0

ALBERT CAMUS

Teatru

1

2

Descrierea CEP a Bibliotecii Naţionale a României
CAMUS, ALBERT
Teatru / Albert Camus.
Bucureşti: RAO International Publishing Company, 2004
ISBN 973-576-545-4
821.133.1-2=135.1
RAO International Publishing Company
Grupul Editorial RAO
Str. Turda nr. 117-119 Bucureşti, ROMÂNIA
ALBERT CAMUS
Caligula; Le Malentendu; L'etat de Siege; Les Justes; Revolte
dans les Asturies
© Editions Gallimard, 1962
Tous droits reserves
Traduceri din limba franceza
LAURENŢIU FULGA, CATINCA RALEA, EUGEN B. MARIAN
şi VICTOR CONSTANTIN BERCESCU
MARCEL ADERCA
I. IGIROŞIANU
Coperta colecţiei: DONE STAN
Ilustraţia copertei: JUAN MIRO
Bărbat si femeie în faţa unei grămezi de excremente
(detaliu)
© RAO International Publishing Company, 2003
pentru versiunea în limba româna
Tiparul executat de R.A. „Monitorul Oficial”
Bucureşti, România
2004
ISBN 973-576-545-4
3

4

CUPRINS
NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI................................................................6

CALIGULA.........................................................................7
PERSONAJELE............................................................................8
ACTUL ÎNTÂI................................................................................9
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena

I..........................................................................................9
II.......................................................................................12
III......................................................................................13
IV......................................................................................13
V.......................................................................................16
VI......................................................................................17
VII.....................................................................................18
VIII...................................................................................19
IX......................................................................................20
X.......................................................................................21
XI......................................................................................22

ACTUL AL DOILEA.....................................................................27
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena

I........................................................................................27
II.......................................................................................28
III......................................................................................31
IV......................................................................................31
V.......................................................................................32
VI......................................................................................36
VII.....................................................................................37
VIII...................................................................................38
IX......................................................................................38
X.......................................................................................40
XI......................................................................................43
XII....................................................................................44
5

Scena XIII...................................................................................45
Scena XIV...................................................................................45

ACTUL AL TREILEA...................................................................50
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena

I........................................................................................50
II.......................................................................................53
III......................................................................................56
IV......................................................................................58
V.......................................................................................60
VI......................................................................................61

ACTUL AL PATRULEA................................................................66
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena

I........................................................................................66
II.......................................................................................67
III......................................................................................68
IV......................................................................................68
V.......................................................................................70
VI......................................................................................71
VIII...................................................................................72
VII.....................................................................................73
IX......................................................................................73
X.......................................................................................75
XI......................................................................................76
XII....................................................................................77
XIII...................................................................................81
XIV...................................................................................86

NEÎNŢELEGEREA...........................................................89
PERSONAJELE..........................................................................90
ACTUL ÎNTÂI..............................................................................91
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena
Scena

I........................................................................................91
II.......................................................................................95
III......................................................................................95
IV......................................................................................98
V.....................................................................................101
VI....................................................................................105
VII...................................................................................109
VIII..................................................................................109

6

....................249 ACTUL AL TREILEA......................................................................................................................235 ACTUL AL DOILEA......................................................................133 IV................................................................................................131 III.......................................................................................................................................................................................................119 V.............126 Scena Scena Scena Scena I...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................298 Scena I...................................ACTUL AL DOILEA...................................................................................................................................................................................................112 II.................................298 Scena II............................................................................................................................119 VI....................271 ACTUL AL CINCILEA..........234 ACTUL ÎNTÂI.............151 PARTEA A DOUA....144 Sfârşitul prologului.................................................................................122 VIII............................................................................................................................................................................................................141 PERSONAJELE.....117 III................................142 CUVÂNT ÎNAINTE................................................................................119 VII............144 Prolog............300 7 ........233 PERSONAJELE.......................................................................................179 PARTEA A TREIA............................140 STAREA DE ASEDIU................................286 RĂSCOALĂ ÎN ASTURII........126 II......................................................................................143 PARTEA ÎNTÂI...............................................................122 ACTUL AL TREILEA.....................................................................................260 ACTUL AL PATRULEA..............211 CEI DREPŢI............................................................................................................................................118 IV.....................................296 ACTUL ÎNTÂI.....................................................................................112 Scena Scena Scena Scena Scena Scena Scena Scena I.........................................................................

.............................................................................................................................316 Scena II.......Scena III.....................................................................................................................................306 Scena Scena Scena Scena Scena Scena I.....................................................................314 VI......................................310 IV.................................................................................................................................306 II..314 ACTUL AL TREILEA..............................................................317 Scena III.............................313 V................................316 Scena I...........307 III.320 ACTUL AL PATRULEA...303 ACTUL AL DOILEA.....323 8 ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

9 . Bucureşti. şi a apărut pentru prima oară în volum la Editura Univers. cu excepţia celor rezultate din traduceri şi adaptări: Caligula (1938). Neînţelegerea (LeMalentendu. 1970. 1962. Nouvelles. Recits. Traducerea pieselor a fost realizată după volumul Albert Camus. 1944). „Bibliotheque de la Pleiade”.dedicat dramaturgiei lui Albert Camus . 1948). 1950) şi Răscoală în Asturii (Revolte dans les Asturies. Cei drepţi (Les Justes. Editions Gallimard. Theâtre.NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI Volumul de faţă . Starea de asediu (L'etat de Siege. Pentru această ediţie au fost preluate toate piesele autorului.este al patrulea din seria operelor acestui autor publicată de Editura RAO. 1962).

CALIGULA Piesă în patru acte 10 .

intendentul palatului MEREIA MUCIUS PRIMUL SOLDAT AL DOILEA SOLDAT PRIMUL SLUJITOR AL DOILEA SLUJITOR AL TREILEA SLUJITOR SOŢIA LUI MUCIUS PRIMUL POET AL DOILEA POET AL TREILEA POET AL PATRULEA POET 11 . patricieni OCTAVIUS PATRICIUS.PERSONAJELE CALIGULA CAESONIA HELICON SCIPIO CHEREA SENECTUS. patricianul bătrân METELLUS LEPIDUS.

AL CINCILEA POET AL ŞASELEA POET Acţiunea se desfăşoară în palatul lui Caligula. 12 . Un interval de trei ani desparte primul act de actele următoare.

Dau din cap si spun: „Nimic”. PRIMUL PATRICIAN: De ce vă-ngrijoraţi dinainte? S-aşteptăm. AL DOILEA PATRICIAN: De trei zile. PATRICIANUL BĂTRÂN: Cercetaşii se duc. sunt adunaţi într.o sală a palatului şi dau semne de nervozitate. 13 . Intră Helicon. PRIMUL PATRICIAN: Tot nimic. PATRICIANUL BĂTRÂN: Nimic dimineaţa. nimic seara. AL DOILEA PATRICIAN: Ţi-a răspuns? PRIMUL PATRICIAN: Un singur cuvânt: „Nimic”. nimic. AL DOILEA PATRICIAN: Au cutreierat peste tot. cercetaşii se-ntorc. nu mai e nimic de făcut. dintre care unul foarte bătrân. PATRICIANUL BĂTRÂN: L-am văzut când ieşea din palat.ACTUL ÎNTÂI Scena I Câţiva patricieni. Avea o privire ciudată. mâncând ceapă. PRIMUL PATRICIAN: Eram şi eu de faţă şi l-am întrebat ce are. Pauză. Poate că se-ntoarce aşa cum a plecat.

E soiul de boli care nu-i cruţă nici pe inteligenţi. Dar. nici pe imbecili. vârsta le şterge pe toate. PATRICIANUL BĂTRÂN: Viaţa ar deveni de nesuportat. alte zece în loc. Numai că meniul nu prea se schimbă. cu atât mai liniştitor. dacă şi-ar schimba din când în când mutrele. Tu ai fi în stare să suferi mai mult de un an? AL DOILEA PATRICIAN: Eu. Din când în când sunt trist. şi apoi am uitat. PRIMUL PATRICIAN: Pe drept cuvânt.AL DOILEA PATRICIAN (tot nervos): E-ngrijorător. PATRICIANUL BĂTRÂN: Natura le rânduieşte bine pe toate. 14 . toţi tinerii sunt la fel. HELICON: De unde aţi scos-o că-i vorba de dragoste? PRIMUL PATRICIAN: Şi-atunci.. ce altceva? HELICON: Ficatul. PRIMUL PATRICIAN: Numai că. suferinţele nu ţin o veşnicie. la urma urmei. PATRICIANUL BĂTRÂN: Bineînţeles! Una pierdută. AL DOILEA PATRICIAN: Crezi? PRIMUL PATRICIAN: Să speram c-o să uite. HELICON: Şi liniştitor. PATRICIANUL BĂTRÂN: Eu prefer să cred că-i vorba tot de dragoste.. Sau simplul dezgust de a da zilnic ochii cu voi. PRIMUL PATRICIAN: Nimeni n-are această putere. Am plâns foarte mult. PRIMUL PATRICIAN: Ei. nu. poate. Uitaţi-vă la mine. I-am suporta mai uşor pe contemporanii noştri. nu-i nimic. PATRICIANUL BĂTRÂN: Sigur. anul trecut mi-a murit nevasta. din fericire. Mereu aceeaşi tocană. mai ales. E mai înduioşător.

Mie povestea asta nu-mi place. aparenţele să le salvăm. fără foc nu iese fum. HELICON: Calmi. am impresia că mai şi greşeşte uneori. În definitiv. vrând-nevrând. când mă uit la voi. Şi-aşa şi e prea mult că şi-o făcuse amantă. interesele statului nu pot admite un incest care ia proporţii de tragedie. HELICON: Numai că. ce-i cu voi şi de ce vă tânguiţi atâta? Nimic nu-l împiedică să fie tot cum a fost. Acest împărat era desăvârşit. incestul face 15 . Dacă noi ne pierdem cu firea. PRIMUL PATRICIAN: Ei? CHEREA: Tot nimic. nu-i momentul. domnilor. Doar imperiul roman noi suntem. PATRICIANUL BĂTRÂN: Da. să nu dăm vrabia din mână pe cea de pe gard.HELICON: Şi totuşi. AL DOILEA PATRICIAN: Da. imperiul îşi pierde capul. Cel puţin. imperiului o să-i meargă mai bine. iar fuga lui nu-mi prevesteşte nimic bun. PRIMUL PATRICIAN: În orice caz. CHEREA: Tocmai de aceea. PATRICIANUL BĂTRÂN: Chiar aşa. fie. era sora lui. PRIMUL PATRICIAN: La urma urmei. de acord. mi se pare că-ntrece măsura. dar discret. credeţi-mă! Şi pentru început. Or. CHEREĂ: Mie povestea asta nu-mi place. exact cum trebuie să fie: scrupulos şi lipsit de experienţă. Toate mergeau însă prea bine. haideţi la masă. ştiţi. Incestul. Dar să dai Roma peste cap numai fiindcă Drusilla a murit. Intră Cherea. O iubea pe Drusilla. păstraţi-vă calmul.

care vă vorbesc. De-atunci. de unde aţi scos-o că-i vorba de Drusilla? AL DOILEA PATRICIAN: Atunci. au şi trecut trei zile? SCIPIO: Da. însoţindu-l ca de obicei. întorcându-se pe loc. gonim pe urmele lui. Scipio îl urmează. dacă aş fi putut să-mi aleg tatăl. CHEREA: Scipio. Intră Scipio. Cherea revine în mijlocul senatorilor. nu poţi face nimic. Asta e. Patul scârţâie. îţi închipui că alegi. L-a atins cu două degete.totdeauna şi puţin zgomot. CHEREA (dând din cap): Băiatului ăstuia prea-i plăcea literatura. Şi luaţi aminte că-n nenorocire e ca şi-n căsătorie. Eram de faţă. pe undeva pe-aproape. şi a ieşit cu pas liniştit. Caligula e nefericit. nu m-aş mai fi născut. ce să fie? HELICON: Ghiciţi. eu. De altfel. dacă-mi daţi voie să mă exprim aşa. dar poate că nici nu ştie de ce! S-o fi simţit prins în capcană şi-atunci a fugit. S-a apropiat de corpul Drusillei. Nici noi n-am fi făcut altfel. alergând prin furtună. 16 . Scena II CHEREA: Ce s-aude? SCIPIO: Tot nimic. Nişte ţărani susţin că l-au văzut ieri noapte. Uite. dar până la urmă eşti tu alesul. Apoi a căzut pe gânduri.

SCIPIO: Pe mine vă rog să mă scuzaţi. Dacă nu se-ntoarce. cel puţin. Fie vorba-ntre noi. unul sau doi. doar de caractere ducem lipsă. CHEREA: Dar nu-i de rangul lui. Apare un soldat din gardă. deocamdată tot copil e. au avut bunul simţ să rămână funcţionari. pe vremuri.AL DOILEA PATRICIAN: La vârsta lui. PATRICIANUL BĂTRÂN: Fiecare cu meseria lui. ce putem face? CHEREA: Nimic. nu ducem lipsă de împăraţi. Oi râioase găseşti peste tot. 17 . HELICON: Solidari sau nu. Dar aceia. PATRICIANUL BĂTRÂN: E un copil. un tratat despre lovitura de stat? CHEREA: Fireşte. Tinerii se simt solidari. Iese. dacă va trebui! Dar aş prefera să rămân la cărţile mele. CHEREA: Şi dacă rămâne surd la glasul raţiunii? PRIMUL PATRICIAN (râzând): Ei bine! N-am scris eu. SCIPIO: Cherea. va trebui înlocuit. PRIMUL PATRICIAN: Era mai odihnitor. PRIMUL PATRICIAN: Nu. CHEREA: Şi dacă se-ntoarce prost dispus? PRIMUL PATRICIAN: Pe cinstea mea. Desigur c-am avut şi dintr-ăştia. tot vor îmbătrâni odată. Un împărat artist nu-i de conceput. aşa c-o să-l facem s-asculte de glasul raţiunii. e şi firesc. AL DOILEA PATRICIAN: S-aşteptăm. CHEREA: S-a şifonat.

HELICON: Pari obosit. are părul îmbibat cu apă şi picioarele stropite cu noroi. Mormăie ceva nedesluşit. Îşi duce de mai multe ori mâna la gură. cu braţele atârnând între genunchii depărtaţi. Scena III Câteva clipe scena rămâne goală. de îndată ce îşi vede propria imagine. e murdar. Helicon. Zărindu. Prin stânga se strecoară pe furiş Caligula. Privirea îi este rătăcită. CALIGULA (firesc): Bună ziua.l pe Caligula. Ies toţi. Se îndreaptă spre oglindă şi. Scena IV HELICON (dintr. se opreşte. apoi se aşază în dreapta.l vede.SOLDATUL: Caligula a fost văzut în grădina palatului. Pauză. Tăcere. se opreşte la extremitatea scenei şi. Caligula se întoarce şi. Caius.l observă în tăcere.o margine a scenei spre cealaltă): Bună ziua. Prin stânga apare Helicon. 18 .

de asta şi sunt obosit. nu mi se par satisfăcătoare. În sfârşit! Dar nu sunt nebun. voiam luna. HELICON: E o părere destul de răspândită. Acum ştiu. HELICON: Da.) Lumea. Tăcere. totul e-n ordine? CALIGULA: Nu. dimpotrivă. aşa cum e făcută. HELICON: Şi ce voiai? CALIGULA (la fel de firesc): Luna. niciodată n-am fost mai chibzuit. CALIGULA: Mi-a fost greu să găsesc. că sunt nebun.) Helicon! HELICON: Da. Şi-acum.CALIGULA: Am umblat mult. Sunt prea inteligent pentru aşa ceva. ba. Caius. CALIGULA: Da. HELICON: Asta e mai prost. (Tot firesc. pesemne. E unul dintre lucrurile pe care nu le am. n-am reuşit s-o am. HELICON: Poftim? CALIGULA: Da.. Helicon se apropie. HELICON: Aha! (Tăcere. Dar până acum n-am ştiut. CALIGULA: Da. nu-i de 19 .) Lucrurile. CALIGULA: Gândeşti.. HELICON: Ştii bine că eu nu gândesc niciodată. HELICON: Ce anume? CALIGULA: Ceea ce voiam. (Pauză. Doar că am simţit deodată nevoia de imposibil. aşa cum sunt. (Pauză. absenţa ta a durat cam mult. CALIGULA: Adevărat.) Ce să faci cu ea? CALIGULA: Ei bine!. HELICON: Bineînţeles.

Câtă zarvă pentru moartea unei femei! Nu. dar cu aceeaşi simplitate): Nu ştii nimic. le lipseşte profesorul care să le vorbească în cunoştinţă de cauză. CALIGULA (cu o izbucnire neaşteptată): Atunci toate din preajma mea sunt minciună şi eu vreau ca oamenii să trăiască potrivit adevărului! Şi singurul care posedă mijloacele de a-i face să trăiască potrivit adevărului sunt eu. în general. nu-i decât semnul unui adevăr care face ca luna să-mi fie necesară. Dar ce e iubirea? Un lucru de nimic. să nu te superi pentru ce-ţi voi spune. de orice lucru oricât de nebunesc. într-adevăr.) Ştiu ce-ţi trece prin minte. pe un ton neutru): Oamenii mor şi nu sunt fericiţi. Fiindcă eu ştiu ce le lipseşte. 20 . Iată de ce am nevoie de lună sau de fericire. HELICON: E un raţionament logic. logic. Mi-amintesc. oarecum stupid.suportat. Moartea asta nu-nseamnă nimic. Deşi. numai să nu aparţină acestei lumi. dar greu de descoperit şi greu de suportat. Caius? CALIGULA (întors cu spatele. nici nu obţii nimic. (Se uită la Helicon. Tocmai fiindcă nu poate fi susţinut până la capăt. Caius. ţi-o jur. Oamenii sunt lipsiţi de posibilitatea cunoaşterii. până la capăt. e un adevăr cu care oamenii se-mpacă foarte bine. CALIGULA (ridicându. sau de nemurire. Dar poate că va fi suficient dacă rămâi. Uită-te în preajma ta! Asta nu-i împiedică să mănânce.se. HELICON: Caius. E un adevăr foarte simplu şi foarte limpede. nu poate fi susţinut până la capăt. nu-i vorba de asta. Helicon. HELICON: Şi-n ce constă acest adevăr. HELICON (după o pauză): Să fim serioşi. că acum câteva zile o femeie pe care o iubeam a murit.

CALIGULA (aşezându. Caligula se îndreaptă spre ieşire. Helicon. CAESONIA: Helicon. nu l-ai văzut? HELICON: Nu. niciodată n-o să mai fie cu putinţă. HELICON: Îmi voi da toată silinţa. CAESONIA: Te rog! 21 . n-am nici un motiv să n-o fac. Se întoarce.se cu blândeţe): Nu-i cu putinţă. chiar nu ţi-a spus nimic înainte de a fugi? HELICON: Nu sunt confidentul lui. Intră repede Scipio şi Caesonia. Helicon! Aud glasuri şi zgomot de paşi. Cu un efort evident. cine o să-mi dea luna? HELICON (după o clipă de tăcere): Asta-i adevărat. HELICON: De ce? CALIGULA: Dacă dorm. ajută-mă! HELICON: Caius. de azi înainte. Dar ştiu destul de multe lucruri şi mă interesează foarte puţine. Caligula se ridică. Helicon. Scena V SCIPIO: Nu-i nimeni. CALIGULA: Şi. E mai înţelept. Ţine-ţi gura şi uită că m-ai văzut! HELICON: Am înţeles. În ce privinţă aş putea să te-ajut? CALIGULA: A imposibilului. CALIGULA: Ascultă. Caligula iese.Dar. sunt spectatorul lui. te rog. ar trebui să te odihneşti. mai întâi.

ţii la el? SCIPIO: Ţin la el. SCIPIO: Caesonia. Iese. Dar Roma întreagă îl vede pe Caligula peste tot. M-a încurajat şi ştiu pe de rost câteva dintre opiniile lui. SCIPIO: Ce idee? CAESONIA: De unde s-o ştiu. Dar. Aşadar. arta şi iubirea ne ajută s-o 22 . trebuie să-l salvăm. permiteţi. dacă-ncepe să înţeleagă. CAESONIA: Aşadar. Scipio? SCIPIO: Drusilla? CAESONIA: Cine-ar putea s-o spună? Adevărul e că a iubit-o. Caius e un idealist. Eu da. dar religia. În schimb.HELICON: Scumpă Caesonia. pentru asta nici nu mă ocup de nimic. m-aşteaptă masa. Şi tot atât de adevărat e că-i groaznic să vezi murind azi ce strângeai în braţe ieri. încă n-a înţeles. obosită. Caligula nu vede peste tot decât ideea lui. A fost bun cu mine. Îmi spunea că viaţa nu-i defel uşoară. toată lumea o ştie. Şi numai zeii ştiu cât o să ne coste acest lucru. CAESONIA: Un soldat din gardă l-a văzut trecând. Scena VI Caesonia se aşază. să se ocupe de toate. SCIPIO (timid): Dar tu? CAESONIA: O! Eu sunt o legătură veche. Dar Caius. e gata dimpotrivă. fiindcă are o inimioară atât de bună.

îndurăm. Susţinea adesea că a-l face pe altul să sufere e singurul mod de a greşi. CALIGULA (izbucnind într.. te căutam.) În sfârşit. CALIGULA (cu un glas tăios şi schimbat): Văd. şovăie şi. de partea cealaltă apar patricieni: şi intendentul palatului. vreau să zic. (Merge până la oglindă şi se priveşte.se): Nu-i decât un copil. împreună cu Scipio. Zărindu. Se opresc. Dar în aceeaşi clipă. să ştii că ai de rezolvat câteva chestiuni privitoare la tezaurul public.i pe Caesonia şi pe Scipio. Acesta.. cu un gest. INTENDENTUL: Noi... (Inspirat deodată şi foarte repede. Caesonia se întoarce. îi opreşte locului. către Caesonia): Draga 23 . Cezar.i gata să se retragă..) N-am avut niciodată alt zeu decât trupul meu şi tocmai pe acest zeu aş vrea să-l rog azi să mi-l dea înapoi pe Caius. oricum. Aleargă. contrariaţi. Voia să fie un om drept. spre Caligula.. tezaurul e ceva capital. CALIGULA (înaintând spre el): Cu ce drept? INTENDENTUL: Eh! hm. CAESONIA (ridicându.un râs nestăvilit): Tezaurul? Sigur că da. Intră Caligula. Cezar... CALIGULA (continuând să râdă. INTENDENTUL: Desigur. CALIGULA (brutal): Ce vreţi? INTENDENTUL: Eram îngrijoraţi. Cezar. mai e vorbă. Scena VII INTENDENTUL (cu o voce nesigură): Noi te.

În doi timpi.mea. Tezaurul e de-un interes copleşitor. obligatoriu. după ce patricienii au să iasă afară. nu-i aşa? INTENDENTUL: (pe un ton de reproş): Cezar! CALIGULA: Ei bine. politica externă. Scena VIII Caligula se aşază lângă Caesonia. CALIGULA: Pentru că nu te pricepi. Caligula. CALIGULA: Tu îmi eşti credincios. toţi patricienii. Patricienii ies. Patricienii se apropie. CALIGULA: Fii atent! Mai întâi. Toate sunt importante: finanţele. toţi cetăţenii imperiului care poseda oarecare avere — mică sau mare. intendent! INTENDENTUL: Te-ascultăm. aprovizionarea armatei şi legile agrare! Repet. Te voi lămuri. intendent. am să-ţi împărtăşesc un plan. să-şi 24 . noi vom da peste cap întreaga economie politică. moralitatea publică. pentru mine-i totuna — vor trebui. Ascultă.. e ceva secundar. toate sunt de un interes capital şi toate stau pe-acelaşi plan: măreţia Romei şi crizele tale de artrită. Ah! o să mă ocup de toate astea. nu-i aşa că tezaurul e ceva foarte important? CAESONIA: Nu..

pentru că puterea stă în mâinile mele. într-adevăr. S-a isprăvit cu micile profituri. cei din provincii — cel mai târziu într-o lună. CALIGULA: Încă nu ţi-am dat cuvântul.dezmoştenească copiii şi să-şi facă imediat testamentele în favoarea statului. CALIGULA: Imbecilule. CAESONIA (îndepărtându.. Cezar. A guverna înseamnă a fura. Îi voi 25 . Iar noi vom moşteni. Asta e limpede. nici o importanţă. către intendent. nu-ţi dai seama. de fapt. INTENDENTUL: Dar. eu am hotărât să fiu logic şi. execuţiile sunt de importanţă egală. (Cu asprime.) Vei executa aceste porunci fără întârziere. ia aminte! Dacă tezaurul are vreo importanţă. Sau. La nevoie.. vom putea schimba această listă tot arbitrar. ceea ce demonstrează că. n-au nici una. Trimite curieri! INTENDENTUL: Cezar. Toţi cei care gândesc ca tine trebuie să admită acest raţionament şi să considere viaţa lor egală cu zero de vreme ce consideră că banii sunt totul. De altminteri.. Pe de altă parte ia aminte că nu-i mai necinstit să-i jefuieşti direct pe cetăţeni decât să strecori taxe indirecte în preţul merindelor de care nu se pot lipsi. vom trimite aceste persoane la moarte după o listă pe care vom întocmi-o în mod arbitrar. atunci viaţa omenească n-are nici una.se): Ce te-a apucat? CALIGULA (netulburat): Ordinea execuţiilor n-are.. veţi vedea cât o să vă coste această logică. Locuitorii Romei să-şi semneze testamentele până deseară. În ceea ce mă priveşte. Dar e vorba de felul în care-o faci. voi fura deschis. şi alţii. De fapt. sunt la fel de vinovaţi şi unii. mai bine zis. Pe măsura nevoilor noastre. toată lumea o ştie.

CALIGULA: Întocmai! E vorba de ceea ce nu-i cu putinţă sau. crede-mă! Dovadă c-am acceptat punctul tău de vedere şi mi-am făcut din tezaurul public un obiect de meditaţie. cu o expresie de oboseală. CALIGULA: Nu. SCIPIO: Caius. (Pauză. SCIPIO: Dar ăsta-i un joc fără limite.) Am înţeles. nu-i aşa? CALIGULA: Nu tocmai. în sfârşit. CALIGULA: Nici a mea. la ce serveşte puterea.extermina pe toţi cei care mă contrazic şi. Scena IX CAESONIA: Nu te mai recunosc! E-o glumă.) De altfel. E pedagogie. Scipio. aşa că putem încheia discuţia. prin simplitatea lui. nu-i cu putinţă! CALIGULA: Întocmai! SCIPIO: Nu te mai înţeleg. Caesonia. INTENDENTUL: Cezar. apoi calm. planul meu e genial.. îţi dau trei secunde ca să dispari. contradicţiile. mai degrabă. Îmi asigură toate şansele pentru a 26 . o virtutea unui împărat. e vorba să facem cu putinţă ceea ce deocamdată nu-i. Intendentul dispare. voi începe cu tine. Număr: unu. La nevoie. ţi-o jur. să-mi mulţumeşti că m-am prins în jocul tău şi joc cu cărţile tale.. E recreaţia unui nebun. La urma urmei. (Se lasă pe spate. o dată cu ei. bunăvoinţa mea nu se discută.

CHEREA: Şi totuşi trebuie să pledăm pentru această lume. Caius. Vorbesc fără să se-asculte. Haide. am oroare de martori mincinoşi. şterge-o. CHEREA: Dacă minţim. nu ştiu dacă asta trebuie să ne bucure. CALIGULA: Sănătatea mea îţi mulţumeşte. Această lume e 27 . Mă rog pentru sănătatea ta. apoi deodată:) Du-te. Intră Cherea. Scena X CHEREA: Am aflat că te-ai întors. CALIGULA: Nici eu nu ştiu. Cherea. libertatea mea nu va cunoaşte fruntarii. (Pauză. CAESONIA (cu tristeţe): Caius. Iată ce nu vă pot ierta. cauza a fost audiată. o facem adesea fără să ştim. dacă vrem să trăim în ea. Dar presupun că aşa trebuie să trăim. CALIGULA: Nu fi surprins! Nu-mi plac literaţii şi nu le pot suporta minciunile. Şi a voastră acordă prea mare importanţă fiinţelor şi lucrurilor. Dacă s-ar asculta. nu vreau să te văd! CHEREA: Sunt surprins. şi-ar da seama că nu valorează nimic şi n-ar mai putea să vorbească. Începând de azi.realiza imposibilul. CALIGULA: Minciuna nu-i niciodată nevinovată. Mă declar nevinovat. şi pentru tot timpul care urmează. CALIGULA: Nu pleda.

Aceştia ies. Scipio.a ridicat. cine-ţi vorbeşte de Drusilla? Nu poţi să-ţi închipui că un om plânge şi din altă cauză decât din dragoste? CAESONIA: Iartă-mă. ce s-a schimbat? Dacă-i adevărat că o iubeai pe Drusilla.) De aceea vă şi urăsc fiindcă nu sunteţi liberi. Scena XI CAESONIA: Plângi? CALIGULA: Da. începe o mare încercare. Duceţi-vă şi anunţaţi Romei că-n sfârşit i s-a adus libertatea şi că. prietenia mă face să râd. CAESONIA: La urma urmei. Caligula s. 28 .a întors cu spatele. CALIGULA (s. mă iubeai în acelaşi timp şi pe mine. şi tu. Caesonia. şi să te-aducă înapoi cu faţa asta duşmănoasa.) Dar stai lângă mine. (Femeia dă înapoi. moartea ei nu trebuie să te-alunge pe coclauri. Bucuraţi-vă c-aveţi. (Femeia se îndreaptă spre el. Cherea. o dată cu ea. Caius! Dar încerc să te-nţeleg. CALIGULA: Oamenii plâng fiindcă lucrurile nu sunt aşa cum ar trebui să fie. (S. Du-te. Cu atât mai mult. Singurul om liber din întregul Imperiu roman sunt eu.a întors): Nebuno. un împărat care să vă-nveţe ce e libertatea. trei zile şi trei nopţi la rând.) Lasă. ca şi pe multe altele. Caesonia.lipsită de orice importanţa şi numai cine recunoaşte acest adevăr îşi cucereşte libertatea. în sfârşit.

Dar dacă răul există pe pământ. dacă nu voi reuşi să fac în aşa fel ca soarele să apună la răsărit. Şi-atunci te vei sluji de puterea ta pentru a iubi din suflet ce mai poate fi iubit. suferinţa să scadă şi oamenii să nu 29 .CAESONIA: Fac tot ce vrei tu. Simt însă cum urcă în mine nişte făpturi fără nume. (Se aşază. ai să vezi că lumea îşi va recăpăta vechiul gust. Aşa ceva nu-i cu putinţă. trupul nostru e acela care suferă. Dar ce importanţă are? Poate c-o să depăşesc starea asta. Când te vei trezi. ce dureros e să devii om! CAESONIA: Va trebui să dormi. să te abandonezi. CALIGULA: Dac-aş şti la ce s-o folosesc! Ce să fac eu cu energia asta. dacă nu voi putea să schimb ordinea lucrurilor. Mă doare pielea. să dormi mult. CAESONIA: Aşa gândeşte omul când e nespus de obosit. însă. Am să-ţi veghez eu somnul.) La vârsta mea. ştiu că viaţa nu-i bună defel. Dar va veni o vreme când îţi vei recăpăta energia. dar nu ştiam ce-nseamnă acest cuvânt. e gustul acesta din gură. Ce greu. Caesonia! Ştiam că poţi fi disperat. Credeam ca toată lumea că-i o boală a sufletului. Chiar şi ceea ce e posibil îşi merită dreptul la viaţă.) O. Ce să fac împotriva lor? (Se întoarce spre ea. Nici sânge. nici moarte. pieptul. de ce să-l mai înmulţim şi noi? CALIGULA: Tu nu poţi să-nţelegi. mă dor braţele şi picioarele. Şi ce-i mai îngrozitor. Dimpotrivă. să te laşi în voia sorţii şi să nu te mai gândeşti la nimic. Am un gol în cap şi mi-e greaţă. CALIGULA: Dar pentru asta trebuie să dormi. nici febră — ci toate la un loc. E de-ajuns să-mi muşc limba în gură pentru ca totul să devină negru şi oamenii să mă dezguste. la ce mi-ar servi această putere atât de uimitoare.

Iau în sarcina mea un regat al cărui rege e tocmai imposibilul. CALIGULA: Şi tu mă crezi nebun. cerul să nu mai fie cer. Caesonia. a trăi înseamnă tocmai contrariul iubirii. în sfârşit. CAESONIA: N-ai să izbândeşti să faci ca un chip frumos să arate urât. imposibilul stăpânind în sfârşit pământul. CAESONIA (într. ca să doresc să fiu egal cu el? Ceea ce doresc eu azi. din toate puterile mele. mi-e totuna de dorm sau rămân treaz. nu-i aşa? Totul începe cu asta. rugătoare): Pe lume există binele şi răul. să trăiesc! A trăi. atunci. Caesonia. luna aflându-se în mâinile mele. Nu cunosc nebunie mai mare. CAESONIA (ridicându.o de umeri şi o scutură. să confund urâţenia cu frumuseţea. de vreme ce nu pot să acţionez asupra ordinii acestei lumi. e mai presus de zei. o inimă de om să devină nesimţitoare. atunci e posibil ca eu însumi să fiu transformat şi lumea o dată cu mine. Îi voi oferi acestui secol darul egalităţii. Dar ce este un zeu. CALIGULA (izbucnind cu o voce plină de furie): Iubirea. oamenii nu vor mai muri şi vor fi fericiţi. Caesonia! (A prins. Îţi jur ca toate astea n-au să se schimbe.mai moară? Nu. în sfârşit. De-acum.un strigăt): Nu vei putea să negi iubirea. Şi când totul va fi netezit. dreptatea şi nedreptatea. măreţia şi josnicia. Celălalt are dreptate: tezaurul public! L-ai auzit.se în faţa lui. CAESONIA: Dar asta-nseamnă că vrei să fii egal cu zeii. CALIGULA (la fel): Voinţa mea e să se schimbe. CALIGULA (cu exaltare crescândă): Vreau să amestec cerul cu marea. să fac să ţâşnească râsul din suferinţă. voi începe şi eu. Eu 30 .) Am învăţat că nu valorează nimic.

Jură că mă vei ajuta. palatul se umple încetul cu încetul de o rumoare care creşte şi se apropie. Caesonia. vreau să am publicul meu! Judecători. Glasuri.ţi-o spun şi te invit la o sărbătoare fără sfârşit. Caesonia! CAESONIA (tulburată. la cel mai frumos dintre spectacole. martori. zgomot de arme. toţi condamnaţi dinainte! Ah. CALIGULA (acelaşi joc): Vei suferi şi tu. pe singurul om liber al acestui imperiu! La sunetul gongului. Va fi minunat. Public. acuzaţi. le voi arăta ce n-au văzut niciodată. 31 . la un proces general. CALIGULA (bătând): Iar tu. spectatori. CAESONIA: Neîndurătoare. dar încetează. CAESONIA (acelaşi joc): Tot. apoi ies. CALIGULA (lovind întruna): Vei fi crudă. Şi-mi trebuie lume. tropăituri şi paşi. Am nevoie de vinovaţi. (Continuând să bată. din ce în ce mai tare. Caligula râde şi loveşte întruna. CALIGULA (acelaşi joc): Vei face tot ce-am să-ţi spun eu. Soldaţii din gardă intră. CALIGULA (bătând mereu): Să intre vinovaţii. îmi vei da ascultare.) Vreau să intre condamnaţii la moarte. Şi toţi sunt vinovaţi. Se repede la gong şi începe să izbească în el fără oprire. fiindcă te iubesc. Mă vei ajuta mereu. Caesonia. Caligula. victime şi vinovaţi. CALIGULA (acelaşi joc): Rece şi neîndurătoare. între două lovituri de gong): Nu-i nevoie să-ţi jur. CAESONIA (plângând): Crudă.

dar simt că înnebunesc.ai palatului. CALIGULA (râde): Vezi. apoi înalţă ciocanul. CALIGULA (smintit): Veniţi cu toţii! Apropiaţi-vă! Vă poruncesc să v-apropiaţi! (Bate din picior. (înaintează toţi. cu groază): Caligula! Caligula schimbă tonul. toate chipurile au dispărut.o atitudine dementă. Ştii totuşi cine rămâne? Mai apropie-te puţin. Uitaţi-vă! (Se înfige înaintea oglinzii într.CAESONIA: Da. Nimic. oameni de.i cheamă. Caligula. o duce până. şi. absolut nimic. Caligula izbeşte pentru ultima oară. pune degetul pe oglindă şi.n dreptul oglinzii şi şterge frenetic cu ciocanul o imagine de pe suprafaţa lucioasă. Uită-te! Apropiaţi-vă şi voi. plini de spaimă. privind deodată fix. năuci. o dată cu ei. Caesonia! O ia de mână. Nici o amintire.) Împăratul e cel care vă ordonă să v-apropiaţi. spune cu o voce triumfătoare: CALIGULA: Caligula! CORTINA 32 . Îşi fac apariţia câţiva patricieni.) Mai repede! Acum apropie-te şi tu. se întoarce către ei şi. nu mai e nimic.) CAESONIA (privind oglinda.

33 . aşa ceva nu putem ierta. MUCIUS: De trei ani! PATRICIANUL BĂTRÂN: Nici o scuză pentru aşa ceva. ne pune s-alergăm pe lângă lectica lui! AL DOILEA PATRICIAN: Şi ne mai spune că goana asta e bună pentru sănătate. Octavius. pe câmp. PRIMUL PATRICIAN: Patricius. PRIMUL PATRICIAN: Ne insultă demnitatea.ACTUL AL DOILEA Scena I Câţiva patricieni se află adunaţi acasă la Cherea. ţie ţi-a ucis tatăl. Scipio. MUCIUS: De trei ani! PATRICIANUL BĂTRÂN: Pe mine mă face muieruşcă! Îşi bate joc de mine! La moarte! MUCIUS: De trei ani! PRIMUL PATRICIAN: De câte ori iese la plimbare seara. AL TREILEA PATRICIAN: Nu. ţie ţi-a confiscat averea. Lepidus. ţie ţi-a omorât băiatul. Până când o să mai înduraţi toate astea? În ceea ce mă priveşte. ţie ţi-a luat soţia şi-acum a obligat-o să lucreze în casa lui de toleranţă. eu am ales.

PRIMUL PATRICIAN: Tot mai şovăiţi? AL TREILEA PATRICIAN: Suntem cu toţii de partea ta. O făclie cade. O masă e dată peste cap. nu pot să mai şovăi. CHEREA: Vă-nţeleg foarte bine.Între riscul pe care-l avem de înfruntat şi viaţa asta insuportabilă. calmându. iar pe noi ne-a împins să ne batem cu plebea tocmai pentru a ne pedepsi şi mai tare.le însufleţirea. SCIPIO: Omorându-l pe tata. pot să iau şi eu loc la mine-n casă? 34 . stăpânită de groază şi de neputinţă. AL PATRULEA PATRICIAN: De trei ani! Mişcare dezordonată. AL TREILEA PATRICIAN: Un măscărici. el a hotărât pentru mine. Scena II CHEREA: Unde v-aţi pornit? AL TREILEA PATRICIAN: La palat. Arme care vântură prin aer. Toată lumea năvăleşte spre ieşire. Locurile noastre la circ le-a dat plebei. CHEREA: Iată-vă. dintr-o dată. PATRICIANUL BĂTRÂN: E un laş! AL DOILEA PATRICIAN: Un cinic. Dar credeţi c-o să vă lase să intraţi? PRIMUL PATRICIAN: N-avem de gând să cerem voie. PATRICIANUL BĂTRÂN: Un nevolnic. plini de bărbăţie! Cu îngăduinţa voastră. nepăsător. Dar intră Cherea.

CHEREA: Prieteni. Dar acesta nu-i destul de nebun. în timp ce ceilalţi se întorc spre el. cel mai smintit dintre tirani. PRIMUL PATRICIAN: Vrea moartea noastră. CHEREA: Nu. Cherea se duce până la masa răsturnată şi se aşază pe un colţ al ei. dar e pentru prima dată când se 35 . Dar nu pentru aceleaşi motive. a tuturor.se): Da. CHEREA: Cred totuşi că sunt cu voi. Şi eu vreau ca lucrurile să fie limpezi. nu-i chiar atât de uşor pe cât vă-nchipuiţi. CHEREA: Nu-i sigur. nu sunt pentru voi. Pe când el îşi pune puterea în slujba unei pasiuni mult mai mari şi mai ucigătoare. Nu vă cunoaşteţi adevăratul duşman. Împăraţi nebuni am mai cunoscut noi. dar ţine-ţi gura. Fireşte. Fiindcă. deşi sunt cu voi. Dimpotrivă. Teama care vă stăpâneşte azi n-o să vă poată ţine loc de sânge rece şi de curaj. fiindcă asta e o treabă secundară.Uşa este închisă. i-atribuiţi motive mărunte. AL TREILEA PATRICIAN: Destul cu vorbăria! CHEREA (ridicându. destul cu vorbăria. ne ameninţă în însăşi esenţa noastră. Totul e prematur. De asta nici metoda voastră nu mi se pare cea mai bună. nu-i pentru prima dată când un om dispune la noi de puteri nelimitate. Învăţaţi mai întâi să-l vedeţi cum este şi-atunci veţi putea să-l înfruntaţi mai bine. AL TREILEA PATRICIAN: Dacă nu eşti cu noi. Şi ceea ce detest eu la el e tocmai faptul că ştie ce vrea. motivele sunt mari şi-n acest caz vă duceţi sigur la pierzanie. AL TREILEA PATRICIAN: Îl vedem aşa cum este. pleacă.

CHEREA: Trebuie să acţionăm. ajungând până într-acolo încât să nege omul şi lumea. Trebuie s-o împingi mereu pe propriul făgaş. Nu ambiţia mă face să acţionez. cum se distruge însăşi raţiunea noastră de a fi. şi-o voi împărţi cu voi. să ştiţi că nu sunt cu voi decât pentru un timp. Dar să constaţi cum se spulberă sensul acestei vieţi. încă o dată vă spun. A-ţi pierde viaţa nu-i mare lucru şi. frica de acest lirism inuman în faţa căruia viaţa mea nu înseamnă nimic. Căci îşi preschimbă filozofia în cadavre şi. Or. câtă vreme această putere nedreaptă se află în plină vigoare. voi avea acest curaj. n-o veţi distruge atacând-o pieptiş. După aceea. Fără raţiune nu se poate trăi. al cărei triumf ar însemna sfârşitul lumii. PRIMUL PATRICIAN: Răzbunarea e o raţiune. dar nu pot admite să-şi ducă visul la îndeplinire şi să facă tot ce visează să facă. CHEREA: Da. dar faţă de răutatea dezinteresată trebuie să fii viclean. să aştepţi ca această logică să devină dementă. Ci pentru a lupta contra unei idei mari. Pot admite să-şi bată joc de voi. de va trebui. doresc numai să-mi regăsesc liniştea într-o lume din nou coerentă. iată ceea ce e de neîndurat. Tirania poate fi combătută. spre nenorocirea noastră.serveşte de ele fără limită. nu voi sluji nici unul dintre interesele voastre. e o filozofie fără obiecţie. AL TREILEA PATRICIAN: Atunci trebuie să acţionăm. e mai bine să loveşti fără cruţare. Dar. Dar. Dar înţelegeţi că nu pentru a apăra micile voastre umiliri. PRIMUL PATRICIAN (făcând un pas înainte): Cred că te-am 36 . ci o teamă înţeleaptă. şi vă vorbesc foarte cinstit. Iată ce mă-ngrozeşte la el şi ce vreau să combatem. când n-ai argumente.

Fiindcă va veni o zi când se va trezi singur dinaintea unui imperiu plin de morţi şi de rude ale morţilor. Dar esenţialul e că tu consideri. ai vorbit bine. şi poporul ar fi azi împotriva noastră. împreună cu noi. Vrei să pândeşti. trompete. nu-i aşa. chestiunea e înainte de toate morală. Urale generale. Şi bine-ai făcut că ne-ai potolit. veţi mai îngădui ca patricienii să fie siliţi s-alerge în fiecare seară pe lângă lectica lui Cezar? PATRICIANUL BĂTRÂN: Veţi mai îngădui să li se spună „scumpa mea”? AL TREILEA PATRICIAN: Să li se răpească soţiile? AL DOILEA PATRICIAN: Şi copiii? MUCIUS: Şi banii? AL CINCILEA PATRICIAN: Nu! PRIMUL PATRICIAN: Cherea. că societatea noastră e zguduită din temelii. respectul faţă de muncă se spulberă.înţeles sau aproape. un nume: „Caligula”. din gură în gură. vom refuza oare să-i dăm ascultare? Conjuraţi. momentul prielnic? CHEREA: Da. Apoi. ca şi noi. Pentru noi. Să-i organizăm nebunia. patria întreagă e pângărită. Tăcere. să-l lăsăm pe Caligula să continue. Scena III 37 . Afară. Virtutea ne cheamă în ajutorul ei. E prea devreme să acţionăm. vorbesc de voi toţi. Ba chiar să-l încurajăm pe această cale. Familia se destramă.

îşi trece mâna peste ochi şi iese. (Pauză. Lui Caligula nu-i place dezordinea. CAESONIA (zâmbind): Poate-ar fi mai bine să facem ordine în odaie. arătând dezordinea): Vă băteaţi? CHEREA: Ne băteam.) Ceva însă. zău aşa. E chiar fantastic cât de neînsemnaţi puteţi fi. Puneţi-vă în locul lui Caligula. CHEREA: Ce nu-i adevărat? CAESONIA: Că vă băteaţi. Ce-şi închipuie el? 38 . Trece în tăcere de la unul la altul. urmaţi de Helicon şi de soldaţi. CAESONIA: Atunci.l examina pe un al doilea. Scenă mută. CAESONIA (acelaşi joc): Şi de ce vă băteaţi? CHEREA: Ne băteam pentru nimic. încât devine insuportabil. aranjează agrafa unuia. nu-i adevărat. îi priveşte din nou. tocmai asta e. nu-i aşa? PATRICIANUL BĂTRÂN: Dar nu-i adevărat. CHEREA: Atunci. Caligula se opreşte şi se uită la conjuraţi. fireşte. face un pas înapoi pentru a. HELICON (către patricianul bătrân): Până la urmă o să-l scoateţi din sărite pe omul ăsta! PATRICIANUL BĂTRÂN: Dar ce i-am făcut noi? HELICON: Nimic.Intră Caligula şi Caesonia. Scena IV CAESONIA (ironică. tot complotaţi voi. nu ne băteam. fără să spună un cuvânt.

De ieri însă nu mai e suficientă nici obişnuinţa. Se pun pe lucru. mi-am îngăduit să-ţi invit nevasta. ajutaţi-mă să fac ordine. puţina bunăvoinţa! De altfel. 39 . (Către ceilalţi. Intendentul bate din palme. Mucius. HELICON: Haideţi. ştie. Apare un sclav. domnilor. Fiţi buni de pregătiţi masa şi serviţi! Senatorii se privesc şi şovăie. Caligula intră şi observă. scumpa mea. Dintr-un spirit de sacrificiu pe care sunt convins c-o să-l apreciaţi. Scena V CALIGULA (către patricianul bătrân): Bună ziua.HELICON: Nu-şi închipuie nimic. iar pe voi să vă trec în slujba mea. Haide. Mă văd deci în dezolanta situaţie de a proceda la reduceri de personal. CALIGULA: O clipă! Domnilor.) Cherea. dar Caligula îl opreşte. am hotărât să-mi reduc personalul casei şi să eliberez câţiva sclavi. finanţele statului se ţineau pe picioare numai prin puterea obişnuinţei. la drept vorbind. Deşi presupun că. după cum ştiţi. îi şi place un pic. m-am hotărât să-mi refac forţele în casa ta.

Să nu le cerem prea mult.) Mi se pare mie sau chiar şi-au pierdut îndemânarea? HELICON: La drept vorbind. Senatorii se mişcă. cred. Şi-apoi.aşeze masa destul de stângaci. Va trebui s-avem răbdare. CALIGULA: Şi tare mi-e teamă că vreo douăzeci. Nu-i chiar atât de rău. CALIGULA: Bun. CALIGULA (către Caesonia): Care-i pedeapsa cuvenita sclavilor leneşi? CAESONIA: Biciul. E o etapă. ezitând.) Rufius e cavalerul care trebuie să moară.) Uite. asta-i tot. au început să şi transpire. o clipă de justiţie e totdeauna binevenită. Îţi trebuie o zi ca să faci un senator şi zece ani ca să faci un muncitor. o să reuşească. (Un senator se şterge pe faţă.) Nu mă-ntrebaţi de ce trebuie să moară? 40 . au vocaţie! Robia li se va potrivi. va trebui să ne grăbim: m-aşteaptă o execuţie. daţi-vă puţină osteneală! Şi metodic. mai ales. nici n-au avut-o vreodată decât pentru a lovi sau a porunci. ca să faci dintr-un senator un muncitor. HELICON: Cu toate astea. Fiindcă veni vorba de justiţie. Ah! Mare noroc pe Rufius că mi se face atât de repede foame. (Confidenţial.veţi vedea că-i mai uşor să cobori scara socială decât s-o urci. Senatorii se grăbesc şi încep s. După opinia mea. (Pauză. CALIGULA: Hai. metodic! (Lui Helicon.

imperiul se prăbuşeşte. să se scobească în dinţi cu unghiile şi să se scarpine cu voluptate în cap.Tăcere generală. CALIGULA (brutal): Pari prost dispus. Lepidus. dimpotrivă. CALIGULA: Perfect. (Ciuguleşte o măslină.şi scuipe resturile de carne pe tavă. O să ne odihnim.şi pironeşte privirea asupra unuia dintre meseni. Nimic nu. hai. aşezaţi-vă la întâmplare. În acest timp. Helicon? Se opreşte din mestecat şi se uită la meseni cu un aer şugubăţ. HELICON: Desigur! Ce mai armată! Dar dacă ţii la părerea mea. 41 . Caius. sclavii au adus de mâncare. Soldaţi. Nu cumva pentru că ţi-am omorât băiatul? LEPIDUS (înăbuşit): Defel. Dacă mai progresează puţin.) Până la urmă aţi înţeles că nu-i nevoie să faci ceva ca să mori. Fără protocol. Dar se opreşte deodată din mâncat şi. isprăvile astea din timpul mesei le face cu multă simplitate. sunt mulţumit de voi. văd că deveniţi inteligenţi. să. Poftiţi. Se vede cât de colo că împăratul se poartă urât la masă. Şi totuşi. Şi totuşi. Nu-i aşa. mare noroc mai are şi Rufius ăsta! Deşi sunt convins că nici n-o să aprecieze acest mic răgaz. Mănâncă.şi azvârle sâmburii de măslină în farfuria vecinilor apropiaţi. CALIGULA (bine dispus): Ei. acum arată prea inteligenţi şi n-o să vrea să se mai bată.l obligă să. Oricum. la fel şi ceilalţi. câteva ore smulse morţii sunt de nepreţuit.

) Dacă n-ar fi decât pentru cel de-al doilea băiat al tău.. nu-i aşa? (Privire încruntată. actorii.) Fireşte că nu-i adevărat.se pe patul său. într. (Din nou zâmbitor. nu-i aşa? LEPIDUS (cu hotărâre): Dimpotrivă. Lepidus. vreau să vă văd râzând. CALIGULA: Minunat! (Bea.CALIGULA (încântat): Dimpotrivă! Ah. Nu râde nimeni? Atunci ascultaţi. Lepidus. Dar ai să râzi. apoi sugerând:) Dim.) A fost odată un biet împărat pe care nu-l iubea nimeni. dim. Ridicaţi-vă.. în afară de Caligula şi de Caesonia.) De altfel. CALIGULA (din ce în ce mai bucuros): Ah.) Vreau ca toată lumea să râdă. Dar împăratul îl iubea pe Lepidus şi i-a omorât pe cel mai mic dintre băieţi tocmai pentru a-şi smulge din inimă această iubire. Caius. (Bea.. Dar inima ta? Dimpotrivă. m-auziţi. În timpul acestei scene. (Visător. (Schimbând tonul. Lepidus. tu nu eşti prost dispus. nu-i aşa? Nu râzi. vrei? Şi spune-mi o istorioară hazlie! LEPIDUS (care şi. Lasă că spun eu atunci.un 42 . destins. Şi tu. râdeţi! (Loveşte cu pumnul în masă. CALIGULA (răsturnându. Lepidus. Haide.. Toată lumea se ridică. la nimeni nu ţin mai mult decât la tine. ce mult îmi place când faţa dezminte chinurile inimii! Faţa ta e tristă. îşi vor putea juca rolurile ca nişte marionete.) Vreau. (Cu o mânie nemăsurată. şi voi toţi.) Acum ascultă. Cezar. Lepidus. Hai să râdem împreună. LEPIDUS (obosit): Dimpotrivă. bun.a supraestimat forţele): Caius! CALIGULA: Bun. Nostim.

opinie publică. Râs general. mai întâi. Frica. Cinste.. neamestecat cu nimic.. Totul dispare în faţa fricii. Caius. MUCIUS (cam pierdut): Soţia mea. Dar ce sentiment banal! (A şi tras femeia cât mai aproape de el şi. (Îşi trece mâna peste frunte şi bea. Caesonia. Din ce în ce mai satisfăcut. Atunci taci. Mucius. Cherea? Eşti cam tăcut. înţelepciunea naţiunilor. n-are nici o importanţă.nestăvilit hohot de râs): Poftim. hei. CALIGULA: Bineînţeles. umărul stâng. uită-te la ei! Totul s-a răsturnat. CALIGULA: Frumoaso. CHEREA: Sunt gata să vorbesc. Ce-i cu tine. vorbeşte-ne de soţia ta. nimic nu mai are sens. bineînţeles. să stea în stânga mea. Soţia lui Mucius vine alături de Caligula. CALIGULA: Perfect.) Acum să vorbim de altceva. acest frumos sentiment dezinteresat şi pur. Pe un ton prietenesc. distrat.) De fapt. Aş prefera să-l ascult pe prietenul nostru. Trebuie să se ocupe şi bătrâneţea cu ceva. prietene. cum de poţi?. Şi trimite-o. 43 . nu-i aşa? Puneaţi şi voi la cale o mică conspiraţie. MUCIUS (în silă): Porunceşte.i linge. CALIGULA: Ei bine. voi complotaţi. Nici o importanţă. când am intrat aici. nu? PATRICIANUL BĂTRÂN: Caius. Caius. dar o iubesc. respectabilitate. De-ndată ce-mi vei permite. Caesonia. unul dintre cele mai rare sentimente care-şi trage nobleţea din burtă.

înţelegerea mea de femeie. Se ridică şi. Scaunele scârţâie. Dar. pe soţia lui Mucius. într. să dăm atenţia cuvenită dorinţelor imperioase cu care ne-a înzestrat natura. Moment de stânjenire. totul a pornit de la discuţia pe care o purtam. forţat. CAESONIA (binevoitoare): O! Mucius. De altfel.v-asigur. CAESONIA: Ei bine. oarecum. voi nici nu sunteţi capabili de vreun act de curaj. Mucius o serveşte în tăcere. aş mai gusta o picătură din acest excelent vin.o cameră alăturată. A. Scena VI Mucius schiţează intenţia să se ridice. Cherea! Ce-ar fi să-mi spui acum de ce vă băteaţi adineauri? CHEREA (rece): Scumpă Caesonia. Supus. mai întâi.o trage după sine. Dar îmi place că pasiunea voastră pentru artă vă-mpinge până la schimburi de pumni. tocmai mi-am adus aminte că am de rezolvat câteva chestiuni de stat. şi anume dacă poezia trebuie să fie ucigătoare sau nu. CAESONIA: Foarte interesant. Dialogul care urmează e. oarecum. Deşi asta depăşeşte. 44 .

45 . Iese repede. CAESONIA (continuând să mănânce): Veţi fi încântaţi să aflaţi că s-a şi gândit la lucrul ăsta şi că-n prezent chiar scrie un mare tratat. O să vină lângă tine. Mucius s. Chiar Caligula mi-a spus că nu există pasiune profundă fără oarecare cruzime. îţi înapoiez nevasta. Ar ieşi o operă de nepreţuit. Scena VII Intră Caligula şi soţia lui Mucius. HELICON: Nici dragoste fără un pic de viol. AL DOILEA PATRICIAN: Ar trebui să-şi consemneze toate ideile astea. PRIMUL PATRICIAN: Şi ne-a vorbit cu atâta elocinţă despre curaj. palid. am de dat câteva instrucţiuni. CHEREA (mâncând): E ceva adevărat în această opinie.a ridicat. CALIGULA: Mucius. Nu credeţi şi voi? PATRICIANUL BĂTRÂN: Caligula e un psiholog pătrunzător. CHEREA: Şi unde mai pui că şi-ar găsi o ocupaţie.CHEREA (acelaşi joc): Nimic mai firesc. Dar mă iertaţi. Fiindcă se vede cât de colo că are nevoie de distracţii.

nimeni nu se-ndoieşte de asta. CALIGULA: De mâine începe foametea. CHEREA: Ce titlu are? CAESONIA: Sabia. MUCIUS (privind tot timpul la uşa pe unde a ieşit Caligula): Şi despre ce e vorba în el. Scena IX Intră grăbit Caligula. Intendent. CALIGULA: Iertaţi-mă. dar şi treburile statului sunt urgente. CAESONIA: Da. asta o să-i dea de lucru. Am şi semnat decretul. INTENDENTUL: Dar poporul o să murmure. PATRICIANUL BĂTRÂN (cu voie bună): Ei bine! Cum spunea Cherea.. titlul acestei lucrări o să vă cam tulbure. fără-ndoială. 46 . Caesonia? CAESONIA (nepăsătoare): O! Asta mă depăşeşte. vei închide hambarele publice. rămas în picioare): Acest mare tratat va fi la înălţimea celor mai celebre. INTENDENTUL: Dar. Mucius. CAESONIA: Aşa cred şi eu.Scena VIII CAESONIA (către Mucius. Ai să-l găseşti în cameră. frumoaso! Numai că.. CHEREA: Trebuie deci să deducem că tratează chiar despre puterea ucigătoare a poeziei.

n-am chiar atâtea mijloace pentru a dovedi că sunt liber.CALIGULA (cu forţă şi precizie): Ţi-am spus că de mâine începe foametea. De unde reiese că toată lumea trebuie să moară. grozav am mai brodit-o! Vreţi să vă spun ceva? E lucrul pe care-l admir cel mai mult la voi. HELICON (se ridică şi recită mecanic): „Execuţia uşurează şi eliberează.” CALIGULA (râzând): Ce ziceţi de asta? Răbdare. (Explicând celorlalţi:) La urma urmei. (Cu o privire către Mucius. Or. e un dezastru. paragraful unu. Caesonia 47 . Helicon! Să le dezvăluim şi lor micile noastre secrete. Dă-i drumul. Cherea nu mai are nevoie de voi.) Aplică-i geloziei aceasta maximă şi-ai să crezi. capitolul trei. atât în aplicaţiile. HELICON: Admiţând că vi se cere părerea. Şi-acum. ce urât lucru să fii gelos! Să suferi din vanitate şi imaginaţie! Să-ţi vezi nevasta. şi voi opri dezastrul când voi avea eu poftă.. toată lumea e supusă lui Caligula. Plictisitor. De mâine începe dezastrul.) Oricum. Ea e universală. dar firesc. Deci.. hai. (Visător.. toată lumea e vinovată. E o chestie de timp şi de răbdare. Toată lumea ştie ce înseamnă foametea.. sunteţi liberi. CALIGULA: Să fim generoşi. Mucius strânge pumnii şi deschide gura. Omul moare pentru că e vinovat. care o să vă placă grozav. Şi e vinovat fiindcă e supusul lui Caligula. domnilor. cât şi în intenţiile ei. Totdeauna eşti liber pe spinarea cuiva. întăritoare şi dreaptă. CALIGULA (foarte repede): Să mâncăm domnilor! Ştiţi că eu şi Helicon muncim pe rupte? Punem la punct un mic tratat despre execuţie.

fireşte! Dar trebuie să scoatem banii din cifra de afaceri. Eu am băut prea mult vin şi mă cam ia cu somn. de asemenea. Ce nu merge? Personalul e lipsit de calităţi? CALIGULA: Nu. CALIGULA: Mereia. aşa c-o să vi-l expună ea. şi Octavius! Mereia. Aş vrea să discut cu voi despre organizarea casei mele de toleranţa. ţi-aş spune că nu trebuie să te atingi de tarife. Mereia se depărtează. voi avea nevoie de o părere fără patimă. CALIGULA: Nici vorbă. CHEREA: Caius. chestiile astea nu te interesează şi nu-ţi cer părerea.totuşi să rămână! Şi Lepidus. dacă-mi dai voie să vorbesc cu patimă. 48 . Am mari griji din cauza ei. numaidecât. Caligula îl urmăreşte pe Mucius cu privirea. Caius. MEREIA: Atunci de ce mi-ai spus să rămân? CALIGULA: Fiindcă. MEREIA: Trebuie să măreşti tarifele. Scena X CHEREA: La ordinele tale. ai pierdut ocazia să taci. Ceilalţi ies încet. Dată fiind vârsta ta. I-am explicat Caesoniei planul meu. dar încasările merg prost.

CHEREA: Nu văd legătura. Esenţial e ca el să poată alege. n-a obţinut decoraţia va fi exilat sau executat! AL TREILEA PATRICIAN: De ce „sau executat”? CAESONIA: Caligula spune că asta n-are nici o importanţă. CALIGULA (tot culcat): Mereia. Caius. îndepărtându. Cetăţeanul care. HELICON: Şi. ce bei tu acolo? MEREIA: Contra astmei. CHEREA: Clar ca lumina zilei. CHEREA: Bravo! Şi astfel tezaurul public se umple din nou. care.i miroase gura): Nu. CAESONIA: Şi totuşi. CAESONIA: Aşa cred. Îţi arde de glumă. De altminteri. CALIGULA (înaintează spre el. CAESONIA: E foarte simplu.Se întinde în pat şi închide ochii. e mult mai cinstit să taxezi viciul decât virtutea. într. există. Această distincţie se va chema Ordinul Eroului Civic. Mă sufoc noaptea şi mă-ngrijesc de foarte multă vreme. MEREIA: Da' de unde. cum se operează în regimurile republicane. CALIGULA: Aşadar. asta-i o contra-otravă. după verificarea bonurilor de intrare. Am uitat să vă spun că recompensa va fi decernată lunar. Caligula instituie o nouă decoraţie. Îi va recompensa pe cetăţenii care vor frecventa cel mai des casa de toleranţă a lui Caligula. Caligula întredeschide ochii şi se uită la bătrânul Mereia. şi. după douăsprezece luni. ţi-e frică să nu fii otrăvit? 49 . într-un mod foarte moral. scoate un mic flacon şi bea o înghiţitură.un colţ.i pe ceilalţi. Caius. luaţi seama.

Ascultă-mă cu atenţie.. Nu. una singură te onorează — cea de a doua.) Ei. Caligula se uită la bătrân cu satisfacţie. două crime plus această alternativă din care nu vei putea ieşi: ori eu n-aveam de gând să te omor. împăratul tău. n-ai încredere în mine. Doar Lepidus urmăreşte înspăimântat dialogul. mă iei drept un imbecil.au refugiat în spate... (Matematic. CALIGULA: Nu. Cu alte cuvinte. Să spunem lucrurilor pe nume: ţi-e frică să nu te otrăvesc.MEREIA: Astma mea. riguroasă.. e limpede că-mi atribui intenţia de-a te otrăvi. Tăcere. vreau să zic. (Pauză. Ori eu vreau cu adevărat acest lucru. CALIGULA (din ce în ce mai precis): Aşadar. MEREIA: Caius! CALIGULA (cu asprime): Răspunde. tu faci tot ce-i cu putinţă ca să te împotriveşti voinţei mele.. pe toţi zeii! CALIGULA: Mă suspectezi. pentru că din clipa în care-mi 50 . Mă bănuieşti. gânganie. Din aceste crime. CALIGULA: Şi de-ndată ce crezi că eu am luat hotărârea să te otrăvesc. Caius.. Mereia. ce zici de logica mea? MEREIA: Este. Dar nu se aplică situaţiei de faţă... şi tu mă suspectezi pe nedrept — pe mine. te împotriveşti planurilor mele. dar tu. Încă de la începutul scenei. CALIGULA: Şi a treia crimă. Caesonia şi Cherea s.) Dacă iei o contra-otravă. Mă spionezi. MEREIA: Nici gând. MEREIA: Da.

Poftim! (îi întinde o fiolă.o sparge cu lovituri de pumn. un revoluţionar.şi răbdarea): Haide. îi înfige fiola între dinţi şi i.şi şterge. Mereia s. asta implică din partea ta o revoltă. Mereia refuză clătinând din cap. Tot acolo ar fi ajuns. dintr. apoi cu simpatie. (Cu tristeţe.un jilţ şi. ţin foarte mult la tine. Medicament contra astmei. nu şi pentru celelalte. De aceea te voi condamna numai pentru a doua crimă.a făcut tot mai mic în scaunul lui.i un fragment din flaconul lui Mereia): Ce-i asta? Contra-otravă? CAESONIA (liniştită): Nu.atribui mie o hotărâre. întinzându.) Mereia. Mereia încearcă atunci să fugă. CALIGULA (uitându. Eşti o căpetenie de oameni. Caligula. după o luptă de câteva clipe.un salt sălbatic până spre mijlocul scenei. cu faţa plină de spumă şi de sânge. mâinile. E foarte firesc. iar tu încerci să mi te împotriveşti. vei muri ca un bărbat. Asta-i frumos. CALIGULA (pierzându. Dar. Zguduit de plâns. îl aruncă într. Caligula se ridică şi. CALIGULA (către Caesonia. după o tăcere de o clipă): Nu face nimic. Mereia moare. După câteva convulsii. Fiindcă te-ai răzvrătit. mecanic. CALIGULA: Nu-mi mulţumi.se la Mereia.) Bea această otravă. În tot timpul acestei tirade. Mai devreme sau mai 51 . Caligula îl înhaţă. haide.

Intră tânărul Scipio. cred c-ar trebui scos leşul afară. LEPIDUS (către Cherea): Va trebui să ne grăbim. cu un aer agitat. ştergându.. Zărind..l): Atunci.l trag în culise.) Caius l-a ucis pe tatăl tău? TÂNĂRUL SCIPIO: Da. Rece. E prea urât! Cherea şi Lepidus apucă trupul şi.l priveşte în ochi. Pauză. CAESONIA (eliberându. Iese brusc. (Îi ridică bărbia şi.târziu. CHEREA: Trebuie să fim două sute. CAESONIA: Vrei să-l omori? TÂNĂRUL SCIPIO: Da. CAESONIA: Îl urăşti? TÂNĂRUL SCIPIO: Da.o pe Caesonia. CAESONIA: Apropie-te. A-l 52 . dă să se retragă. Scena XI LEPIDUS (consternat): Acum ce facem? CAESONIA (simplu): Mai întâi. de ce mi-o spui? TÂNĂRUL SCIPIO: Fiindcă nu mi-e teamă de nimeni.şi mâinile fără contenire.

TÂNĂRUL SCIPIO: Da. CAESONIA: Acum gândeşte-te la Caligula. Iese. tu n-ai să mă trădezi. CAESONIA: Ascultă-mă numai! Cuvântul pe care vreau să ţi-l spun e greu de înţeles şi-n acelaşi timp evident. căruia i s-a smuls limba din gură. mai degrabă. Dar vreau să-ţi spun ceva sau. CAESONIA: Ai dreptate. lăsându.l pe tânărul Scipio descumpănit. ar împlini singura revoluţie definitivă din lumea asta. Intră Helicon. Scena XII CAESONIA: Vino aici. n-am să te trădez. gândeşte-te la chipul desfigurat al tatălui tău. De altfel. TÂNĂRUL SCIPIO: Ce vrei? 53 . Mai întâi.omorî sau a fi omorât sunt două modalităţi de a sfârşi. aş vrea să stau de vorbă cu ce-i mai bun în tine. CAESONIA: Şi-acum ascultă-mă: încearcă de-l înţelege. dacă ar fi ascultat cu adevărat. TÂNĂRUL SCIPIO: Atunci spune-l! CAESONIA: Nu încă. Gândeşte-te la această gură plină de sânge şi la urletele lui de fiară torturată. Dar e un cuvânt care. TÂNĂRUL SCIPIO: Ce-i mai bun în mine e ura. TÂNĂRUL SCIPIO (cu toată forţa urii): Da.

TÂNĂRUL SCIPIO: Ai putea să m-ajuţi. CALIGULA: Despre ce? TÂNĂRUL SCIPIO: Nu ştiu. şi că el n-ar privi defel cu ochi răi lucrul acesta. Scena XIV CALIGULA: A! Tu erai.) E cam mult de când nu te-am văzut. Ştiu. (Se opreşte o clipă. de parcă s.) Ce mai faci? Tot mai scrii? Ai putea să-mi arăţi şi mie ultimele tale lucrări? TÂNĂRUL SCIPIO (jenat. Mi se pare că despre natură. de asemenea. 54 .se încet spre el. HELICON: Ştiu că zilele trec şi trebuie să ne grăbim să mâncăm. ce-ar fi să te duci să mănânci? TÂNĂRUL SCIPIO: Ajută-mă! HELICON: E primejdios.. că l-ai putea omorî pe Caligula.Scena XIII HELICON: Se-ntoarce Caligula. Intră Caligula. porumbelule. de asemenea. poete. (Ducându.ar gândi ce atitudine să adopte.. Iese Helicon. Cezar. Iar eu nu mă pricep la poezie. oscilând între ură şi nici el nu ştie ce): Am scris câteva poeme. Ştii o mulţime de lucruri. Cezar.

Şi vast. se uită la Scipio.. CALIGULA: Încearcă. TÂNĂRUL SCIPIO: Te rog. CALIGULA: Nu ţi-l aminteşti? TÂNĂRUL SCIPIO: Nu.. CALIGULA: Spune-mi. Ce ţi-a făcut ţie natura? TÂNĂRUL SCIPIO (revenindu..aşează. pe un ton de ironie şi răutate): Mă consolează că nu sunt Cezar.l trage cu forţa la picioarele lui. CALIGULA (cu o simplitate stranie): Răni? Spui asta cu răutate. a vindecat răni şi mai grave. nu.şi. TÂNĂRUL SCIPIO (tot ţeapăn şi parcă regretând): Vorbeam despre.. Fiindcă l-am omorât pe tatăl tău? Dacă ai şti totuşi cât de potrivit e cuvântul! Răni! (Schimbând tonul... CALIGULA: Citeşte-mi şi mie poemul. CALIGULA: Ei bine? TÂNĂRUL SCIPIO: Nu. Caligula s. Îi cuprinde capul în mâini. CALIGULA: De ce? TÂNĂRUL SCIPIO: Nu-l am la mine. CALIGULA: A! Şi crezi c-ar putea să mă consoleze şi pe mine că sunt? TÂNĂRUL SCIPIO (acelaşi joc): Pe legea mea. TÂNĂRUL SCIPIO (crispat): Ţi-am răspuns la întrebarea despre natură. nu ştiu. cel puţin.) Numai ura îi face pe oameni inteligenţi. 55 . ce cuprinde.CALIGULA (mai degajat): Frumos subiect. Cezar. apoi îl prinde brusc de mâini şi.

Chiar aşa! Dar cum de-ai ghicit? CALIGULA (strângându. furat):.. arbori şi ape cu care pământul umple noaptea. câinii.despre ţipătul lăstunilor sub bolta cerului verde.TÂNĂRUL SCIPIO: Vorbeam despre un anume acord între pământ. Între pământ şi picior.. CALIGULA: . CALIGULA: Continuă. într-o clipă. şi despre această fugară şi răscolitoare linişte pe care o aduce cu sine amurgul. TÂNĂRUL SCIPIO: . scârţâitul celor de pe urmă care..l pe Scipio la piept): Nu ştiu. ce-mi pasă.... spuzită de stele strălucitoare... de vreme ce în mine toate capătă chipul iubirii! CALIGULA (tot mângâietor): Asta-i virtutea sufletelor mari. CALIGULA (întrerupându. ne arată cealaltă faţă a lui. printre măslini şi arbuşti de fistic..l. CALIGULA: Despre aceste miresme de fum. TÂNĂRUL SCIPIO: Da.. cam aşa ceva...şi drumurile cufundate în beznă... TÂNĂRUL SCIPIO (fremătând.cântecul greierilor şi potolirea arşiţei. şovăie şi continuă): Da.. TÂNĂRUL SCIPIO (ceva mai relaxat): Da.şi despre unduirea colinelor romane. îşi lipeşte capul de pieptul lui Caligula): O..... da. glasurile câmpenilor. TÂNĂRUL SCIPIO (stăpân pe sine): . CALIGULA: Apoi? TÂNĂRUL SCIPIO: Şi despre această clipă fermecată.. când cerul încă auriu se cufundă pe neaşteptate şi. CALIGULA: . Poate fiindcă iubim amândoi aceleaşi adevăruri. TÂNĂRUL SCIPIO (surprins. şi asta. 56 .

Ai jucat teatru. CALIGULA: Nu. TÂNĂRUL SCIPIO: O! Ce monstru. ca nişte ierburi putrede. De-aş putea dobândi şi eu transparenţa ta. pe care.Scipio. Scipio se dă fulgerător înapoi şi se uită la Caligula cu groază. TÂNĂRUL SCIPIO: Ba pot să-nţeleg. ce monstru spurcat! Iar ai jucat teatru. nu se va mulţumi niciodată cu natura. Vorbeşte cu o voce surdă. tot dând înapoi din faţa lui Caligula.l priveşte cu intensitate. da? Şi eşti mulţumit de tine? CALIGULA (cu puţină tristeţe): E şi ceva adevărat în ceea ce spui. TÂNĂRUL SCIPIO (acelaşi joc): Ce suflet hidos şi însângerat trebuie să ai! O! Cum te-or mai fi chinuind atâta ură şi răutate! CALIGULA (blând): Acum taci.. TÂNĂRUL SCIPIO (acelaşi joc): Da..) Poemul tău trebuie să fie frumos. ca un lac de tăcere. Tu eşti la fel de curat în bine. E ceva în mine.aruncă asupra lui şi.l prinde de 57 . TÂNĂRUL SCIPIO: De-ai şti ce milă mi-e de tine şi cât de mult te urăsc! CALIGULA (mânios): Taci odată! TÂNĂRUL SCIPIO: Şi ce dezgustătoare trebuie să-ţi fie singurătatea! CALIGULA (izbucnind. Tu aparţii altei lumi. se. Am jucat teatru. Dar îmi cunosc prea bine tăria pasiunii pentru viaţă. pe cât sunt eu de curat în rău. Tu nu poţi înţelege asta. (Schimbând deodată tonul. CALIGULA: Îi lipseşte sângele. Dar dacă ţii la părerea mea.

(Îi dă drumul şi revine la locul său.) Singur! Ah! Cel puţin dacă-n locul acestei singurătăţi otrăvite de fantome. cei care la rându-le te-au iubit. De câte ori se simt prea 58 . după ce m-am depărtat de carnea mea îndestulată. tristeţea şi blândeţea. aş putea-o gusta pe cea adevărată. îl scutură): Singurătatea! Ştii tu ce-i singurătatea? Numai pe a poeţilor şi pe a nevolnicilor o ştii. fără să se întoarcă. Arată extenuat. Singurătatea mea e plină de scrâşniri de dinţi şi răsună toată numai de zgomote şi de strigăte stinse. Asta-i ajută să continue. TÂNĂRUL SCIPIO: Toţi oamenii au în viaţă o sursă de duioşie. cum e singurătatea mea de acum. Iar alături de femeile pe care le mângâi. chiar dacă tu nu i-ai iubit. Dar mai sunt şi cei pe care i-ai iubit. Tânărul Scipio trece în spatele lui Caligula şi se apropie şovăind. tufele şi şleahta zeilor.) Singurătatea! Nu. când peste noi se lasă noaptea şi când am impresia că percep câte ceva din mine.gât. singurătatea nu mi se umple decât cu mirosul acru de plăcere al subsuorilor femeii care zace prăbuşită alături. Tăcere îndelungată. Şi dac-ar fi numai atât. sunt regretele şi dorul. în sfârşit. Scipio. ar fi încă uşor. o cuprinde într. ce parcă pluteşte între viaţă şi moarte. tăcerea şi foşnetul unui copac! (Se aşază cu o neaşteptată oboseală. Singurătatea? Dar care? Ah! Tu n-ai de unde şti că niciodată nu eşti singur! Că peste tot ne-nsoţeşte aceeaşi povară a viitorului şi a trecutului! Că vin după tine toate făpturile pe care le-ai omorât.ale sale. Întinde o mână spre Caligula şi o pune pe umărul lui. Caligula.

se-ntorc la ea.obosiţi. un refugiu tăcut? CALIGULA: Cred că da. CALIGULA: E-adevărat. TÂNĂRUL SCIPIO: În viaţa ta nu-i nimic asemănător. Scipio. ceva ca apropierea lacrimilor. CORTINA 59 . TÂNĂRUL SCIPIO: Ce anume? CALIGULA (încet): Dispreţul.

Cezar şi zeu. secretele divine sunt oferite tuturor privirilor. Instrumentiştii. Aşezaţi pe scaune. miracolul sacru se desfăşoară chiar sub ochii voştri. câţiva patricieni şi tânărul Scipio. pe o mică estradă. de fiecare parte. Caius. supranumit Caligula. zgomot de ţimbale şi de tobă. Ţimbale. domnilor! Adoraţi şi daţi-vă obolul! Misterul ceresc e azi la-ndemâna tuturor 60 . se află Helicon şi Caesonia. În centru. CAESONIA: Apropiaţi-vă. le-a împrumutat propriu-i chip omenesc. muritori de rând. cu spatele la spectatori.) Zeii au coborât din nou pe pământ. Cortina se ridică pe un soi de sărbătoare de bâlci. o draperie în faţa căreia.ACTUL AL TREILEA Scena I Înainte de ridicarea cortinei. Apropiaţi-vă. HELICON (declamând pe un ton de bâlci): Apropiaţi-vă! Apropiaţi-vă! (Ţimbale. Printr-o favoare specială acordată binecuvântatei domnii a lui Caligula.

Ţimbale. Apropiaţi-vă şi priviţi! Trage draperia într. intimităţile şi lacrimile lui. Ţimbale. Prosternaţi-vă (toţi. fulgerul (sclavii aprind focuri artificiale). Decorurile maiestuoase ale puterii divine coborâte pe pământ. CALIGULA (amabil): Azi sunt Venus. Apropiaţi-vă. obolul. o realizare fără precedent.pungilor. CAESONIA: Adoraţi şi daţi-vă domnilor! Reprezentaţia începe. CAESONIA: Adoraţia începe.o parte şi Caligula. se prosternă) şi repetaţi după mine rugăciunea sacră către Caligula-Venus: „Zeiţă a durerilor şi a 61 . costumat grotesc în chip de Venus. HELICON: O reconstituire impresionantă prin adevărul ei. destinul însuşi în marşul său triumfal. HELICON: Olimpul şi culisele lui. în afară de Scipio. apare pe un piedestal. Mişcare de sclavi care aduc pe estradă tot felul de obiecte. trăsnetul (se agită un butoi plin cu pietre). o atracţie senzaţională şi nemărginită. Apropiaţi-vă! Apropiaţi-vă! Veţi afla întregul adevăr despre zeii voştri! Ţimbale. intrigile.

” CAESONIA: „Născută din valuri. un dezgust şi o însufleţire.. vâscoasă şi amară.” CAESONIA: „......” CAESONIA: „Primeşte-i pe copiii tăi rătăciţi. Primeşte-i în adăpostul pustiit al iubirii tale nepăsătoare şi dureroase.” PATRICIENII: „Şi dă-ne nouă puterea de-a trăi la înălţimea acestui adevăr fără seamăn.” CAESONIA: „Învaţă-ne pe noi indiferenţa care face să renască iubirile. cu ura ta absolut obiectivă.” PATRICIENII: „Născută din valuri.” PATRICIENII: „Învaţă-ne pe noi indiferenţa care face să renască iubirile. sărată şi înspumată...” PATRICIENII: „... vâscoasă şi amară..” PATRICIENII: „. mâinile tale pline de flori şi de crime.. care eşti ca un râs şi un regret... luminează-ne nouă chipurile cu nepărtinitoarea ta cruzime.dansului.. desfă deasupra ochilor noştri mâinile tale pline de flori şi de crime..” CAESONIA: „Şi dă-ne nouă puterea de-a trăi la înălţimea acestui adevăr fără seamăn. 62 . sărată şi înspumată........” CAESONIA: „Tu.” CAESONIA: „Dezvăluie-ne noua că adevărul acestei lumi e lipsa oricărui adevăr..” CAESONIA: Pauză! PATRICIENII: Pauză! CAESONIA (reluând): „Copleşeşte-ne pe noi cu darurile tale....” PATRICIENII: „Zeiţă a durerilor şi a dansului.. un dezgust şi o însufleţire.. care eşti ca un râs şi un regret....” PATRICIENII: „Tu.” PATRICIENII: „Dezvăluie-ne nouă că adevărul acestei lumi e lipsa oricărui adevăr...

Se aşază turceşte pe piedestal. băiete! E frumos să mă adori.şi dea obolul şi se retrage. Dacă zeii n-ar avea altă bogăţie decât dragostea muritorilor. domnilor. dar atât de pământeană. atât de goală şi de învăpăiată. Caligula. copii. Ultimul.. cu ochii voştri pământeşti. Mulţumesc. ceea ce se cheamă a vedea. Dar Caligula. se scutură şi. dorinţele voastre vor fi îndeplinite. îşi lasă obolul şi se rânduiesc pe latura dreaptă. tulburat. apoi. Unul câte unul. până atunci nemişcat. înainte de a ieşi. şi Venus 63 . Şi-acum.. vi se îngăduie să plecaţi şi să răspândiţi în oraş vestea despre uimitorul miracol la care v-a fost dat să asistaţi: aţi văzut-o pe Venus. dar şi mai frumos să mă îmbogăţeşti. CALIGULA: Hei! Hei! înapoi.. cu o voce foarte puternică: CALIGULA: Se aprobă. inumană.un salt. Aşa mai merge.” PATRICIENII: „.. e în picioare.” PATRICIENII: „Îmbată-ne pe noi cu vinul nepăsării tale şi satură-ne pe noi pentru totdeauna în inima ta neagră şi sărată. şi bucuriile tale fără viitor.Dă-ne nouă pasiunile tale fără obiect.” CAESONIA (susţinut): „Tu.” După ce patricienii pronunţă şi ultima frază. patricienii se prosternă. durerile tale fără motiv şi bucuriile tale fără viitor. uită să. ar fi la fel de săraci ca şi săracul Caligula. dintr.. îmbată-ne pe noi cu vinul nepăsării tale şi satură-ne pe noi pentru totdeauna în inima ta neagră şi sărată..

) O clipă! La ieşire. Sclavii şi muzicanţii dispar.v-a vorbit. Duceţi-vă. SCIPIO: M-am hotărât să-i spun lui Caius adevărul. HELICON: Scipio. iar ai făcut pe anarhistul! SCIPIO (către Caligula): Ai pângărit zeii. Pe cel din dreapta am pus soldaţi să vă asasineze. CAESONIA: Ei bine. s-o luaţi pe coridorul din stânga. CAESONIA (foarte calmă): Repede te mai porneşti. băiete. Scena II Helicon îl ameninţă pe Scipio cu degetul. în Roma. este exact ce-i lipsea domniei tale: o strălucită personalitate morală. HELICON: Acestui tânăr îi plac grozav vorbele mari. acum pângăreşti şi cerul. Patricienii ies în mare grabă şi cam în dezordine. Caius. HELICON: Ce-o fi vrând să-nsemne asta? SCIPIO: După ce-ai însângerat pământul. sunt oameni care mor pentru discursuri mult mai puţin elocvente. tu crezi în zei. Se duce să se întindă pe un divan. CALIGULA (interesat): Aşadar. la ceasul acesta. Scipio? 64 . domnilor! (Mişcare printre patricieni. Caligula.

Caius. dacă are voinţă. niciodată.. azi. Tiran e omul care sacrifică popoare ideilor şi ambiţiei sale. CALIGULA: Atunci. Scipio. poate să exercite şi caraghioasa lor meserie. SCIPIO: Asta-i şi pângărirea. SCIPIO: Nu pe mine eşti gelos. SCIPIO: E suficient să devii tiran. Dacă exercit totuşi această putere. poate. CALIGULA: Dar asta-i modestie. Pentru un om căruia îi place puterea. Tot ce mi se poate reproşa. dragă Scipio. chiar şi fără nici o ucenicie. CALIGULA: Ce este un tiran? SCIPIO: Un suflet orb. CALIGULA: Nu. Scipio. Eu n-am idei şi nici n-am ce să mai doresc în materie de onoruri şi putere. Am înlăturat-o şi p-asta. adevărată modestie! O.. CALIGULA: Dacă vrei să ştii. Pur şi simplu. o fac doar ca pe-o compensaţie.SCIPIO: Nu. Şi te invidiez. e că am mai făcut un mic progres pe calea puterii şi a libertăţii. asta-i clarviziune. asta o să fie şi marea taină a domniei mele. Fiindcă-i singurul sentiment pe care nu-l voi încerca. rivalitatea zeilor devine ceva supărător. SCIPIO: La ce? 65 . sunt foarte mulţumit pentru tine. CALIGULA: Nu-i chiar aşa. nu te mai înţeleg: de ce eşti atât de grăbit să denunţi pângăririle? SCIPIO: Pot să neg un lucru fără să mă consider obligat a-l murdări şi fără a le răpi altora dreptul să creadă în el. am înţeles că nu există decât o singură modalitate de a fi egal cu zeii: e suficient să fii la fel de crud ca ei. crede-mă. Le-am dovedit acestor zei fictivi că omul. ci chiar pe zei.

şi picioarele): Va trebui s-o încerc şi p-asta într-o zi. Ştii câte războaie am refuzat? SCIPIO: Nu. CALIGULA (îngrijindu. SCIPIO: Îţi baţi joc de mine. în jurul tău mor destul de mulţi oameni. SCIPIO: Până una-alta. Şi ştii de ce le-am refuzat? SCIPIO: Fiindcă puţin îţi pasă de măreţia Romei. Puterea nu-i o soluţie. dacă ne costă la fel de mult ca şi cum ai fi? CALIGULA (cu oarecare nerăbdare): Dacă ai şti să numeri. ai afla că cel mai mic război purtat de un tiran chibzuit v-ar costa de o mie de ori mai scump decât capriciile fanteziei mele. Şi dacă mi-e uşor să ucid e fiindcă nu mi-e greu să mor. Dar e la fel de adevărat că n-o respect mai mult decât îmi respect propria viaţă. Caius. CALIGULA: Care? SCIPIO: Sărăcia. o respect mai mult decât respect un ideal de cucerire. CALIGULA: Sau. Scipio. SCIPIO: Ura nu se compensează prin ură. CALIGULA: Trei. CALIGULA: De fapt. destul de puţini. cu cât mă gândesc mai mult. fiindcă respect viaţa omenească. 66 . cu atât mă conving că nu sunt un tiran. CALIGULA: Nu. SCIPIO: Ce-are a face. Nu. Eu nu cunosc decât un singur mod pentru a cumpăni ostilitatea lumii. cel puţin. SCIPIO: Cel puţin ar avea un sens şi esenţialul e că am înţelege.CALIGULA: La prostia şi ura zeilor.

Şi pe toate chipurile care răsar.) Şi-acum du-te! Ai vorbit prea mult. Dar. SCIPIO: Şi asta-i pângărire. şi care să înece în sânge divinitatea ta de-o clipă. E de-ajuns să-ţi împietreşti inima. Ies toţi. cu încântare. Caius. să se ridice în jurul tău o legiune de zei omeneşti. absorbit de îngrijirea picioarelor sale. Asta au şi învăţat tovarăşii tăi de adineauri să adore. visez la ea. în afară de Helicon. 67 . în trăsăturile lor schimonosite de ură şi de nelinişte. Am luat chipul nătâng şi de neînţeles al zeilor. uneori. într-adevăr. CAESONIA: Scipio! CALIGULA (cu un glas categoric şi aspru): Te rog. din străfundul nopţii cumplite. într-o bună zi. care se foieşte în jurul lui Caligula.CALIGULA: Destinul nu poate fi înţeles şi de aceea m-am preschimbat în destin. atunci cred că ai făcut tot ce se poate face pentru ca. Caius. E foarte urgent. Dar dacă acesta-i adevărul. (Iritat. atunci. Îmi închipui cu greu ziua de care vorbeşti. Scipio. faţa singurului zeu pe care l-am adorat în această lume: nemernic şi laş ca însuşi sufletul omenesc. Caesonia! Nici nu-ţi dai seama cât e de adevărat ceea ce spui.) Trebuie să mai dau cu lac pe unghiile de la picioare. CALIGULA: Nu. la fel de neîndurători ca tine. e artă dramatică! Greşeala tuturor acestor oameni e că nu cred destul în teatru. (Schimbând tonul. Scipio: că am făcut tot ce trebuia făcut. Ar şti atunci că fiecărui om îi este îngăduit să joace tragediile cereşti şi să devină zeu. SCIPIO: Tot ce se poate. recunosc.

După ce am tot privit-o şi mângâiat-o. Dar. HELICON: Ţi-am spus doar. aş vrea să-ţi comunic câteva lucruri grave. Dar ştii că se complotează împotriva ta? CALIGULA: Am avut-o de-a binelea. cu jocul ăsta! Dacă nu vrei să m-asculţi. am şi avut-o.. până la urmă a înţeles. Caius. oricum. fac tot ce pot. Dar am avut-o. HELICON: E-atâta vreme de când încerc să-ţi vorbesc. 68 . CALIGULA: Răbdare poate că aş avea. mai înainte. HELICON: Da' termină. rolul meu totuşi e să-ţi vorbesc. CALIGULA: Vara trecută.Scena III CALIGULA: Helicon! HELICON: Ce este? CALIGULA: Lucrul tău înaintează? HELICON: Care lucru? CALIGULA: Ei bine.ar fi auzit): Ia aminte că. CALIGULA (de parcă nu l. E-adevărat. Helicon. Trebuie să te grăbeşti. dar nu prea am timp. fireşte. HELICON: Da. de fapt. luna! HELICON: Fac progrese. pe coloanele din grădină. Dar aş vrea să-ţi vorbesc. Trebuie s-avem răbdare.. numai de două sau de trei ori. HELICON: Pe cine? CALIGULA: Luna. Cu-atât mai rău dacă n-auzi.

cu maiestuoasa ei siguranţă. Hotărât. a ajuns la patul meu. Conducător e Cherea. Apoi a început să urce. La început se găsea deasupra orizontului. Am dat peste tăbliţa asta. pot spune.CALIGULA (ocupat în continuare să. se făcea tot mai luminoasă. o să-mi fac datoria şi-o să-ţi spun ce am de spus. fără să mă laud. Mă şi culcasem. Dar n-am epuizat încă toate posibilităţile de a-mi trăi viaţa. CALIGULA: Helicon. sângerie toată. uşoară şi goală. HELICON: Vrei să m-asculţi şi să afli ce te-ameninţă? CALIGULA (se opreşte şi se uită la el fix): Vreau numai luna. Devenise ca un lac cu apă lăptoasă. mi-a făcut câteva nazuri. era într-o frumoasă noapte de august. din ce în ce mai uşoară. din care poţi să afli esenţialul. Dar să revenim la lună.) Mai întâi. în inima acelei nopţi plină de foşnet de stele. (Helicon se întoarce cu ciudă şi tace.şi înroşească unghiile de la picioare): Lacul ăsta nu face doi bani. Helicon. Helicon. Pe măsură ce urca. Helicon aşază tăbliţa pe unul din scaune şi iese. HELICON: Atunci. Dar tu să nu mai vii pe-aici până nu mi-o aduci. După cum vezi. c-am avut-o. 69 . nemişcat. Împotriva ta s-a urzit un complot. Ştiu de pe-acum ce mă va ucide. De aceea şi vreau luna. unde te duci? HELICON (din prag): Să-ţi caut luna. cu o repeziciune uimitoare. O pun aici. s-a strecurat alături de mine şi m-a năpădit cu zâmbetele şi cu strălucirea ei. Mi-a sosit atunci caldă pe de-a-ntregul — blândă. A trecu pragul odăii şi. lacul acesta nu face doi bani.

. tot ce vreau e să-mi sfârşesc bătrâneţile în pace. ce-ţi spuneam. frumoasa mea...) Aşadar.. 70 . (Foarte repede. Şi-apoi.. PATRICIANUL BÂTRÎN (şovăind): E voie. Caligula se întoarce brusc şi.. nu e grav. În sfârşit.) E foarte grav. Vreau să spun.. CALIGULA: Nu. Ştii cât de mult ţin la tine..) Un complot împotriva ta. vor să te omoare. (Se frământă. nu-i defel grav.l vede pe bătrânul patrician. CALIGULA: Mai iute! Mai iute! PATRICIANUL BĂTRÂN: Da. PATRICIANUL BĂTRÂN: Caius.l prinde de umeri): Ştii de ce nu pot să te cred? PATRICIANUL BĂTRÂN (schiţând gestul de ajura): Pe toţi zeii. CALIGULA (se apropie de el şi.. Caius.Scena IV Se aude o bătaie uşoară în uşa opusă. dar până la urmă explodează... CALIGULA: Vezi. Sssst! Oh! Iartă-mă. asta-i tot... Caius? CALIGULA (nerăbdător): Ei bine! Intră. PATRICIANUL BĂTRÂN: Ce anume. ai venit s-o vezi din nou pe Venus! PATRICIANUL BĂTRÂN: Nu. Caius? CALIGULA: Dar despre ce vorbim. nu pentru asta. (Privindu.. bun.l. dragostea mea? PATRICIANUL BĂTRÂN (privind în jurul lui): Adică. Caius.

Un om de onoare e un animal atât de rar în această lume. aşa ceva nu pot să presupun. spune-mi: nu era decât o simplă glumă? PATRICIANUL BĂTRÂN (descompus): Glumă. Caius. Dacă-i adevărat ce mi-ai spus. Ştiu bine câte parale faci. Urăsc atât de mult laşitatea. CALIGULA: Nimeni nu vrea să mă omoare. nimeni. frumoasa mea. 71 . CALIGULA: Şi. desigur! CALIGULA: După cum vezi. ar trebui să presupun că-ţi trădezi prietenii. fireşte. Mai bine ascultă. aveam dreptate să nu te cred. Şi e sigur că tu n-ai vrea nici să trădezi.. nu care cumva să juri. PATRICIANUL BĂTRÂN: Desigur. Caius. nici să mori. CALIGULA (acelaşi ton): Or. CALIGULA (respirând adânc.. apoi încet): Atunci şterge-o. nu-i aşa? PATRICIANUL BĂTRÂN: Oh! Nu.l uşor către uşă): Nu jura. vreau să spun că ţin atât de mult la tine. încât n-aş putea să-i suport prea multa vreme prezenţa.CALIGULA (cu blândeţe şi împingându. o simplă glumă. nici complot nu există. CALIGULA: Nici un trădător? PATRICIANUL BĂTRÂN: De la sine-nţeles. încât niciodată nu m-aş putea stăpâni să nu trimit la moarte un trădător.. prin urmare. ca să gust această mare clipă. e limpede? PATRICIANUL BĂTRÂN: Nimeni.. Nu eşti un laş. nu-i aşa? PATRICIANUL BĂTRÂN (un pic pierdut): Caius.. Trebuie să rămân singur.

nu te poţi întoarce la începuturi. O ia în mână şi o citeşte. CALIGULA: Idiotule.) Logica. crimele tot n-ar intra în pământ. cu o voce surdă.) Crezi că dacă ţi-ar aduce luna. toate au să se schimbe. De ce nu. Caligula? Cine poate şti? (Se uită de jur împrejur. totul s-ar transfigura. prea mulţi morţi. Caligula măsoară un timp încăperea de la un capăt la altul. iubite Caligula. prea mulţi morţi.) Prea mulţi morţi. te hotărâseşi să fii logic. (Soldatul se opreşte. Soldatul iese. trebuie să-ţi urmezi logica.) Cu respectul cuvenit. Nu.) Din ce în ce mai puţină lume în jurul meu. (Ironic. ce ciudat! (Către imaginea din oglindă. nu-i aşa? Ce-i deocamdată imposibil ar deveni posibil şi. Chiar dacă mi s-ar aduce luna. Aş vrea să ştiu numai până unde o să mergi cu asta. tăbliţa. Chiar dacă morţii ar fremăta din nou sub mângâierea soarelui.Scena V Caligula contemplând o clipă. şi asta pustieşte locul. tot nu mă pot întoarce la începuturi. Respiră adânc şi cheamă un soldat din gardă. CALIGULA: Adu-l pe Cherea! (Soldatul pleacă. dintr-o singură lovitură. trebuie să mergi până la mistuirea totală! Intră Cherea.) O clipă. dăruirea până la capăt. de la locul său. deodată. 72 . Apoi se îndreaptă spre oglindă. Puterea până la capăt. (Cu un accent furios.

CHEREA: Ai să-mi spui ceva deosebit? CALIGULA: Nu. Tăcere. CALIGULA: Cherea. CHEREA (puţin enervat): Eşti sigur că ai nevoie de prezenţa mea? CALIGULA: Absolut sigur.a înfăşurat în mantie până la gât. Cherea. CHEREA: M-ai chemat.o dată. Caligula pare firesc. (Iarăşi un timp de tăcere. cel puţin o 73 . scuză-mă. Sunt distrat şi te primesc foarte nepoliticos. Pentru prima oară de la începutul piesei. prevenitor. tu nu crezi că doi oameni la fel de mândri şi cu suflete la fel de mari ar putea. Cherea se aşază. Simt nevoia să conversez puţin cu cineva inteligent. Ia loc în jilţul acesta şi să stăm de vorbă prieteneşte. Caligula s.Scena VI Răsturnat în jilţul său. Cherea. Dintr. Caius? CALIGULA (şoptit): Da. Cherea. Arată extenuat.) Dar. Gardă! Făclii! Tăcere.

Dar nu cred că tu eşti capabil s-o faci. chiar şi pătrunde. Să vorbim ca şi cum ne-am bate. măştile. Voiam numai să ştiu dacă gândeşti ca mine. ca un cuţit într-o inimă. În sfârşit. dar e sănătos. Şi nici de dispreţuit nu pot. CALIGULA: Siguranţa şi logica nu merg împreună. eliberaţi de prejudecăţi. ca şi cum s-ar afla goi unul în faţa celuilalt. CALIGULA: De ce mă urăşti? CHEREA: Aici te înşeli. de ce nu mă iubeşti? CHEREA: Fiindcă n-am ce iubi la tine. Nici eu nu vreau să trăiesc într-un asemenea univers. de ce vrei să mă omori? CHEREA: Ţi-am spus doar: te consider dăunător. aşadar. Caius. fiindcă ştiu că nu eşti laş. Nu te urăsc. egoist şi vanitos. 74 . CALIGULA: Atunci. Cei mai mulţi dintre oameni sunt ca mine. înarmaţi până-n dinţi. Caius. Fiindcă astfel de lucruri nu se poruncesc. Adică incapabili să trăiască într-un univers în care gândirea cea mai stranie poate într-o singură clipă să pătrundă în realitate — în care. CHEREA: Adevărat. Te consider dăunător şi crud. Să ne folosim minciunile. CALIGULA: Ai dreptate. N-o fi logic. mai tot timpul. Caius. să-şi vorbească din toată inima. Mie-mi place siguranţa şi am nevoie de ea. fiindcă te-nţeleg foarte bine şi fiindcă omul nu poate iubi acela dintre chipurile sale pe care încearcă să-l ascundă în sine însuşi. Dar nu pot să te urăsc atâta vreme cât ştiu că nu eşti fericit. Prefer să fiu stăpân pe mine însumi.dată în viaţa lor. Cherea. de interese personale şi de minciunile din care trăiesc? CHEREA: Cred că se poate. Să ne punem.

Logica ta nu pot s-o accept. Pentru cei mai mulţi dintre oameni ar fi chiar de la sine înţeles. de ce nu vrei nici să ţi-o negi. CALIGULA: Iar eu cred că toate sunt la fel. însă. de asta nici nu te urăsc. Dar de ce să mi-o spui şi să-ţi rişti viaţa? 75 . Ştiu că cei mai mulţi dintre supuşii tăi gândesc ca mine. Tu eşti inteligent. Eu sunt ca toată lumea. CHEREA: E tot ce-am avut de spus. Ne stânjeneşti pe toţi. totul. Ţi-o spun încă o dată. nici să plăteşti? CHEREA: Pentru că eu am poftă să trăiesc şi să fiu fericit. CALIGULA: Atunci. CHEREA: Ştiu. nici să fim fericiţi. CALIGULA: Foarte clar. şi inteligenţa se plăteşte scump sau se neagă. ar trebui atunci să ucid sau să posed. E firesc să dispari. Eu am altă opinie despre îndatoririle mele de om.CALIGULA: Continuă. doresc şi eu moartea celor pe care-i iubesc sau râvnesc şi eu la femeile pe care legile familiei sau ale prieteniei îmi interzic să le râvnesc. Dacă toată lumea s-ar îmbulzi să le înfăptuiască. Adesea. Eu plătesc. Caius. Consider însă că asemenea idei tulburi n-au nici o însemnătate. Dar tu. CHEREA: Cred că unele fapte sunt mai frumoase decât altele. Pentru tine. e de presupus că tu crezi într-o anume idee superioară. n-am putea nici să trăim. dacă împingi absurdul până la ultima lui consecinţă. nici alta. numai asta are însemnătate pentru mine. Consider că. Dacă aş fi logic. CALIGULA: Foarte înţelept. Dar ne stânjeneşti şi trebuie să dispari. ca să mă simt liber. nu se poate nici una. nu. şi cât se poate de legitim.

Acum ţi-aştept sentinţa. Cherea. CALIGULA (cu aceeaşi voce însufleţită şi politicoasă): Mai stai puţin. CHEREA: Eu plec. Trebuie să încerci şi tu să-nţelegi ce vreau să spun eu. cel puţin o dată în viaţa lor. Îl cunosc prea bine şi nu vreau să-l mai văd. 76 . să-şi vorbească din toată inima? CHEREA: Cred că. o recunosc şi-ţi mulţumesc. CALIGULA: Cherea! CHEREA: Da. Cherea. M-am săturat de jocu-ăsta schimonosit. CALIGULA (cu însufleţire): Da. Cherea! Această tăbliţă e singura dovadă. până acum. CALIGULA: Da.. CALIGULA: Tu nu crezi că doi oameni la fel de mândri şi cu suflete la fel de mari ar putea. Dar n-are importanţă. să-nduri şi tu jignirile şi toanele mele. Şi totuşi mă socoteai incapabil de aşa ceva. şi însăşi sinceritatea ta era prefăcută. CHEREA: Am greşit. Ascultă. CALIGULA (distrat): Sentinţa? A! Vrei să zici. să terminăm cu jocul de-a sinceritatea şi să reluăm viaţa de mai înainte.. cunoşti asta? CHEREA: Ştiam că se află în mâinile tale. Caius. nu? CHEREA: Nu cred că ai nevoie de dovezi ca să condamni un om la moarte. Caius.CHEREA: Fiindcă m-ar înlocui alţii şi nu-mi place să mint. Tăcere. Caius. Cei doi oameni nu şi-au vorbit din toată inima.) Cherea. Acum. E singura dovadă. asta am şi făcut. (Scoţând tăbliţa de sub mantie.

Puţină răbdare. Şi-i atât de bine să te contrazici din când în când! E odihnitor. Făclia îi separă. CALIGULA: Desigur. Vreau să-mi închipui că n-aş putea să vă condamn la moarte fără ea. CHEREA: Nu-nţeleg şi nu-mi plac asemenea complicaţii. Asta-i raţiunea mea. Împăratul tău îşi aşteaptă odihna. Apropie tăbliţa de o făclie. Are un gest abia 77 . cel puţin o dată. Cherea îl priveşte pe Caligula uluit. o lumină de nevinovăţie îţi inundă faţa. Cherea! Şi ce frumos lucru. Doar atât! CHEREA: Cred c-ar fi bine să ne oprim aici. Ce frunte impresionanta şi curată ai. modalitatea mea de-a mă odihni. Asta nu supără pe nimeni. Dar. Tu nu-ţi doreşti nimic extraordinar. Am nevoie de odihnă. CALIGULA: Nu încă.CALIGULA: Adevărat. E modalitatea lui de a trăi şi de a fi fericit. Tăbliţa se topeşte. ce frumos! Admiră-mi puterea! Nici chiar zeii n-ar putea să redea nevinovăţia. Ei bine! Uite ce devin dovezile în mâna unui împărat. un nevinovat. fără ca mai înainte să fi pedepsit. (Izbucnind în râs. uite-o. Cherea. vrei? Mă aflu în posesia acestei dovezi. Cherea. Cherea vine lângă el. du-ţi până la capăt strălucitul raţionament pe care mi l-ai expus adineauri. CALIGULA: Uite. Cherea. vreau şi eu să mă contrazic. Tu eşti un om sănătos.) Tu vrei să trăieşti şi să fii fericit. Continua. conspiratorule! Se topeşte şi. Dar împăratul tău n-are nevoie decât de-o flacără pentru a te izbăvi şi încuraja. pe măsură ce această dovadă dispare.

Caligula continuă să ţină tăbliţa deasupra flăcării şi.l înţeleagă. îl urmăreşte pe Cherea cu privirea.schiţat. deschide gura. gata parcă să. apoi iese brusc. CORTINA 78 . zâmbind.

Cherea. CHEREA: Ai trecut deci de partea lui? 79 . SCIPIO: Cine-ţi spune că nu sunt hotărât? CHEREA: N-ai venit la adunarea noastră de ieri. Dar îţi jur că nu pot. Trebuie să fim hotărâţi pentru ceea ce urmează să facem. Un singur lucru doresc — să rămâi cu noi. apoi în stânga şi se întoarce către Scipio. Intră Cherea şi Scipio. numai tu şi cu mine avem motive curate. Chiar dacă ne părăseşti. CHEREA: Scipio.se): Adevărat. sunt mai bătrân decât tine şi nu obişnuiesc să cer ajutorul nimănui. SCIPIO: Te-nţeleg. Acest omor impune chezaşi demni de respect.ACTUL AL PATRULEA Scena I Scena se află în semiobscuritate. ştiu că n-ai să trădezi nimic. Dar asta mi-e totuna. SCIPIO (întorcându. În mijlocul atâtor vanităţi rănite şi al atâtor spaime nemernice. Cherea se duce în dreapta. Dar adevărul e că am nevoie de tine. SCIPIO (mohorât): Ce vrei de la mine? CHEREA: Timpul ne zoreşte.

CHEREA (emoţionat. (Pauză. Batjocoreşte ceea ce tu venerezi. Pauză. el te-a adus la disperare. Cherea. fiindcă. Se îndreaptă spre ieşire. înaintând spre Scipio): Să ştii că-l urăsc mai mult pentru ceea ce a făcut din tine. el m-a învăţat să vreau totul. absolut nimeni n-o să mai aibă vreodată dreptate.un ţipăt): O! Te rog. se privesc. de-aici începe totul. sufăr şi pentru suferinţa lui. Îţi jur că asta mi-ar ajunge lovesc în el cu sete. te-ai hotărât să-i dai dreptate. SCIPIO: Adevărat. 80 . în afară de propria-mi suferinţă. pentru mine nimeni. Dar nici contra lui nu pot să fiu. el l-a omorât pe tatăl tău! SCIPIO: Da. CHEREA: Şi-atunci.) Dacă l-aş omorî. SCIPIO: Eu nu pot să mai aleg. Şi a împinge un suflet tânăr la disperare e o crimă mai mare decât toate cele pe care le-a săvârşit până acum. CHEREA: Vine un ceas când trebuie să alegi. Dar tot aici se şi sfârşeşte. CHEREA: Nu. Cherea. Aceeaşi văpaie ne arde inima la amândoi. CHEREA: El neagă ceea ce tu mărturiseşti. Nenorocirea mea e că înţeleg totul. CHEREA: Şi totuşi. apoi surd. Scipio. inima mea tot cu el ar fi. Eu am înăbuşit în mine tot ce putea să-i semene.SCIPIO: Nu. Şi cu toate astea. SCIPIO (într. ceva din mine îi seamănă. Intră Helicon. SCIPIO: Da.

nu-i nevoie. Scipio. ce vrea de la noi la ora asta din noapte? SOLDATUL (arătând spre jilţurile din dreapta): Şezi acolo. Scipio şi Helicon ies. Caligula organizează aici o mică reuniune prietenească. cu un glas pe care. frumoasa mea.) Dar de tine. Va trebui să-l aştepţi. SCIPIO: Încearcă să-nţelegi. nu-i nevoie de-atâtea complicaţii. PRIMUL PATRICIAN (către soldat.ntoarce spre Scipio. catâr bătrân! PATRICIANUL BĂTRÂN: Să ne-aşezăm. SOLDATUL: Şezi acolo.l vrea cât mai ferm): În definitiv. Din dreapta apar doi soldaţi din gardă. Cherea. Poţi să pleci.i pe patricianul bătrân şi pe primul patrician. conducându. Omul acesta nu ştie nimic. Scena III Zgomot de arme în culise. PRIMUL PATRICIAN: Dacă-i vorba să ne omoare ca pe ceilalţi. SCIPIO (înainte de a ieşi. CHEREA (foarte blând): Nu. care dau semne de mare spaimă. porumbelule. 81 . se întoarce către Cherea): Cherea! CHEREA (foarte blând): Da. e limpede. SOLDATUL: Da. Scipio. (Se.Scena II HELICON: Te căutam. E limpede.

CHEREA: Şi-acum? PATRICIANUL BĂTRÂN (tremurând): Tortura. Ar trebui să ţineţi seama de asta. Îi spune călăului: „Omoară-l încet.. După o execuţie. dar e o dovadă că-i place curajul. cască şi 82 . e alta mai bună. PRIMUL PATRICIAN: Halal consolare! CHEREA: Nu. Acum ne-aşteaptă tortura.) Ce-ar fi dacă n-ai mai clănţăni atâta din dinţi? Nu pot să sufăr zgomotul ăsta. aşezându. PATRICIANUL BĂTRÂN: Vezi că.Iese. PRIMUL PATRICIAN: Destul cu vorbăria! E-n joc viaţa noastră. (Către patricianul bătrân.se): Despre ce-i vorba? PRIMUL PATRICIAN şi PATRICIANUL BĂTRÂN (deodată): Complotul e descoperit. dar pe care tortura nu l-a făcut să mărturisească nimic. CHEREA (nepăsător): Mi-amintesc că împăratul i-a dat optzeci şi una de mii de sesterţi unui sclav care furase.. ca să simtă că moare”. ştiam eu. Scena IV CHEREA (calm. PRIMUL PATRICIAN: Trebuia să lucrăm repede. CHEREA: Nu. CHEREA (fără să se mişte): Cunoaşteţi vorba favorită a lui Caligula? PATRICIANUL BĂTRÂN (gata să plângă): Da.

CHEREA (care nu l. E o lecţie care vine cam târziu. PATRICIANUL BĂTRÂN: Ce-ar fi dacă n-ai mai filozofa atâta? Nu pot să sufăr. Doi soldaţi sar şi.a văzut): Cel puţin să recunoaştem că omul ăsta exercită asupra noastră o influenţă de netăgăduit.l reţin cu forţa. cu vocea un pic schimbată): Poate că aveai dreptate. Se ridică şi vrea să fugă. Nesiguranţa. CHEREA: Vorba asta trădează un om slab. Cherea murmură ceva nedesluşit. Sileşte pe toată lumea să gândească. în 83 . iată ceea ce te face să gândeşti. Prin fund apare un soldat care aduce câteva arme şi le aranjează pe un scaun. Patricienii tac şi privesc. Te sileşte să gândeşti. ţâşneşte o muzică stranie. De asta îl şi urmăreşte ura atâtor oameni. Caligula. PATRICIANUL BĂTRÂN (tremurând): Priveşte! CHEREA (zărind armele. Am aşteptat prea mult. după ce mai întâi l. prin fund. de sistre şi ţimbale. PRIMUL PATRICIAN: Auziţi? Zgomot de arme. stridentă şi săltăreaţă. Deodată. Primul patrician cade zdrobit pe scaunul său.au pălmuit. Nu vreau să mor. PRIMUL PATRICIAN: Trebuia să ne grăbim. CHEREA: Da.spune foarte serios: „Ce admir mai mult e nepăsarea mea”. PATRICIANUL BĂTRÂN: Dar e o nebunie.

Aproape imediat. (Pauză. CAESONIA: Perfect. cu flori pe cap.) Mă iertaţi că stărui. un soldat anunţă cu voce solemnă: Spectacolul s. că aceluia care nu i-o va împărtăşi i se va tăia capul. 84 . mimează câteva mişcări ridicole de dans şi dispare. care. dar azi v-a invitat să împărtăşiţi cu el o emoţie artistică. PATRICIANUL BĂTRÂN (cu imensă recunoştinţă): Oh! Da. Cherea? CHEREA (rece): De mare artă.a terminat! În acest timp. Caesonia. apoi cu aceeaşi voce. Dar trebuie să vă-ntreb dacă dansul a fost frumos. apare ca o umbră chinezească în spatele cortinei din fundul scenei. Scena V CAESONIA: Caligula mi-a dat sarcina să vă spun că în mod obişnuit vă chema aici pentru treburi de stat. Caesonia! CAESONIA: Şi tu. de altfel.) A adăugat. Caesonia s. (Patricienii tac.a strecurat tăcută în spatele spectatorilor. mă pot duce atunci să-l informez pe Caligula. PRIMUL PATRICIAN (după o clipă de şovăire): A fost frumos.rochie scurtă de dansatoare. Vorbeşte cu o voce neutră.i face totuşi să tresară.

Dar te felicit pentru devotamentul tău. mâna furişată. Şi. da. n-am să-ngădui să vă atingeţi de Caius. fără să ştiţi c-aţi minţit toată viaţa. Cherea! E mai presus de virtutea ta. aria virtuţii eu am dansat-o mai întâi sub bici. Îmi plac slugile bune. Aşa am putut să dau ochii cu voi. Fals ca un om cinstit. Cherea. Eşti foarte tare.Scena VI Intră Helicon. Aşa că. omule cinstit. HELICON: înţeleg. Şi am văzut că arătaţi rău şi mirosiţi urât. Eu nu sunt tare. Voi. chiar a fost de mare arta? CHEREA: Într-un fel. într-adevăr. V-am văzut drapajele nobile. CHEREA: N-am priceput nimic din ce-ai spus. M-am născut sclav. fiindcă tot 85 . care ţineţi tarabă de virtute. slujesc un nebun. răspândiţi mirosul fad al celor care n-au suferit şi n-au riscat niciodată nimic. faţa meschină. ce să zic? Da. care visaţi la siguranţa voastră cum visează fetele la dragoste. Caius nu mi-a ţinut discursuri. HELICON: Spune-mi. Cherea. voi o să îndrăzniţi să-l judecaţi pe cel care a suferit fără măsură şi care sângerează zilnic sub mii de alte răni? Mai întâi va trebui să mă loviţi pe mine. virtuoşii. cu toate astea. M-a eliberat şi m-a adus în palatul lui. Dar tare. care veţi muri totuşi înfricoşaţi. tu pe cine slujeşti? Virtutea? Am să-ţi spun ce gândesc în privinţa asta. chiar dacă el însuşi doreşte acest lucru. Dar tu. judecători? Voi. fiţi siguri de asta! Dispreţuieşte sclavul. dar şi oboseala din inimi. HELICON: Te ţii tare mândru.

mai mulţi patricieni şi cavaleri. vijelioşi. Uite. crede-mă! Iată ce-nseamnă să fi avut prea mult de-a face cu voi. vezi faţa asta? Bun. Numai că. 86 . într-un fel. PATRICIANUL BĂTRÂN (distrat): Probabil pentru dans. A şi fost. o să-mi revin. Scena VIII AL DOILEA PATRICIAN: Ce s-a-ntâmplat? Ştiţi ceva? Ne-a chemat împăratul. (Cu tristeţe. PATRICIANUL BĂTRÂN: Staţi aici.mai poate să-l iubească pe-acest stăpân nenorocit. pe vremuri aveai gusturi mai alese. Intră. (Aspiră puternic. Iese. Dar o să-mi revin eu.) Le-am spus că dansul a fost frumos.) Aici miroase a mort. Soţii bătrâni ajung să semene atât de mult unul cu altul.. Acum ţi-ai văzut duşmanul.. staţi aici! Eu tare-aş vrea să plec. încât până la urma nu-i mai deosebeşti între ei. HELICON: Îmi pare rău. Cinstit vorbind. Priveşte-o bine! Perfect. te laşi furat de elocinţă. pe care-l va apăra împotriva nobilelor voastre minciuni. nu te teme. a gurilor voastre trădătoare. CHEREA: Dragă Helicon. PRIMUL PATRICIAN: Sau a minciună. PATRICIANUL BĂTRÂN (împăciuitor): A şi fost.

în sfârşit. Staţi aici amândoi. AL TREILEA PATRICIAN: Ce are? (Plin de încântare. PRIMUL PATRICIAN: Este. trebuie să-l văd pe Cherea. o să moară? PRIMUL PATRICIAN: Nu cred. tăcere. Intră Caesonia. PATRICIANUL BĂTRÂN: Dacă-ndrăznim s-o spunem.) Pe toţi zeii. Boala lui nu-i mortală decât pentru alţii. O clipă. Iese. boala asta a lui nu suferă concurenţă.AL DOILEA PATRICIAN: Ce dans? PATRICIANUL BĂTRÂN: Da. AL DOILEA PATRICIAN: Te-nţeleg. AL TREILEA PATRICIAN: Mi s-a spus că împăratul e foarte bolnav. Scena IX CAESONIA (cu un aer indiferent): Caligula suferă de stomac. îmi daţi voie. emoţia artistică. mai puţin gravă şi mai folositoare pentru noi? PRIMUL PATRICIAN: Nu. Scena VII CHEREA: Şi-acum trebuie să acţionăm repede. Iese. Dar n-are şi altă boală. Noaptea asta vom fi o sută. 87 .

dacă se vindecă. îţi primesc ofranda şi-ţi mulţumesc.al doilea patrician): Lucius. apoi cu gingăşie.) Aşadar. CALIGULA (îmbrăţişându. îţi spun. Vistiernicul meu se va-nfiinţa mâine la tine. AL DOILEA PATRICIAN: O! Zei atotputernici. Caligula a intrat cu o clipă mai înainte. nu. CALIGULA (înaintând spre cel de. cu blândeţe. Ascultă.l îmbrăţişează.) Nu.l din nou): A! E prea mult. dau pentru tezaurul statului două sute de mii de sesterţi. fac legământ că. AL TREILEA PATRICIAN (vag neliniştit): Dar unde să mă ducă? CALIGULA: Ei. AL TREILEA PATRICIAN (exagerat): Jupiter. (Se duce la cel de. Mă simt mai bine acum. Doar ţi-ai dat viaţa pentru a mea. (O clipă de tăcere.) Luaţi-l! (Către Cassius.) Du-te. Sunt nevrednic de ea.) Nici nu-ţi dai seama cât sunt de emoţionat. ia-mi mie viaţa în schimbul vieţii lui. la moarte. ţii la mine? AL TREILEA PATRICIAN (convins): O! Cezar.A vărsat sânge.al treilea patrician şi. nici nu merit atâta dragoste. asta-i. Cassius. (Cheamă doi soldaţi. prietene. nu-i nimic pe lume ce n-aş da numaidecât pentru tine. Şi aminteşte-ţi că împăratul ţi-a dat inima lui. Nu mai am nici măcar 88 . (Cassius schiţează un gest de protest. Patricienii se îmbulzesc în jurul ei.

CALIGULA (revenind la masă): Şi când ai pierdut. Vreau să spun..se.) Să nu uit. Un imens cer senin şi sonor.al treilea patrician. Cassius! Zâmbetele vieţii! Cassius e gata să iasă. (Se întoarce către ceilalţi.. nimic care să vă poată trece în posteritate.) Vino. nici măcar o lovitură de stat. vedeţi. când acest altul se cheamă Caligula? Iată-mă din nou gata pentru toate serbările. tot încerc eu să compensez cuminţenia destinului. nici religie sângeroasă. căile de lângă mare vor fi aşternute cu mimoze. care se împotriveşte şi urlă. CALIGULA (visător. deodată serios): Dragul meu. Cassius e scos afară. Soldaţii îl târăsc pe cel de. Cassius. nu 89 . CALIGULA (întorcându. Caesonia îl împinge uşor. Caesonia. printre urlete): Curând. mi-a venit o idee grozavă. (Pauză. pe scurt. Poate din cauza asta. eşti fericit că poţi să-ţi dai viaţa pentru un altul. AL TREILEA PATRICIAN: Nu vreau! Doar am glumit.gustul acela oribil de sânge în gură. Femeile vor purta rochii uşoare. dacă ai fi iubit cu adevărat viaţa. nu ţi-ai fi pus-o în joc atât de imprudent. Domnia mea a fost prea fericită până acum. pe care vreau să v-o împărtăşesc şi vouă. trebuie totdeauna să plăteşti. Nici ciumă universală. Tu m-ai vindecat.

Iese.i fixează cu privirea pe ceilalţi care tac. Cherea. o să iau eu locul ciumei. tăcere! Iată-l pe Cherea. apoi se întoarce spre Caesonia. (Se întoarce pe ioc. şi. (Mic hohot de râs. (Schimbând tonul. PRIMUL PATRICIAN: Eşti. Toată lumea tace. CALIGULA: Bine jucat. Caesonia. ca şi cum ar plânge.... apoi îi 90 .a dreptul la Cherea. Efortul ăsta l-a dat gata.) În sfârşit. eşti sigură de această nenorocire? Nu-i cu putinţă. CAESONIA: Caligula a murit. CAESONIA: Tocmai. Caesonia. doar mai adineauri a dansat. dar fiecare din alte motive. Se întoarce.) Sssst. Toţi sunt consternaţi. Intră Cherea şi primul patrician. CAESONIA (încet): Cherea. Scena X Caesonia se duce repede înaintea lui Cherea.ştiu dacă m-aţi înţeles. Caligula intră zgomotos şi merge de. Cherea trece repede de la unul la altul. E rândul tău.. tu nu spui nimic? CHEREA (foarte încet): E o mare nenorocire.

. ca toţi cei lipsiţi de suflet. ceea ce tu habar n-ai e că omul acesta nu doarme decât două ceasuri pe noapte şi că restul timpului. ca 91 . Habar n-ai şi nici nu te-ai întrebat vreodată la ce gândeşte fiinţa asta în timpul atâtor ceasuri ucigătoare. din miez de noapte până-n zori de zi. nu-i puteţi suferi pe cei care au prea mult. rătăceşte prin galeriile palatului.) Nu uita ce ţi-am spus.priveşte pe ceilalţi.l cu ură): Nu.) Ei bine! am dat greş. Doar dacă nu inventezi tu un nume şi un remediu pentru ulcerele care-i mistuie sufletul. nu? Şi-atunci numim asta boală. Bolnav? Nu. Scena XI Caesonia îl urmăreşte cu privirea. tăcută. pedanţii nerozi au găsit o justificare şi sunt mulţumiţi. nu ignoraţi nimic. (Către Caesonia. Noi nu ignorăm că împăratul. (Pe alt ton.) Cherea. Caesonia? CAESONIA (privindu. Iese. nu este. Supărat. PATRICIANUL BĂTRÂN (însufleţit de o speranţă inepuizabilă): Să fie oare bolnav. Caesonia.. Dar. Prea mult suflet! Iată ce vă stinghereşte. te-ai priceput vreodată la dragoste? CHEREA (din nou el însuşi): Acum suntem prea bătrâni. CAESONIA (mai repede): Nu. CHEREA (care pare înduioşat): Ai dreptate. incapabil să se odihnească. frumoasa mea.

îndeosebi. confidenţial.ar fi auzit.) Vă pot spune. Aflaţi că ziua de azi e consacrată artei. CAESONIA (ca şi cum n. A convocat aici câţiva poeţi. Intră Caligula. la tânărul Scipio şi la Metellus. (Către un soldat din gardă. că nu sunt prea grave. S-a referit. METELLUS: Dar nu suntem pregătiţi. Le va propune să facă o compunere improvizată pe un subiect dat.) Era să uit instrucţiunile lui Caligula. Scena XII CALIGULA: E pregătit totul? CAESONIA: Totul. după Caligula. Arată mai sumbru ca niciodată. nu-i sigur că împăratul ne-ar lăsa timp s-o facem. cu o voce inexpresivă): Desigur că vor fi şi recompense. (Se aşază. în pas cadenţat. Intră. Doreşte să concureze neapărat şi aceia dintre voi care sunteţi poeţi. PATRICIANUL BĂTRÂN: După calendar? CAESONIA: Nu. După cum. doi câte doi.să mai învăţăm. Caesonia. Şi-apoi. şi pedepse.a revenit): Adevărat. (Vagă agitaţie printre ceilalţi. CALIGULA: Şi ceilalţi? 92 . o duzină de poeţi care coboară spre dreapta. de asemenea. CAESONIA (care şi.) Să intre poeţii.

Mai ales. n-ajunge? PATRICIANUL BĂTRÂN: Oh! Da. E singura . CALIGULA: Subiect — moartea. o dată cu Caesonia şi cu restul patricienilor.CAESONIA: Scipio şi Metellus! Amândoi se alătură grupului de poeţi. CALIGULA (către Cherea): Să 93 continuăm. o recit zilnic. CALIGULA: Ah! Te rog. la stânga. Caesonia îl priveşte neliniştită. fără umilinţă. Timp — un minut. CHEREA: Caius. participi şi tu la concurs? CALIGULA: Inutil. Mi-am făcut de mult compunerea inspirată de acest subiect. Tăcere de o clipă. fără umilinţă. PATRICIANUL BĂTRÂN: Cine va forma juriul? CALIGULA: Eu. Cu prisosinţă. Caligula se aşază în fund. Eşti şi-aşa greu de suportat. Poeţii scriu în mare grabă pe tăbliţele lor. PATRICIANUL BĂTRÂN (îndatoritor): De unde-am putea să ne-o procurăm şi noi? CALIGULA: În felul meu. CALIGULA (brutal): Nu-ţi place cum arăt? CAESONIA (blând): Îţi cer iertare. darămite umilinţa ta! Caesonia îşi revine încet.

o. Veţi ieşi din rânduri. 94 . La fluierul meu să se oprească.. moarte. Fluier. Fluier. Eu voi fluiera. acum ascultaţi-mă cu atenţie. Ceilalţi creează numai fiindcă sunt lipsiţi de putere. Cherea. Fluier. confidenţial. (Cu brutalitate. PRIMUL POET: Moarte... Scenă mecanică.. AL DOILEA POET: Cele trei Parce în peştera lor. Victorios. desigur. Poetul coboară spre stânga. CALIGULA: Bun. CHEREA: E numai o chestiune de putere. Ceilalţi vor face la fel. când dincolo de ţărmurile negre. CALIGULA: Într-adevăr.) E nevoie de organizare în toate. Şi-aşa mai departe. Pregătiţi-vă! (Se întoarce către Caesonia. AL TREILA POET: Te chem.compunere pe care am făcut-o. pentru ca al doilea să înceapă... singurul care-şi pune de acord gândirea cu faptele sale. va fi acela a cărui compunere nu va fi întreruptă de fluier. Eu n-am nevoie de o operă scrisă: trăiesc.) Hei. Primul va începe să citească. sunteţi gata? METELLUS: Cred că da. auzi. chiar şi în artă. voi de-acolo. Dar ea constituie şi dovada că sunt singurul artist pe care l-a cunoscut Roma. TOŢI: Da.

şi vocea): Fluier.. fără să. Al ŞASELEA POET (înaintează.. CALIGULA: Scipio. 95 . Al ŞAPTELEA cuvântare.. dar n-am terminat. POET (misterios): Tainică şi difuză Fluier întrerupt. CALIGULA (urlând): Nu! Ce legătură poate să aibă copilăria unui imbecil cu acest subiect? Vrei să-mi spui care-i legătura? AL CINCILEA POET: Caius.. Neînduplecată. AL CINCILEA POET: Când eram copil mic..Fluier furios. Fluier strident. ea se-ndreaptă.. N-ai tăbliţe? SCIPIO: N-am nevoie..l privească şi cu un soi de oboseală): „Goană după fericirea care purifică făpturi. Scipio înaintează fără tăbliţe. SCIPIO (foarte aproape de Caligula. Îşi molfăie fluierul între buze. e rândul tău. Al patrulea poet înaintează şi ia o poză declamatorie. dregându. Ceruri peste care soarele inundă.. Fluierul răsună mai înainte ca el să înceapă. CALIGULA: Să vedem.

CALIGULA (în şoaptă): Ieşiţi cu toţii! La uşă. ca să ştergeţi urmele grozăviilor voastre. ezită pe pragul uşii.. strângeţi rândurile! Un fals poet e o pedeapsă prea mare pentru gustul meu. lingându. uneori. Atenţie! Înainte.Sălbatice şi unice serbări. CALIGULA (întorcându. Dacă şi poeţii se ridică împotriva mea. lingându-vă tăbliţele.se brusc): Hei. CALIGULA (cu răutate): Nu poţi să mă laşi în pace. aşa cum 96 . prinzându. de unde revine spre Caligula. atunci pot spune că acesta-i sfârşitul. Ieşiţi în ordine! O să defilaţi pe dinaintea mea. Cherea îl reţine pe primul patrician. Tânărul Scipio. SCIPIO (fixându. mi-am închipuit că aţi putea forma ultima falangă a apărătorilor mei. marş! Fluierături ritmate. CHEREA: A sosit momentul. poeţii ies prin dreapta. delirul meu fără speranţă!. Mergând în pas cadenţat.” CALIGULA (blând): Vrei să te opreşti? (Către Scipio.) Eşti prea tânăr ca să cunoşti adevăratele lecţii ale morţii. care a auzit. voi. Gândeam până azi să vă păstrez ca aliaţi şi. Dar e-n zadar şi va trebui să v-arunc în tabăra duşmanilor mei..l pe Caligula): Eram prea tânăr ca să-l pierd pe tata.şi nemuritoarele tăbliţe.l de umăr.

Dar e acelaşi lucru. Dacă te-aş trimite la moarte. CAESONIA: Ce-a vrut să spună? CALIGULA: Depăşeşte puterea ta de înţelegere. scumpe Caius. mă întreb. 97 . Schiţează un gest. Caligula se uită la el. să nu uiţi că te-am iubit. fireşte. Caius. CAESONIA: Pentru că-ţi plac. să caut raţiunea tuturor acestor lucruri.o): Scipio a plecat. cred c-aş înţelege. de asemenea. CAESONIA: Ce-i cu tine? CALIGULA (privind. tu de ce mai stai aici?. toate astea-s fără rost. se uită la Caligula. Dar tu. Când totul se va fi terminat. Cu o mare emoţie. fiindcă acum sunt sigur că te-am înţeles. Iese. CALIGULA: Nu. Şi la tine. CAESONIA: La ce te gândeşti? CALIGULA: La el..o face acum tatăl tău? Scena XIII SCIPIO: Zău. (Pauză. nici pentru mine.. CALIGULA: Lasă-mă! SCIPIO: O să te las. nu mai există ieşire. S-a sfârşit cu prietenia. O să plec undeva departe. care-ţi semăn atât de mult. Nici pentru tine. Ştiu bine că ai ales. Dar se scutură cu brutalitate şi se întoarce spre Caesonia.) Adio.

de altfel.) Acum te simţi bine. CALIGULA: Ce ciudat! Când nu omor. CAESONIA: Vino! Întinde-te lângă mine! Pune-ţi capul pe genunchii mei! (Caligula ascultă. (Râde. CAESONIA: Nu asta voiam să spun.CAESONIA: Ar fi o soluţie. lăsându.) Nu percepi aceste mii de 98 . aproape fără gesturi.) Ar fi încoronarea carierei mele. Fă-o! Dar n-ai putea. puţin aplecat înainte. Caligula se ridică şi răsuceşte oglinda către sine.) Întreţin dialoguri lungi cu unul sau cu altul dintre cei care strigau către mine să-i graţiez şi cărora eu am poruncit să li se taie limba. Merge în cerc. (Se postează cu faţa la public. Nu mă simt bine decât printre morţii mei. Tu n-auzi acest zăngănit de săbii? (Se aude. nu m-ar împiedica să pun să te omoare. Cei vii n-ajung să-mi populeze universul şi să-mi spulbere plictiseala. mă simt singur. Te rog să mă-nţelegi. Ceea ce. Când vă găsiţi cu toţii aici. Eu. cel puţin pentru o clipă. urmărind esenţialul. M-aşteaptă şi mă zoresc. să te laşi în voie şi să trăieşti liber? CALIGULA: Sunt câţiva ani de când tot încerc să trăiesc liber.şi braţele să spânzure moi. Sunt ca şi mine. E-atâta tăcere! CALIGULA: Atâta tăcere! Exagerezi. (Dă din cap. ca o fiară. a uitat de Caesonia. mă faceţi să simt un gol fără sfârşit în care nu pot privi. E-atât de bine să trăieşti şi să iubeşti cu inima plină de puritate! CALIGULA: Fiecare îşi câştigă puritatea cum poate.) Ei sunt adevăraţi.

Dar grija ce ţi-o port mi-a crescut atât de mult sufletul. din cer o forţă care-i va nimici mai înainte ca ei să te fi atins. Caesonia. Ei sunt de partea mea. CAESONIA: Ea nu ucide. devine ucigătoare. pe care i-am batjocorit şi ridiculizat. CALIGULA: Din cer! Nu există cer. parcă nu intră în convenţia noastră. (Se întoarce către el. n-au să te omoare.şoapte ale urii care stă la pândă? CAESONIA: Nimeni n-ar îndrăzni. Aş vrea numai să te văd vindecat. şi curajul celor care vor să fie fericiţi. 99 . aşa deodată. În faţa vanităţii lor mă aflu fără apărare. Şi-apoi.. au acelaşi gust în gură. Ci ceilalţi.. CAESONIA (acelaşi joc): Nu. CALIGULA: Sunteţi din ce în ce mai puţini. atunci.) Ştiu că sunt bătrână şi că încep să mă urâţesc. că-ţi simt mirosul de ucigaş când te aşezi peste pântecele meu? Zilnic văd cum moare câte ceva din ce mai e omenesc în tine. CAESONIA (cu vehemenţă): Te vom apăra noi. n-am numai prostia împotriva mea. suntem încă mulţi care te iubim.a ridicat şi merge): Nu-i de ajuns că te văd omorându-i pe alţii. Aceştia au înţeles. Când se consideră ofensată. Oh! Nu mă vor asasina cei cărora le-am omorât copiii sau tatăl. să fim drepţi. nu? CAESONIA (care s. Ea te face înţelept. CALIGULA: Ba ucide. sărmană femeie! (Se aşază. prostia. Sau se va stârni. CALIGULA: Ba da. mai trebuie să ştiu că şi tu vei fi omorât? Nu-i de ajuns că te accept crud şi sfâşiat. încât mi-e totuna dacă nu mă iubeşti. Am făcut tot ce trebuia pentru asta.) Dar de ce atâta dragoste. am şi cinstea.

(O cuprinde în braţe şi. Dar de ce să nu pot împărţi cu tine această fericire? CALIGULA: Cine-ţi spune că nu sunt fericit? 100 . Dar la ceasul acesta în care viaţa mi-apare totuşi atât de lungă. Caligula o urmează.tocmai fiindcă eşti încă un copil. atât de încărcată de cadavre. în sfârşit. atât de împlinită. Şi nu mă pot împiedica să nu simt un fel de duioşie ruşinoasă faţă de bătrâna care vei fi cândva. CAESONIA: Adevărat. ce lucru mai mare vrei decât o viaţă de om? CALIGULA (se ridică şi o priveşte): Te afli aici de foarte multă vreme. Vorbele tale m-au făcut fericită. nu-i aşa? CALIGULA: Nu ştiu. Ai toată viaţa înaintea ta! Şi-n definitiv. Puţin. îi dă puţin capul pe spate. Dar ai să mă păstrezi. Caligula o înlănţuie. Caesonia se desprinde din braţele lui. că singurul sentiment curat pe care mi l-a oferit viaţa până azi e tocmai această duioşie ruşinoasă. CAESONIA: Spune-mi că vrei să mă păstrezi! CALIGULA: Nu ştiu. Sunt numai conştient şi ăsta-i lucrul cel mai teribil.) Am douăzeci şi nouă de ani. tu ai rămas ultimul martor. CALIGULA: N-ar fi mai bine ca şi ultimul martor să dispară? CAESONIA: N-are nici o importanţă. Ştiu numai pentru ce te afli aici: pentru toate nopţile în care plăcerea era ţipăt şi suferinţă. Femeia se lipeşte cu spatele de el. şi pentru tot ce cunoşti din mine. cu o mână.

iată-mă şi mai liber decât acum câţiva ani. Dincolo de graniţa acestui ţinut începe o fericire stearpă şi măreaţă. Drusilla bătrână ar fi fost ceva mult mai rău decât Drusilla moartă. Caesonia. Nu trăieşte din distrugeri. eliberat şi de amintire. n-aveam nici o scuză. Atunci. fiinţa pe care o iubeşte moare. nici amărăciunea vreunei melancolii. Fiindcă sunt fericit. într-o bună zi. N-am nici un alibi. nici măcar umbra vreunei iubiri. A iubi pe cineva înseamnă a accepta să îmbătrâneşti alături de el. de fapt. am înţeles că dragostea nu mi-e de ajuns. E timpul ca pentru tine să cadă cortina.) Acum ştiu că nimic nu durează! Să ştii asta! Suntem doar vreo doi-trei în istorie care am făcut cu adevărat experienţa. Uită-te la mine! (Caesonia se întoarce spre el. Ei bine! Nu. Obişnuit. Până şi durerea e lipsită de sens. iar eu am ales-o pe aceea a ucigaşilor. când te privesc pe tine. Dar adevărata lui suferinţă e mai puţin deşartă. care am atins această fericire dementă. ai urmărit până la capăt o foarte stranie tragedie.CAESONIA: Fericirea e generoasă. Pentru că ani de-a rândul Roma s-a înşelat. A fost o vreme când credeam că am atins limitele durerii. îşi dă seama că nici durerea nu durează. După cum vezi. îmi vine să râd când mă gândesc că ani de-a rândul Roma întreagă s-a ferit să rostească numele Drusillei. se poate merge şi mai departe. (Râde pătimaş. credem că omul suferă că. şi de iluzie. CALIGULA: Atunci înseamnă că sunt două feluri de fericire. Cu atât mai mult o înţeleg azi. Dar azi.) Caesonia. Eu nu sunt capabil de asemenea iubire. 101 .

am cucerit clarviziunea divină a solitarului. această cumplită eliberare.Trece din nou în spatele ei şi. cu braţul. Caligula îi vorbeşte. (Se însufleţeşte tot mai mult. strangulând. gâtul Caesoniei): Fii sigură de asta. care te striveşte pe tine. ucid. faţă de care aceea a creatorului pare simplă maimuţăreală. sângele. aş fi fost un om mulţumit. Fără ea. 102 . unde o lasă să cadă. Asta înseamnă să fii fericit. CAESONIA (înfricoşată): Fericire să fie această înspăimântătoare libertate? CALIGULA (strângând puţin câte puţin. aplecat spre urechea ei. care cedează fără rezistenţă. fiindcă timpul ne zoreşte. cu mâinile un pic desfăcute înainte. ura din jurul meu. Timpul ne zoreşte. Asta-i fericirea. singurătatea veşnică pe care mi-o doresc. scumpă Caesonia! Caesonia horcăie.o puţin câte puţin pe Caesonia.se uşor): Caius! CALIGULA (din ce în ce mai exaltat): Nu. acest dispreţ universal. Caesonia.şi petrece antebraţul pe după gâtul Caesoniei.) Trăiesc. pentru a realiza. CAESONIA (zbătându. în sfârşit. Trebuie să terminăm. această izolare fără seamă a omului care-şi are privirea aţintită asupra întregii sale vieţi. exercit puterea delirantă a nimicitorului. Caesonia. bucuria nemăsurată a asasinului nepedepsit. Datorita ei. fără duioşie. Caligula o trage spre pat. această logică necruţătoare care striveşte vieţi omeneşti (râde).

103 . Voi regăsi acel imens gol în care inima se potoleşte. Atunci. N-o să am luna. că eşti vinovat ceva mai mult sau ceva mai puţin! Dar cine-ar îndrăzni să mă condamne în această lume fără judecător.CALIGULA (privind. şi tu erai vinovată. Zgomot de arme! Nevinovăţia îşi pregăteşte triumful.o cu un aer rătăcit. Începe să vorbească din nou. Pare mai calm. CALIGULA: Caligula! Şi tu de asemenea. vocea îi este acum răguşită): Şi tu de asemenea. De ce nu sunt în locul lor! Mi-e frică. Fiindcă mi-e frică de mistuirea totală.) Vezi bine că Helicon n-a venit. dar cu un glas mai scăzut şi mai concentrat. după ce i-ai dispreţuit pe ceilalţi. Dar ce dureros e să ai dreptate şi să trebuiască să mergi până la mistuirea totală. Nici frica nu durează. Scena XIV Se învârte de jur împrejur. lipindu. şi tu eşti vinovat. în care nimeni nu-i nevinovat! (Cu toată forţa disperării. să-ţi simţi sufletul bântuit de-aceeaşi laşitate. Dar a ucide nu-i soluţia. Dar nu face nimic. se duce la oglindă. şi tu de asemenea. Ce dezgustător. ce contează. Se dă un pas înapoi.se de oglindă. rătăcit. nu-i aşa. revine spre oglindă.

ce grea e noaptea asta! Helicon n-o să mai vină: vom fi vinovaţi pe vecie! Noaptea asta e grea ca durerea omenească. ia un scaun şi se apropie de oglindă. Helicon! Helicon! Nimic! Încă nimic. Am întins mâinile (strigând). HELICON (ivindu. O. care să fie pe măsura mea.) Nimic în lumea asta şi nici în cealaltă. Se observă. simulează un salt înainte şi. Caligula. totul s-ar fi schimbat. Caligula se ridică. după cum şi tu ştii (întinde mâinile spre oglindă.CALIGULA: Totul pare atât de complicat. dacă iubirea mi-ar fi fost de ajuns. le întind şi acum şi mereu mă izbesc de tine. Dacă aş fi avut luna. Libertatea mea nu-i cea bună. în istorie! 104 . că mi-ar fi de ajuns ca imposibilul să existe. Şi totuşi e atât de simplu. şi nutresc o ură cumplită contra ta. mereu tu în faţa mea. suflând greu. Dar unde să-mi sting setea asta? Ce inimă. plângând). zvârle scaunul cu toată puterea. Caius! Păzea! O mână nevăzută îl înjunghie pe Helicon. Imposibilul! L-am căutat între hotarele lumii. faţă de mişcarea simetrică a dublului său din oglindă. n-ajung la nimic. N-am apucat pe drumul care trebuia. Ştiu totuşi. între propriile hotare. ce zeu ar putea să aibă pentru mine profunzimea unui lac? (îngenunchind şi plângând.se în fund): Păzea. În culise se aude zgomot de arme şi şoapte. urlând: CALIGULA: În istorie.

Oglinda se sparge şi. Caligula urlă: CALIGULA: Tot mai sunt viu! ---. Patricianul bătrân îl loveşte în spate. Râsul lui Caligula se preschimbă în horcăieli.un ultim hohot. prin toate uşile. intră conjuraţii înarmaţi. râzând şi horcăind. Lovesc cu toţii.CORTINA ---- 105 . Într.n aceeaşi clipă. Cherea — drept în faţă. Caligula îi întâmpină cu un râs smintit.

NEÎNŢELEGEREA Piesă în patru acte Prietenilor mei de la „Théâtre de l'Équipe” 106 .

PERSONAJELE MARTHA MARIA MAMA JAN BĂTRÂNUL SERVITOR 107 .

MAMA (obosită): Da. MARTHA: Aş putea să fac eu treaba din casă. De la început. Scena I MAMA: Se întoarce. O sală curată şi luminoasă. eşti ciudată. Dar merită osteneala. MAMA: Sunt obosită. Când a ieşit.ACTUL ÎNTÂI Ora amiezii. Sala mare a hanului. fata mea. MARTHA: Se întoarce singur? MAMA: Nu ştiu. MARTHA: Dacă-i bogat. Martha o priveşte pe maică-sa. MARTHA: E bogat? MAMA: N-a întrebat de preţ. Aş vrea să mă odihnesc. Totul e îngrijit. De la un timp nu te mai recunosc. (Tac.) Mamă. asta-i tot. MARTHA: Ţi-a spus-o el? MAMA: Da. Dar trebuie să fie şi singur. MARTHA: Da. e cu atât mai bine. Şi atunci trebuie s-o luăm iar de la început. Singur şi bogat. Atunci ai 108 .

MARTHA: Mi se întâmplă. Ai lucruri mai bune de făcut pe lumea asta. Martha! MARTHA (apropiindu-se de ea. MARTHA: Nu eşti chiar atât de bătrână.avea zilele libere. MAMA: Ce-ţi pasă. zău. Martha. apoi după un timp): Ba da. e vorba de nişte visuri de femeie bătrână. Dar ce vrei! La capătul vieţii ai uneori dreptul să-ţi mai dai drumul. de vreme ce nu mă dau înapoi de la fapte? Dar ce contează! Voiam doar să spun că mi-ar plăcea şi mie să te văd uneori zâmbind. (Râde fără prea multă convingere. MAMA (privind-o cu atenţie): Ce aspră ţi-e faţa. De altfel. în ceasurile când sunt singură. Cunosc multe fete. MARTHA: Pentru că zâmbesc la mine în cameră. născute în acelaşi timp cu tine. MAMA: Nu de odihna asta e vorba. 109 . Omul nu poate fi mereu rigid şi aspru cum eşti tu. calmă): Şi nu-ţi place? MAMA (continuând s-o privească. Martha. Vreau linişte şi puţină nepăsare. Doar atât.) E o prostie să-ţi spun asta. ca să ajungi în halul ăsta. MAMA: Eu nu te-am văzut niciodată. Nu. mamă. nici cu vârsta ta nu se potriveşte. MARTHA: Nebuniile lor nu sunt nimic pe lângă ale noastre. MAMA: Ştii bine că glumesc. ştii bine. dar sunt seri în care aproape că aş vrea să cred în Dumnezeu. care nu se gândesc decât la nebunii. MAMA: Lasă asta. MARTHA (rar): S-ar părea că au început să existe cuvinte care-ţi ard buzele. Cred că totuşi îmi place.

de vreme ce te-ai gândit la asta în timp ce-i răspundeai călătorului. când o să fim. Dacă-i destul de bogat. ele s-au întins de-a lungul câtorva ani şi obişnuinţa s-a întărit prin amintiri. în sfârşit. I-am răspuns din obişnuinţă. La prima. Dar obişnuinţa începe de la a doua crimă. MARTHA: Ce aer avea când ţi-a cerut camera? MAMA: Nu ştiu. Am schimbat doar câteva cuvinte. poate. Da. (După un timp. mă vei vedea zâmbind. care m-a prevenit să nu-l privesc în ochi şi care m-a asigurat că are o faţă de victimă. 110 . bani mulţi. Iată de ce trebuie să vezi de cel care a spus că se va întoarce. când o să uităm regiunile astea întunecate. Iată de ce nu trebuie să-ţi fie teamă de cuvinte. MARTHA: E mai bine aşa. mamă? MAMA: Nu. în faţa mării pe care am visat-o atât de mult. Şi am impresia că adineauri ştiai. libertatea mea va începe. E mai uşor să ucizi ceea ce nu cunoşti. Şi pe urmă. trebuie să ştii ce vrei. atunci. dacă ocaziile au fost rare. MAMA: Nu m-am gândit. Crima e crimă. amintirea e cea care m-a împins să răspund. Nu-mi plac aluziile. Dar ca să trăieşti liber în faţa mării ai nevoie de bani. în ziua aceea. oraşul ăsta unde plouă întruna.) Bucură-te. MARTHA: Obişnuinţă? Şi totuşi ştii că ocaziile au fost rare! MAMA: Fără îndoială. Ştiu din experienţă că-i mai bine să nu te uiţi la ei.MARTHA (agitată): Ah! mamă! Când o să strângem bani mulţi şi-o să putem părăsi meleagurile astea fără orizont. cu el. E ceva care se sfârşeşte. Nu văd bine şi nu prea m-am uitat la el. acum nu-mi mai e teamă de cuvinte. nu începe nimic. când o să lăsăm în urma noastră hanul ăsta. Aţi stat mai mult de vorbă.

că viaţa e mai crudă decât noi. 111 . va trebui să-l omorâm. că ai noştri au suferit cel mai puţin. Şi e adevărat că. În ziua când am asistat la curăţirea barajului. fără să scoată o vorbă. e doar o intervenţie. Numai să fie la etajul întâi. ai să-ţi găseşti tihna şi vom fugi.MARTHA: Mamă. Aproape că nici nu e o crimă. MARTHA: Ce cameră îi dăm? MAMA: Oricare. dar după aceea vreau să plecăm împreună. un brânci uşor prin care pui capăt unor vieţi necunoscute. Ştii bine că nici măcar nu e vorba de a ucide. Şi va fi o clipă mare! Curaj. MAMA: Sunt obosită. după câte s-ar părea. Va sta acolo nemişcat până la sfârşitul scenei. şi aş vrea ca măcar ăsta să fie ultimul. va dormi şi aşa. Nu-mi pasă dacă am să mor în faţa mării sau în mijlocul acestor câmpii. am să-mi revin. Curaj. E adevărat. mi-ai spus. de aici. împreună cu alţii care nu vor fi avut norocul lui şi care se vor fi aruncat în apă cu ochii deschişi. mamă. Îşi va bea ceaiul. Se duce şi se aşază în spatele tejghelei. mamă. dormind. MAMA: Da. E groaznic de obositor să ucizi. MARTHA: Spui asta într-un fel foarte ciudat. uneori îmi pare bine că ai noştri n-au suferit. Şi îl vor găsi după multă vreme lipit de un baraj. viaţa e mai crudă decât noi. MARTHA: Vom pleca. Şi poate că de asta mi-e greu să mă simt vinovată. în sfârşit. Intră bătrânul servitor. într-adevăr. MAMA (mai încet): Fără îndoială. nu mai e mult de făcut. îl vom duce la râu. va trebui să-l omorâm.

Martha o priveşte cum iese. Dar mi s-a spus că soarele mistuie totul. MAMA: Dar. apoi se ascunde. MAMA: Oare asta te face să visezi. nisipul îţi arde tălpile? MAMA: N-am fost niciodată acolo.) Dacă într-adevăr merită osteneala. Dacă totul merge bine. Apoi iese şi ea pe altă uşă. Martha? MARTHA: Da. mobilată cu amintiri. M-am săturat să-mi tot port sufletul cu mine. Scena II Bătrânul servitor se duce la fereastră. pe plajă. voi pleca desigur cu tine. ştii bine. nu-i casa mea. aici.) Pregăteşte totul. Ar de nerăbdare să ajung acolo unde soarele ucide toate întrebările.MARTHA: Da. din păcate. mai avem multe de făcut până atunci. îi zăreşte pe Jan şi pe Maria. Ultima dată ne-am chinuit îngrozitor cu cele două etaje. Rămâne câteva clipe singur în 112 . că acolo. Asta. Există o vârstă când nu te mai poţi odihni nicăieri şi e deja foarte mult dacă ai reuşit să-ţi clădeşti singur casa aceea ridicolă de cărămidă. Martha! (Un timp. Şi totuşi. şi unde se întâmplă uneori să adormi. (Se scoală şi se îndreaptă către uşă. mamă. MARTHA: Am citit într-o carte că mistuie şi sufletele. dar că le goleşte pe dinăuntru.) E adevărat. (Se aşază pentru prima dată. Că face trupurile să strălucească. şi uitare. ce bine ar fi dacă aş reuşi să găsesc deodată şi somn. Numai că eu n-am să simt că mă duc acasă.

Sora mea era fetiţă. străbate scena şi iese. O mamă îşi recunoaşte întotdeauna fiul. Scena III Intră Maria. în colţ. poate. Am să plec. Intră Jan. puţin mai târziu. N-am putut să fac altfel. MARIA: Lasă să existe măcar o şansă. nu-mi vine să cred că nu te-au recunoscut adineauri. Jan se întoarce cu spatele. MARIA (uitându-se împrejur): Aici e? JAN: Da. să vină cineva şi să te recunoască. Pe uşa asta am ieşit acum douăzeci de ani. MARIA: Jan. Pauză. JAN: Poate să vină cineva şi atunci n-am să mai pot face ceea ce am de gând să fac. Dar vreau să văd locul unde te las. JAN: M-ai urmărit? MARIA: Iartă-mă.scenă. Dar pe atunci credeam că nu-mi pasă. JAN: Nu e nimeni aici? Bătrânul îl priveşte. se uită prin încăpere şi îl vede pe bătrân în dosul ferestrei. 113 . aici. Mama n-a venit să mă sărute. chiar dacă nu vrei. Jan se întoarce brusc spre ea. Se opreşte. Se juca acolo.

JAN: Nu l-am găsit. MARIA (îngrijorată): Ştiu. Cum să nu fii tratat ca un străin într-o casă unde te prezinţi ca un străin? Nu. Mama a îmbătrânit. toate astea nu-s normale. nu sunt chiar atât de grăbit! Am venit să le aduc averea mea şi. MARIA: Ştii bine că n-a fost greu şi că ar fi fost de ajuns să vorbeşti. spui cum te cheamă. dacă pot. Când am aflat de moartea tatălui meu. fericirea. care mă aşteptam la ospăţul fiului risipitor. ai intrat. Mi-au servit berea pe care am cerut-o. Totul a fost mai greu decât am crezut. Când vrei să fii recunoscut. MARIA: Ar fi fost de ajuns un cuvânt.JAN: Nu m-a mai văzut de douăzeci de ani. e la mintea cocoşului. M-au primit fără nici o vorbă. nu mai vede bine. Dar îmi închipui că nu-i chiar atât de uşor să te întorci acasă şi că e nevoie de timp pentru ca un străin să se transforme în fiu. Eram un adolescent. Era cât pe-aci să n-o recunosc nici eu. am înţeles că am o răspundere faţă de ele şi de aceea am hotărât să fac ceea ce trebuie să fac. până la urmă încurci totul. aproape un copil. Şi eu. Dar ce Dumnezeu. JAN: Da. MARIA: Dar de ce să nu le anunţi că vii? Există cazuri în care trebuie să faci ca toată lumea. n-am putut vorbi. N-ai recunoscut nimic? JAN: Nu. Amintirile mele erau greşite. pe care a trebuit s-o plătesc. în cazurile astea spui: „Eu sunt” şi totul reintră în normal. am primit doar o bere. nu. S-au uitat la mine fără să mă vadă. 114 . Dacă vrei să pari altceva decât eşti. ai spus: „Bună ziua” şi te-ai aşezat. Eram emoţionat. dar în mintea mea vedeam multe.

JAN: Hai, Maria, nu-i chiar atât de grav! Şi pe urmă, ce
vrei, toate astea îmi slujesc proiectele. Voi profita de
ocazie să privesc totul puţin din afară. Şi-mi voi da mai
bine seama ce le poate face fericite. Pe urmă, voi născoci
mijloacele de care am nevoie să mă recunoască. De fapt,
ajunge să găseşti cuvintele.
MARIA: Nu există decât un singur mijloc. Să faci ceea ce ar
face primul venit, să spui: „Iată-mă” şi să laşi inima să
vorbească.
JAN: Inima nu e atât de simplă.
MARIA: Da. Dar foloseşte numai cuvinte simple. Şi nu e
chiar atât de greu să spui: „Sunt fiul dumitale, asta-i
nevasta mea. Am trăit cu ea pe meleaguri pe care le
iubim, în faţa mării şi a soarelui. Dar nu eram destul de
fericit şi azi am nevoie de voi”.
JAN: Nu fi nedreaptă, Maria! N-am nevoie de ele, dar am
înţeles că ele au, poate, nevoie de mine şi că un bărbat
nu e niciodată singur. Pauză. Maria se întoarce cu
spatele.
MARIA: Poate că ai dreptate, te rog să mă ierţi. Dar de când
am venit aici şi caut în zadar o faţă fericită, nu mai am
încredere în nimic. Europa asta e atât de tristă! De când
am ajuns aici, nu te-am mai auzit râzând, iar eu am
devenit bănuitoare. Oh! De ce m-ai făcut să plec din ţara
mea? Hai să plecăm, Jan, aici n-o să găsim fericirea.
JAN: N-am venit să căutăm fericirea. Fericirea o avem.
MARIA (cu violenţă): De ce să nu ne mulţumim cu ea?
JAN: Fericirea nu e totul. Oamenii mai au şi îndatoriri.
Îndatorirea mea e să-mi regăsesc mama, o patrie...
Maria face un gest. Jan o opreşte. Bătrânul trece prin faţa
115

ferestrei.
JAN: Vine cineva. Pleacă, Maria, te rog.
MARIA: NU, aşa, nu se poate.
JAN (în timp ce paşii se apropie): Du-te şi stai acolo.
O împinge după uşa din fund.

Scena IV
Uşa din fund se deschide. Bătrânul traversează camera
fără s-o vadă pe Maria şi iese prin uşa care dă afară.
JAN: Şi acum, pleacă repede. Vezi? Norocul e de partea
mea.
MARIA: Vreau să rămân aici. Am să tac şi am să aştept
lângă tine să te recunoască.
JAN: Nu, că m-ai trăda.
Maria se întoarce cu spatele. Apoi revine lângă el şi se
uită în ochii lui.
MARIA: Jan, sunt cinci ani de când suntem căsătoriţi.
JAN: Da, o să fie în curând cinci.
MARIA (plecând capul): Noaptea asta va fi prima noapte în
care vom fi despărţiţi. (Jan tace. Maria îl priveşte din
nou.) Am iubit întotdeauna la tine totul. Chiar şi ceea ce
nu înţelegeam şi-mi dau seama că, de fapt, n-aş vrea să
116

fii altfel. Nu sunt o nevastă prea cicălitoare. Dar mi-e
teamă de patul pustiu către care mă goneşti. Mi-e teamă
şi să nu mă părăseşti.
JAN: Nu trebuie să te îndoieşti de dragostea mea.
MARIA: Oh! Nu mă îndoiesc. Dar există dragostea ta şi
există visurile sau îndatorirea ta, e acelaşi lucru. Îmi
scapi atât de des printre degete! Şi atunci e ca şi cum teai odihni, sătul de prezenţa mea. Dar nu mă pot sătura
de prezenţa ta şi în seara asta (se aruncă la pieptul lui
plângând), în seara asta nu pot rămâne singură.
JAN (strângând-o la piept): E o copilărie.
MARIA: Sigur că-i o copilărie. Dar eram atât de fericiţi
acolo şi nu e vina mea dacă serile de aici mă îngrozesc.
Nu vreau să mă laşi singură cu ele.
JAN: N-am să te las multă vreme. Înţelege, Maria, că am
făcut un legământ de care trebuie să mă ţin.
MARIA: Ce legământ?
JAN: Cel pe care l-am făcut în ziua în care am înţeles că
mama are nevoie de mine.
MARIA: Dar mai există şi alt legământ.
JAN: Care?
MARIA: Cel pe care l-ai făcut faţă de mine în ziua în care ai
făgăduit că vom trăi împreună.
JAN: Cred că voi putea să le împac pe amândouă. Nu-ţi cer
cine ştie ce. Nu e un capriciu. Îţi cer o seară şi o noapte,
în care voi încerca să mă lămuresc, să cunosc mai bine
aceste două femei pe care le iubesc şi să învăţ să le fac
fericite.
MARIA (clatină din cap): Despărţirea e întotdeauna gravă
pentru cei care se iubesc cum trebuie.
JAN: Sălbatica mea, ştii bine că te iubesc cum trebuie.
117

MARIA: Nu, bărbaţii nu ştiu niciodată să iubească. Nu-i
mulţumeşte nimic. Nu ştiu decât să viseze, să
născocească tot felul de obligaţii, să caute ţări noi şi
locuinţe în care n-au mai stat niciodată. Pe când noi ştim
că trebuie să te grăbeşti în dragoste, să-ţi împarţi patul
cu omul iubit, să te ţii cu el de mână, să te temi de
despărţire. Când iubeşti, nu mai visezi la nimic.
JAN: Ce tot spui acolo? Nu vreau decât s-o regăsesc pe
mama, s-o ajut şi s-o fac fericită. Cât despre visurile sau
obligaţiile mele, trebuie să le iei aşa cum sunt. Fără ele
n-aş fi nimic, iar tu m-ai iubi mai puţin dacă nu le-aş
avea.
MARIA (întorcându-i brusc spatele): Ştiu că ai întotdeauna
motive temeinice ca să mă poţi convinge. Dar nu te mai
ascult, îmi astup urechile, când vorbeşti cu vocea asta pe
care o cunosc atât de bine. E vocea singurătăţii, nu e
vocea dragostei. JAN (se aşază în spatele ei): Să lăsăm
asta, Maria. Vreau să mă laşi, să pleci, ca să mă
lămuresc mai bine. E oare atât de groaznic şi de
neobişnuit să dormi sub acelaşi acoperiş cu propria
mamă? Dumnezeu va face restul. Şi Dumnezeu ştie că
nu te voi uita. Numai că nu se poate să fii fericit în exil
sau în uitare. Nu se poate să rămâi veşnic un străin.
Vreau să regăsesc locul unde m-am născut şi să-i fac
fericiţi pe cei pe care-i iubesc. Atâta tot.
MARIA: Ai putea face toate astea folosind un grai simplu.
Metoda ta nu-i bună.
JAN: Ba da, de vreme ce, prin ea, voi şti dacă am avut sau
nu dreptate să fi visat.
MARIA: îţi doresc să fi avut. Dar eu n-am alt vis decât
meleagurile unde am fost fericiţi şi altă îndatorire decât
118

pe tine.
JAN (luând-o în braţe): Lasă-mă să plec. Până la urmă
găsesc eu cuvintele care să rezolve totul.
MARIA (renunţând să mai lupte): Dacă continui să mă
iubeşti, n-ai decât să continui să visezi, când mă ţii tu în
braţe nu pot fi nefericită. Am răbdare, aştept să te saturi
de nori: atunci începe vremea mea. Iar dacă azi sunt
nefericită, deşi sunt convinsă de dragostea ta, e pentru
că sunt sigură că ai să-mi spui să plec. De asta-i
dragostea bărbaţilor ca o sfâşiere. Nu se pot împiedica să
nu părăsească ceea ce le place cel mai mult.
JAN (îi ia faţa în mâini şi zâmbeşte): E adevărat, Maria. Dar
uită-te la mine, nu mă ameninţă un pericol chiar atât de
mare. Fac ceea ce doresc şi mi-e sufletul împăcat. Mă
încredinţezi pentru o noapte mamei şi surorii mele, nu-i
chiar atât de îngrozitor.
MARIA (dezlipindu-se de el, depărtându-se): Atunci rămâi
cu bine, şi dragostea mea să te ocrotească. (Se îndreaptă
către uşa unde se opreşte şi îi arată mâinile goale.) Dar
uită-te cât sunt de săracă. Tu pleci în căutare şi pe mine
mă laşi singură să aştept.
Şovăie. Iese.

Scena V
Jan se aşază. Intră bătrânul servitor, care ţine uşa
deschisă ca s-o lase să treacă, pe Martha, apoi iese.

119

JAN: Bună ziua. Am venit pentru cameră.
MARTHA: Ştiu. E gata imediat. Trebuie să vă înscriu în
registru.
Se duce să ia registrul şi se întoarce.
JAN: Aveţi un servitor ciudat.
MARTHA: E prima dată când se plânge cineva de el. Face
întotdeauna exact ce trebuie.
JAN: A, nu e un reproş. E altfel decât ceilalţi, asta-i tot. E
mut?
MARTHA: Nu-i vorba de asta.
JAN: Deci, vorbeşte?
MARTHA: Cât mai puţin. Numai esenţialul.
JAN: în orice caz, nu pare să audă ce i se spune.
MARTHA: Nu se poate spune că n-aude. Dar aude prost. Vă
rog, numele şi prenumele dumneavoastră.
JAN: Hasek, Karl.
MARTHA: Karl? Doar atât?
JAN: Atât.
MARTHA: Data şi locul naşterii.
JAN: Am treizeci şi opt de ani.
MARTHA: Unde sunteţi născut?
JAN (şovăie): în Boemia.
MARTHA: Profesia?
JAN: Fără profesie.
MARTHA: Trebuie să fii foarte bogat sau foarte sărac
pentru a trăi fără o meserie.
JAN (zâmbeşte): Nu sunt foarte sărac şi, dintr-o seamă de
motive, îmi pare bine.
MARTHA (alt ton): Sunteţi ceh, bineînţeles?
120

JAN: Bineânţeles.
MARTHA: Domiciliul obişnuit?
JAN: Boemia.
MARTHA: De acolo veniţi?
JAN: Nu, din Africa. (Martha pare că nu înţelege.) Din partea
cealaltă a mării.
MARTHA: Ştiu. (După un timp.) Vă duceţi des acolo?
JAN: Destul de des.
MARTHA (visează un timp, apoi îşi revine): Ce destinaţie
aveţi?
JAN: Nu ştiu. Depinde de mai multe lucruri.
MARTHA: Vreţi să vă stabiliţi aici?
JAN: Nu ştiu. Depinde de ce-o să găsesc.
MARTHA: Bine, dar nu vă aşteaptă nimeni?
JAN: NU, În principiu nimeni.
MARTHA: Presupun că aveţi un act de identitate.
JAN: Da, pot să vi-l arăt.
MARTHA: Nu-i nevoie. Ajunge să notez dacă e paşaport sau
carnet de identitate.
JAN (şovăie): Paşaport. Poftim. Vreţi să-l vedeţi?
Martha îl ia şi tocmai vrea să-l citească, dar pe uşă apare
bătrânul servitor.
MARTHA: Nu, nu te-am chemat. (Servitorul iese. Martha îi
dă înapoi lui Jan paşaportul, fără să-l citească, cu un aer
distrat.) Când vă duceţi acolo, locuiţi lângă mare?
JAN: Da.
Martha se scoală, dă să pună registrul la loc, apoi se
răzgândeşte şi-l ţine deschis în faţa ei.
MARTHA (cu o asprime subită): A, era să uit! Aveţi familie?
121

JAN: Dar. De altfel. (ezită) îmi închipui că. unde nu vine aproape nimeni.. MARTHA: Figurează în chestionarul pe care ni-l dă administraţia cantonului. viaţa dumneavoastră nu e prea veselă. MARTHA: De ce m-aţi deranja? încăperea asta e pentru clienţi.JAN: Am avut. voiam să spun: sunteţi căsătorit? JAN: De ce mă întrebaţi? E o întrebare care nu mi s-a pus la nici un hotel. De altfel. MARTHA: Nu. sunt însurat. dar un client singur e uneori mai supărător decât o droaie. Şi în curând o să vă daţi seama că aţi ales un han liniştit. uneori.. Dar am părăsit-o de mult. aţi văzut probabil verigheta. perfect! (închide registrul. MARTHA (făcând ordine în cameră): De ce? îmi închipui că n-o să vă apucaţi să-mi spuneţi cine ştie ce. Nu pot oferi nimic celor care vin aici să caute distracţii. am să aştept aici. Nu vă simţiţi singure? 122 . JAN: Da. Pe-aici toată lumea ştie asta de mult. MARTHA: N-am văzut-o. Puteţi să-mi daţi adresa soţiei dumneavoastră? JAN: A rămas acasă.) Vreţi ceva de băut până e gata camera? JAN: Nu. MARTHA: Am pierdut ceva bani. dar. JAN: Dar îmi închipui că asta nu prea vă convine băneşte. un client bun face mai mult decât o clientelă gălăgioasă. Sper că nu vă deranjez. JAN: Ciudat. Da. MARTHA: A. în schimb. Ceea ce căutăm noi e tocmai clientul bun. Şi liniştea nu e niciodată plătită prea scump. am câştigat linişte.

pentru moment. Mi se pare că ţineţi neapărat să adoptaţi un ton pe care n-ar trebui să-l aveţi şi încerc să vă fac să înţelegeţi asta. vă bucuraţi de toate avantajele. 123 . MARTHA: Nu-i nimic. JAN: E clar. e dreptul dumneavoastră. nu aveţi alte drepturi decât cele pe care le are orice client. MARTHA: Văd că trebuie să vă mai spun o dată că nu se pune problema să mă supăr sau să nu mă supăr. Nu sunteţi primul care a încercat să vorbească pe acest ton. Vă rog să cereţi tot ce se cuvine unui client. şi în intimitatea sufletului lor. În schimb. Mi s-a părut că nu suntem chiar atât de străini unul de altul. ca să nu existe nici o confuzie. într-adevăr. implicit. Vă asigur c-o fac fără să mă supăr. Sunt de neiertat că v-am lăsat să credeţi c-aş putea să mă înşel.MARTHA (întorcându-se brusc cu faţa spre el): Uite ce e. aş vrea să înţelegeţi un lucru. Voiam numai să vă arăt simpatia mea. Dar dacă. n-aveam nici o intenţie să vă supăr.. Veţi fi bine servit şi nu cred că veţi avea vreodată a vă plânge de felul cum v-am primit. JAN: Vorbiţi. JAN: Vă rog să mă iertaţi. aţi înţelege că două femei care vă închiriază o cameră nu sunt obligate să vă admită. după cum îmi închipui. Nu e oare în avantajul nostru să păstrăm distanţele? Dacă continuaţi să vorbiţi altfel decât vorbeşte un client obişnuit e foarte simplu: vom refuza să vă primim. Intrând aici. Dar să nu cereţi mai mult. atunci totul va merge foarte bine.. Dar am vorbit întotdeauna destul de clar. foarte clar şi recunosc că nu mai am nimic de spus. Dar nu vă ocupaţi de singurătatea noastră şi nu vă gândiţi că ne incomodaţi sau că sunteţi ori nu supărător.

JAN: V-am iertat. nu prea ştiu să vorbesc despre mine.MARTHA: De ce? Puteţi vorbi aşa cum vorbesc clienţii noştri de obicei. JAN: Cum adică? MARTHA: Cei mai mulţi vorbesc despre călătoriile lor. 124 . nu va trebui să mă cunoaşteţi. din principiu. din indiferenţă. Dar preţul pensiunii nu poate cuprinde şi obligaţia hotelierului de a răspunde la întrebări. Şi era ceva firesc. Mama răspunde uneori. despre tot. Dacă aţi înţeles asta. Dacă rămân mai mult. Ştiu. în cele din urmă. La urma urmei. Şi. Dacă rămân puţin. nu văd de ceam deveni deodată intimi. printre obligaţiile pentru care suntem plătite intră şi obligaţia de a asculta. JAN: Din păcate. nici nu serveşte la nimic. MARTHA: Nădăjduiesc doar că nu v-aţi supărat de ce v-am spus. veţi avea destul timp să aflaţi cine sunt fără să vorbesc. Am considerat întotdeauna că-i bine să spui lucrurilor pe nume şi nu puteam să vă las să continuaţi pe un ton care. despre politică. ar fi dăunat relaţiilor dintre noi. Asta vrem. într-adevăr. Ceea ce vă spun e rezonabil. în afară de noi. nu pot decât să mă bucur. Sa întâmplat chiar ca unii să ne vorbească despre propria viaţă şi despre ceea ce sunt. dar vă veţi da seama că mai aveţi multe de spus şi veţi descoperi că uneori e plăcut să fii ascultat când vorbeşti despre tine. Şi dacă acum vi se pare că între noi totul e clar. Trebuie timp. dar eu refuz. nu numai că vom fi de acord. Din moment ce până azi n-a existat nimic comun între noi. la urma urmei. că intimitatea nu se improvizează.

despre ea. domnule. Camera dumneavoastră e gata. Mama se aşază. dar poliţia e foarte strictă. s-o cunosc în trecere. domnule. MAMA: Probabil pentru mănăstire? E foarte lăudată mănăstirea noastră. dar am avut ocazia odată. JAN: Mi s-a vorbit. de exemplu. JAN: Da. Uite. Scena VI MAMA: Bună ziua. într-adevăr. MARTHA: Aţi locuit aici? JAN: Nu. JAN: Vă mulţumesc foarte mult. fiica mea a uitat să scrie dacă aţi venit aici pentru motive de sănătate. Şi.Intră mama. Dar mie-mi place. e mic. mă simt oarecum ca acasă. Şi am vrut să revăd această regiune pe care am cunoscut-o cândva şi care mi-a lăsat cele mai bune amintiri. MAMA (către Martha): Ai completat fişa? MARTHA: Da. MAMA: Şi totuşi. doamnă. MAMA: Aveţi intenţia să rămâneţi mai mult? 125 . de serviciu sau ca turist. Şi n-am uitat. satul nostru e foarte mic. JAN: Cred că e vorba de turism. de mult. de când sunt aici. MAMA: Pot să văd? Vă rog să mă scuzaţi.

Dar poate că totul s-ar fi schimbat dacă aţi fi fost ajutată. Vi se pare fără îndoială ciudat. Şi abia pridideam soţul meu şi cu mine. JAN (nu pare să fi auzit ce-a spus Martha. Şi cum e greu să ştiu dacă voi fi bine primit. am o inimă statornică şi. JAN: Nu. Dar zău că nu ştiu. vă înţeleg atât de bine! Sentimentul dumneavoastră e acela pe care-l întâlneşti întotdeauna la capătul unei vieţi de muncă. dar erau prea multe de făcut. Şi am uitat cum eram pe atunci. încât nici nu mai ţin minte când a început. aşa cum trebuie să fie orice femeie. N-aveam nici măcar timpul să ne gândim unul la altul şi. MARTHA: Asta nu spune mare lucru. e normal să nu ştiu încă ce voi face. Martha. MARTHA: Mamă. E oare atât de mult de când staţi în hotelul ăsta? MAMA: Da. îmi creez repede amintiri. Către mamă): Păreţi foarte dezamăgită. MAMA: Ai dreptate. MAMA: O să vă săturaţi repede. MARTHA (enervată): Inima n-are ce căuta aici. JAN: Da. JAN (foarte repede): Lăsaţi! Doamnă. n-are nici un rost să povesteşti toate astea. MAMA: Oh! L-am primit cândva. chiar 126 . Ca să rămâi într-un loc trebuie să ai motive -prietenia sau afecţiunea cuiva. nu există nici o justificare să rămâi acolo mai degrabă decât în altă parte. dar nu ştiu să mă exprim mai bine. Asta e fiica mea. când mi se oferă ocazia. Altfel. Sunt atât de mulţi.JAN: Nu ştiu. De ani şi ani de zile. şi dac-aţi fi primit sprijinul unui braţ de bărbat.

Nu putem face nimic pentru ea. JAN: E adevărat. Martha. înţeleg. au plecat a doua zi dimineaţă. MAMA: Un fiu! Oh.. Toţi bărbaţii pe care i-am primit s-au obişnuit cu asta. în care ezită să vorbească) dac-aţi fi avut un fiu. cu hotărâre): Un fiu care ar intra aici ar găsi ceea ce găseşte orice client: o indiferenţă binevoitoare. JAN: Da. Am făcut ceea ce trebuia ca să rămână.. cred că-l uitasem. sunt mult prea bătrână! Femeile bătrâne se dezvaţă să-şi iubească până şi fiii. ştii bine că avem treabă. MAMA: Lasă.) Asta ne-a simplificat treaba. Tonul dumneavoastră m-a obosit atât de mult. MAMA: Nu.. Dar de uitat nu uită niciodată. Am uitat să vă spun că pot plăti înainte. Dar nu ne mai vorbiţi de inima dumneavoastră. Alţii. domnule. asta nu vă cerem! MARTHA: Dacă sunteţi bogat e bine.. Dar. încât era cât pe ce să vă spun să plecaţi. Şi-au plătit camera şi au primit o cheie. JAN: Eu am bani mulţi şi aş vrea să rămân câtăva vreme aici. (Pauză. dacă mă primiţi. JAN (gândind): Şi au rămas multă vreme la dumneavoastră? MARTHA: Unii da. Inima se uzează. care să vă fi ajutat. Dar să ştiţi că vă aflaţi într-o casă unde nu există resurse pentru suflet. (după un timp. N-au vorbit de inima lor. poate că nu l-aţi uitat? MARTHA: Mamă.înainte să fi murit. Pentru ei n-am făcut nimic. care erau mai puţin bogaţi. Poftim cheia! Puteţi să vă luaţi camera în primire. MARTHA (se aşază între ei. la hotel. Au 127 .

MAMA: N-o luaţi în seamă. Vreau să vă mai spun o dată că n-o să găsiţi aici nimic care să aducă a intimitate. (O priveşte. (Un timp. Poftim cheia (i-o întinde) şi nu uitaţi că vă primim aici din interes şi cu tot calmul. Uită-te la mâinile astea care sunt încă puternice şi care pot foarte bine să ţină picioarele unui bărbat. el vrea s-o ajute. că nu sunt infirmă. fiule. să cădeţi pe gânduri? JAN: Nu. Dar de ce mi-aţi spus „fiule”? MAMA: Vai. oare.) Vorbele mele v-au făcut. aproape că nici nu v-am auzit. Dar. Se uită la cheie. Au răcit. el se uită după ea. subiecte pe care nu le-a putut suporta niciodată. îmi pare rău! Dar vă rog să mă credeţi că n-a fost un semn de familiaritate. JAN: înţeleg. Martha iese. Era un mod de a vorbi. O să aveţi parte de ceea ce oferim de obicei puţinilor noştri clienţi. domnule.) Aveţi nevoie de ceva? JAN: Nu. 128 . (Un timp.trecut prea mulţi ani cenuşii peste satul ăsta şi peste noi. Ne-au secat dorinţa de-a ne arăta simpatia faţă de alţii. Vrea să vorbească. într-adevăr. vă mulţumesc pentru primirea pe care mi-aţi făcut-o. sigur. doamnă. Jan ia cheia.) Lasă. casa. Există. o facem din interes şi cu acelaşi calm.) Pot să urc în cameră? MAMA: Da. Bătrânul servitor vă aşteaptă pe coridor. iar dacă vă păstrăm.. (Se ridică.. vă rog să mă iertaţi. şi ceea ce le oferim n-are nimic de-a face cu sentimentele. încetul cu încetul.

Sunt prea bătrână să fac acel ultim efort care-l va arunca în apă şi care mă va lăsa cu braţele vlăguite. Sunt prea bătrână! Dar ce tot vorbesc? Victima e perfectă. Ar fi înţeles şi ar fi plecat. cu respiraţia tăiată.Scena VII Mama e singură. mai bine zis. MAMA: De ce i-oi fi vorbit de mâinile mele? Dacă le-ar fi privit... Intră brusc Martha. poate că ar fi înţeles ce-i spunea Martha. 129 . mă gândeam la mine. cu muşchii încordaţi. Scena VIII MARTHA: La ce te gândeşti? Visezi? Ştii bine doar că avem multe de făcut. ţâşnind sub greutatea celui care doarme. Dar nu înţelege. îşi pune mâinile pe masă şi le priveşte. MAMA: Mă gândeam la omul ăsta. Sau. Iar eu aş vrea să plece pentru ca măcar astă-seară să mă pot culca şi să dorm. Se aşază din nou. Şi e. Trebuie să-i dai lui somnul pe care-l doream pentru mine. Prea bătrână! Sunt prea bătrână ca să apuc din nou cu mâna gleznele lui şi să împiedic să i se legene trupul de-a lungul drumului care duce la râu. Vrea să moară. fără să am puterea să-mi şterg măcar de pe faţă apa ce mă va stropi.

Şi. oare. indiscreţia lui mă înfurie. Pe urmă. mie mi-e o silă de moarte de acest orizont închis şi simt că nu mai pot trăi aici nici măcar o lună. Înainte nu amestecam mânie. Azi. MAMA: Uite. Amână-ţi oboseala pe mâine. Fii cu picioarele pe pământ! MAMA: Asta era vorba lui taică-tău. nu pentru bani. enervată. Martha. Aveam indiferenţa de care era nevoie. Vreau să isprăvesc. care eşti bătrână. Dar recunoaşte că omul ăsta nu seamănă cu ceilalţi. Ce s-ar face lumea dacă toţi condamnaţii sar apuca să-i destăinuie călăului necazurile lor sentimentale? E un principiu nesănătos. nu mai vrei altceva decât să închizi ochii şi să uiţi. ai să poţi să-ţi dai drumul. deodată. Dar eu. să ne încăpăţânăm atunci când lucrurile se prezintă prost? Trebuie. MARTHA: Ceea ce numeşti dumneata dorinţa de cinste e de fapt dorinţa de a dormi. şi tu o spui ca să goneşti dorinţa aceea slabă de cinste care s-a cuibărit. Suntem amândouă sătule de hanul ăsta şi dumneata. MAMA: Ştiu.MARTHA: E mai bine să te gândeşti la ziua de mâine. asta nu-i în regulă. nici milă în treburile noastre. aşa. să trecem peste orice pentru nişte bani în plus? MARTHA: Nu. ca să avem o casă în faţa mării. Ce curios! El spunea asta ca să gonească teama de jandarmi. pe urmă. Trebuie. eu sunt obosită şi tu. oare. O recunosc. ci ca să uităm de aceste meleaguri. Dar aş vrea să fiu sigură că-i ultima dată când vom fi silite să fim cu picioarele pe pământ. care mai simt în suflet 130 . e prea distrat şi exagerează cu aerul lui de nevinovăţie. Ai dreptate. în sufletul meu. MARTHA: Da. Dacă dumneata eşti obosită de viaţă.

Să-i lăsăm o noapte. apoi aprigă.ceva din dorinţele pe care le aveam la douăzeci de ani. 131 . Dar nu astă-seară. MAMA: NU ştiu. MARTHA: Ştii bine că n-am vrut să te amărăsc. cel puţin. MAMA: Eşti o fată bună şi cred că o femeie bătrână trebuie să fie uneori greu de înţeles. muncind astă-seară. nu te-aş putea uita. aş vrea să fac în aşa fel încât să plec pentru totdeauna. nu ştiu dacă într-un fel n-ar fi mai bine să mă uiţi. MARTHA: Cum? Să aşteptăm ziua de mâine? Ştii bine că nam procedat niciodată aşa. Să-i dăm o amânare. Poate că prin el ne vom salva. în loc să mă fi născut într-o ţară cu soare! MAMA: Martha.. vorbeşti prostii. chiar dacă pentru asta trebuie să mă afund şi mai mult în viaţa de care vrem să fugim. care m-ai născut într-o ţară cu nori. dreptul să dormi după ce terminăm totul. MARTHA: Nu avem cum să ne salvăm. MARTHA: Atunci îţi jur că această salvare se află în mâinile noastre. îţi cer iertare. Dar vreau să profit de clipa asta ca să-ţi spun ceea ce tot încerc să-ţi spun de adineauri: nu astă-seară. trebuie să ne hotărâm. tu. MAMA: Asta şi numeam eu salvare: somnul. ce s-ar alege de mine departe de tine? Eu. aşa cum m-a uitat fratele tău. că nu trebuie să-l lăsăm să vadă lume şi că trebuie să acţionăm cât îl avem aici. Mamă.) Ce m-aş face fără tine.. Şi trebuie să mă ajuţi. iar dacă povara acestei vieţi mă face uneori să nu mă port pe-atât de respectuos pe cât ar trebui. Astă-seară sau deloc. Tot ce poţi aştepta e să obţii. (Un timp. la îndemână. decât să te aud vorbind cum vorbeşti.

CORTINA 132 .

la ce s-o fi gândind în camera ei de hotel. Intră Martha. Omul trebuie să ştie ce vrea.. dimpotrivă. Se aude deodată o bătaie în uşă. MARTHA: Nu. Jan se uită pe fereastră. (După un timp. JAN: Credeam că toate astea s-au făcut mai înainte. Totul trebuie rezolvat aici. acolo departe. JAN: Maria are dreptate. E greu la ora asta. Seara pătrunde încet-încet în odaie. Vreau să schimb prosoapele şi apa.. Aici. bătrânul servitor e uneori distrat.) Dar n-am de ce să fiu îngrijorat. sunt ca o făgăduială de fericire. JAN: Nu-i nimic. în cameră. (Se uită prin cameră.) Ce-o fi făcând. MARTHA: Sper că nu vă deranjez.ACTUL AL DOILEA Scena I Camera lui Jan. 133 . cu ochii uscaţi. crispată şi îngrămădită pe-un scaun? Serile. n-are nici un rost. cu inima strânsă. Dar aproape că nici nu îndrăznesc să vă spun că nu mă deranjaţi.

că vreţi să mă convingeţi să plec. clienţii regretă că nu există apă curentă şi nu pot să nu le dau dreptate. Am impresia că o hangiţă n-ar trebui să sublinieze defectele de instalaţie ale hanului ei. (Jan se întoarce cu spatele şi priveşte pe fereastră. pe urmă. daţi-mi voie să vă spun că sunteţi ciudată. nu observasem. MARTHA (văzându-şi de treabă): O să plecaţi repede. într-adevăr. (Luând o hotărâre. Daţi-mi puţin răgaz. E neplăcut pentru cei care citesc în pat să fie nevoiţi să se scoale ca să stingă lumina. Dar nu e prea grav. MARTHA: Nu-i chiar aşa. JAN: E foarte curată şi asta-i cel mai important.MARTHA: De ce? JAN: Nu sunt sigur dacă face parte din înţelegerea noastră. aţi transformat-o de curând. S-ar părea. Îmi pare bine că nu luaţi în seamă numeroasele neajunsuri ale hanului nostru. MARTHA: în orice caz. JAN (se întoarce): Adevărat. JAN: Cu toate că am convenit să nu discutăm despre asta.) îmi pare rău că odaia asta nu-i atât de confortabilă pe cât aţi dori. Martha vorbeşte în timp ce-şi vede de treburile ei. am vrut de mult să instalăm un bec deasupra patului.) Dar e adevărat 134 . Cunosc oameni care n-ar fi stat nici o clipă aici. Martha se uită la el cu atenţie. De altfel. MARTHA: Sunteţi foarte indulgent. MARTHA: Aţi văzut că nu puteţi răspunde ca toată lumea? (zâmbeşte): Va trebui să mă obişnuiesc. Şi. După ce v-aţi dat seama? JAN: După unele amănunte. N-o să aveţi timp de nimic. nu-i aşa? MARTHA: Da. Jan continuă să stea cu spatele.

pe-aici trece foarte rar câte un client. dacă vreţi. De fapt. totul depinde de mine şi nu ştiu încă ce hotărâre să iau. În zori. Şi nu înţeleg de ce. avem în fiecare zi intenţia să închidem şi să începem pregătirile de plecare. JAN: Aţi vrea deci să mă vedeţi plecat? MARTHA: V-am spus. nu-i aşa? JAN (se uită pe fereastră). MARTHA: Se spune că pe acolo plaja e complet pustie? JAN: E adevărat. e o regiune frumoasă. mi-am dat seama că n-aţi făcut mari eforturi să mă reţineţi. Dar dumneavoastră ne-aţi făcut să ne dăm seama cât de tare renunţasem la ideea de-a ne relua vechea meserie. MARTHA: E frumos acolo. eu ezit. Trebuie totuşi să vă spun că mi-ar conveni să mai rămân o zi sau două.) Vă întoarceţi în regiunea de unde aţi venit? JAN: Poate. Nimic nu aminteşte de oameni. nu-i vorba de asta. MARTHA: Credeţi-mă că înţeleg dorinţa dumneavoastră şi. Face un pas nehotărât către uşă.că mama şi cu mine am şovăit mult dacă să vă primim sau nu. Cred că nu vă îndoiţi că sunt solvabil şi nici nu cred că dau impresia unui om care ar avea vreo crimă pe conştiinţă. N-aveţi deloc aerul unui răufăcător. JAN: în orice caz. mai ales. 135 . JAN: Vă rog să nu uitaţi că nu vreau să vă deranjez şi că voi face tot ce doriţi. ezităm şi. de câtva timp. (Un timp. Trebuie să părăsim hanul şi. Înainte de a porni din nou la drum am de rezolvat nişte treburi şi nădăjduiam să găsesc aici liniştea şi calmul de care am nevoie. am să mă mai gândesc. Da. Motivul nostru e altul. Şi asta-i uşor. MARTHA: Nu.

(Cu dispreţ. mă gândesc la mare şi la florile de-acolo. Da. un trandafir şi doi muguri care au apărut în grădina mănăstirii.) Şi ceea ce văd cu mintea mea mă face să devin oarbă faţă de ceea ce mă înconjoară. MARTHA: E minunat. MARTHA (cu un ton nou): M-am gândit de multe ori la locurile astea. în mijlocul primăverii aspre a acestor meleaguri.. Se aşază şi ea.nisipul e plin de urmele lăsate de labele păsărilor de mare. Căci aveţi şi toamna. JAN: Nu prea sunteţi dreaptă. Apoi cu o voce gâtuită. (Un timp. Şi adesea. aşa ca azi. Jan se uită la ea cu atenţie şi se aşază cu blândeţe în faţa JAN: înţeleg. hainele pe care le porţi capătă mirosul de miere al trandafirilor galbeni. e o regiune frumoasă. MARTHA (încet): Serile. Şi dacă te plimbi măcar un ceas pe dealurile din jurul oraşului. Sunt singurele urme de viaţă. Acolo primăvara îţi taie răsuflarea. ei. florile. Dar inima lor seamănă cu trandafirul ăsta zgârcit Un suflu mai puternic ar veşteji-o. mii de flori îşi deschid petalele deasupra zidurilor albe. 136 . Se opreşte. domnule? JAN: Te răscolesc. au primăvara pe care-o merită.) Şi asta e de ajuns ca să mişte sufletele bărbaţilor de la noi. Ceea ce numim noi aici primăvară înseamnă. Mi le-au descris călătorii şi am citit şi eu ce am găsit.. Iar serile. de fapt.

MARTHA: N-aveţi nici un motiv să vă opuneţi. asta e sigur. Dar nici n-aveţi motive să le îndepliniţi şi. Dar mă gândesc cu încântare la alte meleaguri. (Se uită la ea stăruitor. Şi nare de ce să-mi fie teamă de vreme ce nu vă stau în cale. pot să vă spun ceva: am impresia că e prima dată când mi-aţi vorbit omeneşte. pentru a obţine ce doresc. Tăcere. Jan o priveşte cu o curiozitate din ce în ce mai mare. JAN: Cine v-a spus că n-am motive să le îndeplinesc? MARTHA: Bunul simţ şi dorinţa de-a vă ţine departe de planurile mele. unde vara striveşte totul. dacă aţi vrea să le ajutaţi cu răbdare.) Poate că aşa se întâmplă şi cu fiinţele: ar înflori. MARTHA: Nu mai am nici un strop de răbdare pentru această Europă unde toamna are chipul primăverii. Ceea ce e uman în mine nu e ceea ce am eu mai bun. Ceea ce e uman în mine e ceea ce doresc şi.MARTHA: Ce e toamna? JAN: O a doua primăvară. unde ploile de iarnă îneacă oraşele şi unde. în care toate frunzele sunt ca nişte flori. în anumite cazuri. n-aţi avea nici un motiv să vă bucuraţi. lucrurile sunt ceea ce sunt. MARTHA: De ce mă priviţi aşa? JAN: Iertaţi-mă. dar dacă tot am renunţat la înţelegerea noastră. JAN (zâmbeşte): Sunt violenţe pe care le pot înţelege. asta poate să grăbească totul. cred c-aş strivi tot ce-mi stă în cale. Nimic nu mă face să mă opun dorinţelor dumneavoastră. în sfârşit. Martha îşi dă seama şi se scoală brusc. iar primăvara — miros de mizerie. fără îndoială! Şi chiar dacă ar fi aşa. MARTHA (cu violenţă): Vă înşelaţi. 137 .

a fi mai puternică decât orice. dacă-mi daţi voie şi dacă nici mama dumneavoastră n-are nimic împotrivă. v-aţi câştigat. Ea nu se gândeşte destul la mare şi la plajele sălbatice pentru a admite că trebuie să rămâneţi. MARTHA: Mama are năzuinţe mai puţin puternice decât ale mele. 138 .JAN: Dacă nu mă înşel. Mi s-au trezit nişte năzuinţe care poate că altfel adormeau. în cele din urmă. Motivul e valabil doar pentru mine. JAN (rar): Vorbele dumneavoastră sunt foarte ciudate. fără să ştiţi. JAN: Trebuie deci să mă bucur. Dacă-i adevărat că aţi vrut să rămâneţi aici. în acelaşi timp. Dar voi rămâne. Vă mulţumesc însă că mi-aţi vorbit de locurile pe care le cunoaşteţi şi vă rog să mă iertaţi că v-am făcut. Pasiunea mea pentru mare şi pentru ţările soarelui s-a dovedit. vorbele şi fiinţele. în ceea ce mă priveşte. JAN: Dacă înţeleg bine. Veţi înţelege. Ea n-are deci aceleaşi motive ca mine să dorească să rămâneţi. şi asta-i suficient. (A ajuns lângă uşă.) Trebuie totuşi să vă spun că. E-o casă ciudată. cauza. Venisem aproape hotărâtă să vă spun să plecaţi. că totul aici mi se pare ciudat. Jan o priveşte o clipă în tăcere. n-a fost o pierdere de vreme. aţi apelat la ceea ce e omenesc în mine. am revenit la înţelegerea noastră. şi acum vreau să rămâneţi. Dar. Şi e firesc să fie aşa. vedeţi. poate. să pierdeţi vremea. una mă admite din interes şi cealaltă din indiferenţă? MARTHA: Ce poate să ceară mai mult un călător? Deschide uşa. fără îndoială. dar. MARTHA: Da şi am greşit încercând să ne depărtăm de ea. n-are motive destul de puternice ca să mi se opună.

aici. Nu se aude nimic. Uşa se deschide. Poate am să-l capăt aici.. E teama de singurătatea veşnică. Dar ce rece e! Nu mai recunosc nimic.MARTHA: Poate doar pentru că purtarea dumneavoastră e ciudată. Acum seamănă cu toate camerele de hotel din oraşele străine unde. Şi apare vechea mea teamă. poate. 139 . cine să răspundă într-o cameră de hotel? Se duce la sonerie. Le-am uitat prea multă vreme. am o răspundere faţă de mama şi faţă de sora mea. Ezită. Iese. Îi ştiu foarte bine numele. totul se va rezolva în această cameră. la urma urmei. înăuntru. O clipă de tăcere. Am trecut şi eu prin asta. Şi.) Dar fata asta nu mă face decât să doresc să plec. s-o regăsesc pe Maria şi să fiu iar fericit.) Se înnourează. (Se ridică. ca o rană păcătoasă pe care-o supără orice mişcare. Toate astea sunt prostii. în fiecare seară. apoi sună. apoi paşi. (Se duce spre pat şi se aşază. Ce caut eu aici? Nu. În uşă apare bătrânul servitor.. (Se uită afară. apoi o bătaie în uşă. Stă nemişcat şi tăcut.) Da. Pe atunci mi se părea că trebuie să găsesc un răspuns. sosesc bărbaţi singuri. nu. totul a fost renovat. Scena II JAN (uitându-se la uşă): Da. teama că nu există răspuns.

(Râde. dar cu banii mei. apoi închide uşa. Bătrânul îl priveşte. MARTHA: A! O fi auzit prost bătrânul. apoi o pune din nou pe masă): Un pahar de bere. dimpotrivă. Apoi cu o voce surdă:) Ah. Jan face o mişcare. JAN: Ce e? 140 . Scena III JAN (ia ceaşca.JAN: Nu-i nimic. (Pune tava pe masă. JAN: N-am cerut nimic. Am vrut numai să ştiu dacă răspunde cineva. Se aud paşii care se îndepărtează.) Să-l iau înapoi? JAN: Nu. dar din greşeală. o priveşte. Martha îl priveşte. o ceaşcă de ceai. dacă funcţionează soneria. vă mulţumesc. apoi iese. Dă-mi puterea să aleg ceea ce prefer şi să mă ţin de ceea ce am ales. Doamne! Fă-mă să găsesc cuvintele potrivite sau să părăsesc această faptă inutilă şi să mă întorc la Maria şi la dragostea ei. nu. Te rog să mă ierţi. Uneori. (Ia ceaşca şi o clipă o ţine în mână în tăcere. înţelege lucrurile pe dos. Bătăi puternice în uşă.) Hai să onorăm ospăţul fiului risipitor! Bea.

Ăsta nu-i un răspuns. Scena VI MAMA: Vă rog să mă iertaţi. Scena V JAN: Ce-i asta? MARTHA: Ceaiul pe care l-aţi cerut. dar mi-a spus fiica mea că v-a adus un ceai. uitaţi. domnule. Scena IV JAN: Soneria funcţionează. Intră Martha cu o tavă. Intră mama. dar el nu vorbeşte.Se deschide uşa. (Se uită la cer. MAMA: Nu-i nimic. De fapt. ceaiul nu era pentru 141 . JAN (zâmbeşte): Îmi pare rău că v-am deranjat.) Ce să fac? Se aud două bătăi în uşă. JAN: Da. dar vreau să iau tava. MAMA: L-aţi băut? JAN: Da. de ce? MAMA: Vă rog să mă iertaţi.

E pur şi simplu vorba de-o neînţelegere. În principiu. Dar n-aş vrea să credeţi că plec nemulţumit.. Dimpotrivă. doamnă. nu mă simt în largul meu aici şi de aceea prefer să plec. sunteţi absolut sigur. JAN: Doamnă! MAMA: Da. JAN (uimit): îmi pare rău.) înţeleg că sunteţi uimită. dar fiica dumneavoastră a vrut totuşi să mi-l lase şi n-am ştiut că. ca să fiu sincer. Fiica dumneavoastră mi l-a adus fără să-l fi cerut. Nu aveam nici un motiv 142 . Dar. JAN: Nu cred. domnule. (Mama îl priveşte în tăcere.. Dar nu vă scuzaţi. MAMA (rar): Nu-i nimic. JAN: Am luat o hotărâre: cred că am să plec astă-seară după masă. aşa e. Uneori dăm ascultare unei impresii de moment şi pe urmă lucrurile se aranjează şi ne obişnuim. Nu vă păstrez decât simpatie. JAN: A! Deci asta era.) Mi s-a părut că aveţi o oarecare bunăvoinţă faţă de mine. vă sunt foarte recunoscător pentru felul în care m-aţi primit. Dar poate că până la masă o să vă răzgândiţi. camera. MAMA (cu un fel de oboseală): Da. Dar am să vă plătesc. chiar o mare simpatie. MAMA: E cât se poate de firesc. Ia tava şi dă să iasă. bineînţeles. MAMA: Şi mie-mi pare rău. Şi n-aş vrea să credeţi că sunteţi de vină cu ceva. Ar fi fost mai bine. (Ezită..dumneavoastră..

Dar dacă vă spun acest lucru. JAN (cu o emoţie reţinută): Poate. Ca să fiu sincer.. în ceea ce vă priveşte. domnule. Nu ştiu dacă am să reuşesc să vă explic cât de mult mă mişcă şi mă bucură ceea ce aţi spus. într-adevăr. Dar îmi spun că. sunt cam distrat. Dar cred că. la urma urmei. mă simt încă străin pe-aici. n-ai ce face. (Un gest către ea. Poate că mai târziu mă voi întoarce. nu putem face nimic. e vina mea. MAMA: Da. lucrurile să iasă bine. Dar pentru moment am sentimentul că m-am înşelat şi că n-am ce căuta aici. Şi pe urmă nu e niciodată uşor să te întorci într-un loc pe care l-ai părăsit de mult. Cred că mă înţelegeţi. Sunteţi însă primele persoane pe care le-am întâlnit de când m-am întors şi e normal ca dumneavoastră să fiţi primele care să mă faceţi să simt greutăţile ce mă aşteaptă. MAMA: Când lucrurile ies prost. e pentru că vreau să ne despărţim în termeni buni. JAN: Aveţi dreptate. Sunt chiar sigur de asta. JAN: E încă foarte mult că-mi împărtăşiţi neliniştea şi că faceţi efortul să mă înţelegeţi. mă supără şi pe mine că aţi hotărât să plecaţi. Dar. am senzaţia penibilă că această casă nu-i a mea. bineînţeles. JAN: A! Asta-i sigur şi nu vă reproşez nimic. MAMA: Vă înţeleg. Dar de obicei sunt lucruri pe care le simţim din prima clipă. 143 . în ceea ce ne priveşte pe noi.. n-am nici un motiv să dau vreo importanţă faptului. Într-un fel. vedeţi. Bineînţeles. şi aş fi vrut ca. Mama continuă să-l privească.) Vedeţi.personal să vă fiu ostilă.

dar m-a obosit drumul. (Se opreşte.) Aş dori măcar să vă mulţumesc. MAMA: Vă rog. domnule.. MAMA: Nu e cazul să vă cerem nici o despăgubire. în orice caz. o despăgubire.. să ştiţi că nu voi părăsi casa asta ca un client oarecare. dacă socotiţi că e cazul.. Pare obosit. JAN: Doamnă! (Mama se întoarce. şi nădăjduiesc că în ziua când mă voi întoarce voi fi în toane mai bune. Iese.MAMA: E meseria noastră să fim amabile cu toţi clienţii.. Mama se îndreaptă spre uşă fără să scoată nici o vorbă. Nu pentru noi regretăm nehotărârea dumneavoastră.) De fapt. vă datorez scuze şi. poate.) Aş dori. ci pentru dumneavoastră. Eu. (Duce mâna la frunte. (Se aşază pe pat. Şi vreau. Scena VII 144 . vă rog să mă credeţi. JAN (descurajat): Aveţi dreptate. cheltuieli.) Vă rog să mă iertaţi. e deci cât se poate de firesc.... pregătiri. JAN (se sprijină de masă): Nu-i nimic. Principalul e să fim de acord şi să nu vă las o amintire prea rea. (Un timp.. n-am să uit casa dumneavoastră. dar isprăveşte fraza cu mai multă uşurinţă decât o începe.) Aţi făcut. Vorbeşte mai greu. de asemenea. Jan vorbeşte cu greu.

mă împingi să fac ceea ce fac. (Suspină. MAMA (cu aceeaşi voce. În scenă e aproape întuneric. urmate de bătrânul servitor. Maria avea dreptate. JAN: Am să mă întorc mâine cu Maria şi am să le spun: „Eu sunt”. MARTHA: Asta ca să simplific. Doarme. MAMA: Ştiu că trebuie să se termine. Multă vreme nu se aude nici un zgomot. Tu începi şi pe urmă mă sileşti să termin eu treaba. Apoi se deschide uşa şi intră cele două femei cu o lampă. se întinde pe jumătate în pat. Asta-i sigur. dar în acelaşi timp dă semne de oboseală. Nu-mi place să-mi forţezi mâna.) Scena VIII MARTHA (după ce a luminat trupul lui Jan.) Da sau nu? (Se mişcă. MARTHA: Lasă. 145 . cu o voce abia perceptibilă. Totuşi. cu o voce şoptită): Doarme.) Ah! Tare nu-mi place seara asta în care totul pare atât de departe. Martha. gândeşte-te mai bine la ziua de mâine şi hai să isprăvim repede. Le voi face fericite. nu-mi place. Face un gest. Pare să cedeze oboselii şi se sprijină de pernă. Spune cuvinte care nu se aud. Erai prea tulburată. apoi din ce în ce mai tare): Nu. Trebuia să te ajut acţionând. Nu-mi place felul în care treci peste şovăiala mea.Jan se uită după ea. (S-a întins de tot.

totul se va sfârşi. apoi zâmbeşte. MARTHA (sfidătoare): Să ne bucurăm. Apele se umflă. O să venim să-l luăm când vom auzi apa curgând pe deasupra barajului.) Să nu crezi că mi-e frică. MAMA: Da. apoi sfidătoare. să aşteptăm. Aşteptăm aici. MARTHA: Aşa. Hai să coborâm. o oboseală atât de veche. Scoate un portofel şi numără banii. Şi sunt obosită de pe-acum. (Ascultă. Totul e gata. Şi 146 . curând. (O priveşte pe maică-sa. Va trebui să-l ducem tot drumul până la râu. Într-o clipă apele râului se vor umfla. E bine să aştepţi. MARTHA: Da. mamă.) Mamă. Şi ceea ce pentru toţi ceilalţi înseamnă o smulgere îngrozitoare nu va fi pentru el decât un somn nesfârşit. totul se va sfârşi.. da. De-acum încolo totul îi va fi uşor. Dar. Hai! MAMA (calmă): Nu. deci! N-aveam nici un motiv să-l urăsc şi sunt bucuroasă că cel puţin va fi scutit de suferinţă.. Apoi îi goleşte toate buzunarele..) Şi în timpul ăsta el nu bănuieşte nimic. că sângele meu n-o mai poate îndura. Va trece doar de la un somn plin de imagini la un somn fără vise. Bătrânul servitor îl ia de jos fără să-l vadă femeile şi iese. MAMA (acelaşi joc): Da.. Şi-a încheiat socotelile cu lumea asta. Se aşază. (Se clatină de parcă ar dormi pe jumătate.Îl buzunăreşte. Paşaportul cade şi alunecă sub pat. E odihnitor. mi se pare că apele se umflă. Doarme. stăm foarte bine aici. dar.

nu. Doarme. pentru că a ştiut să mă emoţioneze. nu. MARTHA: Fericirea va fi cu putinţă după aceea.. şi eu. Ascult. cât îl invidiez că doarme acum şi că în curând va trebui să moară. Aştept zgomotul apelor. O clipă în care fericirea mai e cu putinţă. Martha. nu mai trebuie să se străduiască. Iată răsplata nevinovăţiei. era prea târziu! Şi. el m-a făcut să mă hotărăsc. distracţia. Martha? MARTHA: Nu. MARTHA: Da. l-ai văzut? MAMA: Am urcat ca să-l împiedic să bea.între timp el nu bănuieşte nimic. Martha. nu mai trebuie să ţină piept nimănui. nici obligaţii. (Tăcere. Da. Doarme. Dar mi-a vorbit de meleagurile după care tânjesc şi. să pretindă de la el însuşi ceea ce nu poate face. Dar am venit prea târziu. Dar. în cele din urmă înţelesese. nu ştiam. MAMA: Şi totuşi. Doarme şi nu se mai gândeşte. MARTHA: Deci. MAMA: Mi-a spus-o adineauri şi n-am ştiut ce să-i răspund. dacă vrei să ştii. Nu înainte. Nu mai cunoaşte oboseala pe care-o simţi când trebuie să hotărăşti sau când trebuie să isprăveşti o treabă. Mai e o clipă.. Mi-a spus că simte că această casă nu-i a lui. 147 . bătrână şi obosită. că voia să plece astă-seară? MARTHA: Nu. MAMA: Ştiai. vai. MAMA: într-o clipă. slăbiciunea. tot asta făceam. m-a înarmat împotriva lui. Hotărârea mea era luată.) Nu spui nimic. chiar dacă-aş fi ştiut. Nu mai poartă crucea acelei vieţi lăuntrice care condamnă odihna. nu mai are nici îndatoriri. una singură. Şovăiam.

Acum gata. CORTINA 148 . MAMA: Hai! Dar mi se pare că zorile astea nu vor mai veni niciodată.. mamă.MARTHA (cu putere şi enervare): Nici nu este. apa curge pe deasupra barajului. s-ar fi cruţat şi ne-ar fi scutit şi pe noi să fim nevoite să-i arătăm că această cameră e făcută pentru ca în ea să dormi şi că lumea e făcută pentru ca în ea să mori. Mama face un pas către pat.. să. Şi nimeni n-o să găsească vreodată aici linişte sau căldură. şi pentru Dumnezeul acela pe care-l pomeneşti uneori. să isprăvim. Dacă ar fi înţeles asta mai repede.) Ascultă. (Se aude de departe zgomotul apelor. Hai. Nu e a nimănui.

MARTHA: Dimineaţa asta e. îndreptându-se spre uşă. nădăjduiesc. Mâine totul o să fie mai bine. Se opreşte. MARTHA: Da. Şi simt nevoia să alerg. Dar acum nu simt decât oboseală. spune-mi. Martha. 149 . Mâine o să zic că-i bine c-am isprăvit. MARTHA: Ai văzut că au venit zorile? MAMA: Da.. că nu mai pot împărţi nimic cu tine. totul o să fie mai bine. MAMA: Cu atât mai bine. te rog. Martha e în spatele tejghelei şi îşi strânge părul la ceafă. Dar nu te plânge şi lasă-mă să fiu fericită cât vreau. Martha şi servitorul sunt în scenă. prima în care respir. cu atât mai bine. Mama traversează scena. Sunt din nou fata tânără de odinioară. Trupu-mi arde. Dar eu mă simt acum atât de bătrână. Bătrânul mătură şi rânduieşte lucrurile.. Mi se pare că am şi început să aud marea.ACTUL AL TREILEA Scena I Mama. Dar spune-mi. de ani de zile. Simt în mine o bucurie care o să mă facă să strig.

MAMA: Ştii bine că am ochii obosiţi. pentru tine. coboară spre Martha. Bătrânul servitor apare sus. Mama ia paşaportul. MAMA: Bine. pune carnetul pe masă şi citeşte. Crima e frumoasă. MAMA (cu o voce inexpresivă): Ştiam eu că într-o zi se va întâmpla aşa şi că atunci va trebui să isprăvesc cu toate. îi întinde paşaportul. în capul scării. MARTHA: Mamă. MARTHA: Citeşte! Ai să-i afli numele. voi pleca departe.. Citeşte. MAMA: Ce e? MARTHA (cu o voce calmă): Paşaportul lui. Nu l-am recunoscut şi l-am 150 . în dimineaţa asta eşti.) Mai sunt oare frumoasă? MAMA: Da. Dar îmi pare bine să ştiu că viaţa începe. Se uită multă vreme la paginile din faţa ei. Martha deschide paşaportul şi îl citeşte. Martha. apoi iese fără să scoată o vorbă. apoi cu înflăcărare. MARTHA: Ce importanţă are crima acum! M-am născut pentru a doua oară. Eu mă duc să mă odihnesc. (Şovăie. se duce şi se aşază în faţa unei mese. Am trăit mai mult decât băiatul meu. MARTHA (se duce şi se aşază în faţa tejghelei): Mamă! MAMA (idem): Lasă. în sfârşit. Martha? Nu te mai recunosc.. am trăit destul. acolo unde voi fi fericită. fără nici o reacţie.MAMA: Ce e.

Şi dacă asta mai poate avea vreun sens. MARTHA: Dar faptul că o mamă îşi poate iubi fiica nu e o certitudine? MAMA: N-aş vrea să te jignesc acum. Acum pot să mă duc după el în fundul râului. avem certitudinile noastre. de vreme ce nu 151 . Martha. şi-mi pare rău că te părăsesc. Cum aş putea să mă lipsesc de dragostea fiului meu? MARTHA (cu violenţă): Frumoasă dragoste. Nu înţeleg ce-mi spui. inima mea bătrână. oricum. dar nu-i acelaşi lucru. care te-a uitat douăzeci de ani! MAMA: Da.ucis. frumoasă dragoste care a supravieţuit după douăzeci de ani de tăcere. MARTHA: Vrei să mă laşi singură. unde nimic nu e sigur. în felul tău. ai fost o fiică bună. când o mamă nu mai e în stare să-şi recunoască fiul înseamnă că şi-a isprăvit menirea pe pământ. unde ierburile îi acoperă faţa. Oare nu m-ai învăţat dumneata să nu respect nimic? MAMA (cu aceeaşi voce indiferentă): Ba da. Dar ce contează! Dragostea asta e destul de frumoasă pentru mine. dacă fiica ei trebuie să-şi clădească fericirea. Martha. Dar acum sunt obosită şi inima pe care o credeam departe de toate. mamă? MAMA: M-ai ajutat mult.) Dragostea unei mame pentru fiul ei e astăzi certitudinea mea. dar acum mi-am dat seama că m-am înşelat şi că pe pământul ăsta. trebuie să recunosc că. Şi. a învăţat din nou ce înseamnă suferinţa. Mi-ai arătat întotdeauna respectul cuvenit. (Cu amărăciune. Nu-ţi mai recunosc cuvintele. MARTHA: Nu. Sentimentul e mai puţin puternic. Nu mai sunt destul de tânără ca să mă obişnuiesc cu ea.

nimic mai mult. MAMA: Spun cuvintele care-mi vin pe buze. eu. Şi mai ştiu un lucru: că nici durerea asta nare nici un rost. n-am gânduri pentru nimic şi cu atât mai puţin revoltă. Dar din obişnuinţă. Nu e nimic altceva decât suferinţa pe care o simţi când descoperi dragostea. şi-mi închipui că există o clipă în care toţi ucigaşii sunt ca mine. dispreţuiesc cuvintele astea! Nu pot să te aud vorbind de crimă şi de pedeapsă. de la creaţie 152 . e drept. nu mai sunt buni de nimic. MARTHA: Nu se poate să spui asta fără nici o urmă de revoltă şi fără nici un gând pentru fiica ta. Ah! Mi-am pierdut libertatea. Martha. Asta a schimbat fiul meu. Atunci nu te gândeai la libertate şi la infern. şi totuşi mă depăşeşte. după cum vezi. Ce poate schimba fiul dumitale în toate astea? MAMA: Am continuat. Asta-i pedeapsa.) Nici lumea asta n-are rost şi pot s-o spun. a început infernul! MARTHA (vine spre ea şi. MARTHA: Oh. fără nici un viitor posibil. A fost de ajuns să apară durerea. De asta sunt suprimaţi.) Ştiu.pot trăi fără ea. (Martha face un gest ca şi cum ar vrea să vorbească. cu violenţă): înainte nu vorbeai aşa. sterpi. MAMA: Nu. Ai continuat. Martha. pentru ca totul să se schimbe. ca o moartă. Se ridică. nu e o adevărată durere de mamă. care am gustat din toate. n-are nici un rost. (Cu alt ton. În toţi anii ăştia ai stat mereu lângă mine. apucând cu mâini puternice picioarele celor care trebuiau să moară. Ce înseamnă durerea pentru o ucigaşă? Dar. încă n-am urlat. goliţi pe dinăuntru.

Martha. Am rămas. înfiptă în inima continentului. mamă. Pare că se uită la uşă. nu mi-ai văzut trupul dezgolit. cu capul pe spate. mamă. MAMA (încet): Da. e adevărat. A cunoscut alte întinderi. pe mine mă lipseşti de toate şi-mi iei ceea ce l-a mulţumit pe el în viaţă. marea. dar pe el l-am ucis! Martha s-a întors puţin. şi am crescut în mijlocul unor pământuri care mă înăbuşeau. învăluită în plictiseală. că am stat lângă dumneata o viaţă întreagă şi că de la el ai avut parte doar de tăcere. Putem să-l uităm pe fratele meu şi pe fiul dumitale. A plecat de-aici. Nu uita că eu sunt cea care a rămas şi că el a plecat. pentru un om care a trăit. n-ai să mă părăseşti. Şi sub pretextul zadarnic că a murit un om. Asta trebuie plătit. Trebuie oare să-mi ia şi 153 . eu am rămas aici. Nimeni nu mi-a sărutat buzele şi nici măcar dumneata. moartea e un lucru neînsemnat. Ceea ce i s-a întâmplat n-are importanţă.şi până la distrugere. În schimb. MARTHA (după o tăcere. Se îndreaptă cu hotărâre către uşă. De ce nu înţelegi că. Spre mine trebuie să te întorci. Trebuie să atârne la socoteală. Îţi jur că asta trebuie plătit. din ce în ce mai pătimaşă): Viaţa ia dat tot ceea ce poate da unui om. oameni liberi. Nu mai avea ce să cunoască. nu te poţi eschiva în clipa în care sunt pe cale să primesc ceea ce mi se cuvine. mică şi întunecată. Eu. dar Martha i-o ia înainte şi se postează în faţa intrării. MARTHA: Nu.

lumea asta n-are nici o noimă. Dar nu în faţa unui frate necunoscut şi indiferent. Martha pleacă ochii. nu în faţa lui mi-aş fi plecat ochii.dragostea mamei mele şi să te atragă pentru totdeauna în râul lui îngheţat? Cele două femei se privesc în tăcere. MARTHA: Le trăiesc şi eu. MAMA: Atunci în faţa cui? Martha pleacă ochii. Ucigaşii cei mai fioroşi trăiesc clipe în care depun armele. Dar nu greşeşti cu totul când îmi pui această întrebare. MARTHA: În faţa dumitale. MAMA: Vreau să cred că nu-i adevărat. Tăcere. totul s-a întâmplat aşa cum trebuia să se întâmple. MARTHA (foarte încet): M-aş mulţumi cu atât de puţin! Mamă. dar cred că. ar putea fi cald şi bine. Ai spus-o şi dumneata. Mama s-a apropiat de ea. Căci dacă l-aş fi recunoscut. ştiu acum că asta n-ar fi schimbat nimic. Nu păstrasem nici o imagine de-a lui. există cuvinte pe care n-am ştiut niciodată să le rostesc. dacă am relua viaţa de fiecare zi. 154 . MAMA: L-ai recunoscut? MARTHA (ridicând capul brusc): Nu! Nu l-am recunoscut.

fără ca fiica ei să se împotrivească. Martha? Nu. Nu mai pot să fac nimic pentru tine. tu nu ştii să plângi. MARTHA (îngropându-şi faţa în mâini): Dar ce poate fi mai puternic decât deznădejdea fiicei dumitale? MAMA: Oboseala. Martha. mamă. MAMA: Ai dreptate. Calea eliberă. Izbucneşte în ţipete sălbatice. poate. în clipa în care nu mai pot îndura viaţa. (Se întoarce spre fiica ei.) Ştiu asta acum. Am început din nou să trăiesc. care. Dar n-am încetat să te iubesc. Iese. şi setea de odihnă. cedează. (O ia binişor la o parte pe Martha. Ţi-aduci aminte de vremea când te sărutam? MARTHA: Nu. Scena II Martha aleargă spre uşă.MAMA (rar): Prea târziu. se lipeşte de ea. o închide cu violenţă. MARTHA: Nu! Nu era de datoria mea să veghez asupra fratelui meu şi totuşi iată-mă exilată în propria ţară. puţin câte puţin. E mult de-atunci şi am uitat foarte repede să-mi mai întind braţele.) Plângi. pentru că vorbesc cu inima. 155 .

în dreapta şi în stânga. Niciodată n-am să mai am parte de ce mi se cuvine. înainte de a muri. miros de alge. unde poţi să-ţi lipeşti trupul de un altul.) Alţii au mai mult noroc! Există totuşi locuri depărtate de mare.până şi mama s-a lepădat de mine. îl urăsc c-a obţinut ce a vrut! Eu am drept patrie locurile astea îngrămădite şi înghesuite. de-o seamă de neamuri şi de naţiuni. n-am să ridic ochii să mă rog cerului. Sunt prea departe de ceea ce iubesc. (Mai încet. Chiar dacă mi-aş lipi urechea de pământ. şi acum ştiu că n-o să mai vină! Va trebui să rămân înconjurată. unde vântul serii are. departe de marea de care eram însetată. iar distanţa asta-i fără leac. în timp ce eu rămân singură. Iată preţul pe care trebuie să-l plăteşti pentru dragostea unei mame! Nare decât să moară. Îl urăsc. de şesuri şi de munţi care opresc briza mării şi a căror trăncăneală şi gemete acoperă chemarea ei neîntreruptă. dacă nu mă iubeşte! Să se închidă toate uşile în jurul meu! Să mă lase pradă mâniei mele drepte! Căci. unde 156 . Ah! Cât îl urăsc! Mi-am petrecut toată viaţa aşteptând valul care mă va duce departe. unde cerul nu cunoaşte orizont şi unde nu-mi pot astâmpăra foamea decât cu prunele acre ale acestor meleaguri şi setea decât cu sângele pe care l-am împrăştiat. Şi vorbeşte despre plajele umede. Dar vântul oboseşte mult înainte să ajungă aici. unde se poate fugi. în faţă şi în spate. sau despre ţărmurile aurii în înserarea fără de sfârşit. Dar nu trebuia să veghez asupra fratelui meu. n-aş auzi izbitura valurilor îngheţate sau răsuflarea regulată a mării fericite. pe care le umple strigătul pescăruşilor. Acolo. asta-i nedreptatea care se face nevinovăţiei! Uite c-a obţinut ce voia. unde te poţi elibera. uneori.

unde privirea se împiedică oriunde te-ai uita. nu voi îngenunchea. Ah! Urăsc lumea asta unde nu ne putem întoarce decât către Dumnezeu. pe acele meleaguri apărate de mare. voi părăsi această lume. zeii nu acostează. tot pământul e croit pentru ca faţa să se ridice şi privirea să implore. MARTHA: Mi-a spus că nevasta lui e în străinătate. Dar aici. respinsă de propria mea mamă. Dar trebuia să ne întâlnim acum. Intră. Mă mir că n-a venit. MARTHA (o priveşte): Cine e bărbatul dumitale? MARIA: A sosit aici aseară şi trebuia să se întoarcă la mine azi-dimineaţă.poţi să te rostogoleşti în valuri. MARTHA (care n-a încetat s-o privească): O să fie cam greu. MARIA: Am venit la bărbatul meu. Şi lipsită de locul meu pe acest pământ. MARTHA: Nu mai primim clienţi. care sufăr pentru că nu mi s-a făcut dreptate. Se aud bătăi în uşă. Dar eu. MARIA: Are motivele lui să spună aşa. 157 . Scena III MARTHA: Cine-i acolo? MARIA: O călătoare. singură în mijlocul crimelor mele. neîmpăcată.

pe meleagurile astea străine. dumneata şi mama dumitale. o aşteptare care mi-a sleit răbdarea.Soţul dumitale nu mai e aici. MARIA: Cum adică? N-a luat o cameră la dumneavoastră? MARTHA: A luat o cameră. MARTHA: Asta nu-i treaba mea. Spune-mi ce ai să-mi spui. Maria tresare şi rămâne o clipă tăcută. dar mam săturat de toate complicaţiile astea. MARIA (izbucnind): Dar atunci ce s-a întâmplat? De ce nu-i aici. decât că soţul dumitale nu e aici. A plecat de tot sau a spus că se întoarce? MARTHA: Ne-a părăsit de tot. Am venit fiindcă sunt îngrijorată şi sunt hotărâtă să nu plec fără să-mi văd soţul sau fără să ştiu unde-l pot găsi. uitându-se fix la Martha. MARTHA: Nu mai am nimic să-ţi spun. MARIA: Te înşeli. MARIA: Nu cred. apoi dă să se apropie de ea şi zâmbeşte. E şi treaba dumitale. MARIA: Glumeşti. Nu ştiu dacă soţul meu o să fie de acord cu ceea ce am să-ţi spun. cunosc toate motivele pe care le are să rămână în casa asta. în casa asta? Nu l-aţi recunoscut. dar a părăsit-o în cursul nopţii. nu v-aţi bucurat că s-a întors? MARTHA: Soţul dumitale nu mai e aici fiindcă a murit. nu-i aşa? Jan mi-a spus de multe ori că 158 . MARTHA: Nu-mi spui nimic nou. MARIA: Ascultă! De ieri îndur. Omul care a sosit ieri dimineaţă aici e fratele de care n-aţi mai auzit de ani de zile. nu înţeleg. Numai tonul dumitale mă îngrijorează. MARIA: N-a putut să plece fără mine.

... după ce l-am adormit. nu te înţeleg. unde l-am dus azi-noapte cu mama. dar asta nu-l împiedică să fie mort. ci doar să te informez. Ştiam eu că nu mă poate aştepta nimic bun aici. (Maria face un gest către ea. eu sunt nebună şi aud cuvinte care n-au răsunat încă niciodată pe acest pământ.) Nu mă atinge şi stai unde eşti. Nu există nimic comun între noi. nebună de legat. (Un timp. să descumpăneşti oamenii. la ora asta.) Soţul dumitale a murit în noaptea asta.. MARIA: Dar eşti nebună. MARTHA: Nu mă atinge. Unde e? Arată-mi-l mort şi numai atunci voi crede ceea ce nici măcar nu-mi pot închipui. ucis de noi. E prea subit şi nu pot să te cred. E în fundul râului. zău că nu-i o glumă. dar nu vreau să intru în jocul ăsta de nebuni. ce înseamnă acest cuvânt. Acolo unde e nu poate să-l mai vadă nimeni. MARIA (se dă înapoi): Nu.. Nu mai ai ce căuta aici. nebuno. N-a suferit. mă sfâşie şi mă muşcă. de mine şi de mama. Suntem aproape surori şi. de când erai mică. MARIA (năucită întru câtva): De ce. Nu înţeleg. MARTHA: E imposibil. nu. delirul care-mi deschide mâinile şi-mi porunceşte să ucid. 159 .. ai afla. Stai unde eşti.îţi plăcea. De n-ar fi convingerea care tot mai dăinuie în inima mea încăpăţânată. că nimic din ceea ce spui nu-i adevărat.. de ce-ai făcut asta? MARTHA: în numele cărui lucru mă întrebi? MARIA (într-un strigăt): în numele dragostei mele! MARTHA: Ce înseamnă acest cuvânt? MARIA: înseamnă tot ceea ce. Ai să ajungi să admiţi singură adevărul.. MARTHA: Rolul meu nu e să te conving.

ca să-i luăm banii. ştiam eu că această comedie nu poate fi decât sângeroasă şi că vom fi pedepsiţi şi el. Nenorocirea plutea în aer. Nu prea aud bine cuvintele de dragoste.simţind cum unghiile mele îţi sfâşie obrazul. foarte clar. L-am ucis pe soţul dumitale azi-noapte. care poţi vorbi cu indiferenţă de ceea ce ar trebui să te împingă în mijlocul drumului şi să te facă să urli ca o 160 . dacă-i joc. să vă aducă fericirea. îl urăşti.) Şi voi. Spune-mi clar ceea ce vreau să ştiu. ca două nebune. ce suflet mare aţi ucis! Ar fi putut să fie mândria voastră. (Se opreşte în faţa mesei şi vorbeşte fără să se uite la Martha. aşa cum a fost a mea. MARIA: Mama şi sora lui erau deci nişte ucigaşe? MARTHA: Da. din păcate. MARIA (cu un mare efort): Ascultă. să încetăm jocul ăsta. de bucurie sau de durere. nu te-ai mira. MARIA (cu acelaşi efort): Ştiai că-i fratele dumitale? MARTHA: Dacă vrei să ştii. Dar. Şi dacă ai cunoaşte cât de cât lumea. cu pumnii la piept. căci era minunat. nu ştiţi ce inimă mândră. aşa cum am făcut şi cu alţi călători înaintea lui. MARTHA: E clar că rosteşti cuvinte pe care nu le înţeleg. Să nu ne pierdem în vorbe inutile. să-şi regăsească casa. cu o voce surdă): Ah! Doamne. îl urai. dumneata. oarbe în faţa fiului minunat care se întorsese la voi. l-aţi ucis. (începe să plângă.. dar n-a ştiut să-şi găsească vorbele care trebuie. înainte de-a mă părăsi. Şi în timp ce le căuta. MARIA (întorcându-se către masă.. MARTHA: E greu să fiu mai clară decât am fost. şi eu că ne-am potrivit unui lucru ca ăsta. a fost o neînţelegere.) Voia să-l recunoaşteţi.

o să fie plăcut să mor acolo singură. după ce te-ai bucurat de el ani de zile şi fără ca el să te fi respins. îmi rămâne camera mea. MARIA: Ah! N-ai decât să mori. suntem chit. Am văzut şi am auzit destule. să se năruie lumea. eu mi-am pierdut mama. Apa a şi început să-i roadă. Dumneata ţi-ai pierdut soţul. nici eu nu mai putem avea parte de ele. cu ură): Sunt lacrimile unei fericiri pierdute pentru totdeauna. Dar pentru dumneata sunt mai puţin periculoase decât durerea aceea uscată care mă va cuprinde în curând şi care te-ar putea ucide fără nici o tresărire. Din fericire. eu l-am pierdut pe cel pe care-l iubeam. mama mea e lângă el. căci nu ştii tot. Pe mine mama m-a respins. MARTHA: NU mă impresionează. Am altă imagine despre sufletul omului şi. cu mângâierile lor întunecate. drept să-ţi spun. Dar nu vreau să mă întâlnesc cu ei. De acum încolo va trebui să trăiesc în singurătatea aceea îngrozitoare unde amintirea e un chin. N-ar fi mare lucru. Ce să caut în tovărăşia lor? îi las cu iubirea lor regăsită. La urma urmei. Dar nu văd de ce asta mi-ar mai smulge vreun urlet. Curând vor fi descoperiţi şi se vor regăsi îngropaţi în acelaşi pământ. Dar dumneata nu l-ai pierdut decât o dată. MARTHA: Să nu exagerăm. 161 . Ne sunt necredincioşi pe vecie. La ora asta.fiară! MARTHA: Nu judeca nimic. mi-e silă de lacrimile dumitale. MARIA (întorcându-se către ea. Acum a murit şi am pierdut-o de două ori. Martha vine în spatele ei şi îi vorbeşte pe deasupra capului. Nici dumneata. aşa că am hotărât să mor.

Către cine aş fi putut să mă întorc pe lumea asta dacă nu către cea care ucisese în acelaşi timp cu mine? Dar m-am înşelat. în cameră. Crima e şi ea o singurătate. chiar dacă trebuie să se strângă o mie de oameni ca s-o comită. căci i-am cunoscut durerea. că am o casă. Sunt faţă în faţă. în timp ce vă pregăteaţi să-l ucideţi. gândul că un lucru care ar semăna cu duioşia hidoasă a oamenilor ar putea să mă mai urmărească. (îşi ascunde deodată obrazul în mâini. Credeam că avem şi noi un cămin. şi că ne unise. singur. să vă facă fericite. MARTHA (dându-se îndărăt şi reluându-şi vocea aspră): Nu mă atinge. întâlnite şi pierdute în cursul unei tragedii care nu va mai cunoaşte sfârşit. MARTHA (cu un accent de disperare): Sunt chit şi cu soţul dumitale. face să mi se urce sângele la cap de furie. pentru totdeauna. nici dumneata n-o să fiţi niciodată altceva decât nişte feţe trecătoare. ca şi el. MARIA: Nu-ţi fie teamă. Am să te las să mori cum vrei.MARIA: Voia să vă aducă averea lui. Gândul că înainte de a muri aş putea simţi o mână de om care vrea să-mi impună căldura ei. Nu simt pentru dumneata nici ură. Sunt oarbă. abia dacă am avut timp să sufăr sau să 162 . nu te mai văd! Şi nici mama dumitale. La asta se gândea. ţi-am mai spus o dată. crima. Maria se întoarce către ea cu ochii plini de lacrimi. Şi e drept să mor singură.) De fapt. nici milă. Nu mai pot să iubesc sau să urăsc pe nimeni. foarte aproape una de alta. Credeam. pe mama şi pe mine. după ce am trăit şi am ucis singură.

am să te las. MARIA (o priveşte îngrozită): Ah! Lasă-mă. A pătruns în casa plină de amărăciune unde rămâi exilat pentru totdeauna. unde te duci să dai hrană 163 . Nu are nici o curiozitate decât faţă de cel pe care l-ai ucis. MARTHA (cu violenţă): Taci! Nu vreau să mai aud nimic despre el. nu există linişte. du-te şi lasă-mă! MARTHA: Da. Prostul! Are ceea ce şi-a dorit. se întoarce spre Maria. Acum fiecare e la locul lui. Inima mi-e sfâşiată. nici pentru noi. Îmi rămâne să te aduc la disperare. îl urăsc. şi asta va fi şi pentru mine o uşurare. Înţelege că nici pentru el. MARTHA: Dar nu destul de mare. Şi înainte de-a te părăsi pentru totdeauna.) Căci nu poţi numi patrie acest pământ greoi. Dar nu pot muri lăsându-te cu convingerea că ai dreptate. lipsit de lumină. Trebuie să fii convinsă de asta. a regăsit-o pe cea pe care-o căuta. Căci lucrurile abia acum au intrat în ordinea lor firească. văd că-mi rămâne ceva de făcut. Nu mai e nimic pentru dumneata. nu există patrie. care a făcut câţiva paşi spre uşă. Martha. MARIA: Care e ordinea firească? MARTHA: Aceea după care nimeni nu e niciodată recunoscut. nici în viaţă. Nenorocirea a fost mai mare decât mine. că dragostea nu e zadarnică şi că cele petrecute sunt un accident. nici în moarte.mă revolt. MARIA (pierdută): Ce-mi pasă. de vreme ce ţi-au rămas lacrimile. abia te mai aud. îndur greu dragostea şi lacrimile dumitale. (Cu un râs dispreţuitor.

atunci vino să ni te alături în casa noastră comună. de vreme ce ţi-am ucis soţul! Roagă-te de Dumnezeul dumitale să te facă stană de piatră.) Îţi spun eu c-am fost prădate. Alta era patria pe care voia s-o regăsească atunci când a pornit la drum.unor animale oarbe. această deşteptare a sufletelor? De ce să chemi marea sau dragostea? E caraghios. sora mea! Totul e uşor. sin-gura fericire adevărată. E fericirea pe care şi-o rezervă lui. Nici el nu le-ar fi îndurat. (Cu ură. ascultă sfatul meu. se întoarce brusc): Nebunia asta şi-a primit răsplata. nu pot. se clatină pe picioare cu mâinile întinse înainte. şi Maria.) Ai s-o cunoşti şi dumneata şi. atunci ţi-ai aduce aminte cu încântare de ziua asta în care credeai c-a început cel mai sfâşietor exil. Soţul dumitale cunoaşte acum răspunsul. vezi bine. Adio. 164 . La urma urmei. Nu-i aşa? MARIA (plângând): Ah! Doamne. casa îngrozitoare în care vom fi. La ce bun această chemare neţărmurită a firii. prefă-te în piatră cât mai e timp. MARTHA (care a ajuns la uşă. În curând ai să-ţi capeţi şi dumneata răsplata. (Cu acelaşi râs batjocoritor. Iese. Fă ca el. în sfârşit. nu-i aşa. dacă ai putea. îţi datorez şi eu un sfat. nu pot îndura vorbele astea. îngrămădiţi unii lângă alţii. Ai de ales între fericirea prostească a pietrelor şi locaşul vâscos unde te aşteptăm. Iar dacă te simţi prea laşă ca să pătrunzi în această linişte tăcută. care a ascultat năucită. în sfârşit. astupă-ţi urechile la toate strigătele. Înţelege că durerea dumitale nu va fi niciodată egală cu nedreptatea care i se face omului şi.

de cei care se iubesc şi sunt despărţiţi. întinde-mi mâna! Fie-ţi milă. (Cade în genunchi. Fie-ţi milă de mine.MARIA (într-un strigăt): Ah! Doamne! Nu pot trăi în deşertul ăsta! Ţie am să-ţi vorbesc şi voi şti să găsesc cuvintele de care e nevoie. nu ştiu! Dar ajută-mă.) Da. Scena IV BĂTRÂNUL (cu o voce clară şi puternică): M-aţi chemat? MÃRIA (întorcându-se spre el): Nu. Doamne.CORTINA ---- 165 . Se deschide uşa şi apare bătrânul servitor. întoarce-te către mine! Ascultă-mă. Fie-ţi milă şi primeşte să mă ajuţi! BĂTRÂNUL (cu aceeaşi voce): Nu! ---. mă încredinţez mâinilor tale. am nevoie de ajutor.

STAREA DE ASEDIU Spectacol în trei părţi Lui Jean-Louis Barrault 166 .

PERSONAJELE CIUMA SECRETARA NADA VICTORIA JUDECĂTORUL SOŢIA JUDECĂTORULUI DIEGO GUVERNATORUL ALCADELE FEMEILE DIN ORAŞ BĂRBAŢII DIN ORAŞ GARDIENII ÎNSOŢITORUL MORŢILOR 167 .

Dar: 1. orice s-ar fi spus în această privinţă. 2. dialogul obişnuit. Starea de asediu e ilustrarea acestei tentative. de la monologul liric până la teatrul colectiv. ci de un spectacol a cărui ambiţie mărturisită este să amestece toate formele de expresie dramatică. Jurnal din anul ciumei. farsa şi corul. trecând prin jocul mut. Barrault a avut ideea să monteze un spectacol privind mitul ciumei. Dacă e adevărat că am scris tot textul. Realizează atunci schiţa unei puneri în scenă. În anii care au urmat. Aveam alte idei şi. în acest scop. mi-a propus să scriu dialoguri pe baza acestei schiţe. nu e sub nici o formă o adaptare a romanului meu. Era vorba. de a închipui un mit care să fie pe înţelesul tuturor spectatorilor din 1948. Trebuie să fie limpede că Starea de asediu. care îl tentase şi pe Antonin Artaud. nu e mai puţin 168 . mi se părea preferabil să-l uit pe Daniel Defoe şi să revin la prima concepţie a lui Barrault.CUVÂNT ÎNAINTE În 1941. 3. în fond. de care am slăbiciunea să cred că merită ca lumea să se intereseze. i s-a părut mai simplu să adapteze. marea carte a lui Daniel Defoe. mai ales. Nu e vorba de o piesă cu o structură tradiţională. Când a aflat că şi eu urma să public un roman pe aceeaşi temă.

în fundul scenei. Scena e cufundată în întuneric. 20 noiembrie 1948 PARTEA ÎNTÂI Prolog Uvertură muzicală pe o temă ce aminteşte sirena de alarmă.drept că numele lui Barrault să fie pus alături de al meu. Bate ora patru. ca un zumzet îndepărtat. omule. ca în teatrul de umbre chinezeşti. apare o cometă ce lunecă încet spre stânga. Uvertura se termină.. — Nu.. Dar e de datoria mea să spun limpede că îi rămân îndatorat lui Jean-Louis Barrault. dar tema de alarmă continuă. Ea luminează. Lumea. dar nu Spania! — Până şi Spania poate să moară. Cortina se ridică. Deodată. — E sfârşitul lumii! — Nu. Dialogul este aproape neinteligibil. 169 . cu capul întors spre cometă. dinspre dreapta. nemişcate. ca o mormăială. Acest lucru nu s-a putut face din motive care mi s-au părut întemeiate. zidurile unui oraş spaniol fortificat şi siluetele mai multor personaje care stau cu spatele la public. omule! — Dacă se sfârşeşte lumea.

Atunci zumzetul se intensifică. un ţipăt înfiorător de femeie face să înceteze brusc muzica şi reduce cometa la proporţii normale. devine strident. Un personaj sau două se deplasează cu prudenţă. creşte muzical ca un cuvânt clar si ameninţător. — Ajunge. E de vină arşiţa. dar de data aceasta. încă nu e totuşi destul de inteligibil. Învălmăşeală în piaţă. omule. — Destul. mai şuierat şi care se distinge mai bine. Dialogul. nu Spania! Două sau trei capete se întorc. când se aude. — Depinde. — E semn de război! — Asta-i sigur! — Nu e nici un semn. Cadiz-ul rămâne 170 . — S-au urzit vrăji împotriva oraşului! — Ai! Cadiz! Ţi s-au urzit vrăji! — Linişte! Linişte! Oamenii se uită din nou ţintă la cometă. — Zi mai bine că ne asurzeşte. gâfâind. vocea unui ofiţer din garda civilă. asta-i tot. În acelaşi timp. ajunge. apoi totul recade în imobilitate. Femeia fuge. Mult zgomot pentru nimic. — Căldura Cadiz-ului. Mult zgomot şi nici o scofală. — Şuieră prea tare. cometa se măreşte peste măsură.— În genunchi! — E cometa nenorocirii! — Nu Spania. Deodată. OFIŢERUL DIN GARDA CIVILĂ: Duceţi-vă acasă! Aţi văzut ce-a fost de văzut.

O VOCE: Da. unul. nu vă face plăcere sauziţi. Cometa trece a doua oară. iar începe. uite-l pe Nada! Uite-l pe idiot! 0 VOCE: Nada. Eu. O VOCE: Mare şi puternic e Dumnezeu! O VOCE: Curând va fi război. şi aşa ajungem să ne spargem capetele. Duce sticla la gură.tot Cadiz. DIEGO: Priviţi. nu a voastră. ăsta-i semnul! O VOCE: Azi nu mai crede nimeni în semne. OFIŢERUL: Garda civilă e de părere că tulburaţi ordinea publică. Suntem proşti ca nişte porci. Râdeţi de spusele mele. — Destul! 171 . râiosule! Din fericire suntem destul de deştepţi. Semnele nu se arată degeaba. O VOCE: Întrebaţi-l pe ofiţerul din garda civilă. asta suntem. curând iese doctor. Ce înseamnă asta? NADA (e infirm): Ce-am eu să vă spun. tu trebuie să ştii. Şi porcii sunt înjunghiaţi! OFIŢERUL: Acasă! Războiul e treaba noastră. NADA: Ai! Măcar de-ai spune adevărul! Da' de unde. ce tâlc are asta? DIEGO: Ce vă pasă? Fiţi tari şi va fi de-ajuns. ofiţerii mor în patul lor şi de căsăpeală avem noi parte! O VOCE: Nada. Reîncepe zumzetul. NADA: Ferice de garda civilă! Are idei simple.. vorbesc cu sticla mea. O VOCE: E totuşi un semn. O VOCE: Diego.. Întrebaţi-l pe student. O VOCE: Ah! Dumnezeule mare şi puternic.

după acest foc de artificii. Şi unde am ajuns. În rest. mă simt cu conştiinţa împăcată.. omul e făcut din acelaşi lemn ca rugurile. la urma urmelor? Vouă.— Ajunge! — Cadiz! — Şuieră! — E o vrajă rea. vam avertizat. au grijă cei de sus. — Linişte! Linişte! Bate ora cinci. gata copţi pentru catastrofă. Nu. cu chipul placid. Cometa asta e piază-rea. Pentru că aţi mâncat de trei ori pe zi.. Ştiţi ce urmează: În nici un caz lucruri bune! 172 . bărbaţilor înţelepţi. ci intraţi în rânduri. ţin să vă dau. un avertisment gratuit. Răsar zorile.. vi se pare că totul e în ordine. Hei. oameni buni. aţi lucrat cele opt ore prescrise şi aţi avut grijă de cele două femei ale voastre. Cât despre mine. Observaţi deci că ne şi sosise. nu vă bateţi capul. NADA (cocoţat pe o piatră şi rânjind): Şi-aşa! Eu. lumina acestui oraş prin cunoştinţe şi educaţie.. Perfect aliniaţi. vă revine datoria să ghiciţi. Ea vă avertizează! Vi se pare de necrezut? Mă aşteptam. Cometa dispare. nu sunteţi în ordine. Nada. Credeţi-mă! O să aveţi necazuri. Vă înştiinţez deci că ne-a sosit şi ceasul şi că ne va sosi din ce în ce mai mult. Dar numai un beţiv putea să-şi dea seama de asta. părerea mea e formată de când mă ştiu şi îmi păstrez cu fermitate principiile: viaţa cântăreşte cât moartea. batjocorit de oameni pentru că am păstrat libertatea dispreţului. — Asupra oraşului. beţiv din dispreţ pentru toate şi din dezgust faţă de onoruri.

JUDECĂTORUL CASADO: Necredincioşii de teapa ta atrag asupra noastră semnele cereşti. În genunchi. Căci despre un semn alarmant este vorba Dar el a fost arătat tuturor celor care au sufletele păcătoase. chiar şi cel mai mare rău. vă spun! Toţi îngenunchează. am impresia că cerul n-are nici un amestec. Judec după cum mă taie capul şi pe mine. că nu ştie ce 173 . şi-o să vă daţi seama că Dumnezeu. JUDECĂTORUL CASADO: Teme-te. în afară de Nada. judecătorule? Sunt de acord cu cerul. Nada! Cam de multă vreme păcătuieşti faţă de cer. nu crezi în nimic. Cât despre teamă. mi-e genunchiul înţepenit. De altfel. nefericitule? NADA: În nimic de pe această lume. NADA: Am vorbit eu oare despre cer. Doamne. Temeţi-vă de urmări şi mai cumplite şi rugaţi-vă Domnului să vă ierte păcatele. Nada. în orice caz. JUDECĂTORUL CASADO: Iartă-l. deci! în genunchi. Am citit în cărţi că e mai bine să fii complicele cerului decât victima lui. nu-i decât un nevinovat copil de cor. care totuşi ştie şi el ce-i muzica. am prevăzut totul. Şi în nimic din ceruri.JUDECĂTORUL CASADO: Nu lua în deşert numele Domnului. JUDECĂTORUL CASADO: Deci. în afară de vin. NADA: Nu pot. adică predica ta. Să înceapă numai oamenii cât de cât să-şi spargă geamurile şi capetele. teme-te şi îngenunchează.

NADA: Ei. DIEGO: Nada. Cârmuirile bune sunt acelea sub care nu se petrece nimic. CRAINICUL: Ordin din partea guvernatorului. astfel încât să rămână tot atât de bună ca şi până acum. Apare un crainic înconjurat de guarzi. orice cetăţean care va vorbi despre comete altfel decât ca despre nişte fenomene cereşti trecute sau viitoare. de la ora şase. Trompete. începând de acum. mă voi însura cu fata judecătorului. va considera drept falsă orice ştire cu privire la o cometă care s-ar fi arătat la orizontul acestei cetăţi. fiecare. Ah! Ce 174 . Li se adevereşte deci locuitorilor din Cadiz că în această zi nu s-a întâmplat nimic care să merite ca oamenii să se îngrijoreze sau să se deranjeze. e o politică. Fiecare să se ducă să-şi vadă de treburile lui. Şi aş vrea ca de-aici înainte să nu-l mai insulţi pe tatăl ei. Diego. ce părere ai? E o găselniţă! DIEGO: E o prostie! Minciuna e întotdeauna o prostie. Mă insulţi şi pe mine. Orice contravenient la aceasta decizie.spune şi apără acest oraş al fiilor tăi! NADA: Ite missa est. Diego. dă-mi o sticlă de vin în cinstea cometei şi spune-mi cum stai cu amorurile. Voinţa guvernatorului este deci să nu se întâmple nimic în timpul cârmuirii sale. Crainicul iese. O politică pe care eu o aprob. Trompete. pentru că are drept scop să suprime totul. NADA: Nu. Iată de ce. va fi deci pedepsit cu toată asprimea legii.

o să mai ai nevoie de el. ca pe-un taur care tremură din toate mădularele. dar trebuie să plec. nici rege. ca trăsnită. La moarte cu lumea! Ah. nici cometă nici morală. cu ochii lui mici arzând de ură. nevasta vă e credincioasă. orbilor. DIEGO: Bine. paraliticilor. fiule? DIEGO: Ceea ce mă ţine în picioare. sunt deasupra tuturor lucrurilor. cu botul său roz pe care balele alcătuiesc o dantelă murdară! Ai! Ce clipă! Mâna asta bătrână n-ar pregeta şi. NADA: N-am nevoie de nimic. puteţi umbla. Nada. dintr-o singură lovitură. NADA: Onoarea e un fenomen ceresc trecut sau viitor. cucuvea bătrână! Ceasul adevărului e ceasul loviturii de moarte! NADA: Exact. anulează deficitul şi neagă coarnele. de-aş putea avea lumea toată în faţa mea. NADA: De vreme ce nu mai doresc nimic. nu va fi niciodată mai presus de mine! DIEGO: Linişteşte-te! Ai mers prea sus. şi voi. DIEGO: Mai presus de onoare nu e nimeni. i-aş frânge şira spinării şi deodată.guvernator de treabă avem! Dacă are bugetul deficitar şi nevasta îl înşeală. vita greoaie s-ar prăbuşi până în veacul veacurilor prin hăul nesfârşitelor spaţii! DIEGO: Dispreţuieşti prea multe lucruri. Încornoraţilor. Nada. Şi nimic de pe acest pământ. Vei fi iubit mai puţin. priviţi: a sosit ceasul adevărului! DIEGO: Nu prevesti nenorociri. Iubita mă 175 . Fă economie de dispreţ. Am atâta dispreţ că-mi ajunge la moarte. NADA: Ce-i onoarea. S-o suprimăm.

Trebuie să mă ocup de fericirea mea. 176 . s-a isprăvit. Şi abia dacă-mi mai rămâne timp să alerg în piaţă ca să beau. NADA: Ţi-am spus-o o dată. Comedia va începe. De aceea nu cred în dezastrele pe care le vesteşti. Nu spera nimic. Totul se stinge. cere pace în oraşe şi pe câmpii. E o muncă grea.aşteaptă. pentru execuţia universală. în sfârşit. fiule.

e belşugul verii! (Strigăt de bucurie. drumul grăbit care le aduce din câmpiile unde au început să se îngreuneze de apă şi de zahăr. umple încet-încet piaţa.) O. Gesturile sunt mai vii. Animaţie generală. Proaspete. pepeni de culoarea untului. sorbită de rădăcini şi de trunchiuri. în timp ce toate poamele din toate verile lumii: struguri vâscoşi. se înalţă pe creştetul anotimpului şi se sparge deasupra Spaniei. condus de pescari. unde în sfârşit curge încet ca o nesecată fântână de miere care le 177 . îmbibate încetul cu încetul într-o singură apă vie a tinereţii. exultând. în panere de răchită. CORUL: Nu se întâmplă nimic. smochine însângerate. azvârlită cu toată iuţeala de-a curmezişul cerului. proaspete! Nu e dezastru. Negustorii trag obloanele. îndepărtând astfel primele planuri ale decorului. dusă până-n inima fructelor. Ne apare piaţa oraşului. caise înflăcărate se rostogolesc deodată pe tarabele pieţelor noastre. inundând-o într-un râu de miere. mişcarea se precipită. fructe! Ele îşi sfârşesc aici. nu se va întâmpla nimic.Sfârşitul prologului Lumină. deasupra pajiştilor albăstrite de căldură şi printre ţâşnirile proaspete ale miilor de izvoare însorite.) De-abia s-a sfârşit primăvara şi portocala de aur a verii. Corul poporului. Muzică. (Strigăt de bucurie.

se îmbarcă pe râuri. (Strigăt unanim de veselie. brânză. încep să se rostogolească de-a lungul ierbii înalte. Trompete. pâinea uscată e pentru mâine! Astăzi. plătici aurii. brânză cu rozmarin! Laptele caprelor e spumos ca o apă de rufe şi pe mesele de marmură carnea roşie sub coroana sa de hârtie albă. nu prăpăd. umblă de-a lungul tuturor drumurilor şi. din cele patru zări. că până la urmă fructele cad la fund în apa cerului. ofrandă. carnea cu iz de lucerna îi dăruieşte omului. PRIMUL CERŞETOR: Pomană. În cele patru colţuri ale pieţei se desfăşoară mici scene.) Nu. nu se întâmplă nimic. Strigăte de veselie. nu se va întâmpla nimic! Urale. întâmpinate de murmurul vesel al poporului şi de trâmbiţele verii (scurte sunete de trompetă). din ce în ce mai grele! Şi atât de grele. Iată vara. sardele. maică! AL DOILEA CERŞETOR: E mai bine s-o faci cât mai degrabă decât niciodată! AL TREILEA CERŞETOR: Nu înţelegeţi! PRIMUL CERŞETOR: Nu s-a întâmplat nimic. Muzică. Iarnă o să fie târziu. om bun. sânge. fireşte. peşte proaspăt venit din mările liniştite. peşte. Să bem până o să uităm totul. Grele. sevă şi soare! Să bem! Să bem! Să golim până la fund cupa anotimpurilor. AL DOILEA CERŞETOR: Dar poate că se va întâmpla ceva. languste. pomană. pentru a dovedi că pământul e bun şi că cerul hrănitor ramâne credincios întâlnirii cu belşugul. în acelaşi timp.îngraşă şi le face din ce în ce mai grele. vin cu duiumul în cetăţile oamenilor. 178 .

La fereastra Victoriei. DIEGO: Am făcut bine că m-am dus direct la el şi l-am privit drept în ochi. cu degetul pe buze. ne-am despărţit azi-dimineaţă la ora unsprezece! DIEGO: Da. BĂTRÎNA: Ai. dar era de faţă tatăl tău! VICTORIA: Tata a zis: „da”. VICTORIA: Ai făcut bine. cometă bătrână! Toată lumea rămâne nemişcată. DIEGO: E atât de mult de-atunci! VICTORIA: Nebunule. Victoria. vrăjitoareo. ticălosule! Uită-te la părul meu alb! PESCARUL: Ieşi afară. În timp ce el se gândea. îndărătul zăbrelelor. am închis ochii şi am ascultat cum creşte în mine un galop îndepărtat care se apropia din ce în ce mai iute şi mai tropotit. Atunci am deschis ochii. câinele-de-mare n-a intrat în prăvălia asta. Şi apoi tata a zis: „da”. Două măsuri de prevedere fac mai mult decât una! La pescărie. şi Diego. PESCARUL: O rumeoară proaspătă ca o garoafă! Floarea mărilor! Şi dumneavoastră nu vă place! BĂTRÂNA: Rumeoară ta e câine-de-mare! PESCARUL: Câine-de-mare! Până la venirea ta.Îi fură ceasul trecătorului. până m-a făcut să tremur toată. AL TREILEA CERŞETOR: Daţi totuşi de pomană. Era prima dimineaţă a 179 . Eram siguri că va spune: „nu”.

vântul Sudului care mă dogoreşte şi pe mine.lumii. Spune-mi. strecurându-şi mâinile printre gratii. VICTORIA: Ah! Mă doare atât de mult dragostea! Vino mai aproape! DIEGO: Cât eşti de frumoasă! VICTORIA: Cât eşti de puternic! DIEGO: Cu ce-ţi speli chipul. fremătând încă. Victoria îl prinde de umeri. călătorind pe şaua aceluiaşi cal. Unde este izvorul care-mi va stinge arşiţa? Se apropie şi. vorbeşte graiul nostru. Pe noi ne aşteptau. Îţi privesc buzele şi îmi dogoresc obrajii. Mâine vom pleca împreună. O. dar acum domoliţi. Mâine îmi vei săruta gura. chiar dacă altora le pare nebunesc. VICTORIA: Da. nici orb. DIEGO: Oare apa limpede şi nopţile ţi-au dat miresme de lămâiţă? 180 . DIEGO: Eu nu eram nici surd. În bucuria mea nu mai era nici urmă de nerăbdare. iată că mi-ai fost încredinţată pe viaţă. de-i alb ca floarea de migdal? VICTORIA: Îl spăl cu apă limpede şi-l împodobeşte dragostea! DIEGO: Părul tău e răcoros ca noaptea! VICTORIA: Pentru că în fiecare noapte te aştept la fereastră. Dar nu auzeam decât freamătul dulce al sângelui meu. să fie oare vântul Sudului? DIEGO: Da. În colţul camerei în care ne aflam am văzut caii negri ai iubirii. până în clipa în care ne va chema pământul. cetate a luminii.

frumoasa mea. Îţi mai aminteşti ce mi-ai cântat întâia dată? Nu e şi azi adevărat? DIEGO: „O sută de ani după ce voi fi mort / De pământ deaş fi întrebat / Dacă dragoste eu îţi mai port / Aş răspunde că nu te-am uitat!” Victoria tace. În cortul astrologului. despre care fiecare ştie că e cârmuit şi de Venus. Văd de altfel că Venus intră în conjuncţie cu Saturn. Această conjunctură mai prevesteşte gusturi bizare şi predispune la afecţiuni ale pântecelui. ceea ce e defavorabil căsătoriei şi copiilor. Poţi să te bucuri de acest fapt. care va întări mintea şi sufletul şi care e remediul suveran pentru 181 . fapt care ne autorizează să te considerăm ca venusiacă. deşi Taurul predispune la celibat şi riscă să lase fără întrebuinţare aceste preţioase calităţi. a trecut prin zodia Balanţei în momentul naşterii tale. DIEGO: Nu spui nimic? VICTORIA: Fericirea m-a amuţit.VICTORIA: Nu. Firea ta e deci emotivă. afectuoasă şi agreabilă. adierea dragostei tale m-a acoperit de flori într-o singură zi! DIEGO: Florile vor cădea! VICTORIA: Fructele te aşteaptă! DIEGO: Va veni iarna! VICTORIA: Dar cu tine alături. Nu zăbovi totuşi asupra lor şi caută soarele. ASTROLOGUL (unei femei): Soarele. semnul tău ascendent fiind Taurul.

ACTORII: Deschideţi frumoşii voştri ochi. / O moştenire din America. în fund. totuşi! În dimineaţa asta bineînţeles că nu s-a întâmplat nimic. / Un drum lung la Madrid. Dar ceea ce nu s-a întâmplat îmi poate răsturna horoscopul.. fetiţo. nu-i aşa? ASTROLOGUL: Întotdeauna.. Voi fi silit să mă fac guvernator. Pe o estradă.. Caută-ţi prieteni printre tauri. ascultaţi! Actorii 182 . bătăi de tobă. şi că ea poate să-ţi aducă bucurii. micuţo. ASTROLOGUL: Consultaţi-vă horoscopul! Trecutul. graţioase doamne.” UN ŢIGAN: După moartea prietenului blond ai să primeşti o scrisoare brună..) Dacă-şi vâră coada cometele.. iar dumneavoastră. garantat de astrele fixe! Am spus: fixe! (Aparte. Primeşte banii. şi nu uita că poziţia ta e bine orientată. prezentul. uşoară şi prielnică. viitorul. FEMEIA: Mulţumesc. Consultaţia costă şase franci. domnilor. Eşti sigur de ceea ce mi-ai spus.. Nu sunt răspunzător de ceea ce nu s-a întâmplat! Femeia pleacă.. ŢIGANI (în grup): „Un prieten care te iubeşte.. / O brună cu iz de portocală. meseria asta va deveni imposibilă.afecţiunile pântecelui. întotdeauna! Ai grijă.

căci vocile le sunt acoperite de zgomotul pieţei. o dramă a nemuritorului Pedro de Lariba: Spiritele. cel mai bun cunoscător în ale teatrului din întreaga Spanie! Apropiaţi-vă. Reprezentaţia începe într-adevăr. jumătate peşte! — Sardele prăjite! Sardele prăjite! — Uite-l pe regele evadărilor. — Proaspete. numai Pedro scoate măselele! NADA (ieşind beat din tavernă): Sfărâmaţi tot! Faceţi un terci din pătlăgele roşii şi din inimi! La închisoare cu regele evadărilor şi să-i sfărâmăm dinţii lui Pedro! La moarte cu astrologul care n-a prevestit asta! S-o mâncăm 183 . pentru a vă face plăcere. spre desfă-tarea publicului din Cadiz. proaspete! — Femeia-homar. sunt netede ca inima ta. dar actorii nu se aud. frumoaso.pe care-i vedeţi. cei mai mari şi cei mai vestiţi din regatul Spaniei. dacă n-aş fi arătat acestei trupe fără seamăn trebuinţa urgentă de-a o face cunoscută şi în această piaţă. O piesă care vă va înmărmuri şi pe care aripile geniului au purtat-o dintr-o dată alături de capodoperele universale. care scapă din toate închisorile! — Ia roşii. fără palavre. şi pe care i-am hotărât cu greu să plece de la Palat pentru a veni în această piaţă. vor juca. — Dantele şi lenjerie pentru zestre! — Fără durere. O operă excepţională. jumătate femeie. reprezentaţia va începe. încât cerea să fie reprezentată de două ori pe zi şi pe care ar mai admira-o încă. care-i plăcea regelui nostru atât de mult.

nu noi. luxos îmbrăcat. nimic nu s-a schimbat. Strigăte de bucurie. ţin la tabieturile mele! UN OM DIN POPOR: Nu. guvernatorule.pe femeia-homar şi să suprimăm tot ce nu-i băutură! Un negustor străin. Abia ajungem cu chiu cu vai la sfârşitul fiecărei luni. o mănâncă în fiecare duminică. nimic nu s-a schimbat. suntem bucuroşi să ştim că alţii. Se opreşte. pe negândite. iar în ceea ce priveşte găina fiartă. noi ăştia. Adevărul e că ne-a fost frică. cumpăraţi panglica Cometei! TOŢI: Şşşt! Şşşt! Se duc să-i explice la ureche gestul său nebunesc. Ne-am temut că s-a schimbat ceva şi că aşa. într-adevăr. NEGUSTORUL: Cumpăraţi. putem să ţi-o garantăm. Schimbările mă enervează. Ceapa. sărăcimea va fi nevoită să se hrănească cu 184 . desigur. Soseşte în piaţă guvernatorul cu suita sa. măslinele şi pâinea sunt hrana noastră cea de toate zilele. GUVERNATORUL: Guvernatorul vostru vă salută şi se bucură că vă vede adunaţi ca de obicei în aceste locuri. îndeletnicindu-vă cu ocupaţiile voastre care fac bogăţia şi pacea Cadiz-ului. Nu. Muzică. sărăntocii. Azi-dimineaţă a fost larmă în oraş şi deasupra oraşului. însoţit de un grup numeros de fete. şi asta-i bine. NEGUSTORUL: Cumpăraţi. cumpăraţi panglica siderală! Toţi cumpără panglică. intră în piaţă.

nu. bunule guvernator! Totul se-nvârte în jurul nostru şi asta e foarte rău. GUVERNATORUL: Guvernatorul se bucură. am fost înştiinţaţi că nu s-a întâmplat nimic şi că urechile noastre n-au auzit bine. ALCAZII1: Guvernatorul a grăit drept! Nimic din ce e nou nu e bun. care răstoarnă cu năvala lor gravitaţiile veşnice. bunule guvernator. da! Nu. la toate răspântiile cerului. a căror liniştită geometrie condamnă stelele nebune şi dezordonate care aprind pajiştile cerului cu coama lor arzătoare. totul e în ordine. Ironia e o virtute care distruge. Un guvernator bun preferă viciile care construiesc. Dar datorită strădaniilor tale. da. care fac să scrâşnească constelaţiile şi pregătesc. Într-adevăr. datorită ţie. GUVERNATORUL: Până una-alta. nu! Să nu se mişte nimic. ne place să credem mai cu seamă că bunii noştri săraci nu vorbesc cu ironie. 185 . să nu mişte nimic! Sunt regele nemişcării! BEŢIVII DIN TAVERNĂ (în jurul lui Nada. în afară de vin şi de nebunie! CORUL: Nimic nu s-a schimbat! Nu se întâmplă nimic. alcazilor. învestiţi cu putere pentru înţelepciunea şi anii noştri.) Da. Nimic din ce e nou nu e bun. Lumea-şi regăseşte echilibrul! Este amiaza anului.ciocolată. funeste ciocniri de aştri. Vrem nemişcare! Să se oprească orice mişcare! Să se suprime totul. Şi pe dată ne-am liniştit. nu s-a întâmplat nimic! Anotimpurile se învârtesc în jurul crugului lor şi pe cerul senin se rotesc astre înţelepte. anotimpul culminant şi 1 Magistrat municipal în Spania. Nouă. care tulbură cu urletul lor alarmant muzica dulce a sferelor.

Nici lui nu-i place părul despletit. privirea înflăcărată. se lipeşte de el într-o mişcare de implorare şi. fericirea e mândria noastră! ALCAZII: Dacă cerul are obiceiuri statornice. Diego străbate mulţimea. Tânărul insistă şi. îl scutură. se retrag şi discută agitaţi. creşte brusc la tonuri ascuţite. în timp ce răsună două lovituri surde foarte puternice. care de câtăva vreme zumzăia încet. suprimaţi. Pe estradă. Nici un cuvânt. în cele din urmă. se clatină şi cade în mijlocul mulţimii care-l înconjoară imediat. care înainta spre public continuându-şi pantomima. care face gesturi de negare. care se dă încet în lături descoperind omul căzut. încurajat de mulţime.nemişcat! Fericire. domnia asta nu va avea istorie! Anotimpul nemişcat e pe placul inimii noastre. de vreme ce niciodată nu se va schimba nimic! La ce ne-ar folosi părul despletit. Un tânăr îi cere explicaţii unuia din medici. Câteva clipe de nemişcare şi apoi un iureş general. pentru că el e regele statorniciei. să nu mişcaţi! Să lăsăm să se scurgă orele. un actor. Sosesc doi doctori care examinează corpul. fericire! Iată vara! Ce contează restul. glasul strident? Vom fi mândri de fericirea altora! BEŢIVII (în jurul lui Nada): Suprimaţi mişcarea. să-i mulţumiţi guvernatorului. ajung să stea gură-n gură. îl sileşte să răspundă. Un zgomot de aspiraţie şi tânărul se face că ia un cuvânt de pe 186 . nici un gest: tăcere deplină. pentru că e cel mai cald şi pentru că ne îndeamnă la băut! Dar tema sonoră a alarmei. Tot regatul său e bine pieptănat! CORUL: Cuminţi! Vom sta cuminţi. suprimaţi! Să nu mişcaţi.

în grupuri. În fundul scenei astrologul vorbeşte pe-un ton foarte natural. Strigătele vor fi înăbuşite în gurile voastre mincinoase şi o pecete încinsă se va pune pe inima voastră.. ca şi cum ar da un raport guvernatorului. rosteşte: — Ciuma! Genunchii tuturor se înmoaie şi fiecare repetă acest cuvânt din ce în ce mai tare şi din ce în ce mai repede. ca să uite şi să ierte. — Avea pe gât un animal uriaş. în timp ce clopotul scoate un dangăt de înmormântare. în timp ce toţi fug cu mari ocoluri pe scenă. ASTROLOGUL: O conjuncţie malignă de planete duşmane s-a desenat pe planul aştrilor. Năpasta străbună s-a abătut asupra oraşului! Cerul o trimite de când lumea asupra cetăţilor păcătoase. Rugaţi-vă acum Dumnezeului dreptăţii. la biserică! Iată că soseşte pedeapsa. care s-a urcat din nou pe estrada sa. auzind vocea bătrânului preot. foamete şi ciumă pentru toţi. ca şi cum cuvântul ar fi prea mare pentru gura lui şi ar trebui să facă mari eforturi ca să scape de el. PREOTUL: La biserică. ca să le pedepsească cu moartea pentru păcatul lor de moarte. care-i sugea sângele cu 187 . Ceilalţi se întorc mecanic la dreapta şi la stânga. cu multă greutate.. până în clipa în care oamenii rămân nemişcaţi. devine nebunească. Intraţi în biserica! Intraţi în biserică! Câţiva se năpustesc în biserică. Se dă în lături şi. Mişcarea se accelerează.buzele doctorului. se precipită. Ea înseamnă şi vesteşte secetă. Dar un grup de femei acoperă totul cu vorbăria lor. în jurul guvernatorului.

luaţi aminte. VRĂJITOAREA: Melisă. mare cât un omuleţ. în timp ce soarele începe să apună şi face să se înalţe capetele..feste patruzeci de zile. leacurile astea nu dau greş niciodată! Se stârneşte un fel de vânt rece. oamenii repetând:. din nou. 188 . sporind teroarea generală. un păianjen mare şi negru! — Verde. rozmarin.. dar de cealaltă parte a scenei iese o vrăjitoare care împarte leacuri. sfârşitul lumii”. unde-i Diego? — Vor fi atâţia morţi că nu vor mai rămâne destui oameni să-i îngroape! — Ai! Dacă aş putea să plec! — Să plecăm! Să plecăm! VICTORIA: Diego. mentă. salvie. pastă de migdale. — Diego. Guarzii vin să-l aresteze pe iluminat. Un bărbat cu chipul iluminat iese dintr-o casă strigând: „Peste patruzeci de zile. Luaţi aminte.un zgomot puternic de pompă! — Era un păianjen. sfârşitul lumii!” şi. era verde! — Nu. coajă de lămâie. şofran. unde-i Diego! În tot timpul acestei scene. cerul s-a umplut de semne şi zumzetul de alarmă a crescut. panica îşi dezlănţuie tentaculele. era o şopârlă de alge! — N-ai văzut nimic! — Era o caracatiţă. cimbru.

Tuturor li se taie picioarele. Totul se va îndrepta. epidemia se întinde cu atâta repeziciune. La biserică. Bărbaţii se zvârcolesc. Periferiile sunt mai contaminate decât ne închipuim. ceea ce mă face să cred că trebuie să ascundem situaţia şi să nu-i spunem poporului adevărul cu nici un preţ. boala cuprinde în special cartierele mărginaşe. De altfel. Reflector pe palatul regal. Scenele alternează. lăsând cadavrele în centru. că nu-i mai putem face faţă. ascuţindu-se. Lumină în casa judecătorului. care au semne la gât şi la subsuori. măcar asta e o consolare. Întuneric. fac douătrei gesturi şi mor. PRIMUL ALCADE: Înălţimea voastră. În nenorocirea noastră. Lumină în biserică. cele două lovituri seci răsună asurzitor şi ceva mai aproape. Nu mai rămâne decât vrăjitoarea. zumzetul creşte. PREOTUL: Apropiaţi-vă şi fiecare să mărturisească public 189 . având la picioarele ei pe cei doi bărbaţi. vântul se opreşte. care sunt sărace şi suprapopulate. Murmure de încuviinţare. La palat. Toţi încep să se îndepărteze de trupuri. Doi bărbaţi se prăbuşesc în mijlocul mulţimii. pentru moment.VRĂJITOAREA: Vântul! Iată vântul! Molimei îi e groază de vânt. mergând de-a-ndăratelea. o să vedeţi! În acelaşi timp. în timp ce noaptea pogoară încet peste mulţimea care continuă să se retragă spre laturile scenei.

Judecătorul citeşte psalmi. nu ne putem plimba în oraş? JUDECĂTORUL: Te-ai plimbat prea mult în viaţa ta.. Se vor mima trei spovedanii în timpul dialogului care urmează. Oraşul trebuie să vadă că fruntea vă rămâne senină în nenorocire.. măcar ca pilda. Deschideţi-vă inimile. Doamne. TOŢI: Iartă-ne. Ce să fac? PRIMUL ALCADE: Nu pierdeţi vânătoarea. blestemaţilor! Spuneţi-vă unii altora răul pe care l-aţi săvârşit şi cel la care v-aţi gândit. La biserică. 190 ... JUDECĂTORUL: „Domnul e refugiul şi cetatea mea / Căci el mă fereşte de capcana vânătorului de păsări / Şi de ciuma ucigătoare!” SOŢIA: Casado. pentru ce am făcut şi pentru ce nam făcut! În casa judecătorului. Partea plictisitoare e că trebuia să mă duc la vânătoare. GUVERNATORUL: Totul se va aranja. Cât despre mine.ce-a făptuit mai rău. femeie! Şi asta nu ne-a adus fericire. Lucrurile astea se întâmplă întotdeauna tocmai când ai câte-o chestiune importantă. înconjurat de familia sa. mă învinovăţesc că am fost deseori lipsit de milă. căci altminteri veninul păcatului vă va gâtui şi vă va duce în iad tot atât de sigur ca şi caracatiţa ciumei. La palat.

SOŢIA: Victoria nu s-a întors încă şi mă tem să nu i se întâmple ceva rău. Reflector pe piaţă. Plăteşte preţul care ţi se cere. CORUL: „Nu va trebui să te temi / Nici de spaimele nopţii / Nici de săgeţile care zboară ziua / Nici de ciuma care păşeşte în umbră / Nici de molima care se târăşte în miezul zilei. VICTORIA: Diego. casa e liniştită în mijlocul molimei. Dar nu suntem singurii. Alţii suferă.” Intră Victoria. De pildă. Stai aici. Casado. baricadaţi cât timp va dura ciuma. Victoria poate-i în pericol! JUDECĂTORUL: Lasă-i pe ceilalţi şi gândeşte-te la casa ta. Agitaţia mulţimii pe-un ritm de copia. Am prevăzut totul şi.) „Domnul e refugiu şi cetatea mea.” La biserică. CORUL: „Ţi-ai scris numele pe nisip / Ţi-ai scris numele pe unde / Îţi rămâne doar durerea. vom aştepta să se sfârşească. Cu ajutorul lui Dumnezeu. Strânge.” UN GLAS: Oh! Dumnezeule mare şi puternic! Lumină în piaţă. unde-i Diego? 191 . gândeşte-te la fiul tău.. SOŢIA: Ai dreptate. Adună cât mai multe alimente.. strânge! A venit timpul să strângem cât mai mult! (Citeşte. Şi aşa ţi-ai pierdut cinstea. n-o să suferim de nimic. JUDECĂTORUL: Niciodată nu te-ai temut de răul ce ţi s-ar putea întâmpla ţie. femeie.

DIEGO: Mi-e milă. VICTORIA (mai încet): Sărută-mă. DIEGO (cu blândeţe): Sunt chiar atât de înspăimântător.) Când îţi văd mâinile. Ai şi uitat că abia ieri ne-am legat să fim unul al altuia? Toată noaptea am aşteptat clipa în care mă vei săruta. Îi îngrijeşte pe cei care-l cheamă. Victoria! 192 . Victoria? VICTORIA (strigând): Oh! Diego. mi se usucă gura. tare. tare! Hai.. mor de sete. Victoria aleargă spre extremitatea scenei şi se loveşte de Diego. Se dă înapoi. Sărută-mă! Diego nu se mişcă. alergând prin oraş. VICTORIA: Ce s-a schimbat între noi. Diego? Sunt ceasuri de când te caut. Scoate-o. în sfârşit! Scoate-ţi masca şi ia-mă în braţe! Strânge-mă. îngrozită la gândul că te-ar putea lovi şi pe tine nenorocirea. şi ia-mă în braţe! (Diego îşi scoate masca. te rog. Şi iată-te acum cu masca asta a chinului şi-a bolii. scoate-o. strânge-mă tare şiam să scap de nenorocirea asta! Diego nu se clinteşte.. tu. care poartă o mască de doctor. repede!. repede. cu un strigăt.O FEMEIE: E printre bolnavi.

VICTORIA: Şi mie, dar mie mi-e milă de noi. De asta te-am
căutat, strigând pe străzi, alergând spre tine, cu braţele
întinse pentru a le împleti în jurul tău!
Victoria se apropie de el.
DIEGO: Nu mă atinge, fugi!
VICTORIA: De ce?
DIEGO: Nu mă mai recunosc. De oameni nu mi-a fost
niciodată frică, dar asta mă depăşeşte, onoarea nu-mi
mai serveşte la nimic şi simt că mă pierd. (Victoria se
apropie mai mult.) Nu mă atinge. Poate că boala s-a şi
strecurat în mine şi ţi-aş putea-o da. Aşteaptă puţin.
Lasă-mă să respir că mă gâtuie uimirea. Nu mai Ştiu nici
măcar cum să-i apuc pe oameni şi să-i aşez în paturile
lor. Mâinile îmi tremură de groază şi mila îmi
împăienjeneşte ochii. (Ţipete şi gemete.) Mă cheamă
totuşi, auzi? Trebuie să plec. Ai grijă de tine, ai grijă de
noi. Se va sfârşi, asta-i sigur!
VICTORIA: Nu mă părăsi.
DIEGO: Se va sfârşi. Sunt prea tânăr şi te iubesc prea
mult. Moartea mă îngrozeşte.
VICTORIA (se repede spre el): Eu sunt vie!
DIEGO (se retrage): Ce ruşine, Victoria, ce ruşine!
VICTORIA: Ruşine, de ce ruşine?
DIEGO: Mi se pare că mi-e frică.
Se aud gemete. Diego fuge spre ele.
Agitaţia mulţimii pe ritm de copia.
CORUL: „Cine are dreptate şi cine nu are? / Gândeşte-te /
193

Că totul aici este minciună. / Moartea-i singurul adevăr.”
Reflector pe biserică şi pe palatul guvernatorului. Psalmi
şi rugăciuni în biserică. Din palat, primul alcade se
adresează poporului.
PRIMUL ALCADE: Ordinul guvernatorului. Începând de
astăzi, în semn de pocăinţă pentru nenorocirea
obştească şi pentru a înlătura riscurile unei contagiuni,
orice întrunire publică este interzisă şi oprită orice
petrecere. De asemenea...
O FEMEIE (începe să urle în mijlocul poporului): Acolo!
Acolo! Ascund un mort. Să nu-i lăsăm. O să putrezească!
E ruşine! Să-l îngroape!
Dezordine. Doi bărbaţi scot din scenă femeia.
ALCADELE: De asemenea, guvernatorul este în măsură săi liniştească pe cetăţeni cu privire la mersul flagelului
neaşteptat care s-a abătut asupra oraşului. După
părerea tuturor doctorilor, va fi de ajuns să bată vântul
dinspre mare pentru ca molima dea înapoi. Cu ajutorul
lui Dumnezeu...
Dar îl întrerup cele două lovituri surde, urmate de încă
două, în timp ce clopotul de înmormântare sună din
răsputeri, iar rugăciunile continuă în biserică. Apoi, într-o
tăcere înspăimântătoare, intră două personaje străine, un
bărbat şi o femeie, urmăriţi de toate privirile. Bărbatul e
corpolent. Cu capul gol. Poartă un fel de uniformă cu o
194

decoraţie. Femeia e tot în uniformă, dar cu guler şi manşete
albe. Ţine în mină un blocnotes. Înaintează amândoi până în
dreptul palatului guvernatorului şi salută.
GUVERNATORUL: Ce doriţi, străinilor?
BĂRBATUL (pe-un ton politicos): Locul dumneavoastră.
TOŢI: Ce? Ce-a spus?
GUVERNATORUL: Ţi-ai ales rău momentul şi această
obrăznicie poate să te coste scump. Fără îndoială însă că
am înţeles greşit. Cine eşti?
BĂRBATUL: Pun rămăşag pe orice că nu ghiciţi!
PRIMUL ALCADE: Nu ştiu cine eşti, străine, dar ştiu cum ai
să sfârşeşti!
BĂRBATUL (foarte calm): Mă impresionaţi. Ce crezi, scumpă
prietenă, e cazul să le spun cine sunt?
SECRETARA: De obicei, n-o luăm chiar aşa repede.
BĂRBATUL: Aceşti domni sunt totuşi foarte insistenţi.
SECRETARA: Fără îndoială că au motivele lor. La urma
urmelor, suntem în vizită şi trebuie să ne conformăm
obiceiurilor locului.
BĂRBATUL: Te înţeleg. Dar asta nu va tulbura cumva
aceste spirite cuminţi, creând dezordine?
SECRETARA: Mai bine dezordine decât necuviinţă.
BĂRBATUL: M-ai convins. Dar mai am oarecare scrupule...
SECRETARA: Ori una, ori alta...
BĂRBATUL: Te ascult...
SECRETARA: Ori le spuneţi, ori nu le spuneţi. Dacă le-o
spuneţi, o vor şti. Dacă nu le-o spuneţi, o vor afla.
BĂRBATUL: M-am lămurit.
GUVERNATORUL: În orice caz, ajunge! Dar, înainte de a
lua măsurile pe care le socot de cuviinţă, vă somez
195

pentru ultima dată să-mi spuneţi cine sunteţi şi ce
doriţi?
BĂRBATUL (pe un ton Firesc): Eu sunt Ciuma.
Dumneavoastră?
GUVERNATORUL: Ciuma?
BĂRBATUL: Da, şi am nevoie de locul dumneavoastră. Sunt
dezolat, credeţi-mă, vă rog, dar voi avea foarte mult de
lucru. Dacă v-aş da, de pildă, un răgaz de două ore? V-ar
ajunge ca să-mi predaţi conducerea?
GUVERNATORUL: De data asta ai întrecut măsura şi vei fi
pedepsit pentru această impostură. Guarzi!
BĂRBATUL: Staţi! Nu vreau să silesc pe nimeni. Principiul
meu de bază e corectitudinea. Îmi dau seama că
purtarea mea pare surprinzătoare pentru că, în fond,
dumneavoastră nu mă cunoaşteţi. Dar vreau într-adevăr
să-mi cedaţi locul dumneavoastră fără a fi obligat să vă
înfăţişez dovezi. Nu m-aţi putea crede pe cuvânt?
GUVERNATORUL: N-am timp de pierdut şi gluma asta a
durat cam mult. Arestaţi-l pe omul acesta!
BĂRBATUL: Deci, n-am încotro. Dar e destul de neplăcut.
Scumpă prietenă, vrei să procedezi la o radiere?
Întinde mâna spre unul din guarzi. Secretara şterge
ostentativ ceva în carnetul ei. Răsună o lovitură de tobă
scurtă. Guardul cade. Secretara îl examinează.
SECRETARA: Înălţimea voastră, totul e în ordine. Are cele
trei semne. (Către ceilalţi, foarte amabilă.) Un semn şi eşti
suspect. Două, te-ai molipsit. Trei, s-a făcut radierea.
Nimic mai simplu.
BĂRBATUL: Ah! Uitasem să v-o prezint pe secretara mea. O
196

cunoaşteţi, de altfel. Dar întâlneşti atâţia oameni...
SECRETARA: Sunt scuzabili! De altfel, toţi ajung până la
urmă să mă recunoască.
BĂRBATUL: Vedeţi, e o fire fericită! Veselă, mulţumită, cu
un aspect îngrijit...
SECRETARA: N-am nici un merit. E mai uşor să lucrezi
printre flori şi zâmbete.
BĂRBATUL: E un principiu excelent. Dar să ne-ntoarcem la
oile noastre! (Către guvernator.) V-am dat o dovadă destul
de elocventă că nu glumesc? Tăceţi? Bun, v-am
înspăimântat, desigur. Dar vă rog să mă credeţi că am
făcut-o cu totul împotriva dorinţei mele. Aş fi preferat o
înţelegere prietenească, o convenţie bazată pe încredere
reciprocă, garantată de cuvântul dumneavoastră de
onoare şi de-al meu, un acord încheiat întru câtva pe
cinste şi pe onoare. Dar, de altfel, nu-i prea târziu ca să
facem o treabă bună. Răgazul de două ore vi se pare
suficient?
Guvernatorul scutură din cap în semn de refuz.
BĂRBATUL (întorcându-se spre secretară): Cât mi-e de
neplăcut!
SECRETARA (clătinând din cap): Un încăpăţânat! Ce
ghinion!
BĂRBATUL (către guvernator): Vreau totuşi să obţin
consimţământul dumneavoastră. Nu vreau să fac nimic
fără aprobarea dumneavoastră, ar fi contrar principiilor
mele. Colaboratoarea mea va proceda deci la atâtea
radieri câte vor fi necesare pentru a obţine din partea
dumneavoastră o aprobare liber consimţită a micii
197

reforme pe care-o propun. Eşti gata, scumpă prietenă?
SECRETARA: Numai să-mi ascut creionul, care s-a tocit, şi
totul va fi cât se poate de bine în cea mai bună dintre
lumi.
BĂRBATUL (oftează): Fără optimismul dumitale, meseria
asta mi s-ar părea de-a dreptul penibilă!
SECRETARA (ascuţindu-şi creionul): O secretară perfectă e
sigură că totul se poate aranja, că nu există greşeli de
contabilitate care până la urmă să nu se îndrepte şi că o
întâlnire ratată azi se poate amâna pe mâine. Tot răul e
spre bine. Războiul însuşi are calităţile lui şi până şi
cimitirele pot fi afaceri bune, când concesiunile pentru
locurile de veci sunt denunţate din zece în zece ani.
BĂRBATUL: Ai o gură de aur... Ţi-ai ascuţit creionul?
SECRETARA: Da, şi putem începe.
BĂRBATUL: La treabă!
Omul arată spre Nada, care înaintează, dar Nada
izbucneşte într-un râs de beţiv.
SECRETARĂ: Îmi permiteţi să vă semnalez că acesta e tipul
omului care nu crede în nimic şi că acest soi ne e foarte
folositor?
BĂRBATUL: Foarte adevărat. Să luăm pe unul dintre alcazi.
Panică în rândul alcazilor.
GUVERNATORUL: Opriţi!
SECRETARA: Semn bun, înălţimea voastră!
BĂRBATUL (amabil): Pot să fac ceva pentru dumneavoastră,
domnule guvernator?
198

GUVERNATORUL: Dacă vă dau locul meu, eu, ai mei şi
alcazii ne salvăm viaţa?
BĂRBATUL: Da, bineînţeles, acesta-i obiceiul!
Guvernatorul se sfătuieşte cu alcazii, apoi se întoarce spre
popor.
GUVERNATORUL: Popor al Cadiz-ului, înţelegi, sunt sigur,
că totul s-a schimbat acum? În interesul vostru e bine,
poate, să las oraşul în mâinile acestei noi puteri care s-a
arătat. Acordul pe care l-am încheiat cu această putere
va înlătura, fără îndoială, o situaţie mai rea şi veţi avea
astfel siguranţa de a ţine în rezervă, în afara zidurilor
oraşului, un guvern care vă va fi, poate, de folos într-o
bună zi. Mai e oare nevoie să vă spun că, vorbindu-vă
astfel, nu mă gândesc la persoana mea, ci la...
BĂRBATUL: Iertaţi-mă că vă întrerup. Dar aş fi bucuros să
vă aud precizând în mod public că dumneavoastră
consimţiţi de bună-voie la aceste dispoziţii folositoare şi
că e vorba, desigur, de un acord liber.
Guvernatorul priveşte spre ei. Secretara duce creionul la
gură.
GUVERNATORUL: Desigur, am încheiat acest acord în
deplină libertate.
Se bâlbâie, se retrage şi fuge. Începe exodul.
BĂRBATUL (către primul alcade): Vă rog, nu plecaţi aşa de
repede! Am nevoie de un om care să se bucure de
199

desigur. Şi mi se pare că ar trebui să fiţi mândru că serviciile noastre îşi dau osteneala să întocmească ceea ce dumneavoastră veţi avea astfel onoarea să semnaţi.. PRIMUL ALCADE: Fără-ndoială. chiar şi de minţile cele mei leneşe.. al căror jurământ va fi să aplice cu stricteţe ordinele ce vor primi. Acestea fiind zise. făcând deci oficiul de act promulgat întru totul conform voinţei preaiubitului nostru suveran. pentru reglementarea şi ajutorarea milostivă a cetăţenilor atinşi de infecţie şi pentru desemnarea tuturor regulilor şi tuturor persoanelor precum: supraveghetori.. SECRETARA: Ordonanţa.... PRIMUL ALCADE: Dar eu n-am conceput încă nimic. dar. SECRETARA: Ordonanţa concepută şi publicată de primul alcade şi de către consilierii săi.. Cu cât vor înţelege mai puţin. PRIMUL ALCADE: Ce-i limbajul ăsta..) Acceptaţi. una după alta.) Scumpă prietenă. pentru a putea fi digerate mai uşor. În aceste condiţii. Iată-i pe mesagerii noştri. gardieni. vă rog? SECRETARA: Ca să-i obişnuim cu puţină obscuritate. (Primul alcade ezită. executori şi gropari.. cu atât vor fi mai ascultători. ca să înceapă să trăiască reglementar. BĂRBATUL: Perfect.încrederea poporului şi prin intermediul căruia să-mi transmit ordinele. PRIMUL ALCADE: Desigur.. vei comunica alcadelui decretele pe care trebuie să le aducă la cunoştinţa acestor oameni cumsecade. e chiar o mare cinste. Chipurile lor prietenoase vor 200 . scumpă prietenă. (Secretarei. iată ordonanţele pe care le veţi anunţa prin viu grai în tot oraşul. SECRETARA: E un efort de care v-am scutit.

De vreme ce el pleacă.face să li se reţină mai bine cuvintele. O ceaţă îngrozitoare a început să se lase peste tot în oraş. dar acum nu mai e nimic. POPORUL: El a fost statul. Se desprinde un mesager. CORUL: Stăpânii noştri spuneau că ne vor apăra. cu raza de un picior şi cu inscripţia: „Suntem cu toţii fraţi”. NADA: Şi ce vă pasă? Ciumă sau guvernator. Se retrage. POPORUL: Pleacă guvernatorul. Ciuma e statul. Ah! Cadiz. întunecând gloria anotimpului şi sufocând veselia verii. PRIMUL MESAGER: Toate casele infectate vor trebui să fie însemnate pe uşă cu o stea mare. El e statul şi statul trebuie apărat. sub pedeapsa prevăzută de lege. oameni buni. O VOCE: Care lege? O ALTĂ VOCE: Legea nouă. şi iată totuşi că am rămas singuri. pleacă guvernatorul! NADA: E dreptul lui. pe deasupra strâmtorii. vântul 201 . cetate marină! Ieri încă. Apar mesagerii. tot stat se cheamă că e! Poporul se agită şi pare că vrea să iasă. Steaua va rămâne pe uşă până la redeschiderea casei. e dreptul lui. înecând treptat mireasma fructelor şi a trandafirilor. desigur.

Doar el putea să cureţe oraşul. Acolo jos. GLASURI (crescendo): — Se vor închide porţile. — S-au închis porţile. acolo jos trebuie să ajungem. în ţinutul fără ziduri şi fără porţi. Noi suntem copiii mării. AL TREILEA MESAGER: Toate focurile se vor stinge la ora nouă seara şi nici o persoană particulară nu va putea staţiona într-o piaţă publică. că vedem cu ochii noştri. Prima poartă se închide. Iată însă că celălalt avea dreptate. venea să umple de visuri inimile fetelor noastre.pustiului încărcat de miresme. Dar vântul a stat. că trebuie să fugim. AL DOILEA MESAGER: Toate alimentele de primă necesitate sunt de aici înainte la dispoziţia comunităţii. să fugim fără nici o întârziere înainte ca porţile să se închidă peste nenorocirile noastre. adică vor fi distribuite în părţi egale şi infime tuturor celor care îşi vor putea dovedi ataşamentul loial faţă de noua ordine. pentru că trecuse prin grădinile africane. niciodată. care nu va fi eliberat decât în cazuri extrem de rare şi după criterii întotdeauna arbitrare. că se întâmplă ceva. CORUL: Ah! Să alergăm spre cele care se mai deschid încă. Stăpânii noştri spuneau că nu se va petrece nimic. pe plajele neîntinate. nici circula pe străzile oraşului fără un permis în regulă. nu sunt toate închise. — Nu. Orice contravenient va suferi rigorile legii. unde nisipul are prospeţimea buzelor şi unde 202 .

în sfârşit scăpat din aceste oraşe zăvorâte ca nişte morminte şi de aceste chipuri omeneşti sluţite de spaimă. pustiu. fără griji. vântul care descătuşează! VOCI: Spre mare! Spre mare! Exodul se precipită. freamătul nesfârşit al valurilor sale în nopţi pline de strălucirea stelelor! O! solitudine. AL PATRULEA MESAGER: E strict interzis a se da persoanelor lovite de boală alt ajutor decât a le denunţa autorităţilor. în sfârşit. denumite raţie civică. Spre mare! Marea. din amurg până-n zori. Repede! Repede! Cine mă va scăpa de om şi de spaimele sale? Eram fericit pe culmile anului.privirea poate hoinări până oboseşte. Ei nu-i pasă de boli şi de războaie! Ea a văzut şi a acoperit atâtea cârmuiri! Ea ne dăruieşte numai dimineţi purpurii şi înserări de smarald şi. Era Spania şi cu mine. apa care spală. Se închide poarta a doua. CORUL: Spre mare! Spre mare! Marea e scăparea noastră. Aud ţipetele. botez al sării! Să fii singur în faţa mării. marea liberă. în mijlocul naturii mereu aceeaşi. panica. care se vor ocupa de ele. în plin soare. Iubeam oamenii. printre fructe. Denunţul între membrii aceleiaşi familii este recomandat în mod deosebit şi va fi răsplătit prin alocarea unei duble raţii alimentare. insultele şi laşitatea. iată-i pe fraţii mei împovăraţi de 203 . Dar nu mai aud vuietul valurilor. în bătaia vântului. al verii binevoitoare. Să alergăm în întâmpinarea vântului.

frate! Îţi dau în schimb ghitara mea incrustată cu sidef. nu pentru cei care pretind că-mi sunt fraţi. Se lovesc. de zestre! Se fugăresc. Există o gradaţie în rudenie. VOCE: Ascunde. Se închide poarta a patra. hoţii! Mi-au furat faţa de masă brodată. O VOCE: O pâine. ascunde proviziile! O VOCE: N-am nimic pentru drum. auzi.sudoare şi de nelinişte. dă-mi o pâine. drumurile lichide şi brazdele de spumă care se pierd în unde? La mare! La mare. O VOCE: Oh. 204 . Se ajung. Se închide a treia poartă. Cine-mi va da înapoi mările uitării. Dumnezeule mare şi puternic! O VOCE: Repede! Ia tot ce-i necesar: salteaua şi colivia păsărelelor! Nu uită zgarda câinelui! Nici vasul cu mentă proaspătă să nu-l uiţi! Să avem ce mesteca până la mare! O VOCE: Săriţi! Săriţi. înainte de închiderea porţilor! O VOCE: Repede! Nu-l atinge pe cel care era lângă mort! O VOCE: E însemnat! O VOCE: La o parte! La o parte! Îl lovesc. O VOCE: Pâinea asta-i pentru copiii mei. apele liniş-tite din larg. toţi banii mei pentru o pâine! Se închide a cincea poartă. prea grei ca să-i mai urneşti.

Vrea să fim fericiţi aşa cum înţelege ea asta. sunteţi lăsaţi în părăsire! AL CINCILEA MESAGER (vorbind rar): În sfârşit. o viaţă rece. se ordonă ca fiecare locuitor să ţină tot timpul în gură un tampon îmbibat cu oţet. sunt unul dintre săracii tăi! Preotul o ia la fugă. fuge! Ia-mă cu tine! Misiunea ta e să ai grijă de mine! Dacă te pierd. ne iubeşte în felul ei. îşi zâmbesc şi aprobă. Săracul cade ţipând. cuvintele însele putând fi purtătoare ale infecţiei. care-l va apăra de boală şi-l va îndemna în acelaşi timp la discreţie şi la tăcere. nu aşa cum vrem noi. O VOCE: Părinte. Ce-ar face ciuma acolo? Vrea să ne ţină sub stăpânirea ei. prospeţimea vântului. ca odinioară. am pierdut totul! Preotul reuşeşte să fugă. Ciuma şi secretara sa. SĂRACUL: Fuge. fericirea veşnică. Urăşte marea şi nu vrea să ajungem la ea. Nu mai simţim pe buze. şi acesta va fi rezumatul. Nopţile sunt tihnite şi stelele clipesc deasupra catargelor. felicitându-se. AL CINCILEA MESAGER: Spre a împiedica orice molipsire prin mişcarea aerului. SĂRACUL: Creştini din Spania.CORUL: Repede! N-a mai rămas deschisă decât o singură poartă! Flagelul aleargă mai iute decât noi. în faţa primului alcade. nu mă lăsa. Sunt plăceri silnice. 205 . Totul s-a oprit.

Marea e de-aici înainte prea departe. unde se vor împlini omorurile rituale.Din această clipă. Gemete şi linişte. Se opreşte totul: 206 . în timp ce toba îi scandează fiecare gest. fără copaci şi fără apă. N-am meritat această închisoare! Inima noastră nu era nevinovată. Din orchestră nu mai rămân decât clopotele. Zumzetul cometei reîncepe uşor. început pe mai multe voci. dar iubeam lumea şi verile sale: asta ar fi trebuit să ne mântuiască! Vânturile s-au oprit şi cerul e deşert! Va trebui să tăcem multă vreme. Nada râde batjocoritor. care se va desfăşura într-o linişte desăvârşită. În palatul guvernatorului reapar Ciuma şi secretara. va termina numai cu una. Secretara înaintează. Fraţilor. înainte ca gurile noastre să se închidă sub căluşul terorii. ştergând câte un nume la fiecare pas. această nenorocire e mai mare decât păcatul nostru. toţi îşi pun o batistă în gură şi numărul vocilor scade o dată cu amploarea orchestrei. Ciuma se duce în punctul cel mai înalt al decorului şi face un semn. Acum suntem în suferinţă şi trebuie să ne învârtim prin acest mic oraş. până la pantomima finală. Trece scârţâind primul furgon cu morţi. CORUL: Nenorocire! Nenorocire! Am rămas singuri. în Cadiz-ul ce are o arenă roşie şi neagră. Corul. Ciuma şi noi! Ultima poartă s-a închis! Nu mai auzim nimic. gurile personajelor fiind umflate şi închise. Ultima poartă se închide cu zgomot. închis cu porţi înalte şi netede şi încununat de mulţimile care urlă. Dar pentru ultima oară. vom striga în pustiu.

Palatul lui e o cazarmă. Regele vostru are unghiile negre şi o uniformă sobră. Dar un drept care nu se discută: trebuie să vă adaptaţi. Vorbeşte Ciuma. cam la întâmplare. cu timpul. chipul stupid al îndrăgostiţilor. când sosesc eu. Şi pentru a ilustra această frumoasă cugetare. notaţi asta. unul. E felul meu de-a vă umili. dar. De altfel. el are sediu. Iată de ce. De azi înainte veţi învăţa să muriţi în ordine. şi-ar fi mai corect să spun că funcţionez.) S-a terminat cu maimuţărelile voastre. n-am sceptru şi am luat înfăţişarea unui subofiţer. El n-are tron. CIUMA: Eu domnesc. nu! Eu. să nu vă înşelaţi. căci e bine să fiţi umiliţi: mai aveţi multe de învăţat. o să ajungeţi să înţelegeţi că o organizare bună face mai mult decât un patetism prost. dacă domnesc. (Guarzii procedează în consecinţă. Pateticul e interzis. domnesc în felul meu. e un fapt cunoscut! Ei bine. la nimereală. pateticul dispare. Acum e cazul să fiţi serioşi! Presupun că m-aţi înţeles. încep prin a-i despărţi pe bărbaţi de femei: măsura va avea putere de lege. contemplarea egoistă a peisajelor şi vinovata ironie. Până acum mureaţi ca spaniolii. pentru că vi se 207 . ca şi alte câteva aiureli precum ridicola angoasă a căutării fericirii. spaniolii. ca să zicem aşa. La început o să vă jeneze puţin. Voi. ăsta e un fapt. Starea de asediu e proclamată. Mureaţi pentru că era frig după ce fusese cald. pavilionul lui de vânătoare e un tribunal. În locul tuturor acestora eu aduc organizarea. Aveţi nevoie de patetic. sunteţi puţin cam romanţioşi şi v-ar plăcea să mă vedeţi sub chipul unui rege negru sau sub înfăţişarea unei insecte somptuoase.mişcare şi zgomote. deci un drept.

Spania mai presus de orice! Să te aliniezi ca să mori cum se cuvine. uitasem să v-o spun. eu nu uit pe nimeni. care vă va desemna pentru a fi loviţi. un mort colo. Veţi avea fişe. cei care. această dezordine va fi organizată. Ceilalţi. nu veţi mai muri din capriciu. iată deci esenţialul! Cu acest preţ îmi veţi intra în voie. toate astea nu împiedică sentimentalismul. Îmi plac păsările. Dar luaţi seama la ideile nesăbuite. veţi purta public la subsuori steaua buboiului. adică veţi avea câte-o insignă. dar veţi fi incineraţi după aceea sau chiar înainte: e mai curat şi face parte din plan. Pentru început. Sunt şi ei pe listă. Vă veţi încadra într-o statistică şi veţi servi. ălălalt în arenă: adevărat libertinaj. îţi 208 . Din când în când. Începând de azi. suspecţii. la izbucnirile sufleteşti. fac coadă în faţa arenelor duminica. veţi fi deci raţionali. primele violete. veţi muri. din fericire. pentru că primăvara fluviul Guadalquivir îl atrage pe cel singuratic sau pentru că există prostănaci neciopliţi care omoară pentru profit sau onoare. pentru că linia Pirineilor era albastră. Toată lumea e suspectă. Dar să nu fiţi supăraţi: Îi priveşte şi pe ei. cum ziceţi voi. mureaţi anapoda. ăsta-n patul lui. când e incomparabil mai distins să omori de dragul logicii. Un mort ici. se vor îndepărta de voi. Însemnaţi pe pântece. O singură moarte pentru toţi şi după ordinea exemplară a unei liste.poticneau catârii. S-a instalat în birouri. bineînţeles. Destinului i-a venit mintea la cap. Da. convinşi că asta nu-i priveşte. la micile febre care fac marile revolte! Am suprimat aceste capricii şi am pus în locul lor logica. la ceva. aşa e bine. buzele proaspete ale fetelor tinere. Pentru că. în sfârşit. Mie groază de diferenţieri şi de aiureli. Dar. De altfel.

Nu vă cer să-mi mulţumiţi. ordinea şi justiţia absolută. pentru că ceea ce fac pentru voi e foarte normal. Să rezumăm doar.. Dar pretind colaborarea voastră activă..dă o senzaţie de prospeţime şi e foarte adevărat că sunt idealist. Vă aduc tăcerea. Guvernarea mea a început. Dar simt că mă înduioşez şi nu vreau să merg mai departe. CORTINA 209 . Inima mea.

E limpede că-i place să nu facă nimic. Muzica se aude mai tare. Căruţa porneşte iar. În dreapta. goleşte inima şi moaie 210 . e bună. În mijloc. Lumină în centrul scenei. În apropiere de chei. grăbiţi-vă! În oraşul ăsta treaba merge mult prea încet. voi de colo. nişte mese cum sunt cele la care se distribuie cartelele de alimente. CIUMA: Hei. unul. Seamănă cu o curte a unei şcoli. femeile de o parte. Asemenea lipsă de activitate. În clipa când se opreşte în faţa cimitirului. gardienii îi fugăresc pe oameni şi îi aduc cu de-a sila în faţa şi în curtea alcătuită de clădirile administraţiei. a căror agitaţie e doar întrezărită în jurul scenei. un chei. nu concep inactivitatea decât în cazărmi şi la cozi. poporul de-aici nu e harnic. La una dintre mese. primul alcade. Ceva mai jos. casa judecătorului. Eu. da. înfăţişând publicului interiorul. se aude o muzică militară şi clădirile administraţiei se deschid pe una din laturi. bărbaţii de alta. administraţia cimitirului. spre poarta cimitirului. înconjurat de funcţionari. cu mustaţa lui căruntă. Ocnaşii o încarcă. Ciuma îşi dirijează subalternii invizibili. Intră şi se opreşte în mijlocul scenei.PARTEA A DOUA O piaţă în Cadiz. Din înaltul palatului său. tronează secretara. Din culise se aude scârţâitul căruţei. În stânga. Dincolo de zidul cimitirului. La ridicarea cortinei. gropari în uniformă de ocnaşi ridică morţii.

Şi marele principiu al cârmuirii noastre este tocmai faptul că totdeauna e nevoie de-un certificat. Gardieni! Puneţi stelele noastre pe casele de care am de gând să mă ocup. ne aruncăm năvoadele în mare şi munca s-a făcut totdeauna foarte bine fără nici un act. de trei generaţii. Aprindeţi cuptoarele. în schimb. E un timp liber care nu slujeşte la nimic. Acum. Dumneata. care să dovedească mai ştiu eu ce şi de toate. PESCARUL (corifeul corului): Un certificat de existenţă. de. altminteri nu putem supraveghea cum trebuie. Împresuraţi oraşul cu garduri de sârmă ghimpată. Să ne grăbim! Isprăviţi odată construirea turnului meu. dar de-o adeverinţă în regulă. SECRETARA: Ei da. asta. sunt focurile noastre de sărbătoare. în familia mea. e un lucru de care nu e cu putinţă să te lipseşti! PESCARUL: Uite. scumpă prietenă. ce să facem cu el? SECRETARA: Auzi vorbă. Fiecare cu primăvara lui. aveţi o conducere. 211 . primăvara mea are trandafiri de fier. Şi ca să tăiem oile nu ne folosim de nici un certificat. Te poţi lipsi de pâine şi de femei. fiindcă nu eraţi cârmuiţi. ce să faci cu el! Cum v-aţi putea lipsi de un certificat de existenţă ca să trăiţi? PESCARUL: Până acum ne-am dus viaţa foarte bine şi fără el. vă jur! UN GLAS: Noi suntem măcelari din tată-n fiu. începe alcătuirea listelor şi stabileşte certificatele noastre de existenţă! Ciuma iese prin partea opusă scenei.picioarele.

PESCARUL: Nu înţeleg. Domnule prim-alcade. aveţi formularele? PRIMUL ALCADE: Iată-le! SECRETARA: Gardieni. E ceva particular. Cât despre aruncarea năvoadelor. Bineînţeles. De altfel. asta-i tot! Băgaţi de seamă. n-avem nimic împotriva abatoarelor. vreţi să-l ajutaţi pe domnul să înainteze? Pescarul e împins în faţă. Domnul o să completeze şi singur locurile lăsate în alb. PRIMUL ALCADE: Motivele pentru care ai contractat 212 . treceţi la detalii. dimpotrivă! Dar noi am introdus aici perfecţionările datorate contabilităţii. calitatea. o să vedeţi că şi în chestiunea asta dovedim o forţă respectabilă. care nu priveşte pe nimeni. e singura pe care ţi-o autorizăm. e vorba de viaţa dumitale publică.SECRETARA: Eraţi cufundaţi în anarhie. Domnule alcade. SECRETARA: Trebuie să indici aici evenimentele importante din viaţa dumitale. PRIMUL ALCADE: Curriculum vitae. PRIMUL ALCADE: Căsătorit? PESCARUL: Din '31. SECRETARA: Treceţi peste lucrurile care se-nţeleg de la sine. PRIMUL ALCADE (citind): Numele. E un fel de a ni te prezenta! PESCARUL: Viaţa mea e a mea. SECRETARA: Ceva particular! Cuvintele astea n-au sens pentru noi. Asta e superioritatea sistemului nostru. prenumele.

sperjur sau viol? PESCARUL: Niciodată! SECRETARA: Aha. mi se urcă sângele la cap! SECRETARA: Întrebarea e scrisă negru pe alb. PRIMUL ALCADE: Oh! Asta pot s-o explic eu! Gândiţi-vă doar. PRIMUL ALCADE: Ce sentimente civice ai? PESCARUL: Mi-am servit bine concetăţenii. băiete. PRIMUL ALCADE: Recăsătorit? PESCARUL: Nu. sentimentele civice sunt specialitatea mea! Trebuie să ştim limpede. SECRETARA: Felul ăsta de a răspunde nu e autorizat. dacă faci parte dintre cei care 213 . totdeauna. un om cinstit. adăugaţi menţiunea: de supravegheat.căsătoria? PESCARUL: Motive! Mă-năbuş. SECRETARA: Ciudat! De ce? PESCARUL: Parcă în viaţă poţi să explici totul? SECRETARA: Da. SECRETARA: De ce? PESCARUL (urlând): Îmi iubeam nevasta. Şi este o metodă bună de a face public ceea ce trebuie să înceteze de-a mai fi strict personal! PESCARUL: M-am însurat fiindcă e un lucru pe care-l faci când eşti bărbat. bănuiam eu! Domnule prim-alcade. văduv. Nam lăsat niciodată să plece un sărac fără să-i dau un peşte bun. într-o societate bine organizată! PRIMUL ALCADE: Antecedente? PESCARUL: Asta ce mai e? SECRETARA: Ai fost condamnat pentru jaf. PRIMUL ALCADE: Divorţat? PESCARUL: Nu.

ca să mă întorc acasă. Vom avea mâinile cu atât mai libere când va sosi momentul potrivit. Ai mei mă aşteaptă. biroul aşteptărilor. PESCARUL: Provizoriu sau nu. la primul etaj. Şi dumneata. domnule primalcade: omul recunoaşte că existenţa sa nu se poate justifica. Pescarul iese. PESCARUL: Motivele! Ce motive vreţi să găsesc? SECRETARA: Vedeţi! Notaţi întocmai. după câteva formalităţi. PRIMUL ALCADE (descifrând cu mare caznă): Raţiuni de a fi? PESCARUL: Să mă ia dracu' dacă pricep o iotă din păsăreasca asta. Căruţa cu morţi a sosit între timp la poarta cimitirului şi a început descărcarea cadavrelor. când este dreaptă şi umană. secţia auxiliară. vei înţelege mai bine că certificatul de existenţă care-ţi va fi eliberat trebuie să fie provizoriu şi pe termen limitat. beat. daţi-mi-l odată. SECRETARA: Înseamnă că trebuie să ne mărturiseşti motivele care te îndeamnă să rămâi în viaţă. sectorul afacerilor în curs. SECRETARA: Desigur! Dar mai înainte va fi nevoie să prezinţi un certificat de sănătate care îţi va fi eliberat. şi se porneşte să urle. SECRETARA: Suspect! Treceţi în rubrica: sentimente civice suspecte! Şi citiţi ultima întrebare. subsemnat.respectă ordine existentă pentru singurul şi bunul temei că există? PESCARUL: Da. NADA: Doar vă spun că nu-s mort! 214 . Dar din căruţă sare Nada.

incapabile să-şi schimbe ideile! Ah! Să suprimăm. ce seminţie scârboasă! Pe urmă florile. fiindcă unii îţi poartă pe urmă sâmbetele! Şi copiii. În spatele lor. o să avem multe 215 . NADA: Ei. cu înfăţişarea lor tâmpă. asta-i bună! Ce. Apropie-te! NADA: M-au azvârlit în căruţă. asta-i tot! Doar aşa. frumoasa mea! Cu cât suprimi mai mult. cu atât mai bine merg lucrurile. de vreme ce e singurul lucru care există! SECRETARA: Şi cum să suprimăm toate astea? NADA: Să bem. râurile. scuip. să suprimăm! Asta e filozofia mea! Dumnezeu neagă lumea şi eu neg existenţa lui Dumnezeu! Trăiască nimicul. să bem până la moarte şi totul dispare din jur! SECRETARA: Slabă tehnică! A noastră e mai bună! Cum te numeşti! NADA: Nimic. Dar eram beat mort. NADA: Ăsta-i numele meu. SECRETARA: Buun! Cu asemenea nume. să mai suprim! SECRETARA: Ce să suprimi? NADA: Totul.Gardienii caută să-l vâre îndărăt în căruţă. Iar dacă suprimi totul. dacă aş fi mort. de pildă! Am oroare de asta! Când trec prin faţa mea perechi înlănţuite. El scapă şi intră în curtea administraţiei. SECRETARA: Cum? NADA: Nimic. aş şti şi eu! Aoleu! Iertaţi-mă! SECRETARA: Nu face nimic. SECRETARA: Te-am întrebat ce nume ai. bineînţeles. e raiul pe pământ! Îndrăgostiţii.

) Dumneata ce mai vrei? PESCARUL (cu furie crescândă): Vin de la etajul întâi şi mi s-a răspuns că trebuie să mă-ntorc aici ca să obţin certificatul de existenţă. insigna ciumei. DIEGO: Atunci refuz. veţi vinde insignele noastre. dintr-o privire. Între timp. SECRETARA: Domnule alcade. Vă semnalez numai că cei care refuză să poarte această insignă sunt obligaţi să-şi pună alta.) De altminteri. (Se apropie de Diego. gardieni. (Apropiindu-se de Victoria. Insigna nu e obligatorie. fiindcă fără el nu mi se dă un certificat de sănătate.de făcut împreună! Treci de funcţionarul regatului nostru. Vei fi Intră pescarul. Vrei să cumperi o insignă? DIEGO: Ce insignă? SECRETARA: Ei. vedem cu cine avem de-a face. voi. asta-i.) Şi dumneata? VICTORIA: Nu vă cunosc. SECRETARA: Perfect. fii bun şi pune-l la curent cu funcţia lui pe prietenul nostru Nimic.. În felul acesta. insigna celor care refuză să poarte insignă. SECRETARA: E clasic! 216 .. partea asta. DIEGO: Care? SECRETARA: Ei. sunteţi liberi s-o refuzaţi.) Bună ziua. SECRETARA: Foarte bine. (Scurtă pauză. PESCARUL: Vă rog să mă iertaţi. SECRETARA (Întorcându-se spre Diego şi Victoria): Pe curând! (Pescarului.

nu.PESCARUL: Cum aşa. Peste o săptămână. rămâi la cheremul bunului nostru plac. Când veţi fi sleiţi de oboseală. vom vedea. ca orice lucru arbitrar. asta-i tot. nu există nici o ieşire din impas. fireşte. nemafiind garantată oficial. PESCARUL: Şi dacă nu e preschimbat? SECRETARA: Existenţa dumitale. Îţi vom acorda deci acest certificat printr-o favoare specială. asta dovedeşte că oraşul acesta a început să fie administrat. Vinovaţi că sunteţi cârmuiţi. 217 . PESCARUL: Ce vom vedea? SECRETARA: Vom vedea dacă e cazul să ţi-l preschimbăm. O lumină în centru. Domnule alcade. PRIMUL ALCADE: Treisprezce? SECRETARA: Da! Unul pentru persoana în cauză şi douăsprezece pentru buna funcţionare. Şi nu vă veţi socoti vinovaţi câtă vreme nu vă veţi simţi obosiţi. fără îndoială că se va trece la o radiere. Dar. Dar totul e să simţiţi voi înşivă că sunteţi vinovaţi. restul o să meargă de la sine. Va fi însă valabil doar o săptămână. PESCARUL: Şi-atunci? SECRETARA: Şi-atunci. PESCARUL: Pot măcar să capăt acel blestemat de certificat de existenţă? SECRETARA: În principiu. Convingerea noastră e că sunteţi vinovaţi. e pe termen scurt. ca să obţii unul de existenţă. clasic? SECRETARA: Da. fiindcă trebuie să prezinţi mai întâi un certificat de sănătate. întocmiţi certificatul în treisprezece exemplare. În aparenţă. Vă obosim.

să ţii pregătită balanţa deportărilor şi a concentrărilor.CIUMA: Să fie începute marile lucrări inutile. scumpă prietenă. 218 . Simţi nevoia de a fi înţeleasă. totul merge ca pe roate şi mi se pare că aceşti oameni cumsecade m-au înţeles! CIUMA: Te înduioşezi prea repede. fireşte că n-au priceput nimic. Poftim! E-o expresie care are sens. cum le spui dumneata. scumpă prietenă. nu găseşti? SECRETARA: Ce expresie? CIUMA: A se executa. Deportează ce-i important! Cu siguranţă că ne vor lipsi oameni! Unde s-a ajuns cu recensământul? SECRETARA: Este în curs. CIUMA: Ce se întâmplă? Se agită corul femeilor. dar asta n-are nici o importanţă! Esenţialul nu e să înţeleagă. ceea ce constituie scopul şi consolidarea oricărei bune guvernări! Larmă în fundul scenei. şi apoi ideea că executantul colaborează la propria execuţie. SECRETARA: Femeile se agită. Aceşti oameni cumsecade. ca să avem suficientă mână de lucru. Haideţi. Dinamizează opera de transformare a nevinovaţilor în vinovaţi. ci să se execute. executaţi-vă. E o lipsă în meseria noastră. care e o imagine mişcătoare. executaţi-vă! Ha! Straşnică formulă! SECRETARA: Minunată! CIUMA: Minunată! Găseşti în ea de toate! Mai întâi. imaginea execuţiei. voi. Dumneata. de colo.

l-am deportat. FEMEIA (dându-se câţiva paşi înapoi): Ce-aţi făcut cu ei? CIUMA (cu o turbare isterică): I-am concentrat! Până acum trăiau în plină frivolitate. Antonio. Secretara se uită în carnet şi şopteşte ceva la urechea Ciumei. se concentrează! FEMEIA (fugind spre corul care-şi deschide rândurile ca s-o primească): Vai! Nenorocire! Ce pacoste pe capul nostru! CIUMA: Tăcere! Nu rămâneţi inactivi! Faceţi ceva! Găsiţi-vă 219 . cam descusuţi şi dezlegaţi. cum se spune! Ce i s-a întâmplat acestui soţ? FEMEIA: Nu s-a întors acasă. CIUMA: Fireşte. SECRETARA: Ei bine! E teafăr. viaţa îi e asigurată. împrăştiaţi. ca să zic aşa! Acum sunt mai fermi. Nu-ţi face griji. FEMEIA: Soţul meu e un om cinstit şi se respectă. CIUMA: Apropie-te. o pasăre rară! Ia ocupă-te de dânsa. fii fericită. scumpă prietenă! SECRETARA: Nume şi prenume! FEMEIA: Galvez. FEMEIA: Ce fel de viaţă? SECRETARA: Viaţă de castel! CIUMA: Da. împreună cu vreo alţi câţiva care făceau tărăboi şi pe care am vrut să-i cruţ. Până la ora asta şi-a şi găsit un pat. O FEMEIE (apropiindu-se): Unde mi-e soţul? CIUMA: Asta-i bună! Iată că intră în joc inima omenească. CIUMA: E banal.CORUL: Aceasta are ceva de spus.

Eşaloanele. 220 . pe legea mea. Ei bine! Pentru început. BĂRBATUL: Dar ce vreţi să facă oamenii cu tabelul ăsta? NADA (urlând): Să-l mănânce! Următorul.o ocupaţie! (Visător. 107. În faţa lui. conform salariului de bază suprimat anterior. în afara modalităţilor propriu-zise de reclasare. Straşnică idee.) Tu vrei să deschizi o prăvălie. (Se prezintă alt bărbat. unde Nada e aşezat la o măsuţă. se concentrează. Vâră-ţi degetele în cerneală. împreună cu alcadele. tabelul e pentru azi. Perfect. Abia a fost stabilit. asta-i tot. UN BĂRBAT: Totul s-a scumpit şi salariile nu ne mai ajung. Gramatica e un lucru bun şi poate folosi la orice! Schimbare rapidă de lumină. vor continua totuşi să fie calculate. BĂRBATUL: Care va fi procentul de mărire? NADA (citind): E foarte simplu! Tabel numărul 108. şiruri de administraţi. după reţinerea majorărilor acordate în mod fictiv prin tabelul nr. completează formularul ăsta. NADA: Ştiam şi noi şi iată un nou tabel.) Se execută. care capătă astfel permisiunea de a atinge un plafon de salarizare maximal ce rămâne a fi stabilit. „Hotărârea de revalorizare a salariilor interprofesionale şi subsecvente fixează suprimarea salariului de bază şi eliberarea necondiţionată a eşaloanelor mobile. se ocupă. Mărim salariile cu un tabel. Pune-le aici. reflectorul trece asupra clădirilor administraţiei.” BĂRBATUL: Dar ce majorare reprezintă toată socoteala asta? NADA: Mărirea e pentru mai târziu.

Nici eu. BĂRBATUL: Cum aşa. femeie? FEMEIA: Mi s-a rechiziţionat casa. înspăimântată. FEMEIA: Au fost instalate în ea servicii administrative. BĂRBATUL: Ce mai e şi asta? O VOCE: Ordinea! Intră o femeie. Nada. să-mi prindă bine? NADA: Da. NADA: Bun. în cazul tău. Cum totuşi trebuie să luăm o hotărâre. omule! Nu le cunoşti. Dar să revenim la prăvălia ta. Căci se pare că unul din aceste articole îţi interzice să vinzi cel mai mic articol. Asta te umileşte. deci e bine. ce importanţă are. şi-ţi mulţumesc. NADA: E la mintea cocoşului! 221 . BĂRBATUL: E frumos din partea ta. de vreme ce tot n-ai dreptul să te atingi de nevastă-ta? Şi pe urmă. NADA: Ce este.) Nicăieri. o să te lăsăm să beneficiezi de amândouă. NADA: De ce nu? Şi apoi. BĂRBATUL: Dar nu pot rămâne aşa. NADA: Nu-mi mulţumi. care contează drept regulament de funcţionare? BĂRBATUL: Dar nu cunosc nici unul din aceste texte! NADA: Bineînţeles. o să-ţi prindă bine. Nu e prevăzut în regulament.BĂRBATUL: Unde pot să-mi şterg degetele? NADA: Unde poţi să le ştergi? (Răsfoieşte un dosar. Preferi să beneficiezi de articolul 208 din capitolul 62 al circularei numărul 16 din al cincilea regulament general sau de aliniatul 27 din articolul 207 al circularei 15.

FEMEIA: Copiii mei au rămas fără acoperiş. NADA: Un motiv în plus să faci cererea cuvenită. Ne străduim să facem în aşa fel. FEMEIA: Ce-i aia? NADA: Un act care să confirme că e urgent pentru tine să nu mai stai în stradă. ce poate fi mai urgent decât să le daţi un adăpost? NADA: Nu ţi se va da o locuinţă deoarece copiii tăi sunt în stradă.FEMEIA: Dar eu am rămas în stradă şi mi s-a promis altă locuinţă. deşi vorbesc toţi aceeaşi limbă. care e tăcerea şi moartea. Şi te pot anunţa că ne apropiem de clipa desăvârşită când toată lumea va vorbi fără a găsi nicicând înţelegere şi când cele două limbi care se înfruntă în acest oraş se vor distruge una pe alta cu asemenea îndârjire. copiii mei dorm sub cerul liber. Aşa vorbeşte diavolul şi nimeni nu-l înţelege! NADA: Nu e o simplă întâmplare. ne gândim la toate! FEMEIA: Da. FEMEIA: N-am înţeles niciodată limbajul ăsta. femeie. Nu e acelaşi lucru. dar pentru asta trebuie făcută o cerere. încât să nu se înţeleagă om cu om. Până atunci. Completează formularul ăsta. Ţi se va da o locuinţă dacă prezinţi o adeverinţă. careşi va urma cursul. 222 . încât va trebui ca totul să se îndrepte spre ultima împlinire. cu condiţia să prezinţi o justificare de urgenţă. NADA: Vezi bine. FEMEIA (ia formularul): Dar o să meargă iute? NADA: Poate să meargă iute.

DIEGO (adresându-se corului): Unde e Spania? Unde e Cadiz-ul? Decorul acesta nu aparţine nici unei ţări! Ne 2 Replica Femeii. unde circulă îngeri poliţişti cu aripi majuscule. Trăiască nimicul! Nimeni nu-şi mai înţelege semenul: am ajuns la clipa desăvârşirii! Lumină în centru. 223 . împreuna cu replica următoare a lui Nada (până la "Trăiască nimicul!") se rostesc în acelaşi timp (n.). nici de vorbe frumoase. ce pare hăituit. NADA: Alegeţi traiul în genunchi în locul morţii în picioare. miradoare de supraveghere şi alte asemenea elemente ostile. pentru ca universul să-şi găsească ordinea măsurată cu echerul spânzurătorilor. Ei n-au nevoie de alte bogăţii. Va fi un rai puritan lipsit de pajişti şi de pâine. de hangare de lagăr şi sârmă ghimpată. nici de făgăduieli misterioase n-o să vă spele vreodată de această crimă. Intră Diego. distrugător al tuturor lucrurilor şi temeinic preocupat de risipirea vechilor deliruri ale unei lumi prea desfătătoare. mascat. împărţit între morţii liniştiţi şi furnicile de-acum înainte bine crescute. Nu cer pentru ei altceva decât pâinea cea de toate zilele şi somnul săracilor.a. Dreptatea cere să trăiască copiii mei. Se zăresc siluete decupate. poporul şi Ciuma.FEMEIA2: Dreptatea cere ca toţi copiii să mănânce pe săturate şi să nu le fie frig. Zăreşte aceste construcţii ostile. I-am adus pe lume pe un pământ al bucuriei. Nu e nimic şi totuşi până şi asta le-o refuzaţi! Şi dacă le refuzaţi obidiţilor pâinea. prosternaţi în faţa unui Dumnezeu decorat. nici un soi de lux. Marea le-a dăruit apa botezului. printre preafericiţii săturaţi cu hârtie şi formule hrănitoare.

DIEGO: Suntem nevinovaţi! Ciuma izbucneşte în râs.. acum că ai înţeles. în rândul care ne-a fost hotărât! La ce bun să strigăm? Femeile noastre nu mai au chipul de floare care ne făcea suflarea grea de dorinţă. CORUL: Eram un popor şi iată-ne acum o masă! Eram poftiţi. Pe cer. călăule. CIUMA: Eu sunt cel mai tare.aflăm într-o altă lume. durere! Pe noi înşine ne călcăm în picioare! Ne sufocăm în oraşul acesta închis între ziduri! Ah! De s-ar stârni vântul. Diego. naivule. apropie-te.. Îţi face bine să-ţi strigi spaima! Strigaţi şi vântul vă va răspunde. De ceaţi amuţit? CORUL: Ne e teamă! Ah! De s-ar stârni vântul. acum suntem aprovizionaţi cu raţii! Batem pasul pe loc. care se îndreaptă spre Diego. DIEGO: Şi mie mi-e teamă. înţelegi ce-i asta. 224 . în care omul nu poate trăi. Apropie-te. Cel care se va dovedi mai tare îl va ucide pe celălalt. iată-ne convocaţi! Ne schimbam între noi pâinea şi laptele. DIEGO (strigând): Nevinovăţia.. zgomot de radiaţii.. Spania a dispărut! Batem pasul pe loc! Batem pasul pe loc! Ah.) Batem pasul pe loc şi spunem că nimeni nu poate nimic pentru cei din jur şi că trebuie să aşteptăm la locul nostru. (Bat pasul. Priveşte! Face un semn gardienilor. CIUMA: Asta e înţelepciunea. nevinovăţia? CIUMA: Nevinovăţia! Nu cunosc! DIEGO: Atunci.

Sirene de alarmă. fugind de decorul acesta de umbre şi de cifre. Şuierături. pentru a găsi. ascultăm un lung strigăt înăbuşit. Gardienii se opresc în faţa ei şi postează în jur santinele. respira. Diego s-a repezit într-o casă. în sfârşit. paşii ne sunt măsuraţi. strigătul inimilor despărţite şi care ne vorbeşte despre marea sub soarele de nămiezi.Acesta fuge. orele — ordonate. CORUL: Celălalt fuge! Se teme şi o mărturiseşte. Dar. noi am devenit înţelepţi. despre braţele răcoroase ale femeilor noastre.. în sfârşit. în tăcerea birourilor. Să se pornească vântul şi vom putea. zăbrelele la ferestre. Urmărire mimată pe practicabile. la fel cu cel care aleargă pentru a ajunge într-o casă. e cuprins de nebunie! Noi. CIUMA: Fugiţi după el! Nu-l lăsaţi să scape! Cel care fuge ne aparţine! însemnaţi-l! Gardienii aleargă după Diego. Inima noastră refuză listele şi matricolele. Chipurile ne sunt pecetluite. Noi suntem administraţi. dar inima noastră refuză să se supună tăcerii. despre mireasma trestiilor în amurg. Nu se poate stăpâni. Dar singurul refugiu e marea de care ne separă aceste ziduri. un refugiu. Într-adevăr. CIUMA (urlând): Însemnaţi-l! Însemnaţi-i pe toţi! Chiar şi ceea ce nu spun se mai poate auzi! Nu mai pot protesta. Refuză. zidurile nesfârşite. zorii înţesaţi de puşti.. dar tăcerea lor scrâşneşte! Striviţi-le gurile! Puneţi-le 225 .

o dată ce am luat-o eu? VICTORIA: Dumneata nu poţi hotărî totul.căluşuri şi învăţaţi-i cuvintele-cheie până ce vor repetă şi ei mereu acelaşi lucru. ocupaţi-vă! O ciumă bună face mai mult decât două libertăţi! Deportaţi. Uiţi că ea m-a crescut şi că te-a slujit fără să se plângă vreodată? JUDECĂTORUL: Cine-ar cuteza să crâcnească împotriva unei hotărâri. un singur popor! Concentraţi-vă. până ce domneşte o tăcere deplină. torturaţi. executaţi-vă. VICTORIA: Nu. Durerea are şi ea drepturile ei. JUDECĂTORUL: Cine ţi-a permis să intri aici? DIEGO: Spaima m-a mânat la tine! Fug de Ciumă. 226 . puzderie de lozinci care se amplifică pe măsură ce sunt repetate şi care acoperă corul cu gura închisă. tot va mai rămâne ceva de pe urma voastră! Lumină în casa judecătorului. CIUMA: O singură ciumă. vibrând ca şi cum ar trece prin difuzoare. Eu. tată.. Intră brusc Diego. bunii cetăţeni de care avem nevoie. până ce vor deveni. Din plafonul scenei cad acum. JUDECĂTORUL: Rolul meu e să ocrotesc această casă şi să împiedic boala să pătrundă aici. N-o vei da pe mina lor pe această bătrână servitoare sub pretext că e contaminată.. în sfârşit.

(Îi arată cu degetul lui Diego semnul pe care-l are acum la subsuoară. nu legea te îndeamnă să acţionezi astfel. ci o duci cu tine. DIEGO: Dar dacă legea e crimă? JUDECĂTORUL: Dacă crima devine lege. dacă are aroganţa de a discuta legea. DIEGO: Slujeai legea veche. ci frica. ţi-ai dat consimţământul şi nu mi-l poţi răpi azi. ci pentru că e lege. VICTORIA: Tată. JUDECĂTORUL: Nu slujesc legea pentru ceea ce spune. mă vor amesteca cu toţi ceilalţi şi îngrămădirea asta va fi asemenea morţii.JUDECĂTORUL: Nu fugi de ea. N-ai nimic de-a face cu legea nouă. Toată lumea trădează ceva. Tuturor le e frică. 227 . VICTORIA: Casado. JUDECĂTORUL: Va trăda. încetează de-a mai fi crimă. JUDECĂTORUL: Şi lui îi e frică. două-trei fluierături.) Părăseşte această casă! DIEGO: Lasă-mă să stau! Dacă mă izgoneşti. DIEGO: Şi atunci trebuie pedepsită virtutea? JUDECĂTORUL: Trebuie s-o pedepsim. M-am învoit să pleci. nu te pot primi aici. JUDECĂTORUL: Nu m-am învoit să te cununi. fiindcă tuturor le e frică. JUDECĂTORUL: Eu sunt slujitorul legii. inima mea aparţine acestui om. într-adevăr. Tăcere. depărtare. fiindcă nimeni nu e pur. VICTORIA: Dar el n-a trădat nimic până acum. după ce mi l-ai dat ieri.

băiatul şi fata lui. JUDECĂTORUL: Din cauza lui. onoarea îţi interzice să faci aşa ceva. paşi de oameni gonind care se apropie. 228 . iată-ne cu toţii fraţi! Intră soţia judecătorului. JUDECĂTORUL: Onoarea e o treabă de bărbaţi şi în acest oraş nu mai sunt bărbaţi. acuzat şi martori. Dar e cam nouă şi n-o cunoşti pe deplin. Atunci se vor deschide iar uşile.VICTORIA: Ştiam că nu mă iubeşti. priveşte în toate părţile. Diego ascultă. SOŢIA: Uşa a fost baricadată. Şi-l voi denunţa. om al legii! Dacă faci un singur gest. Toţi locatarii se află sub observaţie. şi-l ia brusc în braţe pe copil. VICTORIA: Tată. DIEGO (izbucnind în râs): Legea e bună. VICTORIA: Diego. e-o laşitate! DIEGO: Nimic nu e laş în oraşul laşilor. Judecător. JUDECĂTORUL: Ce este? GARDIANUL (de afară): Casa e în supraveghere pentru că a adăpostit un suspect. o ştii bine. strivesc gura copilului tău de semnul ciumei. VICTORIA: Casa e condamnată. JUDECĂTORUL (o priveşte): Orice femeie îmi inspiră oroare. DIEGO: Priveşte. Se aud fluierături. înnebunit. Bătăi puternice în uşă.

Şi ştii bine că-ţi vei pierde somnul în 229 . în ochii tuturor.) Şi tu. Diego. tatăl acestui copil. Soarta lui nu ne priveşte. Casado! Promite-i acestui nebun ce vrea! FATA JUDECĂTORULUI: Nu. împietrit până în fundul inimii! Dar se va înmuia. într-adevăr. VICTORIA: E adevărat.SOŢIA (alergând spre judecător): Promite. VICTORIA: Nu. SOŢIA: Stai. nu-i aşa judecătorule? Toţi fraţi! (Ridică în braţe copilul. mamă? SOŢIA: Şi tu mă dispreţuieşti. Judecătorul face un pas spre uşă. te implor! Nu fi ca acest om. tată. nu-i promite nimic. (Fuge spre uşă şi îi barează drumul judecătorului. dar legea ne susţine. căruia îi voi da sărutul frăţesc.) Vei ceda. Povestea asta nu ne priveşte. (Către judecător. te roade invidia şi te-ai înnegrit toată. Dar totul se prăbuşeşte în acelaşi timp. DIEGO: Sufletul se clatină. nu-i aşa? FATA JUDECĂTORULUI: De ce-ar ceda şi ce-i pasă de acest bastard. Sufletul se clatină. care făcea din mine. SOŢIA: Ah! Nu eşti om dacă îndrăzneşti să aminteşti ceea ce fusese iertat. SOŢIA: N-o asculta! Ştii bine că-şi urăşte fratele. care ocupă aici un loc necuvenit? SOŢIA: Taci odată.) Dar tu. tu care te apropii de moarte. ştii bine că nu-i nimic de invidiat pe acest pământ. SOŢIA: Şi tu îmi urăşti fiul. JUDECĂTORUL: N-am iertat. în afară de somn şi de pace. Am urmat legea. JUDECĂTORUL: Are dreptate. JUDECĂTORUL: Fiul tău.

căci dreptatea. dacă laşi să se înfăptuiască asta. Ceea ce se săvârşeşte din căldura dragostei trebuie să găsească îndurare. nu poate fi alături de cei care socotesc şi adună. când ai trişat ca să scapi de recrutare? Aveai legea de partea ta când i-ai propus patul acelei fete. e de partea celor care suferă. Şi-un singur fir de păr al acestui copil mi-e mai preţios decât cerul însuşi. ştiu că trupul are păcatele lui. care speră.patul tău singuratic. SOŢIA (strigând): Nu-mi tăgăduiesc vina. Diego a dat drumul copilului. 230 . JUDECĂTORUL: Am legea de partea mea. Dar. în înjosirea mea. mă auzi tu. dreptul celor care se iubesc de-a nu fi despărţiţi. Dar cinstea nu mai există. pe când inima are crimele sale. femeie! VICTORIA: Mamă! SOŢIA: Nu. FATA JUDECĂTORULUI: Sunt drepturile adulterului. N-am să tac. Casado. Am făcut-o pentru cinstea mea şi de dragul lui Dumnezeu. Şi-i voi spune măcar ăstuia că n-a avut niciodată dreptatea de partea lui. scuip pe legea ta! Aveai legea de partea ta când i-ai cerut scuze laşe căpitanului care te provoca la duel. Am de partea mea dreptul. o voi striga în faţa lumii întregi. SOŢIA: Scuip pe legea ta. dreptul vinovaţilor de-a fi iertaţi şi cel al pocăiţilor de-a fi onoraţi! Da. Ea-mi va dărui odihna. care-l dăduse în judecată pe un stăpân josnic? JUDECĂTORUL: Taci. Victoria. Nu e. nu. n-am să tac! Am tăcut în toţi anii aceştia.

JUDECĂTORUL: Căţea! SOŢIA: Judecătorule! Întuneric. Diego se aruncă brusc pe fereastră. pentru care viaţa e o osândă. era gura acră a celor care n-au iubit niciodată pe nimeni! Ah! Mă înăbuşă dezgustul! Hai. SOŢIA: A sosit vremea să spargem buboaiele. Nu suntem singurii. Judecătorul aleargă şi el. pe care o împopoţonai cu numele de lege. Lumină pe clădirile administrative. 231 . care ai rostit adevărul! N-ai judecat niciodată decât după glasul urii. ia-ne pe toţi în braţele tale şi să putrezim împreună! Dar lasă-l să trăiască pe acest om. Şi chiar cele mai bune legi au căpătat gust urât în gura ta.FATA JUDECĂTORULUI: Îndurare pentru căţele! SOŢIA: Da! Căci au un pântece pentru voluptate şi pentru zămislire! JUDECĂTORUL: Femeie! Pledoaria ta nu e bună! Îl voi denunţa pe acest om care a pricinuit toată tulburarea! O voi face cu o îndoită mulţumire. Diego. Victoria o ia la fugă pe o uşă mascată. NADA: Li se ordonă tuturor comandanţilor de district să-şi pună administraţii să voteze în favoarea noului guvern. VICTORIA: Nenorocire ţie. Nada şi alcadele se pregătesc de plecare. căci o voi face în numele legii şi al urii. DIEGO: Lasă-mă! Mi-e ruşine când văd ce-am ajuns. VICTORIA: Şi mie mi-e ruşine. Întregul oraş e cuprins de aceeaşi febră. Mi-e ruşine de moarte.

vor fi decontate după metoda preferenţială. nu s-a eliberat încă din lanţurile pasiunilor. Asta înseamnă că voturile favorabile guvernului vor fi considerate ca liber exprimate. nu? PRIMUL ALCADE: Clar. cred că înţeleg. prin urmare. Riscăm ca unii să voteze contra. alcade. Victoria. NADA: Te admir. DIEGO: Vreau să fug de-aici. PRIMUL ALCADE: Bunele principii? NADA: Bunele principii spun că votul e liber. În fine. fie că ai înţeles ori ba. în avanscenă. E un vot sentimental şi. NADA: Deloc. domnule. Lumină în centru. adoptând amestecul divizionar după cuantumul sufragiilor neexprimate. E clar. PRIMUL ALCADE: Uite. Numai că noi pornim de la principiul că un vot negativ nu e un vot liber. Nu mai înţeleg nimic. Cât despre celelalte şi pentru a înlătura obstacolele secrete ce-ar fi putut frâna libertatea de alegere.PRIMUL ALCADE: Nu e lesne. Dar. în raport cu treimea voturilor eliminate.. dacă urmezi bunele principii. Nu mai ştiu unde e datoria. VICTORIA: Nu mă părăsi! Datoria e alături de cei pe care-i 232 .. Diego şi Victoria sosesc. nu uita că rezultatul infailibil al acestei metode va trebui să fie totdeauna acelaşi: voturile ostile guvernului sunt nule şi neavenite. la asta nu m-am gândit! NADA: Fiindcă n-ai avut o idee justă despre ce înseamnă libertatea. PRIMUL ALCADE: Dar aţi spus că votul e liber? NADA: Chiar e. alergând.

de îndată ce apăreai tu? Dar mă clatin. mor de-un regret laş. zborul meu sar opri şi m-aş prăbuşi la pământ. în numele iubirii noastre. Când sunt gata să se îmbrăţişeze. izbutesc s-o fac fiindcă elanul iubirii mă împinge înainte. să mă cufund într-un somn fără sfârşit! VICTORIA: Te aştept. sau voi cădea în faţa ta şi-ţi voi arăta întreaga mea laşitate. Nu sunt atât de puternică. Rezistă! DIEGO: Dar sunt prea mândru pentru a te iubi fără să mă stimez. DIEGO: Ah! Dacă aş putea măcar să fiu legat de tine şi. răsare între ei secretara. SECRETARA: Ssst! Sunt cuvinte pe care nu trebuie să le 233 . Nu se pierd din ochi. Unde e vremea când mi se topea inima de îndată ce se rostea numele tău? Unde e vremea când auzeam înăuntrul meu un glas strigând: „Pământ”. SECRETARA: Ce faceţi aici? VICTORIA (ţipând): Dragoste. Se apropie încet amândoi. Şi dacă mă mai ţin încă pe picioare. fireşte! Tunet teribil în cer.iubeşti. Mă clatin. cu trupul înnodat de-al tău. VICTORIA: Ah! Nu vorbi aşa. Fiindcă nu spui adevărul. VICTORIA: Cine te împiedică să te stimezi? DIEGO: Tu. căci te văd neclintită. Dar dacă ai dispărea tu. mă clatin de câte ori mă gândesc la vremea când puteam să mă pierd în braţele tale.

Şi inima mea va vorbi din nou.) Aşa! Nu voi fi singur! Ce-mi pasă de iubirea ta. Aruncă priviri înnebunite în jur. fiindcă îmi va supravieţui! Blestemată fie. să caut în tine vechea dragoste.) Păcat! Un băiat atât de drăguţ. DIEGO (slăbindu-şi strânsoarea): Nu vreau să mor singur! Până şi fiinţa care mi-e cea mai scumpă pe lume îşi îndepărtează faţa de la mine şi refuză să mă urmeze! 234 . S-ar fi cuvenit să ştiţi că e interzis. dacă va servi altora! (O striveşte de el. dar niciodată împotriva ta! Urăsc chipul răvăşit de spaimă şi de ură pe care-l ai acum! Dămi drumul! Lasă-mă liberă. cum vine nenorocirea. (Victoriei. Bună seara.) Iartă-mă! Dar prefer bărbaţii femeilor. (îl priveşte pe Diego. Iată-te acum contaminat. SECRETARA: Erai suspect. DIEGO: Ah! Îţi urăsc frumuseţea. apoi se repede spre Victoria şi o îmbrăţişează strâns.rosteşti. dacă nu moare o dată cu mine? VICTORIA (se zbate): Mă doare! Lasă-mă! DIEGO: Ah! Ţi-e teamă! (Râde ca un nebun. Diego priveşte cu oroare noul semn. caii fug! Cel puţin să mori o dată cu mine! VICTORIA: Cu tine.) Unde sunt armăsarii negri ai iubirii? Îndrăgostită când ceasul e frumos. dar. Priviţi! Îl loveşte pe Diego la subsuoară şi-l înseamnă pentru a doua oară. mă simt complice cu ei. O scutură.

cu cei însemnaţi! Suferinţa lor îmi trezeşte oroarea. cu cei care trăiesc! VICTORIA: Pot fi cu tine doar dacă mă îmbrăţişezi îndelung! DIEGO: Au interzis iubirea! Ah! Te regret din toate puterile! VICTORIA: Nu! Nu! Te implor! Am înţeles ce vor ei. DIEGO: Nu! Lasă-mă singur.. Nu cer altceva decât să mă mistui de aceeaşi febră. 235 . nu. în acelaşi ţipăt! DIEGO: Nu! De-acum înainte sunt cu ceilalţi. mă umple de-un dezgust care până aici mă separa de toate.. acum tremur de frig! Adineauri pieptul tău îmi ardea mâinile. care-mi va ieşi de pe buze. aş invidia până şi ţărâna care ţi-ar îmbrăţişa trupul! DIEGO: Tu eşti de partea cealaltă.VICTORIA (aruncându-se în braţele lui): Ah! Diego. DIEGO: Priveşte-mă! Nu. Ah! Diego o sărută pătimaş. lipite de ale tale.. şi în iad. sângele îmi alerga în vine ca o văpaie! Acum. n-ai nimic! Nici un semn! Nebunia asta nu va avea urmări! VICTORIA: Întoarce-te. VICTORIA: Dacă ar trebui să mori. care iese. au nevoie de mine... apoi se smulge de lingă ea şi o lasă tremurând în mijlocul scenei. dacă trebuie! Te regăsesc. Picioarele îmi tremură. VICTORIA: Întoarce-te. ca să înăbuş strigătul ce urcă din adâncurile trupului meu. să sufăr de aceeaşi plagă. Dar acum sunt atins de aceeaşi nenorocire. Sărută-mă. Nu pot să-mi iau gândul de la durere..

pe care v-o luaţi pe umeri ca să vă îndepărtaţi de singura luptă care ar fi cu-adevărat grea. numai să ţin mâna ta într-a mea. VICTORIA: Sunt lângă tine. încăpăţânate. DIEGO: Sunt singur. sterile. Nefericirea e prea mare pentru mine. Dar eu voi fi mai tare. DIEGO: Dar durerea e în cerul acesta care ne apasă! VICTORIA: Am prea multe de făcut ca să-mi port iubirea! N-o să mă mai împovărez şi cu durerea lumii! E-o sarcină de bărbat. Se aude un strigăt. DIEGO: Oare ce trebuie să înving pe lumea asta. DIEGO: Ceilalţi strigă şi ei! VICTORIA: Sunt surdă până la moarte! DIEGO: Priveşte! Trece căruţa cu cadavre. una dintre acele sarcini zadarnice. cu armele în mâini! 236 . Şi nu o înfrângere voiam să împart cu tine! VICTORIA: Sunt întreagă! Nu cunosc decât iubirea mea! Nimic nu mă mai înspăimântă şi. încât iubirea să fie imposibilă. DIEGO: Eu însă nu sunt mai tare.Aranjează în aşa fel lucrurile. dacă nu nedreptatea ce ni se face? VICTORIA: Nefericirea care e în tine! Şi restul va veni de la sine. de singura victorie de care aţi putea fi mândri. aş fi nimicită proclamându-mi fericirea. VICTORIA: Nu mai văd nimic! Iubirea mă orbeşte. de s-ar prăbuşi şi bolta cerului.

în orice caz. ca focurile cu care se salută pe culmi muntenii noştri. de nu m-aş teme! VICTORIA: Cât de puţin te-ai teme dacă ai vrea să mă iubeşti! DIEGO: Te iubesc. Dar nu ştiu cine are dreptate.. ezită. Diego dă îndărăt.. devotamentul tău sterp fac bine? Nu mie. 237 . Ea îi întinde braţele. Diego face câţiva paşi. e noaptea Sfântului Ioan! DIEGO: În mijlocul bolniţelor cu leşuri! VICTORIA: Bolniţe sau pajişti. cu gura arsă de amărăciunea lor..) Lasă-mă să te recunosc.DIEGO: Ce frumoasă eşti şi cât te-aş mai iubi. Victoria întinde mâna. e generoasă! Nebunia ta. Şi inima mea te cheamă. pe care-l pierduseşi! (îi întinde mâinile... câte frunze are un măslin! VICTORIA: Ah! Te regăsesc! Răsare iar limbajul nostru. Vezi. Iar inima mea nu e temătoare! Ea arde într-o singură văpaie. arătându-şi semnele. VICTORIA: Cel care nu se teme. iubită aprigă! O. pe mine mă străpungi cu pumnalul la fiecare cuvânt! DIEGO: Nu plânge.. limpede şi înaltă. Victoria îşi lipeşte mâna de spatele lui. ţi-aş fi semănat pe chip tot atâtea sărutări. nu mie. ce însemnătate are pentru iubirea mea? Cel puţin ea nu vatămă pe nimeni. rătăcit. DIEGO: Şi tu te temi. deznădejde! De ce s-ă ivit răul acesta? Aş fi sorbit lacrimile tale şi.

Şi noi suntem acum pe pământ. târâte de potopul lui septembrie. VICTORIA: Ah! Singurătate! CORUL FEMEILOR: Noi suntem paznice! Întâmplarea aceasta depăşeşte priceperea noastră şi aşteptăm să se sfârşească. sensibile la prima adiere a speranţei. ca ieşit din minţi. Încovoind spinarea. şi o ia la fugă. bogate în mirosuri. de s-ar stârni odată vântul. pe măsură ce se vor apropia. Ah! De s-ar stârni odată vântul. Vom păzi taina noastră până la iarnă. lipicioase de sare şi de apă. iată-ne ca nişte frunze moarte. ascultăm în adâncul nostru cum geme încet lentul resac al mărilor fericite.. în ceasul răgazurilor. cerul pustiu al verii. Până atunci. vom fi ca bărcile grele pe care valul mării le ridică treptat. Lumină pe chei. Diego intră şi strigă pe cineva 238 . apoi povara apei pe care-o cară le lipeşte de pământ. când urletele bărbaţilor se vor fi stins şi ei se vor întoarce la noi ca să ceară ceva de care nu se pot lipsi: amintirea mărilor libere. Iar cei pe care-i iubim vor veni spre noi şi. curând înălţate de-a binelea în această nouă primăvară.VICTORIA: Vino iute! Nu te mai teme de nimic! Dar gemetele şi blestemele sporesc în intensitate. până ce plutesc. Când migdalii goi se vor înveşmânta în florile brumei. Întuneric. Frunzele plutesc o clipă. în sfârşit. atunci ne vom ridica puţin de la faţa pământului. pe marea cea deasă. Diego priveşte în jur. aşteptăm să se piardă strigătele tuturor luptelor.. mireasma veşnică a iubirii.

DIEGO: Dar e interzis. oraşul e aprovizionat. 239 . Le duc scrisorile şi le aduc provizii. e aprovizionat cu tichete. DIEGO: Cum adică nu sunt sigur? BARCAGIUL: La urma urmei.pe care-l zăreşte foarte departe. DIEGO: Du-mă de aici! BARCAGIUL: Unde? DIEGO: În largul mării. deh. În fund. ai putea să-i aduci cu dumneata. de guvern. BARCAGIUL: Ah! Nu e interzis de administraţie. BARCAGIUL: E interzis de administraţie. DIEGO: Ce faci? BARCAGIUL: Aprovizionez. Eu însă aprovizionez cu pâine şi cu lapte. Pe corăbii. Nu eşti sigur. nici n-ai auzit legea. În larg sunt câteva corăbii ancorate şi acolo sunt refugiate câteva familii. DIEGO: Oraşul? BARCAGIUL: Nu. Fireşte. BARCAGIUL: Vezi că aşa ceva e interzis. DIEGO: Tu n-ai citit. în direcţia mării. DIEGO: Ehei! Ehei! UN GLAS: Ehei! Ehei! Apare un barcagiu. Eu însă nu ştiu să citesc şi mă aflam pe mare când crainicii oficiali au anunţat noua lege. numai capul depăşeşte nivelul cheiului. în principiu. ci de oamenii de pe vas. ca să scape de infecţie. corul bărbaţilor.

eu sunt o simplă executantă. Dreptul de veto. BARCAGIUL: Nu stărui. DIEGO: Ce? SECRETARA: Nu e prevăzut. dacă preferi. Vezi tu. BARCAGIUL: Urcă-te în barcă. mi s-au dat drepturi asupra ta.. Dar. 240 . DIEGO: O să plătesc cât trebuie. SECRETARA: Înţeleg. de vreme ce am de-a face cu tine. ca şi cum ar vrea să-l atragă. Dar să mori pângărit. Diego e gata să sară. DIEGO: Să mori nu înseamnă nimic. Dar îndărătul lui apare secretara.) Microbii. DIEGO: Nimic nu mă va împiedica să plec. te cunosc bine. Şi pe urmă. Ştii cine sunt! Se dă puţin îndărăt. fireşte! Ai putea să le aduci microbii. Sunt slab de înger.. Răsfoieşte un carnet. El o urmează. BARCAGIUL: Iei abaterea pe seama conştiinţei dumitale? DIEGO: Iau. Marea e liniştită. în acelaşi timp. DIEGO: Toţi banii de care e nevoie. SECRETARA: E de-ajuns să vreau eu aşa.DIEGO: Pe cine să aduc? BARCAGIUL: Şşşt! (îşi roteşte privirea în jur. SECRETARA: Nu! Nu te vei îmbarca. nai să dezertezi. Şi vreau.

Se joacă cu carnetul.) Ce vrei. jumătate agendă. 241 . Oboseala mă face sentimentală. Cu toată contabilitatea asta.. când te privesc. îmi mai slăbesc şi eu frânele... Şi apoi. nu insista. SECRETARA: Cum vrei.. Poate că nu în cel pe care l-aş prefera. ştii? Dar am primit anumite ordine. întrun anumit fel! Numai într-un anumit fel. Cu efemeride. scumpul meu. SECRETARA: Nu. Te dispreţuiesc. DIEGO: Ah! A plecat! SECRETARA: Ia te uită. (Cu simplitate. Răsuceşte carnetul între degete. un clasor. cuvântul ăsta trebuie să-ţi ajungă. jumătate fişier.DIEGO: Oamenii din sângele meu nu aparţin decât pământului! SECRETARA: Asta voiam să spun şi eu.) Îmi placi mult. zău. e memento-ul meu! Întinde mâna spre el. Eşti al meu. Diego se repede iarăşi spre barcagiu. ca toată lumea. ce-ai vedea în el? E un carnet. adevărat! Încă unul care se crede liber şi care totuşi e înscris şi el în registre.. De altfel. Diego încearcă să i-l smulgă. în câte-o seară ca acum.. DIEGO: Prefer ura decât să-ţi văd surâsul. ca pentru o mângâiere. (Râde. convorbirea noastră nu e prea reglementară.

se laudă cu asta. cum aşa? (Meditează. Dimineaţa. Eu le văd în ansamblul lor. Dar până la urmă. idioţii. ne scoatem paguba cu cei care n-au trecut de douăzeci de ani. De îndată ce-au trecut de o sută de ani. Ştii bine că tocmai asta nu suportă un bărbat. asta-i tot! Aşa că. Fiecare oraş are clasorul lui. cum spunem noi. Când şi când îl mai uităm pe câte unul. nu-l ratăm pe nici unul. E de ajuns să aşteptăm. Ştergem ceva mai iute. Iată-l pe cel al oraşului Cadiz. SECRETARA (indignată): Ba nu. când cercetez presa. îmi notez numele lor. Te asigur că organizarea e foarte bună şi că nimeni nu e uitat. dar toţi scapă din ghearele voastre. Atunci ziarele anunţă faptul. te întreb: ce contează un om? Chiar şi un centenar! Şi pe urmă. le colecţionez. sunt şi excepţii. pricepi? Într-un fişier cu trei sute şaptezeci şi două de mii de nume.) Cu toate acestea. (Şterge ceva din carnet. DIEGO: Dar timp de-o sută de ani v-au negat. totdeauna se trădează singuri. la fel cum neaga puterea voastră acest oraş întreg! SECRETARA: O sută de ani nu înseamnă nimic! Te impresionează fiindcă priveşti lucrurile de-aproape... te rog! SECRETARA: Dar toate astea sunt foarte simple şi spun adevărul. DIEGO: Nimeni nu e uitat. e barcagiul! O întâmplare! 242 .DIEGO: Vorbele îţi sunt cu două înţelesuri.) SECRETARA: Vai! Am făcut-o fără să mă gândesc! Vezi. Să isprăvim odată. Bineînţeles. Un strigăt pe mare şi plescăitul unui corp care cade în valuri. E-o medie bună.

Te oboseşte şi pe urmă trebuie să-ţi dai osteneala. gata să-l atingă. SECRETARA: În curând nu se vor mai produce erori. e mai uşor! Şi munca poate fi dusă în tăcere şi în mirosul tihnit al cernelii.Diego s-a ridicat şi o priveşte cu dezgust şi groază. DIEGO: Îmi faci atâta silă. devine interesant! Alcătuiesc o statistică şi statisticile sunt mute! Faci din ei curbe şi grafice. oamenii sunt mai stingheritori. Se apropie de Diego. care sunt mai mare decât tine. e singurul fel. DIEGO: Nu te apropia de mine. mai bâjbâiam şi eu puţin. isprăveşte cu comedia ta murdară! Ce mai aştepţi? Fă-ţi treaba şi nu te mai juca cu mine. Ucide-mă odată. Acum am mâna sigură. care nu lasă nimic la voia întâmplării! Ah! Va să zică nu ţii seama decât de ansambluri! O sută de mii de oameni. lucrezi cu generaţii întregi. E un secret. O maşină perfecţionată. de pildă. am o meserie ingrată. luaţi unul câte unul. îşi strigă bucuriile sau agonia. Dar. DIEGO: Isprăveşte. El o ia brusc de guler. La început. cât voi fi în viaţă. de-a salva acest frumos sistem. o să vă tulbur mai departe ordinea nouă şi frumoasă prin hazardul 243 . că mi se întorc măruntaiele pe dos! SECRETARA: Ştiu. Vei vedea. tremurând de furie. interesant. te avertizez. frază după frază. îţi jur. Dar eu. Se apropie de el.

vă spun eu. ca să naibă nici răgazul. cum şi eu sunt singur. Aţi crezut că totul se poate închide în cifre şi în formule! Dar în frumoasa voastră nomenclatură aţi uitat trandafirul sălbatic. Dar eu. sunt acum două forme ale dezonoarei. fiindcă e sădită în om — priveşte-mă — o forţă pe care n-o veţi nimici. nu e decât o umbră neagră aruncată asupra pământului. marea voce a mării.) Nu râde. Forţa aceasta se va ridica şi veţi şti atunci că 244 . SECRETARA: E adevărat că. amestec de teamă şi de curaj.strigătelor mele. clipele de sfâşiere şi mânia oamenilor! (Secretara râde. deşi alcătuiesc o mulţime. Aţi dăruit oamenilor durerea foamei şi a despărţirilor silite ca să-şi uite revolta. Fiecare dintre noi e singur din cauza laşităţii celorlalţi. până ce-a ajuns să întunece cerul. DIEGO (scuturând-o): E adevărat că minţiţi şi veţi minţi şi de-acum înainte până la sfârşitul veacurilor! Da! Am înţeles bine care vă e sistemul. În miezul celor mai aparente victorii ale voastre. pe care într-o clipă doar vântul furios o va risipi.. le devoraţi timpul şi forţele.. neştiutoare şi veşnic biruitoare. un fel de nebunie limpede. mă revolt împotriva voastră cu întreaga-mi făptură! SECRETARA: Scumpul meu! DIEGO: Taci! Sunt dintr-un neam care cinstea moartea tot atât cât şi viaţa. vă vestesc totuşi că nu sunteţi nimic şi că această putere desfăşurată cât vezi cu ochii. ca şi a muri... Dar au venit stăpânii voştri: a trăi. chipurile verii. semnele de pe cer. Nu râde. fiţi mulţumiţi! Sunt singuri. Mă revolt. nici elanul furiei! Bat pasul pe loc. Îi istoviţi. umilit ca şi ei. idioato! Sunteţi pierduţi. iată-vă de peacum înfrânţi. care sunt înrobit ca şi ei.

în sfârşit. mai va până atunci. eşti pe drumul cel bun. în cele din urmă se blochează. Nu spun că se opreşte. scumpul meu. Tăcere. sistemul lor e excelent. Dar. Continuă. Diego o pălmuieşte şi în clipa aceea oamenii din cor îşi smulg căluşurile şi scot un lung strigăt de bucurie. Din negura timpurilor. SECRETARA: Minunat! DIEGO: Ce este? SECRETARA: Eşti minunat când te cuprinde mânia! Îmi placi şi mai mult... Ai dreptate. scârţâie şi. DIEGO: Sunt vindecat? SECRETARA: Am să-ţi dezvălui un mic secret. (Secretara râde.) Nu râde! Nu râde. îţi spun! Secretara râde. Diego şi-a strivit semnul. Dar.gloria voastră era doar un fum. câteodată. SECRETARA: Există un defect de construcţie. DIEGO: De ce-mi spui asta? 245 . DIEGO: Nu înţeleg. de când îmi pot eu aminti. DIEGO: Ce s-a întâmplat? SECRETARA: Vezi şi tu. a fost totdeauna de ajuns ca un om să-şi înfrângă teama şi să se revolte pentru ca maşina lor să înceapă să scârţâie. Semnul dispare. dar există un defect de construcţie în maşinărie. Duce mâna la locul atins şi apoi o contemplă. antrenat de elanul său.

DIEGO: M-ai fi cruţat. l-ai descoperit şi singur. degeaba fac ceea ce vezi. e prima dată când regulamentul se bucură de aprobarea mea deplină. Se depărtează încetişor. SECRETARA: Atunci nu mai am nici o putere asupra ta. Dar pot să-ţi mărturisesc. îşi mai priveşte o dată mâna şi se întoarce brusc în direcţia gemetelor care se aud iar. Diego întinde mâna spre căluş şi-l desface. Şi asta e trecut în regulament. În mijlocul tăcerii care domneşte. dacă nu te-aş fi lovit? SECRETARA: Nu. Scenă mută. Un vânt uşor s-a stârnit. Diego se pipăie. îi înconjoară. E pescarul. adevărul ăsta. frate. SECRETARA: Îţi mai e teamă? DIEGO: Nu. conform regulamentului. DIEGO: Aşadar. oricum. multă vreme s-a scurs de când n-am mai vorbit. Se privesc în tăcere. PESCARUL (ridicând ochii spre cer): Ce se simte? Într-adevăr. apoi: PESCARUL (cu un efort): Bună seara. mişcând una dintre porţi şi făcând să unduiască nişte pânze. Şi pe urmă.SECRETARA: Ştii. Diego se duce spre un bolnav cu căluş la gură. Ei. fiecare îşi are slăbiciunile lui. Acum poporul se adună. cu căluşurile 246 . cerul s-a înseninat. Venisem ca să te lichidez. Diego îi zâmbeşte. eu sunt mai tare.

. DIEGO: Vântul mării. cu ochii înălţaţi spre cer.dezlegate.. CORTINA 247 .

) O. DIEGO: Aer! Aer! Adunaţi-i pe bolnavi! Mişcare vie. onoare a poporului. DIEGO: Ştergeţi stelele! Sunt şterse. DIEGO: Să nu vă mai temeţi. asta e condiţia. DIEGO: Deschideţi ferestrele! Ferestrele se deschid. refuz viu. Aşezat puţin deasupra lor. care face ca decorurile Ciumei să pară mai puţin impresionante. Lumină orbitoare. În picioare toţi cei care sunteţi în stare! De ce daţi înapoi? Fruntea sus. dăruieşte-le tuturor acestor oameni cu căluş la gura puterea strigătului tău! 248 . sfântă revoltă.PARTEA A TREIA Locuitorii Cadiz-ului se agită prin piaţă. (înalţă braţele. Diego conduce lucrările. deoarece sunt mai finisate. iată că bate ceasul mândriei! Zvârliţi-vă căluşul şi strigaţi laolaltă cu mine că nu vă mai temeţi.

Are primăvara ei. Să vină iarna şi. noi suntem aici pentru a vă reaminti clipa care se pierde. e oare într-adevăr iarnă? Vântul care s-a stârnit vine cu adevărat dinspre mare? Am plătit totdeauna totul cu moneda mizeriei. Măslina şi pâinea dau gust vieţii! Oricât de puţin ne-a rămas. pentru care o catârcă înseamnă o avere. garoafa zilelor. moare. Trebuie cu adevărat să plătim acum cu sângele nostru? CORUL FEMEILOR: Încă o treabă de bărbaţi! Noi. şi viaţa.CORUL: Frate. dacă lăsaţi lucrurile să meargă tot aşa! Azi trebuie să învingeţi frica. ea îi desparte pe cei care se iubesc şi ofileşte floarea zilelor! Împotriva ei trebuie să luptăm mai întâi! CORUL: Să fie chiar iarnă? În pădurile noastre stejarii mai sunt încă acoperiţi de mici ghinde lucioase şi pe 249 . Trezeşte-te. Spanie! CORUL: Suntem săraci şi neştiutori. şi pâinea. mireasma Spaniei! Suntem slabe şi nu putem nimic împotriva voastră. în care rodeşte. te ascultăm şi noi. vara ei. în sfârşit. în care încolţeşte şi ţâşneşte. Dar orice aţi face. noi care sorbim vinul de două ori pe an. poate. noi. care aveţi oase atât de mari. lâna neagră a oilor. nu uitaţi florile trupurilor noastre în încăierarea voastră de umbre! DIEGO: Ciuma ne usucă. începem să sperăm! Dar vechea spaimă încă nu ne-a părăsit inimile. la ziua de naştere şi la ziua de nuntă. Dar ni s-a spus că ciuma ur-mează drumurile anului. oropsiţii. frate. dacă vreţi să păstraţi măcar pâinea. o dată cu viaţa! DIEGO: Veţi pierde şi măslina. care trăim cu măsline şi cu un colţ de pâine. Dar a sosit oare iarna. ni-e teamă să nu pierdem totul.

Diego iese. SECRETARA: Ei. din mijloc. spargeţi geamurile birourilor oficiale.trunchiul lor viespile-s puzderie! încă n-a sosit iarna! DIEGO: Străbateţi iarna mâniei! CORUL: Dar vom găsi oare speranţa la capătul drumului? Sau va trebui să murim deznădăjduiţi? DIEGO: Cine vorbeşte de deznădejde? Deznădejdea e un căluş. Intră Ciuma. pe creasta lui. când totul înverzeşte iar. fulgerarea fericirii sfâşie tăcerea acestui oraş asediat. CIUMA: Încep să se mişte. Dar alţii s-au strâns în jurul lui Diego. strigaţi numele libertăţii în cele patru zări! CORUL: Suntem cei mai nenorociţi! Speranţa e singura noastră bogăţie. Şi trăsnetul speranţei. dar de cealaltă parte a scenei. iată prima ploaie de izbăvire! Iată toamna. în crăpăturile lăsate de arşiţă. în ordine. E urmat de secretară şi de Nada. cum ne-am putea lipsi de ea? Frate. care se afla la acelaşi nivel cu Diego. distrugeţi certificatele ce vi s-au dat.) Ah! Pe pământul uscat. Speranţa ne ridică. părăsiţi cozile spaimei. zvârlim toate căluşurile astea! (Un mare strigăt de eliberare. Se pun în mişcare. se supun. dar ce-i povestea asta? Acum v-aţi apucat să flecăriţi? Ia fiţi buni şi puneţi-vă căluşurile la loc! Câţiva. Sculaţi-vă. SECRETARA: Da. ca de obicei! 250 . asemenea unui val. vă spun! Dacă vreţi sa vă păstraţi pâinea şi speranţa. vântul proaspăt al mării.

Doi oameni cad. cerul şi pământul. beţivane! Şi dumneata. Dar mai rămânea de inventat regulamentul general. devalorizate. iată evanghelia mea. Reflux. Cei care muncesc se opresc împietriţi. Suprimarea. asta-i acum! Suntem pe drumul cel bun! A fi sau a nu fi reglementar. NADA: Ei. NADA: Fiindcă sunt entuziast. Secretara şterge două nume. Dar până acum n-aveam bune temeiuri. pun la loc 251 .. după părerea mea. speţa umană pusă la index. de avertisment. Lovituri înfundate. pe care-l răsfoieşte cu puţină oboseală. nu mergem destul de departe. Nu eşti pe linie. Acum am un temei regulamentar! CIUMA: Regulamentul nu suprimă totul. universul pus în disponibilitate.CIUMA: Ei bine! Trebuie să înăsprim măsurile! SECRETARA: Să le înăsprim. dăi drumul! SECRETARA: Cu ce începem? CIUMA: Cu hazardul. Gardienii Ciumei se precipită. ia seama! NADA: Luaţi aminte că existau regulamente şi înaintea voastră. CIUMA: Vorbeşti prea mult. lichidarea tuturor conturilor. Şi-am învăţat multe lucruri în preajma voastră. deci! Îşi deschide carnetul. întreaga viaţă înlocuită printr-o tablă de materii. E cel mai izbitor.. excelenţă. CIUMA: Întoarce-te la treaba ta. în sfârşit. iată întreaga morală şi filozofie! Dar.

Ce vrei. NADA: Minunat! Mor ca muştele! Ah! Dacă pământul ar putea sări în aer! DIEGO (calm): Ajutaţi-i pe toţi cei care cad. cu glas liniştit): Trăiască moartea. Vântul suflă când poporul înaintează. 252 . dar în sens invers. Reflux. Oamenii se apucă iar de lucru. Şterge. Gardienii se dau înapoi. Reflux.cruci pe uşi. DIEGO (în fund. se potoleşte când revin gardienii. CIUMA: De ce spui asta cu melancolie? Nu cumva l-ai informat? SECRETARA: Nu. CIUMA: Ăsta merge prea departe! SECRETARA: Merge departe. închid din nou ferestrele. Aceeaşi pantomimă. învălmăşesc cadavrele etc. într-adevăr. Pantomimă inversată. CIUMA: Şterge-l pe ăsta de pe listă! SECRETARA: Imposibil! CIUMA: De ce? SECRETARA: Nu se mai teme! CIUMA: Asta-i bună! Ştie! SECRETARA: Are anumite bănuieli. căci nu ne înspăimântă! Flux. Lovituri înfundate. Aceeaşi scenă. Pesemne că a găsit calea singur.

) E prima oară când dau îndărăt. ar fi ceva cu totul demodat. Dar spunem că bogăţiile acestea nu trebuie să fie plătite prea scump. CORUL (scoţându-şi căluşul): Ah! (Suspin de uşurare. Nu vom mai avea strugurii din bolţile de viţă. Şi pe urmă. Trebuie să încercăm altceva. dar eu am mijloacele mele. ştiţi bine că nu e cazul. dă-o încolo. un vin al săracului.. Revoluţiile nu mai au nevoie de răzvrătiţi. laptele în faţa focului. SECRETARA (coborând spre popor): Pe cuvântul meu. Iese. Pe toate meleagurile din lume şi sub oricare stăpânitor.. pe care soarele negru al Ciumei le secase. nucile cu gust de săpun. juvăţul îşi mai slăbeşte strânsoarea. Iată că se întoarce zvonul izvoarelor. care fuge să se ascundă printre femei. Din casa judecătorului iese pe fereastră fata lui.e înzestrat! CIUMA: El e înzestrat.. Astăzi poliţia e 253 . cerul se destinde şi se aeriseşte. Castanele coapte. te-ai crede în plină revoluţie! Totuşi. FEMEILE: Suntem neştiutoare. acum nu se mai cuvine ca popoarele să facă revoluţia.. bobul verde şi salata crudă. totdeauna va exista un fruct proaspăt la îndemână. prima recolta de porumb cu boabele încă verzi. Vara se duce. nici pepenii. E rândul dumitale. Dar apa speranţei înmoaie pământul întărit şi ne făgăduieşte refugiul iernii. un foc de curpeni alături de care aştepţi ca totul să treacă.

. PESCARUL: O să spintec pe loc pântecele acestei murene blestemate. 254 . în deplină proprietate. femeile. poate că s-ar putea obţine câteva compromisuri.. UN BĂRBAT: Despre ce compromisuri vorbeai? SECRETARA: Bineînţeles. SECRETARA: Ce e ticluit? Spun lucruri înţelepte şi nu ştiu nimic mai mult. în timp ce câteva spirite luminate gândesc pentru el şi decid în locul lui cu privire la cantitatea de fericire care-i va fi prielnică. nu ştiţi că orice tulburare se plăteşte şi că o bună împăcare face câteodată mai mult decât o victorie distrugătoare? Femeile se apropie. bunii mei prieteni. poporul se poate odihni. ce nume trebuie şterse. Şi chiar dacă această ordine nouă vi se pare insuportabilă. chiar şi la răsturnarea unui guvern. La urma urmei. nu-i mai bine aşa? În felul acesta. ca exemplu. să constituim cu sprijinul vostru un comitet care ar hotărî. O FEMEIE: Ce fel de compromisuri? SECRETARA: Ştiu şi eu? Dar voi. DIEGO: Nu plecaţi urechea la ce vă spune. n-ar fi mai bine să ne oprim aici? Când o ordine e stabilită.bună la toate. Dar am putea. ar trebui să ne mai gândim la asta. cu majoritate de voturi. caietul acesta în care se procedează la radieri. Toate astea sunt bine ticluite. de pildă. Acest comitet ar deţine. totdeauna te costă mai scump s-o schimbi. Luaţi notă că spun asta aşa. Câţiva bărbaţi se desprind din grupul lui Diego. SECRETARA: Haideţi.

fuge într-un colţ şi. Fata cade fără nici un ţipăt. şterge ceva. care smulge cu brutalitate caietul. mână în mână. Bărbaţi şi femei îl înconjoară pe cel care ţine caietul. Din casa judecătorului un strigăt puternic şi zgomotul căderii unui corp. SECRETARA (pe-un ton de falsă indignare): Faceţi bine şi daţi-mi caietul înapoi! Ştiţi bine că e preţios şi că e deajuns să ştergeţi din el numele unuia dintre concetăţenii voştri pentru ca el să moară deîndată. 255 . O VOCE: Ah! Blestemato! Tu trebuie să mori! O mână îi smulge caietul. îi găsesc numele şi o mână i-l şterge.Scutură caietul cu braţul întins. ci să ne suprimăm! Iată-ne pe toţi alături. cu toţii uniţi întru suprimare! Nu mai e vorba să suprimăm. taure! E-o curăţenie generală! Pleacă. Agitaţie. Un bărbat i-l smulge. toţi îl răsfoiesc. Bărbaţi şi femei se reped spre fiica judecătorului. asupriţi şi asupritori. Haide. răsfoind rapid carnetul. NADA (urlând): Înainte. — Am pus mâna pe el! — Gata cu morţile! — Suntem salvaţi! Dar apare brusc fiica judecătorului.

nici ură. Dar ura o păstrează pentru alţii. locul alături de el. nemişcată. cu privirile în sus. modest. se tem pentru propria soartă. Diego îi împinge pe oameni de cealaltă parte a scenei. în timp ce secretara îşi reia. care a apărut din nou. Toată lumea. izbucneşte într-un hohot de râs uriaş.UN BĂRBAT (enorm şi care ţine caietul): E drept că trebuie făcută puţină curăţenie! Şi prea e frumoasă ocazia asta de-a le face felul câtorva pui de căţea care s-au dedulcit în timp ce noi crăpăm de foame! Ciuma. 256 . DIEGO: Iute. la treabă! Aţi fost traşi pe sfoară! CIUMA: Când li-e teamă. asta e victoria noastră! Reflux treptat al gardienilor în faţa oamenilor lui Diego. pe care-l pălmuiesc şi-l doboară la pământ. s-au repezit asupra bărbatului cu caietul. Diego ia caietul şi-l rupe în bucăţi. DIEGO (întors în faţa Ciumei): Nici teamă. în timp ce gardienii Ciumei se răspândesc pentru a pune la loc decorul şi semnele Ciumei. Îl am în dublu exemplar. SECRETARA: Inutil. aşteaptă pe scenă. CIUMA (către Diego): Poftim! Fac ei înşişi treaba! Crezi că merită osteneala pe care ţi-o dai pentru ei? Dar Diego şi pescarul au sărit pe podium.

sângele! Oraşul va fi ras de pe faţa pământului şi. Dar. Am de partea mea temniţele.. în mijlocul unui vaiet cumplit. dacă trebuie să hrănească focul.. Eu ucid curpenii de viţă. paradisul meu are arhivele şi tampoanele sale. scrâşnet de ştreanguri. dacă ar exploda cerul. Ţara asta în care oamenii pretind să fie liberi fără să fie bogaţi mă dezgustă. dacă oamenii ar lăsa pământul pustiu.CIUMA: Tăcere! Eu sunt cel care oţeţeşte vinul şi usucă poamele. 257 . CIUMA (cu un gest de turbare): Ne mai rămân ostaticii! Face un semn. Şi birourile mele continuă. zgomote surde de oameni care cad răpuşi. deşi nu e prea desluşit. îi înverzesc. potop de lozinci. ca să administreze neantul! Eternitatea sunt eu. acoperă zgomotele Ciumei. zbârnâituri. Dacă s-ar prăbuşi oraşul. Bucuriile voastre simple mă dezgusta. NADA (din înaltul palatului): Totdeauna mai rămâne ceva. Tăcere deci sau strivesc totul. pe măsură ce lupta se conturează în favoarea oamenilor lui Diego. Gardienii săi părăsesc scena. Totul continuă să nu continue. birourile tot s-ar deschide la oră fixă. Luptă mimată. pe când ceilalţi se regrupează. pe ruinele sale. tumultul se potoleşte şi corul. în fine. dacă vor să dea struguri. forţa. istoria va agoniza. în frumoasa tăcere a societăţilor perfecte. călăii.

O. Victoria! Nu te lăsa purtată de cealaltă parte a lumii. Până acum nu era ceva serios.) Ah! Tu. Sunt sărbătorile victoriei. Dar în ceasul acesta e vorba de-un trup care suferă şi se perpeleşte în chinuri. trăiască 258 . DIEGO (repezindu-se): Ah! Asta îţi dă imbold să ucizi sau să mori! (Se apropie de trupul care pare neînsufleţit. iubirea mea! Agaţă-te dârz. cea mai frumoasă vorbire. sălbatică precum iubirea. slava trupului şiroieşte în sfârşit. o targa pe care e întinsă Victoria. agaţă-te dârz de această margine de pământ pe care ne mai aflăm încă! Nu te lăsa să aluneci la fund. Dacă mori tu. În toate colţurile cerului mâini misterioase îşi întind florile şi un vin gălbui curge din nesecate izvoare. Iată carnea fericită. în care ţârâie bondarul. învingătoare. ciorchine al lui septembrie. unde nu te pot ajunge! Nu mă părăsi. Culesul aruncă văpăi pe culmile sânilor beţi. dragostea mea. de-a lungul tuturor zilelor care-mi mai rămân de trăit va fi veşnic beznă în plină zi! CORUL FEMEILOR: Acum suntem în inima adevărului. întoarce-ţi puţin chipul spre mine! Vino înapoi. Vara se sfârşeşte cu o victorie. lucitoare şi caldă. Se întâmplă deci ca omul să triumfe! Şi atunci victoria ia forma trupului femeilor noastre. hai să ne căutăm femeile! Se aduce. Atâtea strigăte.Iese. cea minunată. CORUL: Asupritorii fug. pământul e rece. Pe aria pântecelui cad recoltele viei. Iubirea mea. dorinţa plesneşte ca un fruct copt. sub ploaia iubirii. în tăcere.

Memoria mea va fi mai lungă decât viaţa. fără de care nu mai eşti nimic! Memoria ta nu va răscumpăra nimic! Ciuma a ajuns încetişor lângă Diego. O să-mi stai din nou în faţă. CIUMA: Ei. trup în suferinţă. DIEGO: Nu te voi uita. Şi apoi moartea însăşi sfâşie pieptul fiinţei iubite! Atunci revine iubirea. Victoria geme. acuză-te. e clipa căinţei! Dezertorule! Trupul acesta era patria ta. Numai trupul Victoriei îi desparte. DIEGO: Mai e vreme. Căci te luam cu mine. dreaptă ca o torţă. asta e sigur. frumuseţe regească. Diego. inima mea putea să cuprindă totul. a cărui scăpărare o purtam cu mine în noaptea luptei. Ah! Ce chin groaznic să mori ştiind că vei fi uitată! Îşi întoarce faţa de la el. N-a făcut faţă nefericirii. CORUL FEMEILOR: O. ce zici. odinioară atât de vrednic de dorinţă. renunţi? 259 . Diego! Strigă-ţi durerea. cu flăcările negre ale părului tău şi chipul scânteietor de dragoste.moartea. oglindire a zilei! Bărbatul strigă către imposibil. o să se ridice iarăşi. tocmai atunci când nu mai e vreme. femeia suferă tot ce e posibil. Pleacă-te. VICTORIA: Mă vei uita. Inima ta nu va face faţă absenţei.

CIUMA: Eşti nebun! DIEGO: Dezbracă-te! Când oamenii forţei îşi leapădă uniformele. Dai forţa lor e că au inventat uniforma. pentru că treaba cea mai grea s-a şi făcut. CIUMA: N-ai forţă! Ochii tăi sunt rătăciţi. toate astea nu valorează nimic? DIEGO: Valorează. Viaţa are şi lucruri bune. DIEGO: Viaţa mea nu înseamnă nimic. DIEGO (după o pauză): Las-o pe ea să trăiască şi ucide-mă pe mine. Nu sunt un câine. la amiază. dar ea va trăi mai bine decât mine! 260 . Haide. sunt forţa întruchipată! DIEGO: Scoate-ţi uniforma. CIUMA: Care schimb? DIEGO: Vreau să mor în locul ei.Diego priveşte disperat trupul Victoriei. ploile înserării. Îmi menţin târgul. Eu am privirea fixă a puterii. CIUMA: Măcar chibzuieşte. CIUMA: Prima ţigară nu înseamnă nimic? Mirosul de praf. femeia încă necunoscută. DIEGO: Forţa mea stă în refuz. Ceea ce contează sunt temeiurile existenţei mele. nu sunt prea chipeşi la vedere! CIUMA: Se poate. să lăsăm lucrurile aşa cum sunt! DIEGO: Ideea asta o ai când eşti cel mai tare! CIUMA: Priveşte-mă. CIUMA: Cum? DIEGO: Îţi propun un schimb. doar nu e plăcut să mori şi. al doilea pahar de vin. CIUMA: E una dintre ideile care ţi se năzare când eşti obosit. pe terasamente.

şi femeia aceasta va trăi.CIUMA: Nu. fie în schimbul libertăţii acestui oraş. DIEGO: Eu însă ştiu! Vine din adâncurile vremurilor. numai să mă lăsaţi să-mi văd de treburile mele în acest oraş. dacă renunţi să te ocupi de ceilalţi. Îţi dăruiesc viaţa acestei femei şi vă las pe amândoi să fugiţi. DIEGO: Pe drumul pe care am pornit nu te poţi opri. Dar asta se poate obţine fie în schimbul vieţii tale. Dar îţi propun alt târg. Dar e greu pentru toată lumea. îmi scapă şi oraşul. Dacă tu îmi scapi din mâini. În fund. e mai mare decât tine. sunt silit să primesc. Nu te voi cruţa! CIUMA (schimbând tonul): Ascultă! Dacă îmi oferi viaţa ta în schimbul vieţii ei. Priveşte-o! Dacă vreo femeie are chipul vieţii. CIUMA: În cazul acesta. Am învins! CIUMA: Încă nu! Am ca ostatic acest trup. chiar dacă vrei s-o faci. altfel nu mai sunt stăpân peste nimic. Sunt obligat să ţi-o redau. murmurul glasurilor cu căluş la gură. Merită să trăiască şi tu vrei să o faci să trăiască. e regula naturii. Trebuie să fiu stăpân peste toate. Aşa e regula jocului. O regulă veche. Diego se întoarce spre cor. Prostule! Zece ani de iubire a acestei femei fac mai 261 . Alege! Diego se uită la Victoria. Îmi cunosc puterile. nu poate fi decât asta. Şi ostaticul e ultimul meu atu. care habar n-am de unde vine. E greu. DIEGO: Nu. voi fi sincer cu tine. mai înaltă decât spânzurătorile tale. DIEGO: CIUMA: DIEGO: CIUMA: E greu să mori.

Nici eu nu sunt. Cunosc reţeta. Trebuie să ucizi ca să suprimi crima. Sunt eficace. sunt alături de mine. Dar libertatea acestor oameni le aparţine lor. Atunci ştii că orice fel de dreptate e destul de bună pentru ei. DIEGO: Eficace. Dar. CIUMA: Cine-ţi cere să te supui? Ordinea acestei lumi nu se va schimba după dorinţele tale! Dacă vrei s-o schimbi. într-adevăr.mult decât un secol de libertate pentru oamenii aceştia. DIEGO: Dragostea acestei femei e regatul meu. DIEGO: De când au fost închise porţile acestui oraş. CIUMA: Nu poţi fi fericit fără să le faci rău celorlalţi. Şi apoi. m262 . Iar omul singur trebuie să piară. Asta e dreptatea pe pământ. dar care duhneşte tare! DIEGO: Ştiu că nu sunt puri. CIUMA: Ştii deci acum că te vor lăsa totdeauna singur. DIEGO: Nu. lasă-ţi visele deoparte şi ţine seama de realitate. fiindcă nimeni nu le râde în nas! CIUMA: Nimeni nu râde. fiindcă realizez. DIEGO: Nu. de nevoie. CIUMA: Frumoasă turmă. Pot face cu ea ce vreau. de voie. să comiţi violenţe ca să vindeci lumea de nedreptate. De secole durează minciuna asta! Sunt secole de când domnii din seminţia ta infectează plăgile lumii sub pretext că le vindecă. Ca securea! CIUMA: E de ajuns fie numai şi să-i priveşti pe oameni. nu-i adevărat! Dacă aş fi singur. DIEGO: Nu m-am născut pentru a mă supune acestui fel de dreptate. şi totuşi îşi laudă mai departe reţeta. totul ar fi uşor. bineînţeles! Şi practic. am avut timp destul să-i privesc. Nu pot dispune de ea.

(Îi arată corul prăbuşit în curte. Cea mai mare crimă a lor va avea 263 . Sclavii se află pe tronuri. cum aş putea păstra credinţa faţă de ce am mai mare şi mai singuratic pe lume? CIUMA: Singura fidelitate pe care-o cunosc e dispreţul. DIEGO: E adevărat că li se întâmplă uneori să fie laşi şi cruzi. Dacă li se întâmplă vreodată să ucidă. Şi dacă nu sunt credincios acestui umil adevăr pe care-l împărtăşesc cu ei. Tu. mici. tu măcelăreşti după lege şi logică. CIUMA: Epoca sclavilor! DIEGO: Epoca oamenilor liberi! CIUMA: Mă uimeşti. există motive! DIEGO: Nu-i dispreţuiesc decât pe călăi. În zadar îi caut. Nici un om nu dovedeşte atâta virtute. încât să i se poată acorda puterea absolută. Orice ai face. Nu batjocori capul lor plecat. CIUMA: Ia pune-le oamenilor tăi liberi uniforma poliţiei mele şi-o să vezi ce iese din ei. DIEGO: Ţin la ei aşa mediocri cum sunt. căci s-au scurs secole de când trec deasupra lor pe cer cometele spaimei. trudnici. totdeauna mediocri.am născut printre ei. şi iubirea lor e sfâşiată. căci sunt secole de când mor. CIUMA: Laşitate e să trăieşti în felul lor. Dar tocmai din această pricină aceşti oameni au dreptul la compătimirea care ţie îţi va fi refuzată. Nu râde de înfăţişarea lor speriată.) Priveşte-i. oamenii aceştia vor fi mai măreţi decât tine. Trăiesc pentru oraşul şi pentru epoca mea. Unde sunt? DIEGO: În ocnele şi în cimitirele tale. o fac mânaţi de nebunia unei clipe. De aceea n-au nici ei mai mult decât tine dreptul la putere.

de la începutul începuturilor. Când ura mă arde.) Aşa! Suferă puţin înainte de-a muri. 264 .. DIEGO: Nebunul moare. (Se uită la secretară. Barem asta e regula mea. Dar nu găsesc nici o scuză pentru crima care. Până una-alta. (Cu un glas tăios. ca o încununare.) Nu-mi voi pleca privirea în faţa ta! CIUMA: Nu ţi-o vei pleca. CIUMA: Iată semnele. Vezi bine.) Haide. trufia ucide. ai avut ideea de-a o codifica în ordinea ta murdară.) Şi restul oamenilor nu merită să fie salvaţi. Dacă mi-ai fi lăsat oraşul acesta. O să te doară. dacă trebuie. Gemi puţin.totdeauna o scuză. nebunul moare. Dar până la urmă. toţi ceilalţi sunt salvaţi! (Întunecat. acum la lucru! SECRETARA: Da. CIUMA: Ah! Nu-ţi mai convine? Ba nu. Dar e foarte obositor pentru un om care îmbătrâneşte. ai fi pierdut şi femeia iubită şi-ai fi fost pierdut o dată cu ea. aşa e bine. înainte de-a părăsi acest oraş. Evident. (Diego priveşte cu oroare semnele care apar iarăşi pe trupul lui. e limpede! Atunci prefer să-ţi spun că ai trecut victorios şi cea din urmă încercare. (Ciuma se apropie de el. e de ajuns un nebun ca tine. ca mine.) Pregăteşte-te! DIEGO: Sunt pregătit. suferinţa altuia e pentru mine ca rouă.. e clasic: secunda de şovăială! Trufia va fi cea mai tare. Şi nu voi găsi astăzi onoarea decât printre morţi? CIUMA: Aveam dreptate. Şi lasă-mă să te privesc cum suferi.. oraşul acesta are toate şansele de-a fi liber. DIEGO: Eram însetat de onoare. s-a comis împotriva lor şi pe care.. mai devreme sau mai târziu.

CIUMA: În numele cui stai şi-mi discuţi ordinele? SECRETARA: În numele memoriei. Atunci nu eram nesuferită nimănui. Am deviat de la linia mea. Înainte de sosirea ta. uiţi să te mai pasionezi. Adică aproape toţi.CIUMA: Ai şi obosit. deci. CIUMA: Astea sunt vorbe. eram liberă şi asociată cu hazardul.. SECRETARA: Într-adevăr. care uneori mai şi ajuta pe cineva. existam şi eu în felul 265 . CIUMA: Cine-ţi cere ajutorul? SECRETARA: Cei care nu ating dimensiunile nenorocirii. (I-l arată pe Diego. care dă formă tuturor destinelor. Dar dumneata m-ai pus în slujba logicii şi a regulamentelor. fiindcă nu intră în atribuţiile mele. Dar nu mă simt în largul meu. Dar ura mea are nevoie de victime proaspete. Devine o bătrână cu masca morţii. Şi dacă îţi cauţi un sprijin. hai? Secretara aprobă din cap şi. Am câteva amintiri îndepărtate. CIUMA: Totdeauna m-am gândit că nu urăşti destul. În ceea ce-i priveşte. Dar e puţin şi vina dumitale. ura nu mă mai susţine. în altă parte.. Să-mi rezolvi iute treaba asta. Asta ţi-e misiunea. în aceeaşi clipă. Eram elementul constant. Şi vom începe de la capăt povestea. îşi schimbă brusc înfăţişarea. Eram cea care încheie toate. mi se întâmpla să lucrez cu consimţământul lor. care cade în genunchi) găseşte-l în bucuria de a distruge. care fixează iubirile. SECRETARA: Să distrugem. Tot lucrând întruna numai cu fişe.

M-a ales în mod liber. i-a fost milă de mine. CIUMA: În picioare. în sfârşit. Îi iubesc pe cei care-mi dau întâlnire. care nu va regăsi viaţa decât pentru a scoate strigăte de fiară! Ea. Dar nu te teme! Va face ce se cuvine. mă sprijin şi eu de-un trup. nătărăule. aşa e regula şi asta îi e funcţia. ajungi să invidiezi nevinovăţia celor ucişi. În felul lui. până la ultima lor suflare. Şi vezi că. Mă dezgustă umbrele. SECRETARA: Cine să aibă nevoie de milă. lasă-mă să suspend această logică interminabilă şi să visez că. Pentru noi.meu. Astăzi îi târăsc silnic şi toţi mă refuză. Diego aproape a căzut. îţi înapoiez acest oraş! 266 . omule! Sfârşitul nu poate veni fără ca femeia aceasta să facă ceea ce trebuie. lunecă în sentimentalisme. tot ucigând. da. Poate că de aceea îl iubeam pe cel pe care-mi porunceşti să-l ucid. asta-i tot. Maşina scârţâie niţel. cuceritorii. vreau să spun că-l invidiez. Ciuma îl ridică. fii fericit. cel puţin. va găsi drept sprijin suferinţa sa. dacă nu cei pe care nimeni nu-i compătimeşte! Când spun că-l iubesc pe acest om. asta-i forma jalnică pe care-o ia iubirea. Şi îi invidiez pe toţi aceşti nefericiţi. CIUMA: Îţi poruncesc să taci! SECRETARA: O ştii bine şi mai ştii că. CIUMA: Teme-te să nu-mi stârneşti mânia! N-avem nevoie de milă. Ah! Măcar o secundă. deocamdată. până şi pe această femeie (o arată pe Victoria). O ştii bine şi mai ştii că din pricina asta merităm să fim plânşi cât de cât. Înainte să se blocheze complet.

Ce mai. după ce vom ucide sau înjosi 267 . plec. Era o lipsă de consecvenţă şi de sinceritate.) Da. Am ales dominaţia şi ştiţi acum că e ceva mai serios decât iadul. Am umplut Atena de focuri purificatoare. dacă vreţi să-mi aflaţi părerea. tehnica e pusă la punct. erau scârbiţi până în adâncul inimii. Un mort. am ucis fără răgaz şi fără să mă enervez. bineînţeles. sărmanii zei.) Înainte puteaţi pretinde că vă temeţi de Dumnezeu şi de hazardurile lui. Morţii mei au fecundat nisipurile Libiei şi ale negrei Etiopii. Credea că poate fi puternic şi bun în acelaşi timp. te răcoreşte. Astăzi. nu valorează cât un sclav. Pe cele cinci continente. am aprins pe plajele ei mii de ruguri funebre. dar aşa nu ai randament. şi era o idee şi în treaba asta.(Strigăte de bucurie din partea corului. Iată de ce. Pământul Persiei e încă gras de sudoarea cadavrelor mele.. Îmi place vâlva care se face în jurul numelui meu şi acum ştiu că nu mă veţi uita. am acoperit marea grecească cu cenuşa oamenilor. Chiar şi zeii. (Râde. Dar Dumnezeul vostru era un anarhist care amesteca genurile. Eu am ales numai puterea. până ce am făcut-o cenuşie. Priviţi-mă! Priviţi pentru ultima oară singura putere de pe lumea aceasta! Recunoaşteţi-vă adevăratul suveran şi învăţaţi să vă temeţi. Şi când catedralele au urmat templelor. trebuie să recunoaştem. Idealul e să obţii o majoritate de sclavi cu ajutorul unei minorităţi de morţi bine aleşi. Şi aici am lucrat bine. Dar ideea nu era desăvârşită. sunt mulţumit de mine. dar nu vă veseliţi. De milenii v-am acoperit oraşele şi câmpurile cu leşuri. de-a lungul veacurilor. Ciuma se întoarce spre ei. Nu era prea rău.. cavalerii mei negri le-au umplut de trupuri care urlau.

CIUMA: Poate că mândria va obosi. (Râde. Iată-i pe vechii voştri stăpâni. Cinste celor nerozi. nici o măreţie nu ne va rezista. Cruzimea revoltă. afară de mândria oamenilor. Trebuie să isprăvim odată. 268 .) E chestie de încăpăţânare. În ziua aceea voi domni cu adevărat. dar prostia descurajează. nu-i aşa? Dar fiţi liniştiţi. vom îngenunchea popoare întregi. (În depărtare agitaţie. beţi de nemişcare şi de uitare. în sfârşit. am fruntea îngustă a îndărătnicilor. larmă de trompete. femeie! Sunt obosită. Şi veţi obosi tot văzând cum prostia triumfă fără luptă. când strigătul interminabil al răscoalelor voastre murdare va amuţi. SECRETARA: Vom înfrânge totul. Nici o frumuseţe. SECRETARA: Sunt mai bătrână decât dumneata şi ştiu că şi dragostea lor e îndărătnică. Omul e mai inteligent decât s-ar putea crede.cantitatea de oameni necesară. SECRETARA: Ridică-te..) Ascultaţi! Iată că norocul meu se întoarce. fiindcă ei îmi pregătesc calea! Ei alcătuiesc forţa şi speranţa mea! Va veni poate o zi când orice jertfă vi se va părea deşartă. Se duce spre fundul scenei. Vom înfrânge totul. în mijlocul tăcerii definitive a servituţii. CIUMA: Dragostea? Ce mai e şi asta? Iese. pe care-i veţi regăsi orbi faţă de suferinţele altora..

Victoria se ridică. Trebuia să mă preferi pământului întreg. Dar este o forţă care devorează totul. VICTORIA: Ce nevoie aveam eu de forţa ta? Iubeam un bărbat. Victoria. DIEGO: Sunt mulţumit. Am făcut ce trebuia. În umbră. dragostea mea. VICTORIA: Ah! Diego. VICTORIA: Nu. DIEGO (privind-o): Te-am iubit din tot sufletul. DIEGO: Mi-am încheiat socotelile cu moartea. VICTORIA: Ah! Era prea simplu. ce-ai făcut din fericirea noastră? DIEGO: Rămas-bun. VICTORIA: Nu spune asta. Dar în acelaşi moment cade Diego. Trebuia să mă alegi pe mine. ca să înveţe să trăiască. Victoria. fericirea nu mai are loc alături de ea. nu-i aşa.) Nimeni nare dreptul să fie mulţumit că moare. Are nevoie de femeile noastre. nu! Încă nu era de ajuns! Ce puteam să fac numai cu sufletul tău? 269 . să ne iubim în tăcere şi să suferim ceea ce trebuia să suferim! Preferam frica ta. VICTORIA (cu un strigăt): Nu era de ajuns. Sunt mulţumit. asta e forţa mea. DIEGO: M-am ofilit în această luptă. (Plânge. O. E o vorbă de bărbat. o cumplită vorbă de bărbat. bărbaţii. nam fost niciodată în stare decât să murim. Victoria se repede spre Diego. Noi. Nu mai sunt un bărbat şi e drept să mor. lumea asta are nevoie de tine. chiar împotriva cerului. ia-mă cu tine! DIEGO: Nu. nu forţa lui. Secretara se dă puţin îndărăt. VICTORIA (aruncându-se peste trupul lui): Atunci.

populată de idei. moartea în plin pustiu! Diego moare. Iese. răniţi fără nici o rană. morţi fără pumnale. Fug de mama lor. voi şi noi. pe care mândria lor pretinde s-o transforme. în timp ce vântul suflă ceva mai tare. femei. în locul acestei morţi solitare. cu toate uşile închise. Pământul e blând cu cei care l-au iubit mult. şi mergând din singurătate în singurătate către ultima izolare. luând trupul lui Diego. Atunci. contopiţi în apriga îmbrăţişare a iubirii! Dar bărbaţii preferă ideea. SECRETARA: Nu plângeţi. ne vom apăra până la capăt. FEMEILE: Nenorocire pe capul lui! Nenorocirea să se abată peste toţi cei care ne părăsesc trupurile! Vai nouă. Femeile se reped şi o înconjoară pe Victoria. vânători de umbre. Victoria şi femeile merg spre una din laturi. celor părăsite şi care purtăm de-a lungul anilor lumea aceasta. 270 . cu voi alături. Femeile îl jelesc. sub un cer mut. se depărtează de iubită şi iată-i cum aleargă la întâmplare. Ah! De vreme ce nu totul poate fi salvat. chemând la o întâlnire imposibilă. să vină războiul şi. să învăţăm măcar să păstrăm locaşul iubirii! Să vină ciuma. veţi cunoaşte moartea laolaltă. cântăreţi singuratici.Secretara îşi apropie mâna de Diego. Începe mimarea agoniei. hrănită cu cuvinte.

Dar zgomotele din fund devin clare. Un nou motiv muzical
izbucneşte şi e auzit Nada urlând de pe fortificaţii.
NADA: Iată-i! Sosesc cei vechi, cei dinainte, cei
dintotdeauna, împietriţii, liniştitorii, confortabilii, care
nu duc nicăieri, lustruiţii şi poleiţii, într-un cuvânt,
tradiţia, aşezată, prosperă, rasă proaspăt. Uşurarea e
generală, vom putea porni lucrurile de la capăt. De la
zero, fireşte. Iată-i pe micii croitori ai neantului, veţi fi
îmbrăcaţi pe măsură. Dar nu vă agitaţi, metoda lor e mai
bună. În loc să astupe gurile celor care-şi strigă
nenorocirea, îşi astupă propriile urechi. Eram muţi, vom
deveni surzi. (Fanfara.) Atenţiune, se întorc cei care scriu
istoria. Se vor ocupa de eroi. Îi vor pune la rece. Sub
lespezi. Nu vă plângeţi: deasupra lespezilor, societatea e
într-adevăr prea pestriţă. (În fundal sunt mimate
ceremonii oficiale.) Priviţi-i, ce credeţi că fac pentru
început? Se decorează între ei. Ospeţele urii sunt încă
deschise, pământul sleit se acoperă de lemnul uscat al
spânzurătorilor, sângele celor pe care-i numiţi drepţi mai
luminează zidurile lumii, şi ei ce fac? Se decorează!
Bucuraţi-vă, veţi avea parte de discursuri solemne. Dar
înainte de-a se pregăti estrada lor, vreau să vă rezum
discursul meu. Omul acesta, pe care-l iubeam, în ciuda
lui, a murit furat. (Pescarul se repede asupra lui Nada.
Gardienii îl opresc.) Vezi, pescarule, cârmuirile trec,
poliţia rămâne. Există deci o dreptate.
CORUL: Nu, nu există dreptate, dar există limite. Şi cei care
pretind că nu orânduiesc nimic, la fel cu cei care voiau
să stabilească reguli pentru orice, depăşesc deopotrivă
limitele. Deschideţi porţile, pentru ca vântul şi sarea să
271

vină să cureţe acest oraş.
Prin porţile deschise, vântul suflă din ce în ce mai tare.
NADA: Există o dreptate, cea care i se face dezgustului
meu. Da, o veţi lua de la capăt. Dar asta nu mai e treaba
mea. Nu vă mai bizuiţi pe mine pentru furnizarea
vinovatului perfect, nu posed virtutea melancoliei... O,
lume veche, trebuie să plec, călăii tăi au obosit, ura lor a
devenit prea rece. Ştiu prea multe lucruri, până şi
dispreţul şi-a trăit traiul. Adio, oameni buni, într-o bună
zi veţi învăţa că nu poţi trăi bine ştiind că omul nu e
nimic şi că înfăţişarea Domnului e îngrozitoare.
În vântul care suflă furtunos, Nada aleargă pe dig şi se
aruncă în mare.
Pescarul a alergat în urma lui.
PESCARUL: A căzut la fund. Valurile întărâtate îl izbesc şi-l
înăbuşă cu coamele lor. Gura asta mincinoasă se umple
de sare şi va amuţi, în sfârşit. Priviţi, marea furioasă
capătă culoarea anemonelor. Ne răzbună. Mânia ei e a
noastră. Ea îi cheamă pe toţi oamenii mărilor să se
adune, pe toţi singuraticii să se întrunească. O, undă, o,
mare, patrie a răzvrătiţilor, iată-ţi poporul, care nu se va
pleca nicicând. Marele talaz înălţat din adâncuri, hrănit
cu amărăciunea apelor, va mătura oraşele voastre oribile.
---- CORTINA ----

272

273

CEI DREPŢI

Piesă în cinci acte

„O, love! O, life! Not life but love in death.”
(Romeo şi Julieta, actul IV, scena 5)

274

PERSONAJELE

DORA DULEBOV
MAREA DUCESĂ
IVAN KALIAIEV
STEPAN FEDOROV
BORIS ANNENKOV
ALEKSEI VOINOV
SKURATOV
FOKA
PAZNICUL

275

ACTUL ÎNTÂI
Locuinţa unor terorişti. Dimineaţa. Cortina se ridică în
tăcere. Dora şi Annenkov sunt pe scenă, nemişcaţi. Se aude sunând o dată. Annenkov face un gest ca s-o oprească
pe Dora, care pare a voi să vorbească. Se aude sunând de
două ori, la scurt interval.
ANNENKOV: El e.
Iese. Dora aşteaptă nemişcată. Annenkov se înapoiază cu
Stepan, pe care-l ţine pe după umeri.
ANNENKOV: El e! Uite-l pe Stepan.
DORA (se îndreaptă spre Stepan şi îi ia mâna): Ce fericită
sunt, Stepan!
STEPAN: Bună ziua, Dora.
DORA (îl priveşte): S-au şi împlinit trei ani.
STEPAN: Da, trei ani. În ziua când m-au arestat tocmai
veneam la tine.
DORA: Noi te aşteptam. Timpul trecea şi inima mi se
strângea din ce în ce mai tare. Nici nu mai îndrăzneam
să ne uităm unul la altul.
ANNENKOV: A trebuit să ne mutăm, încă o dată.
STEPAN: Ştiu.
DORA: Şi acolo, Stepan?
STEPAN: Acolo?
276

DORA: La ocnă.
STEPAN: De-acolo se evadează.
ANNENKOV: Da. Am fost foarte mulţumiţi când am aflat că
ai putut să ajungi în Elveţia.
STEPAN: Elveţia e altă ocnă, Boria.
ANNENKOV: Ce spui? Măcar sunt liberi.
STEPAN: Libertatea este o ocnă câtă vreme un singur om e
rob pe acest pământ. Eram liber şi nu încetam să mă
gândesc la Rusia şi la robii ei.
Tăcere.
ANNENKOV: Sunt fericit, Stepan, că partidul te-a trimis
aici.
STEPAN: Trebuia. Simţeam că mă sufoc. Să fac ceva, să fac
şi eu, în sfârşit, ceva... (Se uită la Annenkov.) îl vom
ucide, nu-i aşa?
ANNENKOV: Cu siguranţă!
STEPAN: Îl vom ucide pe călău. Tu eşti şeful, Boria, te voi
asculta.
ANNENKOV: Nu e nevoie să-mi făgăduieşti, Stepan. Suntem
fraţi cu toţii.
STEPAN: E necesară o disciplină. Am înţeles asta la ocnă.
Partidul socialist revoluţionar are nevoie de disciplină.
Disciplinaţi, îl vom ucide pe marele duce şi vom zdrobi
tirania.
DORA (îndreptându-se spre el): Stai jos, Stepan. Trebuie să
fii obosit după o călătorie atât de lungă.
STEPAN: Nu sunt niciodată obosit.
Tăcere. Dora se aşează.
277

278 . Am încredere în el. şi să păstrezi legătura cu Comitetul Central. STEPAN: A fost omorât? ANNENKOV: Da. Da. Curtea imperială va afla totodată că suntem hotărâţi să exercităm teroarea până în clipa când pământul va fi înapoiat poporului. Stepan. STEPAN: Cine sunt camarazii noştri? ANNENKOV: L-ai întâlnit pe Voinov în Elveţia. pe care-l înlocuieşti. Schweitzer. Pe Ianek nu-l cunoşti. Boria? ANNENKOV (schimbând tonul): De o lună de zile doi dintre ai noştri studiază toate deplasările marelui duce. Stepan se uită la Dora. pentru a grăbi eliberarea poporului rus. STEPAN: Şi după aceea? ANNENKOV: După aceea vom vedea.STEPAN: Totul e pus la punct. Dora îşi fereşte privirea. lucra cu ea. Întreaga Rusie va afla că marele duce Serghei a fost executat prin aruncarea unei bombe de către un grup de luptă al partidului socialist revoluţionar. Trebuie să fii gata să ne înlocuieşti. îi vei da o mână de ajutor Dorei. STEPAN: Ce trebuie să fac? ANNENKOV: Pentru început. da. totul e pus la punct! Se apropie clipa. Dora a strâns materialul necesar. STEPAN: Proclamaţia e întocmită? ANNENKOV: Da. STEPAN: În ce fel? DORA: Un accident. dacă va fi cazul. deşi e tânăr.

(Tăcere. Spune că poezia e revoluţionară. Ascultă cu toţii şi aşteaptă. STEPAN: Şi dacă se sparge? DORA: Aşa a murit Schweitzer. Annenkov trece în anticameră şi se întoarce cu Voinov. Se aude sunând de două ori. Dar ar vătăma-o. o singură bombă ar fi de-ajuns să arunce în aer casa asta? DORA: Una singură. VOINOV: Stepan! STEPAN: Bună ziua. STEPAN: Câte ar trebui ca să arunci în aer Moscova? ANNENKOV: Eşti nebun! Ce vrei să spui? STEPAN: Nimic. Îşi strâng mâinile. Voinov îmbrăţişează. STEPAN: Numai bomba e revoluţionară. Stepan pare că se gândeşte. Trebuie doar să ai grijă să nu spargi tubul. I se mai spune şi Poetul. ANNENKOV (râzând): Ianek crede tocmai dimpotrivă. crezi că te voi putea ajuta? DORA: Da.) Dora.) Dora.STEPAN: Ianek? ANNENKOV: Kaliaiev. (Un timp. nu. Stepan? STEPAN: Am zâmbit? DORA: Da.) De ce zâmbeşti. 279 se duce la Dora şi o . STEPAN: Ăsta nu-i nume de terorist. STEPAN: Mi se întâmplă uneori. Se aude sunând o dată. (Un timp.

) Cotituri.ANNENKOV: Totul a mers bine. ANNENKOV: Dă-o încoace! STEPAN: Agenţi? VOINOV (ezitând): Berechet.. Când eram student. Să minţi bine. (Desenează. m-au dat afară din facultate. caleaşca va trece pe sub ferestrele noastre. Nu mă pot învăţa să mint.. Spuneam ceea ce gândeam. VOINOV: Nu e uşor. STEPAN: Toată lumea minte. Am fost dat afară. Iată. După părerea mea. asta-i tot.. astea-s locurile cele mai bune. circulaţie anevoioasă din pricina îmbulzelii. profesorul m-a întrebat cum a construit Petru cel Mare oraşul Petersburg. STEPAN: Bună întrebare. 280 . străzi înguste. iată ce trebuie.. ANNENKOV: Nimeni nu se simte în largul lui cu agenţii alături. Să n-ai grijă! VOINOV: Nu mă tem de nimic. ANNENKOV: Ce reprezintă aceste două cruci? VOINOV: O piaţetă unde caii îşi vor încetini mersul şi teatrul unde se vor opri. colegii îşi băteau joc de mine pentru că eram incapabil să-mi ascund gândul. Aleksei? VOINOV: Da. am răspuns. Până la urmă. STEPAN: După aceea. STEPAN: De ce? VOINOV: La cursul de istorie. ANNENKOV: Ai studiat terenul dintre palat şi teatru? VOINOV: Acum pot s-o desenez. STEPAN: Te impresionează? VOINOV: Nu prea mă simt în largul meu. VOINOV: Cu sângele şi cu biciul.

apoi o dată. Dora se repede la uşă. STEPAN: Şi cu toate astea.VOINOV: Am înţeles că nu e de-ajuns să denunţi nedreptatea. VOINOV: Şi agenţii? KALIAIEV: Cârduri. unul din geamurile felinarului din stânga e ciobit. Că trebuie să-ţi dai viaţa ca s-o combaţi. Intră Dora şi Kaliaiev ţinându-se de braţ. minţi? VOINOV: Mint. cu faţa la ceilalţi. Kaliaiev râde. Soneria. sunt fericit. Acum. Numai să apară în zare şi-aş recunoaşte-o dintr-o mie! Mi-am notat toate amănuntele. Are semnalul lui personal. DORA: Ianek. ANNENKOV: Ianek. eşti sigur că ai să recunoşti caleaşca? KALIAIEV: Da. am văzut-o de două ori. Se aude glasul Dorei din anticameră. Iată-l pe Stepan care-l înlocuieşte pe Schweitzer. pe îndelete. frate! STEPAN: Mulţumesc. De pildă. Stepan ridică din umeri. Cumpără ţigări de la mine. ANNENKOV: Ianek se amuză schimbându-l. STEPAN: Nu e acelaşi semnal. Dar suntem prieteni vechi. Dar n-am să mai mint în ziua când am să arunc bomba. Dora şi Kaliaiev se aşează. ANNENKOV: E Ianek. KALIAIEV: Fii binevenit. De două ori. 281 .

) Mi-am petrecut două luni studiindu-i pe vânzătorii ambulanţi. KALIAIEV: Ştii bine că nu mă pot abţine. DORA: Mie. Ar fi în stare să vândă şi caii ţarului. vechitura asta luxoasă! Boria ar fi putut să-mi găsească altceva. acum. KALIAIEV (râde): Eşti atât de drăguţă cu rochia asta! DORA: Drăguţă! M-aş bucura să fie aşa. trebuie să fii mândră.) Şi-apoi. Aux lieux tranquilles où mon coeur 282 . Actriţă! Am un suflet simplu. Frumuseţea există. viaţa cea nouă.) Avem noroc.. ANNENKOV: Pavel a confirmat informaţia? KALIAIEV: Marele duce va merge săptămâna asta la teatru. Tot travestiul acela. nu-mi plac travestiurile. mai mult de-o lună făcând exerciţii în cămăruţa pe care o aveam. spuneau ei. (Lui Stepan şi Annenkov. Colegii mei n-au avut nici cea mai mică bănuială. Ce frumos eşti! Nu-ţi pare rău după cojoc? KALIAIEV (râde): Adevărat. uneia. Pavel va cunoaşte ziua exactă şi va preda un mesaj portarului. (îşi arată rochia. Iată-te mare senior. Dora.. DORA: Şi tu bineînţeles că te amuzai. „Un om şi jumătate. bucuria există. (Se întoarce spre Dora şi râde.Râde. totul mă amuza. Dora. eram foarte mândru de el.” Şi încercau la rândul lor să facă la fel ca mine. Peste puţin. DORA (privindu-l): Nu mai eşti vânzător ambulant. Dar nu trebuie să ne gândim la asta. Trebuie să fii veselă. KALIAIEV: De ce? Ochii tăi sunt tot timpul trişti.

Nimeni n-a aruncat-o vreodată de două ori... STEPAN: Tu? KALIAIEV: Te miră? înseamnă că n-ai încredere în mine! STEPAN: E nevoie de experienţă. Dora. (Pauză. KALIAIEV: Oh! Dora. Zâmbeşti? Cât sunt de fericit. STEPAN: Trebuie să ai o mână sigură. KALIAIEV: De experienţă? Ştii foarte bine că n-o arunci decât o singură dată şi că după aceea. iar Stepan se îndreaptă spre Annenkov cu paşi fermi.. STEPAN: Cine va arunca prima bombă? KALIAIEV: Eu. Regula e strictă. Regula e regulă.. ANNENKOV: Da. presupun că portarul trebuie prevenit? Kaliaiev îl priveşte cu mirare. ANNENKOV: Nu.. Boria. STEPAN: Vreau să arunc eu bomba.. Voinov.) Nu eu o arunc. vrei să cobori? Nu uita bacşişul. Stepan! Cei care vor arunca bomba au şi fost desemnaţi. n-ai uitat versurile.. Ies fiecare prin altă parte. STEPAN: Te rog! Ştii ce înseamnă asta pentru mine. ci aştept aici. DORA (zâmbind): Je respirais un étérnel été. ANNENKOV: Nu. STEPAN (tăindu-i vorba): Ne pierdem vremea.te souhaitait.. Voinov te va ajuta apoi să aduni materialul în cameră. KALIAIEV (arătându-şi mâna): Priveşte! Crezi că o să 283 . pe a doua.

tremure? Stepan se întoarce cu spatele. să am tiranul în faţa mea şi să şovăi? Cum poţi să crezi aşa ceva? Şi chiar dacă braţul mi-ar tremura. Dacă avem un pic de noroc. Boria? Vezi tu. cunosc un mijloc sigur de a-l ucide pe marele duce. marele duce. KALIAIEV: Şi dacă dăm greş. ANNENKOV: Care? KALIAIEV: Aruncându-mă sub copitele cailor. KALIAIEV: N-o să tremure. KALIAIEV: Mă supun. Ai să treci regulat pe dinaintea ferestrelor noastre şi o să ne punem de acord asupra unui semnal. trebuie să te păzeşti. Boria! Ce onoare. ANNENKOV: Nu. japonezii nu se predau 284 . marele duce va fi doborât. Cum adică. ar trebui să-i imităm pe japonezi. tu ai să fii pe stradă. KALIAIEV (plin de înflăcărare): Da. ce onoare pe mine! Oh! Mă voi arăta demn de ea. ANNENKOV: Ce vrei să spui? KALIAIEV: În timpul războiului. în timp ce Ianek şi Aleksei vor pândi caleaşca. Trebuie lovit mai sus! ANNENKOV: Mai întâi. Stepan ridică din umeri şi se duce să se aşeze în fundul scenei. Organizaţia are nevoie de tine. Dora şi cu mine vom aştepta aici clipa lansării proclamaţiei. asta nu-i necesar. îl voi ucide! Ce fericire dacă iese bine! Marele duce e puţin lucru. ANNENKOV: Stepan. Va trebui să încerci să fugi.

STEPAN (vorbind din fundul încăperii): Ca să te sinucizi trebuie să te iubeşti mult. care e mai presus decât viaţa. Suntem aici ca să izbutim. Dar pentru mine ura nu e-o joacă. vrei să te arunci sub copitele cailor şi. Trebuie să ne iubim. nici să 285 . Nu mă plictisesc.) N-am încredere în tine. KALIAIEV (stăpânindu-se): Nu mă cunoşti. Un adevărat revoluţionar nu se poate iubi. KALIAIEV (cu blândeţe): De ce mă jigneşti? Cine ţi-a spus că mă plictisesc? STEPAN: Nu ştiu. frate. ANNENKOV: Nu. STEPAN: Nu putem. (îl priveşte. dacă putem. ci dreptatea.. KALIAIEV: Dar la ce? ANNENKOV: La teroare. Se sinucideau. Nu suntem aici ca să ne admirăm. din nou. Nu te gândi la sinucidere. acum. sunt brutal. ANNENKOV: Stepan! STEPAN (ridicându-se şi venind spre ei): Da. îţi place să faci pe ambulantul. KALIAIEV (cu vădită sforţare): Fiecare slujeşte dreptatea aşa cum poate. Trebuie să ne împăcăm cu gândul că ne deosebim. KALIAIEV (izbucnind): Atunci ce cauţi printre noi? STEPAN: Am venit să ucid un om. sinuciderea. Iubesc viaţa. nu să-l iubesc. Am intrat în mişcarea revoluţionară pentru că iubesc viaţa.niciodată.. KALIAIEV (întorcându-se brusc): Un adevărat revoluţionar? De ce vorbeşti aşa cu mine? Ce ţi-am făcut? STEPAN: Nu-mi plac cei care intră în mişcarea revoluţionară pentru că se plictisesc. reciţi versuri. STEPAN: Eu nu iubesc viaţa. Schimbi semnalele.

pentru eliberarea ţării! Ucidem împreună şi nimic nu ne poate despărţi. acum trei ani. Stepan a suferit. KALIAIEV (cu violenţă): N-ai să-l ucizi singur. nici în numele nimănui. Ai să-l ucizi cu noi şi în numele poporului rus. Stepan.. Se uită la ei. (Pauză... M-am justificat într-o noapte şi pentru totdeauna. Nu mă iubeşte. Iese. Asta ţi-e justificarea. KALIAIEV (foarte palid): M-a jignit. Stepan iese. Dora se duce să se aşeze în tăcere. ANNENKOV: Ajunge! Ce-i cu voi. Am să-i vorbesc.. DORA: Cred că nu iubeşte pe nimeni. Boria. DORA (uitându-se la Kaliaiev): Ce s-a întâmplat? ANNENKOV: Nimic.) Vino. STEPAN (acelaşi joc): N-am nevoie de ea. ANNENKOV (lui Kaliaiev): Nu-i nimic. Când totul se va 286 . la ocnă. Pauză. Şi nu voi îngădui. DORA (lui Kaliaiev): Ce s-a întâmplat? KALIAIEV: Ne-am şi ciondănit.salut ceea ce e diferit într-însul. trebuie să ne punem de acord asupra semnalelor. contopiţi unii cu alţii. Intră Dora. aţi înnebunit? Aţi uitat cine suntem? Nişte fraţi. având drept scop executarea tiranilor.

Dacă nu. Voiam să-i explic că nu sunt extraordinar.. Schweitzer a şi spus-o: „Prea extraordinar ca să fie revoluţionar”. (Mai încet. taciturn. DORA: Şi dacă n-o să fie aşa? KALIAIEV: Taci. prea spontan. Ca şi ei. Nu fi trist! KALIAIEV: Sunt trist. DORA: Sunt mai veche decât tine în Organizaţie. eficient. Iubesc frumuseţea. vom răspândi moartea. Cum să îndur ca fraţii mei să mă ocolească? Uneori. Numai că viaţa continuă să mi se pară minunată.. Cum să le explic? Revoluţia. ştiu ce gândeşte. după o pauză.. ştiu. fericirea! Tocmai de aceea urăsc despotismul.. KALIAIEV: Nu. Şi apoi. Nu e acelaşi lucru. DORA: Te iubesc cu toţii şi te înţeleg.. vrei să spui. nu! Nu e acelaşi lucru. am impresia că nu mă înţeleg. Stepan ar avea dreptate. Ştiu că nimic nu e simplu. a tuturor.) Şi totuşi. Stepan e altfel. înţelegi? DORA (plină de elan): Da.. Ah. Avem cu toţii 287 . Şi-ar trebui să scuipăm în obraz frumuseţea. prefăcut.. numai de nevinovaţi. se înţelege! Dar revoluţia pentru viaţă. pentru a da o şansă vieţii. Ei mă găsesc niţeluş trăsnit. Dar tu ai credinţa.. noi ucidem pentru a clădi o lume în care nimeni nu va mai ucide niciodată! Acceptăm să fim ucigaşi pentru ca pământul să se umple.. ştii prea bine că e cu neputinţă să fie altfel. KALIAIEV: Cine. Am părăsit totul pentru Organizaţie. Cu toate astea. va fi mai fericit. Oh. Am nevoie de dragostea voastră. în sfârşit. E vina mea? Sunt neîndemânatic. Şi eu aş putea fi neîndemânatic.. noi?. vreau să mă jertfesc.sfârşi. cred şi ei în idee.

Ianek. Pentru această clipă am trăit până acum. E justificarea. DORA: Şi eu doresc o asemenea moarte. În asta constă vitejia. DORA: E bine aşa.. Noaptea mă întorc uneori pe salteaua mea de negustor ambulant. Şi acum ştiu că aş voi să pier pe loc. KALIAIEV: Da. înflăcărarea de care avem nevoie. KALIAIEV: Trebuie să fii în prima linie. şi adorm la loc ca un copil. 288 . De ce ai cerut să arunci prima bombă? KALIAIEV: Poţi oare să vorbeşti de acţiune teroristă fără să iei parte la ea? DORA: Nu. Să ucizi şi să mori. există o fericire şi mai mare. Înţelegi de ce am cerut să arunc bomba? A muri pentru idee e singurul mod de a fi la înălţimea ideii. Dora lasă ochii în jos. Zâmbesc. Kaliaiev se uită la ea. Unul singur o avea. Un gând mă frământă: au făcut din noi nişte asasini. Şi vei da la o parte totul pentru a-ţi atinge ţelul. KALIAIEV: Credinţa? Nu. KALIAIEV: De un an de zile nu mă gândesc la nimic altceva. vezi tu. Dar.nevoie de credinţă.) Eşafodul. De care ai nevoie. (Pauză. DORA: Tu ai forţa sufletească. Dar mă gândesc în acelaşi timp că voi muri şi atunci furtuna din sufletul meu se potoleşte. după părerea mea. La ea trebuie să ne gândim. DORA (care pare că se gândeşte): Da. Există prima linie şi exista ultima clipă.. laolaltă cu marele duce. Să mi se scurgă sângele până la ultima picătură sau să ard dintro dată în flacăra exploziei şi să nu las nimic în urma mea. e o fericire pe care-o poţi invidia.

Acum sunt sigur de mine. n-am încredere în mine. sunt nebună.KALIAIEV (înfierbântat): M-am gândit la asta. KALIAIEV: N-ai încredere în mine? DORA: Oh. Între atentat şi eşafod. dimpotrivă. Dora. De când a murit Schweitzer. te înflăcărezi. Poate ar fi mai bine ca înainte să stăm 289 . Dora. Plătim mai mult decât datoram. eşti gata să te jertfeşti. Râzi. Asta mă îngrijorează. singura poate pentru om. Dacă mă preţuieşti. am uneori nişte idei stranii. nu. nu spui nimic? DORA: Aş mai vrea să te ajut. KALIAIEV: Da. vorbeşte! DORA (privindu-l): Ştiu. KALIAIEV: Îmi place tot ce e greu. plin de ardoare. dragul meu. Numai că. nu eu sunt cea care trebuie să-ţi spună ce va fi greu. Moartea în clipa atentatului lasă ceva neterminat. DORA: Dar a te duce să săvârşeşti atentatul şi apoi la eşafod înseamnă a-ţi da viaţa de două ori. (Pauză. KALIAIEV: Numai că? DORA: Nu.. Nimeni nu ne poate reproşa nimic. DORA (cu un glas stăruitor. e-o veşnicie. Eşti viteaz. Dar peste câteva ore va trebui să ieşi din acest vis şi să acţionezi. Mulţumesc. KALIAIEV: Ce vrei să spui? DORA: Suntem siliţi să ucidem nu-i aşa? Jertfim în mod deliberat o viaţă şi numai una? KALIAIEV: Da. Şi apoi.) Ce ai. înseamnă să mori de două ori. apucându-i mâinile): Iată gândul care trebuie să te susţină. Plătim mai mult decât datorăm..

atentatul.. O dată. Dar eu nu-l cunosc pe marele duce şi-ar fi mai anevoie dacă în timpul acela ar sta în faţa mea.. Eu ucid despotismul. asta-i partea cea mai uşoară. trebuie să fii prevenit! Un om e un om. KALIAIEV: O secundă.de vorbă. De foarte aproape. pentru a evita o surpriză. cu ajutorul lui Dumnezeu.) În prima linie.. Dar în prima linie. (Tace. mă va cuprinde ura la momentul oportun şi mă va orbi.. Se aude soneria. desigur. când nervii sunt încordaţi la maximum. Şi dacă se uită la tine în clipa aceea.. trebuie să ştii. tu ai să-l vezi de aproape. Tu. Eu voi pregăti bomba şi. Rămân nemişcaţi. Cine ştie.. Ai să-l vezi scărpinându-se la ureche sau zâmbind cu voioşie. Trebuie ucis despotismul.. eşafodul. Intră Stepan 290 . KALIAIEV (cu violenţă): N-am să-l văd! DORA: De ce? Ai să închizi ochii? KALIAIEV: Nu. să mori de două ori. atâta tot. ştii. DORA: O secundă în care-l vei privi! Oh! Ianek. KALIAIEV: De cine? DORA: De marele duce. se uită la el şi pare că se codeşte. poate că va avea o mică tăietură de brici... Spune ce gândeşti! DORA: Ei bine.. KALIAIEV: Nu voi avea nici o clipă de slăbiciune. în clipa cea mai grea.. DORA: Desigur. o clipă de slăbiciune. Dar. sigilând tubul.. KALIAIEV: Nu pe el îl ucid. ai să dai cu ochii de el. Inima ta va şti să facă faţă. sufletul meu va cunoaşte totuşi o stranie fericire. Poate că marele duce are nişte ochi plini de milă.

Dora. Voci în anticameră. cu un glas blând.şi Voinov. KALIAIEV (o priveşte ieşind şi. Iese încet.) Trebuie ca totul să fie gata. (îi priveşte. ANNENKOV: E portarul. Intră Annenkov. Cu frenezie! CORTINA 291 . DORA (cu glas înăbuşit): Da. Marele duce va merge mâine la teatru. întorcânduse spre Stepan): Îl voi ucide.

E comod. Ianek şi Aleksei sunt în linia de foc. seara. Uneori totuşi mi-e teamă că prea mam mulţumit uşor cu acest rol. Nu mai putem face nimic. pentru moment.. DORA: Riscul e acelaşi pentru toţi. Dar. Tu eşti şeful. Cel care aruncă şi cel care n-aruncă. Dora. ANNENKOV: Eu sunt şeful.ACTUL AL DOILEA A doua zi. Annenkov e la fereastră. Ia! Nu e o caleaşca? Nu. Ştiu că nu trebuie să fiu cu ei. ANNENKOV: Ce calmă eşti tu! 292 . Ai răbdare. Să-i invidiem. DORA: Stai jos. lângă masă. Stepan şi-a aprins ţigara. ANNENKOV: Şi bombele? DORA: Stai jos. ANNENKOV: Riscul e până la urmă acelaşi. Acelaşi loc.. DORA: La ce oră trebuie să treacă marele duce? ANNENKOV: Dintr-o clipă într-alta. DORA: Locul tău e aici. să fii silit să arunci bomba. Dar Ianek valorează mai mult decât mine şi poate el e cel care. ANNENKOV: Fiecare e la locul lui. ANNENKOV: Ba da. DORA: Şi chiar de-ar fi aşa! Esenţialul e să faci ce trebuie şi până la capăt. la urma urmei.

Am învăţat să fiu calmă în clipa când mă tem cel mai tare. viaţa plină de fast. N-am pentru ce să fiu mândră. DORA: Nu. trece pe sub ferestre şi începe să se îndepărteze. Eu n-am izbutit să mă domin. Nu e el. să fii mândră. ANNENKOV (se duce la fereastră): Atenţie. Chiar dacă mai tânjeşte după plăcere. ANNENKOV: Tu vorbeşti aşa? Tu? Nu e cu putinţă.. Se aude într-adevăr uruitul îndepărtat al trăsurii. care se apropie din ce în ce mai mult. tot n-am învăţat nimic. Am executat totul şi cred că n-am uitat nimic. nopţile acelea care nu se mai isprăveau. vinul. ANNENKOV: Bineînţeles. uneori. femeile. Un zgomot de caleaşcă. Da. Boria. în locul urletului. Îmi bate inima. o frică din aceea care te părăseşte abia o dată cu somnul şi pe care dimineaţa o regăseşti neatinsă şi proaspătă. s-au împlinit trei ani de când sunt cu voi. Stepan face un semn. doi ani de când fabric bombele. Iată de ce te iubesc atât de mult. Aşa că a trebuit să mă obişnuiesc. apoi linişte. tot e mai bine decât acea linişte îngrozitoare care se înscăunează. ANNENKOV: Dimpotrivă. îmi plăceau femeile. Ştii că regret zilele de odinioară. Uite.. Vezi. DORA: Ascultă! Dora se ridică brusc.DORA: Nu sunt calmă: mi-e frică. DORA: Am bănuit asta. Dora. Inima ta n-a murit. iată s-au împlinit trei ani de când mi-e frică. El e. DORA: Ei bine. 293 .

DORA (aruncându-i-se în braţe): Ianek a fost arestat! A fost arestat cu siguranţă! Trebuie să facem ceva. Tăcere îndelungă Se aud clopotele în depărtare.. Mi-am pierdut capul. Ascultă amândoi. Aşteptam prima bomba.Tăcere îndelungă. nu. Am văzut trăsura cotind şi nu s-a petrecut nimic.) Nu.. S-a sfârşit. iute. nu aşa! ANNENKOV (privind afară): Voinov! Iute! Dora se duce să deschidă. Am crezut că în ultima clipă ai schimbat planurile.. Şi apoi am dat fuga până aici. Intră Voinov. ANNENKOV: Aleksei. 294 . Dar după ce l-ar fi ucis pe marele duce. Şi Aleksei? Uite! Stepan se întoarce şi aleargă spre teatru. Nu aşa. am şovăit. cu faţa răvăşită. ANNENKOV: Aşteaptă. Ianek ar fi trebuit să arunce bomba.. DORA: Cum de s-a întâmplat una ca asta? Ianek arestat fără să fi apucat să facă ceva! Era pregătit pentru orice eventualitate.. ANNENKOV: Ce mult durează! Dora face un gest.. vorbeşte! VOINOV: Nu ştiu nimic. (Ascultă. ANNENKOV: Nu e cu putinţă. ANNENKOV: Peste câteva secunde. Se aştepta la închisoare şi la proces. ştiu. caleaşca a ajuns desigur la teatru.

Ianek! Nici Schweitzer n-a putut prima oară. DORA: Nu e nimic. Nepotul şi nepoata marelui duce. totul se năruie. ANNENKOV (uitându-se întruna afară): Iată-l! Acelaşi joc de scenă. 295 . Intră Kaliaiev cu faţa inundata de lacrimi. ţi-a fost frică? KALIAIEV (tresărind): Frică. după spusele lui Orlov. N-ai dreptul! Se aude semnalul convenit. Dora se duce la el şi-l ia de mână. ANNENKOV: Ei? STEPAN: În caleaşca marelui duce erau nişte copii. fraţilor! N-am putut. ANNENKOV: Dar nu e cu putinţă. Intră Stepan. Linişte. în ultima clipă. ANNENKOV: Ianek. ANNENKOV: Copii? STEPAN: Da.ANNENKOV: Şi Ianek? VOINOV: Nu l-am văzut. ANNENKOV: Ce s-a întâmplat? DORA (lui Kaliaiev): Nu-i nimic. KALIAIEV (buimăcit): Iertaţi-mă. DORA: Lasă-l! Nu eşti singurul. ANNENKOV: Marele duce ar fi trebuit să fie singur. DORA: A fost arestat. Kaliaiev e abătut. nu. Voinov iese la un semn al lui Annenkov. Uneori.

care ridică ochii spre Stepan.. să fi visat. nu ştiu ce s-a petrecut. Dacă s-ar fi uitat la mine. Annenkov vorbeşte pe şoptite cu Stepan. era prea târziu. agenţii n-au văzut nimic. KALIAIEV (buimăcit): Nu puteam să prevăd. în ungherul din piaţetă. Măcar pentru a stinge privirea aceea tristă. Tăcere. Nu râdeau.) Am alergat spre ea. cu mâinile pe genunchi. Ce trişti păreau! Pierduţi în straiele lor de paradă.STEPAN: Mai era şi marea ducesă. În clipa aceea i-am văzut. da”.. inima a pornit să-mi bată de bucurie. N-am putut niciodată suporta privirea aceea. Şi-mi spuneam: „da.. pentru poetul nostru. cu busturile ţepene.. Picioarele îmi tremurau. Cred că râdeam. pe măsură ce uruitul trăsurii se auzea mai tare. Stăteau drept şi priveau în gol. Te-ai uitat vreodată la copii? Privirea aceea gravă pe care-o au uneori. eram fericit.) Dora. Prea multă lume. ţi-o jur.. Dar priveau drept înainte. dar mi se părea că în clipa aceea băteau clopotele? 296 .) Şi-atunci. Nu i-am văzut decât pe ei. Se uită în pământ.. Din fericire. Toţi se uită la Kaliaiev. Înţelegi? (Încetează să se mai uite la Stepan şişi reia atitudinea de om copleşit. Bătea din ce în ce mai puternic. (Ridică ochii spre ceilalţi.. mai ales copii. O secundă după aceea. O secundă mai înainte totuşi în umbră. Când felinarele trăsurii au început să strălucească în depărtare. Cu un glas şi mai stins. (Tăcere. Copii. cred că aş fi aruncat bomba.. Făcea atâta zgomot în mine! îmi venea să sar în sus. de o parte şi de alta a portierei! N-am văzut-o pe marea ducesă. presupun. Braţul mi s-a înmuiat.

) Am vrut să mă omor. Boria. Oh.. că sunteţi singurii mei judecători. Ianek. 297 .. drept în faţă. (Tace. îi voi aştepta la ieşirea din teatru şi voi arunca bomba de unul singur asupra trăsurii. Kaliaiev îi priveşte şi. Kaliaiev înălţă capul şi îi vede pe toţi întorşi spre el. n-am dat înapoi! Nu mă aşteptam să-i văd. nu sunt un laş. priveşte-mă. când conduceam trăsura. greutatea aceea teribilă. Dacă hotărâţi că trebuie să-i ucid pe acei copii. Asupra lor trebuia s-o arunc. Am renunţat cu gândul că trebuie să vă dau socoteală. Îmi închipuiam izbitura. zburam ca vântul. Dora îi pune mâna pe braţ. în Ucraina. n-ai visat. KALIAIEV: Priviţi-mă. căpşorul acela plăpând zdrobit de caldarâm... aproape atingându-l. Hotărâţi numai şi sunt gata să mă supun Organizaţiei. De nimic pe lume. Dora vine lângă el. Cele două chipuri mici şi serioase şi în mâna mea. că o să-mi spuneţi dacă am greşit sau nu. Totul s-a petrecut prea repede. nu! N-am putut! (îşi plimbă privirea de la unul la altul. din zbor. Dar voi nu spuneţi nimic. că voi nu vă puteţi înşela. cu glas posomorât: KALIAIEV: Iată ce propun. Sunt convins că am să nimeresc ţinta. Se ridică. (Tăcere. STEPAN: Organizaţia îţi poruncise să-l ucizi pe marele duce. fraţilor.DORA: Nu.) Pe vremuri. la noi.) Ajutaţi-mă. în afară de un singur lucru: să nu dau peste un copil. nu mi-era teamă de-nimic. Aşa.

cu ochii deschişi. de tensiune continuă. Dar nu sunt sigur de mine. (Mai încet. două luni pierdute pentru totdeauna. ai spus-o singur. Cred că aş fi procedat ca Ianek. DORA: Aşteaptă! (Lui Stepan. ANNENKOV: Ianek are dreptate. Şi s-o luăm de la capăt? Alte nesfârşite săptămâni de veghe şi de şiretlicuri. Acum însă trebuie să hotărâm dacă lăsam să ne scape definitiv acest prilej sau dacă-i dăm poruncă lui Ianek să-i aştepte la ieşirea din teatru. de teribile primejdii înfruntate şi evitate. KALIAIEV: Mă duc.KALIAIEV: Exact. Dar nu mi-a cerut să asasinez nişte copii. până să găsim un prilej favorabil? Aţi înnebunit? ANNENKOV: Ştii bine că peste două zile marele duce va merge din nou la teatru. ANNENKOV: Dora? DORA (cu violenţă): Aş fi dat înapoi. dacă Organizaţia mi-ar porunci-o.) Tu ai putea. STEPAN: Două zile în care riscăm să fim prinşi. Egov arestat de pomană. DORA: De ce închizi ochii? STEPAN: Eu? Am închis ochii? 298 . Trebuia ca totul să fie prevăzut şi nimeni să nu poată şovăi în privinţa celor ce are de făcut. să tragi de-aproape într-un copil? STEPAN: Aş putea. STEPAN: Trebuia să execute ordinul. Rikov spânzurat de pomană. Stepan. ca Ianek! Cum să-i sfătuiesc pe alţii să facă un lucru pe care eu însămi nu laş putea face? STEPAN: Vă daţi seama ce înseamnă această hotărâre? Două luni de urmăriri. Asta n-a fost prevăzut.) Îmi tremură mâinile. ANNENKOV: Eu sunt de vină. Aleksei? VOINOV: Nu ştiu.

STEPAN: Atunci. dacă e necesar. ca să-mi imaginez mai bine scena şi să-ţi răspund în cunoştinţă de cauză. STEPAN: Cine-o spune? DORA: Eu. Eu însă am trăit. Şi eu iubesc poporul. în ziua aceea vom fi stăpânii lumii şi revoluţia va triumfa. ştiţi voi ce înseamnă asta? Vera era lângă mine şi s-a sinucis în semn de protest. DORA: Deschide ochii şi înţelege că Organizaţia şi-ar pierde puterea şi influenţa dacă ar îngădui. şi până va înţelege. DORA: Şi dacă întreaga omenire respinge revoluţia? Şi dacă poporul întreg.DORA: Da. STEPAN: Ce importanţă are. o singură clipă. DORA (cu violenţă): Dar am o idee justă despre ce înseamnă ruşinea. Dora. pentru care lupţi tu. DORA: În ziua aceea revoluţia îşi va atrage ura întregii omeniri. Când ne vom hotărî să uităm că există copii. DORA: Dragostea n-are o asemenea înfăţişare. STEPAN: Tu eşti femeie şi ai o idee nefericită despre dragoste. STEPAN: Mi-a fost ruşine de mine însumi o singură dată şi asta din vina altora. Biciul. Când am fost biciuit. De ce mi-ar mai putea fi ruşine acum? 299 . ca nişte copii să fie sfârtecaţi de bombele noastre. dacă noi o îndrăgim îndeajuns pentru a o impune întregii omeniri şi a o salva de ea însăşi şi de robia în care trăieşte. STEPAN: Nu e loc în sufletul meu pentru asemenea ocazii. Căci am fost biciuit. refuză să-şi vadă copiii ucişi? Şi el va trebui lovit? STEPAN: Da.

STEPAN: Nimic nu e interzis dacă poate servi cauza. STEPAN (cu violenţă): Nu există limite! Adevărul e că nu 300 . Aţi văzut vreodată copii murind de foame? Eu. nu te pot lăsa să afirmi că totul este îngăduit. Ţine minte doar un lucru: că acum trebuie să hotărâm dacă e cazul să aruncăm în seara asta bombele împotriva celor doi copii. Şi moartea provocată de bombă e floare la ureche pe lângă moartea prin înfometare. STEPAN: Copii! N-aveţi decât acest cuvânt pe buze. toţi cei de-aici te iubesc şi te stimează. cum propunea Evno? Ai face-o? STEPAN: Da. Dar Ianek n-a văzut. există limite. DORA: Ianek acceptă să-l ucidă pe marele duce pentru că moartea lui poate să grăbească vremea când copiii ruşi nu vor mai muri de foame. Dar moartea nepoţilor marelui duce nu-l va împiedica pe nici un copil să moară de foame. aşadar. dac-ar trebui. Până şi în distrugere există o ordine. Nici asta nu e uşor.ANNENKOV: Stepan. Dar orice motive ai avea. vom uita vorbele pe care le-ai rostit acum. ANNENKOV (ridicându-se): Stepan. unul. din consideraţie faţă de ceea ce ai făcut pentru noi şi cu noi. Nu înţelegeţi. da. prezente şi viitoare. mii de copii ruşi vor muri de foame ani de zile de-aici înainte. Sute dintre fraţii noştri au murit ca să se ştie că nu totul e îngăduit. Nu i-a văzut decât pe cei doi sclifosiţi ai marelui duce. ANNENKOV (cu mândrie): E îngăduit să intri în poliţie şi să joci la două nunţi. care vrea să lecuiască toate relele. nu revoluţia. nimic? Pentru că Ianek nu i-a ucis pe cei doi din caleaşca. Nu sunteţi bărbaţi? Trăiţi doar pentru clipa de faţă? Atunci alegeţi mila şi tămăduiţi numai răul de fiecare zi.

Şi cu toate acestea n-am să te las să continui. asta e treaba noastră. KALIAIEV: Stepan. pe deplin. va face din mine un asasin. STEPAN: Orgoliul meu nu mă priveşte decât pe mine. revolta lor. Tăcere. eliberat de stăpâni şi de prejudecăţi. nedreptatea în care trăiesc. e pentru că nu sunteţi siguri că aveţi dreptul. a tuturor. mi-e ruşine de mine. dacă n-aţi avea îndoieli că atunci omul. KALIAIEV: Oamenii nu trăiesc numai din dreptate. în afară de Ianek. în timp ce eu încerc să fiu braţul dreptăţii. Dacă aţi crede în ea total. în cele din urmă. (Toţi se ridică în picioare.) Nu credeţi în ea. dacă dreptatea e înfăptuită chiar de către asasini? Tu şi cu mine nu suntem nimic. va înălţa spre cer faţa unui adevărat zeu. va cuprinde lumea întreagă. Am acceptat să ucid pentru a doborî despotismul. Dar orgoliul oamenilor. un pământ al libertăţii care. STEPAN: Ce importanţă are că nu eşti braţul dreptăţii. mă înţelegeţi? Şi dacă moartea asta vă opreşte în loc. ce importanţă ar mai avea moartea a doi copii? V-aţi recunoaşte toate drepturile. dacă aţi fi siguri că prin jertfele şi prin victoriile noastre vom ajunge să clădim o Rusie eliberată de despotism. Nu credeţi în revoluţie. căci în numele orgoliului tău vorbeşti şi azi. STEPAN: Când li se ia pâinea de la gură. dacă se va înstăpâni vreodată. Dar îndărătul cuvintelor tale văd anunţându-se un despotism care. toate. KALIAIEV: Suntem ceva şi-o ştii prea bine.credeţi în revoluţie. Kaliaiev se ridică în picioare. din ce altceva ar 301 .

) Fraţilor. Dacă aşa veţi hotărî.. de care nu sunt sigur. n-am să mă apuc săi plesnesc peste faţă pe fraţii mei. s-ar întâmpla ca revoluţia să uite de onoare..putea trăi dacă nu din dreptate? KALIAIEV: Din dreptate şi din nevinovăţie. i-aş întoarce spatele. dar cu hotărâre. Când toate aceste râuri de sânge vor fi secat pe pământ. tu şi cu mine ne vom fi amestecat de mult cu ţărâna. (Mai încet. Dar am preferat s-o ignor şi să fac astfel încât să fie ignorată de mii de oameni. KALIAIEV: Trebuie să fii într-adevăr convins că ziua aceea va veni ca să nege tot ceea ce-l face pe om să fie de acord cu viaţa. STEPAN: Nevinovăţia? O cunosc. câteva războaie. STEPAN: Sunt convins. N-am să mă apuc să sporesc nedreptatea vie în numele unei dreptăţi moarte. Iar pentru o cetate îndepărtată. eu fiind în viaţă. Şi dacă într-o bună zi. are dreptate. Da! Dar eu îi iubesc pe cei care trăiesc azi pe acelaşi pământ cu mine şi pe ei îi salut. revoluţii teribile. STEPAN: Onoarea este un lux rezervat celor care au o 302 . pentru ca într-o bună zi să capete un înţeles mai înalt. poate. STEPAN: Vor veni alţii atunci şi îi salut ca pe nişte fraţi. KALIAIEV (urlând): Alţii. dar mă voi arunca sub copitele cailor. Pentru a şti care din noi. va trebui poate jertfa a trei generaţii. KALIAIEV: Nu poţi să fii. mă voi duce peste câteva clipe la ieşirea din teatru. vreau să vă vorbesc deschis şi să vă spun măcar ce-ar putea să zică cel mai simplu dintre ţăranii noştri: a ucide copii e împotriva onoarei. Pentru ei lupt şi consimt să mor. tu sau eu.

Suntem nişte ucigaşi şi ne-am ales singuri această îndeletnicire. ajunge! Organizaţia hotărăşte că uciderea celor doi copii e inutilă. Trebuie să fim gata s-o luăm de la început peste două zile. Dar voi repeta că teroarea nu e pe măsura celor delicaţi. sub loviturile biciului. STEPAN: Şi dacă copiii vor fi din nou acolo? ANNENKOV: Vom aştepta un alt prilej. Hotărârea e luată. Am ales să mor ca să nu triumfe crima. E cea care te-a făcut. Te-am lăsat s-o spui şi nu te-am lovit. STEPAN: Mă supun. STEPAN: Şi dacă marea ducesă îl va însoţi pe marele duce? KALIAIEV: N-o voi cruţa. ANNENKOV: Stepan. O ştii prea bine şi mai ştii că revoluţia are o concepţie a ei despre onoare. Stepan.caleaşca. să ridici capul. nimeni aici nu e de părerea ta. E ultima bogăţie a săracului. Stepan. într-o zi. KALIAIEV (scos din fire): Nu. KALIAIEV: Nu. E ca şi cum ai fi spus că sunt în stare să-l ucid pe marele duce de florile mărului. aşadar. STEPAN (strigând): Încetează! Îţi interzic să vorbeşti despre asta! KALIAIEV (aprins): De ce să încetez? Te-am lăsat să spui că nu cred în revoluţie. ANNENKOV: Ia! 303 . Trebuie să reluăm urmărirea. Am ales să fiu nevinovat. şi care te face şi azi să vorbeşti. ANNENKOV: Ianek! STEPAN: A nu ucide îndeajuns înseamnă uneori a ucide de florile mărului. ANNENKOV: Ianek. E cea pentru care acceptăm să murim. că sunt un asasin.

s-o luăm. Kaliaiev se îndreaptă irezistibil spre fereastra. Trebuie... să facem ceva şi pentru onoare! CORTINA 304 . nu-i aşa... trece pe sub ferestre şi dispare. Ceilalţi rămân pe loc. Aleksei. care vine spre el): S-o luăm de la început. Dora. Caleaşca se apropie. STEPAN (dispreţuitor): Da. VOINOV (privind-o pe Dora.Un zgomot de caleaşca.

două zile mai târziu. STEPAN: Ce face Voinov? Trebuia să fie aici. aceeaşi oră. ANNENKOV: Ai dormit toată noaptea? VOINOV: Nu. ANNENKOV: Nu. Se aude soneria. 305 .ACTUL AL TREILEA Acelaşi loc. KALIAIEV: Iată-l. Intră Voinov. Lucrul e posibil. ANNENKOV: Ai dormit? VOINOV: Un pic. STEPAN: Pot să plec după ştiri. ANNENKOV: Ar fi trebuit. Pauză. de ce nu spui nimic? KALIAIEV: N-am nimic de spus. Fii liniştit. ANNENKOV: E în urmă cu somnul şi mai avem o jumătate de oră în faţa noastră. ANNENKOV: Ianek. da. Riscurile trebuie limitate.

) De ce vă uitaţi la mine? Nu poţi să fii obosit? ANNENKOV: Poţi să fii obosiţi. VOINOV: Boria. n-am mai fi obosiţi. Pauză.. apoi şi-o smulge cu violenţă. te rog! VOINOV: Mi-e ruşine. VOINOV: Nu. Într-o oră. Dora şi Stepan ies afară. Aleksei! Am îngreunat situaţia. La început o lasă să-i ia mâna. VOINOV (mai încet): Cine spune asta? De ce-ai îngreunat-o? Sunt obosit. Dora se duce la el şi-l ia de mână. Într-o oră va fi gata. Boria. Priveşte în jurul lui.) Spune-mi.VOINOV: Am încercat. va fi gata. Eram prea obosit. (Toţi îl privesc.. aş dori să-ţi vorbesc. atâta tot. VOINOV (cu o izbucnire violentă): Trebuia să vă gândiţi alaltăieri! Dacă bomba ar fi fost aruncată acum două zile. VOINOV: Da. DORA: Totul va merge repede acum. Ne gândim la tine. Trebuie să-ţi spun adevărul. ANNENKOV: Îţi tremură mâinile. ANNENKOV: Nu vrei să arunci bomba? 306 . VOINOV: Mi-e ruşine. KALIAIEV: Iartă-mă. ANNENKOV: Între patru ochi? VOINOV: Între patru ochi. Kaliaiev. Se uită unul la altul. ANNENKOV: Ce s-a întâmplat? (Voinov tace.

Alaltăieri am adunat tot ce era curaj în mine. Te-am minţit adineauri. n-am s-o mai arunc niciodată. Toţi muşchii mi-erau încordaţi. Îmi bătea prea tare inima. Oh! Boria. Dacă nu arunc bomba. Strângeam din dinţi. VOINOV: Tot timpul mi-a fost frică. ANNENKOV: Dar alaltăieri erai vesel şi puternic. Când am auzit caleaşca uruind în depărtare. Şi apoi. VOINOV: Au trecut două zile şi tot nu mi-am revenit. sunt disperat! ANNENKOV: Nu trebuie să fii. un fior teribil m-a cuprins. Ce repede se învârteau roţile! M-a depăşit. N-ai să arunci bomba. Voi activa în comitete. Aleksei. Ţi-ai revenit după aceea. ANNENKOV: Cum adică? VOINOV: N-am stofă de terorist. VOINOV: Mi-e frică şi mi-e ruşine că mi-e frică. Toţi am trecut prin asta. asta-i tot. la propagandă. Şi dintr-o dată m-am simţit slab ca un copil. O lună de odihnă în Finlanda şi-ai să te întorci printre noi. de parcă ar fi trebuit să-l ucidă pe marele duce numai din izbitură. Ar fi mai bine să vă părăsesc. ANNENKOV: Nu face nimic. VOINOV: Nu. nimic. îţi luceau ochii. Aş fi aruncat bomba cu atâta violenţă.VOINOV: N-am s-o pot arunca. Aşteptam prima explozie ca să fac să ţâşnească toată forţa acumulată în mine. E altceva. ANNENKOV: Ţi-e frică? Asta-i tot? Nu trebuie să-ţi fie ruşine. Am înţeles atunci că Ianek nu aruncase bomba. 307 . Când ai plecat. O ştiu acum. În clipa aceea. Caleaşca a ajuns în dreptul meu. n-am închis ochii toată noaptea. mi-am spus: „Hai! Mai e doar un minut”.

dacă mă arestează. (Râs nervos. cum îl vezi pe cel pe care-l vei ucide. Singurul de care aş fi demn. să nu mai fii nevoit să iei nici o hotărâre! Să nu mai fii nevoit să-ţi spui: „Hai. a sta în picioare fără să scoţi o vorbă. Nu mai înainte. e rândul tău. cu bomba spânzurând de braţ. Sunt sigur acum că. asta e. bineînţeles. Nu ştii nimic. tu eşti cel care trebuie să hotărăşti secunda când te vei năpusti”. La capăt se află întotdeauna închisoarea şi ştreangul. VOINOV: Dar nu le vezi. când seara coboară asupra oraşului. Da. Trebuie să ţi le imaginezi. Şi acum ştiu că n-aş putea reîncepe fără să mă simt golit de sânge. căldura unei femei. VOINOV: În închisoare nu mai trebuie să iei nici o hotărâre. fără să vezi nimic. Am ţintit prea sus. n-am imaginaţie. ANNENKOV: Şi odată ajuns în închisoare? În închisoare ştii. Un locşor mic de tot. în câteva secunde te vei năpusti în faţa unei trăsuri sclipitoare. Îţi rişti viaţa. Da. ANNENKOV: Nu există locuri mici. asta-i teroarea. Nu mai există uitarea. n-am să încerc 308 . ştiind că în trei minute. Trebuie să lucrez unde mi-e locul. În timp ce a sta în picioare. vezi.) N-am ajuns niciodată să cred realmente în poliţia secretă. în două minute. mi-e ruşine. Ciudat pentru un terorist. voi crede în ea. să discuţi situaţia şi să transmiţi apoi ordinul de execuţie. dar bâjbâind. VOINOV: Da. Din fericire. E uşor să ai şedinţe. ANNENKOV: Ce vrei să spui? VOINOV (înfierbântat): Nu ştii nimic. dar poţi acţiona cu ochii închişi.ANNENKOV: Riscurile sunt aceleaşi. copiii. prin mulţimea celor ce grăbesc pasul pentru a regăsi căminul. nu? La prima lovitură de picior în burtă.

să ai iniţiativă. Rusia va fi fericită! VOINOV (fugind): Oh. Înaintează spre el. ANNENKOV: O să le vorbesc. VOINOV: Spune-i lui Ianek că nu e din vina lui. ANNENKOV: Adio. ANNENKOV: Treaba lor e să vă spânzure. uneori. Ei fac toată treaba. VOINOV (cu disperare): Uneori.) Şi laşii pot sluji revoluţia. aşa cum vă iubesc pe toţi. Totul se va sfârşi. ANNENKOV: Atunci toţi suntem nişte laşi. singurul fel de-a mă răscumpăra e să mă accept aşa cum sunt. Nu. ANNENKOV: Intraţi. Dar îmi va fi mai uşor să mor decât să port viaţa mea şi a altuia în palmă şi să hotărăsc în care clipă voi arunca cele două vieţi în flăcări. da! Fericită! Fericită! Annenkov se duce la uşă. Şi că-l iubesc. Dacă nu evadezi. 309 . E de-ajuns să le găseşti locul. VOINOV: Prefer să plec imediat. ceilalţi păstrează iniţiativa. Tăcere. Annenkov îl îmbrăţişează. Boria. Dar o să le vorbeşti tu. (Annenkov tace.să evadez. Faci ce vrei. Cred că n-aş putea să mă uit în ochii lor. Numai că navem întotdeauna prilejul s-o verificăm. frate. Şi pentru a evada e nevoie să născoceşti ceva.

Ies amândoi. ne părăseşte. Boria? ANNENKOV: Mi-a spus să-ţi transmit că te iubeşte. STEPAN: El a cerut? Înseamnă că-i e frică? ANNENKOV: Nu. nu-i aşa. Dar se răzgândeşte. E prea târziu să discutăm. dacă se prezintă ocazia. KALIAIEV (lui Annenkov): Tu eşti şeful. Vino. Eu am hotărât. KALIAIEV: I-am făcut rău. Dar cu condiţia să-şi dovedească curajul. STEPAN: De ce? ANNENKOV: Va fi mai de folos în comitete. trebuie să cunoşti instrucţiunile.Intră toţi. ANNENKOV: Un şef are câteodată datoria să fie laş. KALIAIEV: E din vina mea. DORA: Nu e din vina ta. mă vei înlocui cât va fi nevoie. STEPAN: Îmi revine mie de drept. KALIAIEV: Îl vom mai vedea? ANNENKOV: Poate. Datoria ta e să rămâi aici. Ştii ce mi-a spus deunăzi? 310 . Voi lua eu locul lui Voinov. Deocamdată. Stepan. Hotărârea mea e luată. E istovit. împreună cu Dora. Dora se îndreaptă spre el şi-i întinde o mână. N-ar mai fi sigur. Kaliaiev se aşază. STEPAN: Cu o oră înainte de atentat ne iei un om? ANNENKOV: Cu o oră înainte de atentat a trebuit să hotărăsc singur. STEPAN: Ce s-a întâmplat? ANNENKOV: Voinov nu va arunca bomba. mult rău.

Cei care iubesc cu-adevărat dreptatea n-au 311 . Organizaţia. Şi în afară de ea nu mai e nimic. DORA: Şi acum.. Aş fi disperat. Azi. Nu crezi? DORA: Cred. nu eşti? KALIAIEV (cu amărăciune): Acum? Sunt cu voi şi sunt fericit cum era şi el. trebuie. Parcă te duceai la o mare serbare.DORA: Repeta întruna că e fericit. Atunci de ce eşti trist? Acum două zile aveai o figură luminoasă. „Există o realitate: noi. Dora! DORA: Se va întoarce. Credeam că e uşor să ucizi. Omorul. dar mi-a spus că pentru el nu există fericire în afara comunităţii noastre.. Dar nu sunt atât de mare şi ştiu acum că ura exclude fericirea. KALIAIEV: O foarte mare fericire. E un ordin cavaleresc.. KALIAIEV: Oh. n-avem nevoie de ea.. KALIAIEV (ridicându-se. KALIAIEV: Da. KALIAIEV: Există dragostea. DORA: Dragostea? Nu. Oh. nedreptatea. KALIAIEV: Nu. Tot răul ăsta. DORA (tărăgănat): E o mare fericire. extrem de agitat): Azi ştiu ceea ce înainte nu ştiam.. DORA: E prea mult sânge. cu sufletul pe care ştiu că-l ai.” Ce jale. Aveam dreptate. prea multă şi neîndurătoare violenţă. cum poţi să spui asta tocmai tu. tot răul ăsta. Dora. laşitatea. spunea el.. trebuie să-l ucid. că e de-ajuns ideea şi curajul... nu e atât de simplu. Dar voi merge până la capăt! Dincolo de ură! DORA: Dincolo de ură? Nu mai există nimic. Îmi închipui ce-aş simţi în locul lui. în mine şi în alţii.

să dai totul.dreptul la dragoste. ce linişte. în voie. mizeria cumplită a acestei lumi şi ne-am lăsa. noi avem gâtul ţeapăn. în sfârşit. cu flacăra răzbunării şi a revoltei? (Kaliaiev tace în continuare. sufletul îşi părăseşte mândria. închişi în camerele noastre. KALIAIEV: Dar asta înseamnă dragostea. dacă am putea uita. DORA: Poate. să jertfeşti totul fără să aştepţi ceva în schimb. Ce să caute dragostea în aceste suflete pline de mândrie? Dragostea apleacă încetişor capetele. cu acea uitare de sine. Îl iubim cu o nemărginită dragoste lipsită de sprijin.) Vezi? (Se duce spre el şi pe-un ton foarte slab. asta se cheamă duioşie. DORA: Intuieşti totul.) Şi pe mine mă iubeşti cu duioşie? Kaliaiev se uită la ea. cu duioşie sau. Noi. îmi închipui cam aşa: soarele străluceşte. cu ochii pironiţi. Ah! Ianek. dimpotrivă. măcar o oră. O singură oră. Vezi tu. ne iubeşte? Ştie că-l iubim? Poporul tace. te poţi gândi la aşa ceva? KALIAIEV: Da. Ianek. Ce linişte. Şi poporul. cu o dragoste nefericită. Dora. capetele se apleacă încetişor. o mică oră de egoism. DORA: Îl iubim. asta se cheamă duioşie. 312 . Dar o cunoşti cu-adevărat? Tu iubeşti dreptatea cu duioşie? (Kaliaiev tace.) Iubeşti poporul nostru aşa. Când şi când totuşi mă întreb dacă dragostea nu e altceva. Trăim departe de el. dragul meu. Ei stau în picioare. pierduţi în gândurile noastre. ca mine. braţele se deschid... cea care mă consumă cu-adevărat. e-adevărat. bucuria pură şi solitară. el. dacă ar putea înceta să fie un monolog şi dacă nu există uneori un răspuns. KALIAIEV: Dar ne iubim poporul. cu capul sus. E dragostea absolută.

nepăsătoare? KALIAIEV (şovăie şi rosteşte foarte încet): Ce poftă aş avea să spun da! DORA (strigând): Atunci spune da. să mă chemi pe deasupra acestei lumi otrăvite de nedreptate. dar răspunde-mi. m-ai iubi dacă n-aş fi în Organizaţie? KALIAIEV: Dar unde-ai putea să fii? DORA: Mi-amintesc de vremea când eram studentă.pe tine. Râdeam. dacă o gândeşti şi dacă e adevărat. Ore întregi mă plimbam. DORA: Mă iubeşti mai mult decât iubeşti dreptatea. DORA: Da. DORA: Ştiu. M-ai iubi dacă aş fi uşuratică. Da. Aştept să mă chemi. în pofida celor spânzuraţi şi a celor biciuiţi până îşi dau sufletul.. 313 . răspunde-mi! Mă iubeşti în singurătate. în pofida agoniei copiilor.. da. Dora. cu duioşie. nu pe tine teaş iubi. Te iubesc aşa cum sunt. în faţa mizeriei şi a poporului încătuşat. DORA: Nu-mi răspunzi. Organizaţia şi dreptatea. pe mine. Eram frumoasă pe-atunci. trebuie să-ţi laşi măcar o dată inima să vorbească. visam... Dora! DORA: Nu. Da.. mai mult decât iubeşti Organizaţia? KALIAIEV: Nu vă separ .. în faţa dreptăţii. Spune-mi atât. cu egoism? M-ai iubi dacă aş fi nedreaptă? KALIAIEV: Dacă ai fi nedreaptă şi te-aş iubi. te implor. dragul meu. te implor. KALIAIEV: Încetează.KALIAIEV (după o pauză): Nimeni n-o să te iubească vreodată aşa cum te iubesc eu. Dar nu e mai bine să iubeşti ca toată lumea? KALIAIEV: Eu nu sunt un om oarecare.

asta e partea care ni se cuvine.) În sfârşit. noi suntem cei drepţi.) Adio. KALIAIEV: Adio. Te iubesc cu aceeaşi dragoste oarecum fixă cu care iubim dreptatea şi închisorile. Noi nu suntem de pe această lume. nu adio. frate. Dora şi Kaliaiev se ANNENKOV: Ianek! KALIAIEV: Imediat. DORA (buimăcită): În curând? Da. Oboseala.) Nu. (Respiră adânc. Nu fi supărat. (Râde ca şi cum ar plânge. Dora se duce spre el. şi eu vom dobândi pacea. Sunt foarte aproape unul de altul. Există o căldură care nu e pentru noi. dragul meu. Dora. (Se întoarce spre Dora. Ianek.. Dar în curând va trebui să nu tremur. nu. uitam. dragostea e cu neputinţă.KALIAIEV (brutal): Încetează! Inima nu-mi vorbeşte decât de tine.) Ah! îndurare pentru cei drepţi! KALIAIEV (privind-o cu disperare): Da. sunt cu tine.. (Întorcându-se. DORA: Nu. La revedere. STEPAN (venind spre el): Adio. Ne vom mai întâlni. îţi aminteşti? Nu. am luat-o razna. e foarte bine. 314 . atunci şi tu. Vara.. La revedere.. trăim o iarnă veşnică. Dar îl voi ucide pe marele duce. îndepărtează unul de celălalt. Nici eu n-aş fi putut s-o spun. Stepan. DORA: Pacea! Când o vom dobândi oare? KALIAIEV (cu violenţă): Mâine! Intră Annenkov şi Stepan. dragul meu. dar nu se vor atinge. în sfârşit.

STEPAN: O să ne iubim. Îl va ucide cu siguranţă.. Dora rămâne nemişcată. DORA: După aceea... Noi care nu credem în Dumnezeu avem nevoie de toată dreptatea. am greşit când n-am avut încredere în Ianek. lumea asta trebuie năruită din vârf până-n temelii. DORA: Pentru el. KALIAIEV: La revedere. Rusia va fi frumoasă. Să distrugi. Dar mâna e vânjoasă.) Nu-i mai văd. DORA (cu lacrimi în ochi): Rusia va fi frumoasă. Sunt mai aprig decât el. ai văzut? E credincios? DORA: Nu merge la biserică. Iese împreună cu Annenkov. asta trebuie. un suflet slab. Kaliaiev se închină în faţa icoanei. altfel ne cuprinde disperarea. cu ochii pironiţi asupra uşii.. STEPAN: Are un suflet religios. chiar foarte bine. Tăcere. totuşi. dreptatea însăşi duce la disperare. Eu. 315 .. Stepan se duce la fereastră.. Sunt prea multe de făcut. După aceea. Nu-mi plăcea entuziasmul lui. au ajuns. o ştiu bine.) Îl iubeşti? DORA: Trebuie să ai timp ca să iubeşti. (La fereastră.El o priveşte. DORA: Dacă vom apuca. STEPAN: Ce drept merge! Vezi. Asta ne despărţea. S-a închinat. Noi abia avem timp pentru dreptate.. Asta e bine. STEPAN: Da. Dar tu nu spui nimic? (Se uită la ea cu atenţie.. STEPAN: Aşa e. E mai tare ca sufletul.

Ianek îl rostea foarte prost. Dora! (Pauză. da. ocna..) Poate că-i oboseala. agenţii.STEPAN: Se vor iubi alţii.) Vă târguiţi cu toţii pentru ceea ce faceţi. „ură”.. tot e mai bine. eu nu iubesc nimic şi urăsc. STEPAN (după o pauză şi îndreptându-se spre ea): Înţeleg. cunosc prea multe lucruri. Am cunoscut-o la ocnă. în numele dragostei mârşave. astea.. DORA: Stepan. 316 . rosteşte-l! STEPAN: Ură. dar se dă înapoi când vede urmele biciului. de spaimă. îmi urăsc semenii! N-am ce face cu dragostea lor. Se întoarce. DORA: Bine.. Tot e mai bine decât să nu simţi nimic. Ani întregi de luptă. acum trei ani.. Ai vrea să mă înduioşez şi să târăsc bomba ca pe-o cruce? Nu! Nu! Am mers prea departe. În schimb. Eşti totuşi sigură că ai dreptate? (O pauză şi cu o violenţă din ce în ce mai mare. în sfârşit. şi. spune: „ură”! STEPAN: Cum? DORA: Cuvântul ăsta. (îşi sfâşie cămaşa. Dora face un gest spre el. Mă dis-preţuieşti. (Arată urmele bicelor. DORA: Da.. E acelaşi lucru. Şi de trei ani o port asupra mea.) De unde aş mai avea forţa să iubesc? Îmi rămâne cel puţin forţa să urăsc. DORA: Cine-ar putea dispreţui durerea? Şi pe tine te iubesc! STEPAN (privind-o şi cu un glas înăbuşit): Iartă-mă.) Sunt urmele lăsate de bici! Urmele dragostei lor! Mă mai dispreţuieşti acum? Dora se duce la el şi îl sărută brusc. Priveşte.

caleaşca. Dora se duce la fereastră şi se lipeşte de geam. plângând): Noi l-am omorât! Noi l-am omorât! Eu! STEPAN (urlând): Pe cine l-am omorât? Pe Ianek? DORA: Pe marele duce. O explozie teribilă. Caleaşca se îndepărtează. CORTINA 317 . Şi apoi. ascunzându-şi faţa în palme. Pauză lungă. STEPAN (întorcându-se brusc): Trebuie să treacă marele duce. STEPAN: Boria n-a aruncat bomba! Ianek a izbutit. în depărtare. Pauză lungă. Se apropie. Sună ora şapte. STEPAN: Dacă e singur. popor! O. trece.. bucurie! DORA (prăbuşindu-se în braţele lui. A izbutit! O. Dora tresare brusc.Stepan o priveşte..

cu o găleată în mână. Aşa că vorbiţi mai încet. 318 . Intră un paznic şi un deţinut. Kaliaiev se află în celulă şi priveşte spre uşă. KALIAIEV: Ţi-era foame? PAZNICUL: Mai încet. PAZNICUL: Fă curat! Şi grăbeşte-te! Se aşază în dreptul ferestrei. KALIAIEV: Ce-ai făcut? FOKA: Am ucis. Foka începe să facă curăţenie fără să se uite la Kaliaiev. KALIAIEV: Ţi-era foame? OKA: Nu. KALIAIEV: Cum? PAZNICUL: Mai încet. la închisoarea Butiri. La ridicarea cortinei. KALIAIEV: Cum te numeşti.ACTUL AL PATRULEA O celulă în Turnul Pugaciov. frăţioare? FOKA: Foka. Dimineaţa. cu toate că nu-i voie. Pauză. mi-era sete. Fă ca moşulică. Vă las să vorbiţi. KALIAIEV: Eşti condamnat? FOKA: Cam aşa ceva.

Un judecător e cu toane. Ai de ce să-ţi pară rău. aşa-i? Chipeş cum eşti. Dar spune-mi. KALIAIEV: Douăzeci de ani. Şi eu am ucis. frăţioare.KALIAIEV: Şi-atunci? FOKA: Şi-atunci. KALIAIEV: L-am ucis pe marele duce Serghei. Am făcut totul praf.. KALIAIEV: Nu cred... ăştia-s sticleţi de ciocoi. dacă vrei. FOKA: Ei. FOKA: Ruşinea? Cum adică ruşinea? Mă rog. nu-i aşa? FOKA: Vezi bine. FOKA: Pe marele duce? I-auzi dom'le! Ce ţi-e şi cu ciocoii ăştia! Şi. Câţi ai curăţat? KALIAIEV: Unul singur. Şi nici nu vreau.. Nu e aceeaşi socoteală ca pentru ăi săraci. FOKA: De ce? Trăiai la curte? Vreo chestie cu o muiere. e de rău. N-aş putea să îndur douăzeci de ani ruşinea. Pare-se c-am căsăpit vreo trei. Intru aici la douăzeci şi trei de ani şi ies cu părul alb. FOKA Ce vorbeşti? Păi asta nu-i nimic. FOKA: Câţi? KALIAIEV: O să-ţi spun. Depinde dacă e însurat sau nu şi cu cine. boierule. Şi apoi. O să scapi. era pe-acolo o secure. FOKA: Oh! Tu s-ar putea să ieşi mai bine. îţi pare rău de ce s-a întâmplat. tu eşti ciocoi. 319 . nu-mi mai zici frăţioare? Ţi-a pierit glasul? KALIAIEV: Nu. ia spune? KALIAIEV: E de rău. Kaliaiev îl priveşte. douăzeci de ani nu-i glumă. Dar a trebuit.

despre împărăţia lui Dumnezeu. PAZNICUL: Mai încet. Va veni o vreme când n-o să mai fie nevoie să bei. Dreptatea e treaba noastră! (Pauză. când nimănui n-o să-i mai fie ruşine. fie ciocoi. KALIAIEV: Nu-i niciodată bine. Dumnezeu nu poate nimic. KALIAIEV: Trebuia să se întâlnească în stepă cu Dumnezeu însuşi şi se grăbea. când a dat de-un ţăran căruia i se împotmolise căruţa în noroi. KALIAIEV: Nu. FOKA: Şi atunci? 320 . E prea multă mizerie. Înţelegi despre ce vorbesc? FOKA: Da. sunt prea multe crime. făgaşul adânc. nu-i niciodată bine să bei peste măsură. Dar nu l-a mai găsit pe Dumnezeu acolo. frăţioare. Atunci Sfântul Dumitru i-a dat o mână de ajutor. liber. Numai că omul bea pentru că e umilit.KALIAIEV: Sunt socialist. Mă rog. Noroiul era gros. Dacă pământul ar fi liber. Pământul e făcut pentru ciocoi. e făcut pentru tine. Vom fi cu toţii fraţi şi dreptatea o să ne îmbuneze inimile. neliber. Sau trudit o oră. Sfântul Dumitru a dat fuga la întâlnire. Când o să fie mai puţină mizerie o să fie şi mai puţine crime. Şi când s-a isprăvit.) Nu înţelegi? Cunoşti legea Sfântului Dumitru? FOKA: Nu. KALIAIEV: Să nu mai spui asta. PAZNICUL: Mai încet. FOKA: Auzi poveste! Şi ce-ai nevoie să fii cum ziseşi? Naveai decât să-ţi vezi de treabă şi totul era în regulă. KALIAIEV (mai tare): Sunt socialist revoluţionar. nai mai fi aici. fie om sărac. FOKA: Da şi nu.

FOKA: Fiindcă nu poţi să-mi vorbeşti ca un frate. grăbeşte-te! FOKA: N-am încredere. Paznicul râde. moşule.. KALIAIEV: De ce? PAZNICUL (râzând): Hai. Şi tu. vorbeşte. deh. N-am mai auzit să înfunzi puşcăria pentru istorii d-astea cu sfinţi şi căruţe.. Eu îi spânzur pe condamnaţi. KALIAIEV: Stai! Ce ţi-am făcut? FOKA: Nu mi-ai făcut nimic. în timp ce paznicul râde şi mai tare. dar de înşelat nu vreau să te înşel.. KALIAIEV: Nu eşti şi tu deţinut? 321 . Foka se dă un pas înapoi. FOKA: Aşa! Şi dă să plece. Mai schimbi o vorbă cu omul. Măcar că eşti ciocoi. nu-i treabă bună. KALIAIEV (privindu-l): Ce anume? FOKA: Ce păţesc ăi de-i omoară pe marii duci? KALIAIEV: Sunt spânzuraţi. Şi după aia. da' dacă te spânzură. mai e ceva. moşule.KALIAIEV: Şi atunci sunt unii care vor întârzia întotdeauna la întâlnire fiindcă există prea multe căruţe împotmolite şi prea mulţi fraţi de ajutat. mai trece vremea.. Aici nu-i treabă curată. KALIAIEV: Ce s-a întâmplat? PAZNICUL: Mai încet.

apoi. că se fac la poruncă şi. eşti un călău? FOKA (din uşă): Da'. SKURATOV: Lasă-ne singuri. îmi taie un an de închisoare. KALIAIEV: Ca să-ţi ierte crimele. veţi primi vizite. Vi l-am trimis şi pe Foka. 322 . Vrei să ştii părerea mea? Nu-s creştini. se dau ordine. De-aia am şi venit. Ceilalţi se îndreaptă spre uşă. te pun să săvârşeşti altele? FOKA: Oh. Bună ziua. Se aud paşi. Kaliaiev se dă înapoi. în timp ce paznicul îl împinge pe Foka. foarte elegant îmbrăcat. Intră Skuratov. nu? KALIAIEV: Depinde de chip.) Nu spuneţi nimic. Mi-au cerut să fac eu treaba asta şi pentru fiecare spânzurat. ciocoiule.) Deja o celebritate. astea nu-s crime. nu-i aşa? Mi-am închipuit că o să vă intereseze. SKURATOV: Bună! Bine zis! Sunteţi omul care ştiţi ce vreţi. E-o afacere bună. Excepţional. pentru ei e tot aia. Nu mă cunoaşteţi? Eu vă cunosc. KALIAIEV: Şi de câte ori ai făcut-o până acum? FOKA: De două ori. De azi înainte s-a isprăvit. ei? (îl priveşte. Sunteţi mulţumit? E plăcut să vezi un chip de om după opt zile. cu paznicul. ce eşti? Iese. Celula. tu. Înţeleg.FOKA: Ba da. KALIAIEV: Aşadar. deh! E greu opt zile în celulă de unul singur. (Râde.) Pot să mă prezint? (Kaliaiev nu scoate o vorbă.

KALIAIEV: Vă interzic să folosiţi acest cuvânt.. vă displace chipul meu? KALIAIEV: Da. În primul rând. Admit că aveţi dreptate în felul cum gândiţi. KALIAIEV: Un valet. Într-un subsol nimeni nu e simpatic. dragul meu.) Sincer. De altminteri. SKURATOV: Măcar ascultaţi-mă! Nu vă sunt duşman. În locul dumneavoastră însă m-aş arăta mai puţin mândru. Cine sunteţi? SKURATOV: Skuratov. KALIAIEV: Ce graţiere? SKURATOV: Cum.. Apoi. după ce-i cunoşti sufletul. SKURATOV: Sunt dezamăgit. KALIAIEV: Refuz să-mi salvaţi viaţa. KALIAIEV: Destul.. Am să vă vorbesc deschis. KALIAIEV: Să mă ajutaţi? Sunt gata să plătesc pentru ce 323 . De altfel. adevărul nu mă sperie. nici nu mă cunoaşteţi. şeful poliţiei. SKURATOV (privindu-l): Ah! Avem nervii slabi. Uneori. un chip îţi repugnă. niciodată? (Pauză. În afară de asasinat. Dar e-o neînţelegere. O primeşti. în ciuda aparenţelor. aş vrea să vă ajut.(Pauză. N-aţi scăpat viaţa nimănui.) Dacă am înţeles bine.) Gândiţi-vă bine. Începi prin a voi să faci dreptate şi sfârşeşti prin a organiza o poliţie. Mă interesează persoana dumneavoastră şi vă ofer mijloacele de-a vă obţine graţierea. Dar poate că vă schimbaţi. ce graţiere? Vă ofer să scăpaţi cu viaţă. cade lumina prost. odată pentru totdeauna. deh! (Pauză. KALIAIEV: Cine v-a cerut asta? SKURATOV: Viaţa n-o ceri. SKURATOV: La ordinele dumneavoastră..

să spuneţi că partidul şi numai partidul a judecat şi a executat. abia s-a mai putut recunoaşte un braţ şi o parte din picior. moarte de om. nu un acuzat. Şi ce moarte! KALIAIEV: Am aruncat bomba asupra tiraniei voastre. nu v-ar plăcea acest cuvânt. să zicem. Presupuneţi totuşi că revenim la 324 ... nu-i aşa? Să-l lăsăm deoparte pe marele duce şi politica. Vi se impută. SKURATOV: Fără îndoială.. SKURATOV: Se prea poate. Întrebaţi-o pe marea ducesă. ale cărei rezultate sunt indiscutabile. dragul meu... s-a făcut. oricum.. Totuşi. Vă rog să mă lăsaţi în pace! SKURATOV: Acuzaţia care apasă asupra dumneavoastră. Voiam doar să spun că. când s-a găsit trupul. Şi nu i-a făcut prea bine. Nu verdictul vi se impută. SKURATOV: Mă rog? KALIAIEV: Rectific. Ce e un verdict? Un cuvânt asupra căruia putem discuta nopţi întregi. Dar nu suport această familiaritate. se prea poate. dacă vă încăpăţânaţi să vorbiţi de verdict.. A curs sânge. ci de-o idee. Dispărut. înţelegeţi. cam dezordonată. atunci n-aveţi nevoie să fiţi graţiat. capul! Cât despre rest.am făcut. Toată lumea le-a putut vedea. Sunt un prizonier de război.. s-au produs nişte pagube. KALIAIEV: Rectific. o ispravă de amator. îi lipsea capul. nu asupra unui om. mult sânge. Vedeţi. KALIAIEV: Încetaţi! SKURATOV: Bun. SKURATOV: Dacă vreţi. că marele duce a fost ucis nu de-o bombă. Dar omul a încasat-o. KALIAIEV: Am executat un verdict. nu.

nu-i aşa? Veţi avea nevoie atunci să fiţi graţiat. Lucrul cel mai important e de-a vă hotărî să trăiţi. Mă puteţi omorî. aţi dori să trăiţi pentru a îndrepta. Ştiu unde vreţi să ajungeţi. nu mă puteţi judeca. Pentru a mă afla în miezul lucrurilor. KALIAIEV: Şi dacă m-aş hotărî? SKURATOV: Graţierea dumneavoastră şi a camarazilor dumneavoastră. să vărs lacrimi şi să am remuşcări. V-ar fi ruşine.evidenţă. Vreau să vă dau o mână de ajutor.) Tot ce voiam să spun e că n-ar trebui să vă faceţi că uitaţi de capul marelui duce. Din pură simpatie. Căutaţi să-mi găsiţi punctul slab şi aşteptaţi de la mine o atitudine ruşinoasă. presupuneţi că dumneavoastră i-aţi zburat marelui duce capul de pe umeri. Dar nu vă plac confidenţele. De aceea mam şi făcut poliţist. KALIAIEV: I-aţi arestat? SKURATOV: Nu. crima nu e o idee. credeţi-mă! (Zâmbeşte. Şi. (Pauză. Nu vă priveşte ce sunt. Ea vă stă la dispoziţie. în loc să fiţi mândru de ce-aţi făcut. Vreau să spun. KALIAIEV (izbucnind): Persoana mea e deasupra dumneavoastră şi a stăpânilor dumneavoastră. SKURATOV: Ura-i încă o idee. îi vom aresta. În schimb. se schimbă socoteala. ideea nu v-ar mai servi la nimic. a mea şi a fraţilor mei. pe mine nu mă interesează ideile. Nu veţi obţine nimic din toate astea. din clipa în care v-ar fi ruşine. Înaintează încet spre el. Tocmai. pe mine mă interesează persoanele. 325 . Dar dacă vă hotărâţi să trăiţi. Dacă aţi ţine seama de el. de pildă. remuşcarea şi pedeapsa. Ceea ce vă priveşte e ura noastră. Aici ne aflăm în miezul lucrurilor. Şi nici urmările ei. fireşte.) Ce vreţi.

Îi scutiţi de noi neplăceri şi. Îmi pare foarte rău. e-o vocaţie. cel puţin. În cazul ăsta.KALIAIEV: Am înţeles bine? SKURATOV: Cu siguranţă. dacă ideea nu izbuteşte să-i ucidă pe nişte copii. Şi atunci. e-o afacere de aur. (Se preface că vrea să iasă şi. Reflectaţi! Din punctul de vedere al ideii. O idee poate ucide un mare duce. Dar văd bine că ţineţi la ideile dumneavoastră. îi scăpaţi de spânzurătoare. dar nu izbuteşte să ucidă nişte copii. dimpotrivă. se pune întrebarea. Kaliaiev tace. Din multe puncte de vedere. SKURATOV: Aşadar? KALIAIEV: O să vă răspundă fraţii mei. KALIAIEV: Nu mă puteţi despărţi de fraţii mei. i-aţi cruţat pe marea ducesă şi pe nepoţii lui? KALIAIEV: Cine v-a spus asta? SKURATOV: Informatorul vostru ne informa $i pe noi.. Din punctul de vedere al evidenţei. în scurtă vreme. dobândiţi liniştea sufletească. întorcându-se. Aşadar. în cazul acesta. În parte. Nu vă pot despărţi de ele. le faceţi un serviciu. misiunea mea e terminată. SKURATOV: Încă o crimă! Hotărât lucru. SKURATOV (râzând): Credeţi? Am să vă spun de ce. merită să ucizi pentru ea un mare duce? 326 . În plus.. Nu-i momentul să vă supăraţi.) De ce. de ce i-aţi cruţat? KALIAIEV: Asta nu vă priveşte. cu acelaşi prilej. nu-i puteţi da pe mâna poliţiei. SKURATOV: La revedere. Iată ce-aţi descoperit.

Se aud glasuri şi comenzi. Este. (Din uşă.) Dacă vă schimbaţi părerea. SKURATOV: Oh! Nu e nevoie să-mi răspundeţi. KALIAIEV: Ce doriţi? MAREA DUCESĂ (descoperindu-şi faţa): Priveşte! Kaliaiev tace.) Iat-o! După poliţie. vedeţi. MAREA DUCESĂ: Multe lucruri mor o dată cu un om. Şi e chiar de natură să vă schimbe părerea. Închipuiţi-vi-l pe Dumnezeu fără închisori. KALIAIEV: Marii ducese? SKURATOV: Da. Sufletul. Voi reveni. Se spune chiar că de la moartea soţului ei nu mai e cu mintea întreagă. la urma urmei. îi datoraţi oarecare consideraţie. KALIAIEV: Nu vreau s-o văd. Şi am venit mai ales să mă asigur că discuţia e cu putinţă. doreşte să vă vadă. Râde. Ce singurătate! Iese. Şi. sunteţi răsfăţat. mai ales să nu-mi răspundeţi! Îi veţi răspunde marii ducese. Uşa rămâne deschisă. Ascultă. Marea ducesă e creştină. N-am vrut s-o contrariem. (Pauză. Dar există o înlănţuire. e specialitatea ei. SKURATOV: Regret. care se opreşte nemişcată. nu uitaţi propunerea pe care v-am făcut-o. 327 .Kaliaiev face un gest. vă rog. dar ţine foarte mult. Intră marea ducesă. religia! Hotărât lucru. fără să scoată o vorbă.

. M-am gândit că tu trebuie să semeni cu mine. KALIAIEV: El incarna suprema nedreptate.KALIAIEV: Ştiam. Nu. MAREA DUCESĂ (se aşează. Dar cui să-i vorbesc? Ceilalţi nu ştiu. El se dă înapoi. dacă nu cu ucigaşul? KALIAIEV: Ce crimă? Nu mi-amintesc decât de-un act de dreptate. Era bine să suferi peatunci. KALIAIEV: V-am văzut. Şi cu cine să vorbesc despre crimă. ca şi cum ar fi istovită): Nu mai pot să rămân singură..şi-ţi închidea gura. el putea să-mi vadă suferinţa. MAREA DUCESĂ: Nu. dacă sufeream. dar cu un glas subţire. Sunt. într-adevăr. Mai rămâne să te văd şi eu. Doresc acum să rămân singur. MAREA DUCESĂ (cu naturaleţe. Pentru asta. Apoi se duc să mănânce — şi să doarmă. Se fac că sunt trişti.. sunt sigură de asta. Înainte vreme. niţeluş uzat): Ucigaşii nu ştiu asta. Acum. Dacă ar şti. se bucura numai de privilegii... Chiar dacă eu m-aş înşela cumva. trişti o oră sau două. 328 .. Să doarmă mai ales. Poate că se înşela şi tu te înşeli. Toţi bărbaţii au acelaşi glas când vorbesc de dreptate. Spunea: „Aşa e drept!” .. nu mai puteam să stau singură.. cum ar mai putea săvârşi omorul? Pauză. Tu nu dormi. cea care face poporul rus să geamă de veacuri. să tac. MAREA DUCESĂ: Acelaşi glas! Ai acelaşi glas ca şi el.

O astfel de moarte e un fleac. Se pare că ţineai discursuri în preajma poliţiştilor.) Aşa e. MAREA DUCESĂ: Da. (Pauză. Ce de sânge! (Pauză. tu-l aşteptai. (Plânge. MAREA DUCESĂ: Un fleac? (Mai încet.. Te-au ridicat imediat. ca de obicei. KALIAIEV: N-am avut timp să fiu tânăr. KALIAIEV: NU pe dumneavoastră v-am cruţat. KALIAIEV: Încetaţi! MAREA DUCESĂ: De ce? Spun adevărul.. ci pe copiii care vă însoţeau.răsplata mea e închisoarea şi moartea. cu picioarele pe-un scaun. Nu erau şi ei vinovaţi întocmai ca 329 . Dormea. Eu am văzut.. KALIAIEV: A murit pe neaşteptate..) Ajută-mă acum! Kaliaiev se dă înapoi. Am pus pe-o targa tot ce se mai putea pune. MAREA DUCESĂ: Rău faci. MAREA DUCESĂ: Eşti tânăr.) Mă doare. Probabil că asta te ajută. MĂREA DUCESĂ: Ştiu. Eu însă am sosit câteva secunde după aceea. (Pauză. crispat. şi tu.. Suferi. MAREA DUCESĂ: De ce te crispezi aşa? Nu ţi-e niciodată milă de tine? KALIAIEV: Nu. Nu poţi să fii rău. Dar pe el. Într-un fotoliu.. Înţeleg. Ar fi trebuit să mă ucizi o dată cu el în loc să mă cruţi. Ăsta uşurează.) Purtam o rochie albă. Ştii tu ce făcea cu două ore înainte de-a muri? Dormea. Eu nu mai am milă decât de mine. Nu prea-i iubeam. tu l-ai ucis. în seara aceea crudă.) Sunt nepoţii marelui duce.

Pământul e pustiu. MAREA DUCESĂ (ridicându-se în picioare): Să mori? Vrei să mori? Nu. Fără îndoială şi tu eşti nedrept..unchiul lor? KALIAIEV: Nu. MAREA DUCESĂ: Îi cunoşti? Nepoata mea e o fiinţă lipsită de suflet. Şi Sfânta Biserică a luat ce-a vrut din moştenirea lăsată de stăpânul ei. al meu sau al vostru? MAREA DUCESĂ: Al Sfintei Biserici. KALIAIEV: Timpurile s-au schimbat. Nu vom mai fi singuri. Dacă n-aş muri. Bea cot la cot cu ei. extrem de agitată. cel puţin. Refuză să dea cu mâna ei de pomană săracilor. MAREA DUCESĂ: A luat ce-a vrut? Ce vrei să spui? KALIAIEV: A păstrat harul pentru ea şi ne-a lăsat nouă grija de a practica iubirea aproapelui. la rândul lui. KALIAIEV: Lăsaţi-mă să mă pregătesc de moarte. MAREA DUCESĂ: Slujeşte un stăpân care a cunoscut. temniţa. atunci aş fi într-adevăr un asasin.) Trebuie să trăieşti şi să consimţi să fii un asasin. KALIAIEV: Ea n-are ce căuta în treaba asta. Lăsaţi-mă! MAREA DUCESĂ: Nu vrei să te rogi împreună cu mine. KALIAIEV: Zadarnic. Şi tu l-ai ucis. El. Ea nu e nedreaptă? Ba e nedreaptă. Nu l-ai ucis? Dumnezeu te va justifica. să te căieşti?. îi iubea pe ţărani. Se teme să-i atingă. KALIAIEV: Care Dumnezeu. N-o să izbutiţi. Încercaţi să-mi răpiţi puterile şi să mă aduceţi la disperare. (Se îndreaptă spre Kaliaiev.. MAREA DUCESĂ: Care nouă? KALIAIEV (urlând): Tuturor celor pe care-i spânzuraţi! 330 .

vă voi întoarce spatele. Am de purtat o lungă bătălie şi-o voi purta. Nu mă mai bizui pe întâlnirea cu Dumnezeu. MAREA DUCESĂ (cu blândeţe): Nu sunt duşmanul vostru. la fel ca toţi cei din rasa şi din tagma voastră. Ce altceva poţi 331 . (Se duce spre ea. Dragostea pentru făptura umană. cu fraţii mei. Mă înţelegeţi? MAREA DUCESĂ: Nu există dragoste departe de Dumnezeu. Există ceva şi mai josnic decât a fi un criminal: a-l sili să săvârşească o crimă pe cel care nu e făcut pentru aşa ceva. care se gândesc la mine în clipa asta. la picioarele eşafodului. (Se duce să închidă uşa. KALIAIEV: Refuz.Pauză. Dar când verdictul va fi pronunţat şi execuţia pregătită. Dar ne putem întâlni întru Domnul. MAREA DUCESĂ: Făptura umană e abjectă. Dar. vouă şi acestei lumi hâde.) Sângele ne desparte. Uitaţi-vă la mine! Vă jur că nu eram făcut să ucid. Poftim.) N-am pentru dumneavoastră decât milă şi aţi izbutit să mă înduioşaţi. Acum o să mă înţelegeţi. Roagă-te măcar împreună cu mine.) Mă las pe seama ta. chiar pe locul nenorocirii. şi mă voi lăsa purtat de dragostea care-mi umple sufletul. KALIAIEV: Ba da. murind. A mă ruga ar însemna să-i trădez. voi fi punctual la întâlnirea fixată cu cei pe carei iubesc. atunci. MAREA DUCESĂ: Nu-mi vorbi ca unui duşman. (Plânge. KALIAIEV (cu disperare): Ba sunteţi. pentru că n-am să vă ascund nimic. MAREA DUCESĂ: Ce vrei să spui? KALIAIEV (înflăcărat la culme): Nimic sau numai că voi fi fericit.

răul pe care-l facem altora. oare. KALIAIEV: Nu pe-acest pământ.. dacă vor să fie uniţi. durerea. imagina încă de pe acum că două fiinţe care au renunţat la orice bucurie se iubesc în durere fără să-şi poată da altă întâlnire decât aceea a durerii? (O priveşte. KALIAIEV: Mi-am dat seama. (Pauză.) Dar nu ne putem. veşnic dezamăgiţi. Ruşinea. A trăi e un chin.) Nu ne putem. Pauză lungă. oare. De aceea vă iert răul pe care dumneavoastră şi ai voştri mi l-aţi făcut. MAREA DUCESĂ: Mori singur. MAREA DUCESĂ: Şi eu îl iubeam pe cel pe care l-ai ucis. cu botul în pământ..face decât s-o distrugi sau s-o ierţi? KALIAIEV: Să mori cu ea. (Pauză. MAREA DUCESĂ (ridicându-se): Am să te las. dar am venit 332 . Nedreptatea desparte. KALIAIEV (întors spre fereastră): Voi şti asta în curând.) Acum. veşnic adulmecând. MAREA DUCESĂ: Dumnezeu uneşte. crima despart. MAREA DUCESĂ: Sunt întâlnirile câinilor. de vreme ce viaţa desparte. Şi întâlnirile mele sunt pe acest pământ. KALIAIEV (cu disperare): Să mori cu ea! Cei care se iubesc în ziua de azi trebuie să moară împreună. lăsaţi-mă. El a murit singur. imagina că aceeaşi funie uneşte atunci cele două fiinţe? MAREA DUCESĂ: Ce fel de dragoste cumplită mai e şi asta? KALIAIEV: Voi şi ai voştri nu ne-aţi îngăduit niciodată altfel de dragoste.

Lăsaţi-mă să mor. KALIAIEV: Aveam nevoie de dumneavoastră. Se uită din nou la Skuratov. Kaliaiev se dă înapoi. SKURATOV: Sunt încântat. Fiţi atent! Am prilejuit această întrevedere cu marea ducesă. Pauză. închide ochii. SKURATOV: Păcat! Veneam după un răspuns. De ce? KALIAIEV: Simţeam nevoia să dispreţuiesc din nou. KALIAIEV: Îl aveţi. KALIAIEV (mai tare): Nu vor crede. MAREA DUCESĂ (în uşă): Voi cere oamenilor şi lui Dumnezeu să te ierte. în afară de un singur lucru. Nu se poate. Voi cere să fii graţiat. KALIAIEV (liniştit): Nu vor crede. Aleargă spre uşă. SKURATOV: Nu voi opri publicarea decât dacă acceptaţi să faceţi mărturisiri. KALIAIEV: Nu. Relatarea va fi exactă. ca să pot publica mâine ştirea în ziare. Va conţine afirmaţia că v-aţi căit. dacă ai să trăieşti. Aveţi o noapte pentru a vă hotărî. SKURATOV (întorcându-se): De ce? Ei 333 n-au păcătuit . altfel vă voi urî năprasnic. unde dă de Skuratov. Vrei să te judeci şi să te salvezi singur. nu. O va putea Dumnezeu. încă nu-l am. ştiu bine acum. Se îndreaptă spre uşă. KALIAIEV: Vă implor să n-o faceţi. Camarazii vor crede că i-aţi trădat. v-o interzic. SKURATOV (schimbând tonul): Nu.aici ca să te aduc pe calea Domnului.

Aveţi răbdare. Rămân faţă-n faţă. SKURATOV: Nu.) Nu vă grăbiţi. fără un singur minut de slăbiciune. cu spatele la ea. Aştept clipa de slăbiciune. CORTINA 334 .niciodată? KALIAIEV: Nu cunoaşteţi dragostea lor. Dar ştiu că nu poţi crede în fraternitate o noapte întreagă. (închide uşa.

O săptămână mai târziu. Toţi subofiţerii care nu sunt de serviciu au fost convocaţi. Dora. apoi de două ori. la restaurantul de pe strada Sofiskaia. care se duce la Dora şi o îmbrăţişează. Pune ceva pe tine. ANNENKOV: Odihneşte-te. Linişte. Dora se plimbă de la un capăt la altul al camerei. Ce frig îmi e. epuizată): Va fi în noaptea asta. Noaptea. DORA: Mi-e frig.ACTUL AL CINCILEA O altă locuinţă. ANNENKOV: Unde-l întâlneşti? STEPAN: Ne va aştepta. Boria! Se aud bătăi în uşă. ANNENKOV: Vino şi lungeşte-te aici. O dată. DORA (care s-a aşezat. DORA: Aleksei! STEPAN: Orlov zice că s-ar putea să fie în noaptea asta. dar în acelaşi stil. Ea îl ţine strâns la piept. Aşa că voi fi de faţă. 335 . Intră Stepan şi Voinov. Boria. Annenkov se duce să deschidă. pe Voinov şi pe mine. DORA (continuând să se plimbe): Noaptea e lungă.

) Dragostea voastră costă scump. că marea ducesă a spus adevărul. A spus sau nu Ianek că-i pare rău că n-are decât o viaţă pe care s-o zvârle în chip de sfidare autocraţiei? Omul care a spus aşa ceva mai poate cere graţierea. DORA: N-a cerut-o. se mai poate căi? Nu. Cum să ştim care e adevărul? DORA: Ştim ce-a declarat la tribunal şi ce ne-a scris. STEPAN: Încă nu. îl veţi crede şi-l veţi putea iubi mai departe. Acum e liber. STEPAN: Rău a făcut că a văzut-o pe marea ducesă! DORA: Asta numai el poate şti. Dacă ar fi graţiat. da. Căci va muri. DORA: Regula noastră e să ucidem. Dacă moare. că s-a căit şi că a trădat. STEPAN: Regula noastră spune că nu trebuia s-o vadă. DORA: E liber. nu-i aşa. DORA (plimbându-se de la un capăt la altul al camerei): 336 . fiţi liniştiţi! STEPAN: Dora! DORA: Da. Dora. Nu ne-am îndoit niciodată de el. (Se uită la el. VOINOV (îndreptându-se spre ea): Nu. Ce-a făcut el nu poate fi renegat. atât şi nimic mai mult. STEPAN: Hotărârea va depinde de ţar. vrea să moară. ce triumf! Ar fi dovada. STEPAN: De ce s-o fi văzut pe marea ducesă dacă nu pentru graţiere? A răspândit peste tot ştirea că Ianek regretă ce-a făcut.ANNENKOV: Nu e încă totul pierdut. dacă Ianek a cerut graţierea. voia să moară. Are dreptul să facă ce vrea. în preajma morţii. dimpotrivă. în sfârşit liber. hotărârea depinde de ţar.

de ce-ai venit aici? VOINOV: Să-l înlocuiesc.. Poate. să nu mă judeci greşit. Am plâns. A cerut ca nimeni să nu plângă la moartea lui. DORA: El nu doreşte. îl înţeleg atât de bine acum! Nu mă îndoiesc o clipă de el.. DORA: Cine-i poate lua locul în seara asta? Va fi singur. Dar ce cumplită încoronare! VOINOV: Nu plânge. Avem nevoie de oameni ca el.” am început să tremur. strigătul: „Dacă am fost la înălţimea protestului uman contra violenţei. DORA (ascunzându-şi faţa în mâini): Dorea. într-adevăr. aşa cum ne susţine el prin exemplul lui. am fost mândru. Dora. DORA: O lume de lacrimi şi de sânge. Când am aflat de condamnarea lui. ochii îmi sunt uscaţi. ce curaj! Şi. oh. fie ca moartea să-mi încoroneze opera prin puritatea ideii”. ca încheiere. Nu plânge! DORA: Uite.. când am citit ce-a spus la proces. La cuvintele: „Moartea va fi supremul meu protest împotriva unei lumi de lacrimi şi de sânge. Dora. n-am avut decât un gând: să-i iau locul.. VOINOV: Trebuie să-l susţinem. Dar ce importanţă are. după aceea. Am suferit pentru că am fost laş. nu. Aşa a spus. Oh..Da. adevărat. prin mândria noastră.. am aruncat bomba la Tiflis. în noaptea asta.. Şi trebuie să-i dorim moartea.... M-am hotărât atunci să vin. Acum nu mă mai deosebesc de Ianek. la urma urmei! Vom şti. Doresc ca Ianek să trăiască.. de vreme ce n-am putut să fiu alături de el.. Iertaţi-mă. Ah! Bietul meu Aleksei. 337 . Aleksei. Dar mândră. niciodată n-am să mai pot fi mândră! STEPAN: Dora. Ah. să fie pur. Şi. VOINOV: Aşa a spus.

Calea cea bună e cea care duce la viaţă. şi dacă alţii nu trăiesc? Şi dacă moare degeaba? ANNENKOV: Încetează! Pauză. Dar nu există altă soluţie. STEPAN: Am plecat. nepoţii noştri vor trăi.) Dar să moară repede. Hai. ANNENKOV: Da. La viaţa altora. pentru ca alţii să trăiască. nepoţii noştri.. DORA: Alţii.. Dora e la fereastră. nu suntem pe calea cea bună. Rusia va trăi. da. DORA: Moartea! Ştreangul! Din nou moartea! Ah! Boria! ANNENKOV: Da.. Ai grijă de ea. DORA: Nu vorbi aşa. să moara! (Mai încet. Stepan se uită la Dora. Annenkov o priveşte. la soare. Ah! Boria. 338 . A şi murit. Dacă singura soluţie e moartea. O să moară. STEPAN: Vom şti. DORA: Asta trebuie să dorim. Dar Ianek e în temniţa şi funia e rece. Nu se poate să-ţi fie frig tot timpul. Boria. Ştiu ce e în sufletul lui. Da. surioară. Aminteşte-ţi ce spunea Ianek: „Rusia va fi frumoasă”. şi să vă întoarceţi repede.. Aleksei! Ne aşteaptă Orlov. ANNENKOV: Şi asta duce la viaţa. Oh. Stepan si Voinov se îndreaptă spre uşă.ANNENKOV: Eşti nebună. poate. Numai atunci va dobândi pacea.

putem muri de-aici înainte. încât am impresia că am şi murit. vezi tu. (Pauză. DORA: Aţi mers prea repede.DORA: Ce frig e! Şi totuşi. Rusia e grăbită. Dora! DORA: Cine ştie? Poate că asta e dreptatea. Boria! La primul omor. Probabil că-i vede. se scurge o întreaga viaţă. Arunc bomba şi într-o secundă.) Toate astea ne îmbătrânesc atât de repede! N-o să mai fim niciodată copii. Nu mai sunteţi oameni. mi-e frica. Ce curaj! Dar îmi spun uneori că e un orgoliu care va fi pedepsit. ANNENKOV: Nenorocirea şi mizeria au mers şi ele repede. Şi el tot asta a făcut. Da. ANNENKOV: Ar fi o laşitate. care vor ucide în numele nostru şi care nu vor plăti cu viaţa. ANNENKOV: E un orgoliu pe care-l plătim cu viaţa. Am luat asupra noastră nenorocirea lumii. când îl aud pe Stepan. ANNENKOV: Atunci vom muri luptând. Vor veni alţii. Nimeni nu poate merge mai departe. DORA: Ştiu. Nu mai e loc pentru răbdare şi maturizare în lumea asta. e primăvară. ştiu. ANNENKOV: Dora! Dora tace. 339 . ANNENKOV: Aşteaptă până o să ştim. Şi nimeni nu va cuteza atunci s-o privească în faţă. Nu tremura aşa! DORA: Mi-e atât de frig. s-a isprăvit cu copilăria. Am făcut înconjurul omului. E un orgoliu la care avem dreptul. poate. Sunt pomi în curtea închisorii. cum fac oamenii. DORA: Suntem siguri că nimeni nu va merge mai departe? Uneori.

Înainte! înainte! Ai vrea să întinzi braţele şi să te laşi purtat în voie. Urăsc tirania şi ştiu că nu putem face altfel. Dragostea mai curând decât dreptatea! Dar nu. Boria? ANNENKOV: Am iubit. DORA: Şi de câţi ani conduci Organizaţia? ANNENKOV: De patru ani. iată ceam vrea să iubim. E uşor. Dar nedreptatea asta scârnavă se lipeşte de noi ca un clei.. care-o fi refuzând să tremure ca să nu pară că-i e frică. DORA: Mi-e frig. 340 . DORA: Cât? ANNENKOV: Patru ani. ANNENKOV: Aşadar. dar e aşa mult de-atunci. şi-ai să vezi! Voi înainta prin văpaie şi pasul îmi va fi totuşi egal. ANNENKOV: Toată Rusia e o temniţă. trebuie să mergi înainte! Ai vrea să te opreşti. Înainte! Iată-ne condamnaţi să fim mai presus de noi înşine. DORA (mergând spre fereastră): Să iubeşti. Vom face ca zidurile ei să sară în aer. trebuie să mergem înainte. da.) Acum iubesc Organizaţia. Iată deosebirea. Dar am ales această cale cu inima voioasă şi mă menţin pe ea cu inima îndurerată. dar să fii iubit!..ANNENKOV: Începi să te îndoieşti? Nu te recunosc. nişte chipuri. DORA: Dă-mi mie bomba s-o arunc. (Pauză. că nu-mi mai aduc aminte. Înainte. Mă gândesc le el. Nu. nu mai eşti alături de noi? DORA (aruncându-i-se în braţe): Oh. ai iubit vreodată. ah! Cu cât e mai uşor să mori din pricina propriilor contradicţii decât să le trăieşti! Tu ai iubit. Suntem nişte întemniţaţi. Boria. Nişte făpturi. sunt alături de voi! Voi merge până la capăt.

Pauză. Toţi rămân nemişcaţi. DORA (uitându-se la el): Să plec! (întoarce capul spre fereastră. ANNENKOV: Sunt fratele tău. Ne vom odihni un pic. Se crapă de ziuă. Dora se clatină. Numai de nu iar fi frig. Ianek a şi murit.) Iată zorile. sunteţi cu toţii fraţii mei. DORA (buimacă): Să plec? Cu cine? ANNENKOV: Cu mine. pe care-i iubesc. DORA: O fericire? ANNENKOV: Să simţi mâna unui om înainte de moarte.) Dar pentru el ţelul e aproape. sunt sigură. Dora! DORA (cu ochii închişi): Călăul îi sare pe umeri. Intră Voinov şi Stepan. Boria. (Se aude ploaia. de cum îşi face apariţia. Dora vorbeşte în şoaptă. eşti fratele meu. Nu e înfiorător? ANNENKOV: Da. Gâtul trosneşte. 341 . Ştii bine că nu trebuie. El întoarce capul. tu ştii cum e spânzurat un om? ANNENKOV: De capătul unei funii. dar îşi revine după o vădită sforţare. Într-adevăr. DORA: Poate că l-au scos în curte. Ajunge. DORA: Da.) Dar ce gust odios are uneori fraternitatea! Bătaie în uşă. e-o fericire. În alt sens. ANNENKOV (luând-o în braţe): Va fi graţiat. DORA (privindu-l): Ştii bine că nu. va trebui să plecăm după aceea. Dora. Dora se lasă într-un fotoliu. ANNENKOV: Dora.Dora! înainte. Ianek! (Plânge. Toată lumea aceea amuţită deodată.

DORA: Patru ore fără să scoată o vorbă? Stai puţin. DORA: Şi timp de patru ore a aşteptat? STEPAN: Da. Era în haine negre. DORA: Orlov i-a întâlnit privirea? STEPAN: Nu. Când l-au anunţat? STEPAN: La zece seara. fără să scoată o vorbă. Cum era îmbrăcat? Avea şuba pe el? STEPAN: Nu. DORA: Când l-au spânzurat? STEPAN: La două noaptea. DORA: La cine se uita? STEPAN: La toată lumea. fără nimic altceva. zice Orlov. DORA: Nu.STEPAN (cu glas scăzut): Ianek n-a trădat. ANNENKOV: Orlov a putut să vadă? STEPAN: Da. Îţi ordon să-mi povesteşti. ai să vorbeşti. s-a isprăvit. DORA: Cum era afară? STEPAN: Întuneric beznă. Am dreptul să ştiu. DORA (înaintând cu hotărâre): Stai jos! Povesteşte! STEPAN: La ce bun? DORA: Povesteşte tot. fără să vadă nimic. după aceea? STEPAN: Lasă. Şi apoi acum trebuie să plec. în amănunt. totul a mers repede. DORA: Şi după aceea. Dora. Acum. 342 . STEPAN: N-aş putea. Zăpada era murdară. Şi avea pălărie neagră. Şi mai târziu ploaia a transformat-o într-un noroi cleios. Şi apoi. DORA: Tremura? STEPAN: Nu.

Minus febra şi nerăbdarea pe care i-o cunoşti. ANNENKOV: Ce anume? STEPAN: Îl invidiam.. Şi s-a cufundat în noapte.. DORA: Ce glas avea? STEPAN: Exact acelaşi. să nu fi găsit fericirea o dată cu moartea. Era fericit şi a păşit senin spre ştreang. în aval.DORA: Nu. nu-i aşa? STEPAN: A păşit. Căci prea ar fi nedrept ca. da. să înlăture un pic de noroi de pe pantofi. Abia s-a zărit 343 . se auzea o armonică. STEPAN: I s-a citit verdictul. sunt sigură. În clipa aceea au lătrat câinii. refuzând să fie fericit în viaţă spre a se pregăti mai bine pentru jertfă. Pe fluviu. DORA: După aceea. după aceea? STEPAN: Părintele Florenski a venit şi i-a întins crucifixul. ANNENKOV: L-ai întrebat pe Orlov? De ce? STEPAN (ferindu-şi privirea): A fost ceva între mine şi Ianek. A refuzat să-l sărute. Stepan. DORA: Atunci a urcat. DORA (cu capul între mâini): Un pic de noroi! ANNENKOV (brusc): De unde ştii toate astea? Stepan tace. vreau să ştiu. Măcar moartea lui să fie a mea. DORA: Avea figura unui om fericit? ANNENKOV: Ai înnebunit? DORA: Da. STEPAN: A urcat. Şi a declarat: „V-am mai spus că mi-am încheiat socotelile cu viaţa şi că m-am împăcat cu gândul morţii”. avea chipul unui om fericit. DORA: Ce făcea în timpul acela? STEPAN: Nimic. Doar o dată şi-a scuturat piciorul.

plânge.. Vă amintiţi ce râs avea? Râdea uneori fără rost. DORA: Şi apoi. (Annenkov o priveşte. Dă-mi bomba.) Da.. Aleksei! După aceea? VOINOV: Un zgomot înfiorător. Un zgomot înfiorător! A fost de ajuns un zgomot înfiorător şi iată-l reîntors la bucuria copilăriei. Vreau să fiu prima care s-o arunc. fă asta pentru mine. DORA (cu violenţă): Şi după aceea.) Boria. 344 . Ce tânăr era! Trebuie să râdă acum. cu faţa la pământ! (Se îndreaptă spre Annenkov. buimăcit): Nu plângeţi. îţi spun! (Stepan tace.. Stepan întoarce capul. nu. DORA: Atunci. şi apoi. eşti sau nu fratele meu? Ai spus sau nu c-ai să mă ajuţi? ANNENKOV: Da. Ianek! Şi după aceea. DORA: Nişte zgomote înfundate. DORA: Aah! Se aruncă cu faţa la perete. Vreau s-o arunc. DORA (cu un glas schimbat. Annenkov. rezemată de perete. data viitoare.) Vorbeşte. ANNENKOV: Ştii bine că nu acceptăm femei în prima linie. se uită la ei. Trebuie să râdă. STEPAN: Nişte zgomote înfundate. Stepan tace. revoltaţii: Ianek nu mai e un ucigaş. Dora se întoarce. Ceva se înalţă în clipa asta drept mărturie pentru noi.giulgiul cu care l-a acoperit călăul de sus până jos. lipsit de expresie. nu plângeţi! Vedeţi bine că e ziua justificării. Nu..

nu-i aşa? Am s-o arunc.DORA (cu un strigăt): Sunt o femeie. Şi mai târziu.. ANNENKOV: Da.. Boria. Stepan. Acum îmi seamănă. DORA: Ai să mi-o dai. DORA (plângând): Ianek! O noapte de gheaţă şi acelaşi ştreang! Totul va fi mai uşor acum. STEPAN: Da. într-o noapte de gheaţă.CORTINA ---- 345 . VOINOV (cu blândeţe): Acceptă. acum? Toţi se uită la ea. acceptă. Tăcere. Dora. ANNENKOV: E rândul tău. STEPAN (uitându-se la Dora): Acceptă. ---.

Antonio.RĂSCOALĂ ÎN ASTURII Piesă în patru acte Oraşului Alger Pentru prietenii de la „Théătre du Travail” Lui Sanchez. Ruiz şi Léon 346 . Santiago.

în mişcare şi în lumini ceea ce aici nu este decât sugerat. zăpada albeşte culmile Asturiilor. 347 . am propune: Zăpada. astfel. Se va vedea mai departe pentru ce. ca să atingă o anume formă de măreţie specifică oamenilor: absurditatea. ea s-a aşternut peste tovarăşii noştri ucişi de gloanţele Legiunii3. Dar cititorul să nu o judece.a. ea va putea. Numai cu preţul acestei strădanii va putea aşeza încercarea de faţă la locul care i se cuvine. dacă ar trebui să-i alegem un alt titlu. cum tocmai este cazul. dacă-l scrii. pe de altă parte. Şi singura ei valoare de aici provine. De aceea. cu titlu de încercare. măcar să fie citită. 3 În timpul Războiului Civil din Spania (1936) (n. E de ajuns. mai bine. Încercare de creaţie colectivă. Istoria nu le-a păstrat numele.Teatrul nu se scrie sau.). ca acţiunea să ducă la moarte. De asemenea. din faptul că. Neputând fi jucată. Să se străduiască. Şi acum doi ani. Este adevărat. spunem noi. Este tocmai cazul lucrării pe care o înfăţişăm astăzi publicului. În noiembrie. să traducă în forme. acţiunea este introdusă într-un cadru care nu i se prea potriveşte: teatrul. înseamnă că n-ai avut încotro.

de pe locul 156 lucrurile se văd altfel decât de pe locul 157. De flecare parte a spectatorilor. un uriaş difuzor simbolizând Radio Barcelona.la stânga. În mod ideal. în spatele spectatorilor . morenuc. Scena I Se lasă noaptea. care rămâne centrul tragediei. două străzi lungi din Oviedo. şi totul se învârteşte în jurul lui. en el báile 348 .o acţiune pe care prejudecăţile clasice l. În întuneric . În mijlocul sălii. Acţiunea se desfăşoară pe aceste diverse planuri.o privească din afară.ar face s.se aude un cântec din munţii Santander: En el báile nos veremos. masa Consiliului de Miniştri.l împiedica să se apere. în care dă o tavernă. văzută în secţiune. Deasupra ei.l înghesuie pe spectator. Spectatorul nu se află în faţa capitalei Asturiilor. ci în Oviedo.l să intre într. Decorul este conceput pentru a. silindu. spre sfârşitul verii. o piaţă publică. în faţa lor. siliţi să vadă şi să participe potrivit geometriei lor personale.ACTUL ÎNTÂI Decorul îl înconjoară şi. în jurul spectatorilor. esta tarde.

UN ALT BĂRBAT (printre spectatori): Zău că-i bun băieţaşul! Acordeonistul se îndepărtează cu paşi rari. acompaniindu. strigând: 349 . Un copilandru care vinde ziare se iveşte şi aleargă în jurul publicului. un flăcău. O FEMEIE (către alta): Te duci la procesiune? VÂNZĂTORUL DE BILETE DE LOTERIE (care trece pe aleea centrală dintre spectatori): Cine mai joacă la loterie? Cine-şi încearcă norocul? Mi-a mai rămas lozul cel mare! Peste o săptămână e tragerea! O FEMEIE: Da. În sală se înteţeşte tradiţionala însufleţire a străzii spaniole. lumina izbucneşte în sal. rezemat de o arcadă.se în surdină. de cinci luni. UN AUDITOR (în sală): Bravo. bravo! În timp ce tema este reluată de un acordeon. îşi înalţă iar glasul: Y al son de la pandereta unos bailes echaremos. în capătul uneia dintre străzi. FEMEIA: Pe curând. Cine nu dă cu piciorul norocului? Repede. Mergi cu Dumnezeu. VÂNZĂTORUL DE BILETE DE LOTERIE: Se poate citi şi de la cap la coadă şi de la coadă la cap. Şi acum proprietarul vrea să ne scoată lucrurile la vânzare.nos veremos y al son de la pandereta unos bailes echaremos. până nu se vinde.

traversează piaţa şi se îndreaptă spre tavernă. 350 . ritmate. În faţa tavernei. apoi intră.a apropiat mereu de piaţa centrală. bătăi din palme. crede-mă. Dacă aş vrea. acordeonistul s. Pepe.COPILANDRUL CARE VINDE ZIARE: Vestitorul din Madrid! Luaţi Vestitorul din Madrid! Pronosticuri pentru alegerile generale! UN BĂRBAT: Ei! Sunt vechi de două zile ziarele tale! VÂNZĂTORUL DE BILETE DE LOTERIE: Norocul la îndemâna fiecăruia! În tot acest timp. un bătrân idiot. un băcan şi un farmacist fumează şi pălăvrăgesc la o masă. Pe pragul uşii de peste drum stă Tatăl Veşnic. Acordeonistul atacă un paso doble şi se învârteşte în jurul tavernei. Eu n-am cerut niciodată mare lucru. lângă uşă. după acordeon. UN GLAS (în culise): Bilete proaspete cu numai o para! ALT GLAS (împleticindu.se prin piaţă şi în întuneric): Nu-i de glumă. calfă de frizer. apoi dispare. O femeie schiţează câţiva paşi de dans. Perechi dansează după aceeaşi melodie. aş face-o. Scena II În întuneric.

ALO. BĂCANUL (bătând din palme): Ei. vai! RADIO: ALO. A FOST ALES CU 4225 DE VOTURI. Cei doi încep să joace. cumătră. ŞEFUL PARTIDULUI REÎNNOIRII SPANIOLE. ce să fac? PEPE: Merge? Merge? BĂTRÂNUL: Ei. ÎN LEGĂTURĂ CU ALEGERILE LEGISLATIVE. BĂTRÂNUL: Eu n-am cerut niciodată prea mult.PEPE (în trecere): Ce faci. RADIO (glas de femeie. FARMACISTUL: Vai. AICI RADIO MADRID. ALO.treizeci şi cinci de ani. PEPE (îi trece mâna peste nas şi intră în tavernă): Ai! Ce pătlăgică! Înăuntru. ZIARUL VESTITORUL DIN MADRID NE COMUNICĂ: LA SALAMANCA. NU A OBŢINUT DECÂT 2615 VOTURI. ULTIMELE ŞTIRI. vă spune Tatăl Veşnic. fără convingere): ALO. o pereche de cărţi! PILAR: Îndată. se amestecă în conversaţia consumatorilor şi glumeşte cu Pilar. DOMNUL GOICOECHES. CANDIDAT SOCIALIST. CETĂŢEANUL LOPEZ. LIDERUL CONFEDERA351 .. vă spune Tatăl Veşnic. La bună vedere şi mulţam dumneavoastră. aşa. ADVERSARUL SĂU. patroana localului . Nu-i de glumă! La bună vedere şi mulţam dumneavoastră. distins. domnilor. ULTIMELE REZULTATE PRIMITE SUNT URMĂTOARELE: LA CUENCA. Tată Veşnic? BĂTRÂNUL: Păi. cum vezi şi tu. vai.

PARTIDUL REPUBLICAN CONSERVATOR TRIUMFĂ LA ZAMORA. CONTRA 5610. Şi Lerroux are titluri. lucrurile merg prost. FARMACISTUL: Miza. BĂCANUL (socotind punctele): şi cu 3 fac 14. Eu sunt pentru idei. Cao. BĂCANUL: Eu mai vreau cărţi. Farmacia nu mai rentează. UNDE LISTA LUI DON MIGUEL MAURA ESTE ÎN ÎNTREGIME ALEASĂ. TRANSMITEM CURSURILE DE ÎNCHIDERE DE LA BURSĂ DIN MADRID.) Anunţă! BĂCANUL: Ronda.. Bietul taică-meu spunea adesea că fără disciplină. Nu zic. (Le dă. ALO. FARMACISTUL: Iartă-mă. DON GIL ROBLES. FARMACISTUL: Eu dau cărţile.. doar pentru o 352 . ÎNAINTE DE A VĂ DA REZULTATELE DEFINITIVE ALE ALEGERILOR LEGISLATIVE. Tu dai acum cărţile. OBŢINUTE DE ADVERSARUL SĂU. FARMACISTUL: Ho. dacă le dai un deget. Eu am apucat timpuri când şi pentru o durere de cap aveau nevoie de-o reţetă. cultura este un lucru frumos. ho! Se vede că nevastă-ta te înşală. Râd silit.ŢIEI SPANIOLE A DREPTURILOR AUTONOME. Oamenii sunt din ce în ce mai puţin bolnavi. A TRIUMFAT ÎN ALEGERI CU 7200 DE VOTURI. Orice s-ar spune. îţi mănâncă şi capul. FARMACISTUL: Unde mai pui la socoteală că ticăloşilor ălora. ALO. Ce hărmălaie înăuntru! O să le cam treacă pofta după rezultatele definitive. Acum. BĂCANUL: De ce? Crezi că Lerroux.

ORELE 20: MUZICĂ DE DANS. DINTRE CARE 104 RADICALI. ORELE 16: TRANSMISIUNEA MECIULUI DE FOTBAL DINTRE ATLETICA-BILBAO ŞI SPORTING CLUB DIN MADRID. ÎN PERSOANA LUI BOLIVAR. VĂ DĂM ACUM PROGRAMUL EMISIUNILOR NOASTRE DE MÂÎINE: ORA 8: O JUMĂTATE DE CEAS DE MUZICĂ ÎNREGISTRATĂ. 32 AGRARIENILOR ŞI RESTUL TRADIŢIONALIŞTILOR ŞI MONARHIŞTILOR.dublă pneumonie mai cheamă doctorul. DIN CARE SOCIALIŞTILOR LE REVIN 57. REZULTATELE DEFINITIVE ALE ALEGERILOR LEGISLATIVE.. 11 CONSERVATORI. RADIO: STIMAŢI AUDITORI. 353 . UN CONSUMATOR (în tavernă): Eu am votat cu el fiindcă nu face pe grozavul. STÂNGA OBŢINE 99 DE LOCURI. ALO: IATĂ. RADIO: DREAPTA OBŢINE 207 LOCURI. TRANSMISE ÎN ACEST MOMENT DE ZIARUL AVANGARDA. ALES ÎN ANDALUZIA. ORELE 19.. 10 LIBERALI DEMOCRAŢI ŞI 14 REPUBLICANI INDEPENDENŢI. Pepe impune tăcere şi ascultă cu încordare.15: INFORMAŢII. DINTRE CARE 113 REVIN ACŢIUNII POPULARE. ORELE 12: CONCERT VARIAT. ORELE 18: ROMANŢE ŞI CÂNTECE POPULARE. Râd şi joacă. CENTRUL: 139 DE DEPUTAŢI. ALO. COMUNIŞTII NU VOR AVEA DECÂT UN SINGUR REPREZENTANT. ORELE 15: EMISIUNE PENTRU SPITALE.

cărora li se dă drept de vot? Locul lor e acasă.l bagă cu nasul în pahar): Şi tot în felul ăsta ai rămas un dobitoc. Ah. e un copil. ce mai e şi asta? Ce te-a apucat aşa dintr-o dată? PEPE: Mă umpli de scârbă! FARMACISTUL: Ia te rog. PEPE: Nu. Şi prost pe deasupra. băiete! Domnilor. Venea cu mine şi-mi spunea care e candidatul care merită să fie ales. BĂCANUL (înecându. FARMACISTUL: Ce să mai spunem de femei.. să stea să cârpească ciorapii bărbatului.se): Da. Şi toată povestea asta cu alegerile i-a sucit capul.Scena III Băcanul râde zgomotos. tata nu mă lăsa să mă duc singur la vot. până la douăzeci şi cinci de ani. l-am băgat cu nasul în pahar fiindcă-i îmbuibat.. asta-i provocare. 354 . Clienţii ies din tavernă la auzul certei. PEPE (îl apasă pe cap şi. RADIO: ATENŢIUNE. Pepe iese în pragul tavernei şi se uită fix la el. DONA PILAR (ieşind): Ţine-ţi gura.) În felul ăsta erau măcar unele tradiţii care nu se pierdeau. da. (Duce paharul la gură. AFLĂM DIN SURSĂ OFICIALĂ CĂ DOMNUL ALCALA ZAMORA L-A ÎNSĂRCINAT PE DOMNUL LERROUX CU FORMAREA NOULUI GUVERN. lumea s-a întors pe dos! BĂCANUL (care pierde fără seninătate): Pe mine.

BĂCANUL (agitat): Toată drojdia asta o să fie în curând măturată. scârnăvie. o să vă frigă rău când o să mai pun eu piciorul în dugheana asta! VÂNZĂTORUL DE BILETE DE LOTERIE (vine alergând): Minerii au pus mâna pe arme şi înaintează spre oraş! PILAR: E un copil. Un scaun este răsturnat. atunci să te ţii! Explozie în depărtare. îl scuipă în faţă): E adevărat. domnilor! BĂCANUL: Va să zică e adevărat că te ţii cu ea? PEPE (scos din minţi. disciplina! PEPE: Tacă-ţi fleanca. alergând): Minerii intră în oraş! Zgomotul luptei se apropie. Ordinea. Ordinea va fi. cântatul minerilor se înalţă. Şi când o să audă că Lerroux a fost numit prim-ministru. VÂNZĂTORUL DE ZIARE (vine şi el. PEPE: Uite-i că vin. BĂCANUL (tot mai agitat): Ehei. Câţiva oameni încearcă să. scârnăvie! UN OM (venind din capul străzii): Minerii au intrat în grevă. care ţipă. şi-o să vezi tu atunci! 355 . şi în tot cazul e mai bine cu ea decât cu nevastă-ta. instaurată. în timp ce bătaia generală se încinge în piaţă.l ţină pe Pepe. Se aruncă asupra lui. în sfârşit.

.PILAR: Băieţaşule. minerii. RADIO: ATENŢIUNE! ZIARUL AVANGARDA VA PUBLICA MÂINE DIMINEAŢĂ URMĂTORUL COMENTARIU PRIVITOR LA ALEGERI: AŞA CUM NĂDĂJDUIAU ŞI PREVEDEAU TOŢI SPANIOLII SINCERI. (Comunicatul radio se va încheia în întuneric. se opresc în semicerc şi încetează brusc să mai cânte. ÎNŢELEPTE ŞI DEMOCRATICE ASUPRA TENDINŢELOR REVOLUŢIONARE NEFASTE ALE SPRIJINITORILOR MARXISMULUI ŞI INTERNAŢIONALEI. MODERAŢIEI ŞI ÎNŢELEPCIUNII SALE. Pepe a rămas încremenit între cele două grupuri. ALEGERILE LEGISLATIVE AU ÎNSEMNAT O VICTORIE A PARTIDELOR MODERATE ASUPRA EXTREMIŞTILOR DE STÂNGA. în rânduri. VENIREA LA PUTERE A DOMNULUI ALEXANDRE LERROUX ŞI A UNEI NOI ECHIPE MINISTERIALE SATISFACE ÎNTREAGĂ SPANIE ŞI OFERĂ GARANŢIA CĂ MAREA NOASTRĂ TRADIŢIE CIVILIZATOARE. NOUL PRIM-MINISTRU VA ŞTI SĂ TRAGĂ DE PE URMA ACESTOR ALEGERI 356 . TRIUMFUL POLITICII PRUDENTE. DEMOCRATICĂ ŞI SOCIALĂ VĂ CONTINUĂ SĂ ÎNFLOREASCĂ.) ÎN PRIVINŢA VENIRII LĂ PUTERE A DOMNULUI LERROUX. ARTICOLUL CONTINUĂ ASTFEL: ÎNTOCMAI CĂ ŞI ALEGERILE. La câţiva paşi de grupul burghezilor.. cu bustul gol şi înarmaţi. DATORITĂ EXPERIENŢEI. PEPE: Nu! De prea multa vreme îndurăm! Trebuie să plesnească buba. Lasă-mă să mă duc să mă alătur lor! UN BĂRBAT (soseşte în goană): Vin! Vin! Intră.

CORTINA 357 . OMAGIUL ÎNCREDERII. ÎN NUMELE ADEVĂRATEI SPANII ŞI AL TUTUROR ADEVĂRAŢILOR SPANIOLI. DON ALEXANDRE LERROUX PRIMEŞTE. AL RECUNOŞTINŢEI ŞI AL ADMIRAŢIEI NOASTRE.ÎNVĂŢĂMINTELE CARE SE CUVIN ŞI SĂ SE ÎMPOTRIVEASCĂ ENERGIC UNELTIRILOR OAMENILOR SAU PARTIDELOR CARE ACTIVEAZĂ ÎN SLUJBA ŢĂRILOR STRĂINE ÎN SCOPUL DE A ANIHILA FORŢELE VITALE ŞI SACRE ALE NAŢIUNII SPANIOLE.

OVIEDO SE AFLĂ ÎN MÂINILE RĂSCULAŢILOR. dar nici să te înfierbânţi! PILAR: Da. da. ANTONIO (cu gura plină): Oricât ai fi de obişnuit cu mizeria. în picioare. a zis el. da' parcă te cam seacă la inimă. Unul dintre ei. BASCUL: Atunci i-am spus: „Şi ce crezi tu. Pilar şi Pepe. SANCHEZ: Ce vreţi: Revoluţia nu se face cu evantaiul! PEREZ: Nu ne-am întors încă acasă! Sănătate şi bucurie! (Bea şi el. aşezaţi pretutindeni. 358 . ci ăi de rămân..un colţ. Într. termină de mâncat merindele din legăturică. bea pe nerăsuflate.ACTUL AL DOILEA RADIO (glas întretăiat): CATALONIA ESTE ÎN PLINĂ INSURECŢIE.) Nu trebuie să te pierzi cu firea. când vezi aşa ceva. ai mai nenorociţi nu sunt ăi de se duc. RĂSCOALE IZBUCNESC ÎN SATELE DIN ANDALUZIA. Scena I Minerii. că putoarea asta de viaţă e raiul?” „Ei nu”. nu ştiu cum..

PEPE: Luiz! Leon! 359 . PEPE: N-avem decât s-o luăm cu asalt. dar am să-ţi spun ceva: la noi acasă când femeile plâng.o aruncă lui Pepe. SANTIAGO: N-avem decât să tragem la sorţi. SANCHEZ: Mai lăsaţi trăncăneala. Ar trebui un camion încărcat cu pulbere care să se izbească din plin de zid şi să explodeze. de când li s-a dat puşti! Ascultaţi aici la ce m-am gândit eu. SANCHEZ: Ca să vă secere pe toţi ca pe nişte iepuri? Ăia. asta-i una. Toţi ceilalţi aprobă din cap. până una alta. Poporul este însărcinat cu executarea acestui decret. Apoi anunţă. şi cu ăştia doi s-a zis. studenţii şi noi. frânge două dintre ele şi le împarte pe toate minerilor. dar pentru aşa ceva nu e nevoie să plângi. Dar pentru asta ar trebui să fie unul care să ţină volanul şi altul care să aprindă fitilul.SANTIAGO: O fi. PILAR (indignată): Şi de iubit tot singure iubesc? SANTIAGO (tot domol): Da. care scoate din ea vreo cincisprezece beţe. ăştia tinerii.” E bine? (Semne de aprobare. Santiago scoate o cutie de chibrituri şi i. Da. e blestemata aia de cazarmă. plâng singure.) Bun. Mai bine ascultaţi ce spune decretul ăsta: „Orice contrarevoluţionar surprins cu arma în mână şi orice sabotor va fi împuşcat pe loc. Cu bonurile de muncă în loc de bani peşin ne-am învoit noi şi o să meargă. Pe noi ne-a însărcinat Gomez să-i venim de hac şi uite că rezistă întruna.

PUBLICATĂ DE MINISTERUL DE INTERNE: PROFITÂND DE ATMOSFERA DE DESTINDERE ŞI DE CORDIALITATE ÎN CARE S-AU DESFĂŞURAT ULTIMELE ALEGERI LEGISLATIVE. LIDER AL PARTIDULUI SOCIALIST DIN OVIEDO ŞI DIRECTOR AL ZIARULUI ÎNAINTAREA. ÎN ANUMITE CENTRE URBANE DIN PROVINCIE. RADIO: ATENŢIUNE. trebuie să fim fără milă.Cei doi ies din rând. În situaţia noastră. INSTIGATORII SUNT CUNOSCUŢI. UNEI MIŞCĂRI INSURECŢIONALE. LA OVIEDO ŞI ÎN ASTURIA AU IZBUTIT SĂ ATRAGĂ ÎN ACEASTĂ MIŞCARE O PARTE A MINERILOR. PRIMIM URMĂTOAREA NOTĂ OFICIALĂ. Scena II ŞEFUL (continuă): Altă problemă este aceea a aprovizionării. Minerii tac. salută cu pumnul şi se duc fără o vorbă. GUVERNUL A LUAT DE PE ACUM TOATE MĂSURILE SUSCEPTIBILE DE A FACE CA ACEASTĂ MIŞCARE SĂ 360 . REVOLUŢIONARII DE PROFESIE AI MARXISMULUI ŞI AI ANARHO-SINDICALISMULUI AU DAT NAŞTERE. LA 20 OCTOMBRIE AU LANSAT ORDINUL DE GREVĂ. Marii negustori nu vor să renunţe la stocurile lor. DIN CARE REPRODUCEM URMĂTOAREA FRAZĂ: „FORŢA PUBLICĂ SĂ SE PREDEA SAU SĂ FIE UCISĂ”. AICI RADIO MADRID. să lovim repede. E VORBA DE VECHI MEMBRI AI SINDICATULUI MINERILOR-COMUNIŞTI ŞI DE CETĂŢEANUL XAVIER BUENO Y BUENO.

dar a murit. sunt şi bune. S-a surpat o galerie peste el. multe şcoli. UN MUNCITOR: Fireşte. după cum vedeţi. SANTIAGO: Mai e şi legătura cu marinarii. N-ai decât să faci inspecţii cu ea după ce vom termina. L-am procopsit cu un glonţ. Uite. tovarăşi? Până una-alta. SANCHEZ: Antonio. ANTONIO: Sunt oameni pe văi. O să-i organizăm. pentru toată lumea. Aşa că eu cred că ar trebui făcute şcoli. la păşuni. SANCHEZ: O să trimitem băieţi de-ai noştri să le dea de ştire înainte de venirea zăpezilor. Adineauri au tras într-un copil care trecea prin Piaţa Constituţiei. cum s-ar spune. am să vă spun care: şcolile. şi rele peste tot. oamenii nu ştiu. bătrânii mei nu ştiu. Flăcăul meu îmi citea noutăţile. nu află niciodată nimic. nemernicul. Adineauri am văzut unul care şterpelea dintr-un depozit. uite. Aici la noi e. Trebuie şcoli. dar sunt şi la munte. nu ştiu să citesc. să nu se jefuiască. multe şcoli. BASCUL: Ştiţi ce.DEA GREŞ ŞI SĂ RESTABILEASCĂ ORDINEA LA CARE ASPIRĂ ÎNTREAGA SPANIE. trebuie să fim cu ochii-n patru. Ar trebui ca să le spună cineva tovarăşilor de pe coasta mării să ia legătura cu vasele de război. 361 . echipa ta e foarte bună. UN MINER (sosind): Ticăloşii! Trag mereu din clopotniţa catedralei. Eu. BASCUL: Şi era bine îmbrăcat. Trebuie să le spunem şi lor că acum nu mai suntem robi. capitala. Mi s-a spus că ar fi izbucnit răscoale şi pe crucişătoare. de pildă. SANTIAGO: Un lucru îmi stă ca o piatră pe inimă. Nu trebuie să-i lăsăm să ne murdărească Revoluţia. Acolo sus.

băiete. dona Pilar! Un alt miner. ANTONIO: Ruiz a fost tovarăşul meu dintotdeauna. Ei bine. Întuneric. pune un disc. ca ei să nu fi murit degeaba. în tavernă. Scena III ALONSO (stă pe un scaun. cizmar 362 . unul dintre ei dansează. tocmai la asta mă gândeam: chiar în acest moment. Ruiz şi Leon au murit. UN MINER: Toate întâmplările astea îmi fac un gol în stomac. Eu nu mai am mare lucru de pierdut acum.Explozie puternică. Lungă tăcere. nu ştiu cum o să se sfârşească toate astea! În timp ce ceilalţi mineri din tavernă bat ritmic din mâini. la tot ce e nou. Lumină pe piaţa publică. să fiţi voi sănătoşi! Cizmar. gândiţi-vă la tot ce mai poate veni. Minerii se ridică în picioare. sunt prea bătrân. trebuie să facem în aşa fel. Ei. tinerii. pufneşte de ciudă si povesteşte): Şi atunci? Atunci. SANTIAGO (rar): Vedeţi. tu. PILAR: Ah. Dar voi.

ALONSO (rânjeşte): Ia te uită! Ca să vezi! (Strigă. Pauză. CEL DE CONTRABANDIŞTI . DRAGI ASCULTĂTORI. GRUPURI IMPORTANTE DE CONTRABANDIŞTI ŞI DE MINERI AU PĂTRUNS IERI ÎN ORAŞ. SE PARE CĂ CEI DIN CAZARMĂ AU PUTUT PĂRĂSI CLĂDIREA. ATENŢIUNE. Sanchez! Tu ai fost la Porcuna.. AU BOMBARDAT APOI CAZARMA CU MORTIERE DE TRANŞEE FURATE DE LA ARSENAL. PRIN STRĂZILE DE PE LÂNGĂ ARHIEPISCOPIE ŞI BISERICA MAGDALENA.PRIN CARTIERUL SFÂNTUL LAZĂR. ştii cum e. 363 . PRECUM ŞI CELE MAI MULTE DINTRE CLĂDIRILE CARE ÎNCONJOARĂ PIAŢA 27 MARTIE. IATĂ ULTIMELE TELEGRAME PRIVIND EVENIMENTELE DIN OVIEDO. (Făcând pe şiretul. la Porcuna.PRIN CARTIERUL SFÂNTUL LAURENŢIU. RADIO (îl întrerupe): MARTORI OCULARI SCĂPAŢI CA PRIN MINUNE DE FURIA DISTRUGĂTORILOR AFIRMĂ CĂ REVOLUŢIONARII AU ARUNCAT ÎN AER. AFLĂM DIN SURSA OFICIALĂ CĂ RĂSCULAŢII AU ÎNCERCUIT CAZARMA GĂRZII CIVILE.) E în Andaluzia. Mama îmi spunea: „Să fii tu sănătos! în toată Spania nu-i sat ca Porcuna.) Ah. AICI RADIO BARCELONA. DUPĂ CE AU TĂIAT APA ŞI ELECTRICITATEA. RADIO (îl întrerupe): ATENŢIUNE. UNIVERSITATEA. Aşa mi-ai spus..eram. Atunci trebuie să fi văzut şiragurile de ardei la ferestre şi roşiile puse la uscat pe acoperişuri. IAR ACELA AL MINERILOR .” Şi. CU DINAMITĂ. BIBLIOTECA ŞI BANCA ASTURIILOR.

. ÎŞI SCRÂNTISE ŞOLDUL ŞI FUSESE TRANSPORTAT LA SPITAL DE INIMI MILOSTIVE. ALONSO (explicând): Atunci mă duceam în munţii dimprejur. „Alonso. Apoi începeam să turui: 364 .ALONSO: Şi mă duceam să prind guşteri. o căldură care-ţi râcâie gâtlejul şi un miros de pelin care te aţâţă. ziceam: asta ca să zic şi eu ceva. Seara. când mă întorceam. În schimb. pe ei. RADIO: AGENŢIA FABRA NE TELEGRAFIAZĂ: REVOLUŢIONARII AU LUAT CU ASALT BANCA SPANIEI ŞI AU PUS MÂNA PE CELE 14 MILIOANE DE PESETAS CARE SE AFLAU ÎN DEPOZIT. mama îmi spunea: „Fă-ţi rugăciunea. MĂNĂSTIREA CĂLUGĂRILOR CARMELIŢI A FOST ÎNCONJURATĂ. ALONSO: Când sfârşeam de spus ce-aveam pe suflet. Alonso”. că-s lăsaţi şi ei de Dumnezeu”. dă pace guşterilor. dar vezi că ei se furişau în crăpăturile zidurilor scunde de piatră uscată. CUVIOSUL STAREŢ. CA ŞI PE ARSENALUL MILITAR. ÎNCERCÂND SĂ SCAPE DIN ÎNCERCUIRE. Nişte munţi mici.ALTARUL A FOST STROPIT CU PETROL ŞI BENZINĂ ÎNAINTE DE AI SE DA FOC. CARE. Dar eu. îmi spunea maică-mea. A FOST SMULS DE PE PATUL LUI DE SUFERINŢĂ ŞI ÎMPUŞCAT DE REVOLUŢIONARI. PĂRINTELE EUFRASIO DEL NINO JESUS. Îmi zdreleam degetele ca să-i ajung în fundul crăpăturilor. îi spuneam. Nici un copac. înainte de-a o face. RADIO: DIN MADRID NE SOSEŞTE URMĂTOAREA ŞTIRE: AFLĂM DIN SURSĂ OFICIALĂ CĂ REVOLUŢIONARII AU PUS MÂNA PE FABRICILE DE ARME DIN VEGA ŞI DIN TRUBIA.. Sanchez. PALATUL EPISCOPAL ŞI CATEDRALA DIN OVIEDO SUNT PRADĂ FLĂCĂRILOR .

împreună cu soarele ăla mare care se ridică peste câmpii la amiază. Fiindcă de dus o să mă duc cu ei. şi zidurile scunde de piatră. datorită evaporării prin pereţii lui 365 . Mult ţi-au mai plăcut ţie ardeii şi roşiile. CARE A ASISTAT LA PRIMA ZI A RĂSCOALEI. toţi îngerii Domnului o să vină la mine şi o să-mi spună: „Hai. Tu. o să ne tot suim în slăvile albastre. TOTODATĂ. lasă-i încolo! Lor le arde de revoluţie. Şi alcarazasul4 le astupa cerul. RAPORTEAZĂ CĂ STRĂZILE PRINCIPALE DIN OVIEDO OFERĂ UN SPECTACOL JALNIC ŞI CĂ SUNT DE PE ACUM PRESĂRATE CU SUTE DE CADAVRE. ALONSO (se ridică. eu pot să mor. cu guşteri”. vie împărăţia ta. Şi Alonso o să-i spună Tatălui Veşnic o să-i 4 Vas poros din pământ în care se produce răcirea unui lichid. tu eşti fiul meu. O să ne suim. Soiul rău nu piere. deschizând larg braţele în cruce şi cu faţa ridicată spre cer): Tatăl cel Veşnic mi-a spus: „Alonso. ca să zic şi eu ceva. tu eşti fiul meu!” Aşa că eu. precum în cer aşa şi pre pământ”. purtat de îngeri. deznădăjduit şi exasperat. Pe ei. În timp ce toţi cei din Porcuna o să şadă jos sub smochini. Şi. Alonso. RADIO (urlând): UN CORESPONDENT AL AGENŢIEI UNITED PRESS. eu ştiu cum vine treaba. şi munţii ăia chirciţi şi fără copaci.„Tatăl nostru carele eşti în ceruri. facă-se voia ta. După ce-mi voi fi dat duhul. tăindu-şi felii de pâine şi bând. vino. EL SEMNALEAZĂ PURTAREA EROICĂ A TRUPELOR GUVERNAMENTALE ŞI A GĂRZILOR CIVILE. nu face pe năbădăiosul!” Şi eu o să le spun: „Nu!” Dar numai aşa. tu eşti fiul meu. Cerul cu Alonso cu tot. care o să-mi spună: „Alonso. mă voi înfăţişa lui Dumnezeu.

Minerii trec în spatele unei mese. vin negustorii ăi mari. pe scurt. eu niciodată n-am pretins prea mare lucru sunt din Porcuna”. n-are importanţă. s-a zis cu ea. Dacă le deschideţi. Nu poate trăi fără asta. problema se va rezolva pe loc.) Tu? BĂCANUL (îndârjit): Nu. băcanul şi alţi câţiva. doi.. Întuneric.. vă aşteaptă moartea. dacă vă împotriviţi să vă deschideţi magaziile. Ce s-ar întâmpla cu noi.. puteţi conta pe noi. Cât despre Revoluţie. Intră reprezentanţii sindicatului patronal: farmacistul. Şi s-a zis şi cu noi. trei! (Băcanului. la ce să mai vorbesc ce însemnătate are ea. BĂCANUL: Păi. că tot n-aţi înţelege.. SANCHEZ: Cuvântarea mea n-o să fie lungă. Revoluţia are nevoie de stocurile voastre de mărfuri. Scena IV Lumină în tavernă.. Aşa că. UN MINER (intrând): Uite. SANCHEZ: Mai am o vorbă de spus (scoate revolverul). 366 .spună: „Ei. Număr până la trei: unu.. Dacă nu le daţi.

Mai ales în faţa unei astfel de justiţii. Scena V PRECUPEŢUL: N-am nevoie de avocat. ăsta măcar nu se dezumflă. Ai să vezi că mai sunt şi burghezi care ştiu să moară. Precupeţul e scos. SANCHEZ (farmacistului): Tu? FARMACISTUL: Da. Ştiu să mă apăr şi singur. băcanul cade. SANCHEZ (către tovarăşii săi): Bun.Sanchez trage. Te dispreţuiesc. Condamnat la moarte. În culise se aude: „Foc!” Scena VI 367 . SANCHEZ: Eram sigur. N-am ucis decât trei. am tras în plin. Ceilalţi negustori sunt cuprinşi de panică. Ucideţi-mă. SANCHEZ: Următorul. E adevărat.

trăgea în ceea ce el numeşte gloată. CORTINA 368 . asta era meseria.. Ascuns în dosul obloanelor de la fereastră. Poate că are copii. (Unui răsculat. Un timp. e rândul tău. ACUZATORUL: E un mare precupeţ. Următorul..) Tu. Ofiţerul e dus afară.) Condamnat la moarte. acuză! ACUZATORUL: Ofiţerul gărzii civile a dat ordin să se tragă fără să fi avut loc nici o provocare.Corpul băcanului a rămas în prim. BASCUL: Ăştia trebuie judecaţi numaidecât.plan. SANCHEZ: Avocat. asta-i tot. SANCHEZ (rece): E rândul tău. Trei morţi. Vouă nu v-a făcut nimic. Sunt aduşi câţiva deţinuţi: un ofiţer al gărzii civile şi câţiva burghezi. Cu ce drept îl ucideţi? Şi cu ce drept. Şi apoi. datoria lui. FARMACISTUL: Dar omul acesta e ca şi mine. Este adus următorul deţinut. FARMACISTUL (năuc): Dar. SANCHEZ: Vezi că ştii foarte bine să faci pe avocatul? (Se uită la tovarăşii lui. SANCHEZ (farmacistului): Tu o să le fii avocat.

ALO. MORALUL TRUPELOR ESTE EXCELENT ŞI CORESPUNDE ÎNTRU TOTUL PLANURILOR STABILITE DE MINISTER ŞI INTENŢIILOR PERSONALE ALE LUI DON DIEGO HIDALGO. SUB COMANDA GENERALULUI LOPEZ OCHOA. CARE ACUM SE AFLĂ LA UN CEAS DEPĂRTARE DE ORAŞ. MINISTRUL DE RĂZBOI. RADIO (foarte repede): ALO. COMPANYS ŞI MINIŞTRII SĂI AU FOST ARESTAŢI. TRUPELE REGULATE AU PRIMIT ORDIN SĂ AŞTEPTE SOSIREA LEGIONARILOR ŞI A TIRALIORILOR MAROCANI. NU TREBUIE LĂSATĂ CAPITALA ŢĂRII FĂRĂ APĂRARE. SINGUR ORAŞUL MAI REZISTĂ ÎNCĂ. LA MIERE ŞI ÎN ÎNTREG ŢINUTUL DIN JURUL ORAŞULUI OVIEDO DOMNEŞTE LINIŞTEA DEPLINĂ. AICI RADIO BARCELONA. adunaţi în jurul patefonului din tavernă.ACTUL AL TREILEA Scena I Minerii ascultă o placă. REVOLUŢIONARII SUNT ZDROBIŢI ÎN CATALONIA ŞI ÎN TOATE PROVINCIILE. DE ACEEA TREBUIE FOLOSITE UNITĂŢILE MERCENARE ÎN ACTIVITATEA 369 .

Pe o scenă laterală. AGENŢIA FABRA: O ŞEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ A CONSILIULUI DE MINIŞTRI A AVUT LOC ASTĂZI LA ORELE 14. în spatele spectatorilor. cu pocnete de revolver şi de bombe. încet şi scandat. în cor. DE AUTORITATEA PE CARE O AU ŞEFII ASUPRA LOR. DIN COMUNICATUL 370 . ÎN MAROC. În culise şi la celălalt capăt al sălii.CONTRAREVOLUŢIONARĂ. PENTRU CARE LEGIONARII SUNT ANUME DESEMNAŢI DE CURAJUL. S-AU ARĂTAT A FI EMINENŢI SPECIALIŞTI. RADIO: AICI RADIO BARCELONA. DE DISCIPLINA LOR. LEGIONARII PRIMESC CU ENTUZIASM MISIUNEA CE LE-A FOST ÎNCREDINŢATĂ: ACEEA DE A-I ÎNLOCUI PE FRAŢII LOR DIN ARMATA SPANIOLĂ REGULATĂ ÎNTR-O ÎNDELETNICIRE ÎN CARE. Scena II Luptătorii aleargă în jurul publicului. Tăcere totală din partea minerilor. trompete sună La Bandera. care apoi încep să cânte. PRECUM ŞI DE OBIŞNUINŢA DE A FI ÎNTOTDEAUNA ÎNVINGĂTORI. NU POATE FI VORBA DECÂT DE OPERAŢII PUR MILITARE. După care se aşterne din nou tăcerea şi se aude iarăşi placa ce continuă să se învârtească. câţiva legionari încep bătălia.

Aşezaţi în jurul ei. GUVERNUL EXAMINEAZĂ SITUAŢIA CU TOT CALMUL ŞI CU TOATĂ SENINĂTATEA NECESARE. unul dintre miniştri se străduieşte să. ÎN AFARĂ DE O EXPUNERE TEHNICĂ FĂCUTĂ DE MINISTRUL DE INTERNE ŞI DE UN RAPORT AL ŞEFULUI SIGURANŢEI GENERALE ASUPRA MĂSURILOR LUATE PÎNĂ ÎN PREZENT SAU CARE URMEAZĂ A FI LUATE. PENTRU A RESTABILI ORDINEA ŞI PACEA ÎN ASTURIILE AMENINŢATE. 371 . un al patrulea se ridică şi. RADIO: GUVERNUL ESTE ÎNTRU TOTUL CONVINS CĂ REVOLUŢIONARII SE ÎNDREAPTĂ SPRE O ÎNFRÂNGERE SIGURĂ. GUVERNUL A APROBAT ÎN UNANIMITATE ACEASTĂ INIŢIATIVĂ. tacticoase. un pic ridicole. CARE CUPRINDE A ZECEA PARTE DIN FORŢELE MILITARE ALE SPANIEI. MINIŞTRII AU ASCULTAT ŞI EXPUNEREA LUI DON DIEGO HIDALGO. Gesturi mecanice.l întrerupe violent pe vorbitor. În picioare. Lumină verde pe mica scenă centrală. un altul înalţă din umeri. Lerroux se află în mijlocul mesei. şase miniştri discută. un al treilea fumează. CARE A CHEMAT GRABNIC ÎN SPANIA UN REGIMENT AL LEGIUNII STRĂINE DIN MAROC.şi convingă colegii. NUMEROASE DETAŞAMENTE DIN GARDA CIVILĂ AU FOST ÎNDREPTATE SPRE CATALONIA ŞI OVIEDO. MINISTRUL DE RĂZBOI. ÎN CIUDA GRAVITĂŢII EVENIMENTELOR. TRUPELE GARNIZOANEI DIN BARCELONA. Mişcare generală.OFICIAL ŞI DIN INTERVIURILE ACORDATE ZIARIŞTILOR REZULTĂ CĂ. O masă dreptunghiulară cu simbolicul covor verde. Alternativă de însufleţire şi de copleşire.

LERROUX (prin radio): ÎN CATALONIA. miniştrii au reluat. ÎN TIMP DE PACE E CU PUTINŢĂ SĂ FII ÎNGĂDUITOR. În tot acest răstimp. se ridică şi se hotărăşte să întreprindă un act de curaj. GUVERNUL REPUBLICII A HOTĂRÂT SĂ PROCLAME STAREA DE RĂZBOI ÎN TOATĂ ŢARA. FĂRĂ ŞOVĂIRE SAU CRUZIME. ŞI-A PERMIS SĂ PROCLAME STATUL CATALAN. ORICE REBEL SURPRINS CU ARMA ÎN MÂNĂ VA FI ÎMPUŞCAT PE LOC. PREŞEDINTELE ACESTUI TERITORIU.un ritm extrem de rapid. STAREA DE RĂZBOI FIIND DECLARATĂ. În colţul lui. vorbind la început cu oarecare şovăire.AU FOST DUBLATE CA NUMĂR. VA FI APLICATĂ LEGEA MARŢIALĂ. PREŞEDINTE AL CONSILIULUI DE MINIŞTRI. UITÂND DE TOATE ÎNDATORIRILE CE-I SUNT IMPUSE DE FUNCŢIA. dar într. ÎN FAŢA ACESTEI SITUAŢII. Lerroux care. DAR CU TOATĂ 372 . apoi cu o tot mai vădită mulţumire de sine. al patrulea ministru zâmbeşte batjocoritor. STAREA DE ASEDIU A FOST PROCLAMATĂ PE TOT TERITORIUL CATALONIEI. pentru a arăta că discuţia lor nu face nici un progres. DE CINSTEA ŞI DE AUTORITATEA SA. L-A ADRESAT TUTUROR SPANIOLILOR. până acum nu făcea decât câteva gesturi descurajate. RADIO (bruscă schimbare de ton): IATĂ MESAJUL PE CARE DON ALEXANDRE LERROUX. gesturile de la început.

PE ACEEA A STATULUI ŞI A TUTUROR LEGILOR REPUBLICII. ÎNTREGUL SUFLET ĂL ŢĂRII SE VA RIDICA ÎNTR-UN ELAN DE SOLIDARITATE NAŢIONALĂ. 373 . LA MADRID. ÎN GALICIA. CA ŞI ÎN NAVARA ŞI ÎN ANDALUZIA. PATRIOTISMUL CATALONIEI VA ŞTI EL SINGUR SĂ SE ÎMPOTRIVEASCĂ ÎN ÎNSUŞI CUPRINSUL ACELUI ŢINUT NEBUNIEI SEPARATISTE ŞI VA ŞTI SĂ-ŞI PĂSTREZE LIBERTĂŢILE RECUNOSCUTE DE REPUBLICĂ. TOŢI SPANIOLII VOR SIMŢI ROŞEAŢA RUŞINII ARZÂNDU-LE OBRAJII ÎN FAŢA ACESTEI NEBUNII. CA ŞI ÎN CASTILIA. ÎN ARAGON. COMISE DE CÂŢIVA DINTRE EI. CU SPRIJINUL LOR ŞI SUB AUTORITATEA LEGII. SE VA FACE ZID ÎN JURUL GUVERNULUI REPUBLICII PENTRU A RESTABILI. FIŢI SIGURI CĂ. GUVERNUL LE CERE SĂ NU LASE SĂ ÎNCOLŢEASCĂ ÎN MINŢILE LOR NICI UN SENTIMENT DE URĂ ÎMPOTRIVA VREUNUI POPOR DIN PATRIA NOASTRĂ. CA ŞI ÎN VALENCIA. O DATĂ CU PUTEREA CONSTITUŢIEI. CARE FACE DIN TOŢI SPANIOLII UN POPOR AL TRADIŢIEI. CU VIITOR GLORIOS. CA ŞI ÎN ESTRAMADURA. SUB UN GUVERN CARE SĂ FIE CREDINCIOS CONSTITUŢIEI EI. ÎN FAŢA RĂSCOALEI DIN ASTURII ŞI ÎN FAŢA ATITUDINII ANTIPATRIOTICE A UNUI GUVERN CATALAN CARE S-A DECLARAT RĂZVRĂTIT. ÎN CATALONIA. CA ŞI ÎN TOATE PROVINCIILE. pitită în întuneric până acum. Bombe.ENERGIA. Lupta. UNITATEA POLITICĂ ŞI MORALĂ. trompete. VOM DUCE MAI DEPARTE GLORIOASA ISTORIE A SPANIEI. ÎN ŢARA BASCILOR. EXALTAREA CETĂŢENILOR NE SPRIJINĂ PRETUTINDENI.

izbucneşte cu o violenţă crescândă. Întuneric total.

Scena III
Trompete din ce în ce mai numeroase. Alergăturile reîncep,
împuşcături.
UN GLAS: Avioanele.
Lumină pe piaţa din centru. Cei mai mulţi mineri privesc
în sus, cuprinşi de panică. Lumină pe părţile laterale. Noi
alergături. Legionari şi mineri se ciocnesc la un colţ al pieţei.
Legionarii sunt respinşi. Lumină în centru. Se construieşte o
baricadă. Trompete foarte aproape.
UN MINER TÎNĂR: Ne-a luat dracu'. Căraţi-vă!
Nehotărâre printre mineri.
SANTIAGO (se repede la tânărul miner şi- l priveşte în
tăcere): Stai pe loc!
TÎNĂRUL MINER (gata să plângă): Nu, mi-e frică!
SANTIAGO (îl priveşte, apoi îl pălmuieşte cu toată puterea):
Marş de-aici! (Celorlalţi.) Nu mai e nimic de făcut, dar
asta nu înseamnă că...
Pe baricadă, schimb de împuşcături.

374

RADIO (ritm foarte rapid): PLANUL DE JONCŢIUNE A TRUPELOR SPANIOLE REGULATE, A TIRALIORILOR MAROCANI ŞI A LEGIUNII A FOST REALIZAT ÎNTOCMAI. IATĂ
CÂTEVA AMĂNUNTE ALE OPERAŢIILOR: ORELE 11:
TRUPELE GUVERNAMENTALE PĂTRUND ÎN TARAGONA
DE LA MANCHA ŞI ÎN VILLAROBLEDA, PROVINCIA
ALBACETE. ORELE 13: NOUĂ AVIOANE MILITARE
ZBOARĂ PESTE PROVINCIA LERIDA. ORELE 14: ÎN
PRIMA SA ŞEDINŢĂ, CONSILIUL DE RĂZBOI DIN LEON
A CONDAMNAT LA MOARTE PATRU REVOLUŢIONARI
DOVEDIŢI CĂ AU UCIS TREI SOLDAŢI DIN GARDA
CIVILĂ. CEL DIN SALAMANCA A CONDAMNAT LA
MOARTE DOI REVOLUŢIONARI, CARE AU ATACAT LA
TORENA DEL CID UN CAMION CU GĂRZI CIVILE.
LUPTA CONTINUĂ PE STRĂZILE ORAŞULUI OVIEDO.
REVOLUŢIONARII NU MAI DEŢIN DECÂT CÂTEVA CARTIERE, CARE AU ŞI FOST ÎNCERCUITE. ORELE 15:
LOCALITATEA CUENCO DE LANGREO A FOST LUATĂ
DIN MÂINILE A TREI MII DE RĂSCULAŢI CARE
ASEDIASERĂ CAZARMA GĂRZILOR CIVILE. ORELE 16:
POLIŢIA DIN VALENCIA A DESCOPERIT ÎNTR-UN
MAGAZIN DE FIERĂRIE DIN ORAŞ NOUĂ BOMBE, TREI
SUTE DE CARTUŞE DE DINAMITĂ ŞI NUMEROASE LĂZI
CU MUNIŢII.
SANCHEZ: Nu mai avem muniţii, trageţi numai la sigur.
ANTONIO: Eu aş zice mai bine să ne aruncăm în grămadă.
Măcar am crăpa mai cu cinste!
SANTIAGO: Gura, mucosule! Ai tot timpul şi pentru asta.
(Trage.)
Luptă.
375

ANTONIO (s- a ridicat pe baricadă, descoperindu- se, şi
primeşte un glonţ în burtă. Frânt în două, cu mâinile pe
burtă, cu fruntea încreţită ca şi cum ar chibzui, se dă jos
de pe baricadă, face doi paşi şi se prăbuşeşte mormăind):
Am tot timpul, am tot timpul.
Santiago se întoarce cu faţa spre atacanţi şi, fără un
cuvânt, trage glonţ după glonţ.
SANCHEZ: Altul la rând!
Un glonţ îl culcă. Patru sau cinci mineri se reped spre el.
SANTIAGO: Lăsaţi-l în pace! La treabă!
Rămas singur cu Pepe lângă Antonio, schimbă o privire.
PEPE: Măgarii! Vino, bătrâne!
Înnebuniţi de furie, se urcă turbaţi pe baricadă ca să se
avânte în luptă. Dar gloanţele îi primesc pe creastă. Cădere
spectaculoasă.
PILAR (iese din tavernă): Băieţaşul meu.
Se aruncă în genunchi. Legionarii intră în pas gimnastic,
întuneric. Luptă corp la corp. Strigăte de durere. Trompetele
neobosite şi triumfătoare.

376

CORTINA

377

ACTUL AL PATRULEA
Un căpitan tolănit într- un fotoliu, fumând ţigara de foi şi
purtând monoclu, în timp ce un soldat îi lustruieşte cizmele.
Alături, un sergent cu o condică în mină. Mai departe, un
grup de prizonieri şi doi soldaţi. Un soldat intră şi salută.
SOLDATUL: Domnule căpitan, s-a rupt biciul.
CĂPITANUL: Ei şi? Dă-i mai departe cu coada, dobitocule!
SOLDATUL: Am înţeles, domnule căpitan; numai că a
leşinat.
CĂPITANUL: Şi tot n-a spus nimic?
SOLDATUL: Nimic, domnule căpitan.
CĂPITANUL: Ce catâri sunt şi oamenii ăştia. Mă întreb ce-o
fi în sufletul lor? Bine, lasă! Mă voi ocupa eu de cei
care-au rămas. (Face semn să fie adusă Pilar în faţa lui;
Pilar are o înfăţişare rătăcită.) Ei, la naiba! Doar n-o să te
mănânc! (Sclifosindu- se.) Eu nu am înfricoşat niciodată
femeile. Amabilitatea dumitale faţă de bandiţii ăştia i-a
scandalizat pe toţi vecinii. Dar eu ştiu să înţeleg multe.
Se vede că erau băieţi frumoşi printre ei. Nu-i aşa? Am
fost însărcinat să fac o anchetă şi iată, o fac. Dar cu
toată blândeţea, aşa ca între oameni de înţeles.
PILAR: Băieţaşul meu.
CĂPITANUL: Ce? În ceea ce mă priveşte, tot ce vreau eu să
ştiu -un mic amănunt - este cine l-a ucis pe Don
378

Fernando. Mi s-a spus că cineva dintre cei prinşi de noi.
PILAR: Ucis, ucis, mi l-au ucis! Era aproape un copil.
CĂPITANUL: Ei haide, haide, linişteşte-te! Cine l-a omorât
pe Don Fernando? Lucrul s-a petrecut în faţa casei
dumitale. Familia stăruie să afle.
PILAR: Mâinile lui fine, Sfântă Fecioară. Şi părul lui năclăit
de sânge. Mi l-au luat. (Ca o Furie.) Asasinilor! Asasinilor!
CĂPITANUL: Luaţi-o pe nebuna asta de-aici. Aduceţi-mi
prizonierii.
SERGENTUL: Domnule căpitan, am pus să fie adunate la
un loc, pe câmp, hoiturile tuturor ticăloşilor ăstora. Dar
sunt prea mulţi ca să poată fi îngropaţi.
CĂPITANUL (din ce în ce mai aţâţat): Stropeşte-i cu benzină
şi dă-le foc. Asta o să-i înveţe minte pe ceilalţi, ca pe
şobolani. Flăcăiaşilor, aţi avut noroc că aţi dat peste un
om de lume. Unii dintre camarazii mei pun să vă
împungă cu un fier roşu între coaste ca să vă dezlege
limba. Eu n-o să fac aşa ceva decât dacă o să mă scoateţi
din răbdări. Aşa că, tu ăsta, puştiule. Cum te cheamă?
Dar, la urma urmei, puţin îmi pasă cum te cheamă. Tot
ce vreau e să aflu cine l-a ucis pe Don Fernando, ştii tu
cine, negustorul. Cine l-a ucis pe Don Fernando?
MUNCITORUL: Poporul.
CĂPITANUL: Scârnăvie! (Soldaţilor.) La zid cu el! (Către cel
de- al doilea arestat.) Tu, ticălosule, ai înţeles ce te
aşteaptă? Cine l-a ucis pe Don Fernando? Nufio? Lopez?
Sau unul dintre cei care au căzut?
AL DOILEA MUNCITOR: Poporul.
CĂPITANUL (exasperat): Să-ţi fie de bine! Împuşcaţi-mi-l şi
pe ăsta. Următorul! Ia spune, tu ţii la pielea ta? Cum a
murit Don Fernando?
379

AL TREILEA MUNCITOR: Aşa a murit: l-a ucis poporul.
CĂPITANUL: Corcitură! Te-ai curăţat şi tu! Ia vino-ncoace,
tu, bătrâne, şi spune.
ALONSO: Eu niciodată n-am pretins mare lucru. La bună
vedere şi mulţam dumitale, zice Alonso.
CĂPITANUL: Nu mai spune! Crezi că ai haz? Am să te învăţ
eu să faci pe deşteptul.
ALONSO: Bunul Dumnezeu mi-a spus: „Alonso, tu n-o să
mori”. Soiul rău nu piere. Asta, ca să zic şi eu aşa.
CĂPITANUL: Ăsta îşi bate joc de mine, zău aşa! Luaţi-i
de-aici pe ticăloşii ăştia doi! Duceţi-i în dosul pieţei şi
împuşcaţi-i! Începe să pută aici.
FARMACISTUL: Ah, domnule căpitan, ce fericit sunt! Nu te
deranjez?
CĂPITANUL: Sluga domniei tale, domnule consilier.
FARMACISTUL: Erai pe cale să împărţi dreptatea? Ei, eu
tocmai despre copii şi despre femei veneam să-ţi vorbesc.
Ţipă atât de tare, încât te asurzesc. Se pare că le e
foame. Armata n-ar putea oare.
Ies amândoi.
Sergentul se aşază în locul căpitanului. Fluieră La
Bandera.
RADIO: ALO, ALO, AICI RADIO BARCELONA. MINISTRUL
DE INTERNE FACE URMĂTORUL COMUNICAT: REVOLUŢIA Ă FOST ZDROBITĂ ÎN ÎNTREGIME. ĂRMĂTA A
PUS ÎN ÎNTREGIME STĂPÂNIRE PE ASTURII. DATORITĂ
GUVERNULUI SPANIOL, EROIC ASISTAT DE ARMATĂ ŞI
DE FORŢĂ PUBLICĂ, AU FOST SALVATE ÎN OCCIDENT
PRINCIPIILE ESENŢIALE ALE DEMOCRAŢIEI ŞI ALE
380

SERGENTUL (o urmăreşte cu o privire plină de jind): E frumos azi. ESTE PE CALE DE A DA. PENTRU CA LUMEA SĂ ŞTIE CĂ GUVERNUL SPANIOL REPUBLICAN ŞI CONSTITUŢIONAL. UMANITATE ŞI GENEROASĂ APLICARE A LEGILOR. UN EXEMPLU. dom' căpitan a ordonat 381 . REPRIMÂND O REVOLUŢIE PUTERNIC ÎNARMATĂ. nu? PACA: E. unde vă duceţi? SOLDATUL: Să trăiţi. ÎN PLINĂ LUMINĂ A CRITICII UNIVERSALE.CIVILIZAŢIEI LATINE.. ÎN CIUDA NIMICIRII ATÂTOR CAPODOPERE ALE MUNCII ŞI ARTEI UMANE. voi ăia de colo. c-or fi unii ori alţii tot aia! SERGENTUL: Şi pentru mine-i cam la fel. PACA: Ştii. (Către doi soldaţi care trec cu un arestat pe care. Paca iese din tavernă. ÎN CIUDA NUMĂRULUI CONSIDERABIL DE SOLDAŢI MORŢI.. SEGENTUL: Ia te uită! Se vede că erai mai dezgheţată când minerii forfoteau pe-aici.. GUVERNUL N-A MENŢINUT DECÂT UN NUMĂR REDUS DE CONDAMNĂRI LA MOARTE. DE TOLERANŢĂ. ÎN CIUDA DISTRUGERII MAI MULTOR ORAŞE. ia paharul şi şterge masa. când încăierarea era în toi.l duc. DEMOCRATIC ŞI PARLAMENTAR. dom' sergent. pentru mine. stăteam la fereastra mănăstirii şi trăgeam ca la raţe. COMUTÂND OSÂNDA CELOR MAI MULŢI ÎN DETENŢIE. Uite: alaltăieri..) Ei. NICIODATĂ EGALAT. DAR REPRESIUNEA S-A DESFĂŞURAT ÎNTR-UN CLIMAT DE UMANITATE ŞI DE GENEROZITATE PE CARE TREBUIE SĂ-L SUBLINIEM.

nătărăule? Nu puteai să te astâmperi! Dar.l dezmorţească. fără să îndrăzneşti să faci o mişcare. noi cei din Legiune nu suntem nişte brute. (Sergentul face un semn. pe acolo nu-s prăvălii. dă ordin să-mi dezlege mâna dreaptă. că mi-a amorţit. dragă. arestatul îşi întinde braţul ca să. O FEMEIE: Da. Nu vreau nimic. Erau dezlănţuiţi. cum îţi spuneam: cincisprezece ore în pivniţă.) Ţine. vezi? Asta-ţi trebuia. În sală: UN BĂIAT: Şi azi mai sunt case care se prăbuşesc singure.să-l împuşcăm. ştiţi. Ei. Iar un spion al lepădăturilor ăstora. schiţează salutul Frontului Roşu şi repede pumnul în mutra unui soldat. Îl ducem acolo în spate fiindcă. că o să avem de lucru. UN BĂRBAT: Într-un fel. SERGENTUL: Încă un anarhist.l duc afară în pumni. cu siguranţă. ca să-ţi aduci aminte! SERGENTUL: Ah! scârnăvia! Tabără toţi trei pe arestat şi. bombardamentul ăsta ne-a folosit. 382 . UN BĂRBAT: Azi-dimineaţă au mai arestat un ziarist străin care se amesteca unde nu-i fierbe oala. ce să mai vorbim acum? (Curioşi se adună treptat. după cum vezi. SERGENTUL (către Paca): Asta fiindcă. ARESTATUL: Dacă vrei să-mi faci un hatâr.) Vrei o ţigară înainte să fii trimis pe lumea cealaltă? Sau un pahar de vin? ARESTATUL: Mulţumesc.

COMANDANT AL DIVIZIEI DIN CATALONIA. Cred că m-am bătut în lege.Întuneric. dar m-am gândit la ăi tineri. Lumină pe scena cea mică. Dar omul nu-i niciodată mulţumit. GENERALUL BATET VA FI ÎNLOCUIT ÎN FUNCŢIILE SALE ACTUALE DE CĂTRE GENERALUL RODRIGUEZ DEL BASIO. Totul s.a sfârşit. a murit când s-a surpat o galerie. ŞI GENERALUL LOPEZ OCHOA. N-am făcut niciodată nici un rău nimănui şi m-aş fi mulţumit cu lucrurile aşa cum erau. COMANDANT AL OPERAŢIILOR ÎMPOTRIVA RĂSCULAŢILOR DIN ASTURII. Dar glasuri se mai aud în cele patru colţuri ale sălii. Lerroux amândouă mâinile decoraţii miniştrilor săi. când mi-a venit vremea. O femeie cumsecade. SUNT ÎNAINTAŢI LA GRADUL DE LOCOTENENT-GENERAL. distribuie cu RADIO: GENERALUL BATET. tot miner. ÎN PREZENT INSPECTOR GENERAL AL ARMATEI. Taică-meu era miner. bineînţeles. Bunicul meu la fel şi ăi dinaintea lui tot la fel. 383 . Am avut un băiat. PRIMUL GLAS: Eu sunt bătrânul Santiago. RADIO: ASTĂZI DE DIMINEAŢĂ CONSILIUL DE MINIŞTRI A APROBAT ÎN UNANIMITATE ÎNAINTĂRILE PROPUSE DE MINISTRUL DE RĂZBOI PENTRU A-I RĂSPLĂTI PE VAJNICII APĂRĂTORI AI REPUBLICII. Niciodată n-am fost prea fericit. Poate tocmai fiindcă eu. Eu. m-am însurat.

Dar despre ea nu pot vorbi. Fiindcă. tu nu eşti serios”. în zăpadă. Zăpada-i aşa frumoasă. aşa cum spun ei. când o ninge. De câte ori izbucnea o grevă. am crezut. atâţia morţi! Dar ceva tot va veni. Da. De la munte. Când am coborât la şes. Am încercat să citesc. Ceilalţi nu ştiu ce-i zăpada. Aveam tot timpul. Antonio şi Bascul. Pilar. Îmi plăceau balurile din cartier. Ruiz. La iarnă. Sanchez. Eu am crezut în revoluţie. AL TREILEA GLAS: Eu sunt Antonio. Dar mie.personal. nimeni pe pământ n-o să mai vorbească de mine. Aveam şaptesprezece ani şi fratele meu m-a învăţat. în revoluţia mea. n-aveam nevoie să mă gândesc. 384 . când eram acolo sus. mi-ar fi plăcut să rămân. Din pricina soarelui şi a florilor din grădina din piaţă. cine are carte. Aşa mi-a spus Santiago. Dar şi asta dura de prea multă vreme. AL PATRULEA GLAS: Eu sunt Pepe şi de multe ori Pilar îmi spunea: „Mai rău e de ăi de rămân decât de ăi de se duc”. poate. se spunea că eu eram instigatorul. Mai înainte. Şi fiindcă era şi ea. Toţi îmi spuneau: „Pepe. Pe mine nu m-au decorat. Le-ar veni să râdă dacă le-aş spune că pentru ea m-am bătut. Santiago. aveam tot timpul. Atâţia morţi. Dar eu mai limpede vedeam şi înţelegeam când izbeam cu târnăcopul în minereu şi când săreau scântei. Şi eu am să le spun o vorbă: „Revoluţia nu-i o treabă pe care s-o faci cu un evantai”. nu mai aveam mare lucru de câştigat. Şi simplă. Atunci m-am gândit la zăpadă şi la ţipătul pe care-l scoate când o înfunzi cu piciorul. Leon îmi spuneau „Puştiul” şi aveau dreptate. am dat numai de chipuri negre şi de nedreptate. AL DOILEA GLAS: Sanchez.

RĂNIŢILOR ŞI DISPĂRUŢILOR DIN RÂNDUL TRUPELOR GUVERNAMENTALE. este tarde.AL CINCILEA GLAS: Ne-a tras la sorţi. RĂNIŢI: 870 (850 SOLDAŢI. AL DOILEA GLAS: Curând or să vină zăpezile. UN BĂRBAT: Da. în spatele spectatorilor. MORŢI: 321 (129 SOLDAŢI. curând or să vină zăpezile. Întuneric. La capătul unei străzi. 136 SOLDAŢI DIN GAMA SECURITĂŢII. 168 SOLDAŢI DIN GARDA CIVILĂ). 168 SOLDAŢI DIN GARDA CIVILĂ). RADIO: GUVERNUL PUBLICĂ NUMĂRUL OFICIAL AL MORŢILOR. AL ŞASELEA: Pentru camion. 11 CARABINIERI. Se apropie iarna. en el băile nos veremos y al son de la pandereta unos bailes 385 . AL TREILEA: Şi cine o să-şi mai aducă aminte? AL ŞAPTELEA: Şi cavalele de la noi. un cântec din munţii Santander: En el băile nos veremos. morenuca. DISPĂRUŢI: 7 (5 SOLDAŢI DIN ARMATĂ ŞI 2 SOLDAŢI DIN GARDA SECURITĂŢII). Pe părţile laterale obloanele se închid la ferestre. Nu se poate ca toate astea să fi fost în zadar. AL OPTULEA GLAS: Dac-o vrea Dumnezeu. 70 SOLDAŢI DIN GARDA SECURITĂŢII. PRIMUL GLAS: Şi cine o să-şi mai amintească? Lumină. O FEMEIE: Nopţile încep să fie răcoroase. 16 CARABINIERI. acompaniat de acordeon. AL PATRULEA: Curând o să vină zăpezile.

---.CORTINA ---- 386 .echaremos.