You are on page 1of 11

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRASOV

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE
MASTERUL DE AFACERI INTERNATIONALE

-2009-

WINSTON CHURCHILL

Masterand: Axinia Laura
Anul I
Sir Winston Leonard Spencer – Churchill a fost un politician britanic cunoscut în
special pentru conducerea Angliei în timpul celui de al doilea Război Mondial. El a fost
prim ministru al Regatului Unit din 1940 până în 1945 şi apoi din 1951 până în 1955.
Politician faimos şi scriitor, Churchill a fost deasemenea ofiţer în Armata Britanică,
istoric, laureat al premiului Nobel pentru Literatura în anul 1953 si un artist desăvarşit.
În timpul carierei în armată, Churchill a participat la lupte în India, în Sudan şi Africa de
Sud. A câştigat faima şi respect activând ca corespondent de război şi prin cărţile în care
a descris campaniile de razboi. Deasemenea a servit armata britanică pe frontul de Vest în
Primul Război Mondial, comandând al 6lea Batalion al Infanteriei.
În prim planul scenei politice pentru aproape 50 de ani, el a ocupat multe poziţii politice.

Familia si inceputurile
Descendent din faimoasa familie Spencer, Winston Leonard
Spencer-Churchill a folosit la fel ca tatal sau numele Churchill
in viata publica.In anul 1817, bunicul sau si a schimbat numele
in Spencer-Churchill, cand a devenit Duce de Marlborough.
Tatal lui Winston, Lord Randolph Churchill, al 3lea fiu al lui
John Spencer- Churchill, al 7lea duce de Marlborough a fost
politician in timp ce mama lui Jennie Jerome a fost fiica
milionarului american Leonard Jerome.
Winston s-a nascut dup 8 luni de la mariajul parintilor sai, in 30
noiembrie 1874 in palatul Blenheim din Woodstock,
Oxfordshire. Crurchill a avut un frate, care s-a numit John
Strange Spencer-Churchill.
Independent şi rebel din fire, Winston nu a fost un elev eminent,
fapt pentru care a fost pedepsit. În 17 aprilie 1888 a fost înscris
la Şcoala de Băieţi Harrow, moment în care a început şi cariera
lui militară. La câteva săptămâni după venire a început cursurile
pentru cadeţi. S-a afirmat cu note excelente la Engleză şi Istorie, fiind în acelaşi timp
campionul şcolii la scrimă.
El era vizitat foarte rar de mama sa, timp în care ii scria mereu scrisori implorand-o să
vină mai des sau sa ii dea voie să vină acasă. Relaţia cu tatal său a fost distantă, reuşind
să vorbească destul de rar cu el. Datorita relaţiei cu părinţii, el s-a apropiat foarte mult de
dădaca lui Elizabeth Anne Everest, pe care obişnuia să o numească Woomany. Tatal său
a murit în data de 24 Ianuarie 1895, la vârsta de 45 de ani, susţinându-şi fiul să-şi înceapă
cariera politica cât mai repede având convingerea că şi el va muri devreme.

Armata
După ce Churchill a plecat de la Harrow, a aplicat pentru Academia Militară
Royal din Sandhurst. A incercat de 3 ori până a reuşit. A încercat la cavalerie pentru că
acolo cerinţele nu erau prea mari, în primul rând nu se cerea matematică, ceea ce lui îi
displăcea foarte mult. A absolvit al 8 lea dintr-o clasă de 150 de persoane, în Decembrie
1894. Acum se putea transfera în regimentul de infanterie, aşa cum şi-a dorit tatăl său,
alegând să rămână în cavalerie şi să fie plătit ca şi locotenent cu cel mai mic grad în al 4
lea regiment de cavalerie a reginei, în 20 Februarie 1895. În 1941 a fost numit colonel.
Salariul lui Churchill a fost de 300 de lire, deşi avea nevoie de minim 500 de lire pentru a
trăi decent, la fel ca orice alt ofiţer din regiment. Mama lui îl ajuta cu o alocaţie de 400 de
lire pe an, dar erau cheltuiti foarte repede. Potrivit biografului Roy Jenkins, lispa banilor
a fost cauza pentru care s-a ocupat de corespondenţă în timpul razboiului. Nu a
intenţionat să urmeze o carieră militară şi nici să urce în rangurile militare, dar a cautat
posibilităţi de acţiune militară şi s-a folosit de influenţa familiei sale în înalta societate să
poată intra în campaniile active. Deasemenea, a câştigat bani din scrierile sale, pe care le
făcea publice. A lucrat ca corespondent de război pentru câteva ziare londoneze şi a scris
cărţi despre campaniile de razboi.

