You are on page 1of 10

Ţara lui Papură Vodă, în vremea lui

Pazvante Chioru
Trăim vremuri în care domneşte fărădelegea. Nimic nu mai
funcţionează, nimic nu-ţi mai dă siguranţa zilei de mâine. Instituţiile
publice sunt împărţite în două (instituţiile naţiunii şi instituţiile
puterii), armata a fost desfiinţată, sistemul de sănătate şi învăţământul
la fel, economia a fost paralizată şi vândută pe bucăţi, resursele
vândute şi ele, sau arvunite. În plus, România e „fezandată” pentru a
deveni groapă de gunoi pentru deşeurile toxice ale Europei iar legile,
care mai există, sunt instrumentate de magistraţi-infractori si
politicieni imbecili. Suntem, într-un cuvânt, „Ţara lui Papură Vodă”.
Chiar dacă nu mai ştim de unde vine expresia, o folosim corect, căci
ea sintetizează perfect realitatea pe care tocmai am expus-o...
Există, în istoria noastră, două denumiri de o mare plasticitate, a căror
origine s-a estompat, dar care au intrat în folclorul istoric prin
rezonanţa comică a formulării: „Pazvante Chioru” şi „Papură Vodă”.
Ambele sunt, atât prin conţinut, cât şi prin expresie, de provenienţă
oltenească. Prin sintagmele în care sunt incorporate („vremea lui
Pazvante Chioru” şi „ţara lui Papură Vodă”), ele exprimă, de fapt,
două perioade istorice distincte, aflate aproximativ una în continuarea
celeilalte. Despre prima („vremea lui Pazvante Chioru”) am mai scris
şi am încadrat-o cronologic în a doua jumătate a epocii fanariote, mai
exact la interferenţa secolelor XVIII şi XIX (1790-1809). A fost denumită
aşa după porecla lui Pazvanoglu, paşa de la Vidin , care făcea
incursiuni devastatoare în zona Olteniei, locuitorii fiind nevoiţi să
îndure, pe lângă jugul fanariot, şi jaful pazvangiilor. Această perioadă
a fost precedată însă de o alta (1735-1880), la fel de tulbure, în care
ţinutul Olteniei (Valahia Mică), lipsit de conducere politică şi legi, s-a
numit „ţara lui Papură Vodă”. Toate teritoriile româneşti deveniseră
practic, în această perioadă, teatru de război între habsburgi, otomani
şi ruşi.

2

Totul a început cu Pacea de la Passarowitz din 21 iulie 1718, încheiată
între Imperiul Otoman, pe de o parte, şi Imperiul Habsburgic şi
Republica Veneţiană pe de altă parte. Tratatul a fost semnat la
Požarevac , Serbia (cunoscut sub denumirea germană Passarowitz).
S-a întâmplat atunci un fapt fără precedent: Oltenia, care nu făcea
parte din Imperiul Otoman, a fost cedată Imperiului Habsburgic fără
ca domnitorul român de la vremea aceea să aibă vreo reacţie. Pe de
altă parte, boierii craioveni, care erau foarte puternici, au acceptat
tacit situaţia, pentru că le convenea, având în vedere comerţul şi
afacerile importante pe care le aveau cu austriecii, dar şi conflictul de
privilegii care apăruse în 1716 între ei şi Nicolae Mavrocordat, primul
domn fanariot din Ţara Românească.
A fost cea mai ruşinoasă pagină din istoria Olteniei, dar care avea să
se întoarcă pedepsitor, ca o răzbunare, atât împotriva boierilor, cât şi
împotriva austriecilor. Astfel, din cauza tentativei acestora din urmă
de a instaura în Valahia Mică (Kleine Walachei) o administraţie
proprie, susţinută militar, şi transformarea ei într-o provincie
imperială (alipire administrativ-teritorială pe care nici turcii nu o

3

putuseră realiza, timp de secole), s-a declanşat o puternică mişcare
de rezistenţă, care a cuprins toate segmentele societăţii, de la ţărani
şi micii meseriaşi, până la comercianţi, mica şi marea boierime. Mai
ales că austriecii au încercat şi convertirea la catolicism a populaţiei,
construind chiar o catedrală papistaşă la Craiova . Edificiul a fost însă
distrus de craioveni imediat după ce construcţia a fost terminată.

Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa,
devenind un fel de serviciu militar obligatoriu. Tradiţia populară
spune că tinerii olteni care nu luau calea haiduciei, cu greu îşi găseau
o fată, nefiind consideraţi bărbaţi dacă nu ucideau măcar un soldat
imperial.
Un foarte vrednic haiduc al Olteniei din perioada aceea a fost Pavel
Lotru din Bălceşti, căutat de mai bine de trei ani de imperiali şi de
potere, fără a fi prins. De la el au primit austriecii cea mai grea
lovitură, în toată perioada cât au stat în Oltenia.
Se întâmpla în 1726. Pavel Lotru, care haiducea pe ambii versanţi ai
Carpaţilor (Oltenia şi zona Sibiului), avea mai multe ibovnice
nemţoaice şi unguroaice, majoritatea neveste ale bogătaşilor din
Sibiu . Una dintre acestea i-a dat de veste lui Pavel că în Oltenia urma
să sosească o mare caravană ce strânsese taxele din Ungaria, Croaţia
şi Ardeal, urmând să facă acest lucru şi în Oltenia. Caravana era
compusă din 20 de căruţe cu pereţi metalici, fiecare trasă de câte opt
perechi de cai nemteşti, arhipline de pungi cu galbeni.

4

Ceata lui Pavel Lotru s-a unit cu cele ale lui Radu Ursan şi Neagu
Papură şi au atacat caravana austriacă
la Drăgăşani, confiscând tot aurul.
Jaful a fost atât de păgubitor pentru
habsburgi, încât a provocat în imperiu
o adevărată prăbuşire financiară, drept
pentru care banul Craiovei, Gheorghe
Cantacuzino, a fost destituit. Din acest
moment, boierii din Craiova au început
acţiunile de împotrivire faţă de administraţia habsburgică,
obstrucţionând toate încercările austriecilor de a strînge taxe sau de
a-şi impune administraţia.

Hanul Puţureanu, în paragină

5

Fântâna Purcarului
În 1733, în ajunul Crăciunului, într-o cârciumă din Craiova ( la hanul
Puţureanu de lîngă fîntîna Purcarului), a avut loc un incident minor cu
efecte uriaşe. Un oarecare Lorincz, soldat în armata imperială, ameţit
băutură, a agresat verbal mai multe femei. S-a iscat un scandal care a
degenerat într-o bătaie între soldaţii care îl însoţeau şi oltenii de la
mesele din jur. Soldaţii au reuşit să fugă şi să se refugieze în
garnizoană. Incidentele păreau aplanate, mai ales că soldatul
respectiv fusese pedepsit şi trimis la carceră pentru încălcarea
conduitei militare. Cîteva ore mai tîrziu, însă, probabil instigată de
oamenii banului şi de haiduci, populaţia Craiovei, înarmată, s-a
adunat în jurul garnizoanei imperialilor cerînd să le fie predat Lorincz,
pentru a fi judecat de ei. Întrucât comandantul a refuzat, a urmat un
asediu de câteva ore, în urma căruia garnizoana a fost incendiată iar
cei 375 de soldaţi au pierit, fie în flăcări, fie linşaţi de populaţie.

6

Panduri trecând Oltul
După acest incindent, austriecii au realizat că trupele lor nu reuşesc
să se impună într-o regiune străină, plină de haiduci, aşa că, în
ianuarie 1734, au hotărât să-şi retragă cea mai mare parte a trupelor şi
să angajeze mercenari din rândul populaţiei din zonă. A fost actul de
naştere al pandurilor olteni. Lucrurile au luat însă o întorsătură
neaşteptată: mulţi haiduci au găsit bună ideea ca, în loc să jefuiască
boierii sau imperialii, să ia banii ca simbrie, fără să facă nimic, aşa că
s-au înrolat ca panduri. Timp de aproape doi ani, austriecii au plătit
soldă unor haiduci ca să prindă alţi haiduci, fără ca vreun haiduc să
fie prins.
În fruntea acestor “trupe de commando” era un personaj
controversat, acel Neagu Papură, el însuşi haiduc sau tâlhar,
participant la furtul de la Drăgăşani, care îi costase atît de scump pe
austrieci. Realizând că au luat “ţeapă”, imperialii au refuzat să le mai
plătească solda. Supăraţi, pandurii au atacat Craiova, jefuind şi
torturând pe cei cîţiva reprezentanţi ai administraţiei austriece rămaşi,
apoi au jefuit şi incendiat mai multe case boiereşti. A fost picătura
finală pentru austrieci, care au decis să părăsească definitiv Oltenia,

