P. 1
Mari personalitati ale culturii romane intr-o istorie a presei Barladene

Mari personalitati ale culturii romane intr-o istorie a presei Barladene

4.55

|Views: 12,491|Likes:
Published by Husanu
Lucrare revizuita si adaugita editia a II-a.
Lucrare revizuita si adaugita editia a II-a.

More info:

Published by: Husanu on Mar 20, 2008
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/05/2015

pdf

text

original

Ion N.

Oprea

Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008
Cu o prefaţă de Constantin Huşanu Ediţia a II-a revăzută şi întregită

Editura P.I.M. Iaşi - 2008

De acelaşi autor: 
●  Mari  personalități  ale  culturii  române  într‐o  istorie  a  presei  bârlădene  –  1870‐2003,  Editura  TIPOMOLDOVA,Iaşi  2004.  ● Bucovina în presa vremii I (Cernăuți 1811‐2004).  ●  Bucovina  pământ  românesc  II  –  Presa  din  Rădăuți  –  1892 – 2004.  ●  Cu  capul  pe  umărul  meu…  Jurnalistică  împreună  cu  cititorii, cuprinzând parte din publicistica autorului.  ●  Mălin,  vestitorul  revoluției  –  antologie  ziaristico‐ scriitoricească  dedicată  poetului  Alexandru  Mălin  Tacu,  obiectiv  informativ  al  securității  din  România  într‐un  fel  de  proces al postcomunismului.  ●  Vaslui  –  Capitala  „Țării  de  Jos”  în  presa  vremii  ‐1875‐ 2005.  ● Dorohoi – Capitala „Țării de Sus” în presa vremii 1874‐ 2006.  ● Huşul în presa vremii – de la Melchisedec până în zilele  noastre – 1869‐2006.  ● Bârladul în presa vremurilor,  De la revista „Păreri” – la  ziarul „Steagul roşu” – 1932 – 1949, Iaşi, 2007.  ● Personalități moldave, Editura P.I.M. Iaşi, 2008 

Ion N. Oprea

Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008
Cu o prefaţă de Constantin Huşanu Ediţia a II-a revăzută şi întregită

Editura P.I.M. Iaşi - 2008

Coperta: Cristian Almăşanu şi Corina Poturu
Redactor şi culegere text: Constantin Huşanu  Sponsor: Ion N. Oprea, pensionar bugetar      Editura PIM  Şoseaua Ştefan cel Mare nr.11 Iaşi – 700498  Tel/fax 0232‐212740  e‐mail: editurapim@pimcopy.ro  www.pimcopy.ro    EDITURĂ ACREDITATĂ CNCSIS BUCUREŞTI  66/01.05.2006   

Copyright Ion N. Oprea    Observații,  sugestii  şi  completări  la  textul  acestei  cărți  se  pot  face  prin  relația  cu  autorul  la  te.  0232.237.914  Iaşi  –  România.    Reproducerea interzisă      Tipografia P.I.M. Iaşi    Apărut în 2008       

        Soției mele care‐mi poartă gândurile…   

PREAMBUL LA EDIŢIA a II-a
Ediția  prezentă  nu  are  drept  scop  s‐o  schimbe  pe  aceea  din  anul  2004  epuizată  prin  difuzare.  Cartea  inițială  este  completată  cu  publicațiile  apărute  la  Bârlad  dar  necuprinse  în  textul inițial, din motive lesne de înțeles. Aşa cum am anticipat,  cititorii dar şi eforturile proprii, m‐au ajutat să pun în evidență  şi alte nume de ziare sau de reviste „descoperiteʺ ulterior, unele  evidențiate  în  volumele  despre  presă  apărute  la  Vaslui  sau  Huşi, redactate ulterior celei de la Bârlad. Acolo, pentru că, am  zis, perioade îndelungate din istoria sa ținutul Tutovei ‐ şi chiar  județul  ‐  s‐a  contopit  cu  cel  al  Vasluiului  sau  Fălciului,  fie  şi  parțial,  teritorial  ori  numai  sufleteşte,  tustrelele  fiind  totalul  a  ceea ce a fost şi este Eparhia Huşului.  Aşadar este clar, ediția prezentă face să avem o carte mai  completă  despre  presa  de  la  Bârlad.  Pentru  a  le  uşura  lectura  cititorilor,  care  deja  au  parcurs  textul  inițial,  adăugirile  suplimentare în volumul de față le scriu cu litere mai mărunte.  Rămân convins, şi de data aceasta, că alte şi alte publicații de la  Bârlad  aşteaptă  să  fie  identificate  şi  puse  în  viitor  pe  masa  de  lucru a altor ediții adăugite.    Iaşi, 2008          Autorul 

7

 

   

CRONICA CRONICARILOR
Istoria  presei  bârlădene  scrisă  de  un  încercat  ziarist,  amicul  meu  din  veacul  trecut,  Ion  N.  Oprea,  nu  s‐ar  putea  spune că este doar o înşiruire exhaustivă de gazete, mai ales că  după  aprecierile  autorului  ar  mai  exista  încă  multe  nedescoperite.  Personal  aş  înclina  să  afirm,  trecând  peste  aparențe, că nu este nici măcar o istorie propriu‐zisă, ci este mai  curând  un  pretext  de  „istorie”.  Pentru  că,  dincolo  de  miile  de  ziare  prin  care  autorul  a  trecut  cu  privirea,  urmărindu‐le  sinteza,  descoperim  o  lume  (acum  miraculoasă  şi  inefabilă),  peste  care  pulberea  timpului,  interesele  politice  şi  indiferența  unei populații manipulate aşternuse un strat gros de uitare.   Spun  în  titlu  că  „Istoria...”  este  o  cronică  a  cronicarilor,  deoarece  ziariştii  sunt  cei  mai  autentici  eternizatori  ai  faptului  cotidian nud, ce surprind viața cât mai detaliat şi mai plină de  semnificații,  încărcată  mai  întotdeauna  cu  stări  emoționale,  ce  nu‐şi  pierd  forța  de  penetrație,  o  dată  cu  trecerea  timpului,  ci  dimpotrivă,  exercită  asupra  noastră,  peste  vremuri,  o  stare  nostalgică  de  transmigrație,  de  transpunere  în  alt  timp  aparținând  transcendentului,  empatizându‐ne  şi  copleşindu‐ne  aproape figurativ cu drama clipei consumată cândva.   Răsfoind  Istoria  presei  bârlădene  descoperi  cu  emoție  personalități,  evenimente  despre  care  generațiile  mai  vârstnice  au  auzit  întâmplător,  fie  din  manualele  şcolare,  fie  din  bibliografii  ce  se  consultau  doar  cu  permis  special,  fie  din  procese  publice  trâmbițate  cu  persuasiune  şi  ură  de  clasă.  Dar  din noianul informațiilor, cu grijă şi ochi de specialist selectate,  aflăm  cu  uimire  şi  satisfacție  totodată  despre  existența  unei  numeroase  elite  româneşti  existentă  între  anii  1877  şi  1946,  trecută  apoi  prin  sabia  nemiloasă  a  proletariatului  care  a  decapitat‐o şi la propriu şi la figurat.  9

Poporul român nu a fost compus numai din răsculații de  la 1907. El avea o clasă mijlocie, urbană şi rurală, pe care se baza  întregul  eşafod  al  statului  şi  care  a  fost  capabilă  să  mute  granițele țării pe vechile ei albii. Fascinația cărții, nebănuită din  titlu,  emană  din  evocări.  Dincolo  de  descoperirea  unui  oraş  în  plină  efervescență  politică,  economică,  dar  mai  ales  literară,  cititorul va descoperi biografii pline de interes şi surprize, chiar  unele amănunte în premieră, despre care nu s‐a scris încă prin  istoriografiile din ultima jumătate de veac, fie din ignoranță, fie  din  cauza  unei  selecții  speculative  aservită  politicului  dominant.   Autorul  trece  în  revistă  zeci  şi  zeci  de  nume  şi  ca  un  documentarist  conştient  de  ce  dă  la  lumină  din  rafturile  arhivelor, nu intervine, decât foarte rar cu observații personale,  nu  comentează,  ci  relevă  totul  prin  glasul  scris  al  ziarelor  sau  revistelor.  Autenticul  faptelor  şi  ideilor  transformă  cartea  într‐ un  izvor  de  meditație  ce‐ți  răscoleşte  pentru  multă  vreme  gândurile  în  lucrarea  lor  perpetuă  de  descifrare  a  neînțelesei  treceri.   Pe  măsură  ce  ne  adâncim  în  conținutul  ei,  cartea  se  transformă  dintr‐o  „istorie”  într‐o  epopee.  Fapte,  întâmplări,  portrete,  microbiografii,  frânturi  de  creații  literare,  simpla  enumerare  a  unor  personalități  intrate  în  Panteonul  literaturii  române, ce‐au trăit, gândit şi creat pe meleagurile Bârladului şi  a  fostului  județ  Tutova  –  Țara  de  Jos  –  cum  mai  era  numit  pământul  pe  unde  a  călcat  cel  puțin  de  trei  ori  Măritul  Ştefan,  odată nu cu mult timp înaintea bătăliei de la Podul Înalt (1475),  întregul tezaur de informații prezentat ne captează interesul, de  parcă am parcurge un roman de aventuri!   Ion  N.  Oprea  face  un  act  de  dreptate.  El  dezgroapă  din  subsolul  tăcerii  impuse  de  regimul  totalitar  adevărata  față  a  intelectualității  româneşti  decapitată  de  forța  brutală  a  unei  10

ideologii ce‐şi propusese să schimbe lumea prin violență. Rând  pe  rând  ni  se  descoperă  înaltul  ei  patriotism  şi  o  ținută   intelectuală  remarcabilă,  o  spiritualitate  aplecată  spre  „salvarea”  folclorului,  o  bogăție  inestimabilă  a  poporului  român,  şi  o  luptă  până  la  sacrificiu  pentru  apărarea  patriei  de  duşmani  (  Al.  Vlahuță  împărțea  ostaşilor  în  tranşee  ziare  cu  îndemnuri la luptă), şi în acelaşi timp găsim o seamă de creatori  alături de nevoile şi durerile omeneşti care n‐au lipsit din nici o  societate.   Deşi  vremurile  erau  colorate  de  multiple  concepții  politice, autorul le ocoleşte cu înțelepciune, cunoscându‐le bine  efemeritatea, punctând doar ici şi colo lozincile înscrise chiar în  manşeta  cu  titlul  publicației.  Cincizeci  de  ani  numele  unor  importanți  purtători  de  opinii  dintre  cele  două  războaie  mondiale  au  fost  înmormântate  şi  cimentate  de  vigilența  cenzurii.  După  23  august  ʹ44  s‐a  impus  românilor  Ideea  că  lumea,  istoria  noastră  națională  începe  o  dată  cu  invazia  trupelor  sovietice  „eliberatoare”,  făcându‐se  apologia  marilor  realizări  şi  a  victoriei  definitive  a  socialismului.  Trecutul  era  ocolit cu prudență. Doar bătrânii îşi mai aduceau aminte de el,  dar nu prea aveau voie să‐l evoce în public. Istoria României, pe  undeva triumfalistă, pe undeva amputată, pe undeva trecută cu  vederea, sărea voit peste contribuția marilor personalități ce au  contribuit  la  modernizarea  României,  la  făurirea  României  Mari. De aceea spuneam că autorul face un act de restabilire a  adevărului, un act de dreptate înscriind în această carte numele  unei generații sacrificate post‐mortem la uitare.   România,  şi  prin  excelență  Bârladul,  abundă  în  eroi,  am  putea  spune,  care  au  întreținut  o  spiritualitate  românească  sănătoasă. Pe aceştia îi descoperă Ion N. Oprea, oameni ce şi‐au  lăsat amprenta lor spirituală în cerneala secolului al XIXlea şi al  XX‐lea. În aceste câteva rânduri nu dau nici un nume, aş face o  11

nedreptate fără a‐i numi pe toți. Las cititorul să‐i descopere pe  rând,  să  le  întipărească  numele  în  memorie  şi  să  le  păstreze  o  amintire  pioasă.  Ei  şi‐au  jertfit  viața  transcriind‐o  în  paginile  ziarelor  şi  revistelor,  pe  a  lor  şi  pe  a  celor  din  jur,  lăsându‐ne  moştenire o lume despre care abia acum aflăm.  Lucrarea  lui  Ion  N.  Oprea,  originar  din  ținuturile  Bârladului,  pe  care  nu‐l  rabdă  inima  să  nu  le  încrusteze  în  „cronică”,  pune  o  cărămidă  la  istoria  presei  româneşti  şi  nu  numai,  astăzi  când  avem  atâta  nevoie  de  adevăr,  după  o  jumătate  de  secol  de  îndepărtare  frauduloasă  de  la  rădăcinile  neamului nostru lăsat în bătaia tuturor vânturilor ce au încercat  să‐l smulgă din țărâna mumă.   Scriind  Istoria  presei  bârlădene,  Ion  N.  Oprea  face  un  mare  serviciu  tinerilor  gazetari  de  astăzi,  cărora  li  se  pune  la  dispoziție  de‐a  gata  o  amplă  documentare  asupra  unui  timp  ținut  în  con  de  umbră.  Trage  un  semnal  de  alarmă  asupra  importanței constituirii cu orice sacrificiu financiar al colecțiilor  de presă, adevărate tezaure de gândire devenite la un moment  dat istorie şi face un adevărat cadou nesperat, de înaltă ținută şi  rigurozitate  ştiințifică,  tuturor  celor  interesați  nu  numai  de  trecutul  Bârladului,  ci  şi  de  un  anumit  mod  de  gândire  a  unei  întregi generații dispărute în negura timpului.     Constantin Huşanu 

12

MOTIVAŢIILE AUTORULUI
Clepsidra  timpului  lucrează.  Nesupravegheată,  poate  acoperi  cu  praful  acumulat  oamenii  şi  faptele  lor....  Din  nostalgie dar şi din îndatorare şi prețuire pentru timpul trecut,  cât şi pentru împrospătarea amintirilor – ale mele şi ale celor de  aceeaşi generație dar şi ca moştenire copiilor şi nepoților noştri  – să le fie îndemn de a reveni în arhive, am cutezat, stimulat de  împrejurări şi sentimente, să pătrund la presa locală, să dau la o  parte,  cât  s‐a  putut,  praful  adunat,  să  redau  în  cuvinte  puține  din multul ce a fost publicistica la Bârlad.   În  afara  considerentelor  de  ordin  sentimental,  câteva  au  fost  împrejurările  care  m‐au  îndemnat  la  această  muncă.  În  1958,  la  Bârlad  îşi  înceta  activitatea  ziarul  Steagul  roşu  la  care  lucram.  Am  crezut  într‐o  întrerupere  vremelnică,  scurtă.  Mai  bine  de  30  de  ani  a  rămas  un  gol  în  publicistica  localității.  Revistele  ori  ziarele  care  au  apărut  între  timp  n‐au  fost  în  măsură să înlocuiască pierderea.   Aşa s‐o fi întâmplat cu presa şi anterior anului 1944? – m‐ am  întrebat.  Faptele  arată  contrariu.  Au  fost  perioade  în  care,  spre  deosebire  de  epoca  comunistă,  la  Bârlad  apăreau  concomitent două şi trei ziare, cu o revistă, două sau mai multe.  Personalități,  în  special  profesori  de  licee,  care,  deosebit  de  catedră,  au  scris  pentru  mai  multe  publicații  –  o  dată  sau  pe  rând.  Conducătorii  de  publicații  la  Bârlad  nu  ezitau  să  se  manifeste  ca  întemeietori  de  altele  la  Dorohoi,  Fălticeni,  la  Tecuci  sau  chiar  la  Bucureşti,  interesul  lor  nefiind  altul  decât  răspândirea valorilor cultural‐artistice, folclorice şi muzicale ale  locului...  Deci  s‐a  făcut  politică,  dar  şi  cultură,ştiință,  stimul  al  creației locale şi naționale. Cu alte cuvinte, s‐a putut!   Cea de a doua circumstanță se leagă de apariția în 1979 a  unei lucrări importante asupra literaturii şi publicisticii de până  13

la  1900,  în  care,  din  circa  750  de  articole  consacrate  autorilor,  doar  despre  Alexandru  Vlahuță  şi  Ştefan  Neagoe  se  aminteşte  că  au  făcut  ceva  la  Bârlad.  În  alte  500  de  intervenții  dedicate  publicațiilor  de  până  la  1900  de  la  Bârlad  este  amintit  doar  ziarul  Paloda  când  în  capitala  Țării  de  Jos  au  făcut  acte  de  cultură  numeroase  personalități  şi organe  de  presă,  unele  cu  o  longevitate întinsă. Chiar şi în cazul prezentării lui Vlahuță nu  se  vorbeşte  nimic  despre  activitatea  acestuia  la  recunoscuta  şi  prolifica  Academie  Bârlădeană,  mai  ales  în  timpul  războiului  din 1918...   Dincolo  de  familiile  Codrenilor,  Epurenilor,  Pălădeştilor,  a  Racovițenilor  –  Bârladul  a  avut  un  profesor  Ion  Popescu,  animator  al  conştiinței  româneşti  nu  numai  la  ziarul  Semănătorul de la 1870 – 1876; un Stroe Belloescu care din leafa  sa a ridicat două biserici în satele Grivița şi Palerma, o şcoală şi  statuia lui Cuza Vodă, tot în satul Grivița, o Casă Națională, cu  vestita  Bibliotecă  Publică  –  sediu  şi  ale  cenaclurilor  –  şi  pinacoteca  în  oraşul  Bârlad;  un  Solomon  Haliță,  creatorul  ziarului  Bârladul  şi  al  revistei  George  Lazăr;  un  Iacov  Antonovici,  colaborator  al  profesorului  Ion  Popescu,  autor  a  5  volume  de  Documente  Bârlădene;  un  Alexandru  Philippide,  Vasile  Pârvan,  G.  Ibrăileanu,  Şt.  Zeletin,  Paul  Bujor  dar  şi  un  George  Tutoveanu,  Tudor  Pamfile,  Toma  Chiricuță,  peste  activitatea  cărora  nu  se  poate  trece  cu  buretele,  nici  prea  grăbit...   Rândurile  cu  cronică  publicistică  vin  să  repare  ori  să  îndemne  la  aceasta,  să  atenueze  în  parte  sentimentele  de  frustrare  pe  care  le  încerc  în  calitate  de  bârlădean  în  ocaziile  amintite... După cum se vede, Bârladul a fost un puternic centru  cultural  în  care,  din  1870  până  în  1944  şi  1958,  ziarele  şi  revistele,  societățile  culturale  şi  cenaclurile  literare  n‐au  lipsit.  Mă  bucur  că  şi  după  1958,  dar  mai  ales  după  decembrie  1989,  14

publicațiile  bârlădene    n‐au  întârziat  să  aibă  cititori  şi  oameni  care să le creeze şi răspândească, chiar dacă nu îndeajuns...   Celor două împrejurări li s‐au adăugat o a treia, poate cea  mai importantă. Sentimentul sau boala „Bârlădenită – cronică”,  cum a numit‐o un cronicar cu rădăcina tot în Bârlad, fără a‐i fi  originală sintagma, dar şi un început al înțelepciunii personale,  prilejuită  de  vârstă,  m‐au  făcut  să  mă  întreb:  bine,  „Steagul  roşu”  dar  care  i‐i  rădăcina,  de  unde  vine,  cine  i‐au  fost  înaintaşii?   Problema  genealogiei  ne‐o  punem  când  am  ajuns  la  o  vârstă,  nu  atunci  când  ne  interesează  prezentul.  Lucru  pe  care       l‐am constatat şi la renăscutul „Păreri tutovene” din 1992 care,  dezinteresat de propriu‐i trecut, pleacă la drum, cum aş fi făcut  şi eu în tinerețe, cu numărul 1, număr nou, zice redacția iar nu  cu cel din 1932 sau, mai insistent în revindecări, din 1883 când,  profitând de fisura de la Paloda, s‐a născut şi a ființat o scurtă  perioadă de timp ziarul „Tutova...”   De aici şi cumințenia „Părerilor tutovene” renăscute, care  la  16  aprilie  1992,  argumentând  înființarea  județului  Tutova,  aduce  ca  argument  cultural  existența  teatrului  şi  a  muzeului,  dar  despre  presă,  ca  parte  a  actului  cultural  la  Bârlad,  nu  vorbeşte  nimic,  uitându‐se  adevărul  din  spusele  lui  Iorga:  “Presa e o catedră, un amvon, un post de observație, de unde se  scot strigătele de alarmă şi se dau semnalele…”   Ca  să  existe  teatru  şi  muzeu  la  Bârlad,  presa  a  tot  scos  strigăte  şi  a  dat  semnale  din  postul  său  de  observație  încă  din  1870,  când  a  apărut  „Semănătorul”,  primul  ziar  la  Bârlad.  Dar  cine are nevoie, într‐atât de strigătele şi semnalele presei? N‐au  avut  nici  cei  din  1958  –  care  au  adus  sfârşitul  presei  la  Bârlad  pentru trei decenii şi mai bine, nu au nici astăzi alții, care, după  cum  se  ştie,  reclamă  tot  mai  mult  deranjul  pe  care  li‐l  creează  jurnalul...   15

Dar care ziar se îngrijeşte astăzi să aibă la  centrul său de  documentare  colecțiile  tuturor  suratelor  lui  din  țară,  să  le  arhiveze şi să le lase ca zestre celor de după noi?   Există publicații care nici nu s‐au interesat de schimbul de  presă,  de  trimiterea  numerelor  la  bibliotecile  şi  instituțiile  care  fac şi arhivistică. De aici greutățile întâmpinate în documentare  pentru realizarea volumului de față.   Este  nevoie,  mai  mult  ca  oricând,  să  ne  cunoaştem  originea  atât  ca  popor,  ca  instituție,  dar  şi  ca  individ.  Măcar  aceasta s‐o ştim dacă viitorul nostru, cu tranziția mereu luată de  la început, ne joacă atâtea feste!   Iată de ce am vrut să las mai tinerilor mei colegi şi cititori  această  salbă  a  florilor  vieții  noastre  care,  în  raft  de  bibliotecă,  am socotit‐o a fi mai la îndemâna fiecăruia, decât în depozite de  arhivă,  unde  din  lipsă  de  spațiu,  dar  şi  de  personal,  se  mai  şi  stochează  tocmai  când  ai  mai  mare  nevoie  pentru  documentare...   Înainte, dar şi după august 1944, presa a fost un mijloc de  descoperire a celor cu talent de la cenaclurile literare, iar mulți  dintre aceşti condeieri, odată formați, au stăruit a rămâne prin  creația  lor  în  paginile  respective,  înnobilându‐le  prin  semnătura, autoritatea şi crezul lor.   Lista  ziarelor  şi  revistelor  de  la  Bârlad  poate  fi  un  ajutor  suplimentar  pentru  cei  dornici  de  noutate...  Pe  mulți,  nădăjduim, îi va chema la studiu şi a originalelor aflate ca într‐ un ierbar în rafturile arhivelor...   Unele  consemnări  au  iz  de  vechime;  cu  atât  mai  mare  valoarea  originalelor;  altele  probează  în  plus,  că  ce  a  fost  cândva  există  şi  astăzi:  grija  pentru  prosperitatea  țăranilor,  de  exemplu,  asigurarea  salariilor  cadrelor  didactice  şi  a  funcționărimii;  rolul  băncilor  şi  al  banilor,  al  autorităților,  problema pensiilor...   16

  Asemenea relevări şi alte motivații pe care le vor descifra  şi  amplifica  însăşi  cititorii,  mai  ales  cunoscători  şi  iubitori  ai  Bârladului, cărora li‐i adresată lucrarea, îndeosebi – m‐au făcut  să  deschid  paginile  cu  gând  de  înlăturare  a  uitării  care  ne  încearcă,  uneori...  Ziarele  şi  revistele  născute  la  Bârlad,  ca  şi  oamenii  lor,  fac  parte  din  zestrea  municipiului.  De  ce  n‐am  scoate‐o din lada care o găzduieşte?   Bârladul,  ca fiecare localitate  a țării  noastre, merită să fie  mai  bine  cunoscut...  Ca  şi  oamenii  lui,  mereu  recunoscători  înaintaşilor, profesorilor noştri...     Ion N. Oprea   

17

 

IMAGINI DIN BÂRLADUL DE ALTĂDATĂ

Vechea Stradă a Gării din Bârlad

18

Din ziarele vremii…

19

20

Acţiunea
Acțiunea, ziar conservator, apare în octombrie – noiembrie  1902, 4‐5 numere pe timpul alegerilor.  Redactori: Maior Pruncu şi Lupu Costache.  Tipografia  G.V.  Munteanu  („Paloda”  10  şi  17  octombrie  1902; „Vocea Tutovei” 27 octombrie 1902) 
*

Adevărul de Vaslui

Adevărul de Vaslui, membru fondator Alexandru Codreanu, redactor şef în 2007 Gelu Irimia, redactor şef adjunct Simona Voicu, secretar general de redacţie Daniel Tănăsuc, cu redacţii în Vaslui (Daniel Tănăsuc, Manuel Drăgoi, Mirela Irimia, Gabriel Dumitrică, Dumitru Iancu, Dragoş Manoilă, editorialist Constantin Jomir); Bârlad (Cezara Mironică, Emanuel Cerbu); Huşi (Alina Darie, Valerica Hobjilă). Tipărit în 16 pagini la Tipografia „Albina” Iaşi, „Adevărul de Vaslui”, anul XVI – serie nouă, nr.1908 (3108) apare, 16 august 2007, cu sublinierea „Merită să-l citeşti!”, poartă ca subtitlul un neadevăr. „Primul ziar al judeţului Vaslui – Fondat pe 22 decembrie 1989”. Adevărul fiind acela că primul ziar al nou înfiinţatului judeţ Vaslui în anul 1968 se numea „Vremea nouă”. Un neadevăr şi o mare neclaritate: de ce anul XVI, serie nouă? După cum am mai subliniat (Vezi volumul „Vaslui –

21

Capitala Ţării de Jos – în presa vremii – 1875-2006”, pag.1516), redacţia şi administraţia nu dezvăluie periodicitatea ziarului, adresa redacţiilor din Vaslui, Bârlad şi Huşi dar nici numerele de telefon, lucru neobişnuit în presă. *

Alegeri libere
Alegeri  libere,  apare  în  mai  1899  şi  este  un  ziar  de  esență  liberală.   Din  Alegeri  libere  se  naşte  la  24  septembrie  1900  ziarul  Viitorul, organ al Partidului Național Liberal din Bârlad. („Bârladul” 10 şi 26 mai 1899; „Paloda” 13 mai 1899) *

Apărarea Naţională
Apărarea  Națională  a  apărut  câteva  numere  şi  era  adversarul Ligii Poporului susține Tribuna Tutovei din decembrie  1919. 
*

Aurora
Aurora, publicație săptămânală, cu caracter sionist, editată  începând cu 10 iulie 1899, la Tipografia „Progresul” din Bârlad  de  către  proprietarul  şi  editorul  Sigmund  Cross,  la  care  o  contribuție  importantă  şi‐a  adus  Adolf  Axelrad,  fost  elev  al  Liceului  „Codreanu”.  Ce  vroia  săptămânalul?  „Să  ridicăm  22

prestigiul poporului evreu, față de el însuşi şi față de poporul în  mijlocul căruia trăieşte...” – se spune în capul primului număr...  În perioada 10 iulie – 30 octombrie 1899, în cele 16 numere  de la „Aurora” s‐au publicat de toate:  ‐  articole  de  orientare:  „Națiunea  evree”,  de  Ben  Israel;  „Antisemitismul” , de G. De Molinari; „Proletariatul evreu față  de antisemitism”, de Bernard Lazăre; „Evreii şi comerțul” – de  Efraim Cohen; „Educație națională”, de Abraham Bhor;   ‐ literatură:  „Românul” –  de Börne; „Moise  Goldfarb”  de  Sacher  Masoch;  „Frederic  Nietzsche  şi  evreii”  –  de  doctor  Klugman;  „Pintschew  şi  Mintschew”  –  de  Sacher  Masoch;  „Cauzele  generale  ale  antisemitismului  şi  rezultatele  sale  morale în Rusia” – de N. Chmeriline; „Moise Aron şi Miriam”,  după  doctor  H.  Graetz;  „Rolul  presei  în  mişcarea  noastră”,  cu  moto „Presa e trâmbița vie care sună redeşteptarea popoarelor”  – de Victor Hugo, semnat de Adolf Levy; „Curent literar” – de  E.  Zilber;  „Mama  vitregă”  –  scrisoare  deschisă  doamnei  I.H.  –  foileton  literar  Din  Ceaina  –  de  A.  Axelrad;  „Filantropul  stradei” – de M.G. Saphir;   ‐ versuri de A. Axelrad, Adolph Levy şi M. Ilişinief;   ‐ corespondență din localitate, din județ şi țară, din lume;  ‐  rubrici  precum:  voci  creştine,  mişcarea  sionistă,  poşta  redacției... şi administrației, Contra bolilor infecțioase, o rubrică  literară,  informații  despre  „Afacerea  Dreyfus”,  răvaşe,  bibliografie, cugetări – ca acestea:   „Popoarele ca şi indivizii invocă dreptatea când o cred în  interesul  lor,  dar  o  revocă  când  o  socotesc  opusă”  ‐  Edmond  Thaudiere.   „Libertatea piere unde egalitatea încetează” – Armand.   „La  un  popor  minoritatea  face  de  obicei  lucrurile  mari”.  „Niciodată nu ieşi nepătat din lupta vieții” – Renan.   Dar  şi  ştiri,  ca  următoarea,  a  publicat  Aurora:  „O  23

groaznică nenorocire s‐a revărsat asupra populației din Lespezi.  Tot  orăşelul a fost consumat  de flăcări; aproape  o  sută de case  au ars şi peste o sută de familii au rămas pe drumuri.  ...  Să  venim  în  ajutorul  văduvelor  şi  copiilor  rămaşi  pe  drumuri,  fără  un  ajutor,  fără  un  căpătâi  unde  să‐şi  plece  capul”... (nr. 12 din 2 octombrie 1899).  Costă anual 4 lei; de la 16 octombrie, 5 lei.          * 

Aurora ţionistă
Pe lângă Adolf Axelrad a mai contribuit la redactare şi Emil Feinsilber (pseudonime Emilian şi Efraim junior), Iacob Braunştein (ps. Baum) şi Iacob Weinfeld (ps. Ibes), ulterior dentist la Bârlad, cu învăţătură la New -York. În Aurora ţionistă, săptămânală, din iulie 1899 - spune profesorul Grigore Creţu, se anunţa bârlădenilor ştampilele ce săpa Sol(omon) B. Forstein în cauciuc şi metal. Se înţelege că şi C.S. Leţcae era nu numai tipograf ci şi săpător de litere. Dintr-o scrisoare a lui Leţcae este redat citatul: „Pentru progresul economic al acestei tipografii am fost nevoit a mă îndeletnici cu săparea literelor necesare pentru afişe, în timpul când nu aveam de lucru. Astfel am sculptat peste opt caractere de litere, în peste 400 bucăţi în lemn de paltin şi teiu. Însă nu am concursul românilor," - se plângea el. A ieşit şi un număr al 17 al Aurorei - adaugă Grigore Creţu, „dar fără colaborarea celor de mai sus." * „Aniversarea unui om de cultură” îşi intitula ziarul „Neamul evreiesc” din 23 august 1949 articolul semnat de S.H. Gherasim închinat lui A.Axelrad: „Zilele acestea s-au împlinit 70 de ani de la naşterea scriitorului şi publicistului A.Axelrad. Viaţa acestui mânuitor al condeiului este un exemplu de muncă continuă în slujba progresului, în slujba răspândirii culturii în masele largi populare. În afară de opera sa poetică („Lădiţa cu necazuri” 19001945) activitatea cea mai importantă a lui Axelrad a fost aceea de popularizare. Astfel, sub pseudonimul A.A.Luca a redactat publicaţiile „Orizontul”, „Revista ideilor”, „Minunile Naturii”,

24

„Oameni şi idei”, „Convorbiri ştiinţifice” şi mai cu seamă binecunoscuta colecţie „Lumea”. Axelrad a fost unul dintre traducătorii lui Karl Marx în limba română, tipărind în colecţia „Lumea” broşura acestuia intitulată „Muncă, marfă, bani”. Axelrad a mai tradus şi din Maxim Gorki (Revelionul unui vagabond, Omul, În temniţă) şi din Tolstoi şi Mecinikoff. A mai tradus pagini alese din materialiştii francezi: Diderot, Voltaire, Rousseau, din opera lui Jean Joures, fragmente din opera lui Anatole France şi poemul scris de Heine împotriva prusianismului reacţionar, „Deutschland” sub titlul „Viitorul Germaniei”. Ca publicist, Axelrad s-a dovedit a fi un scriitor de valoare colaborând la diferite publicaţii. Aniversarea a 70 de ani îl găsea pe Axelrad pe poziţiile sale fireşti de luptător împotriva „nesăţioasei ciocoimi”, urmându-şi neabătut idealul.

*

Bârladul
Bârladul  apare  o  dată  pe  săptămână  la  20  iulie  1887,  redacția  la  Tipografia  română,  unde  se  şi  tipăreşte.  Nu‐şi  declină apartenența politică până la cel de al 50‐lea număr – 28  august 1888.   Bârladul reapare la 16 septembrie 1898 de la nr. 1, anul I  de  apariție,  ca  ziar  aparținând  conservatorilor,  apartenență  confirmată  şi  de  declarația  din  15  septembrie  1898  a  omului  politic Theodor G. Emandi care chema „la luptă şi la muncă” pe  bârlădeni…   Administrația ziarului în strada Belvedere nr. 144 Bârlad.  25

Se  tipăreşte  când  la  Tipografia  George  Cațafani  –  Bârlad,  când  la Tipografia C.D. Lupaşcu.   Cu  gândul  la  politică  şi  la  bătălia  cu  opozanții  (cei  de  la  Paloda…) administrația ziarului Bârladul nu ține la genealogia  publicației. După anul I din 1898, îşi reia activitatea tot în anul I  1898,  cu  nr.  1  de  ziar,  iar  la  15  februarie  1911,  ziarul  ajunge  la  anul XII şi numărul 4, ca la 15 februarie 1914 numărul ziarului  să fie 5, iar anul de început XII…!  Ziarul  publică  în  prima  pagină  materiale  cu  tematică  variată  şi  de  actualitate:  „Starea  țăranului  în  județul  Tutova”,  „Cestiunea  iarmarocului”,  „Şcoalele  rurale”,  „Presa  română  şi  ziariştii”, „Originea satelor şi felul lor de constituire”, „Biserica  sătească  şi  popa”,  „Şcoala  Codreanu  şi  lucrul  manual”,  „Concursul  pentru  catedrele  primare”  ş.a.  iar  în  cuprins  rubricile: „Foița ziarului Bârladul” ‐ cu lucrări literare, „Scrisori  –  telegrafice”,  informații  diverse,  „Jocuri  şi  petrecere”,  din  străinătate,  „Bibliografie”,  poezie,  „Varietăți”,  „Ştiri  economice”,  „Ştiri  de‐ale  zilei”,  „Pentru  părinți”,  „Mostre  de  limbă păsărească”, „Tribuna literară” etc.   La bibliografie ‐ abundă prezentarea conținutului revistei  locale „George Lazăr”, care alături de Bârladul, au aceeaşi naşi..   .Sub  „Foița  ziarului  Bârladul  „  s‐au  publicat:  „Nicolae  şi  Mărioara” – nuvelă de M.W. Bârlad, „O furtună îngrozitoare în  mijlocul unui ocean”, nuvelă de I. Rodoet; „La Ischia, de Franz  Eugen  ,  traducere  de  dra  R.G.;  „Călătorul  ascuns”  de  Hans  Hoffmann,  traducere  de  R.G.;  „Originea  Huşilor”,  un  serial  deosebit de interesant etc.   Ziarul Bârladul a fost scos de ardeleanul Solomon Haliță şi  tecuceanul  G  Ghimbăşanu.  S‐a  bucurat  şi  de  colaborarea  profesorilor Grigore  Negură,  C.Slobozeanu,  St. G. Drăgănescu,  Ion Chiriacescu şi Th. G. Emandi. Mai apar lucrări semnate: Gh.  Ghibănescu,  D.H.  Petrovici,  D.G.  Dorin,  Lazăr  Grecea,  26

Anghelachi S. Crețu, Constant Drăgulinescu, Leon Gârbea.   Mai  ales  în  primii  ani  ziarul  a  tratat  probleme  nu  numai  din  Bârlad  şi  județul  Tutova,  ci  şi  din  județele  şi  localitățile  Fălciu, Galați, Iaşi, Vaslui, Bucureşti.   Bârladul  din  29  ianuarie  1888  făcea cunoscut  cititorilor  că  dl. Gh. Ghibănescu, redactor de la 27 septembrie 1887, „nu mai  poate  lua  asupra‐i  redacția  ziarului…  s‐a  constituit  un  comitet  care va lua asupră‐şi sarcina apariției regulate a ziarului…”  Ziarul  Bârladul  şi  oamenii  vremii  –  au  lansat  la  19  0ctombrie  1898  Lista  de  subscripție  pentru  ridicarea  monumentului lui Manolache Costache Epureanu la Bârlad.   
* Bârladul este scos de G. Ghibănescu şi Solomon Haliţă cu concursul librarilor V.D. Vasiliu şi G. Man Barbu, făcând concurenţă Palodei lui Caţafany, dar şi librăriei acestuia. De îndată ce între librarii respectivi a intervenit împăcarea a încetat şi apariţia foii Bârladul, la 28 august 1888. A doua şi a treia oară, Bârladul apare la Tipografia Caţafany şi anume de la 16 septembrie 1898 la 18 iunie 1899; de la 15 - 31 octombrie 1902, în preajma alegerilor generale pentru cameră şi a patra oară la Lupaşcu - de la 9 octombrie la 20 noiembrie 1903, ba şi a cincia oară în 1905. Bârladul - spune Grigore Creţu în „note" la lucrarea „Tipografiile..." a fost redactat, ca organ conservator, de T. Emandi, V. Simionov, St. Drăgănescu şi Grigore Negură. În Paloda XXII 48 (27 septembrie 1903), sub titlul „Cronica hazlie" se publică „O şedinţă a Comitetului de redacţie a „Bârladului". Aceasta e dovada că ziarul a apărut şi după 1902, purta numărul de ordine 2 şi era tipărit la atelierul Lupaşcu. Bârladul de la nr. 9, 1903, avea în comitetul de redacţie pe T.G. Emandi, Grigore Negură, M. Vasiliu Cristescu, C. Slobozeanu, G. Oprişan, S.G. Drăgănescu şi I. Chiricescu (după Nerva Hodoş - Al. Sadi Ionescu „Periodicele româneşti"). Biblioteca „Stroe Belloescu” din Bârlad deţine numere ale ziarului din anii 1887, 1888, 1902, 1903, 1908, 1909, 1911, 1912, 1914 şi 1934. *

27

*La 24 februarie 1890 Senatul României a luat în cercetare proiectul de lege votat şi adoptat de Adunarea deputaţilor în şedinţa de la 10 decembrie 1888 prin care, la cerere, în virtutea art.9 din Constituţie se solicită recunoaşterea calităţii de cetăţean român a domnului Solomon Haliţa, român din Transilvania, de religie greco-catolică, de profesie profesor, domiciliat în oraşul Bârlad. Examinând actele aflate la dosar reieşea: că este născut în comuna Sângeorgiu la 17 aprilie 1859, din părinţi români, că era lepădat de protecţia austro-ungară, că la Bârlad se bucura de o bună conduită în societate; că din 8 februarie 1886 era numit profesor de pedagogie, drept constituţional şi administrativ la Şcoala normală din Bârlad, fapt pentru care legea este primită şi de Senat cu 38 de voturi, contra 13. George Ghimbăşanu era născut din părinţi români în comuna Zernesci, Comitatul Făgăraşului, Ţinutul Transilvaniei, la 20 decembrie 1840, botezat la 25 decembrie în religia greco-catolică; era emigrant şi lepădat de protecţia austro-ungară, la Bârlad, unde se căsătorise în 1873 cu Maria Vintilescu şi avea doi copii, se bucura de o bună conduită în societate, profesor în urbea Bârlad; la 18 decembrie 1888, în Adunarea deputaţilor, cu 67 voturi, contra 11, i se recunoscuse calitatea de cetăţean român. Calitatea de român îi era recunoscută şi de Senatul României cu 49 voturi, contra 3, la 7 martie 1890.

   

  

 

Bârladul cultural
Bârladul cultural, foaie volantă editată de comitetul

28

municipal de cultură şi educaţie socialistă cu ocazia „Zilelor culturale ale Bârladului" are ca editorial articolul „Efervescenţă spirituală" semnat de Paul Stoica, prim secretar al comitetului municipal Bârlad al P.C.R., iar alături fotografia solistei de muzică uşoară Coca Dragomir, evoluând în cadrul unui spectacol. Militând pentru „Tradiţie şi actualitate", cursiv semnat cu iniţialele N.G., foaia pune în evidenţă contribuţia străveche a Bârladului la dezvoltarea culturii româneşti şi înscrie într-un chenar roşu versuri scrise cu suflet, ca de obicei, de G.G. Ursu, prof. univ., mare animator şi păstrător al valorilor culturale ale oraşului, intitulate „Rondelul amintirii" foarte apreciate de localnici dar şi în literatură: „Au înflorit salcâmii la Bârlad, Oraşul e-o legendă de ninsoare, Voi tineri, prindeţi clipa să nu zboare , Cât florile pe caldarâm nu cad. Am fost şi eu ca voi, nutrind răsad Să pot rodi în vremea călătoare, Au înflorit salcâmii la Bârlad Oraşul e-o legendă de ninsoare. Ci astăzi, în amurg, ce desfătare Să mă cufund, cum flăcările-mi scad, În amintiri, ca-ntr-un dulce vad, Suava ei tortură mă doboare... Au înflorit salcâmii la Bârlad…” Preşedintele comitetului municipal pentru cultură şi educaţie socialistă, dr. Paul Sârbu, scria despre Festivalul Naţional „Cântarea României" ca „manifestare a muncii şi creaţiei libere", iar prof. Gruia Novac despre corul „Armonia la 80 de ani". Alte articole puneau în valoare instituţiile culturale şi oamenii Bârladului: V. Mălinescu, secretar literar la Teatrul „Victor Ion Popa" scrie despre „Teatru - act de cultură"; Eug. Popuşoi, muzeograf, despre „Muzeul «Vasile Pârvan» şi educaţia patriotică; prof. Gh. Catană, directorul Casei de cultură a sindicalelor, despre „Cenaclul plastic «N.N. Tonitza» - prezenţă

29

activă în viaţa spirituală a Bârladului", iar prof. Ioan Florea realiza un micro-interviu „Treptele pasiunii - cu medicul Adrian Timofte, artist amator în timpul liber, interpretul unui rol în spectacolul de teatru „Puterea dragostei" de Ion Băieşu. În afară de alţi prozatori - prof. Georgeta Anghel şi Ion Maftei, de exemplu, foaia Bârladul cultural cuprinde poezii semnate: Horia Graur (Dor), Veronica Penea (Ţărm de baladă), George Grindină (Pentru bărbaţii de pe corăbiile muncii" şi „Sunt fiul acestei fântâni"), Doina Diaconu (Statornicie). *

Brazdă nouă
Brazdă Nouă a apărut în anul 1920, ca organ al Partidului  Naționalist  Democrat  din  Județul  Tutova  şi  a  servit  când  pe  acesta, când Partidul Naționalist – Țărănesc (cu numărul 4 din 1  decembrie  1921),  revenind  la  Partidul  Naționalist  –  Democrat  de la  1  decembrie  1922, când  Partidul  Naționalist al Poporului  (nr.  din  4  iulie  1924)  apoi  „Foaie  a  Partidului  Național  din  județul Tutova” – în funcție de conjunctura politică şi alianțe –  făcând luptă de opinie electorală cu alte gazete locale, cum ar fi  Tribuna  Tutovei,  Viitorul,  Lumina,  Steaua  sau  chiar  cu…  Academia Bârlădeană.   Reluându‐şi  activitatea  aproape  din  an  în  an,  Brazdă  Nouă  a  rezistat  până  în  1928,  colaborând  la  ea  personalități  importante:  Nicolae  Iorga,  Pamfil  Şeicaru,  Nichifor  Crainic,  Radu  D.  Rosseti,  Natalia  Negru,  Stelian  C.Dumbravă,  I.C.  30

Antonovici, I.V. Balmuş, C. Dornescu, G. Pallady, Octav Motaş,  G. Taşcă, Iancu Mihăilescu.   „Rostul ziarului – se spune în numărul 4 din 1 decembrie  1921‐  este  de  îndrumător  al  conştiinței  sociale  şi  controlor  al  vieții  publice”  el  „nefăgăduind  nimic  altceva  decât:  credință  şi  sacrificiu, muncă şi cinste”.   Ziarul  se  adresa  îndeosebi  preoților,  învățătorilor,  gospodarilor, oamenilor de dreptate, „cinstiți, harnici dar sătui  de  vorbe  goale…”  Apărea  sub  conducerea  unui  comitet,  redacția  şi  administrația  în  Bârlad,  str.  I.C.  Brătianu  nr.  25,  iar  tipografia la N. P. Peiu.          *
Biblioteca din Bârlad deţine 11 numere din „Brazdă nouă” din anii 1923,1924, 1925, 1927, 1928 şi 1929.

        *  Din inițiativa şi prin truda Ligei Feministe din localitate,  de  sub  preşedinția  doamnei  Lucia  P.  Nechifor,  s‐a  ridicat  în  grădina  publică  a  oraşului  nostru  un  modest  şi  frumos  monument  poetului  Alexandru  Vlahuță,  a  cărei  dezvelire  s‐a  făcut  cu  deosebită  solemnitate  în  ziua  de 21 septembrie crt.   • Festivitatea    Serviciul  divin  a  fost  oficiat  de  majoritatea  preoților  din  localitate,  în  frunte  cu  P.S.  Sa  Iacov  Bârlădeanu,  episcop  al  Huşilor, care a ținut şi o frumoasă cuvântare.     31

*  Festivitatea dezvelirii  monumentului lui Al. Vlahuță 

*  Au  mai  vorbit,  de  asemenea:  doamna  Meisner  de  la  Iaşi,  domnul  Paul  Constantinescu,  profesor,  domnul  I.  Minulescu,  din  partea  Ministerului  Artelor,  colonelul  veteran  Voinescu,  institutorul  Ionescu  ‐  Tutoveanu  ,  studentul  Găvănescu  şi  doamna Lucia P. Nechifor, care predă monumentul dom‐ nului  primar.  Iar  din  partea  Ligei  culturale  a  vorbit  domnul  avocat  Stelian Dumbravă.  
(Din Brazdă Nouă, anul IV, nr. 6, din 25 octombrie 1924).  * 

Inscripție pe soclu: „În bronz chipul ți‐au săpat ca veşnic  pildă vie vremurilor ce vor să vie, că tu străjer ai fost libertății,  dreptății  şi  adevărului…completată  cu  versurile  proprii  alăturate pe soclu:”Şi‐s fericit c‐am fost o clipă‐n stare să simt în  marea lumii armonie, a gândurilor mele întrupare”.          *     „O  fotografie  de  la  inaugurare  adună  pe  unii  dintre  iubitorii amintirii marelui om. Distingem pe G. Tutoveanu, care  a şi vorbit la dezvelirea bustului lui Al. Vlahuță, în septembrie  1924,  pe  profesorul  universitar  Virgil  Nițulescu,  pe  medicul  literat  I.  Weinfeld,  pe  poetul  George  Pallady,  pe  actrița  de  obârşie bârlădeană, Maria Giurgea, pe scriitorii gălățeni Grigore  Voja şi Emil Maur, pe sculptorul Dimitriu Bârlad…”   G.G. Ursu         *  „…Chipul  lui  Vlahuță  sugerează  calmul  unei  conştiințe  care,  spre  apus,  îşi  face  bilanțul  vieții  şi  simte  că  şi‐a  făcut  datoria,  iar  şuvița  de  păr  alunecată  peste  fruntea  adânc  brăzdată aminteşte de portretul ce i l‐au făcut un Nicolae Iorga,  32

un  Tudor  Vianu.  Acest  sentiment  al  datoriei  împlinite  sculptat  în  bronz  de  Ion  Dimitriu  –  Bârlad  concordă  cu  versurile  poetului de pe soclu.”   G.G. Ursu Secretar al Academiei Bârlădene (Din Bârladul odinioară şi astăzi)          *  Sculptorul Ion Dimitriu – Bârlad – bunicul Margaretei Pâslaru. „Dragostea mea pentru artă se trage de  demult, de la bunicul, sculptorul Ion Dimitriu – Bârlad, despre  care  intenționez  să  fac  şi  un  mini  documentar  –  spunea  recent  într‐un  interviu  îndrăgita  Margareta  Pâslaru,  marea  noastră  cântăreață a anilor 70 – 80, emigrată în America de peste 20 de  ani.   „Sunt foarte emoționată când vorbesc despre el, pentru  că  practic,  eu  am  crescut  în  atelierul  lui.  Bunica  picta  în  stil  impresionist  şi  în  pauză  îi  cânta  bunicului  la  pian  piese  din  Chopin.  Ca  să‐l  inspire!  Iar  el  lucra.  Specialitatea  lui  erau  sculpturile monumentale. Şi chiar vă invit pe dv. să mergeți să  vedeți operele pe lângă care unii trec zilnic, fără să mai ştie ale  cui sunt şi cu câtă pasiune au fost plămădite.   În Cişmigiu există superba „Femeie cu ulcior” şi bustul  lui  Titu  Maiorescu,  din  Rotondă.  În  Buşteni  se  află  eroul  de  război  Muşat,  „Aruncătorul  de  grenadă”.  În  Galați  se  găseşte  monumentul  lui  Cuza.  În  fața  unuia  dintre  stadioanele  bucureştene  există  un  discobol  realizat  de  bunicul  meu.  Iar  în  Iaşi, sper să mai existe „Monumentul infanteriei”.   Presa  vremii  a  reținut  şi  alte  lucrări  ale  maestrului  Ion  Dimitriu – Bârlad: Monumentul Diviziei a II‐a de cavalerie Iaşi,  Aruncătorul  de  grenadă  la  Buşteni,  Bârlad  şi  Brăila,  bustul  lui  Alexandru  Vlahuță  la  Bârlad,  Haralamb  Leca  ‐  Caracal,  ‐  Avram  Iancu,  la  Tg.  Mureş,  Eminescu,  la  Sânnicolau  Mare,  doctor Vicol, la Herculane, Santinela – la Costeşti – Argeş.  33

  Alte lucrări ale sale au fost  achiziționate:  busturile  lui  Arestia  (1911)  şi  Octav  Băncilă  (1949)  de  către  Ministerul  Artelor;  busturile  lui  Alexandru  Odobescu  (1937)  şi  a  lui  Petru  Poni  (1940)  de  către  Ateneul  Român.  Lucrări  ale  sculptorului  sunt la Muzeul Militar Bucureşti,  Muzeul  Aman  din  Craiova,  la  Universitatea  din  Atena  şi  Muzeul  Bizantin  din  Atena.  Marele arheolog Atena (1921) şi  rectorul  academiei  Belle‐Arte  din Napoli (1922) sunt tot lucrările sale.   Deosebit de sculpturi, I. Dimitriu – Bârlad a avut vocație  către  caricatură,  desene,  reproduceri,  decoruri  şi  costume  de  teatru,  decorațiuni  de  interior,  panouri  decorative,  pictură  –  peisaje, portretul soției sale – realizat în 1912…   Numeroase lucrări se află în colecții particulare. În 1957  a  donat  oraşului  său  Bârlad,  Muzeului  din  localitate  ”Vasile  Pârvan”,  circa  30  de  lucrări,  printre  care  amintim:  Gh.  Gheorghiu  –  Dej,  Vasile  Pârvan,  Emil  Gârleanu,  Al.  Vlahuță,  I  Dragoslav,  A.  D.  Xenopol,  C.  Notara,  George  Palade,  Titu  Maiorescu,  George  Enescu,  Matei  Millo,  Tudor  Vladimirescu,  Radu  Rosetti,  Vasile  Lupu,  Eminescu,  Dimitrie  Cantemir,  Mărăşeşti, Maxim Gorki, Lenin, Belinschi ş.a.   La  30  octombrie  1943,  pentru  meritele  sale  artistice  a  primit „Ordinul Meritul Cultural – clasa I”.   (Din  revista  Formula  AS  nr.  575/2003  şi  Monografia  „Liceul Gh. Roşca Codreanu” / 1971, de Traian Nicola). 
Margareta  Pâslaru,  nepoata sculptorului Ion Dimitriu) 

34

                *     În anul 1924 i s‐a ridicat profesorului Ion Popescu, în fața  Şcolii  normale,  un  bust  de  bronz,  operă  a  sculptorului  Ion  Dimitriu  –  Bârlad,  „pentru  eternizarea  memoriei  neobositului  profesor  şi  luptător  pentru  cultura  națională”  –  notase  profesorul  Mihai D. Mâță în  revista  „Flacăra” de  la  Bârlad, nr.  2‐3 – septembrie 1970.        Ioan C. Dimitriu – Bârlad, născut la 17  mai  1890  în  Bârlad,  unde  urmează  Liceul  Codreanu, apoi în anii 1907 – 1910 urmează  Academia de Arte Frumoase din Bucureşti    *

35

Breslaşul
Breslaşul, organ independent al meseriaşilor dorohoieni, apare de două ori pe lună, sub direcţia unui comitet, începând din octombrie 1909, cu următoarele ziceri alăturate frontispiciului: „Prin muncă la belşug"; „Prin citire la lumină", dar şi povaţa: „Nu e totdeauna bine să spunem tot ce avem pe inimă, dar trebuie să căutăm să nu avem nimic pe inimă din cele ce nu putem spune". Redacţia şi administraţia: str. Jjiei nr. 25. Se tipărea la Bârlad - Tipografia „Modernă", str. Ştefan cel Mare nr. 161; Format 33x48 cm. Din 5 iulie 1911 - la Tipografia „Progresul" din Iaşi, str. Ştefan cel Mare nr. 4. Girant responsabil: M. Vasiliu. Ziarul cu nr. 4 din 16 decembrie 1909 începea cu anunţul:... „Marţi 8 decembrie, ora 6 seara, un odios atentat sa comis contra Primului ministru dl. I.I.C. Brătianu. Un individ, Gh. Stoenescu, lucrător la C.F.R., a descărcat trei gloanţe de revolver asupra dlui Brătianu, pe când Dsa se întorcea de la Senat. Din fericire Dsa va fi pe deplin restabilit". În legătură cu fapta citată se menţiona: „...starea atentatorului Stoenescu inspiră serioase îngrijiri. În urma încercării de sinucidere, aruncându-se pe fereastra latrinei de la Palatul Justiţiei, de la înălţimea de 9 m, se crede că a suferit grave leziuni"... Echidistant, într-un alt articol „Facem politică?" ziarul dezvăluie un fapt de viaţă: „...Mai multe persoane din localitate, şi în primul rând puternicii zilei, ne acuză că prin coloanele ziarului nostru, noi nu căutăm a apăra atât interesele meseriaşilor, cât a slăvi pe oarecare persoane politice, bineînţeles în opoziţie cu Dlor. Aceasta şi-au luat-o dlor din faptul că în două numere de ziar am arătat că Prinţul D.P. Moruzi s-a interesat de soarta meşteşugarilor, pentru care îi aduceam viile noastre mulţumiri. De aici au dedus dlor că am fi puşi la cale să ridicăm în slavă persoana Prinţului Moruzi, fiind răsplătiţi pentru aceasta. De datoria noastră e să arătăm că noi nu facem politică, spre a ridica în slavă persoane sus puse, noi am mulţumit numai Prinţului Moruzi şi am căutat a-l arăta meseriaşilor aşa cum este: nobil, dezinteresat şi iubitorul clasei de jos. Şi am

36

făcut aceasta numai pentru că Dsa a fost singurul de aici, care s-a interesat de soarta noastră şi a plecat urechea la tânguirile noastre jalnice. Ceilalţi? Ne-au ameninţat, batjocorit sau râs, nedând nici o importanţă „beţivilor". Şi dacă în locul prinţului Moruzi ar fi venit vreun fruntaş liberal sau conservator şi ar fi căutat să ne dea sfaturi şi încurajări pentru un viitor mai bun, am fi avut aceleaşi cuvinte de laudă, căci n-am fi văzut în ei politicieni, ci oameni de bine, oameni ce ştiu a simţi durerile altora. Nu s-au găsit însă asemenea oameni"... Acum şi reversul, încrustat în aldine la „Portrete": ,,A ocupat şi s-a ocupat de multe în oraş şi în judeţul nostru. Când l-am cunoscut întâi era meseriaş ca şi noi toţi. Dar dorul de a trăi fără să muncească l-a făcut să se lase de meserie şi să bată scările celor mai mari, pentru a-i da o slujbă. Şi de... să se scape de el, i-au dat. L-au pus mai mare peste cei ce aprind felinarele. Păcatul însă urmăreşte pe oameni, şi într-o bună dimineaţă, oarecare denunţuri făcute de un amic al dsale, au făcut să se constate multe. Şi... iată-l trimis la plimbare. Iar meseriaş, iar luptător înfocat. S-a mai găsit un oscior bugetar peste câteva luni şi pentru el. L-au pus intendent la azilul săracilor. Cam nepotrivit post dar, de... face! Semne particulare ale personajului: de râde, un ochi îi plânge. Pe când era meseriaş, visa înfiinţarea „unui grup al meseriaşilor", cum zicea el. Acum… Semnătura: Lucifer. După aceste două articole, potrivite şi cu situaţia noastră de astăzi, când parlamentarii şi revoluţionarii ne dau spectacole destule, iată şi titlul altor materiale din „Breslaşul": „Din durerile noastre" de M. Vasiliu; „Prin luptă la izbândă" de Gh.D. Ferman; „Casa de ajutor a Corporaţiei meseriaşilor" de dr. Dinder; „Tot săracul plăteşte scump" de Kârjă; „Suferinţele Moldovenilor" etc. Se publicau şi versuri: „Dorobanţul" de Stephanovici; „Dorul breslaşului" de Ioan Popovici, sculptor - polietor; „Luxul" de N.V. Ostafi, cântăreţ. „Foiţa" ziarului „Breslaşul" publica un serial: „Educaţie

37

religioasă", iar la rubrica „Juridice" articolul „Legea repausului duminical". Mai avea: informaţii, bibliografie, reclame şi inserţii. Nu a apărut de două ori pe lună cum şi-a propus, ci atunci când... a putut; numărul 5 din „Breslaşul" a fost tipărit la 5 martie 1911, numărul 6 la 10 iulie 1911, numărul 7 la 30 octombrie 1911, iar numărul 8 la 15 februarie 1912. (De acelaşi autor: „Dorohoi – Capitala Ţării de Sus – în presa vremii 1874-2006”, Editura Edict, Iaşi 2007, p.53-55.).

*

Buletinul căminului
Buletinul căminului, publicaţie realizată de prof. I.Codreanu de la Murgeni – Tutova, membru în Comitetul Căminului Fundaţiilor Regale din acea parohie, „un început promiţător în publicistică”, era de părere „Cronica Huşilor” în numărul său din luna mai 1938 (p.212) (Din „Huşul în presa vremii de la Melchisedec până în zilele noastre – 1869-2006, p.68). Căminul cultural înfiinţat încă din 1920 sub numele de Fundaţia Culturală „Principele Carol” avea în preocupări mai ales organizarea culturii la sate prin mijlocirea „căminelor culturale” ajutat de „echipele regale studenţeşti” de care s-a preocupat Dimitrie Gusti, profesor de sociologie la Universitatea din Bucureşti, fost ministru de instrucţie. Statutul pentru funcţionarea căminelor culturale” publicat în Monitorul oficial nr.108 din 14 mai 1935, ca şi Regulamentul dezvoltător al statutului arătau: „Scopul căminului cultural este să ajute la 1) întărirea sănătăţii trupeşti; 2) îndrumarea muncii către o mai bună producţie; 3) înălţarea sufletului în obştia satelor (sau în „despărţământul parohial orăşenesc”). Scriind despre cele de mai sus D. Popadopol în lucrarea „Căminul cultural şi rostul lui social”, tip. „Datina” T. Severin, 1938, în „Cuvânt înainte” socoteau pe „cei ce au în primul rând răspunderea despre soarta locală a Căminelor Regale, ca şi

*

38

despre rezultatele muncii ce se desfăşoară în ele, pe învăţătorii şi preoţii satelor.” Aşa se şi explică de ce preşedinţii căminelor culturale în localităţi au fost cei care simţeau că începe „o viaţă nouă pentru sate”: învăţătorii şi preoţii. De revăzut şi adâncit în acest sens şi activitatea de punere în practică a „metodelor monografice” de cercetare sociologică iniţiată de prof. Dimitrie Gusti la Dodeşti-Tutova şi în satele din jur de echipa studenţească condusă aici de Victor Ion Popa şi soţia sa Maria Mohor, artistă, în perioada 19351939, în volumul „Ghenuţă Coman – o viaţă dedicată arheologiei” – realizat la Editura „Cutia Pandorei”, Vaslui, 2003, p.95-104, de Marin Rotaru şi Gheorghe Ghenghe, apărut cu sprijinul Muzeului judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui.

Cheia
Cheia,  ziar  de  opinie,  civilizație  şi  cultură  a  fost  tipărit  la  Bârlad cu ocazia campaniei electorale din anul 1992 şi a avut ca  directori pe Merite Radu, iar redactor şef pe Florin Şchiopu. În  cele câteva numere ziarul a reprezentat şi popularizat platforma  politică a Convenției Democrate – în paginile lui fiind publicate  şi listele cu candidații Convenției Democrate pentru funcțiile de  primar şi consilieri municipali. *

Curierul de la Banca
Curierul de la Banca a fost ziarul Iarmarocului de la Banca,  39

ocazionat de sărbătoarea Sfântului Ilie şi a ființat în perioada 20  iulie 1901 – 20 iulie 1904.   „Când publicul  românesc se  entuziasmează până la  delir  la piesa Clereta în concentrare şi rămâne indiferent la Năpasta;  când  ziarul  călătoriilor  ori  al  romanelor  celebre  se  tipăreşte  în  zeci  de  mii  de  foi  la  „Viața”  ,  literatura  şi  ştirile  nevoite  să  moară,  când  publicul  rămâne  în  extaz  la  cititul  amănuntelor  senzaționalei  sinucideri  din  strada…”  iată‐ne  în  fața  Curierului  de  la  Banca  ‐  un  ziar  de  iarmaroc,  care  apare  ocazional,  cu  reclame  în  versuri,  impresii,  descrieri,  poezii,  cântece,  toate  inspirate de‐aici, o literatură de bâlci. Sub numele Curierul de la  Banca  s‐au  publicat:  detalii  despre  „Teatrul  sătesc”,  cum  e  „Viața  la  Banca”,  „Programul  târgului”,  „Mersul  trenurilor  de  plăcere”,  cuvinte  ”Către  cititori”,  „Premii  abonaților  revistei”,  pățanii „De‐ale lui Mitică”, dar şi versuri ca acestea: „Iarmaroc  în  galop”:  Comedianți  /  Saltimbanci  /  Baloane  /  Marțafoane  /  Cucoane  /  Galoane  /  Cârnați  –  vin  /  Bani  pe  şin  /  Gazete  /  Rachete / Jachete / Bilete / Brânză, colac / Nici un pitac / Lume  grămadă  /  Limonadă  /  Mare  paradă  /  Bătaie,  sfadă  /  Zgomot,  praf  /  Artiştii,  poc,  paf  /  Căluşei  /  Căruței  /  Mititei  /Covrigei/  Țâbă, Grivei / Halviță / Mariță / Cobzari / Ştrengari / Gogoaşe /  Moaşe / Copii,în faşe / Caterincă / Ilincă / Trăsură – cai / Loc n‐ ai. / Bezele,/ Chiftele / Belele./ Copii, / bătrâni / Evrei, români /  Cu  ochiul  pont  /  În  coaste‐un  ghiont  /  Bărătci/  Bănci,  /  Panaramă,/  Salon,  pastramă,  /  Văleu  mamă!  /  Flăcăi  urâți  /  Ardei umpluți / Pumnal, băț / Tăbărâți! / Vin tulburel, / Cercel,  inel,  /  Băieți,  pe  el!  /  Manifest,  /  La  arest  /  Vasilache  /  Condurache  /  Pavale  moi  /  Butunoiu  /  Loterie  /  Boscărie  /  Pentru – cinci / Do´ zeci – cinci / Tragi la țintă / Drojdii, mentă /  Cărți, calendare / Hoți de buzunare /  Sacrament  / Firmament  /  Piperment  /  Cozonac,  pac,  pac  /  Rahat,  gazoasă  /  Frumoasă  /  Luxoasă / Salată / Destrăbălată / La cap, poc / Pe loc / Nu‐s eu, /  40

Văleu!  /  Târziu  /  Pustiu  /  Turtă  dulce  /  Să  se  culce  !  Cu  recomandarea: să se citească încă o dată dar repede.   Se  tipărea  la  Tipografia  „Comercial”,  strada  Principală,  Bârlad. Redacția şi Administrația – Târgul Banca.          * 
Referindu-se la activitatea de la tipografia „Comercială”, fondată în 1900 de C.S., Leţcae, prof. Grigore Creţu susţine că publicaţia a apărut şi în anul 1904 şi 1905. Într-o notă, când pomeneşte de H. Friedman, care a scris la Paloda şi Vocea Tutovei, unde a publicat versuri, unele şi cu pseudonime, afirmă că ziarul umoristic anual „Curierul de la Banca” a fost fondat la Bârlad de către acesta, „a scos cinci numere scrise în întregime de el”. Ne spune că fondatorul „Curierului” era născut în anul 1879. Curierul de la Banca „Amintire de la 20 iulie 1901. Ziar festiv care va apare anual. Banca (20 iulie 1901-20 iulie 1905) 40x29 cm. În fiecare an schimbă anul în subtitlu. Din 1902 înlocuieşte cuvintele „care va apare anual” din subtitlu cu cuvântul „anual”. Din 1902: 48x33 cm şi din 1904: 40x 29 cm. În 1902 – 1903 director: Victor Hugo. *

*

Curierul Bârlădean
Curierul Bârlădean, periodic editat de Primăria municipiului Bârlad, număr inaugural, gratuit, apare la 15 februarie 1997 şi are ca moto una din spusele lui I.L. Caragiale: „Opiniile sunt libere, dar nu şi obligatorii".

41

Publicaţia este realizată de Biroul de presă al Primăriei Bârlad; tehnoredactarea şi tiparul offset la S.C. Odeon SRL Vaslui; format 29x42 cm., în patru pagini. În editorialul „În slujba obştii”, Gabriel Doru Craus, primarul municipiului Bârlad, explica rostul gazetei: „prin intermediul ei dorim să realizăm un contact permanent cu locuitorii municipiului, o informare corectă, reciprocă şi oportună, legată de actul înfăptuirii administraţiei publice locale"... De aceea se desfăcea gratuit, iar redacţia îndruma cititorii: „scrisorile pot fi trimise pe adresa primăriei municipiului..." Se publica: opinii ale consilierilor - „Gând pentru „mileniul III", „R.A.G.C.L.Bârlad faţă-n faţă cu realitatea", se prezentau proiectele executivului local pentru anul 1997; atribuţiile primarului în conformitate cu legea (nr.69/1991); se milita pentru un comerţ civilizat, se arăta „cine atentează la sănătatea noastră", se dădea cuvântul asociaţiilor de locatari şi cetăţenilor, se recomanda ce trebuie făcut „pentru un oraş curat şi civilizat" etc. Erau interesante şi rubricile: breviar juridic, Bârladul în presa vremii (Din „Vocea Tutovei"-1942), programul de audienţe al autorităţilor, jocuri de cuvinte, anunţuri ş.a. Semnau: Gelu Tănase, Ion Chirvasă, Georgeta Florenţa, Cezar Emilian, Gh. Topor, prof. Toni Iosipescu, Teodor Stupu, prof. Iulian Arhire, Nica Andronache, ing. Viorel Neagu, pr. Costică Blănăru, Valentin Guzgan. Periodicul are o ilustraţie adecvată, de calitate. (Din volumul „Vaslui – Capitala Ţării de Jos în presa vremii – 1875-2005, p.129-131)

*

Cuvântul liber
Cuvântul  liber  apare  la  21  decembrie  1989,  publicație  săptămânală  a  Comitetului  Provizoriu  al  Frontului  Salvării  Naționale Bârlad, pe frontispiciul căruia sunt înserate cuvintele:  „Trăiască România Liberă”.   Florin  Şchiopu  semnează  „Pledoarie  pentru  cuvântul  42

liber” iar Marcela Dănciu: „Ei, tinerii şi Noi am dorit libertatea”.   La 10 ianuarie 1990, la cel de al doilea număr, ziarul îşi ia  denumirea de „Cuvântul liber bârlădean”, publicația devenind  lunară.  Tipografia  se  realizează  la  Întreprinderea  de  rulmenți  Bârlad. La cel de al treilea număr, la 27 ianuarie 1990, ziarul se  defineşte  ca  fiind  independent,  iar  pe  frontispiciu  figurează  deviza: „Libertate, Demnitate,, Optimism…”   Director  onorific  al  publicației  era  C.D.  Zeletin,  iar  redactori următorii: Florin Şchiopu, D. Diaconu, V. Muceag, O.  Sava, V. Mastacan, P. Popa, P. Chirica, C. Nițuc, R. Ştefănică.   Deosebit  de  problemele  culturale,  ştiințifice  şi  social‐ politice,  ziarul  a  militat  şi  pentru  reconstrucția  județului  Tutova, abuziv desființat de regimul comunist.  *

Conservatorul
Conservatorul apare o dată pe săptămână, primul număr la  12 februarie 1915, redacția şi tipografia Const. D. Lupaşcu, sub  43

direcțiunea  unui  comitet,  girant  responsabil  T.  Simion.  Rostul  ziarului  o  spune  însăşi  redacția,  este  ca  tinerii  conservatori  înşelați în aşteptările lor, să‐şi refacă aspirațiile, în ciuda a ceea  ce au făcut „imbecilii şi răsuflații din partid.”   În  cele  19  numere  apărute  în  1915  şi  următoarele,  Conservatorul face politică dar şi literatură, publicând alături de  articole  ca  acestea:  „Forța  ziarului  conservator”.  „Glas  de  goarnă”,  „Un  steag  terfelit”,  „Politica  de  echivoc”  –  toate  semnate  de  Const  Th.  Moroşanu,  care  are  şi  conducerea  ziarului,  poezie,  recenzii,  epigrame,  informații  cultural  –  ştiințifice. În ziar apar semnăturile: Const Th. Moroşanu, Oct. C.  Tăslăuanu,  Nicolae  N.  Neacşu,  Octavian  Goga.  N.N.  Grigoriade.  Multe  articole  însă  apar  cu  semnături  ca  acestea:  Styx, Zdup, Un broscoi, Râs, Kyk, Mache, Aveliş – ceea ce face  ca  ziarul  „Răsăritul”  din  opoziție  să  critice  metoda  dar  Conservatorul  explică  într‐un  cursiv  în  manşetă:  „Imputarea  ce  ni se face că scriem anonim, este că, oameni şi noi, îi urmăm pe  domnii care scriu de câțiva ani numai anonim”.   Conservatorul consemnează că la 5 martie 1915 a avut loc  la  Bârlad  o  şezătoare  literară  a  Scriitorilor  români  în  cadrul  căreia  „concitadinul  nostru,  domnul  George  Tutoveanu,  a  prezentat publicului participanții, şi au citit pe rând domnii G.  Galaction,  C.  Mironescu,  N.  Beldiceanu,  I.  Rotică,  G.  Topârceanu  şi  domnişoara  Ana  Cârjă,  artistă  a  Teatrului  Național din Iaşi.”   De  la  24  aprilie  1915,  ziarul  s‐a  folosit  de  Tipografia  Toricel C. Slobozeanu.   Ziarul  a  apărut  cu  întreruperi  de  activitate.  Numărul  1,  anul  II  de  apariție,  poartă  data  de  1  iunie  1916  şi  lămurirea:  „reapare cu acelaşi dor de muncă”. 

44

  Conservatorul  a  apărut  la  Bârlad  şi  în  anii  1896  –  1897,  dar  n‐a  putut  fi  consultat,  „fondul  fiind  blocat”  la  Biblioteca  Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi. 

 

Cooperaţia Tutoveană
Cooperația  Tutoveană,  gazetă  bilunară,  pentru  susținerea  mişcării  cooperatiste,  apare  la  15  ianuarie  1919,  redacția  şi  administrația la Federala Tutova.   Scopul  gazetei  este  „de  a  stabili  legătura  de  suflet  între  ziar şi conducătorii băncilor populare” în condițiile îndeplinirii  a „două mari reforme: împroprietărirea țăranilor şi dreptul egal  de vot a tuturor locuitorilor țării”.   „Ea  va  cuprinde  învățături  cu  privire  la  chipul  de  conducere  a  băncii,  sfaturi  de  bună  purtare,  sfaturi  asupra  diferitelor  întreprinderi  ce  trebuie  făcute  cu  băncile  pentru  mărirea  avuției  sătenilor,  dări  de  seamă  asupra  trecutului  băncilor  populare,  spre  a  vedea  de  unde  au  plecat,  unde  au  ajuns şi ce trebuie făcut pentru viitor…”   Gazeta  promite  că  „nu  se  va  ocupa  de  nici  un  soiu  de  politică,  ci  va  fi  pur  şi  simplu  numai  o  gazetă  de  instrucție  şi  educație cooperatistă”.   Într‐adevăr  revista  a  publicat:  dări  de  seamă,  bilanțuri,  informații  şi  materiale  despre  „Rolul  băncii  populare  în  sat”;  „Cooperativele  de  producție,  consum  şi  desfacere  în  comun”,  45

îndemnuri: „Ajută‐te şi Dumnezeu te va ajuta”, diferite scrisori  către  prieteni  cooperatori  în  devenire,  „Obştii  de  împroprietărire”,  „Semănăturile  de  pe  pământul  expropriat”,  „Cum  se  fac  împrumuturile  la  banca  populară”,  „Conducerea  băncii  populare”,  „  Asigurarea  vitelor  şi  recoltelor  săteşti”,  „Greşeli  în  conducerea  băncilor  populare”,  „Sfaturi  pentru  conducătorii  băncilor  –  cum  se  păstrează  şi  se  lucrează  în  registrele băncii” etc.   Au  semnat:  Const  Patriche  –  Zorleni,  C.  Brăescu,  G.  Drăgănescu – Pochidi, Sp. Pleşu, contabil. Gazeta urma să apară  la 15 şi 30 a fiecărei luni.   De  la  15  ianuarie  la  30  iunie  1919  au  apărut  unsprezece  numere, în general în două pagini.   Tipografia C.D. Lupaşcu, str. Ştefan cel Mare Bârlad.  *

Daţi Ajutor
Dați  ajutor,  număr  unic,  scos  la  22  aprilie  1900  de  Adolf  Axelrad,  fost  elev  la  liceul  „Codreanu”,  venea  în  sprijinul  evreilor  emigranți  din  Bârlad(49x33  cm.).  Publicat  de  evreii  emigranți,  scriu  N.Hodoş  –  Al  Sadi  Ionescu  în  lucrarea  „Periodicele româneşti”.   Dați  ajutor,  în  apelul  către  evreii  din  România,  semnat  în  numele  evreilor  din  Bârlad,  de  către  doctorul  Fridman,  fost  intern la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, stabilit în oraşul Bârlad,  se spune: „ 70 de oameni, frați din sângele nostru  vor trece pe  dinaintea  ochilor  voştri,  îndreptându‐se,  pe  jos,  spre  America”  46

...  Ei  părăsesc  cu  durere  de  inimă  țara  în  care  ar  fi  fost  mulțumiți  cu  pâinea  de  toate  zilele,  ei  duc  cu  dânşii  regretele  unei țări unde ar fi vroit cu plăcere să rămâie.”  Din  reportajul  referitor  la  plecarea  emigranților  aflăm  că  după ce în lunile ianuarie, februarie şi martie 1900 mulți evrei,  vânzându‐şi  bunurile  şi  făcând  rost  de  bani,  au  părăsit  România,  la  15  martie,  la  propunerea  tânărului  Ghinsberg,  a  luat naştere Societatea „Drumeții” cu peste 6o de membri, care,  în disperare, au hotărât să plece în America pe jos  . ...”au cumpărat doi cai în valoare de 160 de lei, o haraba  mare  le‐a  fost  dăruită  de  către  un  membru  al  societății  „Drumeții”, acestea să servească pentru transportarea bagajelor  iar pentru a se uşura pe ei, şi‐au făcut opinci şi şi‐au croit un fel  de taşcă pentru a păstra hrana zilnică; cu o zi înainte de plecare,  ei  şi‐au  scos  paşapoartele,  au  făcut  în  comun  o  baie  şi  pentru  astăzi miercuri 19 aprilie, ei au fost gata de drum...”   Sub lozinca „Trăiască România”, după intonarea imnului  „Despărțirea”,  cu  refrenul:  „Rămâneți  cu  bine,  rămâneți  cu  bine”, cei 69 de emigranți pleacă de la mitingul celor peste 5000  de  bârlădeni,  de  lângă  grădina  publică,  către  Zorleni,  Banca,  spre  Vaslui,  înconjurați  de  trecători,  continuând  a  cânta  imnul  despărțirii...” Ziarul mai cuprinde „scrisori intime, printre care  şi  una  din  New‐York  semnată  de  Herşcu  Haim,  student  –  sub  chirurg, către un prieten român, poezia „Drumeții” semnată de  A. Axelrod, de şapte strofe, informații că ziarul „Dați ajutor” se  va  găsi  numai  la  domnul  Brayer,  strada  Principală,  că  toate  ştirile  de  la  Drumeți  vor  fi  trimise  numai  către  dl.  Brader  Adolf... *
Ziarul mai cuprindea: transmiteri de mulţumiri, anunţuri, telegrame de pe drum, relatări cu privire la sumele încasate din reprezentaţii teatrale, depunerei de câte 20 lei, subscrieri care, toate, urcau la suma de 1770 lei.

47

        *  Cum populația evreiască a avut în timp multe de pătimit  şi „marea majoritate a publicului izraelian nu ştie însemnătatea  lagărului  Vapniarca”  să  citim  împreună  ceva  din  publicația  „Vapniarca”,  buletinul  organizației  foştilor  deportați  şi  întemnițați  politici  –  luptători  evrei  antifascişti  în  lagărul  Vapniarca”,  apărută  la  Tel  Aviv.  Str.  Haşar  nr.21,  începând  cu  ianuarie‐februarie 1972.   Se  poate  afla  că  încă  de  atunci  o  delegație  a  irgunului  „Vapniarca”  deplasată  în  România  a  primit  „din  partea  autorităților  peste  180  documente  referitoare  la  lupta  antifascistă  din  România,  prigonirea  acestora  şi  istoricul  lagărului  „Vapniarca”,  materialele  urmând  a  fi  depuse  într‐un  muzeu  din  Israel,  pentru  a  servi  la  „clarificarea  şi  precizarea  caracterului  de  luptători  evrei  antifascişti  a  foştilor  întemnițați  de la Vapniarca.”   Dar iată şi Vapniarca în poezia scrisă de Lebel Moshe: Un  vuiet lugubru şi aspru / În noapte răsună / Sunt vânturi şi geruri ce  bat împreună / Internatul lungit pe scândura / Ce pat se numeşte. / Se  zbate, se zbate şi nu ațipeşte / Mintea de gânduri mereu frământată, /  Stomacul otrăvit de lintea mâncată / Iarnă geroasă, / Iarnă de război /  Roata  vieții  dată  /  Înapoi  /  Răcnet  de  fiare  /  spumegă  fasciştii  /  Crepuscul  de  veacuri  /  Se  arată  aurora  /  Zori  de  lumină,  libertate  tuturora!   Atitudinea românilor față de soarta evreilor rezultă şi din  comportamentul militarilor care la Râbnița (Un orăşel pe malul  stâng  al  Nistrului),  unde  nemții  au  secerat  cu  mitraliera  un  grup  de  cincizeci  de  luptători  antifascişti,  printre  care  Lazăr  Grumberg,  „trei  internați  au  reuşit  să  se  salveze  şi  cu  ajutorul  unor  soldați  şi  ofițeri  români,  ajutându‐i  să  se  adăpostească  şi  să rămână în viață.”   Câteva  articole  din  revista  citată:  „Plecat‐au  nouă  din  48

Vaslui şi cu hahamul zece” – de Micu Steinberg, nr. 15/1974; „I.  Reichman  –  Somuz,  un  veteran  al  luptei  antifasciste  din  România”, de Filip Chon nr. 21/1975; „Pe urmele holocaustului”  – nr. 26/27/1977; „Să credem în oameni”, de Micu Steinberg, nr.  28‐29/1977;  „Cercul  cultural  «Lumina»  de  la  Târgu  Frumos,  județul Iaşi”, de av. Zisu Unterman nr. 30/31/1978.   „Dați ajutor” a apărut la tipografia Cațafani ‐ Bârlad  *

Democratul
Democratul, ziarul Partidului Naţional Liberal din Vaslui, apare la 16 aprilie – 3 decembrie 1906, odată pe săptămână, format 48x33 cm., costă anual 8 lei, iar numărul 5 bani. Sub conducerea unui comitet, la tipografia Constantin Gh. Onceanu. De la 29 octombrie apare la tipografia George V. Munteanu – Bârlad. Nu apare deloc în perioada 25 iunie – 29 octombrie. *

Desrobirea
  Desrobirea, ziar pentru popor, sub conducerea domnilor  I. Săndulescu, avocat şi V. Stoica, învățător, apare pentru puțin  timp la Bârlad, în 1918.          * 

  49

Drapelul
Drapelul,  organ  al  Partidului  Național  Liberal,  apare  în  fiecare  duminică  (apoi  joi),  redactor  Theodor  Ioan,  fost  elev  a  Liceului  „Codreanu”  –  apare  între  28  noiembrie  1893  –  18  septembrie  1894;  26  februarie  –  25  iunie  1895,  dar  şi  între  14  septembrie 1912 – 28 iunie 1913 şi 16 mai – 3 iulie 1914.   Ziarul Drapelul a fost înființat şi condus de un comitet de  redacție în scopul de a deştepta spiritul public, de a restabili şi  de  a  pregăti  lumea  onestă  şi  independentă  pentru  lupta  în  alegerile comunale...   „Acum că dorința a fost pe deplin satisfăcută, suspendăm  ziarul Drapelul, urmând să reapară ori de câte ori se va simți o  necesitate politică” – se spunea în ziarul din 18 septembrie 1894.   Ziarul reapare la 26 februarie 1895 „pentru a releva, mai  departe, abuzurile sfruntate ale unui guvern înstrăinat, ale unei  administrații  corupte  –  lupta  nemaifiind  între  țară  şi  Lascăr  Catargiu,  ci  între  țară  şi  rege”,  se  spune  în  numărul  37  al  publicației.  Iar  ziarul  combate  cu  titluri:  „Nihil  sine  Rege”,  „O  potlogărie”,  „Moş  Teacă  în  primărie”,  „Un  subprefect  fără  palton”, dar şi cu o rubrică de umor „Barabancicul” cu acidități  de  tot  felul...  Format  48x33  cm,  anual  6  lei,  10  bani  numărul.  Apare la tipografia Cațafany.  Ziarul  de  după  9  noiembrie  1912  nu‐şi  pierde  combativitatea, dar dă atenție şi aspectelor culturale. La rubrica  „Literatură  şi  ştiință”  se  publică:  „Secătura  politică”  de  M.  Zaharia;  „Psihologia  iubirii”  de  C.  Popescu,  profesor  iar  în  „Foița  ziarului  Drapelul”  seriale  precum:  „La  mormântul  lui  Conachi”  de  Nicolae  Iorga,  „Femeia  şi  alcoolismul”  de  Sofia  Nădejde,  „Pe  Nistru  în  sus”  de  N.  Dunăreanu,  „Aromânii”  de  D. Vasiliu – Bacău.   La 14 iunie 1913 se publică cuvântarea ținută de domnul  Toader  Ioan  la  dezvelirea  monumentului  lui  Manolache  C.  50

Epureanu,  solemnitate  la  care  au  luat  parte  miniştrii  M.  Cantacuzino  şi  C.  Arion,  colonelul  Costescu,  trimisul  regelui,  reprezentanții tuturor autorităților civile şi militare din Bârlad,  precum şi un public numeros.   Drapelul din 12 martie 1913 publică articolul „Omorâtorii  lui Stroe Belloescu la Curtea cu Juri”. ...”  Acuzații  în  acest  proces  sunt  în  număr  de  15:  Sterian  Iosiph,  Ioan  Iosiph  zis  Nică,  Vasile  P.  Chirica  din  localitate,  Alecu  Dima,  Ioan  Pele  Neagră,  zis  Butuc,  Manolache  Chiriloi  din  Bereşti  –  toți  acuzați  pentru  crimă  de  tâlhărie,  prin  întrebuințare  de  violență,  bătăi  şi  crimă,  din  care  s‐a  pricinuit  moartea  lui Stroe Belloescu şi a  servitorului său  Nicu  Oprişan,  iar Manolache Popa şi Vasile Berescu, complici la crimă.”   Ziarul nr. 28 din 29 martie 1913 nota verdictul în procesul  ucigaşilor:  „Pedeapsa  muncii  silnice  pe  viață  la  care  au  fost  condamnați cei şase omorâtori ai lui Stroe Belloescu”...  *

Drapelul
„Drapelul" în afară de Theodor Ioan ca redactor, îl mai avea, la data documentării lui G. Creţu pentru realizarea,- şi completarea lucrării despre tipografiile de la Bârlad (1909), în colaborare cu I. Antonovici, şi pe avocatul Lascăr Costin, iar girant responsabil îl citează pe D. Irimescu. Ziarul „Drapelul" a fost lucrat la Tipografia Caţafany. Costin Lascăr era autorul unor lucrări („Apărarea lui David Crivăţ şi a Elenei G. Andreescu, acuzaţi de infanticid, înaintea Curţii cu juraţi Tecuci, 6 septembrie 1876, 1878; Maxime şi reflecţii, 1893) tipărite la tipografia Caţafany. Era licenţiat în drept de la Paris, proprietar al moşiei Banca şi ca student publicase şi alte lucrări de drept. Paloda din l ianuarie 1893- zicea că pledoariile lui Costin sunt strălucite. Portretul şi biografia lui erau publicate de G.D. Nicoleanu în lucrarea „ Parlamentul român” 1866-1901, II, p.205-206.

* 51

Dreptatea
Dreptatea, organ al Partidului ţărănesc din judeţul Tutova. Ziarul are numărul 5, din 15 februarie 1926, anul II de activitate, purta în manşetă spusele:”Dacă vreţi o viaţă mai bună, dacă vreţi o viaţă mai omenească, dacă vreţi o gospodărie comunală cinstită şi dreaptă în folosul Dvs., votaţi lista nr.3 a Partidului Ţărănesc în cap cu Constantin Dornescu şi Mihai Bally, cu semnul trei puncte…” Din lista publicată rezultă că Dornescu Constantin era avocat, fost prefect, iar Mihai Bally, agricultor, fost deputat. Mai figurau pe listă: doctor B. Şechter, Dumitru D. Tănăsescu, avocat, fost prim-ajutor de primar, Emanoil Fluture, comerciant, fost ajutor de primar, Theodor Oprişan, agricultor, Costică Cocoş, meseriaş, Sterian Dumbravă, avocat, Petru Nechifor, avocat etc. Fiind un ziar în campanie electorală, cuprindea comunicate, lămuriri, îndemnuri, informaţii, în acest sens, dar şi articole: „Program comunal” de Sterian Dumbravă, „Dreptatea cere o datorie” de I.V. Balmuş, „O lămurire” de M. Bally-Carlomăneşti, preşedintele Partidului Ţărănesc, „Duşmanii de moarte” de G. Alexandrescu, „În preajma alegerilor comunale” de Gh. Manoilescu, „Îndemn” de I.C.Antonovici. Ziarul a apărut în două pagini, format mare, la Tipografia Tutova, str. Regală nr.125, vizavi de Casa Naţională, unde era şi atelierul special de legătorie. Biblioteca din Bârlad deţine un singur număr din 1926 al ziarului „Dreptatea” * În ziarul „Dreptatea” care apărea la Huşi, la rubrica „Ziare şi reviste primite la redacţie” era menţionat şi ziarul „Dreptatea” de la Bârlad, care era cu activitatea la nr. 6, în anul al III-lea de la înfiinţare, informaţie culeasă din revista „Răzeşul” de la Bârlad, primit de redacţia de la Huşi. ( Volumul „Huşul în presa vremii de la Melchisedec până în zilele noastre – 1869-2006.)

*

52

Drumeţii
Apare cu ocazia plecării grupului de evrei care purtau numele de „Drumeţii” şi era redactat tot de Hermann Friedman. Numai poezia Drumeţii, care este şi în Spre răsărit, este scrisă de Adolf Axelrad.

Număr unic, apare în anul 1900. 

*

Ecoul
Ecoul,  realizat  în  1935  la  Tipografia  Tutovei,  aparținând  lui D.I. Grűnberg, în Bârlad, strada Ştefan cel mare nr.34. Ecoul,  ziar independent, de opinie, informație şi atitudine, a fost editat  la 23 aprilie 1993, din colectivul de redacție făcând parte: Florin  Şchiopu,  Ovidiu  Mastacan,  Corneliu  Florența,  şi  Dumitru  Diaconu.   A  fost  editat  sub  egida  S.C.  Trading  S.R.L.,  având  ca  director pe Adrian Enache iar redactor şef George Oprescu.   „S‐a  vrut  a  fi  continuatorul  modern  al  vechii  publicații  bârlădene,  fondată  în  anul  1933,  în  Tipografia  Frații  Chiriac,  având  ca  director  pe  M.R.  Marauf”  –  apreciază  doamna  Oltea  Răşcanu – Gramaticu.   La  cel  de  al  100‐lea  număr,  în  aprilie  1995,  directorul  ziarului  socotea  că  „Ecoul  a  oferit  paginile  sale  exprimării  opiniilor  celor  mai  diverse  categorii  socio‐profesionale  în  contextul transformărilor structurale declanşate care a antrenat  dramaticele probleme existențiale.”  *

Emigranţii
Publicat de emigranţii evrei („Egalitatea”, Bucureşti, 26 mai 1900, p.155).

Emigranţii, provine din ziarul „Jidovul rătăcitor” apărut la 18 mai 1900 cu număr unic.

53

*

Ecspoziţiea Naţională
Ecspozițiea Națională a județului Tutova, pe 1912, a apărut  ocazional,  numărul  1  la  1  septembrie  1912.  În  cele  câteva  numere  s‐au  publicat  materiale  despre  expoziția  de  vite  (cu  fotografii  ale  animalelor  şi  grajdurilor  unor  săteni  gospodari),  despre expoziția agricolă din Bârlad, concursuri la „alergări de  cai”, premii înmânate pentru industria casnică (pentru creşterea  gândacilor  de  mătase  şi  derivate;  pentru  covoare,  pentru  costume  naționale,  țesături  de  lână  şi  de  bumbac,  pentru  țesături  de  in  şi  cânepă,  pentru  cojocărie,  pielărie  şi  îmbrăcăminte;  pentru  lucrul  manual  în  şcoli,  pentru  olărie  şi  stupărie;  lucrări  în  lemn,  artă  națională,  broderii  –  oferite  de  Ministerul de industrie şi comerț, de sindicate şi prefectură, de  unii  industriaşi  ori  mari  proprietari  de  pământ  ca  Sybille  şi  Nicu Cristoveloni.   Din  comisia  de  organizare  a  expoziției  au  făcut  parte:  Eleonora  Fotino,  S.  Belloescu,  G.  Tutoveanu,  N.  Cădere,  N.  Theodorescu.   În  ziar  au  publicat  I.G.  Ciorescu  –  Bogdana,  C.V.  Slobozeanu  –  deputat,  foto  Wexler  –  Bârlad.  Numărul  4  al  ocazionalului  publica  în  prima  pagină,  cu  fotografie,  un  editorial  despre  dl.  Emil  Juvara,  prefectul  județului,  imitând  gazeta  Lumina Poporului  care  făcuse  acelaşi  lucru  ceva  mai  devreme.   54

*

Foto Wexler – Bârlad este de natură să învieze amintirile.  ... Revista „Fotografia” nr. 139/ 1981 publică un articol din care  rezultă  că  după  11  ani  de  la  patentarea  la  Paris  în  1838  a  activității de Dagherotipie apare un fotograf Bartzer la Iaşi, iar  în 1874 şi la Bârlad – primul fotograf aici fiind o femeie: Iosefina  Popovici. 

În  ziarul  Răsăritul  din  8  ianuarie  1915  se  face  reclamă  fotografului M. Vandelman – fotograful Curții  regale – Bârlad,  vis a vis de Casa Națională, fondat în…1875.   În  1892  apare  şi  fotograful  Aron,  vis  a  vis  de  Banca  Națională  –  unde  activează  vreo  20  de  ani.  Prin  1912,  chiar  la  ecspoziție,  soseşte  Iosif Vecsler (1883 – 1973), care a funcționat  undeva prin centru...   Fotograful de lux Wexler este astfel portretizat de George  D.  Dumitru  Stoica  senior,  Mielu  Moldoveanu,  Lulu  Marcovici  în  articolul  „Strada  Mare  a  oraşului  Bârlad…”  din  volumul  «Bârladul  odinioară  şi  astăzi»,  1984  :  …”Bărbat  înalt,  slab,  cu  pălărie  cu  boruri  mari  şi  lavalieră,  pentru  că  în  tinerețe  fusese  artist de teatru şi fotograf la un ziar din Capitală şi pălăriile aşa  se purtau pe acolo.”   Era cel mai vestit fotograf din Bârlad, mereu în anturajul  notabilităților, mai ales a profesorilor de la Liceul Codreanu.   Concomitent  făceau  fotografii  la  Bârlad  şi  alții:  Saveliuc  Fănică Tornali, Saulea, D. Pavalaşcu – la ziarul Steagul roşu, D.  Mocanu la ziarul Rulmentul, Florin Țaga. *

55

Evenimentul
Valori  spirituale  tutovene  este  titlul  lucrării  aparținând  scriitorului  şi  monografistului  Traian  Nicola  din  Bârlad  ajunsă  la  al  V‐lea  tom  despre  care  scria  Evenimentul  de  Iaşi,  Bacău,  Botoşani, Neamț, Suceava şi Vaslui la 8 septembrie 2003.  „Lucrarea  cuprinde  date  despre  personalitățile  acestor  meleaguri  sau  care  s‐au  născut  aici.  Volumul  precedent  a  fost  lansat  în  cadrul  zilelor  „Culturale  ale  Bârladului  la  sfârşitul  lunii  mai”  spunea  ziarul  care  cita  şi  referirile  purtătorului  de  cuvânt al primăriei locale:   „Intenția noastră este ca acest volum să iasă de sub tipar  până  pe  14  septembrie,  când  vom  sărbători  Ziua  Crucii,  considerată ocrotitoarea Bârladului.”   Marea  pierdere  a  cititorilor,  dar  mai  ales  a  ieşenilor  care  au  legături  materiale  ori  de  suflet  cu  Bârladul  este  că  volumul  respectiv nu se găsise de cumpărat în librării, nici de consultat  la bibliotecile din Iaşi. Una din cauzele care frânează ceea ce se  cheamă  marea  dramă  a  cărții  în  momentul  de  față.  Dar  şi  a  publicisticii…          * 

Facla inimii şi a minţii
Facla inimii şi a minții apare la 10 mai 1902. Format 24x17  56

cm,  10  bani  numărul.  Director  D.  Cid‐Caracal.  Tipografia  comercială.  *

Femeia
Femeia, „Bas Amy”, număr unic, apare la Bârlad la 16 iulie 1900. (49x33 cm.), 50 de bani numărul. Publicat de
emigrantele israelite. Apare la tipografia Caţafany, iar la „Note", Gr. Creţu, coautor cu I. Antonovici la „Tipografiile..." " pag.77 spune: „Cuprinde grupul a 39 de femei, un copil şi trei bărbaţi în fotografie şi lamentaţiile evreilor emigranţi în proză şi versuri, nemţeşte sau româneşte, ori într-amândouă limbile totdeodată. Două din bucăţile în proză sunt anonime, două scrisori de drum către mamă sunt iscălite de Herşcu sin Froim, iar Adio de Aron Grünşpan; versurile sunt scrise de Friedman Sigfried (pseudonimul precedentului), dr. A Flachs şi Betty Weinzweig. După spusa institutorului Axelrad, băiatul simplu Aron Grünşpan a organizat un grup de „vreo 70 de evrei care s-au dus pe jos, până în Germania, de unde i-au încărcat pentru America."

*

*

Fetiţa dulce
„Fetiţa dulce", revistă umoristică „Modern-stil”, apărea la 5 octombrie 1905 la Podul-Turcului, după Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu din „Periodicele româneşti"şi după G. Caţafany care spune că i s-a dat (comanda n.n.) de o societate de jidovi. A apărut un singur număr, 29x20 cm.10 bani numărul. *

Filatelia română
 Filatelia română,  Jurnal filatelic lunar, pentru colecţionarii şi comercianţii de mărci, apare între 25 septembrie - 25 octombrie 1898, directori proprietari

57

Theodoresco, şi C ie la tipografia S. George Caţafany (24x17 cm.). Cel din 25 octombrie (34x21 cm) la tipografia S. Gross.

*

Flacăra
Flacăra,  Organul  Comitetului  Județean  Tutova  al  Partidului Comunist din România, apare sub deviza „Proletari  din  toate  țările,  uniți‐vă!”  la  19  –  23  noiembrie  1944,  în  patru  pagini – destinate propagandei de partid a momentului.   În  „Cuvânt  înainte”  ziarul  promite  că  va  înregistra  întreaga  activitate  din  oraş  şi  județ  în  folosul  şi  în  slujba  poporului,  că  va  exprima  nevoile  celor  mulți  şi  suferința  celor  loviți  şi  va  lupta  pentru  doborârea  cauzelor  ce  le  provoacă,  propunând soluții radicale pentru remedierea lor.”   Redacția  şi  administrația  la  Tipografia  N.  Peiu  Bârlad.  Girant  responsabil  al  ziarului  Ciucă  Enache,  apoi  Zainea  Buhuşi.   Flacăra  a  vestit  proiectul  şi  apariția  revistei  Lumina  –  politică,  literară  şi  de  cultură  generală  –  pusă  în  circulație  în  decembrie 1944. La închiderea ediției celui de al optulea număr  –  24‐31  decembrie  1944,  ziarul  informa  că  printr‐o  înțelegere  dintre  partidele  politice  a  fost  desemnat  ca  prefect  a  județului  Tutova dl. profesor Gh. Gâlcă, şeful Partidului Liberal.   Cel de  al 10‐lea număr al  ziarului Flacăra din  18  ianuarie  1945 a fost destinat în întregime „Apărării Patriotice”.   58

Se pare că ultimul număr a fost cel din 11 martie 1945, cu  numărul 16.           *   Omul  e  o  plastilină.  Se  remodelează  din  mers.  După  împrejurări, nu din convingere.   După ʹ89 înfocații vechiului regim s‐au aliniat noilor sosiți  şi‐au început să‐i apere pe cei dinainte... Şi să se îmbogățească.  Săpând temelia a ceea ce era... zidărie.   Din  sarcasm,  umor  sau  lehamite,  ori  toate  la  un  loc,  se  cântă: „Ceauşescu n‐a murit / Istoria ne‐a păcălit / Ceauşescu e  în mine, e în tine / Ca o boală ce revine.”  Dintr‐o  asemenea  pornire  unii  cer  astăzi,  la  14  ani  de  la  crimă,  rejudecarea  procesului  Ceauşescu  pentru  că  acuzarea  a  fost nefundamentată...   Un  profesor,  realizatorul  Pell  –  Amarului,  are  curajul  să  spună lucruri pe care toată lumea le ştie: „Sistemul comunist nu  ar  fi  funcționat  niciodată  dacă  nu  ar  fi  avut  oameni  inteligenți  care să impună o anumită eficiență lucrurilor...”   Trimis în Germania să exprime occidental nămolul pentru  Pell‐Amar,  când  s‐a  întors  după  ʹ89  în  țară  să  şi  producă  medicamentele  totul  era  întors  pe  dos.  Industria  farmaceutică  românească era în colaps, iar în comerț pătrunseseră produsele  străine  de  provinență  şi  cu  efecte  dubioase  dar  ieftine  şi  cu  ambalaje  arătoase,  aducătoare  de  comisioane.  Iarăşi  căutări...  Dar  încotro  Românie?  Unde  ți‐i  inteligența  şi  interesul  pentru  popor? Ce facem popor român?              * 

59

Foaia de informaţii pentru Plugar
Foaia  de  informații  pentru  Plugar,  publicația  Camerei  de  Agricultură  Tutova,  Redacția  şi  Administrația  în  bulevardul  Epureanu  nr.  20  Bârlad,  preşedinte  M.L.  Hristea,  director  Gh.  Catrani,  distribuit  regulat  şi  gratuit  la  cererea  oricărui  plugar  sau crescător de vite. Apare în 1928.   Se dau sfaturi către săteni referitor la: ‐ cultivarea îngrijită  a grâului;   ‐ întrebuințarea îngrăşămintelor artificiale în agricultură;   ‐  creditul  în  agricultura  română  şi  stimularea  depunerii  economiilor băneşti;  ‐ cum se înlătură putrezirea cartofilor umezi;   ‐  la  ce  vârstă  trebuie  întrebuințați  caii  la  prăsilă  şi  ce  îngrijiri trebuie date iepelor însărcinate;   ‐ pregătirea furajului din frunzari;   ‐ săpatul şi gunoitul pomilor.   În nr. 7/septembrie şi nr. 8/octombrie 1928, sub semnătura  Enache Mantu, plugar, membru ales al Camerei de Agricultură  Tutova, este publicat articolul: „Ce a văzut un țăran din Tutova  la Expoziția din Praga (Cehoslovacia)”, cu accent pe: ”În drum  spre  Praga”,  „În  Praga”,  „În  expoziție”,  „Gospodăria  țărănească”,  „Vizitarea  şcoalei  de  agricultură  şi  a  celei  de  gospodărire”, „Cooperația agricolă”, „Cum se face împrumutul  agricultorilor”.   Foaia mai cuprindea: sfaturi practice, oferte de vânzare şi  60

cumpărare,  cugetări,  sfaturi  şi  aforisme  agricole,  ştiri  şi  informații, publicitate.          * 

Foaia Ligei Culturale
Foaia  Ligei  Culturale,  publicația  secției  Bârlad,  apare  cu  numărul  1  în  ianuarie  1916,  anul  VI,  ca  o  continuare  a  Buletinului  Ligei  Culturale  din  Bârlad,  drept  „o  puternică  pavăză  față  de  propaganda  nemțească”,  mai  ales  că”oficialitatea  nu  pune  nici  un  frâu  acestor  îndrăznețe  uneltiri...”  steagul  şi  visul  foii,  ca  şi  a  tuturor  românilor  fiind  „unirea noastră cu românii din Bucovina şi Ardeal”.   Redacția, administrația şi sediul Ligei Culturale – la Casa  Națională.  Comitetul  Ligei  Culturale  Bârlad  este  alcătuit  din:  preşedinte:  colonel  D.  Tocineanu,  vicepreşedinți  –  C.V.  Slobozianu şi Corneliu Droc, casier Artur Anastasiu, membrii în  comitet  –  Victor  Arteni  şi  Const.  Popescu,  profesor.;  secretarul  Ligei – V. Georgescu – Bârlad.   S‐au  publicat  materiale  ca  acestea:  ”Pentru  destinele  neamului  românesc  –  prevederile  scriitorului  Ioan  Adam  –  articol scris în anul 1905” de colonel D. Tocineanu; „Din Ardeal  –  dreptul  de  proprietate  al  pământului,  Instituții  de  credit  de  producție şi valoarea pământului.”   Au mai semnat: C. Th. Moroşanu, D.D. Tănăsescu, avocat,  61

T.G.  Iamandi,  V.  Georgescu  –  Bârlad,  Şt.  Drăgănescu,  Paul  Constant., Neculai D. Neştian, Dimitrie Vasiliu – Bacău, George  Tutoveanu, Theodor Ioan, Lupu Costachi, Theodor Eamandi.   Realizată  la  Tipografia  Toriceli  C.  Slobozianu,  strada  Ştefan cel Mare – Bârlad.   Deci,  atenție!  Liga  Culturală  Bârlad  a  avut  mai  întâi  o  revistă – un Buletin.          * 

Foaia „Medicul Ţăranilor
Foaia  „Medicul  țăranilor,  apare  în  septembrie  1923,  sub  direcția dr. Veiner.   „Este  o  reclamă  fără  seamăn  pe  care  un  medic,  profesionist  liber  şi  cult,  înțelege  să  o  pună  la  îndemâna  păturilor  țărăneşti  în  special”,  apărută  de  două  zile,  nota  Naționalul nr. 6 din 15 septembrie 1923.  *

Foaia Băncei de credit mărunt
Foaia Băncei de credit mărunt din Bârlad apare cu numărul  1 în iulie 1926, în perioada în care  se edita şi revista Răzeşul –  1926 ‐1927.          *

Foaie populară pentru literatură, umoristică, informaţii şi reclame (1904)
Foaie populară pentru literatură, umoristică, informaţii şi reclame apare cu acest nume de la 23 aprilie 1904, după ce mai înainte, la întemeiere, în 29 februarie 1904, purtase

62

numele de „Gura lumii", organ umoristic - popular, având ca director şi proprietar pe C.D. Grosu. Proprietarul foii în perioada 1894-1900 fusese proprietarul unei tipografii cu firmele „Noua tipografie" sau „Progresul", în strada Ştefan cel Mare nr.102 Bârlad şi lumea îl numea Grosu, deşi numele lui era Sigmund Gross. Gros avusese şi o legătorie de cărţi încă de pe la 1887 - la Săveni Dorohoi, de unde venise, dar la Bârlad în 1899 avea şi o bibliotecă, de unde, pe bază de taxă, 3 lei pe lună, publicul putea împrumuta cărţi pentru lectură. I.Antonovici spune că biblioteca era compusă din vreo 2000 de volume în limba română şi franceză, cumpărate de la librarul Petrof şi de la particulari. Gr. Creţu arată că volumul 20 „Victor Hugo, Les Chatiments" era încă la Adolf Axelrad şi avea pe „Scoarţa I titlul Biblioteca de lectură /S.Gross, Bârlad." *

Gazeta de luni
Gazeta  de  luni  apare  săptămânal  în  strada  Lascăr  Catargi  numărul 49 Bârlad, la 8 februarie 1926.   Are  coloratură  politică,  deşi  nu‐şi  declară  programul.  Va  deveni  gazeta  Paloda,  aparținând  aceluiaşi  partid  politic  ieşit  învingător  în  alegerile  din  primăvara  anului  1926  –  Partidul  Poporului.   Făcând  parte  din  acest  partid,  George  Tutoveanu  şi  Academia  Bârlădeană  a  avut  sprijinul  publicistic  al  periodicului.   „Academia  Bârlădeană”  a  pornit  la  lucru,  lumină  din  63

lumină, fără capital, cotizații sau subvenții şi fără statute”.   „… Şi tot aici marele nostru maestru Al. Vlahuță plin de  fericirea comunicației a „elevilor săi”, găsea clipe de mângâiere,  uitând  de  drumurile  pribegiei.  Că  se  simțea  aşa  de  bine  în  mijlocul acestei societăți o spunea singur adeseori: „prefer  mai  bine să fiu membru în „Academia Bârlădeană” decât în cealaltă  Academie.”   În  vâltoarea  războiului  au  tipărit  pe  spezele  lor  „Calendarul  nostru  „  şi  broşura  „Ştefan  cel  Mare”  de  Al.  Vlahuță,  împărțindu‐le  gratuit  soldaților  şi  prin  satele  Tutovei  şi  Basarabiei  –  spune  G.  Ponetti  în  Gazeta  de  luni,  8  februarie  1926,  care  găzduieşte  şi  cronica  literară  „Delavrancea”  –  de  Const.  Cehan  –  Racovitză,  prilejuită  şi  de  comemorarea  morții  dramaturgului.  *

Gazeta de la Bârlad
Gazeta de la Bârlad este menţionată de ziarul Românul din 17 august 1873, p.721, la rubrica «Ziarele ale căror date nu ni le aducem aminte», casetă care urmează alteia intitulată «Ziare române care au apărut în Dacia de la 1825 şi până azi», în care este citat şi ziarul „Semănătorul” de la Bârlad. Este o confuzie a ziarului, spune Gr. Creţu, în realitate „Gazeta de la Bârlad” fiind chiar „Semănătorul” (Publicat şi în „Vaslui – Capitala „Ţării de Jos” în presa vremii – 1875-2005”, TipoMoldova Iaşi, 2005, p-170-171).

*

Gazeta Fălciului
Gazeta Fălciului de nuanţă liberală, proprietar dr.I.Munteanu, I-II (1905-1906) este realizată la Tipografia Gheorghe Caţafany. A scris în el (ziar), pe lângă dr.Munteanu şi Al Răşcanu, G.C.Vântu şi C.G Damaschin – scrie în nota la carte (“Tipografiile... p.77) Gr. Creţu.

64

(Detalii în “Huşul în presa vremii – de la Melchisedec până în zilele noastre – 1869-2006, TipoMoldova Iaşi, p.162166).

*

Gazeta Cooperativei Meseriaşilor
Gazeta Cooperativei Meseriaşilor anul I, numărul 1 apare la 2  februarie 1914, iar la 9 martie 1914 – al doilea număr.  Redacția  şi  administrația  în  strada  Ştefan  cel  Mare  numărul 22 Bârlad.   Primul număr este tipărit la Tipografia N.P. Peiu Bârlad,    iar al doilea la Tipografia Toricelli Slobozeanu Bârlad.  

 Ambele  numere  sunt  destinate  publicării  Statutului  şi  a  Actului  Constitutiv  al  Cooperativei  de  consum  „Lemnul  şi  fierul” cu sediul în Bârlad.   La  primul  număr  s‐a  publicat  şi  „Dare  de  seamă  de  interesul  ce  l‐a  depus  dl.  C.M.  Gheorghiu,  maistru‐patron  tâmplar, meseriaşilor Bârlădeni”. 

*

65

Gazeta Palodei
Gazeta  Palodei  socială,  politică  şi  economică.  Este  continuatoarea Gazetei de luni , având ca directori şi proprietari  pe: Leiwy Segal şi A.F. Scânteie.   Gazeta  de  luni  se  transformă  în  Gazeta  Palodei,  „alegere  fericită făcută de George Tutoveanu, care a primit să‐i fie naşul  care  imortalizează  vechea  denumire  a  oraşului  Bârlad”  –  se  spune în numărul 15 din 20 aprilie 1926 a noii publicații.   Numărul  20  al  gazetei  consemnează  apariția  sa  săptămânală,  girant  responsabil fiind  E. Tăbăcaru, iar  tipărirea  se realizează la N.P. Peiu – Bârlad.     *

Gazeta Tutovei
Gazeta  Tutovei,  organ  al  intereselor  generale,  apare  la  1  noiembrie  1915,  este  de  nuanță  conservatoare,  îşi  propunea  să  fie pe piață săptămânal, având redacția la Tipografia Toriceli C.  Slobozeanu, strada Ştefan cel Mare Bârlad.   În  editorialul  „Spre  ideal”,  semnat  Slobozeanu,  combătându‐i pe cei care visau la România Mare, împreună cu  66

Basarabia,  se  afirmă  că  ”a  susține  că  o  Basarabie  poate  face  săltarea  economică  a  Moldovei  este  tot  atât  de  nereal  ca  şi  a  susține că noi moldovenii putem civiliza Basarabia.   Cine nu ştie că țăranul moldovean este tot atât de înapoiat  ca şi cel basarabean. Şi unul şi altul sunt ignoranți şi trăiesc în  mare  parte  în  bordeie,  ca  troglodiții,  şi  unul  şi  celălalt  sunt  săraci  şi  împrostiți  de  băutură  şi  de  clasele  suprapuse  care  au  avut interesul a‐i specula. Basarabeanul ca şi moldoveanul sunt  înapoiați  şi  unul  de  la  altul  nu  are  ce  împrumuta  pentru  a  se  civiliza.   Auziți,  noi  moldovenii  să  ne  luăm  sarcina  de  a  civiliza  Basarabia!  Adică  noi  să  le  facem  industrie,  comerț,  şcoală,  drumuri  şi  administrație.  Dar  noi  le  avem?  Nu.  Atunci,  cum  vrem  să  le  dăm  ce  nu  avem?”  Gazeta  Tutovei  n‐a  avut  viață  lungă. 

