P. 1
4008307 Cartea the Ancient Civilization of Romaniaimportant

4008307 Cartea the Ancient Civilization of Romaniaimportant

|Views: 146|Likes:
Published by Musaios Roman

More info:

Published by: Musaios Roman on Jan 11, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/11/2012

pdf

text

original

Cartea The Ancient Civilization of Romania de Emil Condurachi si Constantin Daicoviciu este o traducere din franceza, publicata în 1971

. în Anglia de către Barrie&Jenkins

Vechea civilizatie autohtonã

Cartea este prin excelenta arheologica, desi subiectul lingvistic care ne intereseaza este tangential abordat pe ici si colo.

De remarcat ca autorii au devenit faimosi nu numai ca arheologi ci si ca istorici, ceea ce explica tendinta de a aborda subiectul lingvistic al originii limbii romine prin prisma arheologiei. Cartea contine aproape 200 de planse, calitate extra, care o face unica in rindul publicatiilor de istorie romineasca. Munca incorporata in carte este intradevar impresionanta. Abordam aici subiectul Daciei sub puterea romana, perioada in care incepe marea confuzie istorica a "latinizarii" dacilor. Sint si autori care sustin ca latinizarea a inceput in epoca pre-romana prin schimburi economice si contactul cu negustorii ... Negustorii pre-romani devin necesari in procesul de latinizare a Daciei, pentru ca perioada romana nu o poate explica nici cum.

1

Autorii [p.131] evidentiaza "prezenta a trei legiuni in Dacia - XIII Gemina la Apulum, IV Flavia Felix la Berzobis in Banat si I Adiutrix, tot la Alba". Prezenta militara romana in Dacia ar numara deci vreo 15.000 de soldati permanenti. De remarcat ca 10 ani inaintea cuceririi Daciei, Anglia s-a rasculat in urma plecarii SINGUREI legiuni romane din Anglia, adusa impotriva Daciei. In medie, prezenta romana in Anglia era sub nivelul unei legiuni, pe cind Dacia era tinuta in sah de 15.000 de soldati permanenti. Mai tineti cont de faptul ca Imperiul stationa 40-50.000 de soldati la sud de Dunare. Toate cu toate, Dacia era o provincie puternica si greu de controlat. Acum autorii vin cu povestea latinizarii: "Legionarii insisi erau cetateni romani care formau coloana vertebrala a armatei si au jucat un rol activ in romanizarea noului teritoriu". Prin urmare legionarii ar fi romanizat Dacia ca un factor activ. Parca-i vad pe legionari stabilind programul zilnic al armatei: nu exercitii militare, nu alarme, nu minuiri de arme, nu vinatoare de Daci razvratiti, nu colectare de taxe, nu constructii strategice, nu mentinere de garnizoane ci ... scoala de Duminica pentru orfani la A,B,C..., apoi organizarea de cursuri serale pentru Daci care ziua aveau de lucru si numai seara puteau studia, apoi propaganda religioasa de convertire la valorile morale romane, apoi alte lucruri similare.

M-as referi aici la Sfintul Pavel, care fiind arestat in Ierusalim spune ofiterului "Eu sint cetatean roman", la care ofiterul spune "Si eu sint, am cumparat cetatenia pe bani grei". Dialogul intre doi cetateni romani avea loc in limba ... Koine, Pavel vorbeste peste tot numai Koine, scrie partea lui din Noul Testatment tot in Koine. Cetatenii romani din Palestina vorbeau Koine, iar cetatenii romani din Dacia faceau ... latinizare in masa, dupa autorii acestei carti. Concluziile se impun de la sine.

2

Urmatorul paragraf este de-a dreptul hilar : "Fortele auxiliare recrutate din tot Imperiul, din provincii deja cucerite de ceva timp, (Dacia este ultima mare cucerire romana) ... multi dintre ei, desi neavind inca cetatenia romana, erau deja ROMANIZATI". Doi mari istorici romini vin sa sustina ca Dacia este romanizata de catre restul Europei, Asiei si Africii ... deja romanizate !!! la anul 170e.n. Inchiputi-va pe Egipteni sau Evrei ducind munca de romanizare a Dacilor. Fara comentarii. Daca nu sintei inca convinsi de puterea romanizarii Daciei, cititi mai departe ca istoricii au si alte argumente. "Pe timpul lui Hadrian, si chiar mai devreme, ei au cooptat recruti din provinciile de stationare; ei de asemenea au jucat un rol in romanizarea zonei in care erau trimisi la garnizoane". Dupa autori, dacul Aristagorus (nume Scit consemnat) este instruit in tehnica militara si in tehnica lingvistica romana, dupa care ajungind sef de post la Partos, linga Alba, face romanizarea zonei, pina la Zlatna, si asa mai departe. Inchipuiti-va ca Aristagorus a invata o limba Latina, specific Ariana, puternic inflexionata, SASE declinari ale substantivelor/ adjectivelor/pronumelor etc., doua numere, trei genuri etc. Nu numai ca Aristagorus era un geniu lingvistic, toti Dacii erau la fel, incit 2000 de ani mai tirziu limba romina are inca 5-6 declinari, acelasi sistem inflexionat de verbalizare, etc. Comparati acum cu limba Greaca, care mai pastreaza urmele a DOUA declinari desi limba antica Koine, din care provine Greaca, are 4 declinari (nominativ, acuzativ, dativ si genitiv). Vedeti cum Grecii au UITAT majoritatea limbii LUMII de pe vremea romana, pe cind Dacii au PASTRAT latina intacta !!! pentru ultimii 2000 de ani. Grecii, care se considera urmasii DIRECTI ai Ionienilor si Dorienilor, isi UITA propria lor limba, in schimb Dacii INVATA latina mai bine decit Latinii insisi. In plus, nu o invata de la Latini, ci o invata de la alti Daci, latinizati la cazarma de la Partos.

Tiribambele latiniste ale autorilor continua nestinjenite, desi trecind pragul hilarului nu te poti apropia decit de tragico-comic : "Aceasta este adevarat si in cazul unitatilor mixte (numeri) recrutate de la frontierele Imperiului: in decursul timpului au ajuns si ei romanizati, si la rindul lor au ajutat la romanizarea populatiei recrutata local". Ca o poveste de adormit copiii este perfecta, ca tinuta lingvistico-istorica va las s-o apreciati voi insiva. Acum tineti-va bine : "Toate acestea explica cum Dacia a ajuns atit de repede la un nivel de romanizare care a facut provincia sa fie un centru de civilizatie Romana" ... ha ! "ca un efort combinat al colonistilor din tot Imperiul" ha, ha !! "si al soldatilor garnizoanelor Romane" ha, ha ha !!! Vedeti deci ca nu numai Roma este mama Clujului (cum sustine statuia lupoaicei din centru, izolata prin ceva cimitir la ora actuala) ci intregul Imperiu Roman. Dupa

3

autori, lozinca "Cetatii Cluj Roma Mama Este" trebuia de fapt sa sune "Cetatii Cluj Mapamondul Mama Este".

Daca tot nu sinteti convinsi, latinizarea Daciei continua si prin alte mijloace : "La completarea serviciului militar un soldat Roman se aseza de obicei in zona in care a stationat ...". Prin urmare, nu numai legionarii ci si pensionarii (de obicei la 40-50 de ani) au contribuit la latinizarea Daciei. Un bun prieten de la Cluj, de felul lui Grec din cei stabiliti prin Dobrogea la caderea Constantinopolului, mai are inca nostalgia comunitatii grecesti la care apartinea in copilarie, desi casatori la Cluj de o viata. Sint cu totii romini clujeni, dar pe copil l-a invatat citeva vorbe grecesti, cum ar face orice parinte NORMAL. Acum vin istoricii si ne spun ca strainii latinizati de romani au latinizat la rindul lor Dacia, de parca strainul din Iberia, la pensionare visa la cazarma romana si nu la locul minunat al copilariei. Aceste afirmatii sint contrare oricarei culturi si psihologii umane pe tera. Fantezia latinizarii continua la pagina 136 : "au fost doi factori principali ai introducerii si raspindirii romanizarii : in orase, totalizind douasprezece, municipii si colonii, numarul mare de mestesugari si colonisti care s-au bulucit in Dacia". Presupunem ca toti acestia vorbeau Latina Clasica, cea Culta, cea vorbita la Capitoliu, cu accentul Imparatului. "La tara, soldatii garnizoanelor Romane, locuind cot la cot cu populatia nativa, cu timpul luindu-si sotii native". Din zone mult mai bine documentate in scris, cum ar fi Palestina, stim ca soldatii Romani DISPRETUIAU populatia locala cu care nu se voiau asociati. Se pare ca cei din Dacia erau trecuti prin alte scoli romane, deoarece actionau in spiritul comunismului vestic contemporan, cot la cot cu cei pe care nui poti vedea, din dorinta de infratire a umanitatii in scopul latinizarii lumii. "... isi faceau o casa permanenta in rpovincie dupa pensionare". Prin asta am mai trecut, dar aici sa-l citam pe Caragiale, doi recruti, cinci legionari, patru pensionari, trei legionari si inca sapte recruti, care au latinizat Dacia. "Un alt factor semnificativ al romanizarii a fost ... recrutarea Dacilor nativi...", inca sase recruti ... Autorii au descoperit trei inscriptii religioase catre zeii din Palmyra care erau evident facute de catre Palmyreni sau [P.154] "sau de catre descendentii lor". Credeti ca supravietuirea zeilor straini, ai soldatilor straini Daciei, este un obstacol in calea latinizarii ireversibile a Daciei ? Va inselati, deoarece "atasarea de zeitatile tarii de origine nu inseamna ca acesti Palmyreni erau mai rezistenti la romanizare decit alti 4

supusi ai Imperiului". Aici autorii nu aduc nici un singur argument, asa ca trebuie sa-i credem pur si simplu pe cuvint : prezenta zeilor straini in Dacia este de fapt o dovada de latinizare si nu invers, cine nu crede sa citeasca cartea, de mai multe ori, pina se convinge.

