You are on page 1of 28

1

Cu smerenie, dedic toate stihurile mele

PREASFINTEI
NĂSCĂTOARE DE
DUMNEZEU

POEME
CREŞTINE
DE

GABRIEL IORDAN
DOROBANŢU

(GAVRIIL STIHARUL)
2

ELEISON ME TON AMARTOLON


(Miluieşte-mă pe mine, păcatosul)

Doamne, credinţă am avut de neclintit,


când valurile negre mă trăgeau în jos,
semeţii munţi i-am clătinat…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine, cel păcatos.

Doamne, în stihuri Te-am cântat şi Te-am slăvit,


căci dulce stih mi-ai dat şi graiul cuvios,
cu aripi de rime am zburat…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine, cel păcatos.

Doamne, pentru Tine m-am lăsat osândit,


pentru sfântul Tau nume dulce şi duios,
ocări şi spini am suportat…dar m-am mândrit :
miluieşte-mă pe mine, cel păcatos.

Doamne, cu Tine am fost pe cruce şi am pătimit,


cu Tine am gustat din bice pân-la os
şi oasele zdrobite au fost…dar m-am mândrit :
miluieşte-mă pe mine, cel păcatos.

Doamne de atâtea ori spre raiul înflorit


Îngeri m-au purtat şi-n cerul Tău frumos
cu sfinţii în rugăciune-am fost…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine, cel păcatos.

Doamne, atâtea lucruri bune au răsarit


din rugăciunile rostite cu folos.
Atât de minunate sunt…dar m-am mândrit :
miluieşte-mă pe mine, cel păcatos…
3

SFĂNTA DREPTMĂRITOARE

Cât de fragilă bucurie îmi aduce vremea,


în fântana adancă mi-a fost dat să-mi scald privirea,
maică, apa ta e buna,din piept stins-a durerea
păcatul iertat a fost. Venit-a mântuirea.

Fiu risipitor de taine, azi mă-ntorc suflet amar,


mai sărac în Dumnezeu, dar tu maică ai pregătit,
pâinea caldă masa plină, curcubeul în ştergar
şi viţelul Tatălui păşunat în Nesfârşit.

Niciodată casa nu mi-a fost mai albă, mai frumoasă,


ca într-o sărbatoare mare fu gătită-n neprihană,
cu odaia-mpodobită: flori de aur şi iarbă grasă,
dulcea casă mă aşteaptă cu Fecioara în icoană.

Ochii mei din prea-ntristare sunt în lacrimi şi mai ard,


apele cele amare pe obraji îmi curg fierbinţi,
dar tu mă-ntareşti acuma cu mireasma cea de nard,
cu tăria cea din Îngeri, cu răbdarea cea din sfinţi.

Maică,tu nepământească, veşnică mult primitoare,


cu îngereasca strălucire în cernitul tău veşmânt,
lan de raze izvrorăşte din icoane. În altare,
peste daruri neîntinate, se pogoară Duhul Sfânt.

A FI CREŞTIN

A fi creştin înseamna a iubi


cu patimă cuvântul ce te-ndeamnă
să arzi în Hristos şi să mai ştii
ca dragostea nicicând nu se destramă.

A arde în iubirea Celui care


la ospaţul lumii a întins o pâine,
4

spălând picioarele tremuratoare


tuturor înfometaţilor de mâine

A fi creştin înseamnă a fi încredinţat


că eşti în starea leprosului şi-n tine
creşte neoprit minunea. A fi vindecat,
mereu vindecat de nepământescul Bine.

A fi creştin înseamnă a te străpunge


Spinii durerii şi a zâmbi înţelepciunii
cu tăria luată din cel ce mai frânge
pâinea nemuririi la cina lumii.

A fi creştin înseamnă a urca mereu


golgotele, călcând sfios pe colţi
de piatră şi a crede că pasu-ţi greu
e-al lui Hristos Cel înviat din morţi.

SURSUM CORDA!

Diavolul îndoielii îşi întinde-o gheară,


iadul necredinţei îşi arata faţa,
deznădejdea urlă tragic ca o fiară…
Sus inimile! Nu ucideţi speranţa !

Nenorocirea ne otrăveşte traiul,


nepăsarea lumii, mai rece ca gheaţa,
crucea-i tot mai mare şi mai dureroasă…
Sus inimile! Nu ucideţi speranţa!

Năpârcile fricii se strecoară-n gânduri,


moartea pare mai reală decât viaţa.
De crezi că Scriptura nu-ţi mai foloseşte…
Sus inimile! Nu ucideţi speranţa!

Nu ucideţi porumbiţa din fereastră,


căci din neştiut vesteşte dimineaţa,
când noaptea a biruit raza de lumină…
Sus inimile! Nu ucideţi speranţa!
5

ASCULTĂ CUM CÂNTĂ BISERICA VIE !

Copilule, crescut la cântece de noapte,


mugind de patimi, hulă şi trufie,
în ritmuri bacante şi-n vorbe desfrânate…
Ascultă cum cânta Biserica Vie!

Cântă Biserica dis-de-dimineaţă,


salută voios, mulţumeşte creştin…
Auzi cum urcă versul către Viaţă
şi ziua începe cu pace de-amin.

Ascultă cum cânta creştinul şi-adastă :


cânta tinereşte omul pe ogor,
legănând pruncul, tânara nevastă
dă slavă lui Hristos pentru fecior.

Cântă Biserica în marea săptămână


prin chilii şi case curate.
Tineri şi bătrâni cântă împreună,
dau slavă lui Hristos pentru toate.

Dă slavă fecioara pentru curaţie,


dă slavă nevasta zămislitoare,
mulţumeşte mireasa pentru cununie,
mulţumeşte feciorul pentru îndreptare.

Dă slavă brutarul pentru aluatul


din care pâinea se va plămădi.
Mulţumeşte seara acasă bărbatul
pentru cina cea buna şi pentru copii.

Cântă zidarul, dând temelia


bisericii noi, cu turla-n azur.
Voinţa lui se prinde de piatră,
mortarul fluid se-ncheagă imprejur.

El cântă un cântec de dor şi de slavă,


6

Nervul si braţul vânjos vibrează-ncordat.


Inima, în ritmul poeziei suave,
Transformă ideea în beton armat.

Dimineaţa, în atelier, tâmplarul,


cânta, punându-se inimos pe treabă.
El Domnului mulţumeşte. Şi harul
coboară în ale lui mâini degrabă.

Minune! S-a oprit mirat. Priveşte :


din lemnul inform ivitu-s-a perfect
un lucru util. Dulgherul slăveşte
pe Domnul Iisus, lemnar din Nazaret.

Auzi pe cizmar cum cânta-n bucurie,


lucrează cu sârg, cu suflet şi nesaţ,
mâna-i aleargă într-o simfonie,
Hristos e pe buze şi duhul e-n braţ.

Dau slavă cinstita preoţime,


pentru slujba Liturghiei sfinţite,
şi cea intru Hristos diaconime
pentru darurile bineprimite.

Auzi cum cântă Biserica Bizantină,


apostolească, vie, ocrotitoare…
Cântă poporul ei răsfăţat de lumină.
de lina lumină a Slavei biruitoare.

Copilule, crescut la cântece de noapte,


mugind de patimi, hula şi trufie,
în ritmuri bacante şi vorbe desfrânate…
Ascultă cum cântă Biserica Vie.

ÎNVIERE LA DUMNEZEIASCA LITURGHIE BIZANTINĂ

Din cerul de lavă scânteie un fulger,


s-aşază peste beznă îndurarea.
Cu chip neprihănit, palid, un înger
7

Pogoară-o stea pe-un muc de lumânare.

Se-mprăştie bezna cum se ridică-o ceaţă-


Scânteia astrului aprinde încăperea:
Oh! Doamne, ce lumină şi dulceaţă
Transfigurează tainic chipul şi durerea…

În patima Ta, Doamne, ceru-i mai aproape,


Sufletul e prohod şi întrebare,
Mir îmi adastă în gânduri şi pleoape
Când lacrimi picură din lumânare.

Trupul Tău, Hristoase, poposind în moarte,


Sub giulgiu odihneşte cu cântări preasfinte.
Pleoapa Maicii Tale din icoană se zbate
Cu aripi de porumbiţe istovite.

Îngerul bun îmi scutură durerea


La dumnezeiasca strajă spre dimineaţă.
S-aprind în altar lumini. E Învierea,
Lanuri de mâini se-ntind să ia Viaţă.

Hristos a înviat! Fii fără frică…


Troparele învierii se toarnă în lumină.
Moartea e-nvinsă. E Sfânta Duminică.
E Dumnezeiasca Liturghie Bizatină.