 
O dovadă a stării de sărăcie a moldoveanului…

  67

     

 

 

Glasul nostru*
Glasul Nostru1, foaie culturală cu informaţii şi îndrumări pentru popor. Apare de două ori pe lună sub conducerea Societăţii Culturale „Iuliu A. Zanne” din Băseşti (azi Viişoara), judeţul Fălciu, astăzi Vaslui. La 15 octombrie 1931 foaia apărea în doar două pagini, format 32/47 cm. şi se tipărea la Bârlad, la Tipografia lui N. Peiu. Direcor al publicaţiei era învăţătorul Gheorghe Arteni. Din cuvânt „Către cititori" semnat de Ioan V. Bălan, preşedintele Societăţii, aflăm că publicaţia îşi propunea să combată diferitele „boli şi viţii", să popularizeze „datini strămoşeşti, portul şi limba să fie păstrate cu sfinţenie", sfătuindu-i pe agricultori „cum să-şi muncească pământul mai bine”, cum să-şi îngrijească vitele, despre foloasele ce le aduc viermii de mătase, albinele, pomii roditori şi viţa de vie. Se mai sublinia că societatea avea „un caracter absolut cultural" şi se anunţa că „are şi o bibliotecă de unde oricine în schimbul unei mici cotizaţii lunare, poate să-şi adape sufletul din izvoarele nesecate ale cărţilor". Adresându-se gospodarilor satelor, învăţătorul Gheorghe Arteni credea că astăzi „a te îngriji numai de nevoile tale personale, a vedea numai până în marginile intereselor ce le ai, e prea târziu" şi voia „o viaţă mai înaltă, mai largă, mai frumoasă". Publicat în „Huşul în presa vremii de la Melchisedec până în zilele noastre – 1869-2006, TipoMoldova, Iaşi 2007.
1

68

Vorbindu-le agricultorilor, Ghiţă Plugaru (probabil un pseudonim) îi sfătuia să are şi să însămânţeze pământul că, i-o spusese lui G. Tutoveanu, prefectul de Tutova, şi poetul, că la moşia lui Ivanciu, mare proprietar local, care cumpără gunoiul şi îşi îngraşă ogorul cu el, „grâul dsale a dat 150 fire la un spic", iar în Egipt sunt şesuri în care grâul dă şi „câte 300 fire la un spic". Revista informa în primul său număr că poetul George Tutoveanu primise titlul de preşedinte de onoare al Societăţii „Iuliu A. Zanne", societate înfiinţată în ziua de 21 noiembrie 1929, când s-au pus bazele ei prin întocmirea actului constitutiv şi primele sale statute de funcţionare, acte de mare valoare. Ea era înfiinţată cu aprobarea Casei Şcoalelor cu ordinul nr.35478/1931, iar iniţiatorii constituirii erau tinerii Gh. I. Micu, Ion C. Vlasie, Vasile Necula, Nicolae Mihai, Vasile Bocan, Gh. Hârtopeanu, I. Catană ş.a. „Folcloristul Iuliu A. Zanne era foarte bine cunoscut celor din Băseşti şi împrejurimi" se spune în numerele 4-5 ale foii „ Glasul nostru ", care, începând cu numărul 2 apărea în patru pagini. Iuliu A. Zanne (18551924), între anii 1895-1903 a tipărit „Proverbele românilor" în zece volume, realizând cea mai completă operă de paremiologie românească - o culegere care reproduce manuscrisul lui I. Golescu „Pilde, povăţuiri şi cuvinte adunate şi poveşti", proverbele şi zicătorile din „Povestea vorbii" de A. Pann, dar şi un foarte bogat material adunat şi clasificat de autor, inclusiv de la Băseşti - unde a trăit mulţi ani printre ţărani, ajutându-i în ridicarea lor culturală şi în dezvoltarea economică a gospodăriilor lor. În cinstea lui, grupul de intelectuali din Băseşti şi împrejurimi au creat Societatea culturală „Iuliu A. Zanne". Societatea îşi propunea să adune şi să publice material folcloric local şi să dea „spre frământarea minţii diferite

69

probleme, ghicitori şi şarade " pentru care dezlegătorilor li se acordau premii în cărţi. De asemenea, avea ca obiectiv „ informarea cititorilor cu ştiri despre lucruri şi fapte de mare importanţă, atât din ţara noastră cât şi din alte ţări". „Folcloristul Iuliu A. Zanne - se spune în publicaţie (1-25 decembre 1931) a adunat proverbele tuturor românilor existenţi pe suprafaţa pământului şi le-a tipărit în zece mari volume. Pentru aceasta i-a trebuit ani întregi de cercetare, ani întregi a întreţinut corespondenţă cu învăţătorii, preoţii şi toţi cărturarii satelor, pentru a aduna atâtea proverbe şi zicători româneşti. Vă puteţi închipui câtă muncă, câte nopţi nedormite pentru a aduna şi aşeza proverbele şi zicătorile culese după alfabet, fiecare numerotat şi cu explicaţiile necesare, şi mai presus de toate, cât de mult a trebuit să citească, ce adânc cunoscător al scrierilor româneşti şi chiar străine, căci găsim acolo proverbe şi zicători din operele tuturor scriitorilor de seamă din acel timp ". Despre „C'onu Janne" - cum îi ziceau ţăranii locului, se scriu şi alte lucruri interesante. El este „omul care era sculat poate mai dimineaţă ca ei”; „un bun prieten al lor”; „un modest şi un filantrop", care „umbla prin lume cu haina şi pantalonii cârchiţi", dar care „cel mai mult ghine pentru oamenii satului" l-a tăcut. Şoseaua care leagă gara Roşieşti cu satul Băseşti şi satele vecine, „mers prin pădure cale de un ceas", este opera săvârşită de dânsul când era la Ministerul Lucrărilor Publice.. Clădirea şcolii este ridicată de el cu ajutorul marelui Haret, ministru al Instrucţiei Publice, iar la sfinţirea şcolii au venit acolo, la Băseşti, Spiru Haret, Ionel Brătianu, V. Morţun, (V.Gh. Morţun a fost ani mulţi ministru secretar de stat la Departamentul Lucrărilor Publice, însărcinat uneori cu interimatul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii, când pleca în concediu titularul Spiru Haret n.n.), iar Zanne i-a făcut mare surpriză ministrului „ridicând hârtia de pe placarda fixată deasupra uşii de la intrare pe care scria: „Şcoala primară mixtă Spiru C. Haret". Haret a privit cu lacrimi în ochi surpriza şi, strângând mâna la toţi ţăranii, a intrat în şcoală... Cea mai importantă iniţiativă a Societăţii a fost înfiinţarea revistei „Glasul nostru", care i-a valorificat obiectivele programului său. Cu aportul colaboratorilor săi, nu

70

numai din Băseşti (Viişoara), ci şi din Dodeşti, Văleni, Viltoteşti şi Tămăşeni, din alte localităţi ale judeţelor Fălciu, Tutova, Vaslui, de la Iaşi şi Piatra Neamţ, „Glasul nostru" a devenit o foaie de larg interes, cu rubrici diverse: „Colţul vesel", „Curiozităţi", „Sfaturi practice", „Ştiri şi informaţii", „Cugetări şi vorbe cu tâlc", „Cuvinte înţelepte", „Tablete" (despre G. Enescu şi Edison), „Poşta redacţiei" (foarte generoasă şi aglomerată), „Jocurile foii", „Ancheta foii", „Proverbe şi zicători" („Din proverbele românilor" de Iuliu A. Zanne), „Ghicitori, „Folclor", „Reviste şi ziare primite", „Activitatea cercurilor culturale'', „Cărţi primite", „Poşta administraţiei" etc. Erau prezenţi în „Glasul nostru" colaboratori şi abonaţi din Fălciu, Iaşi, Neamţ, Tutova, de la Giurcani, Voineşti, Murgeni, Şuletea, dar şi de la Priponeşti - dincolo de Bârlad. În ultimul număr din 1931 era anunţată adeziunea la jurnal şi a „domnilor N. Bălănescu, inspector şcolar, Iaşi, V. Ghiţescu, directorul liceului de băieţi din Piatra Neamţ, inginer A.O. Izosser-Iaşi, George Tutoveanu, Constantin Gh. Chirica, autorul broşurii „Vremuri triste" din Huşi, Victor Ion Popa, scriitor şi dramaturg, cu alese legături sufleteşti nu numai cu Dodeştii - localitatea sa de origine - ci şi cu învăţătorul Nicu Ionescu, despre care profesorul Constantin Parfene a scris pagini frumoase în volumul „Bârladul odinioară şi astăzi 1984". Găsim în revistă articole şi nume prestigioase: G. Coşbuc, N. Iorga, Al. Vlahuţă, G. Tutoveanu, Otilia Cazimir, Al. Cazaban, Victor Ion Popa, Theodor Roseu, I. Mihail, Gheorghe Arteni („Scriitorul Virgil Caraivan"), Anton Romila („O figură originală: Moş Virgil Caraivan"), „I. Catană („Tovărăşie"), Ioan D. Sandu („Spre progres"), Ioan Chichiţă („Cooperaţia este scăparea"), Nicu Delabăseşti („Un uitat - folcloristul Iuliu A. Zanne") etc. Mai semnau articole: preot Ioan Dănilă de la Horga, Florin Cherinback, inginer agronom, Victor Al. Glinsky, învăţător („Ce-ţi dorim noi ţie dulce Românie"), Petre Marinică, Iosif N. Dumitrescu, V. Măgureanu, dr. I. Arteni de la spitalul Ungheni-Iaşi, Constantin Ene din Bogheni- Fălciu, C. Georgescu - Obrejiţa, dr. Hrist C. Vlasie („Din nevoile satelor"). C. Alexandrache din Constanţa, P. Andreescu de la Iaşi. Cu poezie erau prezenţi: I. Mihail, Gh.V.Butnaru, C.I. Postolache, Gh.N. Jacotă, I.Leandru, Octavian D. Şendrea, Val

71

Al. Popa, G. Alexandrache - Coroana - Constanţa, Remus Vernea („Cântece din Ardeal"), V.C. Băcuţa („Nătâng”) George Tutoveanu, Gh. Filiche ş.a. „De vorbă cu George Tutoveanu" (iunie 1932) îşi intitula G.M. Delabăseşti interviul luat poetului: - Ce părere aveţi despre ziarul nostru? - „ Scris cu pricepere, cu tragere de inimă şi entuziasm şi cu o înţelegere deplină a nevoilor sufleteşti de astăzi ale ţărănimii noastre, „ Glasul nostru" este una din publicaţiile culturale menite să deschidă pârtie pe meleagurile destul de friguroase ale vieţii noastre culturale de astăzi. Acei care scriu această gazetă să se pătrundă de adevărul că noi avem comori sufleteşti de o rară bogăţie şi o limbă foarte puternică şi cu care se pot exprima şi cele mai alese manifestări ale minţii şi inimii noastre şi că nu avem nevoie, nici să maimuţărim stări sufleteşti din literatura altor popoare, nici să ologim graiul plin de vigoare şi tinereţe al strămoşilor prin tot felul de neologisme care de care mai pestriţe "... „Comitetul de conducere al acestei foi se compune din domnii: Gheorghe Arteni, preşedinte, învăţător, Văleni-Fălciu; Micu Delabăseşti, redactor şi ziarist; I.V. Bălan, învăţător, Gheorghe Hârtopeanu, agent sanitar I.N. Catană, şeful Agenţiei P.T.T., Stamate Al. Sandu, plugar" (ulterior l-am întâlnit ca student n.n.), scria ziarul. Iată ce scria „Opinia" de la Iaşi în nr.7505 din 7 mai 1932, despre „Glasul nostru", sub semnătura lui P. Andreescu din Iaşi: „ ...Inspectoratul şcolar din Iaşi ar trebui să aibă în vedere că apariţia şi existenţa acestei foi se datorează unui grup de învăţători care nu şi-au primii salariile de 4-5 luni şi care depun aici o muncă extraordinară, cu totul dezinteresată şi cu sacrificii, dar cu folos real pentru popor. Apariţia acestei foi culturale într-un mediu sătesc face cel

72

puţin atât, dacă nu mai mult, decât sute şi mii de foi şi reviste erotice şi de aventuri". Într-adevăr, foaia făcea şi educaţie patriotică. La rubrica „Ştiri şi informaţii" (15 octombrie 1931) se afla şi despre „curajosul aviator, căpitan Negrescu Ioan, originar din comuna noastră care a reuşit să străbată cu aeroplanul în cursul lunii trecute, distanţa Roma- Bucureşti în 5 ore şi 26 minute, clasificându-se întâiul la această întrecere."; „Smărăndiţa Brăescu, prima paraşutistă română, a reuşit să-şi dea drumul de la 6000 metri înălţime, clasându-se întâia din lume dintre femei". „Monumentul eroilor din Creţeşti de Sus" - se intitula un articol (iunie 1932) în care se vorbeşte despre lucrarea realizată cu proprii bani (40.000 lei de atunci), strânşi după şase ani de funcţionare în învăţământ, de către Eugenia şi Marin Benghiuj, învăţători în localitate. Înalt de 7 metri, monumentul are pe soclu un vultur care priveşte în îndepărtare, iar mai jos, pe corpul edificat, sunt săpate cu litere de aur, numele a 100 de eroi din războiul 1916-1919, printre care şi cel al fostului învăţător căpitan Gr.N.Pavlov, decedat din cauza războiului.

„Inaugurat şi binecuvântat de înalt Sanctitatea Sa Patriahul Dr. Miron Cristea la 18 februarie 1928". * De la Mihai Rotariu, din publicaţia „Prutul", revistă culturală care apare la Huşi (anul IV, nr. 6 (37), noiembrie 2004, p. 15), aflăm că Marin Benghiuj este autorul lucrării „Monografia Creţeştilor, judeţul Vaslui", păstrată în manuscris la Biblioteca liceului teoretic „Cuza Vodă" din Huşi. Autorul intenţiona să realizeze un dicţionar al localităţii în care să includă pe toţi fiii satului, printre aceştia numărându-se şi Nicolae

73

Bălănescu, născut în satul Curteni, comuna Creţeşti, ginerele episcopului de Huşi, Iacov Antonovici. În acest sens, Mihai Rotariu publică în „Prutul" (p. 15) scrisoarea semnată la 14 IX 1970 de Ana Bălănescu, fiică, care oferă iniţiatorului informaţii despre activitatea învăţătorului pensionar Bălănescu H. Nicolae, „fost element de mare valoare pentru învăţământul nostru primar". * În foaie s-a scris şi despre vizita lui Spiru Haret la Băseşti, despre mersul la Vutcani, la 28 mai 1933, a eseistului Mihai Ralea, despre cercetările sociologice ale profesorului D.Gusti la Dodeşti şi Băseşti, despre „Casa obştei" şi „Podul mare", despre „piatra de fundaţie a băii comunale", despre „Cartea de aur" a Căminului cultural din Dodeşti păstrată de învăţătorul Nicu Ionescu, preluată de alt învăţător - Toma Codrescu, rămasă necompletată după anul 1942. „

Studenţi la sate Glasul nostru" era cu ochii şi la vecini. Iată sub titlul „Studenţii la sate",cum era popularizată Asociaţia studenţilor creştini - tutoveni „Al. Vlahuţă" din Bârlad, fotografiaţi în faţa casei parohiale din Şuletea - Tutova, cu prilejul serbării de la 3 august 1930, în ziarul nr. 20-22 din septembrie 1932 (foto). Uneori ziarul publica şi gingăşii, ca cea scrisă de Gheorghe Filiche, învăţător în satul Priponeşti, locul copilăriei mele, şi pe care, în raport cu severitatea pe care o manifesta

74

faţă de elevii săi, cu mintea de atunci - nu aş fi putut crede că omul acesta mai şi iubeşte. Poezia lui, publicată în numărul 23-24 din noiembrie-decembrie 1932 se intitulează: VINO ,, Vin, să ne-alintăm în murmur de izvoare care curg/ Şi să ascultăm cum toacă, în deal, talanga în amurg./ Vino, să privim deasupra, iar măiastra bolt 'albastră,/ Şi cum lunaruncă raze, printre ramuri spre fereastră./ Vino, iar, de-mi spune taine, cum mi-ai spus de-atâtea ori/ Când vrăjea tăcerea nopţii, triluri de privighetori./ Şi târziu, când înecându-ţi un suspin, spuneai că pleci,/ Ne fura din gură şoapte, zborul unor lilieci./ Vin, când ceru-i numai stele şi-i de flori pământul nins,/ Să cădem pătrunşi de farmec, tu învinsă, eu învins./ Şi cu ochii duşi în noapte, să mai stau pe gânduri dus/ Până ce coboară'n zare şi luceafăru-n apus./ De-aş putea, ţi-aş da ca-n basme, zările cu-al lor afund,/Ale marilor întinderi şi comorile ce-ascund,/Numai ca să stau cu tine, stele de pe cer să-ţi număr,/ Când zâmbind, te-apleci să-ţi razămi capul tău de-al meu umăr ". Duminica, când ne plimbam pe şoseaua principală a Priponeştilor, mai de fiecare dată, Doamna lui domnul Iorgu Filichi era la pârleaz şi ne răspundea zâmbitoare la salutul nostru cu „sărut mâna". Era frumoasă şi arătoasă soţia învăţătorului nostru. Şi mai mult decât atât. Altfel n-ar fi fost mereu alături de ea, Gugurel şi Dorica, copiii ei. Dorica îmi fusese colegă, îşi rezemase bine capul învăţătorul, că şi Dorica era frumuşică foc! Mijise între noi o anumită prietenie într-o iarnă de şcoală primară... După trei ani de la apariţie, Nicu Delabăseşti, întors din armată, nota în coloanele „Glasului nostru": „Trei ani de la apariţie e un succes editorial, mai ales că sunt foarte multe la oraş, care după câteva numere de apariţie, mor". * Nr. 4 aprilie 1936 - Spicuiri din revista „Invăţătorimea vasluiană" (pagina 182). Glasul nostru. Organ de propagandă culturală la sate, anul II, Nr. 66, Ianuarie 1936. Redacţia şi administraţia, Satul Văleni, comuna Băseşti, judeţul Fălciu. „Deşi număr vechiu, deci inactual, ca evenimente, am putea zice, perimate, totuşi, pentru că ne vine aşa de rar la redacţie, nu-l putem lăsa nesemnalat şi lipsit chiar de oarecari

75

comentarii. Iniţiativa colegului Arteni, în vremurile acestea când viaţa satelor este cu desăvârşire lipsită de o sănătoasă şi sinceră îndrumare spirituală, când dimpotrivă totul ce aparţine neştiinţei şi naivităţii ţăranului nostru este speculat şi exploatat de anumiţi netrebnici şi trepăduşi ai diferitelor tabere politice, iniţiativa d-sale, care numără şase ani, este plecată după cât se vede, dintr'un înalt comandament moral. Şi nici nu se putea altfel pentru cineva care-şi trăieşte viaţa de-avalma cu cei obidiţi de soartă, cu toate necazurile, lipsurile şi mizeriile lor. Dar iniţiativa colegului Arteni mai înfăţişează şi o nouă lectură pentru cei ce vor s 'o cunoască de-antregul. În vremurile acestea de tristă văduvie a scrisului sincer şi loial închinat satelor, când totul este plătit şi pus în slujba anumitor credinţi şi ideologii politice, ce nu fac altceva decât să tulbure şi să otrăvească viaţa patriarhală, iniţiativa d-sale, susţinută fără nici o subvenţie de la nimeni, luptând cu multe greutăţi şi adversităţi omeneşti, este de mare curaj, aş putea zice eroică chiar. De aceea noi care cunoaştem această stare de lucruri şi ştim cât e de greu să duci o atare luptă contra unor moravuri adânc înrădăcinate în atmosfera viciată a timpului, îi urăm colegului, din tot sufletul, ca să aibă parte de cât mai multe aniversări ale acestei publicaţii săteşti, ce cu atâta demnitate şi curaj o conduce ". Cele de mai sus, scrise în aprilie 1936 despre „Glasul nostru” de la Băseşti în revista „Învăţătorimea vasluiană” probează că publicaţia de care s-au ocupat învăţătorii Gheorghe Arteni şi Ion Balan a avut, totuşi, viaţă îndelungată pentru perioada aceea. În „Glasul nostru” a scris „un articol teoretic, foarte interesant, în care arăta necesitatea pregătirii artiştilor amatori din lumea satului şi cu tematică adecvată” şi Victor Ion Popa când, în perioada 1935-1939, s-a ocupat la Dodeşti de activitatea unei echipe studenţeşti, care din iniţiativa profesorului Dimitrie Gusti se preocupa de studiul sociologic al satelor, de îmbunătăţirea cultural-economică a vieţii satului (Marin Rotaru şi Gheorghe Gherghe despre „Ghenuţă Coman – o viaţă… Editura „Cutia Pandorei”, Vaslui, 2003, p.101). * Printre cei cu care poartă corespondenţă A. Zanne se

76

numără şi Al. Vasiliu - Tătăruşi, care colaborează la realizarea celor zece volume din „Proverbele românilor", „lucrare unică în felul ei, un monument pentru literatura naţională". Colaborator din 1895, în materie de folclor, al lui Artur Gorovei, directorul şi sufletul revistei „Şezătoarea" de la Fălticeni, unde apar culese de el „Cântece", 1898 - „Cântece", „Badiu", „Stanislav", legenda „De ce mănâncă cocostârcii şerpi şi broaşte"; 1901 - „Povestea norocului", legenda „De ce cântă cucul numai la Sânzenie" etc.; 1907-1908 - evocarea „Cum se făcea şezătoarea mai înainte vreme", „Pluguşorul"-, la revista „Ion Creangă" de la Bârlad, în anul 1908 Al. Vasiliu este ales în comitetul diriguitor al Societăţii folcloriştilor din România care îl avea ca preşedinte pe Artur Gorovei. În urma recomandării lui Gh. I. Kirileanu, ca „unul din cei mai buni folclorişti români" la acea dată, la 25-28 martie 1908, Secţiunea Literară a Academiei Române aprobă raportul lui Titu Maiorescu prin care propune tipărirea culegerii lui Al. Vasiliu care apare sub titlul „Cântece, urături şi bocete de-ale poporului", la Bucureşti în 1909, însoţite de 43 arii notate de Sofia Teodoreanu, profesoară la Conservatorul de muzică din Iaşi. Despre volum scriu cuvinte de aleasă preţuire revistele: „Viaţa nouă",condusă de Simion Mehedinţi, „Viaţa românească", „Sămănătorul", „Neamul românesc" a lui Nicolae Iorga, „Junimea literară" de la Cernăuţi, „Ion Creangă" din Bârlad etc. In anul 1913, Al. Vasiliu publică „Datinile tătăruşenilor la nunţi", iar în 1927, la stăruinţa lui Gh.T. Kirileanu, I. Bianu şi V. Bogrea, Academia Română publică al doilea volum de folclor cules de Al. Vasiliu, intitulat „Poveşti şi legende" în colecţia „Din viaţa poporului român". Tot în 1927 îi apare în revista „Şezătoarea" articolul „Obiceiurile tătăruşenilor de la botez la cumetrie", începe să-şi scrie „Amintiri din satul meu" şi să transcrie „Amintiri din primul război mondial", ultima, un jurnal de front (1916-1918) care va apare după plecarea sa, în 1978 cu titlul „Focul cel mare". Învăţătorul Al. Vasiliu - Tătăruşi a fost o flacără în literatura şi folcloristica românească peste care, precum şi în cazul lui I. A. Zanne, nu se poate trece decât stăruind asupra valorii, dar şi a eternităţii mesajului muncii lor.

77

Iată şi coperta lucrării – Al. Vasiliu „Poveşti şi legende”:

Glasul nostru
Glasul  nostru  a  fost  un  organ  de  presă  creat  la  Bârlad  în  perioada  anilor  30  de  către  ziaristul  şi  membru  fondator  al  78

Societății  Scriitorilor  Români  al  cărei  membru  şi  casier  a  fost  (1910) – omul de cultură Virgil Caraivan. 
*

Glasul ţăranului
Glasul  țăranului  se  declară  „  Jurnal  independent  al  muncitorilor  de  la  sate  şi  oraşe”  dar  din  conținut  rezultă  că  aparține  opoziției  şi  atacă  guvernanții  de  la  putere,  speră  în  succese  electorale  şi  în  campania  din  primăvară.  De  fapt,  „Glasul  țăranului”  aparținând  muncitorilor  de  la  sate  şi  oraşe  înseamnă populația de tot felul a Tutovei: țărani, muncitori dar  fi funcționari, jurişti, doctori ori alți intelectuali.   Ziarul  apare  o  dată  pe  săptămână,  sub  conducerea  unui  comitet,  îndreptat  împotriva  „ciocoilor  lui  Averescu  şi  a  spuselor  domnului  V.  Georgescu  –  Bârlad,  fost  prefect  de  Tutova,  dar  şi  a  domnului  Constantin  Stere  aflat  în  fruntea  Partidului Țărănesc”.   Deci  semnul  electoral  „Crucea”  se  ridică  împotriva  „Secerei”, dar învinge „Steaua ”în... şase raze...   Numărul 1 apare la 7 februarie, numărul 2 la 15 februarie  iar numărul 3 la 22 februarie 1922. 
*

79

Glasul meseriaşilor
Glasul  meseriaşilor  anul  I,  numărul  1  apare  ca  organ  al  meseriaşilor  de  toate  breslele,  la  26  octombrie  1912,  sub  conducerea  unui  comitet,  administrator  delegat  însărcinat  cu  funcția de director – I.C. Pastia, avocat şi agricultor.  Scopul  gazetei  –  spune  redacția  –  „se  va  vedea  din  cuprinsul ei” dar îl spune şi direct: „să arătăm părerile noastre,  să  cerem  cu  insistență  suprimarea  Legii  meseriilor,  care  ca  un  jug  apasă  asupra  grumazilor  noştri,  să  dăm  de  gol  toate  meschinăriile politice ce se fac pe seama noastră...”   „Punerea  în  aplicare  a  actualei  legi  a  meseriilor  au  fost  amendați peste 200 meseriaşi cu amendă care se ridică între 80  şi 1.000 lei” – spune ziarul care şi‐a propus să apară la 1 şi 15 a  fiecărei luni.   În  cuprins  mai  deosebim:  „Legea  robiei  şi  a  sugrumării  meseriaşilor”, „Meseriaşii şi alegerile”; „Ajung atâtea minciuni.  Poporul  cere  dreptate”;  „Nu  lăsa  lucrul  de  azi  pe  mâine”,  informații,  glume,  îndemnuri,  publicitate.  Redacția  şi  administrația str. Speranței nr. 4 Bârlad. 
Format 33x24 cm., costă anual 2  lei,  iar pentru plătiții înainte  1,50 lei; 5 bani numărul. 

   

 

 

*  80

Gura lumii
Gura lumii, ziar cu nuanţe umoristice, bilunar, apare în 1904, în perioada 29 februarie – 6 iunie şi se tipărea la Tipografia Lupaşcu – Bârlad, de două ori pe lună. *

Gura lumii, organ umoristic-popular, Bârlad, 29 februarie - 9 iunie 1904, 2 ori pe lună, sub direcţia unui comitet (până la l aprilie). De la 23 aprilie 1904 îşi schimbă subtitlul în „Foaie populară pentru literatură, umoristică, informaţii şi reclamă", şi de la 6 iunie în „Revistă umoristică-literară." Director şi proprietar G.D. Grosu (23 aprilie - 15 mai), 6 numere (Nerva Hodoş - Al. Sadi Ionescu „Periodicele româneşti"), citează Gr. Creţu.

*

Hipodromul
Hipodromul, ziar cu caracter sportiv, apare la 17 octombrie 1908, la Bârlad. *

Ideea românească
Ideea românească editată la Bârlad în 1937 de către profesorul Gh. Ioniţă, membru al Academiei Bârlădene; avea un caracter cultural, predominând latura beletristică. Au colaborat la ea câţiva din membrii „Academiei Bârlădene” – Bârlad, printre care amintesc pe profesorul G.G. Ursu, Gh. Nedelea, dr. Weinfeld, prof. Marcel Demetrescu, avocaţii Anton C. Ursu, Stelian Dumbravă, Jugănaru” Gh. Ioniţă, membru al „Academiei Bârlădene”,  din articolul „De la Academia Bârlădeană”  * 81

Înainte
Înainte, ziar independent, bilunar, redactor P. Strat – Delatutova, editat în 1935 şi „revindecă drepturile noastre sfinte uzurpate de conducătorii perindaţi la cârma ţării şi pentru tovarăşul care sfredeleşte pământul în dogoarea soarelui din zori până-n seară” (Înainte, 1 ianuarie 1935). Redacţia şi administraţia în comuna „Aviator Creţu” Tutova. *

Înainte, 2 ziar independent, apare la 1 ianuarie 1935 sub conducerea unui comitet, cu redacţia şi administraţia în comuna Tutova. În articolul program semnat de învăţătorul P.StratDelatutova, este relevat „valul ignoranţei care pluteşte ca un duh rău asupra satelor" şi se propune ca remediu intervenţia învăţătorului căruia „i se incubă, mai mult ca oricui, vindecarea acestor lacune, trezirea conştiinţei naţionale, descătuşarea, purificarea sufletului, alungarea valului întunericului şi scoaterea din mocirla în care zac înglodaţi până-n gât ţăranii.” Ziarul se angaja să lupte pe două fronturi: Îmbunătăţirea retribuţiei muncii şi ridicarea ţărănmii din mizerie şi ignoranţă căci „ pentru revendicarea drepturilor noastre sfinte, uzurpate de către conducătorii perindaţi la cârma ţării şi pentru tovarăşul ce sfredeleşte pământul în dogoarea soarelui din zori până-n seară - am scos acest ziar." De altfel, în articolul „De vorbă cu cititorii", din primul număr, redacţia zice: „Nu urmărim scopuri personale, nu urmărim pricopsirea noastră, nu suntem mânaţi nici de ambiţiunea de a ne vedea numele scris la tipar, ci pur şi simplu, ne punem în slujba poporului, contribuind, bineînţeles, după puterile noastre, la alungarea întunericului ce predomină satele noastre, totodată luptând pentru apărarea cauzei învaţătoreşti. Nu suntem subvenţionaţi de nimeni, nu
2 Publicat în „Vaslui – Capitala „Ţării de Jos” în presa vremii – 1875-2005, TipoMoldova, Iaşi, 2005”, p.205-208.

82

suntem în slujba nici unui partid politic, nu facem politică." Consecvent scopurilor propuse, ziarul publică informaţii despre neplata salariilor, situaţia materială a învăţătorilor, face campanie ţărănească în cele patru pagini dezvăluind tabloul vieţii lor grele. În articolul „Plebea" din 15 martie 1935 notează: ..."În o ţară românească încă mai există clasa de jos a plebei. Unii îmi vor da dreptate, alţii vor riposta poate. Atunci să poftească acei ce nu cred... să vadă cum mor cu zile ţăranii şi copii lor din lipsă de asistenţă medicală la sate. Să vadă cum îşi vând ţăranii bucatele agonisite cu atâta trudă pe preţuri derizorii şi cum ţărănimea vinde găina din gura copiilor - cu un pol, întorcându-se acasă, doar cu trei prafuri de chinină. Să vadă şi să ştie că din munca lui sfântă, din sudoarea ţăranului obidit îşi îmbuibă toţi pântecul cu osânză, toţi trăind de pe spinarea lui încovoiată de mizerii şi nevoi." Venind în sprijinul ridicării culturale a ţăranilor, ziarul publică beletristică, mai ales de factură populară, snoave şi anecdote, poezie populară, poveşti din viaţa satului (Sorcova după Delavrancea), republică poveşti şi povestiri (O călătorie de la Bucureşti la Iaşi înainte de 1848. de I. Ghica; „Prostia omenească” şi „Moş Ion Roată şi Unirea”, de Ion Creangă, „La hanul lui Mânjoală”, de I.L. Caragiale), sunt reproduse poezii de Mihai Eminescu („Adio”, 15 iulie 1935), colaborări ale lui G.Tutoveanu (sonetul „Mărire vouă” - la 15 aprilie 1935), undes citate virtuţile ostăşeşti ale ţărănimii: „Şi v-au căzut din cer, la Mărăşeşti, Cununi de foc pe-armură şi pe căşti, Şi-adânci puteri să-ncepeţi viaţă nouă." Simpatia lui George Tutoveanu pentru activitatea celor de la ziarul „Înainte” şi pentru cititorii cărora era destinată foaia, rezultă şi din scrisoarea adresată de poet lui P. Strat Delatutova care însoţea poezia referitoare la luptele de la Mărăşeşti: „Am primit scrisoarea dumneavoastră şi-mi fac o neţărmuită plăcere trimiţându-vă aceste câteva rânduri pentru ziarul „Înainte” şi o strângere de mână.” Într-un alt mesaj, venit de la comuna Tălpigi, se spune cu aceeaşi simpatie şi vorbe de încurajare:

83

„În revărsatul zorilor, a unui nou an (1935) gândul unui mănunchi de dascăli inimoşi şi altruişti... se îmbină pentru o operă comună, modestă, dar intensă. . . Vă urez ÎNAINTE!" „În lupta cu asperităţile vremii, ziarul cade, suprimat de acestea" încheie profesorul Constantin Parfene documentarul său din Vremea nouă, Vaslui, nr.214/1968. Învăţătorii de la Înainte au desfăşurat o activitate cu o înaltă semnificaţie cetăţenească… * În anul 1968, după 33 de ani de la data când la Tutova activau învăţătorii de la ziarul independent „Înainte”, în presa vremii scria cu majuscule şi un P. Strat Delatutova, corespondent, la rubrica „Poşta cititorilor" din „Vremea nouă”, 22 octombrie. Să fi fost oare, una şi aceeaşi persoană cu P. Strat Delatutova, editorialistul ziarului înainte? În perioada 1954-1958 când eram redactor şi apoi şef al secţiei culturale de la ziarul „Steagul roşu” din Bârlad, am mers des la Tutova. Am participat la multe spectacole culturale pregătite de învăţătorul Aristide Petcu, iar doamna sa, Elena Petcu, mi-a fost gazdă primitoare la biblioteca comunală Tutova. Să fi fost prin preajmă şi învăţătorul P. Strat Delatutova? *

Informatorul teatrului cinematografic
Informatorul Teatrului Cinematografic, apare în 1931. * 

84

Intransigentul, ziar conservator, apare în lunile mai-iunie 1914
La 15 iunie era la al treilea număr. Editorialul „Noul şef al partidului conservator” arăta că Al. Marghiloman era „una din cele mai distinse figuri ale ţării, nu numai a partidului conservator”, căruia îi slujea Intransigentul de la Bârlad, unde, după cum se spunea, într-un cursiv din pagina a doua, referitor la „greutăţile de a da la iveală o gazetă”: „la Bârlad e ploaie şi de ziare”, pe care „răutăcioşi – de care nu ne putem plânge că lipsesc, le-au botezat „ciuperci”. Dar avertiza redacţia: „Să ferească Dumnezeu pe cei ce le califică „ciuperci” să ajungă a avea nevoie de o ciupercă şi să nu o găsească.” Intransigentul, în patru pagini, format 33/47 cm, realizat la Tipografia şi legătoria de cărţi „Toriceli Slobozeanu” din strada Ştefan cel Mare Bârlad, monitoriza lupta politică care se dădea între „ciupercile” din oraş: Drapelul ducea o aprigă luptă fratricidă, ca între liberali”, cu cei de la Viitorul. „Bârladul” – în „Cronica Bârladului” se ocupa de „recenta vizită a M.S.Ţarului”, iar Intransigentul, nefiind războinic, n-a ridicat steagul răzvrătirii,şi, cu un limbaj moderat, neostil nimănui, lupta alături cu coreligionarii cu care are aceleaşi bune şi cordiale raporturi”… Poate, „pâinea localnicilor care de câteva zile s-a scumpit cu 5 bani nu la kilogram ci la bucata de 800 grame” să-l supere pe Intransigentul, iar C. Slobozeanu să aibă prilejul să se ridice în scris, cu un articol în foaie, împotriva celor care o scumpesc. O întreagă pagină este rezervată micii publicităţi, cu un important loc în alb destinat „anunciurilor”. Astfel, se ia act că la Coroana Regală din strada Principală se găseşte un bogat sortiment de mărfuri din „lânuri”; că Nicolai Roiu, licenţiat în farmacie, „şi-a asortat drogheria cu mărfurile de specialităţi farmaceutice şi ape minerale”; că „domnii comercianţi de mărunţişuri au deschis la Bârlad o fabrică de nasturi”; că „la frizeria Ilie Popa se lucrează păr de dame”, că „Ion Longhin Neculau Vaslui are de vânzare, la preţul de 3 lei, „Lumea modernă” – epigrame şi schiţe rimate”; că „la Tipografia T. Slobozeanu se află de vânzare „boloboace şi butoaie de stejar în

85

care a fost vin”; că „un funcţionar bun, cu scriere frumoasă, înlocuit prin venirea noului regim, îşi oferă serviciile…”

*

Îndrumare nouă
Îndrumare  nouă,  ziar  al  mişcării  „Ligii  contra  cametei”,  redactat şi realizat la Bârlad de I. Iulian în perioada 1930 – 1931;  publica  articole  care  amenințau  „liniştea  şi  confortul  bancherilor”.   Urmare  a  presiunii  bancherilor  din  Bârlad,  a  amenințărilor acestora, Dimitrie Fărcăşan, inginer agronom, un  spirit  acid  în  presa  vremii,  animatorul  „Ligii  contra  cametei”,  colaborator  la  „Scrisul  nostru”,  unde  s‐a  publicat  sonetul  Sfidare, s‐a sinucis, căzând astfel „năprasnic înainte de vreme”.          *

Jidovul rătăcitor
„Jidovul rătăcitor" era realizat cu ocazia emigrărilor, în 10.000 exemplare, cel mai mult cu titlul „Emigranţii". Avea un tablou fotografic cu 72 persoane din grupul I „Drumeţii bârlădeni" al emigranţilor, lucrat la stabilimentul I.V.Socec. Cuprindea: Noul exod de B (Iacob Iacobeanu, colaborator la Adevărul); Din fugă, Caraghioslâcuri, Note şi reflecţii; Ceilalţi 38 drumeţi şi poeziile: Emigranţi, Odă, Profil de Adolf Axelrad; Stafii, Câtorva, Cronică, Scrisoare - foileton, de Emilian, Kohem Efraim, Şmil, pseudonimele lui Emil Feinsilber; Idealuri de Ibes (Iacob Weinfeld); Din istoria emigranţilor de M.K (Mauriciu Kolfler); Plecarea drumeţilor, raport complet de (Herman) Friedmann - date citate de prof. Gr. Creţu, după „Egalitatea" din Bucureşti XI20, p 155 (26 mai 1900). „Jidovul rătăcitor", anunţând apariţia broşurii „Spre Canada", realizată de Fruchs Max (Emilian) la tipografia lui Sigmund Gross, spunea „că e publicată de societatea „Under

Jidovul rătăcitor, număr unic, 18 mai 1900, cu titlul schimbat în Emigranţii.

86

the british Flag" al cărei scop e sistematizarea emigraţiei evreilor români şi asigurarea de cămine emigranţilor în Canada sub dominaţiune engleză" - scrie Gr. Creţu în „Note" la cartea citată.

Junimea
Junimea apare la 15 septembrie 1896, sub conducerea unui  comitet, administrația fiindu‐i în Bârlad, str. Ştefan cel Mare nr.  31 şi de‐abia după 10 numere, la 17 noiembrie 1896 îşi înscrie pe  frontispiciu  identitatea  politică  de  organ  al  Partidului  Constituțional,  poziție  aflată  şi  dintr‐o  informație  ulterioară  care  vestea  că  „P.P.  Carp,  sufletul  Partidului  Constituțional  a  sosit la Bârlad, urmare a morții moşului său Iorgu Radu, care a  fost înmormântat „Ieri 12 aprilie 1897”. La 4 octombrie 1898 se  suprimă cuvintele „al partidului”.  Ziarul  a  avut  apariții  în  mai  multe  etape:  15  septembrie  1896  –  6  iulie  1897,  scos  la  Tipografia  George  Cațafany;  14  septembrie 1897 – 5 iulie 1898; 6 septembrie 1898 – 27 iunie 1899  –  la  Tipografia  C.V.  Munteanu.  Girant  responsabil  al  ziarului  Frumuzache Gheorghiu.   A  beneficiat  de  prezența  în  conducerea  sa  a  profesorului  Ştefan  Neagoe  şi  a  fostului  elev  de  la  Liceul  „Codreanu”,  Th.  Riga.  G.  Onişor  semna  rubrica  „Înțelesul  unor  proverbe”.  Se  87

publica proză politică şi beletristică, rubrici de informații, poşta  redacției, bibliografie, publicitate, cugetări etc.   Adesea  ziarul  era  acid  şi  apăreau  articole  ca  acestea:  ”Prefectul de Tutova la bara justiției”; „Avocat al statului gazdă  de  hoți”;  „Regimul  bâtelor”.  De  aici  probabil  explicația  unor  semnături  în  ziar:  Ivan,  Nia,  Bran,  Dimi,  Stan,  I.M.D.,  Ianoş,  Dela  Contrans,  Costea  ş.a.  Costea  semnează  versurile  următoare care probează  că în mai bine de o sută de ani n‐am  făcut  paşi  prea  mari:  Timpul  se  duce  /  Cum  apa  curge  /  Şi  tinerețea‐mi zboară cu zor. / Ah, ziua‐i mare / Fărʹ de valoare, /  Privesc pe oricine fără amor. / Eram ferice / N‐aveam ce zice; /  Dar  fericirea  azi  a  zburat.  /  Sunt  chinuri  grele,  /  În  timpuri  vechi;  /  Dările‐s  multe,  /  Armatele  sute;  /  Întreg  poporul  e  ruinat.  /  În  cer  sunt  stele,  /  Jos  sunt  belele;  /  Prea  multe  biruri  ne‐ați aruncat. / Ah! Vântul muge, / Românul plânge; / Țăranul  şede fără ogor. / În casă n‐are / Nici măcar sare / Şi‐n bătătură n‐ are ... mohor!... (poezia: „Ce timpuri...”).  Aparținând Partidului Constituțional ori Constituțional –  Conservator,  ziarul  „Junimea”  a  fost  când  în  amiciție,  când  în  încleştare  de  opinii  cu  ziariştii  de  la  Bârladul  ori  cu  cei  de  la  Vocea Tutovei.  * 
Ziar al Partidului Conservator, numerele din septembrie 1896 până la 2 decembrie 1898 apar la tipografia Caţafany şi continuă a se tipări la tipografia Munteanu de la l ianuarie 1899 până la 30 ianuarie 1900. Au apărut în total 143 numere., odată pe săptămână (48x33 cm.), anual 6 lei; 10 bani numărul. A ieşit sub direcţia maiorului C. Pruncu iar colaboratori i-a avut pe Lupu Kostachi, Şt.Neagoe şi T.Riga..

*

88

Junimea Zionistă
Junimea Zionistă, organ de propagandă zionistă , anul I, numărul 1, a apărut la Bârlad în ianuarie 1910 ca urmare a constituirii Societăţii cu acelaşi nume, preşedinte Mihu Abramovici, şi chema tinerimea evreiască „la o viaţă nouă, îndemnaţi de aniversarea a 5 ani de la moartea titanului lor – Herrzi – care pentru întâia oară după două mii de ani, a făcut să fâlfâie iarăşi înaintea lui Israel stindardul celor care visează a crea un adăpost pentru un întreg popor.” La Congresul al IX-lea zionist, care a avut loc la Hamburg, toată elita evreiască a aflat că din „12 milioane de evrei împrăştiaţi pe tot globul numai 80 de mii dovedesc prin fapte că vor o ţară a lor.” La Junimea Zionistă au mai scris: Bernard Steinberg, Şoil Mendelovici, Iehuda Ben Iacob. Tipărirea ziarului la Tipografia „Modernă” Bârlad. Girant al organului de propagandă zionistă – Lupu Zinger.
*

89

Legalitatea
Legalitatea,  bisăptămânal,  ziar  politic,  economic  şi  literar,  apare între 16 decembrie 1882 – 1 ianuarie 1884, la tipografia G.  Cațafany  (40x29  cm),  anual  12  lei,  10  bani  numărul.  În  octombrie 1883 apare odată pe săptămână. De la 18 decembrie  1883  redactor  responsabil  M.  Lugomirescu.  La  25  decembrie  1894,  tot  anul  I,  numărul  1,  ca  organ  conservator,  apare  în  fiecare  duminică,  redacția  şi  administrația  la  Tipografia  G.V.  Munteanu.   „Legalitatea  fiind  respectul  ce  datorăm  legii,  în  virtutea  acestui respect, vom lupta, pe cât mijloacele ne permit, ca legea  să  domnească  şi  în  toate  resorturile  vieții  noastre  constituționale”... ...  ”Ca  în  toate  țările  şi  la  noi,  afară  de  partidul  social‐ democratic  în  formațiune  şi  al  cărui  viitor  aparține  în  mersul  evolutiv al societății, recunoaştem actualmente două partide cu  dreptul  la  guvernământul  țării:  partidul  conservator  şi  cel  liberal”,  pentru  că  –  spune  ziarul  –  existența  a  două  partide  „care să se perindeze la putere şi să se controleze unul pe altul,  este  de  o  mare  necesitate,  fără  care  regimul  constituțional  nu  poate fi.”   Înscriindu‐se  în  zona acestor deziderate,  Legalitatea a fost  mereu  pe  poziție  de...  control,  când  cu  ziariştii  de  la  Drapelul,  90

când cu cei de la ...Paloda; chiar şi în probleme mărunte, cum ar  fi deconspirarea celui (cea) care semna sub numele de Maria N.  Dela‐Banca.   Ziarul  publica  informații  multe  şi  diverse,  articole  de  orientare  politică,  cugetări  asupra  educației  copiilor,  chiar  şi  „Câteva  considerațiuni  asupra  sexurilor”,  un  serial  „Aventurierii  mării”  –  o  descriere  a  explorărilor  maritime,  de  mare  interes  ştiințific  pentru  toți  cei  ce  voiau  să  cunoască  peripețiile  prin  care  au  trecut  unii  marinari  în  profunzimea  oceanelor  spre  a  descoperi  popoare  necunoscute  până  atunci  europenilor...   Legalitatea  s‐a  ocupat  cu  interes şi  de  uniformele  elevilor  de la Şcoala normală: „Toți cunosc cum aceşti elevi, flăcăi prin  etatea lor, purtând cămaşe peste izmene încât când îi priveai îți  făceau impresia unor țărani  de carnaval, ceea ce provoca râsul  şi  dezgustul  publicului.  Ei  bine,  azi  grație  inițiativei  domnului  Radoveanu,  directorul  Şcolii  normale,  elevii  au  lăsat  costumul  primitiv,  care  amintea  vremurile  de  sălbăticie  şi  au  îmbrăcat  o  uniformă  modestă,  cuviincioasă  şi  mai  potrivită  cu  obiceiurile  moderne.”   Ziarul  se  ocupa  şi  de  îmbrăcămintea  preoților.  El  era  de  acord cu purtatul culioanelor (a potcapului), dar îndemna şi la  pălării regulamentare…   A apărut până la 22 noiembrie 1895, sub conducerea unui  comitet  desemnat  de  Comitetul  conservator  într‐o  întrunire  ținută  în  casele  domnului  dr.  I.  Antoniu,  în  seara  de  6  decembrie  1894,  director  politic  al  ziarului  fiind  dl.  Ion  Vârgolici, iar primul – redactor dl. Theodor Riga. Ziarul apărea  ca organ al Partidului Conservator, la el colaborând şi Theodor  G. Emandi.   Programul  ziarului publicat în primul număr  era semnat  de I.G. Diamandi, G.P. Petrescu, Iordachi Iamandi, I.M. Kostaki  91

Epureanu, M. Vidraşcu, G. Emandi, Gr. Şuțu şi Gr. Mateescu.   (Au  vorbit  despre  ziar:  „Binele  public”,  Bucureşti  19  ianuarie  şi  24  iulie  1883;  „Timpul”,  Bucureşti  ,19  ianuarie,  11  februarie,  16  martie,  15  aprilie,  27  iulie  şi  7  septembrie  1883  –  Notă personală).  *  

 
Iarnă sau vară, elevii de la Şcoala normală „purtând cămaşă peste …  izmene”…   În „Istoricul spitalului din Bârlad” din volumul „Bârladul odinioară şi astăzi” medicii I. Graur şi N. Botezatu arată că în perioada 1891 – 1914 şeful spitalului a fost dr. Teodor Cerchez, iar ca medic secundar în 1885 a fost dr. N. Burghele. Menţionăm că în numărul 15 din 2 aprilie 1895 al ziarului Legalitatea se arată că „în urma avizului Consiliului superior sanitar, Ministrul de Interne a numit definitiv în postul de medic primar al oraşului Bârlad pe dl. Dr. Grigore Abaza”. „Legalitatea" ziar conservator, cu nr. 57, anul I. 1883, la început apare de 2 ori pe săptămână, până în ianuarie 1884, la tipografia Caţafany. Reapare în 1894-1895 (25 decembrie 1894 - până la 22

*

92

noiembrie 1895, cu nr. 1-46 la tipografia Munteanu şi în 1903 nr.1-2/ l şi 8 iunie/ la tipografia „Comercială"; nr. 3-32 (15 iunie 1903 - 4 ianuarie 1904) la Lupaşcu, iar de la 11 ianuarie - 30 mai 1904 (nr.52) iar la Caţafany, (48x33 cm), anual 3 lei, 5 bani numărul; de la 15 iunie 1903, 54x40 cm., 4 lei anual; de la 7 septembrie 1903, 10 bani numărul. Profesorul Gr. Creţu îi citează (op. cit.p76) drept colaboratori la „Legalitatea" pe I.M.K. Epureanu, Ioan Diamandi, Iorgu Radu şi redactorul de la „Epoca" Lugomirescu, sub pseudonimul Baba-Novac. Mai în urmă, ca organ al junimiştilor, a avut colaboratori pe Lupu Kostachi, Al. Fotino, G. Oprişan, G. Docan, M. Pop şi G. Taşcă. A avut directori pe I. Vârgolici şi G. Emandi.

*

Liberalul
Liberalul, ziar naţional – liberal, apare o dată pe săptămână, sub conducerea unui comitet, redacţia la Tipografia G.V. Munteanu – Bârlad. În editorialul „Către cetăţenii Bârladului”, publicat în numărul 1 din 11 mai 1907, se afirmă: „Un grup de adânciţi şi statornici liberali, care niciodată nu şi-au plecat capul spre a se supune mediocrităţilor - ce alcătuiesc gruparea „tinerilor generoşi”, foşti odinioară socialişti, intraţi de câţiva ani în partid – şi nici nu s-au lăsat ademeniţi de aceşti renegaţi politici... s-au hotărât a scoate acest ziar, spre a demasca şi arăta lumii pe aceşti „lupi îmbrăcaţi în piei de oaie” ...” pentru

93

realizarea ordinii şi disciplinei în partidul care a suferit atât de mult de când au intrat aceştia aici”... Împotriva grupării „tinerilor generoşi” s-au scris articolele: „Camelionul politic”; „O comedie jucată”; „Tipuri din galeria generoşilor” – un serial. Numai că elanul de început s-a frânt. Ziarul Liberalul n-a apărut decât patru numere: de la 11 mai – la 1 iunie 1907. Au colaborat la realizarea lui profesorii D. Mironescu şi Gh. Finţescu.

Libertatea
Libertatea  ,  ziar  săptămânal,  redacția  şi  administrația  la  Tipografia  C.D.  Lupaşcu,  Bârlad,  rostul  lui  fiind  de  „a  susține  cu tărie dreptatea oricui” – apare în perioada 4 noiembrie 1918  –  17  august  1925,  susținând:  „Ziarul  nostru  nu  aparține  nici  unui partid politic”.   Dincolo  de  disputele  politice,  totuşi,  publicația  acordă  atenție activității culturale şi în special celei care porneşte de la  Academia  Bârlădeană.  Chiar  în  numărul  1  anunță  apariția  revistei „Florile Dalbe”, dar vorbeşte şi despre organizarea unei  şezători  artistico‐literare  de  către  doamna  Elena  Teodor  Emandi,  preşedinta  Societății  pentru  ocrotirea  orfanilor  de  război,  în  cadrul  căreia  au  citit  versuri  şi  proză:  dr.  V.  94

Voiculescu,  G.  I.  Tutoveanu,  preotul  Chiricuță,  doamna  El.  C.  Emandi,  profesor  C.  Popescu,  domnul  doctorand  Virgil  Nițulescu,  iar  Virgil  Popescu  şi  medicul  veterinar  Borş  au  executat la vioară şi solo bucăți muzicale.   În  numărul  9  din  18  ianuarie  1919  se  publică  recenzia  la  primele două numere din „Florile Dalbe”, iar St. C. Dumbravă  semnează  articolul  „Reînceperea  activității  Societății  muzicale  „Armonia” din Bârlad.   Libertatea  din  6,  15  şi  27  februarie  1921  se  ocupă  de  procesul socialiştilor bârlădeni N. Cucoş, P. Constantinescu, I.C.  Iacomi  şi  Gh.  Candel,  puşi  în  libertate  până  la  judecarea  procesului, dar şi scrisori ale unora din ei prin care mulțumesc  celor care i‐au ajutat să fie liberi.   În Libertatea au semnat: P. Nechifor, Gh. Pitica – Argeş, I.  Martinescu, N. Gh. Dorin, Paul Radovici – Galați, T.V. Ioan, Gr.  Tăbăcaru, Sterian C. Dumbravă.   Libertatea nr. 15 din 24 februarie 1919, după ce se duelează  cu  „Viitorul”  –  care  duce  lumea  în  eroare,  cu  „Tribuna  Tutovei”, care se ocupă de militarii de la aprovizionare, anunță  apariția celui de al cincilea număr al revistei „Florile Dalbe” dar  şi numerele 2‐3 al „excelentei reviste de folclor „Ion Creangă”....   Libertatea  din  17  august  1925  (anul  VII)  îndeamnă  să  fie  votată  lista  opoziției  unite  pentru  Camerele  Agricole  pe  care  figurează  domnii  Mihai  Bali  –  Cârlomăneşti  şi  V.  Georgescu  –  Bârlad,  iar  la  numărul  6  şi  Petru  Scumpu,  agricultor  mic,  din  comuna  Priponeşti,  fost  primar  al  localității  când  eu  făceam  primii paşi spre şcoală...  *  „În  1918  apare  la  Bârlad  un  interesant  ziar  Libertatea,  independent,  scos  de  avocații  Neculai  Dorin  şi  Petre  Nechifor,  dar  nu  relata  despre  Academia  Bârlădeană,  redactorii  ziarului  nu  se  aflau  în  relații  prea  bune  cu  ea,  deoarece  conducătorii  95

gazetei  erau  politicieni  iar  G.  Tutoveanu  nu  făcea  politică”  –  scria  George  Damaschin  în  articolul  „Academia  Bârlădeană”  din  Bârladul  de  odinioară  şi  astăzi  –  ceea  ce  noi  am  demonstrat  tocmai contrariul... 

Lumina
Lumina,  organ  al  Partidului  Conservator,  apare  la  27  septembrie 1900, o dată pe săptămână, 48x33 cm., 6 lei anual, 10  bani  numărul,  redacția  şi  administrația  la  Tipografia  G.V.  Munteanu  –  Bârlad,  iar  cu  numărul  2  la  Tipografia  „Comercială” Bârlad, până la 17 decembrie 1900.   Este  editat  sub  conducerea  unui  comitet  şi  se  realizează  un săptămânal politic care se „contrează” când cu „Viitorul” –  un  ziar  al  colectiviştilor  şi  socialiştilor  sau  al  liberal‐ colectiviştilor şi socialiştilor, când cu cei de la „Vocea Tutovei”  –  naționaliştii  lui  Petre  Carp,  dar  şi  cu  „Fițuica  Paloda”  din  strada  Ştefan  cel  Mare,  care  îşi  permite  de  a  lovi  indirect  în  domnul  Miclescu,  sub‐prefectul  plasei  Tutova.”..  De  aici  suita  de  articole:  „Păcatul  colectiviştilor”,  „Pocăința  colectiviştilor”,  „Politica  negativă”,  „Delirul  colectivist”,  „Patriotismul  colectivist”...  Încolo, informații locale  la un loc cu cele  din țară  şi din străinătate, cronică teatrală ori veşti de la teatru. Un ziar  care a durat, se pare , doar 12 numere.  *  96

Lumina Poporului
Lumina  Poporului,  foaie  de  contribuție  la  răspândirea  luminii  în  popor,  cu  redacția  şi  administrația  la  Coroeşti  –  Tutova,  apoi  în  Bârlad,  strada  Cojocari  nr.43,  după  care  în  strada V. Conta nr. 1 Bârlad.   Apărea o dată pe lună. Director proprietar: Petru Ciolan,  fost administrator de plasă, doctorand al Facultății juridice din  Paris, avocat.  

Tipografia la N.P.Peiu – Bârlad.   Primul  număr  apare  la  15  martie  1912,  iar  ultimele  numere în anul 1915. În cuvânt înainte redacția arată „că scopul  acestei  foi  este  de  a  aduna  la  un  loc  tot  felul  de  sfaturi  folositoare gospodăriei săteanului, dar mai temeinic tălmăcirea  pe  scurt  şi  pe  înțelesul  tuturor  al  legilor  cu  care  săteanul  vine  mai  des  în  atingere.  Nu  vom  arăta  niciodată  răul,  „singur,  ci  întotdeauna întovărăşit de sfatul de îndreptare”.   Şi s‐au ținut de cuvânt. În chiar primul număr se publica:  „Din  legea  drumurilor”,  „Prestația”;  „Ce  este  o  lege”,  „Paza  în  comună”,  „Cultura  zarzavatului”,  „Omizile”,  „Pelagra  sau  roşața”,  dar  şi  o  rubrică  literară  cu  „Cei  doi  frați”,  nuvelă  de  Tolstoi,  proverbe,  poezii,  ştiri  din  țară,  ştiri  mărunte,  întâmplări,  din  străinătate, vorbe drepte – ca acestea: „Omul  este regele tuturor viețuitoarelor, nu trebuie  să fie însă asupritorul lor”;  „Luminează  şi  te  roagă:  lucrul  şi  rugăciunea  fac  pe  om  97

fericit  şi  înțelept”.  Au  mai  apărut  articolele:  „Un  mare  rău:  traiul  fără  cununie”, „Cultul  religios  la  sate”, „Basarabia  nu se  rusifică”  –  de  Radu  S.  Dragnea,  poezii  şi  cugetări  după  Anton  Pann,  poezii  semnate  Gh.  Din  Moldova,  extrase  din  revista  de  folclor  „Ion  Creangă”  (Poveste  despre  Cuza  Vodă  –  de  Tudor  Pamfilie),  se  populariza  „Colecția  de  poezii  „Albastru”  în  curs  de apariție şi broşura „La arme” de George Tutoveanu. În afara  proprietarului  în  ziar  mai  semnau:  M.  Antonescu,  Neculai  Mihail,  N.  Teodorescu,  Virgil  Gabrielescu,  Iancu  Ciolan,  I.G  Ciorescu  –  Bogdana,  D.  Voiculescu,  Neculai  I  Bibiri,  Emanoil  Fluture,  Gheorghe  Răcoare,  Elena  Sevastos  –  Iaşi,  A.  Depărăteanu cu poezia – Mamă:   „Erau trei sărmani: doi copii şi‐o mamă;   Şi pâine... un singur codru‐ntr‐o maramă;   Mama îl frânse în două şi‐l dete pe rând   La fieşte care câte‐o părticea.   Mamă, atunci copiii ziseră plângând:   Ție ce‐ți rămâne? – Voi – răspunse ea.” 
*

Moldova
Moldova  ziar  independent,  apare  la  1  şi  la  15  a  fiecărei  luni, sub direcția unui comitet, secretar de redacție fiind George  Nedelea, primul număr apare la 2 ianuarie 1931 cu un articol de  fond „Hotărâri eroice” scris de George Tutoveanu: „Iată pentru  98

ce cred că se cuvine să sprijinim hotărârea eroică luată de tinerii  înmănuncheați în jurul acestui ziar dornici să înțeleagă politica  numai ca o deosebită îndatorire cetățenească.”   Ştefan  Cosma  semnează:  „Efect  şi  cauză  –  pe  marginea  unui  proces  al  generației  vechi”,  George  Nedelea  o  anchetă  cu  titlul  „Un  glas  dincolo  de  mormânt  –  referitor  la  starea  din  agricultură”,  o  pagină  literară  care  se  vrea  prezentă  o  dată  pe  lună  şi  în  care  semnează  George  Tutoveanu,  I.  Paloda,  George  Nedelea  şi  M.  Lupescu  cu  …”Un  gospodar  care…  se  ouă”  –  auzită  de  la  Ioana  Bărgăuanu  de  90  de  ani  din  comuna  Bogdăneşti Suceava – despre cum se împrăştie minciuna…   Marieta L. Creangă semnează o succesiune de articole cu  titlul  „Asistența  socială  –  aspecte”  iar  Ioan  Antoniu  –  „Unirea  Basarabiei.”   Moldova  îți  creează  impresia  unei  reviste  de  literatură  în  care  alături  de  G.  Tutoveanu,  chiar  când  era  şi  prefect,  îşi  pun  semnătura: G. Ursu, Teodor Vlad, G. Damaschin, Zoe G. Frasin,  Şt.  Cosma,  C.V.  Slobozeanu,  G.  Pallady,  Emil  Tudor,  Nicolae  Costăchescu,  Cicerone  Mucenic.  Iată  ”un  joc”  epigramistico  –  epitafic  prilejuit  „că  G.  Nedelea  a  publicat  în  „Scrisul  nostru”  un rondel în care spune: „Cuprinde‐mă în brațe tare şi strânge‐ mă cât poți, cât vrei” :   Aici zace G. Nedelea   Rondelist fără noroc,   Muza lui l‐a strâns în brațe   Şi l‐a omorât pe loc.   (epitaf)     Eşti visul lui şi eşti himera   Ce‐adesea în rondele‐apare;   Să nu‐l cuprinzi în mâini prea tare  C‐ai să‐i boțeşti … lavaliera!   99

(epigramă)   G. Ursu   Iar  acum,  urmare  că  la  27  iunie  1931  funcționarii  din  Bârlad  au  oferit  o  sărbătorire  a  prefectului  de  Tutova  –  G.  Tutoveanu şi a preşedintelui comisiei interimare de la Primărie  – G. Pallady, iată cum îi suna pendula acestuia:   „Nu vă mai văd căsuța pe perete, / Modest sculptată‐n os  şi  lemn  de  nuc,  /  Pendule  vechi  cu  lanțuri  lungi  şi  cuc  /  Tovarăşe duioase şi discrete. / Nu mai aud în fiecare seară / Tic  ‐ tacul vostru liniştit şi grav / Nici cucu‐n prag, subțire şi firav, /  Cântându‐mi  ora‐n  dimineți  de  vară./  Toți  v‐au  uitat…  a  voastră  strălucire  /  S‐a  stins  treptat  cu  fiecare  pas,  /  Iar  din  trecutul  vostru  n‐a  rămas  /  Decât  din  vremi‐  o  pală  amintire./  Pendule vechi cu lanțuri lungi şi cuc / Când rătăcesc în nopțile  cu stele / Un gând tresare‐n fundul minții mele: / Pendule dragi,  ca voi şi eu mă duc…” 
 *  

În  cursul  anului  1931  s‐au  tipărit  din  Moldova  14  numere  iar în 1932 a apărut nr. 1‐2 la 1 martie 1932 şi ultimul număr –  numărul 3 – la 15 iunie 1932. 
 *  

…”  O  vreme  l‐am  întâlnit  zilnic  pe  George  Nedelea…  Imaginea  lui de mărunt scit blond,  veşnic  posac,  moşmondind  mereu ceva numai de el ştiut, imagine severă care mă intimida,  ba  chiar  îmi  dădea  fiori,  am  purtat‐o  în  minte,  asociind‐o  cu  priveliştile felurite ale  biblioreveriei. Când  am citit,  tot la  Casa  Națională,  La  révolté  des  Anges  a  lui  Anatole  France  şi‐am  încercat să mi‐l închipui pe bibliotecarul Sariette mi‐a răsărit în  minte  George  Nedelea  şi  de‐atunci  încolo  n‐am  mai  putut  să‐l  despart  pe  unul  de  celălalt.  Îl  vedeam  un  împătimit  al  cărții,  tainic şi plin de bizareriile  coabitării livreşti. Aveam să‐l revăd  tot la Bârlad, peste aproape trei decenii, în toamna anului 1972,  la  şezătoarea  literară  prilejuită  de  împlinirea  centenarului  100

naşterii  lui  G.  Tutoveanu,  când,  spre  stupoarea  celor  ce‐l  ştiau  poet,  a  fost  anunțat  ca  fiind  de  profesie…  pensionar.  Probabil  aşa  dorise  el.  Modestia  îi  reuşise  o  performanță  tristă  a  sarcasmului.  Într‐adevăr,  nu  izbutise  să‐şi  adune  poeziile  într‐ un  volum  tipărit,  aşa  că  rămăsese  tot…  fostul  funcționar  de  la  Casa Națională, însă pensionat.   Aici  activitatea  lui  se  încheiase  rotund…  Îmbătrânise,  avea  în  toată  înfățişarea  ceva  de  pârloagă  spelbă,  sărăcită  de  vânturile  lui  noiembrie.  Atunci  i‐am  văzut  noblețea  obosită  a  ochilor şi i‐am întâlnit cu adevărat privirea. Mi‐a zâmbit pentru  întâia  oară, dar şi pentru ultima dată, deoarece  el avea  curând  să se ducă, iar eu să rămân aici, ca să‐i întârzii surâsul ce avea  de răscumpărat o copilărie întreagă…”  (Din  „Oameni  şi  vremuri  la  Casa  Națională”  de  C.D.  Zeletin – Volumul „Bârladul odinioară şi astăzi”) 
*

Moldova
Ziar independent, februarie – 26 martie 1906. 
Moldova, independent, apare odată pe săptămână, 49x33 cm.,  anual  8  lei,  10  bani  numărul,  6 numere, redactat de avocatul Victor Artenie şi inginerul N. Andronescu – scriu Gr. Creţu şi I. Antonovici în lucrarea lor „Tipografiile…”, p.77). Apare sub conducerea unui comitet la tipografia G. Caţafany, scriu Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu, în lucrarea lor „Publicaţiile periodice româneşti”, Bucureşti 1913. De la 23 februarie 1903, anual 10 lei. *

Monitorul comunal
„Monitorul comunal" al primăriei urbei Bârlad, odată pe lună, de la 1870 - 1887, iar din nota autorului la lucrarea despre tipografiile de la Bârlad (Gr. Creţu) se precizează că el apare şi în 1888, aprilie-iunie, la tipografia „Română", iar mai

101

târziu - 10 decembrie 1898 - 2 septembrie 1900 şi la tipografia Caţafany, odată pe săptămână, sub redacţia primului ajutor de primar Gr. D. Vasiliu; de la 9 septembrie 1900 - 14 ianuarie 1901 la tipografia G.V. Munteanu. Lămuririle părintelui Antonovici, rezultate chiar din exemplarul păstrat întreg la primăria Bârlad, spun că de la 5 octombrie 1870 la l ianuarie 1875 a apărut şi în ziarul local „Semănătorul" o rubrică aparte sub titlul „Buletinul comunei Bârlad" care apoi s-a publicat deosebit până la 10 iulie 1895, cu întreruperi în timpul războaielor. Înţelegem că apărând separat, Buletinul cu titlul de Monitorul comunei Bârlad era un ziar care a folosit cititorilor până la 1895, în total 24 de ani. Acest Monitor, spune profesorul şi autorul notei lămuritoare (Gr. Creţu) a ieşit „din nou la 1899 martie - 31 octombrie 1903 cu numărul de ordine anual schimbat (I - IV)."

Monitorul judeţului Tutova
„Monitorul judeţului Tutova" apare de două ori pe săptămână, în perioadele 3 aprilie 1889 - 31 martie 1890, fiind în al cincilea an de apariţie; anul VI cu numerele 75 -106, de la 7 aprilie - 28 iulie 1890. Într-o notă la carte („Tipografiile ...") autorul susţine că anii I- IV ai Monitorului (1885-1889) s-au tipărit la Tipografia Caţafany, anul III nr. 14-19 (25 iunie 1887 - 8 aprilie 1888 la Tipografia „Română"; apoi anul IV nr. 1-50 (12 aprilie - 30 septembrie 1888 Ia tipografia „Unirea", după care iarăşi la tipografia Caţafany, redactorul publicaţiei fiind secretarul consiliului judeţean Tutova.


În lucrarea lor „Publicaţiile periodice româneşti” Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu fac următoarea descriere despre Monitorul comunal al Primăriei Urbei Bârlad:: 1870 – 30 martie 1893 şi 31 ianuarie 1895 -. 15 ianuarie 1896. Odată pe lună la tipografia „Asociaţiunii Unirea” Din decembrie 1885 apare aproape regulat odată pe lună (32x24 cm.). Anual 6 lei, tipografia „Unirea”. De la 15 aprilie 1889, două ori pe lună; din aprilie 1888 la tipografia

102

Română; de la 15 aprilie 1889 la tipografia Caţafany; de la 15 noiembrie 1889 tipografia „Unirea” şi de la 31 octombrie 1890 la tipografia G. Caţafany. Între 1 noiembrie 1887 – martie 1888 şi iulie 1888 – martie 1889 se pare că nu a apărut („Buletinul oficial,. Expoziţiunea generală română”, Bucureşti, decembrie 1906. p. 583 şi 592). Monitorul comunal Primăria comunei Bârlad, 10 decembrie 1898 – 31 august 1902, odată pe săptămână (33x 24 cm), anual 5 lei, numărul 10 bani. Red. Grigore D. Vasiliu, până la 1 mai 1899. Tipografia G. Caţafany la 6 februarie 1899, de la 9 septembrie 1900 tipografia G.V. Munteanu, apare neregulat, în total 103 numere. * Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu în lucrarea lor „Publicaţiile periodice româneşti” scriu: „Monitorul judeţului Tutova. România. Bârlad.1885 – 30 septembrie 1888 şi 3 aprilie 1889 – 28 iulie 1890, la tipografia G. Caţafany. De la 22 iulie 1885 nr.22 al ziarului avea titlul de mai sus, apărea de două ori pe săptămână (32x24 cm.), anual 12 lei. Tipografia G. Caţafany. De la 12 aprilie preschimbă cuvântul „judeţului” din titlu, în „jud.” De la 3 aprilie 1889 înlocuieşte cuvântul „România” din subtitlu cu cuvintele „ Regatul României.” De la 28 martie 1886, anual 13 lei şi de la 12 aprilie 1888, anual 10 lei. De la 25 iunie 1887 apare la tipografia „Română”; de la 12 aprilie 1888 la tipografia G. Caţafany şi de la 3 aprilie 1889 la tipografia „Unirea”. Au apărut 435 numere. („Buletin oficial. Expoziţiunea generală română”, Bucureşti – decembrie 1906, p.584 şi 591-592). *

Organ  oficial  de  publicitate,  se  imprima  în  1887  la  Tipografia „Romană” din Bârlad şi apărea de două ori în fiecare  săptămână,  marțea  şi  vinerea,  şi  se  distribuia  tuturor  autorităților din țară.  În Monitorul se publicau actele judecătoreşti prevăzute de  procedură  şi  codicile  civile,  înscrierile  de  firme,  vânzările  de  103

avere, cu achitarea lòcò a taxelor prevăzute de lege. 

Mărăşeştii
Mărăşeştii, organ al Partidului țărănesc şi muncitoresc din  Tutova,  apare  de  două  ori  pe  lună,  sub  direcția  unui  comitet,  redacția şi administrația Mărăşeşti – Tutova. Foaia răsare la 10  septembrie  1920  „dintr‐un  sentiment  de  iubire  către  țărani,  către muncitorime”... Lupta ei „e deschisă, dar nu e o luptă de  clasă,  ci  o  luptă  pentru  dreptate,  legalitate,  libertate,  e  o  luptă  de viețuire, de conservare...”   În  pagina  cuprinzând  „Cuvântul  nostru”,  adică  a  Comitetului  de  scoatere  a  bilunarului,  e  publicată  o  scrisoare  deschisă: „Prea cinstiți preoți şi iubiți colegi” semnată de Const.  Pascal  –  învățător  care,  în  cea  de  a  doua  pagină  (atâtea  are  ziarul) semnează altă scrisoare, tot deschisă, către iubiții săteni,  iar Ştefan Pascal îşi pune numele sub imperativul „La luptă!”   La rubrica informații se precizează că „Organul partidului  muncitorilor  e  intitulat  Mărăşeştii,  ca  un  omagiu  pentru  eroii  Mărăşeşti ai țării”.     Tipografia C.D. Lupaşcu – Bârlad.  * 

104

Meseriaşul
Meseriaşul, organ apărător al intereselor meseriaşilor, sub  direcțiunea  unui  comitet  de  redacție.  Redacția  şi  administrația  la  Tipografia  „Comercială”  Bârlad,  Strada  Principală  nr.  58.  Apare nr. 1 la 3 august 1903 şi al doilea număr ‐ şi ultimul ‐ la 9  iulie 1906, 48x33 cm., trimestrial 1 leu, 10 bani numărul.   Numărul doi al ziarului din 9 iulie 1906 îşi spune „organ  ocazional”,  iar  proprietarul  tipografiei  C.S.  Lețcae  afirmă  că  ziarul  din  3  august  1903  „era  scris,  redactat  şi  imprimat  de  însuşi mâna subsemnatului”.  Deviza  ziarului  Meseriaşul  era:  „Lupta  responsabilă  pe  cale  paşnică  plină  de  răbdare”,  gândindu‐se  la  pâinea  muncitorilor,  gând  pe  care‐l  înscrie  chiar  sub  titlul  ziarului,  în  manşetă: „Lupta pentru pâine; Pâinea prin luptă.”   Număr  unic  sau  săptămânal?  –  se  întreba  redacția  în  pagina  a  doua  a  primului  său  număr.  Depinde  de  ce  vor  vrea  meseriaşii,  îşi răspundea redacția, adică dl. C.S. Lețcae, şi  cum  ziarul  s‐a  aflat  în  „lipsă  de  speze”,  el  nu  a  putut  continua,  oprindu‐se la cea „de‐a doua încercare”, adică la 9 iulie 1906.   De altfel, despre starea economică a muncitorului vorbesc  şi  versurile  de  la  rubrica  „Viața  literară”,  semnate  de  Ath.  Gh.  Mândru, cu titlul „Cerşetorul”:   „De două zile fără pâine / Şi ochii scurşi mi‐s de plânsori;  /  Cu  groază‐aştept  ziua  de  mâine  ‐  /  Oh!  Milă...  milă  !...  105

trecători...!/  O  viață  toată‐am  dus‐o‐n  luptă  /  Muncind  la  curți  plin  de  sudori;  /  Sub  zdrențe  port  o  mână  ruptă  /  Oh!  Milă  ...  milă!...  trecători...!/  Din  uşă‐n  uşă  ‐  ca  şi‐un  câine  /  Gonit  –  cerşesc din zori în zori; / Şi… n‐am de pâine... n‐am de pâine... /  Oh! Milă... milă! trecători!...”   *   Peste  ani,  în  perioada  1958  –  1962,  pe  strada  Ştefan  cel  Mare,  vis  a  vis  de  Biblioteca  Centrală,  zilnic,  pe  trotuar,  într‐o  parte a uşii unui imobil cu ieşirea la stradă, stătea în scaun un  bătrânel  împuținat  la  trup,  dar  care‐şi  păstra  voioşia,  jucându‐ se sau glumind cu copiii: era C.S. Lețcae... mereu paşnic.. 

Monografia municipiului Bârlad (1174-1974)
Monografia municipiului Bârlad (1174-1974). Lucrare editată de Comitetul municipal pentru cultură şi educaţie socialistă Bârlad cu un „Cuvânt înainte" semnat de Adam Leca, prim secretar al Comitetului municipal al P.C.R. Cuprinde un capitol „Bârladul - istoria unui vechi oraş" cu date mai importante şi un altul referitor la „Bârladul pe coordonatele spiritualităţii româneşti", punctând dezvoltarea social-culturală, economică şi demografică a aşezării.

106

Murgeni
Murgeni, - contribuţie la istoria unei străvechi aşezări, 1973, de profesor Ghenuţă Coman: se opreşte şi asupra unor personalităţi ridicate din Murgeni, cărora le realizează medalioanele: „Ioan I. Răianu, matematician şi prieten al lui Aurel Vlaicu, pe care l-a ajutat... cu inima ca şi cu o substanţială cotă la plata motorului de avion" (p. 140); Nicolae I. Profiri, academician, om de ştiinţă; Ion Juvara, mare chirurg, „una din cele mai interesante, mai bogate în idei" dintre personalităţile chirurgiei româneşti, cum spunea Iorga; Constantin C. Balmuş, academician, unul dintre eleniştii noştri de seamă".

*

Naţionalul
Naționalul,  organ  al  Partidului  Național‐Român  din  județul Tutova, în primul număr din 15 februarie 1923, apoi de  la numărul 2, care poartă data de 15 martie 1923 cu adăugirea:  „De  sub  şefia  domnului  Iuliu  Maniu”,  ce  apărea  sub  conducerea  unui  comitet,  redacția  şi  administrația  în  strada  Petru Rareş nr. 14, unde era şi domiciliul domnului I. Ionescu,  avocat,  fost  deputat  şi  prefect,  ales  la  3  februarie  1923,  preşedinte al Comitetului executiv şi şef al Partidului Național  Român din județul Tutova.   Era  vorba  despre  Partidul  Național  Român  din  107

Transilvania  care  în  decurs  de  peste  80  de  ani  a  ținut  trează  conştiința națională sub viguroasa conducere a marilor români  Avram  Iancu,  Horia,  Cloşca,  Crişan,  dr.  Rațiu,  prof.  Lucaci  iar  în  timpul  din  urmă,  sub  conducerea  distinşilor  luptători  şi  fruntaşi: Iuliu Maniu, dr. Vaida Voievod, St. C. Pop, V. Goldiş şi  alții,  s‐a  contopit  cu  Partidul  Democrat  din  regat  –  partid  înființat  de  marele  geniu  al  neamului  românesc,  Take  Ionescu,  la  1908  –  care  provenea  din  evoluția  gloriosului  partid  conservator,  condus  de  mari  români  şi  bărbați  de  stat:  Lascar  Catargi,  G.  Gr.  Cantacuzino,  frații  Lahovary,  general  Marcu  şi  nobilul  patriot  Nicolae  Filipescu”  –  spune  în  editorialul  „Partidul  Național  Român”  semnat  de  Ioan  I.  Ionescu  în  numărul de început al ziarului.   În  perioada  1923  ‐1924  cât  a  apărut  „Naționalul”  au  mai  semnat  Const.  Gh.  Moroşanu,  Virgil  N.  Duiculescu,  Const.  Georgescu, V. Triandaf, Vasile D. Ştefănescu.   Au  existat  destule  motive  de  diferende  gazetăreşti  şi  politice  cu  confrații  de  la  „Tribuna  Tutovei”,  „Steaua  Tutovei”  dar  şi  cu  o  foaie  intitulată  „Medicul  Țăranilor”  de  sub  direcția  unui anume dr. Vainer.   Ziarul  Naționalul  a  apărut  la  intervale  neregulate  şi  s‐a  tipărit  la  Tipografia  N.P.  Peiu,  strada  Ştefan  cel  Mare  nr.  17  Bârlad.          * 

9.A.B.

9  A.B.  număr  unic,  apare  la  30  iulie  1902,  33x24  cm.,  la  tipografia „Comercială”.  9 Ab ... ocazionat de comemorarea zilei de doliu naţional 108

cu acelaşi număr, dirigiat de comitetul cercului „Mewakşei Zion" şi cuprindea în limba română, conform notei alcătuite de Gr. Creţu: 9 ab de Iacob ben Pinchas, 9 Ab: paralelă traducere după B.A. Brandes; Scrisoare sionistă de I. Jaques Sircus; Atacul şi incendierea templului şi Căderea Sionului după Graetz; „Plângerile" după distrugerea primului templu şi Incendierea şi distrugerea templului, fără autori, iar în jargon Kinos: versuri de Jzchaki. Preţul benevol pentru F.N.(Fondul naţional). După spusa lui Adolf Axelrad mai tot numărul era scris de institutorul Iacob Sircus, fiul bătrânului institutor cult P. Sircus, iar poeziile lui Ifremia, ca şi Ilinos, de profesorul Israel Kunovici, colaboratorul ziarului bucureştean în jargon navaseret (1901 - 1903), născut pe la 1868, plecat în America în 1904. Apare în româneşte şi jargon evreiesc.

Noul Timp
Noul Timp, apare în 1891, nefiind evident nici sub raportul  timpului, nici al colaboratorilor ori al conținutului.  Noul Timp  se presupune că a apărut în iulie 1891 şi s-a tipărit la Caţafany în 1891 (Nerva Hodoş – Al. Sadi Ionescu – „Periodicile româneşti”). („Familia”, Oradea Mare, 21 iulie – 2 august 1891)  *

109

Obiectiv
Obiectiv apare la Vaslui, strada Ştefan cel Mare nr. 70, dar  cu un şef de secție şi la Bârlad (Mihai Vasile), singurul ziar din  Județ, membru al Biroului Român de Audit al Tirajelor, care are  drept  crez  îndemnul  „noi  spunem  lucrurilor  pe  nume”,  în  16  pagini, ajuns la 3 octombrie 2003 la al 645‐lea număr, director –  Irina Sadici, director editor – Clara Bisoc, Viorel Oprea.   Editor – S.C. Media Grup Nord – Est S.R.L., Vaslui; Tipar  Multiprint S.A. Iaşi, strada Sf. Lazăr nr. 49.   Deşi este un ziar județean, cu subredacții la Vaslui, Bârlad  şi  Huşi,  publicația  acordă  spații  largi  şi  evenimentelor  din  Bârlad,  numărul  din  3  octombrie  2003,  oferind  bârlădenilor,  în  afară  de  o  bogată  publicitate,  articolele:  „Locatari  înnebuniți”   „Ecusoane  pentru  angajații  Primăriei  Bârlad”,  „Rețea  de  «carderi»  descoperită  la  Bârlad”,  „Hoț  vasluian,  în  «vizită»  la  Bârlad”, „Analize mai ieftine pentru pensionari ‐ membri CARP  Bârlad vor putea să‐şi facă o ecografie sau o electrocardiogramă  plătind  mai  puțin  decât  la  policlinică”;  „Cozi  interminabile  la  multe farmacii – ca la fiecare început de lună, bârlădenii pierd o  grămadă  de  timp  stând  la  coadă  pentru  a  «prinde»  medicamente  compensate”;  „Marcel  Ionaşcu  a  luat  locul  V  la  Crosul Loteriei” (antrenor – bârlădeanul Valerian Panțiru).   Nu  lipsesc  din  Obiectiv  paginile  cu:  „Eveniment  local”,  „Eveniment  intern”,  „Infracțional”,  „Eveniment  intern  şi  extern”,  „Economie”,  „Sănătate”,  „Sport”,  „Mozaic”,  „Mica  publicitate”,  multe  clişee,  caricatură,  integrama  zilei,  horoscopul,  rugăciunea  zilei,  meteo,  programul  T.V.,  flash,  cronica neagră etc., încât şi bârlădenii au ce citi. Inclusiv cărți pe  care şi le pot procura din librăriile Obiectiv recomandate de ziar. 

110

Ogorul
Ogorul, redactat de Vasile Stoica, în perioada 1932 – 1933,  când apăreau „Documente răzăşeşti”, revistă. 

Opinia Bârladului
Opinia  Bârladului,  apare  în  iulie  1932  şi  printre  altele  s‐a  ocupat  de  analiza  rezultatelor  alegerilor  parlamentare  de  la  Bârlad  şi  județul  Tutova,  în  urma  campaniei  electorale  de  la  Scrutinul  din  17  iulie  1932.  El  constata:”  O  redresare  a  popularității  național‐țărăniştilor  care  s‐au  detaşat”  în  acea  confruntare a opțiunilor.  *

Paloda
Paloda  este  după  Semănătorul  lui  Ion  Popescu  cea  de  a  doua gazetă bârlădeană, înființată la 5 februarie 1881 în capitala  Moldovei de Jos, cu o apariție săptămânală. …   „Era prin 1881, un frig teribil, un ger de crăpau pietrele –  se  spune  în  Paloda  nr.  27  din  1899;  în  odăița  mică  dar  caldă,  caldă  ca  inimile  fondatorilor,  se  strânsese  mănunchiul  cel  mai  ales  de  tineri  şi  sub  inspirațiunea  entuziastă  şi  patriotică  a  regretatului  profesor  Ştefan  Neagoe  s‐au  pus  bazele  unui  ziar  111

care să predice adevărul şi să distingă abuzul şi nedreptatea..”   Ziarul respectiv era Paloda. „Te avizez că în Bârlad apare  un ziar hebdomadar – Paloda; în localitatea noastră aparițiunea  sa  a  făcut  o  nespusă  impresiune  de  bine.  Vă  rog  a‐i  urmări  ideile – este ziarul exclusiv al meu” – îi scria Şt. Neagoe lui G.  Bariț.   Ideile  ziarului  erau  în  bună  parte  cele  ale  Semănătorului  creat tot la Bârlad de Ion Popescu. Avea drept crez: „să practice  adevărul şi să distrugă abuzul şi nedreptatea”.   Paloda  a  fost  condusă  pe  acest  drum  de  fondatorul  ei  Şt.  Neagoe,  decan  al  presei  bârlădene  (Gh.  Vrabie:  „Bârladul  cultural”  Bucureşti  1937)  iar  când  acesta  este  scos  la  pensie,  dimpreună  cu  alți  profesori,  trece  sub  îngrijirea  institutorului  Th. Riga, fost director al Liceului „Codreanu” – un macedonean  care iscălea cu pseudonimul Herodot, iar din 1895 e condusă de  G.G. Ionescu, ‐ poetul George Tutoveanu de mai târziu, până în  1908 când dispare. 

Ştefan Neagoe, 1838 - 1897

Ziarul este proprietatea noastră, a comitetului de redacție,  112

fiind redactat tot de noi între anii 1881 – 1883, pe care din cauza  împrejurărilor  i‐a  succedat  ziarul  Tutova.  Dacă  am  reînviat  vechea Palodă este că am găsit mai nimerit acest titlu istoric pe  care îl purtase una din vechile cetăți ale Daciei, astăzi Bârlad –  se spune în ziarul din 1 iulie 1892.   Asupra  coloraturii  politice,  ziarul  din  9  iulie  1892  se  declară, ca şi în 1881, că aparține „liberalilor convinşi şi încă din  acei liberali care nu îşi schimbă fața”…   De  altfel  Paloda  din  perioada  21  martie  1893  –  22  august  1893,  poartă  sub  titlul  identitatea:  organ  național  –  liberal,  sub  direcțiunea  unui  comitet.  Ziarul  continua  numărătoarea  anilor  de la prima apariție 1881 (Paloda, anul XI nr. 1 din 2 iulie 1892).   În  cei  27  de  ani  cât  a  apărut  Paloda,  publicația  a  fost  o  tribună  a  luptei  pentru  liberalism  şi  democrație,  mereu  cu  preocupări  pentru  țărani,  şcoală,  biserică  şi  meserii,  o  gazetă  care  a  promovat  frumosul,  încurajând  literatura,  în  toate  formele  sale,  proza,  poezia,  traduceri,  reproduceri,  preocupare  stimulată de însuşi proprietarul tipografiei unde se realiza foaia  – G. Cațafany.   La  această  redacție  de  ziar  s‐au  ridicat  şi  s‐au  afirmat  în  literatura  română  George  Tutoveanu,  Corneliu  Moldovanu,  A.  Mândru, George Bratu, Popescu Perieni, C. Muche, Maria de la  Banca  –  pseudonimul  literar  a  fiului  de  răzeş  din  Pogoneşti  –  Bârlad,  C.  Hamangiu,  ajuns  ministru  de  justiție  mai  târziu,  cetățean  de  onoare  a  Bârladului,  care,  în  Paloda  a  impresionat  bârlădenii  prin  poeziile  sale  de  tinerețe  –  madrigaluri,  epigrame,  sonete,  cronici  şi  eseuri  literare.  „O  foarte  activă  Poştă a redacției, rubrici de noutăți literare, de bibliografie şi de  varietăți (anecdote şi schițe umoristice) şi, mai ales, un foileton  zilnic,  făceau  din  Paloda  un  ziar  atractiv”  –  notează  Remus  Zăstroiu în Dicționarul Literaturii Române de la origini până la  1900  ‐  Bucureşti,  Editura  Academiei,  1979.  Paloda  politică  „a  113

pendulat  între  mesianismul  ardelean  a  profesorului  Ştefan  Neagoe  şi  realizările  literare,  inaugurate  de  poetul  G.  Tutoveanu”.  Şcoala  literară  de  la  Paloda  –  stimulată  şi  de  G.  Cațafany  ‐  a  creat  atmosfera  trebuitoare  naşterii  celor  două  reviste bârlădene: Paloda literară şi Făt Frumos.   * 
Paloda, ziar la început liberal, fondat de Şt. Neagoe la 5 februarie 1881, editor şi apoi proprietar şi chiar director, fiind însuşi patronul instituţiei; apare cu întrerupere de mai bine de un an la tipografia Caţafany, la numărul 106, având notat anul III (3 februarie 1883), iar în 1907 avea notat anul XXVI. A continuat să apară cu număr nou în fiecare an, de la 15 martie 1884 - 25 iunie 1892, apoi sub numele de „Tutova" ziar al intereselor generale", păstrând caracterul pe care îl avea şi „Paloda"; „Tutova" fiind proprietatea exclusivă a lui Caţafany. În numărul 104 al ziarului, „Tutova" informa că la 13 martie 1886 se împlineau 2 ani de la apariţia sa.

În nota la cele de mai sus, Gr. Creţu scrie că „Neagoe a fost director politic al Palodei până la l iunie 1893. Precizau însă, în ziarul nr. 86, de joi 7 noiembrie 1885, se anunţa în manşetă de către Ştefan Neagoe că „începând cu 29 octombrie 1885 înceta în mod irevocabil de a mai participa la conducerea ziarului „Tutova", retrăgându-se cu totul din comitetul de redacţie." Referitor la numele colaboratorilor principali ai acestei foi, profesorul Gr. Creţu îi nominalizează: Emil Vulpe (fost primar al Galaţiului), T. Riga, T. Canari (tânăr magistrat, în 1907 era mort), C.N. Hamangiu şi Eliza T.V. Ioan. Despre trecutul, micile întreruperi, caracterul şi răspândirea ziarului Paloda se recomanda cititorilor să vadă Paloda XX l, unde Caţafany spune că „a ştiut să atragă pentru ziar tot ce a produs Liceul local mai inteligent; că era bine să se ştie că printre colaboratori s-au strecurat atât la Paloda cât şi la alte ziare din Bârlad şi de aiurea mai mulţi scriitori evrei, mai ales sub pseudonime, şi exemplifică: Avram Feinsilber de pe la 1888, Sigfried = Herman Fridman care a colaborat şi la „Drumeţii" şi la „Evenimentul" din Iaşi, în 1907 amândoi medici în Bârlad; Seveneanu = Solomon Segall, directorul de

114

mai târziu al revistei Revista; F. Emilian = Emil Feinsilber, în 1907 ziarist şi director al Revistei Judiciare din Bucureşti, Alecu de la Tutova, De la Tutova (nu şi De pe Tutova), Sorin, Moş Roată -Adolf Axelrad, în 1907 institutor şi ziarist la Bucureşti. Mai semnau dr.Billitz, V. Crăescu, dr. Albert Flachs, Grigore Stamatescu, St. Neagoe şi T. Riga. În Paloda a publicat institutorul un Memoriu referitor la zidirea în Bârlad în 1842 a primului local de şcoală publică unde arăta că iniţiativa fusese luată încă din 1833. Despre Toader Riga, după tată macedonean, Gr. Creţu arată că s-a născut la 1853 în Nărteşti, judeţul Tecuci, a învăţat la Bârlad cursul primar şi secundar, bursier al Fundaţiei Codreanu. A fost institutor de la 1879 la Ploieşti, apoi, după terminarea facultăţii de litere din Bucureşti, la Bârlad (1891-1898). La Bârlad a scris în Tutova - Paloda recenzii, conferinţe, articole politice dar şi cronici de teatru sub pseudonimul Herodot, apoi de la 8 septembrie 1894 la ziarele conservatoare Legalitatea şi Junimea. Împreună cu St.I. Ferhat, Daniil Hinke, Lazăr Maurevel şi C. Şişman au format Societatea Filarmonică. Eliza T.V. Ioan (19 nov. 1862 - 29 octombrie 1906), fiica lui Costache Nanu şi a Aristiţei Nanu, născută G. Costin, a învăţat la Institutul Humpell din Iaşi, s-a căsătorit în 1878, iar ca membră a Societăţii doamnelor române din Bârlad s-a distins prin acte filantropice. În Tutova-Paloda din Bârlad a colaborat cu lucrări literare sub numele de Vyk şi Elize Delavesc în perioada 1891-1898, dar şi în Vocea Tutovei. N.C. Hamangiu a publicat poezii populare din Tutova dar şi personale în revista G. Lazăr, în Paloda, în Tutova. El a folosit pseudonimul Maria de la Banca. Biblioteca din Bârlad deţine exemplare din anii 1894, 1895 şi 1908. * Paloda reapare la Bârlad odată pe săptămână la 2 iulie 1892, anul al XI-lea de la înfiinţare, editor-proprietar G.Caţafany, girant G. Leţcae, cu „o desluşire pentru cititori” în chiar editorialul ziarului. „După un răstimp de nouă ani, reapare ziarul Paloda"... * Despre Paloda, Diaru alu intereseloru generale Bârlad (5

115

februarie 1881-5 mai 1883 şi 2 iulie 1892 – continua – odată pe săptămână, Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu mai scriu în „Periodicele româneşti”: „Red. Lascar Costin în 1881. Fondator: St. Neagoe şi G. Caţafay, 48x32 cm, anual 12 lei. De la 2 iulie 1892 când reapare, se suprimă subtitlul „odată pe săptămână”, 48x33 cm., anual 6 lei, 10 bani numărul. Editor, proprietar şi tipograf G. Caţafany. De la 4 august 1905 apare cu subtitlul „Organ al Societăţii Studenţilor Tutoveni”, pe care îl schimbă de la 29 septembrie 1905 în „Organ al intereselor generale.” De la 1 ianuarie 1899, anual 3 lei şi de la 9 mai 1906, anual 4 lei. Între 7 aprilie şi 23 iunie 1906 nu apare.” „Doliul nostru" îşi intitula Paloda editorialul din 27 august 1897 care aducea „ vestea că „de sâmbătă 23 august a.c. Ştefan Neagoe nu mai este." Originar din văile de peste Carpaţi, spunea gazeta, dintro familie de nobili, român adevărat, şi mare patriot, Ştefan Neagoe fusese devotat românismului. Venit în ţară, după ce trecuse prin magistratură, chemarea sa a fost catedra, mai întâi la Focşani, unde a fost întemeietor de şcoală, apoi la Liceul „Codreanu" din Bârlad, unde a fost profesor de limba latină şi fondatorul catedrei de limbă şi literatură română, căreia i s-a consacrat până la ieşirea la pensie, în 1893. Avântat în lupta politică a fost la Bârlad ctitorul ziarului Semănătorul prin care a servit cu credinţă Partidul Liberal. La 5 martie 1881 a fondat ziarul Paloda, recunoscând de proprie tar pe tipograful George Caţafany, propagând iubirea de patrie. În ultimii ani de viaţă, cei pentru care militase, i-au trădat aspiraţiile, refuzându-i un loc în parlamentul ţării, în cele din urmă s-a înscris ca membru în Partidul Constituţional, dar decepţia vieţii i-a fost într-atât de mare încât suferinţa i-a adus sfârşitul la numai 59 de ani. La înmormântarea sa, în ziua de 25 august, la cimitirul „Eternitatea" din Bârlad, S. Mândrescu, profesor la Liceul „Codreanu", spunea printre altele: „Deosebit Ştefan Neagoe a îngrijit de interesele comunei, fie în calitate de consilier comunal, fie numai ca om cu dragoste de târgul său, fie ctitor al vreunei biserici, dorinţe pentru realizarea cărora a luptat timp de 31 de ani"... *

116

„Alunecări de teren la Mateeşti-Vălcea" scrie ziarul Adevărul din 22 februarie 2005. „Cufundarea de pământ la Tătărani" aşa se intitulează ştirea din Românul, publicată la 5 august 1881, p.688-689 preluată din ziarul Paloda din Bârlad. Am reţinut-o şi o redau în cele ce urmează ca o dovadă că mereu au fost catastrofe pe suprafaţa pământului. ..."În ziua de 17 ale trecutei luni (septembrie n.n.) a avut loc o rupere de pământ care a ţinut de la orele şase dimineaţă până la opt, în comuna Tătărani, plasa Crasna, districtul Fălciu. Acest accident s-a petrecut asupra unei întinderi de pământ de mai bine de zece fălci pe care se aflau 65 de case împreună cu livezile lor şi alte dependinţe. Astfel, o întindere mare de pământ, care mai înainte desfăta privirile călătorului cu livezile pline de tot felul de pomi roditori, este prefăcută astăzi în ruine, unele din case au ajuns sub pământ, altora deabia li se mai zăresc vârfurile, iar altora le-a dispărut şi cea mai mică urmă. S-au văzut case noi vârâte în pământ până la o distanţă de mai bine de 100 metri. Acest accident trist a fost prevestit locuitorilor printr-un vuiet năduşit ce se auzea de sub pământ, în urma răspândirii zgomotului despre această întâmplare o mulţime de curioşi au vizitat locul în ruină, însuşi dl prefect al districtului, încunoştiinţat de subprefectul plăşii respective, a vizitat comuna şi a făgăduit multe ajutoare nenorociţilor localnici. ... Este cineva cuprins de jele uitându-se cum 150-200 fiinţe omeneşti, bărbaţi, femei şi copii, şed prin colibe şi pe sub corturi, cum vegetează pe lângă garduri zdrenţuiţi şi muritori de foame, fără chiar pâine..." * George Caţafany, editorul şi proprietarul Tipografiei unde se tipărea Paloda, era şi un cunoscut om de cultură. „Din traducerile mele" de George Caţafany, volumul II, premiat cu „Menţiunea onorabilă" la Expoziţia Universală din Paris 1900 (facsimil din această lucrare în fotografia alăturată).

117

Cu titlul „Câteva note”, în „Opinia” Iaşi, 21 decembriue 1908, se publicau următoarele rânduri despre ziarul Paloda de la Bârlad: „De numele capitalei Tutova se leagă două nume la fel: Paloda – râul şi Paloda – gazeta. Ziarul apare de mai bine de 15 ani, cu foarte puţină cheltuială de nervi face o politică bine determinată, mulţumindu-se cu reproducerea faptelor de peste săptămână, luând parte vie la toate evenimentele familiale din oraş şi judeţ… Paloda nu are motiv să cadă victimă foarfecelor din redacţie: în total un ziar nevinovat, dar cu care, în lungul anilor, ne deprinsesem şi nu odată am admirat rezistenţa gazetei în a exista. Ultimul număr al Palodei ne vorbeşte că ea dispare şi, într-un lung necrolog ce-şi dedică, ziarul bârlădean povesteşte tot trecutul său, toate sacrificiile ce le-a făcut ca să poată rezista atâta vreme. Douăzeci şi şapte de ani de când apare nu pot, fireşte, fi luaţi matematiceşte, întrucât ziarul apare numai odată pe săptămână. Dar munca la un ziar hebdomadar nu se diferenţiază în mod colosal de ceea ce se depune la un ziar zilnic, întrucît şi în cazul special trebuie să aduni zilnic, să scrii zilnic şi în toate zilele iarăşi , să ai grija ziarului. Dar un ziar săptămânal reclamă cu atât mai puţină cheltuială şi trebuie să ne gândim la luptele ziarelor zilnice, la sacrificiile ce le fac – când aşa de amar luptă un ziar mai mic, care după 27 de ani de fiinţă, după ce părea că ajunsese un

118

mic monument al oraşului în care apare – trebuie să înceteze învins de nevoi, de nevoile ce au existat şi cu ani în urmă, dar cărora le ţinuse piept fondatorul Caţafany, care de multe ori trebuie să fi dat din punga lui ca să vadă apărând ziarul. Atâta mângâiere îi poate rămâne Palodei, că dacă nu s-ar face sacrificii, n-ar fi în ţara românească decât doar două ziare!...

Păreri
Păreri  şi‐a  făcut  apariția  mai  întâi  ca  ziar  de  informații  comerciale,  culturale,  literare  la  25  septembrie  1932  având  ca  director  pe  N.V.  Munteanu  iar  redactori  pe  V.  Blănaru  şi  M.  Schwartz, iar apoi ca revistă literară, socială şi politică în 1933,  fiind  o  tribună  de  luptă  antifascistă,  în  jurul  căreia  s‐au  ataşat  colaboratori  precum  Stelian  Dumbravă,  Ion  Palodă  (dr.  I.  Weinfeld),  Barbu  Zaharescu,  Gh.  Ivaşcu,  Atanase  Joja,  Hari  Goldstein,  A.  Ismail,  Herman  Schvartz,  Perahim,  Ion  Andronache,  Gh.  Nedelea,  Lazăr  Beneş,  Nicolae  Pandelea,  sub  direcția gazetarului M. Negreanu.  Gh.  Ivaşcu  scotea  la  Iaşi  revista  „Manifest”;  Perahim  era  pictor şi procura desene antifasciste pentru Păreri, Atanase Joja  desfăşura activitate de gazetar la Galați.   Revista începuse cu un tiraj de 500 exemplare şi ajunsese  la 2000, dar în luna iunie a anului 1936, democrația guvernării  liberale  i‐a  suspendat  activitatea  pentru  că:  „consecvent  liniei  luptei  de  apărare  a  drepturilor  omului  şi  a  adevăratei  119

democrații,  revista  a  ridicat  glasul  său  în  apărarea  celor  ce  sufereau pentru credință şi idealurile lor, fiind aduşi şi judecați  la Tribunalul din Craiova 17 antifascişti.”   Iată  articolul  din  numărul  8  al  publicației  „Păreri”  din  anul 1936, după care a fost suspendată:   Amnistia o cerinţă populară „În iureşul frământărilor politice se ciocnesc astăzi forțele  reacțiunii cu cele progresiste, democratice. Având de ales între  menținerea  populației  noastre  într‐o  stare  de  inferioritate,  asemănătoare  cu  cea  din  evul  mediu  şi  aceea  de  rapidă  dezvoltare  pe  toate  tărâmurile,  într‐o  deplină  libertate  civică,  noi  am  ales:  optăm  pentru  cea  din  urmă,  pentru  democrație,  pentru adevărata democrație.   Şi  am  optat  astfel,  după  o  matură  chibzuință.  Am  constatat  că  propuşii  naționalişti  ai  străzii  nu  sunt  decât  trădători de neam şi țară, punându‐se în slujba boierimii, ei vor  să  lovească  în  interior  populația  țării.  Să  ne  răpească  puținele  libertăți, să ne facă să strângem şi mai mult cureaua şi în locul  deplinei dezvoltări, a independenței naționale, să ne pună jugul  imperialismului hitlerist şi al revizionismului hortist.   Aceasta  n‐o  vrem  noi,  n‐o  vor  antifasciştii,  n‐o  vrea  poporul întreg. Şi n‐au vrut‐o şi nici nu o vor cei peste 1500 de  antifascişti care zac în temnițele țării româneşti.   Luptătorii pentru interesele mulțimii, intransigenți atunci  când  e  vorba  de  dat  poporului  pâine,  pace  şi  libertate,  aceşti  antifascişti  sunt  victimele  teroarei,  a  actelor  fascizante  ale  guvernului.  Să se facă dreptate!   Să fie redați societății deținuții antifascişti. Şi în ciocnirea  dintre  fascism  şi  democrație,  între  barbarie  şi  progres,  forțele  democratice  să  fie  întărite  cu  cei  care  au  ştiut  să  lupte  şi  să  se  jertfească  pentru  apărarea  libertăților  şi  nevoilor  populației.  120

Poporul  nu  are  decât  să  câştige  în  urma  acestui  lucru.  Şi  ca  exponenți sinceri ai cerințelor populare strigăm: să se deschidă  porțile  tuturor  bastiliilor  româneşti,  amnistie  pentru  antifascişti!”   Ziarul  Păreri  reapare  în  septembrie  1944,  ca  tribună  de  luptă  democrată  şi  de  apărare  a  drepturilor  cetățeneşti,  autorizat  cu  nr.  1/1944  de  către  onor  prefectura  județului  Tutova,  proprietar  şi  redactor,  M.  Negreanu,  redacția  şi  administrația  în  strada  Al.  Vlahuță  nr.  15  Bârlad,  cu  apariție  zilnică până la nr. din 18 noiembrie 1944, când este programat  să  apară  săptămânal,  iar  de  la  23  august  1945,  când…  „se  va  putea!”   În  editorialul  primului  număr  al  ziarului  Păreri  din  1944  citim: „După o prea lungă şi înăbuşitoare tăcere, gazeta noastră  reapare  pentru  a  putea da  glas  tuturor  aspirațiunile  drepte  ale  cetățenilor,  aspirațiuni  ce  fuseseră  sângeros  sugrumate  de  un  regim  care,  infectat  de  otrava  hitleristo‐fascistă,  adusese  dezastrul complet asupra poporului român.”   Cu  numărul  19,  de  la  26  septembrie  1944,  Păreri  se  pretinde: „cotidian democrat de luptă antifascistă şi de apărare  a  drepturilor  cetățeneşti.”  –  redactor  M.  Schvartz  –  Negreanu.  Iată cum arăta frontispiciul: 

Pentru o mai bună edificare a cititorilor asupra ideologiei  ziarului redăm mai jos Strofe la Sărbătoarea Muncii, apărute în  numărul din 1 mai 1946, pe spațiul articolului de fond:   Astăzi este ziua Muncii!   În genunchi, ca la altare,   Să‐i aducem închinare   121

Ca s‐o ştie pânʹ şi pruncii…     Astăzi este ziua Muncii!   Este sărbătoare sfântă   A dreptății, mult râvnită!   Vesel brațele sʹagită     Buzele binecuvântă   Este sărbătoare sfântă.   S‐o trăim cu tot avântul!   Este ziua biruinței.     Frânt e lanțul umilinței   Lăudat fie Preasfântul!   S‐o trăim cu tot avântul.   Înspre culmi privirea zboare.     Uraʹn inimi amuțească!   Altă viață să renască   În această sărbătoare   Înspre culmi privirea zboare!     Astăzi este ziua Muncii   Sărbătoarea muncii noastre   S‐o‐nălțăm până la astre   Ca s‐o ştie mâini şi pruncii.  Astăzi este ziua Muncii.  George Nedelea     La 10 iulie 1946, Păreri devine Păreri Tutovene.   Iată frontispiciul: 

122

Păreri Tutovene
Păreri  Tutovene  îşi  dobândeşte  titulatura  la  10  iulie  1946,  fiind  continuarea  a  ceea  ce  a  fost  ziarul  Păreri,  dar  ziar  doar  „independent‐democratic”  cu  apariție  bisăptămânală,  lunea  şi  vinerea, de la 1 noiembrie 1946, cu un nou colectiv redacțional  din care mai fac parte Al. D. Balaban, Lazăr Beneş, M. Aron, V.  Şuluțiu şi  A.  Saidacar, până luni  7 noiembrie 1949,  când apare  primul  număr  al  ziarului  Steagul  roşu,  organ  al  Comitetului  județean  Tutova  al  P.M.R.  şi  al  Comitetului  provizoriu  a  județului Tutova.  

La 20 martie 1949, în numărul 168, Păreri tutovene publică  un medalion comemorativ la 2 ani de la moartea ziaristului Ion  Palodă (dr. Weinfeld), dar şi articolul „Cazul Hitler – panageric  –  preluat  din  ziarul  Desrobirea  din  Galați  –  13  mai  1945.  Referindu‐se  la  cursivul  „Cazul  Hitler  –  panageric”  ziarul  conchide:  „Departe  de  a  avea  existența  efemeră  a  unui  articol  obişnuit  de  ziar,  el  certifică  multiple  calități  care‐i  asigură  o  constantă  şi  permanentă  valabilitate”  Dar  iată  pana  lui  I.  Palodă:    „A  murit  bestia.  Milioane  de  oameni  răsuflă  uşurați.  Milioane  de  oameni  gândesc  că,  dacă  monstrul  ar  fi  murit  cu  2000  de  ani  mai  devreme,  lumea  ar  fi  fost  scutită  de  teroare  şi  măcel. Să fie oare aşa? Cred că se înşeală.   Că  gangsterii  nazişti  se  căznesc  să  creeze  o  legendă  de  eroism  şi  profeție  în  jurul  sinistrului  cap  de  bandă,  e  uşor  de  123

înțeles, deşi truda lor e zădarnică.   Dar  că  la  diferite  posturi  de  radio  democrate  se  vorbeşte  de  marile  însuşiri  geniale  ale  lui  Hitler  „din  nenorocire  rău  întrebuințate”,  e  mai  mult  decât o eroare, e o perfidie. A adus oare Hitler  un adevăr nou sau măcar o minciună nouă în  lume?   Răspunsul l‐a formulat G. Gobineanu.   Superioritatea  nemților  a  proclamat‐o  Chamberlain.  Wille  zur  Macht  şi  disprețul  milei a filosofat‐o Nietesche.   Sălbăticia  şi  brutalitatea  teutonă  e  milenară  (Tacit).  N‐a  creat‐o  Hitler.  Antisemitismul  a  fost  un  permanent  mijloc  de  diversiune în mâna guvernelor tuturor națiunilor. „Drang nacht  osten” şi „Spațiul vital” e un vis secular al nemților şi nu numai  a lor. Nu Hitler i‐a învățat pe italieni să viseze un „Imperio” în  Africa,  pe  japonezi  să  viseze  cucerirea  Chinei  şi  Americii,  pe  români să  viseze un  guvernământ al  Transnistriei.  Nu  Hitler a  inventat  imperialismul,  şovinismul,  ura  de  rasă,  lăcomia  de  pradă  şi  mai  ales  pe  „Jandarmul  Europei”şi  „brâul  sanitar”.  Acestea  toate  le‐a  găsit  Hitler  în  funcție  la  toate  națiile,  la  cele  mari şi la cele minuscule şi neînsemnate.   Nici  o  nație  nu  se  credea  prea  mică  şi  slabă  încât  să  nu  viseze  cuceriri  de  teritorii,  stăpânire  de  minorități,  şi  mai  cu  seamă să nu se creadă obligată de a apăra civilizația şi cultura  europeană  împotriva  „barbariei  roşii”,  împotriva  dezrobirii  muncitorilor.  De murea Hitler acum zece ani sau dacă nu s‐ar fi născut,  nu se schimba nimic.   Nu!  Hitler  n‐a  fost  un  Mahomet  nici  pentru  lume,  nici  pentru  nația  lui.  N‐a  fost  nici  epileptic,  nici  genial,  nici  profet,  nici erou. A fost un gealat foarte uşor de înlocuit.   124

DRANG  NACH  OSTEN  şi  „Spațiul  vital”  ar  fi  putut  fi  înăbuşit foarte uşor când s‐a prins de veste că Hitler pregăteşte  războiul.   Nu se întreabă oare admiratorii geniului lui Hitler: cum a  putut  el  învinge  opoziția  în  țara  lui  şi  cu  ce  bani  a  putut  să  se  înarmeze?  Oare  cu  marca  ridicolă  care  valora  a  bilioana  parte  dintr‐o centimă de aur?   Banda  neagră  a  paraziților  din  întreaga  lume  a  vrut  războiul  şi  i‐a  pregătit  pe  Hitler  şi  poporul  său  brutal  şi  îndobitocit.  Hitler  n‐a  fost  decât  un  „Chargé  ffaires”  sau  mai  potrivit,  o  excrețiune  fetidă  a  organismului  putred  capitalist  mondial!   Grangurii  paraziți  ştiau  prea  bine  că  stăpânirea  teutonă  asupra  lumii  întregi  este  un  vis  deşert  şi  caraghios,  ştiau  însă  totodată  că  această  idee  fixă  poate  fi  utilizată  pentru  scopurile  lor.  Da,  DRANG  Nach  OSTEN  nu‐i  speriau,  ci  groapa  lor  era  DRANG NACH WESTEN a emancipării muncitorimii.   De aceea au privit cu atâta linişte şi cinism la scandalurile  din  Reich,  la  arderea  cărților,  la  deportarea,  schingiuirea  şi  uciderea  oamenilor.  Nu  numai  că  n‐au  protestat,  că  n‐au  intervenit,  dar  au  contribuit,  cu  grele  miliarde,  la  construirea  acestei uriaşe şi monstruoase maşini de război şi crimă!   Nici  o  cheltuială  nu  li  s‐a  părut  prea  mare  acestor  granguri ai tuturor națiilor. Până şi evreii, care aveau să fie cele  mai  lamentabile  victime,  au  dat  prinosul  lor  pentru  înarmarea  apărătorilor burtăverzimei!   Hitler  n‐a  cucerit  teritorii.  A  intrat  în  ele  ca  la  complici.  Nu el a creat Quislingii, Lavalii, Cochenii şi Antoneştii. I‐a găsit  gata pregătiți. Şi nu în grabă, ci de generații.  Hei!,  paraziți  din  toate  țările!  Lăsați  dracului  pe  „genialul”  criminal.  A  fost  el  criminal,  dar  nu  mai  mare  decât  voi, iar genial n‐a fost nici el, precum nu sunteți nici voi. Sunteți  125

foarte  rău  inspirați  dacă  credeți  că  se  poate…  tuşi  contra  vântului.   Ce trebuie să vină, vine! Voi ați preferat să vină pe valuri  de sânge şi a venit aşa, dar se putea şi altfel. Dacă însă nici acest  groaznic măcel nu v‐a fost învățătură, va mai curge sânge, dacă  trebuie să vină, va veni!”   Nu  vă  mai  ascundeți  după  cadavrul  „genialei”  bestii.  Lăsați bietul hoit să putrezească în pace, iar voi luați aminte!” 

Păreri tutovene
Păreri  Tutovene,  publicație  săptămânală  de  opinie,  informație  şi  atitudine  a  municipiului  Bârlad,  reapare  joi  16  aprilie  1992  cu  un  colectiv  de  redacție  format  din:  Gh.  Barbu,  redactor  şef,  O.  Oprescu,  redactor  şef  adjunct,  Gh.  Vrabie,  redactor,  V.  Popa,  tehnoredactor,  ca  o  expresie  a  dorinței  de  a  susține reînființarea județului Tutova, abuziv desființat în 1950.   Din  ziarul  cu  „număr  nou”  am  reținut  documentarele:  „Tutova  în  devenire”,  „Criterii  care  stau  la  baza  reînființării  județului Tutova” din care redăm unul din argumente:   „Municipiul  Bârlad  a  fost  permanent  reşedința  ținutului  şi județului Tutova. Bârladul este al doilea oraş cu vechime din  Moldova  după  Cetatea  albă,  fiind  atestat  documentar  încă  din  anul 1174. În prezent municipiul Bârlad se află pe primul loc ca  număr  de  populație  față  de  toate  oraşele  care  solicită  a  deveni  reşedință de județ.”   126

Ca  obiective  culturale  care  justifică  devenirea  Tutovei  ca  județ  şi  a  Bârladului  capitală  a  acestuia  sunt  citate  existența  Teatrului „Victor Ion Popa” şi a muzeului din localitate. Nu se  vorbeşte  nimic  despre  tradiția  culturală  –  prin  publicistică  a  Bârladului. 

