C M Y K

Anul VII

nr. 357

3 - 9 aprilie 2008

8 pagini

preþ: 1,6 RON

Sãptãmânal teologic, bisericesc ºi de atitudine al Episcopiei Argeºului ºi Muscelului

„TRAFICUL DE PERSOANE
o umilire a demnitãþii umane“
asigurând asistenþa, ajutorarea ºi protecþia victimelor ºi militând pentru armonizarea legislaþiei comunitare privind munca ilegalã ºi protecþia drepturilor angajaþilor.

Traficul de persoane, un pãcat grav ºi un pericol social Amploarea traficului de fiinþe umane
Cu durere în suflet constatãm cã România se confruntã cu un fenomen care a luat o amploare îngrijorãtoare, ºi anume traficul de fiinþe umane. Sute ºi mii de tinere sunt înºelate cu promisiuni mincinoase ºi ajung sã fie tratate ca niºte sclave, sunt cumpãrate ºi vândute de cãtre traficanþii de persoane, care le folosesc spre câºtig murdar, întocmai ca pe niºte obiecte, obligându-le sã munceascã în condiþii inumane ºi fãrã platã, sã cerºeascã sau sã-ºi vândã trupurile pentru bani, înjosindu-le, ºi, uneori, chiar omorându-le fãrã nici o remuºcare. Dar, ºi mai îngrijorãtoare este situaþia copiilor care ajung victime ºi suferã abuzuri de toate felurile, ceea ce poate fi consideratã o crimã împotriva viitorului umanitãþii. Statisticile alarmante ale organismelor internaþionale aratã cã, din cele peste 2,5 milioane persoane traficate, majoritatea sunt femei ºi copii; traficul de fiinþe umane a ajuns sã fie una dintre cele mai profitabile infracþiuni, pe al treilea loc în lume dupã traficul de arme ºi cel de droguri. De asemenea, peste 70% din victimele traficului uman nu sunt identificate ºi nu beneficiazã de asistenþã calificatã, deoarece nu cunosc limba þãrii de destinaþie ºi nu pot comunica, sunt sechestrate sau þinute sub strictã observaþie ºi nu pot intra în contact cu autoritãþile; gravitatea situaþiei e amplificatã de diversitatea formelor de trafic ºi de profilul victimelor. România nu mai este doar o þarã-sursã, ci ºi o þarã de tranzit pentru femeile ºi copiii care sunt traficaþi, atât în þarã, cât ºi în afarã, pentru munca forþatã, exploatare sexualã ºi cerºetorie. Având în vedere faptul cã traficul de persoane este un fenomen infracþional trans-naþional, bine organizat, intervenþiile pentru prevenirea ºi combaterea fenomenului trebuie sã atragã eforturile conjugate ale tuturor þãrilor afectate. În contextul european actual ºi în perspectiva liberei circulaþii, România trebuie sã intervinã cu responsabilitate, implicând întreaga societate în lupta de prevenire ºi combatere a acestui flagel, adoptând o atitudine incluzivã ºi integrativã, Fenomenul are urmãri deosebit de grave, loveºte în demnitatea persoanei ºi degradeazã societatea umanã. Traficul de persoane depersonalizeazã omul, îl distruge fizic ºi spiritual ºi îl transformã în sclav, într-o marfã care nu mai are valoare ca persoanã, ci ca producãtor de profit. Traficul de persoane este un pãcat grav care afecteazã integritatea chipului lui Dumnezeu în om; traficantul priveazã victima de darul divin al libertãþii, îi lezeazã demnitatea de persoanã, îi striveºte puterea de a gândi, siluindu-i voinþa ºi batjocorindu-i sentimentele prin folosirea forþei, ameninþãri, molestãrii, a terorii psihice ºi a altor mijloace coercitive violente. Dumnezeu nu a dat nimãnui drept de viaþã ºi de moarte asupra omului ºi nimeni nu are dreptul sã transforme persoana umanã în obiect de profit.

Reintegrarea victimelor începe cu vindecarea sufleteascã
Victime sunt ºi persoanele care au plecat din comunitatea lor, cu speranþa unui loc de muncã în strãinãtate, ºi care au ajuns sã fie vândute, sechestrate ºi îndemnate sau obligate sã sãvârºeascã fapte contrare conºtiinþei morale ori împiedicate sã renunþe la ele când s-au decis sã o facã. Experienþa traumatizantã înduratã de aceste persoane le-a schimbat modul de percepþie a lumii ºi a relaþiilor interumane, pierzând stima de sine ºi încrederea în semeni. Treptat frica a pus stãpânire pe fiinþa lor ºi sãvârºesc orice faptã ca sã supravieþuiascã, acþionând, de cele mai multe ori, instinctiv; psihicul victimei este zdruncinat de ororile trãite, iar sufletul este puternic afectat de faptele pe care a fost obligatã sã le comitã. În consecinþã, vindecarea spiritualã a victimei este o necesitate, pentru cã numai un suflet vindecat poate fi o persoanã liberã ºi sociabilã. Sfânta Scripturã ne aratã cã Dumnezeu apãrã pe cel umilit ºi suferind. Pilde în aceastã privinþã sunt: Iosif, fiul lui Iacov, care a ajuns sclav în Egipt dupã ce a fost vândut de fraþii sãi (Facerea 37; 20-28), omul cãzut între tâlhari, din parabola samarineanului milostiv (Luca 10;30-35), fiul risipitor (Luca 15;11-32) sau femeia adulterã (Ioan 8;3-11). Mântuitorul Iisus

Hristos fiind Samarineanul milostiv, doctorul sufletelor ºi trupurilor noastre, ne cheamã sã apãrãm demnitatea umanã umilitã ºi sã ajutãm la vindecarea celor suferinzi fizic ºi psihic. Deºi nu toate victimele traficului de persoane au educaþie religioasã, ele se simt pângãrite trupeºte ºi sufleteºte, ºi, ca atare, considerãm cã asistenþa spiritualã ºi consilierea acordatã victimelor au un rol fundamental în acþiunea de ajutorare ºi reintegrare, rolul preotului fiind acela de liant ºi mediator între victimã ºi comunitate, pentru a evita stigmatizarea ºi excluziunea victimelor ºi pentru a le ajuta sãºi recapete încrederea în sine ºi în oameni. Venind în întâmpinarea victimelor ºi familiilor acestora, trebuie sã le oferim nu doar sfat bun, sprijin moral ºi întãrire sufleteascã, ci trebuie sã ne implicãm activ în sensibilizarea comunitãþii pentru reintegrarea acestora în familie ºi societate. Programele de combatere a traficului de persoane trebuie extinse ºi susþinute de instituþiile guvernamentale ºi nonguvernamentale, dar ºi de cultele religioase. În acest sens, constatând cã lipsa de informare a populaþiei în privinþa fenomenului este unul dintre motivele pentru care traficul de persoane este greu de combãtut, Patriarhia Românã coopereazã, de mai multã vreme, cu Organizaþia Internaþionalã pentru Migraþie la desfãºurarea unor campanii de informare la nivelul întregii þãri, prin intermediul preoþilor ºi profesorilor de religie din ºcolile ºi liceele de stat, alcãtuind materiale informative cu privire la modalitãþi practice de prevenire ºi combatere a fenomenului, specifice misiunii pastorale în parohii ºi în ºcoli. În concluzie, considerãm cã, fãrã politici ºi programe coerente, care sã înceapã cu educaþia ºi prevenirea, nu poate fi combãtut un asemenea flagel bine susþinut de interese financiare oculte. De asemenea, fãrã extinderea asistenþei ºi consilierii acordatã victimelor ºi familiilor acestora, fãrã sprijinul real al comunitãþii, nu putem vorbi de stabilitate ºi demnitate socialã, de reintegrarea ºi incluziunea acestei categorii vulnerabile. Suntem convinºi cã, pe baza credinþei în iubirea lui Dumnezeu pentru om, cultele religioase din România pot contribui substanþial la susþinerea eforturilor comunitare de apãrare a demnitãþii umane ºi de însãnãtoºire a vieþii sociale”. †DANIEL PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

„Stop sclaviei în Europa“

Seminar Internaþional la Palatul Patriarhiei
Vineri, 28 martie 2008, la Palatul Patriarhiei, Asociaþia Ecumenicã a Bisericilor din România (AIDRom) a organizat Seminarul Internaþional cu tema „Acþiunea Creºtinã Împotriva Traficului de persoane. Combaterea traficului de fiinþe umane, dincolo de aparenþe”. La sesiunea de deschidere au participat Preafericitul Pãrinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române ºi alþi membri ai Sfântului Sinod, Înalt Preasfinþitul Ioan Robu, Arhiepiscop ºi Mitropolit romano catolic de Bucureºti, reprezentanþi ai altor Biserici creºtine din România ºi Europa de Est (Grecia, Bulgaria ºi Ucraina), Acþiunii Creºtine ºi de Lucru în Reþea împotriva Traficului de Fiinþe Umane (CAT), Institutului de Cercetare ºi Prevenire a Criminalitãþii, Agenþiei Naþionale Împotriva Traficului de Persoane, Forumului Român pentru Refugiaþi ºi Migranþi (ARCA), Asociaþiei pentru Dezvoltarea Practicilor Alternative de Reintegrare ºi Educaþie (ADPARE), ai uniunilor sindicale, precum ºi membri ai CARITAS Bucureºti, profesori, studenþi ºi jurnaliºti specializaþi în domeniu. Scopul Seminarului este de a evalua activitatea desfãºuratã pânã acum de membrii reþelei regionale ºi de a stabili noi acþiuni menite sã previnã ºi sã combatã traficul de persoane în anul 2008. Cu acest prilej va fi inaugurat Centrul de Prevenire ºi Combatere a Traficului de Fiinþe Umane (ARCA), organizat de ONG-urile bisericeºti implicate în lupta anti-trafic ºi va fi lansatã campania STOP SCLAVIEI ÎN EUROPA, cu scopul de a informa potenþialele victime despre pericolul traficului de fiinþe umane. *** Asociaþia Ecumenicã a Bisericilor din România (AIDRom) a fost înfiinþatã în anul 1991. În prezent AIDRom cuprinde cinci Biserici membre: Biserica Ortodoxã Românã, Bisericile Reformatã, Lutheranã, Evanghelicã - Lutheranã ºi Armeanã din România. Din anul 2002, Asociaþia Ecumenicã a

Bisericilor din România (AIDRom) a dezvoltat un program de instruire ºi consiliere pentru prevenirea traficului de fiinþe umane (SENS). Programul se desfãºoarã în colaborare cu Institutul de Cercetare ºi Prevenire a Criminalitãþii, Agenþia Naþionalã Împotriva Traficului de Persoane, CARITAS – Bucureºti, Forumul Român pentru Refugiaþi ºi Migranþi (ARCA) ºi Asociaþia pentru Dezvoltarea Practicilor Alternative de Reintegrare ºi Educaþie (ADPARE), care au constituit o reþea de activitate anti – trafic. Membrii reþelei au creat o bazã de date, un web-site ºi au realizat materiale destinate preoþilor, profesorilor, pãrinþilor, tinerilor, pentru sesiunile de informare ºi instruire desfãºurate în instituþii de învãþãmânt, în colaborare cu reprezentanþi ai altor Biserici creºtine din România, ai Poliþiei de frontierã, Institutului pentru Cercetarea ºi Prevenirea Criminalitãþii ºi Poliþiei comunitare. BIROUL DE PRESà AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Ascultaþi RADIO TRINITAS (95,3 FM)

www.eparhiaargesului.ro/argesulortodox

Argeºul Ortodox

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul
Plânsul de Luni seara
Cine va da capului meu apã mult-nepovestitã ºi ochilor mei izvoare de lacrimi, ca sã izvorascã de-a pururi lacrimi ºi sã plâng totdeauna cãtre înduratul Dumnezeu ca sã trimitã Darul Sãu mie, pãcãtosului, ºi din marea cea înnebunitã – care cu valurile pãcatelor se înviforeazã cu furtuni în fiecare ceas – sã tragã sufletul meu? Cãci voile mele au biruit rãnile, care nicidecum nu primesc oblojiri de vindecare. Muierea aceea, curva, deodatã întregînþeleaptã s-a arãtat, fiindcã s-a spãimântat ºi s-a sârguit, de vreme ce a urât lucrurile pãcatului celui ruºinos, aducându-ºi aminte de ruºinea cea veºnicã ce va sã fie ºi de chinuirea cea nesuferitã a muncii. Iar eu, pentru patimile pãcatului în fiecare zi rugându-mã, nu mã îndepãrtez de acestea, ci rãmân de-a pururi, nebunul, întru obiceiul meu cel rãu. Spre nãdejde de pocãinþã îmi este aºteptarea mea, mie, care mã fur întru deºartã fãgãduinþã a ei. De-a pururi zicând sã mã pocãiesc, niciodatã nu mã pocãiesc. Numai cu graiurile mã pocãiesc cu sârguinþã, iar cu lucrurile la mare depãrtare stau de pocãinþã. Iar dacã sunt întru odihnã, îmi uit ºi firea mea, cã fac întru cunoºtinþã rãul ºi spre urgisire pãcãtuiesc.

Duminica a patra din Post

Sãptãmâna Sfântului Ioan Scãrarul
Deci, este vorba de o regulã scrisã, asemenea unei scãri cu 30 de trepte, precum cea vãzutã în vis de Patriarhul Iacob. Autorul, Ioan Scãrarul, s-a gândit îndeosebi, scriind cele 30 de Cuvinte la cei 30 de ani ai lui Iisus înainte de a-ºi începe lucrarea Sa publicã. Pentru cã Duminica a patra din Postul Mare este consacratã acestui mare sfânt, în calendarul creºtin-ortodox, putem numi sãptãmâna care urmeazã, a Sfântului Ioan Scãrarul. M-am gândit ca sã prezentãm cele 30 de Cuvinte, cu titlul respectiv din Filocalia IX, cu un adaos de inimã scris de Ioan Scãrarul din însãºi treapta scãrii. Cuvântul I: Despre lepãdarea de viaþa deºartã ºi despre retragere. „Dumnezeu este al tuturor; este viaþa tuturor celor ce voiesc; este mântuirea tuturor; al celor ce cred ºi al celor ce nu cred; al celor drepþi ºi nedrepþi; al celor cinstitori de Dumnezeu ºi necinstitori; al celor nepãtimaºi ºi pãtimaºi; al cãlugãrilor ºi mirenilor; al înþelepþilor ºi al celor neînvãþaþi; al celor sãnãtoºi ºi al celor bolnavi, al tinerilor ºi al vârstnicilor” (Filocalia, vol. IX, Editura Institutului Biblic ºi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureºti, 1980, pag. 45). „Creºtin este cel ce urmeazã lui Hristos pe cât este cu putinþã oamenilor prin cuvinte ºi fapte ºi crede cu o cugetare dreaptã ºi neprihãnitã în Sfânta Treime” (pag. 46). Cuvântul II: Despre despãtimire. „Acei tineri care sunt împãtimiþi de dragostea trupeascã ºi de desfãtãri, dar voiesc sã ia asupra lor vieþuirea cãlugãreascã, sã se sârguiascã a se nevoi cu toatã trezvia ºi luarea aminte ºi sã se sileascã sã se înfrâneze de la toatã desfãtarea ºi de la toatã rãutatea, ca nu cumva «sã fie cele din urmã mai rele ca cele dintâi».” (Matei 12, 45). Cuvântul III: Despre înstrãinare. „Când diavolii, sau ºi semenii noºtri, ne laudã pentru marea faptã a înstrãinãrii, sã ne ducem cu gândul la Cel ce pentru noi S-a înstrãinat, coborând din cer pe pãmânt, ºi ne vom afla pe noi neputând împlini deplin aceastã faptã în veacul veacului” (pag. 74). Cuvântul IV: Despre fericita ºi pururea pomenita ascultare. „Când gândul te sfãtuieºte sã judeci, sau sã osândeºti pe întâistãtãtor, sari ca din curvie. Sã nu dai ºarpelui îngãduinþã: nici loc, nici intrare, nici început. Zi cãtre balaurul acesta: o, înºelãtorule, nu eu am primit sã fac judecatã povãþuitorului meu, ci el pe a mea. Nu eu am fost fãcut judecãtor lui, ci el al meu.” (pag. 82). Cuvântul V: Despre pocãinþa cea fãcutã cu grijã. „Sã ne luptãm înainte de toate cu dracul întristãrii. Cãci acesta, venind lângã noi în vremea rugãciunii ºi aducându-ne aminte de îndrãznirea noastrã de mai înainte, voieºte sã ne oprim din rugãciune” (pag. 151). Cuvântul VI: Despre pomenirea morþii! „Aducerea aminte de moarte este o moarte în fiecare zi. Aducerea aminte de moarte este un suspin de fiecare ceas. Frica de moarte este o însuºire a firii, intratã în ea prin neascultare. Iar tremurarea de moarte este semnul pãcatelor nepocãite.” (pag. 156). Cuvântul VII: Despre plânsul de bucurie fãcãtor! „Adunã-þi mintea, nu iubi sã fii vãzut; fii ieºit spre inima ta. Cãci dracii se tem de adunarea minþii, cum se tem hoþii de câini!” (pag. 169). Cuvântul VIII: Despre nemâniere ºi blândeþe! „Mânia este izbucnirea urii ascunse, a þinerii de minte a rãului. Mânia este pofta de a face rãu celui ce te-a supãrat.” (pag. 186). sãturare sã sãturãm pofta lui, iar prin mistuire grabnicã sã ne izbãvim de aprindere ca de bici. Sã cercetãm ºi mâncãrile care fac vânturi ºi vom afla cã ele miºcã ºi poftele!” (pag. 215). Cuvântul XV: Despre curãþie ºi neprihãnire (castitate). „Fericit cu adevãrat este cel ce a câºtigat o desãvârºitã nesimþire faþã de orice trup, culoare ºi frumuseþe!” (pag. 223). Cuvântul XVI: Despre iubirea de arginþi! „Cel ce dispreþuieºte bunurile materiale, s-a izbãvit de judecãþi ºi de certuri. Dar iubitorul de agonisealã se luptã pânã la moarte pentru un ac!” (pag. 253). Cuvântul XVII: Despre nesimþire, adicã despre moartea sufletului înainte de moartea trupului. „Pe cei de care s-a ascuns frica de Dumnezeu i-a legat nesimþirea în obezi. Mintea înecatã în murdãrii nu poate scãpa de uitare ºi înþelepciunea nu-ºi poate deschide ei uºa sa” (pag. 257). Cuvântul XVIII: Despre somn ºi despre rugãciune ºi despre cântarea în obºte. „Somnul este în oricare fel o stare a firii, un chip al morþii, o oprire a simþurilor. Somnul este unul, dar ca ºi pofta, are multe pricini ºi feluri. E din fire, din mâncãri, de la draci, sau poate ºi dintr-o postire prelungitã ºi dusã pânã la capãt, de care trupul, slãbind, voieºte sã se întãreascã prin somn.” Cuvântul XIX: Despre privegherea trupeascã ºi cum trebuie fãcutã aceasta. „Aºteaptã dupã rugãciune în stare de veghe. ªi atunci vei vedea cârduri de draci. Fiindcã au fost rãzboiþi de noi, dupã rugãciune încearcã sã ne supere cu nãluciri necuvenite. ªezând, ia seama, ºi vei vedea pe cei obiºnuiþi sã prade pârga sufletului” (pag. 263). Cuvântul XX: Despre frica laºã sau nebãrbãteascã. „Cel ce s-a fãcut rob Domnului nu se va teme decât numai de Stãpânul sãu. Dar cel ce nu se teme încã de Acesta se teme ºi de umbra sa. Trupul se înfricoºeazã când stã lângã noi în chip nevãzut un duh; dar când sufletul se veseleºte, smerindu-se, stã de faþã un înger. De aceea, cunoscând din lucrare starea de faþã a acestuia, sã sãrim mai repede la rugãciune, cãci bunul nostru pãzitor a venit sã se roage împreunã cu noi!” (pag. 266). Cuvântul XXI: Despre slava deºartã cea cu multe chipuri. „Iubitorul de slavã deºartã este un închinãtor la idoli. Pãrând cã mãreºte pe Dumnezeu, voieºte sã placã oamenilor ºi nu lui Dumnezeu. Tot cel iubitor de arãtare este iubitor de slavã deºartã. Postul iubitorului de slavã deºartã este nerãsplãtit ºi rugãciunea lui neavenitã. Cãci pe amândouã le lucreazã pentru lauda oamenilor. Nevoitorul iubitor de slavã deºartã pierde îndoit: îºi topeºte ºi trupul ºi nici nu ia vreo rãsplatã!” (pag. 270). Cuvântul XXII: Despre mândria cea fãrã de minte (fãrã stãpânire). „Începutul mândriei este sfârºitul slavei deºarte. Mijlocul ei este dispreþuirea

Sfântul Ioan Scãrarul s-a numit dupã scrierea sa, ajunsã celebrã, „Scara”. Din purtarea de grijã a lui Dumnezeu, avea sã se nascã prin anul 579, fiind contemporan cu un alt personaj celebru, Sfântul Maxim Mãrturisitorul. În Istoria Bisericeascã, Meletie, Arhiepiscopul Atenei spune cã ar fi fost de obârºie din Palestina, iar Daniil din Raith afirma cã tânãrul Ioan a intrat în Mãnãstirea din Sfântul Munte Sinai la vârsta prea fragedã de 16 ani. Aflãm din istorii cã tânãrul Ioan îºi fãcuse o aleasã educaþie în ºtiinþele vremii, aducându-i-se numele de Ioan Scolasticul, iar petrecerea îndelungatã în Muntele Sinai, numele de Ioan Sinaitul. Desigur, numele care-i va rãmâne în istoria duhovniceascã a timpului, pânã azi, ºi de acum pânã în veac, este cel de Ioan Scãrarul. Acest nume, dupã cum este uºor de intuit, i s-a atribuit de posteritate pentru faptul cã a fost autor al Scãrii! Dupã o pustnicie de 40 de ani, în þinutul Thola, la o distanþã apreciabilã de Muntele Sinai, spre sfârºitul vieþii a fost îndelung rugat sã primeascã ascultarea de conducãtor duhovnicesc al mãnãstirii unde ºi-a început nevoinþele de fiecare zi. Ca egumen al celebrei mãnãstiri, a fost rugat de egumenul Ioan al Mãnãstirii Raith, aflatã lângã Marea Roºie, sã alcãtuiascã o lucrare de iniþiere în viaþa duhovniceascã plinã de zbucium, ca valurile mãrii.

Cuvântul IX: Despre þinerea de minte a rãului! „Cel ce a dobândit iubirea s-a înstrãinat de nebunia mâniei. Iar cel ce duºmãneºte îºi îngrãmãdeºte dureri fãrã rost” (pag. 196). Cuvântul X: Despre clevetire! „A judeca înseamnã a rãpi cu obrãznicie un drept al lui Dumnezeu. Dar a osândi înseamnã a-ºi pierde cineva sufletul” (pag. 203). Cuvântul XI: Despre multa vorbire ºi despre tãcere „Cel ce iubeºte liniºtea ºi-a pus lacãt la gurã. Iar cel ce doreºte sã dea ocol lumii este alungat din chilie” (pag. 206). Cuvântul XII: Despre minciunã! „Focul se naºte din piatrã ºi fier. Minciuna din vorbã multã ºi din glumã prosteascã. Minciuna înseamnã pieirea dragostei, iar jurãmântul mincinos tãgãduirea lui Dumnezeu” (pag. 206). Cuvântul XIII: Despre lenea sufleteascã! „Bãrbatul ascultãtor nu cunoaºte lâncezeala sufletului. Cãci prin cele ale simþurilor înfãptuieºte cele ale gândirii” (pag. 209). Cuvântul XIV: Despre pântecele atotlãudat ºi tiran! „De este cu putinþã, dã pântecelui hrana care-l umple ºi este uºor de mistuit, ca prin

Colegiul de redacþie
FONDATOR:† Prea Sfinþitul Episcop CALINIC al Argeºului ºi Muscelului

Responsabil: Diacon Daniel Gligore - consilier cultural Redactor ºef: Diacon Prof. Cornel Dragoº
Art designer: ing. Bogdan Ciocîrlan

Redacþia: Gabriela Safta (secretar de redacþie), preot Napoleon Dabu, preot Florin Iordache, Raluca Marin.

Colaboratori: prof. Alexandru Brichiuº,, Bogdan Ionescu, Florin Neblea, Roberto-Cristian Viºan, Laurenþiu Dumitru, Roxana Dragoº, Amalia Constantinescu, Amalia Cornãþeanu, Octavian Dãrmãnescu.

