You are on page 1of 18

Introducere

Virtutea si păcatul țin de ființa umană, reclamând un subiect al lor conștient si liber. Ele
țin de condiția omului în timp și spațiu, în cuprinsul vieții lui pământești, dar cu efecte directe
asupra dimensiunii eshatologice a omului: fericirea veșnică sau osânda veșnică.
Aceasta înseamnă că pentru a-și atinge ținta sa ultimă, mântuirea, omul trebuie să- și
conformeze viața cu legea morală care este însăși expresia voinței lui Dumnezeu. Dar în
temeiul voinței libere de care dispune, credinciosul poate lucra și în direcția contrară, călcând
sau neîmplinind prescripțiile acestei legi.
Actele si lucrările noastre, neconforme cu legea și conștiința morală dreaptă se numesc
fapte moral-rele sau păcate. Punând stapanire pe om, ele îl înrobesc și îl îndepărtează atât de
Dumnezeu și de semeni, cât și de sine însuși. Ele constituie o activitate negativă pentru
subiectul lor, de aici și responsabilitatea autorului lor pentru ele și pentru urmările lor, în via ța
lui proprie dar și în viața semenilor.
Păcatele sunt legate de patimi și duc la patimi, și împreună au o serie de cauze comune,
care le favorizează apariția, frecvența și chiar gravitatea, în afara unei cauze particulare sau
accidentale. Dar și unele și altele, adică și păcatele și patimile, reclamă în ultimă instanță
voința liberă a omului, care se învoiește cu ele.
Referatul biblic menționează, imediat după definitivarea creației, că omul a căzut în
păcat, neascultând de porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul cunoștinței binelui și a
răului. Consecințele au fost: slăbănogirea naturii umane prin îndepărtarea de izvorul vieții
care era Dumnezeu, întunecarea capacităților spirituale și intelectuale și pervertirea
sentimentelor. Astfel, omul a greșit pentru că a ales să fie neputincios, să depindă în
permanență de cineva despre care nu a mai putut să aibă garanția că poate să-L cunoască:
Dumnezeu. Aceasta este starea pe care omenirea o moștenește de la Adam: firea căzută, slabă,
neputincioasă.
Oridecâte ori omul conștientizează starea de păcat realizează originea comună cu
strămoșii Adam și Eva, admite starea de slăbiciune ca efect de slăbire a capacităților psihofizice, conștientizează efectele moștenirii consecințelor păcatului adamic, dar, mai cu seamă,
înțelege că este rodul liberei alegeri în a face sau nu o faptă, în a se îndepărta de sursa vie ții și
a mortalității care este Dumnezeu.1
Mitropolitul Antonie de Suroj ne explică ce înseamnă a păcătui și vom vedea că nu este
pur și simplu o categorie morală. Este o îndepărtare a noastră; noi suntem cei care întoarcem
1

Pr. Prof. Dr. Dan Sandu, Eseuri pentru o dogmatică evanghelică. Dimensiunea modernă a Hristologiei, Ed.
Performantica, Iași, 2011, p. 229.

1

.spatele. într-o relație mai strânsă decât starea paradisiacă a lui Adam. ridicarea întregii naturi umane la frumusețea inițială. fiindcă ne aflăm în mâna răului. 3 Pr. pp. Suntem preocupați de noi înșine și cu astfel de lucruri. pe acea parte a râului. sunt mai multe lucrurir de descoperit. venirea lui Iisus Hristos în trup a însemnat. nu de Cel ce ne iubește întru-atât încât. 2014. El ne-a iubit. 229. este ceva asemănător cu a străbate un râu. Doxologia.3 1. deplângând trădarea noastră. pe de cealaltă parte a râului este tărâmul diavolului. Dar nouă nu ne pasă de El. Dan Sandu. adică revenirea la starea de comuniune cu Dumnezeu. cit. Dr. în acel tărâm. Spovedania și iertarea. la alinarea suferinței pământești a multor oameni și posibilitatea dobândirii vieții de veci. încă de pe când nu existam. în primul rând.2 De aceea. Lect. op. traducere de Dragoș Dâscă. singur. p. aducându-ne la existență. mai interesante pentru noi decât Dumnezeu. Iași. Este un moment când întoarcem spatele lui Dumnezeu fiindcă sunt lucruri mai excitante. Și Îl lăsăm pe Dumnezeu pe celălalt mal. mai excitantă. Și alegem să străbatem acest râu fiindcă. 2 . Acesta este păcatul. deși știa că-Și va pune viața pentru noi. Edit. Pe de o parte a râului este tărâmul lui Dumnezeu. 26-27. Păcatul – generalități 2 Mitropolitul Antonie de Suroj. Mai aproape de Hristos. viața este mai interesantă. fiindcă am devenit orfani.

5 Sf. 2003. care se pedepsește în chip diferit (Fc. Prof Dr. 351. pe care învățații legii mozaice le menționau printre cele oneste. pp. obiectul păcatului. care ajunge să se proslăvească pe sine în locul lui Dumnezeu (Ioan 12. În Vechiul Testament. Pr. păcatul apare mai vădit ca ofensă adusă lui Dumnezeu și aproapelui. Sf. să se arate încălcarea de către om a voii divine. îl presupune ca fiind: un act îngrozitor. păcatul este conceput ca neascultare (Fc. Petre Semen. prin păcat. peccatum a dobândit un sens moral și religios. o călcare a legii. Iași. 5-7. Mântuitorul nu vorbește atât de natura păcatului. Cuza”din Iași”. a voii lui Dumnezeu. 2003. 43). sau de către altcineva. În vremea profeților. Cu toate acestea. După alegerea poporului israelit și promulgarea legii mozaice. Un al treilea termen este peșa prin care se redă ideea de revoltă.6 Atât în Vechiul cât și în Noul Testament păcatul este cpnceput ca ceva negativ. Ed. 5 3 . 18). Prof. cuvânt sau faptă. sau greșeală foarte gravă săvârșită deliberat. 6 Pr. 2. printre altele. 176. dar este întrebuințat spre a desemna și concupiscența. exprimate în porunci. 1-2). indiferent cum este definit de Sf. Mântuitorul Hristos a osândit multe fapte păcătoase. mai cu seamă când sunt și acte de idolatrie. Ieremia 3. prin gând. preceptele pozitive sporesc o dată cu păcatele. se rupe și se înstrăinează spiritual de Dumnezeu și comuniunea cu El. 3. În Noul Testament. Scriptură. o ofensă adusă lui Dumnezeu și aproapelui (Lc. deci ca un fel de adulter (Is. I. p. în cartea Facerii. Un alt termen ebraic avon ce semnifică. ci mai curând vrea să exprime diferite ipostaze ale acestuia. Gheorghe Popa. 4. Mitropolitană Trinitas. 2002. Cele șapte păcate capitale condamnate de Biblie . Scriptură nu-și propune să definească păcatul în sine. 6. cât de distrugerea lui. în „Analele științifice ale Universității „Al. ca un fel de nebunie. însemnând orice greșeală. crime grave comise împotriva oamenilor. Totuși. ca infidelitate față de făgăduința făcută lui Dumnezeu de către poporul ales. În ebraica biblică el este definit prin termenul hattat care semnifică a se abate de la țintă. cum sunt: 4 Credința ortodoxă. adică opus voinței și orânduirii divine. 1. ideea de bază ce se poate contura este că printr-o multitudine de expresii se încearcă de către un aghiograf sau altul. prin nici un termen. Păcatele se prezintă acum ca acte de răzvrătire. 9-16. Edit. Introducere în Teologia Morală – Principii și concepte generale . 16. Teologie. Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. 53-54. iar prin extensiune. pentru a prezenta diferite forme ale acestuia.Păcatul este călcarea cu deplină știință și cu voie liberă. În literatura creștină. Dr. Tomul VIII. nedreptate. și de aceea numai ea poate conștientiza cu durere că.4 Expresia latină peccatum are un sens foarte larg. De menționat că păcatul este legat exclusiv de creatura rațională. o dezordine a voinței omenești. 11). p. Iași. 11-13). 15. pedeapsa și jerta pentru păcat. Chiar dacă definiția păcatului nu poate fi dedusă din termenii întâlniți în Sf. Scriptură. Scriptură definește păcatul prin denumiri felurite. 2.

Pavel. 13. și ceea ce este mai important este că Mântuitorul califică drept păcate și pe acelea care se consumă numai în inimă (Mt. Gheorghe Popa. Fer. După el. Păcatul este o boală ucigătoare de suflet. păcatul este neascultare. op. Ap.7 Definiția păcatului nu trebuie derivată din termenii pe care îi folosește Sf. Cartea Creștină. Păcatul este înfricoșătoare și nedorita moarte a sufletului care ne rupe pentru totdeauna de bucuria cereștilor locuitori ai raiului și ne îngroapă în întunericul iadului. p. 20. păcatul apare ca un fel de robire. 2. Pavel subliniază legătura păcatului cu puterile demonice (II Cor. a neînțelegerilor dintre rude. El semețește sufletul și îl împietrește. 1995. Izvoarele păcatului sunt în inima rea (Mt. cit. 8 4 . Ap. 2). ca împotrivire la legea lui Dumnezeu (Rom. op. Păcătosul va primi o pedeapsă îngrozitoare. Orice concept despre păcat care nu ține seama în primul rând de faptul că el este o împotrivire față de Dumnezeu este o abatere de la modul în care Scriptura prezintă păcatul. 19-20). 4). 3. iubirea de sine și iubirea de arginți. 7) și ispita celui rău (Mt. o vorbă sau o dorin ță contra vie ții veșnice”. Ioan Gură de Aur. El ne silește să clevetim pe aproapele 7 Pr. În esență. El este o încălcare a ceea ce cere slava lui Dumnezeu și.. pentru că el calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu și întristează pe Duhul Sfânt (Evr. Obișnuita idee că păcatul este egoism este o evaluare falsă a naturii și a gravității lui. el este cauza dezbinării din sânul familiilor a certurilor dintre vecini. Ioan Damaschin îl consideră ca „îndepărtarea voluntară de la ceea ce este potrivit cu natura la ceea ce este împotriva naturii”. 18). În scrierile Sf. El ne desparte de Dumnezeu și stinge tot ceea ce este luminos în inimile noastre. El ne umple de amărăciune atât viața aceasta. Sf. de care ne eliberăm prin har (Rom.9 Păcatul este cea mai mare sărăcie a inimii – sărăcia comorii harului. Scriptură pentru a-l descrie.. boala care ne lipsește de bucuriile pământești și de cele cerești. p. 26-31. Ef. p. Vasile îl concepe ca separare de Dumnezeu. cit. Sf. 7. 177. Dr. 6. Augustin a rămas la definiția clasică. 39). Cel mai caracteristic aspect al păcatului dintre toate este acela că el este îndreptat împotriva lui Dumnezeu. ura vrăjmașilor.8 Pentru Teofil de Antiohia și Sf. cât și sufletul. Ed. Prof. 15. 10. Sf. este în esența lui o contrazicere a lui Dumnezeu. El aprinde focul urii dintre oameni. alungă din inimă simțămintele sfinte și poftește demonii să se sălășluiască în locul lor. 18. cum să placem oamenilor. Pentru om nu există rău mai mare decât păcatul! Acesta ucide atât trupul. 988. Dr. 178. Dicționar biblic. Oradea. otrăvește inima cu pizmă.mânia. slava deșartă. de aceea. ne învață minciuna. cât și pe cea veșnică. „păcatul este o faptă. păcatul este îndreptat împotriva lui Dumnezeu și numai aspectul acesta explică diversitatea formelor lui de manifestare. 30). 9 Pr. 4. 7) și ca neascultare (Evr. 4. Prof. Gheorghe Popa.

1. 988-989. pp. 13). omul a râvnit la egalitatea cu Dumnezeu. orice încălcare a unei legi. nedreptăților. 2007. ci se ocupă mai degrabă de păcat și de originea lui în viața omului (1Tim. Sofia. 5 . fiind boli ale sufletului pot fi văzute și nevăzute. trad de Gheorghiță Ciocioi și Petre.Valentin Lică. 1. 2 Petru 2. 4. 44.11 10 Cf. și fiindcă El este fericirea inimii noastre. Păcatul sfârșește prin despărțirea definitiă de Dumnezeu. Scriptura nu se ocupă direct de originea răului din univers. Ioan 8. Păcatul a fost prezent în univers înainte de căderea în păcat al lui Adam și a Evei (Fac. ne împinge mâna la furt. 3. pp. așa și păcatele. București. Din cauză că omul a vrut să fie Dumnezeu. Păcatul este încălcarea legii dumnezeiești. căci este o jignire adusă Dumnezeului Celui Veșnic. și a constat într-o ademenire către răzvrătire nelegiuită și hulitoare împotriva Celui care era de drept și de fapt Stăpânul omului. 8. Leacul uitat – Sfânta Taină a Spovedanie. 2. 11 Dicționar Biblic. Originea păcatului. fie ea de stat sau a naturii. Iuda 6). Ed. vărsărilor de sânge și războaielor. el a încetat să se mai închine Lui și să-L adore. 21-25. Conform cap.nostru și să îl judecăm. ne umple de mânie și venin și ne șoptește să cătăm răzbunarea. și în schimb s-a închinat înaintea ambițiilor mârșave ale diavolului. Arhimandritul Serafim Alexiev. Așa cum bolile trupului pot fi externe (vizibile) și interne (ascunse). atrage după sine pedeapsa. ceea ce trebuia să fie întotdeauna reacția lui corectă față de măreția și harul Său. 14. Păcatul este un rău veșnic. Atacul lui Satan a fost îndreptat spre integritatea.1 . despărțirea de Dumnezeu înseamnă lipsirea de această fericire sau chinul veșnic. Adevărata țintă a ispitei cu care a venit Satan în relatarea din Facere 3 se poate vedea în subtila sugestie că omul ar trebui să aspire să fie egal cu Creatorul său („Veți fi ca Dumnezeu”). a încercat să-și afirme independența față de Dumnezeu și astfel să pună sub semnul întrebării tocmai natura și ordinea existenței în care trăia ca o creatură într-o dependență absolută de harul și de purtarea de grijă a lui Dumnezeu. originea păcatului nu trebuie căutată într-o acțiune fățișă ci într-o aspirație lăuntrică ce Îl ignoră pe Dumnezeu și a cărei expresie imediată a fost actul neascultării. El nea umplut sufletele noastre de o mireasmă de neîndurat și o varsă pe aceasta în rela țiile dintre noi. 3 din Facere.10 1. Păcatul. Iac. El săvârșește toate necurățiile. veridicitatea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu. fărădelegile și nelegiuirile și este pricina tuturor bolilor. asupririlor. suferințelor. Prin acest act. 1 Ioan 3. fiind încălcarea celei mai înalte legi – voia sfântă a lui Dumnezeu – atrage după sine cele mai aspre pedepse.

împotriva lui Dumnezeu. p.Păcatul nu ține însă de firea omului. vol.12 Sf. Antonie cel Mare spune: „Răul nicidecum nu e pricinuit de Dumnezeu. D. Institul de Arte Grafice „Dacia Traiană”. Isihie monahul numără în procesul stârnirii 12 13 Credința Ortodoxă. Ed.”13 2. fiindcă nu voiește să știrbească libertatea de voință a omului. p. 351. Astfel. 20. ca și cei mai mulți dintre oameni… Nu cele ce se fac sunt păcate. Filocalia. dar îl îngăduie. Stăniloae. 6 . ci prin alegerea de bunăvoie s-au făcut dracii răi. Pr. 1947. ci el s-a ivit prin întrebuințarea rea a voii libere cu care a înzestrat Dumnezeu pe om. Sibiu. 1. după alegere cu voie… Și așa fiecare din mădularele noastre păcătuiește când din sloboda alegere lucrează cele rele în loc de cele bune. ci cele rele. Originea păcatului nu este de la Dumnezeu. Cauza păcatului Procesul psihologic al nașterii și dezvoltării păcatului este o problemă foarte complicată ce a constituit o preocupare pentru asceți.

Dumnezeu i-a dat puterea de sine stăpânitoare omului ca să nu greșească. 12. Aceste trepte. patima. chiar dacă ar veni toți demonii la el. 10. 2.. când cineva nu vrea să facă fapta bună. păcatul cu lucrul. păcatul cu mintea. 4. nici nu este cineva rău prin fire. Ed. În urma 14 Pr. dar cu scop rău. Dr. Căci Dumnezeu nu a făcut ceva rău. Ispita este îndemnul la păcat. nu îl pot face să păcătuiască. Când însă cineva din pofta inimii. Această pornire poate provine din interior. consimțirea și făptuirea. lupta.14 Sf. adică din firea omului slăbită de păcatul strămoșesc. Pr. experiență cercetare. Prof. 5. 9. are 12 trepte. Diadoh al Foticeii spune: „Răul nu este în fire. vol. Fer. ci numai din afară. trezind pofta spre a dobândi ceva prin călcarea legii morale. pp. obișnuința. ori din afară. Mănăstirea Sihăstria. căci ea a răma la to țo oamenii ca mijloc de probare a virtuții. dintre care cele mai însemnate sunt ispita și ocazia la păcat. Ioan Damaschinul numără șapte trepte: atacul. care. înrobirea. din pornirile egoiste și dezordonate ale sensibilității. și pentru a putea scăpa de acesta și să oprim păcatul să pătrundă în mintea și în inima noastră. 6.păcatului. 187. de aceea. I. De concupiscență nu sunt scutiți nici chiar drepții. pune stăpânire încet-încet pe sufletul nostru. după părintele Cleopa sunt: 1.consimțirea sau unirea. 12). Ea nu este păcat dar este izvorului poftei rele (IAcov 1. de când ia ființă în mintea omului și până îl duce pe om la sinucidere. cit.”16 Păcatul se săvârșește prin voia liberă a omului. consimțirea și fapta posibilă. 340. furișându-se. 2010. aduce la o formă ceea ce nu are fiin ță. Această poftă rea nu exista înainte de căderea în păcat și. vol.15 Din Iacov 1. învoirea de a săvârși păcatul. 6. Arhimandrit Ioanichie Bălan. 11. lupta de a-l scoate pe Dumnezeu din minte pentru a săvâr și păcatul. dar nașterea lui depinde de unele pricini. 12. rom. Ea constă dintr-o dispoziție dezoprdonată. atunci aceea începe să fie ceea ce vrea cel ce face aceasta. 7. 35-46. fiind numită concupiscență sau pofta rea. deprinderea păcatului. Efrem Sirul spune că păcatul este un demon rău. când cineva face binele. patru momente: atacul. Ne vorbește părintele Cleopa . p. astfel. bântuiala lucrului celui rău. Cf. 16 Filocalia. asemănătoare cu boala. Cleopa spune în una din cărțile sale că păcatul. la moarte. deznădejdea. Firea noastră deteriorată de păcat își are originea în păcatul strămoșesc. 6. VânătoriNeamț. ispita spre păcat nu putea veni dinăuntru. p. Gheorghe Popa. însoțirea. 8. care se naște din frica de Dumnezeu. 3. diavolul și lumea. din revolta trupului contra duhului. robia. 13-15 înțelegem că rădăcina păcatului stă în poftă. trebuie să avem o mare trezvie a atenției. Sf. Cuvântul provine din latinescul temptatio care înseamnă încercare. op. atât la Adam cât și la Mântuitorul Hristos. sinuciderea. 15 7 .

toate relele fizice. iar acesta este în același timp unealta și dușmanul lui Dumnezeu (Iac.18 În ce privește modalitatea ispitei satanice. Ispita nu este păcat. Gheroghe Popa. iată Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu” (Lc. împreună cu dorința și hotărârea de a păcătui. Prof. 184. Ispitele sunt lucrarea diavolului. El suferă adică pornirea spre păcat. 20 Pr. Prof. așa cum o face Dumnezeu în vederea faptelor bune. conlucrează la orice păcat. de ce a umplut Satana inima ta. iar cedarea în fața ei este fatală.20 Prin ocazia la păcat înțelegem împrejurările din afară care pot da omului prilej de păcătuire. acum. p. alcătuiesc păcatul dinăuntru. însă devine păcat numai atunci când omul cedează în faţa ei şi acceptă sugestia celui rău. care se arată în afară prin cuvânt și faptă. 629-670. 185. Acela care nu se fereștede ocazia la păcat și nu înfruntă ispitele dovedește o învoire tacită cu aceste începuturi ale păcatului. p. 2. Simone.19 Prin lume. Această plăcere păcătoasă. 353-354. Scriptură despre faptul că ispitele vin de la diavol: „Simone. p. ca să minți tu Duhului Sfânt?”(Fpt. 37. 3). trebuie să ne gândim la oamenii răi. cit. chiar fără ispită. Lumea materială ne ispitește. el își poate turna aceată 17 Pr. pp. „Anania. Avem mai multe citate în Sf. 8). 22. Deși ispitele nu separă pe oameni de voia lui Dumnezeu. prezentând poftei. cit. Credința ortodoxă.. care aduc chinuri. 21 Credința ortodoxă. 12. Gheorghe Popa. pp. Dr. Prin faptul că omul e și spirit și ca atare are o aspirație ireductibilă către infinit. 1. Dr. 11. ci numai în chip indirect. prin întunecarea minții. ispita dinafară s-a prefăcut într-o ispită lăuntrică. Petru 5. 5) și în ultimă instanță Dumnezeu este Cel care îi conduce pe slujitorii Săi la ispită. prin mijlocirea simțurilor. care.21 Prosibilitatea nașterii patimilor este dată prin existența afectelor naturale. op. ațâță poftele dinăuntruși stăruie în plăcere. care prin învățăturile și faptele lor. op. trebuie remarcat că diavolul nu influențează direct voința noastră.. 352.. 5. bunuri sensibile și încercând s-o atragă spre aceasta cu toată opreliștea legii. îndemnul de a face răul nu este de la Acesta și nici nu exprimă porunca Lui. amâgindu-ne fantezia cu chipuri înșelătoare și propunândune un bine aparent în locul binelui adevărat. (Lc. 31).căderii în păcat. care în locul binelui adevărat înfățișează un bine înșelător și pierător de suflet. smintesc sau prigonesc pe cei buni și plăcerile pe care le ațâță în simțuri obiectele din afară. Dorința care îmbolde ște la păcat nu este de la Dumnezeu ci de la om. firea nostră s-a stricat.17 Chipul în care ispitește diavolul este mai ales ațâțarea gândului omului cu diferite închipuiri. 18 8 . 19 Dicţionar Biblic. permițându-i diavolului să0i ispitească pentru ca aceștia să împlinească voia lui Dumnezeu. griji și supărări și ne încearcă atât de des și de greu răbdarea.

și să ne rugăm în chip corect. milostenie. V. Spovedania. Când suntem ispitiți. Egumenița. Cuvinte de Aur. 23 9 . și să luăm aminte cucu toată puterea. Ed. 24 Sf. Ioan Gură de Aur. 280-281. ci împreună cu ea să se însoțească și gândul. să arătăm postul adevărat. Stăniloae. înfrânarea de la mâncăruri de aceea a fost rânduită. 2013. D. vol. El trebuie să devină mai înalt decât banul. 70. Cel ce posteșște trebuie mai mult decât toți să-și înfrâneze mânia. Fiindcă. adică înfrânarea de la rele. avem nevoie de post și rugăciune. p. p. Galați. Casa cărții de știință. Sf. având în vedere acel Ochi priveghetor și judecata nepărtinitoare. Ascetică și mistică creștină. Rugăciunea. trad. pp. să arate mai mare dărnicie. vol. Cuvinte de Aur. ca să pună frâu puterii trupului și să-l arate ascultător pe armăsarul poftelor noastre. 52. Ed. tăria și puterea sufletului. trad. Pocăința. și să-l respingem pe diavol ca și cum îl vedem în fața ochilor noștri. căci aceasta înseamn ă postul.24 3. Ed. Clasificarea păcatului 3. adică în afecte exagerate. Păcatul strămoșesc 22 Pr. După ce reușim să punem frâu pornirilor trupești. dacă limba doar rostește cuvintele în timp ce gândul nostru pleacă afară. Victor Manolache.1. Trebuie să arătăm. 1993. ci în modul acesta mai mult vom fi osândiți. să învețe îngăduința și blânde țea și să aibă inima zdrobită. cercetând piața. Pr. Ioan Gură de Aur.aspirație în afectele de ordin biologic transformându-le în patimi. trebuie să ne luptăm cu mare putere. Pr. prin elementul spiritual care le colorează. 2014. și să alungăm orice gând care ne tulbură mintea. împreună cu înfrânarea de la mâncăruri și înfrânarea de la cele care ne fac să ne ostenim mult pentru asceza duhovnicească. atunci nu ne folosește rugăciunea. Cluj Napoca. Pentru că. Victor Manolache. Dumnezeiasca Împărtășanie . să îndepărteze gândurile poftelor celor înțelegătoare. Egumenița. Postul.22 Pentru a rezista acestor ispite. încât nu numai limba să vorbească. și cele legate de casă. Din trăsăturile animalice ele devin trăsături diabolice. străbătute de o sete infinită în satisfacere. Galați.23 Orice grijă a noastră trebuie îndreptată spre mântuirea sufletului. VI. și să alunge din sufletul lui orice răutate față de aproapele.

Dogmatica Ortodoxă. Prin creație. întrucât întunecă și degradează puterea de cunoaștere și de 25 26 Pr. El are iraționalitatea simțirii ca singură normă de discernământ în slujba conservării trupului. Iar prin ea se prinde cu totul de plăcere ca de ceea ce e bine și se ferește de durere ca de ceea ce e rău.și are imboldul mișcarea irațională. Lector George Remete. Când deci omul nu e preocupat de a face altă deosebire decât simțirea trupească de plăcere și durere. în care își are scaunul înțelepciunea. calcă porunca dumnezeiască. n-a părăsit-o. 10 . Pr. între cele vremelnice și cele veșnice.25 Sf. săvârșind păcatul omul intră în domeniul răului și este constrâns să simtă deosebirea dintre binele pe care l-a cunoscut înainte și răul pe care îl cunoaște acum. p. 73. convinge pe om să îmbrățișeze pe cea dintâi (plăcerea) și să respingă pe cea de a doua (durerea). în care e vădit că. au după Scriptură. o probă precisă. iar pomul cunoștinței binelui și răului e simțirea trupului. Stăniloae. dimpotrivă. Pentru atingerea acestei desăvârșiri era necesară și o încercare. 1997.Păcatul strămoșesc este atât fapta personală. Astfel mintea are puterea de a deosebi între cele spirituale și cele supuse simțurilor.”26 Ființa sau esența păcatului strămoșesc constă în neascultare. o slăbire a puterilor sufletești și trupești în general și a puterii de cunoaștere în special. căci. Prin păcatul strămoșesc. D. Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu capacitățile fizice și sufletești necesare progresului întru desăvârșirea personală. din iubire nesfârșită. „Deci. Sirah 10. Episcopiei ortodoxe Alba Iulia. 13). Aceasta fiind o putere a trupurilor însuflețite și sensibile. ca urmaș al lui Adam. prin care omul să-și afirme liber și conștient. neîncredere și nerecunoștință bazate pe mândrie.. puterea de a deosebi între anumite lucruri. o pervertire. ci una în minus. nu înseamnă o îmbogățire în cunoaștere. mâncând din pomul cunoștinței binelui și răului. Cunoașterea răului. amândoi pomii. a pomului vieții și a pomului cunoștinței binelui și răului și adeziunea lui Adam la cel din urmă pom. op. Omul primind porunca divină să nu se atingă cu fapta gustării de această simțire. iar pe celelalte să le disprețuiască. Ed. 195. intenționată. este o întunecare. istorică a strămoșilor Adam și Eva. adică atât mintea cât și simțirea.(Is. Iar simțirea are puterea de a deosebiîntre plăcerea și durerea trupului. p. experiența lui. Ea fiind puterea de discernământ a sufletului. cât și starea de păcătoșenie a firii omeneștidecăzute cu care se naște omul. întrucât omul a venit în existență alcătuit din suflet mintal și din trup înzestrat cu simțuri. omul a cunoscut binele și răul. Maxim Mărturisitorul ne explică prezența celor doi pomi din rai. pentru că nu este o luminare ci. cit. după cum prin înțeles pomul vieții e mintea sufletului. îl îndeamnă ca de cele dintâi să se prindă cu toată sârguința. dorin ța ireversibilă de a viețui numai în și prin Creatorul său care l-a adus din neființă la ființă. Cunoașterea răuluinu înseamnă op cunoaștere în plus.

sub aspect formal. op. tristețea. Pr. mânia. deoarece prin acesta s-a pierdut desăvârșirea. fericirea relativă.27 3.. Această deosebire se numește teologică din pricina efectelor ce le produc în raportul credinciosului cu Dumnezeu. Ioan Casian a redus multitudinea de păcate la opt.28 Păcatele ușoare sunt acele păcate prin care credinciosul. cele împotriva Duhului Sfânt. op. Păcatele ușoare nu terbuie privite cu nebăgare de seamă. am ajunge la trei: iubirea de argin ți. duc la păcate grele. și s-a rupt comuniunea cu Dumnezeu. Lector George Remete. slava deșartă și mândria. Aceste păcate răpesc credinciosului harul dumnezeiesc. unii dintre părinții filocalici au unit slava deșartă cu mândria și au rămas astfel cele șapte păcate capitale sau de căpetenie. săvârșește lucruri oprite în mod lămurit de poruncile dumnezeiești. adică chinurile iadului. degradare și moarte. p. se abate în chip ușor de la legea morală și de la calea mântuirii. iubirea 27 Pr. cu multă răutate a voii sale. iubirea de arginți. Dr. adică cele opt gânduri ale răută ții: lăcomia pântecelui. Ființa păcatului strămoșesc cuprinde două aspecte: material. cit. Vina păcatelor personale se numește păcat actual. 28 11 . Păcatul de moarte îndepărtează cu totul pe credincios de Dumnezeu. și anume: păcatele grele sau de moarte și păcatele ușoare. p. teologic. ceea ce înseamnă pierderea harului divin și alterarea chipului divin.29 Păcatele grele sunt păcatele prin care cineva. și îi pregătesc moartea. 196-197.2. pp. Păcatele capitale Sf. De aceea. Prof. păcatul strămoșesc constă în vina care se impută sau este legată de om. deosebim două feluri de păcate. 191. căci ele sunt urâte lui Dumnezeu și dacă nu se șterg prin pocăință. 29 Credința ortodoxă. desfrânarea. Dacă ar fi să facem o sinteză a celor șapte păcate capitale sau a celor opt gânduri ale răutății. dintr-o slăbiciune a voii și a cunoașterii sale. Gheorghe Popa. pe când păcatul ușor nu-l întoarce de la El cu totul.înțelegere a omului. Mai târziu. trândăvia. care înseamnă de fapt slăbiciune. Păcatele personale Deosebirea teologică a păcatelor vine de la natura esențial deosebită a lor. 356. iar vina ca stare de păcătoșenie moștenită de la strămoși se numește păcat habitual. Păcatele grele se împart în trei categorii: păcatele capitale. cit. care este viața lui.. Păcatul strămoșesc a dus la cunoașterea răului. strigătoare la cer.

31 Evagrie Ponticul. adică iubirea trupească și egoistă de sine. modestia și smerita cugetare. care dă naștere desfrânării. chiar dacă ai fi înghițit tot Egiptul și ai băut tot Nilul”. 16). Filavtia sau iubirea trupească de sine este nimicită de iubirea duhovnicească de toți și de toate. 7-12. este un păcat ușor. 12 . În luptă cu gândurile. pp. Evagrie Ponticul ne sugerează ca atunci când dorim diferite mâncăruri. p. ochiul privegherii. 139.. Lăcomia conduce la slăbirea puterilor intelectuale care ne împiedică de a ne ruga și de a face acte de evlavie. Deisis. Anul LXXXII.34 30 Pr. beție. p. în „Teologie și Viață”. Ioan Scărarul spune: „Diavolul stă în stomac și te împiedică de a te socoti sătul. cit. folosirea narcoticelor etc. Lăcomia. 2006. receptacul al bolii. trivialitatea. renunțarea la odihnă. devin însuși scopul vieții. Liviu Petcu. p. imaginare a mâncărurilor. Ed. Sf. 32 Răutatea lăcomiei constă în aceea că mâncarea și băutura. botniță a ascezei. 115. Gheroghe Popa. Ioan Casian. căci săturarea poftește diverse feluri de mâncăruri. care sunt mijloace de a ne întreține viața. este nevoie de bunuri materiale și se naște astfel iubirea de arginți și de toate celelalte care formează lanțul fărădelegilor. lenea. Etimologic. op. limbuția. iar foamea socotește că e o fericire săturarea cu pâine. nr. etc.de plăcere și iubirea de mărire (I Ioan 2. Prof. nebunie fără frâu. să ne reducem rația de pâine și de apă. bucuria. doică a gândurilor. ca să poată fi satisfăcute acestea două. Asist. păcatele sunt prezentate ca fiind înșiruite în lanț. moarte tristă. La Sf. pedagogul trupului etc. adică: legământul sărăciei. 204-205. Doctrina despre păcat în scrierile filocalice. Celor opt păcate capitale trebuie să le opunem virtu țile cre știne: înfrânarea. 33 Virtute ce se opune lăcomiei pântecelui este înfrânarea (enkrateia) care este blanța moderației. cumpătarea. 32 Ibidem. cit. care constituie votul monahal. 196-197. 33 Pr. 34 Evagrie Ponticul. căci ispititorul știe să facă focul din tot felul de lemne. gastrimargia înseamnă „stomac mânat de o violență furioasă”. intimidare a scopului ei. Sibiu. fiind un exces în lucruri indiferente. îndelunga răbdare. ca să fim mul țumiotori chiar și pentru o singură bucătură. desfrânarea. începând de la trup. sărăcia de bunăvoie. op. al castității și al ascultării. Dr. invidie a sănătății. 31 Ispitele încălcării regulilor sunt multiple. Împotriva acestor trei păcate luptă virtuțile. de la lăcomia pântecelui. dacă pătimașul nu-și poate satisface aceste plăceri se mânie. ajungem la un singur păcat – sursă a tuturor celorlalte: filavtia. 58. apoi se întristează. Despre cele opt gânduri ale răutății și replici împotriva lor . Dr. întinare a gândirii. relaxare a postului.. dar poate deveni păcat greu.30 Lăcomia pântecelui (gastrimargia) e mamă a desfrânării. plăcerea desfrânată sau pofta dezordonată. pp. 2006. Sintetizândule și mai mult.

neizbutind nimic. 116. bogăție a captivității. 36 13 . 143. să alunge gândurile necurate din cugetul său și să fugă de tovărășia celor desfrânați.39 Mânia este o patimă extrem de acută. ca și cum realitatea lor ar fi văzută și de față în chip nemijlocit. p. deși virtuase. vot pentru restricție. Datoria creștinului este ca prin post și rugăciune să lupte împotriva acestui păcat. ci însăși viața noastră trecătoare. întinându-le sufletul. 85. și. sunt totul clasificate drept ne bune pentru că. 119.35 Dovadă că păcatul trupesc nu stă atât de hotărât deasupra celorlalte și nu le înlătură și nu le adumbrește pe celelalte e pilda cu fecioarele înțelepte și cele nebune. Fecioria nu este o calitate suficientă prin ea însăși. sărăcie a pântecelui. Steinhardt. Iași. căci se zice că e ofierbere a părții irascibile și o mișcare împotriva celui ce ne-a nedreptățit sau a celui ce pare că ne nedreptățit. 359. Jurnalul fericirii. 37 Credința ortodoxă.Demonul desfrânării ne constrânge să dorim diferite trupuri. Manifestarea avariției e un egoism maladiv care își subordonează totul. Fecioarele nebune era fecioare. p. înfometările viitoareși bolile ce se pot întâmpla. amărăciunile sărăciei și cât de rușinos este să primim de la alții cele de care avem nevoie. ea sălbăticește 35 Ibidem. Dar dacă nu e păcatul principal. p. p.. îngrășare a bolilor. milostenie și atenție. p. 38 Ca viața și moartea să se întâmple deodată în același om. să înceteze înfrânarea. Manuscrisul de la Rohia. Ea ne sugerează o bătrânețe lungă. 38 Evagrie Ponticul. op. neputința mâinilor la lucru. profeție a norodului. nu face parte dintre lucrurile plauzibile. păcatul prin excelență e desigur acela cu ajutorul căruia diavolul își bate joc de oameni în chipul cel mai direct și mai absolut. 39 Ibidem. simplitate a mâncărurilor. Polirom.36 Din desfrânare izvorăsc: cugetele necurate. nu scutește câtuși de puțin vigilența față de celelalte ispite diavolești care se pot lipsi de abstinența sexuală spre al mâna pe om spre iad și pe alte căi. cîci iubirea milostivă desființează nu numai avuțiile. tot astfel e cu neputință ca iubirea milostivă să coexiste în cineva împreună cu avuțiile. îi apleacă spre acele activități rușinoase și îi face să zică și să audă anumite cuvinte. cel mai tare îi atacă pe cei ce se înfrânează pentru ca aceștia. cit.37 Iubirea de arginți (philargyria) e zgârcenie a idolilor. N. Acest viciu îmbracă cele mai variate forme și nu se manifestă doar în grija lipsită de temei de a ne asigura bătrânețile. Ed. nu aveau credință. E domeniul lui de predilecție pentru că nicăieri altundeva nu ne „prinde” în ipostazele cele mai ridicole și mai „vulgare” și unde-și poate râde de noi în modul cel mai facil și din loja de avanscenă cea mai confortabilă. răutate cu multe griji. distrugerea vieții familiale și nepăsarea față de nevoile celorlalți semeni. chiar și relațiile interpersonale și mai ales grija de cei care ne sunt încredințați. 2012.

40 Creștinul are datoria să se ferească de păcatul mâniei și să lupte împotriva ei cu virtutea blândeții. atunci cțnd dezgustul și nepăsarea au drept obiect munca trupească. Gheorghe Popa. Alungarea pizmei din suflet aduce pacea și bucuria. 208-209. oglindindu-i fața celui ce l-a întristat. Lenea este firească.42 40 Ibidem.toată ziua sufletul. 359. din pricina oboselii și a trudei legate de ea. prin care omul se întristează și se dezgustă de binele ce trebuie să-l facă. Munca este o lege fundamentală a vieții. p. Lenea este o rătăcire și nepăsare pentru mântuirea veșnică a sufletului. precum și împotriva lenei. Iar când durează mai mult timp și se preface în iritare. pe care nu le cunoaște cel stăpânit de ea. Lenea se opune muncii. 42 Credința ortodoxă. Lenea nu este un viciu deosebit. Dr. 123-124. op. ci ne facem vinova ți de eaori de câte ori neglijăm diferite virtuți și porunci. pentru aceasta el fuge de osteneala cu care se face binele. o lipsă de energie fizică și morală. Prin invidie se păcătuiește față de Dumnezeu și față de aproapele. Munca reprezintă partea noastră de contribuție la mântuire. El nu pizmuiește pe omul harnic și vrednic.41 Invidia sau pizma este păcatul care ia naștere în inima omului și care prilejuiește părere de rău pentru binele aproapelui și bucurie pentru nenorocirea și suferința lui. cit. Prof. care se arată prin dezgustul și nepăsarea pe care o simte cineva față de orice acțiune. pp. 5). și atacuri ale unor fiare veninoase. care împiedică realizarea menirii principale a omului în societate. 3. Dar aceste patru semne ce însoțesc iritarea ar putea fi găsite urmând majorității gândurilor. smereniei și dragostei către aproapele. 41 14 . De aici rezultă gravitatea trândăviei. ea produce tulburări noaptea: o topire a trupului și paloare. Îndreptățită este numai mânia împotriva gândurilor rele.. adică activității făcute cu efort și cu metodă pentru a crea bunuri materiale și spirituale spre satisfacerea nevoilor și aspirațiilor noastre trupești și sufletești. nici desăvârșirea omului și transformarea naturii. dar răpește mintea mai cu seamă la rugăciune. ci se ostenește să-i urmeze în pildă. împotriva patimilor și a păcatelor. 16) Creștinul trebuie să se ferească de acest păcat. fie fizică fie intelectuală. faptele bune fiind condiție neapărată pentru dobândirea mântuirii. spornic în toate cele bune. pp. Pr. Trândăvia (akedia) este un defect al voinței. din cauză că trebuie să le dobândim cu trudă și osteneală. Lenea este o greșeală morală când dezgustul și nepăsarea au ca scop și obiect bunurile spirituale. din care odrăslesc o seamă de păcate. Fără muncă nu-i posibilă existența fizică.(Iacov 3. Aceasta este mânia sfântă de care a fost pătruns și sufletul Mântuitorului (Mc.

133. p. păcatul mândriei este cel mai urât păcat înainte lui Dumnezeu. Smerenia. Ioan Gură de Aur spune despre slava deșartă că „se face pricina multor rele pentru noi. după cum și smerenia „poate face din diavoli îngeri”. În hotărârea lui Dumnezeu însă. și firea oamenilor lesne se schimbă și se preface. Ed. Deci. chiar dacă cineva a reușit nenumărate lucruri. Ei înșiși acum îl laudă și după aceea îl osândesc pe același om. 82. 43 Sf. 2010. 44 Ibidem. Atât de mare rău este slava deșartă! Nu știi că precum umbra. precum și neîndrumarea celor greșiți pe calea mântuirii. când le pierdem și pe cele pe care le avem? Astfel. etc. Deci. ca printr-o poartă. Ioan Gură de Aur. vol. cit. nici să ne înșelăm pe noi înșine în zadar și fără sens. vol. Arhimandrit Ioanichie Bălan. Cuvinte de Aur. ci să priveghem și să luăm continuu din Sf. 4. 45 Cf. p. lepădarea de credință. ne-o ia și ne lipsește de folosul care vine din ea. deznădejdea față de îndurarea lui Dumnezeu. 2012. p. și prin ea. chiar dacă a dus o viață virtuoasă. 203.44 După părintele Cleopa. Scriptură medicamentele duhovnicești.45 Demonul mândriei aduce sufletului căderea cea mai grea. ci să creadă că el însuși este cauza izbânzilor sale și să se îngâmfe împotriva fraților ca unii fără minte. acest lucru niciodată nu se poate întâmpla. VânătoriNeamț. eresul. căci îl convinge să nu mai mărturisească ajutorul lui Dumnezeu. secta.. îngâmfarea.”43 Două lucruri sunt pierzătoare și păgubitoare pentru mântuirea noastră. pentru că nu știu toți despre el acest lucru. Duh. Ed. Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt acestea: necredința și împotrivirea adevărului dovedit al credinței creștine. ce-ar putea fi mai pierzător decât această vătămare. 140. De aceea nu trebuie să stăm liniștiți. deoarece n-a putut să-și înfrâneze limba. pizmuirea aproapelui pentru harul ce i s-a dat. deși nu există ceva mai smerit decât ea. să nu fim neîn țelep ți. 46 Păcatele împotriva Duhului Sfânt Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt acelea prin care creștinul se împotrivește cu îndărătnicie poruncilor dumnezeiești și tuturor lucrărilor Sf. dar se mândrește. Ne vorbește părintele Cleopa . la fel și lauda lor dispare după ce s-a risipit în văzduh? De altfel. Galați. Mănăstirea Sihăstria.Sf. slava deșartă și lauda . sinuciderea. acele fariseu a devenit mai mic decât vameșul. ura de moarte. 15 . Victor Manolache. Așadar. și dacă avem vreo comoară duhovnicească. ca să nu fim stăpâniți de aceste patimi pierzătoare. Pr. trad. căci acesta a făcut pe îngeri diavoli. 46 Evagrie Ponticul. va deveni cel mai netrebnic și mai de plâns decât toți. pentru sporirea lui în fapte bune. p. și-a golit toată bogăția lui. nepocăința până la moarte și nesocotirea darurilor lui Dumnezeu. II. Egumenița. încrederea nesocotită în bunătatea lui Dumnezeu. anume să facem ceva din cele duhovnicești ca să fim preaslăviți de oameni și să ne mândrim cu toate câte am reușit să facem. op. mândria.

Arhimandrit Ioanichie Bălan. se cere de la noi un singur lucru și anume. Scriptură. intelectual. 4. păcatul. Însă. există Atotputernicul Doctor Ceresc și leacuri cerești. însă El nu iartă păcatele acelora care nu se pocăiesc” și „noi vom fi judecați nu pentru mulțimea fărădelegilor. pp. pp.48 Concluzii Pentru bolile pământești există medicamente pământești. din punct de vedere spiritual. Dacă un astfel de vinovat se căește din adâncul sufletului. căci „nu este păcat. 47 Cf. El poate face ca tote păcatele să se șteargă ca și cum n-ar fi existat. iar cele rele ce decurg din ele să se stăvilească. cit.”47 Păcatele strigătoare la cer sunt acelea care cer singure sancțiunea încă din lumea aceasta. op. care să covârșească bunătatea și dragostea de oameni a lui Dumnezeu. 86-87. 212-213. Gheorghe Popa. homosexualitatea – îndreptată împotriva instinctului sexual și lipsa de cintire a părinților. ci pentru că nu voim să ne pocăim.. SF. 30-31.”49 Cred că păcatul este o stare de dezarmonie și zdrobire pentru care suntem responsabili..Pricina pentru care aceste păcate nu se iartă de către Dumnezeu. nici în veacul de acum. Pr. vol. 48 16 . păcatele strigătoare la cer sunt: omuciderea. însă tot mai mult pe măsură ce dezvoltăm. pentru ca răutatea să fie înfrânată. oprirea plății lucrătorilor – îndreptate contra instinctului social. Prof. Ele sunt păcate grave împotriva aproapelui și a societății și sunt pedepsite cu asprime și de către legile societății. asuprirea văduvelor. Acest Doctor este Iisus Hristos. op. să ne pocăim sincer. pentru ca toate acestea să se împlinească. iar prin aceasta. oricât de greu ar fi el. este „îndărătnicia omului de a nu se pocăi de aceste păcate în toată via ța și împietrirea inimii lui. se aduc prejudicii demnității omenești și societății. Dr. Pentru că fiecare păcat este o încălcare a legii sfinte a lui Dumnezeu. 49 Arhimandritul Serafim Alexiev. După Sf. orfanilor și săracilor. numai Acesta în minunata Sa Atotputernicie poate ierta păcatele. Ne vorbește părintele Cleopa. Sunt păcate ce se împotrivesc ordinii naturale și sociale.cit. nu deplin. Marcu Ascetul spune: „Nimeni nu este atât de bun și de milostiv precum este Domnul. nici în cel viitor. Pentru cea mai gravă dintre boli. se mărturisește și se hotărăște să nu mai păcătuiască și cere lui Dumnezeu cu stăruință și cu lacrimi atunci prin Taina Pocăinței el va putea primi iertare.” Cel ce săvârșește astfel de păcate nu primește iertare de la Dumnezeu pentru că nu voiește să fie iertat și să asculte poruncile lui Dumnezeu. pp.

. de asemenea. 2003. Mitropolitul Antonie de Suroj. Sfinții Părinți ne învață să ne luptăm cu păcatul cât este mic. deplânsă. Teologie. Tomul VIII. Iași. Gheorghe Popa. 2003.iar această separație este un păcat. Biblia sau Sfânta Scriptură 2. Pr. cit. op. Mai aproape de Hristos.”51 Bibliografie 1. Credința ortodoxă. în „Analele științifice ale Universității „Al. Pr. Prin urmare. Iași. să nu trecem cu vederea acel lucru mic. Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Ed. Liviu Petcu. iar nu când se face mare și se înrădăcinează prin patimă în inima noastră. op. Pr. nici nu vei fi ispitit deloc de acestea. curând se face mare.o stare de separație de aproapele nostru. o separație de Dumnezeu. Dr. dar ar trebui. 50 51 Mitr. dacă recunoaștem în noi o separație de Dumnezeu. Petre Semen. adevărata pocăință este părăsirea păcatului și căința inimii. 5. te vei primejdui să cazi încet-încet în cele mari” căci „când noi păcătuim ceva mic și nebăgat în seamă sau ne lenevim în lucruri părute mici. Dan Sandu. Doxologia. Iar nefiind atent la cele mici. 4. cit. traducere de Dragoș Dâscă. Ed. 6. Edit. Pr. fiindcă lucrul mic și nebăgat în seamă. Ed. să ne amintim că două dintre Evanghelii ne prezintă o genealogie a lui Hristos. 7. 17 . Cuza”din Iași”. 1995. aceastî realitate trebuie spovedită.50 Păcatele omului rămân nedezlegate dacă nu se fac fapte de pocăință. Eseuri pentru o dogmatică evanghelică. Introducere în Teologia Morală – Principii și concepte generale. Oradea. 74-75. Prof Dr. Vorbim mereu de faptul că moștenim păcatul. p. Sf. Dimensiunea modernă a Hristologiei. Spovedania și iertarea . Performantica. Dr. Edit. în clipa zămislirii. pp. Cartea Creștină. 2002. iar Hristos a spus: „Voi judeca pomul după roadele sale. „căci fără de îndreptare nu poate să existe iertare”. 2014. 2011. Prof. dar zdrobirea este drama și păcatul. să o simt ca pe un păcat chiar dacă în acest moment nu duce la acțiuni concrete sau nu este urmarea vreunei fapte anumite. Iași. p. 988. Mitropolitană Trinitas. Dr. în El întreaga ceată a sfinților și a păcătoșilor este răscumpărată. Însă. Cele șapte păcate capitale condamnate de Biblie . 199. 3. Ioan Gură de Aur spune: „Dacă ești atent și te asiguri în amănunte nu vei cădea în greșeli mari.” Pomul sau arborele acestei genealogii este recapitulat în Domnul Iisus Hristos. I. Dicționar biblic. Antonie de Suroj. Iași.. Prof. Fărădelegea morală este fie o consecință fie o cauză a separației sau a zdrobirii.

Cuvinte de Aur. 10. Anul LXXXII. În luptă cu gândurile. 16. 13. Mănăstirea Sihăstria. 2012. Pr. Postul. Pr. Ascetică și mistică creștină. Episcopiei ortodoxe Alba Iulia. Ne vorbește părintele Cleopa. Pr. Cuvinte de Aur. 2006. Arhimandrit Ioanichie Bălan. îngâmfarea. Ed. II. 12. Evagrie Ponticul. vol. Casa cărții de știință. 2007. N. Galați. Pr. 2013. Pocăința. Vânători-Neamț. Victor Manolache. 17. Jurnalul fericirii. pp. 2012. Cuvinte de Aur. Egumenița. Ioan Gură de Aur.Valentin Lică. Ioan Gură de Aur. 15. 1993. Arhimandritul Serafim Alexiev. slava deșartă și lauda. Filocalia. 14. Ed. Dogmatica Ortodoxă. Sf. Manuscrisul de la Rohia. Liviu Petcu. 1997. vol. Polirom. Egumenița. Iași. Victor Manolache. Sf. D. Sofia. trad. 7-12. Galați. trad. Cluj Napoca. trad. vol. vol. 2014. tăria și puterea sufletului . Ed. vol. Ed. București. Ed. Rugăciunea. 18 . Pr. Ed. D. Stăniloae. 2006. Cf. Galați. trad de Gheorghiță Ciocioi și Petre. Victor Manolache. mândria. V. Ed. 9. Dumnezeiasca Împărtășanie. Ioan Gură de Aur. 1. 1947. în „Teologie și Viață”. 4. 2010. Dr. Steinhardt. 35-46. VI. Ed. Doctrina despre păcat în scrierile filocalice. Pr. nr. Leacul uitat – Sfânta Taină a Spovedanie. Despre cele opt gânduri ale răutății și replici împotriva lor. 18. Sibiu. 6. 11. Lector George Remete. Ed. Sibiu. Cf. Asist. Deisis. Stăniloae. Egumenița. Smerenia.8. Institul de Arte Grafice „Dacia Traiană”. Spovedania. Pr. Sf. Ed.