You are on page 1of 1

REŢETĂ CLĂTITE CU MIERE

Ingrediente:
● 125 grame de făină
● 2 ouă
● 120 de mililitri lapte
● 120 ml apă, apă minerală sau sifon
● 30 grame unt topit
● 2 linguriţe zahăr
● puţină sare
● câteva linguri de ulei pentru prăjit
● un borcan de miere
Mod de preparare:
Pentru început, amestecaţi ouăle cu făina, într-un bol adânc, cu ajutorul unui tel. Adăugaţi
treptat laptele şi apa. La final adăugaţi sarea şi untul şi amestecaţi până când obţineţi un
aluat subţire şi cremos.
Lăsaţi aluatul să se odihnescă 30 de minute. Apoi, încingeţi o tigaie – de preferinţă
teflonată – la foc mediu. Ungeţi-o cu puţin ulei şi adăugaţi un polonic mic de aluat (un
sfert de pahar). Rotiţi din încheietura mâinii, în sens circular, pentru ca aluatul să se
distribuie uniform pe toată suprafaţa tigăii.
După aproximativ 2 minute desprindeţi marginile clătitei cu ajutorul unei spatule şi
întoarceţi-o. Coaceţi-o şi pe cealaltă parte timp de aproximativ un minut.
Continuaţi la fel cu celelalte clătite.
La final, cu o linguriţă, ungeţi clătitele cu miere, iar apoi, rulaţi-le sau împăturiţi-le în 4.