You are on page 1of 29

1.

Argument

Descoperirea şi studierea legilor şi teoremelor electromagnetismului în urmă cu un secol şi
jumătate au deschis o eră noua a civilizaţiei.
Mecanizarea proceselor de producţie a constituit o etapă esenţială în dezvoltarea tehnică a
proceselor respective şi a condus la uriaşe creşteri ale productivităţii muncii. Datorită mecanizării s-a
redus considerabil efortul fizic depus de om în cazul proceselor de producţie, întrucât maşinile motoare
asigură transformarea diferitelor forme de energie din natură în alte forme de energie direct utilizabile
pentru acţionarea maşinilor, uneltelor care execută operaţiile de prelucrare a materialelor prime şi a
semifabricatelor.
După etapa mecanizării, omul îndeplineşte în principal funcţia de conducere a proceselor
tehnologice de producţie. Operaţiile de conducere necesită un efort fizic neglijabil, in schimb necesită
un efort intelectual important. Pe de altă parte unele procese tehnice se desfăşoară rapid, încât viteza de
reacţie a unui operator uman este insuficientă pentru a transmite o comandă necesară în timp util.
Se constată astfel că la un anumit stadiu de dezvoltare a proceselor de producţie devine
necesar ca o parte din funcţiile de conducere să fie transferate unor echipamente şi aparate destinate
special acestui scop, reprezentând echipamente şi aparate de automatizare. Omul rămâne însă cu
supravegherea generală a funcţionării instalaţiilor automatizate şi cu adoptarea deciziilor şi soluţiilor de
perfecţionare şi optimizare.
Prin automatizarea proceselor de producţie se urmăreşte asigurarea tuturor condiţiilor de
desfăşurare a acestora fără intervenţia operatorului uman. Această etapă presupune crearea acelor
mijloace tehnice capabile să asigure evoluţia proceselor într-un sens prestabilit, asigurându-se
producţia de bunuri materiale la parametri doriţi.
Etapa automatizării presupune existenţa proceselor de producţie astfel concepute încât să
permită implementarea mijloacelor de automatizare, capabile să intervină într-un sens dorit asupra
proceselor asigurând condiţiile de evoluţie a acestora în deplină concordanţă cu cerinţele optime.
Lucrarea de faţă realizată la sfârşitul perioadei de perfecţionare profesională în cadrul
liceului, consider că se încadrează în contextul celor exprimate mai sus. Doresc să fac dovada
cunoştinţelor dobandite în cadrul disciplinelor de învăţământ : ,,Bazele automatizării’’ ,,Electronică
analogică’’ ,,Electronică digitală’’.
Lucrarea cuprinde capitole conform tematicii primite. Pentru realizarea ei am studiat
materialul biografic indicat precum şi alte lucrări ştiinţifice cum ar fi: cărţi şi reviste de specialitate,
STAS-ul.
În acest fel am corelat cunoştinţele teoretice şi practice dobândite în timpul şcolii cu cele
întâlnite în documentaţia tehnică de specialitate parcursă în perioada de elaborare a lucrării de diplomă.

1
CAPITOLUL I.
NOTIUNI GENERALE

Clasificarea amplificatoarelor

Un amplificator consta in unul sau mai multe etaje de amplificare. Ele se pot clasifica dupa
urmatoarele criterii.

Dupa natura semnalului amplificat

o amplificatoare de tensiune;
o amplificatoare de curent;
o amplificatoare de putere.

Primele doua categorii au la intrare semnale electrice de amplitudini relativ mici, fiind denumite
amplificatoare de “semnal mic”. Cea de a treia categorie de amplificatoare trebuie sa furnizeze la iesire
puteri mari (cel putin de ordinul watilor) cu un randament acceptabil; ele lucreaza aproape de posibilitatile
lor maxime in ceea ce priveste puterea disipata si de aceea se numesc amplifacatoare de”semnal mare”.

Dupa tipul elementelor active folosite

o amplificatoare cu tuburi electronice;
o amplificatoare cu semiconductoare;
o amplificatoare cu circuite integrate (operationale);
o amplificatoare magnetice.

Dupa valoarea benzii de frecveta a semnalelor amplificate

o amplificatoare de curent continuu – amplifica semnale incepand cu frecvente f = 0
(curent continuu);
o amplificatoare de audiofrecventa (joasa frecventa) – amplifica semnale in banda
audibila, intre 20 Hz si 20 Khz;
o amplificatoare de radiofrecventa (inalta frecventa) – pentru semnale cuprinse intre 20
Khz si 30 Mhz;
o amplificatoare de foarte inalta frecventa – pentru frecvente cuprinse intre 30 si 300
Mhz.

Banda amplificatoare este cel putin egala cu cea a semnalelor redate.

Dupa latimea benzii de frecventa amplificata

o amplificatoare de banda ingusta (9/30 Khz);
o amplificatoare de banda larga (de videofrecventa) ,avand o gama de frecvente
amplificate cuprinse intre cativa herti (teoretic 0Hz) si 5Mhz (teoretic 6Mhz).
Dupa tipul cuplajului folosit intre etaje
2
o amplificatoare cu cuplaj RC;
o amplificatoare cu circuite racordate;
o amplificatoare cu cuplaj prin transformator;
o amplificatoare cu cuplaj rezistiv (cu cuplaj galvanic / curent continuu).

De obicei un amplificator apartine simultan mai multor categorii de clasificare. De exemplu un
amplificator de tensiune dintr-un receptor radio poate fi un amplificator de tranzistoare, de audiofrecventa,
de semnal mic, de banda ingusta, cu cuplaj RL.

Parametrii amplificatoarelor

Performantele amplificatoarelor se exprima prin anumite caracteristici sau parametri. Marimile
fundamentale caracteristice pentru functionarea unui amplificator sunt :

o coeficientul de amplificare (amplificarea propriu-zisa);
o caracteristicile amplitudine - frecventa si faza - frecventa;
o distorsiunile;
o raportul semnal / zgomot;
o gama dinamica;
o sensibilitatea.

Coeficientul de amplificare (amplificarea propriu-zisa)

Amplificarea este cea mai importanta marime caracteristica a unui amplificator. Ea reprezinta raportul
dintre o marime electrica de la iesirea amplifacatorului si marimea corespnzatoare de la intrare. In functie
de natura acestei marimi electrice se pot defini:

o amplificarea in tensiune:
U ies
AU = (1.1)
U in
o amplificarea in curent:
I ies
AI = (1.2)
I in
o amplifacarea in putere:
Pies
AP = (1.3)
Pin

Deoarece semnalul de iesire poate fi defazat fata de cel de intrare, inseamna ca amplificarea in
tensiune si cea in curent sunt numere complexe, avand un modul lAl si o faza φ; amplificarea in putere
este in numar real deoarece puterea este o marime scalara.

3
La un amplificator cu mai multe etaje, amplificarea totala este egala cu produsul amplificarilorfiecarui
etaj. Intr-adevar se observa ca, de exemplu la amplificatoarele cu 3 etaje :

U ies U 2 U 3 U ies
AU = = * * = Au1 * Au 2 * Au 3 . (1.4)
U in U in U 2 U 3

Uintr U2 U3 Uies
~ > > > Rs (Fig. 1.1)

Schema unui amplificador cu mai multe etaje

In electronica si telecomunicatii pentru exprimarea valorii amplificarii se folosesc unitati logaritmice.
Unitatea bazata pe logaritmii zecimali se numeste decibel (dB), iar cea bazata pe logaritmi naturali se
numeste neper (Np). Introducerea lor se bazeaza pe necesitatea de a trasa grafice intr-un domeniu mare de
variatie a amplitudinilor semnalelor precum si intr-un domeniu mare de frecvente. Exprimarile
amplificarilor, in aceste conditii sunt:
U ies U ies
o Au [dB] = 20 log ; Au [Np] = ln
U in U in
(1.5)
I ies I ies
o Ai [dB] = 20 log ; Ai [Np] = ln
I in I in
(1.6)
Pies Pies
o Ap [dB] = 10 log ; Ap [Np] = ln
Pin Pin
(1.7)
unde: 1Np = 8.686 dB

Caracteristica amplitudine - frecventa

In cazul unui amplificator ideal, un semnal de amplitudine constanta si de diferite fercvente, aplicat
la intrare este redat la iesire tot cu amplitudine constanta (marita ca valoare) aceeasi pentru toate
frecventele. In cazul ampificatoarelor reale, amplitudinea semnalelor de diferite frecvente de la iesire nu
mai este constanta, fiind mai mica spre capetele benzii (la frecventele inferioare si la cele superioare)
datorita urmatoarelor cauze:
o elementele reactive din circuit (condensatoare, bobine), care prezinta reactante ce
variaza in functie de frecventa
o factorii de amplificare (α, β) ai tranzistoarelor depind de frecventa (peste o anumita
valoare a frecventei)
Dependenta amplificarii de frecventa este caracterizata prin curbele de variatie cu frecventa
modulului si, respectiv a fazei amplificarii, deoarece amplificarea este un numar complex.
Curba A = A( f ) se numeste caracteristica amplitudine frecventa. Se observa ca amplificarea este
independenta de frecventa (cu valori constante) intr-o regiune numita a `` frecventelor medii`` si scade atat
la frecvente inalte cat si la frecvente joase.

4
A
log
A0

0dB 1
(-3dB) 0.707

0

fi fs f
Dependenta de frecventa a amplificarii (caracteristica amplitudine-frecventa) (Fig. 1.2)

Distorsiunile

Reproducerea inexacta a semnalului de iesire fata de cel de intrare, fie datorita variatiei cu frecventa
fie a unor frecvente noi introduse, poarta numele de distorsiuni. Dupa tipul lor distorsinumile sunt:
o distorsiuni ale amplitudinii in functie de frecventa;
o distorsiuni ale fazei in functie de frecventa;
o distorsiuni armonice;
o distorsiuni de intremodulatie.

Primele doua categorii se numesc distorsiuni de frecventa sau liniare, iar ultimele doua categorii se
numesc distorsiuni neliniare.
Distorsiunile de frecventa sunt foarte importante in etajele de semnal mic.

Distorsiunile amplitudunii in functie de frecventa – redau abaterile caracteristicii reale de la
A( f )
caracteristica ideala si se evalueaza cantitativ prin relatia: M = (1.8)
A0
Unde : M – factorul de distorsiuni de amplitudine;
A0 - amplificarea la frecvente medii;
A( f ) - amplificarea la o anumita frecventa `f `.

Banda de frecventa a unui amplificator este domeniul de frecvente cuprinse intre o frecventa limita
1
supperioara f s si o frecuenta limita inferioara f i , a caror amplitudine reprezinta = 0, 707 din
2
amplitudinea frecventelor medii. La aceste frecvente amplificarea scade cu 3 dB fata de A0 (amplitudinea
frecventelor medii).

5
Distorsiunile de faza - reprezinta abaterile faza - frecventa fata de caracteristica unui

amplificator ideal (o dreapta de ecuatie ϕ = − kf ). Datorit neliniaritatii caracteristicii de perceptie auditiva
umana, ele sunt mai putin importante in audio frecventa, dar sunt foarte importante in amlificatoarele de
videofrecventa.

ϕ

0 f

Dependenta de frecventa a amplificarii (caracteristica faza-fracventa) (Fig. 1.3)

Distorsiunile neliniare armonice – constau in acele deformari ale semnalului de la iesirea
unui amplificator, care sunt produse de caracteristicile elementelor neliniare: tuburi electronice,
tranzistoare, miezuri magnetice.
Se poate arata ca un semnal de iesire deformat, periodic, nesinusoidal cu perioada T poate fi
T T
descompus intr-o suma de semnale sinusoidale cu perioadele T, , … , , respectiv cu frecventele f, 2f,
2 n
3f, … , nf. In concluzie, distorsiunile neliniare se manifesta prin aparitia la iesirea amplificatorului a unor
componente avand si alte frecvente decat cea a semnalului de intrare. Componenta cu frecventa `f `se
numeste fundamentala, iar ceilalti multiplii de `f ` se numesc armonici.
Descompunerea semnalului periodic nesinusoidal in armonici are urmatoarea forma matemetica:
u (t ) = U 0 + U1 sin(t + ϕ1 ) + U 2 sin(ωt + ϕ1 ) + ... + U n sin(nωt + ϕ n ) (1.9)

Cantitativ, distorsiunile neliniare se caracterizeaza prin factorul de distorsiuni neliniare δ ce poate
U 22 + U 32 + ... + U n2
fi calculat aproximativ cu formula : δ = (1.10)
U1

6
Distorsiunile nelinire sunt foarte importante in amplificatoarele de putere(de semnal mare).

Ic Ic

U BE 0 f

t

Aparitia distorsiunilor neliniare intr-un etaj amplificator cu tranzistor . (Fig. 1.4)

Raportul semnal/zgomot

Reprezinta raportul intre tensiunea de iesire produsa de semnalul amplificat si tensiunea de
zgomot propriu. Tensiunea de zgomot a unui amplificator este semnalul aleator (cu variatia haotica in
timp) produs de elementele componente ale amplificatorului, rezistoare, tranzistoare, datorita structurii
discontinue a curentului electric. Ea se masoara la iesirea amplificatorului, scurtcircuitand bornele sale de
intrare si poate fi redata si prin tensiunea echivalenta de zgomot de la intrarea amplificatorului. Aceasta
reprezinta valoarea tensiunii de intrare care ar crea la iesire tensiunea proprie de zgomot. Pentru ca
semnalul de intrare sa nu fie perturbat in mod suparator de zgomot este necesar ca el sa depaseasca de un
numar de ori nivelul zgomotului, deci sa se realizeze un anumit raport semnal/zgomot.
La un amplificator cu mai multe etaje zgomotul provine, mai ales, din circuitul de intrare si din
primul etaj. Zgomotele provin din rezistoare, din elemente active si se pot datora si unor cauze
constructive: filtrarea insufucienta a tensiunii de alimentare, creanare necorespunzatoare a circuitelor etc.
Valoarea raportului semnal/zgomot se reda sub forma :
U
20log sies
raportul semnal/zgomot = U zin . (1.11)

7
Gama dinamica

Reprezinta raportul intre semnalele de prutere maxima si cel de putere minima pe care le poate
reda amplificatorul. Nivelul semnalului amplificat este limitat superior de catre etajul final si inferior de
raportul semnal/zgomotal amplificatorului. De retinut ca amplificatoarele la care nu se iau precautii
speciale pot reduce gama dinamica a unui program.

Sensibilitatea

Sensibilitatea unui amplificator reprezinta tensiunea necesara la intrarea acestuia pentru a obtine la
iesire tensiunea sau puterea nominala. Cunoscand amplificarea si puterea nominala se poate calcula
sensibilitatea , ea caracterizeaza mai ales etajele amplificatoare de putere si se exprima in unitati de
tensiune. (V, mV, µ V).

8
CAPITOLUL II.
AMPLIFICATOARE OPERATIONALE

Amplificatoarele operationale sunt amplificatoare de curent continuu cu reactie negativa
interioara si prevazute cu o bucla de reactie negativa externa, care initial puteu executa diferite operatii ca
adunarea, scaderea, inmultirea, impartirea, cu o constanta (in c.c.) si cu extindere (in c.a.),operatii mai
complexe precum derivarea, integrarea, obtinerea de functii logaritmice etc. In prezent domeniul lor de
utilizare este mult mai extins. Prevezute cu bucla de reactie cu retele complexe, amplificatoarele
operationale actuale pot realiza cele mai diverse functii, cu performante ridicate si perfect controlabile.

Amplificatoarele operationale pot prezenta, in cazul general, doua intrari si doua iesiri putand
functiona in urmatoarele variante:
o cu o singura intrare si iesire;
o cu doua intrari si doua iesiri;
o cu doua intrari si o iesire.

+ V+
+

Vd A
_
V+ V- Vc _ V- V0

Simbolul amplificatorului operational (Fig. 1.5)

Se observa ca intrarile sunt notate cu (+) si cu (-). Aplicand un semnal la intrarea (+) la
iesire se obtine un semnal in faza cu cel de la intrare. Intrarea (+) se numeste neinversoare de faza.
Aplicand un semnal pe borna (-) el se regaseste la iesire in opozitie de faza. Aceasta
intreare se numeste inversoare. Dupa cum se aplica semnalul pe una sau pe cealalta din borne,
amplificatorul se numeste neinversor sau inversor. Parametrii principali ai amplificatoarelor
operationale si consecintele lor cele mai importante sunt:

o au o impedanta la intrare teoretic infinita, practic foarte mare; in consecinta
curentul de intrare in AO este teoretic 0, practic foarte mic;
o au o deriva a tensiunii nula (un apare semnal la iesire in absenta semnalelor
de intrare);consecinta este ca tensiunea de decalaj de intrare (care ar trebui
aplicata pentru a anula deriva) este nula;
o au impedanta de iesire teoretic egala cu 0, practic foarte mica; in consecinta
valoarea tensiunii de iesire nu depinde de rezistenta de sarcina;
o amplificarea in bucla deschisa este teoretic infinita, practic extrem de mare,
ceea ce ducce la consecinta ca diferenta de tensiune intre cele doua intrari sa fie
nula.
9
o Amplificatorul operational inversor

R2

Ir
I1 R1
Ii
+
A

V1 B _

V0

Schema amplificatorului operational inversor (Fig. 1.6)

In cazul acestui tip de amplificator semnalul se amplifica pe borna notata cu (-), iar borna (+) este
legata la masa. Aplicand teorema intai a lui Kirchhoff in jurul nodului de la intrare se obtine relatia:

I1 + I r = I i (1.12)

Unde: I1 - curentul dat de tensiunea aplicata la intrarea (-);
I r - curentul de reactie, ce apare prin bucla deschisa formata de rezistenta R2 ;
I i - curentul prin intrarea amplificatorului operational.

Deoarece Zi = ∞ , Ii = 0 :
(1.13)

deci: I1 = −I r :
(1.14)

V1 −V A V1
Dar: I1 = = :
R1 R1
(1.15)

Deoarece V A = VB = 0 :
(1.16)

V1 V
Se obtine astfel: =− 0
R1 R2
(1.17)
A( −) =
Si deci: (1.18)
V0 R
=− 2
V1 R1
10
Se observa semnul (-) indicand ca tensiunea de iesire este in pozitie de faza fata de cea de
intrare. Unele proprietati ale amplificatoarului operational inversor se pot deduce din aceasta
relatie:

o Inmultirea cu o constanta, punand conditia :

R2 = kR1 , k > 1 (1.19)

se obtine: V A = −kV B
(1.20)

deci tensiunea de iesire reproduce tensiunea de intrare, multiplicata de k ori.

o Impartirea cu o constanta

R1
Daca: R2 = , k>1; (1.21)
k

V1
atunci: V0 = − ;
k
(1.22)

deci tensiunea de iesire este o fractiune a tensiunii de intrare.

o Circuit repetor

Pentru: R2 = R1 ; (1.23)

avem: V0 =−V1 ;
(1.24)

o Circuit sumator

R1
I1 R

R2 Ir
I2

Ii
Rn _
V1 In A

V2 B
+
Vn V0

11
Amplificator operational inversor sumator (fig.1.7)

In cazul in care la intrarea inversoare se alpica mai multe tensiuni, prin intermediul unor
rezistente, la iesire se obtine un semnal in antifaza, proportional in modul cu suma lor. Aplicand
prima teorema a lui Kirchhoff in jurul nodului A (fig. 1.6) se obtin relatiile urmatoare:

( I1 + I 2 +... + I n ) + I r = I i
(1.25)

V0 Vk
Ii = 0 ; Ir = − ; Ik =
R Rk
(1.26)
n
Vk V0
∑R
k =1
=−
R
k

(1.27)
Presupunand, pentru amplificare, R1 = R2 = ... = Rn = R rezulta:

n
V0 = −∑Vk
k =1
(1.28)

o Amplificatorul operational neinversor

R2

A _

Ii
+
B
V1 R1 V0

Schema amplificatorului operational neinversor (fig.1.8)

In acest caz semnalul se aplica pe borna (+). In acest caz, pentru a deduce valoarea
amplificarii, se observa ca tensiunea intre borna A si masa se obtine din circuitul R1 , R2 alimentat
de tensiunea de iesire astfel:
V0
VA = * R1
R1 + R2
(1.29)

12
Dar, deoarece A= ∞ , atunci VA =V0 = 0 , deci V A =VB =V1 ( V1 reprezinta tensiunea
V0
de intrare). In acest caz: V1 = .
R1 + R2
(1.30)
V R + R2 R
Notand : A+ = 0 = 1 =1+ 2 (1.31)
V1 R1 R1
Se observa ca semnalul de iesire este in faza cu cel de intrare.
Proprietatile acestui amplificator se pot deduce ca si in cazul celui inversor, din formula
amplificarii. Se observa ca el nu poate diviza deoarece A+ >1, decat in cazul in care una din
rezistente se inlocuieste cu un dispozitiv ce prezinta rezistenta negativa (diode tunel).
Cu elemente fizice obisnuite, el poate realiza:

o Inmultirea cu o constanta

Se pune urmatoarea conditie:
R1 + R2 = kR1
R2 = R1 ( k −1)
(1.32)

Atunci: V0 = kV 1 (1.33)

o Sumator

R1 I1

R``

_
R2 I2 A

I1
In +
B

Rn

V1 V2 Vn R` V0

Schema amplificatorului operational neinversor sumator (fig 1.9)

Considerand circuitul de mai sus, se pot stabili urmatoarele relatii:

V0
VA = R` (1.34)
R +R
` ``

13
In jurul nodului B1 aplicand prima teorema a lui Kirchhoff, obtinem:

I1 + I 2 + I 3 +... + I n = I i = 0 (1.35)

V1 −VB
in care: I1 =
R1
.
.
Vn −VB
In =
Rn
V1 −VB Vn −VB
Inlocuind obtinem: +…+ = 0. (1.36)
R1 Rn
Presupunand pentru simplificare: R1 =... = Rn = R , obtinem:

n

∑V
k =1
k = nV B (1.37)

V0
dar: VB = V A = R` (1.38)
R`+R``

n
V0
deci: ∑V
k =1
k =n
R`+R``
R` (1.39)

daca: R`+R``=nR`

n
V0 = ∑Vk (1.40)
k =1

Se observa ca la iesire s-a obtinut suma tensiunilor aplicate da intrare, in aceeasi faza.
Pentru a functiona in current alternativ, amplificatorul operational trebuie sa fie prevazut cu
condensatoare pe circuitele de semnal sau pe cele de reactie, dupa scopul urmarit. Obtinerea unei
amplificari liniare impune alegerea judicioasa a valorilor condensatoarelor folosite.

14
CAPITOLUL III.
AMPLIFICATORUL OPERATIONALCI CIRCUITE INTEGRATE
(AOCI)

4
_
1
3
2 +

5

Simbolul folosit pentru AOCI (fig 1.10)

Amplificatorul operational cu circuite integrate (AOCI) reprezinta principala categorie de
circuite integrate liniare.
La AOCI, in absenta amplificarii semnalelor la bornele de intrare apare la iesire o anumita
tensiune. Tinand seama de factorul de amplificare al amplificatorului si calculand tensiunea de intrare care
ar trebiui sa determine aparitia tensiunii mentionate la iesire, se obtine asa numita ``tensiune de decalare``
de ordin al catorva milivolti.
Pentru cresterea preciziei functionarii AOCI se poate efectua echilibrarea tensiunii de decalare
prin realizare unor circuite cu rezistente in exteriorul amplificatorului.
Se poate de asemenea defini cu un ``curent de decalare``, care poate fi eliminat prin folosirea
unor rezistente de echilibrarea in circuitele de intrare ale AOCI.

o Obtinerea legii de tip proportional (P)

Pentru obtinerea unei legi de acest tip folosind intrarea inversoare a AOCI, schema simplificata
a blocului de reglare trebuie sa arate astfel:
R2
I2

15
R1
M Ii
_
U1 I1 U1i
U3
+

U2i

Schema unui bloc de reglate de tip P (fig 1.11)

In circuitul de intrare este introdusa rezistenta R1 , iar in circuitul reactiei negative este
introdusa rezistenta R2 ; aceasta reactie este negativa deoarece semnalul de intrare fiind aplicat la borna
inversoare a AOCI, tensiunea de iesire u3 are polaritate inversa in raport cu tensiunile u1 si u1i .
Tensiunea u1 reprezinta semnalul aplicat la intrarea blocului de reglare, tensiunea u1i rezulta la borna
inversoare a AOCI, iar tensiunea u3 reprezinta semnalul de iesire al regulatorului.
Borna neinversoare este legata la masa si deci rezulta:

u2i = 0 (1.41)

de fapt,borna neinversoare nu se leaga direct la masa, ca in figura de mai sus , ci prin intermediul unei
rezistente de echilibrare (ce asigura eliminarea curentilor de decalare) dar in cadrul aproximatiilor facute
in ceea ce urmeaza se poate neglija prezenta rezistentei de echilibru.
Presupunand ca tensiunea aplicata regulatorului are polaritatea:

u1 > 0
(1.42)
Deci rezulta si :
u1i > 0 (1.43)
Se obtine la iesire polaritatea :
u3 < 0
(1.44)
intrucat este folosita borna inversoare a AOCI.
In situatia prezenta, curentii I1 si I 2 , prin rezistentele R1 si R2 , au sensurile din figuara
1.10.
Pentru determinarea legii de reglare, realizata de regulatorul din figura se fac doua aproximatii.
o Prima aproximatie – se considera ca amplificarea AOCI este atat de mare, incat
tensiunea u1i , este extreme de mica si poate fi considerata nula. Astfel notand cu A
amplificarea AOCI, se obtine relatia:

u3 = A(u 2 i + u1i )
(1.45)
care exprima faptul ca la AOCI tensiunea de iesire u3 este proportionala cu diferenta
tensuinilor aplicate la borna neinversoare si la borna inversoare:

se obtine astfel:
u3
u 2i − u1i = (1.46)
A
Si intrucat se considera ca amplificarea A are o valoare foarte mare, rezulta:

16
u 2i − u1i ≈ 0
(1.47)
Deci:
u2i ≈ u1i
(1.48)

Considerand relatiile 1.41 si 1.48 rezulta:

u1i ≈ 0 (1.49)
Deci este justificat sa se considere cu aproximatie ca tensiunea u1i este nula.

o A doua aproximatie – se considera ca rezistenta de intrare a AOCI este atat de mare,
incat curentul I1 are valori neglijabile si poate fi considerat nul. Deci aplicand
teorema lui Kirchhoff la nodul M din figura 1.10 rezulta:

I1 = I 2 + I i
(1.50)
Si considerand ca I1 = 0 rezulta:
I1 ≈ I 2
(1.51)

Pornind de la aceasta relatie se poate determina legea de reglare realizata de regulator cu
schema din figura 1.11 , aceasta lege determinand dependenta dintre tensiunea de iesire u3
si tensiunea de intrare u1 .
Astfel curentul I1 are expresia:
u − u1i
I1 = 1
R1
(1.52)
Curentul I 2 are expresia:
u − u3
I 2 = 1i
R2
(1.53)

Si inlocuind relatiile gasite in expresia 1.51 gasim:

u1 − u1i u1i − u3
=
R1 R2
(1.54)
Inlocuind in aceasta relatie valoarea tensiunii u1i din relatia 1.49 rezulta:

u1 u
=− 3
R1 R2
(1.59)

17
R2
Respectiv, u3 ≈ − u1
R1
(1.60)

R2
Notand : = KR
R1
(1.61)
Astfel expresia 1.60 devine: u3 ≈ K R u1
(1.62)

Ceea ce atesta faptul ca schema din figura 1.11 reprezinta un regulator de tip P, intrucat expresia
1.62 corespunde relatiei care defineste functionarea regulatoatelor de tip P: c = K R a , (unde “c” este o
marime de comanda , iar “a” reprezinta abaterea de la intrarea regulatorului).
Faptul ca in relatia 1.62 apare semnul (-), nu prezinta importanta decat pentru modul in care se
realizeaza conexiunile electrice intre blocul de reglare si blocul de executie, fiind necesara considerarea
polaritatii rezultate pentru tensiunea u3 in raport cu tensiunea u1 .

o Obtinerea legii de tip integral I

Pentru obtinerea unei legi de tip I, rezistenta R2 din figura 1.10, va fi inlocuita cu o capacitate
C2 rezultand uramatoarea schema:

UC2
I2 C2

R1 I1 Ii
U1 _
U1i

U3
U2i +

Schema unui bloc de reglare de tip I (fig. 1.12)

Se considera ca tensiunea uC 2 , la bornele capacitatii are valoarea:

uC 2 = u1i − u3
(1.63)
18
Respectiv, avand in vedere relatia 1.49 se obtine:

uC 2 = −u3
(1.64)

Intre tensiunea uC 2 la bornele capacitatii C2 si curentul I 2 care trece prin capacitatea
respectiva exista relatiile:
du
I 2 = C2 c2
dt
(1.65)
1
Respectiv: uC 2 =
C2 ∫I 2 dt

(1.66)
Inlocuind in expresia 1.65 valoarea lui uC 2 din relatia 1.64 rezulta:

du 3
I 2 ≈ −C3
dt
(1.67)
Pentru curentul I1 se pastreaza relatia 1.52 (deoarece in circuitul de intrare din figura 1.11 a
ramas rezistenta R1 din figura 1.10) si din relatiile 1.49 si 1.52 se obtine:

u1
I1 ≈
R1
(1.68)

Inlocuind expresiile 1.68 , 1.67 in relatia 1.51 se obtine:

u1 du
= −C2 3
R1 dt
(1.69)
Deci:
du 3 1
≈− u1
dt R1C2
(1.70)
Respecrtiv:
1
u3 ≈ −
R1C 2 ∫u dt1

(1.71)
Din relatia 1.71 se constata ca regulatorul automat cu schema din figura 1.12 realizeaza o lege
de tip I, intrucat expresia 1.71 corespunde relatiei de definitie a unei legi I de forma:

19
1
c=
Ti ∫adt
(1.72)
Din expresiile 1.71 si 1.72 rezulta ca pentru schema considerata :

Ti = R1C2
(1.73)

o Obtinerea legii de tip proportional-integral PI

Pentru obtinerea acestei legi, in circuitul reactiei negative din figura 1.11 trebuie introdusa, pe
langa rezistenta R2 , capacitatea C2 rezultand urmatoarea schema:

UR2 UC2

R2 C2

I2
R1

U1 I1 U1i Ii _

U3
+

U2i

Schema unui bloc de reglare de tip PI (fig 1.13)

