You are on page 1of 3

Caracterizarea personajului

Ion de Liviu Rebreanu
Ca instanta narativa, Ion este personaj principal datorita ocurentei sale pe tot
parcursul discursului narativ si datorita relatiilor dezvoltate cu majoritatea personajelor.
Ion, numele personajului, este chiar numele romanului, prin urmare un personaj
eponim. Portretul sau global se intregeste pe parcursul operei din complexitatea actiunilor pe
care le intreprinde, toate sugestive pentru caracterizare, precum si prin caracterizarile directe
facute de celelalte personaje. Acest lucru dovedeste tridimensionalitatea lui Ion ca personaj
de roman.
Este protagonist, deoarece diegeza graviteaza in jurul lui, personaj central pentru ca
lui ii revine rostul de a transmite mesajul.
Structura romanului cu cele doua parti cu titluri conotative: „Glasul pamantului” si
„Glasul iubirii” si motivul anticipativ din incipit „ cand la dreapta, cand la stanga” arata
pendularea tanarului intre glasul pamantului si glasul iubirii, ca referent uman.
Dupa metoda balzaciana bazata pe teoria determinismului, descierea casei
anticipeaza caracterul personajului. Sufletul inchis, introvertit este sugerat de faptul ca „usa
era inchisa cu zavorul”. „Acoperisul de paie parca e un cap de balaur” anticipeaza firea lui
distrugatoare, deoarece schimba destinul a cinci personaje. Un semn de intrebare asupra
veridicitatii harniciei personajului si dovada interesului pentru pamant, nu si pentru camin se
inscrie in fragmentul „pereti varuiti de curand de-abia se vad prin sparturile gardului”.
Naratorul ne atentioneaza asupra caracterului specios al personajului „avea ceva
straniu in priviri parca nedumerire si un viclesug neprefacut”.
Pluriperspectivismul- metoda moderna- ne ofera o imagine complexa, o imagine greu
de incadrat intr-o tipologie. Spre exemplu, parerea lui Vasile Baciu despre Ion este ca e „
flendura, sarantoc, hot si talhar”. In acelasi timp se vede imaginea lui din tinerete, cand el
procedase la fel pentru a obtine pamanturile mamei Anei. Preotul Belciug il acuza pe tanar
pentru ca este „ un stricat, un bataus, un om de nimic”. Ilie Onu il considera ucigas „ Asta-i
ucigas, oameni buni, asta-i hot!”, iar George accentueaza orgoliul ca trasatura de caracter a
lui Ion: „ e artagos ca un lup nemancat”. In schimb doamna Herdelea considera ca flacaul
este un „baiat cumsecade. E muncitor, e harnic, e saritor, istet”.
Harnicia ii este recunoscuta de toti: „Munca ii era draga, oricat ar fi fost de aspra, ca o
ravna ispititoare”. Totusi era constient ca fara averea Anei el nu va avea niciodata sansa
unei imbogatiri, iar dorinta de a avea pamant il obseda.
Sunt doua scene in roman care exprima semnificatiile, de o insolita religiozitate, ale
intalnirii pagane aproape cu pamantul, corelate cu cele simbolice ale intregului roman. Prima
este a inaltarii peste pasiunile lumii comune, cealalta a caderii, a prabusirii, prin excerbarea
patimii, in lutul care il va cuprinde peste putin timp. In aceasta lume inferioara, Ion este in
fond un deposedat un izgonit din Paradis, cel care a pierdut legatura divina dintre el si

