You are on page 1of 2

Caracterizarea istorică a lui DECEBAL

Decebal, rege Dac 87-106 e.n.
Fiu al lui Scorillo şi succesor al lui Duras-
Diurpaneus, Decebal ocupă tronul Daciei într-un
moment în care tendinţele expansioniste ale
Imperiului Roman, care-şi stabilise durabil frontiera
pe linia Dunării, se accentuau rapid.
La începutul secolului 3, la aproape 150 de ani
de la afirmarea lui Decebal, istoricul Dio Cassius îi
făcea următorul portret leogios: “Era foarte priceput în
ale războiului şi iscusit la faptă, ştiind să aleagă
prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la
timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, ştiind
a se folosi cu dibăcie de o victorie şi de a scăpa cu
bine dintr-o înfrîngere, pentru care lucruri el a fost
mult timp un potrivnic de temut al romanilor”.
Din primul an de domnie Decebal este confruntat cu o situaţie dificilă. În urma expediţiei
dace din iarna anului 85/86 în sudul Dunării, în timpul căreia însuşi C. Oppius Sabinus,
guvernatorul Mosesiei, îşi găsise moartea, Roma organizează prima campanie în inima Daciei. În
vara anului 87 o armata de 5-6 legiuni, secondată de numeroase unităţi auxiliare şi comandată de
prefectul pretoriului Cornelius Fuscus, traversează Dunărea înaintînd probabil pe Valea Oltului.
Într-un defileu (poate la Turnu Roşu) Decebal suprinde într-o capcană forţele romane, în luptă
cazînd însuşi comandantul roman: prizonieri, trofee şi stindardul legiunii a V-a Alaude sunt duse
de Decebal în Munţii Orăştie. Strălucita victorie îi oferă lui Decebal un răgaz de un an, timp în
care neobositul rege încheie alianţe cu popoarele de la hotarele Daciei, cu sarmanţii, iazigii şi
roxolanii, cu marcomanii şi quazii germanici.
La un an de la înfrîngerea lui Fuscus, Decebal trebuie să facă faţă unei noi ofensive
romane. Împăratul Domiţian, venit în Moseia, în vecinătatea teatrului de operaţiuni, numeşte în
fruntea legiunilor pe încercatul guvernator Tettius Iulianus (fost consul în anul 83, apoi
guvernator al provinciei Moesia). Patrunzînd în Dacia prin Banat, tettius Iulianus este întîmpinat
de Decebal în defileul de la Tapae; confruntarea îndărjită se încheie cu victoria romană.
Dificultăţile întîmpinate de armatele imperiale în Pannonia în lupta cu quazii şi marcomanii,
care-l sprijiniseră pe regele dac, îl determina pe Domiţian să accepte ofertele de pace făcute de
Decebal. Se încheie astfel în anul 89 o pace de compromis între Imperiul Roman şi Regatul Dac
în schimbul unor subsidii în bani şi ingineri, instructori militari, Decebal se recunoaşte rege
clientelar, continuînd în următorii 12 ani de pace să-şi consolideze puterea şi statul.
Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipată şi instruită, se
iniţiază un vast program de construcţii civile şi militare, îndeosebi în regiunea Munţilor Orăştie,
soli încearcă să stabilească relaţii cu popoarele şi statele inamice Romei.
După aproape 3 ani de pregătiri la hotarele meridionale ale Daciei, începute imdeiat după
urcarea pe tron, împăratul Traian (în timpul căruia Imperiul Roman atinge apogeul puterii şi
expansiunii sale teritoriale) concentrează la începutul anului 101 în Moesia Superior 13-14
legiuni şi numeroase unităţi auxiliare (în total circa 150.000 de soldaţi), în vederea îngenuncherii
regatului lui Decebal.
La 25 martie 101 Împăratul părăseşte Roma, traversează Dunărea pe poduri de vase la
Laederata (Ramna) şi Dierna (Orsova) pătrunzînd prin Banat în Dacia. La Tapae, în vara anului
101, Decebal încearcă să oprească înaintarea romană. Crîncena şi îndelungata bătălie se încheie
însă cu victoria romană. Spre sfîrşitul anului 101 importante forţe dace, aliate cu sarmaţi şi
bastarni, traversează Dunărea şi pătrund în Moesia, obligîndu-l pe împăratul Traian să se
deplaseze spre noul teatru de război deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe
Traian să nu poată exploata succesul de la Tapae, se prabuşeşte însă după înfrîngerea forţelor lui
Decebal în iarna şi primăvara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum şi în Dobrogea la Adamclisi),
initiativa militară trecînd definitiv în tabăra adversă.
În toamna anului 102, îndîrjita rezistenţă a lui Decebal îl obligă pe Traian să încheie
pacea cu regele dac, pace înţeleasă însă de ambele tabere doar ca un simplu armistiţiu. Din
ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, înalţă, între Dobreta şi
Pontes, în anii 103-105, un durabil pod peste Dunăre, pe care legiunile romane îl trec în vara
anului 105, iniţiind cel de-al doilea Război dacic.
Abandonat de aliaţi, atacat prin Banat, Valea Oltului şi Moldova, constrîns continuu la
defensiva, Decebal se retrage în citadela din Munţii Orăştie. După cucerirea puternicelor cetăţi
care păzeau accesul spre capitală (Blidaru, Costeşti, Piatra Roşie, Baniţa, Capalna, Tilisca),
legiunile romane încep asediul Sarmizzegetusei. În ciuda eroicei rezistenţe dace, cetatea este
cucerită şi distrusă din temelii. O parte dintre apărători, printre care şi regele Decebal, reuşesc să
părăsească cetatea încercînd să continue rezistenţa împotriva romanilor în interiorul ţării.
Urmărit de cavaleria romana, pentru a nu cădea viu în mîinile romanilor, Decebal se
sinucide.
Cea mai mare parte a regatului dac este transformată în vara anului 106 în provincie
romană.