You are on page 1of 91

VICTOR CRISTEA

AMENAJĂRI, CONSTRUCŢII ŞI
INSTALAŢII ÎN ACVACULTURĂ

- Ingineria heleşteelor –








EDITURA DIDACTICĂ SI PEDAGOGICĂ, R.A.
BUCUREŞTI, 2002



EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, BUCUREŞTI – ROMÂNIA
Str. Spiru Haret, nr. 12, sector 1, cod 70738
Telefon: 315 38 20, 312 28 85; Fax: 315 73 98; E-mail: edp@totalnet.ro



















ISBN 973-30-2150-4



©2002 EDP

Toate drepturile asupra acestui volum aparţin Editurii Didactice şi
pedagogice (EDP), RA, Bucureşti.









Tiparul executat la
Editura Fundaţiei „Dunărea de Jos” Galaţi
str. Domnească nr. 47
Tel. 460 328; Fax. 46.13.53
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură – Ingineria heleşteelor









C U P R I N S





1. Noţiuni de hidraulică.....................................………....….………1
1.1. Generalităţi .............................................................................1
1.2. Noţiuni de hidrostatică ............................................................2
1.2.1. Ecuaţia fundamentală a hidrostaticii. ........................…3
1.2.2. Determinarea forţelor hidrostatice............…….……..…5
1.3. Noţiuni de hidrodinamică ........................................................8
1.3.1. Dimensionarea canalelor deschise .........................15
1.3.2. Dimensionarea sistemelor hidraulice
sub presiune ...........................................................30
2. Îndiguiri piscicole…....….………...............................................39
2.1. Noţiuni introductive.....................………….….....…...............39
2.1.1. Geneza şi morfologia luncilor inundabile................ 39
2.1.2. Elemente componente ale îndiguirilor piscicole...... 41
2.1.3. Studii necesare proiectării lucrărilor de
îndiguire piscicolă ...................................................42
2.1.4. Influenţa îndiguirilor piscicole asupra
scurgerii apelor mari ...............................................45
2.2. Proiectarea îndiguirilor piscicole ..........................................46
2.2.1. Alegerea traseului digurilor în
amenajările piscicole ..............................................47
2.2.2. Stabilirea distanţei dintre diguri ...............................49
2.2.3. Trasarea profilului longitudinal ................................51

i
Cuprins

ii
2.2.4. Elementele profilului transversal .............................57
2.2.5. Infiltraţia apei în digurile de pământ ........................62
2.2.6. Măsuri speciale de fundare .....................................73
2.2.7. Valoarea lucrărilor de terasamente .........................76
2.3. Execuţia şi întreţinerea digurilor
din amenajările piscicole .................................................78
2.3.1. Materialul folosit la construcţia digurilor ..................78
2.3.2. Tehnologia de execuţie a digurilor ..........................81
2.3.3. Protecţia taluzurilor digurilor ...................................85
2.3.4. Lucrări de întreţinere a digurilor
din amenajările piscicole ........................................93

3. Instalaţii hidrotehnice în amenajările piscicole....................101
3.1. Consideraţii generale……...………........................……......101
3.2. Instalaţii de alimentare .......................................................102
3.2.1. Instalaţii de alimentare cu acţiune orizontală ...........103
3.2.2. Instalaţii de alimentare cu acţiune verticală ..............110
3.2.3. Calculul hidraulic al instalaţiilor de alimentare ..........115
3.3. Instalaţii de primenire şi evacuare a apei ...........................116
3.3.1. Consideraţii generale, alcătuire constructivă ............116
3.3.2. Funcţii caracteristice ale instalaţiei tip călugăr .........122
3.3.3. Clasificarea instalaţiilor tip călugăr ...........................126
3.3.4. Calculul hidraulic al instalaţiei tip călugăr .................134
3.3.5. Dimensionarea constructivă a
instalaţiei tip călugăr .................................................140

4. Bibliografie.………………………….….………………………....149
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură - Ingineria heleşteelor


1




1
NOŢIUNI DE HIDRAULICĂ

1.1. Generalităţi
Hidraulica este ştiinţa cu caracter teoretico-aplicativ ce studiază
legile de echilibru şi de mişcare ale lichidelor naturale din punct de vedere
al aplicaţiilor lor în rezolvarea unor probleme de tehnică. Partea hidraulicii
care se ocupă cu studiul legilor de echilibru ale lichidelor şi cu aplicaţiile
acestora în tehnică constituie hidrostatica iar partea ce studiază legile de
mişcare şi aplicaţiile lor, hidrodinamica.
Noţiunile de hidraulică sunt indispensabile în proiectarea,
executarea şi exploatarea amenajărilor piscicole. Studiind legile de repaus
şi de mişcare ale lichidelor naturale, hidraulica constituie fundamentul
teoretic al construcţiilor şi instalaţiilor din acvacultură, stând la baza
dimensionarii acestora.
Dimensionarea canalelor deschise, dimensionarea drenurilor, a
conductelor forţate sau a construcţiilor hidrotehnice de pe reteaua de
canale şi conducte, dimensionarea digurilor şi a barajelor etc., constituie
aplicaţii ale hidraulicii.
Pentru cerinţele hidraulicii, în studiul legilor de repaus şi de mişcare
a lichidelor naturale, se admite că acestea sunt riguros omogene, izotrope,
mobile şi incompresibile. Desigur, aceste proprietăţi fundamentale nu le
poseda riguros lichidele naturale ci numai lichidele perfecte (ideale sau
imaginare) şi din această cauză, rezultatele obţinute pe baza formulelor
teoretice sunt adesea în neconcordanţă cu realitatea. Pentru a stabili
concordanţa între rezultatele teoretice şi cele experimentale, majoritatea
formulelor din hidraulică conţin anumiţi coeficienţi de corecţie, determinaţi
pe cale experimentală.
Noţiuni de hidraulică

2


1.2. Noţiuni de hidrostatică
În lucrările de amenajări pentru acvacultură, la dimensionarea
digurilor, barajelor, canalelor şi celorlalte instalaţii hidrotehnice aferente
unei amenajări piscicole, este necesară cunoaşterea presiunii exercitate de
apa în repaus asupra acestor construcţii.
În interiorul lichidelor aflate
în repaus acţiunea reciprocă între
particulele de lichid se manifestă
sub forma unor forţe de presiune.
Astfel, dacă se presupune că în
jurul punctului M din interiorul unui
lichid se delimitează o suprafaţă
ΔS, pe care acţionează o forţă de
presiune F
r
Δ (fig. 1.1.) presiunea
medie hidrostatică (p
m
) este
raportul între modulul forţei ( F
r
Δ )
şi suprafaţa (ΔS) pe care se
exercită această forţă, numită
suprafaţă de acţiune. Presiunea
hidrostatică într-un punct este limita către care tinde acest raport, atunci
când suprafaţa de acţiune tinde către zero:
Fig. 1.1. Schema pentru demonstrarea
ecuaţiei fundamentale a hidrostaticii şi
interpretarea ei energetice.


S
F
p
S
Δ
Δ
=
→ Δ
r
0
lim ;
dS
F d
p
r
= (1.1)

Presiunea hidrostatică are dimensiunile:



şi se măsoară în N/m
2
. În practică, unităţile de măsură frecvent utilizate,
deşi numai tolerate, sunt:
[ ]
2 1
2
2
2
− −

= = = T ML
MLT F
p
L L
1 Pa = 1 N/m = 10
-5
bar = 1,019 x 10
-5
atm
1 bar = 10
5
N/m
2
= 1,019 at = 0.987 atm
1 atm = 760 torr ( sau mmHg ) = 1,01325 bar
1 torr = 1,31579 x 10
-3
atm = 133,332 N/m
2

Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură - Ingineria heleşteelor


3
Valoarea unei atmosfere fizice este de 1,033 kgf/cm
2
. Pentru
simplificare s-a introdus şi se utilizează noţiunea de atmosferă tehnică a
cărei valoare este de 1 kgf/cm
2
. Coloana de apă, cu secţiunea de 1 cm
2
,
care ar echilibra presiunea corespunzatoare unei atmosfere tehnice este de
cca. 10 m înalţime.

1.2.1. Ecuaţia fundamentală a hidrostaticii. Presiunea
hidrostatică este presiunea exercitată în toate direcţiile asupra unui corp
aflat în interiorul lichidului. Presiunea hidrostatică este numeric egală cu
greutatea unei coloane de lichid cu secţiunea unitară şi de înalţime egală
cu diferenţa de nivel dintre corpul considerat şi suprafaţa lichidului.

Considerând în masa unui lichid, aflat în repaus în câmp gravitaţional, un
volum de lichid de forma cilindrică verticală cu suprafaţa bazei egală cu
unitatea (fig. 1.2), asupra lui acţionează forţa de greutate (γh), presiunile pe
cele două baze (p
1
si p
2
) şi pe suprafaţa laterală. Ecuaţia de echilibru a
cilindrului de lichid, însumând forţele care acţionează pe verticală, se poate
scrie:

) (
1 2 1 2
h h p p − + = γ (1.2.)

; 0
2 1
= − + p h p γ
sau, dacă baza superioară se gaseşte la nivelul liber al apei (h
1
= 0 si p
1
=
0), relaţia generală pentru presiunea hidrostatică la adâncimea h se poate
scrie:


(1.3)

Această relaţie arată că presiunea hidrostatică variază liniar cu
adâncimea şi este crescătoare de la suprafaţa lichidului spre fundul vasului
sau rezervorului, precum şi faptul că suprafeţele orizontale din masa
lichidului sunt suprafeţe de egală presiune sau, altfel spus, într-un lichid în
stare de repaus presiunile hidrostatice la acelaşi nivel sunt egale.
Dacă asupra lichidului în repaus aflat la o adancime h, acţionează
nu numai presiunea coloanei superioare de lichid (γh), ci si o presiune
exterioara (p
0
) , aceasta se va însuma celei dintâi şi va rezulta presiunea
hidrostatică totală:

(1.4.)

Această relaţie este cunoscută sub numele de ecuaţia (legea)
fundamentală a hidrostaticii.
; h p γ =
h p p γ + =
0

γ
h =
p
Noţiuni de hidraulică

4






















Fig. 1.2. Reprezentarea grafică a
ecuaţiei fundamentale a hidrostaticii.


Ecuaţiei fundamentale a hidrostaticii i se poate da şi o interpretare
energetică, din punct de vedere al energiei mecanice. Astfel, înlocuind în
relaţia (1.2) termenul (h
2
– h
1
) cu diferenţa de cote (Z
1
– Z
2
), raportate la un
plan de referinţă, aceasta devine:

(1.5.)

( )
γ γ
γ
2
2
1
1 2 1 1 2
, ;
p
Z
p
Z sau Z Z p p + = + − + =

care, în general, se poate scrie:

(1.6.)

Înmulţind termenii ecuaţiei (1.6.) cu mg (greutatea unei particule de masă
m) se obţine:
. const
p
Z = +
γ


(1.7.)

în care, primul termen reprezintă energia potenţială specifică de poziţie, cel
de-al doilea termen - energia potenţială specifică de presiune, iar suma lor -
const
p
mg mgz = +
γ

Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură - Ingineria heleşteelor


5
energia potenţială specifică de presiune, iar suma lor, energia potenţială
specifică totală.
Această relaţie
exprimă principiul
conservării energiei
pentru lichidele aflate în
stare de repaus într-un
câmp gravitaţional.
Fig. 1.3. Schemă pentru ilustrarea paradoxului
hidrostatic.
Analizând relaţiile
1.3. şi 1.4. rezultă că la
un lichid în stare de
repaus forţele şi
presiunile nu depind de
forma vasului sau
construcţiei care le
conţine ci numai de
adâncimea (h) a lichidului
din vas sau construcţiei.
Deci, presiunea exercitată
de un lichid pe fundul unui
vas este indenpendentă
de forma pereţilor laterali, valoarea acesteia depinzând de mărimea
suprafeţei fundului (S), de greutatea specifică a lichidului (γ) şi de înalţimea
coloanei (h) de lichid (fig. 1.3.)

(1.8.)

Această lege, numită paradoxul hidrostatic, este valabilă nu numai
pentru suprafeţele plane orizontale ci pentru orice fel de suprafeţe,
prezentând o deosebită importanţă în lucrările de hidroamelioraţii piscicole.
( ) S h p F sau S h F ⋅ ⋅ + = ⋅ ⋅ = γ γ
0
: ,

1.2.2. Determinarea forţelor hidrostatice. Prin forţă hidrostatică
se înţelege rezultanta presiunilor exercitate de un lichid în repaus pe un
perete solid. În calculul forţelor hidrostatice se are în vedere forma
peretelui, care poate fi plană sau curbă.
În cazul pereţilor plani, direcţiile presiunilor hidrostatice sunt
paralele între ele şi perpendiculare pe suprafaţa de acţiune. Este cunoscut
faptul că valoarea presiunii hidrostatice este direct proporţională cu
adâncimea apei. În aceste condiţii, presiunile pot fi reprezentate grafic
printr-o serie de segmente de dreaptă, perpendiculare pe perete, lungimea
acestora crescând odată cu adâncimea apei; la adâncimea H presiunea
hidrostatică are valoarea maximă, anume γH (fig. 1.4.).


Noţiuni de hidraulică

6

2
2
1
H b F ⋅ ⋅ ⋅ = γ


Fig. 1.4. Diagrama presiunilor
pe un perete plan vertical.
Fig. 1.5. Forţa hidrostatică pe un
perete plan vertical.

Forţa hidrostatică (dF) ce acţionează asupra unui element de
suprafaţă (dS), aparţinând unui perete de formă dreptunghiulară (fig. 1.5.),
de lungime b se poate scrie astfel:


Forţa totală (F) se obţine prin însumarea forţelor elementare (dF) pe
întreaga suprafaţă (S):
dS h dS p dF ⋅ ⋅ = ⋅ = γ






∫ ∫
= F
0 0
=
H H
hdh b hbdh γ γ
(1.9.)


Interpretarea geometrică a relaţiei (
2
1
H
2
) conduce la concluzia că
aceasta exprimă suprafaţa unui triunghi dreptunghic isoscel (fig. 1.6.), în
care catetele sunt egale cu H, iar









Fig. 1.6. Interpretarea geometrică a
forţei hidrostatice.
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură - Ingineria heleşteelor


7

unghiurile A si E au valoarea de 45
0
. Volumul prismei de apa ADEBCF care
acţionează asupra peretelui este (
2
1
b*H
2
), iar greutatea acestei prisme de
apă care reprezintă chiar forţa ce se exercită pe perete, este dată de
produsul între volum şi greutatea specifică a lichidului (γ):


(1.10)

Forţa (F), fiind echivalentă cu greutatea prismei de presiune, trece
prin centrul de greutate al acesteia, aflat la H ⋅
3
2
faţă de suprafaţa liberă a
lichidului, respectiv H ⋅
3
1
faţă de bază.
2
2
1
H b G F ⋅ ⋅ = = γ
Punctul de aplicare al forţei (F) se poate determina şi prin aplicarea
teoremei momentelor:




H Z
H b
H b
F
M
Z
H b M dh h b M
dh h b dM dF h dM
Z F M
H
⋅ =
⋅ ⋅ ⋅
⋅ ⋅ ⋅
= =
⋅ ⋅ = ⋅ ⋅ =
⋅ ⋅ = ⋅ =
⋅ =

3
2
;
2 / 1
3 / 1
3
1
;
;
2
3
0
3 2
2
γ
γ
γ γ
γ






ceea ce s-a obţinut şi prin interpretarea geometrică.

Formula de calcul a forţei hidrostatice (1.8.) se mai poate scrie sub
forma:

(1.11)

S h F
m
⋅ ⋅ = γ

H h b H S
m
2
1
; = ⋅ =
unde:







Noţiuni de hidraulică

8


1.3. Noţiuni de hidrodinamică

Legile mişcării apei în albii deschise, în conducte sub presiune,
orificii şi ajutaje etc. prezintă o importanţă specială în cadrul proiectării şi
exploatării amenajărilor piscicole.
În orice sistem hidraulic, canal sau conductă, orificiu sau ajutaj,
capacitatea de transport sau debitul (Q), depinde de suprafaţa secţiunii
vii(ω) şi de viteza apei (V), conform relaţiei:

(1.12) V Q ⋅ = ω

Această relaţie exprimă prima ecuaţie de bază a hidrodinamicii,
numită ecuaţia de continuitate a debitului, şi rezultă din aplicarea
principiului conservării masei în cazul mişcării lichidelor:


(1.13)

Din această relaţie rezultă că într-un regim de mişcare permanent,
debitul este acelaşi în toate secţiunile unui traseu (ω
1
, ω
2...
) iar vitezele
medii (V
1
, V
2
...) sunt invers proporţionate cu suprafeţele secţiunilor de
scurgere:
const V V V V = = = = = ω ω ω ω ...
3 3 2 2 1 1


⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = =
2
3
3
2
1
2
2
1
;
V
V
V
V
ω
ω
ω
ω
(1.14)

Dacă din aplicarea principiului conservării masei în cazul mişcării
lichidelor a rezultat prima ecuaţie de bază a hidrodinamicii, din aplicarea
principiului conservării energiei rezultă a doua ecuaţie fundamentală a
hidrodinamicii, ecuaţia lui Bernoulli. Aceasta ecuaţie stabileste legătura
dintre vitezele şi presiunile din diferite secţiuni ale unui fir de lichid,
permitând caracterizarea mişcării lichidului.
Enunţul energetic al ecuaţiei lui Bernoulli arată că energia specifică
totală a unei particule de lichid perfect (fără frecare) în mişcare este
constantă în toate punctele de-a lungul traseului. Această ecuaţie exprimă
legea conservării energiei mecanice a lichidelor în mişcare.
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură - Ingineria heleşteelor


9
Expresia matematică a ecuaţiei lui Bernoulli, în cazul lichidelor
perfecte, are forma:


(1.15)

sau, în forma generalizată:
. ...
2 2
2
2 2
2
2
1 1
1
const
g
V p
Z
g
V p
Z = = + + = + +
γ γ



const
g
V p
Z = + +
2
2
γ

(1.16)

unde:
-Z = energia de poziţie; este o energie datorată înalţimii la care se
afla lichidul faţă de un plan de referinţă şi are dimensiunea unei lungimi;
-p/γ = energia de presiune, reprezintă tot o înalţime, anume
înalţimea piezometrica (h);
-V
2
/2g = energia cinetică, ce are, de asemenea, dimensiunea unei
lungimi (x).
Ţinând seama că fiecare termen din relaţiile 1.15. şi 1.16 are
dimensiuni de lungime acestea, conform legii lui Torricelli, devin:

...
2 2 2 1 1 1
= + + = + + x h Z x h Z
(1.17)

sau, sub forma generalizată:

(1.18)

const H x h Z = = + +
Din cele prezentate mai sus, rezultă că ecuaţia lui Bernoulli mai
poate fi enunţată astfel: suma celor trei înălţimi - de poziţie (Z), de presiune
(h) şi cinetică (x) - este cunoscută pentru toate particulele unui fir de curent.
Suma celor trei înălţimi, corespunzatoare celor trei categorii de energie pe
care le deţine apa, constituie înălţimea totală (H) fiind cunoscută sub
denumirea de sarcină hidrodinamică.
Ecuaţia lui Bernoulli poate fi interpretată geometric prin
reprezentarea grafică (fig. 1.7), faţă de un plan de referinţă, a celor trei
înălţimi Z, p/γ şi V
2
/2g, obţinându-se:
- linia presiunilor, numită şi linie piezometrică;
- linia sarcinii hidrodinamice, numită şi linia de energie (linie
energetică).
În mişcarea unui lichid o formă de energie se poate transforma în
altă formă, de exemplu, energia de presiune în energie cinetică sau invers,
deci, diferitele forme de energie pot varia, dar suma lor rămâne constantă.


Noţiuni de hidraulică

10



Fig. 1.7. Reprezentarea grafică a ecuaţiei lui Bernoulli în cazul
lichidelor perfecte.
















Ecuaţia lui Bernoulli, scrisă sub forma 1.16 sau 1.17, corespunde
lichidelor perfecte, fără frecare sau lipsite de vâscozitate. În cazul lichidelor
reale, unde intervine frecarea, pentru stabilirea ecuaţiei energetice, este
necesar să se ia în considerare transformarea unei părţi din energia totală
a lichidului în energie calorică, datorită frecărilor. Aceasta înseamna că
sarcina hidrodinamică (H) nu mai este constantă de-a lungul unui fir de
curent ci se reduce treptat. Energia transformată în căldură nu poate fi
recuperată ca energie mecanică, astfel că, din punct de vedere hidraulic,
aceasta este o energie pierdută. Reducerea presiunii totale, sau a sarcinii
hidrodinamice, între două secţiuni este denumită în mod curent pierdere de
sarcină (h
r
) şi se exprimă, de asemenea, în unităţi de lungime.
Ţinând seama de cele de mai sus, în cazul mişcării permanente a
lichidelor reale, ecuaţia lui Bernoulli devine:


(1.19)


h
g
V p
Z
g
V p
Z + + + = + +
2 2
2
2 2
2
2
1 1
1
γ γ


Din reprezentarea grafică a ecuaţiei lui Bernoulli aplicată mişcării
lichidelor reale (fig.1.8) se observă că linia de energie sau linia sarcinii
hidrodinamice nu mai este orizontală ci reprezintă o anumită înclinare în
sensul de scurgere a lichidului şi că mai apare în plus un segment care
reprezintă pierderile de sarcină (h).

Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură - Ingineria heleşteelor


11

Fig. 1.8. Reprezentarea grafică a ecuaţiei Bernoulli în cazul lichidelor
reale


Pierderea de sarcină pe unitatea de lungime de curent (J) poartă
denumirea de pantă hidraulică (noţiune cu semnificaţie energetică) şi este
definită ca raportul între pierderile de sarcină (h
r
) dintre doua secţiuni si
distanţa (L) dintre aceste secţiuni:



L
h
L
g
V p
Z
g
V p
Z
L
H H
J
r
=








+ + −








+ +
=

=
2 2
2
2 2
2
2
1 1
1
2 1
γ γ (1.20)



Pierderile de sarcină (h
r
) în cazul conductelor sub presiune (fig. 1.9)
sunt alcătuite din pierderi de sarcină liniare (h
f
) şi pierderi de sarcină locale
(h
1
) care se produc în zone cu neuniformitate pronunţată (la coturi,
ramificaţii, vane, robinete, îngustări sau măriri de secţiune etc.):


(1.21)
Pierderile de sarcină liniare (h
f
) sunt direct proportionale cu
lungimea curentului de apa în conducte (L), cu pătratul vitezei medii (V
2
) şi
invers proporţionale cu diametrul conductei (d). Ele mai sunt, de
asemenea, influenţate de rugozitatea conductei şi de regimul de scurgere,
influenţe exprimate printr-un coeficient (λ) de rezistenţă:

1
h h h
f r
+ =


g
V
d
L
h
f
2
2
⋅ = λ
Noţiuni de hidraulică

12
(1.22)




Fig. 1.9. Reprezentarea grafică a ecuaţiei Bernoulli în cazul
conductelor cu scurgere sub presiune

Unele valori ale coeficientului de rezistenţă, în raport cu coeficientul
de rugozitate şi diametrul conductelor (d) sunt redate în tabelul 1.1. valorile
coeficientului de rugozitate (n) corespunzând categoriilor de conducte din
tabelul 1.2.
Pierderile de sarcină locale (h
1
) depind de coeficientul de pierderi
de sarcină locale (ξ
l
), care se obţin prin însumarea pierderilor locale din
diferitele puncte în care se produc acestea pe traseul curentului de apă pe
conductă (tabelul 1.3.) şi sunt direct proporţionale cu pătratul vitezei medii:


g
V
h
l l
2
2
ξ =
(1.23)


Ţinând seama că din sarcina hidrodinamică (h) o parte se consumă
pentru învingerea rezistenţelor liniare (h
f
) şi o altă parte pentru învingerea
rezistenţelor locale (h
l
), rezultă că din aceasta numai o parte (h) va constitui
sarcina sub care se face scurgerea:


l f
h h h H + + = (1.24)
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură - Ingineria heleşteelor


13
Tabelul 1.1.Valori ale coeficientului de rezistenţă (λ) în raport cu rugozitatea (n) şi
diametrul conductelor (d)
d
min
Coeficientul de rugozitate n
0,011 0,012 0,013 0,014 0,015
200
300
400
500
600
700
800
900
1000
1200
1500
2000
2500
3000
0,021
0,019
0,017
0,016
0,016
0,015
0,015
0,014
0,013
0,013
0,012
0,011
0,011
0,010
0,026
0,024
0,022
0,020
0,019
0,019
0,018
0,017
0,017
0,016
0,015
0,014
0,013
0,012
0,033
0,029
0,026
0,025
0,024
0,023
0,022
0,021
0,020
0,019
0,018
0,016
0,015
0,014
0,039
0,035
0,033
0,030
0,028
0,027
0,026
0,025
0,023
0,022
0,021
0,019
0,018
0,017
0,050
0,044
0,039
0,036
0,034
0,032
0,031
0,029
0,028
0,026
0,025
0,022
0,021
0,020


Tabel 1.2. Valori ale coeficientului de rugozitate (n) pentru diferite tipuri de
conducte
Natura conductelor Valoarea lui n
Conducte din fontă şi oţel cu îmbinări perfecte
Conducte din fontă şi oţel sau tuburi din azbociment
Conducte murdare
Conducte din fontă cu asperităţi mici sau din tablă
confectionate prin sudura
Conducte din fontă cu coroziuni vizibile sau foarte murdare
0,011
0,012
0,013
0,014

0,015


Tabel 1.3. Pierderi de sarcină locale (ξ
l
)

Denumirea rezistenţei locale
Valoarea
coeficientului de
pierderi locale (ξ
l
)
Intrarea în conductă cu muchii ascuţite
Intrarea în conductă cu muchii rotunjite
Intrarea în conductă perfect hidrodinamică
Intrarea apei prin sorb cu plasă şi supapă
Cot curb de 90
0
Cot brusc de 90
0
Robinet vană deschis
Robinet vană deschis mijlociu
Ieşire din conductă sub nivelul apei
Con de reducere
Con de difuzare
0,50
0,20
0,05
0,5 - 10,0
0,15
1,20
0,10
2,00
1,00
0,35
0,25
Noţiuni de hidraulică

14

Notând (λL/d) din relaţia (1.22) cu ξ
f
coeficientul de pierderi liniare
(prin frecare în lungul conductei), relaţia 6.24 se poate scrie:


g
V
g
V
g
V
H
l f
2 2 2
2 2 2
ξ ξ + + =
(1.25)


de unde rezultă:



l f
l f
l
(1.26)


Relaţia 1.26 exprimă viteza apei în conducte sub presiune. Notând
termenul
l f
l ξ ξ + +
1
cu φ, parametru ce este cunoscut sub denumirea de
coeficient de viteză, relaţia 1.26. devine:


(1.27)





În cazul mişcării uniforme a apei în canale deschise (fig. 1.10),
pierderile de sarcină sunt direct proporţionale cu lungimea canalului (L) şi
cu panta acestuia (I
c
)


gh V 2 φ =
L
H H
L
h
I I L h
f
c c f
2 1
;

= = ⋅ =
gh
V
V gh
ξ ξ
ξ ξ
+ +
=
+ =
2
) ( 2
2
l +

Fig. 1.10. Reprezentarea grafică a ecuaţiei Bernoulli în
cazul canalelor deschise
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură - Ingineria heleşteelor


15
(1.28)
Din grafic se observă că, în acest caz, liniile de energie, de presiune
şi linia fundului canalului sunt paralele, deci panta liniei energetice şi panta
liniei piezometrice au aceeaşi valoare cu panta liniei fundului canalului.
Ecuaţia de continuitate a debitului şi ecuaţia lui Bernoulli, două
ecuaţii fundamentale ale hidrodinamicii, au numeroase aplicaţii în lucrările
de hidroamelioraţii piscicole stând la baza calculului hidraulic şi
dimensionării canalelor deschise (cu scurgere liberă), al conductelor forţate
(cu scurgere sub presiune) şi al scurgerii apei prin orificii, deversoare,
ajutaje etc., precum şi a deferitelor echipamente de măsurare a debitelor.

1.3.1. Dimensionarea canalelor deschise. Mişcarea apei în albii
deschise sau mişcarea de scurgere liberă se întâlneşte la râuri şi canale.
Pentru proiectarea amenajărilor piscicole, o importanţă deosebită prezintă
cunoaşterea regimului de curgere uniformă şi permanetă a apei în canele.
Canalele folosite în amenajările piscicole diferă din punct de vedere
constructiv şi funcţional, clasificarea lor făcându-se după diferite criterii,
prezentate în tabelul 1.4. Dintre acestea, cel mai frevent utilizate sunt cele
cu secţiune trapezoidală deoarece presupun tehnologii de execuţie şi soluţii
de protecţie simple şi eficient. Canalele cu secţiune trapezoidală sunt
recomandate, de asemenea, pentru randamentul hidraulic superior.

Tabel 1.4. Clasificarea canalelor din amenajarile piscicole
Criteriul de clasificare Categoria canalelor
Rolul în cadrul schemei
hidrotehnice
-canale de aducţiune
-canale de alimentare
-canale de evacuare
-canale reversibile, de alimentare-evacuare
-canale drenoare
-canale de centură
Forma secţiunii transversale
-canale cu secţiune trapezoidală
-canale cu secţiune rectangulară
-canale cu secţiune triunghiulară
-canale cu secţiune semicirculară
-canale cu secţiune circulară
-canale cu secţiune ovoidală
-canale cu secţiune parabolică
Poziţia secţiunii
-canale executate în săpătura (debleu)
-canale executate în umplutură (rambleu)
-canale executate în semiumplutură-
semisăpătură (semirambleu-semirambleu)



Noţiuni de hidraulică

16












a











b













În cadrul schemelor hidrotehnice de amenajare a fermelor piscicole,
cele trei variante constructive prezentate în fig. 1.11. se aplică în mod
diferenţiat astfel:
- varianta debleu este specifică canalelor de evacuare, drenoare şi
de centură;
Fig. 1.11. Variante constructive de canal în funcţie de poziţia secţiunii
faţă de nivelul terenului
a – debleu ; b - rambleu; c – profil mixt semidebleu-semirambleu.

c
c
c
c
c
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură - Ingineria heleşteelor


17
- varianta rambleu se întâlneşte în cazul canalelor de aducţiune şi
alimentare;
- varianta semidebleu – semirambleu reprezintă soluţia de execuţie a
canalelor cu funcţie reversibilă, de alimentare-evacuare.

În unele situaţii, varianta rambleu constă în poziţionarea secţiunii
canalului la nivelul coronamentului unor diguri.
Indiferent de tipul canalului, fiecare din acestea prezintă o serie de
elemente geometrice şi hidraulice caracteristice ce constituie parametri de
calcul în cadrul dimensionării hidraulice. Pentru o secţiune transversală de
formă trapezoidală aceste elemente sunt prezentate în fig. 1.12.:

Fig. 1.12. Elemente geometrice ale secţiunii tranversale

- elemente geometrice principale: h – adâncimea apei; b – lăţimea la
fund a canalului; parametri ce exprimă înclinarea taluzului: m –
coeficientul de taluz, α – unghi de înclinare a taluzului.
- elemente geometrice derivate: l - lungimea taluzului; B – lăţimea
oglinzii apei; B
1
– lăţimea canalului; h
1
– înălţimea de siguranţă.

Coeficientul taluzului interior (m) reprezintă numitorul raportului ce
exprimă înclinarea taluzului (peretelui) canalului, respectiv raportul dintre
proiecţia pe verticală (h) a peretelui şi proiecţia (b
1
) a acestuia pe orizontală
(h/b
1
= tg α). Considerând proiecţia pe verticală egală cu unitatea (h = 1),
forma generală de exprimare a înclinării unui taluz este: 1/m = tg α sau
m = ctg α. Conform celor prezentate înclinarea taluzului se poate exprima
sub forma raportului:


(1.29.)


h m b rezulta unde de
m b
h
⋅ = =
1
1
,
1

Noţiuni de hidraulică

18
Pentru o secţiune trapezoidală necăptuşită, valoarea coeficientului
de taluz se stabileşte, în principal, în funcţie de natura terenului în care este
executată (varianta debleu) respectiv, caracteristicile pământului folosit la
construcţia canalului (varianta rambleu şi profil mixt); în tabelul 1.5. se
prezintă o clasificare a pământurilor uzual întâlnite în hidroamelioraţiile
piscicole. Înclinarea taluzului unui canal depinde, de asemenea, de
mărimea debitului transportat (tabel 1.6.) şi de adâncimea apei (tabel 1.7.).
La secţiunile de canal betonate, înclinarea taluzului este mai mare
decât în cazul precedent. Coeficienţii de taluz sunt, în acest caz, subunitari,
valoarea lor fiind invers proporţională cu marca betonului utilizat la
cătuşirea secţiunii canalului.
În ceea ce priveşte celelalte două elemente geometrice principale, h
şi b, acestea se stabilesc prin calcul hidraului aplicând criteriul
capacităţii maxime de curgere.
Între elementele geometrice derivate înălţimea de siguranţă
(h
1
) sau garda de siguranţă are un rol important în asigurarea unei
funcţionalităţi corespunzătoare a canalului. Acest parametru reprezintă
înălţimea măsurată de la planul oglinzii apei până la nivelul suprafeţei
terenului (cazul variantei debleu) sau până la planul coronamentului digului
(cazul variantei rambleu sau profil mixt). Înalţimea de siguranţă se
stabileşte în funcţie de rolul canalului şi de mărimea debitului transportat.
Valoarea h
1
trebuie să asigure capacitatea de transport pentru debitul de
calcul chiar în condiţiile unei colmatări parţiale a secţiunii canalului.
Înălţimea de siguranţă trebuie să fie suficient de mare astfel încât să poată
fi transportat, în condiţii de siguranţă, şi surplusul de debit provenit din
reglarea necorespunzătoare a nivelului apei pe durata funcţionării
canalului. În funcţie de adâncimea apei în canal (h), înălţimea de siguranţă
(h
1
) se poate calcula cu relaţia:

(1.30.)

În practica proiectării amenajărilor piscicole, valoarea
înălţimii de siguranţă h
1
, în funcţie de mărimea debitului transportat, se
recomandă a fi:
5 ,
15 , 0
1
h
h
+
=
2
Q m
3
/s 0,15 0,15-0,50 0,50-1,3 1,3-1,6 1,6-2,9 2,9-5,0 5,0-11
h
1
m 0,20 0,25 0,30 0,35 0,40 0,45 0,50

Pentru canalele a căror secţiune este realizată în rambleu
(umplutură) sau în profil mixt (semirambleu-semidebleu) (fig. 1.11 b, c),
lăţimea coronamentului este un parametru important de care depinde
stabilitatea acestora. Obişnuit, în practica proiectării şi realizării
amenajărilor piscicole, lăţimea coronamentului se stabileşte în funcţie de
înălţimea umpluturii şi de utilajul folosit la exutarea canalelor, având în
general valori de 0,5-1,5, ce rezultă din relaţia c = 0,15 + h.
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură - Ingineria heleşteelor


19

Tabel 1.5. Clasificarea terenurilor în funcţie de conţinutul în argilă
Natura terenului
Continutul de argila (%)
(d<0,01 mm)
Argila grea
Argilors
Argilo-lutos
Luto-argilos
Lutos
Luto-nisipos
Nisipo-lutos
Nisip coeziv
Nisip friabil
> 85
75-85
50-75
45-60
30-45
20-30
10-20
5-10
0-5


Tabel 1.6. Valorile coeficientului de taluz pentru secţiuni de canal executate în
umplutura sau semiumplutură în funcţie de mărimea debitului
Q = 2 - 10 m
3
/s Q = 0,5 - 2m
3
/s Q = 0,5 m
3
/s
Natura
terenului Taluz
interior
Taluz
exterior
Taluz
interior
Taluz
exterior
Taluz
interior
Taluz
exterior
Argilă, sol
lutos şi
luto-argilos
1,00 1,00 1,00 0,75 1,00 0,75
Sol luto-
argilos
1,25 1,00 1,25 1,00 1,00 1,00
Sol nisipo-
lutos
1,50 1,25 1,50 1,25 1,25 1,00
Nisip 2,00 1,75 1,75 1,50 1,52 1,25


Tabel 1.7. Valorile coeficientului de taluz pentru secţiuni de canal executate în
săpătură în funcţie de adâncimea apei
Adâncimea apei
Nr. Natura terenului
<1m 1-2m 2-3 m
1. Argilă, sol lutos şi luto-argilos 1,00 1,00 1,25
2. Sol luto-nisipos 1,25 1,25 1,50
3. Sol nisipo-lutos 1,50 1,50 1,75
4. Nisip 1,75 2,00 2,25




Noţiuni de hidraulică

20

Secţiunea unui canal este definită din punct de vedere hidraulic
prin: perimetrul udat (P), aria secţiunii vii (ω) şi viteza medie apei (V).
Perimetrul udat reprezintă conturul secţiunii transversale a canalului
la nivelul căreia are loc scurgerea apei. Valoarea se determină în funcţie de
elemetele geometrice prezentate în fig. 1.12. astfel:


2
2 2 2 2
1
2
1 2
; ; 2
m h b P
h m h l b h l l b P
+ + =
+ = + = + =

(1.31.)



Notând relaţia 1.31. devine:
' 2
1 2 m m = +



(1.32.)

h m b P
'
+ =
Valorile parametrul m’, curent folosit în proiectarea canalelor, sunt
prezentate pentru diferite valori ale coeficientului de taluz (m) în cele ce
urmează:
m 0,75 1,00 1,25 1,50 1,75 2,00 2,25 2,50 2,75 3,00
m’ 2,50 2,83 3,20 3,61 4,03 4,47 4,82 5,39 5,85 6,33

Secţiunea udată sau secţiunea vie (ω) reprezintă partea suprafeţei
secţiunii transversale a canalului ocupată de apă pe durată scurgerii.
Capacitatea de transport a unui canal (debitul) depinde, într-o relaţie de
directă proporţionalitate, cu mărimea secţiunii vii. Conform elementelor
geometrice principale şi derivate prezentate în fig.6.15. aria secţiunii vii se
determină astfel:




mh b b b B dar h
b B
2 2
2
1
+ = + = ⋅





⎛ +
= ω
de unde:

(1.33.)
Raza hidraulică (R), o caracteristică deosebit de importantă a
canalelor este raportul între secţiunea udată sau secţiunea vie (ω) şi
perimetrul umed.
( ) h mh b ⋅ + = ω


( )
(1.34.) h m b
h mh b
P
R
'
+
⋅ +
= =
ω

Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură - Ingineria heleşteelor


21
În tabelul 1.8. sunt prezentate formulele de calcul pentru secţiunea
vie, perimetrul udat şi raza hidraulică în cazul unor secţiuni transversale
uzuale întâlnite în practica proiectării canalelor din amenajările piscicole,
notaţiile utilizate având semnificaţia prezentată în fig. 1.13.



Fig. 1.13. Secţiuni transversale caracteristice ale canalelor
Tabel 1.8. Relaţii de calcul pentru elementelor constructive şi hidraulice ale unor
canale cu secţiuni transversale diferite
2
) sin (
8
1
d ϕ ϕ ω − =

bh = ω
2
= ω mh
2
2
h π
ω =
d R








=
ϕ
ϕ sin
1
4
1


2
sin
ϕ
d B =
h b
bh
R
2
b B =
+
= h P 2 b = +
2
1 2 m h P + =
2
1 2 m
mh
R
+
=
mh B = 2
2
h
h B 2 =
h P = π R =
d P ϕ
1
=
2
2 2
2
4 15 h
Bh
3
2
= ω
B
h
B P
3
8
2
= +
B
h B
R
+
=
Forma
secţiunii
transver
sale
Secţiunea vie Perimetrul udat Raza hidraulică
Laţimea la
suprafaţa
liberă a apei
Dreptunghi

Triunghi
Semicerc

Circular
incomplet

Parabolă -

Noţiuni de hidraulică

22
Viteza medie a apei dintr-un canal (V) constituie, alături de aria
secţiunii vii, principalul parametru pentru determinarea debitului. Datorită
frecărilor, atât în secţiune transversală cât şi în profil longitudinal, viteza
apei este diferită, o reprezentare grafică a acestei variaţii fiind prezentată în
figura 1.14.




Fig. 1.14. Repartiţia vitezelor într-un canal cu secţiune trapezoidală
a – secţiune transversală; b – profil longitudinal.
În cazul canalelor cu regim uniform de mişcare a apei, viteza medie
se determină pe cale indirectă, prin formula Chezy, astfel:

I R C V ⋅ = (1.35.)
unde:
- V - viteza medie a apei (m/s);
- C - coeficientul de viteză sau coeficientul de rezistenţă;
- R - raza hidraulică a canalului (m);
- I - panta hidraulică, echivalentă cu panta fundului canalului.

Pentru determinarea coeficientului de rezistenţă (C) sunt folosite
formulele: Manning (1.36.), Forchheimmer (1.37), formula lui Pavlovski
(1.38), formula lui Bazin (1.40):










În relaţiile de mai sus n, respectiv γ, poartă denumirea de coeficienţi
de rugozitate, valorile acestora, dependente de natura pereţilor canalului şi
) 40 . 1 (
1
87
.) 39 . 1 ( ) 10 , 0 ( 75 , 0 13 , 0 5 , 2 .) 38 . 1 (
1
.) 37 . 1 (
1
.) 36 . 1 (
1
5 / 1 6 / 1
R
C
n R n y R
n
C
R
n
C R
n
C
y
γ
+
=
− − − = =
= =

Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură - Ingineria heleşteelor


23
starea de întreţinerea a acestora, fiind prezentate în tabelul 1.9, respectiv
1.10.
Tabel 1.9. Valorile coeficientului de rugozitate (n)
N
r
Natura pereţilor n 1/n
1.
Tencuială sclivisită. Conducte noi din ceramică, ţevi din
fontă şi oţel.
0,011 90,9
2.
Conducte de apă, în condiţii normale, fără încrustaţii.
Canale cu secţiune betonată foarte îngrijit.
0,012 83,3
3.
Canale cu zidărie din piatră cioplită, în stare foarte bună.
Conducte de canalizare în condiţii normale. Conducte
de apă, puţin murdare.
0,013 76,9
4.
Canale din beton, în condiţii medii de întreţinere.
Conducte murdare de alimentare şi canalizare.
0,014 71,4
5.
Canale cu zidărie din piatră necioplită. Conducte foarte
murdare.
0,015 66,7
6. Canale cu secţiuni betonate neîngrijit. 0,017 58,8
7.
Canale cu perimetrul acoperit cu un strat gros şi stabil
de mâl.
0,018 55,6
8.
Canale în loess, pietriş compact, pământ compact,
acoperite cu o peliculă de nămol.
0,020 50,0
9.
Canale mari în pământ, aflate în condiţii bune de
întreţinere şi reparaţie.
0,0225 44,5
10.
Canale mari în pământ, în condiţii medii de întreţinere;
canale mici, în condiţii bune. Cursuri naturale de apă, în
condiţii favorabile (curgere liberă, grad redus de
acoperire cu vegetaţie).
0,025 40,0
11.
Canale mari săpate în pământ, în condiţii proaste de
întreţinere; canale mici, în condiţii medii
0,0275 36,4
12.
Canale si râuri, în condiţii relativ rele (parţial invadate cu
vegetaţie sau obstruate cu bolovani, zone de mal
prabuşite etc.)
0,030 33,3
13.
Canale si râuri, în condiţii de întreţinere foarte rele cu un
profil neregulat, obstruate considerabil cu pietre, plante
acvatice etc.
0,035 28,6

Tabel 1.10. Valorile coeficientului de rugozitate (γ)
Materialul şi starea albiei γ
Canale din beton foarte bine sclivisite, cu pereţii foarte netezi. 0,06
Canale cu pereţi netezi, din beton tencuit simplu. 0,16
Canale cu pereţi din zidărie de cărămidă, din zidărie de piatră cioplită
neted, legată cu mortar.
0,46
Canale cu pereţi din pavaj neregulat, din pământ cu pereţii foarte bine
compactaţi.
0,85
Canale cu pereţi din pământ bine întreţinuţi, fără vegetaţie. 1,30
Canale invadate cu vegetaţie, albia unui râu cu rugozitate maximă. 1,75
Noţiuni de hidraulică

24
Dintre aceste relaţii, mai frecvent utilizată este formula lui Pavlovski
în cazul canalelor cu raza hidraulică cuprinsă între 0,1 si 3,0 m. Pentru
calcule aproximative, valoarea lui y se poate stabili cu una din relaţiile
prezentate în tabelul 1.11.

Tabel 1.11. Relaţii de calcul pentru parametrul y din formula Pavlovski
Relaţia Condiţii de aplicare
Y = 1,5 √n 0,1 < R < 1,0
Y = 1,3 √n 1,0 < R < 3,0
Y = 1/6 0,05 ≤ n ≤ 0,015, albii cu rugozitate mică
Y = 1/5 0,015 ≤ n ≤ 0,025, albii cu rugozitate mijlocie
Y = ¼ n ≤ 0,025 , albii cu rugozitate mare

Valorile coeficientului de viteză (C) (din formula lui Pavlovski (1.38)),
în raport cu raza hidraulică (R) şi coeficientul de rugozitate (n), variază în
limite extrem de largi, de la 17,3 (pentru R= 0,1 şi n= 0,030) până la 50
(pentru R= 2,0 şi n= 0,0225). Relaţiile 1.35. şi 1.12. reprezintă formulele
fundamentale ce stau la baza dimensionării hidraulice a canalelor.
Calculul hidraulic al canalelor deschise constă în determinarea
elementelor geometrice principale şi secundare ale secţiunii transversale
corespunzător debitului maxim ce urmează să fie transportat şi vitezei
medii admisibile. Criteriul de calcul hidraulic al canalelor, cel mai folosit în
practica proiectării, este cunoscut sub denumirea de criteriul capacităţii
maxime de curgere.
Teoretic, o secţiune transversală de o anumită mărime poate
prezenta o infinitate de forme, pornind de la cele cu laţime mare şi
adâncime mică, când raportul β = b/h are valoare maximă, până la cele cu
laţime mică şi adâncime mare, caz în care β are valori minime.
Secţiuni transversale egale ca mărime, dar diferite ca formă, având
aceeaşi pantă longitudinală (I) şi acelaşi coeficient de rugozitate (n sau y),
transportă debite diferite. Secţiunea transversală, egală ca mărime cu alte
secţiuni, care este capabilă sa transporte debitul maxim este denumită
secţiune optimă din punct de vedere hidraulic. Dacă secţiunea (ω) este
determinată ca mărime, dar nu şi ca formă, din analiza formulei debitului
(1.12) rezultă că debitul va fi maxim atunci când viteza va fi, de asemenea,
maximă. Din relaţia 1.35 rezultă că viteza este maximă când raza hidraulică
este maximă, parametrii V şi R fiind într-o relaţie de directă
proporţionalitate. Raza hidraulică, reprezentând raportul între secţiunea vie
(ω) şi perimetrul udat (P), este maximă când perimetrul udat este minim.

Dacă se scrie formula perimetrului udat pentru canale trapezoidale
numai în funcţie de elementele geometrice principale ale secţiunii rezultă:

2
2
1 2
;
m h mh
h
P
mh
h
b mh bh
+ + − =
− = + =
ω
ω
ω
2
; 1 2 m h b P + + =

Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură - Ingineria heleşteelor


25








Valoarea minimă a funcţiei P=f(h) se obţine pentru acea valoare a
variabilei h care anulează derivata de ordinul I a funcţiei. Expresia primei
derivate a funcţiei P=f(h) are forma:

0 1 2
2
2
'
= + + − − = m m
h
P
ω


din care rezultă:


(1.41.)

(1.42.)

m

Relaţia 6.41. poate fi scrisă sub forma:

( ) ( )
2 2
1 2 h m m h h m b ⋅ − + = ⋅ ⋅ +

( ) β = − + = m m
h
b
2
1 2 (1.43.)


Formula 1.43 exprimă corelaţia dintre elementele geometrice
principale b,h,m pentru care capacitatea de transport hidraulic a secţiunii
unui canal este maximă.
Condiţia de optim hidraulic nu corespunde, în general, cu condiţia
optim economic, deoarece conduce la canale adânci, care implică metode
de execuţie costisitoare, impunând uneori lucrări de epuisment al apei
subterane. De aceea, la stabilirea secţiunii transversale se vor lua în
considerare amândouă condiţiile, alegându-se acea formă de canal ce
asigură cele mai bune condiţii hidraulice şi conduce la cheltuieli minime.
Dimensionarea optimă din punct de vedere hidraulic a canalelor nu
conduce la o laţime standardizată a fundului canalului şi nu are în vedere
panta canalului, respectiv viteza de scurgere a apei. Laţimea la fund trebuie
rotunjită pentru a se ajunge la o laţime standardizată şi în raport cu aceasta
m
h
h m
− +
=
− + =
2
2 2
1 2
) 1 2 (
ω
ω m

Noţiuni de hidraulică

26
se recalculeaza iniţial adâncimea apei în canal (h), în funcţie de care se
determină şi celelalte elemente. Pentru calculul vitezei se adoptă, într-o
primă faza, o valoare a pantei hidraulice echivalentă cu panta medie a
terenului a terenului. În cazul în care viteza medie corespunzătoare pantei
adoptate nu se încadrează în domeniul optim al vitezelor admisibile se
procedează la modificarea pantei, în limite acceptabile, sau se modifică
raportul (b/h).
Limita inferioară a domeniului admisibil pentru regimul vitezei de
curgere a apei intr-un canal este reprezentată de viteza critică la care se
depun aluviunile. O valoare inferioară celei critice conduce la colmatarea
secţiunii canalelor. Limita superioară a domeniului admisibil pentru viteza
medie a apei într-un canal este reprezentată de valoarea viteza de afuiere.
Depăşirea acestei limite determină erodarea albiei canalului.
Viteza critică la care se depun aluviunile sau viteza de
nesedimentare în curent (V
n
) depinde, în principal, de mărimea debitului
transportat şi de dimensiunea hidraulică a particulelor aflate în suspensie.
În practica proiectării lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, viteza de
nesedimentare se stabileşte cu diverse relaţii empirice, de forma:

2 , 0
Q A V
n
⋅ =
(1.44.)

unde, Q reprezintă debitul canalului, iar A este un coeficient dependent de
viteza de sedimentare a particulelor (mărimea hidraulică (tabel 1.12)).

Tabel 6.12. Valoarea coeficientului A în funcţie de viteza de sedimentare (W)
Viteza de
sedimentare
W
[mm/s]
0,5 - 1,5 1,5 – 3,5 3,5 - 6,5 > 6,5
A 0,33 0,44 0,55 0,55

Viteza de sedimentare (W) se stabileşte pe cale experimentală în
condiţii de laborator. În absenţa unor determinări directe, viteza de
sedimentare se apreciază în funcţie de diametrul particulelor (d) (tabelul
1.13).
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură - Ingineria heleşteelor


27
Tabelul 1.13. Valorile mărimii hidraulice a particulelor în raport cu diametrul lor
d
[mm]
W
[mm/sec]
d
[mm]
W
[mm/sec]
d
[mm]
W
[mm/sec]
0,005 0,0173 0,06 2,46 0,150 15,60
0,01 0,0692 0,07 3,39 0,175 18,90
0,02 0,277 0,08 4,43 0,200 21,60
0,03 0,623 0,09 5,61 0,225 24,30
0,04 1,110 0,10 6,92 0,250 27,00
0,05 1,730 0,125 10,81 0,270 29,70

Valorile orientative ale vitezei de nesedimentare în curent, pentru
canale din pământ, stabilite în baza relaţiei 1.44. sunt redate în tabelul
1.14.

Tabelul 1.14. Valoarea vitezei de nesedimentare în curent (m/s) în funcţie de
mărimea debitului (Q) şi valorile coeficientului A
Valorile coeficientului A Valorile coeficientului A Q
m
3
/s 0,55 0,44 0,33
Q
m
3
/s 0,55 0,44 0,33
0,020 0,25 0,20 0,15 0,700 0,51 0,41 0,31
0,030 0,27 0,22 0,16 0,800 0,53 0,42 0,32
0,040 0,29 0,23 0,17 0,900 0,54 0,43 0,32
0,050 0,30 0,24 0,18 1,000 0,55 0,44 0,33
0,060 0,31 0,25 0,19 1,250 0,58 0,46 0,35
0,070 0,32 0,26 0,19 1,500 0,60 0,48 0,36
0,080 0,33 0,27 0,20 1,750 0,61 0,49 0,37
0,090 0,34 0,27 0,20 2,000 0,63 0,51 0,38
0,100 0,35 0,28 0,21 2,250 0,65 0,52 0,39
0,125 0,36 0,29 0,22 2,500 0,66 0,53 0,40
0,150 0,38 0,30 0,23 3,000 0,69 0,55 0,41
0,175 0,39 0,31 0,23 3,500 0,71 0,57 0,42
0,200 0,40 0,32 0,24 4,000 0,73 0,58 0,44
0,250 0,42 0,33 0,25 4,500 0,747 0,59 0,45
0,300 0,43 0,35 0,26 5,000 0,76 0,61 0,46
0,350 0,45 0,36 0,27 6,000 0,79 0,63 0,47
0,400 0,46 0,37 0,27 7,000 0,81 0,65 0,49
0,450 0,47 0,38 0,28 8,000 0,83 0,67 0,50
0,500 0,48 0,38 0,29 9,000 0,85 0,68 0,51
0,600 0,50 0,40 0,30 10,000 0,87 0,70 0,52

Valoarea vitezei critice la care începe erodarea, avand semnificaţia
unei viteze maxime admisibile (V
a
), depinde, în cazul canalelor săpate în
pământ, neconsolidate, de coeziunea terenului şi mărimea razei hidraulice.
Viteza critică se află în relaţie de inversă proporţionalitate cu raza hidraulică
a secţiunii şi este direct proporţională cu gradul de coeziune a terenului.
Pentru determinari aproximative ale vitezei maxime admisibile în funcţie de
Noţiuni de hidraulică

28
mărimea debitului şi de textura terenului, se pot folosi formule empirice de
forma :

(1.45.)
1 , 0
Q k V
a
⋅ =
unde:
- k – coeficient ale cărui valori depind de textura terenului
(tabelul 6.15);
- Q – debitul mediu al canalului (m
3
/s).

Tabelul 1.15. Valorile coeficientului K în funcţie de textura terenului
Textura terenului K
Soluri nisopoase lutoase 0,53
Soluri luto-nisipoase 0,57
Soluri lutoase 0,62
Soluri luto-argiloase 0,68
Soluri argiloase 0,75-0,85

Diferite valori ale vitezei de neerodare, calculate cu relaţia 1.45. în
funcţie de parametrii k şi Q sunt prezentate în tabelul 1.16.

Tabelul 1.16. Valorile vitezei de neerodare calculate în funcţie de mărimea
debitului si valorile lui K
Valorile lui K
Q
m
3
/s
0,68 0,62 0,57 0,53
0,030 0,48 0,44 0,40 0,37
0,050 0,50 0,46 0,42 0,39
0,070 0,52 0,48 0,44 0,41
0,090 0,53 0,49 0,45 0,42
0,125 0,55 0,50 0,46 0,43
0,250 0,59 0,54 0,50 0,46
0,450 0,53 0,57 0,53 0,49
0,500 0,63 0,58 0,53 0,49
0,700 0,66 0,60 0,55 0,51
0,900 0,67 0,61 0,56 0,52
1,250 0,69 0,63 0,58 0,54
1,750 0,72 0,66 0,60 0,56
2,250 0,74 0,67 0,62 0,57
3,000 0,76 0,69 0,64 0,69
4,000 0,78 0,71 0,65 0,61
4,500 0,79 0,72 0,66 0,62
5,000 0,80 0,73 0,67 0,62
10,000 0,86 0,78 0,72 0,67
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură - Ingineria heleşteelor


29

Viteza medie ce se adoptă la proiectarea secţiunii unui canal este
indicat să fie cât mai apropiată de limita superioară admisibilă, anume
viteza de neeroziune. Va rezulta, în aceste condiţii, o secţiune mai mică ce
implică cheltuieli de execuţie, pe măsură, mai reduse.
Pentru proiectarea reţelei de canale din cadrul unei amenajări
piscicole, valoarea admisibilă a vitezei apei, în funcţie de natura terenului,
respectiv, modul de consolidare a secţiunii canalului, este prezentată în
tabelul 1.17.

Tabelul 1.17. Vitezele admisibile ale apei în funcţie de natura terenului şi a tipului
de consolidare a secţiuniii
Natura terenului/Tip consolidare Viteza admisibilă (m/s)
Nisip uscat fin 0,30-0,45
Nisip mărunt şi mijlociu 0,40-0,60
Nisip cu granulaţie mare 0,60-0,75
Pietriş mare 0,10-1,30
Terenuri luto-nisipoase 0,40-0,90
Terenuri argilo-nisipoase 0,50-1,00
Terenuri lutoase 0,45-1,00
Argilă compactă 0,70-1,20
Loess usor 0,40-0,80
Loess compact 0,60-1,20
Brazde de iarbă 0,80-1,00
Beton asfaltic 2,00-3,50
Pavaj simplu 2,00-3,50
Pereu uscat din piatră brută 3,00-4,50
Pereu zidit din piatră brută 5,80-8,70
Beton marca B140 5,00-6,00
Beton marca B170 8,00-10,00
Beton marca B210 9,00-11,00

Dimensionarea canalelor deschise cu secţiune trapezoidală se
poate face analitic sau grafic.
În cazul dimensionării analitice, se pleacă de la ecuaţia de
continuitate, din care, cunoscând debitul şi admiţând o viteză a apei în
limitele admisibile, se calculează suprafaţa secţiunii vii ω = Q/V.
Presupunând secţiunea de forma unui semicerc a cărui rază (R) este egală
cu adâncimea apei în canal (h), se determina valoarea acesteia:


π
ω 2
= = h r (1.46.)


Noţiuni de hidraulică

30
În funcţie de h (1.46.) şi de valoarea raportului optim β (1.43.), se
stabileşte lăţimea la fund (b) a secţiunii canalului:

(1.47)
Cunoscând elementele geometrice principale b şi h se stabilesc
celelalte elemente constructive şi hidraulice ale secţiunii canalului,
verificându-se, în acelaşi timp, valoarea vitezei şi a capacităţii de transport
– debitul. Prin tatonări succesive se alege h şi se stabileşte b sau invers,
până se ajunge la o viteza admisibilă şi debit solicitat. Dacă panta nu este
impusa se poate şi ea modifica în limitele admisibile pantei canalului.
h b ⋅ = β

1.3.2. Dimensionarea sistemelor hidraulice sub presiune
Sistemele hidraulice sub presiune cuprind acele sisteme în care
scurgerea apei se face la presiuni mai mari decât presiunea atmosferică. În
categoria sistemelor hidraulice sub presiune sunt cuprinse conductele
forţate, ajutajele, orificiile etc.
Conductele forţate sunt acele conducte în care apa în mişcare, sub
presiune, ocupă în întregime secţiunea acestora. Dimensionarea hidraulică
a unei conducte forţate presupune stabilirea diametrului acesteia şi a
pierderilor de sarcină pe traseul conductei, pentru un anumit debit de
calcul. Relaţia lui Manning (1.48.) pentru conducte metalice şi beton armat
precomprimat, respectiv relaţia lui Ludin (6.49.) pentru conducte de
azbociment, sunt cel mai frecvent utilizate în activitatea de proiectare a
hidroamelioraţiilor piscicole:

(1.48)
(1.49)

54 , 0 65 , 0
2 / 1 3 / 2
J R K Q
J R K Q
⋅ ⋅ ⋅ =
⋅ ⋅ ⋅ =
ω
ω

unde:
- R – raza hidraulică a secţiunii conductei (în cazul unei conducte de
secţiune circulară, cu diametru D, R=D/4;
- J – pierderi liniare de sarcină; în cazul conductelor lungi (peste
100 de metri), pierderile de sarcină locală se neglijează, reprezentând mai
putin de 2% din cele liniare;
- K – parametru ce depinde de coeficientul de rugozitate al
conductei (conducte metalice şi din beton armat precomprimat – 83,
conducte de azbociment – 134).
Verificarea debitului unei conducte forţate se face în baza ecuaţiei
de continuitate, scrisă sub forma:


(1.50.)

unde: H – reprezintă sarcina conductei; φ – coeficient de viteză.
H g
D
V Q ⋅ ⋅ ⋅ ⋅

= ⋅ = 2
4
2
ϕ
π
ω
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură - Ingineria heleşteelor


31
Pentru a diminua efectul loviturilor de berbec, viteza apei în
conducte nu va depăşi 1,5 - 2,0 m/s.
În activitatea de proiectare, relaţiile 1.48 şi 1.49 sunt transpuse în
diagrame, cu ajutorul cărora se determină diametrul conductei capabile să
transporte un anumit debit, în condiţiile unei anumite pierderi de sarcină.
Orificii. Sunt deschideri practicate în peretele unui vas, rezervor sau
altă construcţie, prin care se scurge apa.

Fig. 1.16. Diferite poziţii ale
orificiului.
Fig. 1.15. Scurgerea printr-un
orificiu.


La scurgerea apei printr-un orificiu, firele de curent se orientează
către acestea din toate direcţiile, iar la ieşire din secţiunea orificiului
curentul de apă se contractă (fig. 1.15.). Contracţia curentului de apă la
ieşirea din orificii se explică prin faptul că schimbarea direcţiei firelor de
curent marginale necesită o zona de racolare treptată, ce determină ca
secţiunea curentului la ieşire (ω
c
), să fie mai mică decât secţiunea
orificiului (ω). Raportul între secţiunea contractată (ω
c
) şi secţiunea
orificiului (ω) poartă denumirea de coeficient de contracţie (ε). În funcţie de
poziţia orificiului (fig. 1.16.), contracţia poate fi perfectă sau totală (1),
imperfectă (2) sau incompletă (3). În tabelul 1.18 sunt prezentate diferite
valori ale coeficientului de contracţie pentru cele trei cazuri menţionate.

Tabelul 1.18.Valori ale coeficientului de contraţie (ε)
Felul contracţiei ε Observaţii
Contracţie perfectă 0,60 - 0,65 x ≥ 3b ; y ≥ 3a
Contracţie imperfectă 0,65 - 0,95 x < 3b ; y < 3a
Contracţie incompletă sau parţială 0,95 - 0,97
curentul de apă nu are
contracţie pe una din
laturi

Noţiuni de hidraulică

32
Debitul unui orificiu mic practicat într-un perete subţire rezultă din
produsul dintre suprafaţa secţiunii contractate (ω
c
) a curentului de apă şi
viteza la ieşirea din orificiu ( ϕ √2gH);


H g Q
H Q
⋅ ⋅ ⋅ ⋅ =
⋅ ⋅ ⋅ =
2 μ ω
ϕ ω ε

(1.51)

unde:
- μ=ε.φ- coeficient de debit (considerând φ= 0,97 şi ε cuprins în
intervalul indicat în tabelul 6.18. rezultă μ = 0,58 – 0,63);
- H - înălţimea coloanei de apa deasupra centrului orificiului.





Fig. 1.17. Determinarea debitelor la
orificiile mari.
Fig. 1.18. Orificiul înecat.
Schiţa de calcul a acestuia.
La orificiile mari practicate într-un perete subţire, debitul se
calculează prin însumarea de debitelor elementare (figura 1.17.):


[ ]
[ ]
2 / 3
2
2 / 3
1
2 / 3 2 / 1
2 / 1
2
3
2
2
3
2
; 2
: , 2
; 2 ; 2
1
2
1
2
H H g b Q
H g b Q dh H g b Q
rezulta dh h g b dQ
h g dh b dQ h g d dQ
H
H
H
H
− ⋅ ⋅ =
⋅ ⋅ = ⋅ =
⋅ ⋅ ⋅ =
⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ =

μ
μ μ
μ
μ μ ω








(1.52)

În cazul unui orificiu mare înecat (fig. 1.18), viteza depinde numai
de diferenţa de nivel piezo-electric (Z), iar debitul se poate calcula cu
formula:

(1.53)

gZ Q 2 ω μ ⋅ =
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură - Ingineria heleşteelor


33
Dacă orificiul este practicat într-un perete dispus pe traseul unui
canal în care apa se scurge cu o viteza (V
0
) mai mare de 0,5 m/s, debitul
se calculează cu relaţia:
(1.54)

0
2gZ Q ω μ ⋅ =
în care:

(1.55)

g
V
Z Z
2
2
0
0
+ =

Deversoare. Un caz particular al orificiilor mari îl constituie
deversoarele. Ele constau dintr-un orificiu mare practicat într-un perete al
unui rezervor sau într-o construcţie hidrotehnică la partea ei superioară (fig.
1.19), peste care deversează apa.
Fig. 1.19. Elemente constructive şi hidraulice ale unui deversor.


Deosebit de orificii, perimetrul deversorului nu este complet închis,
iar formula de calcul a debitului este:

(1.56)

sau, notând 2μ/3=m, se obţine:
2 / 3
2
3
2
H g b Q ⋅ ⋅ = μ


(1.57)

unde H reprezintă înalţimea coloanei de apă deasupra pragului
deversorului sau sarcina hidrodinamică sub care se face deversarea apei;
în cazul în care apă are o viteza de apropiere (V
o
) mai mare de 0,5 m/s
valoarea lui H se mareşte cu valoarea energiei cinetice (
g
V
2
2
0
⋅ α
) iar formula
debitului va lua forma:
gH bH m Q
H g b m Q
2
2
2 / 3
⋅ =
⋅ =


0
2 H g H b m Q ⋅ ⋅ ⋅ =
Noţiuni de hidraulică

34
(1.58)
în care:

(1.59)

Valoarea coeficientului Coriolis (α) din relaţia (1.59) este 1,05-1,10.
g
V
H H
2
2
0
0
α
+ =
Deversoarele sunt construcţii hidrotehnice ce permit evacuarea apei
şi măsurarea debitelor într-un sistem hidraulic. Elementele geometrice ale
unui deversor sunt:
- înălţimea pragului (p);
- grosimea pragului sau a peretelui (c);
- laţimea deversorului (b);
- grosimea lamei deversate sau înalţimea coloanei de apă deasupra
pragului deversant, numită şi sarcina deversorului (H); pentru a nu fi
influenţată de curbura firelor de curent, sarcina deversorului se
măsoară în amonte de deversor la o distanţă de cca (3-4) H;
- viteza de acces a apei la deversor (V);
- căderea lamei deversate (Z), echivalenta cu diferenţa dintre
nivelurile de apă din cele două biefuri (amonte şi aval).
Deversoarele, ca şi orificiile, se pot comporta diferit în funcţie de
modul de construcţie şi amplasare. Există mai multe criterii de clasificare a
deversoarelor folosite în amenajările piscicole, fie pentru măsurarea
debitelor pe traseul canalelor din amenajările piscicole sistematice, fie în
scopul evacuării apelor mari din iazuri, astfel:
- grosimea peretelui: deversoare cu perete subţire, deversoare cu
profil practic şi deversoare cu prag lat (fig. 1.20.);


Fig. 1.20. Tipuri de deversoare clasificate după grosimea peretelui:
a. perete subţire; b. profil practic; c. prag lat.

- după forma secţiunii transversale: dreptunghiulară, triunghiulară,
trapezoidală (fig. 1.21);
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură - Ingineria heleşteelor


35



- aşezarea în plan (poziţia deversorului faţă de direcţia apei) (fig.
1.22): normale, oblice şi laterale;
Fig. 1.21. Clasificarea deversoarelor după forma secţiunii transversale:
a. dreptunghiulară; b. triunghiulară; c. trapezoidală.


Fig. 1.22. Variante de amplasare în plan a deversoarelor:
a. normale; b. oblice; c. laterale.

- modul de racordare al biefurilor (fig. 1.23.): înecate şi neînecate.




Debitul deversoarelor se calculează cu relaţia fundamentală 1.57.
Pentru simplificarea procedurii de determinare a debitului la deversoarele
cele mai utilizate în amenajările piscicole s-a calculat valoarea termenului
g m 2 din relaţia 1.57, obţinându-se în acest mod, formulele de calcul
prezentate în tabelul 1.19.
Fig. 1.23. Tipuri de deversoare în funcţie de modul de racordare a biefurilor:
a. înecate; b. neînecat.
Noţiuni de hidraulică

36
Tabelul 1.19. Relaţii de calcul ale debitului pentru diferite tipuri de deversoare
Tipul deversorului Formula de calcul a debitului
Deversor triunghiular (Thompson) cu perete subţire, cu
construcţie, neînecat şi aşezat normal.
Q = 1,38 H
3/2

Deversor dreptunghiular, cu perete subţire, fără
contracţie, neînecat şi aşezat normal.
Q = 1,84 H
3/2

Deversor trapezoidal (Cipolletti) cu perete subţire
cu contracţie, neînecat, aşezat normal şi cu β =
1/4.
Q = 1,86b H
3/2

Deversor cu prag lat înecat
Q = φ ε mbH √2gH
φ - coeficient de înecare
( 0,85 – 0,92)
ε - coeficient de contracţie
(0,85-0,95)

Ajutajele. Sunt tuburi scurte, de forme diferite, montate în faţa unui
orificiu sau la capătul unei conducte, care au ca scop formarea sau dirijarea
curentului de apă, iar uneori servesc la măsurarea debitului. După poziţie,
forma secţiunii şi modul de racordare a biefurilor, ajutajele pot fi:
- cilindrice exterioare şi cilindrice interioare (fig. 1.24);



- conice divergente şi conice convergente (fig. 1.25.);
Fig. 1.24. Ajutaje cilindrice:
a. exterior; b. interior.











Fig. 1.25. Ajutaje conice:
a. divergente; b. convergente.
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură - Ingineria heleşteelor


37


- înecate şi neînecate (fig. 1.26);


Fig. 1.26. Variante de ajutaj, în funcţie de modul de racordare al
biefurilor
a. înecat

; b. neînecat.

Elementele dimensionale şi cele hidraulice ale diferitelor tipuri de
ajutaje (fig. 1.24 şi 1.25) sunt prezentate în tabelul 1.20.

Tabelul 1.20. Parametrii dimensionali şi hidraulici ai ajutajelor
Parametru hidraulic
Tipul ajutajului Lungimea (I)
ε φ μ
Ajutaje cilindrice exterioare l = (3,5 -4,0)d 1,0 0,82 0,82
Ajutaje cilindrice interioare l = (3,5 -4,0)d 1,0 0,71 0,71
Ajutaje conice convergente D=1,92d; l = 2d 1,0 0,94 0,94
Ajutaje conice divergente D=1,92d; l = 2d 1,0 0,50 0,50

Semnificaţia parametrilor hidraulici din tabelul 6.20 este: ε - coeficient de
contracţie a curentului de apă; φ – coeficient de viteză; μ - coeficient de debit.

Ajutajele sunt încadrate, ca sisteme hidraulice, în categoria
conductelor scurte. Debitului acestora se calculează, în funcţie de regimul
de funcţionare, cu una din următoarele formule:

gH Q 2 μω =
- pentru ajutaje neînecate (1.60)

gZ Q 2 μω = - pentru ajutaje înecate (1.61)
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură – Ingineria heleşteelor



3
INSTALAŢII HIDROTEHNICE ÎN
AMENAJĂRILE PISCICOLE


3.1.Consideraţii generale
Instalaţiile hidrotehnice folosite în amenajările piscicole asigură
optimizarea circulaţiei apei în bălţi, iazuri şi heleştee, precum şi pe traseul
canalelelor şi gârlelor care deservesc aceste ecosisteme acvatice. Ele sunt
încadrate în corpul digurilor, barajelor, grindurilor sau malurilor ce
delimitează bazinele acvatice naturale sau antropice amintite.
Prin intermediul acestor instalaţii potenţialul bioproductiv al heleşteelor,
iazurilor şi diferitelor ecosisteme acvatice naturale poate fi valorificat în mai
bune condiţii, datorită posibilităţii de a optimiza, controla şi dirija condiţiile
mediale.
Pentru ca lucrările de artă să poată contribui la sporirea producţiei
piscicole, ele trebuie astfel concepute încât să corespundă dimensional şi
ca soluţie constructivă tipului de amenajare, să prezinte fiabilitate şi durată
de exploatare ridicate şi să poată fi manipulate cu uşurinţă.
Materialele întrebuinţate la construirea lucrărilor de artă sunt lemnul,
betonul simplu sau armat, diverse profile metalice, materiale plastice,
structuri ceramice, etc.
Instalaţiile hidrotehnice sunt grupate, după funcţiunile pe care le
îndeplinesc, astfel: instalaţii de alimentare cu apă; instalaţii de reglare a
nivelului, primenire şi evacuare a apei; instalaţii pentru traversarea
obstacolelor; instalaţii de pescuit.

101
Instalaţiile de alimentare se clasifică, în funcţie de modul de acces,
tranzitare şi evacuare a apei, astfel: instalaţii de alimentare cu acţiune
orizontală de fund; instalaţii de alimentare cu acţiune orizontală de
suprafaţă; instalaţii de alimentare cu acţiune verticală (tip umbrelă,
Instalaţii hidrotehnice în amenajările piscicole

102
fereastră sau pipă). Constructiv, cele cu acţiune orizontală pot fi închise
(tubulare) sau deschise (sub formă de canale), iar cele cu acţiune verticală
sunt, întotdeauna închise. Aceste instalaţii asigură, cu precădere,
alimentarea cu apă a heleşteelor din cadrul amenajărilor piscicole
sistematice, în vederea inundării, întreţinerii nivelului şi recirculării apei.
Instalaţiile de primenire şi evacuare a apei cuprind o diversitate de
lucrări de artă, diferenţiate tipodimensional, adecvat funcţiilor specifice pe
care le îndeplinesc în cadrul ecosistemelor acvatice în care sunt
amplasate. Principalele instalaţii de primenire şi evacuare a apei folosite în
cadrul hidroamelioraţiilor piscicole sunt: instalaţiile tip călugăr (călugăr
simplu pentru heleştee, călugăr cu deversor pentru iazuri, călugăr pentru
bălţi nevidabile), stăvilarele (fixe şi demontabile) şi deversoarele (cu acţiune
frontală sau, cu acţiune laterală). Dintre acestea călugărul şi stăvilarul sunt
proprii tuturor bazinelor de apă, atât celor artificiale (iazuri, heleştee, etc)
cât şi celor naturale (lacuri, bălţi, râuri, etc.). Deversoarele se întâlnesc în
cadrul amenajărilor piscicole semisistematice (iazuri), precum şi la alte
acumulări artificiale de apă valorificabile piscicol (bazine agropiscicole,
lacuri de acumulare cu folosinţă complexă).
Instalaţiile pentru traversarea obstacolelor sunt lucrări de artă
întrebuinţate pentru înlesnirea circulaţiei, în condiţii speciale, a apei,
peştilor, ambarcaţiunilor şi utilajelor pescăreşti. Ele cuprind următoarele
tipuri de lucrări: sifoane, apeducte, ecluze şi trecători pentru peşti şi bărci.
Instalaţiile de pescuit facilitează pescuitul în iazuri şi heleştee.
Funcţional şi constructiv, sunt parte integrantă a instalaţiilor de evacuare a
apei din aceste bazine. În cadrul hidroamelioraţiilor piscicole instalaţiile de
pescuit sunt cunoscute sub denumirea de bazine (gropi) de pescuit.
3.2. Instalaţii de alimentare
Instalaţiile de alimentare sunt specifice amenajărilor piscicole
sistematice şi îndeplinesc următoarele funcţii caracteristice:
- inundarea heleşteelor în perioade de timp tehnologic impuse;
- asigurarea debitelor de întreţinere - recirculare pentru compensarea
pierderilor de apă prin infiltraţie şi evapotranspiraţie şi pentru primenirea
apei în heleştee;
- reglarea debitului de apă necesar alimentării heleşteelor în funcţie de
cerinţa tehnologică;
- aerarea eficientă a apei în scopul asigurării unei concentraţii optime a
oxigenului dizolvat în apă, corespunzător densităţilor de populare şi
particularităţilor fiziologice ale speciilor de cultură;
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură – Ingineria heleşteelor

103
- împiedicarea pătrunderii în heleştee, cu prilejul inundării acestora, odată
cu apa de alimentare, a speciilor de peşti nedorite din sursa de
alimentare;
- împiedicarea evadării peştelui din heleştee prin instalaţiile de alimentare
cu apă ale acestora;
- reţinerea corpurilor flotante sau, în imersie, din canalul de alimentare şi
împiedicarea pătrunderii acestora în bazine.
Tipul instalaţiei de alimentare şi dimensiunile acesteia se stabilesc în
funcţie de o multitudine de factori, între care:
- caracteristicile generale ale schemei hidrotehnice de amenajare;
- caracteristicile constructive şi ecotehnologice ale heleşteelor;
- diferenţa dintre nivelul apei din canalul de alimentare şi cel din heleşteu;
- mărimea debitului tranzitat şi dinamica acestuia;
- conţinutul în aluviuni în suspensie al apei de alimentare.

3.2.1. Instalaţii de alimentare cu acţiune orizontală.

Instalaţiile de alimentare cu acţiune orizontală se prezintă, în funcţie de
poziţia gurii de alimentare faţă de planul oglinzii apei din heleşteu, în două
variante, anume: instalaţii de alimentare cu acţiune orizontală de fund şi
instalaţii de alimentare cu acţiune orizontală de suprafaţă.
Instalaţia de alimentare cu acţiune orizontală de fund (fig 3.1.), este
specifică heleşteelor de creştere de suprafaţă foarte mare, la care canalul
de alimentare se realizează, de obicei, între diguri, iar diferenţa dintre
nivelul apei din heleşteu şi canalul de alimentare (sarcina instalaţiei) este
relativ redusă. Din punct de vedere constructiv instalaţia constă dintr-o
conductă orizontală (gură de alimentare), de diametru relativ mare, ce
subtraversează digul adiacent canalului de alimentare. În punctele de
legătură ale gurii de alimentare cu secţiunea canalului, respectiv cu cuveta
(vatra) heleşteului, sunt amenajate elemente specifice de racordare, aripi
(cap amonte şi cap aval), în care sunt înglobate ghidaje pentru instalarea şi
manipularea vaneţilor şi sitelor.
Vaneţii servesc la reglarea debitului de apă al instalaţiei şi sunt
montaţi, sub forma unui perete, în ghidajele din aripile amonte ale
instalaţiei, spre canalul de alimentare. Debitului instalaţiei poate fi micşorat
sau majorat prin modificarea înălţimii peretelui de vaneţi care determină
modificarea grosimii lamei de apă deversante şi, implicit, modificarea
debitului în funcţie de cerinţa tehnologică. Astfel, în condiţiile în care nivelul
apei în canalul de alimentare este menţinut constant, prin adăugarea sau,
eliminarea vaneţilor se modifică înălţimea peretelui deversat şi, în mod
automat, grosimea lamei de apă, respectiv, debitul instalaţiei de alimentare.
Pentru împiedicarea evadării peştelui din heleşteu în canalul de ali-
mentare, în zona adiacentă capului aval al instalaţiei se realizează o incintă
cu pereţi din panouri de sită, demontabile. Perimetrul incintei, respectiv
Instalaţii hidrotehnice în amenajările piscicole

104
lungimea frontului pe care se instalează panourile de sită, se stabilesc prin
calcul hidraulic, din condiţia asigurării tranzitării în heleşteu a debitului
tehnologic necesar. Pentru a evita pătrunderea peştelui (în special H.
molitrix), prin salturi, în instalaţia de alimentare, deasupra aripilor capului
aval, respectiv deasupra pereţilor incintei se montează, sub forma unui
cozoroc, o plasă metalică, înclinată spre suprafaţa liberă a apei din
heleşteu. Pe durata funcţionării instalaţiei apar inerente şi frecvente
deteriorări ale sitelor, motiv pentru care aceasta este recomandabil să se
utilizeze în special la heleşteele de îngrăşare şi, mai puţin la cele de
creştere a puietului.
Împiedicarea pătrunderii în heleşteu, odată cu apa de alimentare, a
corpurilor plutitoare, se realizează prin amenajarea, în faţa instalaţiei, a
unei construcţii specifice denumită “abătător”. Aceasta se prezintă sub
forma unui perete vertical incomplet, a cărei dispunere în plan nu
stânjeneşte circulaţia apei în canal. Urmare modului specific de amplasare,
în instalaţie va pătrunde apa din apropierea fundului canalului, lipsită de
materiale flotante grosiere, eliminându-se complet riscul antrenării acestora
în heleşteu sau, mai grav, al obturării gurii de alimentare.
Instalaţiile de alimentare cu acţiune orizontală de fund, se pot utiliza în
anumite condiţii, şi în cazul în care transportul apei în cadrul schemei
hidrotehnice de amenajare se realizează cu un canal de alimentare
amplasat pe coronamentul digului (fig 3.2).
În acest caz tranzitarea apei din canalul de alimentare în heleşteu se
realizează cu o conductă pozată în secţiunea digului, având panta în profil
longitudinal de minimum 5 %. Conducta este racordată la secţiunea
canalului de alimentare printr-un cap amonte prevăzut cu elemente de
ghidaj în care se montează panouri de sită, respectiv vaneţi pentru obturare
şi pentru reglarea debitului. Spre heleşteu, la nivelul taluzului digului, se
amenajează un cap aval în care se instalează site pentru impiedicarea
evadării peştelui.
Fundul heleşteului se consolidează în zona instalaţiei de alimentare cu
o risbermă din piatră rostruită sau, cu o căptuşeală din beton armat.
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură – Ingineria heleşteelor


6
5
4
4
B
Plan
Secţiunea A – B
1
1
2
8
7
3
3
2
6
A




Fig. 3.1. Instalaţie de alimentare cu acţiune orizontală de fund
1 – canal alimentare pe coronament; 2 – gură de alimentare; 3 – cap amonte; 4-cap aval;
5 – pereu protecţie taluz; 6 – risbermă; 7 – consolidare secţiune canal; 8 – stăvilar.

105
Instalaţii hidrotehnice în amenajările piscicole





a

b

1

1

2

2

3

4

5

6

7

7

8

8

9

C
a
n
a
l

d
e

a
l
i
m
e
n
t
a
r
e

H

e

l

e

ş

t

e

u

D
i
g

3

1
0

3

F
i
g
.

3
.
2
.

I
n
s
t
a
l
a
ţ
i
i

d
e

a
l
i
m
e
n
t
a
r
e

c
u

a
c
ţ
i
u
n
e

o
r
i
z
o
n
t
a
l
ă

d
e

f
u
n
d

a



v
e
d
e
r
e

p
l
a
n
ă
;

b



s
e
c
ţ
i
u
n
e

l
o
n
g
i
t
u
d
i
n
a
l
ă

1

-

g
u
r
ă

d
e

u
m
p
l
e
r
e
;

2

-

c
a
p

a
m
o
n
t
e
-
a
v
a
l
;

3



a
r
i
p
ă
;

4



a
b
ă
t
ă
t
o
r
;

5



c
o
n
s
o
l
i
d
a
r
e

f
u
n
d

c
a
n
a
l
;

6



s
i
t
e

d
e
m
o
n
t
a
b
i
l
e
;

7



s
i
t
e

f
i
x
e
;

8



r
a
d
i
e
r

i
n
s
t
a
l
a
ţ
i
e
;

9



p
i
l
o
ţ
i
;

1
0



v
a
n
e
ţ
i
.


106
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură – Ingineria heleşteelor

Instalaţia de alimentare cu acţiune orizontală de suprafaţă este
specifică heleşteelor de iernat, precum şi altor bazine de mică suprafaţă
care reclamă debite relativ mici de apă şi cu un puternic grad de aerare.
Acest tip de instalaţie se utilizează în cazul în care canalul de alimentare
este situat pe coronamentul digului adiacent heleşteului. Instalaţia este
principial alcătuită dintr-o gură de alimentare (corp orizontal din tuburi de
beton) racordată la secţiunea canalului de alimentare printr-un cap amonte
prevăzut cu ghidaje pentru montarea sitelor şi vaneţilor pentru reglarea
debitului (fig.3.3). Stabilitatea instalaţiei este asigurată de un radier din
beton armat. Cota radierului instalaţiei este superioară nivelului de reţinere
a apei din heleşteu, alimentarea făcându-se prin cădere, la nivelul unei
console deversante. În acest mod este evitată evadarea peştilor din
heleştee în canalul de alimentare, problemă mai dificil de rezolvat la
instalaţiile de alimentare cu acţiune orizontală de fund. Urmare accesului
specific al apei în bazin, anume sub forma unei lame deversante cu o
cădere de 20-30 cm, se produce o eficientă aerare a apei, fapt pentru care
instalaţia este recomandată, în primul rând pentru alimentarea şi pentru
asigurarea debitelor de întreţinere-recirculare la heleşteele de iernat,
precum şi la alte categorii de bazine, în general de mică suprafaţă, ce
prezintă o exigenţă mai mare în ceea ce priveşte gradul de oxigenare al
apei. Modul specific de acces al apei în heleşteu, în special în primele faze
ale inundării, reclamă consolidarea taluzului digului pentru a se evita
eroziunea acestuia urmare acţiunii hidrodinamice a lamei deversante.
Consolidarea se realizează obişnuit cu o îmbrăcăminte din beton armat
care, prin soluţia constructivă şi modul specific de armare, prezintă o
fiabilitate sporită.
Reglarea debitului de apă se face printr-o vană, iar pentru
împiedicarea pătrunderii speciilor de peşti sălbatici în heleştee instalaţia
este prevăzută cu site. În zona de racord cu canalul de alimentare,
secţiunea acestuia este consolidată cu o căptuşeală din beton armat, pe o
lungime de minimum 1 m amonte, respectiv aval de instalaţie.
Instalaţia de alimentare cu acţiune orizontală de suprafaţă se poate
realiza în diverse variante constructive, în funcţie de sistemul de aducţie şi
transport al apei (sisteme cu scurgere liberă, sau sisteme cu scurgere
forţată) şi de particularităţile tehnologice ale fiecărei categorii de heleştee.
Astfel, pentru bazinele de maturare, precum şi pentru o serie de heleştee
de mai mică suprafaţă din cadrul unor amenajări piscicole se folosesc
instalaţii care prin modul de realizare şi de funcţionare satisfac exigenţa
tehnologică în ceea ce priveşte posibilitatea reglării debitului şi asigurării
unui grad de aerare adecvat (fig. 3.4).


107
Instalaţii hidrotehnice în amenajările piscicole
1

F
i
g
.
.
3
.
3
.

