You are on page 1of 86

 Obiectul cursului

 Disciplina

de ELEMENTE DE INGINERIE
MECANICA si OPTICĂ este o disciplină care
priveşte studiul construcţiilor de maşini şi care
tratează probleme legate de calculul, proiectarea şi
studiul ELEMENTELOR MECANICE SI OPTICE
componente ale unui subansamblu sau ansamblu
mecanic.

Mecanisme şi
Organe de
Maşini

Rezistenţa
materialelor

Mecanica
fluidelor

E.I.

Tehnologia
materialelor

Discipline de
specialitate

Discipline de
specialitate

TEMA DE PROIECTARE
Schema cinematică

Analiza sau calculul forţelor

Proiectarea organelor de maşini componente la rezistenţă,
rigiditate etc.

Elaborarea
formei
exterioare

Limitele în
spaţiu şi
greutate

Durata de
exploatare
presupusă

Natura
piesei

Posibilitate
de execuţie

: turbine. de ex. Mașini de scris. formei și poziției materialului sau obiectului de prelucrat. generatoare electrice. autoclave pentru cultivarea unor biostimulatori. stării. Mașini de lucru (ML) care produc modificarea proprietăților. mașini de lucrat solul. . mașini de ridicat. mașini de sortarea deseurilor etc. tastatura și discurile calculatoarelor. Mașini de transmiterea informațiilor (MTI) care permit transmiterea unor semnale de altă natură decât cea mecanică. aparate Morse. legat de procesul de lucru (producție) sau de un proces de transformare a energiei sau de transmitere a informațiilor. motoare hidraulice etc.Noţiuni de bază Mașina este un complex de corpuri materiale. tastatura telefoanelor etc.: mașini unelte. de ex. agitatorul unei centrifuge. care posedă mișcări determinate și care are ca scop executarea unui lucru mecanic util cerut. Mașini motoare (MM) în care se transformă diferite forme de energie. motoare cu ardere internă.de ex.

aflate deasupra sau în scoarța pământului. în mașini. MTI MM Maşină (M) Dispozitive (D) MECANISME comandă reglare OM .  Tehnica asigură producția atât sub aspectul cantitativ cât și calitativ și economic. Productia industrială are rolul de a extrage şi transforma materiile prime din natură.  Orice instalație mecanică modernă (IM) constă din : DISPOZITIVE IM ML. aparate și bunuri de consum.

care posedă mișcări determinate. Agregatele sunt complexe (reuniuni) de mașini. pentru realizarea unei anumite lucrări sau operațiuni tehnice. mașină de prelucrat deșeuri. de ex. față de un element fix (batiul mașinii).: agregat de sudare. combină de cereale. mecanisme și dispozitive. având ca scop transmiterea sau transformarea mișcărilor. Spre deosebire de mecanisme. Dispozitivul este constituit dintr-un grup restrâns de corpuri materiale cu un scop util pentru îndeplinirea unei funcțiuni bine determinate la instalații și aparate.în special motorul cu mașina de lucru. O mașină poate fi descompusă în grupe mari de mecanisme și de piese cu un rol funcțional bine determinat în complexul ei. Ansamblele sunt divizate în subansamble.Mecanismul este o reuniune de corpuri create artificial. . denumite ansamble. dispozitivele nu au o mișcare continuă și periodică. constituind un grup funcțional independent . constituite din câte un mecanism sau din câte o grupă de piese cu rol funcțional mai limitat. Mecanismele se caracterizează prin continuitatea și periodicitatea mișcării. etc.

.

 Automatică.  Software.Conceptul de Mecatronică.  Mecanică de precizie.  Teoria Sistemelor. .  Electronică de putere. Mecanică  Elemente constructive.  Actuatori. Tehnologia Informației  Inteligență artificială.  Senzori. MECATRONICA Electronică  Microelectronică.

Structura unui sistem mecatronic INTERFEȚE CU ALTE SISTEME INTERFAȚĂ OM / MAȘINĂ Valori de referință SISTEM DE COMANDĂ Valori monitorizate Valori comandate Sursa principală de energie SISTEM MECANIC Consumator de energie Flux de energie SISTEM DE ACȚIONARE SENZORI Valori măsurate Flux de informații Sursa auxiliară de energie .

mecanisme putând fi calculate și proiectate separat.  Nicio mașină nu poate funcționa corect. intră în compunerea diferitelor mașini.  Mecanismele şi organele de maşini fac parte integrantă din ştiinţa construcţiei de maşini şi se ocupă cu studiul structurii. cinematicii şi dinamicii mecanismelor şi a maşinilor. precum şi cu studiul formei. cuplaj. pană. agregate. proiectate și executate în mod corespunzător. sigur și economic dacă organele ei nu sunt calculate. rulment.) sau compus (lagăr cu alunecare. ORGANELE DE MASINI (OM) sunt părți constructive care. . cu aceeași formă sau ca formă asemănătoare.  Un organ de mașină poate fi simplu.). roată dințată etc. adică format dintr-o singură piesă (șurub. metodelor de calcul şi de proiectare a elementelor lor componente. lanț etc.

 Organele de maşini compuse sunt formate din asamblarea mai multor piese simple. arbori etc.A. Din punct de vedere constructiv se întâlnesc organe de maşini simple şi compuse. Oricare maşină sau aparat are în componenţa sa organe de maşini mobile sau fixe. roţi dinţate. . pene.  Organele de maşini simple sunt formate dintr-o piesă prelucrată în mod corespunzător pentru a-şi îndeplini rolul funcţional: şuruburi. care luate separat nu îşi pot îndeplini rolul funcţional: rulmenţii. cuplele etc. lagărele cu alunecare.

notate cu 4 sunt organe de maşini fixe.Exemple de organe de maşini mobile şi fixe . batiul şi scara gradată. Pistonul 1. şi schema simplificată a unui aparat de măsură (fig. faţă de care organele de maşini mobile execută anumite mişcări. pe când blocul motor. .schema simplificată a motorului cu ardere internă (fig. 4 b). 4 a). biela 2 şi manivela 3 sunt organe de maşini mobile.

piuliţe. osii. cleme etc. în organe de efectuare.. vane. fusuri. transmitere şi transformare a mişcării pot fi:  organe de maşini în mişcare de rotaţie: arbori.B.  organe de maşini nedemontabile: nituri. roţi de fricţiune. transmitere şi transformare a mişcării. resorturi etc.. Organele de efectuare. lanţuri. ghidaje. ambreiaje. elastice. roţi.  organe de maşini de legătură pentru mişcarea de rotaţie: cuplaje rigide.  organe de maşini de rezemare şi conducere a mişcării: lagăre cu alunecare. roţi de lanţ etc. garnituri etc.  organe de legătură elastică: arcuri.. cepuri. fitinguri. Din punct de vedere funcţional organele de maşini se clasifică în organe de maşini de asamblare sau de fixare. rulmenţi. cabluri de transmisie etc. Organele de maşini de asamblare sau de fixare se clasifică în:  organe de maşini demontabile: şurub. îmbinări nedemontabile. ancore. roţi de curea. paliere etc. piese fasonate etc. balansiere. sertare. pene.  organe de conducere: conducte. .  organe de maşini pentru transmiterea mişcării de rotaţie: angrenaje. conducere. şi în organe pentru păstrarea şi conducerea fluidelor. volanţi etc. curele.. supape. conducere. Organele pentru păstrarea şi conducerea fluidelor se clasifică în:  organe de maşini de depozitare şi de obturare: rezervoare.

iar dacă contactul este după o suprafaţă.C. şi organe de maşini speciale.  Când lanţul cinematic are un organ de maşină fix în raport cu care celelalte organe de maşini execută o mişcare definită poartă denumirea de mecanism. . cupla cinematică se numeşte inferioară. organele de maşini se clasifică în organe de maşini generale. Din punct de vedere al domeniului de utilizare.  Dacă contactul dintre cele două organe de maşini este după o linie sau punct cupla cinematică este superioară.  Organele de maşini legate între ele prin cuple cinematice formează un lanţ cinematic.  Legătura între două organe de maşini care execută o mişcare unul în raport cu celălalt se realizează printr-o cuplă cinematică.

A. o trei rotatii simple in jurul acestor axe. formeaza o cuplă cinematică.  Intre numarul gradelor de libertate L ale unui corp liber în spaţiu şi numărul condiţiilor de legatură există relaţia: L=6—S (1)  iar între numărul gradelor de libertate ale unui corp in plan şi numarul condiţiilor de legatură exista relatia: L = 3 —S (2) deoarece un corp liber în plan are doar trei grade de libertate.  Cupla cinematica introduce restricţii în mişcările relative ale elementelor. STRUCTURA ŞI CINEMATICA MECANISMELOR CUPLELE ŞI ELEMENTELE CINEMATICE  Mecanismele şi maşinile sunt sisteme tehnice ale caror elemente componente sunt astfel concepute încât să realizeze anumite funcţiuni precis stabilite.  Un corp solid rigid liber în spaţiu are şase grade de libertate.  Corpul solid rigid component al unui mecanism este denumit element cinematic. adica poate realiza şase mişcari simple independente si anume: o trei translaţii in lungul celor trei axe de coordonate.  Două elemente ale unui mecanism aflate în contact permanent printr-o legatură care permite mobilitatea cel puţin a unuia din ele. . aceste restricţii se numesc conditii de legatură şi numărul lor se noteaza cu S.

. după felul contactului dintre elemente: -inferioare.CLASIFICAREA CUPLELOR CINEMATICE Clasificarea cuplelor cinematice se face dupa urmatoarele criterii: după numărul condiţiilor de legătura. după felul mişcării: • de rotaţie. • compuse (cu legături funcţionale). • de translaţie. . -superioare. după caracterul mişcării relative a elementelor conjugate: .plane.spaţiale.

a II-a  Cupla cinematica de clasa I . Dupa criteriul condiţiilor de legatură.  Clasa unei cuple cinematice este data de numărul gradelor de libertate suprimate şi se obţine cu relaţia: S = 6 —L (3)  Cuplele inferioare se caracterizează prin faptul că cele doua elemente ale lor se află în contact pe o suprafaţă. Rezulta: S = 6 — L = 6 — 5 = 1 (4) şi are simbolul C1. Dupa criteriul contactului intre elemente este o cuplă superioară (contact punctiform). iar la cuplele superioare contactul se face pe o linie sau intr-un punct. cuplele cinematice se împart în cinci clase. . I Cupla cinematică de cls.  Bila (sfera) aşezată pe o placă plană poate realiza mişcări de translaţie de-a lungul axelor x si y şi trei mişcari de rotatie in jurul celor trei axe de coordonate. Cupla cinematică de cls.

Cupla cinematica de clasa a V-a . Corpul cilindric prevăzut cu umeri.cupla cinematică elicoidală sau cupla şurub-piuliţă . Cupla cinematică la care două sau mai multe miscări sunt funcţional legate între ele . asezat într-un alezaj cilindric. Dupa criteriul contactului între elemente este o cuplă inferioară. Rezultă: S=6—L=6—1=5 (5) şi are simbolul C5. poate realiza doar mişcarea de rotatie in jurul axei y.

Lanţurile cinematice pot fi:  plane (toate elementele au mişcările într-un plan sau în plane paralele). în care fiecare element are cel puţin un grad de libertate. o simple (fiecare din elementele ce compun lanţul cinematic este legat prin cuple cinematice de cel mult două elemente).  deschise (elementele componente formează un contur deschis).LANŢURI CINEMATICE.  închise (elementele componente formează un contur închis).  spaţiale (mişcări după o curbă oarecare în spaţiu sau în plane neparalele). MECANISME Se numeşte lanţ cinematic o succesiune de elemente cinematice legate prin cuple cinematice. . • desmodroame (elementele componente sunt astfel legate între ele astfel încât oricărei poziţii a elementului conducător îi corespund poziţii bine determinate pentru fiecare element condus). o complexe (cel puţin unul din elementele sale este legat prin cuple cinematice la mai mult de două elemente). • nedesmodroame (nu au proprietatea anterioară).

Lanţuri cinematice a – simplu. plan sau spaţial. deschis. deschis Mecanismul este un lanţ cinematic închis. desmodrom care are unul din elementele sale fix numit element de bază. plan. simplu sau complex. c – complex. plan. b – simplu. închis. .

MOBILITATEA LANŢURILOR CINEMATICE ŞI A MECANISMELOR  Mişcarea unui lanţ cinematic este caracterizata prin gradul sau de libertate notat cu L iar a unui mecanism prin gradul de mobilitate notat cu M.  Relaţia (7) poartă denumirea de formula structurală a mecanismului spaţial în formă generală.  Pentru gradul de mobilitate al mecanismului rezulta relatia: 5 M= 6n —  i  Ci i 1 (7) unde n este numărul elementelor mobile ale lanţului cinematic. care introduc anumite restricţii mişcarii.2...  Astfel numarul gradelor de libertate al unui lant cinematic cu l elemente va fi: L= 6l — 5 i C i 1 i (6) unde Ci este numărul cuplelor cinematice de clasa i. denumite conditii de legatură.  Elementele lanţului cinematic sunt legate între ele prin cuple cinematice de diferite clase: 1. .5.

.

tracţiunea rutieră. în cupla de frecare. caz în care are loc: scăderea randamentului maşinilor şi mecanismelor. restul contribuind la uzura suprafeţelor corpurilor aflate în contact. Frecarea se defineşte ca interacţiunea unui corp în mişcare cu un alt corp sau cu mediul înconjurător care conduce la disipare de energie.  Forţa de frecare reprezintă rezistenţa. frâne.  Frecarea apare în tehnică atât ca fenomen dorit (mersul pe jos. . în cea mai mare parte. ambreiaje etc.) cât şi – în special – ca fenomen nedorit.  Lucrul mecanic al forţei de frecare se transformă. încălziri şi dilatări locale. în căldură. uzura suprafeţelor în contact etc. care se opune mişcării sau tendinţei de mişcare a unui corp pe suprafaţa celuilalt. prin smulgerea unui număr de particule metalice de pe aceste suprafeţe.

Suprafata nominala este caracterizata
prin aria geometrica de contact:
An = l1×l2.
Suprafata aparenta este suma petelor
de contact, ca urmare a ondulatiilor
de la prelucrare si are aria data de:
Aa   ai
Suprafata reala de contact este suma
microsuprafetelor obtinute prin deformarea
reciproca a corpurilor, cu aria data de:

Ar   ci
Ca ordin de marime:

Ar  104 An

.

Frecarea se clasifică după mai multe criterii:
 după starea de mişcare:
 frecarea statică: există numai tendinţă de mişcare;
 frecarea cinetică: există mişcare relativă între corpuri.

