Capitolul 7 - Bella Visand. Din nou. Culorile erau mai accentuate in visul asta.

Griul trist al unei luni dimineata in Forks, rosul camoinetei mele antice, verdele ce parea sa fie peste tot in orasul asta. Imagini din prima mea zi de scoala mi-au trecut prin fata ochilor fugitiv. Felul in care toate lumea parea ca imi urmareste fiecare miscare, fiecare pas, sau mai bine zis fiecare oas impiedicat. Cum ii corectam pe toti sa imi spuna numele, preferam Bella in loc de Isabella. Fata care mormaia fara sens langa mine la trigonometrie si spaniola, si apoi a bombanit tot drumul catre cantina. Mult mai multe priviri holbate pareau sa inchida circuitul cand ne-am asezat la masa. Apoi, i-am vazut pe ei. Grupul, familia de fapt, care stateau departe de oricine altcineva care nu era din familia lor. Toti pareau ca nu sunt unde trebuie si am simtit un val de antipatie pentru ei. Erau atat de diferiti, de frumosi ca imi taiau respiratia. Familia Cullen. Imaginea s-a pierdut, fiind inlocuita de o singura fata. Fata lui angelica, cea mai frumoasa fata a celui mai tanar din familia Cullen. ...Edward. Fata era chinuita, plina de agonie, dar in acelasi timp uimitoare. Am simtit o mana rece tinand-o pe-a mea, am simtit degete mangaindu-mi obrazul si m-am intins dupa atingere. I-am auzit vocea angelica, incomparabila spunandu-mi. Isabella, te iubesc. Intoarce-te la mine. Si apoi disparuse. A disparut atat de repede de parca s-ar fi evaporat, Si eu am ramas cu o durere straina, una pe care nu ar trebui sa o am pentru un baiat pe care nici nu il cunosc. Cand subconstientul meu procesa asta, am simtit nevoia de a-l gasi. L-am strigat, implorandu-l cu vocea sa se intoarca. -Edward. Dar nu s-a intors si eu m-am lasat sa ma adancesc din nou in visul meu. Mergand in josul holului, cu alta fata vorbind langa mine, Angela, era draguta, tacuta, mai asemanatoare mie decat Jessica. Am intrat in laboratorul de biologie in liniste. Si el era acolo. Edward, aratand la fel de frumos ca intotdeauna. In timp ce ma miscam catre locul unde statea, nu ma puteam abtine sa nu ma uit la el, tresarind socata cand privirile noastre s-au intalnit. Fata care ma privea acum era diferita de cea pe care o stiam eu cum era ziua

diferita de noapte. Ochii mai negri decat abanosul, amenintau privind la mine, iar mainile ii erau stranse in pumni in poala. M-am impiedicat catre masa, vrand sa plec cat de departe puteam de fata aceea. Visul s-a incetosat din nou, Slava Domnului de data asta, dar voci intruse se auzeau. -Cat mai dureaza pana se trezeste? Vocea era grava dar moale, ca o soapta. Am simtit degete fierbinti mangaindu-ma pe frunte si apoi pe cap. Apoi degetele au coborat si m-au luat de mana dreapta. -Nu stiu Jake. I-am auzit replica tatalui meu. O stii pe Bella doar, mereu incearca sa-si ascunda durerea. Carlisle stie ce face si nu ar face niciodata ceva care sa o raneasca. Aceasta ultima declaratie m-a facut putin confuza, cand tatal meu incerca sa il convinga pe acest Jake ca doctorul nu avea planuri ascunse cu mine. -Desigur ca nu i-ar face rau. Noua voce era ca un cantec de leagan, usoara, feminina, frumoasa. Oricui i-ar fi apartinut vocea, statea in partea stanga a mea si acest Jake si tatal meu pareau sa o cunoasca. I-am auzit pe cei dou murmurand obscenitati unul altuia, foarte incet incat tatal meu cu siguranta nu a auzit. Cuvintele, totusi nu aveau sens, ea l-a numit caine, in timp ce el ia spus ceva de genu "sugator de sange". Capul incepea sa mi se invarteasca, majoritatea durerii parea sa fie acolo. Dar, deodata eram constienta de alte dureri, umarul meu stang si spatele. Locuri ciudate sa fii ranit daca am cazut in fata cum credea tatal meu.M-am incordat pe pat si un geamat de durere mi-a iesit pe buze. -Bella? vocea usoara a cantat, frumoasa chiar si incarcata de grija. Mana mult prea calda m-a strans putin prea tare, in timp ce degete reci ca gheata imi mangaiau tampla. M-am ferit de atingerile lor desi degetele reci erau binevenite pe pielea mea fierbinte de la febra. Te doare ceva? -Jake nu ii rupe mana, l-am auzit pe Charlie spunand ascutit. Ma chinuiam sa ii raspuns la intrebare, ma chinuiam sa spun numele tatalui meu. Am incercat sa imi scutur capul, nu vroiam sa cad iar in intuneric. Vroiam sa ii vad fata tatalui meu, sa le vad fetele tuturor, sperand ca intr-un fel potrivind fetele cu vocile poate imi voi aminti. Tot ce am reusit cu scuturarea capului a fost sa-mi provoc un val de gheata. -Bells, iubito, vocea grava imi soptea in ureche. Vei fi bine. Asteapta si-ai sa vezi. Am incremenit, eram atat de satula sa ma impace toti. -Se pare ca nu te crede, a cantat vocea ca de clopotei, cu un accent de ironie

