Definitia Sportului Adaptat

Copiii si tinerii cu nevoi speciale sunt inclusi in programe de reinsertie sociala ale caror obiective pot fi
realizate si prin intermediul activitatilor sportive.
Sportul adaptat constituie o ramura a sportului care utilizeaza structuri motrice, reguli specific,
conditii materiale si organizatorice modificate si adecvate cerintelor proprii diferitelor tipuri de
deficiente. (Dragnea& Mate-Teodorescu, 2002).

Obiectivele acestuia sunt :

maximizarea potentialului biometric existent;

facilitarea exprimarii subiectilor deficienti conform propriilor abilitati si capacitati;

realizarea unor efecte terapeutice, sanogenetice (terapie corectiva, recreationala, sport-terapie,
programe de sanatate);

adaptarea activitatii sportive in scop recreativ (timp liber);

realizarea unei noi imagini despre grup sau propria persoana, a unei valorizari superioare a
competentelor existente.

Design-ul instrucţional în procesul psihoeducaţional depăşeşte schema behavioristă
în care
interesează doar intrarea şi ieşirea din sistemul educaţional (Stimul → Organism →
Reacţie)
luând în considerare şi ceea ce se întâmplă între aceste elemente componente
(procese,
mecanisme, substrat etc.). Referindu-se la strategia didactică în activităţile motrice,
D. ColibabaEvuleţ
şi I. Bota (1999) apreciază că aceasta se angajează în permanenţă pe traseul:
obiective instrucţionale → resurse → conţinutul programei de instruire → “3M”
(metode,
mijloace, materiale) → combinarea optimă a celor a “3M” → planificare → aplicare în

deplasare stângadreapta şi simularea respingerii mingii cu braţele 30”. respingerea cu un singur braţ a mingilor aruncate la colţul de sus ale porţii. respingerea. metode de învăţare şi procedee metodice adaptabile acţiunilor de joc. stânga–dreapta. metoda testelor.practică → forme organizatorice de pregătire → evaluare → corectare prin feed-back. Priorităţi metodice privind învăţarea acţiunilor specifice handbalului Consider că procesul de valorificare a inteligenţei motrice în cadrul acţiunilor tehnico– . aruncarea mingii de handbal la punct fix. de deasupra umărului în 30”. metoda chestionarului. dribling printre jaloane pe 30 m. în handbal. metoda sociometrică. metoda grafică. metode statistico-matematice. Probe tehnice pentru portari: fandări stânga – dreapta în 30”. Probe de control Probe tehnice pentru jucătorii de câmp: dribling în linie dreaptă pe 30 m. traseu tehnic. 3. metoda studiului de caz. alternativ stânga–dreapta. metoda experimentului. concomitentă. aruncarea mingii de handbal la distanţă cu elan de 3 paşi. cu piciorul şi braţul a mingiilor aruncate la colţul de jos al porţii. metoda observaţiei. Metode şi tehnici de cercetare Dintre metodele de cercetare utilizate amintesc: studiul literaturii de specialitate. metoda înregistrării randamentului în joc. pase azvârlite sau împinse.

credem că poate constitui un element important în obţinerea succesului. care reclamă modificări în concordanţă cu noile tendinţe evolutive ale educării şi instruirii tinerilor jucători de handbal. Aceasta deoarece tehnica jocului se înnoieşte neîncetat. iar educarea acestei aptitudini a jucătorilor poate constitui un atu în eficientizarea jocului. . Specialiştii domeniului caută să creeze noi modele superioare celor actuale. Valorificarea potenţialului biomotric şi tehnic al fiecărui jucător de handbal prin efectuarea unor acţiuni tehnico–tactice individuale sau colective. în creşterea spectaculozităţii şi tehnicităţii jocului.tactice în viitor va trebui să constituie o preocupare permanentă a specialiştilor din domeniul handbalului şi nu numai.