultanta economica, consultanta de proiectare si consultanta
industriala.
Contractul de concesiune. Si aici intalnim 3 tipuri de contracte
1) Contractul de concesiune propriu-zisa. Statul acorda unor pers. fiz. sau jur., romane sau
straine, dr. de a exploata anumite bunuri ale statului precum si unele serv. publice in anumite
conditii stabilite in prealabil si pentru un anume termen in schimbul unor beneficii primite de stat.
2) Contractul de distributie exclusiva. In acest tip de contract un comerciant independent
denumit concesionar obtine drptul de a fi aprovizionat exclusiv cu anumite marfuri de catre o alta
pers. numita concedent pa care le comercializeaza in numele si pe contul sau. Concesionarul are o
dubla calitate: de cumparator si revanzator bucurandu-se de independenta rezultata din faptul ca
lucreaza in numele si pe cheltuiala sa. Ac. cotract cuprinde urmatoarele elem.:
− mentionarea produselor
− precizarea terit. (de desfaceere a marfurilor)
− pretul si modalitatile platii
− cantitatile minime pe care distribuitorul le va cumpara periodic
− cooperarea intre vanzator si distribuitor in vederea vanzarii produselor in terit.
3) Contractul de franciza. In acest contract o parte numita francizor acorda dreptul excusiv
unei alte firme numita francizat de a efectua servicii sau a vinde marfuri sub denumirea si controlul
francizorului. Firma francizatului plateste francizorului o suma fiza pt. primire dr. de a intra pe piata
in mod favorabil. Francizorul mai primeste si o suma anuala calculata in procente din cifra de
afaceri, respectiv 2-3% pe toata durata derularii contractului. Acest contract este una dintre cele mai
moderne metode de a face activit. de comert pentru ca ofera posibilit. ca ambele parti sa-si
promoveze in mod eficient interesele. Astfel francizorul isi promoveaza activit. in terit. noi in
cunostinta de cauza. Francizatul beneficiaza de experienta francisorului si isi reduce riscul
investitional. Francizatul se laseaza pe piata af. cu marfuri sau servicii cunoscute, apreciate si
stabile sub aspect financiar si comercial.

51
Contractele de finantare a operatiunilor comerciale. Exista 3 tipuri de contracte:
1) Contractul de credit bancar. O societate com. bancara in calitate de creditor (imprumutator)
da o anumita suma de bani (acorda credit) unei pers. fiz. sau jur. in calitate de imprumutat (debitor)
care se obliga sa o restituie la un anumit termen (scadenta) si sa plateasca o dobanda. Per. de
rambursare implica un risc al imprumutatorului. Riscul rezida in neplata datoriei de catre
imprumutat (debitor). In acest context riscul se acopera prin 3 mijloace
a) printr-o asigurare incheiata de soc. com. si soc. de asigurari
b) o scrisoare de garantie emisa de o alta banca pe baza unui contract separat
c) garantie reala (gaj sau ipoteca)
2) Contractul de leasing. Apare in SUA dupa care se extinde in Europa. Partile acestui contract
sunt: vanzatorul (furnizorul, producatorul sau fabricantul) bunului si cumparatorul sau finantatorul
operatiunii care, de obicei, este o pers. specializ. in oper. de inchiriere de bunuri. In al treile rand
este clientul solicitant care este utilizatorul bunului. Ac. utilizator, la expirarea contr. de locatie are
trei posibilitati de optiune:
a) sa prelungeasca contractul de inchiriere
b) sa rezilieze contractul restituind bunul in cauza
c) sa cumpere bunul tinandu-se seama de varsamintele efectuate cu titlu de chirie sau
amortizare.
Operatiunile de leasing prezinta avantaje pentru toate partile. Astfel vanzatorul isi asigura debuseuri
pentru produsele sale si consolidarea pozitiei fata de alti concurenti. Cumparatorul poate obtine prin
rata chiriei importante beneficii. Clientul isi procura aparatura, masinile si utilajele necesare fara
cheltuielile necesare de intretinere si cu evitarea riscurilor. Soc. de leasing este insusi cumparatorul.
Aceasta soc., pe toata durata contractului are dreptul de a controla periodic starea bunului si a
modului sau de folosire.
3) Contractul de factoring. Este o conventie prin care o pers. numita aderent cedeaza creantele
sale unui tert numit factor care se obliga sa preia activitatea de incasare in schimbul unui comision.
Operatiile de factoring sunt de 2 feluri:
a) daca plata creantelor sau facturilor se face la data scadentei, operatiunea se numeste
factoring la scadenta
b) cand plata creantelor se face imediat operatiunea se numeste factorig traditional sau
obisnuit.
Contractul de report.
Acesta consta in cumpararea pe bani gheata / cash a unor titluri de credit care circula in comert (de
pilda actiuni) si revanzarea lor dupa un anume termen si cu pret determinat de catre aceeasi
persoana a unor titluri de aceeasi specie. Acest contract implica o dubla vanzare: o prima vanzare

52
efectuata imediat, atat in privinta predarii titlului cat si a pretului; o a doua operatie constituie
revanzarea pr temen si la un pret determinat catre persoana care le-a vandut initial. Partile sunt
reportatul si reportatorul. Prima detine titlul de credit pe care nu doreste sa-l instraineze definitiv
insa are nevoie de bani lichizi imediat. De aceea el vinde titlul cu intentia de a-l recupera dupa un
timp. Reportatorul cumpara titlul cu obligatia sa revanda reportatului, dupa un termen, titlul de
credit de aceeasi specie in schimbul unei remunaratii. Contractul comporta avantaje pentru ambele
parti. Astfel, reportatul poate obtine suma de bani de care are nevoie fara a pierde definitiv dreprul
asupra titlului. Reportatorul isi valorifica sumele de bani temporar disponibile prin aceea ca va
primi o suma de bani mai mare dacat cea achitata reportatului. Ac. tip de contract se foloseste nu
numai de aceia care au nevoie de numerar ci si de cei care vor sa detina o anumita perioada de timp
anume titluri de credit.
Contractul de depozit comercial
Acesta apare cel mai des sub forma contractului bancar. Depozitarul poate sa fie si o intreprindere
specializata in primirea de marfa (care practica anumite tarife – antrepozite). Deponentul primeste
in schimb o recipisa (certificat de depozit) si un buletin de gaj (warrant)
Contractul de gaj comercial
O parte a acestei conventii remite celeilalte parti sau unui tert un bun mobil in pastrare pentru
garantarea executarii unei datorii comerciale. Atunci cand la scadenta debitorul nu-si achita datoria,
creditorul valorifica gajul cerand instantei de judecata sa dispuna scoaterea bunului gajat la vanzare
prin licitatie publica si satisfacerea cu prioritate a creantei sale din pretul obtinut. Se vor acoperi
dobanzile si cheltuielile de conservare si urmarire. Acest contract se incheie in forma scrisa ,
constituind un mijloc de proba. In contractul de gaj se trece suma datorata de catre debitor precum
si bunurile care au fost gajate (natura lor, cantitatea, calitatea). Creditorul gajist va pastra si
conserva bunul dat in gaj si-l va restitui debitorului dupa ce acesta a achitat creanta in intregime (in
integrum)
Contractul de inchiriere comerciala
Locatorul asigura locatarului (chiriasului) folosirea temporara a unei suprafete de locuit in schimbul
unei chirii. Inchirierea va stabili in mod clar partile contractului, chiria, termenul de plata al acesteia
precum si durata contractului.
Contractul de cont curent
Partile convin ca in loc sa lichideze separat si imediat creantele lor reciproce, lichidarea sa se faca la
un anume termen (legal sau conventional) prin achitarea soldului, rezultat al compensarii de catre
partea debitoare. Contractul este foarte util oamenilor de afaceri care ai volum mare de operatiuni
comerciale reciproce si, eventual sunt din localitati diferite. Ei economisesc bani si timp pt. evitarea
lichidarii individuale a fiecarei creante. Nu trebuie confundat acest contract cu acel contract de

53
dechidere de credit in cont-curent (la o banca). Acesta din urma reprezinta un imprumut iar clientul
devine debitorul acelei societati bancare.

Titluri comerciale de valoare
Titlul comercial este un inscris in temeiul caruia posesorul sau are dreptul sa exercite, la o anumita
data, cele consemnate in inscris. Titlul comercial are 3 trasaturi:
a) constitutiv – pentru ca dreptul incorporat in titlu se exercita doar in temeiul inscrisului
b) formal – deoarece tb. respectate conditiile de forma cerute de lege
c) literar – in sensul ca intinderea si natura dreptului sunt determinate exclusiv de mentiunile
inserate in cuprins.
Clasificarea creditelor. Ele se impart dupa 3 criterii:
Clasificarea titlurilor dupa continut:
1) Efecte de comert. Acestea confera dr. obtinerii unor sume de bani: cambia, biletul la ordin
si cecul.
Cambia este un inscris prin care o persoana da dispozitie alteia sa plateasca o suma de bani la
scadenta unei alte persoane sau la ordinul acesteia.
Biletul la ordin constituie acel inscris prin care o persoana se obliga sa plateasca o suma de bani la
scadenta altei pers. sau la ordinul acesteia. Cele 3 efecte de comert indeplinesc functia de
instrument de plata fiind denumite moneda comerciantilor.
Cecul este un inscris prin care o persoana da ordin unei banci la care detine disponibil sau
provizioane sa plateasca o suma de bani unei persoane sau la ordinul acesteia
2) Valori mobiliare. Acestea sunt inscrisuri care confera titularilor drepturi patrimoniale si
nepatrimoniale: actiunile si obligatiunile
Actiunile constituie fractiuni ale capitalului social si confera posesorilor calitatea de actionar. Ca
urmare acesta are urmatoarele drepturi:
− dr. la dividende
− dr. la vot
− dr. la restituirea valorii nominale in caz de dizolvare si lichidare a societatii
Obligatiunile sunt inscrisuri care emana de la o soc. comerciala in schimbul sumelor de bani
imprumutate. Aceste inscrisuri inglobeaza indatorirea soc. de a rambursa suma imprumutata si de a
achita dobanzile aferente. Obligatiunile sunt negociabile ca si actiunile. Titularii obligatiunilor sunt
creditori ai acelei soc. com.
3) Titluri reprezentative ale marfurilor. Acestea sunt inscrisuri care ofera un dr. real de propr.
sau de garantie asupra unor marfuri aflate in depozite, docuri sau antrepozite, sau incarcate pe nave

54
pentru a fi transportate. Posesorii acestor inscrisuri sunt titularii dr. real asupra acelor marfuri si pot
dispune, deci, de lel: conosamentul, recipisa de depozit si warrantul
Conosamentul este acel inscris care este eliberat de comandantul sau armatorul navei cu care sunt
transportate marfurile care atesta incarcarea bunurilor pt. a fi transportate.
Recipisa confera titularului dr. de a dispune de marfurile aflate temporar in docuri sau antrepozite
Warrantul in indreptateste pe titular la un drept de gaj asupra marfurilor depozitate.
Clasificarea titlurilor dupa modul in care circula
1) Titluri nominative. Acestea cuprind numele unei persoane titulara a dr. cuprinsa in scris.
Determinarea persoanei care este titulara dreptului permite identificarea rapida a celui indreptatit sa
exercite in mod legitim dr. care decurge din documente. Aceste titluri se transmit numai printr-o
operatiune jur. numita cesiune. Cesiunea constituie transmiterea dr. de creanta de catre creditor unei
alte pers. Inscrierea mentiunii transferarii titlului se face de soc. com. care le-a remis in registrele
existente. Transmiterea se noteaza chiar prin titlu dar se poate emite si in alt titlu pe numele noului
titular.
2) Titlurile la ordin. Acestea cuprind dr. care se exercita doar de o pers. determinata (primul
beneficiar) sau de o alta pers. careia i-au fost transmise aceste drepturi prin gir. In baza acestuia,
dobanditorul va exercita dreptul la ordinul beneficiarului. Prin gir se intelege o operatiune prin care
se realizeaza transmiterea titlului printr-o mentiune tranzitiva de drepturi facuta de posesorul
inscrisului, chiar in titlu, cu precizarea numelui dobanditorului.
3) Titlurile la purtator. Incorporeaza anumite dr. fara sa fie determinata pers. titularului acestora.
Acest titlu se poate exercita prin simpla prezentare a inscrisului. Transmiterea titlurilor se face prin
remiterea materiala a inscrisurilor.
Clasificarea titlurilor dupa cauza lor
1) Titluri cauzale – mentioneaza cauza sau izvorul obligatiei: actiunile, conosamentele
2) Titluri abstracte – nu mentioneaza cauza obligatiei: cambia si biletul la ordin
In activitatea de afaceri se mai intalnesc si alte inscrisuri care desi au anumite trasaturi ale titlurilor
comerciale de valoare, nu intra in categoria acestora: biletele de calatorie, biletele de loterie, biletele
de intrare la spectacole sau bilete pentru statiunile de odihna. Aceste inscrisuri probeaza existenta
unor raporturi juridice si au sarcina sa serveasca la legitimarea dreptului posesorului. De aceea
posesorul titlului este legitimat sa primeasca prestatia.

Valorile mobiliare. In soc. pe actiuni si a celor in comandita pe actiuni capitalul social este
reprezentat prin actiuni emise de soc. Valoarea nominala a unei actiuni nu va putea fi mai mica de
1000 lei. Val. nominala se distinge de val. intrinseca care constituie cota parte a actiunii in activul
social net fara datorii fata de terti. Atunci cand se constituie soc., val. nominala este egala cu val.

55
intrinseca. Pe durata functionarii soc. val. intrinseca creste sau scade comparativ cu val. nominala
dupa cum activul net este mai mare sau, respectiv, mai mic decat capitalul social. Val. nominala si
val. intrinseca se deosebesc de val. bursiera. In cazul acesteia din urma, actiunea este cotata la
bursa, val. fiind stabilita doar dupa legea cererii si ofertei. Actiunile sunt indivizibile. De aceea,
cand o actiune apartine mai multor persoane, acestea trebuie sa desemneze un reprezentant pt.
executarea dr. care rezulta din actiune. Actiunile sunt negociabile intrucat incorporeaza o val. care
poate fi diferita dupa criteriul de evaluare adoptat.
Clasificarea atiunilor:
1) Actiuni nominative – identifica titularul actiunii respective. Numai acesta exercita dr. conferite
de actiune. Aceste actiuni pot fi emise in forma materiala pe un suport de hartie sau in forma
dematerializata prin inscriere in cont. Se pot emite titluri cumulative pt. mai multe actiuni
nominative emise in forma materiala. Actiunile nominative se pot converti in actiuni la purtator si
invers prin hotararea adunarii extraordinare.
2) Actiunile la purator – titularul actiuii este chiar posesorul ei. Dr. de proprietate asupra acestui gen
de actiuni se transfera prin simpla transmitere a acestora, spre deosebire de actiunile nominative a
caror drept de proprietate se transmite printr-o declaratie in registrul de actionari al soc.
Obligatiunile. Soc. com. poate imprumuta bani prin subscriptie publica. In acest scop soc. emite
obligatiuni care sunt titluri negociabile si care constau intr-un dr. de creanta asupra soc. pt. o suma
de bani scadenta (dupa 10-20 ani). Cel care subscrie la obligatiuni varsa suma care a fost stabilita.
Obligatiunile sunt titluri de credit, fractiuni ale unui imprumut unic cu o anumita val. nominala.
Obligatorul este creditor al societatii pt. o suma reprezentand valoarea obligatiunii subscrise si a
dobanzii aferente. Obligatorul nu are dreptul la dividente si nici la celelalte drepturi pe care le are
un actionar dar nici nu participa la pierderile acelei soc. Dupa modul in care circula obligatiunile
pot fi:
1) Obligatiuni nominative
2) Obligatiuni la purtator
Obligatiunile sunt emise de soc. pe actiuni. Val nominala a unei obligatiuni nu pote fi mai mica de
25.000 lei. Obligatiunile se emit in forma materiala, pe suport de hartie sau in forma dematerializata
(prin inscriere in cont). Cf. legii 31/1990, obligatiunile se ramburseaza la scadenta sau anticipat.
Inainte de scadenta, obligatiunile din aceeasi emisiune care se fac prin prospect de catre
administrator si au aceeasi valoare se ramburseaza prin tragere la sorti dar la o suma superioara val.
lor nominale, stabilita de societate si anuntata public cu cel putin 15 zile inainte de data tragerii la
sorti. Rambursarea anticipata se face la o suma superioara val. nominale a obligatiunilor intrucat
diferenta reprezinta prima care compenseaza dobanzile pt. perioada ramasa pana la scadenta.

56
Cambia constituie un inscris prin care o pers. denumita tragator sau emitent da dispozitie altei pers.
– tras – sa plateasca la scadenta o suma de bani unei a treia pers. denumita beneficiar sau la ordinul
acesteia.
Emiterea cecului fara acoperire (disponibil sau provizoriu) constituie infractiune si este pedepsita de
lege cu inchisoare pana la 20 ani.

57