www.referat.

ro

Prima manifestare a modernismului in cultura europeana si cea romana este

simbolismul, curent literar aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea in Franta si raspandit in
toata Europa, ca o reactie antiromantica si antiparnasiana. Desi prin lirismul subiectiv si
idealism metafizic continua romantismul, simbolistii isi creeaza alt repertoriu de teme si
motive.
Simbolismul romanesc, se caracterizeaza prin accentuarea dimensiunii psihologice si a
celei estetice, prin rafinamentul discursului liric, generat de o retorica tipica, materializata
in folosirea simbolului, a sugestiei si a muzicalitatii care dau impresia de teatral, de
artificial.
Cel mai de seama reprezentant al simbolismului romanesc este George Bacovia care
depaseste estetica romantica prin lipsa visului, a erosului eliberator de angoase,
sensibilitatea lui fiind intr-o stare de criza. Ca urmare, poezia lui cultiva stari sufletesti ca:
solitudinea, tristetea, inadaptarea, instrainarea, ratacirea, claustrarea, depresia, apropierea
mortii etc.
Retorica rafinata a repetarii temelor si motivelor, a simbolurilor, muzicalitatea
exterioara si interioara contureaza un univers simbolist cu motive ca: plumb, ploaie,
sicriul, amurgul, nevroza, toamna, parcul solitar, orasul inchis, strada pustie, cimitirul,
abatorul etc. Figuratia umana este redusa si se inscrie si ea in acelasi orizont al damnarii,
printr-o gesticulatie repetitiva, mecanica: eul liric rataceste printr-o lume-inchisoare,
copiii apar palizi si cangrenati, amantii bolnavi si tristi, fetele tuberculoase sau
nevrotice.
Cromatica (griul, cenusiul, violetul, galbenul etc) traduce aceste stari maladive.
Muzicalitatea exterioara este formata, armonioasa, dar cea interioara (prin notarea
sunetelor dizamornice, a zgomotelor) ilustreaza principiul disonantei, apropiindu-se de
lirica moderna a secolului al XX-lea.
Poeziile Plumb si Lacustra apartinand volumului Plumb (1916) se inscriu in
universul simbolist prin stari specifice (singuratatea, inadaptarea, claustrarea, angoasa,
incomunicarea, depresia, sentimentul mortii).
Structural, ambele poezii sunt construite pe principiul simetriei. Plumb are doua
secvente corespunzatoare celor doua strofe, referitoare la realitatea exterioara (cavoul
strofa I) si interioara (amorul de plumb strofa a II-a). Simetria este asigurata si de
paralelismul sintactic (P, C, S, A) in primele versuri ale strofelor: Dormeau adanc
sicriele de plumb si Dormea intors amorul meu de plumb.
Si textul Lacustrei este alcatuit simetric in 4 catrene, prin reluarea, in final, cu mici
modificari a celei dintai, iar planul exterior (ploaia) are ecou in planul interior
(sensibilitatea eului liric).
Spatiul in prima strofa din Plumb este un cavou, sugerand claustrarea, singuratatea,
captivitatea. Celelalte elemente ale spatiului: sicriele, florile, coroanele de plumb
alcatuiesc o lume artificiala, din care lipseste orice lume a viului (pana si florile sunt
confectionate din metalul greu). Monotonia cromatica, cenusiul fiind singura nuanta,
creeaza impresia incremenirii.
In Lacustra decorul este dominat de imaginea lichefierii, a dezagregarii materiei sub
actiunea unei ploi permanente, plasate in atemporalitate: De-atatea nopti aud plound.

Perceptia unei alunecari in acvatic se face gradat, de la o reactie personala, la

inregistrarea unei reactii cosmice: Aud materia plangand. Sub actiunea distructiva a
ploii se afla insasi locuinta fiintei, ultimul refugiu al agresiunii pluviale. Decorul pare
lipsit de culoare. Totusi, desfasurarea lumii exterioare si interioare sub semnul noptii,
indica aceeasi uniformizare in neant a universului.
Starea dominanta in Plumb este angoasa, sugerata de configuratie cadrului in prima
strofa. Verbul la imperfect, persoana I stam si adverbul singur precizeaza identitatea
eului liric care pare a agoniza.
Dupa ce elementele concrete ale spatiului au fost reificate, se trece la cele abstracte.
Sentimentul iubirii devine si el un obiect: amorul de plumb care doarme intors.
Epitetul intors exprima detasarea, instrainarea: eul liric isi priveste sentimentul ca un
spectator. Paralelismul florii de plumb amor de plumb sugereaza identitatea dintre
lumea exterioara si lumea interioara, in care eul liric este spectatorul disperat al celor
doua universuri.
Incercarea tragica de a regasi iubirea (Si-am inceput sa-l strig) este lovita de esec.
Ultimul vers cu imaginea aripilor de plumb puncteaza zborul in jos, imposibilitatea
oricarei evadari. Verbul atarnau are intelesul unei coborari, reprezentand ingerul mortii,
din mitologie, cu aripile cazute.
Aceleasi stari apar si in Lacustra: angoasa, disperarea, instrainarea, obsesia mortii.
Aceste trairi sunt potentate de singuratate ca si in Plumb: sunt singur. Prin caderea
indelungata a ploii, apele din realitate se contopesc cu apele visului, ale subconstientului
cu locuintele lacustre ca pe o salvare. Dar visul se transforma in cosmar, prin pericolul
iminent: in spate ma izbeste un val, Tresar prin somn..., motivul somnului poarta
sugestia mortii.
In strofa a III-a eul liric are halucinatia unui transfer in preistorie, incat granita dintre
real si ireal se anuleaza: un gol istoric se intinde/ Pe-aceleasi vremuri ma gasesc .
Singuratatea, angoasa, apropierea mortii sunt proiectate astfel in eternitate: eul liric este
identic omului primitiv locuitor al lacustrelor.
Dezagregarea se extinde asupra intregului univers: Si simt cum de atata ploaie/ Pilotii
grei se prabusesc; prin confuzia de planuri (prezent/trecut; lume exterioara/lume
interioara) pilotii pot simboliza si stalpii de sustinere a unei locuinte pe apa, dar si
pilonii universuluyi care stau sa se prabuseasca, aluzie la potopul biblic.
Si simbolistica celor doua poezii este asemanatoare. In Plumb simbolul central este
enuntat in titlu: metalul apartinand anorganicului este lipsit de viata, culoarea gri traduce
melancolia; raceala si greutatea sugereaza apasarea, claustrarea; folosit la sigilarea
sicrielor e semnul izolarii toatle si definitive.
Reluarea simbolului (prin repetitie) creeaza intensitatea unei obsesii: sicrie de plumb,
coroana de plumb, flori de plumb, amor de plumb, aripi de plumb. Lumea exterioara, a
obiectelor, invadeaza si pe cea interioara. La inceput cuvantul plumb are sens denotativ,
apoi este inlocuit cu cel conotativ sugerand angoasa. Metafora aripile de plumb cu
directia ei descendenta anuleaza orice iluzie a salvarii.
In Lacustra simbolul central se afla tot in titlu. Spatiile de locuit asezate deasupra apei
sunt la Bacovia simbolul izolarii, al singuratatii, al distrugerii. Imaginea centrala este de
natura auditiva: aud. Ceea ce inregistreaza prin acest simt eul liric este fenomentul
natural, ploaia, dar prin mecanismul asociativ al subconstientului acesta capata proportii
cosmice: aud materia plangand. Si atunci lacustra devine simbolul disparitiei treptate

si iremediabile. Pentru Bacovia natura nu este un spatiu compensator ca pentru romantici,

dimpotriva, este elementul disparitiei tragice.
Sentimentele sunt exprimate si prin utilizarea muzicalitatii exterioare datorata rimei
imbratisate, repetitiei obsesive a cuvantului plumb cu vocalele inchise i si u si a
consoanelor explosive (p si b). Muzicalitatea interioara este stridenta, prin imagini
auditive ca: scartaiau coroanele de plumb si am inceput sa-l strig.
In Lacustra muzicalitatea formala se obtine tot prin rime (desi imperfecte); primele 3
versuri sunt in monorima si au ritm iambic. Al patrulea vers se lungeste cu o silaba si are
intreruperi ritmice sugerand prabusirea luciditatii.
Muzicalitatea interioara provine din imaginile auditive despre plansul materiei, din
adjectivul pronominal atatea si din punctele de suspensie din finalul primei strofe.
Si figuratie umana este specifica bacovianismului: in Plumb eul poetic in ipostaza
insinguratului, inconjurat de semnele mortii, iar iubita moarta accentueaza solitudinea;
strigatul exprima disperarea.
In Lacustra e acelasi eu insingurat, traind starea de instrainare. Ca spectator la
degradarea materiei universale, el se proiecteaza pe sine in interiorul dezastrului: Si
simt cum se atata ploaie/ Pilotii grei se prabusesc.
Imaginarul poetic bacovian organizat in jurul celor doua simboluri centrale (plumbul si
ploaia) devine unul original: elementele naturii nu-i produc eului liric emotia
contemplarii ci angoasa, crispare, asteptatea unui sfarsit continuu, cum spune Ion
Caraion.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate