Divina comedie

Durante degli Alighieri (Dante Alighieri) (n. 29 mai 1265,Florenta - d. 14
septembrie 1321,Ravenna) a fost un poet și filozof italian, om politic florentin, cel
mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al “Divinei Comedii,
capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă
italiană, Sommo Poeta („poet în cel mai înalt grad”). Dante este ultimul mare
exponent al culturii medievale, care - în generația următoare cu Petrarca
și Boccaccio - va face trecerea spre umanismul renasterii. Împreună cu Guido
Cavalcanti, Lapo Gianni, Cino da Pistoia și Brunetto Latini devine principalul
animator al noului stil literar, „Dolce Stil Novo”. Spiritualitatea lui Dante este
impregnată de misticismul caracteristic epocii istorice, după care providența este
determinantă pentru evenimentele din viața oamenilor, pe calea ce duce la
mântuire.
Capodopera lui Dante, „Divina Commedia”,fresca de roman realist, este totodată
una dintre cele mai importante capodopere ale literaturii universale. Divina
Comedie descrie coborîrea lui Dante înInfern, trecerea prin Purgatoriu și, în fine,
ascensiunea în Paradis, pentru a termina cu apoteoza unirii lui cu Divinitatea. Deși
continuă modul caracteristic al literaturii și stilului medieval (inspirație religioasă,
tendință moralizatoare, limbaj bazat pe percepția vizuală și imediată a faptelor),
poemul lui Dante tinde către o reprezentare amplă și dramatică a realității, departe
de spiritualitatea tipică a epocii sale. Scrisă în dialect toscan, opera a exercitat o
influență considerabilă asupra dezvoltării limbii și literaturii italiene.
Începută, după unii istorici literari, în 1307, după alţii în primăvara lui 1304,
întreruptă şi apoi reluată în 1313, dusă la capăt în ultimii ani, în pragul morţii,
epopeea creştină a Divinei Comedii este o operă cu faţete multiple, şi ca atare
expresia unei personalităţi proeminente, ea însăşi reprezentativă pentru epoca sa.
Operă a vârstei mature şi a experienţei exilului, aceasta este legată de evenimente
care afectau întreaga Italie, determinând în mod hotărâtor modul său de gândire,
raportul lui cu lumea. Poemul dantesc este şi cronică contemporană şi polemică şi
satiră violentă, este profesiune de credinţă poetică şi concepţie filosofică.
Experienţa umană a exilului a năruit, pentru Dante, o seamă de speranţe şi a lăsat
neatinsă o singură înţelegere a omului în lume: ea constă în certitudinea că omul se
poate salva prin credinţă, iar Divina Comedie înfăţişează tocmai drumul spre
dobândirea acestei certitudini aducătoare de fericire. Născut dîntr-o experienţă
dureroasă, pornind de la indignare şi mânie faţă de răul care domneşte în lume,
poemul lui Dante nu manifestă nici o clipă o viziune tragică, pentru că poetul a
păstrat intactă certitudinea experienţei lui Dumnezeu care dă un sens lumii şi
vieţii omului. Poemul manifestă concepţia etic-religioasă a raportului
necesar dintre păcat şi pedeapsă, dintre virtute şi răsplată. Tot ceea ce
este în Divina Comedie un semn de rebeliune, se îndreaptă numai
împotriva lumii, nu a Creatorului ei, şi confirmă credinţa în el, întrucât
consideră răul drept un efect al voitei neascultări a poruncilor lui.

Purgatorio. Atributul de „divina” ia fost acordat de Giovanni Boccaccio în biografia sa „Trattatello in laude di Dante”. Această parte a călătoriei se termină cu vederea lui Lucifer. care este și centrul pământului. se trezește la un moment dat înconjurat de o panteră(simbolizează necumpătarea sau desfrîul ). iar la sfârşit este prosperă. Astfel opera capata un caracter romantic. Infernul Dante. opera lui merită a fi numită Comedie pentru că la începutul ei. Dacă. și este scris în versuri grupate în „terține” („terza rima”). simbol al rațiunii. trimiși de Dante în Infern pentru a-și ispăși viciile. Paolo si Francesca. chinuit întrun lac înghețat. Descriind mersul sufletului de la trista lui rătăcire în „pădurea întunecată” a viciului până în cerul cel mai înalt al paradisului. adversari personali sau persoane disprețuite. nu dintre om şi univers. Aici intalnesc de asemenea celebrul cuplu adulterin. De aici. conform lui Dante. dar materia ei are un „sfârşit prosper”. aducandu-i in acelasi timp amaraciune pentru iubirea sa neimplinita. voi cei care intrați”). vor ieși. Într-adevăr. Cuprins de spaimă. voi ch'intrate. fiind condus la început de poetul Virgiliu. Deasupra intrării în infern stă scris. sotia unui macelar care intr-un acces de furie si gelozie ii omoara pe amandoi. potrivit acesteia. ne introduc în poetica vremii. Această intamplare ii ofera lui Dante o viziune despre dragoste ca un sentiment ce continua si dupa moarte. Lasciate ogni speranza. opus curentului tanar renascentist al perioadei istorice. Structura de fond a operei corespunde fanteziei cosmologice medievale. poetul înfăţişează un drum spre bucurie. cuprinzând 100 de cânturi. plus un cânt introductiv la începutul Infernului. de un leu( simbolizează violenţa trufaşă) și o lupoaică(simbolizeaza lăcomia vicleană). avem o . ca un omagiu datorat extraordinarei ei frumuseți artistice. simbol al credinței. și apare pentru prima dată într-o tipăritură din 1555 a editorului venețian Ludovico Dolce. ea este îngrozitoare şi respingătoare.fiecare cerc fiind ocupat de diverse personaje celebre din istoria omenirii. Ca procedeu literar. Cu privire la titlul poemului. această parte fiind Paradisul. Împreună coboară prin nouă cercuri concentrice. care îl va conduce prin Infern.Actualitatea Divinei Comedii stă în elementele ei de cultură privind raporturile secundare dintre om şi societate. urcând pentru a vedea din nou "cerul înstelat". Călătorind în lumea fantastică morților. Divina Comedie povestește călătoria lui Dante în cele trei lumi ale "vieții de apoi". Poemul este compus din trei părți (trei cantiche: Inferno. Paradiso). 33 pentru fiecare parte. („Lăsați orice speranță. explicaţiile lui Dante din Epistola a XIII-a. călătoria în Infern și pe muntele Purgatoriului reprezintă traversarea întregii planete. dar și de personalități contemporane.tot pământul. rătăcit într-o pădure unde voia să ia o ramură pentru sărbătoarea Floriilor. în care se proiectează răul și binele lumii terestre. îi vine o umbră în ajutor: este poetul latin Virgiliu( trimis de Beatrice. senior al Veronei. în timp ce Paradisul este o reprezentare simbolică a cosmosului ptolemeic. singura posibilitate de a ieși din pădure. Dante duce cu sine toate sentimentele și pasiunile celor vii. cu cât se coboară în profunzimea iadului. Pedepsele sunt descrise în ordine crescândă. deci scrie o comedie. apoi de Beatrice. trage după el . comedia se deosebeşte de tragedie prin aceea că „îşi are începutul într-un lucru aspru. demnă de a fi dorită şi aducătoare de mulţumire. în funcție de păcatele săvârșite.cum s-a scris . care este Infernul. pe care o adresează lui Can Grande della Scala. iubita lui Dante).

la infinit. este cercul destinat colericilor şi melancolicilor care sunt condamnaţi să se muşte între ei sau să fie înecaţi în noroi sub paza lui Phlegyas. Al şaselea cerc este cel în care întâlnim ereticii. este locul celor ce iau şi dau mită 6. Horaţiu. printre aceştia se află şi Pierre des Vignes. Al şaptelea cerc este cel al violenţilor. Styxul. sinucigaşii.În acest cerc plouă cu foc. Sunt păziţi de Minos. Meduza şi Furiile păzind cu străşnicie zidurile cetăţii. aceştia sunt transformaţi în arbori din care harpiile şi câinii negri muşcă cu nesaţ. zeul grec al bunăstării. 2. Al cincilea cerc. Urmează cercul patru. judecătorul lui Hristos 7. unde pedeapsa consta în a împinge o stâncă imensă la nesfârşit. Galenus şi Hipocrate care sunt etern frustraţi de a se bucura de faţa lui Dumnezeu. ei sunt întinşi în noroi sub ploaie. Socrate. Nessus şi Chiron) şi fierţi într-o mare de sânge. printre care şi Papa Anastase II susţinătorul arianismului. demonii.Tot aici găsim şi intelectuali ca Brunetto Latini (filosof şi orator) conselier şi mentor al lui Dante. Urmează necumpătaţii. îi vedem aici pe: Homer. cu cercul al doilea în care se găsesc cei ce iubesc luxul. demnitar cunoscut în epoca lui Dante. vrăjitorii şi prezicătorii printre care Tiresias şi fiica sa 5. care hotărăşte şi locul în care îşi vor ispăşi pedepsele : Cleopatra. aceştia fiind osândiţi să fie purtaţi de vânt pe malurile abisului. voi ch’entrate. unde intrarea se dovedeşte dificilă. literal: „Lăsaţi orice speranţă. Avicena. Apoi cea a violenţilor contra lor înşişi. este probabil versul cel mai celebru din întregul poem). Ptolemeu. sporind senzaţia de groază şi sentimentul ireversibilităţii (încheierea terifiantconcluzivă a inscripţiei: Lasciate ogni speranza.Urmează cetatea Dite. Următoarea oprire din al şaptelea cerc este cea în faţa uşuraticilor. Semiramida. în schimb un mesager divin le va deschide poarta. Marco Lucano. Apoi se intră în al optulea cerc al mincinoşilor împărţit în 10 văi: 1.Există partea violenţilor contra semenilor. voi care intraţi“. dar care au trăit înainte de Hristos şi nu au fost botezaţi. sufletele sunt imobilizate în nisip sau aleargă fără oprire. poarta se adresează brusc şi direct cititorului. acest cerc e împărţit în trei. hoţii printre care şi Vanni Fucci sufocat la infinit de şerpi . printre care Capaneus cel fulgerat de Zeus. Cu ajutorul unei funii reuşesc să fugă printr-un puţ înaintea de sosirea monstrului Geryon reprezentantul fraudei.prosopopee: personificată. un bolognez care a fost plătit să-i seducă sora. Platon. Aristotel. seducătorii unde îi întâlnim pe Iason şi pe Caccianemicom. aparţine ipocriţilor reprezentaţi de Caiafa. cu o solemnitate oraculară. unde ucigaşii sunt chinuiţi de săgeţile a trei centauri (Pholus. Urmează sodomiţii printre care Guido Guerra. Tristan. Jacques de Saint-André. În al treilea cerc întâlnim gurmanzii reprezentaţi printr-un concetăţean al lui Dante şi care sunt sub paza lui Cerber. Elena din Troia.al avarilor şi al risipitorilor. Ovidius. păzit de Plutus. Primul cerc aparţine celor virtuoşi.La urmă se găsesc cei ce au comis violenţe împotriva lui Dumnezeu sau a firii: blasfemiatorii. impudicii şi cei morţi din cauza dragostei. Paolo şi Francesca da Rimini. Euclide. linguşitorii printre care un alt cunoscut al lui Dante: Alessio Intermini de Lucques 3. simoniacii reprezentaţi prin Simon Magul şi Papa Nicolae al III-lea 4.

Muntele este împărțit în șapte cercuri. Al nouălea cerc se întinde peste apele îngheţate ale Cocytus-ului. este pentru cei care învrăjbesc oamenii între ei. altul livid de neputiinţă şi altul negru de ignoranţă cele trei capete îi mestecă la infinit pe Iuda. b) falsificatorii şi şarlatanii – prefăcătorii ca Gianni Schicchi – falsificatorii de BANI ca Maestrul Adam – mincinoşi ca Simon şi Putifar Între cel de-al optulea şi cel de-al nouălea cerc se întâlnesc cu giganţi. unul roşu de mânie. lăcomie . ai gazdelor. Dante cu „Divina Commedia” în apropierea intrării în Infern. după tipul viciilor avute (mânie. de părinţi. Brutus şi Cassius.a) alchimiştii printre care Griffolino şi Capocchio. şi este cercul trădătorilor: trădători de oraş. îi întâlneşte pe Ulise şi Diomede în locul destinat celor ce dau sfaturi proaste 9. avariție. aceştia sunt toţi cu membre lipsă şi/ sau bucăţi de corp tăiate. Frescă de Domenico di Michelino (1465) în bisericaSanta Maria del Fiore.8. ai binefăcătorilor. Aici îl întâlnim şi pe Lucifer îngropat în gheaţă până la piept. privind spre Florenţa. pe culmile căruia sălășuiesc sufletele morților care se căiesc de păcatele făcute în viață. În fund cele şapte trepte ale Purgatoriului. iar Antaeus îi ajută să intre în al nouălea cerc. aici apare Mosca cel care a pornit numeroase războaie în Florenţa 10. are trei capete. Florenţa Purgatoriul Dante și Virgiliu ajung pe cealaltă parte a pământului. în fața muntelui Purgatoriului.

Însoþit de Beatrice. sufletele celor prea-fericiþi închipuite într-o gradualã imaterialitate. Și aici se regăsesc persoane cunoscute lui Dante. de-a lungul lor. Paradisul. este construit din nouă cercuri orientate spre înălțime. În vârful muntelui se găsește Paradisul terestru. ºtiinþa divinã. Aici este sălașul celor fără de păcate. în opoziție cu Infernul.marchează ascensiunea spre iertarea finală. caruia poetul ii cere sprijinul pentru a putea reda in versuri toata stralucirea fascinanta a sferelor ceresti. cum ar fi prietenii săi din cercul "dolce stil nuovo" sau marii artiști ai trecutului. al sfinților. pentru care arată bunăvoință. Marte. Purgatoriul Paradisul Ajunºi în vârf. Purgatoriul este o altă ipostază a personalității umane care prevestește zorile Renașterii. Saturn. Îngerul care şterge de pe fruntea păcătosului un alt P – iniţiala simbol a păcatului .etc. Venus. pãgân fiind. zeul artei. nu poate intra în paradis. imensa pajiºte înfloritã care închipuie lumea primilor oameni. . Cãlãuza poetului este aici Beatrice sau. De aici înainte Vergiliu dispare. Dante ºi Vergiliu. simbolic. Mercur. Fiecare cerc corespunde unuia din corpurile cerești cunoscute în acea vreme: Luna. care are aspectul unei păduri populată de figuri alegorice. pãtrunde în cercurile concentrice ale paradisului ºi întâlneºte treptat. Jupiter.) și durata timpului de căință. Rugăciunile celor vii pe pământ îi pot ajuta să iasă mai curând din Purgatoriu. pânã în Empireu. Soarele.Intrarea in Paradis se face o data cu invocatia lui Apollo. se aflã în paradisul terestru. dominate de cerul stelelor fixe. pentru cã.

adresează o rugăciune Sfintei Fecioare. Cititorul poate trăi. simbolul "Iubirii care pune în mișcare cerul și stelele". societatea italiană a vremurilor sare este perfect ilustrată şi redată liric. deşi continuă modul caracteristic al literaturii şi stilului medieval din punctul de vedere al inspiraţiei religioase. tendinţe moralizatoare. ghidat de Sfântul Bernardo. cu zbuciumările ei.pânã la confundarea lor ultimã cu strãlucirea luminii. La sfîrșitul călătoriei Beatrice îl părăsește și Dante. Artistul se contopește cu Dumnezeu. realizând un vers fluid și de infinită gamă muzicală. în mijlocul acestei . Dacă în descrierea Infernului și Purgatoriului Dante a avut unele puncte de sprijin. departe de spiritualitatea tipică a epocii sale. Tradiția Paradisului nu exista în literatură și fantezia dantescă a creato din propriile resurse. prin intermediul operei. tinde către o reprezentare amplă şi dramatică a realităţii. limbaj bazat pe percepţia vizuală şi imediată a faptelor. în Paradis el este unicul creator. Pe parcusul călătoriei sale. Paradisul Dante. poetul punându-se pe sine în mijlocul acestei societăţi ca cetăţean implicat în problemele societăţii din care face parte. corespunzător iradierii oceanului de lumină a Paradisului.

iubirea şi ura. amintiri. cuprins de regretul de a se fi irosit dupa moartea Beatricei în plăcerile iluzorii ale vieţii. Dante. înalta cunoaştere a lumii. chiar dacă e adevărată în sens literal prin cele arătate vorbeşte despre supremele lucruri ale gloriei veşnice”. în cel alegoric arată cum Dante se mântuie cu ajutorul călăuzelor sale. Purgatoriu şi Paradis. Autorul este totodată martor şi judecător al acestor vremuri simţind şi trăind intens toate pasiunile oamenilor. simţind problemele istorice ale acesteia. în sens moral îi avertizează pe oameni şi îi îndeamnă pe calea cea dreaptă îaar in cel anagoic opera reprezintă condiţia umană medievală şi exilul său. salvarea poetului reprezintă salvarea întregii umanităţi. sentimente.societăţi. simţind şi suferind alături de sufletele din Infern. experienţa umană. întreaga viaţă a poporului italian” În “amiaza vieţii”. Astfel în sens literal redă călătoria. Personajele sunt surprinse de Dante ducând şi după moarte păcatul pentru care au fost aruncate in Infern. În prezenţa sa sufletele celor morţi capătă toate simţămintele oamenilor vii. pasiuni cu durere şi speranţe. cel mai sincer poem din câte au fost scrise vreodată” în care se împletesc „durerile şi iluziile.înţelesul strict al cuvintelor. Opera este creată în cele patru sensuri pe care Dante însuşi le-a definit în tratatul său „Convivio”: literal . trupul său ne este prezentat mişcându-se. . Este redată viaţa autorului şi a societăţii în care a trăit în fiind totodată o „bibliografie psihologică. alegoric – „cel care se ascunde sub haina născocirilor poetice fiind un adevăr învăluit într-o minciună frumoasă”. moral – pe care cititorul trebuie să îl descopere şi cel anagogic – un suprasens al operei care „lămurirea spirituală a unei scrieri care. are o viziune care îi oferă un nou sens existenţial.