Valori de care nu stim sa fim mandri

Andrei Plesu,
Uneori, mi-e rusine de harniciile mele saptaminale. Ma las absorbit prea usor de ,,urgente" gazetaresti, de
imediatul politic, de ispravile unor insi de mina a doua si a treia, despre care miine nu se va mai vorbi si de a
caror ,,romanitate" nu sunt deloc mindru. E o boala generala de altfel. Suntem asfixiati cu totii de contingente,
de pasiuni provinciale, de dezbateri meschine.
Stiu ca ,,turnul de fildes" nu e recomandabil (dar stiu si ca unii mi-l recomanda, nemultumiti de ,,amestecul"
meu in treburile domestice). Pe de alta parte, primesc mereu semnale ca exista romani, mai ales tineri, ale caror
ispravi trec neobservate, tocmai din cauza larmei pe care o intretinem cu totii in jurul unor subiecte
inconsistente si trecatoare. Tocmai asemenea tineri, care lucreaza discret, dar tenace, in beneficul natiei,
tocmai ei, de care am putea fi mindri sa fim reprezentati acasa si in lume subzista stins, nerasplatiti cu
altceva decit cu uitarea propriei lor comunitati. Sunt mult mai multi decit ne inchipuim. Si suntem mult mai
vinovati decit credem pentru lipsa lor de ecou. Voi da doar citeva exemple, de ultima ora.
Ati auzit de Andrei Timotino Probabil nu, pentru ca nu-l vedeti la talk-show-uri, nu se afiseaza in mari miscari
civice, nu face tapaj publicitar. Lucreaza. In 2010 a publicat, sub auspiciile celebrei Ecole des Hautes Etudes en
Sciences Sociales, o lucrare de peste 300 de pagini, premiata in Franta, despre ,,viziuni, profetie si putere in
Bizant". Doi ani mai tirziu, prestigioasa editura Brill, de la Leyden, i-a tiparit o monografie de 400 de pagini
despre demonologia platoniciana. In orice tara din lume, Andrei Timotin ar fi deja o vedeta a vietii academice,
un nume cunoscut. La noi e un simplu cercetator sub-platit la unul din institutele Academiei.
Alt exemplu: Silvia Marin-Barutcieff. A publicat anul trecut, la Cluj, o lucrare intitulata ,,Hristofor: chipurile
unui sfint fara chip; reprezentarile din cultura romana veche si sursele lor". E vorba de un studiu iconografic
amplu (aproape 400 de pagini), de un nivel stiintific exemplar. Ar fi fost normal ca si specialistii - cati mai
sunt - si publicatiile ,,mindre" de succesele ,,alor nostri" sa semnaleze evenimentul, sa acorde o oarecare atentie
unei tinere cercetatoare cel putin la fel de ,,interesante" pentru ,,imaginea" tarii, ca si figurile notorii ale
doamnelor Andronescu, Vrinceanu-Firea, sau Elena Udrea.
O sa ziceti ca nicaieri in lume cercetatorii foarte specializati nu fac ,,rating". Ca, deci, e normal sa vorbim mai
mult de politicieni, oameni de afaceri, puscariasi si dansatoare din buric decit de studiosi modesti, izolati intre
zidurile bibliotecii. Nu zic nu. Dar nici sa-i lasam de izbeliste pe cei cu care - daca tot ni se cere - ne-am putea
mindri cu bune argumente si sa defilam, mereu, cu portrete ,,populare", caracterizate strict prin propria
lor vacuitate.
Un ultim caz pe ziua de azi e, din acest punct de vedere, un caz aparte. A intrat in politica, e, prin urmare,
,,cunoscut", dar nimeni nu se intereseaza si nu se lasa impresionat de palmaresul lui profesional. Ba dimpotriva:
te miri cine isi permite sa-l tirasca autoritar prin toata mocirla demagogiei politice dimbovitene. E vorba de dl.
Adrian Papahagi. Tocmai i-a aparut o carte despre ,,Ideea destinului in literatura engleza veche" (Eikon, ClujNapoca, 2014, 430 pag.). E un monument de eruditie si rafinament analitic, despre care mari specialisti de la
Oxford, Sorbona si Munchen s-au pronuntat deja la superlativ. Cuvintul ,,admiratie" e frecvent.
Pe noi, tipul asta de performanta ne lasa reci. Faptul ca avem de a face cu un savant de mare clasa, ca tinuta lui

universitara ar cere un tratament cel putin cuviincios, ca opiniile lui ar trebui luate in serios cu minima decenta,
nu atirna in balanta aprecierii noastre. Ne rafuim cu el la gramada, la rind cu puzderia de toape de prin
parlament si de pe la guvern. Ca dl. Papahagi nu are intotdeauna si in mod necesar dreptate in toate
manifestarile sale politice e inevitabil. Dar si cind n-are, tot e mai onorabil decit liota de Dragnea, Oprea, Ghita,
Mazare, Tariceanu, Ponta, Norica Nicolai, Dan Diaconescu s.a.m.d. care ne intoxica impenitenti de dimineata
pina seara. Cu Adrian Papahagi putem iesi in lume cu certitudinea ca nu ne vom face de ris. Ba dimpotriva. Dar
noi preferam sa ne mobilam ,,mindria de a fi romani" cu de-alde Grapini, Vadim, Sova, Oprea si
Stanoevici. Ceilalti romani stau sub obroc. Tara nu e a lor, ci, vorba unui scriitor roman din secolul 19, a
,,zbieratorilor si dibacilor", mindri de ei insisi.