You are on page 1of 22

1.Unitatile sociale:comunitatea sociala,institutiile sociale.

Tipuri de institutii sociale

2.Conceptul de grup social.Particularitatile grupului social.
Grup social-concept chee in sociologie,deoarece este un element component al oricarei
intreprinderi,asociatie,organizatie sau institutie sociala.P/u inceput putem evidentia 2acceptiuni ale conceptului de
grup:Una mai generala care desemneaza prin grup orce reuniune,grupare de indivizi,indifferent de natura,organizarea
si relatiile dintre membri; si una mai special ace desemneaza un anumit tip de reuniune a unui numar de personae in
functie de anumiti parametric.Deci se poate spune ca grupul social este mediul si spatial in care se desfasoara viata si
activitatea oamenilor,un mod specific de organizare,interactiuni,un centru active,,dynamic al
schimbarii,trasformarii,devenirii si autodevenirii umane.Grupul social este reuniunea dintre personae in numar
mic,mijlociu sau mare,care se intilnesc din cind in cind,in intervalele dintre intilniri manifestindu-se o relative
permanenta a scopurilor.Astfel exista elemente specific care sunt necesare existentei unui grup social,acestea
sunt:prezenta unui principiu de organizare-stabilirea unor obiective/sarcini commune,precizarea unor modele de
actiune,stabilirea si recunoasterea de catre membrii participant a unor mijloace de control si de sanctiune; existent
unui system de valori si atitudini comune-atingerea obiectivelor stabilite de catre un grup,oblige grupul sa aleaga
mereu dintre diferitele posibilitati care apar si intre diferite mijloace pe care le are la dispozitie;sentimental
apartenetei la grup(constiinta de noi)-apare ca o expresie a coeziunii sociale a mebrilor grupului in baza careia se
intemeiaza comunitatea de vonta si actiune a grupului.Exista 3 procese central ale interactiunii
grupului:Comunicarea-activitatea central a celor mai multe grupuri,membrii se informeaza unul pe altul,se
linistesc,striga unul la altul si se corecteaza.Comunicarea si interactiunea mebrilor grupului nu este intotdeauna
usoara si placuta.Uneori mebrii grupului se gasesc in Conflict.Conflictl poate ajuta la calificarea scopurilor
grupului.Coeziunea-gradul in care mebrii se simt legati unul de altul fiind o cracteristica importanta a grupului.
3.Tipologia grupurilor sociale dupa structura si organizare:grupuri primare,secundare,interne si externe.
Exista mai multe criteria de organizare a grupurilor,una ar fi dupa structura si organizarea lor.Grupurile pimare-
grupuri mici in care mebrii au relatii personale,strinse si durabile,aceste grupuri sunt deosebit de importante pentru
individ.Cooley a numit aceste grupuri “primare”p/u ca ele sunt esentiale p/u dezvoltarea sociala a individului.
Relatiile intre membrii sunt profunde datorita sentimentelor investite in ele.Membrii grupurilor primare deseori stiu
ft multe unul despre altul si fiecare are grija de bunastarea celuilalt.Grup secundar-grup cu durata determinate si mai
mare,constituit p/u un scop sau o sarcina precisa,in care relatiile sunt relative impersonale si identificinduse ca
grupuri primare natural(familia,vecinii);primare artificial/ocaziunaleede( formare,unite p/u o experienta),grupuri
temporare(o reuniune de dezbatere),grupuri durabile(cluburi,case sociale,mebrii unui birou).Grupurile mai pot fi
impartite in interne si externe.Grupurile interne-grup in care membrii au un sentiment de identitate si loilalitate.Acest
tip de grup se deosebeste de grupul extern prin aceea ca persoana nici nu face parte din el,nici nu are vriun sentiment
de loilalitate.Grupurile interne/externe au putine contacte unele cu altele.
4.Tipologia grupurilor sociale dupa tipul de normalitate:grupuri formale si informale.
Grupurile formalesunt institutionalizate,functioneaza in conformitate cu norme de regulamente sau legi juridice ce
apartin de regula unei organnizatii.Grupul formal este specific organizatiilor,avind un numar mai mare de membri si
un set de obiective,sunt obligate sa functioneze prin impartirea membrilor in grupuri mai mici ce se coopereaza la
indemina scopului organizatiei in ansamblu sau.Grupuri neformalese constitui ca subgrupuri in cadrul celor
formale,fie inafara unor cadre institutionalizate p/u realizarea unor scopuri specific.Fata de grupurile formale,care
apar in mod deliberat,alcatuind grupuri oficiale,grupurile neformle apar si evoluiaza”natural”in sensul ca ele se
formeaza ca urmare a cerintelor,starilor de spirit,preferintelor,interesolor commune ale oamenilor.Grupurile formale
apar totdeauna cind oamenii sunt reunite si interactioneaza in mod obisnuit.Grupurile neformale indeplinesc 4functii
principale:mentin si consolideaza normele si valorile membrilor lor impartasite in comun;ofera mebrilor sentimental
de satisfactie sociala,status si securitate;ajuta membrii sais a comunice intre ei;contribuie afectiv la realizarea unor
probe.
5.Tipologia grupurilor sociale in functie de scopurile commune,in dependent de legaturile sale si de tipul
“fata-n fata”
In functie de scopurile commune grupurile se impart in:grupuri de baza(convetuire impreuna);grupuri de lucru/de
actiune(indeplinirea unei sarcini);grupuri d laborator/artificiale(reunite in vederea efectuarii unui experiment);grupuri
deliberate(membrii reuninduse de a schimba puncte de vedere asupra unei probleme);grupuri de decizie(p/u a gasi
solutii practice de rezolvarea unor probleme de interes comun);grupuri de formare(organizate in vederea invatarii
unor comportamente interpersoanale);grupuri de intilnire/terapeutice(in vederea ameliorarii unor comportammente
deviante).??????
6.Structura grupului mic:substructura functionala,a statusurilor si a rolurilor.
Nu orce tip de interactiune dintre membrii grupului este suficienta p/u a vorbi de continuitatea reala a unui grup
mic.Multiplele si variatele interactiuni din cadrul grupului se suprapun si coreleaza reciproc dind nastere la o
structura interna a grupului mic,iar substructurile au rolul de a regiza jocul variatelor interactiuni dintre membrii
grupului.Substructura functionala-considerata a fi de baza,intrucit in functie de obiectivul ei are loc constituirea si
formarea grupului si prin intermediul acestora se realizeaza obiectivele de productie.Aceasta substructure este
definite prin regulamente,dispozitii,statute formale care formuleaza drepturile si obligatiile,intervalul de
competenta,autoritate si responsabilitate a fiecarui membru al grupului.Substructura statusurilor si a rolurilor-nicaeri
conceptele de status si rol nu sunt mai importante decit la studiul grupurilor sociale.In orce grup mic exista o
deosebire intre pozitiile ocupate si rolurile indeplinite de membrii acestuia.Grupurile constau din statusuri care se
impletesc,dar nu este necesar ca aceste statusuri sa fie egale.Unele statusuri pot fi considerate mai importante decit
altele p/u functionarea grupului.
7.Structura grupului mic si substructurile lui.Sociometrie-metodoa sociologica de studiere a relatiilor
interpersonale in grupul mic.
Creatorul sociometriei,Jacob Levi Moreno,sociolog American de origine romina.Asa cum arata Moreno, esenta
sociometriei este doctrina despre spontaneitate si creatie.Dupa Moreno “universal social”are 3 dimnsiuni aflate intro
legatura reciproca: “societatea externa” reprezentata de grupurile reale si vizibile,mari si
mici(familia,scoala,atelierul,armata,biserica); “matricea sociometrica”est data de structura sociala
afectiva,preferentiala,apta de a fi studiata si cunoscuta doar prin analiza sociometrica; “realitatea sociala”rezulta din
interactiunea dintre societatea externa si matricea sociometrica.In formarea si organizarea unor grupuri de munca
stabile si inalt productive cele mai importante sunt relatiile affective ce se stabilesc intre membri.Relatiile
preferentiale pot fi: atractie,respingere si indiferenta. Aceste relatii genereaza matricea sociometrica.Aspecte
metodologice ale sociometriei se incep cu un test sociometric,membrii unui grup unic fiind rugati a preciza atitudinea
lor fata de ceilalti membri.Aceasta poate fi analizata in baza diferitor criteria:increderea in cunostintele
profesionale,in caliatatile morale,in aptitudinile de conducator,in capacitatea de a primi un ajutor la nevoie.Dupa cum
mentioneaza Moreno,testul sociometric este “un instrument care studiaza structurile sociale in lumea atractiilor si a
repulsiilor ce se manifesta in cadrul grupului”.Succesul testului depinde de veridicitatea raspunsurilor(increderea
celor intervievati in anonimatul raspunsului).
8.Personalitatea umana: structura personalitatii,tipologia personalitatii.
Astazi personalitatea umana este punctual de pornire al cercetarii sociologice.Sociologia ea in consideratie calitatile
sociale care se formeaza la oameni pe parcursul vietii lor in cadrul societatii.Psihologia centreza atentia atit la
diferentele individuale dintre oameni:temperament,character,specificul comportarii.In analiza conexiunilor dintre
notiunile individ,individualitate si personalitate se reproduce,de fapt ,modelul sau structura omului,a personalitatii
nsale.Individul are o menire biologica,iar in procesul evolutiei ei ii revine rorlul de a perpetua specia.In societatea
umana,unde dezvoltarea culturii si a civilizatiei depinde de ceea ce este particular in fiecare individ,de gradul de
dezvoltare a individualitatii sale.Aici individualitatea devine o valoare sociala mai superioara decit insushi individual
natural.Sb aceste masti descoperim adevarata personalitate sociala care il reprezinta pe om asa cum este el,cum se
manifesta in activitatile sociale.Tipologia personaliatatii.personalitatea reprezinta o particularitate sociala relationala
a omului sau o relatie stabilita de factori intre individ si societate.
9.Factorii dezvoltarii personalitatii:mediul,ciltura.
Omul ca shi orce alta fiinta vie,are mediul sau de viata care ii si determina,prin interactiunea tuturor componentelor
existente.Notiune de mediu include in sine mediul social,adica sicietatea,si mediul naturii,al csmosului in
ansamblu.Viata oamenilor depinde intro masura mai mare decit noi credem de fenomenele naturii.
10.Socializarea – process social fundamental:socializarea profesionala,morala,politica.
Socializarea-proces psihosocial de transmitere,asimilare,a atitudinilor,valorilor,cunostintelor,modelelor de
comportare specific unui grup sau comnitati in vederea formarii,adaptarii si integrarii sociale a unei
personae.Socializarea este modalitatea prin care un organism biologic este transformat intro fiinta sociala,capabila sa
actioneze impreuna cu altii.Procesul de socializare incepe din timpul copilariei,cind intervin primele contacte sociale
si experiente de viata,derulinduse dea lungul intregii vieti,pe masura dobindirii de catre indivd a noi statusuri si
roluri.
11.Socializarea-proces social fundamental socializarea primara,secundara,adultilor,persoanelor de virsta a
treia,anticipative
Socializarea începe din primele zile de viaţă şi continuă de-a lungul întregii vieţi. Ca proces stadial şi continuu,
niciodată total sau încheiat, socializarea presupune două etape (stadii) principale: etapa socializăriiprimare (de
bază) şi etapa socializării secundare (continue). Socializarea primară este procesul prin care se formează
primulunivers social al individului. Individul devine capabil să facă faţă vieţii sociale prin includerea lui în
elementele sociale de bază: norme, valori, credinţe, reguli de comportare etc. Socializarea primară debutează o dată
cu naşterea şi are funcţia de a transforma fiinţa biologică în fiinţă socială prin apropierea lumii-viaţă a primelor
grupuri de contact, printre care familia deţine locul principal. Fiecare individ este plasat prin naştere în interiorul
unor structuri sociale obiective. Contactul său cu aceste structuri nu este însă direct, ci mijlocit. Agenţi ai socializării
primare sunt aşa-numiţii alţi semnificativi (părinţi, membri ai familiei, rude, alte persoane), care au rolul de a media
pentru el realitatea obiectivă. Prin urmare, realitatea cu care copilul vine în contact din primele clipe ale vieţii şi pe
care o interiorizează, făcând-o a sa, este lumea-viaţă a celuilalt semnificativ. Procesul prin care persoana îşi
modifică comportamentele şi asimilează noi modele culturale şi comportamentale, îşi asumă noi sisteme de valori,
noi atitudini şi roluri estedefinit ca socializare secundară. Conţinuturile interiorizate în cursul socializării secundare
reprezintă o cunoaştere specializată.Cu alte cuvinte, ea asigură învăţarea rolurilor instituţionale. Agenţii socializării
secundare sunt percepuţi, de obicei, ca funcţionari ai instituţiei, dar pot coincide şi cu agenţii socializării primare
(părinţi, în principal).Comparativ cu socializarea primară, identificarea emoţională a actorului este diminuată mult.
Socializarea secundară se desfăşoară în condiţiile de neutralitate afectivă. O altă formă de socializare, aptă să
permită adaptarea în perspectiva unor mutaţii sociale viitoare, care ar cuprinde fenomenele socializatoare ce pot
îndeplini o funcţie pregătitoare pentru viitor, este numită anticipativă. Socializarea anticipativă are un caracter
implicit şi neformal,deoarece nu presupune forme instituţionale sau persoane care să se ocupe special, în mod expres,
de aceasta. Ea presupune o adaptare prospectivă la o succesiune posibilă de roluri viitoare, pregătind individul uman
pentru "cicluri viitoare" ale vieţii sale, motiv din care acest fenomen este deosebit de important sub aspect formativ
(în pregătirea tinerilor pentru anumite activităţi şi roluri socioprofesionale
12.Statusul si rolul social- elemente fundamentale ale structurii sociale statusul prescris si dobindit. Poziţia şi
activitatea individului în cadrul structurii sociale, al grupurilor din care face parte pot fi urmărite şi explicate
sociologic cu ajutorul conceptelor de statusşi rol, acestea constituind şi elemente componente ale structurii sociale.
Statusul unei persoane este definit prin totalitatea drepturilor şiîndatoririlor ce-i revin în cadrul grupului respectiv.
