B.

ACTELE DE DISPOZIŢIE ALE PĂRŢILOR ÎN PROCESUL CIVIL Definiţie Prin acte de dispoziţie sunt desemnate acele manifestări de voinţă ale părţilor din proces, cu privire la drepturile subiective (pretenţiile deduse judecăţii) sau la mijloacele procesuale prin care se pot recunoaşte sau realiza aceste drepturi. Ele fac parte din conţinutul principiului disponibilităţii, Codul de procedură civilă reglementând trei categorii de asemenea acte: desistarea, achiesarea şi tranzacţia judiciară. I. Desistarea

-

Desistarea reclamantului se poate prezenta sub două forme: renunţarea la acţiune (reglementată de art. 246 C.proc.civ.); renunţarea la dreptul subiectiv dedus judecăţii (art. 247 C.proc.civ.) 1. Renunţarea la acţiune

1.1. Noţiune Este un act procesual de dispoziţie făcut de reclamant în scopul de a pune capăt procesului civil început. Este un act individual şi personal, astfel încât nu se poate face prin mandatar, nici chiar avocat decât cu procură specială şi autentică. Reclamantul trebuie să aibă capacitatea de a dispune. 1.2. Procedura renunţării la judecată Renunţarea la judecată poate fi făcută oricând în cursul judecăţii, fie verbal în şedinţa de judecată, consemnându-se într-un act de renunţare, fie prin cerere scrisă. În funcţie de momentul renunţării, efectele acesteia sunt diferite. Astfel, dacă renunţarea se face înainte de comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât, reclamantul nu va datora cheltuieli de judecată. Dacă renunţarea se face între momentul comunicării cererii de chemare în judecată către pârât, dar mai înainte de a se intra în dezbateri, pentru renunţare nu este necesar consimţământul pârâtului, dar reclamantul va datora, la cerere, cheltuieli de judecată. După intrarea în dezbaterea fondului, renunţarea la judecată nu se mai poate efectua decât cu consimţământul pârâtului. Instanţa, în situaţia renunţării are un rol diminuat, ea verificând doar condiţiile de valabilitate ale actului de renunţare (capacitate, consimţământ, obiect şi cauză), precum şi îmrejurarea dacă prin renunţare nu se încearcă o fraudă la lege sau eludarea unor dispoziţii legale imperative. De asemenea, judecătorul are obligaţia să atragă atenţia reclamantului asupra consecinţelor juridice ale renunţării. 1.3. Efectele renunţării la judecată Instanţa ia act de renunţare printr-o încheiere, dispunând închiderea dosarului.Încheierea de renunţare la judecată poate fi atacată numai cu recurs.

Dacă dreptul dedus judecăţii nu s-a prescris, reclamantul va putea introduce o nouă cerere cu acelaşi obiect, încheierea de renunţare la judecată nebucurându-se de autoritate de lucru judecat. Deoarece renunţarea la judecată este un act individual, renunţarea la judecată făcută de un reclamant, în cazul coparticipării active, nu produce nici un efect faţă de ceilalţi reclamanţi care doresc să continue judecată; de asemenea renunţarea făcută faţă de un pârât, în cazul copartcipării procesuale pasive, nu produce nici un efect asupra celorlalţi, faţă de care procesul va continua. 2. Renunţarea la dreptul subiectiv

2.1. Noţiune Este un act de dispoziţie mai energic decât renunţarea la judeactă întrucât, prin renunţarea la însuşi dreptul subiectiv pretuins, reclamantul pierde posibilitatea de a se mai adresa instanţei cu o nouă cerere de chemare în judecată, prin care să urmărească valorificarea aceluiaşi drept. Recamantul trebuie să aibă capacitate de exercuţiu şi să fie vorba de un drept cu privire la care se poate dispune. 1.2. Procedură Renunţarea la dreptul subiectiv se poate face oricând în cursul judecăţii (chiar în apel şi recurs), fie verbal în faţa instanţei, fie prin înscris autentic. Nu este nevoie de consimţământul pârâtului. Judecătorul are aceleaşi obligaţii ca şi în cazul renunţării la judecată. 1.3. Efecte Dacă renunţarea la drept se face înaintea primei instanţe, aceasta ia act de renunţare şi pronunţă o hotărâre, susceptibilă de recurs, prin care va respinge în fond cererea reclamantului. Dacă pârâtul solicită, reclamantul este obligat la plata cheltuielilor de judecată. Hotărârea se bucură de autoritate de lucru judecat. Dacă renunţarea se face în faţa instanţei de apel, hotărârea primei instanţe va fi anulată în tot sau înparte în măsura renunţării. Soluţia este aceeaşi şi în cazul în care renunţarea se face în faţa instanţei de recurs. II. Achiesarea

-

Are, la rândul său, două forme: achiesarea pârâtului la pretenţiile reclamantului; achiesarea părţii care a pierdut procesul la hotărârea pronunţată.

1. Achiesarea la pretenţii 1.1. Noţiune Este acel act de dispoziţie al pârâtului, prin care acesta renunţă, total sau parţial, la mijloacele procesuale pe care legea i le pune la îndemână pentru a se apăra. Este un act individual şi personal, putând fi făcut doar oral în faţa instanţei sau prin înscris autentic. Pârâtul trebuie să posede capacitate de exerciţiu deplină.

Achiesarea nu poate fi făcută prin mandatar, decăt cu procură specială şi autentică în vederea achiesării. Achesarea la pretenţii poate fi totală sau parţială, în măsura recunoaşterii acestora. Codul de procedură civilă regementează doar achiesarea parţială, în art. 270. 1.2. Procedură Achiesarea se poate face în faţa primei instanţe pânâ la închiderea dezbaterilor pe fondul cauzei. Instanţa de judecată are aceleaşi obligaţii ca şi în cazul renunţării la judecată. 1.3. Efecte Luând act de achiesare, instanţa va pronunţa o hotărâre nesusceptibilă de apel, prin care va condamna pârâtul la ceea ce a solicitat reclamantul, fie în totalitate, fie în parte, în măsura recunoaşterii. Hotărârea se bucură de autoritate de lucru judecat. 2. Achiesarea părţii la hotărârea pronunţată

Prin acest act de dispoziţie parte care a pierdut procesul renunţă la dreptul de a exercita căile de atac prevăzute de lege. Achiesarea la hotărârea poate fi expresă sau tacită. Ea poate fi făcută oral în faţa instanţei, imediat după pronunţarea hotărârii, ulteriorîn faţa preşedintelui instanţei sau prin înscris autentic (art. 267 C.proc.civ.). Partea poate renunţa la calea de atac şi în cursul judecării acesteia. Achiesarea tacită la hotărâre rezultă din faptul că parea execută de bună voie hotărârea, prezumându-se că ea a renunţat la atacarea hotărârii respective. III. Tranzacţia judiciară

3.1. Noţiune Tranzacţia judiciară reprezintă contractul prin care părţile sting un proces început, prin concesii recirpoce, constând în renunţări reciproce la pretenţii ori în prestaţii noi săvârşite sau promise de o parte în schimbul renunţării de către cealaltă parte la dreptul litigios. Tranzacţia judiciară este reglementată în art. 271-273 C.proc.civ. Pentru a putea încheia valabil o tranzacţie judiciară părţile trebuie să îndeplinească toate condoţiile pentru încheierea valabilă a oricărei convenţii: capacitate, consimţământ, obiect, cauză. Fiind un act de dispoziţie, mandatarilor, pentru a tranzacţiona,le este necesară o procură specială şi autentică. Instanţa de judecată are aceleaşi obligaţii ca şi în cazul renunţării la judecată 3.2. Procedura Părţile care decid să tranzacţioneze se pot prezenta în acest scop la termenul de judecată, sens în care tranzacţia va fi consemnată în faţa instanţei şi poate fi primită de un singur judecător. Hotărârea se va pronunţa de instanţă în şedinţă. Dacă părţile se prezintă pentru a tranzacţiona în afara termenului de judecată,instanţa va da hotărârea în camera de consiliu. Tranzacţia părţilor va constitui dispozitivul hotărârii.

3.3. Efecte Instanţa ia act de tranzacţie şi pronunţă o hotărâre, numită hotărâre de expedient, care va avea ca dispozitiv conţinutul tranzacţiei părţilor. Hotărârea de expedient este definitivă, putând fi atacată numai cu recurs. Ca orice act juridic, ea poate fi atacată şi pe calea unei acţiuni în anulare. Dacă una din părţi nu îşi execută de bună voie obligaţiile asumate prin hotărâre, aceasta poate fi pusă în executare. Hotărârea se bucură de autoritate de lucru judecat. ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE 1. Definiţi şi enumeraţi actele de dispoziţie? 2. Care sunt actele procesuale prin care se pronunţă instanţa în cazul actelor de dispoziţie? 3. Care sunt efectele actelor de dispoziţie? 4. Definiţi tranzacţia judiciară. Care este natura ei juridică? SPEŢE 1. Prin cererea formulată la data de 10.10.2000 R.C. l-a chemat în judecată pe R.V. pentru ca instanţa să-l oblige pe pârât la plata sumei de 200.000.000 lei, sumă împrumutată în anul 1996, 120.000.000 lei penalităţi de întârziere şi actualizarea sumei împrumutate. Pârâtul, prin întâmpinare, recunaşte că a împruumutat de la reclamant suma de bani,pe care trebuia să o restituie în 1997. Faţă de această împrejurare, la termenul de judecată din 09.11.2000, reclamantul a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre chiar la acel termen, prin care săţl oblige pe pârât la plata sumei recunoscute de aceta prin întâmpinare. Cerinţe: 1. Ce se înţelege prin achiesare? 2. Ce ar trebui să decidă instanţa asupra cererii reclamantului? 3. Ce alte probleme de drept procesual civil ridică speţa? 2.Reclamantul R.M. a chemat în judecată pe pârâtul A.C., pentru ca instanţa să dispună rezilierea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere şi repunerea părţilor în situaţia anterioară. La terenul din 10.05.2005 au avut loc dezbaterile, instanţa amânând pronunţarea pentru data de 17.05 2005, ân vederea depunerii de concluzii scrise. Avocatul reclamantului depune prin registratură o cerere semnată de el, în numele reclamantului, prin care acesta din urmă renunţă la judecată. Faţă de această cerere, instanţa repune cauza pe rol, în temeiul art. 151 C.proc.civ. şi fixează termen la 21.06.2005. La acest termen se prezintă numai apărătorul reclamantului. Instanţa constată că procedura este îndeplinită întrucât anterior ieşirii în pronunţare ambele părţi au avut termen în cunoştinţă. Instanţa dă cuvântul apărătorlui reclamantului cu privire la renunţare şi rămâne în pronunţare. Instanţa pronunţă o sentinţă prin care respinge cererea reclamantului ca nefondată. Cerinţe:

1. Ce se înţelege prin renunţare la judecată? 2. care sunt condiţiile procedurale în care aceatsa poate opera? 3. Evidenţiaţi şi comentaţi eventualele greşeli săvârşite de instanţă. 3. Prin cererea formulată A.C. a solicitat instanţei partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei (cerere făcută în timpul căsătoriei) motivat de faptul că doreşte să constituie o societate comercială care să aibă ca obiect turismul şi, prin urmare, o parte din bunurile dobândite de soţi îi sunt necesare pentru participarea la capitalul social. La primul termen de judecată ambii soţi prezintă o tranzacţie judiciară prin care, pârâtul A.M. recunoaşte contribuţia majoritară a soţiei la dobândirea bunurilorşi solicită atribuirea către aceasta a apartamentului bun comun, cu obligarea reclamantei la plata unei sulte modice. Instanţa, prin hotărâre, consfinţeşte învoiala părţilor. Paarchetul declară apel, arătând că instanţa a pronunţat hotărârea cu superficialitate, întrucât soţul A.M este urmărit penal pentru fals material şi gestiune frauduloasă ca urmare a activităţilor desfăşurate la societatea SC „V” SRL, pe care a adus-o în stare de faliment. Cerinţe: 1. Care sunt condiţiile procedurale prin care se poate realiza o tranzacţie în faţa instanţei de judecată? 2. Cum poate fi desfiinţată o hotărâre prin care se consfinţeşte învoiala părţilor? 3. Ce ar trebui să decidă instanţa de apel?Cum îşi va motiva soluţia?

BIBLIOGRAFIE : 1. V.M.CIOBANU – Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol.II – Teoria generală, Editura Naţional, Bucureşti, 1999, p. ; 2. I.LEŞ – Tratat de drept procesual civil, Editura All Beck, 2001, p. ; 3. FL. MĂGUREANU - Drept procesual civil, Editura AllBeck, ediţia a VII-a, p.; 4. I. DELEANU – Tratat de procedură civilă, vol.II, Editura Servo-Sat, Arad, 2000, p. ; 5. G.BOROI, D.RĂDESCU – Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, Editura All, ediţia aII-a, Bucureşti, 1996,p.; 6. D.RADU, GHE.DURAC – Drept procesual civil, Editura Junimea, Iaşi, 2001, p.; 7. M.TĂBÂRCĂ –Drept procesual civil, vol.I, Editura Global Lex, Bucureşti, 2004; p. 732; 8. V.M.CIOBANU – Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grilă,Editura All Beck, ediţia a II-a, Bucureşti, 2003, p. 298-303.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful