You are on page 1of 17

1

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANTA
FACULTATEA DE FARMACIE







REFERAT LA DISCIPLINA
CHIMIE FIZICA

CARACTERISTICILE GELURILOR
FARMACEUTICE


COORD. PROF.UNIV. DR RODICA SIRBU

Student: Nedelcu Elena, anul II, grupa 4


2

C U P R I N S
Definiţie geluri 3
Clasificare 3
Gelurile de surfactanti (tensioactivi) 3
Geluri de substanţe macromoleculare 6
Hidrogeluri 6
Hidrogeluri monofazice 6
Mecanismele de formare a hidrogelurilor 7
Polimeri care formează geluri independent de pH-ul
mediului sau temperatura
7
Hidrogelurile cu reţea reticulate dependente de pH 9
Polimeri care formează gel dependent de pH-ul mediului 9
Hidrogelurile anionice 10
Hidrogeluri cationice 10
Polimeri care formeaza hidrogeluri dependente de
temperatura
10
Polimeri care formeaza geluri prin intrepatrunderea
macromoleculelor
11
Polimeri care formează geluri dependent de alţi stimuli 12
Hidrogeluri bifazice 13
Organogeluri 14
Proprietăţile gelurilor 14
Aplicaţii ca biomateriale 15
Bibliografie 18







3

CARACTERISTICILE GELURILOR FARMACEUTICE

Definiţie
Gelurile, numite şi jeleuri sunt sisteme disperse semisolide constând dintr-o suspensie
obţinută din particule anorganice mici sau molecule organice mari, interpenetrate de un lichid.
Când masa gelului este formată dintr-o reţea de particule anorganice mici, discrete, gelul este
clasificat ca un sistem cu doua faze (de exemplu hidroxidul de aluminiu, utilizat pentru propietati
terapeutice- ca antiacid.
Ambele sisteme bifazice – magmele şi gelurile sunt tixotrope, formând stări semisolide,
care prin agitare devin lichide (trec din gel în sol). Spre deosebire de gelurile anorganice, gelurile
obtinute din macromolecule organice prezinta o singura faza, in care particulele sunt distribuite
uniform in lichid, in asa fel incat sa nu apara suprafete de separare; acestea sunt utilizate ca baze
pentru unguente.

Clasificare
Sistemele gelificate sunt geluri transparente sau apoase şi se divid în două grupe:
 Geluri de tensioactivi;
 Geluri de substanţe macromoleculare, cu 3 grupe:
– hidrogeluri:geluri liofole,reversibile; geluri liofobe, ireversibile
– organogeluri-geluri
– lipofile sau lipogeluri
Gelurile de surfactanti (tensioactivi)
Acestea sunt constituite din amestecuri ternare: apa-ulei-surfactant sau cuaternare, în care
intră şi un co-surfactant; în anumite concentraţii formează sisteme cu mai multe faze (doua, trei
sau polifazice).
Dintre aceste faze, cristalele lichide, denumite mai corect stari lichido-cristaline sau
mezomorfe produse de surfactanti, sunt responsabile de stabilitatea sistemului dispers şi de
consistenţa semisolidă.
4

Gelurile care au mediu lipofil continuu sunt - hidrofobe, iar cele cu mediu apos continuu
sunt - hidrofile.

Fig.1. Diagrama fazelor ternare apa-ulei-surfractant
In acest exemplu se recunosc următoarele regiuni:
 zonele cu o faza:
1.izotrop lipofil,
2.faza lamelara,
3.faza hexagonala (mediana)
4.izotrop elastic vascos sau gel
5.izotrop hidrofil,
 zone cu mai multe faze:
6.emulsie fluidă de tim H/L,
7. gel anizotrop onctuos
8.gel anizotrop rigid
9. sistem semisolid
10. sistem amfifil
11. emulsie fluida tip L/H

5


izotop apos izotop uleios
solutie moleculara solutie micelara

Izotop elastic Faza gexagonanala
(mediana)
Tip I Tip II

Faza lamelara Faza hexagonala (inversa)
Fig.2 Structura fazelor unice redata
1.-apa 2. -surfractant 3. -ulei 4.- micela

6

O proporţie mare de surfactant şi co-surfactant conduce la formarea de geluri transparente sau
uşor opalescente numite geluri de surfactant. Mărimea particulelor este aproape de lungimea de
unda a luminii: 10-500 nm.
Datorită structurii lor complexe, particulele au diferite organizări:
 stare lamelară;
 cristale lichide, ce conferă o structură vascoelastica.
Aceste sisteme sunt adesea clasate în categoria microemulsiilor şi reprezintă o stare de tranziţie
între microemulsie de tip L/H şi una de tip H/L; trecerea se produce printr-o creştere a
vâscozităţii sistemului.
Gelurile de substanţe macromoleculare
Acestea sunt în cea mai mare parte geluri transparente ori mai mult sau mai puţin opace.
Gelurile sunt semisolise care pot fi formate dintr-o reţea de macromolecule organice
interpenetrate de un lichid sau suspensii de particule anorganice de dimensiuni mici.
Corpul animalelor este un gel: astfel medusa contine 1% substanta uscată şi restul 99% apa.
Răcind încet o soluţie de gelatină suficient de concentrate, întregul sistem se prinde într-o masă
elastică, semisolidă, ce poate fi pusă uşor în vibraţie. Fenomenul a fost numit gelificare şi
produsul rezultat gel, iar polimerii cu aceste propietăţi au fost denumiţi agenţi gelificanti.
Unele substanţe macromoleculare sunt solubile în apă, iar altele sunt insolubile în apă sau
solvenţi lipofili, dar se umflă în aceştia, formând geluri coloidale, plastice.
În funcţie de afinitatea faţă de apă sau solvenţi organici, gelurile se clasifică în două grupe:
 Hidrogeluri : în apa
 Organogeluri: în alcool, glycerol , propilenglicol , polietilenglicoli sau
parafinalichida
Hidrogeluri
Sunt geluri formate din substanţe macromoleculare solubile sau insolubile în apă, dar
care se umflă în apă, propietate care permite clasificarea lor în două categorii:
Hidrogeluri monofazice, geluri hidrofile, reversibile, formate dintr-o retea de substanţe
macromoleculare organice, dizolvate în apă.
7

La nivel macromolecular, gelul constituie o fază unică. Macromoleculele polimerului
sunt distribuite uniform în lichid fără a forma interfeţe între acesta şi lichid (apă). Totuşi, datorită
dimensiunii mari a moleculelor, este corect ca hidrogelurile ca şi mucilagiile (soluţiile lor
diluate), să fie incluse în domeniul coloidal, deci sisteme eterogene, cu două faze:
 Polimerul coloidal si
 Faza lichidă (apă)
Hidrogelurile pot avea reţeaua coloidală compusă din:
– Homopolimeri liniari, simpli, ca derivati de metilceluloza, pectine, alginate desodium;
– Homopolimeri reticulati: de exemplu, derivatii acidului acrylic;
– Copolimeri (doi sau trei polimeri) care formeaza retele interpenetrare.
Gelurile reversibile, cu o faza, formeaza:
 Produse naturale: amidonul, tragacanta, pectinele, alginatul de sodium,
gumaxanthan, agarul, carraggeenanii, gelatina;
 Produsele semisintetice: derivati de celuloza:
metilceluloza,metilhidroxietilceluloza, hidroxipropilceluloza,
hidroxipropilmetilceluloza;
 Produsele de sinteze : alcoolul polivinilic, polividona, derivatii acrilici
(carbopoli)
Mecanismele de formare a hidrogelurilor
Produsele gelificate se pot obtine din:
 Polimeri care formeaza geluri independent de pH-ul mediului;
 Polimeri care formeaza geluri dependent de pH-ul mediului;
 Polimeri care formeaza geluri dependent de temperature;
 Polimeri care formeaza geluri prin intrepatrunderea moleculelor;
 Polimeri care formeaza geluri dependent de alti stimuli
Polimeri care formează geluri independent de pH-ul mediului sau temperatura
În cazul polimerilor care formează un hidrogel, la rece sau prin încălzire, independent de pH-ul
mediului se stabilesc punţi de hidrogen între moleculele apei şi grupările carboxyl sau hidrohil
ale moleculelor.
In felul acesta, moleculele de solvent se vor orienta de-a lungul polimerului,mărind rigiditatea
sistemului dispers. Exemple de polimeri: derivatii celulozei, pectine, alginate, alcool polivinilic
polividona,tragacanta, amidonul etc.
8