Păreri tutovene
Păreri tutovene reapare la 20 aprilie 1990 ca organ de presă  al  F.S.N.  Bârlad.  Din  lucrarea  în  două  volume  „Istoria  Bârladului„  apărută  în  1998  sub  egida  primăriei  municipiului  Bârlad,  a  Inspectoratului  pentru  cultură  al  Județului  Vaslui  şi  Fundația  Culturală  „Dr.  C.  Teodorescu”  –  Bârlad,  îngrijite  şi  coordonate  de  Oltea  Răşcanu  –  Gramaticu,  rezultă  că  Păreri  Tutovene din 20 aprilie 1990 este acelaşi cu bisăptămânalul care  la  29  septembrie  –  3  octombrie  2003,  ajunsese  la  nr.  737,  anul  XIII de apariție, serie nouă, cu precizarea ce ne‐o face în sensul  că  ziarul  a  avut  o  succesiune  bogată  de  redactori  şefi:  George  Irava, George Oprescu, Tache Mocanu, Gheorghe Barbu, Florin  Şchiopu,  Vasile  Rugină,  Gruia  Novac,  Costel  Nițuc,  Cătălin  Angheluță, Florin Mihăilescu, iar în prezent, de aproximativ 11  ani, Aurel Găvan ( pseudonim Neagu Vârlan).   Păreri  tutovene,  publicație  județeană  de  cultură,  opinie,  informație  şi  atitudine,  editată  de  Fundația  Creştin  Ortodoxă  „Sf.  Nicolae”  Bârlad,  strada  Republicii  nr.  284,  anul  XIII,  Serie  127

nouă, apare bisăptămânal şi a ajuns la nr.737/29 septembrie – 3  octombrie 2003. „Exprimă‐te liber prin… Păreri tutovene” invită  publicația care se tipăreşte la S.C. Odeon S.R.L. şi are ca director  pe  Aurel  Găvan,  editorialist  ‐  Constantin  Teodorescu,  redactor  coordonator – Laurențiu Chiriac. Dispune de un larg colectiv de  redacție  –  redactori  şi  colaboratori:  Nicolae  Mitulescu,  Petruța  Chiriac, Teodor Pracsiu, Mioara Popa, Valentin Negre, Corneliu  Filipescu,  Ioan  Puflea,  Gheorghe  Catană,  Corneliu  Florența,  Nicu Botezatu, Neculai Artene, Gheorghe Clapa, George Irava,  Oltea  Răşcanu  –  Gramaticu,  Mihai  Luca,  Eliza  Olteanu,  Vasile  Slabu  (fotoreporter).  De  tehnoredactare  se  ocupă  Bogdan  Artene,  Ana‐Maria,  Gheorghiu,  Mihaela  Măstac,  iar  ca  agent  publicitar,  responsabilitatea  revine  lui  Constantin  Grigoriu.  „Neîndoielnic, Păreri tutovene întruchipează rodul strădaniilor  şi  eforturilor  unui  colectiv  de  entuziaşti  ai  locului”  –  zice  Gheorghe Clapa în „Puncte de vedere în legătură cu publicația  Păreri  din  nr.  737  a  publicației  unde  lucrează  „…Cu  fiecare  număr,  Păreri  tutovene  a  câştigat  în  valoare,  în  conținut,  şi‐a  amplificat  aria  de  cuprindere,  a  răspuns  tot  mai  mult  exigențelor  cititorilor  săi,  fiecare  putând  afla  în  paginile  sale  temele  şi  subiectele  care  îl  interesează.  Păreri  tutovene,  îşi  argumentează redactorul discursul, a ajuns una dintre cele mai  reuşite  publicații  ale  momentului,  intrate  definitiv  în  circuitul  presei naționale.”   Într‐adevăr,  a  crea  şi  tipări  la  Bârlad  o  publicație  cu  circulație în întreg județul nu‐i deloc o treabă uşoară. Dar ziarul  „se  încăpățânează  să  reziste  şi  să  ofere  cititorilor  „ceea  ce  le  trebuie.  Un  ziar  bogat  în  conținut,  cu  o  ilustrație  bogată  şi  adecvată,  cu  o  publicitate  bine  dozată,  cu  articole  şi  rubrici  căutate:  un  editorial  de  ținută  (Constantin  Teodorescu),  cu  „Eşicherul  –  Tablaua  de  şah  a  politicii”,  bine  orientat  şi  cu  profesionalism  dăruit  cititorilor  (profesor  Valentin  Negru),  128

rubrica  „Ştiați  că…?”  o  sinteză  a  deosebitului  (profesor  Gheorghe  Catană),  o  pagină  culturală  –  cu  opinii  de  cititor  şi  comentarii  la  o  expoziție  de  pictură  şi  grafică  deschisă  în  localitate  –  care  „fură”  şi  din  pagina  învecinată  pentru  a  informa  la  timp  care‐s  noutățile  în  ultimul  număr  (66‐67)  din  revista  Pagini  medicale  bârlădene…  Apoi  articolele  „Mirajul  Occidentului”,  „Violența  în  familie”,  „Campania  regională  împotriva traficului de ființe umane…” ori „Sărbătoarea satului  Puieşti” – ediția a VI‐a – 2003 ş.a. sunt tot atâtea teme de multă  importanță.  Calendarul  astronomic  a  lunii  octombrie,  Jocul  de  cuvinte  –  „Viticolă”,  rubrica  Sport,  „In  memoriam”,  aportul  Oficiului  județean  pentru  protecția  consumatorilor  la  respectarea  regulilor  de  comerț  şi  de  servire  civilizată  şi  nu  în  ultimul  rând  cursivul  „Muzeul,  şcoala  şi  literatura”  sunt  de  mare folos pentru oricine.   Un plus de grijă la autori pentru susținerea ideilor nu cu  vorbe  ci  prin  argumente  în  cazul  lui  Gh.  Clapa;  evitarea  zorzoanelor,  prețiozităților  şi  întortocherilor  pentru  N.  Mitulescu,  ar  asigura  mai  multă  credibilitate  nu  numai  lor,  ci  ziarului în primul rând, iar cititorilor – satisfacții mai mari.   Actualele  Păreri  tutovene  port  cu  demnitate  şi  succes,  ba  înnobilând, ceea ce a făcut Păreri tutovene după 20 iulie 1946 şi  până la 7 noiembrie 1949.  *

129

Progresul
Progresul,  ziar  politic,  economic  şi  literar,  apare  săptămânal,  redacția  şi  administrația  la  Tipografia  George  Cațafany – Bârlad.   Se declară oficial de nuanță liberală  dar  nu a  constituit  o  tribună  puternică  de  luptă  politică,  deşi  la  el  au  colaborat  majoritatea profesorilor de la Liceul Gh. Roşca Codreanu.   A  fost  editat  în  perioada  9  ianuarie  1883  –  22  decembrie  1885, de două ori pe săptămână, spun Nerva Hodoş şi Al. Sadi  Ionescu.    Ziarul  se  deschidea  cu  calendarul  săptămânii,  după  care  urmau  articolele:  „Aşa  numitul  conflict  francezo‐român”,  „Iar  chestia evreiască”; „Necesitatea unei legi de admisibilitate şi de  eligibilitate  în  funcțiunile  administrative”;  „Neeficacitatea  legilor  noastre  pentru  săteni”;  „O  curioasă  neînțelegere  între  Primăria urbei Bârlad şi Consiliul județean Tutova”….   Se  mai  publicau  versuri,  creație  a  unor  colaboratori  ori  reproduceri  din  „Voința  Națională”,  Cugetări  după  Louis  Dépret, un foileton la „Foița progresului”‐ „Fântâna Blanduziei,  piesă în 3 acte de Vasile Alecsandri, de exemplu – „Ştiri locale”,  „Revistă exterioară” etc.   Există şi publicitate: „Pastile pentru recâştigarea sănătății  bărbaților”  (erau  cam  ceea  ce  este  „Viagra”  astăzi).  Se  făcea  reclamă  şi  Institutului  de  domnişoare  de  sub  conducerea  doamnei N. Drouhet. Dar cine era familia Drouhet şi Institutul  ce‐i purta numele?   Criticul literar Şerban Cioculescu, în volumul „Amintiri”,  Editura  Eminescu,  1981,  vorbeşte  în  detaliu  despre…  un  pension de fete întemeiat în 1857 la Bârlad de Pulcherie Olivari,  fiica  ei  Nathalie  Olivari  căsătorindu‐se  cu  Pierre  Drouhet,  codirectorul  pensionului particular  din Bârlad, mort  la 16  iulie  1909,  cu  un  necrolog  scris  de  preotul  I.  Antonovici,  mai  târziu  130

episcop de Huşi. Tatăl  Nathalei – Georges Olivari,  căsătorit cu  Pulchérie,  aceasta  întemeiază  în  1857  un  pension  de  fete  la  Bârlad. Fiica lor, Nathali, măritată cu Pièrre Drouhet în 1864, a  preluat în 1867 conducerea pensionului şi aceea a externatului.  …”Era  o  şcoală  serioasă,  de  muncă  temeinică,  în  care  „umanioarele”  păstrau  locul  de  cinste  şi  în  care  se  respectau  treptele formale ale retoricii latine, cu progresele ei de la Cicero  şi Quintilian încoace. Dizertația scrisă şi mai apoi orală, cum se  cuvenea,  etimologiceşte,  făcea  din  cei  mai  buni  elevi  vorbitori  ex  cathedra  sau  la  bară,  iar  în  vârful  piramidei,  de  la  tribuna  parlamentară…” spune Şerban Cioculescu.  

După  modelul  „pensioanelor”  de  domnişoare  de  pe  vremuri  există  înființată  din  2001  în  Bucureşti,  din  inițiativa  unor  părinți,  Şcoala  europeană  particulară  menită  să  ofere  copiilor o educație mai temeinică. Este o şcoală a computerelor,  a  englezei,  germanei  şi  spaniolei,  şcoală  a  educației  fizice  şi  cercurilor  de  teatru,  afaceri,  matematică  şi  jurnalism,  dar  nu  lipsesc artele plastice, muzica, dansul sportiv şi artele marțiale.   Cu  un  program  de  la  ora  8  dimineață  la  6  seara,  elevii  trăiesc  o  experiență  unică:  învață,  mănâncă,  se  joacă,  îşi  fac  temele,  fac  mişcare  şi  desenează,  pictează  ori  fac  muzică  sau  dans sub supravegherea învățătorilor. La 15 copii sunt angajați  sau colaborează 13 profesori sau învățători.   Raportul  de  unu  la  unu  este  benefic,  copiii  nu  mai  au  nevoie  de  meditații,  având  profesori  specializați,  trec  cu  uşurință „şocul” clasei a V‐a ori cel al clasei a IX‐a.   Aflată la al treilea an de funcționare Şcoala Europeană din  Bucureşti  cheamă  la  cumințenie  şi  modestie,  îndemnându‐i  pe  copii să se accepte reciproc. 
* Progresul, organ liberal politic, economic şi literar, apare în 1883 până la 1885, cu întrerupere de la 29 ianuarie până la

131

8 iulie 1884, la tipografia Caţafany. Au semnat avocaţii Iancu A. Sturza, T.V.Ioan, Lascăr Costin, G. Vidra şi T. Istrati. De la 16 ianuarie 1883 apare în format 40x28 cm. iar de la 8 mai 1883 -47x32 cm. De la 16 ianuarie 1883 costă 10 bani numărul, iar de la 7 februarie 1883, anual 12 lei, dar nu mai consemna costul unui număr. De la 3 iulie 1883 – 30 bani numărul. Între 29 ianuarie – 8 iulie 1884 nu mai apare, spun Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu în “Publicaţiile periodice româneşti.” (Biblioteca din Bârlad are în păstrare numerele din anii 1884-1885). * 

Propaganda conservatoare
Propaganda  conservatoare,  organ  al  Partidului  Conservator  din  județul  Tutova  (iar  în  decembrie  1918  al  Partidului  Conservator  –  progresist),  anul  I,  nr.  1,  cu  apariția  în  fiecare  duminică,  începând  de  la  7  decembrie  1908,  redacția  şi  administrația  la  Clubul:  Conservator  –  strada  Dobranici  nr.  2  Bârlad  este  scos  pe  piață  în  condițiile  când,  „în  urma  sângeroaselor răscoale țărăneşti din primăvara anului trecut şi a  dezordinii  produsă  de  neizbutitele  reforme  agrare  votate  cu  acest prilej, s‐a risipit indiferența tuturor acelora care se ținuse  până acum departe de orice manifestare politică.”   Presa  fiind  „cel  dintâi,  şi  cel  mai  puternic  mijloc  de  răspândirea  ideilor  politice”  şi  „credincioşi  neclintiți  ai  132

principiilor  conservatoare”  ne  propunem  –  se  spune  în  editorialul „Un nou ziar” – „să facem un control foarte serios al  afacerilor  noastre  politice,  lucrând  cu  toată  energia  pentru  binele  comun  punând  în  toate  acțiunile  noastre  bună‐credință,  demnitate şi cinste, păstrând cea mai severă urbanitate”…   Tipografia  C.D.  Lupaşcu,  apoi  tipografia  Modernă  (la  6  ianuarie 1911), la N.P. Peiu la 22 decembrie 1918.   Până  la  29  noiembrie  1909  nu  rezultă  cine  este  şeful  ziarului  dar  la  data  de  mai  sus,  la  Poşta  redacției,  sub  semnătura  G.  Tutoveanu  scrie:  „Rog  pe  toți  prietenii  şi  cunoscuții  mei,  ca  toate  manuscrisele  pentru  Propaganda  conservatoare  să  le  adreseze  prietenului  meu,  dl  avocat  I.  Stănescu,  care  este  acum  directorul  acestui  ziar  –  Bârlad  28  noiembrie 1909.   De unde deducția că anterior director al ziarului fusese G.  Tutoveanu,  concluzie  reieşită  şi  din  fluxul  materialelor  sale  publicate în săptămânal până atunci. De la 4 iunie 1915 director  este  I.G.  Ciorescu  –  redacția  şi  administrația  în  strada  Mihai  Viteazu  nr.  4  iar  de  la  7  iunie  1918,  director  devine  George  Oprişanu,  când  foaia  apare  în  două  pagini,  pentru  ca  de  la  15  iulie  1918  ziarul  să  fie  editat  sub  conducerea  unui  comitet.  Girant a ziarului: D.A. Chiricuță iar la câteva zile I.M. Varlam.   Deosebit  de  G.  Tutoveanu,  G.  Oprişanu,  I.  Ciorescu  în  Propaganda conservatoare au mai semnat: Z. Vladimir, Z. Gruea,  N.N. Grigoriade, I. Castiş, A. Leon, V. Proca, N.L. Marinescu, S.  Puşcaşu,  N.  Teodorescu,  M.  Luncanu,  I.  Adam,  A.  Stelian,  V.  Vasiliu  –  Măscurei,  prof.  Gh.  Alesandrescu,  I.  Marinescu,  dar  apar şi semnături ca acestea: T. Ioan, I. Cetățeanu, I. Xenes, M.  Cinemagramof, V.V.V., I. Prundu, A. Fulvio, S. Diapazonu etc.   În  afara  politicii  de  partid,  a  disputelor  cu  ziariştii  de  la  „Bârladul”  ori  de  la  „Tutova”,  cu  ultimii  intrând  în  discuție  chiar  şi  G.  Tutoveanu,  se  publicau  rubrici  diverse,  de  interes:  133

„Chestiuni  economice”,  „Producția,  munca  şi  diviziunea  muncii” a fost un serial semnat de I.G. Ciorescu – Bogdana. La  „Foiletonul ziarului „Propaganda conservatoare” s‐au publicat:  „Soarele  –  studiu  de  mitologie  română”  de  N.L.  Kostake;  „Religia  în  educație”  de  Zoe  G.  Tutoveanu;  „Aurorele  polare”  semnat Cosmos, „Relațiile conjugale şi sentimentele dintre soți”  de Zoia G. Tutoveanu.   Diversificată era informația: „Zilele acestea M.S. Regele a  semnat  decretul  prin  care  se  acordă  concetățenilor  noştri  –  părintele I. Antonovici şi domnului G. Tutoveanu medalia Beni‐ Merenti pentru lucrări literare” ( 29 martie 1909); „Anunțăm că  de  acum  înainte  Propaganda  conservatoare  va  apare  la  fiecare  două săptămâni”  (31  ianuarie  1910); „Abonamentele  se  plătesc  domnului I. Lupu, casierul Clubului Conservator”…   Bogată  şi  variată  este  viața  literară  în  „Propaganda  conservatoare”.   Epigrama  ‐  unui  caracter,  semnată  V.V.V.  spune  lucruri  de‐a dreptul:     Îndrăgit sunt şi de vorbe   Şi de chipul dumitale   Dar prea mult vânezi, măi frate,  Situații şi … parale.     I. Prundu semnează nişte tachiste:     Sunt oameni vrednici, lucru mare,   Când dau bugetului asalt   Şi dinți au straşnici, că‐s în stare   Să roadă piatră şi asfalt.     Iar A. Flavio – Cugetarea: „Sunt două lucruri în lume care  134

nu îngăduie mediocritate: versurile şi iubirea.”   Duelul epigramistic în vremea aceea avea loc nu numai în  ziare.  Propaganda  conservatoare  din  22  februarie  1909  spune:  „La geamul librăriei P. Frumuzache sunt expuse de câteva zile  trei  şarje  foarte  izbutite.  Una  a  prietenului  nostru,  domnul  C.  Ştefănescu, reprezentând pe dl D. Hârlescu, G. Tutoveanu şi V.  Ghețiu şi două ale domnului D. Hârlescu şi D. Vasiliu – Bacău.”   Era  şi  pe  atunci,  neîndoios,  legea  cu  calomnia,  dar  în  lumea  intelectuală  se  ştia  şi  ce  e  şarja,  gluma,  umorul,  împunsătura provocatoare producerii altor momente de veselie.  Populată  era  „Tribuna  literară”  înființată  de  ziar  din  primele  zile  ale  existenței  sale.  Aici  a  publicat  G.  Tutoveanu  foarte  multe  poezii:  „Iubire”,  „Decemvre”,  „Spune‐mi”,  „Dor”,  „Iisus”,  „Fii  gata”,  „Sutaşul  din  Căiuți”,  „Portret”,  „Cucernicie”,  „Grigorescu”,  „Fantoma”,  „Pace”,  „Slănic”,  „A  fost”,  „Ştefan  Vodă”,  „Suceava”,  „Bucovinei”  etc.  dar  şi  sonetele:  „Şi  plopii”,  „Paznicul  sihastrului”,  „Spre  tine  –  aleargă”, „Domnița Rucsandra” etc.   Cât priveşte poezia Portret publicată în Propaganda… la 11  ianuarie 1909 ea are povestea ei: …”Cu ani în urmă vorbisem cu  bătrânul poet George Tutoveanu despre ea. Frumoasa doamnă  (Natalia  Negru  n.n.)  luminase  unele  şezători  literare  ale  Academiei Bârlădene, ținute fie la Bârlad, fie în unele târguri ori  sate  din  apropiere,  ca  Iveştii,  Corodul  şi  Berheciul,  ca  să  le  numim  doar  pe  cele  de  lângă  Tecucii  ei.  Atunci  am  aflat  că  dulcele maestru îi păstrase – şi el! – o afecțiune tainică şi intactă  în timp şi că, în 1904, ea îi inspirase poezia Portret, publicată în  ediția a doua (1910) a primei lui cărți – Albastru:   „E‐naltă şi în mersu‐i   Uşor se‐nmlădie   Ca zarea de lozii   Când vântul o‐mbie.   135

  Seninul din şoaptă‐i   Stă mintea să‐ți fure   Ca zvonul de şipot   Sub bolți de pădure.     Şi‐n ochi i se‐aprinde   Noian de‐nțelesuri   Ca vraja ce‐aşterne   Amurgul pe şesuri.    
(Din  „O  vizită  la  Natalia  Negru”  de  C.D.  Zeletin:  Bârladul  odinioară şi astăzi – 1984).  

  Prin  1993  –  1994,  când  făceam  ziaristică  la  Monitorul  de  Iaşi,  maestrul  Aurel  Leon  a  scris  un  cursiv  la  „Cafeaua  de  dimineață”  despre  Natalia  Negru.  La  câteva  zile,  la  rubrica  pe  care  o  redactam  „Din  scrisorile  şi  telefoanele  zilei”  am  adus  o  anumită corectare spuselor magistrului… A doua zi a intrat în  birou la mine, mi‐a strâns mâna şi zâmbind mi‐a spus‐o direct:  dar ştii că Tutoveanu a fost cu Natalia Negru?   Tot ce se poate, Natalia Negru (1882‐1962) a supraviețuit  primului ei bărbat Şt. O. Iosif, şi lui Dimitrie Anghel, pe care l‐a  luat  de  soț  după  plecarea  lui  Iosif.  Ea  „şi‐a  consolidat  singură  atât  aureola  de  melpomenă…  hrănind  cu  oxizi  un  foc  fără  combustie, o flacără de comoară…   A fost una din fascinațiile vremii, o frumusețe…” 
*

136

Praştia
Praştia,  ziar  bilunar,  în  2  pagini,  de  polemică  socială,  politică  şi  literară,apare  la  20  decembrie  1923  sub  deviza  „Să  spui  adevărul  râzând”  (Horațiu),  sub  direcția  unui  comitet,  redactor  G.  Ponetti,  proprietară  Elena  Dan,  redacția  şi  administrația  Bârlad,  strada  Aprodul  Purice  nr.  4,  ca  o  …  praştie îndreptată către oamenii de felul „dl. Iancu Mihăilescu,  absolvent a patru clase primare, telefonist la căile ferate… care,  în  numele  literaturii  române,  s‐a  ridicat  împotriva  poetului  G.  Tutoveanu  prin  ziarul  bârlădean  „Brazdă  Nouă”  din  27  octombrie; sau a atitudinii de o revoltătoare necuviință, pe care  a avut‐o un domn avocat, Ştefan Dumbravă, față de acelaşi poet  G. Tutoveanu, cu ocazia unei şedințe a Ligii Culturale.”   Domnului  Mihăilescu‐Macaz  îi  răspunde  Praştia  prin  însuşi  cuvântul  lui  Nicolae  Iorga  care  nu‐i  altul  decât  şeful  politic suprem al celui care aruncă trivialitățile:   …  G.  Tutoveanu  este  „un  adevărat,  un  duios  şi  un  puternic  poet”;  poezia  sa  „Aduceți‐vă  aminte”  este  „Una  din  cele  mai  frumoase  bucăți  lirice  din  literatura  noastră”;  poemul  său  „Logodnica  lui  Vifor”  este  „de  o  formă  clasică  pură”;  întregul  volum  „Balade”  e  „cea  mai  însemnată  carte  de  poezii  din acest an şi de câtva timp încoace”.   Cel  de  al  doilea  număr  din  Praştia  apare  la  20  ianuarie  1924. Este realizat la Tipografia Aron Haber Bârlad.   Praştia  a  fost  un  fel  de  gazetă  de  satiră  şi  umor  al  „Academiei Bârlădene”.   
 

        137

 

Rulmentul
Rulmentul,  gazetă  de  uzină,  organ  al  Comitetului  de  partid  şi  al  Comitetului  de  întreprindere  (mai  târziu  –  Comitetului  sindicatului) din Fabrica de rulmenți Bârlad,  apare  la  data  de  5  noiembrie  1957  şi  găzduieşte  în  primul  său  număr  gândurile  de viitor ale inginerului Ştefan Dumitrescu,  director.  Cel  care  după  10  ani,  la  5  noiembrie 1967 avea să semneze alt  articol  în  Rulmentul:  „La  10  ani.”  Iar  la  29  februarie  1968  să  ocupe  întreaga  pagină  întâia  a  ziarului  Rulmentul  cu  titlul:  „Ştefan  Dumitrescu, director general al fabricii de rulmenți din Bârlad a  decedat  la  26  februarie  în  urma  unui  grav  accident  de  automobil”…   Redacția îşi avea sediul la Fabrica de rulmenți din Bârlad  –  Şoseaua  Iaşului,  în  Pavilionul  administrativ,  alături  de  Comitetul  de  partid,  folosind  serviciile  aceleaşi  secretare,  vis  a  vis  de  Cabinetul  directorului,  dar  şi  în  apropierea  birourilor  Sindicatului.   Se  tipărea  la  Întreprinderea  „Drumul  socialismului”,  secția Poligrafică Bârlad.   Ziarul  a  avut  o  apariție  bilunară,  într‐un  tiraj  de  3500  –  4000  de  exemplare  în  primii  cinci  ani  de  activitate  şi  se  difuza  întregului personal din întreprindere (abonamentul 0,60 lei pe 3  luni, 1, 20 lei pe 6 luni, 2,40 lei pe un an, iar cei care doreau să‐l  primească la domiciliu achitau în plus 10 bani de fiecare număr  al  ziarului,  suma  reprezentând  valoarea  timbrului  poştal  – 
Ion N. Oprea,  redactorul şef al  ziarului  „Rulmentul”

138

Rulmentul din 20 decembrie 1958), dar se trimitea şi la o bună  parte  din  ziarele  şi  instituțiile  din  țară,  în  special  la  ziarele  de  întreprindere, la schimb de publicații. 

În  fotografie:  (de  la  dreapta  la  stânga)  Ion  N.  Oprea  –  la  predarea  conducerii  ziarului  lui  Constantin  Huşanu  (tet‐a‐tet)şi  în  continuare colaboratorii Gh. Mocanu (foto) Elena Budescu, secretară şi  Eliade Solomon, colaborator de bază (ianuarie 1963). 

A  apărut  cu  participarea  unui  colectiv  redacțional,  răspunderea având‐o redactorul şef, care mai bine de doi ani a  fost rectificatorul Codreanu Iordache, un bun profesionist.   La  1  martie  1960  vine  redactor  Ion  N.  Oprea,    care  la  15  ianuarie  1963  predă  activitatea  lui  Constantin  Huşanu,  care  îl  coordonează până la 19 septembrie 1965, după care ziarul are ca  redactor  pe  Constantin  Clisu,  redactorul  şef  ,  posibil  4‐5  ani,  după  care  el  scade  în  calitate,  devenind  un  fel  de  instituție  în  care  se  publică  viața  de  partid  şi  sindicală,  un  fel  de  dări  de  seamă a celor care se voiau popularizați.   Deosebit de materialele şi rubricile specifice activității de  partid  şi  de  sindicat,  ziarul  Rulmentul  a  promovat  o  tematică  corespunzătoare,  unele  rubrici  fiind  permanente:  concursul  de  139

ridicare a calificării profesionale a muncitorilor cu numele: „Verificaţi-vă cunoştinţele tehnice”, organizat an de an, de exemplu.
 

    Constantin Clisu, redactorul şef care a urmat lui Constantin Huşanu  la conducerea ziarului, poet, prozator, care a scris şi versurile la  cântecul Bârladului, pe muzică de Nicolae Balan.  

Iată doar câteva din rubricile de interes ale ziarului: „Ariciul la microfon”, „Biblioteca tehnică vă informează”, „În pas cu tehnica”, „Poşta redacţiei”, „Răspundem cititorilor”. „Vitrina cu cărţi”, „Din oraşul nostru: teatru sau cinematograf”, „Ce e nou la Club”, „Cronica juridică”, „Sfatul medicului”, „Publicitate gratuită – cu ardei, sare şi piper”, „Cercetarea ştiinţifică – preocupări şi perspective”, „Pe urmele materialelor publicate”, „Ce e nou în construcţia de rulmenţi?”,”Pe teme de familie”, „Note de drum”, „Itinerare estivale”, „Ce să citim?”, „Calendarul cultural – sportiv”, „Cărţi”, „Scrisori către redacţie”, ”Scrisori deschise”, ”Moda”, „Jocuri de cuvinte „ etc. Materialele publicate au îmbrăţişat genuri gazetăreşti diverse: analize, reportaje, portrete în tuş sau însoţite de fotografii, foiletoane, însemnări, interviu, raidanchetă, instantanee, fapt divers, proză ori versuri, plus 140

grafică şi caricatură realizate de tehnicianul Leonte ori Laurenţiu Gheorghiu. În anii în care era incomod să‐ți botezi copiii sau să mergi  la  biserică  să  te  cununi,  să  promovezi  calitățile  țiganilor,  Rulmentul  a  cutezat,  şi  pentru  prima  dată  în  presa  din  țară  a  publicat la 31 ianuarie 1962 reportajul ”O viață de om”, în care  era  vorba  de  Iorgu  Brătianu,  „bulibaşa  şatrei  de  nomazi  staționați la marginea Bârladului”, care a devenit metalurgist cu  „încă vreo 10 de‐ai săi”, trimițându‐şi feciorul – pe Ion Brătianu  – zis Radian – elev care a terminat numai cu 9 şi 10 clasa a III‐a  la şcoala de 4 ani nr. 2 din Bârlad.   De  asemenea,  la 31  iulie 1960 ziarul  a publicat reportajul  „Sărbătoarea căsătoriei” – cu Ion Stafie, reglor şi Maria Condur,  rectificatoare,  îmbrăcați  mire  şi  mireasă  (foto  Sandu  Toma,  muncitor la rodaj).   Mult  mai  curajos  mi  se  pare  astăzi  că  ziarul  a  folosit  cu  succes  capacitatea  termistului  Alexandru  Tacu  şi  a  inginerului  Cezar  Zugravu,  care  ispăşiseră  condamnări  politice  în  anii  „proletariatului  victorios”  –  dl.  Tacu  activând  în  colectivul  de  redacție  cu  versuri  şi  reportaje  iar  dl.  Zugravu  atestând  prin  note  calitatea  răspunsurilor  date  de  muncitori  la  concursul  „Verificați‐vă  cunoştințele  profesionale”,  de  notele  respective  ținându‐se seama la examenul de acordare a gradațiilor pentru  salarizare.   Prezența  rubricilor  literare,  a  celor  referitoare  la  pictură,  artă  fotografică,  grafică  şi  caricatură,  multe  dintre  acestea  regăsindu‐se  tot  mai  des  în  pagina  intitulată  „Din  creația  cercului  literar  “Mihail  Sadoveanu”  a  făcut  din  Rulmentul  o  publicație  cu  specific  de  revistă  de  promovare  a  literaturii  şi  artei.  Aici  au  semnat  proză:  Constantin  Huşanu  („Ilinca”,  „Bârladul  ieri  şi  astăzi”,  după  o  monografie  a  oraşului  Bârlad,  „Caietul  cu  amintiri”  –  povestire  distinsă  cu  premiul  I  la  concursul  de  creație  „Alexandru  Sahia”  organizat  de  revista  141

Clubul,  Casa  Centrală  a  Creației  Populare  şi  Comisia  de  Îndrumare  a  cenaclurilor  literare  de  pe  lângă  Uniunea  Scriitorilor  ş.a.),  Cornel  Văleanu,  Nicolae  Rainea  („Despre  delicatețe”  –  fragment  de  monolog  în  proză),  Maria  Petrea  („Seraliştii”),  versuri  semnate  de  Sandu  Tacu,  (adesea  cu  numele  de  Radu  Răzeşu),  Constantin  Clisu,  Cezar  Stegaru,  Mihail  Ivan,  Stoian  Petru,  Scarlat  Ştefan  Condrea,  Gh.  Irava,  lucrări  de  pictură  şi  grafică  realizate  de  Laurențiu  Gheorghiu,  A.  Vădeanu,  I.  Medeleanu,  Tudor  Cătălin  Oniga,  fotografii  de  Gh. Mocanu, C. Huşanu, M. Arnăutu, Florin Țaga etc.   „Inscripții”  s‐a  numit  volumul  cu  producții  literare  ale  membrilor  cercului  literar  „Mihail  Sadoveanu”,  care  a  beneficiat  de  o  cronică  literară  semnată  de  profesorul  Constantin  Parfenie  în  Rulmentul  din  30  ianuarie  1968.  Tot  C.  Parfene  semnează  articolul  „Oameni  de  seamă  bârlădeni”,  în  care  trece  în  revistă  ce  au  făcut  la  Bârlad  profesorul  Ion  Popescu, Alexandru Vlahuță, Iacov Antonovici, Al. Philippide,  Tudor Pamfil, V. I. Popa, Ştefan Neagoe, Solomon Halița, Stroe  Beloescu…     Iată câteva din creaţiile cenacliştilor: Întâlnire în oţel « Iată Vă prezint o fată:/ Cocul blond o glumă pare / Prins  pe capul ei superb…/ Ochii, ca o‐nchipuire / Inima devine verb/  Conjugat  în  i  şi  ire  /  Fata  superfinisează  /  Şi  în  juru‐i  /Turnuri  zvelte  de  inele  /  Cresc  jucându‐se  cu  cerul  /  În  sclipiri  de  albe  stele…  /  În  oglinda  lor  tăcută  /  Văd  subțirele‐i  contur  /  Trepidând  de  energie  /  Şi  de  freamăt  proaspăt  pur.  /  Lângă  dânsa ca o vrajă / Pe cărarea apei vii / Un voinic spre ea se urcă/   Din  adâncuri  străvezii  /  Întâlnindu‐se  cuminte  /  Se  privesc  adânc şi cald; / Ea cu ochii de cicoare / El cu ochii de smarald./  Cele două chipuri limpezi / Se compun interferent / Adâncindu‐ 142

se în cerul / Strălucitului rulment. »   Sandu Tacu  Şi câteva versuri de Constantin Clisu:    Dalta    Dalta‐i unealta   Cu care cioplim   În vreme Poeme;   Iar în marmură albă,   În pietre roşii, galbene, albastre   Chipul patriei noastre.   În mâna fiecăruia se cere   O daltă şi o vrere.         Ziarul  Rulmentul  a  prezentat  mai  în  fiecare  an  Cupa  ziarului  la  întreceri  cicliste,  de  motorete  sau  motociclete,  la  alergări (femei şi bărbați – cros). A popularizat şi a luat parte la  organizarea  împreună  cu  revista  « Clubul »  şi  „Asociația  artiştilor fotografi din R.P.R.” în perioada 1 iunie 1963 – 1 iulie  1964,  în  4  etape,  a  unui  concurs  de  fotografii  cu  următoarele  teme:  imagini  de  producție,  fotografia  portret,  fotografie  de  peisaj,  fotografii  din  viața  oamenilor.  Se  puteau  trimite  fotografii  realizate  în  alb‐negru  şi  color,  diapozitive  sau  diafilme cu ilustrații muzical‐literare.   La 1 decembrie 1965, după câțiva ani de absență, reapare,  cu  scuzele  datorate,  „Ariciul”  care  pune  sub  lupă  iarăşi  carențele  din  activitatea  unora:  comoditatea,  chiulul  cu  justificare  în  certificatul  medical  –  boală  a  unora,  rubrică  ce,  după un timp, devine simplu articol cu… Ț. Puşă.   143

Semn  că  plecarea  unuia  de  la  conducerea  ziarului  şi  sosirea  altuia  nu  a  creat  animozități,  iată  faptul  că  Iordache  Codreanu,  primul  redactor  şef,  a  scris  permanent  materiale  de  care ziarul a avut nevoie. La fel au procedat Sandu Tacu, Eliade  Solomon,  Gh.  Mocanu,  Neculai  Rainea,  Sanda  Galan.  Substanțial  a  fost  efortul  care  şi  l‐a  adus  apreciatul  inginer  Cezar Zugravu.   Cu  prilejul  sărbătoririi  a  10  ani  de  activitate  a  ziarului  Rulmentul,  în  articolul  „Răsfoind  colecția”  Constantin  Clisu  evidenția  pe  semnatarii  articolelor  care  au  fost  nelipsiți:  „Nicolae  Rainea,  Eliade  Solomon,  Sandu  Tacu,  Mihai  Ivan,  Maria  Bunica,  Maria  Petrea,  Cornel  Văleanu,  Emil  Iovu,  Laurențiu  Gheorghiu,  Grigore  Diaconu,  C.I.  Voinescu,  Lacea  Nicolae, Ene Jalbă şi adaugă: „se cuvine a aminti pentru efortul  deosebit  în  editarea  gazetei,  pe  tovarăşii  Codreanu  Iordache,  Ion Oprea, Constantin Huşanu, care ani de‐a rândul au dat glas  strădaniilor  celor  care  zi  de  zi,  prin  munca  lor  neobosită,  au  făcut ca produsele acestei fabrici să fie cunoscute şi apreciate în  toate continentele”…  Este  meritul  acestora  dar  şi  a  celor  care  coordonând  activitatea ziarului, de pe poziții de partid sau de sindicat ‐ Gh.  Crăciun,  Dumitru  Leahu,  D.  Gologan,  P.  Badea,  Gh.  Mocanu,  Andrei Dimitriu, Gh. Silion ori Gh. Țurcanu sau Emil Iovu – au  făcut  ca  de  la  un  număr  la  altul,  ziarul  Rulmentul  să‐şi  îmbunătățească  activitatea,  să  devină  mai  căutat,  să  reziste  17  ani, ceea ce nu‐i puțin, mai ales în condițiile acelea.   Nu  în  ultimul  rând,  trebuie  evidențiată  prezența  directorului general al F.R.B., ing. Ştefan Dumitrescu, care a fost  permanent un generos cu gazeta Rulmentul.   Este  păcat  că  şi  în  cazul  Rulmentul  s‐a  mai  pierdut  un  ziar,  un  prilej  de  a  avea  permanent  o  cronică  pentru  cititori.  Durata în timp a ziarului se leagă neîndoios de străduința unor  144

tipografi ca Haim Leibovici, Ion Contoman, Neculai Dănilă sau  Todiraşcu,  Pintilie  nedespărțiți  de  literele  care  au  dat  viață  bilunarului bârlădean.   La  capătul  a  17  ani,  răsfoind  colecția  ziarului  Rulmentul,  ştiind  şi  revăzând  ce  a  făcut  el  pentru  educarea  şi  formarea  elevilor  şi  ucenicilor,  a  muncitorilor  şi  tehnicienilor,  a  inginerilor  şi  a  întregului  personal  din  F.R.B.  este  de  neînțeles  cum Nicu Titu Manole, în articolul „Întreprinderea de rulmenți  din  Bârlad  –  pion  al  industrializării  socialiste”  în  1984  şi  Radu  Lazăr  în  „  Secvență  romantică  I.R.B.”  în  volumul  următor  din  cărțile  „Bârladul  odinioară  şi  astăzi”  au  reuşit  să  vorbească  despre  orice  dar  nimic  despre  Rulmentul,  care  în  cei  17  ani  de  existență  a  făcut  cronică  la  Bârlad.  O  cronică  de  calitate  cu  multe nopți nedormite.   Ziarul Rulmentul îşi încetează activitatea după numărul său din 1 mai 1974 (anul XVII de apariţie), tocmai când preşedintele sindicatului semnase articolul „ Mai hotărâţi ca oricând!”
*

Radu  Musichi,  prim  –  secretar  al  Comitetului  orăşenesc  de  partid,  îşi  spune  părerea  despre  Adunarea  de  dare  de  seamă  şi  alegeri  a  Comitetului  de  partid  de  la  Fabrica  de  rulmenți  din  Bârlad.   Punctajul  discursului  –  realizare  a  lui  Ion  N.  Oprea,  redactorul  şef  al  ziarului Rulmentul.   Şi  cu  toate  acestea,  câteva  zile  a  făcut Ion  N.  Oprea anticameră să  pătrundă la  tov.  Musichi, cu  două  valize  de  ziare  şi  reviste  cu  care,  pe  bază  de  texte  să‐l  convingă  să  dea  „Bun  de  tipar”  ziarului  reținut  de  la  tipar  pentru  că  nu  era  înțeles  sensul  cuvintelor  DEMN  şi  145

NEDEMN…   Numai  datorită  tovarăşului  Vlad  Stănescu,  şeful  secției  regionale de propagandă a Comitetului regional P.C.R. dar şi a  instructorului  de  problemă  Iorgu  Burghelea,  conflictul  s‐a  deblocat,  ziarul  s‐a  tipărit  iar  redactorul  nu  a  mai  fost  sancționat  pe  linie  de  partid  –  cum  pretindea  Radu  Musichi.  După ani, la Iaşi, între Radu Musichi şi Ion N. Oprea sau stabilit  relații  de  respect  reciproc  şi  colaborare,  până  la  un  fel  de  prietenie. Iar R. Musichi s‐a dovedit a fi demn!  
*

        Sosită  „Air  Mail  Par  avion”,  o  scrisoare  din  Edmond  –  Canada,  pe  verso‐ul  căreia  expeditorul,  ca  să  ne  distreze,  a  menționat că „Edmontonul e pe paralela 52, nu e mare diferență  de  România”  –  aduce  o  seamă  de  clarificări  nu  numai  referitoare la… succesiunea de la conducerea ziarului Rulmentul  dar  şi  despre  atmosfera  şi  munca  de  acolo  de  după  plecarea  domnilor Ion N. Oprea şi Constantin Huşanu, adresată lui C.H.  S‐o urmărim: Dragă prietene,   Recenta  ta  scrisoare  a  fost  o  adevărată  surpriză.  Mă  bucur  că  domnul  Ionel  Oprea  se  trudeşte  pentru  o  asemenea  carte  şi  nu  ne‐a  uitat  nici  pe  noi,  cei  care  am  slujit  într‐o  vreme,  cu  condeiul,  presa  bârlădeană.  De  asemenea,  xerocopia  Imnului  Bârladului.  Poate  nu  ştii,  dar  o  vreme,  ceasul  din  turla  Primăriei  municipiului  Bârlad,  cânta la ora exactă câteva măsuri din acest imn. Revoluția l‐a scos de  pe  firmament,  cum  a  scos  de  altfel  şi  alte  lucruri,  mai  bune  sau  mai  rele.   Eu  am  preluat  redactarea  ziarului  RULMENTUL  în  august  146

1966, de la un domn pe nume Codreanu. Probabil, el a fost interimar.   Pe vremea aceea, voiam cu tot dinadinsul să mă mut la Galați.  Auzind de acest lucru, nu ştiu nici astăzi cum, Țolescu, secretarul cu  propaganda de la Comitetul raional de partid, m‐a chemat la el şi mi‐a  ordonat, pe un ton pe care nu‐l pot numi politicos, să mă astâmpăr, să  nu  mai  public  poezii  în  Italia  şi  să  preiau  conducerea  ziarului  RULMENTUL. Toate împotrivirile mele nu l‐au impresionat. Aşa că,  vrând nevrând, am preluat ziarul. Nu mi‐a fost deloc uşor. Nu ştiam  pe  vremea  aceea  ce  este  măcar  un  quadrat,  dar  mite  alte  treburi  de  bucătărie internă. Intrat în horă nu mă puteam compromite şi culmea,  începuse să‐mi placă. Scriam aproape tot ziarul. Colaboratorii veneau  cum puteau şi scriau, nu întotdeauna ce trebuie şi cum trebuie.   Pus sub lupa conducerii fabricii şi a Comitetului de partid, nu  puteam să dau frâu liber imaginației.   Dumitrescu,  directorul,  cazangiu  de  meserie,  dar  un  om  cu  experiență în domeniu şi iubit de oameni pentru modul în care‐i trata,  mi‐a  cerut  la  început  să‐i  duc  şpalturile,  pe  vremea  aceea  ziarul  tipărindu‐se  în  condiții  deosebit  de  vitrege  la  Bârlad.  După  ce  i  le  prezentam,  mă  chema  după  două  ore  să‐mi  spună  că  aş  putea  fi  mai  atent, sunt o serie de greşeli. Să le corectez şi să revin a doua zi. Nu  ştiam  ce  să  fac,  unde  găsise  el  greşelile?  Uneori  mai  găseam  câte  o  şopârlă. A doua zi i‐l duceam din nou. După alte două ore mă chema  şi‐mi  spunea:ʺ  Acum  ,  da,  să  fii  mai  atent  pe  viitor!ʺ  Am  aflat  mai  târziu, când o cunoşteam mai bine pe secretară, că directorul nici nu  deschisese dosarul în care se afla ziarul. Dar eu de unde să ştiu?   Am avut apoi relații bune cu dânsul. Când a murit, i‐am făcut  necrologul, în care n‐am uitat să  amintesc celor din fabrică faptul că  uzina pierduse un mare OM.  Ți‐am  însăilat  această  poveste,  pentru  a  te  mai  scoate  din  obişnuit şi poate să retrăieşti şi tu unele momente din acei ani.   La ziar am lucrat până în septembrie 1968 când am revenit în  învățământ, la dorința mea. Pierdeam un tren, titularizarea pe post de  147

profesor de limba română.   Din  acea  perioadă,  pe  care  o  consider  fertilă  în  viața  mea,  am  amintiri  multe  şi  nu  toate  neplăcute.  Am  editat  prima  culegere  de  versuri  şi  proză  INSCRIPȚII,  ceea  ce  constituia  un  eveniment  pe  vremea aceea, mai ales că era o culegere de cenaclu de uzină. În cadrul  culegerii am publicat o schiță A VENIT MĂMICA ! (Era vorba de o  înfiere a unui băiețel din căminul de orfani de către o familie care mai  avea două fete). Au venit multe femei la redacție să mă întrebe dacă e  adevărat. Era adevărat, dar mai adevărată era îmbrăcămintea literară  care a reuşit să stoarcă multe lacrimi.   În  locul  meu  a  fost  numit  George  Irava,  un  băiat  bun,  autodidact, poet ambițios, ceea ce se vede şi astăzi.  Transmite‐i  domnului  Ionel  Oprea  cele  mai  bune  gânduri  şi  felicitări pentru întreprinderea sa. Trimit şi fotografiile, care, se pare,  mă reprezintă la acei ani. 

  Rămânând  în  zona  clarificărilor  să  mai  adăugăm:  deci,  după plecarea lui Constantin Huşanu – la 19 septembrie 1965 –  redactor şef la Rulmentul a revenit, interimar cum spune amicul  Constantin  Clisu  –  Iordache  Codreanu  până  în  august  1966,  când, vând‐nevrând, a fost înscăunat profesorul Clisu.   Şi  încă  ceva: Aurel  Țolescu era secretarul cu propaganda  la Comitetul orăşenesc de partid, nu la cel raional şi din cauza  aceasta avea competență să se ocupe de Rulmentul. E vorba de  Aurel  Țolescu  care  în  1968  a  fost  numit‐ales  vicepreşedinte  al  Consiliului  Județean  Vaslui  după  reorganizarea  administrativ‐ teritorială,  iar  astăzi  deține  o  funcție  importantă  la  Cancelaria  Partidului România Mare – Bucureşti.  148

*

După 1974 Rulmentul rămâne o foaie ocazională editată în  împrejurările dictate de interese; în 1978, când se sărbătorea un  sfert de veac de la inaugurarea Fabricii de rulmenți, iar în 1983  când se prezentau succesele metalurgiştilor la sărbătorirea a trei  decenii de existență a întreprinderii.   Rulmentul  reapare  după  anul  1992  ca  publicație  a  S.C.  Rulmentul  S.A.  Bârlad  în  paginile  sale,  alături  de  aspecte  de  ordin  economic  şi  social,  proprii  unității,  publică  informații  variate,  culturale,  istorice,  manageriale  etc.  Din  colegiul  de  redacție  de  la  Rulmentul  fac  parte;  Olga  Bahnă,  Vasile  Crăsneanu,  Carmen  Dima,  Aurelia  Doboş,  Corneliu  Florența,  Cătălin  Ghenade,  Ovidiu  Mastacan,  Adina  Murariu,  Florin  Păunescu, Florin Pricop. 
*

Rulmentul – 25 ani de la făurirea…
Rulmentul, foaie volantă editată de Comitetul de partid şi Consiliul oamenilor muncii de la I.R. Bârlad, 1978, la împlinirea a „25 de ani de la făurirea primului rulment bârlădean". Foaia se deschidea cititorilor cu editorialul „Un sfert de veac de împliniri" semnat de ing. Mircea Simovici, directorul întreprinderii de rulmenţi, sub care ing. Costică Foarfecă, secretarul Comitetului de partid scria despre „Comuniştii în

149

fruntea întrecerii pentru producţii mari şi de calitate". Cele două articole erau „îmbrăcate" de-o parte şi de alta de fotografiile a 8 oameni exemplari: Nae Caleap, proiectant, Vasile Minciună, lăcătuş-montor, Gheorghe Roşca, maistru forjar, Ioan Pascu, lăcătuş ajustor, Victoria Spanache, controlor C.T.C., Vasile Iftimie, şamotor, Ioan Bolat, rectificator, Tudor Popescu, maistru strungar. Alte articole din cele patru pagini ale foii erau semnate de George Turculeţ, Mircea Tăzlăoanu, Coca Andronache, Dumitru Butuc, ing. Emil Tăbuş, Natalia Lefter, Maricel Voiculescu, Dumitru Dumitraşcu, Constanţa Moruzi. Ziţa A. Mironaşu semna poezia „La aniversare", iar tehnicianul Emil Iovu „Inscripţie - 25": „Din flori am împletit cunună,/ S-o aşezăm pe fruntea ta,/ Şi vom petrece împreună, /Cu tine, azi, fabrica mea". „Din cronica marilor realizări" şi „Fişe pentru o monografie" dădeau în rezumat ceea ce însemnase în 25 de ani fabrica de rulmenţi pentru oamenii ei, pentru Bârlad, pentru ţară...

Rulmentul
Rulmentul, jurnal informativ al S.C. „Rulmenţi" SA. Bârlad, nr. l octombrie 2005 - Ediţie revizuită (?) poartă drept impuls şi bilanţ de activitate editorialul „Mesaj din partea conducerii", semnat de Harun Adiguzel, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al fabricii, căruia i se pune şi fotografia pe copertă. Jurnalul, format revistă, 21x30 cm. în 12 pagini împreună cu coperţile, este realizat într-o formă grafică plăcută, atrăgătoare. Colectivul de redacţie este format din: Pinar Ari. coordonator şi consilier editorial; Narcis Vicol, redactor şef şi

150

designer; Teodora Spânu, reporter şi traducător; Costel Maftei, colaborator design. Tiparul executat la Printco. Unde este sediul redacţiei, în ce loc pot fi întâlniţi membrii colectivului de redacţie, care le este telefonul, ce periodicitate are publicaţia, rămân enigme de dezlegat în viitor. Nu se vorbeşte nimic despre ziarul „Rulmentul" care a fost editat la Fabrica de rulmenţi în perioada 19571992. Or. „Rulmentul" acelei perioade, ca şi statuia lui George Enescu de la grădina publică a oraşului Bârlad sunt istorie pentru localitate, fac parte din mândria locală care niciodată nu vor putea fi înlocuite. Alte rubrici în jurnalul informativ de la SC. „Rulmenţi" SA Bârlad: „Investiţii cogenerare". „Ştiri - date despre companie", „Talente printre noi - Maria Gramaticu", „Cupa şi Supercupa Rulmentul", „Amalgam - cuvinte încrucişate", dintre care am reţinut documentarul cu note nostalgice „Bârladul oameni şi locuri dragi nouă", semnat de prof. Teodora Spânu. Cei care mai semnează: Marcel Popa, Pinar Ari, Băcuţa Valeriu, Marcela Ungureanu, Nelu Maftei, Costel Filiuţă - ar trebui să ştie că: beneficiarii publicaţiei rămân încă atenţi să găsească în ceea ce citesc oamenii cu faptele şi numele lor. Pentru ca să-şi dovedească viabilitatea şi substanţa e bine ca jurnalul să circule. Biblioteca Universitară „Mihai Eminescu" nu-l are încă în fondul documentar. *

Răsăritul
Răsăritul  gazeta  intereselor  generale,  director  George  Tutoveanu,  apare  la  15  ianuarie  1912,  strada  Promoroace,  tipografia C.D. Lupaşcu – Bârlad.   151

„Străini tuturor preocupărilor politice de partid, Răsăritul  cheamă în juru‐i pe toți acei care se cred datori să puie oricât de  puțină  muncă  şi  pentru  binele  şi  înălțarea  sufletului  celor  mulți”,  obiectiv  pentru  care  îşi  propune  să  „oglindească  întreaga viață socială a oraşului şi județului”, unde, ca în toată  țara,  „cea  mai  mare  parte  dintre  fiii  de  „țărani”,  după  ce  au  pătruns la oraşe, nu se mai întorc nici cu gândul către aceia din  mijlocul cărora s‐au ridicat.”  În  primul  număr  din  Răsăritul,  G.  Tutoveanu  semnează  poezia  „La  Putna”  –  pe  care  o  redăm  în  continuare  pentru  a  cunoaşte  mai  bine  poetul:  Departe  zările  sunt  limpezi,/  Şi  din  splendoarea  ´ntregii  firi  /  Cu  strai  de  raze  ʹnvestmântate  /  Locaşul  sfintei  mânăstiri.  /Din  larg  de  şesuri  poposit‐au  /  Şi  de  prin  munți  întunecoşi,  /  În  jurul  zidurilor  negre,  /  Talazuri  albe  de  pioşi…  /  Vrăjesc  cântările  de  preoți  /  Întinsa  mare  de  norod,  /  Şi  glasul  clopotelor  cheamă  /  Pe  ʹn  veci  slăvitul  voievod…  /  Dar  când  genunchele  se  pleacă,  /  Şi‐atâtea  gânduri  înfloresc  /  Din  vremi  ce  pururi  lumina‐vor  /  Întregul  suflet  românesc;  /  Un  dor  ascuns  mă  răzvrăteşte  /  Şi  nu‐mi  dă  pace  să  mă  ʹnchin:  /  Părinte‐al  neamului,  stăpâne, / Tu ştii că dormi sub cer străin?   În  numărul  3,  directorul  ziarului  semnează  atât  rubrica  „Către concetățenii noştri” dar şi coloana „O tribună literară” în  care explică pentru ce s‐au hotărât să întemeieze o rubrică cu un  astfel  de  titlu.  Tribună  la  care  s‐au  publicat:  „Domnul  poporului”, de I. Adam; „Casa dracului”, „Răvaşe de la oaste”  de  Gheorghe;  „Ciocârlia  şi  cârtița”,  de  Tr.;  „După  ploaie”  de  Ioan V. Nestor etc.   La  rubrica  „Foița  ziarului  Răsăritul”  se  publică:  „Săptămâna  literară”  de  Pamfil  Şeicaru  –  Almanahul  Societății  Scriitorilor  Români  pe  anul  1913  care  face  referiri  detailate  la  conținutul revistei „Freamătul” (nr. 11 anul II), la poeziile lui G.  Tutoveanu. Mai apar: Cronica artistică – Expoziția de pictură A.  152

Georgescu‐Delahuşi;  Foița  bibliotecii  pentru  popor,  de  Virgil  Gabrielescu etc.   Ziarul  are  rubrici  diferite  şi  bogate:  politica  din  lăuntru,  străinătatea, o vorbă pe săptămână, ‐ „Boul se leagă cu funia şi  omul  cu  cuvântul”  –  boli  şi  leacuri,  ştiri  mărunte,  Petreceri,  semnate de Nenea Ştietoate – mersul târgului – cu prețurile la zi  din  piețe  şi  oboare,  poşta  redacției  –  uneori  semnată  de  G.  Tutoveanu,  Calendarul  săptămânii,  o  rubrică  „Răsăritul”  care  se referă la situația din străinătate, la frații de peste hotare, când  la situații din Bârlad, din țară ori din județ.   Simion Florea Marian „semnează” articolul „Ouăle roşii”  iar N.I Gâdeiu rubrica „Fudulia şi galanteria.”   La  redactarea  ziarului  au  colaborat  mulți  foşti  elevi  ai  Liceului „Gh. Roşca – Codreanu”: Const Asiminei, Ion Paloda,  G. Nedelea, At. Mândru, Mircea Pavelescu, W. Siegfried, dar şi  prof. Virgil Duiculescu.   Girantul ziarului: însuşi directorul. Administratorul: I. G.  Ciorescu – Bogdana, cunoscutul ziarist de la „Vocea Tutovei” şi  „Neamul românesc”.   La apariția şi menținerea în activitate a ziarului, alături de  G. Tutoveanu, Corneliu I. Droc şi I.G. Ciorescu. O contribuție a  adus‐o T. Pamfile care de la icoane şi grinda caselor țărăneşti a  coborât  şi  a  adunat  actele  vechi  şi  le‐a  pus  în  paginile  săptămânalului Răsăritul.   La  6  mai  1912,  după  numărul  16,  ziarul  Răsăritul  îşi  întrerupe activitatea.   Răsăritul „răsare” după vreo trei luni de pauză, explică I.  Ciorescu  la  13  ianuarie  1913,  când  –  „mai  voinici  şi  voioşi”  îşi  reiau activitatea, dar pauza fusese de cel puțin şase luni. Acum  ziarul îl are ca director pe I.G. Ciorescu iar activitatea de organ  al  partidului  conservator  devine  mai  evidentă,  ca  şi  lupta  de  idei dintre cei de la Răsăritul cu cei de la Paloda, ori Viitorul, ori  153

chiar  cu  conservatorii  de  la  „Conservatorul”  sau  „Propaganda  conservatoare”. Chiar între oameni apar diferende.   Unei  scrisori  a  domnului  Corneliu  I.  Droc,  fost  administrator  la  Răsăritul,  directorul  I.G.  Ciorescu  îi  răspunde  prin  ziar  la  11  martie  1913,  că  nu‐i  publică  replica  pentru  că  „Răsăritul”  şi‐a  suspendat  apariția”.  Dar  în  acelaşi  număr  altcineva  scrie  chiar  cu  titlul:  „Răsăritul”  era  să  apună”  iar  altcineva garanta: „Gazeta va continua”.   Într‐adevăr,  la  9  aprilie  1915  apărea  ziarul  Răsăritul  cu  numărul 8, unde, chiar în editorial se spune: „hrănit şi sprijinit  de  câțiva  miloşi  conservatori,  Răsăritul  va  creşte,  dezvoltându‐ se sub auspicii binevoitoare.”   Totuşi  se  pare,  la  23  aprilie  1915 a  apărut  ultimul  număr  al  săptămânalului  Răsăritul.  Ceea ce probează că şi cu aproape  100 de ani în urmă sponsorizarea de partid nu se făcea din mila  cuiva, ci numai din interes…  
*  

„Anuarul  presei  române”  1908,  director‐proprietar  Grigore  Grigoriu  Rigo  Bucureşti,  în  capitolul  referitor  la  „ziarele  şi  revistele  ce  apar  în  România,  pe  județe”,  pentru  județul  Tutova  enumără  ziarele:  Bârladul,  Legalitatea,  Paloda,  Tutova,  Viitorul,  Vocea  Tutovei,  toate  cu  apariția  în  oraşul  Bârlad.   Despre  G.  Tutoveanu  se  scrie:  „…  născut  în  Bârlad,  la  20  noiembrie  1872.  Absolvent  al  Şcolii  de  institutori  din  Bucureşti,  institutor  în  oraşul  său  de  naştere.  A  debutat  prin  „Revista  nouă”  a  lui  Haşdeu,  colaborând  apoi  la  revistele:  „Convorbiri  literare”,  „Literatura  şi  arta  română”,  „Semănătorul”,  „Pagini  alese”,  „Luceafărul”,  „Noua  revistă  română”,  154

„Ramuri”  şi  la  tribuna  literară  a  ziarelor:  „Epoca”,  „Evenimentul”,  „Apărarea  Națională”,  „Conservatorul”,  „Tribuna”…   Autor  al  volumului  „Albastru”;  revistele  i‐au  anunțat  şi  pe  cel  de  al  doilea  volum:  „Balade”.  A  întemeiat  revista  „Făt‐ Frumos”,  iar  acum  lucrează  în  fruntea  unui  comitet  de  inițiativă, la întemeierea unei biblioteci publice în Bârlad.”   În acelaşi anuar, dar pe anul următor, 1909, se acordă un  spațiu  şi  mai  larg  prezentării  județului  Tutova  şi  oraşului  Bârlad, vieții culturale din Bârlad – cu bibliotecă publică, Cercul  cultural  „Tutova”,  Societatea  şi  Biblioteca  Stroe  Belloescu,  revistele şi ziarele locale, scriitorii literari şi ziariştii din Bârlad.   „În  locul  revistei  Făt‐Frumos  întemeiată  de  domnul  G.  Tutoveanu  în  1904,  revistă  care  a  trăit  doi  ani  deplini,  apare  acum  în  acest  oraş  revista  de  folclor  (Limbă,  literatură  şi  artă  populară) intitulată „Ion Creangă”. Întemeietorii acestei reviste  sunt  domnii  G.S.  Kirileanu,  M.  Lupescu,  I.  Mrejeru,  D.  Mihalache,  T.  Pamfil,  C.  Rădulescu  –  Codin,  G.  Tutoveanu,  Şt.  Tufescu şi T. Popovici, care sunt şi colaboratorii revistei.”   „Bârladul  numără  şi  câțiva  scriitori  de  seamă,  cunoscuți  pe tărâmul literaturii române, cum sunt domnii: G. Tutoveanu,  Părintele  Antonovici,  premiat  de  Academia  Română  pentru  scrierile Dumisale, Şt. Th. Pamfil, A. Gheorghiu ‐ Mândru. Sunt  apoi  colaboratorii  ziarelor  locale  şi  corespondenții  ziarelor  cotidiene  din  capitală,  domnii:  N.  Dorin,  dr.  Friedmann,  V.  Georgescu  –  Bârlad,  ing.  D.  Zamfirescu,  Jaques  Sirkus  (coresp.  Ziarelor „Adevărul” şi „Dimineața”) şi Isidor Oraştein (coresp.  „Universul”). 
*

George  Tutoveanu  este  prezentat,  în  general,  ca  un  intelectual care nu a avut treabă cu politica. Documentele spun  însă  că  a  trăit  şi  el  între  oameni  şi  a  trebuit  să  meargă  cu  ei.  Astfel,  a  mers  în  perioada  guvernării  intelectualilor,  155

profesorului  Nicolae  Iorga  şi  a  fost  prefect  de  Tutova.  În  anul  1912  fusese  însă  şi  cu  conservatorii,  nu  numai  ca  director  al  ziarului Răsăritul, dar şi la concursul din 27 martie 1913 pentru  ocuparea  scaunului  de  institutor  în  Consiliul  general,  unde  „domnul  Gh.  Ionescu  Tutoveanu,  conservator,  a  obținut  16  voturi, nefiind ales.”  
*

 „…  Îmi  place  sufletul  lui  şi‐mi  place  înfățişarea  care  i‐l  cuprinde, figura lui florentină, gulerul lui alb, sticlos, frânt pe o  cravată  nouă,  meticuloasa  lui  acuratețe  de  floare.  Îmi  place  sunetul  vocii,  în  care‐i  bate  inima,  ochiul  lui  cinstit,  lumina  de  statuie  de  parc  a  fizionomiei.  Parcă  ar  avea  o  pelerină  lungă,  neagră, şi parcă, dedesubtul ei, o spadă de smalț”…   …”Mi‐ar  plăcea  să  ştiu  că  Tutoveanu  e  un  om  fericit.  Licăreşte în el o candelă din noaptea Crăciunului pe zăpadă, o  virginitate  de  naştere  din  nou,  şi  trezeşte  o  aromă  de  zambilă  din noaptea de Paşti, o transfigurare de Înviere. Mă farmecă şi  mă obsedează, bătu‐l‐ar norocul!  (Din „Medalion: poetul G. Tutoveanu”, de Tudor Arghezi  (Păstorul Tutovei, octombrie – noiembrie 1942).  
*

Dar  iată  şi  sonetul  dedicat  de  G.  Tutoveanu  Eugeniei,  celei de a doua sale soții:   …S‐ascult cum pleacă un vultur obosit   Zburând încet din cuibu‐i părăsit,   Că s‐a‐ncheiat viața‐mi de sihastru   Şi‐acum plutesc pe cel din urmă vis   Să‐mi pui în raclă‐un cântec din Albastru   Şi pe obraz o stiblă de narcis.     Nu  ştim  dacă  i  s‐au  pus  cele  cerute  dar  iată  ce  consemnează profesorul G.G. Ursu în „Jurnalul literar” dedicat  prietenului  său  G.  Tutoveanu:  …„La  Bârlad,  în  august  1959.  156

Pelerinaj  cu  George  Constandache  la  mormântul  lui  George  Tutoveanu  din  deal.  Emoția  ucenicilor  la  cripta  învățătorului  lor.  Lespedea  funerară  pusă  din  grija  celei  de‐a  doua  soții:  profesoara  Eugenia  Tutoveanu.  Medalionul  unei  figuri  de  om  bătrân, în locul imaginii de pură tinereță ce trebuia să rămână.  Versurile bine alese evocă dragostea poetului pentru pământul  Moldovei în care s‐a regăsit în viață şi în moarte!”   *   Deasupra  tuturor,  George  Tutoveanu  a  fost  unul  dintre  fondatorii  Societății  Profesionale  a  Scriitorilor  Români,  chiar  dacă unii uită să o spună… mai ales la aniversări. 
*

România Mare
România Mare, organ patriotic cu  ilustrațiuni  de  actualitate  –Tribună  liberă  şi  independentă  –  director  proprietar  D.  Urzică,  Redacția  Bucureşti,  pasajul  Solacolo,  Administrația Bârlad, str. Muzelor nr.  10,  cu  mențiunea:  „orice  corespondență în ziar se va trimite pe  viitor  la  Administrație,  redacția  din  157

Bucureşti  ocupându‐se  numai  de  adunarea  materialelor  de  la  scriitorii din capitală.”   Anul  1  de  apariție  a  ziarului  :  1917.  Tipografia  C.D.  Lupaşcu – Bârlad.   Iată  cuprinsul  câtorva  numere  din  1925:  „M.S.  Regele  şi  Poporul”  de  D.  Urzică;  poeziile  „Zile  de  toamnă”  de  Gh.  Ponetti  şi  „Alarmă”  de  G.  Tutoveanu  –  „scrisă  în  vremuri  de  zbucium  ,  dar  şi  de  glorie  a  regelui  nostru,  Ferdinand  I  ”;  „Cronică feminină – Influența mediului” de Penelope D. Urzică,  câte  „o  pagină  –  Tribuna  industriei  şi  comerțului”,  „Răspândirea  culturii  la  sate”  cu  o  fotografie  de  la  şezătoarea  literară  ținută  de  Societatea  literară  Academia  Bârlădeană,  de  sub  conducerea  poetului  G.  Tutoveanu,  la  conacul  moşiei  Pochidia  a  dlui.  G.  Taşcă,  profesor  universitar,  în  ziua  de  24  august 1914; „Prin cămin spre civilizație”, cu un „îndreptar de  economie  casnică”  referitoare  la  amenajarea  locuinței,  încălzitul,  luminatul,  despre  îmbrăcăminte,  alimente,  gospodărirea  rurală”,  la  a  treia  ediție  de  Maria  Int.  colonel  Dobrescu,  diplomată  a  şcolii  de  menaj  din  Priburg,  profesoară  şi inspectoare şcolară.   Într‐un  număr  din  România  Mare  –  scos  de  bârlădeni  la  Bucureşti – G.G. Ursu spune că în „Cronica unui colț de țară” se  evocă  participarea  elevului  Alexandru  Vlahuță  de  la  Liceul  Codreanu,  când  stătea  în  Cotul  Negru  la  lupta  cu  praştiile.  „Aici s‐a oțelit Vlahuță pentru bătăliile de mai târziu ale vieții”  – spune profesorul. …  ”Se  poate  –  evocă  G.G.  Ursu,  dar  trebuie  adăugat  că  elevul se înarma prin acei ani 1872 – 1876 şi cu alte arme… cu o  solidă  cultură  umanistă,  nu  numai  în  limba  țării  lui  dar  şi  în  limba italiană şi franceză. Iată de ce anii refugiului în Moldova,  în 1917 şi 1918, Vlahuță acum gârbovit, bolnav, se lăsa purtat de  nostalgia  copilăriei,  pe  dealul  Țuguietei  şi  Cotu  Negru,  însoțit  158

de Voiculescu, Tutoveanu, Valerian.   În  primăvara  tragică  a  anului  1917,  Vlahuță  îi  şoptea  lui  Tutoveanu:  „Privesc  jocul  de  dealuri  şi  acum  mă  dumiresc  de  ce‐ai  rămas  aicea,  de  taină  şi  de  strajă”.  Colinele  domoale  ale  Bârladului i se păreau la fel ca cele de la Dragosloveni, unde şi‐ a aşezat cuibul…”.  Ziarul  era  destinat  nu  numai  bucureştenilor  şi  bârlădenilor,  ajungea  şi  în  județele  Galați,  Brăila,  Tecuci,  Prahova, Covurlui…  *

Secerea
Secerea  „În  1937  şi  începutul  celui  următor,  am  editat  la  Bârlad  două  ziare  la  Tipografia  Grünberg  din  strada  Regală.  Apăreau  bilunar  şi  eram  singurul  lor  proprietar,  apariția  asigurând‐o  din  abonamente  făcute  în  special  la  țară  în  rândurile  învățătorilor.  Primul  se  numea  „Secerea”,  avea  un  caracter  politic  şi  era  de  orientare  țărănist‐democrată.  Milita  pentru  difuzarea  în  masele  țărăneşti  a  doctrinei  politico‐ economice  a  dr.  N.  Lupu,  pentru  susținerea  cauzei  păturii  țărăneşti  sărace  din  care  făceam  şi  eu  parte,  fără  nici  un  fel  de  avere  şi  lua  atitudine  împotriva  exploatării,  a  curentelor  reacționare  şi  şovine.  Au  colaborat  la  acest  ziar  intelectuali  cu  vederi  progresiste  din  ramura  lupistă,  predominantă,  a  organizației  național‐țărăniste  din  județul  Tutova:  Gheorghe  Alexandrescu,  Anton  C.  Ursu,  Sterian  Dumbravă,  Alexandru  Jugănaru, dr. Weinfeld, Vasilescu etc.   Al  doilea  ziar  se  numea  „Ideea  românească”...  „...  Când  împrejurările  politice  au  devenit  tulburi  şi  foarte  grele  din  cauza  intervențiilor legionare, ziarele şi‐au încetat apariția.  Nu  se  găsesc  la  Biblioteca  Academiei  R.S.R.  din  neglijența  159

tipografului3, care n‐a trimis acesteia nici un exemplar.”  
Gheorghe Ioniță,membru al Academiei Bârlădene   – din articolul „De la Academia Bârlădeană”.  

  Confirmându‐i  spusele,  un  alt  membru  al  „Academiei  Bârlădene”  –  Romulus  Boteanu,  sub  redacția  căruia  au  apărut  volumele „Bârladul odinioară şi astăzi”, în articolul „Profesorul  Gheorghe Ioniță” spune: „Mai târziu a editat la Bârlad o revistă  politică  „Secerea”  şi  alta  de  cultură  şi  literatură  „Ideea  românească”.   * 

Semănătorul
Semenatorul, foaie septemanara, Bârladu, 27 septembrie 1870 –(26 mai 1874 şi 23 mai – 19 septembrie 1876), 39x26 cm., Anual 12 lei, 30 de bani numărul. Tipografia Asociaţiei “Unirea”. De la 3 ianuarie 1871 (48x33 cm.), de la 14 februarie 1871 (50x33 cm.) şi de la 14 ianuarie 1873 (47x32 cm.). La 14 ianuarie 1873 costa 10 bani numărul şi de la 21 Din  „neglijența  tipografului”  ori  a  autorului  de  a  trimite  publicația celui care arhivează sau constituie fondul de documentare  pentru cititori, dar şi acestora din urmă care n‐au servicii asigurate să  cunoască  piața  publicisticii  şi  să  o  ceară  este  Boala  veche  nu  numai  a  anilor 1937‐40, ci şi astăzi. La care se adaugă alta: Blocarea fondului de  documentare.  La  comenzile  subsemnatului  am  primit  comunicarea:  „Fond  blocat”  în  cazul  a  multor  publicații:  Ardeiul  (1929);  „Alegeri  libere  (1899);  Anuarul  oraşului  Bârlad  şi  a  județului  Tutova  (1925) ;  Bârladul  (1887‐  1914),    Curierul  bârlădean  (1997);  Dialog  (1997);  Conservatorul  (1896);  Intransigentul  (1914);  Informatorul  teatrului  cinematografic  (1931);  Lumina  (1945),  Lyceum  (1968):  Şcoala  Bârlădeană (1979). 
3

160

ianuarie 1873 cu 25 bani numărul. Redactori ai gazetei au fost: Panaite Armaşu, Panaite Chenciu, I.C. Codrescu. Şt. Neagoe, G.H. Nicolescu, I. Pop Florentin (până la 17 octombrie 1870), I. Popescu (care spune că a fost şi director mai mulţi ani, scriu Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu în lucrarea lor “Publicaţiile periodice româneşti”, Bucureşti, 1913. “Trompetta Carpaţilor” este singurul izvor care reproduce o notiţă despre “Semănătorul” la 2 martie 1875, spun ei care precizează că au văzut din Semănătorul” ziarele din anii 1870, 1871, 1873 şi câteva numere din anul V – 1874. Când indică sursele de documentare ei, însă, înşiră mult mai multe izvoare care vorbesc despre “Semănătorul” şi activitatea sa: “Trompetta Carpaţilor” Bucureşti: 16/28 martie, 2/14 aprilie şi 10/22 septembrie 1872 şi 2 martie 1875; “Albina”, “Pesta” 27 februarie/20 martie 1872; “Romanulu”, Bucureşti, 31 ianuarie şi 3 mai 1874 şi 16 iunie 1876; “Le Journal de Bucarest”, Bucureşti 18 ianuarie 1872, “Corespondenţia provinciala” Piatra 30 mai 1876. Autorii citaţi nu se refereau nici la ceea ce scrisese despre “Semănătorul”, Uricarul de la Iaşi. * 

Înființarea  societății  culturale  UNIREA  în  anul  1870  a  avut ca scop principal instalarea în Bârlad a unei tipografii şi de  a  scoate  un  ziar  local  care  să  servească  Moldovei  de  Jos  în  perioada de consolidare a României moderne.   Chiar  în  acelaşi  an  dezideratul  statutar  al  Asociației  Unirea  este  îndeplinit.  La  27  septembrie  1870,  profesorul  Ion  Popescu, de la Liceul „Codreanu”, fondează ziarul Semănătorul  care „se va tipări fără plată osebită în tipografia asociațiunei!”   Grija  de  bază  a  celor  care  au  scris  săptămânalul  Semănătorul,  a  lui  Ion  Popescu,  Ştefan  Neagoe,  Panaite  Chenciu, I.C. Codrescu şi Stroe Belloescu, personalități de înaltă  ținută morală, profesională şi civică, cu o neînchipuită dragoste  față  de țara lor,  a  fost  aceea  de  a  insufla  populației  „conştiința  drepturilor sale de cetățean şi datoriile sale către patria sa”.   Aceste  drepturi  şi  îndatoriri,  spunea  Semănătorul  în  161

numărul  său  de  inaugurare,  se  pot  insufla  prin  „  învățătură  şi  biserica națională…”   Ideologia  Semănătorului  din  1870  a  fost  aceea  a  întăririi  claselor sociale din țară – țăranul şi comerciantul – care să poată  realiza  „prin  păstrarea  singurelor  metereze  spirituale:  biserica,  şcoala, limba şi românismul”. În  perioada  1870  –  1876,  cât  a  apărut  Semănătorul  la  Bârlad,  problemele  lui  au  fost  cele  menționate,  „pentru  că  ridicarea satelor la un nivel moral şi material, ca şi românizarea  oraşelor” au fost lucruri de mare actualitate, precepte ce se vor  regăsi  şi  în  Sămănătorul  de  la  Bucureşti,  înființat  mai  târziu  de  Vlahuță şi Coşbuc.   Semănătorul  de  la  Bârlad  a  fost  o  mare  şcoală  la  care  au  crescut şi s‐au format tinerii îndrumați de profesorii I. Popescu  şi  St.  Neagoe,  elevii  şcolilor  publice  din  Bârlad:  Philippide,  Bogdan, Vlahuță. N. Petraşcu şi alții.   * …  „Tot  în  vremea  aceea,  ceva  –  ceva  mai  ʹnainte  a  fost  întemeiată  şi  tipografia  profesorilor  asociați  „Unirea”,  al  cărui  suflet a fost I. Popescu, întemeietorul Şcoalei Normale de băieți.   În  această  tipografie  –  explică  George  Tutoveanu  lui  V.  Damaschin într‐un interviu în „Scrisul Nostru” nr. 1 – s‐a tipărit  o  revistă  intitulată  „Semănătorul”,  după  care  Alexandru  Vlahuță,  fost  elev  al  liceului  nostru,  a  dat  numele  revistei  de  mai  târziu  „Sămănătorul”,  scoasă  de  el  împreună  cu  G.  Coşbuc,  la  Bucureşti,  şi  care,  sub  conducerea  lui  N.  Iorga  a  imprimat  întregii  literaturi  româneşti,  acea  epocă  de  reculegere  şi  de  renaştere  sufletească…”  Ion Popescu (1830‐1901) la etatea de 38 ani * 162

Un George Lazăr al Bârladului

…”Cine cercetează îşi dă seama că istoria şcolii în Bârlad  se  confundă  cu  istoria  vieții  marelui  dascăl  bârlădean  –  Ion  Popescu.  Născut  într‐un  sat  din  nordul  Transilvaniei,  după  ce   învață  la  Baia  Mare  şi  Cluj,  după  Revoluția  din  1848,  la  care  luase  parte,  fiind  urmărit  de  unguri,  el  trece  în Moldova  şi  se  fixează la Bârlad.  …  În  vârstă  de  numai  19  ani,  el  este  numit  învățător  la  singura  şcoală  primară  care  funcționa  pe  atunci.  După  vreo  9  ani,  înmulțindu‐se  şcolile  primare  şi  înființându‐se  şi  un  gimnaziu, care mai târziu a devenit Liceul Codreanu, Popescu a  fost  numit  profesor  de  latină,  în  care  calitate  îl  găsim  până  în  anul 1892, când iese la pensie. …   A  murit  în  vara  anului  1901  cu  sufletul  împăcat  că‐şi  împlinise  datoria.  Chipul  lui  ridicat  în  bronz,  în  fața  Şcolii  normale  şi  inaugurat  aşa  cum  se  cuvenea,  veşniceşte  un  mare  suflet  de  român  şi  o  muncă  dintre  cele  mai  roditoare,  care  trebuie să rămână pildă vie tuturor bârlădenilor.”  
(G.V. Botez - din revista Ţara de Jos, nr. 4-6 iulie – septembrie, 1924.)

* Scopul  luptei  politice  şi  profesionale  a  profesorului  Ion  Popescu a fost ca „România să devină unită cu toate părțile ei;  cultă şi civilizată de la o margine la alta, tare şi fericită, spre a‐şi  recupera  cu  o  oră  mai  înainte  cuvenitul  ei  loc  între  națiunile  cele  mai  valoroase  ale  Europei”,  scria  Semănătorul”  la  6  decembrie 1870. Iar ziarul Paloda din 28 august 1897, subliniind  calitățile omului muncitor, inteligent, exigent, sobru, de o mare  voință  –  conchidea:  „Ion  Popescu  a  insuflat  elevilor  iubirea  de  patrie, iubirea de limba lor strămoşească, încrederea în puterea  şi vitalitatea Românilor.”   La  12  iulie  1901  Vocea  Tutovei  anunțase  că  Ion  Popescu,  163

profesorul,  este  grav  bolnav  de  diabet.  În  numărul  său  din  19  iulie  preciza  că  murise  la  11  iulie  la  orele  11  şi  45  din  noapte  „venerabilul  bărbat  şi‐a  dat  nobilul  său  suflet  în  mâinile  Creatorului”  …  Bustul  din  bronz  ridicat  în  fața  Şcolii  Normale  din  Bârlad  şi  înfățişând  pe  profesorul  Ion  Popescu  este  opera  sculptorului  Ion  Dimitriu  –  Bârlad  care‐i  eternizează  memoria…   *  Astăzi, după 133 de ani de la apariția Semănătorului, când  un  „Samuel  P.  Huntington  trasează  granițe  în  Europa,  lăsând  România  pe  dinafară”,  când  „  achiziționezi  un  disc  de  muzică  la  New‐York,  pe  coperta  căruia  se  spune  că  este  muzică  țigănească maghiară, dar în realitate sunt dansuri româneşti de  pe  Someş”,  „când  ediția  românească  a  revistei  americane  Arborele lumii publică o hartă a teritoriului românesc în secolul  al  XIX‐lea  peste  care  scrie  „Hungary”,  „când  prestigioasa  publicație  Național  Geographie  editată  în  zece  milioane  de  exemplare, o hartă a limbilor care se rostesc pe pământ şi scrie  că  în  Transilvania  se  vorbeşte  exclusiv  limba  maghiară”  naționalismul  profesorului,  a  paşoptistului  Ion  Popescu4  –  stabilit  pe  veci  la  Bârlad  –  îşi  găseşte  întreaga  justificare  a 

Vezi şi volumul 2 din „Istoria Europei” De la Imperiul Roman  la Europa (secolele V – XIV) de Serge Berstein, Pierre Milza, Institutul  European,  1997  –  unde  textul  şi  hărțile  Europei  atestează  teritoriile  ocupate  de  vecinii  noştri  –  unguri,  bulgari,  sârbi,  ruşi,  dar  nu  se  consemnează  nimic  despre  existența  Daciei  şi  a  dacilor,  a  Daciei  –  romane ori țările române…  *  Despre Ion Popescu vezi în Vremea nouă Vaslui, nr. 96/12 iunie  1968: „Un paşoptist transilvan la Bârlad” de Constantin Parfene. 

4

164

Timpului…   *

Semănătorul
Primul ziar politic (liberal) înfiinţat de acţionari, apărea săptămânal de la 27 septembrie 1870 - 19 septembrie 1876, iar din nota editată de Gr. Creţu se precizează: „se întrerupe provizoriu la 26 mai 1874 şi reapare la 23 mai 1876. Biblioteca Asociaţiunii pentru literatura română şi cultură populară românească de la Sibiu posedă anii I, II şi IV. La Bârlad, abia acum în urmă s-a putut afla un exemplar. I. Popescu, în Viaţa şi activitatea sa, pagina 30, spune, precum am mai văzut (în altă notă n.n.), că el a fost director al ziarului mai mulţi ani. Se mai ştie apoi că Semănătorul a fost redactat mult timp de profesorul Şt. Neagoe, pe lângă care acţionarii mai aduseseră la început pe I.C. Codrescu şi I.Pop Florentin; aceştia însă părăsind Bârladul la l iulie 1870 au demisionat la 17 octombrie, acelaşi an fără să fi avut timp şi ocazie de a scrie ceva. Au mai fost redactori Panaite Ghenciu, I. Popescu, Panaite Armaşu şi N. Nicolescu. Despre trei din aceştia (Codrescu mai ales, Ghenciu şi Armaşu) voi vorbi aici în special, ceilalţi patru având fiecare câte o notiţă acolo unde se vorbeşte de scrierile lor." Şi într-adevăr, Gr. Creţu vorbeşte despre cei trei dar şi despre activitatea lor din presă, pe noi interesându-ne Bârladul în primul rând. I. Codrescu era şeful partidului liberal din Bârlad, cu o activitate politică de mai bine de 40 de ani, era considerat ca un bun financiar şi orator. Născut în Bârlad la 5 noiembrie 1833, mort în Iaşi la 19 ianuarie 1903, cu studii la Academia Mihăileană din Iaşi, purtător al ideilor revoluţiei de la 1848, propagandist înfocat al „Unirii", arhivar al Camerei din Iaşi de la 1857-1862, director al cancelariei Camerei deputaţilor din Bucureşti 1862- l octombrie 1899. Reprezenta în Adunarea Deputaţilor interesele judeţului Tutova, întâi ca finanţist, făcând mai totdeauna parte din comisia bugetară, iniţiativa şi străduinţa sa reflectându-se în activitatea spitalului, a şcolii normale şi a liceului de la Bârlad, în februarie 1892 a fost ales preşedinte al epitropiei spitalului de

165

care s-a îngrijit până la moarte. În două rânduri, în guvernul I. Brăteanu, a fost ministru de finanţe. A fost înmormântat la Bârlad, unde avea casă şi vie în mahalaua Cotul Negru, dar proprietatea sa principală era în nordul judeţului Covurlui, la moşia Roşia, parte moştenită, parte răscumpărată de la frate şi surori. Printre altele, a redactat la Iaşi, cu V. Alexandrescu (Ureche) ziarul Zimbru şi Vulturul, începând de la l noiembrie 1858 şi cu M. Kogălniceanu, V. Alexandrescu (Ureche) şi V. Mălinescu Steaua Dunării, iar la Bârlad Semănătorul, fiind în acelaşi timp, dimpreună cu I. Popescu, promotor al asociaţiei primei tipografii „Unirea", care a dat naştere primului organ de publicitate în judeţul Tutova. Despre el se pot afla date suplimentare şi din ziarele locale: Tutova, Vocea Tutovei (26 ianuarie 1903), Paloda (23 ianuarie 1903 şi l ianuarie 1903). El a fost avocat, vechi membru al Ateneului şi al Societăţii geografice române. Lunga-i activitate parlamentară se poate urmări din tomurile Analelor parlamentare pe toţi anii până la 1899. Panaite Ghenciu colaborator la Semănătorul, deputat în mai multe rânduri, profesor de istorie, a fost 14 ani director al Liceului, vreo 4 al Şcolii normale. Despre el a scris I. Antonovici în Vocea Tutovei din 29 iulie 1907. A murit la 11 ianuarie 1907 în vârstă de 70 de ani. Originar din Huşi, Panait Armaşu a făcut studii universitare, a fost avocat şi primar al oraşului Bârlad, redactor la Semănătorul, decedat la 19 iulie 1890. Semănătorul de la Bârlad a avut ca girant pe Teodor Pascu de la 27 septembrie 1870 - 14 mai 1872, Niţă Corbea, de la 14 ianuarie 1873 şi Petru Petrescu 76, prof. Gr. Creţu redând în notă şi păţania celui din urmă, ca o farsă pusă la cale de colegii lui - St. Neagoe şi Panaite Armaşu, urmare a cenzurii exercitate de prefectul judeţului - Nicolae Giurgea (op. cit. p.52). Dar iată întâmplarea respectivă relatată de Gr. Creţu: „Pentru că Semănătorul de la 1874 îl atacă pe prefect, acesta a dat ordin ca girantul Petrescu Petru să fie căutat şi arestat. După câteva zile, timp în care Petrescu s-a ascuns cât a putut, redactorii au găsit cu cale să-l facă scăpat. Girantul a

166

fost pus într-un ghiociu înscorţat plin cu gunoi, afară, lăsându-i-se numai capul ce venea în partea de dinainte a ghiociului şi peste cap i-au pus o traistă, ca să fie acoperit. În acest chip, bietul Petrescu a fost dus în afară din oraş la o vie a preotului Panaite Roşca, la Trestiana. Aici a stat 15 zile şi apoi a fugit la Galaţi, unde a stat până după căderea ministerului Catargiu - Epureanu. O dată cu plecarea girantului şi-a încetat „o bucată de vreme" şi gazeta activitatea. După cele petrecute cu girantul, Ştefan Neagoe a scris un articol contra prefectului şi când a fost întrebat de oamenii acestuia, dânsul a dat vina pe Panaite Armaşu că a scris articolul, iar acesta susţinea că Neagoe este autorul. În felul acesta, deşi înfuriat, prefectul nu a putut trimite la închisoare pe nici unul, aşa că lucrurile, până la urmă, s-au potolit. Semănătorul trebuie să fie jurnalul fără dată despre care vorbeşte numai din memorie C.D. Aricescu în Columna lui Traian din 1873 nr.9, şi după el A. Pop în bibliografia publicaţiilor periodicelor româneşti 116 numindu-l greşit „Gazeta de la Bârlad", informaţie preluată şi de subsemnatul din ziarul Românul din 17 august 1873, p.721 şi folosită în volumul Vaslui - Capitala Tării de Jos în presa vremii 1875 2005, p.170 -l, TipoMoldova Iaşi, 2005.

Biblioteca din Bârlad are pentru cititori păstrate 2 numere din 1871.

* In cei şase ani cât a apărut „Semănătorul" la Bârlad (1870-1876) n-a fost deloc doar un ziar de „interior", ci unul care tot timpul a însufleţit populaţiei conştiinţa drepturilor de cetăţean şi datoria ei către patrie. Mărturie stau şi cele ce urmează: La 21 iulie 1861 o circulară otomană semnată Aali Paşa către Sublima Poartă, adresa ambasadorului de acolo „copia unui raport al prinţului Cuza" care explica starea administrativă a Principatelor, reformele pe care intenţiona să le îndeplinească şi la ce se aştepta de la Sublima Poartă, ca putere suzerană, în măsură să tragă „băgarea de seamă a marilor puteri garante asupra situaţiei. Circulara în cauză a fost reprodusă în ziarul „Unirea" şi apoi în „Tribuna română" de la laşi, la 21 iulie 1861 (Uricarul, vol.IX, p.488-492). În octombrie 1866, prin Firman de la Constanrinopol,

167

principele Carol de Hohenzollern era investit ca principe al Principatelor Unite (Uricarul IX) p.478-481). La 20 octombrie 1866 a fost dat publicităţii răspunsul Alteţei Sale, principele Carol către Alteţa Sa Marele Vizir. Documentul fusese publicat în ziarul francez „La Gazette des Etrangers" care apărea la Viena. El însă a fost reprodus şi în „Semănătorul" nr.43 din 5 martie 1872. Din ziarul „Semănătorul", spune Th. Codrescu, epistola a fost reprodusă în „Uricarul", vol. X, p.364-367. Iată parte din ceea ce semna Carol şi se publica în „Semănătorul" de la Bârlad: „Alteţă, am primit epistola ce aţi binevoit să-mi adresaţi şi în care îmi faceţi cunoscute simţămintele de înaltă bunăvoinţă ce animează pe M. S. I Sultanul, în privinţa Principatelor Unite... ... Simţămintele binevoitoare ale Sultanului vor fi pentru mine de un puternic ajutor în silinţele ce-mi voi da ca să strâng din nou legăturile seculare ce unesc Principatele Unite cu Turcia, şi recunosc cu energie avantajele ce le sunt asigurate prin principiul european al integrităţii imperiului otoman, pre care tot atât de mult este de datoria mea, ca şi în interesul Principatelor Unite de a-1 respecta totdeauna..." Cu alte cuvinte, în anul 1872, ziarul „Semănătorul" şi redactorii lui de la Bârlad nu stăteau indiferenţi faţă de situaţia ţării lor în Europa acelor timpuri, ci făceau politică...

Ultima parte a textului a fost publicat şi în revista „Elanul” nr.72/2008 sub titlul : „Din presa vremii: Semănătorul de la Bârlad făcea politică.”
*

168

Sentinela
Sentinela, nr. 1, apare la 1 septembrie 1915, în două pagini,  ca  ziar  conservator,  director  politic  Nicolae  N.  Necaşu,  avocat,  strada  Vadului,  impus  de  „împrejurările  grele  prin  care  trece  țara”,  o  „piedică  pentru  ziarul  junimist  Propaganda  care  e  în  slujba nemților”.   Îşi  propune  ca  alături  cu  confrații  de  la  ziarul  Conservatorul  să  vegheze  ca  o  „santinelă  neadormită,  înfierând  şi denunțând la timp propaganda nemțească de la noi.”   Vânzarea  ziarului  junimist  „Propaganda”  –  nemților  s‐a  efectuat  de  către  dl  Mihai  Vasiliu  Cristescu  la  Dealul  Mare,  unde  a  fost  şi  domnul  Aristide  Papadopol  Calimaki  „viceconsulul  Argentinei  la  Bucureşti  şi  agent  al  nemților  în  țară.  Articolele  de  fond  din  Propaganda  semnate  de  Mihai  Vasiliu  Cristescu  sub  pseudonimul  Judex  fac  servicii  nemților,  se susține în Sentinela de către Nilk Winter – Veritabil.  *

Spiritismul
Spiritismul,  organ  pentru  răspândirea  ştiințelor  oculte,  apare  de  două  ori  pe  lună,  Anul  I,  numărul  1  la  15  octombrie  1914,  condus  de  C.K.  Nicolau,  redacția  şi  administrația  în  Bulevardul  Regina  Elisabeta  nr.  5  Bârlad,  tipografia  C.D.  Lupaşcu.   În  cuprins:  „O  prevestire  miraculoasă  –  moartea  regelui  Carol  anunțată  prin  spiritism.”  –  preluată  din  Viitorul  –  30  169

septembrie 1914; „Ce este ocultismul şi cum îl putem învăța” –  o  popularizare  a  cărții  „Ocultismul”,  ajunsă  la  a  cincia  ediție,  autor  fiind  „singurul  român  competent  în  materie”  dl.  Const.  Nicolau,  diplomat  al  Instituitului  de  ştiințe,  din  New‐York,  absolvent şi membru al Institutului mentalist din Los Angeles,  America,  diplomat  de  la  Chirological  Collége  of  California,  membru  al  Societății  magnetice  franceze  din  Paris,  director  al  Biroului  de  studii  psihice  înființat  la  Bârlad  în  anul  1905;  „Studiul  fizionomiei”  (caracterul  omului  se  reflectă  în  obrazul  său şi  celelalte morale  care‐l  predomină sunt vizibile  pe  figura  sa); „Ochii” (ca oglindă a sufletului); „Oracolele” (în antichitate,  de obicei, erau temple renumite în prezicerile care se făceau, în  sfaturile  date  deznădăjduiților,  leacuri  celor  bolnavi);  „Mentalismul sau forțele secrete ale gândului” (izvorul tuturor  faptelor  şi  progreselor  fizice,  sociale,  mentale,  spirituale,  ştiințifice,  artistice  şi  mecanice  ale  individului  –  baza  tuturor  cunoştințelor,  fericirilor  ori  nenorocirilor  noastre);  „Magne‐  tismul  personal”  (uşurința  unora  de  a  domina  pe  alții,  de  a  le  nimici  voința  şi  de  a  se  face  stăpâni  absoluți  prin  forța  personalității lor) etc.   Revista Spiritismul avea şi o bibliotecă de la care se puteau  procura cărțile:”Magnetismul personal”, „Curs de scamatorie”,  „Fizionomie  şi  frenologie”,  „Cartomancia”  (Tarotul),  „Chiromancie‐  Grafologie”;  „Ocultismul”  cu  hipnotismul  –  telepatie  –  fachirismul  –  spiritismul  –  magiafrancmasoneria  –  prestidigitația…  *  Valorificând  preceptele  Evangheliei  după  Ioan  dar  şi  legendele  apocrife  privitoare  la  Lancea  centurionului  roman  Longinus care i‐a împuns inima lui Iisus Hristos, aflat pe crucea  răstignirii,  Trevor  Ravenscroft  a  scris  în  1972  cartea  „Lancea  destinului”.   170

German de origine şi adept al magiei negre Ravens Croft  bazându‐se  pe  mărturia  iluminatului  Johannes  Stein,  care  susține  că  l‐a  cunoscut  pe  Hitler  pe  când  era  un  simplu  desenator‐zugrav şi au făcut împreună o vizită la Muzeul de la  Viena,  Stein  a  fost  mirat  că  viitorul  Führer  „care  intrase  în  transă  la  vederea  lăncii”  i‐a  mărturisit:  „Mi‐a  apărut  ca  o  revelație şi investit cu puterea ei, mi‐am dat seama că aş putea  prelua destinul lumii în mâinile mele…”   Există  convingerea  –  spune  cartea  –  că  lancea  care  a  străpuns trupul Mântuitorului are virtuți care‐l fac pe cel care o  are  în  posesie  invincibil:  reprezentantul  lui  Dumnezeu  pe  pământ, om deasupra tuturor pericolelor, un neînfrânt. „Scutul  mistic  al  puterii  pământene”.  Autorul  afirmă  că  45  de  regi  au  deținut  lancea  destinului  până  când  aceasta  a  ajuns  în  stăpânirea lui Hitler, care, printro inversare diabolică, a devenit  Antichrist.   Se  ştie  că,  aflați  în  ascensiune,  în  1938,  naziştii  s‐au  interesat  de  tezaurul  imperial  al  Austriei  şi  de  …  relicvă.  În  felul acesta lancea a ajuns în Germania, la Nürenberg. Hitler era  fascinat de ezoterism. Şi se pare că o bună bucată de timp, visul  puterii  i  s‐a  împlinit.  Dar,  pe  30  aprilie  1945,  la  ora  2  şi  10  minute,  Felix  Rozenthal,  un  evreu  german,  scăpat  de  persecuțiile  naziste  şi  devenit  colaborator  al  Serviciilor  Secrete  americane,  a  capturat  lancea.  Asta,  ca  întotdeauna,  însemna  pierderea puterii celui ce o deținuse. Aşa şi în cazul de față. La  o jumătate de oră, Hitler, ascuns în buncărul său, după sosirea  trupelor sovietice la Viena, şi‐a tras un glonț în gură. O dată cu  pierderea talismanului a dispărut şi Antichristul…  Lancea  puterii  şi  a  destinului  nu  se  mai  află  în  mâinile  proprietarilor ei, ci, există prezumția, după sfârşitul celui de al  doilea  război  mondial,  s‐ar  afla  în  America.  Aceasta  ar  fi  şi  explicația supremației în lumea de astăzi a S.U.A.   171

… Dă, spiritismul, magnetismul personal, ezoterismul…  *

Steaua
Steaua,  ziar  conservator,  cu  o  apariție  de  doar  4  numere,  (25  martie  –  15  aprilie  1893),  săptămânal,  redacția  şi  administrația  la  Tipografia  Cațafani  –  Bârlad,  scos  de  un  grup  de  tineri  printre  care:  C.  Calmuschi,  fost  elev  al  Liceului  „Codreanu”,  şi  profesorul  Constantinescu  –  Râmniceanu  Gheorghe. (48x33 cm. ,anual 8 lei, 15 bani numărul)  „Noi,  un  grup  de  tineri,  cu  aceleaşi  idei  şi  cu  aceleaşi  tendințe, ne‐am unit să scoatem ziarul Steaua, fiind partizani ai  grupului conservator”.   În  nr.  4,  din  15  aprilie  1893,  Partidul  Conservator,  adică  ziarul Steaua, în divergență de idei cu Paloda, în realitate cu dl.  Herodot,  este  sfătuit  „să  mai  citească  istorie  ori  să  întrebe  pe  bătrânii Partidului Liberal înainte de a face gazetărie”…   În  afară  de  articole  cum  ar  fi  „  Legea  maximului”,  „Respectarea  legii”,  „Starea  noastră  actuală”,  ziarul  publică  rubrici  ca:  judiciare,  din  afară,  informații  din  țară,  ultimele  informații, şarade, cugetări, teatru.   N‐a avut timp să arate care i‐i Steaua.  *
Afişe cu litere mari anunţau la Bârlad: „joi 25 martie 1893 apare ziarul săptămânal „Steaua"; scrie şi Paloda din 28 martie şi detalia: „Steaua" a apărut, într-adevăr, e bine venită

172

şi salutată ca pe un astru menit a lumina pe bugeto-fagii locului", numai că pentru că apărea „în săptămâna patimilor şi reprezentând opoziţia, pentru că cei „trei crăişori ai săi, unul era conservator de baştină" şi „avea drept scop să se menţină în funcţia de revizor şcolar, gras plătită din bugetul statului; cel de al doilea era socotit un renegat şi cu zgardă în gât legat", dar cu cunoştinţele sale istorice, sociologice se putea servi de formula „scopul scuză mijloacele" era caracterizat ca aceea persoană care trecea dintr-un partid în altul", când era vorba de interesul său personal; cel de al treilea - tot un conservator, se dădea drept ocrotitorul ţăranului şi apărătorul libertăţii politice. Bârlădenii nu aveau decât să se bucure că Steaua la Bârlad aprinsese chiar de ziua învierii Domului, „cu cei trei Crai de la răsărit", iar la rubrica „Cronică", acelaşi ziar, sub semnătura „Glumici', chiar făcea glume pe seama noii apărute „Steaua" de la Bârlad: „Stea frumoasă, luminoasă/ De la Dumnezeu trimeasă..." Că treaba cu Steaua nu era deloc o glumă pentru liberalii din Bârlad, Paloda din 4 aprilie îi destina un întreg articol de fond „Starea noastră administrativă în ziarul Steaua", semnat Herodot, care nu încăpea în pagina întâi şi care încerca să-i pună la colţ pe conservatorii din localitate, acuzaţi de restabilirea despotismului... Cât despre Herodot, odată cu apariţia ziarului „Steaua", avea teren de răfuială număr de număr cu opozanţii, cu „Gazeta poliţienească", cum o numeau cei de la Paloda. Dintre membrii colectivului de redacţie de la Steaua enumerăm: Constantin Calmuschi, revizorul şcolar al judeţului Tutova, mai bine zis primul redactor al Stelei. Alături de el: Mitrachi Chiricuţă, Vaskov, Pălia, Râmniceanu. *

Statutele societăţilor...
Statutele societăţilor de împrumut şi păstrare „Belşugul săteanului" din Puieşti Tutova, 1901; „Comoara săteanului" din Şendreşti, 1901; „ Griviţa" din Odaia Bursucani 1902; „Banul săteanului" din Iveşti, 1902; „Albina" din Avrămeşti, 1902; „Duminica Floriilor" din Pogoneşti, 1902; „Izvorul Tutovei" din Plopana, 1902; „Răzeşii vechi" din Bălăbăneşti, 1902; „Sprjinul

173

săteanului" din Bogeşti, satul Perieni 1902; „Podgoria" din Lieşti, 1903; „Izvorul Jurăvăţului" din Obârşeni (înreg. la Acad. în 1904); Banca populară „Vrednicia săteanului", din Unţăşti, 1904; Statutele Băncii populare, „Deşteptarea" din comuna Bârlad (1906, înregistrat la Acad. la 30 ianuarie 1907); Statutele şi Regulamentul Societăţii cultural-economice „Munca"din judeţul Fălciu, 1907 etc.,Toate sunt tipărite la „Caţafany". Ele sunt dovada nu numai a activităţii editoriale ci şi a mişcării cooperatiste, nu chiar în fază incipientă, nici începând o dată cu intrarea în anii de după 1945, cum eronat credea un anume Gabriel Catalan şi revista de cultură „Timpul" de la Iaşi care în numărul 3/2006 pe pagina întâi şi pe întreaga pagină cinci publica un text pe care l-a citit Ioan Marina Vasluianul viitorul patriarh ortodox român Iustinian, pe atunci doar episcop vicar al Mitropoliei Moldovei, la emisiunea radiofonică „Ora satului", din ziua de duminică l iulie 1945, de la ora 13, aducându-i-se învinuirea nefondată, că „făcea o înflăcărată propagandă cooperaţiei", susţinând „poziţia guvernului comunist român" (!), anticipând şi susţinând „politicile sociale şi economice ale regimului comunist faţă de ţărănime." Or, ierarhul nu făcea decât ceea ce făcuseră până la el mii şi mii de preoţi - susţinea cooperaţia care munciseră tot timpul alături de populaţie, în general! *

Steaua Tutovei
Steaua  Tutovei,  ziar  al  Partidului  Popular,  apare  în  perioada  1924‐1927,  condus  de  Vasile  Georgescu  –  Bârlad,  fost  elev al Liceului „Codreanu” Bârlad. * 

174

Steagul Roşu
Steagul  Roşu,  organ  al  Comitetului  județean  P.M.R.  şi  al  Comitetului  provizoriu  Tutova,  este  continuator  al  ziarului  Păreri  Tutovene.  Primul  său  număr  apare  la  7  noiembrie  1949,  „în  ziua  în  care  se  împlineau  32  de  ani  de  când  steagul  roşu  victorios  a  fâlfâit  peste  primul  stat  socialist  din  lume  Uniunea  Republicilor  Sovietice  Socialiste”  (din  editorialul  „La  primul  număr al ziarului”).   Redacția  şi  administrația  ziarului  în  Bârlad,  strada  Republicii nr. 5 iar mai târziu la nr. 30‐32, într‐o clădire, parter  şi  etaj,  cu  scări  şi  podele  care  scârțâiau  sub  talpa  picioarelor  noastre şi unde scara interioară sau exterioară putea oricând să  se  prăbuşească.  Tipografia  la  „Munca”  Bârlad,  apoi  la  Întreprinderea  poligrafică  Bârlad,  iar  când  se  scoteau  foi  volante  pentru  raioane  ori  comune,  în  campaniile  agricole  –  acestea se tipăresc şi la tipografiile din teritoriu ori pe câmp, cu  utilaje improvizate, Vaslui, Tecuci, Focşani etc.   La  început,  în  Steagul  Roşu  apar  tot  mai  des  materiale  semnate  cu  numele  Nicolai  Rubenstein,  S.  Şvemer,  M.  Ronea,  Al.  Zaereş,  V.  Capracov,  S.  Sfetcu,  Vlad  Cazacu,  B.  Borisov,  Roza Clasberg, I. Sanicov, P. Ivanov. B. Vronski ş.a., alături de  nume mai cunoscute auzului nostru: Ion Cărare, Ştefan Ştefan,  Ichim Chiriac, Vasile Ciocârlan, Gh. Chiriac, Popa Radu, Elena  Prisecaru, Elena Grigoriu, Alice Palmaciu ş.a.   Redactor  şef  era  Rubin  Sulimson  iar  secretar  de  redacție  Gh. Chiriac.  La  săptămânalul  de  la  Bârlad  se  puteau  citi  în  anii  1950‐ 1952:  „Se  întăreşte  gospodăria  agricolă  colectivă  zădărnicind  uneltirile chiabureşti” , de I. Cărare; „Lampa lui Ilici” s‐a aprins  la S.M.T. Moara Grecilor”, de Valer Mitru; „Pentru electrificarea  patriei  –  o  consfătuire  a  agitatorului  Chițcop  Virgil  cu  colegii  săi”,  de  Palmaciu  Alice;  „Ne‐au  fost  sprijin  şi  călăuză  –  ecouri  175

de la muzeul româno‐rus”, de A. Beldeanu, ultimul deşi elev la  Liceul  „Gh.  Roşca  Codreanu”  apărea  destul  de  des  cu  ştiri  şi  reportaje, dar mai ales cu versuri ca cele intitulate Comunistul:  „…Sună  toaca  la  Doftana.  /  Către  zori  se‐ntinde  geana.  /  Nu‐l  mai  chinuiți pe Dej / Noi în luptă suntem treji!” / Şade sus, la „H în sus, /  Gheorghe  în  cătuşe  pus.  /Şi  în  loc  să‐i  dea  mâncare  /  Varsă  apa  din  căldare, / Să nu aibă aciuare…   Surprinde  că  în  medalionul  Adrian  Beldeanu  din  Monografia  Liceului  „Gh.  Roşca  Codreanu”,  1971,  nu  se  arată  că  acesta  a  colaborat  intens  între  anii  1949  –  1958  cu  versuri  şi  proză la ziarul Steagul Roşu Bârlad, deşi prezența lui a fost mult  mai evidentă decât a altor literați. Oare există vreo cauză?   Articole ca cele citate şi altele – vorba lui I. Delamisa (Ion  Manta  –  Roşie,  magistratul)  care  la  15  aprilie  1955  semna  articolul „Scriitori bârlădeni şi „Comanda socială” a ceasului de  față” – au fost număr de număr: „Mai multă atenție atelierelor  mobile din regiunea noastră”, de Elena Prisecaru; „L‐am văzut  pe tovarăşul Stalin” – scria M. Florescu, student la Institutul de  căi ferate din Moscova în pagina „Studiază în țara socialismului  victorios”,  dar  şi  materiale  de  conținut,  cum  este  cel  intitulat  „Pe  marginea  lucrărilor  concursului  literar”  scris  de  E.  Tutoveanu.  Păstrând  tradiția,  în  paginile  ziarului  au  scris,  ca  întotdeauna  din  1870  încoace,  nu  numai  elevi  de  la  Liceul  Codreanu,  ci  şi  profesorii:  „Pe  marginea  unor  lucrări  literare  apărute  în  ziarul  „Steagul  roşu”,  de  profesor  H.  Zupperman,  altele, pe teme istorice, semnate de prof. Traian Tănase şi prof.  Gh. Popescu, din domeniul fizicii şi chimiei, de prof. Gh. Gâlcă,  „Şcoala  şi  familia”,  de  prof.  Vasile  Fetescu,  cronică  teatrală  ori  literară, de prof. Constantin Parfene.   Era  perioada  articolelor  lungi  pe  două  sau  chiar  patru  subsoluri  de  ziar  semnate  de  Şeli  Abramovici  ori  Paul  176

Romaşcanu,  mult  invidiate  de  către  unii  colegi  de  redacție,  temperați  de  cei  cu  mai  multă  experiență,  care  acuzau  franş  citatele  împrumutate,  dar  neindicate  întotdeauna,  din  clasicii  vremii…   Este  un  merit  al  lucrătorilor  ziarului  că  reuşeau  să  realizeze într‐adevăr, o publicație care, număr de număr, stătea  de  vorbă  cu  cititorii.  Apăreau,  fireşte,  materiale  semnate  şi  de  redactori  dar,  majoritatea  aparțineau  colaboratorilor,  corespondenților.  Nume  cum  ar  fi:  Clisu  Constantin,  Axinte  Aurelian, Lupu Buholtz, I.V. Stoian, C. Coman, Voineag Fănică,  Teodor  Wolf,  Vasile  I.  Apostol,  Ilie  Vasile,  Tudor  Margareta,  Ionel  Nistor,  Fănică  Cernat,  Buda  Cezar,  Ecaterina  Vizureanu,  Liliana Gologan, Lucian I. Popa, Teodor Stanciu, Ghina Barbu,  Vasile  Tămăşanu  la  Steagul  roşu  s‐au  format,  unii  devenind  ziarişti,  profesori  ori  învățători,  oameni  cu  răspunderi  în  societate.   În  pagina  literară  a  ziarului,  prin  cenaclul  „Alexandru  Vlahuță”,  ori  direct,  au  publicat:  H.  Lungu,  Vasile  Manolescu,  Constantin  Clisu,  I.  Delamisa,  Cezar  Stegaru,  Ştefan  Corduneanu  (medic  Ştefan  Bucevschi),  Vasile  Iosif,  Mircea  Novoc,  Sanda  Arnici  (Şeli  Abramovici),  I.  Roimişer,  Gabriela  Serghie,  Radu  Dumitrescu.  Însuşi  G.  Tutoveanu  publica  la  24  februarie 1955 poezia cu înalt simțământ patriotic „Niciodată.”  Cât de imaculați şi naivi, totodată, eram noi tinerii în acei  ani, aflăm şi din versurile „Când voi veni”... de Aurel Stanciu,  din ziarul din 19 octombrie 1955:   Mă chemi, iubita mea, din depărtări,   Când frunza‐n toamnă zboară‐n larg de zări   Şi mă aştepți cu dor, cu nerăbdare;   Eu ştiu ce‐nseamnă ‐ aceea aşteptare.     Şi voi veni, că aşteptarea ta   177

Mă va aduce‐n sat în pragul serii   Şi nu de vinul nou m‐oi îmbăta,   Ci doar de sfântul ceas al revederii.     Sărutul nu‐i un obicei urât;   E o‐nchinare‐n prag de simțăminte.   Şi noi ne‐om săruta‐ndelung, încât   De printre stele‐n purpurii veştminte   O să ne strige luna înciudată:   ‐ Hei, voi de jos, da ´isprăviți odată!...     Sau  în  aceeaşi  gamă  a  simțămintelor  juvenile,  dar  mai  cerebrală,  poezia  „Cine‐i  oare?”  –  de  Ion  Hobană,  din  3  decembrie  1955,  despre o  tânără  învățătoare  care  a  sensibilizat  în aşa măsură auditoriu încât:...    …Iar când se sfârşeşte ora,   Rău le pare tuturora.   ............................................   De atunci, să‐i vedeți:   O salută de departe.   Fiindcă – Spuneți voi ce vreți! –   Fata asta ştie carte   Cât o sută de băieți!     În  poezia  „În  cale”,  Radu  Dumitrescu  scrie  la  18  noiembrie 1956:    Cu pasul uşor, ca linul izvor,   Îmi iese în cale ispită.   Privirea‐i e plină de dor,   Şi rumenă‐i fața o clipă.     178

Şi‐n fugă mă‐ntreabă de toate   Apoi se opreşte şi rupe o floare.   Mi‐i dragă, mai dragă ca toate   Şi ruptă din soare îmi pare.     Ea râde şi floarea cu drag   În păr, ştrengăreşte, o pune.   Se‐ntoarce, mă întreabă de‐o plac   Şi veselă glume îmi spune.     În grabă, de lucru să‐şi facă,   Cu brațul acum ridicat   Ea floarea – ca gându‐i de fată –   Desprinsă din părul în aur scăldat     O prinde pe pieptu‐mi cu drag,   În cale să‐mi poarte noroc.   Mi‐e dragă ispita cu gândul curat...   Mi‐o spune şi inima‐n versuri de foc.     Ceva mai matur, dar tot cu note sentimentale care țin de  sufletul îndrăgostitului, Constantin Clisu la 17 mai 1958 scrie şi  el: Măi, vântule zvăpăiat!     De mi‐ai scuturat atâtea Flori,   în păru‐mi cărunțit   Sau în toamne reci, cu brumă,   Părul mi l‐ai brumuit,   Nu‐s pe tine supărat,   Măi, vântule zvăpăiat!    Nici că‐alungi printre cosițe   179

Şi săruți atâtea flori,   Sau înfiorezi obrajii   La fecioare şi feciori,   Nu‐s pe tine supărat   Măi, vântule zvăpăiat!         ..................   În perioada 1950 – iulie 1954, Steagul roşu apare în format  mic  (32‐45  cm.),  săptămânal  până  în  1952  şi  bisăptămânal  ulterior, iar cu numărul 336 din 8 iulie 1954 format mare, tot de  două  ori  pe  săptămână,  joia  şi  duminica,  iar  de  la  14  aprilie  1955, cu numărul 416, apare zilnic.  La  sfârşitul  lunii  martie,  începutul  lunii  aprilie  1955  au  fost  desființate  ziarele  raionale  „Calea  nouă”  din  Focşani  şi  „Înainte  spre  socialism”  din  Tecuci,  iar  personalul  redacțional  transferat  cu  serviciul  la  Bârlad,  la  Steagul  roşu.  Şi  până  atunci  ziarul Steagul roşu era foarte bine organizat, dar prin infuzia de  personal,  majoritatea  tineret,  a  fost  posibilă  atât  apariția  lui  zilnică  cât  şi  îmbunătățirea  tematică  şi  de  conținut  a  acestuia.  Exista un colegiu redacțional din care în afară de redactorul şef  şi secretarul general de redacție mai făceau parte şefii de secții:  viața  de  partid  şi  organizații  de  masă,  informații,  economică,  agrară, politică internă şi externă, cultural‐ştiințifică ‐ sportivă,  documentare, scrisori şi corespondență, administrativă.   Redactor şef rămâne Rubin Schulimsohn, secretar general  de  redacție  –  Lupşa  Anatolie  iar  secretari  Ouatu  Alice  şi  I.  Pârâianu, şef al secției economice C. Zarzalin cu C. Tănase, Oct.  Gâlea  –  redactori,  la  viața  de  partid  –  Vasile  Chelaru  –  şef  iar  redactori  Elena  Prisecaru,  Alex  Miu,  Mihai  Ursu,  Teofil  Enăşescu;  informații  –  şef  Eugen  Mihăescu  iar  redactori  C.  Stoicescu,  Gh.  Ghindă,  Ion  Codreanu;  secția  agrară  era  coordonată  de  Ion  Cărare  iar  ca  redactori  erau  Cezar  Buda,  Emil Ghidu; secția de politică internă şi externă era în grija lui  180

Grimberg  Melic  iar  redactor  Georgeta  Palmaciu;  la  documentare  lucra  I.  Spiridon  –  într‐o  sală  mare  se  aflau  toate  ziarele centrale, regionale şi raionale, arhivate pe numere şi ani  de  apariție;  la  scrisori  coordonator  era  secretarul  de  partid  pe  redacție,  tovarăşul  Steinberg,  iar  la  secția  culturală  Iancu  Emil  ca şef, redactori Aurel Stanciu, poetul redacției, şi Ion N. Oprea,  angajat în luna noiembrie 1954, după lăsarea la vatră.   Dădeau  culoare  şi  prospețime  ziarului  nu  numai  absolvenții  de  la  ziaristică  şi  filozofie  sosiți  în  redacție  –  Gh.  Ghindă,  C.  Stoicescu  ori  Ion  Codreanu  dar  şi  studenții  care  veneau  în  practică:  Octavia  Gheorghişor,  Viorica  Porumb,  Natalia  Dănăilă,  Maria  Călmățuianu,  tinerii  reporteri  Ionel  Nistor  şi  Aurelian  Axinte  –  sosiți  de  la  ziarul  Calea  nouă  –  Focşani,  dar  mai  ales  Vasile  Istrate  –  un  ziarist  cu  multă  experiență, venit prin transfer de la Drum nou – Braşov.   Marele  păcat  al  ziarului  a  fost  lipsa  ilustrației.  Deşi  D.  Pavalaşcu  era  muncitor  şi  avea  multă  inițiativă,  constat  că  pagini  întregi,  uneori  chiar  numere  de  ziar,  nu  au  avut  fotografii. Se acorda prea mare atenție textului scris.   Dacă  la  început,  în  1949  şi  1950  unele  ziare  au  fost  înnobilate  de  lucrări  „Sculptură  în  lemn”  pentru  Lenin,  Caragiale  ori  Eminescu,  realizate  de  profesorul  M.  Tarază,  artistul  n‐a  fost  folosit  pe  măsura  posibilităților  lui,  poate  şi  pentru că... comanda socială a timpului zicea altfel.   Urmare a Legii pentru raionarea administrativ‐economică  a teritoriului R.P.R., cu data de 10 septembrie 1950, Steagul roşu  devine  organ  al  Comitetului  regional  P.M.R.  şi  al  Comitetului  provizoriu  regional  Bârlad,  cu  raioanele  Bârlad,  Vaslui,  Huşi,  Murgeni şi Zeletin.   Din  august  1952,  regiunea  Bârlad  avea  alte  raioane:  Bârlad,  Murgeni,  Tecuci,  Focşani,  Panciu,  Vrancea,  Adjud,  Zeletin.  181

La 22 ianuarie 1956, cu numărul 654, Steagul roşu Bârlad  devine  organ  al  Comitetului  orăşenesc  şi  raional  P.M.R.  şi  al  Sfatului  popular  orăşenesc  şi  raional  Bârlad,  cu  format  micşorat, bisăptămânal, cu sediul în strada M. Kogălniceanu nr.  5 iar de la 3 ianuarie 1957, în strada Republicii nr. 18 ‐20.   Au  loc,  cu  această  ocazie,  alte  mari  mişcări  de  personal.  Rubin  Schulimsohn,  împreună  cu  Alice  Ouatu,  Vasile  Israte  şi  Gh.  Ghindă  merg  la  Flacăra  Iaşului,  primul  ca  redactor  şef  adjunct.  Ion  Codreanu  pleacă  la  ziarul  Înainte  Brăila.  Părăsesc  Bârladul majoritatea celor veniți de la Calea nouă Focşani ori de  la Înainte spre socialism Tecuci.   Cu Ion Codreanu am păstrat trainice legături de suflet, nu  numai pentru că a fost şi a rămas un ardelean căruia nu‐i încap  fisuri  între  vorbă  şi  faptă,  dar  şi  pentru  statornicie  în  totul,  pentru amintirea anilor de tinerețe.   L‐am vizitat la Brăila, când el făcea gazetărie la Înainte, iar  soția  sa  Angelica,  lupta  ca  inginer  agronom  într‐o  comună  să  scoată recolte bogate. Apoi, el m‐a vizitat la Huşi – unde eram  secretar de raion la Consiliu – dar şi la Iaşi, când a trebuit să‐şi  înscrie fata – Florela ‐ la facultate.  … „acum câteva minute frunzăream ceva hârtii mai vechi  şi am dat peste o scrisoare a ta trimisă mie la Brăila pe 27 iunie  1966,  aproape  34  de  ani!  Doamne,  cum  a  mai  trecut  timpul!  Acum 34 de ani aveam tot atâta…!” – îmi scrie din Deva, locul  de  domiciliu,  I.  Codreanu  la  26  februarie  2000.  În  continuare,  autorul  reportajelor  „Boabe  albe”  despre  cultivarea  orezului  la  Gologani  –  Focşani  şi  „Ciobanul  colectivei”  de  la  Paltin  –  Vrancea,  din  Steagul  roşu  din  22  octombrie  1955  notează  nostalgic  şi  acuzator  parcă:  …”  Câte  s‐au  mai  întâmplat  de  atunci!  În  primul  rând  că  am  mai  îmbătrânit.  Din  1990  sunt  pensionar.  O  primă  constatare:  discutăm  deseori  cu  Angelica  faptul  că  nu  ne‐am  închipuit  că  la  pensionare  vom  fi  atâta  de  182

săraci ca acum. Pensia este atât de neputincioasă să ne asigure  traiul  zilnic.  De  aceea,  cum  se  face  primăvară  şi  până  prin  noiembrie,  când  dă  frigul,  lucrăm  o  bucățică  de  pământ  să  ne  completăm cămara cu cele necesare traiului…”      

În clişeu: Florela cu nepotul Vlăduț, Buna Angelica şi Moşu – Nelu  Codreanu, la foto nu la „bucățica de pământ” 

  *  La  Bârlad,  redactor  şef  rămâne  Lupşa  Anatol  (A.  Lupan,  pseudonim) iar secretar de redacție Iancu Emil. (E. Sălceanu) şi  Melic  Grimberg.  Alexandru  Miu  –  la  secția  de  partid,  Teofil  Enăşescu  (T.  Ciornei)  la  scrisori,  Cezar  Buda  (Budescu)  în  probleme  de  agricultură,  la  sectorul  administrativ,  acelaşi  N.  Constantinescu, Elena Postolache şi Marta Solomon, iar la secția  culturală  şi  sport  –  Ion  N.  Oprea  (I.  Priponescu,  I.  Țăranu,  I.  Oprişan,  I.  Păpădie),  Împreună  cu  Georgeta  Tamaş  (G.  Clujanu),  Margareta  Brehoi,  Aurel  Stanciu  (S.  Vrânceanu,  A.S.Grigoraş), Natalia Dănăilă.   Continuă  activitatea  de  gazetar:  O.  Gâlea,  Teodor  Volf,  183

Valeriu  Galeru,  C.  Stoicescu,  C.  Tănase,  Marcel  Albescu,  Margareta Dănăilă, Maria Enescu. Sunt nelipsiți corespondenții:  Carol  Bora,  Ion  Bolea,  Constantin  Clisu,  V.  Tămăşanu,  C.  Zontea, Marin Romel. Calitatea grafică este superioară. Paginile  literar‐artistice apar cu mai multă regularitate şi au un conținut  mai bogat şi de substanță. Scriu în ele prof. Constantin Parfene,  Constantin  Clisu,  Radu  Dumitrescu,  Aurel  Stanciu,  Jean  Constant, Maria Petre, A. Beldeanu.   La  20  august  1957  presa  centrală  consemnează  înmormântarea  lui  G.  Tutoveanu.  „În  jurul  sicriului  –  G.  Constandachi,  Polidor  Tutoveanu,  G.G.  Ursu,  Ion  Şuşnea,  Emilia  Milicescu,  Ion  Istrati  şi  I.  Boldici  din  partea  Uniunii  Scriitorilor”.   Într‐o  altă  publicație  apare  o  ilustrație  cu  explicația:  „G.  Tutoveanu  în carul  cu  boi pe ultimul  drum  – 20  august  1957.”  Ziarul Steagul roşu nr. 819 din 21 august şi nr. 820 din 22 august  1957 s‐a ocupat de toate (a XIII‐a aniversare a eliberării), nimic  despre  George  Tutoveanu!  Deabia  la  26  octombrie  1957,  într‐o  sâmbătă, soseşte „comanda socială” de la Iaşi la Bârlad, şi ziarul  Steagul roşu publică poeziile „Vouă, celor tineri” şi „Strămoşii”  de  G.  Tutoveanu,  iar  în  chenar  negru  „G.  Tutoveanu”  de  Constantin  Ciopraga,  un  documentar  preluat  din  Iaşul  Literar  nr. 9/1957.   La  22  februarie  1958  în  Steagul  roşu  este  publicată  fotografia  profesoarei  Eugenia  Tutoveanu,  candidată  în  alegerile pentru Sfatul popular orăşenesc Bârlad. După un an –  doi,  o  încercare  de  comemorare  a  poetului  G.  Tutoveanu  este  amânată  pentru  că  persoana  avea  ...  poezie  semănătoristă.  La  mormântul  lui  G.  Tutoveanu  de  la  Cimitirul  Eternitatea  din  Bârlad  pelerinajul  populației,  dar  mai  ales  a  prietenilor,  a  admiratorilor şi a elevilor se ținea lanț...   La  26  noiembrie  1958  ziarul  Steagul  roşu  îşi  încetează  184

activitatea.  Ultimul  număr,  951  din  26  noiembrie  1958  publica  lucrările  Conferinței  orăşeneşti  de  partid  Bârlad,  iar  în  pagina  IV  era  publicat  anunțul:  „Abonați‐vă  la  Steagul  roşu”!  Cancelaria închiseseră cărțile de muncă cu data de 20 noiembrie  1958:  „încetat  activitatea;  încetat  apariția  ziarului.”  Lupşa  Anatol  fusese  ales  secretar  al  Comitetului  orăşenesc  de  partid,  Melic  Grimberg  devine  profesor  de  economie  politică  la  un  liceu din oraş, Iancu Emil – director economic la Teatrul Victor  Ion Popa, Ion N. Oprea, instructor regional SRSC şi redactor cu  sediul  la  Bârlad  pentru  Flacăra  Iaşului,  N.  Constantinescu  –  şef  contabil la CEC Bârlad. Alții, care‐ncotro...   *   „...  Tot  la  Casa  Națională  a  lucrat  un  timp  şi  sculptorul  Dimitrie  Tarază  (1896  –  1967),  o  minune  de  om,  artistul  care  a  resuscitat pinacoteca înființată chiar de ctitorul Stroe Belloescu.  N‐am  cunoscut  o  fire  mai  bună  şi  mai  dreaptă,  mai  blândă  şi  mai cumpănită. Era însăşi prietenia şi discreția, şi seninătatea, şi  şoapta dulce, şi încrederea în biruința bunului simț. Purta inima  pe  față,  iar  fața  lui  era  numai  zâmbet.  Bun  cunoscător  de  oameni,  avea  un  tact  de  bătrân  muncitor  trecut  prin  sitele  multor vremuri iar ca vechi socialist nu‐şi etala convingerile în  acei ani foarte ispititori pentru a o fi făcut. În tinerețe lucrase în  Canada  la  defrişarea  lazurilor  rămase  după  violentele  despăduriri de la începutul veacului, iar la Paris, unde o vreme  fusese  restaurator,  se  ocupase  cu  sculptura  în  lemn.  Un  admirabil  candelabru  există  şi  astăzi  la  biserica  ortodoxă  de  acolo,  ales  prin  concurs  din  mai  multe.  Artist  oricum  l‐ai  fi  privit  şi  muncitor  cum  nu  se  mai  poate,  D.T.  perpetua  spiritul  seriozității  profesionale  şi  cultul  cărții  la  Casa  Națională  într‐o  vreme când acesteia i se desfăcea carnea de pe oase...”   C.D. Zeletin  
din „Oameni şi vremuri la Casa Națională” – Bârladul – odinioară şi  astăzi.  

