You are on page 1of 70

Premisele şi formele (etapele

)
integrării economice

Premisele şi formele (etapele) integrării economice
1. Premisele şi factorii integrării
economice.
2. Formele (etapele) integrării economice.

Premisele şi factorii integrării economice
 Integrarea economică poate fi definită
drept un proces de dezvoltare a
interdependenţelor dintre state,
creşterea gradului de întrepătrundere a
economiilor naţionale într-un organism
divers în prezentare, dar unitar şi
omogen în funcţionalitatea sa.

Premisele şi factorii integrării economice
 Integrarea economica desemneaza,in
general,constituirea de catre doua sau
mai multe tarii a unui spatiu economic
comun, care asigură:
 dezvoltarea schimburilor reciproce;
 interdependente economice si
întrepatrunderea economiilor nationale.
Premisele şi factorii integrării economice
 Premisele procesului de integrare
economică sunt:
 apropierea geografică a ţărilor respective;
 existenţa unor interese economice şi politice
comune;
 apropierea nivelurilor de dezoltare economico-
socială.
Premisele şi factorii integrării economice
 Procesul de integrare economică are la
bază acorduri, înţelegeri între ţările
participante, presupune constiuirea unor
organizaţii economice corespunzătoare.
 Integrarea economică este un proces
determinat de numeroşi factori de ordin
economic, tehnic şi social-politic.

Premisele şi factorii integrării economice
 Principalii factori care au stat la baza
pocesului de integrare economică sunt:
 crearea unor condiţii care să stimuleze
schimburile economice între diferite ţări;
 progresul tehnico-ştiintific contemporan,care
necesită resurse financiare din ce în ce mai
mari;
 posibilităţile restrânse ale pieţelor naţionale;
 creşterea concurenţei pe piaţa mondială.

Premisele şi factorii integrării economice
 Factorii progresului integrării europene:
 În primul rând, printre factorii de ordin
general care au determinat acest proces
se numără aplicarea interdependenţelor
economice dintre statele lumii în
perioada postbelică, pe fundalul
condiţiilor specifice zonelor geografice şi
economiilor naţionale.
Premisele şi factorii integrării economice
 Ele au impus căutarea unor soluţii
adecvate de colaborare, potrivit
realităţilor în dinamica lor, dintr-o zonă
sau alta şi care să permită fiecărei ţări
participarea la acele forme de conlucrare
care să impulsioneze progresul său
economic în aceste condiţii.

Premisele şi factorii integrării economice
 În al doilea rând, evoluţia progresului
integrării europene internaţionale se află
într-o strânsă legătură cu dezvoltarea
puternică a ştiinţei, tehnicii şi
tehnologiilor moderne, care impune
transformări structurale de profunzime şi
rapide, trepte şi forme noi ale diviziunii
mondiale a muncii, precum şi modalităţi
adecvate de realizare a lor.
Premisele şi factorii integrării economice
 Folosirea eficientă a potenţialului material,
tehnic, ştiinţific, uman, financiar al fiecărei ţări
impune lărgirea spaţiului activităţii productive,
a schimburilor, a circulaţiei bunurilor materiale,
a serviciilor, rezultatelor cercetării ştiinţifice,
persoanelor şi capitalurilor. Are loc o creştere
a gradului de complementaritate a economiilor
naţionale, iar varietatea modalităţilor de
realizare a integrării economice este urmarea
unor evaluări mai aproape de realitate a
acestei complementarităţi.

Premisele şi factorii integrării economice
 În al treilea rând, o seamă de organizaţii economice
apărute în procesul integrării sunt şi consecinţa
preocupării ţărilor în curs de dezvoltare de a rezolva,
pe calea extinderii conlucrării economice, probleme
comune cu care se confruntă şi datorită unor disfuncţii
din economia mondială. Formele pe care le îmbracă
organizaţiile integraţioniste ale acestor state urmăresc
nu numai obţinerea unor resurse deficitare de către
participanţi, ci, îndeosebi, mărirea capacităţii pieţei
care se creează în acest mod.