MAI CRED COPIII NOŞTRI ÎNTR-O MINUNE?

Veacul disperării perfid şi mişel


renaşte dumnezei cu pântec de-oţel,
eresuri străine poleite-n cuvinte
coboară-n suflet şi-n minte.

Vopsiti in roşu, mânjiti pe braţe si dinţi


pe stadioane hipişii dau concerte
in stranii ritualuri. Se numesc chiar sfinţi
cu aura lor strâmbă prelinsă peste plete.
8

Un bărbos guru de-apartament


şi-a convins ciracii, extaz si încântare,
învăţând pe ei că ar fi un instrument
divin, Mesia în chip de reincarnare.

Doamne, ispitele ne zguduie tăria,


căci veacul e-ntors spre alta menire!
E hipi-ul un sfânt? E guru Mesia?
Sunt ale lor fraze mesaj de mântuire?

Privirea mi-o întorc către Răstignit


şi sufletul o clipa se ridică.
Văd patru cuie şi un Hristos smerit
ce patima o-ndură din dragoste de oameni.

Văd spinii Lui si-o înviere care


va fi a noastră şi Raiul in mine creşte,
cum creşte Liturghia in Altare,
când preotul solemn împărtaşeăte.

Văd o mână mică, sfioasă şi albă,


bătând mătănii la icoana poleită
a Sfintei Fecioare. O rugaciune caldă
se murmură cuvioasă si smerită.

Mai cred copiii Tăi in Altare şi minuni,


în Maica Sfantă si Pruncu-i de la sân,
în holdele sfinţite, în datini şi-n goruni,
în naşterea Ta, Doamne,din staulul cu fân?

FRUMOASA MEA VEŞNICIE

Vai ce luptă se dă-n mine


când trupul este pe moarte…
Să-l miluiască n-are cine,
vai cât plânge şi se zbate…

Irmos ecou îmi bate-n veac,


mi se vesteşte-n parastas…
9

Un gol străin şi fără leac


se adânceşte ceas de ceas.

Ca frunza toamna coborî-voi


în goliciunea de-început,
făra straie, scumpe moi
şi podoabe de-mprumut.

Dar eu ştiu că,-ntr-o zi sfinţită,


lumina se va-ntoarce-n pleoape,
porumbiţă împodobită,
ram de măslin pe ape.

Voi trage puteri din slava curata,


sorbi-voi puhoaie de zări,
ochiul mirat va creste roată
îmbrăţişat de mii de culori.

Atingerea pleopei uşoare


în ritmul zborului rar
vesti-va în lumea reala
curcubeul Tău de har.

Eu…ridicat din beznă şi somn


la viaţa plămădită sus!
Eu ridicat… dincolo de om,
prin jertfa Ta, bunule Iisus!

Mai ştiu, că-n ziua cea mare,


împodobi-mă-vei din neştiut
cu straie sfinte, cu slava mare…
Unde e Moarte, goliciunea din mormant?

CREZUL MEU PENTRU VEŞNICIE

Cred într-Unul Dumnezeu


Ziditor de pâine
şi mai cred in darul Său,
ziua ce de mâine.
10

Cred în Iisus Mântuitorul


şi in mierea-I din cuvinte.
Cred in stihuri şi in dorul
din colinde nesfârşite.

Cred in duh de proorocie,


mângâiere pentru viaţă
şi într-o dulce veşnicie
cu Hrisos loc de verdeaţă.

Cred în sfinţi şi in cununa


mucenicilor răsplată
din Biserica străbună,
binecuvântată.

Cred in pâine şi în vin


şi-n Sfânta Predanie,
în puternicul Amin
şi în spovedanie.

Cred in patima şi moartea


Dumnezeului durerii
şi-n cuvintele înalte
din troparele-nvierii.

Cred într-unul drumul drept


Al Sfintei Dreptmăritoare,
că Iisus din Nazaret
va veni cu slava mare.

În botezul din cuvinte


îmi mărturisesc prihana,
aştept morţii din mormânt
iaraşi să deschidă geana.

STIHUITORII LUI HRISTOS

Sunt trist, bolnav sau poate surd


de ploaia de cuvinte grele
din vorbele drăceşti, urlând,
din cântecele rele.
11

Eu vin la voi,stihuri sfinte,


Din cântari şi rugăciune,
care-n zilele cumplite
mi-aţi fost pâine şi minune.

La voi,rapsozi ai lui Hristos


ce aţi postit cu rânduiala –
ne-aţi dat in dar cuvânt frumos,
cum l-aţi trudit cu osteneală.

La icoana ta mă-nchin,
lucrătorule cel darnic,
vine vremea,drag creştin
să te pomenim la praznic.

Stihurile tale bune


le-am păstrat în scoarţe groase,
m-au tămaduit de lume
şi de amagiri intoarse.

Bunule, cu dulce grai,


ca un sfânt din Pateric,
să te odihneşti în Rai
cu slavă de mucenic.

CRĂCIUN SFÂNT

În noaptea adancă se rostogoleşte luna,


în candele,amurgul se-ntoarce aprins,
la Poarte Raiului aud cum bate mâna
lui Moş Crăciun,hoinar cu părul nins.

Prin beznă, vine uşor şi se duce…


Bolta podoabe de stele işi pune,
se tulbură somnul Pruncului dulce
din braţele Mamei preasfinte şi bune.

Blând, Micuţul întinde o mană,


12

magii uimiţi se-ntorc in Scriptură,


El mută hotarul de vis şi de ape
Iordanului nostru din bătatură.

LA LOC CU VERDEAŢĂ
(priceasnă)

Trec in zbor nori


spre alte zări
şi anii-n şirag
duc cu ei ce-i drag.

Geme pe pămant
prelung jalnic cânt –
e-n zadar chemat
sufletul plecat.

E-n zadar chemat


omul răposat
ce-a fost pe pămant…
acum e–n mormânt.

Cei rămsi în urmă :


frate, soră, mumă,
vor veni la rând,
vor veni curand.

Plânge cu amar
pleopa în zadar,
ochiul tulburat,
pentru cel plecat.

--Sufleţelul meu,
plânsu-mi este greu,
lacrimile mele
vor seca şi ele.

Vor seca de ape,


vor fi scurse-n noapte,
13

cerule, cât rabzi


pe pămât să cazi !

--Nu ma mai jeliţi,


fraţii mei iubiţi,
căci eu am in cer
dulcele năier.

Nu vă întristati,
iubiţii mei fraţi,
căci, în ceruri sus,
Îl am pe Iisus.

Am pe Născătoarea,
pe Apăratoarea,
Maica bucuriei,
Maica veşniciei.

Şi mai am un Tată
Ce-n ruga curată
îl numim cu dor
Atotţiitor.

Şi mai am in dar
sfinţi din sinaxar,
care mijlocesc
şi mă pomenesc.

Mai am bune fapte


de Domnul lucrate
şi m-am spovedit,
m-am impărtăşit.

Şi n-am întinat
casa unde-am stat,
lucrul cel oprit
eu nu l-am poftit.

Şi daca am poftit
lucrul cel oprit,
am fost dezlegat
de al meu păcat.
14

Mai am o credinţă
ca o biruinţă
că voi fi mereu
cu-al meu Dumnezeu.

PETALE DIN GRADINA MAICII SFINTE

Creştinul ortodox

Ochi sărutând icoana,


gând îmbrăţişând ochiul,
suflet lăcrimând gândul.

Înţelepciunea dumnezeiască

Acoperindu-i lumina veacului,


acestui pustnic orb
i-ai dat puterea licuriciului.

Taina isihastului

Albit de ani,
călugărul crede
că i-a înflorit raiul.

Taina spovedaniei

Hristos nevăzut,
duhovnic atent,
sfinţii de pe catapeteasmă
îndepărtându-se.

Lucrarea lăuntrică

Mănastire…
sfinţii respiră
prin rugăciunile călugarilor.
15

Necredinţă

Dumnezeu la lucru,
Minuni pretutindeni…
Atâtea irosindu-se.

Epifanie

Drum şerpuind spre mănastire,


Dumnezeu şi Sfântul Petru
printre pelerini.

Miercurea trădarii

Punând capul pe pernă,


ţipă un gând :
Ghetsimani !

Vinerea Mare

Hristos pe cruce…
Pâna şi cei nenăscuţi
îl biciuiesc.

Zbor înalt

Aripile Îngerului
se deschid inlauntru…
rugaciunea lăuntrică !

Rugăciunea inimii

Rugăciunea s-a oprit


şi cu ea
respiraţia sufletului.

Înviere

Neplânsă,
moartea moare
la miez de noapte…
Hristos a înviat !
16

Canon de pocăinţă

Stropi de ploaie
bat pământul
asemenea unor mătănii.

Ziua inainte- mergatoare

În mohorâtul ianuarie,
o zi de primăvară:
Boboteaza.

RUGĂCIUNE UCISĂ PRIN NEROSTIRE

Dă-mi,Doamne,rostirea sfinţilor
să-Ţi pomenesc dumnezeiescul Nume.
Dumnezeule, candela îmi este stinsă,
limba îmi este străină
şi inima îmi bate cu disperare într-un zid de piatră
dincolo de care eşti Tu.
Numele Tău sfânt geme biciuit de cuvinte făţarnice,
iar noi credem că-l laudam şi-l cântăm.
Eu ştiu că rugăciunea este ucisă prin nerostire
ca un prunc în pântecele mamei prin nenaştere,
dar cuvintele mele pământeşti
sunt o cunună de spini pe fruntea Ta dumnezeiască.

Dă-mi, Doamne, rostirea sfinţilor Tai


să-Ţi pomenesc dumnezeiescul Nume,
lăudat,cântat şi plâns de sihaştri şi poeţi.

POARTA RAIULUI

Moto:
17

Nu aurul,ci moaştele sfinte sunt avuţia unei ţări.

Poate că am ostenit să plâng un iad,


sodome şi gomore de-amar,
Pe Samsoni şi Caini,pe ingerii ce cad,
străine locuri,chipuri de coşmar.

Mă vreau acum la mine acasă


loc de verdeaţă,loc minunat,
unde Biserica e încă mireasă
şi Iisus Hristos e cel înviat.

Căci eu sunt din ţara de brazi şi de har,


eu sunt din turma Tatălui,
drumul meu nu fu-n zadar,
căci am bătut la Poarta Raiului.

Eu sunt din ţara cu mucenici,


cu voievozi mărturisind credinţa,
de-a pururi paşii mei rămân aici,
căci am gustat din miere-n suferinţă.

Eu sunt din ţara de neuitate datini,


cu sfinţi sihaştri în posturi priveghind,
cu icoane biruind balauri
şi Brâncoveni in moare aţipind.

Eu sunt din ţara făr-de-hotare,


fără oprelişti spre infinit,
sunt pravoslavnic,căci la altare,
cu foc pe buze m-am spovedit.

Eu sunt din ţara de holde şi minuni,


cu ploi sfinţite şi rouă miruind,
eu i-am văzut pe Îngeri în furtuni,
Pe Dumnezeu pe nori de aur odihnind.

Poate am ostenit să plâng un iad,


sodome şi gomore de amar,
eu ştiu un loc mai verde ca un jad…
Eu sunt din ţara de brazi şi de har.
18

HAIDEŢI SĂ MAI CREDEM ÎN IISUS HRISTOS!

Horoscoape astăzi ne îndrumă sorţii,


cina rugăciunii este tot mai rară,
prin televizoare îşi arată colţii
diavolul ce urlă tragic ca o fiară.

Neştiut de nimeni merge-n veşnicie


un copil al străzii fără lumânare,
soboare de îngeri îi ţin tovăraşie
şi-l înaripează spre cereşti altare.

Un sărman mănâncă supa lui creştina,


pe piept,el îşi face crucea preasfânta,
din puţina pâine opreşte puţină
pentru un câine frate cu privirea mută.

Ţintuit de-o cruce zgâriată-n perete,


satanişti sălbatici pe el se răzbună –
îl batjocoresc lovindu-l cu sete
cu înjurături de Hristos şi mumă.

Căte un tâlhar intră-n puşcărie –


gând de răzbunare pentru cel ştiut,
o măicuţă simplă dă o liturghie
pentru pomenirea fiului pierdut.

Părasiţi de rude, merg spre loc de-odihnă


batrâni din azile, oameni fără soartă,
doar Sfanta Fecioară din cer mai suspină
şi un preot le citeşte făra plată.

Cărturarii, în letopiseţe,
cată disperaţi poveţe creştine :
sfinţii de demult ne spun cu blândeţe
să avem răbdare căci va fi un mâine.

Ca o proorocire ne îmbărbătează
mâna lor întinsa, gândul lor frumos –
ca nădejdea noastră să rămână trează :
19

haideţi să mai credem în Iisus Hristos!

TATĂL NOSTRU ŞI PÂINE

Aievea sunt, îmi place să le ştiu în vis


ce azi se cheamă înfometare.
Copii abandonaţi, bătranii părasiţi
orfelinate sumbre, cârciumi funerare.