185

*  Nu  ştiu  cu  ce  se  ocupa  profesorul  la  Casa  Națională  dar  eu  l‐am  întâlnit  pe  Dimitrie  Tarază  în  perioada  1955  –  1958  la  Muzeul  Vasile  Pârvan  –  clădirea  comună  cu  Teatrul,  dar  cu  intrarea din strada opusă, vis a vis de Tribunalul vechi – unde o  făcea  pe  restauratorul.  Selecta  cioburile,  le  trata  chimic,  le  asambla ca să iasă oala, ulciorul ori strachina cărora le stabilea  data  naşterii...  Era  un  taciturn.  Fusese,  probabil,  lovit  de  prea  multe, ca să aibă încredere şi să vorbească oricui... *  În fotografia de mai jos:

    La  22  ianuarie  1956  la  predarea...‐  gestiunii  Steagul  roşu  :  de  la  stânga la dreapta: N. Constantinescu rămâne administratorul ziarului;  Rubin Schulimsohn mulțumit că pleacă în Capitala Moldovei – Iaşi la  Flacăra Iaşului; Anatol Lupşa – parcă îngrijorat că primeşte ştampila ziarului  şi  rămâne  redactor  şef  la  Bârlad;  Melic  Grinberg  are  în  buzunar trusa cu creioanele pentru a fi... secretar de redacție. 

186

La  29  septembrie  1957,  la  Bucureşti,  în  excursie  la  Galeria  Universală  a  Muzeului  Republicii.  Se  disting  în  fotografie:  Grinberg  Melic, cu soția. Elena Postolache cu soțul, Marta Solomon, casiera, cu  soțul, şeful Tipografiei din Bârlad, doamna Enescu – solo, Teofil                                 Un prim plan, în martie 1957, Ion N. Oprea la o discuție cu D.  Păvălaşcu – fotograful ziarului. 

187

În primăvara anului 1958, la Steagul roşu Bârlad pe o scară exterioară  clădirii redacției: Georgeta Bejan, Ion N. Oprea, Geta Tamaş, Maria  Enescu şi Aurel Stanciu. 

 

 

La pădurea Epureni – Bârlad, în excursie, în vara anului 1958 – întreg  personalul redacției Steagul roşu împreună cu familiile şi cunoscuții. 

188

După ani, în 1961, o întâlnire de plăcere: Ion N. Oprea, redactor la  „Rulmentul” şi „Flacăra Iaşului” cu  Emil Iancu, directorul economic  al Teatrului Victor Ion Popa Bârlad.   

*  Şi o precizare din activitatea autorului acestei lucrări: 

„Iată  certificatul  de  calificare  prezentat  tovarăşului  Rubin  Suhlimsohn,  redactorul  şef,  la  angajarea  mea  la  Steagul  roşu  în 

189

noiembrie  1954.  Şi  promisiunea  că  sunt  candidat  a  P.M.R.  –  fără  să‐i  spun  că  la  unitatea  militară  de  anti‐aeriană  Someşeni  –  Cluj  fusesem  acceptat cu jumătate plus unul din cei prezenți – situație despre care ,  poate,  voi  vorbi  altădată…  Ca  să  primesc  carnetul  urma  să  fiu  confirmat  de  eşalonul  superior  –  U.M.  din  Cluj  –  la  Divizie…şi  l‐am  primit. 

Tot  după  ani,  la  17  decembrie  2006,  la  Muzeul  Literaturii  Române  din  Iaşi,  „Podul  Pogor”  la  lansarea  volumului  „Bucovina  pământ românesc – presa din Cernăuți (1893‐2004). În dreapta lui Ion  N. Oprea, scriitorul Const.Ostap, iar în stânga scriitorul Gh.Giurcă, cu  cărțile lor.  *    La 31 decembrie 2007, în „Revista mea” de la Tel Aviv, Rubin  Schulimshon    (fost  gazetar  în  Bârlad  şi  Iaşi)  acordă  un  interviu  ziaristului  I.  Ştiru  intitulat  „Mai  multă  unitate  şi  mai  mult  spirit  patriotic!”  - Un pensionar cu inima tânără şi cu lăudabile preocupări în domeniul cunoaşterii, locuieşte la Petah Tikva. Este fostul ziarist Rubin Schulimshon, doctor în drept

Redăm textul:

190

internaţional, şef de gazete în Moldova, care semna cronici externe cu pseudonimul Radu Simionescu şi care, în Israel a izbutit să se recalifice şi să fie apreciat. - Când aţi sosit în ţară? - Am sosit în ţară, împreună cu soţia mea, Janeta, ca turişti la 17 februarie 1984. Am hotărît să nu ne mai întoarcem în România şi am cerut statutul de „olim hadaşim". După o lună de zile, Ministerul de Externe al Israelului ne-a aprobat cererea noastră, cu atît mai mult, cu cât fiul nostru se afla ca ole hadaş din luna noiembrie 1983. - Vorbiţi-ne câte ceva despre familie. - La părinţii mei am fost patru copii: două fete şi doi băieţi. Împreună cu fratele meu Elias, care era deja avocat, am fost arestaţi în luna iunie 1941 pe motivul că am „încercat" să ne sustragem de la munca forţată la care erau supuşi evreii. Precizez că, deşi am avut numai 14 ani ( născut în 1927) am fost internaţi în lagărele Tg. Jiu (România), Vapniarka (Ucraina) şi într-un ghetto situat pe malul Bugului. În anul 1944 am fost readuşi în ţară împreună cu alţi evrei din Vaslui (unde locuiam şi eu) şi reţinuţi ca ostatici până la data de 23 August a aceluiaş an. În decembrie 1989, soţia mea a încetat din viaţă. Fiul meu, Tiberiu, medic, a început să lucreze în luna ianuarie 1984 la spitalul Tel Haşomer din Tel-Aviv, unde a studiat în continuare şi a obţinut două specialităţi:

- Ce aţi studiat în România? - În anul 1946 am susţinut examenul de bacalaureat teoretic. În anul 1947 am devenit student la Facultatea de Drept din Iaşi, pe care am absolvit-o în anul 1951. În luna iulie 1952 am susţinut examenul de licenţă, teza fiind din domeniul Dreptului internaţional. La îndemnul profesorului meu, distinsul şef al catedrei de Drept internaţional, dr. Nicolae Ţaţomir, de asemenea poet foarte preţuit în lumea scriitoricească din Iaşi şi din România, am susţinut examenul de admitere la doctorat, la Universitatea „Al.I.Cuza" din Iaşi. După 4 ani de studii, având în comisia de examinare
191

medicină internă şi boli de plămîni.

profesori de la universităţile din Cluj şi Iaşi, mi s-a conferit titlul ştiinţific de Doctor în Drept, specialitatea „Drept internaţional public". - Aţi lucrat în presă. Aveţi ce povesti, desigur. - După absolvirea Facultăţii de Drept, fiind şef de promoţie, am fost repartizat la Direcţia Justiţiei Militare,

dar la dorinţa organelor de stat mi s-a anulat repartiţia în domeniul justiţiei şi am fost pus la dispoziţia organelor de presă. La sfârşitul anului 1951, odată cu înfiinţarea regionalei administrative Bârlad, am fost numit redactor şef al ziarului „Steagul roşu" din localitate. Am îndeplinit această funcţie pînă în ianuarie 1956, când am fost transferat ca redactor şef adjunct la ziarul ieşean „Flacăra Iaşului". În această funcţie am lucrat pînă la data de 1 septembrie 1983, cînd am fost eliberat, pe motivul că toată familia mea se afla în Israel.
- În Israel aţi continuat să lucraţi în domeniul presei sau a avut loc o reprofilare?

- În Israel, datorită necunoaşterii limbii, a trebuit să mă reprofilez. Am învăţat timp de un an la ulpanul „Ghiborei Israel" din Tel-Aviv, apoi am dat examen de admitere la Şcoala de contabilitate din Ramat-Gan. După un an de studii, după un efort maxim, am absolvit această şcoală. Dar nu a fost suficient. Am continuat să studiez la Ministerul Muncii, lucrând pe calculator, în final am primit o diplomă de profesionist contabil cu două grade şi dreptul de a lucra în sectorul calcularea salariilor. După câteva luni de şomaj, am fost primit la serviciul de contabilitate al Spitalului Beilinsohn - În domeniul calculării salariilor, în această funcţie am lucrat 10 ani, după care am ieşit la pensie. Întrucât salariaţii au fost mulţumiţi de serviciile mele, conducerea Spitalului a făcut demersuri pentru a continua să lucrez încă aproape 5 ani, după împlinirea vârstei de 65 ani. 192

- Citiţi, probabil, presa în limba română de la noi. Împresii. - Desigur, citesc presa română care apare în Israel. De când ziarul „Ultima oră" apare odată pe săptămînă, a devenit un magazin interesant şi cu un conţinut şi o tematică variate. Aceleaşi aprecieri le am pentru ziarul „Viaţa Noastră". Se observă la ziarul de sfârşit de săptămînă o creştere net calitativă, atât a conţinutului, cât şi a tematicii. Se poate spune că ambele publicaţii de joi se află într-o benefică întrecere ce se revarsă asupra cititorului. Urmăresc şi revistele în limba română „Minimum" este o revistă cu multă audienţă la public. La „Revista mea" apreciez îndeosebi editorialul bine scris şi la obiect, rubrica consemnări, In faţa micului ecran. Bine este prezentată rubrica de literatură. Dar aş propune conducerii revistei să nu publice fragmente de roman, cu urmări în numerele viitoare. La „Orient Expres" apreciez articolele documentare ca şi cele ce se referă la evenimentele săptămînii. - Dar Televiziunea? - Canalele PRO TV Internaţional şi TVR1 informează cu

- Ce preocupări aveţi, cum vedeţi viitorul? - Citesc în permanenţă, mă plimb, urmăresc programele de televiziune şi mă rog de sănătate şi pace. Fireşte că sunt preocupat de prezentul şi viitorul ţării noastre. Acum, cînd au apărut noi tirani care ţintesc la ştergerea Israelului de pe harta lumii, când antisemitismul creşte în intensitate, nu poţi să nu fii preocupat de viitor. Mă îngrijorează şi faptul că la noi sunt unii care uită că aici nu este Elveţia, că avem probleme grele şi duşmani înveteraţi şi că toate acestea cer din partea noastră mai multă unitate, mai mult spirit patriotic. Sînt, totuşi, optimist că poporul nostru va învinge şi că nimeni nu poate lichida un popor care există de mii de ani.

evenimentele locale şi internaţionale. Despre televiziunea de la noi, urmăresc emisiunile de la canalele 10,11,22, săptămîna politică, precum şi rubrica Kol Botek.

193

Straja neamului
Straja  neamului  ,  ziar  a  cărui  director  era  D.  Popescu  –  Bârlad,  strada  Viilor  nr.22,  50  de  lei  abonamentul  pe  an  –  perioada 1932 – 1933. 

Suveica Tecuciului
Suveica Tecuciului, ziar naţional-liberal, număr unic, apare pe timpul alegerilor din 1899 la tipografia „Română" din Bârlad, deschisă la l mai 1887 în strada Ştefan cel Mare de librarul V.D. Vasiliu şi G. Man Barbu, cumpărată de la Igh Harras din Focşani şi care a funcţionat pentru „a contrabalansa concurenţa" făcută de Caţafany cu librăria şi tipografia sa. „Apare la zile mari, ori de câte ori Costache Rahmil îşi ia nasul la purtare.” (55x35 cm.), la tipografia G.V. Munteanu Bârlad, sunt de părere Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu. *

Şarja
Şarja,  redactor  al  ziarului  A.Z.  Volbură,  strada  Regală,  apare în 1932, perioadă când la Bârlad se edita ziarul „Ogorul”,  „Veacul nostru” şi revista „Documente răzăşeşti”.  Evocând ce se scria la ziarul „Păreri” Gheorghe Clapa, în  Păreri  tutovene  din  29  septembrie  2003  scrie:  „În  aceeaşi  gazetă  (Păreri  n.n.)  cititorii  sunt  înştiințați  că  în  oraşul  lor  va  apare  „Şarja” şi „Veacul nostru”, fapt care, de altfel, s‐a şi întâmplat”   „Confirmându‐i  spusele,  un  alt  membru  al  „Academiei  Bârlădene”  –  Romulus  Boteanu,  sub  redacția  căruia  au  apărut  volumele    „Bârladul  odinioară  şi  astăzi”,  în  articolul  „Profesorul  Gheorghe  Ioniță”  spune:  „Mai  târziu  a  editat  la  Bârlad o revistă politică „Secerea” şi alta de cultură şi literatură  194

„Ideea românească”.  * 

Şcoala Bârlădeană
Şcoala Bârlădeană din 1972 apare cu ocazia aniversării a 25 de ani a Republicii, culegere de texte ivite sub îngrijirea prof. C. Clisu, producţii aparţinând unor personalităţi de notorietate ori în devenire. Şcoala Bârlădeană – 1974 apărea prilejuită de sărbătorirea a 800 de ani de la prima atestare documentară a localităţii Bârlad, culegere apărută sub egida Comitetului sindicatului învăţământ Bârlad, alcătuită şi îngrijită de prof. Constantin Clisu. “Timp de 5 ani am redactat şi coordonat apariţia revistei intitulată “Şcoala Bârlădeană”, având drept colaboratori personalităţi bârlădene şi o serie de colaboratori externi” – adaugă Constantin Clisu într-un curiculum vitae întocmit de el acasă în Avenue Edmonton, Alberta - Canada, 2007, august 18. Din anul 2004, Constantin Clisu, născut la 14 octombrie 1931 în Bârlad – România, cu şcoala primară, şcoala normală de învăţători şi Facultatea de filologie – făcute toate în România – este membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Canda – sub preşedinţia domnului Alexandru Colăţeanu, dar din luna mai, 1974 este şi membru al Academiei Universale Gugliemo Marconi, Scienze – Lettere din Roma, plus posedă în acelaşi an atestatul de merit ca membru al Centrului Cultural artistic din Milano. Membru al Uniunii Scriitorilor din România o fi Constantin Clisu? *

Şcolarii tutoveni
Şcolarii tutoveni, revistă şcolară de nivel judeţean. Are cinci numere scoase între decembrie 1938 şi aprilie 1939. Este scrisă, desenată şi susţinută de şcolarii din judeţul Tutova. Avea ca instructori şi îndrumători pe Ion Chişcă, Ion Taraze şi Petre Todicescu.

195

Revista este de o bogată preocupare literară, cu compuneri, versuri, proză, desene, jocuri, ghicitori, informaţii, năzbâtii, şarade. Aici debutează cu succes Ion Hobana (Aurel Ion Manta Roşie) elev în clasa a II-a a şcolii primare nr.4 Bârlad, cu o spirituală poveste auzită de la bunici: „Sfântul Nichifor". La „Poşta redacţiei" i se răspundea: „Ne-a plăcut mult poezioara ta hazlie „Porecla". O vom publica în numărul viitor fiindcă ne-ai adus-o prea târziu.". „Porecla" va apare în proximul număr, continuată apoi de povestea de călătorie „La munte!". (Din volumul „Reviste literare ale elevilor (I834-1974) Istoria presei şcolare româneşti de Tudor Opriş, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977)  Dar iată ce scria Ion Hobana despre “Debuturi bârlădene” în revista “Academia Bârlădeană” p.13: „Sunt patruzeci de ani de când îmi vedeam pentru prima oară numele tipărit în Şcolarii tutoveni. „Revistă scrisă, desenată şi susţinută de şcolarii din judeţul Tutova". Cum se întâmplă de obicei, debutam cu o poezie, Porecla. Reproduc ultima dintre cele şase strofe: „Nas-chiper" îmi zice / Şi-i adevărat,/ Mantaroşie Aurelian, Recunosc aice:/ îs cam absolvent al Liceului „Gh. piperat”. Roşca Codreanu” Bârlad – Filonul satiric revelat astăzi scriitorul Ion Hobana. atât de... pregnant nu s-a pierdut pe drum: debutul editorial mi l-am făcut în 1954, cu un volum de versuri de aceeaşi factură, Centru înaintaş. Dar să nu anticipez. Colaborarea mea la Şcolarii tutoveni a continuat cu o relatare în proză a unei vacanţe petrecute la munte - şi s-a

196

încheiat brusc. Nu cred să fi fost de vină lipsa de subiecte: la opt ani, fiecare meci de fotbal capătă aura unei aventuri unice. Să fi încetat revista să mai apară? Iată un mister care se cere elucidat. Climatul stimulator al Bârladului s-a făcut din nou simţit când, după peregrinări prin alte colţuri de ţară, ne-am întors la matca familiei. Ca elev în cursul superior al liceului „Gheorghe Roşca-Codreanu", luam parte la şedinţele Societăţii literare, prezentând referate pe teme ca: „Privire asupra operei lui Calistrat Hogaş”, „Un reprezentant al criticii materialiste: H. Sanielevici”, „Walt Whitman”, „Un ucenic al lui Allesandro Marizoni”. Discuţiile erau conduse cu autoritatea inteligenţei şi a erudiţiei de profesorul Zupperman. Ceva mai târziu am devenit membru ai cenaclului de la Biblioteca „Stroe Belloescu", unde oficia George Tutoveanu. Subţire, uşor adus de spate, îmbrăcat totdeauna cu o eleganţă uşor desuetă, care-i dădea un aer de mesager al unui timp revolut, poetul încuraja cu discreţie tentativele de a pătrunde pe teritoriul Polimniei sau al Caliopei. „Vedeta" cenaclului era neuitatul Cezar Drăgoi, care-l nedumerea uneori pe mentorul nostru, scandând versuri în care „băteau vânturi noi". Într-o asemenea companie, abia îndrăzneam să scot la iveală modestele încercări pe care le-am păstrat caligrafiate pe un caiet de dictando: Noapte de tinereţe, Don Quijote, A căzut o frunză... La. 22 noiembrie 1947, când George Tutoveanu împlinea 75 de ani, l-am sărbătorit în casa noastră de pe strada Pescarilor. Am citit atunci o poezie care începea astfel: Maestre, tinereţea-şi pleacă visul În faţa visului de tinereţe Pe care de atâtea ori, cu scrisul, L-ai făurit în ani de bătrâneţe. Dacă bunele intenţii pot fi socotite circumstanţe atenuante... În sfârşit, am publicat primele versuri şi articole în Păreri tutovene, „Organ de luptă democrată". Eram în ultima clasă de liceu, urmasem o şcoală de cadre la Vălenii de Munte, umblam prin sate cu o echipă artistică şi făceam propagandă pentru colectivizare. Mai scriam poezii de dragoste, dar hotărâsem că e nevoie de lucrări mobilizatoare, aşa că trimiteam redacţiei declaraţii mai mult sau mai puţin rimate, sub titluri ca Poem pentru astăzi şi Poem pentru mâine.

197

În toamna lui 1949 am plecat la facultate. Dar, vorba poetului, asta e altă poveste. Ceea ce vreau să mărturisesc aici este că Bârladul a rămas în inima memoriei mele ca oraşul primilor paşi în literatură, al primei iubiri, al celor dintâi experienţe civice. Mă întorc la el - şi adolescentul din mine tresare, recunoscând tărâmul fermecat de care nu s-a despărţit niciodată.” (Material preluat din "Bârladul odinioară şi astăzi", Miscelaneu, vol. I, sub coordonarea lui Romulus Boteanu, f.a.)

Tinereţea
Tinerețea, ‐ 1946.  *

Tribuna Avântului (1907)
Tribuna Avântului, organ de presă a Societății „Avântul”  a  Partidului  Național  –  Democrat,  ca  formă  de  luptă  anticomunistă locală şi națională (a se vedea Vocea Tutovei din  17 aprilie 1907).  *

Tribuna Tutovei
Tribuna  Tutovei,  organul  „Ligei  Poporului”  şi  al  198

„Partidului  Conservator”,  –  partide  reprezentate  de  generalul  Averescu  şi  Take  Ionescu,  „luptători  pentru  largi  reforme  democratice,  Take  Ionescu  încă  din  1907,  Averescu  din  momentul  ieşirii  lui  din  armată”…  „Ei  vor  sincer  întronarea  unei  vieți  naționale,  fără  dominațiunea  minciunii,  decât  a  adevăratei  opiniuni  publice  liber  consultată”  –  se  spune  în  articolul  „Drept  Program”  semnat  de  Th.  G.  Emandi  în  numărul 1 al ziarului apărut la 1 decembrie 1918.  Apare  săptămânal  sub  conducerea  unui  comitet  care,  ulterior,  a  dat  delegație  de  director  domnului  Const.  Gh.  Moroşanu,  profesor  la  Liceul  Codreanu.  Pe  timpul  vacanței  acestuia,  conducerea  ziarului  o  va  avea  avocatul  N.  Matei  Gheorghiu (nr. 16 din 29 iunie 1919 a ziarului).  Se  publică  articolele:  „Întregirea  neamului”  de  C.  Th.  Moroşanu, „Către preoți, învățători şi alți intelectuali ai satelor”  de  V.  Georgescu  –  Bârlad,  fost  elev  a  lui  C.  Th.  Moroşanu;  „Dacia Traiană” de C. I. Ştefănescu etc.  Au  mai  semnat:  Grigore  Gafencu,  Gh.  Manoilescu,  Nicolae M. Gheorghiu, Ioan J. Ionescu ş.a.  În funcție de împrejurări, Tribuna Tutovei a fost şi organ al  opoziției  unite  :  Liga  Poporului  şi  Partidul  Conservator‐ Național,  când  organ  al  opoziției  unite  sub  conducerea  generalului Averescu şi Take Ionescu.  Tribuna Tutovei din 15 ianuarie 1921 scria: „Cei 4 socialişti  (N.Cucoş,  P.  Constantinescu,  I.C.  Iacomi  şi  Gh.  Candel  n.a.  )  deținuți  în  arestul  preventiv  au  fost  puşi  în  libertate  până  la  judecarea procesului.”  Ziarul  a  apărut  în  perioada  1918  –  1928,  redacția  şi  administrația  fiind  în  strada  Dobranici  nr.  13  iar  Tipografia  la  Haber – Bârlad.      199

Tutova
Tutova  –  ziar  de  interes  general,  săptămânal,  apare  în  locul ziarului Paloda, după 1883, cum rezultă din revenita Palodă  din 1 iulie 1892. 

Tutova Diaru alu intereselor generale, Bârladu,, 15 martie 1884 – 25 iunie 1892, odată pe săptămână, 49x33 cm., anual 12 lei. Proprietar şi editor G. Caţafany. Cel de al doilea număr poartă dată de 22 martie 1884, scriu Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu, indicând surse de documentare: „Fraternitatea”, Bucureşti, 23 martie 1884; „Românulu”, Bucureşti, 17 martie 1884; „România liberă”, Bucureşti, 18 martie 1884.

Unele  izvoare  spun  totuşi  că  între  15  martie  1884  şi  25  decembrie 1892, ziarul Tutova scos de tipograful şi editorul G.  Cațafany  a  ființat    şi  între  1910  –  1911  şi  la  el  au  colaborat  şi  prof.  Ştefan  Neagoe  (1838  –  1897)  şi  Theodor  Riga  –  sub  pseudonimul Herodot.  De  la  4  august  1905,  ziarul  apare  cu  subtitlul:  „Organ  al  Societății Studenților Tutoveni”; apoi de la 29 septembrie 1905:  „ Organ al intereselor generale”.  Până  la  1  iunie  1893,  director  al  ziarului  Tutova  a  fost  profesorul Panaite Chenciu.  Tutova  din  februarie  1890  îşi  informa  cititorii  că  prin  Tipografia G. Cațafany se vindea Notiță istorică despre Bârlad  realizată de Alexandru Papadopul Calimah în 114 pagini.  200

Numărul ziarului din 8 februarie 1890 spunea, referindu‐ se  la    Notița  Istorică,  că  este  vorba  despre  o  „Istoriografie  a  timpului de  mărire  ale Bârladului, de acum 700 – 800 de ani”  care  scoate  în  evidență  „relațiile  comerciale  ale  Bârladului  şi  Moldovei de Jos cu Italia şi în special cu Genova şi cu Veneția”,  dând  şi  lista  „  Vorniciei  Țării  de  Jos,  a  cărei  capitală  era  Bârladul.”  Ziarul Tutova nr. 19 din 23 iunie 1909, sub pana preotului  Ioan Antonovici i‐a consemnat lui Pierre Ch. Drouhet – născut  în Franța, dar stabilit la Bârlad, profesor la Liceul „Codreanu”,  un  articol  omagial  cu  ocazia  morții  lui  la  16  iunie  1909,  înmormântat  la  Bârlad  „fără  covoare,  fără  discursuri,  fără  muzică” aşa cum i‐a fost dorința.  Tutova  perioadei  12  martie  –  24  decembrie  1909  este  săptămânal al intereselor generale.  Apare  vreo  jumătate  de  an  în  1904  şi  1905  ‐  spune  I.  Antonovici, la tipografia Lupaşcu, iar Gr. Crețu în nota sa arată  că proprietar şi redactor al acestei gazete a fost inginerul Dim. L  Zaharescu  şi  nu  a  avut  nici  o  legătură  cu  Tutova  lui  Cațafany  „ziar al intereselor generaleʺ  Zamfirescu  ‐  spune  Gr.  Crețu,  a  publicat  multe  poezii  în  Vocea Tutovei, mai ales în anul 1901.  * 

Ţărănimea
Țărănimea, cu numărul său 1 din 15 februarie 1920, apare  201

cu  credința  că:  „făr’de  legile  războiului  trecut”  ne‐a  „întărit  convingerea  că  temelia  vieții  noastre  naționale  este  tot  în  țărănime, pentru că „din sângele curat al țărănimii, se vor ridica  şi marii conducători ai poporului nostru”.  Apare de două ori pe lună, în două pagini, la Tipografia şi  legătoria  de  Cărți  N.P.  Peiu  –  Bârlad,  redacția  şi  administrația  Bârlad, strada Viitorului nr.87.  Redactor – Vasile Stoica.   În  periodic  au  semnat:  G.  Tutoveanu,  C.  Popescu,  I.V.  Balmuş ş.a. 

Uniunea
Uniunea, organ al foştilor luptători pe front, al văduvelor  de  război,  al  orfanilor  şi  invalizilor  din  război,  din  județul  Tutova,  apare  la  1  iulie  1924,  director  A.  Ionescu,  redacția  şi  administrația Bârlad, strada Mitrea nr. 2, cu deviza: „Uniți ca pe  front...  protecțiune  şi  ajutor  reciproc:  fostului  luptător  pe  front  şi familiei, Neamului şi Patriei.”  Tipografia N. Peiu – Bârlad.  Ziarul vine ca „mobilizator a sute de mii de oameni, care,  uniți într‐un cuvânt şi înțelegând să sacrifice ceva din ei înşişi,  numai cu cinste şi hărnicie, cu  dor de muncă, de cultură şi de  binele  camarazilor  lor,  fără  a  căuta  vreo  minune  „să  aducă   prinosul adâncii lor recunoştințe celor care căzând pe câmpiile  de onoare ale războiului şi care, poate,  însemnați  doar printr‐o  cruce  ştearsă  de  vânturi  sau  o  simplă  grămadă  de  pământ,  202

sensibilizează  gloria  modestă  şi  nepieritoare  a  neamului  nostru”  (autor  dr.  D.N.  Gheorghiu,  avocat,  vicepreşedintele  UNAFL – secția Bârlad).  Ziarul cu numărul 2 din 15 iulie 1924 precizează că apare  la 1 şi 15 ale fiecărei luni.  A  publicat  articole  –  chemare  în  diferite  probleme  către  foştii  luptători  de  pe  front,    dar  şi  altele  referitoare  la   agricultură  semnate  de  agronomul  D.Curpen,  subliniind  că  „grâul este aurul țării”  În  comuna  Țepu  se  va  înființa  căminul  cultural  Tudor  Pamfil,  în  amintirea  regretatului  nostru  camarad  şi  scriitor,  iar  în Bârlad va avea loc dezvelirea monumentului lui Al.Vlahuță –  ştire  comunicată  din  partea  Academiei  Bârlădene  de  către  preşedintele său G. Tutoveanu şi Virgil Duiculescu, secretar, şi  consemnată în pagină.  Ziarul  a  publicat  rubrici  variate  în  conținut  şi  formă:  informații,  apel  către  învățători,  din  străinătate,  anunțuri  de  publicitate, cugetări, proverbe şi maxime străine ca acestea:  „Stăpânirea, musafirul  Şi soția, şi copilul  Ei cer numai să le dai  Nu te‐ntreabă dacă ai”!    Directorul de la „Uniune”. dl A. Ionescu nu era altul decât  dl căpitan Aurel Ionescu, preşedintele local al UNAFL Bârlad. 

203

Uniunea Naţională
Uniunea Națională, foaie a guvernului prezidat de domnul  profesor N. Iorga, apare la 15 mai 1931, la Tipografia N. P. Peiu  – Bârlad.  Foaia  face  cunoscut  populației  candidații  Guvernului  „Uniunii  Naționale”  la  cameră  –  C.  Hamangiu,  ministrul  justiției,  N.  Simionescu,  fost  primar,  fost  vicepreşedinte  al  Camerei  Deputaților,  Pamfil  Şeicaru,  directorul  ziarului  Curentul, Gh. Manoilescu, institutor, fost revizor şcolar, Traian  Ionescu,  preşedintele  demobilizaților  grade  inferioare  din  România ‐, la Senat, Colegiul universal la Alegerile din 4 iunie  1931  –  C.  Dornescu,  avocat,  fost  prefect,  la  Senat,  Colegiul  consilierilor  comunali  şi  județeni  pentru  alegerile  din  6  iunie  1931 – I.C. Antonovici, institutor, fost revizor.  Mai sunt consemnate: Un Apel către Frații Săteni , semnat  de  scriitorul  Virgil  Caraivan  –  agricultor  şi  altul  de  Iordache  Leliu,  sătean  din    Perieni  –  Tutova,  alte  diferite  articole  lămuritoare  pentru  alegeri,  semnate  de  Gh.  Manoilescu,  I.C.  Antonovici, N. Simionescu, C. Dornescu.          *  După  ce  în  1897  Nicolae  Iorga  este  ales  membru  corespondent al Academiei Române – la 26 de ani, în anul 1901  Academia  îi  respinge  de  la  premiere  şi  publicare  „Istoria  literaturii  române  în  secolul  XVIII‐lea,  despre  care  A.D.  Xenopol  scrisese:  „Constituie  una  dintre  lucrările  cele  mai  însemnate  ce  s‐au  scris  în  timpul  din  urmă  asupra  trecutului  vieții  româneşti.  Ar  fi  cea  mai  mare  pierdere  şi  o  adevărată  crimă ca această lucrare să nu vadă lumina zilei.”  Iritat  de  atitudinea  unor  membrii  ai  Academiei  Române,  Nicolae  Iorga  lansează  în  presă  un  apel  către  marele  public  şi  intelectualitate pentru a subscrie 200 abonamente a 20 lei prețul  204

unui volum. Printre primii care subscriu se numără profesorul  G.D.  Neştian  din  Bârlad,  atrăgând  atenția  şi  simpatia  lui  N.  Iorga către importantul centru de intelectuali – Bârlad. În plus,  latifundiarul  Al.  Callimachi  subvenționează  integral  tipărirea  „Istoriei literaturii române în secolul XVIII‐lea” şi astfel apar la  editura  Minerva  31  de  volume  însumând  10.635  pagini  de  materiale documentare.  Din  această  vastă  colecție  din  „Studii  şi  documente  cu  privire  la  istoria  românilor”  volumul  al  cincilea  se  ocupă  şi de  Bârlad. Pentru aceasta, Nicolae Iorga a făcut un apel prin ziarul  „Epoca”  adresat  publicului  larg  de  a‐i  pune  la  îndemână  documente  din  arhive  particulare,  adunându‐se  astfel  „cărți  domneşti, zapise şi răvaşe” şi alte diferite acte privind Bârladul  nu  numai  de  la  persoane  particulare  ci  şi  de  la  instituții,  realizându‐se ceea ce‐şi propusese autorul.          *  Cel  care  a  păşit  în  jurnalistică  la  Bârlad  în  1913  şi  a  dobândit  mari  succese  în  această  profesie,  ajungând  marele  magnat  al  presei  româneşti  –  Pamfil  Şeicaru  –  cel  care  a  sângerat  în  primul  război  mondial,  a  zidit  o  mănăstire  iar  în  calitate  de  deputat  a  inițiat  la  Cameră  Legea  reconversiunii  datoriilor  agricole  –  ajutând  prin  aceasta  țăranii  să  scape  de  creditele  împovărătoare  ale  băncilor  –  a  fost  una  din  victimele  regimului  comunist  din  România,  justiția  acestuia  condamnându‐l la moarte, fără temei legal.  Cel care l‐a inspirat pe Mihail Sebastian şi l‐a imortalizat  în  piesa  Ultima  oră,  pe  Liviu  Rebreanu  care  a  făcut  din  Pamfil  Şeicaru  personaj  de  roman  (Toma  Pahonțu,  ziarist  şi  erou  al  Marelui  Război,  în  Gorila  –  ori  pe  colegul  său  Cezar  Petrescu  (Radu  Comşa,  în  Întunecare)  a  devenit  după  ieşirea  din  puşcăriile şi lagărele comuniste un emigrant care a făcut  presă  mare  în  Occident.  Dar  mai  pe  larg  despre  aceasta  –  şi  altele,  205

vedeți, vă rog, Victor Frunză: Destinul unui condamnat la moarte ‐  Pamfil Şeicaru, Bucureşti 2001.   

Vasluiul
Vasluiul,  anul  I,  nr.  1  apare  la  31  martie  1886,  cu  programarea  să  fie  pe  piață  săptămânal,  realizat  la  Tipografia  George  Cațafany  –  Bârlad.  (47x32  cm.).  Anual  10  lei,  10  bani  numărul.  Ziar  național  –  liberal  menit  „să  contribuie  prin  forța  luminii  ce  o  dă  presa  la  prosperitatea  şi  înflorirea  județului  Vaslui.” Apare la Bârlad, se difuzează şi în localitate, pentru că  acest  serviciu  îl  face  de  regulă  Tipografia,  dar  era  destinat  activității din oraşul şi Județul Vaslui.  Dovadă  că  de  ziar  se  foloseau  şi  cei  din  Bârlad  sunt  anunțurile  la  „mica  publicitate”,  care  se  referă  la  diverse  probleme ale celor în oraşul unde funcționa tipografia: vânzare  de moşii, a caselor, bunuri de închiriat şi amanetat, anunțuri că  s‐au deschis magazine cu”boele gata”, ori de fierărie, „punerea  în tăiere a 80 de fălci pădure apărătură de 12 ani, în care este tot  soiul de lemne…”  Girant responsabil al ziarului: P. Ionescu.   
Vasluiul, spune I. Antonovici, apare la tipografia Caţafany până la 23 iunie 1886. Faptul că în tipografiile de la Bârlad tipăreau scriitori sau autorităţile limitrofe - din Vaslui, Fălciu, Tecuci şi chiar din Târgu-Ocna - cu informaţii din ultima localitate de la tipografii B.H. Margulies din Bacău, A. Hoessohn (în 1907 rentier) şi Iancu Flachs chiar din Târgul Ocna - până şi după ce în localităţile respective se înfiinţaseră

206

tipografii, dovedeşte că Bârladul avea „ascendenţă culturală în partea sud-estică a Moldovei" scrie Antonovici („Tipografiile...p.28) E drept, cărţi şi alte publicaţii se imprimau, chiar şi „pentru trebuinţele judeţului Tutova şi la Focşani, Iaşi, Galaţi şi Bucureşti, mai ales după Unire." Vorbind despre funcţionarea tipografiilor în alte localităţi autorii citaţi pomeneau şi despre tipografiile de la BoţeştiFălciu a revistei săteşti Plugarul bimensuală, care apare la 31 ianuarie 1904, al cărei proprietar-director, spun ei, era L.C. Chihaia, care a scos doar numărul l, „de 3 foi", pe care n-am identificat-o când am scris despre presa de la Huşi („Huşul în presa vremii - de la Melchisedec până în zilele noastre - 18692006", apărută la TipoMoldova, Iaşi, 2007).

Veacul nostru
Veacul nostru, ziar independent de informațiuni, apare la  1 şi la 15 a fiecărei luni, primul număr fiind scos la 1 decembrie  1932,  director  Gh.  Nedelea,  strada  Căpitan  Kostache  nr.  15  Bârlad.   Într‐unul  din  numere,  sub  semnătura  lui  G.  Nedelea,  în  articolele  „Sacrificiu”  şi  „Escrocherie”,  editorialistul  se  îndreaptă  cu  condeiul  împotriva  „îmbuibării  trândave”,  bună  de „scuipat şi pălmuit”, atunci când schelăie pe ulițe, spunând  că „a prins‐o dorul de sacrificiu”  În  foiletonul  „Nu  tocmai,  fapt  divers”  M.  Negreanu  face  207

referiri  la  moartea  celebrului  sculptor  Paciurea  care  a  murit  pentru că „n‐a avut suma pretinsă de un medic chirurg pentru  o operație”.  Rubrica „Profil” deschisă şi destinată activității culturale,  artistice şi sociale a diferitelor personalități ale oraşului Bârlad,  se referă la I. Şerbănescu.  A. Romila – Snagoveanu în „File de carnet” face o anchetă  printre  pensionarii  bârlădeni,  reținând  mizeria  vieții  acestora,  deznădejdea  lor  şi  constituirea  Asociației  pensionarilor  tutoveni, cu sediul în Bârlad, ca măsură de auto‐protecție.  Primele numere din Veacul nostru au apărut în 2 pagini la  Atelierele grafice Nicolae P. Peiu din Bârlad.  Se publicau informații de calitate, epigrame care satirizau  unele    carențe,  cum  ar  fi  reacția  poetului  G.  Tutoveanu  la  …  „obrăzniciile maghiare.”  În Veacul nostru nr. 5 – 6/28 aprilie 1935, prof. Constantin  Gh.  Moroşanu  publica  o  „Scrisoare  deschisă  acuzatoare  către  administratorii oraşului Bârlad.”  * Mare  iubitor  al  oamenilor  –  nu  numai  al  timpului,  toamnelor,  primăverilor  şi  florilor  –  dar  mai  ales  a  plugarului  căruia  în  „Rondelul  plugarului”  George  Nedelea  îi  transmite  strigătul  de  înfrățire  cu  pământul:  „Eu  ar  şi  semăn,  şi  prăşesc  /  Pământul mi‐i prieten bun, / Cu dânsul veşnic mă cunun / Şi numai  pentru  el  trăiesc  /  Şi  tot  în  el  mă  odihnesc  /  Când  anii  vieții  mele  apun…/ Eu ar şi semăn, şi prăşesc, /  Pământul mi‐i prieten bun; ca  în  „Imn  plugarului”,  după  ce  strigă  repetat:  „Frate,  plugar,  frate” să termine într‐un fel de odă pălmaşului:  …”Tu care‐mi dai pâine  Astăzi ca şi mâine  Şi eşti țării Scutul  De când e‐nceputul  208

Binecuvântat  Fii din leat în leat…”    Când  crede  că  spusele  cu  binişorul  nu  sunt  suficiente,  George Nedelea nu pregetă să recurgă la argumente care duc la  Providență, ca în versurile „Curge vremea”:  Curge vremea, curge‐ntr‐una  Şi pe toți ne face una!  De‐ai fost mare, de‐ai fost mic,  Pânʹ la urmă, tot nimic!...  Tot aceeaşi viermi cu anii  Se vor cuibări în cranii  Şi vor ospăta din noi  Ca o ironie – apoi!    Tot ce ochiul azi ne‐alintă,  Nu‐i făcut decât să mintă  Viața care mă închingă  Până moartea o să‐nvingă,  Până va veni o zi  De la care n‐oi mai fi…”    Şi ziua aceea care l‐a smuls pe G. Nedelea din fața „casei  sale  a  venit…”  în  primăvara  anului  1975,  spune  Dumitru  Nedelea – fiul…  …”Telegrama  era  în  legătură  cu  Bârladul,  adică  cu  tata.  Drumul până la Bârlad mi s‐a părut o veşnicie. Gara Bârladului  părea  pustie,  n‐am  mai  găsit  pe  peron  pe  omulețul  acela  care  era atent la geamurile vagoanelor ca să mă vadă şi apoi să mă  îmbrățişeze, spunându‐mi „Bine ai venit!”  M‐am îndreptat cu paşi grăbiți spre casă…  …  Casa  mi  se  părea  mai  mică,  iar  cei  doi  pomi  de  lângă  209

gard aveau aspectul unor steaguri coborâte în bernă…  …  Casa  părintească  cu  amintiri  rămâne  însă  vie  în  memoria mea cu tot ce m‐a legat mai frumos şi mai deosebit de  tatăl meu, George Nedelea.”  Se  terminase  chemarea  din  „Rondelul  pentru  oameni”;  „Dă mâna ta într‐a mea, aşa e bine / Să ne‐nfrățim în viață, cât  trăim!”…  Se  realizase  ceea  ce  spusese  poetul  în  „Rondelul  ultimei  plecări”:    Într‐o zi cu nor, cu soare  Ai să‐auzi că nu mai sunt,  C‐am plecat fără cuvânt,   Fără nici o îmbrățişare!...    Aşa, ca o floare… Şi era primăvara 1975.    La ani şi ani, după… G. Tutoveanu… 

210

…Ziua aceea care l‐a smuls pe George Nedelea din fața casei sale din  Bârlad: primăvara lui 1975. 

Vechea Tutovă
Vechea Tutovă, ziar independent, anul VI, nr. 1, apare la 20  noiembrie  1909,  director‐proprietar  Dimitrie  I.  Zamfirescu,  inginer, poartă inserată sub titlul deviza: „Fiecare‐i răspunzător  de  faptele  sale”  şi  îşi  informează  cititorii  că  „Biroul  de  informații e la redacție”: strada Dunărei, în fața primăriei.  Ce  rost  are  reapariția  Tutovei‐    astăzi  devenită  Vechea  Tutovă? – se întreabă proprietarul care‐şi scrie editorialul.  Şi  îşi  justifică  proiectul  cu  următoarele  cuvinte:  „S‐a  impus  apariția  acestui  ziar  care  în  ştiri  concise,  corecte  şi  stil  popular”, să contribuie a reînvia, a redeştepta şi a renova starea  apatică a spiritelor lâncezânde şi aproape atrofiate.”  Încumetându‐se să scoată iarăşi „Tutova, Vechea Tutovă a  mea,  voi  încerca  nu  să  asanez  moravurile,  nu  să  îndrept  strâmbii,  nu  să  vază  orbii,  nu  să  alerge  şchiopii,  nici  să  închid  puşcăriile  sau  să  dărâm  spitalele”,  ci  „dator  sunt,  față  de  societatea  care  formează  pentru  mine  familia  umană,  să  fac  să  se audă glasul meu…, să redeştept sentimentele adormiților…”  Aşa  că,  „fi‐vor  liberali,    conservatori  ‐  junimişti,  211

conservatori‐democrați,  voi  cerca,  şi  cred  că  vom  reuşi,  să  țintuim  la  stâlpul  infamiei,  pe  acei  care,  fără  considerente  de  culoare politică, vor încerca să se ridice pe spinarea altora, după  cum şi pe mine mă dor astăzi şalele…”  Aflăm  însă,  că  suferindul  de  dureri  de  şale  nu  era  deloc  independent,  ci  conservator‐democrat,  domnia  sa    –  D.I.Z.  –  candidând  pe  locul  nouă  la  deputăție  în  Colegiul  al  II‐lea  de  Tutova…  Cu  „politică”,  „parlamentare”,  „informațiuni”,  „glume”,  „Ultima  telegramă”,  apeluri  către  frații  meseriaşi  dar  şi  cu  publicitate,  toate  semnate  de  acelaşi  D.I.  Zamfirescu,  Ucserifmaz, ori simplu D.I.ZID iar la partea literară – versuri şi  proză,  singurul  A.F.  Lucian  –  Vechea  Tutovă  a  ființat  puțină  vreme.  S‐a realizat la Tipografia „Modernă” – Bârlad.    *  Anterior, în perioada 1899 ‐1902 D.I. Zamfirescu a fost un  activ  colaborator  la  Vocea  Tutovei  unde  a  publicat  şi  poeziile:  „Bercu  la  spânzurătoare”,  „Şi‐un  câine  cu  noi”,  „O  lacrimă  pe  mormântul  lui  Vasile  A.  Urechia”,  „Atâta  să  trăieşti”  ş.a.  –  unele făcând parte din volumul „Spritzuri” în curs de apariție”.  Alte  versuri  au  fost  publicate  de  inginer  în  Vocea  Tutovei  sub pseudonimul Nicaolaos.  La 30 noiembrie 1901, Vocea Tutovei anunța că „în curând  va  apare  organul  independent  de  presă  „Imparțialul”  sub  direcțiunea  domnului  inginer  D.I.  Zamfirescu.  După  cum  s‐a  mai spus, ing. D. Zamfirescu era nominalizat în Anuarul presei  române  pe  anii  1908‐1909  –  director‐  proprietar  Grigore  Grigoriu Rigo, Bucureşti – un colaborator valoros al ziarelor…      212

       

Vestea
Vestea,  ziar  al  intereselor  generale,  apare  o  dată  pe  săptămână,  în  perioada  14  iunie  –  9  decembrie  1912  şi  este  condus  de  către  un  comitet,  proprietar  şi  coordonator  a  publicației  fiind  C.V.  Slobozeanu,  fost  elev  al  Liceului  „Codreanu”  Este  editat  la  Tipografia  nouă  ‐  Toricelli  Slobozeanu  din  Bârlad.  „Rostul  nostru  –  spune  comitetul  de  redacție,  este  de  a  aduce  la  cunoştința  publicului  cele  mai  noi  şi  mai  exacte  ştiri  din țară şi mai ales din oraşul şi județul nostru, propunându‐ne  a fi foarte urbani şi respectuoşi față de ideile altora.”  „Urâm politica de tarabă şi pătimaşă” – se afirmă în ziarul  inaugural din 14 iunie 1912.  Urbani  şi  respectuoşi  dar  tăioşi  după  titlul  şi  conținutul  unor comentarii: „Judecătorul ambulant”, „Biroul de servitori”,  „Lucrătorii  şi  grevele”,  „Filantropie  şi  fanfaronadă”,  „Cinematograful a devenit o şcoală nenorocită şi un primejdios  mijloc de corupție”, „Abuzurile de la banca din Plopana” etc.  A fost un ziar de nuanță conservatoare, ceea ce şi explică  vestea  pe  care  o  aduce  la  20  septembrie  1912  referitoare  la  apropiata reapariție a ziarului Propaganda conservatoare.      213

 

Veteranul
Veteranul,    organul  veteranilor  de  grad  inferior  din  județele  Tutova,  Fălciu  şi  Roman,  apare  în  ianuarie  1909,  director  căpitan  N.  Voinescu,  redacția  şi  administrația  Bârlad,  strada Principală nr. 128.  Apărea la fiecare 24 ale lunii anului calendaristic, timp de  4 ani.  Milita  pentru  drepturile  veteranilor  de  război  –  ziarul  devenind  al  tuturor  luptătorilor  din  județele:  Tutova,  Fălciu,  Roman,  Ilfov,  Tecuci,  Bacău,  Tulcea,  Covurlui,  Putna,  Vlaşca,  Buzău,  R.  Sărat,  Ialomița,  Brăila,  Romanați,  Botoşani,  Dâmbovița.  Relevantă  este  publicarea  petiției  înaintată  în  numele  veteranilor de către căpitanul N. Voinescu, veteran din războiul  1877‐78,  proprietarul  şi  directorul  ziarului  Veteranul  în  nr.  3  al  acestuia,  către  Ministerul  Domeniilor  referitor  la  starea  agriculturii de după război când, ca urmare a Legii din 2 aprilie  1903,  în  loc  de  recompensă  „s‐a  creat  veteranilor  o  dublă  pedeapsă prin faptul că:  ‐ cele 8 hectare de pământ ce li s‐a dat sau urmează a li se  da în Dobrogea nu sunt suficiente pentru hrana lor şi al doilea  veteranii  trebuie  să    se  exileze  în  Dobrogea,  lăsând  în  țară  copiii, rudele şi de multe ori şi nevestele;  214

‐  prin  legile  de  la    9  ianuarie  1808  şi  20  mai  1906,  subofițerii care au făcut 12 ani de serviciu sau 26 de ani pentru  cei reangajați, conform Legii din 1906, li se dă în stânga Dunării  şi în apropiere de căminele lor câte 6 hectare de pământ sau 15  hectare  în  interiorul  Dobrogei,  sau  20  de  hectare  pe  linia  de  frontieră a acestei provincii;  ‐ învățătorilor, conform Legii Casei Şcoalelor din 1896,li se  închiriază loturi de pământ la cel mult 4 kilometri depărtare de  şcoală,  iar  țăranilor  ce  n‐au  avut  pământ  li  se  dă  în  interiorul  țării prin înființarea Casei Rurale.”  Argumentând  inechitățile  create  prin  legi.  Veteranul  publică articole incendiare, având titluri: „Legea Casei rurale –  sărăcia  veteranilor  săraci”,  „Veteranul  –  spaima  celor  de  la  cârmuire”, „Ce trebuie să facem când nu avem păşune” etc.  Deosebit  de  ceea  ce  se  scria  în  Veteranul,  căpitanul  N.  Voinescu,  avansat  la  gradul  de  maior  cu  ord.  nr.  3101/1912,  a  desfăşurat o susținută publicistică în  folosul camarazilor săi în  ziarul  conservator‐democrat  Zorile,  partid  a  cărui  membru  a  şi  devenit.  *         

Viitorul
Viitorul,  organ  al  Partidului  Național‐Liberal  din  Bârlad,  215

apare în perioadele 1900 – 1911, 1911 – 1916, 1918, 1921 – 1929 şi  la  el  colaborează  şi  foşti  elevi  ai  Liceului  Gh.  Roşca  Codreanu,  precum: Th.V. Ioan, Gr. Vasiliu şi I. Bontaş dar şi profesorii lor:  G. Constantinescu Râmniceanu, V. Diaconescu şi Gh. Neştian.  Viitorul  apare  sub  direcțiunea  comitetului  executiv  a  partidului  din  care    la  data  de  24  septembrie  1900,  când  se  editează  nr.  1,  făceau  parte:    I.  Codrescu,  Th.  V.  Ioan,  G.  I.  Diamandi,  simbolul  partidului  fiind:  naționalitate,  libertate  şi  democrație. 

Iată pas cu pasul drumul ziarului Viitorul în cartea autorilor Nerva Hodoş şi Al Sadi Ionescu: 24 septembrie 190010 mai 1901; 20 octombrie – 1 noiembrie 1902; 20 ianuarie – 25 februarie 1905 şi 1 octombrie 1905 – 24 decembrie 1906. Odată pe săptămână, 48x33 cm., anual 3 lei, 5 bani numărul. De la 20 octombrie 1902 nu mai este înscris costul abonamentului. S-a tipărit la G. Caţafany, de la 20 februarie 1905 la tipografia „comercială” şi de la 25 februarie 1905 la tipografia G.V. Munteanu, costul anual 6 lei abonamentul. De la 1 octombrie 1905, anual 4 lei şi 6 bani numărul. Tipografia C.D. Lupaşcu

Viitorul este o continuare a ziarului „Alegeri libere”, vine  ca  urmare  a  reorganizării  partidului  în  vederea  alegerilor  comunale,  când,  săptămânalul  de  duminică,  apoi  de  joi  „va  spune cine sunt adversarii noştri şi ce voim noi.”  Girant  responsabil  este  Ion  Şeibulescu,  tipărit  la  Tipografia  George  V.  Munteanu  Bârlad,  apoi  la  George  Cațafany, tipografia ”Comercială”, la Tipografia Lupaşcu.  În  ziarul  liberalilor  de  la  Bârlad  au  mai  semnat:  Al  Pallady,  C.  Th.  Moroşanu,  N.  Simionescu,  Gh.  Diamandy,  Const. Geană, V.C. Nicolau, N.D. Sveştian, Al. Cazaban, dar şi  G. Ionescu – Quintus, care la 17 ianuarie 1916, sub semnătura C.  Ridim adresa patru versuri… unei doamne:    Sunt nebuni poeții, doamnă?  216

Foarte adevărat! Ce vrei?  Cum se poate să nu fie,  Când se‐nchină la femei?    În  Viitorul  –  dese  controverse  din  pricini  politice  cu  ziariştii  de  la  Lumina  –  conservatoare,  Tribuna  Tutovei  –  averescană, Tribuna prostului – cu de… toate.  Că  G.  Ionescu‐Quintus  nu‐i  una  şi  aceeaşi  persoană  cu  actualul om politic liberal rezultă şi din Adevărul Ilustrat (1895‐ 1896)  unde,  la  26  august  1896,  acelaşi,    care  „a  publicat  epigrame  în  periodicele  socialiste”,  semnează  catrenul  „Celor  de sus”:  Că libertatea o iubiți  Suntem destul convinşi şi noi.  Voi o iubiți aşa de mult  C‐o țineți numai pentru voi  * 
Viitorul, liberal, după ce apăruse în 1900 la tipografia Munteanu, nr.1-30, 24 septembrie 1900 – 10 mai 1901, reapare la tipografia Lupaşcu la 1 octombrie 1905 (Anul IV de activitate) spune I. Antonovici.

*

Voinţa poporului
Voința  poporului,  ziar  politico‐literar,  economic,  comercial,  apare  o  dată  pe  săptămână,  redacția  în  Piața  Domnească,  casele  Rentza,  Tipografia  „Română”  –  strada  Ştefan cel Mare, Bârlad (48x33 cm., anual 12 lei),  217

„Ca  organ  nou  de  publicitate,  datoria  principală  ce  credem  a  ne  fi  impusă  de  buna  conveniență  este  de  a  saluta  călduros  toate  organele  mai  bătrâne,  fie  ele  de  orice  culoare  politică.” De la 12 iulie apare fără subtitlu.  Ziarul  –  spune  editorialul,  se  va  ocupa  „a  susține  adevăratele  necesități  ce  simte  comerțul,  industria,  agricultura  şi a cerceta mijloacele prin care s‐ar putea ajunge la o oarecare  ameliorare”,  fapt  pentru  care  „vom  primi  şi  vom  publica  cu  mulțumire orice studii economice, comerciale şi literare, având  de scop dezvoltarea generală pe aceste căi…; vom lupta contra  celor care vin pe furiş în țară la noi, şi prin diferite întreprinderi  malhoneste  tind  a  zdruncina  creditul  şi  progresul  comerciantului român”…  Ziarul Voința poporului nu rămâne impasibil când vede că  un  număr  de  bărbați,  aflați  în  capul  instrucțiunei,  ca  domnii  S.M.  Haliță,  G.  Constantinescu  –  Rim,  G.  Ghibănescu,  Gabriel  Onişor,  Vasile  Diaconescu,  I.  Apostolescu  s‐au  constituit  în  comitet de redacție, luându‐şi însărcinarea a redacta revista de  educație  şi  instrucție  cu  numele  de  George  Lazăr”  a  cărei  apariție o salută din chiar manşeta ziarului, pe ea şi Societatea  „Lumina  poporului  rural”  –  aparținând  tinerilor  învățători  care‐şi  propun să se  deplaseze  cu  conferințe şi alte  manifestări  cultural‐educative la sate…  Merituos  este  că  redacția,  chiar  de  la  al  doilea  număr,  se  adresează  ziarelor  din  țară,  invitându‐le  să  facă  între  ele  schimburi de publicații.  Se  publică  Legea  privind  instituirea  de  comisii  pentru  verificarea  pământurilor  date  însurățeilor  din  moşiile  statului,  pe  baza  Legii  rurale,  Statutul  Societății  „Revista  Literară”,  cu  sediul  în  Bucureşti,  din  comitetul  căreia  făcea  parte  şi  publicistul Artur P. Gorovei, un colaborator al presei din Bârlad  iar  la  partea  literară  se  publică  versuri  de  N.G.  Rădulescu  şi  218

studentul D.H. Petrovici (D.H.P.).  Voința  poporului  apare  între  31  mai  –  5  decembrie  1887,  cu  o  întrerupere  între  12  iulie  –  5  noiembrie,  redactor  şi  girant  fiind G. Robescu, avocat şi se tipăreşte la Cațafany.  Din 12 iulie 1887, cu nr. 7, ziarul apare într‐un format mic  ‐  ceea  ce  reflectă  situația  sa  defavorabilă  financiar.  (30x24  cm.,  anual 8 lei, 15 bani numărul).  Din  cuprinsul  său  nu  este  evidentă  colaborarea  la  acest  ziar a profesorilor de la Liceul Codreanu. * 
Voinţa poporului, nr.8-11 s-au tipărit la Caţafany, iar cele anterioare la tipografia „Română”, spune Gr. Creţu. * 

Vreme nouă
Vreme nouă apare în decembrie 1918 şi este o continuare a  ziarului Propaganda conservatoare (1908‐1918).  În  ziarul  Vreme  nouă  din  13  octombrie  1919,  George  Tutoveanu scria în articolul „Al doilea răspuns”: „… Eu nu am  altă  avere  decât  stima  fără  margini  pentru  oamenii  care‐şi  fac  din  viață  şi  din  toate  puterile  lor  de  muncă,  o  jertfă  pentru  înălțarea sufletească a celor mulți.” 

După un documentar semnat de Nicolae Ionescu şi publicat în Acta Moldaviae Meridionalis/2007, ziarul Vreme nouă apare în primii ani după 1944, întemeiat de foştii elevi ai Şcolii „Mihail Kogălniceanu” printre care Vasile Cataramă, Valer Mitru şi Isidor Cremer, care prezenta în paginile sale situaţia grea a locuitorilor oraşului datorită distrugerilor de război.
*

219

Vremea nouă
Vremea  nouă,  organ  al  Comitetului  județean  Vaslui  al  P.C.R. şi al Consiliului popular județean provizoriu. apare la 20  februarie  1968,  după  două  luni  de  la  constituirea  județelor  ca  urmare  a  noii  împărțiri  administrativ‐teritoriale,  Bârladul  făcând parte din județul Vaslui, cu reşedința în oraşul Vaslui.  Apariția  ziarului  a  coincis  cu  ziua  în  care  a  avut  loc  adunarea de constituire a Comitetului județean Vaslui al P.C.R.  şi  a  Consiliului  popular  județean  provizoriu  la  care  „a  participat  tovarăşul  Ion  Iliescu,  membru  supleant  al  C.C.  al  P.C.R.,  prim‐secretar  al  C.C.  al  U.T.M.,  ministru  pentru  problemele  tineretului”,  adunare  care  „într‐o  atmosferă  de  puternică  însuflețire…”  a  adoptat  textul  unei  telegrame  adresate C.C. al P.C.R., personal tovarăşului Nicolae Ceauşescu,  secretar  general  al  C.C.  al  P.C.R.,  preşedintele  Consiliului  de  Stat.”  Redactor şef era Corneliu Huțanu iar redactor şef adjunct  Traian  Crăiescu.  Ziarul  se  tipărea  la  Întreprinderea  poligrafică  Iaşi, str. Vasile Alecsandri nr. 6, fără a se indica sediul redacției,  pentru  că  activitatea  fiind  în  reorganizare,  publicația  se  plămădea şi în tren ori autobuz iar redactorii erau din întregul  județ, inclusiv de la Iaşi. Astfel scriau şi publicau: Vasile Filip, S.  Teodorovici,  Georgeta  Eftimie,  dr.  Jan  Hurjui  ,  Şt.  Miron,  Constantin  Slavic,  Valer  Mitru,  Ştefan  Oprea,  Aurel  Radu,  Ion  Istrati,  Horia  Zilieru,  Florin  Mihai  Petrescu,  Ion  Arhip,  Iorgu  220

Burghelea,  Haralambie  Țugui,  Luca  Arbore,  N.  Grunzu,  Ion  Puha,  Ion  Oprea,    de  la  Iaşi,  Constantin  Parfene,  Constantin  Huşanu,  Eliade  Solomon,  Ilie  Ghioroaie,  Ştefan  Moldoveanu,  Georgeta Tamaş, Mihai Botez de la Bârlad, Valeriu C. Neştian,  Cicerone Sbanciu, Vasile Macarie şi Ion Alexandru Angheluş de  la  Huşi,  Crăciun  Lăluci  de  la  Paşcani,  Titi  Gheorghiu,  Sergiu  Florian şi Aurica Moise de la Vaslui, motiv ce mă face să spun  că ziarul era destinat atât Vasluiului cât şi Bârladului.  Este  meritul  conducerii  ziarului  că,  în  scurt  timp,  a  făcut  din  acesta  o  publicație  interesantă,  cu  o  tematică  variată  şi  aleasă, cu materiale de conținut, citit şi iubit de cetățeni.  Profesorul  de  la  Bârlad,  Constantin  Parfene,  făcând  recenzia  la  „Inscripții”  într‐un  număr  al  ziarului,  vedea  în  aceasta    „un  buchețel  de  esențe  literare,  emanând  din  truda  nobilă a unui mănunchi de talentați iubitori ai artei, membrii ai  cercului  literar  „Mihai  Sadoveanu”  de  la  puternica  cetate  metalurgică bârlădeană. O evocare a frumuseții de altă dată, al  căror leagăn a fost Bârladul din vremuri, Bârladul lui Vlahuță şi  Ibrăileanu,  a  lui  E.  Gârleanu  şi  D.  Nanu,  a  lui  T.  Pamfile  şi  Victor  Ion  Popa,  a  lui  George  Tutoveanu,  G.G.  Ursu  şi  Nedelea.” „Inscripțiile – spunea profesorul Constantin Parfene ‐  nu sunt un fenomen izolat, ci o continuare pe o treaptă calitativ  superioară … a unui îndepărtat efort spre bine şi frumos.”  Statornic  în  preocupări,  gazdă  primitoare  şi  selectoare  şi  ziarul, profesorul s‐a referit ulterior şi la alți oameni de cultură  care  au  trecut  pe  la  Bârlad:  realizatorii  revistei  „Cronica  Moldovei”,  George  Bacovia,  Virgil  Caraivan,  ardeleanul  Ion  Popescu, Tudor Pamfile etc.  Sâmbăta,  cititorul  de  la    Vremea  nouă  avea  la  îndemână  pagina  „Mozaic”  –  cu  de  toate  (un  fiu  al  Bârladului  –  Nicolae  Tonitza în muzeul ieşean, de Geta Cohn; Secvențe din geografia  turismului  românesc;  vocabular;  ştiați  că…?;  pseudorețete  221

„Organul de presă al Organizaţiei judeţene P.C.R. Vaslui era cotidianul „Vremea nouă” care în coloanele sale proslăvea relizările regimului totalitar, de făurire a „omului nou”, comunist, scrie Nicolae Ionescu în documentarul publicat în „Acta Moldaviae Meridionalis”/2007/p. 9, opinie faţă de care noi spunem că publicaţia de la Vaslui nu făcea la vremea aceea, decât ceea ce făcea publicistica atunci.. Ziarul „Vremea nouă” prin tematica abordată şi condeile folosite s-a dovedit a fi fost o publicaţie de calitate. *

culinare;  pentru  noi  –  femeile;  poezie,  jocuri  de  cuvinte,  caleidoscop,  caricatură  şi  umor,  apoi  ,duminica,  pagina  culturală  ori  Moment  cultural  cu:  opinii  –  peisajul  lecturilor  necesare;  George  Călinescu  –  amintiri  literare;  file  de  lector  –  „Intrusul”  de  Marin  Preda;  poezii  de  Haralambie  Țugui  şi  Ion  Chiriac;  Din  drum  –  schiță  de  Ion  Friduş;  poşta  literară  (în  general  foarte  bogată);  Stampa  –  desen  de  Viorel  Burlacu;  rubrica „Corespondența” (şi ea mereu aglomerată) etc.    *  Acum,  la  atâția  ani  distanță,  după  ce  am  revăzut  multe  pagini  ale  publicațiilor  vechi  şi  cele  apărute  o  dată  cu  Vremea  nouă, îmi dau mai bine seama cât de nedrept am fost cu ziarul  de la Vaslui, când în iunie ori iulie 1968, într‐o şedință comună  a  Comitetului  județean  de  partid  şi  a  Consiliului  județean  de  analiză a activității i‐am adresat critici deosebit de aspre. A avut  dreptate atunci Cornel Huțanu să se supere pe mine.  * 

222

Vocea Tutovei
  Vocea  Tutovei  apare  în  luna  mai  1891,  sub  conducerea  unui comitet, ca organ personal al tipografului G. V. Munteanu,  scris  în  majoritate  de  lucrătorii  lui,  care  erau  animați  de  simțământul  naționalismului  dar  şi  de  soarta  românilor  din  Ardeal (43 x 27 cm., anual 10 lei),probleme care fuseseră tratate  şi de ziarele bârlădene anterioare – Semănătorul şi Paloda.  În toți cei 17 ani cât a apărut (1891 – 1908), Vocea Tutovei  a avut ca preocupare de bază şi continuă problema românească,  deşi la 7 iunie 1898 se declară      „ foaie independentă, politică,  literară şi comercială” (48x33 cm.), iar la 2 martie 1897 – „organ  independent”.  La  11  ianuarie  1898  dispare  zicerea  de  „organ  independent”,  sub  titulatura  ziarului  notându‐se  că  director  este  Simion  C.  Mândrescude  la  11  ianuarie  la  25  iulie  1898,  Căpitan  Th.  I.  Udrea  de  la  5  iunie  1899  –  1  ianuarie  1901,  iar  redactor  Augustin  Paul,(11  ianuarie  –  28  martie  1898),  care  semna  adesea  Onuță  sau  Dela  Letca,  după  numele  satului  său  natal din Ardeal, tineri profesori la Liceul Codreanu, veniți din  Ardeal  şi  animați  de  spiritul  naționalist  a  profesorilor  lor  Ion  Popescu  şi  Ştefan  Neagoe  –  dând  ziarului  o  ținută  combativă,  aleasă.  Numărul  din  1  august  1898  recapătă  autoritatea  ziarului  care  revine  la  conducerea  sa  de  către  un  comitet  de  redacție,  pentru ca la 2 martie 1903 (Anul IX) Vocea Tutovei să‐şi spună  că  este  organ  al  Partidului  Naționalist  şi  că  are  deviza  înscrisă  chiar  sub  titlu:  „Nimic  de  la  jidani,  ‐  nimic  prin  jidani,  ‐  nimic  cu jidanii”.  În Vocea Tutovei nr. 35 din 1891, Simion Mândrescu scria:  „Lupta mea de până acum n‐a fost cu totul zădarnică. Am sădit  în inimile bunilor români antisemitismul care sper că‐l vor duce  mai  departe…  N‐am  avut  şi  n‐am  nimic  cu  jidanul  ca  om,  cu  223

jidanul  ca  jidan.  M‐am  ridicat  însă  în  contra  asociațiunei  de  exploatare a acestor lepre”.  Menținându‐şi  zicerea  cu  jidanii  în  titlul  ziarului  dar  adeverind  că  respectă  jidanul  ca  jidan  şi  ca  om,  ziarul  din  3  martie  1905,  chiar  în  pagina  I,  publică  informații  despre  Purium‐ul  sub  semnătura  A.R..  Ulterior,  din  17  aprilie  1905,  ziarul renunță la sloganul despre jidani.  Devenită  naționalistă  de  la  5  iunie  1899,Vocea  Tutovei  a  fost condusă de Victor Artenie, în 1909 avocat, de Origen Carp,  mai târziu comisar, şi căpitan T. Udrea. 
În lucrarea lor „Publicaţiile periodice româneşti”, Bucureşti 1913, Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu dau următoarele surse de documentare referitoare la ziarul „Vocea Tutovei”: „Buletinul Oficial. Expoziţiunea generală”, Bucureşti, decembrie 1906, p 593; „Timpul”, Bucureşti, 14 mai şi 28, 29 octombrie 1891; „România”, Bucureşti, 15 mai 1891; „Bună credinţă”, Bucureşti 24 decembrie 1891; „Voinţa Naţională”, Bucureşti, 18 martie 1892.

După  1906 ziarul  ajunge  în  mâna  „avântenilor”  –  o  foaie  de  difuzare  şi  promovare  a  crezului  Societății  culturale  „Avântul”, organizație de autoconducere şcolărească dar care a  determinat şi canalizat mişcările sociale țărăneşti de la 1907.  Tineri plini de entuziasm, precum D.V. Anghel, N. Dorin,  Virgil  Gabrielescu,  St.  Manole,  Săghinescu,  P.Ciobanu,  P.  Ciolan, Const., Th. Moroşanu, majoritatea membrii ai societății  „Avântul”, făceau din Vocea Tutovei o tribună care era citită în  întreaga Moldovă.  De aici măsura luată de Ministerul de interne care a dat o  circulară  în  sensul  că  oricând  se  va  da  de  „vreo  secție  a  Avântului  să  se  distrugă  iar  membrii  ei  să  fie  denunțați  ministrului,  ca  acesta  să‐i  elimine  din  facultăți  (Vocea  Tutovei  1907 – 17 aprilie).  În  aceste  condiții,  la  1  aprilie  1907,  redacția  aduce  la  cunoştință  cititorilor  că  „ultimele  două  numere  din  Vocea  224

Tutovei au fost „oprite din ordinul autorităților superioare…”  Simpatizând  cu  țărănimea,  Vocea  Tutovei  publică  articole:  „Armata  ucigaşă”,  semnat  Ego,  „În  chestia  țărănească  cu privire la administrație şi justiție” ‐ de G. Vifor; „Răscoalele  țărăneşti…  o  rătăcire  momentană?”  –  de  N.N.  I.;  „În  luptă  pentru  regenerarea  satelor”  –  de  V.G.;  „Cum  s‐au  potolit  răscoalele?” – de Virgo şi chiar un serial „1907” – semnat de St.  Constantiniu,  în  numerele  39,  40  şi  41  ale  anului  calendaristic  1907.  Cu  numărul  din  9  septembrie  1907,  ziarul  apare  ca  …organ  naționalist  ‐  în  perioada  9  ianuarie  1907  –  23  august  1909,  el  are  colaboratori  de  bază  pe  aceeaşi  profesori  Simion  Mândrescu, Paul Augustin şi Const. Moroşanu..  Vocea Tutovei la 20 noiembrie 1909 se recomandă ca ziar  independent.  Deşi  a  avut  şi  întreruperi  în  apariție  (în  1893,  după  2  ani  de  la  apariție,  din  cauza  lipsei  de  colaboratori,  explică  redacția  ziarului  la  2  martie  1897)  îşi  păstra  anul  de  naştere,  dar  avea  numerotația  numerelor  sale  pe  ani  calendaristici,  anul  începând  în  februarie  ori  martie  şi  sfârşind  în  aceeaşi  lună  a  anului  următor.  Ziarul  din  6  martie  1905,  de  exemplu,  poartă  nr.  1,  anul  XI  al  apariției;  anul  XII  începe  cu  numărul 1 din 5 martie 1906.   

Vocea Tutovei
Din octombrie 1906, preotul econom I. Antonovici publică în Vocea Tutovei documentele de arhivă ale bisericii Vovidenia din Bârlad. In acelaşi ziar, spune Gr. Creţu, domnişoara Nina Codreanu, fiica vitregă a căpitanului N.V.Piperescu, a publicat un număr de poezii, începând de la 15 august 1898, dar continuă a publica şi în Ramuri de la Craiova, traduceri în Floarea darurilor, proză în Universul. Sub pseudonimul SAghin, Samuel Ghinsberg, autodidact, a publicat poezia Doina, iar viitorul institutor Adolf Axelrad, sub pseudonimul Dela

225

Tutova, mai ales poezie, după 1898, când era şcolar. Viitorul autor al volumelor Din viaţa ţărănească, Gr.N. Couatu, editat la „Minerva", semna şi el în Vocea Tutovei, ca şi casierul Grigore Stamatescu, care se ocupa de o rubrică specială intitulată „Momente de distracţie": „Muza bârlădeană", cum semnase şi la Paloda. Biblioteca municipală din Bârlad deţine numere ale ziarului din anii 1906, 1907, 1908, 1941, 1942 şi 1943. În „Vocea Tutovei” nr.32 din 17 octombrie 1904, George Tutoveanu face următoarea profesie de credinţă: „La 15 martie anul acesta… am întemeiat revista „Făt-Frumos” cu gândul ca aceasta să devină locul de înfrăţire al tuturor acelora care cred cu temeinicie în puterea de viaţă a neamului nostru. Şi în mare parte ţinta urmărită de noi a fost atinsă…” „Făt-Frumos” a apărut la Bârlad timp de aproape doi ani, de la 15 martie 1904 până la 1 februarie 1906. A fost întemeiat de G. Tutoveanu, împreună cu Emil Gârleanu şi D. Nanu. A fost condus de G. Tutoveanu, timp de şase luni, respectiv 12 numere, restul, până la doi ani, respectiv 23 numere (regulat ar fi trebuit să apară 36) revista a apărut sub conducerea lui Emil Gârleanu”, scrie G.Ursu în „Istoria literară a Bârladului”, în fascicola referitoare la această problemă (p.30) şi-şi argumentează susţinerile cu fapte şi date necesare a fi ştiute. Retragerea poetului G. Tutoveanu de la Făt-Frumos o explică însuşi acesta într-un interviu acordat lui V. Damaschin şi publicat în numărul 1 din 1929 a revistei „Scrisul Nostru”: „M-am retras de la „Făt-Frumos” în împrejurări neînţelese pentru toată lumea. Naţionalismul înverşunat şi luminos a lui N. Iorga, de la „Sămănătorul”, aprinsese în sufletul tinerilor începători în ale literaturii, dorinţa de a se vedea cât mai grabnic scoşi la lumină, şi de aceea, ca să fie după cum credeau ei, pe locul conducătorului, scriau versuri în care depăşeau măsura. Erau versuri, în care fără poezie, nu se vorbea decât de atrocităţi: valuri de sânge, munţi de leşuri, grămezi de ciomege şi topoare, versuri, pe care Nicolae Iorga, un adânc înţelegător al poeziei, sub orice formă de manifestare, nu le publica niciodată. Într-una din zile, dl. Corneliu Moldovanu îmi încredinţează o poezie din acestea, cu rugămintea să i-o public. Se înţelege că am refuzat, încercând să-l conving că trecutul neamului nostru este un izvor de adevărată poezie, dar trebuie redată altfel, fără nici o violenţă

226

de graiu. N-au trecut decât două, trei zile de la această întâmplare, şi prietenii mei Gârleanu şi Nanu mi-au spus că pentru alegerea materialului de imprimat să alcătuim un comitet de trei, nelăsându-mi-se mie singur alegerea acestui material. Ştiind din experienţa de până atunci, că revistele literare nu trăiesc decât sub conducerea unui singur om, şi pentru că din aceşti doi prieteni Nanu şi Gârleanu, acesta din urmă îmi lăsase un mai puternic spirit de organizare, celălalt fiind un „visător incorigibil”, am hotărât, fără nici o supărare, să-i cedez conducerea revistei. După retragerea mea s-a publicat numaidecât şi „poezia” cu pricina, a domnului Corneliu Moldovanu.” După retragerea lui G. Tutoveanu de la „Făt-Frumos” – spune G. Ursu, revista îşi schimbă tipografia la G. Caţafany, fapt semnificativ, ştiindu-se că la această tipografie tipărise şi Corneliu Moldovanu. Schimbarea tipografiei marchează şi o schimbare de conducere a revistei, schimbare faţă de care Sadoveanu îi scria lui G. Tutoveanu, din Bucureşti, la 15 septembrie 1904: Dragă Tutovene, În adevăr că n-a produs bună impresie. Însă de aici şi până la a abandona cu atâta nepăsare pe un tânăr „FătFrumos”, eu cred că mai este. S-ar putea să-l laşi aşa, tu, care însemni la el, mult? Eu socot că au sosit oarecare diavoli care şi-au vârât coada în afacerile tale şi ale lui Emilgâr, şi n-ar fi bine să lăsaţi lucrurile baltă, mai ales că el (Gârleanu) vorbeşte cu dragoste de tine, într-o scrisoare pe care am primit-o alaltăieri.” De altfel, despre schimbarea conducerii revistei stă mărturie şi un proces-verbal încheiat la 8 septembrie 1904, semnat de Corneliu Moldovanu, D. Nanu, A. Mândru şi preotul ec. I. Antonovici, publicat în „Paloda” nr.44 din 28 octombrie 1904, care recunosc drept conducător al ei pe iniţiatorul şi directorul literar al revistei – Emil Gârleanu – Emilgar. Ce s-a întâmplat cu „Făt-Frumos” după aceea, tot G. Ursu ne-o spune: „Până la nr.12, cu Tutoveanu, revista a apărut de două ori pe lună, regulat; de aici încolo se simte schimbarea conducerii, revista apărând când de două ori, când odată pe lună, când odată la câteva luni, astfel că în timp de un an şi jumătate apar numai 23 de numere, în loc de 37 cât trebuiau să apară.”

227

După retragerea lui Tutoveanu de la conducerea „revistei” „tot greul ei l-a dus Emil Gârleanu”, pe atunci, cum spunea Iorga. Un ofiţer sfios ca o domnişoară şi însufleţit ca un apostol, dar retras din armată şi plecat la Bucureşti, Gârleanu, după cum subliniază G. Ursu: „a încercat să continue acolo cu apariţia revistei, împreună cu tovarăşii săi, dar n-a reuşit să scoată decât trei numere.” În „Scrisul Nostru” nr. 1 din 1929, G. Tutoveanu avea să scrie în articolul program al revistei „Datoria tinereţii”: „Iar Emil Gârleanu, după ce a părăsit oraşul nostru, ducându-se la Bucureşti, şi după ce s-a încercat zădarnic să scoată din nou, acolo, revista „Făt-Frumos”, pe care o întemeiaserăm aici, cu doi ani mai înainte, mi-a spus, cu prilejul unei convorbiri: „FătFrumos” nu suferă nici zgomotul, nici învălmăşeala Bucureştiului, el nu poate trăi decât în Bârlad, acolo unde s-a născut.” Încercările de a-l „recupera” pe G. Tutoveanu şi a-l aduce efectiv la „Făt-Frumos”, chiar şi prin epistole rugătoare, n-au mai avut succes, fermitatea poetului de la Bârlad a rămas statornică şi definitivă. A rămas de subliniat un mare adevăr: în Bârladul cultural, cinci scriitori – G. Tutoveanu, Emil Gârleanu, D. Nanu, Corneliu Moldovanu şi A. Mândru – au lăsat literaturii române o mare răspânditoare de cultură – revista „Făt – Frumos”. * În „Vocea Tutovei” unde redactor-prim a fost într-o vreme I.C. Antonovici, a fost publicată o recenzie la un roman scris şi publicat de Cezara Toporaş învăţătoare distinsă la şcoala de fete nr.4 din Bârlad. În carte era descris fondul moral şi constructiv al femeii, care însemna însuşi sufletul bun al autoarei devenită erou de roman, în calitate de mamă şi soţie, cu îndatoriri sociale şi naturale, icoană feminină vrednică de cele mai adânci sentimente de respect şi admiraţie, cum scria Antonovici în recenzia sa. Ziarul „Glasul Tutovei”, „cel mai important în judeţul Tutova” zice Nicolae Ionescu în documentarul „Aspecte din activitatea Liceului „Mihail Kogălniceanu” oglindită în presa locală”, publicat în „Acta Moldaviae Meridionalis”, vol. II, p.4, editată de Muzeul judeţean „Ştefan cel Mare Vaslui” în 2007, fără să precizeze perioada când a apărut publicaţia cu titlul

228

arătat. Cum autorul citat afirmă în continuare că primul ziar local din oraşul reşedinţă a judeţului a fost „Vasluiul” apărut în 1886, când noi am făcut dovada că întâietatea a avut-o ziarul „Albina Vasluiană” din 1875, dar şi „Vocea Racovei” din 1882 (vezi şi volumul „Vaslui – Capitala „Ţării de Jos” în presa vremii – 1875-2005, p.8 şi 461-462, TipoMoldova Iaşi 2005) s-ar putea ca şi „Glasul Tutovei să nu fie decât… „Vocea Tutovei.” „Vocea Tutovei" din 4 martie 1900 anunţa la rubrica „Cronica săptămânii", pagina 2, că a primit „Glasul Faldului", ziar pronunţat antisemit, care apărea la Huşi de două ori pe lună şi se tipărea în tipografia părintelui N. Luca. I se ura viaţă îndelungată şi succes deplin întru atingerea scopului ce şi l-a propus. *

Vocea Tutovei
Îl regăsim la 1 iunie 1943, păstrând pe frontispiciu anul al  53‐lea, înscris la Registrul publicațiilor de la Tribunalul Tutova  la  nr.  1/1942,  ca  „foaie  de  propăşire  şi  educație  națională”,  precizându‐ne  că  apare  la  1  şi  15  ale  fiecărei  luni,  sub  conducerea  unui  comitet,  fondator  C.V.  Munteanu,  redacția  şi  administrația  la  Tipografia  N.P.Peiu,  Bârlad,  str.  Ştefan  cel  Mare nr. 17.  În  cele  24  numere  apărute  în  perioada  1  iunie  1943  –  15  mai 1944, au fost publicate materiale diverse semnate de Const.  229

Vocea Tutovei, foaie de propăşire şi educaţie naţională. Apare la l şi 13 ale fiecărei luni. Fundator: G. V. Munteanu, director Prof. C. Th. Moroşanu; prim redactor: Preot I. Gh, Chirvasie. Ne bucură mult reapariţia vechii publicaţii bârlădene, care alături de excelenta revistă; „Păstorul Tutovei" calcă cu cinste pe urmele Bârladului cultural, Este proaspătă încă în mintea noastră, falanga corifeilor literaturii noastre, strânşi în jurul revistei „Făt-Frumos" — care a dus în toate colţurile ţării, faima Bârladului de altă dată. Aici şi-au spus cuvântul lor: Gârleanu, D. Nanu, Moldovanu etc. Din Bârlad şi-a luat zborul marele Al. Vlahuţă... Suntem bucuroşi că o mână de harnici mânuitori ai condeiului, astăzi, caută, ş'au izbutit să calce cu cinste pe urmele proaspete ale înaintaşilor. Pe domnul prof. Moroşanu, directorul „Vocei Tutovei" Îl cunoaştem de mult. La fel pe harnicul şi talentatul prim redactor Pr. I. Gh Chirvasie; le-am urmărit cuvântul în „Păstorul Tutovei". Mai colaborează în acelaşi număr: I. Gr, Oprişan căruia i-am urmărit activitatea de când scotea revista : „Orizontul", pe domnişoara Mariette Creangă, întindem mâna cu frăţie vechii publicaţii bârlădene, şi-i urăm deplin succes. C-tin Nic. Bratu *

Th.  Moroşanu  (Din  Liceu  –  amintiri),  G.  Ursu  (  Un  poet  bârlădean: G. Ioniță), Marieta I. Creangă (Monografia comunei  Bogdana, județul Tutova), versuri semnate de G. Tutoveanu, G,  Ursu,  Th.  Călin  Delaprava,  Georgeta  Iuteş,  Gim,  G.  Constandache  dar  şi  materiale  reproduse  după  Nicolae  Iorga,  I.C. Antonovici.  N‐a mai avut însă vivacitatea Vocei pe care o cunoscuseră  cititorii, deşi autorii erau de calibru, în majoritate.  *

Vocea Tutovei reapare în campania electorală din 1992 şi reprezintă poziţia Frontului Salvării Naţionale în cadrul alegerilor locale. A publicat listele cu candidaţii F.S.N. pentru funcţiile de primar şi consilieri municipali, Programul Platformă al acestora. 230

Vocea Bârladului
Vocea  Bârladului,  :  „Era  prin  1901...  De  la  Bârlad  mi  se  trimitea „Vocea Bârladului”. Acolo am văzut poeziile dumitale,  acolo am început să te cunosc...” (Amintiri ale avocatului Bazil  Clony,  ziarist  din  Brăila,  evocate  de  prof.  universitar  Dan  Smântânescu în articolul „G. Tutoveanu, poet al seninătăților şi  ctitor  cultural”,  dar  s‐ar  putea  ca  amândoi  să  fie  în  eroare  pentru  că  „Vocea  Bârladului”  n‐am  găsit‐o  în  documentarea  mea,  iar  în  perioada  invocată  la  Bârlad  apărea  totuşi  „Vocea  Tutovei”,  de  care  G.  Tutoveanu  era  foarte  apropiat.  Publica  în  ea poezii...  * 

Vocea Tg. – Ocnei
Vocea Târgu Ocnei, ziar politic independent, director şi proprietar Pompeiu Ioan Popescu, redacţia şi administraţia în Târgu Ocna, strada Radu Racoviţă nr. 4, imprimat la Focşani, tipografia Alexandru Codreanu, strada Centrală nr. 12, cu apariţia anunţată de două ori pe lună, cu deviza înscrisă pe frontispiciu: „Cu Dumnezeu înainte; Dreptate şi Adevăr", purta la 24 iulie 1905 nr.l, dar era în anul III de activitate înscris pe

231

manşetă. Redacţia, în loc de articol de fond, publica un „Aris" în care menţiona că „Vocea Tg. Ocnei cu acest număr este „în al treilea an al existenţei sale" şi chema cititorii să-i dea „tot concursul binevoitor, făgăduind că va urma aceeaşi cale ca şi în trecut, observând şi arătând orice măsură rea şi aprobând pe cele bune." Ziarul apărea în patru pagini. Vocea Tg. Ocnei nr. 5 din 30 octombrie 1905 rămânea şi pentru viitor proprietatea lui P.I.Popescu, dar anunţa că „începând de astăzi va trece sub conducerea unui comitet", lucru notat pe frontispiciu dar şi într-o notă care se intitula: „Spre ştiinţă", având de prim redactor pe simpaticul Valerian V. Ionescu, licenţiat în drept şi filozofie, care va fi şi girant responsabil al ziarului." Legat de oraşul Bârlad unde a apărut, la început conservator, la tipografia „Comercială" în 1903, cu numerele 14 din 15 iunie - 20 iulie, vezi şi volumul „Tipografiile..." de Gr. Creţu şi I. Antonovici, ziarul „Vocea Tg. Ocnei" nr. 1/1905 publica articolul intitulat „Ridicarea unui monument lui Ion Popescu Bârlad", semnat de mai mulţi bârlădeni din ţară", menţionând că Ion Popescu „ a luat parte hotărâtoare la toate actele mari ce s-au petrecut de la 1854 până la moartea lui în 1901" şi propunea a se organiza o întâlnire publică care să aleagă un comitet care să lanseze listele de subscripţie pentru monumentul de la Bârlad. Numărul 12, anul III, din 10 iunie 1907 a ziarului avea pe frontispiciu subtitlul „Ziar naţional - liberal, fotografia şi numele lui Ion Popescu, fost profesor onorific, preşedintele Societăţii pentru învăţătura poporului român, judeţul Tutova, fost deputat etc. şi menţiona că director şi proprietar era acelaşi Pompiliu Ioan Popescu, cu apariţia „în fiecare săptămână. Vocea Tg. Ocnei nr. 2, Anul IV din 2 octombrie 1911, tot cu apariţia săptămânală, purta subtitlul „Ziar politic independent", director politic şi proprietar Pompeiu Ioan Popescu, cu redacţia şi administraţia în Tg. Ocna, realizat la tipografia „Neamul românesc", Vălenii de Munte (judeţul Prahova) şi publica articolul de fond „Reforma administrativă şi comunală", semnat de proprietarul ziarului. La Focşani ziarul a mai fost imprimat la tipografiile

232

„Modernă" M.Th. Dumitrescu, strada Centrală, la „Comercială" Leon Svorne şi Al. Codreanu. Un ziar insuficient structurat tematic, dar cu multe informaţii şi puţini autori şi semnături: Pompeiu I Popescu, Argus, Ion Dafin, P.I.P., Valerian V. Ionescu, Floridor, De la Abrud, Pip, Doctor P., C.B. Penescu, Iulius, Gh. Mateiu, I. Rusu Abrudeanu, Ipsilon, Ioan Moţet ( a se înţelege, destule pseudonime). Utilă cititorilor informaţia publicată în „Vocea Tg. Ocnei" care făcea cunoscut că se aflau la redacţie de vânzare: „Foaie pentru minte, inimă şi literatură" de la 1847 şi până la 1864, ziarul „Învăţătorul poporului" din 1848: „Noua albină românească", „Gazeta Moldovei", foaie literară şi artistică din 1857, ziarul „Zimbrul" din 1850, „Muzeul Naţional" din 1837, „Pruncul Român" din 1748, precum şi alte acte din perioade îndepărtate, plus „Buletinul şedinţelor Adunării Ad - hoc al Moldovei de la l octombrie 1857 până în decembrie 1857. Vocea Târgului Ocna, la început conservatoare, apare ca ziar independent, director politic şi proprietar Pompeiu I.Popescu, fost unicul scriitor al ei, I, 1-4 (15 iunie - 20 iulie 1903), scrie I. Antonovici în volumul „Tipografiile..." de la Bârlad. Gr. Creţu în nota la cartea amintită consemnează: „după aceea însă până la II 15(28 noiembrie 1904) se tipări în Focşani la tipografiile „Modernă" M.T. Dumitrescu, „Comercială" Leon Svorne şi Al. Codreanu. La Bârlad ea a fost tipărită la „Comerciala" lui C.S. Leţcae." * Iată şi ce scriu Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu în „Publicaţiile periodice româneşti”: „Vocea Tg.Ocna. Târgul Ocna 15 iunie 1903 – 28 noiembrie 1904, 23 – 30 ianuarie 1905, 24 iulie – 15 decembrie 1905 şi 10 iunie – 15 august 1907. Odată pe săptămână, 48x33 cm. Anual 5 lei, 10 bani numărul. Director şi proprietar Pompeiu Ion Popescu (director până la 25 septembrie 1905). Tipografia „Comercială” Bârlad. De la 29 iunie 1903: Vocea T. Ocnei, la care adaugă de la 15 august 1903 subtitlul „Ziar politic independent” De la 30 mai – 29 iulie 1904 adaugă la titlu şi cuvintele: „şi a Slănicului (Moldova)”. De la 24 iulie 1905 apare de două ori pe lună. De la 30

233

octombrie 1905 prim-redactor: Valerian V. Ionescu. De la 15 august 1903 se tipăreşte la Focşani, tipografia „Modernă” M.T. Dumitrescu, de la 29 ianuarie 1904 la Tipografia „Comercială” Leon Svorene; de la 22 februarie 1904 la tipografia Alissandru Codreanu; de la 2 iulie 1904 la tipografia „Modernă” M.T. Dumitrescu; de la 15 iulie 1904 la tipografia „Comercială” „Leon Svorene” şi de la 4 septembrie 1905 la tipografia Th. Dumitrescu. Au apărut în totaal 56 numere. * În legătură cu ziarul „Vocea Târgu Ocnei”, directorul şi proprietarul lui, publicăm în cele ce urmează articolul cu titlul „Moartea lui Ioan Popescu” publicat la 19 iulie 1901 în ziarul „Paloda”, Bârlad, Nr. 29 : „Bătrânul Ioan Popescu, fost profesor la liceul Codreanu din oraşul nostru a încetat din viaţă după o scurtă suferinţă, Miercurea trecută, la orele 11 din noapte, în etate de 72 ani. Înmormântarea rămăşiţelor sale pământeşti a avut loc Vineri, 13 Iulie ora 3. p. m. Cortegiul funebru a fost imposant. El se compunea din participarea elevilor tuturor şcoalelor din oraşul nostru, şcoalele primare, şcoalele secundare, şcoala normală cu drapelele lor. Cortegiul a pornit de la locuinţa decedatului din str. Şcoalei Centrale spre biserica Sf. Ilie, unde s-a cetit prohodul de către Protoereul judeţului, Părintele Econom I. Antonovici, înconjurat de clerul acelei biserici. Acolo a vorbit d-l Stroe Belloescu, arătând meritele defunctului şi punând în relief viaţa sa de activitate din momentul când a venit în România şi până la decedare. Apoi cortegiul a pornit spre cimitirul Eternitatea. Pe drum corul liceului intona cântece funebre. La cimitir a luat cuvântul d-l A. Paul profesor, arătând în amănunţime origina şi viaţa defunctului. D-l Paul a descris într-un mod destul de emoţionat scenele din tinereţea mortului Popescu, vigoarea şi energia sa ca tânăr şi peripeţiile prin care a trecut până la refugiarea lui în România liberă. Apoi a trecut în revistă toată viaţa culturală a Bârladului la care a participat cu o bună parte şi defunctul. Cu Ioan Popescu dispare una din figurile importante care a contribuit la evoluţia noastră culturală.”

* 234

Despre omul Ioan Popescu şi activitatea sa este bine de văzut şi citit şi lucrarea „Un dascăl ardelean la Bârlad – Ioan Popescu” de Iacov Antonovici, 1928, Huşi. În Analele Academiei Române, Tom XLV, la 14 septembrie 1902, din Bârlad se publica următorul apel – al unui cetăţean pensionar – către cetăţenii din oraşul Bârlad şi judeţul Tutova, cât şi a celor din ţară pentru ajutorarea lui Pompeiu, fiul lui Ioan Popescu: „Unul din foştii noştri amici politici din Bârlad, fost profesor valoros şi veşnic luptător în politică, care în toată viaţa sa a luat partea cea mai activă şi cu vorba şi cu faptele la consolidarea partidului liberal-naţional din judeţul nostru, unde domnea reacţionarismul cel mai înverşunat, Ioan Popescu a decedat încă de la 11 Iulie anul trecut 1901, nelăsând în urma sa nici o avere decât cinstea şi patriotismul său naţional, precum şi 3 fiice cari stau destul de bine, fiind şi căsătorite, şi un fiu cel mai mare din surori, Pompeiu, care se află actualmente sărac, neavând nici o ocupaţiune şi nici chiar cele necesare vieţei zilnice, suferind şi de o maladie cronică în oraşul Tg.-Ocna, unde, s-a retras cu familia şi unde până astăzi cu mirare nimeni din amicii decedatului nu s-a interesat de soarta sa. Cetăţenii toţi, şi în special membrii partidului liberalnaţional din Bârlad, amici şi foşti elevi, au nişte sfinte obligaţiuni cătră acel bărbat de valoare Ioan Popescu, ce din nenorocire nu se mai numără printre noi, care a sacrificat totul în lume pentru şcoală, biserică, săteanul Român, precum şi pentru ideile sale politice, pe care în viaţă l-am găsit totdeauna la postul său în timpurile cele mai grele, trebuie să întindem cu toţii o mână de ajutor unicului său fiu, căci, în împrejurarea această, grea în care se află, numai d-stră cetăţeni, puteţi să-i fiţi scândura de salvare a fiului lui Ioan Popescu, care din nenorocire în mijlocul d-stră, a amicilor, colegilor şi foştilor săi elevi, fiul suferă mizeria !... Vă rugăm aşa dar, să bine-voiţi ca de urgenţă să-i acordaţi puternicul d-stră sprijin atât material cât şi moral fiului nemuritorului Ioan Popescu, al aceluia pe cari l-am iubit, respectat şi apreciat, marile sale fapte liberale, patriotice şi naţionale, şi pentru cari noi cu toţii suntem datori pentru memoria lui Ioan Popescu ca să ajutăm, după puterile noastre, pe fiul său. După cum am arătat mai sus, fiul locuieşte în Tg.-

235

Ocna strada Sfinţii Voevozi No. l, unde i se poate trimite ajutorul cetăţenilor, al amicilor şi foştilor elevi ai decedatului Ioan Popescu.”
Bârlad, 14 Septemvrie 1902. Un cetăţean pensionar.

Tot în analele Academiei se reproduce din ziarul „Vocea Tg. Ocna”, anul II, No.7, din 10 iunie 1904, următoarea scrisoare „Despre recompensa ce s-ar cuveni lui Ioan Popescu”: „Stimate Domnule Director, Se împlinesc trei ani la 11 Iulie a.c. de când scumpul dstră părinte, iubitul nostru cetăţean Bârlădean, fruntaşul liberal, fruntaşul între fruntaşi patriot, blândul, dulcele şi cuceritorul simpatiilor generale, fostul şef al naţionalilor liberali din Bârlad, savantul profesor de Limba Latină de la Liceu, energicul şi naţionalistul, fost Director al Şcoalei Normale şi înfiinţătorul acelei şcoli, fostul preşedinte al Societăţei pentru învăţătura poporului român, secţiunea Tutova, care au adus sute de meseriaşi români împrăştiaţi în toată ţara, a dispărut pentru totdeauna din mijlocul celor pe care i-a iubit cu dragoste sinceră şi neprefăcută, şi care la rândul lor l-au iubit şi respectat, şi care-i vor păstra o neştearsă şi frumoasă amintire. Se împlinesc aceşti trei ani de când s-a rupt ceva scump din inima noastră, de când s-a stins ceva din forţa vitală a oraşului nostru, de când a dispărut din mijlocul nostru acel om care ne-a făcut pe noi Bârlădenii să trăim alăturea cu dânsul în lungul şir al celor 47 ani ai vieţei sale politice. Viaţa noastră politică a naţionalilor liberali Bârlădeni, fiind contopită în viaţa politică a lui Ioan Popescu, socotim ca o sfântă datorie să aducem prin coloanele ziarului d-stră independent, acest slab omagiu de recunoştinţă fostului şi ilustrului nostru concetăţean, şi al iubitului d-stră părinte. Faptele mari ale lui Ioan Popescu pentru noi, Bârlădenii, şi ţara întreagă, vor fi imagini întipărite în mintea noastră a tuturor şi care nu se mai pot şterge. Bătrâni ca Ioan Popescu, care formau o pleiadă de bărbaţi cinstiţi, de muncă pentru neam şi ţară, astăzi nu se mai găsesc decât vr-o câţiva din nenorocire, pentru care în prima linie vom cita pe marele bărbat de stat Demetrie Sturza, şi încă vr-o doui sau cel mult trei bărbaţi în viaţă.