In acest caz tensiunea uC 2 la bornele capacitatii C2 are o expresie similara cu relatia 1.66:

1
uC 2 =
C2 ∫I 2 dt

(1.74)
Iar daca tensiunea u R 2 in rezistenta R2 are expresia:

u R 2 = R2 I1
(1.75)
Insumand tensiunile uC 2 si u R 2 se obtine diferenta tensiunilor de la bornele circuitului de
reactie, respectiv:
1
u1i − u3 = u R 2 + uC 2 = R2 I 2 =
C2 ∫I 2 dt

(1.76)
Si avand in vedere relatia 1.49 rezulta:

20
1
−u3 ≈ R2 I 2 +
C2 ∫I 2 dt

(1.77)
Pentru curentul I1 se pastreaza valoarea din expresia 1.68, intrucat in circuitul de intrare se
gaseste aceeasi rezistenta R1 , ca in figurile 1.11 si 1.12, rezulta:
u
I 2 ≈ I1 ≈ 1
R1
(1.78)
Inlocuind I 2 in expresia 1.77 se obtine:

R2 1
R1C2 ∫
u3 ≈ − u1 − u1dt
R1
(1.79)
Respectiv:
R2  1 
u3 ≈ −
R1

u1 + R C
 2 2
∫ u dt 
1

(1.80)
Expresia 1.80 atesta ca schema din figura 1.13 realizeaza o lege de reglare de tip PI, intrucat,
facand abstractie de semnul (-), de care se tine seama la realizarea conexiunilor electrice la iesirea
regulatorului, aceasta corespunde relatiei care defineste legea de tip PI:

1  1 
c = KRa + KR
Ti ∫ adt = KR
a + T
 i
∫ adt 
(1.81)
Pentru modificarea parametrilor K R si Ti , ai regulatorului, rezistentele R1 si R2 sunt
reglabile prin intermediul unor cursoare. Din relatiile 1.80 si 1.81 se constata ca daca valoarea rezistentei
R2 este modificata pentru a obtine o variatie a valorii Ti , atunci se obtine si o modificare nedorita a
valorii K R , deci intervine o interdependenta a acordarii parametrilor regulatorului.
Din relatiile 1.81 si 1.80 rezulta pentru schema 1.13 :

R2
KR = si Ti = R2C 2
R1
(1.82)

o Obtinerea legii de tip proportional – derivativ PD

Pentru obtinerea acestei legi, in circuitul de intrare trebuie introduse in paralel o rezistenta R1 si
o capacitate C1 , rezultand schema urmatoare:

21
R1 I1R I2 R2

I1 M Ii
_
U1
C1 IC1
U3
+

UC1 U2i

Schema unui bloc de reglare de tip PD (fig 1.14)

In aceasta schema curentul I1 , care intra in nodul M, este egal cu suma curentilor I1R si I1C
prin rezistenta R1 si capacitatea C1 .
Pentru curentul I1C rezulta expresia:
du
I1C = C1 c
dt
(1.83)
Intrucat: u1C = u1 + u1i
(1.84)
Si considerand relatia 1.49 rezulta:
du
I1C = C1 1
dt
(1.85)
Pentru curentul I1R se obtine :
u − ui1 u1
I 1R = 1 ≈
R1 R1
(1.86)
u du
Rezulta: I1 = 1 + C1 1
R1 dt
(1.87)
u1i − u3
Pentru curentul I 2 ramane I 2 = si avand in vedere relatia 1.48 se obtine:
R2
u
I2 = − 3
R2
(1.88)
Inlocuind expresiile curentilor I1 si I 2 obtinute in relatia 1.51 se obtine

u3 u du R2  du 
− ≈ 1 + C1 1 sau u3 = −  u1 + R1C1 1 
R2 R1 dt R1  dt 
(1.89)
Aceasta expresie atesta faptul ca schema 1.14 realizeaza o lege de reglare PD, intrucat aceasta
expresie corespunde relatiei ce defineste legea PD:
da  T da 
c = cP + cD = K R a + K RTD = KR a + D 
dt  dt 
(1.90)
22
Rezulta : Td = R1C1
(1.91)
o Obtinerea legii de tip proportional-integral-derivativ PID

Pentru obtinerea acestei legi circuitul de intrare trebuie sa aiba aspectul urmator:

R1 R2 C2
I1R
I2

I1 U1i Ii _
C1
U3
I1c +

U2i

Schema unui bloc de reglare de tip PDI (fig 1.15)

u1 du
In schema 1.15 curentul I1 este determinat de expresia I1 = + C1 1 , intrucat circuitele
R1 dt
de intrare sunt identice in figurile 1.12 si 1.13. Pe de alta parte, pentru schema din figura 1.15 ramane
1
valabila expresia −u3 ≈ R2 I 2 +
C2 ∫I 2 dt , deoarece circuitele de reactie din figurile 1.13 si1.15 sunt

identice.
Din relatiile 1.51 si 1.86 se obtine:
u1 du
I2 = + C1 1
R1 dt
(1.92)
si inlocuind aceasta expresie a curentului I 2 in relatia 1.77 rezulta:

u du  1  u1 du 
− u3 = R2  1 + C1 1  +
 R1

dt  C2  R1
 + C1 1 dt =
dt 
R2 du 1 C
R1
u1 + R2C1 1 +
dt R1C2 ∫ u1dt + 1 u1 =
C2
R2  R1C1  1 du 
R1
1 + u1 +
R2C2  R2C2 ∫ u1dt + R1C1 1 
dt 

(1.93)
Respectiv:
R2  R1C1  1 du 
u3 = −
R1
1 + u1 + ∫ u1dt + R1C1 1 
 R2C2  R2C2 dt 
(1.94)
Expresia 1.92 atesta faptul ca schema din figura 1.15, realizeaza o lege de reglare de tip PID,
intrucat aceasta expresie corespunde relatiei care defineste legea PID:

23
 1 da 
c = KR 
a + T
 i
∫ adt +T
d
dt



(1.95)

24
CAPITOLUL V.
NORME DE PROTECTIA MUNCII

1. Fiecare om al muncii este obligat ca, înainte de folosirea mijloacelor individuale de protecţie, să
verifice lipsa defectelor exterioare, curăţenia lor, marcarea tensiunii la care este permisă utilizarea precum
şi dacă nu s-a depăşit termenul de menţinere a caracteristicilor electrice.
2. Art.3825: Amestecul acizilor se face turnând pe cel mai concentrat în cel mai diluat-
3. Art.3539: La exploatarea băilor cu conţinut acid se va evita contactul soluţiilor cu pielea
4. Art.3676: Comenzile de pornire şi oprire a lucrărilor se vor face de către şeful de lucrare, şi tot el
va conduce probele.
5. Art.3689: Cablurile mobile de legătură se vor controla înainte de punerea sub tensiune
6. Art.3699: Este interzisă modificarea montajelor electrice aflate sub tensiune.
7. Art.3720: Se interzice atingerea legăturilor neizolate chiar dacă acestea sunt alimentate la tensiuni
joase.
În toate atelierele şi locurile de muncă în care se foloseşte energia electrică se asigură protecţia
împotriva electrocutării.
Prin electrocutare se înţelege trecerea unui curent electric prin corpul omenesc. Tensiunea la care este
supus omul la atingerea unui obiect sub tensiune este numită tensiune de atingere.
Gravitatea electrocutării depinde de o serie de factori:
1. Rezistenţa electrică a corpului omenesc. Rezistenţa medie a corpului (pielea este
singurul organ izolator) este de 1000 Ω şi poate avea valori mai mari pentru o
piele uscate sau valori mult mai mici (200 Ω) pentru o piele udă sau rănită
2. Frecvenţa curentului electric. Curentul alternativ cu frecvenţe între 10-100Hz este
cel mai periculos. La frecvenţe de circa 500.000Hz excitaţiile nu sunt periculoase
chiar pentru intensităţi mai mari ale curentului electric.

25
3. Durata de acţiune a curentului electric. Dacă durata de acţiune a curentului electric
este mai mică de 0,01 efectul nu este periculos;
4. Calea de trecere a curentului prin corp. Cele mai periculoase situaţii sunt cele în
care curentul electric trece printr-un circuit în care intră şi inima sau locuri de mare
sensibilitate nervoasă (ceafa, tâmpla etc.)
5. Valorile curenţilor care produc electrocutarea. Acestea se pot calcula simplu cu

legea lui Ohm: I = U
R unde R este suma rezistenţelor din circuit. -valoarea limită
a curenţilor nepericuloşi sunt 10mA curent alternativ şi 50mA curent continuu.
Efectele trecerii curentului electric prin corpul omenesc se pot grupa în:
Electroşocuri şi electrotraumatisme. Când valoarea intensităţii curentului electric este mai
mică de 1mA, nu se simte efectul şocului electric. La valori mai mari de 10mA curent alternativ se produc
comoţii nervoase în membre; contracţiile muşchilor fac ca desprinderea omului de obiectul aflat sub
tensiune să se facă greu. Peste valoarea de 10mA se produce fibrilaţia inimii şi oprirea respiraţiei.
Electrotraumatismele se datorează efectului termic al curentului electric şi pot provoca orbirea,
metalizarea pielii, arsuri.

Cositorirea şi lipirea se fac în locuri special amenajate şi prevăzute cu sisteme de ventilaţie
corespunzătoare.
Art.3760: Băile de cositor pot fi izolate termic astfel încât temperatura elementelor exterioare să nu
depăşească 35 grade Celsius
Art.3761: Se interzice introducerea în baia de cositor a unor piese umede; este interzisă
introducerea în bai fără să fi fost în prealabil şters şi uscat.
Art.3762: Locurile de muncă la care se execută operaţii de lipire vor fi prevăzute cu un sistem de
ventilaţie locală pentru absorbirea nocivităţilor din zona ciocanului de lipit.
Art.3764: Toate sculele electrice portabile folosite la lipire vor fi alimentate la o tensiune de sub
24V, iar în locurile periculoase din punct de vedere al electrocutării alimentarea se va face la 12V.
Este interzisă modificarea montajelor electrice sub tensiune
Aparatele electrice şi dispozitivele auxiliare sa fie alimentate la o tensiune corespunzătoare şi să
aibă prize cu împământare.

26
Powered by http://www.referat.ro/
cel mai complet site cu referate

27
28
29