Apoziție

Apoziția este, în sens restrâns, un atribut substantival, pronominal sau numeral în cazul nominativ
indiferent de cuvântul determinat.
Totuși, această definitie este contrazisă de prof. univ. dr. G.G. Neamțu care consideră că apoziția poate
fi și in cazul acuzativ: "T 78 APOZIȚIE - NOMINATIV/ ACELAȘI CAZ CU ANTECEDENTUL
A. STRUCTURI - TIP.
Am discutat cu Ion, amicul tău. Am discutat cu Ion, cu amicul tău.
B. SOLUȚII:
amicul = apoziție în nominativ cu amicul = apoziție în acuzativ."
Ea aduce o explicație a unui termen și intră cu el într-o relație de egalitate.
În limba română se așază după termenul pe care îl explică (și este izolată de acesta de o virgulă), dar
în alte limbi poate fi și invers.

Tipuri
Apoziție simplă: exprimată printr-un singur substantiv, pronume sau numeral. Exemplu: „Noi, elevii, nu
avem voie să mergem cu telefoanele mobile la școală.”
apoziție dezvoltată: exprimată prin substantiv, pronume sau numeral însoțit de determinări, sau de mai
multe substantive, pronume sau numerale. Exemplu: „Noi, studenții de la informatică, am fost mustrați
cel mai tare de rector.”
În sens mai larg poate însemna orice construcție de tip apozițional, astfel că poate fi echivalentă și cu
un nume predicativ, cu un complement sau cu un element predicativ suplimentar. Poate fi exprimată și
prin adjective, verbe la moduri nepersonale sau adverbe. Exemplu: „Meciul este pe 1 decembrie, adică
de azi în două luni”.