In regiunile care astazi formeaza spatiul romanesc, vita de vie crestea salbatica, in urma cu mii de ani.

Specia Vitis Silvestris, autohtona in padurile de stejar subcarpatice, a fost baza celebrei vite dacice. De altfel, cu 700 de ani inaintea erei crestine, documente antice informeaza ca agathirsii, populatie care traia in tinuturile de sus ale Vaii Muresului era renumita prin vii intinse. Istoricul Gustave Glotz remarca, inca din anul 1925, in volumul "Civilisation Egeenne": "Cu mult inainte de a fi consacrata era lui Dyonysos, vita de vie a format bucuria popoarelor preistorice". Chiar traditiile mitologice ale Greciei antice atribuie tracilor si pelasgilor introducerea vitei de vie in Hellada. "Razboinicii greci s-au dus in Thracia sa gaseasca vinul", se spune intr-un vers din Iliada lui Homer. Mai tarziu, poetul latin Ovidiu descrie modul in care geto-dacii practicau viticultura si concentrarea vinului prin inghetare, obtinand ceea ce astazi se numeste coniac. Pe vremea celebrului rege dac Burebista, viile luasera, cum se stie, o asemenea extindere, iar vinul producea stari inconforme cu morala geto-dacica, incat marele preot Deceneu l-a convins pe monarh sa ordone starpirea podgoriilor. Istoricul antic Strabon relateaza acest fapt, in urma caruia s-a declansat o uriasa rascoala, care a dus in final la asasinarea lui Burebista. Peste mai bine de un secol, cand legiunile lui Traian au navalit in Dacia, ele au gasit aici o viticultura infloritoare. Faptul este ilustrat de medalia batuta de imparatul roman in onoarea victoriei asupra lui Decebal, in care Dacia este simbolizata printr-o femeie asezata pe o stanca, in fata careia doi copilasi tin in maini ciorchini de struguri si spice de grau, semnul bogatiei tarii. Mai mult, in traditiile mitologice chineze se considera ca vita de vie a fost adusa in China din Dacia preistorica. Vinurile romanesti au fost intotdeauna cautate in Europa, ca de altfel si tescovina (tighirul). Dimitrie Cantemir noteaza ca din Moldova, vinurile romanesti ajungeau pana in Tarigrad, Varsovia si Viena, iar cele din Muntenia, in Turcia si Egipt. Vinurile de Cotnari, Magura, Piatra si Nebuna erau cotate aidoma cu cele de Tokay, Sauternes, Sanatorin, Rhein si Bourgogne. Insusi Napoleon, imparatul Frantei, prefera vinul de Cotnari. In plina glorie, viticultura romaneasca a fost atacata cu furie in anii 1882-1884 de epidemia ucigatoare a filoxerei. In decurs de 12 ani, podgoriile au fost decimate. Urmarea acestui flagel a constat intr-o lupta crancena pentru refacerea viilor cu vite aduse mai ales din Franta, dar care sau dovedit improprii climatului Romaniei. In cele din urma, viticultorii au recurs la aclimatizari si la refacerea soiurilor autohtone. In 1913, suprafata viilor ajunsese la 72.600 de hectare, cu o productie de 1.520.000 hectolitri de vin anual. Dar, dupa Primul Razboi Mondial, atribuindu-se taranilor loturi de pamant din mosiile statului, acestia au plantat pretutindeni vii. In scurt timp, suprafata viilor s-a dublat, dar nu cu vite altoite, ci cu hibrizi, producatori directi, care nu dau totusi vinuri de calitate. Intinderea excesiva a viilor de hibrizi a devenit la un moment dat ingrijoratoare, deoarece vinurile obtinute de tarani concurau pe cele nobile, scazand pretul acestora. Drept urmare, marii podgoreni, precum Constantin Garoflid (1872-1943), de mai multe ori ministrul Agriculturii in perioada interbelica, au facut ca Parlamentul sa adopte o lege nepopulara privind ingradirea plantarii de vite de vie hibride producatoare direct. In 1938, existau circa 170.000 de hectare cu vii de hibrizi producatori directi si 40.000 de hectare cu vii indigene nealtoite. In schimb, suprafata viilor cu specii nobile se cifra la circa 500.000 de hectare. Este interesant de observat ca prin confiscarea viilor in timpul regimului comunist, o serie de soiuri autohtone de vite, precum Basicata, Baraghina, Cramposia, Cabasma, Mustoasa, Galbena, Gordin si Samoveanca au disparut sau au fost imputinate, devenind raritati. Gh. Bratescu

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful