You are on page 1of 16

Alergia constituie o reactie a organismului unei persoane la contactul cu anumite substante alergene ce se gasesc

in alimente, medicamente, praf, aer etc.


Pot fi intalnite reactii ale organismului dintre cele mai neasteptate, dar cele mai frecvente reactii alergice se
produc la nivelul pielii, mucoaselor si al cailor respiratorii.

Cauzele care provoaca alergiile sunt multiple: poluarea atmosferica, detergentii, sporii de mucegai, parul de
pisica, gandacii de bucatarie, acarienii (care se adapostesc in mochete, saltele, covoare sau chiar peruci),
alimente, polen, veninul provenit din muscaturi de animale (caini, serpi etc ), intepaturi de albine sau paianjeni,
medicamente sau vaccinuri, produse cosmetice, diverse substante iritante etc.

Astfel proteinele continute in dejectiile acarienilor sunt responsabile de declansarea astmului, a rinitelor sau a
eczemelor. Persoanele care inhaleaza aceste dejectii au accese de stranut, tuse sau mancarimi. Acarienii se
dezvolta foarte bine la caldura si umiditate, in locuri fara curenti de aer.
In concluzie o camera neaerisita se poate transforma intr-o adevarata sursa de alergeni.

Polenul care se gaseste in aer din iunie pana in august determina aparitia rinitei alergice care se caracterizeaza
prin secretie nazala abundenta, stranut si lacrimare.

Printre medicamentele care determina reactii alergice se evidentiaza penicilina, sau uneori chiar si aspirina iar
dintre vaccinuri se evidentiaza vacinul antitetanic, vaccinunul impotriva tusei convulsive, vaccinul impotriva
pneumoniei pneumococice.

Printre alimentele care provoaca alergii se remarca: oua, peste, capsuni, fragi, ciocolata, mezeluri, conserve.

Simtome
Cele mai frecvente reactii alergice se produc la nivelul pielii, mucoaselor si al cailor respiratorii.
Reactia organismului poate fi sub forma de urticarie, eczeme, edeme, rinite, astm bronsic.

Daca apare o reactie alergica acuta, ea se declansaza de obicei rapid, uneori la cateva minute dupa contactul cu
alergenul respectiv si poate dura mai multe ore.

Principalul simtom care trebuie urmarit este dificultatea de respiratie ce poate apare ca rezultat al inflamatiei
bruste a limbii si a tesuturilor din gat.
Dificultatea de respiratie poate fi asociata si cu alte simptome ca: spasme bronsice, tuse, tumefiere locala (la
locul muscaturii sau intepaturii) sau in alta regiune a corpului (ochi, buze, limba, urechi ), urticare cu mancarimi
puternice, invinetire a pielii, crampe stomacale, greata, voma, dureri de cap, modificari ale pulsului etc

Daca apar astfel de simptome ale unei reactii alergice acute trebuie chemat de urgenta medicul caci viata
persoanei este pusa in pericol.

In asteptarea medicului persoana trebuie sa stea comod, intinsa pe o canapea, urmarindui-se cu atentie respiratia
si pulsul.
In caz de dificultate de respiratie se poate administra tinctura de Carcel (Ephedra vulgaris) cu putina apa sau se
face infizie cu 2-3 g planta la o cana cu apa. Se bea o ceasca. Este spasmolitic dar usor hipertensiv.
Planta este contraindicata in glaucom, hipertensiune, hipertiroidie si adenom de prostata cu retentie urinara.

Tratamentul alergiei acute se face la spital unde dupa incetarea crizei sunt prescrise medicamente antihistaminice
pentru a reduce mancarimile si de tip cortizonic pentru reducerea inflamatiei.

In reactiile alergice usoare nu apar dificultati de respiratie si nici edeme ale cailor respiratorii. Principalele
simptome sunt urticarie, mancarime, deranjamente stomacale eventual inflamatii locale (in cazul intepaturilor
sau muscaturilor).

1
Alergia (greacă: αλλεργία, reacţie diferită) este o reacţie anormală, disproporţionată,
exagerată şi excesivă a sistemului imunitar, faţă de antigene exogene care sunt bine
tolerate de subiecţii normali. Specialitatea medicală care se ocupă cu studiul bolilor în
care sunt implicate procese alergice se numeşteAlergologie şi Imunologie Clinică.

Terminologia aferentă bolilor alergice este foarte variată. WAO (World Allergy
Organization) recomandă adoptarea unei nomenclaturi globale adresată afecţiunilor
alergice. Terminologia propusă de Nomenclatura Revizuită pentru Boli Alergice,
publicată de Academia Europeană de Alergologie şi Imunologie Clinică (EAACI, după
iniţialele în limba engleză), a fost revizuită deWorld Allergy
Organization în Nomenclatura Revizuită pentru Boli Alergice pentru Utilizare Globală,
publicată în anul 2004.

