LEGE din 15 august 1864

pentru regularea proprietăţii rurale
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 181 din 15 august 1864

Această lege a fost promulgată şi publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 15
august 1864. În legătură cu această lege, a se vedea: Legea din 21 martie 1867, în
nota art. 42; Legea din 13 februarie 1879, la ordinea sa cronologică, relativă la
executarea art. 7 din Legea rurală precum şi Legea interpretativă a art. 7 din 7
aprilie 1910, al cărui cuprins este:
Prin cuvântul "sătean", prevăzut la art. 7 din Legea de la 1864 şi "cultivatori
săteni" de la alin. II, se înţeleg şi învăţătorii, preoţii şi servitorii bisericeşti din
comunele rurale precum şi femeile sătence. Toate înstrăinările ce se vor fi făcut în
favoarea acestora, sunt şi rămân valabile.
A se vedea de asemenea Legea din 5 iunie 1892 şi 23 mai 1893.

CAP. 1
Pentru dreptul de proprietate al săteanului clăcaş şi pentru răscumpărarea
sarcinilor sale către stăpânul moşiei

ART. 1
Sătenii clăcaşi (pontaşi) sunt şi rămân deplini proprietari pe locurile supuse
posesiunii (stăpânirii) lor, în întinderea ce se hotărăşte prin legile în fiinţă.
Această întindere (peste locul ce au sătenii în vatra satului, pentru casă şi
grădină) este:
a) În judeţele de dincoace de Milcov (Ţara Românească):
1. Pentru săteanul cu 4 boi şi o vacă, 11 pogoane;
2. Pentru săteanul cu 2 boi şi o vacă, 7 pogoane şi 19 prăjini;
3. Pentru săteanul ce are o vacă sau toporaş, 4 pogoane şi 15 prăjini;
b) În judeţele de dincolo de Milcov, (Moldova):
1. Pentru săteanul cu 4 boi şi o vacă, 5 fălci 40 prăjini;
2. Pentru săteanul ce are 2 boi şi o vacă, 4 fălci;
3. Pentru săteanul ce are o vacă sau pălmaş, 2 fălci 40 prăjini.
c) În judeţele de peste Prut (Basarabia):
1. Pentru săteanul cu 4 boi şi o vacă, 6 fălci şi 30 prăjini;
2. Pentru săteanul cu 2 boi şi o vacă, 4 fălci şi 30 prăjini;
3. Pentru săteanul ce are o vacă sau pălmaş, 2 fălci şi 70 prăjini.
ART. 2
Locuitorilor, care nu se bucură de întinderea pământului ce li se cuvine după
articolul precedent, li se va împlini întinderea legală de pământ.
ART. 3
Nici într-un caz, suma locurilor rămase în deplină stăpânire a săteanului, nu va fi
mai mare decât 2 treimi ale unei moşii.
Se înţelege că pădurile nu intră în această socoteală.
ART. 4
Văduvele fără copii, nevolnicii, sătenii care nu au meserie de agricultori, şi n-au
făcut clacă şi prin urmare n-au avut pământ de hrană, mărginiţi fiind numai în locul
caselor şi al îngrăditurilor lor, toţi aceştia devin proprietari numai pe locurile
legiuite cuvenite pentru casă şi grădină adică:
În judeţele de dincoace de Milcov:
400 stânjeni pătraţi la câmp şi 300 la munte, stânjenul ţării româneşti.
În judeţele de dincolo de Milcov, 10 prăjini fălceşti.
În judeţele de peste Prut, 10 prăjini fălceşti pentru pălmaş, 11 prăjini pentru
locuitorul cu 2 boi, 12 prăjini pentru locuitorul cu 4 boi.
Nevârstnicilor unui sătean li se va da acelaşi pământ ce a avut şi părintele lor la
epoca morţii sale, dacă văduva va oferi a plăti despăgubirea cuprinsă în acest
decret.
ART. 5
Nu vor avea drept de a cere pământul ce se dă sătenilor clăcaşi, după art. 1 al
acestui decret, locuitorii oricărui sat, care prin învoieli speciale cu proprietarul
moşiei, nu aveau decât casă şi grădină în sat, fără a fi clăcaşi şi prin urmare, nu vor
avea dreptul de a primi locuri de hrană şi celelalte. Asemenea locuitori au însă
facultatea de a primi pământ pe moşiile Statului.*)
------------
*) A se vedea la ordinea sa cronologică: "Regulamentul pentru executarea art. 5
şi 6 din Legea rurală", din 20 iunie 1878.