7

cu ani buni înainte ca aceasta să fie retrocedată pe baza tratatelor
internaţionale (1739, pacea de la Belgrad , între habsburgi şi otomani).
Au părăsit-o aşa cum au obţinut-o, dar cu pagube imense, mult mai
mari decât în urma unei înfrângeri militare. În Craiova, ca şi în toată
Oltenia, s-a creat însă un vid de putere, care avea să ducă la dispariţia
Băniei , a doua instituţie politică a ţării ca importanţă, după domnie.
După puseul de violenţe care a durat cîteva luni, societatea caioveană
şi-a găsit totuşi un echilibru. Boierii au reuşit să-l convingă pe acelaşi
Neagu Papură să conducă o miliţie a pămîntului, pentru a potoli
atacurile haiducilor şi hoţilor. De la acest Neagu Papură a rămas
expresia “Ţara lui Papură Vodă” care a depăşit cu mult aria Olteniei şi
timpul istoric determinat, intrând în folclor cu sensul peiorativ de ţară
fără stăpîn, unde legile nu mai există. După alte cîteva luni, Neagu
Papură a fost înlocuit de boieri şi el a luat din nou drumul codrului.

Casa Băniei şi Catedrala Sf. Dumitru ( Craiova )
Timp de 35 de ani (1735-1770), “Ţara lui Papură Vodă”, a devenit,
aproape fără voia ei, un fel de stat independent: Ţara Românească nu
o putea revendica pentru că aparţinea Imperiului Habsburgic, iar după
1739 domnitorii fanarioţi n-au avut puterea necesară să se impună

8

fără acordul oltenilor. Pe de altă parte, turcii, care erau încolţiţi de ruşi
şi austrieci, au stat deoparte, mulţumindu-se să întărească paza
cetăţilor de la Dunăre , de teama atacurilor şi jafurilor
haiducilor. Paradoxal, acest interval istoric a fost de-a dreptul benefic
pentru Oltenia. Fără sistem legislativ, dar şi fără tributuri şi taxe
plătite turcilor, austriecilor sau fanarioţilor de la Bucureşti, viaţa
majorităţii populaţiei s-a îmbunătăţit. Boierii au asuprit mai puţin
ţăranii, de teamă ca aceştia să nu-şi facă singuri dreptate,
comercianţii şi boierii şi-au continuat afacerile la adăpostul cetelor
înarmate de slujitori, iar procesele şi judecăţile au dispărut, diferedele
rezolvându-se “la mica înţelegere”, prin forţă sau aplicând legile
pămîntului. Oraşul s-a dezvoltat vertiginos, construindu-se multe
clădiri, biserici şi ateliere.

9

În această perioadă (1750 - 1756) a fost ridicată şi biserica “Madona
Dudu”, (catedrala Maicii Domnului). Cea mai luminoasă figură a
acestei perioade este boierul Constantin Obedeanu, un om blînd,
împăciuitor cu toată lumea, iubitor de carte şi artă, partizan declarat al
realipirii Olteniei la Ţara Românească. El a ajutat cât i-a stat în putere
pe ţărani în disputele cu boierii, iar în 1754, a înfiinţat primul spital
modern al Craiovei (pînă atunci existau doar bolniţe la unele
mănăstiri). Tot el a instituit, în 1759, învăţământul organizat, căci până
atunci educaţia se făcea în casele boierilor sau pe lângă biserici, ca o
obligaţie nescrisă a preoţilor. Şcoala Obedeanu este prima şcoală în
adevăratul sens al cuvântului, iar în primăvara anului 1826 a fost
transformată în Şcoala Naţională de Limba Română, azi denumită
Colegiul Naţional Carol I din Craiova . Ca vechime, este a doua şcoală
românească de grad mediu, după liceul “Sfântu Sava” din Bucureşti
(1818)…

Oltenia, în perioada în care s-a identificat cu sintagma “Ţara lui
Papură Vodă”, este un paradox istoric. Abandonată de austrieci,
necucerită de turci şi stăpânită, practic, de haiduci, a găsit resursele
interne să se redreseze organic. După reintrarea efectivă în graniţele
Tării Româneşti a urmat însă perioada cea mai nenorocită din istoria

10

ei, denumită, aşa cum am mai spus, “vremea lui Pazvante Chioru”,
încheiată violent, în 1821, cu revoluţia lui Tudor Vladimirescu.
Autor: Miron Manega