Professional Documents
Culture Documents
La o cercetare folosind un puternic telescop de pe oricare alt corp ceresc spre Planeta
Albastra observam ca societatea este guvernata de legi specifice la fel de perceptibile cum sunt
legile fizicii, legile naturii. Legea minimei rezistente, legea cauzei si a efectului,legea actiunii si
reactiunii si alte legitati isi gasesc oglindiri si in masa aparent amorfa a societatii.Matematica
este a fost , este, si va fi Stiinta Stiintelor,dar ajungem sa intelegem cum putem sa explicam
universul printr-o formula,la fel cum la un nivel foarte inalt, extrem de inalt cei din vechime au
reusit sa surprinda esentele sau in final esenta universului vizibil si invizibil in formule de putere,
numai dupa foarte mult timp, practica prin efortul neincetat de autoperfectionare si nu in cele din
urma printr-o gratie a acestui Univers care ne permite sa avem acces la o sclipire, la o frantura
orbitoare atat pentru noi cat si pentru cei din jur.Se constata in acelasi timp un fenomen straniu:
lumina alba vibrand atat de intens ne trimite la ceea ce este mai sus pe scara evolutiei
cosmosului atat macro cat si micro,in bezna existentiala in Cel ce a creat Universul, in Negrul
Existential Originar.Geniul Roman, Mihai Eminescu ne-a transmis aceste intuitii prin arta
perfecta de a stapani cuvantul cu care Dumnezeu l-a inzestat:
Modul de analiza desi pare simplu el nu este deloc,pentru ca cei care il aplica se inseala
deseori neluand in calcul o variabila sau un grup de variabile, iar asta tine de capacitatea lor de
analiza, sinteza si de modul cum isi construiesc stategia ( realitatea economico-social-politica a
momentului confirma din plin ideile expuse de mine acum).
Vazand tendintele societatii de pana acum putem prognoza usor viitorul acesteia atat timp
cat se pastreaza curentul dominant actual.
Solutia? Simpla insa aproape imposibil de pus in practica.Vom prezenta acum cateva
aspecte teoretice ,puse la dispozitia noastra de Wikipedia careia ii multumim pe aceasta cale,
necesare pentru a creiona rezolvarea problemelor sociale, rezolvare pe care viziunea holistica o
pune la dispozitia noastra :
Termenul „meritocraţie” a fost folosit pentru prima oară într-un sens peiorativ de către Michael
Young în cartea lui, The Rise of the Meritocracy (Ascensiunea meritocraţiei), 1958, care descrie
un viitor anormal în care poziţia socială este determinată de coeficientul de inteligenţă (IQ)-
subliniez aici ca psihologia are doar niste ustensile extrem de primitive in determinarea si chiar
definirea conceptului de IQ ceea ce o pune in situatia unui chirurg care trebuie sa opereze dar nu
stie ce anume si are la dispozitie doar un maner de bisturiu- plus efort. În carte acest sistem
social duce la o revoluţie socială în care masele răstoarnă elita devenită arogantă şi ruptă de
restul lumii.
În ciuda originii negative a termenului, mulţi consideră că un sistem meritocratic este o alegere
bună pentru societate. Susţinătorii meritocraţiei argumentează că un asemenea sistem este mai
just, mai productiv decât alte sisteme şi permite evitarea discriminărilor bazate pe sex, rasă sau
relaţii sociale. Pe de altă parte, oponenţii meritocraţiei argumentează că principala anomalie,
(afirmatie cu care nu sunt de acord si voi argumenta de ce: din moment ce promovarea in
societate se face pe baza calitatilor persoanei respective este un non sens sa afirmi formarea
monopolului de catre o clasa meritocratica, aceasta clasa fiind permanent deschisa oricarui nou
venit care are reale competente, in plus,ar exista un dinamism continuu in structura sociala
dinamism generat de reala competitie, deci meritocratia si-ar nega propriile fundamente, propria
ratiune de a exista, in acel moment incetand sa fie cu totul altceva), relevată de Young -
existenţa unei clase meritocratice care monopolizează accesul la merit şi la criteriile lui de
definire, iar prin asta îşi perpetuează propria putere, statutul social şi privilegiile - a apărut rapid
în multe, dacă nu toate societăţile care au experimentat meritocraţia.
Redactând Declaraţia de independenţă, Thomas Jefferson a avut în vedere capitolul 5 al cărţii
Second Treatise of Civil Government de John Locke, în care este descrisă o societate în care
proprietatea este fundamentată prin muncă. Locke argumentează că achiziţionarea unei
proprietăţi nu este imorală cât timp este obţinută prin muncă, iar rostul ei este satisfacerea
necesităţilor. Prin urmare, societatea ar fi stratificată în mod necesar, dar prin merit, nu prin
origine. Această doctrină a hărniciei şi meritului este opusă leneviei şi moştenirii, fiind un
puternic argument împotriva monarhiei şi aristocraţiei, şi în favoarea republicii.
Adesea, oponenţii conceptului de meritocraţie argumentează că inteligenţa sau efortul sunt
caracteristici practic imposibil de măsurat exact. Ca urmare, în opinia lor, orice introducere a
meritocraţiei se face cu un mare grad de nesiguranţă şi este inerent dubioasă. Pe de altă parte, cei
care susţin economia de piaţă liberă cred că aceasta poate şi trebuie să recompenseze meritul.
De asemenea, meritocraţia a fost criticată ca fiind un mit, folosit mai degrabă la perpetuarea
status quo; meritul putând fi definit în funcţie de succes, succesul însuşi definind meritul, nu că
succesul ar fi predeterminat de criterii ştiinţifice de merit.
Dintre sustinatorii acestor teorii enumeram:
Confucius
„În învăţământ nu trebuie făcută deosebirea de clasă.” - Convorbiri XV.
Câţiva admiratori ai lui Confucius, ca Voltaire şi H. G. Creel, au subliniat o idee inovativă a lui
Confucius: înlocuirea nobilimii de sânge cu una a virtuţii. Un om din popor care îşi cultivă
calităţile poate deveni un om superior, în timp ce un fiu nevolnic de rege poate rămâne un om de
nimic. Faptul că a permis oricui sa-i fie discipol (învăţăturile sale vizau formarea de conducători)
este un indiciu limpede că că el n-a susţinut pe de-a-ntregul structurile feudale din societatea
chineză.
Han Feizi
În afară de Confucius, alt filozof chinez din acea perioadă a susţinut un sistem meritocratic
pentru guvernământ şi societate. Acesta a fost Han Feizi, care a fost un precursor al susţinătorilor
„Şcolii legii” („legalism”). Principiul de bază era supremaţia absolută a legii, dar apăreau şi
numeroase elemente meritocratice. Alt legalist, Shang Yang, a introdus reforme legaliste şi
meritocratice în statul Qin prin abolirea aristocraţiei şi promovarea oamenilor pe baza
aptitudinilor, inteligenţei şi spiritului de iniţiativă. Asta a dus la faptul că armatele Qin erau
superioare celor ale altor state, conduse prin vechiul sistem aristocratic. Legalismul, ca sistem
antiaristocratic şi meritocratic a fost cheia filozofiei şi politicii chineze în următoarele două
milenii, mult după dispariţia dinastiei Qin.
Ginghis Han
Meritocraţia a fost principala formă de selecţie a generalilor din Imperiul Mongol. Ginghis Han a
ales oameni talentaţi pentru comanda trupelor sale. A avut încredere chiar şi în generali şi soldaţi
din armatele adverse dacă şi-au demonstrat loialitatea faţă de stăpâni. de exemplu, generalul Jebe
a fost un soldat inamic care a doborât într-o bătălie calul lui Ghinghis înainte de a deveni mare
Han.
Napoleon
Franţa Napoleoniană postrevoluţionară este şi ea uneori considerată meritocratică. După
Revoluţia Franceză au rămas puţini din vechea elită. Când Napoleon a ajuns la putere,
nemaiexistând vechea bază, a ales oamenii pe care i-a considerat potriviţi pentru un anume rol,
dintre ofiţerii armatei sale, revoluţionari din Adunarea Constituantă Franceză şi chiar şi foşti
aristocraţi ca prim-ministrul Talleyrand. Această politică a fost rezumată în citatul „Carieră
deschisă talentelor”.
Un bun exemplu este instituirea ordinului Legiunea de onoare, prima decoraţie de merit,
accesibilă tuturor (chiar şi femeilor), nu doar celor nobili sau bogaţi, ci pe baza faptelor de arme
sau a meritelor ştiinţifice sau artistice.
Totuşi, mai târziu el adoptă o atitudine nemeritocratică, numindu-şi fraţii în funcţii de
guvernatori, caz în care loialitatea era mai importantă ca meritul, caz obişnuit în politică.
Thomas Jefferson
Thomas Jefferson a susţinut ferm forma de guverenământ meritocratică, considerând-o
superioară altor forme şi crezând într-o „aristocraţie naturală” care să se ocupe de binele public.
Scrisoarea I
Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare,
Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare,
Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, şi în odaie
Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie,
Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate
De dureri, pe care însă le simţim ca-n vis pe toate.
...........................