 Alergie: Alergia este o reacţie de hipersensibilitate iniţiată prin mecanisme


imunologice. Alergia poate fi mediată prin anticorpi sau prin celule ale sistemului
imunitar.
 Hipersensibilitate: Hipersensibilitatea determină simptome sau semne obiective
reproductibile, iniţiate prin expunere la un stimul bine definit, care este tolerat de
subiecţii normali.
 Hipersensibilitate non-alergică: Hipersensibilitatea non-alergică este termenul
preferat pentru a descrie hipersensibilitatea în care mecanismele imunologice nu
pot fi dovedite.
 Alergene: Alergenele sunt antigene ce produc reacţii alergice. Majoritatea
alergenelor sunt proteine, frecvent cu lanţuri laterale glucidice, dar, în cazuri mai
rare, sunt alergene glucidele pure, substanţele chimice cu moleculă mică
(izocianaţi, anhidride sau formaldehidă), precum şi unele metale (de exemplu crom
şi nichel).
 Atopie: Atopia reprezintă tendinţa personală şi/sau familială, de obicei apărută
în copilărie sau adolescenţă, de a deveni sensibilizat şi de a sintetiza anticorpi de
tip IgE, ca răspuns la o expunere la doze mici de alergene, de obicei proteine.
Termenii atopie şi atopic sunt rezervaţi pentru a descrie
predispoziţia genetică pentru sensibilizare mediată IgE la alergene prezente în mod
obişnuit în mediul înconjurător, la care este expusă întreaga populaţie, dar care, la
majoritatea indivizilor, nu determină răspuns prelungit de anticorpi tip IgE.

Clasificare

Gell şi Coombs definesc 4 tipuri de reacţii de hipersensibilitate imunologică, în funcţie


de elementele sistemului imunitar implicate în producerea lor:

2
 Hipersensibilitate de tip I , anafilaxic (mediată prin anticorpi de tip IgE, numiţi
şi reagine)
 Hipersensibilitate de tip II, citotoxic (mediată prin anticorpi de tip IgG sau IgM)
 Hipersensibilitate de tip III, prin complexe imune solubile (mediată prin complexe
imune antigen-anticorp de tip IgG)
 Hipersensibilitate de tip IV, întârziată, mediată celular prin limfocitele T.

Cauze

Alergiile sunt produse, la organismele sensibilizate, de antigene exogene (provenite


din mediul extern) numite alergene. Majoritatea alergenelor sunt proteine, glico-
proteine şi, mai rar, glucidepure, substanţe chimice cu moleculă mică (izocianaţi,
anhidride sau formaldehidă), precum şi unele metale (de exemplu crom şi nichel).
Alergenele sunt conţinute şi vehiculate de diverşi factori din mediul extern:

 factori fizici: căldura, frigul (crioalergene)


 factori chimici: substanţe chimice, substanţe folosite în industria
alimentară, medicamente, produse cosmetice, veninuri de animale şi insecte, latex
etc.
 factori biologici: bacterii, virusuri, paraziţi, toxine microbiene, insecte, polen,
fructe (căpşuni,zmeură, kiwi, ananas, etc.) praf, fulgi, păr şi scuame de
animale, seruri heterologe, vaccinurietc.

Simptomatologie

Contactul cu alergenul provoacă, la organismele sensibilizate anterior, reacţii


inflamatorii locale sau sistemice care determină simptomatologia clinică a alergiei. Cel
mai frecvent sunt afectate organele de la nivelul căii de pătrundere în organism a
alergenului (aşa-numitele organe ţintă: pielea şi mucoasele, aparatul
respirator şi aparatul digestiv). Simptomele pot fi locale sau sistemice, de intensitate şi
severitate variabilă, uneori chiar letale. Reacţii sistemice apar şi atunci
când alergenele sunt introduse direct în curentul sanguin (prin injecţii, perfuzii,
transfuzii, muşcături sau înţepături de animale etc.).
Simptome locale
 Cutanate: prurit, erupţii cutanate şi eritem de diverse tipuri, angioedem.
 Oculare: prurit, tumefacţie şi eritem al pleoapelor, înroşirea conjunctivei şi
lăcrimare.

3
 Oto-rino-laringologice: strănut, obstrucţie nazală, rinoree apoasă, răguşeală,
tuse; senzaţie de urechi înfundate, otalgie şi diminuarea auzului (prin drenaj
insuficient al tubei lui Eustachio).
 Pulmonare: jenă respiratorie, tuse, wheezing, dispnee.
 Digestive: greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale.

