Problemele psihopatologice legate de şcolarizare 

Tineretul actual  petrece în şcoală mult mai mult timp decât petreceau generaţiile  anrterioare,pentru adolescenţi activitatea şcolară fiind o "probă de foc" care pune în  evidenţă posibilităţile şi perspectivele sale de viitor.Şcoala solicită la maximum  capacitatea intelectuală,afectivă şi caracterială a elevului,motiv pentru care ea poate  deveni adesea motiv de dezadaptare.Profesorii,emoţional vorbind,sunt mai puţin implicaţi  decât părinţii,în timp ce elevul sau studentul sunt încă personalităţi maleabile şi  educabile. Greşelile educative,pot,astfel,să se imprime în structura personalităţii tinerilor  sub forma unor trăsături care pot deveni stabile şi care ulterior să stea la baza unor  comportamente deviante.Elanul dezvoltării şi afirmării de sine la adolescenţi,îl împinge  pe adolecentul şcolar deasupra lui însăşi,dar "nu numai deasupra a ce era în copilărie ci,în  oarecare măsură,dincolo de ceea ce va deveni la vârsta adultă"(Debresse).Acest aspect  face parte din "funcţia de depăşire" care stă alături de "funcţia adaptativă" a  adolescentului.  Adaptarea adolescentului şcolar trebuie să aibă la bază o personalitate sănătoasă  (biologică,psihologică şi socială).Se constată mai ales disfuncţii ale sistemului  endocrin(32,7% după Dumitrescu,1972) .Referindu­se la studiul psihologic,acelaş autor  evidenţiază o serei de "stări profunde" cum ar fi:sentimentele de inferioritate,de  culpabilitate,de frustrare.Deşi sunt mai frecvente înainte de pubertate ele se menţin într­o  mare proporţie şi după 14 ani,influenţând situaţia la învăţătură şi nivelul de integrare  şcolară.Trebuie ţinut seama şi de faptul că între muncă,efortul acumulării de cunoştinţe şi  educaţie există adesea o contradicţie,în ciuda tuturor eforturilor de a le reuni.Insăşi eşecul  şcolar este privit în mod deosebit de către elevi şi de către educatori.Astfel Jersild şi  colab.(1978) arată că educatorii sunt înclinaţi în  această direcţie să implice mai mult  inabilitatea intelectuală,în timp ce  elevii evidenţiază mai mult lipsa de motivaţie,dar nu  trebuie uitat că foarte mulţi inadaptaţi social provin din rândurile acelora care au părăsit  timpuriu şcoala.  In ceea ce priveşte mediul universitar,trebuie subliniat creşterea enormă a numărului  de studenţi în toate ţările.Mediul universitar pune probleme deosebite privind activitatea  didactică şi pregătirea profesională,raporturile dintre cadrele didactice şi studenţi,  probleme privind selecţionarea şi încadrarea în viaţa universitară.Ian Szezepanski(1977)  enumeră actualele caracteristici ale învăţământului universitar:  ­creşterea rapidă a economiilor şi nevoilor crescute de cadre;  ­democratizarea continuă a învăţământului universitar;  ­modificarea continuă a programelor de învăţământ;  ­rolul politic,tot mai mare a maselor de studenţi;  In cadrul învăţământului universitar tânărul este supus unui intens proces de adaptare.  Cauzele care duc la solicitări deosebite la studenţi ar fi după Ieniştea (1981) următoarele:  ­scăderea autorităţii părinteşti dacă nu chiar dispariţia ei;  ­schimbarea mediului de liceu(cu atmosfera sa familială) cu o societate heterogenă(a  mediului universitar);  ­mărirea distanţei şi o mai mică legătură afectivă dintre student şi profesor;  ­ruperile de ritm care intervin,mai ales cu ocazia examenelor;  Studentul este considerat,în ciuda vârtstei sale,drept un adolescent mai întârziat,din  cauza dependenţşei sale economice şi a statutului său social incert.Adaptarea presupune  schimbarea stilului de a învăţa,de la tipul tutelat,la pregătirea complexă,cu necesitatea de

a aborda un material vast şi adesea contradictoriu.Schimbarea de domiciliu este de  asemenea un element foarte important,foarte puţini studenţi îşi mai păstrează vechiul  domiciliu.Există de asemenea probleme legate de alegerea greşită a unei facultăţi.  Admiterea în facultate schimbă,în mare măsură,vechile relaţii ale studentului.Vechile  prietenii slăbesc în intensitate şi se formează altele.Există probleme legate de relaţiile cu  studenţii mai mari,mai ales în cămine.Există serioase probleme legate de viaţa  sentimentală,contractarea rapidă de căsătorii,probleme legate de naşterea unor copii etc.  In ceea ce privesc cauzele neadaptării studenţilor la viaţa  universitară,P.Ionescu(1978) enumeră următoarele:  ­o greşită orientare profesională;  ­deficienţe ale selecţiei la examenul de admitere;  ­lipsuri în pregătirea primită la şcoala medie;  ­inegalităţi în ceea ce priveşte pregătirea şi educaţia tinerilor;  ­inteligenţa şi echilibrul afectiv al persoanei;  ­deficienţe de organizare a procesului de învăţământ;  Există,subliniază Szezepanski un fenomen de "risipă" a investiţiilor materiale şi  pedagogice în tineretul studios care ar avea următoarele cauze:  ­pierderea studenţilor care nu se pot adapta ulterior la studii;  ­exmatricularea studenţilor foarte slabi;  ­transmiterea de cunoştinţe inutile studenţilor;  ­nevalorificarea capacităţilor şi pregătirii cu care sunt înzestraţi absolvenţii;  Importanţa anturajului.Anturajul are o mare importanţă în viaţa adolescentului care  studiază.  1.Anturajul familial.Familia va continua să aibă mare importanţă în perioda  adolescenţei şi în evoluţia persoanei spre maturizare.Carenţele familiale se vor oglindi  totdeauna în psihologia şi comportamentul individului.De fapt,drama relaţiei dintre  părinţi şi copii se joacă în trei acte (Jersild şi colab).In primul act (mica copilărie),copilul  este dependent total de părinţi dar spre pubertate el va fi tot mai mult absorbit de lumea  din afară.Al doilea act al dramei se numeşte "lupta pentru emancipare" şi are loc în  contextul crizei personalităţii adolescentului.Există situaţii deosebite în ceea ce priveşte  legătura şcolarului adolescent cu familia,acest lucru depinzând şi de discrepanţa culturală  dintre "cultura părinţilor" şi "cultura grupului" din care face parte adolescentulDacă  discrepanţa este foarte mare influenţa familiei scade iar rolul ei de modelare şi de izvor  de valori culturale scade de asemenea.Totuşi,indiferent de situaţie,adolescentul va fi  marcat de imaginea parentală născută în copilăria lui atât de recentă.Al treilea act al  dramei se va juca atunci când totul a ieşit bine,lupta pentru emancipare scade în  intensitate şi tânărul "ia loc printre colegii lui adulţi".Deşi au fost ostili ideilor  părinţilor,după 20 de ani ei vor adopta exact aceleaşi idei.  Experienţa de a fi iubit este esenţială în această perioadă,deoarece dacă adolescentul  se va simţi respins va considera viaţa incertă şi fără sprijin.Numeroase detalii ale vieţii de  familie au darul de a inerva pe adolescent (elev sau student):cum mănâncă,cum se  îmbracă,cicăleala în legătură cu notele,cu cheltuiala banilor,relaţiile cu sexul opus etc.pe  de altă parte şi părinţii se simt vinovaţi în legătură cu orice insucces şcolar,motiv pentru  care pot resimţi diferite grade de anxietate.In general elevii şi studenţii care au mai multă  încredere în familie sunt mai adaptabili,în timp ce aceia rebeli la şcoală sau nedisciplinaţi,  de obicei sunt aceia care nu au încredere în părinţi.

Dar şi dependenţa crescută faţă de familie este dăunătoare.Cele mai importante sunt  relaţiile afective,asigurarea condiţiilor de securitate,intimitate,relaxare necesare  procesului de formare instructivo­educativă.Gradul de cultură,profesia părinţilor au o  mare importanţă.Perturbarea relaţiilort dintre părinţi şi copii are un efect negativ în  perioda şcolarizării.Foarte importante sunt,din acest punct de vedere,dificultăţile de  comunicare.De multe ori sentimentele dintre părinţi şi copii sunt neclare.Cel mai  dăunător este atunci când părinţii pedepsesc fără a permite adolescentului să­şi prezinte  punctul de vedere.  Părinţii pot avea faţă de adolescentul şcolar diferite atitudini greşite ca:interzicerea  de a participa la problemele de familie,severitate sau pedepse exagerate,exces de  dragoste,favorizarea unui frate.Atitudinea de răceală şi de respingere va determina  totdeauna agresivitate şi rebeliune,în timp ce atitudinea de indulgenţă poate dezvolta  egocentrismul şi lenea.Autoritatea exagerată conduce la atitudini de pasivitate şi de  dependenţă crescută,iar abandonul afectiv este cel mai puţin tolerat.Abuzul sau neglijarea  adolescentului poate fi fizică,emoţională sau mixtă.Părinţii abuzivi au ei însăşi probleme  psihiatrice,nu pot iubi copilul,bătaia fiind singurul mijloc de rezolvare a conflictelor.  Numeroase cauze au dus la izolarea adolescentului de adult(mobilitatea profesiilor,  scăderea influenţei vecinilor,nuclearizarea familiei,faptul că mama lucrează în afara  familiei).Din aceste motive adolescentul şcolar va petrece puţin timp cu părinţii,foarte  multe familii sunt incomplte. 
O propblemă o constituie şi idealul părinţilor privind şcolarizarea copilului.Putem întâlni ambiţii care  duc la forţarea adolescentului dincolo de limitele capacităţilor sale,rezultatele şcolare fiind privite ca un act  de valoare pentru întreaga familie,adevărate proiecţii ale personalităţii părinţilor.In alte situaţii se constată  demisia rapidă a părinţilor, iar alteori chiar agresarea adolescenţilor care încearcă să se ridice prin  învăţătură.In toate aceste situaţii se produce o ruptură precoce a adolescentului de mediul său familial,o  slăbire precoce a relaţiilor părinţi­copii. 

2.Anturajul şcolar şi extraşcolar constituie al doilea aspect important în viaţa  adolescentului.Alegerea grupului de prieteni,la adolescenţi nu se face după criterii  mature,acestea fiind adesea întâmplătoare.Adolescentul va trebui să oscileze permanent  între două morale:una "impusă" de adulţi (şcoală,familie) şi cea impusă în mod tacit de  comunitatea grupului din care el face parte.Deşi oficial,unele activităţi trec înaintea altora  (munca,de exemplu),în mod ascuns,situaţia este cu totul alta.Tipic,pentru adolescentul  şcolar este organizarea liberă (Ursula Şchiopu,1982),ca într­o confederaţie în care  membrii se influenţează între ei şi cu ajutorul căreia îi pot presa şi pe părinţi.Societatea  şcolarilor îşi creiază în fapt o cultură aparte (în grupul lor ei pot emite idei extravagante  despre ei,părinţi,profesori,autorităţi,sex,şcoală etc).Dorinţa de a scăpa de conformismul  părinţilor îi apropie tot mai mult de grup şi ideologia sa.Grupul poate oferi posibilităţi de  individualizare şi autonomie,capacitate de absorbţie a spiritului de frondă şi chiar de  agresivitate,uneori caracteristica principală de exprimare a grupului fiind fronda,opoziţia.  O altă caracteristică a vieţii de grup o constituie dorinţa adolescentului de a scăpa de  singurătate.Cultura grupului apare astfel ca un pod între copilărie şi viaţa adultului,  adolescentul fiind mai receptiv faţă de aceia de vârsta lui decât faţă de adulţi.In cadrul  grupului de prieteni el găseşte condiţii de securitate psihologică de care are nevoie în  tendinţa lui de a se îndepărta de familie.Factorii care duc la liantul dintre adolescenţi sunt  foarte complecşi şi în mare parte obscuri.  Cel mai important factor rămâne însă posibilitatea prieteniei dintre egali,persoane  tinere,cu aceeaşi inteligenţă şi cu acelaşi statut economic.Dacă o prietenie este reală,

adolescentul posedă ceva foarte preţios.Caracteristica prieteniei este mai ales toleranţa  tăcerii,în timp ce în prietenia formală,competitivă,acest lucru nu este posibil.In ceea ce  privesc prieteniile din perioda adolescenţei Douvan şi Adelson (1976) subliniază  existenţa a trei perioade:  1.până la 13 ani când se bazează pe activitate şi este superficială;  2.între 14­16 ani când prietenia este mai intensă şi mai intimă,bazată mai puţin pe  activitate şi mai mult pe relaţii sentimentale,interdependenţă emoţională,centrul prieteniei  fiind personalitatea partenerului;  3.între 17­18 ani şi ulterior,când prietenia devine calmă,adolescentul are mijloacele  de a face şi de a menţine o prietenie cu alţii;  Liderul grupului trebuie să aibă o serie de caracteristici deosebite pentru acest  rol:prietenos,cu înfăţişare plăcută,posibilităţi financiare mai bune,calităţi intelectuale şi  rezultate şcolare.Cei rejetaţi de grup sunt de obicei persoane plictisitoare,însinguraţi,cu  dispoziţie tristă,morocănoasă,de obicei cu probleme familiale şi un pronunţat sentiment  de insecuritate.  In grup apare şi problema competitivităţii.De fapt,adolescentul trăieşte într­o lume a  adulţilor,suprasaturată de competiţie şi concurenţă (pentru atenţie, posesie, putere,  prestigiu,sex,dragoste etc).Pentru a se ancora în realitatea contemporană adolescentul are  nevoie de afirmare,de a constata că viaţa îi este necesară şi că ea are un sens.De multe ori  adolescenţi buni se schimbă sub influenţa unor prieteni răi (imitarea extravaganţelor,a  agresivităţii,teribilismelor etc). 
Relaţiile cu profesorii sunt de asemenea foarte importante.Distanţa,aroganţa profesorilor sau  popularitatea ieftină a acestora,până la "juvenolatrie"(adoptarea de către adulţi a comportamentelor  juvenile) au influenţă negativă asupra elevilor sau studenţilor. Acest aspect trebuie luat în consideraţie mai  ales în mediul universitar,unde disciplina este mult mai laxă. 

Date epidemiologice .In fiecare an,subliniază Taung­Li­Lin şi Standley C. (1973)  1% dintre studenţii universităţii Oxford suferă de o formă sau alta de boală mentală,deşi  2/3 din cei care întrerup din acest motiv studiile le reiau ulterior.Numărul sinuciderilor  este de 11ori mai mare ca la grupul de vârstă similară şi de 17 ori mai mare decât în  populaţia generală.Deşi doar 1­2% dintre studenţi suferă de boli mintale serioase, 10­15%  prezintă tulburări psihice,mai ales emoţionale,care justifică consultul psihiatrului.  Frecvenţa tulburărilor psihice este mai mare în primul an şi mai mare la fete,la facultăţile  de arte (Ryle,1971).Ulla Sandovist (1975) apreciază frecvenţa tulburărilor psihice la  studenţi de 10­15% (în primul an 20%,dar numai 3% serioase).Totuşi 60% din  problemele psihiatrice ale studenţilor sunt situaţii tranziente sau care ţin de reacţia de  adaptare normală la această vârstă.Kreindler şi colab(1968) constată incidenţa nevrozelor  la studenţi de 27,3%,dar simptome nevrotice pasagere sunt într­o proporţie mult mai  mare.  Dahl şi colab.(1978) remarcă faptul că 20% dintre tulburările psihice la elevi sunt legate  de  rezultatele nesatisfăcătoare la învăţătură,fiind evidenţiate mai ales fenomenele  afective (mai ales imaturitatea).  Cercetând infractori minori Iacovisac evidenţiază următoarele: la 55% şcolarizarea  este sub 4 clase,97% proveneau din şcolile de cultură generală,2% din şcolile speciale,1%  din şcolile profesionale,la 4o% şcolarizarea a fost întreruptă de mai mult de un an iar,la  70% mai mult de 2 ani. 
Pitraru şi Bartolomeu (1972),pe un eşantion reprezentativ de elevi,constată că 13% se plângeau de  oboseală,cefalee,deprimare,40% dintre profesori arătau că elevii nu au timp suficient pentru pregătire

temelor.I.Nica(1983) analizând un lot de studenţi constată,în cadrul unei depistări active simptome psihice  izolate la 26,55%,bolnavi psihici propriuzişi la 18,18% din cazuri(din care psihoze 0,18%,epilepsii  0,32%,psihopatii 3,3%,nevroze 13,96%).Depistarea pasivă a arătat însă valori mult mai mici(6,8% din  cazuri). 

Aspecte psihopatologice 
Aspectele psihopatologice la această categorie de vârstă şi şcolarizare pot apare fie ca simptome  psihopatologice izolate fie ca entităţi mai bine sau mai prost constituite.Un studiu direct face P.Ionescu  (1978) în cadrul unei întregi serii de studenţi,din care el însăşi făcea parte.Autorul găseşte,în lotul  studiat,următoarele rezultate: insomnie (10%), astenie  (28%),iritabilitate(39%),cefalee(11%),cenestopatii(10%),un lot mare de pacienţi  prezentau tulburări  psihosomatice şi numeroase acuze afective (depresie,anxietate,plâns facil,fenomene dismorfofobice,abuz  de alcool etc. 

In ceea ce privesc bolile psihice diagnosticate pe parcursul unui an ele s­au cifrat la  10% şi împreună cu cazurile depistate din anii precedenţi ele alcătuiau un lot de 12% din  efectivul unei serii de studenţi.Autorul subliniază că fetele sunt mult mai defavorizate.  Tulburări ale activităţii intelectuale pot apare spontan dar şi în cadrul debutului  unor boli psihice,a unor situaţii sociale nefavorabile,datorită limitelor psiho­biologice.In  debutul de schizofrenie apar eşecuri intelectuale spectaculare,individul nemaiputînd să  continue procesul de învăţământ.Mai limitat dar constatnt asemenea procese apar în stări  nevrotice sau în cadrul unor personalităţi dizarmonice.Surmenajul,nevrozele,isteria pot  bloca procesul eficienţei intelectuale.In cadrul unor fenomene pitiatice Danton­Boileau  (1971) subliniază apariţia unor fenomene ca:incapacitatea de înţelegere,tulburări mnezice  globale sau fragmentare,acompaniate de cefalee.Apar fenomene specifice isteriei de  conversiune:tulburări de scris,hipersudoraţie palmară,.Sindroamele depresive de diferite  origini,o serie de manifestări psihosomatice(tulb.de deglutiţie, constipaţie, anorexie, tulb.  de ritm cardiac etc),pot perturba procesele de cunoaştere  O entitate specială este cunoscută sub denumirea de inhibiţia intelectuală, caracterizată  prin incapacitatea de utilizare a proceselor intelectuale în cadrul instruirii şcolare.Apar în  acet cadru,tulburări de atenţie,de memorie,de utilizare a limbajului.Este vorba,aşa cum  subliniază Debresse de o adevărată tulburenţă şi împrăştiere.Elevul va manifesta o  activitate stăpânită şi agitată,uneori de revoltă şi de opoziţie deschisă.Alteori se va  manifesta prin atitudini ieşite din comun(clownerii,grimase,strâmbături etc). 
Factorii sociali pot influenţa direct inhibiţia intelectuală prin cerinţe excesive,aplicare de  pedepse,criticism exagerat,conflicte în familie,despărţiri etc.Nanette Dice (1975) subliniază că de la  naştere,copilul poate fi îngrijit într­o atmosferă de acceptare, bucurie, stimularea dezvoltării  emoţionale,atitudini care duc la creşterea randamentului şi încurajează învăţatul,sau în atmosferă de  frică,aversiune,prezicere de dezastre sau restricţii care duc la inhibarea învăţatului.Reacţia adolescentului  faţă de inhibiţia intelectuală poate lua diferite forme ca: 

­reacţii depresive cu conştiinţa penibilă a incapacităţii,perspectiva eşecului,reacţie  cenestopată,risc suicidal;  ­acceptarea resemnată şi deplasarea intereselor,apariţia unor comportamente euforice,  tendinţe de apragmatism,negarea simptomelor şi alte fenomene de camuflaj;  ­raţionalizarea prin punerea în cauză a unui eveniment exterior(decepţie sentimentală,  surmenaj,felul cum este organizat învăţământul etc);  ­reacţia intensă şi activitatea în exces;  ­variaţii ale ritmului de muncă (lucru noaptea),scăderea ritmului de muncă la începutul  anului,dar cu reluare greoaie sau chiar cu imposibilitatea de a relua;  ­munca fără randament în ciuda efortului depus;

3.Tulburări ale comportamentului.O serie de tulburări a activităţii şcolare sunt  legate de desvoltarea disarmonică a caracterului şi a personalităţii.In  aceste situaţii apar  dificultăţi de adaptare la colectiv cu repercursiuni directe asupra procesului de  învăţământ.Elmano Costiner (1972) evidenţiază din acest punct de vedere următoarele  tipuri de elevi:  ­bufonul clasei care ascunde deficienţele sale sub masca comicului,se expune râsului  şi batjocorei,pentru a obţine bunăvoinţa colectivului;  ­tiranul clasei,dotat,deobicei cu o forţă fizică superioară,este brutal, crud, violent,  compensând prin aceasta lipsa lui de rezultate la învăţătură.Comportamentul agresiv  poate constitui şi un element precoce al unei psihopatii care se va exprima plenar mai  târziu,sau acest comportament poate apare legat de o situaţie familială(pedepse  excesive,violenţe în familie);  ­obraznicul clasei,tulburent,trivial,se manifestă ca şi tiranul dar nu are forţa sa fizică;  ­vedeta are comportament tulburent,obraznic,caută situaţii riscante,chiar periculoase  pentru a se evidenţia;  ­plângăreţul răspunde la stres prin reacţii pitiatice (plâns,lamentări).Uneori face crize  isteriforme în scop de şantaj sau răsbunare; 
­prostul clasei cu posibilităţi fizice şi intelectuale reduse (a rămas de mai multe ori repetent).Atitudine  similară,apatică,pasivă poate apare şi în situaţii grele familiale,după eşecuri şcolare prin antrenarea unor  reacţii depresive; 

­ţapul ispăşitor este tipul de elev care ia asupra sa ceea ce se întâmplă rău în calsă,  doreşte să fie pedepsit (uneori să fie dat afară din clasă pentru a se juca);  ­slăbănogul este deobicei un tip astenic care demisionează uşor.In situaţii de stres  reacţionează prin plâns şi retragere;  Chiulul este una dintre reacţiile frecvente la elevi.Chiulul este absenţa nemotivată  de la ore a unui elev.Chiulangiul clasic este elevul care pleacă la şcoală la ora stabilită  numai că nu intră în clasă ci îşi pierde timpul cu alte activităţi.Dacă este inteligent el se  interesează de lecţii şi le execută iar părinţii nu vor afla de chiul decât cu ocazia unor  vizite la şcoală.Chiulul este mai frecvent la băieţi ca la fete şi mai frecvent la liceu ca la  şcola generală.Deşi nu are neapărat un caracter patologic foarte mulţi delincvenţi sau  personalităţi sociopate au fost în timpul şcolarizării chiulangii.De fapt zilnic 6­8% dintre  elevi sunt absenţi de la şcoală în mod nemotivat,în mediul uirban situaţia fiind mai gravă.  Printre cauzele chiulului se notează:dificultăţile de a învăţa,reacţie contra  autoritarismului,teoretizarea în sens pozitiv la nivelul clasei a chiulului,învăţământ prost  organizat,clase supraaglomerate,plictiseală,atracţiile din afara şcolii.Există cauze  emoţionale dar şi aspecte exterioare ca frica de violenţă,neglijarea din partea părinţilor,  hrană sau haine necorespunzătoare,eşec al programului de învăţământ,şantaj.Se consideră  că 3/4 dintre familiile care au un copil chiulangiu mai au şi alţii în aceiaşi situaţie.Chiulul  ar fi un răspuns complex,maladaptativ la srtresurile multiple,deprivări sociale care îşi  găsesc expresia în tulburări emoţionale şi comportamentale antisociale.Majoritatea  chiulangiilor provin din pături sociale neprivilegiate,cu părinţi care la rândul lor au fost  chiulangii,disciplina din familie este laxă şi inconsistentă (cu tată absent sau  ineficient).De multe ori în familiile chiulangiilor există şi delincvenţi.  Uneori chiulul poate fi selectiv,doar pentru anumite obiecte de studiu iar în alte situaţii se  poate incrimina prezenţa unei imaturităţi cu pasivitate,rigiditate obsesivă (situaţie în care  apare excesul prezenţei la ori ce activitate didactică).

Legat de chiul apare şi nesupunerea faţă de autoritatea şcolară.S­a subliniat că chiulul poate fi şi o  rebeliune contra unor insatisfacţii legate de casă sau de şcoală,că este legat de un mare grad de deprivare  (emoţională,materială sau culturală).Din aceste motive concurenţa cu colegii lor este fără şansă,chiulul  apărând în acest context ca singura soluţie.Mulţi sunt conştienţi de deficienţele pe care le au,de handicapul  lor şi folosesc chiulul ca o agresiune contra autorităţii. 

Refuzul şcolar apare în ciuda tuturor măsurilor luate de părinţi sau de şcoală.Deşi  aparent elevul pare a dori să meargă la şcoală (se scoală,se îmbracă etc)el "nu poate" intra  în clasă.Alteori refuzul şcolar apare în momentul schimbării şcolii sau a unui alt ciclu  şcolar,mai ales când anterior au avut dificultăţi.Dacă este presat să meargă la şcoală,  copilul are o stare de frică,uneori cu paloare şi diferite fenomene psihofiziologice (mai  ales digestive).Pentru a scăpa poate fugi afară,se poate ascunde.Spre deosebire de chiul  aici lipses alte acte delictuale sau antisociale:refuzul şcolar poate debuta acut sau în mod  lent după o situaţie care l­a făcut să absenteze.  Fobia şcolară se aseamănă mult cu refuzul şcolar.Apare la elevii mai mici dar poate  apare şi la adolescenţi.Fobia şcolară poate apare în momentul schimbării şcolii sau în  situaţia unor grave conflicte în familia de origine,a nevoiii de a se despărţi de familie.O  serie de materii grele,profesori intoleranţi (mai ales la obiectele care presupun judecată  abstractă) pot mări dificultăţile intelectuale şi conduc,astfel la fobia şcolară.Poate să  apară fobie numai pentru anumite materii,poate să aibă la bază anumite pedepse pe care  le consideră injuste.  Stări de izolare legate de un caracter timid,anxios sau legate de situaţii stresante din  familie pot apare de  asemenea.Tot psihoreactiv poate apare încăpăţânarea,atitudinea de  opoziţie,care poate merge până la refuzul de a merge la şcoală,fuga,expresii puerile,  hiperemotivitate şi alte probleme.Uneori la bază pot sta probleme legate de viitorul lor,de  profesia viitoare.Se pot remarca diferite situaţii(Danton­Boileau,1971):  ­o atitudine "adultă" care nu lasă loc entuziasmului şi fanteziei,exprimând de fapt o  situaţie foarte vulnerabilă;  ­imposibilitatea acceptării sfaturilor pedagogice;  ­fixarea obstinantă a unui obiect în afara preocupărilor sale; 

Inadaptarea la diferitele etape de şcolarizare 
Există situaţii specifice fiecărei etape de şcolarizare.  Inadaptarea la liceu.Referindu­se la elevii de liceu,Jersild şi colab. subliniază  butada care azi este tot mai actuală:"când intră în şcoală ei cred că l­i se deschid  numeroase uşi spre viitor iar atunci când o părăsesc constată că multe uşi le sunt închise".  Perioda liceului este o perioadă de adânci transformări a personalităţii adolescentului.  Trecerea de la un grad de şcolarizare la altul creează probleme deosebite de adaptare,iar  şcoala pe măsură ce clasele progresează,devine o instituţie tot mai impersonală,elevul  fiind confruntat cu tot mai mulţi profesori.  Adesea acestea devin motive pentru scăderea interesului pentru şcoală (criticism,teme  pentru acasă,disciplină severă etc)Fetele îşi manifestă insatisfacţia mai mult introvertit  prin tendinţă la depresie,inhibiţie,nevroză,eventual tentative de suicid,fiind tentate să  interpreteze dificultăţile ca incapacitate personală.Din contra,băieţii sunt mai extrovertiţi,  manifestându­se prin acte impulsive,agresivitate,criticism sau părăsirea şcolii.  Eşecul şcolar poate fi considerat ca un simptom care incriminează posibilitatea de  adaptare la noul mediu şcolar.Cei cu risc mai mic provin din clase sociale cu statut  economic mai bun,din familii cu mai puţini copii,din familii organizate,cu părinţi mai

democraţi şi suportivi şi care aşteaptă mai mult de la educaţia copiilor lor.De obicei  eşuiază copii cu rezultate mai modeste la testele de inteligenţă.In mare pate atitudinea  elevului faţă de şcoală reflectă climatul intelectual din familie,aspiraţiile şi aşteptările  părinţilor şi felul în care copilul se identifică cu modelul parental.Hotărârea de a părăsi  şcoala,reflectă influenţa negativă a familiei,combinat adesea cu scăderea posibilităţilor  intelectuale.Dacă elevul se percepe ca insuficient intelectual,riscul de a părăsi şcoala este  foarte mare.Bachman şi colab(1970) arată că motivele invocate de 125 elevi care au  părăsit şcoala au fost următoarele:cauze familiale(mai ales financiare),cauze personale  (dorinţa de libertate,de a se căsători),motive şcolare(greutăţi de învăţare,scăderea  interesului),motive care ţin de autoritate (necazuri cu profesorii sau cu instructorii  şcolari,cu alte persoane din şcoală),motive care ţin de diferite lipsuri materiale etc.  In general şcolarul care se desvoltă normal se adaptează rapid la mediul şcolar,  inclusiv când se trece de la o formă de învăţământ la alta.Totuşi,la 14 ani,subliniază  Rousselet (1969) problema şcolii devine cauza unei noi crize afective şi psihologice.In  această perioadă dezadaptările sunt mai frecvente la băieţi şi mai importante la clasele  mai mari de liceu.  Widlocher (1976) enumeră printre cauzele dezadaptării,în această etapă,următoarele  aspecte:creşterea disproporţionată a taliei,corespondenţa dintre vârstă şi clasă,unele  aspecte legate de mediul social din care provine elevul.Se insistă,de asemenea asupra  efectelor "crizei juvenile" în ceea ce priveşte randamentu şcolar.Astfel încăpăţânarea,  inactivitatea pot deveni elemente negative şi ireversibile în cazul când atitudinea  psihoeducativă faţă de adolescent este negativă,în acest caz o importanţă mare având  greşelile pedagogice,învăţământul defectuos,izolându­se chiar o categorie de elevi  denumiţi "întârziaţi datorită cauzelor pedagogice sau educative"(organizare pedagogică  deficitară,conflicte familiale,invidie fraternă,antipatie pentru un profesor,excluderea din  grupul de colegi etc).Desadaptările se accentuiază în apropierea unor sesiuni de examene  sau teze,mai ales când teama de nereuşită este realizată catastrofal. 
Ursula Şchiopu (1981) subliniază la elevii cu probleme,tendinţa de interiorizare a  experienţelor,dificultăţile principale provenind din cauza marei labilităţi afective şi a emotivităţii care  caracterizează această perioadă de vârstă.In anumite situaţii,de exemplu,capacitatea de abstractizare şi  înţelegere a noţiunilor abstracte rămâne în urmă.In aceste situaţii,eşecurile şcolare sunt regula şi a persevera  într­un învăţământ teoretic este o greşeală care poate avea repercursiuni deosebite.Dirijarea spre o meserie  sau învăţământ practic poate reda adolescentului stima de sine şi faţă de posibilităţile sale.Widlocher (1976)  subliniază următoarele forme de inadaptare şcolară:  1.reacţia de opoziţie care poate merge până la refuzul şcolar,opoziţie,fuga de şcoală,chiulul.In locul  motivaţiei apar o serie de justificări şi expresii puerile,manifestări care evidenţiază hiperemotivitatea; 

2.evadarea şi refugiul în fantezie,reverie,izolare,cu respingerea oricărei prietenii,fuga  de grup,neascultarea şi obrăznicia faţă de profesori sau din contra cufundarea oarbă în  lectură,elevul citind tot ceea ce îi cade în mână;  3.indisciplina atât în timpul orelor cât şi în afara lor,aroganţă,impertinenţă (pedepsele  nu mai au rol);  4.preocupări preponderente pentru probleme filozofice speculative cu dezinteres faţă  de şcoală;  Inadaptarea în liceele tehnice sau şcoli profesionale.  La vârsta adolescenţei se pune pentru prima oară problema alegerii unei  profesii.Elevul nu are însă cunoştinţele şi discernământul necesar pentru a­şi alege o

profesie,folosind criterii derizorii (filme, TV, reclame),uneori în contrast cu posibilităţile  sal reale.  Fiecare adolescent,însă,are o serie de aptitudini care pot fi valorificate în procesul  alegerii profesiei.In acest sens,motivaţia afectivă are un mare rol.Prin învăţarea unei  meserii,amploarea crizei juvenile se mai atenuiază,iar în unele situaţii munca poate avea  chiar rolul de a corecta anumite trăsături negative psihice.Si în activitatea profesională  tinerii au tendinţa de a se grupa între ei.Există,arată Olsen(1969),tineri interesaţi într­o  profesie, tineri care nu se hotărăsc,tineri indiferenţi faţă de orice profesie,chiar după ce au  intrat într­o şcoală profesioanală. Opţiunile la această vârstă sunt adesea fragile,iar  argumentele puerile.Profesia părinţilor sau anumite trăsături de personalitate pot influenţa  alegerea profesiei.Dacă  alegerea este greşită,pot apare reacţii agresive,irascibilitate,  acţiuni perverse,chiar unele acte delictuale,mai ales în primele luni de ucenicie.Primele  experienţe profesionale sunt negative,lipseşte îndemânarea iar tânărul este tentat să  acorde mare importanţă acestor prime neplăceri,adesea nu se poate apăra de influenţele  colegilor tulburenţi sau imorali.Alteori,ucenicul,nu va mai acorda nici o atenţie studiului  teoretic, considerând că nu mai are de învăţat,iar alteori va considera că activitatea  profesională îi dă o libertate totală (că poate fuma,poate duce o viaţă sexuală fără  limite,poate să adopte orice atiutudine nonconformistă).Aceste prime impresii se pot  imprima ulterior în personalitatea sa,încă maleabilă şi pot apare ulterior ca adevărate  tulburări de comportament.După Rousselet 25­30% dintre ucenici ar avea nevoie de un  sprijin psihologic sau chiar psihiatric,datorită apariţiei,la câteva luni de la începutul  activităţii a unui sindrom de dezadaptare caracterizat prin dezinteres faţă de muncă,faţă  de promovare, aspecte psihastenice,refuzul unor eforturi suplimentare,abandonarea  locului de muncă sau a oricărui loc de muncă.Frecvent apare instabilitatea profesională  sau conduite violente.  După Widlocher la adolescentul care învaţă o meserie pot apărea o serie de reacţii de  dezadaptare ca:  ­oboseala sau senzaţia exagerată de surmenaj chiar la eforturi mici;  ­imposibilitatea încadrării în procesul muncii;  ­reacţii fobice legate de procesul muncii (mai ales dacă a asistat la unele accidente de  muncă);  ­susceptibilitatea crescută pentru observaţii sau critici;  ­senzaţia că ştie totul şi că astfel el nu mai are nimica de învăţat; 

Inadaptarea la viaţa universitară 
Incă de la examenul de admitere studentul este confruntat cu probleme  stresante,foarte serioase.Fostul elev va fi supus unui proces permanent de  adaptare.Această situaţie este  foarte importantă (după Ienişte ar prezenta fenomene de dezadaptare 68­70% dintre  studenţii începători).Performanţeleuniversitare sunt influenţate de numeroşi factori (V.  Angheluţă,1983):factorii de sănătate fizică şi psihică,trăsăturile de personalitate şi  caracteristicile emoţionale,vocaţia şi motivaţia pentru studiu,atitudinea pozitivă a  mediului de familie,starea bună a condiţiilor de locuit,continuitatea studiilor.Există  rezultate contradictorii legate de vârstă,sex,stare civilă etc.Există şi alţi factori de risc  (P.Ionescu) cum ar fi:supraaglomerarea cu mult material de studiu,conflictele cu diferiţi  colegi,dar mai ales cu familia,adaptarea greoaie la viaţa socială,tendinţele  sedentare,scăderea timpului liber.

Majoritatea autorilor consideră că cele mai grele probleme de adaptare se pun în cadrul  primilor ani de studiu şi în special primul an.  Există numeroase schimbări şi în ceea ce priveşte regimul de lucru a studentului,la  universitate,profesorul îşi ţine cursul în faţa unei mase anonime,lumea studenţilor fiind  separată printr­un "perete de sticlă" de aceea a profesorului,iar schimburile dintre aceste  două lumi sunt practic inexistente.In ziua examenului profesorul se erijează în  judecător.De foarte multe ori studentul se plânge de ierarhia rigidă universitară,de lipsa  de timp a profesorilor,în timp ce corpul didactic se plânge de pasivitatea şi excesul de  timiditate a studenţilor.Conflictul poate merge până la refuzul de colaborare şi fuga de  profesor.  Studentul se distinge totuşi de elev prin motivarea muncii sale,prin faptul că are mai  multă iniţiativă,prin aceea că poate utiliza mai bine o situaţie mai puţin protejată şi mai  deschisă decât elevul.După Sundovist (1975) studenţii mai vârstnici se adaptează mai  uşor la viaţa universitară au o motivaţie mai puternică.Tot rezultate mai bune au  fetele,studenţii căsătoriţi,în schimb cei căsătoriţi cu copii au rezultate mai slabe.Din cauza  dependenţei economice studenţii rămân încă în mare măsură dependenţi şi afectiv de  familiile lor.Ei duc o viaţă socială cu mai multe restricţii,pentru un loc în ierarhia  universitară ei trebuie să se afle într­o permanentă competiţie,fără a­şi cunoaşte bine  competitorii şi adesea în acest cadru competitiv fac reacţii depresive sau agresive.  Primul an este perioda maximei fragilităţi şi a incidenţei maxime a tulburărilor  psihice şi emoţionale.Distanţa mare profesor­student poate crea noului student senzaţia  de izolare,senzaţia că profesorii sunt dezinteresaţi de activitatea studenţilor. 
Pe de altă parte mediul studenmţesc este mult mai tolerant faţă de marginali şi de comportamentele  originale,relaţiile dintre sexe au o toleranţă socială mai mare iar o serie de acte,ca fumatul şi chiar mici  consumuri de alcool nu mai sunt ostracizate.Aceste "libertăţi" pot surprinde prin bruscheţea lor,iar la  personalităţi imature să conducă la tulburări de comportament. 

Efortul intelectual intens,vigoarea efortului,atmosfera de tensiune şi  rivalitate,angoasa examenelor explică de ce subieţii fragili nu pot suporta fără consecinţe  aceste condiţii stresante.După Angheluţă conflictele majore psihologice la studenţi se  desfăşoară în patru planuri:  ­integrarea adecvată sau neadecvată;  ­independenţă sau dependenţă;  ­socializare sau izolare;  ­realizarea sexuală sau abstinenţa;  Aspecte clinice la studenţi.Aşa cum reiese din numeroase studii incidenţa  psihozelor la studenţi nu este foarte mare (cea mai frecventă fiind  schizofrenia).Schizofrenia apare mai frecvent din cauza mediului stresant şi care la  predispuşi apare ca un factor favorizant.  Psihozele afective apar mai rar în mediul studenţesc şi mai ales sub forma stărilor  hipomaniacale care sunt bine tolerate în grupa studenţească,în timp ce depresiile pun  probleme mai dificile.  Tulburările nevrotice şi reactive sunt însă frecvente în mediul studenţesc, favorizate,  mai ales de mediul stresant şi de surmenaj(dar şi greşeli în planificarea efortului sau  probleme legate de viaţa sentimentală).  Personalităţile disarmonice sunt mai rare,dar nu excepţionale,la studenţi,mai ales că  mediuul studenţesc este foarte tolerant cu aceste anormalităţi.

Reacţiile psihosomatice au frecvenţă destul de mare,deşi nu apar ca sindroame bine  constituite (diferite simptome psihofiziologice­greţuri,transpiraţii,constipaţie etc).  Problema stdudenţilor cu dificultăţi la învăţătură este o problemă importantă (după  Ryle13% dintre studenţi părăsesc facultatea înaintea terminării ei,din cauza dificultăţilor  de a învăţa).Aceste dificultăţi pot ţine şi de nivelul intelectual dar şi de diferite probleme  psihologice sau psihiatrice.Factorii familiali şi sociali joacă de asemenea un rol  important.  O problemă este ridicată de sinuciderile care au loc în mediul studenţesc,existând  numeroşi factori favorizanţi (Sundovist):eliberarea de supravegherea familială,teama de  nereuşită,de nesatisfacerea aşteptărilor părinţilor,insuficienţa studiului,pierderea unor  persoane dragi etc.  Deutsch şi Ellenberg (1979) subliniază totuşi că 60% dintre studenţii care vin la  psihiatru sunt nediagnosticabili,având probleme trecătoare,situaţionale sau de dezvoltare,  criza normală de creştere,implicând ceea ce autorii numesc "aventura cunoaşterii".  Totuşi,mulţi autori atrag atenţia asupra caracterului serios al majorităţii problemelor  ridicate de studenţii care vin la psihiatru.