CAPITOLUL 4

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE CERCETARE ÎN INDUSTRIA
AGROALIMETARĂ
Funcţiunea de cercetare-dezvoltare a întreprinderii reprezintă, în condiţiile economiei
contemporane, o necesitate obiectivă care asigură progresul tehnico-ştiinţific continuu şi posibilitatea
confruntării competitive a acesteia atât pe plan intern cât şi - mai ales - pe plan extern.
ndustria alimentară este interesată în mod deosebit de folosirea tuturor posibilităţilor pe care le
oferă cercetarea-dezvoltarea pentru atingerea obiectivelor ce-i revin astăzi când problema alimentaţiei
prezente şi viitoare a devenit ceva cotidian pe agenda de lucru a celor mai înalte organisme
internaţionale.
!rincipalele domenii ale funcţiei de cercetare-dezvoltare în industria agroalimentară sunt"
#$ nformarea documentară, care are drept obiectiv principal preluarea, prelucrarea şi difuzarea
datelor noi privind evoluţia, perfecţionările, schimbările precum şi orice alte date sau aspecte ce
privesc tehnologia, economia şi cerinţele specifice ale întreprinderilor. !e această cale specialiştii
întreprinderilor pot fi în permanenţă în contact cu noutăţile din domeniul lor de activitate şi pe baza
acestora să conceapă şi să aplice soluţii moderne şi eficiente%
&$ 'rganizarea unei activităţi sistematice de prognozare, care să creeze baza obiectivă pentru
direcţiile de dezvoltare şi pentru orientarea acţiunilor şi eforturilor întreprinderilor%
($ )ercetarea tehnologică, care îşi propune să perfecţioneze continuu tehnicile şi metodele
pentru desfăşurarea fabricaţiei, cu scopul de-a adapta produsele la nevoile cumpărătorilor, de a
valorifica superior materiile prime şi materialele şi de a reduce eforturile materiale şi umane pe care le
impune producţia, în condiţii sporite de eficienţă%
*$ +tudierea, proiectarea şi perfecţionarea uneltelor cu care se realizează producţia, respectiv
utila,ele, instalaţiile, îmbunătăţirea continuă a acestora pentru a spori calitatea operaţiilor şi pentru a
mări productivitatea muncii%
-$ .ezvoltarea bazei materiale prin lărgirea sau construirea unor noi capacităţi de producţie şi
amena,area şi modernizarea celor existente% acest domeniu comportă proiectarea soluţiilor şi
elaborarea documentaţiilor, executarea lucrărilor de investiţii, a probelor de roda, şi tehnologice de
punere în funcţiune a capacităţilor şi realizarea indicatorilor proiectaţi%
/$ ntroducerea metodelor moderne de organizare a activităţii, pentru a contribui şi pe această
cale la valorificarea cât mai raţională a potenţialului întreprinderilor, la sporirea eficienţei lor%
0$ +timularea şi spri,inirea activităţii de concepţie şi inovaţie, pentru a favoriza participarea cât
mai largă a specialiştilor la modernizarea şi perfecţionarea activităţii de producţie.
4.1. Informarea do!men"ar#
1n activitatea de cercetare-dezvoltare şi, în general, pentru progresul tehnico-ştiinţific al
întreprinderii şi al oricărei activităţi, o mare însemnătate revine informării documentare. ' bună
documentare permite evitarea eforturilor pentru restudierea sau reinventare unor metode, tehnologii şi
alte înnoiri, care pot fi obţinute mult mai uşor printr-o bună investigare a realizărilor din domeniul
respectiv.
!rincipalele probleme ce se pun în legătură cu informarea documentară sunt" cine execută
documentarea, din ce sursă, cum se prelucrează şi cum se difuzează.
2xecutarea informării documentare pentru necesităţile întreprinderilor de industrie alimentară se
poate realiza" prin forţele proprii ale unităţii beneficiare, dacă unitatea are suficiente disponibilităţi în
acest domeniu, sau prin organizaţii specializate în executarea informării documentare, care
funcţionează fie independent, fie pe lângă organizaţiile de cercetare, de învăţământ etc.
3portul informării documentare la organizarea corespunzătoare şi eficientă a activităţii
întreprinderilor se măreşte dacă se au în vedere anumite cerinţe şi anume"
#$ 'rientarea periodică a documentării 4pe o perioadă de #-( ani$, înţelegându-se prin aceasta
temele ce se vor urmări. 1n amploarea pe care a luat-o în prezent informarea, este evident că nu se
poate face o documentare completă, nici pentru cele mai restrânse domenii. )a urmare, este indicat a
(0
se alege selectiv numai unele teme, care au însemnătate ma,oră şi sunt de mare actualitate pentru
perioada respectivă şi pentru perspectivă%
&$ +tabilirea surselor de documentare ce urmează a fi utilizate, modul în care se va face
prelucrarea şi prezentarea informaţiilor, cine va participa la desfăşurarea documentării şi cine va
beneficia de informaţiile respective%
($ 5alorificarea în întregime a fondului informaţional de care se dispune, înţelegând prin aceasta
folosirea aportului posibil al informării documentare la sporirea competenţei şi a calităţii soluţiilor date
în procesul muncii de concepţie şi execuţie%
*$ 'rganizarea unui sistem propriu de păstrare 4depozit de cărţi, bibliotecă$ şi de sistematizare şi
regăsire 4fişier, liste de evidenţe şi altele$ a informaţiilor, din necesitatea de a le obţine cu uşurinţă pe
cele dorite.
+ursele de documentare din care se poate face informarea specialiştilor sunt foarte ample, atât ca
gen de purtător de informaţie, cât şi ca varietăţi de provenienţă. 1n cadrul acţiunii de informare se
investighează" publicaţiile, prospectele, documentaţiile de firme, colecţiile de brevete, patente, mostre
etc.
+pecialiştii din industria alimentară dispun de o serie de surse informaţionale de profil ca, de
exemplu" caiete selective cuprinzând articole pe teme date, liste şi referinţe bibliografice din ultimele
publicaţii apărute în ţară sau străinătate, cărţi, broşuri şi culegerile lucrărilor de cercetare ştiinţifică, ale
organizaţiilor de cercetare şi învăţământ şi altele.
!relucrarea informaţiilor urmăreşte simplificarea eforturilor pe care le necesită procurarea
informaţiilor utile, pentru aceasta utilizându-se diferite abstractizări, sintetizări, grupări selective etc.,
iar difuzarea informaţiilor documentare se face prin publicaţii specializate, liste de titluri, extrase
bibliografice pe temă, publicaţii periodice şi altele.
!entru a corespunde necesităţilor, difuzarea materialelor documentare trebuie să se facă cât mai
operativ, aceasta cu atât mai mult cu cât, multe din informaţiile pe care le posedă o ramură sau o
unitate industrială, nu sunt valorificate datorită faptului că nu se face o difuzare corespunzătoare, ele
blocându-se în anumite sectoare sau servicii.
4.$. Or%an&'area a"&(&"#)&& de ere"are
'biectivele cercetării ştiinţifice în industria alimentară sunt" perfecţionarea tehnologiei de
fabricaţie a produselor, a mi,loacelor de producţie şi în general a întregii activităţi. !entru
perfecţionarea activităţii de cercetare ştiinţifică în domeniul industriei alimentare, actualmente
principalele verigi prin intermediul cărora este organizată şi coordonată cercetarea ştiinţifică în această
ramură sunt"
- compartimentele de cercetare de pe lângă întreprinderi%
- institutele de cercetări ale centralelor industriale%
- institutele de cercetări, studii şi proiectări ale 6inisterului 3griculturii şi ndustriei
3limentare.
1ntreprinderile moderne dau o mare atenţie organizării colectivelor de cercetare care să studieze
şi să perfecţioneze continuu producţia, gama sortimentală a acesteia, să perfecţioneze şi să
îmbunătăţească însuşirile produselor pentru a fi cât mai utile consumatorilor etc. !rincipalele direcţii
către care este îndreptată atenţia acestor compartimente sunt"
- studierea sistematică a noutăţilor 4cercetări, brevete, produse similare etc.$ şi identificarea
elementelor interesante pentru produsele fabricate de întreprindere%
- cunoaşterea cerinţelor consumatorilor, tendinţele de schimbare şi posibilităţile de modificare şi
adaptare a lor în sensul dorit de întreprindere%
- planificarea introducerii noutăţilor în activitatea practică, respectiv programarea în timp şi
sincronizarea fazelor de cercetare, proiectare, experimentare şi aplicare în producţie a noutăţilor şi
îmbunătăţirilor concepute.
6ărimea compartimentelor de cercetare depinde de amploarea problemelor ce se cer a fi
soluţionate şi frecvenţa lor.
!entru problemele ce depăşesc posibilităţile de cercetare ale întreprinderilor s-au înfiinţat şi
funcţionează institute de cercetări sau compartimente funcţionale de cercetări în cadrul centralelor
industriale.
(7
!entru acele activităţi pentru care centralele industriale nu dispun de institute de cercetări
specializate, activitatea de cercetare şi experimentare se desfăşoară prin intermediul compartimentelor
de cercetare din centrale şi laboratoarele de cercetări din întreprinderi.
1n sfârşit, pentru probleme ce privesc întreaga ramură, funcţionează nstitutul de studii şi
proiectări de construcţii pentru agricultură şi industria alimentară. 1n profilul nstitutului de chimie
alimentară intră cercetările de chimie, biochimie de noi procese şi procedee tehnologice, de
valorificare complexă şi integrală a materiilor prime agricole şi altor resurse. 2l coordonează întreaga
activitate de elaborare şi realizare a programelor de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică din
domeniul industriei alimentare, organizează acţiunile de specializare, perfecţionare şi reciclare a
personalului, acţiunile de cooperare ştiinţifică internaţională, precum şi manifestările ştiinţifice interne.
8a rândul său, nstitutul de studii şi proiectări de construcţii pentru agricultură şi industria alimentară
îndeplineşte funcţia de proiectant general pentru elaborarea documentaţiilor tehnico-economice
necesare realizării obiectivelor de investiţii ale ndustriei 3limentare.
' contribuţie importantă la rezolvarea problemelor de cercetare tehnologică şi creare de noi
produse o aduc staţiile pilot şi laboratoarele catedrelor din Facultatea de tehnologia şi chimia
produselor alimentare şi tehnică piscicolă şi din unele 9niversităţi agronomice.
!entru probleme de organizare a producţiei, a muncii şi a sistemului informaţional, a organizării
prelucrării automate a datelor, precum şi pentru perfecţionarea pregătirii cadrelor în activitatea de
cercetare, la nivel departamental, funcţionează )entrul de organizare, calcul şi perfecţionarea cadrelor
din industria alimentară 4).'.!.)..3.$.
4.*. Pro%ramarea a"&(&"#)&& de ere"are
+oluţiile ce se adoptă în legătură cu dezvoltarea întreprinderilor trebuie să fie de un înalt nivel
tehnic. 3ceasta se realizează prin introducerea soluţiilor moderne realizate în domeniu şi prin
dezvoltarea activităţii proprii de cercetare şi creaţie, care contribuie la conceperea de rezolvări noi, mai
eficiente şi mai apropiate de nevoile întreprinderilor.
3tingerea unor rezultate cât mai bune în activitatea de cercetare, care să se răsfrângă asupra
rezultatelor obţinute de întreprindere, este condiţionată de modul în care se face programarea şi
organizarea activităţii de cercetare. !rin activitatea de cercetare se urmăreşte realizarea de cercetări
fundamentale, ce aduc clarificări în problemele de bază ale tehnologiei, ale calităţii etc. şi cercetări
aplicative, ale căror soluţii au însuşirea că se pretează a fi introduse imediat în practica de producţie.
!entru conceperea, efectuarea şi valorificarea unei cercetări trebuie să se parcurgă anumite faze
şi anume"
#. 3legerea obiectivelor de cercetat se face pornindu-se de la perfecţio-nările şi modernizările
realizate de alte unităţi pentru probleme similare sau apropiate, cerinţele exprese ale producţiei şi
tendinţele ce se manifestă sau se preconizează pentru viitor. )a teme de cercetare se pot constitui o
mare varietate de probleme. !rintre acestea mai relevante sunt"
- valorificarea superioară şi complexă a materiei prime, printr-o mai bună utilizare a
subproduselor şi a deşeurilor rezultate din prelucrarea industrială a acesteia%
- îmbunătăţirea calităţii produselor alimentare, lărgirea gamei de sorti-mente 4concentrate
alimentare, semipreparate culinare şi produse gata pentru consum, produse dietetice şi pentru copii$ şi
ridicarea valorii alimentare a acestora%
- îmbunătăţirea proceselor tehnologice existente, introducerea de noi tehnologii, precum şi
mecanizarea şi automatizarea unor tehnologii existente%
- lărgirea gamei de ambala,e folosind materiale plastice, tablă cositorită electrolitic, folii de
aluminiu etc.%
- efectuarea unor studii tehnico-economice privind organizarea ştiinţifică a producţiei şi
dezvoltarea în perspectivă a industrie alimentare.
&. .upă alegerea temei de cercetare se trece la pregătirea materială a cercetării care are în
vedere mai multe aspecte şi anume"
a$ asigurarea surselor informaţionale în care se includ toate mi,loacele practicate, printre care"
literatura de specialitate, prospecte, oferte, notiţe tehnice şi alte documentaţii elaborate de producători,
mostre de sortimente procurate din reţeaua de desfacere sau de la diferite manifestări de etalare
4târguri, expoziţii etc.$, brevete de invenţii, inovaţii şi patente, comunicări ştiinţifice şi programe de
(:
activitate a institutelor de cercetare, informaţii privind necesităţile, exigenţele şi nemulţumirile
consumatorilor şi altele%
b$ afectarea personalului pe care-l impune aducerea la îndeplinire a temei, în funcţie de
specialitate 4tehnologi, biologi, constructori de maşini, organizatori etc.$ şi nivel de pregătire%
c$ procurarea necesarului de echipamente pentru efectuarea studiilor de laborator, a
experimentărilor şi testărilor ce se consideră că vor interveni pe parcursul realizării temei%
d$ obţinerea cantităţilor de materii prime şi materiale impuse de execuţia cercetărilor, fiind
necesar să se asigure" tipul, sortimentul şi calitatea cerută%
e$ stabilirea surselor de finanţare, mai ales dacă cercetarea se efectuează pe bază de contract de
către altă unitate specializată.
(. !rogramarea efectuării cercetării urmăreşte, pe de o parte, ordonarea şi organizarea proceselor
de cercetare, iar pe de altă parte, stabilirea momentelor când trebuie începută cercetarea, a etapelor pe
care le va parcurge şi a termenelor de realizare.
;ealizarea unei cât mai raţionale desfăşurări a etapelor cercetării trebuie să determine durata
aproximativă a fiecărei activităţi, resursele pe care le comportă, nivelul cheltuielilor şi ordinea de
execuţie a activităţilor. 6etodele moderne permit optimizarea programului de desfăşurare a cercetării,
în funcţie de diferiţi factori, care cel mai adesea sunt" analiza timpului individual al activităţilor şi al
ansamblului procesului, analiza costurilor, respectiv modul de distribuire a lor în timp şi nivelul total,
precum şi posibilităţile de corelare a resurselor pe care le incumbă cu cerinţele activităţii de cercetare.
*. .esfăşurarea cercetării comportă parcurgerea etapelor preconizate şi îmbunătăţirea lor în
funcţie de experienţa acumulată.
1n timpul execuţiei cercetărilor o importanţă deosebită revine procesului de creaţie. )ercetările
privind psihologia creaţiei au evidenţiat faptul că se parcurg mai multe etape şi anume"
- faza de documentare, în care pornind de la tema aleasă se face o amplă analiză a tehnicilor şi
metodelor utilizate pentru evidenţierea elementelor pozitive şi negative, precum şi a aspectelor ce se
cer a fi îmbunătăţite. +e cercetează diferite surse de informare din care să se culeagă idei şi soluţii%
- faza de incubare în care se ordonează şi sistematizează treptat informaţiile obţinute anterior%
- faza de inspiraţie care are loc instantaneu, uneori fără o legătură directă cu preocupările asupra
cărora este concentrat cercetătorul. 3ceastă fază are un caracter exploziv, ideea principală şi detaliile
soluţiei căutate apărând brusc.
1n momentul în care apare o idee în legătură cu modul de rezolvare a problemei este indicat să se
noteze imediat pentru a evita pierderea ei. 3 negli,a notarea ideilor care apar în timpul cercetării
constituie o gravă eroare care uneori poate să amplifice foarte mult eforturile ulterioare ale
cercetătorului%
- faza de concretizare în care, pornind de la ideea iniţială de rezolvare se trece la un amplu proces
de aprofundare care are în vedere"
a$ detalierea soluţiei preconizate, pentru a se desprinde toate aspectele pe care le comportă, atât
în ceea ce priveşte condiţiile pe care le impune 4materii, echipamente, personal, resurse financiare şi
altele$, precum şi rezultatele tehnice şi economice ce se obţin%
b$ analizarea calităţii soluţiei prin experimentarea parţială sau totală, în faza de laborator, în
staţia pilot sau chiar direct în fabricaţie%
c$ stabilirea condiţiilor de dotare cu echipamente, personal şi a celorlalte aspecte materiale care
sunt necesare pentru a se asigura sporul de avanta,e pe care-l aduce noua soluţie%
d$ determinarea efectelor tehnice, economice, sau de altă natură pe care le generează,
evidenţierea aspectelor pozitive şi negative faţă de obiectivele propuse prin tema de cercetare,
evaluarea eforturilor pe care le incumbă 4dotări, reorganizări, costuri etc.$ şi în final stabilirea
eficienţei economice pe care o aduce soluţia obţinută prin cercetare.
-. )onceperea aplicării şi valorificarea rezultatelor cercetării urmăreşte stabilirea măsurilor
pentru introducerea lor în practica de producţie.
1n această fază cercetătorul are obligaţia să analizeze măsurile ce se cer a fi luate pentru ca noua
tehnologie sau sortiment să poată da, la aplicare, rezultatele scontate. 8a stabilirea responsabilităţilor în
legătură cu măsurile preconizate, cercetătorul trebuie să-şi asume răspunderi şi să colaboreze în toate
fazele cheie ale aplicării, pentru a spri,inii, îndruma şi verifica direct, eficacitatea soluţiilor
preconizate.
*<
CAPITOLUL +
MANAGEMENTUL PREVI,IUNII -I PLANI.ICĂRII PRODUCŢIEI AGROALIMENTARE
1n condiţiile tranziţiei la economia de piaţă planificarea strategiei şi politicii de dezvoltarea a
societăţii comerciale este o temă deosebit de complexă a cărei tratare reclamă abordarea problemelor
de fond ale mecanismului de funcţionare a unităţii, a componentelor de bază ale planificării, ale
strategiei şi politicii unităţii în strânsă legătură cu componentele procesului de dezvoltare. 1n
continuare încercăm să răspundem la numeroasele întrebări pe care aceste concepte le generează în
actuala etapă.
Fundament al procesului managerial, planificarea identifică, conturează şi stabileşte ce urmează
să se facă. =ot ea are menirea de a orienta eforturile viitoare ale managerului şi ale societăţii sale
comerciale. 3ceste eforturi prin organizare, sunt raţional alocate şi eficient combinate în vederea
realizării obiectivelor manageriale, iar prin conducere se asigură orientarea eforturilor resurselor
umane spre traducerea în fapt a scopurilor stabilite de manager. >i, în sfârşit, planificarea pregăteşte
terenul şi pentru control, în cadrul căruia se evaluează rezultatele realizării sarcinilor şi se adoptă
măsuri de corecţie când este cazul.
!rima funcţie de bază a managementului, planificarea, urmăreşte să asigure racordarea
posibilităţilor viitorului societăţii comerciale la realităţile prezentului şi trecutului ei. )u alte cuvinte,
prin planificare se vizează să se determine condiţiile viitorului societăţii comerciale. 1n acest scop
planificarea este chemată să mi,locească legătura de fond dintre incertitudine şi posibilităţi şi să pună
de acord prezentul cu viitorul societăţii comerciale.
!lanificarea managerială constă în precizarea ansamblului proceselor prin care se stabilesc
indicatorii de plan ce exprimă obiectivele societăţii comerciale şi a principalelor subsisteme, precum şi
resursele alocate pentru realizarea lor sub conducere şi control managerial. !rin planificare se sudează
eforturile umane orientate spre realizarea unuia sau a mai multor scopuri stabilite de manager. .e
asemenea, planificarea îl a,ută pe manager să coordoneze societatea comercială ca pe un sistem
complex de persoane, sarcini, structuri şi resurse. !lanificarea oferă societăţilor comerciale şi
managerilor şi alte avanta,e" a$ posibilitatea sesizării obiectivelor generatoare de profit% b$ a,ută pe
manageri să definească priorităţile şi pe această bază să-şi concentreze efortul financiar şi uman% c$
oferă posibilitatea managerilor să determine factorii de schimbare ai mediului societăţii comerciale şi
să stabilească planurile sale de acţiune într-un context extrem de dinamic, cu consecinţe favorabile
asupra puterii organizaţionale şi asupra avanta,ului global al unităţii% d$ a,ută pe manageri să
vizualizeze şi să structureze activitatea managerială în vederea atingerii unor obiective şi prin aceasta
rezultate în viitor.
3mplificarea funcţiei de previziune în contextul economiei de piaţă implică o reconsiderare a
rolului acesteia la nivelul societăţii comerciale. 1n acest context apare necesar să se acorde o atenţie
deosebită modalităţilor concrete de elaborare şi fundamentarea prognozelor, planurilor şi programelor.
!refigurarea viitorului societăţii comerciale, a principalelor obiective şi acţiuni ce urmează a fi
concepute şi realizate reclamă elaborarea de strategii şi politici de dezvoltare. 3cestea presupun
folosirea eficientă a resurselor umane, materiale şi financiare.
+.1. Cone/"!0 de /0an&f&are. Pr&n&/&&0e /0an&f&#r&&
!rin planificare se urmăreşte îmbinarea armonioasă a obiectivelor urmărite de către întreprindere
cu posibilităţile de realizare a acestora, concretizate în resursele de producţie materiale, financiare şi
economice existente sau care se pot achiziţiona în perioada de referinţă.
1n acelaşi timp, prin planificare se urmăreşte stabilirea obiectivelor tehnice şi economice ale
întreprinderii, în concordanţă dinamică cu cerinţele pieţei produselor pentru o anumită perioadă de
timp.
1n condiţiile actuale, când are loc descentralizarea întregii activităţi economice, planificarea
activităţii întreprinderilor nu îşi pierde din importanţă, ci dimpotrivă, ea va trebui să fie mult mai
riguroasă. +copul activităţii de planificare nu se schimbă, constând în esenţă în optimizarea
permanentă a raportului dintre ofertă şi cererea de produse. Fiecare întreprindere va trebui să producă
*#
numai acele bunuri care îşi găsesc desfacerea pe piaţă, întrucât numai în acest mod întreprinderea
poate exista şi se poate dezvolta în viitor.
;ealizarea acestui obiectiv ma,or nu se poate realiza decât printr-un studiu atent şi competent al
pieţei produselor şi al dinamicii acesteia pe o anumită perioadă de timp, materializat în evoluţia
preţurilor atât a resurselor de producţie necesare, cât şi produselor finite, precum şi al raportului
permanent în schimbare dintre cererea şi oferta de produse.
)eea ce suferă schimbări radicale va fi modul de planificare. .acă în vechea economie de tip
socialist, planificarea se făcea în contextul unei centralizări excesive, la nivel naţional de către
organisme special instruite în acest scop, atunci în condiţiile actuale activitatea de planificare
constituie atributul conducerii fiecărei întreprinderi în parte.
3ceasta nu presupune însă dispariţia completă a rolului statului în activitatea de planificare, care
trebuie abordată diferenţiat în raport cu forma de proprietate asupra mi,loacelor de producţie specifice
procesului de producţie.
1n cadrul societăţilor comerciale, care se vor menţine şi în viitor, statul îşi va exercita dreptul de
planificare, însă într-un mod mai general, fără însă a intra în detaliile activităţii de planificare. +tatul va
interveni în activitatea acestor întreprinderi prin orientarea de ansamblu a producţiei spre realizarea
unei anumite game de produse necesare economiei naţionale.
1n acest mod statul îşi va putea realiza o rezervă cantitativă şi sortimentală de produse, prin
intermediul căreia va reuşi să menţină sau să diri,eze preţul produselor în limitele fireşti, raţionale, care
să nu afecteze preţurile de desfacere către populaţie a produselor şi, prin aceasta, să nu afecteze asupra
nivelului de trai a membrilor societăţii. în acelaşi timp, printr-o politică de subvenţii naţională, va
putea orienta societăţile comerciale spre realizarea unor sortimente de produse deficitare sub aspect
cantitativ, dar absolut necesare economiei naţionale în diverse scopuri.
=otodată, prin intermediul societăţilor comerciale se vor putea realiza şi disponibilităţile de
produse pentru export, aspect deosebit de important în prezent şi mai ales în viitor, perioade marcate
de o acută penurie de produse. 1n cadrul societăţilor comerciale asociative şi, mai ales, în cadrul
întreprinderilor particulare, planificarea se va constitui ca o funcţie esenţială şi exclusivă a conducerii
acestor întreprinderi.
)hiar dacă în cadrul lor, statul nu dispune de drept de decizie în materie de planificare, totuşi
poate interveni indirect în orientarea producţiei prin diverse pârghii economice. 1ntre acestea cea mai
importantă este pârghia preţurilor. .iri,area producţiei prin politica preţurilor se realizează atât în sfera
de activităţi situate în amonte de producţia propriu-zisă, cât şi în avalul acesteia, respectiv în sfera
desfacerii producţiei.
1n primul caz, statul poate interveni printr-o anumită politică de preţuri a resurselor de producţie,
pe care le implică realizarea diferitelor produse practicând preţuri avanta,oase pentru beneficiar
4producătorul$, care să stimuleze orientarea întreprinderii spre anumite sortimente deficitare pe piaţa
produselor. !reţul unor astfel de resurse de producţie se poate stabili la nivele mai mari sau mai mici,
prin reducerea corespunzătoare a profitului realizat în cadrul întreprinderilor industriale, urmând ca
diferenţa să fie compensată de către stat.
1n cazuri deosebite, se poate a,unge la practicarea unor preţuri de livrare a resurselor de producţie
sub costul de fabricaţie al acestora, caz în care diferenţa înregistrată plus o cotă parte suplimentară,
care va reprezenta profitul întreprinderii industriale furnizoare de resurse de producţie, va fi
compensată în întregime de către stat. 3ceasta nu reprezintă altceva decât o variantă de subvenţionare
intermediară a producţiei, prin care satul va putea interveni în orientarea producţiei sau, altfel spus, în
activitatea de planificare a ei.
1n cel de-al doilea caz, statul poate interveni în activitatea de planificare a întreprinderilor
proprietate de grup sau particulare prin practicarea unei anumita politici a preţurilor pe piaţa
produselor finite. 1n acest mod, statul poate orienta direct activitatea de producţie a întreprinderilor
particulare şi nu prin intermediul întreprinderilor industriale, furnizoare de resurse de producţie.
1n acest context, desigur că fiecare întreprindere, fie ea de grup, fie particulară, îşi va orienta
producţia spre realizarea acelor produse care se pot desface pe piaţă la preţuri avanta,oase, care să
asigure recuperarea cheltuielilor şi realizarea de profituri necesare creşterii veniturilor producătorilor şi
creării premiselor pentru autodezvoltare în viitor.
*&
+.$. Con)&n!"!0 1& forme0e /0an&f&#r&& /rod!)&e& a%roa0&men"are
3gricultura ţării noastre, care se află într-o perioadă foarte complexă de tranziţie spre o economie
de piaţă, nu se poate dezvolta nici pe baza unui liberalism absolut, clasic, nici pe calea unui
internaţionalism rigid, aşa cum se practica în trecut.
!erioada care a trecut de la promulgarea 8egii #7?#::# privind privatizarea în agricultură, ne-a
dovedit că ambele laturi sunt dăunătoare economiei naţionale.
1n ţările cu economie de piaţă, statul spri,ină direct şi indirect agricultura, prin diferite forma în
timp şi spaţiu. Funcţionarea relaţiilor plan-piaţă are ca trăsătură principală formarea unei pieţe agricole
concurenţiale, dar organizată, bazată pe un intervenţionism de natură să favorizeze formarea unor
structuri agrare competitive.
!iaţa agricolă are anumite caracteristici, care o deosebeşte de alte pieţe şi care solicită o anumită
previziune şi prognoză. 3stfel cererea de produse agricole de primă necesitate 4cereale, cartofi,
legume, etc.$ este mai puţin elastică în raport cu preţurile pe termen scurt, întrucât modificările în
modelul alimentar sunt vizibile numai pe termen lung.
.&%. +.1 E"a/e 2n /0an&f&area a"&(&"#)&& a%r&o0e
3poi oferta agricolă are un comportament specific pe termen scurt, fiind variabilă în funcţie de
factorii naturali şi de nivelul stocurilor la produsele stocabile. 5ariaţia randamentelor anuale face
oferta agricolă extrem de neregulată.
!e termen lung, oferta este relativ stabilă, depinzând de posibilităţile de intensificare a
producţiei, de stocurile acumulate în timp şi de politicile agricole care pot să stimuleze sau să limiteze
producţia diferitelor ramuri n funcţie de necesităţile economiei naţionale. 3ceste necesităţi, la
principalele produse agricole, pot fi cunoscute.
*(
Faze
de ana-
liză
'biectivele fundamentale ale
unităţii
3naliza diagnostic
puncte forte@slabe
3naliza
mediului
)e scop se
urmăreşteA
1n ce situaţie se
află societateaA
'biectivele generale
ale dezvoltării
societăţii agricole.
