You are on page 1of 21

TEMA I.

Iniţiere în studiul comunicării (2 ore)
Obiective:
1. A defini conceptele: comunicare, limbă, limbaj, vorbire;
2. A distinge obiectul de studiu şi obiectivele comunicări;
. A dobândi informaţii cu privire la istoria comunicării;
!. A identi"ic# nivelurile$ ti%urile$ &enurile 'i s%eciile comunicării um#ne
(. A #n#li)# structur#*modelul %rocesului de comunic#re;
+. A cl#si"ic# b#rierele comunicării (inter%erson#le 'i de &ru%);
1. 1. Obiectul 'i conce%tul de comunic#re
1.1.1. efinirea conceptului de comunicare, limbă, limbaj, vorbire:
• Etimologia cuvântului „comunicare”.
Viaţa noastră de zi cu zi presupune comunicare. Nevoia de a comunica, de a transmite sau de a
afla de la semenii noştri idei, informaţii, sentimente este o trăsătură fundamentală a omului – ea
condiţionându-i existenţa şi întreaga evoluţie, devenind o necesitate vitală. omunicăm,
indiferent dacă dorim sau nu, în diferite situaţii! când vor"im sau când scriem, când muncim sau
când ne relaxăm# comunicăm prin gesturile pe care le facem, prin expresia feţei, prin mişcările
corpului. $i atunci ce este comunicare%
Comunicarea, acest fenomen al modernităţii, dispune de două trăsături universale!
omniprezenţa, adică se află peste tot în &urul nostru, şi omnipotenţa, care derivă din funcţia sa de
influenţare şi convingere. u toţii sesizăm faptul că activitatea de comunicare ne afectează viaţa
direct, imediat, dar şi indirect, pe termen nedeterminat, reprezentând esenţa vieţii. 'cest lucru este
confirmat şi de cercetătorii în teorie a comunicării V.(ran şi ). *tănciugelu, care afirmă că
termenul comunicare este azi la modă, deoarece +activităţile sau evenimentele pe care le
reprezintă se multiplică, sensul său tinde să se lărgească datorită c,iar interesului de care se
"ucură- ./, p.01.
*tră"ătând timpul şi şecolele, semnificaţia cuvântului comunicare a parcurs o cale destul de
lungă. 2ai mulţi cercetători consideră că acest termen provine din latinescul ,,communis-, care
era folosit în secolul al 3)V-lea în sensul de ,,a pune în comun-, ,,a fi în relaţie-, referindu-se la
un raport, la o interacţiune. 4dată cu dezvoltarea economică din secolele 3V)-3V)), termenul a
preluat sensul ver"ului ,,comunicare-, care însemna ,,a transmite-, ,,a împărtăşi-.
5n lim"a română, cuvântul a intrat cu forma ,,cuminecare- cu sensul cultural de ,, a împărtăşi,
a face ceva să devină, prin luarea de cunoştinţă, un "un comun, a deveni părtaş la ceva, a unifica-,
preluând ulterior şi neologismul ,,comunicare- cu sens laic, polisemantic, care defineşte modul de
organizare a existenţei sociale şi a realizării raporturilor interumane. 6 semnificativ faptul că,
până în prezent, termenul şi-a păstrat conotaţia iniţială. 'stfel, Dicţionarul explicativ ilustrat al
limbii române sta"ileşte un proces şi o relaţie cognitivă în definirea acestui act, a comunica
însemnând! ,a face cunoscut pe cale orală sau scrisă, a informa, a întiinţa, a transmite a !a !e
tire, a spune" a pune în legătură, în contact cu..." a vorbi cu..." a fi în legătură cu..." a !uce la...
.7, p.7/81.
omunicarea era considerată un element fundamental al existenţei umane încă în 'ntic,itate.
9recii au a"ordat-o su" aspect pragmatic, accentuând excelenţa discursului, iar mai târziu au pus
temelia studiului sistematic al fenomenului. :omanii au ela"orat primul mod el al sistemului de
comunicare ;anul /<< î.=r.>. ?upă antic,itatea greco-romană, a urmat o stagnare, ca mai apoi
teoriile, te,nicile şi practicile comunicării să revină treptat în centrul atenţiei. 2enţionăm că
evoluţia proceselor şi a te,nologiilor comunicaţionale moderne a pornit odată cu realizarea celor
mai importante invenţii privind teoria comunicării! cuvântul rostit, cel scris, cel tipărit, cel
electronic, urmat de cuvântul electronic interactiv, care implică efectiv receptorul în acţiune.
! #nventarul !efiniţiilor asupra comunicării umane.
*ecolul 3)3, în care au fost inventate sistemele te,nice de "ază în comunicare şi a fost
formulat principiul li"erului sc,im", a asistat la apariţia unei noi viziuni a comunicării – ca factor
de integrare a societăţilor omeneşti şi de administrare a mulţimilor umane. (ocmai în secolul 33
cercetătorii au supus acest domeniu unor a"ordări ştiinţifico-teoretice şi empirice minuţioase,
fiind preocupaţi de analiza procesului, mecanismelor şi a efectelor comunicării.
'"ordarea conceptului de comunicare, de-a lungul timpului, de către numeroşi specialişti, a
condus la o proliferare nemaipomenită a definiţiilor acesteia, dat fiind domeniul vast de
aplica"ilitate# multitudinea sensurilor atri"uite de diverse domenii ale ştiinţei# caracterul
polivalent, plurisemantic şi am"iguu al termenului# diversitatea contextelor în care se manifestă
comunicarea! social, cultural, politic, economic# existenţa a mai multor tratări ştiinţifice! teoretice,
empirice, analitice, glo"aliste etc., prin prisma multiplelor curente# varietatea formelor
comunicării în funcţie de diversitatea criteriilor lor de clasificare.
@e drept cuvânt, teoreticianul francez Aernard VoBenne afirmă că! +sc,im"ul de
informaţii, de idei, intercompre,ensiunea sunt pentru societate tot aşa de importante ca şi
respiraţia pentru organism. ' trăi în societate înseamnă a comunica.-.0, p.01 'ctul de comunicare
se constituie ca un proces de transmitere ainformaţiilor, ideilor şi sentimentelor ;atitudinilor,
opiniilor> de la un i ndi vi d l a al t ul , de l a un i ndi vi d căt r e un gr up s oci al ş i de l a
aces t a către altul. omunicarea este procesul prin care se face un sc,im" de semnificaţii între
persoane.
$%e &orl! 'oo( Dictionar), editat de larence C. Aarn,art şi :o"ert D. Aarn,art,
defineşte astfel comunicarea: "furnizarea de informaţii sau ştiri pe cale orală sau scrisă# scrisoare,
mesa&, informaţie sau ştiri# mi&loc de trecere de la unul la celălalt# actul de a transmite# transfer-
.0, p.01.
ercetătorii americani EranF 6.3. ?ance şi ,earles Carson .0, p. 1 au propus mai "ine de
/G< de definiţii ale comunicării astfel, încât ea a căpătat accentele unor definiţii lingvistice,
pedagogice, psi,ologice, psi,osociale, filosofice, matematice, economice etc., însă fără a epuiza
toate posi"ilităţile generoase de a"ordare a acestui fenomen. ?upă G< de ani de cercetări, nicio
definiţie nu s-a dovedit satisfăcătoare, deoarece comunicarea a constituit o"iectul unor studii
numeroase, mai degra"ă ca necesitate a explicării unor terţe domenii.
5n general, definiţiile comunicării pot fi împărţite în! definiţii de natură instrumentală ;care
descriu comunicarea prin componentele sale, aşa cum se produce aceasta> şi definiţii de natură
analitic-investigativă ;care încearcă să o"serve comunicarea dincolo de activitatea strictă de
transmitere-receptare a unui mesa&>. Varietatea lor ne oferă o du"lă tentaţie! să analizăm unele
nuanţări ale comunicării şi să identificăm elementele comune pentru a formula o definiţie proprie.
@otrivit specialiştilor în domeniu *.Aălănică, comunicarea reprezintă ,,ansam"lu de procese
prin care se efectuează sc,im"uri de informaţii şi de semnificaţii între persoane aflate într-o
situaţie socială dată,, , +un mod fundamental de interacţiune psi,o-social a persoanelor, realizat în
lim"a& articulat sau prin alte coduri, în vederea transmiterii unei informaţii, a o"ţinerii sta"ilităţii
sau a unor modificări de comportament individual sau de grup- ./, p.H.1
5n analiza noastră am o"servat şi alte valenţe ale comunicării. $tefan @rutianu o
consideră ,,un proces tranzacţional, unul de predare – primire, în care se sc,im"ă semnificaţii,
idei, dar şi energii, emoţii, sentimente sau c,iar "unuri, fie de la un individ la altul, fie către un
grup restrâns, fie către pu"licul larg- .//, p.G01. *u" acest aspect, comunicarea presupune, mai
întâi de toate, un dialog, o "ipolaritate şi o reversi"ilitate a elementelor sale! emiţător – receptor.
2erită menţionată şi opinia specialistului în domeniul comunicării, NicFi *tanton, care
susţine că prin intermediul procesului de comunicare se urmăresc întotdeauna patru scopuri
principale! ,,să fim receptaţi ;auziţi sau citiţi>, să fim înţeleşi, să fim acceptaţi, să provocăm o
reacţie ;o sc,im"are de comportament sau de atitudine>- ./G, p./1.
'şadar, din exemplele fragmentare citate, reţinem următoarele caracteristici care determină
c,intesenţa comunicării umane! mecanism esenţial al sociali*ării" fenomen complex, !inamic,
reciproc" interacţiune umană ce pro!uce sc%imbări" percepţie" sc%imb !e informaţii i
semnificaţii în ve!erea influenţării receptorilor" transfer !e mesa+e prin interme!iul unor canale
specifice" transmitere !e semne, co!uri cu scopul !e a sc%imba comportamente, a atinge anumite
obiective" relaţie umană !e influenţare reciprocă care presupune reacţii !e răspuns , fee!bac(.
@ornind de la aceste însemne distinctive, vom defini comunicarea umană astfel- activitatea
umană !e sociali*are, !inamică, extrem !e importantă i complexă, care presupune transmiterea
unor conţinuturi i semnificaţii .informaţii, mesa+e, opinii, i!ei, !eci*ii etc./, prin interme!iul
unor canale .mi+loace/ specifice, în ve!erea influenţării i !eclanării unor efecte generatoare !e
fee!bac( i !e sc%imbări cu scopul atingerii anumitor obiective .G, p./G1
Definirea limbii, limba+ului i vorbirii
'şadar, pentru a transmite nişte conţinuturi sau semnificaţii şi pentru ca acestea să fie
înţelese de mem"rii unei colectivităţi, avem nevoie de un suport concret şi unanim cunoscut de
către aceştia. u alte cuvinte, avem nevoie de anumite instrumente, mi&loace specifice, care nu
sunt altceva decât limba, limba+ul şi vorbirea.
0imba este considerată drept principalul mi&loc de comunicare între mem"rii unei
colectivităţi – +sistem de comunicare specific oamenilor, alcătuită din sunete articulate-, având
anumite reguli de exprimare şi de scriere .7, p./<7H1.
0imba+ul constituie procesul de exprimare a gândurilor şi sentimentelor prin prin
intermediul mi&loacelor de lim"ă ;cuvintelor> în cadrul unei lim"i naţionale. ?icţionarul
explicativ ilustrat al lim"ii române defineşte lim"a&ul drept +ansam"lu al lim"ii ca mi&loc de
comunicare pentru toţi su"iecţii care o vor"esc şi al discursului ca realizare individuală a vor"irii
în texte sau mesa&e concrete sau te,nică a vor"irii- .7, p./<7I1. ?eci lim"a&ul este o realizare
complexă a procesului de exprimare, prin intermediul mi&loacelor lingvistice, intonaţionale,
cinetice, este +actul de folosire individuală a lim"ii- . J, p.J1 .
1orbirea constituie forma, procesul de realizare concretă a lim"ii şi de transmitere a
lim"a&ului.
Diverse forme !e limba+
@rincipalele forme de lim"a& sunt! vorbirea, tăcerea, mimica, gesturile i limba+ul
extracorporal.
1orbirea este cea mai frecventă formă de lim"a&, considerată a fi cea mai accesi"ilă şi mai
importantă, deoarece ea permite reflectarea celor mai diverse su"tilităţi de sens şi, în caz necesar,
oferă posi"ilitatea emiţătorului de a interveni cu rectificările necesare.
$ăcerea este considerată o antiteză a vor"irii, dar uneori spune mai mult decât atunci când
gândurile şi sentimentele sunt redate prin mi&loace o"işnuite de exprimare. N calitate de exemplu,
putem lua replicile mute sau pauzele din dialogurile atestate în arta teatrală. *emnificaţiile tăcerii
sunt multiple! sugerarea unei stări fizice nedefinite, producerea unor efecte timide, delicate,
redarea unor sentimente fragile, ignorarea unor situaţii de comunicare etc.
2imica şi gesturile sunt considerate forme importante de lim"a&, ele însoţind vor"irea şi
facilitându-i înţelegerea de către receptor. 5n anumite situaţii, aceste forme de lim"a& pot avea
semnificaţii uşor sesiza"ile, fiind utilizate c,iar şi separat, ele nefiind cu nimic mai pre&os decât
vor"irea articulată, "a c,iar uneori devenind mai expresive, mai accesi"ile şi mai laconice.
Ca categoria formelor de lim"a& se referă şi cele extracorporale- alfa"etul +2orse-, semnele
de pistă, semnele de circulaţie, semnele iconice ale pu"licităţii etc.
@e lângă categoria lim"a&ului exterior, există şi limba+ul interior, insesiza"il, numit şi
gân!ul. @rin acest lim"a& putem afirma că omul discută cu sine însuşi, îşi exprimă părerea, se
întrea"ă, dă răspunsuri, caută soluţii, a&ungând uneori, pe neo"servate, c,iar şi la expresii orale
sc,ematice. Cim"a&ul interior se deose"eşte de cel exterior, care se realizează prin diverse
mi&loace lingvistice, intonaţionale, cinetice, prin recurgerea la mi&loace lingvistice sc,ematice,
laconice.
Coor!onatele i componentele limba+ului
Cim"a&ul nu poate fi considerat activitate independentă, deoarece procesul de comunicare
depinde de coor!onatele interne şi externe.
Coor!onatele interne se referă la factorul fi*iologic al in!ivi!ului! activitatea aparatului
fonator, a scoarţei cere"rale, la întreaga viaţă fiziologică a organismului uman. 'stfel, fiecare
persoană se deose"eşte prin tim"rul vocii ;grav, strident, şters>, prin tempoul, ritmul, intensitate,
intonaţie, articulare – toate fiind utilizate în funcţie de împre&urări.
(otuşi, influenţa principală asupra lim"a&ului o constituie componenta de ordin extern, !e
caracter social, care permite comunicarea între mem"rii societăţii. a fenomen social, lim"a&ul
este influenţat de sc,im"ările care au loc în societate, mai ales la nivel lexical! împrumuturile
unor unităţi lexicale, sc,im"area sau extinderea sensurilor unora dintre ele, plăsmuirea unor noi
expresii etc.
?e o"servat că întreaga gamă de sensuri pe care le comportă un cuvânt, de exemplu +a face-
;a face carte , a învăţa, a face casă a construi, a face !u a se spăla, a face copii a nate, a face
avere 3 a agonisi etc.>, plasate în acelaşi articol lexicografic, se reduce la modificările ce au loc în
spaţiu. 'ceste multiple sensuri sunt înţelese de toţi vor"itorii de lim"ă română, însă fiecare le
utilizează în mod individual în lim"a&ul propriu. 5n unele circumstanţe, vor"itorul poate să îm"ine
aceeaşi unitate lexicală în context real, impunându-i o pasticitate şi o expresivitate neîntrecută!
+Vremea trece şi ne trecem
um trec toate pe pământ.
$i pe lângă toate trecem
4"servându-le trecân!.
5nsă, fie spus în treacăt,
:elele ce s-au trecut
Nici prin gând să nu ne treacă
*ă le trecem la trecut.”
.4. 5a!nipru/
4 caracteristică a lim"a&ului, ca formă specifică de comunicare umană, o constituie cea de
acomodare, de fiecare dată, la particularităţile de înţelegere a partenerilor implicaţi în procesul de
comunicare. 4 altă caracteristică este că lim"a&ul devine un determinant al individului în general
şi al inteligenţei acestuia, în particular.
'şadar, în lim"a& sunt diriguitoare coordonatele exterioare, şi nu cele interioare. 5n caz
contrar, această formă de comunicare nu şi-ar exercita menirea.
5n contextul celor discutate, se înscrie şi noţiune de stil individual – acea originalitate
caracteristică pentru un vor"itor sau altul. ?e altfel, stilul este determinat de maniera proprie de
vor"ire şi reflectă particularităţile vor"itorului ca personalitate. *tilul de vor"ire include întreg
ansam"lu de determinante ;cele interioare şi cele exterioare> şi se exteriorizează prin modul de
interpretare a conţinutului ca atare şi prin modalitatea de selectare a mi&loacelor de exprimare.

1.1.2.in istoria comunicării
• 6rta oratorică a 7reciei antice. 6rta !e a comunica, numită şi arta oratorică, s-a născut cu
cu adevărat cu mai mult de două milenii în urmă, patria adevărată a ei fiind 9recia antică. 'ici au
apărut şi primele lucrări teoretice ce dezvăluie esenţa acestui factor social de importanţă ma&oră în
acele timpuri. 9recii antici considerau arta vor"irii vii, numită şi retorică sau elocinţă drept una
din cele mai complexe activităţi, ea situându-se pe aceeaşi treaptă cu muzica, sculptura,
ar,itectura, fiind c,iar considerată regina tuturor artelor.
8etorica, cuvânt de origine greacă r%etori( .ars !icen!i/, viza la început cu precădere
comunicarea pu"lică în sfera politică şi &uridică, având accepţia de +tiinţă a !iscursului i arta
!e a convinge-. 'stăzi termenul retorică este definit drept +'rta de a convinge şi a emoţiona un
auditoriu de &usteţea ideilor expuse printr-o argumentaţie "ogată, riguroasă, pusă în valoare de un
stil ales- având însă şi un nemeritat sens peiorativ cu referire la +discursul declamator, afectat- la
elocvenţă amplă, sonoră, cu efecte exterioare, săracă în semnificaţii- .7, p. /IH/1
Cegile acelor vremuri o"ligau fiecare cetăţean să îşi pledeze singur cauza în procese în
limita a"ilităţilor sale de comunicare. @ersoanele care stăpâneau arta comunicării persuasive,
manipulative şi convingătoare se afirmau mai uşor în comunitate şi îşi puteau apăra mai reuşit
cauzele şi interesele. ?in ei, mulţi deveneau lideri politici, conducători de armată sau
administratori. 4r, oamenii se diferenţiau prin arta personală de a comunica.
6locinţa greacă, numită pe drept cuvânt şi copilul culturii, a atins un înalt grad de dezvoltare
datorită contri"uţiei primilor oratori, specialişti în retorică şi a -sofiştilor-. @rimele elemente de
teorie în comunicare au fost ela"orate de orax din *iracuza, care a scris 6rta retoricii, lucrare ce
oferea diverse te,nici şi reguli de comunicare şi de ela"orare a unu discurs pu"lic.
Kn adevărat maestru al dialogului academic a fost *ocrate ;7IL-8LL î.e.n.>, care a recurs
primul la ironie în discursurile sale.
2ai târziu, @laton ;7GH-87H î. =r.> a introdus retorica ca o"iect de studiu în mediul
academic. :etorica avea drept o"iect de studiu cunoaşterea, sensul cuvintelor, comportamentul
uman, stilul de viaţă şi te,nicile şi instrumentele de influenţare a oamenilor. @laton a fost primul
filozof care a con&ugat arta polemicii, a dialogului pu"lic cu pro"lemele de ordin etic, cerându-i
oratorului să nu-şi împânzească discursul cu vor"e goale.5n lucrarea sa +*ofistul-, @laton îşi
expune opiniile referitor la funcţia artei oratorice în societate.
*tudentul lui @laton, 'ristotel ;807-8GG> a scris cele"ra lucrare :et,oriFe, ce avea la "ază
studiul sistemelor de comunicare umană. (ot el a ela"orat tratatul de logică ;4rganon>, în care a
construit tipul de raţionament logic şi argumentaţie "azat pe silogism.
Kn adevărat etalon al elocinţei este cunoscutul orator ?emostene ;807-8GG>, care a dat
dovadă de un adevărat interes faţă de vor"irea pu"lică ca factor social. @e lângă calităţile
lingvistice, discursurile sale se deose"eau printr-un conţinut profund social, psi,ologic, filozofic
etc. $i el se pronunţa împotriva demagogiilor oratorice şi detesta încercările de răz"unare prin
intermediul cuvântului pu"lic.
5n 9recia antică, a"ilitatea de orator era o trăsătură indispensa"ilă a liderilor politici, a
avocaţilor şi profesorilor. 'vând un caracter instructiv, elocinţa a fost considerată drept ştiinţă a
fost cu adevărat predecesoarea pedagogiei.
a factor social, retorica practică a 9reciei antice merită atenţie din partea celor care fac
primii paşi în arta comunicării, deoarece multe din învăţămintele anticilor sunt actuale şi astăzi.
.• 6rta oratorică a 8omei antice. 9enerată de realitatea specifică a vieţii social-politice, arta
oratorică devine o adevărată artă literară, fiind marcată de un caracter naţional vădit, ea fiind
prezentă şi în politică, şi în &urisprudenţă. Valorificând moştenirea lăsată de 9recia antică,filozofii
şi oratorii romani au identificat distincţia dintre teorie şi practică în comunicarea romană, teoria
fiind retorica, iar practica – oratoria.
:eprezentantul de "ază al elocinţei romane a fost genialul orator, filozof şi om politic,
2arcus (ullius icero ;/<I-78 î. =r.>, el fiind şi ultimul orator al antic,ităţii romane, fiindcă după
el urmează o perioadă de declin. icero a studiat istoria dezvoltării elocinţei pe teritoriul roman,
expunându-şi opiniile sale în lucrările +Arutus-, +4ratorul-, +?espre orator-, +4ratorii iluştri-
etc. erinţele formulate de icero privind ela"orarea unui discurs oral nu şi-au pierdut
actualitatea nici astăzi.
(eoria comuicării romane a fost ela"orată şi de continuatorul lui icero, 2arcus Ea"ius
Muintillianus ;c.8J - c. LJ>, care a exercitat funcţia de profesor de retorică. Cucrarea lui +'rta
oratorică- este o sinteză a retoricii antice concepută în scopuri didactice. *eneca :etorul, la rândul
său, a creat la :oma cea mai importantă şcoală de retorică a antic,ităţii.
• $eoriile mo!erne ale comunicării. @ână a a&unge la stadiul de maximă înflorire, ce îl
constituie sec. 3)3, teoria şi practica comunicării umane, timp de secole, au cunoscut o oarecare
stagnare.
$tiinţa comunicării a început săâşi ia având începând cu secolul al 3V-lea. @e la mi&locul
secolului al 3V-lea, în 9ermania apare prima tiparniţă ţşi prima carte tipărită – Ai"lia ;/77J>.
Ca începutul secolului al 3V))-lea, apar primele pu"licaţii săptămânale în 9ermania, 'nglia
şi Eranţa, primul cotidian fiind pu"licat la Condra, în /H<G.
5n /0GH francezul Niepce realizeză primele fotografii cu o cameră o"scură, iar în /000 – cu
aparatul DodaF cu peliculă.
5n /07J, la NeN OorF, presa era alimentată de&a de telegraf, iar în /0HI, americanul 9ra,am
Aell "revetează telefonul.
@rimele emisiuni radiofonice au avut loc la @itts"urg în /LG< şi în /0LJ a fost rulat primul
film. 5n anul /LGI, scoţianul P. Aaird a realizat prima difuzare pu"lică a unor imagini televizate.
@rima cameră de luat vederi a fost "revetată în /L8H de către americanul V. QNorBFin, iar videoul
a apărut pe piaţă în /LH<.
5n anii /L0<, odată cu progresul te,nologiei informaţionale, s-au născut şi sistemele
multimedia, iar internetul este una dintre cele mai recente cuceriri ale comunicării la distanţă.
Noile te,nologii au pregătit serios condiţiile de realizare a comunicării în lumi virtuale. 5n
pofida acestui fapt, comunicarea interpersonală, faţă în faţă, unde simţi căldura, atingerea şi vezi
expresia feţii celuilalt va rămâne supremă manifestare a umanităţii şi a realizării vieţii pe pământ.
?e aceea, începând cu secolul 33, ştiinţa comunicării a devenit una din preocupările
principale ale multor savanţi. @reocupările şi dezvoltarea ipotezelor cu privire la procesele de
comunicare, la definirea, sistematizarea şi clasificarea teoriilor comunicării explodează pur şi
simplu. $tiinţa comunicării era dezvoltată de savanţii lingvişti, antropologi, psi,ologi, sociologi,
semioticieni, informaticieni, ziarişti, muzicieni, diplomaţi, specialişti în marFeting, în
management, în relaţii pu"lice, în vânzări, în negocieri etc.
'stfel, apar teoriile dezvoltate la $coala de la @alo 'lto de către savanţii 6ric Aern, :ic,ard
Aandler şi Po,n Aern, respectiv! 'naliza tranzacţiilor comunicative, anii J< şi @rogramarea neuro-
lingvistică, anii H<# urmează teoriile cu privire la proxemică, Finezică, axiomele comunicării şi
alte concepte şi te,nici dezvoltate de savanţii $colii 9regorB Aateson, @aul RatzslaNicF, 6dNard
(. =all, Panet Aeavin etc., teoria matematică a comunicării ela"orată de laud *,annon şi Rarren
Reaver în anul /L7L, Aazele comunicării nonver"ale sintetizate de 'l"ert 2e,ra"ian, în /LHG,
teoria semnelor, fondată de ,arlies 2orris, în /L80, teoria gramaticilor generative fondată de
Noam ,omsFB etc. 'ceste teorii reprezintă doar o selecţie rezumativă şi su"iectivă a unor autori
la care vom apela în următoarele capitole.

1.2. ,ivelurile comunicării um#ne
omunicăm zilnic cu diferite persoane în situaţii dintre cele mai diverse, de cele informale
la cele formale. Nu de puţine ori, c,iar dacă o"ligaţiile profesionale ne asaltează, găsim răgazul
pentru un dialog, fie şi succint, cu noi înşine, ascultându-ne vocea interioară.
@utem spune, astfel despre comunicare că se construieşte pe relaţii ;directe, indirecte> şi
că presupune diferite niveluri sau forme. @e "aza relaţiilor directe, se pot structura următoarele
niveluri de comunicare!
S Comunicarea intrapersonală"
• Comunicarea interpersonală"
• Comunicarea !e grup"
• Comunicarea publică"
@e "aza relaţiilor indirecte, se pot structura următoarele forme de comunicare!
S Comunicarea me!iată te%nologic"
• Comunicarea !e masă.
S #omunicarea intrapersonală. ?upă cum am menţionat şi mai sus, comunicarea
intrapersonală presupune un dialog al persoanei cu sine, cu propria voce interioară, partenerii de
dialog fiind reprezentaţi de instanţele propriei personalităţi# este cadrul în care o persoană se află
în faţă cu conştiinţa sa, cu aşteptările şi aspiraţiile sale, se cunoaşte, se analizează, rezolvă
pro"leme, evaluează alternative şi ia decizii, reflectează asupra mesa&elor pe care vrea să le
transmită altor persoane, asupra comportamentului său în diferite situaţii, se raportează critic la
faptele şi la realizările sale, la realitate. omunicarea intrapersonală este deose"it de importantă
pentru ec,ili"rul psi,ic şi emoţional al persoanei.
! #omunicarea interpersonală. *e realizează între două sau mai multe persoane aflate în
situaţii de proxemitate spaţială, discursul fiecăruia fiind destinat în totalitate interlocutorilor.
Knel dintre cele mai frecvente o"iective ale comunicării interpersonale sunt! a persuada
interlocutorul, a descoperi trăiri, emoţii, sentimente, a satisface diferite nevoi psi,ologice, a
domina, a impune, a conduce, a influenţa, a cunoaşte interlocutorul, a informa ceva etc.#
omunicarea interpersonală a&ută persoana să-i cunoască pe ceilalţi, cât şi pe sine.
! #omunicarea de grup se realizează în colectivităţi speciale vieţii profesionale şi sociale a
persoanei, cu prinzând maximum L-// persoane. 4"iectivele comunicării de grup sunt! de a
asigura sc,im"ări de idei şi emoţii în interiorul grupului, a organizaţiilor restrânse, în
microorganizaţii, de a rezolva pro"leme, a împărtăşi cunoştinţe şi experienţe personale, a crea şi a
detensiona conflicte, a dezvolta idei, a lua decizii importante etc.#
6vanta+ele comunicării în grup se referă la faptul că grupurile în ansam"lu iau decizii care
sunt mai "une decât acelea luate în mod individual, din următoarele motive!
- 6xistă mai multă informaţie disponi"ilă#
- *unt lansat mei multe sugestii din care pot fi selectate cele mai "une#
- *unt acceptat decizii mai riscante#
- 6ste stimulată creşterea productivităţii, or, mem"rii grupului lucrează şi pentru a câştiga
apro"area socială.
@e lângă avanta&e, comunicare în grup are şi unele !e*avanta+e, care ar fi!
- se pierde mai mult timp pentru a urmări o idee şi pentru a lua o decizie#
- uneori se insistă asupra discutării punctelor irelevante#
- mem"rii grupului acordă mult timp pentru a menţine un climat moral eficient, politicos.
! #omunicarea publică reprezintă orice gen de cuvântare, de prezentare, expunere făcută în
faţa unui auditoriu ;de minimum trei persoane>, realizată în diferite forme! conferinţa, pledoaria
avocatului, prelegerile, comunicările ştiinţifice, prezentarea vânzărilor, luările de cuvânt în
şedinţe, rapoartele şi dările de seamă, expunerea în faţa comisiei de examinare, prezentarea
spectacolelor etc. 6ste tipul de comunicare umană care s-a "ucurat de cea mai mare atenţie de-a
lungul timpului, îcepând cu retorica antică.
Comunicarea publică poate să vizeze diverse o"iective! a convinge, a influenţa sentimente,
opinii, acţiuni, a manipula, a constrânge. ?ar, de cele mai multe ori, o"iectivul comunicării
pu"lice nu este transmiterea de informaţii corecte şi precise, ci convingerea şi câştigarea
pu"licului.
5n raport cu atitudinea sa faţă de orator, pu"licul poate fi împărţit în cel puţin cinci categorii!
publicul ostil, care contestă discursul şi se opune în mod activ# publicul neutru, care nu are nimic
pro- şi nimic contra-, fiind dezinteresat, nemotivat, neimplicat şi a"sent la cele spuse# publicul
in!ecis, ne,otărât în luarea deciziilor# publicul neinformat, care nu deţine toate datele pe "aza
cărora să-şi formeze o atitudine şi publicul susţinător , cea mai agrea"ilă parte a auditoriului, care
este de acord, aplaudă, apro"ă etc.
! #omunicarea de masă. onceptul de comunicare de masă este considerat, adesea, sinonim
cu cel de mass-media. onceptul de mass-media desemnează producerea şi difuzarea mesa&elor
scrise, vor"ite, vizuale sau audiovizuale de către un sistem mediatic instituţionalizat către un
pu"lic variat şi numeros. *e realizează prin! ziare, reviste, cărţi, radio, (V, complexe multi-media
– aşa-numita +eră electronică-, care azi ne afectează fiziologic şi psi,ic, modificând activitatea
psi,osenzorială a omului. .@ruteanu, p.8H1
1.. Ti%uri de comunic#re
$ #omunicare verbală. 'cest tip de comunicare este cel mai cunoscut i recunoscut, ș
fiind vor"a de transmiterea de mesa&e prin cuvinte. omunicarea ver"ală poate fi o comunicare
orală ;atunci când mesa&ele se transmit prin intermediul aerului, care devine canal de transmitere
a cuvintelor> i o comunicare scrisă ;atunci când mesa&ele se transmit printr-un suport scris, ș
format fizic sau electronic>.
?esigur, pentru transmiterea acestor mesa&e prin cuvinte este necesar un cod lingvistic, prin
care cuvintele să fie transpuse într-o lim"ă i într-un lim"a& cunoscut tuturor celor implica i în ș ț
comunicare.
@uterea cuvintelor este una foarte mare, ele pot avea un impact ma&or asupra celor care
comunică, pot stârni sentimente puternice sau pot fi simple relatări ale unor fapte o"iective.
@ersonalitatea comunicării ver"ale este oferită de vor"itor în func ie de modul în care acesta ț
decide să î i aleagă cuvintele i să relateze mesa&ul său. ?e aceea tonul poate fi unul neutru, sau ș ș
solemn, "eletristic atunci când a"undă în metafore, sau administrativ, pu"licistic, tiin ific, ș ț
managerial.
el mai potrivit stil de comunicare ver"ală în cazul tău tre"uie să ină cont de următoarele ț
aspecte!
Cum te simţi cel mai confortabil să vorbeti9
5ncearcă să identifici care este cel mai conforta"il stil de comunicare – acela va fi şi cel
mai potrivit stil de a"ordat de către tine în ma&oritatea situaţiilor, indiferent de formalismul
situaţiei. Va fi apropiat de stilul pe care îl a"ordezi atunci când vor"eşti acasă sau cu prietenii, un
stil care te caracterizează pentru că eşti stăpân pe el, te face să te simţi natural, fără a tre"ui să
afişezi o mască sau a îţi controla pornirile instinctive. ?acă te simţi conforta"il să adopţi un stil
"elestristic la o conferinţă ştiinţifică a cercetătorilor dintr-un anumit domeniu, suntem convinşi că
te vei face remarcat, avertizându-şi în acelaşi timp audienţa într-un mod firesc, spontan şi &ucăuş
cu privire la înclinaţia ta spre stilul metaforic, c,iar şi în contexte formale precum cea în care vă
aflaţi.
Care este contextul comunicării9
5ncearcă să anticipezi situaţia în care urmează să vor"eşti şi să prevezi care va fi stilul cel
mai potrivitT care se aşteaptă să fie a"ordat de către vor"itori.
om"inaţia optimă va fi între stilul tău natural şi cel aşteptat de la tine de către ceilalţi, o
îm"inare care va deveni din ce în ce mai armonioasă pe măsură ce exersezi.
@e lângă stilul comunicării, nu uita că lim"a&ul tău tre"uie să fie unul care să respecte câteva
cerinţe!
3 Claritate ;mesa&ul tre"uie sistematizat cât mai "ine, astfel încât structura sa să fie clară,
uşor de reţinut de către tine şi de înţeles de către audienţa ta>#
- Corectitu!ine ;conţinutul efectiv al mesa&ului tău tre"uie să fie corect, să conţină
adevăruri, dar şi forma mesa&ului să fie corectă din punct de vedere al corectitudinii lim"ii -
gramatical şi lexical>#
- 6!ecvare ;folosirea celor mai potrivite cuvinte raportat la context şi intenţiile vor"itorului,
respectiv aşteptările audienţei>#
- 4uritate ;mesa&ul va fi ponderat cu privire la tipul cuvintelor folosite – neologisme,
regionalisme, ar,aisme – atenţie la folosirea englezismelor>#
/ - Conci*ie ;mesa&ul tre"uie să fie concret, lipsit de divagaţii sau a"ateri sau informaţii
redundante care ar îngreuna înţelegerea efectivă a mesa&ului de "ază>#
G - 4reci*ie ;mesa&ul se poate folosi de mi&loace sau instrumente suplimentare care pot
facilita înţelegerea – comparaţii, analogii, suporturi scrise, materiale auxiliare care pot conduce
audienţa spre direcţia dorită>.
'flăm, însă, că, singură, comunicarea ver"ală are o importanţă destul de redusă din punctul
de vedere al cantităţii de informaţie reţinută de audienţă. ?oar HU poate fi reţinut din mesa& pe
calea cuvintelor, în completarea acestui procent venind cei 80U asociaşi comunicării paraver"ale
şi JJU asociaţi comunicării nonver"ale.
4rincipiile comunicării verbale
/. omunicarea ver"ală presupune un mesa&, care tre"uie să includă elemente de structură,
de actualitate, interes şi motivaţie pentru ascultător, elemente de feed"acF, elemente de legătură
dintre părţile sale principale, claritate, coerenţă internă etc.#
G. omunicaea ver"ală presupune oferirea unor suporturi multiple de înţelegere a
mesa&ului iconic, ver"al şi nonver"al#
8. omunicarea ver"ală este circulară şi permisivă#
7. omunicarea ver"ală este influenţată de situaţie şi ocazie#
J. omunicarea ver"ală este paterni influenzata de caracteristicile individuale ale
emiţătorului#
I. omunicarea ver"ală posedă şi atri"utele necesităţii ;nevoia omului de a comunica>,
aleatorului ;elemente întâmplătoare> şi nelimitării ;comunicarea este practic nelimitată>#
• Direcţiile !e acţiune ale comunicării verbale-
- captarea atenţiei şi creşterea înţelegerii prin alegerea lim"a&ului folosit, prin folosirea
exemplelor adecvate#
- folosirea etimologiilor, clasificărilor, sinonomelor, comparaţiilor, demonstrărilor etc.
$ #omunicarea scrisă, numită şi comunicarea indirectă, suprimă condiţionarea materială,
fizică, apropierea dintre partenerii de dialog şi creează posi"ilitatea transmiterii unei informaţii
nedeformate, autentice, o"iective în spaţiu şi timp. ?in această cauză, comunicarea scrisă se
realizează eficient, dacă se respectă anumite reguli şi principii şi anume, folosirea frazelor cu o
lungime medie ;/J-G< de cuvinte>, a paragrafelor centrate asupra unei singure idei, a cuvintelor
înţelese de cititor# evitarea exprimării tipice lim"a&ului oral, a cuvintelor redundante etc.#
$ #omunicarea nonverbală. (a"loul devine complet în momentul în care reuşim să citim şi
mesa&ele pe care vor"itorul ni le transmite în mod inconştient prin lim"a&ul său nonver"al –
mimică, gestică, postură, atitudine, vestimentaţie, mediul încon&urător etc. 5n ce măsură putem
generaliza interpretarea unor manifestări ale corpului ca fiind mesa&e clare cu privire la starea
emiţătorului% 4 tresărire musculară, o clipire, o privire orientată spre colţul din stânga sus, un
căscat sau un zâm"et pot fi supuse multiplelor interpretări în funcţie de contextul în care acestea
se petrec, respectiv în corelaţie cu alte semnale nonver"ale transmise simultan. @ro"lematica
lim"a&ului nonver"al şi a acurateţii interpretării sale a fost îndelung discutată, iar în viitor se vor
aduce din ce în ce mai multe clarificări acestui su"iect.
?escifrarea lim"a&ului nonver"al nu este doar un domeniu extrem de interesant şi aflat în
continuă descoperire, ci are şi câteva "eneficii cât se poate de concrete!
:euşiţi să citiţi, interpretaţi şi înţelegeţi mult mai "ine persoanele cu care comunicaţi#
:euşiţi să anticipaţi starea de spirit a persoanelor din &urul vostru, c,iar şi fără ca aceştia să
îşi exprime sentimentele#
unoscându-i mai "ine pe ceilalţi, creşte capacitatea empatică şi de a adapta comunicarea la
audienţă, iar astfel comunicarea va fi preponderent una pozitivă, ce răspunde aşteptărilor tuturor
celor implicaţi#
:euşiţi să conştientizaţi propriile semnale nonver"ale emise şi c,iar să le controlaţi#
:euşiţi să aveţi a"ordarea unui cunoscător de oameni, care are şanse mai mari de a o"ţine
ceea ce îşi doreşte.
5n continuare, în capitolul ))), vom a"orda mai desaliat reguli şi principii cu privire la lim"a&ul
nonver"al, pe care vă îndemnăm să-l parcurgeţi, pentru a deveni "uni comunicatori, indiferent de
domeniul vostru de specializare.

1.!. -enurile 'i s%eciile comunicării
?in paragrafele de mai sus, am aflat că în antic,i tate discursurile orale variau în funcţie de
prile&ul şi circumstanţele în care erau rostite. 4dată cu dezvoltarea societăţii, ştiinţa comunicării
capătă o răspândire şi mai largă, ceea ce generează şi extinderea diversităţii genurilor de
comunicare ca atare. 4r, genul de comunicare depinde de scopul pe care tinde să-l realizeze
comunicare şi circumstanţele în care este realizată comunicarea. 5n funcţie de aceste două criterii,
deose"im următoarele genuri de comunicare!