Forţele de frecare care apar la frecarea statică sunt mai mari
(uneori chiar duble) faţă de cele care apar la frecarea cinetică.
 după felul mişcării relative dintre corpuri:
 frecare cu alunecare;
 frecare cu rostogolire.

 după regimul de ungere:

 frecare riguros uscată;
 frecare tehnic uscată;
 frecare limită;

 frecare mixtă;
 frecare fluidă.

 Frecarea riguros uscată se poate realiza numai în vid,

în absenţa unui mediu lubrifiant în zona portantă. Se
obţine în condiţii de laborator sau poate să apară la
utilajele de tehnica vidului şi la echipamentele tehnicii
spaţiale.

 Frecarea tehnic uscată apare frecvent în natură şi

tehnică, când suprafeţele în contact sunt neunse. Această
frecare admite prezenţa aerului sau a altui mediu gazos.
Microneregularităţile rezultate în urma prelucrării
mecanice a suprafeţelor în contact angrenează între ele
formând, din loc în loc, puncte de adeziune moleculară
(sudură).

se aplică legile frecării (forţa de frecare este direct proporţională cu forţa normală de apăsare şi coeficientul de frecare µ depinde numai de cuplul de materiale şi nu depinde de mărimea suprafeţelor în contact).  În situaţia frecării uscate.  Frecarea tehnic uscată se caracterizează prin coeficienţi de frecare mari. . Forţele de frecare sunt determinate de rezistenţa la forfecare a punctelor de sudură. deci şi prin pierderi mari prin frecare şi uzuri importante.

b) Forta de frecare nu depinde decât foarte putin de viteza relativa. . c) Forta de frecare nu depinde de suprafata nominala de contact. d) Forta de frecare depinde de natura corpului cuplei si de gradul lor de prelucrare. au emis ipoteza ca aria reala de contact Ar se creaza ca urmare a trecerii asperitatilor din regim de deformare elastica în regim plastic.Legile frecarii uscate Coulomb. a  N unde μa este coeficientul de frecare la alunecare. a enuntat patru legi ale frecarii uscate: a)Forta de frecare este proportionala cu sarcina normala pe suprafata de contact: Ff F ~ fN. ceea ce nu se poate produce simultan la un material comun. In aceste condiții se consideră o noua relatie pentru coeficientul de frecare: r  c Se deduce ca pentru a avea un coeficient redus de frecare este necesar ca τr sa fie mic si σc foarte mare. Bowden si Tabor folosind teoria microjonctiunilor si considerând contactul uscat a doua suprafete metalice sub sarcinia normala N. continuând cercetarile lui Amontons.

continuu sau discontinuu. Frecarea limită (semiuscată) se realizează atunci când între suprafeţele în contact ale celor două piese este prezent un strat subţire de lubrifiant. împiedică formarea punctelor de adeziune moleculară între suprafeţele în frecare.  Stratul de lubrifiant. . de grosime cuprinsă între 10-3 şi 10-2 µm. puternic ancorat de suprafeţele celor două piese aflate în contact.

 Şi în cazul frecării semiuscate se aplică legile frecării. .  Forţele de frecare scad de 2…3 ori faţă de cele corespunzătoare frecării uscate iar uzura se poate micşora de sute sau chiar de mii de ori. Explicaţia acestui fenomen constă în faptul că rezistenţa la forfecare a stratului aderent este mult mai redusă decât cea a materialelor cuplei.

.

 Frecarea fluidă se produce când între suprafeţele cuplei este interpus un film de lubrifiant portant mai gros decât înălţimea maximă a asperităţilor. iar forţele de frecare sunt determinate de tensiunile tangenţiale din fluid.  Acesta este regimul ideal de funcţionare a unui lagăr cu frecare cu alunecare.  Contactul dintre filmul de lubrifiant şi suprafeţele celor două piese care formează cupla este continuu. .

. în acest caz.  Se studiază conform teoriei mecanicii fluidelor. h – grosimea filmului de lubrifiant. acesta determinându-se cu relaţia: u  pm h în care: η -reprezintă vâscozitatea dinamică a lubrifiantului. doar un sens convenţional.  Noţiunea de coeficient de frecare are. pm – presiunea medie. Acest tip de frecare reduce foarte mult uzura şi forţele de frecare datorită valorilor reduse ale tensiunilor tangenţiale de rupere a filmului de lubrifiant. u – viteza relativă.

pe lânga componenta hidrodinamica apar fenomene legate atât de deformatiile elastice ale solidelor cât si de comportamentul reologic al lubrifiantului. Regimul squeeze. formarii unui interstitiu convergent si prezentei lubrifiantului. sub actiunea sarcinii. Regimul hidrostatic (HS) este caracterizat de faptul ca lubrifiantul este introdus sub presiune. în interstitiul dintre suprafete. iar fenomenul este cunoscut sub numele de „squeeze”. datorita tipului de contact (punctual sau liniar). deci în lipsa efectului de pana (interstitiu convergent) si când. Lubrifiantul (fluid newtonian) se opune „strivirii”. producându-se un câmp de presiune cu distributie parabolica cu efect portant. Regimul elastohidrodinamic (EHD) este un regim cu film subtire si la care. pentru a realiza portanta necesara echilibrarii sarcinii.Regim hidrodinamic Regim elastohidrodinamic Regim squeeze-film Regim hidrostatic La regimul hidrodinamic (HD) se realizeaza un film de lubrifiant autoportant datorat miscarii relative de alunecare. suprafata superioara se apropie de suprafata de baza. tipului de miscare relativa (rostogolire si/sau alunecare). prin pompare.film apare atunci când cele doua suprafete sunt paralele. . Lubrifiantul este extrudat (strivit) si expulzat pe la margini.

.  Convenţional. Este cazul unor grosimi prea mici ale stratului de lubrifiant sau prea mari a rugozităţilor suprafeţelor din cuple. Frecarea mixtă apare în situaţiile în care zonal se întâlnesc diferite regimuri de frecare. forţele de frecare se calculează ca la frecarea uscată.

este coeficientul de frecare.este încarcarea normala.este viteza relativa.este vâscozitatea absoluta a lubrifiantului. . N . v . h . η . Pentru determinarea conditiilor pentru frecarea mixta si la limita se poate folosi o curba ridicata initial de Stribeck pentru lagare plane de alunecare: în care: μ .este grosimea filmului.

atunci când viteza sau turatia scad. limita sau mixt (zonele a si b) duc la instabilitate în functionare: astfel. în care coeficientul de frecare este minim si uzura este practic nula. desi va creste si grosimea filmului de lubrifiant.Regimurile uscat. ca urmare a realizarii unei pelicule continue de lubrifiant care separa astfel complet suprafetele cuplei de frecare. Regimul fluid de ungere (zona c) prezinta domeniul de functionare optima. datorita aparitiei turbulentei din film. Daca viteza creste. . coeficientul de frecare va creste si el. coeficientul de fercare creste si masina se opreste.

 Între procesul de uzare şi cel de frecare există o strânsă interdependenţă în sensul că uzarea este o consecinţă a frecării.Uzura  Uzura este un proces de pierdere progresivă de material care apare din interacţiunea suprafeţelor cuplelor de frecare. . iar starea suprafeţelor rezultate prin uzare influenţează frecarea.

t1 – perioada de rodaj. .Uzura poate fi un proces dorit (prelucrarea mecanică. când uzura are o evoluţie intensă. în această perioadă. suprafeţele de frecare se autoajustează (rugozităţile se micşorează).) sau. U – volumul de material dislocat prin uzura de pe suprafeţele cuplelor . de cele mai multe ori un proces nedorit. polizare etc. t2 – uzură normală (perioada de exploatare). uzura evoluează foarte lent.

 Principalele tipuri de uzuri sunt:  uzura de adeziune (griparea). formarea de cavităţi pe suprafeţe). .  uzarea abrazivă etc.  uzura de oboseală superficială (ciupirea suprafeţelor active.

.

.

dar cei mai răspândiţi sunt uleiurile minerale şi unsorile consistente. cel mai des.) sau.Lubrifianți  Lubrifiantul este. în general. . în scopul micşorării frecării. umezeală.  Lubrifianţii există în toate stările de agregare. oxizi etc. Poate fi interpus în mod natural (aer. în mod intenţionat. cel de-al treilea corp interpus între suprafeţele cuplei de frecare.

se măsoară în cSt (centiStokes).I.secundă) în S. se măsoară în Pa. iar în SI în m2/s = 10-6 cSt  vâscozitatea relativă reprezintă raportul dintre vâscozitatea fluidului şi vâscozitatea unui fluid de referinţă (de regulă. Vâscozitatea uleiurilor minerale scade puternic la creşterea temperaturii şi creşte foarte puţin cu creşterea presiunii.s (Pascal.Uleiurile minerale Principalele proprietăţi ale uleiurilor minerale sunt:  vâscozitatea dinamică η este proprietatea care defineşte mărimea frecărilor interne dintre straturile de lubrifiant. unde ρ reprezintă densitatea uleiului. respectiv de apă la temperatura de măsurare. apa la 20°C). se măsoară în °E (grade Engler) şi se poate determina ca raport între timpii de scurgere a aceleiaşi cantităţi de ulei.  vâscozitatea cinematică ν se determină cu relaţia . .

litiu). Unsorile consistente sunt dispersii de săpunuri metalice în uleiuri minerale sau sintetice.  Pentru tensiuni mai mici decât pragul de curgere. sodiu. prin reacţia dintre acizii graşi naftenici şi metale (calciu. . de obicei. Datorită acestei proprietăţi. Săpunurile se obţin. unsorile consistente se folosesc atât pentru micşorarea frecărilor cât şi pentru protejarea anticorosivă a suprafeţelor şi pentru ermetizarea interstiţiilor. unsoarea se comportă ca un corp solid şi apare posibilitatea existenţei unei zone stagnate şi a unor filme de unsori portante static.  Unsoarea consistentă este caracterizată de un prag de curgere – mărimea tensiunilor tangenţiale din unsoare la care aceasta începe să curgă.

.

 asamblări prin formă (pene.  asamblări prin frecare (pe con. caneluri.piuliţă). Din această categorie amintim:  asamblări filetate (şurub .  asamblări elastice. Asamblări nedemontabile – care în urma desfacerii pieselor asamblate are loc deteriorarea a cel puţin uneia dintre ele:  asamblări sudate  asamblări prin lipire  asamblări prin încleiere  asamblări nituite . cu strângere). profile poligonale).Asamblări demontabile – care în urma desfacerii pieselor asamblate nu are loc nicio deteriorare a vreuneia dintre piese.

între punctele omoloage pe două flancuri consecutive).Asamblări demontabile Asamblări filetate  Caracterizare. circular) pe un cilindru sau con în deplasarea axială a acelui profil (fig. pătrat. domenii de aplicare Filetul reprezintă urma (suprafaţa) lăsată de un profil oarecare (triunghiular. rol funcţional. BC = p – pasul filetului (distanţa măsurată într-un plan paralel cu axa şurubului sau în acelaşi plan median. d0 – diametrul.  .) AB =  d0 – lungimea de desfăşurare a cilindrului. trapezoidal.unghiul de înclinare al spirei ( ) .

transformare de forţe periferice mici în forţe axiale mari Exemplu:  prese.Rolul funcţional al şurubului este:  .transformarea mişcării rotative în mişcare axială sau invers Exemplu:  şurubul central la strunguri  .  menghine  .de strângere – cu rol de a crea tensiuni între piese şi deci de a etanşa diferite medii.de reglaj – pentru fixarea poziţiei relative sau strângerea ulterioară în scopul eliminării jocurilor după uzură Exemplu:  cuzineţi  . de a transmite diferite forţe sau momente Exemplu:  asamblări demontabile (şuruburi de fixare)  .măsurare Exemplu:  micrometrul .

gabarit redus  .asigurarea contra desfacerii.necesită utilizarea cheilor dinamometrice pentru cunoaşterea forţei de strângere. periclitând rezistenţa la oboseală.execuţie relativ uşoară Dezavantaje:  .  .  .Avantaje:  .randamentul scăzut (la şuruburile de mişcare).  . .filetul este un concentrator de tensiuni.

După sensul de înfăşurare  a) spre dreapta  b) spre stânga (pentru reglarea coincidenţei sensulului strângerii piuliţei şi cel al rotaţiei unui arbore spre a nu se slăbi în timpul exploatării) După numărul de începuturi  cu un singur început  b) cu mai multe începuturi (şuruburile de mişcare . pentru ţevi (filetul triunghiular fără joc la vârfuri. rotund.Elementele asamblării prin şuruburi  Filetul constituie partea caracteristică a şurubului. filetul conic). b) de strângere şi etanşare. c) de mişcare (filetul dreptunghiular. respectiv de strângere de obicei filetul triunghiular.îmbunăţirea randamentului) . După forma şi rolul funcţional filetele pot fi: a) de fixare. trapezoidal în formă de ferăstrău.

d) e) rotund (fig. 4. După forma lui : a) triunghiular cu unghiul la vârf 600 (filete metrice) sau de 550 (la şuruburile în ţoli – Whitworth) (fig.2 . e) 60 0 55 0 a b c e d Fig.b) c) trapezoidal (fig. c) d) fierăstrău (fig.a) b) pătrat sau dreptunghiular (fig.

D2  înalţimea profilului primitiv (generator) pentru filetul metric H=0. stânga) .Caracteristicile geometrice ale filetului Elementele geometrice ale unui filet sunt standardizate (STAS 3872)  profilul  unghiul la vârf   pasul p  numarul de inceputuri i  diametrul exterior d.8660p)  înălţimea efectivă H1 p  unghiul de înfăşurare  (înclinarea elicei)( tg  d ) 2  sensul de înfaşurare (dreapta.D1  diametrul mediu d2. D  diametrul interior d1.

.

unghiul flancurilor  are mărimea 1. Se observă că desfăşurând spira. p p p tg   2 tg  tg1  d 2 d d1 În calcule. d1. mediu d2 sau exterior d. sunt respectate dimensiunile date prin standarde pentru: d. d2.  Interschimbabilitatea este asigurată atunci când. pentru şuruburile de aceleaşi fel şi de aceeaşi mărime. unghiul  se consideră totdeauna în raport cu diametrul mediu d2. 2 sau  după cum este determinat de diametrul interior d1. . p şi .

teflon) pentru cerinţe de rezistenţă la coroziune. OL50. OLC45 (STAS 880) pentru solicitări medii  . 33MoC11 (STAS 791) .materiale plastice (poliamide. OL42.oţeluri laminate OL37. izolare termică şi electrică.condiţii severe de solicitare  .titan pentru şuruburi solicitate în condiţii de tempeaturi ridicate şi mediu coroziv  . Pentru şuruburi se folosesc:  . tehnologia de fabricaţie şi costul. Pentru piuliţe se folosesc .Materiale şi tehnologie Alegerea materialului organelor de ansamblare filetate se face pe baza criteriilor care privesc îndeplinirea funcţiunii.condiţii care cer materiale cu bună conductibilitate electrică şi termică  .oţel fosforos OLF (STAS 3400)  fonta  bronz .materiale şi aliaje neferoase  .Al şi Cu .oţeluri de calitate OLC35. nylon. OL60 (STAS 500/2 ) cu capacitate bună de deformare plastică la rece  .oţeluri aliate 41C10.

pieptăne).  T = 2300C  4800C – oţeluri aliate cu Cr. alegerea depinde de seria de fabricaţie  manual (tarod şi filieră) pentru unicate.  pe strung cu cuţitul (cuţitul de filet simplu. Va  T = 4800C  6500C – aliaje de Fe. Ni şi Cr  T = 6500C  8800C – aliaje pe bază de Ni  T = 8800C  11000C – aliaje Ni – Co Ca procedee tehnologice de prelucrare.Alegerea materialului se face în funcţie de temperatura de lucru a asamblării:  T < 2300C – oţeluri normale de înaltă rezistenţă.  filetarea în vârtej.  pe strunguri automate. Mo.  prin frezare.  rulare (cu păstrarea continuităţii fibrelor de material). .

Forţa H necesară pentru împingerea corpului F pe planul înclinat corespunde forţei H care dă naştere momentului necesar pentru deplasarea aceleiaşi sarcini F (fig.Sistemul de forţe din asamblarea filetată Strângerea piuliţei unui şurub sub acţiunea unei forţe axiale F poate fi echivalată cu deplasarea unui corp cu greutatea F pe un plan înclinat.  materialul şurubului şi piuliţei. d2. d1. al cărui unghi faţă de orizontală este egal cu unghiul 2 de înclinare a spirei filetului. d – geometria filetului. Se cere să se determine:  H – forţa cu care acţionăm asupra piuliţei sau şurubului.  Mins – momentul de înşurubare.  p.).  Mdes – momentul de deşurubare. Se consideră cunoscute:  F – forţa ce trebuie transmisă de la şurub la piuliţă şi invers. .

 (H sin2 + Fcos2 ) = 0 H F sin  2   cos  2 cos  2   sin  2 .• • • Ipoteze: urcarea pe plan se face cu viteza v = ct (acceleraţia a = 0) urcarea pe plan se face cu frecare intre spirele şurubului şi cele ale piuliţei greutatea corpului pe spiră este neglijabilă Se descompun cele două forţe F şi H pe direcţia planului şi perpendiculară pe plan F1 = Fsin 2 H1 = H cos2 F2 = F cos2 H2 = H sin2 Dacă mişcarea se face cu frecare. la înşurubare apare o forţă de frecare Ff care se opune mişcării Ff = Fn =  (H2 + F2) H cos 2 – Fsin 2 .

.

.

.

.

.

cele două suprafețe fiind separate printr-o peliculă de lubrifiant. Lagarele cu alunecare reprezintă organe de mașini care asigura rezemarea pieselor cu mișcare de rotație. preiau forțele care încarcă piesele respective și lucrează în condițiile unei alunecări relative a suprafeței fusului arborelui pe suprafața lagărului (cuzinetului). de regulă arbori sau osii rotitoare. .

 După regimul de frecare:  lagăre cu frecare uscată.  După direcţia forţei:  lagăre radiale. prezentate mai jos.  lagăre radial–axiale.  lagăre axiale.  lagăre cu frecare limită.Clasificarea lagărelor cu alunecare se face după mai multe criterii.  lagăre cu frecare mixtă.  lagăre cu frecare fluidă. .  lagăre axial–radiale.

 gazodinamice (GD). .  lagăre cu suprafaţă sferică.  hidrostatice (HS).  elastohidrodinamice (EHD).  hibride (hidrostaticohidrodinamice). După forma suprafeţei de frecare:  lagăre cu suprafaţă cilindrică.  După modul de realizare a frecării fluide:  hidrodinamice (HD).  lagăre cu suprafaţă plană.  lagăre cu mişcare oscilantă.  gazostatice (GS).  lagăre cu suprafaţă conică.  După felul mişcării de rotaţie:  lagăre cu mişcare de rotaţie completă.

 după felul mișcării de rotație: • completă. după poziția pe arbore: • de capăt. . • intermediare. • oscilantă.

• filmul de lubrifiant preia. datorita numărului mai mic de piese fata de lagărele cu rostogolire. socurile si vibratiile si contribuie la reducerea zgomotului. • au dimensiuni de gabarit radiale mai reduse decât lagărele cu rostogolire. • au durate de funcționare mai mari decât lagărele cu rostogolire și pot funcționa la turații mari și foarte mari. Avantajele lagărelor cu alunecare: • ghidare mai precisa a arborilor fata de carcase. în mare masura. .

 Dezavantajele acestor lagăre constau în: • coeficienți de frecare (pierderi prin frecare) mai mari decât la lagarele cu rostogolire. • grad de standardizare mai redus decât în cazul rulmenților și consum de lubrifiant mare. • gabarit în direcție axiala mare. .

 la arborii care trebuie ghidați foarte precis. la care costul unui lagar cu alunecare este mai redus decât al unui rulment. pentru care nu se execută rulmenți în serie si la care lagărele cu alunecare sunt mai ieftine.  la mecanismele cu functionare lenta si putin solicitate. .  la dimensiuni de gabarit foarte mari. Domeniile de folosire ale lagărelor cu alunecare:  la turații foarte mari.  în cazul lagărelor supuse șocurilor și vibratiilor. în care lagarele cu rostogolire nu pot fi folosite.  în condiții de umiditate si mediu agresiv.  în cazul când se impun dimensiuni de gabarit radiale foarte mici.

.Alegerea tipului de lagăr (cu frecare de rostogolire sau cu frecare de alunecare) în funcţie de încărcare şi de turaţia de funcţionare.

 • •  din acelaşi material ca şi osia sau arborele de care aparţin. La condiţiile impuse materialelor arborilor şi osiilor se mai adaugă: rezistenţă mare la uzare. în majoritatea cazurilor. acest raport asigurând o funcţionare corespunzătoare şi când ungerea este defectuoasă. . Părţile care alcătuiesc cupla cu frecare cu alunecare sunt:  cuzinetul (radial sau axial) şi fusul – pentru lagărele radiale. prelucrare corespunzătoare a suprafeţei. Se recomandă ca duritatea fusului să fie de 3…5 ori mai mare decât a cuzinetului.  Fusurile (patinele) se execută. deci din oţeluri carbon de cementare sau de îmbunătăţire.  patina – pentru lagărele axiale.

. fusuri combinate Dupa pozitia fusului pe arbore sau osie: a. b.c). Dupa forma geometrica a fusurilor: a.forta are directia razei fusului. fusuri frontale sau de capat (a).Dupa directia fortei (reactiunea) preluata de fus: a. b. fusuri intermediare – supus si la un moment de torsiune (rasucire) (d). b. fusuri canelate – (g). fusuri cilindrice . c. fusuri conice (e). fusuri sferice – (f) – folosite atunci când sunt supuse la solicitari. d. d.(a.…d. fusuri radiale .). miscari oscilatorii care pot fi verticale si orizontale (teodolite etc. e. fusuri inferioare sau superioare (b. h). fusuri axiale (pivoti) forta are directia axei longitudinale.

 Cuzineţii. cuzinet în construcţie integrată împreună cu butucul. • • • • • Materialele pentru cuzineţi trebuie să îndeplinească rolul de material cu calităţi antifricţiune. cuzinet din material antifricţiune asamblat pe butuc. materialul antifricţiune care formează cuzinetul fiind turnat în locaşul din butuc. iar celălalt fiind materialul antifricţiune. cuzinet din mai multe straturi – turnate sau placate – unul cu rol de suport. cuzinetul din materialul butucului şi fusul arborelui acoperit cu material antifricţiune – soluţie rar întâlnită. . Se întâlnesc următoarele soluţii: cuzinet în construcţie integrată împreună cu butucul din material antifricţiune.

vâscozitatea – rezistenta la alunecarea relativa între doua straturi vecine de lubrifiant. ea caracterizând frecarea interioara a lubrifiantului). . trebuie îndeplinite următoarele condiții:  să existe. care sa învingă forța care încarcă fusul arborelui si sa întrerupă contactul direct dintre fus si cuzinet.  să existe în lagăr o cantitate suficientă de lubrifiant.  să existe o miscare relativa între fus si cuzinet.Funcționarea în regim de ungere hidrodinamic La lagărele radiale hidrodinamice. cu proprietățile de aderență și vâscozitate (aderenta – proprietatea lubrifiantului de a forma pe suprafetele fusului si cuzinetului pelicule foarte subțiri. un interstițiu (joc) în formă de pană (convergent). în sensul convergentei interstitiului. între fus si cuzinet. pentru realizarea filmului de lubrifiant autoportant.

.

.

Lagărul cu capac .

cuzineţi monobloc (tip bucşă) semicuzineţi .

limită sau mixtă  Lagărele cu frecare uscată.  Pentru realizarea autoungerii este necesară crearea unor depozite de lubrifiant în cuzinet sau în imediata vecinătate a suprafeţelor de alunecare.  sunt relativ ieftine. limită sau mixtă sunt din ce în ce mai răspândite datorită avantajelor pe care le prezintă:  reduc consumul de lubrifianţi.  simplifică sistemul de etanşare a lagărului.Lagăre cu frecare uscată.  Pentru o bună răspândire a lubrifiantului pe suprafata de frecare. cea mai utilizată soluţie este practicarea unei reţele de decupări sau alveole (minidepozite de lubrifiant) pe suprafeţele de alunecare ale cuzinetului .

.

Schema de calcul la presiunea de contact .