in ton. M-am luptat sa imi deschid ochii si m-am uitat in sus la figura mica ce statea langa mine in ceata. Intunecata, par spinos si o fata micuta frumoasa. Un zambet moale era pe trasaturile ei palide. -Al-Alice? Allice Cullen? -Bella? i-am vazut fata lui Charlie a aparut in fata mea, vocea lui intrebatoare au mascat intrarea in camera a asistentei ce venise cu medicamentele pentru durere. Iti amintesti de Alice? -Nu, mi-am scuturat capul, vorbind cu asistenta. Ea m-a ignorat, si am simtit amorteala familiara ce punea stapanire pe mine. Am oftat, ochii fluturau sa se inchida si ma luptam sa raspund intrebarii tatalui mel. Eu...Eu am vazuto.....in prima zi de scoala. Apoi intunericul a pus din nou stapanire pe mine.

Capitolul 8 - Bella -Tot sunt de parere ca ar trebui sa mearga acasa cu mine si Phil. I-am auzit vocea lui Renee de la capatul celalalt al patului. Tu nu esti acasa marea majoritatea a timpului, Bella va fi singura.... -Carlisle crede si eu sunt de acord, ca atunci cand poate sa fie inconjurata de lucruri familiare. Sa intre iar in fagasul normal al lor. -Chiar asa? Chiar si in soapta vocea mamei mele era ascutita si se certa cu Charlie. Atunci tu de ce pastrezi.... -Mama? am marait deschizandu-mi ochii si cautand-o cu privirea. -Puiule? Renee a oprit discutia si s-a grabit sa vina langa mine. S-a aplecat si m-a sarutat pe obraz, inconjurandu-ma cu bratele strans. Am gemut de durere chiar daca si bratele mele o inconjurau pe ea. -Bella? S-a tras inapoi si ma privea in ochi. Ce e? Ce te doare? am oftat, Renee nu se va schimba niciodata. Intotdeauna exagera. -Sunt bine, mama. am replicat automat. Sprancenele mi s-au ridicat incruntat cand mi-am amintit de discutia pe care am intrerupt-o. De ce va certati? Privirea mi se muta de la fata lui Renee la a lui Charlie, inainte si inapoi. -Nu ne certam, draga, a inceput Renee. Ochii mi s-au facut mici la minciuna

spusa de ea si ea a oftat adanc inainte sa inceapa din nou. Noi discutam ce anume ar fi mai bine penru tine, cand vei fi in stare sa iesi din spital. Sa avem grija de tine este cel mai important lucru. Am prins grimasa pe care a ascuns-o Charlie rapid si eu stiu la ce se gandea el. Renee il punea pe Phil inaintea mea, de fapt asta era si motivul pentru care m-am mutat in Forks. O iubeam pe mama, dar Charlie avea dreptate. Daca "flusturatic" ar trebui sa aiba si poza in dictionar, ar fi poza lui Renee. Nu o invinuiam pentru asta, asa era ea. Forks - inca nu imi venea sa cred ca eram aici si aparent eram rezident de ceva timp. Erau evident cateva lucruri pe care parintii mei le ascundeau de mine in legatura cu ultimele luni. Jake, de exemplu, parea sa fie foarte apropiat de mine noaptea trecuta, sau azi dimineata, sau oricand m-oi fi trezit. Ce m-a surprins a fost reactia mea cand ma tinea de mana. Era bine, caldura era binevenita in camera racoroasa. Dar cine era si cum ne cunosteam? -Bells...doctorul crede ca ar trebui sa te intorci la rutina obisnuita cat mai repede posibil. Odata ce esti acasa. A spus Charlie. S-a intors catre Renee si a continuat. Nu exista nimic familiar in Jacksonville. A fost acolo, o data? Timp de trei zile? -Se pare ca nu ai nicio problema sa scoti lucruri familiare din viata ei... -Incerc sa imi protejez fiica! a spus Charlie infierbantat. -Mama, Char- tata, am protestat, incercand sa ma implic in cearta lor. M-am intins sa pun cate o mana pe fiecare si am regretat misxarea imediat. Camera s-a invartit, am inchis ochii si i-am stras cu putere. Bratele mi-a cazut fara vlaga si i-am agatat incheietura lui Charlie cand am cazut pe spate, pe perne. -Bella? am auzit teama din ambele voci ale parintilor mei cand s-au aruncat asupra mea. Fiecare m-a luat de cate o mana si am simtit degetele mamei mangaindu-ma pe frunte. -Cum se simte pacientul meu in dimineata asta? i-am auzit vocea doctorului Cullen din usa. -Dr. Cullen, a strigat Charlie, iar vocea inca ii era incarcata de teama. Slava Domnului. Cred ca Bella a lesinat. Bella? m-a strigat doctorul cu vocea moale de data asta de langa mine. Apropierea lui m-a surprins. nu l-am auzit cand a pasit prin camera.

-Sunt bine, am spus socata de cat de slabita era vocea mea. -Ce s-a intampla? a intrebat adresandu-le intrebare parintilor mei in timp ce mainile lui lucrau asupra mea, verficandu-mi temperatura. Am clipit iar el a ridicat o spranceana si si-a impins pixul in ea. Scuze, a spus incet. Era ceva in vocea lui care ma nedumerea. Aproape ca si cum i-ar fi auzit certanduse...cu mult inainte ca vocea sa i se auda in camera. -Noi discutam, a spus Charlie evaziv, evitand privirea mea sau a mamei. Bella s-a ridicat si .. -Inteleg. De ce nu mergeti voi in sala de asteptare cat o consult eu pe Bella, sunt sigur ca totul e in regula. A adaugat catre expresia panicata a lui Renee. -Lasa omul sa-si faca treaba, Renee, a spus Charlie luand-o pe mama de mana si conducand-o afara din camera. O data ce usa s-a inchis in urma lor, dr.Cullen s-a intors catre mine. -Cred ca aveai nevoie de un minut , doua departe de toate astea. a spus in soapta. Ochii lui ma evaluau si un zambet trist i-a aparut in coltul gurii. Au trecut douazeci si patru de ore cam confuze pentru tine nu? -Tu chiar i-ai auzit, nu? -Amandoi incearca sa faca ce e mai bine pentru tine, a repolicat el, o umbra trecandu-i pe fata. Simteam ca e ceva ce ascundea de mine ca si restul. -Totusi tu nu esti de acord cu ei nu? am intrebat timid. Dr. Cullen? am insitat cand el nu mi-a raspuns. -Carlisle, te rog., a spus si vocea ii era inceata. Am pierdut sirul gandurilor cand am simtit emotiile din cuvintele sale, de parca formalitatea l-a ranit intr-un fel. -Tu crezi ca amandoi gresesc nu, Carlisle? -Bella.... zambetul trist al lui Carlisle inca mai era pe fata, mi-a mangaiat parul cu mana intr-un gest foarte paternal. Apoi parca isi revenise dintr-o stare de uitare si a pornit in examinarea urechii. Nu este de datoria mea sa fiu de acord sau nu cu dorintele parintilor. -Tu stii ce ascunde Charlie de mine? Renee pomeneste mereu.. -Cred ca ar trebui sa ne intoarcem la examinarea noastra, m-a intrerupt el dar parea agitat. Inainte ca parintii tai sa se intoarca si sa creada ca nu imi fac

datoria cum trebuie. Lanterna lui micuta mi-a lumina in fiecare ochi. Apoi m-a pipait pe frunte cu atingeri usoare. -Inca esti ametita? -Putin,am mintit. De fapt, nu era o minciuna intreaga atat timp cat gradul de ameteala era tolerabil. -Cred ca este mai mult decat putin, a spus Carlisle atotstiitor. Te-ai lovit destul de rau. Ochii mi s-au facut mici la felul cum si-a ales cuvintele. Mi-a amintit de ceva. -Nu am cazut pe scari nu? Tremurul usor din actiunile sale nu era notificabil, daca nu as fi urmarit cu atentie, as fi pierdut felul cum si-a strans buzele intr-o linie subtire. -Uit intr-una cat de perceptiva poti fi, a murmurat dintr-o suflare. -Tu stii ce s-a intamplat cu adevarat nu? -As vrea sa te duc jos la radiologie pentru inca un set de teste cu raze X, a spus de parca eu nu as fi vrobit. Voi striga asistenta sa aduca scaunul cu rotile, doar daca tu crezi ca sa mergi va fi prea mult. Putem sa tragem patul daca vrei... -Of, am marait. Nu pot merge pe picioare? Carlisle a ras. -Nu lasam pe nimeni sa mearga pe piciaore aici. Cu siguranta ti-ai dat seama de asta pana acuma, ai fost in atatea spitale. -Un scaun cu rotile atunci, am mormait, si nu-mi doream sa fiu mai mult umilita fiind plimbata cu patul. -Voi sti mai multe dupa testul cu raze X, dar s-ar putea sa te externam intr-o zi sau doua. Iesise pe usa inainte sa-mi dau seama ca imi evitase intrebarile.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful