Actul administrativ – definiţie, trăsături, condiţii de valabilitate

Regimul juridic presupune ansamblul regulilor de fond şi de formă care
dau particularitate unor acte juridice în circuitul juridic.
În cazul actelor administrative avem în vedere condiţiile de
valabilitate/validitate ale acestora, elementul central reprezentândul legalitatea care este analizată în mod diferit de doctrină în raport
cu oportunitatea. Astfel, pot fi identificate două curente:
 Curentul de gândire susţinut de Şcoala de la Cluj - conform
căruia legalitatea este calificată ca o condiţie de valabilitate a
actelor administrative, alături de oportunitate
 Curentul de gândire susţinut de Şcoala de la Bucureşti –
conform căruia oportunitatea este ea însăşi o condiţie de
legalitate
A.Iorgovan defineşte legalitatea (doar a actelor administrative,
s.n.) ca fiind obligativitatea conformării actelor administrative
cu dispoziţiile constituţionale, cu legile adoptate de Parlament
şi cu toate actele normative ce au o forţă juridică superioară.
Pe de altă parte, oportunitatea, precizează doctrina occidentală,
se regăseşte chiar în puterea discreţionară de care dispune
administraţia şi constă în acea marjă de libertate, de apreciere
lăsată la latitudinea funcţionarului public de a alege între mai
multe căi posibil de urmat pentru a ajunge la scopul stabilit de
legiuitor.
Aşadar, dacă în ceea ce priveşte legalitatea actelor administrative,
aprecierea acesteia se face prin raportarea actului în cauză la actul
juridic având o forţă juridică superioară, inclusiv legea, în ceea ce
priveşte aprecierea caracterului oportun, un asemenea criteriu
lipseşte cu desăvârşire.
Doctrina postbelică a considerat că noţiunea de oportunitate este o
caracteristică a actului juridic care defineşte o trăsătură specifică a
acestuia numită şi actualitate, aceasta din urmă exprimând deplina
concordanţă , în cadrul şi în limitele legii, a actului cu sarcinile care
revin organelor administrative.
Ţinând cont de actuala Constituţie, de legislaţia în materie în
vigoare, cât şi de doctrina occidentală şi românească, precum şi de
practica instanţelor, putem aprecia că, indiferent cum privim
oportunitatea in raport cu legalitatea, judecătorul în contencios
administrativ are dreptul să verifice dacă administraţia publică nu a
acţionat abuziv, contrar interesului public, aşa cum rezultă acesta
din legea pe care se întemeiază actul administrativ atacat. Prin
urmare, dintr-o asemenea perspectivă, condiţia oportunităţii va
apărea ca un subsistem al condiţiilor de legalitate, în sensul larg al
termenului, iar excesul de oportunitate va fi stabilit de judecător
1

tocmai prin raportare la scopul legii .
Menţionând distincţia dintre cele două puncte de vedere, cel
fundamentat la Cluj, potrivit căruia strict necesară este respectarea
condiţiilor de legalitate, şi cel fundamentat la Bucureşti, potrivit
căruia, strict necesară este şi respectarea condiţiei oportunităţii,
înţeleasă ca o consecinţă a aprecierii organului administraţiei
publice, V. Prisăcaru este de părere că această condiţie a
oportunităţii apare, de regulă, în legătură cu actele administrative
normative, nu şi cu actele administrative individuale. Se susţine
astfel că, în privinţa emiterii actelor administrative individuale, aprecierea autorităţii emitente este ţinută de îndeplinirea condiţiilor
cerute de lege, de către solicitant ori de către cel căruia îi este
destinat actul, şi nu de alţi factori.
În ceea ce priveşte condiţiile de legalitate ale actelor
administrative, acestea sunt extrem de numeroase şi variate, fiind
de multe ori prevăzute expres pentru actul administrativ în cauză
sau pentru categoria din care acesta face parte.
Se va putea, astfel, distinge între condiţii generale de legalitate şi
condiţii specifice de legalitate, pe considerente de oportunitate.
 În sfera condiţiilor generale de legalitate pot fi reţinute:
a) actul administrativ să fie emis în conformitate cu dispoziţiile
constituţionale, cu legile adoptate de Parlament, cu toate actele
normative cu forţă juridică superioară
b) actul administrativ să fie emis de autoritatea competentă şi în
limitele competenţei sale;
c) actul administrativ să fie emis în forma şi cu procedura
prevăzute de lege.
Din această enumerare, se poate lesne constata că, în timp ce
prima condiţie reprezintă o condiţie de fond, ultimele două sunt
condiţii formale ale actelor administrative.
Un autor din doctrina postbelică, Tudor Drăganu, a sesizat că
aceste condiţii nu reprezintă în totalitate decât elemente ale unei
singure condiţii, care se exprimă în obligaţia ca aceste acte să fie
emise cu respectarea dispoziţiilor legale in vigoare.
 În sfera condiţiilor specifice de legalitate, pe considerente de
oportunitate, vom înţelege interesul public ocrotit de lege,
fără a pune semnul egalităţii între scopul legii şi spiritul
acesteia. Scopul legii reprezintă "limita legală" a dreptului de
apreciere (a oportunităţii), limită la care se raportează
judecătorul în contencios administrativ pentru a stabili
caracterul ilegal al unui act administrativ, adică excesul de
putere.
Astfel, doctrina franceză consideră că scopul legii - interesul
public este un element ce ţine de legalitate, iar mijloacele pentru
atingerea acestui scop sunt aspecte ce ţin de oportunitate.
Limitele dreptului de apreciere de care beneficiază autorităţile

2

administraţiei publice cu ocazia elaborării actelor administrative sunt
determinate chiar de lege şi de celelalte acte normative pe care
trebuie să le aplice. Prin urmare, un act ilegal, dar oportun, nu este
valabil. Este posibil totodată ca un act juridic superior să fie legal şi
oportun dar, un act inferior, deşi emis pe baza celui superior, să fie
inoportun.
În esenţă,sub forma chiar a unei definiţii, oportunitatea vizează:
momentul în care se adoptă actul administrativ, locul şi
condiţiile concrete în care urmează să se aplice un act
administrativ, conformitatea cu scopul legii, mijloacele,
durata, calitatea vieţii şi interesul public.
Vom analiza, pe rând condiţiile generale de legalitate ale
actelor administrative.
a) În ceea ce priveşte prima condiţie generală de legalitate,
conformitatea actului administrativ cu Constituţia, legile şi celelalte
acte nonnative cu forţă juridică superioară, vom putea observa, în
primul rând că este vorba de un principiu tradiţional, unanim
recunoscut, aplicabil administraţiei publice.
Astfel, nu trebuie uitată importanţa acordată principiului legalităţii şi,
în primul rând, a supremaţiei Constituţiei, principiu plasat, cu ocazia
revizuirii din octombrie 2003, la finalul art. 1 din Constituţia, revizuită
şi republicată. Avantajul consacrării în chiar primul articol al
Constituţiei, constă în faptul că, pe lângă o obligaţie fundamentală a
cetăţenilor, principiul supremaţiei Constituţiei se întemeiază pe
poziţia sa supraordonată în vârful piramidei sistemului juridic,
generând supralegalitatea constituţională, aplicabilă întregului
sistem, astfel încât legea însăşi exprimă voinţa generală numai cu
respectarea normei constituţionale. Este vorba despre obligaţia care
trebuie să se regăsească nu doar în comportamentul persoanelor
fizice, ci şi în activitatea oricăror subiecte de drept public sau privat,
de unde necesitatea unui comportament constituţional din partea
autolităţilor publice, a oricărui subiect de drept public sau privat.
În principal, se pune problema conformităţii actului administrativ cu
ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea normei juridice cuprinse în lege sau
celelalte acte normative în vigoare şi pe care urmează să le aplice.
În plus în stabilirea conformităţii conţinutului actelor admi·nistrative cu
legea şi alte acte normative trebuie avută în vedere şi forţa juridică diferită
de care se bucură categoriile de acte normative, aceasta fiind
determinată, în principiu, de locul pe care autoritatea emitentă îl ocupă
in sistemul organelor administraţiei publice.
În sfârşit, în analiza acestei importante condiţii de legalitate, nu trebuie
uitată o precizare care se regăseşte de altfel şi în doctrina postbelică, şi
anume aceea ca actul administrativ să fie emis nu numai cu
respectarea textului legal, ci şi a scopului urmărit de legiuitor, un act
care nu realizează acest scop neputând fi considerat legal.
b) Condiţia emiterii actului adrninistrativ de autoritatea competentă şi în

3

se poate afirma că actele organelor colegiale ale administraţiei publice vor trebui întotdeauna să îmbrace forma scrisă. avertismentul constând în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite. condiţia formei scrise pentru actele administrative a fost privită ca o dimensiune a legalităţii. cât şi aspectele interioare ale mecanismului adoptării sale. când ele pot îmbrăca şi forma orală în condiţiile prevăzute de lege. Actele administrative normative sunt elaborate întotdeauna în formă scrisă. Constituţia şi reglementările legale în vigoare prevăzând obligativitatea publicării lor. În plus şi pe deplin întemeiat. forma scrisă fiind prevăzută ca o regulă a elaborării 4 . actele administrative nu sunt. se aplică şi oral. În doctrina postbelică. actului administrativ i se aplică o formă specifică. de regulă. Marea majoritate a doctrinei consideră că. potrivit art. actele administrative. c. indiferent că sunt acte normative sau individuale ar trebui să fie emise în mod obligatoriu în formă scrisă. Astfel. fără distincţie. independent de existenţa unei dispoziţii care să sancţioneze cu nulitatea lipsa formei scrise. în formă scrisă. cea mai uşoară sancţiune contravenţională. Actele administrative individuale sunt elaborate. Ori de câte ori legea prevede necesitatea formei scrise. probleme deosebite ridică însă condiţia referitoare la şi procedura emiterii actului administrativ. în emiterea unui act administrativ are drept consecinţă excesul de putere. înţelegându-se atât aspectul exterior. autorităţilor publice în general. înţeles ca depăşirea limitelor dreptului de apreciere aparţinând autorităţilor administraţiei publice. chiar şi atunci când aceste acte au caracter individual. acte emise în numele şi cu autoritatea statului în realizarea puterii publice. aceasta va trebui socotită o condiţie de valabilitate a actului administrativ individual. deoarece numai aşa se poate distinge hotărârea adoptată de opiniile diverse exprimate în şedinţă.  Astfel. propunere care se regăseşte de altfel şi în proiectul Codului de procedură administrativă. în principiu. privită ca ansamblul atribuţiilor stabilite de Constituţie sau de lege ce conferă drepturi şi obligaţii pentru a desfăşura. în realizarea scopului propus de legiuitor. Depăşirea limitelor competenţei. cu unele excepţii. avertismentul.1. de care ne vom ocupa mai în detaliu ulterior. c) Pentru dreptul administrativ.limitele competenţei sale este indisolubil legată de problema competenţei autorităţilor administraţiei publice. datorită caracterului lor de acte autentice. însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. o anumită activitate de către autoritatea respectivă. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Spre exemplu. consensuale. în nume propriu şi în realizarea puterii publice.

în doctrina postbelică au fost identificate două categorii care au fost preluate ca atare şi de doctrina actuală: o o primă categoria o constituie condiţiile de formă exterioară mai importante. de o importanţă mai redusă. Referitor la forma actelor administrative. în funcţie de actul administrativ în cauză. sigiliul (ştampila) instituţiei emitente. nerespectarea lor neducând automat la sancţiunea nulităţii. o parte tot mai consistentă a legislaţiei occidentale a consacrat un principiu în largă măsură evocat de doctrină şi jurisprudenţă. fiind aduse ca argumente următoarele: . Fiind vorba de cerinţe exprimate de regulă prin norme de 5 . şi anume principiul motivării actelor administrative.actului administrativ De altfel. a căror nerespectare poate atrage nulitatea sau doar anulabilitatea actului administrativ (modalităţi de încetare a produceri de efecte juridice a actelor administrative). Constituirea acestor categorii de condiţii nu este valabilă absolut pentru toate actele administrative. antetul autorităţii. De altfel. semnătura conducătorului instituţiei emitente.posibilitatea de a se putea realiza rolul său educativ. servind astfel ca dovadă . unele din aceste condiţii făcând parte dintr-o grupă sau alta. 31 din Constituţie.posibilitatea de a i se putea stabili legalitatea lui şi de a fi sancţionaţi cei care nu l-au respectat sau executat . a fost subliniată utilitatea formei scrise. precum: autoritatea de la care emană. chiar şi în perioada postbelică. o a doua categorie de cerinţe o constituie cele de ordin tehnic de redactare. Această ultimă idee a rolului educativ al actului trebuie întărită cu ideea motivării actului şi a transparenţei administraţiei publice. precum şi numărul sub care a fost adoptat sau emis etc. dacă este o dată ulterioară publicării (pentru actele normative) sau comunicării (pentru actele individuale).cunoaşterea exactă a conţinutului actului . data emiterii. cum ar fi cerinţele ca actul să fie redactat în termeni simpli. să întrebuinţeze termenii tehnici strict necesari etc. data la care ar urma să intre în vigoare. precişi şi clari. legat de condiţiile de formă exterioară.posibilitatea de a se dovedi în caz de litigiu existenţa şi efectele pe care trebuie să le producă. elemente ale dreptului la informaţie prevăzut de art.posibilitatea de a fi executat de către toţi cei care cad sub incidenţa efectelor sale .

actul administrativ care urmează a fi emis nu ar putea avea un conţinut contrar opiniilor cuprinse în acesta. în timp ce alţi autori dau un răspuns negativ la această întrebare. iar conţinutul său trebuie obligatoriu respectat. după cum consideră de cuviinţă . dar nu este obligat să-l respecte . şi. probleme teoretice şi practice ridică avizele şi acordul prealabil. Astfel.recomandare. dar care premerg elaborarea actului producător de efecte juridice. aceasta cunoaşte mai multe forme. referate. o anumită terminologie. procese-verbale.facultativ. Avizul poate fi: . Unii autori sunt de părere că anumite forme procedurale produc prin ele însele efecte juridice. activităţile care "premerg şi pregătesc elaborarea actului care va produce efecte juridice. T. de la cele mai simple. atunci când organul care urmăreşte să emită un act este liber să-l ceară. el încălcând dispoziţiile art. datele problemei se schimbă în cazul în care legea. fără a produce ele însele efecte juridice şi care sunt realizate fie chiar de către autoritatea emitentă. concomitente şi ulterioare emiterii actului: o Operaţiunile procedurale anterioare emiterii actului administrativ sunt activităţi care nu produc ele însele efecte juridice. iar în cazul în care l-a cerut i se conformează sau nu. Drăganu.2. sesizări. în raport de momentul emiterii actului administrativ. Dintre aceste operaţiuni procedurale putem aminti: expertize. Avizele reprezintă opiniile pe care o autoritate a administraţiei publice le solicită altei autorităţi a administraţiei publice într-o problemă sau mai multe pentru a se informa şi a decide în cunoştinţă de cauză. are posibilitatea de a nu mai emite actul respectiv. Această procedură are în vedere. s-a mai precizat în doctrină. dări de seamă. fie de către un alt organ al administraţiei publice”. alteori ea constă într-un complex de formalităţi. 6 . la cele mai complicate.conform atunci când trebuie obligatoriu cerut de către organul emitent.. date statistice. 13 din Constituţie referitoare la limba oficială a statului. În ce priveşte procedura de elaborare a actelor administrative. însă. legea fundamentală impune un anumit limbaj.un act elaborat de o autoritate a administraţiei publice în altă limbă decât limba română este inexistent. c. în primul rând. iar totuşi. rapoarte etc. ea se reduce la un minim de condiţii. afirma prof.consultativ atunci când organul emitent este obligat să ceară avizul. dezbateri publice. condiţiile procedurale se pot delimita în trei categorii: anterioare. Uneori. anchete. propuneri. În cazul avizului conform. Spre exemplu . studii. dacă autoritatea administrativă ce a solicitat avizul nu este de acord cu conţinutul acestuia.

actele administrative nu pot fi valabile. majoritatea absolută reprezintă majoritatea membrilor unui organ colegial. în litigiu va trebui să figureze ca pârât atât organul emitent. raportat la totalul membrilor unui organ colegial. de regulă. concomitent sau posterior emiterii unui act administrativ. deşi. Cvorumul presupune numărul de membri. Majoritatea cerută de lege pentru adoptarea actului se referă la numărul de voturi necesar pentru ca hotărârea să fie valabilă şi obligatorie. Atât cvorumul cerut pentru ca o şedinţă să se desfăşoare legal. Acordul nu obligă organul care emite actul administrativ să-I pună în executare. fără ele. cât şi majoritatea c erută de lege pentru ca un act să fie legal adoptat se exprimă printr-o majoritate ce poate fi :relativă. şi nu organele unipersonale ca de exemplu. Acordul exprimă consimţământul altui organ administrativ dat pentru emiterea unui act de un alt organ poate fi: prealabil. prefectul etc. cel mai des întâlnite în practică şi analizate în doctrină sunt: cvorumul. două treimi sau un alt procent din totalul membrilor unui organ colegial. nu acoperă viciile actului administrativ la care se referă. pentru că primul vizează numărul de membri necesar pentru ca o autoritate publică cu caracter colegial să lucreze valabil. ele nu sunt acte administrative de sine stătătoare. iar majoritatea calificată reprezintă o majoritate mai mare decât cea absolută. o Dintre operaţiunile procedurale concomitente emiterii actului. iar în cazul acţiunii în anulare. cum sunt: Guvernul. Majoritatea relativă reprezintă majoritatea celor prezenţi. atunci când sunt conforme. absolută şi calificată. Primele două operaţiuni procedurale concomitente au în vedere doar organele colegiale din administraţia publică. consiliile locale şi consiliile judeţene. ci doar operaţiuni administrative foarte importante. primarul. cât şi cel care şi-a dat acordul. Deşi concretizează o voinţă a unei autorităţi a administraţiei publice. care trebuie să fie prezenţi pentru ca deliberările acestuia să fie valabile. majoritatea cerută de lege pentru adoptarea actului şi motivarea. în timp ce cel de-al doilea priveşte numărul de membri 7 . fundamentează manifestarea de voinţă a organului emitent. după caz. fie unui organ situat pe o poziţie cel puţin egală cu cea a emitentului. Cvorumul nu trebuie confundat cu majoritatea necesară pentru adoptarea unui act juridic. Avizele nu produc însă efecte juridice prin ele însele.Avizele pot proveni de la o structură internă a autorităţii emitente a actului administrativ (avize interne) sau de la o altă autoritate decât cea care urmează să emită actul juridic (avize externe). Ca esenţă. Acordul poate fi cerut fie organului ierarhic superior. avizele reprezintă tot manifestări uniltaterale de voinţă care condiţionează sau.

astflel un factor de progres pentru administraţie. republicată. a contrasemnării actelor administrative emise. legea este cea care prevede necesitatea semnării iar. Spre exemplu. introducerea caracterului obligatoriu al motivării actelor administrative poate diminua riscul ca. potrivit art. Utilitatea motivării deciziilor prezintă un triplu interes. de către secretarul comunei sau oraşului. administraţia să ia decizii arbitrare. şi anume: aducerea la cunoştinţă a rnotivelor ceea ce înseamnă a explica decizia şi deci a evita conflictele posibile dintre administraţie şi administraţii pe care îi serveşte. actul administrativ trebuie să fie ştampilat. 215/2001 privind administraţia publică locală. motivarea era privită doar ca principiu al actelor administrativ-jurisdicţionale. Motivarea actelor administrative. astfel încât administraţia să se călăuzească. caracteristice doar organelor colegiale. cât şi de organele de conducere colegială. de norme morale. potrivit art. motivarea permite un control eficient al superiorului ierarhic asupra conţinutului deciziei. luna şi anul. adică să fie datat. unii autori adaugă şi condiţia semnării şi.necesar pentru ca un act administrativ să fie adoptat în mod valabil. (4) din Constituţia republicată. în cazul decretelor Preşedintelui României putem sublinia necesitatea semnării acestora de către Preşedinte şi a contrasemnării. consilierul ales ca preşedinte al consiliului la acel moment. La aceste două condiţii procedurale concomitente. (1) din Constituţia republicată. în activitatea sa. respectiv. hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru şi se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare. Dacă anterior adoptării Constituţiei din 1991. precum şi un control jurisdicţional riguros al instanţelor de contencios administrativ. a contrasemnării (doar în cazul celor normative) actelor administrative emise atât de organele de conducere unipersonală. potrivit unei dispoziţii din Legea nr. în unele cazuri. să primească un număr de ordine şi să fie menţionată ziua. de lege ferenda propunându-se extinderea acestui principiu la toate actele 8 . De asemenea. abuzive. este apreciată în doctrina actuală ca o operaţiune benefică. şi se contrasemnează. hotărârile consiliului local se semnează de consilierul care conduce sedinta de consiliu. constituind o garanţie suplimentară de legalitate şi de ocrotire efectivă a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. obligaţia motivării determină administraţia să nu ia decizii pentru raţiuni care nu pot fi aduse la cunoştinţa opiniei publice. de către primul-ministru. După semnare. 100 alin. Deseori. doar în cazul exercitării anumitor categorii de atribuţii. În plus. 108 alin. mai concret extinderea acestei obligaţii dincolo de sfera actelor administrativ-jurisdicţionale. Astfel. pentru legalitate. cu modificările şi completările ulterioare. deveninid.

o obligaţie corelativă a autorităţilor administraţiei publice. Deşi publicarea caracterizează toate actele administrative normative. In unele cazuri chiar anexe ale unor acte administrative normative se comunică direct celor interesaţi Nu trebuie uitată în acest context nici excepţia stabilită prin art. efecte juridice. lista celor reuşiţi la un concurs. Acestea au valoare juridică diferită.subl. listele electarale etc. spre exemplu. o serie de acte normative au început să prevadă obligativitatea motivării pentru anumite acte administrative individuale. în prezent. Comunicarea reprezintă operaţiunea prin care autoritatea emitentă a unui act administrativ individual îl aduce la cunoştinţa celui căruia actul i se adresează. Iorgovan. act care. uneori în practică se publică chiar şi acte individuale. o condiţiile procedurale ulterioare emiterii actului administrativ cele mai frecvente sunt: comunicarea sau publicarea. având deci un caracter normativ. nu ar produce conform legii. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public prevede că refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunică petiţionarului. hotărârile Guvernului (individuale sau normative . Pe lângă această aprobare propriu-zisa. fie prin afişare într-un loc public sau prin alte mijloace de difuzare scrisă. A. cel puţin din dreptul la informaţie consacrat în art. se apreciază. dar chiar în cadrul aceleiaşi categorii.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor prevede expres obligaţia de a indica în răspunsul trimis petiţionarului temeiul legal al soluţiei adoptate. (4) din Constituţia republicată potrivit căruia. după cum în doctrina recentă se subliniază.acestea din urmă reprezintă aprobările date de organul ierarhic superior unor acte prin 9 . aprobarea. datorită imposibilităţii comunicării acestor acte către toate persoanele interesate.administrative.) care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate Publicare reprezintă operaţiunea prin care un act administrativ ce conţine reguli generale şi impersonale. confirmarea şi ratificarea. Aprobarea este de regulă privită ca o manifestare de voinţă a unui organ superior prin care se declară de acord cu un act deja emis de un organ inferior. Spre exemplu. reprezentând. doctrina a reţinut şi aşanumitele aprobări improprii şi aprobări substitutive. nu numai de la o categorie la alta. este adus la cunoştinţa cetăţenilor fie prin imprimare. Ordonanţa Guvernului nr. că ideea motivării oricărui act administrativ rezultă implicit din dispoziţiile Constituţiei. ns. astfel. iar Legea nr. într-o viziune cu adevărat reformatoare în această chestiune aparţinând prof. în ultimul timp. Mai mult decât atât. l08 alin. fără această manifestare de voinţă ulterioară lui. 31.

care un organ inferior acţionează într-un domeniu de raporturi sociale de competenţa celui ierarhic superior. în realitate. drept un act administrativ. aprobările sau alte asemenea operaţiuni administrative prealabile ori ulterioare autorizării. constatându-se pe deplin întemeiat că sunt asimilate autorizaţiilor. in baza Legii contenciosului administrativ se introduce împotriva organului superior care a aprobat actul. atitudinea sa de pasivitate. la care Guvernul. Prin procedura aprobării tacite se înţelege procedura prin care autorizaţia este considerată acordată dacă autoritatea adnlinistraţiei publice nu răspunde solicitantului în termenul prevăzut de lege pentru emiterea respectivei autorizaţii. prin interpretarea în sens pozitiv a nerăspunderii administraţiei publice solicitantului unei autorizaţii. acţiunea în justiţie. Într-o primă accepţiune. care în mod evident sunt acte administrative producătoare de efecte juridice. Aprobarile substitutive se caracterizează prin următoarele trăsături principale: organul inferior este obligat să pună în executare actul aprobat. licenţele. emit un act administrativ pe baza cererii sau propunerii celui interesat . prin hotărâre. aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. la propunerea motivată a fiecărei autorităţi a administraţiei publice interesate. O asemenea formulare a fost criticată de doctrină. Relativ recent. Ordonanţa de urgenţii a Guvernului nr. cu o serie de excepţii expres prevăzute. Aprobările improprii sunt folosite pentru aprobarea unor cereri sau propuneri adresate unor organe ale administraţiei publice. mai poate adăuga şi altele. situaţie în care se consideră că efectele actului de aprobare înlocuiesc efectele actului aprobat. răspunsul negativ al autorităţii administraţiei publice competente. Autorizaţia. 27/2003 privind procedura aprobării tacite. De aici rezultă că legiuitorul a urmărit să considere tăcerea administraţiei. în noţiunea de autorizaţie sunt incluse şi avizele. aprobarea nu acoperă viciile esenţiale ale actului aprobat. Noţiunea de confirmare prezintă în dreptul administrativ mai multe sensuri. 486/2003. În continuare. situaţii în care. în termenul prevăzut de lege. Prevederile acestui act normativ se aplică tuturor autorizaţiilor emise de autorităţile administraţiei publice. deoarece. permisele. prestarea unui serviciu sau exercitarea unei profesii. nu echivalează cu aprobarea tacită. aceste organe nu se pronunţă asupra unui act administrativ prealabil. Prin legea de aprobare a ordonanţei. reprezintă actul administrativ emis de autorităţile administraţiei publice competente prin care se permite solicitantului desfăşurarea unei anumite activităţi. în acest caz. a fost adoptată o interesantă dar controversată reglementare privind aprobarea tacită. fără nici o distincţie. prin confirmare se înţelege actul prin care o 10 . o serie de operaţiuni administrative neproducătoare de efecte iuridice prin ele însele. textul iniţial a fost completat în sensul că.

dar în egală măsură şi actuale. Această confirmare este în realitate un act administrativ distinct de cel confirmat. cât şi la consecinţele social-economice şi politice. Într-o a doua accepţiune. pe de-o parte. actul confirmat nedobândind statutul de act complex. Unele dintre ele. Astfel. Prin urmare. Dimpotrivă. potrivit legii. de fapt. Sub aspectul efectelor juridice pe care le produce. aceasta fiind o prezumţie relativă aflată la baza regimului juridic aplicabil actului administrativ şi presupune faptul că atâta vreme cât actul administrativ se aplică. acordul. confirmare şi ratificarea conduc. care contribuie la valabilitatea acestuia. la acte administrative complexe care se caracterizează prin faptul că iau naştere prin două sau mai multe manifestări de voinţă. prezumţia de 11 . aprobarea. modifică sau sting raporturi juridice. au ca scop doar asigurarea operativităţii activităţii administrative sau o anumită tehnică de elaborare a actului administrativ. pe de altă parte. în unele situaţii. urmăresc asigurarea legalităţii şi oportunităţii actelor administrative. dau naştere. situaţie care nu atrage vreun nou efect juridic. o aprobare dată de autoritatea administraţiei publice ierarhic superioară. deci produc efecte juridice. prin confirmare. fără de care. prin efectele juridice ale actelor administrative înţelegem drepturile şi obligaţiile care iau naştere. se modifică sau încetează prin intermediul acestor acte. deoarece converg spre producerea aceluiaşi efect juridic formează o singură unitate complexă. nerespectarea lor neinfluenţând valabilitatea actului. confirmarea este întrebuinţată pentru a desemna. ca orice acte juridice. Pentru fundamentarea forţei juridice deosebite a actelor administrative se face apel la prezumţia de legalitate. Efectele juridice al actelor administrative Actele administrative. potrivit doctrinei postbelice. se prezumă că acesta a fost emis cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege. un act juridic anterior nu poate fi pus în executare. Într-o a treia accepţiune. o autoritate a administraţiei publice urmăreşte să acopere un viciu al propriului său act emis anterior sau să acopere un viciu de care era lovit un act inferior. dar.· Doctrina postbelică a consacrat şi noţiunea de eficienţă a actelor administrative. denumite esenţiale. denumite neesenţiale. care provin de la autorităţi diferite. iar neîndeplinirea lor atrage nulitatea sau anulabilitatea acestor acte. Formele procedurale stabilite de lege cu ocazia elaborării actelor administrative au importanţă diferită. altele.autoritate a administraţiei publice încunoştinţează subiectul de drept interesat că înţelege să-i menţină un act administrativ anterior. cu referire atât la efectele juridice pe care acestea le produc.

La rândul lor. Potrivit acestor prezumţii. iuris tantum. cele două prezumţii au un caracter relativ. dovedindu-se cu probe că actul administrativ este ilegal.legalitate este de două feluri: prezumţie relativă de legalitate şi prezumţie absolută de legalitate:  Prezumtia de legalitate este relativă. Prezumţia de legalitate este asociată cu alte două prezumţii. Potrivit doctrinei actuale. iuris et de iure.  În mod cu totul excepţional. O garanţie în plus a acestor prezumţii o constituie sancţiunea penală în cazul falsului sau a uzului de fals în legătură cu aceste acte. se înţelege calitatea pe care o are actul administrativ de a fi considerat că provine în mod real de la organul evocat prin forma sa exterioară. şi anume: prezumţia de autenticitate şi prezumţia de veridicitate.  Prin prezumţia de veridicitate se înţelege calitatea actului administrativ de a corespunde adevărului. prezumţii care. Prezumţia relativă de legalitate poate fi. deci. Răsturnarea celor două prezumţii prin proba contrară trebuie să fie supusă unei proceduri speciale. se desprind din coroborarea mai multor dispoziţii constituţionale. în sensul că actele administrative se menţin în vigoare atâta vreme cât corespund adevărului privitor la autoritatea de la care emană şi la conţinutul lor. În doctrina postbelică s-a susţinut că forţa juridică a actului administrativ este identică cu a altor acte unilaterale ce emană de la organele statului în realizarea puterii de stat. tocmai pentru a se asigura autoritatea actului administrativ Se mai susţine în doctrină şi faptul că prezumţiile de autenticitate şi veridicitate a actelor administrative se bazează pe obligaţia personală de onestitate şi sinceritate a celor care emit aceste acte juridice. Când actele administrative nu mai corespund acestor cerinţe. răsturnată. există şi o prezumţie absolută de ilegalitate. urmând ca instanţele judecătoreşti să cerceteze legalitatea lor. pentru că acestea pot fi atacate de cei vătămaţi în drepturile sau în interesele lor legitime. dar este inferioară forţei juridice a legii. procedura înscrierii în fals. adică prevederile lor sunt conforme cu realităţile sociale pe care le reflectă. nefiind deci posibilă cercetarea legalităţii actului care beneficiază de o astfel de prezumţie.  Prin prezumţia de autenticitate. ce nu poate fi combătută. Deci. în cazul actelor administrative. actele administrative au o forţă juridică diferită între ele 12 . fără a fi prevăzute expres. Asemenea acte nu pot fi atacate pe nici o cale. forţa juridică a unui act administrativ este dată de locul pe care îl ocupă organul emitent în sistemul organizării administraţiei publice precum. şi de natura organului respectiv. se porneşte de la ideea că actele adrninistrative redau exact relaţiile sociale pe care le constată. valoarea lor juridică este firesc să înceteze.

în raport cu efectele lor juridice. obligaţia de executare se întinde la toate subiectele care. active sau pasive. diferită de forţa lor juridică. în doctrina postbelică se făcea distincţie între obligaţia de executare. Obligaţia de executare nu constituie în general o obligaţie numai în sarcina unui singur subiect de drept. actul administrativ este obligatoriu. ca act prezumat legal. iar actele aplicabile într-o unitate administrativ-teritorială urmează a fi conforme celor aplicabile pe întreg teritoriul în cadrul căruia este competent organul care le-a emis. pe de-o parte şi obligaţia de respectare sau opozabilitate. că actele administrative beneficiază şi de o forţă probantă. Obligaţia de respectare sau opozabilitatea actelor administrative constituie o obligaţie diferită de prima. potrivit doctrinei postbelice. atunci când actul administrativ este normativ. adică sunt obligatori în executare. în egală măsură. coroborată cu competenţa acestei autorităţi conferă acestor acte o forţă probantă egală. chiar între actele administrative emise de aceeaşi autoritate administrativă există deosebiri cu privire la forţa lor juridică. deoarece ea impune o respectare a efectelor de executare pe care le produc actele 13 . actele administrative având o formă scrisă beneficiază şi de o forţă probantă. ci se întinde asupra tuturor subiectelor. intră în condiţiile prevăzute de ipoteza cuprinsă în normele sale. în concordanţă cu principiul ierarhiei actelor normative. Actele juridice unilaterale ale autorităţilor publice emise în realizarea puterii publice se caracterizează în ceea ce priveşte regimul juridic aplicabil prin regula executării din oficiu. ce rezultă din faptul că. actele administrative iau forma înscrisurilor. poate fi executat şi produce efectele pe care le-a urmărit autoritatea administrativă prin emiterea lui. ce reprezintă. pe de altă parte. Dar. Astfel actele administrative individuale urmează a fi conforme actelor normative.însele. Această teorie a fost preluată şi în doctrina actuală susţinându-se. În ceea ce priveşte conţinutul obligativităţii actelor administrative. efectele juridice se întind numai la acele subiecte prezente. Astfel. această obligaţie fiind. Astfel. actele de administraţie specială urmează a fi conforme celor de administraţie generală. Distinct de forţa lor juridică. puterea lor de a constitui o dovadă despre cele constatate prin act. la care se referă actul administrativ. în prezent sau în viitor. care sunt precis determinate de act . făcând dovada conţinutului lor şi a autorităţii emitente care. continuă. în general. În cazul în care actul administrativ are caracter individual. sunt emise de o autoritate publică şi sunt asimilate oricărui act autentic. care reprezintă puterea cu care actele produc efecte. în majoritatea covârşitoare a cazurilor.

astfel că se întinde şi la alte subiecte decât acelea obligate la executare. Se propune astfel. specifică actelor individuale. cât şi cea a publicării. mai ales în raport cu dispoziţiile constituţionale care prevăd obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României. Această susţinere nu mai poate fi privită atât de categoric. este avută în vedere atât modalitatea comunicării. deci şi cele administrative. în doctrina românească s-a fundamentat teza potrivit căreia acesta este considerat momentul publicării pentru actele administrative normative şi momentul comunicării pentru actele administrative individuale. activitate ce presupune organizarea executării şi executarea în concret a legii. trebuie să existe cel care urmează să execute obligaţia prevăzută în actul administrativ  în al doilea rând. cu excepţia hotărârilor având caracter militar. Acestora nu li se poate 14 . actele juridice. În ceea ce priveşte momentul de la care actul administrativ produce efecte juridice sau cu alte cuvinte momentul de la care actul adrninistrativ intră in vigoare. Astfel. se cer îndeplinite o serie de condiţii  în primul rând. a decretelor Preşedintelui (art.108). Actele administrative sunt caracterizate de acest principiu. În acest mod. Executarea silită. cu admiterea unor excepţii. în consecinţă. tocmai datorită caracterului lor de forme juridice principale de activitate a autorităţilor administraţiei publice. Într-o formulare mai cuprinzătoare. respectiv organizarea de servicii publice. produc efecte juridice de la data aducerii la cunoştinţa celor cărora li se adresează. că actele administrative încep să producă efecte juridice din momentul în care au fost aduse la cunoştinţă în formele îngăduite de lege. cel îndreptăţit poate cere intervenţia forţei de constrângere a statului. pentru executarea silită a actelor administrative. direct în baza actului de putere respectiv. În cazul în care obligaţia ce rezultă din act nu este executată de bunăvoie. în limitele legii. fără a mai fi necesară învestirea actului cu titlu executoriu. în acest caz. de o manieră care să acopere toate aspectele. reformularea tezei privind momentul de la care actele administrative produc efecte juridice.administrative. specifică actelor normative. fără a distinge după cum aceste acte administrative au caracter normativ sau individual. este necesară abilitarea legală a organului administraţiei publice de a trece la executarea silită  în al treilea rând. este o măsură extremă la care organele administraţiei publice recurg doar după ce au fost epuizate toate celelalte căi prin care s-ar putea asigura executarea obligaţiilor prevăzute în actul administrativ. este necesar să nu existe nici o altă cale de drept care să asigure îndeplinirea obligaţiei prevăzute în actul administrativ. susţinându-se.100) şi a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului (art.

un autor subliniază că. până la data publicării în Monitorul Oficial al României. se prevede că acesta "intră în vigoare pe data adoptări”. intră în vigoare potrivit dispoziţiilor constituţionale de drept comun în materia legilor. decât dacă o aduc la cunoştinţa celor care trebuie să i se conformeze.L. 78 urmează să se aplice doar legii ca act juridic al Parlamentului sau ar trebui avute în vedere şi celelalte acte normative Astfel. Dacă legat de prima problemă doctrina este unitară. în sensul calculării termenului de 3 zile pe zile libere. acestea ridică două probleme de interpretare. a celui conţinut în art. corespunzător art. 78. a doua problemă referitoare la domeniul de aplicare a textului naşte întrebarea dacă regula din art. Există însă şi situaţii concrete în practică. (2) potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor. de regulă în finalul actului administrativ. astfel încât. autorul (C. (5) care consacra intrarea în vigoare a ordonanţelor de urgenţă numai după depunerea lor spre spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera Competentă să fie sesizată şi după publicarea în Monitorul Oficial al Rmnâniei. respectiv. adică la 3 zile de la data aducerii la cunoştinţă publică. luând ca exemplu hotărâri ale Guvernului. 115 alin. Precizarea constituţională actuală introdusă prin legea de revizuire potrivit căreia legea intra în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. acestea fiind cele care ne interesează în acest context. În realitate însă. aplicate prin analogie. care sunt aduse la cunoştinţă publică. ca regulă. partea I. dar admite că actele administrative normative. aceste acte nu puteau produce efecte juridice deoarece numai de la această dată conţinutul lor devenea cunoscut celor interesaţi. Într-o riguroasă analiză a noilor dispoziţii constituţionale în această materie. Această măsură a fost justificată prin imposibilitatea distribuirii Monitorului Oficial pe întreg teritoriul ţării. cu excepţia intrării în vigoare la o dată ulterioară expres prevăzută în 15 . şi anume: una privind modul de calcul al termenului de 3 zile şi alta privind sfera actelor normative la care se aplică. persoanele fizice sau persoanele juridice au fost puse în situaţia de a se conforma dispoziţiilor unei legi pe care nu o cunoşteau încă.pretinde o anumită conduită dacă nu au cunoscut conţinutul actului care prescrie o acţiune sau o inacţiune a subiectelor de drept. Popescu) consideră de principiu că discuţia trebuie nuanţată. a născut vii controverse privitoare la rnomentul intrării în vigoare a tuturor actelor administrative nonnative. 15 alin. sau chiar "la data semnării" sale. şi anume cel conţinut în art. prin raportare la alte două texte constituţionale. Aşa după cum nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii în cazul în care a încălcat o normă publicată. în numeroase cazuri. cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile şi. în ce priveşte actele administrative normative lato sensu. criticate pe deplin întemeiat în doctrină. tot astfel nici autorităţile publice nu pot pretinde respectarea voinţei lor. în care.

legile şi ordonanţele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile de la data publicării. 78 din Constituţia. în cuprinsul acestor acte normative trebuie să se prevadă că ele intră în vigoare la o dată ulterioară stabilită prin text. ulterior fiind şi republicată. Potrivit art.00 a celei de-a treia zi de la publicare. cum ar fi: actele administrative cu caracter retroactiv adică acele acte care constată existenţa sau întinderea unor drepturi şi obligaţii ce au luat naştere anterior (declarative sau recognitive) ori inexistenţa lor. De la această regulă există şi unele excepţii. care produc efecte juridice de la data intrării în vigoare a actului desfiinţat sau de la data emiterii actului de desfiinţare. conform art. Partea I şi expirând la ora 24.189/2004 inclusiv sub aspectele în discuţie. Autorul mai precizează şi necesitatea ca pentru eliminarea oricăror posibilităţi de interpretare neuniformă. Legea nr. 81 din aceeaşi lege. precum şi cu excepţia retroactivităţii dispoziţiilor contravenţionale mai favorabile . Din categoria acestor acte fac parte:  actele de revocare a unor acte administrative. sub condiţia depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată. fiind active şi nu retroactive. momentul intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului. În principiu. În spiritul art. 24/2000. revizuită şi republicată. 11din Legea nr. actele administrative produc efecte juridice pentru viitor. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative să fie modificată expres sub acest aspect. instrucţiunilor şi a altor acte normative ernise de organele administraţiei publice centrale de specialitate este cel al publicării in Monitorul Oficial al României. dacă în ce priveşte termenul de 3 zile. cât şi sub aspectul modului de calcul al termenului Relativ recent. 16 . în vederea intrării lor în vigoare. în condiţiile Legii nr. Legea nr. revizuită şi republicată. 215/2001. începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României. acesta se calculează pe zile calendaristice. Atunci când nu se impune ca intrarea în vigoare să se producă la data publicării. a actelor normative ale autorităţilor administrative autonome precum şi a ordinelor. (5) din Constituţia. 24/2000 a fost modificată prin Legea nr. prin afişare în locuri autorizate şi prin publicare într-un cotidian local de mare tiraj. atât în sensul precizării exprese a momentului intrării în vigoare a actelor normative. actele normative adoptate de autorităţile administraţiei publice locale se aduc la cunoştinţă publică. ordonanţele de urgenţă intră în vigoare de la data publicării. iar în spiritul art.cuprinsul lor. dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară. 115 alin. Partea I. Astfel.

24/2000. instrucţiuni şi de alte acte nonnative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de 17 . prin care se urmăreşte asigurarea sistemaitzării. publicării.  actele administrative jurisdicţionale. (2) din aceeaşi lege precizează că normele de tehnică legislativă se aplică în mod corespunzător şi la elaborarea şi adoptarea proiectelor de ordine. senatorilor sau cetătenilor. la elaborarea şi adoptarea ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului. potrivit art 3 alin. fie de voinţa organului emitent (existând o dată ulterioară prevăzută în finalul actului). potrivit art. cât şi cele individuale. În plus. revizuită şi republicată. adoptă sau emite un alt act administrativ de aceeaşi forţă juridică. prin care dispune ca efectele juiridice ale acelui act să se producă şi după expirarea perioadei de timp pentru care a fost adoptat sau emis. decurgând din configuraţia actuăIă a art. actele administrative normative interpretative. în cadrul exercitării dreptului la iniţiativă legislativă. nu trebuie uitată situaţia deja evocată mai sus. 15 alin. după caz. normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către Guvern şi a propunerilor legislative aparţinând deputaţilor. care emană de la aceeaşi autoritate care a emis actul interpretat sau de la o autoritate ierarhic superioară şi care au efect retroactiv de la data aplicării actului interpretat. Problematica intrării în vigoare a actelor administrative normative nu poate face abstracţie de metodologia elaborării acestora. aceasta fiind privită ca operaţiunea juridică prin care organul administraţiei publice care a adoptat sau a emis un act administrativ ce produce efecte juridice temporare. care au efect retroactiv deoarece se recunosc părţilor situaţii juridice preexistente emiterii actului. precum şi conţinutul şi forma juridică a fiecărui act normativ. (2) din Constituţia. fiind o consecinţă firească a aplicării unor norme de tehnică legislativă. o parte a doctrinei ia în considerare şi prorogarea actelor administrative. Astfel. unificării şi coordonării legislaţiei. fac excepţie evident şi actele administrative ce încep să producă efecte juridice la o data ulterioară comunicării sau. fie de natura actului (actele supuse aprobării sau confirmării). 3 alin.  În plus. (1) din Legea nr. potrivit căreia actele administrative normative contravenţionale mai favorabile vor retroactiva  De la regula intrării in vigoare a actelor administrative mai sus evocată. cât şi implicită. Pot fi prorogate atât actele administrative de autoritate normative. prorogarea putând fi atât expresă. Situaţiile de acest gen sunt determinate fie de unele dispoziţii ale legii. În doctrina actuală. precum şi la elaborarea şi adoptarea actelor normative ale celorlalte autorităţi cu asemenea atribuţii.

Principiul ierarhiei actelor normative atât de important în acest domeniu este consacrat sintetic şi sugestiv în conţinutul art. În ceea ce priveşte specificul elaborării şi adoptării hotărârilor Guvernului. Un exemplu edificator în acest sens îl constituie Hotărârea Guvernului nr. Actele nonnative date în executarea legilor. suficiente şi posibile. să nu conţină termeni cu încărcătură afectică. Categoriile de acte normative şi normele de competenţă privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituţia României. precum şi la elaborarea şi adoptarea actelor cu caracter nonnativ emise de autorităţile administraţiei publice locale. Prevederi speciale sunt consacrate motivării proiectelor de acte normative:  prin note de fundamentare pentru ordonanţe şi hotărâri ale Guvernului  prin referate de aprobare pentru celelalte acte normative. iar forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic. Textul legislativ trebuie să fie formulat clar. Totodată. care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă. de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte. în doctrina actuală se consideră că acesta rezidă în respectarea. În sfârşit. Legea nr. Actele nonnative se elaborează în funcţie de ierarhia lor. a unor ordonanţe şi a unor hotărâri de Guvern care sunt izvoare formale ale legisticii formale. unicitatea reglementării în materie. fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. revizuită şi republicată. Dacă toate aceste precizări. 24/2000. fluent şi inteligibil. Vom mai reţine în acest context că proiectul de act nonnativ trebuie să instituie reguli necesare. şi prin celelalte legi. 4 din Legea nr. în limitele stabilite prin Constituţie şi prin lege şi numai în domeniile în care acestea au atribuţii legale. inclusiv a celei privitoare la organizarea şi funcţionarea Guvernului. sau să se prezinte pe Internet de către autoritatea emitentă. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului. precizia şi claritatea dispoziţiilor. actele normative ale autorităţilor administraţiei publice locale se adoptă ori se emit pentru reglementarea unor activităţi de interes local. a unor legi. Partea I. în plus faţă de cele arătate. expunerile de motive pentru legi şi notele de fundamentaree pentru ordonanţe şi hotărâri ale Guvernului trebuind să se publice împreună cu actul normativ în cauză în Monitorul Oficial al României. precum şi evitarea paralelismelor.specialitate. 24/2000 conţine dispoziţii speciale privind integrarea proiectului în ansamblul legislaţiei. la care se pot adăuga multe altele conţinute 18 .

Deci. actele 19 . trebuie făcută distincţie intre actele administrative normative care în principiu produc toate categoriile de efecte. 555/2001. Astfel. tocmai pentru a lipsi de efecte juridice.  actul administrativ care produce efecte în cea mai restrânsă sferă a subiectelor de drept este acel act individual prin care se instituie un singur raport juridic între două subiecte. dezvoltată de asemenea în doctrina postbelică. Astfel. 24/2000 şi dezvoltate în Hotărârea Guvernului nr.  acte administrative normative care produc efecte în sfera şi mai largă a tuturor organelor administraţiei de stat  acte administrative normative care produc efecte juridice într-o sferă cât se poate de largă. dar între mai multe subiecte  actele administrative care dau naştere la două sau mai multe raporturi juridice. distingem între:  acte administrative normative care produc efecte numai în interiorul organului administrativ de la care emană. Raporturile juridice ce au luat naştere pe baza actelor administrative pot să înceteze fie ca urmare a intervenţiei unui act juridic emis în acest scop. există dispoziţii disparate în unele acte normative. fie ca urmare a unor fapte materiale prevăzute de lege. chiar in cadrul actelor administrative cu caracter individual există o deosebire între ele după sfera mai largă sau mai restrânsă a subiectelor între care se creează raporturi juridice. Spre exemplu.  acte administrative normative care produc efecte într-o sferă ceva mai largă. în ce priveşte actele administrative individuale. fiind şi izvoare ale dreptului şi actele administrative individuale care se prezintă în principiu ca fapte juridice ce dau naştere la raporturi de drept administrativ. Astfel. întinderea efectelor juridice produse de actele administrative se delimitează după subiectele ce au obligaţia la executare. În ceea ce priveşte întinderea efectelor juridice produse de actele administrative. diferenţe mai mari după acest criteriu există în cazul actelor administrative normative.actele administrative. inclusiv asupra celorlalte organe ale statului şi asupra altor organizaţii. şi anume în cadrul aceleiaşi ierarhii de organe administrative. se constituie într-o veritabilă codificare a procedurii de elaborare a actelor administrative normative. În ce priveşte efectele actelor administrative. Într-o opinie mai nuanţată. în schimb. în ceea ce priveşte încetarea efectelor juridice. care ar trebui unificate. deşi tot determinate. adopţia este supusă unui regim juridic mixt. Totuşi.în textul Legii nr.  actele administrative care dau naştere tot la un singur raport juridic. dar şi la alte categorii de raporturi. acestea pot fi reglementate şi de alte norme de drept decât cele ale dreptului administrativ. de drept administrativ şi de dreptul familiei.

nu determină încetarea efectelor acesteia. Executarea actului administrativ prin intermediul unor fapte stinge efectele acestuia. prin îndeplinirea ei. totuşi. putem vorbi de încetarea efectelor juridice prin acte de executare. de pildă. Este necesar. fie de lege sau de o 20 . Încetarea efectelor juridice ale actelor administrative prin fapte materiale prevăzute de lege se referă doar la actele administrative individuale pentru că efectele juridice ale actelor administrative normative ce conţin reguli generale impersona1e nu pot fi stinse ca urmare a acţiunii unui fapt material prevăzut de lege. Numai atunci când executarea se înfăptuieşte printr-unul sau printr-un număr determinat de fapte materiale. care de regulă se face de organul emitent. ca orice obligaţie. iar dizolvarea persoanelor juridice. La rândul ei. Spre exemplu. de regulă. Spre exemplu. obligaţia de executare a actului administrativ poate înceta. limitată la un anumit număr de cazuri. Exercitarea pe baza unei diplome. decesul unei persoane constituie un asemenea fapt material care atrage încetarea efectelor juridice produse de acte administrative. motiv pentru care raporturile juridice create de astfel de acte se pot stinge. printr-o singură aplicare sau printr-o aplicare repetată.administrative produc efecte juridice până în momentul scoaterii lor din vigoare. poate antrena încetarea acestor raporturi. de autoritatea ierarhic superioară sau de instanţele judecătoreşti. ca această încetare să fie prevăzută în mod expres fie de un alt act administrativ cu cel puţin aceeaşi forţă juridică. în materia răspunderii contravenţionale aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. ale căror efecte juridice încetează prin împlinirea termenului (fapt material) pentru care au fost emise. potrivit dreptului comun. Nu orice activitate de executare duce la încetarea efectelor actelor administrative. Excepţie de la această regulă fac actele administrative normative temporare. ca urmare a unor fapte materiale de producerea cărora legea leagă acest efect. Astfel. subiecte ale unor raporturi juridice administrative. revocare sau anulare. Actele administrative individuale emise în considerarea unor persoane determinate se epuizează. fiind vorba despre suspendare. fiindcă drepturile conferite de acest act administrativ se realizează printr-o suită nesfârşită de acte de executare. Prescripţia prevăzută într-un act normativ constituie un alt fapt material care atrage încetarea efectelor juridice produse de unele acte administrative individuale. executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii.

suspendarea executării unui act administrativ este. fiind anulat sau revocat. Suspendarea reprezintă operaţia de întrerupere temporară a efectelor juridice produse de un act juridic În doctrina actuală este subliniată distincţia între suspendarea unui act juridic. pe de altă parte. s-a susţinut. un autor a identificat două sensuri ale noţiunii de suspendare:  suspendarea "stricto sensu" privită ca încetarea temporară a obligaţiei de executare după intrarea în vigoare a actului administrativ. În doctrina postbelică. Suspendarea şi revocarea actelor adminsitrative I. care semnifică întreruperea efectelor cu acest caracter ale actului respectiv.hotărâre judecătorească. Ea are în vedere fie întreruperea vremelnică a producerii de efecte juridice (ceea ce înseamnă că actul era în vigoare). Astfel. dacă într-un act administrativ se prevede că acesta va intra în vigoare la o dată ulterioară. după un anumit timp. pe de o parte. ce intervine însă în cazuri de excepţie. În acelaşi sens. adică după ce acesta a început să producă efecte juridice  suspendarea "Iato sensu” privită nu doar ca încetarea temporară a unei activităţi deja începute. În acest caz. reprezentând întreruperea producerii oricărui efect de către actul respectiv. Suspendarea actelor administrative este o garanţie a asigurării legalităţii. actul administrativ să-şi recapete caracterul său executoriu sau să înceteze complet a mai produce efecte juridice. fie amânarea temporară a producerii de efecte juridice. o stare temporară. prin însăşi înţelesul acestei noţiuni. neputându-se vorbi de suspendare deci înainte ca acest act să fi intrat în vigoare sau înainte ca el să fi fost în măsură să producă vreun efect. actul neproducând nici un efect juridic în perioada menţionată. în situaţii limită. până la data stabilită pentru 21 . ci şi ca situaţia în care un act administrativ intră în vigoare ulterior momentului în care a fost emis şi ar fi trebuit să intre în vigoare . că suspendarea este de fapt lipsită de obiect. şi suspendarea efectelor sale juridice. aceasta nu înseamnă că pentru perioada de timp de la publicare. de către alţi autori. urmând deci ca. în doctrina actuală se susţine că suspendarea unui act administrativ de autoritate poate să intervină:  numai după intrarea sa in vigoare  ca urmare a dispoziţiei unui organ competent sau prin efectul legii  după ce actul administrativ a început să îşi producă efectele juridice pentru care a fost adoptat sau emis Astfel.

actul este suspendat. ci în această perioadă actul nu există. Astfel. ele nu pot. în realitate. în timp ce situaţiile de revocare a actelor administrative sunt destul de rare. inclusiv sub aspectul oportunităţii. prevăzută expres. cum ar fi:  contestarea legalităţii de către un cetăţean. revocarea se dispune când există certitudinea că actul este ilegal. Faţă de această poziţie tradiţională din doctrina administrativă. potrivit principiului că actele administrative produc efecte juridice de la data publicării sau comunicării sau de la o dată ulterioară. dar ea poate interveni şi prin efectul legii.  aplicarea unei sancţiuni persoanei fizice care a săvârşit o abatere administrativă. în cazul acţiunilor în contencios administrativ sunt tot mai des întâlnite cazurile în care reclamantul. o dată cu introducerea acţiunii de anulare a actului administrativ vătămător introduce şi o cerere de suspendare în condiţiile stabilite de legea contenciosului administrativ. transforma suspendare într-o regulă a regimului juridic aplicabil actelor administrative. analiza evoluţiei practicii administrative şi a jurisprudenţei administrative din ultimii ani demonstrează faptul că. Astfel. pe când suspendarea determină doar încetarea temporară a acestor efecte. revocarea apare ca o regulă.  schimbarea condiţiilor de fapt după emiterea actului cu implicaţii asupra oportunităţii actului. suspendarea se deosebeşte de revocare prin mai multe aspecte:  în primul rând. se apreciază în doctrina actuală. pe când suspendare intervine când există un dubiu în privinţa legalităţii. suspendarea actului administrativ trebuie să fie dispusă de organul competent potrivit legii.  necesitatea de a pune de acord actul respectiv cu actele organelor ierarhic superioare emise ulterior. în timp ce suspendare reprezintă o operaţie excepţională  în al doilea rând. suspendarea actelor administrative poate interveni în următoarele situaţii:  de drept: în baza unei dispoziţii legale sau chiar constituţionale. În plus. revocarea atrage încetarea definitivă a producerii de efecte juridice. asemeni revocării.intrarea în vigoare.  clarificarea unor îndoieli ale organului emitent cu privire la legalitatea actului Oricât de mare ar fi sfera acestor cauze. Suspendarea unui act administrativ poate deveni necesară în mai multe situaţii. o organizaţie nestatală sau o autoritate publică.  în al treilea rând. inclusiv sub aspectul oportunităţii. 22 .

vom reţine în primul rând prevederea art. Legea nr. al celui local sau al primarului. într-un alineat distinct. în temeiul Constituţiei şi al Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală. suspendarea poate fi dispusă prin act juridic. calificat ca fiind un contencios administrativ obiectiv. în cazul actelor administrative individuale. dar poate fi şi opera legiuitorului. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. 179/2005 a stabilit un termen care expiră cu cel puţin 10 zile înaintea introducerii acţiunii în contenciosul administrativ. 554/2004 a contenciosului administrativ. 5 din Constituţia. în timp ce pentru actele administrative normative. Pentru a se evita producerea unor efecte ireparabile. acţiunea poate fi introdusă oricând) din Legea nr. control de tutelă administrativ. cât şi al Legii nr. în cazul în care consideră actul ilegal. împotriva unui act al consiliului judeţean. va atrage suspendarea de drept a actului. Un alt exemplu de suspendare în temeiul legii ni-l oferă Ordonanţa Guvernului nr. în care prefectul urmează să decidă dacă actul administrativ normativ prezintă elemente de ilegalitate.  în baza unei hotărâri judecâtoreşti sau a unei ordonanţe a Ministerului Public. cât şi a intereselor naţionale. legat de controlul de legalitate exercitat de prefect. în baza hotărârii de „retractare vremelnică" de către organul emitent. potrivit căreia.  în baza unui ordin al unui organ ierarhic superior. dreptul de a-l ataca efectiv în instanţa de contencios administrativ. 123 alin. fiind consacrată o normă de protecţie atât a persoanei în faţa unor eventuale abuzuri ale administraţiei publice locale. 23 . până la soluţionarea cauzei. revizuită şi republicată. Constituţia a prevăzut principiul suspendării actului atacat. după caz.340/2004. În esenţă. modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. Astfel. care curge de la data când s-a cunoscut existenţa actului nelegal. care stabileşte expres că plângerea contravenientului împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii atrage suspendarea executării actului de sancţionare. modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. în raport cu cele locale. Astfel. 179/2005. 554/2004 reiterează. introducerea acţiunii prefectului în instanţa de contencios administrativ. cu motivarea necesară. situaţie în care îl va returna autorităţii emitente. În ce priveşte prima situaţie de suspendare. în doctrina actuală se manifestă rezerve faţă de consacrarea principiului suspendării în cazul actelor administrative normative. având ulterior la dispoziţie. în termenul prevăzut de art.340/2004. privind instituţia prefectului.11 (6 luni sau. pentru a-l modifica sau revoca după caz. de un an. prevederea constituţională referitoare la suspendarea de drept a actului atacat. Legea nr. ope legis.

dacă existâ dubii cu privire la legalitatea acestora. suspendarea va înceta atunci când au dispărut împrejurările care au determinat-o. chiar autoritatea emitentă şi autoritatea ierarhic superloară pot suspenda actele administrative emise. Astfel. suspendarea intervine în situaţia în care există îndoieli cu privire la legalitatea sau oportunitatea actelor administrative. ea va înceta de drept la sfârşitul perioadei pentru care a fost hotărâtă sau. potrivit doctrinei.Noua lege a contenciosului administrativ consacră o reglementare mai amplă instituţiei suspendării actului atacat. din oficiu sau la sesizare. până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. de natură a perturba grav funcţionarea unui serviciu public administrativ de importanţă naţională. sentinţa prin care se pronunţă suspendarea fiind executorie de drept şi putând fi atacată cu recurs în termen de5 zile de la pronunţare. Când este pronunţată de organul emitent. II. fie prin repunerea lui în vigoare. O dispoziţie expresă este consacrată situaţiei în care solicitarea suspendării executării actului administrativ individual este cerută de reclamant prin acţiunea principal. cu citarea părţilor. caz în care instanţa va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat. ca urmare a stabilirii legalităţii lui. vom mai reţine că. Organele care fac parte din Ministerul Public pot suspenda numai actele administrative ale organelor de deţinere şi executare a pedepselor. Revenind la celelalte cazuri în care intervine suspendarea. când în cauză este un interes public major. cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusă şi de Ministerul Public.14) În plus. efectele suspendării vor înceta fie prin anularea actului. spre deosebire de anularea şi revocarea actelor administrative care operează in cazul în care acestea sunt ilegale sau inoportune. (art. prevăzând expres că cererea de suspendare poate să intervină o dată cu declanşarea procedurii prelabile. după caz. În ceea ce priveşte revocarea. ea urmând să fie rezolvată de urgenţă. revocarea mai este numită şi 24 . până la pronunţarea instanţei de fond. mai precizează legiuitorul organic. Un act administrativ poate fi suspendat şi dacă există îndoieli cu privire la oportunitatea sa. aceasta reprezintă operaţia juridică prin care organul emitent al unui act administrativ sau organul ierarhic superior desfiinţează acel act. dacă nu a fost stabilită o perioadă. iar încheierea sau. fără a-i fi pusă în discuţie legalitatea. Prin urmare. Atunci când suspendarea actului administrativ a intervenit pe considerente de neoportunitate.

52 din Constituţia. organului ierarhic superior. Plângerea se poate adresa. în această din urmă. Deşi aparent simplă. şi o regulă. în tot sau în parte. revocarea actelor administrative ca fiind o regulă. un principiu al structurii funcţionale a administraţiei publice. cum ar fi cea a situaţiei efectelor juridice deja produse până atunci. trebuie să solicite autorităţii publice emitente. printr-un act administrativ unilateral. Revocarea reprezintă deci un caz particular al nulităţii dar. 29/1990. a fost subliniată necesitatea consacrării sale exprese în viitorul Cod de procedură administrativă. revocarea este privită ca operaţiunea juridică ce poate consta în două forme de exprimare: retractarea. astfel. în egală măsură. dacă acesta există. Astfel potrivit art 7 alin. fiind unanim admis de toţi specialiştii. cel vătămat într-un. al raţiunii însăşi de a fi a actelor administrative. caracterizată mai degrabă prin lipsa de subordonare între autorităţi. Vom înţelege. Prin această procedura prealabilă. în termen de 30 de zile de la data comunicării actului. Principiul revocării actelor administrative a devenit o constantă a dreptului public românesc. Acest principiu fundamental aplicabil actelor administrative rezultă din art. înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente. în acelaşi timp. drept al său sau un interes legitim. este necesar să existe o astfel de autoritate ierarhic superioară având în vedere actuala organizare a administraţiei publice. revizuită şi republicată. între care şi subordonarea ierarhică administrativă. precum şi cea a consecinţelor juridice ale efectelor 25 . revocarea. legiuitorul a fundamentat dreptul administraţiei de a reveni oricând asupra actului emis. atunci când desfiinţarea actului se face de autoritatea emitentă şi revocarea propriu-zisă. atunci când desfiinţarea actului se face de către autoritatea ierarhic superioară celei emitente. Evident. dar neprevăzut ca atare în vreun text de lege.retractare. Este motivul pentru care. Structura organizaţională a administraţiei publice se bazează pe anumite reguli. Altfel spus. Principiul revocabilităţii actelor administrative apare. (1) din noua lege a contenciosului administrativ. revocarea ridică unele probleme speciale. recunoscut de practicienii din administraţia publică. care menţine caracterul obligatoriu al procedurii prealabile ce fusese consacrat prin Legea nr. în doctrina actuală. situaţie. un principiu fundamental al regimului juridic al actelor adrninistrative. aspect care ar clarifica o serie de probleme teoretice şi ar oferi un criteriu sigur pentru practica administrativă şi judecătorească. astfel. a acestuia. precum şi din dispoziţiile noii Legi a contenciosului adnlinistrativ. 21 şi art. ca un efect firesc al trăsăturilor administraţiei publice.

aceasta trebuie dispusă printr-un act cu cel puţin aceeaşi forţă juridică cu a actului revocat. fiind unul din aspectele esenţiale ale acestei corelaţii. În doctrină au fost identificate două ipoteze:  prima în care contractul civil se încheie pe baza unui act administrativ prealabil între doi particulari sau între un particular şi o instituţie publică. cu următoarele categorii de excepţii: a) actele administrative declarate irevocabile printr-o dispoziţie expresă a legii. Spre deosebire de actele administrative normative care sunt intotdeauna şi oricând revocabile. În acest caz contractul încheiat în baza actului 26 . e şi f) Exceptarea actelor administrative care au dat naştere la contracte civile are în vedere raporturile dintre dreptul administrativ şi dreptul civil. aceste excepţii sunt deduse fie din natura actului. Ea trebuie motivată. e) actele administrative care au dat naştere la contracte civile (în sensul larg al termenului). b) actele administrative cu caracter jurisdicţional. fie din efectele pe care leau produs sau din voinţa legiuitorului. actele administrative individuale sunt în principiu revocabile. după ce actul a fost emis. dar în mod special a condiţiei specifice referitoare la oportunitate. au intervenit reguli noi care au modificat procedura de elaborare a acestuia. ne ocupăm în continuare de ultimele patru excepţii. concomitente sau ulterioare emiterii actului administrativ. pot apărea excepţii. f) actele administrative emise ca urmare a existenţei unor contracte civile. după cum s-a remarcat în doctrina recentă. iar celelalte trei vor fi abordate în contextul cercetării altor instituţii cu care au directă legătură. g) actele administrative care dau naştere la drepturi subiective garantate de lege sub aspectul legalităţii. Cauzele revocării pot fi anterioare. ci) actele administrative de punere în executare a actelor procedurale penale. cu precizarea că. În ce priveşte condiţiile în care trebuie dispusă revocarea. De la această regulă. c) actele adtninistrative de aplicare a sancţiunilor corespunzătoare formelor răspunderii din dreptul administrativ. actul de revocare urmând să respecte noile norme procedurale. în cazul în care. Revocarea poate interveni pentru nerespectarea condiţiilor generale de legalitate ale actului administrativ. h) actele administrative care au fost executate material. vom reţine că. cu respectarea procedurii de emitere şi cu admiterea posibilităţii unei acţiuni în instanţa de contencios administrativ.produse în raport de cauzele care au determinat-o. Deoarece prima categorie se subînţelege.

Actele administrative emise pe baza unui contract prealabil sunt exceptate de la principiul revocabilităţii. în unele situaţii. trebuie să admitem şi dreptul "particularului" de a ataca în contencios administrativ. şi interesul public pe care îl are de apărat administraţia publică. act pe care "s-a grefat" contractul civil. capacitatea de drept civil a părţilor contractante este "subordonată" capacităţii de drept administrativ a organului emitent. actul de revocare. Prin urmare. în concret. În doctrină există şi o analiză mai nuanţată. în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat deoarece a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. şi asupra legalitâţii actelor civile încheiate fn baza actului administrativ nelegal. contractelor li se poate aplica un regim comandat de dreptul public. potrivit cărora. Este de fapt problema priorităţii între cele două exigenţe: siguranţa persoanelor particulare în viaţa juridică. ţinându-se cont de litera şi spiritul legii. Actul administrativ nu poate fi desfiinţat decât o dată cu contractul şi pe căile prevăzute de lege în acest scop. în cazul admiterii acţiunii. În acest caz principiul revocabilităţii operează numai dacă autorităţile administraţiei publice. Sunt situaţii în care contractul civil preexistă legal între subiecte de drept care nu fac parte din sistemul "administrativ" al organului ce 27 . respectiv autoritatea administrativă şi instituţia publică nu sunt subordonate aceleiaşi autorităţi administrative ierarhic superioare Această categoric de acte exceptate de la principiul revocabilităţii se impune a fi regândită în raport cu noua prevedere a recentei reglementări în domeniul contenciosului administratrv care stabileşte posibilitatea autorităţii publice emitente a unui act administrativ nelegal de a solicita instanţei constatarea nulităţii acestuia. Admiţând "prioritatea administrativului". nu însă şi printr-o revocare din partea organului administraţiei publice.  a doua în care contractul civil se încheie pe baza unui act administrativ prealabil între două autorităţi ale administraţiei publice sau între o astfel de autoritate şi o instituţie publică. actul administrativ fiind în această situaţie "un instrument juridic" strict necesar pentru executarea contractului civil însuşi. şi implicit în raporturile născute pe baza unui act administrativ. instanţa se va pronunţa. la cerere. în realitate. actul administrativ fiind irevocabil. iar identificarea acestor situaţii se va face de la caz la caz. O altă excepţie de la excepţie o reprezintă şi actele administrative de numire în funcţii publice din administraţia centrală. contractul individual de muncă etc. O asemenea poziţie porneşte de la premisa că. contractul civil nu este decât un instrument juridic de realizare a sarcinilor organului administraţiei publice de la care provine actul administrativ. situaţie în care.administrativ poate fi reziliat numai pe cale judecătorească. contractul comercial. precum şi asupra efectelor civile produse.

h) Actele care au fost executate material în mod evident nu mai pot fi revocate deoarece desfiinţarea lor nu va putea şterge efectele materiale deja produse. exceptând actul administrativ ce stă la baza lor de la principiul revocabilităţii. ci poate să aprecieze oportunitatea emiterii lor. Această categorie priveşte numai actele administrative individuale care se realizeaza material printr-o singură operaţiune (acţiune) sau mai multe operaţiuni determinate. care se caracterizează prin faptul că autoritatea administraţiei publice nu are obligaţia de a le elibera. chiar dacă acesta este garantat prin dispoziţiile dreptului civil sau ale dreptului muncii. în timp ce prima categorie de autorizaţii evocată se bucură de stabilitate mai mare. a doua categorie prezintă un caracter precar şi revocabil tocmai datorită dreptului de apreciere de care beneficiază autoritatea emitentă. ilegalitatea actului. trebuie făcută distincţie între autorizaţiile impuse de lege.trebuie să emită actul. Săvârşirea unor operaţii de fraudare a legii de către beneficiarii unor astfel de acte va putea atrage însa. În concluzie. care se caracterizează prin faptul că autoritatea administraţiei publice este obligată să le elibereze la solicitarea celui interesat dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege şi autorizaţiile libere. care au dat naştere la drepturi subiective care nu sunt protejate special. fiind deci irevocabile. ci dobândeşte acest caracter abia în clipa în care dreptul subiectiv pe care l-a generat este protejat de lege atât de eficace încât din textul sau scopul ei rezultă 28 . diplomele de absolvire a unor instituţii de învăţământ superior etc. autorizaţia de exercitare a unei meserii). În legătură cu revocarea autorizaţiilor. ducând implicit la posibilitatea revocării sale. în mod evident. Revocarea unei autorizaţii de construire.  În prima categorie intră certificatele de naştere. deoarece ele presupun angajarea beneficiarului la cheltuieli importante. Astfel. respectiv a unui raport juridic civil. deoarece autoritatea competentă are obligaţia de a le elibera dacă cel interesat întruneşte condiţiile cerute de lege. un act de drept administrativ nu devine irevocabil prin simplul fapt că dă naştere unui drept subiectiv.  În cazul drepturilor subiective civile legea a înţeles să le ocrotească în mod special. g) Actele administrative care au dat naştere la drepturi subiective garantate de lege sub aspectul legalităţii ca acte exceptate se disting după cum dreptul subiectiv apare în sfera unui raport juridic administrativ. după ridicarea clădirii. beneficiarul unei asemenea autorizaţii asumându-şi riscul unor pagube în momentul solicitării autorizaţiei (spre exemplu. Cele mai frecvente acte administrative din sfera acestei categorii sunt autorizaţiile. după cum s-a apreciat şi în doctrina postbelică. cărţile de identitate. nu ar mai avea nici o valoare.

. şi de către instanţa competentâ. adică a unor acte care nu au avut nici un moment aparenţa de legalitate. în condiţiile legii. de regulă. Deasemenea. de către autoritatea emitentă dar. în opinia unui autor.că ea a înţeles să lipsească autoritatea administrativă de posbilitatea de a-l desfiinţa prin anularea actului administrativ de bază. prevedere menţinută şi de actuala reglementare. să nu se creeze o situaţie mai rea celui căruia actul i se adresează.  Actele administrative individuale pot fi modificate în principal de autoritatea emitentă. dar şi sa il modifice. irevocabilitatea actelor administrative din categoriile exceptate de la principiul revocabilităţii nu mai poate fi invocată dacă ne aflăm în prezenţa unor acte inexistente. după caz. în tot sau în parte. Modificarea de către autoritatea emitentă trebuie realizată printr-un act de acelaşi nivel. poate. să anuleze. de autoritatea emitentă. fiind vorba de evocarea aceleiaşi dispoziţii din Legea contenciosului administrativ. adoptat sau emis cu respectarea aceleiaşi metodologii de tehnică legislativă. La modificarea actelor administrative individuale trebuie să se ţină seama însă de principiul drepturilor câştigate. în ipoteza în care actul administrativ pe care partea îşi întemeiază un drept sibiectiv a fost emis datorită manevrelor sale frauduloase sau dolosive. de autoritatea administrativă ierarhic superioară precum şi. dar şi de alte autorităţi publice. actele administrative normative pot fi modificate. astfel încât. Modificarea de către instanţa competentă intervine în aplicarea prevederii din Legea contenciosului administrativ potrivit căreia "instanţa soluţionând acţiunea. 29 . actul administrativ . Modificarea actelor administrative poate fi făcută. iar modificările produc efecte juridice numai pentru viitor. iar în secundar. Autoritatea emitentă a unui act administrativ poate nu doar să-l revoce. această anulare în parte nereprezentând altceva decât o modificare adusă actului administrativ.. în acest caz. În analiza acestei chestiuni. în condiţiile legii. după modificare.  Astfel. potrivit legii. Doctrina a mai remarcat şi faptul că irevocabilitatea unui act administrativ nu mai poate fi invocată chiar dacă acesta se încadrează într-una dintre excepţiile de la principiul revocabilităţii actelor administrative. ". trebuie făcută distincţie după cum este vorba despre acte administrative de autoritate normative sau individuale. cum ar fi autoritatea administraţiei publice ierarhic superioară sau instanţa judecătorească competentă. de instanţele judecătoreşti.

30 .

Related Interests