Condiţiile naturale de

exploatabilitate a zăcămintelor
de hidrocarburi.

1. Dimensiunea zăcămintelor.
2. Coeficientul de recuperare al
petrolului şi a gazelor
naturale.
3. Adâncimea zăcămintelor.

4. Compoziţia chimică a
zăcămintelor.

Dimensiunea zăcămintelor
• În general, un zăcământ este considerat exploatabil dacă are
rezerve de minimum 1,3 mil. t de petrol, suficiente pentru cel puţin
10 ani de exploatare. Cu cât un zăcământ este mai mare, cu atât
scade preţul de cost al extracţiei, cea mai rentabilă fiind exploatarea
zăcămintelor supergigantice (cu rezerve recuperabile de peste 750
mil. t petrol) şi a celor gigantice (cu rezerve recuperabile cuprinse
între 95 şi 750 mil. t petrol).
• Pe Glob se cunosc 33 de zăcăminte supergigantice repartizate
astfel:
25 în Bazinul Golfului Persic;
2 în Africa de Nord;
2 în Federaţia Rusă;
2 în S.U.A.;
1 în Venezuela;
1 în China.

Coeficientul de recuperare al petrolului şi a gazelor
naturale.
• Acest coeficient depinde de porozitatea rocii-magazin şi de
presiunea din zăcământ şi cunoaşterea valorii lui permite evaluarea
rezervelor recuperabile. De regulă, oscilează între 20 şi 50%.
• Unele zăcăminte de petrol au un coeficient de recuperare foarte
ridicat, fie datorită permeabilităţii deosebite a rocii-magazin (de
exemplu, cele de pe flancul sud-vestic al bazinului Golfului Persic),
fie presiunii ridicate care există în zăcământ (aşa cum este cazul în
nord-estul bazinului Golfului Persic).
• Există şi zăcăminte foarte mari, dar cu un coeficient de recuperare
scăzut - de exemplu, zăcământul Spraberry din Texas, care deţine
rezerve totale de 1 mld. t petrol, dar coeficientul de recuperare este
de numai 7%, adică doar 70 mil. t de petrol recuperabil.
• În ceea ce priveşte gazele naturale, coeficientul de recuperare este
mult mai ridicat decât la petrol, variind în jurul valorii de 80 - 90%.

Adâncimea zăcămintelor de petrol
• Adâncimea la care se află zăcămintele de petrol este un element
care influenţează substanţial preţul extracţiei. Foraje de explorare sau făcut până la adâncimea de 9,6 - 10 km (în S.U.A. şi Federaţia
Rusă), dar adâncimea medie a exploatărilor cu caracter industrial
ajunge până la 3000 - 4000 m.
• Bineînţeles, cele mai ieftine sunt exploatările care vizează
zăcămintele de mică adâncime - de exemplu, cele din Pen.
Mangâşlak, din estul Mării Caspice, aflate la adâncimi cuprinse între
300 şi 900 m.
• Există însă şi bazine adânci, de unde se exploatează la adâncimi de
peste 6000 m, ca de exemplu în Germania, Italia, Franţa, Austria sau
unele zăcăminte, recent descoperite, din Azerbaidjan, la peste 5500
m.
• Preţul exploatărilor submarine este şi mai ridicat, cheltuielile de
exploatare dublându-se practic la fiecare 60 de metri grosime a
stratului de apă traversat.

Compoziţia chimică a zăcămintelor
• Nu este atât de variată precum în cazul zăcămintelor de cărbuni, dar
influenţează într-o manieră apreciabilă proprietăţile ţiţeiului. Vorbim,
astfel, de proporţia componentelor lichide, solide şi gazoase în
masa hidrocarburilor, în funcţie de care variază şi greutatea
specifică şi care diferenţiază petrolurile uşoare, cu numai 2-5%
parafină (precum cele din bazinul Siberiei de Vest), de petrolurile
grele.
• O altă trăsătură este vâscozitatea, care determină condiţiile de
transportabilitate prin conducte, petrolurile vâscoase transportânduse cu dificultate, aşa cum sunt cele din bazinul Alaskian Arctic sau
cele din Pen. Mangâşlak.
• Unele petroluri au un conţinut ridicat de sulf (peste 0,5%), ceea ce
îngreunează procesele de transport şi de rafinare. În cantităţi foarte
mici, petrolul conţine şi elemente metalice - vanadiu, nichel, mercur,
beriliu, scandiu, germaniu ş.a.

Compoziţia chimică a zăcămintelor de
hidrocarburi
• În ceea ce priveşte gazele naturale, diferenţele de compoziţie
chimică sunt mai însemnate, ceea ce creează diferenţieri
apreciabile în ceea ce priveşte capacitatea calorifică, care poate
varia de la 8500 la 11000 kca /mc.
• Gazele conţin o proporţie însemnată de hidrocarburi - metan, etan,
propan, butan, alături de care se întâlnesc proporţii variabile de
dioxid de carbon, hidrogen sulfurat, azot, heliu ş.a.
• Gazele cu un conţinut mare, de peste 15%, de hidrogen sulfurat,
cum sunt cele de la Orenburg (Rusia) sau Lacq (Franţa), pot fi
utilizate pentru extragerea sulfului necesar în industria chimică, dar
au dezavantajul de a fi foarte corozive, deteriorând în scurt timp
utilajul de foraj şi extracţie.

Estimarea rezervelor
mondiale
Rezerve totale, inclusiv cele
inexploatabile - 1300 mld. t.
Rezerve probabil recuperabile estimările acestora se bazează pe
faptul că 60% din suprafaţa
uscatului este formată din bazine
sedimentare care ar putea conţine
petrol, precum şi pe marile
perspective
ale
platformelor
continentale marine - 220 mld. t.
Rezerve sigur recuperabile 141,2 mld. t, care ar putea ajunge,
la ritmul actual de producţie, pentru
încă aproximativ 20 ani.
Arabia Saudită – 65,6 ani
Iran – 93 ani
E.A.U. – 97,4 ani,
Venezuela – 72,6 ani.
Rezervele sigur recuperabile de
gaze naturale sunt apreciate la
circa 152.000 mld. mc.

Producţia mondială de gaz (2005)

Repartiţia geografică a rezervelor de petrol şi gaze naturale
Repartiţia geografică a rezervelor de petrol şi gaze naturale se
caracterizează prin mari disproporţii, alături de regiuni foarte bogate
găsindu-se zone întinse aproape complet lipsite de zăcăminte de
hidrocarburi.
Orientul Apropiat şi Africa de Nord deţin împreună peste 69% din
rezervele mondiale sigur recuperabile de petrol, urmând apoi America
Latină (13,3%), fostele şi actualele state cu o economie centralizatplanificată (8,1%), America anglofonă (2,8%), Africa Subsahariană
(2,5%), Asia de Sud-Est şi de Sud (1,8%) şi Europa Occidentală
(1,8%).
În perspectivă, se prevede o creştere a proporţiilor care revin
regiunilor deocamdată mai puţin explorate – America Latină, Asia de
Sud şi de Sud-Est.

Marile bazine petrolier - gazeifere ale Globului sunt:

1. Orientul Mijlociu
2. Africa de Nord
3. Comunitatea Statelor Independente
4. R.P.Chineză
5. America Latină
6. America anglofonă
7. Africa Subsahariană
8. Asia de Sud-Est şi de Sud
9. Europa Occidentală
10. Australia

Bazinul Golfului Persic
este cel mai important bazin
petrolier-gazeifer
al
lumii,
cunoscut încă din Antichitate;
deţine rezerve exploatabile de
cca.92 mld. t petrol şi peste 48
mld. mc gaze naturale.
Caracteristicile acestei zone
sunt:
adâncimea
mică
a
zăcămintelor (cca. 2000 m);
- productivitatea mare a
sondelor (în medie – 300.000 t
petrol/sondă/an);
- debitul mare al sondelor,
debit ce asigură o producţie
medie de cca. 800 t/zi, în timp ce
media mondială este de 3 t/zi
- proporţia mare a forajelor de
exploatare reuşite (un foraj de
exploatare din acest bazin
descoperă, în medie, 10 mil. t
petrol, faţă de mai puţin de 0,1
mil. t în S.U.A. şi Europa
Occidentală).
Toate acestea duc la o
rentabilitate mare a exploatării.

Bazinul Golfului Persic
În partea sud-vestică , în calcare
jurasice şi gresii cretacice, se
află cele mai mari zăcăminte
de pe Glob:
- în Arabia Saudită – la Ghawar
(11,4 mld. t, descoperit în anul
1949, când a fost evidenţiată
la adâncimea de 1,5-3 km o
cută anticlinală îngropată,
lungă de 250 km şi lată de 1525 km; până în prezent de aici
s-au extras câteva miliarde
tone de ţiţei) şi SafaniyaKhafji (4,1 mld. t);
- în Kuweit – Burgan, sau Marele
Burgan,cu dimensiuni de 40
km lungime şi 14 km lăţime, cu
9,85 mld. t, a început să fie
exploatat în 1946;
- la graniţa dintre Irak şi Kuweit –
Rumaila.
Zăcăminte pur gazeifere sunt
North
Fields
(în
apele
teritoriale ale Qatarului, cu
12.000 mld. mc de gaz şi Sirri
(în Emiratele Arabe Unite).

Pe flancul nord-estic, zăcămintele
sunt de dimensiuni mai mici şi se află
în depozite cretacice şi terţiare strâns
cutate:
- zăcământul Kirkuk din nord-estul
Irakului (cu adâncimi mici,doar 750
m);
- Ahwaz, Marun în sud-vestul
Iranului;
Dintre
zăcămintele
pur
gazeifere amintim pe cel de pe
platforma continentală a Iranului –
Kangan, cu 5.000 mld. mc.

Golful Persic – principalele rute petroliere

1901, Persia
“Sub un soare necruţător, înfruntând furtuni
de nisip, prospectorii se pun pe lucru. Ei
găsesc efectiv petrol, mai ales în
apropiere de Kermanschah, dar încă nu
este comoara visată. Forajele continuă,
cu cheltuieli mari şi multă osteneală,
prospectorii muncind pe o temperatură de
50 grade Celsius… Compania engleză
Burmah Oil cheltuie sute de mii de lire”.
În 1908, la începutul lunii mai, Burmah Oil
telegrafiază de la Londra: “Încetaţi
lucrările, concediaţi personalul, vindeţi
materialul”. În zorii zilei de 26 mai 1908
petrolul se face auzit. La rândul lor,
petroliştii telegrafiază: “Avem onoarea să
vă informăm că azi dimineaţă, la orele 4,
a fost descoperit petrol la puţul nr. 1, la
adâncimea de 1180 picioare”. Câteva zile
mai târziu, o a doua sondă atinge, către
400 de metri, acelaşi strat petrolifer.

În aprilie 1909 ia naştere Anglo-Persian Oil
Company,
viitoarea
Anglo-Iranian,
viitoarea British Petrolium, având ca
obiect exploatarea concesiunilor obţinute
de la guvernul de la Teheran.

1927: la Kirkuk ţâşneşte petrolul
Forajele temeinice încep în aprilie 1927, cu
mare risipă de materiale. Şase puţuri rămân
sterile. Consiliul de administraţie al I.P.C. îşi
pierde răbdarea. Oare va trebui să mai
plătească multă vreme 2500 de muncitori
irakieni, fără a-i mai pune la socoteală pe
tehnicienii occidentali, pentru nişte rezultate atât
de prăpădite? Se hotărăşte o ultimă încercare
în apropiere de Kirkuk, în albia unui ued secat:
locul se află în apropierea unor crevase din
care ţâşnesc flăcările unui vechi foc sacru. Este
semnul prezenţei petrolului, cel puţin la
suprafaţă. Nu s-ar putea găsi şi în adâncime?
La 15 octombrie 1927, pânza este atinsă la o
adâncime de 463 m.
“Se aude un zgomot surd provenind din
adâncurile pământului. Aproape imperceptibil la
început, zgomotul se amplifică până când se
transformă într-un tunet înspăimântător, în timp
ce un amestec de noroi şi ţiţei începe să apară
la suprafaţa solului, apoi să ţâşnească… Pe cer
se ridică o enormă coloană neagră şi se simte
mirosul înţepător al gazelor de erupţie. Din cerul
complet negru începe să cadă o ploaie: o ploaie
de ţiţei”.

1938, Arabia Saudită.

Arabia Saudită este imensul regat al nisipurilor care se întinde peste aproape
întreaga Peninsulă Arabă. Pelerinajul la Mecca a constituit multă vreme singura-i
sursă de venituri. Avea să-l îmbogăţească subsolul toridei provincii Hasa,
aşezată pe ţărmurile Golfului Persic, între Kuwait şi Qatar.
În deşertul incandescent, geologii americani îşi ridică corturile. La sonda nr. 7,
aflată în perimetrul Dahran, unde forajul a atins 1200 de metri sub nisip, ei dau,
în martie 1938, de petrol. Se instalează o conductă până la ţărm, iar la Ras
Tanura se amenajează un port primitiv.
Implantându-se în Peninsula Arabă, companiile americane au riscat din plin.
“Ceea ce achiziţionăm este o masă enormă de nisip, de căldură, de muşte şi
speranţe”. Speranţele s-au materializat; nisipul şi muştele au devenit petrol.
Diplomaţia dolarului a câştigat partida.
Rene Sedillot
Istoria Petrolului,
Ed. Politică, 1979

Africa de Nord
În Africa de Nord descoperirea unor bazine bogate în petrol şi gaze datează abia din
deceniul al şaselea al secolului XX. Dintre cele mai mari zăcăminte, amintim:
- Bazinul Sirtei, la sud de golful Sirta Mare (Libia), cu rezerve de petrol de peste 4 mld. t,
principalele zăcăminte fiind la Serir (1 mld. t petrol), Zelten, Dahra, Amal, Raguba;
- Bazinul Fezzan, descoperit de petroloştii englezi după 1995, în zona oraşului Murzuk,
spre graniţa cu Algeria, cu o producţie mai modestă; Libia deţine cele mai mari resurse de
petrol de pe continentul african dar politica statului, orientată către păstrarea şi protejarea
propriilor resurse, a făcut ca, după un avânt considerabil în anii 70, producţia să scadă
considerabil în prezent.
- Bazinul Marelui Erg Oriental, aflat în principal pe teritoriul Algeriei, cu zăcământul Hassi
Messaoud, destul de adanc – 3.500 m – sau zăcământul Hassi R Mel, pur gazeifer, totalizând
rezerve de gaz de 1.690 mld. mc; Algeria, deşi a fost prima ţară care a exploatat zăcămintele
sahariene, a avut un ritm mult mai lent de creştere a producţiei, limitată fiind de capacitatea
conductelor construite până la Marea Mediterană, ce aveau trasee dificile şi lungi (700-900
km).
- Bazinul Golfului Suez, în Egipt, de talie apreciabilă, cu zăcăminte de petrol şi gaze, aflat
atât pe ţărmul african cât şi pe acela asiatic al peninsulei Sinai (Ras Sudr, Ras Matarama, Wadi
Feiran); Această zonă asigură 85% din producţia naţională. Numeroase conducte converg spre
terminalul Ras Gharib de la Marea Roşie şi spre rafinăriile de la Suez, Cairo şi Alexandria.

Africa de Nord
În Africa de Nord descoperirea unor bazine bogate în petrol şi gaze datează abia din deceniul
al şaselea al secolului XX şi sunt datorate petroliştilor francezi şi englezi.

Algeria
Algeria, deşi a fost prima ţară care a exploatat zăcămintele sahariene, a avut un ritm mult mai lent de
creştere a producţiei, limitată fiind de capacitatea conductelor construite până la Marea Mediterană, ce
aveau trasee dificile şi lungi (700-900 km).
Bazinul Marelui Erg Oriental, aflat în principal pe teritoriul Algeriei, cu zăcământul Hassi Messaoud,
destul de adanc – 3.500 m – sau zăcământul Hassi R Mel, pur gazeifer, totalizând rezerve de gaz de
1.690 mld. mc; în est, la graniţa cu Libia, exploatările de la Sarsaitine şi Edjele.

Libia
Libia deţine cele mai mari
resurse de petrol de pe continentul
african
dar
politica
statului,
orientată
către
păstrarea
şi
protejarea propriilor resurse, a
făcut
ca,
după
un
avânt
considerabil în anii 70, producţia să
scadă considerabil în prezent.
Bazinul Sirtei, la sud de golful
Sirta Mare (Libia), cu rezerve de
petrol de peste 4 mld. t,
principalele zăcăminte fiind la Sarir
(1 mld. t petrol), Zelten, Dahra,
Amal, Raguba.
Marsa el Brega şi Ras Lanouf
sunt două mari porturi de export şi
prelucrare a petrolului.

Egipt
Bazinul Golfului Suez, în Egipt,
de talie apreciabilă, cu zăcăminte de
petrol şi gaze, aflat atât pe ţărmul
african cât şi pe acela asiatic al
peninsulei Sinai (Ras Sudr, Ras
Matarama, Wadi Feiran).

Această zonă asigură 85% din
producţia naţională. Numeroase
conducte converg spre terminalul
Ras Gharib de la Marea Roşie şi
spre rafinăriile de la Suez, Cairo şi
Alexandria.

Africa Subsahariană
În vestul Africii s-a conturat în ultimele patru decenii Bazinul petrolier – gazeifer al Golfului
Guineei, cu zăcăminte atât continentale cât şi submarine, în sectoare care revin Nigeriei,
Gabonului, R.P.Congo, Camerunului, Angolei şi altor state. Nigeria, un important producător
african, are exploatări îndeosebi pe continent, cele mai importante fiind în sud-vestul ţării, în zona
deltei fluviului Niger, la Bonny,Imo River şi off-shore la Okan. Importante terminale petroliere
„adună” petrolul, Nigeria exportând cea mai mare parte (90%) din producţia sa.
În Bazinul Golfului Guineei s-a forat până la cea mai mare adâncime a mării de până acum (aşanumitul off-shore adânc), de peste 1200 m, descoperindu-se trei zăcăminte de hidrocarburi în largul
enclavei angoleze Cabinda.

Evoluţia producţiei petroliere în Africa

Ponderea exploatărilor de petrol în diferitele regiuni ale Africii

Europa Occidentală

- Bazinul Mării Nordului este
singurul de dimensiuni
internaţionale. Deşi extracţiile sunt
foarte costisitoare (de 10 ori mai
scumpe decât în Orientul Mijlociu),
avantajele sunt date de calitatea
deosebită a petrolului, de
adâncimea redusă a apei (sub 200
m) şi de apropierea de marile zone
consumatoare europene.

Norvegia dispune astăzi de cca. 1,5
mld t rezerve de petrol şi peste 3000
mld mc de gaz, Olanda de cca. 1800
mld mc de gaz iar Marea Britanie –
de 770 mld mc de gaze naturale şi
0,7 mld t de petrol, Norvegia şi
Marea Britanie devenind mari
exportatoare de hidrocarburi.

Prin partajarea Mării Nordului între
statele riverane, Germania şi
Danemarca au fost mai puţin
avantajate.

Platforme petroliere din Marea Nordului (www.wikipedia.org, www.rigjobs.co.uk )

Bazinul Mării Nordului. Platoul continental al Mării Nordului adăposteşte
importante rezerve de petrol de cele mai multe ori asociat cu gaze.
Primul zăcământ petrolifer a fost descoperit în 1969 în apele teritoriale ale
Norvegiei – Ekofisk. Până în prezent în Marea Nordului s-au descoperit mai mult
de 64 de zăcăminte, toate fiind în exploatare directa sau iminentă. Aceste
importante resurse sunt exploatate de statele riverane mării.
Cele mai importante zăcăminte ale Mari Britanii se întind din sud, de la
latitudinea oraşului Newcastle până la nord de Insulele Shetland (nordul Scoţiei),
cu extracţii la Brent, Argyll, Forties, Clyde Crawford, Highlander ş.a. Numeroase
conducte asigură transportul petrolului la ţărm, jumătate din producţia Marii
Britanii fiind destinată exportului.
Norvegia ocupă locul al doilea la producţia de petrol în Europa. Extracţia
gravitează în prezent în jurul marelui areal Ekofisk, cu 16 platforme de producţie,
unele dintre acestea de mare productivitate (Ekofisk, Area, Gullfacs, Statfjord,
Ula, Valhall). Adâncimea apei este de 70 metri iar adâncimea la care se găseşte
petrolul este de 3000 metri.
Recent a fost inauurată platforma Troll – cea mai mare construcţie de beton de
acest gen de pe Terra. Este situată la 80 km de coastele Norvegiei, iar
adâncimea apei este de 350 metri.

Tipuri de platforme petroliere (Sursa: USA Mineral Management Service)
Platformele petroliere sunt structuri
construite din otel şi beton armat
proiectate şi folosite pentru extracţia
petrolului şi a gazului din interiorul
scoarţei terestre.
O platformă petrolieră adăposteşte
atât muncitorii cât şi instalaţiile
necesare
pentru
forarea
şi
producerea
petrolului.
Aceste
platforme au o greutate ce poate
depăşii 1 milion de tone şi o înălţime
de pană la 50 de metri deasupra
mării.
O
platformă
petrolieră
este
prevăzută cu toate dotările necesare
atingerii scopului pentru care a fost
creată:
generatoare
electrice,
instalaţii pentru desalinizare a apei şi
echipamentul necesar în procesul de
extracţie al petrolului astfel încât să
poată fi livrat direct către ţărm prin
intermediul conductelor sau către o
unitate de stocare.
Transportul se efectuează ulterior
prin intermediul navelor petroliere de
mare capacitate.