236

Din generaţia actuală nu putem cita pe nimeni, viitorul ne va proba. N-a lipsit ocaziune pentru ca vocea autorizată a ilustrului nostru decedat Ioan Popescu, să nu răsune pentru apărarea naţionalităţii noastre, a religiunei noastre şi a drepturilor celor dezmoşteniţi de soartă. Locul de onoare pe care Ioan Popescu îl are în istoria noastră politică şi naţională, e locul obţinut prin muncă, prin jertfe, prin merit, prin dovada iubirei de neam şi ţară, e locul ce i se cuvine, ce-i aparţine, şi pe care nimenea nu i-l poate lua. O mare statuie trebuia să i se ridice deja în Bârlad, lui Ioan Popescu, dar... nerecunoscătorii în număr de câţiva au crezut să rădice o statuie lui Gh. Palade, care fără a avea intenţia de a profana memoria defunctului, trebuie să declarăm purul adevăr că alt merit nu a avut Palade, decât că s-a născut în Bârlad, care l-a ridicat la cea mai înaltă treaptă, dar numele său nu este legat de nici o operă care să-i fi putut da dreptul al înscrie în catalogul nemuritorilor. Nu vedem prin ce operă măreaţă să fi câştigat dreptul de recunoştinţa Patriei sau a oraşului şi judeţului nostru. Adevăraţii liberali-naţionali şi mai cu seamă bătrânii, puţin la număr, judecând rece şi nepărtinitor, vor vedea că nau pentru ce să se supere. Dreptul la statui poate avea numai un Alexandru Cuza, un Alecsandri, un Demetrie Sturza, un G. Codreanu şi un Ioan Popescu. În faţa acestora, subsemnatul depune pe mormântul lui Ioan Popescu, o lacrimă de durere şi regret, făcându-mă interpretul tuturor celor sinceri, şi liberalilor adevăraţi, care o ştiu cât de mult s-a jertfit Ioan Popescu, pentru cauza liberalismului, pentru binele oraşului Bârlad şi pentru ţara întreagă. „Iar d-stră stimate d-le director, vă urez sănătate, răbdare şi să urmaţi în toate, ca unicul fiu, faptele scumpului părinte Ioan Popescu, respectând memoria ca pe o icoană, căci într-adevăr sfânt a fost pentru ţăranul Român, pentru naţia Română. Ca vechi amic al scumpului d-stră părinte, te rog a primi sincerele noastre salutări, şi să-i fie eternă memoria lui Ioan Popescu.” L. B. din Bârlad

237

Bustul lui Ioan Popescu din faţa Şcolii Normale – Bârlad avea să fie inaugurat abia la 3 iunie 1924. *

Zorile
Zorile,  ziar  democrat,  apare  de  două  ori  pe  lună,  sub  conducerea unui comitet, la data de 1 noiembrie 1907, redacția  şi  administrația  la  Bârlad,  Tipografia  Comercială  C.S.  Lețcae,  strada Principală nr.58.  În  articolul  „Lămurire”,  din  chiar  primul  număr,  V.  Georgescu  –  Bârlad, avocat,  se pare că proprietar şi  director  al  ziarului  chiar  de  la  început,  asigură  că  „cetățenii  vor  găsi  în  foaia  noastră  cântarul  drept  al  faptelor  tuturor”,  gând  cu  care  „am început să apărem.”  Ziarul  publică  articole  de  atitudine  semnate  de  N.  Bazilescu, profesor de Economie națională în Bucureşti (Chestia  țărănească),  literatură,  caricatură  de  D.  Hârlescu,  un  serial  „Puterea  sufletească”  a  prof.  univ.  C.  Rădulescu  Motru,  dar  şi  materiale  care  reflectă  conflicte  de  idei  cu  Paloda,  „care‐şi  schimbă amanții după cantitate şi nu după calitate”, amintindu‐ i  că  Viitorul,  care  era  putred  de  obscenități,  trivialități,  injurii,  calomnii ordinare şi intrigi, boli grave care l‐au făcut să dispară  de timpuriu…”  De  la  15  februarie  1908,  cu  numărul  9,  Zorile  devine  ziar  238

conservator‐democrat,  colectivul  de  redacție  înscriindu‐se  şi  el  în  partidul  respectiv.  În  ce  priveşte  conducătorul  ziarului  –  Vasile  Georgescu  –  Bârlad,  fost  elev  al  Liceului  Codreanu,  nu  numai  că  face  acelaşi  lucru,  înscriindu‐se  la  conservatori‐ democrați,  dar  ulterior,  tot  om  politic,  îl  întâlnim  fruntaş  al  P.N.Ț. local.  Mai  târziu,  ziarul  protestează  pentru  confiscarea  numărului său din 6 aprilie 1908, când prefectul Grigore Vasiliu  a dat ordin primarilor şi notarilor de a opri difuzarea la abonați  a numărului 17 şi înapoierea lui, împachetat, la prefectură.  La 15 iunie 1908 ziarul Zorile se autosuspendă, activitatea  lui fiind apreciată ca îndeplinită.  Girant responsabil – G. I. Scânteie  *  În  autobiografia  profesorului  G.  D.  Neştian,  şlefuită  de  fostul  său  elev  Gheorghe  Ivănescu,  rezultă  că  încă  din  timpul  studenției  devenise  prieten  cu  Grigore  Vasiliu,  care  mai  târziu  avea  să  devină  ajutor  de  primar  la  Bârlad  iar  apoi  prefectul  județului.    „La  1910  am  făcut  totul  şi  am  adus  în  Bârlad  pe  fratele  meu, Neculai, care era profesor la Gimnaziul, devenit liceul din  Huşi,  spune  profesorul  G.  Neştian  în  textul  prelucrat  de  profesorul  Gh.  Ivănescu  („Profesorul  G.  Neştian,  trubadurul  Academiei Bârlădene” din volumul Bârladul  odinioară şi astăzi).    Într‐un alt volum al aceleaşi lucrări (Bârladul odinioară şi  astăzi)  în  articolul    „Strada  mare  a  oraşului  Bârlad…”  autorii  scriu  următoarele  despre    Grigore  Vasiliu  şi  frații  Neştian:  „Se  povesteşte că la începutul secolului, când frații profesori Ghiță  şi  Neculai  Neştian  au  venit  la  Bârlad,  acest  Grigore  Vasiliu  i‐a  239

chemat la el (era şeful partidului liberal) şi le‐a spus: ‐ Pe unul  din voi îl iau în partid şi‐l fac om! Dar numai pe unul! Hotărâți  între  voi  care  va  fi  acela!”  Celebrul  latinist  de  mai  târziu,  profesorul  Ghiță  Neştian  a  răspuns  prompt  cu  o  frază  care  a  rămas  celebră  în  Bârlad:  „Coane  Grigore,  ia‐l  pe  frate‐meu,  că  tot  e  prost  şi  altfel  n‐ajunge  nimic!”  Conuʹ  Ghiță  Neştian,  a  rămas un savant, dar sărac, şi nici n‐a făcut politică, în timp ce  conuʹ  Neculai,  frate‐su,  conform  recomandării,  a  fost  primar,  prefect, deputat, senator şi moşier. Dar tot aşa cum a spus frate‐ său  a  rămas.  Niciodată  nu  a  putut  să  stea  în  fața  fratelui  său  Ghiță…” 
*

Omagiu – tată şi fiu
Se ştie, din Comitetul Unirii pentru Moldova, înfiinţat la 30 mai/21 iunie 1859, din ţinuturile Tutova, Vaslui şi Fălciu au făcut parte şi Costache Epureanu, Grigore Cuza, George Sion, Dumitru Cerchez, Dumitru Miculescu şi alţii. În casa lui Constantin Costache din Bârlad s-au întâlnit des, pe ascuns, fruntaşii unionişti ai Moldovei – Manolache Costache Epureanu, Alexandru Ioan Cuza, Costache Negri, Mihail Kogălniceanu, Anastasie Panu, Iorgu Radu, iar când, după lupte şi lupte, la 24 ianuarie 1859, la Bucureşti, s-a declarat Unirea Principatelor, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, oamenii revoluţiei de la 1848 şi ai Unirii, toţi s-au alăturat domnitorului – drept sprijin. Manolache Costache Epureanu, Alexandru Romalo, Nicu Catargi ca miniştri, Constantin Costache, Gheorghe Lambrino, ca prefecţi de judeţe, Emanoil Costin, Andrei V. Ionescu ca deputaţi, alţii – Costache Racliş, Grigore Cuza, Ioan Popescu, Panaite Chenciu ca susţinători entuziaşti în acţiunea de aplicare a reformelor preconizate. Boierul unionist bârlădean Manolache Costache Epureanu din ministru cu diferite portofolii a ajuns chiar primministru. Vorbind despre ziarul “Bârladul”, fondat de ardeleanul Solomon Haliţa şi tecucianul G. Ghimbăşanu, având colaborarea profesorilor Grigoe Negură, C. Slobozeanu şi

240

a altor aminteam că la 19 octombrie 1898 ziarul lansa Lista de

subscripţie pentru ridicarea la Bârlad a monumentului lui Manolache Costace Epureanu (1824-1880), eternizându-l. Omagiu a descendentei acestuia este şi recentul volum “Principesa Elena Bibescu”, apărut la Editura “Vitruviu”, realizat de eruditul profesor universitar şi membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, valoros poet, eseist şi traducător – C. D. Zeletin, pe o întindere de circa 850 de pagini. Mare pianistă, originară din zona Bacăului, din care face parte şi biograful. Principesa Elena Bibescu (1855-1902), muziciană virtuoasă, sprijinitoare şi protectoare a lui George Enescu, faţă de care s-a comportat ca o mamă, căreia şi el i-a închinat întreaga lui operă până la Oedip, este scoasă din uitarea în care fusese lăsată, ca atâţia alţii, care au făcut ceva pentru România. La peste un secol de la moartea Boierul unionist prematură a marei pianiste, bârlădean C.D.Zeletin Manolache C.D.Zeletin face prin aceasta un act de Kostache-Epureanu, mare membru al mare dreptate, redându-ne-o ca pe un Comitetului personaj de mare valoare. Unionist Central de Existenţa ei strălucitoare dar trala Iaşi g gică, fiindu-ne prezentată în lanţul atâtor şi atâtor nume de primă mărime în istoria şi cultura română şi europeană. Cartea este o mare lecţie de artă a descifrării, selecţiei şi prezentării faptelor culese din toate ungherele, pentru a ne fi redată nu numai eroina, ci şi pe tatăl său, alt uitat, Manolache Costache Epureanu, văr primar cu Costache Negri, prieten sincer, după cum spuneam, cu Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Ion Ghica ş.a. Rudă prin alianţă cu familiile Brâncoveanu, Cantacuzino, Filipescu, Caraman – Chimay, De Noailles, prietenă foarte apropiată şi cu regina Carmen Sylva – care şi ea l-a protejat pe Enescu, spusele despre Elena Bibescu, continuate cu cele referitoare la fii ei, Emanoil şi Anton Bibescu, prieteni cu Marcel Proust, cartea este o adevărată antologie care face

241

trimiteri interesante, nu numai la oameni şi fapte dar încântă citind genealogiile lor, istorie, muzicologie, multă literatură, medicină chiar, arhitectură, psihologie, o operă multidisciplinară, a imagisticii, care oferă cititorilor nu doar din parfumul timpurilor, ci şi multe surprize, delectându-ne cu stilul ei alert, stăruitor uneori, cu reluări şi memorări. Deşi cu multe capitole, cu trimiteri către oameni şi zone de interes, cartea este un mozaic care încântă, place, educă, face memorialistică cultă, la obiect, cum numai maestrul C.D. Zeletin încearcă şi reuşeşte de fiecare dată.

242

Reviste apărute la Bârlad

Academia Bârlădeană
Academia Bârlădeană, revistă trimestrială de cultură este  editată  de  Societatea  culturală  „Academia  Bârlădeană”,  începând  cu 1  martie 1994, redactor şef la primele  trei  numere  fiind  profesorul  Gruia  Novac  iar  în  colectivul  redacțional  făcând parte: Amelia Călujnai, Sergiu Coloşenco, Fănică Ursu.  Tiparul se realiza la S.C. Rulmentul Bârlad.  În  articolul  program  semnat  de  Gruia  Novac,  revista  aspira  la  tradițiile  publicistice    ale  vechii  Academii  bârlădene.  Urmare,  revista  a  cuprins  rubrici  şi  titulaturi  diverse:  restituiri  sentimentale, Pro pământurile româneşti furate, Limba română,  Debuturi, Cronica literară, Şcoala românească, Ineditul de lângă  noi  etc.,  aspirând  astfel  spre    marile  reviste  culturale,  comentarii,  poezii,  medalioane,  proză  etc.,  promovând  consa‐  crații, încurajând debutanții.  După  cele  trei  numere,  numărul  patru  al  revistei  a  fost  redactat  de  noul  colectiv  redacțional,  o  contribuție  activă  având‐o Simion Bogdănescu,  Serghei Coloşenco, Eugen Ghiga,  Fănică  Ursu.  Numărul  omagia  aniversarea  a  80  de  ani  de  la  înființarea  Academiei  Bârlădene  şi  schița  portretul  întemeietorilor  ei  :  George  Tutoveanu,  Toma  Chiricuță,  Tudor  Pamfile.  Au mai publicat articole: Viorel Dinescu, Vasile Țugulea,  Oltea  Răşcanu  –  Gramaticu,  Mircea  Coloşenco,  Amelia  Călujnai, Vasile Cârcotă ş.a.          * 

244

pagini, uneori şi cu supliment). Citim în revistă materiale cu titlurile: “G.Tutoveanu şi Bârladul”, “Ioan Dimitriu – Bârlad”, “Domnitorul Alexandru Ioan Cuza – fiu al Bârladului sub semnul lui Cronos”, “Liceul Bârlădean”, “Amintiri de la „Academia Bârlădeană”, “George Nedelea”, “Emil Botta - tragicul iluminat”, “Vasile Pogor – fiul”, “Debutul publicistic al lui Al. Vlaguţă”, “Biblioteca Stroe Belloescu la centenar 1906-2006”, cu semnături numeroase: acad. Iuliu Niţulescu, prof.univ. Gheorghe Hasan, Dumitru Nedelea, Zâna Tămăşanu, Mircea Coloşenco, Stela Covaci, Doina Teodoru – Gavriliu, Olga Rusu, Gheorghe Clapa, Rodica Stamatopol, Vasile Turculescu, Diana Stoica, Alexandru Mânăstireanu, Elena Popoiu, Camelia Stoica, Ioan Baban, Mihaela Tudor, Didiţa Antonescu, Marcel Proca. Prezenţi cu poezie în revista de la Bârlad: Simion Bogdănescu, Mihaela Tudor, George Nedelea, Neculai G. Bogescu, Ion Alex. Angheluş, Mircea Romaniţă, Petruş Andrei – la 60 de ani - , Anca Hurduc, Gheorghe Râmboiu – Bursucani ş.a. Genurile literare folosite şi rubricile diferite fac din publicaţia citată o lucrare de interes major: prezentarea diversă a personalităţilor, a însăşi activităţii „Academiei bârlădene” de la un număr la altul, prezentări de cărţi, comentarii şi foto,

Ajunsă la al 22-lea număr, anul XIII de apariţie, nr.1, Trim. I 2006, Academia bârlădeană, revistă editată de Societatea literar-culturală “Academia Bârlădeană” cu sediul în Bârlad, Bulevardul Republicii nr.235, are ca preşedinte de onoare pe C.D.Zeletin, preşedinte executiv Elena Monu, redactor şef Serghei Coloşenco, din colectivul de redacţie mai făcând parte Simion Bogdănescu, Ritta Mintiade.Tehnoredactarea: Bogdan Artene. Tipărită la S.C. IRIMPEX S.R.L. Bârlad (21x31 cm., de regulă 20

245

cuvinte despre moralitate şi imoralitate, despre „copie şi plagiat”, aniversări a unor instituţii şi personalităţi, comentarii despre dezvoltarea localităţilor, aprecieri ale unor consacraţi despre opera mai tinerilor ori colegilor(acad. Constantin Ciopraga şi prof.Theodor Codreanu – despre poetul prof. Petruş Andrei), referiri la documente vechi şi interesul lor pentru actualitate, prezenţe in memoriam, donaţii de carte şi documente rare, prezentarea de cărţi şi reviste primite la redacţie, bibliografie, text şi foto, albume şi ilustrate de interes ştiinţific, literar şi artistic, la care subliniem şi grija acordată ilustrării materialelor şi a revistei cu deosebită măsură. „Academia bârlădeană” este o publicaţie care prin conţinut, paginaţie, dozajul materialelor, grija acordată fiecărui cuvânt oferit, este aşteptată, căutată şi citită cu interes sporit de la un număr la altul. *

Actualitatea Bârlădeană
Au format‐o paginile apărute în revista ieşeană Cronica în  perioada  1987  –  1989,  promovate  de  Consiliul  Municipal  de  Cultură Bârlad şi sponsorizare de marile întreprinderi locale, ca  o  reacției  a  lipsei  presei  locale,  dar  şi  ca  o  necesitate  a  promovării  actualității  în  urbe.  Aşa  au  fost  prezentate  informații  valoroase  referitoare  la  activitatea  Teatrului  „Victor  Ion  Popa”,  Muzeul  „Vasile  Pârvan”,  Casa  de  Cultură  a  Sindicatelor, Biblioteca „Stroe Beloescu” etc.  În  septembrie  1987,  în  revista  Cronica  la  „Actualitatea  bârlădeană”  au  fost  prezentate  de  către  Cristian  Simionescu  unele  talente,  care  în  timp  şi‐au  afirmat  calitățile:  Vasilian  Doboş,  Toma  Ursărescu,  Marian  Constandache,  Dumitru  Palade, Nicolae Pandelaş.  Primul număr din Actualitatea Bârlădeană a apărut la 11  septembrie  1987  şi  a  fost  sponsorizat  de  Întreprinderea  de  rulmenți  din  Bârlad.  Celelalte  două  din  anii  1988  şi  1989  au  beneficiat de sponsorii: IEPAM şi ABROM Bârlad.  246

   

 

 

Albumul creştinului
Albumul creştinului de preot Constantin T. Beldie, vol.I Bârlad 1939, p.125-126: “Ce nume trebuie să dăm copiilor noştri?” Scopul pentru care cel ce se botează – fie copil sau vârstnic – este următorul: în primul rând se arată prin aceasta un adânc respect faţă de cei care au răspândit în lume Cuvântul Evangheliei şi în al doilea rând, noi purtăm numele sfinţilor ca semn al legăturii sufleteşti cu dânşii, socotindu-ne ca făcând parte din marea familie creştină, ce continuă din tată în fiu, a urma şi a trăi în viaţa noastră pământească după sfintele învăţături ale Mântuitorului. Cunoscând aceasta, noi avem datoria de a ne feri de a le da copiilor nume păgâne, modernizate sau neserioase, ci să le punem nume curat româneşti.” – ne sfătuieşte părintele în 1939, anticipând parcă, răul modernism din anul zilele anilor 2000 (2007), care numai modernitate nu înseamnă.

*

Analele Spitalului Beldiman şi Elena Beldiman Bârlad (1892-1911)
Vizau  „publicarea  o  dată  pe  an  a  tuturor  observațiilor  clinice necesare celor care fac lucrări medicale speciale”.  În  perioada  1892  –  1898  –  aşa  cum  spun  I.  Grosu  şi  N.  Botezatu  în  a  lor  Istoria  Spitalului  din  Bârlad  (1838  –  1944).  Organizarea sanitară în Moldova la sfârşitul secolului al XIX‐lea  în  „Bârladul  odinioară  şi  astăzi”,  vol.  II,  pag.  539‐549,  Analele  medicale  au  fost  tipărite  prin  grija  dr.  Theodor  Cerchez,  directorul Spitalului Bârlad.             

247

Anuarul Şcolii Normale primare din Bârlad – 1875
Anuarul Şcolii Normale primare din Bârlad pe anul 18751876 (cu notiţe istorice despre şcoala normală) pe anii 18761877, 1877-1878 ( cu dizertaţiune asupra lucrului din sate şi a primei industrii de redeşteptat) publicat de I.Popescu, fost director de şcoală şi deputat la Bârlad, la Tipografia „Unirea” din Bârlad. *

Anuarul Şcolii normale de învăţători „Principele Ferdinand” din Bârlad pe anul şcolar 1910 1911
Întocmit  de  director  (prof.  Paul  Constantinescu),  Tipografia „MODERNĂ” – 1911 Bârlad.  Lucrarea,  după  ce  trece  în  revistă  corpul  cadrelor  didactice  şi  a  absolvenților  şcolii,  se  încheie  cu  arătarea  activităților  „Societății  de  lectură,  producțiuni  literare  şi  artistice „Ion Popescu” a elevilor şcolii normale.” 

Anuarul Şcolii normale de învăţători „Principele Ferdinand” din Bârlad pe anul şcolar 19111912
Realizat  la  Tipografia  Neculai  P.  Peiu  –  Bârlad,  se  înscrie pe aceleaşi coordonate ca şi lucrarea anterioară.  248

  

 

 

Anuarul Liceului de băieţi „Ion Creangă” din Bălţi.
Anuarul Liceului de băieți „Ion  Creangă”  din  Bălți,  anul  şcolar  1923  –  1924,  apărut  la  Tipografia  Nicolae  Peiu – Bârlad, 1925.  ...”Situat  în  mijlocul  unei  bogate  regiuni,  populată  aproape  exclusiv de români basarabieni, acest liceu va juca un rol din ce  în ce mai mare la aducerea la viață a culturii române, a acestei  populații  care  a  rezistat  în  chip  admirabil  tendinței  de  rusificare...” – se spune în „cuvânt înainte”.  Anuarul  pe  anul  şcolar  1920  –  1921  fusese  tipărit  la  Tipografia  Şcoala  Românească  din  Câmpulung  Bucovina,  publicat de M. Baciu, director. *

* Anuarul (zis Situaţie şcolară a) Gimnaziului real din Bârlad pe anul 1898-1899, realizat la tipografia Caţafany. *

Anuarul (zis situaţie şcolară a) Gimnaziului real din Bârlad pe 1898-1899.

Anuarul (zis situaţia elevilor) Liceului „Codreanu" din Bârlad pe
249

1898-1899
Anuarul (zis Situaţia elevilor) Liceului „Codreanu" din Bârlad pe 1898-1899, cu discursul la împărţirea premiilor al directorului V. Simionov şi răspunsul prefectului T.G.Emandi; idem pe 1900-1901; 1901-1902; 1902-1903; 1903-1904. Gr. Creţu, în lucrarea sa „Tipografiile..." precizează că profesorul de filozofie şi de elenă V. Simonov era original din Iaşi şi publicase articole de specialitate şi în revista „G.Lazăr" dar şi în ziarele „Steaua" şi „Vocea Tutovei" de la Bârlad şi ţinea şi conferinţe la Ateneul local „Tutova" - 4 iulie 1891 şi „Paloda" XI 26.

*

Anuarul Liceului Codreanu pe anul şcolar 1923 - 1924
Director  Cezar  Ursu,  Tipografia  C.D.  Lupaşcu  –  Bârlad,  1925.  În  cuvânt  înainte,  directorul  liceului  referindu‐se  la  serbarea  şcolară  din  6  mai  1924,  când  s‐au  pus  bazele  internatului, aduce mulțumiri domnului Ştefan Gali, senator de  Tutova,  un  iubitor  al  şcolii,  care  a  dat  ideea  serbării,  „sacrificând  timp  şi  bani  pentru  realizarea  ei”,  domnului  Grigore  D.  Vasiliu,  vice‐preşedinte  al  Senatului,  pentru  „concursul moral şi bănesc ce l‐a dat liceului”, ca fost elev şi în  calitate de preşedinte al Comitetului şi dlor Pârvan, secretar al  Academiei,  profesor  universitar,  şi  Nicu  Simionescu,  vice‐ preşedinte  al  Camerei,  care  au  muncit  în  scopul  întemeierii  internatului.  Un  comentariu  consistent  despre  Societatea  literar‐ ştiințifică „Stroe Beloescu” şi activitatea elevilor în 1923 – 1924  realizează profesorul de istorie Petre Constantinescu – Iaşi.  250

Anuarul şcolii medii mixte nr. 1 Bârlad
Cum  se  numea  Liceul  „Gheorghe  Roşca  Codreanu”  în  1956  –  pe  anii  1846  –  1956.  Se  realizează  la  Întreprinderea  Poligrafică Bârlad de către colectivul de organizare din care au  făcut parte şi profesorii Cezar Ursu şi Mihai Mâță.  Sunt  detailate  considerațiuni  despre  liceu,  mărturii  şi  cuvântări,  aspecte  din  activitatea  societății  ştiințifico‐literare  „Stroe  Beloescu”,  alte  activități,  directorii,  profesorii  şi  absolvenții şcolii de la înființare până în 1956.  *

Anuarul externatului secundar de fete din Bârlad, an VI, 1893
Anuarul externatului secundar de fete din Bârlad, an VI, 1893 cu anexe: Cuvântul directoarei (Nat. Drauhet) la deschiderea cursurilor; Francezii şi noi de Alexandru Piperescu; Scopul învăţământului secundar, de directoare; O pagină din ziarul Şcoala redactat de o elevă, cu repetare în anii 1895-1897 şi anexe; Cuvânt şi sfat la deschiderea bibliotecii. În note la carte („Tipografiile...") profesorul Gr. Creţu spune că Anuarul apăruse şi mai înainte pentru că în Tutova din 3 octombrie 1891 este o dare de seamă favorabilă, iar părintele I. Antonovici (coautor la „Tipografiile..." păstra un număr din anul 1,1887-1888. *

Anuarul Societăţii „Matematica Bârlădeană” pe anul 1922 – 1923 –  Liceul Codreanu – Bârlad
251

A  fost  tipărit  la  Tipografia C.D. Lupaşcu –  Bârlad, 1923.  Din  prima  pagină  aflăm  că  pe  anul  1922‐1923,  Societatea„Matematica  Bârlădeană”  a  fost  condusă  de  un  comitet  format  din:  prof.  N.  Martiniuc,  preşedinte  de  onoare;  Micu Grűnbaum, elev clasa a VII‐a, preşedinte activ;  Glasberg A., elev clasa a VII‐a, vicepreşedinte;  Giolta Vicențiu, elev clasa a VII‐a – cenzor;   Röder Carol, elev clasa a VII‐a, cenzor;  Barbălatt B. Elev clasa a VI‐a – cenzor;  Coşniță Virgil, elev clasa a V‐a, bibliotecar;  Gòldstein Paul, elev clasa a VIII‐a – casier;  Bârcă D., elev clasa a VII‐a – secretar.   În  cuvânt  înainte,  comitetul  făcând  bilanțul  la  zi  a  celor  doi  ani  de  activitate  a  Societății  ia  act  cu  inima  „plină  de  bucurie despre vestea înființării altei societăți anunțate de  ing.  E.  Abson,  asistent  la  Şcoala  Politehnică  şi  profesor  la  Liceul  „Cantemir  Vodă”  –  gazdă  a    noii  Societăți  care,  printr‐o  scrisoare,  pentru  muncă  şi  rezultatele  obținute  de  Societatea  Bârlădeană    felicită  întâi  pe  dl.  profesor  Martiniuc  care  se  îngrijeşte cu atâta dragoste de educarea matematică a elevilor şi  apoi  pe  însăşi  elevii  care  îl  secondează  şi‐i  procură  o  mare  mulțumire sufletească prin rezultatele obținute”.  Deosebit,  se  subliniază  că  alte  societăți  asemănătoare  au  fost  create  pe  lângă  liceul  din  Galați,  „cercul  de  lectură”  Botoşani.  252

Societatea „Matematica Bârlădeană” a dovedit astfel că pe  lângă rolul modest de a întreține „atmosferă matematică” acolo  unde este – cum spunea într‐o altă scrisoare adresată conducerii  ei,  renumitul  matematician  Gh.  Țițeica  –  mai  are  şi  rolul  de  a  face  să  se  nască  această  atmosferă  acolo  unde  nu‐i,  ba  şi  mai  mult  îşi  aduce  modestul  ei  aport  la  valorificarea  şi  recunoaşterea ştiinței româneşti.”  Anuarul  cuprinde  Probleme  propuse,  note,  conferințe  ca  şi  Soluții  sau  indicații  de  rezolvare  a  lor  în  anul  şcolar  1922  –  1923,  cu  încheiere  de  procese  verbale  referitoare  la  întâlnirea   membrilor societății cu ... matematica.  * Anuarul  îşi  informa  cititorii  că  în  biblioteca  societății  „Matematica Bârlădeană” au apărut:  Anuarul Societății „Matematica Bârlădeană” pe anul 1921  – 1922;  Statutul  şi  Regulamentul  Societății  „Matematica  Bârlădeană”  * 

Administraţia Moldovei
Administrația  Moldovei,  organ  pentru  răspândirea  şi  cunoaşterea documentelor vechi. Apare la Bârlad în 1910.          * 

Ardeiul
Ardeiul:  trufanda  de  sezon;  apare  şi  dispare  după  anotimp. Se editează la Bârlad în 1926.   

253

Ardeiul III numărul I, reapărea la Bârlad cu subtitlul „Trufanda de sezon, apare şi dispare după anotimp", în februarie 1926, „redacţia în Gheena, administraţia în Codrul Popeni". În „Să nu vă miraţi!" ...- un fel de cuvânt înainte, Ardeiul declară: „Reapărem... pentru a vă face mai plăcută mâncarea... ce vor să vă pregătească cei care de 4 ani v-au hrănit cu minciuni..." (adică liberalii,n.n). „Reapărem, ştiind dinainte că numai Ardeiul cu iuţeala lui va înflăcăra... spiritele, trezindu-le din apatia nenorocită în care zace de atâta amar de vreme. Reapărem cu Ardeiul în mână pentru a freca... cum se cuvine pe mincinoşi, leneşi, ipocriţi şi mai ales pe cei ce au stat în fruntea comunei, lăsând-o în halul în care se găseşte, îngrijindu-se numai de ei să aibă toate bunătăţile, afară de Ardei." Realizată în două pagini, format 31/44 cm. la Tipografia şi legătoria de cărţi „Tiparul Tutovei" Bârlad, strada Regală nr. 125, purtând semnături ca Horbotă, Ghiţă, Părlici, Sachi Varză-acră, Ziurich şi W. „Ardeiul" trata despre „Cum se distribuie cărţile de alegător", care este „Noua comisie interimară" în măsură a „satisface pe partizanii evrei în alegeri" şi adresa „o scrisoare deschisă dlui I. Angheluţă", negustor în Cojocari, prin care Sachi Varză - acră îl ruga să-i „lase fata în pace" şi să se întoarcă la servitoarele lui - care erau şi ale negustorilor jidani, după voturile cărora umbla şi... adrisantul. Într-o notă publicitară erau invitaţi alegătorii aflaţi în cimitirele urbei „precum cimitirul Eternitatea, Trei Erarhi şi cimitirul evreiesc de la Hanul Epure şi cel din regimentele de roşiori, să se prezinte la primărie pentru a-şi ridica cărţile de alegători pentru comună." Erau tuşaţi şi vitriolaţi tot felul de opozanţi din Bârladul acestui timp: Dorneanu de la ţărănişti „agăţat acum de barba dlui Iorga", Simionescu, Georgescu, Lupaşcu - cu tipografia,

254

Bontaş şi Galin, senatori, Guriţă - „actualul preşedinte al comisiei interimare", Alecu Lalu, Altangiu, consilieri, Tecuceanu, Ţarălungă, Barasch şi Taşcă - toţi „din marea lume a liberalilor", dar şi „un oarecare Finkelştein, zis Corbu, zis Scânteie, zis Achile, zis..." „ dat afară de la o gazetă a partidului naţional din Timişoara şi ajuns la Bârlad pentru a scoate o gazetă-" a naţionaliştilor, ca să susţină opoziţia şi să atace pe liberali"... Deci, electoriale peste... electoriale. Intitulându-şi cupletul „Politica în galop", Ghiţă, cum făcuse altădată şi în Curierul de la Banca - ziarul iarmarocului, realiza cronica rimată a apropiatelor alegeri: „în ţară este iar bucluc, buluc, alegeri, culegeri de beţe... Ziare bizare, cu şi fără buzunare... necitite, lipite, mototolite, neplătite; apar placarde, batarde, afişe făţişe cu miez... dau ghes la citit votanţi, opozanţi, combatanţi, comercianţi, muzicanţi ambulanţi, diletanţi; n-au carte, n-au parte de vot. Alegători, minori, bugetiori, farsori, trântori, gardişti, sinecurişti, contrabandişti, propagandişti...; morţii votează cu toţi; întruniri cu pocniri, interpuşi, bătăuşi, puşi, ascunşi, ascultând, vociferând, bătând, raportând la stăpâni - liberali, venerali, vandali, şacali: vor reuşită mituită, plătită, ieşită cu sânge... Opoziţia unită, cinstită, independenţi, fervenţi, naţionalişti populişti, socialişti, unionişti, porniţi la muncă cinstită. Trânteală, buşeală, repezeală, oblojeală, primită, gratuită, sărăcită de opoziţia unită." După un asemenea declamatoriu, cu iz de bâlci, ca la iarmarocul de la Banca unde se difuza „Curierul de la Banca", Ardeiul, după ce urzica cu aluziile şi în nordul Moldovei, în Bucovina, pe la „fostul ministru averescan Dori Popovici" şi pe la „redacţia ziarului dlui Ion Nistor pe atunci opozant liberal" cobora în rândul alegătorilor de la Bârlad, cărora îi era destinat, şi-i îndruma: „Votaţi lista frontului unic care are de semn două linii verticale - II". Cu „întâmplări de la primărie", „O anchetă în rândul liberalilor" şi „Informaţii" din lumea politică locală, Ardeiul nu şi-a dovedit eficienţa pentru că n-a prea fost cunoscut. La Biblioteca centrală universitara „M. Eminescu" n-a fost colecţionat decât numărul recenzat, din care rezultă că primul său număr a fost editat în anul 1923 sau... 1924.

* 255

Aripi tinere, revista Liceului nr. 1 „Gheorghe Gheorghiu Dej” din Bârlad
Apare  în  1969  –  1971  ca  „expresie  fidelă  a  râvnei  şcolăreşti, cu febrilitatea ei caracteristică – grea dar şi plăcută –  „dureros  de  dulce”,  cum  ar  spune  poetul  –  pentru  atingerea  sclipirii astrale.  ...  „Alături  de  sfatul  magiştrilor,  ne  vom  strădui,  aici,  pe  băncile celui mai interesant laborator, „a dezvolta aripi la cei ce  au mâini şi mâini la cei ce au aripi!”.  Comitetul  de  redacție  alcătuit  din  elevii:  Ciorăscu  Gh.,  Ibănescu  Iulian, Mancaş Ion, Maxim Speranța,  Milatinovici  L.,  Onose  D.,  Şuşnea  Gh.,  Titire Măndița, sub îndrumarea  profesorilor Alupoaiei Gh., Boicu C.,  Parfene C.  În  revistă  s‐au  publicat:  proză,  versuri,  umor,  jocuri  de  societate,  o  poştă a redacției, interviuri (cum ar fi  cel  cu  profesorul  H.  David  –  despre  pasiune  şi  matematică),  probleme de matematică, fizică şi chimie, dar şi literatură... din  lirica universală.  În  anul  1969  au  apărut  trei  numere  de  revistă,  în  1970  –  unul şi în 1971, se pare, tot unul.    * Revista s‐a relansat în anul 1993 la aniversarea a 35 de ani  de  la  inaugurarea  importantei  clădiri  a  Complexului  şcolar  –  cunoscută  astăzi  sub  denumirea  „Liceul  Mihai  Eminescu”,  de  coordonarea  ei  ocupându‐se  prof.  Constantin  Boicu,  Emilia  256

Popescu  şi  Ioan  Puflea.  Din  colectivul  de  redacție  mai  făceau  parte  elevii:  Liliana  Bâgu,  Simona  Pasat,  Mădălina  Cheptea,  Cezar Pelin. 

Avânturi culturale
Avânturi culturale a apărut la Bârlad din ianuarie până în  decembrie  1937,  o  dată  pe  lună,  sub  îngrijirea  unui  comitet  format  din  domnii:  V.  Apostolescu,  preot  D.  Barbu,  Stan  N.  Cucu, N. Gaiu, Gh.V. Gâlcă, Iosif  Maloman, P. Todicescu, Gh.  Tomescu,  St.  Vancea;  redacția  şi  administrația  –  Bârlad,  strada  Palade nr. 2, Tipografia – Lupaşcu.  „Nefiind pe nici o axă ideologică”, Avânturi culturale „va  indica  multora  o  năzuință  către  frumos  şi  adevăr;  altora  un  adevăr  spre  care  să  tindem    subliniind  că  în  afara  măruntelor  griji ale vieții, se poate afla un ideal în limita puterilor noastre”.  În  primul  număr  apărut  în  ianuarie  1937  citim:  „  „Considerațiuni  geografice  asupra  războiului  italo‐abisinian”.  „Considerații  asupra  culturii  omului”,  „Opinia  publică  poloneză  şi  Moldova  –  înainte  de  Ştefan  cel  Mare”.  „Un  uitat:  Ion  Dragoslav”,  „Parazitismul  şi  alte  forme  de  cunoaştere  a  ființelor  viețuitoare”,  recenzii,  cronici,  însemnări,  revista  –  revistelor.  În afara membrilor Comitetului, în revistă mai semnează:  G.  Tutoveanu,  G.  Ursu,  G.  Nedelea,  A.  Malache,  Aurel  Lambrino, pr. Ec.  Corneliu  M. Grumăzescu, V.  Dornescu, Ioan  Gh.  Savin,  Nicolae  Iftimiciuc,  Marieta  L.  Creangă.  A.  N.  Ivănescu, Maria Solomon, D. Crăciun.  Ultimul  număr  din  Avânturi  Culturale  este  cel  din  257

noiembrie – decembrie 1937 – Anul I, nr. 9‐10 .  Gheorghe  Ioniță,  un  intim  al  colaboratorului  de  la  Avânturi Culturale – şi nu numai – spune într‐un articol: „ G.G.  Ursu şi atmosfera din Bârlad după primul război mondial”:  ...”  Oamenii  (din  Bârlad‐n.a.)  erau  buni,  fireşte,  cuminți,  harnici  şi  prietenoşi.  Aici  a  trăit  poetul,  aici  a  cunoscut  iernile,  ninsorile,  zăpezile,  şcolărițele  cu  şorțul  negru‐albastru,  cu  guleraşe albe...”  George  Constandache  către  G.G.  Ursu  despre  G.  Tutoveanu:  „...  el  n‐a  fost  scriitorul  turnului  de  fildeş.  Cine  l‐a  văzut astfel, l‐a văzut greşit. Care casă era mai deschisă pentru  obidiții sorții decât a lui?”  Radu  Şerban  Palade  în  „L‐am  cunoscut  pe  profesorul  G.G.  Ursu”:  ...”Pe  profesorul  G.G.  Ursu  nu‐l  cunoşteam,  dar  îl  prețuiam  mult,  eu  fiind  un  admirator  al  poeziei  sale.  Citisem  din  poeziile  lui  cuprinse  în  volumele  –  Salcâm  Uituc,  Dealul  Brânduşelor,  Fulg  şi  Zăpada  şi  unele  versuri  mă  urmăreau  ca  un leit motiv:    Am avut o dată părul în inele…  Ce‐a rămas din ele ‐n părul meu cărunt?  Uneori o fată se juca prin ele  Mâinile ei albe oare unde sunt?”…  *

Axa
Axa, revistă şcolară semestrială, Şcoala nr.5 “Principesa Elena Bibescu” Bârlad. Tipărită în 10 pagini, inclusiv coperţile, ne nenumerotată, la S.C. IRIMPEX S.R.L. Bârlad, str. Republicii nr.85, cu un colectiv redacţional format din elevi, coordonator prof. Măndiţa Coloşenco. Format 21/30 cm.

258

În aprilie 2005 (Anul V nr.7) din colectivul redacţional făceau parte elevii Miruna Chertif (clasa a VIII-a B), Vlad Smântână (clasa a VII-a A), Manuela Ştefăniţă (clasa a VI-a), iar în iunie 2007 (Anul VI nr.11) elevele Manuela Ştefăniţă (cl. A VIII-a), Florina Iancu (cl. A VI-a A), Mădălina Aţigăncei (cl. A VI-a B). Axa din aprilie 2005 se deschide cu rânduri adresate de cadrele didactice şi elevii şcolii poetului, prozatorului, omuli de cultură şi ştiinţă prof.univ. C.D. Zeletin, la aniversarea a 70 de ani de viaţă rodnică, “naşul” de botez al şcolii lor. Urmează diferite materiale închinate astrului poeziei româneşti – Mihai Eminescu (Diana Manole, elevă în clasa a VIII-a B), Omagiu lui Jules Verne – 2005 (semnat Ritta Mintiade), alte lucrări de referinţă scrise mai ales de elevi. Numărul din iunie 2007 pune în pagini versuri din poemul lui Octavian Paler care credea că “Avem timp” de toate, dar s-a dovedit că timpul e înţelător, cum se întâmplă adesea; alături de magistru semnează începători de opere şi gânduri elevi şi dascăli, vizând literatura, ştiinţa dar şi amintiri din viaţa de la catedră (prof. Neculai Gheţău), tradiţionalism (prof. Tache Mocanu), diplome pentru activitatea şcolară, cuvinte adresate eroilor neamului. Revista Axa este interesantă şi publică diferite rubrici, redozează informaţiile pe grupe de interes: “Ştiaţi că...”, “Glume”, “Umor”, “Cugetări”, un fel de note de drum “Colindând prin Bucureşti” , răspunsuri la întrebări de genul: “Există, oare viaţă acolo, departe? Etc. În concluzie, o revistă care cheamă la muncă.

Baaadul literar
259

Baaadul literar, revistă de cultură, apare trimestrial la Bârlad începând din trimestrul II 2007, sub egida Primăriei municipiului Bârlad, director fondator Cezar Ivănescu, redactor coordonator Gruia Novac, din colectivul redacţional mai făcând parte: Vasilian Doboş, Ancelin Roseti, Marian Constandache, Iorgu Gălăţeanu, cu foarte mulţi colaboratori externi dar puţini din localitate (21x30 cm.). Culegere computerizată şi tehnoredactarea sunt asigurate de Bogdan Artene, foto Vasile Slabu, tipărirea la S.C. IRIMPEX S.R.L.Bârlad strada C. Hamangiu nr.15, adresa redacţiei: Biblioteca municipală „Stroe Belloescu” Bârlad, Bulevardul Republicii 109. Numărul 2 al revistei, apărut în august 2007 este ilustrat cu lucrări ale maestrului Marcel Guguianu căruia revista îi asigură un loc de cinste pe copera I, iar Gruia Novac, la aniversare, îi dedică cuvinte de meritată preţuire cu titlul „Marcel Guguianu o figură cu trăiri întinse”, făcând referiri şi la clădirea „Pavilionul expoziţional „Marcel Guguianu” inaugurat la Bârlad în anul 2004 şi arătat cititorilor pe Copera IV a publicaţiei. Pe o hârtie de o calitate deosebită, cu litere frumoase şi texte alese, de înaltă ţinută intelectuală, în rubrici diferite, semnează: Constantin CIOPRAGA Editorial „Despre interculturalitate”, Valentin CIUCĂ – Brâncuşi, sfântul, Răzvan TEODORESCU, Gând pentru Guguianu, Gruia NOVAC, Marcel Guguianu, o figură cu trăiri intense, Redacţia, 6 august, 2007 Schimbarea la... vârstă a poetului, Cezar Ivănescu are abia 66 de ani… Gruia NOVAC jr., un moment liric Întotdeauna, poezie închinată lui Cezar Ivănescu, Gellu DORIAN, Dedicaţie lui Cezar IVĂNESCU, - poezia Somnul, Cassian Maria SPIRIDON, Puşca pentru safari C. D. ZELETIN, comemorare Cincizeci ani de la moartea maestrului G. TUTOVEANU, un eseu Noi, viaţa lui…”, Mihai Sultana VICOL, De vorbă cu Mihai CIMPOI,

260

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Theodor CODREANU, Realismul gândirii transdisciplinare în filosofia creştină, Constantin CLISU, Canada - ţara cu cel mai autentic multiculturalism, Valentina BUTNARU, Povestea "Acasă la noi", Constantin CĂLIN, Însemnări despre lectură, Bogdan ULMU, Tristeţea veselului Creangă, Dragoş COJOCARU, Despre comparaţie în Divina comedie, Lucian VASILIU, Ghid, călăuză, vademecum, Violeta ZONTE, Existenţialismul în teatru, Ancelin ROSETI, Blues pentru deprovincializarea Mioriţei, Cornel GALBEN, Capcanele gândului, Liviu PAPUC, De prin arhive selectate, un documentar al răzeşilor cu G.T. Kirileanu Alex. ŞTEFĂNESCU, Debut rememorat, Ion MURGEANU, Rugăciunea unei regine, Gruia NOVAC, Statornicia grea de ipoteze, Adrian SOLOMON, Oraşul medieval. Probleme de terminologie, Andrei HUIBAN, Terorismul şi conflictul dintre culturi, Adrian ALUI GHEORGHE, Omul giruetă, Aurel DUMITRAŞCU, Scrisori către Adrian ALUI GHEORGHE, Marian CONSTANDACHE, Poeme, Iancu GRAMA, Florilegiu poetic, Daniel CORBU, Poeme, Mihai Sultana VICOL, Pietrele rămân cuvântătoare, portret de poet a lui Ion ENACHE, Poeme inedite, Iorgu GĂLĂŢEANU, Grupaj de poezii, Marian CONSTANDACHE, - poem Guillaume Apollinaire, Viorel SAVIN, proză, Noaptea arestărilor, Iorgu GĂLĂŢEANU, Vocea manuscrisului, Sergiu Marian D. GĂBUREAC, Am fost europeni, un serial cu ilustrate reproduse „Salutări din Bérlad care exprimă arhitectura în construcţii a oraşului care a pierdut trenul european Ecouri, Calendar... selectiv, încheie ceea ce oferă Baaadul cititorilor în august 2007. Lipsind colaboratorii interni, revista seamănă prin cuprins şi autori cu oricare număr din „Dacia literară” ori „Convorbiri literare” de la Iaşi, chiar dacă unele materiale sunt prezente la Bârlad prin împrumut. Cum Baaadul literar este realizat din banii bârlădenilor, înseamnă că redacţia rămâne datoare ca în timp să asigure autorităţilor locale condeierii locali de mâine, formându-i, aşa cum au făcut de fiecare dată revistele locale prin conducătorii lor. Cenaclurile literare locale dar şi cele din împrejurimi, aici trebuie să-şi găsească loc de confruntare publicistică iar o poştă a redacţiei încredinţată unui om cu pricepere şi deprindere în domeniu ar trebui să fie prezentă număr de număr. Cum arată în prezent şi viitor revista lor este, întradevăr, treaba editorului – Primăria şi redactorului

261

responsabil, dar ne permitem totuşi a sublinia câteva lucruri. „Cu o impresie plăcută şi durabilă a rămas Cronicarul de la Ochiul magic de la România literară, din 21 septembrie 2007 parcurgând paginile revistei „cu un titlu atât de straniu Baaadul”, pe care nu-l va înţelege niciodată consătenii domnului Cezar Ivănescu de la Curteni – Huşi, dacă nu li se va explica. Apoi aflat între atâtea aniversări şi comemorări, redacţia se pare că n-a pus în pagină, cu înţelegerea necesară materialele, lucru care l-a făcut pe cronicarul de la „România literară” să înţeleagă, ca şi noi, ca editorialul numărului s-ar fi cuvenit să fie închinat comemorării localnicului şi neînlocuitului George Tutoveanu la împlinirea a 50 de ani de la plecare. De aceea şi lăsăm Cronicarul de la România literară săşi facă datoria: articolul care ne-a atras atenţia a fost evocarea lui C. D. Zeletin cu prilejul împlinirii 50 de ani de la moartea poetului G. Tutoveanu. Ceea ce este impresionant la acest medic erudit şi rafinat este dozajul perfect la care ajunge îmbinând o erudiţie de cuprindere enciclopedică şi un simţ estetic de o impecabilă tăietură. De obicei savanţii, ştiind prea multe, scriu prost, mulţimea cunoştinţelor sleindu-le filonul afectiv. În cazul lui C. D. Zeletin, regula nu se confirmă, ci dimpotrivă: asupra lui cultura a acţionat ca o inoculare fecundă şi profundă, structurând lăuntric o sensibilitate poetică pe care anii nu i-au atrofiat-o defel. Cine îl cunoaşte pe traducătorul Zeletin sau pe medicul ce se ascunde în spatele acestui paravan onomastic ştie câtă delicateţe autentică s-a adunat în firea unui intelectual care, conştient de altfel de valoarea lui, nu este dispus să renunţe la ochiul aristocratic, de aspră judecată valorică, cu care priveşte bâlciul cotidian al lumii noastre. Nu cred însă că trebuie să ne revoltăm: stă în firea lucrurilor ca oameni atât de rasaţi, ca medicul Zeletin, să se ţină deoparte, într-o retragere discretă şi subînţeleasă, punând între ei şi lume distanţa simbolică a cărţilor scrise în singurătate. Iată cum îl descrie Zeletin pe Tutoveanu: „Moartea maestrului a fost tristă, ca toate muririle. Ajunsese o umbră, o rămăşiţă de om, atât cât îi trebuie distincţiei ca să aibă prin ce să se exprime. Singure, înălţimea, fruntea generoasă şi ţinuta dreaptă îi rămăseseră aceleaşi, prefigurând însă «mâna din ţarină», dar eu nu-mi dădeam seama de aceasta, confundând realitatea cu speranţa... îl vizitase peste vară poetul

262

suprarealist Ştefan Roll, dintr-un impuls pe care încă nu-l pot desluşi în determinările lui. L-a rugat să iasă în grădină, să se aşeze cu faţa la răsărit ca să-l fotografieze pe banca înconjurată de verdeaţă, străjuită de câteva tije solitare de floarea soarelui ale căror pălării, căutând lumina apusului, îi întorceau şi ele spatele... Bătrânul poet era apăsat de acea tristeţe din care omul ştie că nu va mai ieşi. E o fotografie mai tragică decât cea a catafalcului." * La „Ecouri” revista pune (!) scrisoarea profesorului Ciopraga adresată domnului Gruia Novac: „Baaadul” face o frumoasă impresie. A pornit cu dreptul! Împreună cu „Academia bârlădeană” noua revistă concretizează aspiraţia unei continuităţi semnificative. Era necesară o reîmbinare a forţelor culturale locale, acţiune venită la timp odată cu promoţiile specifice momentului. Dimensiunea cea mai relevantă a „Baaad-ului” ţine tocmai de afirmarea regionalismului creator”, scrie cel care în 1957, la îngropăciunea lui G. Tutoveanu îi creiona statuia pe care o merita poetul plopilor dar şi al dragostei de ţară şi tineret, în timp ce presa din Bârlad tăcea. Faţă de spusele profesorului – bârlădean prin fapte şi sentimentele adânci, în raport cu valorile localităţii, apreciez încă odată observaţiile subtile ale Cronicarului din „România literară” şi regret adânc că o bijuterie literară nu numai stilistică precum „Figuri singulare din familia Alexandrina Enăchescu Cantemir: Tanti Didica” nu şi-a găsit locul în presa actuală de la Bârlad, ci la „Dacia literară” (nr.73/2007, când C.D. Zeletin prin tot ce scrie este modelul celor de unde provine în formarea şi afirmarea actualilor şi viitoarelor talente în devenire. Investiţia în cultură, indiferent de termen, înseamnă ţintire şi obţinerea unor beneficii, ca în orice domeniu, mai ales că e făcută din banii publici. Ca în orice domeniu, o investiţie înseamnă o competiţie – cerută de însăşi interculturalitatea despre care pledează editorialistul. Când în „Baaad” sunt publicaţi aceeaşi autori, cu materiale „pe acelaşi calapod” cu cele din „Dacia literară” sau „Convorbiri literare„ de la Iaşi, după principiul intim: „Te public – să-mi publici!” – competiţia dintr-o revistă dispare şi apare omogenizarea şi chiar comoditatea literară.

263

Am vrea ca aşa cum s-a întâmplat în timp, că presa de la Fălticeni l-a creat şi dat pe Sadoveanu, iar cea de la Bârlad l-a fortificat pe G. Tutoveanu, tot aşa să se întâmple şi cu „Baaadul” care să formeze tutovenii de mâine. Dar, pentru aceasta investiţia de la Bârlad trebuie să facă posibilă apariţia în revista citată a lucrărilor localnicilor, a jurnaliştilor talentaţi, a cenacliştilor, a publiciştilor în devenire, a intelectualilor şi a oricărui localnic mânuitor de condei şi cuvinte. Bârlădenii au nevoie atât de revistă, dar şi de oameni ai lor, gen Geo Dumitrescu la „Poşta redacţiei” a unei anumite reviste. *

Bar-Kochba
Bar – Kochba revistă național‐evreiască, apare lunar, sub  conducerea unui comitet, apoi cu numărul 2, din aprilie 1913 şi  sub  redacția  d‐lui  A.  Ben  Moişe,  ca  de  la  numerele  5‐6  conducerea să revină d‐lui Achille M. Finkelstein care, în acelaşi  număr, semnează şi articolul care cheamă „La arme”, pentru că  „la această epocă glorioasă vom lua şi noi evreii ‐ români parte.  Acum e momentul să dovedim că evreul‐român ştie să‐şi verse  sângele  pentru  scumpa  lui  Patrie,  care  este  şi  nu  poate  fi  alta  decât  numai  România”  şi  că  „între  zionism  şi  patriotism  nu  există incompatibilitate.”  264

În  „Cuvânt  înainte”,  găzduit  de  numărul  1  al  revistei  (martie  1913),  redacția  face  să  se  înțeleagă  că  Bar‐Kochba  este  eroul  istoric  care  a  învins  cu  o  armată  de  viteji  pe  împăratul  Adrian  şi  a  cucerit  multe  cetăți  de  la  romani,  iar  în  numele  jertfelor  lăsate,  face  să  renască  speranța  realizării  idealului  scump  al  tuturor  evreilor  pentru  dezrobire  universală,  a  unei  patrii recăpătate, aşa cum ne dictează crezul nostru cel nou”…  „Revista  noastră  este  exclusiv  zionistă”  i  se  răspunde  în  cel de al patrulea număr domnului doctor H.K.  Bar‐Kochba    cuprinde  materiale  specifice:  „Purismul  de  azi şi cel de altădată”, „Zionism şi patriotism”, „Explicarea unei  notițe  talmudice”,  „Omorul  ritual”.  „Hanuca”,  articole  de  atitudine  şi  orientare  :„Evreii,  sionismul  şi  războiul  balcanic”,  „Libertatea  albanezilor  şi  evreii”,  cursive  de  cultură  generală  „Cultura  noastră”,  „Cultura  națională  aiurea  şi  în  România”,  „Cronică teatrală”, portrete în text şi foto ale unor personalități  (Theodor  Herzl,  Pinchas  Sirlus,  Lewy,  Segall  ş.a),  poşta  redacției etc.  În  unele  numere  apare  şi  îndemnul:  „Cereți  oricând  broşura  „Secretul  spiritismului…  la  Biroul  de  studii  psihice  Bârlad”.  Bar‐Kochba – conducătorul răscoalei (131‐134).    „Istoria evreimii”  s‐ar  putea  intitula  articolul  publicat  de  ing.  Sergiu  Brandea  în  revista  „Minimum”  nr.260,  ianuarie  2008,  p.77‐78,  care  apare  la  Tel  Aviv  –  Israel  (director  Al.Mirodan;  realizare  grafică  Sanda  Peri),  pe  care  îl  redăm  pentru a marca diversitatea presei la Bârlad în vremuri trecute: 
„Ing. Sergiu Brandea, Herzlia (ne scrie despre câteva publicaţii evreieşti din Bârlad, oraşul lui I. Schechter şi al lui Virgil Duda) «Ziaristul Ion N. Oprea, originar din ţinuturile Bârladului, are meritul de a fi cercetat presa moldoveană. În cartea sa "Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei

265

bârlădene 1870-2003", el îşi apleacă cu mare atenţie privirea asupra publicaţiilor apărute de-a lungul unei perioade istorice, în judeţul Tutova şi în special în oraşul Bârlad. În carte sunt enumerate un număr de publicaţii ale comunităţii evreieşti locale. Relevarea acestora, în contextul activităţii evreieşti şi sioniste din oraşul Bârlad, cred că este foarte utilă, fiind o contribuţie la istoria evreimii din această zonă a României, "Ţara de Jos", cum a fost denumită în timpul lui Ştefan cel Mare. O primă publicaţie este "Aurora Ţionistă săptămânală". A apărut la 10 iulie 1899, editată de Sigmund Cross. O contribuţie importantă a avut Adolf Axelrad (bârladean, absolvent al liceului "Codreanu" din localitate). Săptămânalul voia "să ridice prestigiul poporului evreu faţă de el însuşi şi faţă de poporul în mijlocul căruia trăieşte". Până la 30 octombrie 1899 apar 16 numere. Iată exemple din tematica ziarului: "Naţiunea evree" de Ben Israel, "Antisemitismul" de G. Molinari. În secţiunea de literatură apar articole ca: "Moise Goldfarb" de Sacher Masoch, "F. Nietzsche şi evreii" de dr. Klugman; mai semnează foiletoane, versuri, A. Axelrad. Săptămânalul mai publică corespondenţe locale şi rubrici precum: "Mişcarea sionistă", "Informaţii despre Afacerea Dreyfuss" etc. La 22 aprilie 1900, Adolf Axelrad editează ziarul "Daţi ajutor" - număr unic. În articolul semnat de dr. Fridman se arată că "70 de oameni, fraţi din sângele nostru, vor trece pe dinaintea ochilor voştri, îndreptându-se pe jos spre America". Se mai aminteşte de societatea "Drumeţii", creată de tânărul Ghinsberg, "care în disperare au hotărât să plece în America pe jos, au cumpărat doi cai în valoare de 160 de lei, o haraba mare le-a fost dăruită, şi-au făcut opinci ... cu o zi înainte de plecare, ei şi-au scos paşapoartele, au făcut în comun o baie şi pentru astăzi 19 aprilie, ei au fost gata de drum...". Ziarul "Junimea zionistă" - organ de propagandă zionistă. Nr. l a apărat în ianuarie 1910, ca urmare a constituirii societăţii "Junimea zionistă", preşedinte Mihu Abramovici. Ziarul cheamă tinerimea evreiască "la o viată nouă", cu ocazia comemorării a 5 ani de la moartea lui T. Herzl, "care pentru întâia oară după 2000 de ani a făcut să fâlfâie iarăşi, înaintea lui Israel, stindardul celor care visează a crea un adăpost pentru un întreg popor". Se comentează şi congresul al IX-lea "zionist" care a avut loc la Hamburg. La ziar au colaborat

266

Bernard Şteinberg, Soil Mendelovici, Iehuda Ben Iacob, garantul fiind Lupu Zingher. Ultima publicaţie semnalată în carte este revista "BarKochba", cu subtitlul "Revistă naţional-evreiască". Revista apare lunar, la început sub conducerea unui comitet. La nr. l, în "Cuvânt înainte", martie 1913, redacţia explică cum că BarKochba a fost un erou istoric care 1-a învins pe împăratul roman Adrian, iar "în numele jertfelor lăsate, face să renască realizarea idealului scump evreilor, pentru desrobirea şi recăpătarea patriei, aşa cum ne dictează cazul nostru". După nr. 2, din aprilie 1913, preia redactarea A. Ben Moşe. "Revista noastră este exclusiv sionistă", se scria în numărul 4 de către dr. H.K. La nr. 5 redactarea revine lui Achille Finkelstein. Acesta publica un articol "La arme" în care se arată că "la această epocă glorioasă vom lua şi noi evreii-români parte. Acum e momentul să dovedim că evreul-român ştie să verse sângele pentru scumpa lui patrie... şi că între zionism şi patriotism nu există incompatibilitate". Alte materiale publicate: "Zionism şi patriotism", "Purismul de azi şi cel de altădată", "Omorul ritual", "Hanuca", "Evreii, sionismul şi războiul balcanic". Mai sunt publicate portrete, corespondenţe etc. Este de presupus că în Bârlad au mai existat publicaţii evreieşti şi după anul 1913, pe care autorul cărţii nu le-a găsit până acum. El, însă, îşi continuă cercetările.» *

267

Bazarul Filatelic
Revista  Bazarul  filatelic,  organ  pentru  răspândirea  reclamelor şi informațiilor filatelice, cu apariție bilunară, apare  la 1 aprilie 1928.  Redacția  revistei  este  în  strada  Lascăr  Catargi  nr.  41,  Bârlad,  mandatele  şi  scrisorile  recomandate  se  solicită  a  fi  trimise  pe  adresa  domnului  S.  Zilberstein,  str.  Ştefan  cel  Mare  nr. 25 Bârlad.  Scopul  revistei  este  de  a  înjgheba  relații  intime  între  filatelişti şi colecționarii români cu confrați de pe întreg globul   ‐  ocazionându‐se  procurarea  de  timbre  poştale,  mărirea  colecțiilor  dar  şi  avertizarea  filateliştilor  să  se  ferească  de  eventualele  excrocherii,  punându‐se  la  dispoziția  cititorilor   spațiu pentru publicitate şi colaborare.  Tipografia – la N. Peiu  ‐ Bârlad.  În bilunar: o poştă a redacției destul de activă, o cronică a  noutăților  despre  filatelia  în  lume,  dar  şi  în  țară,  informații  despre  revista  „La  Roumanie”,  organ  oficial  al  Societății  de  schimb  şi  corespondență  internațională.  „Roumanie  Echange  Club”, prezentări de timbre, detalii despre  Concursul Revistei  „Bazarul  Filatelic”  –  ca  o  surpriză  făcută  cititorilor,  oferte  de  mărci străine şi autohtone…  Numărul  doi  al  revistei  se  deschide  cu  o  prezentare  despre  „Marea  expoziție  filatelică  şi  Congresul  presei  filatelice  în Monacco la Monte – Carlo.  * 

Bârladul odinioară şi astăzi
268

„Bârladul  odinioară  şi  astăzi”„Tomul  întâi  al  misceleneului  „Bârladul  odinioară  şi  astăzi”  le  aşteaptă  pe  celelalte trei , împreună patru scuturi de fier pentru  o biruință  de  lumină.  Patru  scuturi  săltate  deasupra  scepticismelor  şi  a  mâlului  inerției  de  către  admirabilul    Romulus  Boteanu,  sinonim  al  energiilor  bârladnicului  de  odinioară”  –  scrie  C.D.  Zeletin, medic şi scriitor cu referire la volumul I apărut în 1981.  ...  „Apărută  sub  egida  Muzeului  „Vasile  Pârvan”,  elaborată  de  un  puternic  colectiv,  în  frunte  cu  prozatorul  şi  poetul  Romulus  Boteanu,  animatorul  entuziast  al  acestui  colectiv, a reuşit admirabil să prezinte o imagine fidelă a ceea ce  a reprezentat şi ce reprezintă astăzi municipiul Bârlad, sub cele  mai  variate  aspecte:  cultură,  artă,  poezie  şi  proză,  sculptură,  pictură  şi  economie”  –  susține  ing.  Gheorghe  Alexa,  profesor  universitar dr. docent Iaşi .  ...”Un  colectiv  de  peste  o  sută  douăzeci  de  bârlădeni,  rămaşi  în  oraş  sau  plecați  pe  alte  meleaguri  (dar  cu  sufletul  strâns  legați  de  locul  natal),  animați  de  energia  şi  râvna  neobositului  Romulus  Boteanu,  au  realizat  recent  cel  de  al  doilea  volum  monografic  din  ciclul  „  Bârladul  odinioară  şi  astăzi”  –  scria  în  1984  dr.  Rene  Duda,  un  fiu  al  Bârladului,  plecat prea de timpuriu dintre noi...  269

...  „În  septembrie  1982 a  apărut  în Bucureşti  o  lucrare  cu  totul deosebită, intitulată „Bârladul odinioară şi astăzi, Oameni  şi  fapte”  volumul  II,  în  editura  şi  sub  redacția  lui  Romulus  Boteanu, din direcție făcând parte oameni de înaltă cultură.  Tomul  acesta  masiv  de  900  de  pagini,  poartă  blazonul  nobleței celor 800 de ani de la întemeierea oraşului şi, pe vechile  aşezări,  faptele  de  astăzi  de  cultură  materială  şi  spirituală  ale  noii  societăți”...(prof.  Gheorghe  Ioniță,  membru  al  Academiei  Bârlădene).  ...”Ca  unul  dintre  miile  de  fii  ai  Bârladului,  ai  fostului  județ Tutova, adoptați cu generozitate de marele oraş academic  şi  industrial  Iaşi,  mărturisesc  că  am  încercat  un  viu  sentiment  de  satisfacție  la  recenta  apariție  a  cărții  „Bârladul  odinioară  şi  astăzi” (vol. II), elaborată de un prestigios colectiv redacțional,  în frunte cu neobositul publicist Romulus Boteanu.  ...  Datorită  valorii  sale  istorice  şi  literare,  acest  volum  reuşeşte prin cele mai multe dintre studiile şi creațiile cuprinse  în cele 900 de pagini (... ...) să cucerească sufletul cititorilor săi,  să  sporească  admirația  față  de    vrednicii  făuritori  de  bunuri  materiale  şi  spirituale  ai  Bârladului,  şi  implicit,  să  mențină  mereu  viu  dorul  față  de  meleagurile  natale...”  (Vasile  Ciocârlan).  ...”Multe  dintre  materialele  publicate  stau  sub  semnul  evocării, având acea tentă de realitate mâncată de timp, trecând  încet, încet în amintire şi legendă.  ...Reprezentarea în liniile‐i principale  a unuia dintre cele  mai  fertile  ținuturi  ale  etnicității  noastre,  ținut  care  a  dat  spiritualității româneşti pe Dimitrie Cantemir şi Vasile Pârvan,  pe Alexandru Vlahuță şi George Tutoveanu, pe Stroe Beloescu  şi  Gheorghe  Roşca  Codreanu,  pe  Ştefan  Zeletin  şi  Ştefan  Procopiu,  pe  Victor  Ion  Popa,  G.M.  Vlădescu  şi  G.G.  Ursu,  pe  Ernest Giuvara şi I. Popescu Zeletin, pe Florin Ciorăscu şi Iacov  270

Antonovici, precum şi pe contemporanii noştri: George Ivaşcu,  Constantin Chiriță, Gica Iuteş, Ion Hobana, C.D. Zeletin, Cezar  Ivănescu, Adrian Beldeanu şi alții.  ...  Bârladul,  acest  Weimar,  cum  frumos  îl  numeşte  Călinescu în a sa Istorie a literaturii ... referindu‐se la  perioada  de  vârf  a  Academiei  Bârlădene,  are  de‐acum  configurată,  în  mare,  o  monografie  complexă,  care‐i  asigură  un  loc  privilegiat   din  acest  punct  de  vedere,  între  aşezările  țării.  Pilduitorul  exemplu  al  bârlădenilor  şi  simpatizanților  acestora,  găseşte  în  sufletul  nostru  admirație  şi  sinceră  prețuire”  –  scrie  Radu  Cârneci  în  nr.  42  al  revistei  Contemporanul  din  15  octombrie  1982.  „Cartea  unui  oraş”  numea  lucrarea  Valentin  Taşcu  în  revista  Tribuna  –Cluj‐Napoca,  nr.44/4  noiembrie  1982,  iar  C.V.  „Cărțile  Bârladului”  în  nr.  43  al  revistei  Cronica  –  Iaşi  din  22  octombrie 1982.  „Cartea Bârladul odinioară şi astăzi nu este o carte ca oricare  alta, ci este, dacă‐i vorba să privim şi viitoarele apariții pe care  le  aşteptăm  cu  sufletul  la  gură,  o  adevărată  enciclopedie,  o  admirabilă  epopee  a  oraşului”  se  entuziasma  Elena  Selenaru,  scriitoare din Bucureşti.  Volumul  închinat  trecutului  şi  prezentului  oraşului  Bârlad „este un ceaslov în care se oglindeşte fața acestei părți de  țară,  valoarea  şi  spiritualitatea  unei  generații  care  a  dat  nume  de prestigiu în cultura şi civilizația noastră. Asemenea inițiative  trebuie  încurajate  de  forurile  locale,  aşa  cum  s‐a  întâmplat  cu  Bârladul  odinioară  şi  astăzi,  care  s‐a  bucurat  de  sprijinul  Muzeului  „Vasile  Pârvan”  din  Bârlad.”  –  îşi  dădea  cu  părerea  scriitoarea Ioana Postelnicu, Bucureşti.  ...  Acum  la  apariția  unui  volum  atât  de  interesant  ca  formulă şi conținut, unicat în felul lui, în Țara Românească, nu  ne  rămâne  decât  să  aplaudăm  şi  să  aşteptăm  ce  va  urma,    cu  271

emoție  şi  mândrie  moldovenească...”  completa  dr.  Ion  Hurjui,  Iaşi.  Pe  aceeaşi  linie,  acad.  Al.  Zub,  Iaşi,  conchidea:  ...  „  Asemenea  inițiative  sunt  demne  de  toată  lauda,  fiindcă  ele  continuă  o  tradiție  culturală  a  locului,  oferind  în  acelaşi  timp  temeiuri de mai bună înțelegere a fenomenului românesc.”    *

Ştefan cel Mare la Bârlad  Trei atestări în documentele de cancelarie 1460 –  1467 – 1495 
Când  Putna,  cu  racla  sfântă  a  ctitorului,  ca  noi,  toți  românii şi întreaga creştinătate, ținătoare de minte, ne pregătim  să  comemorăm  în  2004  cei  500  de  ani  de  la  ridicarea  la  cer  a  sufletului  celui  care  „în  cei  47  de  ani  de  glorioasă  domnie,  Ştefan  cel  Mare  a  cutrierat  neobosit  Țara  Moldovei  de  la  Suceava la Cetatea‐Albă, de la Chilia la Colomeia, de la Hotin la  Ciceu,  de  la  Milcov  la  Bahlui  cu  oaste  sau  fără  oaste”,  noi  rămânem  aici  la  Bârladul  tinereții  noastre,  întrebându‐ne,  împreună  cu  George  Felix  Taşcă  –  cum  o  face  el  în  Bârladul  odinioară  şi  astăzi  –  întrebându‐ne:  „de  câte  ori  va  fi  trecut  eroul de la Racova prin târgul Bârladului...?” 

„Trei sunt documentele de cancelarie, din  cele 499 ce se cunosc din timpul lungii sale 
272

domnii, care menționează prezența lui Ştefan cel  Mare, împreună cu marii boieri din sfatul  Moldovei, în capitala Țării de Jos...” 
„Uricul din 5 decembrie 1460 a fost publicat pentru prima  dată de prof. Gheorghe Ghibănescu în 1904, când s‐au împlinit  400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare, iar ultima dată în  1976  în  Editura  Academiei.  Din  toate  cele  trei  documente  redactate la Bârlad sub domnia lui Ştefan cel Mare,  acesta este  singurul  care  se  mai  păstrează.  Achiziționat  de  la  anticarul  Leon  Şaraga  din  Iaşi,  el  a  stat  până  în  1980  în  păstrarea  Academiei  Române,  când  a  fost  predat  arhivelor  statului  din  Bucureşti.                                             *  Pecetea domnească a lui Ştefan  cel  Mare  atârnată  cu  şnur  roşu  la  pergamentul  din  5  decembrie  1460,  prin  care  se  atestă  documentar  existența  satului  Bălăbăneşti.  Pecetea  are diametrul de 78 mm şi următorul  text:  +PECEAT  IO  ŞTEFAN  VOEVODA  GOSPODAR  ZEMLI  MOLDAVSCOI.  Fotocopia  este  făcută  la  Arhivele  Statului  din  Bucureşti la 2 iunie 1980 (cota: Pecet II, nr. 243).   Pergamentul  cu  dimensiunile  25x34  cm  se  află  în  stare  bună şi importanța sa creşte  prin marea pecete domnească din  ceară  roşie  (78  mm  în  diametru)  atârnată  cu  şnur  roşu  de  mătase. Este cea mai veche pecete mare din timpul domniei lui  Ştefan cel Mare care se mai păstrează, ceea ce îi conferă o mare  valoare din punct de vedere sfragistic.”  I  ...”Uricul  a  fost  scris  de  Isaiia  al  lui  Şişman,  iar  mare  273

logofăt a fost Dobrul. La redactarea uricului a participat însuşi  Ştefan cel  Mare, mitropolitul Moldovei  Teoctist,  26 mari boieri  din  sfatul  țării  nominalizați  şi  „alți  destui  boieri  mari  şi  mici.”  Uricul  este  o  sentință  domnească  dată  în  litigiul  desfăşurat  în  fața  domnului  şi  a  întregului  sfat  al  Moldovei  între  Ivaşco  comisul,  ginerele  boierului  Ion  vistiernicul,  pe  de  o  parte,  cu  Toma  Dumitrescul  şi  Coste  Turbure,  pe  de  altă  parte,  care  se  certau pentru legitima stăpânire a două sate: Săseştii, pe Bârlad  (sat azi dispărut şi înglobat în municipiul Tecuci) şi Româneştii,  pe  Jeravăț,  actualul  sat  Bălăbăneşti,  din  fostul  județ  Tutova,  astăzi situat în nordul județului Galați. Satul Româneşti era pe  atunci  ...  „hotar  în  hotar  cu  târgul  Bârladului...Litigiul  a  fost  soluționat  în  favoarea  lui  Ivaşco  comisul,  rămas  singur  stăpânitor pe ambele sate”...  ...”Pentru  importanța  pe  care  uricul  lui  Ştefan  cel  Mare  din  5  decembrie  1460  o  prezintă  pentru  satul  Bălăbăneşti,  nu  poate mira pe nimeni, că două fotocopii în mărime naturală ale  acestui  document  se  găsesc  la  primăria  şi  la  şcoala  din  sat.  Cu  acest  document,  păstrat  nealterat,  timp  de  peste  520  de  ani,  se  pot mândri atât locuitorii din  Bârlad, cât şi cei din satul vecin  Bălăbăneşti,  pentru  acesta  din  urmă  constituind  şi  prima  atestare documentară.”    II. „Uricul din 30 iunie 1467 este de asemenea redactat la  Bârlad  în  prezența  lui  Ştefan  cel  Mare  şi  a  23  mari  boieri  din  sfatul țării nominalizați, la care se adaugă „şi toți ceilalți boieri  ai  noştri  şi  cu  megieşii”.  Este  vorba  de  o  jumătate  din  satul  Urdeşti (azi comuna Viişoara, județul Vaslui),  pe care Stoica şi  fiul  său  Manciul  o  cumpără  cu  45  zloți  tătărăşti  de  la  fiii  lui  Florea.  Documentul  acesta,  care  se  găsea  în  posesia  lui  C.  Diamandi din Gura – Idriciului – Fălciu a ars cu întreaga arhivă  a  acestuia,  dar  fusese  probabil  mai  înainte  publicat,  după  274

original, de către profesorul Mihai Costăchescu. Ca şi celelalte,  actul era scris pe pergament, cu litere chirilice, în limba slavonă  veche  şi  avea  pecete  domnească  şi  peceți  boiereşti  atârnate,  toate pierdute. A fost scris de uricariul Ion, iar mare logofăt era  boierul Dobrul. Ultima dată acest uric a fost publicat tot în 1976  în Editura Academiei.”  III. ...” Hotarnica Bârladului de la începutul lunii ianuarie  a  anului  1495,  redactată  la  Bârlad,  în  prezența  lui  Ştefan  cel  Mare,  a  fiilor  săi  Alexandru  şi  Bogdan,  a  boierilor  din  sfatul  Moldovei,  a  şoltuzilor,  pârgarilor,  târgoveților  şi  oamenilor  săraci  aparținând  de  târgul  Bârladului  şi  de  „  toate  satele  ce  ascultă de acel târg şi sunt aşezați pe hotarul lui.”  Data  documentului  se  presupune  a  fi  din  anul  1495,  judecând  după  componența  sfatului  țării  şi  înainte  de  10  ianuarie,  când  domnul  se  afla  la  Vaslui...  Partea  inferioară  a  pergamentului (255x550 mm) lipseşte, motiv pentru care nu i se  cunoaşte nici data exactă şi nici componența integrală a sfatului  cu  boierii  prezenți;  lipseşte,  în  consecință,  pecetea  atârnată.  Până  la  al  doilea  război  mondial,  documentul  se  afla  la  Biblioteca  Academiei  Române,  după  care  n‐a  mai putut fi găsit. El a fost publicat  pentru prima oară de Nicolae Iorga  în  1906,  iar  ultima  dată  în  1980  la  Editura Academiei.  Documentul  arată  cu  claritate  că  la  cererea  şoltuzilor,  pârgarilor,  târgoveților  şi  oamenilor  săraci  s‐a  cercetat „hotarul cel vechi, pe unde din veac ascultă de acel târg  al Bârladului...”  Trebuie  precizat  că,  spre  deosebire  de  situația  actuală,  în  afară de oraşul propriu‐zis cu târgoveții, meseriaşii şi negustorii  275

săi, târgul Bârladului avea de jur‐împrejurul său o ghirlandă de  sate,  care‐i  procurau  în  primul  rând  hrana...”...”Sunt  menționate  sate  dispărute  sau  încă  existente  ca:  Dealul  Mare,  Lipeneşti  (azi  dispărut)  lângă  Zorleni,  Făgetul  Leahului  între  Popeni  şi  Ghermăneşti  (comuna  Banca),  Trestiana,  Brădeşti  (comuna Vinderei), Lieşti (azi dispărut) lângă Grivița , Şuşneşti  (în  comuna  Bălăbăneşti),  Cehani  (azi  dispărut)  lângă  Bălăbăneşti,  pârâul  Jeravăț  şi  matca  veche  a  Jeravățului,  Hrăneşti  (azi  dispărut)  pe  Jeravăț  lângă  Grivița,  apoi  unde  se  varsă  Jeravățul  în  Bârlad,  Dumbrava  Roşie  (azi  în  municipiul  Bârlad) ‐ malul Tutovei‐, gura pârâului Crâng din satul Crâng,  comuna  Perieni,  satul  Perieni,  obârşia  pârâului  Perieni,  apoi  pârâul  Sec  de  la  Ceucani,  comuna  Perieni,  pârâul  Secşoară,  la  Simila  şi  peste  Simila  (comuna  Zorleni),  satul  Porțai  (azi  dispărut) pe Simila, lângă Drujeşti şi apoi Drujeşti din comuna  Băcani.La acest vast hotar, Ştefan cel Mare mai adaugă o selişte  pe Tutova, anume Ivancea de la  Tătarca (între Ciocani şi Iveşti)  pe care o cumpără cu 100 zloți tătărăşti, prin acelaşi document  de la urmaşii lui Petru Tudor în număr de 14, selişte pe care o  stăpâneau  ca  privilegiu    de  la  Alexandru  cel  Bun,  bunicul  lui  Ştefan cel Mare.”...  ...”Documentul emis de Ştefan cel Mare la începutul lunii  ianuarie a anului 1495 prezenta, aşadar o importanță deosebită  pentru  oraşul  Bârlad,  atât  prin  prezența  marelui  voievod  în  oraş, cât şi prin bogatul său cuprins de informații ca : întinderea  teritorială, administrarea sa prin şoltuzi şi pârgari, componența  socială  a  locuitorilor  (târgoveți  şi  oameni  săraci)  şi  dreptul  de  acciză,  cu  privilegiul  de  scutire,  acordat  bârlădenilor,  după  „legea lor veche”.  În  secolul  al  XV‐lea  neexistând  beton,  pentru  a  se  confecționa borne de hotar, iar piatra fiind deficitară în regiune,  hotărnicia se făcea cu menționarea: ”o salcie, 13 movile săpate,  276

7  dumbrăvi,  14  stejari,  5  drumuri,  o  răspântie,  o  margine  de  făget,  o  margine  de  pădure,  o  groapă  săpată,  o  ruptură,  o  fântână şi capătul unui rediu...”  ...”Se  mai  folosea  sistemul  de  a  lua  ca  participanți  la  o  asemenea trasare de hotar câțiva adolescenți, care erau traşi de  păr,  înțepați  sau  pălmuiți  şi  apoi  răsplătiți  cu  câțiva  galbeni,  pentru  ca  să  țină  minte  până  la  sfârşitul  vieții  lor,  când  şi  pe  unde a fost stabilit hotarul, spre a‐l putea descrie apoi, cu toate  amănuntele copiilor şi nepoților lor”...              George Felix Taşcă  (din Bârladul odinioară şi astăzi‐1984, pag. 47‐52)   

Mănăstirea Putna, ctitorie a măritului domn al Moldovei şi loc de veşnică odihnă.

*

Bârladul
Bârladul,  revistă  de  cultură  prin  informație,  apare  la  277

Bârlad,  bilunar,  începând  de  la  15  noiembrie  1996  sub  egida  Fundației  Culturale  „Dr.  C.  Teodorescu”,  din  colectivul  de  redacție  făcând  parte  C.  Teodorescu,  director  fondator,  prof.  Gruia Novac, redactor şef, iar Nicolae Mitulescu, redactor.  Revista  îşi  propune  să  suplinească  „Vidul  cultural”  creat  şi  subliniind  principiile  de  activitate  drept  călăuză  promitea:”Ne  va  călăuzi  adevărul.  Obiectivitatea,  dreptatea  şi  respectul  față  de  cei  cărora  ne  adresăm  vor  fi  repere  ale  conduitei noastre.”  Primul număr a fost consacrat împlinirii a 150 de ani de la  înființarea  Colegiului  Național  „Gh.  Roşca  Codreanu”,  cu  materiale  semnate  de  Nicolae  Sârbu  (Jubileul  „Colegiului  Codreanu”),  Nicolae  Crețu  (Sufletul  unei  şcoli  sunt  profesorii  ei),  Constantin  D.  Zeletin  (O  binecuvântare),  Traian  Nicola  (Codreanu  marcator  de  destine  umane),  Nicoleta  Arnăutu  (Profesori  ai  Colegiului  „Gh.  Roşca  Codreanu,  fondatori  ai  Muzeului  „Vasile  Pârvan”  din  Bârlad),  Constantin  Ciopraga  (Valoarea unei şcoli nu ține numai de meritele magiştrilor săi),  Georgeta Craus (Cultură, şcoală şi morală) ş.a.  Numărul  patru  al  publicației  a  fost  dedicat  sărbătoririi  poetului  Mihai  Eminescu  şi  au  scris  articole  substanțiale:  Constantin Ciopraga, C. D. Zeletin, D. Scărlătescu, N. Crețu, Th.  Codreanu,  Tr.  Nicola,  I.  Rotaru,  Gh.  Bulgăre,  G.G.  Ursu,  G.  Cotae,  G.  Ciobanu,  Şt.  Andronache,  Ştefan  Augustin  Doinaş,  Ion Hobana.  În revistă au mai semnat: Gruia Novac, Mihai Nicu, Doru  Gabriel Craus.  Redacția şi administrația Bârlad, str. 1 Decembrie.    *   

278

Bârladul Nr.1 – număr omagial
„Gând afectuos" lărgeşte cercul distinşilor dascăli, adăugându-i şi pe neuitaţii şi mult preţuiţii Ştefan Negură, Grigore Ionescu, Veronica Tuchilă şi, poate, ar fi trebuit amintiţi şi Emilia Ciocan, Elena Popescu, prof. Bădărău, Ghe. Popescu (Pătrăţică), Trăian Tănase ş. a. În „Cale lungă, drum greu", Gruia Novac prezintă revista care „ieşea în lume", arăta că bilunara de la Bârlad îşi propunea să suplinească „vidul cultural" creat în localitate şi, luând principiile de activitate drept călăuză, promitea: „Ne va călăuzi adevărul. Obiectivitatea, dreptatea şi respectul faţă de cei cărora ne adresăm vor fi repere ale conduitei noastre" . . . Prof. I.D. Popa vorbea în cuvinte alese faţă de o generaţie de profesori de la Bârlad amintindu-i pe: Ioan Ursoiu, Cezar Ursu, Gh.V. Gâlcă, Vasile Velicu, Hary Zupperman, Nicolae Ioachim, Jean Budescu, Lucilius Pârvu, părintele Busuioc, Iorgu Sandu, Florica Vasiliu, Ionel Gâlcă, N. Corpaci, M. Stamati. Revista era ilustrată cu fotografii reprezentând: Colegiul Naţional „Codreanu", şi fondatorul acestuia, Gheorghe Roşca Codreanu vedere generală-1924; promoţia 1932 la 50 de ani (1982); busturile lui Alexandru Vlahuţă, George Enescu în grădina publică a oraşului, fotografiile profesorilor Ioan Vârgolici, Nicolae Sârbu, Traian Nicola etc.

279

Respectându-şi legământul de revistă de cultură prin informaţie nr. 2 din Bârladul cuprindea: editoriale de Gruia Novac şi Constantin Teodorescu, in memoriam (S-a dus „să se odihnească puţin şi Marin Sorescu!"), ecouri la Bârladul - o nouă revistă de cultură (de prof. Ionel Necula din Tecuci), documentare („Tudor C. Pamfile - 75 de ani de la moarte” de Traian Nicola; „Corneliu Baba - „Pictor al omului – nouă decenii în slujba vieţii şi artei” de Eugen Radu Lazăr; „150 ani de la moartea lui Veniamin Costache" de Duma Ionel; o anchetă socială „Străzile Bârladului - între vorbe şi adevăr" de N. Mitulescu, „Anuala de plastică bârlădeană '96" de Nicoleta Arnăutu; dar şi rubrici tot atât de căutate: eveniment numismatic (de N. Mitu), Clepsidră şi statornicii (de Gh. A.M. Ciobanu), Liceul a murit - Colegiul trăieşte - o cronică incompletă de P. Rof, in memoriam - pentru Valentin Silvestru, apariţii editoriale, medalion (Bogdan - Eugen I. Abunel de Traian Nicola), calendar tutovean, Editura Humanitas prezentată de C. Teodorescu. *  Bârladul săptămânal de opinie, informaţie şi cultură fondat în 1887, Fundaţia Culturală „Dr. C. Teodorescu”, redacţia în Bârlad, strada 1 Decembrie nr.12, director dr. C. Teodorescu, ediţie nouă, numărul 186, are ca redactori şi colaboratori: Gabriela Plăcintă, Vasilian Doboş. Al. Ionescu, Laurenţiu Chiriac, Gheorghe Clapa, Oltea Răşcanu Gramaticu, Matei Luca, Doru Mardare, Mihaela Niculescu, Liliana Sârbu Geta Scurtu, Vasile Slabu. Tiparul executat de S.C.Letea S.A. Bacău, 16 pagini. Citim în rubricile publicaţiei:”Sănătate şi vacanţă” despre „Zmeura recomandată în bolile renale”, „O persoană din zece nu se spală zilnic pe dinţi”, „Pavarotti nu se dă bătut”, „Gena care aduce astmul”, „SOS stresul”, „Magneziu combate diabetul”, „Unele terapii alternative pot afecta şansele de a rămâne însărcinată” etc.; „Ştiri pentru fiecare” întinse pe două pagini, cu noutăţi care mai de care mai utile şi interesante: „11 zile fără somn”; „Printr-un control la ochi se pot descoperi bolile inimii”; Ghid util celor ce vor finanţări europene”, „România în 2020: 100 de adulţi vor întreţine 115 bătrâni şi copii”, „Cheltuim mult pentru băutură şi ţigări”, „O mângâiere face mai bine la inimă decât o şoaptă dulce” etc. Din altă rubrică „Sănătate” cei interesaţi află că „Epilarea definitivă este

280

mit şi adevăr”, „Muzica are acelaşi efect asupra creierului ca şi sexul”, „O nouă tehnică chirurgicală redă mobilitatea chipurilor paralizate”; dar informează şi care sunt cele zece secrete ale frumuseţii. Interesante „Valori spirituale româneşti Iulian Silviu P. Gavăţ (1900-1978), prezentarea volumului „Ghidul Bârladului”-2007” de C. Teodorescu, documentarul „Vasile Dumitrache” cu supratitlul „Oameni care ne lipsesc”. Două pagini cu „Bucuriile verii în grafică şi piatră” cu „Expoziţia Adinei Berneagă de la Galeriile din Bârlad şi text şi foto de prof. dr. Laurenţiu Chiriac dar şi multă publicitate, din care aflăm că Librăria „Humanitas” situată în centrul civic al Bârladului oferă cititorilor de carte ultimele noutăţi ale culturii, dar care la 18 august 2007 era desfiinţată, în oraşul cultural Bârlad nemaiexistând nici o librărie care ar mai face serviciul anunţat. Păcat că librăria a ajuns pe post de papetărie ori auxiliar al textilelor cu câteva cărţi scoase de la vitrină şi îngrămădite în rafturi dosnice, departe de ochii cititorilor. Din Bârladul nr.187 deosebim pagina „Actualitatea”, medalion Gh. Ghibănescu (1864-1936), „Memorii şi poeticitatea acuarelei în artă” – cu referiri la expoziţia Vioricăi Toporaş de la Bârlad, pagini cu Diverse etc.

Buletinul Comunal
Buletinul  Comunal,  Primăria  oraşului  Bârlad.  Apare  în  1931.  *

Buletinul Oficial al Judeţului Tutova
Buletinul Oficial al Judelui Tutova  apare la Bârlad în anul  1932.
*

281

Buletinul Camerei de Comerţ şi Industrie – Circumscripţia Bârlad
Buletinul  Camerei  de  Comerț  şi  Industrie  –  Circumscripția  Bârlad  ,  publicație  oficială  lunară,  editată  de  Secretariatul  Camerei  în  perioada  1  ianuarie  1926  –  1928  la  Tipografia C.D. Lupaşcu Bârlad.  Consiliul de administrație al Camerei: D. Constandache –  preşedinte;  vicepreşedinți:  C.D.  Lupaşcu  pentru  sectorul  industrial şi P.I Harnacea pentru sectorul comercial.  Se  publicau:  lucrările  Consiliului  de  administrație  cu  procesele  verbale  întocmite,  instrucțiuni,  cereri  şi  oferte,  firme  înscrise,  firme  în  faliment,  inscripții  ipotecare,  moratorii,  proteste, rectificări de proteste, autorizații şi certificate eliberate,  radieri de firme, tarife şi taxe etc.  Era  un  bun  instrument  de  lucru,  de  evidență  pentru  personalul  Camerei  şi  de  cunoaştere  a  actelor  şi  faptelor  de  comerț  pentru  populația  Bârladului  dar  în  special  pentru  industriaşi şi comercianți, bănci şi instituții interesate.   

282

Buletinul Ligii Culturale Secţia Bârlad
Se  realizează  la  Tipografia  Nicolae  P.  Peiu  –  Bârlad  în  perioada  1909  –  1912.  Iată  cum  relatează  acest  periodic  importanța construirii  celui  dintâi  monument  a  lui  Cuza  Vodă  în  satul  Grivița,  județul  Tutova:  „Între  şcoală  şi  biserică  ‐  cele  dintâi  instituții  ce  contribuie  la  luminarea  şi  moralizarea  unui  popor  –  se  află  întruparea  recunoştinței  pentru  Acel  ce  prin  mărețele Sale fapte ne‐a învrednicit să ajungem aceea ce suntem  astăzi:  un  popor  tare  puternic  şi  respectat  de  toate  popoarele  lumii; chipul în bronz al Marelui Cuza Vodă, domnul iubitor al  țărănimii, se ridică măreț din străjuirea a patru brazi. De sus…  de pe înălțimea pedestalului de marmură aruncă priviri blânde,  dulci,  priviri  duioase  de  părinte,  țăranilor  trecători,  care  nici  acum  şi  nici  în  ruptul  capului  nu  voiesc  să  creadă  că  Cuza  nu  mai este printre cei vii.”    *

283

Buletinul oficial al Comitetului executiv al Sfatului Popular al Regiunii Bârlad
Buletinul  oficial  al  Comitetului  executiv  al  Sfatului  Popular al Regiunii Bârlad apare în perioada 1950 – 1957, sub  îngrijirea resortului de presă, redacția şi administrația la Sfatul  Popular, str. Vâşânscki nr.22 Bârlad.  Este destinat publicării actelor normative emise de Sfatul  popular  regional  şi  Comitetul  său  executiv  dar  şi  a  unor  documente  de  la  raioanele  din  teritoriu  administrativ:  Adjud,  Bârlad, Focşani, Murgeni, Panciu, Tecuci, Vrancea, Zeletin.  Astfel  au  fost  publicate:  hotărârile  sfaturilor  populare,  decizii  ale  Comitetelor  executive,  instrucțiuni,  îndrumări,  circulare,  pierderi  de  acte,  schimbări  de  nume,  declarări  de  morți prezumate etc.  În  organigrama  Sfatului  popular  regional  exista  o  secție  care se ocupa de problemele presei. La sfârşitul fiecărui Buletin  oficial  exista  o  pagină  care  prevedea:”Toți  salariații  sfatului  popular  sunt  obligați  a  semna  de  luarea  la  cunoştință  a  cuprinsului acestui buletin.”  Nimeni nu putea invoca necunoaşterea legii.   
*           

284

 

Buletinul Uniunii Ofiţerilor de Rezervă
Buletinul Uniunii Ofițerilor de  Rezervă,  secția  Bârlad,  apare  anual,  începând  cu  1932,  sub  conducerea  unui  comitet,  la  Tipografia  Nicolae  P. Peiu – Bârlad.  Comitetul  U.O.R.  şi  a  redacției  este format din: preşedinte ‐ loc. rez.  Const. Th. Moroşanu, vice‐preşedinți  – maior în rezervă Virgil Caraivan şi  căpitan în rezervă G. Manoilescu;   În  fotografie  Cons‐ secretar  –  locot.  rez.  Ştefan  Taşcă;  tantin  Moroşanu  – casier – căpitan rez. Al. Balaban.  profesor  la  liceul  Gh.  În  cuprins,  materiale  din  Roşca  Codreanu,  activitatea  Uniunii:  dări  de  seamă,  Preşedintele  Asociației  cuvântări, procese verbale, impresii  Ofițerilor în Rezervă.  de  la  Congresul  U.O.R.  de  la  Oradea  –  Mare;  telegrame  către  285

Majestatea sa Regele şi răspunsurile acestuia  cu diferite ocazii;  informații  referitoare  la  condițiile  de  înscriere  în  U.O.R.,  gratuități  şi  reduceri  la  băi  pe  1932,  relatări  despre    sanatoriul  U.O.R. de la Balcic etc.  Buletinul a apărut şi în anul 1933.  Comitetul Central al U.O.R. era alcătuit din: preşedinte –  col. rez. V. Gomoiu; vicepreşedinți, general N. Sânescu, căpitan  ing.  V. Secară, căpitan ing.. Gh. Ballif; secretar general – lt. col.  Gh. Caracaş şi toți preşedinții secțiilor județene şi ai filialelor. 

Calendarul pe anii 1911 / 1914 a periodicului Ion Creangă
Revistă de limbă, literatură şi artă populară – 1908 – 1921.  * 

Calendarul sportiv al Regiunii Bârlad
Calendarul  sportiv  al  Regiunii  Bârlad,  1954,  editat  de  Comitetul  pentru  cultură  fizică  şi  sport  de  pe  lângă  Sfatul  Popular al Regiunii Bârlad, la Întreprinderea poligrafică Tecuci.          Conform  Deciziei  nr.  38  din  15  februarie  1954  a  Comitetului  pentru  cultură  fizică  şi  sport  –  semnată  de  Bigheț  Dumitru,  preşedinte,  „manifestările  şi  concursurile  tuturor  disciplinelor  de  sport  care  urmau  a  se  desfăşura  în  cursul  anului 1954 trebuiau programate în conformitate cu prevederile  Calendarului sportiv aprobat”.  286

Pentru  perioada  cât  Bârladul  a  aparținut  de  regiunea  Iaşi,  adică  până  în  1968,  şi  după  înființarea  județului  Vaslui,  cu  sediul  administrativ  la  Vaslui,  Bârladul  nu  apare  cu  alt  calendar  sportiv.  Celui din 1954 i s‐a alăturat  la  arhivare  cele  pentru  anii  1976‐ 1978,  Calendarele  competiționale,  fiind  elaborate  de  Consiliul  județean  pentru  educație  fizică  şi  sport al județului Vaslui, în colaborare cu Consiliul județean al  Sindicatelor, U.T.C. județean şi Inspectoratul şcolar. 

Calendarul Portativul
Apare în 1888 la editura Tipografiei G. Cațafany‐ Bârlad.  * 

Calendarul financiar 1916
  Calendarul  financiar  pe  1916    apare  la  editura  Revistei  „România financiară”, la Tipografia C.D. Lupaşcu din Bârlad.  În  „prefață”  la  Calendarul  financiar  1916,  România  Financiară spune că acesta „este întocmit  în  scopul  de a da un  nou „organ de publicitate funcționarilor financiari.” 

287

    Dorința  ‐  neîndeplinită  însă  –  redacției  „a  fost  ca  acest  calendar  să  cuprindă  fotografiile  tuturor  funcționarilor  financiari şi prin el să putem realiza o unitate de gândire şi de  acțiune”,  dar  mulți  dintre  aceştia  nu  au  vrut  să  contribuie  cu  nimic la întocmirea lui şi de aceea lucrarea „nu este ceea ce s‐a  dorit”.  Lucrarea  începe,  într‐adevăr,    cu  calendarul  lunilor  anului, pe o pagină zilele lunii şi semnificația lor religioasă, iar  pe  cealaltă  pagină  este  lăsat  „loc  de  notițe”  pentru  ...  însemnarea faptelor bune.”  Alături de luna calendaristică se află diferite spuse, culese  şi redactate de T. Pamfile: „Până la moarte înseamnă până după  moarte”; „A te face fericit este cel mai greu meşteşug; totuşi este  singurul  care,  pentru  altul  nu  prețuieşte  mai  nimic”;  „Artă  pentru  artă,  ca şi  când ți‐ar trece setea, bând altul în locul  tău.  Cea  mai  trândavă  prostie.”;  „Cei  ce  vor  să  cunoască  pe  Dumnezeu  învinovățesc  cerul  că  li  se  pune  perdea  înaintea  ochilor.” ; „C‐o minciună treci dincolo, dar acolo rămâi”; „Toate  drumurile duc la Roma; pofteşte pe toate deodată şi vei vedea  minciuna”  ;  Norocu‐i  orb.  Prin  urmare  poți  pune  mâna  pe  dânsul cu uşurință”; „Să ne bucure izbucnirea patimilor cuiva;  288

însemnează  că  viermele  a  început  să  roadă  şi  putregaiul  să  se  clatine”  ;  „La  Dumnezeu  merg  şi  florile  la  judecată.  Unele  cu  rădăcinile şi altele cu sămânța lor.”  Calendarul mai cuprinde:  diferite date statistice; bilanțul  secolului al XIX‐lea; Lista monetară şi a efectelor care au curs în  țară; rețete practice; articole – „Raporturile dintre contribuabili  şi  personalul  însărcinat  cu  perceperea  contribuțiunilor”  ;  „Din  viața  perceptorilor”  etc.  ‐;  snoave,  glume,  anecdote;  lucrări  literare,  precum  :  „Răzbunarea”  –  proză  şi  „Nestatornice”  –  versuri – ambele de Ioan  M. Bejan – Galați.  Dar  iată  şi  fotografiile  câtorva  funcționari  financiari  ai  anului 1916:  Mai  întâi    Emil  Costinescu,  născut  la  Iaşi  în  1844,  ministru  de  finanțe  în  1916,  autor  al  tarifului  vamal  dar  şi  a  Legii  Băncilor  Populare.  Încă  de  tânăr  a  intrat  în  ziaristică  şi  a  servit  mult  timp  ca  prim redactor la ziarul Românul a lui  C.A.  Roseti.  Multă  vreme  a  ocupat  postul  de  director  al  Băncii  Naționale.    În  dreapta  George  Anastasiu,  şef  de  secție  la  Administrația  financiară  Tutova.  Licențiat  în  drept,  a  intrat  în  serviciul  Finanțelor pentru prima oară ca impiegat în  Ministerul  Finanțelor  şi  apoi  controlor  fiscal.  Este  calificat  drept  muncitor  şi  priceput. 

289

  Apostol  Nestor,  impegat  Administrația financiară Tutova.     

în 

Gherghe Zota, perceptor fiscal  Unțeşti ‐Tutova   

    Gh.  Chicoş, Puieşti – Tutova.   

fost 

perceptor 

în                    

Constantin Velisari    Subşef  de  secție  în  Administrația  Financiară Tutova.

290

Calendarul Tutovei
Calendarul Tutovei pe anul 1920, editor Revista„România  Administrativă”  anul    II,  apare  prin  îngrijirea  domnului  V.C.  Nicolau,  Tipografia  C.D.  Lupaşcu  –  Bârlad.         După  lunile  anului  1920,  Calendarul  cuprinde:  Prefectura județului Tutova –  prefect  delegat  N.N.  Ciurea;  director  V.  C.  Nicolau  –  cu  serviciul  şi  personalul  acestuia;  Lista  administratorilor  de  plasă  şi  a  primarilor  –  comuna  Priponeşti  făcea  parte  din  plasa  Corod  (I.  Popescu  administrator  de  plasă  cl.  I;  Gh.  Munteanu,  secretar) şi avea  ca  primar  pe  Petrache  Tasie, notar  V. Dimitriu, şef de post Nechifor C. Ioan; Poliția oraşului Bârlad  şi  comisariatele  sale  cu  personalul;  Jandarmeria  rurală,  Tribunalul,  Parchetul  şi  personalul;  funcționarii  rurali  din  județul  Tutova  pe  plase  şi  comune;  diferite  articole:  „Un  deputat  de  la  întâia  Unire”  de  Tudor  Pamile;  „Curiozitățile  şi  minunile  hipnotismului”,  semnat  Biroul  psihic  la  Bârlad;  „Din  vremurile  grele”  –  de  M.  Lupescu;  portrete  (foto  şi  text)  a  mai  multor  funcționari  şi  oameni  politici:  Teodor  Ioan,  N.  Neştian,  Dimitrie  Constandache,  Ioan  Bontaş,  Nicolae  N.  Simionescu,  Emil Juvara, Grigore D. Vasiliu.  „...  Trenuri  peste  trenuri  soseau  şi  plecau  într‐una,  toate  încărcate  de  materiale  peste  care  stătea  ghemuită  şi  cocoțată  o  291

lume întreagă care cuprinsă de groază şi deznădejde nu ştia de  unde  vine  şi  unde  se  duce...”  –  măcina  amintirile  refugiului  V.C. Nicolau, directorul Prefecturii Tutova...  M.  Lupescu,  directorul  orfelinatului  de  la  Zorleni,  în  al  său  „Din  vremuri grele”,  arăta „îngrămădeala”  în  care au  trăit  orfanii  din  septembrie  1916  şi  până  în  mai  1917:  „orfanii  aşezându‐se  într‐un  atelier,  fost  pe  vremuri  grajd,  în  care  dormeau,  luau  masa  şi  făceau  şi  şcoală.  Bucătăria  era  în  poiata  găinilor,  iar  celelalte  lucruri,  averea  copiilor,  grămădită pe unde s‐a putut...” 

Foto:  Mihai  Lupescu,  directorul  Orfelinatului  „Pr.  Ferdinand”  Zorleni,  folclorist,  membru  al  Academiei  Bârlădene,  colaborator  al  folcloristului  Simion    Florea  Marian.    *

Calendarul Tutova pe anul 1888
Conţinea pe lângă materia calendaristică, tarifele scrisorilor şi imprimatelor, mandatelor poştale, scrieri literare şi amuzante.

Calendarul Tutova pe 1888, anul I, care cuprindea şi scrieri literare şi amuzante, apărea tot la tipografia Caţafany. *

Calendar de birou, 1883
Calendar de birou, 1883, apare la tipografia Caţafany cu

292

popularizare în „Paloda" (decembrie 1881): „Gratulaţii pentru anul nou şi sorţi pentru plăcinte se află de vânzare la tipografia noastră", iar în ziarul „Progresul" din 25 decembrie 1883: „La tipografia Caţafany de vânzare asortiment din figuri, răvaşe de plăcintă, calendare de birou. Unul din facsimile, de la 1884, se dădea şi în lucrarea citată („Tipografiile...p.63").

*

Calendarul gospodarilor săteni
Calendarul gospodarilor săteni pe anul 1904, realizat de S.T. Chirileanu de la Zorleni, la tipografia Caţafany. Calendarul gospodarilor săteni, 1904-1905, numit după aceea „Calendarul săteanului", e scos de fraţii S.T. şi G.T. Kirileanu (Acesta de la anul II înainte), N. Stoleru, învăţător, M. Lupescu, directorul orfelinatului, amândoi din Zorleni - Tutova şi P.Gheorgheasa, învăţător la Broşteni-Suceava. Anul I se publică la Bârlad, II, III la Fălticeni, IV, V la Bucureşti,

293

completează Gr. Creţu. *

Calendar de buzunar pe 1906
Calendar de buzunar pe 1906, apare la tipografia Caţafany, scrie I. Antonovici în lucrarea „Tipografiile..." *

Calendar de perete pe 1884...
Calendar de perete pe 1884... şi următorii ani (1886, 1894 1897) în trei colori, apare la tipografia Caţafany şi era popularizat în „Paloda" din 25 decembrie 1893. *

Calendarul nostru pe 1918
Un  fel  de  almanah  literar.  A  apărut  în  clocotul  zilelor  în  care se consuma tragedia războiului.  „Sufletul  acestui  „Calendar”  a  fost  G.  Tutoveanu, susținut cu cald entuzi asm  de  Al.  Vlahuță,  spune  Dan  Smântânescu  în  articolul  „Academia  Bârlădeană”  în  focul  înfăptuirii  idealului  de  unitate  națională”.  Scopul  urmărit era de a răspândi pe   front, în tranşeele ostaşilor, devenind o  hrană  spirituală  reconfortantă  şi  un  puternic imbold spre victoria finală”.  Alexandru Vlahuţă Calendarul  cuprindea  „bucăți  1858 – 1919 literare”  din  Mihai  Eminescu,  B.P.  Haşdeu,  Ion  Creangă,  P.  Cerna,  P.  Liciu, Barbu Delavrancea. G. Coşbuc, N. Iorga, I. Simionescu, A.  Mândru, M. Lungeanu, P. Partenie, Nichifor Crainic, D. Iov, V.  294

Voiculescu, Al. Vlahuță, G. Tutoveanu...    * Sub semnătura lui Al. Vlahuță, preşedintele de onoare al  „Academiei  Bârlădene”,  a  fost  publicată  în  „Calendarul...”  din  Bârlad  poezia  „Fustă  scurtă,  ghete  albe,  buze  roşii”,  dar  şi  în  „Neamul  românesc”  din  Iaşi,  cu  titlul  „La  plimbare”  sub  pseudonimul Baltazar, versurile:  „... Fustă scurtă, ghete albe, buze roşii,  Legănându‐se din şolduri, trece zveltă, zâmbitoare,  Tu‐ți plângi neamul pus pe cruce, la răspântie de pieire,  Plâng de‐nvăluirea Țării, în mormântul lor strămoşii...  Ea cu farmece‐n privire  Grațiile şi le plimbă în costum de vânătoare:  Fustă scurtă, ghete albe, buze roşii...”  Scrise  cu  doar  doi  ani  înainte  de  moarte,  versurile  atestă  că Vlahuță, în ciuda altor păreri, era viu şi vehement împotriva  aroganței dar şi a militarismului prusac care ne cotropise țara.  Cinstit  şi  demn,  Vlahuță  a  respins retractarea  a  ceea  ce  a  scris  în  atacul  din  „Minciuna  stă  cu  regele  la  masă”:  „Ce‐mi  pasă  de  ura  celor  puternici  şi  de  micile  lor  răzbunări!  Eu  prețuiesc  viața  prin  binele  pe  care‐l  pot  face,  prin  adevărul  pe  care‐l pot spune”.  Alexandru  Vlahuță  –  prieten  şi  îndrumător  (la  110  ani  de  la  naştere)  de  Constantin  Parfene,  în  Vremea  nouă  Vaslui,  din  5  septembrie 1968.          *    În  medalionul  dedicat  lui  Al.  Vlahuță  din  Dicționarul  literaturii române de la origini până la 1900, Editura Academiei,  1979,  corect ar fi fost dacă autorul, F.F., enumerând periodicele  la care a colaborat bârlădeanul ar fi amintit şi despre activitatea  295

lui la Academia Bârlădeană, a cărei preşedinte de onoare a fost  în  timpul  refugiului  de  la  Bârlad,    despre  scrierile  sale  din   almanahul „Calendarul nostru pe 1918”, despre gospodăria lui  de  la  Dragosloveni  unde  „uşa  era  totdeauna  deschisă  şi  masa  întinsă  pentru  prietenii  săi  scriitorii”:  Caragiale,  Grigorescu,  Delavrancea,  Coşbuc,  Octavian  Goga,  Iosif,  Dobrogeanu  Gherea,  Brătescu  –  Voineşti  –  pentru  unii  având  chiar  camere  rezervate;  despre  Vlahuță  –  omul  Tutovei  şi  a  Bârladului  –  trebuia să se spună de prezența lui în tranşeele ostaşilor de pe  frontul  împotriva  nemților,  despre  trimiterea  „Calendarului...”  la sate şi în Basarabia, despre visul lui de întregire a României  pitoreşti – la scrierea căreia cu 18 – 20 de ani în urmă îl „lovea  în piept” granița de la Predeal şi Câineni.”            *  Mai  completă  portretistica  literară  a  lui  Al.  Vlahuță,  realizată de George Călinescu în a sa Istoria literaturii române de  la origini până în prezent, Editura Minerva, Bucureşti, 1982.  În  ce  priveşte  pe  G.  Tutoveanu,  analiza  operei  şi  a  vieții  poetului,  spațiul  oferit  lui  sunt  inferioare  şi  incomplete  în  raport  cu  ceea  ce  a  făcut  George  Călinescu  pentru  Emil  Gârleanu,  G.M.  Vlădescu,  Victor  Ion  Popa,  I.  Valerian,  V.  Voiculescu, C. Moldovan…  „Institutor,  revizor,  profesor,  născut  la  Bârlad  (oraş  devenit o vreme, prin prezența lui Emil Gârleanu, D. Nanu, C.  Moldovan,  un  fel  de    „Weimar”)  la  20  noiembrie  1872,  tatăl  numindu‐se Gheorghe Ionescu. Mort în 1957.”  Da,  dar  G.  Tutoveanu  care  i‐a  adunat,  i‐a  găzduit  şi  împreună s‐au aşezat la treabă n‐a fost sufletul Weimarului?...  Sever  şi  nedrept  cântarul  în  cazul  prof.  G.  Tutoveanu,  domnule profesor!...  Bârladul  devenit  o  vreme  un  fel  de  Weimar,  cu  Emil  296

Gârleanu,  G.M.  Vlădescu,  Victor  Ion  Popa,  I.  Valerian,  V.  Voiculescu,  C.  Moldovea,  dar  şi  cu  Toma  Chiricuță,  Tudor  Pamfile, Mihai Lupescu, Pamfil Şeicaru, George Nedelea, toți în  jurul lui Tutoveanu – având ca mentor pe Alexandru Vlahuță…  Bârladul  a  fost  un  Weimar…  Bârladul  poate  fi  un  Weimar…   Bârlad  –  „un  oraş  cu  vocație  culturală  care  a  dat  culturii  noastre  mai  multe  personalități  decât  oricare  altul”  –  cum  aprecia,  undeva,  academicianul  Alexandru  Zub.  „Bârladul,  acest  Weimar,  cum  îl  numeşte  G.  Călinescu,  merită  cunoscut  stradă cu stradă… Orice piatră a lui înseamnă istorie”…    *          În timpul războiului, pe când întreaga țară era aciuată pe  pământul  vechii  Moldove,  şi  orice  viață  literară  încetase,  am  tipărit,  ajutat  de  Alexandru  Vlahuță,  care‐şi  trăia  aici  întunecatele zile ale refugiului, şi de prietenii: V. Voiculescu, M.  Lungeanu,  T.  Pamfile,  M.  Lupescu,  Victor  Ion  Popa  şi  alții  „Calendarul  nostru  pe  1918”  din  care  peste  două  mii  de  exemplare  le‐am  trecut  şi  împărțit  gratuit  în  Basarabia,  prin  Ministerul  de  Instrucție,  pe  atunci  la  Iaşi,  dar  mai  ales  prin  soldații moldoveni din armata rusească” , mărturiseşte George  Tutoveanu lui V. Damaschin în „Scrisul nostru” nr. 1 din 1929.  Şi continuă George Tutoveanu: „Asupra acestui calendar,  Nicolae  Iorga  a  scris  un  foarte  entuziast  articol  în  „Neamul  românesc”. 

Cartea vremii
Cartea  vremii    apare  în  perioada  1918‐1919  la  Bârlad  şi  provine din Revista critică care‐şi ia numele în 1916 de la revista  Cronica Moldovei, aceasta încetându‐şi apariția.  297

Cireşarii
Revista cireşarilor,  publicație  cu  activitate  la  Bârlad  în  anii 1983 – 1989, editată de Cercul de creație literară şi presă de  pe  lângă  Clubul  elevilor,  care  a  evoluat  „în  atmosfera  imprimată  de  cunoscutul  roman  al  scriitorului  de  origine  bârlădeană Constantin Chiriță.”  „Revista  cireşarilor”  a  apărut  în  10  numere  şi  a  fost  apreciată ca  una dintre  cele mai  bune publicații ale  elevilor de  la  cercurile  de  creație  care  funcționau  la  Casa  Pionerilor  şi  Şoimilor Patriei din Bârlad 

Începând cu numărul 11/1989 revista va părăsi numele „Cireşarilor” şi va deveni „Pagini de jurnal.” (Constantin Chiriţă fugise din ţară). În 1986 ea se redacta sub îndrumarea poetului Cristian Simionescu şi cu îngrijirea grafică a lui Vasilian Doboş. Printre copiii care făceau literatură în paginile acestei publicaţii amintim pe: Paula Berlea, Liana Negru, Corina Barbu, Daniela Dumitru, Sorin Groza, Melania Chiţiga, Cătălin Obreja, Marcela Moraru ş.a. Rubricile „Debut”, „Invitaţii noştri”, „Palmaresuri”, „Traduceri din lirica germană”, „Gemenii” ş.a. găzduiau şi condee din alte judeţe: Botoşani, Năsăud. *  Participanţii la Festivalul Naţional „Cântarea României” din 1986, laureaţi la concurusul „Tinere condeie”, unii dintre „cireşarii” de la Bârlad, coordonaţi de poetul Cristian Simionescu au fost cuprinşi cu o selecţie de poezii în volumul „Pace pentru planeta albastră”,  realizată  de  profesorul  dr.  Tudor  Opriş.  Grupate  sub  genericul  „Ferestre  spre  lume”,  versurile  copiilor,  participanți  şi  la  alte  concursuri:  „Autori  copiii”  de  la  Iaşi,  „George  Bacovia”  de  la  Bacău  poartă  semnăturile:  Corina  Barbu,  Daniela Braşoveanu, Denisa Grădinaru, Liana Negru, Daniela Dobre.  Paula  Berlea,  Carmen  Iancu,  Nicoleta  Ciută,  Liliana  Ciubotaru,  Melania Chițiga, Gabriela Boghiu. 

* 298

Coordonate bârlădene
Coordonate  bârlădene  revistă  literară  a  fost  editată  la  Bârlad  în  august  1970  de  Casa  de  Cultură  a  Sindicatelor  şi  Cenaclul literar „Al. Vlahuță”  În articolul inaugural se explică geneza  numelui revistei  chemate  să  adune  în  poezie  „firele  nevăzute  ale  spiritului  uman”,  pentru  că,  „aici  la  Bârlad  îşi  au  obârşia  cei  ce  vor  să  înceapă acest drum.”  Publicația  a  avut  colaboratori  importanți:      Nichita  Stănescu,  Pop  Simion,    G.G.  Ursu,  Radu  Cârneci,  George  Nedelea ş.a. dar şi mai tinerii:  Gruia Novac, Constantin Clisu,  M.  Vicol,  C.  Andronache,  dr.Şt.  Bucevschi,  George  Irava,  P.  Chiriac, C. Stegaru – membrii ai Cenaclului „Al. Vlahuță.”  Colegiul  redacțional  la  1  august  1970  era  format  din:  Constantin  Clisu,  redactor  şef,  redactori:  dr.  Ştefan  Bucevschi,  Petruța  Chiriac,  Nicolae  Borş,  Ştefan  Secară,  Otto  Gwsasdomoschi.  Coperta  şi  ilustrația  aparținea  dlor  Gheorghe  Alupoaiei şi Constantin Chițimuş  * Coordonate bârlădene. G.G. Ursu într‐o scrisoare adresată  din Bucureşti la 6 februarie 1974 lui Grigore Sălceanu, cu care se  cunoscuse „personal şi se înfrățise  la centenarul poetului drag  amândurora  –  George  Tutoveanu,  acolo  la  Bârlad”  precizează  că  ”într‐un  interviu  dat  ziarului  „Vremea  nouă”  din  Vaslui  (1970),  precum  şi  într‐un    articol  amplu  „De  la  „Academia  Bârlădeană”  la  cenaclul  „Al.  Vlahuță”  publicat  în  revista  „Coordonate  bârlădene”  (1971)  împărțisem  activitatea  „Academiei  Bârlădene”  în  trei  etape:  1915‐1921;  1921‐1933,  1933‐1943,  cu  trăsături  caracteristice  pentru  fiecare...  dar  Tutoveanu  în  calitatea  lui  de  strălucit  animator  literar  a  menținut  spiritul  „Academiei  Bârlădene”  până  la  sfârşitul  vieții”. (1957) ... G.G. Ursu fiind până în 1953 ultimul ei secretar.  299

În „Coordonate bârlădene a fost publicată în 1972 poezia  „Gânduri  de  toamnă”  –  lui  N.  Costăchescu”  scrisă  de  George  Nedelea  (vezi  George  Nedelea,  poetul  şi  omul,  membru  al  Academiei Bârlădene” de Melania Zvirid.  *
Numărul 1 al volumului Coordonate bârlădene apărea dactilografiat şi „În loc de prefaţă” era semnat de prof. Constantin Clisu, secretarul cenaclului literar. Surpriză, alături de alţi autori citaţi, apar versuri („Acum văd”, „La noi în sat”) semnate de moş Vasile din Zorleni, autor descoperit de colegul meu Aurel Stanciu de la ziarul Steagul roşu din Bârlad şi publicat şi în paginile acestui periodic. Alături se află articolul „Paloda literară” – prima revistă literară bârlădeană (20 ianuarie – 20 decembrie 1904) de Ştefan Secară, poezii de Cezar Stegaru, Sandu Tacu )”Omagiu lui Bethoven”) aforisme de Constantin Clisu („O carte bună e ca o floare frumoasă, trebuie să o savurezi” dar de unde s-o cumperi că la Bârlad în 2007 librăriile au cam dispărut şi au dat loc farmaciilor, băncilor şi papetăriilor, iar cărţile stau pitite în câte o unitate care îşi zice şi librărie – xerox, dar e mai mult unitate comercială cu de toate. Numărul inaugural mai cuprinde şi o dare de seamă (de uz intern) din care rezultă că în perioada 1969 – august 1970 cenaclul literar „Alexandru Vlahuţă” a organizat 16 acţiuni literare la care au participat 547 persoane din care 142 au prezentat lucrări ori au luat cuvântul la dezbaterea celor 203 lucrări din care 145 poezii, 40 proze, 6 lucrări dramatice, 5 grafică literară, 7 traduceri. Tirajul revistei a fost de 50 de exemplare. Coordonate bârlădene, mai 1971, reprezintă o culegere din creaţiile membrilor cenaclului literar „Alexandru Vlahuţă” realizată de Casa de cultură a sindicatelor Bârlad cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la înfiinţare. Lucrarea a apărut sub îngrijirea prof. Constantin Clisu şi dr. Ştefan Bucevschi, coperta de prof. Gheorghe Alupoaiei. * Într-un curiculum vitae, Constantin Clisu afirmă: „am iniţiat o revistă cu profil literar „Coordonate bârlădene” în care au fost publicaţi o serie de condeieri deveniţi cu timpul cunoscuţi în lumea literelor româneşti: Cezar Ivănescu, Mircea

300

Coloşenco, Sandu Tacu, George Irava, Gruia Novac, Mihai Sultana Vicol şi mulţi alţii.” Şi tot el adaugă: „Am condus timp de 10 ani cenaclul literar „Alexandru Vlahuţă” din Bârlad, îndrumând cu grijă şi răbdare tinerele talente ale urbei.” *

Cronica Moldovei
Cronica  Moldovei,  revistă  de  cultură  generală,  numărul  unu  apare  la  1  martie  1915,  redacția  şi  administrația  la  Tipografia N.P. Peiu – Bârlad, director: A. Ştefănescu, profesor.  Cu  cel  de  al  cincilea  număr,  Cronica  Moldovei  se  recomandă a avea redacția şi administrația în Bucureşti, strada  Regală nr. 19 iar tipografia la F. Göbl Fii, corespondența pentru  revistă cerându‐se a fi expediată în strada Vasile Lascar nr. 151  –  ambele  tot  în  Bucureşti.  E  vorba  despre  o  publicație  în  care  profesorul  Ştefănescu  semnează  şi  „Cronica”  şi  „Însemnări”  despre  ce  s‐a  mai  întâmplat  în  teritoriu,  şi  avertismente  de  genul:  „Dezmeticiți‐vă!”,  înştiințând  că  „alta  e  orientarea  revistei,  nu  aceea  a  catalogării  ei  în  rândul  publicațiilor  nemțeşti”  ci  prezentării  de  cărți,  reviste  şi  ziare,  dar  şi  îndrumări  „Şcolarilor  mei”  ori  pagini  despre  „Religia   viitorului” şi file de istoriografie ca în bucata „Sic transit...” din  nr. 8‐9 din Cronica Moldovei.  Rubrici „Fel de fel, Cronica veselă, Note de drum, epitaf şi  epitafuri,  corespondență,  cronică  artistică  –  despre  expozițiile  301

Băncilă,  Kimon‐  Loghin,  Bulgăraş,  dar  şi  poşta  redacției  prezintă interes.  Semnături pentru proză şi poezie – condee numeroase: G.  Tutoveanu, G. Bacovia dr. St. M. Zeletin, Lenuța Antoniu, Dora  Adam,  Ştefan  Petică,  M.  Săulescu,  George  P.  Docan,  A  Savela,  Demostene  Botez,  G.  Topârceanu,  V.  Răsură,  Agafton  et  Cnia,  B. Fundoianu ş.a.  În  1916  Cronica  Moldovei  îşi  schimbă  numele  şi  devine  Revista  critică.  Într‐altă  perioadă,  1918‐  1919  poartă  titulatura  de „Cartea vremii”.  Notații  despre  „Cronica  Moldovei”  de  Constantin  Parfene, în Vremea nouă Vaslui nr. 16 din 1968.            *  Cronica  Moldovei,  revistă  de  cultură  generală.  Apare  lunar,  la  Bârlad  (martie‐aprilie  1915),  apoi  la  Bucureşti  (mai  1915 – iunie 1916; noiembrie 1918 – 15 aprilie 1919. În iunie 1916  îşi modifică titlul în Revista critică şi în noiembrie 1918, în Cartea  vremii,  suprimând  subtitlul.  Dr.  A.  Ştefănescu  (1915‐1916),  Alexandru Ştefanopol (1918 – 1919).”  (Din I. Hangiu. Dicționarul presei literare româneşti 1790‐ 1990. Ed. Fundației Culturale române, Bucureşti 1996).  *

Crucea
Crucea, prima revistă populară, religioasă, culturală şi ştiinţifică din oraşul Bârlad şi judeţul Tutova, odată pe lună la 1 aprilie 1906, doar trei numere (24x16 cm.). Din Gazeta Fălciului care apărea la Huşi în 1906 aflăm de la rubrica „Bibliografie” că revista „Crucea” îşi avea redacţia în Bârlad în strada Ştefan cel Mare nr.161 şi îl avea ca director pe George D. Grosu, dar se realizează la tipografia G. Caţafany. Direcţia revistei o avea la l aprilie 1906 lucrătorul

302

tipograf G.D. Grosu care, de unul singur, compila materialul din alte reviste şi realiza publicaţia. Redacţia şi administraţia revistei „Crucea" dar şi a bibliotecii culturale cu acelaşi nume era în strada Ştefan cel Mare nr.16. În această revistă au scris proză: G.D.Grosu, Zanet Corlăţeanu (lucrător tipograf şi el şi pe care îl vom regăsi la Huşi), dr.(în teologie) Elefterescu, econom V. Pocitan. În revistă s-a reprodus din Cartea de aur a directorilor Casei şcoalelor, partida lui Stroe Belloescu şi ceva din Ecoul Moldovei. De asemenea, o circulară a episcopului de Huşi Canon şi alta a dr.C.I. Istrati către clerul rural, învăţători, primari şi gospodari, îndemnându-i să realizeze ceea ce era necesar satelor. Poeziile în revista „Crucea" erau semnate de C.G.Damaschin, A. Hoch, N. Iorga, Niger şi preotul Al. Popescu. Costa anual 5 lei. *

Curierul sănătăţii, 1912
Privea  pe  toți  acei  ce  țin  la  sănătatea  lor,  în  special  pe  săteni.”  (Din  Istoricul  Spitalului  Bârlad  de  I.  Grosu  şi  N.  Botezatu).
*

Doina
Doina,  revistă  de  limbă,  literatură  şi  artă  populară,  cu  apariție o dată pe lună, editată în anii 1928‐1929 de către preotul  P.G.  Savin  –  Jorăşti  Covurlui,  la  Tipografia  C.D.  Lupaşcu  din  Bârlad, strada Ştefan cel Mare.  În  cuprinsul  numărului  6  /  0ctombrie  1928  citim:  303

editorialul: Folcloriştii noştri Pompeiu Hossu Longin, născut la  30  august  1897,  în  comuna  Cormenin,  plasa  Ileanda  Mare,  județul  Someş;  „Studii  şi  cercetări”  de  C.  Enescu  –  Bughea;  „Datine  şi  credințe”  de  Const  P.  Beldie,  Ion  C.  Mara,  Ion  N.  Niculescu – Vătăşoiu, Ionel I. Leuştean, Vasile Corce, Aurelian  Borsianu;  „Poveste”  –  de  Lucian  Costin;  „Urații”  –  Gh.  Salmogeanu;  „Cântec  de  război”  –  Vasile  Dobrescu;  „Povestiri  şi  legende”  –  N.  Mateescu,  Ion  Martin,  C.  Gr.  Chirica,  Lucian  Costin; „De‐ale copiilor”: Dorina P. Beldie, Lucian Costin, Iosif  N.  Dumitrescu;  „Boala  la  oameni  şi  animale”  –  de  A.  M.  Grigoraş, D. Urzică, A. Cosma, B. Urieşteanu, Const. Milici; „O  seamă  de  cuvinte”  –  Teofan  Macovei,  C.  Atanasiu;  „Vorbe  adânci” – Gh. Bârsan, I.N. Portase, Emil Antonovici, Econom A.  Cosma; „Ghicitori” – I. Paraschivescu, C. Gr. Chirica, I. Martin;  „Glume,  jătii  şi  taclale”  –  N.  I.  Dumitrescu,  D.  Urzică,  I.  Paraschivescu;  „Cântece”  –  B.  Urieşteanu,  Ion  N.  Popescu,  Virgil Prichindel, Alecu M. Mocanu; „Cronica” de G. Savin.  În  revistă  au  semnat  colaboratori  din  toate  județele  țării  iar  de  la  Tutova  sunt  prezenți  ca  autori  de  materiale:  G.  Tutoveanu,  V. Stoica, I. Ştefănescu, V.B Țirica, C.Gr. Chirica, I,  Țugui;  din  județul  Tecuci:  Gh.  Ghițulescu,  Căpitan  I.  Diea,  T.  Olaru,  Ilie  Postolache,  Hristache  Aftanasiu,  iar  de  la  Vaslui  –  Ion Modoranu.            *  ...”Părintele Savin a fost prieten cu Tudor Pamfile, George  Tutoveanu, M. Lupescu. A condus revista de folclor „Doina” şi  a  colaborat  şi  la  revista  „Ion  Creangă”  din  Bârlad.  Amintiri  despre  Tudor  Pamfile  care  a  fost  îndrumătorul  lui:  Pamfile  a  avut o viață patetică. Soția sa voia să‐l rupă de preocupările lui,  pentru o viață modernă. Era foarte amărât. Ea îi spunea mereu:  „ai  rămas  morar  ca  la  Țepu”.  A  murit  la  39  de  ani.  Toți  s‐au  304

mirat  că  aşa  de  tânăr  stingându‐se,  a  rămas  cu  o  valoroasă  operă în patrimoniul național”... G.G. Ursu din „Jurnal literar” ‐  Bârladul odinioară şi astăzi.  În  Vremea  nouă  Vaslui,  nr.110/28  iunie  1968.  Vezi  „Medalion. Un folclorist pasionat: Tudor Pamile” de Constantin  Parfene.    * Părintele  econ.  Petru  G.  Savin  din  Jorăşti  –  Covurlui  n‐a  fost  numai  conducătorul  publicației  Doina.  Alături  de  alți  entuziaşti  Petru  G.  Savin  a  făcut  parte  din  comitetul  de  conducere  a  publicației  Tudor  Pamile,  revistă  de  muzică,  artă  populară  şi  folclor,  condusă  de  econ.  D.  Furtună,  partea  artistică de Aurelian Borşianu apărută la Dorohoi 1922.  Printre  întemeietorii  revistei  se  află  şi  alți  făuritori  de  reviste  ori  ziare  în  Bârladul  unde  a  scris  şi  părintele  Petru  G.  Savin.  Alegeți  din  bârlădenii  care  au  fost  întemeietorii  revistei  de la Dorohoi:  P.S.  Iacob  Antonovici,  Ştefan  Bârsănescu  (profesor  de  pedagogie  la  Şcoala  normală  „Vasile  Lupu”Iaşi)  pr.  Gr.  Baz,  Aurelian Borşianu, Tiberiu Crudu (directorul Şcolii normale din  Botoşani), C. Capră, D. Capră, N. I. Dumitraşcu, Alex. Dimitriu,  Fundația  Culturală  „Principele  Carol”,  econ.  D.  Furtună,  directorul seminarului Dorohoi, I. Giosanu, Mina I. Grădinaru,  controlor  al  cooperativelor  săteşti,  Bucureşti,  pr.  N.V.  Hodoroabă,  I.  Isăceanu,  C.  Lavronschi,  Al.  Al.  Leontescu,  N.  Mateescu, N.I. Munteanu, V.C. Nicolau, I. Nicolescu – Poenile,  Elena T. Pamfile, G. Polcovnicu, Ion N. Popescu, C. Rădulescu –  Codin,  Simion  Rusu,  pr.  N.  Sandovici,  econ.  P.  Gh.  Savin,  Al.  Saint  –  Georges,  C.  Soltuz,  Gr.  Soltuz,  St.  St.  Tutescu,  V.  Todicescu, G. Tutoveanu, D. Urzică, Gh. Vlădescu – Albeşti.  Părintele  Petru  G.  Savin  este  şi  autorul  cărții:  Satele  sub  305

raportul  cultural  –  graiuri  şi  sfaturi  cu  privire  la  zestrea  sufletească a poporului român, tipărită la Bârlad în 1925.          * 

Documente răzăşeşti
Documente  răzăşeşti,  revistă  regională  de  acte  vechi,  mărturii  tradiționale  şi  relicve  istorice,  apare  o  dată  pe  lună  la  Bârlad,  director  Virgil  Caraivan,  redacția  şi  administrația  în  Bârlad, str. Cuza Vodă nr. 57, Tipografia N. Peiu, Bârlad.  Ființează de la nr. 1 în mai 1932‐1934.  Despre  revistă  şi  conținutul  său,  iată  ce  spune  însăşi  redacția la rubrica „Diverse” din nr. 6 al publicației:  ...”Harnicul  scriitor,  dl.  scriitor  Virgil  Caraivan,  scoate  la  Bârlad o revistă lunară intitulată Documente Răzăşeşti. Se publică  în paginile ei acte, surete, zapisci, cercetări şi porunci referitoare  la  mutațiunile  proprietăților  rurale  ale  ținutului.  Nu  lipsesc  interesante  spițe  de  familii  răzăşeşti,  ca  şi  acte  judecătoreşti,  care  oglindesc  tragice  nedreptăți  făcute  țăranilor  pentru  a‐i  deposeda de moşiile lor.  Dacă  s‐ar  găsi  şi  în  alte  județe  câte  un  cercetător  de  sârguința şi de priceperea domnului Virgil Caraivan, poate că s‐ 306

ar  reconstitui,  în  cele  din  urmă,  procesul  dramatic  de  sistematică  cotropire  a  ocinelor  răzăşeşti,  de  către  fețele  boiereşti de pe vremuri. La lumina unor asemenea acte poate că  exproprierea cea mare n‐ar părea chiar atât de nedreaptă.”  Observație la care redacția notează:  „Asemenea  reviste  credem  că  vor  apărea  numai  pentru  anumite  regiuni,  cum  e  cazul  cu  revista  noastră,  care  se  interesează  de  trecutul  istoric  al  Țării  de  Jos,  denumire  din  vechea  împărțire  administrativă  a  Moldovei  şi  care  cuprinde  între  Prut  şi  Siret  județele  Vaslui,  Fălciu,  Tutova,  Tecuci  şi  Covurlui, cu reşedința în Bârlad.  Pe  lângă  activitatea  ei  pur  istorico‐documentară,  are  şi  o  tendință de propagandă cultural‐națională în scop de a deştepta  interesul  pentru  tot  ce  ne  vorbeşte  despre  trecutul  nostru  istoric. Mai are şi o latură didactică, căci învățătorii, în special,  pot  găsi  unele  date,  care  să  le  servească  pentru  întocmirea  de  mici monografii didactice pentru elevii şcolilor săteşti pe care le  conduc.”  Dar  să  reținem  şi  ce  scrie  cotidianul  Universul  din  28  septembrie 1933 referitor la Documente răzăşeşti:  „...  o  tânără  şi  curajoasă  revistă,  unică  în  felul  ei,  care  a  hotărât să scormonească în vrafuri vechi şi prin unghere uitate,  spre  a  culege  şi  reproduce  mărturii  tradiționale  şi  relicve  istorice,  revistă  regională  de  acte  vechi  şi  căreia  îi  zice  Documente  răzăşeşti,  apare  în  Bârlad  şi  a  trecut  de  numărul  7,  ceea  ce  reprezintă  un  evident  sacrificiu,  într‐o  țară  unde  mortalitatea revistelor, nou născute,  e mult mai timpurie.  Țin  însă  a  arăta  că  revista  merită  să  trăiască,  îi  dorim  viață.  E  condusă  de  scriitorul  Virgil    Caraivan,  cunoscut  prin  dragostea  pe  care  a  dovedit‐o  literaturii  populare.  Vestim  pentru  cei  ce  mai  au  tragere  de  inimă,  cuprinsul  ultimului  număr:  „  Zapisul  lui  Huhulea  clucer  în  pricina  cu  Apostol  307

pentru o parte de loc din Tăcmăneşti, județul Vaslui, din 1620,  mai 2. Zapisul lui Grama vel Jignicer, prin care face schimb de  pământ  cu  Popa  Ion  şi  cu  Pârvul,  cu  toții  din  satul  Carlomăneşti,  județul  Tutova,  din  1642,  octombrie  29.  Cartea  Domnului  Gheorghe  Ştefan  privitoare  la  pâra  dintre  boiarinul  Stafie  cu    vecinii  săi  din  sat  Carlomăneşti,  județul  Tutova,  din  1656,  octombrie  2.  Şi  aşa  mai  departe...  cu  formule  vechi,  cu  blesteme şi cu jurăminte  ‐ din adâncul vremii înviază lumina.”  Revista  a  scris  şi  despre  inițiativa  nematerializată,  în  numărul 1:  „Sub  conducerea  S.S.  cucernicul  preot  econom  Şt.  Vasilescu,  protoereul  județului  Tutova,  se  va  înființa  în  oraşul  Bârlad  un  muzeu  bisericesc  regional  care  va  fi  alimentat  cu  toate  odoarele  vechi:  cărți,  haine,  icoane  etc.  care  nu  mai  sunt  întrebuințate de către bisericile din județ şi care în multe cazuri  sunt rău păstrate şi expuse a fi pierdute.”  În afara materialelor specifice tradiției şi relicvelor, revista  a  publicat  cronici,  însemnări,  diverse,  o  largă  prezentare  a  cărților, revistelor şi ziarelor primite la redacție.  La  loc  important  figurează  donatorii  care  contribuie  la  tipărirea  revistei:  G.  Tutoveanu,  I.  Antonovici,  preot  Şt.  Vasilescu,  C.  Dornescu,  Ovidiu  D.  Eremia,  Oratin  D.  Eremia,  Vasile Stoica, Tiberiu D. Eremia. 

Virgil  Caraivan  a  fost  membru  fondator  al  Societății  Scriitorilor  Români,  membru  în  primul  ei  comitet,  unul  dintre  istoricii  de  bază  ai  acestei  societăți  de  breaslă  scriitoricească  (vezi bibliografia). El a colaborat intens nu numai la Documente  răzăşeşti, Răzeşul, ci şi la Viitorul şi Veacul nostru.  *Despre  Virgil  Caraivan  vezi  „Medalion  –  Sensul  pilduitor  al  unei  strădanii”  de  Constantin  Parfene  în  Vremea  nouă Vaslui, nr. 88 din 2 iunie 1968.  * 308

Debuturi şi tradiţii
Debuturi  şi  tradiții  a  fost  revista Liceului nr. 2 din Bârlad –  apărută  în  anii  1970  şi  1971,  sub  conducerea  unui  colectiv  de  redacție  format  din  profesorii  Ioan  Elena,  Nicola  Traian,  Rânceanu  Elena  şi  elevii  Balan  Laurențiu,  Bâclea  Mariana,  Crângenu  Constantin,  Mărginea‐  nu Corina, Popuşoiu Lelioara, Steinberg Jeky.  Realizată  la  Întreprinderea  poligrafică  Iaşi.  Primul  număr  are  salutul  acad.  Prof.  dr.  Petre  Constantinescu  –  Iaşi,  prof.  dr.  N.  Bagdasar,  prof.  dr.  Gh.  Vrabie  şi  al  scriitorului  Constantin Chiriță.  În  editorialul  „La  drum”,  prof.  Petru  Sava,  directorul  liceului,  afirmă  că:  „Debuturi  şi  tradiții”  doreşte  să  devină  o  cronică vie a ideilor şi faptelor celor care‐şi  leagă  formația  lor  spirituală  de  numele  liceului nostru şi al slujitorilor lui.”Au fost  găzduite  articole  cum  ar  fi:  „Din  trecutul  istoric  al  județului...”,”Trecutul  istoric  al  liceului”.   Prof. Petre Sava Valorificarea  folclorului  de  către              scriitorii paşoptişti”, probleme de fizică şi  matematică,  umor,  jocuri  de  societate  –  toate  realizate  de  profesori, elevi ori foşti elevi ai Liceului „Codreanu”. 
În  1996  Debuturi  şi  tradiții  a  ocupat  un  onorant  loc,  unu  la  concursul revistelor şcolare, etapa județeană, iar la faza pe țară – locul  12. 

309

 

 

 

Dialog
Dialog:  publicație  editată  de    Sindicatul  învățământului  „Tutova” din Bârlad.  Colectivul  de  redacție:  Victor  Avram,  Mircea  Marinescu  Alexandru, Valeriu Panțâru.  Anul I nr. 1 – apare la Bârlad în 1997.          * 
Dialog, publicaţie editată de Sindicatul învăţământ Tutova" din Bârlad, apare cu numărul 1 în februarie 1997, cu difuzarea gratuită. Din colectivul de redacţie făceau parte: Victor Avram, Mircea Marinescu Alexandru, Valerian Panţiru, Cornel Pleşu, Mircea Forţu. Adresa redacţiei: str. Mihail Kogălniceanu nr.6; tiparul la S.C. Odeon SRL Vaslui, str. A. Mureşanu nr.22, format 29x43 cm, în patru pagini. „Intenţionăm ca prin publicaţia „Dialog" să oferim posibilităţi de cunoaştere mai bună a colegilor noştri şi în special a preocupărilor şi realizărilor lor, posibilităţi de valorificare a experienţei celor cu stagii mai vechi în învăţământ şi promovarea ideilor purtătoare de nou ale tinerilor noştri colegi..." spunea prof. Mircea Marinescu, vicepreşedintele sindicatului „Tutova" Bârlad. Dialog se declara „deschisă tuturor acelora care doresc să sprijine învăţământul din zona noastră şi învăţământul

310

românesc. . . " Prof. Mircea Marinescu Alexandru, vicepreşedinte al Sindicatului învăţământ „Tutova" Bârlad (SIT Bârlad) în editorialul din pagină, realizează un istoric al entităţii pe care o reprezintă: „SIT Bârlad s-a înfiinţat la data de 26 ianuarie 1990, când 80 de delegaţi reprezentând majoritatea unităţilor de învăţământ din Bârlad hotărăsc în cadrul primei Conferinţe acest lucru. La 8 februarie 1990 SIT Bârlad dobândeşte personalitate juridică, iar la 13 august 1992 se constituie întrun sindicat puternic prin fuziunea cu Sindicatul Liber „Unirea" şi Sindicatul Liber din comuna Tutova, având peste 1200 membri, din 48 unităţi de învăţământ. SIT Bârlad este condus, conform Statutului, de un consiliu zonal format din 25 membri şi un Birou permanent compus din 5 membri. SIT Bârlad este afiliat din anul 1990 la Federaţia Sindicatelor Libere din învăţământ (FSLI), cea mai puternică federaţie din învăţământul preuniversitar, cu un număr de peste 100.000 membrii în toate judeţele ţării. La rândul ei, FSLI este afiliată din 7 aprilie 1995 la Confederaţia Sindicatelor Democratice din România." În cele ce urmau se publica: Statutul SIT Bârlad, rezultatele obţinute de sindicat în anii parcurşi, facilităţile acordate membrilor de sindicat. Dialog susţinea şi alte deziderate ale şcolii. Astfel, s-a luat cunoştinţă despre „Statutul personalului didactic"; „Graficul mişcării personalului didactic în anul 1997", iar la rubrica intitulată „Reforma" s-a publicat, sub semnătura prof. Aurel Cornea şi prof. Ioan Bujor preşedinte şi vicepreşedinte al FSLI „Observaţii şi propuneri formulate de unii participanţi la dezbaterea „Locul şi rolul învăţământului de educaţie specială, al caselor de copii şcolari şi preşcolari în contextul reformei învăţământului din România", organizată de FSLI în luna februarie 1997." Prof. dr. Gheorghe Corodescu, directorul Şcolii normale „Al. Vlahuţă" Bârlad semna un foto-reportaj despre şcoala înfiinţată la 29 noiembrie 1870, „una dintre cele mai vechi şcoli normale din ţară", care împlinea 127 de ani. „ ., Documentat era şi foto-reportajul despre„Grupul şcolar agricol „Zorleni” semnat de Serghei Coloşenco, iar prof. N. Sârbu semna un material despre „Colegiul Naţional

311

„Gheorghe Roşea Codreanu" din Bârlad." Publicaţia îşi informa cititorii despre mai toate aspectele vieţii şcolare: rezultatele participanţilor la etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare şi ale concursurilor pe meserii, nivelul salariilor de bază ale cadrelor didactice şi compensaţiile în vigoare, regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în liceu, în şcoala profesională şi înscrierea la şcoala de ucenici, programul activităţilor pedagogice, metodico-ştiinţifice şi de perfecţionare de la Centrul de asistenţă psihopedagogică la Casa corpului didactic. Consistente şi utile erau şi rubricile: „Dicţionar şcolar", „Universul cunoaşterii", „Prezentări de cărţi", „Reviste pedagogice", „Acum 100 de ani", iar titlul „Să nu uităm că am fost şi noi tineri", cu materialele de susţinere, făcea sudura dintre generaţii în procesul muncii şcolare. *

Dragostea
Dragostea  apare la Bârlad la 18 noiembrie 1907 ca revistă  hazlie locală în numărul de început şi revistă hazlie de aventuri  amoroase – numerele din 25 noiembrie şi 2 decembrie 1907. S‐a  editat  o  dată  pe  săptămână,  sub  conducerea  unui  comitet,  redacția în strada Sf. Mina nr. 913 Bârlad.  A apărut ca un tovarăş a celor dispuşi ca în zilele grele de  iarnă, pe ger şi zăpadă mare, să rămână în casă şi la gura sobei  să‐şi mai împrăştie urâtul... citind. Editorialul spunea că revista  vine ca „o duduie veselă care va şti să procure distracție...”   Rămânea ca cititorii să se poarte cavalereşte cu dânsa...  312

După  ce  oferise  bucăți  hazlii,  informații  şi  publicitate  literară,  în  proză  ori  versuri,  nu  numai  din  Bârlad,,  ci  şi  din  Tecuci,  Vaslui,  Huşi,  Bacău  şi  din  toată  România,  revista  în  8  pagini,  care  se  înhăma  la  „automobilul  cu  scrisori”,  a  ...  dispărut!  Şi avea destui cititori...  Care  greu  desluşeau  identitatea    celor  care  făceau  oferta  cu  nume  ca  acestea:  Florel,  Scanadel,  Arsumconovăț,  Kri‐Kri,  Zozo, Amargelett, Acid Fenic ş.a.  Şi‐a găsit găzduire la Tipografia D. Lupaşcu – Bârlad. 

Duh nou
Duh  Nou,  revista  Asociației  Învățătorilor  din  Județul  Tutova,  apare  în  1936  sub  conducerea  Comitetului  Asociației,  redacția  şi  administrația  –  Constantin  Sandu,  Şcoala  nr.  2  de  fete Bârlad.  Apare în fiecare lună, afară de lunile iulie şi august.  Membrii  fondatori  ai  publicației:  I.  Antonovici,  I.  Lăzărescu,  Vasile    Ifrim,  Vasile  Pânzaru,  Ioan  Tomşa,  Neculai  Alexandrache., Neculai Galaction, Constantin Sandu.  Redacția  face  precizarea  că:  „membru  fondator  poate  fi  orice  coleg  la  cerere  şi  vărsând  suma  de  200  lei,  o  dată  pentru  totdeauna „Fond susținerea revistei”, iar „colaboratorii revistei  313

sunt toți învățătorii din județ şi toți ce doresc binele şi progresul  şcoalei poporului.”  Se  publică  materiale  specifice  profesiei:  „Pregătirea  învățătorilor”  –  de  I.  Antonovici;  „Teoria  evoluționismului”  –  de Const Gh. Moroşanu, profesor; „Cursurile complimentare la  sate” – de Const. A. Popa, institutor; „Rolul şcoalei în ridicarea  economică  a  săteanului”  –  de  V.  Pânzaru,  revizor  şcolar;  „Pentru  sau  contra  şcoalei  democratice?”  –  de  I.D.  Vanaga,  şcoala  de  aplicație;  „Congresul  pedagogic  al  Asociației  „  de  D.V. Țoni; „Selecționarea elevilor” – de I. Antonovici; Predarea  proverbelor  în  şcoala  primară  –  de  Ioan  Taraze,  învățător,  Şcoala  de  aplicații  Bârlad;  „Rolul  manualelor  didactice  în  învățământul  primar”  –  de  I.  Ghenciu,  învățător  gr.  I;  „Precocitatea  şi  întârzierea  mintală”  –  de  C.  Donose,  învățător”Un  mare  filantrop  :  Stroe  Belloescu”  –  de  profesor  Gh. Th. Moroşanu etc.  În  articolul:  „O  purificare  în  literatura  română”  –  conferință  ținută  în  ziua  de    9  aprilie  1937  la  Ateneul  Popular  C.F.R.,  autorul  se  ridică  împotriva  pornografiei  şi  semnalează:  „Justiția,  la  rândul  ei,  a  intervenit  şi  ea:  doi  scribi  infecțioşi  de  categoria  lui  Tudor  Arghezi  au  şi  fost  amendați  ieri  pentru  romanele lor imorale: unul e Bonciu, pe adevăratul nume Bercu  Haimovici  şi  altul  Geo  Bogza,  neidentificat  încă  pe  adevăratul  nume...”  Revista  publică  şi  alte  genuri  de  materiale:  cronici  a  cărților şi revistelor, însemnări literare şi jurnalistice, informații  şi chiar poezii.  Am reținut, nu întâmplător, poezia „Români, priviți spre  hotare!”  de  Gh.  Filiche,  Priponeşti  Tutova,  în  numărul  4  din  aprilie 1937, din care redăm ultimele versuri:  „...Atât de duios vi‐i trecutul  Şi jertfa atâta de mare,  314

În zare mijeşte furtuna,  Români, priviți spre hotare!”    Premoționale  spusele  învățătorului  Gh.  Filiche  din  Priponeştii naşterii mele...  N‐a  trecut  mult  şi  Mareşalul  avea  să  ordone:  „Ostaşi,  treceți Prutul!”  Ostaşii  au  executat  ordinul,  căpitanul  în  rezervă  Iorgu  Filiche  a  fost  mobilizat  şi  nu  s‐a  mai  întors  acasă  până  la  terminarea măcelului.  Era  învățător  foarte  competent  şi  exigent  în  satul  Priponeştii  de  Jos  –  unde‐i  învățau  şi  copii  săi  ‐    Gugurel  şi  Dorica.  Eu  aveam  învățător  pe  Ştefan  Baştă,  un  alt  căpitan  rezervist, rudă cu Filiche, care se ocupa de premilitari. De la el  şi  de  la  învățătoarea  Cornelia  Pricopescu,  fostă  elevă  a  lui,  am  învățat  atâta  istorie  a  românilor  cât  n‐am  învățat  mai  târziu  în  anii învățământului superior...  Ştefan  Bastă  se  odihneşte  în  cimitirul  din  Priponeştii  de  Sus, unde a şi profesat...  Gh. Filiche – Iorgu, cum i se zice în sat – undeva la Oneşti,  unde i‐i fiica.  Urmare  a  colectivizării  şi  a  dezrădăcinării  urmaşilor  lor,  gospodăriile, cu teren şi multe atenanse au fost înstrăinate. Dar  nu mai arată ca pe vremea lor...  Duh Nou, Bârlad, anul III nr. 3‐4 martie – aprilie 1938, p.  18  –  19  se  ocupă  despre  faptele  de  arme  ale  regimentului   bârlădean – 12 Infanterie „Cantemir”.        *
Dihonia intrată în „Asociaţia învăţătorilor” de la judeţul Tutova, venită în conflict şi cu „tagma” profesorilor, pentru interese sindicale, dar mai ales profesionale, este descrisă şi de I.C. Antonovici când vorbeşte despre Ştefan Toporaş, ajuns la un moment dat conducătorul Asociaţiei şi revizor şcolar, dar

315

trimis să stea în „banca” lui din cauze politicianiste: „într-o cărţulie („Sfaturi pe înţelesul satelor”), prefaţată de Nicolae Iorga. Să-l ascultăm: „Colegul meu de clasă Ifrim, preşedintele Asociaţiei, face apel la mine să-l ajut să înfiinţeze o revistă a învăţătorilor, cu gândul să se poată ajunge la o înţelegere clară a greşelii de neiertat de a se certa colegii între ei pentru efemere satisfacţii personale, de multe ori din ambiţiuni deşarte, absolut stricătoare a armoniei ce se cere a fi exemplară într-o asociaţie de oameni care sunt chemaţi a fi lumina deşteptătoare a unei naţiuni căreia îi simte lipsa. Am răspuns apelului colegului Ifrim. Colegii aveau revista mult dorită „Duh nou”, care adusese în bună parte vechea armonie între învăţători. Dar politicianismul nu dormea, îşi continua rolul lui distructiv. Am intervenit scriind şi tipărind broşura „O lămurire şi un îndemn” pentru a aduce din nou pacea şi buna înţelegere între învăţători care erau roase de politicianismul lacom şi necruţător. Broşura se află la Biblioteca municipală „Stroe Belloescu” din Bârlad sub nr.180. Din ea se vede lămurită starea de spirit care există în corpul învăţătoresc tutovean din acea vreme (1930-1935). Ştefan Toporaş (de loc din Vinderei, mutilat în război, dar întors la catedră să lupte pentru deşteptarea satului, când alţii se pensionau (n.n.) a fost dascălul proeminent care scria la revistă şi lucra pentru strângerea de fonduri pentru Căminul fiilor de învăţători din Bârlad). Preşedinte al Asociaţiei nu mai era Ifrim, când am donat Căminului învăţătorilor întreaga sumă din lucrarea mea ieşită de sub tipar „Sfaturi pe înţelesul satelor” cu o prefaţă de Nicolae Iorga. Preşedintele Asociaţiei confirmă dorinţa mea în paginile revistei „Duh nou”. În broşura de care e vorba mai sus, am făcut portretele tuturor învăţătorilor care făceau parte din comitetul de conducere al Asociaţiei.

316

Broşura a cărui efect a fost cel aşteptat, a fost bine venită. Revista „Duh nou” a fost bine apreciată de preşedintele Academiei Române Ion Simionescu, de felul cum e scrisă. Ea s-a născut binişor în cancelaria Şcolii de băieţi nr. 4 din Bârlad, în consfătuirea cu comitetul de conducere al Asociaţiei, condus de dl Ifrim, colegul meu de clasă şi din care făcea parte şi Ştefan Toporaş. (Reprodus din „Şcoala nr.4 Bârlad la 150 de ani 1856-2006, studiu monografic de Ghiţă Cristian, Ed, „Sfera” Bârlad, 2006) *

 

Duh parohial
Duh parohial de sub conducerea preotului Constantin Damian apărea în 1934 la Lungeşti Tutova şi era evidenţiată la Eparhia Huşi ca revistă bisericeaacă. *

Editura “Sfera”
La 20 mai 2007 s-au împlinit 8 ani de la înfiinţarea la Bârlad a Editurii “Sfera”. Normal ar fi ca, aşa cum au pomenit I. Antonovici şi Gr. Creţu când, scriind despre “Tipografiile...” de la Bârlad,au trecut în revistă, nominalizând toate publicaţiile şi cărţile ce s-au tipărit în localitate, aşa şi noi, să înşirăm întreaga activitate a editurii citate. N-o facem nu numai pentru că nu i-am consultat evidenţele, dar, în condiţiile

317

actuale, am putea fi acuzaţi, fie că îi facem publicitate... Notăm cele de mai sus ca o activitate deosebit de importantă pe frontul culturalizării, dar enumerăm şi câteva din cele circa 200 de cărţi cu subiecte din diferite domenii, unele cu autori stabiliţi în Franţa, Canada, Finlanda etc.:“Biserica Sfântul Gheorghe” din Huşi, de Costin Clit, “Mânăstire Moreni” de Gheorghe Ghenghe şi Marin Rotaru, “George Tutoveanu” de Serghei Coloşenco, “Nu-i mai ajunge sufletului...” de C.D. Zeletin, “Valori spirituale tutovene” de Traian Nicola, “Caleidoscop memorialistic epistolar” de Constantin Parfene, „Trestiana” monografie arheologică de Eugenia Popuşoi, „Documente bârlădene ferecate în metal” de Nicolae Mitulescu, „Călător… prin vâltoarea vremii” de Alexandru Mânăstireanu, o carte autobiografică a autorului ,Iubire”, versuri şi proză de Al. Vlahuţă, „Personalităţi medicale din Ţara de Jos a Moldovei” de Nicolae Belizelii, „Caragagi – sat românesc din Bugeac” de Petru Ujeucachi. La Editura „Sfera” din Bârlad a fost realizat în 2007 şi volumul „Mânăstirea Rafaila” într-o ţinută tipografică aleasă cu un „Cuvânt înainte” semnat de (+) Ioachim Episcop al Eparhiei Huşilor, care evidenţiază câmpul larg de realizări ale autorului, dar şi reuşita de faţă, Mânăstirea Rafaila nebeneficiind până acum de o asemenea cercetare temeinică… Păstrând în tăcere finanţatorul unei asemenea lucraredocument, cartea, bine structurată tematic, cu anexe valoroase care-i susţin dizertaţia autorului, cu fotografii în culori „prinse” ca de un profesionist de Mădălin Daniel Tibichi de la Seminarul Teologic, în tehnoredactarea lui Bogdan Artene, mereu aflat în activitate, culegătorii de text Ionuţ Zota, Ionel Agarici de la Seminarul Teologic din Huşi şi Bogdan Daniel Pisaltu de la Liceul teoretic „Cuza Vodă” Huşi, pun pe o hârtie de calitate o

318

literă maşcată, frumoasă, accesibilă atât tineretului cât şi vârstnicilor. Cartea lui Costin Clit şi a colaboratorilor săi este o reuşită, asupra conţinutului ei, a valorificării literare a documentelor istorice şi a altor aspecte de esenţă scriitoricească urmează a se pronunţa specialiştii, dar şi cititorii cărora le este destinată. Şi au la ce se referi! *

Echinox
Echinox, revistă a elevilor de la Grupul şcolar agricol Zorleni-Bârlad, apare în luna mai 1997 când era la al cincilea număr. Făcând recenzia ei în periodicul „Dialog" - publicaţie editată de Sindicatul învăţământului „Tutova" din Bârlad, numărul 4, Gică Iureş constată că „se detaşează net de celelalte (Aripi tinere" de la Liceul „Mihai Eminescu", „Debuturi şi tradiţii" de la Colegiul Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu” ambele din Bârlad), atât prin ţinuta ei grafică deosebită cât şi prin conţinut". ..."Cele 12 pagini constituie o delectare pentru cititorul avizat. E o plăcere să răsfoieşti o asemenea revistă care are un colectiv redacţional inimos şi talentat (Nina Simion, Mădălina Andrei, Corina Boroş, Otilia Postolachi, Oana Capotă şi Diana Năstase) condus de doi profesori cu adevărat profesionişti Lucia Blănaru şi Serghei Coloşenco. Sincere felicitări! Menţionez că toate cele trei publicaţii au apărut la Irimpex SRL... din municipiul Bârlad. (Din publicaţia „Dialog" nr.4/1997, rubrica „Revista revistelor şcolare") * Despre revista Echinox, publicaţie trimestrială, aflată la al patrulea număr, iar cel de al cincilea sub tipar, aflăm alte amănunte de la însuşi prof. Serghei Coloşenco din fotoreportajul „Grupul şcolar agricol Zorleni", publicat în „Dialog": redacţia îşi are sediul „în corpul vechi al şcolii unde se află şi Muzeul mixt care cuprinde mărturii istorice de mare importanţă pentru aceste locuri". Revista „şi-a cucerit un loc aparte în presa şcolară - dovadă şi menţiunea obţinută la concursul revistelor şcolare din anul trecut."

319

„Primul număr al revistei Echinox a fost lansat în mod festiv cu participarea tuturor redactorilor şefi ai revistelor şcolare din zona Inspectoratului şcolar judeţean,Inspectoratului judeţean pentru cultură şi Biblioteca judeţeană." *

Elanul
Elanul, revistă de cultură editată de Asociaţia culturală “Academia rurală Elanul” şi Şcoala “Mihai Ioan Botez din Giurcani, comuna Găgeşti, judeţul Vaslui, apare din anul 1998, iar în octombrie 2007 a ajuns la cel de al 56-lea număr. Actualul colectiv redacţional este format din: Marin Rotaru, redactor şef; Gheorghe Gherghe, redactor şef adjunct; Dan Ravaru, Teodor Hardon, Ştefan Stan, Florin Varvara, redactori corespondenţi. Este tipărită la S.C. Irimpex S.R.L. Bârlad. De doi ani revista apare în fiecare lună, datorită sprijinului Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vaslui. Apare într-un tiraj de 300 exemplare care sunt difuzate prin colaboratori şi poştă în judeţul Vaslui şi în ţară prin Biblioteca Naţională (ISSN: 1583-3593), dar şi în Canada, Anglia, Franţa şi Germania. Fiind o revistă de cultură, în paginile ei se publică articole de arheologie şi istorie, recenzii, cronici culturale, poezie, proză. Colaboratorii sunt cadre didactice, oameni de cultură din judeţ şi nu numai, cu rădăcini adânci în această parte de ţară: Depresiunea colinară „Horincea-Elan-Prut". Reuniţi în Asociaţia Culturală „Academia Rurală Elanul", înfiinţată în

320

aprilie 2003, aceştia îşi aduc contribuţia la istoria şi cultura zonei, continuând o tradiţie mai veche a scriitorului Virgil Caraivan, născut la Şuletea, autorul revistelor „Răzeşul" (1926) şi „Documente răzăşeşti" (1932-1934). Cele scrise mai sus de Marin Rotaru, redactorul şef al revistei Elanul trebuie completate cu recomandarea noastră: publicaţia de la Giurcani, pentru a-şi susţine identitatea, dar şi pentru a i se acorda meritele pe care le are, în calitate de continuatoare a ceea ce au fost revistele lui Virgil Caraivan în zonă, trebuie să-şi pună pe frontispiciu necesarul subtitlu: revistă de cultură şi ştiinţă. Aceasta pentru că ea conţine multă cultură şi ştiinţă: „Mărturii istorice privitoare la satul Rânzeşti pe Prut" de prof. Gheorghe Clapa, „Oameni de pe Valea Elanului în istoria Inspectoratului şcolar al judeţului Vaslui" de prof. Dumitru Apostolache, „Grumăzeşti, vechea vatră a Muntenilor de sus" de Dan Ravaru, „Movilele şi rolul lor în peisajul geografic al Depresiunii Elanul" de prof. Teodor Hardon, „Descrieri inedite ale bisericilor fostului judeţ Vaslui din 1894" şi „O vidomastie inedită cu slujitorii bisericilor din judeţul Fălciu la 1840" de Costin Clit; medalioane ale unor personalităţi: „Costachi Calligari (1852 - 3 ianuarie 1888)" de Costin Clit, „Prof. Colea Damian Gheorghe" de Dumitru Bahrim, „N.C. Bejenaru" şi „învăţătorul Vasile Alexa (1861-1928)" de Ion Diaconu, a merituosului arheolog Ghenuţă Coman, reliefată cu ocazia organizării simpozionului ştiinţific „Sărăţeni - 513 ani de istorie", eveniment creionat de prof. Laurenţiu Chiriac şi alţi publicişti, a titlului cu nuanţă de regret şi durere „A plecat Horia Stamatin" din Bogdăneşti - Vaslui, „Familia Talpeş familie de ctitori", „Profesorul Nicolae Bălan la 70 de ani" de prof. D. Apostolache; alt gen de medalioane care aduc sufletului şi inimii de român ctitoriile locurilor şi evoluţia lor „Mănăstirea Moreni", „Schitul Mera", „Satul şi parohia Corlăteşti", „Mănăstirea Dimitrie Cantemir", „Schitul Cruceanu", „Biserica din satul Sărăţenii de Jos, comuna Murgeni", „Schitul Pârveşti", „Vechea parohie Borodeşti", „Schitul din satul Pochidia", toate în măsură să îndrume credincioşii şi clericii spre noi şi noi zidiri pentru viitorime, dar păstrându-le şi întreţinându-le pe cele amintite şi altele; prezentări de cărţi: „Erezii şi schisme la Dunărea Mijlocie şi de Jos în mileniu l" de Nelu Zugravu, ed. „Presa Bună", Iaşi, 1999,

321

prezentată de Cristian Onel, „Ghenuţă Coman" cu subtitlul „O viaţă dedicată arheologiei" de Marin Rotaru şi Gheorghe Gherghe, Ed. Cutia Pandorei, Vaslui, 2003, prezentată de Ion Diaconu, „Studii şi articole privind istoria oraşului Huşi", volum coordonat de Costin Clit şi Mihai Rotariu, Ed. Sfera, Bârlad, 2005, prezentat de prof. Ioan Iacomi; aniversări şi simpozioane: „Confluenţe spirituale" de Dumitru Apostolache, manifestare desfăşurată la Vetrişoaia, prilej cu care a avut loc şi o sesiune de comunicări pe teme de arheologie, istorie şi cultură, dar şi o şedinţă lărgită a cenaclului literar „Ion Iancu Lefter", cu participarea şi a notabilităţilor din judeţ, lansări de volume literare cum ar fi medalionul „Ion Mâcnea Vetrişanu", autor şi al volumului „Un veac într-un vis", apărut la Ed. Junimea, Iaşi, 2005; „Stoişeşti - străveche vatră de civilizaţie"; prezentări de acte vechi, multe inedite, despre aşezări săteşti, aşezăminte de cult şi de cultură, acte de împărţeală, moşii date cu zestre, danie şi cumpărătură, dar şi teme de o sensibilitate şi subtilitate mai deosebite: „Mari teme ale literaturii universale şi româneşti - Iubirea" de prof. Stan Ştefan, „Dimitrie Cantemir în gândirea şi conştiinţa naţională română" de prof. Gheorghe Clapa. La cele de mai sus se adaugă multă poezie, corespondenţă a unor ierarhi bisericeşti cu autorităţile timpului, catagrafii culese din arhive, prezentarea unor şantiere arheologice şi comentarii asupra vestigiilor etc. O revistă care trebuie citită număr de număr. Format 22x31 cm, în 20 de pagini. Din caseta redacţională desprindem că în octombrie 2007 revista este realizată de către Marin Rotaru, redactor şef, Gheorghe Gherghe, redactor şef-adjunct, redactori corespondenţi: Rodica Pop, Laurenţiu Chiriac, Dan Ravaru, Cristian Onel, Laurenţiu Ursachi, Teodor Hardon, Florin Varvara, Ştefan Stan, Serghei Coloşenco. Tehnoredactare computerizată: Bogdan Artene- Bârlad. *

Făt - Frumos
Făt‐Frumos,  revistă  literară,  apare  la  15  martie  1904,  bilunară,  sub  direcția  unui  comitet,  dar  se  ştie  că  la  început  a  322

fost condusă de G. Tutoveanu şi  Dimitrie Nanu, iar mai târziu de  Corneliu  Moldoveanu  şi   Anastasie  Mândru.Redacția  şi  administrația:  Tipografia  C.D.  Lupaşcu – Bârlad.  „Nici setea de glorie, nici  cea de câştig, nu ne strânge la un  loc ‐, ci curata dorință de a sluji,  dacă  nu  literatura  –  căci  suntem  prea neînsemnați pentru aceasta  – cel puțin avântului sufletesc al  tinerimii, care caută dar nu găseşte, decât în prea puține locuri,   îndrumarea  sănătoasă  atât  de  trebuitoare  ei”.  Vom  căuta  –  se  spune  în  cuvânt  înainte  –  prin  aceasta  ca  schimbând  spusele  marelui  istoric  N.  Bălcescu:  „Românii  au  trebuință  astăzi  să  se  întemeieze  în  patriotism  şi  în  curaj  şi  să  câştige  statornicie  în   caracter”  să  ne  fie  îngăduit  a  zice:  „Românii  astăzi  sunt  întemeiați  în  patriotism  şi  în  curaj  şi  au  câştigat  temeinicie  în  caracter”.  Cu toate că nu a apărut decât de la 15 martie 1904 – la 1  februarie 1906, în total 23 de numere, Făt‐Frumos a fost cea mai  importantă revistă a momentului. În „Curentul nou” (nr. 15 din  15  noiembrie  1904)  N.  Iorga  spunea:  „Astăzi  sunt  trei  reviste  tinere care înfățişează curentul cel nou în literatură şi cugetarea  românească.  „Făt  ‐  Frumos”  din  Bârlad  stă  la  mijloc  între  „Semănătorul”  bucureştean  şi  „Luceafărul”  din  Budapesta.  Aproape orice se cuprinde  într‐una din aceste reviste ar putea  să‐şi afle locul şi în celelalte două.”  Ideologia şi programul revistei era transparent:  să citim şi  să  aşternem  pe  hârtie  numai  ce‐i  al  nostru.  Că  zicea  Emil  Gârleanu în numărul 3 al revistei: „... Căci, de ce, spre pildă, am  323

cânta  florile  portocalului,  căruia  nu  i‐am  văzut  decât  fructul,  când zarzării ne îmbată primăvara cu parfumul  ninsorii lor de  flori?  De  ce  am  căuta  să  simțim  murmurul  Gangelui,  când  ne  şopteşte atât de tainic şi de aproape izvorul ascuns în umbrişul  sălciilor pletoase şi curge atât de măreț Dunărea de vale? Sau de  ce  am  căuta  să  zugrăvim  rău  ghețarii  Alpilor,  pe  care  nu  i‐am  zărit  niciodată,  când  Ceahlăul  mai  străjuieşte  încă  în  hotarul  încărunțit al Moldovei?”  „Glorificarea  trecutului  şi  a  vieții  neamului  nostru  vor  readuce entuziasmul din alte vremi şi vor da celor aleşi zbor de  vulturi” – îşi exprima premoniția Ştefan Petică în numărul 5 al  revistei...  Făt‐Frumos  a  fost  cea  mai  importantă  contribuție  a  Moldovei  de  Jos  la  istoria  literaturii  române,  fiind  a  doua  revistă literară la Bârlad (1904 – 1906, dar şi 1 martie – 1 aprilie  1909),  o  revistă  a  grupului  G.  Tutoveanu,  Emil  Gârleanu,  D.  Nanu  şi  a  mai  tinerilor  C.  Moldoveanu  şi  A.  Mândru  colaboratori  harnici  de  la  „Paloda”  la  care  o  contribuție  materială  şi  de  suflet  a  adăugat‐o  tipograful  şi  literatul  G.  Cațafany.  În  revistă  au  mai  semnat:  M.  Sadoveanu,  N.  Iorga,  E.  Lovinescu,  G. Vâlsan, A. Gorovei, D. Anghel, El. Farago, Ilarie  Chendi ş.a.  ...”La Făt‐Frumos au scris – spune G. Tutoveanu în Discuții  literare  cu  V.D.  Damaschin  în  numărul  1  din  Scrisul  nostru:  N.  Iorga,  A.  C.  Cuza  ,  cu  „Naționalitatea  în  artă”,  I.  Brătescu  –  Voineşti,  I.  Basarabescu,  O.  Carp,  M.  Sadoveanu,  I.  Adam...  şi  şi‐au început cariera literară scriitori bârlădeni, în afară de Emil  Gârleanu”, care şi el începea să publice literatură” pentru prima  oară, Corneliu Moldoveanu şi A. Mândru”...  Nicolae Iorga umbla prin oraşe şi sate cu trăsura lui „moş  Costache”,  fratele  mamei  sale    Zulnia  Iorga,  spune  Dan  324

Smântânescu.  Un  temeinic  popas  a  făcut  şi  la  Bârlad,  unde  a  copiat importante acte din Casa Obştii, pe care le va publica în  volumul  V  din  „Acte  şi  fragmente  cu  privire  la  istoria  românilor” (1904) sub titlul „Cărți domneşti, zapise şi răvaşe.”  Poate  dintr‐o  astfel  de  călătorie,  regretul  lui  Iorga  „că  dealurile bârlădene sunt triste, pentru că vechile păduri au fost  tăiate”  :  „Dar  era  măcar  pădurea,  scrie  marele  istoric,  şi  în  umbra marilor stejari şi fagi se aciua o întreagă lume de poezie  vegetală, cu nesfârşite aspecte de  sfioasă frumusețe. Securea a  dat  jos  podoaba  codrilor,  care  înfrumusețau  şi  apărau,  tot  odată,  țara,  care‐i  dădeau  răcoare  şi  ploaie,  care  se  luptau  cu  aprigele  călduri  ale  verilor  de  stepă  şi  stăteau  ca  o  perdea  de  ocrotire  pentru  semănăturile  puținelor    luminişuri.  Acum  toți  taie!”  * 

Făt-Frumos
Apare la tipografia Caţafany de la l octombrie 1904-15 februarie 1905 (nr.13-19) iar cele de început la tipografiile „Unirea" şi „Română", iar în cele din urmă la tipografia Lupaşcu, scriu Gr. Creţu şi I. Antonovici în lucrarea lor „Tipografiile...", Bucureşti 1909 (25x17 cm). Anual 5 lei, numărul 15 bani. În privinţa istoriei primelor 12 numere ale revistei, I. Antonovici ne trimite la ceea ce a scris G. Tutoveanu în numerele 32 şi 35 din Vocea Tutovei, la întâmpinările lui E. Gârleanu - Emilgar din Paloda nr.44 şi 48 iar Gr. Creţu ne dă în nota sa complementară numele celor 54 colaboratori ai publicaţiei. Din cei „33 prozaişti, din care 4(cei cu cursive) scriau şi versuri, iar ceilalţi 21 publică numai versuri" ni se precizează: parte din ei sunt de la Bârlad, 7 erau încetaţi din viaţă dinainte apariţiei revistei şi figurau cu lucrări reproduse din operele lor anterioare: Vasile Alecsandri, M. Cogălniceanu, I.Creangă, Şt. Petică ( la jumătatea lui oct.1904), Miron Pompiliu, cav C. Stamati, N. Beldiceanu, E.Gruber. Erau notaţi ca prozaişti: Emil Gârleanu, N. Iorga,

325

A.C.Cuza, I.Adam, Ioan Antonovici, I. A. Basarabescu, E(lie) Băican, N.N. Beldiceanu, I. Boteni, I.A. Brătescu-Voineşti, G.T.Chirileanu (învăţător Zorleni), I.Ciocârlan, V. Cosmovici, I.Dragoslav (Ivanciuc), N.Dunăreanu, N.Gane, P. Gheorgheasa, Artur Gorovei, N.Lupu Costache, M. Lupescu (învăţător Zorleni), V.Pop, M. Sadoveanu, I. Scurtu, D.V.Ştefănescu, N. Stoleriu (învăţător Zorleni), econom N. Vereanu, G. Vâlsan. Publicau numai versuri: D. Anghel, P. Budu, O. Carp (G. Proca), Eugen Ciuchi, Nina (Ana) Godeanu, Fatma (Elena Farago), K(Iril) Mironescu, A. Mândru, Corn. Moldoveanu (Vasiliu), D. Nanu, A.A.Naum, Andreiu Naum, G.Orleanu, Gr.V. Prut, R (credea că ar fi redacţia), I. Soricu, G.Tutoveanu (G.Ionescu), Elena Văcărescu, Al. Zamfirescu. Se detailau lucrări ale celor de mai sus apărute şi în alte publicaţii (Analele Academiei Române, „Convorbiri literare”, „Literatura” şi „Arta română”, „Paloda”). Era evidenţiat faptul că „între colaboratorii lui Făt-Frumos se văd figurând trei harnici învăţători de la Zorleni – Tutova, unde, anume în Slobozia-Zorleni a lui Alecu Calimahi, înainte de 1820 era şcoală cu dascăl sistematicesc din Ardeal.” Biblioteca municipală „Stroe Belloescu” tezaurizează numerele de reviste Făt Frumos din anii 1904 şi 1905. *

Făclia
Făclia,  revista  Liceului  pedagogic  Bârlad, numerele 1‐3 în 1970.  În  comitetul  de  redacție:  elevii  –  Barbu  Iulius,  Apostol  Aurelia,  Alexa  Constantin,  Cameniuc  Adelamina,  Munteanu  Iulian,  Pletea  Safta,  Filimon  Ecaterina,  Gavrilă  Geta;  profesori  îndrumători  ‐    Ghioroae  Ilie,  Daraban  Mihai, Țâțan Liviu.  Revista  apare  „datorită  326 inițiativei  colective  a 

profesorilor  şi  elevilor  liceului,  dornici  de  a  răspunde  prin  muncă şi talent dezideratelor...”  „Făclia  continuă  în  condiții  noi  scopul  şi  tradițiile  revistei „Îndrumări pedagogice”, care apărea la Şcoala normală  din Bârlad în noiembrie 1932, în dorința de a pune la dispoziție  viitorilor  învățători  şi  educatoare  o  parte  din  experiența  şcolii  româneşti.”  Adresându‐se  în  primul  rând  elevilor  Liceelor  pedagogice  şi  învățătorilor  revista  a  publicat  materiale  specifice,  teme  de  pedagogie,  de  psihologie  generală,  de  psihologie  modernă  a  copilului,  de  metodologie  şi  practică  pedagogică,  de  pregătire  cultural  –  artistică  a  viitoarelor  cadre  didactice,  contribuind  la  lărgirea  ariei  de  cunoştințe  şi  deprinderi în specialitate.  Profesorul Cucoş Ştefan, directorul liceului, în cuvântul  „La  început  de  drum”  spune  că:  „un  important  țel  al  revistei  este  acela  de  a  pregăti  sărbătorirea  centenarului  şcolii  –  care  a  luat  ființă  la  29  noiembrie  1870  şi  de  care  ne  desparte  puțin  timp...”  Despre  Centenarul  1870‐1970  semna  un  articol  documentat prof. Mihai D. Mâță.  Primul  număr  a  publicat  articole  pe  teme  didactice,  ale  ştiinței şi culturii, dezvăluirea pasiunilor unora, creații proprii,  materiale  de  ...  almanah:  din  tainele  aritmeticii,  jocuri  de  şah,  probleme recreative, curiozități din lumea peştilor, matematică  distractivă etc.  Numerele  2  şi  3,  apărute  în  septembrie  1970,  au  fost  dedicate  festivității  Centenarului,  cu  un  comitet  de  redacție  împrospătat, o tematică îmbogățită, în avantajul creației proprii  –  proză,  poezie,  grafică  şi  fotografii  de  succes.  (profesori  îndrumători  ai  colectivului  de  redacție  devenind  Gh.  Gohoreanu şi V. Popa).  327

„Practica  pedagogică  a  elevilor  –  preocupare  fundamentală  şi  permanentă  la  şcoala  normală”  interviul  realizat  de  profesorul  Gh.  Gohoreanu  cu  profesorul  Petru  Todicescu,  fost  director  al  Şcolii  Normale  din  Bârlad,  este  interesant de menționat:  ‐ Dar despre revista Îndrumări pedagogice ce  ne  puteți  spune? – întreabă gazetarul de la Făclia.  ‐ Revista a apărut în 1931 şi viața ei s‐a prelungit până în  1939. La început s‐a numit „Tribuna pedagogică” apoi a devenit  „Îndrumări  pedagogice”.  Aveam  aproximativ  1200  de  abonați  din rândul învățătorilor din toată Moldova…  Şi  profesorul  Petru  Todicescu  se  confesează  în  continuare:  …  „La  revista  noastră,  pe  lângă  profesorii  şcolii  contribuiau  şi  învățătorii  din  toată  Moldova.  Am  avut  şi  colaborarea  unor  personalități  de  prestigiu  în  activitatea  noastră cum ar fi Gala Galaction, Petru Constantinescu – Iaşi şi  alții.  De  mare  sprijin  revistei  a  fost  Gheorghe  Tomescu,  un  valoros  profesor  al  şcolii  noastre.  Revista  era  împotriva  herbartianismului.  Se  tratau  probleme  de  învățământ  general,  viața şcolilor primare, cu problemele şi greutățile ei.”  Fără  însă  a  diminua  locul  didacticelor,  culturalelor,  ştiinței, problemelor de almanah şi ... epigramelor. Ca aceasta...  dedicată unuia ce‐şi dă cuvântul:  Doi bani nu‐ți face legământul  Oricâte‐asigurări ne dai;  Ți‐ai dat de‐atâtea ori cuvântul   E şi firesc să nu‐l mai ai.    G. Nelu, anul IV B înv.      La 6 februarie 1960 G.G. Ursu notează în „Jurnal literar” :  328

„Am adus săptămâna trecută o  cerere  a  studenților  Institutului  pedagogic  de  la  Bârlad  de  a  se  da  numele  poetului  George  Tutoveanu  cercului  literar...  Azi  am  avut  satisfacția  de  a  primi  un  răspuns afirmativ: Beniuc a aprobat cererea”.  Adresa  de  răspuns  purta  numărul  853  din  9  februarie  1960.  Nu ştiu  dacă  cenaclul a luat numele dorit, dar fie acesta,  fie revista de față merita să poarte numele celui din casa căruia,  din apropierea Şcolii Normale, au ieşit de pe mâinile sale atâtea  valori culturale... 
  * 

Florile Dalbe
Florile Dalbe, revistă literară cu o apariție bilunară, are în  comitetul  de  redacție  pe  G.  Tutoveanu,  V.  Voiculescu,  T.  Pamfile, M. Lungeanu.  În cele 19 numere apărute în 1919, aflate la Biblioteca „Gh.  Asachi”  din  Iaşi,  semnează:  G.  Tutoveanu,  M.  Lungeanu,  T.  Pamfile,  V.  Voiculescu,  D.  Iov,  I.U.  Soricu,  Nică  Romanaş,  Nadejda  Ştirbey,  Ştefan  Bălceşti,  I.  Ojog,  Ştefan  Petică,  Maria  329

Ionescu, Victor I. Popa, Zoe G. Frasin, I. Pârvulescu, G. Mihail –  Vlădescu, C. Medeleanu, Virgil Cârstescu, I. Valerianu, Elena T.  Emandi ş.a.          *  „Cel  dintâi  scriitor  tânăr  care  s‐a  format  în  această  atmosferă – de la Florile Dalbe n.n. – a fost Victor Ion Popa. Era  răsfățatul  şedințelor  literare  în  cadrul  cărora  se  manifesta  cu  o  participare  vie  la  discuții  şi  cu  versuri  satirice”  –  îşi  aduce  aminte  G.G.  Ursu  în  „Amintiri  despre  Academia  Bârlădeanăʺ.  El  însuşi,  Victor  Ion  Popa  preciza  cu  umor  că  făcea  parte  din  „hălăciuga academicăʺ  N‐am  întâlnit  publicate  versurile  satirice  în  cele  23  numere  ale  Florilor  Dalbe  apărute  în  1919,  dar  am  găsit  versuri  de  o  sensibilitate  aparte  semnate  de  acelaşi  Victor  Ion  Popa,  naive şi duios anecdotice, cum le numeşte Gruia Novac undeva,  referindu‐se  la  Societatea  Academia  Bârlădeană.  Iată,  de  exemplu, versurile cu titlul „M‐a cunoscutʺ:  „Avea  iubita  un  cățel;  /  Se  gudura  pe  lângă  mine,  /  Şi‐l  depărtam încetinel,/ Căci drept vorbind, e o ruşine / Să‐ți faci de  joacă  cu‐n  cățel  /  Când  e  iubita  lângă  tine,  /  Şi  are  mijloc  subțirel.../. Şi am plecat... un an sau doi / Şi‐au nins cenuşa între  noi...  Azi  am  trecut  pe  lângă  poartă  /  Şi  am  simțit,  când  am  trecut  /  Că  dragostea  de  mult  e  moartă,  /  Şi  eu  rămas  un  neştiut...  /  Dar  câinele  venind  la  poartă  /  Ca  să  mă  latre,  a  tăcut.../  Iubirea  mea  e  astăzi  moartă.../  Dar  câinele  m‐a  cunoscut...  În aceeaşi notă o altă poezie: „Amintireʺ:  Într‐o vreme când măiastră / Dragoste ne stăpânea, / Fata  deschidea fereastra / Semn cu care mă chema/ Astăzi am văzut  deschisă / Iar fereastra ‐ c‐astă ‐ vară / Dar speranța‐mi fu ucisă:  330

/ Dădea muştele afară...!  Avea talent de tânăr, Victor Ion Popa, nu cum nejustificat  susțineau alții...  în Florile Dalbe de la Bârlad au apărut primele povestiri ale  lui Vasile Voiculescu „Singuriʺ şi „Momâieʺ, vestind pana unui  mare prozator.  Tot  la  această  revistă  a  debutat  cu  poezia  „În  albastruʺ  poetul  şi  romancierul  I.  Valerian,  director  mai  târziu  la  revista  bucureşteană  „Viața  literarăʺ.  „Cel  ce  venea  de  la  Tecuci  la  Bârlad, fie cu trenul de persoane, fie cu cel de marfă, fie călare,  rămânând  mereu  un  prețuitor  a  lui  Vlahuță,  Tutoveanu  şi    V.    Voiculescu,  al  atmosferei  din  anii  primului  război mondialʺ.  Despre  Academia  Bârlădeană  din  însăşi  revista  Florile  Dalbe  nr.  12‐13/1‐15  VII  1919  la  răspunsuri  pentru  R.V  :  „Calendarul  nostru  pe  1917ʺ  a  fost  primul  semn  de  viață  al  „Academiei  Bârlădeneʺ.  Această  „Academieʺ  a  mai  publicat  apoi:  „Ştefan  cel  Mareʺ  de  Al.  Vlahuță,  „Din  țara  Zimbruluiʺ  ‐  de  V.  Voiculescu  şi  a  şasea  ediție  din  „Albastruʺ  de  G.  Tutoveanu,  trimițând  până  acum  din  aceste  cărți,  gratuit,  în  Basarabia,  peste  4000  de  exemplare  pentru  propaganda  culturală de acolo.ʺ  Şi  în  nr.  14‐15  din  Florile  Dalbe,  răspuns  lui  N.V.  Bârlad:  „Academia  Bârlădeanăʺ  nu  face  excursii  „de  plăcereʺ,  ci  de  studii.  Cu  prilejul  acestor  excursii,  se  pot  cunoaşte  la  fața  locului  tradițiile,  credințele  şi  obiceiurile  neamului  nostru,  localitățile  istorice  şi  pitoreşti,  şi  mai  ales,  folclorul.  Că  aceste  excursii produc şi plăcere, cu atât mai bine!ʺ  ... „Cea dintâi producție literară, după războiul din 1918, a  fost  revista  „Florile  Dalbeʺ,  unde  au  colaborat:  Corneliu  Moldovanu,  Emil  Gârleanu,  D.  Nanu,  I.  Mândru  ş.a.  Primul  număr  al  acestei  reviste  a  fost  închinat  memoriei  poetului  tecucian  Ştefan  Petică,  mort  de  tânăr,  distrus  de  boală  şi  de  331

mizerie,  pentru  care  George  Tutoveanu  a  avut  o  mare  prietenie...ʺ    Florica Ionescu ‐ Tutoveanu  (Din Bârladul de odinioară şi astăzi, 1984) 
*

„Următoarea  revistă  condusă  de  George  Tutoveanu  se  intitula  „Florile  Dalbeʺ,  apărută  la  l  ianuarie  1919  şi  care  a  viețuit până la 15 decembrie 1919, adică 23 de numere. Revista  care  este  prima  din  țară  apărută  după  război,  a  stat  sub  auspiciile Societății literare „Academia Bârlădeanăʺ...    „Programul revistei: să oglindească tot ce are mai frumos  şi mai original sufletul românesc”. Pe umerii acestei generații –  scria  G.  Tutoveanu,  apasă  greutatea  unei  cumplite  răspunderi:  să  statornicească  pe  un  singur  pământ  românesc,  un  singur  grai, o singură năzuință şi mai ales un singur suflet, pentru ca  în  ceasul  marilor  primejdii,  întâi  se  ridică  sufletele  şi  apoi  armele.”  Corneliu Filipescu  (Din „George Tutoveanu şi mişcarea literară a vremii”)   
„Florile Dalbe”e cea dintâi publicaţie literară de după război, căci „Însemnările literare” de la Iaşi pornesc la 2 februarie, iar „Zburătorul” domnului E. Lovinescu de la Bucureşti începe la 19 aprilie” – stabileşte G. Ursu în „Istoria literară a Bârladului” 1936, p.57, întâietatea revistei bârlădene, făcând şi precizarea că la data apariţiei ei, din care făceau parte G. Tutoveanu, V. Voiculescu, T. Pamfile şi M. Lungeanu, doar Tutoveanu provenea din grupul de la „Făt-Frumos”, făcând legătura cu o nouă generaţie de condeie. Dar – spune G. Ursu, din întreg materialul publicat, se dovedeşte că „Florile Dalbe”, ca şi „Făt-Frumos” şi „Freamătul” au servit aceluiaşi crez al unei literaturi izvorâtă din firea curată a neamului

332

nostru”… „O revistă sau o carte literară trăieşte nu prin viaţa lor proprie, ci prin viaţa timpului în care s-a născut, prin viaţa interioară a generaţiei pe care o rezumează, prin viaţa marelui suflet colectiv al poporului pe care îl sintetizează opera literară”, grăia „Cronica „ din nr. 6 a revistei iar Tutoveanu în numărul următor completa: „Pe umerii acestei generaţii – a tineretului, apasă greutatea unei cumplite răspunderi: să statornicească pe un singur pământ românesc, un singur grai, o singură năzuinţă şi mai ales un singur suflet; pentru că în ceasul marilor primejdii, „întâi se ridică sufletele şi apoi armele.” De aceea „Florile Dalbe” n-a fost revista în care să se publice orice; de aceea scriitori şi-au înţeles menirea şi alături de G. Tutoveanu s-au adunat şi dezvoltat scriitori noi, enumeraţi de G. Ursu: V.Voiculescu, Mihail Lungeanu, Tudor Pamfile; alţii au debutat: I. Valerian, Victor Ion Popa, G.M. Vlădescu, G. Pallady, Magdalena Exarhu, I.Ojoc; că aici, la Bârlad, în liniştea lui, în „şcoala” modestă a literaturii locale „bătuseră la poarta vieţii” literare, întrecând aşteptările, „visători” care confirmaseră aşteptările: G. Medeleanu, Victor Ion Popa, G. Mihail Vlădescu, I.Ojoc, P. Papazisu, I. Valerian, Virgiliu Niţulescu, Iulian Popovici, şi ceea ce era şi mai important , creatorii de literatură, care se distingeau prin însuşiri aparte, veneau cu dragoste la întâlnirile programate. Într-un interviu dat în „Viaţa Literară”, G. Tutoveanu îşi amintea cum, într-o vară, Valerian, ca să nu lipsească de la o şedinţă literară ţinută la arhondăria mânăstirii Adam a venit de la Tecuci călare pe cal, trecând de-a dreptul peste lanurile de grâne şi prin tarlalele de porumb, iar altădată urcându-se pe locomotiva trenului de marfă care venea de la Tecuci la Bârlad. Tot în „Viaţa Literară”, altădată, însuşi Valerian scrie: „Lam cunoscut pe George Tutoveanu în timpul războiului, când după sângeroasa înfruntare ne schimbam ultimele pansamente în spitalele din Bârlad. Odăiţa de bejenie a lui Vlahuţă ne aduna în fiecare seară”. Şi tot el, continua confesiunea: „În accelerat, tren de marfă sau cu o simplă locomotivă, sosirile mele prompte, mânjite de funingine, erau primite de membrii Academiei Bârlădene cu exclamaţii de epopee.” De altfel, în „Florile Dalbe”, sub egida cercului literar de

333

la Academia Bârlădeană, a debutat I.Valerian cu poezia „În albastru”: Cu ochii duşi departe În zarea plină de fiori Mă prind visând adeseori În zarea plină de fiori De năzuinţi deşarte.” Dacă C. Medeleanu, N.Hoina, I. Pârvulescu, C. Gruia, T. Spătaru, C. Papazisu, Virgiliu Niţulescu, Iulian Popovici, cu aşa de promiţătoare începuturi n-au mai stăruit să „bată la porţile vieţii cu „Florile Dalbe”, ale visurilor dintâi, după plecarea din cercul „Academiei Bârlădene” , prof. G.G. Ursu crede că această Academie a Bârladului şi „Florile Dalbe” au făcut multă cultură în Ţara Moldovei de Jos. * Biblioteca municipală Bârlad are exemplarele din „Florile Dalbe” apărute în anul 1919. *

*

Freamătul
 Revistă  literară,  apare  la  Tecuci,  la  1  ianuarie  1911,  mai  întâi  sub  conducerea  lui  Constantin  Doboş,  apoi  Doboş  şi  D.  Zbârnea.  Mutată  la  Bârlad,  începând  cu  1  ianuarie  1912,  sub  conducerea  lui  George  Tutoveanu,  director,  şi  T.  Pamfile,  secretar  de  redacție,  revista  s‐a  încadrat  în  tradiția  literară  a  Palodei,  afirmând  „spiritul  de  cetate”  ale  revistelor  „Ion  Creangă” şi „Miron Costin”  Revista  a  adus  prinos  subtil  de  recunoştință  poetului  Ştefan  Petică  (vezi  numărul  triplu  din  1912  al  revistei  Freamătul,din facsimil).   

334

”După  încetarea  lui  „Făt  Frumos”,  cum  înțelegeam  atunci,  ca  şi  astăzi,  că  Bârladul  nu  poate  fi  lipsit  de  o  revistă  literară,  mărturiseşte  George  Tutoveanu,  în  „Scrisul  Nostru”  într‐o discuție cu V. Damaschin,  am  primit  să  conduc  în  Bârlad,  în  al  doilea  an  de  apariție,  revista literară Freamătul (1908),  care  apăruse  un  an  la  Tecuci,  întemeiată  fiind  de  prietenii  mei: D. Doboş şi D. Zbârnea.  La  această  revistă  literară,  tipărită  cu  o  deosebită  îngrijire  în tipografia cea nouă a lui T. Slobozeanu, şi‐a început ucenicia  de  scriitor  strălucitul  gazetar  de  astăzi  Pamfil  Şeicaru,  directorul ziarului „Curentul…”.  Revista porneşte la drum spunându‐şi „Să muncim!” şi îşi  propune  ca  ideal  speranța  că  dacă  nu  va  putea  mări  comoara  lăsată de înaintaşi, cel puțin să n‐o risipească.  În  numărul  12  din  decembrie  1912,  G.  Tutoveanu  îşi  anunță  abonații:  „Începând  de  la  numărul  viitor  Freamătul  va  continua să apară sub conducerea unui comitet.”          *  Colaboratori  la  Freamătul:  G.B  Bacovia,  Maria  I.  Bătulescu,  I.  Bogdan,  E.  Boureanu,  D.  Karnabat,  E.  Ciuchi,  M.  Codreanu, L. Corodeanu, L. Cosmovici, A. Cuza, N. Davidescu,  C. Demetrescu, C. Doboş,  A. Doinaru, I. Dongrasi, I. Dragoslav,  D.  Hasnaş,  Ştefan  O.  Iosif,  D.  Iov,  Beredetto  de  Luca,  A.  Mândru, I. Minulescu, C. Manolache, Andrei Naum, C. Notara,  I.  Petrovici,  V.  Poeană,  N.  Popa,  I.  Raşcu,  C.  Săndulescu,  335

Alexandru  T.  Stamatiad,  E.  Speranța,  Pamfil  Şeicaru,  Zoe  G.  Frasin, A. Xenopol.  „George  Bacovia  şi  Bârladul”  de  Constantin  Parfene  în  Vremea nouă Vaslui nr. 76/1968 . 
Revista literară şi ştiinţifică „Freamătul” apărută la Tecuci, la 1 ianuarie 1911 nu s-a putut menţine un an întreg, sub conducerea lui Constantin Doboş şi Dimitrie Zbârnea, iar în al doilea an a trecut la Bârlad sub conducerea poetului George Tutoveanu, scrie G.Ursu în studiul său „Tecuciul literar”, Bârlad, 1943. „Freamătul” în intenţia iniţială a fost o revistă de cultură generală, care cuprindea şi literatură, fără o direcţie bine definită, cu o seamă de colaborări locale şi fără de valoare deosebită, printre are deabia se strecurau, ici-acolo câteva nume cunoscute: Bacovia, A.D. Xenopol, A.C.Cuza, Eugen Boureanu, I. Petrovici, Al. Doinaru, Volbură-Poiană, A. Mândru…” – scrie acelaşi în „Istoria literară a Bârladului”, Bucureşti, 1936,p.50. Cu ocazia comemorării morţii lui Ştefan Petică, iniţiată de G. Tutoveanu, acesta întâlnindu-se cu conducătorii revistei tecucene primeşte să conducă în Bârlad, în al doilea an, de apariţie, Poetul Ştefan revista literară „Freamătul”. Petică În decursul anului următor, 1912, la Bârlad apar 10 numere ale revistei la Tipografia nouă a lui Slobozeanu, sub direcţia lui G. Tutoveanu, secretar de redacţie fiind Tudor Pamfile, iar administrator rămânând mai departe, ca la Tecuci, acelaşi Eugen Ritter, spune G.Ursu în „Istoria literară a Bârladului”. În acest timp, la Liceul din Bârlad studia Pamfil Şeicaru, pe care poetul George Tutoveanu, nu numai că-l familiariza cu literatura franceză dar şi l-a luat ca apropiat colaborator la revista „Freamătul”, scrie G. Ursu în „Tecuciul literar”, p.117. Şi detalia: „Se ştie că revista „Freamătul” apărută la Tecuci… secretar de redacţie …. a fost Tudor Pamfile, dar cel care făcea cronica literară a revistei era mai cu seamă Pamfil Şeicaru, elev

336

de liceu la frageda vârstă de 18 ani. Era, prin urmare, secretarul de fapt al revistei bârlădene.” Şi redă o scrisoare către Artur Gorovei, la Fălticeni – din care reiese rolul pe care îl avea Şeicaru la „Freamătul” la 20 decembrie 1912 când expedia din Bârlad str. Dunării nr.24 depeşa: „Mult stimate domnule Gorovei, Din partea dlui Tutoveanu, vă rugăm a ne trimite un manuscris pentru revista literară „Freamătul”, ce Domnia sa o conduce. Sperând că veţi avea neţărmuita bunătate de a nu pune cererea noastră la dosarul uitării şi a-i da curs cât mai grabnic, dând astfel preţiosul dv. concurs revistei „Freamătul”, vă mulţumesc călduros.” P. Şeicaru Semna cel care ca elev purta numele de Popescu H. Pamfil, tatăl său casier în gara Tecuci, omul care avea să ajungă cel mai mare conducător de ziar şi trust de presă, omul care a ajuns acuzat pe banca instanţelor judecătoreşti fără de vină pentru că aşa avea să devină moda… „Freamătul” de la Tecuci, dar mai ales de la Bârlad a constituit o etapă importantă a presei române, G.Tutoveanu dându-i strălucirea de care avea nevoie, cum s-a întâmplat şi cu alte publicaţii locale. *

Freamătul
Freamătul literar apare la 1 aprilie  1923,  sub  conducerea  unui  comitet,  cu  redacția  şi  administrația  pe  strada  Dimitrie  Cantemir  nr.17,  ca  o  revistă  a  tineretului,  care  „prin  jertfă  şi  337

biruință  ține  în  spate  ziua  de  mâine,  cu  visuri…”  muncă…şi  jertfe…” cum avea să scrie în paginile ei  ‐ I. Stoica:    „… Prin ungherele durerii,   Voi adesea rătăciți…  Căutați poarta tăcerii?  Veți găsi‐o!... Dar munciți!”    Proză  şi  versuri,  dar  şi  recenzii  de  cărți,  reviste  şi  ziare,  cronică  teatrală,  studii  critice  literare  semnează  colaboratori  precum:  C.  Mândru,  Gh.  Preda,  Petru  T.  Gâdei,  Gr.  Veja,  I.  Manta‐Roşie,  George  Ponetti,  Virgil  N.  Duiculescu,  Const  Crişan, C.D. Mitrescu, Kostel Dimitriu, G. Tutoveanu, Cornelia  Buzdugan,  Gh.  Bujoreanu,  Gh.  Dimofte  ş.a.‐  profesori  şi  foşti  elevi ai acestora de la Liceul „Codreanu”. 

Învinovățirea  că  Freamătul  Literar  ar  fi  o  preluare  a  celuilalt  „Freamătul”  de  la  1911  –  1912  nu‐i  luată  în  seamă,  nefiind  esențială.  Costel Dimitriu, se  pare,  că ar  fi fost  factorul  principal  în  tipărirea  revistei.  Mai  târziu  el  va  ajunge  general,  cu  multe  publicații  în  domeniul  militar.  I.  Manta‐Roşie,  tatăl  scriitorului  Ion  Hobana,  absolvent  la  Liceul  Codreanu,  şi  Octavian  Motaş,  alt  colaborator  de  la  „Freamătul  literar”  –  renumiți magistrați, primul şi unul din însuflețitorii Cenaclului  literar „Alexandru Vlahuță”, un colaborator important la presa  vremii din Bârlad.          * 

Gazeta Unirea
Apare  în  1909,  o  dată  cu  agenția  de  informații  pentru  meseriaşi Unirea din Bârlad, ca o „sentinelă neadormită spre a  338

contribui  la  dezvoltarea  culturii  şi  a  tehnicii  meseriaşilor”  („Vechea Tutovă” nr. 1/20 noiembrie 1909). 

George Lazăr
George  Lazăr,  revistă  pentru  educațiune  şi  instrucțiune,  iese o dată pe lună, anul I nr. 1 – la 15 aprilie  1887 şi ființează  timp  de  trei  ani,  în  comitetul  de  redacție  făcând  parte:  S.M  Haliță  prim‐redactor,  apoi  director,  G.  Constantinescu  Râmniceanu, Gh. Ghibănescu, Gavril Onişor, V. G. Diaconescu,  I. Apostolescu (24x16 cm. Anual 8 lei, numărul 80 bani.  Tipografia  Asociațiunei  Unirea,  Strada  Ştefan  cel  Mare  Bârlad, iar în cel de al doilea an – Tipografia George Cațafany.  Ca  revistă  pedagogică,  George  Lazăr  se  adresează  în  primul  rând  corpului  didactic  pentru  care  „vom  căuta  să‐i  alegem  acele  chestiuni  care‐l  interesează”,  dar  „  vom  lăsa  în  acelaşi  timp  loc  liber  şi  chestiunilor  de  cultură,  ştiință  şi  literatură” – spune redacția în „Cuvânt către cititori”.  „Numele  revistei  ne  arată  şi  scopul  ei”,  căci,  „George  Lazăr pentru noi românii e tot una cu şcoala.”  În  paginile  de  debut  se  publică:  „Necesitatea  înființării  unei  şcoli  secundare  de  fete  în  Bârlad”,  de  Gh.  Ghibănescu;  „Țăranul  şi  boierul  român  față  cu  politica  rusească  în  secolul  XVIII”,  de  G.  Constantinescu  R.;  „Metodul  şi  învățământul  intuitiv”,  de  E.  Apostolescu.  Apoi  număr  de  număr  ‐    Buletin  pedagogic, bibliografie şi... nelipsitul editorial semnat de  S. M.  339

Haliță, dar şi folclor...  Numărul 2 al revistei (15 mai 1887) publică: „Din ale şcolii  primare”,de  S.M.  Haliță”  şi  „Literatura  populară”  de  Gh.  Ghibănescu, dar şi informația că în toamna anului trecut (1886)  învățătorii  din  plasa  Corod    ‐  Pereschiv,  județul  Tutova,  au  înființat prima asociație din țară „Luminarea poporului rural”,  „având ca țintă să deştepte în săteni dorința pentru un trai mai  bun”  –  despre  care  ziarul  local  Tutova  dădea  în  continuu  excelente informații.  Alți colaboratori importanți ai revistei, mai ales în anul al  doilea ‐ : M.S. Andreian, Sim. Basilescu, V. Gr. Borgovan, Elena  Ciucă,  Gh.  Crăiniceanu,  Aug.  Frățilă,  C.  Hamangiu,  C.  Sp.  Haret,  A.  Iliescu,  I.  Mateescu,  S.  Mironescu,  I.  Negruțu,  Gr.  Pletosu, M. Pop, G. Popescu, V. Simionov, L. Teodor, Maxim.  La  revista  „George  Lazăr”  a  colaborat  şi  Constantin  Hamangiu,  fost  elev  al  Liceului  „Codreanu”,  promoția  1889,  ulterior  academician,  ministru  de  justiție,  cetățean  de  onoare  a  municipiului Bârlad, născut la Pogoneşti – Bârlad într‐o familie  de răzeşi.  Redactorul principal al revistei a fost Solomon M. Haliță,  dascăl ardelean care, alături de G. Ghimbăşanu au scos un ziar  conservator cu numele Bârladul, dar activitatea sa culturală de  seamă a fost concentrată către revista George Lazăr, sursa ei de  inspirație fiind aceea a  naționalismului profesorului universitar  din Iaşi, Simion Bărnuțiu (era perioada Luptei naționale!)  ...”În  perioada  când  eram  elev  la  gimnaziul  real  din  Bârlad  şi  la  Şcoala  de  institutori  din  Bucureşti,  în  afară  de  gazeta  „Paloda”,  organ  al  intereselor  generale,  îşi  făcuse  apariția  şi  revista  cultural‐literară  „George  Lazăr”  scoasă  de  câțiva  profesori  şi  în  care  s‐au  publicat  şi  câteva  poezii  ale  domnului  C.  Hamangiu,  actual  Consilier  al  Curții  de  Casație,  care  a  scris  mai  târziu  acea  lucrare  mult  discutată  asupra  340

„proprietății literare”.  G. Tutoveanu  (Din „Bârladul – odinioară şi astăzi”)  *

„George Lazăr" apare sub direcţia lui Solomon M.Haliţa nr.1-2 (aprilie 1887 - 15 mai 1888, la tipografia „Unirea” nr.3-7 (iunie-octombrie 1888 - la tipografia „Română", iar nr. 8-12, 1888 şi nr.1-2 (noiembrie 1888-mai 1889, la tipografia Caţafany). Din comitetul de redacţie al revistei, spune Gr. Creţu, făceau parte 6 membri şi anume: Solomon M. Haliţă, G. Constantinescu Râm(niceanu), G. Ghibănescu, Gavr Onişor, V.G.Diaconescu, I. Apostolescu, M.S. Andreianu, Sim Basilescu, iar colaboratori: Sim. Basilescu, G. Bergariu (Huşi şi Bârlad), C. Gr.Borgovanu, Elena Ciucă, G. Grăniceanu, Din Bella (în Macedonia), Aug. Frăţilă, Gericon (pseudonim), C. Hamangiu, Spiru C. Haret, At. Iliescu, G.I.Ionescu, I. Mateescu, Maxim, Şim. Mironescu (institutor Bârlad), Ghiril Negruţ, M.Pop, G.Popescu, I.P(op) Reteganul, Sângeorgeanu, V.Simionov, Lazăr Teodor, Valmag. Din cei enumeraţi profesorul precizează că Hamangiu, Negru I , Sângeorgean şi Valmag publicau literatură populară „de dincoace şi de dincolo de munţi", Haret „o serie de articole despre localurile şcolilor primare: propuneri, reguli şi consilii practice pentru clădirea şi dotarea lor." El dezleagă şi pseudonimele: Gericon = G. Constantinescu Râm, Sânceorgeanu şi Maxim Haliţă; Valmag = Valeriu Magdu, învăţător din Banat, şi Din Bella. Tot de la Bârlad, spune prof. Gr. Creţu, sunt scriitori mai noi: G.Litzica, profesor la mai multe şcoli din Capitală, Anton Davidoglu, de la Facultatea de ştiinţe din Bucureşti, Alfred Juvara, doctor în drept de la Universitatea din Paris, iar Şt. Vârgolici şi Al. Vlahuţă erau citaţi ca având „onoarea de a fi aleşi membrii corespondenţi ai Academiei Române", P.Răşcanu şi Al. Vlahuţă, premiaţi de această instituţie, primul în 1892 pentru „Compendiu de istorie", al doilea în 1900 pentru Clipe de linişte (Analele Academiei), iar în 1913 când a participat la premiul Năsturel cu lucrarea despre N.I.Grigorescu, raportor B. Delavrancea, câştig de cauză a avut George Murnu cu „Homer, Iliada tradusă, raportor D.

341

Zamfirescu. Spre a se vedea cam ce oameni cu oarecare cultură erau la Bârlad pe la începutul jumătăţii a doua a secolului trecut, Gr. Creţu reproduce în cartea citată („Tipografiile...") „lista prenumeranţilor bârlădeni în Istoria românilor, tradusă de I.Fătu şi tipărită la Galaţi la 1853, în două volume: Vornicii A. Sturza, Iancu Greceanu; postelnicul G. Iamandi, aga Em.Costin, doctor; Spătariul Iordache Gane; banii Toma Giuşcă, Ioan Buhmilă, D. Carpis; comişii Ioan Nicolcescu, Alecu Tudori, Costachi Codrescu, G. Docan, P. Veisa; Praporciul G. Costăchescu; căminarul Cernat; paharnicul Iordache Popa; serdarii Costache Nanu, Pavel Apostol, Iacob Fătu; medelnicerii Mihăiţă Ştefănescu, C. Goroiu; slugerul Şt. Nicolau; jitarii Iancu Ţogascu (I. Romaşcu), Iancu Epure; satrarul G. Damian; nobilii N. Codreanu, D. Cernat, G. şi D.Cerchez, Costachi şi Şt. Racliş, Costachi Ciucă, V. Ursanu; dd Iancu Epureanu, A. Bontăş, profesorul Ioan Popesco, Al. Cârjă, Lupaşcu, Costachi Sturza, Beidiman (nu Beldiman); doamnele spătărese Catinca Radu, Catinca Bontăş, Cleopatra Chicoş. Dintre bârlădenii stabiliţi aiurea, Gr. Creţu amintea pe: I.G. Buşilă, profesor şi autor didactic la Craiova; N.G.Docan, născut la 24 iunie 1871, licenţiat în drept la Paris, colaborator la „Arhiva" din Iaşi, autor al unor studii serioase de numismatică; Bogdan G. Ionescu, născut la 10 iulie 1875, profesor, autor de matematici şi avocat în Bucureşti, fratele poetului G. Tutoveanu; G. Cucu, născut în februarie 1882 la Puieşti, ucenicul maeştrilor Chiriac, Bucureşti şi Lenepven Paris, compozitor de cântări populare şi bisericeşti. Gr. Creţu însemna şi numele multor tutoveni abonaţi la deosebite jurnale şi cărţi şi anume: la Albina Română din 1829 - Aga Al. Miclescu; la Geografia Daciei de pitarul V. Popescu (Neofit Scriban, Iacob Fătu ş.a. şi pitar I. Zăhărescu; la Anthologhiu, Neamţ 1840 - ierom. Antonic din mănăstirea Urgueşti, la Jurnalul de Galaţi (1850) - spătarul C. Miclescu, serdarii G.Nicolau, Gr. Dănuleţ, căpitan C. Costachi I(osif) Patrichi (Popescu), prof. de limba latină, C. Alexandrescu, G(avril) Constantinovici; la Zimbrul (1850) vorniceasa Cas.. Costache, maior Pavlov, căpitan Iosef Toran, G. Oatu, Iancu Donici, Lascarachi Moldovanu, iar pe alţi 12 îi lăsa nenumiţi; autorul atrăgea atenţia că „pentru Beidiman, Bercar, Buhnilă,

342

Docan, Epure, Gane, Juvara, Racliş, Romaşcu, Vârgolici Vîrnav, Vrabie, ca şi pentru Cugino de la Galaţi, cu rezerva cuvenită, „să vedem şi Arhondologhia Moldovei de C. Sion, Iaşi 1892, care are şi indice.” *

Const.  Hamangiu,  în  liceu  fiind,  publică  versuri,  traduceri, epigrame sub pseudonimul Heliotrop Blanc în ziarele  Tutova  şi  Paloda.  De  asemenea,  publică  recenzii  şi  articole  în  revista  pedagogică  George  Lazăr,  precum  şi  poezii  populare  culese din județul Tutova. 
*

Graiul nostru
Graiul  nostru, 1925 – 1927, ca şi Scrisul nostru (1929  –  1931)  apare  sub  conducerea  Academiei  Bârlădene,  întemeiată  în  1915  de  George  Tutoveanu,  Tudor  Pamfile  şi  preotul Toma Chiricuță.  Academia Bârlădeană trăieşte o epocă de mare glorie prin  1925, la şedințele ei literare venind, ca şi la „Junimea” –altă dată  :  „Cine  vroia  şi  rămânea  cine  putea”.  Ea  organiza  şezători  literare  atât  în  oraş  cât  şi  în  satele  județului  Tutova.(Detalii  despre  Academia  Bârlădeană  în  volumele  „Bârladul  odinioară  şi astăzi, file de istorie”, sub redacția Romulus Boteanu).  343

Revistă  de  literatură  şi  cultură,  cu  apariția  lunară,  apare  sub conducerea unui comitet la 1 aprilie 1925, iar ultima revistă  cu  numărul  7  –  12,  pe  lunile  iulie  –  decembrie  1927.  Are  un  „cuvânt înainte” semnat de fiecare dată de George Tutoveanu,  care  cu  banii  săi  suporta  şi  cheltuielile  de  tipar  la  Tipografia  Lupaşcu.  În  cei  trei  ani  de  apariție  în  revistă  au  semnat  George  Tutoveanu,  George  Pallady,  Sylvia  Pan,  Virgil  Duiculescu,  George Ponetti (care un timp a fost şi secretar de redacție), Zoe  G.  Frasin,  G.M.  Vlădescu,  Toma  Chiricuță,  Ion  Palodă,  Victor  Ion  Popa,  Const.  Găvan,  Grigore  Veja,  Traian  Condoiu,  D.  Nanu,  I.  Valerian,  Ciprian  Doicescu,  Const.  Crişan,  Iuliu  şi  Virgil  Nițulescu,  G.  Taşcă,  Pamfil  Şeicaru,  Tudor  Pamfile,  C.Z.  Buzdugan, V. Voiculescu, Aron Cotruş, George Bacovia.  Nu  trebuie  omişi  nici  mai  tinerii  George  Nedelea,  Vasile  Damaschin,  Mircea  Pavelescu,  Ştefan  Cosma,  G.G.  Ursu,  Gh.  Ioniță şi alții.   

Tot în „Discuții literare” dar în nr. 2 din „Scrisul nostru”  G.  Tutoveanu  îi  precizează  lui  V.  Damaschin  că  „Academia  Bârlădeană:”  s‐a  înființat  chiar  la  1  Mai  1915  şi  primii  „academicieni”  au  fost,  în  afară  de  G.  Tutoveanu,  Tudor  Pamfile  şi  T.  Chiricuță:  frații  Iuliu  şi  Virgil  Nițulescu,  medici,  foşti  bursieri  ai  lui  Rochfeller,  G.  Alexandrescu,  profesor  la  Liceul  „Lazăr”  din  capitală,  C.  Gruia,  profesor  la  Şcoala  normală din Ploieşti, M. Rădulescu, profesor la liceul din Buzău  iar  ca  noi  veniți:  Donar  Munteanu,  Victor  Ion  Popa,  Vasile  Voiculescu,  Mihai  Lungeanu,  I.M.  Raşcu,  I.  Valerian,  Petru  Cancel,  căpitanii  Iulian  Popovici  G.  Alexandrescu,  Mihai  Lupescu,  Domnişoara  Natalia  Paşa,  G.  Pallady,  G.  Vlădescu  Vlad,  G.  Ponetti,  C.R.  Crişan,  Virgil  Duiculescu,  I.  Palodă,  N.  344

Bogescu…  pânʹ  la  tineretul  de  astăzi:  G.  Nedelea,  V.  Damaschin,  Ştefan  Cosma,  G.  Ursu,  C.  Damaschin,  Cicerone  Mucenic,  M.  Panaite,  G.  Ioniță…  care  se  pregătesc  să  continue  cu entuziasm tradiția culturală a oraşului nostru… 

După  retragerea  lui  George  Ponetti  ‐  secretar  de  redacție  la  Graiul  nostru,  Nicolae  Bogescu,  om  de  cultură  şi  eminent  latinist, un îndrăgostit de „Academia Bârlădeană” şi oamenii ei,  i‐a luat locul. La Graiul nostru a fost publicată schița umoristică  a lui I.A. Basarabescu intitulată „Într‐un orăşel de provincie.” 

  „George  Nedelea,  poetul  florilor,  pe  care  le  cânta  în  rondele;  bondoc,  cu  capul  rotund  şi  ochii  scânteietori  de  voioşie. George Panetti, căruia noi în ziceam Poponeti ‐ era şi el  mai în vârstă decât noi, ne citea versuri foarte reuşite, dovedind  şi  o  aleasă  cultură”,  îşi  aduce  aminte  Emil  Tudor,  membru  al  Academiei Bârlădene în „Întoarcerea către adolescență”.            *  Graiul  nostru  nr.  4  –  6  din  iulie  –  august  1925  la  rubrica  „Citind”,  la  „Graiul  cărților”  aflăm  despre  „Anuarul  oraşului  Bârlad şi județului Tutova”, realizat de Şt. Răşcanu şi Gh. Duda,  că  deşi  se  „mărgineşte  numai  la  date  şi  informații  de  interes  local,  el  este  de  folos  în  primul  rând  comercianților,  industriaşilor  şi  oamenilor  de  finanțe  din  toată  țara  pentru  stabilirea  diferitelor  legături  de  afaceri  şi  apoi  persoanelor  particulare – funcționari, profesori etc., spre folosul lor personal  şi îmbogățirea cunoştințelor cu atâtea  informații asupra acestui  ținut.”  Lucrarea,  în  prim  volum,  ni  se  spune,  este  realizată    la  Atelierele  grafice  C.D.  Lupaşcu  din  Bârlad,  aşteptându‐se  ca  345

viitorul  volum  să  corespundă  în  totul  aşteptărilor  celor  mai  pretențioşi statisticieni.  Înțelegem  din  spusele  redacției  că  „secretarul  nostru  redactor” este domnul George Ponetti.  Analele  Moldovei,  revistă  de  cercetări  istorice  şi  ştiințifice,  apărută  la  Tecuci  în  ianuarie  –  martie  1941,  director  şi  proprietar  C.A. Stoide  (redactor G.  Ursu), ‐ vezi  documentarul  „Târgul  lui  Barnovschi  Vodă”  –  copie.  Actele  P.  Lupaşcu  –  Bârlad.            *  …”Un  alt  prozator  de  deosebit  talent  care,  din  păcate,  venea  rar,  locuind  la  50  de  kilometri  de  Bârlad,  la  Plopana,  al  cărei  paroh  era,  popa  Crişan,  ne  impresiona  prin  fragmentele  sale de roman, care vădeau justa înțelegere a mediului rural.”            Emil Tudor, membru al Academiei Bârlădene (Din Academia Bârlădeană – Întoarcere către adolescenţă)

Guriţa Bârladului
Revistă umoristică, Bârlad, 1923 (I. Hangiu: Presa literară  românească 1789‐1948, Editura pentru literatură 1968).   
*

346

Idealul
Idealul, revistă lunară, literară, politică şi socială, apare în  perioada  1  ianuarie  ‐  septembrie  1923  şi  cu  intermitență  până   în  1926.  Este  scoasă  de  către  un  grup  de  tineri  intelectuali  comunişti, printre care şi profesorul Petre Constantinescu – Iaşi  şi fostul său elev, jurnalistul şi bibliotecarul George Nedelea.  Redacția  (director  I.D.  Cuşman)  îşi  propune,  în  numărul  de început, drept scop, „împrăştierea peste tot locul a luminii şi  a adevărului”, răspândirea largă a literaturii române şi străine,  dând „deosebită atențiune chestiunilor muncitoreşti”, „luptând  pentru drepturile femeilor”, angajându‐se că „va publica lucrări  literare, ştiințifice şi de economie politică”.  În anul II de activitate, seria a II‐a, în numărul 1 „Idealul”  dă  semnalul:  „Reapărem!”  –  ca  editorial  şi  publică  lista  colaboratorilor  săi:  Ireghina  Tudore,  Mihail  Cruceanu,  poet,  profesor  şi  avocat;  Petre  Constantinescu  –  Iaşi,  profesor;  Ion  Mehedințeanu,  publicist;  Carol  Drimer,  publicist;  C.  Pajură,  învățător şi ziarist, Eugen Relgis, publicist; I. Klein, profesor şi  ziarist;  Cabs,  redactor  la  Arta  Grafică;  Gogu  Cristescu,  literat;  Camil  Baltazar,  publicist;  Mialy  Crill,  Gh.  Dinu,  literat;  I.D.  Cuşman,  P.  Muşoi,  publicist;  Mary  Aizicov;  M.S.  Negură;  I.M.  Har, Remus Cerbu – Murgeni, publicist.  Revista  oferă  publicistică  şi  versuri  de  esență  socială,  cronică  literară  şi  revista  presei;  „Cuvânt  către  cititori”,  ”De  prin ziare, cărți şi reviste”.            *  Idealul,revistă lunară literară – politică – socială. Apare la  Bârlad  (  1  ianuarie  –  mai)  apoi  la  Bucureşti  (iunie  –  23  septembrie 1923); reapare în februarie 1936, cu titlul şi subtitlul  IDEALUL.  Publicație  lunară  (I.  Hangiu  –  Dicționarul  presei  literare  româneşti,  Ed.  Fundația  Cultura  Română,  Bucureşti  347

1996). 

Indus T
Indus T, revistă şcolară, editată la Grupul şcolar Industrial  Bârlad. Primul număr a apărut în decembrie 1995, iar din 1996  s‐a tipărit trimestrial.  La 1 decembrie 1995, redactor şef era Gabriela Costache şi  Liliana  Palade.  Redactori:  Titel  Olaru,  Nicoleta  Dabija,  Viorela  Daraban, Irina Mocanu, Mădălina Blagoi, Alina Alexa şi Florina  Ştiubei – profesor coordonator – Mioara Popa.  Revista  cuprinde  o  tematică  bogată  şi  rubrici  diverse:  creație  literară,  interviuri,  cronici  teatrale,  informații  ştiințifice,  sportive  şi  muzicale,  reclamă,  horoscop,  curiozități,  o  poştă  a  redacției,  o  rubrică  a  tânărului  creştin,  rezervând  spații  largi  debutanților.   

 

Ion Creangă
Ion  Creangă,  revistă  lunară  de  limbă,  literatură  şi  artă  348

populară,  apare  între  1908  –  1912;  1915  –  1921  şi  avea  ca  scop  „sporirea  cunoaşterii  a  ceea  ce  a  produs  neamul  românesc,  credința şi datele locale – oglindă a sufletului şi vieții neamului  nostru.”   Ctitorii  revistei  au  fost:  Tudor  Pamfile,  Kirileanu,  M.  Lupescu,  D.  Mihalache,  Luca  Mrejeru,  Rădulescu  –  Codin.  Ei  şi  alți  colaboratori  au  reuşit  ca  în  cei  12  ani  de  apariție  a  revistei  să  facă  din  „Ion  Creangă”  –  după  numele  humuleşteanului  –  o  adevărată  şcoală folclorică, în ea putând fi citite poveşti şi  legende, datini şi credințe, dar şi cunoştințe de  botanică,  medicină  populară  (vrăji,  farmece,  descântece,  leacuri),  constituind  baza  creării  altor  articole  şi  studii  de  interes.  În  mod  repetat,  redacția,  referindu‐se  la  membrii  Societății  culturale  „Ion  Creangă”  a  citat  ca  donatori  şi  întemeietori  ai  revistei  pe:  Pr.  Ec.  Antonovici  (Bârlad),  Pr.  I.C.  Beldie (Fârțăneşti‐Covurlui), G. A. Cosmovici (Tg. Neamț), N. I.  Dumitrescu  (Craiova),  D.I.  Fărcăşanu  (Zorleni  ‐  Tutova),  P.  Herescu (Găineşti – Suceava), G. T. Kirileanu (Bucureşti), N. L.  Kostache  (Bârlad),  M.  Lupescu  (Zorleni  –  Tutova),  C.N.  Mateescu  (R.  Vâlcea),  D.  Mihalache  (Goleşti  –  Radei,  Muscel),  A.  Moise  (Nemțişor  –  Vânători  Neamț),  L.  Mrejeriu  (Călugăreni‐Neamț),  I.  Neculau  (Coropceni‐Vaslui),  T.  Pamfile  (Bârlad),  P.  Pănoiu  (Crasna‐Gorj),  T.  Popovici  (Zorleni  –  Tutova), P.G. Savin (Jorăşti‐Covurlui), P. Ştefănescu (Dobromir‐ Constanța),  A.  Tenea  (Adam‐Tutova),  C.  Teodorescu  (Roman),  I.  Teodorescu  (Broşteni‐Suceava),  Şt.  Şt.  Tuțescu  (Balota‐Dolj),  G.  Tutoveanu  (Bârlad),  I.  Zotta  (Dorna‐Suceava),  Pr.  Gh.  Ghioldum (Bacău), la care se adăugau societarii: AT.C. Blendea  (Vladimir‐Gorj),  N.I.Munteanu  (Chilia  Veche‐Tulcea),  A.  349

Negoescu  (Bârlad),  C.  Patriche  (Zorleni‐Tutova),  N.  Stoleriu  (Baia‐Suceava), D. Vasiliu‐Bacău (Bârlad).   Ei –şi nu numai – au fost şi autori de texte în revista care  apărea pe o hârtie deosebit de bună, uneori, şi cu un cuprins pe  măsură.  Dar,  iată  doar  câteva  rubrici:  „O  scrisoare”,  „Despre  Ion  Creangă”,  „Poveşti”,  „Cântece  bătrâneşti”,  „Povestiri  şi  legende”,  „Ghicitori”,  „Datine  şi  credințe”,  Vorbe  adânci”,  „Colinde”,  „Glume,  jitii,  taclale”,  cronici,  poşta  redacției,  ilustrații  de  Stoica,  dar  şi  „Vrăji  şi  farmece”,  „De‐ale  copiilor”,  „Botanica  populară”,  „Boli  de  oameni,  leacuri  şi  descântece”  etc.  Revista  a  avut  redacția  la  T.  Pamfile  Bârlad,  strada  Corbului,  dar  şi  la  Chişinău,  strada  Puşchin  nr.  48,  administrația la M. Lupescu sau T. Popovici – Zorleni – Tutova.  Tipografia  la  Bârlad  dar  şi  la  Chişinău,  strada  Puşchin  48  –  T.  Pamfile fiind în capitala Basarabiei ca agent cultural.  În  perioada  1908  –  1921,  cât  a  apărut,  publicația  a  dezvăluit cu succes sufletul adevărat al poporului nostru, deşi a  trecut prin dificultățile războiului.            *    Depozitul  ocroteşte  un  mare  tezaur  nevalorificat  încă  îndeajuns.  Redactarea  după  o  atentă  selecție  a  poveştilor,  dar  mai ales a legendelor ar constitui un bun prilej pentru copiii şi  nepoții noştri să prindă de mici gustul istoriei patriei noastre.  Ilustrată  la  nivelul  tehnicii  actuale,  lucrarea  nu  ar  avea  decât de câştigat.            *  De revistă s‐a interesat Barbu  Delavrancea, dar şi marele  350

învățat Weigand care dorea să se publice în ea şi lucruri despre  terminologia  agriculturii,  lăptăriei,  a  țesutului,  ca  şi  Dr.  Ion  Urban  Iarnic  de  la  Universitatea  din  Praga,  care  îi  mărturisea  lui T. Pamfile că citeşte revista din scoarță în scoarță.  * ...”Tot  după  dispariția  lui  Făt‐Frumos”  –  spunea  G.  Tutoveanu în „Scrisul nostru”, într‐o discuție cu V. Damaschin,  am  legat  strânsă  prietenie  cu  maiorul  Tudor  Pamfile,  acel  pasionat  cercetător  al  folclorului  românesc,  şi  care,  ajutat  de  Mihai Lupescu, a întemeiat revista „Ion Creangă”, un adevărat  tezaur al literaturii noastre”... 
„Ion Creangă – o însemnată revistă de folclor” – de Constantin  Parfene, în Vremea nouă Vaslui din 18 august 1968.  * 

  Neinspirat  a  fost  Ion  H.  Ciobotaru,  când  în  prezentarea  folcloristului  Simion  Florea  Marian  în  Dicționarul  Literaturii  Române  de  la  origini  până  la  1900,  editura  Academiei,  1979,  a  omis să prezinte colaborarea acestuia cu folcloriştii de la revista  Ion  Creangă  din  Bârlad:  Tudor  Pamfile  şi  Mihai  Lupescu.  Mai  ales că directorul  Orfelinatului agricol de la  Zorleni  – Bârlad –  Mihai  Lupescu  –  a  publicat  folclor  în  colaborare  cu  S.Fl.  M.  (Legendele  Maicii  Domnului),  bogatele  sale  colecții  de  obiceiuri,  tradiții,  basme,  superstiții,  strigături,  proverbe,  descântece,  medicină  populară,  stându‐i  la  dispoziție  folcloristului bucovinean.   Mărturie stau , fără a fi relevate, scrisori inedite dintre cei  doi,  aflate  în  arhiva  „Fondului  memorial  –  documentar”  S.  Fl.  M.  de  la  Suceava,  referitoare  la  „Povestea  Maicii  Domnului”,  manuscrisul  „Omul  ca  iarba,  zilele  lui  ca  floarea  câmpului...”  referitoare  la  Botanica  populară,  trimițându‐i  şi  „O  Listă  de  351

insecte ce am cules” pentru studiul folcloric „Insectele în limba,  credințele şi obiceiurile românilor”.  Despre  Tudor  Pamfile,  apreciat  ca    a  „doua  figură”  a  etnografiei  româneşti,  după  S.Fl.M,  el  i‐a  dedicat  profesorului  un  volum  despre  sărbători  la  români,  trimițându‐i  nu  numai  cărțile  sale  publicate  ci  şi  un  important  volum  de  material  folcloric  şi  etnografic  din  Țara  de  Jos  ‐    găzduite  în  cele  circa  11.800  de  pagini  ale  Botanicii  poporane  române,  aflate  la  Suceava şi rămase în manuscris. 
*  populară, apare de la august 1908, condusă de către Tudor Pamfile şi M. Lupescu, la tipografia Munteanu, iar de la februarie 1910 în tipografia „Modernă”, scrie în „II Adause” – Gr. Creţu din lucrarea „Tipografiile…” * LĂMURIRE Chipul alăturat al nemuritorului Ion Creangă este scos de pe un tablou în culori, de fotograful Hartwig din Bârlad. Tabloul l-am cumpărat de la Tinca Vartic, care stă şi azi în bojdeuca lui Creangă din Iaşi, mahalaua Ţicăului de sus. Tinca Vartic mi-a spus că chipul acesta e făcut de un iconar – Muşneţeanu de pe o fotografie a lui Creangă. El semăna bine cu fotografia, dar nu l-a cumpărat nimene, căci arăta prea tânăr şi nici ea nu prea a vrut să-l vândă. „că-i singurul odor” ce mai avea de la Creangă.

Ion  Creangă,    revistă lunară de limbă, literatură şi artă

352

Tabloul îl voi dărui spre păstrare Academiei Române. Semna din Zorleni – Tutova, M. Lupescu, învăţător. * Ion Creangă, revistă lunară de limbă, literatură şi artă populară, apărută la Bârlad în perioada anilor 1908-1921, a constituit tema uneia din referirile mele în volumul „Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870-2003" apărută la editura TipoMoldova - Iaşi 2004 (pag.228-232). Scriam acolo, atunci, şi următoarele: „Depozitul ocroteşte un mare tezaur nevalorificat încă îndeajuns. Redactarea după o atentă selecţie a poveştilor, dar mai ales a legendelor ar constitui un bun prilej pentru copiii şi nepoţii noştri să prindă de mici gustul istoriei patriei noastre. Ilustrată la nivelul tehnicii actuale, lucrarea nu ar avea decât de câştigat." Nu ştiu dacă rândurile de mai sus au fost citite de către cei pe care îi vedeam sensibilizaţi. Aflăm însă din ziarul Adevărul din 31 ianuarie 2005, că la Vaslui se vrea a se realiza şi mai mult sub titlul: "La Bârlad va fi tipărită în ediţie anastatică revista „Ion Creangă"." Constantin Coroiu scrie şi publică următoarele: La Bârlad, va fi tipărită în ediţie anastatică Revista „Ion Creangă" În 1908 apărea la Bârlad revista „Ion Creangă", publicaţie „de limbă, literatură şi artă populară", coordonată de părintele etnografiei româneşti Tudor Pamfile. Revista a apărut timp de 13 ani, fiind apreciată de marile personalităţi ale culturii noastre, între care însuşi Nicolae Iorga, care o considera ca fiind cea mai valoroasă culegere de creaţii folclorice din toate ţinuturile locuite de români. Prestigioasa revistă a avut un număr record de colaboratori, între ei numărându-se Nicolae Iorga, Alexandru Philippide, Sextil Puşcariu, Petru Caraman, Vasile Bogrea. Cheltuielile de tipărire erau acoperite, situaţie extrem de rară în istoria publicisticii româneşti şi nu numai, din abonamente. Acum, la aproape 100 de ani de la apariţia revistei, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vaslui va pune în circulaţie, într-o primă fază, printr-o ediţie anastatică (reproducerea fidelă a ediţiei originale), două volume însumând numerele din anul 1908 şi până în 2008 va apărea în această formă, ediţia integrală

353

(Constantin Coroiu). * La Rădăuţi colectivul de redacţie al retipăritei reviste „Iconar"(Mihai Pânzaru-Bucovina) a rezolvat cu succes lipsa de la cititori a colecţiei din perioada anilor 1935-1938. Începând cu nr.5/1996 redacţia retipăreşte şi vechea revistă. * Pe moşia Zorleni, proprietatea M.S. Regele Carol I, la 18 octombrie 1898 s-a inaugurat Şcoala de agricultură „Orfelinatul Ferdinand", înfiinţat de rege în reamintirea însănătoşirii A.S. Regale Principele Ferdinand. Şcoala funcţiona în baza unui regulament - scopul aşezământului fiind de „a primi şi de a creşte băieţi orfani şi săraci, mai ales fii de militari, de a le da o educaţie morală şi de a-i pregăti la viaţa agricolă prin practică şi prin dobândirea cunoştinţelor necesare unui ţăran, bun gospodar." Orfelinatul a funcţionat pe moşia Slobozia-Zorleni, din judeţul Tutova, proprietatea privată a regelui care îngrijea de întreţinerea lui. Şcoala avea să primească permanent un număr de cel puţin 30 de orfani. Elevii erau împărţiţi în trei grupuri: cei mai mici de la 8 până la 12 ani, cei mijlocii de la 12 ani până la 16 ani, cei mari de la 16 ani în sus; cu odăi de dormit deosebite. Directorul, care reprezenta şcoala, locuia împreună cu familia în orfelinat. Primul director a fost M. Lupescu, care avea să fie, mai târziu, şi administratorul revistei „Ion Creangă". La inaugurarea orfelinatului au fost de faţă: G. Pallade, ministrul de finanţe. P.S. Episcopul de Huşi, dl. Basset, administratorul domeniului privat al regelui, deputaţi şi senatori de Tutova, prefectul judeţului, public. Cu acel prilej s-a târnosit şi biserica din Zorleni, reparată tot de rege. * Biblioteca municipală Bârlad are în depozit numerele din anii 1909, 1917, 1919-1921.

354

Istoria Bârladului
Istoria  Bârladului,  în  două  volume,  apărută  în  1998,  sub  egida  Primăriei  Municipiului  Bârlad,  a  Inspectoratului  pentru  Cultură  al  județului  Vaslui,  a  Fundației  Culturale  „Dr.  C.  Teodorescu”,  îngrijită  şi  coordonată  de  Oltea  Răşcanu  –  Gramaticu,  având  drept  colaboratori:  Nicoleta  Arnăutu,  Vasile  Cârcotă,  Emanoil  Darie,  Emil  Harnagea,  Elena  Monu,  Felicia  Negre,  Valentin  Negre,  Traian  Nicola,  Vasile  Palade,  Mariana  Starodub, Virgil Vesel.  Volumul I cuprinde patru capitole: coordonate geografice,  mărturii  arheologice,  Bârladul  medieval,  Bârladul  în  epoca  modernă.  Volumul al II‐lea prezintă Bârladul în alte patru capitole:  După  Marea  Unire,  după  1948,  concluzii  şi  …  un  Whoʹs  Who  Bârlădean.  În coordonatele nominalizate, lucrarea – rod al muncii de  peste  un  deceniu  –  cum  spune  coordonatoarea  –  al  unor  specialişti  şi  pasionați  în  domeniu,  reuşeşte  să  ne  prezinte  evoluția  Bârladului  în  întregul  său  economic,  social,  politic  şi  cultural,  făcând  referiri  pertinente  la  dezvoltarea  urbanistică,  populație,  economie,  ştiință,  viața  politică  şi  culturală,  şcoala  mai ales, cu largi şi competente referiri la presa timpului…  Geneza  localității,  vatra  şi  hotarele  târgului,  curtea  domnească,  stăpânitorii  acesteia,  vornicia,  prezentă  pe  baricadele marilor evenimente a bârlădenilor, politica socială a  epocii  moderne  şi  contemporane,  suflul  primit  de  la  marile  personalități ale timpului, mulți veniți cu experiența de dincolo  de  munți, ca şi  tranziția  de la comunism la  actuala  democrație  sunt praguri rezolvate cu succes de realizatorii volumelor…

355

Însemnări medicale
Revistă lunară cu scop de propagandă medicală, apare în  ianuarie  1932  sub  conducerea  unui  comitet  de  medici  din  rândul  cărora  au  făcut  parte  şi  dr.  Al.  Lambescu,  numit  şi  profesor  de  igienă  şi  medic  la  Şcoala  normală  de  băieți  din  Bârlad.  Revista  publica  şi  Buletinul  Asociației  medicilor  Filiala  Tutova.  Redacția  era  la  Spitalul  Beldiman  iar  Administrația  în  strada Gh. Asache nr. 5 Bârlad. Tipografia la Frații Chiriac.  Numerele 4‐5‐6, anul II 1933, de exemplu, cuprindea două  părți:  partea  ştiințifică  cu  articole  de  dr.  H.  –  Intoxicațiile  şi  infecțiile  profesionale;  docent  dr.    Plăcinteanu  –  Cancerul  şi  sarcina;  dr.  Duda  –  Pelagra;  dr.  Herşcovici  –  Hidartroza  şi  terapeutica prin mijloacele cunoscute şi agenții fizici; dr. Grossu  – Paludismul; dr. O.  Bienstok – Al doilea Congres național de  tuberculoză.  A  doua  parte  cuprindea:  însemnări  medicale  pentru  popor.  Dr.  Gr.  Gr.  Iamandi  –  Limbricul;  dr.  Brill  –  Dentiția  la  copii  şi  accidentele  ei.  Urmează  apoi:  sfaturi,  informații,  anecdote şi humor medical”(Din Documente răzăşeşti – 1934).  Revista Însemnări Medicale a apărut şi în anul 1934.      356

   

 

 

Îndrumări pedagogice, anul I 1933
Coordonare  P.  Todicescu,  profesor  de  pedagogie,  N.  Galaction, învățător licențiat în litere şi Şt. Toporaş, institutor.  Tipografia C.D. Lupaşcu Bârlad.  Câteva materiale publicate şi autorii lor: „Stroe Belloescu  –  …Un  om  de  forță”  de  Paul  Constantinescu:  „Şcoala  primară  recunoscătoare”  de  C.  Antonovici;  „Stroe  Belloescu”  de  Cezar  Ursu; „Din viața lui Stroe Belloescu” de P. Todicescu.    * Petrache  Todicescu  „a  păstrat  legătura  ştiințifică  cu  toți  profesorii  şi  mai  ales  cu  pedagogii  ieşeni:  Gh.  Comicescu,V.  Todicescu,  Ştefan  Bârsănescu,  Vasile  Petrovanu,  Gh.  Ghibănescu, Ion Mitru, Constantin Asiminei şi alții”.  „…  lecțiile  şi  conferințele  sale  erau  o  adevărată  sărbătoare.  A  ajutat  pe  copiii  nevoiaşi,  a  iubit  țărănimea  şi  pe  foştii  lui  elevi,  care  l‐au  iubit  sincer  şi  au  avut  ce  învăța  de  la  el…”  Ion Şuşnea,   din„Profesorul Petre Todicescu –  Bârladul odinioară şi astăzi.”    Alte  detalii  a  se  vedea  la  medalioanele  referitoare  la  revistele Făclia (Liceul pedagogic) şi Tribuna pedagogică.     

357

Justiţia Tutovei
Justiția  Tutovei,  revistă  de  drept,  destinată  activității  instanțelor  judecătoreşti,  din  Județul  Tutova,  anul  I,  nr.  1  –  ianuarie  1935,  apare  lunar  sub  direcțiunea  domnului  Octavian  Tănăsescu,  preşedinte  supra‐numerar  la  Tribunalul  Tutova,  redacția şi administrația în strada General Rentz nr. 18 – Bârlad.  În  „Cuvânt  înainte”  Octavian  Tănăsescu  mărturiseşte  că  „este  la  a  doua  revistă  de  interes  local  ce  o  tipăreşte”  –  prima  fiind  „Caraşul  juridic”  –  apărută  în  anii  1927  –  1928,  când  era  preşedinte la Tribunalul Caraş.  Revista Justiția Tutovei are menirea de a stimula „energiile  locale,  de  a  scrie,  de  a  activa  şi  ieşi  din  rutina  profesională  şi  apatia  provincială  iar  ca  organ  de  publicitate,  deci  de  control  public,  exercită  cea  mai  bine  făcătoare  instruire  asupra  activității  birocratice a  justiției, prin insuflarea  unei atenții mai  deosebite  în  redactarea  hotărârilor,  prin  o  motivare  mai  completă şi o soluționare mai juridică”.  În  ea  au  publicat  şi  Constantin  Dornescu,  avocat,  C.  Dolinescu  judecător  –  preşedinte  la  Tribunalul  Tutova,  S.  Fundoianu,  avocat,  C.  Pastia,  avocat,  I.  Beldiman  –  doctor  în  drept, avocat, profesor la şcoala superioară de comerț, C. Crețu  –  jude  –  preşedinte  de  tribunal,  D.R.  Chirulescu,  substitut  de  procuror  la  parchetul  tribunalului  Tutova,  N.  Mironescu,  avocat, St. C. Dumbravă, avocat.  358

Temele  revistei:  „Contractul  de  locație  de  serviciu  şi  contractul  de  mandat”,  „Jurisprudențele  instanțelor  judecătoreşti  din  județul  Tutova”,  „Obligațiunea  naturală  a  părinților  de  a‐şi  înzestra  copiii”;  natura  juridică  şi  efectele  acestei  obligațiuni”;  „Despre  constituționalitatea  legilor”;  „Abuzul de drept”, „Justiția comunală”.  Dar iată şi părerea revistei „Documente răzăşeşti” despre  publicație la apariția ei: „Menționăm cu plăcere apariția acestei  reviste juridice în oraşul nostru şi după cum suntem informați,  numai în județul Muscel mai există o asemenea publicație care  să tipărească hotărârile tribunalului şi a judecătoriilor de ocoale  (nr.9/decembrie 1934).  Existența  astăzi  a  unor  asemenea  publicații  la  tribunale  sau  Curțile  de  Apel  n‐ar  mai  fi  motiv  pentru  specialişti  să  invoce  că  nu  cunosc  legile,  ori  cum  se  constituie  completele  în  soluționarea cauzelor.   

Labirint
Labirint, revistă enigmistică, apare la Bârlad în 1978 şi la  ea  colaborează  Serghei  Coloşenco,  Alexandru  Kissling,  Iancu  Goldstein,  Dumitru  David,  Iancu  Pantalon,  Octavian  Dumitru,  născută  din  pasiunea  şi  seriozitatea  celor  citați,  membrii  ai  cercului  rebusistic  de  la  Casa  de  Cultură  a  sindicatelor  din  localitate.  Tipăritura  demonstrează  nu  numai  preocuparea  pentru  divertisment,  cât  mai  ales  probează  inteligență,  creativitate  şi  luciditate a creatorilor dar şi a publicului interesat. 
  * 

359

Lumea elevului
Lumea elevului, revistă editată de şcoala cu clasele I-VIII Mireni, nr.4, din martie 2006, apărută cu sprijinul Consiliului local Coroieşti.

Tipărită la S.C.Irimpex SRL Bârlad, strada Repblicii nr.85, format 21-30 cm., în pagini nenumerotate. Colectivul de redacţie, învăţătoarea Maria Porumb, iar colaboratoare Nela Munteanu. Revista găzduieşte doar “opera” celor mici (clasele II-IV), fireşte şi grafica ei se adresează celor... mici. În consecinţă aşteptăm ca în viitoarele numere de revistă să apară aportul profesorilor, dar şi ale elevilor din clasele mai mari V-VIII. Normal şi un colectiv redacţional pe măsura cerinţelor. Până atunci, la mai mare! *

Lumina
Revistă  politică,  literară  şi  de  cultură  generală,  apare  în  perioada  1  ianuarie  1945  –  martie  1947,  redactor  Lazăr  Beneş,  redacția  şi  administrația  în  Bârlad,  strada  Vasile  Lupu  nr.  6,  şi  360

care, în numărul 1 , „În loc de editorial” îşi propune la program:  „Lumină, cât mai multă lumină”.  În  revistă  semnează:  Tudor  Teodorescu  –  Branişte,  Constantin  Titel  –  Petrescu,  Barbu  Zaharescu,  Nell  Cobar,  G.  Tutoveanu, G.G. Ursu, G. Nedelea, George Nestor, Ion Hobana,  Gica Iuteş, Cezar Drăgoi, Ion Palodă (dr. I. Vainfeld), profesori  şi elevi de la Liceul „Gh. Roşca Codreanu”. 
(Vedeți şi volumul „Bârladul în presa vremurilor”. De la revista  „Păreri”  la  ziarul  „Steagul  roşu”  1932‐1949,  cu  „mărturisiri  de  Constantin Huşanu, apărut la Editura P.I.M., 2007). 

        *  În  octombrie  1946,  numerele  19‐20,  referindu‐se  la  menirea  revistei  F.  Anderca  face  constatările:  „Din  Lumina  vechiului meu prieten Beneş au dispărut şi insultele şi şantajele.  Pe  hârtia  curată  –  pe  care  o  foloseşte  cu  scumpătate  –  preocupările  de  interes  obştesc  sunt  dezbătute  cu  politețe  şi  demnitate, preocupările culturale sunt sincere şi serioase.”  Şi speră…  …  „Nădăjduim  că  o  dată  cu  statornicirea  principiilor  democratice,  cu  generalizarea  speranței  într‐o  viață  politică  generoasă, lipsită de ipocrizii, cu ridicarea treptată a conştiinței  tuturor, păturilor sociale şi îndeosebi a muncitorimii de la țară  şi de la oraşe, ziarul  local să devie locul de întâlnire al tuturor  glasurilor şi tuturor conştiințelor…”  …”Am dori să auzim că Lumina a întemeiat într‐adevăr o  Universitate  populară,  unde  profesorii  locali  îşi  lărgesc  activitatea  şi  preocupările,  unde  populația  se  adună  la  ore  anumite,  o  dată,  de  două  ori  pe  săptămână,  ca  la  o  supremă  sărbătoare  sufletească.  Nu  astfel  a  început  „Junimea”  din  Iaşi  acum un veac?  Am  dori  să  aflăm  că  un  cor,  o  orchestră,  o  societate  culturală,  o  bibliotecă  populară  activează  în  jurul  revistei  Lumina şi că nimic nu se mai poate începe în oraş fără concursul  361

Luminei. Din redacția revistei Lumina purced ideile şi sugestiile  administrației urbei, județului, că publicul,  autoritățile,  în  grija  lor socială, se vor întreba înainte de a purcede la o acțiune sau  ca stimulare:  ‐ Ce va zice Lumina?...”  G.G. Ursu scrie în Lumina nu numai la comemorarea a doi  ani  de  la  moartea  prietenului  său  prof.  Ionel  Peiu  portretul  literar  de  o  sensibilitate  aparte  „Un  prieten  bârlădean”  (nr.21‐ 22,  noiembrie 1946) ori poezia „Unui prieten mort – pictorului  bârlădean Ionel Peiu (nr.17‐18, august 1946), dar şi cursivul „Un  muncitor  poet”  Th.  Călin  (octombrie  1946  –  semna  Th  Călin  Delapraja n.n.):  …”Am  publicat  la  domnul  Peiu  „Istoria  literară  a  Bârladului”, „Tecuciul literar”, atâtea alte articole şi versuri din  atâtea  reviste  şi  ziare  imprimate  acolo,  toate  culese  de  Călin.  Toți condeierii Bârladului aveau o mare încredere în priceperea  şi  conştiinciozitatea  lui.  Eram  liniştiți  ştiind  că  el  nu  ne  poate  trăda  şi  că  el  numai  ne  putea  prezenta  o  corectură  uşoară,  cu  greşeli de tipar puține.  Asta era mândria lui şi plăcerea noastră.  Dar pe Călin l‐am simțit în curând confrate. Scria versuri  nu numai pentru că se molipsise de la noi, ci pentru că simțea  nevoia exprimării unei sensibilități delicate…  …  N‐am  la  îndemână  caietul  cu  poezii  al  lui  Călin,  dar  pot remarca unele versuri. Călin cântă florile târzii de toamnă şi  el simțea, în mod sincer, milă şi iubire pentru ființa lor gingaşă,  biciuită  de  ploaie  şi  vânt  şi,  lucru  însemnat,  reuşeşte  să  ne  transmită şi nouă simțirea lui înfiorată:  Crizanteme, crizanteme, flori târzii,  Biciuite de vânt aspru şi de ploi,  Cu noian de frunze moarte, ruginii,  Cade bruma argintie peste voi!  362

  Şi‐n grădinile golite şi pustii  Oare câte doruri îngropat‐am noi,  Crizanteme, crizanteme, flori târzii  Biciuite de vânt aspru şi de ploi!?    Cât  priveşte  George  Nedelea  a  publicat  în  Lumina,  ca  de  obicei,  poezii  fel  de  fel.  Iată  de  data  aceasta  o  fabulă:  „Două  cărți”  ale  secretarului  cenaclului  Alexandru  Vlahuță,  publicate  în revistă în aprilie 1946 (nr.15‐16):  Într‐o  bibliotecă  mare  /  Dintr‐un  oraş  oarecare  /  Că‐l  cheamă Bârlad, Vaslui / Importanță mare, nu‐i, / Mai acum un  an sau doi, / Cum se‐ntâmplă şi‐ntre noi, / Unei cărți gust îi veni  / Pe alta a dojeni: / ‐ Dă‐te, soro, la o parte, / Dă‐te mai încolo,  zic! / Vai de cel ce are parte / Să te‐atingă doar un pic! / Îl sufoci  cu‐a ta duhoare!.../ Eşti de‐o murdărie crasă / Asta e înfățişare? /  Uite, eu sunt tot frumoasă, / Astăzi parcă‐s tipărită! / Nici o filă  răvăşită…/  Chiar  coperta  mi‐i  curată  /  Cum  a  fost  de  prima  dată./ Tu eşti însă o ruşine! / Doamne, cum să scap de tine / Să  nu te mai văd de loc?”/  Ş‐aici cartea cea frumoasă /Astăzi parcă tipărită,/ Făr‐o filă  răvăşită  /  A  tăcut,  fiind  convinsă  /  Că  vecina‐i  e  învinsă.  /  Totuşi, foarte cuvioasă / Va răspunde dumneaei. / Şi răspunsul  a  venit  /  Prompt,  cum  nu  l‐ar  fi  gândit:  /  ‐  Dragă,  ai  dreptate  mare,/  Prost  arăt  la‐nfățişare  /  Foile‐mi  abia  se  țin  /  Şi  pătate  sunt din plin,/ Iar coperta mâzgălită / Peste tot şi jerpelită ! … /  Dar  te‐ai  fost,  tu,  întrebat  /  Mâini  prin  câte  am  umblat?/  Ochi  câți s‐au plecat pe mine / ʹN clipe grele ori senine? / Unii poate‐ au plâns pe pagini / Ca şi toamna prin paragini,/ Precum alții‐or  fi zâmbit / Când de tot m‐au dezvelit! / Tu nici când n‐ai fost în  stare / Să te mişti din raftul grav!/ Nici o mână mi se pare / Nu  te‐a scuturat de praf, / Nu ți‐a răsfoit vreo filă / Ştii, măcar aşa  363

în silă, / Ca să simți şi tu fiorul / Ce ți‐l lasă cetitorul …/ Ş‐acum  vii să‐mi faci morală? / Cap fără de socoteală! / Eu te iert, însă,  vezi bine, /N‐am chef să mă cert cu tine!”          * 

Lumină
Lumină!..., director dr. Teodor Răşcanu, anul II nr.8, marţi 26 mai 1931. Redacţia: Conacul Buhăeşti - Vaslui, abonamentul pe un an 100 lei, 80 lei pentru preoţi şi învăţători, plugari 60 lei, iar pentru instituţii 500 de lei. Se tipărea în două pagini, format 32/47 cm la Institutul de arte grafice „Presa bună", strada Ştefan cel Mare nr. 56 Iaşi.

*

 

Lumina
Lumina Costeşti-Tutova „Am primit la redacţie revistele şi ziarele… (Din Glasul nostru nr.20-22, 15 septembrie-15 octombrie 1932). Lumina Costeşti – Tutova - : director Preot Ioan D. Leon, Costeşti, judeţul Tutova scria revista „Documente răzăşeşti” în octombrie 1932, popularizând ziarul şi revistele primite la redacţie.

364

Lumina
Lumina, foaie pentru îndrumarea religioasă şi culturală a sătenilor, redactată de un comitet, director preotul Ioan D. Leon, avea redacţia şi administraţia la parohia Costeşti, judeţul Tutova, Eparhia Huşilor, apărea o dată pe lună, în octombriedecembrie 1932, la numerele 10-12, fiind în al doilea an de activitate. Era editată de regulă în opt pagini, în format variat: 23/32 cm. în 1932, 20/29 cm până în august-septembrie 1933 (nr.8-9), 15/23 cm din octombrie-noiembrie 1933 (dar în 24 pagini) şi 16 pagini în decembrie 1933, la Tipografia Gh. Cerchez - Huşi. Cuprindea materiale de îndrumare religioasă şi culturală a sătenilor, întocmai cum se spunea şi în subtitlu revistei: „De ce te-ai rătăcit?" şi rânduri pentru Nicolai Creangă - Costeşti şi pentru alţii ca el - trecuţi la creştinii după Evanghelie; „Biserica şi intelectualii care militau pentru o mai strânsă legătură la sate mai ales, între preot şi învăţător; „Beţivul este un mort viu", un comentariu pe baza spuselor Sf. Ioan Gură de aur; „Apăraţi biserica!" era o chemare duhovnicească pentru oricine s-a botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh, pentru orice creştin ortodox - de a apăra cu credinţă şi cu iubire, în orice loc şi în orice timp, sfânta noastră biserică strămoşească; „Datini religioase de Anul Nou" era o pledoarie pentru datinile religioase şi folclorice de mult încetăţenite; „Pluguşorul", „Capra", „Jienii", „Te Deumul de mulţumire întru Domnul" de la miezul nopţii când în biserică se cântă „veşnica pomenire", se sting luminile în biserică, rămânând numai una, la sfânta Masă, ca la Paşti, iar preotul, în dangătul clopotelor, îmbrăcat în haine strălucitoare, vesteşte tuturor de venirea „Anului nou". Revista aducea credincioşilor şi alte rubrici cu materiale interesante: „Sfaturi casnice", „Din înţelepciunea lumii", „Cugetări", „Sfaturi medicale", „Dintre ale lui Nastratin Hogea", „Poveşti folositoare", „Ştiri de tot felul", „Îndemnuri", „Publicitate", „Poşta redacţiei" etc. Unele materiale combăteau anumite nereguli în conduita oamenilor: alcoolismul, îndoiala şi credinţa - faţă în faţă, vrăjmăşia căsătoriei - concubinajul, sinuciderea - ca un atentat pe care îl face omul la propria sa viaţă, mărturisirea furturilor - ca putere a pocăinţei.

365

Iscălitorii materialelor nu erau numai din parohie sau eparhie: pr. I.D. Leon din Coşeşti, Elena I. Leon - coana preuteasă, Dionisie Udişteanu de la Mănăstirea Cernica, pr.P. Gh. Savin - Braniştea - Covurlui, preot N.Hodoroabă, pr. Georgescu Grigore Gh. Ionică - Piua-Petrii-Ialomiţa, Mihai Th Balica, student teolog, preot Constantin P. Lupaşcu - ColibaşiMuscel, pr. Grigore Enăchescu - comuna Viişoara, judeţul Olt, ec. Gh. Şuşnea de la Huşi, D. Năstase, învăţător Puntişeni Tutova, Al. Luntraru - Iaşi, pr. Vasile Nacu - Bălăşeşti, pr. ec. A.C. Cosma, Bâlca-Putna, pr.ec. D. Dumbravă, Bârlad, Marin Benghiuj, învăţător - Creţeşti - Fălciu. Un loc important îl ocupa traducerile realizate de pr. loan D. Leon (din franţuzeşte), D. Năstase, din Ludwig Bechstein, Valeriu Docna (din sârbeşte), Elena I. Leon (din franceză). În „Lumina" de la Costeşti mai semnau: G. Budiş, Gh. Popescu-Gorj, doctor A.F., V.M. Drăgănescu, N. Corciovă, Al. Pateevici (Muncitorul - versuri), arhimandrit Emilian Popescu, V.Gh. Vasilache, V.Gh. Guzgan, Măria Savopol (Luna mai la ţară, versuri), preot loan Creangă din Bordeşti-Râmnicul Sărat, I. Valeriu, I.N. Amăriucăî (poezie - Plugarii), pr.Iov Carp (Zădărnicie - poezie), pr. ec. Gh. Şuşnea (Antihriştii - versuri), Petre Cazacu. Cu interes erau citite versuri reproduse după: V. Militaru (Psalm 132), Al. Vlahuţă (Hristos a înviat), Şt.O.Iosif (lisus), dar şi ziceri după La Fontaine, N.Nicoleanu, Costache V. Carp, V.Cantar, I. Agârbiceanu, Anton Pan, Jaferson. Nu lipsea din revistă; bibliografie, nume de reviste sosite la schimb: „Brazda literară" din Bucureşti, „Cuvânt Moldovenesc" de la Chişinău, „Gorjanul" de Târgu Jiu, „Vestitorul" de la Galaţi, „Vestitorul satelor" de la Fălticieni, „Glasul nostru" de la Băseşti-Fălciu, „Curierul cooperator" fondat de Ilie Gh.Marcu-Vutcani, de la Bucureşti, „Isvorul Tămăduirii" de la Huşi, „Sentinela ortodoxă" de la Lipovăţ Vaslui etc. Din rubrica „Ştiri de tot felul" aflăm că: De la 9.740.000 oi aflate în România - de atunci, se scot anual 360.000000 litri de lapte. România se găseşte în fruntea ţărilor care au cele mai multe oi mulgătoare. După unii socotitori, un locuitor din Viena bea cam 215 litri de lapte pe an; unul de la Paris, 122 litri, iar unul de la Berlin 160 litri pe an. Bucureşteanul bea cam 22 litri pe an

366

pentru că...locuitorii din România folosesc mai mult băuturile spirtoase, îndeosebi ţuica. Oraşele cele mai populate din România erau: Bucureşti cu 631.299 locuitori, Chişinău:117.016, Cernăuţi: 111.147; Iaşi:102.595; Galaţi:101.148; Cluj:98.569; Timişoara:91.866; Oradea: 82.355; Arad:77.255; Brăila:68.310; Craiova: 63.063; Constanta 58.288. Reconstituirea cotidianului din istorie capătă iz nu atât din deprindere, cât de necesitate, îmbătaţi de parfumul de epocă, sălăşluit la bibliotecă la sala cu „Periodice", unii încercăm să demonstrăm că ceea ce s-a scris, cu mulţi ani în urmă,, are încă valabilitate. Revista „Iconar" de la Rădăuţi, scoasă prin anii 1935-1938 este reeditată de noul „Iconar" din ...1996.

*

Liga culturală, buletinul secţiei Bârlad
Liga  Culturală,  buletinul  secției  Bârlad,  apare  trimestrial,  editat  în   perioada  1910‐1914,  în  16  pagini,  la  Tipografia  Nouă  Toriceli  Slobozeanu,  iar mai târziu la Tipografia Neculai  P.  Peiu Bârlad.  Apărea  sub  conducerea  unui  comitet  din  care  au  făcut  parte:  membrii onorifici – Teodor Ioan, Lupu  Kostachi,  Teodor  Emandi,  preşedinte  Stroe  Beloescu,  el  fiind  şi  primul  preşedinte  al  Societății;  367

Stroe S. Belloescu, primul preşedinte al Ligei Culturale Bârlad.

vicepreşedinți:  doamna  Smaranda  Căp.  Ioan,  colonel  D.P.  Tocineanu;  secretar  D.  Vasiliu  –  Bacău;  casier  –  I.  Martinescu;  mem‐brii V. Georgescu – Bârlad şi locotenent T. Pamfile  În buletinul din ianuarie‐martie 1912, de exemplu,  citim:  „Rolul  „  Societății  doamnelor  române”  şi  a  oamenilor  politici  față  cu  meseriile  şi  comerțul  din  județul  Tutova”  de  Ioan  Martinescu,  profesor;  „Din  depărtările  albastre  –  introducerea  conferinței  tinerilor  din  18    decembrie  1911  în  folosul  elevilor  săraci” de I.I. Răianu, profesor; „Muzee economice” de Victor A  Puiu;  

„Cuvântarea  rostită  cu  prilejul  jubileului  de  50  de  ani  ai  Universității  din  Iaşi”  de  Benedetto  de  Luca;  „Câteva  cuvinte  despre Holeră” de dr. N. G. Cădere; Dări de seamă şi înştiințări;  un tabel pe două pagini cu membrii Ligei Culturale din Bârlad  care şi‐au achitat cotizația.  Buletinul din aprilie – iunie 1912 este dedicat centenarului  Răpirii  Basarabiei  –  cu  proză  şi  versuri,  din  care  am  reținut  „Cum ni s‐a răpit Basarabia” de C. C. Stamboliu, profesor, dar  şi îndemnul „Sus Inimile” de G. Alecsandrescu, profesor.  Numărul următor, pe iulie – decembrie (3‐4) este destinat  amintirii  lui  Stroe  Beloescu,  ucis  la  21  octombrie  1912.    Citim  articolele:  „Spre  nemurire”  de  G.L.  Râmniceanu;  „Cuvântarea  ținută  la  comemorarea  lui  Stroe  Beloescu”  de  I.I.  Răianu;  D.  Mironescu scrie la pagina 8: „În dragostea sa de țărani, iubea şi  onora  pe  toți  binefăcătorii  lor”  Acelaşi  periodic  relata:  „Între  şcoală  şi  biserică  –  cele  dintâi  instituții  ce  contribuiesc  la  luminarea  şi    moralizarea  unui  popor  –  se  află  întruparea  recunoştinței  pentru  Acel  ce  prin  mărețele  sale  fapte  ne‐a  învrednicit  să  ajungem  ceea  ce  suntem  astăzi:  un  popor  tare,  puternic şi respectat de toate popoarele lumii; chipul în bronz al  marelui  Cuza  Vodă  –  domnul  iubitor  al  țărănimii  –  se  ridică  368

măreț  din  străjuirea  a  patru  brazi  plantați  sub  ochii  lui  Stroe  Belloescu.”  După  o  întrerupere,  Buletinul  Ligei  Culturale  Bârlad  avea  să reapară la 1 ianuarie 1916, sub numele de Foaia Ligei Culturale  din Bârlad, cu numărul 1.  Sediul Ligei Culturale era la Casa Națională din Bârlad.  Biblioteca  „Stroe  Belloescu”  din  Bârlad  deține  pentru  cititori numerele din „Liga culturală” pe anii 1911 şi 1912. 
*

Liga Culturală Bârlad a continuat a avea organul său de presă: Foaia Ligei Culturale, începând din ianuarie 1916.

Casa Naţională din Bârlad – Sediul Ligei Culturale – secţia Bârlad. *

Lyceum
Lyceum. Revistă şcolară a Liceului nr. 3 Bârlad. Apare în  1967.  În ziarul Vremea nouă Vaslui nr. 68 din 10 mai 1968, Luca  Arbore  scrie  următoarele  la  apariția  nr.  4  al  revistei  Lyceum  editată de elevii şi profesorii Liceului nr. 3 din Bârlad:  369

 „Lyceum se înscrie pe linia bunei  tradiții  a  şcolii  bârlădene  ca  o  nouă  posibilitate  de  afirmare  a  spiritului  creator  a  elevilor.  Apariția  revistei  …  ne  aduce  în  minte  vremea  când,  în  cu  totul alte condiții, câțiva liceeni, printre  care  G.  Ibrăileanu  şi  Raicu  Ionescu  întemeiau  la  Bârlad  Asociația  „Orientul”,  despre  care,  mai  târziu,  criticul  „Vieții  româneşti”  nota:  „am  format o tovărăşie bazată pe prietenie, pe tovărăşie de idei, pe  comunitate de idealuri.”  … Acum, la al 4‐lea număr, revista şi‐a conturat un profil  în  care,  echilibrat,  sunt  inserate  pagini  de  istorie,  portrete  literare, creații proprii, critică, probleme de domeniul ştiințelor,  curiozități  ştiințifice,  folclor.  S‐au  stabilit  câteva  rubrici  şi  s‐a  format un cerc de colaboratori.” 
* Lyceum, revistă şcolară , apare trimestrial, editată de Liceul nr.3 Bârlad, începând din anul 1967. Comitetul de redacţie era format din elevi, îndrumaţi de profesorii: A. Aursulesei, H. Bolea, G. Ştirbu, C. Parfene, Eugen Tăbuşcă şi Tache Viuleţ. Publicaţia era şapilografiată, scrisă numai de elevi - proză şi versuri, elemente de logică matematică, critică literară, note de drum, satiră şi umor, jocuri de cuvinte, poşta redacţiei, cugetări după: Lucian Blaga, George Călinescu, Octavian Goga, Nicolae Iorga. Mai avea rubricile: calendar, ştiaţi că… Formatul 21/30 cm., în jurul a 30 de pagini fiecare număr. Editoriale despre diferite personalităţi: Emil Racoviţă, Simion Mehedinţi - strălucit reprezentant al ştiinţei româneşti (nr. 1/1969) - erau scrise cu multă responsabilitate, bine documentate. „În 1887, la numai 19 ani, Racoviţă, plin de viaţă şi energie, urma cursurile a trei şcoli dintr-odată: Facultatea de

370

drept, Şcoala de antropologie şi Sorbona, pregătindu-şi temeinic o frumoasă carieră", scria concis, dar cuprinzător, despre personalitatea lui Emil Racoviţă, eleva Ionescu Maria din clasa a XII-a, în Lyceum nr.3-4/1968.

Liceul „Mihai Eminescu”
Liceul „Mihai Eminescu” Bârlad, promoţia 1998, revistă realizată de prof. C.Boicu, tiparul executat la S.C. „Porto Franco” S.A. Galaţi în septembrie 1997, cu promisiunea „La revedere în 2008!” Este mai mult o expunere a fotografiilor absolvenţilor şi a cadrelor didactice, vitregită de texte, dar cu loc lăsat pentru „Note şi amintiri”. Din care să rezulte, posibil, altă revistă scoasă de fii ori nepoţii celor prezenţi în fotografii… *

Lumea creştină
Lumea  creştină  este  o  publicație  ocazională  realizată  de  Fundația  „Dr.  Constantin  Teodorescu”  care  şi‐a  propus  să  familiarizeze  pe  cei  interesați,  indiferent  de  concepțiile  religioase,  asupra  a  ceea  ce  este  ortodoxismul.  În  articolul  Să  devenim  oameni  din  numărul  inaugural  (25  august  1995)  se  subliniază rolul bisericii ortodoxe în păstrarea ființei naționale,  se combat acțiunile unor secte religioase.  „Nu cu trufie de ocupație, ci cu altare de ocupație şi care  fac  o  propagandă  agresivă  în  rândurile  populației”  se  ocupă  unii misionari, spune V.C. Ciocârlan în materialul Românii popor  ortodox.  Au mai semnat: G. Irava – Ortodoxia în lume; Ec. Vieru –  Comori  de  cuget  şi  simțire;  N.  Arnăutu  –  Creația  artistică  religioasă  în  patrimoniul  Muzeului  „Vasile  Pârvan”  etc.  Se  arată  publicului  valorile  aflate  în  patrimoniul  Bibliotecii  Stroe  371

Beloescu şi a muzeului local: Cazania lui  Varlaam, Biblia de la  Bucureşti (1688), Îndreptarea legii (1643), Mineele din ianuarie –  iunie 1780, icoanele pe lemn şi sticlă, porți împărăteşti, țesături  importante prin prețiozitatea materialului folosit etc. 

Lumina vetrelor
Lumina vetrelor, organ de îndrumare morală, culturaleconomică şi cooperatistă înscrisă în registrul publicaţiilor la Tribunalul Tutova sub nr.3 din 30 XII 1940. Apare lunar, proprietatea administraţiei Societăţii de ajutor mutual “Crucea solidarităţii creştine – Biserica Sfinţii Împăraţi, Bârlad, directori responsabili avocat Gh.Just. Filipescu şi preot I.D. Leon. Corespondenţa se primea la sediul redacţiei care corespundea cu aceea a Bisericii Sfinţii Împăraţi Bârlad. Cu începere de la 1 ianuarie 1941 atribuţiile de redactori la “Lumina vetrelor” erau îndeplinite de Elena Leon, licenţiată în litere. Semnau în revistă: preot A.C. Cosma (În alte vremi), Gheorghe Dorneanu (Leroi-Ler), Gh. Just Filipescu (Cuget în zig-zag), preot Const. P. Beldie (Intelectualii şi biserica), Gif (Contribuţia femeilor la sarcinile impuse de vremuri), G. Nedelea (Cele două vulpi... – traducere). În revista cu numărul 1, din ianuarie 1942, soldatul Th. Călin Delapraja dintr-un regiment de cavalerie semna şi expedia poezia “Scrisoare de pe front”, apărută în revistă; îl reîntâlnim şi în alte numere: în numărul 4 din aprilie 1942 cu poezia „Primăvara” iar în luna mai 1942 cu poezia „Flori de-o clipă”. Au mai colaborat: preot I.Chirvasie, locotenent colonel Coman Ionescu, preot Gh. I. Moraru, preot I.P. Olaru, preot I.Chiriacescu, cântăreţul bisericesc Vasile Tirica, protoereu Gr.A. Dimitre, I.C. Antonovici, prof. Paul Constantinescu, preot prof. Corneliu Grumăzescu, preot Const. I. Luntreanu, Gh. Pleşu, absolvent al şcolii de cântăreţi Bârlad etc. Publicaţia, aşa cum rezultă din cele publicate a avut mai mult un caracter moral-religios dar a difuzat şi multă poezie.

372

Tipografia C.D.Lupaşcu, strada Ştefan cel Mare nr.6 Bârlad. Uneori li se cerea cititorilor scuze că revista apare cu întârziere, fie din lipsa lucrătorilor tipografi, fie a hârtiei… datorită evenimentelor. Biblioteca municipală Bârlad are în custodie numerele pe anii 1941 şi 1942. *

Monografiile Liceului „Gh. Roşca Codreanu”
Realizate de profesorul Traian Nicola sunt substanțiale şi  deosebit  de  interesante  pentru  cei  care  doresc  să  cunoască  în  profunzime istoricul Liceului şi oamenii care au muncit ori s‐au  format acolo.    Inexplicabil,  nici  Monografia  Liceului  Codreanu  a  domnului  profesor  Traian  Nicola  (1971),  nici  anuarul  Şcolii  medii  nr.  2,  realizat  în  1956,  referitor  la  clasele  de  elevi  şi  absolvenți, nu vorbise despre cei care,  spre  bucuria  lor,  a  părinților  şi  a  profesorilor,  au  promovat,  în acei  ani,  examenele a două clase într‐un singur  an…  Se  vede  că  pe  atunci  Ministerul  Învățământului  şi  şcoala  erau  mai  operative,  nu  ca  astăzi  când  un  elev,  Mihai Beți, venit din Basarabia, admis  „a studia doi ani într‐unul” nu a putut  promova  pentru  că…  cei  de  la  Serviciul  Național  de  Evaluare  şi  Examinare,  care  trebuiau  să  elaboreze testele de verificare a conținutului asimilat în vederea  „promovării  a  doi  ani  de  studii  în  unul  singur”,  Şcoala  74  din  373

sectorul  4  a  Capitalei  n‐a  primit…  subiectele…  (  a  se  vedea  ziarul Adevărul din 15 octombrie 2003).   

   

 

Miron Costin, revistă de cercetări şi mărturii istorice
  Miron  Costin  revistă  lunară  de  cercetări  şi  mărturii  istorice,  animată  de  Tudor  Pamfile,  dar  la  a  cărei  întemeiere  a  contribuit  substanțial  şi  profesorul  de  religie  de  la  Liceul  Codreanu, preotul Ioan Antonovici.  Apare  în  perioada  1913  ‐1919  şi  după  cum  se  spune  în  „Cuvânt  înainte”  îşi  propunea,  ca  şi  revista  „Ion  Creangă”,  să  strângă  „felurite  mărturii  scrise  ale  trecutului  nostru,  documente,  inscripțiile,  însemnările  şi  altele  –  care  nu  zugrăvesc de cele mai multe ori decât o viață tot românească.”  Redacția şi administrația în Bârlad, strada Corbului.  Administratorul  revistei  era    V.C.  Nicolau.  Revista  preconiza  un  Institut  pentru  Studiul  Europei  Sud‐estice  şi  a  realiza,  în  parte,  un  Muzeu  regional  de  istorie  şi  etnografie  al  Tutovei (Din Revista „Miron Costin” nr. 7).  374

Ca  întemeietori  şi  susținători  ai  revistei  Miron  Costin  dar  şi  colaboratori  sunt  cunoscuții:  slt.  Angelescu,  Alex  Ecsarhu,  Căpitan  P.  Gane,  H.  Gherghely,  Lt.  L.  Ghika  –  Brigadier,  M.  Lupescu, C.N. Mateescu, T. Pamfile, Lt. A. Saint – Georges, N. I.  Stroici, Eugenia Botez – Ciolacu, I. Chrissoveloni, G. Tutoveanu.  În revistă mai semnau:I. Antonovici, I. Caşu, I. Ciolan, Z.  Corlăteanu,  V.C.  Nicolau,  pr.  Gh.  Vartolomeiu,  pr.  T.  Bălăşel,  A.Gorovei ş.a.          *  Adesea,  în  primii  ani,  revista  făcea  popularizarea  muzeului Al Saint – Georges din Bârlad.  Muzeul  era  opera  ofițerului  de  la  regimentul  2  roşiori  Bârlad, bun colaborator la revista Miron Costin,  îndrăgostit  de  arhivistică. După ce şi‐a realizat o colecție cu piese din trecutul  poporului  nostru  a  deschis  la  Bârlad  primul  muzeu  particular  unde  inițiatorul  era  custode,  muzeograf  dar  şi  îndrumător  al  vizitatorilor în cele două zile de acces a acestora.  Ziarul Adevărul din 19 septembrie 1912 a publicat articolul  „Un  muzeu  în  Bârlad”,  făcând  şi  un  inventar  al  pieselor  din  componența  acestuia.  Muzeul  Al  Saint‐Georges  din  Bârlad  a  fost distrus de trupele germane în anii războiului 1916‐1918.          *  …”Tot  Pamfile  a  mai  făcut  să  apară  şi  o  revistă  de  documente intitulată „Miron Costin”, ştiind că şi ”Făt‐Frumos”  tipărea  în  ultima  pagină  câte  un  document”  –  spune  G.  Tutoveanu  în  Scrisul  Nostru,  în  „Discuții  literare”  cu  V.  Damaschin.  Biblioteca  municipală  din  Bârlad  deține  numerele  din  august 1913 – august 1919. 

Monitorul comunal al Primăriei din
375

Bârlad
A ieşit de sub tipar cu data de 16 septembrie, scrie Paloda din 22 noiembrie 1892. Acest Monitor alcătuit din 3 foi mari, pe fiecare pagină având o coloană cu litere garmond, conţine dezbaterile consiliului comunal, în şedinţa de la 12 septembrie şi se arată care chestiuni s-au rezolvat în interesul general al oraşului nostru. Se aprecia că Monitorul acesta este „un document foarte preţios" pentru că trata ce s-a petrecut cu ocazia iarmarocului din acel an cu distribuirea locurilor şi arendarea barătcilor de pe teritoriul Casei proprietăţii. *

Năzuinţe
Năzuinţe, revistă literară, ştiinţifică, era la al 5-6-lea număr în februarie 1971 (anul III de activitate) şi apărea la Liceul „Mihail Kogălniceanu" din Vaslui, cu tipărire la Bârlad. Publicau poezie Valentina Teclici, Anişoara Corcodel şi Georgeta Ţurcanu, alăturându-li-se profesorii lor: Şt. Bujoreanu, dr. Aurel Schroter, H. Steinberg, Mihai Cărăuşu, Emilia Mihăilescu ş.a. Revista avea organizat şi susţinea un concurs de creaţie literară. Avea preocupări susţinute pentru creaţia ştiinţifică. *

Onoare şi patrie
Onoare şi patrie este o revistă realizată ca număr festiv la  1 noiembrie 1995, cu prilejul sărbătoririi a 80 de ani de existență  a  Brigăzii  17  artilerie  –  General  „Al.  Tell”,  îmbrăcând  un  stil  sobru, concis, cu o grafică modernă, reuşind să pună în valoare  trecutul încărcat de glorie al generațiilor care şi‐au făcut datoria  față de patrie, apărând permanent fruntariile străbune.  „Seara, de sub pulberea timpului, chipuri de artilerişti ne  privesc  cu  satisfacția  datoriei  împlinite  la  Turtucaia,  la  Mărăşeşti  şi  la  Oituz,  între  Prut  şi  Nistru,  la  Odesa  şi  pusta  maghiară sau în Cehoslovacia, ei  au  înscris  în  cartea neamului  376

adevărate  pagini  de  eroism”  –  spune  N.  Rotaru,  comandantul  unității în documentarul „Profesiunea de artilerist.”  Au  făcut  parte  din  colectivul  de  redacție:  Pricopie  Ioan,  Costan  Vasile,  Scânteie  Mihai,  Năstase  Dorel,  se  pare  –  toți  ofițeri.  Revista  merită  căutată,  apoi  citită,  difuzată,  dar  mai  ales  păstrată şi popularizată. Structura ei tematică cere aceasta. 

Pagini de jurnal
Pagini  de  jurnal,publicație  editată  de  Cercul  de  creație  literară  şi  presă  de  la  Clubul  elevilor  din  Bârlad,  începând  cu  noiembrie  1989,  fiind  o  continuare  a  ceea  ce  a  fost  în  perioada  1983‐1989 „Revista Cireşarilor”.
*

Pagini literare
Pagini  literare,  revistă  literară  şi  de  cultură  generală,  apare lunar, anul I nr. 1, septembrie 1934, director Lazăr Beneş,  redacția şi administrația în Pueşti ‐Tutova, 12 pagini.  În singurul număr care apare – septembrie 1934 – revista  încunoştiințează  cititorii  că  „  în  urma  numeroaselor  cereri  primite a hotărât ca începând cu numărul următor să înființeze  o „pagină socială” care va fi redactată de unul din colaboratori.  Dl.  Cosma  Damian  ‐  ziarist,  a  fost  numit  redactor  şi  377

responsabil al revistei „Pagini literare” pentru oraşul şi județul  Iaşi.  Realizată  la  „Tiparul  Tutovei”,  strada  Regală  nr.  15  Bârlad, revista recomandă să fie citite:    „Cartea Țării”, de Adrian Maniu;  „Cuvântul Talisman”, de Saşa Pană;  „Ceai dansant”, de Erosia Peretz;  „India”, de Mircea Eliade;  „Arsenic”, de Sergiu Dan.    La  „Cronica  Tutovei”,  sub  semnătura  Labany  citim  o  epigramă adresată unui anume:    Dl. perceptor Răşcanu  Face vizite tot anu´  Cu‐o deviză… pân´ la rai  „Ai, nu ai, trebuie să dai!    La  „Note  literare”  aflăm  că  domnul  Isaiia  Răcăciuni  este  autorul piesei „Trei cruci” şi a comediei „Doctorul Berechet”, cu  care se va deschide în toamnă stagiunea Teatrului Iancovescu şi  are  încheiat un  contract  cu  Editura  Națională  –  Ciornei  pentru  romanul „Iubiri otrăvite”. Domnul Eugen Relgis, autorul cărții  „Prieteniile  lui  Miron”  are  terminată  „Cosmometapolis”  şi  lucrează  la  „Umanitarism  şi  Eugenism”  şi  „Minimum  de  existență”. 

378

 

Pagini medicale bârlădene
Pagini  medicale  bârlădene,  publicație  periodică,  independentă,  de  opinie,  informație  medicală  şi  cultură,  în  16  pagini,  editată  de  Colegiul  medicilor  din  România,  Anul  VI,  ajunsă  la  nr.66‐67/2003,  anunță  omagierea  a  două  mari  personalități  medicale  româneşti:  Ion  Juvara  şi  George  Emil  Palade,  între  9‐11octombrie  2003  –  la  Piatra  Neamț  şi  a  XIX‐a  reuniune a chirurgilor din Moldova (vezi nr.737/2003 din ziarul  Păreri Tutovene).  Director  şi  coordonator  al  publicației  este  dr.  Nicu  Botezatu.  „Adresa  pentru  corespondență,  str.  Bradului  nr.  10  Bârlad;  redacția  la  Păreri  Tutovene  Bârlad  ori  la  Primăria  municipiului  Bârlad  –  Spitalul  municipal  de  adulți  Bârlad,  str.  Republicii nr.300, tipar – Tipografia A.D.C. Vaslui.  Citind  articolul  „Biblioteca  publicației  Pagini  Medicale  Bârlădene” – apărut la rubrica  „Pilula la ceas de veghe”, scris de  dr.  Nicu  Botezatu,  despre  „cărțile  scrise  de  medici,  din  mai  marele  univers  al  cărților  în  general,  pe  care  le‐am  îndrăgit  dimpreună cu soția şi copii mei, răspândite în acareturile casei”,  pe mine, ca cititor, gândurile m‐au dus la ceea ce scrie în caseta  referitoare  la  tehnoredactarea  revistei:  Mihaela  –  Adriana  379

Nastac,  Alexandra  –  Nina  Botezatu,  Nicolae‐Alexandru  Botezatu este – ceea ce înseamnă, într‐adevăr, că publicația este  inima familiei medicului Botezatu. Şi nu întâmplător. Tatăl său  –Alexandru  Botezatu  –  ani  mulți  secretar  al  Comitetului  executiv de la Primăria municipiului Bârlad era un mare iubitor  şi  cunoscător  de  literatură,  un  meloman  şi  interpret  pe  care  (Dumnezeu  să‐l  aibă  în  grijă!)  l‐am  prețuit  foarte  mult  noi,  colegii din preajma‐i… Un bun coleg, prieten şi sufletist pe care  oricine şi‐l doreşte…  Dar  iată  ce  cuprinde  pe  scurt  numărul  de  revistă  din  februarie  2003:  o  dedicație  Colegiului  medicilor  din  județul  Neamț,  în  aşteptarea  zilelor  lui  iulie  la…  Durău;  o  anchetă  despre  „Diversitatea  metodelor  de  identificare  în  genetica  forensică”, de prof. Dr. Monica  Planteanu U.M.F. „Gr. T. Popa”  Iaşi;  interogație,  tot  analitică,  retrospectivă  dar  şi  vizionară  cu  titlul „Am progresat or n‐am progresat?” de dr. Virgil Răzeşu;  la  rubrica”Dosare  prăfuite  şi  uitate”  –  „Schiță  istorică  a  dezvoltării  oncologiei  clujene  (II)”  de  prof.  dr.  Sandu  Bologa,  profesor consultant U.M.F. „Iuliu Hațeganu” Cluj – Napoca; dr.  Gheorghe  Mămuleru  Călimăneşti  semnează  „Pledoarie  pentru  terapia  balneară”;  o  pagină  „Vitrina  cărților  medicale”  în  care  semnează  dr.  Nicu  Botezatu,  dr.  Calu  Lucica  şi  dr.  Iorgu  Gălățeanu  recenzii  despre  „Îngrijirea  vârstnicilor  cu  obstrucție  urinară joasă” şi „Hemoperfuzia”; „Fluorochinolonele”, „Studii,  tehnici  şi  metode  de  protetică  dentară”,  „Constipația  cronică”,  „Curs  de  semiologie  medicală,  dr.  Laura  Ciobanu,  şef  lucrări  U.M.F. „Gr. T. Popa” Iaşi, clinica a VI‐a medicală, Spitalul clinic  recuperare, medic primar interne şi pneumologie, împreună cu  dr.  Lăcrămioara  Cebotaru,  medic  rezident  M.F.  semnează  „O  posibilă cauză de urticare cronică „la orice.”  Prof.  Gruia  Novac  realizează  la  „Arta  neputinței  de  a  rata” o cronică, de adâncă cunoaştere, a romanului Vânătoare de  380

umbre de Adrian Buşilă (Ed. Junimea, Iaşi, 1992) şi Dicționar de  iubiri ratate, tot de Adrian Buşilă (Editura Ex Ponto, Constanța,  2001);  prof.  Mioara  Popa,  referiri  pertinente  la  volumul  Transplant  de  suflet  editat  de  „Viața  medicală  românească”,  aducând astfel, cititorilor, bucuria cunoaşterii unui nume nou –  M. Mucenic Dumitru, care, spune recenzenta, încearcă prin vers  şi aforism „o şansă de a‐şi redobândi ceva din Timpul trăit, un  pic de nemurire!” – ceea ce am dori fiecare…  Preotul militar Petru Pop din Baia Mare semnează versuri  proprii  „Ruga  nopții  de  spital”,  Nicu  Botezatu  prezintă  „Medalia  150  de  ani  ‐  Maternitatea  Cuza  Vodă  Iaşi”,  iar  dr,  Felix  Marian  –  Baia  Mare,  face  recenzia  la  „Revista  română  de  medicina muncii” nr. 3‐4/2002.  Mai  semnează:  dr.  Doru  Munteanu,  medic  de  familie  Bârlad,  dr.  Adrian  Cotârleț  –  Moineşti,  dr.  Irina  Hrițcu,  medic  specialist  pneumologie,  dr.  Cristina  Bârsu  U.M.F.  „Iuliu  Hațeganu”  Cluj‐Napoca,  Virginia  Şerbănescu  din  Germania  poezia  „Elegie  pentru  limba  română”,  dar  şi  dr.  Liliana  Grădinaru,  în  zi  de  Sf.  Nicolae,  6  decembrie  2002  „Vertebre  albului”,  dedicată  Domnului  dr.  Nicu  Botezatu:  Vertebra   albului  /Vorbind  din  zeitatea  /  Copacului  său  vertical  /  S‐a  logodit /  Cu cernelurile instalate / Şi cu pana suflată / Cu metal  astral / Înfruptându‐se / Din minunea cristică / De a fi om / La  masa  tăcerii  lui  /  Clipa  trăieşte  /  Împărțind  lumină  /  Până  la  geamătul / Ultimului strigăt.  Revista  Pagini  medicale  bârlădene,  realizată  de  bârlădeni,  dar nu numai de ei, utilă medicilor şi cititorilor în general, din  întreaga  România.  Un  mare  merit  are  familia  Nicu  Botezatu,  fiul fostului meu coleg Alexandru Botezatu – Bârlad.  A  se  vedea  şi  finalul  de  text  la  medalionul  „Însemnări  medicale” – partea referitoare la omul şi opera N.C. Paulescu. 
*   

381

Pagini medicale bârlădene
  (prof.dr. Jecu Avram, Timişoara, „Pagini medicale bârlădene” purtând sigla „Academiei Bârlădene”, creditată pe mai departe de Colegiul medicilor din România şi având pe acelaşi dr. Nicu Botezatu drept coordonator, este etalon al creşterii publicisticii bârlădene după 1989. Cu coperte mai frumoase şi mai complete, cu pagini înmulţite – de la 16 prin 2003, la 44-46 astăzi, cu texte dense şi de conţinut, ilustraţii diverse şi la obiect, variate ca tematică şi conţinut literar-ştiinţific şi informativ la nivel european, „Pagini medicale bârlădene” satisfac pretenţiile celor care îi scriu din întreaga ţară dar şi din străinătate Evidenţiem în primul rând editorialele: „Studii de carcinogeneză efectuate în Japonia, Importanţa prevenirii precoce a cancerului de dr. Gheorghe Lazăroniu; „Ştiinţa şi cercetarea ştiinţifică” de prof.dr.doc. Dumitru Cluj; „Criza Dumitraşcu, existenţială” de dr. Georges Dimitraşco, Elveţia; „Accidentele de trafic – o provocare globală” de dr. Luminiţa Simion Lăbuşcă, Iaşi; „Pot fi prevenite erorile umane?” de dr. Gh.Lăzăroniu ş. a.m.d. Dincolo de noutăţile editoriale am reţinut diversitatea dintr-o intervenţie a profesorului dr. C. Dimoftache Zeletin care deosebit de problemele medicale face trimitere la beletristica pe care o promovează Paginile…la poezie, eseu şi evocare, studii de istoria culturii şi filosofiei, recenziile făcute paginilor de carte ori de reviste, făcând ca publicaţia în cauză să rămână una din cele mai citite şi bine difuzate în ţară şi străinătate. Scriu în revistă medici, scriitori şi publicişti recunoscuţi, cum

Comparată cu „Stejarul de la Bârlad la 100 de apariţii”

382

ar fi cei citaţi dar şi prof. dr. Corneliu Sadetay, dr. Richard Constantinescu, prof.dr. Gh. Scripcaru, prof. dr. Traian Ataman, Prof.dr.Nicolae Gorun, dr.Elena Cardaş, dr. Virgil Răzescu, dr. Liliana Grădinaru, dr. Viorica Botezatu, prof. dr. Ştefania Kory Calomfirescu, dr. Cezar Popescu, dar şi mulţi colaboratori care întăresc sentimentul de breaslă. Revenirea lor cu noi şi noi intervenţii în revista care le place şi o slujesc, dovedeşte ataşament, dragoste şi interes dar şi respect pentru cei care îi aşteaptă să le apară şi să le citească materialele, din revista pe care o cumpără ei şi familiile lor. Legată de tradiţiile culturale ale Bârladului, revista şi scriitorii ei, satisfac. Relaţiile cu revistele medicale, cu cartea de profil, dar şi cu tot ceea ce înseamnă publicistică şi cuvânt tipărit, fac din Paginile… la care ne referim mereu o noutate. Ceea ce este şi meritul colectivului de redacţie pe care l-am fi vrut scris pe coperta revistei care are atâtea merite. Deosebit de problemele fundamentale, referirile la cartea juridică, tehnică, răsfoirea revistelor medicale interne sau externe, a celor primite la redacţie ori aflate în biblioteci ori la autori de către persoane cunoscute cititorilor şi cu autoritate în domeniu, dintre care îi enumerăm pe prof. dr. Ion Hurjui, dr. Alexandra – Nina Botezatu, dr. Victoria Cozma-Nica, Nicolae Alexandru Botezatu, pr. Petru-Silviu Giuşcă. Maria Dorofte, dr. Gica Purnavel, Simion Bogdănescu, prof. Gh. Clapa, Ana Maria Botnaru, plac cititorilor. Jurnal plastic (Dumitru Dumitraşcu, pictură, Editura Alma Mater Cluj Napoca, 2007) semnat de Ion Hurjui, „La pârâul D(r)acului” de Iftime Nesfântu, „Controverse ale istorieiAlexandru Ioan Cuza” de prof. Oltea Răşcanu-Gramaticu, „Michelangelo (I) de Ovidiu Drâmbă, „Grigore C. Bostan – Poezia populară românească în spaţiul Carpato-Nistrean” de Petruş Andrei, atestă cât de largă este paleta şi a tematicii lor. „Atenţie Europa, sosim!” tablete dulci-amare de Viorel Patraşcu în comentarea lui C.D. Zeletin, „Eminescu printre noi” de Ion Hurjui, „Spiru Haret – 155 ani de la naşterea sa” de dr. Gheorghe Mămularu, Călimăneşti, „Restituiri din impresionanta operă a marelui om de spirit Gr.T.Popa (18921948) membru al Academiei Române (1936), nominalizat Nobel…” de dr. Richard Constantinescu ca şi „Îngheţul vine de la Nord Est” fragment de roman de prof.dr. Mihai Ghiur, marchează preocupările în diversitate ale protectorilor sănătăţii

383

oamenilor. La care se adaugă poezia care nu lipseşte, scrisă cu mintea, din inimă. Chenare şi titluri „O jumătate de secol de neuitare (19572007 – cu fotografia promoţiei pe coperta revistei), „Aripi frânte, mult prea devreme”, „A murit Nuţu! (prof.univ dr. P.P.Vancea), „Modelele seduc, modelele se duc… Petre Boişteanu (19472006) pun alături boabele de speranţă, de inevitabilele lacrimi. Sunt şi medicii oameni! Alte chenare cu titluri ca acestea: „Virgilică” de dr. Virgil Răzescu, „Despre demisie” de dr. Victor Lotreanu, „După 50 de ani” de dr. Vasile Maica, „Frumos şi urât” de dr. V. Lotneanu, „Cenotaful din cer” de dr. Lucian Merişca, „Francofoni şi circofili” de dr.Viorel Pătraşcu, Piteşti, „Badea Gheorghe” de dr.Virgil Răzescu, explică faptul că medicii sunt nu numai buni specialişti în profesia lor, literaţi pricepuţi, dar şi buni gazetari. Că am sau nu dreptate, citească oricine „NATO, pe înţelesul babelor” de dr. Viorel Pătraşcu – Piteşti din nr.106-107, pag.26 şi o să înţeleagă totul. Dar, iată tableta în cauză: „Era în ziua următoare summitului de la Praga. A intrat în cabinet o bătrână, sprijinindu-se într-un baston improvizat dintr-o cracă de alun. Face parte din segmentul acela de populaţie care, din fericire, nu răspunde niciodată la întrebările din sondajele de opinie. Când m-a văzut a început să turuie: „Ia uite la cine m-a trimis ăia de la comună! Păi, eu te cunosc de când aveai barba mai neagră şi când m-ai consultat că-mi ieşise o spuzeală pe care o luam de la o purcea. Acum am probleme cu tălpile care mi se încinge, de trebe să mă opresc mereu la capu' locului şi să le frec cu ceva. Mi-a dat acuma pastile, infiltraţii, alte alea cu care să te ungi, dar parcă ar fi apă chioară. Eu cred că e de la muncă şi de la nevoi. Am un petic de grădină de 30 de ari, pe care îl sap singurică. Noră-mea zice mereu că ea e frumoasă, nu-i stă bine cu sapa în mână, ea vrea cu ruju' pe buze. Că decât 300.000 pensie, mai bine trăia Ceauşescu. Ăla îţi dădea 25 de lei şi luam de ei peşte şi salam proaspăt de la Slatina, că acolo era oraşu' lui. Acu' peştele doar îl miroşi, iar salamu' e stricat şi te dă în intoxicaţie. Alţi bani, altă distracţie. Aseară zicea ăia pe la aparate că a intrat în NATO. Toată noaptea a ţinut-o aşa: Nato şi iar Nato. L-am întrebat pe moşu'

384

meu: ce e, bă, acela NATO? A zis că e ceva cu americanii şi cu Polu' Nord şi că ne dă ceva, altfel nu se poate! Alte babe din vecini zicea că a intrat Cehoslovacia, iar un nepot ne-a spus că vine americanii ca să ne ocupe şi o să ne mărească pensiile, ca să ne astupe gura. Eu, în gându' meu, i-am dat dracu' pe toţi: ruşi, americani, turci şi ţigani. Că aşa nu se mai poate, păi, unde e dumn'le, sfecla şi porumbu' de pe câmpu' pe care acuma vezi numai ciulini? Să vină unu' aşa cum a fost Ceauşescu! Să fie curăţenie, să ia pământu' înapoi, să dea cote, să dea foncire şi să oprească destrăbălarea. Ai dracu', la televizor arată numai din ăia care se pupă şi se călăreşte fără ruşine. Parcă a venit vremea să calce bărbatu' femeia aşa cum face cocoşu': pe văzute! Păi, ăştia ştie ca mine de muncă? La sapă cu ei”! Iar, „Lacrimi la zidul plângerii” de dr. Ştefan Marinescu, Craiova, ori interviul-reportaj „Schitul de ceară” de Iftimie Nesfântu, dovedesc nu numai cruzimea în torturi a comuniştilor, dar şi faptul că printre apropriaţii conducerii din unele sectoare, cum a fost şi patriarhul Iustinian Marina, acuzat de unii de comunism şi în altare, era el însuşi un mare vizat pentru că ştia să-şi aleagă şi să-şi apere colaboratorii întru credinţă, biserică şi românism. *  

Paloda literară
Paloda  Literară    apare  ca  revistă  lunară  la  20  ianuarie  1904,  sub  conducerea  prof.  D.  Nanu,  fără  G.  Tutoveanu,  iar  numerele  6‐12  sunt  scoase  sub  conducerea  lui  Corneliu  Moldovanu, la Tipografia G. Cațafany.  385

Apariția  Palodei  Literare  la  Bârlad  în  1904  este  salutată  cu  interes  de  N.  Iorga,  în  numele  redacției  „Semănătorul  „:  „E  vorba  adică  a  se  încerca  în  Bârlad  o  mişcare  literară  de  provincie  care  ar  folosi  mişcării  literare  generale  a  neamului  nostru” (Din „Semănătorul”, IV 1 februarie 1904 ‐ citat de Oltea  Răşcanu din articolul ”Corneliu  Moldovanu”  Începând cu nr. 3, în Paloda Literară de la Bârlad scriu: N.  Iorga, Titu Maiorescu, Barbu Delavrancea, M. Dragomirescu, I.  Petrovici,  El.  Văcărescu.  I.A.  Basarabescu,  Cincinat  Pavelescu,  Nicolae Gh. Rădulescu – Niger, Ioan D. Manolache.  După un an de activitate, la 28 decembrie 1904 (numărul  11  –  12)  Paloda  Literară  –  ca  primă  revistă  literară  din  Bârlad  –  dispare  „spre  a  uşura  drumul  revistei  „Făt  Frumos”,  care  are  greutăți mult mai mari de învins, şi în jurul căreia trebuiesc dar   concentrate  toate  forțele  băneşti  şi  intelectuale”  –  se  spune  în  ultimul număr al Palodei.    * Într‐un  articol  program  din  Paloda  Literară  poetul  D.  Nanu,  profesor  la  Liceul  Codreanu,  observă  că:  „  Bârladul  seamănă  cu  vechile  burguri  germane  care  au  orgoliu  de  a  trăi  din  propria  lor  viață  intelectuală.”  El  definea  prin  artă  atmosfera  care  a  dus  la  apariția  revistei  „Făt‐Frumos”,  care  a  făcut epocă în viața literară a țării, Nicolae Iorga asemuind‐o cu  Semănătorul şi  Luceafărul de la Buda‐Pesta. Ceea  ce  înseamnă  că Iorga vedea în Bârladul de atunci una din Capitalele culturii  româneşti.          * 
Paloda Literară, Bârlad, 20 ianuarie-28 decembrie 1904, odată pe lună, 33x24 cm., anual 1,50 lei, 10 bani numărul. Tipografia Caţafany. La 28 februarie de două ori pe lună. Semestrial 1,50 lei scriu Nerva Hodoş şi Al Sadi Ionescu în Publicaţiile periodice româneşti, 1913.

386

Paloda literară
Apare la tipografia Caţafany, odată pe lună, 1904, o „jumătate de an sub conducerea lui D. Nanu (scurtat N., pe atunci profesor în Bârlad),apoi sub a lui Corn. Vasiliu Moldovanu (scurtat Cornel sau C.M., student universitar, din Bârlad), primul întrebuinţând uneori pseudonimul Dan, ba şi Stymphal (cf. nr.5 Lupaşcu), al doilea pe cel de Radu sau Radu Stâncă, la traduceri"; scriu Gr. Creţu şi I. Antonovici în lucrarea lor despre „Tipografiile... din Bârlad". Ei noteză în continuare pe cei 17 colaboratori prozatori: I. Adam, I. A. Basarabescu, N. Băleanu, Mih. Dragomirescu, M. Galitza (Bârlad), E. G(ârleanu), Em. Meril şi Emaril (Emanoil Gârleanu şi soţia Mar(ia E.)-lena, provizor Bârlad), N. Iorga (reproducere), S. Teodorescu Chirileanu (reproducere), Leon T. Maiorescu (reprod.), I.D.Manolache, cf. Literatura şi arta română VII 703, Paloda XX6 şi Paloda literară I nr.9), C. Pasăre, Profir, Senin (P.Pogonatu, magistrat), Silvia Slăvescu, Stella (pseudonim),N. Stoleriu (învăţător Zorleni), Tonegaru. Unii din cei enumeraţi publicau şi versuri. Publicau numai versuri următorii 16: Maria Artenie (institutoare Bârlad, traducea din Horace), Const. Cantili, Clement - Bacău (medicinist evreu), Hildebrand Frolla, Al. Gherghel, Isis -München (Isidor Budu), N. L(upu), K(ostache, Bârlad, folclor), Ofelia (pseudonim), G.G. Orleanu, Cincinat Pavelescu, I. Petrovici (în 1909 profesor de filozofie la Universitatea din Iaşi), I. Pollio (consul francez, Galaţi), Rândunel Tekir-Ghiol (pseudonim) I Stătescu - Naia, G. Tutoveanu (alias Ionescu Bârlad, a publicat un volum de poezii „Albastru", Bucureşti, 1902, conf. Paloda XXI 225), Hélène Văcarescu, A.Zamfirescu, At. Mândru (alias Gheorghiu Bârlad). Cei doi redactori şi soţii Gârleanu dădeau şi traduceri. Se mai preciza: publicaţia cuprindea şi portrete, cele mai multe lucrate de zincograful bucureştean Marwan, că tinerii scriitori de la Paloda literară se strâng în jurul revistei Făt-Frumos, iar în 1907, mulţi colaborau şi la revista „Convorbiri” a lui Mihail Dragomirescu din Bucureşti. Paloda nr. 51 anunţa ca viitori colaboratori ai Palodei literare şi pe Artur Gorovei, Bogdan Ionescu, Notara, Şt. Petică, C(ezar), Vârgolici şi Zigfrid, ale căror nume nu figurau în revistă.

   

 

 

*  387

Paşi spre infinit
Paşi spre infinit, revistă de astronomie, editată de Asociaţia Astronomică “Sirius” (A.A.S.) de la Liceul teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad, semestrială, apare la al VIII-lea an de activitate în anul 2006, când ajunge la cititori numărul 15 al său. Directorul revistei, profesorul Ioan Adam, redactor şef prof. Ioan Puflea, redactor şef adjunct Alina Chirica şi înv. Marinica Giuşcă, secretar general de redacţie Bogdan Munteanu, care se ocupă şi de tehnoredactarea computerizată, iar Constantin Andrei Popa de grafica coperţilor şi postere. Revista dispune de un larg colectiv redacţional nominalizat la locul potrivit, indicându-li-se însărcinările: redactori, fotoreporteri, traducători, corespondenţă internet, culegători de texte. Totodată este arătată componenţa Consiliului director al Asociaţiei Astronomice “Sirius”: preşedinte – prof. Ioan Adam, vicepreşedinte – înv. Marinica Giuşcă, secretar înv. Gabriela Marin, economist Mariana Balan, după care sunt enunţaţi coordonatorii departamentelor, responsabilii comisiilor de resort, consilierii de activitate. Tipărită la SC Irimpex SRL Bârlad, cu indicarea sponsorilor şi sediul redacţiei:Liceul “Mihai Eminescu”, strada cu acelaşi nume, nr.1 Bârlad. Format 21x30 cm., în 60 de pagini, plus coperţile, cu o ilustraţie bogată de bun gust. Din numerele consultate rezultă că axa publicaţiei are ca bază şi desfăşurare prezentarea unor documentare de iniţiere a cititorilor, dar şi de completare a cunoştinţelor celor cunoscători, de către autorii în materie: “Orientarea pe bolta cerească” – un ciclu de materiale semnat de Vlad Alexandru Lazanu şi profesorul Ioan Adam, “Sistemul solar”, ajuns la episodul 4 şi semnat de dr.Cristina Blaga; “Global Flyer sau în jurul lumii

388

fără escală”, de Cătălin Mosora; “Periplu printre inele – misiunea spaţială Cassini-Huygens, cu iscălitura regretatului Harald Alexandrescu; “Cometele”, ajuns la secvenţa nr.4, de Virgil V. Scurtu; “Fizica şi astronomia în contextul interdisciplinarităţii şi nu numai..., de prof. Mircea Tănăsescu, cu un mic portret al omului de ştiinţă Benoit Madidelbrot, născut în Polonia în 1924; “Fenomene astronomice în activitate” de prof. Ioan Adam şi Georgian-Alin Melinti; “Astronomia şi şcoala – rolul învăţării astronomiei în şcoala mileniului III, un ciclu semnat de colectivul prof. Ana Pică – Sibiu, dr. Vasile Pop – Cluj-Napoca, dr. Tiberiu Oproiu, ClujNapoca etc. Alături de documentare, ca cele enumerate, stau în chenar, un fel de note de călătorie, semnate, probabil, în majoritate, de elevi preznţi la evenimente: vizita olimpicilor români în Belgia – 24-28 ianuarie, 2004, de George Robert Butunoi, “Jurnalul de excursie la Iaşi”, de Oana Vârlan, SilviaNicoleta Dulgheru, cu opriri şi detalieri de la Planetariu, Observatorul Astronomic – unde au rămas cu impresia unui muzeu părăsit şi care, dacă ar fi mutat la Bârlad, pe “Dealul Morilor”, ar deveni, sigur, şi o sursă de bani de pe urma lui, printr-o mai bună organizare a activităţii de cercetare dar şi de “explorare” a lui; “Jurnal de Olimpiade” 14-18 aprilie 2004, la Cluj-Napoca, de Daniel Bălăşoiu; “Jurnal de excursie Galaţi, 5 iunie 2004”, de Oana Vârlan; Jurnal Expediţia ştiinţifică “Eclipsis-2006” în Turcia (Antalya-Manavgot) 23 martie -1 aprilie, de Vlad Mărgărint, dar şi materiale de genul “Simpozionul “Victor Anestin, primul jurnalis de ştiinţă din România”, de Ştefan Neculai. Dezvoltând subiectul, Ştefan Neculai punctează câteva repere privind şi apariţia jurnalismului de ştiinţă în România. “Dicţionarul presei româneşti precizează că publicistica românească a împlinit două veacuri şi jumătate, în 1981, de la apariţia pe teritoriul nostru a primului periodic românesc,” numit “Calendar” întocmit şi tipărit în anul 1731 de dascălul Petcu Soanul din Scheii Braşovului, în Transilvania, înainte de activitatea reprezentanţilor Şcolii Ardelene, devansând cu aproape 100 de ani “Curierul românesc” a lui Ion Heliade – Rădulescu şi “Albina românească” publicat de Gheorghe Asachi, ambele datând din 1829. Cititorii află şi despre faptul că în 1839, la mai puţin de

389

un an de la atestarea oficială a fotografiei în Franţa, în Albina românească din Iaşi a apărut un articol despre invenţia fotografiei, că în 1840 în “Gazeta de Transilvania” din Braşov a apărut un articol despre procedeul daguerreotipiei , că Popp Carol de Szathmari a avut atelier fotografic pe actuala Calea Victoriei, el fiind considerat primul fotoreporter de război din lume. Bine documentat, folosind prezenţa la Simpozion ca Invitat, a lui Cătălin Mosora, jurnalist de ştiinţă la radio Europa FM, ca să vorbească despre Victor Anestin, ca cel care a avut prioritatea în domeniul jurnalismului de ştiinţă, autorul Ştefan Neculai reaminteşte că Anestin, fiul actorului craiovean Ion Anestin, s-a născut în 1875 la Bacău la 19 septembrie, că a absolvit cursul liceal la Craiova, după care a lucrat ca reporter, corector sau secretar de redacţie la ziarele “Adevărul”, “Dimineaţa”, “Viitorul”, “Minerva” şi “Universul”, iar în 1906 a înfiinţat revista “Orion” în care a semnat numeroase articole, cu observaţii personale asupra cometelor şi stelelor. Tot Victor Anestin a înfiinţat în 1908 “Societatea Astronomică Română”, iar în 1913 altă societate cu numele “Prietenii Ştiinţei”, dar şi biblioteca “Ştiinţa pentru toţi” de la Câmpina. Revista “Ştiinţa tuturor” apărută la 20 octombrie 1918, la Craiova, avea să fie ultima iniţiativă de cultură a celui care bolnav şi sărac, moare la 7 noiembrie 1918. S-a bucurat de aprecierea unor personalităţi Flammarion, Lowel, Berberich, Brenner, Ţiţeica, C. Istrate, I. Simionescu etc. Unele documentare au o subtilitate care, nu întâmplător, acuză, ca în cazul de la Observatorul astronomic din Iaşi, unde citim întâmplarea din “neuitatul an 1966”, când “sub privirile pasive ale tuturor astronomilor din ţară, a fost alungat de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, dr.doc. Victor

390

Nadolschi, care făcuse ceva la Observatorul din Iaşi, după care unitatea de cercetare a intrat într-o lungă “eclipsă totală” care durează şi azi”, scria Virgil V. Scurtu – Iaşi, în numărul 15/2006 al revistei. Menţionăm şi caracterul multidisciplinar al materialelor găzduite, care se referă nu numai la astrologie ci şi la “Colaborarea transfrontalieră pentru protecţia calităţii apelor de suprafaţă din bazinul hidrografic al râului Prut,” Concursul Naţional de grafică, pictură şi fotografie astronomică, ediţia a IV-a, Bârlad, 11 martie 2006”, “Concursul prin corespondenţă “Green Planet”, ediţia a II-a, Moscova, aprilie 2006”, “Participarea la lansarea cărţii Infomania cu pledoarie pentru jurnalismul de ştiinţă la Radio Europa FM, autor Cătălin Mosoia, Editura Humanitas , “Simpozionul Naţional Educaţia şi astronomia în mileniul III”, ediţia a VI-a, Bârlad 6-7 mai 2006” etc. Incitante mi se par şi materialele care încep cu o întrebare: “Care este viitorul omenirii?”, “Suntem oare singuri în Univers?”, faţă de care ne liniştim când lecturăm materialele despre “Credinţele ţăranului român despre cer şi stele,” dezlegăm astro- enigmele” ori „cronogramele” dlui Sergiu Coloşenco, cosmopoeziile sau privim fotografiile realizate în diferite prilejuri şi publicate în revistă. Cu o mică observaţie: o scurtă cronică de identificare a persoanelor din fiecare fotomontaj ar fi necesară pentru a servi nepoţilor şi strănepoţilor noştri când vor răsfoi peste ani revista în cauză. * 

Pădurenii
Pădurenii, publicaţie a Asociaţiei Culturale “Ethos” Pădurenii, cu un cuprins pe măsură: Invitaţie de primar Temistocle Diaconu; originea şi evoluţia aşezărilor din comuna Pădureni, extras din volumul apărut la Editura Performantica Iaşi, 2005, de prof. Adriana Bubulac; “Reveniri” de dr.Aurelia Cosma; “Oameni care au fost” de

391

Grecu Petru – o trecere în revistă a celor care s-au jertfit pentru patrie şi pământul natal; “Drogul – drum cu sens unic” – o lucrare semnată de Oana Toderaşcu, elevă în clasa a VII-a, care a obţinut locul I la faza judeţeană şi locul II la faza naţională a concursului. “Mesajul meu antidrog” (Profesor coordonator Buciumaş Violeta) etc. În acelaşi număr (3/2007) Maria Gunea, bibliotecară, îşi intitulează reportajul închinat profesoarei Grecu Ioana, cu ocazia pensionării, “Un copac cu flori”, din care se desprind mesaje de mulţumire şi recunoştinţă de la foştii elevi, crescuţi, educaţi şi redaţi societăţii ca s-o slujească. Profesoarei de biologie Grecu Ioana îi trimite vorbe frumoase fosta elevă Cătălina Ciulei, ea însăşi astăzi profesoară de biologie; fosta elevă Doina Buciumaş, astăzi profesoară de franceză la Padova, în Italia, care dornică să-i oprească timpul în loc, spune: “Stai oră! Miracol în timp Opreşte-ţi rotirea o clipă Dă-mi visul eternului schimb Cât fumul prelins pe-o aripă.” În cadrul proiectului “Prin noi pentru ambientul nostru”, “Pădurenii” are realizat în 2007 şi supliment pe această temă, în colaborare cu Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti, cu o ilustraţie bogată, costisitoare. N-am desluşit periodicitatea, nici unitatea din Bîrlad care o tipăreşte. Are formatul 21/30 cm. în 20 de pagini, responsabil cu tehnoredactarea Anca Isabela Iacob. Din colectivul de redacţie: Temistocle Diaconu, director, Dan Răvaru, redactor şef, Culiţă Gavriliţă – secretar de redacţie, Cătălina Alexa, Daniel Băcăuanu şi Violeta Buciumaşi redactori. Din colectivul de redacţie alte nume cunoscute, care, prin profesionalism şi priceperea lor, ar putea adăuga valenţe superioare publicaţiei: Aurelia Cosma, Gelu Bichineţ, Rodica Pop, Giorgeta Giosu, Costin Clit, Theodor Codreanu, Lina Codreanu, Viorel Vatamaniuc, Puiu Donose, C. Arvinte.

392

Păstorul Tutovei
Păstorul Tutovei , revista Asociației preoților din județul  Tutova,  apare  lunar,  cu  deosebire  în  lunile  de  vacanță  iulie  şi  august,  sub  auspiciile  unui  comitet  de  conducere  alcătuit  din:  preşedinte – protoiereu Grigore A. Dimitriu, vicepreşedinte, pr.  Ilarion  Dodu  –  Drujeşti,  casier  pr.  D.  Dumbravă  –  Bârlad;  secretar – preot N. Moise – Bârlad, membrii: preot Vasile Alecu  –  Bârlad,  preot  Gh.  Dumbravă  –  Pueşti,  preot  Gh.  Giurcanu  –  Unțeşti şi preot Ioan Leon – Costeşti.  Redacția  revistei  la  preot  I.  Gh.  Chirvase  –  Bârlad,  preot  Al. Gâlea – Bârlad, preot C.P. Belde – Perieni – Tutova.  Se  cerea  ca  articolele  să  fie  trimise  pe  adresa  preot  I.  Chirvase, strada Lascăr Catargiu nr. 70 Bârlad.  Administrația, diacon Gh. Marinescu, str. Vornicul Sturza  nr. 15 Bârlad.  Primul număr apare în martie 1938; nr. 7 – în septembrie  1938.  În  afara  conducerii,  în  revistă  au  mai  semnat:  pr.  Ioan  Corneliu,  M.  Grumăzescu  („Doctrina  şi  operele  sociale  ale  Bisericii”;  pr.  Profesor  dr.  Marin  C.  Ionescu  de  la  biserica  „Cuibul  cu  barză”  –  Bucureşti  („Preotul    şi  adevărurile  biblice”); prof. Gh. Vrabie („Vechea şcoală bârlădeană) ş.a.  Deosebit,  revista  susținea  rubrici:  „Ştiri  şi  fapte”,”  („Decesul  decanului  Baroului  de  Tutova  –  Ştefan  Galin”,  de  exemplu).  „Cărți  apărute”  („Creştinism  şi  comunism”  de  Ioan  393

Gh.  Savin,  profesor  universitar),  „Cronica  internă”  („Ziua  dragostei”),  „Cronica  externă”  („Biserica  rusească  din  diasporă”), comunicări redacționale etc.  Un  articol  important  a  fost  dedicat  bisericii  „Sfinții  împărați”,  legat  de  anul  1870,  când  a  luat  ființă  „Cimitirul  Eternitatea”,  când  Andrei  Ionescu,  negustor  de  galanterie,  primar  al  oraşului  Bârlad,  o  dată  cu  înființarea  Cimitirului,  a  pus  să  se  ridice  şi  această  biserică  în  formă  de  cruce,  drept  în  mijlocul cimitirului, ea fiind gata în 1885, copie fidelă a Capelei  din  cimitirul  Père  Lachaise  din  Paris  –  locul  unde  îşi  doarme  somnul  de  veci  cel  ce  a  fost  frământat  de  „La  Recherche  de  la  l’absolu”, Honore de Balzac.  Realizată la atelierele grafice N. Peiu Bârlad.
*

...”Cu  ocazia  împlinirii  vârstei  de  70  de  ani  a  poetului  George  Tutoveanu, în semn de omagiu,  un  grup  de  prieteni şi  scriitori  i‐au  dedicat  bardului  tutovean  un  număr  festiv  (9‐10  din  octombrie  –  noiembrie  ‐  decembrie  1942)  al  revistei  „Păstorul  Tutovei”  din  Bârlad,  în  alcătuirea  căruia  George  Constandache  a  jucat  cel  mai  important  rol,  muncind  cu  pasiune  şi  competență.  A  solicitat  pentru  această  ocazie,  colaborarea  unor  scriitori  ca:  Tudor  Arghezi,  Ion  Minulescu,  I.A. Basarabescu, Atanase Mândru, Liviu Marian, I. Gr.Oprişan,  George  Lesnea,  Radu  Cosmin,  Pamfil  Şeicaru,  Leon    Mrejeru,  Artur  Gorovei,  Aurel  Tita,  Victor  Eftimiu,  Aurel  George  Stino,  Virgil  Huzum,  B.  Clony,  Toma  Chiricuță,  Eugen  Ciuchi,  Ion  Ojoc, C.D. Fortunescu, D.Al. Nanu, Virgil Duiculescu, prof. Dr.  Iuliu  Nițulescu,  N.  Rădulescu  –  Niger  etc.,  etc.”  (Elena  Nicola  din „Un poet al Academiei Bârlădene, George Constandache”).  Păstorul  Tutovei  revine  în  actualitate  în  anul  1994  sub  egida  Protopopiatului  Bârlad,  din  colegiul  de  redacție  făcând  parte: Marin Constantin, Petrică Tufaru, Căpriță Mihai, Valeriu  Stelian,  Petru  Ioan,  membru  de  onoare  Iordan  Gheorghe,  394

redactor şef Stoian Eugen.  Redacția şi administrația revistei la protopopiatul Bârlad,  strada Nicolae Bălcescu nr. 20.  Este  o  continuare  a  ceea  ce  a  fost  Pastorul  Tutovei  din  perioada 1938 – 1943, realizată de Asociația preoților ortodocşi  din fostul județ Tutova.  Citim din cuprins: Datini şi obiceiuri de Sfintele Paşti – de  Eugen  Stoian,  Ouă  încondeiate  –  de  Ilie  Murăraşu,  Iertarea  o  îndatorire prioritară a creştinului, de Marin Constantin, ABC‐ul  micului  creştin,  de  Ioana  Săucă;  dar  şi:  Când  a  apărut  şi  Ce  urmăriți domnilor aşa zişi evanghelişti creştini? Adventismul –  o  sectă  neoprotestantă  în  ofensivă  pentru  destabilizarea  spiritualității  româneşti;  Destabilizarea  României  sub  toate  aspectele  prin  pătrunderea  nestingherită  a  sectelor  creştine  şi  neocreştine,  ori  Ora  de  religie  la  ceasul  evaluării;  Unirea  unei  părți a românilor cu biserica catolică etc.  Prin  diversitate  şi  stil,  revista,  mai  ales  ca  urmare  a  reînființării Eparhiei Ortodoxe de Huşi, vine să pledeze pentru  echilibru şi cumpătare, pentru o viață duhovnicească şi laică de  adevărată creştinătate.
* În “Cuvânt de început la recepţia revistei “Păstorul Tutovei” p.c.protopop Androne Angheluţă spune : « Informăm publicul cititor (pe cei care s-au născut după 1943) că revista « Păstorul Tutovei » a apărut între 1938-1943 şi a funcţionat neîntrerupt în toată această perioadă (ediţie lunară) semnată de Asociaţia Preoţilor Ortodocşi din fostul judeţ Tutova în condiţii grafice excelente. Revista, aşa cum s-a prezentat şi cum îşi propune să se prezinte din nou publicului cititor, tratează subiecte din universul teologic, capitole şi subcapitole din: eclasiologie (doctrina despre biserică), soteriologie (doctrina despre mântuire), eshatologie (doctrina despre sfârşitul lumii), morala creştină, datini şi obiceiuri la români, arheologie biblică etc. Aşadar, această revistă, pe care ne place s-o intitulăm „Flacăra

395

ortodocsiei” , în ţara berladnicilor are nevoie de sprijinul moral şi material al tuturor pentru a se putea naşte din nou” * Păstorul Tutovei, serie nouă, nr.2 din aprilie 1995, apare sub îngrijirea protopopiatului Bârlad, str. Nicolae Bălcescu nr.10, sub egida periodicului Păreri tutovene, dar îngrijit numărul de p.c. protopop Andone Angheluţă, tiparul executat la S.C. „Rulmenţi” S.A. Bârlad, maistru executant al lucrării Ion Iftime. Semnau articole: arhid. Ilie Murăraşu, Giuşcă Gabriela, pr. Dumitru Şuşnea, pr. Negru Nicolae, pr. Marin Constantin, pr. Mihai Căpăţână, pr.Tufaru Petru, pr. Filimon Savin, pr.Ioan Petru, pr. Bostaca Nicolae, pr. Dumitru Popa.       * 

Despre Păstorul Tutovei Anul IV, nr. 3-4 Nicolae Stelian Beldie scrie:
Din toate punctele de vedere, Păstorul Tutovei se prezintă ca o bună revistă. Am fost obişnuiţi să vedem în revistele diferitelor asociaţii, tribune care să servească de trambuline ambiţioşilor, în care nevoile breslei ocupau 90% din spaţiul revistei, şi care aveau să moară repede, din cauza certurilor intestine. De aceea aceste reviste nu reuşeau să stârnească interesul în alte straturi, decât acelea ale breslei. „Păstorul Tutovei" este în al patrulea an de apariţie.. Ţinuta demnă şi seriozitatea ce izvorăşte din paginile acestei reviste, ne îndreptăţesc să credem că va trece de hotarele judeţului Tutova şi că va fi apreciată şi sprijinită şi de celelalte categorii de intelectuali, nu numai de preoţi. Dealtfel numărul e variat şi instructiv, încât revista e citită cu interes de la început până la sfârşit, de orice cititor. Pe lângă colaborarea membrilor asociaţiei, revista şi-a asigurat şi co!aborarea unor pene încercate, ca acelea ale d-!or A. G. Stino şi Gh. Ursu. Colaborează în acest număr : Pr. I. Gh. Ghervasie, Pr. Ic. Corneliu M. Grumăzescu, Marieta L. Creangă, Pr. Gh. Armaşu, Pr. I. P. Olariu, Gh. Ursu, A. G. Stino, Delapraja, C. Rânzescu, Vasile Ţirica, Pr. Const P. Beldie etc. Pagina recenziilor, bogată.

396

Remarcăm poezia d-lui G, Ursu, Sora Moartă, din care cităm: „Şi m'a durut amarul, ce 'n mine îl adun „Că drumurile noastre de-acuma sunt închise, Eu tot urcându-mi crucea pe un calvar de vise, Tu, sub pământul moale, aromitor şi hun..." Tot domnul G. Ursu scrie frumoase cuvinte la adresa domnului profesor Const. Th. Moroşanu, pe care l-am avut şi noi profesor. Rândurile domnului G.Ursu, ne-au amintit de frumoasele clipe ale copilăriei, de domnul profesor Moroşanu ca şi de alţii ca: domnii prof. Ghimuş, Trandaf, Iliescu, Ursoiu, Negură, Balaban etc. Articolul domnului Ursu, îi face cinste.. Cinstind pe domnul profesor Const. Th. Moroşanu, cinsteşte munca, dragostea avântată de ţară, caracterul. Interesantă este traducerea din ruseşte a părintelui Gheorghe Armaşu, „De unde a provenit credinţa în Dumnezeu?" Ar îi fost bine dacă S. Sa, ne-ar fi arătat autorul din care a tradus-o. Intenţia S. Sale de a tipări în broşură această traducere, o socotim cum nu se poate mai nimerită. Difuzarea în straturile largi ale poporului, trebuie sprijinită, şi suntem convinşi că S. Sa, va găsi sprijinul necesar. Articolul domnişoarei Marieta Creangă, ni se pare prea didactic. Interesante, Francmasoneria şi Frontul Popular de Pr. Corneliu Grumăzescu, precum şi Relatările istorice dintre Biserica Anglicană şi Biserica Ortodoxă de Pr. I. C. Olariu. De asemenea articolul demnului Aurel G. Stino, Între N. Gane şi Maiorescu. Din parte-ne, dorim biruinţă deplină revistei „Păstorul Tutovei". Nicolae Stelian Beldie Păstorul Tutovei este revista Asociaţiei Preoţilor din judeţul Tutova; Directorul revistei părintele Grigore A. Dumitriu Bârlad, cu părintele Ilarion-Dodu-Drujeşti şi părintele Neculai Moise-Bârlad au pornit într'un ceas bun la drum sănătos şi plin de lumină. Revista bârlădeană plină de duh şi înţelepciune strânge în jurul ei elita preoţimii bârlădene şi calcă cu cinste şi demnitate pe urmele Bârladului cultural, care atâţia ani de-a rândul a avut multe de spus culturii

397

româneşti. Revista Păstorul Tutovei împlineşte un comandament istoric, slujind o cauză care este nu numai a „asociaţiei preoţilor" din jud. Tutova, ci a întregului şir de generaţii care au ostenit să ridice Bârladul pe culmile unei spiritualităţi culturale recunoscute, aşa cum spune părintele Dumitriu Bârlad, directorul excelentei reviste tutovene. Numărul pe ianuarie şi februarie este închinat memoriei pr. Ioan Negoiţă, acel care cu mult sârg a slujit altarul şi catedra. Colaboratorii acestui număr: Pr. Gr. A. Dumitriu-Bârlad Pr.I. Gh. Chirvasie, Pr. Corneliu Grumăzescu, prof. G. Ursu, Aurel Gh. Stino, Marin Predescu, Marieta Creangă, G. Bezviconi, Pr. C-tin Beldie, Pr. I. Olaru, Alexandrescu Galex, Mureşanu etc. etc. De remarcat articolul d-lui Aurel Gh. Stino: : „Şinotoismul", din trecutul oraşului Bârlad, de Gh. Bezviconi şi Catihetul „Vasile Grigorescu", scris de pana înţeleaptă a scriitorului Artur Gorovei. - Ne-a înălţat mult revista : „Păstorul Tutovei" şi-i urăm aceeaşi muncă fără preget pe drumul spinos al apostolatului. C. Nic. Br. * Iar despre „Păstorul Tutovei”, anul IV, nr.1-2, ianuariefebruarie revista Societăţii preoţilor din judeţul Tutova în „Cetatea Moldovei nr.9 se spune: „Revista Păstorul Tutovei deşi se intitulează organ al „Asociaţiei Preoţilor”, a depăşit cadrul enunţării sale pentru a trata probleme nu numai religioase, înţelegând rosturile publicaţiilor de îndrumare şi luminare a maselor, ea a devenit o revistă de cultură generală, cuprinzând articole variate de interes obştesc. Interesant şi actual este articolul S. S. Preot C. Grumăzescu, intitulat «Iisus şi Războiul». Autorul demonstrează, pornind de la preceptele evanghelice, că, în doctrina creştină şi în cadrul propovăduirii lui Christos, se află cuprinsă şi recomandarea armelor pentru un război, nu de agresiune cotropitoare şi împilatoare, ci de apărare împotriva atacurilor nedrepte ale duşmanului. «Cine n'are sabie, să-şi vândă haina şi să-şi cumpere sabie» (Luca XXII, 36). Pentru ce să-şi cumpere sabie? Dar ucenicii lui Christos erau înarmaţi şi atunci în grădina Ghetsemani, când

398

trimişii Sinedriului au venit să-l prindă pe Iisus, unul din ucenici a scos sabia şi a lovit pe unul dintre soldaţi, căruia i-a tăiat urechea. Prin urmare, creştinismul nu se opune războiului, când el este de apărare a dreptului. Articolul S. S. preot C. M. Grumăzescu e interesant prin tema pe care o pune, deşi ea a fost pe larg tratată încă din 1939 de Et. Giran în lucrarea sa «L'Evangile et la Guerre» lucrare pe care de altfel şi autorul articolului o utilizează. Mai semnează interesante articole despre «Trecutul oraşului Bârlad» d. G. Bezviconi şi «Istoricul Bârladului» d. Gogu Alexandrescu-Galex. M. Gr. C. *

Pleiada
Apare în anii 1933 – 1934. 

Plugul
Plugul, revistă lunară, bimensuală, apărea sub direcţia lui L.C.Chihaia care a scos numai nr.1 “de trei foi, în opt”, scrie prof. Gr. Creţu la 10 decembrie 1909 în “Prefaţă” la cartea “Tipografiile...” din Bârlad, Bucureşti, 1909. Revista s-a imprimat la tipografia Boţeşti-Fălciu la 31 ianuarie 1904 (vezi lucrarea citată, p.32 f.) Plugarul, revistă sătească, Boţeşti, 31 ianuarie 1904, 2 ori pe lună, 25x17 cm., anual 4 lei, 20 bani numărul. Director şi proprietar L.C. Chihaia. Tipografie proprie, scriu Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu în lucrarea lor “Publicaţiile periodice româneşti”, p.498.

Primii paşi
Din studiul monografie „Şcoala nr.4 Bârlad la 150 de ani 1856-2006” de Ghiţă Cristian, Editura „Sfera” Bârlad, 2006, aflu că „preluând tradiţia anterioară, începând din martie 1999, la iniţiativa profesorului Minuţă Mihai-Silviu se editează

Revistă a şcolii generale nr.4 Bârlad, apare în 1971. 

399

revista şcolii „Primi paşi”, ajunsă la nr. 13-14 în 2006.” Că în ultimii ani prin grija aceluiaşi profesor, s-au stabilit şi aceste relaţii bune cu şcoli din Belgia, Olanda, Portugalia şi cu alte şcoli, fiind folosite poşta şi internetul. Din martie, 2006, Şcoala nr. 4 care poartă astăzi numele cărturarului Tudor Pamfile este dotată cu calculatoare de ultimă generaţie, racordate la internet, urmare a aplicării Programului Naţional SIVECO. Şcoala, ca şi Bârladul, poartă mereu cinstire apostolilor învăţământului local: I.C.Antonovici, Const. Pârvu, Ştefan Toporaş, Vasile Rotaru, Eufrosina Cernea, Zoe Ionescu (Tutoveanu), Cezara Toporaş, Ianula Maloman, Ioan Tuchilă, Ion Tarază, Benedict Goldsfard ş.a.

400

 

Prutul
Prutul, revistă de cultură, fondată de Costin Clit, apare la Huşi, odată pe lună, în noiembrie 2003 sărbătorindu-şi a treizecea apariţie, care, spune Theodor Codreanu, în chenarul aniversar, “se datorează, îndeosebi, perseverenţei şi tenaticităţii profesorului de istorie Costin Clit care a imprimat publicaţiei o anumită personalitate culturală orientată cu precădere spre tematica istorică, fără a neglija şi alte aspecte culturale”. În septembrie 2006 revista ajunsese la numărul 42. Apare la Huşi – scrie sub frontispiciu. Tipărită la S.C. Impex SRL Bârlad, strada C. Hamangiu nr.15. Până la un timp a avut format de ziar: 31x43 cm., în 16 pagini; în prezent apare în format revistă, format 21x30 cm., în 20 de pagini, capsată. Din colectivul de redacţie fac parte Costin Clit, redactor şef, Mihai Rotariu, redactor şef adjunct; sponsorii publicaţiei Fundaţia Familiei Menachem H. Elias din Bucureşti şi S.C. Geli SRL Huşi, dar nu numai. Nr.42/2006, de exemplu, este editat de Casa de cultură “Al. Giugaru”, cu sprjinul Consiliului Municipal Huşi. Editele ca şi ineditele publicate în “Prutul” constituie un material istoric valoros care ajută istoricilor de marcă din România, dar şi celor locali care, iată, în numărul 39-40 din februarie-martie 2005, Luminiţa Săndulache scrie documentul “La Huşi se face istorie” cu comentarii referitoare la volumul “Studii şi articole privind istoria oraşului Huşi” apărut la

401

Editura “Sfera” din Bârlad, coordonat de Costin Clit şi Mihai Rotariu, redacţia publicând şi coperta de început a lucrării. Că la Huşi se face, într-adevăr, istorie stau mărturie şi alte documentare, în diversitate: Documente austriece din anii 1821-1822, în septembrie 2003; Înalţi demnitari români ucişi în temniţile comuniste, de prof. N. Mitulescu, Bârlad, în august 2002; Sate şi moşii din Fălciu în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea – prima jumătate a veacului al XX-lea de Gheorghe Clapa, Bârlad, în mai 2003; Vasluienii, bârlădenii şi huşenii în războiul de independenţă, de col(r) Constantin Chiper din Soleşti-Vaslui, în mai 2002; Unirea- act de dreptate morală şi istorică, de arhimandit Mina Dobzeu şi Theodor Codreanu, în iunie 2003 etc. Materiale cu titlurile: “Vineţeşti – un vechi sat de răzeşi din ţinutul Fălciului” de Gh. Clapa; “Schiturile şi mânăstirile din Eparhia Huşilor” de preot Anton Popescu; Cercetările sociologice de la Dodeşti (1935-1939) de Marin Rotaru; “Contribuţii la istoricul bisericii “Sfântul Nicolae” din Cotu Ghermăneşti de Costin Clit ş.a. constituie surse de documentare şi inspiraţie pentru scrierea de noi monografii de localităţi, edificii ori a unor personalităţi scumpe celor din zona Fălciului. Numărul din “Prutul” dedicat In memoriam unora care au servit Huşul şi au făcut acte de cultură aici, precum Ion Alexandru Angheluş (septembrie 2006), unor persoane în viaţă, ca Theodor Codreanu, la împlinirea a 60 de ani de viaţă, (februarie-martie 2005), documentare “120 de ani de la naşterea lui Ion Inculeţ (1884-1940)” - de Vasile Calistru, “Document inedit privind alegerea, investitura şi instalarea Episcopului de Huşi Iacov Antonovici” sau “Notiţe genealogice privind familia episcopului Iacov Antonovici”, ambele de Mihai Rotaru în nr.34/2004 , probează ceea ce spune Theodor Codreanu în “Prutul” nr.30/2003 că revista şi redactorii ei se ocupă şi de cultura locală. Pentru că am vorbit mai sus de “Prutul” care a dedicat paginile unui număr întreg regretatului poet şi om de cultură, profesorul Ion Alexandru Angheluş, reamintind că despre el au scris Ion Gheorghe Pricop, Grigore Ilisei, Cristian Simionescu, Teodor Pracsiu, Theodor Codreanu, prof. Gruia Novac ş.a. nu pot încheia fără a aminti spusele lui Ştefan Oprea care redă spusele lui Ion Alexandru Angheluş adresate celor de la

402

“Cronica” când îi invita să vină în oraşul dintre vii: “La noi cireşele s-au copt, floarea de iasomie s-a trecut, iar vinul roşu a început să prindă floare. În schimb, cel alb (vinul de cursă lungă), se învigorează pentru prieteni. Ce-ar fi ca, într-un amurg, o să veniţi să vedeţi cum stă?! În aşteptarea unei revederi – întreaga dragoste a lui I. Al. A.” Şi cum venirile la Huşi a ieşenilor, dar şi a celor din alte localităţi, nu se putea să nu se termine la Cenaclu sau în atmosfera cenaclului literar, iată şi ce făcea “Simpla foaie de hârtie” sub pana lui Ion Alexandru Angheluş, profesorul: Simpla foaie de hârtie Nu mai poate să adune Lângă mese de stejar Sfânta noastră nebunie; Fumul vânăt de ţigare, Lunecând spre bagdadie, Este acru, fără gust, Preaiubitule Ilie! Din atâtea vorbe spuse Din noianul de iacoane, Ce-a ieşit sărmane Cici, : Şi stimate Ciceroane? N-o să-mi spui că din nuvele Nu-mi transmite una ciuda. Totuşi, unde să te public, Pricope, venit din Duda? Vom citi ca şi-altădată Paginile cu berbecu' Sau cu un butoi anume Domnu'Jecu, domnu'Jecu! Vei mai umple înc-o bandă Învârtită-n jur de osie, Proslăvind vinul de Huşi, Dragă domnule Tudosie! Şi cenaclul se-nvârteşte Cu pământu-n jur de soare, Dan va exulta de spaima Morţii-a-toate-voitoarea.

403

Biete trude de o clipă, Deşi cresc, deşi există N-or să aibă prea curând, Foaia albă de revistă. Cu aceeaşi nerăbdare Le va proslăvi-n arcuş, Maestrul de-o biată clipă Ion Alex. Angheluş. Doamnele-or citi gentile, Domnişoarele la felŞi încet spre cimitire Ne vom apleca niţel! S-a aplecat mai mult. „În iulie 1986 mă aflam în cortegiul funerar…” scria la 20 aprilie 2006, după 20 de ani, Teodor Pracsiu, în revista de cultură „Prutul” nr.2 (42), septembrie 2006, care apare la Huşi, tipărită la SC Impex SRL Bârlad.

Profesorul şi poetul Ion Alexandru Angheluş – desen de Lina Codreanu *

404

Procust
Procust, revistă de experiment cultural, Editor Biblioteca „Stroe Belloescu" şi director fondator Marian Constandache, apare cu sprijinul Primăriei Bârlad (de lăudat nişte diriguitori care găsesc bani pentru sprijinirea culturii!). Acest prim număr de primăvară-vară ne aduce poeme de Lucian Vasiliu şi Gellu Dorian, proză de Iorgu Gălăţeanu, Gabriel Marineasa, Mihaela Butnariu, Costel Baboş, eseurile Poezie, raţiune şi mister de Daniel Corbu, Eminescu - o posibilă hermeneutică pentru de structurarea lecturii de Marian Constandache, Călătorie spre centrul discursului de Dan Bogdan Hanu, Prin este, spre „VESTETICĂ" de George Ceauşu. Învăluit de „sincofantul parfum al consensului critic” editorialistul la „Procust” nr.1/2006 ca publicaţie prezentată „voind să se îndepărteze cât mai mult de zona noxelor ineluctabile dar şi de bavaraj” va face ca prin „ tăria cuvintelor să sprijine demersul susţinerii consecvente sau în curs de conservare”, indiferent unde se vor ivi ele. Editorialul speră că titlul revistei Procust va descătuşa „conexiuni” ce vor trimite „la concepte finalmente moderne, de natură să câştige în faţa evidenţei şi nu poate fi atinsă de extinaţie.” După asemenea vorbe, demne pentru un experiment cultural, cu condeie mai mult împrumutate, scriitură a numelor proprii cu literă mică, nu de-a latul, ci în lungul paginilor, dar şi cu alte novaţii pe care cititorii nu le-au acceptat, publicaţia, se pare, a sucombat când întemeietorii nici nu se aşteptau. Păcat de speranţa pusă în ea de primul ei recenzent în presa ieşeană Ion Hurjui care a crezut în editor, fondatori, finanţatori şi realizatori. După ce i-am citit primele pagini notam în rubrica de faţă: „Cu o grafică plăcută şi o hârtie care conferă confort coperţii pe măsura artei moderne, fără a ne mărturisi locul de tipărire, colectivul redacţional format din Toni Iosipescu, Gruia Novac, Geta Androne, Iorgu Gălăţeanu şi Marian Constandachi încearcă un examen de experiment iar noi rămânem în aşteptarea a ceea ce promite Gruia Novac: autori locali, că altfel „starea locului” rămâne doar o speranţă iar publicaţiile locale nu trăiesc niciodată prea mult dacă aşteaptă să le

405

sosească cuvintele din marile metropole”… Dacă am avut ori nu dreptate, viaţa a demonstrat-o… *

Prometeu Descătuşat
Prometeu  Descătuşat  este  revistă  de  cultură,  artă,  spovedanie, civism şi are ca director pe Cezar Stegaru. Apare în  ianuarie 1993.  În  editorial  se  apreciază  că  ea  va  fi  „o  revistă  în  care  să  palpite  licoarea  unui  strop  de  frumos,  de  înalt,  de  poezie,  de  mângâiere.”  Cu  ambiție,  publicația  vizează  „promovarea  unei  literaturi originale, încurajarea şi afirmarea spiritului creator în  domeniul  culturii,  artei,  fără  nici  o  barieră,  ridiculizarea  unor  stări  conflictuale  în  raportul  individ  –  societate,  în  vederea  corijării  unor  stări  general‐umane:  abuzul,  corupția,  de  asemenea, întărirea spiritului civic, combaterea poluării morale,  realizarea de traduceri din literatura universală şi nu în ultimul  rând descoperirea de noi talente.  În  ea  au  semnat:Cezar  Stegaru,  Petru  Andrieş,  Simion  Bogdănescu  (am  înțeles  un  pseudonim  a  prof.  Ion  Puflea),  Petruța Chiriac, Corneliu Leonard.  Interesantă  aducerea  către  public  a  părții  din  Biblie  şi  anume Cântarea Cântărilor, înserarea în revistă a unor momente  din  poemul  istoric  Posada,  intervențiile  cunoscutului  C.D.  Zeletin. 

Revista
Săptămânal literar, cu o apariție de doar 15‐20 de numere  în  1896;  s‐a  bucurat  de  colaborarea  unor  foşti  elevi  ai  Liceului  „Codreanu”,  cum  ar  fi  Ion  Manolache  –  Holda,  Adolf  Axelrad  406

ş.a. 

Apare din iulie la 2 septembrie 1896: 35x25 cm., anual 7 lei, 15 bani numărul. Se imprimă la tipografia „Gutenberg”, Stein şi Segal. („Lumea nouă”, Bucureşti, 4 august 1896).

*
Condusă de autodidactul frate al tipografului Solomon Segal, sub pseudonimul Săveneanu, care venea de la Săveni, din nordul Moldovei, locul de unde venise la Bârlad, deşi se născuse la Ştefăneşti - Botoşani – ne spune profesorul Gr. Creţu, şi înfiinţase la 1896 tipografia „Modernă Gutenberg", în care „a scos în limba română 15-20 numere." Tipografia, aflăm, că a avut 4-5 lucrători români şi 2 evrei şi completa papetăria şi ceasornicăria - bijuterie a celor doi tovarăşi de afaceri Samuel Segal şi Herman Stein, iar prin 1902-1903, amândoi au plecat în America. Lista colaboratorilor revistei citate, ni se precizează de către Gr. Creţu în „Nota" la lucrarea citată, cuprinde pe Virgil Cişman, Gr. N. Lazu de la Piatra Neamţ, G.M. Mulţescu, I. Petrescu, C. Rusen, G. Silvan, M. Botoşăneanu, elevii de liceu Mauriciu Axelrad (pseudonim M de Osian), Adolf Axelard, frate cu Mauriciu, I.D. Manolache şi Albert Natansohn (pseudonim Lucius), original din Huşi. Mai semnau: Giovana de la Piatra (pseudonim), sora lui Natahsohn, măritată cu I.D. Manolache, iar apoi cu Aur Marcu, cunoscută sub numele Holda, pe care l-a folosit şi I.D. Manolache-Holda. În revistele umoristice semna sub numele Mimi Pinson. Într-o notă biografică a Anei Aureliu Marcu (Holda), publicată în „Anuarul general al presei române pe 1907" (pagina 43-44), la portretul acesteia, se spune că e „născută la Epureni, că a învăţat la Iaşi şi la Dresda." Din numărul 7 al Revistei din 2 septembrie 1896, singurul pe care l-a consultat Gr. Creţu, s-a mai putut afla semnătura C.I. din Cristeşti, pseudonimul Stiva, „ cum şi un D. Cantemir", care toţi trei publicau versuri. Aflăm că Solomon Segal a scris o revistă săptămânală „timp de vreo 2 ani", în Bucureşti în „jargon cu litere evreieşti, intitulată Dorsche Zion – „Râvnitorii Ţionului.” *

407

Revista, publicaţie pe care o scoate în 1896 Ion Palodă, născut 1877, notează G. Ursu şi G. Nedelea în „Antologia scriitorilor bârlădeni”, p.31, apărută la Bârlad, atelierele grafice Neculai Peiu, 1937.

Revista
Apare în 1891, editată de I. Veinfeld, viitorul publicist Ion  Palodă. Cenaclu literar şi socialist înființat prin 1897 de un grup  de  elevi  de  la  Liceul  Gh.  Roşca  Codreanu  şi  care‐şi  ținea  şedințele  în  casa  părinților  elevului  Veinfeld  Isac,  viitorul  Ion  Palodă,  scotea  şi  publicația  „Revista”  în  care,  pe  lângă  articole  sociale, schițe, poezii, Isac Veinfeld, Ion Manolache Holda şi alți  elevi  creau  figuri  interesante  ale  Bârladului  de  odinioară,  ca  acel a lui Voinescu, socrul lui Emil Gârleanu” (Din Monografia  Liceului „Gh. Roşca Codreanu”, 1971 de Traian Nicola). 

Apare  o  discordanță  de  identitate  şi  timp  între  revistele  de  la  1896‐1897  şi  cea  din  1891,  care,  din  lipsă  de  material  documentar  original  urmează  a  fi  clarificată  în  viitor,  cu  ajutorul cititorilor, poate ale Arhivelor Naționale ale României –  Direcția  județeană  Iaşi,  care  la  ediția  actuală,  prin  omul  de  la  sala de studiu, a ezitat să ne fie de ajutor.      *

Revista umoristică – literară
Apare cu acest nume după 6 iunie 1904, director şi proprietar C.D. Grosu, după ce anterior purtase alte două denumiri: „Gura lumii" la înfiinţare în februarie şi apoi „Foae populară pentru literatură, umoristică, informaţii şi reclame" din 23 aprilie 1904 până la 6 iunie 1904. *

408

Revista cinematografică
Revista  cinematografică,  organ  al  industriei  cinematografice, apare la Bârlad la 15 0ctombrie 1912.    *

Revista critică
Revista  critică  apare  din  1916  până  în  1918,  după  ce  purtase  numele  de  Cronica  Moldovei  în  anul  ei  de  început  –  1915.    *

Revista cursurilor de la doctoratul în drept
Apare  la  Bârlad  la  15  februarie  1908  cu  numerele  1‐7  şi  apoi  numerele  8‐9,  cuprinzând  „materiale  ce  se  fac  de  către  profesori  pentru  doctorat.”  Era  programată  să  apară  săptămânal, editată de un avocat Nicolae Iliescu, colaborator al  ziarului Zorile Bârlad.    *

Răstriştea răscoalelor
Revistă editată la Bârlad de inginerul Zamfirescu în anul  1908, cu versuri „admirabil tăiate, în măsură să evoce tablouri  reuşite,  ceea  ce  dovedeşte  că  autorul  este  o  natură  sensibilă,  dotată cu imaginație.”  Revista  face  parte  din  seria    „aceloraşi  apărute  „1907”  a  lui  Vlahuță,  a  lui  Cerna  şi  a  lui  Caragiale”  (Ziarul  Zorile  din  5  409

februarie 1908 nr.9).  *

Răzeşul,  revistă  culturală  lunară,  dar  şi  cu  serioase  preocupări  istorice  şi  folclorice,  o  publicație  a  Moldovei  de  mijloc,  scoasă  de  povestitorul  Virgil  Caraivan,  având  colaborator apropiat pe At. Mândru.  A ființat în perioada 1926 – 1927.  La rubrica „Însemnări” „Răzeşul” îl prezintă „pe distinsul  şi  învățatul  profesor  de  drept  internațional  de  la  Universitatea  din Iaşi dl. N. Daşcovici, doctor în drept şi ştiințe economice de  la  Universitatea  din  Paris  care  „cu  începere  de  azi  se  numără  printre  colaboratorii  revistei”;  că  „pictorul  Stoica  s‐a  stabilit  în  vara  aceasta  pentru  studii  prin  părțile  noastre”  şi  ”şi‐a  improvizat  un  mic  atelier  în  târguşorul  Murgeni  (Tutova)”;  că  „Țara de jos”, revistă de cultură şi literatură din Bucureşti apare  în  ultimul  număr  reorganizată  „având  în  comitetul  de  conducere  pe  amicul  şi  colaboratorul  nostru  dl.  Sterian  Dumbravă,  cunoscutul  publicist  şi  avocat,  secretarul  Ligei  Culturale,  un  element  de  valoare  în  mişcarea  culturală  a  Bârladului.  Dânsul  va  reprezenta  revista  bucureşteană  în  localitate.”  O zi îngrozitoare la munte, poveste adevărată, semnată de  Dumitru  Fărcăşanu,  găzduieşte  o  fotografie  „Colonia  de  copii  410

bârlădeni  în  fața  pavilionului  din  Techirghiol,  construit  de  Societatea  bârlădeană  pentru  combaterea  tuberculozei,  din  inițiativa  doamnei  Madelena  D.  Costandache  şi  a  dlui  doctor  Ioan Ionescu, medicul primar al oraşului Bârlad.”  Din  pagina  ”Bibliografie,  cărți,  reviste  şi  ziare  primite  la  redacție”  aflăm  că  în  iulie  1926,  cu  nr.  1,  anul  I  de  activitate,  apare la Bârlad şi „Foaiea Băncei de Credit mărunt din Bârlad”  şi  că,  şi  atunci,  publicația  trecea  prin  mari  greutăți  materiale  „mai ales față cu scumpetea mereu crescândă a hârtiei”…  În  cuprins,  din  acelaşi  număr  aflăm  şi  de  câteva  cărți  semnate  de  Virgil  Caraivan  aflate  în  difuzare:  „Basme  şi  legende  străine”  ‐  traducere  din  folclorul  lumii,  Editura  şi  Tipografia Vălenii de Munte, 1911; „La gura sobei” ‐ poveşti şi  snoave,  Editura  Socec;  „Movila  roşie”  ‐  povestiri,  schițe  şi  amintiri,  1913,  şi  că  vor  apare  în  curând  „Poveşti  de  pretutindeni”,  traducere  din  folclorul  lumii,  ilustrații  de  pictorul  Stoica,  Ediția  a  III‐a,  Editura  Socec  S.A.,  Bucureşti,  Calea Victoriei.  Numărul  8  din  Răzeşul  este  realizat  la  Atelierele  grafice  Nicolae  P.  Peiu  Bârlad  „care  execută  cu  acuratețe  şi  promptitudine orice lucrări atingătoare de această artă”   

  …”Dimitrie  Fărcăşanu,  inginer  agronom  şi  povestitor,  membru  al  Academiei  Bârlădene,  colaborator  asiduu  şi  la  Scrisul  nostru,  sinucis  în  urma  unor  presiuni  incalificabile  ale  bancherilor din Bârlad. Dimitrie Fărcăşanu un om de spirit, care  scria o proză memorialistică într‐o limbă populară viguroasă a  fost  animatorul  „Ligii  contra  cametei”…  a  publicat  articole  ce  amenințau liniştea şi confortul bancherilor”   
G.G. Ursu „Amintiri despre  

411

Academia Bârlădeană”   din Bârladul odinioară   şi astăzi ‐1984  *

„Victor  Ion  Popa  este  creatorul  comediei  lirice  în  literatura  noastră  dramatică,  iar  „Take,  Ianke  şi  Cadâr”  este  o  realizare  artistică  în  care  atmosfera,  simetria  compozițională,  tipurile pun în lumină un mesaj umanist, o pledoarie implicată  pentru  puritatea  sentimentelor  de  prietenie  şi  iubire,  pentru  libera  lor  desfăşurare,  cu  conflicte  care  se  rezolvă  prin  victoria  dragostei,  a  omeniei,  împotriva  prejudecăților  şi  calculelor,  a  mentalităților conservatoare, meschine.  Take,  Ianke  şi  Cadâr  fac  parte  din  galeria  originală  a  personajelor  lui  Victor  Ion  Popa,  oameni  buni  şi  generoşi,  guralivi  şi  certăreți.  Prototipurile  lor  aparțin  Bârladului  de  altădată:  Take  e  Petrache  Peiu,  negustor  de  pălării  de  la  întretăierea străzilor Ştefan cel Mare şi Cuza Vodă. Casa lui mai  există şi numele familiei e încrustat pe frontispiciu. Oameni de  odinioară ne  spuneau că  Ianke ar fi  Pincu  Kanner,  iar  Cadâr  –  Bizim,  negustor  de  mărunțişuri  înainte  de  a  trece  Podul  Pescăriei.  Victor  Ion  Popa  a  evocat  în  „Take,  Ianke  şi  Cadâr”  un  climat familiar al oraşului natal de altădată, cu prăvălii modeste  pe‐o  uliță  pustie,  cu  cântecul  trist  al  unei  flaşnete,  case  cu  geamlâc,  garduri  de  şipci,  o  linişte  cuminte  a  sugerat  esența  unei  atmosfere  de  târg  provincial,  după  cum  a  tipizat,  fără  a  copia, oameni autentici, într‐o sinteză artistică a omeniei.” 
  G.G.  Ursu  din  Amintiri  despre  Academia  Bârlădeană  din  „Bârladul de odinioară şi astăzi – 1984”.  * 

„… În dreapta şoselei se găseşte, la o bună distanţă, 412

un alt sat, ascuns într-un pâlc de salcâmi, satul Şuletea, comuna natală a scriitorului Virgil Caraivan, unde a trăit mai toată viaţa şi unde a redactat revista sa cu preocupări folclorice şi materiale inedite istorice: „Răzeşul”
Virgil Damaschin   din „Victor Ion Popa, ‐ Take Ianke şi Cadâr, trei figuri reale în  Bârladul de altădată” (Bârladul – odinioară şi astăzi) 

* Iată‐l pe Virgil Caraivan văzut de pr. Dumitru Dumbravă,  consătean al scriitorului…  …”Îi admiram înfățişarea impunătoare, fruntea lată, părul  negru  ca  pana  corbului  în  tinerețe,  mustățile  groase  şi  neajustate,  pe  care  le  numeam  vrăbioi.  Îmbrăcat  modest,  nu‐i  plăcea să fie subiectul discuțiilor. Era ca o apă care, cu cât este  mai  profundă,  cu  atât  e  mai  liniştită.  Cunoştea  ca  nimeni  altul  istoria Şuletei şi a  împrejurimilor.  De la  el ştiu că pe  moşia lui  Manolache  Costache  Epureanu  Şchiopu,  a  boierilor Ieremia, mai încoace, în partea de  miazăzi a satului şi de răsărit a pârâului ce  curge  dinspre  Şuletea  spre  Murgeni  ar  fi  existat  o  aşezare  omenească,  dovedită  de  hârburile  şi  monedele  vechi  găsite  aici.  Acestei aşezări i se zicea Brăițenii de Jos.    … Dacă Şuletea a dat în timp  atâția  oameni de carte , dintre care cei  mai mulți  au  împânzit  întreaga  țară,  aceasta  se  datoreşte  în  bună  parte  existenței  lui  Virgil  Caraivan,  însuşirilor  lui  deosebite,  dintre  care  cea  mai  importantă  a  fost  dragostea  de  satul  natal,  de  neam, de țară şi de istoria lui.  …  Acolo,  la  Şuletea,  Virgil  Caraivan  a  fost  o  candelă  413

aprinsă  a  dragostei  de  neam,  de  istorie  şi  de  limba  românească.”  Iată  şi  ceva  din  informațiile  „de  cronică  bârlădeană”  ale  profesorului Traian Nicola, care‐l privesc şi pe Virgil Caraivan:  „1933:  s‐a  constituit  la  Bârlad  Sindicatul  presei:  G.  Alexandrescu  (preşedinte),  I.  Şerbănescu,  dr.  G.Berdan  (vicepreşedinți),  I.  Vasiliu  (secretar  general),  dr.B.  Secater(casier),  A.  Romila,  M.  Negreanu  (cenzori),  dr.I.  Veinfeld,  A.  Jugănaru,  G.  Nedelea  (membrii),  V.  Caraivan,  G.  Tutoveanu şi I. Beldiman (membrii de onoare).”   
*

Dar  iată  şi  o  epigramă  de  G.  Nedelea  care  pune  sub  semnul întrebării durata de viață a revistei „Răzeşul”:    Scriitorului  Virgil  Caraivan:  „Universul”  vesteşte  reapariția revistei „Răzeşul” (ziarele)    ‐ „Ce e val ca valul trece” ‐  O credeam acum un an…  Dar apare iar „Răzeşul”,  Şi cu dânsul… Caraivan!...             1929 

Sunt în fața a trei ipostaze. Una culeasă din Răzeşul nr.8 –  septembrie  1926,  de  la  I.  Negoiță  din  documentarul  „Cultul  mamei”:  …  Cum  se  explică  oare  grija  bisericii  noastre  de  maternitate?” – se întreabă scriitorul. Şi documentează:  „Să nu  fie  oare  provocată  de  dezertarea  de  la  rostul  de  mamă  a  unei  femei române – mai ales la oraşe – care părăsindu‐şi menirea lor  firească, refuză statului şi neamului serviciul datorat?”  414

… „Grija de maternitate arată din partea bisericii noastre  că  este  deci  de  ordin  național  şi  are  legătură  cu  problema  creşterii populației…  …Mama  este  singura  educatoare.  De  la  ea  primim,  precum trupul aşa şi sufletul. Ea ne strecoară pe nesimțite şi în  desmerdările  ei  dulci,  cele  dintâi  sclipiri  de  lumină  în  minte,  cele dintâi sentimente în inimă şi deprinderi de viață…  …  Aproape  că  nu  este  poet,  care  să  nu‐şi  fi  exprimat  în  versuri  sentimentele  de  iubire  şi  adâncă  venerație  față  de  mamă.”  „O mamă, dulce mamă, din negura de vremi,  Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi.”  Spun alte versuri:  „O  mamelor,  în  mâinile  voastre,  mai  mult  ca  în  oricare  altele, este mântuirea lumii.” – spune un alt gânditor.  Am în față şi situația căminelor de orfani înainte de 1989,  dar şi cea de după 1989 cu instituția… asistenților maternali…  Iată şi cea de a treia ipostază oferită de o parte a literaturii  actuale: „Cartea despre femei” apărută la Editura Mix, Colecția  „OSHO”  Braşov  –  2002,  unde  ni  se  spune,  printre  altele:  „Căsnicia este cea mai urâtă instituție inventată de om”… …”În  societatea perfectă a viitorului nu vor mai exista decât prieteni,  nu  soți  şi  soții.”…  „Copiii  nu  trebuie  să  le  aparțină  părinților  lor.  Ei  ar  trebui  să  aparțină  comunității…  Evident,  părinții  se  pot  întâlni  cu  copiii  lor,  ei  pot  invita  copiii  la  ei  acasă,  pot  deveni prietenii copiilor lor. Dar copiii nu vor mai fi dependenți  de ei, căci vor aparține comunității…”  …”Orice copil care va aparține comunității va învăța mai  multe, va fi mai prietenos, mai deschis la tot felul de influențe.  Experiența sa va fi mai bogată.”  Cât  de  bogată  este  experiența  de  viață  a  copiilor  din  orfelinate,  a  celor  care  au  trecut  prin  instituția  „copiilor  de  415

trupă” ori a celor lepădați în internate se cunoaşte. Nu se spune  nimic  în  cartea  la  care  m‐am  referit,  cui  vor  aparține  bătrânii,  neputincioşii”…  Cât  de  motivată  îmi  este  alegerea  o  argumentez  cu  spusele  unui  mare  istoric  –  că  şi  familia  ca  şi  căsătoria  au  o  nuanță profund istorică:  „Societatea,  ca  un  ordin  natural,  are  elementele  sale  proprii,  care  după  noi  sunt:  individul,  familia,  națiunea  sau  patria, seminția şi omenirea.”  În  timp  aceste  elemente  au  avut  controverse,  unii  au  încercat  să  le  desființeze,  ele  însă  nu  s‐au  dovedit  deloc  trecătoare,  ca  nişte  stări  anormale.  Ele  rămânând  elemente  naturale  şi  constitutive  ale  omenirii;  eu  mă  alătur,  în  speță,  lângă familie, căsătorie şi copii pentru că acolo este şi dorul de  mamă şi dragostea pentru copii şi puterea de a exista a națiunii,  a  patriei,  adică  lângă  spusele  lui  Ion  C.  Brătianu  pe  care  l‐am  citat  mai  sus  cu…  Din  scrierile  şi  cuvântările  lui  în  lupta  pentru  redeşteptarea națională. 
*

Revista România Financiară
Apărea  la  Bârlad  în  1916,  dispunea  de  o  editură  care  a  finanțat  şi  difuzat  „Calendarul  Financiar”  pe  1916,  realizat  la  Tipografia C.D. Lupaşcu – Bârlad. 
Revista România financiară, în dorinţa de a populariza unele chestiuni de ordin fiscal, a hotărât a scoate în editarea sa Biblioteca Financiară. În acest scop a apărut primul număr din această bibliotecă tratând sub toate formele chestiunea perceptorilor fiscali şi a Agenţilor de urmărire. Numerele viitoare vor trata „chestiuni cu caracter fiscal, economic şi financiar ce eventual ni se vor trimite spre publicare de către abonaţii şi cititorii noştri şi pe care comitetul de redacţie le va găsi bune şi suficient tratate” – scrie în prefaţă

416

la lucrarea semnată de V.C. Nicolau care se tipărea la Bârlad, la Tipografia şi legătoria de cărţi C.D.Lupaşcu, în 1915. De acelaşi autor mai erau notate alte lucrări apărute printre care „Expunerea situaţiei plăşii Pueşti-Tutova, Bârlad, 1909”, „Însemnări cu privire la satul moşia şi biserica din Strâmba”, în colaborare cu T. Pamfile, Bârlad 1914; „Însemnări cu privire la aşezarea preistorică de lângă Strâmba”, în colaborare cu T. Pamfile, Bârlad, 1915.” *

Revista clasei a III-a B
A Liceului „Roşca Codreanu” a fost realizată la şapirograf  de George Damaschin, cu concursul lui Costel Dimitriu, cu 4‐5  ani mai mare decât editorul, deci elev în ultimul an de liceu.  Revista aceasta – spune editorul – a rezistat în anii 1920 –  1921.          *  ...”Georgică  Damaschin,  cu  spiritul  său  critic  şi  frază  caustică,  era  spaima  poeților.  Îl  critica  până  şi  pe  maestru  (George Tutoveanu n.n.) Doar versurile mamei Zoe – ea însăşi  poetă  adevărată,  nicidecum  robită  sau  tributară  soțului  său,  le  primea  Georgică  cu  înțelegere  deplină  şi  deplină  aprobare.  Altfel, dădea iama în metaforele lui Vrabie sau Nedelea, şi nici  pe  noi,  ceilalți  prozatori,  nu  ne  cruța.  Ne  răzbunam  însă  căutându‐i  chiar  nod  în  papură  în  articolele  lui  de  sinteză  a  civilizației…”                                                                   Emil Tudor ,   membru al „Academiei Bârlădene”     (Din„Bârladul odinioară şi azi”) 

417

Revista Matematica bârlădeană
Revista  „Matematica  Bârlădeană”  de  matematici  elementare a Societății Matematica Bârlădeană – creată în 1921  de  directorul  Liceului  „Codreanu”  –  profesor  Cezar  Ursu  şi  colaboratorii  –  care  a  desfăşurat  o  bună  activitate,  fiind  coordonată  de    profesor  Ştefan  Negură  (1921  –  1923);  1926  –  1927; 1928 – 1930),  N. Martiniuc (1923 – 1924), şi N. Gaiu (1925  –  1926;  1927  –  1928)  –  în  toți  cei  9  ani  de  existență  societatea  având ca preşedinte de onoare pe regretatul şi apreciatul Ştefan  Negură.  Revista apare lunar, primul număr în februarie 1926, până  în 1930.  Tipografia,  „Tiparul  Tutovei”,  strada  Regală  nr.  126  Bârlad.  Se  menționa:  articolele,  exercițiile,  problemele  de  propus  şi  soluțiile  lor  ce  se  trimit  pe  adresa:  N.  Gh.  Gaiu,  profesor,  strada  Regală  nr.5  Bârlad;  abonamentele  se  trimit  domnului  Victor  Oprişanu,  strada  Dobranici  nr.11  Bârlad;  problemele  de  geometrie  de  propus  cât  şi  cele  rezolvate  se  pot  trimite  domnului  Micu  Grumbaum,  Calea  Văcăreşti  –  Bucureşti.  Doritorii  de  cărți  de  la  Biblioteca  Societății  se  puteau  adresa  domnului David Haim, strada Ştefan cel Mare nr. 58 Bârlad.  418

Sumarul  la  numărul  doi  al  revistei:  „O  chestiune  de  geometrie”  –  exerciții  de  Zaidman  Iosef,  inginer;  „Găsirea  câtorva  identități  trigonometrice  cu  ajutorul  determinanților”  de  Gaiu  Gh.  Emanoil;  „Chestiuni  remarcabile”  de  Micu  Grumbaum;  bibliografie,  redacționale  –  un  fel  de  poşta  redacției, exerciții sosite de la colaboratori.  Revista  nu‐şi  indica  colectivul  redacțional  dar  o  pagină  din  numărul  2  cuprindea  o  listă  cu  membrii:  N.  Martiniuc,  Şt.  Negură,  Ion  Nechita,  Gaiu  Nicolae,  Grumbaum  Micu,  Mircea  Vasiliu,  Ernest  Oprişan,  B.  Barbălatt    T.B.  –  student  –  Paris,  Ozias  Schachter,  Galați,  Gaiu  Gh.  Emanoil,  Coşniță  Virgil,  Nicolau V.Gh., Victor Oprişanu, Moscovici Adolf, Filimon C.I.,  Panaitatu Gh., N. Dragomir, Haim David – Bârlad. 

România administrativă
România Administrativă, revistă pentru buna îndrumare  profesională  şi  apărarea  intereselor  funcționarilor  administrativi,  apare  cu  nr.  1‐2  la  1‐15  septembrie  1919,  bilunară,  sub  direcțiunea  dlui  V.C.  Nicolau,  directorul  prefecturii Tutova.  România administrativă Apare la Bârlad în perioada 1919 – 1941. Rostul  revistei:  „să  fie  organul  de  bună  îndrumare  profesională  a  tuturor  funcționarilor  administrativi”,  să  îmbrățişeze  „cu  căldură”  toate    chestiunile  privitoare  la  419

administrație, lăsând libere orice discuțiuni care ar putea aduce  foloase  în  această  direcțiune”,  „ca  prin  discuții  şi  propuneri  să  putem  ajunge  la  uniformizarea  lucrărilor  de  cancelarie  şi  a  modului de procedare în aplicarea legilor”, „să grupeze în jurul  ei  pe  toți  notarii,  jandarmii  rurali  şi  secretarii  comunali”,  punându‐se  „la  dispoziția  funcționarilor  județeni  şi  comunali  (urbani)”.  Au  apărut  articolele:  „Traiul  funcționarului”,  „Jandarmeria  rurală”,  „Notarul  şi  atribuțiile  sale  de  ordin  sanitar”,  ”Notarul  –  prestigiul  şi  autoritatea  morală  a  acestui  funcționar”,  „Funcționarii  comunelor  rurale  –  atribuțiuni,  registre ” etc.  A  avut  colaboratori:  M.  Turburi,  prefect;  Emil  Juvara,  Grigore  Vasiliu,  foşti  prefecți;  I.  Boian,  medic  primar  al  județului Tutova, I. Popescu, Gh. Dumitriu, Andrei Tenea, V. C.  Nicolau, P. Ciolan, Emil Grigoraş, G. Tarază, administratori de  plăşi  în  județul  Tutova,  C.  Crovolschi,  administratorul  plăşii  Neamț;  G.  Georgescu  Giuică,  administratorul  plăşii  Calafat,  județul Dolj, Adam Atanasiu, secretarul Consiliului județean, V.  Altangiu,  şef  de  birou,  C.  G.  Gheorghiu  –  secretarul  primăriei  Vaslui,  N.  Enăchescu,  notar  Brăneşti  –  Dâmbovița,  Al.  Dumitrescu  Cocioc,  notar  Colceag  –  Prahova,  Nimara,  notar  Godineşti – Gorj.  În  numărul  12  din  decembrie  1923  se  anunță  că  de  apariția  în  viitor  a  gazetei  se  vor  ocupa:  T.C.  Marinescu,  director  general  în  Ministerul  de  Interne,  I.C.  Nicolau,  V.C.  Nicolau şi V. Ionescu –Darzeu – directori.  V.C.  Nicolau  fiind  şi  directorul  Imprimeriei  Statului  la  Chişinău, revista România Administrativă  se tipărea la Chişinău  în strada Puşkin, colț cu Reni. 
*

420

Să fie lumină
Revistă  editată  de  „Spiritismul”  şi  difuzată  prin  căsuța  poştală  nr.  10  la  Post‐restant  –  Bârlad  în  ianuarie  1912.  Este,  curios  lucru,  antemergătoarea  finanțatoarei  sale  se  numea  –  revista  Spiritismul  apărută  la  15  octombrie  1914  şi  condusă  de  V.C. Nicolau, directorul prefecturii Tutova, naşul la amândouă. 

Sclipiri de stele
Sclipiri de stele este titlul revistei Şcolii cu clasele I-VIII Bădeana, comuna Tutova, care are ca redactor responsabil pe Prisecaru Mihai, coordonator dar şi tehnoredactor pe Adina Stratulat şi Corneliu Florenţa, din colectivul de redacţie făcând parte elevi şi cadre didactice, dar şi unii şi alţii uitând să destăinuie cititorilor localitatea unde se redactează publicaţia, periodicitatea, data apariţiei numerelor, necesare pentru identificare şi măsurarea activităţii desfăşurate. Realizată pe o hârtie de calitate, ilustrată cu interes, format 21x31 cm, 22 pagini împreună cu coperţile, revista este o promisiune. Marcată, deocamdată, de articolele “File de monografie”, “Unirea principatelor”, “Noul dicţionar...”, rubrici precum “Curiozităţi”, “Credinţa în forţe miraculoase”, “Cerul văzut de noi...” Răsfoind reviste surori, împrumutând experienţă, cerând consilierea celor avansaţi, redacţia poate face ca “Sclipiri de stele” să fie la nivelul aşteptărilor. * 421

Scrisul nostru
Scrisul  nostru,  revistă  literară,  cu  apariție  lunară,  primul  număr  în  ianuarie  1929,  s‐a  tipărit  la  Tipografia  Lupaşcu,  apoi  la  N.  Peiu  şi  ulterior  la  frații  Chiriac  după  cum  urmează:  10  numere în 1929, 6 numere în 1930 şi 5 numere în 1931.  Ultimul număr a fost consacrat poetului Frederic Mistral,  cu care George Tutoveanu a purtat o susținută corespondență.  Cuvântul  introductiv  al  revistei  aparținea  lui  George  Tutoveanu: despre Constantin C. Arion, Ministrul Instrucțiunii  Publice,  care  a  făcut  ca  Societatea  Scriitorilor  Români,  întemeiată în 1911, să‐şi aibă viață; Ştefan Petică, „care ca şi alții  s‐a  stins  în  flacăra  primei  tinerețe;  Constantin  D.  Lupaşcu,”cu  sprijinul  lui,  inteligent  şi  blajin,  a  făcut  să  apară  revistele  „Ion  Creangă” şi „Miron Costin”, dar şi calendarele scoase în Bârlad;    Iată  un  editorial  apărut  în  numărul  3‐4  din  martie  ‐  aprilie  1931,  intitulat  Nicolae  Iorga,  cu  prilejul  împlinirii  de  către  acesta  a  vârstei  de  60  de  ani.  Redăm  un  mic pasaj:    Se pare că Nicolae Iorga s‐a născut o dată cu  poporul  român.  Dacă  la  vârsta  de  patru  ani  citise  toate  cronicile,  dacă  la  şapte  ani  era  un  bun  cunoscător  al  literaturii  române    şi  a  literaturii  422

franceze, dacă la treisprezece ani scria articole adânci de gazetă, dacă  la  23  de  ani  era  profesor  universitar,  toate  acestea  sunt  doar  mici  amănunte,  o  pregătire  a  omului  pe  care  adâncul  acestui  neam  îl  alesese  ca  pe  cea  mai  bună  întruchipare  a  sa  pentru  timpul  cel  mai  critic poate din dureroasa lui existență milenară.” 

  Mihai  Lupescu  care  de  la  Zorleni,  alături  de  alți  colaboratori,  a  dat  viață  revistelor:  „Şezătoarea”,  „Ion  Creangă”,    „Miron  Costin”,  „Vestitorul  satelor”,  necruțându‐şi  nici un sacrificiu”, Mihail Sadoveanu, Alexandru Vlahuță, Ilarie  Chendi, Eugen Lovinescu, Mihail Dragomirescu, dar şi rubrica  „Însemnări”  sau  „Răspunsuri”  către  cititori,  deosebit  de  aglomerată,  care,  indiferent  de  dimensiuni,  o  semna  tot  Tutoveanu.  Nelipsite  din  cuprins  erau  „Cronica  literară”  şi  „Corespondența literară”  În  revistă  au  semnat:  G.  Tutoveanu,  G.  Pallady,  D.  Fărcăşanu,  Syilvia  Pan  (Natalia  Paşa),  Zoe  G.  Frasin,  N.N.  Lenguceanu,  Virgil  Duiculescu,  Vasile  Damaschin  (care  răspundea  şi  de  grafica  publicației,  dar  a  inițiat  şi  susținut  rubrica  „Discuții  literare),  Ştefan  Cosma,  George  Nedelea,  George  Damaschin,  Olga  Alexa,  G.  G.  Ursu,  Z.  Letin,  N.  Bogescu, C. Crişan, I.A. Basarabescu ş.a.  Despre  ce  a  însemnat  George  Tutoveanu  în  viața  Academiei Bârlădene, iată doar câteva rânduri: … „Generațiile  primului  război  mondial  au  văzut  pe  George  Tutoveanu,  conducând  căruțele  încărcate  cu  scriitorii  de  atunci,  nu  numai  din  Moldova,  ci  din  toate  provinciile  româneşti  aflate  în  exod.  Unde  se  duceau?  Ce  voiau?  Cu  ce  mijloace?  Numai  voința  săvârşeşte  astfel  de  miracole.  În  anii  1916  –  1917  şi  următorii,  când  România  a  gemut  sub  năvala  armatelor  habsburgice  şi  423

willhelmine  „Academia  Bârlădeană”  rămăsese  unica  noastră  academie,  o  academie  în  căruță,  care  străbătea  drumurile  spre  sate,  ca  să  spună  văduvelor  şi  orfanilor,  părinților,  tineretului  combatant  pe  fronturi  că”  nu  s‐a  terminat,  că  nu  se  poate  termina războiul acela decât prin dreptate, şi că până la ultimul  român, trebuie să lupte, că fără luptă nu se poate isprăvi nimic  din calvarul lumii guvernate de împărați”.  Alexandru Tutoveanu membru al Academiei Bârlădene (Despre George Tutoveanu şi Bârladul)
*

Scrisul  nostru  (1929  –  1931)  a  apărut  la  inițiativa  lui  George  Tutoveanu,  secretar  de  redacție  fiind  G.G.  Ursu  –  la  primele  două  numere  acest  rol  îndeplinindu‐l  Vasile  Damaschin.  Scrisul  nostru  din  aprilie  1931  s‐a  ocupat  îndeaproape  de  Ibrăileanu  –  criticul  şi  organizatorul  vieții  literare  de  la  Viața  Românească.  La apariția romanului Adela, Societatea Literară Academia  Bârlădeană  i‐a  trimis  celui  care  a  fost  sufletul  Bârladului  de  odinioară o scrisoare de felicitare de caldă apreciere.  Un  număr  întreg  a  închinat  Scrisul  nostru  marelui  Sadoveanu  la  apariția  romanului  Zodia  Cancerului  sau  vremea  Ducăi Vodă. 
*

424

   Redăm  mai  sus  o  fotografie  din  „Scrisul  nostru”  –  de  la  şedințele  Societății  Literare  „Academia  Bârlădeană”:    P.  Viscocil,  Florica  Ionescu,  G.  Ursu,  N.  Costăchescu,  G.  Tutoveanu,  Ştefan  Cosma,  Ecaterina  Ionescu,  G.  Ioniță,  G.  Popoiu,  I.  Antoniu,  Emil  Tudor, N. Bogescu, Cicerone Mucenic, G. Damaschin, C. Rânzescu, G.  Nedelea.  * În Scrisul nostru nr.6-7, iunie-iulie 1929, G. Ursu îi răspunde lui G. Filiche Priponeşti –Tutova: „Ne-a plăcut în mod deosebit abilitatea de a versifica, pe care sunteţi pe deplin stăpân, câteva înfloriri de imagini sugestive, ritmul armonios, dar am avut neplăcerea să constatăm cum toate aceste frumoase însuşiri se pierd în sentimentalismul şi-n prea multele dulcegării şi subtilităţi mediocre. Apoi o lipsă de concentrare ce dă naştere la lâncezeala acţiunii în curs de desfăşurare şi o lipsă de acuitate a formei.” *

425

Steaua Tutovei
Steaua Tutovei, nr. 4/26 august 1928 apare la Bârlad sub conducerea lui Vasile Stoica.
*

Şcoala Bârlădeană
Şcoala Bârlădeană, editată de Comitetul sindicatului din  învățământ Bârlad.  În revista Şcoala Bârlădeană (1974) a fost publicat articolul  „Amintiri  de  la  Academia  Bârlădeană”  de  Iuliu  Nițulescu,  marele gherier, membru al Academiei Bârlădene.  La  „Şcoala  Bârlădeană”  i‐a  răspuns  bucuros  şi  a  scris  în  1974  Alexandru  Tutoveanu  despre  oraşul  Bârlad  „  căruia  îi  aparțin prin părinți şi strămoşi, prin glorie şi prin bejenie, prin  tot ce a plămădit istoria în această cetate a vitejiilor voivodale”  dar  mai  ales  despre  „George  Tutoveanu  şi  Bârladul”...  În  1978  revista era la al şaselea număr.  Revista Şcoala Bârlădeană apare în 1972 şi avea un caracter  pedagogic,  vizând  cultivarea  limbii  şi  literaturii  române,  aspecte  ale  interdisciplinarității,  semnalarea  şi  tratarea  unor  evenimente  istorice  şi  culturale,  probleme  şcolare  –  îndeosebi.  Spații  importante  au  fost  puse  la  dispoziția  comemorării  centenarului Tudor Arghezi şi Mihail Sadoveanu.  La  revista  Şcoala  Bârlădeană  au  colaborat  acad.  G.  Ivănescu,  acad.  C.  Ciopraga,  acad.  Gh.  Platon,  prof.  univ.  I.  Agrigoroaie,  prof.  univ.  dr.  C.  Parfene.  Au  semnat  lucrări:  Gruia  Novac,  Constantin  Clisu,  Cezar  Stegaru,  Mihai  Vicol,  George Irava. 
  * 

426

Şcoala noastră
Şcoala noastră, revista elevilor Şcolii nr.8 Bârlad la cel de al doilea număr al său, neavând încă un colectiv de redacţie trădează căutările de început, atât în ce priveşte programul de activitate, tematica muncii, cât şi mijloacele şi formele de îndeplinire a ceea ce vrea să fie. Creaţia elevilor este demnă de aşteptare, dar trebuie mult îndrumată, ajutată. Dacă revista ar fi a şcolii, iar în ea ar scrie şi cadrele didactice şi personalul administrativ, perspectivele ar fi încurajatoare. Aşa, cu “bancuri” şi “Glume”, fie şi “Perle ale elevilor”, “Şcoala noastră” nu aduce a... şcoală Apărută în 34 de pagini, format 21x31 cm., cu ilustraţii bine alese, coperţi de ţinută, revista îşi poate aştepta scriitorii. De la mic la mare. Cine a contribuit la realizarea primelor două numere, ştim, este necesar să aflăm şi cine îi este colectivul redacţional, care are răspunderea scrierii. Poate aflăm şi unde şi de către cine se tipăreşte, care îi este periodicitatea... * 

Tecuciul cultural
Tecuciul cultural, revistă de cultură, opinie şi informare, fondat în 2006, editor Fundaţia culturală “Constantin Teodorescu” Bârlad – care îi este şi director, poartă în august 2006 numărul 5 şi susţine, în casetă redacţională, că a văzut lumina tiparului cu sprijinul real al colectivului redacţiei ziarului “Semnal”, dar ediţia în cauză a fost susţinută financiar de Fundaţia care îl editează.

427

Redactor şef al revistei este Eleonora Stamate iar redactori Ion T. Sion, Dionisie Duma, Paul Blaj, Tănase Dănăilă, Vasile Sevastre Ghican, Petru Dinvale, Nicolae Chiscop, Costică Oancă, Teodora Munteanu, Gheorghe Frătiţă , A.G. Secară, fiind nominalizaţi şi unii colaboratori din Iaşi, Sibiu, Cluj, Israel, U.S.A. Culegerea şi corectura: Ani şi Bogdan Dumbravă susţinută financiar de dr. Petru Blaj. Mesajul pe care-l poartă publicaţia, în sensul că aşteaptă cu drag “comorile” cititorilor pe adresa redacţiei, nu ştiu cum poate fi perceput de solicitantul Paul Blaj din partea redacţiei – atâta timp cât eventualii petenţi nu ştiu nici adresa şi nici vreun număr de telefon care să facă posibilă aflarea sediului unde se redactează, culege şi de unde pleacă revista către public. Socotindu-l bârlâdean am introdus “Teciciul cultural” în volumul de faţă, el făcând onoare şi bârlădenilor prin ceea ce găsesc în el. “Cui foloseşte?” este titlul editorialului care se

   

428

referă la inutilitatea permanentei dosariade menită doar să creeze nelinişti şi incitări; “Drumul către oameni” semnat de Luminiţa Munteanu vine să confirme că e mai important pasul acesta decât ceea ce este ... dosariada; numele Hortensiei Papadat Bengescu care aduce în discuţie publică “vechi nestemate scoase din tolba “Vieţii Literare” în actualitate, ca şi articolele semnate de Tase Dănăilă despre “Dumitru Pricop – un poet cu sufletul mai mare decât trupul său – de Nicolae Chiscop, cu Remember – “Natalia Negru”, Petru Blaj despre Ionel Necula, exegetul cioranian, sunt de larg interes pentru oricine. Faptul că redacţia oferă prin ceea ce realizează Gheorghe Frătiţă cu “Câteva consideraţii biografice” dintr-un serial, care de care mai interesant, marcând “Anul Hortensiei Papadat – Bengescu” ca şi Diana Mănăilă-Galaţi prin relatările dela Festivalul Naţional de Poezie “Costachi Conachi” mai 2006, spaţii largi cunoaşterii valorilor autohton – tecucene este un merit al ei dar şi al realizatorilor. Cuvintele “despre pictorul tecucean Ştefan Sevastre, despre ceea ce se întâmplă la cenaclul “Calistrat Hogaş” din Tecuci, la Clubul de literatură universală “C.D.Zeletin”, cronica literară “George Tutoveanu – poetul sufletelor dantelate aducerea în prim plan a “paginilor de istorie” la 65 de ani de la asasinarea lui Nicolae Iorga, ori pe Petre Carp – boier de viţă veche şi european, cu semnăturile Ştefan Andronache, Tase Dănăilă, Dan Mazilu, Eleonora Stamate, Ioachim Lazăr, Nicolae Secăliş înseamnă selecţie şi maturitate în stabilirea şi selectarea unei unei tematici mereu de mare actualitate, ceea ce nu e la îndemâna oricărei publicaţii. Medalionul “C.D.Zeletin” – cu “Nu-i mai ajunge sufletului” este un benefic îndemn de a parcurge conţinutul volumului, ceea ce nu prea mai fac revistele, fie şi cu scriitori de notorietate. Surpriză plăcută pentru subsemnatul de a întîlni înserată la un loc corespunzător şi într-un spaţiu generos recenzi cărţii “Lumina educaţiei” a ieşeanului Vasile Fetescu, cu redarea în extensie a eseului “Măria sa Conştiinţa.” O notă bună şi pentru “Lumea în care trăim” de Cătălina Mărmureanu şi pagina Valeriu Valegui cu Poesis. În concluzie, o revistă care serveşte sufletelor bârlădenilor, chiar dacă ea ar fi editată şi la Tecuci. Principalul

429

e că a ajuns până şi la noi. Poate şi în biblioteci, la muzee, la căminele culturale – unde acestea mai funcţionează. *

Tinereţă
Apare în 1924. 
*

Tribuna pedagogică
Tribuna  Pedagogică,  1922‐1923,  apare  lunar,  sub  conducerea prof. P. Todicescu Bârlad.  În  numărul  1  din  1  aprilie  1922  scrie:  „această  foaie  aşteaptă  să  se  spună  în  ea  deschis  nu  numai  nevoile  de  îndreptare  ale  şcolii  primare  şi  a  şcolilor  normale,  ci  nădăjduieşte  ca  toți  cei  care  doresc  să‐şi  aducă  o  contribuție  vădită în acest sens să o facă”.  Programată  să  apară  lunar,  primele  două  numere  ies  de  sub teascul Tipografiei Nicolae Peiu – Bârlad în două pagini iar  următoarele în patru pagini datorită generozității unor abonați.  Scriu  cadre  didactice  din  Bârlad  şi  împrejurimi  dar  şi  G.  Tutoveanu  un  editorial  la  stingerea  din  viață  a  învățătorului  Mihai Lupescu de la Zorleni în care îşi reaminteşte:  …”Când  în  1917  alcătuiam  Calendarul  nostru  pe  1918,  dorind  să  fac  astfel  o  plăcere  poetului  A.  Vlahuță  care  se  afla  atunci între noi, în „Academia Bârlădeană”, M. Lupescu a venit  de multe ori la reuniunile noastre, uimind pe toți cu povestirile‐ 430

i pline de tâlc şi de veselie. Îmi aduc aminte, cât de mult a râs  „Maestrul Vlahuță” ascultând snoava „Un gospodar care se …  ouă”  (pentru  o  mai  completă  edificare  a  se  vedea  şi  Îndrumări  pedagogice şi Făclia – revistă a Liceului pedagogic Bârlad). 

Tribuna liberă
Tribuna liberă, revistă politico‐literară, apare bilunar, sub  conducerea unui comitet, în 1923.  Redacția şi administrația în Bârlad, str. Poşta Veche nr. 9.  Revista îşi propunea „să combată pe toate căile şi cu toate  sacrificiile mijloacele de însuşire a unor drepturi care trebuie să  fie  generale,  de  către  o  masă  de  oameni  cruzi  şi  inconştienți,  readucându‐i la sentimente omeneşti şi va lupta şi cu mai multă  îndârjire contra mulțimii lipsite de curajul cetățenesc.”  Ea îşi stabilea direcțiile de activitate „pentru ca să formeze  focare de adevărată cultură şi nu de corupere sufletească”, „să  încurajeze  adevăratele  valori  ce  se  vor  ridica  pe  câmpurile  ştiinței, ale artei şi ale literaturii.”  În ea s‐au publicat articole de critică socială, traduceri din  lucrările lui Karl Marx şi Fr. Engels, dar şi materiale cu caracter  literar.  Au  colaborat  la  ea:  Ion  Pas,  C.M.  Zamfirescu,  Petre  Constantinescu – Iaşi ş.a.  * Tribuna  liberă.  Politică  –  literară.  Bârlad  15  iunie  –  15  septembrie  1923  apare  sub  conducerea  unui  comitet.  Colaboratori:  G.M.  Zamfirescu,  Eugen  Relgis  (F.  17x24  cm)  (I.  Hangiu.  Dicționarul  Presei  Literare  Româneşti  1790  –  1990.  Ed.  Fundației Culturale Române, Bucureşti 1996). 

Ţara de Jos
Țara  de  Jos,  revistă  culturală,  apare  lunar,  la  Bucureşti,  431

strada  Ursului  nr.1,  sub  conducerea  unui  comitet,  Redacția  şi  administrația:  G.D.  Rânzescu,  avocat  –  Curtea  Mitropoliei  –  Bucureşti,  realizată  la  Tipografia  „Cultura  Neamului  Românesc”, nr. 1 purtând data de  1 aprilie 1924.  Revista  apare  între  anii  1924  –  1927  şi  a  fost  condusă  de  fostul  elev  al  Liceului  Codreanu  din  Bârlad  G.D.  Rânzescu  cu  colaborarea  altor  foşti  colegi:  C.  Cotoranu,  Al.  Lascarov    Moldovanu,  Atanase  Mândru,  G.  Nedelea,  Ion  Palodă,  Gh.  Taşcă,  G.  Vlădescu  –  Răcoasa,  G.  Cârjă,  D.  Iov,  I.  Valerian  dar  şi  prof.  Ioan  Antonovici  şi  Virgil  Duiculescu.  Apropiați a lui G. D. Rânzescu au fost N.N. Vasiliu şi G.V.  Botez.  În  publicație  mai  semnau:  V.  Buțureanu,  M.  Gr.  Patriciu,  George Pallady, I. Gr. Oprişan, G. Tutoveanu, N. Iorga, Natalia  Paşa, Paloda Arcaşu ş.a.  Cu  toate  că  revista  se  tipărea  la  Bucureşti,  în  „cuvânt  înainte” reținem: …” Avem cu toții datoria mare de a lucra cu  neostenită  râvnă  la  întărirea  sufletului  național  prin  cultură,  prin  chemarea  în  conştiința  generală  a  ideii  de  solidaritate  şi  unitate prin cultul tradițiilor strămoşeşti, prin păstrarea intactă,  conservatistă  a  comorilor  etice  transmise  şi  în  sfârşit,  prin  educație civică a maselor.  Pentru  biruința  acestui  crez,  pentru  realizarea  deplină  a  acestor idei, în cadrul restrâns al ținutului nostru, noi cei strânşi  în jurul ”Țării de Jos” vom lupta cu înverşunată convingere, cu  432

încordarea tuturor energiilor de care dispunem.  … Desfăşurând de pe zidurile vechii cetăți de cultură care  a  fost  Bârladul  steagul  credințelor  şi  aspirațiilor  de  odinioară,  nădăjduim  să  reuşim  să  strângem  din  nou  rândurile  luptătorilor  vechi  şi  noi,  pentru  a  începe  cu  toții  munca  de  desțelenire a ogorului, deopotrivă de scump fiecăruia. Faima de  altădată a Palodei, vechile ei tradiții culturale, exemplul fecund  al  înaintaşilor,  sperăm  să  fie  pentru  toți  fără  deosebire  de  credință sau culoare politică, categoric îndemn la muncă…  …  Dorim  să  fim  accesibili  nu  numai  Bârladului,  ci  de  asemenea, oricărei categorii de cititori…  Cele  de  mai  sus  apăreau  sub  spusele  lui  Nicolae  Iorga:  „Revista e o catedră, un amvon, un post de observație, de unde  se scot strigătele de alarmă şi se dau semnalele.”  Într‐adevăr, revista a fost cu  ochii la ce făceau bârlădenii  şi la alte publicații – decât cele din localitate – dar şi gazetarii cu  ochii la cei de la Țara de Jos.  Recenzia la Revista Moldovei, una din cele mai bune reviste  de  la  Botoşani  consemna:  „Printre  colaboratori  notăm  şi  bârlădeni:  pe  dnii  G.  Pallady  şi  I.  Gr.  Oprişan.  Într‐unul  din  ultimele  numere,  dl.  Oprişan  scrie  un  elogios  articol  despre  poetul,  D.  Nanu,  fost  acum  20  de  ani  profesor  la  Liceul  din  Bârlad.  În  acelaşi  număr  găsim  un  sonet:  „Aş  vrea  să‐mi  plimb  tristețea” al dlui G. Pallady. Domnia sa arată aceeaşi puternică  şi gingaşă simțire, îmbrăcată în haina clasică a unui vers clar, cu  nota  sa  distinct  originală,  sinceritatea  simțirii  îi  îngăduie  eleganța şi vioiciunea graiului.”  Şi  despre  Cugetul  Românesc,  numărul  de  pe  luna  decembrie a celui de al doilea an încheiat al apariției sale:  „Revista  conține  şi  poezii  dintre  care  remarcăm  pe  ale  dlui V. Voiculescu, poetul care desfăşura o frumoasă activitate  433

în  cercul  cultural  ce  se  formase  în  jurul  lui  Al.  Vlahuță,  în  timpul războiului, la Bârlad.”  În acelaşi timp reținem ce scriau cei de la Brazdă Nouă, la  26 aprilie 1924:  „Încă  de  la  1  aprilie  1924  a  început  să  apară  în  oraşul  nostru îndrăzneața revistă Țara de Jos, condusă de către un grup  de intelectuali, fii ai Bârladului.  Numele revistei subliniază gloria oraşului de altă dată iar  rostul  ei  este  de  a  face  să  pătrundă  cultura  cât  mai  adânc  în  masele poporului…  Subliniem  articolele  atât  de  frumoase  şi  interesante  ale  domnilor  Gh.  Taşcă,  N.N.  Vasiliu,  Gh.  V.  Baloş,  C.  Dinu,  V.  Bârcă etc.  Din  partea  noastră  urări  celor  de  la  Țara  de  Jos,  viață  lungă, gânduri bune şi spor la muncă.”  Revista  Țara  de  Jos  a  avut  spor  la  muncă:  a  publicat  articole  diverse,  poezie,  portrete,  reproduceri,  însemnări,  cronici  de  actualitate  literară  şi  teatrală,  muzică,  prezentări  de  cărți, reviste şi alte publicații.  Bibliotca din Bârlad deține exemplare din anii 1924‐1928.  *
Ţara de jos nr.1/1926: Comitetul de redacţie: G.V. Botez, Nicolae Manolescu, G.D. Rânzescu, N.N. Vasiliu. Colaboratori:Iacob Antonovici, episcopul Huşilor, Al. Bădăuţă, Ion Băilă, G.V.Botez, D. Cotoranu, C.Dinu, Mihail Dragomirescu, Virgil Duiculescu, George Dumitrescu, Ion Gane, Const. Giorgiade, Const Goran, Lizi Hârscu, N.Iosif, D. Iov, Al.Lascarov-Moldoveanu, A. Mândru, N.N. Manolescu, Ştefan Manole, D.Murăraşu, Const. Matievici, M. Mihăileanu, George Nichita, Al.R.Niţulescu, Ion Gr. Oprişan, Natalia Paşa, George Pallady, Ion Palodă, George A. Petre, Const. R. Rarincescu, G.D. Rânzescu, dr. Barbu Solacolu, Ion Sânghiorgiu, Petre Strihan, Zaharia Stanciu V.V. Stanciu, Vintilă Rusu Sirianu, Gh.Taşcă, G. Tutoveanu, G. Talaz, G. Vădescu-Răcoasa, Gr. Vrajă, Romulus P. Voinescu, N.N. Vasiliu, C.Zancu.

434

*

Varia Matematica
Varia  Matematica  a  fost  revista  editată  de  Liceul  Codreanu  cu  ocazia  aniversării  Centenarului  „Gazeta  Matematică”  în  mai  1995.  În  ea  s‐au  scris  articole  privind  istoricul  „Gazeta  Matematică”,  locul  liceului  Gh.  Roşca  Codreanu  în  istoria  matematicii  române,  popularizarea  lui  Ion  Barbu – Dan Barbilian, poet şi matematician.  În  colectivul  de  redacție  au  făcut  parte  elevii  Andrei  Constantinescu,  Dan  Dumitru,  Cristi  Bârsan,  Liviu  Bob;  profesor coordonator –  Rodica Popovici.  Tiparul la S.C. A2 TRADING – Internațional.  *

Veacul nostru
Veacul nostru, apare în 1933, la ea a colaborat şi omul de  cultură  Virgil  Caraivan,  spun  unele  surse,  fără  ca  eu  să  am  confirmarea lor în documentele de arhivă. 
*

Viaţa noastră
Viaţa noastră, revistă a Casei de ajutor reciproc a pensionarilor din Bârlad, aflu despre dânsa de la Vasile Turculescu care, ecou la “Colţul enigmatistului” apărut în Academia Bârlădeană” nr.2 (27) 2007, publică în revista “Elanul” nr.66 din august 2007, editată de Asociaţia culturală “Academia Rurală Elanul” şi Şcoala “Mihai Ioan Botez” din Giurcani-Găgeşti, judeţul Vaslui, propria-i descoperire că, întro poezie de George Topârceanu – “În loc de prefaţă” la ciclul “Parodii originale” se află cea mai frmoasă prezentare literară al

435

unui golf de cuvinte, reproducând-o: Tu nu-nţelegi, Zoice, rîsul meu... Într-un oraş, din asfinţit, departe, Cu mult negoţ şi ştiitori de carte, Trăia pe vremuri un bătrân evreu Pe nume Baruch... Fire de elită, În lume vieţuind ca-ntr-un pustiu, Ştia să taie sticlă poleită Şi toţi nerozii îl credeau geamgiu. Dar timpul suflă limpede ca vântul Şi moartea le-a grăbit metamorfoza: Pe toţi făcându-i una cu pământul, A transformat pe Baruch – în Spinoza. Golful de cuvinte, explică Vasile Turculescu, constă în trecerea de la un cuvânt la altul prin schimbarea succesivă a unei litere, a două sau trei litere deodată, cum se vede în exemplul de mai jos, încercînd să ajungi de la Baruch la Spinoza (schimbând două litere deodată, după următorul parcurs): Baruch – Baracă – Sarică – Săliţă – Splină – Spiona – Spilcă – Spancă – Spaţia – Spătar – Spiţer – Spinel – Spinoza (13 cuvinte). O replică performantă spune domnia sa, a primit din partea doctorului Nicolae Andronescu, din Timişoara, doar în 8 cuvinte: Baruch – Baracă – Cazacă – Casată – Căinţă – Câinos – Spinos – Spinoza. Golful de cuvinte al lui George Topârceanu rămâne o capodoperă enigmistică şi rebusistă fără pereche de frumoasă, încearcă să ne convingă domnul purtător de ecouri, precizându-ne: lucrarea a fost publicată prima dată în revista “Rebus” nr.4 (820) din 15 februarie 1979, coperta 2, “Tribuna noastră”, sub titlul “Invitaţie la un golf de cuvinte”; a doua oară a fost publicat în “Viaţa noastră”,revistă a Casei de ajutor reciproc a pensionarilor, Bârlad, 1 octombrie 2004. * Luând act de existenţa revistei “Viaţa noastră” de la Bârlad, ne-am deplasat în localitate, am căutat-o mai întâi la Biblioteca municipală “Stroe Belloescu” – unde i-ar fi locul de citit şi de arhivare – şi n-am găsit-o. Îndrumaţi de doamna bibliotecară Iorga, în aceeaşi zi, 21 august 2007, ne-am

436

deplasat la Casa de ajutor reciproc a pensionarilor Bârlad, lângă poliţia oraşului, de unde am aflat de la doamna secretară a celui (celei) care stă în fruntea instituţiei, că o asemenea revistă nu se editează la Bârlad, lucru care avea să mi se spună în aceeaşi zi, şi de secretara de la Casa de pensii a Municipiului Bârlad. Dacă un asemenea organ de presă, dacă există, nu este cunoscut la nivelul arătat, cum ajunge revista, dacă ajunge, la pensionarul de rând, direct interesat să o citească? Cât priveşte schimbul de publicaţii între instituţii de acelaşi fel, ori expedierea între bibliotecile din ţară, nici vorbă să se mai întâmple în anul 2007, când ziarele ori revistele editate într-un judeţ nu se găsesc şi în judeţele vecine la biblioteci – unde ar trebui să le fie locul, să rămână posterităţii. Aşa că, mă întreb, şi transmit interogaţia şi către dv., domnule Turculescu, revista “Viaţa noastră” de la Bârlad, există sau nu, şi care îi este ecoul, dacă de ea nu cunoaşteţi decât dv. Şi poate încă câţiva... norocoşi? * 

Visătorii
Visătorii, revistă literară a cenaclului “Visătorii” – Grupul şcolar agricol Pueşti-Vaslui are în colectivul de redacţie pe prof. Petru Andrei, Livia Andrei, Constantin Gherghescu, pe Andreea Catană, Diana Simion, Mariana Neculcea, Camelia Olaru, iar consultant pe Serghei Coloşenco. De tehnoredactare se ocupă Bogdan Artene iar tiparul executat la S.C.Irimpex SRL Bârlad. Numerele 11 – aprilie 2006 şi 12 decembrie 2006 sunt

437

dedicate sărbătoririi lui Petruş Andrei la împlinirea vârstei de 60 de ani, iar dialogul dintre acesta şi scriitorul Florin Grigoriu face plăcere cititorului. Semnând poezia “Se schimbă lumea azi din temelie” Petruş Andrei se recomandă pe sine: Se schimbă lumea azi din temelie, Din rău în tot mai rău se primeneşte, De cinste nimeni nu mai pomeneşte, Iar munca a ajuns anomalie. Escrocii toţi formează "lumea bună” Căci ne conduc abjectele lichele Iar cântecul sucombă în manele Şi-i adevăr suprem orice minciună. Doar crima-i zilnic popularizată Iar viciul este proclamat virtute Cât Iago-şi ţese, pe ascuns, cabala Toţi asasinii ies basma curată Şi cauzele tot (toate) sunt pierdute Iar caii Apocalipsei rup zăbala. Poezia îl recomandă iar susţinerile sunt ale multora… Poezie de suflet creează şi Ion Văduva prezent în Cetatea muzelor de la „Visătorii” cu „Ella”: Să-ţi spun că te iubesc? Ar fi banal. Să-ţi spun că te doresc? Ar fi normal. Şi, câte aş mai vrea să-ţi spun Dac-aş putea!? Din inimă, simt că aş vrea Să fii prinţesa mea. De s-ar putea!? De la poeziile redate mai sus la cele ale elevilor, ale elevelor din clasa a VIII-a (Tilici Bogdan) care ni-s recomandate drept autopoezie scrisă în timpul liber, pentru ca să zâmbim,

438

eu o socotesc pe următoarea, intitulată „Gripa aviară” chiar poezie pentru un altfel de zâmbet: Foaie verde lebădoi A venit şi pe la noi Astă-vară, astă-vară La oraş dar şi la ţară Gripa aviară. Foaie verde foi de brad, Au venit dinspre Bârlad Patru cocostârci în sat Şi pe case s-au lăsat Dar nu au adus copii – Nici albi dar nici tuciurii – Ci-au adus necaz în Ţară, Au adus boala bizară. Toţi din sat se speriară… Moş Ion, mai supărat, A plecat la crâşmă-n sat, El şi cu baba Ilinca Au băut toată palinca. De-or simţi că vine iară Gripa aviară, Pentr-o biată de găină Toată votca o termină. Fără a fi întrebat, Petruş Andrei, sărbătoritul, ne spune care fel de poezie îi place: nu poezia lipsită de gust, apoetică, rău mirositoare, ci poezia îmbrăcată în strai de sărbătoare, aceea care merge duminica la biserică să se închine şi să se spovedească. „Îmi place poezia cu o floare roşie în păr, cu glas melodios şi cu trup mlădios ca trestia, de să-l frângi cu mâna; îmi place poezia cu gene de noapte, căreia îi înfloresc pe buze macii şi în ochi fac ape line albastrul cerului cu verdele mării…” Când la oraşe, ca şi la comune şi sate, avem asemenea creatori şi iubitori de poezie, care înseamnă literatura română, înseamnă că educaţia copiilor şi nepoţilor noştri este pe mâini bune chiar dacă „Se schimbă lumea azi din temelie.”…

439

La Puieşti-Tutova încă e bine! *

Vremuri bune
Vremuri  bune,  revistă  culturală  –  literară,  apare  la  1  mai  1925, sub conducerea unui comitet, redacția şi administrația în  strada  Căpitan  Costache  nr.  15,  Bârlad,  ca  „  o  poartă  deschisă  asupra  viitorului”  pentru  ca  timizii  „în  fața  meterezelor”  să  învingă  „spiritul  de  mercantilism  şi  de  comercializare”  manifestat „până în cele mai mici cute ale literaturii noastre de  astăzi.”  Semnează  în  revistă  versuri:  George  Tutoveanu,  St.  V.  Ionescu, G. Chivăran – Răzvan, N. Bogescu, J. Laur, G. Nedelea,  G.  Pallady,  George  Maragos,  Virgil  Cârstescu,  Ciprian  Doicescu, Const Asiminei; proză – Traian Condoiu, Ion Palodă,  G. Pallady, Caliopy Davidescu, Al. T. Farcaş, Horia I. Giroianu,  Virgil N. Duiculescu, Petru T. Gâdei, George Marangos; cronici  la  revistele  şi  ziarele  vremii:  Neculae  Poiană,  M.  Negreanu,  G.  Nedelea, A. Vreme etc.  Notabilă  corespondența  activă  dar  şi  acidă  cu  corespondenții şi cititorii, ca în cazul convorbirii cu Al. Cornea:  „Du‐te  iubire”,  nu  zicem  ba,  dar…  trimite‐o  alt‐undeva…;  sau  sfat  pentru G.G. Ursu: …”Mai cercați!”…  Despre  calitatea  şi  limpezimea  versurilor  am  ales  ceva  semnat de G. Nedelea:    440

Cântec trist – cântecelor mele    Cântecele mele                 Flori târzii, uitate    Cine-o să vă cânte Trist pe înnoptate?... Cine va-nţelege Basmul vostru oare Plin de suferinţă?... Basmu-acela-n care Ca-ntr-un scrin atâtea Am închis într-însul: Anii vieții mele Zâmbetele…plânsul… Va şti cântăreţul Că în ele poartă Pentru totdeauna O iubire moartă? Cântecele mele Flori târzii, uitate, Cine-o să vă cânte Cine?... Nimeni poate!… Revista  Vremuri  bune  n‐a  fost  ferită  nici  de  dispute…literare. S‐a duelat cu cei de la „Graiul nostru”, ieşit în  lume de 1 aprilie 1925, tot la …Bârlad.    *

Vitrina
Vitrina...  „Sterian  Dumbravă  şi  Jugănaru  la  Bârlad,  ceva  441

mai  târziu  (după  1937)  au  editat  revista  Vitrina  care  era  inspectată  de  poliție  (vezi  Gheorghe  Ioniță,  membru  al  Academiei Bârlădene”). 

Volumul Liceul Pedagogic “Alexandru Vlahuţă” Bârlad la 100 de ani 1870 -1970
De  profesor  Ştefan  Cucoş  şi  prof.  Gh.  Gohoreanu,  cuprinde un material valoros şi interesant pentru cititori. După  cuvântul oficialităților prezente la  ceremonial sunt cuprinse: în  partea I, relatări de la Adunarea solemnă de la Teatrul „Victor  Ion Popa”, scrisori, telegrame, evocări; materialele prezentate la  sesiune  de  oameni  de  ştiință  şi  cadrele  didactice;  sesiunea  de  comunicări  ştiințifice  pe  grupe  de  preocupări,  creații  originale  scrise  cu  ocazia  sărbătoririi  Centenarului;  prezentarea  şcolii  în  actualitate,  tabele  cu  cadrele  didactice  şi  absolvenții  şcolii,  fotografii în diferite ocazii şi portrete ale unor personalități.  * 

Valori spirituale tutovene
Valori spirituale tutovene, text lămuritor în Evenimentul  pag. 56. 

 

 

*

Zalmoxis
Zalmoxis, univers şcolar – revistă pentru elevi şi profesori de la şcoala din comuna Ciocani, ajunsă la al 7-lea număr în anul 2007, începe prin a publica un “interviu cu preotul comunei Corneliu Popa” referitor la misiunea preotului în

442

biserică şi în rândul credincioşilor, dar şi despre pregătirile pentru sărbătorile de iarnă 2007-2008. În acelaşi număr mai semnează materiale pe diferite teme învăţătoarea Mariana Vasilache (“Boboci”, “Copile drag”, Alexandra Costea (“Început de toamnă”), Alina Vrânceanu, Ioana Condrea şi Viorica Pavel (Sărbătoarea satului), elevi. Revista citată apare la şcoala din comuna Ciocani, din apropierea oraşului Bârlad şi despre ea vorbeşte prof. Cicerone Medeleanu în lucrarea sa “Ciocani – istorie şi actualitate” apărută la Edit. PIM, 2007, p.195-197. *

Zorile
Zorile, revistă literar-ştiinţifică a liceului teoretic “Cuza Vodă” din Huşi, serie nouă, apare cu nr. 1-2 în ianuariedecembrie 2006, anul XVIII, de activitate, nr.34-35 despre “Fascinaţia cuvântului scris”, cu aplecare asupra a ceea ce a fost revista şi în trecut face largi trimiteri Costin Clit în articolul pe care-l semnează ca un fel de cuvânt de început. Reapărută, revista şcolărească se realizează la Editura “Sfera” Bârlad, motiv pentru care o şi înregistrăm printre publicaţiile apărute la Bârlad; tipărită la S.C. Irimpex SRL

443

Bîrlad, str. Republicii nr.85, redacţia avându-şi sediul la Liceul teoretic “Cuza Vodă” din Huşi, str. Mihail Kogălniceanu nr.15. Sunt notaţi ca făcând parte din colegiul de redacţie; Angelica Dragoslav, Mihaela Alexandra Gherman, Mircea Agavriloaiei, Alexandru Suhăreanu, Ana Maria Pricochi, Mioara Palcu, Oana Todeilă, Lucian Clit, Alina Ramona Sfetcu, ultima şi redactor-şef al revistei. Profesori îndrumători: Costin Clit şi Lina Codreanu. Tehnoredactor – Bogdan Artene. O descriere analitică a revistei de la apariţie până astăzi, ar fi utilă criticilor literari, istoricilor în decriptarea istoriei locale, spune Costin Clit când face elogiul la “Fascinaţia cuvântului scris”. Răspunzâd în parte dezideratului pe care îl aşteaptă profesorul, arătăm cititorilor că revista “Zorile” de la Liceul “Cuza Vodă” din Huşi a apărut în perioada 1922-1923, iniţiatorii ei fiind elevii clasei a VII-a, între care un “primus inter pares” a fost elevul Ion David “dotat cu o inteligenţă neobişnuită, cu o voinţă şi perseverenţă care ne impresionau”, spune ing. Gh. Harnagea cu prilejul semicentenarului liceului din Huşi; perioada 1930-1932 a fost alta a “Zorilor”, revista purtând pe verso coperţii înscris “Comitetul de conducere al Societăţii culturale “Zorile” care era alcătuit din prof. Gavril Holban, preşedinte de onoare, Gâdei Adrian, preşedinte activ, Andrian Aurel – vicepreşedinte, Alistar Dumitru – secretar,Săvescu Ion casier, iar membri Chiper Gh., Andronic M., Creţu I., Turculeţ V., Gheorghiu V., iar în comitetul de conducere a revisei făceau parte – îşi aduce aminte prof. Mihai Ciobanu, în “Prutul” din iunie 2003 – Mihai Constandache, C. Moţoc şi D. Mercaş, Gh. Harnagea îl consideră conducător al revistei în anii 1930-32 pe fostul elev – Alistar Dumitru, ajuns profesor universitar la Bacău. Cealaltă revistă “Zorile” din 1922-1923, 1930-1932, colecţia revistei se găseşte fără numărul 1, la Biblioteca Academiei Române. “Zorile” altei etape apar cu nr.1 în 1967, Anul II, litografiată, cu un cuvînt “Noul program al revistei “Zorile”, scris de prof. Mihai Ciobanu, directorul liceului. Din comitetul de redacţie făceau parte prof.Mihai Ciobanu, redactor şef, prof. Ana Olah, secretar de redacţie, prof. Ştefan Bujoreanu, prof. Balan Mihai şi elevii Ralea Mihai, Toma Cosma, Hodoş Maria, Corcodel Ana, Bujoreanu Elena. În 1968 comitetul de redacţie al revistei “Zorile” era

444

format din elevii Mihai F. Ralea – redactor şef, Florea Georgeta, redactor-şef adjunct, Toma Carmen, secretar general de redacţie, Asiminei Vasile şi Popa Mihai membrii. Profesor sprijinitor era Ion Angheluş şi se tipărea la Întreprinderea poligrafică Iaşi. În 1969, în comitetul de redacţie erau elevii: N.A. Pleşu, redactor şef, Mihai Popa, secretar general de redacţie, Georgeta Florea, Nicolae Streche, Constantin Spătaru – membri. Se realiza cu sprijinul profesorilor Alexandru Angheluş şi Ştefan Bahnaru, ultimul şi directorul şcolii. Se tipărea la subunitatea Bârlad a Întreprinderii poligrafice Iaşi, tehnoredactori N. Contoman şi D. Dumitraşcu. În 1978 revista “Zorile” mai apărea, ea beneficiind pe parcurs şi de îndrumarea altor profesori: Laurenţiu Ştefănescu, Theodor Codreanu etc. În volumul “Reviste literare ale elevilor 1834-1974” Editura didactică şi pedagogică 1977, prof.univ.Tudor Opriş scrie la p.123: “... de o frumoasă reputaţie în mediul şcolăresc din Moldova s-a bucurat şi revista “Zorile” a Liceului “Cuza Vodă” din Huşi, întemeiată în 1922 de profesorul animator Petre T. Gâdei şi care apare în două reprize: prima între anii 1922-1923, când în paginile ei se afirmă viitorul maestru al penelului Octav Angheluţă şi Constantin Crişan – viitor publicist, a doua între 1930-1932, superioară calitativ, când numele cele mai răsărite sunt Octavian Gâdei, D.Mercaş, C. Emandi, D. Alistar şi Gh. Chiper, pseudonimul încă din liceu al publicistului M. Serdaru-Dinograncea.” * Zorile, revistă literar-ştiinţifică a liceului teoretic “Cuza Vodă” din Huşi, reapare – în cea de a patra etapă în ianuariedecembrie 2006 prin grija directorului şcolii – Georgeta Giosu, din sumar făcând parte un material deosebit de bogat: cronici, opinii, atitudini, eseuri, interviuri, itinerare cu impresii de călătorie, epistole, cronici literare, personalităţi, cărţi în lectura elevilor, încercări literare, cercetare, concursuri, caleidoscop, traduceri, restituţio- file din arhiva "Zorile”, poesis. Ca şi în celelalte perioade parcurse - Zorile din ianuarie – decembrie 2006 dă loc la semnături atât profesorilor Costin Clit, Lina Codreanu, Dumitru Apostolache, Hera Steimberg, Ion Babâi, Mircea Popencu, Theodor Codreanu, Constantin Neculau, Tatiana Pleşu, C. Vasluianu, Daniela Teclci, cât şi la

445

foarte mulţi dintre elevi: Monica Tiron, Mihaela-Alexandra Gherman, Andreea Obreja, Oana Todeilă, Ana-Maria Pricochi, Flavius Agape, Alina-Ramona Sfetcu, Ioana Avasiloaiei, Andreea Andrei, Andreea Pasat, Alexandra Ţabără, Raluca Ursu, Creola Şerban ş.a. La realizarea primelor două numere sunt prezenţi şi colaboratorii: prof. Dumitru Apostolache din Vaslui, Petruş Andrei cu ...”Lansarea romanului “Destinul chintei” de Iorgu Gălăţeanu... în epigrame” ori cu cronica literară “Scriitorul Iorgu Gălăţeanu – Chinta roială a Destinului”, Vlad Zbârciog din Republica Moldova cu “Întâlnire de neuitat” dar şi cu “Te salut Roma-mică!...” La Pro-Amiciţia, sub titlul “Mormânt în metaforă”, Emilian Marcu semnează o salbă de titluri ale unor sonete care de care mai frumoase: “Tot îmi şopteşti, e de zăpadă clipa”, “Mai tristă ca rugina din vechile armure”, “Palate reci ca ghiaţa săruturilor moarte”, “În rănile ceţoase, ca-n mugurii de floare”, la aceeaşi rubrică, reîntâlnindu-ne şi cu versuri de Ion Enache: Guadrigă... Lor, în margini “Poesis” le stau alături versuri ale elevilor: Oana Mihaela Toderilă, Andreea Marinciu, Iuliana Larisa Archire, Alexandra Ţabără, Oana Simona Pârlog, Laura Leu, Alexandra Purice ş.a. Format 21-31 cm, 98 pagini, cu coperete semicartonate, în culori, ilustrată, pe coperta IV Oraşul Huşi văzut de pe şoseaua Huşi-Pădureni; primăria oraşului Huşi în perioada interbelică. “Iunie, Bucureşti. Pentru conţinutul bogat, tematică diversă, colaborările prestigioase, acurateţea şi stilul articolelor, la concurusul naţional al revistelor şcolare – 2005, revista “Zorile” a liceului teoretic “Cuza Vodă” a obţinut diplomă cu Titlul de laureat. Menţionăm că există o continuitate a aprecierilor întrucât în anul 2004 revista a obţinut aceeaşi recunoaştere valorică, scrie prof.Lina Codreanu în “Cronica evenimentelor” în revista de debut (nr.1-2) a celei de a patra serii, derutând cititorul care parcurgând cele de mai sus, se întreabă, pe bună dreptate: Revista “Zorile” a apărut şi în anii 2004-2005? De apreciat grafica revistei realizată de Iuliana Arhire. Sublinierile doamnei Lina Codreanu referitoare la o anumită continuitate în apricieri sunt întregite şi de aprecierele pe care le făcea ing. Gh. Harnagea la sărbătorirea

446

semicentenarului Liceului, când sublinia: “Revista noastră a avut trei trăsături caracteristice de-a lungul timpului – o conducere alcătuită exclusiv chiar elevi, cu aprobarea, dar fără intervenţia conducerii liceului; - colaboratori din toate şcolile de băieţi ale Huşilor (Liceul “Cuza Vodă”, Şcoala Normală “Mihail Kogălniceanu” şi Seminarul). Din rândul profesorilor şi studenţilor, foşti elevi ai liceului şi din elevii altor licee din ţară (un exemplu Ionescu Mircea elev în clasa a V-a a Liceului “Matei Basarab” din Bucureşti, posesor al premiului de onoare în 1922-1923); - a trăit din venitul propriei producţii (mai ales abonamente, din una sau două donaţii de la unii exponenţi ai culturii huşene” (a se vedea şi volumul “Huşul în presa vremii de la Melchisedec până în zilele noastre 1869-2006” despre revista “Zorile”, p. 342-381). * 

Asupra Istoriei ieroglifice, ca operă artistică novatoare, criticii au opinat că este un „adevărat Roman de Renard românesc, însă cu scopuri polemice" (G. Călinescu, 1941), „Un roman alegoric" (Al. Rosetti, 1951), „Negreşit: roman social, memorii şi roman de aventuri" (Perpessicius, 1957), „pamflet politic" (P. P. Panaitescu, 1958), „roman alegoric (...) şi pamflet politic [...]conceput ca o epopee eroi-comică" (Al. Piru, 1961), „roman animalier" (Mircea Anghelescu, 1972), „Roman? Scriere istorică? Pamflet? Nici una dintre ele şi, într-un fel, toate laolaltă" (Andrei Brezeanu, 1973), „În primul rând o lucrare socialpolitică” (G.Ionescu... Gulian, 1974),,roman" (Elvira Sorohan, 1978), „un roman memorialistic", „nu numai roman alegoric, dar şi pamflet politic" (Diana Trandafir, 1996). Se înţelege că opiniile nu sunt controversate, ci de completare. Alte interpretări li se vor adăuga, desigur, dar clasificările sunt convenţionale iar opera cantemiriană este fluidă şi, ca atare, greu încadrabilă în tipare teoretice. Modernă şi astăzi prin concepere estetică şi substrat parabolic, Istoria ieroglifică rămâne opera aperta tuturor valurilor de interpretare critică... Cine are curiozitatea şi răbdarea să parcurgă opera cantemiriană descoperă forţa de creaţie, înţelegerea conceptului de roman alegoric, o logică implacabilă prin care sancţionează sau îndulceşte atitudinile precum şi frăgezimi de

Dar iată de la rubrica „Cercetare” desprinderi din „Istoria ieroglifică – 300”, ceea ce scrie prof. Lina Codreanu despre autorul ei (Dimitrie Cantemir) şi operă:

447

limbă cu parfum arhaic scrise, e drept, într-o topică greoaie şi livrescă. A nu se trece cu vederea însă că scrierea este prima încercare reuşită, primul roman românesc şi că de la apariţia romanului până în decembrie 2005 este o distanţă de exact 300 de ani. *

Zori de ziuă
Zori  de  Ziuă,  revistă  politică  şi  literară  născută  din  entuziasmul  „studenților  universitari”  V.Gv.  Buțureanu  şi  Gheorghe  D.  Rânzescu,  care‐şi  asumă  direcția  publicației,  în  condițiile când publicul cititor devine tot mai exigent iar cărțile,  ziarele şi revistele nu‐s îndestulătoare, creația lor, o continuare  a  revistelor  Făt‐Frumos  şi  Ion  Creangă,  vine  să  se  ocupe  de  politică dar şi de literatură – poezie, proză, cronică dramatică şi  critică literară „punând la curent publicul cu ce s‐a scris şi cum  se scrie” în România.  Revista îşi ia drept moto spusele lui Ion Creangă: „Multe  ai fi citit de când eşti. Citeşte rogu‐te şi aceasta,  şi unde‐i crede  că nu‐ți vine la socoteală, ia panaʹn mână şi dă altceva mai bun  la iveală.”  Programată să apară la 1 şi 16 a fiecărei luni, Zori de Ziuă  îşi face apariția cu nr. 1 la 1 iulie 1912, nr. 2 la 15 iulie şi nr. 3 în  august 1912.  Semnează  proză  şi  versuri  dar  şi  cronică  şi  „însemnări”,  448

mai mult inițiatorii dar şi nume precum I. Taşcă, Iancu Ciolan,  Virgil Mastacan.   Activitatea tipografică la Neculai P. Peiu – Bârlad.     

449

Bârladul – Da, dar Priponeştii?
Despre Priponeşti, satul şi comuna autorului, doar cele ce  urmează,  culese  din  Anuarul  Eparhiei  Huşilor  1938  şi  alte  câteva surse.  Scurtul istoric al Priponeştilor spune că aşezarea exista la  14  iulie  1648  sub  numele  de    Triponeşti,  situat  în  ținutul  Tutovei. Despre Priponeşti – în mod expres – se va scrie în 1688.  Satul Priponeşti de Jos este cunoscut în 1859, situat în partea de  sud a vechiului sat – Priponeşti – şi de aici, probabil, denumirile  Priponeşti  de  Sus  şi  Priponeşti  de  Jos.  Din  1864,  la  apariția  comunelor,  satul  Priponeşti  de  Jos  este  component  al  comunei  Priponeşti de Sus. Au fost şi perioade când Priponeşti de Jos a  fost şi el sat reşedință de comună, cu numele Priponeşti de Jos.  ...” Priponeşti 390 familii, 1630 de suflete. Sate: Priponeştii  de  Sus  cu  250  familii  şi  1100  de  suflete;  Priponeştii  de  jos  140  familii  şi  580  suflete.  Situat  la  22  kilometri  de  Bârlad,  10  kilometri  până  la  Ghidigeni,  3,5  kilometri  până  la  gara  Nichişeni.  Are  8  hectare  pământ  din  1921  (Biserica  n.n.).  Biserica  poartă  hramul  „Sfinții  Voievozi”,  construită  din  cărămidă la  1780, reparată în 1924, stare bună. Biserica  filială ‐  Priponeşti  de  jos,  cu  hramul  „Buna  Vestire”  şi  „Sf.Nicolae”,  construită  din  zid,  1825,  reparată  în  1908  şi  1924,  stare  foarte  bună.  Paroh  preot  Constantin  Pricopescu,  econom,  licențiat  în  teologie, născut la 23 mai 1895, hirotonisit în 1919, numit la 15  mai  1921;  cântăreț  I  –  Gh.  Grigoraş,  născut  la  1903,  şcoală  de  cântăreți, numit la 1 august 1926; cântăreț II – A. Budaşu, născut  1912, şcoală de cântăreți, numit la 1 noiembrie 1936.  După  Anuar  1909  ,  Bucureşti,  Tipografia  cărților  bisericeşti  –  cu  precuvântare  de    O.  Carboviceanu,  apărut  sub  450

administrația Casei Bisericii, anterior paroh la Priponeşti a fost  pr.Iacomi  Nicolae,  născut  la  4  iulie  1856.  Avea  ca  studii  seminarul inferior. Numit la Priponeşti la 1 ianuarie 1906; adus  de la Popeni‐Tutova.  Dintr‐un  tablou  eclesicistic  inedit  privind  județul  Tutova  la 1880, publicat de Costin Clit în revista „Elanul” nr.42/august  2005, în comuna Priponeşti de Sus, la biserica „Sfinții Voevozi”  oficia  iconom  Barbu  Ilarion,  diacon  (7  mai  1867),  preot  la  14  octombrie 1869, sachelar şi duhovnic la 18 august 1975, iconom  (18 august 1878), permutat de la comuna Tăcuta, județul Vaslui,  la Priponeşti de Sus la 17 septembrie 1871.  În  comuna  Priponeşti  de  Jos,  la  Biserica  „Buna  Vestire”,  preot  era  Ioan  Racoviță,  fără  carte  diacon,  carte  de  preot  (19  martie 1851), duhovnic (martie 1864).  Cântăreți  la  Biserica  Priponeşti  de  Sus,  era  Pavel  I.Matei  (7 august 1851), iar la Priponeşti de jos, Biserica „Buna Vestire”,  Ioan  Gâfu  (10  noiembrie  1861),  Teodor  Racoviță  (27  octombrie  1855).  Despre părintele Constantin Pricopescu, înv. Ioan V. Tasie  scrie în monografia dedicată Priponeştilor (Editura P.I.M, 2007):  „Despre  ce  a  însemnat  preotul  C.C.  Pricopescu  pentru  viața  spirituală a satelor, oamenii (unii) şi‐au dat seama după ce nu a  mai  fost.  Avea  înfățişarea  unui  sfânt,  avea  o  voce  rar  întâlnită  chiar în mediul preoțesc, era sobru în tot ce făcea, un exemplu  demn de urmat ca soț şi tată, ca gospodar în sat. Predicile de la  sfârşitul slujbei erau profund ancorate în învățătura creştină dar  făcute pe înțelesul tuturor. Logica coerentă, intonația, totul era  perfect. S‐a stins din viață la 8 mai 1988 şi a fost înmormântat în  cavoul familiei din cimitirul „Eternitatea” Bârlad.”  Căminul  cultural  „N.  Iorga”,  înființat  şi  afiliat  F.R.  din  1931, la care preotul este preşedinte. Este subcentru premilitar.”  Datele de mai sus au destule erori. În Priponeşti de Jos nu  451

există biserică. Sunt două biserici, dar în Priponeşti de Sus, una  într‐un  capăt  al  satului,  cealaltă  –  în  altă  extremitate.  Oamenii  din  Priponeşti  se  folosesc  nu  de  gara  Nichişeni,  ci  de  gara  Ghidigeni, ceva mai apropiată: 3 kilometri.  Cât priveşte parohul şi cântăreții – toți sunt plecați la cele  veşnice. Alții le‐au luat locul...  Documentele  spun  că  în  Priponeşti  de  Sus,  şcoala  s‐a  fondat în 1871, mult mai târziu decât biserica, ceea ce înseamnă  că  şi  până  atunci  fusese  şcoală  în  sat,  poate  în  local  închiriat,  poate pe lângă biserică, cum s‐a întâmplat în multe localități ale  țării.  În  anul  şcolar  1888‐1889  şcoala  din  Priponeşti  ocupa  o  singură  cameră  şi  o  mică  odăiță  strâmptă  sub  acelaşi  acoperiş,  în care încăpeau patru bănci mici, ocupate de 24 elevi, din cei 38  înscrişi,  iar  învățător,  cu  titlu  provizoriu,  era  Georgiu  Sotir  născut  la  Fruntişeni,  în  1855,  avea  absolvită  în  1874  Şcoala  Normală din Bârlad, înființată în 1870. Avea o leafă de 76 lei şi  95 de bani, plus gradația de 23 lei şi 08 bani, adică în total 100  lei şi 0,3 bani pe lună.  În  anul  1914  s‐a  construit  în  Priponeşti  un  nou  local  de  şcoală, cu trei săli de clasă şi o cancelarie, şcoală din cărămidă,  pe o fundație din beton.  Despre cum a fost prima zi de şcoală,  în  septembrie  1923,  profesorul  Alexandru  Mânăstireanu  (din  fotografie)  redă  cu  emoție în cartea sa autobiografică „Călător..  prin  vâltoarea  vremii”  (Editura  Sfera,  Bârlad, 2006): „… Iată‐mă şcolar în clasa I a  şcolii  din  Priponeşti  de  Sus,  alături  de  băieții şi fetele de seama mea. Pentru prima  dată am păşit sfios pragul şcolii, aflându‐mă  într‐o  mare  de  copii  de  vârste  diferite.  452

Învățătoarea  mea,  El.  Basocescu,  originară  din  Bârlad,  ne‐a  primit  cu  zâmbet  pe  figura  ei  luminoasă,  ca  o  a  doua  mamă.  Parcă  o  văd  şi  acum,  cu  o  pălăriuță  şi  jachetă  roşie,  tânără  şi  frumoasă,  îndrăgostită  de  copii  şi  de  meseria  ce‐şi  alesese,  nerăbdătoare  să  ne  învețe  tainele  abecedarului  şi  a  ştiinței  de  carte…”  Deosebit  de  biserică  şi  şcoală,  toate  s‐au  transformat  la  Priponeşti  Probabil  sunt  mari  modificări  şi  în  structura  şi  numărul  populației care formează comuna Priponeşti, județul Galați.  În  cimitirul  de  la  Priponeştii  de  Sus,  locul  de  odihnă  a  locuitorilor  celor  două  sate,  îşi  află  repaosul  de  veci  domnul  învățător  Ştefan  Baştă  dar  şi  doamna  învățătoare  şi  directoare  de  şcoală  primară  Maria  Nacu,  de  la  care  am  aflat  primele  versuri ale poetului G. Tutoveanu...  La mică distanță de ei se află mormântul părinților mei. A  mamei, care şi o noapte întreagă de‐ar fi durat serile de clacă tot  n‐ar fi terminat de spus  cele  mai frumoase poezii şi basme,  pe  care  numai  ea  le  putea  înmagazina  şi  spune  cu  un  meşteşug  fără  de  seamăn.  A  tatei  –  care,  născut  la  Bârlad,  s‐a  pripăşit  la  Priponeşti  –  unde  a  făcut  gospodărie  mare  doar  cu  mintea  şi  brațele  sale,  cumpărând  pământ  şi  înzestrând  trei  băieți  şi  trei  fete...  Tata  de  la  care  am  aflat  alte  spuse  despre  cel  pe  care  îl  avusese  prefect  de  județ  într‐o  vreme:  G.  Tutoveanu.  Că  şi  el  fusese consilier în comună şi simpatizase odată cu ... Averescu,  iar altădată cu ... Iorga.  Gh. Filiche care a profesat ca învățător la Priponeşti de Jos  doarme  într‐altă  parte.  La  Oneşti,  mi  se  pare,  unde  locuieşte  Dorica, fiică‐sa (răposată astăzi şi ea).  Colectivizarea – şi tot ce a fost odată cu ea în comună– au  împrăştiat succesorii. Casele învățătorilor Baştă şi Filiche au fost  înstrăinate, dar nu mai arată ca altădată…  453

Nici casa părinților mei nu mai este ce‐a fost. Moştenitorii  direcți, cu acceptul colateralilor, am oferit‐o unuia dintre nepoți  care,  dacă  ar  fi  păstrat‐o,  aş  fi  fost  mulțumit  văzând‐o…  Nepotul i‐a dărâmat mai întâi bucătăria din față, apoi hambarul  care i se alătura; a urmat magazia în care părinții păstrau căzile  cu  tescovină  şi  butoaiele  cu  vin,  uneltele  pentru  câmp  şi  gospodărie, o parte din recolta de pe câmp, după care a topit şi  săivanul  în  care,  cu  puține  amenajări,  la  vremuri  de  restrişte,  putea  să  mai  locuiască  încă  o  familie  –  totul  fiind  acoperit  cu  tablă zincată, podit, duşumăluit…  Dar  s‐au  risipit  în  numele  şi  pentru  zeul  care  a  iubit  recolta viilor şi a … prunilor, după cum s‐a risipit însuşi omul,  nepotul  în  cauză.  A  rămas  doar  corpul  principal  al  caselor  în  care  locuiesc…  văduva  nepotului,  copii  lor,  nepoții…  mulți,  mulți pentru un spațiu care s‐a părăduit…  Acolo la Priponeştii de Sus se află copilăria şi  primii ani  ai adolescenței mele, amintirile de la horele şi serbările satului,  corpurile părinților, fraților şi surorilor mele...  Îmi este dor de apa de la fântâna din medeanul satului…  De toți ai satului îmi este tare dor…  Acolo este încă o parte din viața mea...    Autorul   

Şcoala cu clasele I-VIII din Priponeşti de Sus

454

În loc de postfaţă
Faptele de cultură au început să aibă importanță mai ales  pentru  sine...  Muzeele,  librăriile  şi  bibliotecile  parcă  şi‐au  împuținat şi ele oferta... Teatrele rezistă atât cât în fruntea lor au  conducători  cu  simțul  economiei  libere...  Cinematografele  se  împuținează de la o perioadă la alta.  Realizarea unei cărți devine un efort prea mare pentru un  autor, mai cu seamă dacă e pensionar... Vânzarea cărții depinde  de buzunarul celui interesat de carte..5.  Recent, o femeie dintr‐o localitate din Mehedinți, din dor  de  satul  natal,  înghițit  de  apele  Dunării,  şi‐a  făcut  muzeu  în  bătătura noii locuințe. Bănuind că femeia ar putea trage foloase  din valorificarea dorului ei, autoritățile locale au amenințat‐o că  o amendează dacă se mai ocupă de ...FIRMĂ!  Cartea de față este şi ea născută din dor de casă şi oameni.  Am scris‐o pentru cei care îşi cinstesc oraşul în care s‐au născut  ori  au  lucrat  temporar  acolo,  pentru  cei  care  vor  să  cunoască  istoria  Bârladului.  Ziarele  şi  revistele  apărute  acolo,  la  Bârlad,  fac  parte  din  istoria  localității.  Am  scris‐o  pentru  căutătorii  şi  iubitorii de cronică, pentru biblioteca şcolară, dar şi pentru cea  de la sindicat ori instituția publică, pentru biblioteca personală,  dar  şi  pentru  mine,  pentru  familie,  prieteni  şi  cunoscuți.  Celor  care    îşi  vor  procura‐o  sau  vor  primi‐o  ca  dar,  le  doresc  să  binevoiască  a‐mi  împrumuta  părerile  şi  observațiile  lor  la  adresa: Splai Bahlui nr. 8 A, Bloc G1, scara B, etaj 2, apartament  10,  cei  care  au  în  păstrare  ziare  ori  reviste  care  s‐au  născut  la  Bârlad  iar  eu  nu  le‐am  identificat,  rog  să  mi  le  semnaleze,  iar  dacă pot să‐mi trimită exemplare ale acestora. Aceasta şi pentru 
Vezi Vasile Fetescu – Drama cărţii în săptămânalul Viaţa – Botoşani, nr. 158/oct. 2003.
5

455

că în Iaşi, la biblioteci, arhivă ori  muzee, n‐am întâlnit mai ales  exemplare ale presei din Bârlad de după 1989... Vă mulțumesc!  Cartea  îşi  aşteaptă  alte  şi  alte  completări  viitoare  din  motive  lesne  de  înțeles.  C.D.  Zeletin  spunea  că  la  Bârlad  ar  fi  trăit în timp peste 200 de ziare şi reviste. Eu n‐am depistat decât  vreo  150.  Cititorii  şi  criticii  vor  găsi  cărții  şi  alte  motive  s‐o  conteste,  s‐o  completeze…  Trăiesc  însă  cu  speranța  că  le‐am  oferit  ceva  important  de  citit,  multe,  multe  informații,  dar  şi  o  chemare pentru alte şi alte lecturi. Deci este loc de cercetare, de  căutări.  Lucru  realizabil  şi  în  condițiile  în  care  un  eventual  sponsor,  om  cu  aceeaşi  dragoste  ca  a  mea  pentru  Bârlad  şi  oamenii săi, va consimți să‐şi pună calitatea de investitor alături  de eforturile subsemnatului pentru o nouă, necesară şi meritată  reeditare...  Oare  ce  ar  zice,  în  acest  sens,  Primăria  Bârlad,  Consiliul Local ori Prefectura județului Vaslui?  Cele de mai sus le scriam în ediția trecută a cărții – 2004.  Astăzi,  după  cum  se  vede,  nu  s‐a  ivit  nici  un  sponsor,  iar  încrederea în Primăria Bârlad a rămas în faza de speranță.  Cererea  cititorilor  însă  mi‐a  dat  aripi  şi  din  pipernicita  mea pensie de bugetar am mai rupt o sumă şi pentru ediția de  față. S‐o citiți sănătoşi, edili ai municipiului Bârlad!  Față de ediția trecută, volumul de față duce totuşi către  200 de publicații.  Cartea  este  o  împlinire  a  dorului  şi  a  dragostei  pentru  localitatea  în  care,  tânăr  fiind,  mi‐am  desfătat  urechile  şi  sufletul  ascultând  melodia  şi  versurile  la  poezia  Fii  gata!  care,  mai apoi, am înțeles că aparține lui George Tutoveanu: „Copile,  iubeşte‐ți  cu  sete  /  Pământul  străbunilor  tăi...”  poezie  considerată  o  adevărată  marseilleză  românească,  cum  spunea  fostul meu coleg C.D. Zeletin. Dar nu‐i singura poezie a lui G.  Tutoveanu  care,  înscrise  decenii  de‐a  rândul  în  manualele  şcolare, au devenit cântece de educație patriotică şi cetățenească  456

a generațiilor...  Pentru  că,  după  cei  şapte  ani  de  acasă,  la  Priponeşti,  şi  încă vreo şase ani de şcoală primară, tot  acolo,  unde  m‐am  deprins  cu  Ideea  că  există  un  poet  al  locurilor,  după  încă  trei  ani  de  gimnaziu  la  „Veniamin  Costache”  din  Iaşi,  anii  Liceului  Codreanu  şi  primii  de  serviciu  –  fie  că  au fost la ziarul Steagul roşu, la S.R.S.C.,  la Flacăra Iaşului ori la ziarul Rulmentul  i‐am  trăit  la  Bârlad,  în  climatul  care  însemna Tutoveanu.    Soţia mea, înainte de a pleca să hrănească florile pe care   le-a iubut atât de mult…   Întovărăşit  de  doamna  Eugenia  Tutoveanu,  prezentă  mereu  la  cenaclul  „Alexandru  Vlahuță”  de  la  Biblioteca  Stroe  Beloescu,  unde  ne  întâlneam    şi  cu  Vladimir  Cazacu,  inginer  la  Uzina electrică, şi cu Ion Manta – Roşie, magistratul, împreună  cu  alți  colegi  –  Constantin  Dimoftache,  Bernard  Leibovici,  Adrian Beldeanu – l‐am vizitat adesea pe maestru la domiciliu.  Uneori  l‐am  avut  şi  printre  noi  la  cenaclu,  în  haine  de  heruvim...  Acolo,  la  Bârlad,  unde  am  avut  mentori  de  valoare,  pe  destoinicii  şi  omenoşii  profesori  Hary  Zupperman,  Gh.  Popescu,  Trăian  Tănase,  Grigore  Ionescu,  Ion  Ursoi,  Cezar  Ursu, Gh. Gâlcă ori Jean Budescu, dar şi colegi cu seriozitate la  învățătură,  precum  Leibovici  Bernard  –  Lucian  Raicu,  Constantin  Dimoftache ‐  C.D.  Zeletin,  Alexandru  Tacu  –  Radu  Răzeşu ‐Zeletin, Dolfi Solomon – Dumitru Solomon...  Acolo,  la  Bârlad,  mi‐am  întemeiat  familia,  tot  cu  o  bârlădeancă,  mare  iubitoare  de  literatură  şi  scrieri  istorice,  457

împreună cu care am pus bazele primelor speranțe ale căsniciei,  printre care şi rândurile acestea... şi nu numai.  Cui trebuie să mulțumesc pentru cartea realizată?  În  primul  rând  Bârladului  şi  oamenilor  săi  pentru  că  există  şi  m‐au  primit  pentru  o  perioadă;  soției  mele  pentru  că  m‐a  sprijinit,  încurajat  şi  ajutat,  oferindu‐mi  o  atmosferă  prielnică  muncii,  profesorului  Vasile  Fetescu  care  parcă  preluând ceea ce a vrut Doamna ‐ mea, mi‐a dat un ghes în plus  şi  primele  sfaturi  editoriale,  prietenului  Constantin  Huşanu,  pentru că a fost de acord să fie redactor de carte şi sfătuitor în  multe, fetelor de la Biblioteca Universitară Mihai Eminescu Iaşi  şi Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” pentru că au răscolit  în depozite şi au fost amabile şi când deveneam prea insistent;  domnului  Aurel  Ştefanachi,  directorul  Editurii  TipoMoldova  –  Iaşi, care m‐a acceptat şi s‐a oferit să‐i fie naş cărții şi susținător  mie  în  realizarea  dezideratului;  doamnei  Maria  –  Mimi  Nechifor  care,  luând  locul  soției  mele,    m‐a  ajutat  să  nu  duc  grija zilei de mâine şi mi‐a dat îndemnuri… Şi de ce nu, la toți  ai  mei,  chiar  dacă  luați  cu  trecerile  timpului  la  început  au  zâmbit sceptici…  Unor asemenea oameni din Bârlad şi în special celor de la  Fabrica de rulmenți, unde am fost gazetar la ziarul de uzină, li  se cuvine cronica presei locale.  Chiar şi în condițiile tranziției, când  pentru ați respecta o  promisiune  –  răspunzând  dorului,  îți  sacrifici  banii  din  pensia  modestă dăruindu‐i cărții…  Cine se poate opune trecerii de la o situație la alta?  Iar eu mă văd mereu pe valurile vieții chiar de la reforma  învățământului  din  anul  1948,  când  intram  elev  la  Liceul  „Gheorghe Roşca Codreanu” din Bârlad...  Ion N. Oprea 

458

 

Ion N. Oprea împreună cu profesorul Vasile Fetescu, scriitorul,  în iulie 2003, la Grădina botanică – Iaşi, după o discuție literară.   

  Şi  cu  ing.  Sergiu  Brandea,  fostul  meu  coleg  de  liceu,  în  septembrie 2007, în Parcul Voievozilor din Iaşi. 

459

Bibliografie
Ziarele  şi  revistele  de  la  Bârlad:  1870  –  2008,  precum  şi  alte publicații.  Volumele I‐IV, Bârladul odinioară şi astăzi, sub redacția lui  Romulus Boteanu.  Bârladul  ‐  veche  aşezare  românească,  Bucureşti  1937,  de  Gh.  Vrabie‐  Liceul „Gheorghe Roşca Codreanu”, de Traian Nicola.  Al. Vlahuță – îndrumătorul. Din ideile sale politico‐sociale, de  prof. Gh. Gh. Taşcă.  Când  a  fost  întemeiată  „Societatea  Scriitorilor  Români?  Contribuțiuni  la  istoricul  societății”,  Bârlad,  1939,  de  Virgil  Caraivan.  Istoria literară a Bârladului, Bucureşti, 1936, de Gheorghe G.  Ursu.  Antologia scriitorilor bârlădeni (G.G. Ursu, în colaborare cu  G. Nedelea), Bârlad 1937.  Amintiri, Editura Eminescu 1981, de Şerban Cioculescu.  Anuarul  presei  române  pe  anii  1908  şi  1909,  director  proprietar Gr. Grigoriu – Rigo, Bucureşti.  Revista Fotografia nr.139, I‐II, 1981.  Anuarul Eparhiei Huşilor – 1938.  Wapniarca, Buletinul organizației foştilor deportați şi internați  politici  –  luptători  evrei  antifascişti  în  lagărul  Wapniarca  ,  1972  –  1979, Telaviv str. Haşaron nr.21.  Tudor  Pamfile,  Revistă  de  muzică,  artă  populară  şi  folclor,  condusă  de  econ.  D.  Furtună  –  partea  artistică  de  Aurel  Borşinaru, apărută la Dorohoi în 1922.  Dicționarul  Enciclopedic  Român,  Academia  R.P.R.,  Editura  Politică, 1962.  460

Dicționarul  Literaturii  Române  de  la  origini  până  la  1900,  Academia R.S.R., Editura Academiei, Bucureşti, 1979.  Istoria  Literaturii  Române  de  la  origini  până  în  prezent,  de  George Călinescu, Editura Minerva, Bucureşti, 1982.  Istoria  Europei.  De  la  Imperiul  Roman  la  Europa  (secolele  V‐ XIV),  de  Serge  Berstein,  Pierre  Milza  –  Institutul  European,  1997.  Victor  Frunză,  Destinul  unui  condamnat  la  moarte,  Pamfil  Şeicaru, Bucureşti, 2001.  Din  scrierile  şi  cuvântările  lui  I.C.  Brătianu  –  Lupta  pentru  redeşteptarea națională, TipoMoldova Iaşi, 2002.  Istoria  Bârladului,  2  volume,  îngrijită  şi  coordonată  de  Oltea  Răşcanu  –  Gramaticu,  apărută  sub  egida  Primăriei  Municipiului  Bârlad,  a  Inspectoratului  pentru  Cultură  al  județului  Vaslui,  a  Fundației  Culturale  „Dr.  C.  Teodorescu”  1998.  I.  Hangiu,  Reviste  şi  curente  în  evoluția  literaturii  române,  Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1978.  I. Hangiu, Presa literară românească 1789 – 1948, Ed. pentru  Literatură, 1968.  I.  Hangiu,  Dicționarul  presei  literare  româneşti  1790‐  1990,  Editura Fundației Culturale române, Bucureşti, 1996.  Adevărul Ilustrat (1895‐1896).  Lancea destinului, de Trevor Ravenscroft, 1972.  Analele  Moldovei,  revistă  de  cercetări  istorice  şi  ştiințifice,  Tecuci.  Cartea  despre  femei,  Editura  Mix,  Colecția  Ostto,  Braşov,  2002.  I.  Antonovici  şi  Gr.  Crețu,  Tipografiile,  silografiile,  librăriile  şi legătoriile de cărți din Bârlad, 1909.  Chiță  Cristian,  Şcoala  nr.4  Bârlad  la  150  de  ani  1856‐2006,  studiu monografic, Editura Sfera Bârlad, 2006.  461

Nerva  Hodoş  şi  Al  Sadi  Ionescu,  Publicațiile  periodice  româneşti, Bucureşti, 1913.  Ziarul „Evenimentul” – Iaşi, 2003  Ziarul „Adevărul” Bucureşti  Revista „Formula AS”, Bucureşti, 2003.  Revista „Cronica” Iaşi 

462

Cuprins:
Ion N. Oprea ..........................................................3 Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 ........................................3 Cu o prefaţă de Constantin Huşanu .......................3 Ediţia a II-a revăzută şi întregită ............................3 PREAMBUL LA EDIŢIA a II-a..................................7 CRONICA CRONICARILOR .....................................9 MOTIVAŢIILE AUTORULUI.................................. 13 IMAGINI DIN BÂRLADUL DE ALTĂDATĂ.............. 18 Din ziarele vremii….............................................. 19 Acţiunea .............................................................. 21 Adevărul de Vaslui............................................... 21 Alegeri libere........................................................ 22 Apărarea Naţională .............................................. 22 Aurora ................................................................. 22 Aurora ţionistă .................................................... 24 Bârladul......................................................... 25 Bârladul cultural ................................................. 28 Brazdă nouă ........................................................ 30 Breslaşul ............................................................. 36 Buletinul căminului............................................. 38 Cheia................................................................... 39 Curierul de la Banca............................................ 39 Curierul Bârlădean .............................................. 41 Cuvântul liber ..................................................... 42 Conservatorul ...................................................... 43 Cooperaţia Tutoveană .......................................... 45 Daţi Ajutor .......................................................... 46 Democratul.......................................................... 49 Desrobirea ........................................................... 49 Drapelul .............................................................. 50 Drapelul .............................................................. 51 Dreptatea ............................................................ 52 463

Drumeţii.............................................................. 53 Ecoul................................................................... 53 Emigranţii ........................................................... 53 Ecspoziţiea Naţională........................................... 54 Evenimentul ........................................................ 56 Facla inimii şi a minţii ......................................... 56 Femeia ................................................................ 57 Fetiţa dulce ......................................................... 57 Filatelia română................................................... 57 Flacăra ................................................................ 58 Foaia de informaţii pentru Plugar......................... 60 Foaia Ligei Culturale ............................................... 61 Foaia „Medicul Ţăranilor ...................................... 62 Foaia Băncei de credit mărunt ............................. 62 Foaie populară pentru literatură, umoristică, informaţii şi reclame (1904) ......................................... 62 Gazeta de luni ..................................................... 63 Gazeta de la Bârlad.............................................. 64 Gazeta Fălciului................................................... 64 Gazeta Cooperativei Meseriaşilor.......................... 65 Gazeta Palodei ..................................................... 66 Gazeta Tutovei ..................................................... 66 Glasul nostru* ..................................................... 68 Glasul nostru ...................................................... 78 Glasul ţăranului .................................................. 79 Glasul meseriaşilor .............................................. 80 Gura lumii........................................................... 81 Hipodromul ......................................................... 81 Ideea românească ................................................ 81 Înainte................................................................. 82 Informatorul teatrului cinematografic................... 84 Intransigentul, ziar conservator, apare în lunile maiiunie 1914 ................................................................... 85 Îndrumare nouă .................................................. 86 Jidovul rătăcitor .................................................. 86 Junimea .............................................................. 87 Junimea Zionistă................................................. 89 464

Legalitatea ........................................................... 90 Liberalul .............................................................. 93 Liberalul, ziar naţional – liberal, apare o dată pe săptămână, sub conducerea unui comitet, redacţia la Tipografia G.V. Munteanu – Bârlad. ............................. 93 Libertatea ............................................................ 94 Lumina................................................................ 96 Lumina Poporului ................................................ 97 Moldova............................................................... 98 Moldova............................................................. 101 Monitorul comunal ............................................ 101 Monitorul judeţului Tutova ................................ 102 Mărăşeştii.......................................................... 104 Meseriaşul ......................................................... 105 Monografia municipiului Bârlad (1174-1974) 106 Murgeni............................................................. 107 Naţionalul.......................................................... 107 9.A.B ................................................................. 108 Noul Timp.......................................................... 109 Obiectiv ............................................................. 109 Ogorul ............................................................... 111 Opinia Bârladului .............................................. 111 Paloda ............................................................... 111 Păreri ................................................................ 119 Păreri Tutovene ................................................. 123 Păreri tutovene .................................................. 126 Păreri tutovene .................................................. 127 Progresul ........................................................... 130 Propaganda conservatoare ................................. 132 Praştia............................................................... 137 Rulmentul ......................................................... 138 Rulmentul – 25 ani de la făurirea….................... 149 Rulmentul ......................................................... 150 Răsăritul ........................................................... 151 România Mare ................................................... 157 Secerea.............................................................. 159 Semănătorul...................................................... 160 465

Semănătorul...................................................... 165 Sentinela ........................................................... 169 Spiritismul ........................................................ 169 Steaua............................................................... 172 Statutele societăţilor... ....................................... 173 Steaua Tutovei................................................... 174 Steagul Roşu ..................................................... 175 Straja neamului................................................. 194 Suveica Tecuciului............................................. 194 Şarja ................................................................. 194 Şcoala Bârlădeană ............................................. 195 Şcolarii tutoveni................................................ 195 Tinereţea ........................................................... 198 Tribuna Avântului (1907)................................... 198 Tribuna Tutovei ................................................. 198 Tutova ............................................................... 200 Ţărănimea ......................................................... 201 Uniunea ............................................................ 202 Uniunea Naţională............................................. 204 Vasluiul............................................................. 206 Veacul nostru .................................................... 207 Vechea Tutovă ................................................... 211 Vestea ............................................................... 213 Veteranul .......................................................... 214 Viitorul .............................................................. 215 Voinţa poporului................................................ 217 Vreme nouă ....................................................... 219 Vremea nouă ..................................................... 220 Vocea Tutovei .................................................... 223 Vocea Tutovei .................................................... 225 Vocea Tutovei .................................................... 229 Vocea Bârladului ............................................... 231 Vocea Tg. – Ocnei............................................... 231 Zorile................................................................. 238 Omagiu – tată şi fiu ........................................... 240 Reviste apărute la Bârlad ................................... 243 Academia Bârlădeană ........................................ 244 466

Academia Bârlădeană ........................................ 244 Actualitatea Bârlădeană..................................... 246 Albumul creştinului........................................... 247 Analele Spitalului Beldiman şi Elena Beldiman Bârlad (1892-1911).................................................... 247 Anuarul Şcolii Normale primare din Bârlad – 1875 ................................................................................. 248 Anuarul Şcolii normale de învăţători „Principele Ferdinand” din Bârlad pe anul şcolar 1910 - 1911 ..... 248 Anuarul Şcolii normale de învăţători „Principele Ferdinand” din Bârlad pe anul şcolar 1911-1912 ....... 248 Anuarul Liceului de băieţi „Ion Creangă” din Bălţi. ................................................................................. 249 Anuarul (zis situaţie şcolară a) Gimnaziului real din Bârlad pe 1898-1899 ................................................. 249 Anuarul (zis situaţia elevilor) Liceului „Codreanu" din Bârlad pe 1898-1899 ........................................... 249 Anuarul Liceului Codreanu pe anul şcolar 1923 1924.......................................................................... 250 Anuarul şcolii medii mixte nr. 1 Bârlad, ............. 251 Anuarul externatului secundar de fete din Bârlad, an VI, 1893 ............................................................... 251 Anuarul Societăţii „Matematica Bârlădeană” pe anul 1922.......................................................................... 251 Administraţia Moldovei ...................................... 253 Ardeiul .............................................................. 253 Aripi tinere, revista Liceului nr. 1 „Gheorghe Gheorghiu Dej” din Bârlad ......................................... 256 Avânturi culturale ............................................. 257 Axa.................................................................... 258 Baaadul literar .................................................. 259 Bar-Kochba ....................................................... 264 Bazarul Filatelic................................................. 268 Bârladul odinioară şi astăzi ............................... 268 Bârladul ............................................................ 277 Bârladul Nr.1 – număr omagial .......................... 279 Buletinul Comunal ............................................ 281 467

Buletinul Oficial al Judeţului Tutova.................. 281 Buletinul Camerei de Comerţ şi Industrie – Circumscripţia Bârlad................................................ 282 Buletinul Ligii Culturale .................................... 283 Secţia Bârlad ..................................................... 283 Buletinul oficial al Comitetului executiv al Sfatului Popular al Regiunii Bârlad ......................................... 284 Buletinul Uniunii Ofiţerilor de Rezervă ............... 285 Calendarul pe anii 1911 / 1914 a periodicului Ion Creangă..................................................................... 286 Calendarul sportiv al Regiunii Bârlad................. 286 Calendarul Portativul......................................... 287 Calendarul financiar 1916 ................................. 287 Calendarul Tutovei ............................................ 291 Calendarul Tutova pe anul 1888 ........................ 292 Calendar de birou, 1883 .................................... 292 Calendarul gospodarilor săteni........................... 293 Calendar de buzunar pe 1906 ............................ 294 Calendar de perete pe 1884... ............................ 294 Calendarul nostru pe 1918 ................................ 294 Cartea vremii ..................................................... 297 Cireşarii ............................................................ 298 Coordonate bârlădene ........................................ 299 Cronica Moldovei ............................................... 301 Crucea............................................................... 302 Curierul sănătăţii, 1912..................................... 303 Doina ................................................................ 303 Documente răzăşeşti.......................................... 306 Debuturi şi tradiţii............................................. 309 Dialog................................................................ 310 Dragostea .......................................................... 312 Duh nou............................................................ 313 Duh parohial ..................................................... 317 Editura “Sfera” .................................................. 317 Echinox ............................................................. 319 Elanul ............................................................... 320 Făt - Frumos ..................................................... 322 468

Făt-Frumos ....................................................... 325 Făclia ................................................................ 326 Florile Dalbe ...................................................... 329 Freamătul.......................................................... 334 Freamătul.......................................................... 337 Gazeta Unirea.................................................... 338 George Lazăr ..................................................... 339 Graiul nostru..................................................... 343 Guriţa Bârladului .............................................. 346 Idealul ............................................................... 347 Indus T.............................................................. 348 Ion Creangă ....................................................... 348 Istoria Bârladului .............................................. 355 Însemnări medicale............................................ 356 Îndrumări pedagogice, anul I 1933..................... 357 Justiţia Tutovei.................................................. 358 Labirint ............................................................. 359 Lumea elevului .................................................. 360 Lumea elevului, revistă editată de şcoala cu clasele I-VIII Mireni, nr.4, din martie 2006, apărută cu sprijinul Consiliului local Coroieşti. ......................................... 360 Lumina.............................................................. 360 Lumină.............................................................. 364 Lumina.............................................................. 364 Lumina.............................................................. 365 Liga culturală, buletinul secţiei Bârlad............... 367 Lyceum.............................................................. 369 Liceul „Mihai Eminescu” .................................... 371 Lumea creştină .................................................. 371 Lumina vetrelor ................................................. 372 Monografiile Liceului „Gh. Roşca Codreanu”....... 373 Miron Costin, revistă de cercetări şi mărturii istorice ................................................................................. 374 Monitorul comunal al Primăriei din Bârlad......... 375 Năzuinţe ............................................................ 376 Onoare şi patrie ................................................. 376 Pagini de jurnal ................................................. 377 469

Pagini literare .................................................... 377 Pagini medicale bârlădene.................................. 379 Pagini medicale bârlădene.................................. 382 Paloda literară ................................................... 385 Paloda literară ................................................... 387 Paşi spre infinit ................................................. 388 Pădurenii........................................................... 391 Păstorul Tutovei................................................. 393 Despre Păstorul Tutovei Anul IV, nr,3-4 Nicolae Stelian Beldie scrie: ................................................... 396 Pleiada .............................................................. 399 Plugul................................................................ 399 Primii paşi ......................................................... 399 Prutul................................................................ 401 Procust.............................................................. 405 Prometeu Descătuşat ......................................... 406 Revista .............................................................. 406 Revista .............................................................. 408 Revista umoristică – literară............................... 408 Revista cinematografică ..................................... 409 Revista critică .................................................... 409 Revista cursurilor de la doctoratul în drept ........ 409 Răzesul ............................................................. 410 , Răstriştea răscoalelor ........................................ 409 Revista România Financiară............................... 416 Revista clasei a III-a B........................................ 417 Revista Matematica bârlădeană.......................... 418 România administrativă..................................... 419 Să fie lumină ..................................................... 421 Sclipiri de stele .................................................. 421 Scrisul nostru.................................................... 422 Steaua Tutovei................................................... 426 Şcoala Bârlădeană ............................................. 426 Şcoala noastră ................................................... 427 Tecuciul cultural ............................................... 427 Tinereţă ............................................................. 430 Tribuna pedagogică ........................................... 430 Tribuna liberă.................................................... 431
470

Ţara de Jos........................................................ 431 Varia Matematica............................................... 435 Veacul nostru .................................................... 435 Viaţa noastră ..................................................... 435 Visătorii............................................................. 437 Vremuri bune .................................................... 440 Vitrina ............................................................... 441 Volumul Liceul Pedagogic “Alexandru Vlahuţă” Bârlad la 100 de ani 1870 -1970................................ 442 Valori spirituale tutovene ................................... 442 Zalmoxis............................................................ 442 Zorile................................................................. 443 Zori de ziuă ....................................................... 448 Bârladul – Da, dar Priponeştii? .......................... 450 În loc de postfaţă ............................................... 455 Bibliografie ........................................................ 460 Cuprins: ............................................................ 463

471

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->