Declinul Occidentului: titlu de carte sau viziune

premonitoare?
de Iulian Grosu | 24 aug 2014, 09:40
"Exista oare acum un singur om de rasa alba care-si da seama de ce se petrece in jurul lui pe
aceasta lume? Care sa inteleaga intreaga dimensiune a iminentei primejdiei care ameninta aceasta
rasa?Nu vorbesc de masele, cultivate sau nu, care ne populeaza orasele, acesti cititori de ziare,
aceasta adunare de voturi, din care a disparut demult orice diferenta dintre alegatori si alesi. Ma
refer la clasele conducatoare ale popoarelor de rasa alba, cit timp inca nu au fost distruse, la
oamenii de stat, cit timp mai exista asa ceva, la adevaratii conducatori ai lumii politice si economice,
la cei ai armatelor si la cei ai lumii ideilor (...)Tot ce stiu sa faca este sa formuleze mici fraze ridicole
cum ar fi cele legate de eforturile de depasire a crizei economice(...) Acest "panem et circenses"
care reapare sub forma luptei pentru venituri mai mari si a locului pe care-l ocupa sportul in
civilizatia noastra de acum - toate acestea marcheaza - in cadrul unei civilizatii definitiv epuizate - o
formula noua si tardiva, fara viitor, dar inevitabila, a existentei umane"Aceasta era analiza pe care o
facea in 1933 Oswald Spengler in cartea sa Anii Decisivi , continuind si desavirsind un model de tip
prospectiv inceput in lucrarea sa fundamentala, Declinul Occidentului (Der Untergang des
Abendlandes), publicata intre anii 1918-1922. Teza principala enuntata de Spengler este ca fiecare
civilizatie are un timp limitat de viata, destinul ineluctabil al fiecareia dintre ele fiind de a decade si
dispare. Este vorba, argumenteaza Spengler, de un proces istoric ineluctabil, iar Declinul
Occidentului nu poate fi nici evitat, nici ocultat, caci, la un moment dat, criza va deveni extrem de
evidenta, pe masura ce se ridica, se afirma si incep sa se impuna civilizatiile competitoare."In acel
moment, Razboiul Mondial imi parea o manifestare fatisa, iminenta si inevitabila, a crizei istorice iar
straduinta mea era indreptata spre a o intelege prin examinarea spiritului secolelor precedente - si
nu doar a citorva ani...Apoi am vazut prezentul - Razboiul Mondial care se apropia - intr-o lumina
complet diferita. Acesta nu imi mai aparea ca o constelatie momentana de fapte intimplatoare,
rezultate ale sentimentelor nationale,ale influentelor personale sau tendintelor economice invaluite
de aparenta unitatii si necesitatii prin schemele politice si sociale de tip cauza-efect ale vreunui
istoric, ci ca un tip de schimbare istorica a unei faze care se petrece in interiorul unui urias organism
istoric, schimbare definibila prin busola care se orienteaza in functie de un punct predestinat cu sute
de ani in urma".Oswald Spengler, Declinul Occidentului, vol.I p.p.46-47O doctrina a predestinarii
istorice posibil de acceptat sau de recitit in lumina a ceea se intimpla acum in lume, in momentul in
care din ce in ce mai multe similitudini incep sa apara ca public-evidente cu perioadele in care s-au
produs marile confruntari mondiale?Din nefericire, intrebarea nu mai vizeaza acum doar o
constructie ideatica, o viziune prospectiva construita dintr-o combinatie de intuitii si analize istorice
pe cicluri civilizationale foarte indelungate. Ea priveste modul in care Europa timpului nostru se
situeaza in raport cu marile piete pe care se desfasoara miscarile simultane care amplifica
sentimentul de criza. Interesant, deoarece, urmind rationamentul lui Spengler si al scolilor de
analiza derivate din lucrarile sale, observam ca, cel putin in acest moment, fiecare dintre spatiile
relevante de putere ale lumii - cu exceptia Europei - se gasesc in plina faza ofensiva de afirmare, de
cistigare si consolidare rapida a unor spatii noi de influenta, de constituire de aliante regionale cu
ambitii globale, de transmitere continua a mesajelor de forta care credibilizeaza dimensiunile politice
si economice ale demersurilor respective.Poate este inexact sa vorbim despre Declinul
Occidentului. Poate este prematur. Poate, pentru multi dintre dumneavoastra, este chiar irelevant.
Dar este cert ca fiecare dintre marile puteri ale lumii constituie (sau reconstituie) aliante de forta:
Rusia actioneaza pentru consolidarea mai vechiului sau spatiu de control si influenta la granita sa
de vest, cea cu Uniunea Europeana sau NATO, jucind in continuare cartea cooperarii ultra-extinse
in cele doua formule pe care le construieste in spatiile sale proxime: Uniunea Eurasiatica si
Organizatia de cooperare de la Sanghai. Aici se produce jonctiunea, dar si partajul de interese pe
teritorii strategice, cu China si India, cei doi mari noi actori care-si solicita dreptul de a decide la cel
mai inalt nivel al jocurilor planetare. Fiecare initiind de mai mult timp o politica de implantare
economica ultra-ofensiva pe intreaga planeta (China) sau, in cazul Indiei, oferind conditii de
dumping pentru implantarea pe teritoriul national a marilor companii ocidentale care parasesc
Europa intr-un ritm din ce in ce mai ingrijorator de rapid.Miscare continuata printr-o alta constructie
si ea ultra-ofensiva, dar aflata inca in faza de constructie a puteriii sale subterane si canalelor sale
de comunicatii aferente: BRICS, asocierea dublata de o banca internationala proprie, intre Brazilia,
Rusia, India, China si Africa de Sud.Miscare - la fel de ofensiva - regasita in politica externa a SUA,
aflata acum in faza de trece de la pozitia de unic jandarm mondial din perioada ce a urmat caderii
Cortinei de Fier, la o noua etapa in care, dupa esecul major al proiectului unui nou Mare Orient
Apropiat pus sub influenta americana, sa fie obligata sa regaseasca singurul aliat major care i-a
ramas, adica Europa cu a sa propunere de Acord de liber-schimb.Si, deoarece politica, asemeni
naturii, are oroare de vid, in spatiul lasat fara control din Orientul Apropiat s-a nascut o alta putere
regionala cu inalt potential ofensiv, Statul Islamic, Califatul care ameninta in mod egal toate
structurile de putere traditionale din zona, dar si tarile europene, cu o certa influenta in Maghreb si
in unele tari majore ale Africii negre.Timp in care, vizibil, Europa a adoptat o atitudine din ce in ce
mai defensiva si reactiva, punctul maxim al proiectului sau de extindere fiind atins la Summitul de la
Vilnius, momentul in care declinul provocat de criza ucraineana a dus, practic, la retragerea tuturor
promisiunilor implicite sau explicite facute vreodata tarilor din Parteneriatul Estic si la inghetarea
procesului de extindere pe cel putin o perioada de cinci ani de acum inainte. Fara o voce unica
puternica si credibila in materie de politica externa si de securitate, cu diplomatii nationale care-si
urmeaza fiecare propria lor agenda determinata de considerente de supravietuire economica,
Europa are o problema in a raspunde ofensivei puternice a celorlalti mari actori mondiali.Cit timp isi
poate permite Europa sa stea in expectativa? Cit timp Uniunea Europeana si NATO vor juca doar
cartea asteptarii fara ca asta sa erodeze masiv din credibilitatea pe care doreste s-o folosesca in
apararea intereselor europene si euro-atlantice? Deocamdata, ce avem, este un ridicat din umeri
care ar putea avea consecinte dramatice atunci cind, in imediata apropiere a zonei sale de control,
Rusia a procedat la anexarea unui teritoriu apartinind, cel putin pe hirtie, unui stat suveran si
independent. Plus o indecizie reala in ce priveste calea de urmat in relatia cu Rusia, tratata simultan
ca oponentul traditional din perioada Razboiului Rece si ca un partener strategic cu care exista ceva
probleme temporare. Rastimp in care aceeasi Europa a pierdut orice tip de influenta reala in
Maghreb, se lupta din greu sa mentina ceva puncte de contact in Africa Neagra si nu mai exista ca
actor diplomatic in Orientul Mijlociu.Piesele in marele joc de putere al lumii se rearanjeaza chiar in
acest moment, intr-o maniera decisiva. Posibil intr-o formula de forta, posibil la nivel de negocieri
intr-o noua reuniune de super-puteri. Daca Europa nu va sti sa se pozitioneze acum, atunci de
miine, Declinul Occidentului ar putea sa devina realitate.