Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

HOINARI PRIN SIBIU O prezentare turistică a zonei Sibiului

Capitolul 1 – Pentru a cunoaşte istoria şi oamenii Sibiului........................... pag. 2 Capitolul 2 – Pentru a admira arhitectura medievală a Sibiului.................... pag. 7 Capitolul 3 – Pentru a vizita muzeele Sibiului.............................................. pag. 23 Capitolul 4 – Pentru a încerca bucătăria tradiţională din zona Sibiului........ pag. 28 Capitolul 5 – Pentru a participa la festivalurile din Sibiu............................. pag. 31 Capitolul 6 – Pentru a vizita câteva biserici fortificate din jurul Sibiului..... pag. 35 Capitolul 7 – Pentru a cunoaşte Mărginimea Sibiului................................... pag. 44 Capitolul 8 – Pentru a cunoaşte tradiţiile din zona Sibiului.......................... pag. 55 Capitolul 9 – Pentru a vă bucura de soare la Ocna Sibiului sau Bazna......... pag. 61 Capitolul 10 – Pentru a vă bucura de zăpadă la Păltiniş sau Bâlea................. pag. 68 BIBLIOGRAFIE...............................................................................................pag.75

1 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

1. Pentru a cunoaşte istoria şi oamenii Sibiului, pornim într-o călătorie de-a lungul secolelor...
Atestat documentar pentru prima dată într-un document scris în 1191 de Papa Celestin al III-lea şi căpătând statutul de „civitas” în 1366, Sibiul este un loc încărcat de istorie. Aşezat în centrul ţării, acolo unde s-au întâlnit dintotdeauna drumurile ce legau provinciile istorice româneşti, oraşul s-a dezvoltat ca punte de legătură între cultura românească şi culturile celorlalte naţionalităţi care s-au aşezat aici. Vizitatorul păşeşte într-un oraş care a reuşit să-şi conserve spiritul şi îşi redescoperă frumuseţea, căci restaurările ample din ultimii ani au fost făcute cu respectul cuvenit pentru a scoate la lumină fragmente valoroase din istorie şi cultură. Vechea cetate, înconjurată de ziduri masive de apărare şi străjuită de turnuri, a păstrat aproape intacte casele din inima sa şi le îmbracă astăzi în culori de sărbătoare. O călătorie în timp ne-ar arăta că în perioada romană aşezarea de pe malul Cibinului era cunoscută sub numele de „Cedonia”, iar în secolul XII numele său apare în documente ca „Cibinum” – mai târziu devenit „Sibiu”. Dar de unde numele de „Hermannstadt”? Oraşul datorează numele său german unuia dintre conducătorii coloniştilor saşi care la mijlocul secolului al XII-lea au răspuns chemării regelui Geza al II-lea de a se stabili în
2 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

Transilvania – ocupată de feudalitatea maghiară prin forţă armată. În „Trans Silva” – „Ţara de dincolo de păduri” – colonişii au întemeiat şapte mari oraşe fortificate şi au numit apoi regiunea „Siebenbürgen”; Sibiul a fost cel mai important dintre cele şapte. Să zăbovim puţin asupra stemei oraşului, care poate fi văzută pe frontoanele vechilor case sau pe Podul Minciunilor: două săbii încrucişate înconjurate de frunze de nufăr, purtând în partea de sus o coroană. Pe podişul de deasupra luncii Cibinului, unde se întinde astăzi Oraşul de Sus, doi dintre conducătorii coloniştilor au înfipt în pământ săbiile cu lamele încrucişate jurând să-l apere cu preţul vieţii lor. Cele trei frunze de nufăr s-au adăugat stemei mai târziu, ca simbol al numeroaselor lacuri şi heleştee care înconjurau cetatea. Coroana, reprezentând în heraldica secolului XIII un însemn regal, semnifică dăruirea acestui teritoriu coloniştilor saşi – acordată de regele Andrei al II-lea în anul 1224 şi confirmată prin "Andreanum". Iată-ne deci în secolul XIII, într-un oraş care începe să crească şi să se caţere de pe malul Cibinului – adică din „Oraşul de Jos” – pe dealul care se înalţă alături. Primele construcţii din „Oraşul de Sus” au fost o biserică şi o şcoală – Biserica Evanghelică şi Colegiul Samuel von Brukenthal care se găsesc în Piaţa Huet. A urmat apoi o zonă comercială – actuala Piaţa Mică sau „Kleiner Ring”, iar pe măsură ce zonele de locuit s-au extins şi aici, au fost înconjurate de fortificaţii trainice. Şaptezecişipatru de turnuri şi unsprezece bastioane au fost înălţate pentru apărarea oraşului, de către breslele de meseriaşi care în afară de statutul profesional căpătau astfel şi un rol politic şi militar în viaţa cetăţii. Pentru că face faţă cu succes şi în repetate rânduri ameninţării otomane, într-un document datat 1438 Papa Eugen al VI-lea numeşte Sibiul „un bastion de apărare pentru întreaga creştinătate”. În secolul XVI Sibiu-Hermannstadt este o cetate puternică şi înfloritoare, cel mai însemnat dintre cele şapte oraşe săseşti, fiind comparat cu Viena în privinţa mărimii şi frumuseţii. Călătorii îl pomenesc în cronici ca fiind: " Oraş prea vestit ... întărit cu două rânduri de ziduri răspândit pe o suprafaţa mare şi este înfrumuseţat şi împodobit cu clădiri măreţe." "... oraş mare, strălucit, puternic şi înzestrat cu toate cele trebuitoare unui trai vrednic orăşenesc."
3 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

Fiind atât de bine apărat, meşteşugurile, comerţul şi cultura înfloresc aici în voie. La Sibiu se tipăresc cărţi, se bate monedă, există spital, farmacie şi azil de bătrâni. În 1692 oraşul devine capitala provinciei Transilvania şi sediul guvernatorului. Poştalionul circulă de două ori pe lună între Viena şi Sibiu dus-întors. Străzile sunt pavate şi prima trupă de teatru dă spectacole în Piaţa Mare („Grosser Ring”) în 1752, iar câţiva ani mai târziu se inaugurează teatrul iniţiat de Martin Hochmeister, în Turnul Gros (restaurat recent după un incendiu devastator de la începutul secolului XX, edificiul poartă acum numele de Sala Thalia). Hanul orăşenesc este preluat de Phillip Collignon care îi dă numele de „Împăratul Romanilor” („Römischer Kaiser”) – clădirea funcţionează ca hotel până în zilele noastre, în plin centru al oraşului. La Sibiu se inaugurează prima librărie, se tipăresc ziare, apare prima carte de medicină românească datorată medicului oftalmolog Ioan Piuariu Molnar, se descoperă elementul chimic Telur de către Friedrich Joseph Müller de Reichenstein. Secolul XIX găseşte un oraş în plină maturitate culturală şi socială. Muzicieni precum Karl Filtsch, Franz Liszt, Johann Strauss susţin concerte la Sibiu, iar în 1852 împăratul Franz Josef pune piatra de temelie a noului spital orăşenesc, spital care funcţionează şi astăzi. În 1817, după moartea baronului Samuel von Brukenthal casa acestuia devine muzeu, ea fiind de fapt deschisă ca expoziţie publică de artă încă din anul 1790 – cu 3 ani înaintea Luvrului. Este inundat un teren în parcul „Sub Arini” şi se amenajează un patinoar – care funcţionează încă, se folosesc pentru prima dată schiurile pe câmpul Poplăcii. Se construieşte o şcoală sportivă, prima grădiniţă este inaugurată în 1871 de către Therese Jikeli. Prin oraş sunt văzuţi „oameni sandviş” care fac reclamă pentru călătorii de agrement la Ocna Sibiului. Sibiul este iluminat noaptea şi se instalează prima legatură telefonică între Primărie şi paznicul din turnul Bisericii Evanghelice, fiecare stradă poartă tabliţă cu numele iar casele sunt numerotate; există pentru fiecare stradă un măturator plătit de Primarie. În 1875 Andreas Rieger înfiinţează la Sibiu prima fabrică cu utilaje mecanice – mai pot fi încă văzute în oraş capace de canalizare care poartă inscripţia „A. Rieger”. Pe străzile oraşului este văzut
4 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

primul automobil în 1899, iar în 1904 se introduce iluminatul electric şi Sibiul este al doilea oraş din Europa unde circulă un tramvai electric, de la gară până în parcul Sub Arini. La început de secol XX, Sibiul este un oraş vibrant în pas cu vremea: primul cinematograf se inaugurează în 1909, apar WC-uri publice şi se deschide pentru locuitori „Baia Populară”. Deşi majoritatea populaţiei era formată din saşi, prezenţa populaţiei româneşti este foarte vie – Sibiul devenind centrul spiritual al luptei pentru emanciparea naţiunii române. La Sibiu este redactat de către Simion Bărnuţiu „Manifestul - proclamaţie către români” citit la Blaj, şi tot la Sibiu îşi va avea sediul Comitetul Naţional Permanent Român sub preşedinţia episcopului Andrei Şaguna. În 1863 îşi deschide aici lucrările Dieta Transilvaniei care votează „Legea privind egala îndreptăţire a naţiunii române şi a confesiunilor sale”. Din Sibiu activează Partidul Naţional Român din Transilvania, care declanşează cea mai amplă mişcare social-politică din a doua jumătate a secolului al XIX-lea – Mişcarea Memorandistă, deşi începând cu 1867 Transilvania a fost anexată Imperiului Austro-Ungar. Tot la Sibiu ia naştere Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA) al cărei sediu se află în parcul cu acelaşi nume. Suprafaţa construită a oraşului se extinde mult în afara zidurilor, aproape jumătate din case fiind acum „extramuros”. Dezvoltarea urbanistică, economică şi socială de care se bucura Sibiul la începutul secolului XX este frânată de izbucnirea războiului. Dacă după primul război mondial şi unirea Transilvaniei cu România în Sibiu jumătate din locuitori erau de etnie germană, după al doilea război mondial începe deportarea saşilor spre URSS şi numărul acestora scade mult. La 21 decembrie 1989 încep aici demonstraţiile anticomuniste continuate în 22 decembrie, soldate cu 89 de morţi şi sute de răniţi. Sibiul a fost al doilea oraş, cronologic după Timişoara, care s-a ridicat împotriva dictaturii comuniste. După 1990 urmează zece ani de amorţeală, în care oraşul lâncezeşte parcă lingându-şi rănile şi căutându-şi drumul. Cu mici excepţii, sistemul
5 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

comunist nu s-a atins de casele oraşului vechi, însă cele mai multe sunt întrun stadiu avansat de degradare iar locatarii nu sunt în stare să le repare. Infrastructura şi utilităţile sunt în stare proastă, viaţa culturală este amorţită cu mici perioade de înviorare la începutul verii, când se desfaşoară Festivalul de Jazz şi Festivalul de Teatru. La început de secol XXI însă, oraşul parcă se trezeşte hotărât să revină la viaţă, să-şi regăsească tradiţiile şi faima. Mai întâi se animează străzile şi pieţele publice – parcă se întâmplă tot timpul câte ceva, mici evenimente, spectacole care scot oamenii din case... încep restaurările, mai întâi timid – câteva porţi, câteva faţade – apoi lucrări tot mai mari şi în ritm tot mai alert: infrastructura, parcurile, pieţele, casele, instalaţiile publice, tot centrul istoric – şi nu numai! – intră într-un amplu proces de regăsire a identităţii. Prin mutarea Primăriei în una din cele mai reprezentative clădiri, centrul de greutate al oraşului „se aşează” acolo unde îi era locul: Piaţa Mare şi Piaţa Mică – Grosser Ring şi Kleiner Ring. Sibiul este nominalizat drept Capitală Culturală Europeană în anul 2007 şi este propus pentru a intra în patrimoniul UNESCO. Se construiesc şi se modernizează hoteluri şi pensiuni, se lucrează la o strategie de dezvoltare a turismului, în condiţiile în care vizitatorii devin iarăşi o prezenţă vie şi permanentă în oraş.

6 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

2. Pentru a-i admira arhitectura medievală, să facem o plimbare prin oraş...
ZIUA I-a: Parcul Astra (vechea poartă a Cisnădiei), strada Cetăţii, (opţional o privire pe Bulevardul Spitalelor), strada Gheorghe Lazăr, Piaţa Mare, (opţional o privire pe strada Avram Iancu), Piaţa Mică, Piaţa Huet, Piaţa Mare (opţional o privire pe strada Arhivelor), strada Nicolae Bălcescu, înapoi în parcul Astra, opţional se parcurge strada Mitropoliei. Oraşul Vechi al Sibiului este cea mai mare rezervaţie de arhitectură medievală din această parte a Europei, atât prin întinderea sa de aproape 80 de hectare cât şi prin volumul construit şi elementele arhitecturale păstrate. Puţine oraşe europene posedă spaţii atât de rafinate ca Sibiul, cu ansamblul celor trei pieţe istorice: Piaţa Huet, Piaţa Mică şi Piaţa Mare, legate organic prin intermediul unor spaţii de mare spectaculozitate de pieţele „Oraşului de Jos”. Dar să pornim plimbarea noastră din Parcul Astra, nu înainte de a arunca o privire spre sediul „Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi
7 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

Cultura Poporului Român” care astăzi găzduieşte biblioteca municipală a Sibiului. A devenit neîncăpătoare pentru oraş, aşa că alături se ridica nounouţ încă un sediu. Dacă vreţi să vizitaţi una din cele mai moderne biblioteci ale Europei, îndrăzniţi să-i călcaţi pragul şi veţi fi plăcut surprinşi... Iată-ne deci ieşind din parc spre strada Nicolae Bălcescu, acolo unde odinioară se înalţa o poartă de intrare în cetate. Traversând drumul, în faţa noastră se aşterne strada Cetăţii. Pe partea dreaptă, pavajul diferit, din piatră mai mare, indică traseul vechiului zid de apărare şi mergând de-a lungul lui strada coteşte brusc şi ne dezvăluie surpriza de a vedea intacte mari porţiuni din fortificaţiile oraşului. Chiar şi câteva turnuri au rămas în picioare, iar între cele două ziduri se află o mică vale unde poveştile spun că era un şanţ umplut cu apă. Paşii ne poartă de-a lungul zidului şi regăsim vechiul teatru al oraşului, acum Sala Thalia, unde concertează Filarmonica din Sibiu. Este amplasată într-adevăr în Turnul Gros al fortificaţiilor, şi dacă aveţi curiozitatea să vedeţi cât este de mare turnul, n-aveţi decât să coborâţi scările şi să-l priviţi şi din partea cealaltă. De aici, de jos, plimbaţi-vă privirea şi de-a lungul celui de-al doilea zid de apărare pe care acum îl vedeţi mai bine, străjuit de castani. Dar să revenim în faţa Sălii Thalia şi să ne continuăm drumul. Trecând pe lângă Muzeul de Ştiinţe ale Naturii, cotim spre stânga şi pornim pe strada Gheorghe Lazăr, în capătul căreia se înalţă majestuos colegiul cu acelaşi nume. Clădirea a fost construită în stil eclectic la 1898, pe locul unei şcoli fundate de calugării iezuiţi în 1682. Pe aici au trecut nume de referinţă din galeria oamenilor de seamă ai neamului românesc: Aurel Vlaicu, Octavian Goga, Gheorghe Lazăr, Emil Cioran sunt doar câteva dintre ele. Iată-ne în capătul străzii, şi spre stânga privirea evadează într-un spaţiu generos: Piaţa Mare. De formă rectangulară, Piaţa Mare avea iniţial laturile de nord-est şi sud-vest ocupate de clădiri, iar între străzile Avram IancuMitropoliei şi Magheru-Nicolae Bălcescu se păstra câte o fâşie lată de livadă unde au început să apară clădiri abia spre jumătatea secolului XIII. Fiind cel mai mare spaţiu deschis al cetăţii, Pieţei Mari i s-a atribuit încă de la început o funcţie socială: aici se adunau cetăţenii la ocazii festive, serbări populare, primiri oficiale, la sărbătorirea victoriilor dar şi la execuţii prin
8 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

spânzurare sau arderi pe rug. Piaţa era împărţită în două de un pârâiaş şi în centrul părţii estice se înălţa "Stâlpul infamiei" denumit şi Prangerul. Era un monument de 7-8 m înălţime care pe o bază în trei trepte purta statuia lui Roland, simbol al dreptăţii în lumea germană, ţinând în ambele mâini o spadă ridicată. În apropierea pârâului se găsea "Cuşca nebunilor", destinată beţivilor şi celor care tulburau liniştea publică, iar mai spre nord se înălţa spânzurătoarea şi rugul vrăjitoarelor. Ulterior Piaţa Mare încetează a mai fi locul execuţiilor publice iar statuii lui Roland îi ia locul statuia sfântului Nepomuk – locul acesteia fiind marcat acum în pavaj. În Piaţa Mare exista în perioada medievală şi o fântână cu bazin rectangular din piatră, împrejmuită cu grilaj de fier forjat. Construcţia a fost recent refacută după vechile gravuri, şi poate fi astăzi văzută în acelaşi loc. În aceiaşi perioadă aici se desfăşura comerţul cu lemne şi grâne, în zilele de marţi şi vineri. Rotiţi privirea în jur şi veţi descoperi ieşind din pavaj câteva băncuţe circulare, îmbrăcate în metal; prin mijlocul lor puteţi privi în jos, spre vechile depozite de grâne ale oraşului. Între casele patricienilor şi ale cetăţenilor înstăriţi, construite în stil gotic târziu sau renascentist, spre mijlocul secolului XVIII este construită în stil baroc Biserica Romano-Catolică. Intraţi pentru câteva clipe, priviţi-i decoraţiile şi vitraliile, şi căutaţi-i apoi curtea interioară... Veţi avea surpriza să gasiţi, intactă, statuia sfântului Nepomuk care a fost pur şi simplu ascunsă acolo şi salvată astfel de la distrugere în perioada comunistă. Colţul de vest al pieţei este dominat de Palatul Brukenthal, construit în stilul baroc târziu, iar clădirea actuală a Primăriei – construită la sfârşitul secolului XIX – se adaptează aceluiaşi stil prin decoraţia faţadelor. Să ne îndreptăm spre palatul care găzduieşte acum unul din cele mai vechi muzee din Europa. Deschidem poarta grea şi intrăm în curtea interioară a reşedinţei baronului Samuel von Brukenthal... Mare iubitor de ştiinţe şi artă, devenit în 1777 guvernator al Transilvaniei, baronul Samuel von Brukenthal s-a stabilit definitiv la Sibiu unde a hotărât să-şi construiască o reşedinţă pe măsura poziţiei sale de prim demnitar al provinciei. Soţia sa Sofia, fiica primarului Von Klocknern, a moştenit de la tatăl său o casă lângă "Casa Albastră" iar Brukenthal a cumpărat şi casa alăturată pentru a putea să-şi construiască palatul pe locul celor două clădiri. Planul a fost elaborat
9 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

ţinându-se cont de colecţiile personale ale baronului, pe care urma să le adăpostească: 1000 de piese de picturi pe lemn şi pânză din şcolile flamandă, olandeză, germană, italiană şi spaniolă, piese arheologice din epoca Daciei romane, mineralogie şi numismatică, porţelanuri din manufacturi de renume din Europa şi o bibliotecă cu peste 16000 volume... Construcţia palatului a început în anul 1778 iar clădirea principală a fost terminată în 1779; are trei nivele şi închide între laturile sale o curte spaţioasă. A urmat construirea corpului median, apoi a acareturilor din curtea a doua unde clădirile sunt dispuse în forma literei L. Portalurile impunătoare poartă blazonul Brukenthal la intrarea în prima curte, iar încăperile păstrează şi astăzi tapetele originale, parchetul, o serie de piese de mobilier şi sobele în stil baroc şi rococo. Prin testament baronul Samuel von Brukenthal şi-a lăsat toate colecţiile Gimnaziului din Sibiu, cu menţiunea expresă de a fi păstrate în palatul său care a devenit astfel muzeu. Umăr la umăr cu muzeul se află „Casa Albastră”, ridicată cu câţiva ani înaintea Palatului Brukenthal de către baronul Lambert von Moringer. Casa cuprindea în interior o sală de teatru ce dispunea de parter, balcon, galerie şi lojă tapetată cu picturi, unde se ţineau reprezentaţii de teatru şi baluri. După moartea lui Moringer casa a fost cumparată de magistratul oraşului care a renovat-o şi a aşezat pe frontonul faţadei stema Sibiului. Prezentă pe toate clădirile oficiale începând cu mijlocul sec. al XVII-lea, stema poate fi văzută şi astăzi pe Casa Albastră. Incepând cu anul 1844 clădirea a adăpostit la primul etaj Academia de Drept, iar între 1858 şi 1862 mai multe încăperi au găzduit colecţiile Asociaţiei de Ştiinţe Naturale; mai târziu s-a aflat aici un internat de fete. Parterul şi primul etaj al corpului de casă dinspre Piaţa Mare s-au menţinut din vechea clădire construită la sfârşitul secolului XV, fiind în secolul XVIII completate cu al doilea etaj şi acoperişul mansardat. Din 1950 "Casa Albastră" a fost repartizată Muzeului Brukenthal şi adăposteşte până astăzi birouri, depozite de obiecte şi o sală de conferinţe. Alături, la numarul 6, spaţiul comercial din dreapta intrării a fost multă vreme ocupat de "Serviciul de măsuri şi greutăţi" al oraşului, iar cel din stânga era destinat unei prăvălii de textile şi purta numele de "La ducele de Reichstadt".
10 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

Ne îndreptăm acum spre latura de sud-est a pieţei şi zăbovim puţin în faţa casei de la numarul 7, „Casa Generalilor”, numită aşa pentru că timp de mai bine de un secol aici şi-a avut sediul Comandantul general al trupelor austriece din Transilvania. Dacă treceţi pe sub bolta din mijlocul faţadei puteţi ajunge pe strada Arhivelor, accesul fiind deschis în 1558 şi amplificat în 1775 – moment în care casa a suferit transformări. În a doua jumătate a secolului XV întreaga casă era în proprietatea lui Paul Horwath-Remser. În secolul XVI partea din dreapta a trecut în posesia lui Albert Huet, jude regal, apoi în proprietatea familiei Baussnern, toată clădirea fiind achiziţionată de către Magistratură în 1779. La numărul 8 funcţiona la începutul secolului XV monetăria oraşului. Casa a fost vândută în anul 1472 patricianului Georg Hecht – personaj cunoscut pentru merite deosebite în bătălii şi primar al oraşului între anii 1491-1492. La moartea sa casa este preluată de fiul sau Johann, care ţine aici primele slujbe în spiritul reformei lui Luther. În 1584 casa este vândută primarului Johann de Wayda, rămânând în proprietatea acestei familii timp de 237 ani, fiind cumpărată în 1821 pentru Universitatea Naţiunii Săseşti şi devenind sediul acesteia. Datorită faptului că de-a lungul timpului casa a fost şi reşedinţa comitelui şi a judelui regal, ea s-a numit "Casa Comitelui" şi era străjuită de 4 brazi înalţi, semn al puterii judecătoreşti. La numărul 10 se află „Casa Haller” a cărei existenţă este atestată documentar din anul 1472. În 1537 este cumpărată de Petrus Haller – de trei ori primar al Sibiului – rămânând în proprietatea familiei sale timp de 354 de ani. Portalul din piatră cu blazonul familiei Haller este lucrat de unul dintre cei mai renumiţi meşteri dăltuitori în piatră – Elias Nicolai, originar din Ungaria şi stabilit la Sibiu. La capătul laturii estice a curţii se afla turnul-locuinţă cu trei nivele, caracteristic pentru casele medievale de patricieni şi construit în stil gotic târziu. Ferestrele de la etaj au ancadramente de piatră iar pereţii erau odinioară împodobiţi cu fresce, etajul servind drept capelă. Dacă însă coborâţi privirea, vă aflaţi în faţa unei cafenele cochete de la ferestra căreia puteţi privi Piaţa Mare în faţa unei băuturi aromate. „Casa Lutsch” se află pe latura de nord-est a pieţei, pe colţ, la numărul 13. Aici se găseşte acum sediul unei bănci şi al Forumului Democrat al
11 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

Germanilor. Clădirea actuală datează din 1830 şi a fost construită pe fundaţia unei case ridicată la începutul secolului XV, care avea menirea de a găzdui înalţi demnitari veniţi în vizită la Sibiu. Începând cu sfârşitul secolului XV casa schimbă mai mulţi proprietari: familia Altemberger, familia Haller, Johann Lutsch, Georg Reusner, urmaşii acestuia donând clăirea oraşului. Urmăm şirul caselor şi ne oprim la numărul 16, la „Casa Weidner Reussner Czekelius”, numită aşa după cei trei proprietari cărora a aparţinut. În gang se află un ancadrament din piatră sculptat în 1582, care îl reprezintă pe Johann Reussner II. Portalul principal reia motivul întâlnit la Casa Haller, dar are amplasat în centru blazonul primarului Johann Reussner junior. Partea din dreapta a aparţinut familiei Weidner, apoi lui Johann Reussner, iar celălalt corp familiei Czekelius. Actuala casă, care în 1875 era formată din două clădiri cu numere diferite, este compusă din şapte corpuri. De partea cealaltă a drumului se înalţă Turnul Sfatului şi două treceri boltite pe sub el duc spre „Kleiner Ring”, Piaţa Mică. Am putea să mergem spre dreapta, pe strada Avram Iancu („Reispergasse”) – poate cea mai pitorească stradă din vechiul oraş, care porneşte de lângă Turnul Sfatului şi coboară spre biserica Ursulinelor. A fost locuită de meşterii înstăriţi iar ulterior de patricienii oraşului, fiind timp de secole cea mai bună adresă din Sibiu. Clădirile de pe latura stângă au curtea sprijinită pe vechiul zid al cetăţii din incinta III-a (1366) şi unele case au inclus turnuri de apărare – cum este cazul celor de la numerele 9, 13, 19 şi 31... Însă nu rezistăm tentaţiei de a vizita Turnul Sfatului, care pe vremuri apăra poarta de intrare în cea de-a doua incintă fortificată. In forma sa actuală turnul se ridică pe înălţimea a şapte etaje retrase succesiv, având faţadele marcate prin deschideri înguste de forma unor metereze. Însă acesta este rezultatul mai multor faze de construcţii, căci din construcţia iniţială de la începutul secolului XIII s-a păstrat doar nucleul ridicat până la înălţimea primului etaj. Lucrări ample de reconstrucţie s-au desfăşurat între anii 1586-1588, iar în 1824 acoperişul piramidal prevăzut cu patru turnuleţe a fost înlocuit cu cel actual. Treceţi pe sub boltă şi în spate găsiţi uşiţa de intrare în turn. Urcaţi acum cu răbdare scările spiralate săpate în piatră, treceţi pe lângă mecanismul marelui ceas albastru pe care l12 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

aţi văzut de jos, şi ajungeţi sub cupola de unde vi se deschide priveliştea oraşului. Coborând din turn revenim în Piaţa Mică şi dacă aţi cam obosit, ne aşezăm la una din terasele de aici. Sunt cafenele, baruri, pizzerii şi restaurante cu bucătărie tradiţională, şi până soseşte comanda să mai povestim despre ce vedem în jur... Piaţa este împărţită în două de strada Ocnei, care coboară spre Oraşul de Jos pe sub Podul Minciunilor – „Lügenbrucke”. În partea dreaptă, latura nordică urmăreşte conturul celei de-a doua centuri de fortificaţii şi are formă circulară; în partea stângă, clădirile urmăresc conturul primei centuri de fortificaţii şi au forma concavă, despărţind Piaţa Mică de Piaţa Huet. Caracteristic caselor de aici, loggia de la parter – boltită şi deschisă spre piaţă, cu arcade semicirculare susţinute de portanţi, şi „pleoapele” din acoperişuri: „ochii” Sibiului. Clădirile datează din secolele XIV-XVI şi erau destinate meşteşugarilor, care îşi etalau marfa sub bolţi. Vedeţi ascuns sub o boltă şi micul Muzeu de Istorie a Farmaciei, în locul unde aproape trei secole a funcţionat farmacia „La ursul negru”. Prima farmacie din ţară a fost deschisă în 1494 tot la Sibiu, pe strada Mitropoliei. Şi podul...? S-a construit mult mai târziu, în secolul XIX, de către Fredericus Hütte, după demolarea caselor care se întindeau până aproape de Turnul Sfatului. Este primul pod de fier forjat construit în România şi cel mai vechi din Europa cu o deschidere atât de mare. Elementele sale de rezistenţă sunt formate din patru traverse metalice arcuite, decorate cu rozete şi cu câte un brâu de elemente înscrise în cercuri, unele purtând stema Sibiului, altele motive vegetale sau geometrice de factură neogotică. Dar de ce se numeşte „Podul Minciunilor”? Se zice ba că aici se adunau servitorii să-şi bârfească stăpânii şi soldaţii să-şi păcălească iubitele, ba că aici negustorii încheiau afaceri nu tocmai curate... Oricum, legenda spune că podul este îngreunat de atâtea minciuni şi într-o zi se va prăbuşi cu cineva care mai spune încă una în timp ce-l traversează! În partea dreptă a podului, la numărul 21, „Casa Artelor” – fosta hală a măcelarilor apoi a blănarilor, este atestată documentar din 1370 şi de-a lungul timpului a mai fost folosită şi ca depozit de cereale sau sală de teatru şi expoziţii... După ample lucrări de restaurare, casa găzduieşte acum
13 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

Galeriile de Artă Populară ale complexului muzeal ASTRA. Faţada principală este caracterizată prin ritmul egal al celor 8 arcade semicirculare de la parter, pe piloni masivi din cărămidă evazaţi spre bază. Priviţi stema oraşului figurată în relief pe faţadă: anul 1787 înscris sub ea este anul unei restaurări. Stema inclusă într-un medalion circular, ancadramentele liniare ale ferestrelor şi cornişa profilată sunt singurele elemente decorative. La parter se află unsprezece mici încăperi boltite semicilindric accesibile din loggie, iar la etaj se află o singură încăpere mare cu ferestre spre toate cele patru faţade. În partea stângă a podului – spre mijlocul pieţei – o casă cu fronton înalt: „Casa Hermes”, denumită iniţial "Casa Asociaţiei Micilor Meseriaşi" („Bürger und Gewerbeverein Haus”) a fost construită între anii 1865-1867 pe locul unei case unde au locuit în timp juzi şi comiţi ai saşilor. A fost ridicată ca sediu administrativ al Asociaţiei dar a servit şi drept club, bibliotecă, şcoală de calfe şi expoziţie de produse meşteşugăreşti. Acum se află aici Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”. După un pic de odihnă, să ne continuăm plimbarea şi dacă dorim să vedem o mică piaţetă din Oraşul de Jos putem coborî pe sub deschiderea boltită a casei cu numărul 24 aflată pe latura din dreapta. Casa este cea mai înaltă din piaţă şi include în partea retrasă a faţadei unul din turnurile de apărare ale oraşului datând din secolul XIII – Turnul Aurarilor, iar scările care coboară se numesc Pasajul Aurarilor pentru că duc în... Piaţa Aurarilor! Dar poate ar fi bine să rezervăm Oraşul de Jos pentru o altă zi şi să trecem podul spre Piaţa Huet, locul unde s-a înalţat prima construcţie din Oraşul de Sus. Piaţa s-a format pe traseul primei incinte fortificate a Sibiului iar clădirile au fost ridicate pe traseul primelor ziduri în momentul în care fortificaţia şi-a pierdut rolul practic, odată cu întărirea completă a Oraşului de Sus. Clădirea masivă a Bisericii Evanghelice domină locul, cu turnul său înalt de 73 de metri. Dacă nu v-a obosit prea tare Turnul Sfatului, putem urca şi aici să privim încă o dată oraşul. Trebuie doar să cereţi un ghid de la Centrul de Informaţii pentru Turişti aflat la parterul casei Luxemburg – şi tot acolo găsiţi vederi cu Sibiul şi mici mărunţişuri care să vă amintească de vizita făcută aici. Ba chiar şi biciclete de închiriat!
14 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

Biserica Evanghelică este construită în stil gotic, în mai multe etape. Partea cea mai veche este corul, fiind atestat documentar din 1371. Ulterior s-a început construcţia turnului, apoi s-a construit ferula şi deasupra portalului sudic o capelă, lucrările încheindu-se definitiv în 1520 când biserica arăta aşa cum o vedeţi. Cele şapte frontoane care încadrează intrarea semnifică cele şapte scaune săseşti ale Transilvaniei: Sibiu („Hermannstadt”), Braşov („Kronstadt”), Cluj („Klausenburg”), Mediaş („Mediasch”), Sighişoara („Schäβburg”), Sebeş („Mühlbach”) şi Bistriţa („Bistritz”). Acoperişul piramidal înconjurat de patru turnuleţe indică faptul că în oraş se găsea judecătorie cu drept de condamnare capitală. Intraţi câteva clipe în biserică şi bucuraţi-vă de răcoarea şi liniştea de aici; dacă avem noroc, putem auzi şi orga... În colaterala nordică ogivele se sprijină pe console cu motive vegetale, una dintre ele fiind decorată cu o mască umană. Pe cheile de boltă sunt reprezentaţi Maria şi Isus, apoi simbolurile evangheliştilor Luca şi Marcu. În nava laterală de sud, cheile de boltă cu decor figurativ reprezintă capul lui Isus, mielul cu stindardul (Agnus Dei) şi pe Isus cu cartea în mână. Fresca aflată pe peretele din nord al corului prezintă Răstignirea încadrată fiind de un decor arhitectural în care sunt plasate o serie de personaje biblice şi istorice. Pictura este executată de pictorul Johannes de Rozenaw în 1445. Fresca a fost refăcută în 1650 de Georg Hermann şi restaurată de pictorul Liviu Ciungan în anii 1989-1990. În curtea bisericii, o clădire care poartă pe portal inscripţia „Eruditioni virtutia exemplis sacra”: Colegiul Naţional Samuel von Brukenthal, care în 2005 a sărbătorit 625 de ani de atestare documentară – prima şcoală de pe actualul teritoriu al României. Astăzi este unul din cele mai bune colegii din ţară, având predare în limba germană. Între biserică şi şcoală se află statuia în bronz a lui Georg Daniel Teutsch – cunoscut istoric, episcop de Transilvania şi om politic, fără îndoială cea mai proeminentă personalitate a saşilor în a doua jumătate a secolului XIX. Are 3,5 metri înălţime şi este aşezată pe un soclu de granit tot atât de înalt. Pe soclu, în medalioane de bronz, efigiile a patru din colaboratorii săi: episcopul Paul Binder, comitele Konrad Schmidt, consilierul J.C. Schuller şi
15 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

secretarul Franz Gäbbel. Ansamblul a fost realizat de sculptorul Adolf von Donndorf din Stuttgart. Ieşim din curtea şcolii şi ocolind clădirea Primăriei revenim în Piaţa Mare, pentru a ne continua călătoria pe strada Nicolae Bălcescu – „Heltauergasse” A fost amenajată în 1492, când apare în documente cu denumirea de Platea Heltensis şi este strada principală a oraşului istoric. Clădirile actuale datează din a doua jumătate a sec. XIX şi sunt realizate în stil baroc provincial sau în stilul arhitecturii eclectice. Casele sunt amplasate cu latura scurtă spre stradă, accesul fiind asigurat prin porţi masive şi ganguri boltite care fac intrarea în curţile interioare, închise pe toate laturile. Multe case păstrează în curte galeriile exterioare pe console care permit accesul la apartamente. În casa de la numărul 1 şi-a avut sediul gazeta Tribuna, fondată de George Coşbuc, iar la numărul 3 a funcţionat din anul 1900 atelierul de fotografie a lui Emil Fischer. De partea cealaltă a drumului, hotelul Împăratul Romanilor („Römischer Kaiser”) care a fost fondat în 1555 ca han sub numele „La sultanul turcilor”. Construcţia actuală datează din 1895 şi prezintă o faţadă cu decoraţii eclectice şi diverse ornamente. Sub ferestrele etajului I se pot vedea mascheroni iar deasupra intrării în restaurant este figura unui împărat. Puteţi intra cu încredere, bucătăria este excelentă şi muzica bună, iar tavanul restaurantului glisează lăsând să intre aer proaspăt. Parcă am obosit de atâta istorie... Deşi clădirile străzii au încă multe lucruri să ne spună, haideţi să privim şi magazinele care se înşiră pe ambele părti. Puteţi cumpăra bijuterii deosebit de frumoase de la Nicoli, haine elegante de la Zetta, pantofi de la Feeling sau Leonardo, cosmetice, suveniruri, şi câte altele. Trebuie doar să vă hotărâţi unde intraţi şi să aveţi răbdare să căutaţi! Dacă însă doriţi să mai zăboviţi în atmosfera de poveste a vechiului burg, intraţi din nou în parcul Astra şi în capăt faceţi dreapta, pe strada Mitropoliei, „Fleischerstrasse”. Pe colţ, la numărul 36 se afla o casă unde cu mai bine de 200 de ani în urmă a locuit şi a cercetat în laboratoarele sale Friedrich Joseph Müller, descoperitorul elementului chimic Telur. Actuala clădire a fost ridicată la începutul secolului XX pe locul vechii construcţii.
Drumul telurului porneşte de la Zlatna, unde în secolul XVIII un cioban a descoperit un loc cu minereu care conţinea aur. Însă aurul conţinut în acele minereuri prezenta dificultăţi serioase la separare iar guvernul de la Viena îl trimite la faţa locului pe cunoscutul cercetător Friedrich Joseph Müller. Acesta se instalează la Sibiu şi rămâne
16 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

aici până în 1802, făcând nenumărate teste şi cercetări pentru a dezlega tainele minereului misterios. Deşi în 1784 Müller era deja ferm convins că descoperise un nou element chimic, pe care l-a botezat „Tellurium” (adică „pământ” în limba latină), abia în 1832 savanţii epocii îi confirmă teoria iar noul element este înscris în tabloul lui Mendeleev.

Alături de casa cercetătorului, institutul teologic „Andrei Şaguna” funcţionează într-o clădire ridicată în 1914 în stil neobrâncovenesc, stil prea puţin întâlnit în Sibiu. Dacă împingeţi poarta masivă şi pătrundeţi în curtea interioară veţi vedea că aceasta comunică cu o altă stradă veche a oraşului, strada Centumvirilor. Curţile interioare cu ieşire pe două străzi, podurile şi pivniţele care comunică între ele de-a lungul străzilor şi „ochii” acoperişurilor care privesc de secole trecătorii sunt caracteristice pentru vechiul oraş. Au fost construite aşa ca o măsură suplimentară de apărare, în cazul în care atacatorii ar fi reuşit să pătrundă în cetate. Pe cealaltă parte a străzii se înalţă catedrala ortodoxă ”Sfânta Treime” ridicată în 1906 după modelul Sfintei Sofia din Constantinopol, fiind o copie la scara ¼ a acesteia. A fost ctitorită de mitropolitul Ioan Metianu şi reprezintă simbolul unităţii naţionale şi spirituale a românilor. Intraţi pentru câteva momente, priviţi pictura în frescă a cupolei şi mozaicurile şi bucuraţi-vă de liniştea din interior. Ieşind din catedrală continuaţi drumul trecând pe lângă „Casa cu cariatide”, numită odinioară „Micul Palat”. A fost construită la sfârşitul secolului XVIII de către văduva unui conte iar cele două cariatide (statui de femei care sprijină pe creştet un element de construcţie, folosite încă din antichitate în loc de coloane) susţineau iniţial o parte a construcţiei ieşită în afară. Din păcate a fost parţial distrusă în timpul revoluţiei de la 1848, fiind apoi refăcută în forma actuală. Imediat alături, un tunel boltit care este cel mai lung pasaj de trecere din Sibiu, iar după tunel se află Biserica Reformată construită în 1786 în stil baroc. Interiorul este foarte sobru, caracteristic cultului reformat, însă turnul pătrat cu ceas are cel mai vesel acoperiş din Sibiu! În capătul străzii Mitropoliei, o clădire masivă ca o mică cetate fortificată, cu poarta grea: vechea Primărie a oraşului, acum Muzeul de Istorie. A fost construită în secolul XV de către primarul Thomas Altemberger ca locuinţă pentru el şi soţia sa Affra von Salzburg, iar în anul 1545 a fost cumpărată de
17 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

către municipalitate. De atunci şi până în 1945, timp de 400 de ani, în această clădire a funcţionat neîntrerupt Primăria oraşului. După 1945 au urmat câteva zeci de ani de studii şi restaurări, pentru ca apoi clădirea să devină muzeu adăpostind o parte din colecţiile muzeului Brukenthal. ZIUA a II-a: Pasajul Scărilor, Piaţa Coroana, strada Turnului, Piaţa Cibin, strada Valea Mare, strada Plopilor, strada Ocnei, strada Pielarilor, strada Rotarilor, strada Săpunarilor, strada Nouă, strada Brutarilor, strada Târgului, Piaţa Aurarilor, strada Argintarilor, strada 9 Mai, Piaţa Dragoner, strada Ocnei, Biserica Azilului, strada Faurului, Piaţa Coroana, Pasajul Scărilor, strada Centumvirilor, Piaţa Armelor, strada Cojocarilor, strada Alexandru Odobescu, Pasajul Scărilor. Astăzi ne plimbăm prin Oraşul de Jos – „Citta Bassa” – locul unde s-au aşezat prima dată coloniştii saşi ajunşi pe aceste meleaguri. Din păcate multe din vechile case au dispărut, unele pentru a face loc construcţiilor industriale, însă forma străzilor – aşezate în inele circulare care pornesc de la poalele colinei – sugerează cum s-a dezvoltat această parte a oraşului. Câteva case rezistă încă stoic, datând din secolele XIV-XVI: pe strada 9 Mai casa cu numărul 43, pe strada Ocnei la numărul 3 fostul han „La mielul alb”, pe strada Azilului biserica şi azilul de bătrâni menţionate prima dată documentar în secolul XIII. În Piaţa Aurarilor aproape toate casele păstrează elemente ale vechilor locuinţe, iar pe strada Nouă se gaseşte cel mai omogen grup de case vechi din întreg oraşul. În Piaţa Armelor, fosta cazarma Kempel a fost menţionată documentar din 1427, când adăpostea arsenalul oraşului. Putem ajunge în partea de jos a oraşului prin mai multe locuri: din Piaţa Mică putem coborî pe strada Ocnei sau pe treptele de lângă Podul Minciunilor – „Scara Cetăţenilor”, din Piaţa Huet pe sub Turnul Scărilor, dar cel mai spectaculos acces este prin Pasajul Scărilor. Construit în secolul XIII, pasajul păstrează aspectul original şi face legătura dintre Oraşul de Sus şi Oraşul de Jos prin două ramificaţii de scări şi arcade care înconjoară zidurile cetăţii din jurul Bisericii Evanghelice. Latura din dreapta reprezintă un zid de fortificaţie care îl dubla pe cel de deasupra, ele întâlnindu-se înspre partea superioară a pasajului. Două arce butante au rolul de
18 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

contraforturi. La capătul superior, pasajul se continuă pe lângă un zid de fortificaţie paralel cu strada Alexandru Odobescu. Coborâm deci prin Pasajul Scărilor, trecând pe lângă cel mai vechi restaurant din Sibiu şi cu siguranţă unul din cele mai vechi din ţară: „Butoiul de Aur”. Se află în acelaşi loc din secolul XVI şi povestea spune că însuşi Mihai Viteazul a poposit aici după bătălia de la Şelimbăr. În faţa noastră se întinde acum strada Turnului, una din arterele principale din Oraşul de Jos. A fost construită pentru a face legătura cu celelalte străzi aşezate în inele circulare, pe măsură ce aşezarea se dezvolta. După ce parcurgeţi câtiva paşi, ajungeţi într-o intersecţie a mai multor străzi, o mică piaţetă cunoscută în vechime sub numele de „Piaţa Coroana”. Spre dreapta, strada Faurului care se contiuă cu 9 Mai este cea mai veche stradă din Sibiu. Aici au apărut în anii 1150 primele case ale oraşului, apoi s-a construit Biserica Azilului şi cimitirul de lângă ea. În stânga, la fel de veche, se află strada Târgul Vinului unde timp de sute de ani târgoveţii şi-au parcat căruţele cu butoaie când veneau la târgul de vin din Piaţa Coroana. De aici oraşul a pornit să se întindă spre malul Cibinului şi pe măsură ce au apărut noi străzi, paralele cu primele, s-au construit arterele de legătură principale: strada Turnului şi strada Ocnei. Începând cu secolul XV şi Oraşul de Jos a fost înconjurat cu fortificaţii, din care însă n-au mai rămas decât două turnuri: cel al Pielarilor şi Turnul Pulberăriei, ambele aflate pe strada Zidului. Mai toate străzile din Oraşul de Jos poartă încă numele vechilor bresle de meseriaşi care le-au populat: Brutarilor, Dogarilor, Măsarilor, Cojocarilor, Pânzarilor, Croitorilor, Vopsitorilor, Pielarilor, Rotarilor, Pietrarilor, Săpunarilor, Argintarilor, Aurarilor... Străzile pietruite erau largi şi îngrijite, străbătute de canale din cărămidă care alimentau cu apă din Cibin casele şi atelierele meseriaşilor. Abandonate, colmatate sau demolate în timp, canalele au dispărut – ultimele după inundaţiile din 1970.
Iată ce scria Andrea Gromo dogelui din Veneţia, în 1565: "[...] ajungem la Sibiu, capitala saşilor: oraş mare, strălucit, puternic şi înzestrat din belşug cu toate cele trebuitoare unui trai vrednic orăşenesc. Aşezat pe o câmpie puţin înclinată, astfel că de la palatul cel mare se poate cuprinde cu privirea întreaga regiune dimprejur; este înconjurat de lacuri adânci, care de la piciorul zidului se întind pe trei laturi aproape pe o milă. Zidurile sunt groase şi înalte cu ieşituri şi
19 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

galerii acoperite după sistemul vechi, spre lacuri, unde nu se poate da nici un fel de atac decât în colţuri. Prudentul Castaldo a ridicat, după sistemul de azi, două bastioane foarte importante, care acum sunt înconjurate de ziduri tari de piatră. Şi acelaşi lucru s-a facut, cu mai mare cheltuială şi meşteşug, pe latura de vest, spre câmpie. Înăuntrul oraşului casele sunt de piatră, încăpătoare, frumoase şi bune de locuit, fără a fi palate. Pâraie de apă curgătoare străbat străzile largi şi drepte, curate şi îngrijite. Sunt patru porţi principale, câte una spre fiecare din cele patru puncte cardinale. Vinul şi pâinea sunt foarte bune, mai bune decât în orice parte a ţării. Aici se bat neîntrerupt monede de aur şi de argint şi se găsesc atâtea tunuri, încât ar ajunge pentru trei fortăreţe mari şi mereu se mai toarnă altele. Bărbaţi cu greutate, bucurându-se de mare vază, formează o magistratură orăşenească având autoritatea cea mai mare în stat, în afară doar de a regelui. Aici se face negoţ intens cu pânză, cu diferite feluri de ţesături fine şi cu ceară [... ]. În biserica sa catedrală slujba e foarte bine săvârşită de peste 30 de preoţi, dar după ritul luteran. Şi aici se păstrează rezerve de cereale pentru mulţi ani şi se găsesc în oraş atâtea mori la adăpostul oricărui inamic din afară, încât pot hrăni mai multă populaţie decât se află în oraş. Acest oraş [...] este metropola celorlalte oraşe săseşti."

Dar să parcurgem strada Turnului până la malul Cibinului, unde se află o piaţă de zarzavaturi, brânză şi carne. La mesele din piaţă găsiţi (încă!) şi zarzavaturi ecologice, cultivate în grădini. Au gust deosebit de bun, cu condiţia să fie sezonul lor. Puteţi intra şi în clădirea rotundă, vopsită vesel, şi veţi avea parte de un mic spectacol: o mulţime de precupeţe vă îndeamnă să le gustaţi brânza ca să cumpăraţi de la ele. Totuşi, un observator atent va vedea că nu strigă toate odată ci “intră în cor” pe măsură ce treceţi de vecinele lor… De altfel, brânza din Mărginimea Sibiului este renumită pentru gustul său delicios şi nu veţi rezista tentaţiei să o încercaţi! Revenim pe vechile străzi şi să pornim pe strada Valea Mare, “Kälbergasse”, care se numea aşa pentru că până în secolul XVI aici s-a aflat o parcelă neconstruită unde se ţineau târgurile de vite. În capătul ei pătrundem pe strada Plopilor care ne conduce în strada Ocnei, cea de-a doua arteră principală a vechiului burg. La numărul 22, pe colţ cu strada Pielarilor, se găseşte o casă care datează din secolul XIV – una din cele mai vechi case de locuit ale oraşului. Strada Pielarilor se continuă cu strada Rotarilor, apoi strada Săpunarilor ne conduce în strada Nouă, unde găsim grupate mai multe ansambluri de case vechi: de la numărul 31 la 45 şi 47, 49, 52, 54, 56. Observaţi faţadele şi forma teşită a acoperişului, arată aproape la fel – case de locuit pentru meşteşugarii oraşului.
20 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

La stânga pătrundem pe strada Brutarilor, traversăm 9 Mai şi pe strada Târgului ajungem în Piaţa Aurarilor, una din cele mai vechi şi pitoreşti pieţe ale oraşului. Aici se găsea o fântână cu ţevi încă din 1496, iar scările pe care le vedeţi făceau legătura cu Oraşul de Sus, urcând în Piaţa Mică. Până în 1947 piaţa şi pasajul s-au numit „Fingerling”. Casa de la numărul 2 datează din 1567, cea de la numărul 3 are încă elemente din secolul XV. Dacă pătrundeţi în curtea casei de la numărul 5, în partea dreaptă se vede un fragment al zidului de apărare prevăzut cu şase metereze circulare. În partea stângă se vede parterul unui turn de apărare datând din secolul XIII, care este de fapt parte componentă a casei cu numărul 23 din Piaţa Mică– acolo unde astăzi găsiţi barul „Chill Out” şi pizzeria „Ciao Italia”; accesul la parterul turnului se realizează din acestă curte. Elemente ale casei de la numărul 7 datează din secolul XV. Revenim pe strada 9 Mai prin strada Argintarilor, şi pornim spre stânga: Piaţa Dragoner. Numele i-a rămas de la clădirea în stil baroc şi neoclasic care adăpostea sediul dragonilor armatei austriece, clădire care se ridica în mijlocul pieţei sub formă de insulă; a fost din păcate demolată în timpul regimului comunist (1976) iar în locul ei este acum un spaţiu verde care marchează intersecţia străzilor 9 Mai-Ocnei-Faurului. Să păşim încă o dată pe strada Ocnei, la stânga, şi să aruncăm o privire spre clădirea cu numărul 3 – fostul han „La Mielul Alb” datând din secolul XV. Casa avea două curţi interioare despărţite printr-o trecere boltită, cea de-a doua curte fiind folosită pentru parcarea căruţelor. Pornind de aici pe strada Azilului, ajungem la numărul 4 unde funcţionează încă din secolul XIII primul azil de bătrâni din oraş. Biserica actuală a fost construită în 1760 pe fundaţia unei biserici romanice al ordinului cruciaţilor Sfântul Spirit, datată 1292, iar în spatele ei se pot vedea zidurile de legatură cu ansamblul vechilor fortificaţii. În curte se mai păstrează placa funerară a unui copil cu iniţialele T.W. decedat în 1574. În partea dreaptă, printr-un gang boltit se pătrunde într-o a doua curte care este închisă pe o latură de zidul înalt al cetăţii. Poarta pe care o vedeţi aici dă spre Pasajul Scărilor (numărul 8), confirmând încă o dată faptul că oraşul vechi era de fapt o reţea de mici cetăţi ale căror curţi comunicau între ele pentru a face mai uşoară apărarea sau retragerea în caz de pericol.
21 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

Regăsim Pasajul Scărilor fie trecând prin poarta veche, fie ieşind din curtea azilului şi ocolind prin strada Faurului spre Piaţa Coroana. Să urcăm de data aceasta nu pe scări ci pe breteaua din dreapta lor şi traversând drumul iatăne ajunşi în spatele vechii Primării a Sibiului, acum Muzeul de Istorie. De aici o străduţă pitorească urcă lipită de zidul cetăţii: strada Centumvirilor sau „Spinarea Câinelui” cum o cunosc bătrânii oraşului. Pe la mijlocul ei ne putem opri câteva clipe să privim acoperişurile care se desfăşoară sub noi, iar dacă este vremea amurgului să ne bucurăm de frumuseţea unui apus de soare. În capătul străzii pornim spre dreapta şi coborâm în Piaţa Armelor unde găsim Cazarma Kempel – fostul Arsenal al oraşului, clădire folosită acum de către Ministerul Apărării. Faţada a fost reconstruită în 1784 însă celelalte corpuri datează din secolul XV. Aici a funcţionat iniţial un han şi unul din corpurile clădirii integra un turn de apărare al oraşului din cea de-a IV-a centură de fortificaţii (1457). Partea cea mai veche a ansamblului este aripa de nord. Lăsând în urmă vechiul Arsenal, pornim pe strada Cojocarilor şi în capătul său păşim spre dreapta, către Teatrul Gong – „Teatrul de Păpuşi”, cum îl alintă copiii care vin aici să vadă spectacolele cu marionete. Clădirea a fost restaurată recent şi are două săli de spectacole, pentru secţiile de teatru în limba română şi în limba germană. Alături de teatru, tot pe strada Alexandru Odobescu, o sală de sport şi Liceul de Arte după care iată-ne ajunşi din nou la Pasajul Scărilor.

22 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

3. Pentru a-i vizita muzeele, două dintre ele de renume european: Muzeul Civilizaţiei Populare ASTRA, Galeriile de Artă şi Biblioteca muzeului Brukenthal
Oraşul Sibiu are zece muzee, dintre care cinci aparţin Muzeului Naţional Brukenthal şi patru Complexului Naţional Muzeal ASTRA. Cel de-al zecelea este Muzeul de Locomotive cu Aburi. Muzeul Naţional Brukenthal înglobează „Galeriile de Artă şi Biblioteca” baronului Samuel von Brukenthal, „Muzeul de Istorie”, „Muzeul de Istoria Farmaciei”, „Muzeul de Istorie Naturală”, „Muzeul de Arme şi Trofee de Vânătoare”. Primul muzeu deschis pe teritoriul României şi unul din primele din Europa a fost Muzeul Brukenthal, la 25 februarie 1817. Au fost expuse – în chiar reşedinţa acestuia din Piaţa Mare – colecţiile personale ale baronului Samuel von Brukenthal, constând în pinacoteca formată din peste 1000 de tablouri, cabinetul de stampe, biblioteca şi colecţia numismatică. Astăzi o parte din colecţiile sale sunt distribuite în cadrul muzeelor din complex, în Palatul Brukenthal rămânând pinacoteca, cabinetul de stampe şi biblioteca. Galeriile de Artă şi Biblioteca – Piaţa Mare nr. 4-5, în Palatul Brukenthal – prezintă colecţii de pictură europeană, lucrări din şcoala flamandă şi
23 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

olandeză, şcoala germană şi austriacă, şcoala italiană. Cabinetul de stampe vine în completarea colecţiilor de pictură şi expune gravuri de interpretare după marii maeştrii ai Renaşterii şi Barocului, o colecţie de grafică transilvăneană, lucrări ale maeştrilor români contemporani. Tot în aceiaşi incintă, Biblioteca Brukenthal conţine aproximativ 280.000 de lucrări – dintre care 442 de titluri reprezintă incunabule (cărţi tipărite până în secolul XVI) grupate în 382 de volume. Fondului de carte achiziţionat de baronul Brukenthal (aproximativ 16.000 de volume) i s-au adăugat ulterior biblioteca mânăstirii dominicane şi bibliotecile unor patricieni sibieni. Muzeul de Istorie se află la câţiva paşi mai încolo, pe strada Mitropoliei. În cadrul muzeului se regăseşte Cabinetul Numismatic al baronului Brukenthal precum şi piese de arheologie, arte decorative, arme şi grafică documentară. Clădirea în care funcţionează muzeul a fost ridicată la sfârşitul secolului XV ca reşedinţă a primarului Thomas Altemberger şi a găzduit timp de 400 de ani Primăria Sibiului; este cel mai mare ansablu gotic civil rămas funcţional în Transilvania. Muzeul de Istoria Farmaciei se află în Piaţa Mică la numărul 26 într-o clădire datată 1568, unde timp de aproape patru secole a funcţionat o farmacie. Sunt expuse piese de mobilier tipic farmaceutic, instrumente, recipiente, documente; o încăpere este destinată homeopatiei, ştiinţă medicală al cărei promotor – Samuel von Hahnemann – a locuit o perioadă la Sibiu. Se află aici peste 2900 de flacoane cu preparate homeopatice. Muzeul de Istorie Naturală se găseşte pe strada Cetăţii la numărul 1, într-o clădire plasată între cele două ziduri ale incintei a III-a de fortificaţii – zidul din faţă fiind demolat pentru a face loc construcţiei. Clădirea a fost inaugurată în 1895 ca sediu şi pentru a adăposti colecţiile Societăţii Ardelene de Ştiinţe Naturale. Expoziţia de bază a muzeului este "Sistematica lumii animale" şi cuprinde peste un milion de piese de botanică, zoologie, ornitologie, entomologie, malacologie, paleontologie, mineralogie şi petrografie. Muzeul de Arme şi Trofee de Vânătoare a fost deschis pentru public în 1966, într-o vilă în stil românesc de pe strada Şcoala de Înot nr. 4, casă care a aparţinut colonelului August von Spiess – Maestru de Vânătoare al casei regale. Piesele expuse aici provin din trei colecţii importante: "August von
24 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

Spiess", "Emil Witting" şi “Colecţia Societăţii Ardelene de Ştiinţe Naturale din Sibiu". Expoziţia prezintă valoroase trofee de vânătoare şi reflectă evoluţia armelor de vânătoare de-a lungul timpului. Complexul Naţional Muzeal ASTRA reuneşte Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale, Muzeul de Etnografie Universală “Franz Binder”, Muzeul de Etnografie Săsească “Emil Sigerus” şi “Galeriile de Artă Populară”. În 1861 ia fiinţă la Sibiu Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, denumită pe scurt ASTRA. În 1905 aceasta inaugurează Muzeul Asociaţiunii în noul său sediu din parcul Astra, cu tematică “etnografică şi istorico-culturală” românească, însă în 1950 – din motive ideologice! – colecţiile sale sunt repartizate secţiilor de istorie, artă şi ştiinţe naturale ale muzeului Brukenthal iar în palat se instalează biblioteca municipală. Astăzi, colecţiile s-au reunit din nou la ASTRA şi o parte din ele sunt înglobate în muzeul din Dumbrava Sibiului. Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA a purtat iniţial denumirea de „Muzeul Tehnicii Populare” şi a luat fiinţă în 1963, în pădurea Dumbrava Sibiului unde se întinde pe o suprafaţă de 96 de hectare. Este organizat în 5 sectoare tematice şi are un circuit expoziţional de 10 kilometri, aici putând fi văzute case de locuit, ateliere de meşteşugari şi instalaţii de industrii ţărăneşti aduse din toate zonele ţării. Muzeul este o surpriză pentru vizitatorul care păşeşte prima dată aici, căci îşi desfăşoară bogăţia într-un cadru natural excepţional de frumos iar exponatele sunt „ascunse” în spaţii pitoreşti – pe malul apei, în poieni însorite sau în umbra deasă a pădurii. Mai ales dacă este timp frumos, pentru vizită puteţi rezerva întreaga zi şi nu veţi regreta. Muzeul în sine este foarte valoros pentru cine doreşte să intre în lumea satului românesc, iar vizitarea caselor şi atelierelor presupune lungi plimbări pe alei umbrite, prin poieniţe şi pe malurile lacului. Dacă obosiţi uşor, puteţi închiria o trasură trasă de cai sau o sanie şi să parcurgeţi circuitul în acest fel. La hanul şi la cârciuma desprinse parcă din poveştile bunicii se serveşte mâncare tradiţional românească – dacă doriţi, afară, la umbra codrului. Amatorii de popice pot să se delecteze cu un joc la vechea popicărie adusă din Păltiniş, unde atât piesele cât şi bilele sunt confecţionate
25 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

din lemn. Dacă aveţi noroc, pe scena din mijlocul lacului puteţi prinde un spectacol, iar dacă sunteţi mai puţin norocoşi puteţi face măcar o plimbare cu barca. În sfârşit, o secţie a Galeriilor de Artă Populară la intrarea în muzeu vă vor face să petreceţi momente plăcute printre vase de ceramică, obiecte de lemn, măşti, costume, cusături şi mic mobilier – toate lucrate manual. Muzeul este amenajat şi pentru vizite nocturne, iar dacă nu vreţi să vă rupeţi de vraja lui puteţi petrece noaptea la una din unităţile de cazare de aici. Condiţiile sunt de cabană (camere comune şi aer proaspăt de pădure!) dar este curat, există băi şi preţul este accesibil oricui. Muzeul de Etnografie Universală “Franz Binder” se află în Piaţa Mică numărul 11, în spatele bisericii romano-catolice. Poartă numele unui vestit călător al secolului XIX şi a fost inaugurat în 1993, recuperând o parte din colecţia Societăţii Ardelene pentru Ştiinţele Naturii – „Siebenbürgische Verein fur Naturwissenschaften” – care şi-a desfăşurat activitatea la Sibiu în secolele XIX - XX. Membrii asociaţiei au donat numeroase obiecte aduse cu ei din călătorii, însă din păcate colecţia a fost împrăştiată pe timpul regimului comunist. O parte din exponatele care pot fi văzute acum în muzeu sunt recuperate din vechea colecţie, altele sunt achiziţionate sau primite ca donaţie după anul 1990. Colecţia muzeului cuprinde diverse obiecte aduse din afara continentului european (Africa, China, Japonia, Oceania, Asia Mică, Brazilia, Laponia, Australia) şi este destul de modestă deocamdată. „Piesa de rezistenţă” a muzeului este o mumie egipteană donată asociaţiei în 1907 de consulul german Hermann von Hannenheim. Muzeul de Etnografie Săsească „Emil Sigerius” îşi are sediul şi depozitele în Piaţa Mică nr. 21, dar expoziţia sa permanentă este în Piaţa Huet numărul 12, în aceiaşi clădire cu studioul de film ASTRA. A fost înfiinţat în anul 1997 şi îşi propune realizarea mai multor expoziţii care să evidenţieze contribuţia pe care saşii au adus-o la formarea şi îmbogăţirea culturii româneşti în cei 800 de ani de locuire a spaţiului transilvănean. În Piaţa Huet găsiţi expoziţia „Civilizaţia transilvană. Meşteşugul cahlelor”. Apariţia cahlelor de teracotă (piese componente ale unei sobe sau şemineu) se situează în secolul XV, perioadă în care au început să se dezvolte oraşele. Expoziţia vă propune o scurtă incursiune prin istoria cahlelor transilvănene.
26 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

Galeriile de Artă Populară sunt găzduite în Casa Artelor, Piaţa Mică numărul 21. Casa purtând stema Sibiului pe faţadă a avut diverse funcţiuni de-a lungul timpului, de la hală a măcelarilor la sală de teatru. Parterul este ocupat cu exponate de artă populară – puteţi cumpăra de aici suveniruri – iar etajul serveşte drept spaţiu pentru diverse expoziţii temporare sau itinerante, aşa că încercaţi şi vizitaţi! Nu ştiţi niciodată ce surpriză vă aşteaptă... Muzeul de locomotive cu aburi Sibiu se află pe strada Dorobanţilor nr. 22, la depoul de locomotive. A fost inaugurat în 1994 şi prezintă 35 de locomotive, 2 macarale şi 2 pluguri cu aburi fabricate între anii 1885-1958 la uzine din România, Ungaria, Austria, Germania, Polonia, Belgia, Suedia şi chiar SUA. Şapte dintre aceste locomotive sunt încă funcţionale şi sunt folosite în diverse ocazii.

27 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

4. Pentru a petrece clipe de tihnă la terasele cochete din Piaţa Mică – poate cea mai pitorească parte a oraşului, sau pentru a încerca bucătăria tradiţională a zonei
Piaţa Mică a devenit locul cel mai căutat de vizitatorii Sibiului. Înconjurată de case istorice şi biserici şi împărţită în două de vestitul Pod al Minciunilor, loc al racordurilor spectaculoase dintre Oraşul de Sus şi Oraşul de Jos, aici găsiţi în afară de muzee o mulţime de restaurante şi cafenele care vara se înşiră vesel afară, sub umbrele. Este locul ideal de odihnă după un tur al oraşului, căci în Piaţa Mică puteţi savura o băutură sau o mâncare „asezonată” cu vraja vechiului burg. Chiar în apropierea clădirii Primăriei, pe colţ, se află lounge bar-ul „Union” unde alături de băuturi puteţi servi şi produse de patiserie. Alături, pizzeria „La Reggina” vă oferă meniuri italieneşti într-o ambianţă deosebită. Cafeaua o puteţi lua la unul din cele două baruri apropiate, „Go In” sau „Spielplatz”, iar dacă doriţi la desert o delicioasă îngheţată sau o ciocolată caldă onctuoasă şi aromată, opriţi-vă la cafeteria „Il Cappuccino”. Pentru cei grăbiţi există „Sandwicheria”, unde vă alegeţi singuri ingredientele pentru sandwich. Imediat alături, „La Piazzetta” vă oferă pizza, paste şi
28 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

salate. Casa Luxemburg adăposteşte într-un subsol pitoresc barul „Kulturcafe”, iar în capătul de către Podul Minciunilor cafeneaua „Atrium Classic Cafe” unde seara puteţi asculta „live” muzică de pian, contrabas şi saxofon; tot aici, miercurea aveţi parte de un mic spectacol de teatru de cafenea. De partea cealaltă a podului, în subsolul casei cu numarul 17, se află „Crama Studenţească”. Deschide numai seara iar meniul cel mai popular este vin sau ţuică fiartă, însoţite de o felie de pâine cu untură şi ceapă sau fasole frecată cu murături. În capătul celalalt al Galeriilor de Artă Populară se află un mic şi vechi restaurant specializat pe bucătărie românească, dar mai ales pe pui rotisat – „Rotiseria”. Nu va lăsaţi păcăliţi de interiorul modest, puiul este excelent şi mujdeiul de usturoi care îl acompaniază, asemenea. Alături, patrundeţi cu curaj în curtea casei care străjuieşte pe partea stângă Scara Aurarilor şi încercaţi pizzeria „Ciao Italia” – nu numai pizza este foarte bună, ci şi restul preparatelor din bucătăria internaţională. Barul şi cafeneaua „Chill Out” se află în aceiaşi incintă şi va oferă seri tematice: jazz, rock, blues... De cealaltă parte a scării găsiţi o altă cafenea, cu patina vechiului şi decoruri din foiţă de aur: „Cafe del Sol”, unde în afară de diverse cocktailuri vi se oferă 34 de preparate pe bază de cafea! În fiecare marţi seara au loc aici mici spectacole de teatru interactiv, însă rezervările trebuiesc făcute cu câteva zile înainte. Mergând de-a lungul caselor, la numărul 29 se află restaurantul „Crown”. Este un local deosebit nu numai prin decoruri dar şi prin calitatea preparatelor servite. Găsiţi aici bucătărie românească şi bucătărie internaţională, iar piesa de rezistenţă la deserturi este „Panacota” – o budincă preparată din lapte proaspăt, frişcă şi dulceţuri după reţeta secretă a bucătarului şef. În subsolul casei cu tunel boltit, lângă Turnul Sfatului, se afla odinioară închisoarea datornicilor. Acum însă „Crama Sibiană” vă aşteaptă într-o ambianţă rustică, tipic românească, cu preparate pe măsură. Dar nu numai Piaţa Mică vă poate oferi delicii culinare, căci aproape toate restaurantele din oraş au în meniu şi preparate specifice zonei. Cramele „Sibiul Vechi” şi „Ileana” sunt binecunoscute pentru meniurile tradiţionale excelent pregătite, însoţite – dacă doriţi – de vinul casei. Bucătăria tradiţională din zona Sibiului a fost influenţată de populaţia de origine germană şi maghiară. Aici sunt preferate supele bogate, din carne de
29 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

pasăre sau vită cu multe legume, cu găluşte de griş sau cu tăiţei. Dar puteţi încerca şi o supă de chimen cu crutoane de pâine – este uşoară, fină şi aromată, un excelent digestiv – o supă de roşii sau chiar de fructe: mere, vişine. Ciorbele sunt acrite cu oţet, sare de lămâie sau zeamă de varză murată, iar uneori cu fructe: rabarbăr, agrişe. Foarte caracteristic pentru aceasta zonă este tarhonul, folosit pentru a aroma ciorba de cartofi sau de fasole boabe, care uneori vi se serveşte direct... într-o pâine! Iar ciorba de salată cu jumări de ou şi costiţă, condimentată cu mult mărar, nu trebuie în niciun caz ratată. Încercaţi apoi un gulaş cu cartofi, sau poate „papricaş”-ul – carne de viţel cu ardei şi „paprika” (praf de ardei iute tocat), servită cu găluşte de făină amestecate cu ouă, unt şi uneori brânză. Sau tochitura ardelenească – un sos bogat în care se combină bucăţele de carne şi cârnăciori prăjite, deasupra tronând un ou la capac, servită cu mămăliguţă. Asemenea feluri sunt de obicei însoţite de salate de legume murate: castraveţi, gogonele, conopidă, gogoşari, sfeclă, varză. La sfârşitul mesei, ca desert specific zonei: gomboţii – găluşte de cartofi umplute cu prune, tăvălite prin pesmet rumenit şi zahăr. Pentru deschiderea apetitului masa începe de obicei cu un păhărel de ţuică (alcool distilat de prune) sau rachiu (alcool distilat din orice alte fructe: mere, pere, corcoduşe...). În timpul mesei încercaţi un vin alb sau roşu, în funcţie de meniu. Vinurile din această zonă nu sunt niciodată foarte seci şi veţi găsi chiar vinuri dulci, de desert, cu gust catifelat şi aromă fină. Dacă aveţi ocazia să încercaţi vinul de coacăze negre – gros, aromat şi bogat în fier – aveti grijă cât beţi: este delicios însă foarte tare şi înşelător, iar localnicii îl folosesc mai degrabă ca întăritor.

30 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

5. Pentru a participa la una din manifestările culturale de renume internaţional care se desfăşoară la Sibiu
Dacă vizitaţi Sibiul fără îndoială vi se va oferi ocazia să fiţi şi spectator. În afara concertelor din fiecare joi la Sala Thalia şi a reprezentaţiilor aproape zilnice de teatru din timpul stagiunii, din primavară până în toamnă au loc în oraş o mulţime de evenimente care animează sălile de spectacole, străzile şi pieţele oraşului. Fără a fi o listă completă, iată câteva dintre cele care au făcut tradiţie la Sibiu: Festivalul Internaţional de Jazz are loc în fiecare an în luna mai şi este cotat drept principala manifestare de acest gen din România şi una din cele mai reprezentative din Europa. Timp de nouă zile au loc concerte, ateliere de lucru şi videoproiecţii având ca temă muzica de jazz şi interferenţele acesteia cu alte genuri: folclor, muzică simfonică, rock, blues, salsa, hiphop. Sălile de spectacole din Sibiu dar şi spaţiile neconvenţionale se umplu până la refuz de iubitorii jazz-ului veniţi din toată lumea. Atenţie, trebuie să rezervaţi din timp biletele! Festivalul Internaţional de Teatru are loc la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie şi durează de obicei 11 zile. Este cea mai importantă manifestare
31 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

de acest gen din România şi una din cele mai importante din Europa. Evenimentele din cadrul festivalului sunt diverse, de la teatru la conferinţe, expoziţii, ateliere de lucru şi concerte. Oraşul este foarte animat în această perioadă, sunt spectacole în săli dar şi în spaţii publice (pieţe, străzi) şi spaţii neconvenţionale, în Sibiu şi împrejurimi: Cisnădioara, Ocna Sibiului. Vin aproape o mie de artişti din toată lumea, ceea ce înseamnă că trebuie să vă rezervaţi din timp locurile de cazare. Festivalul Internaţional de Folclor “Cântecele Munţilor” are loc de obicei în luna august şi reuneşte formaţii folclorice din mai multe ţări. În săli de spectacole dar şi în pieţele oraşului sunt prezentate spectacole, parade şi expoziţii ale portului popular, seri de artă culinară, expoziţii cu vânzare de produse tradiţionale. În cadrul atelierelor de lucru vizitatorii sunt invitaţi să înveţe dansuri populare ale ţărilor participante la festival. Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare se desfăşoară vara, în luna august, în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale din Dumbrava Sibiului. Timp de câteva zile muzeul se transformă într-o entitate vie, populată de locuitori din toate zonele reprezentate. Vizitatorilor li se oferă perspectiva câtorva sute de ţărani îmbracaţi în costume populare care povestesc, cântă, dansează, practică meşteşuguri şi pregătesc mâncăruri tradiţionale pe care le oferă publicului. Sunt acoperite şapte secţiuni tematice: meşteşuguri artistice, tradiţii de cult religios, literatură populară, arte muzicale (interpreţi vocali şi instrumentali), dans, creaţie tehnică tradiţională, artă culinară. Festivalul Medieval “Cetăţi Transilvane” are loc în ultima sâmbată şi duminică din luna august. În aceste zile oraşul este animat de personaje în costume medievale care performează pe străzi şi în pieţe publice lupte, spectacole de teatru, muzică şi dans. Are loc cu această ocazie şi un târg la care puteţi găsi de toate, de la haine, podoabe şi decoruri la vinuri, colaci şi fripturi la proţap.

32 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

Târgul Creatorilor Populari din România are loc în luna august sau septembrie, în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale din Dumbrava Sibiului. Sunt invitaţi creatori populari care timp de două zile efectuează demonstraţii practice în cadrul atelierelor de meşteşugari, produsele astfel confecţionate fiind oferite la vânzare vizitatorilor. Conform tradiţiei, în fiecare an este invitată o comunitate sătească ce participă la toate activităţile specifice unei zile de târg. Târgul Olarilor se desfăşoară în prima sâmbată şi duminică din luna septembrie, în Piaţa Mare şi Piaţa Mică a Sibiului. Sunt prezentate spre vânzare produse de ceramică ale celor mai reprezentative şcoli de olărit ale ţării, însă în afară de vase de lut puteţi afla aici toată bucuria unei zile de târg: jucării, turtă dulce, colaci, şi tot felul de produse de artă populară. Totul foarte colorat şi animat de mulţimea vizitatorilor care se înghesuie să vadă demonstraţiile practice ale meşterilor olari. Festivalul Internaţional de Film Documentar “Astra Film Fest” reuneşte la Sibiu, în luna octombrie a fiecărui an, atât regizori de renume ai genului cât şi amatori şi studenţi din toată lumea. Este un festival unic în aceasta parte a Europei şi aici puteţi trăi timp de câteva zile într-o lume aparte, în mijlocul unui public deosebit din care nu lipsesc regizorii filmelor prezentate. Amatorii de spectacole folclorice mai au în ofertă câteva festivaluri consacrate: Festivalul Naţional al Tinerilor Interpreţi de Muzică Populară “Vară, vară, primavară” are loc în luna martie sau aprilie la Sibiu şi se constituie într-un concurs la care sunt invitaţi tineri solişti vocali şi instrumentişti de muzică populară, încă neconsacraţi, din toate zonele ţării. Gala festivalului este un regal la care participă ansambluri de dans, solişti şi ansambluri folclorice de renume. Spectacolul este completat de frumuseţea şi originalitatea costumelor populare. Festivalul Folcloric Pastoral "Sus pe muntele din Jina" are loc în ultima duminică a lunii iulie, în satul Jina. Platoul din vârful muntelui numit “Şesul Jinarilor”, este locul de întâlnire al păstorilor, prilej de cinstire a
33 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

tradiţiei Nedeilor prin cântec şi dans. Se adună formaţii folclorice din mai multe zone ale ţării – mai ales de prin satele întemeiate de jinari – dar în ultimul timp vin şi ansambluri din Marea Britanie şi Germania atrase de frumuseţea locurilor şi a datinilor româneşti. După o paradă a portului popular urmează marea horă, a tuturor participanţilor, apoi evoluţia propriuzisă a concurenţilor. Este un prilej de mare sărbătoare pentru locuitori, căci acum se regăsesc şi cu cei plecaţi departe – care revin aici cu sfinţenie în fiecare an. La final, toată lumea este invitată la petrecere! Festivalul Folcloric Internaţional “Pe Mureş şi pe Târnave” se desfăşoară timp de trei zile la Mediaş şi Bazna, de obicei în luna august. În afară de solişti şi formaţii româneşti, maghiare, săseşti sau de rromi, sunt invitate şi formaţii folclorice din afara ţării. Festivalul Naţional de Folclor "Cânt şi joc pe Hârtibaci" se desfăşoară la Casa de Cultură din Agnita, în fiecare an în luna noiembrie. Sunt invitaţi să participe interpreţi de muzică populară din toate zonele ţării şi de toate vârstele – existând şi o secţiune pentru copii. Este încă o ocazie de a admira frumuseţea şi diversitatea muzicii şi costumelor populare din România, iar festivalul se încheie cu o gală la care sunt invitaţi solişti şi ansambluri folclorice de renume. Dacă doriţi să participaţi la unul dintre evenimentele descrise mai sus, este bine să verificaţi pe site-ul primăriei www.sibiu.ro datele de desfăşurare, acestea variind de la un an la altul în funcţie de cum “pică” sâmbetele şi duminicile.

34 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

6. Pentru a vizita câteva biserici fortificate din jurul Sibiului
Coloniştii saxoni care s-au aşezat în Transilvania în secolul XII au primit drepturi privilegiate angajându-se în schimb să apere regiunea de atacurile invadatoare. Cea mai intens colonizată zonă a fost cea a Sibiului iar saşii sau aşezat cu precădere în nord-estul judeţului, pe văile râurilor Hârtibaciu şi Târnave – astfel că aici se găseşte şi cea mai mare densitate de biserici fortificate din Europa, parte din ele foarte bine conservate. Asemenea biserici-cetăţi se întâlnesc şi în sudul Franţei, precum şi în partea germanică a Europei medievale. Spre deosebire de acestea, bisericile fortificate din Transilvania nu erau locuite permanent ci – binenţeles, în afara funcţiei sacrale – aveau rolul de a adăposti populaţia doar în caz de primejdie. Aici se găseau spaţii de depozitare a alimentelor şi muniţiei, fântâni, uneori şcoala, locuinţa preotului şi a primarului. Tot sistemul era conceput astfel încât odată retraşi în incintă, locuitorii să se poată apăra cu eficienţă şi să reziste atacurilor cât mai mult timp. Până în zilele noastre, în turnurile unor vechi biserici sătenii încă mai păstrează agăţată slănina pe care o pregătesc pentru iarnă. Bisericile fortificate din zona Sibiului au o diversitate de tipologii: un simplu lăcaş de cult fortificat, biserici nefortificate înconjurate de ziduri şi
35 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

turnuri de apărare, biserici-cetate prevăzute cu mai multe incinte fortificate, rondele şi bastioane. Cea mai mare parte au fost la origine biserici tip basilică romanică (secolul XIII) sau gotică (secolul XIV-XV) care – sub ameninţarea invaziilor duşmane – au suferit modificări de structură prin supraînălţări, umpleri de goluri, boltiri, întărirea turnurilor şi fortificarea edificiilor. Astfel, stilul romanic iniţial a fost completat sau chiar înlocuit cu elemente gotice, iar bisericile au fost înconjurate cu ziduri adaptate formelor terenului pe care erau construite. Pitorescul lor rezultă atât din diversitatea formelor arhitecturale cât şi a elementelor folosite pentru fortificare, unele biserici având uşa întărită chiar cu unelte de fier şi potcoave. În judeţul Sibiu se găsesc 33 de biserici fortificate, două dintre ele fiind incluse în patrimoniul UNESCO: cele din Biertan şi Valea Viilor. În ultimii ani s-a produs o emigrare masivă a saşilor transilvăneni în Germania şi cele mai multe sate săseşti sunt aproape părăsite iar tradiţiile uitate. Bisericile rămase fără suflet sunt închise şi se degradează pe zi ce trece, zidurile crapă şi se prăbuşesc iar vegetaţia ia în stăpânire curţile odinioară atât de îngijite. Câteva comunităţi păstrează încă legătura cu cei plecaţi, chiar dacă acum singurii locuitori din sat au rămas românii. Îngrijitorul bisericii primeşte veste de departe când se naşte un copil în familiile plecate din sat, sau când moare cineva. Atunci întreaga comunitate este înştiinţată şi clopotele bisericii răsună din nou – o dată pentru naştere, de trei ori pentru pomenirea sufletului celui care a murit. Odată pe an, în ziua când a fost sfinţită biserica, se mai ţine aici o slujbă religioasă de cult evanghelic în memoria celor care au părăsit satele, întorcându-se în locurile de unde strămoşii lor au emigrat cu 800 de ani în urmă. Ziua I: Sibiu, Hosman, Marpod, Ilimbav, Chirpăr, Vărd, Agnita, Bârghiş, Pelişor, Richiş, Biertan, Saroş pe Târnave, Brăteiu, Mediaş, Blăjel, Bazna. Traseul propus ne conduce mai întâi prin câteva sate de pe valea Hârtibaciului, pentru ca apoi să revină printre aşezările de pe valea Târnavei. Noaptea se petrece în complexul balnear de la Bazna, unde seara vă puteţi relaxa în centrul SPA iar a doua zi puteţi petrece dimineaţa lenevind la soare, în grădina interioară cu piscină.
36 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

Ieşim din Sibiu în direcţia Agnita, pe drumul judeţean 106. Până în anul 2002 valea Hârtibaciului se putea parcurge şi cu mocăniţa, tren cu ecartament îngust care lega Sibiul de Agnita şi Sighişoara. Dat în folosinţă cu mai bine de un secol în urmă, mocăniţa a rămas acum doar poveste – ultimul tronson fiind scos din uz în 1997. Până astăzi mai trăiesc în amintirea nostalnicilor glumele legate de el – ba că puteai parcurge la fel de bine drumul alergând şi urcând din când în când în tren, ca să-ţi mai tragi sufletul pe un scaun, ba că puteai să culegi flori de câmp în timp ce mergeai cu mocăniţa, coborând prin primul vagon şi urcând înapoi în ultimul… În anul 2006 au început demersurile pentru declararea liniei ferate înguste care leagă Sibiul de Agnita drept monument istoric şi repunerea mocăniţei în funcţiune pentru folosirea sa în circuite turistice. Însă până când vom putea merge din nou cu trenuleţul leneş, tras de o locomotivă pufăitoare desprinsă parcă din poveşti, singura variantă rămâne şoseaua… Să urmăm deci drumul care ne poartă printre dealuri molcome spre aşezările săseşti crescute în jurul bisericilor fortificate. Turnurile lor încă mai străjuiesc depărtările, mărturie a vredniciei cu care locuitorii au ştiut să apere aceste pământuri. De pe drumul judeţean, la 26 de kilometri de Sibiu un drum spre dreapta vă duce la Hosman (“Holzmengen”), unde vom vizita prima biserică fortificată. Dacă poarta este încuiată, întrebaţi localnicii unde găsiţi cheia. Aşezată pe o colină din mijlocul satului, biserica este o fostă basilică romanică care a fost transformată în biserică de tip sală prin înlăturarea navelor laterale. Pe faţada vestică a bisericii se află un portal romanic decorat cu sculpturi reprezentând sfinţi care îi înving pe cei răi. Incinta este înconjurată cu două rânduri de fortificaţii solide şi şase turnuri, iar poarta mare încă mai păstrează sistemul culisant de gratii. Lângă biserică se află casa parohială pe care un proiect recent urmează să o transforme în Centrul European pentru Întâlnirea Tinerilor (CEPIT). Aici se vor derula programe în cadrul cărora participanţi din mai multe ţări vor fi invitaţi să se implice în activităţile specifice satului, de la frământatul şi coptul pâinii până la muncile câmpului. În spatele casei parohiale, o culme înverzită de deal oferă loc pentru corturi şi o privelişte minunată asupra munţilor care se desenează vineţii în zare.
37 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

De la Hosman revenim pe drumul judeţean şi după 3 kilometri în direcţia Agnita o deviaţie la dreapta ne îndreaptă spre Marpod (“Marpod”), Ilimbav (“Eulenbach”), Chirpăr (“Kirchberg”) şi Vărd (“Werd”) – şi ele înzestrate cu biserici fortificate. Peisajul este încântător, satele izolate au conservat şi mai bine specificul local, iar drumul – deşi nu în stare foarte bună – este totuşi asfaltat şi ne poartă până la Agnita. Agnita (“Agnetheln”) este un orăşel care îşi datorează numele sfintei Agata (“Sancta Agatha”). Dovezile arheologice atestă că pământurile Agnitei au fost locuite încă din preistorie, dar primul document scris care face referire la localitate datează din anul 1280. În evul mediu, după colonizarea saşilor, Agnita cunoaşte o puternică dezvoltare datorită poziţiei sale – la întretăierea drumurilor ce legau Podişul Târnavelor de Ţara Bârsei. Ocupaţia de bază a locuitorilor era agricultura şi meşteşugurile organizate în bresle, drept pentru care în 1376 primeşte dreptul de a organiza târg anual în ziua de 24 iunie. În 1448 Iancu de Hunedoara poposeşte aici şi ia primele măsuri pentru transformarea localităţii într-un punct strategic. 18 ani mai târziu Matei Corvin hotărăşte ca jumătate din bărbaţii târgului să fie mobilizaţi pentru apărare şi începe construirea cetăţii, înzestrată cu trei centuri de fortificaţii şi patru turnuri şi având misiunea de a avertiza prin foc toate celelalte cetăţi de pe valea Hârtibaciului la apropierea unei primejdii. În anul 1600 Mihai Viteazul poposeşte şi el la Agnita, prezenţa sa fiind confirmată printr-un document scris şi semnat aici. În a doua jumătate a secolului XIX orăşelul cunoaşte o nouă perioadă de înflorire economică şi socială. Apar primele fabrici – de piele şi încălţăminte, de produse spirtoase şi de oţet – prima bancă, se construieşte drumul spre Făgăraş şi Sighişoara şi linia ferată îngustă care lega Agnita de Sibiu trecând prin satele de pe valea Hârtibaciului. Poetul englez Charles Boner pomeneşte în lucrarea sa “Transilvania. Its products and its people” despre corul din Agnita la al cărui spectacol a asistat în 1864 şi care l-a impresionat în mod deosebit. În 1926 oraşul este electrificat iar în 1944 existau 44 de magazine, 7 negustorii, 114 ateliere meşteşugăreşti, 8 fabrici, 3 mori, bancă, cinematograf, mai multe şcoli şi 20 de asociaţii. În perioada comunistă cele mai multe au dispărut sau au fost naţionalizate iar Agnita a
38 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

urmat acelaşi proces de industrializare forţată care a lăsat în urmă şomeri şi întreprinderi falimentare. În orăşel puteţi astăzi vizita biserica-cetate ale cărei fortificaţii însă au fost demolate în secolul XIX, şi Muzeul Văii Hârtibaciului care prezintă o colecţie privind istoria breslelor. În curtea clădirii primăriei se află o veche fântână romană zidită din piatră, încă funcţională. Din Agnita revenim pe drumul judeţean 106 în direcţia Sibiu şi după aproximativ 8 kilometri intrăm în comuna Bârghiş („Byrges”). Aici şoseaua se desparte în două şi o pornim la dreapta, pe drumul judeţean 141care duce spre Pelişor („Magarei”). La 4 kilometri de Pelişor, o intersecţie cu un drum neasfaltat care porneşte tot la dreapta, spre Richiş („Reichesdorf”); porţiunea neasfaltată este de 3-4 kilometri iar drumul este destul de bun chiar şi pe timp ploios, aşa că mergeţi cu încredere şi nu uitaţi să vă bucuraţi de peisajul din jur. La Richiş biserica fortificată are nişte decoraţii în piatră remarcabil de frumoase, mai ales pe amplul portal de vest. Regăsiţi de aici drumul asfaltat şi după 6 kilometri intraţi în Biertan („Birthälm”). Aşezarea a fost un important scaun săsesc – sediu al Episcopiei Evanghelice din Transilvania timp de mai bine de 300 de ani (1562-1867). Aici se află una din cele mai frumoase biserici fortificate deschise vizitatorilor, printre ultimele biserici hală ridicate în Transilvania (1520). Biserica este aşezată pe o colină din centrul comunei şi este înconjurată de trei rânduri de ziduri, acestea fiind considerate cele mai puternice fortificaţii ale unei cetăţi ţărăneşti din Transilvania. Accesul în complexul medieval se poate face pe două porţi. Cea folosită pentru vizitatori se deschide spre o scară acoperită, lungă de 100 de metri, care porneşte din piaţa centrală a oraşului si duce până la biserică. Chiar la ieşirea de sub scară, în partea dreaptă, pe un bolovan mare erau aşezaţi duminica cei ce făceau rele în cursul săptămânii, ca să fie văzuţi de toată lumea! Cealaltă intrare era destinată cailor şi căruţelor şi se făcea pe drumul pietruit care urcă în pantă sub un gang boltit cu contraforturi şi iese în spatele celui de-al doilea zid de fortificaţii. De aici, o altă trecere boltită duce în interiorul primului zid de fortificaţii, chiar lângă biserică. Cereţi administratorului să vă arate şi uşa masivă din partea de nord - are un sistem ingenios cu multiple încuietori, realizat de meşteri locali în anul 1515. Se
39 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

pare că era imposibil de forţat şi încuietoarea respectivă a stârnit mult interes când a fost prezentată la două expoziţii internaţionale de profil, în 1910 şi 1937. În partea de sud-vest se află nelipsitul Turn al Slăninii unde toate familiile din sat îşi păstrau agăţată slănina pregătită pentru iarnă, iar bastionul estic servea drept închisoare pentru… soţii care se certau! Erau izolaţi aici câteva zile şi li se dădea un singur pat, o singură farfurie, cană şi lingură; de obicei ieşeau împăcaţi şi nu mai era nevoie să se apeleze la judecător. După ce aţi vizitat cetatea, biserica şi lapidariul – încăperea în care se păstrează lespezile de mormânt ale episcopilor – puteţi coborî să luaţi masa în restaurantul medieval lipit de zidul fortificaţiilor – “Unglerus”. Veţi găsi aici în meniu feluri precum “Platoul cavalerului”, “Tochitura domniţei” sau “Tochitura haiducului”; platourile de lemn încărcate cu fripturi, cartofi, murături şi fructe sunt specialitatea casei (luaţi unul pentru două persoane!), însă există câte ceva şi pentru vegetarieni. La subsol, o cramă vă aşteaptă să degustaţi soiuri de vin de pe Târnave. Restaurantul, crama şi pensiunea cu acelaşi nume sunt amenajate într-o clădire datând din secolul XVII care a aparţinut preotului Lucas Unglerus – personaj important al vremii, ales în 1572 ca intendent suprem al comunităţii evanghelice din Transilvania. De la Biertan revenim la drumul naţional DN 14 prin comuna Saroş pe Târnave, şi pornim în direcţia Mediaş (18 kilometri). Din Mediaş drumul 14A vă va conduce la Bazna (“Baaßen”) unde ajungeţi după 15 kilometri, trecând prin Blăjel. Şoseaua traversează cumpăna de ape dintre cele două Târnave trecând printr-o minunată pădure de stejar, iar vatra comunei se întinde de o parte şi de alta a văii “Blauwaschgraben”. O legendă spune că iniţial primii colonişti saşi s-au aşezat în altă parte, sub o costişă de deal la 6 kilometri mai încolo de Bazna de astăzi. Unul dintre ei, Andreeas, a plecat în căutarea unui brad pe care să-l taie şi să-l aducă acasă. O ceaţă deasă a coborât şi omul a orbecăit câteva ceasuri prin pădure căutând drumul înapoi, însă a nimerit în altă parte. Când ceaţa s-a ridicat a văzut că se află într-o vale largă, cu ape bogate, şi întorcându-se la ai lui i-a adus în acel loc
40 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

spunând “Hir ist baaβen” ceea ce în dialectul săsesc al vremii însemna “Aici e mai bine”… Biserica gotică din Bazna a fost construită pe locul unei basilici romanice în anul 1402, şi fortificată în 1506. Intrarea se face prin turnul cel mare şi dacă reuşiţi să urcaţi în el vi se deschide o privelişte minunată asupra satului. Cele trei clopote de aici datează dinainte de Reformă iar corul este construit ca un turn şi are în partea superioară o fortificaţie cu metereze. Ca să puteţi vizita interiorul bisericii trebuie să întrebaţi de familia de saşi care are cheia. După ce aţi vizitat biserica şi aţi văzut satul de sus, putem porni spre complexul balnear unde urmează să petrecem noaptea. O baie în bazinul cu apă termală din interior şi eventual un masaj va alunga oboseala zilei, iar dacă nu sunteţi foarte obosiţi faceţi şi o plimbare în minunatul parc de stejari care se întinde în vecinătatea complexului. (Pentru mai multe informaţii despre Bazna vezi capitolul 9) Ziua II: Bazna, Mediaş, Sibiu După o dimineaţă petrecută la soare sau în bazinul şi cabinetele de răsfăţ din complex, după amiază să revenim la Mediaş pentru o scurtă vizită. Mediaşul este una din aşezările săseşti ale Transilvaniei ridicată la rangul de “civitas” din 1498. De departe, turnul pătrat cu patru turnuleţe în colţurile acoperişului ne spune că aici exista scaun judecătoresc cu drept de condamnare la moarte („jus gladii”, literal tradus "dreptul sabiei"), deci avem într-adevăr în faţă un burg important. Oraşul este menţionat în documente din anul 1267, şi după aşezarea coloniştilor saşi aici aceştia capătă privilegii similare celor acordate Sibiului. Fortificarea oraşului se încheie în anul 1534, iar negustoria şi breslele înfloresc. De-a lungul timpului Mediaşul a fost un reper important în istoria Transilvaniei. Pe drumul de intrare în oraş urmaţi indicatorul “Centru” până când vedeţi pe partea dreaptă Turnul Aurarilor sau “Turnul Forkesch”, cum i se spunea. În centrul istoric al oraşului circulaţia este doar pietonală, aşa că parcaţi autovehicolul lângă zidul fortificat şi păşiţi în cetate, spre Piaţa Regele Ferdinand sau Piaţa Mare a oraşului. De aici ajungeţi uşor la biserica Sfânta Margareta, fie pe scara acoperită care se vede din piaţă, fie pe o străduţă care porneşte tot din piaţă şi
41 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

înconjoară zidul fortificat. Menţionată documentar din anul 1414, biserica a fost înconjurată cu o primă centură de fortificaţii după o incursiune turcească din anul 1438. Turnul din incintă se numeşte Turnul Trompeţilor şi este simbolul oraşului; aici era postul de observaţie iar trompetistul avea datoria de a anunţa populaţia în caz de pericol. Construcţia a fost înălţată pe o structură mai veche şi supraînălţată în anul 1550; după această lucrare, din cauza greutăţii suplimentare fundaţia iniţială a cedat în timp şi turnul a căpătat o înclinare vizibilă – de aproximativ doi metri. Clopotul datează de la 1488 şi bate orele cu un ciocan acţionat mecanic, iar ceasul cu patru greutăţi a fost montat în 1880. În curtea bisericii se află o şcoală gimnazială cu predare în limba germană, iar între prima şi a doua incintă fortificată se înalţă casa parohială. Dacă doriţi să vizitaţi biserica, este deschisă între orele 10-19 în perioada vacanţei şcolare (15 iunie-15 septembrie), în restul anului doar între orele 10-15 – de luni până vineri. Aici se află cea mai veche cristelniţă de bronz din ţară iar orga construită în 1775 serveşte şi acum pentru concerte. Ieşind din curtea bisericii porniţi pe strada Johannes Honterus spre una din porţile cetăţii, care are în capăt Turnul Pietrarilor (Turnul “Steingässer” – numele provine de la “Steingasse”, adica “uliţa pietruită”). Imediat lângă incinta fortificată a bisericii, pe partea dreaptă, Liceul Stefan Ludwig Roth poartă numele unei marcante personalităţi locale, preot şi învăţător. A fost executat de către regimul habsburgic pentru că a susţinut originea latină şi drepturile naţiunii române din Transilvania. Casa sa memorială se află pe această stradă la numărul 10, însă din păcate nu se poate vizita. Pe partea cealaltă a străzii, clădirea de la la numărul 11 este “Casa Schuller” şi aparţine acum Bisericii Evanghelice Mediaş C.A. Casa datează din secolul XVI şi a fost timp de câteva generaţii reşedintă de familie, apoi han - aici au fost găzduiţi principii transilvani în trecerea lor prin Mediaş. În anul 2002 a fost transformată în “Centru de întruniri şi cazare” printr-o investiţie a guvernului german, însă funcţionează şi ca hotel (Hotelul Select). Dacă pătrundeţi în curte şi treceţi prin gangul boltit veţi vedea o porţiune din vechiul zid de apărare, prevăzut cu găuri de tragere. Continuaţi drumul pe strada largă şi aproape de capăt – după ce aruncaţi o privire turnului care păzea intrarea în cetate – în dreptul casei cu numărul 32
42 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

găsiţi un pasaj strâmt care vă conduce pe strada Mihai Viteazul – exact în faţa Complexului Franciscan unde astăzi funcţionează Muzeul Municipal. Ordinul Franciscanilor s-a stabilit în oraş în anul 1444 şi pe locul primit au înălţat o biserică şi o mânăstire. În 1556 sunt însă alungaţi din oraş de către protestanţi şi timp de un secol biserica este transformată în grajd, apoi se instalează în mânăstire spitalul orăşenesc. Abia la începutul secolului XVIII biserica şi mânăstirea sunt restituite bisericii romano-catolice, care le redă funcţia originală. După mai multe faze de reconstrucţie, la 1742 complexul arăta aşa cum îl vedeţi astăzi. Muzeul se află în clădirea mânăstirii şi expune vase, monede, ceramică, obiecte casnice şi o machetă a oraşului Mediaş. În afara secţiunii de istorie există şi expoziţii temporare (fluturi, păsări, obiecte exotice, etc.) care variază în funcţie de perioada în care îl veţi vizita. Ieşind din Complexul Franciscan, nu înainte de a vizita şi biserica cu decoraţii interioare în stil gotic şi rococo, porniţi spre stânga. În capătul străzii Mihai Viteazul gasiţi un părculeţ şi biserica de rit ortodox “Înălţarea Domnului”; în dreapta sa, strada Cardinal Iuliu Hossu vă conduce spre Turnul Schmiedgässer lăsând în urmă un mic bistro (“Medieval Bistro”). De aici mai parcurgeţi câţiva paşi la dreapta, pe strada “Ghieţii” care se strecoară pe lângă zidul cetăţii, şi regăsiţi Turnul Forkesch unde aţi parcat maşina. Drumul până la Sibiu merge drept înainte (pe aceiaşi parte, 56 de kilometri) şi ne va purta de-a lungul văii Târnavei, printre dealurile rotunjite la poalele cărora se înşiră sate vechi cu biserici fortificate…

43 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

7. Pentru a cunoaşte Mărginimea Sibiului
Mărginimea Sibiului este o zonă etnografică situată la graniţa de sud a Transilvaniei cu Ţara Românească, compusă din 18 localităţi: : Boiţa, Tălmaciu, Tălmăcel, Sadu, Râu Sadului, Răşinari, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Fântânele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina, vechi aşezări cu o populaţie majoritar românească. Când saşii au colonizat zona Sibiului aşezându-se cu precădere pe văile râurilor, au găsit sus în munţi aşezări româneşti ai căror locuitori se ocupau cu oieritul. Trăind la graniţa Transilvaniei cu Ţara Românească, locuitorii din Mărginimea Sibiului au avut o contribuţie importantă la dezvoltarea conştiinţei de neam şi limbă a românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor. De altfel, zona a făcut parte multă vreme din posesiunile domnilor Ţării Româneşti, de la Vlaicu Vodă la Vlad Ţepeş. De aici derivă o profundă conştiinţă a Drepturilor din bătrâni, bazate pe acel „Jus Valachicus” specific organizărilor prestatale româneşti şi dăinuind până în zorii epocii moderne. În secolul XVIII locuitorii din Mărginime îndeplineau
44 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

şi atribuţii militare de pază a hotarelor şi trecătorilor, fiind organizaţi în „Regimentul I de graniţă românesc” cu sediul la Orlat. Mărginenii sunt oameni de nădejde, destoinici şi întreprinzători, cu simţ practic şi foarte buni gospodari. De secole aici se practică agricultura şi meşteşugurile tradiţionale, dar mai ales oieritul transhumant; pe vremuri, păstorii ajungeau cu turmele de oi până în Caucaz şi Peninsula Balcanică. Lâna, carnea, brânza, produsele agricole erau vândute în zilele de târg la Sibiu. Dar cum se ajungea oare cu marfa în oraş? Până la introducerea căii ferate negustorii foloseau pentru transport canalele navigabile care brăzdau toată regiunea. Canalul artificial al Cibinului pornea din comuna Gura Râului şi se oprea în actualul cartier Ştrand. Malurile apei erau întărite cu lemn, iar la Turnişor erau zidite din cărămidă. Canalul traversa râul în mai multe locuri tăind cotiturile acestuia, iar apa se acumula în „portul” din Ştrand şi era apoi dirijată printr-o reţea de canale mai mici în Oraşul de Jos, alimentând casele şi atelierele meseriaşilor. Un alt canal navigabil era cel de pe râul Seviş, folosit în timpul construirii citadelei după proiectul lui Morando Visconti – vestit arhitect al anilor 1700 care a făcut planurile mai multor oraşe din Transilvania. Deşi aveau adâncime mică totuşi pe canale puteau circula în voie plute încărcate cu mărfuri, care se deplasau în aval numai cu ajutorul apei iar în amonte erau trase de bivoli. Se aduceau în oraş lână, brânzeturi, fructe, legume dar şi materiale de construcţii – var, piatră, lemn. Canalul care alimenta oraşul cu apa potabilă pornea de la râul Şteaza din Răşinari şi ajungea în parcul Sub Arini sub forma pârâului Trinkbach. Astăzi în Mărginimea Sibiului se poate ajunge fie pe calea ferata – dinspre Braşov-Fagaraş dar şi dinspre Râmnicu-Vâlcea, Alba Iulia sau Târgu Mureş – sau pe şosea pe drumul internaţional E68 (Braşov-Fagaraş-Sibiu-Alba Iulia). Sunt multe pensiuni care vă aşteaptă tot timpul anului, dar dacă aveţi ocazia să vă potriviţi vizita încercaţi să fie în perioada unei manifestări folclorice tradiţionale. Cel mai bine ar fi să alegeţi mai întâi gazda şi să o întrebaţi apoi când se petrec evenimentele care vă interesează.
45 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

In Mărginimea Sibiului s-au păstrat multe obiceiuri vechi de sute de ani pe care localnicii le transmit de la o generaţie la alta şi au fost născute festivaluri folclorice care le pun în valoare. Eleganţa inegalabilă a costumelor populare din aceasta zonă – combinaţie de alb şi negru, cu broderii bogate – întregeşte spectacolul unor dansuri ajunse celebre precum Căluşul, Brâul sau Sârba lui Ghiboi.
„Căluşarii” sunt o trupă de dansatori legaţi între ei prin jurăminte magice, care se întâlnesc şi joacă un dans specific în zilele din preajma sărbătorii Rusaliilor (Ielelor). Cu origini necunoscute, pierzându-se în timp undeva prin epoca pre-romană, căluşul este considerat de specialişti cel mai vechi şi mai spectaculos dans popular românesc. Rolul său este de a vindeca bolile celor ale căror minţi au fost furate de Iele, de a alunga nenorocul şi a fertiliza holdele. Trupa de căluşari se pregăteşte pentru această perioadă printr-un ritual al tăcerii, post şi rugăciune, iar dansatorii dorm câte doi, numai sub acoperişul bisericilor pentru a fi ocrotiţi de sfinţi împotriva Ielelor care ar putea să le ia minţile. Odată intraţi în ceata căluşarilor, bărbaţii depun jurăminte secrete şi nu mai pot ieşi din trupă timp de 9 ani. Ceremonialul se practică numai când este soare şi constă dintr-o serie de practici şi formule magice, dansuri şi acte rituale sacre executate uneori până la epuizare fizică şi psihică după melodii cântate de lăutari. Căluşul românesc a fost inclus de UNESCO pe lista capodoperelor imateriale ale omenirii, alături de 43 de alte datini şi obiceiuri străvechi din toată lumea.

Poate cele mai frumoase obiceiuri din zona Sibiului sunt legate de vremea sărbătorilor de iarnă, când cete de tineri pornesc la colindat şi joc prin sat. „Ceata Junilor” se formează în prima săptămână a lunii decembrie când îşi alege conducătorii, şi se risipeşte în luna ianuarie – după Sfantul Ion. „Junii” îmbrăcaţi în costume tradiţionale încing jocuri în mijlocul satului, merg pe la case să ureze de bine de Crăciun iar în 7 ianuarie îşi conduc Ionii la apă pentru a-i uda simbolic – ritual menit să le aducă bucurii şi împliniri în noul an. Nu lipsesc din sărbătoare caii împodobiţi şi carele alegorice. Există însă şi obiceiuri contemporane care fac deliciul vizitatorilor, de exemplu Festivalul Brânzei şi al Ţuicii care are loc la începutul lunii septembrie lângă Răşinari, pe Valea Ştezii (drumul spre Păltiniş). Aici puteţi gusta tot ce vreţi să cumpăraţi, plus tradiţionalii mititei cu bere care se găsesc din belşug. Puteţi dedica două zile pentru a cunoaşte zona, incluzând şi staţiunea Păltiniş.
46 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

ZIUA 1: Sibiu, Tălmaciu, (Boiţa, Tălmaciu), Sadu, (Râu Sadului), Sadu, Cisnădie, Cisnădioara, Răşinari, Păltiniş, (Sibiu). Înnoptaţi la Păltiniş sau Sibiu. Pornind din Sibiu pe drumul european E18 în direcţiile Braşov – RâmnicuVâlcea, la kilometrul 18 intraţi în Tălmaciu. Fiind aşezat în apropierea defileului Oltului, acolo pe unde trecea vechiul drum alutan, romanii au construit aici (mai precis la Boiţa, una din localităţile de pe raza oraşului) un puternic castru care păzea trecătoarea ce ducea spre Cedonia – vechiul nume al Sibiului. Numele “Tălmaciu” – adică “Dolmetscher” în germană şi “Tolmacs” în maghiară – semnifică faptul că aici, la graniţa cu provinciile româneşti, localitatea a servit ca interfaţă cu imperiul austroungar. În momentul colonizării saşilor aşezarea a fost centrul Scaunului Românesc cuprinzând localităţile Tălmăcel, Boiţa, Turnu Roşu, Racoviţa, Sebeşul de Jos şi Plopi (astăzi dispărut). În 1453 Scaunul Tălmaciului a fost încorporat Scaunului Sibiului, ca filială a acestuia, iar administrarea săsească a condus la un aflux de populaţie – amestecul de culturi şi civilizaţii diferite se poate constata astăzi prin lipsa unui stil architectonic omogen. Fiind un punct de trecere obligatoriu spre sudul Carpaţilor Meridionali, aşezarea a fost martor a numeroase conflicte. Pe aici au trecut romanii în timpul războaielor lui Traian cu Decebal şi multe incursiuni otomane spre Transilvania s-au derulat pe aceiaşi rută; lângă Tălmaciu s-au regrupat trupele lui Mihai Viteazul, în 1599, înaintea bătăliei de la Şelimbăr. La 1848 lângă Tălmaciu au avut loc lupte între trupele ţariste şi armata generalului Bem, pentru controlul defileului, iar în 1916 teritoriul localităţii a fost teatru de operaţiuni militare ale armatei române în bătălia Sibiului. Ruinele cetăţii Tălmaciului (“LandsKrone” sau “Talmácsváro”) străjuiesc intrarea spre pasul Turnu-Roşu de pe o culme între Tălmaciu şi Boiţa, la confluenţa Cibinului cu Oltul. A fost ridicată din piatră şi mortar de către regii Ungariei la 1370, cu rolul de a domina defileul Oltului. În 1453 regele Vladislav dăruieşte cetatea celor 7 Scaune săseşti, cu condiţia de a fi demolată până în temelii. Ordinul însă nu a fost respectat, căci 36 de ani mai târziu Matei Corvin cere acelaşi lucru; nici atunci cetatea nu este demolată,
47 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

ea oferind protecţie în 1535 armatei conduse de Ştefan Mailath care încerca prin presiuni să convinga Sibiul să-l sprijine pe regele maghiar Ioan Zápolya. Să revenim însă pe drumul E18, imediat după intrarea în Tălmaciu, unde o deviaţie la stânga (dreapta, dacă veniţi dinspre Sibiu) duce spre comuna Sadu (Sădurel). Aşezată la poalele munţilor Cindrel şi Lotru, comuna Sadu este cunoscută mai ales pentru hidrocentralele care se înşiră pe valea râului cu acelaşi nume – primele construite în ţară şi printre primele din lume.
Prima hidrocentrală din lume a fost construită în 1870 în Cragside, comitatul Rothbury, Anglia şi a fost destinată alimentării cu energie a casei de vacanţă aparţinând lordului englez William George Armstrong. Construită într-o zonă muntoasă, iniţial ca o modestă casă ţărănească, clădirea a fost extinsă ulterior transformându-se într-o adevarată vilă stil Tudor. În 1868 a fost instalat aici un motor hidraulic utilizat în spălătoria de rufe, apoi în 1870 apa dintr-un lac a fost folosită pentru rotirea unui dinam Siemens care genera curent electric continuu pentru uzul locuinţei. A doua hidrocentrală din lume a fost construită în 1882 în Wisconsin, SUA, Appleton, pe râul Fox – fiind utilizată pentru a lumina două mori de hârtie şi o casă, la doi ani după ce Thomas Edison a prezentat lampa cu incandescenţă. În anul 1885 se construieşte a treia hidrocentrală din lume, de către Asociaţia Schmidt & Dachler, iar cea de la Sadu ia fiinţă 11 ani mai târziu, în 1896.

Din Tălmaciu până la Sadu sunt 9 kilometri şi dacă doriţi să vizitaţi Muzeul Energeticii trebuie să ajungeţi înainte de ora 13. Muzeul a fost deschis la Uzina Electrică Sadu I în 1996, pentru a marca 100 de ani de la construirea primei centrale combinate hidro şi termo din România – şi una din primele din Europa. Construcţia sa şi a liniei electrice de 4500 V pe o distanţă de 18 kilometri a permis electrificarea oraşului Sibiu – al treilea oraş din Europa astfel iluminat – şi introducerea aici a tramvaiului. Muzeul poartă numele unuia din pionierii electricităţii în România, Sigmund Dachler, care a fost şi directorul uzinei între anii 1897-1945.
Originar din Caransebeş, Dachler îşi face studiile în Ungaria şi Elveţia şi stagiul militar la Sibiu. După studii lucrează o perioadă în Elveţia, apoi i se propune şi acceptă postul de director la Sadu. La iniţiativa lui ia fiinţă în 1920 “Uniunea Uzinelor Electrice din Transilvania şi Banat” şi împreună cu Dr. Carol Wolff şi inginerul Oskar von Miller – creatorul Muzeului Tehnic din München – a avut un rol important în introducerea curentului electric în Transilvania.
48 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

Mai sunt încă două hidrocentrale construite ulterior pe râul Sadu, şi două lacuri de baraj. Şi tot în Sadu mai găsiţi una din cele mai renumite fabrici de bere din România. Urmând firul râului încă 17 kilometri pe drum neasfaltat, ajungeţi în comuna Râu Sadului situată la 980 de metri altitudine. Afară din sat, la Sădurel, se află hidrocentrala Sadu V (cinci). De aici pornesc drumuri spre locuri pitoreşti, se pot parcurge trasee în munţii Lotrului şi Cibinului, puteţi ajunge în Păltiniş sau coborî spre Valea Frumoasei. Atenţie însă, drumurile sunt neasfaltate şi ar fi bine să nu vă aventuraţi cu automobilul decât din primavară până în toamnă. Dacă sunteţi dispuşi să luaţi muntele la picior şi drumul vă permite, porniţi cu maşina spre Rozdeşti (30 km). Drumul trece pe lângă lacul Negoveanu (i se mai spune şi “Gâtul Berbecului”, după numele cabanei care a ars) iar peisajele sunt magnifice. Vă puteţi caza la cabana aparţinând ocolului silvic Valea Frumoasei şi de acolo să faceţi trasee de o zi. Aerul de munte şi frumuseţea peisajelor merită cu prisosinţă efortul, ca să nu mai pomenim de pescuitul de păstrăvi… De la Rozdeşti sunteţi aproape de Păltiniş (15 km) şi cu maşina puteţi trece munţii prin Şeaua Ştefleşti, apoi Valea Frumoasei vă conduce spre Obârşia Lotrului, pe lângă lacul Vidra. De la Obârşia Lotrului regăsiţi drumul asfaltat, spre dreapta ajungeţi la Petroşani (22 km), iar drept înainte spre staţiunea Vidra, Voineasa şi Brezoi, de unde drumul se intersectează cu E15A care face legătura între Sibiu şi Râmnicu-Vâlcea. Dacă aţi ales să reveniţi la Sadu, drumul spre următoarea comună a Mărginimii – Răşinari – trece prin Cisnădie şi Cisnădioara, localităti care însă nu fac parte din Mărginimea Sibiului. Aici s-au aşezat în secolele XIIIXIV mulţi colonişti saşi şi există două frumoase biserici fortificate a căror vizitare va schimba peisajele satelor de oieri. Cisnădia – “Heltau” – se află la 7 kilometri de Sadu. Este o aşezare veche, menţionată prima dată în 1204 într-un document al regelui Emeric. Populaţiei româneşti din Cisnădie i se adaugă coloniştii germani veniţi în evul mediu, şi localitatea cunoaşte o puternică dezvoltare economică în secolele XIV-XV. Breslele – ţesători, olari, şelari, fierari – înfloresc, biserica sub formă de basilică romanică este fortificată şi capătă elemente gotice,
49 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

find înconjurată de trei centuri de ziduri prevăzute cu coridoare de apărare, turnuri şi bastioane. Astăzi se mai pot vedea încă o parte din vechile turnuri: "Turnul Paznicului", "Turnul Primăriei", "Turnul Slăninei", "Turnul Faurilor de Seceri", "Turnul Şcolii" şi turnul situat în grădina parohială. Tot în Cisnădie puteţi vizita o expoziţie a istoriei industriei textile, într-o clădire integrată în cetatea cu biserica fortificată (strada Apărării nr.2). Sunt expuse steagurile breslei postăvarilor, darac cu discuri pentru scărmănat lâna, un selfactor, un război de ţesut original, urzitor cu stelaj pentru ţevi şi un dispozitiv de răsucit pe ţevi, documente, utilaje manuale folosite la prelucrarea lânii în perioada 1700 - 1900 şi exponate ale întreprinderii cu profil textil din oraş. La 2 kilometri de Cisnădie, satul Cisnădioara („Michelsberg”) are doar 300 de locuitori şi este ascuns printre livezi de pomi fructiferi. Aici, în vârful unui deal împădurit se află una din cele mai vechi basilici în stil romanic care s-au păstrat în Transilvania. Biserica este atestată documentar în 1223 şi se compune din nava centrală, două nave laterale, cor, absida centrală şi doua abside laterale. În a doua jumătate a secolului XIII biserica a căpătat un frumos portal romanic încadrat de arcade. Probabil că toate faţadele ar fi trebuit îmbracate în arcade, însă construcţia lor şi a încă două turnuri deasupra acoperişului a rămas neterminată. Cetatea cuprinde o singură incintă înconjurată cu ziduri de piatră iar priveliştea văzută de sus merită efortul de a fi urcat până aici. La coborâre vă puteţi opri la restaurantul tipic săsesc de la poalele dealului, unde se gătesc mâncăruri tradiţionale din zonă. Tot în Cisnădioara se găseşte Expoziţia Muzeală de Etnografie care prezintă piese de textile, ceramică şi lemn specifice creaţiei populare săseşti din sudul Transilvaniei. Ieşim din Cisnădioara în direcţia Sibiu şi după 5 kilometri de mers pe dealuri domoale, printre livezi şi păduri, întâlnim drumul judeţean care spre stânga duce la Răşinari şi Păltiniş. Comuna Răşinari este aşezată la poalele munţilor Cindrel şi este cea mai veche dintre localităţile Mărginimii Sibiului. Prima atestare documentară datează din 1204 însă există dovezi că zona a fost locuită de daci încă înainte de cucerirea romană. Numele i se trage de la o străveche ocupaţie a localnicilor, strânsul răşinii, ocupaţie care treptat a fost înlocuită cu oieritul.
50 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

În afara oieritului răşinărenii sunt vestiţi pentru iscusinţa lor în lucratul covoarelor, prelucrarea artizanală a lemnului şi a ceramicii. Case cu porţi frumos sculptate se înşiră umăr lângă umăr pe uliţele strâmte care urcă spre munte, străjuite de trei biserici. Biserica veche „Cuvioasa Paraschiva” este înălţată pe o fundaţie făcută la 1383 cu ajutorul lui Radu Vodă. Restaurată şi pictată la mijlocul secolului XVIII, biserica este unică în Transilvania prin stilul său bizantin şi datorită frumuseţii picturilor. Biserica „Sfântul Ilie” se află pe aceiaşi stradă şi a fost construită în secolul XIX ca biserică grecocatolică, iar biserica nouă (1800-1814) poartă hramul „Sfânta Treime” şi are alături cimitirul. Personalităţi de seamă ale culturii româneşti se trag din Răşinari: Octavian Goga, Emil Cioran, Sava Popovici Bărcianu, Ilarie Mitrea, Traian Bratu. Oameni vrednici, răşinărenii au înfiinţat în 1947 o linie de tramvai care leagă localitatea de Sibiu (12 km); tramvaiul circulă cu regularitate şi astăzi, fiind întreţinut din fondurile comunei. Dacă doriţi să faceţi o plimbare peste dealuri, într-o oră puteţi ajunge înapoi la Cisnădioara sau puteţi vizita ruinele uneia din cetăţile de pământ construite de către populaţia românească din zonă în secolele XIII-XIV, dea lungul munţilor Carpaţi. În Răşinari puteţi vizita Colecţia Etnografică (strada Muzeului 184) care prezintă costume populare tradiţionale, mobilier, icoane, unelte legate de agricultură, pomicultură, creşterea animalelor, cojocărit, fabricarea uleiului, prelucrarea fibrelor textile şi a ţesăturilor. Din Răşinari drumul urmăreşte valea Ştezii şerpuind printre culmi rotunjite spre munte. Mai multe pensiuni se înşiră de o parte şi de alta a râului, ultima din ele fiind Curmătura Ştezii de unde drumul începe să urce în curbe strânse spre Păltiniş, situat la 1450 de metri – cea mai înaltă şi cea mai veche staţiune montană din ţară. Chiar dacă nu doriţi să înnoptaţi la munte, măcar pentru frumuseţea peisajului merită să parcurgeţi cei 15 kilometri care despart Curmătura Ştezii de Păltiniş. La intrarea în staţiune vă puteţi opri să vizitaţi bisericuţa de lemn de la Schitul Ortodox, unde se află mormântul filozofului Constantin Noica, apoi faceţi o plimbare prin vechiul „Hohe Rinne”, numele sub care Societatea Carpatină Transilvană (S.K.V.) a înfiinţat în anul 1894 staţiunea Păltiniş. Unele din cabanele de atunci sunt încă în picioare, însă mare parte a vechii staţiuni cu aer tirolez a fost distrusă în timpul războaielor şi s-a construit mult în anii care au urmat
51 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

(pentru mai multe informaţii despre Păltiniş vezi capitolul 10). După o plimbare cu telescaunul deasupra pârtiei de schi puteţi opta între a dormi în Păltiniş sau a reveni la Sibiu. ZIUA 2: Sibiu, Cristian, Orlat, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişca, Rod, Poiana Sibiului, Jina, Sibiu. Ieşind din Sibiu spre vest (DN1 E81-E68), la aproximativ 10 kilometri veţi întâlni o deviaţie la stânga, spre Cristian. Localitatea este aşezată în lunca Cibinului, pe drumul care urcă spre Mărginimea Sibiului. Aşezarea coloniştilor saşi aici, cu privilegiile acordate de regii Ungariei, a creat nemulţumiri şi numeroase conflicte de hotar cu comunităţile româneşti care locuiau în munţi (zona Mărginimii). În secolul XV Cristianul este afectat de incursiunile otomane şi ca urmare fosta basilică romanică este transformată într-o cetate ţărănească fortificată (1498). O puteţi vedea cum doarme acum liniştită pe malul râului, se poate şi vizita dacă vă anunţaţi intenţia cu o zi înainte. O curiozitate a Cristianului: este singura localitate din România ale cărei străzi sunt numerotate cu cifre romane. Din Cristian drumul şerpuieşte printre dealuri spre Orlat, localitatea care ne face intrarea în Mărginimea Sibiului. Aici şi-a avut sediul Regimentul I de grăniceri care păzea graniţa Transilvaniei cu Ţara Românească, iar pe dealurile Orlatului se găsesc ruinele a două cetăţi. Pe malul stâng al râului Săcel, Cetatea de la Scurta – cetate de pământ care se presupune că a fost locuită de populaţia românească din zonă în secolele XI-XIII. Pe un alt deal, la 3 kilometri de Orlat, cetatea căreia i se spune „La Zid” este de fapt o fortificaţie eliptică ce a avut rolul de a străjui regiunea în perioada invaziilor otomane. Aici este localizat şi castrul regal Salgo, care a avut un rol important în lupta cu turcii din 1442 – confruntare cunoscută în istorie drept „Bătălia de la Sibiu”. Din Orlat spre Sălişte, drumul ne poartă printre livezi. Se trece prin satele Sibiel şi Vale, unde vă puteţi opri să vizitaţi muzeul de icoane pictate pe sticla „Zosim Oancea” şi bisericile ortodoxe. Ambele sate sunt de un pitoresc aparte şi au o mulţime de pensiuni unde gazdele vă propun activităţi dintre cele mai diverse – de la drumeţii pe munte şi culesul fructelor de pădure, la îndeletniciri artistice sau activităţi gospodăreşti tipice
52 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

zonei. O surpriză deosebit de plăcută veţi avea vizitând Pensiunea Sibiel, aflată la un kilometru de centrul satului – amplasată în plină natură, pe malul râului şi înconjurată de pădure, vă puteţi bucura aici de facilităţile unui mic hotel: cazare, restaurant, training, centru de conferinţe, saună, piscină. Oraşul Sălişte se află în zona de trecere dintre deal şi munte şi este cunoscut în toată ţara pentru frumuseţea costumelor populare. Aici s-a aflat cea mai veche şcoală românească din zonă, datată 1616, şi alte nume sonore ale culturii româneşti îşi au obârşia la Sălişte: Ioan Lupaş, Onisifor Ghibu, Dionisie Romano, Ioan Moga, D.D. Roşca, Andrei Oţetea, Nicolae Oancea... Se pot vizita în localitate cele două biserici ortodoxe şi Expoziţia Culturii Săliştene unde sunt expuse documente, cărţi şi tablouri referitoare la personalităţile care s-au născut şi au trăit în aceste locuri. Din Sălişte se intră în Galeş apoi în Tilişca, localităţi aproape lipite una de alta. Arhitectura din zonă are influenţe săseşti – casele au faţadele umăr lângă umăr, iar prin poarta din drum se pătrunde în curţile interioare care adăpostesc şi anexele gospodăriilor; în spate se află grădinile de legume. Curţile sunt curate şi spaţioase, de obicei pietruite şi înfrumuseţate cu flori şi verdeaţă, bucuria copiilor dar şi a părinţilor care îi pot supraveghea uşor în timp ce lucrează pe lângă casă. De la Tilişca drumul începe să urce domol şi după 6-7 kilometri intră în Rod, un sat mititel care aparţine de comuna Tilişca. Ieşind din Rod, drumul se lărgeşte şi începe să urce mai abrupt, printre platouri de munte şi păduri, până în Poiana Sibiului – poate cea mai vestită comunitate de oieri a Mărginimii. Comuna o vedeţi de pe un platou, în dreapta – case viu colorate strălucind în soare, părând îngrămădite una în alta pe o coamă de deal. Încă de la intrare se remarcă un alt fel de arhitectură decât cea întâlnită până acum, muchiile caselor sunt rotunjite şi unele clădiri au coloane pe faţade, amintind de stilul brâncovenesc. Străzile îngrijite sunt pavate cu dale iar casele se întrec în frumuseţe – chiar şi cele mai modeste sclipesc de curăţenie, îmbrăcate în culori proaspete. Se spune despre poienari că sunt oameni ambiţioşi şi foarte bogaţi. Colectivizarea comunistă nu a ajuns până aici – de fapt, a încercat să ajungă însă „tovarăşii” au fost zdravăn ciomăgiţi de localnici şi până la urmă i-au
53 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

lăsat în plata Domnului pe oieri... Însă i-au obligat ca brânza să o vândă prin Cooperaţia Socialistă de Stat, de unde tot ei, ciobanii, o răscumpărau (la preţ mai mare, binenţeles) ca să o vândă pe piaţă. Cu toate acestea, poienarii sunt vestiţi în toată ţara pentru spiritul lor întreprinzător – poate concurenţa dintre ei să fi dat asemenea roade...? Cei care nu au afaceri mari: benzinării, fabrici, spitale, hoteluri, au preferat să rămână la oi decât să coboare la oraş ca slujbaşi mai mărunţi. Un oier mai sărăcuţ are cam 300-400 de oi şi cel puţin 100 de hectare de pământ, din Mărginime până în Dobrogea. Pentru că transhumanţa nu mai renta – peste tot proprietarii de pământuri cereau taxe – ciobanii au cumpărat cam tot ce a fost de vânzare în drumul oilor. Ciobanii sunt plecaţi cu oile mai tot timpul anului, însă recordul îl deţine un străbunic care nu s-a întors acasă timp de 20 de ani – a ajuns în Caucaz şi la prins revoluţia bolşevică... Până la Jina mai sunt încă 7 kilometri de drum printre costişe de munte şi păduri. Vatra satului este aşezată la 1000 de metri altitudine, pe şapte coline – precum Roma... În apropierea satului, o pădure deasă de brazi falnici străjuie culmea muntelui, iar localnicii sunt specializaţi în tot felul de leacuri şi siropuri din conuri de brad – deşi ocupaţia lor de veacuri rămâne tot oieritul. Casele sunt mai răsfirate decât în Poiana, stânele şi grădinile se întind cât vezi cu ochii. În fiecare vară aici are loc un vestit festival folcloric al satelor din Mărginime, „Sus, pe muntele din Jina” la care în ultimii ani au început să participe formaţii din toată ţara, ba chiar şi din Anglia şi Germania. În Jina şi în Poiana Sibiului nu există pensiuni, aşa că după ce v-aţi săturat privirea de frumuseţile muntelui cu stâne trebuie să faceţi cale întoarsă spre Sibiu. Începând din Tilişca apar şi pensiunile, tot mai multe pe măsură ce vă apropiaţi de oraş. Dacă anunţaţi gazdele cu o zi înainte, vă puteţi opri la o masă cu bucate tradiţionale din Mărginimea Sibiului.

54 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

8. Pentru a cunoaşte obiceiurile, tradiţiile şi folclorul bogat din zona Sibiului
Sibiul este o zonă de confluenţă între cultura românească, săsească şi maghiară, iar obiceiurile şi tradiţiile s-au împletit armonios şi s-au păstrat aici aproape nealterate. Numeroase sărbători tradiţionale – multe dintre ele de origine păgână – şi-au găsit un corespondent în sărbătorile religioase. I. A. Cândrea, în cartea sa „Calendarul Babelor" scrie că, mai ales la ţară, se ţineau 96 de sărbători cu date fixe, 34 sărbători cu date mobile, cele 52 de duminici din an, 12 vineri din post plus marţea şi joia din Postul Paştelui. Astfel că totalul zilelor în care nu se lucra deloc sau se lucra parţial era de 196, rămânând 169 de zile integral lucrătoare. Iată câteva din obiceiurile folclorice din judeţul Sibiu: Ceata junilor Obicei tipic satelor din Mărginimea Sibiului, este o sărbătoare a tinereţii care se desfăşoară pe toată perioada lunii decembrie şi se încheie în 7 ianuarie, de Sfântul Ion, când „Ionii” sunt conduşi la apă şi udaţi simbolic – ritual menit să le aducă împliniri în noul an. În primele zile ale lunii
55 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

tinerii din sate formează grupuri care îşi aleg câte un conducător, aceasta marcând începutul perioadei active din viaţa cetei de juni. Colindatul, jocul în mijlocul satului, băgatul fetelor în joc, întâlnirea jocurilor, udatul Ionilor sunt câteva din cele mai cunoscute datini ce gravitează în jurul acestui străvechi obicei – adevarată sărbătoare a tinereţii în care ceata de juni poartă costume populare tradiţionale şi străbate satele călare pe cai împodobiţi şi urmată de care alegorice. Pentru că este cea mai îndrăgită tradiţie din zonă şi antrenează toată obştea satelor, în fiecare an se organizează Festivalul Junilor din Mărginime. Lolele – Urzellaufen. Un vechi obicei al populaţiei săseşti, originar din Agnita, „Carnavalul Lolelor” este recunoscut ca fiind o datină unică în ţară. În luna februarie oamenii „alungă” frigul iernii şi îngheţul cu ajutorul unor măşti şi costume special realizate pentru această ocazie. Are loc acum şi un târg al breslelor iar seara un bal unde se dansează pe muzică de fanfară, se bea vin fiert şi se mănâncă gogoşi. A doua zi urmează o paradă a măştilor, cu care alegorice împodobite, pe parcursul căreia sunt numite şi ironizate „lolele” – personalităţi locale care de-a lungul anului au făcut gafe sau greşeli. Privitorii sunt atraşi în joc şi li se oferă drept răsplată câte o gogoaşă. Ceremonia aproape pierdută a fost reluată la Sibiu şi Agnita, cu ocazia Capitalei Culturale Europene. Carnilegiile – Fosnicht Este unul din cele mai vechi şi populare obiceiuri ale saşilor care îşi are originea în darea de seamă şi organizarea muncii obşteşti a vecinătăţilor. „Tovărăşiile” sau „vecinătăţile” săseşti erau zone dintr-un sat (una sau mai multe străzi, în funcţie de numărul caselor) ai căror membrii se ajutau între ei la muncile importante – ridicatul unei case, al unei şuri, muncile câmpului. Vecinătatea era condusă de un „tată” care în afara rolului de organizator îl avea şi pe acela de judecător etic şi de mediator al conflictelor. Înainte de intrarea în postul Paştelui avea loc o întâlnire a membrilor vecinătăţii, se făcea o dare de seamă a întregului an şi se încheiau eventualele divergenţe dintre membrii săi. Seara avea loc o petrecere care „curăţa” supărarea din suflete, iar măştile confecţionate special pentru această ocazie aveau rolul să gonească spiritele rele care generaseră conflicte.
56 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

Ziua florilor – Blumentag Obicei închinat dragostei, practicat în luna februarie de către tineretul săsesc din Axente Sever. Pregătirea sărbătorii începe din toamnă, când fiecare fată confecţionează în secret cele 300-400 de flori care vor împodobi pălăria flăcăului iubit. În dimineaţa zilei feciorii se strâng la o casă dintr-un capăt al satului, iar fetele la o altă casă din capătul celălalt al satului. Însoţiţi de fanfară, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare şi purtând pălăriile împodobite, flăcăii se deplasează spre casa unde s-au strâns fetele. De aici se îndreaptă cu toţii spre piaţa din centrul comunei, locul unde se va desfăşura petrecerea tinerilor. Această paradă a flăcăilor însoţiţi de fetele care le-au împodobit pălăriile, constituie de fapt o oficializare a legăturilor de prietenie statornicite de tinerii din sat. Prinsul văruţelor Este un obicei având la bază cultul prieteniei şi de aceea este organizat în mod festiv şi la şcolile din sate. În prima duminică a lunii martie, în majoritatea localităţilor din judeţ fetele de 10–12 ani „se prind văruţe”. Îmbrăcate în straie de sărbătoare, copilele iau colăceii special pregătiţi pentru acest moment şi pleacă în grădină. Aici aleg cel mai frumos măr în care agaţă colăceii. Se prind apoi într-o horă de domniţe în jurul pomului şi cântă cântece de veselie. Cea mai înaltă scutură pomul din care cad colăceii. Câte două, în funcţie de preferinţe, prind câte un colăcel şi în timp ce-l rup rostesc următorul legământ: “Văruţă şi soră să-mi fii câtă vreme om trăi”. Petrec apoi împreună până seara târziu, de acum înainte adresându-se una alteia cu termenul de “văruţă”. Rusaliile şi Moşii de Vară La 50 de zile după Paşte şi la 10 zile după Înălţare, în „Duminca Cincizecimii” creştinii ortodocşi serbează Rusaliile – sărbătoare populară care se suprapune cu momentul religios al Pogorârii Sfântului Duh. Despre Rusalii – sau Iele, cum mai sunt numite – se spune că sunt spirite rebele ale morţilor, care după ce au părăsit mormitele în Joia Mare şi au petrecut Paştele cu cei vii refuză să se mai întoarcă în morminte. Potrivit tradiţiei, Ielele apar ca fete frumoase îmbrăcate în alb care trăiesc prin păduri neumblate, prin văzduh ori prin ostroave pustii. Ele sunt însoţite de lăutari,
57 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

dansează mereu şi întind mese pe iarbă, însă dacă sunt văzute de muritori aceştia se pot îmbolnăvi sau chiar muri. Vindecarea de boala Ielelor nu o pot face decât Căluşarii, care în această perioadă cutreieră satele şi se prind în ritualuri şi dansuri magice în jurul celor bolnavi.
„Căluşarii” sunt o trupă de dansatori legaţi între ei prin jurăminte magice, care se întâlnesc şi joacă un dans specific în zilele din preajma sărbătorii Rusaliilor (Ielelor). Cu origini necunoscute, pierzându-se în timp undeva prin epoca pre-romană, căluşul este considerat de specialişti cel mai vechi şi mai spectaculos dans popular românesc. Rolul său este de a vindeca bolile celor ale căror minţi au fost furate de Iele, de a alunga nenorocul şi a fertiliza holdele. Trupa de căluşari se pregăteşte pentru această perioadă printr-un ritual al tăcerii, post şi rugăciune, iar dansatorii dorm câte doi, numai sub acoperişul bisericilor pentru a fi ocrotiţi de sfinţi împotriva Ielelor care ar putea să le ia minţile. Odată intraţi în ceata căluşarilor bărbaţii depun jurăminte secrete şi nu mai pot ieşi din trupă timp de 9 ani. Ceremonialul se practică numai când este soare şi constă dintr-o serie de practici şi formule magice, dansuri şi acte rituale sacre executate uneori până la epuizare fizică şi psihică după melodii cântate de lăutari. Căluşul românesc a fost inclus de UNESCO pe lista capodoperelor imateriale ale omenirii, alături de 43 de alte datini şi obiceiuri străvechi din toată lumea.

Ca să îmbuneze Ielele şi să se ferească de rele, oamenii fac ofrande specifice cu o zi înainte: în sâmbăta Moşilor de Vară dau de pomană vase cu vin, apă, lapte şi mâncare gătită, alături de care se pun pâine, flori şi lumânări aprinse. Moşii de Vară sau Moşii Cireşelor se spune că erau nouă unchieşi bătrâni care călătoreau prin lume făcând lucruri bune, iar cei care dau de pomană morţilor în această zi îşi vor păstra sufletul mereu tânăr. În duminica Rusaliilor casele se împodobesc cu leuştean, tei înflorit şi usturoi, care alungă spiritele rele.
Este poate obiceiul la care se vede cel mai bine “aşezarea” unei sărbători religioase peste una păgână. Dansul Ielelor aminteşte de sărbătoarea rodirii naturii numită “Rosalia” şi celebrată în zilele înfloririi rozelor - mai sau iunie - când vegetaţia exuberantă atingea culmea dezvoltării sale, în pragul zilelor calde ale verii când marea de flori urma să se transforme în belşug dătător de fructe. Mulţimea cuprinsă de o adevărată nebunie a dansului, cu capetele împodobite cu flori, inunda grădinile şi dumbrăvile înflorite unde în sunetele muzicilor şi cântecelor se învârteau hore şi dansuri bahice care se transformau în adevărate orgii.

Sânzienele
58 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

În 24 iunie este ziua solstiţiului de vară, sărbătoarea Sânzienelor şi naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Este ziua în care floarea de sânziene este aninată la ferestre, la porţi, la streşinile caselor, pentru a-i apăra pe oameni de duhurile rele. Sânzienele, cărora în alte zone li se mai spune şi “Drăgaice”, sunt făpturi frumoase dar nemilostive care bântuie prin ogoare, lunci şi câmpuri, iar în această noapte cu virtuţi magice încing hore ameţitoare. Se spune că plantele vindecătoare culese acum au proprietăţi sporite, căci este un moment de linişte în care porţile cerului se deschid şi se realizează un contact între „lumea noastră” şi „lumea cealaltă”. Femeile se îmbracă în haine de sărbătoare şi se duc să culeagă ierburi de leac necesare pentru tot anul, iar fetele o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele şi o însoţesc cu alai pe ogoare. Împodobite cu coroniţe de flori şi spice, joacă hore pe câmp şi la intrarea în sate pentru a aduce belşug şi a feri holdele de pagubă. Atotputernicia soarelui de la solstiţiu se celebrează prin focurile de Sânziene, aprinse noaptea pe locul cel mai ridicat. Încinşi cu brâuri de pelin, oamenii se rotesc în jurul focului apoi aruncă aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri care ar fi să vie. La final, o roată mare de foc e trimisă în jos pe pantă – simbol al soarelui care se scurge odată cu vara către toamnă. Se spune că în această noapte animalele se strâng la sfat şi cine le pândeşte le poate înţelege graiul şi afla multe taine… Boul cu sânziene Obiceiul aparţine sărbătorilor folclorice de vară şi este practicat în fiecare an la 24 iunie de către ceata junilor din Topârcea. În ajun de Sânziene, feciorii aleg cel mai frumos bou din sat şi-l lasă toată noaptea să pască unde doreşte. Dimineaţa îl aduc în sat şi-l împodobesc cu flori galbene de sânziene şi cele mai frumoase ţesături şi cusături; astfel împodobit, boul este mânat de conducătorul feciorilor şi însoţit de întreaga ceată de juni pe la curţile gospodăriilor cu fete de măritat, unde sunt trataţi cu colaci şi băutură. După câteva jocuri executate de întreaga ceată, “tata feciorilor” strânge călduros mâna gazdei care nu uită să-l “răsplătească” cu o cană de apă – pe care i-o toarnă după cap! – şi cu o sumă de bani care va intra în fondul cetei. Paparuda
59 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

Este un ritual al ploii care are loc vara, pe timp de secetă. În credinţa populară Paparuda (numele se pare că vine de la zeiţa Perperuna) este închipuită ca o sfântă înaltă şi subţire care are puterea de a urni şi “sparge" norii, aducând astfel ploaia dătătoare de viaţă. Rolul ceremonial şi ritual este jucat de o fată care îmbracă un costum specific, alcătuit din frunze de bozie sau brusture, mai rar din frunze de alte plante. Pe cap poartă flori şi trece uliţele satului dansând şi cântând: Paparudă, rudă / Ia-n' ieşi de ne udă/ Cu-o găleată d-apă / Peste lumea toată…/ Ploaie, Doamne, ploaie / Locuri să se moaie…/ Ploiţă curată / Din ceruri vărsată… / Unde-i valea sacă / D-apă să se facă, / Unde-i valea lungă / Mai mult să s-ajungă / Unde-o da cu plugu’/ Să meargă ca untu’/ Unde-o da cu sapa / Să meargă ca apa.. / Ploaie, Doamne, ploaie / Locuri să se moaie… Paparudele sunt întâmpinate cu bucurie pe la casele oamenilor unde cântă şi dansează apoi sunt udate cu apă şi primesc câte ceva din gospodărie în semn de mulţumire. În urma lor, pământul proaspăt udat miroase a ploaie… Buzduganul Un obicei specific zonei cerealiere, „buzduganul” sau „cununa” este legat de momentul terminării secerişului. Ritualul se practică pe ogoarele notabilităţilor satului, la claca secerişului, unde fetele seceră iar flăcăii leagă snopii şi fac claiele. Munca este însoţită de strigături şi cântece secondate de viorile muzicanţilor, iar la fiecare cap de loc se joacă. Către seară fetele fac din spice de grâu „buzduganul” pe care-l împodobesc cu flori, apoi se formează un alai care parcurge tot satul cântând. Toţi participanţii şi în special cel ce poartă buzduganul sunt stropiţi de săteni cu apă şi grâu, iar la cel pe ogorul căruia s-a lucrat sunt întâmpinaţi de stăpâna casei căreia i se cântă cunoscutul cântec ceremonial “Stăpânăstăpână”. Buzduganul este apoi aşezat la grinda casei pentru a fi amestecat în sămânţa anului viitor, şi urmează o petrecere cu mâncare, joc şi voie bună până spre ziuă.

60 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

9. Pentru a vă bucura de soare şi apele sărate de la Ocna Sibiului sau de la Bazna
Ocna Sibiului este situată la 17 kilometri de Sibiu, pe valea râului Visa, într-o regiune deluroasă înconjurată de stejari, al cărei subsol este foarte bogat în minereuri de sare. Minereurile de sare care străpungeau scoarţa terestră până la suprafaţă au stârnit interesul oamenilor din cele mai vechi timpuri. Urmele aşezărilor omeneşti aici datează din paleoliticul mijlociu, mărturie stând uneltele de piatră găsite pe raza localităţii şi care sunt expuse acum în Muzeul de Istorie. Începutul exploatării de sare la Ocna Sibiului rămâne incert, dar există numeroase dovezi că grecii şi sciţii făceau comerţ cu sarea extrasă de traci şi daci. Din perioada romană însă au ramas urme clare ale unei exploatări intense de sare la Ocna Sibiului, gropile primitive ale dacilor fiind preluate şi modernizate de către romani în limita tehnologiei existente la acea vreme. Exploatarea masivă a zăcămintelor de sare a dus la apariţia unor mari goluri subterane iar terenul prăbuşit aici secole mai târziu a dat naştere unor lacuri, unele sărate, altele cu apă dulce. În perioada cuceririi romane, de la Ocna Sibiului pornea un drum pe care sarea se transporta cu căruţele până la Alba
61 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

Iulia iar de acolo se încărca pe plute care navigau pe Mureş apoi pe Tisa şi pe Dunăre până la Marea Neagră. De aici, încărcată în corăbii, sarea se trimitea până în centrul Imperiului Roman. Prima atestare documentară a aşezării datează din anul 1263, când regele Ştefan al Ungariei vorbeşte despre „Terra Wiz”, sau „pământul Visa” – denumirea râului care străbate localitatea. Însă efectul terapeutic al lacurilor este menţionat pentru prima dată în 1598 de către ambasadorul împăratului Rudolf al II-lea, acreditat pe lângă Mihai Viteazul, acesta poposind aici în drum spre Constantinopol pentru a face băi. Se spune că efectul lor a fost atât de bun încât ambasadorul a luat cu el, la plecare, 50 de vedre de apă din lacuri. În 1820 se efectuează pentru prima dată o analiză chimică a apei lacurilor, dovedindu-se că salinitatea lor foarte ridicată (200-300 g/l) face ca tratamentele pentru diverse boli să dea cele mai bune rezultate. De asemenea s-a constatat că în zonă există un climat temperat cu nuanţe specifice: inversiuni de temperatură iarna, insolaţie puternică vara, aer bogat în aerosoli, iar temperatura este mult peste media anuală din această parte a ţării. Ca urmare a acestor descoperiri în jurul lacurilor se construiesc cabine, se plantează pomi şi se ridică pavilioane pentru băi calde şi reci iar la 2 septembrie 1846 se inaugurează oficial staţiunea. Însă întâmplarea care a adus faima Ocnei Sibiului s-a petrecut către sfârşitul secolului XIX. Pe vremea revoluţiei din 1848 în localitate s-au purtat lupte grele, în urma cărora, spun cronicile, au rămas 349 de morţi. Era o iarnă grea şi în pământul îngheţat n-au putut fi săpate atâtea gropi, aşa că s-a hotărât ca o parte din morţi să fie lăsaţi în ocnele părăsite. Peste mai bine de 40 de ani la suprafaţa unui lac au apărut câteva cadavre ale luptătorilor honvezi, aduse de ape din fundul salinelor. A fost chemat în mare grabă doctorul legist din Sibiu, care a constatat că trupurile erau perfect conservate. Aşa s-a răspândit vestea în lume: apele de la Ocna Sibiului erau mult mai concentrate în sare şi mult mai bune la sănătate decât acelea de la Karlsbad şi Marienburg. Devenită astfel faimoasă, staţiunea creşte şi se umple de strălucire. În fiecare an – începând cu luna mai şi până toamna târziu, când sejurul se încheia cu baluri celebre – lumea bună a Europei dar şi oameni
62 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

simpli veneau să-şi caute sănătatea aici. Se organizau concursuri de bărci pe lacuri iar seara la cazinou cânta muzica şi era numai voie bună peste tot. Terasele restaurantelor erau pline, prin parcul amenajat cu rafinament se plimba lumea îmbrăcată în ţinute elegante. Un nou complex balnear este construit şi dat în folosinţă în 1909, iar în 1927 Ministerul Sănătăţii acreditează oficial staţiunea. În 1948 Ocna Sibiului devine staţiune cu caracter permanent însă pe perioada regimului comunist are loc un declin continuu iar „litoralul Ardealului” cum era cunoscută în perioada interbelică ajunge să-şi sisteze complet activitatea de tratamente, singura zonă animată fiind cea a lacurilor, în timpul verii. Anul 2002 aduce cu sine redeschiderea staţiunii ca bază de tratamente, însă la capacitate redusă. În acelaşi timp încep lucrările de restaurare a pavilioanelor vechilor băi şi la 20 iulie 2006 are loc deschiderea oficială a Complexului Balnear Ocna Sibiului care după aproape 100 de ani funcţionează din nou la întreaga capacitate. Tratamente la Ocna Sibiului La Ocna Sibiului există acum două baze de tratament amplasate lângă un parc natural, ambele având capacitate de cazare şi restaurante proprii. Complexul Balnear Ştrand, deschis în anul 2002, se află în incinta ştrandului amenajat în jurul lacurilor Horia, Cloşca şi Crişan şi dispune de bază de tratament pentru reumatism cronic şi diverse afecţiuni ginecologice. Din păcate vechile pavilioane de aici erau mult prea degradate pentru a fi restaurate, aşa că au fost demolate iar în locul lor s-a construit un hotel de 50 de locuri. Tot în incinta ştrandului, pe lângă baza de tratament şi hotel se mai află un camping de 60 de locuri şi câteva terase. Oaspeţii complexului au acces gratuit la ştrand. Alături, vechiul complex balnear inaugurat în 1909 a revenit la viaţă. Timp de 3 ani s-au desfăşurat aici ample lucrări de restaurare urmărind linia arhitectonică orginală a arhitecţilor vienezi („Jugendstill”), clădirea recăpătându-şi strălucirea pe care o avea cu 100 de ani în urmă. Inaugurat oficial la 20 iulie 2006, Complexul Balnear Ocna Sibiului cuprinde în incinta sa o bază de tratament modernă şi foarte bine echipată care include bazine interioare cu apă dulce şi sărată şi cabinete de tratament specializate:
63 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

hidroterapie, termoterapie, pneumatologie, mecanoterapie, electroterapie, kinetoterapie, balneoterapie. Se pot trata aici afecţiuni reumatismale degenerative, afecţiuni ortopedice post-traumatice, afecţiuni neurologice periferice şi afecţiuni cronice dermatologice. Cazarea este asigurată de două hoteluri cu o capacitate totală de 150 de locuri, restaurantul are 4 saloane iar baza de agrement este foarte bogată: piscine exterioare şi loc de joacă pentru copii, tenis de câmp, tenis de masă, voley, badminton, sală de fitness, masaj, jacuzzi, biliard, bar cu ring de dans. Lacurile de la Ocna Sibiului La Ocna Sibiului sunt 15 lacuri sărate formate în locul vechilor mine de sare surpate. Salinitatea lor este foarte mare, până la 310 g/l, ceea ce conferă apei proprietăţi curative deosebite. Caracteristic acestor lacuri este efectul de helio-termie – apa lor reţine căldura soarelui din timpul verii şi o păstrează în mare proporţie şi în timpul iernii – această descoperire fiind făcută în anul 1900 de către L. Kaleczinski. În jurul lacurilor Horia, Cloşca şi Crişan s-a construit ştrandul, iar de partea cealaltă a drumului se află alte câteva lacuri, cele mai interesante fiind: - Lacul fără fund - este format pe locul fostei saline Francisc Grube şi în ciuda denumirii sale are „doar” 34 de metri adâncime. Lacul constituie o curiozitate geografică pentru că apa sa este dispusă în straturi bine delimitate: la suprafaţă este aproape dulce, cu o salinitate de 9 g/l, la 1,5 metri adâncime are deja 155 g/l iar la 5,5 metri salinitatea atinge 320 g/l, aproape de saturaţie. Heliotermia este foarte puternică, apa lacului atingând 20-40 grade în timpul verii, pentru ca odată cu adâncimea temperatura sa să scadă. Datorită acestor particularităţi lacul este declarat monument al naturii şi protejat de lege, căci pentru menţinerea caracteristicilor sale este necesar ca stratul de apă de la suprafaţă să nu fie agitat. - Lacul Avram Iancu numit şi „Ocna Pustie” are 160 de metri adâncime şi este considerat cel mai adânc lac antroposalin din ţară. - Lacul Brâncoveanu este cel mai sărat lac din Ocna Sibiului, salinitatea sa ajungând la suprafaţă până la 310 g/l Vacanţe la Ocna Sibiului Ocna Sibiului a fost în ultimii ani cunoscută mai ales ca destinaţie de vacanţă, căci bazele de tratament au fost inutilizabile o lungă perioadă de
64 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

timp. Baie şi plajă se pot face fie la ştrand fie în zona lacurilor, şi tot aici se găseşte nămolul care are atâtea proprietăţi benefice pentru sănătate. La sfârşitul lunii aprilie, se poate spune că la Ocna Sibiului sezonul estival începe. Temperatura apei în lacurile sărate creşte brusc, ajungând la peste 30 de grade, datorită unor bacterii care trăiesc în apă şi se regenerează în această perioadă a anului. Cei care vin acum la plajă spun că bronzul din primavară ţine mai mult iar baia în apa atât de caldă este un deliciu. Staţiunea are o capacitate de cazare de 150 de locuri în hoteluri de 3 şi 4 stele, 150 de locuri în căsuţe şi 80 de locuri în satul de vacanţă al elevilor. Cele 3 campinguri: Denis, Apior şi Wildem pot caza împreună 250 de turişti, şi există de asemenea câteva pensiuni private. În afară de restaurantele hotelurilor, în staţiune funcţionează o cantină-restaurant cu o capacitate de 300 de persoane pe serie, şi mai multe terase unde meniul preferat îl constituie, binenţeles, mititeii cu bere. La Ocna Sibiului se găseşte o biserică reformată atestată în anul 1240 care păstrează multe din părţile originale, iar biserica ortodoxă cu hramul „Sfinţii Arhangheli” este una din cele mai vechi din judeţul Sibiu. Datează de pe vremea lui Mihai Viteazul şi a fost în mare parte refăcută de către Constantin Brâncoveanu, pe cheltuială proprie, după ce a fost distrusă de turci. Cupola a fost pictată în 1723 şi deşi a trecut prin mai multe etape de renovare mai pot fi văzute încă chipurile celor doi voievozi ctitori. Bazna este situată la 70 de kilometri de Sibiu şi 15 kilometri de Mediaş şi se compune din 3 localităţi: Bazna, Boian şi Velţ. Este aşezată într-o regiune deluroasă bogată în podgorii, zăcăminte de gaz şi izvoare naturale, într-o vale cu versanţi domoli şi climă blândă. Se ajunge aici pe o şosea asfaltată care porneşte din drumul judeţean Sibiu-Mediaş-Târnăveni. Staţiunea este aşezată în comuna Bazna, în mijlocul unui minunat parc natural de 20 de hectare în care predomină coniferele şi foioasele. Fiind izolată de trafic şi înconjurată de păduri, aerul este curat şi puternic ozonat iar peisajul de o extraordinară frumuseţe. Aici se găsesc izvoare minerale sărate, iar sarea de Bazna este foarte bogată în cloruri de potasiu, natriu, magneziu, calciu, iodură şi bromură de natriu. Pe fundul lacurilor se
65 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

formează un nămol fin cu mare valoare terapeutică, compus din substanţe minerale (65%) şi substanţe organice (12%). Prima atestare a aşezării datează din 1302, când într-un document se menţionează donarea de către un comite sas a localităţii numite Bazna, bisericii catolice din Alba Iulia. Spre sfârşitul secolului XIV se construieşte aici o biserică fortificată – actuala biserică evanghelică din localitate, care păstrează astăzi aproape intacte formele originale. În 1671, cu totul întâmplător câţiva ciobani care fac focul să se încălzească observă că solul emană nişte gaze ciudate care înteţesc flacăra. Povestea nu ne spune cât de tare s-a înteţit acea flacără şi nici ce s-a întâmplat cu ciobanii, dar ei sunt pomeniţi ca fiind descoperitorii gazului metan la Bazna... Ulterior se descoperă izvoarele minerale şi acestea fac obiectul unor studii destul de amănunţite pentru acea vreme, relevându-se calităţile tămăduitoare ale apelor. Cele mai complete informaţii ne-au rămas de la Andreas Gaspari care într-un manuscris din anul 1779 vorbeşte depre existenţa mai multor izvoare minerale numite „Baia bisericii”, „Baia cerşetorilor” sau „Fântâna acră”, precum şi despre pacienţii care se tratau singuri în corturi sau colibe. În anul 1808 încep cercetări ştiinţifice asupra apelor de la Bazna iar în 1835 se ridică aici primele amenajări pentru tratamente: 4 cabine şi o instalaţie de încălzit apa în cazane. Construirea unui stabiliment balnear începe în anul 1843, proprietarul fiind o societate pe acţiuni din Mediaş. În 1877 băile sunt arendate unei persoane înstărite din Mediaş pe numele său Brekner, care timp de 70 de ani construieşte instalaţii şi modernizează staţiunea. În anul 1905 exista aici un medic al staţiunii şi o farmacie, şi tot în acelaşi an a început producţia şi comercializarea sării de Bazna obţinută prin evaporarea apelor minerale. În 1949 băile au fost trecute în administrarea Ministerului Sănătăţii iar Bazna a devenit staţiune cu caracter permanent. Aici se tratează cu succes afecţiuni ale aparatului locomotor, afecţiuni ginecologice, otolaringologice, endocrine, afecţiuni reumatismale şi afecţiuni ale sistemului nervos.
66 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

Din păcate în timpul regimului comunist staţiunea a urmat aceiaşi perioadă de decădere ca toate celelalte, însă a reuşit în ultimii ani să revină la viaţă. Majoritatea vechilor vile oferă condiţii destul de precare, dar au apărut pensiuni private şi s-a construit un complex balnear demn de acest nume, investitorul fiind Gaz Metan Mediaş. Dat în folosinţă în anul 2002, complexul „Expro” dispune de un hotel de 3 stele cu capacitate de 50 de locuri, restaurant, salon de mic dejun şi două baruri. În incintă există un bazin cu binefăcătoarea apă de Bazna şi mai multe cabinete de tratament, nu numai medicale dar şi pentru relaxare. Pot fi făcute aici băi galvanice, împachetări cu nămol, împachetări cu parafină, electroterapie, dar şi aerosoli, ultraviolete sau saună finlandeză. Pot fi de asemenea urmate programe complexe de dietoterapie, homeoterapie, fitoterapie, aromaterapie, body building şi fitness. În incinta complexului mai există o terasă, o piscină exterioară cu apă dulce şi loc amenajat pentru plajă, terenuri de tenis, baschet, volei, iar aerul catifelat şi parcul vă invită la nesfârşite plimbări.

67 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

10. Pentru a vă bucura de zăpada şi superbele peisaje de la Păltiniş sau Bâlea Păltinişul este situat la 32 de kilometri de municipiul Sibiu, pe coasta de
nord-est a munţilor Cindrel, în mijlocul unor păduri de conifere la altitudinea de 1450 de metri. Se poate ajunge aici pornind din Sibiu spre Răşinari, traversând satul şi continuând drumul pe valea Ştezii. Păltinişul este cea mai veche şi cea mai înaltă staţiune montană din România. „Păltiniş” înseamnă pădure sau desiş de paltini, însă numele sub care a fost înfiinţată şi cunoscută localitatea până în perioada interbelică a fost „Hohe Rinne”– adică Scocul Înalt, nume dat de saşi unui izvor cu jgheab în jurul căruia s-a construit staţiunea. Întemeierea sa se datorează în exclusivitate asociaţiei de turism montan „Siebenbürgische Karpaten Verein” (S.K.V. sau Societatea Carpatină Transilvană) care a preluat ideea unui membru, medicul de regiment Julius Pidner von Steinburg. Cu prilejul unei conferinţe a S.K.V. din Sibiu acesta a prezentat influenţa climatului de altitudine asupra sănătăţii şi a propus înfiinţarea unui „loc de cură, unde atât persoanele suferinde cât şi turiştii iubitori de munte să-şi poată căuta liniştea şi sănătatea”. Căutările s-au oprit în munţii Cindrelului, asupra unei vâlcele pitoreşti de sub şeaua vârfurilor Onceşti şi
68 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

Păltiniş, lângă izvorul Hohe Rinne. Locul se afla sub administrarea comunei Cristian şi singurul drum amenajat pentru transportul persoanelor pornea de aici. Protocolul semnat prevedea ca obştea comunei să pună gratuit la dispoziţia S.K.V. o suprafaţă de 35 de hectare şi lemnul necesar din pădurile Cristianului, iar S.K.V. urma să construiască din fonduri proprii cabanele şi să întreţină drumul de acces în staţiune. Lucrările au început în anul 1892 şi staţiunea a fost inaugurată într-o duminică, la 10 iunie 1894. La Hohe Rinne s-au construit trei clădiri principale destinate oaspeţilor dintre care una era o clădire pentru proceduri balneoterapice, câteva clădiri anexe şi o pistă pentru popice. Clădirile aveau elemente arhitecturale specifice cabanelor alpine tiroleze şi au fost executate de către echipe de meşteri din satele Mărginimii Sibiului. Fondurile au fost asigurate atât de membrii cotizanţi S.K.V. cât şi de Casa Generală de Economii din Sibiu, Institutul de Credit Funciar, Banca Albina şi printr-o donaţie personală a împaratului Franz Iosef. În 1896 Hohe Rinne a fost recunoscută oficial ca „staţiune montană de odihnă şi tratament” iar în 1897 s-a început construcţia unui alt drum care să faciliteze accesul în staţiune cu trăsurile şi ulterior cu omnibusul. Acest nou drum – de fapt acelaşi pe care se ajunge şi astăzi acolo – pornea din Sibiu şi trecea prin satul Răşinari, urcând de-a lungul râului Şteaza şi suind apoi în serpentine strânse până pe Şeaua Călugărului unde întâlnea vechiul drum ce pornea din Cristian. Staţiunea a înflorit în anii care au urmat, iar în timpul războiului a fost utilizată ca bază de recuperare a militarilor şi loc de antrenamente, mai ales pentru trupele de munte care au folosit aici pentru prima dată schiurile. Din păcate anul 1916 a adus Păltinişul în mijlocul ostilităţilor iar în timpul confruntărilor cea mai mare parte din patrimoniul său a fost distrus. În anul 1919 s-a început refacerea staţiunii şi în perioada interbelică aceasta s-a dezvoltat şi modernizat continuu. A fost introdus iluminatul electric în 1927 şi în acelaşi an a fost racordată la reţeaua telefonică naţională (o legatură telefonică spre Sibiu funcţiona încă din 1904). În 1928 a fost înălţat Schitul Ortodox din Păltiniş, din iniţiativa Mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, iar în 1939 Poşta Română a
69 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

deschis aici un oficiu permanent – până atunci funcţionând o poştă locală care a emis şi mărci poştale proprii. În timpul celui de-al doilea război mondial activitatea turistică a staţiunii a încetat, fiind folosită ca loc de refugiu pentru studenţii Universităţii din Cluj. Din acea perioadă au rămas în zona Păltinişului toponime precum „Calea Studenţilor” şi „Izvorul Dorul Clujului”. După încetarea războiului bunurile aparţinând S.K.V. au fost confiscate de către regimul comunist, sanatoriul militar „Franz Iosef” a fost demolat şi majoritatea cabanelor distruse. Au mai rămas doar în centrul staţiunii câteva clădiri care amintesc de vechiul Păltiniş şi care acum sunt declarate monumente istorice: Casa Turiştilor (1894), Casa Medicilor (1895), Sala Monaco (1898) şi încă o vilă. Între anii 1960-1990 s-a construit mult, s-au amenajat pârtii de schi şi telefericul, iar Păltinişul a devenit staţiune de odihnă cu caracter permanent. Climatul blând din timpul verii, zăpada abundentă din timpul iernii, liniştea pădurilor şi peisajele minunate fac ca staţiunea să fie o destinaţie perfectă pentru recreere. Aici se întâlneşte un fenomen climateric benefic, inversiunea temperaturilor, aceasta manifestându-se iarna prin cer senin şi temperaturi ridicate deşi staţiunea se află la o altitudine de 1450 m. Climatul alpin cu aer pur şi puternic ozonizat, bogat în aerosoli ionizaţi şi radiaţii ultraviolete, recomandă staţiunea pentru tratamentul asteniilor, suprasolicitării fizice şi intelectuale, anemiilor secundare şi dereglărilor de creştere la copii. În zonă se pot face mici excursii sau trasee montane mai lungi, Păltinişul fiind punctul de plecare în munţii Cindrel. Se poate ajunge în circa 2 ore la Cheile Cibinului (mergând pe „Calea Studenţilor”) şi în circa 4 ore la cabana Fântânele (1257 m marcaj : punct roşu). Tot în 4 ore, pe poteca marcată cu bandă roşie se poate ajunge pe vârful Cindrel (2245 m) în apropierea căruia se află două lacuri glaciare: Iezerul Mare şi Iezerul Mic. Pot fi parcurse însă şi trasee marcate în circuit: Păltiniş - Poiana Muncel Stâna Găujoara - Păltiniş, sau Păltiniş - vârful Onceşti - Poiana Lupilor Şanta - Păltiniş. Cei care doresc plimbări mai uşoare pot face o drumeţie de o oră până la Şanta, unde se află o tabără şcolară dar şi câteva cabane cochete de
70 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

închiriat, sau de o jumătate de oră până la Schitul Păltiniş, acolo unde este înmormântat filosoful Constantin Noica. Datorită autoexilului pe care Noica şi l-a impus aici Păltinişul a devenit un loc de pelerinaj pentru admiratorii şi discipolii săi. „La 4000 de picioare deasupra omenirii” – după consemnările lui Gabriel Liiceanu – în cămăruţa austeră a vilei 23, aveau loc “cele mai pasionante înfruntări de idei, se făceau cele mai subtile, aprige şi prieteneşti observaţii pe marginea textelor proprii, supuse judecăţii celorlalţi”. Casa memorială a lui Constantin Noica aparţine acum editurii „Humanitas”. Iarna, la Păltiniş se poate schia în medie 120 de zile pe an. Pentru schiori sunt amenajate două pârtii: - Onceşti I are 1150 de metri lungime cu o diferenţă de nivel de 241 metri, este dotată cu instalaţie nocturnă şi telescaun şi este de nivel mediu. - Onceşti II este o pârtie de nivel uşor, are 450 de metri lungime cu o diferenţă de nivel de 38 metri şi este dotată cu teleschi. Pentru amatorii de schi fond există pârtiile Păltiniş–Dealul Poplăcii, Păltiniş– Şanta, Păltiniş– Dăneasa, Onceşti–Păltiniş şi Găujoara–Păltiniş La ora actuală există în Păltiniş o bază de cazare publică de la una la trei stele, compusă din vile, cabane şi două hoteluri. Există de asemenea locuri de cazare în circuit închis, cum ar fi hotelul BRD sau hotelul Romtelecom.

Bâlea
Accesul la cascada şi lacul Bâlea se face pe Transfăgărăşan, drum de 90 de kilometri care începe din localitatea Cârţişoara şi trece munţii Făgăraş spre Muntenia. Însă nu este un drum practicabil în totalitate decât câteva luni pe an, vara, aşa că pentru a fi sigur că ajungeţi la Bâlea în orice anotimp trebuie să porniţi din Sibiu în direcţia Braşov şi la 4 kilometri de Scoreiu să faceţi dreapta pe drumul 7C până la Cârţişoara. Pe tronsonul Cârţişoara – Bâlea Cascadă Transfăgărăşanul este practicabil în orice anotimp, iar de aici puteţi opta între a continua drumul cu autovehicolul sau a urca cu telecabina până la Bâlea Lac. Indiferent cât de cald este afară trebuie să vă pregătiţi haine călduroase, căci la peste 2000 de metri altitudine găsiţi zăpadă tot timpul anului iar vremea este adesea capricioasă.
71 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

Trecând prin Cârţişoara vă puteţi opri să vizitaţi Muzeul Etnografic şi Memorial „Badea Cârţan”, ţăran cărturar autodidact care în secolul XIX a parcurs pe jos drumul până la Roma pentru a vedea Columna lui Traian. Muzeul a fost deschis în 1969 într-o gospodărie ţărănească din secolul XIX şi cuprinde o colecţie de icoane pictate pe sticlă, fotografii vechi, ceramică lucrată de meşteri locali şi cărţi rămase de la Badea Cârţan. Din Cârţişoara drumul continuă printre munţi trecând pe lângă o păstrăvărie şi pe lângă cabana Vama Cucului, apoi începe să urce până la 1200 de metri unde se află cascada care îşi prăvale apele într-un spectacol măreţ. Aici se găseşte o cabană construită în 1972, care la început a folosit pentru găzduirea constructorilor Transfăgărăşanului apoi a fost renovată şi a intrat în circuitul turistic. Dar înaintea ei a existat o altă cabană, ridicată de către S.K.V. („Siebenbürgische Karpaten Verein” sau Societatea Carpatină Transilvană) în anul 1902 – a zecea cabană montană din România – care a ars, a fost refăcută în 1905 şi a ars din nou, apoi a fost reconstruită pentru a treia oară în 1925 şi a rămas în picioare până în 1979 când a fost demolată. Cabana „Cascada Bâlea” este o construcţie cu 5 etaje şi dispune de 32 de garsoniere şi 3 apartamente, fiecare cu baie proprie, având o capacitate totală de cazare de 65 de locuri şi un restaurant. Dacă doriţi să petreceţi câteva zile aici şi aveţi echipament adecvat, vă puteţi bucura de aerul tare şi frumuseţea munţilor făcând drumeţii. Până la cascadă şi înapoi, pe marcajul punct roşu este drum de o oră. La lacul Bâlea se poate urca şi pe jos: peste muchia Buteanu (marcaj banda albastră) este drum de 4½ ore, pe Valea Bâlei (marcaj triunghi albastru) este drum de 2½ ore iar prin Valea Doamnei (marcaj cruce roşie) este drum de 3½ - 4 ore. Peisajele sunt absolut extraordinare iar munţii Făgăraşului sunt renumiţi pentru lacurile, cascadele şi circurile lor glaciare. Chiar dacă nu rămâneţi peste noapte la cabană, este obligatoriu să urcaţi până la lac – fie cu automobilul, fie cu telecabina. Aflat la 2034 metri altitudine, lacul Bâlea este cel mai mare lac glaciar din ţară iar peisajul de pe drum opreşte răsuflarea... Odată ajunşi sus, vă aflaţi într-o căldare glaciară şi aici zăpada rezistă tot timpul anului. Nu sunt pârtii amenajate însă versanţii sunt blânzi şi se poate schia până în luna mai-iunie. Amatorii de sporturi extreme pot practica zborul cu parapanta sau schiul şi snow72 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

boardul pe coaste abrupte, iar pe lac se poate face canotaj. Se organizează la cabana Bâlea Lac tabere în care timp de câteva zile începători sau avansaţi au asigurat accesul într-un snow-park, cazare şi demipensiune, iar seara se analizează evoluţia fiecărui participant şi se fac recomandări pentru zilele următoare. Se mai organizează aici concursuri de căţărare pe gheaţă, iar anual în luna iunie deschiderea Transfăgărăşanului se sărbătoreşte prin Serbările Estivale ale Zăpezii: ştafete, salt cu parapanta, demonstraţii Salvamont, concerte şi multă voie bună! Sus la lacul Bâlea vă puteţi caza în cabana Bâlea Lac, înălţată recent după ce cabana care se afla pe peninsulă a ars. Prima cabană construită aici a fost însă ridicată în 1905 tot de către S.K.V. şi ulterior i s-a mai adăugat un corp; a fost refăcută în întregime şi extinsă în 1949, dar a fost distrusă de un incendiu în anul 1995. Noua cabană are capacitate de cazare pentru 50 de persoane într-un apartament şi în camere de 2, 4, 5 şi 11 locuri, restaurant propriu, şi oferă condiţii trei stele. Tot la Bâlea Lac a fost introdusă în circuitul turistic şi fosta cabană de vânătoare a familiei Ceauşescu – Vila Paltinul – cu o capacitate de 26 de locuri, iar în timpul iernii se construieşte un inedit hotel... de gheaţă! Ideea hotelului de gheaţă este „furată” de la scandinavi, iar sus la Bâlea materia primă este luată chiar din lac. Construcţia este circulară, cu un diametru de 20 de metri, şi respectă cele mai riguroase tehnici de construcţie. Înăuntru există recepţie, bar de zi şi câteva camere la care uşile sunt înlocuite cu perdele. Paturile de gheaţă sunt acoperite cu scândură peste care sunt aşezate blănuri călduroase, iar la bar băuturile se servesc în pahare de gheaţă. Amatorii de dormit la zero grade Celsius sunt aşteptaţi din decembrie-ianuarie până în aprilie-mai, în funcţie de capriciile iernii. În anul 2007 a mai fost ridicată lângă lacul Bâlea şi o biserică de gheaţă, care a stârnit proteste din partea preoţilor ortodocşi pe motiv că în casa Domnului totul trebuie să fie trainic, iar gheaţa are prostul obicei de a se topi... Şi totuşi preoţi de alte confesiuni au oficiat aici slujbe, căsătorii şi chiar un botez, deci sunt şanse să avem şi de aici înainte o biserică topitoare la Bâlea!
73 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

Dacă sunteţi amatori de excursii pe munte trebuie în primul rând să nu vă aventuraţi pe drumurile înzăpezite fără să cereţi avizul Salvamontului sau măcar a cabanierilor din zonă. Chiar şi vara crusta de zăpadă pe care o vedeţi pe alocuri poate fi înşelătoare şi nu o dată au avut loc alunecări de zeci de metri din care drumeţii au fost recuperaţi de salvamontişti. De aceea una din regulile de aur ale muntelui spune să-ţi laşi întotdeauna în urma ta numele şi destinaţia spre care porneşti, ca măsură de siguranţă. Iată câteva trasee pe care le puteţi parcurge cu uşurinţă într-o zi, revenind apoi la cabană: - Bâlea Lac – Şaua Paltinul, o oră de drum pe marcaj bandă albastră; - Bâlea Lac – Căldarea Văiugii – Şaua de sub vârful Capra, drum de două ore pe marcajul bandă albastră; - Bâlea Lac – Şaua Caprei (o oră pe marcajul triunghi albastru) de unde puteţi ajunge mergând pe creastă până la lacurile Capra şi Căpriţa; - De pe Şaua Caprei în mai puţin de o oră puteţi urca pe vârful Vânătoarea lui Buteanu pe marcajul cruce albastră; - De la Lacul Capra pe marcajul bandă albastră puteţi ajunge în două ore la cabana Pârâul Caprei trecând pe lângă cascada Capra. Mai puteţi porni de la Bâlea Lac în lungi excursii pe creasta Făgăraşului, mergând dintr-o cabană în alta; drumurile nu sunt tocmai uşoare dar peisajele sunt mirifice. În aceşti munţi se află cele mai multe capre negre, flori de colţ şi bujori de munte din România iar priveliştea lanţurilor muntoase şi a lacurilor glaciare vă va rămâne pentru totdeuna în amintire...

74 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

BIBLIOGRAFIE
Emil Sigerus – Cronica oraşului Sibiu Nicolae Iorga - Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria Dumitrescu-Jippa, Nicolae Nistor - Sibiul şi ţinutul în lumina istoriei Analele Universităţii din Bucureşti - Rolul oraşului Sibiu în politica externă a lui Ferdinand de Austria Nicolae Olahus - Călători străini despre ţările române Lt. Col. Ioan Părean - Asociaţia Carpatină Transilvană (S.K.V.) şi rolul ei în întemeierea staţiunii Păltiniş Mr.drd. Ioan Părean - Revista 4-99 - Incursiuni otomane în secolul al XV-lea în comitatul sibian ACASĂ – Formula AS nr. 673 – Suvenire de la Ocna Sibiului Jan de Maere - WALLONS ET FLAMANDS A SIEBENBÜRGEN AU XIIème siècle Discours à l’occasion du cocktail de la nouvelle année à la Fondation Universitaire en présence de l’Ambassadeur de Roumanie, Son Excellence Dr. Ion JINGA. John Akeroyd - Protecting Romania’s Lost World Petre Bejliu Munteanu – Primăria Veche din Sibiu – casa, oamenii, muzeul Buletinul Informativ nr.2 al Muzeului de Istorie Naturală Sibiu - HISTORIA NATURALIS CIBINIENSIS Facultatea de Energetică Bucureşti, Catedra de Hidraulică şi Maşini Hidraulice – Manual de Hidroenergetică

75 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului

Această lucrare este protejată de legea drepturilor de autor

Paul-Laurenţiu Luca-Horga – Opţiuni politice şi diplomatice ale saşilor Transilvăneni (1526 – 1541). Cazul oraşului Sibiu. PhotoRaid – Biserici Fortificate din Transilvania Fundaţia Republicii Federale Germane pentru Mediu – Deutsche Bundesstiftung Umwelt – DBU - Studiu preliminar – Strategie de dezvoltare regională pentru zona cu biserici fortificate între Târnava Mare şi Olt I.A. Cândrea – Calendarul babelor Site-urile oficiale ale: Consiliului Judeţean Sibiu, Primăriei Sibiu, Primăriei Mediaş, Primăriei Cisnădie, Primăriei Agnita, PrimărieiOcna Sibiului, muzeului Brukenthal, muzeului ASTRA Diverse alte site-uri, mărturii verbale culese cu ocazia vizitelor la faţa locului.

76 Daniela Coman– Hoinari prin Sibiu – O prezentare turistică a zonei Sibiului