Adresa: Strada Þepeº Vodã nr. 17 Tel/fax: 0248/217629 e-mail: argesulortodox@yahoo.com Sãptãmânal tipãrit de cotidianul ARGEªUL

Responsabilitatea fiecãrui articol publicat îi revine autorului

ISSN: 1583-2643

2

Argeºul Ortodox
aproapelui, vestirea neruºinatã a ostenelilor proprii, lauda de sine în inimã, ura mustrãrii. Iar sfârºitul ei este tãgãduirea ajutorului lui Dumnezeu, fãlire cu râvna sa, nãrav drãcesc” (pag. 279). „E ruºine sã se mândreascã cineva cu podoabã strãinã, dar e nebunia cea mai de pe urmã sã se fãleascã, prin închipuirea de sine, cu darurile lui Dumnezeu. Fãleºte-te numai cu înfãptuirile tale dinainte de naºtere. Cãci cele de dupã naºtere Dumnezeu þi le-a dãruit, ca ºi naºterea însãºi” (pag. 281). Cuvântul XXIII: Despre gândurile negrãite ale hulei. „Cel ce este chinuit de duhul hulei ºi voieºte sã se izbãveascã de el, sã ºtie sigur cã nu sufletul lui e pricina acestor fel de gânduri, ci dracul necurat, care a zis odinioarã cãtre Domnul: „Acestea toate le voi da Þie, dacã Te vei închina mie.” (Matei 4, 9). De aceea, dispreþuindu-l pe el ºi neluând nicidecum cele spuse de el ca mãsurã, sã zicem: „Mergi înapoia Mea, satano! Domnului Dumnezeului tãu sã te închini ºi Lui singur sã-I slujeºti” (Matei 4, 10) ºi durerea sã se întoarcã asupra capului tãu; ºi asupra creºtetului tãu sã se pogoare hula ta în veacul de acum ºi în cel viitor. Amin. (pag. 288) Cuvântul XXIV: Despre blândeþe, simplitate ºi rãutate, agonisite prin sârguinþa înþeleaptã ºi nu naturale ºi despre viclenie. „Sufletul blând este tronul simplitãþii. Iar mintea mânioasã este pricinuitoarea rãutãþii. În sufletul lin va încãpea cuvântul înþelepciunii: „Domnul va povãþui pe cei blânzi întru judecatã” (Psalmul 24, 10), mai bine zis în lucrarea deosebirii (dreptei socotinþe). Sufletul drept este soþul smereniei. Iar cel viclean este slujitorul mândriei. Sufletele celor blânzi se vor îmbogãþi întru cunoºtinþã; iar mintea stãpânitã de iuþime locuieºte împreunã cu întunericul ºi neºtiinþa. Mâniosul ºi fãþarnicul s-au întâlnit ºi nu se putea afla cuvânt sincer în convorbirea lor. Dacã vei cerceta inima celui dintâi, vei afla nebunia; dacã vei cerceta sufletul celui de al doilea, vei vedea viclenie” (pag. 291). Cuvântul XXV: Despre prea înalta smeritã – cugetare, pierzãtoarea patimilor, ce se naºte în simþirea nevãzutã. „N-am postit, n-am privegheat, nu m-am culcat pe jos, ci „m-am smerit, zice, ºi m-a mântuit Domnul degrabã.” (Psalm 114, 6) (pag. 302). „Dacã mândria a fãcut pe unii, din îngeri, draci, negreºit smerenia poate face ºi din draci, îngeri. Drept aceea sã îndrãzneascã cei ce au cãzut!” (pag. 315). Cuvântul XXVI: Despre deosebirea gândurilor, patimilor ºi virtuþilor. „Existã o boalã pentru curãþirea de pãcate; ºi existã o alta, pentru smerirea cugetului. Bunul ºi Preabunul nostru Domn ºi Stãpân, când vede pe unii mai trândavi în nevoinþã, smereºte trupul lor prin boalã, ca printr-o nevoinþã mai nedureroasã. Dar uneori ea vine ºi pentru a curãþi sufletul de gânduri rele, sau de patimi” (pag. 330). Cuvântul XXVII: Despre sfinþita liniºtire a trupului ºi a sufletului. „Rari sunt cei ce au învãþat pânã la capãt filozofia privitoare la lume. Iar eu spun cã mai puþini sunt cei ce cunosc cu adevãrat filozofia liniºtirii celei dupã Dumnezeu. Cel ce nu cunoaºte încã pe Dumnezeu, nu este pregãtit pentru liniºtire ºi se supune multor primejdii. Liniºtea îi înãbuºã pe cei necercaþi. Cãci, negustând dulceaþa lui Dumnezeu, îºi pierd vremea în robiri, în împrãºtieri, în trândãvii ºi risipiri” (pag. 393). Cuvântul XXVIII: Despre fericita rugãciune, sfinþitã maicã a tuturor virtuþilor. „Când porneºti sã te înfãþiºezi înaintea Domnului, sã-þi fie haina sufletului þesutã întreagã din firele, mai bine zis din zalele nepomenirii rãului, cãci de nu, cu nimic nu te vei folosi. Sã-þi fie þesãtura cererii tale simplã, neîmpestriþatã în chip felurit. Cãci, cu un singur cuvânt, vameºul ºi fiul risipitor l-au împãcat pe Dumnezeu cu ei” (pag. 404). Cuvântul XXIX: Despre nepãtimire sau cerul pãmântesc ºi despre desãvârºirea ºi învierea sufletului înainte de învierea cea de obºte. „Nepãtimitor este ºi se cunoaºte propriu-zis cel ce ºi-a fãcut trupul nestricãcios, ºi-a înãlþat mintea deasupra zidirii ºi toate simþurile ºi le-a supus minþii, iar sufletul ºi l-a pus în faþa Domnului. Prin aceasta se întinde spre El peste puterea sa. Unii iarãºi spun cã nepãtimirea este învierea sufletului înainte de cea a trupului. Iar alþii, cã este a doua, dupã a îngerilor, cunoºtinþa desãvârºitã a lui Dumnezeu” (pag. 419). Cuvântul XXX: Despre legãtura treimii virtuþilor, a dragostei, a nãdejdii ºi a credinþei. „Dacã faþa celui iubit ne preschimbã în chip vãzut pe toþi ºi ne face luminoºi, veseli ºi neîntristaþi, ce nu poate face faþa Stãpânului, când vine în chip nevãzut în suflet curat?” (pag. 427). Iertaþi lungimea „scãrii” ºi nu vã supãraþi pe Sfântul Ioan Scãrarul care ne cheamã din rãsputeri, zicând: „Urcaþi, urcaþi, fraþilor, punând cu râvnã suiºuri în inimã. Auziþi pe cel ce spune: „Veniþi sã ne suim la muntele Domnului ºi la Casa Dumnezeului nostru” (Isaia 2, 3); „a Celui ce a întocmit picioarele noastre ca ale cerbului ºi ne-a pus pe noi peste cele înalte pentru a birui în calea Lui” (Psalmi 17, 36). Alergaþi, rogu-vã, cu cel ce zice: „Sã ne sârguim, pânã vom ajunge toþi la unitatea credinþei ºi la cunoºtinþa lui Dumnezeu, la bãrbatul desãvârºit, la vârsta plinãtãþii lui Hristos.” (Efeseni 4, 13), Care botezându-Se la 30 de ani, dupã vârsta vãzutã, a avut desãvârºita treaptã a treizecea, în scara cea înþelegãtoare, adicã, iubirea este Dumnezeu. Cãruia I se cuvine cântarea, stãpânirea, întru Care este puterea, întru Care este, era ºi va fi pricina cea una a tuturor bunãtãþilor în veacuri fãrã hotare. Amin.” (pag. 432).

Interviu cu pãrintele Ionuþ-Codruþ Soveja, parohul bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae ºi Sfântul Ierarh Nectarie“

O nouã parohie pe Calea Bascovului din Piteºti
Prea Cucernice Pãrinte, când s-a sfinþit locaºul de cult în care slujiþi ºi, deci, de când existã aceastã nouã parohie al cãrei pãstor duhovnicesc sunteþi? Cu binecuvântarea ºi purtarea de grijã a Episcopiei Argeºului ºi Muscelului, în anul 2006, pe data de 3 decembrie, s-a sfinþit acest paraclis cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae ºi Sfântul Ierarh Nectarie” din cuprinsul noii parohii situatã în partea de jos a oraºului Piteºti (lângã C.N.C.D) pentru nevoile spirituale ale enoriaºilor din zonã. Pentru aceastã lucrare deosebit de importantã pentru cetãþenii urbei noastre, trebuie sã ne rugãm ºi sã pomenim drept ctitori ai binecuvântatei lucrãri pe care am început-o pe membrii familiei Ghiordunescu, pentru suprafaþa de teren acordatã. Ca parohie ºi comunitate ne considerãm fericiþi sã avem ocrotitori ºi ajutãtori doi mari sfinþi bineplãcuþi lui Dumnezeu: Sfântul Nicolae ºi Sfântul Nectarie de la Eghina. Întrucât acest mic paraclis nu este suficient pentru necesitãþile credincioºilor, avem binecuvântarea construirii unui nou lãcaº de cult mai spaþios ºi cu caracter definitiv ºi rugãm pe aceºti sfinþi fãcãtori de minuni sã ne ajute în desãvârºirea sfintei lucrãri la care am purces. Pentru cei care doresc sã ne sprijine în demersul nostru, oferim Nr. Cont. B.C.R: RO28RNCB1300000775150001 Pãrinte, de ce aþi ales pe aceºti doi sfinþi drept ocrotitori? Datoritã vieþii lor deosebite ºi datoritã cinstirii de care se bucurã amândoi în rândul credincioºilor. Dupã cum se ºtie, Sfântul Nicolae este ocrotitorul copiilor, dar totodatã el este ºi ocrotitorul marinarilor, al brutarilor, al fetelor fãrã zestre sau chiar al victimelor sistemului judiciar… Sfântul Nicolae este serbat atât de Biserica Ortodoxã, cât ºi de cea Catolicã, pe data de 6 decembrie. Sfântul Nectarie, fãcãtorul de minuni de la Eghina (Grecia), este tot mai des primit în casele românilor, cu dragoste, bucurie ºi recunoºtintã pentru darurile revãrsate asupra tuturor celor care îi cautã ajutorul. Despre el se cunoaºte faptul cã s-a nãscut în orãºelul Silivria din Tracia la 1 octombrie 1846, fiind crescut împreunã cu cei ºase fraþi ai sãi, în dreapta credinþã. Dupã trecerea la cele veºnice, trupul sfântului a rãmas prin minune dumnezeiascã nealterat de trecerea timpului mai mult de 20 de ani, degajând o mireasmã cereascã. De atunci nu a încetat sã bucure ºi sã fie de ajutor credincioºilor care se apropie cu credinþã de aceste preþioase moaºte. Este un sfânt foarte cunoscut pentru vindecãrile sale de cancer ºi, în general, de orice boalã incurabilã. Interviul va apãrea în preajma Duminicii a patra din Postul Mare, închinatã Sfântului Ioan Scãrarul, sãrbãtorit pe 30 martie, ziua în care noi tocmai realizãm acest dialog. Ce ne puteþi spune despre cartea scrisã de acest mare trãitor al Bisericii noastre? Într-adevãr, sfânta noastrã Bisericã ne aduce înainte în aceastã duminicã modelul de trãire a acestui mare ascet ºi mare rugãtor, autorul unui „tratat- manual“ intitulat Scara pentru care a rãmas celebru în istoria creºtinismului ºi de la care i s-a adãugat ºi supranumele de Scãrarul. Scara este o carte scrisã în 30 de capitole, ce reprezintã trepte ale devenirii în desãvârºire. Din lecturarea ei reiese cã este nevoie de o pregãtire crescândã, de o învãþare treptatã a cãii. Pentru cei care nu pot urca la „virtutea cea mare“ dintr-o datã, trebuie sã le exerseze pe celelalte mai mici: ascultarea, postul, rãbdarea, rugãciunea, „dar nici atunci pe acestea toate pe rând, ci pe toate odatã“. De când este cunoscutã ortodoxiei româneºti aceastã deosebitã lucrare? Cartea a intrat ºi în zestrea spiritualitãþii ortodoxe româneºti din momentul în care sfântul ierarh cãrturar Varlaam a tradus-o în limba noastrã. ªi, pe drept cuvânt, se poate spune cã existã multe cãrþi de îndrumare creºtinã spre o vieþuire virtuoasã, dar „Scara“ este printre cele mai populare, printre cele mai cunoscute ºi printre cele mai îndrãgite de cãtre credincioºi, de cãtre clerici ºi, mai ales, de cãtre monahii ºi monahiile noastre. Aºa este, iar simbolul „scãrii“ a cunoscut de-a lungul vremii un model de urmat în mai multe domenii, nu-i aºa ? Da, acest simbol a „generat“ un model de urmat mai ales în literaturã, în picturã, în artã în general. Cel mai reprezentativ exemplu este „Coloana Infinitului“ sculptatã de genialul Constantin Brâncuºi. În încheiere, pãrinte, am dori sã transmiteþi câteva gânduri cititorilor noºtri… Sã ne ajute Bunul Dumnezeu ca toatã lucrarea ºi misiunea din parohia noastrã sã se desãvârºeascã ºi sã-ºi atingã scopul la fel ca parcursul duhovnicesc din cartea Sfântului Ioan Scãrarul pe care, alãturi de ceilalþi doi sfinþi foarte dragi enoriaºilor, Sfântul Nicolae ºi Sfântul Nectarie, îl chemãm în rugãciunile noastre. ªi, fãcând referire la pericopa evanghelicã închinatã Sfântului Ioan Sinaitul, cum mai era el cunoscut, sã ne închipuim cã suntem, ca prin minune, înaintea Mântuitorului la Predica de pe Munte, unde ne mângâie ºi ne îndeamnã: „Bucuraþi-vã ºi vã veseliþi, cã plata voastrã multã este în ceruri!“. A consemnat preot Florin IORDACHE

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul
Plânsul de Marþi seara
Vai mie, în ce fel de osândã stau, în ce fel de ruºine zac? Nu este omul meu cel ascuns precum cel vãzut. Pentru nepãtimire vorbind eu, cugetarea ruºinoaselor patimi întru mine este ziua ºi noaptea. Pentru curãþenie grãind ºi scoþând cuvintele, pentru desfrânare gândesc. Vai mie, ce fel de cercare îmi este mie gãtitã! Cu adevãrat, cu chipul buneicredinþe sunt îmbrãcat, iar nu cu puterea. Cu ce faþã mã voi apropia la Domnul Dumnezeu, Cel ce cunoaºte cele ascunse ale inimii mele? Atâtor rãutãþi vinovat fiind, mã tem, stând la rugãciune, sã nu se pogoare foc din Cer ºi sã mã ardã pe mine, precum oarecând pe cei ce au adus foc strãin în pustie, ieºind foc de la Domnul, i-a ars pe dânºii.

Episcop al Argeºului ºi Muscelului

3

Argeºul Ortodox

27 martie 2008

Unirea Basarabiei cu România sãrbãtoritã la Colegiul „Zinca Golescu”
Cei 90 de ani de la unirea Basarabiei cu România au fost sãrbãtoriþi la Colegiul Naþional Liceal ,,Zinca Golescu” din Piteºti, începând de la 10 dimineaþa când, sub faldurile tricolore, elevii claselor a XI-a J, a XII-a J, împreunã cu profesorii Luminiþa Dogioiu ºi Marius Cârjan au participat la un Te Deum ºi la depunerea de flori ºi coroane la monumentul închinat soþilor Ioan ºi Doina Aldea Teodorovici. La ora 13 în sala de festivitãþi a Colegiului a avut loc o serbare dedicatã acestei zile, cu participarea elevilor de la clasele a IX-a I, J, a XI-a C, J ºi a domnilor profesori de religie Cornel Dragoº ºi Andrei Cãnuþã, precum ºi a profesorilor Catedrei de Istorie: Luminiþa Dogioiu, Viorica Brebeanu ºi Marius Cârjan (foto jos). Serbarea a început cu Imnul Naþional urmat de o scurtã prezentare a evenimentului fãcutã de domnul Marius Cârjan, apoi de un scurt istoric al Basarabiei între 1812 ºi 1918, perioadã în care s-a aflat sub stãpânire þaristã. Acest scurt istoric a luat forma unui articol în revista clasei a XI-a J,,Punctul pe J” – numãr dedicat Unirii Basarabiei cu România –, scris de eleva Maria Florentina Florea, o împãtimitã a studiului istoriei! Eleva Carla Diana Gheldiu a dat citire situaþiei Basarabiei din 1940 ºi pânã azi, dupã care a urmat un program artistic deschis de Andrada Buliga cu recitarea unei poezii a lui Adrian Pãunescu, ºi o creaþie personalã a elevei Iulia Rãdulescu, dedicatã Basarabiei. Foarte impresionant a fost programul, numit sugestiv ,,Ridicã-te, Basarabie, ridicã-te!”, susþinut de eleve ale clasei IX I, IX J ºi constând în recitarea unor versuri de Grigore Vieru. Elevele clasei a XI-

La Piteºti s-au aniversat

90 DE ANI de la Unirea Basarabiei cu Patria mamã
Joi, 27 martie, oraºul nostru a sãrbãtorit 90 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, înfãptuitã în anul 1918, în timpul Preºedintelui Sfatului Þãrii, Ion Inculeþ, al Vicepreºedintelui Pantelimon Halippa ºi Secretarului Sfatului Þãrii de atunci, I. Buzdugan. Cu aceastã ocazie, s-a oficiat o slujbã de pomenire, sãvârºitã de pãrintele protopop Iuliu Chiriþã, pãrintele prof. dr. Gheorghe Gârbea, împreunã cu alþi doi preoþi din Piteºti, slujbã þinutã la monumentul ridicat în memoria artiºtilor Ion ºi Doina Aldea Teodorovici, trecuþi la cele veºnice în anul 1992 la data de 29/30 octombrie, în urmã cu aproape 16 ani. Dupã momentul religios, s-au înmânat diplome de onoare din partea Fundaþiei Culturale „Ion ºi Doina Aldea Teodorovici” membrilor corului veteranilor de rãzboi „Mihai Viteazul”, s-au depus coroane de flori la monumentul închinat celor doi artiºti basarabeni, dupã care a urmat un program artistic cultural dedicat evenimentului petrecut în urmã cu nouã decenii. Preot Cristian LAZÃR

a J, purtând cocarde tricolore ºi acompaniate la chitarã de domnul profesor Cornel Dragoº, au prezentat un montaj de versuri ºi cântece, respectiv poemul ,,Vorbeau azi-noapte douã ape” de O. Goga, ºi versuri de A. Pãunescu, cântecele „Basarabie frumoasã”, „Trei culori” ºi „Imn pentru Basarabia”. Pãrintele profesor Cornel Dragoº a prezentat contribuþia Bisericii Ortodoxe de dincolo de Prut la menþinerea conºtiinþei de neam, la pãstrarea limbii române ºi a tradiþiilor în aceastã provincie. Spectacolul s-a încheiat cu un recital al grupului vocal

„Nu uita cã eºti român”, condus de pãrintele Dragoº, din care fac parte eleve ale claselor a IX-a H ºi a XI-a C. Cântecele alese cu grijã „Rãsai, rãsai, rãsai” (melodia soþilor Teodorovici), „Nu uita cã eºti român”, „Jurãmânt la Putna”, „Hai sã-ntindem hora mare”, - au încântat inimile participanþilor. Aceastã sãrbãtoare a fost însoþitã de lacrimile neputinþei noastre, neputinþa de a reîntregi neamul românesc – la momentul acesta – dar ºi de speranþa cã va veni o zi în care Dumnezeu va ºterge lacrimile ºi neputinþa! „Izvorând dintre Carpaþi ,/ Trece Prutul printre fraþi,/ Printre fraþi, printre surori,/ Ca o lacrimã în zori./ Mã îndeamnã dor de moarte/ Sã trec Prutu-n ceea parte,/ Înspre fraþii mei de sânge - Sârma apei trupumi strânge./ Ce faci, sorã? Ce faci, frate? / Of, cum Prutul ne desparte,/ Ne desparte miºeleºte./ Dar tot el ne ºi uneºte.” (Cântec trist, Petru Cãrare, poet basarabean) Prof. de istorie Iuliana BURCEA, Colegiul Naþional „Zinca Golescu” din Piteºti

„Duhul iubirii de stãpânire“

TRUFIA NE COBOARÃ ÎN BEZNA UITÃRII DE DUMNEZEU
Daþi-i unui om puterea ºi doar atunci îi veþi descoperi adevãratul caracter. Omul înclinat spre smerenie îºi va folosi prerogativele puterii în sprijinul celor slabi ºi lipsiþi. Pe când trufaºul îºi va vinde ºi sufletul pentru a-ºi pãstra numai pentru el acest efemer câºtig. Potrivit Dicþionarului explicativ al limbii române, trufia este atitudinea dispreþuitoare ºi arogantã, plinã de mândrie ºi înfumurare; semeþie, îngâmfare. Aceastã definiþie lexicalã ne ajutã sã înþelegem logica moralei creºtine în ceea ce priveºte trufia. Dupã aceastã disciplinã, pãcatele capitale sunt acelea care pun stãpânire pe sufletul omului, înrobindu-l ºi determinându-l sã sãvârºeascã alte fãrãdelegi. Izvoarele pãcatelor capitale sunt: pofta rea a trupului, pofta ochilor ºi trufia vieþii. Oprindu-se asupra celui din urmã izvor, morala creºtinã considerã cã acesta genereazã pãcatul mândriei, adicã preþuirea de sine peste mãsurã, nesocotirea poruncilor lui Dumnezeu ºi dispreþul cãtre aproapele. Mândria apare astfel ca un atribut al diverselor forme de manifestare a trufiei: trufia profesiei, trufia rasei, trufia avuþiei, trufia vârstei, trufia puterii politice. Din atitudinea de a fi trufaº se naºte aºadar pãcatul mândriei. În limbajul nostru curent, trufia se confundã pânã la urmã cu mândria, atitudinea cu atributul sau forma de manifestare, mândria folosindu-se ca sinonim al trufiei. Din mândrie rodesc alte pãcate: ambiþia deºartã, egoismul, discriminarea pe motive de rasã sau avere, dispreþul faþã de aproapele, invidia etc. Dacã diavolul vrea sã-l îndepãrteze pe om de Tatãl ceresc, îl va atrage în capcana trufiei. ªi numai cei tari în credinþã vor evita cãderea în cursa întinsã chiar de trufaºul din Iad. Pentru cã trufia sau mândria ochii minþii îi orbeºte. Cei mai mulþi oameni aflaþi în culmea gloriei sau a succesului ajung sã se creadã cã ar fi situaþi pe o treaptã deasupra tuturor. Însã aceasta este doar o iluzie. În realitate, spiritul acestor persoane se afundã în uitarea de Dumnezeu ºi în sfidarea celor mai puþin norocoºi sau înzestraþi. Trufaºul nu va mai recunoaºte cã, de fapt, Domnul l-a ajutat în tot ceea ce a realizat.

Atât viaþa, cât ºi înfrângerile sau izbânzile noastre de la Cel de sus vin. Titu Maiorescu spunea: „Teme-te a doua zi dupã o biruinþã”. Cu alte cuvinte, deºi am înfãptuit ceva deosebit, sã nu ne fãlim în ochii semenilor, cãci nu ºtim ce ne va aduce ziua de mâine, totul este ºi va fi în mâinile Domnului. „Cã ce este viaþa voastrã? Abur sunteþi, care se aratã o clipã, apoi piere” (Epistola Soborniceascã a Sfântului Apostol Iacov 4, 14). Omul cu o judecatã sãnãtoasã îºi va da seama cã desãvârºirea e un lucru pe care nicio fãpturã omeneascã nu-l poate atinge. Numai Dumnezeu este perfecþiunea însãºi. Dar omul trufaº are gândirea limitatã de egoism ºi va aprecia binele, adevãrul sau frumosul cu mãsura faptelor sale, a averii sale sau a copiilor sãi. A avut vreodatã mândria vreun folos? Din cauza ei, o parte din îngeri au voit sã fie egali cu Dumnezeu. Însã ºi-au primit pedeapsa, devenind duhuri rele. Adam ºi Eva au pãcãtuit tot din mândrie, crezând cã vor fi asemenea Creatorului lor, dacã vor cunoaºte binele ºi rãul. Arhiereii ºi fariseii nu-L credeau pe Hristos din cauza mândriei lor, socotind cã nu ar avea ce învãþa de la un om din popor. Dar ei Îl pierdeau pe Însuºi Dumnezeu. Marii dictatori din istorie se credeau semizei. Au sfârºit fãrã demnitate ºi ºi-au pierdut sufletul pe veci. Iar azi, cei care îºi cumpãrã parcele de pe Lunã nici nu vor apuca sã le stãpâneascã în fapt, uitând cã Tatãl din ceruri a dat omului numai Pãmântul spre folosinþã. Înþeleptul Isus Sirah scria despre fericirea omului de semeþie, pentru cã „urâtã este înaintea lui Dumnezeu ºi înaintea oamenilor trufia, cãci faþã de amândoi ea este pãcatul nedreptãþii… Începutul trufiei omului este a pãrãsi pe Dumnezeu ºi a-ºi întoarce inima sa de la Cel Care l-a fãcut. Începutul pãcatului este trufia ºi cel care stãruieºte în ea este ca ºi când i-ar ploua urâciune” (Înþelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah; cap. 10; 7 – 12, 13). Pentru a-l vindeca pe om de trufie sau semeþie, lãsaþi-l pe o plutã în mijlocul mãrii ºi doar atunci el va înþelege cã trufia nu-l ajutã sã înfrunte valurile. În acele momente, acel om îºi va aminti sau Îl va recunoaºte pe Dumnezeu, rugându-L sã-l salveze de la înec. Totodatã îºi va da seama cã nu e cu nimic mai presus decât aceia pe care, înainte, îi dispreþuia. Orice umbrã de mândrie ar dispãrea numai privind la chipul Maicii Domnului din orice icoanã. Oare nu este Preasfânta Nãscãtoare de Dumnezeu întruchiparea smereniei ºi a blândeþii?! Împãrãteasa cerului ºi a pãmântului îi priveºte pe toþi credincioºii cu dragoste ºi bunãvoinþã, fãrã a face vreo deosebire între ei. „Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte ºi Te sãlãºluieºte întru noi”, ca sã nu cãdem în robia trufiei! „Trufia e cea mai mare nedreptate: de unde ºtii cine e omul înaintea cãruia înaintezi trufaº?” (Nicolae Iorga – Cugetãri, 1972). Amalia CORNÃÞEANU

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul
Plânsul de Miercuri seara
Doamne, mie, pãcãtosului, mi-ai pus pocãinþã. Vrând sã mã mântuieºti pe mine, nevrednicul, viazã, Dãtãtorule de viaþã, sufletul meu cel omorât cu pãcatele. Spalãmi orbirea cea împietritã a ticãloasei inimii mele ºi îmi dãruieºte mie izvor de umilinþã, Acela ce din coasta Ta cea curgãtoare de viaþã neai izvorât nouã viaþa. Cine nu va suspina? Cine nu va plânge lepãdarea mea? Încã cu adevãratã lepãdarea mea de lume nu m-am lepãdat, ºi cu trufia sunt þinut; încã nu am gustat din nevoinþã, ºi cu slava deºartã sunt legat; încã pragurile nu le-am vãzut, ºi cele dinlãuntru le nãlucesc; învãþãtura faptei bune nu am cercat-o, ºi deja pe fratele îl înfrunt; încã la cunoºtinþa adevãrului nu am ajuns, ºi pe alþii din mândrie îi învãþ.

4

Argeºul Ortodox
„GULAG“ ROMÂNESC

„A fost torturat groaznic, dar a rezistat ºi nu ºi-a negat credinþa”
ne este greu a întrevedea între capetele mai sus menþionate personalitatea distinsului profesor Popescu, „titanul teologiei româneºti”, „cel mai mare istoric de la Nicolae Iorga încoace”, cum îl caracteriza profesorul Victor Brãtulescu. Activitatea legionarã de care a fost învinuit nu avea niciun temei, s-a opus Miºcãrii Legionare care influenþase o mare parte a studenþilor teologi din anii `30 printr-o serie de articole publicate în revista „Raze de luminã”. „Acuzaþia de activitate legionarã a fost permanentã în timpul anchetei, deoarece anchetatorul îl apostrofa cu: Eºti legionar pentru cã eºti teolog ºi fiind teolog eºti anticomunist, iar a fi anticomunist înseamnã a fi legionar” – o logicã reducþionistã care te lasã fãrã cuvinte (Ibidem). În cadrul aceloraºi anchete, a fost acuzat cã este credincios fãcându-i-se proces de credinþã, fiind chiar intimidat, conform AMJDIM, fond Penal, dosar 39.238, vol. 1, f. 11v, 13, 18v, ºi iscodit prim afirmaþii de genul: „Pãcat cã se zice cã eºti om învãþat, pentru cã dacã crezi în Dumnezeu, eºti tot aºa de ignorant ca un om simplu care crede în Dumnezeu...”. Procesul desfãºurat în 2 iunie 1959, care a refuzat orice dezbatere precum ºi aducerea martorilor în instanþã, ºedinþa de judecatã rezumându-se la citirea actului de acuzare de cãtre procuror, s-a încheiat cu un verdict dur: 15 ani detenþie grea, confiscarea totalã a averii personale ºi plata obligatorie a sumei de 400 de lei cheltuieli de judecatã – o judecatã închipuitã care se pretindea ºi rãsplãtitã. pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, Ed. IBMBOR, Bucureºti, 2007, pag. 555). În timp ce alþii vorbeau, profesorul Popescu îºi purta crucea detenþiei la penitenciarul Jilava, fiind transferat apoi la Aiud unde i-a întâlnit pe alþi osândiþi ai dreptei credinþe, Bartolomeu Anania ºi Grigore Bãbuº (cf. mãrturiei directe a Arhim. Grigore Bãbuº, proaspãt trecut la cele veºnice). Sunt impresionante momentele în care teologul Teodor Popescu „le-a vorbit celor din celula lui despre toate câte învãþase în munca lui de la þarã, în satul natal, despre ce vãzuse ºi învãþase în ºcolile înalte prin care trecuse, în þarã ºi în strãinãtate, despre ce vãzuse mai bun la alte popoare, dar mai ales le-a vorbit despre Dumnezeu, Bisericã ºi credinþã, lãmurindu-i asupra multor lucruri confuze în mintea oamenilor din mulþimea anonimã...” (Un martir al crucii. Viaþa ºi scrierile lui Teodor M. Popescu, pag. 152). Tot în temniþã a oferit forþat meditaþii la istoria veche, limba francezã ºi limba latinã anchetatorului sãu, spre a-l pregãti pentru examenul final la ciclul mediu. Deºi a înfruntat grave probleme de sãnãtate în timpul detenþiei la Aiud, începuse sã se pregãteascã sufleteºte pentru sfârºitul vieþii pãmânteºti, potrivit biografului sãu. „Mai întâi, a fãcut ceea ce creºtineºte putea sã facã în temniþã: a postit tot Postul Paºtilor din anul 1962, de la prima pânã la ultima zi, 40 de zile hrãnindu-se numai cu pâine ºi apã, ºi îºi fãcea regulat rugãciunile cele de dimineaþã ºi searã, cu credinþa ºi evlavia, care nu-i slãbiserã cu nimic, ba dimpotrivã, îi erau, ºi mai cu temei, sprijin ºi speranþã. ªi Dumnezeu nu l-a pãrãsit” (Ibidem, pag. 556). La 15 ianuarie 1963 distinsul profesor avea sã vadã din nou soarele, find graþiat prin decretul nr.5/1963. Foarte slãbit ºi cu o sãnãtate zdruncinatã („profesorul suferea de sclerozã cardio-vascularã ºi hipertensiune arterialã, flebitã ºi epuizare”), Teodor M. Popescu, fiul

Teodor M. Popescu – „titanul teologiei româneºti” († 4 aprilie 1973)

O culturã dobânditã cu multã trudã. Un intelectual de mare clasã. Un teolog cutezãtor ºi vizionar. Esenþa personalitãþii profesorului universitar Teodor M. Popescu. Bãtãile, tortura, ameninþãrile cu moartea, temniþa, anchetele ºi procesele prefabricate au constituit felul unora de a-i mulþumi pentru misionarismul sãu.

Anchetatorii vremii, conduºi de cãpitanul Ion Teodoru, l-au interogat pe profesorul Teodor M. Popescu asupra multor capete de acuzare, care puteau fi combãtute lesne cu dovezi scrise: „1. activitate legionarã; 2. acþiune intensã contra clasei muncitoare ºi a miºcãrii revoluþionare, duºman al poporului; 3. grave calomnii la adresa Uniunii Sovietice, cu privire la religie, ºi instigator la rãzboi contra URSS; 4. instigator al poporului la acþiuni rãzboinice, prin intermediul Bisericii ºi al preoþilor; 5. sprijinitor al fascismului în viaþa politicã a þãrii; 6. susþinãtor în faþa studenþilor a urmãtoarelor conferinþe: Anticreºtinismul comunist (1941), De la Neron la Stalin (1942), Misiunea creºtinã a statului, Actualitatea creºtinismului (1947), (...); 8. cã este credincios (din punct de vedere religios) ºi fanatic, deci este criminal; 9. cã, fiind credincios ºi teolog, este ignorant, 10. Cazul Winnitza din anul 1943” (Un martir al crucii. Viaþa ºi scrierile lui Teodor M. Popescu, pag. 121 apud Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, Ed. IBMBOR, Bucureºti, 2007, pag. 551-552). Cu siguranþã

10 capete de acuzare false

„Arestarea ºi condamnarea profesorului Teodor M. Popescu au ajuns la cunoºtinþa Bisericii... În rândurile ierarhiei ortodoxe române se vorbea despre arestarea profesorului ca fiind datoritã unor meditaþii religioase pe care le þinea preoþilor la teologie... (Martiri

Postitorul de la Aiud

unor agricultori creºtini din comuna dâmboviþeanã Boteni, ia viaþa în piept pentru a doua oarã ºi contribuie la cercetãrile istorice din perspectivã teologicã cu privire la data Paºtilor, scrie 321 meditaþii teologice ºi 372 de predici în perioada 1964-1970, la îndemnul ºi cu sprijinul Patriarhului Justinian Moisescu, care-l considera pe T. M. Popescu „o bibliotecã ambulantã”. „Sfârºitul vieþii sale avea sã se contureze dupã ultima mare încercare a Securitãþii de a-l lichida fizic” (ACNSAS, fond informativ, dosar 706, vol. 2, f. 20). La 14 februarie 1972, când pãrãsea biroul sãu de la Patriarhie, profesorul Popescu avea sã fie agresat de doi agenþi ai Securitãþii ºi lovit cu sãlbãticie în boscheþii de pe ºoseaua Giuleºti, conform propriilor declaraþii date pe patul Spitalului Colþea. Într-o zi de luni, 4 aprilie 1973, titanul teologiei româneºti este chemat la Domnul Cãruia îi slujise cu râvnã de la catedrã, din spatele biroului, din faþa maºinii de scris, din întunericul temniþei, de la strana bisericii... Roxana DRAGOª

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul
Plânsul de Joi seara
Miluieºte-te pe sine-þi, o, suflete. Sârguieºte-te mai înainte de rãspuns. Cautã mai înainte de despãrþire, ca sã nu ne încuiem afarã împreunã cu fecioarele cele nebune, unde nu este cu putinþã muritorilor a vedea viaþã sau a gândi pentru dreptate; unde nu este luptã prin care viaþa ºi moartea se pricinuiesc, unde nu este trup prin care vrãjmaºul se batjocoreºte, de neputinþa trupului biruindu-se. Miluieºte-mã, Dumnezeule, dupã mare mila Ta ºi dupã mulþimea îndurãrilor Tale; cãci, dacã mã vei milui, voi scãpa de ticãloasa aºezare a patimilor; dacã mã vei milui, doresc sã iau ascultare cãtre bunãtatea Ta. Dacã vei face dupã mulþimea bunãtãþii Tale, mã vei izbãvi pe mine; dacã vei revãrsa peste mine bunãtatea Ta, mã voi mântui.

S.C. FILOTHEOS S.R.L.
ºi seriozitate e n p r o m p t i t u d i S.C.
FILOTHEOS S.R.L., cu sediul în Curtea de Argeº, pune la dispoziþie, celor interesaþi, urmãtoarele produse de balastierã: l Nisip, mãrgãritar de toate mãrimile l Refuz de ciur l Bolovani de râu, precum ºi piatrã concasatã. Societatea produce ºi comercializeazã BCU de toate dimensiunile cu o putere ridicatã de izolare fonicã ºi termicã, precum ºi cuie de construcþii, de toate mãrimile. Se produc, la comandã, ºi piese pentru utilaje, executate pe strung ºi frezã. De asemenea, executã lucrãri de: l amenajare de drumuri l decolmatãri rigole poduri ºi podeþe l construcþii civile ºi industriale; l demolãri clãdiri; l transport de utilaje; l transport de materiale. Societatea dispune de utilaje performante ºi mijloace de transport de ultimã generaþie. Informaþii la nr. de telefon 0742435013, email: kaliopiei@yahoo.com.

5

Argeºul Ortodox

Liturgicã
Când se cuvine sã se împãrtãºeascã credincioºii în timpul unui post?
Pentru a rãspunde corect la aceastã întrebare, trebuie sã spunem de la început cã postul nu este un scop în sine, ci un mijloc de desãvârºire moralã, de curãþire de patimi ºi de înduhovnicire ºi aceasta mai ales dacã este înþeles ºi practicat ca post trupesc îmbinat cu cel sufletesc, de abþinere de la pãcat ºi de sãvârºire a binelui ºi a milosteniei. Pe de altã parte, postul singur nu îndreptãþeºte primirea Sfintei Împãrtãºanii, ci numai mãrturisirea pãcatelor ºi primirea dezlegãrii din partea duhovnicului.
Nu postim ca sã primim automat Sfânta Împãrtãºanie, ci postim ca sã ne facem vrednici de primirea ei. În mod normal, împãrtãºirea ar trebui sã aibã loc la sfârºitul postului, dupã ce am parcurs toatã aceastã perioadã de nevoinþã trupeascã ºi sufleteascã ºi când, curãþiþi de pãcate prin Taina Sfintei Spovedanii, sã-L primim cu vrednicie pe Hristos ºi sãrbãtoarea închinatã Lui, în cazul de faþã, Învierea Sa. Cum însã Postul Paºtelui, ca ºi cel al Crãciunului, fiind destul de lung, nu poate fi þinut de toatã lumea pe întreaga lui duratã, s-a obiºnuit ca unii credincioºi sã posteascã prima sau ultima sãptãmânã, pentru ca la sfârºitul acestui interval sã se mãrturiseascã ºi sã primeascã Sfânta Împãrtãºanie, dacã duhovnicul socoteºte de cuviinþã. Pentru a gusta frumuseþea sãrbãtorii ar fi de preferat ca împãrtãºirea sã aibã loc la sfârºit, adicã sã se

2008 - Anul Sfintei Scripturi

Arhiereul Hristos
Melchisedec” (Evrei 5, 6). Arhieria (preoþia lui Hristos) este superioarã preoþiei Legii Vechiului Testament cãci preoþia lui Melchisedec, cel fãrã început ºi fãrã sfârºit, este superioarã preoþiei lui Levi fiindcã el era încã în coapsele lui Avraam când l-a întâmpinat Melchisedec (Evrei 7, 10). Melchisedec „fãrã tatã, fãrã mamã, fãrã spiþã de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârºit al vieþii, ci, asemãnat fiind Fiului lui Dumnezeu, el rãmâne preot pururea” (Evrei 7, 3). „Cãci ceea ce se spune despre el, cã era «fãrã tatã, fãrã mamã, fãrã neam» (Evrei 7, 3), socotesc cã nu înseamnã altceva decât lepãdarea deplinã a trãsãturilor naturale, produsã în el de harul suprem din pricina virtuþii. Iar cuvintele «n-avea nici început al zilelor, nici sfârºit al vieþii», mãrturisesc cunoºtinþa care circumscrie timpul ºi veacul, ºi contemplaþia ce depãºeºte existenþa a toatã fiinþa materialã ºi nematerialã. Apoi: «fiind fãcut asemenea Fiului lui Dumnezeu, el rãmâne preot pururea», poate aratã cã el e în stare sã-ºi pãzeascã pânã la sfârºit ochiul mintal deschis – prin deprinderea neschimbatã a virtuþii atotasemãnãtoare lui Dumnezeu – privirii dumnezeieºti spre Dumnezeu” (Sfântul Maxim Mãrturisitorul, Ambigua, II, 29 în Sfântul Maxim Mãrturisitorul, Ambigua, traducere din limba greacã veche, introducere ºi note de Preotul Profesor Dumitru Stãniloae, Editura Institutului Biblic ºi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureºti, 2006, pg. 206-207). Sfântul Apostol Pavel scoate în evidenþã perihoreza ºi intersubiectivitatea Persoanelor Sfintei Treimi. Pornind de la faptul cã arhieria Vechiului Testament ca slujire implicã o chemare de la Dumnezeu, tot astfel ºi Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este din veci chemat de Tatãl Ceresc, în virtutea preºtiinþei Sale absolute, sã Se întrupeze ºi prin Arhierie (slujire) sã mântuiascã ºi sã desãvârºeascã lumea, scopul pentru care ea a fost adusã la existenþã. Astfel, la chemarea din veci a Tatãlui existã rãspunsul din veci al Fiului (Hristos): „Drept aceea, intrând în lume, zice: Jertfã ºi prinos n-ai voit, dar mi-ai întocmit trup. Arderi de tot ºi jertfe pentru pãcat nu þi-au plãcut; atunci am zis: Iatã vin, în sulul cãrþii este scris despre mine, sã fac voia Ta, Dumnezeule” (Evrei 10, 5-7). Prin cuvintele „Iatã vin sã fac voia Ta”, Fiul lui Dumnezeu vine ºi desfiinþeazã primul legãmânt (testament) ºi inaugureazã ca Arhiereu pe cel de-al doilea legãmânt (testament) prin jertfa trupului Sãu. Cãci prin voinþa Lui ºi prin jertfa sângeroasã a trupului Sãu, unicã, sãvârºitã o datã pentru totdeauna „a adus veºnicã desãvârºire pentru cei ce se sfinþesc” (Evrei 10, 14). Astfel, Arhiereul Hristos, desãvârºindu-Se dupã firea Sa umanã, Sa fãcut pricinã (început ºi temei) de mântuire veºnicã pentru cei ce cred în El, cãci Arhieria Sa este veºnicã ºi desãvârºitã. Pr. prof. dr. Ion POPESCU,
Facultatea de Teologie Ortodoxã „Sfânta Muceniþã Filoteia”

posteascã, dupã posibilitãþi, la începutul postului ºi pe parcursul lui, dar sã se respecte cu stricteþe ultima sãptãmânã. Cât priveºte pe cei care se împãrtãºesc dupã prima sãptãmânã, fireºte cã o pot face, dar pânã vine sãrbãtoarea aproape cã pierd din vedere semnificaþia postului cu atât mai mult cu cât ei nu mai postesc. În acest context, Biserica nu îngãduie ca ei sã mãnânce de dulce în ziua împãrtãºirii ºi nici dupã aceea, dacã nu este o dezlegare specialã a Bisericii. Împãrtãºania nu aduce dupã sine libertatea de a consuma mâncãruri de dulce, decât dacã dupã primirea ei înceteazã postul. Nu postim numai ca sã ne împãrtãºim ºi nu ne împãrtãºim ca sã nu mai postim. De aceea este indicat ca împãrtãºirea sã se facã la sfârºitul postului, în ajunul sau chiar în ziua sãrbãtorii. Pe de altã parte, nu este absolut obligatoriu sã aºteptãm unul din posturile mari pentru a ne împãrtãºi, ci o putem face ori de câte ori simþim nevoia ºi vrednicia de a primi Sfânta Împãrtãºanie. Nu postul ne dã dreptul sã primim Sfintele Taine, ci pregãtirea noastrã ºi vrednicia. Cum însã aceastã pregãtire se face mai ales în post, ºi Sfânta Împãrtãºanie este legatã de post. Cât priveºte durata ºi felul postirii drept condiþii pentru primirea Sfintei Împãrtãºanii, acestea sunt de competenþa duhovnicului care acordã dezlegarea de la caz la caz. De aceea socotim cã este bine sã postim fiecare cum ºi cât putem tot timpul postului, sã încercãm sã postim ultima sãptãmânã, iar Sfânta Împãrtãºanie sã o primim la sfârºitul postului, în urma spovedaniei ºi a dezlegãrii date de duhovnic. Pr. prof. dr. Nicolae D. NECULA, Tradiþie ºi înnoire în slujirea liturgicã, Ed. Episcopiei Dunãrii de Jos, Galaþi, 1996, pag. 188

În Vechiul Testament arhiereul luat (ales) fiind din popor este aºezat în slujbã de slujire pentru oameni înaintea lui Dumnezeu prin aducerea de daruri ºi jertfe spre iertarea pãcatelor. Având el însuºi slãbiciuni, dator este sã aducã daruri ºi jertfe spre iertarea pãcatelor pentru sine ºi pentru popor. Arhiereul Vechiului Testament, cuprins fiind de slãbiciune, trebuie sã fie îngãduitor cu cei rãtãciþi ºi neºtiutori. Înþelegerea ºi îngãduinþa slãbiciunii poporului din care a fost luat conferã arhiereului Vechiului Testament o putere, dar mai ales o mare slãbiciune ºi o mare lipsã. Mijlocirea lui zilnicã înaintea lui Dumnezeu pentru popor ºi pentru sine, precum ºi aducerea unei jertfe sângeroase cu caracter real, obiectiv, dar substitutiv, o face relativã, slabã, insuficientã ºi în final total neputincioasã pentru mântuire. Mântuirea nu vine prin faptele legii: „Cãci socotim cã prin credinþã se va îndrepta omul, fãrã faptele Legii” (Romani 3, 28) ºi „Cãci sfârºitul Legii este Hristos, spre dreptate tot celui ce crede” (Romani 10, 4). Orice slujire arhiereascã este o cinste. Iar cinstea aceasta nu o are nimeni de la sine ºi prin sine, ci prin chemare de la Dumnezeu, ca ºi Aaron: „Apoi a grãit Domnul cu Moise ºi i-a zis: Apoi sã aduci pe Aaron ºi pe fiii lui la uºa cortului adunãrii ºi sã-i speli cu apã; sã îmbraci pe Aaron în sfintele veºminte ºi sã-l ungi ºi sã-l sfinþeºti, ca sã-mi fie preot” (Ieºirea 40, 12-13); „Apoi sã junghie viþelul, înaintea Domnului, iar preoþii, fiii lui Aaron, sã aducã sângele ºi sã stropeascã cu sânge împrejur jertfelnicul de la uºa cortului adunãrii” (Levitic 1, 5). Tot astfel Hristos nu S-a preaslãvit pe Sine ºi nu S-a fãcut pe Sine Arhiereu, ci Tatãl din Care Se naºte veºnic a grãit cãtre El zicând: „Fiul Meu eºti Tu, Eu astãzi Te-am nãscut” (Psalmul 2, 7); „Tu eºti Preot în veac dupã rânduiala lui

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul
Plânsul de Vineri seara Dãruieºte-mi mie, Doamne, doctorie de întoarcere, ca sã-mi vindec rãnile mele cele amare. Dãruieºte-mi mie sã intru în stadionul înfrânãrii. Dãruieºte-mi mie ca întru umilinþa inimii sã-mi trec toate zilele vieþii mele. Lumineazã-mi ochii cei întunecaþi ai minþii mele ºi pãzeºte-o pe dânsa ca sã nu se întunece de cãtre vicleanul vrãjmaº vederea sufletului meu; ºi dã-mi mie putere ca mãcar o sãptãmânã sã lucrez în via Ta, fiindcã mi-am pierdut vremea vieþii mele întru deºertãciune ºi în gânduri de ruºine. Ceasul al unsprezecelea este al vremii vieþii mele celei deºarte. Ocârmuieºte, Doamne, corabia negustoriei mele ºi dãruieºte-mi pricepere mie, prostului neguþãtor, ca sã-mi neguþãtoresc negoþul meu pânã am vreme. Cãci ºi înotarea corabiei a ajuns la sfârºit. Mare viscol este ºi vremea mã cheamã pe mine, cel înalt-cugetãtor: vino, aratã-þi, leneºule, tot negoþul vieþii tale. ªi ceasul morþii mã înfricoºeazã pe mine, ticãlosul; cãci ceasul despãrþirii a venit înaintea ochilor mei ºi foarte m-am înfricoºat vãzându-mi sãrãcia mea. În loc sã mã bucur, eu mai vârtos m-am înfricoºat, nefãcând vrednice lucruri dupã Dar.

Credinþa pentru copii

Copilul credincios
Într-o adunare se vorbea despre Dumnezeu ºi fiecare se credea tare sã-ºi spunã cuvântul. Unul din adunare, necredincios fiind, zise cu trufie: - Aº crede ºi eu dacã aveþi sã-mi arãtaþi unde este Dumnezeu? ªi ca sã lãmureascã printr-o pildã aceastã vorbire a sa, luã pe un copil care se gãsea acolo ºi, în faþa tuturor, îi zise: - Iatã, sã întrebãm pe acest copil – ºi-l întrebã zicând – Îþi dau un mãr sã ne spui tu unde este Dumnezeu? Copilul, care crescuse în casã de credincios, fãrã sã ºovãiascã, îi întoarse întrebarea, zicând necredinciosului: - Eu îþi dau zece mere, dacã dumneata ai sã-mi arãþi unde nu se aflã Dumnezeu! Necredinciosul rãmase cu gura cãscatã, neavând ce rãspunde la dojana pe care i-o dãdea Dumnezeu, prin gura unui copil. Pr. prof. Ion BUGA, Plinirea Potirului Credinþei, Ed. Sfântul Gheorghe Vechi, Bucureºti, 2007, pag. 329

6

Argeºul Ortodox

Pilde de sfinþenie

Sinaxarul sãptãmânii
de mirare cã nici pãrinþii de la Mydicia nu au scãpat de persecuþii. Stareþul Nichita a susþinut cu tãrie cinstirea sfintelor icoane, fiind întemniþat timp de ºapte ani, pânã la moartea împãratului. S-a sãvârºit întru Domnul în 824, fiind înmormântat la mânãstire cu mare cinste. Cuviosul Iosif, scriitorul de cântãri (foto), era originar din Sicilia. Paºii spre Hristos l-au dus însã în Tesalonicul Eladei, unde s-a cãlugãrit, devenind o adevãratã pildã de înfrânare. Patul lui era pãmântul, aºternutul lui, o piele, iar haina lui, proastã ºi sãrãcãcioasã; hrana lui, puþinã pâine, ºi bãutura, apã. Sta în picioare toatã noaptea la rugãciune ºi cu îngenunchere. Se învrednicea cu citirea Dumnezeieºtilor Scripturi ºi copia textele sfinte. Mai târziu ajunge tovar㺠de pustnicie al Sfântului Grigorie Decapolitul, la Constantinopol. Îndurã ºi el cu rãbdare prigoanã pentru cinstirea sfintelor icoane. Împreunã cu Sfântul Grigorie zideºte o bisericã închinatã Sfântului Apostol Bartolomeu. Dumnezeu îl învredniceºte atunci cu darul scrierii de cântãri pentru cã se rugase sã fie ajutat sã scrie tropare pentru sfântul ocrotitor al locaºului.

4 aprilie

ºi, când nu aveau pravilã, se ocupau cu treburi mânãstireºti ºi diferite ascultãri. În Vinerea Patimilor Mântuitorului nu se mai lucra nimic ºi cãlugãriþele erau în bisericã de dimineaþa pânã seara, când între slujbe citeau din Sfânta Scripturã ºi din interpretãrile acesteia. Ajungând la o vârstã înaintatã, Sfânta Platonida s-a dus în pace la Domnul în anul 308.

proorocit: Acestea zice Duhul cel Sfânt: „Pe omul al cãrui brâu este acesta, aºa îl vor lega în Ierusalim iudeii, ºi-l vor bate cu rãni”, ceea ce s-a ºi întâmplat, cã nu numai l-au legat, ci l-au ºi omorât. Ruf, de care aminteºte ºi Apostolul în Epistola cãtre Romani, a fost fãcut episcop cetãþii Tebei din Grecia. Sfântul Mucenic Eupsihie din Cezareea era creºtin ºi vieþuia în credinþã împreunã cu soþia sa. Râvna pentru Hristos s-a aprins într-o zi mai vârtos în el. A mers ºi a dãrâmat un altar pãgân în vremea împãratului Iulian Apostatul. Creºtinii au fost atunci izgoniþi din cetate, supuºi torturilor, iar lui Eupsihie i s-a tãiat capul. Gabriela SAFTA

9 aprilie

Minunate sunt istoriile cuprinse în Vieþile Sfinþilor. Sunt poveºti de viaþã tulburãtoare, care ne aratã cã ºi ei au fost oameni ca ºi noi, cu ispite, frãmântãri ºi lupte ºi cã drumul lor spre Împãrãþia lui Dumnezeu a fost presãrat cu lacrimi ºi spini. Sfântul Nichita Mãrturisitorul a rãmas orfan de mamã de la vârsta de opt zile. A fost crescut de bunicã, tatãl alegând viaþa monahalã dupã moartea soþiei. Acelaºi destin îl va îmbrãþiºa ºi fiul: ajunge monah, apoi preot la Mânãstirea Mydicia, iar la maturitate egumen al acesteia. Regulile aspre ale mânãstirii ºi vestea cã stareþul Nichita era fãcãtor de minuni aduc mii de pelerini aici, iar locul devine un important aºezãmânt monahal al vremii. În acea perioadã însã sub împãratul Leon Armeanul (813-820), erezia iconoclastã a renãscut ºi s-au înteþit din nou opresiunile. Nu e

3 aprilie

5 aprilie

Sfinþii Mucenici Teodul ºi Agatopod ºi-au vãzut sfârºitul lumesc în vis: se fãcea cã sunt în apele mãrii cãzuþi dintr-o corabie naufragiatã ºi toþi cei din jur se înecau în valurile uriaºe, iar ei doi au scãpat suindu-se pe un munte înalt pânã la cer. La scurt timp dupã vedenia aceasta, stãteau amândoi drepþi în faþa guvernatorului Tesalonicului, refuzând sã aducã jertfe idolilor. Au fost aruncaþi în adâncul mãrii ºi aºa s-au sãvârºit.

În Joia Mare ºi în Vinerea Patimilor dintr-un an al împãrãþiei lui Maximian pe care sinaxarele nu îl consemneazã, îºi primea patima întru mucenicie Sfântul Caliopie, fiul Teocliei din Perga Pamfiliei. Venise singur sã mãrturiseascã credinþa în Hristos, într-o vreme când a fi creºtin era o crimã în faþa autoritãþilor. A fost legat cu coatele mâinilor îndãrãt ºi bãtut cu plumb, întins pe o roatã ºi ars dedesubt cu foc. Dar arãtându-se îngerul Domnului, a oprit roata ºi focul s-a rãcit ºi s-a arãtat slujitorul ceresc cu groazã, pentru cei ce-l priveau. Mama lui Caliopie, Teoclia ºi-a împãrþit averea sãracilor, ºi-a eliberat cei 550 de sclavi ºi a mers sã fie întemniþatã alãturi de fiul ei. Îngerul lui Dumnezeu s-a arãtat iarãºi în acea noapte în temniþã, lãudând rãbdarea sfântului. A fost rãstignit cu capul în jos în Joia dinaintea Paºtilor, dându-ºi sufletul chiar în Vinerea Înfricoºãtoare. Mama sa, lovitã de durere, a murit þinând în braþe trupul coborât de pe cruce al fiului ei martir. Sfinþii Apostoli Irodion, Agav ºi Ruf erau dintre cei ºaptezeci aleºi sã propovãduiascã Evanghelia lui Hristos. Irodion, de care pomeneºte marele Apostol Pavel, a slujit tuturor Sfinþilor Apostoli. A fost hirotonit preot, apoi episcop al cetãþii Neon Patron. A învãþat pe mulþi pãgâni ºi i-a întors la credinþa lui Hristos, pentru aceasta atrãgându-ºi ura iudeilor ºi pãtimind multe pânã la moartea muceniceascã. Agav a luat brâul Sfântului Pavel, ºi-a legat mâinile ºi picioarele ºi a

7 aprilie

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul
Plânsul de Sâmbãtã seara
Cum voi cãuta cãtre bunãtatea Ta, Stãpâne? Cu ce fel de inimã, cu ce fel de conºtiinþã? Ce fel de limbã necredincioasã ºi întinatã voi îndrãzni sã miºc? ªi cum voi face începutul mãrturisirii mele? Peste mãsurã eu, ticãlosul, am întãrâtat numele Tãu ºi mai presus decât curvarul am vieþuit curveºte. Cã pe cel ce este întru mine dupã chipul Tãu l-am întinat, netrebnicindu-l, ºi glasul poruncilor Tale nu l-am pãzit. A cãror pãcate ale mele lãsare voi cere mai întâi eu, pãcãtosul? A celor întru cunoºtinþã, cu neasemãnare neiertate, ori a celor întru împreunã învoirile cu gândurile cele rele ºi viclene? ªtiu, Doamne, cã pentru multele întinãri ale sufletului meu ºi pentru necurãþia mea, nu sunt vrednic de înfricoºata Ta chemare. Nu pot sta întru rugãciune înaintea Ta; nu pot sã caut ºi sã privesc la înãlþimea cerului, cãci cu poftele cele necuvioase uºa deschizând-o ºi dobitoceºti ºi fãrã de rânduialã porniri uneltind, pe ticãlosul meu suflet cu patimile l-am întinat; cã s-a înecat în marea dezmierdãrilor celor amare; cãci cu urâta socotealã haina sufletului meu am mânjit-o; cãci toatã lumea mea s-a frãmântat de gândurile dracilor; cãci prin toate lucrurile ºi gândurile mele am amãrât ºi de-a pururi amãrãsc bunãtatea Ta, iar pe vrãjmaºul meu care se luptã cu mine de-a pururi îl trag cãtre mine ºi îl slujesc. Conºtiinþa îmi mustrã cugetul meu. Îmi ruºinez faþa mea. Însumi de sinemi osândit sunt mai înainte de judecata cea gãtitã mie. Înverºunarea ce este întru mine mã biruieºte, cã de-a pururi în noroiul lãcomiei pântecelui mã tãvãlesc; scrisã pe stâlp este reaua mea petrecere, cã de-a pururi dezmierdãrile mã înnegureazã; spre osândã îmi este goliciunea mea, cã de-a pururi reaua putoare a patimilor mã mânjeºte, de-a pururi cu gândurile spurcate mã întinez. Din pruncie m-am fãcut vas al pãcatului celui de stricãciune fãcãtor ºi de acum, în fiecare zi auzind de judecatã ºi de rãsplãtire, nu voiesc sã stau împotriva poftelor trupului care se oºtesc împotriva sufletului meu, ci totdeauna eu, ticãlosul, întru cunoºtinþã pãcãtuiesc, totdeauna mã amãgesc, totdeauna mã robesc, totdeauna mã biruiesc. Pentru aceasta sãrac ºi urât, Doamne, ºi pustiu de Darul Tãu mã fac.

8 aprilie

Cuvioasa Platonida a fost diaconeasã, dar s-a retras în deºertul Nisibe unde a organizat o mânãstire de maici, cu reguli foarte stricte de vieþuire. Monahiile mâncau o singurã datã pe zi

6 aprilie

Cum mor cuvioºii
Cu puþin înainte de moartea lui, pe pãrintele Serafim l-a vizitat Maica Domnului. A venit noaptea. Pãrintele ºtia cã-l va vizita, de aceea le-a spus femeilor care-l slujeau sã aprindã toate candelele. Maica Domnului i s-a arãtat sub ramura unui pom pe care-l sãdise sub fereastra chiliei sale. Pãrintele Serafim a dat poruncã ca acest pom sã nu fie tãiat niciodatã. Cu douã sãptãmâni înainte de adormirea lui, pãrintele Serafim i-a spus pãrintelui Alexie Kibardin, preotul bisericii Maicii Domnului din Kazan, cã Maica Domnului i-a poruncit sã se împãrtãºeascã în fiecare zi cu Preacuratele Taine. Pãrintele Alexie povesteºte: „Îl împãrtãºeam pe pãrinte în fiecare noapte, dupã cum mi-a spus. Dar într-o noapte am adormit ºi n-am auzit deºteptãtorul. M-am trezit la patru dimineaþa (de obicei îl împãrtãºeam la douã), am luat Sfintele Taine ºi am alergat spre casa pãrintelui. Când am intrat în casã ºi apoi în chilia lui, pãrintele era întins în pat ºi faþa îi împrãºtia luminã. I-am cerut iertare, însã el mi-a spus: - Nu te neliniºti, pãrinte, au venit îngerii ºi m-au împãrtãºit. M-am uitat pe chipul lui ºi mi-am dat seama cã spune adevãrul. De asemenea, pãrintele l-a rugat pe pãrintele Alexie sã meargã la Moscova, la patriarhul Alexei, ºi sã-i spunã cã peste douã sãptãmâni sãrmanul Serafim va pleca la Domnul ºi cã vrea sã vinã la el cunoºtinþele sale de la ºcolile teologice pentru a-ºi lua rãmas bun. L-a rugat sã-i transmitã patriarhului urãrile lui de bine ºi sã-i cearã binecuvântare. Dupã cum a povestit mai târziu pãrintele Alexie, patriarhul, auzind acestea, fãrã sã spunã

Sfântul Serafim de Viriþa († 1949)
citeascã Acatistele Maicii Domnului, ale Sfântului Nicolae ºi Sfântului Serafim de Sarov. L-au chemat pe pãrintele Alexie de la biserica Maicii Domnului din Kazan pentru a-l spovedi pe pãrinte pentru ultima datã. Când pãrintele Alexie asculta spovedania lui, ochii îi erau plini de lacrimi. Dupã spovedanie pãrintele Serafim s-a împãrtãºit cu Preacuratele Taine. Întreba încontinuu cât e ceasul. La urmã i-a spus maicii Serafima: - Citeºte rugãciunile de înmormântare. Dupã aceea, pentru ultima oarã, a întrebat cât e ceasul. Era în jur de douã noaptea. - Sãvârºitu-s-a! ªi-a fãcut pentru ultima datã semnul crucii, spunând: - În numele Tatãlui, al Fiului ºi al Sfântului Duh. Mântuieºte, Doamne, ºi miluieºte lumea întreagã! ªi ºi-a pus mâinile pe piept. Pãrintele a adormit în noaptea de 3 aprilie 1949, în casa lui din bulevardul Maiski. Dupã adormirea sa, o sãptãmânã întreagã toatã Viriþa a fost cuprinsã de mireasmã. În prima zi de dupã adormirea pãrintelui Serafim, o femeie a venit împreunã cu fiica ei care era oarbã, pentru a-ºi lua rãmas bun de la pãrinte. S-au apropiat de el ºi femeia i-a spus fetei: - Sãrutã-i mâna pãrintelui! Fata i-a sãrutat mâna ºi îndatã ºi-a recãpãtat vederea. Vreme de trei zile lumea trecea neîncetat prin casa pãrintelui Serafim, pentru a-ºi lua rãmas bun de la el. Patriarhul Alexei a dat poruncã sã înceteze cursurile din ºcolile teologice ale Petersburgului. (Sfântul Serafim de Viriþa este sãrbãtorit pe 21 martie/ 3 aprilie). Cum mor cuvioºii, Ed. Egumeniþa, Galaþi, 2007, pag. 135

un cuvânt, s-a întors spre icoane ºi a fãcut trei metanii, însoþite de semnul crucii. Când s-a întors, din ochi i se revãrsau lacrimi. Cu voce foarte stinsã, a spus: - De patru ani sunt patriarh. Pãrintele Serafim mi-a spus cã voi deveni patriarh ºi, cu rugãciunile sale, am devenit. Mi-au rãmas alþi 21 de ani. Aºa a spus omul acesta sfânt. Spuneþi-i cã cer binecuvântarea lui (Patriarhul Alexei I a sãvârºit ultima Liturghie în ziua în care sãrbãtorea cel de-al 25-lea an de patriarhat ºi peste puþin timp, pe 17 aprilie 1970, a adormit întru Domnul). A sosit ºi ultima zi a vieþii pãrintelui Serafim. În ziua aceea a spus: - Astãzi nu pot primi pe nimeni. Mã voi ruga. Seara le-a chemat în chilie pe rudele lui ºi I-a dat fiecãruia ca binecuvântare câte o icoanã de-a Sfântului Serafim de Sarov. Au aprins toate candelele ºi toþi au îngenuncheat. Au început sã

7

C M Y K

Argeºul Ortodox

Orizont creºtin
Marþi, 25 martie, în ziua praznicului Bunei Vestiri, la biserica „Maica Domnului” din municipiul Slatina (str. 1 Decembrie, nr.1), a avut loc festivitatea de întronizare a Prea Sfinþitului Sebastian Paºcanu, ca Episcop al Episcopiei Slatinei. Festivitatea a început la ora 09.00, prin sãvârºirea slujbei Sfintei Liturghii, urmatã de ceremonia de întronizare ce a fost oficiatã de Înalt Prea Sfinþitul Teofan, Mitropolitul Olteniei împreunã cu un sobor format din arhierei, preoþi ºi diaconi. La eveniment au participat, alãturi de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, cler ºi credincioºi din Oltenia ºi din alte zone ale þãrii, reprezentanþi ai autoritãþilor centrale ºi locale, personalitãþi ale vieþii publice din municipiul Slatina ºi judeþul Olt. Prea Sfinþitul Sebastian Paºcanu a fost ales în scaunul de Episcop al Episcopiei Slatinei de cãtre Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin vot secret, în ºedinþa din 5 martie 2008, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei ºi a membrilor Adunãrii Eparhiale a Episcopiei Slatinei. Preasfinþitul Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Pãrinte Patriarh Daniel, a citit mesajul Preafericii Sale cu prilejul întronizãrii Preasfinþitului Sebastian Paºcanu, primul episcop al Slatinei. *** Preasfinþitul Pãrinte Sebastian Paºcanu s-a nãscut la 5 noiembrie 1966, în oraºul Moreni, jud. Dâmboviþa, ca fiu al lui Gheorghe ºi Maria Paºcanu, primind la botez numele Sorin Petricã ºi fiind al doilea din cei trei fraþi; 1973-1981 — ºcoala primarã ºi gimnaziul în Satul Minieri, jud. Prahova; 1981-1983 — treapta I la Liceul Economic din Ploieºti; 1983-1988 — a urmat cursurile Seminarului Teologic de la M-rea Neamþ; 1988 — a fost tuns în monahism ºi hirotonit ierodiacon pe seama Schitului Crasna, jud. Prahova; 1988-1992 — a urmat cursurile Facultãþii de Teologie din Bucureºti; 1992-1997 — a urmat cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie din Thessalonic-Grecia, luându-ºi titlul de doctor în Liturgicã; 1996 - a fost hirotonit ieromonah ºi a îndeplinit ascultarea de stareþ al Schitului Crasna între anii 1996-1999; 1997 - 2001 - a fost exarh al mânãstirilor din cuprinsul Sf. Arhiepiscopii a Bucureºtilor; 1998 – cu prilejul sfinþirii bisericii noi a Mânãstirii Crasna a primit rangul de protosinghel, iar în anul 2000, la sãrbãtoarea Sf. Antim Ivireanul, a fost hirotesit arhimandrit la M-rea Antim din Bucureºti; 2001 – 2008 - Episcop Vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureºtilor, cu titlul Ilfoveanul. Activitatea în plan administrativ-bisericesc A iniþiat construcþia ºi a ridicat împreunã cu preotul paroh, în satul unde a copilãrit, o bisericã, satul Minieri neavând niciodatã lãcaº de cult. În calitate de exarh ºi apoi episcop, s-a implicat în construirea Mânãstirii Christiana din Bucureºti, sprijinind în mare mãsurã lucrãrile la cele douã biserici ºi la chilii, precum ºi la amenajarea Cãminului de bãtrâne de acolo. În calitate de episcop vicar a coordonat la Cancelaria Eparhialã, timp de ºapte ani, problemele privind activitatea sectoarelor: Secretariat Eparhial, Administrativ bisericesc, Economic, Monumente ºi Construcþii bisericeºti, Inspectorat Eparhial, Administrativ gospodãresc, precum ºi Fabrica de lumânãri, Magazinul bisericesc, Gospodãriile Sfintei Arhiepiscopii, Cantina studenþeascã, Cãminul studenþesc ºi Cãminul preoþesc, ocupându-se direct ºi de lucrãrile de restaurare ºi modernizare a celor mai multe dintre locaþiile acestora. Activitatea în plan cultural Paralel cu cercetarea ºtiinþificã ºi redactarea tezei de doctorat Teologia liturgicã româneascã în sec. XX, lucrare aflatã sub tipar, a mai scris monografia Comentariu la Canonul

Înscãunarea Episcopului de Slatina

În ziua de 25 martie, la sãrbãtoarea Bunei Vestiri, Preafericitul Pãrinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie ºi l-a întronizat pe Preasfinþitul Visarion Bãlþat, primul episcop al Episcopiei de Tulcea. La evenimentul care a avut loc în catedrala Buna Vestire din municipiul Tulcea au participat membri ai Sfântului Sinod, reprezentanþi ai autoritãþilor centrale ºi locale, personalitãþi ale vieþii publice locale, preoþi ºi credincioºi din Dobrogea ºi alte regiuni ale þãrii. *** Preasfinþitul Visarion Bãlþat s-a nãscut la 19 octombrie 1959 în localitatea Tãlmaciu, judeþul Sibiu. Studii: 1976 - 1981 - Seminarul Teologic Ortodox Român din Cluj - Napoca; 1981 – 1982 - Stagiu militar la U.M. 01336 Zalãu; 1982 - 1986 - Institutul Teologic Universitar Sibiu; 1986 - 1989 - Cursuri de Doctorat în Teologie la Institutul Teologic Sibiu; 1994-1997 - Cursuri de specializare la Facultatea de Teologie Ortodoxã din Atena - Grecia; 2005 - obþine titlul de Doctor în Teologie la Facultatea de Teologie „Andrei ªaguna” din Sibiu cu tema „Învãþãtura misiologicã a Sf. Nicolae Cabasila în spiritualitatea ortodoxã a secolului al XIV-lea”. Participãri la conferinþe ºi simpozioane în þarã ºi strãinãtate; Activitatea pastoral – misionarã: 1989 - 1994 - Secretar Eparhial la Arhiepiscopia Sibiului; 1992-1997 - Asistent la Facultatea de Teologie „Andrei ªaguna“ din Sibiu (catedra de lb. clasice); 1996 - 1997 - Consilier cultural al Arhiepiscopiei Sibiului; 12 octombrie 1997 - Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului cu titlul de „RêINÃREANU“. Lucrãri tipãrite: -„Mergând învãþaþi“, Sibiu , 2001 -„B.O.R. vãzutã de cãlãtorii strãini (sec. XV- XIX)“, Sibiu, 2001. -„Logos ºi Culturã”, Sibiu 2005 -Peste 200 de studii ºi articole în presa bisericeascã ºi laicã din þarã; -Medalia de Aur „Sf. Ap. Pavel“ a Mitropoliei de Veria (Grecia) ºi alte diplome ºi medalii din þara ºi din strãinãtate. BIROUL DE PRESà AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Întronizarea primului Episcop de Tulcea

cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, Schitul Crasna, 1996, reeditatã în 2007 ºi studiile: Laude bisericeºti proprii monahilor ºi laude bisericeºti specifice mirenilor - G.B. 9-12/1997; Popas în veºnicie – Meditaþie la Adormirea Maicii Domnului - G.B. 5-8 /1998; Gânduri despre suferinþã - G.B. 9-12/1998; Pãstrarea valorilor de artã, o nouã serie de cursuri pentru muzeografi ºi ghizi la Techirghiol - G.B. 9-12 /1999; Un nou sat nãscut spiritual - sfinþirea primei biserici din Satul Minieri, Protoieria Câmpina - G.B. 9-12 /1999; Biserica noastrã are în fruntea sa un monah - G.B. 14/2000; Noi îndreptãri în textul Sfintei Liturghii - G.B. 9-12 /2004; Despre slava deºartã - G.B. 1-4 /2005; Despre idolatria de astãzi - G.B. 5-8 /2006. Predici: Cuvânt la Sfinþii Apostoli Petru ºi Pavel - G.B. 5-8 /2005; Predicã la Duminica a 28-a dupã Rusalii - G.B. 9-12 /2005; Predicã la Duminica a 32-a dupã Rusalii - G.B. 1-4 /2006; Cuvânt la Duminica a II-a dupã Sfintele Paºti - G.B. 5-8 /2006; Cuvânt la Duminica a 24-a dupã Rusalii - G.B. 9-12 /2006; Cuvânt la Duminica fiului risipitor - G.B. 1-3 /2007; Cuvânt la Duminica a VI-a dupã Paºti - G.B. 4-6 /2007; Cuvânt la Duminica a XXII-a dupã Rusalii - G.B. 11-12 /2007; Cuvânt la Duminica vameºului ºi a fariseului - G.B. 1-3 /2008. În afara acestora, a mai scris ºi o serie de reportaje cu caracter comemorativ ori documentar, în paginile aceleiaºi reviste bisericeºti, în Vestitorul Ortodoxiei ºi în Biserica Ortodoxã Românã. În calitate de episcop vicar a reprezentat Arhiepiscopia Bucureºtilor ºi Patriarhia Românã la diferite reuniuni, simpozioane ori acþiuni, în þarã ºi strãinãtate, prezentând comunicãri, mesaje, ori punctul de vedere al Bisericii noastre. De asemenea, la invitaþia unor reporteri ai Grupului redacþional Viaþa religioasã, ai Centrului media Basilica, ori ai unor trusturi de presã, a participat la diferite emisiuni radiotelevizate, pe teme cu conþinut teologic ori administrativbisericesc. În semn de apreciere a activitãþii susþinute, Preºedinþia României i-a conferit, în februarie 2004, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor. BIROUL DE PRESÃ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul
Plânsul de Duminicã seara
Vai mie, vai mie, suflete al meu, ticãloase, gol fiind cu totul de faptele cele bune! Cum vei vedea pe Judecãtorul cel nemitarnic, Arhanghelii stând ºi slujindu-I, pãmântenii goi înainte stând, toþi tremurând de înfricoºatul scaun al Fãcãtorului tuturor; cã Judecata fãrã de milã este acolo celor ce nu au lucrat aici milã. Vai mie atunci, suflete preanecãjite! Dar nu va fi glas ºi auzire. Cãci toate se vor schimba în altele, ºi chipul lor trist, ºi faptele. Cã al optulea veac îl vom începe. Veºnic se vor veseli Drepþii, veºnic se vor munci ceilalþi. Pentru cã pe Dumnezeul tuturor nu l-am veselit.

19 ani de la trecerea la cele veºnice a pãrintelui Nicolae Steinhardt
Pãrintele Nicolae Steinhardt s-a nãscut la data de 12 iulie 1912, în localitatea Pantelimon, lângã Bucureºti, din pãrinþi evrei. Condamnat la 13 ani de muncã silnicã, a fost botezat la creºtinism, în data de 15 martie 1960, în închisoarea de la Jilava, de cãtre ieromonahul Mina Dobzeu. În august 1964 a fost eliberat, iar în 1980 a fost primit în Mânãstirea Rohia de cãtre PS Justinian Chira, fiind cãlugãrit la 16 august acelaºi an. A trecut la cele veºnice la 30 martie 1989, în spitalul din Baia Mare. Prin ce s-a remarcat pãrintele Nicolae Steinhardt a mãrturisit PS Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureºului ºi Sãtmarului: „În 30 martie 1989 se stingea din viaþã, la Mânãstirea Rohia, cel ce a fost monahul de la Rohia, cunoscut om de culturã, evreu încreºtinat ºi intrat în monahism la Mãnãstirea Rohia. Acest mare învãþat ºi convertit al lui Hristos a lãsat o amprentã deosebitã, mai cu seamã prin opera lui de cãpetenie - Jurnalul fericirii - ºi prin cartea de eseuri religioase care s-a alcãtuit din cele aproape 40 de cuvântãri care le-a rostit în timpul vieþii de la amvonul Mânãstirii Rohia. Iatã, a încheiat cu atâta smerenie ºi umilinþã viaþa lui de om de culturã, de cãrturar, de critic literar ºi de teolog în smerenia rasei literare, acceptând ca mormântul lui ºi osemintele lui sã fie depuse în cimitirul aproape anonim al unei mânãstiri din nord-vestul României, dar pe care a iubit-o ºi a socotit-o schitul lui de la Rohia, iubit ºi drag”.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful