Costinești (în trecut: Mangeapunar) este o localitate-stațiune de pe litoralul românesc

,
din județul Constanța, România, aflată la țărmul Mării Negre, reședință a comunei cu
același nume. La recensământul din 2002 avea o populație permanentă de 905 locuitori,
care se înzecește vara.
Cuprins
[ascunde]

1 Așezare geografică

2 Istoric

3 Turismul

4 Atracții turistice
4.1 Imagini

o

5 Vezi și

6 Note

7 Legături externe

Așezare geografică[modificare | modificare sursă]
El a evoluat dintr-un mic sat pescăresc (1960) într-o destinație de vară, foarte populară
printre cei tineri și în special pentru studenți. Un hotel și o serie de complexuri cu vile și
bungalouri au fost create în timpul erei comuniste, acestea fiind diferite atât la stil cât și la
confort : cele mai luxoase (unde apa curentă mergea permanent iar camerele erau des
curățate) erau rezervate elitei uteciștilor și pionierilor, unele primind și oaspeți comuniști
străini, încât unei părți din litoral i-a rămas, de atunci, porecla de „Golful francezilor”. După
1989, o parte din ele au fost modernizate dar au fost construite și altele noi, inclusiv vile,
în special în partea de nord a stațiunii, cu standarde europene moderne.
Stațiunea are un lac mic în interiorul țărmului, lacul Costinești, care are o suprafa ță de 7
hectare, și adâncime mică, fiind înainte de inundații, separat de mare printr-un cordon de
nisip. Lacul este unicul de pe litoralul României care nu este alimentat subteran. Datorită
gradului de salinitate ridicat s-a format un strat considerabil de nămol folosit la tratarea
bolilor reumatice.

Istoric[modificare | modificare sursă]

mai târziu. aceastǎ epavă fiind una din atracțiile Costineștiului. Era vorba de câteva sute de corturi albastre așezate de-a lungul falezei[2]. În Evul Mediu localitatea era cunoscută sub denumirea de Stratoni pe vremea bizantinilor. apoi de Mangeapunar pe vremeaturcilor. Turismul[modificare | modificare sursă] În Costinești.Teritoriul localității Costinești se suprapune pe vechea vatră a unei mici colonii grece ști (emporion) numită Parthenopolis. turismul a debutat în anii 1920. Deoarece este frecventată în mare parte de tineri. eșuat în anii 1960. Zece ani mai târziu a fost deschisă tabăra internațională a studenților [2]. Numele de „Costinești” l-a luat de la Emil Costinescu (latifundiar și om politic la sfârșitul secolului al XIX-lea). la Costinești s-a construit masiv. se află epava Evangheliei. Viața de noapte este dezvoltată în mare parte în jurul a trei discoteci în aer liber (Discotecile Ring. Printre cei care au tăiat panglica s-a aflat și Ion Iliescu. cu amatori de pescuit în mare și de cercetări arheologice (eroziunea falezelor dezgropa în zonă cioburi. bănuți. vas grecesc care aducea portocale la Constanța. bucăți de inscrip ții) dar și-a luat avântul din 1949. „Tineretului”. lider al studentilor comuniști – care avea să devină în 1990 președinte al României[2]. Atracții turistice[modificare | modificare sursă] În partea de nord a plajei. Lipoveni) și de oieri Mocani și Tătari. cu o populație modestă de pescari greci (și. Nicu Ceaușescu având un rol important în dezvoltarea stațiunii[2]. purtând în limba acestora denumirea deBüffelbrunnen (în română Fântâna Bivolilor). Tineretului și Vox Maris). După 1966. În perioda 1840–1940 satul a fost populat și de așa numiții germani dobrogeni. o dată cu inaugurarea primei tabere destinate pionierilor[2]. stațiunea nu doarme niciodată. aproape de țărm. Principalele atracții sunt:  discotecile în aer liber „Ring”. „Vox Maris”  terasa cu muzică Rock'n roll din anii 60' până astăzi: „White Horse”  epava Evangelia  Obeliscul  microformele săpate în calcar . În anii 1960 apare pe hartă sub denumirea de „Dezrobirea”.

 taberele de studenți și yoga Imagini[modificare | modificare sursă]  epava Evangelia  Golful Francez  plajă (Costineşti)  Concert Voltaj (Disco Ring)  Mega Discoteca Tineretului .

Antonia Maer. 20 iulie 2011. ^ a b c d e Nudism si spirale la Costinesti. Evenimentul zilei Epavele din Costinești  „Grecoaicele“ eșuate în Marea Neagră. de spaima teroriștilor.ro. galerie foto. Evenimentul zilei  Misterul din jurul epavei „Evanghelia“ : Onassis a comandat naufragiul de lângă Costinești. 28 August 2004. Mariana Iancu. Horia Tabacu. accesat la 6 mai 2011 Legături externe[modificare | modificare sursă]  Plaja Costinesti – Documentar video  Plaja Costinești – Descriere. evz. 4 august 2013. 26 octombrie 2014. Adevărul  FOTO Misterele epavei de la Costinești. 30 August 2008.Vezi și[modificare | modificare sursă]  Marcianopolis Note[modificare | modificare sursă] 1. ^ x indică operatorul telefonic: 2 pentru Romtelecom și 3 pentru al ți operatori de telefonie fixă 2. Mihnea-petru Pârvu. o epavă ruginită cu o perlă într-un pandantiv mizer. Adevărul . cai de acces  COSTINEȘTI. Cum a fost torpilată la Revoluție nava lui Aristotel Onassis.