De atata toamna lunga, Cazu spuma argintie, Mari de straturi, sa ajunga! De mirare si de frica, Ziua poti s-o pui in cui! Se facu atat de mica, Iat-o ici, iata ca nu-i! Pe o ramurea golasa, Doua vrabii stau la sfat: - Eu am puisori in fasa, N-am nici lemne, nici barbat! - Eu am! spuse cu blandete Alta cu penaj saltat. Dar n-am prunci, mare tristete, Am la plapumi...si barbat! Stii, durerea cea mai mare Nu-i ca neaua s-a-mpanzi; Ale mele aripioare, N-au pe cine incalzi!