You are on page 1of 59

Curs 1

Curs 1 Istoria
arhitecturii antice
Curs 1 Istoria arhitecturii antice varianta scurta
Versiune: 2014/08/21
Arhitectura antica este importanta ca obiect de studiu deoarece a influientat hotarator
istoria arhitecturii, pana la inceputul secolului XX. Practic ceea ce numim astazi
arhitectura clasica a fost inventat in mare parte in antichitate.

Stanga: Trezoreria Statelor Unite stil ionic 1855, Dreapta: Templul Erechteion, Atena, 406 i.e.n

Oamenii, prin definitie, sunt capabili sa construiasca, folosind materialele naturale sau
prelucrate, si dintotdeauna si-au construit adaposturi, locuinte, constructii defensive, insa
arhitectura clasica incepe in momentul in care oamenii au incercat si reusit, in zona
Mediteranei, sa translateze in piatra arhitectura monumentala a templelor.

Stanga: Casa in Grecia Antica, Dreapta: Templul=casa zeului in Grecia Antica

Templele, considerate case ale zeilor, au fost literalmente inspirate din arhitectura
constructiilor de locuit. Dar, zeii erau considerati superiori oamenilor asa ca stramosii
nostrii au considerat probabil necesar sa le construiasca si o versiune superioara de
casa, care astazi are titulatura generica de templu.

Evolutia in plan de la casa la templu

Variantele in care erau realizate templele, si in special coloanele acestora (in latina
coloana = stilum) au generat conceptul de stil arhitectural.
Cele 3 stiluri de referinta ale arhitecturii clasice sunt:

- Stilul Doric, cel mai vechi si cel mai des folosit in Grecia antica. Coloanele Dorice sunt
groase, puternice, cu capitel simplu, rectangular la partea superioara. Coloanele Dorice
sunt formate din trunchi si capitel, fara a avea baza.
- Stilul Ionic, numit astfel dupa Ionia, partea vestica a Greciei, este inspirat de vechea
traditie locala de a impodobi vechile temple de lemn cu cochilii de melci, in special la
partea superioara a coloanelor. Aceste forme au fost sintetizate intr-o arhitectura
sculptata in piatra bazata pe coloane cu capitel avand forme asemanatoare cochiliilor de
melci. Trunchiul coloanelor Ionice este mai zvelt si de asemenea coloanele Ionice au
baza, sub forma unui tambur de piatra, spre deosebire de cele Dorice.
- Stilul Corintic, numit astfel dupa orasul Corint, o veche metropola a Greciei antice, este
inspirat de traditia locala de a lega frunze la partea superioara a coloanelor vechilor
temple, si aceasta idee translatata in piatra sculptata isi gaseste expresie in coloane cu
capitele complexe decorate cu frunze. Truchiul coloanelor Corintice este la fel de zvelt ca
al celor Ionice, si coloanele Corintice au de asemenea, baza.

In afara de temple, orasele Greciei antice beneficiau de constructii multifunctionale


numite STOA, cu rolul de galerie comerciala, hala a orasului, ateliere sau pur si simplu
cu rol de galerie de circulatie in lungul pietelor orasului. Constructiile tip stoa erau
amplasate in AGORA care inseamna piata centrala a orasului sau a asezarii. Practic,
agora era marginita pe cel putin o latura de o constructie de tip stoa.

Ilustrare de principiu a unei stoa de mici dimensiuni, cu magazine

Constructiile de tip stoa sunt interesante spre a fi studiate deoarece sunt poate primele
constructii cu functiune pur civila, de mari dimensiuni, cunoscute in istorie si au constituit
la vremea respectiva provocari speciale din punct de vedere al ingineriei structurale.

Stoa lui Attalus, cunoscuta si sub numele de Stoa de sud, este o stoa de foarte mari dimensiuni, perfect
restaurata, in fosta Agora din Atena

In unele cazuri structurile stoa-urilor erau acoperite cu sarpante de lemn cu deschidere


considerabila. In alte cazuri zona centrala din stoa era suprainaltat pentru a permite
accesul luminii pe la partea superioara in zona centrala a cladirii.
In spatiul latin, aceste structuri poarta numele de BAZILICA. In prezent prin bazilica
intelegem biserica dar adevarul istoric este ca la origine aceste constructii erau folosite in
Imperiul Roman, exact ca in Grecia Antica, ca si hale ale orasului, cladiri multifunctionale
in care se putea intra printre coloane, din lateral, in zona acoperita, prin ori ce zona,
neexistand pereti de inchidere sau usi. Aceste cladiri numite bazilica au functionat in
Imperiul Roman ca spatii pentru petreceri ale orasului, spital temporar, sali de judecata,
intruniri politice, ateliere de productie pentru echipament militar pe timp de razboi sau
ateliere de constructie pentru legiunea stabilita in castrul respectiv.

Basilica Iulia din Roma antica. Aceasta constructie publica asigura acces liber pe mai multe laturi din Forul
Roman si in interior avea un spatiu amplu pe mai multe nivele.

De abia odata cu raspandirea Crestinismului si prabusirea Imperiului Roman de Apus,


aproape toate cladirile de tip bazilica devin biserici inchise. In unele cazuri s-au zidit
spatiile dintre coloane, s-a sfintit spatiul interior, devenind lacas de cult Crestin, si statuia
imparatului Roman, ctitor, a fost transformata in Imparat Ceresc sau chiar Isus Hristos.
Bazilicile odata inchise si transformate in biserici Crestine au avut un rol important in
istoria Evului Mediu, asigurand protectie si liniste credinciosilor in contextul unui mediu
exterior foarte violent, macinat de razboaie si infractionalitate.
O alta constructie aparte in lumea pagana Greco-Romana a fost TEATRUL.

Teatrul ca si constructie a aparut din nevoia cetatenilor din orasele Greciei Antice de a
se aduna in numar mare la sarbatorile zeilor pagani si a urmari serbarile si cantarile
traditionale. Desi o mare parte a ritualului se desfasura in interiorul si de jur imprejurul
templului, spectacolul propriuzis urma sa aiba loc seara, la exterior, corul deplasandu-se
in apropierea unei coline astfel incat oamenii sa se suie pe colina si sa-i poata urmari
mai bine.
Cu timpul colinele au fost amenajate cu banci de piatra, geometria reliefului a fost precis
rectificata sub forma unei suprafete conice, rezultand formula celebra de TEATRU
ANTIC. Teatrele antice erau descoperite, in aer liber si constau din scena (skena) +
podium si laterale, orchestra spatiul central unde statea corul, si bineinteles, gradene
organizate pe sectoare, asemeni peluzelor de pe stadioanele si de la salile de spectacol
din prezent.

Teatrul din Epidaur Grecia Antica

Orasele Greciei Antice beneficiau de obicei de teatre amplasate in zona Acropolei unde
era si templul, si teatrele erau construite direct pe relieful din piatra, rectificat.

Spre deosebire de Grecia Antica, teatrele Romane erau amplasate chiar in oras,
suprafata conica a gradenelor fiind sprijinita pe o mare structura semicirculara din arce
de zidarie, prin care se si circula spre peluze.

Teatrul din Bosra actuala Syria, fostul Imperiu Roman

Practic, teatrele grecesti erau o amenajare a teritoriului pe cand cele romane erau o
constructie.

Teatrul din Pompei Model 3D

De asemenea, la teatrele grecesti de obicei publicul vedea peisajul natural din afara
orasului, pe cand la teatrele romane scena avea un decor fix extrem de inalt pentru
a obtura peisajul orasului. Acesta, numit PROSCENIUM, era foarte decorat cu elemente
arhitecturale si sculpturale.

Amfiteatru Colosseum din Roma

Amfiteatrul din Verona

Sectiune transversala prin Colosseum.

Termenul de AMFITEATRU defineste un teatru fara scena, cu gradene de jur imprejur pe


intreg perimetrul care este de forma circulara sau eliptica. Amfiteatrul reprezinta
stramosul formal si functional a ceea ce astazi numim STADION. Insa, termenul de
STADION in antichitate definea tot o constructie cu gradene, insa cu o forma de
potcoava foarte alungita, destinat intrecerilor sportive.

Circul Maximus din Roma, de forma unui stadion antic, adica potcoava alungita, insa de dimensiuni si mai mari,
destinat intrecerilor cu care trase de cate 4 cai. Avea lungimea de 621m si latimea de 118m si asigura un nr. de
250000 locuri, adica un sfert din populatia Romei Antice. Este cel mai mare stadion construit vreodata si dateaza
din timpul lui Iulius Caesar, acum 2060 de ani.

Teoria arhitecturii in Imperiul Roman


Dintre toate manualele de arhitectura romane, o singura carte s-a pastrat integral si este
bine cunoscuta si in prezent. Autorul, arhitectul imperial Vitruvius, a sintetizat intreaga
stiinta a constructiilor la nivelul anului 15 inainte de Hristos.
Cartea se numeste simplu De Architectura si consta in zece capitole ce descriu intreg
procesul de proiectare si executie a constructiilor civile dar si a altor constructii
ingineresti, lucrari hidroedilitare si altele.

Aceast manual de arhitectura a jucat un rol esential in perioada Renasterii, cand a fost
redescoperita, copiata si a circulat in multe exemplare in Italia si ulterior in tot vestul
Europei.

Stanga: Desen din carte ilustrand realizarea pardoselii incalzite intr-o terma, Centru: Ilustratie cu Vitruvius
dedicand cartea imparatului Augustus, Dreapta: Coperta cartii intr-o versiune din Renastere

In cartea sa De Architectura, la capitolul III, Vitruvius defineste arhitectura ca fiind o


fuziune a 3 elemente:
- Firmitas adica elementele ferme ale constructiei, cum ar fi ceea ce numim astazi
structura de rezistenta. Termenul nu se refera insa strict la structura de rezistenta, ci
desemneaza si durabilitatea in timp a tuturor elementelor constructiei.
- Utilitas adica utilitatea si functionalitatea constructiei. Acest termen desemneaza
toate deciziile de conceptie si proiectare de natura a configura constructia pentru a face
fata eficient scopului pentru care a fost proiectata.
- Venustas de la numele zeitei frumusetii, Venus. Vitruvius, la fel ca si arhitectii
Renasterii, 1500 de ani mai tarziu, erau in cautarea frumusetii formelor, proportiilor,
materialelor, compozitiei, decoratiei, precum si a altor elemente care genereaza
frumusetea in arhitectura si arta.
Trebuie observat faptul ca in timp ce Firmitas si Utilitas se refera la concepte obiective si
cuantificabile, Venustas, frumusetea, este un concept abstract, subiectiv, variabil in timp,
spatiu si de la individ la individ, si foarte greu daca nu imposibil de definit precis.
Insa, in acceptiunea multor istorici si arhitecti, adevarata istorie a arhitecturii incepe din
zona Greciei si Romei antice, deoarece arhitectii de aici cautau in mod sustinut si
stiintific obtinerea unui rezultat nu doar rezistent si practic ci si frumos si armonios, inca
din faza de conceptie, iar rezultatul se materializa sub forma unei constructii perfect
conforme cu proiectul.

Intreaga traducere din latina in engleza a cartii De Architectura poate fi lecturata la


aceasta adresa:http://www.gutenberg.org/files/20239/20239-h/29239-h.htm#Page_7
Ingineria Romana
Stiinta ingineriei isi are radacini in Imperiul Roman, fiind aplicata atat in domeniul militar
cat si in aplicatii civile, cum ar fi tehnologia constructiilor, termelor, apeductelor, podurilor,
drumurilor.
Avansul ingineresc a fost elementul cheie care a adus bunastare, prosperitate si a
schimbat radical modul de viata al cetatenilor Romani pe tot cuprinsul vechiului imperiu.
Cronologic, prima tehnologie inginereasca preluata si dezvoltata de Romani in domeniul
constructiilor a fost arcul de zidarie.

Arcul de zidarie roman. Executia se face cu elemente radiale dispuse pe cofraje

Arcul de zidarie se realizeaza din zidarie de piatra sau din zidarie ceramica + mortar, prin
dispunerea radiala a caramizilor pe niste elemente de sustinere temporare, numite
cofraje. Cofrajele au concomitent rol de sprijin si rol de a da forma viitoarei geometrii a
elementului. Cofrajele sunt folosite astazi peste tot pentru lucrari de beton simplu si
armat, insa ele au fost folosite initial, timp de 2000 de ani, aproape exclusiv pentru
constructii de zidarie, pentru realizarea arcelor, boltilor, cupolelor de zidarie.

Tehnologia romana de executie a arcelor de zidarie

Alternativa la constructiile de zidarie cu arce si eventual cu bolti o reprezenta in


antichitate sistemul trilitic, sistem ancestral ce consta in dispunerea de stalpi incastrati in
pamant si de grinzi rezemate peste capetele stalpilor.

In timp ce in zona Greciei Antice erau preferate constructiile cu structura trilitica, in


Imperiul Roman domina constructiile structura de zidarie cu arce.
Ingineria Romana a preluat si rafinat mai vechea stiinta generala si comuna a
tamplariei/dulgheriei, pentru constructia de acoperisuri cu deschideri foarte mari,
realizandu-se astfel lucrari imperiale cu acoperiri impresionante cum ar constructiile de
tip Basilica.
Din zona Babyloniei, Romanii au preluat tehnologia fundatiilor de adancime, care au
permis realizarea de fundatii de locuinte pe apa, in zone mlastinoase. Fundatiile de
adancime, executate din trunchiuri lungi de copaci, au permis constructia de poduri peste
rauri relativ mari.
De asemenea, stiinta topometriei si cartografiei au permis realizarea unor aductiuni fara
precedent. Astfel, toate orasele Romane aveau o sursa de apa curgatoare de foarte
buna calitate, adusa uneori de la o distanta considerabila. Roma avea in perioada de
maxima dezvoltare un numar de 11 apeducte, dezvoltate de-a lungul a 500 de ani. Apa
venea pe canale ingropate in formele de relief si uneori traversa vai pe poduri dedicate
din zidarie. In localitate apa ajungea fie la inaltime, fie sub presiune, de unde era
distribuita prin tevi de plumb spre fantanile orasului sau spre fantani private.

Apeductul din Segovia. Sursa: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/10/Aqueduct_of_Segovia_02.jpg

Orasele romane beneficiau de sisteme de canalizare, de multe ori amplasate sub


trotoarele strazilor. Apa pluviala de pe strazi nu baltea datorita profilului stradal curbat si
se scurgea de asemenea la canalizare.
Toate orasele romane aveau cel putin o terma. Terma era o baie publica, uneori de mari
dimensiuni, si putea avea cazi, bazine de apa calda, rece, piscine, bazine de innot, sali
de gimnastica, sauna precum si alte facilitati.

Terma romana in localitatea Bath din provincia Romana Britania (Actuala Marea Britanie). Terma a fost restaurata
total. Sursa imagine: royalcrescent.co.uk

Termele aveau in unele spatii incalzire prin pardoseala, apa calda sau aburul circuland
prin trasee din tevi pe sub pardoseala.
In unele cazuri, termele beneficiau de spatii enorme cu bazine, spatii acoperite de
sisteme complexe de bolti. Ingineria constructiilor de biserici crestine a fost puternic
inspirata de ingineria romana a termelor.

Fosta Terma a lui Diocletian din Roma Ruinele au fost transformate in perioada Renasterii de Michelangelo in
Biserica Santa Maria degli Angeli

Termele lui Diocletian din Roma, transformate in Biserica Santa Maria degli Angeli.
Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Diocletian_window#mediaviewer/File:Baths_of_Diocletian-Antmoose1.jpg

Remarcam asadar ca inginerii Romani au nu se limitau numai la acoperirea cu sarpante


de lemn a cladirilor mari, cu cunosteau si au dezvoltat sisteme de acoperire cu bolta de
caramida, de forma semicirculara sau incrucisata ca in imaginea interioara a bisericii
de mai sus unde bolta este originala, din antichitate. Bineinteles, pentru constructia de
bolti se executa un cofraj curb, din lemn, sprijinit de un esafodaj gigantic, se executa
bolta caramida cu caramida dupa care, daca aceasta era bine proiectata, se scotea
cofrajul de dedesubt, bolta ramanand suspendata in aer, descarcandu-se eforturile, prin
reactiuni inclinate, in structura laterala a constructiei.

In afara de materiale ca lemn, zidarie de piatra, zidarie ceramica si mortar, Romanii


foloseau si betonul (simplu), pe care il turnau in cofraje, similare sau asemanatoare
cofrajelor pentru zidarie.
Betonul Roman se executa dupa aceeasi reteta ca in prezent, din ciment, pietris, nisip,
apa si posibil si var sau alte adaosuri. Romanii cunosteau atat tehnologia costisitoare a
calcinarii calcarului la temperaturi foarte ridicate pentru obtinerea clincherului care se
macina, insa de preferinta foloseau un fel de ciment nehidratat, foarte rar in natura insa
existent in zona vulcanica Putzoli, de unde si numele Putz=ciment din limba Germana.

Pantheonul din Roma, o constructie unica, acoperita cu o cupola de beton simplu, sub forma unei coji nervurate.
La partea superioara cupola este sparta sub forma unui cerc numit si ochi/oculus, prin care se ilumineaza spatiul.
Se presupune ca aceasta cupola a fost proiectata si executata sub supravegherea celebrului inginer Roman
Apolodor din Damasc.

Odata cu decaderea Imperiului Roman, secretul betonului roman a fost pierdut, cupola
Pantheonului ramanand un artefact unic si inexplicabil de-a lungul istoriei. De abia in
jurul anilor 1750-1850 numerosi cercetatori si chimisti au incercat sa dezvolte o
tehnologie de fabricatie a cimentului, culminand in final cu inventarea Cimentului
Portland pe care il cunoastem si folosim in prezent.
Locuinta in Antichitate

Locuinte in orasul antic Priene o colonie din Grecia Antica, acum in Turcia. Se observa parcelarea, perfect
ortogonala. Proprietatile aveau mici dimensiuni, cu locuinte modeste si relativ identice, insa fiecare proprietate
avea totusi o curte proprie.
Sursa:http://depts.washington.edu/arch350/Assets/Slides/Lecture19.gallery/source/priene_rowhouse_unit_axo.ht
m

Locuintele din Grecia Antica sau din Imperiul Roman erau diferite in functie de zona,
traditie, materiale locale, perioada, densitatea orasului sau asezarii si bineinteles, in
functie de situatia materiala a familiei.
Insa, exista cateva principii importante:
- Familia, de multe ori extinsa cu rude, angajati si/sau sclavi, beneficia de o parcela in
oras, cu acces la una, 2, 3 sau 4 strazi perimetrale.
- Familia era perfect aparata de privirile trecatorilor, de ziduri inalte pe conturul
proprietatii.
- Incaperile se construiau la rand, una dupa alta, pe conturul proprietatii, pe langa gard.
- Rezulta de fiecare data cel putin o curte interioara cu incaperi perimetrale.

- In jurul curtii interioare, pe langa intrarile in incaperi se construia un acoperis, fie in


consola dar de cele mai multe ori sprijinit pe stalpi. Acesta poarta numele latin de portic/
peristylum.
- In mod ideal, pentru o familie de clasa medie, in imperiul Roman, locuinta avea 2 curti
interioare, prima, mai mica, la intrare, numindu-se ATRIUM si a 2-a, mai mare si mai
selecta, numita PERISTYLUM (adica stalpi pe perimetru/perimetru de stalpi). In
peristylum se gasea ideal o mica gradina cu o fantana cu apa potabila in mijloc.

Imagine 3D sectionata a unei locuinte romane. Aceasta tipologie era larg raspandita in tot imperiul, din Asia pana
la Gibraltar.

- Incaperile locuintei romane aveau nume diferite dupa functionalitate:

La strada
- Vestibulum = Vestibul = Hol mic de acces in locuinta
- Tabernae = Taverne = Mici magazine / restaurante / bistrouri sau orice alt serviciu
urban sau magazin sau atelier, cu acces clienti direct din strada.
In jurul atriumului = Prima curte imediat dupa vestibul
- Cubiculum = Camera de ori ce tip, de obicei de dormit / locuit dar posibil si de
depozitare. Camerele din jurul atriumului erau de multe ori destinate sclavilor, rudelor
sarace, angajatilor etc. sau folosite ca depozitare.
- Alae = Aripi = Niste spatii deschise, in stanga si dreapta atriumului, de depozitare sau
cu functiune variabila

Curtea principala inconjurata de coloane pe perimetru = peristylum

In jurul curtii principale (Peristylum)


- Tablinium = Camera centrala, a seniorului casei, de obicei cu rol de birou / arhiva
documente. Cateodata sau in mod traditional seniorul/seniorii dormeau in aceasta
camera. Tablinium era conceputa cu 2 usi avand vedere spre ambele curti ale casei,
pentru ca seniorul casei sa supravegheze activitatea membrilor familiei sau a sclavilor,
sa dea indicatii, sa primeasca vizitatori.

- Triclinium = Sufrageria, camera de luat masa. De obicei avea 3 banci pe 3 laturi si in


centru o masa.
- Culina = Bucataria. Numele vine de la arta culinara iar in Italiana, Cucina inseamna
bucatarie. Aici era o masa de preparat, un cuptor, stoc de lemne, rafturi depozitari, butoi
cu apa etc.
- Cubiculum = Camera de ori ce tip, de obicei de dormit / locuit. Camerele de locuit in
jurul peristylumului erau destinate membrilor familiei, oaspetilor importanti.
- Esedra sau Exedra = Un spatiu deschis cu vedere spre portic si gradina/piscina sau
fantana.

Locuinta romana in orasul Pompei. 1-Vestibulum/Fauces, 2- Tabernae, 3- Atrium, 4- Impluvium, 5- Tablinium, 6Triclinium, 7- Alae, 8- Cubiculum, 9- Culina, 10- Posticum, 11- Peristylum, 12- Piscina, 13 Exedra
cf.https://sites.google.com/site/ad79eruption/history/the-roman-house

Locuintele din orasele antice erau grupate in insule de locuit. O insula de locuit este
totalitatea locuintelor alipite una de alta, inconjurate pe perimetru de strazi.
Totusi, trebuie spus ca in afara de aceste locuinte oarecum standard in orasele
imperiului, exista numeroase exceptii.

Spre exemplu, oamenii bogati aveau baie/therma proprie, racord la canalizare, aductiune
cu una sau mai multe fantani, mai mult de 2 curti interioare, apartamente extinse pentru
sclavi precum si alte spatii atent decorate, finisaje spectaculoase, pardoseli din mozaic,
coloane, statui.
Un alt caz interesant este cel al locuintelor inalte multietajate, intalnite in Ostia, portul
Romei. Acestea, construite pe structura din zidarie, puteau ajunge si la un regim de
inaltime de P+6.

Insula de locuinte inalte la Ostia.

Pe baza cercetarilor arheologice s-a reconsituit modelul unor astfel de insule de locuit
foarte inalte la Ostia. Aceste insule inalte aveau o curte interioara, asemeni caselor
joase, insa in jurul acestei curti se putea circula la fiecare nivel pe o cursiva perimetrala
de unde se putea accede la apartamente. Locatarii erau chiriasi sau familii sarace.
Comparativ insa cu blocurile de locuit din prezent, insulele romane erau mult mai
insalubre, deoarece nu existau instalatii sanitare avansate cum ar fi veceul cu apa,
bazine de depozitare, robinete. Toti cetatenii mergeau zilnic la therma/baile publice
pentru igiena personala.
Unul dintre motivele majore ale decaderii Imperiului Roman este distrugerea
concomitenta a tuturor apeductelor Romei de catre Vizigoti. Fiind dependenti de apa
curgatoare, proaspata, toti locuitorii Romei, insumand mai mult de 1 milion, au parasit
orasul refugiindu-se in provincie, acesta ramanand in ruina pana in jurul anului 14501500, in Renastere.
Concluzii:
- Civilizatiile lumii antice, orasele Greciei antice respectiv Imperiul Roman au reprezentat
o perioada de geniu si puternic avans al rasei umane. In antichitate au aparut stiintele

importante: Matematica, Geometria, Topografia si Topometria, Mecanica, Hidraulica,


Ingineria civila si militara, Chimia, Medicina, iar disciplinele artistice au cunoscut de
asemenea un avans si un rafinament fara precedent.
- Disciplina ce poarta numele de arhitectura se situeaza la granita intre arta si inginerie,
si a fost dezvoltata in mod stiintific si unitar pe intreg teritoriul fostului Imperiu Roman.
- Ceea ce numim astazi arhitectura clasica a fost inventat si dus la perfectiune de catre
Grecii antici si ulterior de catre Romani.
- Cetatenii Imperiului Romani erau civilizati, in mare parte oraseni, locuind in orase de
piatra si zidarie, beneficiind de multiple spatii publice, constructii monumentale si
facilitati.

Curs 2 Arhitectura Evului


Mediu si
Arhitectura Byzantina
Evul mediu a fost o perioada de tranzitie, de la vastul Imperiu Roman, atotputernic si
civilizat, la mici regate si state efemere, perioada dominata de razboaie si insecuritate.
Evul mediu se intinde pe o perioada de aproximativ 1000 de ani, de la caderea Romei,
~410 A.D. pana la caderea Constantinopolului, ultimul bastion al fostului Imperiu Roman
de Rasarit, in 1453, eveniment care coincide cu aparitia fenomenului numit Renastere si
intoarcerea la valorile civilizatiei in zona Italiei si ulterior a Europei Vestice.
Pentru a intelege cu adevarat arhitectura evului mediu, este necesara o buna cunoastere
a istoriei Europei din acea perioada. Din pacate, studentii, desi au parcurs numeroase
lectii de istorie in liceu, nu stapanesc acest capitol, intrucat istoria Evului Mediu este
complicata, greu de prezentat liniar, neclara, si foarte tendentios prezentata.
Voi incerca asadar, in paralel cu prezentarea celor mai importante constructii din Evul
Mediu, sa fac o prezentare a contextului istoric.
Trebuie stiut asadar ca Imperiul Roman, incepand cu Imparatul Diocletian, a fost divizat
in 2, Imperiul de Rasarit si Imperiul de Apus. Fiecare imperiu avea un imparat si un
cezar, cezarul fiind un fel de executor suprem, de obicei mai tanar si mai prezent in
teritoriu.

Bineinteles ca acest sistem nu a functionat, cei cei 2 imparati si cei 2 cezari ajungand la
conflicte armate care au scindat si slabit imperiul.

Divizarea Imperiului Roman in Imperiul de Apus cu capitala la Roma, si Imperiul de Rasarit sau Imperiul Byzantin,
cu capitala la Constantinopole

Religia era inca religia Pagana, insa Crestinismul devenise o a 2-a religie, foarte
raspandita in randul orasenilor mai saraci si a sclavilor.
Un conflict major intre cezarul si imparatul din vest, Constantin respectiv Maxentiu,
fiecare sustinut de cate o legiune, s-a soldat cu o batalie majora, Constantin reusind sa
cucereasca Roma si sa il elimine pe Maxentiu.
Evenimentul este nuantat descris in istorie deoarece Constantin se pare, inaintea bataliei
se converteste la Crestinism si intreaga sa legiune isi vopseste scuturile cu semnul
crucii, spunandu-se ca acesta este si motivul pentru care au si invins. Nu este vorba
neaparat de o interventie divina ci poate doar de simplul fapt ca locuitorii Romei erau

deja in mare parte Crestini, chiar daca in secret, drept care i-au oferit sprijinul si
acceptarea lui Constantin.
Constantin reuseste sa devina unic imparat al imperiului si decreteaza oficiala religia
Crestina in imperiu.
Constantin muta capitala de la Roma intr-o noua locatie, numita Byzantium, o fosta
colonie greaca in apropierea stramptorii Bosfor, locatie strategica la poarta dintre Europa
si Asia si intre Marea Mediterana si Marea Neagra.
Orasul ii va purta numele, numindu-se Constantinopol, pana in anul 1923.
Constantinopol a devenit si a fost pe departe cel mai mare oras din Europa pe tot
parcursul Evului Mediu, si a fost un oras Crestin, capitala Bisericii Crestine si ulterior a
Bisericii Orthodoxe, si in acelasi timp capitala Imperiului Roman de Rasarit, cunoscut si
sub numele de Imperiul Byzantin.
Numele folosit astazi, Istambul, este de origine greaca si inseamna la oras. Si aceasta
deoarece Constantinopolul devine un oras de dimensiuni gigantice, cu multe milioane de
locuitori, cel mai mare oras din Europa, din jurul anilor 500 si pana in prezent.

Macheta a orasului Constantinopol, noua capitala imperiala, fondat de Imparatul Constantin


cf. http://i.imgur.com/N10TSym.jpg

Poate cel mai celebru imparat Byzantin a fost Iustinian. Acesta a construit cea mai mare
biserica crestina de pana atunci si care este in continuare cea mai mare biserica crestina
construita vreodata: Sfanta Sofia din Constantinopol.
Proiectantii au fost Antemius din Trales si Isidor din Milet, profesori la Universitatea din
Constantinopol, specialisti in mecanica si stereotomie. La lucrari au fost folositi
aproximativ 10.000 de muncitori specializati si materialele scumpe, de cea mai buna
calitate, au fost aduse din tot imperiul, din Egipt, Siria, Grecia. Constructia a fost
terminata repede, in doar 5 ani si 10 luni, si a fost inaogurata in anul 537.

Sfanta Sofia din Constantinopol / Istambul. Constructia dateaza din anul 537 insa cupola initiala s-a prabusit la un
cutremur major si a fost refacuta cu un design imbunatatit in anul 562. Minaretele sunt construite ~1000 de ani
mai tarziu, de catre Turci

Imagine aeriana a bisericii Sf. Sofia din Constantinopol.

Imagine interioara a bisericii Sf. Sofia din Constantinopol. Interiorul era bineinteles, placat cu aur si mozaicuri
romane pe baza de ceramica si aur. Turcii, dupa cucerire, au tencuit mozaicurile si au transformat-o im moschee.
In prezent se lucreaza la restaurarea bisericii la faza initiala, crestina, aceasta fiind muzeu.

Mozaic original in curs de restaurare la Sf. Sofia, Constantinopol.

Planul bisericii Sf. Sofia din Constantinopol. Spatiul interior central are lungimea de ~76m si latimea de ~33m,
fiind o realizare inginereasca fara precedent.

Sectiune longitudinala Sf. Sofia, Constantinopol. Cupola are un diametru de ~31m si inaltimea acesteia la varf
este de ~56m de la pardoseala. Sursa:http://en.wikipedia.org/wiki/Hagia_Sophia#mediaviewer/File:Hagia-SophiaLaengsschnitt.jpg

Biserica Crestina din est, ulterior intitulata Biserica Ortodoxa, a beneficiat si de alte
tipologii predilecte de planuri de biserici, printre care cele mai celebre sunt crucea
greceasca inscrisa in patrat, numita simplu si cruce greaca inscrisa. In cruce greaca au
fost construite majoritatea bisericilor de dimensiuni medii din Constantinopol si intreg
Imperiul Byzantin. Crucea greaca poate suferi multiple variatiuni, ca in imaginile de mai
jos.

Alt design de biserica foarte folosit in zona Byzantina a fost Crucea Greaca inscrisa sau Crucea in patrat. Se
realiza pe o trama de 33 patrate in zona naosului. Acoperirea pe patratul central se facea cu cupola iar pe
perimetru, optional, fie 4 bolti, fie 4 cupole, astfel incat sa rezulte in planul elevat forma de cruce.Stanga: Biserica
Sf. Pantelimon, Centru: Planul generic de cruce greaca. Dreapta: Biserica Manastirii Myrelaion din
Constantinopol, acum convertita in moschee.

O alta tipologie favorita Byzantina, folosita inclusiv dupa caderea Constantinopolului, a


fost planul treflat sau triconc. Aceste biserici aveau 3 abside, una de capat si 2 laterale,
rezultand astfel o cruce in plan. Majoritatea bisericilor din Romania si Serbia sunt treflate,
dar acestea pot fi regasite si in alte zone, inclusiv in zona catolica.

Biserica Manastirii Cozia, ctitorita de Mircea cel Batran ~1388. Foto din spate cu cele 3 abside care formeaza
planul treflat.

Elevatii fatade din aceeasi arhiva

Releveu al studentilor arhitecti de la UAUIM asupra manastirii Cozia. Arhiva de relevee a Universitatii de
Arhitectura din Bucuresti.

Capela Sf. Treimi de la Cannes, Franta. Este datata din sec VI fiind considerata cf istoricului Viollet Le-Duc ca
fiind cea mai veche biserica crestina cu cupola din vest.

Sectiune prin capela palatului imperial din Constantinopol, construita in plan triconc, de Imparatul Theophilus
anul~850.

In timp ce Imperiul de Apus cu capitala la Roma este distrus complet de catre Goti
(Goth/Germani), Constantinopolul a fost un continuator al conceptului de viata civilizata,
urbana, protejandu-si milioanele de locuitori si, impreuna cu Biserica Crestina pe care
astazi o numim Orthodoxa, au dus un razboi de sustinere a populatiei Crestine de toate
etniile din zona de influienta, in special in Asia Mica si Balcani.

Pictura istorica din perioada romantica a pictorului englez Thomas Cole. Acesta a imaginat in mai multe picturi
scenele dramatice ce au marcat sfarsitul Romei.

In paralel, in zona vestului Europei, haosul se instaureaza dupa caderea Romei si fostii
cetateni romani isi mentin cu greu o umbra de civilizatie la adapostul oraselor de
provincie, adaptandu-se la lipsa de grane si la raidurile barbare si invatand sa se apare
singuri, sa se autoguverneze, si de multe ori izolandu-se prin distrugerea drumurilor si
podurilor romane.
Zonele mai indepartate si uneori intregi provincii cad prada aventurierilor germani, numiti
de romani barbari, ale caror triburi pun stapanire pe teritorii intinse, exploatand populatia
locala, de origine romana.
Practic, intreaga zona vestica ramane fara o putere militara majora, faramitandu-se in
mici forte armate care fie s-au stabilit intr-o regiune, fie au continuat sa caute noi orase si
zone civilizate spre a le distruge sau a le lua sub stapanire.

Decaderea Imperiului Roman. Imperiul de Apus se destrama odata cu caderea Romei, in timp ce Imperiul de
Rasarit continua sa isi pastreze relativ puterea si zona de influienta. Romania este numele istoric al zonelor
foste imperiale, dupa crestinare, cum este explicat in continuare.

Astfel, toata zona vestica, in cateva generatii devine intesata de orase fortificate,
capabile sa reziste si sa respinga atacul unei forte miliare din ce in ce mai numeroase.
Prin comparatie, orasele romane erau total neaparate, deoarece in imperiu nu se punea
problema unui atac asupra unui oras roman, atacatorul fiind imperiul, in expansiune, cu
forta militara, logistica si legiuni bine puse la punct. Spre exemplu, orasele nordului
Africii, orase romane majore, cu sute de mii de locuitori, au fost pradate si distruse
integral de catre atacatorii Vandali, deoarece acestea, traind intr-un climat de pace timp
de multe sute de ani nu s-au preocupat suficient in organizarea unei defensive.
Practic, Evul Mediu vest european, numit in engleza si Dark Ages sau perioada
intunecata, a fost o perioada in care ori ce urma de civilizatie a disparut, oamenii
luptandu-se si ascunzandu-se dupa tot felul de ziduri, fortificatii sau in salbaticie.

Singurul element coalizator si cerebral din vest a fost Biserica. Aceasta, scindandu-se ca
autoritate fata de cea din Constantinopol, a jucat un rol solitar, de control si influienta
politica asupra tuturor oraselor, regilor germanici sau a altor persoane sau organizatii
influiente.
In contextul haosului vest european, Biserica Catolica a luat cateva masuri care s-au
dovedit ulterior a fi hotaratoare. Prima masura a fost inchiderea bisericilor si
transformarea fostelor cladiri de tip basilica in biserica, prin zidirea peretelui lateral. Spre
deosebire de estul civilizat, se previne astfel furtul de obiecte bisericesti dar se si
restrictioneaza accesul necredinciosilor in biserica.

Planul unei basilica romane simple cu 7 travei, adoptat de crestini pentru primele biserici oficiale imperiale,
inchise. Se observa ca aceasta constructie are un spatiu major central, numit nava centrala, in capat, spre est
are o absida semicirculara, altarul fiind pozitionat fie in aceasta fie inaintea treptelor. Pe laterale sunt alte 2 spatii
dezvoltate pe directia lunga. Acestea se numesc colaterale. Intrarea nu se mai facea pe o latura laterala printre
coloane ca la basilica imperiala cu rol de constructie publica. Accesul se facea doar printr-o usa, spre vest, care
putea fi inchisa.

Elevatie 3D a planului cu 7 travei. Rezolvarea inginereasca este la fel ca in imperiul Roman, cu sarpanta
triunghiulara de lemn peste nava centrala care era suprainaltata, si sarpante tot din lemn peste navele laterale.
Lumina intra in biserica prin ferestrele de sus de pe cei 2 pereti laterali, insa exista si posibilitatea unei ferestre
rotunde, numita lanterna, pe fatada vestica (cu intrarea).

Bazilica de mai mare dimensiuni, avand 5 nave in loc de 3. De asemenea, intre absida si basilica s-a adaugat un
volum de constructie transversal, numit transept. Transeptul facilita desfasurarea ritualului, pregatirile si logistica,
si in acelasi timp, din punct de vedere simbolic dadea forma de cruce planului bisericii.

Imaginea Alb-Negru: Bazilica mare cu 5 nave, transept si o absida. Imaginea mica, color: Bazilica fara transept
dar cu 3 abside, vazuta din spate (de la est spre vest)

Bazilica San Paolo Fouri le Mura. Sectiune transversala in perspectiva. Se observa structura constructiei. In plan
aceasta bazilica are transept dublu.

San Paolo Fuori le Mura Fotografie interioara actuala.


Autor: http://www.dpreview.com/galleries/9021600596/photos/745430/san-paolo-fuori-le-mura

San Paolo Fuori le Mura Ilustratie Baroca, inaintea imbunatatirilor ulterioare de la exterior. Fatada decorativa
din zona intrarii este tarzie, de la ~1600 insa forma generala este cea initiala.

De asemenea, se construieste un turn de observatie, adeseori lipit de biserica. De aici,


un observator privea in zare alertand eventualul pericol al unui raid barbar prin bataia
unui clopot. Aceste constructii de tip turn, uneori foarte ianlte, poarta numele de
campanila.

Fatada bazilicii din Trani Italia. Langa biserica este construit un turn de observatie, numit campanila
Autor: http://gotterdammerung.org/photo/travel/italy/trani/

O alta masura importanta a Bisericii Catolice este cenzura. Agentii Vaticanului preiau
prin diverse metode continutul bibliotecilor romane si informatia este arhivata de obicei in
manastiri, departe de lorzii germanici care ar fi putut-o folosi in interes propriu.
Informatia consta in materiale scrise, carti de inginerie, chimie, fizica, matematica,
geometrie, astronomie, filozofie, poezie, istorie, medicina, farmacie, tactica militara, harti
imperiale cu reteaua de drumuri, harti topografice etc. Toate au fost confiscate initial de
la biblioteci si apoi de la populatia care le mai detinea inca.
Populatia a fost descurajata sa mai invete sa scrie si sa citeasca. In lipsa materialului
scris, stiinta cade in derizoriu, la fel si civilizatia.
In schimb, din arhivele manastirilor, la cerere, personalul calificat calugarii, puteau la
cerere sa compileze franturi de informatie, la cerere, contra unor preturi exorbitante,
celor interesati. Chiar si asa, cenzorul putea clasifica anumite capitole sau carti ca fiind
periculoase, informatia acestora devenind secreta si neimpartasita nimanui.

Ansamblul manastirii Cluny Franta. Manastirile aveau cel putin o curte interioara, numita claustru, cu chilii si
diverse spatii pe contur, printre care si biblioteca.
De asemenea, biserica putea adaposti diverse atractii, relicve, artefacte, si se vizita, uneori cu ghid, de catre
pelerini.

Agentii bisericii circulau sub acoperire, la propriu, sub roba de pelerin, intre manastiri si
orase pe rutele de pelerinaj.
Sistemul de pelerinaj, incurajat de biserica, era singurul mijloc de circulatie a oamenilor
de statut mediu sau modest intre orase. Chiar si asa circulatia era periculoasa, insotita
de multe riscuri. La trecerea dintr-un tinut intr-altul, se platea, existand un fel de vama.

In schimb, la destinatiile religioase de importanta, calatorii erau rasplatiti cu o masa


gratuita si uneori calugarii, avand cunostinte de medicina din cartile confiscate, puteau
vindeca anumite probleme de sanatate, astfel incat ulterior credinciosul sa
impartaseasca si altora experienta sa de vindecare miraculoasa.
In lipsa hartilor care devenisera secrete, perceptia asupra lumii in Evul Mediu vest
european era foarte distorsionata, plina de mister, amplificat si de transmiterea orala,
inexacta, a informatiilor.
Biserica a promovat astfel misterul, necunoasterea, ignoranta, promisiunea vietii de apoi,
speculand uneori in mod cinic necunoasterea oamenilor pentru a ii manipula, uneori in
scopuri nobile, spre a le asigura protectie, alteori doar pentru a isi mari si conserva
puterea.
Cert este faptul ca oamenii erau extrem de credinciosi traind intr-un mediu violent, iar
biserica era unica institutie care emana imaginea de securitate, salvare, ordine si
oarecare justitie.
Puterea de protectie a bisericii asupra oamenilor de orice rang se facea in mod evident
simtita in momentul in care un oras era cucerit. Atunci, toti locuitorii care apucau se
puteau refugia in biserica. Si daca atacatorul lua decizia desabuita sa atace si biserica si
sa omoare oameni aflati in biserica, Vaticanul urma sa isi foloseasca influienta
pedepsind indirect atacatorul care nu era un bun crestin. In sensul ca alti regi erau
convinsi oferindu-le diverse beneficii, sa-l elimine pe cel care a atacat biserica.
In modul acesta, intr-o scurta perioada, regii locali germanici sunt subtil controlati si
manipulati si in scurt timp incep sa se si converteasca la crestinism, recunoscandu-i
superioritatea, fie doar si ca unealta in jocurile de putere.
Carol cel Mare, sau Charlemagne este cazul cel mai notabil, in care un rege german,
devenit credincios Crestin, primeste intregul set de harti ale Europei vestice, in schimbul
promisiunii de a ii crestina pe toti germanii de pretutindeni. Carol reuseste aceasta mare
performanta, si astfel, intreaga europa vestica devine cu timpul dominata de catre
Vatican.

Capela de la Aachen a lui Carol cel Mare. Constructia este de plan central, cu o cupola deasupra, fiind inspirata
de arhitectura Byzantina a bisericilor. Autor foto: https://www.flickr.com/photos/nicolabottinelli/6764601801/

Astfel, biserica devine cea mai importanta cladire din punct de vedere arhitectural, tot
efortul material si logistic fiind directionat fie in constructii defensive fie in constructii de
biserici.
Stilul arhitectural al anilor 500-1100 in toata Europa Crestina este Stilul ROMANIC.
Se cheama astfel datorita numelui, ROMANIA, pe care l-a purtat in istorie intreg teritoriul
fost Imperiu Roman, dupa convertirea la Crestinism si caderea Romei.
Stilul Romanic se caracterizeaza prin constructii defensive, ziduri, turnuri de aparare,
toate masive, din piatra sau caramida, cu ferestre mici, constructii greoaie si masive,
insa capabile sa ofere protectie locuitorilor sau aparatorilor din spatele acestora.
Bisericile Romanice sunt construite de aceiasi lucratori care nu aveau pregatire avansata
de arhitectura, lucrand ideosebi la constructii militare, si ocazional la altfel de constructii
pe care le construiau oricum la fel de masiv.

Bazilica Romanica, in jurul anilor 900-1000, in Sardinia. Foto: Pincio/Skyscrapercity

Aceeasi bazilica, Santa Maria del Regno. Se observa influienta arhitecturii militare in decoratia de la partea
superioara.

Bazilica San Frediano Lucca Italia. Fotografie interioara. Interiorul este tipic pentru o bazilica in stil Romanic.
Foto: Pincio/Skyscrapercity

In geometria bisericilor se pastreaza structura de tip bazilica din antichitate, solutie


inginereasca consacrata, insa este o bazilica blindata, inchisa, suprainaltata, cu geamuri
mici si nu in rare ocazii, cu turnuri de aparare pentru a putea respinge un eventual atat
asupra bisericii.

Biserica fortificata Maria Laach din Germania. Beneficia de o defensiva reala dar si simbolica, sugerand puterea
bisericii Catolice.

Biserica din Tum, Polonia. Un exemplu de biserica fortificata, in stil Romanic.

Bazilica antica este imbunatatita cu elemente simple volumice cum ar fi transeptul si


absidele. Transeptul permitea o mai buna desfasurare a ritualului si dadea forma de
cruce in plan bisericii. Absidele, originare din imperiu, puteau pune in evidenta obiecte de
arta, sculpturi sau moaste. Arfefactele sau moastele atrageau bineinteles credinciosi sau
simplii indivizi curiosi, care faceau in mod evident si donatii.
Indeosebi bisericile de pelerinaj, intesate de astfel de atractii, beneficiau de un circuit
turistic bine pus la punct, vizitatorul putant vizita biserica asemenea unui muzeu din ziua
de astazi, parcurgand nava laterala din dreapta pana in spatele altarului, dand ocol prin
spatele altarului si al corului printr-un culoar semicircular numit deambulator identic cu
cel de la teatrele pagane, urmand sa se intoarca spre iesire prin nava laterala stanga.
Inca din antichitate existau mai multe metode de a acoperi spatii vaste, de la sarpante
triunghiulare de lemn, la sisteme de bolti incrucisate si pana la cupole de zidarie sau
chiar beton. Primele constructii de tip Bazilica in stil Romanic au fost acoperite pe sistem
antic, cu sarpanta de lemn triunghiulara, insa, ulterior, constructorii au optat pentru
acoperirea cu bolti de zidarie sau piatra peste care urma sa se construiasca un acoperis
nestructural. Aceasta abordare are avantajul major ca protejaza de riscul de distrugere al
cladirii la incendiu. Incendiul putea surveni accidental de la lumanarile aprinse sau de la
un asediu asupra orasului iar pierderile erau colosale, tinand cont ca tot efortul
comunitatii se concentra adesea doar asupra bisericii unde se acumulau in generatii
intregi tesaturi scumpe, covoare unicat, artefacte, moaste, odoare bisericesti si mobilier

sculptat care la un incendiu major al sarpantei, cu prabusirea acoperisului, se distrugeau


integral.
De aceea, incepand din jurul anilor 900-1000, orasele mari din vest si-au construit
catedrale atent proiectate, acoperite doar cu bolti de zidarie.
Acoperirea cu bolti necesita insa o intelegere a starii de eforturi din structura de zidarie,
iar in antichitate aceste constructii erau proiectate de ingineri/arhitecti care intelegeau si
calculau impingerile laterale ale arcelor si boltilor. Constructorii evului mediu au reinvatat
aceasta disciplina antica si au dezvoltat-o intr-o directie proprie.