Căsătoria
Winston şi-a întâlnit pentru prima data viitoarea soţie, Clementine Hozie, în
1904, la un bal în Casa Crewe. În 1908 s-au întâlnit din nou la o cina organizată de
Doamna Helier.
Primul lor copil Diana, s-a nascut în Londra pe 11 Iulie 1909. După naştere,
Clementine s-a mutat în Sussex pentru recuperare, în timp ce Diana a ramas în Londra cu
dădaca ei. Pe 28 Mai 1911, s-a născut cel de-al doilea copil
al lor, Randolph, cel de-al treilea născandu-se în data de 7
Octombrie 1914. Această naştere i-a provocat o oarecare
nelinişte lui Clementine, pentru că sotul ei a fost trimis de
către guvern în Antwerp, un orăşel din Belgia, deoarece
locuitorii vroiau să părăsească oraşul. Clementine a nascut
cel de-al patrulea copil, Marigold Frances Churchill, pe 15
Noiembrie 1918, 4 zile după terminarea Primului Razboi
Mondial. În luna August copii au fost incredinţaţi unei
educatoare din Franţa, numită Mlle Rose. În grija acestei educatoare, Marigold a avut o
răceală dar s-a anunţat ca boala a fost tratată. Din păcate boala s-a agravat şi fetiţa s-a
îmbolnăvit de septicemie, fiindu-i fatală în 23 August 1921. Marigold a fost îngropată 3
zile mai tarziu. Pe 15 septembrie s-a născut ultimul copil, Mary.

Activitate politică
În 1911 este numit prim lord al amiralităţii. În acestă postură, Churchill va lua o
serie de măsuri pentru aducerea la zi a tehnicii flotei, aceasta fiind în această perioadă cea
mai puternică armă de apărare a Agliei. În 1915, după eşecul operaţiunii ‘Dardanelele’ ,
Winston demisionează şi se înrolează în forţele de infanterie engleze din Franţa cu gradul
de locotenent-colonel. În 1917 este numit ministru al armamentului, postură în care se
ocupă de demobilizarea armatelor englezeşti, apoi este ministru al aviaţiei între 1918-
1921 .
După puternice mişcări de stradă, în anul 1920 .guvernul de coaliţie cade, iar
Churchill, rămas fără funcţie scrie ‘Istoria Primului Război Mondial’ (The World Crisis,
4 vol., 1929-1939). În anul 1924 se reîntoarce în politică, ca membru al partidului
conservator, şi devine ministru de finanţe până în 1929. Încercările lui de a reforma
economia englezească au generat greve generale în toată ţara. Între 1929-1939 se retrage
din politică pentru ca odată cu atacarea poloniei de către germania fascistă să fie numit
din nou Prim Lord al Amiralităţii.
La 10 mai 1940, după eşecul forţelor anglo-franceze de a apăra Norvegia şi începutul
invadării Franţei de către nazişti, ministrul englez Chamberlain demisionează, locul lui
fiind luat de Winston Churchill, care formează un nou guvern, unul dintre cele mai
strălucite din istoria Angliei. Churchill va încerca o alianţă cu Franţa, care eşuează din
cauză că francezii erau pe punctul de a capitula.
În luna iunie (22), după înfrângerea Franţei, Churchill respinge propunerea
Germaniei de a încheia pace şi ordonă dezarmarea tuturor navelor franceze aflate în
porturile engleze, temându-se de un atac neaşteptat. Noul ministru s-a preocupat de
mobilizarea marelui imperiu britanic, fiind singura modalitate de a întrece la producţie
Germania şi aliaţii ei. Astfel a fost introdus serviciul militar obligatoriu şi a fost
dezvoltată industria de armament. Churchill a respins orice propunere a Germaniei, iar
Anglia s-a apărat eroic în lupta aeriană, pierzând 730 de avioane în timp ce germanii au
pierdut peste 2300.
La 12 iunie 1941 s-a încheiat acordul sovieto-britanic de
luptă împotriva fascismului (deşi Churchill era un mare
adversar al comunismului ). Prin acces acord cele 2 ţări se
angajau să nu încheie pace separată cu Germania şi se
obligau să-şi acorde ajutor reciproc (nu se precizau însă
proporţiile). Acesta a fost primul acord oficial al coaliţiei
antifasciste. După încheierea acordului de principiu ruşii au
cerut să li se recunoască graniţele din 1941, cerere refuzată de
englezi.
La 1 octombrie, la Moscova se semnează un acord de prietenie şi se stabileşte
ritmicitatea ajutoarelor engleze şi americane pentru Rusia, primele ajutoare sosind la 12
octombrie, la Arhanghelsk. Ajutorul britanic a fost acordat destul de repede în timp ce
americanii au fost ceva mai rezerveţi (oricum ambele popoare au întâmpunat dificultăţi la
realizarea acestui acord din cauza războiului nedrept dus de Rusia în ţările baltice şi
anexarea unei părţi din Polonia etc. şi pe de altă parte a organizaţiilor anticomuniste şi
sindicatelor care s-au împotrivit vehement). Ajutorul american a putut veni abia după
extinderea legii ‘Lend and Leese’, lege cerută printr-o scrisoare de Churchill lui
Roosewelt, în urma faptului că trezoreria Angliei fusese golită de necesităţile războiului.
Prin acestă lege preşedintele Statelor Unite putea să împrumute sau să închirieze
armament oricărei tări care avea o însemnătate importantă pentru apărarea Statelor Unite.
La 2 noiembrie 1941 congresul american a extins această lege şi pentru Rusia . În toamna
anului 1941 şi iarna ‘42-’43 convoaiele nu au întâmpinate aproape nici o dificultate din
partea Germaniei şi a aliaţilor ei ,dar odată cu primăvara anului 1942 convoaiele au fost
puternic atacate ,o parte din ajutoare pierzându-se. Ca o contramăsură, convoaiele au fost
mai putenic apărate şi s-au folosit rute ocolitoare. Aceste
ajutoare au fost esenţiale pentru Rusia în anii ‘41-’42,
până s-a putut mobiliza industria de armament rusească.
În anii ‘41-’42 ajutoarele au reprezentat 15-20 % din
producţia de război rusească iar pe întreaga perioadă a
războiului ajutoare au reprezentat doar 4%. La sfârşitul
războiului livrăr La 14 august 1941 Marea Britanie
şi SUA au publicat Carta Atlanticului, pact la care a
aderat şi Rusia la 1 ianuarie 1942, în schimbul
promisiunii deschiderii unui al doilea front în vest.
Principiile Cartei Atlanticului au fost următoarele: nici un fel de mărire teritorială, nici un
fel de modificări teritoriale fără consimţământul popoarelor interesate, dreptul popoarelor
de a dispune de ele însele, accesul liber al tuturor popoarelor la pieţele internaţionale şi la
materii prime, dezvoltarea economiei şi a asistenţei sociale, pace stabilă şi garantată,
libertatea navigaţiei pe mare, dezarmarea puterilor agresoare .Acest tratat se referea doar
la popoarele din Europa, el fiind brutat încălcat în alte continente .Churchill a declarat
ulterior că el nu a fost numit prim-ministru ca să îngroape Imperiul Britanic.
La 28 noiembrie –3 decembrie 1943 s-a desfăşurat la Teheran o conferinţă la care
au participat cele 3 mari puteri. Aici s-a hotărât sprijinirea popoarelor cotropite da fascişti
pentru redobândirea independenţei. Astfel partizanii din Zugoslavia aveau să fie sprijiniţi
cu echipament militar cât mai mult posibil şi cu operaţiuni de comando. În ceea ce
priveşte România Churchill era de părere că trebuie sprijinit naţionalist – ţărănistului
Iuliu Maniu, încurajându-se astfel rezistenţa poporului român în faţa cererilor guvernului
hortist.
După terminarea războiului, Churchill pierde alegerile din iunie-iulie 1945 .În anii
următori de opoziţie Churchill scrie lucrările ‘The Secound World War’ şi ‘A History of
English Speaking People’. În 1953 primeşte Premiul Oscar pentru literatură. În 1951
devine pentru a doua oară prim-ministru. În anii ‘53-’54 Churchill a încercat să
reînnoiască relaţiile diplomatice dintre Anglia şi Rusia (deteriorate după sfârşitul
războiului) prin contacte şi conferinţe diplomatice. La 5 aprilie 1955 şi-a prezentat
demisia, la vârsta de peste 80 de ani, recunoscând diminuarea capacităţilor sale. A
continuat să reprezinte Woodfort în Camera Comunelor.
Unul din cele mai importante discursuri ale lui Churchill este cel ţinut în Aula
Universităţii din Zurich la 19 septembrie 1946. Churchill a început acest discurs cu o
frază care va rămâne celebră în istorie: “ Doresc să vă vorbesc astăzi despre tragedia
Europei”. El descrie stadiul dezastruos în care a ajuns Europa datorită războaielor şi arată
şi o soluţie care ar face ca Europa, în câţiva ani, “să fie la fel de liberă şi fericită cum e
Elveţia”. Această soluţie este crearea unei Europe unite (“Trebuie să construim un fel de
Statele Unite ale Europei”). Prezintă această idée ca singura metodă prin care cetăţenii
Europei pot să-şi recâştige “simplele plăceri şi speranţe care fac viaţa să merite a fi
trăită”. Procesul creării acestei Europe unite este descris extrem de simplu de Churchill:
“Tot ce trebuie e ca sute de milioane de bărbaţi şi femei să facă bine în loc de rău şi să
primească ca răsplată binecuvântări în loc de blesteme.” Churchill a uimit lumea în acest
discurs propunând un parteneriat între Franţa şi Germania deoarece “nu poate există o
reînviere a Europei fără o Franţa puternică spiritual şi o Germania puternică spiritual”.
Churchill avertizează asupra pericolului unui război atomic, pericol minimizat mult, în
viziunea sa, de o Uniune a Statelor Europene. În final, Churchill face o recapitulare a
ideilor prezentate în discurs: “Ţelul nostru constant trebuie să fie fortificarea forţei
Naţiunilor Unite. Sub şi în cadrul acestui concept trebuie să recreăm familia europeană
într-o structură regională numită – probabil – Statele Unite ale Europei şi primul pas
practic ar fi formarea unui Consiliu al Europei. Dacă la început nu toate statele vor fi
dispuse sau capabile să se alăture unei uniuni, trebuie să le adunăm pe cele care vor şi
care pot să participe. Salvarea tuturor oamenilor de rând din toate ţările şi de toate rasele
de război şi de subjugare trebuie să aibndaţie puternică, şi trebuie creată de hotărârea
tuturor bărbaţilor şi femeilor de a muri mai degrabă decât să trăiască sub tiranie. În toate
aceste chestiuni urgente, Franţa şi Germania trebuie să preia conducerea împreună. Marea
Britanie, Commonwealth-ul Britanic, puternică America şi – sper – Rusia sovietică –
pentru că atunci, cu adevărat, totul va fi bine – trebuie să fie prietenii şi susţinătorii noii
Europe şi trebuie să se lupte pentru dreptul ei de a trăi. Aşa că vă spun vouă: Lăsa-ţi
Europa să se ridice!”