I
n
s
t
a
l
a
ţ
i
i

d
e

a
l
i
m
e
n
t
a
r
e

c
u

a
c
ţ
i
u
n
e

o
r
i
z
o
n
t
a
l
ă

d
e

s
u
p
r
a
f
a
ţ
ă

1



c
a
n
a
l

a
l
i
m
e
n
t
a
r
e
;

2



c
o
r
p

d
i
g
;

3



g
u
r
ă

d
e

a
l
i
m
e
n
t
a
r
e
;

4



c
o
n
s
o
l
ă

d
e
v
e
r
s
a
n
t
ă
;

5



c
o
n
s
o
l
i
d
a
r
e

t
a
l
u
z

d
i
n

b
e
t
o
n

a
r
m
a
t
;

6



p
i
l
o
t

l
e
m
n
;

7



r
a
d
i
e
r

d
i
n

b
e
t
o
n

a
r
m
a
t
;

8



c
ă
p
t
u
ş
e
a
l
ă

d
i
n

b
e
t
o
n

a
r
m
a
t
;

9



e
l
e
m
e
n
t

e
t
a
n
ş
a
r
e

d
i
n

b
e
t
o
n

a
r
m
a
t
;

1
0



p
i
n
t
e
n

s
p
r
i
j
i
n

d
i
n

b
e
t
o
n

a
r
m
a
t

2

3

4

5

6

7

8

9

1
0

H
e
l
e
ş
t
e
u


108
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură – Ingineria heleşteelor


6
6
Secţiune Plan
Plan
2
1

3
4
Secţiune
5
5
2
Fig. 3.4. Instalaţii de alimentare cu acţiune orizontală de suprafaţă specifice
sistemelor de transport cu scurgere forţată a apei
1 – cămin vizitare; 2 – vane cu sertar; 3 – cămin reglare nivel; 4 – vaneţi; 5 – gură de
alimentare; 6 – conductă magistrală sub presiune.
În cazul bazinelor şi heleşteelor la care specia de cultură, respectiv
stadiul de dezvoltare a acesteia impun o exigenţă mai mare privind
conţinutul în oxigen dizolvat al apei, instalaţiile de alimentare cu alimentare
de suprafaţă prezintă amenajări specifice în zona deversare a apei în
heleşteu (fig. 3.5).


109

Fig. 3.5. Detaliu instalaţie de alimentare cu acţiune orizontală de suprafaţă
asociată cu dispozitiv de aerare
Canal
alimentare
Heleşteu
3
1
2
4
1 – conductă magistrală; 2 – gură de umplere; 3 – dispozitiv de aerare tip grătar;
4 – consolidare taluz dig
Instalaţii hidrotehnice în amenajările piscicole

110

3.2.2. Instalaţii de alimentare cu acţiune verticală.

Indiferent de varianta constructivă, o instalaţie de alimentare cu acţiune
verticală este alcătuită, în principiu, din următoarele părţi:
- partea de acces a apei în instalaţie, prevăzută cu vaneţi pentru reglarea
debitului, eventual cu panouri de sită, pentru a evita pătrunderea
peştilor sălbatici;
- partea de trecere a apei, executată din tuburi de beton simplu, beton
armat, metalice, etc;
- partea de distribuţie a apei;
- elementele de deversare prin care apa din instalaţie este trecută în
bazin.
Instalaţiile de alimentare cu acţiune verticală sunt recomandate pentru
heleşteele de suprafaţă mică şi medie. Ele funcţionează pe baza diferenţei
între nivelul apei din canalul de alimentare şi cel al apei din heleşteu,
diferenţă ce constituie sarcina hidraulică a instalaţiei, în funcţie de care se
face dimensionarea hidraulică. Pentru asigurarea funcţionalităţii instalaţiei
este necesar ca diferenţa dintre nivelul apei din canal şi cel din heleşteu să
fie suficient de mare pentru a asigura o înălţime de cădere tehnologic
corespunzătoare. Prin intermediul unor elemente de racordare specifice,
apa din canal pătrunde în corpul orizontal al instalaţiei, care tranzitează apa
spre camera de distribuţie amplasată în perimetrul heleşteului, de unde,
prin intermediul unor amenajări specifice, este evacuată sub forma unei
lame deversante care, prin grosimea şi înălţimea sa de cădere, asigură o
eficientă aerare a apei.
Folosirea instalaţiei de alimentare cu acţiune verticală este justificată
de urmptoarele oportunităţi tehnologice:
- împiedică evadarea peştilor din bazin, problemă deosebit de acută în
cazul heleşteelor de reproducere, predezvoltare şi de creştere a
puietului;
- sistemul de tranzitare a apei din instalaţie în heleşteu, prin cădere,
asigură o bună încărcare în oxigen a apei;
- urmare soluţiei constructive specifice, nu se mai impune utilizarea
sitelor în zona de deversare a apei în heleşteu, care, de obicei se
înfundă sau se distrug şi nu prezintă siguranţă în exploatare.
Elementele care asigură deversarea apei din instalaţie în bazin se
realizează în trei variante constructive, condiţionat de aceasta întâlnindu-se
următoarele tipuri de instalaţii:
- instalaţii de alimentare cu acţiune verticală tip „pipă”;
- instalaţii de alimentare cu acţiune verticală tip „umbrelă”;
- instalaţii de alimentare cu acţiune verticală tip „fereastră”.

Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură – Ingineria heleşteelor

111
Instalaţiile de alimentare tip „pipă”(fig. 3.6) sunt specifice, în
principal, heleşteelor de reproducere şi predezvoltare. Elementul de
deversare a apei în heleşteu este reprezentat în această variantă
constructivă de un tub metalic având forma unui cot de 90º, încastrat cu
unul din capete la partea inferioară a peretelui frontal de la camera de
distribuţie, iar celălalt capăt, format din unul sau mai multe tronsoane
demontabile sau telescopice, este orientat vertical. Forma caracteristică a
lamei deversante asigură o bună oxigenare a apei. Prin demontarea
tronsoanelor de la partea superioară a elementului deversant, respectiv
prin reducerea înălţimii acestuia, este posibilă alimentarea heleşteului chiar
la niveluri mai scăzute ale apei în canalul de alimentare.
În cazul utilizării acestei instalaţii evadarea peştilor poate avea loc
atunci când, urmare salturilor lor, aceştia cad în interiorul pipei, al cărei
diametru variază în jurul a 0,20 m; în condiţii normale coloana de apă de
deasupra pipei aruncă peştii din nou în heleşteu. Numai în cazul în care
înălţimea jetului de apă din gura pipei este foarte redusă, situaţie în care
apa se prelinge în lungul pereţilor, peştii pot ajunge în instalaţie şi
evadează din heleşteu. Situaţia menţionată anterior este mai puţin
frecventă în amenajările sistematice, iar pentru evitarea acesteia, pipele
sunt prevăzute cu un capac care elimină posibilitatea pătrunderii peştilor în
instalaţie. Acest capac permite, prin modificarea poziţiei sale, reglarea
grosimii lamei deversante şi implicit a debitului de alimentare.

Instalaţiile de alimentare cu acţiune verticală de tip „umbrelă”
(fig.3.7) permit, urmare soluţiei constructive şi modului specific de
funcţionare, tranzitarea unor debite mai mari de apă, considerent pentru
care acestea sunt utilizate la alimentarea cu apă a heleşteelor de suprafaţă
mai mare. Specific camerei de distribuţie la această variantă
tipodimensională este faptul că peretele frontal (cel dinspre heleşteu) şi cei
doi pereţi laterali sunt amenajaţi la partea superioară în consolă, sugerând
în cadrul unei reprezentări plane aspectul de umbrelă.
Lama de apă ce curge pe suprafaţa consolei ajunge în heleşteu sub
forma unei pânze bine aerate. Lungimea (perimetrul) consolei se determină
prin calcul hidraulic şi trebuie să fie suficient de mare astfel încât grosimea
lamei deversante să fie cât mai mică. În acest mod este evitată
pătrunderea peştilor prin salt în camera de distribuţie, de unde, datorită
vitezei relativ reduse a curentului de apă, ar reuşi să treacă în conducta
orizontală a instalaţiei, şi de aici în canalul de alimentare. Exemplarele de
peşti ce ajung, eventual, urmare saltului, pe suprafaţa consolei, întâlnind un
strat de apă având grosimea de numai 5 – 10 cm, nu pot înota spre gura
camerei de ditribuţie şi vor fi antrenaţi de către lama de apă deversantă în
heleşteu.


Instalaţii hidrotehnice în amenajările piscicole


S
e
c
ţ
i
u
n
e

A
-
B

E
l
e
v
a
ţ
i
e

S
e
c
ţ
i
u
n
e

C
-
D

E
l
e
v
a
ţ
i
e

F
i
g
.
3
.
6
.

I
n
s
t
a
l
a
ţ
i
e

d
e

a
l
i
m
e
n
t
a
r
e

c
u

a
c
ţ
i
u
n
e

v
e
r
t
i
c
a
l
ă

t
i
p


p
i
p
ă


1



c
o
n
d
u
c
t
ă
;

2



c
a
m
e
r
ă

d
e

d
i
s
t
r
i
b
u
ţ
i
e
;

3



t
u
b

t
e
l
e
s
c
o
p
i
c
;

4



r
a
c
o
r
d
;

5



a
r
i
p
i

r
a
c
o
r
d
a
r
e
;

6



p
e
r
e
u

p
i
a
t
r
ă
;

7



r
a
d
i
e
r

b
e
t
o
n

a
r
m
a
t
;

8



p
i
l
o
t

d
i
n

l
e
m
n
;

9



v
a
n
ă
;

1
0



d
i
s
p
o
z
i
t
i
v

m
a
n
e
v
r
ă
;

1
1



c
o
n
u
r
i

r
a
c
o
r
d
a
r
e
;

1
2



p
e
r
e
t
e

d
e

e
t
a
n
ş
a
r
e
.

A

B

C

D

S
e
c
ţ
i
u
n
e

l
o
n
g
i
t
u
d
i
n
a
l
ă

1

2

3

4

5

6

7

8

5

C
a
n
a
l

d
e

a
l
i
m
e
n
t
a
r
e

C
o
r
p

d
i
g

9

1
0

1
1

1
1

1
2

6

1
1

1

2

8


112
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură – Ingineria heleşteelor


F
i
g
.
.
3
.
7
.

I
n
s
t
a
l
a
ţ
i
e

d
e

a
l
i
m
e
n
t
a
r
e

c
u

a
c
ţ
i
u
n
e

v
e
r
t
i
c
a
l
ă

d
e

t
i
p


u
m
b
r
e
l
ă


1



c
o
n
d
u
c
t
ă
;

2



c
a
m
e
r
ă

d
e

d
i
s
t
r
i
b
u
ţ
i
e
;

3



c
o
n
s
o
l
ă
;

4



g
u
r
ă

d
e

f
u
n
d
;

5



a
r
i
p
i

r
a
c
o
r
d
a
r
e
;

6



p
e
r
e
u

d
e

p
i
a
t
r
ă
;

7



r
a
d
i
e
r

b
e
t
o
n

a
r
m
a
t
;

8


p
i
l
o
ţ
i

d
i
n

l
e
m
n
;

9



v
a
n
e
;

1
0



d
i
s
p
o
z
i
t
i
v
e

d
e

m
a
n
e
v
r
ă
;

1
1



c
o
n
u
r
i

d
e

r
a
c
o
r
d
a
r
e
;

1
2



p
e
r
e
t
e

d
e

e
t
a
n
ş
a
r
e
.

1

S
e
c
ţ
i
u
n
e

l
o
n
g
i
t
u
d
i
n
a
l
ă

2

3

4

9

5

C
a
n
a
l

a
l
i
m
e
n
t
a
r
e

7

8

9

1
0

1
0

6

1
1

1
2

1
2

C
o
r
p

d
i
g

A

B

C

D

S
e
c
ţ
i
u
n
e
a

A

-

B

E
l
e
v
a
ţ
i
e

S
e
c
ţ
i
u
n
e
a

C

-

D

P
l
a
n

3

3

5

2

4

1

7

8

5

6

1
1

H
e
l
e
ş
t
e
u


113
Instalaţii hidrotehnice în amenajările piscicole

114

C
a
n
a
l

a
l
i
m
e
n
t
a
r
e

5

9

1
1

1
0

1
2

7

1

C
o
r
p

d
i
g

8

C

D

B

A

2

3

3

6

4

9

C
a
n
a
l

a
l
i
m
e
n
t
a
r
e

S
e
c
ţ
i
u
n
e

A

-

B

E
l
e
v
a
ţ
i
e

S
e
c
ţ
i
u
n
e

C

-

D

P
l
a
n

H
e
l
e
ş
t
e
u

S
e
c
ţ
i
u
n
e

l
o
n
g
i
t
u
d
i
n
a
l
ă

3

5

1
1

3

4

3

1

F
i
g
.

3
.
8
.

I
n
s
t
a
l
a
ţ
i
e

d
e

a
l
i
m
e
n
t
a
r
e

c
u

a
c
ţ
i
u
n
e

v
e
r
t
i
c
a
l
ă

d
e

t
i
p


f
e
r
e
a
s
t
r
ă


1

-

1



c
o
n
d
u
c
t
ă
;

2



c
a
m
e
r
ă

d
e

d
i
s
t
r
i
b
u
ţ
i
e
;

3



f
e
r
e
s
t
r
e
;

4



g
u
r
ă

d
e

f
u
n
d
;

5



a
r
i
p
i

r
a
c
o
r
d
a
r
e
;

6



p
e
r
e
u

d
e

p
i
a
t
r
ă
;

7



r
a
d
i
e
r

b
e
t
o
n

a
r
m
a
t
;

8



p
i
l
o
ţ
i

d
i
n

l
e
m
n
;

9



v
a
n
e
;

1
0



d
i
s
p
o
z
i
t
i
v
e

d
e

m
a
n
e
v
r
ă
;

1
1



c
o
n
u
r
i

d
e

r
a
c
o
r
d
a
r
e
;

1
2



p
e
r
e
t
e

d
e

e
t
a
n
ş
a
r
e
.

Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură – Ingineria heleşteelor

115
Când nivelul apei în canalul de alimentare este scăzut alimentarea cu apă
a heleşteului se realizează printr-un orificiu practicat la partea inferioară a
peretelui frontal.
Reglarea debitului instalaţiei se realizează cu sistemul de vane amenajat
la nivelul secţiunii de acces în corpăul orizontal, respectiv în camera de
distribuţie. Majorarea, respectiv diminuarea debitului tranzitat de instalaţie se
realizează prin modificarea nivelului apei în canalul de alimentare.

Instalaţiile de alimentare cu acţiune verticală de tip fereastră (fig. 3.8)
au camera de distribuţie prevăzută cu trei ferestre practicate orizontal în
peretele frontal şi în cei doi pereţi laterali; dimensiunile ferestrelor (lăţime,
înălţime) se stabilesc prin calcul hidraulic în funcţie de debitul de alimentare
tehnologic necesar, iar cota radierului acestora este superioară nivelului apei
din heleşteu.
Din camera de distribuţie apa iese prin cele trei ferestre sub forma unor
lame deversante, ale căror caracteristici hidraulice sunt determinate de
diferenţa între nivelul apei din canalul de alimentare şi cel din heleşteu.
O eventuală pătrundere a peştilor în camera de distribuţie nu este posibilă,
datorită cotei superioare a radierului ferestrelor. Acest tip de instalaţie se aplică
la heleşteele de creştere de suprafaţă mare, datorită debitelor mari de apă ce
pot fi tranzitate.
În multe cazuri, pentru reglarea debitului instalaţiei, ferestrele sunt
prevăzute cu ghidaje în care se pot instala vaneţi din lemn, care, schimbând
cota radierului ferestrei, modifică grosimea lamei deversante, şi implicit,
valoarea debitului.
În situaţii de forţă majoră, când cota apei din canalul de alimentare scade
sub cota radierului ferestrelor deversante, accesul apei din instalaţie în
heleşteu se realizează printr-o gură de fund practicată la partea inferioară a
peretelui frontal, prevăzută cu ghidaje speciale în care se introduc pe perioada
funcţionării site, iar în restul timpului se obturează cu vaneţi.
3.2.3. Calculul hidraulic al instalaţiilor de alimentare
Calculul hidraulic al instalaţiilor de alimentare presupune rezolvarea a
două categorii de probleme, anume:
- probleme de dimensionare, care constau în determinarea diametrului
gurii de umplere (corp orizontal) şi stabilirea elementelor dimensionale ale
capului amonte-aval al instalaţiei, în condiţiile asigurării unui debit tehnologic
necesar;
- probleme de verificare, care presupun determinarea capacităţii de
transport (debitul) a instalaţiei, în condiţiile în care se cunoaşte diametrul
corpului orizontal, adâncimea apei în canal (cazul sistemelor cu scurgere
liberă), presiunea în conductă (cazul sistemelor de scurgere sub presiune),
precum şi o serie de detalii privind soluţia constructivă a instalaţiei.
Instalaţii hidrotehnice în amenajările piscicole
Instalaţiile de primenire şi evacuare a apei sunt lucrări hidrotehnice
specifice atât amenajărilor piscicole sistematice, dar se folosesc frecvent şi în
cadrul amenajărilor piscicole semisistematice sau, la amenajarea complexelor
piscicole naturale. Această categorie de lucrări cuprinde instalaţii care reţin,
reglează, deversează şi evacuează total sau parţial apa din heleştee, iazuri şi
diverse ecosisteme acvatice naturale.
În ambele cazuri, corpul orizontal al instalaţiilor de alimentare se
asimilează, din punct de vedere hidraulic, cu o conductă scurtă ce
funcţionează în regim de scurgere liberă sau forţată, la care viteza apei se
determină cu relaţia:

116

(3.1.)

unde:
ϕ - coeficientul de viteză al sistemului hidraulic; H - sarcina hidrodinamică
a sistemului (m).


3.3. Instalaţii de primenire şi evacuare a apei

3.3.1. Consideraţii generale, alcătuire constructivă
Instalaţia de primenire şi evacuare a apei specifică hidroamelioraţiilor
piscicole este călugărul. Prin alcătuirea sa constructivă o instalaţie tip călugăr
satisface, în cea mai mare măsură, exigenţele impuse de cerinţa tehnologică
privind optimizarea condiţiilor mediale de creştere a ihtiofaunei.
În fig. 3.9 sunt prezentate principalele elemente componente ale instalaţiei
tip călugăr ce asigură îndeplinirea funcţiilor caracteristice ale acestuia, iar în fig
.. este redat în detaliu modul de alcătuire al călugărului.
Schematic, un călugăr este alcătuit din:
- partea de acces a apei în instalaţie (cap amonte) (fig. 3.9) are rolul de a
racorda hidraulic corpul vertical la canalul drenor sau, la vatra heleşteului
(atunci când nu există canal drenor).
( )
1
2

⋅ = s m gH v ϕ
H
Fig. 3.9. Schema constructivă
1 – partea de acces în instalaţie; 2 – corp ver
descărcarea a apei; 5 – canal drenor; 6
a instalaţiei tip călugăr
tical; 3 – corp orizontal; 4 – partea de
– fundaţie; 7 – pasarelă acces
C
2
1
5
7
6 3
4

117

Fig. 3.10. Instalaţie de evacuare tip călugăr – detalii de alcătuire
1 – corp vertical; 2 – ghidaje; 3 – corp orizontal; 4 – fundaţie (radier); 5 – strat argilă; 6 – carton asfaltat; 7 – pasarelă de acces;
8 – mână curentă; 9 - zid sprijin; 10 - dale beton; 11 - pinten beton

8
9
9
3
1
1
4
5 3
5
8
1
5
3
4
6
4
8
10
7
7
III
IV V
II
VI
VI
II
IV- V-V
IV V
VI-VI
III-III
II-II
I-I
I I
III
10 11
2
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură – Ingineria heleşteelor
Instalaţii hidrotehnice în amenajările piscicole

118


Fig. 3.11. Călugăr – detaliu parte de acces şi corp vertical (secţiune)
1 – cap amonte; 2 – corp vertical; 3 – corp orizontal; 4 – corp dig; 5 – canal drenor;
6 – radier (fundaţie); 7 – pasarelă; 8 – pilot; 9 – fereastră; 10 – perete dublu din vaneţi;
11 – panouri sită (grătare); 12 – umplutură impermeabilă.
Heleşteu
1
11
10
6
8
5
9
3
2
7
4
12
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură – Ingineria heleşteelor
Partea de acces se prezintă sub forma a două aripi din beton,
încadrate la partea inferioară de un radier din beton. În zona de racord cu
capul amonte secţiunea canalului drenor (fundul şi taluzurile) este
protejată, pe o anumită lungime cu un pereu din dale din beton sau din
piatră rostuită. În funcţie de condiţiile specifice de acces ale apei în
instalaţie, condiţii care sunt determinate la rândul lor de soluţia constructivă
a corpului vertical, capul amonte se poate realiza într-o multitudine de
variante constructive, ce asigură un eficient acces al apei în instalaţie (cu
ziduri întoarse; cu pâlnie şi ziduri întoarse; cu ziduri întoarse şi sferturi de
con; cu aripi înecate; cu suprafeţe riglate drepte şi cu suprafeţe riglate
curbe). În multe cazuri partea de acces a apei în instalaţie se asociază, în
zona terminală a canalului drenor, cu bazine interioare de pescuit.
- corpul vertical al instalaţiei (fig.3.12) reprezintă componenta
constructivă principală a instalaţiei. Prin soluţia constructivă adoptată, şi,
prin amenajările specifice realizate la nivelul său, corpul vertical asigură o
multitudine de funcţii caracteristice impuse de cerinţa tehnologică.
a
5
b
2
1
2
3
4
6
1


Fig.3.12. Corp vertical călugăr – detalii constructive
a – reprezentare axionometrică; b – vedere plană.
1 – corp vertical; 2 – corp orizontal; 3 – fundaţie corp vertical; 4 – radier corp orizontal; 5 –
ghidaje; 6 – vaneţi.
Din punct de vedere constructiv, corpul vertical se prezintă sub forma
unei construcţii prismatice (fig. 3.12) rectangulară în secţiune transversală
şi realizată în mod obişnuit din beton armat sau, mai rar, sub forma unei
structuri metalice.