Simptome sistemice
 Alterarea stării generale: cefalee, febră, vertij, stare de rău.
 Simptome cardio-vasculare: hipotensiune arterială, sincopă, stop cardio-
respirator.

TESTE ALERGOLOGICE

Testele alergologice au ca scop depistarea alergenului implicat în declanşarea unei


reacţii alergice. Se folosesc în mod uzual două tipuri de teste: teste cutanate şi teste
serologice.
Teste cutanate
Se bazează pe folosirea unei doze mici de alergen, care se amplasează pe piele sau
se injectează intradermic pentru a urmări dacă apare o reacţie alergică locală. Sunt
disponibile trei tipuri de teste cutanate:

 Testul prick: se plasează pe piele o picătură de soluţie diluată de alergen şi se


efectuează scarificarea sau înţeparea tegumentului subiacent, pentru a permite
pătrunderea soluţiei în piele. Testul este pozitiv pentru alergenul respectiv dacă
apare o induraţie sau înroşire pruriginoasă a pielii la locul de contact.
 Testul intradermic: Se injectează intradermic o cantitate mică de soluţie diluată
de alergen şi se urmăreşte dacă apare sau nu o reacţie inflamatorie locală, similară
cu cea descrisă la testul prick. Este un test mai sensibil decât testul prick, dar cu un
procent mai mare de reacţii fals pozitive.
 Testul patch: se aplică pe piele un plasture pe care s-a plasat o doză mică de
alergen şi se menţine pe piele timp de 24-72 de ore, urmărind apariţia reacţiei
cutanate locale.

Avantajele testelor cutanate

 sunt uşor de realizat;


 au sensibilitate mai mare faţă de anumite tipuri de alergene, cum sunt
alergenele dermatitelor de contact.
 rezultatele sunt disponibile în 24-48 de ore după încheierea testării.

4
Dezavantajele testelor cutanate

 sunt teste invazive şi


 provoacă urticarii şi jenă la locul reacţiilor pozitive;
 există pericol de infectare a plăgilor de testare;
 prezintă riscul de a declanşa o reacţie alergică severă, numită anafilaxie,
care poate merge pâna la şoc anafilactic şi deces. Cu toate că astfel de reacţii
sunt rare, acest tip de teste necesită disponibilitatea asistenţei medicale de
urgenţă, în eventualitatea apariţiei reacţiilor cu potenţial fatal.
 sunt influenţate de administrarea anumitor medicamente (de ex. antidepresive
sau antihistaminice) şi de aceea nu pot fi folosite la bolnavii la care nu este posibilă
întreruperea medicaţiei
 nu pot depista alergiile la diverse alimente, pentru care poate fi necesară
efectuarea unor investigaţii suplimentare
 interpretarea lor este influenţată de prezenţa afecţiunilor dermatologice
preexistente (eczeme, urticarie etc.)

Teste serologice
Alergenele pecifice IgE (cod CPT: 86421 pentru <5 antigeni, CPT: 86422 pentru 6+
antigeni) sunt teste indirecte, bazate pe detectarea şi titrarea în sânge a anticorpilor de
tip IgE produşi de organism ca răspuns faţă de un alergen specific.[1] Spre deosebire
de determinarea titrului de IgE total [2], care nu este diagnostic pentru o alergie,
titrul de IgE specific poate folosi ca referent diagnostic calitativ şi cantitativ al stării
alergice a pacientului.[3]
Există două tipuri de teste de identificare a alergenelor, în funcţie de metoda de
măsurare, radiometrică (radioactivă) sau colorimetrică/fluorometrică: RAST
(radioallergosorbent test - radioimunoabsorbţie („RAST Test” este Marca Depusă a
concernului «Pharmacia») , teste de imunocaptare, de imunofluorescenţă, testarea
antigenică multiplă simultană şi reacţia ELISA (imunoabsorbţia enzimelor linkate). Un
test serologic se consideră pozitiv dacă titrul (concentraţia) IgE pentru un tip specific
de alergen este de peste 4 ori mai mare faţă de valorile normale.
Spre deosebire de testele cutanate, ale căror rezultate pot fi interpretate subiectiv, gen
«da», «nu», «dubios», testele serologice dau rezultate cantitative, cu posibilitatea de a
calcula statistic pertinenţa testului, sensibilitatea şi specificitatea (testele de calcul
binar „2x2", sau curba ROC (engleză Relative Operating Characteristic curve).[4] Pe
baza unor studii pe un mare număr de analize testele serologice dau o sensibilitate de
aproximativ 70.8% şi o pozitivitate predictivă de 72.6%.[5]