ART. 6
Vor avea facultatea a se strămuta pe moşiile Statului cele mai apropiate:
a) Sătenii, cărora din 2 treimi ale moşiei, nu li se poate împlini întinderea
locurilor legiuite;
b) Spornicii (însurăţeii) ce nu vor avea locuri în cuprinderea legilor în fiinţă.
Şi unii şi alţii, strămutându-se pe moşiile Statului, au voie de a se desface de
casele şi sădirile făcute de dânşii pe moşiile pe care le părăsesc, având comuna
dreptul de preemţiune (răscumpărare).
ART. 7
De la promulgarea decretului acestuia, în termen de 30 ani, săteanul sau
moştenitorii săi nu va putea înstrăina, nici ipoteca proprietatea sa, nici prin
testament, nici prin acte între vii, decât către comună sau către vreun alt sătean.
După trecerea de 30 ani*) el va putea dispune de proprietatea sa, după regulile
dreptului comun şi în caz de vânzare, cu rezerva dreptului de preemţiune a
comunei.**)
------------
*) În anul 1884 împlinindu-se acest termen de 30 ani care era prevăzut şi de art.
132 al Constituţiei din 1866, s-a prelungit încă cu 32 ani, modificându-se în acest
sens, în anul 1884, art. 132 al Constituţiei după cum urmează:
Art. 132, din Constituţie (Mod. Leg. 8 iunie 1884). Pământurile foştilor clăcaşi,
ale însurăţeilor şi ale locuitorilor care au cumpărat sau vor cumpăra în loturi mici,
proprietăţi ale Statului, sunt şi vor fi inalienabile în timp de 32 ani cu începere de la
promulgarea acestei legi.
Locuitorilor însă cuprinşi în raza vreunei comune urbane, se va putea acorda prin
legi speciale facultatea de a înstrăina locurile lor de casă.
Inalienabilitatea se aplică la pământurile vândute de Stat în loturi mici în partea
României de peste Dunăre.
Schimburile de pământ contra pământ nu intră în prohibiţiunea legii de faţă.
Schimburile pământurilor, de care e vorba în acest articol, nu se vor putea face
decât contra altor pământuri de aceeaşi întindere şi calitate.
**) A se vedea cu privire la executarea şi interpretarea art. 7, Legea din 13
februarie 1879, la ordinea sa cronologică împreună cu modificarea interpretativă,
ce a suferit prin Legea din 7 aprilie 1910. A se vedea şi legile din 23 mai 1892, 5
iunie 1892 şi 23 mai 1893. A se vedea de asemenea şi art. 132 din Constituţie,
modificat în 1884, prin care se prelungeşte încă cu 32 ani, începând din 1884,
inalienabilitatea acestor pământuri.

ART. 8
Când un sătean va muri fără testament, sau fără a avea moştenitori legitimi,
partea lui de pământ o va lua comuna cu îndatorire de a plăti datoria lui pentru
despăgubirea clăcii după art. 22.
Tot către comună va trece şi proprietatea săteanului, care până la lichidare, nu va
fi în stare de a răspunde, din orice împrejurare, despăgubirea cuvenită stăpânului de
moşie şi care va declara că nu voieşte a păstra proprietatea sa.
ART. 9
Dreptul la pădure ce au sătenii de pe moşiile din Moldova după art. 44 al Legii
muntelui, (adică judeţele: Putna, Bacău, Neamţ şi Suceava), şi cei de pe moşiile din
ţara Românească în virtutea art. 140, paragraf 4 din Legea de la 23 aprilie 1851, li
se păstrează neatins şi în viitor.
După 15 ani proprietarii vor fi în drept a cere liberarea pădurilor de sub această
servitute, prin buna învoială, sau prin hotărâre judecătorească.
Acest drept îl vor putea exercita şi comunele, aşezămintele publice şi Statul.
ART. 10
Se desfiinţează odată pentru totdeauna şi în toată întinderea României, claca
(boerescul), dijma, podvezile, zilele de meremet, carele de lemne şi alte asemenea
sarcini, datorite stăpânilor de moşii sau în natură sau în bani, unele şi altele stabilite
prin legi, hrisoave, sau învoieli perpetue ori temporale.
ART. 11
Drept clacă, dijmă şi celelalte sarcini desfiinţate prin decretul de faţă, se va da
stăpânilor de moşii, odată pentru totdeauna, o despăgubire după cum se regulează
la cap. III.
ART. 12
Claca nu mai este permisă; însurăţeii nu vor putea face cu proprietarii decât
învoieli temporale.
Învoielile sunt slobode între proprietari şi săteni; dar când cu aceste învoieli
săteanul îşi obligă chiar munca sa, ele nu se vor putea face decât numai pe un
termen de 5 ani.
Învoielile astăzi în fiinţă pentru prisoase pe un timp mărginit, nu se desfiinţează
afară numai de vor fi făcute pe un timp mai mare de 5 ani şi afară de cazul când
proprietarul unei moşii va fi făcut cu săteanul o învoială peste tot, atât pentru cele
legiuite, cât şi pentru prisoase.
ART. 13
Sătenii au facultatea de a primi în locurile legiuite, pometurile ce le au astăzi.
Orice alte pometuri mai are săteanul peste locurile legiuite, rămân în folosul lui,
după învoielile săvârşite, sau după îndatoririle obişnuite până acum.
ART. 14
Locurile de islaz (imaş), arătură şi fâneaţă, care prin legi speciale, stăpânii de
moşii sunt datori a da preoţilor bisericilor săteşti, nu se ating prin decretul de faţă.
Aceste locuri vor urma şi în viitor a servi pentru întreţinerea clerului din
respectivele comune.
ART. 15
Islazurile, (imaşurile), locurile de fâneaţă şi arătură rămase în proprietatea
sătenilor, după decretul de faţă, se vor hotărnici şi pietrui. Inginerii topografi
îndestulători, orânduiţi şi plătiţi de Stat, se vor numi pentru fiecare judeţ, spre a
dirige şi a activa lucrarea de mai sus.
ART. 16
Când locurile menţionate în articolul precedent, vor fi risipite (diseminate) în
multe părţi ele se vor întruni pe cât va fi cu putinţă. Această lucrare se va face prin
comisiuni ad-hoc, compuse din 2 membri, aleşi unul de proprietarul respectiv şi
celălalt de autoritatea comunală a locului. La caz de neînţelegere între membrii
comisiunii în lucrările lor, ea va alege un super-arbitru prin sorţi dintre membrii
comitetului permanent al judeţului.
În caz de întrunirea pământurilor, se va da săteanului cât va fi cu putinţă locuri
de aceeaşi calitate şi întindere.

CAP. 2
Despre vatra satului

ART. 17
Vetrele satelor se vor pietrui şi hotărnici după modul arătat în articolul 15.
ART. 18
Proprietarii de moşii păstrează pe seama şi în folosul lor toate clădirile, sădirile,
uzinele, cu îngrăditurile lor, precum şi eleşteele (iazurile) şi morile ce vor fi având
în cuprinsul vetrelor.
ART. 19
Asupra iazurilor de care se face menţiune în art. precedent, sătenii păstrează şi în
viitor facultatea de a-şi adăpa vitele; cu îndatorire însă, de a contribui împreună cu
proprietarul pentru întreţinerea iezăturilor, întrucât trebuinţa adăpătoarei ar cere.
ART. 20
Toate locurile şi clădirile din cuprinsul vetrei satului, care după art. de mai sus
nu rămân nici în proprietatea sătenilor, nici în a stăpânului de moşie, precum:
bisericile, cimitirele, casele comunale, şcolile, casele şi îngrăditurile menite şi
făcute de comună pentru preoţii bisericilor, pieţele, uliţele şi locurile ocupate de
pătule (coşere) şi alte stabilimente comunale astăzi în fiinţă, rămân proprietatea
comunelor rurale, fără despăgubire.
ART. 21
Verice monopol, precum: de măcelărie (căsăpie), de brutărie (pitărie), de băuturi
şi altele în cuprinsul vetrei satului se desfiinţează.
Proprietarii păstrează dreptul de a face în cârciumile, hanurile şi alte asemenea
clădiri, rămase lor conform articolului 18, verice speculaţiuni învoite de lege,
supunându-se la toate îndatoririle legale către Stat şi comună.

CAP. 3
Despre determinarea preţului răscumpărării clăcii şi celorlalte sarcini

ART. 22
Sătenii pentru răscumpărarea clăcii, a dijmei şi celorlalte sarcini, care s-au
desfiinţat prin prezentul decret, vor plăti pentru dobânzi şi amortismente pe fiecare
an, într-un termen de 15 ani, cel mult, şi în monedă după cursul visteriei, conform
alăturatei tabele, însă:
Cel cu 4 boi şi o vacă, lei 133.
Cel cu 2 boi şi o vacă, lei 100, parale 24.
Cel cu mâinile şi o vacă, lei 71, parale 20.
Săteanul din satele de munte de peste Milcov, va plăti pe fiecare an:
Cel cu 4 boi şi o vacă, lei 94, parale 10.
Cel cu 2 boi şi o vacă, lei 73, parale 2.
Cel cu mâinile şi o vacă, lei 51, parale 36.
Această plată se va răspunde odată şi în aceleaşi termene cu dările fiscale.
ART. 23
Suma pentru răscumpărare se determină, înmulţindu-se cu dobânda legală de
10% preţul în bani al clăcii şi al dijmei. Aşadar, proprietarii de moşii vor avea a
primi în tot:
a) Pentru sarcinile săteanului ce are pământ, pentru patru boi şi o vacă, lei 1521,
parale 10;
b) Pentru ale celui cu doi boi şi o vacă, lei 1148, parale 20;
c) Pentru ale celui cu mâinile şi o vacă, lei 816.
Pentru săteanul din satele de munte de peste Milcov:
a) Pentru sarcinile celui cu patru boi şi o vacă, lei 1076;
b) Pentru ale celui cu doi boi şi o vacă, lei 834, parale 1 1/2;
c) Pentru ale celui cu mâinile şi o vacă, lei 592, parale 2.
ART. 24
Pentru a se constata numărul clăcaşilor după fiecare moşie, deosebitele lor
categorii, precum şi suma de despăgubire cuvenită proprietarului după art. 23, se
instituie în fiecare plasă câte o comisiune compusă de un delegat, ales de toţi
proprietarii plăşei, de un delegat ales de consiliile comunale ale satelor locuite de
clăcaşi, şi de un delegat al fiscului.
Aceste comisiuni vor fi datoare, în termen de opt luni de la instituirea lor, a
săvârşi lucrarea.
ART. 25
Constatările prescrise în articolul precedent se vor face de comisiuni, după statu-
quo, din ziua promulgării acestui decret.
ART. 26
Încheierile acestor comisiuni, la caz de nemulţumire a părţilor interesate, sunt
supuse la recurs către consiliile judeţene sau către comitetele permanente.
ART. 27
În contra hotărârilor consiliilor judeţene sau ale comitetelor permanente,
Consiliul de Stat se rosteşte în ultima instanţă asupra recursului.
ART. 28
În modul mai sus prescris, constatându-se cuantumul despăgubirii, la care fiecare
proprietar are drept, comisiunea de care se face menţiune în art. 24, va libera
proprietarului, în numele comunei, un titlu doveditor despre suma ce i se cuvine
drept despăgubire.
Aceste titluri, după ce se vor verifica şi legaliza de comitetul permanent sau de
consiliul judeţean, se vor prezenta la comitetul central din Bucureşti, spre a se
schimba în obligaţiuni pe numele fiecăreia comune.
ART. 29
Când s-ar ivi contestaţiuni asupra lucrărilor comisiunii, titlul liberat de dânsa şi
atacat dinaintea instanţelor administrative, după modul mai sus prescris va fi, în caz
de infirmare, suplinit prin definitivă hotărâre administrativă ce va interveni.
ART. 30
Termenul pentru recurs la consiliul judeţean, sau la comitetul permanent, va fi de
10 zile de la liberarea titlului menţionat în art. 28.
Termenul recursului către Consiliul de Stat, în contra hotărârilor consiliilor
judeţene, sau al comitetelor permanente va fi de două luni de la data lor.
ART. 31
Consiliile judeţene sau comitetele permanente nu vor putea verifica şi legaliza
titlurile eliberate de comisiunile plaselor, decât după trecere de 10 zile de la
liberarea lor.
ART. 32
Comitetul central nu va putea schimba în obligaţiuni titlurile sau definitivele
hotărâri administrative, decât după trecerea de trei luni de la data lor.
ART. 33
Încât se atinge de despăgubirea ce se cuvine stăpânilor de moşii pentru locul
caselor şi îngrăditurilor, ce după art. 4 din această lege rămân proprietate absolută a
nevolnicilor, a sătenilor care n-au meserie de agricultori şi a văduvelor nesupuse
clăcii, această despăgubire se evaluează în sumă de un galben, sau monedă
corespunzătoare; şi care se va răspunde direct către stăpânii de moşii, şi anume câte
jumătate galben la fiecare şase luni după promulgarea decretului de faţă.
ART. 34
Îndată ce cu ajutorul subvenţiunii acordată de Stat prin art. 50, se vor despăgubi
stăpânii de moşii de capitalul ce li se cuvine pentru desfiinţarea clăcii şi a celorlalte
sarcini, plata ce sunt obligaţi sătenii a da ca despăgubire prin art. 22 va înceta.

CAP. 4
Despre casa de despăgubire

ART. 35
Se instituie în oraşul Bucureşti, un comitet central sub numele de: Comitetul de
lichidare al obligaţiunilor comunale rurale.
ART. 36
Acest comitet se compune de:
a) Ministerul de Finanţe;
b) Un membru al Consiliului de Stat;
c) Un membru al Curţii de Conturi.
ART. 37
Deodată cu alegerea acestor membri de către corpurile din care fac parte, se va
alege şi câte un al doilea membru care va suplini locul celorlalţi în caz de lipsă.
ART. 38
Acest comitet nu va putea lucra decât fiind prezenţi toţi membrii.
Ministrul va prezida acest Comitet. În lipsă-i va prezida membrul Consiliului de
Stat, al cărui loc se va suplini de unul dintre membrii supleanţi.
ART. 39
Comitetul central primind de la proprietari titlurile de despăgubire, liberate de
respectivele lor comisiuni sau de definitivele hotărâri administrative date asupra
acestor titluri, le va schimba în obligaţiuni comunale rurale.
Obligaţiunile se vor face la înfăţişător; vor fi transmisibile prin simpla remitere a
actului.
ART. 40
Maximul obligaţiunii va fi până la valoarea despăgubirii cuvenită pentru 50
clăcaşi; minimul se va fixa după voinţa proprietarului respectiv.
Numărul obligaţiunilor date unui proprietar va compune o serie.
ART. 41
Înscrierea seriilor de obligaţiuni se va face în partide pe seama fiecărei comune.
ART. 42
Tragerea la sorţi se va face pe serii de obligaţiuni; un număr de serii tras pe
fiecare an se va plăti de către Comitetul de lichidaţiune, astfel încât cel mult într-un
termen de 15 ani, toate obligaţiunile comunale rurale să se poată stinge.
Această tragere la sorţi se va face în şedinţă publică, care va fi anunţată prin foile
oficiale cu o lună mai înainte. Numărul seriilor şi al obligaţiunilor ieşite la sorţi, se
va publica prin Monitor. Ele vor fi plătite mult în termen de 15 zile după tragerea la
sorţi, fără ca acest termen să poată constitui, prin expirarea lui, un caz de decadenţă
pentru cei în drept.*)
------------
*) Cu privire la interpretarea art. 42, Legea din 21 martie 1867, publicată în
Monitorul Oficial nr. 65, a fixat capitalul de amortizare la 3 1/2% . Iată textul
acestei legi:
ART. 1
Pentru ca stingerea obligaţiunilor comunale rurale să se execute în termenul
prescris de art. 42 din Legea rurală, capitalul anual de amortizare se fixează la 3 1/2
la sută asupra capitalului ce va constitui obligaţiunile rurale.
ART. 2
Necontestarea tuturor titlurilor până la epoca celei dintâi trageri la sorţi, 23
aprilie 1867, nu împiedică această tragere. Ea se va efectua şi pe seriile
declaraţiunii provizorii înscrise şi liberate de comitetul de lichidaţiune al
obligaţiunilor rurale până la acea epocă.

