Cine s-ar fi putut gandi ca intr-o dupa-amiaza obisnuita de
toamna in New York avea sa se intample ceva care depaseste limita imaginatiei,ceva mai mult decat tragic?... Maria,o tanara de 26 de ani lucreaza ca secretara intr-una dintre cladirile bine cunoscute din SUA:Word Trade Center.Astepta sa verifice dosarele si stia ca nimic iesit din comun nu se va petrece.Urma sa-si intampine colegii si sa lucreze la fel de mult ca intotdeauna.Se gandea insa la bucuria pe care avea sa o simta in aceeasi seara cand isi va anunta sotul ca a fost la doctor si ca a afltat ca este insarcinata,ca asteapta copilul pe care de mult timp si-l doreau amandoi.In cateva minute de pauza,dupa cum planuise,Maria incearca sa ii scrie o scrisoare iubitului sau,Thom prin care ii va spune cat de importanta este dragostea lui pentru ea si despre copilul care se va naste.Aceasta scrisoare intentioneaza sa i-o dea pur si simplu,fara a spune vreun cuvant.De fapt asta e modalitatea prin care cei doi isi comunica inca de la inceput anumite evenimente din viata lor.Astfel isi diferentiaza relatia de celelalte.Chiar si primul ''te iubesc'' a fost scris pe un biletel de catre Thom. Maria incepe scrisoarea.Are emotii.Sterge de multe ori,se razgandeste si pare speriata.Nici ea nu stie de ce.Doar nu e pentru prima data cand ii scrie ceva sotului sau.A mai facut asta de zeci de ori...Deodata ii vine in minte un singur cuvant:moarte.Se intreaba de ce nestiind raspunsul.Simte ca ceva nu e in regula.Ar trebui sa fie multumita de vestea primita...Incearca sa alunge orice gand rau,finalizand scrisoarea.La terminarea ei are din nou sentimentul ca moartea o urmareste,ca ceva neplacut se va intampla cat de curand.In acest timp sora sa Betty intra in birou.Maria pune scrisoarea intr-un plic si i-o da acesteia spunandu-i:''Betty,sa iei asta si sa i-o dai sotului meu,te rog mult!''.''Da...ii spune fata,dar de ce nu vei face asta chiar tu cand vei ajunge acasa diseara?S-a intamplat ceva?''.Maria,pentru nu a-si ingrijora sora nu ii explica de ce procedeaza astfel:''E mai bine sa i-o dai tu fiindca...eu trebuie sa mai raman la serviciu.Mai am ceva de facut pana mai tarziu.M-a zis seful ca are nevoie de mine.Intelegi?''.''Ciudat,raspunde Betty incurcata,eu stiam ca in seara asta toata lumea pleaca mai devreme...In fine,i-o voi da lui Thom.''.''Ok,multumesc,raspunde Maria.''Dupa ce Betty paraseste incaperea,Maria incearca sa isi puna ordine in ganduri si nu isi explica de ce are un presentiment ciudat.Deodata ii vin in minte toate amintirile placute cu Thom.Se gandeste la acea seara de vara in care l-a cunoscut,la primul zambet,la primul sarut,la primul''te iubesc''.Isi aminteste de ziua nuntii lor,de altfel cea mai fericita zi din viata ei.''Poate vor urma si altele...'',isi zice ea.Isi aminteste de vorbele bunicii sale resemnandu-se:''Nu te poti impotrivi destinului''.Incepe,fara sa isi dea seama,sa planga.Ii e teama.De orice,de oricine,de o dezamagire,de ceva care poate intr-o clipa schimba totul,de...moarte.Se hotaraste sa isi sune sotul.Acesta ii raspunde:''Buna,draga mea!Ce faci?''.''Bine'',ii raspunde Maria.''Abia astept sa te vad diseara.Iti pregatesc ceva bun de mancare.Stai sa iti povestesc cum a fost cand...''.''Thom,il intrerupe Maria,te-am sunat sa iti spun ca te iubesc.Sa nu uiti niciodata asta''si inchide telefonul.Barbatul incearca sa o sune dar ea ii respinge apelul.Incepe din nou sa planga.Vrea sa iasa din starea de neliniste pe care o cuprinsese,dar nu reuseste.Se ridica dupa scaun,se uita pe geam,priveste cerul,cladirile,oamenii,masinile...Mereu i-a fost frica de inaltime dar fiind curajoasa si puternica vrea sa-si depaseasca limita.A vrut de fiecare data sa vada daca reuseste sa faca lucruri pe care le detesta,privitul pe geam dintr-o cladire fiind unul dintre aceste lucruri.In acest timp seful sau intra in incapere spunandu-i:''Maria,poti pleca.Da-mi dosarul pe care l-ai pregatit si esti libera.Inainte insa vreau sa iti zic ca m-a enervat ingrozitor Lenny.I-am aminitit de celalalt proiect pe care trebuia sa il termine azi si mi-a zis ca nu poate sa mai stea deoarece are probleme in familie care nu suporta amanare.Auzi la ea!''.''Domnule,spune Maria incercand sa il calmeze,il fac eu!''.''Ti-as multumi Maria.Adevarul e ca imi trebuie chiar maine pentru prezentare.Dar nu stiu ce sa zic...Daca iti cer prea mult...''.''Nu,spune Maria convinsa chiar vreau sa il fac.Si lasati-o pe Lenny sa plece acasa.Poate este cu adevarat necesara prezenta ei acolo.''.''Bine,m-ai convins,raspunde seful.Iti multumesc mult.Vin peste un sfert de ora sa iti zic despre ce e vorba si cred ca in doua ore il terimini.O sa iti maresc oricum salariul.''.''Multumesc si eu atunci'',spune Maria.In timp ce asteapta ca sfertul de ora sa se scurga,se uita din nou pe geam.Un zgomot ciudat ii atrage atentia.Era,spre marea ei uimire un avion care parea sa se apropie de cladire.O spaima teribila o cuprinde.Aude o alarma si pe colegii sai tipand.Intr-o secunda totul se schimba.Oamenii alertati alearga pe holuri,se duc spre lifturi incercand sa se salveze.Avionul intrase in cladire,omorand sute de oameni la momentul ciocnirii.Maria se afla doar cu cateva etaje mai jos de locul dezastrului.Vazandu-i pe ceilalti oameni care se aruncau pe geam,ramane pur si simplu fara glas.Se roaga lui Dumnezeu macar ca sora ei sa fi ajuns deja acasa si sa-i fi dat scrisoarea sotului.Moare la prabusirea cladirii cu aceleasi cuvinte in minte:''Nu te poti impotrivi destinului''. Cei din familia sa,la aflarea vestii au suferit enorm.Betty ii daduse scrisoarea barbatului.Thom se comporta neobisnuit.Cand a aflat nici macar nu a putut plange.A ramas fara replica.Moartea Mariei a fost ca o lovitura groaznica pentru el iar dupa ce a citit scrisoarea,chiar nu a mai putut spune un cuvant...Scrisoarea era cu adevarat impresionanta si reprezenta practic ultimele repici ale sotiei sale.Maria ii scria:''Cum poti fi si nimic si tot in acelasi timp?Esti nimic in eternitate si tot pentru mine.Te iubesc.Dar stii de ce...?Ca sa traiesc,sa continui lupta cu viata zi de zi...Cand tristetea imi inunda sufletul TU imi apari in minte si...zambesc.Tu ai aprins lumina in intunericul existentei mele.Tu ai deschis o cale spre fericire.Am intrat in vesnicie prin tine,iti urmez pasii spre desavarsire.Tu mi-ai demonstrat cand totul era pierdut ca iubirea exista cu adevarat,m-ai ridicat cand am cazut de atatea ori...Si iti multumesc.Iti multumesc ca ai dat culoare vietii mele,ca ai desenat curcubeul dragostei pe cerul inimii mele,ca ai dat sens clipelor mele,ca ai facut sa rasara luna peste noaptea grea...Vreau sa iti daruiesc si eu o parte din mine.Vom avea un copil...Un copil al nostru...'' Astazi Thom inca isi mai cauta sotia.Intreaba lumea pe strada daca a vazut-o aratand tuturor fotografiile de la nunta lor in speranta ca o va regasi,neconcepand inca moartea acesteia. In urma atentatului din 11 septembrie 2001,omenirea s-a schimbat.Acum viata este,poate,privita ca pe un dar divin pe care il primesti intr-o clipa dar pe care tot atat de repede il si pierzi...Ca dovada insa ca dragostea adevarata nu dispare in ciuda mortii Thom declara intr-un ziar:''Moartea nu ma va impiedica sa o iubesc.Traiesc cu speranta ca ne vom reintalni,daca nu aici,cu siguranta in alta viata...''