5
Avantajele testelor serologice

 Se pot folosi în cazurile în care, din diverse motive, nu se pot efectua teste
cutanate (boli dermatologice preexistente, anafilaxie severă în antecedente,
medicaţie care nu poate fi întreruptă etc.).
 Nu sunt afectate de administrarea de medicamente (de ex. antidepresive,
antihistaminice) şi se pot folosi la bolnavii la care nu se poate întrerupe medicaţia
pentru a efectua testarea.
 Nu prezintă risc de a provoca reacţii alergice, nefiind teste invazive. Se pot
folosi şi la persoanele care au prezentat reacţii alergice severe în antecedente.
 Se pot folosi pentru depistarea alergiei faţă de latex (înainte de
intervenţii chirurgicale, dacă au existat expuneri frecvente în antecedente).
 Sunt mai eficiente în depistarea alergiilor alimentare, respiratorii, la substanţe
chimice şi medicamentoase, etc., comparativ cu testele cutanate.
 Scăderea titrului de IgE după un tratament de desensibilizare demonstrează
eficienţa tratamentului.
 Faţă de numărul relativ redus de antigeni care pot fi folosiţi la testele cutanate,
testele serologice controlează peste 700 de alergeni.
 Promptitudine - laboratoarele moderne pot elibera sute de rezultate serologice
în câteva ore.
 Sunt mai sensibile decât testele cutanate (uneori testele cutanate pot fi fals-
pozitive, iar testul sanguin negativ).

Dezavantajele testelor serologice

Necesită laboratoare specializate, dotate cu aparataj performant şi sub un eficient


control de calitate.

TRATAMENT
Tratamentul antialergic este un tratament complex, care poate include măsuri
specifice sau nespecifice. Tratamentul medicamentos constituie numai o parte din
măsurile terapeutice care se pot aplica în cazul unei alergii.
[modifică]Tratamentul specific
Tratamentul specific al alergiei vizează alergenul sau anticorpii.
1) Măsuri terapeutice care vizează alergenul: îndepărtarea alergenului sau
evitarea contactului cu acesta.

 Regim dietetic, în cazul alergiilor alimentare, cu suprimarea alimentului


incriminat sau doar bănuit. Cele mai cunoscute alimente alergizante sunt:

6
laptele de vacă şi derivatele sale, preparatele ce conţin ouă, arahide, nuci,
susan, mac, acaju, soia, peşte, cerealele ce conţin gluten (grâu, secară, orz),
unele fructe (kiwi, căpşuni, ananas, cocos), ciocolata, cafeaua, alcoolul. Modul
de preparare al alimentelor este de asemenea important: de exemplu prăjirea
poate creşte efectul alergizant al unor alimente (seminţe, nuci, alune şi mai
ales arahide). Se vor evita deci prăjelile, rântaşurile, cremele.

 Chimioterapie antimicrobiană, antifungică sau antiparazitară, pentru


îndepărtarea alergenului în cazul unor endoalergii (infecţii microbiene sau
fungice, infestaţii parazitare).

Există şi situaţii în care alergenul nu poate fi identificat sau nu se poate elimina


total din mediul de viaţă al bolnavului, iar contactul cu acesta nu poate fi evitat.
2) Măsuri terapeutice care vizează anticorpii: hiposensibilizarea specifică.
[modifică]Tratamentul nespecific
Are ca scop diminuarea sau eliminarea consecinţelor imediate ale reacţiei
alergen-anticorp (eliberarea şi fixarea mediatorilor chimici), sau combaterea
fenomenelor patologice de la nivelul organelor ţintă.

===============================================================

Reactia alergica
Reactia alergica este raspunsul organismului fata de o substanta straina perceputa
drept periculoasa, numita alergen.
Zilnic inspiram, ingeram sau atingem potentiali alergeni, fara sa ne dam seama,
deoarece acestia sunt de obicei inofensivi. Dar daca sistemul imunitar identifica
polenul, scuamele de animale sau alte substante inofensive drept antigene
periculoase, acesta poate declansa o reactie alergica.
Organismul devine alergic -sau sensibilizat – la o anumita substanta inainte ca
primele simptome sa apara. Majoritatea alergiilor se produc in acest mod. Astfel,
prima data cand inhaleaza polen,
persoana nici macar nu stranuta.
Atunci cand alergenul patrunde in mucoasa nazala, unele celule ale sistemului
imunitar numite celule macrofage isi fac incet aparitita. Celulele macrofage
neutralizeaza particulele de alergen, iar apoi se asociaza cu unele globule albe
(limfocite) care apara organismul de toxine. In acelasi timp, alte globule albe
produc o proteina numita imunoglobulina E (Ig E), care, in acest caz, este
programata sa reactioneze impotriva polenului.
Anticorpii de tip E sensibilizati fata de un anumit alergen se asociaza apoi cu
celulele mastocite din membranele mucoase ale ochilor, nasului si gatului.
Mastocitele exista si in tractul digestiv si piele. Aceste celule sunt magazii de
depozitare ale substantelor chimice care provoaca simptomele alergiei, printre care
histamina, responsabila pentru producerea mancarimii si pentru aparitia edemelor.

7
Toate acestea se intampla la primul contact cu alergenul. Dupa ce este sensibilizata,
persoana va prezenta simptomele alergiei de fiecare data cand este expusa la
substanta in cauza, care poate sa patrunda in organism pe cale respiratorie,
digestiva, sau cutanata.
La urmatorul contact cu polenul, imunoglobulina E se fixeaza pe alergen in partea
superioara a tractului respirator. Fiecare particula de alergen este cuprinsa intre
doua proteine de IgE, formand astfel punti antigenice. Rezultatul formarii acestor
punti este activarea mastocitelor, care elibereaza histamina si alte substante
chimice.
Numerosi alergeni care patrund in organism pe cale respiratorie sau digestiva pot
afecta mastocitele din tractul respirator inferior, provocand astm. Alti alergeni
(nichel si latex) determina sintetizarea de histamina de catre mastocitele aflate in
piele, avand drept rezultat eruptii cutanate sau dermatita.

===============================================================

Afectiunile alergice

Alergia reprezinta o reactie de hipersensibilitate la o substanta straina


organismului (alergen), reactie prezenta doar la unii indivizi,
declansata prin mecanisme imunologice, putand fi mediata de
anticorpi sau de celule ale sistemului imun.

Alergia reprezinta o reactie de hipersensibilitate la o substanta straina


organismului (alergen), reactie prezenta doar la unii indivizi, declansata prin
mecanisme imunologice, putand fi mediata de anticorpi sau de celule ale
sistemului imun.
Cel mai frecvent, anticorpii caracteristici responsabili de reactiile alergice sunt de
tip Ig E, in acest caz termenul corect fiind cel de “alergie Ig E mediata”. Exita si
reactii alergice non-Ig E mediate. Prevalenta afectiunilor alergice este intr-o
continua crestere, mai ales in tarile dezvoltate economic. De aceea, sunt necesare
recunoasterea cat mai precoce, depistarea alergenului declansator si instituirea
tratamentului corespunzator. Clasic, alergia (din greaca, reactie diferita) este
definita ca o reactie anormala, exagerata, excesiva a sistemului imunitar, aparuta
la anumite persoane ca raspuns la contactul cu unele substante straine
organismului (alergene), care sunt bine tolerate de indivizii normali.

8
Definirea actuala a termenilor in alergologie
Avand in vedere multitudinea termenilor utilizati, s-a impus adoptarea unei
nomenclaturi globale adresate afectiunilor alergice, care sa clarifice anumite
aspecte si care sa faciliteze comunicarea optima intre profesionistii sistemului
sanitar. O prima incercare a fost reprezentata de Nomenclatura Revizuita pentru
Boli Alergice, publicata de Academia Europeana de Alergologie si Imunologie
Clinica - EAACI (Johansson et al., Allergy, 2001). Ulterior, in 2004, aceasta a fost
modificata de World Allergy Organization - WAO in Nomenclatura Revizuita pentru
Boli Alergice pentru Utilizare Globala (Johansson et al. JACI, 2004).

Alergia reprezinta o reactie de hipersensibilitate declansata prin mecanisme


imunologice, putand fi mediata de anticorpi sau de celule ale sistemului imun. De

