You are on page 1of 2

Ce înseamnă să fii un profesor bun?

În condiţiile economice de acum, meseria de profesor ar trebui să o urmezi dacă tu eşti
total convins de pasiunea ta în ceea ce priveşte profesia, şi nicidecum pentru aspectul financiar
care teoretic ar trebui să îţi ghideze alegerea. Să fi profesor în ziua de azi e sinonim cu plăcerea
de a preda, fără a aştepta ceva în schimb. A devenit un fel de binefacere... să împarţi cunoştinţele
tale cu alţii care tânjesc sau nu după ele.
Urmez cursul de pedagogie şi sper că o să îl duc la bun sfărşit. Mulţi întreabă „De ce te
mai complici? Mai bine stai şi te uiţi la un film în timpul tău liber” Percepţie total greşită. Dacă
toată lumea ar gandi aşa, înseamnă că nu am mai avea profesori suficienţi, iar sistemul
educaţional s-ar dezechilibrează şi ar intra într-un colaps care nu mai are şanse să se redreseze.
Meseria de profesor e dinamică intelectual. În faţa studentului, de exemplu, profesorul îşi
exprimă ideile, încearcă să teoretizeze, să expună rezultate şi să ridice vălul neştiinţei de pe ochii
atâtor persoane. Un profesor lucrează cu intelectul, cu omul, nu cu piatra sau lemnul. Dar acest
fapt nu include numai autoritatea profesorului în faţa stundenţilor. Există deseori cazuri în care
profesorul are deasemenea ce învăţa şi de la studenţi. Experienţele de viaţă ale fiecăruia, vârsta
ca acumulare de experienţă reprezintă baza mentalităţii şi de acolo porneşte tot procesul mental.
Toţi neiniţiaţii sunt de părere că profesorul vine şi prezintă o serie de informaţii, dovedite
sau nu, în faţa unui public „neştiutor”, dar ca să vii să profesezi într-un mediu ca cel
contemporan, îţi trebuie mai întâi curaj. Generaţiile de tineri care se perindă prin facultăţi
consideră că autoeducaţia e cea care contează cel mai mult, iar educarea intelectului de către alţii
e marginală. Cineva spunea că omul deştept este cel care învaţă din experienţele altuia, iar
această frază ar trebui să devină un slogan pentru cei care cred că a fi profesor e doar o funcţie, şi
nu o calitate în sine.
Profesorul meu de sociologie este cel care m-a îndrumat pe acest drum de a deveni ca el.
Mi-a explicat că trebuie să nu mă aştept la o înflorire financiară, ci mai degrabă la una
intelectuală şi sufletească. Tot ceea ce a făcut pentru noi, modul de comunicare şi modul său de
apropiere a avut un impact puternic asupra mentalităţii mele. Era om, un om care ştia să împace
dimensiunea umană cu cea profesională. Era mulţumit de cum ne dezoltam, cum începeam să
înţelegem anumite lucruri şi cum să ne raportăm la ceea ce se află în jurul nostru. El ne-a ajutat
să înţelegem relaţiile dintre noi, dintre vecini, dintre oameni. De la el am învăţat să empatizăm,
să fim obiectivi atunci când trebuie şi să analizăm toate soluţiile unei probleme.
Profesorul nostru este cel care ne-a modelat gândirea, ne-a învăţat cum să gândim, nu ce
să gândim. El e un exemplu de răbdare, pasiune şi inteligenţă. El a fost principalul pion în
înţelegerea lecţiilor, pentru ca nu structura acestora, ci modul în care sunt prezentate face ca
elevul să fie mulţumit de prestaţia profesorului.
Profesorul de-alungul timpului a dat dovadă de mai mult decât a fi un alt simplu profesor.
Avea o voce caldă, blândă, o competenţă lingvistică excepţională şi tocmai de aceea lecţiile pe
care ni le preda erau mai mult o relaxare decât o forţare inutilă de gândire, avea o gestică şi o
mimică impresionantă care ne capta continuu atenţia, iar strălucirea din ochi i se accentua când
vedea că eforturile pe care le făcea nu erau în zadar. Avea o răbdare incredibilă, explica cu calm
unde nu înţelegeam şi ştia cum să ne implice în desfăşurarea orelor.
Venea întotdeauna calm la oră şi ne reamintea:” Un professor trebuie să îşi lase grijile la
uşă atunci când intra în clasă”. Ştia să găsească echilibrul între sobrietate şi amuzament, între
exigenţă şi toleranţă.
Rămâneam impresionată de multitudinea de informaţii pe care le deţinea. Nu numai
sociologia era specialitatea lui, îi plăcea istoria, arta, literatura şi muzica. În zilele de sărbătoare
ne aducea mereu câte un CD cu muzică clasică “Să vă mai delectaţi şi voi”. Devenise prietenul
nostru şi îl consideram ca făcând parte deja din colectiv. Ştia să ne asculte problemele ca un adevarat
psiholog şi ne sfătuia mereu să privim partea bună a lucrurilor şi să înlăturăm negativitatea.
Dimensiunea profesională era cu mult peste capacitatea noastră de gândire şi înţelegere..
Deţinea titlul de mentor în cadrul consiliului judeţean, era un om respectat pentru calităţile sale
intelectuale şi avea publicată o serie de scrieri sociologice care erau foarte apreciate de criticii
literaturii de specialitate.
Profesorul meu de sociologie a fost cu adevărat un mentor, un deschizător de viziuni asupra
realităţii şi o sursă de informaţii. Până la urmă, studentul decide ce e bine şi ce este rău pentru el, iar
profesorul devine un intermediar între el şi societate, între interior şi exterior.