E adevarat şi aş vrea în vis să fie


tot ce blestem căzu ca o ruşine.
E adevarat şi parcă-o lungă tragedie
ne otrăveşte traiul, nădejdea de mai bine.

O cârciumă eu vad în miez de noapte,


flăcari verzi danseză ca-n iad,
boabe de fosfor, albe,răscoapte,
picură-n pahare, sfâriie şi ard.

Pierdut în patimi, mut şi-ntunecat,


robul Tău Doamne,soarbe din pahar
otrava vicleană, alcoolul distilat
plătit cu trudnice braţe, chin şi-amar.

Undeva-l aşteaptă în miez de noapte


copiii înfometaţi de tată şi pâine,
cu mânuţele fragede,curate
se roagă pentru ziua cea de mâine.

Dar la cârciumă e-n toi veselia,


prin fum de ţigară beţivii înjură,
femei pierdute îşi fac meseria
şi diavolul le toarna vorbe de hula.

În fiecare noapte, iadul varsă jar,


şi cârciuma,ca o răsuflare fierbinte,
spulberă scântei ca dintr-un amnar
şi focul s-aprinde in minti ameţite.
20

Îmi place în vis să le ştiu:


cârciuma murdară,taverna mormânt…
Dar aici sunt toate: sticla cu rachiu,
flăcarile verzi,iadul pe pământ.

Doar Tu, Iisuse te mai răstigneşti,


golgotele le mai colinzi prin lume,
ai grijă de copiii Tăi şi le mai pune
pe Tatăl Sfânt şi-o pâine, -n rugaciune.

LA VREME

La vreme, Domnul trimite Înger de lumina


să-ţi picure pe gene clipiri suave,dulci…
când oboseala zilei şi grija cea de mâine
întârzie odihna cu temă de năluci.

La veme,Domnul trimite binecuvantate ploi,


peste ogorul negru o bură tremurândă.
La vreme, e-o primavara în straie tot mai noi.
La vreme mieii zburdă şi ciocârlia cântă.

Nu te teme de valurile vieţii izbitoare,


în fiecare greu e-o pronie cerească,
când Tatăl Sfânt în mâna Sa te are,
nu-i vrabie să cadă,nu-i păr să se clintească.

La vreme, Domnul te scoate la liman,


când marea se răzbună şi se frământă valul.
La vreme, se răceşte şi lava din vulcan,
se linisteşte marera şi se arată malul.

De arde Cuvântul Său, veşnicind iubire,


nu-i loc de-ngrijorare,nici cumpatul să-l pierzi.
Când Harul Sfânt dă gândului tărie,
de ziua cea de mâine să nu te-ngrijorezi.

De trimite Domnul pildă de-ntărire :


pasărea mănâncă,deşi n-a semănat…
21

Crinii se-mbracă în haine tot mai fine –


E vremea să te bucuri…Ce dar minunat!

CUVIOSULUI

Vartejul înnoirii şterge,


şi rău, şi bine, şi frumos,
căci viaţa merge înainte,
şi departarea de Hristos.

Dorm sihaştrii-n cimitire,


Lumea nu-i mai pomeneşte,
un monah, la mănastire,
un pomelnic le citeşte.

Crucile de pe mormânturi
putrezesc de vreme rea,
de ploi reci si aspre vânturi
stinsu-li-s-a candela.

Dorm azi, într-un loc uitat,


Moaştele de cuvios,
ce în viaţă a purtat
crucea grea a lui Hristos.

Ca pe oameni din beţie


să-i întoarcă la credinţă,
a dat vot de săracie
şi pe sine jerfa vie.

A purtat straie de sfinţi,


nevoindu-se stingher
şi, in nopţile fierbinţi,
a băut roua din cer.

Doar un mormânt părasit


fost-a moştenirea sa,
sufletului ostenit
datu-i-s-a liniştea.
22

Dar eu ştiu c-a fost chemat


către alte zări mai bune –
din loc verde,înmiresmat,
ne-ntăreşte-n rugăciune.

VIS ŞI ÎNGER

Dezrăstignită din ultimele raze,


ziua coboară în locaşul rece…
Roşul asfinţit scurgându-se pe case.

E noapte. Stelele se golesc de lumini.


Nimeni, nimeni nu le culege nectarul de foc.
în băltoace lăcrimează luna
cu palidul chip trist,supt. Şi varul
fardulului ei se descojeste întruna.

În sala strâmbă, murdară şi neagră


a tristului leagăn de orfani,
cu ochi miraţi de bolta cea largă,
fetiţa bălaie visează. Ea–n mii de bucaţi
cerul îl vede frânt şi stelele
se coboară în bucăţi de pâine.

Mai vede în suflet luna rotundă


ca o jimblă imensă, aburind,
Şi-o mâna albă, delicată blândă
pe creştetul ei rotund odihnind.

Dar luna dispare şi stelele se sting.


Rămâne doar sala jalnică şi rece…
Şi ochii ei de pâine mai plâng,
de stelele calde, de luna cea dulce.

Se face întuneric în tristul adăpost


şi-n ochii ei mari, calzi si curaţi,
visul de pâine se frânge.
23

Se face întuneric şi visul apune,


doar în sufletul ei nepământesc,
Îngerul, flămând de rugăciune,
veghează, ocroteşte şi plânge.

IISUS PE CRUCE

Mainile tale, slăvite Ziditor au fost batjocorite,


Srăpunse, nu mai pot mângâia păsarile în zbor…
Pleoapele Tale căzute privesc numai la şerpii
care dau târcoale prăzii, zvârcolindu-se in ţarană…

Urechile Tale nu mai aud decât paşii îngerului morţii…


Melci jilavi se urca pe lemnul crucii, lăsând în urma lor
dâre argintii.
Îţi pipăie rănile, apoi se chircesc în cochiliile lor
ca într-un mormânt de piatră,aşteptând învierea Ta.

Din lumina picură stropi mari de lacrimi,


Boabe de lut nepământesc, spălandu-ţi rănile:
Plânge lumina?
Numai Tatal Tău poate face o astfel de minune
la moartea Fiului .

E târziu…
Păşind peste osemintelel Golgotei ca pe trepte,
îngerul morţii a ajuns până la Tine.
Ochii lui plecaţi te-au rugat de iertare,
apoi el Ţi-a cerut sufletul
Tu, Ţi-ai dat ultima suflare în mâinile Tatălui.
Ţi-ai încovoiat trupul ostenit ca un semn de întrebare :
«Părinte al Meu, pentru ce M-ai părăsit?»
o pasare a ţipat sfâşiind întunericul…
Fiul Omului a murit…
A murit frumos legănându-se peste lacrimile amare
ale maicii sale, peste jalea cernită a Îngerilor de lumină.

În noapte, sălbăticiunile dormind în necuvinte au ieşit la prada.


Pe tâmple mi se aşterne oboseala şi somnul mă învinge :
24

gânduri nimicitoare trec prin sufletul meu


ca printr-o ţara pustie.

DULCEA CHEMARE A VEŞNICIEI

Ascultă cum te cheamă astăzi Hristos,


cu stihuri de foc şi cântec de nai,
cum Maica Sfântă te-ndeamnă duios,
cum ochii îi picură boabe de rai.

Ascultă cum te cheamă astăzi Cuvântul,


în traistă îţi pune Psalmi şi cântare,
din rugăciune, croieşte-ţi veşminte,
şi soarbe-nsetat izvorul de zare.

Ascultă cum ta cheama astăzi Hristos,


crucea din spate rabd-o-n tăcere,
lacrima să-ţi fie treaptă de folos,
necazul şi spinii, pâine şi miere.

Ascultă cum te cheama astăzi Iisus,


când ploaia se cerne mărgele-n şirag
şi valurile bat în norii de sus:
asculta chemarea si vino cu drag.

Ascultă cum te cheamă la viaţă,


cu stihuri de foc, cu cântul de nai:
Dincolo de azi e-o zi mai măreaţă,
razele de Înger, boabele de rai.

NEBĂNUITE STIHURI, CUVÂNT DE COLINDĂ

Nebănuite stihuri, cuvânt de colindă,


îţi vin acum în casă cu blagoslovire…
deschide, deschide uşa frate creştine,
25

priveşte cum ard in flăcări de iubire.

Din Scriptura preadulce, silabele calde


în rime coboară,tremură şi sună
când cerul îşi scutură petalele albe
şi ninge prin ţară cu raze de lună.

Cand Îngeri păşesc pe căi neumblate


şi heruvimii tămâiază înalt,
când harul sfânt tremură şi arde
şi-n stihuri pogoara mireasma de nard.