Cele mai simple geluri sunt formate dintr-o reţea coloidălă liniară

I. II.
I .macromolecule associate neorientate
II.orientarea macromoleculelor la intindere
Fig. 3 Schema construtructiei unui gel hidrofil macromolecular filiform
(Homopolimer demetilceluloza)

Etapele formarii hidrogelului, prin umflarea polimerului, sunt:
 difuzia moleculelor de apa in interiorul retelei de polimer;
 relaxarea lanturilor polimerice, prin hiratare;
 expanssiunea retelei polimerice
Prin absorţia apei, macromoleculele se umflă, cu creşterea volumului gelului:
 umflarea poate fi considerate ca o fază iniţială a dizolvării polimerului;
 solventul (apă) penetrează matriţa gelului; astfel interacţiunile gel-gel sunt
înlocuite cu interacţiunile gel-solvent;
 umflarea poate fi nelimitată sau limitată dacă matriîa gelului are un grad de
reticulare încat previne dizolvarea totală a polimerului.
De asemenea, prin reticulare, unii polimeri devin insolubili, dar se umflă cu apa, formând
geluri permanente.

Polimeri care formează gel dependent de pH-ul mediului
In apă, polimerii formează soluţii acide, cu aspect lăptos , care prin neutralizare cu baze
adecvate măresc vâscozitatea şi reuduc turbiditatea mediului dispers.
9

Mecanismul de formare a hidrogelului este următorul:
 La valori mici de pH are loc disocierea unei proporţii mici de grupe carboxyl ale
polimerului, cu formarea unei spirale flexibile;
 Adaugarea unei baze produce disocierea gruparilor carboxyl, ceea ce conduce la
ionizarea moleculelor şi astfel se crează o respingere electrostatică între regiunile
încărcate cu sarcini electrice; aceasta respingere are ca rezultat o expansiune a
moleculelor, până la atingerea unui echilibru între aceste regiuni, când sistemul
dipers devine mai rigid şi prin urmare se gelifică;
 Din contra, un exces de bază poate produce o scădere a vascozităţii, prin
neutralizarea grupelor carboxyl, ceea ce are ca urmare dispariţia sarcinilor
electrostatice;
 De asemenea adăugarea de electroliţi în aceste geluri, ca de exemplu clorura de
sodium, reduce consistenţa sistemului dispers, grupele carboxilice fiind
neutralizate de cationii metalici, ceea ce impiedică formarea unei reţele rigide.

Hidrogelurile cu reţea reticulate dependente de pH
Astfel de geluri conţin în structura lor grupe ionizabile anionice sau cationice şi pot fi umflate
datorită reţelei lor ionice. În mediul apos, cu pH mare, grupele pot ioniza, dezvoltând sarcini
electrice fixate pe gel.
Ca urmare, are loc o respingere electrostatică şi o captare mare a apei.

Hidrogelurile anionice sunt reţele de polimeri umflate care conţin grupe carboxilice sau
sulfonilice; ele prezintă schimbări în comportarea la umflare, ca rezultat al schimbării pH-ului
mediului extern. In aceste geluri, ionizarea apare când pH-ul mediului este peste K a al grupei
ionizabile. Cu creşterea gradului de ionizare, numărul de sarcini electrice care se fixează pe gel
va creşte, rezultând o creştere a respingerii electrostatice între lanţurile macromoleculelor.
Acesta va duce la o creştere a hidrofiliei reţelei şi la un raport de umflare mare.
Hidrogeluri cationice conţin în reţeaua polimerică grupe aminice, care se ionizează în mediu cu
pH sub pKa al speciilor ionizabile.
Ionizarea acestora creşte la un pH scăzut al mediului, ceea ce produce creşterea respingerii
electrostatice. Hidrogelurile devin mai hidrofile şi creşterea nivelului de umflare.
10

Exemple de geluri dependente de pH:
Hidrogelul de acid polimetaacrilic (PMAA), care se umflă la simplă adăugare de acid şi
formează gel reversibil
Hidrogelul compus din N-izopropilacrilamida, reticulate uşor (NIPAAm), şi acidmetaacrilic
(MAA)

Polimeri care formeaza hidrogeluri dependente de temperatura
Polimerii cu aceasta comportare sunt denumiţi şi polimeri termodependenţi, termosensibili sau
termoreactivi. Ei pot fi definiţi ca polimeri a căror structura şi propietăţi sunt modificate ca
răspuns la scimbările temperaturii ambiante.
Asa se comportă:
– alcoolul polivinilic (APV) si drrivati;
– derivati de celuloza
– poli (vinilmetileterul);
– tribloc polimerii
– olietilenoxidul/polipropilenoxidul/polietilenoxid(PEO,PPO,PEO)
– polimeri sistetici ca:poli – (N, N,-achilarilamide substituite).
Hidrogelurile termosenzitive pot fi clasificate in doua grupe:
 sisteme dependente de temperatura pozitiva: acestea au o temperature critica a
solutieiinalta (engl. Upper critical solution temperature, UCST). Astfel de geluri se
contractadupa racirea sub UCST;
 sisteme depndente de temperatura negativa: aceasta au o temperature critica a
solutieiscazuta (engl. Lower critical solution, LCST); ele se contracta dupa incalzirea
pesteLCST.
Polimeri care formeaza geluri prin intrepatrunderea macromoleculelor
În acest caz se obţine un copolymer care absoarbe apa până la formarea unui
hidrogelmacroscopic de particule umflate; retelele pot fi semipenetrante sau interpenetrante, ca
de exemplu:
– reteaua semipenetranta de chitozan reticulat cu glioxal si polioxitilen; aceastaarata
o mare capacitate de imflare modulabila , in functie de pH, ceea ce estefoarte
important pentru eliberarea substantei active (Fig4)
11



Fig 5. Reprezentarea schematica a structurii unei retele semipenetrante de chitozan/
POE
Prezenta polietilenoxidului cu reţea fizică mareşte caracterul elastic al hidrogenului
 Reţea interpenetrantă ionizabilă din alcool polivinilic (APV) şi acid poliacrilic(APA) fig.5
 Reţeaua reticulate se obţine utilizând ca agent de reticulare glutaraldehida şi etilenglicoldimetacrilat



Fig. 6. Schema reticularii reţelei interpenetrante

APV APA
a.agentul de reticulare amestecat cu APV si APA
b.APV reticulat in prezenta de monomer AA (acid acrylic)
c.Polimerizare AA in prezenta retelei APV
d.Inceperea reicularii de APA
e.Continuarea reticularii,retea interpenetranta completa.


Polimeri care formează geluri dependent de alţi stimuli
12

 stimuli fizici ca: lumina, campul magnetic, curentul electric,ultrasunetele.
De exemplu, tăria curentului electric şi conţinutul de gelant pot influenţa sinereza şi migrarea substanţei medicamentoase. Aceste proprietăţi su
fost utilizate la aplicarea hidrogelurilor pentru eliberarea transdermica prin : electroporatie, ionoforeza, sonoforeza.
 Stimuli chimici: specii ionice. Au fost dezvoltate reţele polimerice semipenetrante biorodabile dependente de
ionii de calciu, pentru eliberarea substantelor medicamentoase;
 Unele substante şi compusi biologici: aceste hidrogeluri sunt cele mai noi tipuri, iar aplicaţiile pot fi mai mult
pe baza de bioinginerie decât tehnologie farmaceutică.
Astfel au fost dezvoltate hidrogeluri dependente de un antigen reversibil sau de trombina. Ultimele hidrogeluri pot fi utilizate în
tratamentul cu antibiotice al rănilor, a caror eliberare controlată este dependentă de infecţia microbiană.
În ultimii ani au fost dezvoltaţi noi polimeri hidrofili, ce vor fi aplicaţi pentru eliberarea substantelor medicamentoase ca:
 Polirotaxanii
 Dendrimerii
 Polimerii stea, de PEO (polietilenoxid), cu macromoleculele în formă de stea, cu structura controlată sau alte structuri
complexe
Aceşti polimeri sunt caracterizaţi de un număr mare de grupări funcţionale disponibile într-un
volum mic.
Dendrimerii sunt macromolecule ramificate tridimensional cu structuri bine controlate, masa
moleculară selectată, cu un mare număr de funcţii “periferice” controlabile şi tendinta de a
adopta o formă globulară odata ce este atinsă o anumită dimensiune.
Polirotaxanii sunt polimeri cu un ansamblu supramolecular care constă din multe molecule
ciclice şi liniare, de exemplu, un număr mare de alfa-ciclodextrine “înşirate” pe un land de
poli(etilenglicol) şi locate prin grupele terminale voluminoase. Aceşti polimeri biodegradabili
pot forma conjugate de tipul substanţa active/polirotaxanicu forma moleculară specific B.
Hidrogeluri bifazice sunt hidrogeluri minerale, ireversibile, liofobe, formate dintr-o reţea
solidă laminară sau sferoidală, iar faza lichidă o constituie apa. Aceste hidrogeluri au aspect
tulbure sau opac datorită faptului ca particulele anorganice nu se dizolv, dar formează agregate
care dispersează lumina. In acest caz, particulele solide prezintă o suprafaţă de delimitare bine
definite faţă de mediul lichid. Gelificarea se explică prin faptul că forţele moleculare ale unor
asemenea particule anizodiametrice nu sunt uniform distribuite, ci sunt mai concentrate în zonele
de curbură maximă (varfuri, colturi, muchii) de la extremităti unde straturile de absorţie şi
solvatare se subţiază în mod sensibil, ceea ce duce la agrenarea particulelor.
Gelurile bifazice se formează datorită atracţiei la colţuri a feţelor lamelelor coloidale cu sarcini
pozitive şi negative. Se formează o retea tridimensională de particule, care imobilizează lichidul
în interiorul ei. Interacţiile dintre particule sunt foarte mici, reţeaua se rupe uşor prin agitare sau
scuturare.

13

Organogeluri
În locul apei se pot folosi solvenţi polari, miscibili cu aceasta: alcool, glycerol, propilenglicol sau
polietilenglicoli (PEG)
Dintre acestea menţionăm:
 Gelul de macrogoli, obtinut din amestec de PEG lichid cu PEG solid
 Glicerolul de amidon
Acestea sunt tot geluri hidrofile mult utilizate.
Tot organogeluri se obţin şi din substanţe care gelifică în parafina lichidă ca: polietilena,sapunuri
metalice, stearati de aluminiu sau de zinc, silicat colloidal: amestecul se încălzeşte, se
omogenizează şi la rece gelifică. Aceste geluri sunt lipofile, sunt mai puţin utilizate.

Proprietăţile gelurilor
1. Sinereza
In repaus, multe geluri se contractă spontan şi elimină o parte din lichidul aflat iniţial în ochiurile
reţelei, lichidul eliminat acumulandu-se la suprafaţa gelului, proces numit sinereza
2. Tixotropia
Este propietatea gelurilor de a se transforma în soluţii şi de a reveni la starea de gel după o scurtă
perioadă de repaus. Vâscozitatea scade cu timpul în care gelul este supus forţelor exterioare.
3. Difuzia datorită structurii specifice, gelurile permit difuzia gazelor şi asolutiilor, in functie de
natura gelului cat si de varsta lui.
4. Dilatanta – propietatea de a-si marii volumul (vascozitatea) la actiunea unor forte exterioare
5. Reopexia – fenomen invers tixotropei, este proprietatea gelurilor de a-şi mării vâscozitatea.
Vâscozitatea creşte cu timpul în care fluidul este supus acţiunii forţelor exterioare.
6.Relaxarea – proprietate a gelurilor de a-şi reduce tensiunile interne la acţiunea forţelor
exterioare.
Aplicaţii ca biomateriale
Studiile de extracţie, toxicitate sistemica acută, compatibilitate tisulară şi sanguină, auatestat
stabilitatea şi biocompatibilitatea hidrogelului.
Biocompatibilitatea hidrogelurilor extinde sfera aplicaţiilor biomedicale, fără riscuri pentru
organismul receptor.
14

Multe dintre cercetările efectuate pe hidrogeluri au fost îndreptate spre aplicaţii de tipul
dispozitivelor de eliberare controlată a medicamentelor.
În timp ce ordinul zero de eliberare a medicamentelor este important pentru marea majoritate a
lor, sunt multe medicamente care necesită a fi eliberate în mod vibraţional. Cel mai utilizat
exemplu este eliberarea insulinei.
In plus, hidrogelurile care răspund la pH şi hidrogelurile sensibile pe bază de glucoza,
dizolvabile, au fost utilizate la producerea insulinei sub forma de capsule.
Eliberarea vibratorie a medicamentelor poate fi realizată cu hidrogelurile sensibile la
temperatura. Prin alterarea temperaturii în jurul hidrogelurilor termosensibile se poate realiza
eliberarea medicamentelor din gel.
Aplicatiile biomedicale ale hidrogelurilor sunt diverse pornind de la dispozitive de diagnosticare
până la muschi artificiali. Utilizarea hidrogelurilor ca lentile de contact şi lentile intraoculare au
într-o oarecare măsură o istorie lungă comparativ cu alte utilizări.
Lentilele de contact moi, fabricate din hidrogeluri, posedă proprietăţile dorite, cum ar fi
permeabilitate ridicată pentru oxigen, deşi acestea au probleme cu degradarea lor şi la
depozitarea proteinelor. Lentilele intraoculare moi prezintă avantaje superioare celor rigide,
abilitatea de a se indoi permitand chirurgului să utilizeze o incizie chirurgicală mai mica. Lentile
de contact si intraoculare pe baza de hidrogeluri pot fi sterilizate inautoclava, care este mult mai
convenabila decat sterilizarea cu oxid de etilena necesaralentilelor rigide din PMMA.
Hidrogelurile sunt utilizate ca bandaje pentru rani, ele fiind flexibile, durabile,antigenice si
permeabile pentru vaporii de apa si metaboliti, asigurand o acoperire buna aranii, in vederea
prevenirii infectiilor cu bacterii. Hidrogelurile au fost de asemenea utilizate ca învelisuri ale
suprafeţelor cateterelor urinare, îmbunătăţind biocompatibilitatea acestora. Stratul de hidrogel
format pe suprafata interna a artereiranite are ca efect scăderea trombozei şi îngrosarea profundă
la modelele animale. Îngroşarea profundă poate fi prevenită prin inhibarea contactului dintre
sânge şi tesutul subendotelial cu un strat de hidrogen.
Presiunea de umflare a hidrogelului poli (metacrilat de hidroxietil) (poliHEMA), a fost utilizata
pentru a stabiliza implanturile osoase. Prin îmbunatatirea designului implantului, hidrogelurile
pot fi utilizate ca interfaţa stabilizatoare.
15

În domeniul farmaceutic, polimerii acril-amidici sunt utilizaţi ca excipienţi pentru capsule, în
timp ce, poliamidele acizilor graşi se utilizează ca agenţi de spumare, utilizaţi pentru preparare
de aerosol şi spray-uri.
Polimerii de acrilamida, datorită faptului ca au solubilitate selectivă în sucurile gastro-intestinale,
se folosesc ca agenţi de acoperire gastro solubili care se adaugă comprimatelor pentru protejarea
principiilor active, mascarea gustului şi mirosului neplacut, cât şi pentru dirijarea cedării
medicamentului.
Totodata, soluţiile apoase de poli (N-2-hidoxi-propil) metacril-amida si poli (N-etil-acrilamida)
au fost testati ca substituenti coloidali de plasma sanguina, cu bune efecte hemodinamice şi
absenţa celor pirogenice, antigenice şi de pseudoaglutinare a sangelui.
Poli[N-(2-hidroxipropil)metacril-amida] (poliHPMA) reticulată este folosită în transportul şi
eliberarea controlată a medicamentelor. În anumite cazuri, o creştere a concentraţiei
medicamentului transportat de-a lungul mucoasei, poate fi realizată dacă medicamentul este
eliberat în cea mai eliberata regiune.
Copolimerii poliHPMA cu zaharuri (galactozamina, glucozamina, galactoza) au o mare afinitate
pentru tesutul intestinal. Urmărind legarea copolimerilor de HPMA la regiuni specifice ale
intestinului, se observă ca copolimerii ce conţin galactoza au mare afinitate pentru duoden /
prima parte a jojunului, în timp ce copolimerii ce conţin fucozaadera la a treia parte a jojunului.
Gelurile de poliacrilamida şi polimetacrilamida au fost prezentate ca protector mecanici pentru
iris, retină şi endoteliu corneal, menţinând în acelaşi timp adancimea camerei interioare a
ochiului în timpul operaţiilor chirurgicale.
Poli(N-izopropil-acrilamida) se foloseşte în transportul medicamentelor şi pentru imobilizarea
enzimelor şi celulelor în bioreactoare.
Au fost, de asemenea, cercetate posibilităţile de utilizare a hidrogelurilor în sterilizare şi dilatare
cervicală. S-au dezvoltat hidrogeluri biocompatibile şi sisteme de sterilizare tubulară cu mai
multe structuri rigide.
Firele din hidrogel au fost dezvoltate în domeniul transportului hormonilor, cum ar fi, de
exemplu, omologi ai prostaglandinei, precum şi în dilatarea mecanica a cervixului. Dilatarea
canalelor cervicale este necesară pentru avortul indus prin chiuretaj, în primul trimestru al
sarcinii, prin absorbţie.
16

Unul dintre avantajele aplicatiilor hidrogelurilor este obţinerea de muschi artificial.
Hidrogelurile “inteligente”, care pot transforma stimulii electrochimici în lucru mecanic (de
exemplu, contractia) pot functiona si ca tesut muscular uman.
Gelurile polimerice, capabile de contracţii reversibile şi întindere sub stimuli fizico-chimici, sunt
esenţiale în tehnica avansării roboţilor cu energie electrică ca muschi pentru înaintare
(impingere). Materiale inteligente, care depăşesc contracţiile şi secreţiile organelor umane ca
răspuns la schimbările condiţiilor mediului înconjurător, cum ar fi: temperatura, pH-ul sau
domeniul electric, pot fi utilizate ca implanturi medicale, muşchi sau organe protetice şi
manivele robotice.






















17



Bibliografie

1. Prof.dr.Iuliana Popovici, conf.univ. Steriana Lucia Braha, Tehnologia
farmaceutica