You are on page 1of 2

Monastirea Argeşului poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri

Pe Argeş în gios, Că v-oi da averi, Şi să ne legăm Să mi-o-ntoarne-n cale,


Pe un mal frumos, V-oi face boieri, Taina s-o păstrăm; S-o ducă devale!
Negru-vodă trece Iar de nu, apoi Ş-orice soţioară, Domnul se-ndura,
Cu tovarăşi zece: V-oi zidi pe voi, Orice sorioară Ruga-i asculta
Nouă meşteri mari, V-oi zidi de vii Mâni în zori de zi Şi sufla un vânt,
Calfe şi zidari Chiar în temelii! Întâi s-a ivi, Un vânt pre pământ,
Şi Manoli - zece, Meşterii grăbea, Pe ea s-o jertfim, Paltini că-ndoia,
Care-i şi întrece. Sfările-ntindea, În zid s-o zidim! Brazi că despoia,
Merg cu toţi pe cale Locul măsura, Iată,-n zori de zi, Munţii răsturna,
Să aleagă-n vale Şanţuri largi săpa Manea se trezi, Iară pe Ana
Loc de monastire Şi mereu lucra, Ş-apoi se sui Nici c-o înturna!
Şi de pomenire. Zidul ridica, Pe gard de nuiele, Ea mereu venea,
Iată, cum mergea Dar orice lucra, Şi mai sus, pe schele, Pe drum şovăia
Că-n drum agiungea Noaptea se surpa! Şi-n câmp se uita, Şi s-apropia
Pe-un biet ciobănaş A doua zi iar, Drumul cerceta. Şi, amar de ea,
Din fluier doinaş. A treia zi iar, Când, vai! ce zărea? Iată c-agiungea!
Şi cum îl vedea, A patra zi iar Cine că venea? Meşterii cei mari,
Domnul îi zicea: Lucra în zadar! Soţioara lui, Calfe şi zidari
— Mândre ciobănaş Domnul se mira Floarea câmpului! Mult înveslea
Din fluier doinaş, Ş-apoi îi mustra, Ea s-apropia Dacă o vedea,
Pe Argeş în sus Ş-apoi se-ncrunta Şi îi aducea Iar Manea turba,
Cu turma te-ai dus, Şi-i ameninţa Prânz de mâncătură, Mândra-şi săruta,
Pe Argeş în gios Să-i puie de vii Vin de băutură. În braţe-o lua,
Cu turma ai fost. Chiar în temelii! Cât el o zărea, Pe schele-o urca,
Nu cumv-ai văzut, Meşterii cei mari, Inima-i sărea, Pe zid o punea
Pe unde-ai trecut, Calfe şi zidari În genunchi cădea Şi, glumind, zicea:
Un zid părăsit Tremura lucrând, Şi plângând zicea: — Stăi, mândruţa mea,
Şi neisprăvit, Lucra tremurând — Dă, Doamne, pe lume Nu te speria,
La loc de grindiş, Zi lungă de vară, O ploaie cu spume, Că vrem să glumim
La verde-anuliş? Ziua pân-în seară; Să facă pâraie, Şi să te zidim!
— Ba, doamne-am văzut, Iar Manoli sta, Să curgă şiroaie, Ana se-ncredea
Pe unde-am trecut, Nici că mai lucra, Apele să crească, Şi vesel râdea.
Un zid părăsit Ci mi se culca Mândra să-mi oprească, Iar Manea ofta
Şi neisprăvit, Şi un vis visa, S-o oprească-n vale, Şi se apuca
Cânii, cum îl văd, Apoi se scula S-o-ntoarcă din cale! Zidul de zidit,
La el se răpăd Ş-astfel cuvânta: Domnul se-ndura, Visul de-mplinit.
Şi latră-a pustiu — Nouă meşteri mari, Ruga-i asculta, Zidul se suia
Şi urlă-a morţiu. Calfe şi zidari, Norii aduna, Şi o cuprindea
Cât îl auzea, Ştiţi ce am visat Ceriu-ntuneca. Pân’ la gleznişoare,
Domnu-nveselea, De când m-am culcat? Şi curgea deodată Pân’ la pulpişoare.
Şi curând pleca, O şoaptă de sus Ploaie spumegată Iar ea, vai de ea,
Spre zid apuca, Aievea mi-a spus Ce face pâraie Nici că mai râdea,
Cu nouă zidari, Că orice-am lucra, Şi îmflă şiroaie. Ci mereu zicea:
Nouă meşteri mari Noaptea s-a surpa Dar oricât cădea, — Manoli, Manoli,
Şi Manoli - zece, Pân-om hotărî Mândra n-o oprea, Meştere Manoli!
Care-i şi întrece. În zid de-a zidi Ci ea tot venea Agiungă-ţi de şagă,
— Iată zidul meu! Cea-ntâi soţioară, Şi s-apropia. Că nu-i bună, dragă.
Aici aleg eu Cea-ntâi sorioară Manea mi-o vedea, Manoli, Manoli,
Loc de monastire Care s-a ivi Inima-i plângea Meştere Manoli!
Şi de pomenire. Mâni în zori de zi, Şi iar se-nchina, Zidul rău mă strânge,
Deci voi, meşteri mari, Aducând bucate Şi iar se ruga: Trupuşoru-mi frânge!
Calfe şi zidari, La soţ ori la frate. — Suflă, Doamne,-un Iar Manea tăcea
Curând vă siliţi Deci dacă vroiţi vânt, Şi mereu zidea;
Lucrul de-l porniţi Ca să isprăviţi Suflă-l pe pământ, Şi o cuprindea
Ca să-mi rădicaţi, Sfânta monastire Brazii să-i despoaie, Pân’ la gleznişoare,
Aici să-mi duraţi Pentru pomenire, Paltini să îndoaie, Pân’ la pulpişoare,
Monastire naltă Noi să ne-apucăm Munţii să răstoarne, Pân’ la costişoare,
Cum n-a mai fost altă, Cu toţi să giurăm Mândra să-mi întoarne, Pân’ la ţâţişoare.
Dar ea, vai de ea, La cea monastire, Oricând să zidim De-a se arunca,
Tot mereu plângea Falnică zidire, Altă monastire Iată c-auzea
Şi mereu zicea: Monastire naltă, Pentru pomenire, Din zid că ieşea
— Manoli, Manoli, Cum n-a mai fost altă. Mult mai luminoasă Un glas năduşit,
Meştere Manoli! Domnul o privea Şi mult mai frumoasă! Un glas mult iubit,
Zidul rău mă strânge, Şi se-nveselea Domnu-i asculta Care greu gemea
Ţâţişoara-mi plânge, Şi astfel grăia: Şi pe gânduri sta, Şi mereu zicea:
Copilaşu-mi frânge! — Voi, meşteri zidari, Apoi poruncea — Manoli, Manoli,
Manoli turba Zece meşteri mari, Schelele să strice, Meştere Manoli!
Şi mereu lucra. Spuneţi-mi cu drept, Scări să le ridice, Zidul rău mă strânge,
Zidul se suia Cu mâna la piept, Iar pe cei zidari, Ţâţişoara-mi plânge,
Şi o cuprindea De-aveţi meşterie Zece meşteri mari, Copilaşu-mi frânge,
Pân’ la costişoare, Ca să-mi faceţi mie Să mi-i părăsească, Viaţa mi se stinge!
Pân’ la ţâţişoare, Altă monastire Ca să putrezească Cum o auzea,
Pân’ la buzişoare, Pentru pomenire, Colo, pe grindiş, Manea se pierdea,
Pân’ la ochişori, Mult mai luminoasă Sus, pe coperiş. Ochii-i se-nvelea;
Încât, vai de ea, Şi mult mai frumoasă? Meşterii gândea Lumea se-ntorcea,
Nu se mai vedea, Iar cei meşteri mari, Şi ei îşi făcea Norii se-nvârtea
Ci se auzea Calfe şi zidari, Aripi zburătoare Şi de pe grindiş,
Din zid că zicea: Cum sta pe grindiş, De şindrili uşoare. De pe acoperiş,
— Manoli, Manoli, Sus pe coperiş, Apoi le-ntindea Mort bietul cădea!
Meştere Manoli! Vesel se mândrea Şi-n văzduh sărea, Iar unde cădea
Zidul rău mă strânge, Ş-apoi răspunde: Dar pe loc cădea Ce se mai făcea?
Viată mi se stinge! — Ca noi, meşteri mari, Şi unde pica, O fântână lină,
Pe Argeş în gios, Calfe şi zidari, Trupu-ş despica. Cu apă puţină,
Pe un mal frumos Alţii nici că sunt Iar bietul Manoli, Cu apă sărată,
Negru-vodă vine Pe acest pământ! Meşterul Manoli, Cu lacrimi udată!
Ca să se închine Află că noi ştim Când se încerca
________________________________________________________________________________________
Meşterul Manole (Ion Taloş)

Cei nouă zidari, Ea mi se scula, Nouă meşteri mari, Num-o zâduia


Nouă meşteri mari Pruncu şi-l scălda, Doar voi nu glumiţi Zâd până la gâtu.
Ei se socotea, Prânzu şi-l făcea, De mă zâduiţi Ea iar din grai grăia:
Ca ei să mi-ş facă La bărbat pleca. Zâd pân-la genunchi? - Manole, Manole,
Zid de mănăstire El când o vedea, Nimic nu-i zicea, Meştere Manole,
Să nu fie-n lume. Din gură grăia: Num-o zâduia, Ţie nu ţi-i milă
Zâua zâduia, De-ar da Dumnezeu Zâd până la brâu, De a ta soţie?
Noaptea se surpa. Rugu să-i răsaie, Ea iar din grai grăia: Văd că nu glumiţi
Ei se socotea, Pe ea să mi-o-ncurce, � Manole, Manole, De mă zâduiţi.
Jurământ punea Mâncarea s-o verse, Meştere Manole, Zâd până la gâtu,
Ca ei să nu spuie Doar vremea va trece. Dar voi nu glumiţi Că zâdu mă strânge,
La neveste-acasă Rugu-i răsărea, De mă zâduiţi Ţâţişoara-m' curge
Şi care va merge Ea mi-l d-ocolea, Zâd până la brâu, Şi pruncuşoru-m'
Meşterul Manole Măi tare venea. Că zâdu mă strânge, plânge.
Luni de dimineaţă El când mi-o vedea, Ţâţişoara-m' curge Da'voi să-mi lăsaţi
Cu prânzu-nainte... Cu mâna-i făcea Şi copilu-m' plânge. Loc leagănului
În zâd s-o zâduiască. 'Ndărăpt să se-ntoarcă. Nimic nu-i zicea, La căpu zâdului,
Opt necredincioşi... Ea, când îl vedea Num-o zâduia Vântu când o bate
Credinţ-o călcatu, Măi tare venea, Zâd până la ţâţe. Ni l-o legăna
Credinţă n-avea La el ajungea, Ea iar din grai grăia: Şi când îmi va ninge
Şi ei le spunea, Mâncarea punea. - Manole, Manole, Pruncu mi l-o unge
Ele nu venea. Zâdarii mi-o lua Meştere Manole, Şi când o ploua
Manole, Manole, Şi-n zâd mi-o punea. Ţie nu ţi-i milă Pruncu-l va scălda.
Meşteru Manole, Nimic nu-i vorghea, De a ta soţie? Lui cu mama lui,
El credinţa-şi ţine Num-o zâduia, Că zâdu mă strânge, Lui cu mama lui!
Că el că nu-i spune Zâd pân-la genunchi. Ţâţişoara-m' curge
La nevast-acasă. Ea din grai grăia: Şi copilu-m' plânge.
Luni de dimineaţă - Voi nouă zidari, Nimic nu-i zicea