Premisele şi factorii integrării economice
 În al patrulea rând, se manifestă şi
factori specifici unor grupe de state şi
unor perioade. Astfel, în cazul ţărilor
vest-europene şi-au exercitat influenţa şi
mulţi factori de ordin economic şi politic
specifici situaţiei internaţionale de după
cel de-al doilea război mondial.
Reconstrucţia economiilor vest-europene
s-a făcut în condiţiile divizării Europei.
Premisele şi factorii integrării economice
 Procesul integrării europene a permis acestor
state să înfăptuiască obiective de importanţă
vitală pentru progresul lor economic şi să se
afle astăzi printre ţările cu nivel ridicat de
dezvoltare. De asemenea, prăbuşirea
regimurilor totalitare din centrul şi estul
Europei au determinat apariţia unor noi relaţii
între economiile ţărilor din cele două părţi ale
continentului.

Premisele şi factorii integrării economice
 În al cincilea rând, tendinţa puternică spre
integrare are la bază şi alte motivaţii, cum ar fi:
convergenţa intereselor economice şi
vecinătatea ţărilor, complementaritatea lor
economică, presiunile concurenţiale ce vin din
afara zonei geografice respective, tendinţele
hegemoniste intraregionale, comerţul
intraregional, efectuarea preferenţială de către
parteneri a investiţiilor din zonă.

Formele (etapele) integrării economice
 O etapă preliminară integrării economice
reprezintă Acordile comerciale
preferentiale, când partenerii isi acorda
reciproc un tratament comercial mai bun
decat cel aplicat tertilor (tipic, taxe
vamale reduse, eventual la nivel zero)
pentru diferite bunuri care fac obiectul
comertului reciproc


Formele (etapele) integrării economice
 Zona de schimb liber, este
caracterizată prin abolirea obstacolelor
tarifare şi netarifare (îndeosebi a
restricţiilor cantitative), între statele
membre, care îşi păstreză, însă
libertarea de acţiune оn relaţiile cu terţii
(cei din afara zonei).

Formele (etapele) integrării economice
 Uniunea vamală, faţă de zona liberă de
schimb, aduce în plus, adaptarea unui
tarif vamal comun al statelor membre оn
relaţiile cu statele nemembre.


Formele (etapele) integrării economice
 Uniunea vamală presupune
 tarif vamal comun
 măsuri netarifare comune de protecţie faţă
de terţi (măsuri de salvgardare, antidumping
şi compensatorii)
 negocierea şi încheierea în comun de
acorduri comerciale cu ţările terţe

Formele (etapele) integrării economice
 Deşi nu mai este nevoie (ca in cazul zonelor
de liber schimb) de reguli de origine (a caror
indeplinire trebuie verificata la frontiera fiecarei
tari membre), controalele vamale la frontierele
dinre membrii unei uniuni vamale ramân,
pentru a permite
 aplicarea de restricţii între statele membre in
circumstanţe excepţionale
 colectarea de date statistice

Formele (etapele) integrării economice
 Veniturile din incasarea taxelor vamale
sunt, de regulă, considerate venituri
comune sau sunt distribuite între membri
potrivit unei chei de repartiţie
predeterminate.

Formele (etapele) integrării economice
 Piaţa comună este o formă avansată de
integrare, în care pe lângă uniunea
vamală se liberalizează şi circulaţia
factorilor de producţie, astfel încât
libertatea deplină priveşte cele patru
fluxuri de bază: mărfuri, servicii,
persoane şi capitaluri.
Formele (etapele) integrării economice
 Piaţa comuna presupune mai ales
aplicarea de reguli şi legislaţii comune, în
materie fiscală sau în domeniul
concurentei de exemplu. Presupune de
asemenea existenţa unor politici
sectoriale comune, de exemplu în
materie agricola sau în domeniul
transporturilor.

Formele (etapele) integrării economice
 Comunitatea Europeană a trecut printr-o
asemenea formă (etapă) în perioada de
formare a CEE, prin unificarea
regimurilor vamale, cât şi după aceea,
când s-a constituit o piaţă unică.

Formele (etapele) integrării economice
 Uniunea economică constituie, până în
prezent, stadiul cel mai avansat de integrare
interstatală. Faţă de caracteristicile pieţei
comune, ea presupune armonizarea politicilor
economice (fiscale, monetare etc.) şi sociale.
Moneda unică este, de asemenea, o ţintă
specifică pentru această formă de integrare.


Formele (etapele) integrării economice
 În UE a fost instituită o monedă unică,
înfiinţată o bancă centrală comună,
precum şi un sistem de instituţii de
conducere şi mecanisme de coordonare
a activităţii.

Formele (etapele) integrării economice
 Incepand cu “stadiul 3” (uniunea vamala),
realizarea integrarii economice propuse
reclama in tot mai mare masura o solidaritate
politica intre parteneri, care au tot mai inguste
posibilitati de a se manifesta independent fata
de terti in plan economic. Or, in aceste conditii,
este necesara o coeziune politica mai mare
intre partenerii din cadrul gruparii decat intre
membri individuali ai gruparii si diferite tari
terte.


Formele (etapele) integrării economice
 Ultimul stadiu al integrarii este Uniunea
politica, aceasta putând lua mai ales
forma unei federatii (cu un guvern
federal, cu o Camera a statelor, cu o
Camera a popoarelor si o Curte
Suprema dupa modelul german).

Formele (etapele) integrării economice
 Integrarea interstatală conduce la
lărgirea considerabilă a pieţei şi deci la
stimularea concurenţei, obţinerea de
economii de scară, stimularea
cheltuielilor de cercetare-dezvoltare etc.


Formele (etapele) integrării economice
 Inregrarea interstatală generează un
mecanism capabil să permită agenţilor
economici performanţe superioare faţă de cele
obţinute anterior оnfiinţării organizaţiei. Cu alte
cuvinte, o organizaţie interstatală
integraţionistă trebuie să aibă un efect
multiplicator. Dar un astfel de rezultat nu poate
fi realizat dacă părţile candidate la integrare se
află la diferite neveluri de dezvoltare, dacă
între ele există mari decalaje economice.

 Zone de comerţ liber
 Asociația Europeană a Liberului
Schimb (AELS; European Free Trade
Association, EFTA) a fost înființată în
1960 prin semnarea Convenției de la
Stockholm.
 Scopul inițial al acestei organizații
internaționale era de a elimina taxele
vamale asupra produselor industriale în
comerțul dintre statele membre. Prin
convenția AELS, statele AELS au stabilit
o zonă de liber-schimb pentru comerțul
mărfurilor. Convenția a fost completată
ulterior printr-un acord de integrare
economică pentru sectorul de servicii.
 Spre deosebire de UE însă, AELS nu
este o uniune vamală, ceea ce înseamnă
că fiecare stat membru AELS poate
stabili în principiu liber taxele vamale și
politica comercială externă privind state
terțe (non-AELS).
 Membrii fondatori au fost Regatul Unit al
Marii Britanii și al Irlandei de Nord,
Danemarca, Norvegia, Suedia, Austria,
Elveția și Portugalia. Finlanda a devenit
membru asociat în 1961 (devenind
membru cu drepturi depline în 1966), iar
Islanda în 1970.
 Regatul Unit și Danemarca intră în
Comunitatea Europeană în 1973 (împreună cu
Irlanda, încetând prin urmare să fie membre
AELS. Portugalia a părăsit de asemenea
AELS pentru a intra în Comunitatea
Europeană în 1986. Liechtenstein se alătură
AELS în 1991, interesele sale fiind
reprezentate până atunci de Elveția. În 1995
Austria, Suedia și Finlanda devin membre UE
și părăsesc AELS.
 Membrii actuali (2014) ai Asociației
Europene a Liberului Schimb sunt:
Islanda, Liechtenstein, Norvegia și
Elveția.
 Acordul Nord-American de Comerţ Liber
(NAFTA)
 Acordul privind formare organizației
internaționale N.A.F.T.A. - Acordul
Nord-American de Comerț Liber
(North American Free Trade
Agreement) a fost semnat la 17
decembrie 1992 între SUA, Canada și
Mexic.
 NAFTA acoperă o piață de 375 milioane
de consumatori, cu perspectiva extinderii
și mai spre sudul continentului american,
și o suprafață de 21,3 milioane km².
Scopul acestui acord este liberalizarea în
10 ani a comerțului cu produse și
servicii, prin eliminare de bariere tarifare
și netarifare între părți și prin liberalizare
a investițiilor intra-zonale.
 Domeniile vizate de NAFTA sunt
următoarele:
 a) Comerțul cu bunuri materiale:
 b) Comerțul cu servicii:
 c) Investițiile directe de capital - liberalizare.
 d) Alte dispoziții se referă la regulile de
concurență, proprietatea intelectuală,
sejurul temporar al oamenilor de afaceri,
anumite aspecte privitoare la protecția
mediului
 Constatări:
 NAFTA este un acord de liber schimb de
mare anvergură.
 Model de cooperare de tip
interguvernamental, fără a avea organisme
supranaționale.
 Nu are obiective de natură politică.
 Zona de Liber Schimb a Americilor
(Free Trade Area of the Americas)
 este un plan destul de ambitios, lansat
cu ocazia Summitului Americilor de la
Miami, din decembrie 1994. Realizarea
unei zone de liber schimb de la Alaska
la Tara de Foc a realizat pasi timizi, insa
punctul de plecare este dat de NAFTA.
 Va reprezenta o extindere a NAFTA in
toate tarile continentului american (in
numar de 34 de state) , mai putin Cuba.
 Negocierile FTAA au fost lansate oficial
in aprilie 1998 cu ocazia Summitului de
la Santiago de Chile si au avut drept
rezultat definirea din punct de vedere
institutional a mecanismului de
negociere.
 Este greu de intrevazut viitorul integrarii pe
continentul american dintr-o serie de
considerente:
 NAFTA nu a reusit sa convinga statele din America
Latina si Caraibe ca o zona de liber schimb alaturi
de SUA este functionala in avantajul tuturor
partenerilor, ci a accentuat scepticismul si temerile
de asociere;
 scepticismul decurge si din asimetria concesiilor
cedate – obtinute in cadrul negocierilor FTAA de
catre statele in dezvoltare de pe continent;
 tensiunile la nivelul emisferei sunt foarte
mari intre partenerul dominant (SUA) si
America Latina si Caraibe. In prezent
negocierile sunt suspendate ca urmare a
opozitiei in principal a Brazilie, la care s-au
alaturat alte state sud-americane;
 toate statele de pe continentul american au
compensat acordul FTAA cu diverse
formule si retele de alternative
integrationiste in vederea asigurarii de
avantaje comparative;
 Integrarea Americii de Sud intr-o singura
comunitate este puternic sustinuta de Spania, ca
purtator de interese ale Uniunii Europene, in
cautare de piete si zone de influenta;
 America de Sud, dincolo de ambitii, este extrem de
scindata si controversata, convergenta de interese
se realizeaza extrem de greoi si se franeaza pe
aceasta cale capacitatea de a participa ca o voce
unica in contracararea presiunilor Washingtonului-
 Uniuni vamale
 Turcia-UE. Turcia este asociată la Europa
din 1963, membră a uniunii vamale din
1995, candidată la UE din 1999,
 Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan
 Pieţe comune:
 MERCOSUReste o organizație
internațională în America de Sud. Țările
membre sunt Argentina, Brazilia,
Paraguay, Uruguay și Venezuela.
 Mercosur a fost fondat pe 26 martie
1991 de Brazilia, Argentina, Uruguay și
Paraguay, în urma semnării Tratatului de
la Asunción, tratat dezvoltat în
decembrie 1994 prin Protocolul
Adițional de la Ouro Preto, prin care se
stabilește structura instituțională a
Mercosur și i se conferă personalitate
juridică internațională.
 Bolivia, Chile, Columbia, Ecuador și
Peru au statut de membri asociați.
 La 9 decembrie 2005, Venezuela a fost
primită în Mercosur ca membru cu
drepturi depline.
 La 30 decembrie 2005, Bolivia a fost
invitată să devină membru cu drepturi
depline.