ART. 43
Obligaţiunile comunale cuvenite aşezămintelor publice, ale căror venituri, nu
intră în casa Statului, se vor trage la sorţi numai după ce mai întâi se vor fi lichidat
obligaţiunile proprietarilor particulari.
ART. 44
Aceste obligaţiuni vor produce dobânda de 10 la sută, care dobândă se va
răspunde celor în drept la finele fiecărui semestru.
ART. 45
Cupoanele dobânzilor exigibile se primesc, după valoarea lor nominală, de către
toate casele Statului.
ART. 46
Obligaţiunile comunelor rurale se vor primi de toate casele Statului şi ale
aşezămintelor publice şi de toate autorităţile administrative drept cauţiune.
ART. 47
La caz când o moşie s-ar afla ipotecată la epoca promulgării acestui decret,
obligaţiunile datorite stăpânului acestei moşii, se vor depune la visterie prin
tribunalul unde s-a înfiinţat ipoteca, şi nu se vor libera decât cu consimţământul
creditorului ipotecar, sau în urma stingerii legale a ipotecii.
ART. 48
Obligaţiunile comunale rurale şi cupoanele dobânzilor, ce se vor strica sau se vor
rupe, vor putea fi reînnoite.
Falsificarea acestor obligaţiuni este supusă la penalităţile ce prescrie legea în caz
de fabricare de monedă falsă.
ART. 49
La începutul fiecărei sesiuni, Ministerul de Finanţe comunică puterilor
legislative o expunere lămurită despre toate operaţiunile Comitetului de
lichidaţiune.
ART. 50
Fondurile puse în dispoziţiunea Comitetului de lichidaţiune, pentru lichidarea
obligaţiunilor comunale-rurale, sunt:
1. Sumele ce sunt după art. 22 obligaţi sătenii a plăti;
2. Sumele ce vor proveni din vânzarea porumbului şi a meiului (păpuşoiu şi
mălai), de rezervă din toate satele locuite de săteni supuşi clăcii;
3. Sumele ce se vor aduna din vânzarea părţilor de pământ de pe moşiile Statului,
conform articolelor 54 şi 61.
ART. 51
Proprietarul sau coproprietarii fiecărei moşii, pentru asigurarea creanţelor, vor
avea drept de ipotecă pe locurile fiecărui sătean.
ART. 52
Sub nici un cuvânt şi în nici un caz fondurile mai sus afectate la despăgubirea
proprietarilor de moşii, nu vor putea fi distrase de la destinaţiunea lor.
Aceste sume se vor păstra în tezaurul public sub cheile membrilor Comitetului
central.
ART. 53
Lefile şi cheltuielile cancelariei Comitetului de lichidaţiune se vor plăti din
bugetul Statului.
Toate sumele ce vor prisosi peste plata cupoanelor de dobânzi ale obligaţiunilor
comunelor rurale, se vor întrebuinţa anual spre treptata lichidare a obligaţiunilor.

CAP. 5
Despre vânzarea de pământuri de pe moşiile Statului

ART. 54
Pentru lichidarea obligaţiunilor comunale-rurale, guvernul este autorizat a vinde
locuri pe moşiile Statului, la însurăţei precum şi la sătenii care se vor afla în cazul
art. 5 şi 6.
Nu se va putea vinde la o singură familie decât până la maximum de 12 pogoane.
ART. 55
Pe fiecare moşie a Statului, se va determina cât mai curând printr-un regulament
de administraţiune publică, partea în care va avea a se vinde locuri. La această
determinare se va alege un loc propriu pentru formarea unei comune.
ART. 56
Preţul unui pogon pe aceste moşii va fi de 5 galbeni. Plata se va răspunde în curs
de 15 ani, şi anume câte o a 15-a parte din preţ la începutul fiecărui an, fără
dobândă. După trecere de 15 ani, guvernul va putea ridica preţul pogonului pentru
viitorii cumpărători.
Hotărârea noului preţ trebuie mai întâi să fie încuviinţată printr-o lege.
ART. 57
Sătenii cumpărători de pământ de pe domeniile Statului nu vor putea, în curs pe
30 ani, să înstrăineze pământurile lor decât la alte familii de săteni.
În acest din urmă caz, pământul ce va trece la noul cumpărător, nu va trece decât
cu sarcinile prevăzute la art. 56.
ART. 58
Vânzările de pământ la săteni se vor face sub dirigerea şi controlul Ministerului
de Finanţe.
Câţi din săteni îşi vor fi înconjurat pământul cumpărat şi vor fi plătit câştigul din
urmă, vor primi act definitiv de proprietate şi de măsurătoarea pământului.
Actul de vânzare se va subscrie de Ministerul Finanţelor, şi se va legaliza numai
după istovirea plăţii şi după regulile dreptului comun.
ART. 59
Ministerul, pe fiecare an, va înfăţişa puterii legiuitoare un tablou de vânzările
făcute în cursul anului şi de sumele încasate. Contabilitatea acestei operaţiuni va fi
supusă Curţii de Conturi.
ART. 60
În modul şi cu condiţiunile prescrise mai sus, guvernul este autorizat a vinde pe
moşiile Statului, numite colonii, cât loc prisoseşte peste pământul ocupat astăzi de
aceste colonii.
ART. 61
Guvernul va avea facultatea, în curs de 3 ani de la aplicarea acestui decret,
simţindu-se trebuinţă, a veni în ajutorul casei de lichidare, înstrăinând din
domeniile Statului, loturi de la 100 până la 500 pogoane. Cantitatea loturilor ce se
vor pune în vânzare precum şi forma vânzării, se vor determina prin regulament
administrativ posterior. Obligaţiunile rurale, la vânzarea acestor loturi, se vor primi
ca monedă.
ART. 62
Acest decret se va pune în lucrare de la 23 aprilie 1865 (una mie opt sute
şasezeci şi cinci). Până atunci însă guvernul va înainta lucrările pregătitoare de
constatare şi de demarcare prevăzute prin acest aşezământ.

CAP. 6
Dispoziţiuni diverse

ART. 63
Arendaşii moşiilor Statului care nu vor voi a se folosi de beneficiul ce le este dat
prin contract, de a fi desfăcuţi de arendă, în urmarea aplicării noii legiuiri rurale,
drept despăgubire pentru desfiinţarea clăcii şi a celorlalte sarcini ale sătenilor
statorniciţi pe acele moşii, vor fi scăzuţi din câştigurile moşiei cu valoarea muncii
şi a celorlalte sarcini desfiinţate precum aceasta este statornicit prin art. 22 al legii
de faţă, şi aceasta după numărul şi categoria sătenilor.
ART. 64
În privinţa părţilor de pământ ce după cap. 5 al acestui decret sunt a se vinde
sătenilor, arendaşii, dacă nu vor voi a renunţa la contract, au dreptul a fi
despăgubiţi, pentru pogoanele luate din stăpânirea lor cu câte jumătate galben de
pogon şi aceasta pe fiecare an până la expirarea contractului.

---------------

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful