Nr.

2 ♥ Primăvara 2014
Practica britanică și
australiană a adopției
Problemele
adolescentelor
însărcinate
Cerând iubirea.
Amintirile unui copil adoptat
Fetița din vis.
Cum am adoptat
doi copii
„Hai să-ți spun o
poveste frumoasă!”
o alegere nobilă
Adopţia,
ALBA IULIA
Centrul de informare și consiliere pre
și post avort al Episcopiei Ortodoxe
Str. Mihai Viteazu, nr. 16
Tel. 0748.498760, 0258.821.693
www.filantropiaortodoxa.ro
Bianca Elena Mărginean
Centrul Iochebed
Bd. Transilvaniei, bl. 54, ap. 24
Tel. 0358.401.487
centruliochebed@gmail.com
www.ccalba.ro
ARAD
Asociaţia M.A.M.A. Arad
Calea Românilor, nr. 4-8, bl. K2,
sc. A, ap. 1
Tel. 0257.211.041, 0740.167.676
mama_arad@yahoo.com
www.mercysactionmission.com
Maria Magdalena Mureșan
Asociaţia Ieromonah Arsenie Boca
Tel. 0756.150.645
nuavortarad@yahoo.com
www.arsenieboca.org
Dr. Corina Guzgă
BRAȘOV
Fundaţia Iochebed
B-dul Griviţei, nr. 61, Bl. 46,
Sc. E, Apt. 1. Tel. 0368.449.283
iochebedbv@gmail.com
www.mercysactionmission.com
Daniela Fagadar
BUCUREȘTI
Clinica Pro-Vita Internaţional
Bd. Nicolae Titulescu nr. 93,
sector 1
Tel. 021.223.5855, 0744.389.987
cpvint@gmail.com,
www.clinica-provita.ro
Psih. Roxana Voicu
Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi și
Nenăscuţi – Filiala București
Str. Brândușelor, nr. 3, bl. V78,
sc. 2, ap. 44. Tel. 0744.982.925
roxana@provitabucuresti.ro
www.provitabucuresti.ro
Psih. Roxana Puiu
CLUJ
Clinica Pro Vita
B-dul. 21 Decembrie, nr. 86
Tel. 0264.431.891, 0748.127.021
clinicaprovitacj@clicknet.ro
www.clinicaprovita.ro
Dr. David Ille
Asociaţia Filantropică Medical
Creștină Christiana — Proiectul
„Pentru Viaţă”
Policlinica Sf. Pantelimon, str. Ion
Meșter, nr. 10. Tel. 0747.033.563
christatodeagross@yahoo.ro
www.pentruviatacluj.ro
Dr. Christa Todea-Gross
Fundaţia Agape pentru Ocrotirea
Vieţii
Calea Moţilor, nr. 16, ap. 4
Tel. 0749.067.877, 0743.142.168
agape@terapeuta.ro
www.terapeuta.ro
Cabinetul „Providence”
Str. 1 decembrie 1918, nr. 130,
ap. 36. Tel. 0740.353.469,
augusta_calina@yahoo.com
Sr. Augusta Griguţa
CRAIOVA
Cabinet Individual de Psihologie
Silvia Georgeta Ionescu
Str. Popa Șapcă, nr. 2, bl. B1, ap. 8
Tel. 0762.844.234
Psih. Silvia Georgeta Ionescu
CONSTANȚA
Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi și
Nenăscuţi – Filiala Constanţa
Tel. 0723.560.044, 0769.233.631
prflorincarabuz@provitaconstanta.ro
www.provitaconstanta.ro
Pr. Florin Carabuz
DEVA
Centrul Noua Speranţă
Str. M. Kogălniceanu, bl. F5, sc.
4, ap. 62. Tel. 0354.419.090,
0771.032.569, 0735.501.797
nouasperanta1@gmail.com
Lucica Mîrza
Asociaţia M.A.M.A. Deva
Str. Liliacului, Bl. 17, Sc. A, Apt. 2
Tel. 0354.803.686
mama.deva@yahoo.com
www.mercysactionmission.com
Nina Kovacs
Asociaţia Misiunea Ajutor Pentru
Femei
Al. Jupiter, bl. 22, ap. 46
Tel. 0763.633.909
ajutorptfemei@yahoo.com
ajutorpentrufemei.cabanova.com
Rafila Crișan
GALAȚI
Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi și
Nenăscuţi – Filiala Galaţi
Tel. 0743 040 118
provitagalati@yahoo.com
Sabina Costache
HUNEDOARA
Asociaţia M.A.M.A. Hunedoara
Str. George Enescu, nr. 12, Bl. 108,
Sc. A, Ap. 4. Tel: 0354.416.911
mama_miriam_hd@yahoo.com
Iulia Moldovan
IAȘI
Centrul de formare și consiliere
„Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”
Strada Tălpălari, nr. 12 Tel.
0232.215.157, 0751.214.017
sfarhangheli@gmail.com
www.sfintiiarhangheli.ro
Centrul de Consiliere Psihosocială și
Terapie „Primul Pas”
Bd. T. Vladimirescu, nr. 89, bl. 89,
sc. A, ap. 2. Tel. 0232.277.901
contact@primulpas.org
www.primulpas.org
Geanina Ungurianu
Biroul de Asistenţă Socială
„Diaconia” - Centrul Infoadolescent
Str. C. Negri, nr. 48
Tel. 0332.456.021, 0771.647.593
infoadolescent@yahoo.com
www.infoadolescent.ro
CIP (Centrul de Informare și
Prevenţie) - Pro vita Iași - MMB
Tel. 0753.427.368,
dragos.balinisteanu@gmail.com
www.provitaiasi.ro
Dragoș Bălinișteanu - Coordonator
Centrul de ajutoare a mamelor aflate
în dificultate „Praesidio” (Pro vita
Iasi - MMB)
Telefon: 0756.333.890
cosmin_brinza@yahoo.com
www.provitaiasi.ro
Cosmin Brînză - Coordonator
ORADEA
Centrul de Informare și Consiliere
„Puls”
Str. Aurel Lazăr, nr. 4A, ap. 8
tel. 0359.800.665, 0755.206.787
email centrulpuls@yahoo.com
www.centrulpuls.ro
Cornelia Gherle
PIATRA NEAMȚ
Consilierii Asociaţiei Familia și
Viaţa Roman și ai A.S.C.O.R. Iași —
Proiectul „Dreptul la viaţă” pot fi
prezenţi la Piatra Neamţ
REȘIȚA
Asociaţia MAMA Reșiţa
Str. Independenţei, nr. 5, ap. 16
Tel. 0255.223.303
mama_resita@yahoo.com
Sanda Molin
ROMAN
Asociaţia Familia și Viaţa
Str. Ștefan cel Mare, nr. 228
Tel. 0233.742.505, 0333.404.506,
0745.905.748
afav_roman@hotmail.com
www.familiasiviata.ro
Iuliana Petruţ
SIGHIȘOARA
Casa Vieţii
Str. Tache Ionescu, nr. 10
0265.779.773
jillascough@hotmail.com
Jill Mihai


SUCEAVA
Centrul Iochebed
Str. Curtea Domnească, nr. 1, bl. 14,
Sc. B, Ap. 2. Tel: 0230.523.380
iochebedsv@fidel.ro
www.centruliochebedsv.ro
Gabriela Antonesei
TÂRGU MUREȘ
Fundaţia Mater
Bulevardul 22 Decembrie 1989,
12/2
Tel. 0265-250540, 0751189151
ofce@mater.ro, www.mater.ro
Psiholog Aurica Laurenţiu
TIMIȘOARA
Asociaţia Darul Vieţii
Str. Gh. Doja, nr. 25A
Tel. 0356.445.040, 0721.335.704
darulvietii@yahoo.com
www.darulvietii.ro
Gerda Chișărău
Fundaţia Estera
Str. Timotei Cipariu, nr. 3
Tel. 0256.492.862, fax
0356.809.205
estcons@mail.dnttm.ro
Fundaţia Pro Vita Medica
Str. Bucovinei, nr. 11
Tel. 0723.440.393
provitamed@gmail.com
www.provitamedica.com
Dr. Cristina Valea
» Pentrua vedea lista completă
cucentreledeconsiliere, vizitaţi
marsulpentruviata.ro
Asociația Studenți pentru viață
Site web: www.studentipentruviata.ro
E-mail: studentipentruviata@gmail.com
Telefon: 0751.859.467
Misiune
Credem în respectarea
dreptului la viață al
tuturor oamenilor, din
momentul concepției și
până la moartea naturală,
și considerăm că prin
sprijinul acordat mamei și copilului se pot forma
tineri responsabili pentru familie și societate.
Echipa revistei Pentru viață
Editor: Alexandra Nadane
Coordonator editorial: Ștefana Totorcea
Echipa de redacție: Ștefania Gabriela Hălăucă,
Veronica Iani, Ioana Onofrei
Design: Cătălin Apostol
Foto coperta I: Cromatica Photography
Mulţumim Asociaţiei ProValori Media
pentru sprijinul acordat în realizarea
acestei reviste.
E-mail: contact@provalorimedia.ro
Centre de consiliere pentru criza de sarcină
CUPRINS ♥ nr. 2
1 Editorial
2 Am devenit pro-viață imediat ce am născut
3 Adopția din timpul sarcinii.
Practica britanică și australiană
4 Problemele adolescentelor însărcinate
5 Cerând iubirea. Amintirile unui copil adoptat
6 „Adopția, o alegere nobilă.”
Comunicatul Marșului pentru viață 2014
7 Fetița din vis. Cum am adoptat doi copii
8 „Hai să-ți spun o poveste frumoasă!”
9 Știați că au fost adoptați?
I. Ce am făcut într-un an?
În primul număr al revistei am scris despre
schimbarea pe care a adus-o în viața mea o
tânără în criză de sarcină, pe care am cunos-
cut-o când aveam 16 ani. Alegerea ei în favoa-
rea vieții, modul cum s-au desfășurat toate
lucrurile și faptul că în prezent are o familie
cu trei copii, m-au ajutat să devin conștientă
că sprijinul pentru mame, copii și familii este
una dintre cele mai importante forme de res-
ponsabilitate socială. Așa a apărut Studenți
pentru viață, așa i-am cunoscut pe colegii
mei, așa au venit lângă noi oameni dragi și
dornici să se implice și împreună am încercat
să le oferim dragoste, încurajare și ajutor tine-
relor aflate în situații de criză.
A trecut un an și am emoții scriind despre
el. S-au întâmplat lucruri extraordinare, chiar
dacă uneori rezolvarea problemelor atingea
limita imposibilului. Am observat că, atunci
când ești dispus să te dăruiești, să ieși din spa-
țiul de confort și să renunți la tine, Dumnezeu
face minuni. Așa s-a întâmplat cu toți cei care
au contribuit cât de puțin la acest efort, care
depășește cu mult puterile noastre. Avem o
mare recunoștință pentru fiecare om care
ne-a sprijinit, mai ales că mulți dintre ei au
făcut acest lucru în cel mai tainic și discret
mod posibil.
II. Ce am înțeles după un an?
Responsabilitatea de a organiza Marșul
pentru viață în București și de a centraliza
date despre organizarea lui la nivel național
este un examen nu doar organizatoric, ci în
primul rând sufletesc.
Ne-am îndreptat iar spre părinți. Și i-am
auzit și pe copii. Despre cei al căror strigăt
este mut știam. Acum i-am auzit și pe cei care
pot povesti despre dificultățile unui copil care
apare în viața părinților săi pe neașteptate.
„La școală eram arătați cu degetul („copiii
de la Casă”), jigniți, batjocoriți, umiliți, sfâșiați
cu vorbe tăioase. Niște proscriși… În rugă-
ciuni nu ceream jucării, ceream părinți. Eram
cerșetori după un zâmbet. Cerșeam iubire!”
scrie despre copilăria ei dinainte de adopție o
actuală mamă a patru copii.
„Plângeam, iar când mama m-a luat în
brațe pentru prima dată, o legătură divină s-a
creat între noi — eu m-am liniștit, iar ea s-a
îndrăgostit de mine” scrie despre momentul
întâlnirii cu viitoarea mamă o fiică adoptivă.
„Cine nu iubește copiii, cine nu e capabil să
dăruiască iubire, cine nu e capabil de sacrifi-
ciu pentru alții, cine nu știe să se uite pe sine,
pentru a se dărui total, să nu adopte un copil!
Un copil adoptat nu înseamnă doar schimba-
rea unui destin nefericit, ci înseamnă împlini-
rea vieții voastre” scrie o mamă care a adoptat
doi copii.
Mărturiile de mai sus le găsiți în pagini-
le revistei. Ele și altele ne-au arătat un drum
al vieții. Înălțimea la care ajunge acest drum
pentru mine este cel mai deplin sugerată de
ultimele gesturi ale rânduielii slujbei ortodo-
xe pentru adopție: „Cel înfiat îngenunchează
în fața celui ce-l înfiază, care îl ridică, zicând:
astăzi fiul meu ești tu; eu astăzi te-am născut,
și-l îmbrățișează; iar preotul îi binecuvintea-
ză.” Noi muguri de viață, oameni noi într-o
familie nouă, se înalță din ceea ce ar fi putut
deveni cenușa unor vieți. Nu există altă defini-
re mai bună a nobleței.
III. Ce dorim pentru viitor?
România poate și trebuie să construiască vi-
itorul celor mai vulnerabili copii ai săi prin
politici adaptate realității și testate pe plan
internațional. E nevoie ca legea românească a
adopției să prevadă reale soluții pentru situații
comune. De exemplu, este necesară legifera-
rea începerii demersului de încredințare spre
adopție încă din perioada sarcinii. Aceasta va
reduce abandonul și mortalitatea infantilă și,
conform statisticilor din țările în care practica
este aplicată cu succes de mulți ani, le va oferi
mai multor copii șansa de a se bucura de grija
iubitoare a unei adevărate familii — singurul
mediu care le poate da aripi pentru a deveni
oameni deplini.
Vorbiți cu familia, cu prietenii, cu legiuito-
rii. Spuneți-le de ce adopția este întotdeauna o
alegere nobilă.
Încă ceva, mai practic. În România, pentru
a adopta, trebuie mai întâi să fie urmat Cursul
pentru dobândirea abilităților de părinte adop-
tiv. Urmați cursul, cine știe când un prunc va
striga după dumneavoastră „tată” ori „mamă”!
EDITORIAL
Marșul pentru viață 2014:
„Adopția — o alegere nobilă”
de ALEXANDRA NADANE

Foto:
Diana Cristescu Photography
Nr. 2 ♥ Primăvara 2014
1
În unele state, demersul încredințării spre adopție începe încă din timpul sarcinii.
Aceasta îi scutește pe copii de periplul prin centrele de plasament, care uneori
durează ani și îi lasă cu traume. De asemenea, scutește mamele care nu au
posibilitatea de a crește copilul de stresul uriaș al incertitudinii cu privire la viitorul
lor și al copilului. Experiențe precum cea americană sau australiană demonstrează
eficiența acestei abordări, care ar aduce mari beneficii și copiilor români.
C
ândva credeam că, dacă nu
vrei să ai grijă de un copil, nu
e necesar să o faci. Credeam
că e în regulă să-ți ștergi cu
buretele greșelile și să nu te mai gân-
dești la ele. Se cheamă să fii pro-ale-
gere. Alegerea femeii de a da viață sau
nu. Cum nu se poate mai greșit. Eu sunt
dovada vie a necesității de a fi pro-viață,
nu pro-alegere. Schimbarea s-a petrecut
când mi-am dat fiica spre adopție.
Pe 7 aprilie 2012, am descoperit că
eram însărcinată în două luni. Nu am
avut niciun fel de emoție când am văzut
testul pozitiv de sarcină. Nu am fost nici
șocată, nici rușinată. Eram una din mul-
tele tinere de 17 ani care rămân însărci-
nate. Împreună cu iubitul meu, Michael,
am încercat să găsesc o soluție.
Da, ne-am gândit la avort. Dar aveam
un sentiment pe care nu-l pot descrie
și care m-a determinat să spun „nu”
avortului. Știam că n-aș fi fost capabilă
să trec prin așa ceva. Eu eram cea care
a rămas însărcinată. Eu eram vinovată,
nu copilul meu. Trebuia să-mi asum res-
ponsabilitatea pentru greșeala mea, iar
a avorta acest miracol nu însemna să-mi
asum responsabilitatea, ci însemna să
scap, să aleg calea ușoară.
Așa că am mers împreună cu Michael
la Newlife, o agenție care oferă posibi-
litatea adopției deschise între părinții
naturali și cei adoptivi. Am cunoscut-o
pe Caitlyn, o asistentă socială care ne-a
ajutat să ne hotărâm dacă dăm copilul
spre adopție sau îl păstrăm.
Ea ne-a îndemnat să scriem pe o
hârtie atât avantajele, cât și dezavanta-
jele ambelor variante. Atunci ne-am dat
seama că nu eram pregătiți să devenim
părinți, că nu aveam nici timpul, nici
banii necesari. Nu am fi putut să-i oferim
fiicei noastre viața pe care o merita, de
aceea am ales să o dăm spre adopție.
Ne-am dorit o familie care nu poate
avea copii din motive biologice, deoare-
ce doream să împărtășim acea legătură
specială prin care primul meu copil era
și primul lor copil.
Timp de nouă luni, aș fi putut să mă
răzgândesc și să decid să o păstrez, dar
nu am făcut-o. Am ales familia la câteva
zile după ce au trimis dosarul. Așa a fost
să fie, fiica mea să fie încredințată unei
familii iubitoare.
Familia adoptivă s-a simțit binecu-
vântată că i-am ales. Se vedea în ochii
lor dorința de a avea un copil. Așteptau
de trei ani șansa aceasta, iar eu am
știut că ei erau cei care aș fi dorit să-mi
crească copilul.
Faptul că am născut-o pe fiica mea,
că i-am simțit căldura pe trupul meu și
respirația pe pielea mea m-a făcut să-mi
dea lacrimile. Nu îmi venea să cred că
am putut să mă gândesc la avort. Mă
simt onorată că i-am putut face acestei
familii un cadou atât de minunat.
Adopția mi-a deschis ochii spre felul
în care copiii îți schimbă viața în bine.
Da, ești judecat, unii poate că nu te susțin
și este cel mai greu lucru pe care îl poți
face, dar sentimentul că oferi cuiva ceva
ce nu poate avea este neprețuit. Nu pot
exprima în cuvinte cât de mult bine
aduce asta în viața cuiva. Perspectiva
asupra vieții ți se schimbă total.
După ce mi-am dat copilul spre adop-
ție, am devenit pro-viață. Nu e drept să
iei viața unui copil când ai ocazia de a
da copilul unei familii care așteaptă cu
nerăbdare să-i ofere toată dragostea sa.
Am știut clar că am făcut alegerea
corectă atunci când, fiind de față și eu,
mama adoptivă și-a ținut pentru prima
dată copilul în brațe. A vărsat lacrimi
de dragoste și fericire: acest lucru m-a
marcat profund. Mama adoptivă mi-a
dat brățara de la naștere a copilului,
care să-mi amintească zilnic de fiica
mea. Fiica mea are la rândul ei brățara
mea, astfel încât să știe cine sunt și să
avem o legătură.
Am devenit pro-viață imediat ce
am dat naștere acestui miracol. Ava
Elizabeth s-a născut la 5:39 dimineața,
în ziua de 29 noiembrie 2012, și a fost
pusă în brațele lui Kyle și Marie.
Copiii nenăscuți ar trebui să aibă
șansa de a trăi și a experimenta viața.
Eu sunt o dovadă vie a acestui lucru și
sunt mândră să vă împărtășesc poves-
tea mea.
de BRITTANY ROTZ
Citește articolul integral pe stiripentruviata.ro
Foto: Dreamstime
Am devenit pro-viață
imediat ce am născut
PENTRU VIAțĂ
2
Țări ca Australia sau SUA au o lege numită a „adopției deschise”, care permite începerea demersului de încredințare
spre adopție încă din timpul sarcinii. S-a dovedit o soluție foarte bună pentru toate părțile implicate. Mai jos sunt
extrase din broșura de informare Considering adoption for your child, realizată de către Departamentul pentru
Protecția Copilului din statul australian Western Australia, pentru mamele însărcinate care iau în considerare
încredințarea copilului spre adopție. Această broșură este o adaptare după materialul Pregnant and thinking about
adoption?, realizat de către British Association for Adoption and Fostering în 2009.
♥ Lucrătorii sociali de la serviciul specia-
lizat le vor explica părinților/mamei ce
înseamnă adopția, fără a pune nicio pre-
siune asupra ei până când aceasta ia o
decizie sau alta.
♥ Mama va putea să-și crească singură co-
pilul, dar și cu participarea tatălui, sau
cu participarea familiei extinse (bunicii
copilului etc.)
♥ Există posibilitatea de a da copilul într-un
cămin specializat până când mama se
pune pe picioare sau familia se reunește.
Ei pot lua copilul înapoi când fac dovada
asigurării unui cămin stabil.
♥ Legea australiană din 1994 a adopției îi
oferă mamei o perioadă lungă de gândire.
♥ Este ilegală realizarea de înțelegeri parti-
culare pentru a da copilul în grija altcuiva,
dacă aceasta ar putea duce la adopție. Se
pedepsește cu amendă de până la 25.000
de dolari și doi ani de închisoare.
Confidențialitate
Mama decide gradul de confidențialitate al
situației sale, ea decide cui îi spune despre
copil și cui nu. Ea alege dacă le spune pă-
rinților și altor rude. Totuși, mamele sunt
sfătuite să le dezvăluie părinților și rudelor
adevărul despre copil, deoarece e mai bine
pentru copil, care va vrea mai târziu să-și
cunoască familia naturală.
Plasament temporar
Copilul poate fi dat unui asistent maternal
până când mama se hotărăște cu privire la
adopție. Mamele sunt îndemnate să-și vizi-
teze copilul. Cu toate acestea, multe mame
nu vor. Asistenții sociali care se ocupă de
adopție vor discuta cu mama despre motive-
le pentru care nu vrea să vadă copilul, dar nu
vor pune presiune pe ea să o facă.
Drepturile celuilalt părinte
Ambii părinți au aceleași drepturi și res-
ponsabilități legale în legătură cu copilul
nou-născut. Ambii trebuie să-și dea consim-
țământul pentru adopție. Sunt, însă, cazuri
când acesta nu este posibil și se poate elibera
o dispensă în acest scop de către un tribunal
de familie.
Cât timp ai să te gândești la adopție
După semnarea consimțământului de adop-
ție, urmează o perioadă de 28 de zile, numită
„perioadă de revocare”. Aceasta începe din
momentul în care Directorul Direcției de
Protecția Copilului a luat la cunoștință că
ambii părinții au semnat acordul. În această
perioadă, mama încă se mai poate răzgândi.
Cum se aleg părinții adoptivi
Asistentul social o întreabă pe mamă ce ca-
lități și ce stil de viață caută pentru părinții
copilului ei. Dorințele mamei sunt suprapu-
se pe cererile de adopție ale cuplurilor atent
selecționate de serviciul de adopții.
Cei care vor să adopte un copil trebuie
să aibă cazierul curat, o evaluare medicală,
precum și una detaliată făcută de Direcția
pentru Protecția Copilului.
Un raport scris despre fiecare dintre cu-
plurile interesate de adopție este trimis unei
comisii de experți spre evaluare.
Mama va primi 3–4 profiluri aprobate
de comisie, de familii care vor să adopte.
Dosarele vor conține informații despre cali-
tățile familiei, stilul de viață, religia, istoricul
lor medical etc.
Adopția anonimă nu e
cea mai bună soluție
În trecut se credea că aceasta ar fi cea mai
bună soluție pentru copil, dar cu timpul s-a
realizat că aceasta dăuna mult tuturor celor
implicați. În ultimul timp, atitudinea socie-
tății față de sarcina în afara căsătoriei s-a
relaxat. Iar studiile au arătat că mamele care
și-au dat copiii spre adopție sub protecția
anonimatului au suferit toată viața pentru
că nu au mai știut ce se întâmplase cu ei. De
asemenea, și mulți copii vor să-și cunoască
familia naturală.
Adopția deschisă: părinții naturali
își pot vedea copilul ulterior
Din 1995 încoace, în Australia, aproape toate
părțile implicate în adopție își cunosc iden-
titatea. Părinții adoptivi trebuie să-i explice
copilului situația pe înțelesul lui.
Cum iau legătura unii cu alții
Se întocmește un Plan de Adopție, act cu efecte
juridice, în care se menționează cât de des se
va comunica și ce tip de informație se va co-
munica (scrisori, fotografii, filmări), în ce fel
și cu cine. Acesta mai stabilește dacă și cât de
des părțile implicate vor lua legătura, cum vor
fi programate întâlnirile și unde. Planul poate
fi redefinit prin acordul părților, dar trebuie
înregistrat la Tribunalul de Familie. Orice
abatere aduce penalități grave părților.
Perioada de evaluare înainte
de confirmarea statutului
de părinți adoptivi
După ce copilul a fost luat în grijă de familia
adoptivă, timp de șase luni, Direcția pentru
Protecția Copilului le face vizite pentru a
evalua felul în care s-a integrat. Asistenții
sociali le dau sfaturi părinților și elaborează
o evaluare pe care o prezintă Tribunalului
pentru Familie. Dacă este pozitivă, părinții
primesc Ordinul de Adopție, document care
îi consacră definitiv ca părinți.
Numele copilului
Copilul va primi numele de familie al părin-
ților adoptivi. Aceștia nu pot, însă, să schim-
be numele mic al copilului fără permisiunea
unui tribunal de familie.
Traducere și prelucrare după
dcp.wa.gov.au/FosteringandAdoption/Pages/
PregnantAndConsideringAdoption.aspx
Adopția din timpul sarcinii.
Practica britanică
și australiană
Nr. 2 ♥ Primăvara 2014
3
Ne bucurăm când părinții se uită la desene animate, joacă volei
sau se comportă ca niște școlari. Ne întrebăm adesea cum erau ei
la vârsta noastră. Avem impresia că au fost dintotdeauna adulți,
că au făcut numai lucruri bune și au învățat foarte bine la școală.
Dar dacă mama și tata sunt încă la școală? Problema sarcinii în
adolescență este extrem de actuală azi. Corespondentul ziarului
Școala discută despre aceasta cu Mihail Hasminski, psiholog
ortodox și autor al unei cărți despre psihologia crizei.
Reporter: Ce să facă o adolescentă
într-o astfel de situație?
M.H.: Cel mai important este să înțelea-
gă că emoțiile puternice nu o pot ajuta
să ia o hotărâre corectă. Ea trebuie să se
liniștească și să înceapă să gândească,
nu să simtă. Adunați-vă toate gândurile,
scrieți-le pe o hârtie pentru a fi clare,
căutați plusurile și minusurile. Dar tre-
ceți numai gândurile, niciun sentiment.
Expresii ca „îmi vine să…, mi se pare
că…, simt că…” trebuie date deoparte.
R: Ce anume influențează decizia?
M.H.: Teama. Aristotel spunea: „Frica
este durerea care apare din anticiparea
răului.” Aici cuvântul cheie este „antici-
pare”: „Ce vor spune prietenul, părinții,
profesorii?” Dar aceste probleme nu fac
parte din realitate. E vorba mai mult de
imaginația referitor la ce se poate în-
tâmpla. Acest „se poate” este de obicei
foarte departe de realitate și este cel
care alimentează teama. Vă amintiți ce
mai tremuram la poveștile cu vampiri
din copilărie? Pentru că ni-i imaginam,
nu pentru că ar fi existat.
Este foarte important să nu vă temeți
de propriile gânduri. Tocmai acestea vă
îngrozesc și vă tulbură cumplit. Frica e
mai rea decât toate. Teama și emoțiile
puternice, cel mai adesea nasc panică.
Ați văzut oameni panicați? Nu sunt în
stare să trateze rezonabil nicio proble-
mă! Într-o astfel de stare de frică nu
puteți lua o hotărâre corectă.
R: Și cum se poate rezolva?
M.H.: Gândind logic și clar. Gândiți-vă
la urmările avortului. Există o mare po-
sibilitate să deveniți infertilă. Aceasta
poate fi o problemă cu mult mai mare
ulterior decât ar fi nașterea unui copil
acum. Avortul este o crimă. Gândiți-vă
cum v-ați simți după aceea. Poate că vă
ucideți fiica ce v-ar fi fost o bună priete-
nă sau pe băiatul care ar fi fost sprijin de
nădejde. Cum ar fi fost dacă și ați fi fost
avortată? Acest pas îl lipsește pe copil de
soare, de prima iubire, de răsăritul soa-
relui, de prieteni… iar pe voi vă lipsește
de posibilitatea de a iubi, de a comunica,
de a primi un sprijin, de a trăi pentru
acest copil.
R: Cui să ceară ajutor fetele
aflate într-o astfel de situație?
M.H.: De obicei, e dificil pentru o tânără
să facă față singură crizei de sarcină și
adesea trebuie să apeleze la mama ei.
Mama trebuie să-i acorde sprijin, să-i
creeze condițiile pentru a se liniști și a
gândi corect, fără rușine și teamă. Dacă
nu, să apeleze la o persoană înțeleap-
tă, duhovnicească, săritoare, bună —
bunica, mama unei prietene, un preot,
un profesor, un psiholog sau altcineva.

R: Dar cum să ceri ajutor?
M.H.: Trebuie abandonat sentimentul
mincinos de rușine. Este absolut normal
să ceri ajutor. Fă primul pas: recunoaște
că nu ești perfectă, că te afli într-o situ-
ație dificilă. Să nu vă fie teamă să faceți
asta. Dumnezeu e cu voi. Iar El lucrează
prin oameni. Dar pentru aceasta, trebuie
să faceți și voi eforturi.
R: Ce fel de eforturi?
M.H.: Trebuie să depășiți egoismul și
să începeți să vă gândiți la viața care
vi se dezvoltă înăuntru. Un copil nu
este o jucărie. Numai voi puteți să-i
protejați viața. Nimeni altcineva nu
poate. Sau, invers, puteți să-l omorâți.
Responsabilitatea acestei hotărâri se
află chiar în mâinile voastre. Cuvântul
„responsabilitate” vine din cuvântul
„răspuns”. Iar răspunsul îl veți da în fața
Vieții, a lui Dumnezeu și a oamenilor.
R: Vă rugăm să le dați un
sfat adolescentelor.
M.H.: Hai să ne imaginăm că în drum
găsiți o piatră prețioasă mare și strălu-
citoare. Dar n-o puteți duce. Iar tovarășii
vă sfătuiesc să o abandonați: „Cum o s-o
târâi? La ce bun o asemenea greutate la
vârsta ta?” Poate că e și un băiat care se
teme să ia asupra lui greutatea. Dar pot
fi acestea un motiv să aruncați piatra
cea prețioasă? Acolo e viitorul vostru,
acolo sunt toate bucuriile acestei vieți:
primul strigăt, mânuțele moi, sărutările
mamei… Gândiți-vă că acum purtați ceva
greu, dar foarte scump. Puteți oare să-l
aruncați în mizerie, la marginea dru-
mului? Sau vă adunați puterile și purtați
acest dar al vieții? Alegerea vă aparține.
de MIHAIL HASMINSKI, psiholog de criză
Citește articolul integral pe stiripentruviata.ro
Articol apărut în revista Familia Ortodoxă, nr. 47
Traducere: Ioana Onofrei / Foto: Dreamstime
Problemele adolescentelor
însărcinate
PENTRU VIAțĂ
4
Cerând iubirea. Amintirile
unui copil adoptat
N
u există om care să nu ascun-
dă în inima sa o impresionan-
tă colecție de vinovății, de
dureri, suferință, întristare,
neputință și frustrare, deznădejde și
dezamăgiri. Fiecare le-a pitit strașnic.
Fricile, vinovățiile, rușinea de gânduri-
le, de sentimentele sau de faptele noas-
tre sunt aruncate în adâncul „dulapului”,
acolo unde suntem siguri că nu le mai
vedem. Apoi întâmplările vieții se preci-
pită și, fără să-ți dai seama, devii un câr-
cotaș nemulțumit de viață, de cei din jur,
de tine însuți, faci greșeli peste greșeli
și, când te dezmeticești, ești deja bătrân
și singur. Nu-i așa, măicuța mea?…
Am fost copil din flori. Pe tata nu l-am
văzut niciodată. El nici acum nu știe că
exist. Mi-ar plăcea să-l văd, poate mai
am frați sau surori ale căror nume nu le
știu și nu le pot rosti la rugăciune. Sunt
rodul dragostei la prima vedere, al unei
aventuri trecătoare, rodul păcatului.
N-am să pot înțelege vreodată de ce
am fost o atât de mare povară pentru
mama mea… Mama după a cărei îmbră-
țișare am tânjit ani la rând. Nu vreau să
o judec. Poate a avut motivele ei, mai
mult sau mai puțin întemeiate. Maica
Domnului s-o ocrotească, să-i dăruiască
înțelepciune, sănătate și timp de mân-
tuire. Mă doare însă singurătatea ei și
faptul că nici măcar acum nu ne acceptă
pe mine și pe sora mea.
Toate încercările ei de a mă avorta
au fost zadarnice. Nicio licoare amară și
nicio lovitură nu m-au urnit din culcușul
cald al pântecelui. Mă încăpățânasem să
trăiesc, să mă nasc, să fiu o luptătoare.
Două săptămâni împreună au fost
prea mult pentru ea. M-a lăsat ghemo-
toc de scutece în stradă. Mama Ana cea
blândă și dragă, încovoiată de vreme și
de nevoi, mi-a purtat de grijă, mi-a pus
„îngeraș în suflet” și m-a învățat primii
pași, primele cuvinte. O străină și totuși
o MAMĂ, a cărei îmbrățișare n-o voi uita
vreodată!
De la trei ani, casele de copii, cu bune
și rele, mi-au fost acoperiș, hrană, edu-
cație, dar și junglă, durere, spaime în-
grămădite-n suflet de copil și nefiresc
iad al singurătății.
Inventam rugăciuni în dormitoarele
întunecate, iar Maica Domnului ne mân-
gâia în vis, ne alina durerile fizice și su-
fletești, ne ștergea lacrimile de neoprit
în miez de noapte. Imaginați-vă o casă
unde noaptea zeci de copii plâng! Ani la
rând m-au urmărit în vis suspinele izvo-
râte din sufletele părăsite de părinți.
La școală eram arătați cu degetul
(„copiii de la Casă”), jigniți, batjocoriți,
umiliți, sfâșiați cu vorbe tăioase. Niște
proscriși… În rugăciuni nu ceream jucă-
rii, ceream părinți. Eram cerșetori după
un zâmbet. Cerșeam iubire!
Aveam nouă ani când am învățat să
zâmbesc. Chiar de Înviere i-am cunoscut
pe cei care aveau să-mi devină părinți.
George și Maria erau oameni simpli,
modești, poate puțin cam exigenți, dar
asta mi-a prins bine. Au știut să sădeas-
că în mine dreptatea, omenia, responsa-
bilitatea, credința în Dumnezeu și mai
ales dragostea.
Înfierea a avut loc câteva luni mai
târziu și s-a făcut cu acordul mamei
mele naturale. M-a durut lejeritatea cu
care s-a lepădat de mine ca de o haină
veche, dar mi-a rămas întipărită-n suflet
bucuria, fericirea noilor mei părinți.
Mulțumesc bunului Dumnezeu
pentru toate câte mi-a dăruit, pentru a
doua șansă, a înfierii, pentru cele trei
mame (cea care mi-a dat viață și două
care m-au crescut) și pentru un tată
minunat. Port cu drag în suflet și în
rugăciuni amintirea lui, mutat acum la
Domnul după o luptă mântuitoare cu
necruțătorul cancer. Aproape de mine,
călugări dragi îmi luminează haina su-
fletului. Sunt înconjurată de sute de copii
în școala în care predau. Dumnezeu m-a
învrednicit cu patru copii minunați —
trei băieți și o fată — și un soț iubitor.
Bucuria de a fi mamă, împlinirea de a
avea o familie nu se compară cu nimic!
Trăiesc modest, dar mă simt atât de
bogată alături de ei!…
de A.S.P., Bistrița-Năsăud
Foto: din arhiva personală
Nr. 2 ♥ Primăvara 2014
5
Marșul pentru viață este un eveniment anual, inițiat
cu 40 de ani în urmă în SUA, care se organizează în
din ce în ce mai multe state din Europa și America.
El este dedicat valorizării și protejării vieții copii-
lor, începând de la concepție, și sprijinirii familiei.
În orașele României, în 22–23 martie, are loc a
patra ediție a Marșului pentru viață. Tema din acest
an este „Adopția, o alegere nobilă”. Am ales aceas-
tă temă pentru că vrem să reparăm ceva. Adesea,
societatea românească și-a abandonat copiii și a
abandonat mamele. Spunem despre copii că sunt
un dar, o bucurie, că ei sunt viitorul. Dar de viito-
rul unora dintre ei ne îngrijim prea puțin, iar de al
altora chiar deloc.
Adopția este o soluție firească pentru ocrotirea
copiilor născuți de mame aflate în dificultate, ale
căror familii nu își pot asuma responsabilitatea
creșterii unui copil.
În România, din păcate, nu există o cultură a
adopției. Copilul adoptat este văzut ca un copil de
mâna a doua. Familia care adoptă este văzută ca
nefirească. Mama sau părinții care își lasă copilul
să fie adoptat sunt considerați nedemni de numele
de părinți. Aceste calificări nu sunt corecte și ele în-
greunează mult încredințarea spre adopție, adop-
ția și integrarea copilului adoptat.
Dacă în centrul atenției se pune interesul copilu-
lui, totul se schimbă. Un copil adoptat este un copil
binecuvântat, la a cărui viață au contribuit două
rânduri de părinți. Părinții adoptivi sunt de admi-
rat pentru dragostea lor. Părinții naturali trebuie
sprijiniți în luarea unei decizii deplin responsabile,
care să aibă în vedere interesul copilului din toate
punctele de vedere. Nu trebuie, în niciun caz, dis-
prețuiți pentru că au ales, adesea cu multă durere
sufletească, să încredințeze altcuiva creșterea și
educația copilului lor.
În ceea ce privește legea românească a adopți-
ei, ea nu prevede soluții pentru unele situații des
întâlnite. De exemplu, este necesară legiferarea
începerii demersului de încredințare spre adop-
ție încă din perioada sarcinii. Astfel se va reduce
abandonul, mortalitatea infantilă și va crește nu-
mărul de adopții. România poate și trebuie să con-
struiască viitorul celor mai vulnerabili copii ai săi
prin politici adaptate realității și testate pe plan
internațional.
Dorim să punem aceste gânduri în inimi-
le românilor, iar dacă vom reuși să transmitem
societății
că țara noastră are
nevoie de o cultură a adopției, aceasta o va
conduce către o cultură a vieții. Vă așteptăm alături
de noi la Marșul pentru viață, cel mai mare eveni-
ment public pentru protejarea vieții din România!
Coordonarea națională a Marșului pentru viață
și organizarea lui în București sunt asigurate, în
acest an, de către organizația Studenți pentru viață.
În București, Marșul pentru viață se va desfășu-
ra pe 22 martie, începând de la ora 14.00, pe traseul
Piața Unirii—Parcul Tineretului, intrarea Șincai.
În încheiere, între orele 16.00–18.00, va avea loc
în Parcul Tineretului un concert de susținere la
care vor participa Vlad Miriță, Alexandra Ușurelu,
Bogdan Vlădău, Anthony Icuagu (Vocea României),
Vlad Stoia (Vocea României), Beatrice Vlădan
(Vocea României) și Ioana Picoș.
Detalii despre programul Marșului pentru
viață din întreaga țară se găsesc pe site-ul
www.marsulpentruviata.ro.
Alexandra Nadane,
Președintele Asociației Studenți pentru viață
s
â
m
b
ă
t
ă
22
M
A
R
T
IE
de la ora 14.00
TRASEU: Piața Unirii – Parcul Tineretului, intrarea Șincai
C
O
N
C
E
R
T
d
e susținere
Parcul Ti neret ul ui între orele 16.00 – 18.00
adopția,
o alegere
n
o
b
i l ă
M
A
R
Ș
U
L

P
E
N
T
R
U

V
I
A
Ț
Ă

2
0
1
4
Interpretează: Vlad Miriță, Alexandra Ușurelu, Bogdan
Vlădău, Anthony Icuagu (Vocea României), Vlad Stoia (Vocea
României), Beatrice Vlădan (Vocea României) și Ioana Picoș.
www. marsul pentruvi ata. ro
Marșul pentru viață 2014:
„Adopția, o alegere nobilă”
COMUNICAT DE PRESĂ, 14 martie 2014
PENTRU VIAțĂ
6
Fetița din vis.
Cum am adoptat doi copii
C
ineva m-a rugat să scriu câteva
cuvinte despre adopția de
copii, pentru a încuraja aceas-
tă imensă binefacere. De ce să
scriu eu despre asta? Pentru că am făcut
acest gest. Nu o dată, ci de două ori! De
ce să adopți un copil? Ca să faci un gest
frumos, ca să faci un bine, din milă, din
simț civic?… Nu! Să adopți un copil din
iubire! Numai și numai din iubire!
Cine nu iubește copiii, cine nu e capa-
bil să dăruiască iubire, cine nu e capabil
de sacrificiu pentru alții, cine nu știe să se
uite pe sine, pentru a se dărui total, să nu
adopte un copil! Dar cine știe că poate face
toate acestea să se ducă într-un centru de
plasament și Dumnezeu va îndrepta spre
el copilul destinat să-i umple viața. Nu-l
alegi tu pe el, te alege el pe tine!
Și, din primul moment, de cum l-ai
luat în brațe, știi că va deveni rațiunea ta
de a trăi. E greu să spui ce simți atunci!
Am trecut de două ori prin aceste mo-
mente, dar e ceva atât de profund, încât
cuvintele sunt neputincioase.
Primul copil a fost o fetiță abia năs-
cută. Dumnezeu mi-a arătat cu două
săptămâni înainte semnele că ea va intra
în viața noastră. Am visat-o! M-am visat
în maternitate, că am născut ușor și stă-
team între doctorițe, în picioare, cu o fată
frumoasă în brațe. M-am trezit din somn
râzând. I-am povestit soțului ce visasem.
Peste două săptămâni, m-au chemat
la maternitatea din oraș, unde fuseseră
abandonați șase copii, mamele fugind
din spital. Cinci băieți și o fată! Și fata
aceea superbă, după trei zile, era în casa
noastră: cadou de ziua mea de naștere,
cadou de ziua mea de nume, cadou de
ziua căsătoriei noastre. Cui nu crede în
destin, îi spun eu să creadă!
De 21 de ani, această minune e viața,
destinul și rațiunea noastră de a trăi!
Este frumoasă, deșteaptă, talentată,
pentru că pașii ei au fost însoțiți de iu-
birea noastră imensă, de grija noastră
imensă, de prezența și sprijinul nostru
permanente. Și fiecare clipă dăruită de
ea în viața noastră este o mare bogăție!
La doi ani după prima adopție, în vizită
la un centru de plasament, de Crăciun, cu
daruri și dulciuri pentru copiii de acolo,
Dumnezeu mi-a oprit privirea asupra
unui băiețel de patru ani și jumătate care,
atunci când fetița de lângă el mi-a mai
cerut tort, el i-a dat farfuria lui.
Acest gest i-a schimbat destinul
lui, dar și nouă, pentru că, de atunci, a
intrat în viața noastră și nu va mai pleca
niciodată. Este băiatul nostru pentru
totdeauna. Dumnezeu ni i-a trimis,
Dumnezeu ne-a netezit drumul adopției
lor, Dumnezeu ne-a ajutat mereu să le
putem fi părinți!
Am fost norocoși. Viața noastră s-a
împlinit prin prezența copiilor noștri.
Nimic nu e mai greu în viață decât să fii
părinte! Dar nimic nu e mai frumos în
viață, decât să fii părinte! E multă teamă,
e multă grijă, sunt multe spaime, sunt
multe obstacole, dar este atât de minu-
nat; atât de multe momente de satisfac-
ție, de împlinire, de iubire! Este păcat să
treci prin viață și să nu trăiești asta…
Și sunt atâția copii cu care zarurile
vieții nu au fost de la început câștigătoa-
re, dar care doresc să umple viața cuiva!
Și sunt atâția oameni care au de dăruit
iubire, dar se tem, sau nu știu drumul
către brațele întinse de copii care așteap-
tă să fie luați în brațe, strânși la piept!
Dacă aveți mintea, inima, sufletul
pline de iubire de dăruit unui copil,
lăsați-vă conduși de Dumnezeu și dă-
ruiți-le! Un copil adoptat nu înseamnă
doar schimbarea unui destin nefericit,
ci înseamnă împlinirea vieții voastre. Pe
noi Dumnezeu ne-a ajutat. Și viața noas-
tră este plină și cu rost pe acest Pământ.
Merită să faceți acest pas! Și copiii nimă-
nui merită această șansă!
de IOANA VLADIMIR, București
(Numele a fost schimbat pentru protejarea
identității) Foto: Shutterstock
Nr. 2 ♥ Primăvara 2014
7
M
ama nu putea face copii
din cauza unui virus. A
rămas însărcinată o dată și
a pierdut sarcina la 4 luni.
După tratamente nesfârșite și nereușite,
a decis, împreună cu tata — Dumnezeu
să-l odihnească! — să adopte.
Au început căutările, conexiunile, re-
lațiile… Într-un final, niște prieteni apro-
piați le-au dat o persoană de contact, o
asistentă, la Maternitatea Bucur.
În dimineața zilei de 25 martie 1986,
mama a ajuns la spital, iar prima persoa-
nă pe care a întâlnit-o a fost chiar acea
asistentă. Apoi m-a cunoscut pe mine, o
fetiță „mică și lungă” (la numai două zile,
aveam vreo două 2 kilograme și peste
40 de centimetri). Eram „cel mai frumos
bebeluș” pe care mama îl văzuse vreoda-
tă, cu tenul de un roz frumos și cu ochii
albaștri. Plângeam, iar când mama m-a
luat în brațe pentru prima dată, o legă-
tură divină s-a creat între noi: eu m-am
liniștit, iar ea s-a îndrăgostit de mine.
Mama mea naturală avea doar 15
ani când m-a născut, tatăl meu natural
având treizeci și ceva de ani. Poveste
clasică: ea a crescut sub ochii lui, el s-a
îndrăgostit, ea a rămas însărcinată. El
nu a știut, pentru că plecase din țară…
Mama a întrerupt studiile. Bunica
mea naturală și-ar fi dorit să mă păstre-
ze, să mă îngrijească și să mă educe ca
pe propria fiică. Însă ei erau cinci într-o
casă cu două camere: bunicii mei natu-
rali, mama mea naturală, unchiul meu
și încă o mătușă. Unchiul meu era olim-
pic la mai multe materii și cu bacalau-
reatul la ușă, iar din cauza plânsetelor
bebelușului nu putea învăța. A spus că
dacă va mai fi încă un bebeluș în casă,
pleacă. Și astfel, s-a luat decizia să mă
dea spre adopție.
Au urmat apoi o serie de intervenții
și șpăgi pe unde se putea, pentru ca eu
să ajung acasă. Era cât pe ce să ajung
în Suedia. Și bine că n-am ajuns, că tare
nu-mi place frigul!
Când m-a văzut, tata a început să
plângă — de fericire! Iar toată viața nu a
făcut altceva decât să mă răsfețe ca pe
o prințesă: pachetul pentru fiecare zi la
școală, mic dejun la pat în weekenduri
și vacanțe sau cartofi prăjiți ori de câte
ori aveam poftă (chiar când se opreau
gazele și trebuia să stea câteva ore ca să
mi-i prăjească pe reșou). În rest, și-a dat
toată silința să simt cât este de mândru
de mine, de prințesa lui!
Mama s-a ocupat de bunele maniere
și de drumul meu academic. Astfel, până
la nouă ani, a stat cu mine acasă, iar eu
la patru ani știam o sumedenie de cân-
tece și poezii. În clasa I știam să citesc,
făceam cursuri de engleză, franceză,
dansuri moderne, dansuri de societate,
studiam vioara și știam să mănânc cu
cuțitul și furculița, cu coatele pe lângă
corp, ca o domnișoară. Tot ea m-a în-
drumat către liceul pedagogic și astfel
mi-am descoperit dragostea pentru
copii, pe care o fructific și astăzi, în fie-
care zi, la job.
Cum le aranjează Dumnezeu pe
toate! Tata avea părul șaten, ondulat și
ochii verzi, iar mama are nasul mic și
buzele pline. Asta „am luat” de la ei. Pe
mâna dreaptă aveam alunițele pe care
le avea mama pe mână dreaptă, iar pe
mâna stânga aveam alunițele pe care le
avea tata pe mâna stânga. Exact la fel, în
aceleași locuri, de aceleași dimensiuni!
Nu uitați că vorbim despre părinții care
m-au crescut, nu despre cei care m-au
conceput. Pe cei din urmă nu îi cunosc,
nu știu absolut nimic despre ei…
Oricum, doar pe cei care m-au cres-
cut îi consider mamă și tată! Toată viața
asta m-am simțit carne din carnea lor și
sânge din sângele lor.
Asta este povestea mea, pe care
mama mi-a spus-o când am împlinit 14
ani. A început cu:
— Hai să-ți spun o poveste frumoasă…
de MARA NISTOR, București
(Numele a fost schimbat pentru protejarea
identității) Foto: Shutterstock
„Hai să-ți spun o
poveste frumoasă!”
PENTRU VIAțĂ
8
Pentru cei care mai cred că un copil adoptat este condamnat la insucces,
lista personalităților de primă mărime de mai jos este grăitoare.
Știați că au fost adoptați?
Foto Coperta III și Coperta IV: Casa Albă, Biblioteca Congresului American, Wikipedia, Cinemagia, robgallagher.org, felicitymartin.co.uk
Bill Clinton, fost președinte
american, a fost adoptat de bunici în
primii ani de viață, deoarece tatăl lui
murise înainte ca el să se nască.
Iustinian cel Mare, împărat
bizantin de origine traco-română, a
fost adoptat de unchiul său, viitorul
împărat Iustin I.
Nelson Mandela, fost președinte
sudafrican, al cărui tată a murit pe când
el avea nouă ani, a fost adoptat neoficial
de un șef tribal local.
Nancy Reagan, fostă Primă
Doamnă a Americii, a fost adoptată de
unchiul și mătușa sa după ce părinții
ei au divorțat.
Michael Reagan a fost adoptat
la scurt timp după naștere, de
președintele SUA Ronald Reagan și
de prima lui soție.
Eleanor Roosevelt a fost
crescută de bunica din partea mamei
după ce mama și fratele ei au murit de
difterie.
Steve Jobs, co-fondatorul companiei Apple, nu
și-a cunoscut tatăl biologic, fiind dat spre adopție
imediat după ce s-a născut, în 1955, când avortul
era ilegal în SUA. Părinții lui nu s-au putut căsători
după ce l-au conceput, deoarece tatăl lui era sirian
musulman, iar părinții mamei s-au opus.
VOCI PENTRU VIAŢĂ
„A nu avea copii înseamnă
mai puțină muncă, dar și o
casă pustie.”
Susan Glaspell,
jurnalistă, câștigătoare a
Premiului Pulitzer
„Sufletul se vindecă
atunci când ești în preajma
copiilor.”
Feodor Dostoievski,
scriitor rus
„A fi părinte e mai mult decât
a naște copii. E a fi martor la
viața lor.”
Jodi Picoult,
scriitoare americană
„De unde sunt eu? Sunt din
copilăria mea. Sunt din
copilăria mea ca dintr-o
țară!”
Antoine de Saint-Exupéry,
scriitor francez
„În casele cu mulți copii, ca
și în frumusețile Limbii
Române, nu rămâne loc de
plictiseală.”
Grigore Vieru,
poet basarabean
„Oriunde este mama, acolo
este și casa.”
Felicity Martin,
scriitoare și fotografă britanică
„Cred că adopția este o
binecuvântare pentru
toată lumea, când e făcută
în mod corect.”
Hugh Jackman, actor australian