„Folosim doar 10% din creier” şi alte mituri despre mintea umană

+ZOOM

Galerie foto (7)
Conţinând aproximativ 100 de miliarde de neuroni, creierul este cea mai complexă
structură a corpului uman. Fiecare neuron poate crea minim 1.000 de legături,
astfel că într-un creier pot exista 100.000.000.000.000 de conexiuni neuronale. De
asemenea, neuronii din creier pot transmite în fiecare secundă până la 1.000 de
semnale electrice, viteza cu care aceste impulsuri se deplasează fiind uneori de 400
de kilometri pe oră.
De la gândit, vorbit şi iubit până la respirat, cântat sau alergat, fiecare acţiune pe
care o întreprindem se datorează acestor celule nervoase interconectate. Creierul
este activ în permanenţă, chiar şi atunci când dormim. De aceea, aproximativ 20%
din energia pe care o obţinem din hrană este folosită de creier, organul care este cel
mai mare consumator de resurse, în ciuda faptului că reprezintă doar 2% din
greutatea totală a corpului nostru.
Misterele creierului uman au fascinat omenirea încă din primii ani ai civilizaţiei
umane. Prima menţiune în scris a acestui organ datează de acum 6.000 de ani,
regăsindu-se într-un text în care un autor necunoscut din Sumeria a descris efectele
euforice ale macului.
Miturile despre creier dăinuiesc de mii de ani
Dificultatea studierii acestui organ misterios a făcut ca, de-a lungul timpului,
creierul să devină obiectul multor mituri şi credinţe false. Spre exemplu, egiptenii
credeau că mintea se află în inima unui om, considerând creierul un organ
neimportant. În timpul procesului de mumificare, creierul era eliminat pur şi
simplu, în timp ce alte organe erau păstrate cu grijă şi îmbălsămate.

Dovezile istorice arată că Alcmeon din Crotone, care a trăit în jurul anului 500
î.e.n., a fost primul om care a realizat, în urma a numeroase disecţii, că gândurile,
senzaţiile şi inteligenţa rezidă în creier şi nu în inimă, aşa cum se credea la acea
vreme. Aristotel, care a trăit în secolul al IV-lea î.e.n., continua să susţină că inima
este organul gândirii, creierul fiind doar un mecanism ce răceşte inima. Acest mit a
persistat până în secolul al II-lea e.n., atunci când Galen, un medic roman ce avea
ca pacienţi numeroşi gladiatori, a observat că aceştia îşi pierdeau facultăţile
mintale atunci când sufereau lovituri în zona capului.
Galen credea că în creier se găsesc patru umori (sângele, flegma, bila neagră şi bila
galbenă) al căror echilibru reprezenta cheia spre o viaţă sănătoasă. Galen a înţeles
rolul esenţial al creierului în ceea ce priveşte memoria, emoţia şi simţurile, chiar
dacă îl atribuia inexistentelor umori.
Ideile lui Galen au dăinuit mai bine de un mileniu, susţinute şi de faptul că în Evul
Mediu autorităţile bisericeşti au interzis efectuarea disecţiilor pe cadavre omeneşti.
De aceea, de multe ori medicii apelau la remedii bizare precum trepanaţia pentru a
elimina „piatra nebuniei” din craniul pacientului tratat.

Misterele creierului au început să fie elucidate abia începând cu secolul al XVII-
lea, pe măsură ce oamenii de ştiinţă au înţeles, studiind pacienţii cu probleme
mentale, că diferitele părţi ale creierului joacă roluri distincte. Cu timpul, creierul a
început să fie studiat în cadrul mai multor ramuri ale medicinei şi ştiinţei, însă, în
ciuda progresului extraordinar, numeroase mituri există şi în ziua de azi.
Folosim doar 10% din creier?
Unul dintre cele mai răspândite mituri despre creierul uman este acela că oamenii îl
folosesc doar în proporţie de 5%-10%.
Studiile istorice arată că acest mit a fost conceput la sfârşitul secolului al XIX-lea,
afirmaţia fiind folosită în diferite broşuri şi reclame ce promiteau potenţialilor
clienţi şansa de a folosi părţile neaccesate ale creierului, devenind astfel mai
inteligenţi şi mai înţelepţi. Un alt moment cheie în răspândirea acestei credinţe
false despre creier îi este atribuit lui Albert Einstein. Legenda spune că un jurnalist
l-ar fi întrebat pe omul de ştiinţă care este secretul inteligenţei sale, iar acesta i-ar fi
spus că oamenii îşi folosesc doar o mică parte din potenţialul creierului lor, pe când
el foloseşte ceva mai mult. Chiar dacă arhivele nu confirmă că acest interviu ar fi
avut loc vreodată, legenda sa a permis răspândirea mitului.

Ulterior, această legendă a fost folosită de autorii de cărţi de dezvoltare personală,
aceştia promiţând potenţialilor clienţi dezvăluirea unor secrete care să le permită să
folosească o parte mai mare din creier. De asemenea, legenda a fost preluată şi de
magicieni pentru a explica presupusele lor puteri paranormale.
Succesul acestui mit se datorează parţial dorinţei oamenilor de a depăşi limitele
inerente corpului uman. De aceea, el a fost folosit în numeroase campanii
publicitare ce au contribuit la rândul lor la răspândirea acestui neadevăr. Nici
realizatorii de filme de la Hollywood nu s-au sfiit să apeleze la această legendă, ea
stând la baza thrillerului Limitless, în care un medicament-minune permite
protagonistului să-şi folosească 100% din creier şi să beneficieze de capacităţi de
concentrare şi memorie ieşite din comun.
În ciuda răspândirii mitului, cercetătorii au explicat de câteva decenii că este
improbabil să fie adevărat: ţinând cont de faptul că 20% din energia corpului este
consumată de creier, e greu de crezut că folosim doar 10% din capacităţile sale.
Selecţia naturală ar fi dus la dispariţia fiinţelor care consumă energie ineficient,
pentru a alimenta ţesuturi inactive.
Mai mult, cercetările efectuate asupra persoanelor care au suferit vătămări ale
creierului (veterani de război şi persoane cu afecţiuni mentale) au arătat că
abilităţile şi comportamentul acestora sunt puternic influenţate de traumele
suferite, indiferent de zonele afectate din creier.
Progresul ştiinţific realizat în domeniul imagisticii cerebrale a eliminat în totalitate
posibilitatea ca acest mit să fie adevărat. Folosind aparate de imagistică prin
rezonanţă magnetică funcţională (fMRI), cercetătorii au putut observa că oamenii
folosesc mai mult de 10% din creier chiar şi atunci când fac gesturi banale precum
strângerea degetelor în pumn. „Imagistica funcţională ne-a arătat că există foarte
puţine elemente ale creierului care să nu fie activate la un moment dat”, explică
profesorul Sophie Scott de la Institutul de Ştiinţe Cognitive din cadrul University
College London. Chiar dacă nu folosim toate părţile creierului simultan, imagistica
cerebrală a arătat că, de-a lungul unei perioade de 24 de ore, oamenii activează
toate zonele creierului.
O afirmaţie mai apropiată de adevăr, spun specialiştii, este aceea că înţelegem doar
10% din modul în care funcţionează creierul.
Ne face mai inteligenţi muzica lui Mozart?

Un alt mit referitor la creierul uman este acela că muzica lui Mozart contribuie la
dezvoltarea cognitivă a bebeluşilor, făcându-i mai inteligenţi decât ar fi fost în mod
normal. Această legendă a ajutat la dezvoltarea unei companii americane, Baby
Einstein, ce a obţinut profituri de milioane de dolari din vânzarea de pachete
speciale de cărţi şi CD-uri destinate părinţilor care îşi doresc copii mai isteţi.
Acest mit îşi are originile într-un studiu efectuat în anii ‘50 de un specialist ORL,
conform căruia pacienţii cu probleme de auz şi de vorbire prezintă îmbunătăţiri
semnificative ale sănătăţii atunci când ascultă muzica lui Mozart. Apoi, un studiu
realizat în anii ‘90 pe un grup de studenţi americani a sugerat că persoanele care au
ascultat 10 minute muzica lui Mozart înainte de un test IQ prezentau rezultate
îmbunătăţite, obţinând, în medie, 8 puncte în plus.
În scurt timp, mesajul a fost răspândit cu ajutorul mass-media înainte ca alte studii
să poată infirma sau confirma descoperirea. Cercetările ulterioare au relevat că,
atunci când oamenii ascultă orice tip de muzică ritmată înainte de un test de
gândire, sunt mai operativi şi mai entuziasmaţi, ceea ce creează condiţiile pentru
un rezultat mai bun. Aceste studii nu au fost popularizate, astfel că mitul muzicii
lui Mozart a continuat să se răspândească, aducând un profit semnificativ
companiilor care au ştiut să speculeze legenda.
Cercetătorii afirmă că părinţii ar face mai bine dacă ar cheltui aceşti bani pentru a-i
asigura copilului şansa să înveţe să cânte la un instrument muzical, deoarece există
numeroase dovezi care arată că acest lucru îmbunătăţeşte, într-adevăr,
concentrarea, încrederea în sine şi capacităţile de coordonare.
Lupta dintre cele două emisfere - creativitate versus logică
Creierul este împărţit în două emisfere ce funcţionează diferit. Spre exemplu,
emisfera stângă domină atunci când este vorba de procesarea limbajului, pe când
cea dreaptă este mult mai implicată în procesarea emoţiilor. De multe ori, însă,
aceste diferenţe dintre cele două emisfere sunt exagerate, astfel că în ultimii ani s-a
răspândit ideea că persoanele mai creative şi mai intuitive îşi folosesc mai mult
partea dreaptă a creierului, pe când cele mai logice şi mai aplecate spre raţionalitate
se bazează mai mult pe emisfera stângă. De multe ori, cei ce răspândesc acest mit
afirmă că oamenii ar deveni mai înţelepţi dacă ar învăţa să folosească la maximum
potenţialul ambelor emisfere. Cultura populară a ajutat, la fel ca în cazul celorlalte
legende despre creier, la popularizarea acestei credinţe, aşa cum se poate observa şi
în reclama de mai jos.

Oamenii de ştiinţă afirmă că mitul acesta este departe de adevăr. Oamenii diferă,
într-adevăr, în ceea ce priveşte capacităţile cognitive, însă acest lucru nu înseamnă
că îşi folosesc o parte de creier „mai mult” decât pe cealaltă. Cele două emisfere
comunică prin formaţiunea corpus callosum, fiind vorba despre o
complementaritate în funcţionarea lor, nu de o concurenţă.
În ciuda faptului că există o lateralizare a funcţiilor în cele două emisfere,
cercetătorii subliniază că există mult mai multe asemănări decât diferenţe între
acestea. De asemenea, pentru ca un om să-şi piardă pe deplin anumite facultăţi
mintale, dovezile medicale arată că este necesară vătămarea zonei responsabile în
ambele emisfere.
Aşadar, cele două emisfere prezintă diferenţe, însă conceptul de „emisferă
dominantă” ce poate explica personalitatea unui om nu este decât un mit rezultat
dintr-o simplificare.
Ce mistere urmează să mai fie elucidate?

În ultimele două decenii s-a observat o folosire tot mai intensă a aparatelor
specializate în imagistica prin rezonanţă magnetică funcţională (fMRI). Spre
deosebire de electroencefalografie (EEG), prin care cercetătorii pot detecta
activitatea electrică de la suprafaţa creierului, tehnologia fMRI permite studierea
zonelor de profunzime ale creierului.
Acest progres tehnologic a permis oamenilor de ştiinţă să afle numeroase aspecte
neştiute despre creierul uman, precum faptul că acesta prezintă o compartimentare
foarte detaliată. Spre exemplu, există regiuni specifice pentru perceperea chipurilor
sau pentru deciziile ce ţin de responsabilitatea morală. De asemenea, tehnologia a
permis cercetătorilor să realizeze că este posibilă comunicarea cu pacienţii aflaţi în
stare vegetativă prin monitorizarea activităţii lor cerebrale.
Cu toate acestea, tehnologia nu este perfectă, specialiştii recunoscând că ea nu
permite măsurarea în mod direct a activităţii neuronale. De aceea, oamenii de
ştiinţă sunt convinşi că următoarele decenii vor aduce clarificări pentru multe alte
aspecte încă neînţelese ale celui mai complex organ uman.