9
cele mai multe ori, anticorpii caracteristici responsabili de reactiile alergice sunt
de tip Ig E, in acest caz termenul corect fiind cel de “alergie Ig E mediata”. Exita si
reactii alergice non-Ig E mediate, ca de exemplu anafilaxia prin complexe imune
ce contin dextran, caz in care anticorpii sunt de tip Ig G, sau boala serului, mai rar
intalnita actual, definita clasic ca reactie de hipersensibilitate de tip III (prin
complexe imune). In aspergiloza alergica bronho-pulmonara sunt intalnite ambele
tipuri de anticorpi (Ig E si Ig G). Dermatita alergica de contact reprezinta un
exemplu de mediere celulara prin limfocite a reactiei alergice. Alergenele
reprezinta antigene ce declanseaza reactii alergice. Majoritatea alergenelor ce
determina productia de Ig E sau Ig G sunt proteine, frecvent cu lanturi laterale
glucidice, dar in anumite conditii glucidele pure au fost postulate ca fiind
alergene. Mai rar, substante chimice cu greutate moleculara mica, de exemplu
izocianati sau anhidride ce actioneaza ca haptene, sunt de asemenea mentionate
ca alergene ce declanseaza productia de Ig E. Pentru dermatita alergica de
contact, alergenele clasice sunt substante cu molecula mica, de exemmplu crom,
nichel sau formaldehida, ce declanseaza o reactie mediata de limfocitele T. Atopia
reprezinta predispozitia personala si/sau familiala, de obicei manifestata in
copilarie sau adolescenta, de a deveni sensibilizat si de a sintetiza anticorpi de tip
Ig E ca raspuns la o expunere la doze mici de alergene, de obicei de natura
proteica. In consecinta, acesti indivizi pot dezvolta afectiuni tipice cum ar fi
astmul, rinoconjunctivita sau eczema. Termenii “atopie” si “atopic” sunt rezervati
pentru a descrie predispozitia genetica catre sensibilizare mediata Ig E la
alergene prezente in mod obisnuit in mediul inconjurator, alergene la care este
expusa intreaga populatie, dar care, la majoritatea indivizilor, nu determina
raspuns anticorpic de tip Ig E prelungit. Astfel, atopia se suprapune definitiei
clinice a unui raspuns imun inalt responsiv in anticorpi de tip Ig E. Termenul de
“atopie” nu trebuie utilizat fara demonstrarea sensibilitatii Ig E mediate prin teste
cutanate prick pozitive sau prin evidentierea anticorpilor Ig E specifici in serul
pacientului. Simptomele alergice prezente la un individ tipic atopic pot fi denumite
simptome atopice, de exemplu astm atopic. Totusi, astmul cu mediere Ig E in
geeneral nu ar trebui denumit astm atopic. Pozitivitatea testelor cutanate prick
sau prezenta anticorpilor Ig E specifici la un alergen mai putin comun, de exemplu
venin de Hymenoptera sau medicament, ce reprezinta expunere la doze mari de
antigen, nu trebuie considerate criterii diagnostice pentru atopie.
Hipersensibilitatea determina simptome sau semne obiective reproductibile,
initiate prin expunere la un stimul bine definit ce este tolerat de subiectii normali.

Penicilina

10
Dintre medicamente, unul din cel mai frecvent incriminate in aparitia reactiilor
alergice este penicilina (alaturi de derivatii ei). Dupa cum se poate observa in
tabelul 3, aceasta poate actiona prin mecanisme diverse.

25% din populatie vor prezenta o forma sau alta de atopie, in urmatorii
ani.
Hipersensibilitatea non-alergica re- prezinta termenul preferat pentru a descrie
hipersensibilitatea in care mecanismele imunologice nu pot fi
dovedite. Clasificare In functie de momentul aparitiei manifestarilor clinice si
histopatologice si in functie de natura dereglarii raspunsului imun si a
mecanismului care sta la baza hipersensibilitatii, conform clasificarii Gell si
Coombs (1964), cea mai acceptata in ciuda lacunelor ei, exista patru tipuri de
reactii de hipersensibilitate. Primele trei tipuri au la baza un raspuns imun umoral
(productie de anticorpi) si sunt rapide, iar reactia de tip IV este mediata prin
raspuns imun celular si este tarzie. Majoritatea reactiilor alergice apartin tipului I
de hipersensibilitate. In functie de calea de patrundere in organism a factorului
declansator, exista mai multe categorii de alergene, dupa cum se observa in
tabelul 2.

Patogeneza reactiilor alergice


Alergia este practic o afectiune inflamatorie, initiata de prezentarea alergenului
de APC (celula prezentatoare de antigen) si activarea consecutiva a limfocitului T
helper 2 (LTh2), care va activa la randul sau LB, cu productie de Ig E, mecanismul
hipersensibilitatii de tip I. La un nou contact cu alergenul, prin legarea acestuia de

11
minimum doua molecule de Ig E alaturate, are loc activarea mastocitelor,
respectiv a bazofilelor, cu eliberarea unor mediatori responsabili de faza acuta a
alergiei, cu multiple efecte biologice. In faza tardiva are loc acumularea de celule
proinflamatorii (eozinofile, PMN). Intre mediatorii primari ai hipersensibilitatii de
tip I se regasesc histamina, serotonina, factorul chemotactic pentru eozinofile
(ECF-A), factorul chemotactic pentru neutrofile (NCF-A) si numeroase proteaze, iar
intre cei secundari, factorul activator al plachetelor (PAF), leucotriene,
prostaglandine, bradikinina si numeroase citokine.

Boala serului (hipersensibilitate de tip III) este un sindrom declansat de injectarea


unui ser heterolog in organismul uman. Antigenele din serul injectat declanseaza
productia de anticorpi, formandu- se complexe imune in exces, care se depun pe
membranele bazale vasculare si duc la o vasculita diseminata.

Manifestari si forme clinice ale reactiilor alergice


Manifestarile reactiilor alergice pot fi locale sau generale. Cele locale sunt limi-
tate la zona in care are loc contactul cu alergenul (piele, mucoase, aparat
respirator) si de obicei cedeaza in maximum 24 de ore de la incetarea contactului
cu acesta, principalul mediator fiind histamina. Manifestarile sunt sub forma de
prurit, eritem, urticarie, eczema (la nivelul tegumentelor), rinita, “febra de fan”,

12
astm bronsic (la nivelul aparatului respirator), varsaturi, diaree (la nivelul
aparatului digestiv). Urticaria reprezinta o eruptie te- gumentara maculo-
papuloasa pru- riiginoasa cu caracter tranzitoriu, fiind manifestarea cutanata cea
mai frecventa a hipersensibilitatii imeediate. Este determinata de substante
toxice, medicamente, agenti fizici, alimente etc. Cauza este reprezentata de
cresterea permeabilitatii capilare din cauza actiunii mediatorilor chimici care se
descarca in urma degranularii mastocitelor. Edemul Quincke se aseamana urtica-
riei, coexistand frecvent cu aceasta si se manifesta sub forma unor infiltrate
edematoase, proeminente, bine delimitate, localizate cel mai frecvent la nivelul
fetei si mucoasei oro-faringiene. Eczema atopica reprezinta o afectiune cutanata
pruriginoasa, acuta sau cronica, mai frecventa la copii si localizata la nivelul fetei,
gatului sau membrelor. Se caracterizeaza prin edem, eritem, prurit, vezicule si
chiar lichenificari in formele cronice. La 80% dintre pacienti se constata niveluri
crescute de Ig E, insa in patogenie este implicata si o componenta mediata celular
(hipersensibilitate intarziata), histologic vizualizandu- se mastocite, limfocite Th si
macrofage. Rinita alergica (coriza) si rinoconjunctivita reprezinta inflamatia
aseptica a mucoasei nazale, respectiv a mucoasei nazale si a conjunctivei, induse
de produse volatile cu greutate moleculara mica, cum ar fi polenul gramineelor
sau al altor plante, detergenti, alte produse chimice. Mastocitele care infiltreaza
mucoasa nazala au fixate molecule de Ig E si in momentul contactului cu
alergenul are loc degranularea. Mediatorii eliberati determina congestie locala,
rinoree apoasa, prurit, hipersecretie, stranut, care apar in crize repetate, in
functie de expunerile la alergen, uneori insotite si de manifestari alergice
cutanate. Se constata cresterea Ig E serice, teste cutanate pozitive la alergene
specifice, eozinofilie, prezenta eozinofilelor in secretiile nazale, teste de provocare
pozitive. Lavajul nazal dovedeste prezenta histaminei, leucotrienelor,
prostaglandinelor si diverselor enzime.

Febra de fan reprezinta rinita alergica determinata de polen. La copii se poate


asocia cu otita sau sinuzita. Astmul bronsic alergic este o afectiune caracterizata
prin crize de dispnee acuta de obicei autolimitata, determinate de un alergen.
Terenul constitutional predispozant si hiperreactivitatea bronsica joaca un rol
foarte important in patogeneza astmului. Histopatologic, se constata inflamatia
mucoasei cailor respiratorii superioare, asociata cu edem datorat cresterii
13
permeabilitatii vasculare, contractia muschilor netezi ai bronhiilor si hipersecretia
de mucus. Manifestarile clinice sunt variabile, de la tuse si respiratie suieratoare
(wheezing),pana la senzatie de sufocare. Dispneea este de tip expirator, apare de
obicei brusc si are durata variabila. Pot coexista rinita si conjunctivita. Este mediat
de reagine, cu specificitate de recunoastere pentru unii alergeni. Acestea pot fi
produse animale (secretii, excremente), microorganisme, medicamente (aspirina,
betabolcante), fragmente de materiale vegetale (polen, seminte), minerale etc.
Cresc Ig E totale in sange, se constata eozinofilie >5% si prezenta de mucus si
eozinofile in secretia bronsica. Aspergiloza bronhopulmonara aler- gica este o
afectiune rara si severa, produsa printr-o reactie imunitara dubla, de tip Ig E si Ig
G fata de Aspergillus fumigatus. Se poate complica cu astm alergic sau poate fi ea
insasi o complicatie a astmului. Astmul este seever, frecvent corticodependent,
insotit de leziuni ireversibile bronsice si parenchimatoase. Şocul anafilactic
reprezinta forma generalizata si cea mai grava de reactie alergica, cu o
simptomatologie rapid instalata, caracterizata prin edem al cailor respiratorii,
hipotensiune arteriala, spasm glotic, manifestari digestive, tulburari neurologice.
Interventia terapeutica trebuie sa fie prompta, datorita pericolului iminent de
moarte. Factorii declansatori sunt reprezentati de unele antibiotice, diverse
substante chimice, hormoni, peptide inoculate parenteral sau pe cale orala si
intepaturile de insecte. Testele alergologice Sunt foarte importante pentru
diagnosticul etiologic al reactiilor alergice, alaturi de o anamneza corecta si
detaliata. Au ca scop identificarea alergenului implicat in patogeneza unei reactii
alergice. Urmaresc raspunsul la alergen al indivizilor suspecti, dar si modificarile
induse de contactul cu alergenul. Se folosesc in mod uzual doua tipuri de teste:
teste in vivo si teste in vitro. Testele in vivo sunt teste de provocare. Sunt grevate
de riscul de a produce reactii alergice grave.

Testele cutanate
Au ca principiu utilizarea unei cantitati mici de alergen, care se pune pe tegument
sau se injecteaza intradermic pentru a urmari daca apare o reactie alergica locala.
Actual sunt disponibile trei tipuri de teste cutanate: 1) patch-test: se aplica pe
tegument un plasture ce contine o doza mica de alergen si se mentine timp de 1-
3 zile, monitorizand aparitia reactiei locale; 2) prick-test: se aduce in contact cu
tegumentul o picatura de solutie diluata de alergen, dupa care se inteapa sau se
scarifica pielea, pentru a permite patrunderea solutiei. Se considera test pozitiv
pentru alergenul respectiv daca apare o induratie sau inrosire pruriginoasa a pielii
la locul de contact; 3) testul intradermic: se injecteaza intradermic o cantitate
mica de solutie diluata de alergen si se urmareste daca apare sau nu o reactie
inflamatorie locala, asemanatoare cu cea descrisa anterior. Este un test mai
sensibil decat testul prick, dar mai putin specific. Testele de provocare bronsica se

14
utilizeaza in alergii respiratorii si consta in administrarea sub forma de inhalatii a
alergenului in doze foarte mici, urmarindu-se simptomatologia si parametrii
respiratori. Testele in vitro determina nivelul sangvin de Ig E sau unele modificari
celulare. Testele sangvine Sunt teste indirecte, bazate pe detectarea in sange a
anticorpilor produsi de organism ca raspuns fata de un alergen specific. Masoara
concentratia sangvina a anticorpilor de tip Ig E fata de alergene specifice. Exista
mai multe tipuri de teste de identificare a alergenelor, in functie de metoda de
masurare: testul de radioimunoabsorbtie (RIA), teste de imunocaptare, de
imunofluorescenta, testarea antigenica multipla simultana si reactia ELISA
(imunoabsorbtia enziimelor linkate). De obicei, un test sangvin se considera
pozitiv daca titrul Ig E pentru un alergen specific este de cel putin 4 ori mai mare
fata de valoarea normala. Testele celulare presupun transformarea blastica a
limfocitelor in prezenta alergenului. Tratamentul alergiilor Se adreseaza diverselor
etape implicate in patogeneza: 1) indepartarea alergenului deeclan- sator sau
intreruperea contactului cu acesta (in cazul in care se cunoaste). Uneori, este
necesara chiar schimbarea profesiunii sau a locuintei; 2) tratament antibiotic,
antifungic sau antiparazitar, pentru indepartarea alergenului in cazul unor
endoalergii (infectii microbiene, fungice, parazitare); 3) desensibilizarea - se face
prin admi- nistrarea de doze repetate si crescande de alergen, care induc
comutarea secretiei limfocitelor B catre secretia de anticorpi de tip Ig G, care se
leaga de alergen, blocandu-l si stimuleaza limfocitele T supresoare. Este o terapie
de lunga durata (de regula 3-5 ani) si se face sub stricta supraveghere medicala
din cauza riscului de reactii adverse; 4) oprirea degranularii - cu substante ce
interfereaza cu procesele biochimice ce o declanseaza si o intretin (cromoglicat
disodic, teofilina, beta-adrenergice); 5) limitarea manifestarilor clinice - tratament
cu antihistaminice, corticoizi, adrenalina. Concluzii Alergiile, prin potentialul lor de
a afecta atentia, puterea de concentrare si de a invata, calitatea somnului,
activitatile curente, scad drastic calitatea vietii pacientilor si uneori pot chiar sa
puna viata acestora in pericol. Avand in vedere aceste aspecte, precum si
prevalenta tot mai mare a afectiunilor alergice in tarile dezvoltate economic, cu
un nivel de poluare ridicat si o expunere masiva a populatiei la alergeni diversi, se
impun recunoasterea cat mai precoce si trata- rea corespunzatoare a lor.

15
16