ASAMBLĂRI FILETATE

1 Definire,construcţie,domenii de utilizare

Asamblările filetate sunt asamblări demontabile utilizate frecvent în construcţia
de maşini; se realizează prin intermediul a două piese filetate conjugate, una filetată la
exterior numită şurub, cealaltă filetată la interior numită piuliţă (sau piesă cu rol de piuliţă).
Avantajele asamblărilor filetate sunt:
• realizează forţe de strângere mari cu forţe de acţionare relativ mici;
• permit o montare şi o demontare uşoară;
• au un cost relativ redus datorită execuţiei în serie mare, în fabrici specializate, pe
utilaje de înaltă productivitate;
• asigură interschimbabilitatea, datorită standardizării şi tipizării pe plan naţional şi
internaţional;
• sunt sigure în exploatare.
Principalele dezavantaje ale asamblărilor filetate sunt:
• filetul este, prin forma sa, un puternic concentrator de tensiuni;
• nu se poate stabili cu precizie mărimea forţei de strângere realizată;
• necesită elemente suplimentare pentru asigurarea împotriva autodesfacerii.
Asamblările filetate se regăsesc, în general, în componenţa oricărei construcţii
mecanice, apreciindu-se că peste 60% din piesele unei maşini au filete. Ca atare atenţia
acordată studiului, calculului şi realizării asamblărilor filetate trebuie să fie deosebită, buna
funcţionare a maşinilor sau instalaţiilor complexe fiind direct legată de fiabilitatea asamblărilor
filetate.
Asamblările filetate dintre două sau mai multe piese se pot realiza în mai multe
moduri: cu şurub montat cu joc şi piuliţă (fig. 1.1, a); cu şurub montat fără joc (şurub de
păsuire) şi piuliţă (fig. 1.1, b); cu şurub montat cu joc şi înşurubat în piesă (fig. 1.1, c); cu
şurub de păsuire înşurubat direct în piesă (fig. 1.1, d); cu prezon şi piuliţă (fig. 1.1, e).
Transmisiile şurub-piuliţă sunt transmisii care, prin intermediul unei cuple elicoidale,
transformă mişcarea de rotaţie în mişcare de translaţie, concomitent cu transmiterea unei
sarcini. Cupla elicoidală este elementul determinant al transmisiilor şurub-piuliţă. Aceasta
poate fi cu frecare cu alunecare sau cu frecare cu rostogolire (cuplă elicoidală cu bile).
Principalele avantaje ale transmisiilor şurub-piuliţă sunt:
• transmit sarcini relativ mari;
• funcţionează cu zgomot redus;
• sunt sigure în funcţionare.
Dezavantajele transmisiilor şurub-piuliţă sunt:
• randamentul este redus în cazul folosirii cuplei elicoidale cu frecare cu alunecare;
• construcţia piuliţelor este complicată dacă este necesară reglarea jocului dintre
spire, ceea ce duce la costuri relativ ridicate.
                      
              a           b       c                d e   
Fig. 1.1-Asamblări filetate
 

Transformarea mişcării de rotaţie în mişcare de translaţie se realizează în mai multe
moduri: şurubul execută mişcarea de rotaţie iar piuliţa mişcarea de rotaţie (maşini unelte,
cricurile cu pârghii etc.); şurubul execută ambele mişcări, de rotaţie şi de translaţie (cricul
simplu, cricul telescopic, şurubul secundar al cricului cu dublă acţiune etc.); piuliţa execută
mişcarea de rotaţie iar şurubul mişcarea de translaţie (cricul cu piuliţă rotitoare, şurubul
principal al cricului cu dublă acţiune etc.); piuliţa execută ambele mişcări, de rotaţie şi de
translaţie (folosită doar când este necesară obţinerea unei construcţii deosebit de rigidă, prin
încastrarea şurubului).

2 Filetul;Caracterizarea principalelor tipuri de filete

FILETUL

Filetul reprezintă elementul principal şi distinctiv al şurubului şi piuliţei. De rezistenţa
şi rigiditatea lui depinde siguranţa în funcţionare a transmisiei.
Modul de generare a filetului se face prin înfăşurarea unui plan înclinat pe o suprafaţă
de revoluţie (cilindrică sau conică, interioară sau exterioară) numită suprafaţă directoare se
obţine o linie elicoidală numită elice directoare (fig. 1.2, a). Alunecarea unui profil oarecare,
numit profil generator, în lungul elicei directoare, dă naştere unei urme numite spira filetului
(fig. 1.2, b).
Clasificarea filetelor, după o serie de criterii, este prezentată în continuare.
În funcţie de destinaţie, se deosebesc: filete de fixare, utilizate la asamblări filetate;
filete de mişcare, utilizate la transmisii şurub-piuliţă; filete de măsurare, utilizate la aparate de
măsură; filete de reglare, utilizate la poziţionarea relativă a unor elemente din construcţia
dispozitivelor sau maşinilor unelte.
În funcţie de numărul de începuturi, filetele pot fi: cu un început, cele mai utilizate; cu două
sau mai multe începuturi. Filetele cu mai multe începuturi (fig. 1.3) au un randament mai
ridicat, dar există pericolul neîndeplinirii condiţiei de autofrânare. Între pasul real P al unei
spire şi pasul aparent P′ al filetului există relaţia ' iP P = , în care i reprezintă numărul de
începuturi; ca atare, deplasarea axială corespunzătoare unei rotaţii complete este mai mare
decât în cazul şuruburilor cu un început.


a b
Fig. 1.2- Modul de generare a filetului

 












Fig.1.4-Filet pe stânga şi pe dreapta






În funcţie de sensul de înfăşurare a spirei, se deosebesc: filete obişnuite, cu sensul de
înfăşurare dreapta (fig. 1.4, a), la care vectorii v şi ω au acelaşi sens; filete cu sensul de
înfăşurare stânga (fig. 1.4, b), la care factorii v şi ω au sensuri diferite, acestea fiind utilizate
atunci când acest sens este impus de condiţiile de funcţionare.
În funcţie de sistemul de măsurare, filetele pot avea: dimensiunile măsurate în
milimetri, utilizate cel mai mult în construcţia de maşini; dimensiunile măsurate în ţoli, utilizate
la maşini din import şi la ţevi.
În funcţie de forma suprafeţei directoare, se deosebesc: filete cilindrice, cele mai
răspândite; filete conice, când se impun condiţii de etanşare sau de compensare a jocurilor
apărute datorită uzurii.
În funcţie de mărimea pasului filetului, se deosebesc: filete cu pas mare; filete cu pas
normal; filete cu pas fin. Filetele cu pas mare îmbunătăţesc viteza deplasării axiale la
acţionare, dar există pericolul neîndeplinirii condiţiei de autofrânare. Filetele cu pas fin,
utilizate ca filete de măsurare sau reglare, măresc rezistenţa tijei filetate, asigură îndeplinirea
condiţiei de autofrânare (autofixare), dar micşorează rezistenţa spirei. Filetele cu pas normal
îndeplinesc condiţia de autofrânare (autofixare) concomitent cu asigurarea rezistenţei tijei
şurubului.
În funcţie de profilul director al spirei filetului, se deosebesc: filete triunghiulare; filete pătrate;
filete trapezoidale; filete rotunde; filete ferăstrău.
CARACTERIZAREA PRINCIPALELOR TIPURI DE FILETE

Filetele triunghiulare au profilul generator un triunghi, echilateral (α = 60
0
) în cazul
filetelor metrice, respectiv un triunghi isoscel (α = 55
0
) în cazul filetelor Whitworth, măsurate
în ţoli; aceste filete se utilizează la asamblări filetate, deoarece asigură o bună autofixare.
În fig. 1.5 sunt prezentaţi parametrii geometrici ai filetului triunghiular metric,
semnificaţia acestora fiind prezentată mai jos:
d – diametrul nominal al filetului, egal cu diametrul exterior al filetului şurubului;
d – diametrul nominal al filetului, egal cu diametrul exterior al filetului şurubului;
 
 
Fig.1.3- Filetele cu
mai multe începuturi
 

D – diametrul exterior al filetului piuliţei;
d
2
, D
2
– diametrele medii ale filetelor
şurubului şi piuliţei, aceleaşi cu diametrul
cilindrului pe a cărui generatoare plinul şi
golul sunt egale;
d
1
, D
1
– diametrele interioare ale filetelor
şurubului şi piuliţei;
P – pasul filetului, adică distanţa dintre
două puncte omologe de pe două spire vecine;
H – înălţimea profilului generator;
H
1
– înălţimea efectivă a spirei filetului
şurubului;
H
2
– înălţimea utilă, adică înălţimea de
contact dintre spirele filetelor şurubului şi
piuliţei;
α – unghiul profilului generator al filetului;
β
1
, β
2
, β – unghiul de înclinare al spirei filetului
corespunzător diametrului interior, diametrului mediu,
respectiv diametrului nominal (fig. 1.6); se utilizează în calcule
unghiul β
2
, determinat cu relaţia
2
2
d
P
arctg
π
β = (2.1)
Filetele metrice se pot executa cu pas normal –
simbolizate M d – sau cu pas fin – simbolizate M d x P.
Fundul filetului şurubului (v. fig. 1.5), poate fi drept sau
rotunjit (utilizat în cazul unor sarcini dinamice, pentru
micşorarea concentratorului de tensiuni).
Filetul Whitworth, destinat asamblării ţevilor, se execută cu pas fin, cu fundul şi vârful
profilului rotunjite, fără joc la fundul filetului, asigurând o bună fixare şi etanşare. Se
simbolizează Gd
i
, unde d
i
este diametrul interior al ţevii, în ţoli (pentru exemplificare, G 3/4
reprezintă filetul unei ţevi cu diametrul interior d
i
= 3/4").
Filetul pătrat (fig. 1.7) este destinat transmisiilor şurub-piuliţă. Profilul filetului, un pătrat
(α = 0
0
) cu latura egală cu jumătate din mărimea pasului, conduce la următoarele
caracteristici ale filetului:
• randament ridicat;
• rigiditate şi rezistenţă scăzute pentru spiră;
• centrare necorespunzătoare a piuliţei pe
şurub, în urma funcţionării putând apărea jocuri ce
nu se pot elimina;
• productivitate de execuţie redusă, filetul
prelucrându-se numai prin strunjire.
Filetele pătrate sunt standardizate cu trei
mărimi de paşi (mare, normal sau fin) şi se
simbolizează Pt d x p.
Filetul trapezoidal (fig. 1.8) este destinat transmisiilor şurub-piuliţă. Profilul trapezoidal,
cu unghiul la vârf α = 30
0
, conduce la următoarele caracteristici ale filetului:
• randament mai redus decât al filetului pătrat;
• rigiditate şi rezistenţă a spirei mai ridicate decât la filetul pătrat;
• centrare bună (pe flancuri) a piuliţei pe şurub;
• productivitate ridicată de execuţie, asigurată de posibilitatea prelucrării prin frezare.

Fig. 1.5- Parametrii geometrici ai filetului
triunghiular metric

Fig. 1.6- Unghiul de înclinare al
spirei filetului

Fig. 1.7- Filetul pătrat
 

Aceste caracteristici fac din filetul
trapezoidal cel mai frecvent utilizat la
transmisiile şurub-piuliţă. Standardul prevede
trei mărimi de paşi (mare, normal sau fin) şi
se simbolizează prin Tr d x P.
Filetul rotund (fig. 1.9) are profilul
format din drepte racordate prin arce de cerc.
Este un caz particular al filetului trapezoidal,
având vârful şi fundul profilului în arc de cerc.
Prin aceasta se adaugă la
caracteristicile filetului trapezoidal o
rezistenţă sporită la oboseală, ceea ce îl face avantajos ca filet de mişcare în cazul unor
sarcini dinamice, în condiţii grele de exploatare (cuplele vehiculelor feroviare, armături
hidraulice etc.). Se execută cu pas mare,
normal sau fin fiind simbolizat prin R d x
P.
Un caz particular al filetului rotund îl
reprezintă filetul Edison, format numai din
arce de cerc. Acesta se obţine prin
deformarea plastică a pieselor cu pereţi
subţiri şi este întâlnit cu precădere la
instalaţii electrice.
Filetul ferăstrău (fig. 1.10) este
destinat transmisiilor şurub-piuliţă. Profilul,
cu flancul activ foarte puţin înclinat (3
0
) şi
cu flancul inactiv înclinat cu 30
0
, este o combinaţie a profilelor pătrat şi trapezoidal,
conducând la următoarele caracteristici:
• randament apropiat de cel al filetului pătrat;
• rigiditate şi rezistenţă ale spirei asemănătoare cu ale spirei filetului trapezoidal;
• rezistenţă bună la oboseală, datorată fundului racordat al spirei, care micşorează
concentratorul de tensiuni;
• productivitate ridicată de execuţie,
asigurată de posibilitatea prelucrării prin
frezare;
• construcţia asimetrică permite
preluarea sarcinii într-un singur sens.
Aceste caracteristici recomandă
filetul ferăstrău pentru preluarea unor
sarcini mari, cu şoc, care acţionează într-un
singur sens (dispozitivele de strângere ale
laminoarelor, construcţia preselor etc.). Standardul prevede trei mărimi de paşi (mare, normal
sau fin) şi se simbolizează prin S d x P.



3 Şuruburi şi piuliţe - construcţie

 Şuruburile de mişcare sunt, de regulă, filetate pe toată lungimea, iar modul de
prindere a capetelor şurubului şi forma constructivă a piuliţei depind de destinaţia transmisiei
şurub-piuliţă.


Fig. 1.8- Filetul trapezoidal

Fig. 1.9- Filetul rotund

Fig. 1.10- Filetul ferăstrău
 


Construcţia şuruburilor de fixare
 
Şuruburile de fixare sunt cele mai utilizate organe de asamblare fiind realizate într-o
mare diversitate de forme şi dimensiuni. Profilul şi dimensiunile limită ale filetelor metrice sunt
standardizate.
Formele şuruburilor de fixare depind de forma capului, forma tijei şi forma capului tijei.
Din punct de vedere al preciziei de execuţie, şuruburile se execută în gradul A (execuţie
precisă), gradul B (execuţie semiprecisă) şi gradul C (execuţie grosolană).
Forma capului şurubului, forma tijelor şuruburilor şi a vârfurilor acestora depinde de
destinaţia şurubului, principalele forme fiind prezentate în fig. 1.11 şi 1.12. Se prezintă, în
continuare, particularităţile şuruburilor executate de firmele specializate.
Şuruburile cu cap hexagonal (fig. 1.11, a…h) sunt cel mai frecvent utilizate deoarece
necesită cel mai redus spaţiu pentru manevrare cu cheia fixă, la montare sau demontare.
Suprafaţa de aşezare (scaunul de reazem), prevăzută sub capul şurubului (v.fig.1.11, a, d,
e), este o suprafaţă tehnologică, dar reduce şi concentratorul de tensiuni reprezentat de
trecerea de diametru de la tija şurubului la capul acestuia; la unele construcţii (fig. 1.11, b, c)
nu se prevede scaunul de reazem. Tijele acestor şuruburi pot fi filetate pe o anumită lungime
(fig.1.11,a, b, c, f, g, h), filetate până sub cap (fig. 1.11, d) sau pe toată lungimea (fig. 1.11,
e). În cazul în care tija nefiletată a şurubului are diametrul mai mic decât al tijei filetate (fig.
1.11, c), se reduce concentratorul de tensiuni reprezentat de ieşirea filetului, iar tija şurubului
devine mai elastică, deci şurubul rezistă mai bine la solicitări dinamice.
• Şuruburile de păsuire (fig. 1.11, f) au tija nefiletată mai mare decât tija filetată,
aceste şuruburi fiind utilizate mai ales la transmiterea de sarcini transversale. Crestăturile
executate pe suprafaţa frontală exetrioară a capului şurubului (fig. 1.11, g) permite o
deformare a capului şurubului şi realizarea unei autoblocări a acestuia. Şuruburile cu guler
(fig. 1.11, h) sunt utilizate la asamblarea pieselor executate din materiale moi (aluminiu,
bronz, alamă etc.) deoarece suprafaţa mai
mare de sprijin micşorează presiunea şi,
implicit, deformaţia pieselor asamblate.
• Şuruburile cu cap pătrat (fig. 1.12)
asigură o suprafaţă de contact cu cheia mai
mare decât şuruburile cu cap hexagonal fiind
utilizate la montări şi demontări repetate
asigurând o durabilitate ridicată. Pot fi cu tija
filetată pe o anumită lungime (fig. 1.12, a), pe
toată lungimea, cu cep cilindric (fig. 1.12, b), cu
cap pătrat mic şi filetat pe toată lungimea (fig.
1.12, c) sau cu cap pătrat şi guler, filetat pe o
anumită lungime (fig. 1.12, d).
• Şuruburile cu cap triunghiular (fig.1.12, e) se utilizează în cazul unor spaţii reduse
sau greu accesibile sau când se doreşte limitarea celor care au acces la asamblare.
• Şuruburile cu cap ciocan şi gât pătrat (fig. 1.12, f) se folosesc, de regulă, la
strângerea pieselor pe mesele maşinilor unelte, în vederea prelucrării.
• Şuruburile cu cap bombat (semirotund) se utilizează atât pentru asamblări metalice
cât şi pentru lemn. Pentru a evita rotirea şurubului la montarea piuliţei, şuruburile sunt
prevăzute cu porţiuni profilate pătrat (fig. 2.12, g) sau cu nas (fig. 1.12, h).
• Şuruburile cu cap cilindric şi locaş hexagonal (fig. 1.13, a) se utilizează la
dispozitive introducându-se în locaşuri executate în piesă; locaşul hexagonal interior se
foloseşte pentru montarea sau demontarea şurubului cu ajutorul unor chei hexagonale sub
formă de L.

Fig. 1.11- Şuruburile de păsuire
 

• Şuruburile cu cap cilindric (fig.1.13, b),
cu cap bombat (fig.1.13, c), cu cap înecat (fig.1.13,
d) sau cu cap semiînecat (fig.1.13, e) sunt cu
locaşuri pentru şurubelniţă normală sau în cruce
(fig. 1.13, f) şi sunt utilizate pentru forţe de
strângere mici şi un aspect plăcut al asamblării;
• pentru tablă se execută cu pas mare şi
adâncime relativ mare a spirei şi se utilizează la
asamblarea tablelor de grosimi mici, în industria
de autovehicule. Se execută cu cap hexagonal
(fig. 1.14, a), cu cap cilindric, cap înecat şi cu cap
semiînecat (fig. 1.14, b), între diametrele 2,2 mm
şi 8 mm şi se simbolizează prin STd.
Şuruburile pentru lemn au filetul ascuţit, cu pas
mare, pentru a prinde între spire cât mai mult lemn
asigurând-se rezistenţa asamblării. Se execută cu cap
hexagonal, cilindric bombat cu locaş cruciform (fig.
1.14, c), cu cap înecat crestat
● Şuruburile (fig.1.14, d), cu cap semiînecat sau cu
cap pătrat (fig. 1.14, e).
• Şuruburile autofiletante pentru metal au tija
prevăzută cu şanţuri pentru evacuarea aşchiilor
rezultate în urma înşurubării. Aceste şuruburi se
execută din oţeluri de
cementare sau oţeluri
călite care dau o
rezistenţă mare muchiilor
tăietoare ale şurubului.
Constructiv, aceste şuruburi pot fi
cu cap hexagonal (fig.1.14, f),
cilindric bombat, înecat sau
semiînecat, cu locaşuri pentru
şurubelniţă normală sau locaş cruciform.
• Şuruburile pentru fundaţii (ancore) sunt prevăzute cu
un capăt profilat – pentru montarea în fundaţie – şi cu celălalt
capăt cu filet, pentru fixare cu piuliţă (fig. 1.15); se utilizează la
montarea pe fundaţie a construcţiilor care susţin diversele
ansamble (reductoare de turaţie, motoare electrice etc.) sau
subansamble.
• Şuruburile speciale sunt destinate unor situaţii concrete şi cuprind: şuruburile cu
ochi (fig. 1.16, a), utilizate la dispozitive; inelele şurub de ridicare (fig. 1.16,b), montate pe
ansamble şi subansamble pentru ridicarea şi manevrarea acestora; şuruburile cu cap striat
(fig. 1.16, c), utilizate la strângerea cu mâna, când este necesară o forţă de strângere
redusă.
Prezoanele pot fi definite ca şuruburi de fixare fără cap şi filetate la ambele capete, pe
o anumită lungime sau pe toată lungimea. Se utilizează când materialul uneia din piesele
asamblate are caracteristici mecanice reduse şi filetul nu asigură o durabilitate suficientă la
montări şi demontări repetate ale şurubului. Se mai utilizează şi când nu este posibilă
utilizarea şuruburilor (de exemplu, spaţiu insuficient pentru montarea şuruburilor). Din punct
de vedere al preciziei de execuţie, prezoanele, ca şi şuruburile, se execută, B sau C.


Fig. 1.12- Şuruburile cu cap pătrat

Fig. 1.13- Şuruburile cu cap cilindric şi
locaş hexagonal
 
Fig. 1.14- Şuruburile
pentru tablă, lemn,
metal

Fig.1.15-Suruburi pentru
fundatii
 









Prezoanele se execută în mai multe variante constructive standardizate sau
nestandardizate, principalele tipuri fiind prezentate în fig. 1.17 (a – prezon de înşurubat în
oţel; b – prezon pentru asamblarea flanşelor, cu cep hexagonal şi cu diametrul tijei nefiletate
egal cu cel al filetului; c – prezon pentru asamblarea flanşelor, cu cep hexagonal şi cu
diametrul tijei nefiletate mai mic decât al filetului, caz utilizat când în asamblare acţionează
sarcini dinamice).
Ştifturile filetate sunt utilizate pentru a împiedica deplasarea relativă a două sau mai
multe piese, fiind solicitate la compresiune. Formele constructive ale ştifturilor filetate (fig.
1.18) sunt foarte variate depinzând de lungimea filetată a tijei (întreagă sau parţială), de
forma vârfului (plat – fig. 1.18, a şi b; tronconic – fig. 1.18, c; cu cep tronconic – fig. 1.18, d; cu
cep cilindric – fig. 1.18, e; cu con interior – fig. 1.18, f), de modul de antrenare (cu crestătură
pentru şurubelniţă normală – fig.1.18, a şi c…e; cu locaş hexagonal la interior – fig. 1.18, b).
Ştifturile filetate pot fi prevăzute şi cu autoblocare, cu pastilă de material plastic încorporată
în tijă (fig.1.18, b…f). Ştifturile filetate se execută în gradul A, B sau C de precizie.
 

Construcţia piuliţelor de fixare

Piuliţele de fixare sunt cu filet interior şi se asamblează pe şuruburi, prezoane, ştifturi
filetate şi pe porţiunile filetate ale arborilor şi ale altor piese de revoluţie. Piuliţele de fixare
realizează o asamblare demontabilă între două sau mai multe piese. Se execută în trei
categorii de precizie şi anume gradul A (precise), B (semiprecise) sau C (grosolane), iar în
funcţie de înălţime piuliţele pot fi normale, înalte sau joase.

Fig. 1.19- Piuliţele de fixare


 
Fig. 2.18- Ştifturile
filetate
 


 
Fig. 1.17- 
Prezoanele 
 
 
 
Fig. 1.16- Şuruburile
speciale

Fig. 1.20- Alte tipuri de piuliţe
 


.

Fig.1.21- Piuliţe crenelate



Piuliţele de fixare se execută într-o mare varietate de forme constructive, principalele
construcţii fiind prezentate în fig. 1.19: piuliţa hexagonală obişnuită (fig. 1.19, a), cu pas
mare, cu pas fin, construcţie IP de înaltă rezistenţă, pentru pretensionare etc.); piuliţă
hexagonală joasă (fig. 1.19, b) sau înaltă (fig. 1.19, c); piuliţă hexagonală cu suprafaţă de
aşezare sferică, pentru o centrare bună pe şurub a piesei strânse (fig. 1.19, d); piuliţă
hexagonală cu guler (fig. 1.19, e); piuliţă hexagonală înfundată (fig. 1.19, f şi g); piuliţă
hexagonală cu guler şi suprafaţă de aşezare sferică (fig. 1.19, h), utilizată pentru centrarea
jenţilor de automobil pe tija şurubului de prindere.
În fig. 1.20 sunt prezentate alte tipuri de piuliţe utilizate în diverse scopuri, a căror
construcţie depinde de locul de utilizare. Astfel, în fig. 1.20, a este prezentată piuliţa pătrată;
în fig. 1.20, b piuliţa triunghiulară, utilizată la închiderea tablourilor electrice şi în alte situaţii
unde este necesară o siguranţă suplimentară; în fig. 1.20, c piuliţa pentru canale T, iar în fig.
1.20, d o piuliţă utilizată pentru prinderea în materiale plastice. Piuliţele cu găuri radiale (fig.
1.20, e), cu găuri frontale (fig. 1.20, f), striată (fig. 1.20, g) sau fluture (fig. 1.20, h) sunt
utilizate pentru strângere cu mâna, când se realizează forţe de strângere mici.
În fig. 1.21 sunt prezentate piuliţele crenelate (fig. 1.21,a), piuliţa canelată, pentru
fixarea rulmenţilor pe fusurile arborilor (fig. 1.21, b), piuliţa cu inel de plastic pentru
asigurarea autofrânării (fig. 1.21,c) şi piuliţa elastică, executată din oţel de arc (fig. 1.21, d).

.
Construcţia şaibelor

Şaibele se folosesc atât pentru micşorarea
presiunii dintre piuliţă şi piesa care se sprijină cât şi
pentru aşezarea corectă a piuliţei sau capului
şurubului.
Şaibele plate (fig. 1.22, a) se execută în mai
multe variante de dimensiuni: normale, largi sau
extra largi, modificându-se diametrul exterior şi
grosimea şaibei.
Şaibele de compensare, de formă pătrată, se execută cu o înclinare de 14° (fig. 2.22,
b), pentru profile I şi cu 8° (fig. 1.22, c), pentru profile U. Aceste şaibe au rolul de a asigura o
aşezare perpendiculară a piuliţei sau capului şurubului pe axa acestuia.




 
Fig. 2.18‐ Ştifturile 
filetate 
 

a b c
Fig. 1.22-Şaibe
 
10 
4 Materiale şi tehnologie

Materialele utilizate în construcţia elementelor asamblărilor filetate, şuruburi,
prezoane şi piuliţe, sunt din categoria oţelurilor, metale şi aliaje neferoase sau chiar nemetale
(lemn, mase plastice). Alegerea materialului se face în funcţie de: mediul de lucru
(temperatură, agenţi exteriori corozivi etc.), solicitările principale (tracţiune, forfecare),
condiţiile de solicitare (statice sau variabile), tehnologia şi costul de fabricaţie.
În general, şuruburile, prezoanele şi piuliţele asamblărilor filetate se execută din oţeluri
grupate în clase de calitate, conform STAS 2700/3, funcţie de caracteristicile mecanice
principale.
Pentru şuruburi, fiecare clasă de calitate de oţeluri este simbolizată prin două cifre
despărţite de un punct (de exemplu 4.8, 6.8, 8.8, 12.9 etc.). Cifrele informează asupra
caracteristicilor mecanice minime impuse materialelor cuprinse în clasa de calitate
respectivă: prima cifră înmulţită cu 100 reprezintă tensiunea minimă de rupere la tracţiune în
MPa, iar produsul celor două cifre multiplicat cu 10 reprezintă tensiunea minimă de curgere.
Clasa de calitate a materialelor pentru şuruburi se inscripţionează pe partea frontală a
capului şurubului. De regulă, limitele de rupere şi de curgere se aleg din STAS 2700/3; în
cazul în care nu avem la dispoziţie standardul respectiv, limitele de rupere şi de curgere a
oţelurilor din clasa de calitate respectivă se determină după modul dat mai jos.
Exemplu: pentru clasa 4.8: σ
r min
= 4 ⋅ 100 = 400 MPa; σ
02 min
= 4 ⋅ 8 ⋅ 10 = 320 MPa.
Pentru piuliţe, fiecare clasă de calitate de oţeluri este simbolizată printr-o cifră care,
înmulţită cu 100, indică tensiunea minimă de încercare la rupere prin tracţiune a oţelului din
clasa respectivă în MPa.
Exemplu: pentru clasa 6: σ
r min
= 6 ⋅ 100 = 600 MPa.
Valoarea tensiunii de rupere a materialului determină direct capacitatea de încărcare a
asamblărilor filetate încărcate static. Valoarea ridicată a tensiunii de curgere este o
caracteristică importantă a materialului şuruburilor, aceasta asigurând evitarea deformaţiilor
plastice ale tijei la încărcări mari şi apariţia concentratorilor suplimentari de tensiune, în
porţiunea filetată, datorită micro deformaţilor plastice locale.
Ştifturile filetate se execută, numai în gradul A de execuţie, din oţeluri cu limita de
rupere minimă σ
r
= 650...800 MPa, iar în cazul tratării termice a vârfului acesta trebuie să
aibă duritatea cuprinsă între 42...45 HRC. Oţelurile pentru ştifturi se împart în patru clase de
calitate simbolizate astfel: 14H, 22H, 33H şi 45H. Cifra din simbol înmulţită cu 10 dă valoarea
minimă a durităţii Vickers, litera H reprezentând duritatea. Primele trei grupe cuprind oţeluri
nealiate tratate termic prin călire şi revenire (clasa de calitate 14H nu se tratează termic), iar
clasa de calitate 45H cuprinde oţeluri aliate care se călesc şi apoi se face o revenire. Se
recomandă ca ştifturile filetate să fie solicitate la compresiune şi nu la tracţiune.
5 Cauzele deteriorǎrii asamblǎrilor filetate şi a transmisilor
şurub - piuliţǎ

Cercetări experimentale dar şi analiza asamblărilor filetate distruse au condus la
concluzia că asamblările filetate se deteriorează ca urmare a ruperii tijei şurubului sau a
ruperii spirelor filetului şurubului sau filetului piuliţei. Cauza principală care conduce la
ruperea tijei şurubului este oboseala materialului favorizată atât de variaţia sarcinii care
încarcă asamblarea cât şi de existenţa unor puternici concentratori de tensiuni. În cazul
 
11 
sarcinilor statice, ruperile se produc ca urmare a supraîncărcării asamblării filetate, mai ales
la montaj, respectiv ca urmare a unor defecte de fabricaţie.
În fig. 1.30 se prezintă distribuţia tensiunilor în lungul unei asamblări filetate cu şurub
şi piuliţă şi – corespunzător acesteia – frecvenţa ruperilor tijei şurubului în secţiunile
periculoase. Cea mai mare tensiune (5
0
σ ), deci şi cea mai mare frecvenţă a ruperilor, apare
în zona primei spire de contact dintre şurub şi piuliţă. Concentrarea tensiunilor în această
zonă se explică prin distribuţia neuniformă a sarcinii pe cele z spire în contact. Această
distribuţie neuniformă a sarcinii pe spirele în contact dintre şurub şi piuliţă are următoarele
cauze: deformarea inegală a şurubului şi piuliţei, acestea având rigidităţi diferite; forma
piuliţei respectiv a şurubului; poziţia suprafeţei de
reazem a piuliţei. Şurubul fiind mai elastic se
deformează mai mult comparativ cu piuliţa, iar aceasta
se deformează în sens invers deformării şurubului; ca
atare, diferenţa deformaţiilor se compensează de la
spiră la spiră prin încărcarea şi deformarea lor diferită.
În cazul asamblărilor filetate şi la unele transmisii
şurub piuliţă (cricul cu piuliţă rotitoare, piuliţa şurubului
principal de la cricul telescopic sau cu dublă acţiune
etc.), piuliţa este solicitată la compresiune şi sarcina se
distribuie neuniform (fig. 1.31, a), prima spiră preluând
aproximativ 34% din sarcină, iar a şasea spiră numai 9
% din sarcină. În cazul piuliţelor solicitate la tracţiune
(fig. 1.31, b), sarcina se distribuie mai uniform decât în
primul caz; asemănător sunt solicitate piuliţa fixă de la
cricurile telescopice sau cu dublă acţiune, piuliţa de la
prese etc. În cazul în care, datorită soluţiei constructive a piuliţei (fig. 1.31, c), sarcina
acţionează în apropiere de mijlocul piuliţei (piuliţa de la cricurile cu pârghii etc.) distribuţia
sarcinii pe spire se îmbunătăţeşte destul de mult, comparativ cu prima situaţie (v. fig. 1.31,
a).
Datorită repartiţiei neuniforme a sarcinii pe spire, se recomandă ca numărul maxim de
spire pentru o piuliţă să nu depăşească 10 spire.
Celelalte zone de ruperi sunt: zona de trecere de la porţiunea nefiletată a tijei
şurubului la porţiunea filetată, concentratorul de tensiuni fiind ieşirea filetului; zona de trecere
de la tija nefiletată a şurubului la capul şurubului, concentratorul de tensiuni din această zonă
fiind reprezentat de diferenţa de dimensiuni şi mărimea racordării existente în acea zonă.
De multe ori se rup spirele filetului şurubului sau piuliţei, concentratorul de tensiuni
fiind chiar filetul prim forma pe care o are.
Transmisiile şurub piuliţă se deteriorează, în principal, datorită uzării flancurilor spirelor
filetului şurubului sau piuliţei.
Se poate concluziona că deteriorarea asamblărilor filetate şi a transmisiilor şurub
piuliţă poate fi preîntâmpinată prin calcularea, funcţie de regimul de solicitare, atât a tijei
şurubului cât şi a spirelor filetului





Fig. 1.30- Distribuţia tensiunilor în
lungul unei asamblări filetate
 
12 
6
Sarcini în asamblǎrile filetate şi în transmisia şurub - piuliţǎ

Ecuaţia de ehilibru a piuliţei
La strângerea sau desfacerea asamblărilor filetate (fig. 1.23, a) şi la urcarea sau
coborârea unei sarcini cu ajutorul unei transmisii şurub-piuliţă (pentru exemplificare se
consideră cricul cu şurub simplu, prezentat schematizat în fig. 1.23, b), asupra elementelor
componente acţionează o serie de sarcini exterioare şi de legătură. Sarcina exterioară este
un moment la cheie (moment motor) M
cheie
, determinat cu relaţia
L F M
m cheie
= (1.2)
în care F
m
reprezintă forţa exterioară, care acţionează la capătul cheii (manivelei), iar L-
lungimea cheii (manivelei).
Datorită strângerii piuliţei, în asamblarea filetată apare o forţă axială F, care întinde şurubul şi
comprimă piesele asamblate. O forţă axială F apare şi în transmisiile şurub-piuliţă, aceasta
fiind sarcina de deplasat. Sub acţiunea forţei F, în asamblările filetate şi transmisiile şurub-
piuliţă apar două momente rezistente:
- M
înş (deş)
– momentul de înşurubare
sau deşurubare, care apare în cupla
elicoidală datorită formei filetului şi frecării
dintre spire;

• M
f
– momentul de frecare, care ia
naştere
între piesa rotitoare (capul şurubului sau
piuliţă) şi suprafaţa pe care aceasta se
sprijină.
Echilibrul piesei asupra căreia acţionează
momentul motor (piuliţa, în cazul asamblării
filetate, respectiv şurubul, în cazul cricului cu şurub simplu – v. fig. 2.23) se exprimă prin relaţia
f des ins cheie
M M M + =
) (
           (2.3)
Momentul de înşurubare. Momentul de deşurubare

Modul de generare a filetului
conduce la posibilitatea unei analogii a
fenomenelor care au loc la înşurubare
(deşurubare) cu cele de la urcarea
(coborârea) unui corp pe un plan
înclinat. În cadrul acestei analogii,
unghiul planului înclinat corespunde
unghiului mediu de înclinare al spirei
filetului (β
2
) şi greutatea corpului de pe
planul înclinat corespunde forţei axiale
(F) care încarcă cupla elicoidală.
Raţionamentul de mai jos se efectuează
în premisa unui unghi al profilului filetului
α = 0
0
, corespunzător filetului pătrat.
Semnificaţia forţelor care apar în
Fig. 1.23- Strângerea sau desfacerea
asamblărilor filetate

Fig. 1.24- Schema de calcul
 
13 
schema de calcul din fig. 1.24 este:
• H, H’ - forţa tangenţială care, aplicată la braţul d
2
/2, creează momentul de
înşurubare, respectiv deşurubare şi este aceeaşi cu forţa care împinge în sus, respectiv în
jos, corpul pe planul înclinat;
• N - reacţiunea normală a planului înclinat;
• F
f
- forţa de frecare, care se opune deplasării corpului pe planul înclinat (F
f
= μN, μ
fiind coeficientul de frecare);
• R - reacţiunea cu frecare ( ) N N R μ + = , care face unghiul ϕ cu normala, ϕ=arctg μ,
fiind denumit unghi de frecare.
Ecuaţia de echilibru a corpului în urcare pe planul înclinat (v. fig. 1.24, b) este:

= + + = . 0 ; 0 R H F F (1.4)
Din poligonul forţelor (fig. 1.24, c), rezultă forţa de împingere la urcare pe planul
înclinat (înşurubare):

( ) ϕ + β =
2
tg F H


şi momentul de înşurubare corespunzător:
( ).
d
F
d
H M
ins 2
2 2
tg
2 2
β + ϕ = = (1.6)
)
În cazul filetelor cu unghiul profilului α ≠ 0, forţa normală la profilul spirei este mai
mare decât forţa axială (fig. 1.25). Forţa de frecare, determinată în funcţie de forţa normală,
este
F
F
F
f
,
2
cos
μ =
α
μ =
(1.10)
unde:
2
cos
'
α
μ
= μ
reprezintă coeficientul de frecare aparent. Se observă că valoarea
coeficientului de frecare aparent creşte cu mărimea unghiului α.
Acest fapt determină utilizarea filetelor metrice (α =
60
0
) ca filete de fixare. Unghiul de frecare aparent
ϕ′, corespunzător coeficientului de frecare
aparent μ′, se determină cu relaţia
.
2
cos / arctg ' arctg ' ⎟




⎛ α
μ = μ = ϕ

(1.11)
Generalizarea relaţiilor momentului de
înşurubare şi a momentului de deşurubare, prin
considerarea unghiului profilului filetului, se
exprimă sub forma:
( ), ' tg
2
2
2
β + ϕ =
d
F M
ins

(1.12)
( ). ' tg
2
2
2
β − ϕ =
d
F M
des
(1.13)
Compararea relaţiilor (1.6) şi (1.9), respectiv a relaţiilor (1.12) şi (1.13), demonstrează
inegalitatea M
înş
> M
deş
.

 
Fig. 1.25- Cazul filetelor cu unghiul
profilului α ≠ 0
 
14 

MOMENTUL DE FRECARE

Momentul de frecare apare pe o suprafaţă, sub formă de coroană circulară, între
piesa rotitoare (şurub sau piuliţă) şi piesa pe care se sprijină. În cazul asamblărilor filetate
(fig. 1.26,a), diametrul interior d
0
al suprafeţei este egal cu diametrul găurii de trecere, iar
diametrul exterior este egal cu deschiderea cheii S (egal cu diametrul scaunului de aşezare)
sau cu capul diametrul vârfului şurubului sau ştiftului). În cazul
cuplei de rotaţie dintre şurubul cricului şi cupa rotitoare (fig. 1.26,
b), dimensiunile coroanei circulare sunt d
0
şi d
c
.
Ipotezele de calcul considerate în continuare la
determinarea momentului de frecare sunt:
• coeficientul de frecare este constant (μ
1
= const.)
• presiunea pe suprafaţa de contact este uniformă, adică
( )
. const
4
2
0
2
=

π
=
d S
F
p

(1.14)
:

relaţia de calcul a momentului de frecare pentru cupla şurub-cupă fiind:
.
3
1
2
0
2
3
0
3
1
d d
d d
F M
c
c
f


μ =

(1.18)
Această relaţie permite determinarea unuia dintre cei trei parametri F, F
m
sau L, când
se cunosc ceilalţi doi. În cazul asamblărilor filetate, dacă se impune forţa la cheie F
m
şi
lungimea cheii (L ≈ (12…20) d, la cheile fixe), rezultă forţa axială F (F ≈ 80 F
m
), uneori
impunându-se limitarea strângerii asamblării şurubului (prin utilizarea unor chei
dinamometrice) pentru ca să nu existe pericolul ruperii. În cazul cricurilor, cunoscând sarcina
axială de ridicat F şi considerând cunoscută forţa la manivelă F
m
(F
m
= 150…350 N) rezultă
lungimea L necesară manivelei.

Condiţia de autofixare (autofrânare)

Condiţia de autofixare (utilizată în cazul asamblărilor filetate) este condiţia ca sub
acţiunea forţei axiale care încarcă asamblarea filetată aceasta să nu se desfacă singură.
Condiţia de autofrânare (utilizată în cazul transmisiilor şurub-piuliţa) este condiţia ca
să nu apară deplasări relative în cupla elicoidală a transmisiilor şurub-piuliţă sub acţiunea
forţei axiale care o încarcă, în momentul în care nu se aplică nici un moment motor.
Prin analogie cu cazul corpului pe planul înclinat, condiţia de autofrânare (autofixare)
este aceea ca sub acţiunea greutăţii proprii corpul să nu coboare pe planul înclinat.
Condiţia de autofixare (autofrânare) este echivalentă cu inegalitatea matematică
M
deş
> 0, care conduce (v. relaţia (2.13)) la
ϕ’ > β
2
. (1.20)
Chiar dacă filetele de fixare îndeplinesc condiţia de autofixare, în cazul asamblărilor
filetate este des întâlnit fenomenul autodesfacerii. Autodesfacerea apare, în principal,
datorită sarcinilor variabile, a şocurilor sau a variaţiilor de temperatură. Ca urmare, pentru
evitarea consecinţelor nedorite ale autodesfacerii, asamblările filetate pot fi prevăzute cu
sisteme suplimentare de asigurare. Atât constructiv cât şi din punct de vedere al importanţei

Fig. 1.26-Momentul de
frecare
 
15 
asamblării, pot fi întâlnite o mare diversitate de sisteme de asigurare. Acestea au la bază
producerea următoarelor fenomene:
• mărirea forţelor şi deci a frecării dintre elementele asamblării;
• împiedicarea, prin formă, a rotirii piuliţei sau şurubului;
• împiedicarea, prin deformare locală sau sudură, a rotirii piuliţei sau şurubului.

Sisteme de asigurare bazate pe mărirea forţelor dintre elementele
asamblării.
  Evitarea autodesfacerii prin mărirea forţelor dintre elementele asamblării filetate se
poate realiza prin:
• asigurarea cu contrapiuliţă care determină, prin strângere, mărirea forţei axiale din
şurub, provocând şi o alungire suplimentară a tijei şurubului (fig. 1.27, a);
• asigurarea cu piuliţă elastică din tablă, ai cărei dinţi îndeplinesc rolul filetului, iar la
strângere, apasă pe filetul şurubului (fig. 1.27, b şi c);
• asigurarea cu piuliţă elastică secţionată, care după asamblare se blochează pe
şurub, prin strângerea şurubului de reglare cu care e prevăzută (fig. 1.27, d);
• asigurarea cu piuliţă având o secţiune elastică (fig. 1.27, e) sau cu piuliţă având o
secţiune elastică şi două porţiuni filetate deplasate axial, care la asamblarea pe
şurub revin la distanţa impusă de filetul şurubului, deformaţiile elastice mărind
apăsarea pe filetul acestuia (fig. 1.27, f);
• introducerea, pe şurub sau în piuliţă, a unor inserţii elastice nemetalice, care la
asamblare sunt filetate forţat, mărind frecarea în filet (fig. 1.27, g);
• asigurarea cu şaibe elastice, care la strângere duc la mărirea forţei axiale din
asamblare şi împiedică eventualele rotiri relative – aici se pot aminti şaiba Grower
(fig. 1.27, h), şaibe elastice cu dinţi la interior sau exterior, atât plane cât şi conice
(fig. 1.27, i).


. Sisteme de asigurare bazate pe împiedicarea, prin formă, a
autodesfacerii
  Evitarea autodesfacerii prin formă are la bază introducerea în asamblarea filetată a
unui element suplimentar căruia, eventual, după realizarea asamblării, i se dă o formă menită
să împiedice rotirile relative. Sunt des întâlnite:
• asigurarea cu şplint, care prin introducerea în gaura transversală din şurub,
respectiv printre crenelurile piuliţei, împiedică rotirile relative (fig. 1.28, a);
asigurarea cu şaibe plate prevăzute cu nas sau aripioare, care prin îndoire fixează
şaiba atât faţă de piesa pe care se sprijină, cât şi faţă de piuliţă, împiedicând rotirile
relative (fig. 1.28, b şi c) – o variantă a acestora este şaiba de siguranţă canelată,
destinată să împiedice rotirile relative dintre piuliţa de rulment şi arbore(fig. 1.28, d);
• asigurarea cu şaibe plate a căror formă copiază profilul poligonal al capului de şurub, pe
care se aşează după strângere, fixarea faţă de piesă urmând a se face cu un alt şurub,
mai mic ca dimensiuni(fig. 1.28, e);
asigurarea grupurilor de două sau mai multe şuruburi apropiate, fie cu şaibe plate
speciale ce pot fi apoi răsfrânte după forma capetelor de şurub, fie prin legarea cu
sârmă introdusă în găurile transversale existente în capetele şuruburilor (fig. 1.28,
f) – o situaţie asemănătoare este legarea cu sârmă şi apoi aplicarea unui sigiliu,
scopul principal fiind împiedicarea fraudării aparatului sau instalaţiei la o eventuală
desfacere (fig. 1.28, g).
 
16 

 
 
 
 
 
a  b 
 
 
c  d 
 
 
 
 
e  f  g  h 
     
 
 
   
           
   
 
   
i
Fig. 1.27- Sisteme de asigurare bazate pe mărirea forţelor dintre
 
17 
elementele asamblării. 
 
 
 
a b
 
 

 
 
d  e 
 
 
f g 
 
Fig. 1.28- Sisteme de asigurare bazate pe împiedicarea, prin formă, a
autodesfacerii.
 
 
18 
 
Sisteme de asigurare bazate pe împiedicarea, prin deformare locală sau
sudură, a autodesfacerii.
  În acest caz, asamblarea este definitivă, o eventuală desfacere ce ar putea surveni
nemaifiind posibilă decât prin distrugerea elementelor asamblării. Sunt cunoscute:
• deformarea locală prin chernăruire, fie a filetului şurubului şi al piuliţei (fig. 1.29, a
şi b), fie a piesei, în cazul capetelor de şurub îngropate(fig. 1.29, c şi d);
• sudarea piuliţei de şurub sau de piesă(fig. 1.29, e).
Pentru autofixarea asamblărilor filetate, condiţia (1.20) este îndeplinită prin utilizarea
filetelor metrice standardizate, dar este suficientă doar în cazul încărcării cu sarcini statice. În
cazul unor solicitări dinamice (datorită şocurilor, vibraţiilor, micşorării frecării între suprafeţele
de frecare etc.) şi în absenţa unor măsuri suplimentare de asigurare, se poate produce
autodesfacerea asamblării. Din această cauză, la asamblări filetate nu se mai face
verificarea teoretică a condiţiei de autofixare şi se utilizează mijloace de asigurare împotriva
autodesfacerii.
La transmisii şurub-piuliţă, este absolut necesar să se verifice condiţia de autofrânare
deoarece, la unele filete cu pas mare sau cu mai multe începuturi, poate exista pericolul
neîndeplinirii acesteia.


7 Randamentul cuplei elicoidale şi a transmisiilor şurub-piuliţǎ
Randamentul se determină ca raport dintre lucrul mecanic util (L
u
) şi lucrul mecanic
consumat (L
c
): η = L
u
/L
c
şi este criteriu de comparare a filetelor de mişcare şi a transmisiilor
şurub-piuliţă, în general.
Randamentul cuplei elicoidale se obţine ca raport între lucrul mecanic fără frecare
(util) şi lucrul mecanic cu frecare (consumat), corespunzător unei rotaţii complete a
elementului conducător:

 
 
 
a  b c d 
 
19 
 e 
Fig. 1.29- Sisteme de asigurare bazate pe împiedicarea, prin deformare locală
sau sudură, a autodesfacerii

( )
( )
.
tg
tg
tg
2
2
tg
2
2
2
2
2
2
2
2
2
2
) 0 (
) 0 (
β ϕ
β
β ϕ π
β π
π
π
η
ϕ
ϕ
+ ′
=
+ ′
= = =
≠ ′
= ′
d
F
d
F
M
M
L
L
ins
ins
frecare cu
frecare fara
   (1.21)
Deoarece ϕ’ creşte cu valoarea unghiului profilului filetului, rezultă că filetele cu
flancurile înclinate au randamentul mai redus decât filetul pătrat (α = 0).
Randamentul prezintă interes minim în cazul filetelor de fixare, în practică utilizându-
se filete cu un singur început şi cu pas normal.
La şuruburi de mişcare, care funcţionează cu întreruperi scurte şi dese, randamentul
trebuie să fie cât mai mare, în aceste cazuri alegându-se filete cu pas mare şi/sau cu mai
multe începuturi, chiar dacă acţionarea devine mai greoaie.

8 Calculul asamblǎrilor filetate şi a transmisiei şurub - piuliţǎ

8.1 Calculul transmisiilor şurub-piuliţǎ

Calculul tijei şurubului
Tija unui şurub de mişcare este solicitată la compresiune sau la tracţiune, de sarcina
de ridicat – în cazul cricurilor simple, telescopice, cu dublă acţiune etc. – sau de o sarcină
rezultată din echilibrul pârghiilor – în cazul cricurilor cu pârghii cu o piuliţă sau cu două piuliţe
– şi la torsiune de un moment care depinde de construcţia transmisiei şurub piuliţă.
Solicitarea de tracţiune sau compresiune produce în tija şurubului de mişcare tensiuni
normale determinate cu relaţia:
,
4
2
3
,
d
F
c t
π
σ = (1.23)
iar momentul de torsiune produce în tija şurubului tensiuni de torsiune, determinate cu relaţia:
3
3
16
d
M
t
t
π
τ = , (1.24)
în care d
3
reprezintă diametrul interior al filetului de mişcare, iar F – forţa care solicită
şurubul.
 
20 
Tensiunile de tracţiune şi cele de torsiune se compun într-o tensiune echivalentă,
determinată conform teoriei a V-a de rupere cu relaţia:




.
4
, ,
2
3
c t a c t e
k
d
F
k σ σ
π
σ
τ τ
≤ = = (1.26)
Coeficientul
τ
k , introdus în relaţia (1.26), este un
coeficient supraunitar care ţine seama de influenţa
solicitării de torsiune în tensiunea echivalentă. Valoarea
coeficientului
τ
k depinde de construcţia transmisiei şurub
piuliţă şi implicit de mărimea momentului de torsiune în
raport cu forţa axială. Pentru valori medii statistice ale
parametrilor din relaţia (1.25), pentru coeficientul
τ
k
rezultă:


• dacă momentul de torsiune este un moment de
înşurubare (cazul şurubului principal al cricului
cu dublă acţiune, cazul şurubului secundar al
cricurilor telescopice sau cu dublă acţiune,
cazul şurubului cricurilor cu pârghii etc.), rezultă
valoarea coeficientului
τ
k =1.25…1,3.
• dacă momentul de torsiune este un moment de
frecare cu alunecare (cazul şurubului cricului
simplu sau al preselor, cazul şurubului principal
al cricului telescopic etc.), valoarea coeficientului
τ
k = 1,05…1,1.
• dacă momentul de torsiune este un moment de frecare cu rostogolire (cazul
şurubului cricului simplu sau al preselor, cazul şurubului principal al cricului
telescopic etc. când se montează un rulment axial), valoarea coeficientului
τ
k =
1…1,05.
Relaţia (2.26) este echivalentă calculului tijei şurubului cu o forţă de calcul majorată F
c
,
numită forţă de calcul. Aceasta se determină cu relaţia
F
c
=
τ
k F (1.27)
şi se utilizează numai la predimensionarea tijei şurubului de mişcare, rezultând diametrul
interior al filetului:
c t a
t
c t a
c
F k F
d
, ,
3
4 4
πσ πσ
= = , (1.28)
în funcţie de care, din standardul filetului respectiv, se alege un filet standardizat, respectând
condiţia
calculat STAS
d d
3 3
≥ . Pentru verificarea tijei filetului la solicitări compuse se utilizează
relaţia (1.25).

.
 
Fig. 1.31- Transmisii şurub
piuliţă
 
21 
Calculul spirei filetului

Calculul spirei filetului se efectuează cu scopul prevenirii deteriorării spirei datorită solicitărilor
de strivire, încovoiere sau forfecare.
Calculul se face pe baza unor ipoteze simplificatoare:
• sarcina axială exterioară F se repartizează uniform pe spirele în contact dintre şurub şi
piuliţă;
• sarcina ce revine unei spire F/z se repartizează uniform pe suprafaţa de contact a
acestuia;
• se neglijează unghiul de înclinare al spirei filetului (β
2
= 0);
• se neglijează unghiul profilului spirei filetului (α = 0).
Calculul la strivire (fig. 2.33). Suprafaţa de strivire a unei spire este o coroană circulară
cuprinsă între diametrul interior al filetului piuliţei D
1
şi diametrul nominal al şurubului d. Deoarece
între spirele filetului şurubului şi piuliţei se află lubrifiant pentru reducerea frecărilor, verificarea la
strivire urmăreşte limitarea presiunii din pelicula de lubrifiant şi se efectuează cu relaţia:
( )
( )
a
p
D d z
F
D d
z F
p ≤

=

=
2
1
2
2
1
2
4
4
π
π
. (1.39)
Din condiţia de rezistenţă la strivire a peliculei de lubrifiant se determină numărul de spire
necesare ale piuliţei:
( )
2
1
2
4
D d p
F
z
a


π
, (1.40)
cu respectarea condiţiei
max
z z ≤ =10 spire.
Presiunea admisibilă se alege în funcţie de cuplul de
materiale în contact. Considerând că şurubul este executat din
oţel, presiunea admisibilă p
a
se alege din recomandările date
funcţie de materialul piuliţei; astfel: p
a
= 10…15 MPa, pentru piuliţă
executată din oţel carbon; p
a
= 5…10 MPa, pentru piuliţă executată
din oţel turnat; p
a
= 3…7 MPa, pentru piuliţa executată din fontă; p
a

= 10…20 MPa, pentru piuliţă executată din bronz pe bază de
staniu (CuSn) sau aluminiu (CuAl).
Calculul la încovoiere (fig. 1.34) se efectuează pentru
evitarea ruperii, la baza spirei, a filetului şurubului sau piuliţei. Spira se asimilează cu o grindă
încastrată cu sarcina în consolă, secţiunea de rupere fiind suprafaţa exterioară a unui cilindru. Dacă
materialul piuliţei este acelaşi cu materialul şurubului, se verifică numai spira şurubului, aceasta
având secţiunea mai mică (diametrul secţiunii de rupere este mai mic), cu relaţia:


( )
ai
z
i
i
h d z
d d F
h d
d d
z
F
W
M
σ
π π
σ ≤

=

= =
2
3
3 2
2
3
3 2
3
6
2
(1.41)
Dacă piuliţa se execută dintr-un material cu proprietăţi mecanice mai reduse decât materialul
şurubului, la încovoiere se verifică spira piuliţei, cu relaţia:

( )
ai
z
i
i
h D z
d D F
h D
d D
z
F
W
M
σ
π π
σ ≤

=

= =
2
4
2 4
2
4
2 4
3
6
2
. (1.42)


Fig. 1.33- Calculul la strivire
 
22 

Rezistenţa admisibilă la încovoiere
depinde de materialul şurubului, respectiv
piuliţei, luând valorile σ
ai
= 60…80 MPa -
pentru oţel şi σ
ai
= 40…45 MPa - pentru bronz
sau fontă.
Forfecarea (v. fig. 1.34) este o solicitare
de importanţă redusă, secţiunea de rupere fiind
aceeaşi ca în cazul solicitării de încovoiere.
Dacă materialul şurubului este acelaşi
cu materialul piuliţei, relaţia de verificare se
aplică spirei şurubului şi este:
f a f
h d z
F
A
F
τ
π
τ ≤ = =
3
. (1.43)
Dacă piuliţa se execută dintr-un material
cu proprietăţi mecanice mai reduse decât
materialul şurubului, la forfecare se verifică
spira piuliţei, cu relaţia
af f
hz D
F
A
F
τ
π
τ ≤ = =
4
. (1.44)
Rezistenţa admisibilă la forfecare depinde de materialul şurubului, respectiv piuliţei,
luând valorile τ
af
= 50…65 MPa - pentru oţel şi τ
af
= 30…35 MPa - pentru bronz sau fontă.

8.2 Calculul asamblǎrilor filetate

Calculul şuruburilor încărcate cu forţe axiale

Şuruburile pot fi încărcate numai cu forţe axiale centrice, cu forţe axiale centrice şi
moment de torsiune, cu forţe axiale excentrice cu sau fără moment de torsiune.
Calculul şuruburilor încărcate cu forţe axiale centrice
Acest caz de încărcare este mai puţin întâlnit în practică (inele şurub de ridicare,
şurubul cârligului macaralei etc.). Tija filetată a şurubului este solicitată la tracţiune (mai rar la
compresiune), tensiunea corespunzătoare stabilindu-se cu relaţia:
c t a c t
d
F
,
2
1
,
4
σ
π
σ ≤ = . (1.45)
Pentru dimensionare, se determină diametrul interior al filetului:
                                      
c at
F
d
,
1
4
πσ
= ,           (1.46)       
în funcţie de care se alege un filet standardizat şi, în continuare, un şurub standardizat.
Rezistenţa admisibilă σ
at,c
se determină cu relaţia:
c
c at 02 ,
σ σ = , (1.47)
unde c=1,25 reprezintă coeficientul de siguranţă admisibil.

 
Fig. 1.34- Calculul la încovoiere şi
forfecare
 
23 
Calculul şuruburilor încărcate cu o forţă axială centrică şi un moment de torsiune

Acest caz de solicitare este frecvent întâlnit fiind propriu şuruburilor de fixare, în timpul
montajului; şuruburile sunt cunoscute sub denumirea de şuruburi montate cu prestrângere.
Tija şurubului este solicitată la tracţiune, de către sarcina axială (forţa de prestrângere) şi la
torsiune, de către momentul de înşurubare. Aplicând acelaşi raţionament ca şi în cazul
şuruburilor de mişcare rezultă:
t a t
d
F
σ
π
σ ≤

=
2
1
3 , 1 4
, (1.48)
coeficientul 1,3 luând în considerare influenţa solicitării de torsiune asupra solicitării de
tracţiune.
Pentru dimensionare, rezultă diametrul interior al filetului:
t a
F
d
πσ
3 . 1 4
1

= , (1.49)
funcţie de care se alege, iniţial, un filet standardizat, şi apoi un şurub standardizat.
Rezistenţa admisibilă σ
at
se determină în funcţie de materialul şurubului şi de
importanţa asamblării, cu relaţia (1.47) în care σ
02
este tensiunea limită de curgere a
materialului şurubului, iar c este un coeficient de siguranţă, dependent de mărimea şurubului
(la şuruburi mari, valori mici, iar la şuruburi mici, valori mari) şi de importanţa asamblării (cu
atât mai mic cu cât importanţa asamblării este mai mare), având valori c = 1,25…1,6


Calculul asamblărilor filetate solicitate transversal


Carcateristic acestor asamblări este faptul că sarcina exterioară acţionează
perpendicular pe axa asamblării. După modul de montare a şuruburilor, asamblările filetate
solicitate transversal întâlnite în tehnică sunt: asamblări cu şuruburi montate cu joc;
asamblări cu şuruburi montate fără joc.
 
Asamblarea cu şuruburi montate cu joc
La aceste asamblări (fig. 1.37) sarcina exterioară Q se transmite de la o tablă la alta
prin intermediul forţelor de frecare care apar între table ca
urmare a strângerii şurubului cu forţa de prestrângere F
0
.
Asamblarea transmite corect sarcina transversală Q dacă
aceasta este mai mică decât forţa de frecare dintre table F
f
,
adică
f
F Q< .
Forţa de frecare se determină cu relaţia:
0
iF z F
f
μ = , (1.53)
în care μ este coeficientul de frecare dintre table, z este
numărul de şuruburi şi i este numărul de perechi de suprafeţe
de frecare (i = 2 pentru asamblarea din figură). Rezultă forţa
necesară de prestrângere pentru un şurub :
 
Fig. 1.37- Asamblarea cu
şuruburi montate cu joc
 
24 
i z
Q
F
μ
β =
0
, (1.54)
unde β este un coeficient de siguranţă la nealunecarea tablelor (uzual β=1,5).
Tija şurubului este solicitată la tracţiune de forţa de prestrângere F
0
, iar calculul se
face luând în considerare şi solicitarea de torsiune care apare la montaj relaţia de verificare
fiind:
,
3 , 1 4
2
1
0
t a t
d
F
σ ≤
π

= σ

(1.55)
iar pentru dimensionare, rezultă diametrul interior al filetului:
at
F
d
πσ
0
1
3 , 1 4⋅
= , (1.56)
funcţie de care se alege, iniţial, un filet standardizat şi apoi un şurub standardizat.
Aceste asamblări necesită o precizie de execuţie redusă, în schimb rezultă şuruburi
de dimensiuni relativ mari.

Asamblarea cu şuruburi montate fără joc (de păsuire)
La aceste asamblări (fig. 2.38) se folosesc şuruburi speciale (denumite şuruburi de
păsuire), cu tija nefiletată mai mare în diametru decât tija filetată şi prelucrată mai precis.
Sarcina transversală Q se transmite de la o tablă la alta prin contact între acestea şi tija
nefiletată a şurubului; aceasta este solicitată la forfecare – în planul de separaţie dintre table
– şi la strivire – la contactul tijă nefiletată – table.
Forfecarea este solicitarea principală, verificarea efectuându-se cu relaţia:
,
4
2
0
f a f
i z D
Q
A
Q
τ ≤
π
= = τ

(1.57)
în care z reprezintă numărul de şuruburi, iar i - numărul secţiunilor de forfecare (i = 2 pentru
asamblarea din fig. 2.38).
La dimensionare se determină diametrul tijei nefiletate a şurubului:
af
i z
Q
D
τ π
=
4
0
       
(1.58)
în funcţie de care se alege un şurub standardizat.
 
Fig. 1.38- Asamblarea cu şuruburi montate fără joc
   
  Rezistenţa admisibilă la forfecare τ
af
se alege în funcţie de materialul şurubului şi de
tipul solicitării. Astfel: τ
af
= (0,2…0,3) σ
02
– pentru sarcini variabile şi τ
af
= 0,4 σ
02
– pentru
sarcini statice.