+tudiul definiţiilor
alternative de sistem
de producţie.
)um atingem
obiectiveleA
+=;3=2B3 .2
C3DE
Cugetul
general
)ontrolul
bugetului
general
2laborarea unui plan de
producţie coerent.
- progr. producţiei vegetale
- progr. producţiei animale
- progr. tehnic şi tehnologic
!lanul de
marFeting
- consum intern
- oferta pe piaţă
- venituri totale
!lanul financiar
!lanul de finanţare
Cugetul de venituri şi
cheltuieli
+e merge pe o
soluţie viabilăA
;ealizarea planului
'ri, un sistem competitiv de piaţă nu înseamnă haos şi anarhie, ci el presupune mecanisme
economice de coordonare 4a pieţei$ prin preţuri care să stimuleze tendinţele de echilibru.
1n procesul de elaborare a strategiei, a programelor şi planurilor, se disting patru categorii de
activităţi"
#$ formularea scopurilor strategice, inventarierea resurselor şi stabilirea restricţiilor ce pot
fi planificate%
&$ alegerea alternativei de plan pe termen lung%
($ elaborarea planurilor pe termen mediu şi scurt, prin determinarea unor indicatori
economici în funcţie de nivelul producţiilor stabilite şi de resursele asigurate%
*$ elaborarea unor planuri intermediare.
1n rezumat, planificarea activităţii agroalimentare s-ar putea concretiza în schema din figura /.#.

+.*. Pr&n&/&&0e /0an&f&#r&&
1n esenţă, economia de piaţă în materie de planificare se caracterizează prin respectarea
următoarelor principii"
- autonomia deplină a întreprinderilor, în special a celor particulare, în organizarea şi planificarea
activităţii de producţie. 1n baza acestui principiu, fiecare întreprindere îşi va planifica producţia în
concordanţă cu interesele ei, generate de cerinţele pe piaţa produselor, materializate în raportul dintre
cerere şi ofertă a acestor produse.
- principiul economicităţii în activităţi de producţie. 1n baza acestui principiu, întreprinderile îşi
vor planifica realizarea acestor produse la care, prin preţul de livrare la beneficiar sau de vânzare pe
piaţa liberă se vor acoperii cheltuielile de producţie realizându-se şi un anumit profit necesar
autodezvoltării întreprinderii în viitor.
- principiul elasticităţii planurilor de producţie. 1n baza acestui principiu, organizarea
întreprinderii şi activitatea de planificare trebuie astfel desfăşurată încât întreprinderile să-şi poată
desfăşura respectiv uşor profitul respectiv, structura producţiei în concordanţă cu modificările care
intervin pe piaţă.
- principiul continuităţii în planificare. 3plicarea acestui principiu necesită studierea pe termen
mediu şi lung a produselor comerciale.
Gecesitatea respectării acestui principiu rezidă în esenţă în cadrul întreprinderilor a unor
mi,loace de producţie cum sunt plantaţiile pomi-viticole, ca rezultat al investiţiilor făcute în acest scop.
nvestiţii care trebuie să se amortizeze prin cotele anuale de amortizare constituite prin reţinerea
unei părţi din valoarea produselor respective desfăcute pe piaţă. 3stfel de investiţii nu sunt posibile a fi
făcute fără existenţa pieţei, respectiv prin studii de marFeting referitoare la o durată egală cu durata
exploatării plantaţiilor respective.
1n acelaşi timp, principiul continuităţii se referă şi la faptul că procesele de muncă în agricultură
se caracterizează prin continuitate şi prin neconcordanţa dintre timpul de producţie şi timpul de muncă.
1n acest context, planul producţiei de lapte pentru anul viitor se întocmeşte pe baza planului de
montă din anul în curs, sau planul realizării producţiei de grâu, se întocmeşte pe baza planului de
însămânţări la această cultură în anul de plan.
- principiul fundamentării ştiinţifice a planurilor. 1n virtutea acestui principiu planurile se
elaborează pe baza unui sistem informaţional adecvat sub aspectul volumului şi calităţii informaţiilor
cu privire la capacităţile de producţie existente în întreprindere, resursele de producţie, resursele de
producţie necesare şi posibilităţile de procurare a lor la preţuri avanta,oase, disponibilul de forţă de
muncă, favorabilitatea mediului pentru desfăşurarea activităţii diverselor ramuri de producţie,
posibilitatea desfacerii produselor, etc.
- principiul promovării integrării producţiei în cadrul întreprinderii. 1n baza acestui principiu
trebuie promovată şi consolidată integrarea ramurii producţiei vegetale şi cu cea a producţiei
animaliere. 1n acest mod are loc convertirea produselor vegetale în produse animaliere, valorificabile
la preţuri mari.
1n acelaşi timp se asigură utilizarea integrală a timpului manual de muncă dat fiind faptul că
procesul de producţie din ramura zootehnică, spre deosebire de cei din ramura vegetală, nu are un
caracter sezonier şi se desfăşoară în mod continuu pe tot parcursul anului.
**
'ri, cu cât timpul anual de muncă este valorificat în măsură mai mare cu atât veniturile realizate
de întreprinderea agricolă sunt mai mari. 1n acest context, se va valorifica pe piaţă numai surplusul de
produse agricole vegetale, care va acoperii necesităţile populaţiei în astfel de produse şi în condiţiile
practicării unor preţuri avanta,oase.
ntegrarea producţiei agricole vizează în acelaşi timp şi activităţile de prelucrare semiindustrială
sau industrială a produselor vegetale şi animale, activităţi care determină creşterea valorii produselor şi
a preţurilor de desfacere pe piaţă.
- principiul muncii colective. 1n baza acestui principiu se promovează dreptul salariaţilor de a
participa direct sau prin reprezentanţii lor cooptaţi în consiliile de administraţie la adoptarea deciziilor
în domeniul planificării producţiei agricole.
=oate principiile enunţate anterior sunt valabile pentru întreaga sferă a producţiei agricole, însă
fiecare din ele au o pondere specifică mai mare sau mai mică în raport de forma de proprietate la care
ne referim. 2senţial este faptul că prin aplicarea riguroasă a lor producţia întreprinderilor agricole se
orientează spre principiile economiei de piaţă, generalizată la ora actuală în toate statele dezvoltate şi
generatoare de progres autentic pe baza căruia să se poată asigura un nivel de trai decent pentru toţi
membrii societăţii.
+.4. S&3"em!0 de /0an!r&
3ctivitate de producţie a întreprinderilor agricole se caracterizează printr-o mare diversitate,
generată de diferenţierea procesului de producţie şi de prelucrarea produselor, de varietatea
tehnologiilor aplicate în condiţii economice şi sociale foarte diferite, precum şi de dinamismul
continuu al perfecţionării structurilor organizatorice şi tehnologice utilizate.
1n acest context, activitatea de planificare se concretizează într-o diversitate de planuri care deşi
se elaborează pe baza unor principii unitare se deosebesc între ele sub aspectul nivelului organizatoric
sau al perioadei de timp la care ele se referă.
.upă modul organizatoric la care se referă deosebim următoarele forme de plan"
- planul de producţie, de venituri şi de cheltuieli al întreprinderii cumulează într-o exprimare
sintetică toate rezultatele de producţie şi economice ce se vor obţine la nivelul tuturor subunităţilor de
producţie, precum şi resursele materiale şi sociale necesare realizării lor%
- planul de producţie, venituri şi cheltuieli al subunităţilor organizatorice de producţie
concretizează pentru fiecare compartiment în parte indicatorii fizici şi valorici care trebuie îndepliniţi
în contextul realizării planului integral stabilit la nivel de întreprindere. !lanurile subunităţilor
întreprinderii trebuie ,udicios corelate între ele, aspect cu atât mai important cu cât diversele forme de
integrare a producţiei agricole îşi găsesc aplicabilitate mai mare. 1ntrucât subunităţile organizatorice
ale întreprinderii agricole nu au personalitate ,uridică şi cont în bancă, întreaga gamă de activităţi
privind aprovizionarea cu resurse de producţie şi desfacere a produselor agricole finite prevăzute în
plan se realizează prin intermediul întreprinderii respective.
.upă orizontul de timp la care se referă deosebim următoarelor tipuri de plan"
- planurile de organizare economică în perspectivă au ca scop orientarea producţiei în
perspectiva unor perioade mai lungi, de #< sau chiar de &< de ani.
3stfel de planuri se elaborează fie la înfiinţarea întreprinderii fie cu prile,ul reorganizării
acestora în virtutea unor noi concepte economice care apar. !lanurile de organizare economică în
perspectivă abordează probleme esenţiale cum sunt" perfecţionarea structurii organizatorice a
întreprinderilor, profilarea şi specializarea acestora, dimensionarea ramurilor de producţie, proiectele
de organizarea teritoriului, proiectele de investiţii în lucrări pedoameliorative sau în plantaţiile pomi-
viticole, etc.
- planurile anuale de producţie ale întreprinderii şi ale subunităţilor componente se întocmesc,
după cum le spune şi numele, pe perioada de un an.
+e materializează în indicatorii de producţie şi economici care trebuie utilizaţi pe parcursul
anului de plan fie la nivelul întreprinderii agricole fie al subunităţilor ei componente. !lanurile anuale
de producţie cuprind de asemenea şi resursele materiale, economice şi umane necesare realizării
indicatorilor planificaţi.
*-
.acă planurile de perspectivă se caracterizează printr-un grad mai mare de stabilitate, planurile
anuale pot diferi de la un an la altul, suferind chiar în decursul aceluiaşi an măsuri cu caracter corectiv,
dacă contextul socio-economic în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea impune acest lucru.
!lanurile anuale devin obligatorii pentru întreg personalul muncitor din întreprindere, care
trebuie să acţioneze pentru realizarea indicatorilor precizaţi prin plan. !lanurile anuale cuprind întreaga
gamă de activităţi de producţie şi financiare de la nivelul întreprinderii sau a subunităţilor componente
şi se materializează în" planificarea modului de folosire a terenului, planificarea producţiei vegetale,
planificarea producţiei animale, planificarea producţiei industriale şi prestărilor de servicii, planificarea
valorificării producţiei, planificarea investiţiilor, planul bugetului de venituri şi cheltuieli, planul
necesarului de forţă de muncă, etc.
- planurile operative se referă la perioade de timp mai scurte decât un an, trimestre, campanii,
luni, decade, şi au ca scop să contribuie la realizarea ritmică a indicatorilor de producţie şi economici
ai planurilor anuale. 1n acest context, planificarea operativă se constituie ca un instrument eficace în
realizarea planurilor anuale.
!lanificarea operativă se materializează în planurile trimestriale şi lunare de aprovizionare
tehnico - materială, planurile operative privind organizarea campaniilor agricole, planurile operative
trimestriale, lunare şi decadele privind producţia zootehnică, planurile de organizare a diferitelor
procese de muncă, planurile necesarului de forţă de muncă pe trimestre, luni, decade, ordinele şi
deciziile privind executarea diferitelor lucrări agricole, etc.
!lanurile operative cuprind atât lucrările care trebuie efectuate sub aspect cantitativ şi calitativ,
cât şi termenele în care aceste lucrări trebuie executate.
+ub aspectul conţinutului şi a sferei de cuprindere a activităţilor desfăşurate deosebim
următoarele forme de plan"
- planul de aprovizionare tehnico-materială. 3ceste planuri se întocmesc pe perioade de un an,
trimestru sau chiar lună şi au ca scop asigurarea întreprinderii agricole sau a subunităţilor componente
cu resursele de producţie necesare. 1n aceste planuri se precizează sortimentul de resurse de producţie
necesare, furnizorii, cantităţile necesare, preţurile de cumpărare, termenele şi compartimentele care au
sarcina îndeplinirii lor. 3ceste planuri au la bază contractele economice cu furnizorii.
- planul de organizare şi desfăşurare a campaniilor agricole. 3cestea cuprind procesele de muncă
care fac obiectul campaniilor respective, consumul de resurse materiale, financiare şi umane,
termenele la care trebuie efectuate diferitele lucrări, modul de efectuare a lucrărilor agricole în regie
proprie sau prin prestări de servicii, etc.
- planurile de valorificare a producţiilor obţinute. 3ceste planuri se concretizează în contractele
economice cu beneficiarii şi prevăd cantitatea şi calitatea produselor care urmează a fi valorificate,
data şi locul livrării, modul de ambalare al produselor, preţurile de vânzare, penalităţile care se aplică
în caz de nerespectare a clauzelor contractuale, etc.
*/
CAPITOLUL 4
ORGANI,AREA ACTIVITĂŢII DE 5A,Ă ÎN PRODUCŢIA AGROALIMENTARĂ
3ctivitatea de bază a oricărei întreprinderi industriale o reprezintă producţia de bunuri materiale,
fabricarea acelor produse destinate satisfacerii necesităţilor mereu crescânde ale societăţii în general şi
ale fiecărui om în parte.
Goţiunea de producţie are un conţinut larg referindu-se la ansamblul procesului care cuprinde
atât fabricaţia propriu-zisă cât şi celelalte activităţi legate de aceasta, cum sunt cele privind lucrările de
laborator, de cercetare a noilor produse, de studiere şi găsire a mi,loacelor optime de executare a
produselor etc.
Fabricaţia constituie numai o parte a producţiei, ea constând în exploatarea mi,loacelor puse la
dispoziţie în aşa fel încât pornind de la materii prime să se a,ungă la produsele finite în cele mai bune
condiţii posibile de calitate, de cost şi de termene de livrare.
+pre deosebire de fabricaţie, procesul de producţie reprezintă ansamblul activităţilor complexe
ce au loc în cadrul întreprinderii şi în care este cuprinsă totalitatea proceselor de muncă şi a proceselor
naturale desfăşurate în scopul obţinerii producţiei şi a realizării tuturor indicatorilor prevăzuţi în planul
de afaceri.
4.1. Proe3e0e de /rod!)&e
!rocesul de producţie reprezintă activitatea conştientă a omului, care are drept scop crearea unor
valori de întrebuinţare destinate satisfacerii anumitor nevoi ale societăţii.
1n industria agroalimentară, procesul de producţie are drept scop crearea unei varietăţi largi de
bunuri de consum alimentar menite a satisface necesităţile de acest fel ale populaţiei ca şi schimbul
internaţional de produse. 1n această ramură unele obiecte ale muncii, sunt supuse nu numai proceselor
de muncă ci şi unor procese naturale, de durată mai scurtă sau mai îndelungată, în decursul cărora se
produc unele modificări fizice, chimice, biologice etc. 1n momentul în care are loc procesul natural,
procesul de muncă este suspendat în întregime sau în parte.
!rocese naturale se întâlnesc de pildă sub forma proceselor de fermentaţie, cum ar fi"
fermentarea vinului, a berii, a brânzeturilor, a aluatului etc., sub forma proceselor biologice, cum ar fi"
încolţirea orzului necesar fabricării berii şi altele. )a urmare a progresului tehnic şi a dezvoltării
ştiinţei, procesele naturale pot fi reduse ca durată, iar în unele cazuri por fi chiar înlocuite complet cu
procese de producţie.
.in punct de vedere al teoriei sistemelor, producţia reprezintă un proces sau o procedură care
serveşte pentru transformarea unui grup de elemente intrări într-un grup de elemente ieşiri. 3ceasta
face ca orice sistem de producţie să fie format în principal din trei părţi componente" elemente de
intrare, elemente de ieşire şi procesul de producţie propriu-zis. 1nlănţuirea acestora este prezentată în
schema din figura /.#.
.&%!ra 4.1. S6ema /roe3!0!& de /rod!)&e
ntrările în sistem sunt formate din elementele de care depinde volumul producţiei fabricate,
fiind reprezentate prin forţa de muncă şi materialele ce intervin direct în procesul tehnologic precum şi
prin energiile de diferite feluri ce participă la obţinerea produselor. nterdependenţa ce se creează între
mărimile intrărilor şi cele ale ieşirilor face ca nivelul costurilor generate de intrări să fie variabil.
eşirile din sistem prezintă o importanţă deosebită deoarece ele constituie punctul iniţial al
concepţiei producţiei.
*0
)lădiri
instalaţii
industriale
Forţa de muncă
6ateriale
2nergie
2lemente intrări
!rocesul de
producţie
2lemente ieşiri
!entru a concepe un sistem de producţie necesar, eficient şi competitiv, se are în vedere în
primul rând existenţa unei cereri pentru prelucrarea ieşirilor 4produse şi servicii$ ce se vor obţine.
+trânsa legătură dintre ieşirile din sistemul de producţie analizat şi operativitatea cu care acestea
devin intrări pentru alt sistem de producţie sau de circulaţie a mărfurilor, atrage după sine corelări de
mare întindere în conceperea producţiei. .ar în acelaşi timp această caracteristică atrage după sine şi
necesitatea unei foarte rapide adaptări a producţiei, corespunzător modificărilor ce se cer a fi operate în
afara ieşirilor din sistem 4corelarea producţiei cu cerinţele$.
!rocesele de muncă - procesele de producţie în general - din punct de vedere al modului cum
participă la transformarea obiectelor muncii în produse finite, se împart în" procese de bază% procese
auxiliare% procese de servire.
!rocesele de bază sunt acele părţi ale procesului de producţie, în urma cărora obiectele muncii se
transformă în mod nemi,locit în produse finite, pentru fabricaţia cărora este profilată întreprinderea
respectivă.
1n procesele de bază, resursele de producţie sunt supuse unor transformări fizice, chimice etc.,
ceea ce asigură obţinerea produselor finite care satisfac anumite necesităţi. !rocesele de bază formează
conţinutul principal al procesului de producţie şi ele diferă de la o ramură la alta în funcţie de
caracterul resurselor de producţie, al mi,loacelor de muncă şi al proceselor tehnologice folosite. 1n
întreprinderile de industrii alimentare, ca procese de bază întâlnim" fabricarea zahărului, a uleiului, a
amidonului, a conservelor, a pâinii, a vinului etc.
!rocesele auxiliare reprezintă acele procese de muncă - sau părţi ale procesului de producţie - cu
a,utorul cărora se creează condiţiile materiale necesare pentru desfăşurarea normală a proceselor de
bază, ele neacţionând în mod direct asupra obiectului muncii pentru a-l transforma în produs finit.
.in procesele auxiliare fac parte, de exemplu" producerea diferitelor feluri de energie,
producerea ambala,elor, activitatea de întreţinere şi reparare a utila,elor etc.
!rocesele de servire reprezintă acele părţi ale procesului de producţie cu a,utorul cărora se
asigură buna desfăşurare a proceselor de bază şi auxiliare. .in cadrul acestora fac parte" activitatea de
depozitare şi conservare a materiilor prime şi auxiliare, păstrarea produselor finite, a semifabricatelor,
combustibilului etc., desfacerea producţiei, aprovizionarea şi transportul intern, administraţia
întreprinderii etc.
=otalitatea operaţiilor succesive de prelucrare, cărora le sunt supuse obiectele muncii în trecerea
lor prin diferitele faze de prelucrare, până la ultimul stadiu de unde rezultă produsul finit, formează
procesul tehnologic de fabricaţie.
)lasificarea proceselor de producţie şi respectiv a proceselor tehnologice poate fi făcută după
mai multe criterii"
#$ .upă tipul de producţie căruia îi aparţine, după caracterul locurilor de muncă şi gradul de
specializare a producţiei, producţia se împarte în" individuală, în serie şi în masă.
a$ +e numeşte producţie individuală acea producţie în care se fabrică exemplare separate de
acelaşi fel, principala trăsătură fiind caracterul neperiodic al fabricării diferitelor exemplare. 1n
producţia de bază a întreprinderilor de industrii alimentare există cazuri rare de procese de producţie
individuale, de exemplu" în fabricare unor mostre de produse noi, comenzi cu caracteristici speciale
pentru export, lucrări auxiliare şi reparaţii.
b$ !roducţia de serie este acea în care se fabrică diferite grupe de pro-duse. Fabricarea
produselor de acest tip de producţie are loc în mod periodic, în diferite partizi mari sau HseriiI. 1n
industria alimentară poate fi considerată ca producţie de serie" fabricarea unor sortimente de conserve
4legume umplute, peşte în bulion, legume tocate$, fabricarea pâinii şi altele.
c$ !roducţia de masă este aceea în cadrul căreia se fabrică în producţia de masă produse de
acelaşi fel şi de acelaşi tip ca de exemplu" bere, zahăr, spirt, ulei vegetal etc.
&$ .upă metoda şi caracterul acţiunii asupra obiectelor muncii - în întreprinderile de industrii
alimentare - procesele de producţie diferă în funcţie de gradul şi de mi,loacele de muncă folosite.
.in acest punct de vedere, în unele procese predomină munca omului, iar în altele lucrările sunt
îndeplinite de maşini şi aparate sub directa supraveghere a omului.
.acă se iau în consideraţie metoda şi caracterul acţiunii asupra obiectelor muncii, deci gradul de
înzestrare tehnică, procesele de producţie se împart în" procese manuale, procese manual-mecanice%
procese mecanice% procese automate% procese de aparatură.
*7
a$ !rocesele manuale sunt acelea în care muncitorul realizează în mod direct, cu sau fără a,utorul
unei unelte de muncă, prelucrarea obiectelor muncii, fără a folosi forţa mecanică. .e exemplu"
manipularea cu lopata a fierturii de zahăr, tăierea manuală a rahatului, amestecarea grăunţelor cu
lopata, tranşarea şi ciontolirea cărnii, frământarea şi divizarea manuală a aluatului, ambalarea manuală
a bomboanelor. !rin introducerea progresului tehnic, volumul de muncă al proceselor manuale scade
mereu.
b$ !rocesele manual-mecanice sunt acelea în care muncitorul acţionează asupra obiectelor
muncii cu a,utorul mi,loacelor mecanice de muncă. 1n aceste procese forţa de muncă este înlocuită,
într-o oarecare măsură, cu forţa mecanică, acţiunile maşinii fiind dependente de acţiunile muncitorului.
!ot fi date ca exemplu" acţionarea cu manivele, macarale de transport conduse cu mâna, punerea şi
baterea dopurilor cu maşini acţionate cu pedală de picior etc.
c$ !rocesele mecanice sunt procese în care prelucrarea materiei prime, a materialelor sau
semifabricatelor se face cu a,utorul forţei mecanice, prin intermediul diferitelor părţi lucrătoare ale
maşinii. ;olul muncitorului este de a conduce maşina, în unele cazuri el rezumându-se la încărcarea şi
descărcarea ei. !utem da ca exemplu" prepararea amestecului la cuter, umplerea membranelor la şpriţul
mecanic, ambalarea produselor cu maşina etc.
d$ !rocesele automate sunt procese în care muncitorului îi revine sarcina de a supraveghea
funcţionarea maşinii. .e exemplu" extracţia continuă la fabricile de ulei, îmbutelierea sticlelor de vin,
bere, ape minerale, lapte, ulei etc., cu linii automate, diri,area automată a centrifugării zahărului,
reglarea frigului în antrepozite şi altele.
e$ !rocesele de aparatură sunt procese în care prelucrarea materiei prime se efectuează cu aparate
speciale, procesul în sine fiind diri,at prin intermediul diferitelor aparate sau tablouri de comandă, de
exemplu" difuzia în industria zahărului, dizolvarea, fierberea, fermentarea ale diferitelor materii prime
în alte subramuri. )aracteristic acestor procese de aparatură şi automate este faptul că se desfăşoară
sub supravegherea activă a omului, în timp ce la celelalte procese de producţie, este necesară
participarea sa nemi,locită.
($ .upă gradul de periodicitate, în întreprinderile de industrii alimentare, în funcţie de anumite
condiţii, producţia se desfăşoară în mod diferit în cursul anului" permanent sau sezonier.
a$ !roducţia care se desfăşoară în tot cursul anului şi în mod relativ regulat poartă denumirea de
permanentă. =răsătura ei caracteristică este faptul că, în general, nu trebuie să aibă oscilaţii bruşte în
cursul anului.
b$ !roducţia care se desfăşoară numai o parte din an, sau în câteva intervale de timp izolate sau
în sfârşit, la care în cursul anului, din cauza particularităţilor ei, ciclul decurge în mod neregulat, se
numeşte sezonieră. !roducţia sezonieră se întâlneşte de obicei în întreprinderile care prelucrează un
singur fel de materie primă agricolă, de exemplu" sfecla de zahăr. 3ceastă producţie se poate desfăşura
în campanii cum este cazul zahărului, sau în cursul câtorva perioade din an cum este cazul fabricilor
în care se prelucrează succesiv şi la diferite perioade diverse materii prime. .e exemplu" fabricile de
conserve care prelucrează în lunile iunie-septembrie legume, iar în timpul iernii, pulpe de fructe.
1n ma,oritatea cazurilor, producţia permanentă este proprie întreprinderilor de industrii
alimentare care prelucrează materii prime şi semifabricate care au suferit o prelucrare industrială
prealabilă, ca de exemplu" fabricile de pâine şi produse de franzelărie, paste făinoase, produse de
cofetărie etc. sau întreprinderilor care prelucrează materii prime agricole ce nu se alterează repede cum
sunt, de exemplu" morile, fabricile de amidon din porumb, fabricile de spirt din cereale etc.
.acă în întreprinderile cu activitate sezonieră utila,ul lucrează numai o parte din an, cu un grad
de încărcare mai mare în unele perioade şi mai mic în alte perioade, în întreprinderile al căror proces
de producţie are caracter permanent, utila,ul este folosit mai bine, fluctuaţia de muncă este mai redusă,
productivitatea muncii creşte, iar cheltuielile administrative şi de conducere, pe unitatea de produse, se
reduc.
*$ .upă caracterul prelucrării materiei prime sau modul de desfăşu-rare în spaţiu a procesului
tehnologic se deosebesc" procese directe sau liniare, procese sintetice şi procese analitice.
a$ !rocesele directe sunt acelea în care produsul finit se obţine ca urmare a prelucrării succesive
a unui singur fel de materie primă sau a unui număr foarte redus cum ar fi" fabricarea zahărului, a
uleiului, a vinului, a berii etc.
*:
b$ !rocesele sintetice sunt acele procese tehnologice în care produsul finit se obţine ca urmare a
folosirii unui număr mai mare de materii prime care se transformă în semifabricate, iar obţinerea
produsului finit se face prin îmbinarea mecanică sau chimică a acestora, cum ar fi de pildă" fabricarea
ghiveciurilor, fabricarea produselor de patiserie, a unor categorii de bomboane etc.
c$ !rocesele analitice sunt acelea în cadrul cărora dintr-un singur fel de materie primă se obţin
mai multe produse finite. )a exemplu putem cita procesul de fabricaţie a produselor din lapte unde se
pleacă de la materia primă - laptele - şi se obţin diferitele derivate ale acestuia.
-$ .upă scopul lor procesele de producţie pot fi" de organizare şi control, de aprovizionare,
transport şi depozitare şi tehnologice.
a$ !rocesele de organizare şi control au ca obiect înzestrarea locurilor de muncă cu forţa de
muncă, calificarea şi instruirea muncitorilor pentru însuşirea unor metode de muncă, repartizarea
muncitorilor, eliminarea cauzelor fluctuaţiei forţei de muncă şi controlul modului în care muncitorii îşi
realizează sarcinile.
b$ !rocesele de aprovizionare, transport şi depozitare au ca obiect achiziţia, recepţia,
deplasarea, înmagazinarea sau însilozarea materiilor prime, a semifabricatelor şi a produselor finite de
la un loc de producţie la altul, inclusiv activitatea de manipulare şi de conservare.
c$ !rocesele tehnologice, ca parte esenţială a procesului de producţie, au ca obiect transformarea
propriu-zisă a materiilor prime şi auxiliare, cu a,utorul forţei de muncă şi a uneltelor de muncă, în
scopul obţinerii de produse finite sau de semifabricate.
Fiecare subramură a industriei agroalimentare se caracterizează prin diferite trăsături în funcţie
de calitatea şi proprietăţile obiectelor muncii şi produselor finite, felurile şi caracterul mi,loacelor de
muncă folosite, calificarea muncitorilor şi altele.
)u toată diversitatea lor, procesele de producţie din subramurile şi întreprinderile industriei
agroalimentare au în general caracteristici comune ce pot fi grupate în trei grupe"
a$ recepţia, păstrarea, pregătirea şi prelucrarea iniţială a materiilor prime, semifabricatelor,
materialelor etc.
b$ prelucrarea şi transformarea materiilor prime, semifabricatelor şi materialelor în produse finite
sau semifabricate livrate altor întreprinderi%
c$ ambalarea în cutii, lăzi, vase etc., etichetarea, depozitarea, pregătirea lotului pentru livrare şi
expedierea către beneficiari.
a$ !rima grupă cuprinde procesele ce sunt legate de recepţia şi păstrarea materiilor prime şi
materialelor, calibrarea, sortarea, curăţirea şi pregătirea acestora pentru a fi introduse în procesul
tehnologic. 1n cadrul acestor procese, distingem ca operaţii caracteristice" curăţirea materiilor prime
prin îndepărtarea părţilor deteriorate sau necorespunzătoare fabricării unor produse de calitate
superioară, îndepărtarea părţilor necomestibile etc.
b$ 1n cea de a doua grupă sunt cuprinse procesele legate de" aducerea materiei prime şi
materialelor în starea pe care o cer condiţiile de prelucrare, ambalare sau consum, îndepărtarea
excesului de umiditate şi concentrarea acestora, fabricarea propriu-zisă a produsului la parametrii
calitativi şi cantitativi dinainte stabiliţi. !rintre operaţiile pe care le generează aceste procese şi care se
întâlnesc în marea ma,oritate a subramurilor şi întreprinderilor de industrie alimentară sunt" reducerea
cantitativă a materiilor prime prin fărâmiţare, tăiere, zdrobire, frecare, măcinare etc., extracţia prin
difuzie, centrifugare, sedimentare sau presare, curăţirea mecanică prin filtrare, cernere, vânturare,
separarea cu a,utorul magneţilor, condensarea, opărirea, fierberea, malaxarea, cupa,area, dizolvarea,
divizarea, fermentarea etc.
c$ 3 treia grupă cuprinde procesele ce reunesc operaţiile finale legate de turnarea produsului finit
în sticle, borcane sau alte recipiente, aşezarea în cutii, etichetarea, capsularea, ambalarea şi
înregistrarea produselor, depozitarea şi expedierea etc.
