HARA, centrul vital al omului

6 martie 2014 prin Karyn Maria Taulescu 2 comentarii

Omul care dispune de Hara „este acolo” într-un fel drept. El nu este uşor de răsturnat, nici nu
poate fi făcut să-şi schimbe uşor opinia şi îşi regăseşte în mod foarte natural centrul după ce a
primit o lovitură care îl face să-şi piardă echilibrul sau îl obligă pentru moment să-şi angajeze
toate forţele.
Cel care stăpâneşte practica Harei este, de asemenea, mai rezistent, mai puţin suspus oboselii.
Pentru că reuşeşte mereu să-şi regăsească legătura cu centrul, îi este posibil în orice moment
să se deschidă sursei sigure a forţelor care îl reînnoiesc. Omul care posedă Hara nu se
epuizează. Cu cât învaţă să se ancoreze în Hara, cu atât el este în măsură să vină de hac

a dansa. a trage. Este valabil de asemenea pentru orice sport. a merge etc.tulburărilor somatice şi psihice provocate de Eul existenţial şi reuşeşte să lase să treacă forţele regeneratoare care vin din „fond”. Dacă unii din ei îşi exprima uimirea pe această temă. De fiecare dată când efortul a fost îndeplinit plecând din Hara. diferitele membre trebuie să fie mişcate de voinţă. Chiar şi în munca cea mai modestă. De îndată ce lipseşte înrădăcinarea în centrul vital care eliberează forţa corpului întreg. eu. cu precizie şi fără efort. de tensiuni interioare. Iată un exemplu dintre multe altele. Se pare chiar că Eul suferind în mod fizic aproape că nu există la omul a cărui conştiinţă este centrată pe Hara. Trebuie să învăţăm. În aceasta rezidă secretul maestrului atunci când se luptă cu sabia. obligat cum este să furnizeze efortul prin el însuşi. caracteristică Harei. să o amelioreze şi să o menajeze. Hara îi permite omului să suporte durerea într-un mod uimitor. Persoanele temeinic ancorate în Hara sunt de asemenea „imunizate” contra bolilor contagioase. Cel care nu apără o poziţie oarecare a Eului nu oferă ţintă pentru agresor. În măsura în care omul a învăţat să dea drumul Eului său anxios. s-a „recules” cu totul în centrul vital. altfel spus de fiecare dată când Hara intră în joc. durerea se diminuează. Exact în măsura în care aceste tensiuni sunt legate de un Eu anxios. Când „câinele rău nu mai muşcă” atunci şi inamicul loveşte în gol. pentru orice muncă făcută în casă. căci tensiunea din punctul dureros dispare. Ki. adică forţa universală la care participăm prin fiinţa noastră esenţială. Există mai multe relatări care povestesc cum oameni ancoraţi în Hara. căci munca se desfăşoară atunci în mod organic şi nu este făcută sub presiunea Eului. a scrie (chiar şi a bate la maşina de scris!). o fac pur şi simplu cu ki. De fiecare dată când forţa fizică permite realizarea unei „performanţe” în atitudinea „justă”. să dispară piedicile şi să devieze atacurile. corpul în întregime este la lucru. oboseşte şi simte cum membrul solicitat se crispează. contrar forţei mişcate de voinţă. care s-au eliberat de ingerinţa Eului şi au atacat obstacole cu forţa din Hara au ajuns să treacă prin bariere de care se loveau zadarnic când nu dispuneau decât de forţele mobilizate ale Eului. fie că este vorba de a purta. Acţiunea lor este atunci dezordonată. Ca şi cum din Hara emana o aură de forţă care făcea să ricoşeze pericolele. forţa „acţiunii”. adică a fost efectuat cu calm graţie forţei din centrul vital. a cânta. maestrul începea să râdă şi spunea: „Numai începătorul caută să întindă arcul cu forţa musculară. nu există unitate. sau de un Eu tenace ele sunt susceptibile să dispară atunci când omul a învăţat să-şi adune forţele în bazin. a împinge. Maestrul de tir cu arcul Kenran Umeji avea obiceiul să-şi invite elevii să-i atingă muşchii braţului în clipa în care îşi încorda arcul. adică în spaţiul în care se face înrădăcinarea în Hara. graţie lui Hara. Hara este sinonim cu creşterea forţei fizice. Elevii lui puteau să constate că muşchii lui erau complet destinşi. Suntem uimiţi de fiecare dată să vedem cât de capabil este un om ce are Hara să-şi recapete forţa fizică. şi această lucrare se face atunci ca şi cum ne-am juca. Aceasta este valabil pentru orice act care necesită forţă fizică. corpul întreg lucrează. Dar acest corp întreg nu înglobează numai forţele perceptibile de către Eu şi dirijate de acesta. cu o mai mare capacitate de recuperare. să o simţim şi să o lăsăm să vină. la câmp sau în atelier. toate organele sunt puse să contribuie. acest efort se reduce. . a vorbi. şi şi-a adunat forţele. Nu există bolnav pentru care vindecarea să nu fie complicată de crispări. prin natura sa. mereu cu ochii în patru. nici restabilire care să nu fie grăbită de dispariţia tensiunilor. Omul. Dar eficacitatea forţelor care i-au fost date iniţial. aflat mereu în căutarea securizării. Cel care este prizonier al Eului nu cunoaşte alt mijloc să se afirme în această lume decât voinţa dirijată de raţiune. în curând. sunt astfel diminuate.

„ a se arăta aşa cum este” are o dublă semnificaţie: „a fi conform cu fiinţa” şi „a fi autentic”. în mod foarte natural. Sunt forţele care. S-ar putea spune că pacea s-a înfăptuit în corp. De aceea Hara are o virtute curativă în privinţa nervozităţii. Ei se înfurie repede. Cu cât este mai avansat în practica Harei şi a învăţat să cunoască această forţă care îi conferă calm şi răbdare. motivele de iritare nu au putere. adică în fiinţa lui esenţială. în orice moment. Şi regăseşte centrul. tot aşa se întâmplă şi în cazul lipsei de „formă interioară”. ci care exprimă o forţă concentrată în centrul vital.Omul care are Hara ştie de asemenea să aştepte. fără să vrea. Cei care nu posedă Hara îşi pierd cu uşurinţă forma. şi care renunţă să pară altul sau mai mult decât este. aşa cum este (adică aşa cum a devenit sub presiunea condiţiilor de existenţă). sursă de securitate. să intre în joc din plin. Sănătate şi vindecare sunt într-o largă măsură legate de faptul că omul este în „forma” care îi este conformă. în acelaşi timp. În această „formă”. Fie că se aşează. şi chiar şi în perioada de convalescenţă. sub orice formă se prezintă ea. Principiul fondat pe etică. Şi. aşa încât dezvoltarea organică a „formei existenţiale” conformă cu fiinţa nu ia niciodată sfârşit. o pace interioară care nu este sinonimă cu absenţa de viaţă. Cu toate acestea. Oricare ar fi situaţia în care se află. „autentic” se referă la cineva care se arată fără complexe. el dă dovadă de răbdare şi are întotdeauna timp. micile mişcări involuntare dispar. în modul lui de a se prezenta. lucrează neobosit în om pentru a forma. Este capabil să observe cu calm şi nu se simte obligat să intervină de îndată ce ceva îi displace. forţele naturii ce acţionează în secret în adâncul fiinţei ei au posibilitatea. ea arată întotdeauna o suveranitate naturală. „Conform cu fiinţa” se spune despre cineva care se prezintă cum este el „în realitate”. A fi centrat în mod „just” semnifică nu numai că omul este solid şi că membrele lui funcţionează fără cea mai mică rigiditate şi fără nici o greutate. sau ele dau loc unor reacţii energice. care vrea „să ne păstrăm maniera de a fi oricare ar fi circumstanţele” aduce deja un anumit ajutor. cu atât mai repede ia cunoştinţă de momentele în care îşi părăseşte centrul „just” şi recade sub influenţa Eului egocentric. Numai din centrul „just” se naşte „forma reuşită” care se manifestă atât în repaus cât şi în mişcare. şi îşi pierd repede ţinuta în faţa adversităţii. Cum conştiinţa de sine a omului care posedă Hara este mai puţin dependentă de judecata lumii. acest om se arată. conserva şi restabili „forma lui existenţială” conformă cu fiinţa şi care constituie un „tot viu”. Dar o stăpânire de sine obţinută numai prin voinţă blochează dezvoltarea „formei” conforme cu fiinţa şi barează accesul la forţa ce vine din profunzimi pentru că aceasta nu se poate manifesta deplin decât prin această „formă”. Agitaţia. Se spune că o „formă” este „reuşită” atunci când îi permite omului să rămână transparent fiinţei lui – chiar şi în condiţiile de existenţă cele mai contrare lui – şi să ajungă la o transparenţă mai profundă. Dimpotrivă. şi o armonie în acelaşi timp vie. Omul care posedă Hara este calm. se ridică sau adoptă orice altă poziţie. de fapt. exprimând forţa conferită de Hara. omul poate să se arate aşa cum este şi să fie mereu gata pentru o transformare. Persoana care posedă Hara se mişcă liber cu naturaleţe. mai puţin preocupat de impresia pe care o face asupra altuia. sunt cu sănătatea fragilă. ci şi că apare forma corespunzătoare fiinţei lui esenţiale. forţa care irumpe din profunzimile fiinţei lui . La persoana care este „just centrată”. asupra celui care posedă Hara. „vibrantă” şi liniştită a totului care este omul. La fel cum crispările şi tensiunile împiedică vindecarea.

În plus. dar trebuie deseori. adică limitată la o anumită formă de satisfacere. pierzându-şi astfel obiectivitatea. să-i perceapă legile şi calităţile proprii. tensiunea sterilă dispare şi forţa acumulată capătă o semnificaţie creatoare. generează acea tensiune insuportabilă care trebuie să fie reprimată sau trăită. pentru un motiv sau altul. Pentru cel care posedă Hara. Pe plan corporal. aceasta înseamnă că el nu trăieşte în mod constant în contradicţie cu pulsiunile elementare care vor să se exprime. Atunci. conform. acea decontracţie. înrădăcinarea în centrul vital. Numai această distanţă „adecvată” care presupune ca omul să se fi degajat de influenţa Eului conservator. o forţă ordonatoare şi formatoare. nu poate să se elibereze decât explodând. poate fi „descărcat” într-un misterios „spaţiu interior” şi acolo să fie transformate într-o forţă care vine să potenţializeze ansamblul de forţe al persoanei. un sport bunăoară. El caută în el şi împrejurul lui armonie şi perfecţiune. sarcina de realizat şi să se achite de ea în stăpânirea deplină a mijloacelor sale. Este o forţă care îl poartă în secret. care arată că s-a emancipat de sub . a unei forme care să exprime în întregime sensul interior care este în ea. fără Hara. Hara restabileşte unitate omului cu sine însuşi. şi să se fi eliberat de prejudecăţi şi de a priori. se cuvine să aibă acea supleţe interioară. ca să spun aşa. individul se încurcă în problemele lui pur personale. Pentru a reuşi să realizeze ceva cu precizie. a unei lucrări. el îşi recapătă imediat stăpânirea deplină a facultăţilor lui şi a cunoştinţelor lui. orice acţiune sau orice creaţie să fie obiectivă.datorită Harei îi permite să manifeste o forţă mai mare decât cea de care dispune „în realitate”. el este– atât în gândurile cât şi în acţiunile sale – cu totul în slujba unui lucru. Hara ne deschide. în Hara. Numai sexualitatea aşa cum o percepe Eul. El nu vrea numai să trăiască pentru a supravieţui. Dar când ne străduim să realizăm un obiectiv într-un mod care să aibă sens şi să fie conform cu scopul căutat. Trecând prin această poartă omul devine capabil să se debaraseze de concepţia sa de satisfacţie sexuală. de idei preconcepute şi de prejudecăţi. El caută să perceapă semenii şi lumea în semnificaţia ei proprie şi în valoarea ei proprie. există o a treia posibilitate: să se elibereze de această tensiune deschizând o „poartă interioară”. adică atunci când întreprinde o sarcină nefiind centrat în mod corect. ci doreşte să trăiască o viaţă care are un sens. când Eul existenţial predomină. În rezumat. a unei comunităţi. trebuie ca omul să aibă distanţa care îi va permite să distingă despre ce este vorba în realitate. îi dă omului satisfacţia unei forţe care îi permite să-şi gestioneze destinul. În măsura în care a neutralizat Eul egocentric. Dacă ajunge să se elibereze de acest Eu şi dacă îşi regăseşte centrul „just”. dar şi eliberatoare şi unificatoare. Pentru ca orice judecată. că el nu este în continuu plasat în faţa alternativei de a se livra lor sau de a le refula. să fie reprimate sau inconştient refulate. Fiinţa spirituală care este omul nu aspiră numai la o viaţă asigurată. Hara îi conferă astfel omului o putere legitimă asupra sexualităţii lui. El se simte obligat să urmeze legea acestui lucru şi alege în plus drept tovarăş pe cel care îl completează şi dă vieţii sale un sens mai profund. aşa cum nu ar putea s-o facă numai cu forţele Eului. un spaţiu cu totul nou în care toate tensiunile acumulate în om urmează să se topească fără a fi obligate să se descarce în exterior. Facultăţile omului sunt blocate atunci când acesta este prizonier al „micului” Eu. îi permite să aprecieze în mod obiectiv. Ceea ce. atât în faptele cât şi în gândurile noastre. El este în căutarea „desăvârşirii”. suntem deranjaţi.

Vederea este atunci închisă pentru toate perspectivele noi care i se dezvăluie omului de îndată ce face un pas înainte în modul lui de a gândi sau de a acţiona. Deplin conştient de exigenţele lumii. fără să intervină voinţa. Astfel deci. Dar intrarea în joc a acestei forţe necesită înrădăcinarea încrezătoare a omului în Hara. cu daruri creatoare şi îl face să acţioneze cu intuiţie. Fiinţa inerentă fiinţei esenţiale poate să se exprime. HARA. pentru domeniul spiritului obiectivant. imaginaţie şi în mod obiectiv. nu se preocupă în continuu de Eul său. fie în modul de a percepe lucrurile sau de a le înţelege. Hara elimină acea tensiune datorată Eului şi îi conferă omului acea formă „transparentă” sau acea „transparenţă concretizată într-o formă” care face din fiecare situaţie din existenţă o etapă din progresarea pe Cale şi din orice acţiune ocazia de a exprima fiinţa esenţială. omul dispune pe deplin de facultăţile lui dacă le lasă să intre în joc în mod natural. În definitiv. el deschide atunci poarta pentru această viaţă care vine din profunzimi. Infinita bogăţie a imaginilor care apar în vis este o dovadă a acestui fapt. ca să spunem aşa. Durckheim . Această frică provoacă o crispare a persoanei.tutela strâmtă a Eului. şi în care este capabil să trăiască pe baza centrului „just”. sursă de progres şi fericire. el trebuie să se elibereze de voinţa de „a face totul” a Eului. Eficacitatea pe care i-o conferă Hara se manifestă de fiecare dată când este vorba de a-şi dovedi cunoştinţele sau capacităţile. Situaţiile. eliberându-l de rigiditatea formelor de gândire „bine rodate”. care îi scade capacităţile. Orice nervozitate exprimă frica ce îl domină pe om de a nu-şi putea duce la bun sfârşit sarcina. oricare ar fi circumstanţele. omul le încredinţează unei forţe profunde care va face să-şi îndeplinească sarcina fără să fie nevoie ca el să participe. înrădăcinarea în Hara semnifică irumperea acestei forţe din profunzimi care îl dotează pe om cu spirit de invenţie. Totuşi. Aptitudinile lui astfel epurate de orice factor personal. Calmul nu poate să apară când există predominanţa Eului preocupat de menţinerea lui şi dornic să facă totul prin el însuşi. sub orice formă s-ar prezenta acesta. cu vanitate şi egoism. Numai cel care este capabil să dea drumul la ceea ce a dobândit vede neîncetat noi posibilităţi deschizându-se înaintea lui. adică în centrul eliberat de autoritatea Eului. al culturii şi al civilizaţiei. Atunci. regeneratoare. chiar şi cel trezit. a rezultatelor dobândite şi a obiceiurilor îndrăgite. ele i se refuză. sarcinile în care omul eşuează sunt foarte diferite. Imagini nu pot să apară în mod spontan din profunzimi decât dacă omul s-a eliberat de Eul care judecă numai după ceea ce este ştiut şi cunoscut. centrul vital al omului. Hara este şi condiţia prealabilă pentru ca imaginaţia creatoare să poată să se exprime liber. De menţinerea poziţiilor dobândite este legată sterilitatea spiritului. în maniera de a iubi sau de a crea. aceste eşecuri au toate o cauză comună şi anume: lipsa de calm încrezător. de exemplu cu ocazia oricărui examen. Ansamblul conceptelor încremenite care inhibă orice formă de imaginaţie nu devine permeabil pentru sursa creatoare decât în măsura în care omul. pentru că sunt debarasate de piedicile spiritului fixator al Eului.G. Pentru a le regăsi. de K. Astfel. Dar dacă el crede că poate să recurgă la ele prin canalul acestei voinţe.