119
Instalaţii hidrotehnice în amenajările piscicole
Corpul vertical al unei instalaţii tip călugăr se poate realiza într-o
diversitate mare de variante constructive în ceea ce priveşte numărul
pereţilor, numărul de ghidaje şi cota de fundare (fig. 3.13).
d
f e
c b a
Fig. 3.13. Corp vertical instalaţie călugăr – variante constructive


Fig. 3.13 a reprezintă un corp vertical de călugăr cu trei pereţi (doi
pereţi laterali şi un perete dorsal) şi o singură pereche de ghidaje; este
specific bazinelor de mică suprafaţă, fără canal drenor, inundate cu apă o
perioadă scurtă de timp. În această variantă constructivă, călugărul
îndeplineşte următoarele funcţii caracteristice: menţine nivelul constant al
apei; reglează nivelul apei în funcţie de cerinţa tehnologică; evacuarea
totală a apei din heleşteu.
Un călugăr având corpul vertical cu trei pereţi şi două perechi de
ghidaje este reprezentat în fig. 3.13 b. În acest caz, călugărul îndeplineşte
toate funcţiile caracteristice ale unui călugăr, inclusiv pe cea de recirculare,
primul perete de vaneţi îndeplinind rolul unui perete frontal, prevăzut la
partea inferioară cu o fereastră pentru accesul apei în instalaţie. Se
utilizează în cazul bazinelor de suprafaţă mică şi medie şi pot fi fundaţi atât
la nivelul fundului canalului drenor, cât şi la nivelul terenului (atunci când
asigură în primul rând funcţia de primenire a apei).
Călugărul din fig. 3.13 c are un corp vertical cu trei pereţi, prevăzut cu
două perechi de ghidaje în care se instalează vaneţii. Se utilizează la

120
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură – Ingineria heleşteelor

121
heleştee similare ca mărime a suprafeţei şi regim hidrologic cu cele
menţionate la varianta constructivă din fig. 3.13 a şi asigură aceleaşi funcţii.
Cei doi pereţi de vaneţi, etanşaţi corespunzător, limitează semnificativ
pierderile de apă, fapt pentru care acest tip de călugăr este recomandat
pentru heleştee la care durata funcţionării (inundării) este mai mare.
În fig. 3.13 d este reprezentat un călugăr al cărui corp vertical prezintă
trei pereţi şi trei perechi de ghidaje. În prima pereche de ghidaje se
montează vaneţii, ca în figură, rezultând un perete incomplet la partea
inferioară, ce determină un mod specific de acces şi circulaţie a apei prin
instalaţie. Se întrebuinţează şi îndeplineşte funcţiile menţionate în fig. 3.13
b (cea mai importantă fiind funcţia de recirculare), în cazul când durata
îndelungată de inundare a heleşteelor impune condiţii restrictive privind
pierderile de apă. Cele două variante constructive (fig. 3.13 b şi d) permit
regarea orizontului de acces al apei în instalaţie pe durata perioadei
vegetative, aspect deosebit de important din punct de vedere tehnologic.
Instalaţii de evacuare tip călugăr al cărăr corp vertical este alcătuit din
patru pereţi (perete frontal, doi pereţi laterali şi perete dorsal) sunt
prezentate în fig. 3.13 e, f. Varianta (e) este recomandată în cazul
bazinelor de suprafaţă mai mică, fără canal drenor şi inundate temporar;
corpul vertical este fundat la nivelul terenului, iar principalele funcţii
îndeplinite sunt cea de primenire, respectiv de evacuare a apei. Varianta (f)
este utilizată la heleşteele de suprafaţă apreciabilă prevăzute cu canal
drenor; este varianta constructivă cea mai completă, şi cel mai des utilizată
în cadrul amenajărilor piscicole sistematice.
Stabilitatea corpului vertical este asigurată de o fundaţie din beton
armat, ale cărei dimensiuni sunt stabilite în funcţie de condiţiile geotehnice
de fundare şi mărimea sarcinilor verticale. Prin intermediul fundaţiei,
întreaga încărcare dată de corpul vertical este transmisă terenului în
condiţiile în care tasarea ce se produce trebuie să aibă o valoare cât mai
redusă şi uniformă.
- corpul orizontal este reprezentat de o conductă cu secţiune de obicei
circulară, pozată sub secţiunea digului adiacent şi are rolul de a asigura
tranzitarea şi evacuarea apei în afara heleşteului. Constructiv corpul
orizontal se prezintă sub forma unor conducte realizate din tuburi din beton
armat, sau, mai rar, metalice. Principala problemă constructivă avută în
vedere la execuţia corpului orizontal al unui călugăr constă în asigurarea
unei foarte bune etanşări la nivelul îmbinărilor tuburilor.

Corpul orizontal se sprijină pe un radier (placă) din beton special
profilat şi dimensionat pentru a asigura stabilitatea acestuia în plan
orizontal. Tasarea de-a lungul corpului orizontal trebuie să fie cât mai
redusă şi uniformă, în caz contrar se produc fisuri ale tuburilor însoţite de
apariţia unor infiltraţii ale apei ce determină în final pierderea stabilităţii
instalaţiei.
Instalaţii hidrotehnice în amenajările piscicole
- partea de descărcare a apei
din instalaţie (cap aval) (fig. 3.14)
racordează hidraulic corpul orizontal
al călugărului la secţiunea canalului
de evacuare. Cele două aripi
înclinate au înălţimea variabilă şi
încadrează la partea inferioară un
radier din beton armat; în zona de
racord cu corpul orizontal este
prevăzută o pereche de ghidaje în
care se instalează vaneţi pentru
obturarea acestuia sau grătare
pentru reţinerea peştelui, de la caz la
caz. În anumite situaţii capul aval
poate fi înlocuit cu un bazin de
pescuit, exterior heleşteului, în acest
caz. Constructiv şi funcţional, partea
de descărcare a apei din instalaţia
tip călugăr este identică cu cea de
acces, motiv pentru care aceasta se
poate realiza în variantă
prefabricată, sub denumirea de cap
amonte-aval. Ca şi în cazul părţii de acces, aripile de racordare se
realizează în diverse variante constructive, în ceea ce priveşte forma în
plan şi dimensiunile, în scopul unei cât mai eficiente disipări a energiei
hidraulice a curentului de apă la ieşirea din instalaţie.

122
3.3.2. Funcţii caracteristice ale instalaţiei tip călugăr
Instalaţia tip călugăr asigură, prin funcţiile sale caracteristice,
caracterul sistematic al unei amenajări piscicole, anume, posibilatea
tehnologului de a interveni operativ în bilanţul hidrologic al heleşteelor.
Funcţiile caracteristice ale unui călugăr sunt :
- realizarea şi menţinerea în heleştee a nivelurilor de apă tehnologic
optime;
- reglarea nivelului apei în heleştee corespunzător elementelor de
cerinţă tehnologică;
- primenirea apei viciate la nivelul debitelor de recirculare tehnologic
impuse;
- descărcarea automată a surplusului de apă;
- desecarea heleşteelor şi menţinerea în uscat a acestora;
1
2 3 7
4 5 6
a
6
1 5 4 6
b
Fig. 3.14. Cap aval – detaliu
constructiv
a – secţiune; b – plan
1 – aripă; 2 – ghidaj; 3 – element etanşare;
4 – corp orizontal; 5 – radier; 6 – canal
drenor; 7 – corp dig
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură – Ingineria heleşteelor

123
Funcţiile caracteristice menţionate sunt asigurate, în principal prin
echiparea, în mod specific, a corpului vertical cu elemente speciale de
reţinere denumite vaneţi (fig. 3.15). Dimensionarea şi modul de instalare a
vaneţilor în ghidajele corpului vertical sunt condiţionate de funcţia principală
ce urmează să fie îndeplinită de călugăr. Astfel, lungimea vaneţilor depinde
de deschiderea corpului vertical şi adâncimea ghidajelor, grosimea
acestora este condiţionată de presiunea hidrostatică, iar înălţimea (lăţimea)
trebuie să permită o lesnicioasă manevrare în vederea instalării şi
dezafectării acestora, precum şi o reglare cât mai fină a debitului de apă
recirculant.
Fig. 3.15. Vaneţi din lemn – detalii constructive şi de etanşare
a – reprezentare axionometrică ; b - secţiune transversală;
c – detaliu etanşare în ghidaje;
1 - vanet; 2 - cârlige; 3 – tijă manevră; 4 – etanşare îmbinare vaneţi;
5 – etanşare ghidaj; 6 – ghidaj (nişă).
1
2
3
Curent apă
1
5

Realizarea şi menţinerea în heleştee a nivelurilor de apă tehnologic
optime, sunt două principale funcţii ale călugărului, care se obţin prin
instalarea vaneţilor în ghidajele aferente din corpul vertical. Pentru
reducerea pierderilor de apă prin instalaţie se folosesc, de obicei, două
rânduri de vaneţi, spaţiul dintre acestea fiind umplut cu argilă nisipoasă
sau, gunoi de grajd bine tasat. Prin montarea vaneţilor se obţine un perete
suficient de etanş ce menţine, în condiţii optime şi sigure, adâncimile de
apă specifice fiecărei categorii de heleştee. Cota superioară a peretelui de
vaneţi (fig. 3.16) se stabileşte în mod diferenţiat astfel:
- la heleşteele în care apa nu este circulată cota superioară a peretelui
de vaneţi este egală cu cota corespunzătoare nivelului de reţinere a
apei în heleşteu;
- la heleşteele în care apa este primenită (recirculată) cota superioară a
peretelui de vaneţi este inferioară nivelului de reţinere a apei în
heleşteu, cu o valoare echivalentă cu grosimea lamei deversante
determinată prin calcul hidraulic;
6
4
a b c
Instalaţii hidrotehnice în amenajările piscicole

124

În fig. .. notaţiile au următoarea semnificaţie:
h – adâncimea apei la nivelul canalului drenor;
h
d
– grosimea lamei deversante corespunzătoare debitului de
recirculare
h
p
– înălţimea peretelui deversant realizat din vaneţi;
Q
r
– debitul de recirculare (primenire) a apei din heleşteu.
Reglarea nivelului apei în heleştee, (fig. 3.17 a) deziderat impus de
cerinţa tehnologică, constă în reducerea sau majorarea adâncimii apei în
funcţie de caracteristicile ecotehnologice necesare la un moment dat în
bazin. Nivelul apei se reglează prin modificarea înălţimii peretelui
deversant, adăugând sau eliminând, de la caz la caz, un număr determinat
de vaneţi, funcţie de lăţimea (înălţimea) acestora. O reglare fină a nivelului
apei se poate realiza cu vaneţi de înălţime cât mai redusă.

Funcţia de golire (desecare) (fig. 3.17.b)este indispensabilă pentru un
călugăr utilizat la echiparea unui heleşteu dintr-o amenajare piscicolă
sistematică, având în vedere necesitatea ca, anual, acesta să fie scurs

h
h
p
h
d
Q
r
Fig. 3.16 Reprezentarea schematică a funcţiei de realizare şi menţinere constantă a
nivelului apei în heleştee
a – heleştee fără recircularea apei; b – heleştee cu recircularea apei
h
a b
h
1
h
2
h
3
a

b
Fig. 3.17. Reprezentarea schematică a funcţiilor de reglare a nivelului apei şi de
golire
a – reglarea nivelului apei; b – golirea apei.
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură – Ingineria heleşteelor
complet de apă şi menţinut în uscat, la odihnă, o perioadă de timp
tehnologic impusă. Evacuarea apei dintr-un heleşteu se realizează în două
faze. În faza iniţială se reduce înălţimea peretelui deversant, prin eliminarea
treptată a câte unui vanet, apa evacuată scurgându-se liber prin corpul
orizontal. În faza finală vaneţii sunt eliminaţi complet, debitul de evacuare
se majorează apreciabil, iar apa se scurge în regim forţat prin corpul
orizontal. Durata fiecărei faze, respectiv volumele de apă evacuate în regim
de scurgere liberă, respectiv de scurgere forţată prin corpul orizontal al
călugărului, este determinată, în primul rând de modul de organizare a
pescuitului.
Funcţia de primenire este funcţia de bază a unui călugăr. Este realizată
numai de către instalaţiile care, din punct de vedere constructiv asigură
accesul apei în corpul vertical printr-o fereastră amplasată la partea
inferioară a peretelui frontal. Acest deziderat este realizat de călugării al
căror corp vertical este alcătuit din patru pereţi, situaţie în care la partea
inferioară a peretelui frontal al acestora, la nivelul canalului drenor (sub
cota terenului) este practicat un orificiu prin care pătrunde apa ce urmează
să fie evacuată din heleşteu în vederea primenirii (fig. 3.18). Funcţia de
primenire poate fi satisfăcută şi de călugări la care lipseşte peretele frontal
al corpului vertical. Rolul acestuia în acest caz este îndeplinit de către un
perete demontabil, realizat din vaneţi, care, la partea inferioară, în zona
radierului instalaţiei este incomplet, prezentând o fereastră rectangulară
care realizează accesul specific al apei în instalaţie impus de funcţia de
primenire.












Fig. 3.18. Reprezentarea schematică a funcţiei de primenire
Δh
Δh
h
Q
r
Q
r
Q
r
Q
r

Astfel, volumele de apă corespondente debitului de recirculare Q
r

pătrund în instalaţie prin orificiul de la partea inferioară, se deplasează
ascensional pe primul tronson al corpului vertical delimitat de peretele
frontal şi cei doi pereţi de vaneţi şi, după ce deversează peste aceştia, se
deplasează descendent în cel de-al doilea tronson al corpului vertical şi
pătrunde în corpul orizontal unde, îşi va continua mişcarea în regim de

125
Instalaţii hidrotehnice în amenajările piscicole

126
scurgere liberă. Într-o perioadă de timp, t, din heleşteu va fi evacuat un
volum de apă, V=Q
r
x t, căreia îi corespunde o grosime a lamei de apă,
Δh=V/S, S fiind suprafaţa heleşteului. Din heleşteu este evacuat stratul de
apă de grosime Δh, situat în zona fundului bazinului, mai puţin oxigenat şi
cu o încărcare ridicată de compuşi toxici. În absenţa peretelui frontal,
acelaşi volum de apă V ar fi eliminat din heleşteu prin deversarea unei
lame de apă de aceeaşi grosime Δh, dar situată chiar la nivelul suprafeţei
libere a apei şi bine oxigenată şi cu un conţinut redus de produşi nocivi.
Considerând, de exemplu, t = 1 zi, se poate calcula numărul de zile, n, în
care debitul de recirculare Q
r
asigură primenirea totală a apei din heleşteu,
cu relaţia: n=h/Δh. Se poate aprecia în acest mod dacă debitul de
recirculare Q
r
satisface exigenţa tehnologică în ceea ce priveşte
intensitatea primenirii apei.
Pe durata asigurării funcţiei de primenire (între inundarea heleşteului şi
desecarea acestuia) în primul rând de ghidaje din corpul vertical se
instalează panouri de sită care împiedică evadarea peştelui din heleşteu. În
absenţa unor ghidaje speciale pentru site acestea se pot instala şi în
continuarea primului perete de vaneţi.

Descărcarea automată a surplusului de apă este o funcţie specifică a
călugărului ce constă în evacuarea surplusului de apă din heleşteu sub
forma unei lame ce deversează peste lama corespunzătoare debitului de
recirculare Q
r
. În această situaţie călugărul lucrează, pentru o perioadă
scurtă de timp, ca un deversor cu prag lat sau subţire,în funcţie de
grosimea sectorului deversant format de cei doi pereţi de vaneţi.
Funcţiile călugărului se condiţionează reciproc. Astfel, funcţia de
asigurare a unui nivel de apă constant în heleşteu se asociază cu cea de
descărcare a surplusului de apă şi de primenire a apelor viciate; de
ase,menea funcţia de reglare a nivelului determină o primenire intensă a
apei în bazin.
3.3.3. Clasificarea instalaţiilor tip călugăr
Poziţia corpului vertical al unui călugăr faţă de secţiunea transversală a
digului adiacent, subtraversată de corpul orizontal, poate fi diferită, funcţie
de aceasta existând patru categorii de instalaţii tip călugăr, anume: călugăr
intern; călugăr marginal; călugăr central; călugăr extern; (fig. 3.19).
Călugărul intern are corpul vertical aşezat în interiorul heleşteului, la
piciorul taluzului amonte al digului sau barajului. Accesul la corpul vertical
se realizează prin intermediul unei pasarele. Cota părţii superioare a
corpului vertical, care, de regulă este aceeaşi cu cota pasarelei, se află la
0,80-1 m deasupra nivelului apei din heleşteu, fără a depăşi cota
coronamentului digului sau barajului (fig. 3.20).
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură – Ingineria heleşteelor


H e l e ş t e e
a
d c b
Fig. 3.19 Tipuri de călugăr - reprezentare schematică
a – călugăr extern; b – călugăr central; c – călugăr marginal; d – călugăr intern.
Utilizarea călugărului intern este justificată de faptul că în această
variantă constructivă coronamentul digului adiacent este carosabil iar
corpul orizontal funcţionează aproape tot timpul în regim de scurgere liberă,
numai în faza de golire acesta funcţionând în regim forţat, deci infiltraţiile în
corpul digului sunt minime. Dezavantajul acestei variante de amplasament
constă în imposibilitatea izolării corpului vertical pentru eventuale reparaţii
în perioada de exploatare. Frecvent, în faţa corpului vertical al acestui tip
de călugăr, pe ultimul tronson al canalului drenor se poate amenaja un
bazin de pescuit. Amplasarea bazinului de pescuit în interiorul heleşteului
nu este însă întotdeauna recomandabilă datorită ritmului intens de

Fig. 3.20. Călugăr intern pentru un bazin de reproducere naturală
H
e
l
e
ş
t
e
u

C
a
n
a
l

e
v
a
c
u
a
r
e


127
Instalaţii hidrotehnice în amenajările piscicole
colmatare a acestuia, ce impune frecvente şi costisitoare lucrări de
decolmatare.
Călugăr extern (fig. 3.21) are corpul vertical amplasat în afara
bazinului, la piciorul taluzului uscat al digului şi rămâne neinundat pe toată
perioada de exploatare. Corpul orizontal funcţionează permanent, indiferent
de poziţia vanetelor, în regim de scurgere forţată.

128

Heleşteu
Fig. 3.21. Călugăr extern – detaliu amplasare
Pentru a înlesni efectuarea unor reparaţii în perioada de exploatare, se
prevăd în capul amonte al corpului orizontal ghidaje pentru instalarea unui
oblon (vaneţi) de închidere. În perioada de exploatare curentă ghidajele
sunt folosite pentru instalarea grătarelor sau panourilor de sită care
împiedică pătrunderea peştelui în instalaţie.
În categoria călugărilor externi se întâlneşte o variantă constructivă
specifică bazinelor cu reţineri relativ mici de apă la care corpul vertical este
realizat din tronsoane metalice telescopice (fig. 3.22). Primul tronson, cel
inferior, este încastrat în extremitatea aval a corpului orizontal, amenajat în
Fig. 3.22. Călugăr extern tubular (metalic) – detaliu constructiv
1 – tuburi telescopice; 2 – vaneţi; 3 – grătar.
Bazin de pescuit
1
2
3
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură – Ingineria heleşteelor
această zonă sub forma unei camere de distribuţie. Celelalte tronsoane
sunt demontabile.
Acest tip de călugăr permite reglarea nivelului apei în bazin, respectiv
a debitului deversat, tronsoanele îndeplinind rolul vaneţilor de la instalaţia
tip călugăr obişnuit. Pentru golirea completă a heleşteului camera de
distribuţie este prevăzută frontal cu o deschidere cu vană de fund.
Frecvent călugărul extern se asociază cu un bazin de pescuit amplasat
pe traseul canalului de legătură dintre instalaţie şi canalul principal de
evacuare. Funcţional, această variantă de amplasament a bazinului de
pescuit este recomandată întrucât pericolul colmatării este practic
inexistent. Bazinul de pescuit este prevăzut cu o pereche de ghidaje în care
se instalează grătare pentru reţinerea materialului piscicol.
Călugărul central (fig. 3.23) are corpul vertical amplasat în corpul
digului la nivelul zonei centrale a coronamentului. În această variantă
constructivă sectorul amonte al corpului orizontal funcţionează permanent
ca o conductă sub presiune (cazul călugărului extern) iar cel aval
funcţionează în regim de scurgere liberă (cazul călugărului intern). Corpul
orizontal funcţioează în întregime ca o conductă forţată pe durata golirii
heleşteului, atunci când sunt eliminaţi toţi vaneţii din corpul vertical. Capul
amonte este prevăzut, în zona de racord cu corpul orizontal, cu o pereche
de ghidaje în care se pot instala vaneţi pentru împiedicarea accesului apei
în instalaţie în vederea efectuării unor lucrări de reparaţii. În ghidajele în
care se realizează peretele de vaneţi, în continuarea acestora, la partea
superioară, se instalează un grătar pentru reţinerea materialului piscicol.
Călugărul central este recomandat, în principal, pentru heleşteele de
iernat, prezentând avantajul scoaterii corpului vertical de sub influenţa
acţiunii statice şi dinamice a gheţii pe timpul iernii. Când bazinele de iernat
sunt prevăzute cu călugări de tip intern este necesar, ca pe durata
îngheţului, în jurul corpului vertical, să se realizeze o copcă ce izolează
instalaţia de podul de gheaţă format la nivelul suprafeţei libere a apei din
Fig.3.23. Călugăr central – detaliu constructiv
1 – cap amonte; 2 – cap aval; 3 – bazin de pescuit; 4 – grătar; 5 – vaneţi.
Bazin iernat
1
4
2 3 5

129
Instalaţii hidrotehnice în amenajările piscicole
heleşteu.
De asemenea, faptul că digul nu este carosabil şi că sectorul amonte
al corpului orizontal lucrează sub presiune, deci există pericolul infiltraţiilor
în corpul digului, constituie alte două elemente prohibitive ale utilizării
acestui tip de călugăr.
Călugărul marginal realizează, prin soluţia sa constructivă, trecerea de
la călugărul de tip intern la cel central (fig.3.24). În această variantă
peretele dorsal al corpului vertical este adiacent muchiei rezultate din
intersecţia coronamentului cu taluzul amonte. Călugărul marginal prezintă
avantajul că nu necesită pasarelă de acces, iar coronamentul digului este
carosabil. Funcţionarea celor două sectoare ale corpului orizontal,
delimitate de peretele de vaneţi, este similară călugărului central.

1 – 1
Heleşteu 1 1

Fig. 3.24. Călugăr marginal – detaliu constructiv
Variantele de amplasament prezentate sunt specifice, în primul rând
heleşteelor din cadrul amenajărilor piscicole sistematice. În cazul
amenajărilor piscicole semisistematice (iazuri) sau, al complexelor piscicole
naturale se folosesc instalaţii tip călugăr ce se pot încadra într-una din cele
patru variante de amplasament menţionate, dar prin unele particularităţi ale
soluţiei constructive asigură, suplimentar, unele funcţii specifice
ecosistemelor respective. Astfel, în cazul iazurilor este necesar să fie
descărcat automat surplusul de apă din timpul viiturilor, pentru aceasta
folosindu-se o instalaţie de evacuare specială denumită călugăr deversor.
La bălţi se pune problema unei cât mai intense primeniri a apei, pentru
aceasta utilizându-se un călugăr adecvat hidrologiei ecosistemelor
nevidabile.
Călugărul deversor (fig. 3.25) este o construcţie hidrotehnică specifică
iazurilor amplasate pe văi cu bazine hidrografice de suprafaţă redusă sau,
sărace în precipitaţii. În aceste cazuri debitul viiturilor este relativ redus iar
descărcarea acestuia nu impune folosirea de construcţii hidrotehnice
specifice din categoria deversoarelor.
Viiturile generate în cadrul acestor bazine hidrografice, amenajate
integral, în care iazurile se prezintă sub forma unei salbe amplasate pe firul
văilor, pot fi descărcate printr-un călugăr obişnuit, astfel amenajat, încât să

130
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură – Ingineria heleşteelor

131
permită tranzitarea, în condiţii excepţionale a unui debit mult mai mare
decât în situaţii normale.
Un călugăr obişnuit, pentru a putea evacua în condiţii de maximă
siguranţă debitul viiturii, ar trebui să funcţioneze ca o conductă forţată, deci
cu sitele şi vaneţii îndepărtaţi, situaţie inadmisibilă, deoarece s-ar înregistra
însemnate pierderi de material piscicol odată cu evacuarea apei din bazin.
Soluţia constructivă de majorare a suprafeţei filtrante a sitelor instalate
în corpul vertical până la compensarea coeficientului de obturare nu este
viabilă întrucât ar rezulta un corp vertical supradimensionat, costisitor, iar
curăţirea sitelor ar fi anevoioasă.
Neajunsurile menţionate sunt eliminate prin folosirea unei instalaţii
speciale pentru primenirea şi evacuarea apei din iaz, anume călugărul
deversor. Acesta, la ape mici, al căror nivel este sub cel piscicol (N.P.),
îndeplineşte funcţiile specifice ale unui călugăr obişnuit, iar la ape mari
(N.D.) funcţionează ca un deversor.
Particularitatea constructivă a acestui tip de instalaţie constă în faptul că
peretele frontal şi cei doi pereţi laterali ai corpului vertical, pe porţiunea
cuprinsă între nivelul piscicol şi cel maxim ce se înregistrează în timpul
viiturilor, sunt amenajaţi sub forma unui prag deversant.
În aceste condiţii, în timpul viiturilor apa pătrunde în instalaţie,
concomitent, atât prin fereastra practicată la partea inferioară a peretelui
frontal, ca la un călugăr obişnuit, cât şi prin deversare peste partea
superioară a corpului vertical.
Pentru ca odată cu descărcarea apei pe la partea superioară a corpului
vertical să nu fie antrenaţi şi peştii, la o cotă superioară nivelului piscicol din
iaz, pe conturul deversant reprezentat de cei trei pereţi ai corpului vertical,
se încastrează un grătar metalic, a cărui înălţime este condiţionată de
nivelul maxim admis în iaz.
Dimensiunile secţiunii transversale a corpului vertical şi mărimea
suprafeţei grătarului, respectiv caracteristicile acestuia se stabilesc în
funcţie de valoarea debitului maxim, determinat pentru asigurarea de calcul
impusă de clasa de importanţă a lucrării şi de valoarea coeficientului de
obturare a grătarului de către impurităţile grosiere aduse de apele mari.
Pentru ca instalaţia să asigure evacuarea apelor viciate din apropierea
fundului iazului, cota părţii superioară a corpului vertical (pragul deversant)
se stabileşte cu cel puţin 0,20 m deasupra nivelului piscicol. În acest mod,
debitele obişnuite, de primenire, sunt evacuate prin gura de fund a
călugărului, peste vaneţi. Când nivelul apei în iaz înregistrează valori
superioare pragului deversant apa pătrunde în călugăr atât prin fereastra
de la partea inferioară a peretelui frontal cât şi prin deversare pe la partea
superioară a corpului vertical; pe durata evacuării apelor de viitură corpul
orizontal şi parţial corpul vertical al instalaţiei funcţionează sub presiune.
Instalaţii hidrotehnice în amenajările piscicole

132



Corp vertical (detaliu) – plan

Fig. 3.25. Călugăr deversor pentru iazuri
Iaz
N.P
N.D
Drenor
Q
max
Bazin amortizare
Râu
Secţiune longitudinală
N.P. – nivel piscicol; N.D. – nivel deversare; Q
max
– debit viitură.
N.P.
N.D.
1
2
1
3
Q
max
Iaz
4
Corp vertical (detaliu) I – I
1 – grătar; 2 – sită; 3 – vaneţi; 4 – stâlp beton.
corp orizontal
2
1
4
Pasarelă
Manualul inginerului piscicol
Instalaţia tip călugăr pentru bazine nevidabile se foloseşte în scopul
optimizării circulaţiei apei în bazinele piscicole naturale amplasate în lunca
inundabilă a cursurilor de apă. Un complex de bălţi din albia majoră a unui
râu este racordat hidraulic la albia minoră a acestuia printr-un canal (gârlă)
cu funcţiune reversibilă. Primenirea apei din bălţile situate în zona
inundabilă a râurilor se realizează cu un călugăr de construcţie specială,
anume: cota radierului corpului orizontal al călugărului este echivalentă cu
cota fundului bălţii; corpul vertical se încastrează, prin partea sa superioară,
la nivelul fundului gârlei reversibile (fig. 3.26).
Pe durata viiturilor canalul alimentează balta, majorându-i nivelul iniţial,
iar la scăderea apelor mari, în absenţa unei construcţii hidrotehnice
specifice, surplusul de apă acumulat în baltă în faza de alimentare urmează
să fie evacuat, prin acelaşi canal reversibil, în emisar. Surplusul de apă
corespunde diferenţei între nivelul maxim al viiturii, ce se propagă din
emisar în baltă, şi cel normal de retenţie, care, de regulă coincide cu cota
fundului canalului reversibil.
Surplusul de apă proaspătă acumulat pe durata viiturilor este
recomandat să fie reţinut în bazin datorită calităţilor fizico-chimice
favorabile ale acesteia (conţinut ridicat în oxigen şi nutrienţi, absenţa
compuşilor toxici).


Fig. 3.26. Călugăr bazine nevidabile – secţiune longitudinală
1 – stavilă; 2 – podeţ; 3 - oblon
Zonă grind
Gârlă reversibilă
Baltă
Nivel maxim
Nivel piscicol
1
2
3
Q
r
Q
r


133
Ingineria heleşteelor

134
Pentru a împiedica evacuarea stratului de apă proaspătă din baltă, pe
măsura scăderii nivelului apei în emisar, odată cu încetarea viiturii, se
amplasează pe traseul gârlei reversibile o construcţie tip stăvilar. În
momentul în care se observă că nivelul apei în emisar începe să scadă se
instalează stavila, la o cotă corespunzătoare nivelului maxim al apei reţinut
în baltă. După instalarea stavilei, apa din canal se retrage spre emisar,
moment în care apare o diferenţă între nivelul apei din baltă şi cel din
canal, diferenţă care determină intrarea automată în funcţiune a instalaţiei
prin care se va evacua apa viciată din apropierea fundului bazinului pe
principiul vaselor comunicante. Funcţionarea instalaţiei încetează în
momentul în care nivelul apei din baltă atinge cota fundului canalului.
Deoarece capacitatea de evacuare a instalaţiei este inferioară
capacităţii de transport a canalului, funcţiunea instalaţiei se prelungeşte şi
după retragerea completă a apelor de inundaţie, o perioadă mai scurtă sau
mai lungă de timp, în raport cu volumul de apă înmagazinat în baltă peste
nivelul normal de exploatare.
În unele cazuri este recomandabil ca apa acumulată să fie reţinută în
bazin până toamna, la sfârşitul perioadei vegetative, şi numai după aceea
să fie evacuat surplusul prin intrarea în funcţiune a instalaţiei. În acest scop
corpul vertical al instalaţiei este prevăzut cu un rând de ghidaje în care se
introduce un oblon (stavilă, poartă) ce închide corpul orizontal în zona de
racord a acestuia cu cel vertical. Pe durata evacuării stavila este înlocuită
cu un grătar care împiedică evadarea peştelui din bazin. Folosirea acestei
instalaţii asigură într-o perioadă oarecare de timp primenirea întregii
cantităţi de apă din baltă, prin îndepărtarea anuală a unui strat de apă de
fund şi înlocuirea acestuia cu stratul imediat superior. În acest mod se
realizează un circuit de primenire a apei, care, în timp, influenţează
favorabil condiţiile de mediu, respectiv nivelul productivităţii piscicole
naturale. Intervalul de timp în care se realizează primenirea totală a apei
dintr-un bazin nevidabil (baltă) este condiţionat de amplitudinea viiturilor din
emisar, respectiv de surplusul de apă acumulat în perioada apelor mari.
3.3.4. Calculul hidraulic al instalaţiei tip călugăr
Calculul hidraulic al unui călugăr se efectuează pentru două din
funcţiile de bază ale acestuia, anume:
- deversarea surplusului de apă pe durata perioadei de exploatare, în
vederea menţinerii nivelului tehnologic necesar; această funcţie
impune, în anumite situaţii, calculul hidraulic al corpului vertical;
- desecarea heleşteului în vederea organizării pescuitului de recoltă;
funcţia de desecare impune, în toate cazurile, calculul hidraulic al
corpului orizontal.
Manualul inginerului piscicol
Calculul hidraulic al corpului vertical se tratează în mod diferenţiat, în
funcţie de particularităţile regimului hidrologic al diferitelor categorii de
amenajări piscicole.
Astfel, la amenajările piscicole sistematice funcţia de deversare se
rezumă la descărcarea unui debit relativ mic, cea mai mare parte din
debitul de alimentare asigurat la un heleşteu pe durata perioadei
vegetative, asigurând compensarea pierderilor de apă prin infiltraţie şi
evaporaţie. În această situaţie, atât corpul orizontal, cât şi cel vertical
funcţionează în regim de scurgere liberă, neimpunându-se un calcul
hidraulic specific funcţiei de descărcare. Pentru o bună funcţionare a
instalaţiei în acest caz, se apreciază că aria secţiunii transversale a
corpului vertical, cuprinsă între peretele de vaneţi şi peretele dorsal (A
cv
),
trebuie să fie mai mare, sau, cel puţin egală cu aria secţiunii transversale a
corpului orizontal (A
co
); condiţia este satisfăcută în majoritatea cazurilor
întrucât dimensiunile corpului vertical, stabilite în mod obişnuit, în funcţie de
diametrul corpului orizontal şi din condiţia asigurării unei manipulări
lesnicioase a vaneţilor, sitelor sau grătarelor, determină o arie a secţiunii
transversale suficient de mare.
În cazul amenajărilor semisistematice, cantităţile de apă deversate pe
durata viiturilor sunt apreciabile, impunându-se, din aceste considerente, o
dimensionare hidraulică a corpului vertical astfel încât secţiunea acestuia
să asigure deversarea, respectiv transportul debitelor de viitură în condiţii
de maximă siguranţă. Practic, se determină lungimea pragului de
deversare, respectiv perimetrul secţiunii transversale a corpului vertical,
utilizând formula de calcul hidraulic a deversorilor, ţinându-se cont de
prezenţa grătarelor. Din observaţiile efectuate asupra modului de
funcţionare a călugărilor-deversori s-a constatat că cele două condiţii
(deversare şi transport a debitelor maxime) sunt satisfăcute atunci când
între aria secţiunii transversale a corpului vertical (A
cv
) şi aria secţiunii
transversale a corpului orizontal (A
co
) este satisfăcută relaţia: A
cv
≥ A
co
.
Calculul hidraulic al corpului orizontal. Din punct de vedere hidraulic,
corpul orizontal al unui calugăr se incadrează în categoria conductelor
scurte; în fig. 3.27 sunt prezentate elementele necesare pentru calculul
hidraulic al corpului orizontal al unui călugăr. Calculul hidraulic presupune

135











Fig. 3.27. Schiţa de calcul hidraulic a corpului prizontal
NR
NT
NP(var)
(var)
(var)
Canal evacuare
Heleşteu
Drenor
Z
H′ H
Q,v
D
L
Ingineria heleşteelor
rezolvarea unor probleme specifice de verificare şi dimensionare.
Problemele de verificare constau în determinarea debitului
instantaneu (Q) al corpului orizontal al unui călugăr, de lungime (L) şi
diametru interior (D), care funcţionează în regim de scurgere forţată, sub
acţiunea unei sarcini hidraulice variabile (H sau Z).
Debitul instantaneu se calculează în mod diferenţiat,în funcţie de
condiţiile de racordare a corpului orizontal la suprafaţa liberă a apei din
bieful aval, cu una din relaţiile:


- regim de scurgere neînecată;

(3.2)

- regim de scurgere înecată;

(3.3)

); ( 2
1 3 −
⋅ ⋅ ⋅ = s m gH A Q ϕ
) ( 2
1 3 −
⋅ ⋅ ⋅ = s m gZ A Q ϕ
unde:
Q – debitul instantaneu al instalaţiei (m
3
·s
-1
);
A – aria secţiunii vii a corpului orizontal (m
2
);
H – sarcina hidraulică a instalaţiei în cazul regimului de scurgere
neînecată (m); reprezintă diferenţa dintre nivelul apei în corpul vertical al
instalaţiei şi nivelul axului longitudinal al corpului orizontal;
Z – sarcină hidraulică a instalaţiei în cazul regimului de scurgere
înecată (m); reprezintă diferenţa dintre nivelul apei din corpul vertical şi
nivelul apei din bieful aval.

Notă. Nivelul apei în corpul vertical se stabileşte în funcţie de nivelul
piscicol din heleşteu în mod diferenţiat astfel:
a) în cazul când nu este folosit un grătar special pentru reţinerea
materialului piscicol nivelul apei din corpul vertical este egal cu cel din
heleşteu;
b) în situaţia în care în corpul vertical se instalează un grătar pentru
împiedecarea evadării materialului piscicol, nivelul apei în corpul vertical
este inferior nivelului apei din heleşteu cu valoarea (h
g
) ce reprezintă
pierderea de sarcină la trecerea apei prin grătar; h
g
se determină cu relaţia:


136
(3.4)

( ) m
g
v
h
g g
2
2
⋅ = ξ
unde:
v – viteza de acces a apei la grătar (m/s);
ξ
g
– coeficient de rezistenţă locală a grătarului; se calculează cu relaţia:

α β ξ sin
3
4





⋅ =
s
g
⎠ ⎝
b
Manualul inginerului piscicol
(3.5)

unde:
β – coeficient adimensional a cărui valoare este în funcţie de forma
secţiunii transversale a barelor grătarului; pentru secţiunile uzuale se
folosesc următoarele valori ale coeficientului β: 1,79 – secţiune circulară;
2,42 – secţiune circulară; 0,67 – secţiune profilată hidrodinamic.
s - distanţa (lumina) dintre barele grătarului (m);
b – grosimea (diametrul) barelor (m);
α - unghiul dintre direcţia de deplasare a apei şi planul de instalare a
grătarului (în mod obişnuit, α = 90
0
).

ϕ – coeficient de viteză (coeficient de debit), adimensional; ia în
considerare pierderile longitudinale şi locale de sarcină, de la intrarea apei
în corpul orizontal până la ieşirea acesteia în elementul de racordare
(uneori un disipator de energie) cu bieful aval şi se calculează cu relaţia:


137
(3.6)

unde:
*
1
ξ α
ϕ
+
=
α – coeficientul Coriolis, care ţine seama de distribuţia vitezei apei în
secţiunea conductei; în cazul conductelor de secţiune mică se consideră că
viteza este uniform distribuită, iar α = 1;
ξ
*
– coeficient de rezistenţă al sistemului, redus la secţiunea de ieşire
(coeficient de rezistenţă redus)

(3.7)
l f
ξ ξ ξ + =
*

unde:
ξ
l
– coeficient de rezistenţă locală la intrarea apei în conductă: ξ
l
= 0,5
în cazul muchiilor ascuţite, respectiv, ξ
l
= 0,2 în cazul muchiilor rotunjite;
ξ
f
– coeficient de rezistenţă liniară, care se determină cu relaţia:

(3.8)

unde:
D
L
f
⋅ = λ ξ
L – lungimea corpului orizontal, echivalentă cu mărimea amprizei
digului subtraversat (m);
D – diametrul interior al corpului orizontal (m);
λ – coeficient al pierderilor longitudinale de sarcină; se calculează în
mod diferenţiat în funcţie de regimul de mişcare al apei prin conductă
stabilit cu ajutorul numărului Reynolds (Re), astfel:
a) mişcare laminară: Re < 2320
Ingineria heleşteelor


138
(3.9)

Re
64
= λ
b) mişcare turbulentă în conducte netede: Re < (20÷100) ·
k
D

(3.10)
( )
2
64 , 1 Re lg 8 , 1
1
− ⋅
= λ

c) mişcare în regim mixt de turbulenţă netedă şi rugoasă (zona
prepătratică): Re < 560⋅
k
D


(3.11)

d) mişcare în regim turbulent rugos (zona pătratică), Re >
k
D

2
71 , 3 Re
51 , 2
lg
1









+

− =
D
k
λ λ

(3.12)


2
74 , 1 lg 2
1






+ ⋅
=
k
D
λ
Notă. În relaţiile de calcul ale coeficientului pierderilor liniare de sarcină
(λ), parametrii Re şi k au următoarea semnificaţie:
Re – numărul Reynolds, determinat în funcţie de diametrul interior al
conductei (D), cu relaţia:

(3.13)

unde:
ν
D v ⋅
= Re
v – viteza medie a apei în secţiunea transversală a conductei (m·s
-1
);
ν - vâscozitatea cinematică a apei (m
2
·s
-1
);
k – rugozitatea absolută a suprafeţei interioare a conductei, diferita în
funcţie de natura materialului; pentru conducte uzuale folosite în
amenajările piscicole parametrul k are următoarele valori:
k = 0,5÷1,5 mm pentru conducte noi din beton armat;
k = 0,1÷0,5 pentru conducte metalice sudate);

Pentru un calcul hidraulic expeditiv al conductelor din beton armat,
coeficientul pierderilor longitudinale de sarcină (λ) se adoptă 0,025.

Problemele de dimensionare constau în stabilirea diametrului
interior (D) al unui corp orizontal de lungime (L) ce trebuie să asigure un
debit de evacuare (Q); diametrul interior astfel determinat trebuie să
Manualul inginerului piscicol
asigure evacuarea completă a apei din heleşteu într-o perioadă de timp
impusă de cerinţa tehnologică.
Considerând corpul orizontal un sistem hidraulic ce funţionează în
regim de scurgere forţată sub acţiunea sarcinii variabile H, debitul mediu
mediu al instalaţiei, în funcţie de care se determină diametrul interior (D),
se calculează cu una din relaţiile:


139
(3.14)

) ( 2
3
2
1 3 −
⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = s m gH A Q ϕ ) ( 2
3
2
1 3 −
⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = s m gZ A Q ϕ
Înlocuind în relaţia () aria secţiunii vii A = πD
2
/4, se determină diametrul
interior al corpului orizontal (D) ce asigură golirea heleşteului în perioada
de timp tehnologic stabilită cu relaţia:


(3.15)

) (
2
6
m
gH
Q
D
med
⋅ ⋅

=
π ϕ

unde parametrii Q
med
, ϕ şi H au semnificaţiile prezentate mai sus.
Întrucât coeficientul de debit, ϕ, şi sarcina conductei, H, sunt
condiţionate de diametrul interior al conductei, mărime care este
necunoscută, D se determină prin încercări succesive, astfel:
- se consideră că sarcina conductei este echivalentă cu adâncimea
apei în fata instalaţiei (H’); H’ reprezintă diferenţa dintre nivelul apei din
heleşteu înregistrat în momentul declanşării desecării şi nivelul radierului
instalaţiei;
- se adoptă o valoare orientativă pentru coeficientul de debit (ϕ’=0,4-0,8);
- se determină debitul mediu necesar al instalaţiei ce asigură
evacuarea completă a apei din heleşteu într-o perioadă de timp, tehnologic
impusă, cu relaţia:

(3.16)

( )
1 3
400 86
000 10



⋅ ⋅
= s m
t
S H
Q
med
med
unde:
H
med
– adâncimea medie a apei deasupra vetrei heleşteului (m);
S – suprafaţa luciului de apă corespunzătoare nivelului maxim al apei
din heleşteu (ha);
t – durata planificată pentru evacuarea completă a apei din bazin (zile).

- determinarea diametrului interior al conductei (D) cu relaţia () şi
standardizarea acestuia;

) (
2
6
' '
m
gH m
Q
D
med
⋅ ⋅

=
π
(3.17)


Ingineria heleşteelor
- corespunzător diametrului interior standardizat se recalculează
coeficientul de debit (ϕ) cu relaţia () şi sarcina reală a conductei cu relaţia:


140
(3.18)

( ) m D H H ⋅ − =
2
1
'
- calculul debitului mediu al instalaţiei (Q
inst
), luând în considerare
coeficientul real de debit (ϕ), sarcina reală a conductei (H) şi diametrul
interior standardizat (D), cu relaţia ();
- verificarea capacităţii de transport a corpului orizontal cu relaţia:

(3.19)

med inst
Q Q ≥
Relaţia () poate conduce la următoarele cazuri:
a) Q
inst
< Q
med
– situaţie inacceptabilă, întrucât diametrului interior (D) îi
corespunde o capacitate de transport inferioară celei tehnologic necesară;
se refac calculele adoptându-se un coeficient de debit (ϕ’) micşorat;
b) Q
inst
≥ Q
med
– situaţie în care capacitatea de transport a corpului
orizontal asigură evacuarea copletă a apei din heleşteu, într-o perioadă de
timp stabilită; se apreciază că acest caz este acceptabil din punct de
vedere economic dacă este satisfăcută relaţia:

(3.20)
med med inst
Q Q Q ⋅ ≤ − 1 , 0

Când diferenţa dintre debitul instalaţiei şi cel mediu tehnologic necesar nu
satisface relaţia (), adică
med med inst
Q Q Q ⋅ > − 1 , 0 , rezultă că instalaţia este
supradimensionată în ceea ce priveşte diametrul interior al corpului
orizontal şi se refac calculele de dimensionare cu un coeficient de debit (ϕ’)
majorat
3.3.5. Dimensionarea constructivă a instalaţiei tip călugăr
Funcţionalitatea, stabilitatea şi fiabilitatea unei instalaţii de evacuare-
primenire tip călugăr sunt asigurate de o judicioasă dimensionare
constructivă a principalelor sale elemente, anume: corpul vertical, corpul
orizontal şi fundaţia.
Dimensionarea constructivă a corpului vertical. Corpul vertical al
instalaţiei se execută, cel mai frecvent, din beton armat iar în secţiune
transverală este de formă dreptunghiulară. Calculul static al corpului
vertical se face în ipoteza cea mai dezavantajoasă, adică în ipoteza că
partea inferioară a corpului vertical este împotmolită cu aluviuni iar în
interiorul acestuia nu există apă. La călugării de tip intern (fig. 3.9),
Manualul inginerului piscicol
încărcările de calcul provin din presiunea statică a apei, p
o
, şi cea dinamică,
p
d
. La călugării de tip marginal sau central (şi în cazul instalaţiilor de
primenire a apei în bazinele nevidabile) încărcările de calcul provin din
împingerea activă a pământului şi din presiunea apei subterane. Deoarece
mărimea sarcinilor de calcul prezintă o variaţie liniară pe verticală
(diagrama de repartiţie a presiunilor unitare este triunghiulară) în cazul
călugărilor de la bazinele agropiscicole, care au corpul vertical înalt,
calculele de dimensionare şi verificare se vor face pe tronsoane de 0,5 ÷1
m, rezultând în acest mod o grosime mai mare la partea inferioară şi mai
redusă la partea superioară (în trepte). La călugării din amenajările
piscicole sistematice, grosimea peretelui va fi uniformă pe toată înălţimea
peretelui şi egală cu grosimea tronsonului inferior.
Corpul vertical de secţiune dreptunghiulară se calculează în secţiune
orizontală ca un cadru închis. Încărcarea pe acest cadru este reprezentată
de presiunea totală, p, care produce solicitarea de încovoiere în pereţi; în
peretii corpului vertical, ca urmare a actiunii presiunii hidrostatice, apar
solicitări specifice de încovoiere, a căror mărime este determinată cu
ajutorul momentelor Me, Ma, Mb, Mc, Md, a căror semnificaţie este
prezentată în cele ce urmează:
Me – moment încovoietor de colţ; relaţia de calcul este:

( ) m daN l p M
e

+
+
⋅ ⋅ =
α
α β
1
1
12
1
2
2
(3.21)

unde:

l
b
l
b
I
I
= ⋅ = β α
1
2
(3.22)

b – lăţimea pereţilor frontal şi dorsal (m);
l – lăţimea pereţilor laterali (m);
I
2
, I
1
– momente de inerţie ale secţiunii pereţilor de lăţime b, respectiv l,
pe înălţimea h a tronsonului considerat; se calculează în raport cu axa de
simetrie verticală a secţiunii peretelui (fig....) cu relaţia:


141
(3.23)

( )
4
3
12
m
d h
I

=
unde, d reprezintă grosimea peretelui (m) iar h înălţimea acestuia (m)
p – presiunea totală ce acţionează asupra cadrului corpului vertical:

(3.24)

( )
2
/ m daN p p p
d o
+ =
unde:
p – presiunea hidrostatică (p = γ· h, în daN/m
2
)
p
d
– presiunea dinamică a apei care se aproximează la ½ p
o
.

Ingineria heleşteelor
M
a
, M
b
, M
c
,, M
d
- momente încovoietoare de câmp; se stabilesc cu
relaţia:


142
(3.25)
(3.26)

( )
( ) m daN b p M M M
m daN l p M M M
e d b
e c a
⋅ ⋅ ⋅ + = =
⋅ ⋅ ⋅ + = =
2
2
125 , 0
125 , 0
N
b
,N
l
– forţe axiale ce acţionează pe direcţia peretelui frontal (dorsal),
respectiv pe direcţia pereţilor laterali; se determonă în funcţie de presiunea
totală cu una din relaţiile:

(3.27)

( ) daN b p N l p N
l b
⋅ = ⋅ = 5 , 0 5 , 0
Cunoscând valorea momentelor încovoietoare şi a forţelor axiale,
pereţii corpului vertical se dimensionează după metoda de calcul la rupere.
Verificarea secţiunii pereţilor corpului vertical se face la fisurare după
stadiul limită de apariţie a fisurilor.

Dimensionarea constructivă a corpului orizontal. Corpul orizontal al
călugărilor se execută, de obicei, din tuburi prefabricate din beton armat,
rezemate pe o fundaţie din beton. Pentru conducte cu diametre mici,
dimensionarea, respectiv verificarea eforturilor în secţiune nu sunt
necesare întrucât standardele indică pentru fiecare grosime a peretelui
tubului sarcina maximă admisibilă. În cazul diametrelor mai mari de 1 m
sau pentru tuburi executate din alte materiale decât betonul sunt necesare
calcule speciale de dimensionare şi verificare.
Se constată că, în condiţii obişnuite, solicitările cele mai mari apar la
„cheie”. Împingerea orizontală a pământului generează solicitări favorabile,
care micşorează momentele încovoietoare din celelalte încărcări.
Experimental s-a constatat că efortul maxim de întindere (
max t
σ ) dintr-
o conductă de beton simplu, îngropată, acţionată de o presiune interioară p
i
şi de solicitările M şi N rezultate din celelalte încărcări, apare în general la
cheie şi se calculează cu relaţia:

(3.28)

unde:
p
i
– presiunea interioară (daN/cm
2
);
( )
2
2 2 2
2 2
max
/
6
6 , 0 cm daN
h b
M
h b
N
r r
r r
p
i e
e i
i t



+

+
⋅ − = σ
r
i
şi r
e
– raza interioară, respectiv raza exterioară a conductei (cm);
6
2
h b ⋅
- modulul de rezistenţă al secţiunii conductei (cm
3
);
b, h – dimensiunile secţiunii conductei (h–grosimea; b–lăţimea) (cm);
Manualul inginerului piscicol
M, N – momentul încovoietor (daN·m), respectiv forţa axială (daN),
calculate pe baza diagramei de solicitări (N pozitiv reprezintă compresiune
şi M pozitiv reprezintă întindere la fibra interioară).
Se pune condiţia ca ,
max b ad t
σ σ < unde
b ad
σ este rezistenţa admisibilă
pentru nefisurare a betonului simplu. Încercând diverse grosimi h pentru
conductă, se găseşte grosimea minimă necesară pentru îndeplinirea
condiţiei de nefisurare.
Pentru conductele din beton armat care se dimensionează la
nefisurare, verificarea eforturilor se face cu aceeaşi formulă utilizată la
betonul simplu, introducându-se însă coeficienţii de influenţă a armăturii.
Relaţia de calcul a efortului maxim de întindere în cazul unei conducte de
beton armat este:



143
(3.29)


(
2
2
2
1 1
2 2
2 2
max
/
1
6
6 , 0
1 1
cm daN
k h b
M
k h b
N
k r r
r r
p
i e
e i
i t


− ⋅

+ ⋅

+
⋅ − = σ )
unde:

2
2
1
5 , 0 12 1
1






− ⋅ + =
⋅ + =
n
a
n

k n
μ
μ
(3.30)

k

în care:
a – distanţa dintre axul armăturii şi marginea conductei;
b
a
E
E
n = , unde E
a
reprezintă modulul de elasticitate al armăturii, iar E
b

este modulul de elasticitate al betonului (dan/cm
2
);
µ - coeficient de armare a secţiunii conductei; se calculează cu relaţia:


(3.31)

( ) 100 % ⋅ =
b
a
A
A
μ
unde:
A
a
– aria secţiunii armăturii (cm
2
);
A
b
– aria secţiunii utile a betonului (cm
2
)
În mod curent coeficientul de armare (µ) a tuburilor din care este
alcătuit corpul orizontal este 0,2÷0,4 %.

Verificarea stabilităţii fundaţiei călugărului. Fundaţia reprezintă
ansamblul elementelor de construcţie prin intermediul cărora întreaga
încărcare dată de construcţie este transmisă în teren şi prin care
Ingineria heleşteelor

144
construcţia este legată de acesta. Tipul fundaţiei şi dimensiunile acesteia
sunt condiţionate, în principal de următorii factori:
- caracteristicile geotehnice şi hidrogeologice ale terenului de
fundaţie;
- natura şi mărimea sarcinilor;
- gradul de sensibilitate al construcţiei la tasări;
- prezenţa şi nivelul apelor subterane;
- adâncimea de îngheţ.
După modul de realizare şi în funcţie de adâncimea la care se transmit
sarcinile în pământ, fundaţia unui călugăr (a unei construcţii piscicole în
general) poate fi de suprafaţă sau de adâncime.
Fundaţiile sunt de suprafaţă atunci când raportul h/b ≤ 5, h fiind
adâncimea la care se găseşte talpa fundaţiei iar b lăţimea fundaţiei.
Acestea pot fi executate în uscat sau sub nivelul apei. Fundaţiile de
suprafaţă trebuie să se sprijine pe pământuri corespunzătoare, capabile să
preia sarcina construcţiei în condiţiile producerii unei tasări acceptabile
regimului de exploatare a construcţiei. Pentru scoaterea fundaţiei de sub
influenţa procesului de îngheţ-dezgheţ (ridicare fundaţiei la îngheţarea
pământului sub talpă, respectiv tasarea construcţiei la înmuierea
pământului), adâncimea de fundare trebuie să fie mai mare cu 10-20 cm
faţă de adâncimea de îngheţ.
Fundaţiile de adâncime, specifice construcţiilor piscicole, sunt
executate de obicei, pe terenuri aluvionare, cu o capacitate portantă
redusă. Fundaţiile de adâncime transmit sarcinile date de construcţii la
pământul de fundaţie, situat la adâncimi relativ mari prin intermediul unor
piloţi (din lemn, beton armat, metalici) sau chesoane, care de regulă
străpung straturile slabe de pământ şi se reazemă pe straturile rezistente
din profunzime (cazul piloţilor purtători pe vârf, sau, de rezistenţă). Când
straturile slabe, de suprafaţă, au o grosime prea mare, transmiterea sarcinii
se realizează prin frecarea dintre suprafaţa laterală a piloţilor şi pământ
(cazul piloţilor de fricţiune).
În funcţie de alcătuirea straturilor de pământ piloţii transmit sarcina în
teren atât prin presiunea pe vârf cât şi prin frecarea laterală.

Verificarea stabilităţii fundaţiei corpului vertical al călugărului.

Sarcinile ce urmează să fie transmise terenului prin fundaţia corpului
vertical sunt reprezentate în figura ... şi provin din greutatea proprie a
fundaţiei, greutatea corpului vertical, greutatea apei din corpul vertical şi
greutatea elementelor de construcţie auxiliare (vanete, site, pasarelă de
acces), astfel:
G
p
– greutatea pasarelei de acces (daN); se calculează cu relaţia:

Manualul inginerului piscicol
G
p
= G
u
+ G
pr
, unde G
u
reprezintă greutatea utilă a pasarelei (cca. 200
daN/m
2
) iar G
pr
este greutatea proprie a pasarelei (variabilă, în funcţie de
materialul din care este realizat);
G
pam
, G
pav
, G
pl
– greutatea pereţilor: amonte, aval şi laterali;
G
a
– greutatea apei din corpul vertical;
G
r
– greutatea proprie a fundaţiei corpului vertical;
G
vp
– greutate vaneţilor şi plasei.
Întrucât pasarele transmite încărcarea numai pe peretele dorsal al
corpului vertical la călugării de tip intern şi extern, fundaţia va fi solicitată
excentric, solicitările maxime înregistrându-se în zona aval a fundaţiei.
Rezultanta încărcărilor verticale (R) care solicită excentric fundaţia se
calculează cu relaţia:


145
(3.32)

( ) daN G G G G G G G R
p vp r a pl pav pam
2
1
2 + + + + + + =

Excentricitatea suportului rezultantei încărcărilor verticale faţă de axul
corpului vertical (e) se determină cu relaţia:


(3.33)

( ) m x
b
e − =
2
unde x se determină din ecuaţia momentelor sistemului de forţe faţă de
punctul O,




(3.34)
( )


























− − + + + + + − + = ⋅
2 2 2
2
2 2 2
l b
b
pam
G
b
vp
G
pl
G
r
G
a
G
l b
pav
G
p
G
x R
cu relaţia:




(3.35)


( )
p vp r a pl pav pam
G G G G G G G
x
l b
b
pam
G
b
vp
G
pl
G
r
G
a
G
l b
pav
G
p
G
2
1
2
2 2 2
2
2 2 2
+ + + + + +


























=
− − + + + + + − +
Excentricitatea (e) forma trapezoidală specifică a diagramei presiunilor
la baza fundaţiei (fig. ), unde valorile extreme se calculează cu relaţiile:


(3.36)

( )
2
min max
/ ; cm daN
W
M
A
R
W
M
A
R
− = + = σ σ
unde:
Ingineria heleşteelor
max
σ - presiunea maximă la baza fundaţiei;
min
σ - presiunea minimă la baza fundaţiei;
A
R
- efortul de compresiune dat de rezultanta încărcărilor verticale
(daN/cm
2
);
W
M
- efortul de încovoiere dat de momentul M (daN/cm
2
);
A – aria suprafeţei tălpii fundaţiei (A = a · b, în cm
2
, unde a, b sunt
dimensiunile în plan ale fundaţiei, în cm);
M – moment încovoietor al rezultantei R faţă de centrul de greutate al
secţiunii transversale (M = R · e, în daN·m);
W – modulul de rezistenţă al tălpii fundaţiei calculat în raport cu axa sa
de simetrie longitudinală (W = a · b
2
/6, în cm
3
);

Utilizând notaţiile anterioare, formula de calcul a presiunilor la baza
fundaţiei devine:



146
(3.37)

( )
2
/
6
1 cm daN
b
e
b a
R






±

= σ
În funcţie de valoarea excentricităţii (e) se disting următoarele situaţii
caracteristice:
α) e < b/6, adică
b
e 6
< 1, iar
min
σ > 0; în acest caz diagrama presiunilor
este trapezoidală şi în măsura în care între
min
σ şi
max
σ se respectă o
anumită corelaţie se apreciază că fundaţia funcţionează corespunzător;
β) e = b/6, adică
b
e 6
= 1, iar
min
σ = 0; în acest caz diagrama presiunilor
este triunghiulară iar fundaţia este folosită parţial;
γ) ) e > b/6, adică
b
e 6
> 1, iar
min
σ < 0; în acest caz diagrama presiunilor
are o formă specifică care indică faptul că la baza fundaţiei apar şi eforturi
de întindere; întrucât între fundaţie şi teren nu se pot transmite forţe de
întindere, acest caz este inadmisibil.
În baza considerentelor prezentate anterior se apreciază că fundaţia
corpului vertical este judicios dimensionată în măsura în care sunt
satisfăcute simultan următoarele trei condiţii:

I)
min
σ > 0; II)
max
3
1
σ <
min
σ ≤
max
σ ; III)
max
σ ≤
c
a
σ

Manualul inginerului piscicol
unde
a
σ reprezintă capacitatea portantă a terenului iar c este un coeficient
de siguranţă (supraunitar) a cărui valoare depinde de importanţa lucrării.


Verificarea stabilităţii fundaţiei corpului orizontal al călugărului.

Corpul orizontal al călugărului este rezemat pe o placă de fundaţie din
beton (radier), lungimea arcului de rezemare având unghiul la centru 2α =
90
o
(fig. ).
Reacţia terenului pe placa de fundaţie este verticală şi se consideră
uniform repartizată pe lăţimea, b = 2R
e
· ctgβ.
Sarcinile care acţionează asupra fundaţiei sunt: greutatea tuburilor,
greutatea apei din tub, împingerea verticală a tubului şi greutatea proprie.
Diagrama presiunilor la baza fundaţiei este prezentată în fig. .
Verificarea stabilităţii corpului orizontal se face cu relaţia
max
σ <
ad
σ
unde
ad
σ reprezintă rezistenţa admisibilă la compresiune a terenului de
fundaţia.
Atunci când conducta este aşezată pe un teren compresibil, aceasta
se va tasa împreună cu terenul; datorită variaţiei neuniforme a presiunii
unitare de-a lungul conductei, tasarea va fi mai mare sub coronamentul
barajului şi mai redusă sub taluzurile acestuia. Ca rezultat al tasărilor
inegale se produce fisurarea conductei, însoţită de o infiltraţie puternică a
apei având în vedere regimul de scurgere forţată a corpului orizontal. În
cazul pământurilor compresibile este obligatorie adoptarea fundaţiei de
adâncime cu piloţi de rezistenţă, a căror lungime trebuie să fie suficient de
mare pentru transmite încărcările la straturile profunde, mai puţin
compresibile.










147
Amenajări, construcţii şi instalaţii în acvacultură – Ingineria heleşteelor




B I B L I O G R A F I E

Bârcă, Gh. 1976. Amenajarea piscicolă a apelor interioare. Editura Ceres,
Bucureşti, 370 p.
Bîrcă, Gh. 1964. Amenajări piscicole. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucuresti, 450 p.
Cioc, D. 1993. Hidraulică.Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 480 p.
Costa-Pierce, B.A. 2003. Ecological Aquaculture. In Blacwell Publishing,
Fishing New Books., 382 p.
Cristea, V., Răuţă, M., Ceapă, C., Cervinski, C. 1992. Algoritmi şi programe
de calcul pentru proiectarea amenajărilor piscicole. În volumul lucrărilor
Simpozionului Internaţional „Acvacultura şi pescuitul viitorului”: 36-41.
Cristea, V., Răuţă, M., Stăncioiu, S., Ceapă, C. 1992. Amenajările
piscicole, prezent şi perspectivă. În volumul lucrărilor Simpozionului
Internaţional „Acvacultura şi pescuitul viitorului”: 79-84.
Cristea, V. 1988. Amenajări piscicole.Editura Universitatea din Galaţi,420 p.
Krol, Cz. 1986. Budownictwo ribackie. Panstwowe Wydawnictwo Rolnicze I
Lesne, Warszawa., 491 p.
Lucas, J.L., P.C. Southgate. 2003. Aquaculture. In Blacwell Publishing,
Fishing New Books., 494 p.
Maitland P.S., N.C. Morgan. 2002. Conservation Management of
Freshwater Habitats. In Kluwer Academic Publishers. 225 p.
Mittelmark, J., D. Landkammer. 1990. Design and construction of diversion
ponds for aquaculture. http://nsgd.gso.uri.edu/minnu/minnuh90002.pdf
Prişcu, R. 1988. Construcţii hidrotehnice, vol I, II. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1800 p.


149
Bibliografie
150
Pleşa, I. et. al. 1990. Îmbunătăţiri funciare. .Editura Didactică şi
Pedagogică,Bucureşti, 509 p.
Răută, M., Cristea, V., Oprea, L. 1991. Hidrologie vol. I, II. Editura
Universităţii „Dunărea de Jos”, Galaţi, 446 p.
Răută, M., Cristea, V., Lazu, D. 1981. Possibilites d’obtention d’une
production de poissons par modification de la technologie
d’exploatation et de la conception d’amenagement. Buletinul
Universităţiii Galaţi, fascicula VII, Tehnică Piscicolă, anul IV: 14-21.
Stoian, N. 1970. Construcţii piscicole. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucuresti, 516 p.
Wheaton, F.W. 1985. Aquacultural Engineering. In: Robert E. Krieger
Publishing Company, Malabar, Florida. 708 p.
***. 1994. Pisciculture continentale. Les etangs et leurs ouvrages. In
Colection F.A.O. 215 p.
***. 1984. Inland Aquaculture Engineering. In ADCP Inter-regional Training
Course, Budapest, 6 June-3 September 1983, http://www. fao. org
***. 1986. Pisciculture continentale. Le sol. In Colection F.A.O. 174 p.
***. 1983. Pisciculture continentale. L’ eau. In Colection F.A.O. 112 p.
***. 2000. Planning and design fish farm. In
http://www.fisheries.nsw.gov.au/aqu/reports/pdf/6_aidp_P.pdf