Pensionare
După ce a renunţat la rolul de prim ministru, Chruchill a petrecut tot mai puţin
timp în parlament până când şi-a anunţat retragerea la alegerile generale din 1964. În
calitate de reprezentativ, Churchill şi-a petrecut majoritatea timpului la casa sa din Hyde
Park Gate în Londra. Cu starea fizică şi psihică în declin, el a inceput să piardă lupta pe
care o ducea de atâta timp cu „cainele negru” al depresiei. În 1963 preşedintele SUA,
John F. Kennedy împuternicit de un normativ al congresului îl proclamă pe Churchill
cetăţean de onoare al Statelor Unite ale Americii, dar el nu a fost capabil să ia parte la
oficialităţile de la Casa Alba. Pe 15 ianuarie 1965, Churchill, a suferit un atac cerebral ce
l-a adus intr-o stare foarte gravă. El a murit acasă dupa 9 zile la vârsta de 90 ani într-o
duminică pe 24 ianuarie 1965, la exact 70 ani dupa ce a murit tatăl său.

Înmormântarea
Prin decret regal corpul sau a stat 3 zile, după care a fost înmormantat cu onoruri
de stat la catedrala Sf. Paul. În timp ce sicriul a fost defilat de-a lungul râului Tamisa
macaragii din port şi-au coborât macarele ca ultim omagiu. Sicriul a fost dus pe drumul
scurt pana la statia Waterloo unde a fost pus pe un vagon special preparat şi vopsit –
vagonul S2464S – ce făcea parte dintr-un tren funeral cu destinaţia Bladon. Artileria
regală a tras 19 focuri (onor pentru seful de guvern) şi RAF-ul a zburat 16 avioane de
vânătoare. Înmormantarea a adunat cel mai mare număr de oameni de stat până în 2005 la
înmormantarea Papei Ioan Paul II. Trenul funeral compus din vagoane Pullman ce îi
transporta pe cei apropiaţi era tras de o locomotivă Bulleid Pacific Nr. 34051 „Winston
Chruchill”. Pe tot drumul, pe câmpuri în staţii mii de oameni au stat în linişte să-i aducă
un ultim omagiu. La cererea lui Chruchill a fost înmormântat în cripta familiei sale la
biserica Sf. Martin din Bladon langa Woodstock, nu departe de locul naşterii în Blenheim
Palace. Vagonul funeral – S2464S – este acuma parte a unui proiect de prezervare
susţinut de Swanage Railway după ce a fost repatriat in MB în 2007 din SUA unde a fost
exportat în 1965.
Churchill artistul, istoricul şi scriitorul

Churchill a fost şi un artist şi îi plăcea în deosebi să
picteze, mai ales după demisia din calitatea de Prim
Lord al Admiralităţii în 1915. El a găsit un refugiu
de la depresie – sau cum îi spunea el: „cainele
negru” – în pictură. După cum a declarat William
Ress-Mogg: „Toată viaţa a suferit de depresia
‚câinele negru’, dar în peisajele pictate de el nu
există urmă de depresie”. El este cel mai bine
recunoscut pentru impresionismul din peisajele sale, multe dintre ele fiind pictate în
timpul vacanţelor din sudul Franţei sau Maroc. Şi-a urmat pasiunea de-a lungul vieţii,
numeroase picturi fiind expuse în Chartwell.
În ciuda faimei sale şi a descendenţei din clasa superioară el a avut toata viaţa
probleme financiare, reuşind cu greu să îşi susţină stilul de viaţă extravagant. Prim
miniştrii primeau până în 1946 numai o sumă nominală mică (până în 1911 nu aveau
absolut nici un venit) aşa că mulţi mai aveau o ocupaţie care să le ofere încă un venit. Din
1898, când a scos prima carte, până la cel de-al doilea mandat de prim ministru unicul
venit a lui Churchill a fost din cărţi şi articole redactate în diferite gazete. Cele mai
renumite articole sunt cele apărute în Evening Standard în 1936 în care avertiza asupra
ascensiunii lui Hitler şi politica împăciuitoare dusă de Guvernul englez.
Churchill a fost si un scriitor prolific, scriind o nuvelă, doua biografii, trei volume de
memorii şi diferite articole despre istorie pe lângă cele aparute în ziare. I-a fost acordat
premiul Nobel în literatură pentru „măiestria descriirilor istorice şi biografice cât şi
pentru oratoria briliantă în favoarea valorilor omeneşti”. Două dintre cele mai renumite
cărţi publicate după primul mandat de prim ministru i-au adus faimă internaţională, este
vorba despre memorile în şase volume „Al doilea război mondial” şi „Istoria popoarelor
vorbitoare de engleză”; patru volume de istorie acoperind perioada de la „Invazia lui
Cezar” până la „Primul război mondial”
Onoruri
Pe lângă înmormantarea de stat, Churchill a primit nenumărate premii şi onoruri,
inclusiv titlul de prim cetăţean de onoare al Statelor Unite. Churchill a primit premiul
Nobel în literatură pentru numeroasele publicaţii în 1953, în special lucrarea în şase
volume „Al doilea razboi mondial”. Un sondaj făcut în 2002 la comanda BBC pentru a
afla care este cel mai „mare” britanic, Churchill, a ieşit pe primul loc cu aproximativ 1
milion de voturi din partea telespectatorilor. Churchill a fost declarat de către Time
Magazin ca fiind unul dintre cei mai influenţi lideri ai tuturor timpurilor.
La vârsta de 88 de ani a fost întrebat de ducele de Edinburgh cum ar dori să fie
ţinut minte. El a răspuns că ar dori să existe o bursă care să aibe numele său, în genul
bursei Rhodes, dar cu un public mai larg. După moartea sa a fost înfiinţată fundaţia
„Winston Churchill Memorial Trus” în Marea Britanie şi Australia. Fundaţia a strans de
ziua „Winston Churchill” 4,3 milioane AUD. De atunci Fundaţia a oferit peste 3000 de
burse în diferite domenii, acordate pe merit, experienţă sau potenţial. Fundaţia este una
dintre cele mai prestigioase din Common Wealth.
Memorialul naţional şi al Common Wealth-ului este Colegiul Chruchill, la
Universitatea din Cambridge, care a fost fondată în 1958. Aici se află şi Arhivele
Centrale Churchill care conţin documentele lui Sir. Winston Churchill şi peste 570 de
colecţii de note personale şi arhive ce documentează era Churchill şi după.
Bibliografie:

MOONEY BRIAN, (2008), 100 mari lideri din antichitate pana in prezent, Editura Lider,
Bucuresti.

DOBRESCU EMILIAN M., (2003), Ilustri francmasoni, Editura Nemira, Bucuresti

HUMES JAMES, (2008) Vorbele de duh ale lui Winston Churchill, Editura Humanitas,
Bucuresti

BRENTON HOWARD, (1987), The Churchill Play: As it will pe performed by the
internees of Churchill Camp somewhere in England, London, A Methuen Paperback,
1987
www.wikipedia.org