Unitatea 7

[OMUL CONCRET CA OBIECT AL PSIHOLOGIEI]

UNITATEA 7: Omul concret ca obiect al psihologiei
Sinteză
Psihologia Umanistă
 Concepută la momentul nașterii drept “a treia forță din psihologie” (Burgental, 1964),
alături de psihanaliză și behaviorism, psihologia umanistă reprezintă un curent
dezvoltat cu precădere în S.U.A. între 1940 și 1970.
 Spre deosebire de psihanaliză și behaviorism, însă, psihologia umanistă nu a avut
niciodată trăsăturile caracteristice unei paradigme științifice în sens kuhnian. Ea s-a
cristalizat cu precădere în jurul unei atitudini specifice la adresa ființei umane, a
psihoterapiei și a necesității de a lărgi obiectul de studiu al psihologiei, pentru a
include aspectele mai “înalte” ale existenței.
 Deși primele scrieri importante ale psihologilor umaniști apar în anii ’40 (e.g. Maslow,
1943; Rogers, 1942), curentul dobândește popularitate abia două decenii mai târziu, în
timpul perioadei Contraculturii din America. Această perioadă a fost caracterizată de
schimbări și turbulențe majore de natură socială, economică și politică. Dezamăgiri cu
privire la caracterul de hegemon global al S.U.A., la războiul din Vietnam, cât și cu
privire la atitudinea conservatoare a guvernanților, au condus rapid la respingerea
valorilor tradiționale, cât și a autorității. De asemenea, tot acum tinerii încep să
experimenteze drogurile psihedelice și să asimileze o parte din valorile culturilor
orientale.
 Din nefericire, psihologia umanistă a tărit o perioadă scurtă de “glorie” în spațiul
academic american. Psihologia cognitivă, alimentată de teorii precum cele dezvoltate
de Jean Piaget, Noam Chomsky sau Herbert Simon, pe de-o parte, și de progresul
tehnologic realizat în domeniul calculatoarelor, pe de alta, s-a consolidat rapid în locul
behaviorismului și a catapultat psihologia umanistă în irelevanță. Cu toate acestea,
moștenirea intelectuală a psihologiei umaniste poate fi observată astăzi atât la nivelul
unor curente dezvoltate în ultimele trei decenii – i.e. psihologia transpersonală și cea
pozitivă – cât și la nivelul psihoterapiei.
 Chiar dacă au existat mai mulți teoreticieni și practicieni importanți, cei mai de seamă
promotori ai psihologiei umaniste au fost Abraham Maslow și Carl Rogers. Din acest
motiv, vom dedica următoarele pagini teoriilor, abordărilor și valorilor promovate de
către aceștia.
A. Abraham Maslow şi piramida nevoilor

Abraham Maslow (1908-1970) și-a început cariera ca psiholog behaviorist, ajungând
cu timpul să se desprindă de această abordare.
Psihologul american şi-a dezvoltat teoria plecând de la o serie de observaţii făcute în
legătură cu viaţa şi comportamentul maimuţelor cu care a intrat în contact. În acest
sens, Maslow a observat că unele nevoi sunt resimţite mai puternic decât altele – spre
exemplu, nevoia de apă fără de care organismul ar muri în câteva zile.
Astfel de observaţii i-au permis lui Maslow să elaboreze cunoscuta piramidă a
trebuinţelor, care are la bază nevoile fiziologice, iar în vârf nevoile de auto-realizare.
Primul model conceput de Maslow (1943) avea următoarea dispunere:
 Nevoile fiziologice (primare) – includ nevoia de apă, oxigen (în cazul
organismelor aerobe, desigur), aminoacizi, glucoză, lipide, sare şi sex. Tot în

Unitatea 7

[OMUL CONCRET CA OBIECT AL PSIHOLOGIEI]

această categorie putem include atât nevoi generale la nivel de specie, care ţin
de temperatură, lumină şi alţi parametri specifici ecosistemului pentru care
organismul este adaptat, cât şi nevoi specifice individului. Pentru a oferi o
descriere mai articulată, nevoile fiziologice sunt strâns legate de bajagul
genetic propriu al organismului, dar şi de influenţele exercitate de mediul
exterior asupra acestuia în timpul ontogenezei.
 Nevoile de siguranţă şi securitate ocupă treapta imediat următoare a
piramidei. In nuce, aceste nevoi ţin de evitarea situaţiilor care periclitează
integritatea organismului. La majoritatea speciilor, nevoile de siguranţă şi
securitate se opresc la asigurarea unui confort fizic primar în care individul nu
este în pericol de a fi atacat. La oameni, însă, nevoia de siguranţă include
aspecte modelate cultural, precum deţinerea unei proprietăţi private sau a unui
loc de muncă stabil.
 Nevoile de dragoste şi apartenenţă. După Maslow, aceste nevoi constituie a
treia treaptă a piramidei care îşi fac apariţia numai după ce celelalte nevoi
inferioare au fost satisfacute. Desigur, nu toate speciile au astfel de trebuinţe,
ele fiind caracteristice cu precădere mamiferelor sociale. În esenţă, această
clasă de nevoi cuprinde trebuinţe care ţin de dragoste, afecţiune, apartenenţa la
grup şi angajarea individului în practici colective.
 Nevoi ale stimei (eng. esteem). Maslow consideră că această clasă de nevoi se
împarte de fapt în două subclase – una inferioră şi alta superioară. Forma
inferioară a nevoii de stimă ţine de recunoaşterea primită din partea
membrilor grupului social de apartenenţă. Altfel spus, ea ţine de faimă, glorie,
atenţie, reputaţie, şi dominanţă. În contrast, forma superioară a nevoii de
stimă este mult mai puţin variabilă şi volatilă, fiind greu de zdruncinat după
momentul consolidării. Ea formează stima de sine.
Toate nevoiele de mai sus sunt numite de Maslow nevoi-D (de la deficienţă). Numele
face referire la faptul că astfel de nevoi, dacă nu sunt împlinite, mobilizează resursele
organismului spre satisfacerea lor. Din acest motiv, Maslow le mai numeşte adesea şi
nevoi instinctoide, care ţin de homeostaza organismului.
 Nevoile cele mai înalte, numite nevoi-B, ţin de auto-actualizare şi nu de
realizarea homeostazei. Spre deosebire de nevoile-D, acestea nu îşi reduc din
intensitate atunci când sunt realizate. Dimpotrivă, urmându-l pe psihologul
american, nevoile de auto-actualizare, de împlinire şi de desăvârşire a
potenţialului propriu, sunt alimentate constant prin realizare.
În dorinţa de a suprinde caracteristicile esenţiale ale persoanelor care ating ultima
treaptă a trebuinţelor, Maslow a aplicat o metodă calitativă numită analiză biografică.
Astfel, el a cercetat viaţa unor personalităţii consacrate, cuprinzând oameni de stat ca
Abraham Lincoln, savanţi ca Albert Einstein sau scriitori precum Aldous Huxley, cât
şi 12 persoane contemporane care au rămas în anonimat. În urma analizei, Maslow a
elaborat o personalitate model corespunzătoare acestor nevoi înalte. A reieşit că
persoanele capabile de auto-realizare:
1. Erau centrate pe realitate, reuşind să diferenţieze falsul de adevăr, sinceritatea
de minciună;
2. Erau centrate pe probleme, încerând să le rezolve şi nu să capituleze în faţa
lor.
3. Preferau relaţiile personale profunde, cu un cerc restrâns de prieteni în
detrimentul unor relaţii superficiale, de suprafaţă.

Unitatea 7

4.
5.
6.
7.

[OMUL CONCRET CA OBIECT AL PSIHOLOGIEI]

Aveau un simţ al umorului dezvoltat, dar lipsit de ironie şi cinism.
Erau spontane.
Aveau o atitudine umilă şi respectoasă faţă de alte persoane.
Aveau experienţe de vârf – i.e. experienţe prin care este realizată mărimea și
complexitatea universului, dar şi poziţia speciei umane în raport cu acesta.

Maslow considera că nevoile de auto-realizare sunt constituite în ultima instanţă dintro serie de metanevoi care curprind trebuinţe precum frumuseţea, unicitatea,
bunătatea, transcendenţa, adevărul sau căutarea sensului existenţei. Din nefericire,
el considera de asemenea că astfel de nevoi sunt progresiv înăbuşite de societatea
contemporană. Din acest motiv, foarte puţine persoane reuşesc cu adevărat să atingă
ultima treaptă a piramidei.
Concepţia enunţată mai sus era susţinută şi de faptul că în teoria lui Maslow nu se pot
“sări” trepte în piramida nevoilor. Altfel spus, cu cât o trebuinţă este poziţionată mai la
baza piramidei, cu atât ea va fi resimţită mai puternic în conştiinţa proprie atunci când
nu este satisfăcută şi cu atât ea va canaliza mai rapid eforturile organismului spre
satisfacerea deficienţei. Pe cale de consecinţă, persoanele aflate la limita subzistenţei,
cât şi cele private timp îndelungat de anumite nevoi primare, nu pot atinge nivelul
nevoilor-B în acord cu modelul propus de Maslow.
Figura 1. Piramida trebuinţelor

Nevoi de auto-realizare
Nevoi de stimă
Nevoi
sociale
dragoste şi afiliere

de

Nevoi de siguranţă şi
securitate
Nevoi fiziologice (apă,
hrană, minerale, etc)

OBS: În modelele ulterioare, trebuinţele de auto-actualizare şi cele de stimă au fost cu timpul
despărţite de două noi trepte reprezentate de nevoi cognitive şi estetice. De asemenea, în

Unitatea 7

[OMUL CONCRET CA OBIECT AL PSIHOLOGIEI]

vârful piramidei a fost adăugată o nouă nevoie – cea de transcendenţă. Aceasta reprezintă
practic nevoia de a îi ajuta pe alţii să atingă treapta de auto-actualizare.
Modelul etiologic al lui Maslow
 La fel ca şi Sigmund Freud, Maslow considera că viaţa este mânată în mare parte de
nevoia de a satisface trebuinţele primare. Concomitent, el considera că patologiile
izvorăsc din incapacitatea individului de a satisface la un moment dat una din cele
patru categorii de nevoi-D. Astfel, privarea îndelungată de mijloace de a satisface o
nevoie-D generează în ultimă instanţă o “fixaţie” care dă naştere apoi obsesiilor sau
compulsiilor.
 Urmându-l pe Maslow, un individ care în timpul copilăriei este privat de hrană va
ajunge cel mai probabil să devină lacom la vârstă adultă. În mod similar, o persoană
care nu a primit suficientă dragoste în timpul copilăriei va deveni posesivă cu persoana
iubită sau chiar dependentă de aceasta. Acelaşi mecanism operează şi în cazul
persoanelor care au fost ţinta glumelor în copilărie sau a căror competenţă a fost
frecvent pusă la îndoială. Ele vor încerca aproape obsesiv să se facă remarcate şi să
urce pe scala socială a comunităţii din care fac parte.
 În ceea ce priveşte nevoile-B, de auto-realizare, Maslow considera că privarea lor
conduce la metapatologii. Asemeni patologiilor normale, discutate anteior, acestea
dau naştere depresiei, anxietăţii, cinismului sau chiar disperării. Desigur, aşa cum nu
toate persoanele ajung să aibe nevoi-B, nici toate persoanele nu ajung să dezvolte
metapatologii.
Moştenirea intelectuală a lui Maslow
 Deşi teoriile lui Maslow s-au bucurat de popularitate pentru o scurtă perioadă de timp,
ele au devenit din ce în ce mai criticate în ultimele patru decenii.
 O primă categorie de critici este direcţionată către modelul trebuinţelor; un model care
promovează ideea conform căreia este greu, dacă nu imposibil, să resimţi o nevoie de
ordin superior în absenţa satisfacerii uneia de ordin inferior. Cercetând atât experienţa
personală, cât şi istoria socio-culturală a umanităţii, însă, putem găsi suficiente cazuri
în care unele persoane au manifestat nevoi superioare chiar şi în condiţiile în care se
aflau la limita subzistenţei. Mai mult, anumite practici modelate cultural precum
postul, meditaţia îndelungată sau protestul, arată că anumite comportamente subliniază
tocmai ignorarea sau înăbuşirea trebuinţelor primare în detrimentul unei cauze
considerate importante.
 O a doua categorie de critici vizează metodele aplicate de Maslow în cercetările sale.
După cum am amintit anterior, elaborarea conceptului de auto-realizare a urmat o serie
de studii implementate prin intermediul metodei analizei biografice. Această metodă,
totuşi, presupune de la sine o serie de distorsiuni datorate atât subiectivităţii
cercetătorului, cât şi a materialului cercetat. Aici, bineînţeles, se poate sublinia de
asemenea faptul că lista persoanelor capabile de auto-realizare întocmită de Maslow
este nu doar una subiectivă, ci şi una extrem de restrânsă ca volum. Desigur, Maslow
s-a văzut mai degrabă un deschizător de drumuri, sperând că analizele statistice
ulterioare vor introduce un necesar grad de rigurozitate în întreaga întrepindere. Cu
toate acestea, nu este greu de înțeles de ce psihologii contemporani consideră că
teoriile lui Maslow sunt insuficient susținute din punct de vedere empiric (Sommers &
Satel, 2006, p. 74), nesatisfăcând standardele moderne ale rigurozității științifice.
 În ciuda criticilor schițate anterior, influența lui Abraham Maslow poate fi simțită
astăzi atât în cadrul psihologiei pozitive, cât și în cadrul psihologiei transpersonale.
Spre sfârșitul vieții sale, Maslow s-a arătat din ce în ce mai interesat de dezvoltarea și

Unitatea 7

[OMUL CONCRET CA OBIECT AL PSIHOLOGIEI]

consolidarea unei a “patra” forte în psihologie, preocupată cu precădere de fenomene
psihice mai puțin studiate, precum meditația, stările modificate ale conștiinței,
experiența religioasă și chiar întreaga clasă a așa-numitelor fenomene parapsihologice.
Extrâgându-și parțial seva intelectuală din izvorul filozofiei culturilor orientale,
această ramură a psihologiei, numită adesea psihologia transpersonală, este astăzi
susținută de autori diverși, mai mult sau mai puțin riguroși din punct de vedere
științific. Poate cel mai cunoscut promotor al curentului este Ken Wilber (1996, 2001),
deși, din punct de vedere educațional și formal, el nu este un psiholog.
Cealaltă influență importantă exercitată de scrierile lui Abraham Maslow s-a
consolidat mai lent, cristalizându-se sub forma psihologiei pozitive abia în primul
deceniu al noului mileniu. Cărți precum Toward a Psychology of Being (1968) sau The
Further Reaches of Human Nature (1971) militau pentru extinderea obiectului de
studiu al psihologiei pentru a include toate fațetele existenței umane, frecvent ignorate
de behavioriști. Adepții psihologiei pozitive au dus interesul față de aceste aspecte ale
existenței la un nivel superior, fundamentând noua abordare din punct de vedere
metodologic și conceptual.

Unitatea 7

[OMUL CONCRET CA OBIECT AL PSIHOLOGIEI]

Referinţe
DEMOREST, A. (2005) Psychology’s Grand Theorists: How Personal Experiences
Shaped Professional Ideas, Lawrence Erlbaum Associates, London.
BUGENTAL, J. (1964). The third force in psychology. Journal of Humanistic
Psychology, 4(1), 19-26
MASLOW, A. H. (1943). A theory of human motivation. Psychological Review, 50(4),
370-396.
MASLOW, A.H. (1971) The Farther Reaches of Human Nature, Peter Smith
Publisher, Incorporated.
SOMMERS, C.H., SATEL, S. (2006). One Nation Under Therapy: How the Helping
Culture is Eroding Self-reliance. McMillian.
WILBER, K. (1996) The Atman Project: A Transpersonal View of Human
Development (2nd edition), Quest Books.
WILBER, K. (2001) A Brief History of Everything (2nd edition), Shambhala.