Vremurile erai noastre au inceput sa se tulbure, Hunii impingind din spate Teutonii, toti trecuti val virtej peste Dacia, intre 376 si 454, cind s-a prabusit puterea lui Atilla. Excavatiile au dovedit ca "viata populatiei Dace romanizate a continuat" in ciuda conditiilor grele. Este pentru prima data cind ma intilnesc si cu o anumita precizare temporala a fantomaticului proces de latinizare. Referinta se face in preajma prabusirii puterii Hunilor, deci in secoul V Dacia era deja ... LATINIZATA definitiv si irevocabil. In secolul II Dacia este cucerita, in secolul V este romanizata ! In continuare, secolele V-VII se vorbeste deja despre populatia daco-romana, deci infratirea este finala si ireversibila in viziunea autorilor. Cartea contine o SINGURA pagina intitulata "Concluzii", pagina care vine in contradictie cu intregul (dar putinul) continut lingvistic al cartii, si anume : "De la sfirsitul neoliticului ... putem urmari un lung proces de dezvoltare etnica care a inceput cu sosirea si asezarea Indo-Europenilor in Romania". Aici sarim peste faptul ca "indoeuropenii", alias "Arienii", nu s-au asezat in Romania ci AU ORIGINAT in zona Romania, oricum, presenta lor este CONFIRMATA de catre autorii cartii. Prezenta Arienilor este RECONFIRMATA din nou : "In Epoca Bronzului tara a forst locuita de o populatie indo-europeana clar definita" !!! Prin urmare, in mileniul II i.e.n. Arienii LOCUIAU in Romania. "Divizarea acestui popor in doua ramuri principale, in prima Epoca a Fierului, a produs stramosii directi a Rominilor, Geto-Dacii".

Acest al doilea paragraf, din cele patru ale paginii de "Concluzii", vine ca un soc rece peste istoria noastra oficiala. Arienii sint confirmati in Romania in Epoca Bronzului (mileniul IIi.e.n), reconfirmati in Epoca Fierului (mileniul Ii.e.n.), dar DACII SINT AFIRMATI LATINIZATI. Aceasta dovedeste o intelegere sub-elementara a istoriei limbilor antice si preistorice: este deja NOTORIU si NEDISPUTAT ca Ionienii, Dorienii si Latinii antichitatii ERAU DE NEAM ARIAN descris prin cuvintele politizate de "indo-europeni". Oare sa nu fi stiut autorii, Emil 5

Condurachi si Constantin Daicoviciu, ca si Latinii erau "indo-europeni" ? Din moment ce "indo-europenii" sint CONFIRMATI in Dacia iar Latinii sint la modul notoriu "indoeuropeni", de ce mai era necesara LATINIZAREA Daciei ? Intrebarile de mai nu vor fi probabil raspunse niciodata. Pentru acum constatam esuata incercare de montare a unui proces de latinizare inexistent, imposibil si inutil, doar Dacii erau centrul popoarelor Ariene. Cartea este o valoare arheologica unica, dar contine elemente lingvistice si culturale deplorabile din partea unor cercetatori de renume, istorici nu numai arheologi. Cu asemenea reprezentare a Daciei pe plan cultural, religios (neanalizate aici) si lingvistic, istoria limbii romine a devenit o tragedie nationala si o pierdere universala.. Contributii la cunoasterea civilizatiei geto-dace in zona est-carpatica in lumina cercetarilor arheologice

Institutul de Arheologie, Iasi Violeta Veturia Teodoru

Vestigii arheologice
Alaturi de cercetarile mai vechi, intesificarea acestora in ultimii ani a dus la depistarea unor noi vestigii geto-dacice care au imbogatit repertoriul arheologic al zonei la care ne referim. Evident, noile cercetari si-au adus o contributie valoroasa la cunoasterea tuturor aspectelor legate de cultura materiala si spirituala a societatii geto-dacice din Moldova. Gratie cercetarilor arheologice s-au gasit in aceasta zona peste 400 de asezari, 20 de necropole si morminte izolate, de unde s-a recuperat un bogat si valoros material arheologic. Referindu-ne la tipurile de asezari, subliniem prezenta atit a fortificatiilor, cit si a asezarilor deschise, multe din acestea gravitind in jurul acestor cetati intarite, care desigur aveau un rol economic, politic si militar important in sinul societatii geto-dacice.

6

Pentru Moldova cunoastem doua tipuri de asezari intarite, referindu-ne la perioada cind ele au fost inaltate: a) grupul de cetati construite in perioada secolelor IV-III i. e. n., folosind ca sistem de fortificatie valul cu sant in fata. In constructtia valului se folosesc palisade de lemn si se cunoaste un singur caz, cind deasupra valului a existat si un zid de caramizi arse, cum este documentat la cetatea de la Arsura (jud. Vaslui). Nu lipseste nici zidul din piatra, asa cum este el documentat in cetatea de la Cotnari. Printre cele mai importante cetati pentru perioada secolelor IV-III i. e. n. amintim pe cele de la Stincesti, Lotna, Bunesti, Arsura, Mosna, Buhalnita, Fedesti, Poiana, Cretesti, Vladnic, Vutcani etc (vezi A. C. Florescu, Aspecte noi privind fortificatiile traco-getodacice din a doua jumatate a mileniului I i. e. n. descoperite in Moldova, in RMMMIA, 1, Bucuresti, 1980, p. 17, fig. 19) Asa cum am aratat mai sus, nu toate acestea au fost folosite ca loc de refugiu in caz de restriste. Una din ipotezele regretatului cercetator Adrian C. Florescu sublinia faptul ca marea majoritater a acestor cetati ar fi fost construite incepind cu a doua jumatate a secolului IV i. e. n. Cercetarile arheologice in multe din aceste fortificatii au demonstrat faptul ca aici a existat o mare densitate de locuire (dupa numarul locuintelor descoperite), unde s-a desfasurat o viata economica intensa si unde, de asemenea, se produceau si schimburile comerciale, in special cu negustorii greci.

b) o a doua grupa de cetati sunt acelea datate in perioada de maxima inflorire a civilizatiei geto-dacice, secolul I i.e.n., care au si o alta dispunere geografica, cit si un sistem de fortificare asupra caruia nu vom insista, nefacind obiectul discutiei de fata. Materialul de fata si-a propus sa prezinte, in linii generale, una din importantele cetati geto-dacice cercetate de noi in zona Husilor, care, prin rezultatele cercetarilor efectuate aici, aduc noi elemente ce ilustreaza gradul inalt de dezvoltare a civilizatiei geto-dacice 7

din Moldova in perioada secolelor IV-III i.e.n. Descoperita in primavara anului 1978, cetatea dacica de la Bunesti, punctul "Dealul Bobului", a inceput sa fie cercetata sistematic inca din vara aceluiasi an, lucrarile continuind si in prezent. In urma investigatiilor efectuate, s-a scos la iveala un bogat si valoros material arheologic constind in ceramica, unelte si arme din pasta de sticla, calapoade pentru modelatul ceramicii, fusaiole, obiecte din piatra, ceramica de import greceasca, monede de argint de tipul Hisi-Vovriresti etc. Din punct de vedere stratigrafic s-a stabilit un singur nivel de locuire ce apare la 0,450,50 m; in zona de nord, nivelul dacic suprapune o locuire neolitica, apartinind etapei Cucuteni A2. La Bunesti au fost dezvelite pina in prezent 69 de locuinte de forma rectangulara, avind colturile usor rotunjite. Dupa dispunerea chirpicilor proveniti de la prabusirea peretilor, dimensiunile acestora variaza intre 40-60 m2. Gropile menajere apar in numar mai mic si sint de forma ovala, unele din ele fiind adincite pina la 2,30 m.

Cea mai mare pondere in cadrul materialului arheologic descoperit o constituie ceramica lucrata cu mina; din categoria ceramicii lucrata cu roata au aparut doar doua cani din pasta de culoare cenusie. Formele ceramice sint variate ca dimensiuni si ornamentare, remarcindu-se canile cu o toarta de dimensiuni variabile, vasele tip sac, vasele mari de provizii bitroconice, oalele cu doua torti, strachinile cu buza evazata, capacele, tipsiile etc. Decorul prezent este briul alveolelor ce inconjoara sub forma unei ghirlande intreaga suprafata a vasului sau intrerupt de proeminente conice, motive sub forma literei omega sau virgule in relief. Alaturi de perle cu masti umane au mai aparut si margele cu "ochi" pe fond albastru, maroniu si verde. Nelipsite sunt margelele albastre cu linii valurite de culoare galbena.

TEZAURE
Asa cum subliniam mai sus, o mare parte din piesele de podoaba au aparut in tezaure si in mici depozite, in principalele statiuni din zona est-carpatica, cit si izolat. Prezentam mai jos principalele tezaure descoperite in primul tind in cetatea getodacica de la Bunesti, in ordinea descoperirilor lor:

TEZAURUL Nr 1. In anul 1979, in luna august, in apropierea locuintei nr. 8, in sectiunea XIV, intr-o alveolare de forma aproape circulara, dupa indepartarea stratului vegetal, s-a recuperat continutul unui tezaur de obiecte de podoaba in marea majoritate din argint (o singura piesa din bronz). de aici s-au mai recuperat citeva fragmente de factura geto-dacica, de culoare galbuie, cu mica in compozitia pastei. Tezaurul contine: 14 fibule de tip tracic, doua bratari din bara groasa de argint cu capetele libere, o bratara
8

spiralica cu protome de serpi din argint, 15 vergi *2 dintre ele au capetele subtiate, zece se termina cu butoni conici, doua aveau cirlige, iar unul are capetele rupte) si o drahma de argint histriana. Ultima piesa recuperata este o bratara din bronz spiralica. Referindu-ne la fibule, remarcam faprul ca ele apartin tipului tracic evoluat si se incadreaza in ultima serie a acestor piese - varianta VC dupa tipologia lui D. Berciu, putind circula si la inceputul secolului II i.e.n. Dintre 14 fibule, doar una singura are arcul decorat, 11 au arcul fatetat (cu sectiune hexagonala sau octogonala), iar la trei exemplare arcul este ingrosat la exterior

Pina in prezent, pe teritoriul tarii noastre se cunoaste un singur exemplar decorat, la Orsova, incadrat in varianta V-a dupa tipologia lui D. Berciu. Fibule trace de tip evoluat au mai aparut si in alte tezaure sau statiuni din perioada Latene: Poiana, Tinosu, Barlad, Epureni-Husi. Analogiile cele mai pregnante ale fibulelor de la Bunesti le gasim in tezaurul de la Epureni-Husi. Bratarile din tezaur, asa cum aratam mai sus, sunt de doua tipuri: bratari deschise din bara octogonala de argint (doua exemplare) si bratari spiralice terminate cu protome de serpi (doua exemplare - una argint, una bronz). Bratarile din bara octogonala prezinta decoruri diferite, din cercuri adincite cu punct la mijloc, iar pe celelalte, liniute oblice, alternate pe puncte adincite. O bratara cu cerculete adincite a aparut si in cetatea de la Poiana, datata in secolele III i.e.n. Motivul ornamental al cerculetelor adincite este de veche traditie hallstattiana si il regasim pina tirziu pe anumite obiecte de podoaba in continutul tezaurelor geto-dacice din secolele I i.e.n. - I e.n. Bratarile spiralice cu protome de serpi sunt o podoaba preferata in lumea geto-dacica, regasind-o din secolul IV i.e.n. pina in secolul I e.n.. in tezaure sau asezari. Asupra verigilor nu vom insista prea mult, intrucit am inserat mai sus principalele probleme legate de tipologia lor. Drahma de argint histriana recuperata impreuna cu celelate piese face parte din ultimele emisiuni monetare si se incadreaza la sfirsitul secolului IV i.e.n. Repertoriul intocmit de Bucur Mitrea releva faptul ca acest tip de moneda apare frecvent in Moldova dupa cum o demonstreaza descoperirile de la Barlad, Obarseni, Beresti, Cabesti, Vaslui, Poiana.

9

In statiunile de la Pietroasele apare o moneda de acest tip impreuna cu materialele databile in secolul II-I i.e.n., ce presupune in mod evident pastrarea acestor piese o vreme mai indelungata. Prezenta unui numar relativ mare de descoperiri monetare histriene ilustreaza rolul preponderent pe care cetatea histriana l-a jucat in aceasta zona in procesul schimburilor comerciale. In anul 1981, in locuinta 21, a aparut un depozit de 4 piese din argint pe care il consemnam si cu aceasta ocazie. Depozitul cuprinde bratari spiralice din argint cu protome de serpi si doua fibule de tip tracic, identice cu acele aparute in continutul primului tezaur.

TEZAURUL DE PODOABA nr. 2. Tezaurul a fost descoperit in luna iulie 1982 in locuinta nr. 32, impreuna cu un depozit de unelte din fier si un vas depozit de cult.
Tezaurul a fost depus intr-o cana lucrata cu mina, cu toarta usor suprainaltata, de culoare roscata. Intreg continutul tezaurului a fost protejat de un topor cu dulie deschisa. In cana au fost depuse urmatoarele piese: 1. colier format din 70 de ramuri de corali de culoare rosietica. 2. colier compus din 75 margele de chihlimbar si pasta de sticla decolorat cu ochi. 3.bratara din sirma de argint formata din doua spire terminate cu protome de animalke. 4. bratara similara din sirma de argint terminata cu protome de animale. 5. perla din foita de aur, de forma bitronconica, goala in interior, cu extremitatile evazate spre exterior. 6. piesa circulara din bronz, ce are pe ambele fete trei cercuri in relief. 7. piesa din foite de aur, de forma bitronconica, goala in interior, cu extremitatile evazate spre exterior.

10

8. doua cochilii Kauri. Asupra colierelor nu vom insista, deoarece nu fac obiectul prezentei teme, reluind in discutie doar bratarile si margelele din foita de aur. Bratarile din sirma de argint sunt specifice orfevrariei din epoca de maxima inflorire a civilizatiei geto-dacice, dar prezenta lor la Bunesti demonstreaza faptul ca ele apar mult mai devreme, putindu-se datra pe baza contextului general, in secolele IV-III i.e.n. O aparitie deosebita la Bunesti o reprezinta cele doua perle de aur. Un singur exemplar a aparut in statiunea de la Piscu Crasani, amintit de V. Parvan in Getica. Perle de argint de forma asemanatoare au mai fost descoperite in mormintul traco-getic de la Agighiol datat catre sfirsitul secolului IV i.e.n. Doua perle de la Agighiol au forma tronconica, similara cu cele de la Bunesti. Piesa circulara din bronz a jucat probabil tot un rol ornamental, putind apartine unuia din coliere. Datarea acestor tezaure din cetatea de la Bunesti, in pperioada secolelor IV-III i.e.n., este asigurata in primul rind de continutul lor, cit si de contextul arheologic general in care se incadreaza nivelul de locuire din cetate. Marea majorotate a pieselor isi gasesc analogii in principalele statiuni de la Zimnicea, Poaiana, Enisala (secolele IV-III i.e.n.). Extremitatile celor doua bare sunt modelate pe o lungime de 6,5 cm, in forma de animale de prada stilizate. Animalele au picioarele din spate indoite sub pintec, iar cele din fata sub bot; capul este intins inainte, urechile lipite de spate, iar botul ingrosat si taiat drept. In gura fiecaruia dintre cele patru animale este prinsa cite o veriga mica de inchidere (doua au diametrul de 0,8 cm si alte doua de 1,3 cm). Animalele formeaza doua perechi afrontate, redate din profil pe fata exterioara a barelor. Pe corpul lor au un motiv de linii oblice intersectate, realizat prin incizie, ce reprezinta blana, in timp ce suprafata picioarelor este lipsa. Spatiul dintre picioare si corp, precum si spatiile triunghiulare de la partea posterioara a animalelor sint adincite si au fost initial implute cu o pasta de culoare albastra-violacee. Extremitatile barelor, inaintea portiunii modelata in forma de animal, sunt ornate cu cite doua benzi circulare, hasurate, realizate prin incizie. Pina in prezent, nici pe teritoriul Romaniei, nici in alte zone de raspindire a produselor ofervrariei grecesti sau greco-barbare, nu a fost descoperita, dupa cite stim, o piesa identica sau direct asemanatoare diademei de la Bunesti. unele anologii se cunosc doar pentru schema ei de constructie sau pentru diferitele parti componente. Astfel, o diadema alcatuita din doua bare de aur care se apropie si se desparte ritmic, formind ochiuri, a fost gasita in tumulul regal de la Verghina (Grecia), atribuit lui Filip al II-lea al macedoniei si familiei sale, datat intre 350-325 i.e.n. Analogii apropiate pentru "bobocii" diademei de la Bunesti se intilnesc, pe de alta parte, la acele de podoaba si unele pandantive de aur din necropolele de la Sindos, expuse in Muzeul de arheologie din Salonic. Mormintele in care au aparut aceste piese se dateaza insa mai timpuriu si anume la sfirsitul secolului IV si inceputul secvolului II i.e.n. De asemenea, rozete florale asemanatoare se cunosc pe cerceii de aur de la Crispiana si Ginosu (Italia), precum si pe discul de aur din Cipru, toate datate in secolul IV i.e.n. Pe teritoriul tarii noastre unele analogii le gasim la rozetele de pe protomele de cai ale colierelor de la Baiceni si in

11

acelasi tezaur, pe o aplica, aflam reprezentari asemanatoare ale animalelor de prada de pe capetele diademei de la Bunesti. Desi pina in prezent nu cunoastem analogii perfecte care sa ne permita o incadrare cronologica mai strinsa, este evident ca diadema este, in mare parte, contemporana cu locuirea de Bunesti, datata in secolele IV-III i.e.n. Ea a fost lucrata intr-un atelier ce stapinea tehnica orfevrariei grecesti, dar era puternic inrudita si cu influentele artei animaliere traco-getice.

DATARE
In sprijinul datarii nivelului geto-dacic de la Bunesti stau in primul rind analogiile pe care le comporta materialul arheologic. Ceramica isi gaseste analogii in toate statiunile de pe teritoriul tarii noastre datate in secolele IV-III si III-II i.e.n., sprijina datarea locuirii de aici, existind si copii dupa tetradrahmele grecesti. Desigur nu putem trece cu vederea materialul celtic descoperit, ce se dateaza in aceasta perioada de timp (in primul rind fibulele de schema Latene B2 si buterola de sabie). Cercetarile intreprinse in cetatea Bunesti aduc noi contributii la cunoasterea unor aspecte ale vietii materiale si spirituale ale geto-dacilor din Moldova in perioada amintita. S-a putut constata ca cetatile de pamint sunt concentrate in numar mare in Podisul Central Moldovenesc: Cretesti, Tarzii, Mosna, Arsura si au jucat un rol important in organizarea politico-militara a societatii locale. Pe baza descoperirilor de la bunesti se confirma faptul ca aceste cetati erau intens locuite. Prezenta unui numart insemnat de unelte din fier, cit si a ustensilelor necesare prelucrarii fierului demonstreaza progresul realizat in domeniul metalurgiei. Intrucit nu exista minereu de fier in zona, acesta cu siguranta a fost procurat pe calea schimburilor intertribale. Prezenta unui numar mare de unelte agricole, cit si a unor vase cu boabe de griu carbonizat, ne indica rolul deosebit pe care l-a jucat agricultura in economie. Tesutul este una din ocupatiile ce cunoaste o mare dezvoltare, fapt demonstrat de prezenta celor peste 200 de fusaiole descoperite pina in prezent. În evolutia formelor ceramice, surprindem mentinerea unora mai vechi, cu mici transformari. Apar totodata si forme noi, evoluate, fata de faza veche a culturii getodacice. In acest sens, amintim aparitia vaselor cu doua torti, ce nu se cunosc in perioada anterioara. pe parcursul secolului III i.e.n. se mentin vasele de tip clopot cu peretii usor arcuiti in interior, ornati de cele mai multe ori cu briu in girlanda. Alaturi de butonii conici apar si pastile buton, dispuse in general la partea superioara a vasului, cit si alte ornamente plastice in relief. Imitatia unor forme grecesti se observa la unele strachini si in profilul unor cani elegante. De mentionat este si proportia mica a ceramicii lucrata la roata, care va deveni tot mai abundenta pe parcursul secolelor urmatoare. Descoperirile de la Bunesti aduc o lumina noua asupra culturii geto-dacice din Moldova, care datorita puternicii dezvoltari de sub influentele grecesti si celtice, trece la un nou stadiu de dezvoltare, caracteristic cele de a doua epoci a fierului.

12

Alexandru Busuioceanu Zamolxis

Utopia geticã
Pentru lumea antica , Dacia razboinicilor temuti din Carpati si ai lui Zamolxis a fost ,pina la cucerirea ei de catre Traian, o tara aspra,aproape de nepatruns,incojurata de mister.Nimeni nu stia bine cine erau oamenii care locuiau in acea cununa de munti.Le ziceau daci sau geti…iar grecii ,care-i socoteau traci"cei mai viteji si mai drepti dintre traci"-spuneau ca Ares(la inceput a fost zeul viscolului)sau Marte ,intre ei se nascuse.Stiau insa ca aceasta idee putea fi numai o legenda;pentru ca alt zeu,mai mare si mai puternic stapinea destinul acelui popor.Dacii crede-au in ZAMOLXE. Si Platon zice ca Zamolxe ii facea pe acei daci nemuritori. Oamenii aceia-dacii sau getii nemuritori-si tara lor,erau ermetici pentru antici.Grecii se apropiasera de ei numai pe tarmurile Marii Pontice, fara sa se aventureze mult in interior. Romanii ii cunosteau doar pe razboinicii daci. Dunarea le inspira teama.Era un limes hyperboreu,de unde incepeau paminturile care dormitau sub lenesele stele ale polului getic-Getici sidera pigra poli-Martial ( 40-104 en) evoca in versurile sale imagini care fac aluzie la misterul si primejdiile acestei tari ,unde ,in acel moment, imparatul Domitian cunostea nenorocul armelor. Tara de iernatice urse,cu salbatica Peuce si Istrul frematind de tropotele cailor: "Hiberna quamvis Arctos et rudis Peuce Et ungularum pulsibus calens Hister"

Obsesia razboinicului get si a fluviului temut,pe care el il trecea calare pe apa inghetata,era in mintea tuturor si aparea in scrierile poetilor si in carti care vorbeau de acea lume barbara,vrajmasa romanului. Lucan,un alt hispanic vorbise si el de "barbara Cone ,unde Istrul ,printr-o mie de guri ,isi pierde in mare ,sarmaticele unde si inunda insula Peuce",despre neamurile salbatice ce populau tarmul pontic ,si amintise faima arcului getic, teribilul arc getic,de toti cunoscut. Intr-un loc,in Pharsala sa, numele dacului , iberului si getului se intilnesc in acelasi vers "Hinc Dacus premet inde Getes ocurrat Hiberis" .Versul acesta a fost interpretat de Isidor din Sevilia ca un vatiniciu: 13

Spania avea sa fie invadata de geti. Vatiniciu implinit dupa cum vom vedea.N-a fost vreo indoiala. Lumea intreaga a fost invadata de geti. Nu numai Spania. Lumea intreaga avea sa fie inca o data intemeiata de ei.

Nu s-a scris inca adevarata istorie a getilor,istoria mitului getic ,mult mai mare si mai semnificativa decit cea faptelor concrete,pe care le numim istorice.Faptul concret se consuma ,nu serveste decit pentru o povestire.Mitul e permanent si chiar daca i-a forme nebanuite si obisnuieste sa se ascunda adevarul e prezent si se proiecteaza asupra viitorului. Ideea getica e unul din miturile cele mai obsedante si mai puternice din imaginatia anticilor.Pentru romanii din primul secol al erei noastre, care asteptau sfirsitul iminent al lumii, parea un lucru aproape sigur ca de la Dunarea cu salbatica Peuce avea sa se dezlantuie cataclismul.Tot un hispanic, si cel mai citit, Seneca, intr-o pagina grandioasa descrie infricosatorul spectacol al "zilei fatale"cind Dunarea dezlantuita isi va inalta apele pina la cer si,intr-un singur virtej prapastios , "va cuprinde o imensa intindere de paminturi si cetati"…O profetie, intre altele a lui Seneca. Avea sa se implineasca nu prin apele Dunarii,ci prin violenta gotilor,care -lucru straniucu numele getilor cu istoria acestora preschimbata in propria lor istorie si cu zeul Zamolxe-nu cu zeul Walhalei-aveau sa rastoarne toata lumea antica si sa ajunga in virtej pina in Spania. Vaticiniul lui Lucan, de care Isidor din Sevilia,nu s-a indoit niciodata ! Cum sa te indoiesti de realitate,cind ea singura isi ia sarcina sa releveze mitul,al carei secret l-a cautat fara odihna in Istoriile si Etimologiile sale acest Isidor.

Secretul tarii getilor era,inca de pe vremea lui Seneca, impenetrabil. Filozoful nu stia sa vorbeasca cu oarecare cunostinta decit despre marele fluviu care incingea tara si despre cetatile elenice presarate pe tarmul pontic. Despre rest, nimic mai mult decit faima temutei sageti getice si acea a ucigatoarelor plante ale Dunarii,din care se distilau sucuri pentru magia infioratoare a Medeei. Era insa convins insa ca acea tara era bogata in pietre pretioase;cea ce insemna alta magie. Pietrele pretioase includeau puteri si mistere.Atit se putea afla de la Seneca;si nimeni nu stia mai mult.Dunarea isi pastra bine secretele.Oameni se ascundeau in munti-Daci ,montibus in 14

haerent--.Padurile erau intunecoase.Acopereau acea tara plina de primejdii. Padurea dacica. Infricosatoarea padure dacica . Era adapostul acelor oameni si era originea adinca a mitului getic, invocat si azi in formula magica, foaie verde, din cintecul popular. Romanii cunosteau acea padure de departe, cind se vedeau nevoiti sa o ocoleasca ;s-au mai de aproape cind,in intunecimea ei,pierea vreo legiune sau un general faimos. Atunci umbra paduri dacice ajungea pina la Roma,si de ea vorbeau poeti si cronicari,care notau dezastrele petrecute acolo. In anul 74 ien ,Caius Scribonius Curio ,care ii invinsese pe dardani in Tracia,voia sa-i supuna si pe daci si ajunsese pina la Dunare. Dar inspaimintat de padurile pe care le vedea s-a oprit. S-a intors din drum fara sa faca razboi: Curio Dacia tenus venit,sed tenebras saltuum expavit- (Curio s-a intors din Dacia,inspaimintat de intunecimile [padurilor] sale)spune Florus. In alta imprejurare ,Roma sa emotionat de moartea lui Cornelius Fuscus, care se inmormintase cu toata legiunea lui in padurea blestemata. Martial scria epitaful prietenului sau: "Aici zace Fuscus… Lespedea nu se mai teme de amenintari dusmanoase… Umbra victorioasa a generalului stapineste victorioasa padurea supusa" Retorica poetului era mai mult decit tragica. Generalul pierise fara victorie. Fara urma.Infricosatoarea padure nu se clintise. Raminea mereu muta, intunecata, plina de secretele ei.

Pentru mintea anticilor era in toate acestea nu numai un mit care inspira teama,dar ceva magic,ce izvora din geniul acelui popor si venea in apararea lui,ascunzind realitatea.Padurea era fondul obscur unde se urzea secretul.Dar acel popor,care-si adora zeul pe culmi solitare,avea o stiinta a secretului,inviolabila in asa masura incit nici azi istoricii nu pot face o distinctie limpede intre mitul si istoria sa. Acel zeu,desi luminos raminea ascuns. Nu i se cunosc altarele si nici chipul. Potrivit unor reguli magice,se figura nu persoana divina,ci principiul contrar si invins,balaurul cu cap de lup,care slujea si apara,desi uneori se revolta si se lupta cu Zamolxe in nori. Dacii facusera din el stindard si-l adorau ,dar trageau in el cu sagetile in nori cind izbucnea furtuna. Acest balaur a fost adoptat ca insigna si de unitati ale armatei romane si a fost adorat si in Italia. Poate nu e lipsita de interes mentionarea ca Wulfila,apostolul gotilor,capadocian de origine,deci trac,primis ein Dacia,unde evangheliza ,acest nume got,care inseamna lup. Un asemenea nume putea avea un inteles tainic printre oamenii din acea tara .Zeul acestui popor isi ascundea persoana in tot ce era legat de cultul si numele sau.Ii ziceau Zamolxes ,sau Zalmoxis, iar mai tirziu ,cine ar crede?intr-o inscriptie Jupiter Optimus Maximus Paternus Aepilofius.Ultimul calificativ il tradeaza:’Zeul din stinca" Siret zeu. Iesise din Dacia,se substituise altuia si era adorat intre straini.Acest mod de a se ascunde in nume,de a desena lucrurile printr-o apelatie

15

dubla sau multipla (chiar daca uneori cuvintele sint grecesti sau romane,pentru ca numele adevarate ramineau necunoscute)este alta forma a ermetismului dacic: ZamolxisGebeleizis; Danubius-Ister; Carpathus-Caucasus; Decebalus-Diurppaneus; Daci-DaiGetae. S-ar putea intemeia multe speculatii, nu neaparat etimologice,asupra ambiguitatii dacice. Asemenea incercari ar duce la recunosterea tendintei tipice a dacului de a ascunde propria-i personalitate si pe aceea a lucrurilor tarii sale si de a exercita asupra strainului magia de straveche folosinta a numelui care disimuleaza. Pe aceiasi cale ajungem si la mit. Tot ce apartine acelei tari si cunoastem prin izvoare antice trebuie supus unei critici foarte severe, pentru a putea separa cele doua planuri ale lumii daco-getice,insuficient observate chiar si de istoricii cei mai scrupulosi:planul real,al cunoasterii directe,pe care au avut-o mai limpede romanii prin razboaie si care se complecteaza prin descoperiri arheologice. Dacii si Danubiul sint numele exacte in acest plan.Apoi celalalt planul mitului propagat de greci si adoptat si de romani ,care l-au confundat de multe ori cu planul real. E lumea getilor,cu Istrul sacru si Caucazul,cu salbatica Peuce , delta cu o mie de guri si lenesele stele ale polului getic.

Strămosii nostri au fost mai întâi Geto-dacii, Tracii sau Valachii? Maria Crişan

Ubicuitatea geto-dacilor
Cea mai veche mentiune pare să tină de etnia valahă, deoarece o găsim la Homer (Il. II, 739), sub forma de OLOOSON, adică VOLOS. Şi cum Homer, conform Herodot (De genere, vitaque Homeri libellus _, 1552) a trăit între 1117-913 î.Chr., totalizând 104 ani de viată, această mentiune are o vechime cam de 3000 de ani. Despre Traci, marea familie din care fac parte si Getodacii, rapsodul vorbeste în: Il., IV, 519; V, 412; XI, 222 s.a., situându-i la nord de Grecia, unde suflă vânturile înghetate. La 429 de ani după moartea lui Homer, se naste părintele istoriei - Herodot - care a

16

călătorit foarte mult, cercetând locuri, oameni, etnii, obiceiuri, descrise apoi în cele nouă cărti ale sale de Historiai. Despre strămosii nostri, Herodot relatează mai ales în cărtile a IV-a si a VII-a. În capitolele 48-49 ale cărtii a IV-a, delimitând Tara Scitilor, el trece în revistă fluviile si cetătile mai importante de pe teritoriul geto-dacic. În cap. 93 al aceleiasi cărti îi caracterizează pe Geti ca fiind cei mai drepti si cei mai curajosi dintre traci ; în capitolele 94-96, vorbeste despre credintele si practicile religioase ale strămosilor nostri, cu foarte mult respect. În cartea a VII-a, cap. 75, historicul, vorbind despre superioritea numerică a tracilor, specifică faptul că acestia sunt după indieni, cei mai numerosi. Thucydide (460-396 î.Chr.), trac de origine, deci precursor si al unui Pârvan si Iorga, în cartea sa de căpătâi Războiul peloponeziac, printre altele, istoriseste despre luptele purtate de Geti, sub regii TERES si SITALKES, împotriva regatului clientelar al odrizilor. Tot de la el aflăm că Getii, amestecati cu alte populatii, erau stabiliti între Abdera - azi Polystila-, în Grecia si izvoarele Dunării, că erau vecini cu Scitii (II, 97) si că erau toti arcasi pe cai - - (II, 96). Euphorus (405-334 î.Chr.) mentionează triburi getice ,Herodot si Strabon asemenea, iar la Pomponius Mela spune ca unele triburi getice sint stabilite la nord de Pontul Euxin. Aristotel (384-322 î.Chr.), spirit filozofic si stiintific universal, în a sa Istorie a animalelor (VII, 12) face remarci asupra păsărilor migratoare din Delta Dunării, a delfinilor din Pont si a climatului rece si umed, cu consecinte nefaste asupra omului si animalelor din această regiune locuită de Geti. Cuvântul dac, ca etnie apare pentru prima oară la Caius Julius Caesar în lucrarea Commentarii de bello Gallico (VI, 25, 1), în fragmentul în care delimitează vasta pădure Hercyniană care se întindea pe teritoriul vechii Germanii, cuprinzând muntii Hercynici, azi Erzgebirge, spre Rin si Ardenia (pădure la nord de Champagne, între Franta si Belgia), până la frontierele DACILOR ( _ ad fines Dacorum). Marcus Tullius Cicero (106-43 î.Chr.), în discursul său Ad Atticum (IX, 10, 3), atrage atentia romanilor asupra pericolului reprezentat de GETI, pentru Imperiul Roman, ca unii care erau foarte numerosi, răspânditi pretutindeni si foarte curajosi. Diodorus Siculus, în al său compendiu - Bibliotheca historica -, printre informatiile pe care ni le oferă despre Geti, include si unele referitoare la luptele de acaparare a tărmului stâng al Dunării - de altfel esuate -, purtate de către generalul macedonean Lisymach împotriva bravului rege get Dromichaites. Quintus Horatius Flaccus (65-8 î.Chr.), ilustru poet roman erudit, mai ales în Ode si Satire, făcând remarci interesante asupra Geto-dacilor, exact ca si Cicero cu vreo patru decenii în urmă, atrage atentia romanilor asupra marelui pericol pe care îl reprezentau strămosii nostri fată de Imperiul Roman, mai ales pentru că erau foarte numerosi si foarte curajosi. Strabon (63-20 î.Chr.), considerat, pe bună dreptate, creator al geografiei stiintifice, vorbind despre strămosii nostri, îi împarte, în Geti si Daci, după teritoriile pe care le 17

ocupau: Getii, mai spre est, fiind vecini cu Pontul (prin coordonatul geografic de Pont, Strabon, ca si Ovidiu de altfel, întelegea nu numai Marea Neagră, ci si o bună parte din uscat, adică Regatul Pontului care cuprinde inclusiv Crimeea, Cubanul si Caucazul de azi), iar Dacii, spre vest, cuprinzând Germania si izvoarele Dunării; DAES si DAVES, denumirea veche pentru DANOI (vezi si DANIA, adică Tara Dacilor, Danemarca de astăzi), remarcă Strabon, era un nume frecvent folosit de atenieni, pentru a desemna pe sclavii lor (VII, 3, 12). În VII, 8, 3 si VII, 11 si 14, geograful delimitează detaliat Tara sau Pustia Getilor si anume între gurile Dunării si ale fluviului Borysthene - Nipru, unde, de fapt, avuseseră loc luptele dintre Darius si Lisymach (VII, 3, 8) si curajosul rege get Dromichaites. Acesta s-a purtat foarte omenos cu generalul macedonean care-i invadase tara; luându-l prizonier, Dromichaites îl informează asupra sărăciei Tării Getilor, asupra sobrietătii acestora, invitându-l categoric să nu mai poarte războaie împotriva unor oameni cumsecade ca Getii, ci mai curând să caute a le cultiva amicitia; acestea zicând, îl tratează pe invadator ca pe un oaspete invitat, încheie o aliantă cu el si apoi îi redă libertatea. Vorbind despre organizarea politică si religioasă a Geto-dacilor, Strabon spune ca Zalmoxes - fostul sclav al lui Pythagora (a se citi discipol al lui Pythagora), de a fi introdus la Geti, cu ajutorul marelui preot Deceneu, practica pitagoreiană a abtinerii de la orice fel de aliment (extrem de utilă astăzi, de altfel!). În ce priveste vestitul regat al lui Buerebista care încearcă să repare relele pe care le cauzaseră natiunii, războaiele sale nesfârsite , relatează că i-a reusit aceasta prin muncă asiduă, modestie si disciplină; asa a reusit să formeze, în numai câtiva ani, un mare imperiu si să supună Getilor, cea mai mare parte din natiunile vecine: Iliri, Macedoneni, Boi, Tauri. Burebista s-a slujit de Deceneu pentru a-i supune mai bine pe Geti. Getii se mai numesc Traci, Myssieni si Moessieni.

La Claudius Ptolemeu (III, 8, 1), găsim Dacia situată cam între aceleasi coordonate geografice ca si la Strabo: Tara Getilor si a Dacilor care vorbeau aceeasi limbă. Justin, istoric latin din secolul II, mentionează că Dacii ar descinde din Geti (Daci quoque suboles Getarum). Originea filologic-etnografică a Dacilor este confirmată de toponimie. După Tomaschek (Les restes de la langue dace _, p. 11): Les daces et les Thraces bessiens sont des émigrants aryaques, qui de trcs bonne heure, plusieurs siccles avant les Scolates du Pont et les Sarmates encore plus situés a l'est, quittcrent la patrie premicre des Ariaques, se fixcrent dans les Carpathes (a savoir, les Balcans dans la langue des Turcs). L'habitat s'appelait lui-meme Dak: le K est sans doute de nature suffixale de manicre qu'il semble qu'on puisse rattacher a la racine Da; le nom Dakos porté en 18

général par les esclaves du pays des Gctes. Celui qui douterait encore de l'étroite affinité du peuple besso-thrace avec les Daces et de la parenté originaire des deux peuples avec les Iraniens se laissera sans doute convaincre par la nomenclature topographique . Cam în aceleasi limite vorbeste si istoricul si omul de stat Mihail Kogălniceanu (1817-1891) (Histoire de la Valachie _, 1837): că erau originari din provincia JASEBAS sau MARZIANE în Persia, în jurul râului Oxus (Amudaria de azi). Locuitorii acestei provincii se numeau DERBICES, DAES si DACES. Erau curajosi, drepti, modesti, vigurosi si demni de a purta numele de DAVES si DACES, sintagmă de războinic. Ei ar fi preferat moartea unei dominatii străine. Tinutul de unde se trăgeau Getii se numea GEIHA,iar poporul se numea GEIH si GETE. De abia cu două secole înainte de Hristos, începură să-si clădească orase. Este adevărat că Getii din Dobrogea s-au sedentarizat de timpuriu (poate chiar din epoca de bronz?), lucrau pământul după ce îmblânziseră calul; dar mai erau si alti Geti care duceau o viată barbară sau cvasibarbară, fiind războinici de temut, cum ne mărturiseste Ovidiu însusi, apoi un al doilea martor ocular - Dio Chrysostomus - care ne relatează (si în Getica, dar si în discursul 36) despre o incursiune a Getilor asupra coloniei OLBIA-BORYSTHENE, având ca rezultat distrugerea ei aproape totală. Acesta era motivul pentru care olbienii erau mereu cu mâinile pe arme, chiar în timp ce-si arau ogorul, cum ne-o mentionează si Ovidiu, cu aproape sase decenii înaintea lui Dio: Est igitur rarus rus qui colere audeat isque Hac arat infelix hac tenet arma manu (Tr., V, 10, 19-20; comp. Tr., IV. 10, 73-76; Tr. II, 49-50 etc; Ovidiu îi mentionează pe Geti, în Triste si Pontice de 78 de ori). Că Getii erau răspânditi în toate colturile lumii ne-o atestă această disciplină de lux -toponimia; acesta e si cazul Bythiniei, tară africană de altfel, unde localităti a căror desinentă în -dava , cum este CAPIDAVA sau în -uria, CAPISTURIA sau în -ora, CEPORA, vorbesc de prezenta Getilor acolo, într-o anumită perioadă istorică (sau poate că acest fenomen mai dăinuie si astăzi); Geto-dacii, având multiple ramuri etnografice, au trăit pretutindeni în lume, pe teritoriul României de azi, al Ungariei, Bulgariei, Greciei, Iugoslaviei si mai ales al Rusiei meridionale, pe toate teritoriile unde Cimerienii posedaseră altădată o putere strălucită care a durat secole, după Strabon (VII, 2, 1; VII, 2, 2 si 4, 4). Aceste teritorii au fost ocupate atât/când de Getodaci, cât si/când de Cimerieni, care, fugăriti de Scitii nomazi, s-au refugiat în toate colturile lumii, aproape întotdeauna amestecati cu Geto-daci: apar toponime ca Himmerland sau Chersonesul cimbric (Cimbrii sau Cimerienii) în Danemarca, iar aceasta este fosta Dania sau Dacia, tinut locuit de Daci; unii regi ai Danemarcei s-au intitulat rex Daciae; Daci dicti Cimbri aut Holsaci, găsim în Carolus Stephanus în Dictionarium historicum _, din 1660, iar la Anonymos din Ravenna aflăm toponime ca DRUBALIS, PANONIN, TIBIS în Dania, adică Danemarca. Printre ramurile Geto-dacilor, mai importante sunt Carpianii, Costobocii si

19

Cistobocii. După Ptolemeu (III, 5, 10), Carpianii erau răspânditi în Slovacia, Galitia de vest si Sarmatia europeană. Şi, în timp ce la Herodot (IV, 17) vom afla un râu numit Karpis, în regiunea Dunării panonice, Ptolemeu (II, 15, 3) mentionează un oras omonim la cotul panonic al Dunării. Carpianii din sudul Basarabiei sunt mentionati de Ptolemeu (III, 10, 7) sub forma ARPIOI, având în posesia lor un oras numit ARPIS (ARPIS POLIS). Carpianii, cunoscuti pe întreg teritoriul care se întindea din Slovacia, Galitia occidentală si pe ambele versante ale Carpatilor, până la gurile Dunării, Nistrului si Niprului, se organizaseră într-un regat puternic aproape de Prut: toponime ca Tyras, Harpis, Zargidava , Tamasidava, Piroboridava, întăresc această realitate. În ce-i priveste pe Costoboci si Cistoboci, acestia erau răspânditi în Carpatii din Maramures, în Bucovina, Slovacia si Polonia, dar cea mai mare parte din ei trăiau în sudul Rusiei. Toti autorii s-au pus de acord în privinta originii numelui si anume de la râul Bug. Motivul? Fie că acolo si-au făcut ei aparitia pentru prima oară, fie că acolo au fost ei, pentru prima oară, remarcati într-o masă compactă: oricum o populatie legată de toponimul hidrografic BUG (Ptol., III, 5, 8). Costobocii si Cistobocii sunt de asemenea cunoscuti sub numele de KARPODAKOI, precum Carpianii însisi, căci acestia au fost Carpianii drept ansamblu a numeroase triburi getice, ocupând regiunea dintre Carpati si Borysthene - Nipru. După Zosimos (IV, 34, 6), sub numele de KARPODAKOI, se întelegea o natiune foarte puternică si bine organizată în Dacia carpatică, formată inclusiv din CARPIANI, COSTO- si CISTOBOCI si din alte triburi dacice, amestecate între ele.

Istoricul si arheologul român Vasile Pârvan este de părere că marele număr de Geti constatati la Olbia, în epoca elenistică si romană, ar fi aici de origine recentă, probabil începând cu sec. IV î. Chr., în timp ce natiunea barbară predominantă în sec. VII-V î.Chr. ar fi fost aceea a Scitilor. O constatare îndreptătită, socot, căci regele Persilor, Dareios (521-488 î.Chr.), venit aici pentru a-i pedepsi pe Sciti pentru crima de a-i fi alungat pe Cimerieni din Bosforul cimerian spre vestul Europei, numai după ce a construit ultimul pod peste Dunăre, foarte aproape de insula Peuce=Şerpilor (Hdt. IV, 1-28 si 98-112), aceasta însemnează în apropiere de orasul Galati, pune în sfârsit piciorul pe pământul getic ,care cf. Strabon (VII, 3, 11 si 14) se întindea între gurile Dunării si ale Niprului - si aici avu loc confruntarea, poate cea mai crâncenă, cu Scitii (Hdt. IV, 5-28, 98-101). Fără îndoială că Celtii au fost aceia care i20

au împins pe Geti, în mase compacte, spre Bosforul cimerian si Crimeea, dar aici nu a avut loc crearea unei natiuni getice analoagă celei din masivul carpatin sau din Moldova sau Basarabia. Şi totusi, întreaga regiune împădurită dintre Dunăre si Nipru, a fost, încetul cu încetul, stăpânită de Geti, în timp ce stepa Daciei de sud-est, a fost preponderent iraniană. Asadar Getii au ocupat, nu numai teritoriul viitoarelor Principate danubiene, inclusiv Basarabia, al cărei etimon bess pare să derive de la populatia BESSI care trăiau aici amestecati cu Getii. Toti cronicarii, istoricii, geografii, străini si români, din Evul Mediu, s-au pus de acord în ce priveste toponimul Basarabia, adică partea inferioară a Moldovei sau Valahiei care odinioară s-a numit Basarabia (Moldoviae seu Valachiae inferioris pars quae olim Bessarabia dicta fuit). Deci, la început a fost o singură regiune, foarte vastă, locuită de descendentii GetoCarpo-Dacilor, adică de Volohi - Blochi la rusi, Vlahi la noi, Olahi la unguri, Blochi sau Vlochi la polonezi, dar se păstrează mereu o rădăcină bl sau vl si apoi un ml dezvoltat în toposul Moldova, la originea originei fiind olooson > volos (cf. Homer, Il., II, 379). În ce priveste denumirea de VALAHIA, în afara unei maniere oscilante, manifestate la unii autori, insuficient informati, regăsim, la cea mai mare parte din ei, toposul Valahia, inclusiv pentru Moldova, căci de la început a fost un singur nume pentru poporul valah (cu variantele mai sus mentionate), contextul însă, ne întăreste această realitate etnografică si statală. Iată o dovadă, din multe altele: Donc, par suite de son extension territoriale aux temps du prince Roman, la Moldavie était devenue un nouvel pays valaque. (Revue roumaine d'histoire, tome XIII, nr. 17/1973, p. 131-158). Apoi titulatura voievodului era cea de valaque, el domnea în Valachia, chiar atunci când el se afla în Moldova. Transilvania însăsi a fost numită Valahia situată dincolo de Carpati , adică Transilvania, EX DACIA RIPENSIS. Astfel, aparitia a două denumiri pentru unul si acelasi tinut, apoi delimitarea fizică a acestuia în Moldova si Valahia (Transilvania având etimonul ei legat de pozitia fată de Carpati), se datorează cronicarilor, istoricilor si geografilor polonezi, căci eruditul Sarnicius ne-a dat explicatia căutată: regiunea situată în imediată apropiere de Polonia a fost numită de noi Moldova, în timp ce cea mai îndepărtată de tara noastră, Valahia (Descriptio Sarmatiae ), atunci etimonul este acelasi - VL/ML. Situatia este comparabilă cu cea a toponimelor omonime din alte tări slave; în Cehoslovacia, spre exemplu, fluviul care irigă capitala de aur - Praga - se numeste VLTAVA, aceasta vrea să zică MOLDAU la germani si la francezi (după maniera germană), în loc de Walachei - Valahia; în aceeasi Cehoslovacie, există o regiune numită Walachei (Valahia), unde locuiesc din totdeauna valahi, ca pretutindeni, de altfel. Düsseldorf,: inima acestui străvechi oras (700 de ani în 1988), a fost secole în sir, până în 1855, numită Wallachei=Valahia; în 1851, un grup de cetăteni s-au adresat autoritătilor ( Düsseldorfer Zeitung din 31 mai 1851), cerând schimbarea denumirii din Wallachei, în cel de Friedrichstadt, după numele regelui Friedrich Wilhelm IV (18401861); patru ani după aceea, în 1855, acest deziderat a fost împlinit. Exista două

21

etimologii posibile: Wallach (germ.)= cal castrat; felach (egipt. si ind.)=agricultor, sau ambele valabile de-a lungul istoriei societătii umane. 1. Epoca de bronz este marcată, printre alte activităti umane, prin îmbânzirea calului, deci cresterea vitelor, mai ales a cailor (acelasi lucru este valabil la Cimerieni - Sciti - Traci - Geto-daci si probabil si la Pelasgi si Etrusci); 2. Agricultura trece, în ordine cronologică, drept a 2-a ocupatie principală a omului, asa cum a fost cazul la OST-FALLEN si la WEST-FALLEN (adică falii (felahii la etniile de mai sus) de est si falii de vest); atunci, ar putea veni în discutie un al 3-lea etimon, cum este cuvântul german din Althochdeutsch (=vechea germană de sus) FLACHLAND = câmpie (FLAH, la rândul lui derivat din VOLOH/BLOCH/VALAH etc), poate unul din cele mai vechi cuvinte din lume, dat fiind etimonul acestuia = pământ propice pentru agricultură, asa cum este câmpia, de fapt. La locuitorii celor două tărmuri ale Rinului (Rheinländlerii) si, în special la locuitorii Düsseldorf-ului - lucru remarcabil -, dragostea pentru agricultură si pentru cresterea cailor, ambele preocupări ancestrale, au rămas până în zilele noastre aproape intacte; în loc de agricultură, stricto sensu, grădinăritul (Flehe, Volmerswerth, Benrath) impus de urbanism, în loc de caii de tractiune, caii de curse. Caii nostri valahi si, după cum se vede, nu numai în Valahiile române sti, au fost renumiti în toată lumea, o atestă nu numai cronicarii, ci si călătorii străini. Conform datelor istorice, valahii ar putea fi considerati cea mai veche populatie de pe Terra, la fel de veche ca si cea cimeriană, pelasgică sau etruscă, a căror istorie le-a fost comună; să amintim că ultimul rege al Atenei (sec. XI, î. Chr.) s-a numit Codrus, mai mult ca sigur un dac; si la Vergiliu apare un Codrus, păstor de profesie; Dacii, cf. Pârvan, au construit Troia. Savantul german Schlözer, în cartea sa Russische Annalen (p. 145) spune: Acesti volochi nu sunt nici romani (de la Roma), nici bulgari, nici Wälsche (gali) asa cum sunt desemnati de unele surse germane, ei sunt VLACHI, descendenti ai marii si ancestralei familii a Tracilor, a Dacilor si a Getilor si care si astăzi îsi au propria lor limbă si, în ciuda oprimărilor de tot felul, ei locuiesc Valachia, Moldova, Transilvania si Ungaria în număr de milioane. Vezi si Cellarius, Geographia antiqua, p. 191-192. Deci, la început au fost oloosonii adică volosii care au dat na stere la VLOCHI, BLOCHI _ si care, în amestec cu Cimerienii, Pelasgii, Etruscii au dat nastere Tracogeto-dacilor, locuind de milenii pe aceleasi tinuturi; o atestă si istoricul roman Annaeus Florus prin formula DACI MONTIBUS INHAERENT (=Dacii sunt înfipti în munti), iar pesterile din Transilvania si Valahia sunt o dovadă fără tăgadă a acestor realităti; în grote îsi găseau întotdeauna un adăpost sigur până trecea răzmerita năvălirilor barbare, fiecare în parte. O mărturie vie ne stă si Cronica notarului prea întelept al regelui Bella II. Asa cum se autointitulează cronicarul maghiar din secolul al XI-lea. În ea ni se relatează cum, prin forta armelor, ungurii au acaparat regatele lui Glad, Gelu si Menumorut, pentru că erau setosi de sânge si de a-si mări mosia cu pământuri frumoase si fertile (capitolele XXII-XXVIII); apoi la fel au cucerit Bulgaria pentru o bucată de vreme (cap. XXXVIII-XLV). Iată cum îsi caracterizează acest întelept notar, compatriotii: Nam mens Hungarorum tum tempore nihil aliud optabat nisi occupare sibi terras et subjugare nationes et bellico uti labore. Quia Hungarii tunc tempore, ita gaudebant de effusione humani sanguinis, sicut sanguisuga, et nisi ita fecissent tot bonas terras posteris suis non dimissent. Quid plura? Dacă am vrea să delimităm cartografic Valahia, fosta tară a Geto-dacilor, atunci ar

22

trebui să apelăm la un pătrat asemănător cu cel pe care l-a operat Herodot spre a desemna Tara Scitilor, din care numai latura de nord va rămâne intactă, celelalte se vor modifica astfel: latura de sud se va prelungi până dincolo de Marea Adriatică; cea de vest va traversa Ungaria până în Bavaria, iar cea de est până la Bosforul cimerian.

Toposul de ROMANIA vrea să indice pe harta lui Mercator din 1550 o enclavă romană; ROMANIA, ca notiune politică a fost formulată pentru prima oară de către discipolul episcopului Wulfila în Epistula de fide, vita et obitu Ulfila, numit Axentius de Durostorum (mijlocul secolului al IV-lea); iată contextul: beatus Ulfila cum grande populi confessorum de varbarico pulsus in solo Romanie adhuc beate memorie Constantino principe honorifice est susceptus. Numele de valah, ca atare, apare pentru prima oară la Ioannes Malalas (491578). Este regretabil că profesorii de istorie veche de la Universitatea Bucuresti nu au citit, mai înainte de a preda un curs ca "Izvoare istoriografice", Romana et Getica în original, ci s-au folosit numai de traduceri, în special franceze, ale extrem de valoroasei lucrări a lui Jordanes/Jornandes (mijlocul sec. al VI-lea) Romana et Getica (De summa temporum vel origine actibusque gentis Romanorum et De origine actibusque Getarum). Astfel ar fi aflat că se referea la Geti/mai ales la Geti si Daci si nu la Goti si că o spune expressis verbis: Eu tratez despre Dacia străveche pe care acum o stăpânesc popoarele Gepizilor, după cum se stie. Numită Dacia în vechime, Gothia sub Goti, ea poartă acum numele de Gepizia. (Daciam dico antiquam, quam nunc Gepidarum populi possidere noscuntur. Hanc Gothicam quam Daciam appellavere majores (quae nunc ut diximus) Gepidia dicitur). Apoi, îl citează frecvent pe Dio Chrysostomus care a scris un tratat intitulat Getica (azi pierdut, dar Jordanes l-a avut sub ochi): Dio, istoric foarte renumit, ne învată că _ sau : după cum afirmă Dio care a scris istoria Dacilor (adică si a Getilor), anale pe care le-a conceput în limba greacă (Ut refert Dio qui historia Dacorum (i.e. Getarum) annales que Graeco stylo composuit) s.a.m.d. Şi apoi discursul 36, adresat boristenitilor, poate fi considerat o schită a tratatului Getica, atât de frecvente sunt referirile la Geti: acesta este păstrat - vă rog, cititi-l! BIBLIOGRAFIE:

23

ANONYMOS. Anonymi Belae Regis Notarii et Gestis Hungarorum Liber. Textum ad fidem Codicis membranacaei Bibliothecae Caesariae Vindobonnensis recensuit prolegomena et Indices addidit Stephanus Ladislaus Endlicher. - Viennae: Typis et sumptibus Caroli Gerold, 1827 ANONYMI RAVENNATIS, qui circa saeculum VII vixit. De geographia libri quinque. Parisiis: Apud Simonem Langronnae, 1688 ARISTOTELES. De animalibus historia. Textum recognovit Leonardus Dittmeyer. Lipsiae: B. G. Teubneri, 1907 ARRIAN. Le périple de la Mer Noire par Arrien. Traduction, étude historique et géographique, index et carte par Henri Chotard. - Paris: Auguste Durand, LibraireEditeur, 1860 CANTEMIR. DEMETRII CANTEMIRI. Moldaviae principis. Descriptio Moldaviae: antiqui et hodierni status Moldaviae ad fidem Codicum duorum in Bibliotheca Academiae Mosquitanae Scientiarum servatorum post Alexandrum PapiuIlarian iterum edita. - Bucurestiis: Typis Academiae Scientiarum Dacoromaniae, 1973 CICERO, Marcus Tullius. Epistolae ad Atticum, Brutum et Fratrem . - Lugduni, 1548 COSTIN, Miron. Cartea pentru Descălecatul de'ntâiu a Terei Moldovei si nemului Moldovenescu de Miron Costin carele au fostu logofetu mare în Moldova _ de M. Kogălniceanu, Tom I-ui, s.a., s.n. CRIŞAN, Maria. Die Grenzen Skythenlandes und Dakiens / Getiens im Lichte antiker und anderer Quellen. Comunicare prezentată la lucrările celui de-al IV-lea Colocviu International de Geografie istorică a Lumii Vechi, Stuttgart, 2/6 mai/1990 CRIŞAN (KRISCHAN) - KREUTZER, Maria. Historisch-geographische Referenzen in Tristia und Pontica. - Düsseldorf: Aouane Verlag, 1993 CRIŞAN, Maria. Die Lage der antiken Städte Troya und Theben aus Böotien in der Bronzezeit. - Târgovi ste: Macarie, 1997 CRIŞAN, Maria. Observations sur les Gctes dans les épîtres d'exil d'Ovide. Comunicare prezentată la lucrările celui de-al II-lea Congres Mondial Ovidianum. Tomis, 1980 DIO CHRYSOSTOMUS. Opera Dio Chrysostom: with an Engl. transl. by J. W. Coohon H. Lamar Crosby. In five volumes. - Cambridge MSS: Harvard London: Heinemann (The Loeb Classical Library), 1961-1964 FLORUS, Lucius Annaeus. L. Iulii Flori rerum Romanis gestarum libri IV. A Ioanne Statio emendati. Altera editio aucta et correcta _ - Antwerpiae (Anvers): Apud Martinum Nutium, 1607 GAJDUKEWIC, E. V. Das Bosporanische Reich. - Berlin: Akademie Verlag, 1971; 1974 HERODOTOS. Historiarum libri novem, curavit Friedericus Palm. Nova editio stereotypa. Tomus II. - Lipsiae, 1839 HIEROKLES. Synekdemus et Notitiae graecae episcopatuum . Edidit G. Parthey. Berlin, 1866 HOMERUS. L'Iliade d'Homcre traduite en français avec des remarques par Madame Dacier. - Paris: Chez Gabriel Martin _ Libraires 1874. Avec privilcge du roi HORTELIUS, Abraham. Ex conatibus geographicis Abrahami Ortelii: Pontus Euxinus: Cum privilegio Imp. Reg. et Belgico, Ad decennium 1590 JORDANES. Jordanis Romana et Getica. Recensuit Theodorus Mommsen. Berolini: Apud Weidmannos 1882 (Editio nova lucis ope expressa), 1961 JUSTINUS. Justini historiarum ex Trogo Pompeio Libri XLIV. Ex recensione Isaaci

24

Vosii. Editio ultima, prioribus Ionge correctior. - A Lyon: Chez Savy Libraire, 1804 KOGĂLNICEANU, Mihail. Kogălnitschian, Michel de. Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des Valaques transdanubiennes. Tome premier. Histoire de la Dacie, des Valaques transdanubiennes et de la Valaquie (1241-1792). - Berlin: Libraire de B. Behr, 1837 KUZEV, Alexandăr; Vasil, Gjuzelev; Bălgarski srednovekovni gradove i kreposti. Varna: Knigoizdatelstvo "Georg Bakalov", 1981 LASCU, Nicolae. Notizie di Ovidio sui Geto-Daci: Estratto da Maia. Nuova Serie Fascicolo IV - Anno X - ottobre- dicembre 1958. Arti grafiche "E. Capelli" Rocca San Casciano LASCU, Nicolae. La terra e gli antichi abitanti della Scizia Minore nelle opere del'esilio di Ovidio. In Publius Ovidius Naso. - Bucarest, 1957 MAGINI, Giovanni Antonio. Geographiae universae tum veteris tum novae absolutissimum opus duobus voluminibus distinctum, in quorum priore habentur Cl. Ptolemaei Pelusiensis Geographicae enarrationis Libri octo _. -Venetiis: Apud Haeredes Simonis Galignami de Karera, 1596 MALALAS, Ioannes. Chronographia (Graece et Latine). Ex recensione Ludovici Dindorfii. Accedunt Chilmeschi Hodiique annotationes et Ric. Bentleti epistola ad Io. Millum. Bonnae: Ed. Weber, 1831 MANNERT, Konrad. Geographie der Griechen und Römer. 7-er Theil: Thrakien, Illyrien, Macedonien, Thessalien, Spirus bearbeitet von Konrad Mannert. Landshut: bei Philipp Krüll, Universitätsbuchhändler, 1812 MERCATOR. Gerardi Mercatori Atlas sive cosmographicae meditationes de fabrica mundi et fabricati figura, Gerardo Mercator. Rupelmundano illustrissimi Ducis Julie Clevie et Mostis Cosmographo Autore. Cum privilegio, 1574 MÜLLER, Laurentius. Septentrionalische Historien _. - Amberg: Durch Michaeln Forstern, MDXCV NEUMANN, Karl. Die Hellenen im Skythenlande. Ein Beitrag zur alten Geographie, Ethnographie und Handelsgeschichte. - Berlin: Verlag von Georg Reimer, 1855 NICEPHOROS. Nicephori Breviarium. Ed De Boor. - Leipzig, 1880 OROSIUS, Paulus. Historiae (Edited by Aeneas Vulpes). - Venice: Bernardinus Vinetas, de Vitalibus, 1500 OVIDE. Les Tristes et les Pontiques. Traduction nouvelle, avec une introduction et des notes par Emile Ripert. - Paris: Classiques Garnier, 1952 PÂRVAN, Vasile. Getica. O protoistorie a Daciei. - Bucure sti: Cultura Natională, 1926 PÂRVAN, Vasile. Zidul cetătii Tomis. În: Analele Academiei Române, 1915, p. 426427 (în special) PIPPIDI, D. M. Scythica Minora. Recherches sur les colonies grecques du litoral roumain de la Mer Noire. - Bucuresti: Editura Academiei; Amsterdam: Adolf M. Makkert B.N., 1975 PIPPIDI, D. M. La seconde fondation d'Istros a la lumicre d'un document inédit. B.C.H. CXII, 1968, pp. 226-240. PLINIUS. Naturalis historia. Post Ludovica Iani obitum. Recognovit et scripturae discrepantia adiecta. Edidit Carolus Maynold. - Lipsiae: In Aedibus B. G. Teubneri, 1892-1901 PTOLEMAIOS, Claudius. Geographia . - Basilicae: Per H. Petrus, 1545 REICHARDT, C. Landeskunde von Skythien nach Herodot. Inaugural-Dissertation

25

der Philosophischen Fakultät vereinigt im Friedrich Universität, Halle a/s.: Druck von Ernst Schneider, 1889 REICHERSTORFFER, Georg. Reicherstorff Georgius Moldaviae quae olim Dacia geographica. - Viennae: Joannes Singrenius, 1541 ROSTOWTZEW, Mihail. Iranism and Ionism in South Russia. - S. Petersburg, 1913 ROSTOWTZEW, M. I. Skythen und der Bosphorus. Allein berechtige Übersetzung aus dem Russischen. Neu bearbeitet für Deutschland und mit neuem Kartenmaterial versehen. - Berlin: Hans Schoetz, 1831 SARNICIUS, Ladislaus. Descriptio veteris et novae Poloniae cum divisione eiusdem veteri et novo . s.n. : s.n., Anno a Jesu Christo natu 1585 HLÖZER, Aug. Ludwig. Russische Annalen in ihren slavonischen Grundsprache. Vergliechen, übersetzt und erklärt von Aug. Ludwig Schlözer. Teil I-II. - Goettingen: Bei Heinrich Dietrich, 1802-1809 Ştefan, Gheorghe. Contribuitii arheologice la cunoasterea Dacilor din Dobrogea de nord . Studii si referate privind istoria României. Partea I. - Bucuresti: Editura Academiei R.S.R., 1954 STEPHANUS, Carolus. Dictionarium historicum, geographicum, poeticum, gentium, hominum, deorum, gentilium, regionum, locorum poetarumque fabulas intelligendas _ - Genevae: Sumptibus Samuels Chouët, 1660 STOIAN, Iorgu. Auxentius, episcop arian de Durostor (veacul al IV-lea). Bucuresti, 1938 (Extras din revista Biserica Ortodoxă Română , anul LVI/1938, nr 7-8, iulie-august 1938) STRABON. Strabonis rerum geographicarum Libri XVII. Graeca ad optimos. Codices manuscriptos recensuit varietate lectionis adnotationibusque, Xylandri versione _ - Lipsiae: In libraria Weidmannia, 1718 TACITUS. - Oxford: At the Clarendon Press, 1967 THEOPHANES, Confessor Isaurus. Theophanis chronographia recensuit C. De Boor . Vol. I. - Leipzig, 1883 THOMASCHEK, Wilhelm. Les restes de langue dace. Extrait du Muséon. Louvain: Typ. De Charles Peeters, 1883 THUCYDIDES. Historiae. Recensuit Carolus Hude. Editio minor, vol. I-II. Lipsiae: In Aedibus B. G. Teubneri, 1903 TOCILESCU, Grigore. Dacia înainte de Romani. Cercetare asupra popoareloru carii au locuitu tiarile române de a stâng'a Dunării, mai înainte de concuista acestoru tieri de cotra imperatorulu Traianu _ - Bucuresci: Tipografia Academiei Române, 1880

26

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->