You are on page 1of 3

Michel Foucault

- Ceci n'est pas une pipe -

Michel Foucault, unul dintre cei mai influenti filosofi ai secolului XX, publica in
anii 60’ o lucrare in care analizeaza, prin filtrul filosofiei poststructuraliste, o
parte din cele mai importante lucrari de arta plastica a pictorului suprarealist
Rene Magritte.
Eseul are ca nucleu lucrarea ,, Ceci n'est pas
une pipe.’’, in care artistul picteaza o pipa,
sub care este scris: ,,Aceasta nu este o
pipa.’’. Conflictul contradictoriu care il
creeaza lucrarea, intre comunicarea vizuala
si cea lingvistica, pune in discurie principiile
semiologiei moderniste, care se bazeaza pe
unitatile: element, structura si sistem. ,, Ceci
n'est pas une pipe.’’ pune la incercare
percepria privitorului in legatura cu un obiect
familiar privirii, ceva ce nu mai trebuie numit, ca in final sa nege faptul ca
acel obiect este ceea ce este.
Foucault, compara lucrare cu o caligrama, in care cuvintele sunt dispuse in
asa fel incat sa creeze o imagine grafica specifica textului care o compune.
Prin ,,Aceasta nu este o pipa.’’ se inteleg urmatoarele lucruri:
- pipa din tabou nu este o pipa, ci o reprezentare a unei pipe.
- tot tabloul nu este o pipa, ci o panza prinsa pe un sasiu cu rama.
- ca in final sa ajunga la forma in care spune: cuvantul ,,aceasta’’ nu este o
pipa, ci doar un grup de semne grafice.
Exemplele de mai sus dezbat problema semnificantului, cuvantul
si
semnificatului, conceptul, prin eclipsarea legaturilor, prin negarea a ceea ce
este evident, a ceva ce nu mai trebuie sa i se dezvaluie numele si celebreaza
diferentele. Un joc al sensurilor care demonstreaza, dupa parerea mea,
fragilitatea si flexibilitatea unui semnificant care se diferenteaza de ceilalti
semnificanti similari ca structura dar cu un alt semnificat in cadru sistemului;
ex: onomatopeele. Procesul colectiv de formare a semnificantilor, inteleg, ca
ne pune la dispozitie un sistem de identificare si verificare a nivelului de
constinta la care ne aflam. Daca in antichitate ne confruntam cu: ce este, ce
cunoastem si ce comunicam, in prezent filosofia pune la incercare lumea,

Iar limbajul il putem defini ca totalitatea semnificantilor si semnificatiilor. este reversibil si Foucault apreciaza ca discursul incepe procesul estetic care intretine sau concureaza cu figura. in spatele careia este un peisaj muntos.constinta si limbajul. Perceptia nu ne mai este afectata de nevoia de a explica o situatie tipica unei lucrari suprarealiste. suprarealismul lui Magritte. Figura creeaza alt timp de limbaj. analizand sursa de lumina. iar acesta lucreaza intr-un sistem care se compune diferit de figura.regia’’ unui astfel de montaj si sa imi imaginez 2 ipostaze: una in care ceea ce se reflecta in oglinda ar fi un al doilea personaj care sta in fata oglinzii cu fata in directia opusa. lucrarea ne lasa sa ne gandim ca poate in afara picturii alte reprezentari mai mici si mai mici se desfasoara. sa recompun . Putin probabil ca pictorul sa se fi rezumat doar la atat. acest lucru se poate deduce dupa umbra lasata pe fundalul mat. Umbrele lasate urmeaza normal volumule personajului feminin din spatele oglinzii.. in care este pictata o scena din timpul unui joc de fotbal. A doua ipostaza... Am incercat sa fac un exercitiu. iar prin analogia cu papusile matroska. mai departe exluzand asemanarea dintre discurs si figura. Aceasta infatiseaza un personaj feminin care tine in brate o oglinda. Nimic ciudat la prima vedere. Aici problematica este aceea in care stabilim relatia dintre cela doua reprezentari a aceleiasi imagini. Ceci n'est pas une pipe. din partea stanga. cat si ale celui din oglinda. . Femeia sta aproape de peretele din spatele ei. mult mai potrivita cu spiritual . care este in afara tabloului.Representation” este alta lucrare a pictorului suprarealist. .Les Liaisons dangereuses’’ este o alta lucrare ce accentueaza limbajul grafic suprarealist propus de Magritte. iar daca clasicismul impunea directia figura-discurs. ci incerca sa gaseasca un resort de predictibilitate. desfasurat pe spatiul verde din jurul unei cladiri albe. . pana cand atentia este indreptata asupra balustradei de piarta din partea stanga a tabloului unde.. In oglinda se reflecta un corp feminin foarte asemanator cu cel al personajului care tine oglinda.’’ nu este singura lucrare dezbatuta de Foucault. in golul lasat de aceasta este pictata aceeasi scena de fotbal din imaginea centrala. Prin cuvinte se creaza discursul. ceea ce ar putea fi posibil. indreptata spre privitor.

Ariesan Radu Istoria Artei. Nu e o intamplare ca cele doua personaje seamana. cu prudenta de a crea vreo speculatie. compozitie. Daca la Kandinsky se vorbeste despre pictura in doua registre: . printr-un limbaj plastic unic care porneste de la forme comune. stim foarte bine ca optica nu se comporta asa. dar pe care le deformeaza si le reproduce articulat de un conflict al semnificantului si semnificatului. care nu mai trebuie numite. relatii interne. La suprarealismul lui Magritte.ce este?’’ – gestica ce o formeaza = improvizatie. Prelungire de studii . evidente.suprarealist. Doresc sa cred ca suprarelismul face posibila existenta unei semnificatii.ce pot gasi?’’ – un patrat rosu.. cu toate ca. Ma intorc la prima ipostaza si afirm. si ceea ce putem gasi nu e ceea ce cautam. de la postura la forma parului. este aceea in care realul. In lumea reala. uzuale. un triunghi albastru = tensiune. cel mai probabil acesta este un proces esuat. Perceptia tinde sa isi creeze sensuri proprii. si . dupa care sa le explice. ceea ce este.. Si aici intervine contradictia. ca asemanarea dintre cele doua personaje ne conduce gresit sprea a considera ca cele doua sunt una si aceeasi. este distorsionat iar in oglinda sa fie acelas personaj care tine si oglinda. sau culoarea fundalului. proprii acestui curent. nu e ceea ce este.