;ezultă din cele de mai sus că principalii factori care influenţează asupra conducerii procesului
de producţie sunt" caracterul obiectului muncii prelucrat% caracterul produsului finit% felul procesului
tehnologic folosit% volumul producţiei% gradul de specializare etc.
)aracterul resurselor de producţie prelucrat, diferenţiază procesele de producţie în două categorii
mari" procese de extracţie şi procese de prelucrare. 1n întreprinderile la care procesele de producţie
sunt de extracţie, organizarea şi planificarea activităţii tehnice-productive este influenţată într-o
oarecare măsură de condiţiile naturale cum ar fi, de pildă, poziţia resurselor. 3stfel de întreprinderi
-<
găsim în subramurile industriei peştelui 4pescuitul în ape deschise$, industriei sării şi industriei apelor
minerale.
+pre deosebire de acestea, procesele de prelucrare se caracterizează prin faptul că în cadrul lor
muncitorii, cu a,utorul mi,loacelor de muncă necesare, acţionează asupra unor obiecte ale muncii care
în prealabil au fost trecute prin filtrul muncii omeneşti şi care tocmai de aceea se numesc materii
prime.
)aracterul materiei prime folosite influenţează direct asupra organizării procesului de producţie.
)alitatea, cantitatea, proprietăţile fizice ale materiilor prime, precum şi cantitatea deşeurilor ce rezultă
din prelucrarea lor, determină atât procesul de producţie de bază, cât şi pe cele auxiliare şi de servire.
2ste evident că, într-o întreprindere unde se prelucrează cantităţi mari de materii prime, cum sunt
întreprinderile din industria zahărului, uleiului, cele din industria morăritului, din industria conservelor
de legume şi altele, transporturile de tot felul, ca şi organizarea locurilor de depozitare vor avea o mare
importanţă.
!entru unele întreprinderi ale industriei alimentare este caracteristică folosirea resurselor de
producţie perisabile. 1n astfel de cazuri se pune problema organizării unor depozite speciale care să
realizeze toate condiţiile necesare de temperatură, umiditate, aerisire etc., astfel încât, să se asigure
păstrarea acestora în cele mai bune condiţii şi evitarea alterării sau degradării lor.
' altă problemă determinată de caracterul resurselor de producţie o constituie folosirea
subproduselor. )antitatea de subproduse rezultată din procesul de producţie, pe măsura dezvoltării
ştiinţei şi a tehnicii de prelucrare, este tot mai mică. )u toate acestea, în prezent sunt încă procese de
producţie în urma cărora rezultă cantităţi importante de subproduse. 2xistenţa acestora şi a reziduurilor
de producţie pun în faţa întreprinderilor o serie de probleme privind organizarea în condiţii tot mai
bune a procesului de producţie şi asigurarea evacuării, depozitării şi valorificării lor. 1n acest fel, în
cadrul întreprinderilor, iau naştere secţiile anexe.
'rganizarea procesului de producţie este influenţată, de asemenea, şi de caracterul produsului
finit.
1n cadrul întreprinderilor, produsele fabricate se pot prezenta sub forme variate. 2le pot fi
omogene, când produsul este identic ca proporţie în toate părţile lui, sau eterogene, când produsul este
format din părţi componente cu proprietăţi diferite% se pot prezenta sub diferite stări" lichide,
semilichide, solide etc.
.eosebirile mai mari sau mai mici dintre proprietăţile materiei prime folosite şi ale produsului
finit, ca şi deosebirile dintre numărul mai mic sau mai mare, de diferite materii prime şi materiale
utilizate la fabricarea produselor, fac ca procesele de producţie să fie simple sau complexe. .in acest
punct de vedere, sunt considerate simple, procesele de producţie din industria zahărului, a uleiului, a
vinului, berii etc. şi procesele de producţie complexe, cele din industria conservelor, din industria
produselor de patiserie şi altele.
9n alt factor important care influenţează organizarea procesului de producţie este felul
procesului tehnologic. 9neori, acelaşi produs, se poate executa folosind două sau mai multe procedee
tehnologice. 3legerea procesului tehnologic influenţează structura de producţie a întreprinderii,
numărul operaţiilor, felul, cantitatea, nivelul tehnic precum şi gradul de specializare al utila,ului,
gradul de calificare şi numărul de muncitori, precum şi condiţiile de muncă în care se desfăşoară
fabricaţia.
3stfel, dacă producţia de zahăr, cea de ulei, de conserve etc. necesită folosirea unor instalaţii
complexe, fabricarea pâinii, a pastelor făinoase, a vinului etc. necesită un proces tehnologic şi instalaţii
mai simple.
1n virtutea acestor deosebiri se impune ca în momentul organizării procesului de producţie să se
determine varianta optimă a procesului tehnologic, aceasta influenţând toate secţiunile de plan, şi în
primul rând indicatorii calitativi ai activităţii economice a întreprinderii. 5arianta aleasă trebuie să
corespundă cerinţelor impuse de calitatea materiilor prime, de volumul producţiei, de gradul de
specializare a întreprinderii etc.
4.$. C0a3&f&area /rod!)&e& de 7a'#
!roducţia de bază reprezintă totalitatea factorilor ce caracterizează stabilitatea nomenclaturii
producţiei fabricate, volumul producţiei, gradul de specializare a locului de muncă, secţiei sau
-#
întreprinderii şi modul de mişcare a obiectelor muncii de la un loc de muncă la altul. mportanţa
practică a cunoaşterii tipurilor de producţie constă în aceea că el determină metodele de planificare, de
pregătire tehnică a producţiei, de evidenţă şi control, formele de organizare a producţiei şi muncii.
1n activitatea practică se deosebesc trei tipuri de producţie" producţia individuală, producţia de
serie 4repetitivă$, producţia de masă.
#$ Prod!)&e &nd&(&d!a0# se caracterizează prin următoarele trăsături"
a$ fabricarea unei mari varietăţi de produse în cantităţi mici şi instabilitatea nomenclaturii de
fabricaţie%
b$ lipsa periodicităţii în fabricarea produselor. 3ceasta face ca pentru fiecare produs să se
efectueze pregătirea tehnică şi organizatorică a producţiei%
c$ imposibilitatea specializării tehnologice a locurilor de muncă şi a permanentizării anumitor
piese şi detalii în cadrul acestora%
d$ multitudinea produselor fabricate şi nerepetabilitatea acestora fac ca folosirea unor utila,e
specializate să nu fie eficientă. .e aceea, în aceste întreprinderi se folosesc, în general, maşini
universale%
e$ varietatea mare a nomenclaturii producţiei fabricate, frecventa modificare a acesteia, folosirea
de maşini universale fac ca ciclul de fabricaţie să aibă o durată relativ mare%
f$ faptul că pe diferite locuri de muncă se află în acelaşi timp o mare cantitate de piese, deosebite
din punct de vedere constructiv şi tehnologic, înfăptuirea planificării operative de către serviciul de
plan central al întreprinderii ar întâmpina dificultăţi serioase. .e aceea, planificarea operativă se
desfăşoară în cea mai mare parte de către birourile de planificare create în cadrul secţiilor de producţie.
2numerarea caracteristicilor de mai sus, conduce la concluzia că acest tip de producţie este cel
mai puţin eficace din punct de vedere economic.
&$ Prod!)&a de 3er&e se caracterizează prin următoarele trăsături"
a$ stabilitatea fabricării unei producţii de o nomenclatură relativ restrânsă, fiecare produs din
nomenclatură fabricându-se în cantităţi relativ mari%
b$ periodicitatea fabricării produselor, asigură stabilitatea prin reluarea procesului de producţie
la un grup de produse identice, după o perioadă de timp determinată. 3ceasta are ca implicaţie
reducerea cheltuielilor ocazionate de pregătirea tehnico-organizatorică a producţiei, deoarece ele se
referă, de obicei, la primul lot care se repetă la anumite intervale de timp%
c$ posibilitatea specializării locurilor de muncă în efectuarea anumitor operaţii de acelaşi tip%
d$ folosirea, alături de maşinile şi utila,ele universale şi a unor maşini şi utila,e specializate cu un
înalt nivel tehnic şi de mare productivitate. )a urmare, vechea tehnologie este înlocuită cu o tehnologie
avansată%
e$ reducerea duratei ciclului de fabricaţie, comparativ cu timpul de producţie individuală, prin
folosirea unor maşini şi utila,e de mare randament, introducerea unor tehnologii avansate, lansarea
produselor în fabricaţie pe loturi şi la perioade de timp dinainte stabilite şi care se repetă ritmic%
f$ specializarea pe obiecte a secţiilor de producţie.
($ Prod!)&a de ma3#, fiind o producţie cu un volum mare de produse şi cu o nomenclatură
foarte redusă care se poate limita la un singur produs ce se fabrică timp îndelungat şi în cantităţi mari,
are următoarele caracteristici"
a$ are cea mai mare stabilitate ceea ce permite adâncirea considerabilă a specializării
întreprinderii, secţiilor şi locurilor de muncă%
b$ datorită numărului mare de repetări ale aceloraşi operaţii, pe aceleaşi locuri de muncă, se
creează cele mai bune condiţii de mecanizare şi automatizare precum şi de încărcare optimă a utila,elor
specializate care au cea mai mare pondere în totalul fondurilor fixe%
c$ volumul mare al producţiei, nomenclatura redusă şi stabilă, gradul mare de repetare a aceloraşi
operaţii, fac necesară şi eficientă defalcarea amănunţită a procesului tehnologic până la cele mai mici
operaţii şi concentrarea acestora pe anumite maşini şi locuri de muncă, sincronizarea operaţiilor şi
trecerii obiectelor muncii prin diferite locuri de muncă etc.%
d$ specializarea muncitorilor pe operaţii şi mişcări mai limitate are condiţii de adâncire maximă
ceea ce uşurează recrutarea şi formarea lor.
!roducţia de masă permite realizarea celei mai mari eficienţe economice, obţinerea unor
indicatori excepţionali în comparaţie cu celelalte tipuri de producţie.
-&
2ficienţa economică a celor trei tipuri de producţie este determinată de cantitatea de produse ce
se realizează şi de cheltuielile de pregătire corespunzătoare, fapt ce rezultă evident din următoarele
relaţii"
- notând cu c - costul produsului, cu v - cheltuielile directe de manoperă şi materiale şi cu p -
cheltuielile de pregătire a producţiei, avem următoarele relaţii"
- la producţia individuală"
ci J v
i
Kp
i
%
- la un produs din producţia de serie"
c
s
v
p
s
s
s
s
= + 8
- la un produs din producţia de masă"
c
m
v
p
m
m
m
m
= +
unde"
c
s
şi c
m
- costul întregii producţii de serie şi de masă%
c
s
si
c
m
s m
- costul pe unitatea de produs din cele două tipuri de producţie.
1n mod normal, tipul diferit al producţiei trebuie să determine următoarele inegalităţi"
v
i
>v
s
>v
m
şi
p
i
Lp
s
Lp
m
iar ca sumă"
v p v
p
s
v
p
m
i i s
s
m
m
+ 〉 + 〉 + sau ci
c
s
c
m
s m
〉 〉
2ste deci explicabilă preocuparea de a se crea condiţii pentru trecerea de la producţia individuală
la cea de serie şi apoi de la aceasta la cea de masă, ceea ce permite folosirea cu eficacitate a formelor
superioare de organizare a producţiei.
4.*. Mana%emen"!0 a"&(&"#)&& de 7a'#
!entru desfăşurarea în bune condiţii a procesului de producţie este necesar ca în prealabil să se
desfăşoare o intensă activitate de pregătire a producţiei şi de stabilire a procesului tehnologic.
Goţiunea de pregătire a producţiei are un caracter complex. 3ceasta se referă, în principal, la
măsurile ce trebuie adoptate pentru punerea în fabricaţie a unor noi produse pentru perfecţionarea
fabricaţiei produselor de,a existente. 2a cuprinde însă şi acele măsuri legate de modernizarea
fabricaţiei curente prin introducerea celor mai noi realizări ale ştiinţei şi tehnicii contemporane şi a
metodelor superioare de organizare a producţiei.
1n acest context prin pregătirea producţiei se înţelege complexul de măsuri interdependente
adoptate de întreprindere pe baza unui plan calendaristic care se referă la crearea şi asimilarea în
fabricaţie a unor produse, la modernizarea produselor aflate de,a în fabricaţie, la introducerea tehnicii
noi şi a celor mai avanta,oase metode de organizare a producţiei, care să asigure o eficienţă maximă a
activităţii întreprinderii.
!regătirea producţiei îmbracă două aspecte" pregătirea tehnică şi pregătirea material-
organizatorică.
3. !regătirea tehnică a producţiei este etapa în care, pornindu-se de la ceea ce urmează a fi
fabricat 4sortimente şi cantităţi$ şi de la fondul de informaţii privind procedeele posibile de aplicat, se
stabileşte modul în care urmează să se realizeze producţia. 3ceasta înseamnă completarea
documentaţiei tehnologice elaborate în cadrul activităţii de cercetare şi proiectare a produselor şi
cuprinde"
- procesul tehnologic cu indicarea fazelor, a condiţiilor în care se cer a fi realizate, a succesiunii
etc.%
- cerinţele faţă de utila,e şi prescripţii privind diferitele variante de echipamente ce pot fi
utilizate%
-(
- materiile prime, materialele şi semifabricatele necesare, cu indicarea caracteristicilor de
calitate, a consumurilor specifice etc.%
- calitatea prescrisă pentru semifabricate şi produse finite şi metodele de verificare%
1n completarea documentaţiei tehnologice pentru realizarea produsului, prin pregătirea tehnică a
fabricaţiei se determină"
- organizarea producţiei în condiţiile specifice ale unităţii care are în vedere adaptarea
exigenţelor tehnologice la necesitatea de specializare, cooperare, concentrare, combinare şi integrare a
operaţiilor, organizarea proceselor de producţie şi altele%
- organizarea muncii, începând cu procesul de ansamblu şi a,ungând cu detalierea până la
nivelul locului de muncă, măsurarea şi normarea muncii%
- organizarea controlului producţiei, sub aspect cantitativ şi calitativ, pe parcursul şi în finalul
fabricaţiei%
- analizarea implicaţiilor organizării, întreţinerii şi reparării utila,elor şi instalaţiilor%
- determinarea cerinţelor faţă de pregătirea materială, lansarea şi execuţia producţiei.
1n prezent, pregătirea tehnică a producţiei, practic proiectarea sistemului de fabricaţie şi a
condiţiilor de folosire a lui în anumite situaţii date, în industria alimentară nu se face decât într-o
măsură foarte mică. +pecialiştii ce organizează producţia nu acordă încă importanţa cuvenită acestei
foarte importante activităţi. )a urmare, soluţiile de organizare a sistemului de fabricaţie rămân a fi
găsite şi aplicate prin realizări de moment, mai puţin finisate şi deci mai puţin eficiente.
.e remarcat că aceasta se întâlneşte atât în cazul liniilor la care obiectivele producţiei au o mare
stabilitate 4morărit, extracţia uleiului, zahărului, amidonului, abatoare, fabricarea biscuiţilor, pastelor
făinoase, ţigaretelor etc.$ cât şi la liniile pe care se fabrică succesiv o gamă mare de sortimente
4industria conservelor, preparatelor de carne, produselor zaharoase, de franzelărie şi altele$.
.epăşirea acestei situaţii, promovarea proiectării raţionale a sistemelor de fabricaţie, împreună
cu proiectarea produselor vor crea premisele valorificării potenţialului de modernizare şi de eficienţă
pe care-l oferă ingineria alimentară.
!regătirea tehnică a producţiei ţine seama de prognoza dezvoltării unităţii, sau a sistemului de
fabricaţie respectiv, folosindu-se în acest caz de"
- evaluarea cererilor de consum de produse agroalimentare pentru nevoile pieţei interne şi
externe, modul în care se cere a se face asigurarea acestora 4cantităţi, sortimente, perioade de livrare şi
distribuţie, condiţii de transport şi păstrare etc.$, ceea ce reprezintă în fond prognoza desfacerii
4cererii$"
- tendinţele în ceea ce priveşte posibilitatea de asigurare cu materii prime agroalimentare,
precum şi cu materiale, care constituie prognoza aprovizionării"
- perspectiva de perfecţionare a procedeelor tehnologice, a metodelor şi a echipamentelor pentru
fabricarea produselor alimentare şi influenţa acestora asupra folosirii produselor alimentare, precum şi
asupra gradului de valorificare a materiilor prime şi a semifabricatelor. 1n ansamblu, toate acestea sunt
domeniul prognozei dezvoltării şi a cercetării"
- modificările ce decurg din schimbările ce vor interveni pe diferite planuri asupra indicatorilor
economici ai producţiei alimentare 4niveluri de cheltuieli, productivităţi, randamente, consumuri,
preţuri de vânzare şi altele$, care formează prognoza economică şi care are un caracter de sinteză
pentru toate celelalte evaluări ce se fac în legătură cu sistemul de fabricaţie şi viitorul lui.
.in cele de mai sus se desprinde faptul că pregătirea tehnică a producţiei este un proces de
creaţie şi de organizare a sistemului de fabricaţie care se caracterizează prin înglobarea unei mari
cantităţi de informaţie, acţiune ce are ca efect creşterea performanţelor şi a fiabilităţii sistemului.
C. !regătirea materială
=recerea la fabricaţia curentă a produselor presupune asigurarea unor condiţii optime de ordin
material.
!regătirea materială a producţiei înseamnă crearea efectivă a condiţiilor prevăzute pentru
desfăşurarea fabricaţiei. !rincipalele domenii de preocupări ale pregătirii materiale, a producţiei sunt"
asigurarea mi,loacelor de muncă 4echipamente$, a materiilor prime şi materialelor, a utilităţilor şi a
personalului.
!regătirea dotării materiale. 1nainte de a se declanşa producţia se cere ca mi,loacele materiale ce
participă la realizarea fabricaţiei să fie pregătite prin"
-*
#$ procurarea de utila,e 4integrale sau subansamble şi piese specifice$, eliberarea unor utila,e de
alte sarcini, reamplasarea, adaptarea şi reglarea lor la gama de operaţii necesare fabricării produsului%
&$ descongestionarea suprafeţelor de lucru şi de depozitare, pentru a putea fi destinate scopului
propus%
($ asigurarea condiţiilor de igienă, potrivit normelor şi prescripţiilor le-gale.
8a unităţile care pe aceeaşi linie de fabricaţie realizează o gamă mai mare de sortimente,
pregătirea dotării materiale intervine la fiecare schimbare de sortiment.
!regătirea materiilor prime şi a materialelor. !entru alimentarea corespunzătoare a liniei de
fabricaţie cu materii prime şi materiale sunt necesare următoarele acţiuni"
- organizarea aprovizionării cu materii prime şi materiale, cuprinde operaţii de identificare a
furnizorilor potenţiali, contractarea, întocmirea programelor de livrare-aprovizionare, primirea,
recepţionarea, transportul şi depozitarea%
- pregătirea materiilor prime şi a materialelor necesare în cazul unor tehnologii care impun
anumite operaţii specifice de tratare şi condiţionare. printre acestea se cuprind" învechirea vinului
pentru fabricarea coniacului şi a vinurilor şampanizate, maturarea grâului şi a făinii, condiţionarea
seminţelor oleaginoase, igienizarea animalelor înainte de tăiere etc.
1ntrucât materiile prime agroalimentare nu se asigură întotdeauna în loturi mari şi omogene sub
aspect calitativ, ceea ce creează dificultăţi desfăşurării ulterioare a proceselor tehnologice, unul din
obiectivele pregătirii materiale a producţiei îl constituie şi crearea de loturi omogene prin amestecare,
cupa,are, selecţionare etc.
+ubliniem că şi alte materii prime şi materiale necesită diferite procese de pregătire înainte de a
fi introduse în fabricaţie.
!regătirea surselor şi a căilor de asigurare a utilităţilor necesare fabricaţiei. 1n desfăşurarea
fabricaţiei din industria agroalimentară intervin cantităţi importante de diferite utilităţi 4apă, abur, apă
caldă, aer comprimat, combustibil, energie electrică, agenţi frigorifici şi altele$. +atisfacerea lor în
cantităţile, la momentele şi la parametrii tehnici impuşi de procesele de fabricaţie asigură într-o bună
măsură rezultatele ce se obţin.
1n industria agroalimentară pregătirea materială a utilităţilor reprezintă o preocupare care se
efectuează periodic 4zilnic, săptămânal etc.$. !robleme deosebite pe această linie se pun mai ales la
începutul campaniei, în cazul activităţilor sezoniere, la modificarea nivelului cantitativ sau calitativ al
cererii producţiei şi la introducerea în fabricaţie a unor noi sortimente care aduc schimbări tehnologice.
3sigurarea şi pregătirea personalului necesar funcţionării sistemului de fabricaţie. !e acest plan
pregătirea materială a producţiei comportă"
- asigurarea personalului, care se bazează pe cerinţele efective ale pro-gramelor de fabricaţie şi
se realizează determinând"
#$ specificaţia posturilor, etapă ce determină cerinţele pe care le ridică, faţă de ocupanţii
posturilor, munca ce urmează a fi efectuată%
&$ necesarul de personal pe profesii, specialităţi şi niveluri de pregătire%
($ programarea în timp a asigurării cu personal, corespunzător cerinţelor bine fundamentate.
3ceste activităţi se desfăşoară în principal de către compartimentele ce îndeplinesc funcţia de personal
a unităţii, cu colaborarea celorlalte compartimente%
- formarea personalului necesar care se realizează pe trei căi"
#$ formarea în unităţi, la locul de muncă%
&$ formarea prin sistemul de învăţământ cu participare în producţie%
($ formarea prin unităţi de învăţământ.
' problemă de mare însemnătate şi care se impune tot mai mult o reprezintă selecţia personalului
pentru formare. 1n afară de testarea şi selecţia ce se fac după metodele practice în economie, pentru
industria agroalimentară se ridică şi unele probleme particulare legate de înzestrarea cu aptitudini
pentru evaluarea organoleptică a alimentelor.
.eoarece pentru conducerea şi execuţia producţiei alimentare evaluarea senzorială continuă să
fie principalul mi,loc de măsurare a calităţii este necesar ca specialiştii selectaţi să fie testaţi şi după
acest criteriu. )ei dotaţi va trebui să fie pregătiţi printr-o instruire senzorială adecvată.
- perfecţionarea pregătirii personalului este un proces continuu, care face parte din politica de
educaţie permanentă a fondului de cadre al societăţii%
--
8a elaborarea programelor de perfecţionare a pregătirii personalului, în afară de obiectivele
generale de ridicare a competenţei profesionale, trebuie să se ţină seama şi de prevederile proiectelor
tehnice de execuţie a producţiei, de influenţa măsurilor de promovare a tehnologiilor, echipamentelor
şi soluţiilor organizatorice moderne, asupra cerinţelor faţă de lucrătorii ce execută producţia.
- instruirea personalului pentru activitatea curentă se face prin"
- informare şi instruire asupra sarcinilor ce revin fiecărui loc de muncă 4obligaţii de serviciu,
cerinţe cantitative, calitative, de productivitate, echipamentul pe care îl serveşte etc.$%
- instruirea şi antrenarea pentru formarea de deprinderi şi experienţe în domeniul metodelor şi a
tehnicilor folosite pentru utilizarea mi,loacelor de muncă, pentru conducerea şi aplicarea proceselor
tehnologice,
- instruirea în probleme de tehnica securităţii şi protecţia muncii, în legătură cu igiena în
condiţiile specifice ale industriei alimentare 4igiena individuală a personalului, a fabricaţiei, a
mi,loacelor de muncă etc.$.
1n cazul în care trecerea la fabricaţia unui nou produs necesită schimbări organizatorice în secţii,
constând din reamplasări de maşini, instalaţii şi utila,e, amplasări de noi utila,e, precum şi schimbări
esenţiale de fluxuri tehnologice, efectuarea acestora trebuie făcută în aşa fel încât să se termine la
datele calendaristice fixate şi fără a se provoca perturbări în fabricaţia celorlalte produse ale
întreprinderii.
' problemă legată de asimilarea în fabricaţie a noilor produse o constituie şi elaborarea
sistemului de planificare economică şi operativă a sistemului de evidenţă. 3legerea acestui sistem
trebuie făcută ţinându-se seama de particularităţile produselor fabricate, de modul de organizare al
întreprinderii şi de cerinţele asigurării unui nou sistem de planificare şi evidenţă cât mai eficient.
- pregătirea sistemului de conducere constituie o ultimă problemă ce trebuie rezolvată în cadrul
etapei de pregătire material-organizatorică. 'rganizarea sistemului de conducere se face în corelaţie cu
sistemul operaţional asupra căruia acţionează şi cu obiectivele pe care le are de îndeplinit. 3daptările
ce se fac asupra liniilor de fabricaţie - în cadrul pregătirii materiale - trebuie să cuprindă şi sistemele
lor de conducere.
)ele mai importante aspecte de care se ocupă pregătirea sistemului de conducere pentru o
anumită activitate sunt"
- adaptarea sistemului informaţional corespunzător cerinţelor modificate ale sistemelor de
conducere%
- corelarea structurilor organizatorice, a regulamentului de organizare şi funcţionare şi fişelor de
post cu schimbările intervenite%
- îmbunătăţirea gradului de informare, instruirea şi perfecţionarea con-ducătorilor direcţi ai
producţiei.
' sarcină obligatorie, care creează premisele declanşării ulterioare a producţiei, este urmărirea
materializării integrale şi de bună calitate a măsurilor prevăzute. 5erificarea pregătirii materiale şi
utilităţi, prin testarea competenţei profesionale a personalului. !entru o verificare complexă şi mai
concludentă se recurge la execuţia unor producţii experimentale. 9rmare a complexităţii ei, pregătirea
material-organizatorică a producţiei revine ca sarcină mai multor compartimente din întreprinderi şi în
primul rând compartimentelor producţiei, aprovizionării şi de personal.
-/
CAPITOLUL 9
MANAGEMENTUL CONDUCERII
1ntreprinderea în ansamblul economiei naţionale îşi desfăşoară activitatea pe baza autonomiei şi
responsabilităţilor organelor de conducere.
!erfecţionarea organizării conducerii , ca şi cea a organizării producţiei şi a muncii nu are un
caracter definitiv, ci trebuie considerată ca o activitate permanent adaptabilă în mod dinamic şi
previzional noilor concepţii care apar în afara producţiei.

9.1. S"r!"!ra or%an&'a"or&# a ond!er&&
+tructura organizatorică a conducerii cuprinde ansamblul organelor şi posturilor de conducere
ordonate în cadrul diferitelor nivele ierarhice precum şi legăturile care se creează prin activitatea
acestora.
+tructura organizatorică a conducerii este strâns dependentă de structura organizatorică de
producţie şi se adaptează în mod continuu conform modificărilor care apar în cadrul celei de a doua.
+tructura organizatorică a întreprinderii se grefează pe structura organizatorică a producţiei.
Gu există activităţi în organizarea producţiei şi a muncii în afara activităţilor de conducere
corespunzătoare şi nici invers.
+tructura organizatorică a conducerii trebuie să fie dinamică, uşor adaptabilă la modificările
survenite, mai ales ceea ce priveşte modificarea raportului dintre centralizare şi descentralizare.
+tructura organizatorică a conducerii trebuie astfel proiectată încât să corespundă autonomiei realizată
prin descentralizarea economică.
+tructura organizatorică a conducerii include nivelele ierarhice şi linia sau filiera ierarhică.
Givelele ierarhice reprezintă poziţiile pe care le au organele şi posturile de conducere, unele faţă de
altele. 8inia sau filiera ierarhică reprezintă modul de organizare a diverselor organe şi posturi de
conducere.
3nsamblul nivelelor ierarhice şi a liniilor ierarhice care se creează între organele şi posturile de
conducere situate la diferite nivele, formează piramida ierarhică a întreprinderii.
!iramida ierarhică se caracterizează prin înălţimea piramidei care reflectă numărul de nivele
ierarhice existente şi baza piramidei, care reflectă numărul total al posturilor de execuţie din
întreprinderea respectivă. !iramida ierarhică poate fi aplatizată sau înaltă.
!iramida ierarhică aplatizată se caracterizează prin următoarele"
- prezintă un număr de nivele ierarhice mai redus%
- asigură transmiterea directă, operativă şi rapidă a deciziilor%
- asigură funcţionarea sistemului informaţional fără obstacole%
- necesită cheltuieli reduse cu salarizarea aparatului de conducere.
!iramida ierarhică înaltă se caracterizează prin"
- număr mai mare de nivele ierarhice%
- posibilitatea studierii aprofundate a problemelor supuse rezolvării şi a luării unor decizii de
calitate%
- creşterea gradului de delegare a activităţii%
- posibilitatea creării de organisme şi funcţii de conducere specializate.
!iramida ierarhică înaltă poate avea o serie de dezavanta,e ca" scăderea operativă în luarea
deciziilor, scăderea responsabilităţii diferitelor posturi de conducere, existenţa fenomenului de
scurtcircuitare a informaţiilor sau deciziilor, creşterea cheltuielilor cu şcolarizarea aparatului de
conducere.
+tabilirea şi proiectarea unor structuri raţionale ale conducerii se fac pe baza următoarelor
principii"
#$ principiul economiei de legături ierarhice şi funcţionale şi necesitatea apropierii
conducerii de producţie, prin reducerea numărului de niveluri ierarhice%
-0
&$ principiul economiei de personal şi realizarea unui grad raţional de încărcare a
aparatului de conducere. 3cest principiu se concretizează în coeficientul de încadrare, care reprezintă
raportul dintre numărul personalului cu sarcini de conducere 4!c$ şi personalul de execuţie 4!e$
), J
Pc
Pe
+tructurile raţionale de conducere se caracterizează printr-un coeficient cât mai redus. 3ceasta
conduce la o pondere ierarhică mai mare, adică la un număr mai mare de subordonaţi direcţi ce revin
unui cadru de conducere.
($ principiul individualizării funcţiilor, în baza căruia are loc precizarea pentru fiecare
subordonat atât a sarcinilor cât şi a domeniului de activitate%
*$ principiul ridicării competenţei şi răspunderii cadrelor de conducere.
1n baza acestui principiu orice post sau organ de conducere se subordonează altor posturi sau
organe de conducere caracterizate prin competenţă profesională de unde decurge responsabilitatea
acestora în luarea şi transmiterea deciziilor.
-$ principiul flexibilităţii structurii necesită ca structura de conducere să fie astfel alcătuită
încât să se poată adapta într-un timp scurt la modificările survenite în structura organizatorică a
întreprinderii.
.upă modul de subordonare, structurile organizatorice de conducere pot fi" structuri ierarhice,
structuri funcţionale şi structuri mixte.
#$ Structura ierarhică - pune în prim plan principiul unicităţii conducerii şi răspunderii şi
se caracterizează prin sistemul delegării de autoritate prin care organul de conducere situat pe un
anumit nivel ierarhic poate da dispoziţii tuturor conducătorilor subunităţilor de producţie situaţi la
aceeaşi linie ierarhică. 1n cadrul structurii ierarhice, oricare subordonat primeşte dispoziţii de la un
singur conducător, în faţa căruia răspunde pentru întreaga sa activitate.
1n cadrul structurii ierarhice, conducătorul prin excelenţă, coordonează subordonaţii sub toate
aspectele" tehnic, economico-organizatoric, financiar, social, administrativ.
3
C# C& C(
)# )& )( )# )& )( )# )& )(
.&%. 9.1 S"r!"!ra &erar6&#
+tructurile ierarhice ale conducerii se pretează în mod special pentru întreprinderile specializate,
în timp ce în cadrul întreprinderilor cu profil eterogen se manifestă unele dezavanta,e, legate în special
de limitele pregătirii unilaterale a organelor de conducere. 1n acelaşi timp, circulaţia informaţiilor în
plan orizontal este greoaie, întrucât legăturile între compartimentele situate la aceleaşi nivele ierarhice
nu se pot realiza decât prin intermediul şefului ierarhic superior.
&$ Structura funcţională - a fost concepută de F. =aMlor în viziunea remedierii
dezavanta,elor sistemului liniar sau ierarhic.
!rincipala caracteristică a structurii funcţionale constă în faptul că în cadrul fiecărui nivel
ierarhic, atribuţiile sunt împărţite între conducători specializaţi pe anumite domenii ale activităţii de
conducere.
1n acest context, un subsistem al întreprinderii nu este condus de un singur conducător ci de mai
mulţi, fiecare exercitându-şi autoritatea în domeniul în care este specializat.
3ceastă structură mai poartă denumirea de conducere funcţională, întrucât conducătorii iau
decizii referitoare la activităţile desfăşurate în cadrul unei singure funcţiuni a întreprinderii.
+tructura funcţională prezintă avanta,ul creşterii competenţei profesionale a cadrelor de
conducere, dar prezintă şi dezavanta,ul creşterii numărului de decizii care parvin asupra unui
compartiment de producţie, date de diferite cadre de conducere, nu de puţine ori acestea putând căpăta
un conţinut contradictoriu.
-7

3
C# C& C(
)# )& )( )# )& )( )# )&
.&%. 9.$ S"r!"!ra f!n)&ona0#
3mbele tipuri de structuri, atât cea ierarhică cât şi cea funcţională, sunt considerate în prezent ca
fiind depăşite datorită dezavanta,elor pe care le prezintă fiecare dintre ele, absolutizând transmiterea
informaţiilor şi deciziilor fie numai pe linie ierarhică, fie numai funcţională. =oate acestea au condus la
elaborarea unui nou tip care să îmbine avanta,ele fiecăreia din cele două prezentate anterior.
($ Structura mixtă - reuneşte avanta,ele structurii ierarhice şi funcţionale prin îmbinarea şi
funcţionarea cadrelor de conducere din anumite domenii, menţinând autoritatea şi responsabilitatea
conducătorilor liniari asupra activităţii de producţie. 2ste tipul cel mai răspândit la ora actuală în cadrul
întreprinderilor din ţara noastră. +tructura mixtă mai poartă denumirea de structură de Hstat ma,orI. 1n
cadrul acestui tip de structură, conducătorii se diferenţiază în două categorii" unii de înaltă specializare
tehnică, economică sau organizatorică, care pregătesc deciziile, denumiţi şefi funcţionali de stat ma,or
şi alţi coordonatori sau administratori, care iau deciziile ţinând seama de primii.
3
C# C&
)# )& )( )*
.&%. 9.* S"r!"!ra m&:"#
1ntreprinderea, sub aspectul mecanismului său de funcţionare poate fi descompusă în două
sisteme"
- sistemul condus%
- sistemul conducător.
+istemul condus sau obiectul conducerii se referă la totalitatea subdiviziunilor de producţie şi de
deservire din întreprindere împreună cu întreaga gamă de resurse materiale, financiare şi umane
utilizate în scopul producerii de bunuri. +istemul condus mai poartă denumirea de sistem operaţional.
+istemul conducător sau subiectul conducerii este alcătuit din ansamblul organelor şi al
persoanelor cu funcţii de conducere din întreprindere. +istemul conducător mai poartă denumirea de
sistem decizional.
+istemul condus 4operaţional$ şi sistemul conducător 4decizional$ formează un tot unitar, legătura
asigurându-se prin intermediul sistemului informaţional. 3cesta are rolul de colectare, prelucrare,
stocare şi transmitere atât a informaţiilor cât şi a deciziilor propriu-zise. 8egătura dintre sistemul
decizional şi cel operaţional este biunivocă. +istemul decizional primeşte în continuu informaţii despre
sistemul condus, pe care le prelucrează, le sintetizează în dispoziţii şi le transmite sistemului
operaţional, asigurând buna funcţionare a acestuia.
-:
+istemul de conducere al întreprinderii şi elementele sale componente sunt prezentate în figura
0.*.
nformaţie .ecizie
ntrări eşiri ntrări
++=2698 ++=2698 ++=2698
.2)D'G38 GF';63N'- '!2;3N'-
G38 G38
eşiri ntrări eşiri
.ecizii nformaţii
.&%. 9.4 S6ema 70o
9.$. Or%ane 1& /o3"!r& de ond!ere
'rganele de conducere se constituie pe baza principiului conducerii colective, sunt formate din
mai multe persoane şi au ca scop participarea nemi,locită a salariaţilor la soluţionarea diverselor
probleme care apar în activitatea întreprinderii. 'rganele de conducere care au o sferă mai
largă a responsabilităţii şi autorităţii, sunt situate la nivelele superioare ale piramidei ierarhice,
implicând sarcini de conducere şi coordonare a activităţii altor cadre, fie de conducere, fie de execuţie.
!ostul de conducere, ca element al structurii, rezultă prin precizarea sarcinilor ce revin unei
singure persoane. !ostul de conducere se caracterizează prin" obiectivele postului, atribuţiile acestuia
în rezolvarea obiectivelor, autoritatea sau dreptul titularului postului de a întreprinde acţiuni pentru
realizarea sarcinilor ce-i revin, responsabilitatea îndeplinirii obiectivelor şi sarcinilor aferente postului.
=otalitatea posturilor cu aceleaşi caracteristici principale constituie o funcţie. Fiecărei funcţii îi
corespunde în cadrul unei întreprinderi unul sau mai multe posturi, de exemplu" în cadrul unei societăţi
comerciale, funcţiei de şef de fermă îi corespund tot atâtea posturi câte ferme există în unitate. Funcţiei
de inginer şef îi corespunde un singur post.
!entru fiecare post se întocmeşte fişa postului în care se precizează cerinţele concrete ale postului
respectiv, sarcinile şi responsabilităţile persoanelor care ocupă postul, limitele de competenţă, etc.
1n raport cu natura componentelor, autorităţii şi responsabilităţii funcţiei distingem funcţii de
conducere şi funcţii de execuţie. Funcţia de conducere se caracterizează prin competenţă, autoritate şi
responsabilitate vizând arii mai largi de activitate şi implică atribute privind diri,area activităţii unui
număr mai mare de executanţi. Funcţia de execuţie se referă la o arie mică de cuprindere şi nu implică
coordonarea de către funcţiile de conducere.
3ctivitatea de conducere se realizează prin intermediul autorităţii.
!rin autoritate se înţelege dreptul de a decide, de a da sarcini şi de a controla modul în care are
loc executarea sarcinilor. )onceptul de autoritate prezintă două laturi distincte" autoritatea autentică
sau profesională, care se referă la calităţile şi capacităţile conducătorului şi autoritatea formală sau
legală care se referă la prerogativele oferite conducătorului prin poziţia ierarhică pe care se situează şi
funcţia pe care o deţine.
.eciziile se transmit de la organele de conducere colectivă spre posturile de conducere şi de
execuţie prin procesul delegării de autoritate.
!e baza delegării de autoritate, conducătorul transferă subordonatului o parte din atribuţiile sale,
precizându-i în acelaşi timp şi o anumită libertate în ceea ce priveşte modul de realizare a lor. )el care
deleagă, păstrează în faţa organului de conducere ierarhic superior responsabilitatea pentru sarcina
delegată. !entru ca procesul delegării de autoritate să-şi atingă scopul trebuie respectate următoarele
condiţii"
/<
- organul sau postul care deleagă, stabileşte exact sarcinile celui care i se deleagă autoritatea,
adică i se comunică ce va trebui să facă%
- cel care deleagă investeşte pe cel delegat cu autoritate formală, adică îi conferă acestuia anumite
drepturi în ceea ce priveşte realizarea sarcinilor încredinţate%
- cel delegat îşi asumă o anumită responsabilitate faţă de cel care îl deleagă, căruia îi raportează
despre modul cum are loc îndeplinirea sarcinilor încredinţate.
.upă modul de delegare a autorităţii deosebim două tipuri" ierarhică şi funcţională.
3utoritatea delegată pe linie sau filieră ierarhică poartă denumirea de autoritate ierarhică. .e
exemplu, inginerul şef de întreprindere deleagă o parte din autoritatea sa şefilor de sectoare.
3utoritatea funcţională este autoritatea delegată pe activităţi specializate. 3utoritatea funcţională
se încredinţează unei persoane care primeşte dreptul de a reglementa un anumit gen de activităţi, în
principiu omogene. .e exemplu, contabilul şef al unei societăţi comerciale deleagă autoritate
funcţională şefilor de sectoare, dar numai în problemele specifice postului de contabil şef" gestionarea
fondurilor, evidenţa cheltuielilor, a salariilor, etc.
3utoritatea ierarhică este precumpănitoare în faţa autorităţii funcţionale, întrucât deţinătorul
autorităţii ierarhice este mai apropiat de locul acţiunii şi poate interveni rapid în adoptarea sau
corectarea deciziilor.
3supra unuia şi aceluiaşi post de conducere se exercită atât autoritatea ierarhică cât şi cea
funcţională. .e exemplu, şeful de fermă se subordonează ierarhic inginerului şef al societăţii în
probleme tehnologice şi funcţional contabilului şef în probleme economico-financiare.

9.*. Le%#"!r&0e 2n adr!0 3"r!"!r&& de ond!ere
1n procesul desfăşurării activităţii de conducere între funcţiile, organele şi posturile de
conducere existente se stabilesc anumite legături. 8egăturile structurale se concretizează în sistemul de
comunicare a informaţiilor şi deciziilor între organele şi posturile de conducere şi execuţie situate la
diferite nivele ierarhice sau la acelaşi nivel ierarhic.
.upă conţinutul lor, legăturile în cadrul structurii de conducere se clasifică în" legături ierarhice,
legături funcţionale şi legături de cooperare.
#$ 8egăturile ierarhice sau de autoritate se materializează în relaţiile care se creează între
două posturi subordonate ierarhic. 8egăturile de autoritate îşi au originea în delegarea de autoritate
ierarhică în ordine, dispoziţii sau decizii, cu circulaţie de sus în ,os şi în rapoarte, cu sens de circulaţie
de ,os în sus.
&$ 8egăturile funcţionale iau naştere pe baza delegării de autoritate funcţională. .e
exemplu, contabilul şef, ca organ de conducere specializat, poate transmite unele decizii funcţionale
şefului de fermă, fie prin intermediul inginerului şef, fie direct. ndiferent de modul cum are loc
transmiterea deciziilor, acestea se referă la un domeniu mai îngust de activitate, la un domeniu
specializat.
($ 8egăturile de cooperare se realizează între compartimente sau posturi de conducere care
nu sunt subordonate ierarhic şi care pot fi situate, de regulă, la acelaşi nivel ierarhic sau la nivele
ierarhice diferite. 8egăturile de cooperare nu au un caracter imperativ, de decizie sau dispoziţie. .upă
conţinutul lor, legăturile de cooperare pot fi de consultare, de furnizare şi de informare.
a$ 8egăturile de consultare constau în relaţiile care se stabilesc între un organism sau organ
de conducere specializat cu oricare alt organism sau organ de conducere din întreprindere.
'rganismul sau organul specializat consultat nu are puterea decizională, fiind numai participant
la luarea deciziilor alături de organul conducător decident. 1n unele cazuri, legăturile de consultare se
identifică cu relaţiile funcţionale.
b$ 8egăturile de funcţionare sau legăturile beneficiar-furnizor se creează între un
compartiment prestator de servicii sau furnizor şi un organism solicitator, relaţiile fiind de tip
contractual. 3stfel de legături se creează între sectoarele mecanice sau secţiile de mecanizare sau
oricare alt furnizor de materiale sau de servicii şi fermele de producţie.
c$ 8egăturile de informare se stabilesc între organisme sau organe de conducere situate la
acelaşi nivel ierarhic, ori de câte ori apare nevoia de informare din care cauză poartă această denumire.
3stfel de legături se pot crea între inginerul şef şi contabilul şef al întreprinderii.
/#
9.4. .!n)&&0e ond!er&& 2n"re/r&nder&0or
)a însuşiri esenţiale ale activităţilor de conducere, funcţiile sau atributele conducerii au fost
formulate pentru prima oară în anul #:#/ de către Oenri FaMol, care considera că activitatea
administrativă sau de conducere poate fi definită prin cinci imperative" a prevedea, a organiza, a
comanda, a coordona şi a controla. 3şa cum au fost formulate în concepţia lui FaMol funcţiile
conducerii apăreau ca o expresie a diviziunii funcţionale activităţii de conducere.
.e-a lungul timpului au fost formulate o serie de variante privind funcţiile conducerii, de multe
ori acestea confundându-se cu tehnicile de conducere sau chiar cu funcţiile întreprinderilor. 5iziunea
lui FaMol s-a dovedit însă a fi cea mai realistă, chiar dacă a suferit unele modificări generate de
progresul înregistrat în organizarea întreprinderilor şi în baza tehnico-materială utilizată.
!rocesul conducerii întreprinderilor are un caracter complex, bazat pe anumite principii şi
procedee fundamentale ştiinţific şi ciclic, fiecare ciclu urmărind" precizarea obiectivelor care trebuie
realizate, precizarea sarcinilor pe posturi de conducere sau de execuţie în scopul realizării obiectivelor
propuse, stabilirea mi,loacelor necesare realizării acestora, coordonarea, urmărirea şi controlul
activităţii desfăşurate, etc.
1n contextul celor exprimate, prin funcţiunile conducerii se înţeleg acţiunile desfăşurate de
sistemul conducător 4decizional$ potrivit fazelor ciclului de conducere, în scopul realizării obiectivelor
propuse. Funcţiile conducerii circumscriu grupe de acţiuni omogene, convergente, care acoperă
întreaga gamă a acţiunilor de conducere.
1n prezent, literatura de specialitate delimitează următoarele cinci funcţiuni de conducere"
previziunea-planificarea, organizarea, decizia, coordonarea şi controlul.
A; .!n)&a de /re(&'&!ne</0an&f&are. 6area ma,oritate a specialiştilor consideră funcţia
de previziune-planificare ca o funcţie de bază a conducerii, întrucât permite prefigurarea dezvoltării
viitoare a exploataţiei, găsirea celor mai raţionale mi,loace şi metode de acţiune în vederea realizării
obiectivelor propuse.
Funcţiunea de previziune-planificare se materializează în prognoze, planuri şi programe.
!rin prognoze se pot prefigura condiţiile viitoare în care exploataţia ca sistem îşi va desfăşura
activitatea de producţie. !rognozele evidenţiază tendinţele de dezvoltare ale exploataţiei pe o perioadă
de cel puţin #< ani.
'biectul esenţial al prognozelor constă în orientarea de perspectivă a producţiei sub aspectul
sortimentelor de produse pe care va trebui să le realizeze. .e aici deducem că în realizarea funcţiei de
previziune-planificare activitatea de marFeting prezintă o importanţă deosebită. ;ealizarea obiectivelor
propuse prin prognoză se poate face adoptând diferite alternative.
!rin planuri se optează pentru o anumită alternativă cuprinsă în prognoză şi se precizează
mi,loacele şi măsurile pentru realizarea alternativelor propuse. !lanurile de producţie, în general, se
referă la perioada de un an.
!rogramele cuprind perioade mai scurte 4campanie, lună, decadă şi chiar zi$, precizând
mi,loacele şi modalităţile de realizare a diferitelor secvenţe de plan.
2xercitarea funcţiei de previziune-planificare include parcurgerea următoarelor etape"
# - stabilirea perspectivei, respectiv a direcţiei în care trebuie diri,ată activitatea întreprinderii%
& - elaborarea strategiilor care cuprind totalitatea deciziilor ce asigură realizarea obiectivelor
propuse%
( - stabilirea mi,loacelor materiale, financiare şi umane necesare%
* - precizarea partenerilor comerciali pentru perioada cuprinsă în prognoză%
- - precizarea obiectivelor generale care condiţionează întregul mod de organizare a procesului
de producţie.
!rognozele, referindu-se la perioadele mai lungi, au cu precădere un caracter informativ, în timp
ce planurile care se referă la perioade mai scurte, de regulă un an, au un caracter imperativ.
5; .!n)&a de or%an&'are. 1n contextul concepţiei sistemice a întreprinderii, funcţia de
organizare cuprinde ansamblul activităţilor de conducere prin care se realizează cadrul structural
corespunzător profilului şi directivelor propuse, precum şi activităţile ce asigură desfăşurarea
proceselor de producţie şi de muncă, în condiţii de eficienţă economică superioară.
/&
!rin organizarea cadrului structural se înţelege stabilirea compartimentelor de producţie şi a
funcţionalităţii lor, stabilirea componenţei aparatului de conducere pe fiecare compartiment de
producţie în parte şi pe nivele ierarhice precum şi adoptarea sistemului informaţional adecvat.
1n exercitarea acestor funcţii, activităţile conducerii au ca obiectiv asigurarea desfăşurării în flux
continuu a proceselor de producţie şi de muncă, prin stabilirea la timp a necesarului de resurse
materiale, financiare şi umane, modul de alocare şi combinare a lor pentru obţinerea de randamente
superioare, organizarea locurilor de muncă, utilizarea la capacitate maximă a agregatelor, în
conformitate cu cerinţele biologice ale plantelor şi alimentelor, etc.
Funcţia de organizare nu se referă numai la activităţile de producţie propriu-zise, ci şi la
organizarea activităţii cadrelor de conducere.
1n acest sens, o componentă esenţială a funcţiei de organizare constă în precizarea organelor de
conducere conform structurii organizatorice a producţiei, atribuţiilor acestora, precum şi măsurilor care
vizează raţionalizarea utilizării timpului de muncă a cadrelor de conducere.
.e asemenea, în sfera acestei funcţii trebuie cuprinse şi activităţile de organizare a sistemului
informaţional, prin care sistemul decizional intervine în activităţile desfăşurate de sistemul operaţional.
Funcţia de organizare nu trebuie confundată cu actul conducerii în general, chiar dacă această
funcţie este prezentă în întreaga filieră a activităţii de conducere. 'rganizarea are ca scop principal
punerea de acord a structurilor organizatorice ale întreprinderii cu obiectivele pe care aceasta şi le-a
propus, optimizarea utilizării resurselor de producţie, etc.
1ntr-adevăr, organizarea ca funcţie a conducerii ocupă o pondere însemnată în ansamblul
activităţilor de conducere, însă ea nu poate fi identificată în totalitate cu aceasta. 1n acelaşi timp,
organizarea ca activitate de sine stătătoare nu reprezintă un scop în sine, ci ea constituie un mi,loc de
transpunere în fapt a obiectivelor stabilite de conducere pe baza activităţilor care concretizează funcţia
de previziune-planificare.
!rin urmare, organizarea are o sferă mai restrânsă , fiind o componentă a activităţi de conducere
luată în ansamblu.
C; .!n)&a de de&'&e. )uprinde activităţile de adoptare a deciziilor, fundamentarea lor
tehnică şi economică, precum şi transmiterea acestora sistemului operaţional pentru a fi transpuse în
viaţă, în scopul realizării obiectivelor propuse.
.epoziţia constituie dreptul conducătorului de a formula decizii obligatorii pentru subordonaţii
săi, în virtutea autorităţii cu care este investit. .ispoziţia se realizează printr-un proces continuu de
comunicaţie între conducători şi subordonaţi, prin intermediul sistemului informaţional şi în scopul
realizării obiectivelor propuse.
.ispoziţia trebuie să fie temeinic fundamentată pe criteriul motivaţiei.
!rin motivaţie se ,ustifică dispoziţia formulată şi comunicată executanţilor în sensul armonizării
gradului de participare a personalului muncitor la realizarea obiectivelor întreprinderii cu interesele
personale ale acestora. .ispoziţiile trebuie să fie în concordanţă cu planurile întreprinderii, să fie
corelate între ele, să fie clar formulate şi înţelese de personalul executant, să precizeze mi,loacele
necesare realizării lor şi termenele la care trebuie îndeplinite.
Funcţia de dispoziţie-motivaţie prezintă unele particularităţi specifice, generate de nivelul mai
redus de calificare a lucrărilor în special al celor sezonieri, ceea ce necesită o formulare mai clară a
deciziilor şi mai ales a motivaţiilor lor, în concordanţă cu nevoile personalului muncitor, aspect care
stimulează participarea la muncă şi realizarea obiectivelor propuse.
2xercitarea în condiţii optime a funcţiei de decizie necesită existenţa unui sistem de comunicaţie
eficace, care să asigure transmiterea la timp a deciziilor, înţelegerea motivaţiei deciziilor prin
precizarea caracterului stimulativ al acestora şi nu prin constrângeri care provoacă opoziţii şi utilizarea
mecanismului de delegare a autorităţii, care asigură apropierea organelor de conducere la locul de
execuţie.
D; .!n)&a de oordonare. Brupează activităţi care conduc spre asigurarea unităţii de
acţiune prin diri,area eforturilor spre realizarea aceluiaşi scop. Gecesitatea coordonării decurge din
diversitatea activităţilor care se desfăşoară în cadrul diferitelor elemente structurale ale întreprinderii
4ferme, secţii de mecanizare, sectoare de activitate, etc.$.
2senţa funcţiei de coordonare constă tocmai în punerea de acord a activităţilor desfăşurate de
diferitele subdiviziuni organizatorice ale întreprinderii. .e exemplu, activitatea sectorului de
/(
aprovizionare sau de mecanizare trebuie strict coordonată de procesele de muncă efectuate într-o
anumită perioadă de timp, în sensul asigurării resurselor de producţie şi a maşinilor necesare realizării
proceselor de muncă respective.
!rintr-o activitate normală de coordonare se asigură continuitatea proceselor de muncă într-o
întreprindere, ceea ce conduce la folosirea cu randamente superioare a utila,elor şi integrarea timpului
de muncă zilnic.
1n esenţă, printr-o bună organizare se reduc sau se elimină complet eventualele disfuncţionalităţi
care ar putea să apară în procesul de producţie. )um activitatea de producţie nu este un scop în sine,
funcţia de organizare se referă atât la activităţile de producţie propriu-zise, cât şi la activitatea de
conducere a acestora.
E; .!n)&a de ana0&'# 1& on"ro0. 3re drept conţinut evidenţierea modului în care
rezultatele obţinute sunt în concordanţă cu obiectivele propuse iniţial.
!rin analiză se sesizează evidenţa eventualelor abateri a factorilor care le-au generat şi a
măsurilor care se impun în scopul înlăturării cauzelor generatoare de abateri.
.reptul de control constituie o prerogativă a organelor colective de conducere, a fiecărui cadru în
parte, în virtutea autorizării cu care acestea au fost investite. Fiecare organ sau cadru de conducere are
dreptul de control asupra compartimentelor de producţie din subordinea sa. 3ctivitatea de control care
se desfăşoară, se realizează într-un cadru ,uridic stipulat prin legislaţia în vigoare.
'biectivul principal al controlului trebuie să vizeze problemele de fond ale activităţii şi nu
aspectele formale. 3ctivitatea de control trebuie astfel organizată încât să se asigure retroacţiunea
controlului, prin care conducătorii au posibilitatea reglării deciziilor ulterioare în funcţie de
informaţiile primite privind acţiunile în curs de desfăşurare. )onducătorii trebuie să utilizeze acele
forme de control care să le asigure o informare rapidă, precisă, utilă, oportună şi obiectivă.
)ontrolul trebuie să aibă un caracter preventiv, adică trebuie să pună accentul pe preîntâmpinarea
manifestării factorilor generatori de abateri, să aibă un caracter constructiv, adică să precizeze măsurile
concrete în vederea remedierii deficienţelor constatate, să fie permanent, complet, să se manifeste în
toate domeniile de activitate, să se execute de organele în drept, cu tact şi măsură, pentru a putea fi
eficient şi înţeles de organele din subordine şi cele de execuţie.
.upă conţinutul şi obiectivele urmărite, controlul executat de cadrele de conducere se clasifică
astfel"
a$ controlul tehnic se referă la urmărirea şi verificarea modului de utilizare a resurselor de
producţie, la modul de utilizare a mi,loacelor tehnice şi a forţei de muncă, etc.
b$ controlul economic se referă cu precădere la modul de folosire al capitalului fix şi
circulant în procesul de producţie. 'biectivele controlului economic se referă la verificarea nivelului
de îndeplinire a indicatorilor de plan, a modului de aplicare a gestiunii economice, organizarea
producţiei şi a muncii, etc.
c$ controlul financiar se referă la gospodărirea raţională a capitalului bănesc, prevenirea şi
depistarea abaterilor de la disciplina financiară, apărarea integrităţii patrimoniului întreprinderii,
folosirea eficientă a creditelor, la respectarea drepturilor de salarizare a tuturor cadrelor de conducere
şi execuţie, etc.
.upă momentul efectuării sale, controlul poate fi"
a$ control preventiv, care vizează prevenirea consecinţelor negative generate de existenţa
unor factori perturbatori probabili, a unor decizii eronate, insuficient fundamentate%
b$ controlul operativ-curent are loc concomitent cu desfăşurarea proceselor de muncă şi se
execută de toţi conducătorii asupra subdiviziunilor organizatorice de care răspund. 2ficienţa
controlului operativ-curent se realizează numai dacă este efectuat sistematic, în mod continuu şi dacă
se finalizează în decizii operative pentru corectarea pe loc a abaterilor constatate.
)ontrolul sistematic creează premisele manifestării autocontrolului exercitat în însuşi aparatul de
execuţie.
c$ controlul post-operativ vizează activităţile de,a încheiate, asigurând informaţii utile
privind organizarea proceselor de muncă în viitor. .in această cauză, controlul post-operativ nu
permite exercitarea intervenţiilor corective directe.
+fera de cuprindere a controlului diferă în raport cu poziţia ierarhică a organului care exercită
controlul. 'rganul superior de conducere al întreprinderii are drept de control asupra tuturor
/*
sectoarelor de activitate ale întreprinderii. 'rganele de control situate la nivele ierarhice inferioare au
drept de control doar asupra activităţii desfăşurate în cadrul compartimentelor pe care le conduc. .e
exemplu, directorul unei societăţi comerciale agricole are drept de control asupra întregii activităţi
desfăşurate în întreprinderi, în timp ce fermierul are drept de control doar asupra activităţii desfăşurate
în ferma pe care o conduce.
1n activitatea de conducere, funcţiunile conducerii se află în relaţii de strânsă interdependenţă şi
interacţiune, relaţii generate de caracterul unitar al procesului conducerii, derivat din însuşi caracterul
unitar al procesului de producţie. .e aceea, funcţiile conducerii nu se exercită separat, ci în totalitatea
lor, fiecare din acestea avându-şi rolul ei bine determinat în realizarea obiectivelor întreprinderii
agricole.
/-