Statusul constituie deci o poziţie socialmente determinată a individului. În această posesie, el aşteaptă şi pretinde
anumite comportamente şi o anumită consideraţie din partea membrilor grupului luaţi aparte şi a grupului datîn
totalitatea sa. Statusuleste definit drept poziţia sau rangul unui individ, în cadrul grupului, sau ale unui grup în
raport cu alte grupuri. Student, profesor, decan, poliţist, medic, tată sunt exemple de statusuri din structura unei
societăţi.1 Orice status este legat de o anumită consideraţie, de care se bucură individul respectiv, de un anumit
prestigiu. Fiecare individ deţine o multitudine de statusuri şi trece mereu de la un status la altul. Culturologul
american Ralph Linton1deosebeşte statusuri prescrisesau atribuite ( ascribed status) şi statusuri dobândi-te(
achiceved status). Statusul prescriseste cel deţinut de un individ în cadrul unei societăţi, independent de calităţile şi
de eforturile pe care el le face. Cu acesta indivizii se nasc şi nu pot renunţa la el. Statusul dobânditeste cel la care
individul accede prin propriile eforturi şi care presupune iniţiativă, creativitate, competiţie. De exemplu, statusurile
profesionale (economist, medic), statusurile de titrat (profesori ai unui titlu ştiinţific), statusul de membru al unui
club, asociaţii, obţinut prin aderare, statusurile politice etc. Fiecare individ deţine o multitudine de statusuri care se
asociază între ele, formând un ansamblu denumit status global. Statusul global poate fi coerent, unitar, dacă
statusurile, poziţiile care îl compun sunt congruente între ele.În realitate, între diversele statusuri ale unui individ
intervin conflicte frecvente. De exemplu, poziţia profesională comportă un anumit număr de elemente, de atribute:
prestigiu, interesul muncii, libertatea de acţiune şi salariu. Aceste patru atribute permit definirea statusului
profesionaldeţinut de un individ într-o anumită structură birocratică. În mod frecvent, cele patru atribute variază
concomitent: o activitate cu un prestigiu ridicat este interesantă, bine plă-tită şi oferă un grad mare de libertate celui
care o exercită. Roluldefineşte comportamentul aşteptat de la cel care ocupă unanumit status. Într-un anumit sens,
statusul şi rolul sunt două aspecte ale aceluiaşi fenomen.Statusul este un ansamblu de privilegii şi îndatoriri, iar
rolul esteexercitarea acestor privilegii şi îndatoriri. Conform definiţiei date de Ralph Linton, „rolul este suma totală
a modelelor culturale asociate unui anumit status”.1Rolul exprimă relaţia dintre stabilitatea normelor, legilor,
cerinţelor, idealurilor, nevoilor sociale, pe de o parte, şi diversitatea, ori-ginalitatea trăsăturilor de personalitate, a
caracterelor, a comportamentelor, a intervenţiei subconştientului şi întâmplătorului în manifestarea individualităţii,
pe de altă parte.
13 Statusul si rolul social- elemente fundamentale ale structurii sociale: rolul social si nivelurile lui.
Rolurile se defines in contextele in care ele se exercita, si in raport cu alte roluri care intervin in aceasta
conexiune.De exemplu(intr-o universitate o pers. Exercita rolul de professor,in exercitarea acestui rol ,persoana intra
in relatii cu alte personae care exercita alte categorii de roluri:student,colegi de catedra ,conducerea universitatii,etc).
Cel care joaca corespunzator rolul statusului pe care il detine ,la un moment dat devine un actor social.Actorul
porneste de la presupunerea ca si ceilalti actori impartasesc impreuna cu el anumite asteptari de rol comun.O a doua
caracteristica consta in normativitatea lor exprimata prin faptul ca:-modeleaza comportamentul in conformitate sau
promoviaza comportamente pentru realizarea anumitor scopuri propuse;-variaza in functie in unctie de gradul in care
asteptarile sunt functional legate de cele mai importante valori ale grupului;- valorile si asteptarile sunt impuse de
comportamentul celorlalti ;- asteptarile variaza dupa gradul lor de raspindirea in cadrul grupului,adica unele norme
sociale pot fi impartasite de intreaga societate,de intreg grupul sau numai de unele grupuri; -asteptarile variaza in
functie de gradul de elasticitate a comportamentului limite mai severe decit altule.In analiza rolurilopr distingem 3
niveluri:1)modelul de rol;2)formele individuale de exercitare a rolului;3) modalitatea medie de exercitare a rolului.
Forma de individuala de exercitare a rolului,sau comportamentul de rol care desemneaza comportamentul real,efectiv
al unei personae care joaca un anumit rol.Grupurile si organizatiile dispun de diferite mijloace de a limita devierile
prea mari ale comportamentelor de ex(utilizarea uniformelor,titluri,ecusoane si ritualuri) Axeste mijloace permit o
percepere mai usoara a celor care exercita anumite roluri. Rolurile sociale se clasifica dupa urmatoarele caracteristici
esentiale:1)unele roluri cer retinerea sentimentelor emotionale 2) sint roluri predestinate dar si
obtinute,3)limitate,altele au un character difuzoriu;4)unele roluri cer numai o relatie formala cu oamenii,altele permit
stabilirea de raporturi si legaturi neformale;5)diversitatea tipurilor de roluri,rezulta din diversitatea motivatiilor. In
concluzie mentionam ca rolurile pot fi:-atribuite(impuse) in mod automat(roluri de parinti,copii)-dobindite in baza
deciziilor personale a indivizilot;- previzibile-aceste roluri sunt impuse,organizate ,obisnuite,actuale;-Imprevizibile-
aceste fiind roluri fluctuante,ne asteptate sau inventate. Învăţarea rolului implică două aspecte: − dobândirea
capacităţii de a exercita îndatoririle şi de a pretin-de privilegiile rolului;
− dobândirea atitudinilor, sentimentelor şi a aşteptărilor pretinsede rol.
14 Statusul si rolul social- elemente fundamentale ale structurii sociale: asteptarile fata de fiecare rol
Faţă de fiecare rol există anumite aşteptări din partea celuilalt.Dar nu toate aşteptările sunt la fel de constrângătoare.
Pot fi deosebite trei categorii de aşteptări: necesare, obligatorii şi facultative.Aşteptările necesarese impun cu o
forţă maximă, completă, iar deţinătorul unui rol nu se poate sustrage lor. Dacă individul nusatisface aceste aşteptări, el
este sancţionat în mod sever. Un poli-ţist care fură va fi exclus din poliţie şi condamnat mai sever decâtalte persoane
care fură.Aşteptările obligatorii se manifestă la nivelul unor grupuri sociale; în cazul lor este posibilă o anumită doză
de neobservare, întrucâtsancţiunile nu sunt atât de severe ca în primul caz. Grupurile impunmembrilor lor anumite
reguli de conduită, gradul de conformare la elefiind variabil.Grupul permite anumite limite de variabilitate a con-
formării.Un contabil este pedepsit pentru faptul că a furat o sumă mi-că sau o sumă mare de bani.În cazul aşteptărilor
facultative, există libertatea de a le respecta mai mult sau mai puţin. Membrii grupului se rezumă să atragă atenţiacelui
în cauză că nu se comportă bine. Teama de scandal acţionează demulte ori în direcţia respectării acestor aşteptări sau
conformării la ele.Totalitatea rolurilor asociate unui status formează unset de roluri.Rolurile care formează un set pot
fi performate în mod diferit. Cinevaeste un foarte bun administrator, dar un soţ dezagreabil; poate fi untată priceput,
dar total neinspirat în afaceri.Pe parcursul vieţii, individul joacă mai multe roluri legate deevoluţia sa biologică şi
profesională. Trecerea de la un rol la altulpoate fi asociată cu multe dificultăţi, întrucât nu există o pregătireadecvată
pentru rolul următor. Un bătrân care, prin pensionare, se vede redus la condiţia de fiinţă inutilă, lipsită de autoritate,
dimi-nuată din punct de vedere economic, va renunţa greu la vechiul său rol. Acest fapt poate provoca conflicte între
generaţii la nivel fami- lial şi extrafamilial.Conflictele de rolse pot manifesta în două forme: între două saumai multe
roluri exercitate de o persoană; între cerinţele care configurează acelaşi rol.În primul caz, de exemplu, pot exista
conflicte între rolul de manager într-o companie şi cel de soţ, între rolul de studentă şi cel de mamă, între rolul de
poliţist şi cel de adept al unei religii.În al doilea caz, conflictele apar între componentele aceluiaşi rol, percepute drept
contradictorii de persoana care exercită rolul. De exemplu, în cazul rolului de profesor pot să apară conflicte între
exigenţele de moralita-te, corectitudine şi dorinţa de câştiguri suplimentare. Foarte multe roluri reunesc exigenţe
percepute drept conflictuale şi foarte puţine seturi de roluri sunt complet neconflictuale.
15 depasirea conflictelor de rol.
Depăşirea conflictelor de rol la nivel individual se face pe trei căi: raţionalizarea, compartimentareaşi adjudecarea.
Raţionalizarea este un proces protectiv, de redefinire a unei situa-ţii dificile în termeni acceptabili, din punct de
vedere social şi personal. Cât priveşte procesul de socializare formală: ştim, de exemplu, că minciuna este
inacceptabilă din punct de vedere moral; şi totuşi, în anumite situaţii minţim puţin, convinşi că o facem spre binele
persoa-nei pe care o minţim. Compartimentareaeste procesul de separare a setului de roluri în părţi distincte şi de
conformare numai la cerinţele unui rol la un moment dat. Un judecător poate fi foarte sever, dând pedepse maxime în
fiecare caz, dar acasă poate fi un tată foarte tolerant. În situaţiile în care compartimentarea nu funcţionează, iar
conflictele de rol se manifestă puternic, pot apărea conflicte men-tale şi dezechilibre psihice. În situaţii limite,
conflictele de rol pot conduce la sinucidere. Un soldat ataşat puternic de o religie care afirmă dreptul la viaţă şi nu
justifică omuciderea în nici o situaţie, obligat să ucidă pe câmpul de luptă, poate trăi o dramă atât de puternică, încât să
nu-i găsească conflictului său de rol nici o altă ieşire decât sinuciderea. Adjudecareaeste un proces formal, conştient şi
intenţionat, de atribuire a responsabilităţii pentru o decizie dificilă. Prin aceste mecanisme individul se disculpă de
vinovăţia pe care o asociază exercitării unor acţiuni pretinse de un rol. Formula frecvent utilizată „Îmi pare rău, dar nu
pot face altfel” indică transferul conştient al responsabilităţii pe seama regulamentelor, legilor, codurilor sau deciziilor
superiorilor. Individul care procedează astfel nu este neapărat ipocrit. El poate compătimi în mod sincer persoana care
este afectată prin exercitarea rolului său, dar nu se va simti vinovat pentru neplăcerile pa care le provoacă.
Mecanismul de adjudecare intervine frecvent în majoritatea deciziilor dificile sau a acţiunilor percepute ca neplăcute la
nivel social. Eşecul de rol poate interveni în situaţiile în care nu s-a realizat o pregătire adecvată pentru rol, exercitarea
acestuia făcându-se în mod neadecvat. În societăţile puternic integrate, în care majoritatea rolurilor sunt prestabilite,
eşecurile de rol sunt accidentale. În societăţile foarte dinamice, cu numeroase posibilităţi de opţiuni de rol, eşecurile
sunt mai frecvente.Aceste eşecuri se pot manifesta la nivelul rolurilor de sex, de vârstă sau la nivelul rolurilor familiale
şi profesionale. Eşecul de rol la nivel familial devine evident în situaţiile de divorţ. În multe cazuri, partenerii nici nu
sunt conştienţi că eşecul căsătoriei se datorează pregătirii neadecvate pentru rolurile de soţ sau soţie. Eşecul poate
apărea din lipsa pregătirii pentru rol sau dintr-o pre-gătire care nu mai corespunde noilor exigenţe de rol configurate
prin dinamica modelelor familiale.
16 Teorii ale socializarii : psihoanaliza, teoria invatarii, teoriile dezvoltarii cognitive
Procesul de socializare a format obiectul numeroaselor analize ştiinţifice, având drept scop evidenţierea factorilor
determinanţi ai socializării, a agenţilor de socializare, a mecanismelor prin care aceasta se realizează. Dintre cele mai
importante şi mai complete teorii ale socializă rii sunt menţionate: psihanaliza, teoriile învăţă rii, teoriile dezvoltă rii
cognitive. Psihanaliza- autorul acestei teorii, psihologul german Sigmund Freud, aprecia importanţa factorilor
biologici (a naturii)şi a experienţei sociale (a educaţiei) pentru dezvoltarea personalităţii umane.În opinia lui S.Freud,
personalitatea umană este compusă din trei elemente: Sinele, Supraeul şi Eul, a căror interacţiune constituie
substanţa vieţii mintale.Sinele reprezintă impulsurile biologice universale, care deseori cer satisfacţie imediată.În
personalitate Sinele este reprezentat prinSupraeu, care este similar cu ceea ce numim "conştiinţă". Iniţial, el este
format din prescripţiile şi prohibiţiile impuse copilului de către părinţi. Pe măsură ce copilul creşte, contribuţiile la
Supraeu se măresc.Deseori Sinele şi Supraeul se află în opoziţie: Sinele vrea ceva, iar Supraeul îl constrânge din cauza
normelor sociale. Aici intervine cel de-altreilea element – Eul, care are sarcina de a media acest conflict.Eul este acea
parte a personalităţii care este în contact cu realitatea. El mediază între pretenţiile deseori irealiste ale individului şi
cerinţele uneori restrictive ale Supraeului, încercând să le adapteze pe amândouă la realitatea socială. O altă teorie a
socializării este teoria învăţării .Conform acestei teorii, individul trăieşte din experienţe în care constată anumite
legături între fapte şi anumite consecinţe ale acţiunilor sale. Teoriile behavioriste au arătat că, dacă asupra individului
se repetă un anumit număr de stimuli, la acesta se dezvoltă un anumit număr de reacţii care devin, pe parcurs, mai
mult sau mai puţin automatisme. Preluând analogic ideea reflexului condiţionat al lui Pavlov, putem afirma că
învăţarea socială are ca rezultat dezvoltarea la copil a unui anumit număr de reflexe sociale. Reflexele sau reacţiile
condiţionate dobândite în copilărie se vor manifesta şi la vârsta adultă, cu anumite diferenţe rezultate din experienţa
de viaţă a individului. Învăţarea se realizează asociativ prin condiţionare operantă şi prin învăţare. Prin condiţionare
operantă individul învaţă din experienţele sale trecute, reţine consecinţele comportamentului său.Învăţarea prin
întărire poate fi realizată prin modul similar dresajului animalelor. În momentul în care animalul exercită o mişcare
conformă cu intenţiile dresajului, el primeşte un stimul pozitiv (de exemplu, hrană), iar când exercită o mişcare pe
care dresorul nu o vrea, animalul primeşte un stimul negativ (spre exemplu, este lovit).Învăţarea se mai realizează şi
prin observarea comportamentului altora, prin interacţiunea cu alţi oameni. Socializarea este explicată şi de teoriile
dezvoltării cognitive. Reprezentant al acestei teorii este Jean Piaget.Din experienţele efectuate în privinţa modurilor
de gândire a fiinţei umane, J.Piaget a conchis că copiii nu colectează informaţia în mod pasiv,ci analizează,
selectează, reactualizează ceea ce văd, aud şi simt în lumea înconjurătoare. Are loc un proces mintal, denumit
cogniţie, de utilizare a informaţiei provenite din mediu şi din memorie în luarea deciziilor.Dezvoltarea cognitivă
parcurge mai multe stadii. Primul stadiu, senzorial-motor,se manifestă în primii doi ani de viaţă. În această perioadă
copiii nu sunt în stare să folosească simboluri şi nici nu se pot angaja în gândirea superioară. Lumea lor este
experienţa fizică directă.Cel de-al doilea stadiu, preconvenţional,durează de la vârsta de2 ani până la 7 ani, când la
copil începe să se dezvolte rapid capacitatea de a utiliza simboluri (în special limbajul).Stadiul al treilea,operaţional
concret , durează de la 7 ani până la10 ani. Pe parcursul acestui stadiu la copil se dezvoltă capacitatea de a gândi
logic şi de a aprecia perspective alternative.Al patrulea stadiu,şi ultimul -operaţional formal , cuprinde vârsta între 11-
15 ani. În această perioadă adolescenţii încep să gândească logic.
17 Agentii socializarii: familia, scoalsa,:grupurile perechi, mijloacele de comunicare in masa
Socializarea este realizată de numeroşi agenţi, dintre care cei mai importanţi sunt familia, grupurile-perechi (sau de
vârstă), şcoala şi mijloacele de comunicare în masă. În orice societate familiaconstituie factorul primordial al formării
şi socializării copilului.Ea reprezintă cadrul principal în interiorul căruia se modelează personalitatea copilului. În
familie se stabilesc primele şi cele mai durabile relaţii intime.Funcţia de socializare a familiei se realizează în patru
stadii specifice: 1) situaţiile de "educaţie morală", având la bază relaţiile de autoritate prin intermediul cărora copilului
i se furnizează regulile morale; 2) situaţiile de "învăţare cognitivă" prin care copilul învaţă sistemul de cunoştinţe,
aptitudini, deprinderi necesare convieţuirii în societate; 3) situaţiile care angajează invenţia şi imaginaţia, prin
intermediul cărora se dezvoltă capacită-ţile creatoare ale copilului şi gândirea "participativă"; 4) situaţiile de
"comunicare psihologică", care dezvoltă afectivitatea copilului. Un alt agent al socializării este şcoala – un agent
socializator complex, care oferă atât informaţii, deprinderi, cât şi un întreg climat valoric şi normativ, diferit de cel al
familiei. Relaţiile de familie sunt intime, speciale. În şcoală însă profesorul nu trebuie să aibă "relaţii speciale" cu
elevii. Acţiunile lui trebuie să fie dirijate de ceea ce face copilul şi cum face, şi nu de cine este el. Socializarea în
şcoală depinde de modul de organizare a ei. Fiecare şcoală îşi are trăsături, elemente culturale specifice, astfel încât
elevii de la un liceu se vor deosebi de elevii de la alt liceu. În şcoală elevii iau cunoştinţă de sisteme formale de
evaluări: note şi caracteristici periodice primite de elev şi trimise părinţilor. Aceasta vine în contrast total cu practicile
familiale lipsite de formalism şi constituie o experienţă nouă, deseori dificilă pentru unii copii. În şcoală elevul învaţă,
de asemenea, multe deprinderi şi interacţiuni interpersonale. El învaţă ce înseamnă să împartă cu alţii, să facă un lucru
cu rândul, să se compare cu egalii săi. Această lume socială nouă contribuie substanţial la socializarea copilului.
Un agent important al socializării sunt grupurile-perechi (de vâr-stă). Acestea sunt grupuri formate din persoane care
au aproximativ aceeaşi vârstă şi statut social general. Ele se manifestă ca agenţi puternici de socializare, în special în
perioada copilăriei şi a adolescenţei. Socializarea efectuată în rândul grupurilor-perechi diferă în multe privinţe de cea
familială. În primul rând, poziţia socială a copilului în familie este autonomă, însă în grupul de vârstă ea trebuie
câştigată. În al doilea rând, în familie (ca şi în şcoală), socializarea este, deseori, gândită şi planificată; în grupul de
vârstă socializarea are loc în mare parte fără un plan gândit. Grupul de vârstă oferă copiilor posibilitatea de a se
manifesta independent, în afara controlului părinţilor. În relaţiile cu părinţii sau cu adulţii copiii au o poziţie
subordonată; grupurile-perechi oferă copiilor posibilitatea să interacţioneze ca egali, ca parteneri de cooperare şi
competiţie cu acelaşi statut. Ele socializează caracteristici, trăsături, modele culturale şi subculturi diferite de cele
familiale, ignorate de către adulţi; folclor, jocuri, informaţii despre relaţiile sexuale etc.Mijloacele de comunicare în
masă (mass-media) tind să devină astăzi unul dintre principalii agenţi de socializare. Ele desemnează ansamblul
organizaţiilor (radio, TV, filme, ziare, reviste, cărţi, aparate video, înregistrări pe bandă, casete şi compact discuri etc.)
care vehiculează informaţii către un număr mare de oameni. Mass-media influenţează socializarea, asigurând atât
modele suplimentare şi alternative de roluri, cât şi norme, valori sociale. Efectele lor socializatoare pot fi atât pozitive,
cât şi negative, în dependenţă de conţinutul mesajului. Emisiunile prosociale educă la copii spiritul de cooperare,
ajutor, prietenie.În schimb, informaţiile care prezintă (de regulă, în filmele artistice) violenţă, agresivitate, delincvenţă
influenţează negativ asupra copiilor, tinerilor, adulţilor.
18 Definirea conceptului de cultura.Cultura si civilizatie .
Pe parcursul dezvoltării sociale au fost formulate multiple sensuri ale noţiunii de cultură, dintre care menţionăm: 1)
sensul subiectiv (cultură spirituală), reprezentând acţiunile de modelare a spiritului şi corpului, precum şi efectele
acestor acţiuni; 2) sensul obiectiv (cultură materială, sau civilizaţie), desemnând totalitatea obiectelor create de om,
transformate sau umanizate de acesta pentru a fi presus naturii; 3) sensul etnologic, cuprinzând atât maximele, cât şi
minimele realizărilor umane, atât elementele materiale, cât şi cele spirituale. Acesta este sensul cel mai larg posibil
având la bază ideea că omul şi cultura sunt părţi coexistente în cadrul sistemului social; 4) sensul restrictiv (cultură
rafinată, academică, iluministă), cuprinzând ştiinţa, arta, literatura, religia, ideile politice, adică „produsele superioare
ale spiritului” care necesită cultivarea minţii, tendinţa realizării unor scopuri mai înalte decât simpla satisfacere a
nevoilor biologice. Dacă sensul iniţial al culturii era cel de cultura agrorum (cultivarea pământului), prin acest ultim
sens accentul se deplasează pe cultura animi (cultivarea sufletului), sens utilizat în perioada ilumismului francez.
Secolul luminilor va configura unul din înţelesurile perpetuate până astăzi, acela al umanismului universalist: dacă
raţiunea esteceea ce îl desprinde pe om din animalitate, cultivarea ei presupuneridicarea speciei umane pe o
treaptă superioară. În accepţiune sociologică, prin cultură înţelegem ansamblulmodelelor de gândire, atitudine şi
acţiune care caracterizează opopulaţie sau o societate, inclusiv materializarea acestor modele înlucruri. Cultura
cuprinde deci componente ideale: credinţe, norme, valori, simboluri, modele de acţiune, precum şi component
materiale: unelte, locuinţe, îmbrăcăminte, mijloace de transport etc. Cultura conţine un set de răspunsuri standardizate
pentru a interacţiona cu ceilalţi membri ai societăţii. Ea prescrie cum trebuie să se comporte un om cu membrii
familiei, cu vecinii, cu necunoscuţii, ce atitudine trebuie să se adopte la o înmormântare sau la ce-lebrarea unei
căsătorii etc. Cultura reprezintă pentru membrii unei societăţi ceva firesc, de care nu îşi dau seama decât atunci când
intră în contact cu culturi deosebite.Conceptul de civilizaţie desemnează totalitatea mijloacelor cu ajutorul cărora omul
se adaptează mediului (fizic sau social), pe care îl supune, îl organizează şi îl transformă pentru a se putea integra în el;
tot ceea ce ţine de satisfacerea nevoilor materiale, a confortului şi a securităţii reprezintă civilizaţia. În sfera civilizaţiei
figurează elemente de natură utilitară dispuse în următoarele capitole: alimentaţie, locuinţă, îmbrăcăminte, construcţii
publice şi mijloace de comunicaţie, tehnologii, activităţi economice şi administrative, organizare socială, politică,
militară şi juridică, educaţie şi învăţământ etc. Cultura şi civilizaţia formează o unitate, corespondenţa dintre ele
manifestându-se în permanenţă, întrucât obiectivul fundamental al omului este „să fie şi să rămână fericit.
19.Functiile si elementele culturii: simbolurile, ritul,limbajul,normele,traditiile,moravurile,valorile.
Multitudinea de definiţii date conceptului de cultură întrunesc în mare parte şi funcţiile exercitate de aceasta în viaţa
socială, cele mai importante din ele fiind: a) funcţia adaptativă – menită să asigure supravieţuirea şi ajusta-rea
(adaptarea) întregului program genetic al omului conform solicitărilor condiţiilor de mediu. Ea contribuie la
diferenţierea omului de lumea animală şi, totodată, la autodefinirea omului prin raportare la propria natură şi la cea
exterioară; b) funcţia de achiziţie, acumulare a informaţiei – constă în preluarea şi producerea de cunoştinţe tehnice
sau ştiinţifice, economice, morale sau de altă natură, necesare oricărei societăţi; c) funcţia de reproducere a
comunităţii, prin transmiterea din generaţie în generaţie a patrimoniului cultural al comunităţii date; d) funcţia de
coeziune socială – menită a solidariza membrii colectivităţii, a-i aduna în jurul unor obiective comune, dar şi a unor
simboluri sau imagini pe care le împărtăşesc; e) funcţia identitară – orientată spre a-i face pe indivizi să-şi recunoască
co-apartenenţa la grupul social, să stabilească convenţii şi coduri sociale prin care să poată stabili relaţii unii cu alţii
etc.; f) funcţia de socializare – presupune transformarea fiecărui individ născut sau adoptat de colectivitate într-un
membru al acesteia, prin însuşirea şi interiorizarea normelor, convenţiilor, codurilor, a sistemelor ei de valori specifice;
g) funcţia de distincţie socială – urmăreşte realizarea diferenţierii indivizilor care aparţin unor medii, grupuri sau clase,
unor etnii, minorităţi sau comunităţi culturale. În acest ansamblu pot fi identificate câteva elemente principale:
simbolurile, riturile, limbajul, normele şi valorile. • Simbolurile sunt semne arbitrare utilizate la nivel social pentru a
desemna ceva (un obiect, o acţiune, o atitudine etc.). Ele sunt depozitarele culturii care poate fi definită, într-un
anumit sens, şi ca un sistem de simboluri. Modurile în care ne îmbrăcăm, mâncăm, ne adresăm altora, ne iubim sau ne
duşmănim, vorbim sau gândim sunt orientate de simboluri. • Ritul poate fi definit ca o secvenţă formalizată şi
stereotipă deacte săvârşite într-un context religios sau magic (H.Mendras). Aceasta este o definiţie predominant
etnologică. Riturile au cunoscut şi ele unele schimbări pe parcursul istoriei.În societăţile industriale, riturile magice sau
religioase şi-au diminuat importanţa sau au dispărut. În schimb, s-au multiplicat riturile laice: protocolul,
ceremonialurile, regulile de politeţe şi comportare, sărbătorile. Desfăşurarea unei întruniri publice se supune unui
anumit ritual, la fel sărbătoarea de Anul Nou sau a Crăciunului etc. • Limbajuleste principalul depozitar al
simbolurilor. El esteunsistem, structurat la nivel social, de modele sonore cu semnificaţiispecifice şi arbitrare.
Însuşirea limbajului semnifică naşterea omului ca fiinţă socială, ca om. Limbajul permite oamenilor să se exprime, să
creeze cultură, să o acumuleze şi să o transmită etc. Limbajul depozitează achiziţiile culturale trecute şi, în acelaşi
timp, organizează perceperea lumii de către noi. • Normele sunt reguli sociale care specifică comportamentele
deadoptat în situaţii date. Ele sunt convenţii sociale, stabilite mai mult sau mai puţin arbitrar.De exemplu, nu ne
amuzăm în timpul unei ce-remonii funerare, ne ridicăm în picioare la intonarea imnului naţional etc.În general,
normele stabilesc comportamente care s-au dovedit raţionale şi eficiente în anumite situaţii. • Tradiţiile, sau
cutumele, sunt modalităţi comportamentaleobişnuite şi practicate de multă vreme de un grup. În mod obişnuit,
trebuie să fim punctuali la o întâlnire; ajunşi în acelaşi moment în faţa unei intrări, un bărbat permite doamnei să intre
mai întâi; când mer-gem la o ceremonie, trebuie să ne îmbrăcăm îngrijit etc. Dacă nu respectăm aceste norme, putem fi
consideraţi imorali, periculoşi sau criminali.Nerespectarea tradiţiilor se sancţionează prin ridicularizare, desconsiderare
sau marginalizare. • Moravurile au un caracter imperativ mai accentuat. Ele sunt idei, afirmaţii puternice cu privire la
ceea ce este drept şi greşit şi, înraport cu aceasta, permis şi interzis în situaţii anumite. Moravurile sunt norme cărora
oamenii le acordă o mare importanţă şi faţă de care pretind o conformare strictă.•Valorile sunt idei abstracte despre
ceea ce este dezirabil, corect şi bine să urmeze majoritatea membrilor unei societăţi. Valoarea nu se reduce doar la
ceea ce este dezirabil, dorinţa, în felul acesta, fiind un simplu mijloc de realizare a unei nevoi. Valoarea reprezintă ceea
ce este demn să fie dorit, ceea ce merită în sine să fie apreciat sau căutat. În această categorie poate să intre un obiect,
un mod de a fi, de a spune, de a acţiona. Astfel, pot fi deosebite valori economice, logice,estetice şi practice.
20. componentele majore ale culturii: statica culturala, dinamica culturala.
21.categoriile si sferele culturii
Cultura ca ansamblu articulat al manierelor de gândire, simţire şi acţiune mai mult sau mai puţin formalizate care, fiind
învăţate şi împărtăşite de mai multe persoane, contribuie într-un mod obiectiv şi, totodată, simbolic la constituirea
acestor persoane într-o colectivitate specifică şi distinctă. Definiţia dată permite surprinderea caracteristicilor
esenţiale ale culturii prin care se menţionează că ea: desemnează toate activităţile umane (gândirea, simţirea,
acţiunea); are un grad de formalizare mai mare la nivelul ştiinţelor, legilor, ritualurilor, tehnologiilor, structurilor
birocratice raţionale etc.; este mai puţin formalizată la nivelul artelor, literaturii, regulilor de politeţe, obiceiurilor etc.;
este comună unui anumit număr de persoane şi din acest motiv are caracter colectiv; numărul celor care se subscriu
unei culturi poate fi foarte mare (societate globală), dar şi redus la dimensiunile unui grup minoritar (subcultură);
propune modele de simţire, gândire, acţiune care uşurează comunicarea dintre indivizi şi care exercită o „ violenţă
simbolică”, per-ceptibilă deplin numai în interiorul aceluiaşi grup. Categoriile culturii, au fost: cultura materială
(hrană, îmbrăcăminte, locuinţe etc.); organizarea economică (producţie, schimb, alcătuirea proprietăţii etc.);
organizarea socială (vârstă, sex, căsătorie, familie); controlul social (lege, moralitate, etică); concepţia despre lume
(cunoştinţe, filosofie, religie, magie); arta şi jocurile; limba;educaţia şi transmiterea culturală. O altă încercare de
clasificare a categoriilor culturii, în care să se evite adoptarea exclusivă atât a sensului larg, cât şi a sensului restrictiv
al acestei noţiuni, este regăsită în nomenclatorul elaborat de experţii UNESCO (1985): Categoria 0 – Patrimoniu
cultural: monumente culturale, patrimoniu arheologic, patrimoniu muzeistic, patrimoniu arhivistic, alte forme de
patrimoniu cultural; Categoria 1 – Imprimate şi Literatură: cărţi, ziare şi periodice, servicii de bibliotecă; Categoriile
2 şi 3 – Muzică şi Arte interpretative (de spectacol): muzică, teatre muzicale, teatre dramatice, dans, alte arte de
spectacol (circ, pantomimă etc.); Categoria 4 – Arte vizuale: pictură, sculptură, arte grafice, arti-zanat artistic,
fotografie etc.; Categoriile 5 şi 6 – Mijloace audio şi Audiovizuale: cinema, radio, televiziune, video; Categoria 7 –
Activităţi socioculturale: asociaţii socioculturale, aşezăminte polivalente pentru activităţi culturale, practici
socioculturale (individuale, familiale, comunitare); Categoria 8 – Sporturi şi Jocuri; Categoria 9 – Mediul şi Natura:
mediul natural, mediul urban etc. Cu siguranţă, şi această clasificare a categoriilor culturii este discutabilă. Astfel, ea
nu prevede aspecte importante care în mod tradiţional au fost incluse în sfera culturii: educaţia, morala, ştiinţa,
mitologia, religia etc. Întrucât diversitatea problemelor pe care trebuie să le cerceteze sociologia culturii este extrem de
mare, s-a recurs la forme de organizare şi de grupare a faptelor de cultură. Astfel, realitatea socioculturalăeste
reflectată în plan teoretic de categoriile culturii şi organizată, sistematizată în sferele culturii. Sfera culturii este
unitatea socioculturală de realizare a valorilor de acelaşi tip. Din această perspectivă definiţională, cultura se
delimitează în următoarele sfere: sfera artelor; sfera ştiinţei; sfera comunicaţională; sfera eticii; sfera educaţiei.
22.Unitatea si diversitatea culturii: subculturi,contraculturi,etnocentrism,xenocentrism,relativism cultural.
Cea mai simplă caracteristică a unei culturi este denumită trasătură. Cultura materială, spre exemplu, include astfel
de trăsături, precum: plugul, cojocul, furculiţa etc. Cultura nematerială se caracterizează prin trăsături ca: scrierea de la
stânga la dreapta, în-clinarea capului la salut, oprirea la lumina roşie a semaforului. Diversitatea trăsăturilor culturale
nu se manifestă doar între socie-tăţi, ci chiar în interiorul aceleiaşi societăţi. Unele grupuri de oameni practică anumite
complexe culturale care nu sunt acceptate de restul societăţii: adolescenţii, spre exemplu, se îmbracă altfel decât adulţii
şi folosesc un vocabular care uneori nu este înţeles decât de ei. În cadrulunei culturi generale a unei societăţi apar
ansambluri specifice detrăsături şi complexe culturale caracteristice unor anumite grupuricare sunt denumite
subculturi. În unele situaţii, trăsăturile şi complexele culturale specificeunor grupuri nu numai că se deosebesc de
cultura dominantă, dar şi se opun acesteia, formând contraculturile. Un grup de delicvenţi are propriile norme, valori
şi trăsături care sunt în opoziţie cu normele culturale dominante. În raport cu cultura dominantă, contraculturile sunt
opuse numai în anumite aspecte, nu în toate.În situaţia în care celelalte culturi sunt judecateîn raport cu propria
cultură, când modul propriu de viaţă este considerat singura cale normală de a gândi, a simţi şi a acţiona,este prezent
fenomenul de etnocentrism. Totul este raportat la propriul grup, propria cultură şi ceea ce diferă este apreciat negativ.
Etnocentrismul întăreşte coeziunea socială a grupurilor, dar provoacă tensiuni şi conflicte intergrupale. El are, în
acelaşi timp,efecte pozitive şi negative. Etnocentrismul radical provoacă prejudicii interculturale importante. În fiecare
societate se manifestă şi fenomene total opuse etnocentrismului – xenocentrismul, care constă în preferinţa faţă de
ceeace este străin, în credinţa că produsele, normele, ideile propriuluigrup sunt inferioare celor produse în altă parte.
În cazul xenocen-trismului, străinul sau cel care vine de departe se bucură de un prestigiu niciodată acordat unui
localnic. Xenocentrismul poate fi total, dar de cele mai multe ori este parţial sau selectiv. Berea germană este
considerată a fi cea mai bună, la fel parfurmurile franţuzeşti, electronica japoneză sau avioanele americane. Aceeaşi
diferenţiere se poate face şi pentru trăsături culturale nemateriale: politeţea franceză, disciplina germană,
meticulozitatea japoneză. Persoanele xenocentriste îşi părăsesc uneori grupurile din care fac parte pentru a se instala în
grupurile pe care le apreciază, dar nu toţi emigrează. De cele mai multe ori, xenocentrismul se manifestă doar
referenţial, fără a se asocia cu o mobilitate intergrupală.Variabilitatea culturilor înaintează o multitudine de probleme
teoretice şi metodologice pentru sociolog.Ca oricare membru al societăţii, sociologul se integrează într-o anumită
cultură care îi apare ca normală. Dacă va studia şi va judeca o cultură străină prin prisma normelor şi valorilor propriei
culturi, el nu va putea realiza o analiză ştiinţifică obiectivă. Astfel, soluţia la această dificultate este dată prin
recurgerea la relativism cultural, care constă în suspendarea judecăţilor şi în considerarea trăsăturilor unei culturidin
perspectiva persoanelor care trăiesc în această cultură. Această perspectivă îl face pe observator să se abţină de la a
formula aprecieri asupra practicilor necunoscute. Aceasta presupune toleranţă, şi chiar respect, faţă de stilurile
culturale care pot părea ciu-date sau chiar „nefireşti”.
23.Tipuri de cultura.sistemul culturii nationale.
În acest context deosebim: Culturi omogene, funcţionale în societăţi stabile, care se definesc prin: existenţa unor
coordonate spaţio-temporale de acelaşi nivel; corelaţie bună între numărul indivizilor şi posibilităţile interne de
acoperire a necesităţilor acestora; diferenţe socioculturale dintre indivizi nesemnificative (dife renţele deja existente
sunt considerate normale, datorate diferenţelor de calităţi fizice individuale); relaţii dintre indivizi, fundamentate
preponderent pe conduite raţional-altruiste sau rezidual-altruiste; spiritul comunitar predominant ce asigură stabilitatea
socială; sfere ale culturii care răspund aşteptării sociale atât din punctul de vedere al variaţiei, cât şi în privinţa
performanţelor obţinute; probleme ale vieţii economice secundare ca importanţă în raport cu problemele referitoare la
educaţie, morală şi religie; fondul tradiţional al culturii, permisiv la elementele de schimbare (noutăţile apar însă mai
mult din nevoia de variaţie, şi nu datorită presiunii exercitate de imperativele culturale); omogenitatea culturală ce se
sprijină pe o scară socială puţin extinsă; drept urmare, progresul cultural se desfăşoară lent. Culturi retardate şi
societăţi închise, având următoarele caracteristici esenţiale: permit desfăşurarea tipului de economie naturală sau
închisă,fapt care generează un nivel de trai de subzistenţă; deosebirile dintre indivizi sunt nesemnificative, astfel că
apartenenţa lor culturală este definită de asemănarea acestora până la identificare; societatea aplică un sistem de drept
represiv în care tradiţia este ridicată la statut de lege, determinând tipologia raporturilor interumane; etnocentrismul
este exagerat, ajungându-se până la respingerea a priori a tot ceea ce provine din afara culturii de apartenenţă; magia,
mitologia şi religia sunt răspunsurile culturale cele mai invocate; cultura retardată mai persistă un timp prin istoria ei,
treptat ea devine o curiozitate şi un suport insuficient pentru societate. Pe măsură ce cultura retardată se adaptează la
unele forme de mobilitate, devine posibilă prosperitatea societăţii. În caz contrar, sunt sortite pieirii atât cultura
retardată, cât şi societatea închisă. Culturi deschise şi societăţi în crize potenţiale, care pot fi lo-calizate în zonele
unde se regăsesc următoarele trăsături: soluţiile culturale utilizate de societăţile de acest tip aparţin actualităţii, sunt
eficiente, au suporturi pozitive şi satisfac în mare parte necesităţile şi aspiraţiile indivizilor; societăţile şi culturile din
această categorie funcţionează ca urmare a unor accentuate dependenţe de alte societăţi şi de alte culturi cu care
întreţin intense relaţii de transfer cultural; în ansamblu, cultura deschisă nu poate să devină omogenă, pentru că este
prea perturbată de elemente culturale de import, după cum nu poate să devină retardată, pentru că este prea receptivă şi
asi-milantă faţă de penetrările externe; Culturi anticipative şi societăţi proiective, caracterizate prin următoarele
însuşiri: într-un asemenea tip de cultură, exploratorii şi cercetătorii sunt stimulaţi să contureze trăsăturile societăţii de
viitor şi să anticipeze tipuri de răspunsuri culturale necesare pentru funcţionarea ei; cele mai multe dintre societăţi,
întrucât sunt afectate de diferite categorii de disfuncţii, dezvoltă un sistem cultural, operaţional în cea mai mare parte
pentru situaţiile prezentului. În ariile culturale în care insuficienţele prezentului sunt neglijabile, preocupările
cercetătorilor sunt axate pe găsirea unor noi surse de energie, pe problema regenerării calităţilor mediului etc.;
coordonatele culturii anticipative şi ale societăţilor proiective vor fi întotdeauna superioare nivelului răspunsului
cultural dominant; cu cât culturile şi societăţile vor trăi mai mult pentru viitorul lor, cu atât dinamica şi performanţele
răspunsurilor culturale dominante vor fi mai mari. Abordarea modernităţii nu este posibilă fără analiza subsistemului
cultural propriu fiecărei societăţi
24.categoriile sistemului culturii nationale:cultura populara,inalta,de masa.
Între sistemul naţional şi s istemulcultural există o relaţie de intercondiţionare reciprocă, aceasta având explicaţia în
faptul că naţiunea este un produs cultural; la rândul ei, ea însăşi produce cultură. Cultura naţională este un sistem
sociouman deosebit de activ, care sintetizează în sine întreaga experienţă istorică a poporului şi îi exprimă în mare
măsură specificitatea acestuia.În societăţile moderne sistemul culturii naţionale cuprinde trei categorii distincte, cu
modele proprii de organizare şi cu modalităţi specifice de a-şi elabora mesajul: cultura populară sau folclorică; cultura
înaltă sau conceptualizată; cultura de masă sau mass-media. Totuşi, aceste categorii ale culturii naţionale comportă
note definitorii distincte.Cultura folclorică are drept spaţiu de manifestare satul, pe când cultura înaltă aparţine
predominant, dar nu exclusiv – oraşului. Timp îndelungat mediul rural a fost privat de instituţii specializate şi nu a
beneficiat de un cadru relevant de instruire şcolară, motiv pentru care creaţia şi cunoaşterea în general s-au păstrat la
nivelul reflectării empirice şi au vizat în special aspectele concrete ale lucrurilor. Astfel, cultura populară este
rezultatul dialogului dintre om şi mediu. Nu există produs folcloric care să nu surprindă trăiri ale omului în raport cu
anumite fenomene ale naturii. Subiectul produce mesaje culturale, invocând evenimente din natură şi relaţionând cu
ele.De aceea, cultura folclorică nu se creează în baza unor modele anterior elaborate şi nu urmează unele canoane
exact stabilite, aşa cum se întâmplă în cazul culturii înalte, ci este liberă de orice schemă şi regulă, având un caracter
spontan. Cultura înaltă funcţionează numai cu ajutorul specialiştilor şi rezistă în timp exclusiv datoriă potenţialului
lor creator. Din această perspectivă, cultura înaltă se impune prin faptul că este un produs elaborat, desfăşurându-se în
baza unor ipoteze şi utilizând metode verificate şi testate în timp. Tot ceea ce semnifică creaţie nu intră spontan în
categoria culturii înalte, unde totul este codificat şi precodificat şi are un caracter absolut raţional. Din aceste
considerente, speciile acestui subsistem sunt exact delimitate între ele, iar actul consumului presupune o îndelungată
pregătire de profil a celor care sunt interesaţi de conţinutul produselor acestora. Grupurile sau persoanele cărora li se
adresează trebuie să fie instruite şi pregătite în instituţii specializate. Cultura de masă este un produs al industrializării
şi urbanizării societăţii contemporane. Ea nu se impune ca o creaţie absolut autonomă şi nici nu are modele proprii de
creaţie. Operele ei sunt realizate de către specialişti ai culturii înalte; din acest motiv, mass-media este considerată,
uneori, drept secundară celor două categorii culturale sau ca „vehicul” al mesajelor produse de către acestea.
Multiplicând şi difuzând mesajele create în sfera înaltă sau folclorică a culturii, mass-media nu creează, ci reproduce.
Totuşi, culturii de masă nu i se poate refuza un anume gen de creativitate şi nici nu poate fi considerată total
neproductivă, deoarece ea modelează conţinutul.
25.Notiunea de proces social:conditiile si caracteristicile de baza ale proceslor sociale.tipologia proceselor
sociale
Termenul “proces” este folosit nu numai în ştiinţele sociale, ci şi în fizică, chimie, geologie şi în alte ştiinţe. În
limbajul curent, prin proces se înţelege, de obicei, o serie de fenomene legate între ele care produc un anumit efect.
Proces este ruginirea fierului, arderea lemnu-lui în flăcări, putrezirea hârtiei, formarea cavernelor în plămânii celor
bolnavi de tuberculoză, digerarea hranei; proces se numeşte, de asemenea, creşterea numărului de cititori, fără să mai
vorbim de faptul că de cele mai multe ori termenul de proces se asociază cu procesul de la tribunal şi părţile care se
judecă. În general, se apreciază că procesele sociale constituie complexe şi fenomene sociale cu o anumită direcţie
de desfăşurare. Pentru ca faptele şi fenomenele sociale să genereze procese sociale, ele trebuie să satisfacă două
condiţii: să fie relativ omogene; între ele să existe relaţii de dependenţă cauzală. Caracteristicile de bază ale proceselor
sociale sunt considerate a fi: durata lungă, persistenţa mare în timp; legătura lor de devenirea socială, de dinamismul
social; înscrierea lor într-o anumită tendinţă de schimbare. În genere vorbind, putem caracteriza procesele sociale în
funcţie de ceea ce asigură identitatea şi continuitatea lor, în funcţie de sistemul în care se desfăşoară seriile de
fenomene care compun un proces: Procese intrapersonale, care sunt de cele mai multe ori fenomene psihice, dar unele
dintre ele pot avea un caracter social. Cercetarea proceselor intrapersonale îi revine psihologiei sociale. Procese care
au loc între doi indivizi: apariţia relaţiilor de diferite tipuri, ca de exemplu: adaptarea, colaborarea, prietenia, conflictul,
duşmănia. La apariţia acestor relaţii se poate privi ca la o serie de fenomene legate, care se schimbă prin interacţiunile
reciproce, prin aprecieri, prin moduri de percepţie, prin raportări ale comportărilor la situaţiile sociale, prin
interpretarea comportărilor etc. Procesele care au loc între individ şi grup. Individul interacţionează cu membrii
grupului, cu valorile stabilite de către un grup oare-care, cu modelele de conduită ale acestui grup şi cu mecanismele
controlului social. Aici vom întâlni astfel de procese cum ar fi subordonarea, identificarea, aspiraţia spre dominaţie,
opoziţia, revolta, separarea etc.Aceste procese se compun din numeroase fenomene şi atitudini.În mod analog, putem
examina procesele care au loc între două grupuri.Relaţiile dintre două grupuri se pot desfăşura la nivelul relaţiilor
dintre membrii grupului. La fel ca şi procesele care se desfăşoară între individ şi grup, tot astfel putem cerceta
procesele sub diferite aspecte. Ne interesează mai ales seriile de fenomene temporare dintre grupuri, care alcătuiesc
procesele de colaborare, coexistenţă paşnică, ajutor reciproc, toleranţă, aversiune, concurenţă, conflict, duşmănie,
luptă, iar între state acestea pot duce la război economic, psihologic sau război armat.Unele procese pot schimba
organizarea şi structura grupurilor. Acestea sunt procesele de dezvoltare, decadenţă, reorganizare, de dezorganizare a
mobilităţii sociale, de modernizare etc. Schimbările de structură pot fi determinate de apariţia elementelor noi şi de
modificarea relaţiilor dintre elementele existente, adică de schimbările privind modalităţile de ierarhizare reciprocă a
acestor elemente şi de dispariţia anumitor factori.
26.Comunicarea sociala si elementele ei.
Comunicarea sociala este un proces de interactiune informationala intre subiectii societatii este procesul social in
cadrul caruia un individ sau un grup social emite si primeste informatii de la un alt individ sau grup social,este
procesul de transmitere a informatiei de la un sistem la altul cu ajutorul anumitor semnale. Comunicarea se efectueaza
prin schimbul de mesaje in care sunt reflectate cunostinte idei, ginduri, stari.Ea se realizeaza in cele mai diferite sfere
si la diferite nivele ale relatiilor sociale.Importanta comunicarii este deosebit de mare.Fara ea nu ar fi posibila viata
sociala,prin ea se asigura legatura intr oamenisocializareaacumularea si transmiterea experienei sociale,face posibla
diviziunea muncii,organizarea activitatilor colective.Comunicarea consta din mai multe elemente : emitatorul,
canalul, informatia si receptorul si alte elemente cum ar fi :mijloacele comunicarii,codul utilizat pt transmiterea
informatiei,obiectul comunicariisi reflectarea lui in mesajul transmis,efectul comunicariicomportamentul
receptorului. Penru ca sa aiba loc comunicarea este important ca informatia sa fie clar transmisa de emitator si
inteleasa de receptor. (Codurile care se utilizeaza sa fie commune,compatibile).Exista mai multe tipuri de
comunicare:non-verbala (gesturile, expresii ale feteipozitia corpului); verbal(prin cuvinte sau scrisa,informatia fiind
realizata prin cuvinte);formala(mai mult in cadrul organizatiilorsunt prestabilite);neformala(nu este
prestabilita);vertical( legatura dintre ierarhiila rindul ei fiind asccendenta si discendenta); orizontala (la acelas nivel
ierarhic)interpersonala(exista un contact nemijlocit intre subiectii comunicarii-existenta unui legaturi strinse intre
articipanii comunicarii)comunicarea in masa (o mare distant fizica intre emitator si receptor,utilizarea mijloacelor
tehnice pentru transmiterea informatiei ,presupune un ansamblu de tehnici ce permit transmiterea unei informatii
imortante publiculuicontribuie la distribuirea rapida a informatiei,se considera un mijloc de control al
comportamentului social).
27 Diviziunea muncii
Unul dintre principalele procese sociale,diviziunea muncii,inseamna diferentierea tipurilor de munca in procesul
dezvoltarii istorice,separarea diferitelor categorii de munca din ansamblul muncii sociale si constituirea activitatilor
specializarea.Diviziunea munciii cauzeaza o specializare a sarcinilor si o crestere a productivitatii muncii.Ea
strructureaza procesul muncii,conditioneaza interactiunea partilor sale componente prin ansamblul de produse finale
ale muncii.Diviziunea muncii este definita ca diferentierea si separsrea activitatilor sociale sau muncii pe sectoare
specializate,in conditiile existentii unei coordonari de sarcini si a unor interactiuni sau relatii de schimb de bunuri si
servicii.Potrivit lui Durkhein diviziunea muncii determina integrarea societatii,ordinea si armonia ei.Tot el subliniaza
ca unele forme de diviziune a muncii nu produc solidaritatea sociala in situatii de anomie.Se poate observa o influienta
crescinda in regiunile cele mai diferite ale societatii,functiile politice,administrative,juridice se specializeaza din ce in
ce mai mult.Exista mai multe tipuri de diviziunea muncii.Putem deosebi: diviziunea muncii in cadrul intregii societati
si in cadrul unei intreprinderi.Diviziunea muncii poate fi teritoriala si internationala.Alte 2 tipuri sunt diviziunea
muncii orizontala in cazul separarii sarcinilor specializate pe domenii si diviziunea verticala a muncii-o ierarhie a
agentilor procesului de munca.In societatile moderne are loc modernizarea diviziunii sociale a muncii care consta in
cresterea diferentei ocupationale si a specializarii rolurilor.
28.Stratificarea sociala.
Inegalitatea sociala este o nootiune care evidentiaza deosebirile dintre pozitiile ocupate de indivizi sau grupuri sociale
pe o scara ierarhica,ierarhia sociala presupunind alinierea persoanelor din punct de vedere al
prestigiului,puterii,autoritatii,influientii. Stratificarea sociala apare atunci cind pe baza criteriului se construieste o
ierarhie socialmente recunoscuta,conform careea indivizii sau pozitiile sociale sunt judecati in termeni de
superior/inferior,deci cind se manifesta inegalitatile.Stratificarea sociala este dispunerea ierarhica a unui set de
grupuri,categorii,straturi sociale pe o scala constituita pe baza unuia sau mai multor criterii.Exista actualmente mai
multe teorii cu privire la stratificarea sociala.Teoria functionalista.Fiecare societate are nevoie de o sistematizare a
pozitiilor si rolurilo sociale,de acceia stratificarea este universala,necesara si functionala.Ca societate sa garanteze ca
cele mai importante si mai necesare posturi sunt ocupate de catre cei mai buni,talentati si calificati,acestea indivizi
trebuie sa doreasca sa ocupe cele mai insemnate si mai de raspundere roluri si posturi in societate.Aceasta teorie a fost
supusa mai multor critici,privind importanta unor functii aparte ,deoarece este deosebit de greu de stabilita o munca ,o
functie,este mai importanta devit alta.Ulterior in urma stratificarii apar grupuri sarace si bogate,conflictele dintre ei
putinnd cauza instabilitatea sociala. Teoria conflictului.In cadrul acestei teorii elementul principal al stratificarii este
clasa sociala,care deriva din modul de productie si se defineste in raport cu sursa de venituri,cu detinerea sau nu a
aproprietetii.K Marx considera ca stratificarea sociala nu este un proces necesar in cazul cind mijloacele de productie
ar fi in proprietatea colectiva.Actualmenet in societatile capitaliste nu mai exista doua clase mari,a crescut mult clasa
de mijloc.Unii muncitori poseda actiuni ale intreprinderilor.Lupta de clasa nu mai este forta motorice a istoriei,iar
multe onflicte au fost rezolvate lent si fara lupta. Teoria multidimensionala a lui Weber.Considera ca nu numai pozitia
economica ci si pozitia sociala,statultul social este o caracteristica importanta a aomului in societate.Ppentru el
stratificarea are un continul multidimensional,deoarece oamenii pot fi diferiti atit in sfera economica cit si in cea
politica si sociala.Iar un individ poate sa aiba o pozitie superioara in nuna dintre dimensiunile si pozitiile mai joase in
alte dimensiuni.
29.Mobilitatea sociala.
Mobilitatea sociala este un proces social complex,cxare inseamana schimbarea pozitiilor indivizilor in
societate.Mobilitatea sociala este miscarea indivizilor in spatilu social,ca urmare a dinamici structurale a sistemului
social global sau a redistribuirii status-rolurilor in vederea unei redimensionari a fondului socializant la nivel grupat si
individual,constitie continutul procesului de mobilitate sociala.Mobilitatea sociala este acel proces social care permite
individului sa-si schimbe statutul social,sa-si realizeze capaciatile sale.Ea permite schimbarea pozitiei de pe scala de
stratificare din societate.Acest proces social este mai caracteristic societatilor moderne,industrialaizate,si
urbanizate,decit celor traditionale,preindustiale.Indivizii si grupurile isi pot schimba pozitia sociala.Distingem mai
multe tipuri de mobilitate sociala.-Mobilitatea sociala individuala,in cazul cind un singur individ isi schimba sociala.-
Mobilitatea sociala a unui grup social,cind grupul social in intregime se situeaza pe o noua pozitie sociala.-Mobilitatea
intergenerationala tine de schimbarea pozitiei,in spatiul social,al unei persoane in raport cu acea potitie pe care o
detinea familia sa de origine.-Mobilitatea intragenerationala este trecerea unui individ de la o pozitie sociala la alta pe
parcursul aceleiasi generatii.-Mobilitatea verticala are loc in cazul cind exista o urcare sau o coborire pe treptele
puterii,bogatiei si prestigiului,cind exista o ameliorare sau o deteriorare a statutului unui individ sau grup.Respectiv
deosebim mobilitatea verticala asccedenta si descendenta.-Mobilitatea orizontala este deplasarea individului de la un
statut spre un alt statut de acelasi nivel,de acceiasi importanta si prestigiu social.
30.Conflictele sociale
Conflictul este un proces social fundamental,intilnit in toate societatile,in toate sistemele sociale.Conflictul contribuie
la rezolvarea unor divirgente din societate,la mentinerea integritatii sociale.Orice conflict contine urmatoarele
elemente:cauza conflictului,situatia confluctului si subiectii confluctului.Situatia conflictului apare in cazul existentei
unei probleme sociale,a opozitiei de valori si interese.Subiectii conflictului pot fi indivizi aparte sau grupuri sociale
care creeaza situatii conflictuale si actioneaza pe parcursul derularii confluctului in conformitate cu interesele
propii.Conflictul parcurge in dezvoltarea sa citeva etape:-etapa preconflictuala se contureaza cauzele confictului
social-etapa a doua este conflictul propriu-zis este deseori provocata de un eveniment,de un incident.-soluntionarae
confluctullui depinde in cea mai mare masura de dorinta laturilor,subiectilor antrenati in conflict.
31. Devianta si delincventa: precizari conceptuale
In sociologia contemporana devianta inseamna îndepartarea, abaterea sau noncomformismul indivizilor fata de
normele si valorile sociale. Deci, un comportamentdeviant este un comportament “atipic”, care se abate de la pozitia
standard si încalca normele socialmente recunoscute si acceptate încadrul unei anumite societati. Clasificarea dupa:
a)natura deviantei: devianta pozitiva (inovatia, inventia) si devianta negativa (infractiunile); b) forma de manifestare
a deviantei: devianta deschisa, identificata de agentiile de control social si devianta ascunsa, care caracterizeaza cel
mai des “patologiile sexuale” sau actele de coruptie; c)tipul de devianta: devianta penala (infractiunile),devianta
sexuala (delictele sexuale),devianta politica (terorismul),devianta religioasa (fanatismul), devianta autoagresiva
(suicid, consumul de droguri), devianta familiala (maltratarea);d) caracterul individual sau de grup al deviantei.Spre
deosebire de devianta strict “individuala”, cea de “grup” implica socializarea în cadrul unor subculturi deviante, la
baza carora stau anumite norme,valori si stiluri de viata (cazul organizatiilor criminale, al retelei prostitutiei).
e)caracterul “normal” sau “patologic” al actului de devianta comis. Devianta asa-zis “normala” este considerata de
cea mai mare parte a membrilor grupului social sau a societatii ca o practica fireasca,deoarece este manifestata sau
practicata de largi segmente de populatie (fumatul, consumul de alcool).Spre deosebire de devianta normala,
devianta patologica intra în conflict cu morala publica si normele sociale, amenintând stabilitatea si securitatea
sociala a grupurilor. Din aceast categorie face parte delincventa, care implica reactii puternice de control social. În
literatura de specialitate se disting urmatoarele trasaturi ale delincventei:a)încalcarea unei anumite legi care prescrie
actiuni împotriva celor care o încalca; b)manifestarea unui comportament contrar codurilor morale ale
grupului;c)savârsirea unei actiuni antisociale cu caracter nociv pentru indivizi sau grupuri sociale.Fenomenul
delincvent prezinta aspecte si forme diferite, în functie de savârsirea, descoperirea si sanctionarea faptelor penale
comise de catre diferiti indivizi. Pe baza acestor criterii literatura de specialitate face distinctie între urmatoarele
categorii de delincvena: a)delincventa reala,savârsita ca atare în realitate; b)delincventa descoperita, care a fost
identificata de catre organele de control social; c)delincventa judecata reprezinta acea parte din
delincventa“descoperit” care ajunge sa fie judecata.Delincventa reprezinta un fenomen social deoarece abaterile si
incalcarile legii lezeaza cele mai importante valori si relatii sociale. Anume prin incalcarea acestora delincventa
dobindeste un caracter antisocial.
32. Principalele orientari clasice privind etiogeneza delincventei
Analizata dintr-o perspectiva multidisciplinara, etiologia delincventei angajeaza numeroase teze, teorii, opinii.Se
cunosc trei directii privind comportamentul delincvent.Prima directie sustine ca la baza comportamentului delincvent
sta structura biologica si personalitatea individului. Aceasta directie include urmatoarele opinii: punctul de vedere
biologic-constitutional, potrivit caruia factorii biologic si genetici au o contributie hotarâtoare în geneza delincventei;
orientarea neuropsihica, care considera ca actele criminale sunt savârsite preponderent de catre personalitati
patologice; orientareapsihoindividuala, în conformitate cu care caracteristicile personalitatii genereaza frustrari si
agresivitate; orientarea psihosociala, care sustine ca individul nu se naste criminal, ci este socializat negativ. A doua
directie considera delincventa ca fenomen de inadaptare, de neintegrare sociala, generând un conflict dintre
idealurile individulu si ofertele sociale. În cadrul acestei orientari se pot distinge urmatoarele directii: statistico–
normativa, care vizeaza variatiile ce se înregistreaza în rata delincventei; macrosociala, care urmareste identificarea
unor legitati sociale ca determinante ale actelor de delincventa .A treia directie este întruchipata în teoria cauzalitatii
multiple, care sustine ca fenomenul de delincventa are determinare multicauzala, de natura interna (biologica si
psihologica)si externa (economica, sociala, culturala) aflate în relatii de reciprocitate. Orientarea clasica propriu-zisa
- conform acesteia delictul este o entitate juridica abstracta. Adeptii acestei orientari vad cauzele delincventei in
actul de vointa individual. Fiecare individ are libertatea sa aleaga intre placerea incalcarii legii penale si durerea
suportarii sanctiunilor.Dimensiunea statistico-cartografica – a pus bazele abordarii clasificatoare a delictelor in
functie de o serie de indici (volum,intensitate,frecventa).Unul dintre reprezentantii ei considera ca distributia
statistica a crimelor are o regularitate si o constanta, indiferent de conditiile mediului.Conceptia antropologica- este
axata in explicarea fenomenului delincventei pe factorii de ordin biologic, fiziologic si ereditar, avindu-l c fondator pe
Lombroso,care a formulat teoria criminalului innascut. Conform acestei teorii personalitatea criminala se transmite
ereditar, criminalul dobindind anumite caracteristici numite stigmate(anomalii).Modelul psihiatric si psihanalitic-
orientarea psihiatrica completeaza opinia lambrosiana. In viziunea reprezentantilor acestei teorii, criminalul este un
degenerat psihic si moral, incapabil sa inteleaga normativul juridic.El este un handicap psihic, iresponsabil fata de
justitie. Teoria psihanalitica incearca sa demonstreze faptul ca crima este expresia unei stari morbide, a unui tip de
personalitate psihopatica. Reprezentantii scolii freudene considera ca criminalitatea este fundamentala pe conflicte
interne, pe sentimente de insecuritate, de inferioritate.
33.Teoriile referitor la cauzele deviantei sociale.
Teoria „dezorganizarii sociale” sustine ca delincventa este drept o consecinta directa aexpansiunii urbane si a
cresterii demografice, a generalizarii unor modele de comportament aparute in ariile suburbane si a accentuarii
marginalizarii unora dintre locuitori. Teoria „dezorganizarii sociale” considera ca factorul determinant in mecanismul
cauzal al delincventei il reprezinta scaderea functiilor de socilaizare si control exercitate de comunitate,
destabilizarea ordinii sociale si a coeziunii grupurilor datorita varietatii normelor de conduita.Solutia: elaborarea si
aplicarea unor masuri la nivel de comunitate si nu individual, accentul fiind pus pe ameliorarea conditiilor
economice, sociale si culturale din zonele si cartierele defavorizate. Teoria „anomaliei sociale” a fost elaborata de
catre sociologul Emil Durkheim care porneste de la conceperea deviantei ca avind un caracter universal,fiind
implicata in fiecare societate. Durkheim sustine ca delincventa are un rol necesar si util,deoarece este legata de
conditiile fundamentale ale vietii sociale. Plecind de la aceste convingeri el introduce termenul de anomie- stare
obiectiva a mediului social caracterizata printr-o dereglare totala a normelor sociale, ca efect al unor schimbari
bruste.Starea de anomie apare ca urmare a „ruperii” solidaritatii sociale la nivelul institutiilor sociale (scoala, familia,
biserica, comunitatea,etc.) care nu mai pot asigura integrarea normala a indivizilor in colectivitate.Cel care a
dezvoltat teoria lui Durkheim a fost sociologul Merton care sustine ca orice societate solicita membrilor sai 2 cerinte
morale principale.In primul rind sa aleaga ca finalitate a actiunilor lor numai acele scopuri culturale care sunt
aprobate si dorite de intreaga societate si in al doilea rind sa selecteze numai cai aprobate de societate pt realizarea
scopurilor.Merton evidentiaza diverse moduri de adaptare individuala la mediul in care traieste individul dintrecare
cele mai importante sunt: conformismul (acceptarea si a scopurilor si a mijloacelor fixate de societate), inovatia
(obiectivul este bine interiorizat dar procedeele legitime sunt respinse), ritualismul (restringerae aspiratiilor,individul
actionind in conformitaate cu normle legitime),evaziune (abandonul simultan al scopurilor si normelor), rebeliune
(respingerea in aceeasi masura atit a scopurilor cit si a mijloacelor). Teoria „etichetarii sociale”- sustine ca
delincventa nu este o trasatura intriseca actiunii unui individ, ci o insusire conferita acelui comportament de catre
indivizii care detin puterea si influenta.Reprezentantii acestei teorii considera ca devianta si delincventa nu exista in
sine,ci doar in masura in care societatea o eticheteaza.Asadar delincventa reprezinta o eticheta ce include reactiile
unor indivizi fata de comporatmentul anumitor indivizi.Teoreticienii etichetarii sociale concep delincventa ca tip
special de reactie sociala de aparare din partea societatii, natura si intensitatea acestor reactii depinzind de o serie
de factori: puterea,statusul,bogatia,prestigiul unei anumite categorii de indivizi.
34.Activitatea sociala economica
Activitatea economica cerceteaza 2 probleme principale.Una tine de natura sociala a fenomenelor economice, felul
in care depind si sunt influentate de societate,iar a doua reflecta inversul, influenta fenomenelor economice asupra
societatii. Activitatea economica incepe de la necesitate.Orice lucru capabil sa satisfaca o necesitate se numeste bun
economic care are valoare economica.Problemele economiei se sfirsesc cu reprtitia,circulatia si consumul.
Necesitatile omului sunt nelimitate ca numar si variate.Intre oameni exista diferentele sociale adica diferentele de
nevoi.Necesitatile unesc si despart oamenii in societate.
35.Activitatea sociala spirituala
Omul datoreaza societatii intreaga lui viata spirituala care nu exista decit in societate. Valorile sociale: religioase,
economice,stiintifice,morale nu se intilnesc in toate treptele de dezvoltare al evietii sociale,ci numai in cele mai
inaintate.Dintre valorile spirituale cu caracter regulativ fac parte: morala, dreptul si politica.Ca o realitate aparte sau
diferentiat limba,religia,cunostinta si arta.Limba inseamna, prin insasi natura ei comunicare,transmisiune,deci relatie
intre mai multi,relatie sociala. Extinderea teritoriala a limbii,a dialectelor ei este in functie de genul de viata al
grupului social care le intrebuinteaza.
Religia, care se refera la forte supranaturale presupune o clasificare a lucrurilor reale sau ideale pe care le cunoaste
societatea in lucruri sacre. Religia este un sistem unitar de credinte si practici referitoare la forte supranaturale si la
lucrurile sacre legate de ele,credinte si practici care unesc aceeasi comunitate morala- biserica si toti cei care adera la
ea. Cunostinta- valorile de cunoastere create pe deosebirea dintre adevar si eroare par mai desprinse de societate si
decit limba si decit religia. Societatile, prin diferentele lor de structura si dezvoltare,influenteaza in chip diferit
mintea indivizilor care le compun.
Arta are o origine sociala si in acelasi timp indeplineste o functie in societate-este un puternic element al educatiei si
solidaritatii sociale. Arta si limba sunt expresii spirituale caracteristice fiecarui popor.
36.Activitatea sociala etico-juridica
Atit activitatile economice,cit si spirituale nu ar putea sa existe alaturi si sa se desfasoare armonios in cadrul aceleiasi
societati,fara anumite norme,reguli.Societatea nu poate functiona fara o reglementare,care sa fixeze fiecarui individ
drepturile pe care le are si datoriile pe care trebuie sa le respecte in societate.Aceste activitati se despart in etice si
juridice.Problemele centrale reflectate in activitatea etico-juridica sunt morala si dreptul.Obligatia impusa de morala
nu se gaseste intr-o lege ci in constiinta colectiva,in opinia publica,in sufletul oamenilor,iar sanctiunea care urmeaza
pentru incalcarea obligatiei-dispretul public,mustrari de constiinta.Obligatia dreptului se gaseste in lege,iar
sanctiunea vine de la o institutie publica speciala si este aplicat cu forta.Asadar dreptul presupune totalitatea
regulilor de conduita impuse de societate si sanctionate de forta publica,iar morala totalitatea regulilor de conduita
impuse tot de societate,sanctionate insa numai de opinia publica.
37.Activitatea politica
Societatea nu poate exista doar fara o morala si fara careva reguli,ci si fara o organizare si o administratie publica.
Functia de organizare si administrare a societatii se numeste activitate politica. Puterea care organizeaza si
administreaza viata societatii este statul.Noi utilizam termenul de stat in sens de organizatie politica si ca atare este o
activitate necesara tuturor societatilor omenesti pentru mentinerea vietii in comun. In afara de stat,organizatia
politica este reprezentata si de partidele politice.In sens sociologic,un partid inseamna o parte dintr-un intreg,opusa
altor parti. Partidul politic reprezinta o asociatie libera de cetateni,uniti in chip permanent prin interese si idei
comune,care urmareste scopul de a ajunge la putere pentru a guverna si a realiza un ideal etico-social.
38.Conditiile determinate ale vietii sociale:cadrul geografic
Intrucit legatura dintre societate si mediul inconjurator nu se reduce la mediul geografic,dat fiind ca si soarele si alte
corpuri ceresti detin un rol in viata societatilor,putem vorbi despre interdependenta dintre societate si mediul
inconjurator care include universul intreg,cosmosul.De aceea vorbim forte des despre cadrul cosmologic,care
include: atmosfera-influenta ei se resimte mai ales sub forma climatului,care inrauresc puternic viata sociala(iarna
societatea se preocupa de unele griji vara de altele);hidrosfera-influenteaza mai cu seama activitatea economica. Sub
forma apei,hidrosfera este ca si aerul ,un element indispensabil pentru viata,cu deosebirea ca aerul se gaseste
pretutindeni pe suprafata pamintului dar apa trebuie cautata;litosfera-ca suport al activitatii omenesti,solul este dea
dreptul indispensabil. Formele de relief determina,in mare parte,forma asezarilor omenesti;biosfera- include fauna si
flora de pe pamint,care determina anumite forme de viata sociala:de la popare de culegatori,care traiesc din ce le da
natura,si popare de vinatori si pescari pina la cele de pastori si agricultori legate de:
sivicultura,apicultura,pomicultura,viticultura.
41.Conditiile determinate ale vietii sociale:conditia istorica.
Reprezinta a 4 conditie a vietii sociale care determina influenta trecutului istoric asupra vietii sociale.Una dintre
probleme centrale ale cadrului istoric-continuitatea sociala.Viata de familie este un fenomen social mai vechi decit
noi.Numele de familie se mosteneste din generatie in generatie,realitatea familiei e legata de timp,se desfasoara pe
generatii,ascendent:parintii,mosii,stramosii si descendenti copii,nepoti,stranepoti.Conditia obligatorie a continuitatii
este viata insasi in societate,coeziunea sociala, fara ea desprinsi unii de altii nu ar putea fi o continuitate.Societatea
singura tot nu putea asigura continuitatea sociala,care presupune constiinta si vointa.Constiinta sociala influenteaza si
cooperarea in timp-o opera inceputa de unii este continuata de altii.Valorile spirituale se transmit din generatie in
generatie prin traditii.

42.Teoria generala a sistemelor.Conceptul de sistem social.
Societatea este prin excelenta un sistem deschis,dinamic,care se autoregleaza.Sistemul este un intreg,ale carui element
se afla in relatii determinate unele fata de altele,formind o unitate distinkta,cu insusiri ireductibile la cele ale partilor
componente.Sistemul social este un concept ,,concret-analitic” permitind cunoasterea interdependentelor,a modurilor
de integrare a partilor,a naturii acestor interdependente,a regularitatii socialului.Pentru a capata valente
explikative.Sistemul este un ansamblu de elemente interdependente,ale caror raporturi dinamice au o functie de
integrare si de conservare a sistemului.Raporturile dinamice exprima corelatii de tipul,,dependente functionale”.Teoria
generala a sistemelor sa dezvoltat in mod rapid in legatura cu cibernetika, teoria informatiei si a
comunicatiei,progresele recente ale matematicii,utilizarea pe skara larga a calculatoarelor.Premisele unei astfel de
teorii au fost formulate la inceput de Ludwing von Bertalanffy care a demonstrat ca teoria generala a sistemelor
intentioneaza sa elaboreze proprietati,principuu si legi care sunt caracteristice sistemelor in general,indiferent de
varietatea lor,de natura elementelor lor componente si de relatiile dintre ele.Teoria generala a sistemelor isi afirma
noutatea stiintifica prin inlokuirea vechilor paradigme,menita a fi revolutionara si prin facilitarea comunicarii intre
stiintele traditional clasificate in fizice, biologice si sociale.Extinderea teoriei sistemelor la viata sociala impune
implicarea unor aspecte cu totul specifice care contribuie la imbogatirea a insasi teoriei functionarii sistemelor.Una
dintre coordonatele specifice ale sistemului social este caracteristica acestuia de a fi relativ deschis,ceea ce ne permite
sa intelegem mai departe faptul ca diferite ansambluri e se organizeaza sistematic in viata sociala ramin ansambluri de
sine statatoare,dar in acelasi timp intr-o permanenta si multipla legatura cu mediu.

43.Dezvoltarea stiintei sociologice in Republica Moldova:prima a doua si a treia perioada.
Dezvoltarea sociologiei in cadrul Institutului Social Roman(filiala de la Chisinau)1934-1940.Intelectualii basarabeni
au aderat la sistemul sociologic gustian,participind la prima campanie monografica organizata in Basarabia de
Institutul Social Roman-Cornova1931.Cercetarile sociologice din Basarabia au avut ca scop cunoasterea realitatii
sociale si elaborarea de metode intru solutionarea problemelor cu care se confrunta populatia din mediul rural. Cea
dea 2 etapa a devenirii sociologie ca stiinta anii 60.Cercetarile sociologice efectuate dupa cel deal 2 razboi mondial
au fost axate pe teoria sociologica a lui D.Gusti si experienta acumulata de Institutul Social Roman din Basarabia
acestea fiind insa revazute si completate cu unele idei din paradigmele sociologice rusesti.Sociologia moldoveneasca
sa afla la confluenta scolilor de sociologie franceza,germana,italiana.Obiectul cercetarii –problemel dezvoltarii social-
economice a statului-metodele,instrumentariul si abordarea rezultatelor poarta cromatica ideologizata a
realitatii.Problemele abordate in cercetari:dezvoltarea culturii la sat,trecutul si prezentul satelor moldovenesti.Sunt
cercetate procesele demografice.A treia perioada anii 70 specialistii din diverse domenii sociologi,economisti,filosofi
au efectuat cercetari ale vietii sociale,climatul social-psihologic din colective,problemele urbanizarii.A fost deschisa
Facultatea de Psihologie Sociala, au fost publicate mai multe lukrari care se refereau la tematica satului.Un loc
deosebit il detin lucrarile despre urbanizarea si viata orasului Klininsk,planul economic si social al dezvoltarii
oraselor,urbanizarea si dezvoltarea culturii.Au fost analizate probleme legate de organizarea muncii,activitatea de
munca in cadrul diferitelor intreprinderi,activitatea sociala a muncitorilor,opinia cititorilor despre ziare,rolul
psihologiei sociale in dezvoltarea personalitatii.

44.Dezvoltarea stiintei sociologice in Republica Moldova:a 4-a si a 5-a etapa.
A 4 etapa anii 80 cercetarile au fost efectuate de Sectia Filosofiei si Drept,Institutul de economie..Laboratorul
sociologic al Catedrei Filosofie Universitatea de Stat a fost preocupat de studierea valorilor morale ale
studentilor,educatia internationala a studentilor,socializarea lor,Laboratorul sociologic al Catedrei economie politica a
institutului politehnik in cadrul karuia erau investigate problem privind planificarea muncii, Catedra Igiena Sociala a
Institutului de Medicina se ocupa de organizarea asistentei medikale la sat.In lucrarile publicate a fost abordata
tematica satului :procesele de integrare si perfectionare a relatiilor sociale,cultura de la sate,adaptarea
migrantilor,problemele tineretului de la sate,timpul liber.Se analizeaza:conditiile de viata , sportul si
personalitatea,progresul stiintific si creativitatea maselor,problem cu care se confrunta familia tinara,aspecte social-
demografice ale fam,cultura fizica si sportul.A 5 perioada a dezvoltarii cercetarilor sociologice anii 90 in cadrul
Institutului de Filosofie,Sociologie si drept a fost deschisa sectia sociologiei care se ocupa intens cu cercetarile
stiintifice si pregatirea specialistilor prin doctorat.Mediul in care a evoluat sociologia in RSSM a fost marcat
de:transformari politice,economice,sociale;schimbarea statutului proprietatii industrializarea rapida si
formata,formarea colhozurilor,sovhozurilor.Aceste schimbari au conferit o noua deirectie atit dezvoltarii economice si
societatii in ansamblu.Tematica cercetarilor:evolutia demografica a populatiei,nivelul de instruire si
socializare,organizarea taranilor.In aceasta perioada se desfasoara pe larg propaganda antireligioasa.Cercetarile
sociologiece au fost initiate de Scoala Monografika de la Bukuresti, nu a fost creat un cadru institutional propriu de
pregatire a specialistilor in domeniu sociologiei.

45.Sociologia si specificul ei ca stiinta.Obiectul de studiu al sociologiei.
Sociologia este stiinta a societatii, a colectivitatilor,grupurilor sociale.Sociologia studiaza formele de viatsa sociala,de
convetuire si cooperare a fiintelor umane.Specificul sociologiei ca stiinta consta in faptul ca ea dispune de modalitati
proprii de reflectare a obiectului sau de studii precum si de metodologia sa specifica de cercetare.Sociologia este
stiinta centrala despre societate,despre mecanismele de functionare a ei conceputa in totalitatea componentelor si
laturilor ei,a factorilor si agentilor sociali in cadrul colectivitatilor sau comunitatilor umane al societatii in
general.Sociologia are ca obiect de studiu realitatea sociala,mecanismele si formele ei de devenire si manifestare.

46.Problematica sociologiei si evolutia ei.
Problematica dezvaluie varietatea infatisarilor si alternativelor obiectului,acele aspecte si teme specifice de studiu,care
apar in societati(colectivitati,grupuri)in functie de nivelul lor de dezvoltare si de anumite conditii si imprejurari in care
se afla.Problematica are si un caracter mai dinamic,decit obiectul de studiu,reflectind modificarile in timp si spatiu si
un caracter national pronuntat,in fuctie de conditiile concrete ale societatii date.Ca si celelalte stiinte,sociologia
impartaseste ideea comuna ca la baza vietii sociale exista o ordine care trebuie descoperita,descrisa si
interpretata.Problemele principale ale sociologiei sunt:unitati sociale,activitatile(manifestarile)sociale si
conditiile(cadrele)vietii sociale cu componentele lor de baza:cadrul cosmologic(natural);cadrul biologic(populatia);
cadrul istoric (traditii);cadrul psihologic(temperamentul);manifestarea economica(averea personala).Problematica
sociologiei ar mai putea fi urmarita si dupa alte criterii,cum ar fi:optiunile marilor personalitati ale
sociologiei,preferintele scolilor si curentelor sociologice.

47.Functiile sociologiei.Structura stiintei sociologice.
Sunt 2 categorii de functiiteoretice(bazate pe fondalul sau stiintific,orientate spre imogatirea si perfecctionarea
lui)aplicative(se face legatura cu cerintele vietii sociale.).F.teoretice se ramifica: f.cognitiva(cunoasterea realitatii
sociale pe baza analizelor despcriptive si aplikative);f.sintetizatoare(elaborarea cunostintelor si metodelor teoretice
generale);f.previzionala(anticiparea tendintelor evolutiei in viitor a societatii umane ori a
componentelor);f.metodologica(prevede imbunatatirea metodelor de investigatie.).F.aplicative se
considera:f.terapeutica depistarea si inlaturarea maladiilor si deviantelor sociale; f.de control social se realizeaza in
baza datelor sociologice obtinute asupra starii de evolutie a societatii in intregime.Sociologia are structura
organizatorica specifica,determinata de nivelurile de cunoastere si explikare a fenomenelor sociale.Structura
sociologiei este prezentata in diverse opinii si variante.Cea mai raspindita este impartirea in 2 diviziuni:sociologia
generala si speciala(petre Andrei).Mai concreta si mai logica este structura prezentat in 3 niveluri de Ovidiu Badina si
altii:Teoria sociologica genealaformata pe baza teoretica la nivel macrosocial,rezultate din cercetarea unor forme de
relatii sociale.II.Sociologiile de ramura sunt teoriile sociologice speciale intermediaza intre nivelul sociologice
general si cercetarile sociologice concrete ale fenomenelor sociale.III.Teorii sociologice la nivel empiric sunt cele
care vizeaza realitatea privita la nivelul microsocialului.Structura sociologiei dupa niveluri reprezinta sectiunea ei
verticala,dar exista si sectiune pe orizontala reprezentate de sociologiile speciale,ramurale.

48.Sociologia in cadrul sistemului de stiinte socioumane.
Specificul sociologiei ca stiinta complexitatea obiectului de studiu si structura acesteia determina si interactiunile ei cu
alte stiinte.August Comte primul sociolog care a incercat sa stabileasca locul sociologiei in cadrul stiintelor
fundamentale.Explikatii:matematica este stiinta veche,sociologia tinara.In ordinea cresterii ierarhice stiintele cresc in
concretetea obiectului si gradul de complexitate, iar in descrescatoare stiintele scad in concretete si
complexitate,crescind in privinta abstractizarii si simplitatii.Herbert Spencer imarte stiintele in 3
kategorii:abstracte(matem,logica);abstracte-concrete(mecanica,fizica,chimia);concrete(astronomir,biologia).
49.Raportul sociologiei cu alte stiinte.
Raporturile directe ale sociologiei cu alte stiinte socio-umane ne sugereaza indeea ca sociologia are o deschidere fata
de stiinte ca istoria,economia,psihologia,antropologia,pedagogia.Sociologia si economia stiintele economice se ocupa
cu studiul legilor legilor si fenomenelor functionarii si dezvoltarii relatiilor ce se stabilesc/Ele au in vedere un anumit
mod de productie care reprezinta unitatea dintre fortele de productie si relatiile de productie.Modul de productie sta la
baza tuturor relatiilor si proceselor sociale constituie conditia intregii activitati umane,reprezinta temelia unei orinduiri
sociale.Relatia de dependenta dintre sociologie si economie tine cont de urmatoarele motive:activiattea ec reprezinta
cea mai importanta preocupare p/u populatie extrem de numeroasa,iar o pondere mare nu poate scapa demersului
sociologic cercetare.Aspecte ale raportului sociologie-economie:ec prin efectele ei creeaza cea mai mare parte a
obiectului sociologiei,metode si tehnici utilizate siin sociologie si ec. Sociologie-psihologie raportul trebuie inceput cu
aspectele legate de obiectul de stiu al fiecarei.Aceste obiecte confirma situatia ca sunt 2 stiinte deosebit de
inrudite,avind ca scoatere comuna de intersectie psihologia sociala(care are ca obiect fenomenele psihice legate de
relatiile si interactiunile indivizilor,comportamentele lor in cimpul social, influentele acestora asupra indivizilor si
reactiile acestora).

50.Contextul aparitiei sociologiei ca stiinta.Precursorii gindirii sociologice.
Cei mai multi istorici ai sociologiei considera ca fondatorul ei este ginditorul francez A.Comte.El a folosit primul
termenul de sociologie cu inteles de stiintaa fenomenelor vietii sociale.Sociologia nu a fost elaborata doar ca efect al
unei simple meditatii de cabinet,ci a aparut ca urmare a necesitatii de a da un raspuns in fata problemelor si ideilor ce
bintuiau in acea perioada.Noua stiinta a aparut ca necesitate in imprejurari socio-culturale ce o
revindecau:manifestarile in franta a unor mari miscari sociale care cauzau mari suferinte;existenta preocuparilor pentru
realizarea de reforme sociale;perioada de criza intelectuala;dezvoltarea cercetarilor experimentale. Istoria sociologiei
este studiu istoric el ideilor sociologiece,de asemenea cerceteaza transformarea sociologiei ca vocatie intr-o profesie de
utilitate practica.Hersein clasifica principalele grupe de pareri in legatura cu originile sociologiei ca stiinta:sociologia a
aparut in antichitate,odata cu primele lucrari ale gindiri umane;sociologia isi are radacinile in istoria ideilor si in istoria
sociala;inceputurile sociologiei pot fi fixate in sec XVII-XVIII sau in sec XIX. Simon considera c aputem distinge
urmatoarele perioade in dezvoltarea sociologiei:precursorii(filosofi,jurnalisti,istorici pina la sec XIX
Platon,Aristotel,Machiaveli); pionerii(Comte,K.Marx,H.Spencer);fondatorii
sociologiei(Durkheim,Pareto,Weber).Platon este cel ce pune accent pe rolul diviziunii sociale a muncii si a creat
prima teorie despre stratificarea sociala,ca toate societatile se impart in 3 klase:superioara(intelepti,aristocrati rol de
conducatori de stat),de mijloc(gardienii cu menirea de a aparastatul de dusmani); de jos(agricultorii,meseriasii ddatori
de a munci).In ,,Legile” Platon a pus accentul pe conditiile demografice si geografice ale vietii sociale si a pornit de la
ideea ca p\u construirea unei societati normale o mare semnificatie are numarul locuitorilor si climatul.Aristotel elevul
lui Platon in lucrarea ,,Politica” a formulat principiul ca ,,omul este un animal politica” in sens de fiinta sociala.La
Aristotel regularitatea in societate se baza pe clasa de mijloc,pe linga ea exista bogatii si cei lipsiti de proprietate.
Nicollo Machiavelli sociologia si politologia au capatat o noua forma,au devenit stiinte ce studiaza comportamentul
oamenilor in societate.El spune ca conducatorul ce doreste sa aiba succes trebuie sa kunoasca legile comportamentului
uman, trebuie sa invete regulile praktice.A doua lege spune ca condukatorul intelept nu-si indeplineste toate
promisiunile,fiindca si cei supusi nu se grabesc sa-si indeplineasca indatoririle.In conceptia lui Hobbes exista o stare
naturala a societatii,caracteristica perioadei cind statul nu fiinta.Corespunzator starii naturale este dreptul natural,care
exprima dreptul fiecarui de asi asigura existenta prin utilizarea oricarui mijloc.JJRousseau in lucrarea sa ,,Contractul
social” spune ca contractul social este o forma de asociere care apara cu toata puterea comuna persoana si lucrurile
fiecarui asociat si prin care fiecare uninduse cu toti nu asculta decit de el insusi.El afirma ca omul se naste bun,liber el
fiind corupt de civilizatie,in care poate exista doar daca devine partener intrun contract social.Cel care a sintetizat
ideile sociale si politice ale sec XVIII a fost Saint-Simon plecind de la ideia ca societatile europene erau atinse de
criza si acesta tinea inainte de toate de starea lor de dezorganizare intelectuala.
54.Metodologia cercetarii sociologice empirice
Metodologia reprezinta un set de principii si reguli,privind dezvoltarea si utilizarea unui sistem de metode,tehnici si
procedee aplicate pentru a descoperi cauzele si relatiile dintre procesele si fenomenele sociale,tendintele si urmarile
lor,caile de perfectionare.Prin metoda se intelege modul de cercetare si sistemul de reguli si principii de cunoastere
si de transformare a realitatii obiective. Clasificarea:Dupa criteriul temporal: transversale (urmaresc descoperirea
relatiilor intre laturile si aspectele fenomenelor si proceselor sociale:metoda observatiei);longitudinale (studiaza
evolutia fenomenelor in timp:studiu de caz,biografia)Dupa gradul de interventie a cercetatorului asupra obiectului
studiat: experimentale (cercetatorul provoaca producerea fenomenelor);nonexperimentale (cercetatorul nu se
implica,nu modific aci doar poate observa,urmari)Dupa numarul cazurilor luate in consideratie,dupa extensiunea
unitatilor in cercetare: statistice sau extensive (desemnind cercetarea unui numar mare de unitati sociale: ancheta
socio-demografica);cazuistice sau intensive (asigurind studiul aprofundat al uneia sau a citorva fenomene sociale:
studiu de caz,biografie,monografie sociologica)Dupa locul ocupat in procesul cercetarii sociologice: de culegere a
datelor (observatia, documentarea, ancheta sociologica de opinie);de prelucrare a informatiei(manuala si
mecanizata);de analiza a informatiei (calitative si cantitative)Tehnicile reprezinta totalitatea procedeelor utilizate la
realizarea unei metode.Tehnicile trebuie sa fie riguros definite,standardizate,sa fie transmisibile altor cercetatori, sa
fie corelate sau complementare.Clasificarea: In functie de metoda: tehnici ale observatiei sociologice-participative,
nonparticipative; tehnici ale anchetei sociologice de opinie:chestionar,interviu.Dupa scopul urmarit:
etensive(monografice, sociografice),intensive (interviu),descriptive, explicative.Dupa criteriul functiei indeplinite in
procesul cercetarii: tehnici de proiectare a cercetarii;tehnici de recoltare a informatiei;tehnici de analiza a
informatiei.Procedeele reprezinta modalitati concrete de realizare a tehnicilor folosite pentru ajungerea la un anumit
rezultat sau anumite maniere de actiune.Forma materiala de realizare a unui procedeu este instrumentul de
cercetare- reprezinta unelte materiale folosite la recoltarea informatiei.Desfasurarea cu succes a cercetarilor
sociologice empirice presupune luarea in consideratie a unor principii metodologice,precum: unitatea dintre teoretic
si empiric-cunostintele teoretice ghideaza cercetarea empirica;unitatea dintre calitativ si cantitativ impune utilizarea
combinata a metodelor statistice si cazuistice;unitatea dintre intelegere si explicatie care pune in discutie relatiaa
dintre subiectul si obiectul cunoasterii;unitatea dintre judecatile constative si cele evaluative presupune angajarea
morala a cercetatorului in sprijinul valorilor inalt umaniste si a idealurilor nationale.Metodologia sociologica mai
presupune si respectarea unor reguli: obiectivitatea datelor,informatiilor si a concluziilor cercetarii; regula prioritatii
faptelor ne orienteaza la studierea faptelor de teren;regula “spiritului activ-participativ” presupune participarea
cercetatorului la viata sociala studiata;abordarea complexa,integrativa a realitatii sociale; abordarea sistematica in
cercetarea sociologica; regula metodologica a abordarii multi si interdisciplinara; regula cercetarii cauzale si a
abordarii cauzal-explicative; regulile deontologice.
55.Demersul(etapele) cercetarii sociologice empirice.Cercetarea sociologica empirica (ancheta sociologica)se efectueaza
ca si orce alta cercetare de tip stiintific,utilizind un anasamblu de metode ,tehnici ,procedee si instrumente corespunzatoare
obiectului de studio,respectind anumite reguli si principia metodologice,dar si o ordine logica bine determinate.Cercetarea
empirica se realizeaza prin urmarea a doua faze:faza teoretica (formularea conceptelor,interpretarea)si empirica
(acumularea,prelucrarea si analiza informatiei.)Efectuarea cu success a anchetei sociologiece necesita stabilirea unor etape
bine determinate care servesc drept ordonarea si dirijarea in decurgerea cercetarii.Etapele pot fi in diferite forme si
modalitati ,insa exista niste etape de baza :pregatirea cercetarii,cercetarea de teren(culegerea informatiei);prelucrarea si
analiza informatiilor.(schema +exemplu cu chestionarele).
56.Pregatirea(proiectarea si organizarea )cercetarii sociologice empirice.Culegerea informatiei sociologice.Aceasta
este prima etapa a cercetarii este una dintre cele mai bogate proceduri si un continut deoseit de complex. De realizarea ei
depinde durata, calitatea, si eficacitatea anchetei sociologice. In decursul l ercetarii planuacestei etape se elaboreaza
proiectul de lucru sise efectuaza o cercetare de proba, proiectul cercetarii este considerat documentul strategic al cercetarii,
anume el dezvaluie continutul, esenta si logica desfasurarii anchetei sociologice. Proiectul cercetarii este alctuit din doua
parti: - partea teoretica metodologica ,- partea practica.Proietul cercetarii incepe cu: alegerea temei si formularea
problemei,trebuie sa alegem o anumita directive din multimea de fenomene si procese sociale. Determinarea temei poate fi
efectuata la comanda binefeciarului sau dupa interesele personale ale cercetatorilor. Conceptualizarea (daca folosim un
termen, trebuie sai dam un inteles prcis,prevede patrunderea in esenta si specificul temei, termenilor si notiunilor utilizate);
operationalizarea conceptelor transformarea conceptelor obisnuite in concept operationale, cautarea unor trasaturi care
exprima esenta conceptelor. Scopul cercetarii este rezultatul spre care tindem si este orientat la determinarea cailor de
imbunatatire a procesului studiat, rezolvarea problemei. Sarcinele cercetarii treptele care asigura atingerea scopului.
Ipotezele cercetarii au o importanta deosebita , oric cercetare porneste de la ipoteze iar apoi intreaga cercetare se reduce la
verificarea lor, ipotezele sunt niste presupuneri referitor la legaturile diferitor procese si fenomene sociale s cauza
lornclusiv dificultatileCulegerea informatiei sociologice- aceasta etapa presupune punerea in aplicarea celor prevazute la
etapa de pregatire cind trebuie sa se prevada toata gaama activitatilor practice. Este necesara si implicarea specealistului.
Etapa data are un character practice si are scop ca o baza a unei teorii determinate sa recolteze un volum de informative de
calitate inalta. Un moment deosebit al acestei etape este insasi procedura inregistrarii care poate fi prin informatii
orale(dictofon ),informatii scrise(chestionar), sonare, econografe(documente in imagine), informative informata (gesture
scene din viata care sunt inregistrate cu aparate de filmat). O probema deosebita a culegerii de informatie sunt erorile care
influienteaza mult la calitatea informatiei(erori de inregistrare care tin de operator,tehnia de lucru si instrumental aplicat ;
erori de calcul,analiza si inregistrare).
57. Prelucrarea si analiza informatiei sociologice.
Odata culeasa informatia sociologica este supun=sa mai departe prelucrarii si analizei in scopul verificarii
ipotezelor,formularii concluzii si a propunerilor de rezolvare a problemelor, aceasta etapa cuprinde citeva faze principale: -
pregatirea informatiei pentru prelucrare(are scop verificarea informatiei obtinute dupa mai multe criteria,complititudinea
informatiei si calitatea informatiei culese); -prelucrarea(manuala- cind avem un volum mic de informative nu se cere o
mare profunzime a analizei; mecanizata- este nevoie de profunzime si precizie); -analiza si interpretarea datelor(presupune
o srie intreaga de procedee care se clasifica in doua categorii:metoda cantitativa si calitativa,met calitativa- priveste
fenomenul social studiat in raporturile lui cu alte fenomene ,cu realitatea obiectiva scotind la iveala aspect esentiale; met
cantitativa – detasarea fenomenului dat in ansamblul fenomenelor sociale sau aa informatiilor culese din ansamblul
informatonal si din contextual social in care au fost observate);-formularea concluziilor(scopul oricarei cercetari
sociologice impirice o constituie formularea unei problem si solutii practice de transformarea realitatii sociale,deci
cercetarea nu e un scop in sine ci un raspuns la o comanda sociala);- elaborarea raportului de cercetare(prima forma de
valorificarea rezultatelor obtinute deoarece in baza lui specealistul utilizeaza concluziile si propunerile formulate la
modificarea fenomenului studiat,raportul poate fi foarte diferit, dar este necesar o intruducere in problema studiata,o schita
a proiectului de cercetare o reformulare a problemei expunerea complecata a procedurilor utilizate pentru culegerea
informatiei,prezentrea clara a rezultatelor,concluziilor si propunerilor,si anexare instrumentelor de lucru). Astfel crcetarea
sociologica impirica se incheie cu aplicarea in practica a propunerilor si solutiilor prezentate de cercetator.Fiecare metoda
de cercetare sociologica (observatie, documentare, ancheta sociologica )imbina in mod deosebit ambele etode de analiza .
58. metode si tehnici de cercetare soiologice.
In functie de cazul pe care il studiem existent sociala sau constiinta sociala tb sa alegem metode si tehnici de cercetare
corespunzatoare. In functie de modul de cunoastere a realitatii sociale metodile sociologice de cercetare pot fi devizae
in doua grupuri mari :-metoda bazata pe observatie sociologica;-metode interrogative de cercetare. Oservatia
socilogica – calea principala de obtinere a unor noi cunostinte asupra comortamentului uman constituie o metoda de
cunoastere a realitatii sociale deoarece ne ofera informatii cu voalare de fapte .ea constitui baza oricarei cercetari
sociologice. Metoda observatiei este adesea difinita ca o cnstatare a faptelor fara ca cercetatorul sa modifice condiliile
desfasurarii acestea. In sociologie Ea ofera posibilitatea de a cunoaste mai profund unele aspect ale vietii sociale si
anume: - observarea unor anumite tipuri de comportament:-individual si de grup; depistarea cauzelor diferitor procese
si fenomene sociale;-studierea procesului de comunicare interpersonal. Pentru cunoasterea mai profunda a realitatii
sociale avem nevoie de observ stiintifice care au la baza informatia impirica (tabelul). Desi observatia soclogica are un
sir de limite sau dezavantaje a totusi tb sa fie pusa la baza la oricarui process de cunoastere sis a se combine cu alte
metode de cercetare. Documentare sociala- orice cercetare sociologica se bazeaza pe o ducumentare competenta la
domeniul studiat, dupa observatia sociologica documentarea este a doua sursa imoprtanta de informative sociologice.
Analiza documentelor permite specialistului sa evidentiez sis a formulize legile unor noi fenomene sociale sa studieze
aspect ae vietii sociale,sa cunoasca normele si valorile sa urmareasca evolutia.existe documente statistice verbale,
oficiale neoficile, scrise, obiecte, personale,impersonale, individuale de grup,informationale,
communicative,regulative si cultural educative. Analiza documentelor sociale necesita din partea cerctatorului
capacitate analiticeintuitie si imaginative profsionalism si experienta indelungata sociologica.Experimentul social-este
o metoda de cercetare foarte rasindita in diferite domenii(chimie,fizica, stiintele naturii). Este o metoda de cunoastere
stiintifica prin care provocam un proces descompunem ine lementele sale controlind una sau mai multe variante pe
care le manipulam determinind legatura intre variabile(descoperirea cauzelor,efectelor, raporturilor). Deosebirea
experimentului de alte metode de cercetare consta in interventia activa a cercetatorului in procese si fenomenele
studiate. Experimentul ca metoda de cercetare are funtia de a stabili relatiile causal conditionale ale proceselor si
fenomenelor sociale, formularea unor teorii explicative verificare ipotezelor in baza unor cercetari.
Ancheta sociologica de opinie-se realizeaza prin tehnica chestionarului si interviuluiavind si o modalitate specifica de
studiu, sondajul de opinie. Ancheta sociologica ca modalitate interogativa de cercetare are anumite trasaturi,ofera
infrmatie cu valaore de opinie(pareri,atitudini)ce reflecta imaginea obiectului studiat in cunostinta omului; nu se intra
direct in contact cu realitatea problemei studiate si doar cu subiectii problemei. Are grad scazut al posibilitatilor de
verificare a informatiei obtinute,se aplica l un segment al populatiei totale,asa numit esantion. Metoda fiind simpla si
putin costisitoare a obtinut o larga utilizare la studiul celor mai diverse aspecte ale vietii sociale.Tehnica metodii
sociologice prin chestionar:-este cea mai raspindita,consta dintr-un ansambu de intrebari scrise care se propun
respundentului,raspunsurile care se fixeaza in scris si formeaza volumul necesar de informatie.