Ion are aceasta profunda revelatie la inceputul romanului.Nu vezi tu cum e lumea azi. un personaj considerat de unii critici literari o „bruta” instinctuala apare in ipostaza romantica. cand urca pe deal. urmata curand si de copilul nevolnic ramas de pe urma ei. Ion organizeaza impotriva ei o agresiune perfida. Apoi. in slujba caruia pune o inteligenta ascutita. acum zeul stapanitor este el insusi „ ca un urias din basme care a biruit”. cerand.Credema! In inima mea tot tu ai ramas craiasa…”. cu „glasul pamantului” ce „patrundea navalnic in el”. intoarcerea in ordinea divina. vede hotarul lumii eterne. George Bulbuc. Ion va intretine un adevarat conflict psihologic. Moarte intamplata de altfel in finalul romanului. ce „ se intindea atat de mare. la hotarul satului. si vede Paradisul pierdut: „ –Locul nostru. inlocuind „glasul iubirii” pentru frumoasa Florica lui Maxim Oprea cu patima pentru pamant pe care il obtine prin casatoria cu Ana. in sufletul lui Ion. El nu urmeaza calea iluminarii. cu deosebire.pamantul fagaduit... Ion se simte cuprind de lutul negru ca de „bratele unei iubite patimase”. lasand-o gravida chiar in casa parinteasca. de unde satul. ametitor […]”. este „negru. ca intr-o rugaciune. incat on nu se mai satura privindu-l ca o sluga credincioasa pe un stapan falnic si neindurator”. pentru a pune mana pe pamanturile lui Vasile Baciu. locul este „ ca o fata frumoasa care si-ar fi lepadat camasa. Ion simte. ale mortii care se apropie. Mai mult in sarutarea aceasta grabita simti un fior rece.. Avand un caracter slab Ana se va sinucide. legatura orginara cu lumea. comunicata Floricai cu resemnarea sortii ostile: „. A doua intalnire cu glia are loc cand devine „ stapan al tuturor pamanturilor”. „Mainile ii ramasera unse cu lutul cleios ca niste manusi de doliu”. Ana va trece prin calvarul existentei de fata alungata din casa tatului si de nora nedorita in aceea a lui Ion al Glanetasului.. Ion este pus in situatia de a alege si decizia este imediat luata. revelatia divina lipseste. Tatal sau pierduse pamantul. Cu Vasile Baciu. saracul. o vointa imensa. Momentul este sarbatoresc. Vai de sufletul meu.” Dupa singura clipa de inaltare spirituala Ion urmeaza tribulatiile marunte. o viclenie procedurala si. in confruntarea cu Simion Lungu caruia ii fura o jumatate din pamant. o cazuistica stransa. este ucis cu sapa. ca o pedeapsa divina din cel putin doua motive: tradarea „glasului iubirii” ca principiu etern al inaltarii umane. ispititor”. a celor doua glasuri launtrice. al iubirii si al pamantului. Intai. el vine la pamanturile sale „ in straie de sarbatoare”. cum spune Eugen Lovinescu. ii prinde picioarele. „ingreunindu-le” parca cu plumbul mortii. pline de viclenie. locul patimilor multiple. apoi isi „lipi buzele cu voluptate de pamantul umed”. lipioc”. suspendat intre pamant si cer. apropiindu-si-l. Revelatia nu este urmata insa de o procedura pe masura sensurilor ei de mare profunzime. Abia acum. In spatiul acestui roman cu stil obiectiv si dur. Privirile nu mai sunt acum indreptate insa catre inalt. pe care „ sa le vada si le mangaie ca pe niste ibonice credincioase”. instinctul „ de stapanie a pamantului. apoi ii cuprinde intreaga fiinta. Pentru ca Ana sa-i devina sotie. aratandu-si corpul gol. Florica?. plin de un erotism pagan. „ o pofta salbatica sa imbratiseze lumea”. Lutul dobandeste acum culoarea doliului. ci. Chiar aparitiile succesive ale Anei si ale Floricai imediat dupa marea revelatie sunt pline de semnificatie.”. Secventa aceasta insa contine simbolurile caderii. si apropierea prea mare de divinitate prin substitutia patimasa a stapanirii pamantului. cand Ion simte crescand din nou in sufletul lui „glasul iubirii” pentru Florica si surprinsi de sotul acesteia. ca in ritualurile pagane. Truculenta/ violenta sporita a personajului eponim se valideaza in mai multe randuri. este evidenta prin atitudinea pe care o are in raport cu suferinta Anei: „ Lasa ca bine-i . E o suprapunere totala. cand se incalta. desigur al mortii.

”. Dorinta lui de a avea pe Florica nu vine neaparat din iubire ci dintr-o dorinta primara a unei fiinte egoiste. daca scriitorul l-a condamnat la moarte inseamna ca e vinovat de a fi pangarit legile morale ale vietii. l-a mintit si pe George. Totusi. nu „ a dori” sau „a iubi” cum des a fost afirmat.”. ca i se cade! Adauga Ion cu un ranjet rautacios care-i innegri fata: sau prin faptul ca „ nicio saptamana n-apuca sa treaca si Ion gasi pricina sa snopeasca iar nevasta.face! Las’ s-o bata zdravan. un obicei al lui Rebreanu de a justifica actele personajelor printr-un complez psihologic cu radacini sociale. care nu traieste decat pentru sine. ion e un personaj viabil. Asupra copilului. Naratorul realizeaza numeroase „inversiune psihologice” alcatuind o adevarata fisa cazuistica personajului. nici dragostea decat in masura in care-l crede legat de avere: „ Il ogoia ca o doica iscusita gandindu-se mereu ca duce in brate tot pamantul castigat cu staruinte si zbuciumare. Asadar. de altfel. in prietenie. Personajului Ion ii este specific verbul „ a avea”. iar tendinta de autodepasire e o aspiratie fireasca. caci a mintit-o pe Ana in dragoste. Este. . ion nu incearca sa-si reverse atentia.