Versul cel dulce duios cânta şi-alina,


din ochii Presfintei o lacrimă cade,
mâna smerită la icoane se-nchină,
pe nori albi de stele Părintele şade.

Priveşte cum ard şi pornesc spre tine


nebănuite stihuri de iubire,
Deschide, deschide uşa creştine,
bate în suflet cuvânt de Psaltire.

RUGĂCIUNE PENTRU STRICAREA LUCRĂRII DIAVOLEŞTI

Tu, Ce ai stricat lucrarea diavolească,


eşti veşnic mântuire dumnezeiască,
Iisuse mântuire dumnezeiască.

Mă zbat in boale, mai aproape de mormânt,


Trimise de vrajmasul prin vrăji si descânt,
Pe patul suferinţei prin vraji si descânt.

Doctorii din spitale leacul nu-mi găsesc,


căci suferinţa mea n-are leac pământesc,
Boala mea n-are leac pământesc.

Ascultă-mi Doamne smerita rugăciune,


fă cu mine astăzi înca o minune,
o preafrumoasă şi dulce minune.
26

Dă-mi limpezimea apei de izvor curat,


sufletul mi-l spală în chip minunat,
de vrăji mi-l spală în chip minunat.

Penrtru rugăciunile maicii Tale,


curăţă-mă de păcat şi întristare,
cu mila Ta, de păcat şi întristare.

LUMINĂ LINĂ

Din piatra de vatră strămoşească


murmură glasuri ca de vaier,
buciumul le duce mai departe,
vremea le prinde în al ei caier.

Trec turmele să se-adape,


e încă tulbure izvorul,
răsar în câte-un ochi de apă
stropi albi îngemănaţi cu dorul.

Un cântec păgân se toarce-n noapte,


aspida iese la lumină
adulmecând strachina cu lapte
şi vrăji se ţes pe luna plină.

Cerul s-a întunecat şi plouă,


din pleoape-nalte cad în taină
lacrimi limpezi precum roua,
în boltă s-a deschis o rană.

Fără de veste aspida fuge,


vraja în două se rupe gemând,
păstorii se trezesc din gânduri
uimiţi să vadă un om cu chipul blând.

S-apropie tăcut ca o lumină,


pasul uşor mângâie pământul,
păstorii înspăimântaţi se-nchină
27

căci este Dumnezeu Preasfântul.

Norii se arcuiesc peste păduri,


un vuiet trece prin mugurii verzi,
omul vorbeşte ca din Scripturi
şi-i linişteste cu vorbele blânzi.

Se limpezeşte către zori izvorul,


turmele sorb din apă creştină,
se pierde în zare Călătorul
într-o lumină, lina lumina.

NOAPTE SFANTĂ

Să-mi pun smerit sărutul pe-a Ta icoană,


pe răstignirea Ta de moarte omorâtoare :
să-Ţi sorb iubirea şi să-mi fie hrană
şi rugăciunii să dau aripi de cocoare.

Se cutremură stihiile-n zare


şi bat in lemnul crucii plin de praf
ca-n toaca din preasfânta Vinere Mare
când lacrimi curg pe Sfântul Epitaf.

Eu vin la Tine cu povara-n spate,


Iisuse al me cu chipul din icoană,
păşeşti pe moartea care ne desparte
cu învierea ta din fiecare rană.

Osteneşte vâsla inchisa între pleope…


slova aţipeşte in Psaltire,
Mă visez cu Tine mergător pe ape,
când luna păşeşte pe valul subţire.

POEM NICIODATĂ ÎNCHEIAT


28

Când am fost părasit de toţi,


Am lăcrimat, apoi am zâmbit.
Clipele acelea au trecut, destramându-se ca o haina veche,
ce lasă în urmă doar amintirea,
Amintirea vârsta, amintirea gând, amintirea dor.

Când singur mi-am dus crucea


umerii au curs înlauntru trăgând dupa ei
toată disperarea lumii…
Doamne, cum simţeam bucuriile iubirii ca pe o povară
şi petalele florilor de mai ca pe o zăpada de ianuarie!

Priveste, un nou început a venit atunci


când mi-ai oblojit umerii cu balsamul sfânt al cuvintelor Tale.
Hristoase, mi-ai cerut să-Ţi deschid porţile
şi mi-ai trecut bucuros pragul.

De atunci ascult neîncetat vorbele Tale


ca pe un poem ce-mi trece prin suflet
niciodată încheiat…