You are on page 1of 1

Exemple de grdini i parcuri amenajate sau reamenajate de Andr Le Notre

Grdina Tuileriers Aceasta reprezint, pentru Le Notre, prima realizare ca proiectant i executant, dup
preluarea de la tatl su a ngrijirii grdinii.
Grdina aparine palatului, care a fost ridicat n secolul al XVI-lea, sub ndrumarea Caterinei de Medici. Aceasta este
mprit n careuri regulate, unde apar elemente construite (bazine cu ap, labirinturi, pavilioane, etc.) i unde
simetria este echilibrat, chiar dac fiecare careu adpostete un alt tip de amenajare. Le Notre a adus timp de 30 de
ani mbuntiri acestei grdini.
Grdina Fontainebleau Aceasta era deja amenajat cnd Le Notre -a adus contribuia. Prin intervenie, acesta
a adus unitate amenajrii, diminund asimetria compoziiei. A modificat grdina, amenajnd un mare parter, avnd
n centru un bazin ptrat, cu latura de 60 de metrii, iar n mijlocul acestuia un jet de ap amenajat n central unei
rocrii.
Terasa din jurul bazinului a fost realizat cu un metru mai sus dect ntregul parter, pentru a putea fi vzut, mai bine,
bazinul.
Le Notre a mai realizat un canal, mrginit de aliniamente arboricole, lung de peste un kilometru, aezat aproape
paralel cu palatal, plecnd dintr-o latur a terasei din jurul bazinului ptrat.

You might also like