• %enul de comunicare cotidian, care reflectă relaţiille dintre oameni în sfera vieţii
cotidiene, devenind în multe cazuri tradiţii, ritualuri. 6l însumează specii ca- alocuţiunea !e
elogiere, toastul, alocuţiunea funerară. 'ceste cuvântări rostite li"er sunt mici, dar emozionante.
• %enul de comunicare academic, discursul căruia se ela"orează conform unui plan,
programe, caracterizându-se printr-un auditoriu specific, printr-un lim"a& specializat, prin
su"iectele a"ordate, prin metodele de expunere a informeţiilor etc. *peciile genuluilui de
comunicare academic sunt! prelegerea universitară, referatul tiinţific, !area !e seamă tiinţifică,
re*umatul tiinţific, comunicare tiinţifică.
• %enul de comunicare social&politic a"ordează pro"leme actuale, teme specifice,
formulează sarcini pe viitor etc., fiind rostit în faţa unui pu"lic eterogen sal specializat. 6l include!
referatul, conferinţa, !iscursul politic, !iscursul !iplomaatic, alocuţiunea militară, alocuţiunea la
miting, cuvântarea !e propagan!ă, lecţia publică"
• %enul de comunicare oficial&administrativ, care se referă la activitatea unei unităţi
economice, fiind ela"orat de cele mai dese ori în scris, cu surplus de amănunte, după care easte
redat oral de către un împuternicit special. 'cest gen de comunicare exprimă opinia unui grup de
persoane, de aceea ele se citesc ad litteram şi nu admit improvizări de moment. *peciile acestui
gen de comunicare sunt! !iscursul oficial, !area !e seamă, raportul"
• %enul de comunicare de afaceri a început să se dezvolte îndeose"i după anii V0< şi se
referă, prioritar, la stimularea vânzărilor, la acţiunile promoţionale. 'cest gen include! raportul !e
afaceri, reclama, oferta, !esignul ;grafic, de produs, pentru mediul am"iant>. *peciile comunicării
de afaceri se realizează prin intermediul comunicării ver"ale şi scrise, dar şi prin intermediul
logotipurilor, semnului iconic, pac(aginu3lui .ambala+ului/, prin publicitate ;presă, afişa&, rWdio,
televiziune etc.>.
• %enul de comunicare judiciar include speciile- cuvântarea procurorului .rec%i*itoriul/,
cuvântarea +u!ecătorului, cuvântarea avocatului .ple!oaria/, cuvântarea !e autoapărare. 9enul
&udiciar se caracterizează prin aspectul comunicării oficiale, strict documentate, pe "aza legiloe
logice existente. (oate speciile acestui gen sunt su"ordonate &udecăţii, urmează într-o
consecutivitatea strict determinată, iar în calitate de vor"itori pot fi doar specialişti în drept.
• %enul de comunicare religios de fapt se înscrie în contextul evenimenetelor din viaţa
cotidiană, incluzând! pre!ica, cuvântarea la sino!, alocuţiunea funerară. 6senţa acestui gen
constă în propagarea carităţii, a dragostei faţă de om, a luptei pentru "ine, discutarea diverselor
pro"leme de ordin teologic, făcându-se apel la logicile formale şi la sentimentele auditoriului.
Nu afirmăm faptul că putem trage o linie su" cele argumentate mai sus privind genurile şi
speciile comunicării. 'm trecut doar în revistă cele mai frecvente specii de comunicări orale care
se conţin în comunicarea ver"ală. 2ai există şi numeroase misci cuvântări care se înscriu în
dialogurile orale! interviuri, replici, amendamente, monologuri, dialoguri, polemici, discuţii etc.,
acestia având un specifica parte. Knel dine le vor fi a"ordate mai desaliate în paragrafele
următoare.
1.(. .tructur# %rocesului de comunic#re
5n general, orice proces de comunicare are o structură specifică reprezentată de
trinomul emiţător , mesa+ , receptor. Cingvistul rus :oman Paco"son a ela"orat o structură a
procesului de comunicare care include componentele! cod, canal, referent, funcţia emotivă,
conativăTpersuasivăT retorică, poetică, referenţială, metalingvistică şi fatică.
ercetările efectuate de matematicienii Nor"ert Riener, laude *,annon şi Rarren Reaver,
în anii V7< au condus la ela"orarea unui model al comunicării, în care informaţia ;mesa&ul> este
redată printr-o săgeată care leagă emiţătorul de receptor, aceştia fiind separaţi de paraziţi sau
,,zgomote-, care genează circulaţia unei comunicări lineare. 5ntr-o formă simplă, procesul de
comunicare poate fi prezentat astfel! ;figura /./.>
'igura 1.1.1. Modelul element#r #l comunicării (Modelul lui ./#nnon 0 1e#ver 2
13!4)
*ursa! 'daptată de autor conform sursei .I, p./81
(ursa , este factorul de decizie. *ursa î i asumă comunicarea, discutând în acest caz despre ș
o comunicare inten ionată. ț
)esajul 5 este semnificaţia ;informaţia, ştirea, ideea, emoţia, sentimerntul>, expediată de
emiţător, transmisă prin canal, primită de receptor. 2esa&ul constituie şi me!ia$ deoarece, un
cuvânt ;Xte iu"esc-> şoptit la urec,e, scris într-o epistolă, spus la telefon nu rămâne identic cu sine
însuşi. 2esa&ul nu există în sine, în afara relaţiei de comunicare. 6l poate fi purtat de sunete, de
imagini, de mirosuri, atingeri, mimică, gesturi, intonaţie etc. 4r. ând semnificaţia este codificată
în cuvinte, spunem că mesa&ul este ver"al, iar comunicarea – ver"ală.
*miţătorul ;sau transmiţător> - transformă mesa&ul în semnale, adaptându-l canalului de
comunicare.
anallT
2i&loc
*ursa de
informaţi
eT
6miţător
2esa& 2esa&
*ursa de zgomotT
@araziţi
anallT
2i&loc
*ursa de
informaţi
eT
6miţător
2esa& 2esa&
*ursa de zgomotT
@araziţi
anallT
2i&loc
*ursa de
informaţi
eT
6miţător
2esa& 2esa&
*ursa de zgomotT
@araziţi
:eceptorT ?estinatar
#analul – reprezintă mi&locul fizic prin care se transmit mesa&ele. 5n comunicarea
interumană, se foloseşte rareori un singur canal. ,iar şi în cazul celei mai "anale comunicări
interpersonale, intervin două, trei sau mai multe canale! vor"im şi ascultăm ;canal vocal şi
auditiv>, aruncăm priviri şi facem gesturi ;canal vizual>, dega&ăm mirosuri ;canal olfactiv>,
atingem mîinile ;canal tactil> etc.
'şadar, există trei categorii de mi&loace de comunicare fizice!
3 mi+loace pre*entaţionale- vocea, faţa sau întreg corpul#
3 mi+loace repre*entaţionale ;se "azează pe reprezentări>! fotografii, desene, cărţile#
3 mi+loace mecanice: televiziunea, telefonul, radioul sau teletextul de care vor"eam în
articolul trecut.
+ruiajul sau ,gomotul de fond reprezintă factori de alterare a comunicării, o"turând total
sau parţial canalul de comunicare. ,iar transmiterea mai multor mesa&e simultan, prin acelaşi
canal, se poate constitui într-o sursă de "ruia&. A ruia&ul poatze fi de natură fizică ;zgomotul
străzii>, psi,ologică ;emoţiile>, semantică ;diferenţele de lim"a& dintre interlocutori>.
-eceptorul sau destinatarul este cel îndreptăţit să primească mesa&ul, fiind punctul terminus
al comunicării.
• 'eedbac.ul sau reacţia de răspuns a destinatarului constituie o componentă importantă a
procesului de comunicare. 6l este necesar pentru a determina măsura în care a fost înţeles mesa&ul
.//, p. 8<1. Eeed"acFul este răspunsul propriu-zis primit de la receptorul mesa&ului stimul. @oate
fi o ridicare de sprâncene, un zâm"et, o grimasă, un ?a sau un Nu. @entru un actor, de exemplu,
răspunsul înseamnă aplauzele pu"licului sau faptul că acesta moţăie. :ăspunsul depinde de actul
de pregătire a mesa&ului şi a terenului în vederea unei mai "une recepţii. 5n acest caz, este necesar
să asigurăm mesa&ul principal prin anunţuri de felul! 1ă rog să ascultaţi cu atenţie, 4oate mă
înel, !ar:, 6 vrea să mă conving că am fost înţeles: etc.

1.+. 6#riere #le comunicării (inter%erson#le 'i de &ru%)
omunicarea nu are loc într-un mediu steril, omogen şi prote&at, ci, dimpotrivă,
într-un mediu încărcat de influenţe dintre cele mai diverse! de la influenţele naturale
la cele sociale şi culturale, de la cele individuale la cele de grup şi de masă, de la cele te,nice şi
organizatorice la cele logice şi lingvistice, de la cele o"iective la cele su"iective etc.
'ceste influenţe merg de la simpla întârziere sau cosmetizare a informaţiei, până la completa
denaturare sau c,iar pierderea definitivă a acesteia. @entru omul contemporan, asupra căruia
presiunea informaţională este din ce în ce
mai put er ni că, cunoaş t er ea ş i cont r aca r ar e a f act or i l or, car e gener ează i nf l
uenţ ar ea negat i vă a comunicării, reprezintă o cerinţă ma&oră. onsiderată printre
cele mai importante aptitudini, apt i t udi nea de comuni car e cupr i nde ş i o
component a car e ţ i ne de capaci t at ea de a pr ot e& a comunicarea de influenţele
negative. Knii autori din domeniul ştiinţelor comunicării grupează factorii care influenţează
negativ comunicarea su" denumirea de X"ariere de comunicare- ;*amuel . erto,
NiFi *tanton>, alţii su" denumirea de Xzgomot- ;*,anon-Reaver, ?enis 2cMuail>. 5ntrucât
ma&oritatea autorilor au adoptat termenul de "ariere de comunicare, vom utiliza şi noi aceasta
accepţiune.
4ri de câte ori scriem sau vor"im, încercând să convingem, să explicam, să influen ăm, să ț
educăm, sau să îndeplinim orice alt o"iectiv, prin intermediul procesului de comunicare, urmărim
întotdeauna patru scopuri principale!
- să fim receptaţi ;auziti sau citiţi>#
- să fim înţeleşi#
- să fim acceptaţi#
- să provocăm o reacţie ;o sc,im"are de comportament sau atitudine>.
'tunci când nu reuşim să atingem nici unul dintre aceste o"iective, înseamnă că ceva în
derularea comunicării nu funcţionează corespunzător, adică ceva a interferat în transmiterea
mesa&elor. 4rice interferează cu procesul de comunicare poartă denumirea de "arieră, dificultate
sau +noise-. Aarierele în comunicare se produc atunci când receptorul mesa&ului comunicat nu
receptează sau interpretează greşit sensul dorit de către emiţător. *copul studierii comunicării este
acela de a reduce motivele care cauzează aceste fenomene. 'şa cum am mai spus, +înţelesurile se
regăsesc în oameni şi nu în cuvinte, astfel că identificarea factorilor care conduc la interpretări
greşite este primul pas spre a realiza o mai "ună comunicare. 6ste vor"a de!
• iferenţe de perceptie. 2odul în care noi privim lumea este influenţat de experienţele
noastre anterioare, astfel că persoanele de vârste diferite, naţionalităţi, culturi, educaţie, ocupţie,
sex, temperamente etc. vor avea alte percepţii şi vor interpreta situaţiile în mod diferit. ?iferenţele
de percepţie sunt de multe ori numai rădăcina a numeroase "ariere de comunicare.
• #onclu,ii grabite. ?eseori vedem ceea ce dorim sa vedem şi auzim ceea ce dorim să
auzim, evitând sa recunoaştem realitatea în sine. 'ceasta ne poate duce la ceea ce se spune Xa face
doi plus doi să dea cinci-.
• (tereotipii. 5nvatând permanent din experienţele proprii, vom întâmpina riscul de a trata
diferite persoane ca şi când ar fi una singură! X?acă am cunoscut un inginer ;student, maistru,
negustor,etc.>, i-am cunoscut pe toţi.
• /ipsa de cunoaştere. 6ste dificil să comunicăm eficient cu cineva care are o educaţie
diferită de a noastră, ale cărei cunoştiinţe în legatură cu un anumit su"iect în discuţie sunt mult
mai reduse. ?esigur este posi"il, dar necesită îndemânare din partea celui care comunică# el
tre"uie să fie conştient de discrepanţa între nivelurile de cunoaştere şi să se adapteze în
consecinţă.
• /ipsa de interes. 6ste una din cele mai mari şi mai frecvente "ariere ce tre"uie depaşite.
'colo unde lipsa de interes este evidentă şi de înteles, tre"uie să se actioneze cu a"ilitate, pentru a
direcţiona mesa&ul astfel, încât să corespundă intereselor şi nevoilor celui care primeşte mesa&ul.
S ificultăţi 0n e1primare. ?acă emiţătorul are pro"leme în a găsi cuvinte pentru a-şi
exprima ideile, aceasta va fi sigur o "arieră în comunicare şi, inevita"il, acesta va tre"ui să-şi
îm"ogăţească voca"ularul.
S *moţiile. 6motivitatea emiţătorilor şi receptorilor de mesa&e poate fi, de asemenea, o
"arieră. 6moţia puternică este răspunzătoare de "locarea aproape completă a comunicării. 4
metodă de a împiedica acest "loca& constă în evitarea comunicării atunci când emiţătorii sunt
afectaţi de emoţii puternice. (otuşi, uneori, cel care primeşte mesa&ul poate fi mai puţin
impresionat de o persoană care vor"eşte fără emoţie sau entuziasm, considerând-o plictisitoare –
astfel că emoţia poate deveni un catalizator al comunicării.
• 2ersonalitatea. ,u doar diferenţele dintre tipurile de personalităţi pot crea pro"leme, ci,
deseori, propria noastră percepţie a persoanelor din &urul nostru este afectată şi, ca urmare,
comportamentul nostru influenţează pe acela al partenerului comunicării.
• 3#iocnirea personalităţilor7 este una dintre cele mai frecvente cazuri ale eşecului în
comunicare. Nu întotdeauna suntem capa"ili să influenţăm sau să sc,im"ăm personalitatea
celuilalt dar, cel puţin, tre"uie sa fim pregătiţi să ne studiem propria persoană pentru a o"serva
dacă o sc,im"are în comportamentul nostru poate genera reacţii satisfăcătoare.
'cestia sunt doar câţiva factori care pot face comunicarea mai puţin eficientă sau c,iar să eşueze
complet. @otenţialele "ariere de comunicare nu depind doar de receptor, respectiv de emiţător, ci
şi de condiţiile de comunicare pe care tre"uie nu numai să le cunoaştem, ci şi să le controlăm,
pentru ca procesul comunicării să capete şansa de a fi eficient.
5ncercând o clasificare a "arierelor comunicaţionale şi luând în considerare şi motivele care le
genereaza, avem!
S cea ce se spune nu poate fi au*it! este vor"a în special de barierele fi*ice! zgomot, lipsa
concentrării ;adică îndemânări nesatisfăcătoare de a ascultaT audia>, surzenie, distorsiuni în timpul
transmiterii ;atunci când se comunică prin telefon, radio>.
S ceea ce se au!e nu poate fi înteles! ascultătorul poate auzi, dar ceea ce întelege este
influenţat de educaţie, de cunoştiinţele te,nice asupra su"iectului etc.# neîntelegerea limba+ului
semnifică incapacitatea de a interpreta cu acurateţe mesa&ul şi poate fi datorată erorilor de
traducere, de voca"ular, de punctuaţie, a gesturilor nonver"ale#
S ceea ce este înteles nu poate fi acceptat! ascultătorul întelege, dar nu poate accepta datorită
unor factori psicologici, cum ar fi! atitudinile sale faţă de ceilalţi, sentimentele faţă de su"iectul
pus în discuţie, lipsa de desc,idere ;sentiment ce apare atunci, când climatul este formal,
sentiment ce poate deveni o "arieră în comunicare în momentul în care provoacă neîncrederea şi
sentimentul că anumite informaţii sunt păstrate în secret>, pre&udecăţi ca, de exemplu, şocul
cultural sau etnocentrismul. ;ocul cultural semnifica incapacitatea de a întelege sau a accepta
persoane cu valori, standarde, stiluri de viaţă diferite. Etnocentrismul, adică credinţa că propria
cultura este superioară oricărei alteia apare ca "arieră atunci, când comunicarea conduce la o
atitudine de superioritate.
4amenilor nu le este agrea"il să li se vor"ească Xde sus- sau să li se spună că ideile lor sunt
interesante, dar greşite.
S vorbitorul nu poate !escoperi !acă a fost au*it, înteles, acceptat.
Aarierele pot fi gasite în orice sistem comunicaţional şi, de aceea, este mai corect să spunem
că mesa&ul transmis nu e niciodată mesa&ul receptat.
9lo"alizarea mediului social, diplomatic, de afaceri necesită ca oamenii să-şi desfăşoare o
activitate eficientă în cadrul diferitelor culturi. omunicarea, în acest context, este foarte
complexă datorită varia"ilităţii şi intrepătrunderii diferitelor caracteristici culturale.
Aarierele de comunicare reprezintă toate acele pertur"aţii care pot intervenii de-a lungul
procesului de comunicare şi care reduc fidelitatea sau eficienţa mesa&ului transmis. )mportant este
însă impactul pe care aceste "ariere le au asupra mesa&ului transmis şi care, în unele situaţii, poate
fi pertur"at atât de paterni, încât informaţia a&unsă la destinatar să fie cu totul diferită faţă de cea
transmisă de emitent.
+ariere care apar pe traseul comunicari. )n studiile de specialitate sunt semnalate patru
mari categorii de "ariere ale comunicarii care apar în timpul comunicării!
♣ +ariere de limbaj – dificultăţi de exprimare care sunt expresii sau cuvinte confuze ori cu
sensuri diferite pentru persoanele implicate în actul de comunicare. Nivelul de pregătire al celor
care comunică poate fi un impediment în întelegerea mesa&ului de specialitate emis de unul dintre
ei şi imposi"il de decodificat de celalat. ?e asemenea, şi starea emoţională a receptorului poate
influenţa negativ comunicarea, conţinutul mesa&ului transmis fiind deformat. 4 altă cauză poate fi
produsă de folosirea unor cuvinte ori expresii confuze sau idei preconcepute.
♣ +ariere de mediu - cele mai des întălnite sunt cele care ţin de climatul de muncă
necorespunzător, caracterizat prin poluare fonică ridicată. ?e asemenea, pertur"ările mesa&elor
transmise pot fi cauzate şi de suporţii informaţionali necorespunzători
)etode de 0ndepartare a barierelor pornind de la cateva aspecte esenţiale!
Eactorii pertur"atori care pot influenţa, la rândul lor, comunicarea pot proveni din arii
diferite. )dentificarea la timp a acestora, precum şi minimalizarea efectelor pe care le pot avea în
procesul de comunicare sunt importante pentru asigurarea unei comunicări corecte.
¬ Cultura, bac(groun!3ul i influenţele. )ntreaga noastră experienţă poate influenţa uneori
calitatea mesa&elor emise sau receptate. ultura, de exemplu, poate fi uneori un factor pertur"ator
al comunicării, facând greoaie sau ineficientă întelegerea unui mesa& nou care nu se încadrează în
contextul culturii de "ază.
¬ 4ropria persoană. ând într-o discuţie unul dintre parteneri este vădit focusat pe propria
persoană, acesta Xratează- ceea ce spune cealaltă persoană, a&ungandu-se într-un final la confuzii
sau conflicte. Eactorii care pot produce o astfel de situaţie sunt! autoapărarea ;avem senzaţia că în
discuţia respectivă, partenerul de conversaţie ne atacă>, superioritatea ;avem senzaţia că noi ştim
mai mult şi mai "ine decât celălalt> şi ego-ul ;avem senzaţia că noi suntem centrul discuţiei>.
¬ <on!ul sonor. Knele ec,ipamente sau c,iar am"ientul pot produce pertur"ări ale
comunicării. 'tât cel care emite un mesa&, cât şi cel care îl primeşte vor fi nevoiţi să facă un efort
suplimentar, pentru a comunica eficient. ?e cele mai multe ori, aceştia fie o"osesc, fie nu au forţă
de a înlătura "ruia&ele şi atunci comunicarea este compromisă.
¬ =tresul. .e ştie fapul că stresul influenţează puternic procesul comunicaţional în sensul că o
persoană stresată nu mai percepe sau intepretează un mesa& la fel ca în situaţiile normale.
¬ 4ercepţia. 'tunci când o persoană vor"eşte prea repede, nu are fluenda în discurs, nu
articulează corect cuvintele etc., suntem tentaţi să nu-i mai acordăm toată atenţia. 'stfel,
atitudinea noastră preconcepută ne va afecta a"ilitatea de a asculta. )deal ar fi ca procesul de
comunicare să fie impeca"il şi să existe un lim"a& universal neutru, care să asigure acurateţea
procesului. ?in pacate însa, asa ceva nu exista decât în situaţii particulare ;comunităţi restrănse ca
număr de indivizi, specializaţi într-un anumit domeniu, cum ar fi, de exemplu, la"oratoarele
ştiinţifice, departamentele de )( etc.>. 5n situaţiile comune, factorii pertur"atori sunt omniprezenţi
numai că, printr-un efort susţinut şi comun, cei care participă la actul comunicaţional îi pot
îndeparta sau le pot minimiza influenţele asigurandu-se, în final, o comunicare eficientă, ceea ce
se doreşte de la început.
6iblio&r#"i# de b#)ă:
1. 6ălănică .ilviu$ Comunicare în afaceri. Aucureşti! 6ditura '*6, p. H, )*AN! LH8-JL7-G0G-0#
2. 6orcom#n 8#is#$ 9:uliet# 8usu$ Comunicarea persuasivă cu impact în activitatea
managerială i !e afaceri. ,işinău! '*62, G<<L, p. 0, )*AN! LH0-LLHJ-HJ-7IH-J#
. Abric$ ;e#n2<l#ude, 4si%ologia comunicării- teorii i meto!e, )aşi ! @olirom, G<<G#
!. Dicţionarul explicativ ilustrat al limbii române .DE>#/, coord. 9im# Eu&eniu. ,işinău! 6d.
':, G<<H, )*AN! LH0-LLHJ- I/-/JJ-0, ,işinău! 6d. 9KN)V'*, G<<H, )*AN! LH0-LLHJ-L<0-
<7-H, p. 7/8#
(. 9oro&#n M#ri#, urs de elocinţă, 6ditura ':, /LLJ, p.p. J-/8# I/-LG# LJ-//8. )*AN! J-
HHL<-</0J-J
+. 9inu Mi/#i$ Comunicarea- repere fun!amentale. Aucureşti! 6ditura $tiinţifică, /LLH#
=. >run:ină Ion$ Te'ile#nu An&el#, Comunicare, negociere i re*olvare !e conflicte, 6d.
Nondian, G<<G, p. G7-GL# p. I<-IJ, )*AN! LH8-0870-<G-/#
4. ?#ine' Ion, #ntro!ucere în teoria comunicării, Aucureşti! Eundaţia +:omânia de 2âine-,
/LL0, p. 0-/<# )*AN! LH8-J0G-<IH-I#
3. @#rson$ </#rles A. 4ersuasiunea- receptare i responsabilitate. )aşi! @olirom, G<<8, )*AN!
LH8-I08-L7L-7#.
1B. CDni'o#ră Ion2Ovidiu, Comunicarea eficientă, 6ditura @4):42, G<<8, p. ?@38L# p. 7H-JI#
)*AN! LH8-I0/-G<I-J#
11. Crute#nu Ete"#n, 2anual !e comunicare i negociere în afaceri, vol.), 6ditura @4C):42,
G<<<, p.p. /J-GI# 87-8H# 8H-7G# /IL-/H8, )*AN! LH8-I08-7J<-I#
12. .t#nton ,icFi, Comunicarea, 6d. $())NY'Z(6=N)', A., p. /3J, )*AN! LH8-LIL8H-L-G#