 Obiectivele generale ale Mercosur sunt:
 creșterea randamentului și a productivității pentru
cele patru economii, cu deschiderea piețelor și
accelerarea dezvoltării economice
 perspective mai bune pentru folosirea mai
judicioasă a resurselor disponibile
 conservarea mediului
 îmbunătățirea comunicațiilor
 armonizarea și coordonarea politicilor
macroeconomice și complementarea diferitelor
industrii

 Structura instituțională
 Consiliul Pieței Comune (CCM)
 Grupul Pieței Comune (CMG)
 Comisia de Comerț a Mercosur (MTC)
 Comisia Parlamentară Comună (JPC)
 Forumul Social-Economic Consultativ
(ESCF)
 Secretariatul Administrativ al Mercosur
(MAS)

 Consiliul de Cooperare din Golf a fost
format în anul 1981 și este format din
Arabia Saudită, Bahrein, Emiratele
Arabe Unite, Kuweit, Oman și Qatar.
 Consiliul a fost fondat pe 25 mai 1981, la
Abu Dhabi.
 Consiliul de Cooperare al Golfului, la
origine, a fost creat pentru a coordona
siguranța și apărarea statelor membre în
contextul războiului dintre Irak și Iran.
Consiliul a devenit în instrument de
cooperare practic în domeniul economic.
 Acest proiect avea ca scop stabilirea unei
uniuni vamale (care stabilește un tarif exterior
comun și care reprezintă mai mult decât o
zonă de liber schimb a mărfurilor), în anul
2003.
 În ianuarie 2008, a fost lansată o piață
comună.
 Pe 15 decembrie 2009, Arabia Saudită,
Bahrein, Qatar și Kuweit au anunțat inteția
formării unui Consiliu Monetar, cu scopul de a
crea o monedă comună.
 Pactul Andin a fost creat in 1969 de
catre Columbia, Chile, Ecuador, Peru si
Bolivia si se revitalizeaza si astazi.
 Uniuni economice
 UE
 CSI
 Uniunea Magrebului Arab (UMA) (în arabă Ittihād al-
Maghrib al-'Arabī, în franceză UMA - Union du
Maghreb Arabe; în engleză AMU - Arab Maghreb
Union) este o asociere regională de state din Africa de
Nord, fondată la 17 februarie 1989. Uniunea este
formată din Algeria, Libia, Mauritania, Maroc (fără
Sahara Occidentală) și Tunisia, și își are sediul în
Rabat, Maroc.
 Scopurile uniunii sunt cooperarea economică,
cooperare politico-culturală internă și externă.
Numeroase proiecte regionale, care erau
planificate de mult timp, cum ar fi extinderea
conexiunilor transmaghrebiene a căilor ferate,
șoselelor și conductelor, au putut fi continuate.
Menținerea valorilor sufletești și morale ale
Islamului și asigurarea identității arabe, printre
altele și prin schimb pedagogic de profesori și
studenți, instituții culturale și universitare
comune.
 În 1991 toate statele membre au
acceptat un plan de acțiune pentru
integrarea economică a regiunii, care
trebuia să conducă până la o uniune
economică.
 Proiecte mari de integrare internaţională
 Asociaţia Ţărilor din Asia de Sud-Est –
ASEAN (Association of South-East Asian
Nations) – este una dintre cele mai vechi şi
mai importante formule de integrare
economică din Asia şi chiar din lume.
Asociaţia a fost infiinţată pe 8 august 1967, ca
un for de cooperare economică şi politică intre
statele Asiei de Sud-Est. Printre membrii
fondatori s-au numărat: Indonezia, Malaezia,
Filipine, Singapore şi Thailanda.
 În prezent statele membre ale ASEAN
sunt: Brunei Darussalam, Regatul
Cambodgia, Republica Indonezia,
Republica Populară Democrată Laos,
Malaezia, Republica Uniunii Myanmar,
Republica Filipine, Republica Singapore,
Regatul Thailandei și Republica
Socialistă Vietnam.
 Cooperarea Economică Asia-Pacific
(APEC)
 APEC detine astazi 21 de membrii. A fost
stabilita in 1989 pentru Australia, Brunei,
Canada, Indonezia, Japonia, Coreea de Sud,
Malayezia, Noua Zeelanda, Filipine, Singapor,
Thailanda si Statele Unite. Apoi au aderat si
China, Hong-Kong si Taipei, Mexic, papua-
Noua Guinee, Chile, Peru, Rusia si Vietnam.
 Rolul APEC a crescut in ultimii ani şi acum
aceasta se implică atat in chestiuni economice
(liberalizarea comerţului, facilitarea afacerilor,
colaborare economică şi tehnică), cat şi in
rezolvarea unor probleme sociale (protecţia
mediului inconjurător, educaţie, drepturile
femeilor in societate). Organizaţia işi
propune ca să se constituie intr-o zonă de
liber – schimb intr-un orizont de timp de
mai indelungat.
 Apariţia organizaţiei este consemnată in 1989,
cand a avut loc in Australia intrunirea
miniştrilor comerţului şi afacerilor externe din
12 ţări de pe ambele maluri ale Pacificului,
pentru a stabili diverse mijloace de inlesnire a
cooperării internaţionale in această regiune ce
se dezvolta atat de rapid. Atunci s-a decis
infiinţarea organizaţiei APEC, ai cărei 12
membri fondatori au fost Australia, Canada,
Brunei, Indonezia, Japonia, Coreea de Sud,
Malaezia, Noua Zeelandă, Filipine, Singapore,
Thailanda şi SUA.
 Incă de la infiinţarea organizaţiei, APEC nu s-a
considerat o grupare de ţări, ci mai degrabă o
grupare de economii, acest termen subliniind
faptul că obiectul de activitate al organizaţiei
este preponderent economic, nu politic .
Această grupare constituie un forum de
consultări libere, fără o structură
organizaţională complicată sau o birocraţie
dezvoltată care să il susţină.
 Organizaţia pentru Cooperare Economică in
zona Asia-Pacific operează prin consens. In
anul 1991, statele membre s-au angajat in
conducerea activităţilor lor şi a programelor lor
de muncă pe baza unui dialog deschis, in care
se pune accent pe respectul reciproc in ceea
ce priveşte punctele de vedere ale tuturor
participanţilor. Organele de conducere ale
organizaţiei sunt Consiliul de Miniştri, Consiliul
Consultativ şi Secretariatul.
 Ţările membre ale APEC-ului au găzduit
o serie de intruniri la nivel inalt pe teme
privind educaţia, energia, mediul,
finanţele, resursele umane, cooperarea
tehnologică, sprijinirea intreprinderilor
mici şi mijlocii, telecomunicaţii,
transporturi.
 Procesul de integrare in Africa inregistrează
cele mai scăzute performanţe. Comunităţile
economice regionale africane au mulţi membri,
care fac parte din mai multe organizaţii in
acelaşi timp (din cele 53 de ţări, 27 de ţări fac
parte din două grupări, 18 din 3 grupări, R.D.
Congo chiar din patru, iar cele mai multe din
două organizaţii), sunt subapreciate de
guverne, insuficient finanţate şi, in ciuda unor
succese izolate, nu şi-au atins obiectivele.
 Continentul african este „gazdă” a nu mai puţin de 14
grupări economice intraregionale, din care jumătate au
o importanţă relativă mai mare:
 AMU – Uniunea Arabă Magrebiană, cu 5 membri,
 COMESA – Piaţa Comună a Africii de Vest şi de Sud, cu 20
de membri,
 ECCAS – Comunitatea Economică a Statelor Central –
africane, cu 15 membri,
 ECOWAS – Comunitatea Economică a Statelor din Vestul
Africii, cu 15 membri,
 SADC – Comunitatea de Dezvoltare a Africii de Sud, cu 14
membri.
 Analiza grupărilor economice africane arată
că, din punct de vedere organizatoric, ele nu
sunt cu nimic mai prejos decat „colegele” lor
mult mai performante, ca UE sau NAFTA. Au
secretariate operaţionale, intalniri la nivel
ministerial şi al grupurilor de lucru,
aranjamente instituţionale complexe, declaraţii
politice, dar le lipsesc rezultatele.
 Cele mai multe dintre măsurile de integrare cuprinse in
protocoale, decizii şi acorduri nu sunt transpuse in
practică la nivel naţional, ca urmare a lipsei unor
mecanisme de planificare, organizare, coordonare şi
urmărire a deciziilor luate. Acest lucru explică
eşecurile inregistrate pană acum in ceea ce priveşte
respectarea angajamentelor luate, lipsa de voinţă a
guvernelor de a subordona interesul politic naţional
scopurilor pe termen lung ale grupărilor economice
regionale, monitorizarea rezultatelor obţinute atat in
plan comercial, cat şi al stabilizării macroeconomice.